NATO si Politica Europeana de Securitate si Aparare [605927]

NATO si Politica Europeana de Securitate si Aparare

LOREDANA ENACHESCU
Defence and security fields in Europe and North America evolved starting with the ‘90s
influenced by the rising new threats to security and multiplying of old ones. NATO has
been playing a major part in reducing the security threats to its member countries and in
promoting international stability and security. At the end of the ‘90s EU also has started
developing its own defence and security dimension as a reaction to immediate or longer
term threats and as a means of consolidating its economic and political stance on the
international arena. Since NATO and ESDP share common areas of action – defence and
security – and members, a quest for synergies have started ever since EU launched its
policy in this field. The fluid nature of threats, the increasing interdependencies highlight
that the interests of both organisations and of their members is to build upon institutional
convergences and avoid competition.
Introducere
Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, distrugerile si suferinta produsa de acest conflict
militar de proportii au creat un cadru international favorabil constructiei unor institutii
internationale care prin activitatile si misiunile lor sa contribuie la diminuarea riscurilor
aparitiei conflictelor intre natiuni.
Astfel, a fost posibil ca idei mai vechi privind modul de institutionalizare a ordinii
mondiale sa fie puse in practica. A luat, in acest fel, nastere Organizatia Natiunilor Unite
(1945), iar mai tarziu, in 1949 avea sa fie creata Alianta Tratatului Atlanticului de Nord
(din care faceau parte 12 state europene si nord-americane), cea din urma fiind o reactie
de consolidare a capacitatii de auto-aparare a blocului occidental fata de expansionismul
imperiului sovietic comunist, caracterizand evolutia relatiilor internationale in perioada
Razboiului Rece.
Ulterior, in 1957, sase state europene urmau sa puna bazele Comunitatii Economice
Europene, viitoare Uniune Europeana, care numara astazi 25 de membrii, vechi state
aliate si rivale.
De asemenea, a fost creata in 1973 Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa,
transformata, apoi in 1995 in Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, cu
scopul de a spori colaborarea intre natiuni in domenii precum prevenirea conflictelor,
managementul crizelor, reconstructia post-conflict, avertizare timpurie, monitorizarea
alegerilor etc., cuprinzand tari din trei continente (America de Nord, Europa, Asia).
Crearea unei arhitecturi internationale in domeniul securitatii a fost menita a intari
increderea intre natiuni, a diminua riscurile aparitiei unor noi conflagratii de proportiile
celor experimentate in prima jumatate a secolului XX cu efecte devastatoare pe
continentul european si nu numai. Infrastructura institutionala de securitate si aparare

creata a raspuns unor nevoi specifice. Aceasta a evoluat in timp odata cu transformarile
scenei relatiilor internationale. In momentul de fata, doar Consiliul de Securitate al ONU
pare sa fi ramas in urma in procesul de transformare si adaptare din punct de vedere al
componentei si sarcinilor de indeplinit intr-o lume in schimbare rapida, in rest, toate
celelalte structuri internationale mentionate mai sus au trecut prin transformari si adaptari
succesive.
Maturizarea proceselor de transformare in cadrul NATO si UE
Transformarile mediului international de la Razboiul Rece, la caderea zidului Berlinului
si construirea unei noi ordini mondiale, la globalizare si razboiul impotriva terorismului,
reprioritizarea intereselor nationale, evolutiile socio-economice si-au pus amprenta
asupra dezvoltarii NATO si a UE ca organisme internationale specifice. Ambele institutii,
desi au scopuri si misiuni diferite, totusi, trec prin procese similare de adaptare si
transformare a functiilor acestora, fiind conditionate de evolutia relatiilor intre actorii
internationali pe scena mondiala.
Mediul specific in care cele doua organizatii au luat nastere, interesele nationale care au
stat la baza lor, scopurile si mecanismele acestora s-au transformat adaptandu-se la
situatia dinamica a scenei internationale.
