– Muzicolog, folclorist al ținutului Botoș aniului [614121]

1

Universitatea de arte „George Enescu”
Facultatea de interpretare, compoziție și studii
muzicale teoretice
Specializarea Muzică Religioasă

– Iași –

Lucrare de licență

Părintele Dumitru Furtună
– Muzicolog, folclorist al ținutului Botoș aniului –

Îndrumător:
Prof. Zamfira Dănilă

Susținător:
Student: [anonimizat]

2018

2

Părintele Dumitru Furtună (Img. I )

3
Cuprins

ARGUMENT

I. CINE A FOST DUMITRU FURTUNĂ ?
I.1. Viața părintelui Dumitru Furtună…………………………………………………………..
I.2. Activitatea preoțescă a părintelui Dumitru Furtună…………………………………..
I.3. Preotul Dumitru Furtună – marele folclorist al ținutului Botoșaniului și al
Moldovei de Nord………………………………………………………………………………….
I.4. Personalitatea istorică a părintelui Dumitru Furtună………………………………………
I.5. Cărturarul Furtună – unul din principalii folcloriști ai țării…………………………….
II. INTERVENȚIILE ȘI IMPLICAȚIILE PĂRINTELUI DUMITRU FURTUNĂ ÎN
PLANUL MUZICII
II.1. Preotul Dumitru Furtună – Fondatorul primului Seminar Teologic din ținu tul
Botoșaniului………………………………………………………………………………
II.2. Părintele Furtună – ctitor a două biserici……………………………………….
II.4.1 Bisericuța de lemn Vârgolici – Dorohoi……………………………….
II.4.1 Biserica de lemn Strahova – Șendriceni………………………….
II.3. Rodnica activitate culturală a Seminarului dorohoian condus de Părintele Furtună
II.4. Opera culturală bisericească și folcloristică la sate……………………
II.4.1. La Todireni……………………………………………………………….
II.4.2. La Trestiana………………………………………………….. …………….
II.4.3. La Probotești…………………………………………………………………….
II.4.4. La Mitoc și Viișoara……………………………………………………………….
II.4.5. La Broscăuți………. ………………………………………………….
II.4.6. La Ungureni……………………………………………………………………
II.4.7. La Dealu -Zvorâștea…………………………………………………………… …
II.4.8. La Cobâla……………………………………………………………………………………..
II.4.9. La Prelipca…………………………………………………………………………..
II.4.10. La Vorniceni……………………………………………………………………………..
II.5. Furtună Dumitru și marele muzician George Enescu…………………………………….
II.6. Manuscrisul Părintelui Dumitru Furtun ă……………………………………………………
III. ARTA MUZICII BISERICEȘTI ȘI FOLCLORICE DIN ȚINUTUL
DOROHOIULUI ÎN TIMPUL PĂRINTELUI DUMITRU FURTUNĂ
III.1. Guragata Nicolae – un vrednic ucenic al Părintelui Furtună…………
1.1. Activitatea ca profesor……………………………………………………
1.2. Activitatea în planul muzicii…………………………………………..
III.2. Activitatea folcloristică a Părintelui Furtună în Revista “Tudor Pamfile” …………
IV. APRECIERI ALE CELOR CE L -AU CUNOSCUT PE DUMITRU FURTUNĂ
IV.1 Preot Gheorghe L. Dobre – absolvent al seminarului și preot…………………………
IV.2. Iolanda Filipescu – elevă a Părintelui Furtunăsi profesoară……………….. …………..
IV.3. Preotul Profesor Guragata Nicolae – absolvent al seminarului, mare muzician și
dirijor……………………………………………………………………………………..
IV.4. Preotul Anghelea Vasile – absolvent al Seminarului, preot la catedrala din
Dorohoi și studii în străinătate, protopop…………………………………………………………..
IV.5. Preotul Anisescu Ilie – absolvent al seminarului……………………………………
IV.6. Pr. Brânzei Valerian – secretar al seminarului, preot și protopop de Dorohoi,
preot în Iași………………………………………………………………………………..
IV.7. Folcloristul Artur Gorovei – ‖Un povestitor iscusit: Dumi tru Furtună ‖……………

4
IV.8. Profesor Univ ersitar Dr. Gheorghe Macarie – „Basmele lui Dumitru Furtună”..
IV.9. Profesor Paul I. Papadopol – „Povestiri pentru popor ”……………………………….
IV.10. Sașa Pană – autor și lingvist ………………………………………………………….
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE………………………………………………… ……………………………………..

5
Argument

„Îl chema Furtună; era ca o furtună, dar nu o furtună distrugătoare…”

Această lucrare tratează despre viața, opera și activitatea Pr.Prof. Dr. Dumitru Furtună,
unul din principalii animatori ai vieții culturale și spirituale din Dorohoi în prima jumătate a
veacului al XX – lea.
Subsemnatul, în calitate de absolvent al Semina rului dorohoian – al cărui întemeietor
este Părintele Dumitru Furtună, î mpreună cu îndrumătorul meu, Prof. Zamfira Dănilă , am
încercat să aducem la lumină, activitatea și contribuția pe care a avut -o Părintele Dumitru
Furtună în domeniul muzicii.

În activitatea sa ca muzicolog și folclorist, Părintele Furtună, s -a remarcat ca:

➢ fondator de școli: Seminarul „Pimen Mitropolitul”, Școala de fete „Regina Maria” ,
Școala Normală de la Șendriceni. , dintre care cea mai importantă fiind Școala Muzicală
– Seminar ul Teologic ―Pimen Mitropolitul din Dorohoi, prin intermediul căruia a
reușit să dăltuiască în mințile și sufletele tinerilor pasiunea și respectul pentru această
mare artă care este muzica ;
➢ întemeietorul primului teatru din zona noastră (adică Sal a Teatrului de astăzi) ;
➢ unul dintre întemeietorii primei Universități Populare din Moldova (cea de la Ungureni)
după modelul celei înființate de N. Iorga la Vălenii de Munte;
➢ unul din folcloriștii de seamă ai Moldovei. Printre cărțile și articolele publ icate,
enumerăm și revista „Tudor Pamfile” .
➢ înființează Societatea „Sfânta Maria” , o instituție culturală prin intermediul căreia
Dorohoiul are mult de câștigat.
➢ istoriograf convins… toată viața a adunat foarte mu lte materiale valoroase pentru
„descifr area” istoriei locale și nu numai. Însă războiul îi lasă răni adânci care nu se vor
mai vindeca, căci ce poate fi mai dureros decât să -ți vezi munca de -o viață distrusă cu
atâta ușurință.
Aceste puncte enumerate mai sus pot reprezenta imboldul necesar pen tru a fi trecut și
numele acestui OM (care și -a închinat viața pentru înălțarea culturală, spirituală și implicit
muzicală a ținutului Botoșaniului) în panteonul personalităților acestui județ.

6
Citeam acum ceva timp în urmă o listă cu numele Cetățenilor de onoare ai orașului
nostru și am rămas surprins când am găsit acolo nume despre care nici măcar google -ul de azi
nu le cunoaște. Dar nu asta este ceea ce m -a uimit cel mai tare, ci faptul că, după ce am citit de
vreo zece ori acea listă, nu am găsit nici un Furtun ă Dumitru.. Păcat…
O să închei citându -l pe părintele Dumitru Furtună, cuvinte ca re ar trebui să trezească
„ceva” în sufletele noastre:
„Cei dragi ai noștri… nu mor în ceasul când coboară în mormânt, ci numai atunci când
coboară în uitare; și uitarea singură face despărțirea veșnică între vii și morți.“

7
I. CINE A FOST DUMITRU FURTUNĂ ?

I.1 Viața părintelui Dumitru Furtună

Părintele Dumitru Furtună, blândul și vrednicul profesor, fire contemplativă dar în
același timp practică, din pruncie dornic de viață intelectuală, cu dragoste nemărginită față de
chemările lui Dumnezeu și osârdnic făptuitor al binelui universal prin activitatea sa , s -a alăturat
șirului marilor intelectuali ai vremii dar și preoților de seamă care au adus cinste Biserici i
Ortodoxe Romane în timpuri extraordinar de grele, dar și un păstrator al valorilor culturale și
etnografice ale poporului român.
În satul Mănăstireni ,,la 10 km de Botoșani spre Jijia, neamul Furtunenilor este vechi, și
– după tradiția de familie – s-ar trage din Bucovina, unde a venit de peste munți, cu oile.
Catagrafiile arată pe rând: Andrei Furtună în 1774, Ioniță Furtună în 1820, Petrache Furtună în
1832, iar fiul acestuia din urmă, Toader Furtună (l936 -1912), a rămas în amintirea locuitor ilor
ca un „înțelept al văilor”.1 Preotul Grigore Furtună (l859 -1898) – fiul lui Toader și al Sultanei
soția sa (l860 -1896) – din neamul Topălenilor de la Bozieni (lângă Săveni), sunt părinții
cărturarului.
Părintele Dumitru Furtună a văzut lumina zilei la 26 febr uarie 1890, în satul
Tocileni, care se află la câțiva kilometri de orașul Botoșani. După ce tatăl său a trecut la cele
veșnice, fiind preot la Mihălășeni, custodia tânărului băiatul a fost luat ă de bunicul său de la
Mănăsti reni și crescut de acesta în spiri tul valorilor culturale autentice românești și care i -a
dăruit o educație temeinică si ancorată în înțelepciune străveche.
Între 1898 și 1892 a urmat cursul primar la școala numărul 3 de băieți din
Botoșani, unde, în fiecare clasă, a promovat întâiul, la învățătură și purtare. Datorită
institutorului său N. C. Ursoi, eminentul elev a făcut cunoștință cu întreaga operă a lui Creangă.
Între anii 1902 și 1910, Dumitru Furtună a f recventat cursurile de teologie la
Seminarul teologic „Veniamin Costachi” din Iași, terminând c u media 9,70, clasificat pe primul
loc di ntre cei treizeci de absolvenți. A arătat de -a lungul anilor de studiu o sârguință ieșită din
comun, arătând tuturor cum un elev care se trage dintr -o familie de oameni simpli poate schimba
cursul vieții multor oameni. Pe parcursul anilor de seminar, s -a distins mai ales la studiul
limbilor clasice și străine dar și muzicii și istoriei; era apreciat unanim de elevi și de profesor i,

1 Aramă Ștefan, Un distins cărturar: Dumitru Furtună , în Clopotul , XXV. nr. 2596, 17.VIII.1969. p.2

8
pentru aplecările sale literare și cele folcloristice. A început s ă publice încă de pe când era elev
de seminar.2
Pe parcursul anilor 1910 și 1914, Dumitru Furtună a parcurs cursurile Facultății de
Teologie din București, audiind și alți profesori cu faimă de la alte catedre, ca: Nicolae Iorga,
Simion Mehedinți, Coco Di mitrescu, Constantin Rădulescu -Motru, Mihai Dragomireseu,
Gheorghe GR. Antonescu șt alții.3 Era apreciat îndeosebi de profesorul Nicolae Dobrescu, care
preda Istoria Bisericii Române, și care îl pregătea ca asistent și succesor la catedră. În luna iunie
1914, a fost proclamat laureat al Facultății de Teologie (cu cinci bile albe), clasificat întâiul
între 42 de licențiați. Cât a urmat studiile universitate, tânărul teolog Furtună a compus și
publicat mai multe lucrări stiințifice și chiar două dintre ele au fost publicate de Academia
Teologică. Pe lângă acestea, iubitor de învătătură fiind, plăcut la înfățișare, sprinten la minte,
blând, cupătat și chivernisitor chibzuit al averiii Bisericii dar si a averii culturale românești,
mult înzestratul vlăstar doroh oian ajuns la anii pășirii în viața căsnicească, pe data de
unsprezece octombrie 1914, eruditul teolog Dumitru F urtună s -a căsătorit cu Leontescu Natalia
din satul Vlăsinești (Dorohoi), care avea radăcini dintr -o familie de cărturari – după mamă – se
trăgea din neamul Scribăneștilor.

I.2. Activitatea preoțescă a părintelui Dumitru Furtună

De la părintele său duhovnicesc, ca și de la familia sa, tatăl și mama, plini de evlavie a
învățat că slujirea Bisericii și chemarea preoțească trebuie împletită strâns cu chemarea și
slujirea neamului românesc.
Pe data de douăzeci și trei august 1915, tânărul licențiat a fost hirotonit preot, de către
episcopul Antim Petrescu. După câteva luni d e suplinire, a fost numit, la douăzeci și șapte
martie 1916, ca paroh la bisericuța cu hramul Adormirea Maicii Domnului ”Vîrgolici ” din
Dorohoi, iar la data de șaisprezece aprilie, în același an, datorită experienței acumulate dar și a
recomandărilor și a cerfit icatului de practică pedagogică obținut de la Seminarul pedagog ic din
București, a primit numirea ca profesor suplinitor la catedra de religie, de la
gimnaziu. Menționăm aici că î n amândouă posturile ( și cel de preot și cel de profesor) înlocuia
pe distinsul preot, vrednic de pomenire, Constantin Ciocoi, pensionat, o f igură cu totul distinsă
a clerului dorohoian.

2 Ibidem, Note de lectură: Izvodiri din bătrâni , în Clopotul , XXIX, nr. 3760. 24.V.1973, p.2.
3 Ibidem, Documente. Epistolă de la Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoș ani, I, nr . 109, 30.VI.1990, p.5.

9
În continuare, proaspătul preotul Furtună a desfășurat activități bisericești dar și
culturarale și folclorice timp de 25 ani (l916 -1940), la bisericuța, cu hramul «Uspenia» și 35 de
ani, ca profesor secunda r (19l6 -1950). Ca preot paroh a ieșit în evidență printr -o bogată
activitate pastorală , folclorică și socială.4
În aprilie 1919, preotul Furtună a trecut examenul de capacitate pentru Religie,
fiind clasificat întâiul, cu media 9,66. Deși avea dreptul să ia o catedră în București a pre ferat
Dorohoiul. „ Când profesorul Constantin Kirițescu (care se găsea în fruntea comisiei de
distribuire a catedrelor) a auzit cererea mea — scrie mai târziu cărturarul – i s-au umezit o chii
de o duioșie neînțeleasă.”5 La te rminarea Facultății, luase hotărârea de a -și închina viața și
activitatea, pen tru ridicarea Moldovei de nord la un rang mai înalt și aceasta pornind din dorința
tânarului preot de a ridica Moldova lui Stefan pe culmile adevaăratelor valori de credință și
neam mai ales când ideea unității de neam și limbă constituia izvorul unor mari acțiuni culturale
pe întreg teritoriu locuit de români.
Sârguincios la catedra, p rofesorul Furtună, alături de alți intelectuali din
Dorohoi, a mijlocit în folosul unor instit uții de cultură din acel oraș: amenajarea unui local
pentru teatru, înființarea unui internat pentru elevii de la țară, etatizarea școlii secundare de fete
(viitorul liceu) și transformarea gimnaziului de băieți în liceu. Prin ceste acțiuni părintele
profe sor a arătat că este cu adevărat un corifeu al vremii sale, fulminând prin acetele sale eroice
duse deseori până la sacrificiul personal.
Drumul hărniciei duce totdeauna către dreapta răsplătire, astfel î ntre anii 1923 și
1933, a funcționat la Dorohoi un seminar teologic înființat din inițiativa și prin stăruința
preotului Furtună, și pe care l -a condus ca director, până la douăzeci iunie 1932. Aceasta a fost
culmea realizărilor sale, a fost cel mai important capitol di n cariera sa didactică. În acestă
instituție teologică, din rolul său de director a urmărit să pregătească elevi în vederea unei
îndoite misiuni la sate : ca slujitori ai altarului și ca lucrători pe tărâmul culturii populare
autentice românești . În 10 ani de funcționare, Seminarul din Doroh oi a dat șapte serii (1927 –
1933) cu 337 absolvenți, din care cea mai mare parte au intrat în cler. Părintele Furtună a urmat
mai apoi cursurile școlii doctorale din București, unde î n primăvara anului 1928, a absolvit
examenul de doctorat, cu teza „Ucenic ii starețului Paisie la măn ăstirile Cernica și Căldărușani” ,
obținând titlul de doctor în Teologic, cu mențiunea «magna cum laude ».6

4 Mihai Însurățelu, Preotul prof., dr. Dumitru Furtună , în Telegraful Român , nr. 39 -44, 15.X. – I și 15. XI.
1985, p. 5.
5 Vasile Anghelea, Preotul Dumitru Furtună , în Mitropolia Moldovei și Sucevei , XLI ( 1965 ),nr.3 -4, p.254 -255.
6 Ibidem, Un preot care strălucește , în Neamul Românesc pentru popor , XXVIII, nr.3. 1.II.1940. p.42.

10
Datorită conducătorilor potrivnici Bisericii dar și școlilor de adevărată valoare,
dar și circumstanțelor politice ale vr emii, seminarul de la Dorohoi s -a desființat, iar după
desființarea eminarului, în anul 1933, a funcționat ca profesor. Ministerul, apreciind valoarea
sa ca teolog și cărturar, l -a numit inspector general al învățământului semina rial, demnitate pe
care a deținut -o de la cinsprezece ianuarie 1940.
Lumina înțelepciunii și a calităților râvnitorului preot și etnograf din fostul raion
Dorohoi și -a răsfirat razele în toate colțurile Țării Moldovei și nu numai, strălucind ca niște
nestemate în salba strălucito are acestei vetre străbune. Astfel că la întâi septembrie 1950,
profesorul Furtună și -a încheiat cariera didactică și a devenit pensionar. Ulutima parte a vieții
sale și anume, ltimii 15 ani din viață au fost ani de grele suferințe fizice. A suferit de nen umărate
afecțiuni, s -a îmbolnăvit de inimă, de plămâni și de ochi. Copleșit de boală după o a gonie
teribilă, în noaptea de paisprezece spre cincisprezece ianuarie 1965, ochii – care nu mai vedeau
de mult – s-au închis pentru totdeauna.7
După moartea sa, el a fost înmormântat la Cimitirul „Eternit atea” din Dorohoi.
Astăzi, un bust așezat în curtea bisericuței de lemn, în care a slujit un sfert de veac, amintește
de marele cărturar Dumitru Furtună.
E de la sine înțeles că vrednicul de pomenire, părintele Dumitru Furtună, la a
cărui prestigiu personal s -ar putea adăuga și marele prestigiu cultural cărturăresc dobândit de
acest focar de învățătură, a covârșit cu înțelepciunea sa pe multi erudiți din vremea sa.

I.3. Preotul Dumitru Furtună – marele folclorist al ținutului Botoșaniului și al Moldovei
de Nord

Împodobit cu remarcabile calități, cult, bine pregătit pentru viață și pentru treburile
învățătorești, muncitor și cu dragoste de țară și de folclor, cărtu rarul Furtună a fost chematin
slujba valorilor tradiționale. Cărturarul Furtună a fost preot și profesor, iar ambii termeni, în
cazul său, trebuie luați în toată plinătatea lor. Preotul era credincios, fără ezitări, ca un țăran
autentic și înțelept. Ținuta îi era simplă, naturală, lipsită de poză, de fățărnicie sau fariseism.
Slujea în fața altarului modest ș i simplu, ca un preot de țară.8
Ca om de catedră, se purta în mod părintesc cu elevii, pe cei lipsiți de mijloace
materiale și care erau silitori si cuminți îi lua sub protecția sa. Câțiva din aceștia au crescut chiar

7 Ibidem , p.44.
8 Mihai Însurățelul, Ecouri la centenarul Dumitru Furtună , în Curierul de Dorohoi , 1, nr. 15, 21 .IX. 1990, p.2.

11
în casa parohială, la umbra bisericuței de lemn . Cultura enciclopedică remarcabilă a noului
preot -profesor, discilplinele etnografice și muzicale pe care le -a introdus, și , în genere,
activitatea didactico -muzicală, subvențiile pe care le -a acordat acest părinte iubitor, au făcut ca
școala din Dorohoi să fie recunoscută ca una din cele mai renumite școli din nordul Moldovei.
Încuraja pe elevi în activitatea lor creatoare și era entuziasm at când descoperea talente liter are
sau artistice la unii din ucenicii săi . Proiectele sale de lecții erau captivante, interesant e și aveau
totdeauna înclinații educative: iubirea casei părintești a locului natal, culegerea de elemente
etnografice, de folclor , melodii populare și bisericești și de documente, dragostea de natură,
prețuirea tradițiilor din bătrâni, respectarea bisericii și a credinței strămoșești. La data de întâi
mai 1943, un inspector școlar a scris despre el: înfățișez figura acestui dasc ăl, căruia nu -i găsesc
asemănare. De o rară originalitate, cu vastă cultura teologică și literară,, amintind în ținuta lui,
în verva lui și în umorul sănătos chipul unui adevărat Ion Creanga.9
Originalitatea părintelui l -a făcut iubit de toți dar și admi rat de toate clasele
sociale. Dumitru Furtună a fost un om original: un veritabil țăran moldovean, dar școlit, cizelat
și îmbrăcat în sutană – de multe ori de șiac – ceea ce îi dădea un aspect călugăresc , o persoană
onorabilă, un patriot care și -a servit ț ara cu devotament o viață întreagă. . Vorbea ca un român
neaoș din neam în neam , el a fost un român care a dorit să creadă din nou. . Era modest, chiar
prea modest , era un cetățean de rând, sesizând defecțiunile celor puternici ; trăgea spr e viața de
om simpl u. Genetic , avea mare omenie; orice persoană, de orice vârstă, de orice nație, de orice
profesie, găsea la el un sfat cuminte, un îndemn bun, un sprijin moral și chiar un ajutor bănesc ,
ideologic el căuta să adopte exemplul Sfântului Apostol Pavel , să se facă toate tuturor . Acorda
oricui încredere și uita răul ca un copil; bunătatea i -a adus multe neplăceri. Era un om magnetic
și carismatic. Mulți l -au considerat un mare naiv, dar până la sfârșitul vieții, el nu și -a pierdut
încrederea în bunătatea original ă a omului , el a avut convingerea că ceilalți nu -l vor minți
niciodată. . Ca veritabil om de sat și folclorist, era sfătos și povestitor bun ; vorba lui presărată
cu pilde, zicători, proverbe și expresii ghidușe, avea un pitoresc deosebit , impresiona tot timpul
prin franchețe și originalitate .
Dacă n -a avut aplicație spre îndeletniciri practice de gospodar, precum în nuvela
Popa Tanda, în schimb, cărturarul s -a arătat în toată vrednicia lui pe teren cultural și intelectual,
excelând în acest domeniu, ca nimeni altul . A fost: un neobosit cercetător , un pasionat
colecționar de muzică și folclor, un entuziast animator și harnic publicist .

9 Ștefan Ciubot aru, Pagini din istoria învățământului botoșănean ( 1759 – 1948 ), Ed. Litera, București, 1987,
p.6l.

12
A adunat cu sârg și hărnicie de albină și cu perseverență de furnică o imensitate
de material documentar cultural și muzical: fișe, notițe, însemnări, partituri, cântecele,
fotografii, scrisori, clișee, genealogii, documente, manuscrise, tăieturi de presă, cărți rare etc.
A umblat și cutreierat sate, localități cu traista în spate, pentru a adunae documente, manuscrise
și folclor, ca un adevărat om dedicat scopului său. Apropiații, prietenii, admiratorii, cunoscuții
și mai ales elevii i -au procurat, cu bunăvoință și dedicație astfel de material , care erau pentru el
mană cerească . Mare parte a fost cumpărat cu resursele f inaciare proprii. Înainte de 1944,
cărturarul Furtună avea o arhivă proprie așa de bogată, încât i -ar fi trebuit patru vieți ca să o
valorifice în întregime. Trei pătrimi s -au pierdut în timpul războiului. Totuși, cu pătrimea
rămasă, ar mai fi avut de luc ru o viața de om.10
Etnograful Furtună a fost un animator și un îndrumător; a stimulat energii, a
evidențiat talente (printre care și câțiva țărani scriitori, muzicieni și poeți), a susținut inițiative
individuale dar și colective, la oraș dar și la sate . Părintele s -a autoanalizat și a știu la timp cum
să acționeze. O parte originală a carismei sale a fost atașamentul romantic pentru un orășel de
provincie ca Dorohoiul. Nu l -a mutat de aici nici momeal a unei cariere universitare, pentru care
avea titlur ile, lucrările și aptitudinile necesare.
A rămas până la sfârșitul vieții în acest oraș, Dorohoi, pe care l -a ales din iubire
și l-a păstrat cu multe sacrificii.
Opera sa este alcătuită din 453 titluri, din care: 25 broșuri și cărți , iar restul
articole, 58 ziare, gazete și reviste, la care a colaborat. Această operă cuprinde: teologie 164
titluri, folclor și i muzică 78, istorie 90, literatură 79, iar diverse (școlare și cultură populară) 42
titluri. E posibil ca părintele să mai fi scris , dar tot ce este important în această operă, nu a scăpat
cercetării mele .
Scrisul său este întotdeauna abundent în material documentar și bibliografic ;
uneori sunt digresiuni multe și mari, care dau impresia de nesistematic. Unele articole au
conținut polemic și controversat , în care autorul devine ironic și chiar sarcastic, dar nu folosește
insulta și injuria, cum se obișnuia pe atunci, în presa de provincie.11
În analizele seminariale și universitare, precum și în cariera clericală, ca un
pasionat cercetător, părintele Dumitru Furtună și -a însușit o înaltă cultură teologică ,
transformânsu -se într -un crescendo continuu. În discuții le amicale dar și profesionale , în
dialoguri, în lecții, în conferințe și în scrieri, a abordat toate ramurile teologice, de la cea

10 Datcu Iordan, și S. C. Stroescu, Dumitru Furtună, în Dicționarul folcloriștilor , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1979, p.201 -203.
11 M. I.Disescu, Un cărturar în slujba unui ideal , în Observatorul , Dorohoi, VIL nr. 117, 30.X. 1940, p. 1.

