Natura Juridica a Profesiei de Consilier Juridic
CAPITOLUL I NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Natura juridică a profesiei de consilier juridic.
1.2. Caracteristicile pe care trebuie să le aibă o activitatea pentru a putea fi considerată o profesiune liberală.
1.3. Profesiunea de consilier juridic la granița profesiunilor liberale.
CAPITOLUL II ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC
2.1. Organizarea și protecția consilierilor juridici.
2.2. Statutul consilierilor juridici.
2.3 Principalele atribuții ale consilierilor juridici.
2.4. Răspunderea consilierilor juridici.
CAPITOLUL ALTE ASPECTE PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC
3.1. Interdicția încadrării în muncă a consilierilor juridici în cadrul birourilor notariale.
3.2. Mandatul de reprezentare în instanță a consilierilor juridici.
3.3. Elemente de drept comparat privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
CAPITOLUL IV JURISPRUDENȚĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Natura juridică a profesiei de consilier juridic.
Legislația actuală determină modul de exercitare a profesiei, condițiile de admitere în profesie și statutul consilierilor juridici. Ea trebuie să contribuie, fără îndoială, la sporirea rolului și locului consilierului juridic în activitatea de prevenire a litigiilor. Rolul consilierului juridic în activitatea instituțiilor și a autorităților publice este foarte important pentru o societate care proclamă principiile statului de drept.
Dar un asemenea rol este și mai evident în sfera economică și a litigiilor care pot fi generate într-o economie liberă, bazată pe mecanismele economiei de piață. Precizarea este importantă ținând seama de numărul relativ mare al litigiilor comerciale.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 514/2003: „Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării”.
Textul citat prezintă o dublă importanță. Pe de o parte, el determină funcțiile principale ale consilierului juridic, anume acelea de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor juridice precizate în acest prim articol al legii. Din acest punct de vedere nu există deosebiri esențiale între funcțiile foștilor jurisconsulți și cele ale actualilor consilieri juridici. Pe de altă parte, legea determină sfera persoanelor fizice și juridice a căror interese pot fi apărate de consilierii juridici, în condițiile prevăzute de Legea nr. 514/2003.
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 514/2003 cuprind o formulare largă, care pernițe folosirea serviciilor consilierilor juridici de către stat, de autoritățile și instituțiile publice, precum și de orice alte persoane juridice de drept public sau de drept privat.
1.2. Caracteristicile pe care trebuie să le aibă o activitatea pentru a putea fi considerată o profesiune liberală.
Potrivit art.1.2 din Statutul Uniunii Mondiale a Profesiunilor Liberale „ele (profesiile liberale n.a.) se bazează pe mai multe criterii fundamentale comune de exercitare: independența, competența, responsabilitatea, deontologia, secretul profesional etc….”
Caracteristicile profesiilor liberale sunt următoarele: independența (a), responsabilitatea (b), păstrarea secretului profesional (c), constituirea în corpuri profesionale distincte (d), profesiuni care îmbină interesul public cu interesul privat (e), sunt exercitate după promovarea concursului de admitere în profesie (f), persoanele care exercită profesia liberală sunt absolvente de învățământ superior (g), persoanele care exercită profesia liberală depun jurământul (h), competența persoanelor care exercită profesiunea liberală (i), deontologia profesiilor liberale (j).
a) Independența profesiilor liberale
Prin esența lor, profesiile liberale sunt exercitate în mod independent, ele neputând fi suspuse ierarhiei administrative sau tutelei. Independența membrilor organizațiilor profesionale nu poate fi absolută, deoarece aceștia se supun dispozițiilor legii și deontologiei profesionale și nu au dreptul să-și abandoneze clientul sau pacientul în nici o împrejurare.
Reprezentanții profesiilor liberale își desfășoară activitatea independent de structurile statului, se bazează pe propriile decizii și sunt conștienți că responsabilitatea dezvoltării propriei întreprinderi le revine în exclusivitate.
Independența, care se exprimă în toate actele pe care membrii organizațiilor profesionale le săvârșesc, este dată de competența profesională, confidențialitatea și moralitatea acestora. Indiferent de statutul pe care-l au, membrii organizațiilor profesionale își exercită profesia în mod independent, ei acționând liber, conform standardelor de competență și deontologie profesională imperativă.
Independența unei profesii liberale este asigurată și de actele prin care statul încredințează ordinelor profesionale sarcina de a controla profesia în cadrul deontologiei. Prin urmare, apartenența unui profesionist la un ordin este absolut necesară, iar profesia se poate menține independentă numai dacă ea se autoguvernează printr-un ordin.
Sub acest aspect, profesiile liberale se împart în:
– profesii liberale absolute (standard, propriu-zise);
– profesii liberale relative;
Profesiile liberale absolute se află în raporturi de coordonare sau/și de subordonare cu instituții din afara sistemului într-un singur moment și anume acela al elaborării de către Parlament sau de către Guvern a cadrului legislativ. După acest moment profesiunile liberale devin independente și incontrolabile de autorități din afara sistemului40.
Din acest motiv, autoritatea legiuitoare ar trebui să profite de momentul propice (adoptarea cadrului normativ) pentru a putea trasa o evoluție corectă și logică din punct de vedere juridic pentru respective profesiune liberală. Profesiile liberale absolute sunt acelea care depind de autorități și instituții din afara sistemului doar în momentul adoptării legii de funcționare și organizare. Ulterior acestui moment, profesiunea respectivă se supune legii sale de organizare precum și hotărârilor adoptate de organele proprii create pe baza acestei legi. De asemenea majoritatea profesiunilor liberale își adoptă statute proprii având ca fundament legea de organizare. Caracterul absolut al acestei instituții nu trebuie exacerbat, deoarece și această categorie de profesiuni liberale sunt supuse controlului exercitat de instanțele judecătorești, deoarece, după cum am precizat, art. 21 din Constituție propovăduiește accesul liber la justiție. Prin caracterul absolut se înțelege capacitatea respectivei profesiuni liberale de a fi coordonată numai de propriile organisme create în acest scop.
Profesiunile liberale relative, reprezintă acea categorie de profesiuni care sunt subordonate în mod bilateral, adică sunt subordonate într-un prim moment Parlamentului sau Guvernului, apoi sunt coordonate și de organe din afara sistemului.
Pentru aceste profesii liberale independența lor funcțională și organizatorică este redusă.
Cu privire la ambele categorii de profesiunii liberale, precizăm că așa-zisa subordonare a profesiunilor liberale față de Parlament sau față de Guvern, la momentul adoptării cadrului legislativ aplicabil, este o falsă problemă deoarece pentru a putea vorbi de subordonare trebuie să existe două părți, ori în acest moment instituția profesiilor liberale nici nu există, fiind în curs de apariție.
Profesiile liberale nu sunt subordonate Parlamentului deoarece din momentul în care acestea sunt create, legiuitorul nu mai poate face altceva decât să modifice sau să abroge legea de înființare, deoarece profesiunile liberale dobândesc „capacitate deplină de exercițiu” încă de la naștere.
Profesiunile liberale relative sunt subordonate/coordonate mai întâi de organele din sistem iar apoi de organele din afara sistemului. Trebuie precizat că ambele categorii de profesii liberale sunt supuse autorității judecătorești, în măsura în care apare un litigiu și numai dacă instanțele judecătorești sunt sesizate. În acest caz, nu este vorba despre control sau coordonare ci avem de-a face cu soluționarea unui conflict juridic cu privire la profesiile liberale.
De exemplu, profesia de avocat este o profesie liberală absolută, deoarece este supusă doar legii sale de organizare; profesia de notar public sau „ magistratul din materia necontencioasă” se situează la mijlocul drumului între funcția publică și profesia liberală. Cu alte cuvinte el este titularul unei profesii liberale fără a fi eliberat pentru aceasta de tutela statului.
Doctrina a dispus că „ruptura de stat nu poate fi totală, ca și în cazul avocatului, deoarece notarul este titularul unei delegații din partea puterii publice de a da forță deosebită actelor sale, la fel ca cele care provin de la un funcționar public”. S-a stabilit în literatura de specialitate că notarul public este titularul unei profesiuni liberale deoarece: există libertatea publicului de a-și alege notarul; biroul notarial cu toate mijloacele sale nu constituie un bun public dat în concesionare notarului ci este rezultatul eforturilor proprii ale notarului; prestează servicii de natură necomercială, fiind supus regimului fiscal stabilit pentru profesiunile liberale.
În aceeași manieră a fost definit notarul și prin rezoluția adoptată în unanimitate de notariatele membre ale Uniunii Europene în martie 1990 la Madrid, unde s-a stabilit că „ notarul este un ofițer public având primită o delegație de autoritate din partea statului pentru a conferi caracter de autenticitate actelor al căror autor este, garantând conservarea, forța probantă și forța executorie a numitelor acte”.
În concluzie, diferența existentă între profesia de avocat și profesia de notar public relevă și diferențele existente între profesiile liberale absolute și profesiile liberale relative.
b) Responsabilitatea profesiilor liberale
Responsabilitatea este un element fundamental al exercitării profesiilor liberale, deoarece acestea sunt profesii disponibile, responsabile, independente, libere, de proximitate și de contact uman direct. Responsabilitatea este o trăsătură specifică, individuală, directă și permanentă a profesiilor liberale, trăsătură care este evidențiată în raporturile dintre profesioniști și clienții lor.
Ea este influențată direct de competența, calitatea prestațiilor și moralitatea membrilor organizațiilor profesionale.
Stabilirea răspunderii profesiilor liberale este de mare actualitate, ținând seama și de faptul că unele societăți de asigurare au început să se îndepărteze de profesiile cu risc. Mai mult, există unele tendințe, venind din partea instituțiilor statului sau organizații neguvernamentale care solicită o inversare a probelor, în sensul că prestatorul de servicii va trebui să facă dovada în justiție că nu a greșit.
În acest context, are loc o extindere a dezbaterilor47 pe tema raportului dintre obligația de mijloace și cea de rezultat. Pentru contracararea acestor inițiative, trebuie să se acționeze pentru: acordarea unei atenții sporite formării profesionale continue pentru a se elimina greșelile; stabilirea mai clară a limitelor responsabilităților profesionale; responsabilitatea membrilor profesiilor liberale să fie atrasă numai în limita greșelilor comise; evitarea împrejurărilor care permit începerea urmăririi penale.
O consecință firească a responsabilității este și răspunderea juridică a profesioniștilor liberali, în sensul că lipsa responsabilității în exercitarea profesiei atrage răspunderea juridică a persoanei culpabile. Răspunderea juridică a persoanei responsabile poate fi angajată sub regimul răspunderii civile, răspunderii disciplinare sau răspunderii penale.
c) Păstrarea secretului profesional
Secretul profesional este definit ca fiind obligația dee loc o extindere a dezbaterilor47 pe tema raportului dintre obligația de mijloace și cea de rezultat. Pentru contracararea acestor inițiative, trebuie să se acționeze pentru: acordarea unei atenții sporite formării profesionale continue pentru a se elimina greșelile; stabilirea mai clară a limitelor responsabilităților profesionale; responsabilitatea membrilor profesiilor liberale să fie atrasă numai în limita greșelilor comise; evitarea împrejurărilor care permit începerea urmăririi penale.
O consecință firească a responsabilității este și răspunderea juridică a profesioniștilor liberali, în sensul că lipsa responsabilității în exercitarea profesiei atrage răspunderea juridică a persoanei culpabile. Răspunderea juridică a persoanei responsabile poate fi angajată sub regimul răspunderii civile, răspunderii disciplinare sau răspunderii penale.
c) Păstrarea secretului profesional
Secretul profesional este definit ca fiind obligația de a nu divulga anumite date privind viața privată a clienților sau pacienților, fiind un drept fundamental al omului, iar membrii organizațiilor profesionale sunt garanții și depozitarii acestui drept. Libertatea individuală și secretul profesional trebuiesc respectate de către toate organizațiile profesionale, deoarece acestea constituie o modalitate de exercitare a profesiilor liberale și element esențial al eficacității actului profesional.
Membrii organizațiilor profesionale trebuie să aibă grijă ca transparența, absolut necesară în domeniul informațiilor publice, să nu fie sacralizată. Promovarea noilor tehnologii informatice au atras după sine atingerea unor drepturi fundamentale privind viața privată. Chiar în aceste condiții, profesiile liberale au obligația de a respecta secretul profesional, care reprezintă în fapt garanția respectării democrației.
În accepțiunea noastră, păstrarea secretului profesional funcționează și în situația în care aceste secret are ca obiect aspecte care privesc ordinea publică. Persoanele care exercită profesia liberală nu pot fi sancționate pentru că nu au divulgat informația încredințată de către clientul său. Raportul dintre Client și profesionistul liberal are întâietate în fața raportului dintre profesionistul liberal și Stat. Astfel cum am arătat mai sus, după momentul reglementării aceste profesii sunt dincolo de orice raport cu Statul.
Clientul încredințează informațiile cunoscând că profesionistul liberal este ținut de secretul profesional. Nesocotirea acestei obligații ar introduce profesiile liberale într-un cerc vicios, în sensul că acestea ar fi golite de conținut.
d) Constituirea în corpuri profesionale distincte
Astfel cum am arătat constituirea profesiunilor liberale, în corpuri profesionale distincte, este o caracteristică esențială a acestora. Pe această cale se dă expresie și caracterului independent al profesiilor liberale.
Dincolo de cadrul său, profesia liberală are relații de colaborare cu celelalte autorități și instituții.
Dacă în interiorul profesiei avem de-a face cu raporturi de subordonare sau/și de coordonare, în exteriorul profesiei liberale, de principiu, ar trebui să avem doar relații de colaborare. Excepția de la acest principiu este dată de categoria profesiilor liberale relative.
Structurarea profesiilor liberale se realizează în mai multe forme, în funcție de criteriul adoptat. Astfel, putem vorbi de structurare internă și structurare externă. Structurarea internă se realizează în cadrul profesiei liberale și nu se răsfrânge în afara respectivei profesii liberale. Structurarea externă are în vedere modul de organizare al profesiilor liberale la nivel național sau la nivel internațional. Sub acest aspect, avem:
– structurare externă națională, adică Uniunea Profesiilor Liberale din România;
– structurare externă internațională – de exemplu: pentru America Latină – Confederația Latino-Americană a Profesiilor Universitare, pentru Uniunea Europeană – Consiliul European al Profesiilor Liberale etc.;
– structurare externă mondială, adică Uniunea Mondială a Profesiilor Liberale;
– Structurarea externă, dintr-un alt punct de vedere poate fi: individuală, atunci când o anumită profesie liberală se organizează la nivel național (Uniunea Avocaților din România), internațional (Uniunea Internațională a Avocaților) și mondial respectiv colectivă atunci când toate profesiile liberale se organizează la nivel național, internațional și mondial.
