Nathan André Chouraqui (11 August 1917 – 9 Iulie 2007) a fost un avocat, scriitor și politician francez. S -a născut în Aïn Témouchent, Algeria,… [611832]

STATUL ISRAEL
de ANDR É CHOURAQUI

Diaconu Andreas -Darius
grupa a II -a

Nathan André Chouraqui (11 August 1917 – 9 Iulie 2007) a fost un avocat, scriitor și
politician francez. S -a născut în Aïn Témouchent, Algeria, dintr -o familie cu descendențe
ebraico -spaniole. A făcut studii rabinice și de drept la Paris. A activat în Rezistența Franceză
între 1942 și 1945. Între 1947 și 1953 a lucrat ca secretar și apoi ca emisar permanent al Alianței
Israelite Universale, sub conducerea lui René Cassin. Stabi lit la Ierusalim din 1958, a devenit
consilierul prim -ministrului Davi d Ben -Gurion și a îndeplinit mai multe funcții publice
importante. A scris sute de articole în presa din lumea întreagă și a militat pentru prietenia
interculturală, mai ales între evrei , creștini și musulmani, fiind în același timp un excelent
ambasador al iudaismului. Cărțile lui (poezie, teatru, studii de drept, eseuri filosofice, istorice și
sociologice) au fost traduse în 23 de limbi și au câștigat numeroase premii literare. Este cun oscut
în mod special pentru traducerile și comentariile în limba franceză ale Bibliei și Coranului.

Abstract

Interesul pentru evrei și statul Israel a sporit considerabil în ultimul deceniu datorită
relativei "tăceri" asupra subiectului în deceniile ant erioare din cauza ororilor aduse acestui popor.
Chiar dacă în ultima vreme au apărut numeroase lucrări despre istoria evreilor, de la plecarea lui
Abraham din Caldeea în Țara Sfântă, acum aproape 4 mii de ani, până în zilele noastre, de unde
și existența u nei bibliografii tot mai bogate, lucrarea "Statul Israel" de André Chouraqui
reprezintă o sinteză pe cât de compactă, pe atât de edificatoare. Autorul oferă o istorie, o
arheologie, o sociologie și o israelologie comprimate într -o carte ce oferă informații avizate
despre acest subiect.

Introducere

Pentru a putea discuta despre Israel și despre lunga sa istorie trebuie să începem prin o
plasare geografică a statului. Israelul este situat la marginea occidentală a Asiei Mici, pe fâșia de
nord-vest a Peninsulei Arabice, neavând niciodată o graniță definită. Nici în urma
recomandărilor ONU, din 29 noiembrie 1947, aceste granițe nu au fost trasate pe teren. În urma
acordurilor de armistițiu din 1949, semnate cu statele arabe vecine, au fost ridicate fron tiere în
interiorul cărora e xistă s -a ajuns la un consens de încetare a focului. De la aplicarea Tratatului de
pace cu Egiptul, în aprilie 1982, frontiera meridională se întinde, în linie dreaptă, de la Marea
Mediterană până la Golful Eilat. La est, depres iunea Iordanului, continuată la sudul Mării Moarte
de depresiunea Arabă, separă Israelul de Iordania. La vest de Iordan, Iudeea și Samaria sunt
teritorii administrate de Israel, începând cu 1967. Spre nord -est, platoul Golan mărginește Siria,
iar la nord s e află Libanul care a semnat, în mai 1983, sub garanția Statelor Unite, acorduri care
au pus capăt stării de beligeranță cu Israelul. Ierusalimul este considerat capitala religioasă a
lumii pentru religiile monoteiste: "pentru evrei, el este Orașul Sfânt a l lui David și al lui
Solomon; pentru creștini, este locul Patimilor lui Iisus și al nașterii Bisericii; pentru musulmani,
este ultima Quibla spre care, la sfârșitul veacurilor, se vor întoarce privirile credincioșilor ; pentru
toți este locul sacrificiului lui Abraham, sanctuarul speranței oamenilor"1. "Această așezare
geografică unică se armonizează cu actuala situație demografică a țării și cu rolul excepțional pe
care ea l -a jucat în istoria spirituală și în gândirea omenirii "2 .

