N O E M A visiblespace visiblespace V O L . visiblespace V I I I ,visiblespace 20 0 9 [625195]

N O E M A /visiblespace /visiblespace V O L . /visiblespace V I I I ,/visiblespace 20 0 9
CONTRIBUȚIA UNOR SAVANȚI DE
FORMAȚIE INTERDISCIPLINARĂ LA
DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI ROMÂNEȘTI
MariaWElena OSICEANU
[anonimizat]
ABSTRACT. The purpose of this article is to
emphasize the importance of pluri, inter and transdiscipliW
narity, in the emergence and evolution of various sciences,
especially in the field of psychology. Some of the
contributions of two great Romanian scientists to t he
development of psychology as a science are brought to the
forefront, namely: the „structural system of temper aments”
put forth by Gheorghe Zapan and the „consonantist
psychology”, introduced by Ștefan Odobleja, in whic h he
used, for the first time, the concept of „reverse c onnection”,
later known as feedGback .
KEYWORDS: pluridisciplinarity, interdisciplinarity,
transdisciplinarity, Gheorghe Zapan, Ștefan Odoblej a

Scurtă introducere sau nevoia de pluri, inter și
transdisciplinaritate
Trăim în epoca unui bigGbang multidisciplinar și a specializăg
rilor excesive… Căci, neîndoielnic, există astăzi sute, poate mii de
discipline… Extrema specializare poate determina, de exemplu, apag
riția situației în care, unui specialist dintrgun a numit domeniu, să îi

MariagElena OSICEANU
366
fie greu să înțeleagă discursul unui alt specialist , din același
domeniu.
Și atunci, apare o întrebare îndreptățită: dacă doi specialiști
din același domeniu „nu se pot înțelege”, cum pot d ialoga oare, în
mod autentic și în deplină înțelegere, doi speciali ști din domenii
diferite: un fizician specializat în fizică cuantic ă și un neurolog, un
matematician și un poet, un politician și un inform atician, un
biolog și un economist, dincolo de câteva subiecte generale, mai
mult sau mai puțin banale?
Limbajul pluri, inter și transdisciplinar, riscă să devină un
obstacol, aparent de netrecut, pentru un neofit. Ia r noi, cu toții, să
devenim neofiți în căutarea permanentă de a găsi „c alea cea bună” și
de a nu ne rătăci printrgun turn al lui Babel…
Acest „proces de babelizare” nu poate continua, făr ă a pune
în pericol cunoașterea însăși. Sfidările majore ale epocii noastre,
reclamă din ce în ce mai multe „competențe”. Numai că, suma celor
mai buni specialiști din diverse domenii, nu conduc e cu necesitate
la competență generalizată, fiindcă adiția competen țelor nu
înseamnă competență ci, dimpotrivă, rezultatul inte rsectării diferig
telor domenii ale cunoașterii poate fi, uneori, o m ulțime vidă.
Armonia dintre mentalități și cunoștințe, presupune ca
acestea să devină inteligibile și accesibile tuturo r. Dezideratul de
„comprehensibilitate” nu implică, în mod necesar, ș i ideile de
superficialitate, facilitate, comercialitate și, in extremis , de vulgarig
zare. Mitul savantului erudit sga pierdut în negura vremurilor, fiind
parcă de neconceput în zilele noastre. Lucrul acest a nu este pericug
los, în măsura în care, de pildă, progresul întrgun domeniu sgar
datora, nu doar unui singur individ cu cunoștințe p rofunde și
extrem de diversificate, ci și inteligenței și cuno așterii colective,
atașate respectivului domeniu.
Acum, savantului erudit, paregse că iga luat locul – întrgun
mod perfid și insidios! – computerul, care înglobea ză toate cunoșg
tințele, din toate disciplinele. Acest computer, ca re știe totul, însă
nu înțelege nimic, poate săgl pună întrgo situație dificilă pe utilizatog
rul însuși, care adeseori are acces instantaneu la orice informație,

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
367
din oricare disciplină, dar este incapabil săgi pri ceapă sensul și
semnificațiile reale și, cu atât mai puțin, să facă legături între inforg
mații din domenii diferite.
Nevoia imperativă de a crea „punți de legătură” înt re discig
pline diferite, sga concretizat prin apariția, pe l a mijlocul secolului al
XXglea, a pluridisciplinarității și interdisciplina rității.
Pluridisciplinaritatea se află la intersecția unor teme comune
mai multor cercetători din domenii diferite, în car e fiecare își
„conservă” specificul conceptelor și metodelor. Est e vorba, mai ales,
de abordări paralele care tind spre un scop comun, prin adiționarea
unor contribuții specifice în domenii diferite. Plu ridisciplinaritatea
constituie o asociere de discipline, în virtutea un ui proiect sau
obiectiv comun. Deci, pluridisciplinaritatea se ref eră la studierea
unui obiect dintrgo disciplină, prin intermediul ma i multor discig
pline deodată. Obiectul rezultat va fi îmbogățit în urma intersectării
mai multor discipline. Cercetarea pluridisciplinară aduce un plus
disciplinei în cauză; acest „plus” se află în slujb a exclusivă a disciplig
nei respective. Cu alte cuvinte, demersul pluridisc iplinar transgreg
sează limitele disciplinelor, dar finalitatea sa ră mâne înscrisă în
cadrul cercetării inițiale.
Interdisciplinaritatea este diferită de pluridisciplinaritate. Ea
se referă la transferul metodelor dintrgo disciplin ă întrgalta.
Interdisciplinaritatea presupune un dialog și un sc himb de cunoșg
tințe, analize, metode între două sau mai multe dis cipline. Ea
implică interacțiune și schimb reciproc între mai m ulți specialiști
din domenii diferite, având drept finalitate îmbogă țirea nivelului de
cunoștințe al fiecăruia. Prin urmare, se constată c ă, dacă
interdisciplinaritatea stabilește conexiuni între m ai multe științe sau
discipline diferite ( Le Petit Larousse , 1996, pp. 557), pluridisciplinag
ritatea se referă simultan la mai multe discipline (ibidem, pp. 795).
De exemplu, interdisciplinariatea poate însemna o s implă
reuniune de discipline, fiecare încercând săgși imp une propriile
„drepturi” și „limite”, fără a „impieta drepturile și limitele celuilalt”;
dar, în egală măsură, interdisciplinaritatea înseam nă „schimb” și
„cooperare”, dobândind astfel o anumită consistență organică și
presupunând un anume „chimism interior”.