Potrivit art.1,3 din Statutul Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale „în numeroase țări, profesiile liberale s-au grupat deja, la nivel național, în uniuni sau asociații interprofesionale. În același timp, un mare număr de profesii au suscitat, fiecare la rândul ei, o regrupare la nivel mondial și au constituit uniuni sau asociații internaționale. În pofida diversității mediului politic, economic, istoric sau cultural al țărilor în care sunt exercitate profesiile liberale, problemele cu care acestea se confruntă sunt peste tot comparabile și adesea identice.
Profesiile liberale constituie, la nivel internațional, un sector economic și social specific.
Acest sector face parte din grupul de activități caracterizate prin prestarea de servicii personalizate a căror importanță este în continuă creștere în societatea post-industrială.
Actualmente, sunt în curs (îndeosebi în cadrul ) importante negocieri interguvemamentale, în care sunt vizate profesiile liberale, iar acestea din urmă se văd confruntate cu riscul de a fi nevoite să suporte soluții fără a fi putut să se facă auzite, datorită faptului că ele nu dispun de o organizație reprezentativă la nivel internațional (mondial). Și pentru aceste considerente a devenit indispensabil ca organizațiile naționale care reprezintă profesiile liberale să se regrupeze pe plan mondial.
În concluzie profesiile liberale, în funcție de gradul lor de structurare, dau naștere la asociații interprofesionale prin intermediul cărora, fiecare profesie liberală își realizează în mod eficient obiectivele urmărite atât la nivel național cât și la nivel internațional sau mondial.
e) Profesiile liberale îmbină interesul public cu interesul privat
De principiu, persoanele care exercită profesiuni liberale îndeplinesc, în exercițiul atribuțiilor lor, atât o funcție de interes privat cât și una de interes public. De exemplu, actele notarului public răspund unui interes privat al persoanei care solicită îndeplinirea actului, dar și interesului public, constituind acte de autoritate, înscrisuri pentru probă. Este foarte dificilă și totodată arbitrară realizarea unei distincții absolute între interesul public și interesul privat, deoarece în cadrul profesiilor liberale aceste interese se întrepătrund, de cele mai multe ori.
În concluzie realizarea unei distincții foarte clare între interesul public și interesul privat va putea fi făcută pentru fiecare profesie reglementată în parte.
f) Profesiile liberale sunt exercitate după promovarea concursului de admitere în profesie.
g) Persoanele care exercită profesia liberală sunt absolvente de învățământ superior.
h) Persoanele care exercită profesia liberală depun jurământul.
i) Competența (profesionalismul) persoanelor care exercită profesiunea liberală.
j) Deontologia profesiilor liberale (de regulă, deontologia profesiunilor liberale este cuprinsă în codul deontologic).
k) Diversitatea profesiilor liberale.
Profesiile liberale reunesc profesioniști din domenii variate (juridic, medical, contabil, mass-media, arhitectură). Această diversitate a profesiilor liberale se manifestă numai la nivelul formei, deoarece pe fond, profesiile liberale sunt animate de aceeași viziune liberală pe care își întemeiază activitatea, definită de spiritul de inițiativă, de flexibilitate și de profesionalism.
1.3. Profesiunea de consilier juridic la granița profesiunilor liberale.
Având în vedere regimul juridic al profesiei de consilier juridic, astfel cum este conturat de legea nr. 514/2003, în accepțiunea noastră această profesie juridică, din punctul de vedere al trăsăturilor și caracteristicilor necesare unei profesii pentru a fi o considerată profesie liberală, este o profesie de graniță, în sensul că nu îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi considerată profesie liberală. Astfel, în ciuda prevederilor cuprinse în Statutul profesiei de consilier juridic, noi considerăm că această profesie nu respectă una dintre cele mai importante condiții pentru a putea fi considerată profesie liberală, anume -independența.
Deși Statutul profesie clamează în mod expres și repetat caracteristica profesiei de consilier juridic de a fi independentă, având în vedere formele de exercitare a acestei profesii, stabilite de legea de organizare (funcționar și salariat) noi considerăm că această profesie nu este o profesie liberală.
De asemenea, având în vedere prevederile cuprinse în legea de organizare prin comparație cu prevederile cuprinse în Statutul profesiei, noi considerăm că acesta din urmă este vădit ilegal și adaugă la lege. Astfel, acest Statut adaugă la formele de exercitare a profesiei, transformând pe această cale, o profesie dependentă într-o profesie independentă (liberală).
În consecință, profesia de consilier juridic este o profesie de graniță, în sensul că este o profesie dependentă din punctul de vedere al legii de organizare și o profesie independentă din punctul de vedere al Statutului de organizare.
Analizarea acestei profesii în acest cadru are în vedere și tendința existentă în Europa privind eliminarea acestei dihotomii (avocat/consilier juridic) precum și discuțiile care au loc sub acest aspect în România.
CAPITOLUL II ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC
2.1. Organizarea și protecția consilierilor juridici.
Legea nr. 514/2003, în Capitolul , cuprinde și dispoziții particulare cu ivire la organizarea și protecția profesiei de consilier juridic. O dispoziție generală, dar de maximă importanță, este cea prevăzută în art. 5 din actul normativ menționat. Potrivit acestui text: „Consilierii juridici pot constitui asociații profesionale în scopul apărării și promovării intereselor profesionale, în condițiile legii privind asocierea și constituirea persoanelor juridice”.
Textul citat impune concluzia potrivit căreia constituirea de asociații profesionale nu este obligatorie. Această teză ne apare ca fiind judicioasă dacă ținem seama și de celelalte prevederi legale înserate chiar în capitolul al -lea al legii.
În acest sens pot fi invocate, de pildă, dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 514/2003, text în conformitate cu care „constituirea asociațiilor profesionale are la bază principiile constituționale ale dreptului de asociere și reglementările legale privind asocierea și constituirea de persoane juridice”. Fără îndoială, însă, că o profesiune de o asemenea importanță, ca cea de consilier juridic, nu poate rămâne în afara unui cadru organizatoric destinat a apăra interesele profesionale ale corporației respective. Așa fiind, în mod evident, se poate vorbi de necesitatea practică a unei organizări asociative corespunzătoare astfel cum s-a procedat și în cazul avocaților, notarilor și executorilor judecătorești, în pofida unor deosebiri substanțiale care există între aceste profesii.
Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 514/2003 constituie temeiul viitoarelor structuri profesionale ale consilierilor juridici. Legea jalonează și direcțiile organizatorice în care urmează să fie structurate viitoarele asociații profesionale ale consilierilor juridici. Într-adevăr, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici se pot asocia în structuri județene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, și după caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile. De asemenea, același text stabilește, în alineatul următor, și principiul potrivit căruia formele de asociere și de organizare la nivel județean și național sunt stabilite prin statutul asociației. Prin urmare, legea prefigurează organizarea unor forme asociative atât la nivel județean, național, precum și pe ramuri sau domenii de activitate.
Atribuțiile asociațiilor profesionale ale consilierilor juridici urmează să fie stabilite prin statutele de înființare ale acestora. Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 514/2003, asociațiile profesionale se înființează și statutele acestora se adoptă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Legea cuprinde doar precizări extrem de sumare privitoare la sarcinile asociațiilor profesionale. O primă atribuție a asociației profesionale a consilierilor juridici este aceea de a ține evidența lor. Această evidență se ține în condiții similare evidenței barourilor de avocați (art. 21 din Legea nr. 514/2003). Evidențele consilierilor juridici și actualizarea permanentă a acestora se realizează de către organizațiile profesionale la sfârșitul fiecărui an și se comunică prefecturii, consiliului județean, instanțelor judecătorești, organelor de urmărire penală și baroului din județul respectiv (art. 26).
O a doua atribuție vizează calitatea asociației profesionale de a sesiza autoritatea competentă a proceda la aplicarea sancțiunilor disciplinare (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 514/2003).
Legea nr. 514/2003 cuprinde și o precizare semnificativă privitoare la protecția profesiei de consilier juridic. Potrivit art. 23 din acest act normativ, în activitatea sa profesională consilierul juridic se bucură de protecția legii, în condițiile prevăzute de legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Așadar, din acest punct de vedere, consilierul juridic este asimilat cu avocatul, dispozițiile art. 37 din Legea nr. 51/1995 fiind aplicabile întrutotul.
2.2. Statutul consilierilor juridici.
Admiterea în profesie a consilierilor juridici.
Legea nr. 514/2003 cuprinde un capitol distinct – Capitolul II – privitor la dobândirea și încetarea calității de consilier juridic. Dispozițiile din acest capitol, precum și alte prevederi ale legii, conturează un statut particular, care nu se identifică întocmai cu acela al altor categorii de profesioniști ai dreptului.
În primul capitol al legii sunt consacrate două texte de maximă importanță pentru statutul consilierului juridic. Deosebit de semnificativă este dispoziția care face distincție între consilierul juridic numit în funcție și cel angajat în muncă. Potrivit art. 2 din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii. Această precizare legală are influență covârșitoare asupra drepturilor și obligațiilor ce revin consilierilor juridici, dar și asupra întregului lor statut. De altfel, art.6 din Legea nr. 514/2003 consacră regula potrivit căreia: „Consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă”.
În spiritul aceluiași principiu sunt și dispozițiile prevăzute în art. 3 din Legea nr. 514/2003. Potrivit primului alineat al acestui text: „Consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului, potrivit funcției și categoriei acesteia”- Cel de-al doilea alineat al textului menționat îi conferă, în mod expres, consilierului juridic angajat în muncă statutul de salariat.
Drept urmare, consilierilor juridici urmează să li se aplice, după caz, și dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectiv cele cuprinse în noul Cod al muncii. Consilierii juridici sunt asimilați cu funcționarii publici, și respectiv cu salariații, nu numai în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, ci și în legătură cu răspunderea juridică pentru încălcarea obligațiilor lor profesionale. Consilierii juridici au însă și unele drepturi care sunt prevăzute în Legea nr. 514/2003 și în statutele lor profesionale.
De asemenea, astfel cum am remarcat deja, consilierii juridici se bucură și de protecția legii, în condițiile prevăzute de legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Există și alte dispoziții ale Legii nr. 51/1995, care sunt aplicabile, astfel cum se va observa în continuare, și consilierilor juridici. Toate aceste împrejurări justifică concluzia potrivit căreia consilierii juridici beneficiază de un statut complex și particular. Calitatea de consilier juridic poate fi dobândită de orice persoană fizică care îndeplinește condițiile expres determinate de art. 8 din Legea nr. 514/2003. Potrivit acestui text, poate dobândi calitate de consilier juridic acela care îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
– este cetățean român și are domiciliul în România;
– are exercițiul drepturilor civile și politice;
– este licențiat al unei facultăți de drept;
– este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei, cerință
– ce se dovedește cu certificat medical eliberat în condițiile legii;
– nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate prevăzute de lege. Din dispozițiile legale menționate se poate desprinde concluzia potrivit căreia cerințele pentru admiterea în profesie sunt asemănătoare cu cele prevăzute de lege și pentru alte profesii juridice, avocați, notari și chiar magistrați.
Totuși constatăm că Legea nr. 514/2003 nu condiționează admiterea în profesie de susținerea unui examen sau concurs, astfel cum este cazul celorlalte profesii juridice. Aceasta nu înseamnă că autoritatea, instituția publică sau persoana juridică la care urmează să fie numit sau angajat consilierul juridic nu poate organiza un examen sau concurs pentru verificarea cunoștințelor de specialitate ale acestuia, iar uneori este chiar obligată să o facă. Astfel, potrivit art. 30 alin. 1 din Codul muncii, încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, intrarea în corpul funcționarilor publici se face numai prin concurs organizat de autoritatea sau instituția publică interesată.
Cazurile de nedemnitate și de incompatibilitate ale consilierilor juridici.
Cazurile de nedemnitate și de incompatibilitate sunt și ele expres determinate de lege.Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 514/2003, este nedemn de a fi consilier juridic:
– cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic;
– cel care, în exercitarea profesiei de consilier juridic, a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
– cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.
Dispozițiile legale menționate diferă, parțial, de cele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1995 și care instituie cazurile de nedemnitate pentru avocați. Din lectura acestor din urmă dispoziții legale rezultă că legea este mai exigentă în privința determinării cazurilor de nedemnitate pentru avocați. Astfel, de pildă, în privința avocaților, nedemnitatea funcționează și în cazul falitului fraudulos, chiar reabilitat. Este un caz de nedemnitate care putea fi avut în vedere și în cazul consilierilor juridici, mai cu seamă a celor încadrați la autoritățile și instituțiile publice, dată fiind împrejurarea că un atare caz de nedemnitate se întemeiază pe o prezumție de conduită frauduloasă a persoanei în cauză.
De asemenea, Legea nr. 51/1995 (art. 13 lit. c) îl consideră nedemn și pe cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. Astfel cum am văzut, Legea nr. 514/2003 nu instituie un asemenea caz de nedemnitate. Totuși, interdicția de a exercita profesia se poate aplica și ca o pedeapsă complimentară, în condițiile determinate de art. 64 lit. c din Codul penal. Prin urmare, o atare sancțiune poate fi aplicată și consilierului juridic și ea determină nedemnitatea acestuia.
Remarcăm și o reglementare nuanțată, în cazul primului motiv de nedemnitate, în raport cu norma înscrisă în art. 13 lit. a din Legea nr. 51/1995. Potrivit acestui din urmă text, nedemnitatea avocatului poate fi generată doar în cazul unei condamnări definitive „la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”. Aceasta înseamnă că nedemnitatea avocatului operează doar în cazul unei condamnări pentru o infracțiune intenționată și numai dacă acestuia i s-a aplicat pedeapsa cu închisoare.
Legea nr. 514/2003 nu instituie asemenea condiții și declară nedemn pe cel căruia i s-a aplicat o pedeapsă, chiar cu amenda, pentru o infracțiune, indiferent dacă aceasta a fost comisă cu intenție sau din culpă. Cerința esențială pe care o impune însă acest act normativ, ca și Legea nr. 51/1995, este aceea ca săvârșirea infracțiunii și condamnarea definitivă a persoanei respective „să aducă atingere prestigiului profesiei”. O armonizare a celor două dispoziții legale ar fi fost indispensabilă, căci atât avocatul, cât și consilierul juridic sunt colaboratori apropiați ai justiției, fapt pentru care exigențele normative privitoare la cazurile de nedemnitate trebuiau să fie similare. Or, legea este mult mai exigentă în privința consilierului juridic.
Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă, potrivit art. 10 din Legea nr. 514/2003, cu:
– calitatea de avocat;
– activitățile care lezează demnitatea și independența profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
– orice altă profesie autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate;
– funcția și activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară;
– activitatea publicistică salarizată;
– alte incompatibilități prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condițiile legii.
Incompatibilitățile menționate exprimă grija legiuitorului pentru configurarea unui statut adecvat pentru toți consilierii juridici, statut care să-i ferească de orice injoncțiuni exterioare în exercitarea sarcinilor lor profesionale. Prin excepție de la normele analizate, art. 11 din Legea nr. 514/2003 declară că exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu:
– activitatea didactică universitară și de cercetare juridică, activitatea literară, culturală și publicistică nesalarizată;
– funcția de arbitru, mediator sau expert, în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese;
– participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice.
Cazurile de incompatibilitate, ca și cele de compatibilitate, sunt limitativ determinate de lege și drept urmare orice asimilări exced câmpul de aplicare a legii. Ne îngăduim să remarcăm că în pofida substanțialelor asemănări cu situațiile de compatibilitate prevăzute în cazul consilierilor juridici și al avocaților (art. 15 din Legea nr. 15/1995), legea este uneori mai exigentă în cadrul celor dintâi,, lucru care nu ni se pare întrutotul firesc. Astfel, calitatea de avocat este compatibilă cu cea de senator, deputat și consilier în consiliile locale sau județene. O asemenea compatibilitate nu este prevăzută de lege și pentru consilierii juridici.
Legea aduce o restricție, după părerea noastră discutabilă, în privința compatibilității prevăzute de art. 11 lit. a din Legea nr. 514/2003. Într-adevăr, potrivit acestui text, exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu activitatea didactică universitară și de cercetare juridică, activitatea literară, culturală și publicistică nesalarizată. De notat că asemenea circumstanțieri nu sunt făcute în privința altor profesii judiciare, chiar mai importante din punct de vedere social și al procesului de democratică administrare a justiției, cum este cazul magistraților, avocaților și notarilor publici (art. 111 din Legea nr. 92/1992, art. 37 din Legea nr. 47/1992, art. 15 din Legea nr. 51/1995 și art. 35 din Legea nr. 36/1995). Tocmai acesta este motivul pentru care circumstanțierea compatibilității la care ne referim o considerăm discutabilă. O soluție unitară ar fi fost binevenită. În ce ar putea consta o soluție unitară viitoare, o soluție de armonizare a dispozițiilor cuprinse în art. 11 lit. a din Legea nr. 514/2003 cu celelalte prevederi cuprinse în legile de organizare ale magistraturii, avocaturii și activității notariale sau invers?
Soluția promovată de art. 11 lit. a din Legea nr. 514/2003 poate fi considerată ca fiind una de avangardă? Răspunsul poate fi pozitiv dacă ținem seama de un ideal de justiție care ar trebui să-i ferească pe slujitorii ei de orice injoncțiuni exterioare. Aceasta deoarece adeseori interese de ordin material mobilizează energii nebănuite și implicări ale oamenilor legii în obținerea unor posturi superioare în învățământul superior, chiar fără o susținere profesională și mai ales științifică adecvată. O atare situație nu poate, desigur, generalizată.
Adoptarea unei asemenea soluții, în care calitatea de magistrat, avocat și notar public, la fel ca și cea adoptată în prezent în privința consilierilor juridici, să fie compatibilă doar cu activitățile didactice, de cercetare juridică, literare, culturale și publicistice nesalarizate ar fi, după părerea noastră, benefică. Iar această aserțiune este valabilă atât din punctul de vedere al intereselor majore ale acrului de justiție, cât și sub aspectul calității activităților pentru care funcționează starea de compatibilitate. Într-adevăr, în atare condiții, accesul la activitățile didactice, de cercetare, literare, culturale și publicistice ar fi deschis doar celor pasionați pentru domeniile respective. Realizarea unei uniformități de reglementare reprezintă doar un deziderat greu de realizat în viitor.
Stagiul consilierilor juridici.
Reglementarea cuprinsă în Legea 514/2003, deși o măsură necesară, nu este însă și manifestare suficientă sub aspectul voinței de a aduce o claritate sporită în ceea ce privește organizarea și exercitarea acestei profesii juridice. Numeroase dificultăți au apărut și apar în practică cu prilejul încercărilor de a face o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor acestei legi. Aceste dificultăți decurg, printre altele, și din apariția și publicarea în Monitorul Oficial al României a unui așa-numit statut „al profesiei” de consilier juridic. Mai exact adoptarea și publicarea acestui controversat „act”, deși suntem convinși, a fost animată de cele mai bune intenții, nu a condus la lămurirea, la clarificarea regimului juridic care guvernează organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, ci a generat neînțelegeri multiple legate de această profesie.
Necesitatea clarificării unora dintre aceste aspecte a fost punctul de plecare în redactarea rândurilor care urmează și care se referă, în principal, la contractul individual de muncă al consilierului juridic din perspectiva stagiului care, potrivit art. 12 alin. (1), din lege, trebuie efectuat de consilierul juridic „la debutul în profesie”. Aspectele legate de acest stagiu au fost mai puțin vizate de analizele făcute și, în opinia noastră, ar merita o atenție mai mare și o analiză mai amănunțită. Astfel, în alin. (1) art. 12, prevede că: „La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar”, iar la alin. (2) dispune după cum urmează: „(2)Condițiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea și celelalte condiții din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesiei de avocat și statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător”.
După cum se poate observa, textul analizat face trimitere la Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și la aplicarea „corespunzătoare” a dispozițiilor acesteia la situația consilierilor juridici stagiari. Redactorii acestui text de lege nu au fost, credem, foarte atenți la observarea anumitor aspecte a căror neglijare poate conduce la situația apariției de dificultăți în procesul de aplicare „corespunzătoare” a dispozițiilor Legii 514/2003, îngreunând sau chiar făcând imposibilă această aplicare. Mai precis, redactorii acestui text de lege nu procedează la o abordare interdisciplinară a activității de elaborare a unui act normativ, pierzând din vedere specificul calității de consilier juridic. Acest specific rezultă din calitatea de angajat sau funcționar public a consilierului juridic, spre deosebire de avocat, care este practicantul unei profesii liberale ale cărei forme de exercitare, prevăzute de legea specială, se deosebesc fundamental de formele de exercitare a profesiei de consilier juridic.
Astfel, dificultatea aplicării „corespunzătoare” a dispozițiilor Legii 514/2003, rezidă în aceea că este foarte greu de stabilit entitatea care, în cazul consilierului juridic, va încheia cu acesta așa-numitul contract de colaborare profesională specific avocatului stagiar; specificul profesiei sale – de angajat sau funcționar public – nu permite consilierului juridic stagiar să stabilească alte raporturi contractuale prin care să-și asume, față de o altă entitate decât angajatorul său, obligații privind efectuarea unor activități specifice profesiei.
Dacă s-ar face o aplicare „corespunzătoare” a dispozițiilor Legii 514/2003 și Statutului profesiei de avocat, atunci s-ar ajunge la situația în care consilierul juridic stagiar ar trebui să încheie contract de colaborare profesională cu o altă persoană juridică decât aceea la care este angajat.
Această persoană juridică ar trebui să aibă în structura sa de personal un consilier juridic definitiv ce va putea juca rolul avocatului îndrumător, calitate specifică organizării stagiului în cadrul profesiei de avocat. Cum se va putea concilia însă acest contract – de colaborare profesională – cu contractul de muncă în baza căruia o persoană a dobândit, conform art. 2 din Legea 514/2003, calitatea de consilier juridic? întrebarea apare ca justificată dacă luăm în considerare obligațiile prevăzute în anexa IX la Statutul profesiei de avocat. Conform acestei anexe, colaboratorul se obligă „să-și organizeze activitatea și timpul de muncă în funcție de obligațiile profesionale asumate”. Prin urmare, deși este vorba de o colaborare profesională, „fără subordonare” (art. 1 alin. (1) din ANEXA IX), totuși avocatul colaborator își asumă obligații care sugerează ideea de subordonare specifică unui contract individual de muncă. Mai mult, avocatul stagiar se obligă să presteze activitate în beneficiul „formei de exercitare a profesiei” care îi asigură avocatul îndrumător.
Or, aceasta ar însemna că – în aplicarea „corespunzătoare” a dispozițiilor Statutului profesiei de avocat – și consilierul juridic stagiar ar trebui să-și asume astfel de obligații față de o altă persoană juridică decât aceea la care este angajat, mai precis față de persoana juridică în măsură a-i pune la dispoziție un consilier juridic îndrumător, în baza unui contract de colaborare profesională.
Spunem că ar trebui să-și asume consilierul juridic stagiar astfel de obligații față de o altă persoană juridică decât aceea la care este angajat, deoarece față de persoana juridică la care este angajat raporturile juridice sunt reglementate de contractul de muncă și avem în vedere ipoteza în care această persoană juridică sau instituție nu are în structura sa de personal un consilier juridic definitiv care să îndeplinească activitatea de consilier juridic îndrumător. Soluția pentru o aplicare „corespunzătoare”, în cazul consilierilor juridici stagiari, a dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, ar fi, în acest caz, crearea unui model de contract de colaborare profesională cu plecare de la modelul prevăzut la anexa IX din actul mai sus menționat. Acest model de contract ar trebui să permită consilierului juridic stagiar executarea și a obligațiilor decurgând din contractul de muncă încheiat cu persoana juridică sau instituția în slujba căreia lucrează, ținând seama de specificul profesiei de consilier juridic caracterizat de raporturi de prepușenie, deci de subordonare deplină față de această persoană juridică. Soluția propusă vizează, așa cum am arătat situația în care această persoană juridică sau instituție nu are în structura sa de personal un consilier juridic defitiniv care să îndeplinească activitatea de consilier juridic îndrumător.
Ce se întâmplă însă în situația în care în structura de personal a angajatorului exista deja un consilier juridic definitiv? În această situația problema asigurării consilierului juridic îndrumător s-ar putea rezolva pe baza dispozițiilor Codului muncii privind „Contractele speciale de formare profesională organizată de angajatori” (Capitolul II, art. 198-204 din Codul muncii). Având în vedere că problema stagiului consilierului juridic este – potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 514 – indisolubil legată de momentul debutului în profesie, credem că efectuarea stagiului prevăzut de lege poate fi mijlocită cu succes de contractul de adaptare profesională prevăzut de art. 201 din Codul muncii. Adaptarea salariaților debutanți la o funcție nouă, caracterul distinct de contractul individual de muncă, cu a cărui încheiere este concomitent, și evaluarea finală sunt tot atâtea elemente care ne fac să credem că stagiul consilierului juridic poate fi cu succes efectuat prin mijlocirea acestei instituții juridice a contractului de adaptare profesională. Acest sistem – întemeiat pe contractul de adaptare profesională -are un singur inconvenient pe care, în spiritul unei analize corecte, îl relevăm în cele ce urmează. În acest fel, vrem să subliniem scopul analizei de față pe care, sub aspectul relevanței sale practice, o dorim producătoare de efecte benefice: găsirea de soluții la problema analizată.
Inconvenientul pe care l-ar presupune acceptarea acestui sistem constă în durata determinată a contractului de adaptare profesională care, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul muncii, nu poate fi mai mare de un an. Acest inconvenient decurge din împrejurarea că, potrivit Legii 514/2003, stagiul fiind de doi ani, acesta nu poate fi acoperit, decât parțial, de contractul de adaptare profesională. Situația ilustrată nu este insurmontabilă, pentru că nimic – dacă legea nu o face – nu împiedică efectuarea, în continuare, a stagiului prin intermediul conferinței lunare de stagiu de care vorbește alin. (1) al art. 286 din Statutul profesiei de avocat.
De această dată, în cazul acestei modalități de efectuare a stagiului, adică în cadrul conferinței de stagiu, este mai ușor de făcut aplicarea „corespunzătoare” a dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, aplicare la care face trimitere art. 12 alin. (2) din Legea 514/2003. Aplicarea mai facilă, în acest caz, a dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, rezultă și din natura activităților cuprinse în noțiunea de conferința de stagiu; potrivit alin. (2) al art. 286 din Statutul profesiei de avocat conferința de stagiu cuprinde expuneri asupra problemelor juridice, studiul doctrinei juridice și al practicii judiciare, lucrări avocațiale scrise, dezbateri de spețe.
Analiza dificultăților generate de încercarea aplicării „corespunzătoare” – în cazul consilierilor juridici – a dispozițiilor Statutului profesiei de avocat ne conduce către necesitatea de a găsi sensul altor dispoziții ale acestui Statut. Mai exact, este vorba de dispozițiile art. 284 alin. (6) din acest Statut, dar și de dispozițiile necorelate ale alin. (3) și (5) ale aceluiași articol.
Vom face inițial o scurtă analiză a acestor dispoziții și, ulterior, vom releva problemele create de ele în planul profesiei de consilier juridic.
Textele statutare mai sus menționate se referă la situația avocatului stagiar devenit incompatibil și la obligațiile acestuia într-o astfel de situație. După cum rezultă din textul alin. (6) „…. avocatul stagiar devenit incompatibil va trebui să prezinte un nou contract de colaborare pentru formare profesională….”. Alin. (3) al aceluiași articol stabilește o altă consecință a incompatibilității avocatului stagiar, și anume aceea că: „Stagiul se suspendă în cazul în care avocatul stagiar ocupă o funcție incompatibilă cu exercițiul profesiei sau nu își exercită efectiv stagiul timp de un an.” Aceste dispoziții trebuie privite în corelație cu alin. (5) al aceluiași articol care dispun că: „Suspendarea stagiului se constată de către consiliul baroului, care apreciază asupra împrejurărilor ce justifică lipsa din profesie, durata suspendării și întinderea perioadei de stagiu efectuat anterior suspendării.”
Se poate observa o lipsă de corelație între alin. (3) și alin. (5), ale art. 284, punându-se întrebarea care este rațiunea „aprecierii” pe care trebuie să o facă baroul cu privire la aspectele enumerate la alin. (5), dacă potrivit părții introductive a aceluiași text suspendarea stagiului „se constată”, iar formularea de la alin. (3), „stagiul se suspendă…”, este imperativă. Răspunsul la această întrebare prezintă relevanță practică întrucât obligația avocatului stagiar, devenit incompatibil, de a prezenta „un nou contract de colaborare…” există, conform părții introductive a alin. (6), „în caz contrar….”. Formularea „în caz contrar…”, nu se poate referi la altceva decât la rezultatul aplicării alin. (5) care vorbește de constatarea suspendării, în urma (?) „aprecierii” pe care trebuie să o facă baroul cu privire la împrejurările ce justifică aspectele enumerate la acest alineat: lipsa din profesie, durata suspendării și întinderea perioadei de stagiu efectuat anterior suspendării. Altfel spus, s-ar putea deduce că această obligație a avocatului stagiar, devenit incompatibil – de a prezenta „un nou contract de colaborare….” -există în cazul în care, în urma „aprecierii” făcute de consiliul baroului acesta ajunge la concluzia că împrejurările invocate nu justifică „lipsa din profesie, durata suspendării și întinderea perioadei de stagiu efectuat anterior suspendării”.