I. Crearea statului Isr ael

În timpul secolelor sale de exil, poporul evreu nu și -a pierdut niciodată speranța în
restaurarea Sionului3. În noiembrie 1884, are loc la Katowice prima conferință sionistă, cu scopul
de a readuce populația din diaspora pe teritoriul Țării Sfinte. Theodor Herzl publică în 1897
lucrarea "Statul Evreu", iar un an mai târziu a prezidat la Basel primul Congres Sio nist, care a
adunat 200 de delegați din întreaga lume. Aici se adoptă Program ul de la Basel, rezumat astfel:
"Sionismul are drept țel stabilirea, pentru poporul evreu, în Palestina, a unui cămin național
garantat de dreptul public". Astfel, începe să apară un număr tot mai mare de admiratori ai
acestei mișcări sioniste, însă pentru a se realiza acest vis era nevoie de mai mult decât voință din
partea evreilor, ci și de o mână de ajutor venită de la statele europene pentru recunoașterea

1 Chouraqui, André, Statul Israel, Edit ura Corint, București, 2001, pg. 11 .
2 Chouraqui, André, Statul Israel, Editura Corint, București, 2001, pg. 10 .
3 Numele colinei pe care a fost clădit Ierusalimul. Sionul a devenit simbolul Orașului Sfânt si, prin extensie, al
spiritualității și al speranței pe care le reprezintă.

colonizării Palestinei de către evrei. Chiar dacă britanicii au încercat să ofere evreilor regiuni
precum El -Ariș din Peninsula Sinai, sau chiar din Uganda, aceste variante nu erau cele dorite.
În urma pră bușirii Imperiului Otoman și împărțirii acestuia între statele victorioase din
Primul Război Mondial, a rmata britanică a pus capăt în Palestina ocu pației otomane ce data încă
din 1517. Astfel, Marea Britanie își asuma responsabilitatea de a institui în țară condițiile propice
stabilirii poporului evreu, precum și protejarea drepturilor civile și religioase pentru toți locuitorii
Palestinei. Istoria m andatului britanic avea să se constituie dintr -o succesiune de conflicte între
interesele contradictorii ale englezilor, evreilor și arabilor, aceștia din urmă începând luptele
împotriva Ierusalimului, transformând Palestina într -o bază militară ocupată de peste 20000 de
soldați britanici. Marea Britanie a început să se opună Declarației Balfour4 pentru a -și recâștiga
simpatia arabilor, astfel blocând imigrația pe teritoriul Palestinei, venită într -un moment în care
persecuția nazistă se abătea asupra evreilor din Europa. În urma hotărârii lui Hitler de
exterminare sistematică a evreilor la Confer ința de la Wannsee (1942) și a înființării lagărelor de
concentrare, poporul evreu avea să înfrunte cea mai cruntă persecuție din întreaga sa istorie.
Numărul martirilor sa ridicat la 6093000, adică 73,4% din populația evreiască ce locuia în zonele
ocupate de germani. Cu ocazia Conferinței Sioniste Mondiale, convocate la Londră după
încheierea războiului, evreii își cereau tot mai mult dreptul de a se înt oarce pe teritoriul mult
dorit. Dezlănțuirea propagandei naziste, exterminarea din lagărele de concentra re, vasele
fantomă ce rătăceau pe mări fără să poată acosta, eroismul combatanților din ghetoul Varșoviei,
vitejia soldaților din Hagana5 împotriva armatei britanice au constituit aspecte ce au făcut ca
problema evreiască să ajungă tot mai mult în prim -planul politicii internaționale. Marea Britanie
spera să obțină un acord de tutelă asupra Palestinei, astfel că au apelat la ajutorul Națiunilor
Unite. La capătul a 32 de ședințe, Comisia ONU a respins planul de creare a unui stat unitar în
Palestina și s -a pronunțat crearea a două state independente, unul arab și unul evreiesc, precum și
declararea Ierusalimului zonă internațională, plasată sub controlul Națiunilor Unite. La 14 mai
1948, președintele Comitetului Executiv al Agenției Evreiești, Davin Ben -Gurion, proclama la
Tel-Aviv, stabilirea în Palestina a unui stat evreiesc numit Statul Israel. Statul Israel este primul
din istorie care a luat naștere printr -o decizie a majorității națiunilor lumii. Împotriva acestui stat
țările arabe aveau să declanșeze u n război ce până în zilele noastre nu și -a găsit încă sfârșitul.
Această invadare a Israelului avea să constituie prima agresiune armată înregistrată după sfârșitul
celui de -Al Doilea Război Mondial. La 11 mai 1949, Adunarea Generală a Națiunilor Unite