Discutii din ce in ce mai aprofundate asupra rolului NATO ca organizatie politico-
militara si a relatiei acesteia cu recent creata componenta de aparare a UE au luat nastere
odata cu dezvoltarea acestei dimensiuni in cadrul UE. Aceste dezbateri sunt caracterizate
de gradul de perceptie a amenintarilor si modul in care statele natiune abordeaza
implicarea internationala in diminuarea sau eradicarea acestora. In solutionarea crizelor a
fost observata tendinta lansarii unor operatiuni conduse de un anumit stat la care
contribuie diferite alte state interesate ( coallition of the willing ), precum s-a intamplat in
Afgansiatn sau Irak, balansarea intre tendintele unilateraliste sau multilateraliste ale unor
state cu o pondere semnificativa pe scena relatiilor internationale precum Statele Unite.
Aria similara de activitate a NATO si PESA (domeniul de aparare), precum si faptul ca
mai mult de doua treimi din membrii celor doua organisme sunt comuni, la care se pot
adauga complexitatea si varietatea sarcinilor care revin comunitatii internationale in
vederea solutionarii diferitelor crize, au contribuit, de asemenea, la intensificarea
discutiilor asupra rolului diferitelor institutii si a modalitatilor de contracarare a
amenintarilor de securitate prin intermediul acestora.
Cele doua organisme se afla acum intr-un stadiu in care procesele transformatoare
experimentate incepand cu ultima decada a secolului trecut au ajuns intr-o faza in care se
manifesta din ce in ce mai intens. Pot fi amintite in acest sens valurile de largire (NATO
1999, 2004, UE 2004), reforma interna, operationalizarea unor componente armate si, nu
in ultimul rand, deschiderea spre noi cooperari, toate acestea pentru a raspunde mai bine
provocarilor externe.
In momentul de fata, cele doua organisme se afla doar la aproximativ doi ani de la ultima
largire spre spatiul Europei Centrale si de Est (2004). Aceasta realizare a reprezentat

desavarsirea unui spatiu comun de interese, idealuri si mentalitati comune.
Daca NATO a devenit mai extinsa, prin admiterea treptata de noi state membre din
Europa Centrala si de Est sau prin largirea ariei de operatii spre zone din afara spatiului
euro-atlantic propriu-zis ca reactie la noile riscuri de securitate (terorism, state problema
sau cu o structura institutionala fragila, proliferarea armelor de distrugere in masa,
conflicte regionale), Uniunea Europeana si-a sporit, la randul sau, numarul de membrii cu
statele din aceeasi zona geografica si si-a largit sfera de actiune de la domeniul comercial,
monetar si economic spre cel de aparare si securitate cu o perspectiva de dezvoltare
evidenta pe dimensiunea politica.
In ceea ce priveste Alianta Nord-Atlantica aceasta extindere a reprezentat un pas major
atat din perspectivapolitica cat si militara. Politic, NATO se invecineaza direct cu fosta
amenintare comuna, fostul URSS actuala Federatie Rusa, care s-a transformat intr-un
partener important atat pentru NATO cat si pentru UE. Militar, Alianta a devenit si mai
diversificata. Pe de o parte, a absorbit tari care indeplinesc standardele de securitate si
aparare aliate, insa aderarea a reprezentat si o noua multiplicare a specificita-tilor
nationale in domeniul capacitatilor militare in cadrul NATO. Pe de alta parte, noii aliati
au adus o noua perspectiva asupra riscurilor si amenintarilor, caracteristice vecinatatii in
care traiesc, precum si noi capacitati si expertiza in combaterea noilor amenintari. Din
punct de vedere al domeniului apararii acelasi lucru este valabil si pentru PESA.
Reformarea mecanismelor de actiune, a structurilor, extinderea geografica sau cea
functionala reprezinta o alta caracteristica pregnanta ale celor doua organisme
internationale.
In acest cadru, procesul de reforma, precum si depasirea unor blocaje institutionale,
comune majoritatii institutiilor create dupa cel de al doilea Razboi Mondial, prin
modernizare si reorganizare structurala, ar trebui sa se reflecte pozitiv asupra relatiei
NATO – PESA.
Treptat, ambele organizatii si-au creat si o componenta armata prin intermediul careia sa
intervina rapid in zone de risc prin misiuni specifice.