MariagElena OSICEANU
368
Basarab Nicolescu distinge trei grade de interdisci plinaritate:
a) un grad aplicativ (de exemplu, unele metode din fizica nucleară
pot fi transferate în medicină, ducând la apariția unor noi tratag
mente contra cancerului); b) un grad epistemologic (transferul
metodelor logicii formale în domeniul dreptului, ge nerează analize
interesante în epistemologia dreptului); c) un grad generator de noi
discipline (prin transferul metodelor matematicii în domeniul fizicii
a apărut fizica matematică sau prin transferul info rmaticii în artă, a
rezultat arta informatică). La fel ca pluridiscipli naritatea, interdisg
ciplinaritatea depășește limitele disciplinei, însă finalitatea sa
rămâne, de asemenea, înscrisă în cercetarea interdi sciplinară.
În ceea ce privește transdisciplinaritatea , frecvent este vorba
de scheme cognitive care pot traversa disciplinele, cu o „virulență”
neobișnuită (producândugse adesea întrgo stare simi lară transei).
Transdisciplinaritatea desemnează un anumit tip de cunoaștere care
parcurge diverse științe, transgresând orice fronti eră. Transdiscig
plinaritatea se referă – așa cum indică prefixul „t rans” – la ceea ce se
află simultan la granița dintre discipline, în interiorul diverselor
discipline și dincolo de orice disciplină, finalitatea ei fiind unitatea
cunoașterii. Cercetarea transdisciplinară nu este a ntagonistă, ci
complementară cercetării pluri și interdisciplinare .
Dacă transdisciplinaritatea este atât de frecvent c onfundată
cu interdisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea (cum de altfel și
interdisciplinaritatea este deseori confundată cu p luridisciplig
naritatea), aceasta se explică, în cea mai mare par te, prin faptul că
toate trei transgresează limitele disciplinelor. În măsura în care
„ocultează” finalitățile diferite ale celor trei ti puri de abordare,
această confuzie se dovedește a fi extrem de nefast ă. De fapt, aceste
„complexe” de inter, pluri și transdisciplinaritate au jucat un rol
imens în istoria științelor; trebuie amintit faptul că noțiunile cheie
implicate sunt: cooperarea și articularea , obiectul comun și proiectul
comun.
Putem conchide că termenii de pluridisciplinaritate ,
interdisciplinaritate și de transdisciplinaritate s unt greu de definit,
datorită caracterului lor polisemantic și vag. Un l ucru este sigur:

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
369
pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și t ransdisciplinaritatea
sunt săgețile unuia și aceluiași arc: acela al cuno așterii.

Psihologia la „confluența” dintre științe
Definită ca „știință care studiază psihicul”, defin iție oarecum
tautologică – legitimitatea psihologiei ca știință, a suscitat, poate,
cele mai acerbe controverse între specialiști. Cei mai mulți dintre
aceștia, tind să nege statutul de „știință” al psih ologiei. Atacurile
cele mai virulente au fost concentrate asupra legil or psihologiei,
afirmândugse că aceste legi „nu sunt în general psi hologice ci, cel
mult psihofizice, psihofiziologice sau psihosociolo gice”. Aceeași
soartă au avutgo și metodele psihologiei, cărora li sga contestat
caracterul obiectiv, insuficienta adecvare la speci ficul obiectului
studiat, incapacitatea de a oferi date concludente și pertinente. Sga
spus despre metodele psihologiei că „demonstrează e vidența sau nu
demonstrează nimic”.
S. Koch (1978) arată că psihologia nu este o științ ă coerentă,
integrată ci, dimpotrivă, ea este fundamental nongc oezivă, incapag
bilă să se „omogenizeze” întrgo disciplină unificat ă.
În evoluția psihologiei se întâlnesc, manifestândug se în egală
măsură, atât tendința diversificării concepțiilor, teoriilor, orientăg
rilor psihologice, cât și cea a unificării și integ rării lor. Situată la
intersecția științelor umaniste, științelor sociale și științelor natug
rale, ramurile psihologiei sunt rezultatul pluri, i nter și transdiscig
plinarității. La confluența cu fiecare dintre acest e științe, psihologia
generală șiga delimitat propriilegi ramuri aplicati ve
Poate că, mai mult decât oricare altă disciplină, p sihologia își
dovedește caracterul pluri, inter și transdisciplin ar. Este bine cunosg
cut faptul că fenomenele psihice sunt precedate și acompaniate de
procese materiale de ordin fizic, mecanic, chimic, biologic, neurolog
gic. În consecință, pentru a lucra „cu succes” în d omeniul psiholog
giei, cercetătorul are nevoie de cunoștințe din alt e sfere decât
psihologia.
În aceste condiții, nu este de mirare, de ce mai mu lt decât în
cazul oricărui alt domeniu al cunoașterii, la dezvo ltarea psihologiei