13
sistematică și exegetică, la cea morală, până la cea istorică, practică și muzicală. Preocupările
sale de specialitate au fost însă orientate spre latura istorică și muzicală a teologiei si folclorului
și spre problemele de pastorală și de transmitere a datinilor străbune.

I.4. Dumitru Furtună –Un istoric remarcant al perioadei sale

Una din calitățile remarcante ale părintelui Furtună este aplecarea sa spre istoria
acetu neam românesc dar și a valorilor sale istorice și etnografice. Ca preot cu preocupări
istorice, Dumitru Furtună a fost adept credincios al concepției și metodei lui N icolae Iorga. O
influență puternică asupra sa a fost cea exercitată de Nicolae Dobrescu, el însuși elev și
admirator al marelui istoric. Preotul profesor Furtună a fost un istoric binecunoscut.12 Foarte
entuziast și elev eminamente credincios al lui Nicolae Iorga, el a utilizat o metodă pozitivă de
cercetare a faptelor, punând accentul pe amănunt în vederea marilor probleme ale istoriei locale
sau celei naționale. Faptele brute și detaliile inutile, care nu prezintă interes și semnificație, sunt
lipsite de v aloare științifică. Cunoscător al limbii slavone și a scrierii chirilice, el a descifrat
sute și sute de acte vechi, publicând documente, hrisoave, inscripții, însemnări de pe cărți,
hotarnice, diate, foi de zestre, mitrici etc. Furtună a fost numit, cu dr ept cuvânt, istoriograful
Moldovei de nord; a făcut cercetări si a scris despre oameni, despre evenimente și despre
localități, îmbrățișând în preocupările sale întreg cuprinsul actualelor raioane Dorohoi, Botoșani
și Săveni. Tot ce a publicat este o impor tantă contribuție la istoria s ocială a acestui colț de țară.13
O altă aplecare intelectuală a părintelui cărturar este cea literară. Pe tărâmul
literar, Furtună este un istoriograf tot atât de bine cunoscut. A scris despre unii din scriitorii
noștri: Anto n Pann, Petre Ispirescu, Alecu Beldiman, Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Grigore
Alexandrescu, Alecu Donici, Titu Maiorescu, Costache Negri, Bogdan Petriceicu Hașdeu,
Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Panait Cerna, Octavian Goga și alții. Apo i
despre câteva figuri din Moldova de nord : I. V. Adrianu, jurnalistul Ștefan Vîrgolici,
povestitorul M. Graur, portretistul Șardin etc.
Ca istoric Părinte a abordat o critică subiectivă, realistă bazată pe declarații
culese personal chiar de la cei pe care istoria i -a trecut în cartea vieții. Preotul Furtună – ca

12 Gheorghe Amarandei, Ateneul din Dorohoi , în Liceul de matematică -fizică , Dorohoi ( 1879 – 1979 ). file de
monografie, p.247 -252.
13 Stelian Cîrstean, Balada în folclorul Moldovei de Nord , Editura Minerva, București, 1984. p. 12.

14
teolog și istoric – a fost preocupat atât de problemele majore ale Istoriei bisericești, privind
întreg neamul și toate timpurile, cât și de chestiuni speciale, care se refereau la nordul Mold ovei
(ținuturile Dorohoiului și Botoșanilor).14Problema principală care l -a interesat a fost cea a
preoțimii noastre de mir. A și scris în 1915: Preoțimea românească în sec. XVIII (258 pag.),
lucrare premiată de Universitatea din București și primită cu int eres de către specialiști.
În plina epocă fanariotă, cultura slavonă abia mai pâlpâia; vlădicii, cărturari luminați, erau
români de neam, iar clerul de jos în întregime național. În vechile bisericuțe de prin sate, țăranii
ascultau cuvântul lui Dumnezeu î n limba lor. La fiecare biserică se găse au câte 3 -4 preoți și
diaconi. În toate provinciile românești starea materială a preoțimii era destul de grea. Cei mai
mulți preoți erau popi țărani, săraci, cu mintean și opinci; munceau la câmp și creșteau vite, ca
și țăranii. Preoțimea plătea dări și dădea contribuții, fiind scutită doar de clăci la boier; în plus,
era împovărată cu fel de fel de plocoane. Veniturile fiind mici, iar lipsurile mari, unii clerici se
dedau la fapte nepotrivite cu chemarea lor, ceea ce le atrăgea pedepse civile și bisericești. Pe
plan cultural, preotul era simplu și cu învățătură sumară; unii au iscălituri necăjite, abia
descifrabile. Candidații la preoție nu aveau pregătire sistematică; învățau la mănăstire sau
făceau practică la un al t preot. În general preoțimea se găsea cu puțină cultură și cu stare
materială modestă; abia către sfârșitul secolului, situația s -a mai îmbunătățit. „ Preoțimea avea
calități și lipsuri – scrie Furtună – din care pe unele le -am părăsit ,, iar pe altele încă le mai
păstrăm” .15
Un mare merit preoțesc al părintelui îl arată aceea că, el a căutat să arate lumii
adevărata față a preoților bine intenționați care își faceau slujba deplin . Preoțimea din secolul
al XVIII -Iea are marele merit că a stat alături de pop or în toate suferințele și bucuriile vieții.
Biserica sfințea, conducea și îndrepta sufletele c redincioșilor pe căile vieții. „ Credința în
Dumnezeu – scrie Furtună – propovăduită de umilul preot român, a fost stânca de piatră de care
s-au lovit vrăjmașii n eamului nostru” . 16
Deasemenea preotul Furtună a adus un mare adaos misiunii preoțești, adăugând
punctual și cu documente , activitatea misionară a preoților din acele timpuri. Cărturarul de la
Dorohoi a adunat imens material pentru un studiu privitor la p reoțimea din secolul al XIX -lea
pe care însă nu l -a realizat. Totuși printre lucrările sale teologice se găsește un manuscris (124
pag.) cu titlul : Starea preoțimii din punct de vedere cultural și material în sec. XIX. În schimb,

14 Iolanda Filipescu, (Murariu , Elevă a profesorului D. Furtună , în Clopotul , LIII, nr. 4736, 20.IX.1985. p.8.
15 Ibidem, Popasuri dorohoiene , în Clopotul , LV. nr. 4843, 9.X.1987, p. 8 (continuare în LV, nr. 4845,
23.X.1987, p.8).
16 Gheorghe Amarandei, Dumitru Furtună cărturar dorohoian în Curierul de Dorohoi , 1, nr. 8 din 2.VII. 1990
continuare în nr. 9 din 14.VII. 1990, p.2, 4 și nr. 11 din 24.VIII 1990, p.2 și în nr. 12 din 31.V III. 1990, p.2, 4.

15
ca anticipare, a tipărit mai multe articole privitoare la acest subiect. Despre rolul pe care clerul
de mir l -a jucat în viața poporului nostru, teologul Furtună a vorbit totdeauna elogios. «Acești
preoți ai satelor, neștiuți, nevăzuți, modești în știință și în port, au făcut cu m ulte veacuri în
urmă, un lucru scump de tot, ce se recunoaște abia acum : au făurit și au salvat făptura noastră
etnică. Se cade să fie lăudați, căci au lucrat pentru partea cea fără de moarte a ființei noastre»
(1938).
Ca istoric, părintele dorohoian, a atins în cercetările sale și momahismul moldav.
A doua preocupare de teologie istorică pentru cărturarul Furtună au alcătuit -o mănăstirile și
clerul monahal. El a arătat mare interes mai ales pentru Paisie Velicicovschi, starețul de la
Neamț, pe care l -a considerat deschizător al unui drum fericit spre carte, disciplină și înaltă
viața monahală, printre călugării din a doua jumă tate a secolului al XVIII -lea. Teza de doctorat,
Ucenicii starețului Paisie la mănăstirile Cernica și Căldărușani , este un apogeu , este una din
lucrările fundamentale ale lui Furtună, în care a folosit material bogat și în parte inedit, prezentat
științific și cu spirit critic. A întocmit câteva note sub titlul : Amintiri paisiene (Căldărușani, 21
iulie 1922). În aceste mănăstiri s -a introdus viața de obște după rânduiala paisiană. După
exemplul de la Neamț, călugării de aici puneau bază pe îndeletniciri intelectuale: unii copiau
manuscrise și au lăsat fel de fel de însemnări. Tot ce se tipărea la Neamț, se copia și aici;
schimbul de cărți și manuscrise se făcea prin călugării ce treceau spre muntele Athos.17
Referitor la monahism, p reotul Furtună e convins că paisianismul este cel mai
important curent de reorganizare a mănăstirilor din Moldova, Muntenia și Oltenia. La Cernica
și Căl dărușani s -a resimțit puternic înrâurirea ucenicilor lui Paisie : hărnicia, spiritul de
gospodărie și dragostea de carte bisericească.
A fost un om care a respectat veridicitatea istoriei cu acuratețe. În mai multe
articole, Furtună a arătat vieți monahicești din trecut, cu obiectivitatea omului de știință, care
nu ocolește adevărul, chiar când este dureros. El era convins că mănăstirile din țara noastră au
fost centre de înaltă viață creștină. Între zidurile lor s -a păstrat neștirbită Ortodoxia, s -a dezvoltat
religiozitatea, s -au adăpostit bolnavii, mai ales cei de ordin sufletesc.18 Pentru rolul lor
duhovnicesc și social, mănăstirile și schiturile au primit, în toate timpurile, danii și ofrande de
la credincioși. Numai că, unii egumeni și călugări, mai ales cei greci, s -au dedat la o gospodărie
abuzivă, uitând cu totul opera spirituală și de binefacere culturală a acestor așezăminte, atât de

17 Iolanda Filipescu, Amintiri despre Dumitru Furtună. Să -I redăm luminii școlare , în Gazeta de Botoșani , I. nr.
30, 17.II.1990, p. 2.
18 Idem, Centenarul nașterii preotului -profesor și cărturar dr. Dumitru Furtună , în Vestitorii ortodoxiei
românești, II. nr. 13 -14; 30.VII.1990, p. 12.

16
folositoare pentru credință și pentru neam. În al treilea rând, preotul profesor Furtună a fost
preocupat de l iteratura religioasă veche; el a acordat atenție deosebită scrierilor originale și
traducerilor cu conținut religios (tipărite sau manuscrise), ca unele ce au împrăștiat în toate
provinciile românești învățătura creștină și rânduielile bisericii străbune.19 Asupra unora din ele
a făcut interesante dări de seamă. Cităm câteva din acele scrieri :
➢ Patericul tipărit de Mitropolitul Petru Movilă la Kiev, în 1635;
➢ Molitfelnicul slavon de fa Târgoviște din 1542 și copiile lui;
➢ Catehismul din sec. XVI;
➢ Învățătur a creștinească a dascălului Zaharia Gherganul din orașul Arta (Epir) și
traducerea din sec. XVIII;
➢ Evanghelia românească, scrisă de mână, de către preotul cărturar Gheorghe din
Băiceni (Iași), de la 9 februarie 1732 până la 4 iulie 1733;
➢ Mântuirea păcăto șilor tradusă în 1682 de călugărul Cozma și copiată după 100
de ani de Serafim de la Cozla (Neamț) ;
➢ Romanul religios Crucea Domnului, tipărit în rusește în 1632 (prelucrare a lui
Petru Movilă), tradus în 1791 de Dionisie eclesiarhul de la Episcopia
Râmni cului;
➢ Psaltirea de la Iași din 1802, tipărită de Macarie, duhovnicul Mitropoliei, în
graiul adevărat al poporului;
➢ Tipăriturile lui Dionisie Romano, vicar și episcop la Buzău (l861 -l875);
➢ Cărți religioase și morale, Abețedare, Isopii și cărți de Psaltichie.

Imitația lui Hristos sau cipierea lui Hristos în abordarea vieții noastre a fost un
lait motiv pentru istoricul Furtună. P reotul Furtună a publicat un documentat studiu asupra
lucrării: De imitatione Christi a lui Toma de Kempis (sec. al XV -Iea). E o scriere de pietate, în
stil moderat, în spirit monahal de smerenie și renunțare, potrivită tuturor timpurilor și locurilor.
Nu conține nimic confesional și polemic; de aceea s -a răspândit în toată Europa. În literatura
noastră a intrat abia în se colul al XVIII -lea. Dovedind mare erudiție în materie, preotul Furtună
a prezentat, în lucrarea sa, toate edițiile în românește, ale acestei valoroase lucrări.20
Datinile străbune și facptele milei creștine au fost un fir roșu în viața părintelui.
Cărtur arul a scris rânduri frumoase în legătură cu o interesantă datină de odinioară, când se

19 Ibidem,p. 17.
20 Haralambie Țugui, Memoria timpului , Ed. Facla, Timișoara, 1977, p.62 -63, 82.

17
dăruiau cărți de pomană, pentru suflet. Fapta dăruitorilor de cărți se aseamănă cu darul făcliilor
de luminat bisericile, în zile de sărbătoare, care se cerea să fie de ceară curată. Astfel și cărțile
trebuiau să fie folositoare de suflet, drepte și cinstite. În noaptea vieții și neștiinței, ele veneau
cu raza lor dulce și luminau ca și steaua de deasupra Betleemului.21
Un alt fir roșu urmat de istoricul Furtună este c el al oamenilor mari de cultură și
al fauritorilor marii uniri de la 1918. P reocupare istorică importantă a teologului Furtună a
constituit -o prezentarea personalităților proeminente din clerul nostru. El a scris despre:
Veniamin Costachi, Chesarie Episcopul Buzăului, frații Scribănești (Filaret și Neofit),
Mitropolitul Iosif Naniescu, Arhimandritul Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Iacob Antonovici,
Popa Șapcă, Vasile Lucaciu, etc.22 A zugrăvit figuri locale de preoți fruntași : Constantin Ciocoi
din Dorohoi, Antonie Dubău de la Molnița, Neculai Sandovici de la Probotești, Ioan Ionescu
de la Vorniceni, Gheorghe Cărăușu de la Zvoriște, Gheorghe Măzăreanu de la Hânțești, Ion
Gheorghiu din Dumeni și alții.
Preocupat de istoria țării, părintele a născo cit și istoria instituțiilor formatoare de
cultură. Preotul Furtună s -a ocupat de istoricul învățământul religios și a scris despre
începuturile seminariilor din țară : Socola (1803), Central, Buzău, Argeș (toate în 1836),
Râmnic (1837) etc. În afară de pr oblemele majore ale istoriei bisericii noastre, cărturarul
Furtună a fost preocupat de o sumedenie de chestiuni speciale, toate cu importanța lor:
introducerea limbii naționale în cultul divin, arondarea teritorială și întinderea jurisdicției
anumitor epar hii, diferite monumente bisericești (Sfântul Nicolae din Dorohoi, Biserica de la
Bălinești, Biserica Sfântul Gheorghe nou din București etc); apoi: cărțile de blestem, toile de
jurământ, peciurile de cununie, plocoanele pe care le dădeau preoții către supe riorii lor (rășină,
lostrițe, culbeci), sărbători nerecunoscute de biserică (ziua popilor la 1 august) etc.23
Ca un adevărat didact și om de carte, parohul Bisericii Vârgolici a abordat în
scrierile sale științifice nenumărate probleme teologice care frământau societatea la acea vreme.
În activitatea didactică și publicistică, preotul Furtună a abordat multiple chestiuni de teologie
practică din diverse domenii: Omiletică, Liturgică, Drept canonic și Catehetică. Dar, cea de a
doua specialitate a sa, ca teolog, a fost Pastorala propriu -zisă (disciplina pe care teologii din
străinătate o numesc Pimenică sau Cibernetică), cu toate problemele ce interesau pe preoții
vremii sale, ca păstori și îndrumători de suflete.

21 Ibidem, p.134 -136.
22 Ibidem, p. 140.
23 Mihai Vieru, Conducerea școlii, personalul didactic și administrativ , în vol. Liceul de matematică -fizică
Dorohoi, Ed. Luceafărul, p. 75

18
Fiind un adept al cărții și al dreptăț ii, a căutat pe orice cale să arate dar și să
inducă tinerilor bucuria însușirii meritelor proprii. A dezbătut, cu competență, problema
capitală a pregătirii candidaților pentru preoție și alte chestiuni importante în legătură cu
învățământul seminarial și din Facultățile de Teologie. A scris multe articole în legătură cu
probleme de pastorală : datoria preoților de a fi pildă în vorbe și în fapte, activitatea lor
bisericească și culturală, raportul cu școala și cu corpul didactic, participarea la mișcarea
cooperatistă. Furtună dorea ca preotul sa se distingă prin activitate pastorală, iar politica de
partid s -o lase pe seama altora. „ N-aș vrea să văd pe preot punîndu -și poalele în brâu – scria el
– și ca agent electoral să pornească la înșelat, l a corupt, l a furat conștiințele.” 24
Fiind om de cultură cu știința de carte însușită dar și pusă în practică, a insuflat
preoților, o responsabilitate dar și o grijă cotidiană față de turmă. Dacă preotul are multe și grele
îndatoriri, trebuie să aibă și drepturi; el voia un cler cult, asigurat economicește într -un mod
demn. E deci necesar să se ridice nivelul cultural și să se îmbunătățească starea materială a
preoțimii. Preotul Furtună a mai scris despre asociațiile preoților și cântăreților, despre
adunările epar hiale, despre congresele bisericești, despre consistoriul eparhial, despre
raporturile dintre clerul de mir și cel monahal, despre activitatea pastorală de la bisericuța din
Dorohoi, și cea cultural -educativă din parohia sa.
Fiind om învățat dar și poli glot, plin fiind de cunoștințe care le -a dobândit de -a
lungul anilor de facultate, a tradus mult. Bun cunoscător al limbii slavone și al scrierii chirilice,
a descifrat sute de acte vechi, publicând documente, hrisoave, inscripții, însemnări de pe cărți,
foi de zestre, mitrici. De asemenea, a scris despre oameni, despre evenimente, despre localități
din zon ele Dorohoi, Botoșani, Săveni. Preocupări de istoriograf a avut și în domeniul literaturii,
scriind despre numeroși autori români, însă marea sa pasiune a fost opera lui Ion Creangă,
despre care a publicat 30 de articole. „Avea manuscrisele lui Creangă și Jean Boutiêre, șeful
Catedrei de limbă română de la Sorbona, pe baza căreia și -a dat teza de doctorat, dedicată operei
marelui povestitor, cu ajutorul ac estor manuscrise.25 A venit în refugiu, a fost nevoit să plece și
a lăsat toate documentele aici. Multe s -au risipit și s -au pierdut. În piața din Dorohoi se vindeau
semințe în cornete făcute din manuscrisele lui Creangă.26 El a adunat foarte mult, dar n -a reușit
să mai valorifice, din păcate.27

24 Nicolae Iorga, D. Furtună, Preoțimea românească în secolul al XVIII -lea: starea culturală și materială ,
Vălenii -de-Munte, 1915, în Revista istorică , anul II (1916), nr. 10-12, p. 210 -211.
25 Ibidem, Jean Boutiere și folcloristul Furtună , în Cronica , Iași, II, nr.9, 1967, p. 11.
26 George Călinescu , Ion Creangă , Editura pentru literatură, București, 1964, p. 383
27 Ibidem.

19
A fost un om căruia i -au plăcut prieteniile puternice cu oameni de seamă ai
comunității locale. A întreținut legături cu mari personalități ale vremii, a publicat mult și a
adunat material enorm, cât să fie cercetat și exploatat „în trei vieți de om” .28 208 lăzi cu
documente au rămas în 1944 în subsolul casei în care locuia, însă la întoarcerea din refugiu nu
a mai găsit decât un sfert din vastul material strâns într -o viață. În timpul vieții a primit
numeroase distincții și medalii. Vasta lui bibliotecă și arhiva cuprinzând documente și
manuscrise de o inestimabilă valoare a fost devastată în timpul cât Dumitru Furtună a fost în
refugiu la Caracal (1944) fără a mai putea fi re cuperată. A fost una din cauzele ce l -au marcat
definitiv pe neobositul preot istoric ,cărturar și folclorist.

I.5. Cărturarul Furtună a fost unul din principalii folcloriști ai țării

Ca folclorist și etnograf părintele Furtună a adunat tot ce i -a ieșit în cale,
documente , manuscrise, povestiri, istorioare, mituri, etc tec. În cadrul preocupărilor sale
pastorale, el a adunat mult și important material, pentru o serie de cărți poporale, pe care
intențio na să le tipărească sub titlul:„Carte pentru popor ”. Primul volum trebuia să aibă titlul:
Adunare de învățături; al doilea : Primăvara sufletească, cu povestiri moral -religioase; al treilea
: Sfaturi pentru gospodari (economia, buna rânduială în gospodărie etc). Materialul s -a pierdut
aproape în întregime .
Fiind pasionat de muzica populară autentică dar și de porturile populare
împreună cu toate celelalte preocupări gospodărești care se făceau la evenimentele importante
din viața comunităților sătești, părintele a adunat compedii care sintetizează acesa stă cercetare
asiduă. Pe lângă preocupările de bază (Istoria bisericească și Pastorala), Dumitru Furtună a fost
– de la absolvirea seminarului până la bătrânețe, când l -a copleșit boala – un cronicar harnic al
vremii sale. A scris despre oameni, fapte și i nstituții, îmbrățișând cu cel mai viu interes tot ce
era în legătură cu biserica, școala și cu cultura populară.29
Ceea ce părintele Furtună a adunat, se arată a fi o adunare de tradiții și obiceiuri
veritabilă și ancorată în realitate. Cărturarul Furtun ă a rost unul din principalii folcloriști ai țării,
atât prin bogăția cât și prin calitatea materialului publicat. A trăit ca un țăran școlit și a înțeles
și a prețuit producțiile culturale ale poporului, ca un veritabil intelectual. Furtună a cules folclo r
din Moldova de nord și mai ales din părțile Bașeului, unde a întâlnit țărani care știau sute de

28 Silvia Ciobanu , Dumitru Furtună, Cuvinte și mărturii despre Ion Creangă , în Consens , Botoșani, I. nr. 16.
14.VII.l990.p.2.
29 Mihai Toma, La centenarul tău , în Curierul de Dorohoi , I. nr. 13, 7.IX. 1990, p.3.

20
poveștiți și cântece și le spuneau și le cântau cu farmec. Astfel se spulberă afirmația acelora
care susțin că darul povestirii l -ar avea mai mult oamenii de la munte. Dar și cei de la șes, fie
ca păstori sau cărăuși la popasuri, fie ca agricultori în serile lungi de iarna, se îndeletnicesc cu
povestirile; atmosfera de sfătoșenie și inimă bună se întâlnește în multe case de țară.
Principalele lucrări de folc lor ale cărturarului Furtună sunt:
➢ Izvodiri din bătrâni (200 pag., ed. I în 1912, a II -a în 1937), premiata de Academie
în 1939; cuprinde 15 povești și cântece tradiționale din popor.
➢ Vremuri înțelepte (93 pag., 1913), cu 37 povestiri, cântecele, snoave și legende.
➢ Cuvinte scumpe (144 pag., 1914) cu 126 taclale, doine,povestiri și legende.
➢ Firicele de iarbă (115 pag., 1915) cu 32 povestiri, partituri muzicale și legende.
➢ Cântece bătrânesti din părțile Prutului (129 pag., 1927) cu 67 balade.

Fiind un erudit, el a compus mult în cariera sa învățătoreasca, organizând
evenimente remarcante în viața societății. În diverse reviste, Dumitru Furtună a publicat folclor
de tot felul. A compus în 1915 piesa d e teatru popular și școlar «Vacanța Crăciunului», cu toate
obiceiurile de iarnă, din satele dintre Jijia și Prut. Piesa a fost reprezentată de către elevii
gimnaziului din Dorohoi la 20 decembrie 1915 și în anii următori de către elevii altor școli
secunda re.30 A scris despre folcloriști, despre scriitorii populari și despre revistele de folclor.31
Pe Arthur Gorovei îl numește dascăl minunat și decanul folcloriștilor. A publicat articole
teoretice despr e folclor. A scris un studiu : „Plugușorul la Romani” (228 pagini și o introducere
de 33 pagini) cu 39 plugușoare. Manuscrisul este depus la Academie.
A fost un cărturat desăvârșit, ducând pe culmile desăvârșirii opera sa literara. În
iunie 1921, revista «Ion Creangă», după 14 ani de viață, și -a încetat apariț ia; Dumitru Furtună
a dus mai departe făclia, publicând la Dorohoi revis ta de folclor «Tudor Pamfile . Primul număr
a apărut la 1 februarie 1923 și publicația a existat până în 1928. La revistă au colaborat peste o
sută de persoane: preoți, învățători, săte ni și elevi (seminariști, normaliști, liceeni); s -au grupat
aici aproape toți colabo ratorii revistei «Ion Creangă».32 Cheltuielile au fost suportate mai mult
de preotul Furtună; într -un timp, din 1500 abonați, achitau abonamentul doar vreo 300 de
persoane. Revista „Tudor Pamfile‖ a publicat toate speciile de folclor: povești, povestiri,
legende, cântece bătrânești, doine, proverbe, zicători, balade,vorbe adânci, povețe, sfaturi și

30 V. Alexandrescu, Vitrina cărții:Izvodiri din bătrâni , București, 1939, în Făt Frumos , XV ( 1940) , nr. I. p.32 –
37.
31 Lucia Olaru Nenati, Să ne reamintim de Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I. nr. 132. 2.VIII. 1990. p.2.
32 Eugen D. Nicolau, Contribuția lui Dumitru Furtună la cunoașterea lui Ion Creangă , în Anuar de lingvistică si
istorie l iterară, tom XIV ( 1973 ), Iași, p. 151 -158.