Alianta Nord-Atlantica a creat Forta de Raspuns a NATO ( NATO Response Force, NRF ),
care reprezinta o forta cu o dotare tehnologica avansata creata in comun de statele aliate
si cu capacitatea de a interveni rapid, pe baza principiului “prima forta trimisa intr-o
situatie de criza, prima forta retrasa”. Este constituita dintr-o componenta terestra, una
aeriana, navala si una de forte speciale.
NRF este menita a fi folosita la nivel global intr-un spectru larg de operatiuni.
Operatiunile sale variaza de la: desfasurare ca forta unica in baza articolului 5 al
Tratatului de la Washington (solidaritate in caz de atac, aparare colectiva) sau ne-articol 5
in operatiuni de raspuns la crize precum misiuni de evacuare, sprijin in vederea
gestionarii consecintelor unor dezastre (incluzand atacuri biologice, chimice, radiologice
sau nucleare), situatii de criza umanitara, contra-terorism; desfasurare ca forta initiala

care sa faciliteze intrarea in teatru a celorlalte forte; desfasurare ca forta demonstrativa in
vederea consolidarii unor demersuri politico-diplomatice ale NATO pentru a intari
hotararea si solidaritatea Aliantei in descurajarea crizelor. Poate fi folosita ca prima forta
de interventie pana la desfasurarea altor forte.
NRF1 si-a atins capacitatea operationala initiala (17.00 trupe) in octombrie 2004 (anuntul
a fost facut cu ocazia reuniunii ministeriale informale a ministrilor apararii de la Poiana
Brasov), urmand ca anul acesta in octombrie sa fie atinsa capacitatea operationala totala
(25.000 trupe). Forta va fi capabila sa fie desfasurata in cinci zile de la primirea
notificarii si sa se mentina in teatru pentru o perioada de 30 de zile sau mai mult prin
reaprovizionare. Forta este constituita din contributii nationale, pe baza de rotatie pe o
perioada de sase luni.
Crearea acestei forte rapide, initiativa promovata de SUA dupa atacurile teroriste de la 11
septembrie 2001 si lansata la Summit-ul NATO de la Praga (noiembrie 2002), a antrenat
si o transformare profunda a NATO in domeniul militar, iar perspectivele folosirii ei si a
reafirmarii rolului NATO pe scena mondiala va atrage si o transformare politica a
Aliantei.
Dupa dificultatile intampinate in crearea Fortei de Reactie Rapida a UE, statele membre
au hotarat in 2004 crearea unor grupuri de lupta ale Uniunii2 (initial cel putin 6-7 pana in
2007, in noiembrie 2004 ministrii apararii au anuntat formarea a 13 astfel de grupuri, iar
in noiembrie 2005 au anuntat 15), care sa contina 1500 de soldati si sa poata fi
desfasurate in termen de doua saptamani de la notificare si sa se sustina in teatru pentru o
perioada de 30 de zile, care poate fi extinsa la 120 de zile in conditiile rotirii trupelor.
Scopul crearii acestora este de a contribui la stabilizarea unor zone de conflict, sa
protejeze opera-tiuni umanitare si sa raspunda unor solicitari specifice ale ONU.
Grupurile de lupta pot fi folosite ca forta unica intr-o operatiune sau ca forta initiala in
opera-tiuni de anvergura. Crearea grupurilor face parte din 2010 Headline Goal
(reuniunea Consiliului UE, Bruxelles, 2004), care urmeaza a fi implementat de UE pana
in 2010. Statele mai mari pot forma propriile grupuri de lupta, in timp ce cele de
dimensiuni mai mici pot constitui in comun astfel de grupuri3. Aceste grupuri ar urma sa
fie constituite conform modelului celui trimis in operatiunea UE din Congo (operatiunea
Artemis, 2003) si sa aiba o natiune care sa il conduca. Fiecarui grup ii va fi asociat un
cartier general.