Având în vedere dispozițiile, mai sus analizate, ale art. 284 din Statutul profesiei de avocat, și revenind la tema analizei de față – aplicarea „corespunzătoare”, în cazul consilierilor juridici, a dispozițiilor acestui Statut – trebuie să subliniem că întreruperea stagiului pe motiv de incompatibilitate echivalează, în cazul consilierului juridic, cum este în cazul avocatului, cu lipsirea acestuia de posibilitatea de a practica, în mod legal, profesia de consilier juridic la același angajator sau la alt angajator. Dificultatea aplicării „corespunzătoare”, în cazul consilierilor juridici, a dispozițiilor acestui Statut rezultă tocmai din faptul că un consilier juridic, a cărui suspendare de stagiu, în urma „aprecierii” efectuate, nu s-ar justifica, nu ar putea încheia și prezenta „un nou contract de adaptare profesională” cu același angajator și pentru aceeași funcție, de consilier juridic.
Imposibilitatea consilierului juridic de a încheia un nou astfel de contract cu același angajator decurge, la rândul ei, din dispozițiile art. 201 din Codul muncii potrivit căruia: „Contractul de adaptare profesională se încheie în vederea adaptării salariaților debutanți la o funcție nouă, la un loc de muncă nou sau în cadrul unui colectiv nou.
Nimic nu împiedică pe consilierul juridic incompatibil să încheie un contract de adaptare profesională cu același angajator pentru o altă funcție, alt loc de muncă sau în cadrul unui colectiv nou, dar această posibilitate nu prezintă interes pentru analiza noastră întrucât ceea ce interesează este modalitatea de continuare a stagiului a cărui suspendare, în urma „aprecierii” efectuate, nu s-ar justifica.
Considerăm că în situația în care, în urma „aprecierii” efectuate, suspendarea stagiului nu s-ar justifica, este posibilă încheierea unui nou contract de adaptare profesională”, ca accesoriu al unui contract individual de muncă, cu un alt angajator pentru aceeași funcție, de consilier juridic.
În orice caz, ni se pare excesivă prevederea de la alin. (4) al art. 284 din Statutul profesiei de avocat conform căreia atât înscrierea în tabloul avocaților incompatibili, cât și ridicarea incompatibilității să depindă de simpla voință a avocatului îndrumător. În nici un caz încetarea stării de incompatibilitate nu ar trebui lăsată la aprecierea unei anume persoane, fie ea si avocat îndrumător, ci ar trebui să se producă prin efectul legii. De lege ferenda, în cazul consilierilor juridici, propunem reglementarea expresă ca incompatibilitatea să opereze de drept, de la data apariției împrejurării obiective generatoare de incompatibilitate. La apariția unei astfel de împrejurări, consilierul juridic va trebui să anunțe Asociația profesională creată în baza Legii nr. 514/2003 și la care el a aderat în mod liber.
Sub aspectul tendințelor manifestate, în prezent, în planul organizării profesiei de consilier juridic, trebuie semnalată o situație care, în opinia noastră, este de natură să aducă atingeri inacceptabile, cel puțin cu privire la drepturile constituționale ale libertății muncii și libertății de asociere garantate de Constituția României. Această situație este generată de un proiect de lege care vizează modificarea, într-un mod inacceptabil în opinia noastră, a Legii nr. 514/ 2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Animați de dorința de a susține efortul de respectare a drepturilor constituționale ale libertății muncii și libertății de asociere garantate de Constituția României facem următoarele precizări, față de proiectul de lege menționat:
– în primul rând trebuie subliniat faptul că, prin acest proiect de lege, promotorii lui intenționează consolidarea acțiunilor de obținere a unui monopol nepermis în ceea ce privește organizarea profesiei de consilier juridic. Mai exact, se urmărește, includerea în lege a dreptului exclusiv al U.C.C.J.R. de a organiza această profesie și, deci, acordarea acestui drept unei persoane juridice de drept privat deja înființată, cu excluderea celorlalte asociații profesionale existente create în mod legal în baza Legii 514/2003. În baza O.G. 26/2000 si a Constituției României.
Este de observat caracterul neprofesionist al abordării fondului problemelor legate de organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Această concluzie rezultă și din lansarea sau reluarea unor „concepte” – unele din ele conținute din nefericire și în Legea 51/ 1995 – exprimate prin termeni de genul „contract de salarizare”, „retrocedare de onorarii”, „activitate de mijloace”.
Pentru a dovedi, eufemistic spus fragilitatea profesionalismului în redactarea acestui proiect, dar și caracterul vădit mercantil al acestui demers, un specialist, un profesionist al dreptului și-ar putea pune întrebarea: Oare cum s-ar numi părțile contractului de salarizare? „Salarizant” și „salarizat”? Nu mai vorbim de noțiunea de „activitate de mijloace” care, bănuim, nu este altceva decât „stafie profesională” a obligațiilor denumite, în analiza unor reputați autori de drept civil, obligații de prudență și diligentă. Se întrevede, în spatele unor astfel de formulări, o abordare mercantilă, neprofesionistă, situată foarte departe de scopul nobil al unei bune și eficiente organizări a profesiei de consilier juridic.
Caracterul mercantil al acestei abordări este relevat și de taxele foarte mari impuse de așa-numitul statut „al profesiei”, dar și de „struțo-cămila” juridică a așa-numitelor SRL-uri „profesionale” propuse de acest statut. În cadrul acestor „societăți profesionale” consilierul juridic ar trebui – în opinia eronată a U.C.C.J.R. – să se supună, atât exigențelor decurgând din calitatea sa de angajat, deci subordonat, al unui anumit angajator, calitate fără de care, potrivit legii, nu este consilier juridic, cât și exigențelor decurgând din calitatea sa de asociat la S.R.L.-ul „profesional”.
Prin proiectul de lege criticat de noi pe calea acestor considerații este ignorat total fundamentul pus de legea actuală la baza activității consilierului juridic, și anume contractul individual de muncă sau actul de numire, în cazul consilierului juridic aflat în serviciul unei instituții publice. În lipsa acestui fundament, întreaga filozofie a legii este schimbată și consilierul juridic ar deveni o specie de avocat nereglementată însă de legea specială privind exercitarea profesiei de avocat. Dacă ar fi urmărit crearea acestei specii noi de avocat atunci legiuitorul ar fi făcut-o prin legea specială menționată, cu respectarea drepturilor celor care deja exercită profesia de consilier juridic la data adoptării unei astfel de legi.
Cu titlu de exemplu, ar putea fi menționate și alte inadvertențe grave cum ar fi dispoziția care permite primirea în profesie, definitiv, cu scutire de examen la cererea celui care „a îndeplinit funcția de judecător, avocat, procuror, notar public, magistrat asistent, asistent judiciar și grefier cu studii superioare juridice la instanțele judecătorești sau parchete, timp de cel puțin 5 ani (art. 12 alin. (2) lit. b), în forma propusă).
După cum se poate, ușor, observa, exercitarea timp de 5 ani tocmai a profesiei de consilier juridic nu este prevăzută expres de art. 12 alin. (2) lit. b) din proiect ca un element ce ar permite intrarea în profesie, definitiv, cu scutire de examen, așa cum este prevăzută pentru celelalte categorii enumerate.
De asemenea, potrivit proiectului propus: „Contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de „decanul” colegiului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul colegiului”. Se observă că nu este prevăzută nici o formă de cenzură de către instanțele judecătorești a soluțiilor pronunțate în aceste contestații.
În final, dar nu mai lipsit de importanță, ar trebui subliniate, pe scurt, câteva aspecte legate de entitatea îndreptățită a reglementa statutul consilierului juridic.
Astfel, potrivit legii analizate: „în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea și stabilirea statutului. a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici (sublinierea autorului), pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
Prin urmare, entitatea îndreptățită de lege pentru a opera modificări „în încadrarea ș; stabilirea statutului consilierului juridic este una din cele enumerate în acest text de lege, și anume: autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat în slujba cărora lucrează consilieri juridici numiți sau angajați. Ca o consecință logică, apare concluzia că numai aceste entități și nu altele au îndrituirea de a stabili statutul, drepturile și obligațiile consilierilor juridici, pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
Pornind de la aceste premise și de la prevederea legală potrivit căreia: „Consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii”, se desprinde, de asemenea, ca o consecință logică, concluzia că nu există consilier juridic care să rămână în afara unui raport de muncă sau de serviciu cu o entitate de tipul uneia din cele enumerate mai sus. Prin urmare, dacă acestea „le stabilesc” conform legii – art. 24 – statutul, atunci nici o altă entitate nu poate legifera, elaborând și publicând în Monitorul Oficial al României un așa-numit statut „al profesiei” de consilier juridic.
Nu poate nici o altă entitate a legifera, elaborând și publicând un așa-numit statut „al profesiei”, pentru motivul că nici un consilier juridic nu este neangajat în baza unui contract de muncă sau raport de serviciu și, deci, pentru fiecare consilier juridic există o entitate de tipul uneia din cele enumerate mai sus, care trebuie să opereze modificările prevăzute de lege în încadrarea și „stabilirea statutului, drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici”.
În principiu, consilierul juridic nu are, deci, alte drepturi și obligații, cum ar fi, de exemplu, acelea decurgând din Statutul profesional al avocaților sau altor profesii sau decurgând din reglementările legale privind alte persoane juridice decât aceea sau acelea la care este angajat ori în serviciul căreia se află. Totuși, alte texte ale legii analizate, chiar dacă nu consacră excepții reale de la acest principiu, stabilesc unele legături cu aceste statute.
Este vorba de art. 14 care stabilește ca, „în concluziile orale sau scrise”, consilierul juridic trebuie „să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și statutul acestei profesii.”
Spunem că nu este vorba de o excepție reală întrucât nerespectarea de către consilierul juridic a acestei categorii de norme, nu atrage răspunderea disciplinară a acestuia potrivit legii și statutului profesiei de avocat. Acest lucru se petrece întrucât, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea 514: „Consilierul juridic răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementării legale privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află.”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol procedura disciplinară se raportează fără nici un dubiu la „reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia se află consilierul juridic”.
Ne exprimăm convingerea că această modestă analiză a aspectelor mai sus arătate, se poate constitui într-o contribuție utilă la o mai bună și realistă construcție a regimului juridic al profesiei de consilier juridic, și la marginalizarea abordărilor mercantile și neprofesioniste în activitatea deosebit de importantă legată de organizarea și exercitarea acestei profesii.
2.3. Principalele atribuții ale consilierilor juridici.
Atribuțiile consilierilor juridici sunt stabilite în mod sumar în actuala reglementare privitoare la exercitarea profesiei de consilier juridic. Practic, în afara dispozițiilor generale ale art. 1 din Legea nr. 514/2003, care enunță sarcinile principale ale consilierilor juridici, doar art. 4 din acest act normativ cuprinde precizări cu privire la atribuțiile lor. Socotim că și aceste dispoziții au un caracter de maximă generalitate.
Potrivit art. 4 din Lega nr. 514/2003: „Consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic”. Din acest text putem desprinde trei categorii de atribuții care le sunt conferite de lege consilierilor juridici.
O primă categorie de atribuții vizează acordarea de consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă. Aceste atribuții nu sunt cu totul inedite, căci ele se realizau în mod corespunzător și sub imperiul vechilor reglementări, chiar dacă litera legii era în parte diferită. Consultanța și reprezentarea sunt sarcini care se pot realiza în raport cu toate persoanele juridice determinate de lege art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003.
Consultanța este destinată să contribuie la lămurirea tuturor problemelor juridice cu care se confruntă organele de conducere ale autorității, instituției sau persoanei juridice. Ea intervine ori de câte ori este solicitată de organele de conducere ale persoanei juridice la care consilierul juridic își desfășoară activitatea, în opinia noastră, intervenția consilierului juridic este posibilă, chiar din propria sa inițiativă, ori de câte ori acesta consideră necesar, cum ar fi cazul intrării în vigoare a unui act normativ ce impune sarcini particulare pentru persoana juridică respectivă.
Reprezentarea autorității, instituției sau persoanei juridice la care este angajat consilierul juridic se materializează în îndeplinirea unor acte juridice în numele și interesul acesteia. Textul, la care ne referim, are un caracter extrem de general, sub acest aspect, întrucât el nu determină organele sau autoritățile în fața cărora se poate exercita o atare reprezentare. De aceea, o întrebare ar putea stărui, anume aceea dacă reprezentarea se poate realiza numai în fața instanțelor judecătorești sau și în fața altor autorități.
În ceea ce ne privește, reprezentarea vizată de art. 4 din Legea nr. 514/2003 vizează atât instanțele judecătorești, cât și celelalte autorități sau instituții publice. Reprezentarea persoanelor juridice în fața instanțelor judecătorești constituie și în prezent una dintre cele mai importante sarcini ale consilierilor juridici.
Prin folosirea termenului general de reprezentare legiuitorul nu a urmărit, în nici un caz, să instituie o excepție de la principiul reprezentării persoanelor juridice în fața instituțiilor și autorităților publice. De altfel, reprezentarea autorităților, instituțiilor publice și a persoanelor juridice în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție constituie, cel mai adesea, principalul motiv al încadrării sau numirii unui consilier juridic. Această împrejurare nu poate conduce, în mod firesc, la concluzia potrivit căreia activitatea de consultanță ar avea un rol cu totul secundar și chiar lipsit de semnificații juridice deosebite.
Dimpotrivă, este de presupus că importanța consultanței va crește pe măsura extinderii sectorului privat din economie, căci întreprinzătorii au nevoie acută de consiliere tocmai pentru a realiza operații juridice viabile și a evita astfel litigiile.
În sistemul organelor administrației publice locale asistența juridică și consultanța se pot acorda și în condițiile expres determinate de art. 18 din Legea nr. 514/2003. Potrivit acestui text, consilierii juridici din structurile administrației publice județene și locale sunt obligați să acorde consultanță și asistență juridică, la cerere, consiliilor comunale și primăriilor, iar reprezentarea acestora se poate face pe baza delegației emise de primar. Acordarea de asistență juridică și de consultanță, în condițiile textului menționat, constituie o obligație de serviciu a consilierilor juridici.