4 Declarația Balfour, numită după Secretarul de Stat pentru Afaceri Străine al Marii Britanii, Arthur James Balfour,
din 2 noiembrie 1917 a fost o declarație oficială de politică externă a guvernului Regatului Unit prin care se afirma
că: "Guvernul Majestății Sale privește favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru popo rul evreu
și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles că nu se va face nimic ce ar
putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și
statutul politic obținut de evrei în alte țări ".
5 Armata de protecție a Căminului Național, fiind principalul instrument al luptei angajate de Organizația Sionistă
împotriva puterii britanice.

primea Israelul ca stat membru, deja recunoscut la acea dată de către 52 de țări. Doar statele
arabe sau cele musulmane votaseră împotriva hotărârii de admitere.
Pentru a ajunge statul care este astăzi, Israelul a trecut de -a lungul secolului trecut print -o
serie de războaie duse împotriva atacatorilor arabi. Războiul de independență a fost primul pas
spre elibera rea țării de sub forțele arabe, armata israeliană opunând rezistență Armatei de
eliberare arabă. Mai apoi, Egiptul a fost cel care a atacat Israelu l prin Campania din Sinai (29
octombrie – 5 noiembrie 1956), însă în doar câteva zile au fost înfrânți de armata israeliană în
Canalul de Suez, Peninsula Sinai fiind cucerită în întregime de către Israel. Între 5 și 11 iunie
1967 , armatele Egiptului, ale I ordaniei și ale Sirieri, susținute de coaliția altor 10 țări arabe au
fost distruse de Armata de Apărare a Israelului, care își recucereau Ierusalimul în urma
bombardamentelor ce au avut loc cu 2 zile în urmă. Nici după acest război, cele 2 țări (Egipt și
Israel) nu au reușit să instaureze pacea. În ziua de 6 octombrie 1973, zi de post a sărbătorii de
Iom Kipur6, Egiptul a aruncat asupra Israelului o armată de 700000 de soldați, iar Siria a invadat
Golanul. Trupele egiptene și siriene, întărite cu unități irakiene, iordaniene și marocane și ajutate
cu armament din partea URSS -ului, tot nu au reușit să facă față unei armate israeliene luată pe
nepregătite, ce a reușit într -un final, ajutată de americani, să respingă atacurile. Pe 11 noiembrie
1973, Israelul și Egiptul au semnat un acord ce pregătea Conferința pentru Pace în Orientul
Mijlociu, acordul fiind definitivat în iunie 1974. Din nefericire, la puțină vreme după aplicarea
Tratatului de pace cu Egiptul, Israelul s -a văzut în fața unor atacuri din partea Libanului. La 5
iunie 1982, guvernul israelian a hotărât să pună capăt provocărilor declanșând "Operațiunea de
pace în Galileea ". În urma războiului, sudul Libanului rămâne sub controlul Israelului. În
noiembrie 1988, sub o guvernare de uniune națională, Organizația pentru Eliberarea Palestinei a
recunoscut și proclamat crearea unui stat palestinian care recunoștea Israelul. În decursul
următorilor ani, Israelul a reușit să semneze tratate de pace cu Iordania, iar relațiile cu Maroc,
Tunisia, Oman și Qatar au luat o turnură pozitivă.

II. Înflorirea statului

În acest capitol se pune accentul pe 4 subiecte importante în contextul noului stat creat:
structurile politice, problemele demografice, renașterea limbii ebraice și problema religioasă.
Încă de la origine, Statul Israel s -a dorit a fi un stat modern și democratic, întemeiat pe egalitatea
tuturor cetățenilor. El și -a însușit principiile care au inspirat Carta Națiunilor Unite și Declarația
Universală a Drepturilor Omului. Prima grijă a guv ernului a fost cea de a aboli, începând cu 15
mai 1949, toate restricțiile de liberă imigrare a evreilor în țară și de a invita toți evreii din lume să

6 Iom Kipur este cea mai însemnată dintre cele trei mari sărbători evreiești. Este o sărbătoare deosebit de sobră și
austeră, care cuprinde un post absolut de 25 de ore care ma rchează ziua ispășirii. În Tora este numită Yom
haKippurim ("Ziua ispășirilor"). Este ultima din cele zece "Yamim Noraim" ("Zilele Penitenței") care încep cu Anul
Nou ebraic Rosh Hashana.