21
învățături, glume, jitii, binețe, taclale, chiuituri, ghicitori, frământări de limbă,partituri de
muzica bisericească, mustrări, bocete, boli și leacuri, vrăji, farmece, descântece, ghicitori,
credințe, obiceiuri, datine, colinde, plugușoare, orații de nuntă, tradiții locale, opinii din popor,
cuvinte dialectale, piese arheologice, obiecte etnografice, însemnări cu slove vechi, arii
populare, jocuri populare, jocuri de copii și articole folclorice.33
Preocupat fiind de literatură, părintele Furtună a avut un hobby, dacă putem
spune așa. P reocuparea literară de căpetenie a sa a fost studiul vieții și operei lui Ion Creangă,
despre care a publicat 30 de articole. A dat concurs lui N. A. Bogdan ca să alcătuiască tabloul
cu colaboratorii, colegii, intimii și comentatorii lui Ion Creangă. A purtat o interesantă
corespondență cu învățatul francez Jean Boutiere (titularul catedrei de Limba română de la
Sorbona), care, în 1930, a publicat teza sa de doctorat: ―La vie et l’oeuvre de Ion Creangă” .34
Furtună a strâns toată viața material, cu intenția de a publica, un studiu asupra humuleșteanulu i,
pentru care avea mare admirație. Dar cea mai mare parte din acest material s -a pierdut.

33 Lavric Dumitru, Publicații botoșănene din trecut( Tudor Pamfile) , în Clopotul , LV, nr. 4852, 11. XII. 1987, p.
8.
34 Jean Boutiere, La vie et l'oeuvre de Ion Creangă { 1837 – 1889 ), J. Gamber, Paris, 1930, p.28.

22
II. INTERVENȚIILE ȘI IMPLICAȚIILE PĂRINTELUI DUMITRU FURTUNĂ ÎN
PLANUL MUZICII

II.1. Preotul Dumitru Furtună – Fondatorul primului Seminar Teologic din
ținutul Botoșaniului ( Școala Muzicală)

În târgușorul de la marginea țării, ca și în întreg județul Botoșani, părintele
Dumitru Furtună a făcut istorie. În Dorohoi a slujit vreme de 25 de ani la Biserica de lemn
„Vârgolici” , pe care a restaurat -o din temelii, astăzi fiind reprezentativă pentru zestrea
arhitecturală a orașului (monument istoric încă din 1915).35
De numele său se leagă amenajarea primului local în care a funcționat un teatru
în Dorohoi. La sala -teatru jucau actori din București, cânta Enescu. I ar această sală era făcută
din zestrea soției părintelui. În casa parohială în care locuiau era cenaclu literar, a explicat
preotul Cătălin Ifrim, parohul Bisericii de lemn Vârgolici și profesor la Seminarul Teologic
„Sfântul Ioan Iacob― din Dorohoi. Grija inimosului director pentru ridica rea nivelului general
de cultură s-a îndreptat și asupra elevilor externi. În oraș nu exista un local de teatru pentru
spectacole, atît de necesar pentru cetățenii în vîrstâ, dar și pentru tineri. Ca urmare, renumitele
echipe de teatru din București, Iași și alte centre ocoleau Dorohoiul. De aceea, Dumitru Furtună
s-a zbătut, și a reușit ca să transforme localul anexă din curtea școlii în sala de teatru. A fost o
realizare remarcabila cu ecou în toată țara. Astfel, Simion M ehedinți, fost ministru al
Instrucțiunii Publice, printr -o scrisoare, datată 16 decembrie 1920, adresată directorului
Dumitru Furtună se arăta : „Nu e om iubitor de școală care să nu fie mișcat până în adîncul
sufletului de cele ce ați plănuit și realizat la Dorohoi. O sală de teatru, fără nici un ban de la stat
– asta ne aduce aminte de vremurile generațiilor de jertfă de altădată. Izbânda sfinției tale mă
bucură îndeosebi pentru două cuvinte :
1) S-o adeverit vorba spusă la începutul „Eforiilor școlare ‖ că satul poate mai
mult decât statul și, firește, orașul și mai mult;
2) Mă bucur că lăsând la o parte vorbăria unuia și altuia, lupta se începe d e
astădată cu arme adevărate".36

35 Tomiță Marinescu, Scrisoare Curierului , în Curierul de Dorohoi , I, nr. 13, 7.IX.1990. p.3.
36 Simion Mehedinți, Case de citire , în Duminica poporului , III ( 1918), nr. 8. p.4.

23
Artistul Constantin Vernescu de la Teatrul Național din Iași scrie, de asemenea,
cu acest prilej : „Ideia domnilor profesori merită toată lauda, căci calea de cultură generală după
școală este te atrul; să fim mîndri că a început și la noi a se simți că teatrul nu este numai o
simplă petrecere de câteva ore fără un alt rezultat".37
După inaugurarea sălii, la 30 decembrie 1920, echipe de teatru din cele mai mari
orașe ale țării au venit să joace diferite piese pe scena dorohoiană, la care luau parte cu mu lt
interes și elevii liceului.38
În zilele de 2 mai 1921 și 9 apr ilie 1923, marele Enescu a concertat în sala
teatrului, existentă și astăzi cu aceeași destinație. Concertele s -au bucurat de un deosebit int eres,
dorohoienii ovaționând îndelung pentru marele fiu al acestui oraș, care a popularizat muzica
românească pe to ate meridianele globului. La ambele concerte, sumele realizate au fost donate
pentru dotarea sălii sau pentru folosul Societății „Mormintele eroilor". De asemenea, publicul
dorohoian a rămas profund impresionat de succesul marelui artist Ioan Manolescu cu piesa
„Cadavrul viu". Cu acest prilej elevii liceului înmânează artistului un splendid portret al său,
executat de elevul Cârdei Ioan devenit ulterior pictor și sculptor de talent. Pentru acest gest,
Ioan Manolescu donează bibliotecii liceului 2.000 lei. A preciem că din inițiativa acestui distins
director și cărturar dorohoian s -au realizat toate acestea .39
Tot el a înființat Societatea culturală „Sfânta Maria―, iar în locuința sa se țineau
ședințe culturale. Alături de reputatul pedagog Eugen Neculau a pus bazele unei Universități
Populare la Ungureni, în județul Botoșani, după modelul celei înființate de Nicolae Iorga, la
Vălenii de Munte.
Tot prin eforturile sale, Gimnaziul „Grigore Ghica” avea să fie transformat în
liceu, în prezent unul dintre cel e de elită din județul Botoșani. De asemenea, a contribuit la
înființar ea Școlii de fete „Regina Maria” din Dorohoi. Prin neîncetatele sale eforturi s -a
înființat, la Șendriceni, lângă Dorohoi, Școala normală de băieți, instituție de învățământ de o
înaltă ținută, ce a dat culturii românești nume mari: Alecu Ivan Ghilia (istoric) Alexandru Zub
(istoric), Stelian Dumistrăcel (filolog), Ioan Caproșu (istoric), Ion H. Ciubotaru (etnolog și
istoric literar).40

37 Constantin Vernescu , Revista Viața Româneacă , Iași 1927, p.17.
38 Ion Ma ximiuc, Publicații și publiciști din Nordul Moldovei , în Hierasus , anuar '83, Muzeul Județean Botoșani,
1983. V, Întrep. Poligrafică Bacău, p.427, 433, 435.
39 Gheorghe Macarie, Pentru un centenar Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 97. ,14.VI.19 90, p.2 .
40 Ion Popescu -Sireteanu, Limbă și cultură populară , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p.45 –
49, 63.

24
Una dintre cele mai însemnate realizări ale sale rămâne însă înființarea
seminarului teologic din Dorohoi. Încă din 1915, părintele Furtună a fost profesor de religie și
istorie la Gimnaziul „Grigore Ghica” și apoi director al acestei instituții. Și -a dat seama de
necesitatea formării preoților în aceas tă parte de țară, nu doar ca slujitori ai altarului, ci și ca
„lucrăto ri pe tărâmul culturii populare” , și, cu mari strădanii, a pus bazele unui astfel de for
educațional și vocațional. Astfel, la 1923 și -a deschis porțile Seminar ul teologic „Pimen
Mitropo litul” , chiar sub conducerea părintelui Furtună. Instituția a funcționat timp de 10 ani și
a scos șapte serii valoroase de absolvenți. Seminarul avea să -și redeschidă porțile abia în 1993,
după 60 de ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit
al Moldovei și Bucovinei.41
Timp de 35 de ani a fost dascăl, dedicat profesiei, iubit și respectat de elevi și de
urbea întreagă. Îi ajuta pe cei fără posibilități materiale, îi încuraja pe cei foarte creativi. A
adăpostit în propria casă mulți elevi basarabeni, sprijinindu -i cu cele necesare învățământului
seminarial.
Crescând numărul elevilor de la Gimnaziu, Dumitru Furtună a întreprins
demersurile la forurile superioare pentru înființarea unui internat. În acest timp, mu lți fii de
săteni din comunele județului locuiau la gazde în condiții necorespunzătoare. În urma acestor
intervenții, șa întai semptembrie 1920, s -a înființat internatul școlii, aproape de localul
gimnaziului. Deoarece comitetul școlar nu putea acoperi pri n mijloacele sale, decât întreținerea
localului, ministerul a aprobat , în anii următori, la rapoartele insistente ale lui Dumitru Furtună,
un ajutor bănesc de 100.000 de lei și 20 de burse anual.42
Ca director, Dumitru Furtună a inițiat și stimulat desfă șurarea unai susținute
activități de educație patriotică și moral cetățenescă a elevilor din internat prin diferite forme,
dar mai ales prin revista literară „ Căminul nostru” , în primul număr al revistei, entuziastul
director Dumitru Furtună scria: „ Căminu l nostru este internatul înfăptuit cu multe greutăți, casa
în care, vă adăpostiți în vremea celor noua luni de cursuri…..un sălaș de adăpost, de muncă la
învățătură, de luminare a sufletelor. E tot un cămin părintesc și încă unul despre care, pe viitor,
veți pomeni cu belșug de amintiri ale vieții voastre școlărești. Nu e rău să aveți o foaie a
căminului. Arătați munca ce o desfășurați, scrieți ceva din simțirea voastră în această foaie. Vă
veți învăța a scrie mai bine, vom cunoaște mai temeinic dorințele , aspirațiile și gândurile ce

41 G. Stoian, Revista Licăriri de – lungul anilor , în Liceul de matematică -fizică , Dorohoi, 2010, Ed.Luceafărul, p.
254-257.
42 Conf.Univ. Dr. Gh. Macarie, Prea FericitulPatriarh Teoctist și Preotul Dumitru Furtună în Candela
Moldovei , IV (2010), nr. 1 -2.p.7.

25
scânteiază cu sufletul nostru plăpând, gata a primi ce este înțelept, bun și frumos din viața
poporului român și a omenirii…Mâine veți găsi o frumoasă amintire în șirurile scrise acum și
veți tresări. Al vostru este căminul. Îngrijiți -l, îmbunătățiți -l, folosiți -vă de el, spune -ți tuturor
să-l sprijine. Și dacă sunteți în stare să tipăriți și un buletin al lui cu atât m ai bine. Să vă vedem
la treabă.” 43
Îndemnurile directorului au devenit realitate. Această revistă, prima de acest gen
în internatele școlare din județul nostru, a jucat un rol foarte important în pregătirea tinerilor
pentru viață, în formarea lor culturală, intelectuală , morală, etică și e stetică.
Ca profesor, la Seminar se prezenta temeinic pregătit, rezervând în cadrul
lecțiilor o mica parte textelor biblice. Cea mai mare parte însă era dedicate prezentării de date
științfice din istoria poporului nostru. Făcea legături vii între texti le biblice și domnitorii români
ca: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza și alții.
Vorbea frumos despre principalele momente din istoria milenară a poporului roman, despre
contribuția dorohoienilor la înfăptuirea măr ețelor acte n aționale din istoria modernă.44
Pe elevii interni îi ajuta mult, organiza cu ei ore speciale de meditații,
explicându -le problemele neînțeleselegate de însușirea gramaticii limbii romaâne, precum și a
limbilor latină și franceză.
De la 1 ianuarie 1931, Dumitru Furtună este încadrat profesor la Liceul de fete
din Dorohoi, unde va funcționa până în preajma pensionării, cu o întrerupere de doi ani (15
ianuarie 1938 – 1 ianuarie 1940), când a funcționat în Departamentul Educației Națio nale în
calitate de inspector secundar numit și delegat inspector general pentru învățământul seminarial.
Revenind, Dumitru Furtună a continuat să fie un profesor eminent, stimat de
elevi, cu o bogată activitate social culturală apreciată de organele su perioare și consemnată în
procesele verbale de inspecție. De exemplu, la 18 aprilie 1946, Inspectorul secund ar Eusebiu
Tudan, consemnează: „ Într-o atmosferă foarte plăcută, elevele din clasa a IV – a de liceu
participă activ la lecția cu subiectul Antin Iv ireanul, ș i dau răspunsuri foarte bune… ” .45
Într-un alt process verbal din 9 mai, 1943, inspectorul Dan Protopopescu menționează despre
lecția profesorului Dumitru Furtună : … simt nevoia de a înfățișa figura acestui dascăl, căruia
nu-i pot găsi asemănare .46

43 Lucia Olaru Nenati, Să ne reamintim de Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I. nr. 132. 2.VIII. 1990. p.2.
44 Dumitru Lavric, Centenar Dumitru Furtună(Revista Moldovei) , în Consens , Botoșani, I. nr. 6, 26.IV. 1990. p.
1.
45 Gheorghe Macarie, Moștenirea cărturarului D. Furtună , în Atene u (Caiete botoșănene ), IV, 1986, nr .l1 (47),
p.3.
46 Dan Protopopescu, Românii di n Bucovina , Cernăuți, 1920, p. 37.

26
Adevărata forță a culturii profesionale o dovedește în lecția progresivă,
înfățișând pe Antim Ivireanu cu o putere educativă neîntrecută. Țin să amintesc…că preotul
Dumitru Furtună are o admirabilă activitate extrașcolară, conducând Societatea Cultura lă
„Vârgolici ”, în cadrul căreia era adunat un tezaur de documente privitoare la istoricul județului
Dorohoi și mulțime de informații și lucrări folclorice. Când toate acestea vor vedea lumina
tiparului…., se va vedea la justa valoare personalitatea cărturăreasc ă a acestui distins
intelectual” .47
În perioada 1 mai 1944 – 1 martie 1945 a funcționat ca profesor la Colegiul
Militar pentru Orfanii de Război Roznov – Neamț – Caracal, prestând serviciul ordonat în cele
mai bune condiții. Reîntors la Dorohoi , după evacuare, continua să funcționeze ca profesor la
Liceul de Fete , apoi la Școala pedagogică din Șendriceni iar de la 1 septembrie 1948 -la Școala
Genarală nr. 2 până la pensie (1950).48

II.2. Părintele Furtună – ctitor a doua biserici
II.2.1 Biseric uța de lemn Vârgolici – Dorohoi

Vechea Biserică de lemn din orașul Dorohoi – un monument is toric de primul
rang din trecutul acestui judet s-a zidit de către poporul dorohoian în 1779, aprilie 12. Zidită
din bârne de stejar, într -o încheiere de toată fru musețea, această Biserică este o podoabă de preț
a arhitecturii țărănești.49
În anul 1919, septembrie 8, a fost reînnoită după vechiul chip, în vremea
primariatului domnului Constantin Prassa care a dat un important concurs spre a fi salvat acest
monument istoric, care era slăbit din cauza vechimii.
Anul acesta prin stăruința părintelui econom doctor Dumitru Furtună, directorul
Seminarului nostru, și îndeosebi datorită concursului dat de domnul prefect I. Capră, enoriaș al
acestei parohii, Bisericuța de lemn s -a reparat complet, iar sfințirea a avut loc în ziua hramului,
8 septembrie, de către părintele doctor D. Grigorescu protoereul județului însoțit de un sobor
de preoți.

47 Al.Al.Leontescu, Dumitru Furtună , în Gazeta literală , XII, nr.5, 28.I.1965, p.7.
48 Dumitru Lavric, Centenar -Cărturarul Dumitru Furtună -, în Freamăt de codru , Botoșani, I, 1990, nr. 2, p.10.
49 Virica Mihăilă, Din nou des pre părintele Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 111. 4.VII.1990. p.2.

27
Predica ocazională a fost rostită de părintele director Dumitru Furtună, care a
arătat ce bucurie constituie pentru toți, și cei de odinioară și cei de azi, când sfântul locaș
strălucește cu noua și aleasa haină în care s -a îmbrăcat spre lauda Sfintei Feci oare.
Părintele director Furtună, în cuvinte alese, a arătat că prin lucrările de până
acum și mai cu seamă prin reparațiile interioare în piatră și ciment, sfântul locaș este asigurat a
fi cea mai bună și mai solidă mărturie de credință strămoșească în acest oraș, alături cu celelalte
monumente istorice ce posedăm. Arată numele donatorilor creștini care au contribuit la acestă
nobilă faptă și în deosebi laudă rânva a trei ctitori care au muncit mult pentru strângerea
fondurilor: domnii Lică, Pintilei și Brănișteanu. În numele Î.P.S. Mitropolit, părintele director
exprimă mulțumiri părintelui protoereu și colectivului de la Seminarul teologic, care au sprijinit
trup și suflet lucrările de reparare a Bisericii Vârgolici.
Părintele protoereu arată și mul tumește deasemenea părintelui director al
Seminarului, principalul donator și animator al acestor lucrări și sub a cărui conducere se va
realiza în curând șia Bisericii istorice de lemn din Stracova, în apropiere de Dorohoi.
Foarte mișcător a fost faptul că s-a pomenit cu pietate numele lui Dumitru Furtună, care a salvat
de la dărâmare acest somptuos monument istoric. Iată cum fapta bună proslăvește numele celor
ce o săvârșesc.
Răspunsurile au fost date la strană de corul seminarului, sub conducerea
părintelui Dumitru Furtună.
Astfel de ocaziuni solemne înseamnă nu numai exemple de conservare cu
sfințenie a urmlor scumpe din trecut, dar rămân adânc s ăpate în inima credincioșilor.50

II.2.2 Biserica de lemn Strahova – Șendriceni
О inițiativă a Seminarului din Dorohoi

Cele mai multe din sfintele locașuri vechi de închinare, mărturia trecutului
național și bisericesc al poporului Român -din cauza neîngrijirii și a nereparării la timp -,
ameniță să cadă. Cu toate că bisericile totdeauna au lucrat mână în mână cu Statul și au slujit
cu credință acestuia, totuși, astăzi, lucrurile stând cu totul altfel, nemaiexistând Voevozii și
Domnitorii de altădată ca să le înzestreze cu averi, sarcina aceasta cade pe seama enoriașilor.

50 Valerian Brânzei, O frumoasă solemnitate , în Ateneu (Caiete botoșănene), IV, 1919, nr .9 (44), p.7.

28
Bisericuța de bârne încheiate, din satul Strahova, Județul Dorohoiu, construită
cam înainte de 1795, pe locul alteia mai vechi, deoarece clopotnița e făcută deabia la această
dată de Preotul Ioan Gavril, încă de mult așteapt un sprijin. 51
Pe catapeteasmă sunt inscripții sla vone, iar pe clopotul cel mare e pomenit
Miheiu Fogoraș, clopotar la 1823, de la Pătrăuții Sucevii, care odată venea din Țara Ardealului,
de pe apa Someșului… 52 rudă cu preotul Ioan Urzică din apropiere.
Parohia aceasta, suplinită ani dea rândul, bise ricuța sa, un monument istoric de
о importanță foarte mare, ar putea să aibă soarta bisericii Sfântul Gheorghe din Cobâla, aceeași
parohie, care a fost dărâmată complet și a dispărut în timpul războiului, dacă oameni de bine nu
ar da ajutorul cuvenit.
În prezent, parohia este condusă de părintele Constatin Munteanu, spiritual al
Seminarului Dorohoi, care, după ce a reparat biserica cu cărămidă din Ghilea, cu hramul Sfinții
Voevozi, a reluat repararea acesteia, împreună cu Seminarul Dorohoi, care, cunoscâ ndu-și
scopul său înalt, frumos, umanitar și național, vor desăvârși inițiativa luată în 1922 de către
liceul din Dorohoi, atunci tot sub conducerea părintelui econom Dumitru Furtunã, actualul
Director al Seminarului.
Elevii Liceului și Seminarului, in corpore, au fost duși în excursie și cu toții s –
au legat pentru a ajuta la strângerea fondurilor pentru reparare. Domnul Prefect I. Capra, fost
profesor al Seminarului, vãzând acest frumos gest al seminarului, a fixat o sumă în același scop
din partea jude țului. Sătenii arată un adevărat entuziasm acum văzând interesul ce -1 depune
Seminarul pentru locașul lor de închinare.53
După ce Biserica va fi terminată, elevii Seminarului vor face coruri din când în
când, în mijlocul poporului, în semn de legătură cu trecutul . Aceasta este adevărata legătură
între școală ș i popor.54

51 Moroșanu Stelorian, Dumitru Furtună în cel de¬al doilea secol , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 13, 7.1X.1990,
p.3.
52 Leca Morariu, Descrierea lui Mihaiu Fogorașu în Ce-a fost odată. Din trecutul Bucovinei , Cernăuți, 1992 .
53 Pr.Marius Onofrei, Monografia Satului Stracova , Ed.Luceafărul,Dorohoi, 2011,p. 37.
54 Ibidem, p. 39.

29
II.3. Rodnica activitate culturală a Seminarului dorohoian condus de Părintele Furtună

Seminarul dorohoian continuă cu multă activitate rodnica opera întreprinsă
pentru luminarea mulți mei, datorită părintelui Furtună.
Viitorii preoți desfășoară o activitate misionară din cele mai lăudabile, prin seria
de conferințe săptămânale ținute de elevii clasei a VIII, sub conducerea preotului Dumitru
Furtună, directorul Seminarului și confesor ul garnizoanei, la toate companiile din regimentul
29 infanterie Dorohoi. 55
Cazarea strânge la o laiță și pe acei care au ocolit calea școlii și a bisericii.
Acestora numai aici li se poate da o îndrumare sănătoasă. Cei mai indicați pentru a îndeplini
această misiune nu tocmai ușoară sunt preoții de mâine. Pentru că, în lipsă de b iserică, soldații
nu au unde să meargă sărbătorile pentru a asculta slujba divină, în fiecare Duminică seminariștii
sunt rânduiți să citească și să explice soldaților evanghelia, îndrumându -i pe calea bună și
sănătoasă.
Și în armată au pătruns rătăciți care, la rândul lor, caută să propage ideile
sectanților care sunt împotriva armatei și a organizației de stat. Seminariștii, primiți cu căldură
de soldați, stau de vorbă ceasuri întregi cu cei rătăciți, căutând să -i readucă pe cei rătăciți la
adevărata cr edință. 56
Elevii seminariști Olteanu și Simionescu C., cărora le fusese încredințați trei
adventiști, pentru a -i sustrage din rătăcire, au izbutit să aducă pe unul din ei la dreapta credință.
Rătăcitul a fost dus la biserică, unde, cu lacrimi în ochi și pocăit, a îngenunchiat în fața altarului,
făcându -și semnul crucii și sărutând sfintele icoane.57
Este folositor și pentru soldați care în timpul cât stau la cazarmă găsesc un fericit
prilej de a se încălzi de curatul avânt al tinerilor seminariști. Două instituții care -și au din
întâmplare clădirile alături și care s -au împrietenit așa de bine.

55 Gheorgh e Stoian, Revista Licăriri de -a lungul anilor , în Liceul de matematică -fizică , Dorohoi, Ed. Luceafărul,
p. 254 -257.
56 Emilia Amarandei, și Rujinschi Elena, Internatul Liceului , în File de monografie , Liceul de matematică -fizică
Dorohoi, 1979. p.66 -67.
57 Andrei Marian, Activitatea Seminarului Dorohoian , în Gazeta Dorohoiului nr. 6, din 9 aprilie 1927, p. 14.