MariagElena OSICEANU
370
ca știință, au adus un aport fundamental, extrem de valoros, profeg
sioniști a căror formație științifică de bază nu av ea legături directe
cu psihologia.
Este suficient să amintim nume ca: Gheorghe Zapan, Ștefan
Odobleja, Mihai Ralea, Victor Săhleanu, Grigore Moi sil, Mircea
Malița pentru a conștientiza, în ce măsură, idei or iginale sau parag
digme din alte discipline, au constituit „principii generatoare” în
câmpul psihologiei.
În prezenta expunere, ne vom limita să subliniem do ar câteva
din studiile și cercetările a doi savanți români: G heorghe Zapan și
Ștefan Odobleja, care au contribuit în mod esențial la „consolidag
rea” psihologiei ca știință în sine .

Gheorghe Zapan – sistemul temperamentelor
Savant de formație pluri și interdisciplinară (psih olog, mateg
matician, cibernetician, pedagog, filozof, jurist, ofițer de artilerie),
Gheorghe Zapan (1897–1976) este unul dintre cei mai importanți
reprezentanți ai psihologiei experimentale și ai ci berneticii românești.
Gheorghe Zapan sga născut în data de 8 martie 1897, la
Dorohoi. Începând cu anul 1919, urmează cursuri de drept; în
paralel, audiază cursuri de matematică și filosofie , iar în 1923 devine
absolvent al Universității din Iași. În 1923, este numit director de
studii și profesor de pedagogie și psihologie la In stitutul Național de
Educație Fizică din București. Din 1934, este numit conferențiar la
Catedra de Psihologie a Universității din București . Din 1930,
studiază în Germania, psihologia experimentală cu W . Köler,
psihologia muncii cu H. Rupp, matematica cu R. von Wrises, fizica
cu A. Einstein și E. Schrödinger. Pentru completare a studiilor psig
hologice despre caracterul uman, a absolvit cursuri le Institutului de
Literatură Dramatică, cu profesorii Herman și Peter sen.
Laureat al premiului Herder, doctor în științe și f ilosofie al
Universității din Berlin (1932) și membru al Academ iei de Științe
din New York, Zapan a fost întemeietorul multor dis cipline și
ramuri științifice, precum taxiologia sau știința o rganizării activităg
ților umane prin factori de progres și pedagogia st ructurală. În

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
371
România este distins cu premiul științific Vasile C onta și devine
membru al Academiei de Științe Sociale și Politice.
Un fapt mai puțin cunoscut este acela că Zapan a fo st fondag
torul ciberneticii calitative în plan mondial, dezv oltând cibernetica
activităților umane și a sistemelor evolutive calit ative cu evenimente
preferențiale (biologice, psihologice, pedagogice, economice,
sociale), cibernetica pedagogică, un tip de ciberne tică superioară
teoriilor lui Wiener și Shanon și cu aplicabilitate , mai ales în sisteg
mele fizice.
Gheorghe Zapan este creatorul unor teorii științifi ce origig
nale, de mare deschidere și importanță pentru cerce tările fundag
mentale și aplicative: teoria orientării și selecți ei profesionale, o
nouă teorie a exercițiului și învățării, teoria rel ativității sistemelor
psihofizice, a spațiului și timpului psihologic, ex pusă în ipoteza
câmpurilor somatice neomogene (un fel de teorie a r elativității unig
versului psihic, similară celei elaborate de A. Ein stein pentru
universul fizic), teoria modelării matematice și ps ihologice a profeg
siunilor și a activităților umane, teoria negentrop iei taxiologice și
structurale, teoria psihologică a procesului de inv enție matematică.
În cercetările pe care lega realizat în cadrul Inst itutului
Național de Educație Fizică, se ocupă de problemati ca biometriei,
propunând formule simple și operative de calcul al coeficientului
toracic și al coeficientului de proporție. Astfel, dezvoltă ideea difeg
rențierii tipurilor umane în: omogen și diferențiat , oferind o nouă
explicație mecanismului psihofiziologic al fenomene lor de deforg
mări psihice. Zapan ajunge la concluzia că fenomene le de deforg
mare nu se datorează unor cauze exterioare și nici unor cauze
subiective, ca lipsa de discernământ sau eroarea de apreciere, așa
cum sga crezut multă vreme, ci unor deformări ale p roceselor
psihofizice care au loc în câmpul somatic. Tipul sp ortiv este denug
mit tip omogen, iar cel nesportiv, tip diferențiat. În cazul sportivig
lor, Zapan constată tendința de omogenizare a proce selor psihofig
zice, cu excepția celor motrice, aceștia tinzând sp re posibilități de
diferențieri psihice mai reduse.
Gândirea sa științifică interdisciplinară a progres at de la
structuralismul german (gestaltism) spre o abordare complexă,