Este de observat însă că reprezentarea consiliilor locale și a primăriilor se face pe baza delegației emise de primar. Serviciile menționate se acordă consiliilor locale și primăriilor doar la cerere, ceea ce ar trebui să implice și acordul autorității administrative la care își desfășoară activitatea consilierul juridic respectiv.
A doua categorie de atribuții ale consilierilor juridici se referă la apărarea drepturilor și intereselor legitime ale autorităților, instituțiilor și persoanelor juridice vizate de lege „în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină”. O primă observație în legătură cu această categorie de atribuții și care se cuvine să fie făcută vizează caracterul extrem de general al acesteia. Practic, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici au sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale persoanelor juridice, ce i-au numit în funcție sau la care sunt angajați, în raport cu orice autorități sau instituții publice și cu orice alte persoane juridice sau fizice.
Legea nu determină mijloacele concrete prin care se poate realiza sarcina menționată mai sus. Modalitatea principală de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor juridice la care își desfășoară activitatea consilierii juridici se realizează pe calea reprezentării. Această sarcină se poate realiza și prin depunerea de cereri la diferite autorități, înscrisuri, participarea la negocieri, participarea la medieri etc.
A treia categorie de atribuții ale consilierilor juridici are ca obiect avizarea și contrasemnarea actelor cu caracter juridic. Și aceste atribuții prezintă semnificații juridice importante, realizarea lor exemplară fiind destinată să sprijine activitatea persoanei juridice și să evite apariția unor litigii. Asemenea deziderate se pot realiza doar în măsura în care consilierii juridici dau dovadă de o bună pregătire profesională și manifestă o conduită morală ireproșabilă.
Munca de prevenire a abaterilor de la lege, de informare a conducerii instituției sau unității despre noile acte normative și sarcinile care le revin acestora, de avizare a unor acte juridice (decizii de sancționare disciplinară etc.) ce urmează să fie elaborate de unitate sau instituție, reprezintă componente extrem de importante ale activității consilierilor juridici. Consilierul juridic nu poate fi privit ca un simplu angajat al unității și instituției, ci ca unul dintre cei mai importanți și apropiați colaboratori ai organelor de conducere.
Consilierul juridic, la fel ca magistratul contemporan, trebuie să posede o vastă pregătire juridică, care trebuie să acopere o paletă tot mai largă a specializărilor juridice, depășind cadrul pregătirii juridice tradiționale. Într-adevăr, și în societatea noastră asistăm la o sporire a importanței dreptului comercial, financiar, dreptului afacerilor, dreptului concurenței, dreptului mediului etc. În pofida acestei realități incontestabile pregătirea consilierului juridic nu poate face abstracție de necesitatea aprofundării cunoștințelor din domeniul dreptului civil și a dreptului procesual civil. Aceste discipline juridice reprezintă pilonii de bază ai unei competente și temeinice formări profesionale în cele mai varii domenii.
Exercitarea efectivă a atribuțiilor consilierilor juridici trebuie să se realizeze cu respectarea directivelor date de către conducerea autorităților, instituțiilor și persoanelor juridice la care aceștia își desfășoară activitatea. În concret, consilierul juridic poate avea statutul de funcționar sau de salariat. Cu toate acestea, după părerea noastră, această realitate nu poate ignora particularitățile activității profesionale ale consilierului juridic. În cadrul activității de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, consilierul juridic trebuie să fie și un colaborator al justiției, care să contribuie la apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor reprezentate, dar și la descoperirea adevărului și la prevenirea unor litigii.
Noua reglementare privind exercitarea profesiei de consilier juridic nu cuprinde dispoziții similare cu cele din Decretul nr. 143/1995, în legătură cu modul de realizare a reprezentării instituțiilor, autorităților publice și a celorlalte persoane juridice. De ateea, noi credem că, nici în prezent, nu pot fi ignorate principiile dreptului comun privitoare la reprezentare, precum și orientările doctrinare și jurisprudențiale anterioare.
Potrivit art. 35 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Cel de-al doilea alineat al textului citat dispune că „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși”. Realizarea acestor principii esențiale întâmpină, cel mai adesea, serioase dificultăți practice, împrejurare ce ea însăși justifică încadrarea sau numirea unor consilieri juridici, care să aibă sarcina primordială de reprezentare a persoanei juridice, mai cu seamă, în fața organelor jurisdicționale de orice fel.
Noua reglementare juridică nu cuprinde însă dispoziții adecvate privitoare la actele juridice ce exced atribuțiile consilierilor juridici și nici cu privire la justificarea calității lor în fața organelor de jurisdicție.
Consilierii juridici pot face orice acte procedurale care sunt necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei juridice reprezentate. Ei au chiar obligația, astfel cum s-a statuat și în jurisprudența mai veche, de a îndeplini actele procedurale pe care le implică susținerea apărării, întrucât doar astfel își pot realiza sarcinile ce le-au fost încredințate. Este adevărat că, în prezent, nu mai avem un text similar cu cel prevăzut în art. 7 din Decretul nr. 143/1995, care dispune că: „Oficiile juridice sunt obligate să susțină interesele organizației în instanță sau în fața organului arbitrai, să exercite, dacă este cazul, căile de atac legale și să ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legale ale unităților în cadrul cărora funcționează”. Totuși, art. 14 din Legea nr. 514/2003 impune consilierului juridic ca „în concluziile orale sau scrise, să susțină cu demnitate și competență drepturile și interesele legitime ale autorității sau persoanei juridice pe care o reprezintă și să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și statutul acestei profesii”. Asemenea obligații nu au însă numai un caracter strict profesional, ci trebuie să fie reputate și ca obligații de serviciu ale consilierilor juridici.
Unele acte de dispoziție pot fi îndeplinite de către consilierii juridici numai în temeiul unei delegații date anume în acest scop. Asemenea acte de dispoziție, care sunt rezervate, în principiu, organelor de conducere sunt promovarea acțiunilor în justiție, renunțarea la acțiune, renunțarea la drept, renunțarea la exercițiul căilor legale de atac, încheierea unei tranzacții, precum și darea răspunsului la interogatoriu. O dispoziție expresă în această privință ar fi fost utilă a fi înserată și în cuprinsul Legii nr. 14/2003. Oricum, chiar și în lipsa unor asemenea precizări, va trebui să se țină seama de dispozițiile art. 68 alin. 1 C. proc. civ., text potrivit căruia recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, precum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
Consilierii juridici trebuie să-și dovedească calitatea lor de reprezentanți în fața organelor jurisdicționale de orice fel și chiar și în fața altor instituții sau autorități ori persoane juridice. În materie procesuală o atare exigență este impusă, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 2 și art. 133 C. proc. civ. Justificarea calității de reprezentant trebuie făcută însă indiferent de poziția procesuală activă sau pasivă pe care o are în proces persoana juridică reprezentată. În concret, consilierul juridic va trebui să-și justifice calitatea de reprezentant cu delegația semnată de șeful autorității, instituției sau persoanei juridice respective.
Simpla lectură a dispozițiilor legale privitoare la atribuțiile consilierilor juridici relevă cu multă evidență caracterul complex, dar și importanța socială a muncii din acest domeniu de activitate.
De aceea, socotim că munca consilierului juridic nu trebuie privită ca una care se află pe ultimul plan la actualității juridice sau ca o activitate cu totul secundară, astfel cum ea a fost considerată în ultimii 50 de ani. Sperăm că noua reglementare va contribuit la reabilitarea acestei profesii juridice, astfel încât ea să devină un domeniu atractiv și pentru numărul destul de mare de absolvenți ai facultăților de drept, care, în ultimii ani, în mod obiectiv, acced tot mai greu la o carieră judiciară.
2.4. Răspunderea consilierilor juridici.
Dispoziții importante, dar cu caracter general, cuprinde Legea nr. 514/2003 și în privința răspunderii juridice a consilierilor juridici. O dispoziție de principiu este cea prevăzută de art. 17 din lege, text potrivit căruia: „Consilierul juridic răspunde juridic pentru încălcarea obligațiilor profesionale, potrivit legii și reglementărilor specifice ale domeniului activității persoanei juridice în slujba căreia se află”. Două precizări importante sunt de făcut în legătură cu semnificațiile juridice ale textului citat.
Prima precizare constă în faptul că legea se referă, în termeni generali, la răspunderea juridică „pentru încălcarea obligațiilor profesionale”. Spre a stabili dacă ne aflăm sau nu în prezența unei nesocotiri a obligațiilor profesionale ale consilierului juridic trebuie să ne raportăm atât la obligațiile prevăzute în Legea nr. 514/2003, cât și la cele prevăzute, după caz, de Statutul funcționarului public sau de Codul muncii. De asemenea, este de remarcat faptul că legea nu face distincție între diferitele forme de răspundere juridică care ar putea deveni incidente în cazul nesocotirii obligațiilor profesionale. Prin urmare, dacă condițiile legii sunt întrunite, consilierul juridic va putea răspunde, după caz, civil, penal sau disciplinar.
A doua precizare constă în faptul că răspunderea consilierului juridic operează în condițiile „legii și reglementărilor specifice ale domeniului activității persoanei juridice în slujba căreia se află”. În privința răspunderii civile va trebui să se țină seama și de prevederile cuprinse în art. 77-78 din Statutul funcționarilor publici și ale art. 270-271 din Codul muncii.
Unele reglementări generale întâlnim în Legea nr. 514/2003 în legătură cu răspunderea disciplinară a consilierilor juridici.
Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementării privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află. Dispozițiile alineatului următor al textului citat sunt și mai clare în această privință. Potrivit acestor prevederi legale, constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată și sancțiunile disciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia se află consilierul juridic.
Dispozițiile legale menționate sunt elocvente în stabilirea principiului că și în materie disciplinară sunt incidente normele corespunzătoare din Statutul funcționarilor publici și din Codul muncii. Aceste dispoziții nu vizează doar condițiile de incidență ale răspunderii disciplinare, ci și procedura de aplicare a acestora.
CAPITOLUL ALTE ASPECTE PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC
3.1. Interdicția încadrării în muncă a consilierilor juridici în cadrul birourilor notariale.
În prezent, unii notari publici, în calitate de angajatori, au încadrat – prin încheierea contractelor individuale de muncă – persoane fizice în funcții de consilieri juridici, apreciind că o atare încadrare (angajare) ar fi legală, avându-se în vedere unele adrese emise de secretarul general al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (din anul 2004), conform cărora „în opinia noastră și notarii publici, asemenea altor angajatori, au posibilitatea să încadreze cu contract individual de muncă consilieri juridici, respectând dispozițiile cuprinse în Legea nr. 514/2003”, precum și de direcții de specialitate din Ministerul Justiției”, «întrucât, în opinia noastră, în pofida punctelor de vedere expuse în corespondențele menționate în cele ce preced, încadrarea în muncă a consilierilor juridici la birourile notariale ale notarilor publici constituie o gravași intolerabilă ilegalitate – ceea ce pune într-o situație mai mult decât penibilă atât Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cât și Ministerul Justiției -, în cele ce urmează fundamentăm juridic această concluzie.
Codul muncii (Legea nr. 53/2003), în art. 10, definind contractul individual de muncă, statuează că salariatul este întotdeauna o persoană fizică, în timp ce calitatea de angajator o poate avea atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică. Această normă generală se aplică ori de câte ori, în cazul concret, nu își găsește aplicarea o normă juridică specială, derogatorie.
Dacă norma specială ființează, ea are preeminență, iar raportul juridic de muncă nu se poate naște decât cu observarea condițiilor speciale pe care aceasta le instituie pentru angajator sau pentru salariat.
Organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic este supusă dispozițiilor Legii nr. 514/2003. Potrivit art. 1 din această lege, „Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării”.
Din textul citat – care, în raport cu art. 10 din Codul muncii are caracter de normă specială – se degajă, indubitabil, concluzia că raportul de muncă al consilierului juridic4 nu se poate lega decât cu un angajator persoană juridică. Această concluzie este întărită și de alte dispoziții ale Legii nr. 514/2003. Astfel, art. 4, circumscriind sfera atribuțiilor consilierului juridic, statuează că acesta „asigură consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care se află în raporturi de muncă… „, iar art. 14, având ca obiect instituirea unei reguli de conduită a consilierului juridic, dispune că acesta „este obligat ca, în concluziile sale orale sau scrise, să susțină cu demnitate și competență drepturile și interesele legitime ale autorității sau persoanei juridice pe care o reprezintă… „.
Construind un silogism pe concluzia enunțată mai sus, prefăcută în premisă și conjugată cu premisa, rezultată din dispozițiile Legii nr. 36/1996, că notarul public nu este persoană juridică, ci o persoană fizică învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, ajungem la concluzia subsecventă a imposibilității legale a nașterii raportului juridic de muncă între notarul public, în calitate de angajator, și consilierul juridic, în calitate de salariat, de vreme ce notarul public este persoană fizică, iar biroul notarial nu este persoana juridică, nicio normă a Legii nr. 36/1995 neprevăzând aceasta.
În fundamentarea punctelor de vedere la care am făcut referire în preambulul acestui studiu, se susține că art. 1 din Legea nr. 514/2003 „este un articol de principiu, a cărui funcție este aceea de a sublinia rolul și importanța profesiei de consilier juridic și nu aceea de a enumera entitățile juridice care pot angaja consilieri juridici”. O asemenea aserțiune nu se poate legitima pe textul legal respectiv, semantica neechivocă a acestuia ducând la concluzia că intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili, limitativ, că angajatorul salariatului – consilier juridic poate fi numai o persoană juridică. Nici un argument rezonabil nu se poate deduce din textul Legii nr. 514/2003, în sprijinul unei interpretări care să extindă sfera angajatorului consilierului juridic și la persoanele fizice.
Se mai susține, de asemenea, că notarii publici pot angaja consilieri juridici în temeiul art. 14 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, care dispune că „notarul public sau notarii publici asociați, titulari ai unui birou, pot angaja notari stagiari, traducători, alt personal de specialitate, precum și personal administrativ și de serviciu necesar activității notariale”. Nici această motivare nu poate fi primită. Angajarea personalului enumerat poate fi făcută, neîndoielnic, numai cu respectarea dispozițiilor speciale – atunci când asemenea dispoziții există – aplicabile fiecărei profesii.