30
II.4. Opera culturală bisericească și folcloristică la sate

II.4.1.La Todireni

Un grup de elevi din clasa a VIII -a a Seminarului Dorohoian, sub conducerea
părinelui profesor Dumitru Furtună au dat o serbare culturală sătească în comuna Todireni din
județul Botoșani.
Programul sărbătorii a decurs astfel: de dimineață elevii împreună cu părintele
Furtună au luat parte la slujba divină, corul seminarului dând răspunsurile la Sfânta Liturghie.
Deși vremea a fost cam ploioasă de dimineață, totuși biserica din satul Todireni mare și
încăpătoarea fost arhiplină de săteni și sătence. Totodată și intelectualii satului au participat cu
toții la slujbe. 58
Predică, a l cărei subiect a fost „Bogății le pământești și viața viitoare” a fost
rostită de elevul D. C . Raduceanu din clasa a VIII -a.59 La sfârșitul slujbei domnului învățător
Graur, în numele sătenilor din Todireni, și -a exprimat cele mai calde sentimente de cunoștință
și admirație față de seminarul din Dorohoi care depune, prin elevii săi, o muncă stăruitoare
pentru înălțarea morală și culturală a satelor noastre.
La ora 2 p.m. s -a început serbarea care s -a dat în școala satului, decurcând astfel:
cuvântul de deschidere cu subiectul: „Moravurile societății de astăzi și mijloacele de regenerare
morală‖ a fost ținut de elevul D. C. Radu ceanu din clasa a VIII -a. S-au recitat poezii patriotice
și populare de către elevii Dimitrescu Traian, Nichilciuc Mihai și Burduja Gheorghe. S -au
executat cele mai frumoase coruri patriotice și populare în frunte cu Imnul Seminarului, care a
mișcat mult p e sătenii care au luat parte la serbare. Corul a fost dirijat de elevul Dumitru Stan
din clasa a VIII -a.
În pauză elevii: Mititelul, Bordeanu și Burduja au distrat pe ascultători cu
vioarele, executând cele mai frumoase arii naționale. S -a jucat piesa „ Vicleniile lui Scapie‖
comedie în trei acte de Moliere. Succesul piesei a fost desăvârșit. Rolurile au fost executate cu
îndemânare și preciziune. Serbarea s -a încheiat cu marșul Ernany.
De remarcat este că pe lângă numărul considerabil de săteni și int electualii
satului Todireni, au venit la serbare și învățătorii din satele vecine precum și sătenii, care
auziseră de mai înainte că vor veni seminariștii de la Dorohoi, conduși de marele Furtună.

58 Pr. Ilie Anisescu, Anunț -apel, în Curierul de Dorohoi , I. nr. 10, 17.VII.1990, p.2 și în Adevărul , Vaslui. I, nr.
86. 24.VIII. 1990, p.4.
59 Aramă Ștefan, Documente. Epistolă de la Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 109, 30.VI.1990, p.5.

31
După ce serbarea s -a terminat, elevii seminariști au mer s la hora din sat, pentru
a cunoaște ce fel de obiceiuri sunt prin partea locului, dar mai ales, să vadă dacă portul nostru
național se mai menține.
La masa de seara a luat parte și preotul satului, părintele Lazăr Vasiliu
mulțumind călduros seminariști lor și părintelui director Dumitru Furtuna, devotat cu trup și
suflet satelor noastre de care se îngrijește atât prin scrieri, cât și prin elevii sfinției sale.60

II.4.2. La Trestiana

Potrivit programului întocmit de direcțiune și despre care am vorbit la timp,
cursul superior al Seminarului nostru a fost duminică 13 decembrie, la biserica din satul
Trestiana.
Cu toate vremea friguroasă și poleiul care făcea imposibilă circulația, la ora 7
jumătate dimineața elevii se aflau la biserică de pe cea mai înaltă așezare a satului, fiind o mare
mulțime de săteni la slujbă.
A luat parte și o delegație de locuitori di n Broscăuți în frunte cu domnul primar
al comunei. Elevii seminariști din partea locului erau de față cu familiile lor.
Slujba a fost făcută de preoții: Constantin Munteanu, profesor și Octav
Rotarescu, parohul din Trestiana în frunte cu directorul semi narului părintele Dumitru
Furtună.61
Elevii au cântat la strane, distingându -se mai cu seamă: Gavriluță Nicolae clasa
a VII și Enache Mihai Clasa a V -a. Corurile au dat răspunsurile, impresionând pe cei de față
prin executarea melodiilor. De remarcat voce a elevului Cozma Nicolae clasa a VI -a, un nepot
direct al marelui Ioan Creangă din Humulești.
Predica zilei a fost rostită de elevul Popescu Costel clasa a VII -a care a lămurit
înțelesul evangheliei pe înțelesul poporului, făcând astfel un frumos exerci țiu pentru viitoarea
sa misiune. Părintele Furtună, directorului Seminarului, a completat predica, arătând datoria de
astăzi ce o au satele față de biserică și de neam și a mulțumit sătenilor din Trestiana care au
răspuns cu atâta dragoste chemării ce li s -a făcut.

60 Prof.Todorescu Mihai, Activitatea culturală a seminarului dorohoian ,în Gazeta Dorohoiului nr. 12, din 18 mai
1928, p. 2.
61 Vasile Moroșanu, Semin arul Dorohoian ,în Gazeta Dorohoiului nr. 38, din 19 decembrie 1925, p 14.

32
În urma domnul Nimereanu și părintele Rotarescu au dat lămuriri seminariștilor
despre trecutul bisericii și a satului. Elevii profita foarte mult din aceste excusii duminicale. În
numele „Fundației Culturale Princepele Carol‖ ei vor continua acest ciclu după sărbătorile
Crăciunului prin satele Fântânele, județul Botoșani și satele de pe malul Prutului din județele
Dorohoi și Hotin.62

II.4.3. La Probotești

Un grup de elevi, ai Seminarului din Dorohoi sub conducerea părintelui Dumitru
Furtun ă, au făcut o frumoasă inaugurare începutului lecțiunilor de catehizare a credincioșilor în
satul Probotești din județul Dorohoi.
Serbarea a decurs în modul următor: de dimineață s -a oficiat cu multă
solemnitate serviciul religios în biserica satului de către părintele paroh Nicolae Sandovici, iar
răspunsurile au fost date de corul seminarului. Un foarte mare număr de credincioși au luat
parte. 63 În frumoasa predică pe care a ținut -o părintele Sandovici, prin cea mai înaltă expresie
a sentimentelor, a ar ătat credincioșilor dragostea și admirația pentru elevii seminariști care au
venit în mijlocul lor, rugând pe părintele Furtună ca în fiecare Duminică, să trimită un elev în
acel sat, pentru a ține lecții de catehizare credincioșilor.
A urmat apoi predi ca elevului seminarist Valcu Gheorghe clasa a VIII -a care a
explicat credincioșilor cu multă însuflețire ce este biserica și ce reprezintă obiectele din ea.
Elevul Brânzei Valerian din clasa a VIII -a, fiu de sătean din Probătești a predicat credincioșilor
despre smerenia creștină. Predica a mișcat adânc inimele credincioșilor.
La terminarea serviciului religios toți credincioșii care au fost la biserică, în
frunte cu părintele Sandovici învățătorii și elevii seminariști au mers la școala din sat unde s -a
mai dat încă o serbare. Părintele Furtună a recomandat sătenilor, prin cele mai frumoase sfaturi
să își dea copii la școală și a adus mulțumiri părintelui Nicolae Sandovici pentru primirea
frumoasă pe care a făcut -o seminariștilor. Părintele Sandovici și învățătorul Alexandru
Mălășancu, în numele credincioșilor roagă pe părintele Furtună să prezinte părintelui Mitropolit
Pimen, chiriarhul seminarului cele mai călduroase mulțumiri pentru cinstea și sprijinul moral
pe care le -a dat satului Probătești prin e levii săi.
Serbarea s -a încheiat printr -un marș executat de elevii seminariști.

62 Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii românești , București, 1974, p.411.
63 I.Bianu, O scrisoare , 3.III.1923, în Revista Tudor Pamfile , an I, nr. 3 1923, p.35.

33
La ora 1 p. m. s -a dat o masă în cinstea elevilor seminariști la școala din sat.
La masă, părintele Nicolae Sandovici a dat sfaturi sănătoase de conducere în
viața ele vilor seminariști, la care au răspuns elevii Gheorghiu și Vâlcu, clasa a VIII a.
Elevii s -au întors la școală cu sufletele pline de entuziasm și întăriți în râvna de
a continua în viitor frumoasă operă creștinească începută.64

II.4.4. La Mitoc și Viișoa ra

Seminarul Teologi c – Ortodox „Pimen Mitropolitul” din Dorohoi, și -a început
activitatea cultural – religoasă prin sate în zilele de 21 – 22 noembrie a.c. mergând în satul Mitoc
din județul nostru și apoi trecând în satu l Viișoara din județul Hotin. 65
Excursiile acestea în care elevii iau parte la serviciile religioase de prin sate și
apoi țin predici și șezători pentru popor sunt de mare folos atât pentru popor care își cultivau
sentimentul religios cât și pentru seminariști căci ei se formează pent ru frumoasă lor misiune.
În ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică), corul compus din 45 elevi din
cursul superior în frumosul port național și sub conducerea directorului au făcut o bucurie
sătenilor din Mitoc.
Frumoasă biserică de acolo era neî ncăpătoare. Pe lângă directorului Seminarului
au slujit preoții Mironescu din Crasnaleuca, Gheorghiu din Livenii -noi și preotul N icolae
Tătărășanu din Mitoc.66
După predica rostită de elevul Gavriluță Nicu din clasa a VII -a, a vorbit
poporului Directorul Seminarului Părintele Econom Dumitru Furtună, arătând datoriile tuturora
de a se cultiva, de a se apropia de biserică, de a se feri de alcoolism și altele, de a lupta pentru
unificarea sufletească de a se feri de ereticii adventiști, care nu caută decât di vizarea și
vătămarea poporului.
În numele sătenilor domnul învățător Alexandru Cristescu vădit mișcat a
mulțumit seminariștilor pentru dragostea ce au avut de a începe activitatea lor în satul Mitoc.
A doua zi, duminică, a avut loc Sfânta Liturghie c u un sobor de preoți din județul
Dorohoi și din Basarabia în satul Viișoara județul Hotin unde corul Seminarului a dat
răspunsurile.

64 Ibidem.
65 Alexandru Zub, Școala Normală din Șendriceni, evocări ( 1919 -1957), Dorohoi, 1978. p.93.
66 Maria Zaiț, Oameni care au fost , în vol. Liceul de matematică -fizică, Dorohoi , Suceava, 1979, p 274.

34
Predica a fost ținută de elevul Popovici Nicolae din clasa a VII -a, după care au
vorbit părintele Constantin Zamfirescu , vrednicul paroh din Săveni cum și directorul
Seminarului.
După masă Seminarul a dat o frumoasă șezătoare în localul școalei la care au
luat parte învățătorii din împrejurimi și peste 1000 de săteni.
A vorbit poporului elevul Brânzei Valerian din cl asa a VII -a. Basarabenii au fost
profund mișcați de aceste manifestări religioase și culturale.67

II.4.5. La Broscăuți

Sâmbătă, 30 ianuarie (Sfinții Trei Ierarhi), Seminarul și -a serbat patronul. După
programul rânduit, această frumoasă serbare s -a sâv ârșit în mijlocul sătenilor, la biserica din
Broscăuți.68
Știind despre sosirea Seminarului, sătenii, în frunte cu autoritățile comunale și
școlare, au făcut școlarilor o călduroasă primire, biserica fiind neîncăpătoare pentru acest prilej.
Slujba biseric ească a fost sâvârșită de către un sobor de preoți în frunte cu Părintele Furtunăi,
care a rostit о înălțătoare predică în numele corpului didactic al Seminarului, arătând
însemnătatea înaltelor principii creștine.
Corul, cârmuit de școlarul Popescu Сos tel clasa a VII -a, a dat răspunsurile în
chip minunat. Apostolul a fost citit de către școlarul bucovinean Hrișcă Visarion. Toți școlarii
purtau straie românești foarte frumoase, cântând la strane cu multă pricepere și îndemnare, fiind
călăuziți de către m aestrul de muzică bisericească domnul Vasile Gh. Mihăilescu. De luat în
seamă obiceiul că toți sătenii zic în cor „Crezul” , ceea ce a mișcat foarte mult pe școlari, urmând
a fi pus împlinit și prin alte sate, căci astfel creștinii iau parte vie la sfânta S lujbă.69
La sfârșitul slujbei, cuvântarea pentru acel prilej, despre viața și faptele celor
Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan, ca trei luceferi ai creștinătății, cele mai înalte chipuri de
urmat de către păstorii de suflete, a fost rostită de către șc olarul de clasa a VII -a Afrăsinei
Dumitru, mișcând pe săteni prin tonul blând, prin modestie și bună pregătire.
Părintele Director al Seminarului, Econom Dumitru Furtună, a arătat apoi că mai
cu seamă două sunt izvoarele din care trebuie să se însuflețe ască păstorii de mâine, în lupta

67 Dumitru Lavric, Dumitru Furtună, (Folclor botoșănean în colecții celebre), în Clopotu l, LIV. nr 4815
27.III.1987, p.7 (continuare în nr. 4816. 3.IV.I987, 4817, 10.IV.1987, p.7.
68 Ibidem, Publicații botoșănene din trecut , în Clopotul , LV, nr. 4852, 11. XII. 1987, p. 12.
69 Ibidem, Publicați botoșănene din trecut (Revista Moldovei), în Clopotul , LV. nr. 4860, 5. II. 1988 p.7.

35
îndârjită ce au s -o ducă împotriva ereticilor și a scăderilor de tot felul: viața Sfinților Parinți și
viața poporului. Față de poporul satelor, avem о mare datorie: să ne cufundăm în adâncul vieții
acestui neam, să cercetă m toate ținuturile românești, să intrăm în casele poporului de la țară, să
fim partașii acestei vieți naționale în timp și în spațiu. Iată pentru ce seminariștii vor urma cu
drag, și de aici înainte, programul cutreierărilor în lumea satelor.70
La urmă, s-a dat citire unei telegrame de omagiu trimise Î. P. S. Mitropolit
Pimen, în numele seminarului și a sătenilor. Vădit mișcați, domnul învățător Dumitru Nechita
un cunoscut apostol cultural și un bun organizator de coruri sătești, cum și părintele Furtună,
au mulțumit în numele sătenilor pentru alesul prilej de înălțare sufletească ce s -a dat satului,
serbându -se împreună cu sătenii, patronul acestui însemnat așezământ de cultură în părțile de
sus ale Moldovei.71

II.4.6. La Ungureni

Sub conducerea distinsului profesor Dumitru Furtună, seminariștii au dat o
frumoasă serbare la Căminul cultural din Ungureni, județul Botoșani, în ziua de 11 februarie
1928, cu reprezen tarea filmului „Viața lui Iisus” .72

II.4.7. La Dealu -Zvorâștea

În ziua de 18 febru arie 1928, înfruntând frigul, omătul și depărtarea, ei au făcut
o șezătoare cu program educativ, la școala din Dealu -Zvorâștea, de sub conducerea părintelui
Furtună, deja prezent la acest fel de evenimente.
Domnia sa, ca director al școlii, a mulțumit c ălduros Seminarului pentru opera
culturalã ce îndeplinește în lumea sătească, în acest timp când domnul Ministru Dr. Сonstantin
Angelescu luptă din răsputeri pentru luminarea poporului. 73
La serbare au luat parte mai multe sate din împrejurimi. Duminicã dimineața,
elevii au cântat la strană, în biserica satului, unde sfânta slujbă a fost sâvârșită de noul paroh,
Pr. Vasile Liciu.74

70 Marius Stoian, Patronul Seminarului din Dorohoi , în BOR nr. 2 / 1926, p. 103.
71 Maria Zaiț, S-aprindem sfânta candelă a amintirii , în Curierul de Doroh oi, I, nr. 11, 24.VIII.1990, p.2.
72 Maria Zaiț, Istorie și istorici în România interbelică , Editura Junimea, Iași, 1989. p.380.
73 Nicolae Zahacinschi, Dorohoiul de altădată , Editura Litera, București, 1982 p.65.
74 G.T. Kirileanu, Sau viața ca o carte – mărturii inedite, ediție îngrijită și cuvânt înainte de Constantin Bostan ,
Editura Eminescu, București, 1985, p.37.

36
II.4.8. La Cobâla

În ziua de 26 februarie 1928, ora 2 p.m., Seminarul a dat о șezătoare foarte mult
gustată de popor, la școala din Cobâla, în numele Căminului cultural ‖Lumina Poporului‖ de
sub conducerea domnului învățător Ilie Airinei, un vrednic luptător pe tărâmul cultural în satul
său. 75 Părintele Constantin Munteanu vorbește poporului despre însemnătatea postului.
Domnul Airinei salută prezența Seminarului și a Prea Cucerniciei sale Econom
Dumitru Furtună, directorul acestei școli și președinte de onoare a Căminului, făcând o
frumoasă dare de seamă despre progresele Căminului până în prezent.
Părintele Director a rată menirea acestor Cămine de sub conducerea Seminarului,
pentru ca să aibă un colorit eminamente creștin, în legatură cu bisericile din sat care trebuiesc
restaurate, cu sufletul sătesc care trebuie păstrat în toată originalitatea sa, fìind ferit de înno irile
vătămătoare. Dă pildă că prin politică, lumea se înveninează, sătenii se amenință între ei — în
timp ce vedem că pe la sate încep să se strice pânã și cumpenele de la fântână. Cu câtă sfințenie
se respectau în vremea de mai înainte, aceste așezăminte creștinești!76
Elevii clasei V -a au dat o frumoasă producție, iar corul condus de elevul Socianu
Ilie, din clasa a VII -a, a executat bucăți religioase și populare admirabile.

II.4.9. La Prelipca

Sărbătoarea patronului a fost, pentru Seminarul din Dorohoi, un prilej de
creștinească bucurie care să înalțe sufletul blajin al satului și de biserica lui săracă.
Se pun toate ostenelile, de conducătorii acestei școli, viața satului, izvor de puteri
ce trebuesc adăpate în lumină și credință, să se lege sufletele elevilor, și patronul a fost ca să
simbolizeze în chip deosebit aceasta.77
Sărbătoarea a fost ținută în satul Prelipca din apropierea imediată de Dorohoi.
De dimineațã, elevii și corpul did actic al școlii s -au îndreptat către biserica
satului, biserică veche bătrânească, de bârne, dar curată și primitoare, inspirând credință și
evlavie ca și sufletul bun al unui bătrân. Slujba s -a făcut de un sobor de preoți profesori și din

75 Petru Ursache, Șezătoarea în contextul folcloristicii, Editura Minerva, București, 1972, p. 30.
76 Brânzei Valerian, Două serbări culturale ale Seminarului din Dorohoiu , în Biserica Ortodoxă Română nr. 3 /
1928, p. 145
77 Ibidem .

37
administrația se minarului compus din Preoții Dumitru Furtună, dealtfel nelipsit Сonstantin
Munteanu, Сonstantin Ștefănescu și Octav Rotărescu.
Elevii au cântat la străni urmăriți cu vădită dragoste de săteni. Corul, deasemenea
a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie cu multă căldură, îmbrăcând în simțăminte de credință
sufletele ascultătorilor, care nu mai încăpeau în biserică și stăteau și pe afară împrejurul ei.
Elevul Soceanu Ilie, din clasa a VIII -a, a rostit o însuflețită predică, vorbind
despre cei trei ierarhi ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, și
făcând reușite aplicări la viața de azi într -o expunere curată și înțeleasă.
A vorbit apoi poporului Prea Cucernicia sa Părintele Econom Dumitru Furtună,
directorul Seminarului. Pr eacucernicia sa a arătat, în cuvinte care pătrundeau la inimă,
dragostea ce o simte, împreună cu întreaga școală pentru ogorul satelor. A vorbit apoi despre
muncă și credință și legatura strânsă ce trebuie să existe între ele, între munca materială
trupeas că și cea sufletească de care depinde rezultatul străduințelor noastre și fericirea. Trebuie
să muncim și trebuie să ne luminăm și de aceea avem nevoie de luminători și conducători
sufletești, pe care să -i privească cu drag și să -i asculte.
Preotul paroh a mulțumit, în numele credincioșilor, de bucuria ce le -a făcut vizita
aceasta a Seminarului, și slujba s -a terminat astfel într -o caldă apropiere și mulțumire
sufletească, cu care s -au întors elevii la școală și sătenii acasă.
A urmat apoi o recepție, în casa direcțiunii, la care a luat parte, pe lângă corpul
didactic, și președintele comitetului școlar și directorii școlilor din oraș. S -a toastat pentru M.S.
Regele Mihai și pentru Înaltul protector al școlii, Î.P.S. Mitropolit Pimen.78
Părintele director a vorbit apoi despre rolul mare al seminariilor și al seminarului
dorohoian în special, așezat la răscrucea vechilor hotare, din punct de vedere sufletesc și
national, arătând ce se lucrează în școală pentru atingerea acestui scop. Cu văd ită armonie
sufletească, a făcut cunoscut celor prezenți că primele felicitări și urări pentru binele școlii, pe
care le -a primit în ziua patronului, sunt de la un grup din foștii elevi, primii absolvenți, studenți
în prezent la Facultatea de Teologie din București, în cuvinte de o înduioșătoare sinceritate,
ceea ce arată că legătura cu școala nu s -a rupt odată cu plecarea din ea.
Au mai vorbit și alte persoane, arătând folosul ce aduce seminarul orașului și
județului Dorohoiu și simpatia ce i se poartã.

78 Caius Jinga, Contribuție la bibliografia satului românesc , Tipografia Hațieganu, Făgăraș, 1946. p.48.

38
S-au expediat telegrame de omagiu I.P.S. Mitropolit Pimen și domnului Ministru
al Cultelor Alexandru Lapedatu.79
Seara, sub conducerea spiritualilor, a avut loc о serbare a elevilor cu un bogat
program, cu care s -a încheiat această zi de bucurie, de r eculegere și de întărire sufletească către
munca pe care seminarul are de dus mai departe.

II.4.10. La Vorniceni

În ziua de Sfântului Neculai (6 Decembrie 1924), satul Vorniceni, a avut cinstea
să aibă de musafiri pe elevii Seminarului Dorohoi, în fr unte cu directorul preotul Furtună și alți
domni profesori.
Sătenii din comună, înțelegând importanța acestui eveniment rar prin sate, și -au
dat tot interesul ca primirea să fie demnă de respectul ce se cuvine unui institut de cultură
religioasă ca Semi narul Dorohoi.
Domnul Căzănescu evidențiază în cuvântarea sa importanța acestui moment,
subliniind totodată că: ‖vizitarea satelor noastre de către o școală; nu este și nu trebuie să
constituie evenimente rare. Vizitele cu scop educativ sunt necesare; E le se impun cât de dese și
de către toate scoalele noastre secundare căci ignoranta exista încă la sate și este trist că în loc
de a veni școlile, scoboară la sate demagogia cu scopul de a invenina pe săteni.
Dar începutul de vizitare al satelor inaugur at de Seminarul Dorohoi este
înălțător. În aceste vizite se oglindește dorul viitorilor preoți, conduși de vrednicul lor director
și profesori de a face legătura sufletească între ei și sate, unde trebuie lumina și iar lumina.
Manifestația seminarului d in Dorohoi și lecturile tinerilor seminariști dorohoeni
formează formațiunea unui sentiment frumos ieșit din sufletul unor viitori preoți, plini de doruri
de bine, pentru neamul nostru.80
Concluzionăm prin afirmația că Seminarul „Pimen Mitropolitul” a fo st izvorul
de apă vie la care se adapă fii celor trei provincii surori: Moldova, Bucovina și Basarabia.
Neobosiții săi conducători pe lângă munca pe care o depun pentru luminarea viitorilor apostoli
ai neamului, pentru a sădi în sufletul lor dragoste în ve derea misiunii ce -i așteaptă, îi trimit în

79 Pr. Munteanu Constantin, Sărbătorirea patronului Seminarului din Dorohoiu , în Biserica Ortodoxă Română,
nr. 3 / 1928, p. 34.
80 Ibidem.

39
mijocul celor care au plecat pentru a sta de vorbă cu ei, a le cunoaște sufletul și a le împărtăși
învățăturile pe care le capătă în școală.81

II.5.Furtună Dumitru și marele muzician George Enescu

Părintele Dumitru Furtună este unul dintre primii scriitori ai monografiei vieții
marelui muzician George Enescu.
De la Părintele Dumitru Furtună am reușit să găsesc în original, manusrisul pe
care acesta la redactat cu ocazia sărbătorii zilei de nașter e a muzicianului nostru național,
George Enescu, pe care mi -am permis în continuare să -l prezint :
„Materialul științific” documentar despre marele artist George Enescu este vast
nu numai în ce privește analiza înaltei sale opere, ci și pe linia biograf ică.
Pe acestă linie, îndeosebi știința are mult de lucru, începând cu Regiunea
Suceava și Raionul Dorohoi, căci aici au părinții din părinți ai Maestrului – geniu și tot aici
trebuie să vadă generațiile viitoare statuia, studiile temeinice și cinstea c ea mai mare pentru
acela care n -a cruțat nici o muncă și a dovedit lumii întregi că se nasc și în Moldova oameni…
Marele Enescu s -a născut în satul Liveni – Vîrnav din Raionul Dorohoi, comuna Cordăreni (azi
comuna George Enescu), din părinții Costache și Maria Enescu, născută Cozmovici. Data
nașterii: 7 august stil vechi (19 august stil nou) 1881.
A treia zi, după datină, îndată de C. Enescu – împreună cu martorii săteni, moș
Grigore Ababei și moș Toader Ilcu, l -au declarat la oficiul stării civile, și a venit bătrânul preot
local și a pus numele pruncului, rostind – ca și dreptul Simeon cel care nu putea muri până nu
va vedea mântuirea: „sunt fericit că mi -a fost dat să pun nume, după datină și lege, acestui Făt
– Frumos din doinele noastre, lumină spre decoperirea multor taine muzicale – și slavă
poporului meu din Liveni!…
E vorba de Livenii lui Vîrnav. În ace st sătișor s -a născut George Enescu, acum
74 de ani. Cam trei ani a locuit familia sa și cu el aici.

