.natura Juridica a Condamnarii Conditionate
introducere
Diversificarea sistemului de sanctiuni si a altor masuri de raspundere penala constituie o legitate a politicii penale. Ca masuri alternative privatiunii de libertate se considera a fi aminarea executarii sentintei penale si condamnarea conditionata.
Condamnarea conditionata are la baza ca scop prioritar realizarea raspunderii penale in raport cu anumite categorii de infractori mai putin periculosi fara izolarea acestora de societate. Aceasta trasatura distincta apropie institultia nominalizata cu sanctiunile ce nu sunt legate de privatiune de libertate. Insa nu putem se negam particularitatile specifice care constau in faptul ca atingerea scopului raspunderii penale se realizeaza in conditiile unor inccercari ,sub pericolul aplicarii reale a sanctiunii. Asemenea particularitate permite ca aceste masuri sa fie mult mai flexibile si individualizate. Astfel nu intimplator anume prin intermediul condamnarii conditionate s-a inceput formarea unui regim al activitatii educative si de profilaxie ,care nu este specific majoritatii sanctiunilor.
Condamnarea conditionata ocupa un loc insemnat in practica judiciara .In prezent in legatura cu elaborarea unei legislatii penale noi, savantii au ca sarcina aprecierea critica a rezultatelor atinse , elaborarea unor recomandari si confirmarea acestora prim intermediul normelor juridice ,tinindu – se cont de anumite elemente si forme de activitate justificate in practica. Realizarea in practica a condamnarii conditionate a evidentiat o serie de lacune, legate de –neglijenta a unor chestiuni corespunzatoare si respectiv din cauza unor reglementari legislative imperfecte.
Aceste probleme nu au putut sa nu atraga atentia savantilor si practicienilor. Intr-o oarecare masura ele au fost reflectate intr-o serie de publicatii consacrete condamnarii conditionate, care insa se reflecta doar la anumite aspecte ale acestei categorii fiind cercetate in contextul unor diferite institutii juridico-penale.
In cadrul examinarii problemelor juridice legate de condamnarea conditionata se recurge la contrapunerea particularitatilor reglementarii juridice a acestor masuri, ele urmaresc realizarea lor, incepind cu faza stabilirii de catre instanta de judecata si finalizind cu anularea acesteea in cazul ezistentei temeiurilor prevazute de legislatie. Obiectul acestor chestiuni este nu numai activitatea organelor judiciare, dar si a organelor afacerilor interne, activitatea educativa si profilactorie prestata de catre societate si divrse sociogrupari. Volumul si caracterul studiului permite efectuarea unor conceptii complexe.
In capitolul I se examineaza natura juridica a condamnarii conditionate ca masura a raspunderii penale ,sint reflectate temeiurile de aplicare si anulare.
Capitolul II este consacrat expunerii chestiunilor legate de controlul asupra condamnatilor, realizat de catre organele a facerilor interne. Se studiaza continutul si sarcinele unui asemenea control, rolul acestuia in cadrul realizarii functiilor de profilaxie a dreptului penal. O atentie deosebita se acorda obligatiunilor si restrictiilor cu caracter profilactoriu recomandarile existente si cele de perspectiva sunt selectate unele recomandari concrete legate de perfectionarea atributiilor organelor afacerilor interne, aferente asigurarii unei corespunderi riguroase intre legi si alte acte normative.
In capitolul III se examineaza in mod consecutiv chestiunile organizatorico-juridice legate de influenta societatii in aplicarea condamnarii conditionate , se reflecta necesitatea unificarii si consolidarii bazei normative, adoptarea practicii existente si analiza perspectivelor a intregului sistem de masuri care nu sunt legate de izolarea de societate.
In general lucrarea este orientata spre sistematizarea studiilor juridice si legate de chestiunile teoretice si practice privind condamnarea conditionata. Se expune baza juridico-penala de realizare a acestei institutii, chestiunile legate de controlul social asupra condamnatului conditionat. Un rol deosebit se acorda unitatii si specificului reglementarii legislative institutiei juridico-penale a condamnarii conditionate si reesind din faptul ca aceasta nu este reflectata pe deplin in literatura juridica de specialitate autohtona.
Capitolul I. Considerații generale privind natura juridica a condamnării condiționate
1.1 Noțiunea si esența condamnării condiționate
Odată cu apariția statului contemporan politica de preîntâmpinare a infracțiunilor, perfecționarea formei si metodelor de lupta cu acestea prevăd posibilitatea de rând cu aplicarea masurilor de sancționare fata e persoanele care au săvârșit anumite infracțiuni, sa reacționeze concomitent la cazurile de săvârșire a infracțiunilor de persoane, gradul de pericol social al cărora permite atingerea scopurilor legate de răspunderea penala prin alte mijloace evitând aplicarea reala a pedepsei . Ca măsura de influenta juridico-penala asupra condamnaților esența ei consta in următoarele :
prevăd condamnarea vinovatului
se intreprătrunde cu stabilirea pedepsei
generează stabilirea antecedentelor penale
-Condamnarea poate fi considerata doar amânarea, executării sancțiunii stabilite, întrucât ea poate avea loc in condițiile in care condamnatul nu v-a săvârși in termenul stabilit de instanța de judecata a infracțiunilor si a altor cerințe stabilite de lege, se are in vedere inclusiv si respectare ordinii publice, disciplina muncii, îndeplinirea altor obligațiuni asumate.
Împrejurările remarcate oferă posibiliatea de a face concluzia precum ca instituția condamnării condiționate constituie un mijloc de condamnaților. Punând la baza încercării încrederea fata de condamnat, legislatorul in același timp orientează vinovatul nu numai spre reținere in timpul termenului de încercare de la săvârșirea unor fapte ilegale, dar îl orientează si spre adoptarea la un mod de viata activ si util pentru societate. Împuternicirile instanței de judecata de a transmite condamnatul unui regim special care are ca scop nu numai asigurarea unei activități de profilaxie si educativa, dar sa si la aceasta tendința de a dovedi si cuceri prin acțiunile sale încrederea fata de sine. In literatura de specialitate rusa condamnarea condiționata este considerata ca un regim special de executare a sentinței.(1) Alții considera condamnarea ca un mod de amânare a executării sentinței.(2)
De asemenea exista opinia precum ca condamnarea condiționata nu este alt ceva decât eliberarea condiționata a condamnatului de la privațiunea de libertate.(3) Savantul rus V.A.Lomacov afirma ca condamnarea condiționata reprezinte o entitate juridica complexa care include in sine anumite trasaturi specifice preluate de la alte instituții ale dreptului penal. Acestei instituții ii este specific amânarea executării sancțiunii ,influenta sociala, eliberarea de la executarea pedepsei si stingerea antecedentelor penale.(4) In acest context se prezintă a fi actuala sarcina de a găsi trasaturile de baza si principiale a condamnării condiționate care ar permite cu un grad mai mare de veridicitate apartenența acestei masuri de influenta cunoscute celorlalte instituții juridico-penale cum ar fi răspunderea penala condamnarea sau eliberarea de la răspunderea penala. Se crede ca știința juridica a acumulat argumente serioase in favoarea condamnării condiționate. Insa trebuie de remarcat faptul ca condamnatul nu se eliberează de la răspunderea penala, deoarece in sentința comportamentul sau infracțional a primit o apreciere negativa din partea statului.(5) In acest context ar fi mai bine sa vorbim despre faptul ca in procesul de realizare a condamnării condiționare se atinge nu scopul răspunderii penale ,care se exprima in stabilirea vinovatului o măsura concreta de sancționare pentru săvârșirea infracțiunii. Scopul sancțiunii se atinge prin mecanismul de influența a restricțiilor de sancționare, prin intermediul pricinuirii suferințelor persoanei supuse sancțiunii penale. In cazul condamnării condiționate scopul răspunderii penale se atinge prin condamnare si prin alte restricții juridice aferente. _________________
1.Савин Н.Ф,Ефимов М.А Условное осуждения и условно-досрочное освобождения. Moskova,1963.
2.Советское уголовное правоюЧасть общая. Моskova,1952
4..Ткачевский Ю.М. Освобождение от отбывания наказания М1970
Ломаков В.А. Применение условного осуждения , Harkov
Филимонов В.Д. Общественная стоимость личности преступления, Tomsk 1970 стр. 252-253
Obligațiunele si dreptul organelor afacerilor interne de a realiza controlul este orientat spre asigurarea lucrului educativ si de profilaxie cu condamnații cu toate ca sub aspect obiectiv asemenea control poate sa provoace anumite neplăceri si chiar revolte.
Toate acestea dau temeiul de a presupune ca condamnarea condiționata este considerata ca o forma de realizare a răspunderii a răspunderii penale, care se exprima in eliberarea condamnatului de la privațiunea de libertate reala. Cu timpul aceasta poziție la baza sa si-a găsit mai mult adepți. In literatura juridica au apărut tot mai multe teze aferente acestei concepții. De la momentul apariției aceasta instituție a devenit obiect al discuțiilor fiind cercetat atât de practicieni cit si practicieni.
Analizând natura juridica a condamnării condiționate ne permite sa concluzionam executarea sentinței reprezintă o forma de realizare a răspunderii penale care se exprima in eliberarea condamnatului de la suportarea sancțiunii stabilite in anumite condiții.
1.2 TEMEIURILE ȘI CONDIȚIILE DE APLICARE A CONDAMNĂRII CONDIȚIONATE
1
Suspendarea condiționata a executării pedepsei se acorda numai unor condamnați la pedeapsa închisorii, anume care îndeplinesc anume condiții prevăzute de lege(1). Aceste condiții privesc: gravitatea redusa a infracțiunii săvârșite, exprimata in pedeapsa aplicata redusa, persoana condamnatului, perspectiva sau posibilitatea îndreptării acestuia fără executarea pedepsei intr-un loc de detenție. Trebuie sa subliniat ca suspendarea se dispune pe un anumit termen (termen de încercare) si este condiționata, condamnatul este obligat ca in acest termen sa nu mai săvârșească alte infracțiuni.