În speță, aceste dispoziții speciale există și sunt statornicite prin Legea nr. 514/2003 care, stabilind că raportul de muncă al consilierului juridic se poate lega, exclusiv, cu o persoană juridică, ridică un obstacol insurmontabil în calea angajării consilierului juridic de către notarul public. Tocmai această realitate juridică justifică poziția unor inspectorate teritoriale de muncă de a refuza înregistrarea contractelor individuale de muncă încheiate de angajatori notari publici, cu salariați consilieri juridici.
În doctrina de specialitate, pe această problematică, nu am identificat nici o opinie în sensul posibilității angajării consilierului juridic, cu contract de muncă, de către o persoană fizică.
Dimpotrivă, implicit sau explicit, se afirmă că profesia de consilier juridic nu poate fi exercitată decât în serviciul unei persoane juridice. Astfel, într-o opinie, se arată că „Din cuprinsul art. 1 și 4 din Lege (Legea nr. 514/2003), rezultă,, fără echivoc, că orice consilier juridic poate avea această calitate, numai dacă se află în serviciul unei persoane juridice; per a contraria, o persoană fizică… nu poate avea un consilier juridic salariat”.
Așadar, exceptând consilierul juridic funcționar public, calitatea de consilier juridic legal ființa numai în temeiul unui contract individual de muncă, încheiat cu o persoană juridică, respectiv, în baza unui raport de serviciu cu o autoritate/instituție publică.
În considerarea aceleiași linii de gândire, recent, în doctrina de drept al muncii, efectuându-se o analiză a art. 22 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, text conform căruia „mediatorul sau mediatorii asociați, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, juriști, alt personal de specialitate, precum și personal administrativ și de serviciu necesar activității de mediere”, s-a conchis, justificat, că „juriștii” amintiți nu pot fi încadrați în funcții de consilieri juridici (întrucât s-ar încălca art. 1 din Legea nr. 514/2003, potrivit căruia numai persoanele juridice sau autoritățile/instituțiile publice pot face angajare în atare funcții) și, ca atare, aceștia nu pot efectua atribuțiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 514/2003, ci „juriștii” care încheie contract individual de muncă cu mediatorii pot doar să îi sprijine pe aceștia din urmă (angajatorii lor) pentru a fi în măsură să își realizeze activitatea de mediere.
Pentru identitate de rațiune, concluziile studiului de față se aplică și în cazurile în care executorii judecătorești – care își desfășoară activitatea în cadrul unui birou -, în calitate de angajatori, ar încadra în muncă consilieri juridici, precum și în cazul avocaților care, indiferent de forma de exercitare a profesiei (cabinet individual, cabinete asociate, cabinete grupate, societăți civile profesionale), ar încadra – în calitate de angajatori – consilieri juridici. Prin excepție, o atare încadrare este legală, iar ipoteza în care angajator este o societate civilă profesională de avocați cu răspundere limitată, întrucât atare societăți au personalitate juridică, potrivit art. 51 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (republicată la 6 martie 2001).
3.2. Mandatul de reprezentare în instanță a consilierilor juridici.
Sunt foarte rare în practică situațiile înecare persoana juridică participă la proces prin organul său de conducere (într-o astfel de ipoteză, dovada calității de reprezentant legal a persoanei juridice se va face prin actele din care rezultă calitatea de organ de conducere). De cele mai multe ori, persoana juridică participă la procesul civil prin jurisconsult sau chiar prin avocat, fiind vorba despre o reprezentare convențională.
Jurisconsultul reprezintă în justiție persoana juridică în baza unei delegații semnate de șeful oficiului juridic sau de conducătorul persoanei juridice.
Această delegație nu este însă suficientă pentru anumite acte procesuale arătate limitativ de lege.
Pornirea acțiunii, fixarea pretențiilor, renunțarea la pretenții, renunțarea la acțiune, renunțarea la calea de atac, precum și darea răspunsurilor la interogatoriu pot fi făcute de către jurisconsult numai în baza unei delegații date anume în acest scop, deci pentru a efectua astfel de acte procesuale jurisconsultul are nevoie de o delegație specială. În schimb, pentru introducerea căilor de atac si pentru efectuarea altor acte de procedură decât cele menționate mai sus jurisconsultul nu are nevoie de o delegație specială.
3.3. Elemente de drept comparat privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Adoptarea unor modificări și completări la Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, reprezintă o problemă de interes major atât pentru numeroasa categorie respectivă cât și pentru angajatori.
Analizând regimul juridic al acestor profesioniști juridici, considerăm de stringentă importanță o nouă reglementare a dreptului de asociere a acestora, prin crearea unui organism de specialitate la nivel național.
Existența unui astfel de organism (uniune națională, asociație, etc.) dublată de obligativitatea aderării și asocierii tuturor practicienilor din domeniu, ar conferi acestora reala apărare și promovare a intereselor profesionale, realizând totodată un cadru legal unitar, deformare și pregătire în specialitate.
În acest areal de preocupări, și având în vedere perspectiva europeană, am considerat util a recurge la experiența în materie a statelor componente ale Uniunii Europene, sintetizând prin elemente de drept comparat modul de reglementare a statutului juridic al profesioniștilor juridici, cu accent pe organizarea acestora la nivel național.
Apariția unor noi ramuri de drept (spre exemplu dreptul mediului) completate cu diversificarea și gradul înalt de specializare al unor reglementări juridice din diverse domenii ale vieții social economice, impune și o perfecționare continuă a profesiilor ce întregesc mediul juriștilor.
În acest cadru, rolul și importanța profesiei de consilier juridic capătă sensuri și valențe noi, corespunzător diversificării crescânde a componentelor intrinseci acesteia.
Corespunzător acestor scopuri Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, a reprezentat o necesitatea stringentă, în materie, dată fiind desuetudinea reglementărilor conținute în Decretul nr. 143/1955 privind organizarea și funcționarea oficiilor juridice.
În analiza pe care ne-o propunem în continuare, vom expune unele considerente ce țin de modul în care actul normativ respectiv a reglementat diferitele aspecte ale statutului juridic al consilierului juridic, comparându-le cu elemente de drept, proprii jurisdicției statelor Uniunii Europene.
Practica societăților comerciale, a marilor companii transnaționale a emanat concluzii și soluții diferite în ceea ce privește deosebirile ce se desprind din folosirea serviciilor de consultanță oferite de avocați (în calitatea lor de liber profesioniști) și angajarea de consilieri juridici.
Avantajele angajării acestor profesioniști juridici derivă în primul rând din disponibilitatea pe care o conferă prestațiile acestora companiilor respective, comparativ cu cabinetele de avocatură.
Costurile și calitatea unor asemenea prestații, coroborate cu eficiența și mai ales asigurarea protecției informațiilor, sunt factori determinanți în acest sens, deosebindu-le calitativ de cele ale cabinetelor de avocatură.
Rolul consilierilor juridici și-a pus amprenta și a influențat într-o măsură crescândă factorii decizionali în activitatea managerială. Prestațiile acestor specialiști tind să „devină tot mai mult o parte integrată și esențială a activității de administrare a mai multor corporații, similară componentei financiare sau de cercetare-dezvoltare”.
Sub acest aspect putem aprecia că, reprezentând un specialist în soluționarea problemelor juridice, consilierul juridic este în multe cazuri încorporat în managementul societății respective.
Caracteristicile calității de angajat și în primul rând raporturile de subordonare specifice relației dintre angajat și angajator, nu trebuie să influențeze independența sa în soluționarea problemelor juridice.
Această concluzie are la bază consistența pregătirii sale de specialitate (juridică), care îi conferă prestigiul și demnitatea susținerii punctelor de vedere, în luarea deciziilor manageriale, uneori chiar în contradicție cu factorii de conducere ai angajatorului.
Referitor la pregătirea profesională, menționăm preocuparea unităților de învățământ din unele țări ale Uniunii Europene în crearea de cursuri post-universitare pe această temă, cu eliberarea de diplome corespunzătoare.
În intenția de a reliefa unele minusuri ale Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, vom folosi ca elemente de drept comparat, formele de reglementare specifice majorității țărilor Uniunii Europene.
Referindu-ne la statutul juridic al consilierilor juridici în țările Uniunii Europene precum și din Zona Economică Europeană și Elveția, trebuie să distingem însă sensurile și formele de organizare distincte, pe care le îmbracă această categorie.
De altfel, însăși denumirea profesiei (consilier juridic) nu este întâlnită decât în țara noastră și în Polonia. După cum vom constata, jurisdicțiile unora dintre statele respective, au înglobat această categorie a profesioniștilor juridici în cuprinsul noțiunii de avocat, făcându-se desigur distincțiile și deosebirile corespunzătoare.
Profesiunea de consilier juridic așa cum este cunoscută și menționată în legislația noastră, are o conotație aparte în jurisdicțiile statelor Uniunii Europene, fiind condiționată sub aspectul exercitării, de incidența a doi factori, respectiv înregistrarea și reglementarea, cu intercondiționarea reciprocă a acestora.
Astfel, în unele jurisdicții acești profesioniști din domeniul juridic își pot desfășura activitatea numai sub condiția înregistrării la un Barou sau o societate juridică de specialitate. Înregistrarea se referă la apartenența persoanelor care practică această profesie, la o structură de specialitate, care este fie Barou, fie o societate juridică. În unele state, acești profesioniști nu sunt înregistrați, iar în altele nu au această obligație, deși exercită profesia ca atare.
La nivelul statelor componente ale Uniunii Europene s-au creat „Consiliul Barourilor” și „Consiliul Societăților Juridice ale Uniunii Europene” ca organe reprezentative ale Barourilor Naționale și ale societăților juridice din aceste țări, având în componență și structuri asemănătoare din Zona Economică Europeană și Elveția. Sunt de asemenea, reprezentate în aceste organisme și o serie de țări recent aderate la Uniunea Europeană – Croația, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia.
Operațiunea de înregistrare presupune pe de o parte recunoașterea atribuțiilor de competență în materie juridică, respectiv recunoașterea baremelor de pregătire didactică, conform standardelor Uniunii Europene, iar pe de altă parte dă dreptul la liberă practică.
Prin înregistrare, organismele profesionale la nivel național (Barourile naționale sau Societățile juridice reprezentative, n.n.) organizează și oficializează de fapt activitatea profesioniștilor din domeniul juridic, încorporați în acestea.
Reglementarea activităților desfășurate ca operațiune specifică prezintă importanță pentru studiul de față, întrucât în statele membre ale spațiului citat (Uniunea Europeană și Zona Economică Europeană plus Elveția) profesioniștii din domeniul juridic sunt divizați în două categorii.
Astfel o primă subdiviziune – și cea mai numeroasă – o reprezintă profesioniștii din domeniul juridic a căror activitate este reglementată de organisme profesionale, recunoscute atât în plan național cât și la nivelul comunității europene.
Cea de a doua categorie o formează profesioniștii din domeniul juridic care nu se află sub incidența reglementării. Neînregistrarea acestora rezidă, atât în insuficiența calificării profesionale (respectiv neîncadrarea în Directiva Consiliului nr. 89/48/CEE), cât și a altor condiții impuse prin normativele aprobate la nivel european.
Categoria profesională a consilierilor juridici așa cum este structurată în Legea nr. 514/2003, își găsește corespondențe în legislația europeană, atât în rândul profesioniștilor din domeniul juridic a căror activitate comportă reglementarea din partea organismelor profesionale naționale cât și în categoria celor nereglementați.
Pregnant, această situație este statuată în „Directiva de Stabilire” care „recunoaște că în unele jurisdicții există profesioniști juridici independenți, neangajați cât și salariați, care au dreptul să fie înregistrați la autoritatea competentă, iar în alte jurisdicții din Uniunea Europeană profesioniștii salariați nu pot fi înregistrați, astfel că nu sunt reglementați de o autoritate competentă.
Însușindu-ne terminologia proprie Consiliului Barourilor și Societăților Juridice ale Uniunii Europene, în exemplificările pe care le vom face vom încadra consilierul juridic fie în categoria profesioniștilor juridici reglementați salariați, fie în cea a profesioniștilor juridici salariați nereglementați – caz specific atât unor state membre ale Uniunii Europene, cât și în state din afara acesteia, cum este și cazul țării noastre. Cu mențiunea că ambelor categorii le incumbă obligativitatea prestării activităților juridice în schimbul unui salariu, asigurat de un angajator.
Un prim exemplu pe această linie ni-l oferă Belgia, unde nu există profesioniști juridici salariați reglementați. Categoria celor nereglementați pentru a se oficializa au înființat pe bază de voluntariat o asociație denumită „Institut des Juristes d'Entreprise”, recunoscută legal la 1 martie 2000.
Și în Danemarca profesioniștii juridici salariați nereglementați s-au organizat în grupul național „Dansk Forening for Virksonhedsjurister”.
În Franța profesioniștii juridici salariați nereglementați, exercită atributele funcției respective, (consilier juridic în dreptul român), fiind organizați în mai multe asociații constituite după principiul voluntariatului.
Libertatea de asociere o au, potrivit legii, și profesioniștii juridici salariați nereglementați în Olanda. Cea mai cunoscută și cuprinzătoarea asociație a acestei categorii de salariați este „Nederlands Genootschap van Beddrifsjuristen”. Prestațiileprofesionale a acestei categorii sunt identice cu cele ale consilierilor juridici din România.
În Spania, înscrierea în Barou este obligatorie atât profesioniștilor juridici reglementați neangajați cât și profesioniștilor juridici salariați reglementați, ambele categorii acționând sub titlul profesional de Abogado.
Profesioniștii juridici salariați nereglementați din această țară s-au constituit într-o asociație profesională, respectiv „Asociation Espanola de Abogados de Empresa” (A.E. AE.). Ca și în celelalte cazuri relatate și în această categorie înscrierea este voluntară, ceea ce nu-i conferă caracterele unei autorități competente pe plan național.
Lărgind aria exemplificărilor în rândul țărilor recent aderate la Uniunea Europeană, vom observa atât similitudini în ceea ce privește statutul juridic al profesioniștilor juridici reglementați și al celor nereglementați cât și unele diferențieri, raportate la țările Uniunii Europene.
Un prim caz prezentat este cel al Croației, unde reglementarea de bază a activităților profesioniștilor juridici este în principal subordonată Legii profesiei juridice și Codului de Etică al Avocaților. Potrivit acestor acte normative, în afara categoriei avocaților (Odvjetnik) nu există alți profesioniști juridici reglementați care să poată avea calitatea de salariați.
Există în schimb profesioniști juridici nereglementați, salariați la diferite societăți comerciale sau autorități publice – activități sinonime cu conceptul cunoscut de consilier juridic.
O caracteristică a jurisdicției respective, în ceea ce-i privește pe cei nereglementați, se referă la faptul că legea penală croată îngrădește prestațiile de reprezentare în instanță ale acestora, în ceea ce privește cauzele penale, rezumându-se numai la cele civile și administrative.