MariagElena OSICEANU
372
sistemicogevolutivă și cibernetică a fenomenelor ps ihologice și actig
vităților umane.
În domeniul psihologiei, Zapan a elaborat și experi mentat
metode de cunoaștere și educare a activității psihi ce, precum
metoda aprecierii obiective și metoda programării t axiologice; a
construit un sistem al temperamentelor , cu o metodologie de
diagnostic proprie, a descoperit legi fundamentale ale funcționării
psihicului (legea intensității în accepțiune biofiz ică, o nouă lege a
memorării, legea negentropiei sau a evoluției gradu lui de organizare
și progres ale unui sistem, legile organizării ster eotipului dinamic).
De asemenea, sga dovedit un promotor al utilizării aparatului statisg
ticogmatematic în științele umaniste, stabilind num eroase formule
și coeficienți biometrici, antropometrici și statis tici (formula strucg
turală, formula socială, formula vitală, formula gr adului de dezvolg
tare a vieții psihice, media aritmetică și geometri că ponderată, forg
mula negentropiei taxiologice și structurale, formu la legii intensităg
ții în accepțiune biofizică etc.).
Vom prezenta în continuare una dintre cele mai inte resante
contribuții ale lui Gheorghe Zapan, referitoare la „Sistematizarea în
teoria temperamentelor”. Lucrarea a apărut în Revista de Pedagogie ,
în anul 1940.
Studiul privind „sistemul temperamental” propune o inedită
formulă matematică de abordare a temperamentului. Z apan postug
lează un model tridimensional ai cărui factori sunt : motricitatea sau
activitatea, afectivitatea sau emotivitatea și reprezentarea sau imagig
nația, intuiția. La fiecare individ poate predomina una din aceste
laturi, eventual două sau chiar trei sau este posib il să nu predomine
niciuna din ele. Pornind de la multitudinea tipuril or de temperag
ment cuprinse în posibilitățile formulei temperamen tale, se pot
distinge anumite tipuri de bază. Acordând fiecăreia din cele trei
dimensiuni ale temperamentului o evaluare pozitivă (+) sau negag
tivă (g), Zapan ajunge la 8 tipuri temperamentale d e bază (coresg
punzătoare celor identificate în tipologia lui Heym ans și Wiersma),
după cum urmează:

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
373
Nr.
crt. Motricitate Afectivitate Reprezentări Tipul de
temperament
1. g + + sentimental
2. g + g nervos
3. + + g coleric
4. + g g sanguin
5. + g + flegmatic
6. g g + apatic
7. + + + pasionat
8. g g g amorf
Tabloul tipurilor de bază temperamentale (cf. Zapan , 1992, pp. 120).

Sistematizarea din teoria temperamentelor este susc eptibilă
nu doar de o interpretare matematică, ci și de o re prezentare geog
metrică. Ținând cont de tabloul tipurilor temperame ntale de bază,
cele 8 tipuri de temperamente pot fi reprezentate g rafic, situândugle
în cele 8 colțuri ale unui cub, conform figurii urm ătoare:

Figura 1: Modelul tridimensional al sistemului temp eramentelor

Din Figura 1 , reiese că cele trei coordonate sunt: X = motrig
citatea; Y = afectivitatea și Z = reprezentările. T emperamentul sentimental
flegmatic pasionat
nervos coleric
sanguin apatic
amorf
0 Y
X Z
REPREZENT ĂRI

MOTRICITATE AFECTIVIATE

MariagElena OSICEANU
374
„amorf” având formula (g – g) se află în apropierea punctului de
origine al axei. Temperamentul „pasional”, cu formu la (+ + +), se
situează în colțul opus „amorfului”. Fiecare dintre celelalte tipuri
temperamentale de bază, ocupă locul definit de coor donatele
respective.
Cubul temperamentelor presupune că fiecare dintre c ele trei
determinante: motricitatea, afectivitatea și reprez entările, are aceeași
importanță în structura temperamentului.
Tipurile reprezentate în colțurile cubului sunt tip uri ideale.
Cele intermediare se află întrgun anumit punct din interiorul
cubului. Cele extreme, în genere reprezentând cazur i anormale,
definite prin semnele (+) și (g) se pot situa în af ara cubului.
Formula matematică a temperamentului va fi exprimat ă în
funcție de cele 8 determinante temperamentale: x; x ’; x”; y; y’; y”; z și
z’, unde:

1. x = motricitatea
x’ = viteza de reacție motrică
x” = persistența de reacție la lucru

2. y = afectivitatea
y’ = direcția de manifestare a afectivității: reac ție promptă
către lumea externă sau reținere
y” = atitudinea/ valoarea lumii și a existenței pr oprii (optig
mismgpesimism)

3. z = reprezentarea
z’ = comunicativitatea, respectiv reținerea gândur ilor

Se observă că dacă una dintre aceste determinante d evine
nulă, atunci temperamentul tinde către zero. Formul a structurală 1 a

1 Formulă cu caracter de „transiență” – cu posibilita te de aplicare la realitate
– criteriul cantitativ al unei structuri biologice, se numește formulă
structurală . Ea este reprezentată printrgo medie geometrică pond erată a
determinantelor. (Gh. Zapan – Cunoașterea personalității semenilor ,
București, Editura Militară, 1992, pp. 126).