81 Gheorghe Ivănescu, Un preot român necunoscut din a doua jumătate a secolului XVIII , în Iașul nou , V (1953
), nr.3 -4, p.215 -232.

40
Curios lucru: forma casei natale era exact, aidoma, cu casa de la Ipotești unde s –
a născut Luceafărul poeziei românești – Eminescu! Aceeași formă – aceeași soartă! Totuși, când
zici Liveni, zici Enescu – și când poporul român cât va trăi sub soare, va zice Ipotești – va zice
Eminescu!
Și ca să nu uităm cuvântul Liveni – precizăm că au fost mai multe sate cu acest
nume: Livenii -vechi, Livenii -noi (pe P rut în raionul Săveni), Livenii – Bașotă, Livenii – Sofian,
în ocolul târgului, alături de satul natal al lui Enescu. În istoria locală, aceste sate își au fiecare
rolul respectiv; Livenii – Vîrnav însă au născut în sânul lor pe marele compozitor.
Vîrna v acela își are și el o poveste interesantă peste care vremea a vremuit și stă
neștiută până în clipa de față, când amintirea și aniversarea lui Enescu vine și ne arată că: Vasile
Vîrnav Banul, era un om de seamă în cultura timpului. La 1825, în Manăstirea Neamțului, el
imprimă prima versiune română din „Scrisoarea Moldovei ”, pe care o alcătuise în limba latină,
în Rusia, Dimitrie Cantemir, în anul 1716.
Nu numai că am aflat aceasta din vasta -i bibliotecă acolo la Liveni, dar Banul
Vasile Vîrnav este tat ăl vestitului rector din Iași și scriitor pentru popor, C. Vîrnav – primul
președinte al studenților noștri români, printre amicii săi fiind Bălcescu însuși, la 1848!
În așa tradiție se naște George Enescu la Liveni.
Tatăl său? Mama sa? Urmașii săi d e pe aceste plaiuri?
Numai oameni de cultură, numai bărbați ai Bisericii străbune, numai artiști în
deplinul înțeles al cuvântului, mai cu seamă în muzică. Un nepot de vară, pictor strălucit (S.
Cosmovici).
N-am de gând să stărui cu amănunte, care me rg și se impun la vreun studiu.
Dar câți știu, astăzi, că după tată, marele Enescu mi -a confirmat și m -a autorizat
să fixez în a mea „Preoțime românească din secolul al XVIII -lea‖ adevărul că Eneștii de la
Zvoriștea – Dorohoi, sunt vestiți clerici și bu ni cântăreți și că ei descind dintr -un preot Trocțki
din Poltava, venit pe la 1700 la Zvoriștea.
Și ca să încheiem tot cu Livenii adăugăm și ceva hazliu, în această materie: cu
un prilej, i -am arătat artistului o biografie scurtă, tipărită în ‖Universul ‖ din luna martie 1898,
în care se scria negru pe alb, lângă frumoasa -i poză de copil -minune, că: ‖tânărul violinist
George Enescu, al cărui portret îl dăm, s -a născut în anul 1882, în satul Liveni, județul
Buzău…‖. Nici mai mult nici mai puțin! interesant a mărturie o vom da la Muzeul Regional
Suceava, de care depinde raionul nostru Dorohoi, direct interest în cauză.
Dacă -i să mai adăugăm câte ceva la capitolul acesta biografic, cu caracter
regional și local – o facem cu plăcere, pentru admiratorii lui E nescu de aici, schițând:

41
În vârstă de 5 ani, în casele Zoller din Dorohoi, în anul 1886, George Enescu, la
o audiție muzicală, în aplauzele celor de față, a îndrumat în chip desăvârșit pe acea pianistă care
se încurcase și nu nimerea nota justă. Erau pr imele aplauze!
Primul concert pe care l -a dat în public copilul -minune a fost pe când avea numai
8 ani – adică în 1889, vara, la Băile Slănic. Știu aceasta de la bunul meu prieten N.A. Bogdan
– istoricul orașului Iași – care mi -a încredințat și o fotogr afie de atunci, a sa și a lui Ion Creangă
– auditori ocazionali ai artistului nostru.
Ziarele din 1898 reprezintă, deasemenea, frumoase izvoare informative despre
momentul de ascensiune a dorohoianului nostru, prin concertele date la Ateneul din Bucureș ti.
Ne interesează pe localnicii contemporani, un amănunt: despre talentul său muzical, a scris către
forurile cele mari, cine?
O fiică a Dorohoiului, nepoată a mitropolitului cărturar Veniamin Costachi –
Elena, fiica lui Manolachi Costachi – rudă de a proape cu proprietarii cunoscuți de la Hudești,
unde Iordachi Costachi a înființat și o școală modestă de muzică, în genul vremii.
În acea epocă, odată, concertând și la Dorohoi – un director de școală, cam pus
bine cu câteva țuici – a greșit față de ju nele artist, care concerta în … patria sa, la vârsta cam de
19 ani …
Pe când ceilalți intelectuali îl aplaudau – bătrânul și-a dat în petec, comandând:
„Măi băiete! Zi, mai bine, o țigănea scă de -a noastră!”
Profunda supărare a marelui Enescu a durat multișor față de dorohoienii noștri,
din cauza citată. Timpul însă drege totul, mai cu seamă când e vorba de -o glorie ca aceasta, a
lui Enescu, ce se revărsa din plin și asupra plaiurilor natale …
Voi cita două cuvinte, datate 1905 martie 24 și aprilie 6, dintr -o anume scrisoare
ce-i adresează la Paris, mam a, care se găsea la Mihăileni: „ sunt veselă că te porți bine și ai
strălucite succese la s tudii, compoziții și concerte.” Se roagă fierbinte scumpa -i mamă, ca Cerul
să-l protejeze!
O pagină mișcătoare fără îndoială, o constituie această corespondență; dar și un
moment informative despre munca artistului.
L-am văzut îndată după primul război mondial dând concerte în folosul răniților,
prin țară.
Un moment dorohoian este apoi, acela din Sala Teatrului din orașul nostru –
primul teatru înfăptuit aici, din banul săracului – când George Enescu revine cu drag și bine
dispus printre noi și dă un concert, fiind sărbătorit de cei în drept: 9 aprilie 1923.

42
Exact la 10 ani – anume la data de 22 mai 1933 – Enescu își ține, la Academie,
discursul de recepție. Este primul muzician care devine și academician, și anume datorită numai
și numai muncii sale ordonate și cinstite și geniului său. Motiv de bucurie mare pentru regiunea
noastră căci, atunci, la Academie au răsunat cuvintele că noul și marele academician s -a născut
‖în cătunul Livenii – Vîrnav din comuna Cordăreni, județul Dorohoi, la 7 august 1881‖ (data o
dădea însuși artistul și este foarte prețioasă, că ci din păcate, s -au pierdut registrele de la
Cordăreni!).
S-a vorbit atunci de viața simplă și trudnică de la țară și de clopotele lăcașurilor
sfinte de pe la noi, ce se aud în Poema Română; și că întreaga operă nemuritoare a lui George
Enescu se încadr ează de minune cu opera lui George Coșbuc, care ne -a dat „Nunta Zamfirei ”…
Până la lacrimi ne -a mișcat, în acele clipe, vorbele lui Enescu, rostite ca din
partea iubitorilor de progress și mari artiști ai lumii, despre noi și despre poporul nostru cel c are
luptă din greu cu nevoile: „un popor care cântă doina atât de duios, trebuie să fie nobil și bun
la inimă! ”
Uniunea Compozitorilor din Republica Socialistă România și Ministerul
Culturii, prin publicațiile de specialitate, precum și presa mondială, a u dat și dau la lumină, prin
para admiratorilor, studii frumoase despre Enescu și opera -i înaltă.
Ele vor continua câtă vreme va exista un popor roman și se vor referi la editarea
mai întâi și la analiza – apoi – a genialei opere rămase de la Enescu.
Astfel de pagini trebuiesc scrise depre artist, mai cu seamă atunci când se va
pomeni data încetării lui din viață (4 mai 1955, la Paris).
Pe regiunea noastră o interesează toate aceste studii, căci sunt și vor fi spre
formarea noastră spirituală și da că a ținut Enescu la ceva – apoi știm că a ținut să vie, absolute
în fiecare an, după datină, să facă pomenirea cuvenită la mormântul părinților săi. Eu nu cunosc
vreun mare intelectual, care să fi avut, ca Enescu, cultul părintesc și să -l practice atât de regulat,
cu evlavie!
Dar dacă foarte puțini dintre noi – localnicii – înțelegem opera Maestrului, o
simțim totuși și o impletim cu problema biografiei, în cel mai înalt grad posibil.
Iată deci presa regiunii noastre vine astăzi – la aniversarea nașt erii lui Enescu –
cu foarte multe angajamente!
În ultimii ani ai vieții sale, l -am avut deputat de Dorohoi pe George Enescu.
Ne-a iubit, ne -a îndrumat; noi cu toții l -am iubit și l -am slăvit.

43
E drept – de ce am ascunde -o – că în vârtejul unor gre le împrejurări, datorită
unei lipse de vigilență și poate și din cauza noastră a tuturor – care n -au dat educația necesară
celor în drept – a greșit careva la Liveni și cu toate că acea casă natală a Maestrului fusese
declarată monument istoric – într-un m oment de totală neștiință, un consătean a culcat la pământ
acea casă, iar obiectele din casa de la Dorohoi au fost răvășite de necunoscuți. Mare greșeală
fără îndoială: pictează -i artistule pe aceia, cum îi vezi!
Nu Enescu avea nevoie de zisa casă; ci n oi, concetățenii lui, în zilele de
construcție a unei vieți noi, mai fericite, pentru popor, așa că poporul va zidi acea casă întocmai
cum a fost. E primul nostru angajament acum, la prima aniversare a nașterii – urmând însă ca
„domnul Monument Istoric ” de la București să vie din când în când să ne cerceteze, întrebându –
ne de sănătate.
Astfel, case -monumente ca aceea din Liveni pot pătimi de boala târnăcopului –
precum a pătimit în alte împrejurări, similara casă -monument din Ipotești.
Și acum, iată -ne și la cel de -al doilea angajament, cel mai important, pentru
Regiunea Suceava și pentru noi toți, contemporanii și epigonii lui Enescu: Monografia locurilor
unde s -a născut și a viețuit cel mai mare muzician al românilor.
Dintr -o astfel de carte care va trebui să se afle în mâna fiecărui vizitator, în graiul
poporului, viitorii enescologi vor recolta date și precizări prețioase pentru știința înaltă: despre
o ereditate fericită, despre un mediu social de crâncenă muncă și despre un momen t folkloric
cu adevărat revoluționar, în care s -a dezvoltat George Enescu, aici în Raionul Dorohoi.
Bine scria dăunăzi un mare muzician sovietic despre Enescu al nostru că a fost
înainte de toate, un însemnat „pedagog ”. Da, un mare pedagog social, prin arta lui, prin viața
lui pe plaiurile dorohoiene.
Dintre moldoveni, noi cunoaștem doar cazul poetului N. Istrati de la Rotopănești
– Suceava, cel care în 1861, a înființat în satul său un fel de conservator printre sătenii săi și, în
amintirea faptului – vedem astăzi în fața bisericii de acolo, o statuie a Moldovei gânditoare.
Din acea școală de muzică și artă dramatică au ieșit câțiva elevi de seamă.
Artistul de la Opera Română – Edgar Istrati – este nepotul ctitorului. Tot cam așa s -ar cuveni
ca să avem la Dorohoi, Statuia Păcii și a Muncii, în curtea lui George Enescu (născut la Livenii
– Vîrnav 7/19 august și mort la Paris 4 mai 1955) cu deviza: ‖Prin artă la bine‖, după facsimilul
autograf ce se găsește într -o broșură din 1927, datorită unor doroh oieni, pe care artistul i -a iubit
și i-a ajutat.
D. Furtună
Profesor pensionar, Dorohoi,15 augut 1955

44
II.6. Manuscrisul Părintelui Dumitru Furtună

45

46

47

48

Img. 2
( Manuscrisul Părintelui Dumitru Furtună despre George Enescu )

49
III. Arta muzicii bisericești și folclorice din ținutul Botoșaniului în timpul
Părintelui Dumitru Furtună

Cărturarul Furtună a fost unul din principalii folcloriști ai țării, atât prin bogâția
cât și prin calitatea materialului publicat. A trăit ca un țăran școlit și a înțeles și a prețuit
producțiile culturale ale poporului, ca un veritabil intelectual. Furtună a cules folclor din
Moldova de Nord și mai ales din părț ile Bașăului, unde a întâlnit țărani care știau sute de povești
și le spuneau în cantec cu farmec. Astfel se spulberă afirmația acelora care susțin, că darul
povestirii l -ar avea, mai mult oamenii de la munte. Dar și cei de la șes, fie ca păstori sau cărău și
la popasuri, fie ca agricultori în serile lungi de iarnă, se îndeletnicesc cu povestirile, atmosfera
de muzică , de sfătoșenie și de inimă bună se întâlnește în multe casă de țară.82
Ca și Artur Gorovei, Tudor Pamfile și N.I. Dumitrașcu, Furtună este unul dintre
cei mai harnici culegători de folclor, afirmându -se, alături de Simion Florea Marian, ca un bun
cunoscător și colecționar de tradiții populare din nordul Moldovei, preocupat deopotrivă de
folclorul literar și muzical, de dans și costumul popula r. Arhiva adunată i -a permis să
alcătuiască o substanțială monografie folclorică a nordului Moldovei, din care nu a reușit să
editeze decât patru volume, restul materialelor pierzându -se în timpul celui de -al doilea război
mondial.83 Izvodiri din bătrâni (1912; ediția a doua, din 1939, primește Premiul Academiei
Române) conține unsprezece basme fantastice, tipuri rare fiind Hărălui și mândruța lui și
Erghicel Verde -Voinic , toate din localitățile botoșănene Sârbi, Vlăsinești, Petricani, Bojieni și
Mănăstireni.
Basmele au fost culese de multe ori direct de la informatori, dar Furtună, el însuși
un bun povestitor, amplifică schemele inițiale, făcând loc pastișelor stilisti ce după Ion Creangă
și altor influențe cărturărești, în celelalte culegeri de proză populară – Vremuri înțelepte (1913),
Cuvinte scumpe (1914), Firicele de iarbă (1914) – domină snoavele, intervenția culegătorului
fiind mai marcată acum, pentru a le da o t entă moralizatoare, didactică. Cântece bătrânești din
părțile Prutului (1927) conține 67 de balade, îndeosebi haiducești, adunate în jurul anului 1920,
când genul începuse să decadă, ceea ce -l îndeamnă pe Furtună să propună editarea unui corpus
al cântecel or bătrânești „cu tot ce privește viața și melodia lor.

82 Iacoh Haller, Folcloristul Dumitru Furtună, în Hierasus , anuar 1983, Muzeul județean Botoșani, 1983, p.517 –
519.
83 Artur Gorovei, Un povestitor iscusit, Dumitru Furtună , în Cuget clar , IV. nr. 31, 8.II.1940. p. 485.

50
Culegere unitară, realizată în 1915 și axată pe un singur gen, Plugușorul la
români , apărută postum în volumul Izvodiri din bătrâni (1973), cuprinde 62 de piese
reprezentând atât tipul arhaic, foa rte amplu (400 de versuri), cât și formele moderne, abreviate
(30 de versuri). Furtună a militat pentru organizarea breslei folcloriștilor și pentru înființarea
unor catedre de folclor în școlile normale. „Prin exemplul său și prin îndemnul cultivat cu
asiduitate printre elevii săi de la Seminarul din Dorohoi, Furtună a realizat cea mai de seamă
operă folclorică dintre toți preoții moldoveni, fiind depășit numai de bucovineanul Marian.
Datorită lui, Moldova de Sus, îndeosebi Dorohoiul, a intrat în patrimoni ul folcloric național cu
repertoriul său epic".84
Cea mai importantă lucrare de muzica și folclor a părintelui numit ―Furtună‖,
este lucrarea Izvodiri din Bătrâni (basme, legende, snoave cântece bătrânești și plugușoare din
Moldova). Născut la Tocileni -Botoșani (26 februarie 1890), preotul Dumitru Furtună, culegător
și editor de folclor, și -a legat, atât prin naștere cât și prin ocupație, numele încă o dată de
meleagurile botoșănene, prin culegerile de folclor editate din timpul vieții.85 De la bunicul său
după tată, Toader Furtună, numit și «înțeleptul viilor, cât și de la bunica sa dinspre mamă, Maria
Topală, numită și ea «privighetoarea Bașăului», harnicul folclorist, preotul Dumitru Furtună, a
moștenit dragostea pentru tezaurul popular , dragostea pe care și -a cultivat -o prin neistovită
muncă, toată viața, «cu hărnicie de albină și cu perseverență de furnică»86, așa cum îl caracteriza
biograful său, profesorul Eugen D. Nicolau. Preot paroh (1916 -1940), profesor secundar (1916 –
1950) și dir ectorul Seminarului teologic din Dorohoi (1923 -1932), Dumitru Furtună cu prețul
propriilor sale eforturi, inclusiv cele financiare, a reușit să transforme gimnaziul din Dorohoi în
liceu de băieți, să înființeze un liceu de fete, un internat pentru fiii de țărani, o sală de teatr u
(Cum era numit ―Teatrul Popii ) , să stimuleze energiile orașului pentru înființarea de societăți
cultural -literare, să aibă o vie activitate publicistică, editând o revistă de folclor locală etc.
Folcloristica română datorează preo tului Dumitru Furtună cinci volume de folclor publicate
intre anii 1912 -1927, un impresionant număr de studii risipite prin revistele vremii, editarea
revistei Tudor Pamfile etc. Profesor cu vaste cunoștințe, pedagog apreciat, regretatul preot
Dumitru Furt ună a lăsat generațiilor de elevi aișcolilor dorohoiene amintiri de neuitat, prin
educarea lor în spiritul dragostei față de istoria și creațiile poporului român, stimulând culegerile
de folclor.

84 Ovidiu Bârlea, Folclorul și unele provleme ale dezvoltării poporului român , în Revista Etnogrfie și Folclor ,
București, an.IV, nr. 1 -2, 1959, p. 195 -204.
85 D. Ahrițculesei, Izvodiri din bătrâni de dr. D. Furtună, inspector general al Seminariilor , în Cuvântul nostru ,
X Dorohoi, ( 1939 ), nr. 7 -10. p.64.
86 Eugen D. Nicolau, Revista de Etnogr afie și folclor , Iași 1938, p. 26.

51
Cuprinzând cea mai mare parte din materialul culegerilor editate de preotul
Dumitru Furtună (Izvodiri din bătrâni, 1912, Vremuri înțelepte, 1913, Cuvinte scumpe, 1914,
Firicele de iarbă, 1915, Cântece bătrânești din părțile Prutului 1927), actualul volum
înmănunchează și piese inedite din manuscrisul «Plugușorul la români» și o Culegere de
plugușoare cu descrierea datinii și, la sfârșit, cu indice și glosar semnate în 1915 de folcloristul
preot botoșănean.87
Opera sa publicată numără aproximativ 510 titluri, dintre care 25 volume și
broșuri: majoritatea materia lelor sunt risipite în peste 50 de ziare și reviste. Din toate aceste
titluri, 185 sunt consacrate creațiilor populare. După cum arată subtitlurile, culegerile sale
folclorice cuprind povestiri și legende românești, taclale și cântece bătrânești într -o înc ercare
personală de clasificare :
➢ Din vremea turcilor: răpiri și cumpărări,
➢ Vechi viteji și haiduci aduși în fața domnilor,
➢ Balada în legătură cu stânile din Moldova,
➢ Nume de haiduci.
➢ Viața haiducească îndeobște,
➢ Vremea lui Cuza,
➢ Traiul casnic.

În cea mai mare parte, materialul e cules din satele ținutului Botoșanilor
(Mănăstireni, Sîrbi, Vlăsinești etc), de la rude sau cunoscuți, intelectuali sau soldați.
Așadar „ spicuiri din ținuturile de sus ale Moldo vei celei cu grai așa de blajin”88, după cum se
exprimă chiar autorul, preotul Dumitru Furtună, mănunchiul acesta de cântece și vorbe
bătrânești își dezvăluie, la o lectură atentă, înaltele virtuți artistice, chiar dacă intervenția
culegătorului se resimte pe alocuri. Întru totul, Izvodiri din bătrâni restituie timpului
contemporan un nume de operă legat de folcloristica română, în genere, și de folclorul literar
botoșănean, în special.89
Culegerile de folclor ale regretatului preot Dumitru Furtună, constituie, alături
de cele ale altor folcloriști moldoveni un material de prim rang pentru cunoașterea profundă a
folclorului românesc, pe care preoții trebuie să -l cunoască, deoarece este cântat de orice trăitor
al acestor meleaguri ale scumpei noastre Patrii. Pentru aceste motive, volumul Izvodiri din

87 Guțic Elena, Octav Guțic, Din legendele Dorohoiului , Editura Sport -Turism, 1986, p.244.
88 Guțic Octav, Orașul Dorohoi, monografie geografică , Editura Litera, București, 1979, p.58.
89 Gheorghe Burcă, Cuvânt critic asupra lucrării Izvodiri din bătrâni , Editura Minerva, București, 1973, p. 464 .

52
bătrâni, semnat de preotul Furtună, și îngrijit de Gheorghe Macarie, merită toată atenția din
partea oricărui preot iubitor de neam și de tradițiile poporului nostru.
Folcloristica română datorează preotului Dumitru Furtună cinci volume de fol clor publicate
între anii 1912 -1927, un impresionant număr de studii risipite prin revistele vremii, editarea
revistei Tudor Pamfile etc.

III.1..Guragata Nicolae – Un vrednic ucenic al Părintelui Furtună

Este născut în satul Vatra -Hudeștilor, județul Botoșani, la data de 6 octombrie
1913 din părinți țărani mijlocași – Dumitru și Ana. Tatăl său, om gospodar din satul Vatra era
cumnat cu Ion Cronț.
Viitorul dirijor de cor face școala primară în satul natal între anii 1920 – 1924,
apoi urmează cursuri le secundare la Dorohoi și Seminarul Teologic ―Pimen Mitropolitul‖ (
1924 -1932), unde îl întâlnește pe părintele Furtună, care îi așează în suflet dragostea pentru
muzică. Își continuă studiile la Cernăuți între anii 1932 -1937, unde absolvește Facultatea de
Teologie. Mai târziu, 1957 -1959, își întregește studiile prin absolvirea Institutului de
Perfecționare al cadrelor didactice din Iași – secția limba română -istorie. Se căsătorește la 23
sptembrie 1934 cu tânăra Ortansa Cosmolici din satul natal, cu care va avea două fete: Cornelia
și Gabriela.

În perioada 1 decembrie 1936 – 1 aprilie 1937, a fost cântăreț la parohia Concești
iar mai apoi la Hudeștii Mari (1 aprilie 1937 – 15 august 1939) . Este hirotonit preot pe seama

53
parohiei Bașeu din comuna Hudești, unde slujește începând cu data de 15 august până la 15
septembrie 1945. După acestă dată îl găsim ca paroh la Hudeștii Mari unde slujește până la 1
iunie 1950. 90Deoarece veniseră vremuri grele pentru slujitorii Bisericii, după doar două luni de
slujire în parohia Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, renunță la slujirea de preot și se dedică
celei de profesor.

III.1.1.Activitatea ca Profesor:

1933 – 1941 (anul în care s -a desființat școala) – profesor de religie și muzică l a Școala
de Meserii din Hudești.
1945 – 1948 – profesor de muzică, religie și limba română la Gimnaziul din Hudești
1950 – 1952 – profesor de muzică vocală la Școala Pedagogică de la Șendriceni, până
în 1952 când se desființează catedra de muzică și es te nevoit să plece.
1952 – 1955 – profesor de muzică și educație fizică la Pomârla
1955 – 1965 – profesor de muzică, educație fizică și limba română la Broscăuți cu o
întrerupere de câteva luni când a suplinit pe profesorul Barbacaru Teodor, titularul catedrei de
muzică de la Școala nr. 1 din Dorohoi, care se îmbolnăvise.
1 septembrie 1967 – 31 au gust 1974 – profesor de muzică la Liceul Nr. 1 din Dorohoi.
1993 – 1994 – profesor de muzică la Seminarul Teologic din Dorohoi
Activitatea în planul Culturii:
1947 – 1950 – Director al Căminului de Cultură din Hudești unde este înlocuit datorită
faptului că este preot.
1953 – 1955 – Director al Căminului de Cultură din Pomârla și dirijor de cor la același
cămin.
1956 – 1959 – Director al Căminului de Cultură din Broscăuți totodată fiind și dirijorul
corului.
1962 – 1968 – a fost repus în funcția de Director al Căminului de Cultură din Pomârla
1968 – 1971 a fost Directorul Casei de Cultură din Dorohoi și dirijorul corului Casei de
cultură a sindicatelor din învățământ din Dorohoi și a mai multor coruri din oraș.