Un alt proces de transformare comun al celor doua organisme este reprezentat de
deschiderea spre noi cooperari cu state din exterior, situate in imediata vecinatate estica si
sudica sau chiar mai indepartate. NATO a creat Parteneriatul pentru Pace, Dialogul
Mediteranean, Consiliul NATO-Rusia, Comisia NATO Ucraina, Initiativa de Cooperare
de la Istanbul, colaborarea cu tarile de contact, in timp ce UE a lansat Procesul de
cooperare Barcelona, Politica Europeana de Vecinatate, Acordul de Parteneriat si
Cooperare Rusia etc. Mecanismele de cooperare ale celor doua organisme sunt diferite ca
arie de actiune, proceduri si acoperire, insa ratiunea este similara, crearea de punti de
legatura, deschiderea si mentinerea unor canale de dialog, cooperare, sporirea increderii
reciproce, avand in vedere faptul ca diminuarea barierelor din calea proliferarii riscurilor

de securitate, multiplicarea acestora, complexitatea naturii lor (radacini politice,
economice, etnice, religioase etc.) fac aproape imposibil ca statele natiune si organizatiile
pe care acestea le-au creat sa actioneze independent unele de altele. Interdependenta
economica, politica si de securitate a imprimat o tendinta de relationare sporita si dialog
intre diferitii actori internationali in vederea sporii eficientei cu care actioneaza la nivel
international. In acest context, Fed. Rusa joaca un rol strategic ca stat cu o importanta
geopolitica majora, daca este numai sa amintim potentialul energetic de care dispune,
precum si de parghiile politice si militare pe care le poate utiliza in solutionarea
conflictelor inghetate din spatiul CSI. De altfel, Rusia reprezinta un partener important in
combaterea noilor amenintari de securitate, incluzand terorismul, crima organizata,
imigratia ilegala sau diferite forme de trafic ilegal.
O alta trasatura a NATO si PESA este faptul ca natura schimbatoare a riscurilor de
securitate care caracterizeaza lumea contemporana a determinat declansarea unui proces
de redefinire a identitatii. Imaginea NATO este cateodata asimilata cu ceea ce era in
timpul Razboiului Rece, un bloc al natiunilor occidentale opus unui inamic comun,
URSS. Aceasta perceptie poate fi regasita si in prezent in colturile mai indepartate ale
lumii, desi prin sporirea relatiilor de interactiune cu actori diversi aceasta perceptie
evolueaza spre a corespunde realitatii prezente. In ceea ce priveste componenta de
aparare a UE, aceasta se gaseste, de asemenea, intr-un proces dificil de identificare a
propriilor responsabilitati si arii de actiune in domeniul apararii, avand in vedere faptul ca
in multe situatii s-ar putea usor suprapune peste functiile si obiectivele mai vechiului
actor reprezentat de NATO.
Pe termen lung, aceste procese de transformare si maturizare comune NATO, UE in
domeniul apararii vor produce rezultate in conditiile multiplicarii convergentelor
institutionale, a intensificarii dialogului pe baze transparente. Riscurile, starile
conflictuale, nevoile de asistenta nu au incetat sa se perpetueze. In acest sens, un exemplu
poate fi constituit de solicitari de natura umanitara care pot veni din partea unor state
confruntate cu gestionarea consecintelor unor dezastre naturale (cutremure, furtuni etc.),
iar pe fondul perturbatiilor schimbarilor climaterice acest tip de dezastre este probabil sa
se intensifice, iar cele doua organizatii pot contribui impreuna in acest domeniu specific.
Potentialul unor noi convergente NATO-UE
Reconfigurarea intereselor NATO si UE a dus in scurt timp la evidentierea intereselor
comune in domeniul securitatii si apararii prin lansarea de catre UE la sfarsitul anilor ’90
a Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA) ca parte a Politicii Externe Comune
si de Aparare. In plan conceptual, exista concordanta in scopurile urmarite precum
prezervarea valorilor comune, drepturilor omului si libertatilor individuale, intarirea
securitatii statelor membre, mentinerea pacii si consolidarea securitatii internationale sau
promovarea cooperarii internationale. Aceste interese comune nu reprezinta o dublare de
misiuni in conditiile in care, in plan practic se observa complementaritate, cooperare,
dialog si transparenta in actiuni. O dovada in sensul complementaritatii au reprezentat-o
acordurile intre NATO si UE pentru accesul celei din urma la resursele si capacitatile
Aliantei (Acordul Berlin plus, 2002), determinate de restrictiile financiare si raritatea
resurselor. Mai mult, evitarea paralelismelor este cu atat mai importanta cu cat cea mai

mare parte a membrilor celor doua organisme sunt comuni. UE dispune de parghii mult
mai variate de actiune la nivel international4, scopurile si natura sa fiind mult mai
complexe decat cele a NATO, putand combina mult mai facil componente militare si
civile (politie, functii legate de administrare a teritoriilor, respectarea legilor etc.), toate
acestea facand-o un partener important pentru Alianta.