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
375
temperamentului este dată în funcție de cele 8 dete rminante tempeg
ramentale:

T = x a • x’ b • x” c • y d • y’ e • y’ f • z g • z’ h, în care valoarea nug
merică a determinantelor se calculează în decile, p e baza semnelor,
după cum urmează:

Semnul determinantei Valoarea numerică

+ 10
+ 7,5
(+ g) 5
+ g 5
g 2,5
g 0,5

Exponenții: a, b, c, d, e, f, g, h din formula mate matică a temg
peramentului sunt exponenți de structură și reprezi ntă importanța
fiecărei determinate în structura temperamentului, precum și grag
dul de legătură reciprocă dintre determinante. Valo area numerică a
exponenților de structură se determină numeric prin trgo metodă
oarecare de aproximare.
Sistematizarea propusă de Zapan cuprinde temperamen tele
în toate nuanțele lor posibile și conduce la un pro cedeu practic și
sigur de diagnoză a temperamentului. În plus, aceas tă sistematizare,
în calitate de mijloc simplu, rapid și exact de dia gnoză a temperag
mentului, se dovedește a fi extrem de utilă în cerc etări din domeniul
psihologiei, pedagogiei și sociologiei, care vizeaz ă studiul: a) tempeg
ramentului la diferite vârste; b) temperamentului p e sexe; c) tempeg
ramentului și aptitudinilor; d) temperamentului și domeniilor de
specializare profesională; e) temperamentului la di ferite popoare.
Gheorghe Zapan a adus contribuții fundamentale psih ologiei
și ciberneticii, iar prin spiritul său vizionar și interdisciplinar, a
inițiat noi direcții de cercetare științifică în do meniul științelor
umaniste.

MariagElena OSICEANU
376
Ștefan Odobleja – psihologia consonantistă
La constituirea psihologiei ca știință bazată pe le gi și aptă săg
și conceptualizeze descoperirile, o contribuție maj oră a avutgo
savantul român, medicul, psihologul și logicianul Ș tefan Odobleja.
Știința, filozofia și poezia constituie cele trei d imensiuni ale
activității științifice și culturale ale lui Odoble ja.
Ștefan Odobleja (1902–1978), sga născut la 22 octom brie
1902, în satul Izvorul Aneștilor, județul Mehedinți . A studiat la
Drobeta TurnugSeverin și apoi la București, fiind s tudent al
Facultății de Medicină și bursier al Institutului M edicogMilitar. Își
susține doctoratul în 1928, cu o teză referitoare l a accidentele de
automobil. Funcționează apoi ca medic militar în di ferite
garnizoane din țară (Brăila, TurnugSeverin, Lugoj, Lipcani,
Dorohoi, Turda, Târgoviște, Cernavodă, București și Dej). În timpul
celui degal doilea Război Mondial este medic chirur g de regiment și
medic șef de ambulanță. După război se retrage din armată (1946).
Publică în 1929, studiul „Metoda de transonanță tor acică”, în
care enunță pentru prima dată legea reversibilități i. Obține premiul
„General Doctor Papiu Alexandru” cu lucrarea La phonoscopie ,
apărută la Paris în 1935. În această lucrare erau s intetizate principiile
de consonanță și reversibilitate aflate la baza cib erneticii generale.
Odată cu participarea la Congresul Internațional de Medicină
Militară din București (1937), anunță apariția oper ei sale capitale
Psihologia consonantistă , lucrare prin care a făcut publică prima
variantă a concepției cibernetice generalizate și a demonstrat
caracterul pluri și interdisciplinar al acesteia. A vând în vedere cong
ceptele de „reversibilitate” și „psihologie consona ntistă”, introduse
în lucrarea Psihologia consonantistă , care a apărut cu 10 ani înaintea
Ciberneticii lui Norbert Wiener, putem afirma, fără reținere, c ă
Odobleja poate fi considerat precursorul cibernetic ii. Modelul
cibernetic, pe care îl propune acesta în 1938–1939, pornind de la
observații, intuiție și raționalitate, va fi vehicu lat abia 10 ani mai
târziu în literatura americană de specialitate, și apoi în cea eurog
peană, fiind utilizat și aplicat la o varietate de domenii.
Intitulată inițial Psychologie consonantiste , lucrarea fundag
mentală a savantului român a fost tipărită în limba franceză la