90 Gheorghe Burcă, Centenarul nașterii preotului -profesor și cărturar dr. Dumitru Furtună , în Vestitorii
ortodoxiei românești , II. nr. 13 -14; 30.VII.1978, p. 12.

54
III.1.2. Activitatea în planul muzicii

Ar fi important de menționat că în perioada celor peste 50 de ani de activitate în
permanență s -a ocupat de dirijat nu o singură formație corală, ci cel puțin două: la Hudești corul
Căminului Cultural și corul Gim naziului Industrial, la Șendriceni corul Liceului pedagogic, cel
al Școlii de aplicație și mai apoi al Liceului agricol din localitate; la Dorohoi corul Casei de
cultură, corul Liceului Grigore Ghica și cel de la Școala generală Nr. 5, urmând întru toate p e
formatorul său părintele Furtună.91
Nivelul artistic al corurilor a fost foarte apreciat de fiecare dată iar ca să întărim
cele spuse mai sus exemplificăm din reușitele acestor coruri conduse acest mare dirijor:
➢ corul de la Hudești între 1946 și 1950 a fost cel mai bun din fostul județ Dorohoi cu
programe susținute la Cernăuți (1942) și Iași (1948) unde a obținut locul I pe Moldova;
➢ La Pomârla , a condus trei formații corale: cea a căminului cultural – cu care a ocupat
locul III pe regiunea Suceava (196 4) – cea a școlii tehnice și cea a școlii generale – locul
I pe raionul Dorohoi (mai 1966).
➢ corul din Broscăuți , în 1956 a ocupat locul I pe regiunea Suceava și a participat la faza
națională de la București;
➢ corul Liceului Grigore Ghica și cel al Casei de cultură Dorohoi au ocupat de mai
multe ori locul I la faza județeană (Botoșani – 1969) și un loc III la Iași.

Repertoriul corurilor dirijate de profesor Nicolae Guragata a fost axat totdeauna
pe probleme ce frământau masele de oameni ai muncii. A pus un mare accent pe cântece
patriotice, cântece despre muncă și pace, cântece despre frumusețile naturii patriei noastre.

91 Fochi Adrian, Estetica oralității , Editura Minerva, București,1980, p.257.

55
S-a ocupat de formarea și pregătirea unor coruri din Trestiana, Dorohoi,
Cracalia, Carasa, Dimăcheni și altele. Personal a compus cântece pe 2 și 4 voci, apreciate de
oamenii de cultură din acea vreme. 92
Cu patina vreme înainte de a muri, ca o recunoștință parcă pentru mentorul său,
preotul Dumitru Furtună, se numără printer profesorii care redeschid ușile vechiului Seminar
„Pimen Mitropolitul ”. Dânsul reprezintă puntea de legătură dintre cele două Seminarii din
Dorohoi, „Pimen Mitropolitul ” și actualul Seminar „Sfântul Ioan Iacob ”, condus actualmente
de Părintele Muha Constantin, un acid cântăreț, folclorist și muzicolog al regiun ii Dorohoiului,
păstrându -se astfel calapodul implementat de părintele Furtună.

III.2. Activitatea folcloristică a Părintelui Furtună
în Revista “Tudor Pamfile”

Iată o revistă de limbă, literatură și artă populară care ș i-a încheiat un an de
existență cinstită și spornică, grație muncii fără odihnă a părintelui Dumitru Furtună, directorul
ei.
Că această revistă împlinește cu izbândă un gol pe câmpul folclorului, e lucru de
netăgăduit. Greutățile materiale însă. cu care luptă azi orice revistă, o împiedică de a apărea pe
viitor de două ori pe lună, ci numai o dată la două luni. în condiții desig ur mai bune și cu un
cuprins mai bogat.
Dacă cei ce primesc revistele le -ar mai și plăti, atunci greutățile apariției lor ar fi
înlăturate. Așa însă cei mai mulți primesc, citesc dar nu plătesc. Dovada ne -o dă și Revista
Dorohoianu, din cei 1500 de abon ați pe care îi are a bia 300 au trimis abonamentele.

92 Simeon Florea Marian, Guragata Nicolae – folclorist și etnograf , Editura Minerva, București, 1987, p.128.

56
Părintele Furtună nu deznădăjduiește și bine face ! Orice sacrificiu pentru cultură,
mai ales în vremurile de azi, va cresta adânc răboiul recunoștinței generațiilor ce vin. 93
Întemeietorii revistei au fost P.S. Iacob Antonovici, Econom D. Furtună, Tiberiu
Crudu, și alții.
Revista a fost intitulată așa în memoria marelui folclorist Tudor Pamfile care a
publicat 40 de volume, o comoară întreagă ce oglindește cântecele poporale, graiul și simțirea
popo rului nostru de la sate.94
Tudor Pamfile și -a petrecut la Bîrlad cei mei frumoși și activi ani ai lui – 1908 –
1920, fire blândă și idealistă, muncitor neobosit, era veșnic în căutarea unor tovarăși care să -l
înțeleagă, cu care să -și petreacă timpul, muncind fără răgaz și fără gând de răsplată. A redactat
doi ani revista ,,Miron Costin” împreună cu Vasile C. Nicolau (Chișinău). La Bîrlad împreună
cu moș Mihai Lupes cu a scos revista ,,Ion Creangă” de la 1 august 1908 până la 1 iulie 1921.
Tot la Bîrlad, împreună cu poetul Tutoveanu si Dr. Voiculescu și alți câțiva scriitori a scos
revista ‚,Florile Dalbe” . A sprijinit revista ,,Romania Administrativă‖ și mereu spunea
,,muncește cu dragoste și stăru ință pentru cei mulți și necăjiți, nu te gândi niciodată la
recunoștință” .95
Prin moartea sa la 31 octombrie 1921 literatura populară pierde pe ,,z elosul și
priceputul folclorist” ‚ iar revista de limba și literatură româ nă și artă populară Ion Creangă” ‚ pe
care a înființat -o la 1908 și a condus -o cu cinste și vrednicie timp de 14 ani, încearcă o grea
lovitură.96
Ecoul apariției revistei ,, Tudor Pamfile ”‚ este deosebit de mare, de peste tot
primindu -se scrisori de încurajare și promisiuni de sprijin. Astfe l în numărul 2 din martie 1923
al revistei sunt publicate o parte din ele.
Tiberiu Crudu, directorul Școlii normale ,,Mihai Eminescu ” din Botoșani scrie
,,Într -un ceas bun și cu noroc! Și dacă numele meu vă poate folosi la ceva îl puteți întrebuința.
Prin băieții școlii normale voiu putea da bun material pentru revista harnicului și neuitatului
Tudor Pamfile ”.97 Foștii prieteni ai lui Tudor Pamfile se grăbesc să aprecieze inițiativa și să se
angajeze că vor sprijini revista, evocând cu acest prilej person alitatea lui Tudor Pamfile .

93 Tiberiu Crudu, Revista Moldovei , anul III, nr. 8 -9/decembrie 1923 -ianuarie 1924, p. 48.
94 I.N.Popescu, Tudor Pamfile , în revista , Tudor Pamfile , anul I, nr. 3, Dorohoi, aprilie 1923, p. 36.
95 Ibidem.
96 Ibidem.
97 Ibidem, anul I, nr. 2, Dorohoi, martie 1923, p. 30.

57
Astfel, George Palady din Bîrlad scrie revistei: ,,Am cetit cu mare bucurie vestea
prin care nu se face cunoscută apariția revistei ,,Tudor Pamfile‖. De Tudor Pamfile mă lega, pe
lângă o strânsă frăție militară și o veche pr ietenie nedespărțit ă”.98
Neobositul cercetător si publicist, Dr. Emil Elefterescu din București scrie
printre altele, că , văzând în ,,Neamul Românesc” că în curând veți da la lumină o revistă
folclorică ,,Tudor Pamfile‖ în amintirea neuitatului nostru frate, aprig pentru răspândirea
folclorului pentru neamul nostru, vă doresc ca să ajungem să vedem ajutorul nostru îmbunătățit
în această privință, căci d atinile curate sunt talismanele obârșiilor noastre” .99
În martie 1923 I. Bianu, bibliotecarul Academiei Române și unul din cei mai de seamă prețuitori
ai sufletului lui Tudor Pamfile a trimis o scrisoare, din care revista publică următorul fragment:
,, Am primit cu adevărată emoțiune întâiul nu măr al revistei ,,Tudor Pamfile” , având în frunte
portretul celui care mult mi -a fost drag din ceasul când a deschis ușa aici, în uniformă de elev
al școlii militare. Bine faceți că -i ridicați și lui acest monument sc ris. Vă urez deplină izbândă.
Aici sunt manuscriptele rămase de la dânsul. Ar fi bine să le ia cineva, priceput și înțelegător la
răfuială și să aleagă ce ar fi bine de publicat și ce numai de păstrat” .100
Peste două zile, la 5 martie și marele scriitor Miha il Sadoveanu a binevoit să dea încă o dovadă
de iubire ce s -a păstrat ostenelilor lui Tudor Pamfile, ,,Am văzut că a apărut primul număr din
revista ,,Tudor Pamfile‖. Gândul pe care l -ai avut și fapta pe care o îndeplinești sunt de toată
lauda. Tudor Pamfi le a fost un om cum sunt puțini în țara aceasta. Poți folosi cum vei socoti de
cuviință articolul meu despre ele. Și dacă voiu putea fi folositor și astfel voi da ajutorul meu cu
toată dragostea. Ca totdeauna când e vorba de o serioasă operă culturală” .101 Știu că dragostea
și căldura cu care a fost înconjurată revista i -a încurajat pe întemeietori, care vor desfășura o
activitate susținută, reușind să o mențină vreme de cinci ani într -un orășel mic cum era
Dorohoiul.
Din articolul ,,Către colaboratori ” apărut în numărul 4, luna mai 1923, aflăm că revista ,,Tudor
Pamfile‖ tipărește tot felul de literatură populară, strânsă de -a dreptul din popor și cu arătarea
locului de un de este culeasă, cum și a povestitorului. ,,Vom tipări culegeri despre diferite
indust rii casnice, port, muzică, locuințe, însemnări cu slove vechi în care se vede graiul nostru
de demult, se oglindește sufletul nostru românesc, știri despre vechile măsuri ale băuturilor,

98 Ibidem.
99 Ibidem.
100 Ibidem, anul I, nr. 3,Dorohoi, aprilie 1923, p. 35 .
101 Ibidem .

58
despre măsurătoarea pământului, obiceiuri religioase, glumele flăcăil or, traiul pădurarului,
pedagogia țărănească, traiul ciobanilor ”.102
Întemeietorii sunt îndrăgostiți de folclor, în paginile revistei văd lumina tiparului
foarte frumoase creați populare și folclorice, care se luptă pentru conservarea tradiției și
portului . Iată ce scrie o colaboratoare din Ionășeni Dorohoi în articolul ,,Cum era portul mai de
mult în Ionășeni – Dorohoi ” : ,,De când a ieșit portul nostru din bătrâni și obiceiurile de atunci
nu mai este bine pe lume. Eu când eram copilă mică, măcar că eram f ată de popă, umblam în
cămașă cu poale și încinsă cu o cordică. Ni spunea mămuța mea că, pe când a părut ea,
adevăratul port țărănesc era așa: femeele purtau pe cap o fesă roșie, nu altă culoare, iar pe
deasupra se împodobeau cu ștergare. Cămeșile erau cu monești (cerculețe) și cu flori de tiriplic.
În loc de fuste purtau pestimane (ca un fel de catrințe albastre) și pe deasupra se încingeau cu
brăi din Sam (de Samos) albastre și cu vârste galbene. În picioare purtau papuci sau giumătăți
de ciuboțică. În lo c de pestimane purtau și prijîtori tot cum îi catrința dar făcute din pânza. Iarna
aveau un fel de caț aveici cari se chemau ghiordeie” .103
Numerele revistei erau dedicate aproape în întregime numai folclorului. Spre
exemplu, în numărul 5 din 1923 apar urmă toarele colaborări: Petre Gheorghe Savi n –
,,Dragostea poporului român” , Emil Elefterescu – ,,Armindenul” , Mina I. G rădinaru – ,,Povești
și legende” ; Emil Gr. Marica și Gheorghe C . Poiană – ,,Cântece bătrânești”, Constantin Șoltuz
– ,,Cântece” ; Ghe orghe Po lcovnicu – ,,Descântece” ; A. Borde ianu și D. Urzică – ,,Ghicitori”;
I.Huian – ,,De ale copiilor” ; I. Răntescu și N.I. Dumitriu – ,,Datine și credință” .104
Se publică creații care satirizează lenea de tipul:
,,Am o mândră ca o cruce
Și la lucru n -o pot duce
Dimineața -i rouă mare
Și se udă la picioare
La miazăzi e soare -nalt
N-o pot duce că î -i cald
Cătră sară -i soare mic
N-o pot duce că -î-i frig ”.105

102 Dumitru Furtună, Către colaboratori , în Tudor Pamfile , anul I, nr. 4, Dorohoi, maiu 1923, p. 51.
103 Ibidem, Cum era portul mai de mult în Ionășeni –Dorohoi , în Tudor Pamfile , anul I, nr. 2, Dorohoiu, martie
1923, p. 27 .
104 Ibidem, anul I, nr. 6, iulie 1923, p. 84.
105 Ibidem, anul IV, nr.9 -12, septembrie –decembrie, Dorohoi,1926, p. 194.

59
Sau se publică cântece și -s atât de frumoase unele din cântecele populare, atâta
gingășie și delicatețe cuprind ele, încât te minunezi în adevăr când le auzi și de frumusețea
comparațiilor atât de simple și atât de frumoase, totuși și de naivitatea ce numai la îndrăgostiți
o poți găsi.106
Foaie verde trei grănate
Mi-a trimis măicuța carte,
Pe o foaie de mușcată
Să mai stau vreo trei ani fată.
Înapoi eu i -am trimes,
Pe-o foaie ce mi -am ales
Căci cu mine s -a ’nțeles .
Trandafir galben în piept
Să știi neică, că te -aștept.”107
Mai aflăm de la colaboratoarea Ana Corneanu din Ștefănești, că un mijloc
întrebuințat pentru pedepsirea preoților, atunci când săvârșeau o faptă imorală, era copilul de
fier. Acest copil avea o greutate de 50 -60 kg. Preotul pedepsit era nevoit să țină această greutate
în brațe 5 -6 ceasu ri.108
În revistă se publică maxime ale înțelepciunii populare, care și -au păstrat până
astăzi valabilitatea și încă se mai întâlnesc în gura țăranilor. Spre exemplu în numărul 5 al anului
1923: ,,În calea părăului și a portului să nu stai niciodată” , ,,Nu-i mai grea boală decât punga
goală‖, ,,Când îi vorbi pune -ți trei lăca te: la inimă, la gât și la gură” .109
Revista publică de asemenea, date din istoria județului. Din paginile ei aflăm că
alesul Dorohoiului dintre țărani, în Divanul Ad -hoc a fost Dumitru Savin, din Tătărășeni, care
la 1864 a împărțit pământ țăranilor.110
Cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani a lui Artur Gorovei (născut la 19
februarie 1864 la Fălticeni), întemeietorul revistei de folclor ,,Șezătoarea ”, în 1892, i se scoate
numărul festiv al revistei din februarie, martie, aprilie, 1924. Cu acest prilej semnează articole
referitoare la activitatea publicistică și folcloristică a lui Artur Gorovei, Pr. Dumitru Furtună,
N. Mateescu, St. St. Tulescu, N. I. Dumitrescu, Petre Gh. Sa vin, I. D. Neagu, Virgil Ionescu,

106 Tudor Pamfile , anul I, nr. 6, iulie,Dorohoi,1923, p. 84.
107 Ibidem, anul I, nr. 4, mai 1923, Dorohoi, p. 57.
108 Ibidem, anul I, nr. 4, Dorohoi, mai 1923, p. 53.
109 Ibidem, anul I, nr. 5, iulie,Dorohoi,1923, p. 77.
110 Ibidem, anul IV, nr.5 -8, Dorohoi,1928, p. 51.

60
I. Nicolescu Poianile, Elena Tiberiu Crudu,V. D. Bradul, Teodor Bălășel, Grigore Boz, M.
Baciu și alții.
Revista scrie articole și despre Vasile Bogrea, care a murit în 1927, fiind de
obârșie din Dorohoi. Cu acest pri lej sunt amintite cuvintele lui Nicolae Iorga despre el: ,,Era
cel mai învățat dintre români. Era neîntrecut vorbitor și un profesor fără pereche. Era un car acter
vrednic de vremuri antice” .111
Numărul 7 -12, din iulie -decembrie 1928 al revistei, este număr festiv și este
dedicat lui Tudor Pamfile, despre care Părintele Furtună, din Dorohoi, scria în 1933: ,,Tudor
Pamfile ”, întemeietorul re vistei folclorice ,,Ion Creangă” , din Bîrlad, era o fire modestă, plină
de curățenie, iubitor și cunoscător adânc al suf letului țăranului, devotat pentru adunarea
folclorului din popor” .112
Din ,,Revista Moldovei” aflăm că profesorul universitar Gheorghe Murgoci, a
publicat în 1923, în revistă, un test care cuprindea 7 întrebări, dotat cu premii, referitor la
credință și ob iceiuri, roboaje pentru socoteli, viața păstorească, lucruri și ființe cărora nu li se
zice pe nume (necuratul, ucigă -l toaca, dracul), lucrarea brânzei, amintiri despre măs uri, dări,
monede și altele.113
În general, revista a fost consecventă scopului pro pus, urmărind prin aceasta să
contribuie la educarea patriotică și națională a românilor, la păstrarea datinilor curate ,,care sunt
talismanele obârșiilor noast re”.114
Așa după c um apreciază ,,Revista Moldovei” , la un an de existență ,,este cinstită
și spornică, grație muncii lui Dumitru Furtună. Această revistă împlinește cu izbândă un gol pe
câmpul folc lorului – e lucru de netăgăduit”.115

111 Tudor Pamfile , anul II, nr. 1, 2, 3, februarie, martie, aprilie, Dorohoi, 1924, p.53.
112 Ibidem, anul I, nr.4, mai, Dorohoi, 1933, p. 53 .
113 Prof. Țugui Marian , Preotul Dumitru Furtună, în Revista Moldovei, anul III, nr. 2 -4, iulie, august 1923, p. 7.
114 Tudor Pamfile , anul I, nr. 2, Dorohoi, martie 1923, p. 30.
115 Crudu Tiberiu, Revista Moldovei , anul III, nr. 11, 12, martie, aprilie, 1924, p. 52.

61
IV. Aprecieri ale celor ce l -au cunoscut pe Dumitru Furtună

IV.1. Preot Gheorghe L. Dobre – absolvent al seminarului și preot;
În vara anului 1931 am terminat șapte clase la Seminarul Teologic din Constantă.
Tot atunci s -a desființat Seminarul. Treizeci și trei de elevi, printre care și eu am fost transferat
la Seminarul Teologic din Dorohoi, pentru că în acel an 1931 -1932 să facem și clasa a VIII -a.
Momentul aflării veștii mergerii la Dorohoi pentru a face ultimul an școlar ne -a
bucurat mult. Aflasem de la profesorii de la Constanța, că profesor și director l a Dorohoi vom
găsi pe preotul Dumitru Furtuna, despre care ni s -a spus numai de bine.
Din primele zile de școală (eram 63 de elevi cu cei de la Dorohoi), noi
constănțenii, la rândul nostru, ne -am putut face o părere depre el, în așa fel, încât, ca și ce lorlalți,
ne-a fost drag, ne -am bucurat să -l respectăm, să -l ascultăm. Datorită calităților sale de om și
professor, amintirile cu privire la acel an școlar mi -au rămas în suflet, chiar după atâta noian de
vreme, ca un an dintre cei mai frumoși. Oricât ne predă obiectul ce -i aparținea, Științele
Religioase, acele ore erau momentele cele mai mult gustate de noi toți, căci pe lângă Istoria
Bisericii, ne împărțea cu dărnicie învățături și sfaturi privind Pastorală, sfaturi care, mă refer la
mine, mi le -am însu șit și mi -au fost întotdeauna orientări de bun gust în viața mea de preot de
enorie, Datorită acelor sfaturi, am reușit să -mi refac misiunea de preot într -o parohie (relative,
mică), timp de 35 de ani…. și acum le simt în ureche și în inimă. Altădată, veni se sfârșitul de
an școlar, când clasa a VII -a, trebuia să dea examenul de diplomă, examen pe care l -am luat cu
excepția a doi colegi, ce totuși aveau să îl ia în acea toamnă, la Iași. După succesul examenului,
directorul D.Furtuna, venind în fața noastră c u o listă în mână, ne -a citit numele câtorva dintre
noi: Alexe Petre, Avadanesei GH., Chiriac Constantin, Diaconița Anton, Enache Constantin,
Georgescu Teodor (dirijorul corului) Gigis Aurel, Guragata Nicolae, Iatan Octavian, Oncescu
Ion, Roșca Anania, Stă nescu Constantin, Teodor Nicolae, Andronic Dumitru, Ghirea GH.,
Sauca Eugen, Doniga și subsemnatul. Toți cei citiți eram propuși de amerge într -o excursie în
țară, pe trei zile. Dar, primul gând ne -a fost – de unde bani. Și aceasta, nu prea simplă întrebar e,
și-a avut dezlegarea pe care am aflat -o mai târziu.116
Iată și bucuriile excursiei. Ne -am oprit și am vizitat Mănăstirea Neamț, Agapia,
Văratic, s.a. Am mers pe valea Bicazului și am intrat în Cheile Bicazului. Se lasă înserarea și a
trebui să ne retargem. Pe traseul excursiei am vizitat și alte obiective și localități. Am admirat

116 Preot Gheorgh e L. Dobre, Memorii , Editura Mineapolis, Constanța,1950, p.12.

62
peisajele naturii și am gustat din apă rece a izvoarelor de munte. Și am avut după ce bea apă:
după hrană servită din pachețele luate de la Dorohoi, de ca re a avut grijă directorul nostru
Dumitru Furtună. Când scriu aceste rânduri mă gândesc cu oarecare emoție la urmele noatre de
atunci, lăsate pe acele locuri, care, astăzi sunt acoperite de apa lacului de acumulare. Îmi
amintesc că în acea excursie am fost însoțiți de preotul Constantin Munteanu, și de G. Dumitraș
(directorul ‖Școlii Grigore Ghica VV‖) și de profesorii noștri: Sălceanu, Alexandrescu, Serbu,
M. Mihăiescu, fiecare cu soția sa. După cele trei zile de excursie, ne -am întors bucuroși acasă,
la Dorohoi. Aflarea mobilului ce a pus în mișcare efectuarea excursiei noastre a fost o plăcută
surpriză. Și una și alta s -au datorat preotului Dumitru Furtună, care a avut grijă și a știut să
încropească fondul bănesc, care a fost folosit cu eficientă pentru organizarea excursiei ce o
evidențiez și aici. Iată care a fost cheia succesului! Era un obicei frumos și creștinesc ca acei
gospodari din parohie cu situații materiale mai bune, să angajeze pogrebanici corul Seminarului,
ca decedatul să fie condus la locu l de veci, cu cântece de jale. Noi, cei care am figurat pe lista
de excursioniști, făcusem parte din acel cor. Pentru seviciul nostru, gospodarul ce ne angajase
dădea preotului director Dumitru Furtună o sumă de bani (modestă de altfel), iar părintele, tim p
de un an, păstrând sumele la C.E.C., a putut constitui fondul necesar excursiei noastre.
Îmi aduc aminte când, în clasă, la o lecție, ne -a arătat un document de valoare
istorică (scris pe o piele de vițel), care era de pe vremea lui Petru Rareș, purtâ nd sigiliul și
semnătura lui Vodă. Altă dată, printre alte cărți vechi, tot de mare valoare, ne -a arătat în clasă
și o Biblie, de rară frumusețe. Ne vorbea adeseori despre o monografie a Moldovei, despre
multe lucruri înțelepte, pe care, mintea noastră de atunci prea puțin le -a înregistrat.
Îl chema Furtună era ca o furtună, dar nu o furtună distrugătoare. Mă bucur că l –
am avut profesor, dar regret că nu am fost apt să înțeleg și să asimilez – din tezaurul de cunoștințe
ale acestui mare om – mai multe în vățături prețioase.
Obișnuia că, în zile de sărbători, să ne aducă la slujbele religioase, în Bisericuță
de lemn (Schit în formă de navă), ctitoria lui Vargolici (monument istoric), unde părintele era
slujitor. Acolo, în casa parohială Dumitru Furtună, își avea marea și bogata bibliotecă, adunată
cu mari sacrificii, timp de o viață, care, știu, i -a fost distrusă în cea mai mare parte în timpul
celui de -al doilea război mondial, când a fost evacuat cu școala în partea de sud a țării.
Poate, din cauza ac estei tragice întâmplări a depins îmbonăvirea și mai târziu
moartea acestui învățat, fost preot, profesor și director al Seminarului Teologic din Dorohoi și
la alte școli, prieten al multor oameni de seamă, din țară și de peste hotare.117

117 Ibidem, p.16.

63
IV.2. Iolanda Filip escu – elevă a Părintelui Furtună și profesoară;
În clasa a III -a de liceu – îmi amintesc – eram o elevă liniștită,atentă la lecții și -i
plăceam, cred, părintelui și profesorului Dumitru Furtună, care pretindea liniștea și ascultarea
în clasă.
Odată, scos din fire de ștrengăriile unor eleve, care, desigur,îl oboseau pe omul
ajuns la o varsta inaintata a strigat…!!!118
După terminarea unui spectacol, parintele Furtună a ținut un înflăcărat discurs,
arătând meritul lui Calinic Istrate și, el colaborator ilor acestuia în munca de înfrățire și
mulțumindu -le călduros că au primit invitația de a vizita Dorohoiul.Întrebat de profesorul nostru
de muzica vocala, Petru Cârlan, când va mai veni pe la noi, Calinic Istrate a raspuns așa: „ Aș
mai veni, dar, mă tem ca frumusețile mele de coriste pe care seminariștii voștri au pus ochii, ar
putea deveni preotese și atunci când voi reuși să mai refac corul? care – așa cum v -am expri mat
– s-a prezentat la înălțime” .119 Musafirii noștri, la plecare, plini de bucurie, au mulț umit pentru
primirea deosebit de călduroasă de care s -au bucurat la noi și pentru că și -au dat seama de
talentul oratoric al părintelui director, l -au invitat să țină câteva conferințe în localitatea lor.
Cu toate ocupațiile școlare și administrative ca re îi răpeau mai tot timpul,
părintele Furtună nu a uitat că el era un mare folclorist.Acum nu mai avea posibilitatea să facă
culegeri de la izvoarele poporului nostru și de aceea ne -a îndemnat pe noi, elevii lui, ca î n timpul
vacanțelor să…„iscodim” bătrâ nii din satele noastre și să -i aducem ceea ce am realizat. Multe
din materialele aduse de noi au fost publicate în cărțile părintelui director și în revista de folclor
Tudor Pamfile.120
IV.3. Preotul Profesor Guragata Nicolae – absolvent al seminarului, mare muzician și
dirijor
Odată cu trecerea anilor,de la cele două clase,a I -a și a V -a, cu care a început
seminarul în 1923,s -au înmulțit atât elevii, cât și clasele, așa că se cerea de urgență un local
propriu pentru școala noastră. Cine putea să aducă la îndeplinire acest dezide rat, decât tot
directorul nostru! Astfel că, la începutul anului 1925, părintele a început demersurile la minister,
pentru obținerea aprobării unui loc pentru construcție și a fondurilor necesare. Primăria
Dorohoiului a aprobat un teren de 5 hectare în mar ginea orașului, în partea de sud -est, teren
desprins dintr -un viitor parc de agreement. Mai târziu, școala a fost împroprietărită cu 15

118 Iolanda Murariu , Amintirea vă readuce chipul , în Curierul de Dorohoi , I. nr. II, 24.VIII.1990, p.2 -3
119 Ibidem, Elevă a profesorului Dumitru Furtună , în Clopotul , LIII, nr. 47 36, 20.IX.1985. p.8.
120 Ibidem, Amintiri despre Dumitru Furtună. Să -l redăm luminii școlare , în Gazeta de Botoșani , I. nr. 30
17.II.1990, p. 2.