A doua condiție pentru acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei consta in aceea ca trebuie sa fie vorba de un infractor care nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare . Din contra daca se constata ca infractorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, suspendare nu I se mai poate acorda, deoarece tocmai săvârșirea infracțiuni este o dovada de perseverenta pe calea infracțiunii si din aceasta cauza nu poate fi vorba de prezumția de îndreptare fără executarea pedepsei. In mod excepțional legea prevede ca sunt socotiți infractori primari si acei care au săvârșit anterior o infracțiune. condamnările pentru infracțiuni săvârșite: a) in timpul minorității, b) pentru infracțiuni amnistate, c) pentru fapte care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni in legea penala si d) pentru infracțiuni pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare , nu numai atrag starea de recidiva. Așa fiind, acești condamnați nu numai sunt sunt recidiviști si pe cale de consecința, suspendarea condiționata a executării pedepsei se poate acorda
. A treia condiție pentru acordarea suspendării condiționate, consta in aceea ca instanța sa-si formeze convingerea ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei pronunțate. Așadar pe lângă celelalte condiții, se mai cere si aceasta condiție de ordin subiectiv, apreciativ, anume instanța sa ajungă la convingerea ca îndreptarea condamnatului (scopul pedepsei) este posibila si fără executare pedepsei.
O asemenea apreciere insa trebuie sa fie temeinica, in sensul ca trebuie sa se bazeze pe fapte, situații, comportări reale, Ea trebuie desprinsa de activitatea infractorului dinaisa închisorii, suspendare nu I se mai poate acorda, deoarece tocmai săvârșirea infracțiuni este o dovada de perseverenta pe calea infracțiunii si din aceasta cauza nu poate fi vorba de prezumția de îndreptare fără executarea pedepsei. In mod excepțional legea prevede ca sunt socotiți infractori primari si acei care au săvârșit anterior o infracțiune. condamnările pentru infracțiuni săvârșite: a) in timpul minorității, b) pentru infracțiuni amnistate, c) pentru fapte care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni in legea penala si d) pentru infracțiuni pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare , nu numai atrag starea de recidiva. Așa fiind, acești condamnați nu numai sunt sunt recidiviști si pe cale de consecința, suspendarea condiționata a executării pedepsei se poate acorda
. A treia condiție pentru acordarea suspendării condiționate, consta in aceea ca instanța sa-si formeze convingerea ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei pronunțate. Așadar pe lângă celelalte condiții, se mai cere si aceasta condiție de ordin subiectiv, apreciativ, anume instanța sa ajungă la convingerea ca îndreptarea condamnatului (scopul pedepsei) este posibila si fără executare pedepsei.
O asemenea apreciere insa trebuie sa fie temeinica, in sensul ca trebuie sa se bazeze pe fapte, situații, comportări reale, Ea trebuie desprinsa de activitatea infractorului dinainte de săvârșirea infracțiunii din comportarea in timpul cercetării penale si in timpul judecații, din aprecierile altora(colegi de munca martori etc.), despre conduita si profilul moral al infractorului. Ea se desprinde si dintr-o seama de împrejurări care preced sau însoțesc săvârșire infracțiunii. Din toate aceste elemente, instanța își poate forma convingerea despre posibilitate realizării scopului pedepsei si fără executare acesteia.
Aplicarea dispozițiilor privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei a ridicat numeroase probleme in practica judiciara, chiar daca sunt întrunite condițiile arătate in acest din urma text, deoarece altfel ar însemna ca dispozițiile de execuție prevăzute exclusiv la abandonul de familie sa se aplice si pedepsei pronunțate pentru alta infracțiune, ceea ce nu se poate admite.
Suspendarea se pronunța condiționat iar aceasta condiție este subordonata unui anumit interval de timp care in dreptul penal se numește termen de încercare. se consideră ca” durata suspendării condiționate a executării pedepsei. constituie termen de încercare pentru condamnat si se compune din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de doi ani “. In acest interval infractorul trebuie sa aibă o purtare buna, suspendarea se face pe un anumit termen de încercare fiindcă pe de o parte daca purtarea condamnatului in acel termen este buna se presupune ca si mai târziu purtarea va fi buna: pe de o alta parte suspendarea se acorda pe un termen de încercare in care condamnatul trebuie sa aibă o purtare buna deoarece numai cu aceasta condițiile condamnatul va fi in în măsura sa evite executarea pedepsei in penitenciar.
Termenul de încercare este diferit după cum este vorba de infracțiuni ușoare sau foarte ușoare. El se compune din doua subtermine, unul variabil si altul fix. Cel variabil este egal cu cuantumul pedepsei aplicate, iar cel fix este un interval de timp de 2 ani ce se adaugă la primul. Acest termen începe sa curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de suspendare a executării pedepsei.
Efectele juridice ale pronunțării suspendării sunt de doua feluri: efectele juridice imediate(provizorii) si efectele juridice finale(definitive).
Efectele juridice imediate si provizorii se produc in momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei. efectul principal imediat consta in aceea ca executarea pedepsei închisorii aplicate prin hotărârea de condamnare se suspenda si condamnatul in loc sa fie internat in penitenciar este lăsat condiționat in libertate.
De asemenea se suspenda si executarea eventualelor pedepse complimentare care s-au aplicat. In schimb hotărârea de condamnare privind executarea masurilor de siguranța si a obligațiilor civile se executa, aceste obligații nefiind afectate de suspendarea executării pedepsei. Explicația consta in aceea ca masurile de siguranța (confiscarea speciala) au un caracter preventiv, ele sunt menite a înlătura o stare de pericol sa sa-l determine pe condamnat a nu mai săvârși vreo infracțiune si deci sa fie înlăturata perspectiva revocării suspendării. Tot așa executarea obligațiilor civile. Daca condamnatul nu achita despăgubirile civile până la expirare termenului de încercare instanța poate dispune revocare suspendări.
b) Efectele juridice mediate si definitive se produc la sfârșitul termenului de încercare prin ajungerea la termen a suspendării condiționate si devin definitive, in înțelesul ca ele rezolva definitiv problema executării pedepsei Aceste efecte se produc numai daca in tot cursul termenului de încercare condamnatul a avut o conduita buna adică si-a respectat obligația generala de a se nu mai săvârși alte infracțiuni . Nesăvârșindu-se o noua infracțiune nu se va putea dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei putându-se desprinde concluzia ca cel condamnat s-a putut corecta si fără executarea efectiva a pedepsei
Daca lucrurile se desfășoară in acest mod in cursul termenului de încercare la examinarea termenului se produc următoarele efecte juridice definitive: pedeapsa pronunțata se considera definitiv executata, si pe cale de consecința condamnatul se considera reabilitat de drept. Așadar , in cazurile când condamnatul n-a mai săvârșit o noua infracțiune in termenul de încercare
El este considerat ca a tras învățăminte din pedeapsa aplicata si ca atare este reabilitat de drept. Prin respectare condițiilor suspendării se considera ca cel in cauza a executat pedeapsa: fără considerarea pedepsei ca executata condamnatul n-ar putea fi nici reabilitat de drept .
In ipoteza in care in termenul de încercare condamnatul si-a încălcat obligațiile ce I-au revenit, se produc alte efecte juridice definitive si anume ; revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei si punerea condamnatului sa execute pedeapsa intr-un loc de detenție.
A. Faptele sau cauzele care conduc la revocarea suspendării sunt:
a) săvârșirea din nou a unei infracțiuni: aceasta cauza exista daca noua infracțiune este intenționata, daca s-a săvârșit in cursul termenului de încercare daca fapta a fost descoperita înainte de expirare termenului de încercare si daca s-a pronunțat pentru noua infracțiune o hotărâre de condamnare definitiva (chiar după expirarea termenului de încercare). Daca noua infracțiune este o infracțiune din culpa, daca fapta noua s-a săvârșit după terminarea (expirarea) termenului de încercare sau daca fapta a fost descoperita după expirare termenului de încercare potrivit legii nu operează vreo cauza de revocare;
b) neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, in ipoteza in care cel condamnat avea putința de a îndeplini aceste obligații: dimpotrivă daca se constata ca cel condamnat nu a avut putința de a îndeplini obligațiile civile, cauza de revocare poate sa nu fie luata in considerare.
B. Efectele juridice ce se produc in ipoteza de mai sus(săvârșirea unei noi infracțiuni in cursul termenului de încercare), constau in : pe de o parte, in revocarea suspendării pedepsei si pe de alta parte in punerea in executare a pedepsei suspendate. După cum se observă in cazul in care conduita condamnatului nu a corespuns așteptării instanței de judecata, aceasta săvârșind in termenul de încercare o noua infracțiune instanța care judeca infracțiunea comisa dispune revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei pentru infracțiunea anterioara, adică revocarea suspendării si pe cale de consecința îl obliga pe condamnat sa execute pedeapsa anterioara intr-un loc de detenție
Exista așa cum s-a mai arătat si unele excepții când nu are loc revocarea suspendării condiționate a executării si anume; când infracțiunea săvârșita ulterior a fost descoperita: a) după expirarea termenului de încercare, b) când noua infracțiune este o infracțiune este o infracțiune de culpa: in acest din urma caz pe lângă faptul ca suspendarea acordata pentru prima infracțiune nu se revoca, pentru a doua infracțiune (infracțiune din culpa) se poate pronunța tot o pedeapsa cu suspendarea executării
Pedeapsa care a fost suspendata in urma revocării sa pune in execuție urmând a fi executata de condamnat in întregime: aceasta pedeapsa nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune amândouă pedepse urmând a fi efectiv executate de condamnat. Aceasta măsura este justa, deoarece până in acest moment nu s-a executat nimic din pedeapsa ( ea a fost suspendata) si pe de alta parte cel ce si-a încălcat obligațiile trebuie sa execute in întregime acea pedeapsa.