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
377
Lugoj, în două volume, în anii 1938–1939 și difuzat ă prin „Librairie
Maloine”, din Paris. Ea a avut numai două recenzii: prima, întrgo
publicație românească, în anul 1939, și a doua real izată de S. M.
Strong, în revista americană Psychological Abstracts (1941), fiind
apoi ignorată foarte multă vreme. În limba română este tradusă abia
în anul 1982.
Prima parte a lucrării Psihologia consonantistă , cuprinde
următoarele capitole: Introducere; Fizicul; Psihicu l; Psihicul static;
Psihicul dinamic; Fenomenele fundamentale; Fenomene le afective;
Fenomenele de rezonanță; Fenomenele de concentrare și dispersie;
Fenomenele de inerție și echilibru; Legile (general ității); Legile unig
versale; Legile psihice.
În cea dega doua parte se regăsesc următoarele capi tole: Aplig
cațiile (generalități); Psihoneurologia; Psihofizio logia; Psihopatolog
gia; Interpsihologia; Știința; Filosofia; Estetica; Morala; Logica;
Pedagogia; Psihodiagnostica; Psihometria; Orientare a și selecția
profesională; Inconștientul; Psihanaliza și freudis mul.
Lucrarea se prezintă ca un imens dicționar în care apar toate
noțiunile unui tratat modern de psihologie, întrgo manieră condeng
sată, cu tendințe de schematizare, căutândugse în p ermanență un
principiu unificator, și anume: consonanța. Autorul însuși afirma că
această lucrare este făcută cu intenția de a realiz a un maximum de
sinteză (unitate) și de analiză (pluralitate).
Problematica sociogenetică a psihicului, specificul subiectiv,
constructivismul și efectul de conștiință sunt mai puțin reprezentate
în opera lui Odobleja. Autorul întemeiază mai curân d o logică
psihologică, decât o psihologie a procesualității p sihice. Pentru
Odobleja „psihologia este o știință pivot sau releu (în termeni ciberg
netici) sau, și mai mult, un nod interdisciplinar ” (în M. Drăgănescu,
P. Golu, prefață la Psihologia consonantistă , 1982, pp. 16).
Odobleja a elaborat o nouă concepție asupra psiholo giei, ca
știință integratoare a tuturor disciplinelor univer sului uman și
tehnic. Reflectând asupra evoluției psihologiei, au torul mențiog
nează, încă de la începutul lucrării, că aceasta sg a produs în două
sensuri: al concepției și al metodei . Din punct de vedere al concepției ,

MariagElena OSICEANU
378
psihologia evoluează de la misticism și animism, la realism și
materialism, de la explicația transcendentală la ex plicația pozitivă,
bazată pe datele biologiei, mecanicii și fizicii; d in punct de vedere al
metodei , psihologia trece de la introspecția subiectivă la o bservația
obiectivă, și de la aceasta la experiment, de la de scrieri și speculații,
la sistematizări și aplicații, de la empiric, la le gi și clasificări.
Ștefan Odobleja concepe o psihologie care comunică strâns
cu celelalte științe, pornind de la mecanică și fiz ică, trecând prin
biologie și ajungând la morală și logică.
Psihicul uman este prezentat ca „un cerc vicios de energii, o
reversibilitate, un transformator de energie în dub lu sens, o asociag
ție de lentile convexe și concave, concentrând sau dispersând energ
gia sau fizicul”, adică îndeplinind funcții de rece pție și de reacție.
Chiar și un fenomen atât de complex cum este conști ința, cu capag
citatea ei de dedublare și reflexie are un corespon dent în lumea
fizică, în procesul de autoinducție. Extrem de inge nios este și
punctul de vedere referitor la afectivitate, concep ută ca efect al
refracției excitanților externi prin lentila concav ă a subiectivității
organismului, proces în urma căruia cursul egal și continuu al energ
giilor externe este deviat în diferite direcții, as tfel luând naștere polii
extremi ai neplăcerii și durerii, iar între ei ca u n optimum, ca o
medie – plăcerea. Indiferent de categoria din care fac parte, fenog
menele psihice concrete se subsumează unor moduri d e ființare și
unor principii de funcționare care le sunt comune: antagonismul și
complementaritatea, corespondența și reversibilitat ea.
Psihologia consonantistă exprimă o concepție originală,
energetistă menită să înlocuiască filosofia asociaț ionistă care
predomina în psihologie. Odobleja afirmă că mecanis mul declanșăg
rii și funcționării fenomenelor psihice evidențiază că acestea „nu se
leagă în nici un caz prin fire sau coarde”, așa cum credeau asociag
ționiștii, ci pe bază de rezonanță. Fenomenele psih ice sunt depeng
dente și legate în timp, „intră în consonanță” dete rminândugse
unele pe altele, provocândugse, substituindugse și echivalândugse
reciproc: „prin acțiune la distanță, asemenea proce selor radiofog
nice”. Această asociere prin rezonanță, suprapunere , este o sinonig

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
379
mie a sintezei, a creației de similitudini, o conso nantizare. De
exemplu, două idei care se evocă una pe alta sunt c onsonante. Tot
astfel, două lucruri total diferite, datorită rezon anței pot obține
similitudini prin apropierea lor în timp, cu ajutor ul evocării simulg
tane sau succesive.

Consonanța este o interacțiune cu caracter reglator : „consog
nanța este un fenomen fizic caracterizat prin simil itudine, selectivig
tate și mișcare (vibrație)” (Ș. Odobleja, 1982, pp. 183), iar consog
nantismul este un principiu general de organizare c are prezintă
tendința specifică a diferitelor tipuri de sisteme către o stare de
echilibru, în raporturile lor cu mediul ambiant. Co nsonantismul
„restituie gândirii caracterul său fundamental, car e este dinamismul
– fiindcă proprietatea fundamentală a faptelor psih ice constă în
aceea că ideile se evocă unele pe altele și nu că s e leagă între ele. […]
În cadrul consonantismului interior evocarea are o primordialitate
înaintea tuturor celorlalte fenomene fizice de elab orare iar cauza
evocării este similitudinea”. (I. Mânzat, 2007, pp. 1025).

Fig. 3. Consonanța și similitudinea sunt fenomene r eversibile care se produc
reciproc (Șt. Odobleja, 1982, pp. 184).
Consonanță Evocare
Similitudine
Sinteză Figura 2: Modelul consonanței
(cf. Șt. Odobleja, 1982, pp. 185).