Acești profesioniști nu sunt cuprinși în asociații sau alte forme de organizare.
Interdicția pledării în instanțe, în cauze penale, acționează și în cazul profesioniștilor juridici salariați nereglementați din Slovenia. Aceste persoane se pot asocia în mod voluntar în societățile locale de juristconsulți în economie, la nivel național.
Excepția de interdicție în procedurile penale, a fost în vigoare și în Republica Cehă până la 1 iulie 1996, în privința prestațiilor juridice ale avocaților comerciali.
Profesioniștii juridici salariați, nereglementați din acest stat nu au organisme care să le reprezinte interesele la nivel național.
Inexistența unor forme de organizare, respectiv a asociațiilor profesionale voluntare este întâlnită și în jurisdicția slovacă. Profesioniștii juridici salariați nereglementați din această țară au însă dreptul de a pleda în fața tuturor instanțelor, excepție făcând Curtea Constituțională și apelurile ce intră în competența Curții Supreme a Republicii Slovace.
Situații similare sub aspectul lipsei asocierii profesioniștilor juridici salariați nereglementați există și în Anglia, Scoția și Irlanda de Nord. De altfel, această categorie profesională în țările respective, nefiind inclusă în rândul celor care dețin titlul de BAR-RISTERS sau SOLICITORS nu au un statut profesional bine definit.
În Lituania (țară nou aderată la Uniunea Europeană), profesioniștii juridici salariați nereglementati pot fi membrii ai unor asociații voluntare, care nu au rangul de autoritate cu competențe de nivel național. Categoria profesioniștilor juridici salariați reglementați nu există, titlul profesional de ADVOKATAS conferind acestora prerogativele activității sub autoritatea BAROULUI.
O reglementare aproximativ asemănătoare cu cea din legislația noastră, atât sub aspectul denumirii profesiei (consilier juridic) cât și derulării propriu-zise a activității, o întâlnim în jurisdicția poloneză.
Astfel Legea Consilierilor Juridici din 6 iulie 1982 împreună cu Codul de Etică al Consilierilor juridici adoptat în 6 noiembrie 1999, reglementează activitatea desfășurată de consilierii juridici.
Actele normative respective prevăd drept condiție obligatorie a exercitării profesiei de consilier juridic depunerea unui angajament privind respectarea regulilor de etică profesională, prevăzându-se și sancțiuni disciplinare corespunzătoare.
De asemenea, Legea Consilierilor Juridici, prin art. 40 impune celor două clase ale consilierilor juridici (consilieri juridici și consilieri juridici stagiari) obligativitatea înscrierii în formele, (agențiile) de autoguvernare, existente la nivel național, respectiv „Adunarea Națională a Consilierilor Juridici”, „Consiliul Național al Consilierilor Juridici”, „Înaltul Comitet de Audit”, „înalta Curte Disciplinară”, „Adunarea Camerei Districtuale a Consilierilor Juridici”, „Comitetul Districtual de Audit” și „Curtea Disciplinară Districtuală”.
În Polonia există și categoria consilierilor juridici independenți (cu practică privată) care însă pentru a deveni salariați trebuie să fie membrii ai agențiilor de autoguvernare. Acești consilieri juridici independenți oferă numai servicii juridice, neavând dreptul de a pleda în instanță.
Sintetizând exemplificările din jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii Europene, se desprind o serie de concluzii privind regimul juridic aplicat consilierilor juridici (profesioniștilor juridici).
Se constata, în primul rând existența și extinderea acestei profesii în contextul amplificării proceselor economice, al globalizării, precum și în virtutea dezvoltării și diversificării legislației.
Cu unele excepții, menționate în text, care se referă la includerea consilierilor juridici în rândul avocaților, exercitarea acestei profesii în statele Uniunii Europene, este incompatibilă cu statutul de avocat.
Scurta incursiune în legislația de specialitate, pe domeniu, a reliefat că profesionistul juridic salariat reglementat reprezintă de fapt acel profesionist juridic care oferă servicii juridice în schimbul unui salariu, încadrat la un angajator.
Concluzia desprinsă achiesează la ideea potrivit căreia, „termenul de consilier juridic maschează punctul cheie și, astfel, în funcție de regulile locale aplicabile, un avocat individual angajat poate fi profesionist juridic salariat reglementat sau nereglementat”.
În majoritatea statelor Uniunii Europene consilierii juridici (fie că sunt incluși în categoria profesioniștilor juridici salariați reglementați, fie – în cea a celor nereglementați) au dreptul la organizare și asociere. Majoritatea asociațiilor au la bază – sub aspectul înscrierii – principiul voluntariatului.
Potrivit exemplificărilor expuse, asociațiile constituite prin libera alegere a profesioniștilor juridici, se pot afilia Consiliului Barourilor și Societăților juridice ale Uniunii Europene.
O caracteristică a reglementărilor juridice, proprii asociațiilor și societăților respective, constituite pe principiul voluntariatului, rezidă în lipsa unei reprezentativități la nivel național a acestora.
Această lacună, este suplinită, în parte, prin existența celor două categorii de profesioniști juridici salariați reglementați și nereglementați ale căror prestații cunosc o permanentă creștere și diversificare.
Analizând prin prisma concluziilor astfel desprinse din jurisdicțiile statelor europene menționate, prevederile Legii nr. 514/2003, vom constata atât unele similitudini cât și deosebiri în ceea ce privește regimul juridic.
Aspectul esențial, asupra căruia vom insista, se referă la dreptul de asociere conferit consilierilor juridici prin actul normativ menționat. Potrivit opiniei exprimate în doctrina juridică, legea de față conține o serie de prevederi a căror aplicabilitate este de natură a crea confuzii, conținând chiar stipulații neconstituționale”.
Datele prezentate în acest cadru de doctrina juridică, au surprins, prin prisma analizei de specialitate, principalele elemente ce compun statutul juridic al consilierului juridic, începând cu numirea sau angajarea sa, condițiile necesare dobândirii calității, de consilier juridic, împreună cu incompatibilitățile exercitării profesiei, dreptul de asociere, angajarea și protecția profesiei.
Subscriind și însușindu-ne opiniile astfel exprimate, în studiul de față ne vom cantona pe problematica dreptului acordat prin lege consilierilor juridici în constituirea asociațiilor profesionale.
Referirile la jurisdicția statelor Uniunii Europene, în acest domeniu, făcute în prima parte a lucrării, cu titlul de drept comparat, vin să complinească ideea de asociere la nivel național a tuturor consilierilor juridici, în calitatea lor de profesioniști juridici salariați.
În contextul reglementărilor actuale ale Legii nr. 514/2003, abordarea tematicii astfel propuse, urmărește tocmai reliefarea rolului esențial pe care îl are constituirea unei structuri unice, reunind toți practicienii în materie.
Disecând sensurile stipulațiilor art. 5 din lege, putem concluziona că acestea converg spre ideea posibilității conferite, ope legis, consilierilor juridici de a constitui orice asociație profesională, care trebuie să se subordoneze „apărării și promovării intereselor profesionale” ale acestora.
Posibilitatea și libertatea asocierii pe segmentele Județean” și „național”, așa cum sunt prevăzute în art. 20 (1) și (2), nu exclud ideea de bază – reunirea acestora sub autoritatea și reglementarea unui organism reprezentativ la nivel național, respectiv înființarea, prin dispoziția legii a unei asemenea structuri unice.
Pentru a completa ideea, menționăm că asemenea asociații, constituite pe principiul voluntariatului, pot cuprinde profesioniști juridici (consilieri juridici), grupați pe „ramuri sau domenii de activitate”. Aceste forme de organizare completându-se armonios cu obligativitatea înscrierii în asociația existentă ca formă de reprezentare și reglementare, la nivel național.
Exceptând unele imperfecțiuni ale textului, menționate și analizate de doctrina juridică citată, propunem de lege ferenda, introducerea unui nou alineat al articolului 20, respectiv (4), care să stipuleze ca o condiție obligatorie a practicării profesiei de consilier juridic, înscrierea într-un colegiu sau uniune națională, recunoscut ca structură unică, la nivel național.
Înființarea, prin dispoziția legii, a unui organism la nivel național, care să reprezinte categoria profesională a consilierilor juridici din România, ar înlătura și inconvenientele dispersării existente în organizarea impusă de actuala reglementare (Legea nr. 514/ 2003).
Finalizarea acestei propuneri, ar fi de natură să pună de acord și să dea consistență referirilor Ia modelul ținerii evidenței avocaților, făcută în art. 21.
Dar o astfel de reglementare, vine și din complinirea ideii menționate în art.5 referitor la realizarea scopului „apărării și promovării intereselor profesionale” ale consilierilor juridici, sinonim cu situațiile astfel rezolvate, ale altor categorii profesionale (notari, medici etc).
Sintetizând, ne permitem a propune ca viitoare redactare a acestui alineat să conțină prevederea expresă a obligativității înscrierii în structura unică, concomitent cu angajarea sau numirea consilierului juridic de către angajator.
Transpunerea în practică a propunerii respective, prin promovarea unei inițiative legislative de modificare, ar conduce, în același timp la corectarea multor erori lacunare și chiar de esență ale Legii nr. 514/2003, așa cum au fost analizate în doctrina juridică citată.
În același timp, ar fi înlăturată și ideea conținută de art. 20 alin. (1), prin sintagma „după caz”, conform căreia asocierea la nivel național este o opțiune aleatorie.
Un ultim argument în susținerea punctului de vedere astfel exprimat, rezidă în avantajele pe care le conține existența unei asociații unice la nivel național, cu subdiviziuni teritoriale (județe, mun. București), în ceea ce privește reprezentarea și garantarea deplinei exercitări a profesiei de consilier juridic.
Constituirea, ca efect al unor prevederi legale, în materie, a unei asociații unice a consilierilor juridici cu subdiviziuni teritoriale (județe, mun. București), presupune, ca un corolar major, realizarea dezideratului de reprezentare și reglementare, asigurând garantarea deplinei exercitări a profesiei.
În acest context, se înscriu și o serie de avantaje pe care le aduce o asemenea organizare.
Astfel, alături de crearea posibilităților de ținere a evidenței centralizate, se vor putea pune bazele unei pregătiri și formări profesionale inițiale și continue a tuturor consilierilor juridici.
De asemenea, se va putea asigura generalizarea tematicilor propuse pentru examenele de atestare profesională a consilierilor juridici stagiari.
În argumentarea acestei idei, se face comparație cu tematica examenului de definitivare a avocaților stagiari, susținându-se că pentru această categorie profesională, tematica poate fi unică și unitară, asigurând însușirea unui volum minim de cunoștințe din diferite ramuri ale dreptului.
În contrast cu aceștia, consilierii juridici ar avea nevoie de stăpânirea cunoștințelor juridice numai din domeniul sau specializarea în care activează. Neînsușindu-ne acest punct de vedere, considerăm că, dacă sub aspectul pregătirii de specialitate, nu se pot face diferențieri între cele două categorii profesionale, tematica examenului de definitivare pentru consilieri juridici trebuie să conțină o paletă cât mai largă a cunoștințelor juridice din majoritatea ramurilor de drept. Susținând această idee, nu omitem a remarca faptul că un consilier juridic se va forma și își va desăvârși pregătirea profesională, axându-se în primul rând pe problematica specifică domeniului în care activează. Aceasta neîmpiedicându-l a fi apt pentru a practica și în alte profiluri.
CAPITOLUL IV JURISPRUDENTA
Reclamantul a contestat decizia nr. 81 din 6.03.2009 emisa de DSVSA Olt prin care a fost sanctionat cu mustrare scrisa pentru abaterea disciplinara prev. la art. 77 al. 2 lit. b din legea nr. 188/1999 R privind statutul functionarilor publici.
A motivat cererea in sensul ca acesta a fost sanctionat deoarece in calitate de consilier juridic la intimata nu a promovat recurs impotriva unor sentinte judecatoresti prin care Tribunalul Olt a acordat contravaloare tichete de masa si alte sporuri salariale functionarilor publici si personalului contractual din cadrul autoritatii publice.
Aceasta fapta a fost considerata ca o abatere disciplinara retinandu-se ca fiind o neglijenta repetata in rezolvarea sarcinilor de serviciu.
In opinia petentului sentintele judecatoresti erau legale si temeinice in conformitate cu dispozitiile legii nr. 635/2006 ce prevede salarizare asi alte drepturi ale personalului ce isi desfasoara activitatea in sistemul sanitar veterinar , potrivit dispozitiilor art. 14 si 23 din lege , drepturi reglementate si in Ordinul Presedintelui ANSVSA nr. 56232/2007 .
Deoarece, atat legea cat si regulamentul intern aprobat prin ordinul autoritatii publice centrale reglementeaza drepturile stabilite de catre instantele judecatoresti, nu exista motive de recurs asa cum acestea sunt reglementate de dispoz. art. 304 c. p. civ., in conditiile in care aceasta cale de atac este extraordinara.
Pe de alta parte s-a mai aratat ca si practica instantelor judecatoresti din tara a fost identica inclusiv decizia ICCJ pronuntata la cererea Federatiei Sindicale a Veterinarilor din Romania.
Petentul a considerat ca si-a exercitat cu buna credinta atributiile de serviciu aparand interesele intimatei deoarece a formulat intampinare in dosarele de fond si ca nu a dat dovada de neglijenta in rezolvarea sarcinilor de serviciu.
Din analiza inscrisurilor depuse la dosar a rezultat faptul ca ANSVSA prin Directia Generala Buget Finante Juridice si Resurse Umane, a solicitat intimatei sesizarea Comisiei de disciplina din cadrul acesteia cu privire la modul in care petentul in calitate de consilier juridic a inteles sa-si indeplineasca atributiile de serviciu, deoarece nu a declarat recurs impotriva a doua hotarari judecatoresti pronuntate de Tribunalul Olt si care ar putea fi apreciate ca prejudiciu adus institutiei publice de catre Curtea de Conturi a Romaniei.
Prin sentintele nr. 499 din 16.09.2008 si nr. 1493 din 30.09.2008 pronuntate de Tribunalul Olt au fost acordate contravaloarea tichetelor de masa si alte sporuri , drepturi cuvenite in temeiul art., 23 si respectiv 14 din legea nr. 435/2006. Actiunea in instanta a fost promovata de Sindicatul liber al personalului sanitar veterinar Olt ,iar solutiile au fost pronuntate pe temeiurile legale mentionate cat si Ordinul Presedintelui ANSVSA nr. 56232 din 11.06.2007 avizat si de Ministerul Muncii. Acelasi ordin a prevazut ca aceste drepturi se acorda personalului din cadrul ANSVSA cat si institutiilor publice din subordinea acestuia incepand cu data de 1.01.2007.