64
hectare de teren agricol, pe care elevii îl lucrau, obținând din recolta vândută însemnate venituri
pentru școală.În pri măvara anului 1925, după ce s -au terminat aprobările necesare cu planurile
pentru construirea noului local de seminar, s -a pus piatra fundamental și s -a efectuat sfințirea.121
Serviciul religios a fost oficiat de Mitropolitul de la Iași, împreună cu un număr impresionant
de preoți. Seminarul a fost botezat cu numele „Pimen Mitropolitul ”.La această mare sărbătoare
a școlii și a Dorohoiului au luat parte miniștrii Alexandru Lepadatu, G.G.Mârzescu și alți mari
demnitari din Iași și București, prieteni buni ai pă rintelui director. După această sărbătoare, au
început lucrările de construcție a localului de seminar,clădire impunătoare cu trei nivele și o
arhitectură specifică acelei vremi. În afară de clădirea mare, sub îndrumarea neobosită a
părintelui Furtună, s -au construit diferite dependințe, în curte:sufragerie, bucătărie, uzina
electrică proprie, și s -a cumpărat pentru transportul profesorilor din oraș un automobile
Chevrolet. Astfel, în anul 1926 -1927,când a fost gata a treia parte din clădire, ne -am mutat de
la liceu în noua noastră casă.122
Seminarul nostru a avut prima serie de absolvenți cu 8 clase, fiind declarați
absolvenți, 50 de elevi. Examenul de diplomă a fost prezidat de eminentul profesor de drept
canonic dr.Dimitrie Boroianu, de la Facultatea de T eologie a Universității bucureștene,
bineînțeles că din comisia de examinare, pe lângă alți profesori (spre bucuria noastră) a făcut
parte și părintele Furtună.
De relvat că, la începutul anului școlar 1926 -1927, seminarul nostru a fost vizitat
de mareș alul Alexandru Averescu, pe atunci prim ministru.Venind de la Cernăuți, în treacăt pe
la Dorohoi, a fost invitat de părintele director, să ne viziteze școala. 123
IV.4. Preotul Anghelea Vasile – absolvent al Seminarului ,preot la catedrala din Dorohoi
și stu dii în străinătate, protopop;
Până către sfârșitul anului 1930, când am fost numit de cărte părintele Furtună,
pedagog, casier la comitetul școlar și mai apoi secretar al seminarului, am avut mai puține
contacte cu școala și cu directorul nostru. În acest timp, părintele a avut multe necazuri,
pricinuite de unii din cei pe care, în bunătatea lui desăvârșită, i -a ajutat și îndrumat să aibă un
rost în societatea noastră. Din această cauză, părintele s -a descurajat și renunțând la funcția de
director adm inistrativ, a rămas numai director de studii și profesor titular de religie la Liceul de
Fete din localitate. La propunerea părintelui Futuna, Ministerul a numit în funcția de director
administrativ pe preotul Constantin Munteanu, care a condus administraț ia școlii până la finele

121 Pr.Guragata Nicolae, Școala Teoogică din Dorohoi, în Clopotu l, LII, nr. 4745, 18.IV.1985, p. 26.
122 Pr.Guragata Nicolae, Seminarul Dorohoi , în Clopotul , LV, nr. 4845, 23.X.1985, p. 16.
123 Ibidem.

65
anului școlar 1933 când, pentru motive de economii bugetare, Ministerul a desființat Seminarul
nostru.
Cu ambii directori, după numirea mea că salariat al Seminarului, am conlucrat
cu desăvârșită înțelegere.
În ultimele zile ale anului 1930 s -a primit ordin de la minister că Seminarul să
se desființeze pe data de 1.I.1931, iar elevii să fie repartizați la alte semiare. Această veste a
venit ca o bombă, în timpul unei ierni grele și nemiloase.124
La inițiative părintelui Furtună, toate cadrele resposabile ne -au sfătuit că ar fi
bine să cerem aprobare pentru funcționarea pe mai departe a școlii ca extrabugetară, socotind
că din venitul celor 20 de hectare de pământ arabil și din toate taxele cu care vor contribui elevii
vom putea să mergem mai departe. Astfel, s -a făcut un raport în detaliu și a fost delegat părintele
Constantin Munteanu, să plece la minister pentru a obține aprobarea dorită de noi toți.
Era în preajma Crăciunului și ministrul înv ățământului N.Costachescu, profesor
universitar, se găsea în vacanță la Iași. Delegatul nostru, găsindu -l pe ministru în ziua a III -a de
Crăciun în laboratorul de la Universitate, i -a adus la cunoștință doleanțele noastre, cerând
cuvenită aprobare pentru c ontinuarea cursurilor Seminarului, extrabugetar. Ministrul a aprobat
dar ne -a atras atenția:„ Nu cumva să vă văd pe la Paști că nu mai puteți rezista și să veniți după
ajutor; atunci veți răspunde pentru neî ndeplinirea sarcinilor asumate.”125
Primind aceas tă aprobare, ne -am străduit să mergem mai departe, pe cont propriu
și, după cum am arătat mai înainte, am rezistat până în 1933, când nu ni s -a mai dat aprobare
de funcționare, din cauza profesorului dorohoian de liceu Ioan Botezatu, care era inspector
adjunct la Cernăuți și căruia nu -i prea plăceau ochii lui Furtună și Munteanu, directorii noștrii.
Așa extrabugetar, seminarul nostru, cu venituri reduse, a mers foarte bine și în
acești ani ultimi de existență. Elevii erau absolvenți, un număr oarecare de bursieri și chiar
câțiva din cei lipsiți de venituri, scutiți de orice taxă.
În anii de mare criză financiară 1930 -1931, când nu s -au plătit salariile circa 11
luni, seminarul nostru a fost la înălțime,căci în fiecare lună s -au achitat normal întregului
personal drepturile ce i se cuveneau. Profesorii de la liceu, sau alte școli, care aveau ore
suplimentare la noi, au trăit în această vreme de dureroasă amintire cu 800 sau 1000 lei, pe care
îi primeau regulat de la seminar.

124 V. Anghelea, Furtună cărturar dorohoian în Curierul de Dorohoi , 1, nr. 8 din 2.VII. 1990.p. 4
125 V. Anghelea, Preotul D. Furtună , în Mitropolia Moldovei și Suce vei, XLI ( 1965 ),nr. 3 -4, p.254.

66
Prin stăruința directorul ui cărturar Furtuna, și a celorlalte cadre didactice, elevii
seminarului au primit o bună educație și învățătură. Au fost cinci serii, cu 337 de absolvenți
(1927 -1933). După terminarea școlii, o parte din ei s -au preoțit, alții au urmat studii universitare ,
după care, numiți în parohii, din diferite sate și orașe, în munci de răspundere la centre eparhiale
sau protoerii, la catedre de religie, și -au făcut datoria cu pricepere și dragoste creștină,
amintindu -și totdeauna de învățăturile,sfaturile și exemplul personal al scumpului lor director…
Dumitru Furtună.
În anul 1944, Liceul a plecat în refugiu și luând pe drum toată arhiva proprie, a
abandonat -o, pur și simplu, pe cea a seminarului.
La întoarcerea din refugiu, nu s -a mai găsit nimic, totul fuses e răvășit; singura
amintire despre scumpul nostru Seminar rămânând cotorul de diplome de absolvire pe care,
găsindu -l un anonim priceput și harnic, l -a predate Protoieriei Dorohoi, unde se găsește și acum.
După desființarea seminarului, părintele Furtun ă a continuat să -și îndeplinească
funcția de profesor la Liceul de Fete din localitate. Apoi s -a dedicat cu pasiune muncii lui
obișnuite de descifrare a documentelor istorice vechi și a celor folclorice, aflate în posesia sa.
Trebuie să amintim că înainte de plecarea în refugiu, marele nostru cărturar a pregătit un număr
foarte mare de lăzi pline cu documente, însemnări, fotografii, eșantioane din ziare, etc. Rodul
unei munci de o viață întreagă. Toate acestea au rămas pe loc, iar cei ce nu le cunoșteau ma rea
importanță le -au distrus.
Cu toată starea materială precară, de acum înainte casa părintelui era deschisă
oricând pentru cei ce veneau la el să -i ceară o îndrumare, un sfat bun sau chiar unele surse
documentare, pe care, când le avea, le dădea cu toa tă bunăvoința. Amintesc toate acestea pentru
a reliefa marea lui bunătate și dragoste de oameni.126
Părintele Furtuna a rămas pentru noi, cei care l -am cunoscut mai de aproape, ca
și pentru contemporanii lui, o personalitate complexă, excepțional, în viața cultural a județului
nostru și chiar a întregii spiritualități românești.
A fost preot în adevăratul sens al cuvântului, a purtat cu vrednicie și modestie
costumul preoțesc. Niciodată nu am avut ocazia să -l văd undeva fără reverendă. Tuturora ne
cerea să purtăm corect îmbrăcămintea, nu în diferite culori. Când vedea un elev cu încălțămintea
galbenă sau maro deschis, cum era modă pe atunci, recomanda schimbarea imediată a
încălțămintei. Întotdeauna a pledat pentru modestie, sobrietate și simplitate, fiin d un exemplu
și un model pentru elevii săi.

126 Ibidem, p. 256.

67
Încheind, îmi amintesc cuvintele unui cântec de stea cules de pe calea Jijiei de
mult regretatul nostru director și părinte duhovnicesc și care a fost inclus în piesa de teatru
Vacanța Căciunului, scrisă de el și care mai conținea numeroase obiceiuri caracteristice Nașterii
Domnului și Anului Nou. Această piesă a fost jucată de noi elevii seminariști prin satele natale,
în timpul vacanțelor.127
IV.5. Preotul Anisescu Ilie – absolvent al seminarului;
Când vin copiii cu steaua în casele creștinilor, își desfășoară acțiunea și, înainte
de a pleca, își iau rămas bun de la gazde, mulțumesc pentru darurile primite și cânta sau recită:
Bine și iar bine,
Vă lăsăm în pace,
Pace sănătate;
Dar vă și rugă m,
De v -am greșit ceva,
Fiți buni a ne ierta. Primiți cu bucurie adevărată tot ce v -am cântat!128
Încep întrebările: 1 Cum te cheamă, de unde ești, câte clase ai, cu ce se ocupă părinții,
câți copii sunteți? S.a. ”129
Dar, întrebările acelea aveau rostul lor. Îl interesa pe părintele Furtuna, cred,
starea materială a părinților, spre a -și da seama dacă aceștia vor putea contribui la asigurarea
bugetului școlii, iar, pe de altă parte, să cunoască pe câți elevi nevoiași v a trebui să -i scutească
de taxe școlare etc.
Ce părere și -a făcut părintele director, când i -am spus că suntem șapte copii la
părinți și tata e cântăreț la biserică, nu știu. Însă, despre mine, știu că am ieșit din cancelarie cu
obrajii arzând că focul și cu sufletul încălzit, ca și cum aș fi câștigat o bătălie. Atunci, am citit
în ochii lui blânzi, pătrunzători, multă bucurie și o dragoste cu adevărat părintească.
Toamna, târziu, s -au deschis cursurile școlare. Copiii din clasa I -a și noi mai
mari, d in clasa a V -a, ne uităm unii la alții. Ne puneam întrebările unde mâncăm, unde învățăm,
unde dormim. Părintele director se zbătea că apa de mal. Cursurile au început în localul Liceului
―Grigore GHica VV‖. Masa o serveam la cantina liceului, iar mai târzi u – într-o casă închiriată,
de pe strada gării. Dormitoarele le aveam în clădirea pompierilor și în alte case particulare.
Apoi, în cazarmă Regimentului 29 Infanterie.

127 Ibidem, p.257.
128 Ibidem, Pentru un bust Dumitru Furtună , în Dimineața , București, 1. nr. 150. 16.VIII.1990, p.7.
129 Ibidem, p.8.

68
Seminarul, la început, a simțit lipsa de profesori. Directorul era nevoit să aducă
pe unii profesori din Iași, care făceau naveta cu trenul. Treptat, treptat, școala s -a pus pe roate.În
cele din urmă am ajuns să ne vedem în localul propriu. Elevii mai mari și -au adus și ei parteea
de contribuție la construirea școlii, prin muncă necalifica tă: caratul materialelor de constructive,
a apei, etc. Țin minte cum colegii mei făceau haz de mine, când mi -am pus în spate circa 100
kg, cărămizi, pe care le -am urcat la etaj.130
IV.6. Pr. Brânzei Valerian – secretar al seminarului, preot și protopop de Do rohoi, preot
în Iași;
Directorul nostru, bun gospodar, a amplasat clădirea pe un teren de circa 15
hectare, pe care îl lucrăm noi, elevii seminarului. Produsele recoltate se recepționau și treceau
în magazinul internatului.În jurul școlii s -au plantat p omi fructiferi, s -a construit un turn de
pază, o troiță și alte anexe gospodărești. Unii dintre elevii mai buni, din clasele superioare, erau
angajați în diferite funcții și primeau retribuții. Subsemnatul eram pedagog, Brânzei Valerian –
secretar Mironesc u GH. – Contabil la comitetul școlar, Simionescu Constantin, venit din
cadrele armatei, se ocupă cu pregătirea elevilor pentru defilări, la anumitre sărbători, fapt pentru
care s -a ales cu porecla ―cazonul‖. Alți elevi erau repartizați ca șefi de meditații , șefi de
dormitoare, la infirmerie, în unele munci administrative din curte, de la bucătărie, etc.În sfârșit
ajunsesem să le avem pe toate pe loc. Eram stăpâni și gospodari în casă nouă.131
Șefa bucătăriei era Ruxandra Frunzetti, mamă bună. De multe ori, în pauză mare,
chema elevii din clasa I -a și a II -a și îi cinstea cu câte o tartină cu brânză, marmeladă sau unt.
Așteptam cu multă nerăbdare vacanțele de Crăciun și de Paști. Părintele di rector,
la plecarea noastră în vacanță, ne dădea că sarcina să culegem folclor din satele noastre. Într -o
vacanță, am auzit de la mama o versificație când alegea untul în putină:
Alege -te unt îndată,
Copiii și cățelușul așteaptă:
Untul. – Băiețașului ,
Zahărul. – Cățelușului.
Și, apoi, alta, când umplea borșul:
Silește -te borș și te -năcrește,
Că de la Galați sosește,
Douăsprezece care cu pește…
Atunci, ne trăgea de urechi, ca să se înăcrească borșul mai repede, spunea ea.

130 Ibidem, p. 10.
131 Pr. Brânzei Valerian, Memorii , Editura Cartea Moldovenească, București, 1982, p. 7.

69
Nu mult după vacanță Crăciunului, citesc revista seminarului și găsesc aceste
povești ale noastre, scrise cu mult talc de părintele Furtună, care le -a dat o valoare și le -a
transpus pentru posteritate.132
IV.7. Artur Gorovei – folclorist
➢ Un povestitor iscusit: Dumitru Furtună
Fundația Culturală Regală "Principele Carol" a îmbogățit literatura noastră cu un
minunat volum, din colecția "Cartea Satului", datorită bunului meu prieten Dumitru Furtună,
intitulat Izvodiri din bătrâni .
Îndem n pe toată lumea să -1 cetească.
Nu îndemn, însă, pe amatorii de cărți modene, pe cetitorii celebrului Laurence,
a cărui lucrare Amantul Doamnei Chaterley este cartea de căpătâi a atâtor domnișoare; îi
îndemn pe aceia, care în cetirile lor, nu caută exci tări exotice, ci senzații de lucruri fine, de
limbă curată românească, de imagini care să -i transporte în alte vremuri, când se gândea altfel,
când cetitorii căutau liniștea sufletească.
Aceștia vor găsi, în Izvodiri din bătrâni , tot ceea ce a visat mintea lor, doritoare
de frumos, de bine scris.
Părintele Furtună a scris povești.
Sunt sclipuite din ținuturile de sus ale Moldovei, celei cu grai așa de blajin și cu
chip așa de întristat. Strângătorul a căutat ca ele să fie g ătite în veșmânt cât mai credincios
locului de unde vin și să poată fi ca niște oricine după înfățișare, după credință, ba și după
obiceiuri și port, căci moșnegii aceștia au un cusur, care se zice încapățânare: n -ar schimba ei
cojocul pe burnuz, ori op incile pe iminii. Doamne -sfinte !133
Așa ne spune autorul, în introducerea cărții sale: Un cuvânt de bună întâlnire.
În cartea aceasta de două sute de pagini, găsești lucruri admirabile: limba în care este scrisă te
ademenește. Iată cum începe povestea Voinic Floare -Jumătate: „A fost odată ca niciodată, pe
când se plodeau poveștile și lumea n -avea nevoie să le -nvețe; pe atunci florile aveau glas și
cântau de dragoste, iar cântecele lor se întovărășeau cu șoaptele frunzelor neștiutoare de durere,
și așa se pros lăvia numele lui D umnezeu, din cer până -n pământ.”134
Ai crede că cetești scrisul lui Ion Creangă.
Când ai închis cartea, te întrebi ce este Dumitru Furtună: este folclorist ?

132 Ibidem, p. 24.
133 Artur Gorovei, Alte vremuri , în Șezătoarea, nr. III, Fălticeni ,1929, p.30.
134 Artur Gorovei ,Un povestitor iscusit, Dumitru Furtună , în Cuget clar, IV. nr. 31, 8.II.1940. p. 485.

70
Da. Este folclorist. A și scos o revistă de folclor, întru cinstirea unui mare
folclorist, a lui Tudor Pamfile, numindu -se și revista tot "Tudor Pamfile". Dar aceasta nu este
o dovadă că Dumitru Furtună este folclorist în această minunată carte: modul cum a scrs -o,
frumusețile limbii în care a ticluit -o, în care ni -a dat imagini așa de plastice, pe care numai în
graiul viu al poporului nostru le poți găsi, acestea ne fac dovadă că Dumitru Furtună, scriind
această carte, a fost influențat de arta poporului de la care le -a cules, și el este un folclorist, în
fond, dublat de un arti st, în formă.135
IV.8. Conferențiar Universitar Doctor Gheorghe Macarie
➢ Basmele lui Dumitru Furtună

Istoriograf și culegător al folclorului, preocupat episodic și de aspectele lui de
teoretizare, Dumitru Furtună (1890 -1965) devine – prin concepție și m etodă – un continuator
declarat al lui Tudor Pamfile. Condusă și redactată în cea mai mare parte de el însuși, revista
purtând omagial numele fostului prieten folclorist (Tudor Pamfile, Dorohoi, 1923 -1928) va
continua activitatea unei alte publicații, atunci dispărută, Ion Creangă. Eclectică, publicând
alături de folclorul literar și muzical, materiale cu caracter filologic și etnografic, revista Tudor
Pamfile face loc, în paginile sale, mai cu seamă, creațiilo r populare din localitățile nordului
Moldovei. Cuprinsul celor cinci volume de folclor – Izvodiri din bătrâni (1912, retipărită în
1939), Vremuri înțelepte (1913), Cuvinte scumpe (1914), Firicele de iarbă (1915), Cântece
bătrânești din părțile Prutului (19 27) realizează o adevărată monografie folclorică a satelor din
actualul județ Botoșani. între culegerile amintite mai reprezentative valoric, basmele alcătuiesc,
prin originalitatea lor, un capitol aparte. "Sclipuite din ținuturile de sus ale Moldovei, cel e cu
grai așa de blajin", basmele volumului Izvodiri din bătrâni au fost culese din satele de pe valea
Bașeului, din Sârbi, Vlăsinești. Petricani, nu departe de Dorohoi, sau din Mănăstireni (lângă
Botoșani), de la cei ce i -au fermecat anii copilăriei, un m oș Panaite de la Mănăstireni, un Toader
Furtună, buniciii folcloristului sau alți înțelepți ai văilor. Realizate prin contaminație, basmele
folcloristului dorohoian surprind variate aspecte din lumea satelor; chipuri de oameni și situații
sociale. întâmplă ri dramatice, dialoguri pline de haz, vorbe adânci, rod al experiențelor vieții,
autentic rurale, asociate elementelor fantastice, trădează de multe ori lumea locurilor din care
au fost culese. 136Interferența realului cu elementul supranatural se realizează prin diminuarea
fantasticului, preponderența elementului realist conferind textului trăsături ale basmului
nuvelistic. O viziune laică, populară transfigurează personajele hieratice, dizolvă liniile rigide

135 Ibidem, p. 486.
136 Conf. Univ. Dr. Gheorghe Macarie, L-au cunoscut pe Furtună , Editura Geea, Botoșani, 2009,p. 17.

71
ale ținutei lor tradiționale bizantine, înlăturân d severitatea canonică, umorul ia locul
solemnului.137 Sfântul Andrei, Sfântu Gheorghe, Soarele. Vântul, Sfânta Marți sau Sfânta
Duminică aparțin aceleeași viziuni. Primul este surprins dând gospodăros de mâncare la porci;
sfintele, purtând zilelor săptămâni i apar în postura unor mătuși binevoitoare care se
îndeletnicesc țărănește cu treburile casnice. Sfânta Luni zoiea cămăși în știubei iar maica
Sfântului Soare, în postura unei cumetre viclene și iscoditoare, împletea cu iglița la colțuni.
Prezenți sub semn ul parodiei, Soarele și Vântul devin doi veritabili cumetri. După ce la bătut
pe bietul Vânt posomol, Hărălui, personajul central al basmului Hărălui și mândruța lui, se
adresează în astfel de termeni Soarelui: – Simte Soare ! Nu striga așa la mine, că nu mi-i de alia,
da…, te -oi roti, săracul, de -ai ajunge tocmai în vârful acului, Ia mama dracului… Ci du -mă mai
repede, până pe ceea lume !138
Având structural multe puncte de contact cu basmul nuvelistic, basmul lui
Dumitru Furtună permite depistarea a numeroase elemente etnografice sau de sociologie rurală.
Sunt schițate interioare, sunt înfățișate muncile gospodărești, ne sunt date știri despre pescuit
(cu ciobaca și meredeul), sunt descrise datine (la botez și îngropăciune), luăm cunoștință
episodic c u diverse practici magice (ilustrate prin câte un descântec). Inserarea în text a
numeroase proverbe, utilizarea frecventă a repetițiilor, interogațiilor, exclamațiilor și a altor
procedee de exprimare ale limbii vorbite, conferă stilului o trăsătură domin antă –
oralitatea.139Surprinderea acestor aspecte scoate în evidență însușiri prețioase de folclorist și,
nu mai puțin, calitățile unui scriitor. Reeditarea, în ultimii ani, a unora din piesele folclorice în
discuție, folosirea lor în studiile comparative de folclor impun activități editoriale, reeditarea
unei noi ediții a Izvodirilor din bătrâni.140
IV.9. Prof. Paul I. Papadopol
➢ Povestiri pentru popor
Nu merită mai puțină atenție și volumul preotului Dumitru Furtună, folclorist și
istoriograf literar apreciat – care, din admirație pentru comoara poporului și pentru marii ei
tălmăcitori – s-a gândit să adune o parte din prețiosul material ce, încă de pe când era copil, l -a
fermecat cu frumusețile sale.141