Acest model postulează că multiplele
aspecte ale rezonanței sunt tot atâtea
efecte și cauze ale ei.
Consonanță Similitudine
Similitudine Consonanță Consonanță
Similitudine Selecție

MariagElena OSICEANU
380
Consonanța postulată de Odobleja este de mai multe tipuri:
consonanța puternică (identitatea) și consonanța sl abă (analogia);
consonanța spațială (identitatea, asemănarea, simet ria) și consog
nanța temporală (simultaneitatea); consonanța perfe ctă (certitudig
nea, sinonimia, evidența) și consonanța imperfectă (asemănarea,
analogia, probabilitatea, ipoteza); consonanțagsucc esiune (evocarea,
judecata, urmarea și cursul gândirii) și consonanța gsimultaneitate
(sinteză, fuziune, concept); consonanța bruscă, pro mptă, rapidă
(intuiție, gândire genială, inspirație) și consonan ța lentă (raționag
mentul, gândirea reproductivă); consonanța logică, cognitivă (pring
cipiul identității, principiul terțului exclus, sin teza sau analiza imag
ginilor cognitive evocate și verificarea/ clasifica rea lor) și consog
nanța afectivă (evocarea imaginilor afective, sinte za și analiza lor).
Consonanța însemnând armonie, psihologia consonanti stă
devine, după expresia autorului, o logică a armoniei sau, în alți
termeni, o știință a organizării și autoreglării. P ornind de la această
logică, Odobleja schițează un vast tablou aplicativ , obținut prin
derivare și proliferare din consonanța psihologică. Un tablou care
nu se rezumă doar la descoperiri psihologice, ci ca re se extinde spre
biologie și sociologie, economie politică și morală , terapie și pedag
gogie. Se obține astfel o viziune psihologică gener alizată, o modelare
a tuturor științelor, conform fenomenului psihologi c. Modelul reug
nește legi din:
1. psihofiziologie – știință care are la bază acțiunea reciprocă
dintre organic și psihic, termeni care devin pe rân d cauză și efect;
2. psihopatologie și psihiatrie – unde bolile psihice se explică
binar, prin deviația parametrilor „hiper” sau „hipo ”; în acest caz
fiecărei legi consonantiste i se poate stabili ca e chivalent o lege terag
peutică;
3. interpsihologie (ceea ce se numește astăzi psihologie
socială) – unde acțiunea interpsihologică apare dre pt o rezonanță
psihofizică reversibilă, iar imitația, unul din cel e mai expresive
fenomene interpsihologice – o reversibilitate compl exă, cu consog
nanțe multiple, etajate.

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
381
Deschizător de noi drumuri în știință, promotor al cibernetig
cii generale, Odobleja a fost primul care a avut in tuiția genială cu
privire la rolul „buclei reversibile” ( feedGback gul), sub forma unei
legi generale, care guvernează mecanismele și proce sele din sisteg
mele naturale și artificiale. Trebuie relevat caracterul cibernetic al
„legii reversibilității”, cum numește Odobleja lege a circuitelor cu
retroacțiune, pe care o pune în evidență la nivelul tuturor proceselor
și fenomenelor din natură și societate.
Testul cel mai dificil, dar și cel mai actual al ci berneticii, îl
reprezintă palierul psihologic al omului – adică to cmai punctul de
plecare al lui Odobleja –, psihologia cibernetică î ntâmpinând o serie
de dificultăți în explicarea completă a psihicului și a personalității
umane.
Poate că meritul principal al lui Ștefan Odobleja e ste de a fi
descoperit caracterul general al feedgbackgului, st ructura
fundamentală care conectează omul și natura, struct ură pe care
încearcă să o pună în evidență în cele mai variate procese și
fenomene: „viața nu poate exista fără feedGback”, nota autorul, și
mai mult: „psihologia este știința acțiunilor reciproce exerc itânduGse
prin stimulare , adaptare sau ajustare și răspuns , între un organism și
mediul său” (Psihologia consonantistă , 1982, pp. 67). El dorește să
sistematizeze psihologia în jurul noțiunii de conso nanță, alături de
obiectivul de a reduce psihologicul la fizică.
Psihologia consonantistă nu este o lucrare de ciber netică sau
numai o teorie a „legii reversibilității”, ci este o filosofie a proceselor
psihice și a științei, în genere, autorul căutând u n număr de legi
generale , care să se aplice tuturor domeniilor psihologiei și vieții
economicogsociale. Printre legile fundamentale care guvernează
psihicul și fizicul, se află legea reversibilității , numită și legea coneG
xiunii inverse sau a feedGback gului.
Odobleja elaborează o sinteză completă a științelor , prin
stabilirea și cercetarea comprehensivă a tuturor st ructurilor și
legilor universale, valabile pentru majoritatea ști ințelor.
În Psihologia consonantistă alături de legea consonanței și
legea reversibilității (feedgbackgului), sunt postu late alte 8 legi