De altfel si ICCJ – Sectia contencios administrativ si fiscal a pronuntat aceeasi solutie prin decizia nr. 2424 din 12 iunie 2008 .
Avand in vedere aceste reglementari legale , drepturile cuvenite salariatilor trebuiau acordate de catre ANSVSA in calitate de ordonator principal de credite si nu era nevoie sa se formuleze actiuni in instanta.
Potrivit art. 299 si urm. c. p. civ., recursul reprezinta o cale extraordinara de atac si motivele care pot sa conduca la modificarea sau casarea unor hotarari sunt cele expres prevazute la art. 304 c. p. civ.
Pe acest considerente apare ca fiind intemeiata sustinerea petentului ca in calitate de consilier juridic si de cunoscator al dispozitiilor legale nu existau temeiuri legale pentru formularea cererii de recurs atata timp cat solutiile s-au pronuntat pe normele legale emise chiar de catre autoritatea publica centrala, cat si pe legea aplicabila acesteia, respectiv nr. 435/2006.
De altfel si in raportul comisiei de disciplina care a facut propunerea cu privire la sanctionarea petentului , se retine faptul ca aspectele semnalate in sesizare ar putea constitui incalcarea art. 77 al. 2 lit. b din legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 49 lit. f din HG nr. 1344/2007.
Potrivit art.75 si 77 din Legea nr. 188/1999 R, incalcarea de catre functionarii publici cu vinovatie a indatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara a acestora.
Petentul a fost sanctionat cu mustrare scrisa pentru fapta prev.de art. 77 al. 2 lit. b in sensul ca a dat dovada de neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor.
Aceasta fapta nu este dovedita pe de o parte pentru ca nu s-a facut dovada incalcarii cu vinovatie de catre petent a indatoririlor de serviciu , dat fiind considerentele expuse anterior, cat si a modului repetat in rezolvarea lucrarilor. Imprejurarea ca petentul nu a declarat recurs la sentintele nr. 499 din 14.09.2008 si 1493 din 30.09.2008, nu reprezinta o neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor asa cum cere textul de lege citat.
Mai mult atributiile consilierilor juridici se circumscriu si dispozitiilor legii nr. 514/2003 modificata prin legea nr. 246/2006 referitoare la statutul profesiei de consilier juridic si care au obligatia sa sustina cu competenta drepturile si interesele legale ale persoanei la care sunt angajate si sa apere interesele legitime ale acestora, interese derivate din lege.
Prin urmare, instanta a apreciat ca plangerea petentului este intemeiata , ca sanctiunea aplicata este nelegala , motiv pentru care dispozitia de sanctionare va fi anulata .
CONCLUZII
Cadrul juridic al reprezentării persoanelor juridice a fost statornicit, timp de aproape cinci decenii, în Decretul nr. 143/1995. Acest act normativ a constituit o reglementare care, în perioada ulterioară Revoluției din decembrie 1989, nu a mai corespuns realităților social-economice din țara noastră. Noua reglementare cuprinde principii noi, parțial diferite de cele statornicite în vechea reglementare, și pe care ne propunem să le prezentăm în continuare.
Legislația actuală determină modul de exercitare a profesiei, condițiile de admitere în profesie și statutul consilierilor juridici. Ea trebuie să contribuie, fără îndoială, la sporirea rolului și locului consilierului juridic în activitatea de prevenire a litigiilor. Rolul consilierului juridic în activitatea instituțiilor și a autorităților publice este foarte important pentru o societate care proclamă principiile statului de drept. Dar un asemenea rol este și mai evident în sfera economică și a litigiilor care pot fi generate într-o economie liberă, bazată pe mecanismele economiei de piață. Precizarea este importantă ținând seama de numărul relativ mare al litigiilor comerciale .
Prin esența lor, profesiile liberale sunt exercitate în mod independent, ele neputând fi suspuse ierarhiei administrative sau tutelei.
Independența membrilor organizațiilor profesionale nu poate fi absolută, deoarece aceștia se supun dispozițiilor legii și deontologiei profesionale și nu au dreptul să-și abandoneze clientul sau pacientul în nici o împrejurare .
Reprezentanții profesiilor liberale își desfășoară activitatea independent de structurile statului, se bazează pe propriile decizii și sunt conștienți că responsabilitatea dezvoltării propriei întreprinderi le revine în exclusivitate.
Independența , care se exprimă în toate actele pe care membrii organizațiilor profesionale le săvârșesc, este dată de competența profesională, confidențialitatea și moralitatea acestora . Indiferent de statutul pe care-l au, membrii organizațiilor profesionale își exercită profesia în mod independent, ei acționând liber, conform standardelor de competență și deontologie profesională imperativă. Independența unei profesii liberale este asigurată și de actele prin care statul încredințează ordinelor profesionale sarcina de a controla profesia în cadrul deontologiei.
Prin urmare, apartenența unui profesionist la un ordin este absolut necesară, iar profesia se poate menține independentă numai dacă ea se autoguvernează printr-un ordin.
putem desprinde trei categorii de atribuții care le sunt conferite de lege consilierilor juridici.
O primă categorie de atribuții vizează acordarea de consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă. Aceste atribuții nu sunt cu totul inedite, căci ele se realizau în mod corespunzător și sub imperiul vechilor reglementări, chiar dacă litera legii era în parte diferită. Consultanța și reprezentarea sunt sarcini care se pot realiza în raport cu toate persoanele juridice determinate de lege art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003.
Consultanța este destinată să contribuie la lămurirea tuturor problemelor juridice cu care se confruntă organele de conducere ale autorității, instituției sau persoanei juridice. Ea intervine ori de câte ori este solicitată de organele de conducere ale persoanei juridice la care consilierul juridic își desfășoară activitatea, în opinia noastră, intervenția consilierului juridic este posibilă, chiar din propria sa inițiativă, ori de câte ori acesta consideră necesar, cum ar fi cazul intrării în vigoare a unui act normativ ce impune sarcini particulare pentru persoana juridică respectivă .
Reprezentarea autorității, instituției sau persoanei juridice la care este angajat consilierul juridic se materializează în îndeplinirea unor acte juridice în numele și interesul acesteia. Textul, la care ne referim, are un caracter extrem de general, sub acest aspect, întrucât el nu determină organele sau autoritățile în fața cărora se poate exercita o atare reprezentare. De aceea, o întrebare ar putea stărui, anume aceea dacă reprezentarea se poate realiza numai în fața instanțelor judecătorești sau și în fața altor autorități. În ceea ce ne privește, reprezentarea vizată de art. 4 din Legea nr. 514/2003 vizează atât instanțele judecătorești, cât și celelalte autorități sau instituții publice. Reprezentarea persoanelor juridice în fața instanțelor judecătorești constituie și în prezent una dintre cele mai importante sarcini ale consilierilor juridici. Prin folosirea termenului general de reprezentare legiuitorul nu a urmărit, în nici un caz, să instituie o excepție de la principiul reprezentării persoanelor juridice în fața instituțiilor și autorităților publice. De altfel, reprezentarea autorităților, instituțiilor publice și a persoanelor juridice în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție constituie, cel mai adesea, principalul motiv al încadrării sau numirii unui consilier juridic. Această împrejurare nu poate conduce, în mod firesc, la concluzia potrivit căreia activitatea de consultanță ar avea un rol cu totul secundar și chiar lipsit de semnificații juridice deosebite. Dimpotrivă, este de presupus că importanța consultanței va crește pe măsura extinderii sectorului privat din economie, căci întreprinzătorii au nevoie acută de consiliere tocmai pentru a realiza operații juridice viabile și a evita astfel litigiile .
În sistemul organelor administrației publice locale asistența juridică și consultanța se pot acorda și în condițiile expres determinate de art. 18 din Legea nr. 514/2003. Potrivit acestui text, consilierii juridici din structurile administrației publice județene și locale sunt obligați să acorde consultanță și asistență juridică, la cerere, consiliilor comunale și primăriilor, iar reprezentarea acestora se poate face pe baza delegației emise de primar. Acordarea de asistență juridică și de consultanță, în condițiile textului menționat, constituie o obligație de serviciu a consilierilor juridici. Este de observat însă că reprezentarea consiliilor locale și a primăriilor se face pe baza delegației emise de primar. Serviciile menționate se acordă consiliilor locale și primăriilor doar la cerere, ceea ce ar trebui să implice și acordul autorității administrative la care își desfășoară activitatea consilierul juridic respectiv .
A doua categorie de atribuții ale consilierilor juridici se referă la apărarea drepturilor și intereselor legitime ale autorităților, instituțiilor și persoanelor juridice vizate de lege „în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină”. O primă observație în legătură cu această categorie de atribuții și care se cuvine să fie făcută vizează caracterul extrem de general al acesteia. Practic, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici au sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale persoanelor juridice, ce i-au numit în funcție sau la care sunt angajați, în raport cu orice autorități sau instituții publice și cu orice alte persoane juridice sau fizice .
Legea nu determină mijloacele concrete prin care se poate realiza sarcina menționată mai sus. Modalitatea principală de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor juridice la care își desfășoară activitatea consilierii juridici se realizează pe calea reprezentării. Această sarcină se poate realiza și prin depunerea de cereri la diferite autorități, înscrisuri, participarea la negocieri, participarea la medieri etc.
A treia categorie de atribuții ale consilierilor juridici are ca obiect avizarea și contrasemnarea actelor cu caracter juridic. Și aceste atribuții prezintă semnificații juridice importante, realizarea lor exemplară fiind destinată să sprijine activitatea persoanei juridice și să evite apariția unor litigii. Asemenea deziderate se pot realiza doar în măsura în care consilierii juridici dau dovadă de o bună pregătire profesională și manifestă o conduită morală ireproșabilă.
BIBLIOGRAFIE
A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, Notariatul de Stat, Editura Științifică, București, 1964;
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil, teoria generală a obligațiilor, Editura All, București, 2008;
D. Țop, Particularități ale raportului de muncă al consilierilor juridici, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 2/2004;
Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București 2013;
Gabriel Boroi, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, București 2013;
Gh. Mohanu, Contribuția jurisconsulților la perfecționarea și popularizarea legislației, în R.R.D. nr. 3/1973;
Hans Gilliams, Regulation of Professional Services, Conference organized by the European Commission – 28 October 2003;
Ion Dobre, Flagranta nelegalitate a încadrării în muncă la birourile notariale a consilierilor juridic de către notarii publici, în Dreptul nr. 12/2006;
I. Leș, Sisteme judiciare comparate, Editura All Beck, București, 2002;
Ioan Leș, Claudiu Nicolae Bara, Sebastian Spinei, Noua reglementare privitoare la organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în nr. 3/2004;
L.A. Munteanu, M. Feneșan, Condițiile în care operează răspunderea jurisconsultului pentru neexercitarea căilor de atac, în R.R.D. nr. 7/1973;
Marius Alexe, Câteva considerații privind stagiul consilierului juridic. Scurtă analiză a dispozițiilor Legilor nr. 514/2003 și 51/1995, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 1/2006;
Mădălin Niculeasa, Profesiunile liberală. Doctrină, practică, jurisprudență, București 2007;
Nicolae Săndulescu, Unele considerații privind aplicarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Elemente de drept comparat din legislația Uniunii Europene, în Curierul Judiciar nr. 4/2006;
O. Ionașcu, Unele precizări în legătură cu limitele activității de reprezentare judiciară a jurisconsultului, în R.R.D. nr. 1/1970;
R. Perrot, Institutions judiciaires, Montchrestien Paris, 1998, 8e edition, 1998;
Șerban Beligrădeanu, Ion Traian Ștefănescu, Considerații în legătură cu Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în Dreptul nr. 2/2001;
Ș. Beligrădeanu, Examen critic – în raport cu Legea nr. 514/2003 – al dispozițiilor înscrise în Statutul profesiei de consilier juridic, publicat la 29 iulie 2004, în „Dreptul” nr. 10/2004;
V. M. Ciobanu, Codul de procedură civilă, CH.Beck, București,2012;
V. Stănescu, Rolul juristului în activitatea unităților economice, în R.R.D. nr. 4/1973.
BIBLIOGRAFIE
A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, Notariatul de Stat, Editura Științifică, București, 1964;
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil, teoria generală a obligațiilor, Editura All, București, 2008;
D. Țop, Particularități ale raportului de muncă al consilierilor juridici, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 2/2004;
Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București 2013;
Gabriel Boroi, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, București 2013;
Gh. Mohanu, Contribuția jurisconsulților la perfecționarea și popularizarea legislației, în R.R.D. nr. 3/1973;
Hans Gilliams, Regulation of Professional Services, Conference organized by the European Commission – 28 October 2003;
Ion Dobre, Flagranta nelegalitate a încadrării în muncă la birourile notariale a consilierilor juridic de către notarii publici, în Dreptul nr. 12/2006;
I. Leș, Sisteme judiciare comparate, Editura All Beck, București, 2002;
Ioan Leș, Claudiu Nicolae Bara, Sebastian Spinei, Noua reglementare privitoare la organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în nr. 3/2004;
L.A. Munteanu, M. Feneșan, Condițiile în care operează răspunderea jurisconsultului pentru neexercitarea căilor de atac, în R.R.D. nr. 7/1973;
Marius Alexe, Câteva considerații privind stagiul consilierului juridic. Scurtă analiză a dispozițiilor Legilor nr. 514/2003 și 51/1995, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 1/2006;
Mădălin Niculeasa, Profesiunile liberală. Doctrină, practică, jurisprudență, București 2007;
Nicolae Săndulescu, Unele considerații privind aplicarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Elemente de drept comparat din legislația Uniunii Europene, în Curierul Judiciar nr. 4/2006;
O. Ionașcu, Unele precizări în legătură cu limitele activității de reprezentare judiciară a jurisconsultului, în R.R.D. nr. 1/1970;
R. Perrot, Institutions judiciaires, Montchrestien Paris, 1998, 8e edition, 1998;
Șerban Beligrădeanu, Ion Traian Ștefănescu, Considerații în legătură cu Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în Dreptul nr. 2/2001;
Ș. Beligrădeanu, Examen critic – în raport cu Legea nr. 514/2003 – al dispozițiilor înscrise în Statutul profesiei de consilier juridic, publicat la 29 iulie 2004, în „Dreptul” nr. 10/2004;
V. M. Ciobanu, Codul de procedură civilă, CH.Beck, București,2012;
V. Stănescu, Rolul juristului în activitatea unităților economice, în R.R.D. nr. 4/1973.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Natura Juridica a Profesiei de Consilier Juridic (ID: 128634)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.