C. Elementele de practica judiciara. Potrivit dispozițiilor legale, daca in termenul de încercare se comite din nou o infracțiune, suspendarea condiționata se revoca.
In recursul declarat s-a invocat faptul ca făptuitorul a fost descoperit după trecerea termenului de încercare. Instanța de recurs a situat ca “ daca infracțiune săvârșita ulterior condamnării cu suspendarea condiționata a fost descoperita mai înainte de împlinirea termenului de încercare, suspendarea se revoca chiar daca autorul infracțiunii a fost descoperit ulterior expirării acestui termen” (1).
b) Intr-o alta speța prin sentința penala inculpatul a fost condamnat la 1an închisoare pentru furt calificat dispunându-se suspendarea condiționata a executării pedepsei. In perioada de încercare același inculpat a comis o noua infracțiune de furt calificat aplicându-se pedeapsa de 1 an si de 6 luni închisoare. Totodată s-a dispus revocarea suspendării condiționate pentru prima pedeapsa de un an închisoare, dispunându-se ca amândouă pedepse sa fie executate prin munca fără privare de libertate.
Prin recurs extraordinar hotărârea a fost criticata fiindcă pedeapsa de 1 an închisoare, in urma revocării suspendării in loc sa fie executata intr-un loc de deținere s-a dispus sa fie executata prin munca fără privare de libertate încâlcindu-se principiul autoritarii lucrului judecat, modificându-se o hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva.(1).
Legea reglementează si ipoteza când datorita unor împrejurări suspendarea apare ca a fost acordata in mod ilegal, nejust. Intr-o asemenea ipoteza se produc alte efecte juridice, anume anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Situațiile care pot conduce la anularea suspendării sunt: descoperirea ca cel condamnat cu suspendarea executării pedepsei, mai săvârșise o infracțiune aceasta infracțiune insa : a) fusese săvârșita înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitiva a acesteia: b) a fost descoperita înainte de expirarea termenului de încercare : c) pentru acesta infracțiune sa fi aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare. Se cere așadar sa se fi sfârșit mai înainte decondamnarea pentru care s-a dispus suspendarea o alta infracțiune si pentru acea infracțiune sa fie aplicat pedeapsa închisorii: aceasta dovedește ca infracțiunea a fost mai grava si ca ea a fost constatata si sancționata potrivit legii C.P.
Efectele juridice care se ivesc, in urma constatării ca s-a săvârșit mai înainte infracțiune consta in aceea ca suspendarea condiționata a executării pedepsei se anulează; pe cale de consecința, existând un concurs de infracțiuni, se aplica regulile de la concurs adică pedeapsa pentru infracțiunea ultima si care fusese suspendata se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea săvârșita mai înainte(si descoperita acum); noua pedeapsa rezultanta, in care intra si pedeapsa fosta suspendata se pune in executare.
Exista o excepție anume daca pedeapsa rezultanta in urma contopirii nu depășește un an anularea nu are loc; pedeapsa noua poate la rândul ei sa fie suspendata condiționat iar termenul de încercare se calculează de la data condiționata a executării pedepsei C.P.
Revocarea sau anularea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii in cazul in care condamnatul nu si-a respectat obligațiile in termenul de încercare implica o schimbare intr-o hotărâre penala definitiva. Ori o atare schimbare se poate face numai urmând o anume cale procesuala si numai de câtre anumite organe de lege
Potrivit dispozițiilor din acest articol revocarea sau anularea suspendării condiționate a pedepsei închisorii o poate face numai un orga jurisdicțional anume judecătoria sau tribunalul care judeca in prima instanța infracțiunea care ar putea atrage revocarea sau anularea . Este vorba deci de instanța de judecata care sesizează din oficiu sau procurorul.
Legislația penala determina temeiurile de aplicare a condamnării condiționate in mod general. In conformitate cu art. din C.P. al R.M instanța de judecata poate stabili neaplicare condiționata a sancțiunii fata de vinovat, daca in cazul aplicării privațiunii de libertate se iau in considerație împrejurările cauzei si personalitatea vinovatului si va ajunge la o concluzie privind nejustificarea executării de câtre vinovat a sancțiunii stabilite.
In cazul in care, la stabilirea sancțiunii persoanei care se stabilește persoanei pentru prima data pe un termen de până la trei ani, instanța de judecata ținând cont de caracterul si gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, personalitatea vinovatului si a altor împrejurări ale cauzei, precum si a posibilităților de corectare si reducere fără izolarea de societate poate amina executarea sentinței fata de asemenea persoane pe un anumit termen instanța de judecata nu trebuie sa stabilească privațiunea de libertate cu aplicarea amânării executării sentinței, daca luând in considerație împrejurările cauzei si a personalității vinovatului exista temeiuri pentru aplicare sentinței n prin privațiune de libertate sau nu se aplica in mod condiționat privațiunea de libertate .
Reeșând din cele expuse reesă ca temeiurile pentru amânarea executării sentinței nu coincid cu temeiurile condamnării condiționate. Unii specialiști in domeniu considera ca nu exista nici o diferența dintre aceste doua elemente.
Prin temeiuri ale aplicării condamnării condiționate nu pot fi considerate niște convingeri lăuntrice ale instanței de judecata. Dar niște împrejurări de fapt care in totalitate lor exprima o posibilitate obiectiva si reala de atingerea scopului prevăzute de lege pentru condamnarea condiționata. Aprecierea acestor împrejurai din punct de vedere al atingerii acestor scopuri si generează convingerea instanței de judecata de necesitatea aplicării condamnării condiționate. Evidenta si aplicare de instanța de judecata a împrejurărilor de fapt, expuse in sentința compun esența motivației a condamnării condiționate
Deseori apar unele chestiuni legate de posibilitatea atingerii unor scopuri si respectiv natura acestora la aplicarea masurilor respective. Reesând din cadrul legislativ in vigoare instanța de judecata este chemata sa se conducă din posibilitățile corectării și reeducării condamnatului fără izolarea acestuia de societate. In acest context trebuie de remarcat ca corectare si reeducarea nu este unicul scop al sancțiunii si a răspunderii penale in general.
Se considera ca aplicarea condamnării condiționate trebuie in fiecare caz concret sa se reesă din determinarea scopurilor concrete fie corectarea fie reeducarea condamnatului precum si preîntâmpinarea săvârșirii a unor infracțiuni noi de câtre condamnat si alte persoane. Unii savanți teoreticieni pun posibilitatea aplicării condamnării condiționate in dependenta de convingerea instanței de judecata in realizarea scopului propus prin sancțiunea penala si fără executarea reala.
Ca remarca la cele expuse trebuie avut in vedere ca aici se are in vedere nu atingerea scopului sancțiunii dar a scopului răspunderii penale.
Luând in considerație cele expuse anterior putem determina temeiurile condamnării condiționate ca o complexitate (totalitate ) de împrejurări, necesare pentru ca instanța de judecata sa concluzioneze posibilitate atingerii scopului răspunderii penale fără executarea reala a privațiunii de libertate dar in condiții de încercare.
. Hotărârea instanței de judecata privind chestiunile legate de condamnarea condiționata trebuie sa se întemeieze in mod riguros pe împrejurările cauzei si personalitatea celui vinovat, sau pe caracterul si gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, personalitatea vinovatului si a altor împrejurări ale cauzei, precum si posibilitatea corectării si reeducării fără izolarea acestuia de societate. Aceste indicații nu dau o apreciere concreta a temeiurilor condamnării condiționate ci doar niște orientai referitoare la concretizarea lor in fiecare caz apare (1)
Pe lângă elementele expuse anterior necesare a fi luate in considerație menționam aici si acele împrejurai care se refera la modul de viata al vinovatului, care in mod nemijlocit (–––-) nu caracterizează personalitatea, deși unii le considera banale. In practica judiciara ele au un rol semnificativ.
După cum se știe condamnarea condiționata nu se aplica fata de persoanele condamnate pentru infracțiunile grave si deosebit de grave
Prin infracțiuni grave se înțelege infracțiunile intenționate care au adus un prejudiciu considerabil sau săvârșite printr-un mijloc periculos in mod repetat care in conformitate cu legea se pedepsește cu sancțiuni de peste 5 ani . In cazul acestor infracțiuni condamnarea condiționată se aplica in cazurile excepționale cu indicarea obligatorie a motivelor unor asemenea hotărârii foarte detaliata.
Sentința judiciara este unul din cele mai importante acte ale justiției. Conform legii nimeni nu poate fi declarat vinovat in săvârșirea unei infracțiuni precum si supus unei pedepsei penale decât in baza unei sentințe a instanței de judecata si in conformitate cu legea. Sentința pronunțata in numele statului trebuie sa fie legala întemeiata si argumentata.(1).
Art.43 din C.P.al R.M. stabilește ca in cazul in care la stabilirea sancțiunii sub forma de privațiune de libertate, luându-se in considerație împrejurările cauzei si personalitatea celui vinovat, ajungând la convingerea privind nejustificarea si irațional ca condamnatul sa execute pedeapsa sub forma de privațiune de libertate pe un termen anumit ea poate dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicând in sentința motivele acestei hotărâri.
In acest caz instanța de judecata decide neexecutarea sentinței daca in decursul termenului de proba fixat de instanța de judecata, condamnatul nu va săvârși o noua infracțiune si daca va îndeplini obligațiile puse in seama lui de instanța de judecata pe termenul de proba.
Termenul de proba se stabilește in limitele de la un an până la cinci ani.
Condamnarea cu suspendarea pedepsei nu se aplica persoanelor care au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 61-66. C.P.al R.M. alineatul trei al art. 67,art 69.70 si 74; alineatul doi al art74/1, alineatul întâi al art. 74/2. Art. 88.89 si 95. Alineatele trei, patru si cinci ale art. 102. Art.103.art 103/1 si 104, alineatul doi ale art. 107/1 si 113, art. 113/1 si 116/1, alineatul patru al art. 119, alin. Trei ale art. 120, art. 121, alin. trei si patru ale art. 123, art. 159/1,alin trei al art. 187, alin doi al art.206/1, alin. patru al art.214 ,art.225/1-225/3,227 si 227/1, punctul 3 al art.214 din prezentul cod.