Utilizata in comun, valoarea celor doua organisme nu poate decat sa sporeasca. De altfel,
intre cele doua organisme a fost constituit in 2001 un Parteneriat Strategic NATO-UE
pentru conlucrarea in vederea prevenirii si solutionarii crizelor si conflictelor in spatiul
european si dincolo de acesta. Utilizarea acestuia la maxima capacitate nu poate avea
decat un rezultat pozitiv pentru cele doua institutii. Acest fapt este cu atat mai evident cu
cat ambele organisme sunt implicate in teatre de operatiuni comune, precum in Balcani
sau in Africa (Darfur).
Prin constituirea propriei dimensiuni de aparare si securitate, UE a reusit sa se implice fie
in operatiuni pe care le-a preluat de la NATO in Balcani, fie in operatiuni proprii (Congo,
Darfur). In paralel, Alianta Nord-Atlantica si-a continuat si ea implicarea in diferite teatre
de operatiuni (Afganistan, Balcani, Marea Mediteraneana, Sudan, Irak) contribuind la
mentinerea securitatii si stabilitatii spatiului euro-atlantic.
Proiectarea stabilitatii si securitatii dincolo de granitele geografice traditionale ale celor
doua organisme dinspre vecinatatea imediata, din Balcani, spre zone din ce in ce mai
indepartate in Africa (NATO si UE) reprezinta o realitate, care reflecta relevanta actorilor
implicati. Pentru indeplinirea unor astfel de operatiuni in zone din ce in ce mai
indepartate si caracterizate printr-un grad de complexitate ridicat (grupuri insurgente,
rivalitati etnice, religioase, incalcari masive ale drepturilor omului etc.) este necesara
construirea de capacitati militare si civile (politie, respectarea legilor, constructie
administrativa etc.) viabile, forte mobile si flexibile, interoperabile intre natiunile
furnizoare de securitate, capabile de a fi desfasurate rapid in diferite teatre de operatiuni
pentru contracararea noilor amenintari de securitate.
Dezvoltarea pe termen lung a celor doua mecanisme de securitate prin intermediul NATO
si prin cel al PESA va depinde de complementaritatea actiunilor acestora, de capacitatea
practica, dar si politica de cooperare intre cele doua componente militare in functie de
riscurile carora trebuie sa le faca fata, precum si a zonelor de actiune. Intr-o logica a
utilizarii rationale a resurselor in domeniul apararii si securitatii aceasta directie ar
reprezenta o evolutie naturala.
Avand in vedere experientele, lectiile invatate si beneficiile mutuale celor doua
organizatii, intensificarea si operationalizarea profunda a Parteneriatului Strategic
NATO-UE este una din directiile de urmat.
De asemenea, la dezvoltarea armonioasa a celor doua componente va contribui modul in
care este perceput gradul de risc al amenintarilor si tipul mecanismelor de raspuns la
gestionarea crizelor. In abordarea crizelor incepand cu anii ’90 s-a putut observa o
diferenta de abordare intre cei doi actori internationali – SUA si Europa, si anume o

orientare preponderenta spre actiuni militare unilaterale sau prin coalitii menite a
solutiona o anumita criza, caracteristica a politicii de securitate americane. Contrar,
statele europene sunt predispuse la abordari complexe ale crizelor, cautand solutionari
exhaustive, care sa ia in calcul cauzele specifice care duc la aparitia conflictelor, inclusiv
sfera socio-economica si culturala. De asemenea, prioritate o au modalitatile de
solutionare a crizelor prin intermediul organismelor multilaterale.