MariagElena OSICEANU
382
universale: legea echivalenței ; legea compensației (devenită esențială
pentru dinamica organizării sistemice); legea echilibrului
(presupunând un echilibru dinamic); legea reacției ; legea ciclicității ;
legea transformării și legile finalității (care semnifică tendința
internă a sistemului de a ajunge la un echilibru op tim). Reunite, ele
realizează cea mai amplă integrare a științelor. Od obleja aplică
aceste legi în: psihologie, medicină, biologie, ști ințe sociale,
economie politică, pedagogie, tehnică. Raportat la integrarea
științelor, sistemul savantului român este similar cu sistemul din
fizică, postulat de Albert Einstein. Ștefan Odoblej a a înțeles
admirabil, nu numai ideea de sistem, dar și concept ul de ierarhie a
sistemelor, începând cu cele generale și terminând cu cele
elementare, de la societate și până la sistemul omg mașină.
Parametrii teoriei sistemelor generalizate, așa cum este cong
cepută de savantul român, sunt: izomorfismul, homeo staza, univerg
salitatea cerebrală și dezechilibrul, schimbarea și adaptabilitatea,
schimburile reciproce cu ambianța. Un alt parametru principal al
teoriei generale a sistemelor este căutarea corespondențelor , analog
giilor, similarităților de structură și proprietăți , ca și a fenomenelor
comune care au loc în sistemele diferitelor discipl ine.
De asemenea, există multe analogii între „psihocibe rnetica”
lui Odobleja și psihologia modernă a prelucrării in formației,
psihologia cognitivă actuală fiind în strânsă conex iune cu premisele
acestei „psihocibernetici”.
Ștefan Odobleja a intuit modul în care procesele co gnitive
umane sunt legate de schimbul de informații dintre organism și
mediu. Mai mult, el a intuit unitatea cibernetică a formelor culturii,
atunci când a arătat că imaginația creatoare joacă un rol marcant în
știință, precum și pe tărâmul artei. Autorul ne rec omandă să
gândim în idei esențiale, transdisciplinare , care instrumentează
procesele mentale, lărgesc aria asocierilor și diso cierilor, a jocului de
idei , a „jocurilor de inteligență” și a „jocurilor de cre ație”.
Calificândugl pe Odobleja drept „precursorul trăsăturilor
fundamentale ale teoriei și practicii modelului act ual al unificării
interdisciplinare” Székely (D. L. Székely, 1982, pp. 173–178, în

Contribuția unor savanți la dezvoltarea psihologiei românești
383
I. Mânzat, 2007, pp. 1028), notează: „Eforturile de unificare a
ramurilor științei presupun o înțelegere profundă ș i largă a
metodologiei care aplică măsurătorile de diferite t ipuri întrGun mod
«consonantist» și sub controlul unei analize dimens ionale
generalizate , bine înțeleasă . Aceasta explică de ce Odobleja tratează
în multe detalii problemele metodologiei , în fapt ale epistemologiei .
În același timp , aceasta explică de ce psihologia lui consonantistă
depășește foarte mult domeniul obișnuit al psiholog iei”.
Odobleja este creatorul unei paradigme a interdisci plinarității
pe care pot fi fundamentate toate celelalte științe . Prin conceptul de
consonantism , el a elaborat o nouă viziune a psihologiei ca ști ință
integratoare a tuturor disciplinelor universului um an și tehnic, o
știință a științelor.
Opera lui Ștefan Odobleja poate fi considerată ca f iind
fundamentală pentru arhitectura științei sau o piat ră de hotar
pentru ideile mileniului al treilea, în care gândir ea sa sintetică,
combină întrgun limbaj cibernetic, interpretări ori ginale din
psihologie, biologie, antropologie și celelalte apl icații umaniste.
Savantul român a construit un sistem care relevă că lumea este
unificată printrgo metastructură care stă la baza d iversității.

În loc de concluzii…
În finalul articolului, nu ne vom hazarda să tragem concluzii
„pompoase”. Cu siguranță, viitorul psihologiei româ nești va veni să
confirme că istoria nu sga bazat pe „o pură întâmpl are”.
Și că… „stricta specializare”, fără a fi dăunătoare , nu repreg
zintă nici „idealul suprem” și nici „binele absolut ”…
Poziția deosebită a psihologiei în sistemul științe lor, la
„intersecția” celorlalte, în „vârful” sau în „centr ul” lor, favorizează,
după opinia lui Vasile Pavelcu „pendulația spectacu loasă a interpreg
tărilor între psihologizare a numeroase discipline, la o extremă, la
depsihologizare a psihologiei, la cealaltă extremă” (V. Pavelcu, 1972,
pp. 40).
De aceea, se pare că mai importantă decât distincți a netă,
categorică a științelor – este cooperarea, pluri, i nter și transdisciplig
naritatea lor.

MariagElena OSICEANU
384
Bibliografie selectivă:
[1] Mânzat, I., Istoria psihologiei românești , București, Editura Univers
Enciclopedic, 2007, pp. 1025–1028.
[2] Nicolescu, B., La Transdisciplinarite . Manifeste , Paris, Ed. du Rocher, 1996.
[3] Odobleja, Ș., Psihologia consonantistă , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1982.
[4] Pavelcu, V., Drama psihologiei românești , București, 1972.
[5] Zapan, G., Cunoașterea personalității semenilor , București, Editura
Militară, 1992.
[6] *** Le Petit Larousse Compact , Paris, Ed. Larousse, 1996.
[7] http://www.agir.ro/buletine/83.pdf. – Interdisciplinaritatea și transdisciG
plinaritatea , factori de creștere a calității învățământului uni versitar ; autor:
Jula, A.
[8] http://facultate.regielive.ro/referate/matematica /istoria_matematicii_
gheorghe_zapan–42015.html.
[9] http://www.ici.ro/romania/ro/stiinta/odobleja.ht ml.
[10] http://www.uoradea.ro/romanian/article/2/acad.h tml