In caz de condamnare cu suspendarea pedepsei pot fi stabilite pedepse complimentare. Controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei este exercitat de organul de stat specializat iar in cazul militarilor – de comandamentul unităților si instituțiilor militate.
In caz de condamnare cu suspendare pedepsei instanța de judecata poate pune in sarcina condamnatului îndeplinirea unor obligațiuni sa nu-si schimbe, fără învoirea organului de stat specializat care exercita controlul asupra comportamentului condamnatului , domiciliu stabilit, locul de munca sau de învățătura, sa nu frecventeze anumite localuri: sa-si susțină material familia. Instanța de judecata poate pune in sarcina celui condamnat cu suspendarea pedepsei si îndeplinirea altor obligațiuni care pot contribui la corijarea condamnatului.
Pe durata termenului de proba instanța de judecata la propunerea organului care exercita controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei, poate anula in întregime sau in parte ori poate completa obligațiile stabilite anterior pentru cel condamnat cu suspendarea pedepsei.
In cazul când condamnatul încalcă pe durata termenul de proba ordinea publica, ceea ce atrage, aplicarea sancțiunii administrative, nu-si îndeplinește obligațiunile date in seama pe durata termenului
de proba, instanța de judecata, in temeiul propunerii corespunzătoare a organului indicat la aliniatul 5 art.43, poate pronunța o încheiere cu privite le trimiterea condamnatului pentru a-si executa pedeapsa stabilita prin sentința.
In cazul când cel condamnat cu suspendarea pedepsei săvârșește pe durata termenului de proba o noua infracțiune, instanța de judecata ii stabilește pedeapsa conform prevederilor art. 40 din prezentul cod.
Daca, până la expirarea termenului de proba cel condamnat cu suspendarea pedepsei dovedește printr-un comportament adecvat corijarea sa, instanța de judecata, la propunerea organului specializat, poate decide anularea condamnării cu suspendarea pedepsei si stingerea antecedentelor penale ale condamnatului. In aceste circumstanțe condamnarea cu suspendarea pedepsei poate fi anulata la expirarea a cel puțin jumătate din termenul de proba stabilit.
Conform prevederilor art. C.P. ,suspendarea condiționata a pedepsei se admite numai la aplicarea pedepsei privative de libertate.
Prin sentința Judecătoriei raionale Șoldănești din 07.08.1996 NM a fost condamnat in baza art. 227 al 1 C.P, la amenda in mărimea de 25 salarii min., in suma de 450 lei, pentru faptul ca până la 17.04.1996 a păstrat si a purtat un cuțit de tip canadian recunoscut ca arma alba.
Sentința a fost atacata cu apel de câtre inculpat, care nu se considera vinovat si solicita achitarea.
Prin decizia Colegiului Penal al Trib. Mun. Bălți din 19.03.1997 apelul inculpatului a fost parțial admis, prin aplicarea art. 43 C.P., cu suspendarea pedepsei si stabilirea unui termen de proba de un an.
Decizia Colegiului penal a fost atacata cu recurs de câtre procuror, care o considera nelegală in vederea aplicării incorecte a art. 43. C.P.
Colegiul penal al Curții de Apel a admis recursul procurorului a casat decizia Colegiului penal din 19.03.1997 si a menținut sentința Judecătoriei raionale Șoldănești invocând următoarele.
Conform prevederilor art. 43 C.P, la stabilirea pedepsei sub forma de privațiune de libertate, instanța judecătoriei ținând cont de circumstanțele cauzei si de persoana celui vinovat, poate dispune suspendarea condiționata a pedepsei aplicate vinovatului indicând in hotărâre motivele condamnării cu suspendare a pedepsei. Astfel suspendarea condiționata a pedepsei se admite numai la aplicarea privatul de libertate si nicidecum la alte forme de pedeapsa(1).
Prin sentința Judecătoriei raionale Criuleni din 11.12.1996 AC a fost amendat in baza art.158 C.P. cu o suma in mărime de 50 salarii minime si confiscarea producției in baza art. 164/2 al 1C.P. la 2 ani privațiune de libertate, cu privarea dreptului de a ocupa funcții administrative sau organizatorico-economice pe un termen de 2 ani.
Conform art. 39C.P.lui A.C. i s-au stabilit definitiv 2 ani privațiune de libertate cu privarea dreptului de a ocupa funcții ale autoritarilor publice, funcții administrative pe un termen de 2 si o amenda in mărime de 120 de salarii minime in suma de 2160 lei, cu confiscarea producției falsificate. Conform art43 C.P. pedeapsa a fost suspendata pe un termen de proba de 2 ani. Nefiind de acord cu sentința, din motivul blândeții ei procurorul a atacat-o cu apel in Tribunalul mun. Chișinau. Prin decizia Tribunalului din 05.06.1997,Colegiul penal al Trb.Chisinau a respins apelul procurorului.
Procurorul a înainta recurs împotriva deciziei tribunalului cerând casarea hotărârilor judecătorești din motivul blândeții pedepsei. Examinând cauza penala in ordine de recurs Colegiul penal al Curții e Apel a constatat următoarele: instanța de fond a aplicat greșit art. 43 dinC.P., adică suspendarea pedepsei stabilite. Aceasta contravine prevederilor art. 43 al 1.C.P. care stipulează ca la stabilirea pedepsei sub forma de privațiune de libertate instanța de judecata ținând cont de circumstanțele cauzei si de persoana celui vinovat poate dispune suspendare convenționala a pedepsei, indicând motivele suspendării. Astfel suspendarea sub forma de amenda si a pedepsei complimentare, nu se admite.
Hotarirea Plenului Judecătoriei Supreme al Republicii Moldova di 15 noiembrie 1993 nr.7,
Culegeri de Hotărâri ale P.J.S. al R.M. (1990-1993) Ch.1994. pag 127.
Colegiul penal al Curții de Apel a casat hotărârile judecătorești anteriore aplicând prevederile art. 43 C.P. numai in privința pedepsei privative de libertate, iar amenda si pedeapsa complimentara stabilita in baza art. 164/2 al 2 C.P. urmau sa fie executate din momentul emiterii deciziei (2).
Trebuie de menționat aci ca in cazul in care se aplica prevederile art. 43 C.P. la stabilirea pedepsei nu se cunoaște interdicții legale in raport cu faptul aplicării anteriore a prevederilor acestei norme.
Potrivit prevederilor art43.C.P. curgerea termenului de proba începe din ziua pronunțării hotărârii judecătorești si in el nu poate fi inclus termenul aflării inculpatului in stare de arest
Termenul aflării sub stare de arest se deduce de instanța in durata pedepsei privative de libertate. Conform sentinței judecătoriei Soroca din 25.12.1998 I.S. a fost condamnat, in baza art. 218 al 2 C.P. la un an si sase luni privațiune de libertate, cu ispășirea pedepsei in colonie de corectare prin munca cu regim comun. Inculpatul a depus apel in care a solicitat aplicarea unei pedepse condiționale, invocând motive familiare si faptul ca acțiunile lui nu au cauzat urmări grave.
Prin decizia Colegiului penal al Tr. Mun. Bălți din 16.06.1999 apelul inculpatului I.S a fost admis, sentința primei instanțe casata in partea aplicării pedepsei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care I.S. a fost condamnat, in baza art. 218 al 2 C.P. la un an si sase luni privațiune de libertate, cu aplicarea art43C.P.pe un termen de proba de doi ani.
Nefiind de acord cu pedeapsa stabilita, procurorul a declarat recurs si a cerut casarea deciziei tribunalului in latura stabilirei pedepsei.
Examinind cauza penala in ordine de recurs, Colegiul penal al Curții de apel a considerat motivele invocate in recursul procurorului neîntemeiate.
Faptul ca anterior inculpatul I.S. a fost condamnat cu aplicarea art. 43 C.P. nu poate servi drept temei pentru a considera pedeapsa aplicata prin decizia tribunalului prea blinda. Legea penala pentru aceste circumstanțe nu stabilește interdicții cu privire la aplicarea art. 43 C.P.
Cu atât mai mult cu cit antecedentele penale in privința inculpatului erau stinse la momentul examinării cauzei in instanța de judecata.
Colegiul curții de Apel a considerat recursul posibil de respins ca nefondat. Totodată ,Colegiul penal al Curții e Apel a considerat ca indicația Coleg. Penal al Trb. in partea dispozitivă a deciziei despre includerea in termenul de proba a timpului aflării inculpatului in stare de arest este incorecta si ilegala.
Curgerea termenului de proba începe din ziua pronunțării hotărârii judecătorești si in el nu poate fi inclus termenul aflării inculpatului in stare de arest.
Termenul aflării in stare de arest se deduce de instanța in durata pedepsei privațiune de libertate. Conform art. 45 C.P. termenul aflării inculpatului in stare de arest se considera ispășit in cazul stabilirii unei pedepse sub forma de privațiune de libertate sau poate fi comutat.
In temeiul celor expuse ,Colegiul Penal al Curții de Apel a respins recursul procurorului ca nefondat, a menținut decizia Trb. Bălți (1).
Reesind din cele expuse anterior, putem menționa ca in general exista tendința de a diversifica împrejurările de fapt, luate in considerație de câtre judecata ca fiind temeiuri a condamnării condiționate. Asemenea tendința ar fi trebui sa fie mult mai reflectata in legislație. Introducerea in normele juridice a unui cerc larg de împrejurări poate contribui la o evidențiere adecvata a acestora de câtre instanța de judecata iar in cele din urma formează unele justificări referitoare la o individualizare profunda a condamnării condiționate.
Ca temeiuri facultative necesare a fi luate in considerație putem menționa aici si promisiunea vinovatului ca perioada următoare sa se comporte intr-un mod adecvat, fie credibilitatea acordata de anumite instituții fata de inculpat(2).