Astfel, constituirea unor linii comune de dialog in relatia transatlantica, bazate pe
transparenta, incredere si nediscriminare, vor reprezenta un impuls pentru dezvoltarea
coerenta si complementara a NATO si PESA. NATO reprezinta un puternic facilitator
pentru intensificarea dialogului transatlantic asupra unor tematici de securitate si politice
care preocupa statele membre, iar utilizarea sa ca un forum pentru un dialog strategic
intre NATO si UE poate determina reactii si raspunsuri adecvate pentru diminuarea
riscurilor de securitate.
Apoi, imbunatatirea capacitatilor militare pentru reducerea diferentelor defavorabile fata
de SUA vor duce pe de o parte la o cooperare sporita intre cei doi parteneri actionand de
pe pozitii relativ egale, iar, pe de alta parte, vor genera o reducere a dependentei militare
fata de SUA, ceea ce ar putea reprezenta o modalitate de implicare cu succes in
rezolvarea crizelor in vecinatatea Europei. Abordarea prin mijloace exhaustive a crizelor,
care este unul din principalele avantaje ale UE, o fac unul din actorii principali in
solutionarea unor crize din vecinatatea UE, precum conflictele inghetate in care, alaturi
de alti actori internationali, poate juca un rol important pentru diminuarea tensiunilor in
zone cum ar fi Transnistria sau in definitivarea stabilizarii zonei Balcanilor de vest.
Imbunatatirea abilitatilor PESA de a actiona in circumstante in care NATO nu ar avea
specializarea sau capacitatile necesare se va putea regasi intr-o contributie mai coerenta si
efectiva a Europei la NATO, demonstrand ca PESA nu este o structura care sa concureze
Alianta sau sa ii copieze structurile operationale. In acest fel, eforturile UE relative la
PESA ar putea da nastere unor institutii care sa fie complementare si sa fortifice NATO.
Astfel, integrarea europeana in domeniul apararii va putea contribui la consolidarea
pozitiei UE pe scena internationala ca actor economic, politic si militar, deschis spre noi
cooperari si parteneriate.
Concluzie
Mediul de securitate international va continua sa fie marcat de existenta tensiunilor si
conflictelor de diferite naturi. In aceste conditii, unul din raspunsurile pe care
comunitatea internationala le poate oferi este apararea colectiva. NATO reprezinta un
astfel de mecanism, care de-a lungul timpului si-a dovedit viabilitatea. Treptat, UE poate
dezvolta un mecanism similar, pentru a carui eficienta un element esential il va
reprezenta cooperarea transparenta, de la egal la egal, cu Alianta Nord – Atlantica.
De asemenea, investitii similare in capacitati si infrastructuri militare vor putea genera
efecte sporite de cooperare intre cele doua componente. Pentru succesul PESA o variabila
cu un rol important asupra evolutiei sale o reprezinta dotarea cu capacitati militare a

europenilor.
In perspectiva, evolutia NATO si a PESA va depinde de dezvoltarea UE ca actor
economic si politico-militar, precum si de transformarea NATO. In acest context, este de
mentionat faptul ca primatul national fata de cel supranational interguvernamental va juca
un rol important in structurarea relatiilor dintre cele doua institutii in domeniul securitatii.
De asemenea, dinamica riscurilor si impactul lor asupra stabilitatii si securitatii UE si
spatiului euro-atlantic vor accelera ritmul de dezvoltare al relatiei NATO – PESA.
Pe termen lung, in functie de dezvoltarile interne ale Uniunii Europene legate de modul
de adaptare la cerintele scenei relatiilor internationale in lipsa unei Constitutii Europene,
o diviziune a sarcinilor intre PESA si NATO este necesara. Aceasta nu ar trebui sa fie
neaparat formala, ci sa fie atinsa de la caz la caz printr-un dialog continuu si de substanta,
pe prioritati comune si complementaritate a actiunilor.