vină și să se stabilească în Israel. Acest lucru a permis întoarcerea în țară a sute de mii de
imigranți . Legea asupra naționalității conferă cetățenia oricărui imigrant care se stabiliește în
Israel în virtutea Legii Reîntoarcerii. Legea nu constituie o discriminare la adresa arabilor care
locuiesc legal în Israel, nici la adresa rezidenților străini cărora legea le conferă aceleași drepturi
ca și cetățenilor.
Populația evreiască s -a constituit prin revenirea pe teritoriul Țării Sfinte a unui număr
impresionant de oameni ce au imigrat în urma a 6 mari valuri. În anul 1996, Israelul avea o
populație de 5759 400 de locuitori, dintre care 4637400 de evrei, 842500 de musulmani , 183200
de creștini și 96300 de druzi7. La nașterea statului, în 1948, țara număra 649600 de evrei și
156000 de musulmani, creștini sau druzi8. Proclamarea statului a produs o emoție în r ândul
comunităților evreiești din întreaga lume, aceștia făcând orice pentru a se putea reîntoarce în
patria pentru a cărei renaștere se rugau de 2000 de ani.
Renașterea limbii ebraice constituie, fără îndoială. fenomenul cel mai caracteristic al
Israelului, fiind un caz unic în istoria culturală a omenirii ca o limbă moartă să redevină limba
vorbită a unui popor nou, adunat în vechea sa patrie, totuși vorbim de spre poporul, țara și de
limba Bibliei.
Încă de la origine, Israelul s -a definit prin relația sa cu Dumnezeu și cu Tora9. Mesajul
divin a dat naștere poporului Bibliei și l -a menținut în viață de -a lungul secolelor de exil. Această
țară este, fără îndoia lă, cea în care oamenii se roagă cel mai mult, iar Ierusalimul trebuie să
redevină capitala rugăciunii. Astăzi, apelul patetic al Dumnezeului Israelului va trebui să învingă
tumultul secolului pentru a reconsitui pe pământ unitatea tuturor oamenilor de bun ă credință. În
aceste perspective, renașterea Israelului este un eveniment legat, în mod intim, de mântuirea
întregii omeniri.10

III. Renașterea economică

Cel de -al treilea capitol, tratează pe larg economia israeliană, o economie clădită foarte
bine, în ciuda unei jumătăți de secol marcată de războaie. În urma deficitelor acumulate și a
cheltuielilor militare, mereu în creștere, bugetul național atingea, î n 1997, suma de 52 de
miliarde de dolari. Deși această sumă cuprinde împrumuturi pentru dezvoltarea țării, o parte
esențială a resurselor statului provine din efortul creator al națiunii. Problema majoră a
economiei israeliene a fost dintotdeauna surmontar ea dezechilibrului dintre nivelul înalt al

7 Sectă religioasă cu circa 100000 de adepți așezați mai ales în satele Galileei si ale Carmelului.
8 Chouraqui, André, Statul Israel, Editura Corint , București, 2001, pg. 73.
9 Nume dat de evrei legii lui Moise și Pentateuhului care o conține.
10 Chouraqui, André, Statul Israel, Editura Corint, București, 2001, pg. 97.

importului și rata scăzută a exportului. Bazându -se pe Banca Israelului, guvernul luptă să facă
față provocărilor care îl asaltează din toate direcțiile. Politica sa economică este puternic criticată
de opoziție, iar grevele și manifestațiile constituie o realitate constantă.
Tot în acest capitol se pune accent deosebit pe structurile originale ale agriculturii
israeliene, cu această ocazie aflând amănunte interesante despre ceea ce înseamnă un kibuț (tip
de comu nitate rurală cooperatistă colectivă caracteristică Israelului și sionismului social –
democrat și socialist), satele cooperatiste (Moshavim) sau satele cooperatiste mixte (Moshavim
Situfim).

Concluzii

Cum am afirmat și la începutul lucrării, " Statul Israel " reprezintă o foarte bună sinteză a
acestui subiect. Poporul evreu este unul ce datează biblic de peste 4000 de ani, în care au avut
parte de foarte multe nenorociri, de la robia egipteană și până la războaiele duse împotriva
popoarelor arabe pentru a-și apăra noua patrie. A fost nevoie de o jumătate de secol pentru ca
lumea arabă să admită existența Statului Israel și să accepte ideea de a trăi și de a colabora cu
aceasta, însă aceste conflicte par a nu avea un sfârșit nici în ziua de astăzi.
Auto rul reușește foarte în detaliu să atingă punctele importante ale istoriei moderne a
acestui popor, fiind ajutat și de faptul că s -a stabilit în I erusalim încă din 1958, unde a îndeplinit
o serie de funcții publice. Recomand această carte oricărui pasionat de istorie, mai ales că vorbim
despre un popor și o țară a căror istorie stârnește tot mai mult interes din partea comunității
internaționale.