Pentru a se evita astfel de situații, autorul sintezei considera ca… “ la deliberare, judecătorul trebuie sa opteze pentru una din instituțiile aduse in discuție”, exprimându-si opinia potrivit căreia” după verificarea condițiilor si stabilirea faptului ca pedeapsa aplicata cade sub incidența actului de grațiere; judecătorul nu ar mai putea aduce in discuție dispozițiile a din C.P., pedeapsa nefiind executabila, de la lege”.
Referindu-se si la o alta opinie conform căreia judecătorul trebuie sa facă o individualizare completa a pedepsei si numai după aceea sa o raporteze la actul da grațiere, autorul considera ca si atunci” trebuie sa aleagă intre suspendare condiționata a executării pedepsei si grațierea condiționata, iar alegerea nu poate fi făcuta decât in favoarea inculpatului. Daca termenul de încercare prevăzut de art. din C.P., iar daca, dimpotrivă, termenul de încercare prevăzut de legea de grațiere este mai mic se va aplica grațierea”.
Suspendarea condiționata a executării pedepsei consta, cum bine se știe, in dispoziția data de instanța de judecata, prin hotărârea de condamnare, de a suspenda, in mod condiționat – o anumita perioada de timp, denumita termen de încercare si daca sunt îndeplinite anumite condiții – executarea pedepsei aplicate; așa in cursul termenului de încercare condamnatul respecta condițiile de care este legata suspendarea , el este reabilitat de drept , iar daca nu le respecta măsura suspendării se revoca si se proceda la executarea efectiva a pedepsei.
Fiind un act de clementa al puterii de stat, care nu mai găsește necesar executarea pedepsei , grațierea nu poate fi refuzata de cel asupra căruia se răsfrânge beneficiu ei.
Evident, grațierea nu este o modalitate de individualizare a pedepselor, ci o cauza care înlătura in totul sau in parte , executarea unei pedepse care deja fusese individualizata, ori o comuta in alta mai ușoara.
Deosebirile dintre instituția suspendării condiționate a executării pedepsei si cea a grațierii astfel cum se reglementează in art. din C.P. (grațierea pura, necondiționata) sunt date nu numai de reglementarea lor in titluri distincte ale parții generale ale C.P., dar si de condițiile de aplicare, de efectele ce le produc si de momentul in care pot fi aplicate.
Sub acest ultim aspect, grațierea, ca act al puterii de stat, indiferent ca este anticipata (având ca obiect pedepse concrete încă inexistente, dar care urmează s fie pronunțate ulterior) sau ca intervine după pronunțarea sau rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare , presupune existenta unei pedepse determinate, individualizate, iar când vorbim de individualizarea pedepsei avem in vedere implicit si posibilitatea suspendării condiționate a executării acesteia.
Acesta înseamnă ca ordinea aplicării dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționata si la grațiere este determinata, obiectiv, de caracterul celor doua instituții, ceea ce înseamnă ca suspendarea condiționata se examinează cu prioritate in cadrul procesului de individualizare judiciara a pedepsei si abia după aceea se examinează aplicarea grațierii, in raport cu o pedeapsa determinata, individualizata.
Ordinea respectiva este impusa de “ imperativul aplicării complete a tratamentului sancționator, inclusiv in ce privește modalitatea de executare a pedepsei, care constituie un aspect inseparabil al procesului de individualizare a pedepsei mai înainte de examinarea incidenței unui act normativ de clementa nu poate fi aplicata decât la o sancțiune penala stabilita in toate elementele ei ”(3).
Din cel de mai sus se poate deduce ca cele doua instituții – suspendarea condiționata a executării pedepsei si grațierea – nu sunt incompatibile, dar ca ordinea de aplicare a lor trebuie sa fie cea pe care am prezentat-o anterior.
Cele doua aspecte rezulta clar din prevederile art. din C.P conform cărora grațierea are efecte si asupra pedepselor a căror executare este suspendata condiționat…”
Am arătat mai sus ca grațierea reglementata in art. C.P. este necondiționata si ca efectul ei asupra pedepselor a căror executare este suspendata condiționat este reducerea in mod corespunzător a părții din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanța, iar daca suspendarea condiționata este revocata sau anulata, se executa numai partea de pedeapsa rămasa negrațiată.
Se știe insa, ca practica legislativa din tara noastră in materia grațierilor colective a cunoscut, o buna bucata de timp; numai grațierii condiționate,( al căror efect definitiv – stingerea pedepsei – este supus condiției nesăvârșirii unei infracțiuni in cursul unui termen de încercare – de obicei de 3 ani) care, in același timp sunt si anticipate (se refera la pedepsele ce se vor aplica in viitor, in cauze in care cercetările nici n-au început ori aflate in curs de urmărire sau de judecata la data acordării grațierii).
Aceste caractere atribuie grațierii semnificația unei suspendări condiționate a executării pedepsei, întrucât daca cel condamnat nu a mai săvârșit din nou o infracțiune in interval de timp fixat, la expirarea acestuia pedeapsa va fi considerata executata, iar in caz contrar va trebui sa execute atât pedeapsa aplicata pentru noua infracțiune, cit si pedeapsa ori restul de pedeapsa ce a făcut obiectul grațierii.
Intr-o prima varianta s-ar putea susține ca cel ce beneficiază de grațierea condiționata anticipata nu mai are interes de a se suspenda condiționat executarea acelei pedepse si ca oricum, pedeapsa devenind neexecutabilă ca efect al grațierii, măsura prevăzuta de art. din C.P. ar fi lipsita de obiect.
Nu credem ca aceasta varianta poate fi acceptata.
In primul rând , nu poate fi vorba de lipsa de interes, având in vedere caracterul mai radical, mai profund al efectelor suspendării condiționate a executării pedepsei, in raport de cele ale grațierii. Este suficient sa reamintim , in acest sens, ca in cazul prevăzut in ar din C.P, suspendarea condiționata poarta atât asupra pedepsei principale, cit si a celor complementare si ca la expirarea termenului de încercare daca nu a intervenit nici o cauza de revocare, condamnatul este reabilitat de drept, încetând toate decăderile, interdicțiile si toate celelalte incapacități rezultate din condamnare, in timp ce efectele grațierii sunt mult mai restrânse: ea nu are efecte asupra pedepselor complementare la expirarea termenului de încercare pedeapsa se considera doar executata, fără a înlătura decăderile, interdicțiile si incapacitățile rezultate din condamnare, pedeapsa poate constitui primul termen al recidivei, etc.
Nu poate fi vorba nici de lipsa de obiect a suspendării condiționate întrucât, așa cum s-a demonstrat mai sus, sub aspect cronologic, aplicarea a C.P., ca mijloc de individualizare a pedepsei, precede constatarea grațierii. Grațierea , indiferent de modalitățile ei este o cauza de stingere a executării pedepsei si de aceea ea se raportează întotdeauna la o pedeapsa concreta, determinata in toate coordonatele sale, după epuizarea tuturor actelor de individualizare.
Suspendarea condiționata a executării pedepsei – ca o componenta a operei de individualizare – prealabila grațierii, se poate dispune, făcându-se abstracție de prevederile actului de grațiere, ori de câte ori se apreciază – in condițiile legii – ca cel condamnat poate fi reeducat si fără executarea efectiva a pedepsei, in timp ce constatarea grațierii este o operație ulterioara si obligatorie întrucât ea operează de la lege si nu poate fi operata.
In concluzie ținându-se seama de ordinea fireasca de aplicare a celor doua instituții si de caracterul obligatoriu al grațierii, se poate conchide ca o pedeapsa grațiata condiționat poate forma, in același timp, si obiectul suspendării condiționate a executării (4).
Așa cum se prezintă, insa, numai dispozitivul sentinței, el ar pute conduce la concluzia ca instanța, in cadrul individualizării sancțiunii s-a gândit la o pedeapsa privativa de libertate, cu executarea efectiva si ca, după individualizarea in acest mod a pedepsei, a constata ca este grațiata. abia după aceea a procedat la o noua individualizare, prin aplicarea prevederilor art. din C.P, ceea ce nu mai era legal posibil.
Nu putem fi de acord nici cu ideea din comentariu conform căreia chiar daca judecătorul trebuie sa facă o individualizare completa a pedepsei (întindere si modalitate de executare) si apoi sa raporteze la actul de grațiere, el trebuie sa aleagă intre suspendarea condiționata iar alegerea nu poate fi făcuta decât in favoarea inculpatului. In continuarea acestei idei greșite se susține ca, daca termenul de încercare prevăzut de C.P este mai mic, se vor aplica dispozițiile articolelor respective din din C.P iar dimpotrivă, daca termenul de încercare prevăzut de legea de grațiere este mai mic, se va aplica grațierea.
In primul rând, am demonstrat mai sus posibilitatea reala si legala a aplicării concomitente, prin aceeași sentința, a suspendării condiționate a executării pedepsei si a grațierii condiționate, evident in ordinea cronologica si logica arătata anterior.
În al doilea rând, nu este posibilă alegerea între aplicarea suspendării condiționate a executării și aplicarea grațierii, din moment ce una din acestea este obligatorie. Or, cum am arătat, grațierea, ca act al puterii de stat, este obligatorie, ea neputând fi refuzată de beneficiarul.
Prin urmare, în nici un caz nu poate fi vorba de a alege între aplicarea suspendării condiționate și a grațierii.
Cauze având ca obiect cereri de liberare condiționata – soluționate recent de instanțele de judecata, pun in discuție noi aspecte privind aplicare legii in legătură cu procedura de soluționare a unor asemenea cauze.
Consideram ca asemenea hotărâri au fost pronunțate cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare, ce reglementează procedura judecării cererilor de liberare condiționata.
Libera condiționata este o instituție de drept penal material (substanțial) complementara regimului executării pedepsei închisorii la un loc de detenție, pe care o pot dispune numai instanțele de judecata, cu privire la orice condamnat(5).care exista suficiente indicii ca pedeapsa privativa de libertate aplicata inculpatului si aflata in curs de executare si-a atins copul înainte de expirarea ei, dispare necesitatea executării integrale, in regim de închisoare, a acestei pedepse(6).