De asemenea, diminuarea efectului de free rider si echilibrarea capacitatilor intre cei doi
piloni nord-american si european va trebui luata in considerare, alaturi de investirea in
capacitati pentru a mentine un echilibru functional intre principalii parteneri
transatlantici.
Caracterul amenintarilor asimetrice la adresa securitatii internationale va determina o
transformare continua a mecanismelor institutionalizate de contracarare a acestora,
incluzand relatiile NATO-PESA.
Printr-o abordare conjugata va fi posibila dezvoltarea unor capacitati comune de a
intreprinde noi tipuri de actiuni diferite fata de tiparele traditionale de actiune in
domeniul apararii si securitatii ale NATO si UE, dar si a unor modalitati flexibile de a
raspunde la cerintele din ce in ce mai complexe ale membrilor sai.
Experienta ultimilor ani a demonstrat ca, o par-ghie importanta a fost reprezentata de
infaptuirea unor actiuni menite a spori increderea, intelegerea resorturilor comune
necesare proiectarii stabilitatii si securitatii la nivel international.
Amenintarile reprezentate de terorism, proliferarea armelor de distrugere in masa,
diferitele tipuri de trafic (persoane, arme, stupefiante etc.), conflictele inghetate cu
caracteristici specifice imprimate de factori regionali sau globali, in conditiile diminuarii
barierelor in calea difuziunii lor si propagarii multidirectionale a efectelor lor negative pe
diferite paliere (aparare, economic, societate, identitati etc.) fac necesare raspunsuri
colective, iar NATO si PESA ofera astfel de mecanisme viabile de raspuns.
Istoria recenta a ambelor organizatii, NATO si UE a demonstrat ca ambele dispun de
capacitate de adaptare si restructurare astfel incat sa raspunda solicitarilor mediului de
securitate si ale intereselor nationale in domeniul securitatii ale statelor membre.
NOTE

1 Pana in prezent, elemente ale NRF au fost folosite pentru a sprijini asigurarea securitatii
jocurilor olimpice din Atena (2004), sprijinirea alegerilor prezidentiale din Afganistan
(septembrie 2004). De asemenea, NRF a fost utilizata in caz de dezastru ca urmare a
uraganului Katrina din octombrie 2005 si a cutremurului de pamant de la 8 octombrie din
Pakistan.2 Aceasta a reprezentat o initiativa franco-britanica facuta publica cu ocazia Summit-ului
Franta – Marea Britanie (Le Tourquet, 2003), ca reactie la provocarile de securitate si a
experientelor deja acumulate de state membre ale UE in diferite operatiuni. 3 Grupurile tactice de lupta: grupul nordic constituit din trupe provenind din Suedia,
Finlanda, Estonia, Norvegia; grupul francez; grupul alcatuit din Franta, Germania,
Belgia, Luxemburg, Spania; grupul constituit de Franta si Belgia; grupul creat de Marea
Britanie; grupul creat de Marea Britanie si Olanda; grupul creat de Germania, Finlanda,
Olanda; grupul creat de Germania, Cehia, Austria; grupul creat de Polonia, Germania,
Slovacia, Letonia, Lituania; grupul creat de Italia; grupul cerat de Italia, Spania, Grecia,
Portugalia; grupul creat de Italia, Ungaria, Slovenia; grupul creat de Spania; grupul creat
de Grecia, Bulgaria, Cipru, Romania. Alte state au oferit capacitati de nisa in sprijinul
grupurilor tactice de lupta, astfel: Cipru un grup medical, Lituania o statie de purificare a
apei, Grecia accesul la Centrul de Coordonare a Transportului Strategic Maritim din
Atena (Athens Sealift Coordination Center ), Franta structura unui cartier general mobil.
Statele ne-membre UE membre NATO si candidate pentru aderare la Uniune pot
contribui la formarea unor grupuri de lupta.4 UE este cel mai important organism donator de asistenta internationala (55% din totalul
asistentei umanitare internationale pentru dezvoltare). De asemenea, UE poate folosi la
nivel international parghii variate, precum: liberalizarea comerciala, politici pentru
protejarea mediului inconjurator, cooperare in domeniul politienesc, gestionarea
fenomenului migratiei, securitatea energetica sau educatie.