Beneficiul liberării condiționate nu este un drept al condamnatului , ci numai o vocație a acestuia, astfel ca instanța de judecata competenta sa o acorde va aprecia, in fiecare caz in parte, daca este sau nu portună si prudenta acordarea acestui beneficiu
Legislația penala determina temeiurile de aplicare a condamnării condiționate in mod general. In conformitate din C.P. al R.M instanța de judecata poate stabili neaplicare condiționata a sancțiunii fata de vinovat, daca in cazul aplicării privațiunii de libertate se iau in considerație împrejurările cauzei si personalitatea vinovatului si va ajunge la o concluzie privind nejustificarea executării de câtre vinovat a sancțiunii stabilite.
In cazul in care, la stabilirea sancțiunii persoanei care se stabilește persoanei pentru prima data pe un termen de până la trei ani, instanța de judecata ținând cont de caracterul si gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, personalitatea vinovatului si a altor împrejurări ale cauzei, precum si a posibilităților de corectare si reducere fără izolarea de societate poate amina executarea sentinței fata de asemenea persoane pe un anumit termen instanța de judecata nu trebuie sa stabilească privațiunea de libertate cu aplicarea amânării executării sentinței, daca luând in considerație împrejurările cauzei si a personalității vinovatului exista temeiuri pentru aplicare sentinței n prin privațiune de libertate sau nu se aplica in mod condiționat privațiunea de libertate .
Reesind din cele expuse reesă ca temeiurile pentru amânarea executării sentinței nu coincid cu temeiurile condamnării condiționate. Unii specialiști in domeniu considera ca nu exista nici o diferența dintre aceste doua elemente.
Prin temeiuri ale aplicării condamnării condiționate nu pot fi considerate niște convingeri lăuntrice ale instanței de judecata. Dar niște împrejurări de fapt care in totalitate lor exprima o posibilitate obiectiva si reala de atingerea scopului prevăzute de lege pentru condamnarea condiționata. Aprecierea acestor împrejurai din punct de vedere al atingerii acestor scopuri si generează convingerea instanței de judecata de necesitatea aplicării condamnării condiționate. Evidenta si aplicare de instanța de judecata a împrejurărilor de fapt, expuse in sentința compun esența motivației a condamnării condiționate
Deseori apar unele chestiuni legate de posibilitatea atingerii unor scopuri si respectiv natura acestora la aplicarea masurilor respective. Reesind din cadrul legislativ in vigoare instanța de judecata este chemata sa se conducă din posibilitățile corectării si reeducării condamnatului fără izolarea acestuia de societate. In acest context trebuie de remarcat ca corectare si reeducarea nu este unicul scop al sancțiunii si a răspunderii penale in general.
Se considera ca aplicarea condamnării condiționate trebuie in fiecare caz concret sa se reesă din determinarea scopurilor concrete fie corectarea fie reeducarea condamnatului precum si preîntâmpinarea săvârșirii a unor infracțiuni noi de câtre condamnat si alte persoane. Unii savanți teoreticieni pun posibilitatea aplicării condamnării condiționate in dependenta de convingerea instanței de judecata in realizarea scopului propus prin sancțiunea penala si fără executarea reala.
Ca remarca la cele expuse trebuie avut in vedere ca aici se are in vedere nu atingerea scopului sancțiunii dar a scopului răspunderii penale.
Luând in considerație cele expuse anterior putem determina temeiurile condamnării condiționate ca o complexitate (totalitate ) de împrejurări, necesare pentru ca instanța e judecata sa concluzioneze posibilitate atingerii scopului răspunderii penale fără executarea reala a privațiunii de libertate dar in condiții de încercare.
In conformitate cu prevederea art. hotărârea instanței de judecata privind chestiunile legate de condamnarea condiționata trebuie sa se întemeieze in mod riguros pe împrejurările cauzei si personalitatea celui vinovat, sau pe caracterul si gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, personalitatea vinovatului si a altor împrejurări ale cauzei, precum si posibilitatea corectării si reeducării fără izolarea acestuia de societate. Aceste indicații nu dau o apreciere concreta a temeiurilor condamnării condiționate ci doar niște orientai referitoare la concretizarea lor in fiecare caz apare (1)
Pe lângă elementele expuse anterior necesare a fi luate in considerație menționam aici si acele împrejurai care se refera la modul de viata al vinovatului, care in mod nemijlocit (–––-) nu caracterizează personalitatea, deși unii le considera banale. In practica judiciara ele au un rol semnificativ.
După cum se știe condamnarea condiționata nu se aplica fata de persoanele condamnate pentru infracțiunile grave si deosebit de grave
Prin infracțiuni grave se înțelege infracțiunile intenționate care au adus un prejudiciu considerabil sau săvârșite printr-un mijloc periculos in mod repetat care in conformitate cu legea se pedepsește cu sancțiuni de peste 5 ani . In cazul acestor infracțiuni condamnarea condiționată se aplica in cazurile excepționale cu indicarea obligatorie a motivelor unor asemenea hotărârii foarte detaliata.
Sentința judiciara este unul din cele mai importante acte ale justiției. Conform legii nimeni nu poate fi declarat vinovat in săvârșirea unei infracțiuni precum si supus unei pedepsei penale decât in baza unei sentințe a instanței de judecata si in conformitate cu legea. Sentința pronunțată in numele statului trebuie sa fie legala întemeiată si argumentata.(1).
Art.43 din C.P. al R.M. stabilește ca in cazul in care la stabilirea sancțiunii sub forma de privațiune de libertate, luându-se in considerație împrejurările cauzei si personalitatea celui vinovat, ajungând la convingerea privind nejustificarea si irațional ca condamnatul sa execute pedeapsa sub forma de privațiune de libertate pe un termen anumit ea poate dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicând in sentința motivele acestei hotărâri.
In acest caz instanța de judecata decide neexecutarea sentinței daca in decursul termenului de proba fixat de instanța de judecata, condamnatul nu va săvârși o noua infracțiune si daca va îndeplini obligațiile puse in seama lui de instanța de judecata pe termenul de proba.
Termenul de proba se stabilește in limitele de la un an până la cinci ani.
Condamnarea cu suspendarea pedepsei nu se aplica persoanelor cărora au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 61-66. C.P. al R.M. alineatul trei al art. 67,art 69.70 si 74; alineatul doi al art74/1, alineatul întâi al art. 74/2. Art. 88.89 si 95. Alineatele trei, patru si cinci ale art. 102. Art.103.art 103/1 si 104, alineatul doi ale art. 107/1 si 113, art. 113/1 si 116/1, alineatul patru al art. 119, alin. Trei ale art. 120, art. 121, alin. trei si patru ale art. 123, art. 159/1,alin trei al art. 187, alin doi al art.206/1, alin. patru al art.214 ,art.225/1-225/3,227 si 227/1, punctul 3 al art.214 din prezentul cod.
In caz de condamnare cu suspendarea pedepsei pot fi stabilite pedepse complimentare. Controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei este exercitat de organul de stat specializat iar in cazul militarilor – de comandamentul unităților si instituțiilor militate.
In caz de condamnare cu suspendare pedepsei instanța de judecata poate pune in sarcina condamnatului îndeplinirea unor obligațiuni sa nu-si schimbe, fără învoirea organului de stat specializat care exercita controlul asupra comportamentului condamnatului , domiciliu stabilit, locul de munca sau de învățătura, sa nu frecventeze anumite localuri: sa-si susțină material familia. Instanța de judecata poate pune in sarcina celui condamnat cu suspendarea pedepsei si îndeplinirea altor obligațiuni care pot contribui la corijarea condamnatului.
Pe durata termenului de proba instanța de judecata la propunerea organului care exercita controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei, poate anula in întregime sau in parte ori poate completa obligațiile stabilite anterior pentru cel condamnat cu suspendarea pedepsei.
In cazul când condamnatul încalcă pe durata termenul de proba ordinea publica, ceea ce atrage, aplicarea sancțiunii administrative, nu-si îndeplinește obligațiunile date in seama pe durata termenului
de proba, instanța de judecata, in temeiul propunerii corespunzătoare a organului indicat la aliniatul 5 art.43, poate pronunța o încheiere cu privite le trimiterea condamnatului pentru a-si executa pedeapsa stabilita prin sentința.
In cazul când cel condamnat cu suspendarea pedepsei săvârșește pe durata termenului de proba o noua infracțiune, instanța de judecata ii stabilește pedeapsa conform prevederilor art. 40 din prezentul cod.
Daca, până la expirarea termenului de proba cel condamnat cu suspendarea pedepsei dovedește printr-un comportament adecvat corijarea sa, instanța de judecata, la propunerea organului specializat, poate decide anularea condamnării cu suspendarea pedepsei si stingerea antecedentelor penale ale condamnatului. In aceste circumstanțe condamnarea cu suspendarea pedepsei poate fi anulata la expirarea a cel puțin jumătate din termenul de proba stabilit.
Conform prevederilor art. // C.P. ,suspendarea condiționata a pedepsei se admite numai la aplicarea pedepsei privative de libertate.
Prin sentința Judecătoriei raionale Șoldănești din 07.08.1996 NM a fost condamnat in baza art. 227 al 1 C.P, la amenda in mărimea de 25 salarii min., in suma de 450 lei, pentru faptul ca până la 17.04.1996 a păstrat si a purtat un cuțit de tip canadian recunoscut ca arma alba.
Sentința a fost atacata cu apel de câtre inculpat, care nu se considera vinovat si solicita achitarea.
Prin decizia Colegului Penal al Trib. Mun. Bălți din 19.03.1997 apelul inculpatului a fost parțial admis, prin aplicarea art. 43 C.P., cu suspendarea pedepsei si stabilirea unui termen de proba de un an.
Decizia Colegiului penal a fost atacata cu recurs de câtre procuror, care o considera nelegală in vederea aplicării incorecte a art. 43. C.P.
Colegiul penal al Curții de Apel a admis recursul procurorului a casat decizia Colegiului penal din 19.03.1997 si a menținut sentința Judecătoriei raionale Șoldănești invocând următoarele.
Conform prevederilor art. 43 C.P, la stabilirea pedepsei sub forma de privațiune de libertate, instanța judecătoriei ținând cont de circumstanțele cauzei si de persoana celui vinovat, poate dispune suspendarea condiționata a pedepsei aplicate vinovatului indicând in hotărâre motivele condamnării cu suspendare a pedepsei. Astfel suspendarea condiționata a pedepsei se admite numai la aplicarea privatul de libertate si nicidecum la alte forme de pedeapsa(1).
Prin sentința Judecătoriei raionale Criuleni din 11.12.1996 AC a fost amendat in baza art.158 C.P. cu o suma in mărime de 50 salarii minime si confiscarea producției in baza art. 164/2 al 1C.P. la 2 ani privațiune de libertate, cu privarea dreptului de a ocupa funcții administrative sau organizatorico-economice pe un termen de 2 ani.
Conform art. 39C.P.lui A.C. i s-au stabilit definitiv 2 ani privațiune de libertate cu privarea dreptului de a ocupa funcții ale autoritarilor publice, funcții administrative pe un termen de 2 si o amenda in mărime de 120 de salarii minime in suma de 2160 lei, cu confiscarea producției falsificate.
Conform art43 C.P. pedeapsa a fost suspendata pe un termen de proba de 2 ani.
Nefiind de acord cu sentința, din motivul blândeții ei procurorul a atacat-o cu apel in Tribunalul mun. Chișinau. Prin decizia Trb. Din 05.06.1997,Colegiul penal al Trb. Chișinau a respins apelul procurorului.
Procurorul a înainta recurs împotriva deciziei tribunalului cetind casarea hotărârilor judecătorești din motivul blândeții pedepsei. Examinând cauza penala in ordine de recurs Colegiul penal al Curții e Apel a constatat următoarele: instanța de fond a aplicat greșit art. 43 din C.P., adică suspendarea pedepsei stabilite. Aceasta contravine prevederilor art. 43 al 1.C.P. care stipulează ca la stabilirea pedepsei sub forma de privațiune de libertate instanța de judecata ținând cont de circumstanțele cauzei si de persoana celui vinovat poate dispune suspendare convenționala a pedepsei, indicând motivele suspendării.
Astfel suspendarea sub forma de amenda si a pedepsei complimentare, nu se admite.
Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme al Republicii Moldova di 15 noiembrie 1993 nr.7,
Culegeri de Hotărâri ale P.J.S. al R.M. (1990-1993) Ch.1994. pag 127.
Colegiul penal al Curții de Apel a casat hotărârile judecătorești anteriore aplicând prevederile art. 43 C.P. numai in privința pedepsei privative de libertate, iar amenda si pedeapsa complimentara stabilita in baza art. 164/2 al 2 C.P. urmau sa fie executate din momentul emiterii deciziei (2).
Trebuie de menționat aci ca in cazul in care se aplica prevederile art. 43 C.P. la stabilirea pedepsei nu se cunoaște interdicții legale in raport cu faptul aplicării anteriore a prevederilor acestei norme.
Potrivit prevederilor art43.C.P. curgerea termenului de proba începe din ziua pronunțării hotărârii judecătorești si in el nu poate fi inclus termenul aflării inculpatului in stare de arest
Termenul aflării sub stare de arest se deduce de instanța in durata pedepsei privative de libertate. Conform sentinței judecătoriei Soroca din 25.12.1998 I.S. a fost condamnat, in baza art. 218 al 2 C.P. la un an si sase luni privațiune de libertate, cu ispășirea pedepsei in colonie de corectare prin munca cu regim comun. Inculpatul a depus apel in care a solicitat aplicarea unei pedepse condiționale, invocând motive familiare si faptul ca acțiunile lui nu au cauzat urmări grave.
Prin decizia Colegiului penal al Tr. Mun. Bălti din 16.06.1999 apelul inculpatului I.S a fost admis, sentința primei instanțe casata in partea aplicării pedepsei cu pronunțarea unei noi hotărârii, prin care I.S. a fost condamnat, in baza art. 218 al 2 C.P. la un an si sase luni privațiune de libertate, cu aplicarea art43C.P.pe un termen de proba de doi ani.
Nefiind de acord cu pedeapsa stabilita, procurorul a declarat recurs si a cerut casarea deciziei tribunalului in latura stabilirii pedepsei.
Examinind cauza penala in ordine de recurs, Colegiul penal al Curții de apel a considerat motivele invocate in recursul procurorului neîntemeiate.
Faptul ca anterior inculpatul I.S. a fost condamnat cu aplicarea art. 43 C.P. nu poate servi drept temei pentru a considera pedeapsa aplicata prin decizia tribunalului prea blinda. Legea penala pentru aceste circumstanțe nu stabilește interdicții cu privire la aplicarea art. 43 C.P.
Cu atât mai mult cu cit antecedentele penale in privința inculpatului erau stinse la momentul examinarii cauzei in instanța de judecata.
Colegiul curții de Apel a considerat recursul posibil de respins ca nefondat. Totodată, Colegiul penal al Curții e Apel a considerat ca indicația Coleg. Penal al Tr. in partea dispozitivă a deciziei despre includerea in termenul de proba a timpului aflării inculpatului in stare de arest este incorecta si ilegala.
Curgerea termenului de proba începe din ziua pronunțării hotărâri judecătorești si in el nu poate fi inclus termenul aflării inculpatului in stare de arest.
Termenul aflării in stare de arest se deduce de instanța in durata pedepsei privațiune de libertate. Conform art. 45 C.P. termenul aflării inculpatului in stare de arest se considera ispășit in cazul stabilirii unei pedepse sub forma de privațiune de libertate sau poate fi comutat.
In temeiul celor expuse ,Colegiul Penal al Curții de Apel a respins recursul procurorului ca nefondat, a menținut decizia Trb. Bălti (1).
Reesind din cele expuse anterior, putem menționa ca in general exista tendința de a diversifica împrejurările de fapt, luate in considerație de câtre judecata ca fiind temeiuri a condamnării condiționate. Asemenea tendința ar fi trebui sa fie mult mai reflectata in legislație. Introducerea in normele juridice a unui cerc larg de împrejurări poate contribui la o evidențiere adecvata a acestora de câtre instanța de judecata iar in cele din urma formează unele justificări referitoare la o individualizare profunda a condamnării condiționate.
Ca temeiuri facultative necesare a fi luate in considerație putem menționa aici si promisiunea vinovatului ca perioada următoare sa se comporte intr-un mod adecvat, fie credibilitatea acordata de anumite instituții fata de inculpat(2).
Suspendarea condiționata a executării pedepsei – ca o componenta a operei de individualizare – prealabila grațierii, se poate dispune, făcându-se abstracție de prevederile actului de grațiere, ori de câte ori se apreciază – in condițiile legii – ca cel condamnat poate fi reeducat si fără executarea efectiva a pedepsei, in timp ce constatarea grațierii este o operație ulterioara si obligatorie întrucât ea operează de la lege si nu poate fi operata.
In concluzie ținându-se seama de ordinea fireasca de aplicare a celor doua instituții si de caracterul obligatoriu al grațierii, se poate conchide ca o pedeapsa grațiata condiționat poate forma, in același timp, si obiectul suspendării condiționate a executării (4).
1.4 Unele aspecte de drept comparat
Instituția suspendării condiționate a executării pedepsei este înscrisa in majoritatea legislațiilor penale si penitenciare. Conceputa ca o instituție destinata condamnaților la pedepse privațiune de libertate de scurta durata ,cu scopul de a-i feri de eventuala influenta nociva a penitenciarului ea a primit o larga aplicare si continua sa fie o instituție frecvent folosita in materie de executare a pedepsei privative de libertate.
A Dreptul penal al unor tari vecine. In dreptul penal al unor tari aceasta instituție este consacrata in dreptul penal bulgar (condamnarea condiționata) dreptul penal ceh si slovac (cond. cond.) dreptul penal iugoslav (cond/cond.) dreptul penal ungar (suspendare condiționata a pedepsei )
In unele din aceste legislații instituția ia forma suspendării condiționate a executării pedepsei (D.P. roman, D.P. ungar) in altele ia forma suspendării condiționate a condamnării (D.P. slovac, D.P. ceh). in aceste din urma legislații ceea ce este condiționat este condamnarea, iar in caz de respectare a condițiilor prevăzute de lege condamnarea se considera inexistenta. In aceste legislații s-ar putea susține ca din punct de vedere al naturii juridice., aceasta instituție aparține dreptului penal si ca privește individualizarea judiciara a pedepsei adică aplicarea pedepsei. in legislațiile in care instituția ia forma suspendării condiționate a executării ea aparține ca natura juridica dreptului execuțional penal si privește individualizarea executării pedepsei privative de libertate.
B. Alte legislații penale. Suspendarea condiționata a executării pedepsei închisorii este cunoscuta si in alte legislații penale.
a) In dreptul penal francez se cunosc doua feluri de suspendări a executării pedepsei si amine suspendarea simpla executării pedepsei (“le sursis simple”) si suspendarea cu punerea la încercare (“ le sursisi avec la miser l’epreuve”).
Suspendarea simpla (1) a fost introdusa prin Legea Berenger in 1891 si se aplica condamnaților care au săvârșit infracțiuni ușoare, pentru care se aplica pedeapsa emenzei sau pedeapsa închisorii până la un an; infractorilor primari care sunt deci la prima condamnare(2). Dispunând aceasta modalitate de suspendare instanța nu pune condamnatului nici condiții de asistenta nici condiții de control, nici obligații speciale, in afara de obligația de nu comite alte infracțiuni. Instanța pronunța condamnarea si apoi prin aceeași hotărâre suspenda executarea pedepsei. termenul de suspendare (de încercare) este de până 3 ani. La sfârșitul termenului daca condamnatul are o purtare buna el este reabilitat de drept; daca săvârșește o noua infracțiune suspendarea se revoca cu obligația condamnatului de a executa acea pedeapsa in regim închis(concomitent cu pedeapsa aplicata pentru noua infracțiune).
Suspendarea condiționata cu punerea la încercare înscrisă in codul de procedura penala se caracterizează prin următoarele: a) se aplica condamnaților care au săvârșit infracțiuni mai grave, delicte de drept comun pentru care se aplica pedeapsa corecționala (închisoare) până la 3 ani; ea nu se aplica pentru infracțiuni sancționate cu pedeapsa criminala, nici pentru infracțiuni politice ori militare; b) aceasta suspendare se aplica atât condamnaților primari cit si condamnaților recidiviști, daca pedeapsa pentru infracțiunea săvârșita mai înainte nu a depășit 6 luni închisoare; c) suspendarea se acorda pe un termen de încercare de 3-5 ani in funcție de gravitate infracțiunii săvârșite de cuantumul pedepsei; d) suspendarea se acorda de câtre instanța de judecata care pronunța o hotărâre de condamnare si prin aceeași hotărâre dispune si suspendarea condiționata.
Condamnatului căruia i se “acorda aceasta forma de suspendare” condiționata I se impun o seama de condiții si obligații si anume: obligații privind supravegherea (de ex. Sa răspundă la convocările politiei ori judecătorului); obligații privind încadrarea in munca, stabilirea domiciliului, obligații privind calificarea profesionala, contribuția la întreținerea familiei; c) obligații privind despăgubirea victimei; f) anumite interdicții(de ex. de a nu frecvența localurile unde se vând băuturi alcoolice, de a nu avea contact cu anumiți foști condamnați etc.)(3)
b) In dreptul penal englez exista instituția suspendării condiționate a pedepsei închisorii dar a primit o reglementate intructivă deosebita de alte sisteme executiv penale si penitenciare. In sistemul englez exista doua forma de suspendare : una suspendare condiționata a judecații si alta suspendare condiționata a executării pedepsei.
Suspendarea condiționata a judecații consta in aceea ca după ce s-au stabilit fapta comisa, gravitatea ei redusa si ca făptuitorul este un minor sau un tânăr adult, instanța apreciind ca condamnatul se poate îndrepta prin oprirea condiționării procesului, dispune suspendarea judecații sub condiția bunei purtări a făptuitorului pe un anumit termen. Bineînțeles , este vorba de fapte penale care implica pedeapsa privata de libertate de scurta durata. Daca nu se comite alta infracțiune in acel termen judecata se închide definitiv. Dimpotrivă ,daca se comite alta infracțiune judecata se reia si pentru prima infracțiune si se aplica pedeapsa. Instituția aceasta se aplica mult si in majoritatea cazurilor da rezultate pozitive. Are avantajul ca nu se ajunge la condamnare penala iar reintegrarea sociala este mai ușoara.
Suspendare condiționata a executării pedepsei denumita in sistemul englez “probation” presupune desfășurarea integrala a procesului penal si condamnarea celui in cauza, instanța apreciind fapta si făptuitorul decide suspendarea executării pedepsei, dar impune o seama de condiții pe care condamnatul trebuie sa le respecte in timpul suspendării executării pedepsei. Aici este vorba de fapte penale mai grave decât cele in cazul suspendării judecații dar totuși fapte din categoria infracțiunilor ușoare de un pericol social mijlociu, prevăzute cu pedeapsa privativa de libertate până la un an sau doi. Aceasta vizează de regula infractori tineri adulți, infractori primari, care pot fi îndreptați fără executarea pedepsei aplicate. Condițiile impuse sau obligațiile condamnatului privesc domiciliul statornic, încadrarea in munca, calificarea profesionala, necomiterea de infracțiuni, despăgubirea victimei si altele. Daca se respecta aceste condiții pedeapsa se considera executata. In caz contrar condamnatul este pus sa execute pedeapsa suspendata intr-un penitenciar.(1)
Capitolul III. REGIMUL JURIDIC PRIVIND CONTROLUL ASUPRA PERSOANELOR CONDAMANATE CONDIȚIONAT
3.1 Conceptul și locul controlului condamnării condiționate în sistemul juridico-penal de prevenire a infracțiunilor
O singura forma de suspendare a executării pedepsei, anume suspendarea condiționata a executării pedepsei așa-zisa suspendare simpla suspendare neînsoțită de vreun control al desfășurării ei. În viitor trebuie să se introducă si forma suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere, adică însoțită de un anumit control de o anumita supraveghere. Introducerea acestei a doua forma de suspendare condiționata este de origine franceza unde exista o asemenea forma. Aceasta forma de suspendare in linii generale se aseamănă cu prima forma, a suspendării simple, dar se deosebește prin aceea ca condamnatul – pe perioada suspendării este supus unor obligațiuni si unor masuri de supraveghere pe care le stabilește instanța de judecata in funcție de felul condamnatului durata pedepsei si alte elemente.
Condițiile de acordare privesc: persoana condamnatului, pedeapsa aplicata si aprecierea instanței ca pronunțarea condamnării este suficientă pentru ca condamnatul sa se îndrepte fără a fi nevoie de executarea faptica a pedepsei. Cu privire la condamnat se prevede ca aceasta forma de suspendare se poate aplica infractorului care n-a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai ,are de un an, cit si infractorul care a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel mult un an. In cazul infractorului condamnat la închisoare mai mare de un an suspendarea se poate aplica daca acea condamnare se încadrează in cazurile prevăzute de C.P. Trebuie să se mai cere in continuare ca instanța care aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sa-si facă aprecierea ca pentru corijarea pedepsei condamnatului este suficient condamnarea acestuia si ca nu numai este necesara executare pedepsei având in vedere persoana condamnatului ( fără caracteristici negative deosebite) comportarea lui (înainte si in timpul comiterii infracțiunii). Acordarea suspendării executării este o chestiune de apreciere a instanței o vocație pentru condamnat nu un drept al acestuia si nu o obligație pentru instanța.
Ca si in cazul suspendării a executării pedepsei si pentru suspendarea executării sub supraveghere trebuie să se pună problema existentei unui termen de încercare. In acest termen de încercare condamnatul trebuie sa aibă o conduita buna, in special sa nu comită o noua infracțiune si sa se supună masurilor de supraveghere hotărâte de instanța de judecata. Acest termen trebuie să aibă o durata formata din durata pedepsei aplicate si un interval de timp intre 2 si 5 ani, in sensul ca in cazul infracțiunilor mai grave termenul de încercare este ceva mai lung decât in cazul infracțiunilor ușoare.
3.2 MASURILE DE CONTROL APLICATE PERSOANELOR CONDAMANATE CONDIȚIONAT
In timpul termenului de încercare condamnatului I se impun o seama de masuri de supraveghere, de interdicții si de obligațiuni prin mijlocirea cărora se dirijează si orientează conduita acestuia in așa fel incit sa se prevină comiterea de noi infracțiuni. In noua trebuie să reglementare următoarele:
supravegherea este data in sarcina unui organ autoritar si competent anume unui judecător sau altei persoane asemănătoare;
b) masurile, obligațiile impuse condamnatului constau in: sa informeze si sa comunice supraveghetorului : date cu privire la domiciliul, locuința, mai ales schimbarea de domiciliu date privind locul de munca. Condamnatului I se impune: interzicerea frecventării anumitor locuri sau localuri, luarea si tinerea unor legaturi cu anumite persoane , masuri de tratament(de ex. . masuri de dezintoxicare); la nevoie se poate impune condamnatului interzicerea părăsirii localității pe un oarecare timp, sa nu conducă un autovehicol, sa se supună masurilor de control, tratament, desfășoare o munca de calificare etc. Unele din aceste masuri care se dovedesc a fi eficiente trebuie sa fie luate cu atragerea atenției si controlare in îndeplinirea lor.
Efectele juridice ale acordării executării pedepsei constau in momentul pronunțării hotărârii instanței, primul efect consta in suspendarea de îndată a executării adică in lăsarea in libertate a condamnatului in netrimiterea lui intr-un loc de detenție; din acest moment începe sa curgă si termenul de încercare, in cuprinsul căruia condamnatul trebuie sa observe si sa pună in aplicare obligațiile impuse de supraveghetor. Aceasta lăsare in libertate este provizorie si condiționata (de îndeplinirea obligațiilor asumate). Suspendare executării pedepsei principale nu atrage suspendarea masurilor de siguranța ori a obligațiilor civile fata de victima. După trecerea termenului de încercare daca in acest interval de timp condamnatul a avut o comportare buna îndeosebi nu a comis alta infracțiune condamnatul se socotește ca si-a executat pedeapsa si libertatea lui devine definitiva.
Suspendarea se pronunța condiționat iar aceasta condiție este subordonata unui anumit interval de timp care in dreptul penal se numește termen de încercare. se consideră ca” durata suspendării condiționate a executării pedepsei. constituie termen de încercare pentru condamnat si se compune din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de doi ani “. In acest interval infractorul trebuie sa aibă o purtare buna, suspendarea se face pe un anumit termen de încercare fiindcă pe de o parte daca purtarea condamnatului in acel termen este buna se presupune ca si mai târziu purtarea va fi buna: pe de o alta parte suspendarea se acorda pe un termen de încercare in care condamnatul trebuie sa aibă o purtare buna deoarece numai cu aceasta condiție condamnatul va fi in în măsura sa evite executarea pedepsei in penitenciar.
Termenul de încercare este diferit după cum este vorba de infracțiuni ușoare sau foarte ușoare. El se compune din doua subtermene, unul variabil si altul fix. Cel variabil este egal cu cuantumul pedepsei aplicate, iar cel fix este un interval de timp de 2 ani ce se adaugă la primul. Acest termen începe sa curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de suspendare a executării pedepsei.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .natura Juridica a Condamnarii Conditionate (ID: 125422)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.