137 Ibidem, Preotul Dumitru Furtună și Dorohoiul neodihnelor sale în Teologie și viață , III (LXIX) 1993, nr. 4 –
7, p. 157 -176.
138 Dumitru Furtună, Izvodiri din bătrâni , 1939, p. 19.
139 GheorgheMacarie , In memoriam, Tradiție și continuitate, în Cuvânt și suflet , Iași, II, nr.23 -24, dec. 1991, p.l
și 4.
140 Conf.Univ.Dr. Gheorghe Macarie, Basmele lui Dumitru Furtună , în Ateneu , Bacău, VII, 1970, nr. 7, p. 6.
141 Paul P apadopol, Povestiri pentru popor , în Neamul Românesc , nr. 284, 25.XII.1939, p. 22

72
O face acum în acest admirabil volum, pe care, t ocmai din cauza notei lui
folcloric -arhaice, l -a intitulat așa de frumos Izvodiri din bătrâni. Ceea ce deosebește complet
acest volum – ilustrat cu multă grijă de domnișoara Ioana Jurjea – este bogăția de element
folcloric și lingvistic pe care îl aduce. E , desigur, o operă de folclor, în care contribuția autorului
se reduce la acea putere de reținere și reproducere, care dă tuturor acestor povești întreaga
atmosferă, nu numai poporană, dar de -a dreptul moldovenească. Este rodul fanteziei celor mulți,
așa-cum s -a stratificat el în mintea celor bătrâni (autorul spune că le -ar fi auzit de la un astfel
de deținători de comori) și cum mai târziu, s -au sălășluit în retina minții aceluia care, astăzi, știe
să le povestească exact cu aceeași frăgezime pe care o ave au atunci când au fost create sau
auzite, în nopțile de iarnă.
Izvodiri din bătrâni aduc cel mai bogat și mai inedit material. Dar ele au și o
mare valoare lingvistica. într -adevăr dacă unele teme de basm pornesc dintr -un fond comun,
din care au țâșnit, în decursul timpului, tot felul de variante, graiul în care acesta a fost înfățișat
Ia diferiți creatori sau culegători prezintă nu numai un interes deosebit, dar mai ales acea
noutate, care le dă aerul de inedite.
Din acest punct de vedere, părintele Furtună face un imens serviciu limbii
românești, căreia îi dăruiește atâtea forme rare, atâtea expresiuni plastice, cuvinte specifice –
care dau pe față acel fund real al graiurilor locale. Întâlnim aici, încrustate, ca adevărate pietre
scumpe, în rețeaua acestor fire de aur, atâtea nestemate ale graiului local, câte noi, târgoveții
nici nu bănuiam că ar putea conține. E o adevărată comoară pe care aceste mâini pioase ne -o
dezvăluie, înviind – așa cum cerea alt duhovnic, preotul AlexeiMateevici – graiul rug init de
multă vreme. 142 Se revarsă, din aceste povestiri curate ca sufletul românesc, un potop nou de
cuvinte, care, așa cum se oferă, îngemănate în povestire, îți dau icoana graiului viu al ținutului
din Nordul Moldovei.
Dacă ținem seama de valoarea ime nsă a acestui grai aproape inedit, de care, cu
atâta amploare, nu s -a ocupat nimeni până acum, ne dăm seama ce imens serviciu a făcut
părintele econom Dumitru Furtună, oferind țării o foarte plăcută carte de cetit, în care fantezia
poporului ia noi și nebă nuite înfățișări, iar limba e de o bogăție și o varietate, de o noutate și un
pitoresc cum rar se întâmplă.
Negreșit că, dacă și pentru alte colțuri ale pământului românesc, s -ar publica
astfel de volume, câștigul ar fi foarte mult, ne -ar face să ne cun oaștem, să ne prețuim și să ne
iubim.143

142 Alexei Mateevici, Slujitorul limbii române , în Luminătoru l, nr. IX,1917,Chișinău, 1917, p. 34 .
143 Prof. P. Papadopol, Folcloristul teolog Dumitru Furtun ă, în Neamul Românes c", nr. 284, 25. XII. 1939, p. 18.

73
IV.10. Sașa Pană – autor și lingvist
Dumitru Furtună fusese numit director al Gimnaziului "Grigore Ghica V. V" din
Dorohoi (atunci pe cale de transformare în liceu) în 1919, adică în anul când plecam să -mi
termin s tudiile secundare la București. Ca profesor l -am avut însă la multe ore, prin clasa a treia
gimnazială, adică prin 1915 -1916. Atunci venise paroh al bisericii "Vârgolici". ce i se zicea
bisericuței de lemn și era chiar peste drum de locuința părinților mei . Am zis la multe (și voi
adăuga, felurite) ore. deoarece, deși ținea catedra de religie, el înlocuia, adică suplinea, pe acei
profesori care absentau sau întârziați de al oră. Mai ales la limba română, istorie și chiar
geografie. Acele ore de limba română ne bucurau, pe noi elevii, mult, pentru că titularul era
foarte sever și zgârcit la note (de pildă, la un patru mai punea în față doi, trei de minus) și pentru
că orele cu popa Furtună erau tare plăcute. El ne spunea și câte o snoavă și se veselea împreun ă
cu noi, îmi amintesc o astfel de oră când. urcat la catedră, a scos din buzunarul larg dinăuntrul
anteriului o carte. A pus pe câțiva elevi să citească din chiar prima bucată dar nu i -a plăcut. A
luat el cartea și a început să citească cu un glas… Dar cine își mai poate aminti o voce care a
tăcut !… Ne citea: Stau câteodată și -mi aduc aminte ce vremuri și ce oameni mai erau în părțile
noastre, pe când începeam și eu, drăguliță -Doamne a nu -l ridica băiețaș la casa părinților mei,
în satul Humulești, di n larg drept peste apa Neamțului… Sunase de recreație, dar noi nu ne
mișcăm din bănci, fermecați de cele ce am fi vrut să mai auzim. Dar ora se terminase. El ne
povățuia să cerem părinților doi lei și să ne -o cumpărăm. Sunt Amintirile din copilărie ale l ui
Creangă. Și dacă unele cuvinte nu le veți înțelege, să le căutați tălmăcirea în dicționarul de la
sfârșitul cărții. Își luă catalogul mare cât un ziar desfăcut și ieși din clasă.144
Avea o față rotundă, luminoasă, ochi de spiriduș și o frunte înaltă pes te care
cădea o șuviță din păru -i castaniu, lucios. Mi -l amintesc cu mersu -i repede, hotărât. Mai
totdeauna cu o geantă plină de hârțoage în mâna stângă (cu dreapta binecuvânta…sătenii i -o
sărutau).145 De unde era să știm, noi elevii, că aveam în fața noastr ă pe un destoinic cărturar, un
neostenit cercetător de hrisoave, un colecționar pasionat de documente și manuscrise, legate de
creația poporului. Într -un cuvânt – un folclorist.146
Apoi am aflat că și el scrisese povești, care se intitulau frumos Izvodiri din
Bătrâni, Vremuri înțelepte, Cuvinte scumpe, care erau mai mult povestiri și legende. Dar cartea
cu care îi plăcea să se fălească se numea Cuvinte și mărturii despre Ion Creangă, care apăruse
prin 1915. În casă am descoperit o altă cărțulie pe coperta căreia se putea citi numele Dumitru

144 Sașa Pană, Cărturarul Dumitru Furtună ,în Albina , nr. 23, 11. VI. 1970, p. 6.
145 Ibidem, p. 7.
146 Sașa Pană, Dumitru Furtună , în Albina , an 73, nr. 23, 11.VI.1970, p.6.

74
Furtună. Se intitula Firicele de iarbă. Am citit -o dintr -o răsuflare. Probabil că mi -a plăcut, pentru
că între cărțile mele ea exista.147
Dar abia după ani și ani. când din curiozitate am cercetat fișierul Bibliotecii
Academiei, am rămas uluit de mulțimea titlurilor de scrieri. Așadar, iată cine a fost suplinitorul
profesorilor lipsă de la oră! Era acolo un articol din ziarul botoșănean "Clopotul", al distinsului
profesor (azi pensionar), harnicul activist întru culturalizarea maselor țărănești, ieșeanul (azi)
Eugen D. Neculau. Din acest foileton am aflat că biografia lui Dumitru Furtună cuprinde 510
titluri, din care 178 de specialitate, 95 de folcl or, 81 de Literatură, 51 de istorie și 105 diverse.
În anii de imediat după război, abătându -mă prin Dorohoi, l -am întâlnit pe fostul meu profesor.
Acum părul avea străluciri de argint și mersul se vedea mai ostenit. Am intrat în
casă. Mi -a destăinuit m area și irecuperabila sa durere. În timpul războiului i s -au prăpădit
(furate, arse ) mai bine de jumătate din lăzile cu comori folcloristice, adunate într -o muncă
asiduă, de o viață. Acest necaz îl urmărea în toată clipa. L -am revăzut după vreo douăzeci d e
ani: acum se adăugase supărarea pe acei cărora le împrumutase documente prețioase, dar care
au uitat să -i mai calce pragul.
La 75 de ani, într -un miez de ianuarie – de atunci au trecut cinci ierni – a închis
ochii obosiți și bolnavi acest om înțelept și bun, de ale cărui învățăminte am avut parte. Dragă –
mi este amintirea lui Dumitru Furtună.148

147 Ibidem.
148 Sașa Pană, op.cit .,p. 8.

75
CONCLUZII

Vechea „școală de la răscruci” cum era numit Seminarul din Dorohoi între anii
1923 -1933, și -a redeschis porțile pentru a -și continua menirea – aceea de a forma tineri de
nădejde pentru Biserică și Țară. Părintele Dumitru Furtună s -a străduit să ofere în vremuri de
restriște, mângâiere și ajutor atât copiilor de bogați cât și celor de săraci. Așa e și astăzi, la
Dorohoi. Copiii zilelor noastre au nevoie de mângâiere și ajutor, pentru a -și regăsi liniștea și
identitatea cuvenită unor buni creștini, conștienți de veșnicia lor, într -o lume prea bulversată de
cele trecătoare. Omul trebuie să aibă această conștiință și la tinerețe ș i mai târziu, când
îngemănează „ căruntețile băt râneților cu nădejdile mânturii” .149 Seminarul Teologic din
Dorohoi este școala în care tânărul reușește să -și depășească angoasele, să se cunoască mai
bine, să comunice cu cei din jur și să știe când trebuie să vină în ajutorul aproapelui. Prezența
duhovnicului în viața elevului seminarist își pune amprenta pentru tot restul vieții prin puterea
rugăciunii a unuia pentru celălalt. De fapt prietenia elev -profesor (duhovnic), rămâne peste ani
și ani, ca o realizare și totuși ca o nostalgie…
Seminarul Teologic din Dorohoi a luat ființă în anu l 1923 la inițiativa și prin
truda P.C.Pr.Ic.Dr. Dumitru Furtună, renumit preot, profesor, folclorist și etnograf. Seminarul
purta numele mitropolitului cu a cărui binecuvântare luase ființă și anume ―Pimen (Georgescu)
Mitropolitul‖. În scurt timp de la în ființare și -a căpătat supranumele de „școala de la răscruci ”,
școlarizând copiii orfani de război, ca și copii din Basarabia și Bucovina, prin burse înființate
de părintele Furtună.
Datorită faptului că arhiva Seminarului s -a pierdut în timpul celui de -al doilea
război mondial, datele despre Seminar se leagă de cele existente despre părintele Dumitru
Furtună, scrise de biografii săi, în mare parte foști elevi. Acesta este motivul pentru care,
lucrarea se desfășoară în plan dublu, informațiile derulându -se în paralel.

149 Pr.Muha Constantin, Seminarul teologic Dorohoi – Trecut și prezent, file de monografie , Editura Sfântul
Mina, Iași, 2014, p. 22.

76
Bibliografie

➢ Izvoare
1.Bilia sau Sfânta Scriptură, Editura Institului Biblic și de Misiune al B.O.R, București, 1997;

➢ Dicționare
1. Datcu Iordan, și S. C. Stroescu, Dumitru Furtună, în Dicționarul folcloriștilor , Editura Științifică
și Enciclopedică, București, 1979.
2. Păcurariu,Preot prof. univ. dr. Mircea , Dicționarul Teologilor Romani , Editura Univers
Enciclopedic , București, 2009.

➢ Cărți
1. Bârlea, Ovidiu , Istoria folcloristicii românești , București, 1974 .
2. Boutiere, Jean, La vie et l'oeuvre de Ion Creangă, ( 1837 – 1889 ), J. Gamber, Paris, 1930.
3. Brânzei, Pr. Valerian, Memorii , Editura Cartea Moldovenească, București, 1982 .
4. Burcă, Gheorghe, Cuvânt critic asupra lucrării Izvodiri din bătrâni , Editura Minerva, București,
1973 .
5. Călinescu, G., Estetica basmului , E. L., 1965.
6. Călinescu, George, Ion Creangă , Editura pentru literatură, București, 1964.
7. Ciubotaru, Ștefan, Pagini din istoria învățământului botoșănean (1759 – 1948), Editura Litera,
București, 1987.
8. Cîrstean, Stelian, Balada în folclorul Moldovei de Nord , Editura Minerva, București, 1984.
9. Dobre, Preot Gheorghe, L. Memorii , Editura Mineapolis, Constanța,1950 .
10. Fochi Adrian, Estetica oralității , Editura Minerva, Bu curești,1980 .
11. Furtună, Dumitru, Izvodiri din bătrâni , 1939 .
12. Guțic, Elena, Octav Guțic, Din legendele Dorohoiului , Editura Sport -Turism, 1986 .

77
13. Guțic, Octav, Orașul Dorohoi, monografie geografică , Editura Litera, București, 1979.
14. Jinga , Caius, Contribuție la bibliografia satului românesc , Tipografia Hațieganu, Făgăraș, 1946.
15. Kirileanu, G.T., Sau viața ca o carte – mărturii inedite, ediție îngrijită și cuvânt înainte de
Constantin Bostan, Editura Eminescu, București, 1985 .
16. Macarie, Conf. Univ. Dr. Gheorghe., L-au cunoscut pe Furtună , Editura Geea, Botoșani,
2009.
17. Marian, Simeon Florea, Guragata Nicolae – folclorist și etnograf , Editura Minerva,
București, 1987.
18. Morariu, Leca, Descrierea lui Mihaiu Fogorașu , Ce-a fost odată. Din trecutul Bucovinei ,
Cernăuți, 1992.
19. Muha, Pr. Constantin, Seminarul teologic Dorohoi – Trecut și prezent, file de monografie ,
Editura Sfântul Mina , Iași, 2014 .
20. Onofrei, Pr.Marius, Monografia Satului Stracova , Editura Luceafărul , Dorohoi, 2011 .
21. Popescu, Sireteanu, Ion, Limbă și cultură populară, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1983.
22. Protopopescu, Dan, Românii din Bucovina , Cernăuți, 1920 .
23. Țugui, Haralambie, Memoria timpului , Editura Facla, Timișo ara, 1977.
24. Ursache, Petru, Șezătoarea în contextul folcloristicii , Editura Minerva, București, 1972.
25. Zahacinschi, Nicolae, Dorohoiul de altădată , Editura Litera, București, 1982.
26. Zaiț, Maria, Istorie și istorici în România interbelică , Editura Junimea, Iași, 1989.
27. Zub, Alexandru, Școala Normală din Șendriceni , evocări ( 1919 -1957 ), Dorohoi, 1978.

➢ Reviste și Studii
1. Ahrițculesei, D., Izvodiri din bătrâni de dr. D. Furtună, inspector general al Seminariilor,
în Cuvântul nostru , X Dorohoi, ( 1939 ) .
2. Alexandrescu, V., Vitrina cărții:Izvodiri din bătrâni , București, 1939, în Revista Făt Frumos ,
XV ( 1940) , nr. I.

78
3. Amarandei, Gheorghe, Ateneul din Dorohoi , în Liceul de matematică -fizică, Dorohoi ( 1879 –
1979 ). file de monog rafie.
4. Amarandei, Gheorghe, Dumitru Furtună cărturar dorohoian în Curierul de Dorohoi , 1, nr.
8 din 2.VII. 1990 ( continuare în nr. 9 din 14.VII. 1990, p.2, 4 și nr. 11 din 24.VIII 1990, p.2 și
în nr. 12 din 31.VIII. 1990.
5. Amarandei,Emilia, și Rujin schi Elena, Internatul Liceului , în File de monografie, în Liceul
de matematică -fizică Dorohoi, 1979.
6. Andrei Marian, Activitatea Seminarului Dorohoian , în Gazeta Dorohoiului nr. 6, din 9 aprilie
1927.
7. Anghelea,V., Furtună cărturar dorohoian în Curierul de Dorohoi , 1, nr. 8 din 2.VII. 1990.
8. Anghelea,V., Preotul D. Furtună , în Mitropolia Moldovei și Sucevei , XLI ( 1965 ),nr. 3 -4.
9. Ibidem, Pentru un bust Dumitru Furtună , în Dimineața , Bucu rești, 1. nr. 150. 16.VIII.1990 .
10. Anghelea,Vasile, Preotul Dumitru Furtună , în Mitropolia Moldovei și Sucevei , XLI (1965 ),
nr. 3-4.
11. Ibidem, Un preot care strălucește , în Neamul Românesc pentru popor , XXVIII, nr..3.
1.II.1940.
12. Anisescu, Pr. Ilie, Anunț -apel, în Curierul de Dorohoi , I. nr. 10, 17.V II.1990. și în Adevărul,
Vaslui, nr. 86. 24.VIII. 1990.
13. Aramă Ștefan, Documente. Epistolă de la Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr.
109, 30.VI.1990.
14. Aramă Ștefan, Un distins cărturar: Dumitru Furtună , în Clopotul , XXV. nr. 2596,
17.VII I.1969.
15. Ibidem, Note de lectură: Izvodiri din bătrâni , în Clopotul , XXIX, nr. 3760. 24.V.1973 .
16. Ibidem, Documente. Epistolă de la Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 109,
30.VI.1990 .
17. Bârlea, Ovidiu, Folclorul și unele provleme ale dezvoltării poporului român , în Revista
Etnogrfie și Folclor, București, an IV, nr. 1 -2, 1959 .
18. Bianu, I., O scrisoare , 3.III.1923, în Revista Tudor Pamfile , an I, nr. 3 1923 .

79
19. Brânzei Valerian, Două serbări culturale ale Seminarului din Doro hoiu, în Biserica
Ortodoxă Română nr. 3 / 1928 .
20. Brânzei,Valerian, O frumoasă solemnitate , în Ateneu (Caiete botoșănene), IV, 1919, nr .9
(44).
21. Burcă, Gheorghe, Centenarul nașterii preotului -profesor și cărturar dr. Dumitru Furtună ,
în Vestitorii ortodoxiei românești , II. nr. 13 -14; 30.VII.1978 .
22. Ciobanu, Silvia, Dumitru Furtună, Cuvinte și mărturii despre Ion Creangă , în Revista
Consens , Botoșani, I. nr. 16. 14.VII.l990.
23. Crudu,Tiberiu, Revista Moldovei , anul III, nr. 8 -9/decembrie 1923 -ianuarie 1924 .
24. Disescu, M. I., Un cărturar în slujba unui ideal , în Observatorul , Dorohoi, VIL nr. 117,
30.X. 1940.
25. Filipescu, Iolanda (Murariu), Elevă a profesorului D. Furtună , în Clopotul , LIII, nr. 4736,
20.IX.1985.
26. Ibidem, Popasuri dor ohoiene , în Clopotul , LV. nr. 4843, 9.X.1987, p. 8 (continuare în LV,
nr. 4845, 23.X.1987.
27. Filipescu, Iolanda, Amintiri despre Dumitru Furtună. Să -I redăm luminii școlare , în Gazeta
de Botoșani , I. nr. 30, 17.II.1990.
28. Idem, Centenarul nașterii pr eotului -profesor și cărturar dr. Dumitru Furtună , în Vestitorii
ortodoxiei românești, II. nr. 13 -14; 30.VII.1990.
29. Furtună, Dumitru, Tudor Pamfile , anul I, nr. 6, iulie,Dorohoi,1923 .
30. Ibidem, anul I, nr. 4, Dorohoi, mai 1923 .
31. Ibidem, anul I, nr. 5, iulie,Dorohoi,1923 .
32. Ibidem, anul IV, nr.5 -8, Dorohoi,1928 .
33. Tudor Pamfile , anul II, nr. 1, 2, 3, februarie, martie, aprilie, Dorohoi, 1924 .
34. Ibidem, anul I, nr.4, mai, Dorohoi, 1933 .
35. Furtună, Dumitru, Către colaboratori , în Tudor Pamfile , anul I, nr. 4, Dorohoi, maiu 1923.

80
36. Ibidem, Cum era portul mai de mult în Ionășeni –Dorohoi , în Tudor Pamfile , anul I, nr. 2,
Dorohoiu, martie 1923 .
37. Ibidem, anul I, nr. 6, iulie 1923 .
38. Ibidem, anul IV, nr.9 -12, septembrie –decembrie, Dorohoi,1926 .
39. Gorovei, Artur, Alte vremuri , în Șezătoarea, nr. III,Fălticeni ,1929 .
40. Gorovei, Artur, Un povestitor iscusit, Dumitru Furtună , în Cuget clar , IV. nr. 31, 8.II.1940.
41. Guragata P r. Nicolae, Seminarul Dorohoi , în Clopotul , LV, nr. 4845, 23.X.1985
42. Guragata, Pr. Nicolae, Școala Teoogică din Dorohoi , în Clopotul, LII, nr. 4745, 18.IV.1985 .
43. Haller, Iacoh, Folcloristul Dumitru Furtună , în Hierasus, anuar 1983, Muzeul județean
Botoșani, 1983 .
44. Iorga,Nicolae, Dumitru Furtună, Preoțimea românească în secolul al XVIII -lea: starea
culturală și materială, Vălenii -de-Munte, 1915, în Revista istorică , anul II (1916), nr. 10 -12.
45. Ibidem, Jean Boutier e și folcloristul Furtună , în Cronica , Iași, II, nr.9, 1967.
46. Ivănescu, Gheorghe, Un preot român necunoscut din a doua jumătate a secolului XVIII , în
Iașul nou , V (1953 ), nr.3 -4, 1953.
47. Însurățelu, Mihai, Preotul Prof.Dr.Dumitru Furtună, în Telegr aful Român , nr. 39 -44, 15.X. –
I și 15. XI. 1985.
48. Însurățelul, Mihai, Ecouri la centenarul Dumitru Furtună , în Curierul de Dorohoi , 1, nr.
15, 21 .IX. 1990.
49. Lavric, Dumitru, Centenar Dumitru Furtună (Revista Moldovei), în Consens , Botoșani, I.
nr. 6, 26.IV. 1990.
50. Lavric, Dumitru , Centenar -Cărturarul Dumitru Furtună , în Freamăt de codru , Botoșani, I,
1990, nr. 2.
51. Lavric, Dumitru, Dumitru Furtună, (Folclor botoșănean în colecții celebre ), în Clopotul ,
LIV. nr 4815 27.III.1987, p.7 (continuar e în nr. 4816. 3.IV.I987, 4817, 10.IV.1987 .
52. Ibidem, Publicații botoșănene din trecut , în Clopotul , LV, nr. 4852, 11. XII. 1987 .

81
53. Ibidem, Publicați botoșănene din trecut (Revista Moldovei) , în Clopotul , LV. nr. 4860, 5.
II. 1988 .
54. Lavric, Du mitru, Publicații botoșănene din trecut, ( Tudor Pamfile), în Clopotul , LV, nr.
4852, 11. XII. 1987.
55. Leontescu, Al., Dumitru Furtună , în Gazeta literală , XII, nr.5, 28.I.1965.
56. Macarie, Conf.Univ. Dr. Gheorghe, Prea Fericitul Patriarh Teoctist și P reotul Dumitru
Furtun ă, în Candela Moldovei , IV (2010), nr. 1 -2.
57. Macarie, Gheorghe, Moștenirea cărturarului D. Furtună , în Ateneu (Caiete botoșănene),
IV, 1986, nr .l1 (47).
58. Macarie, Gheorghe, Pentru un centenar Dumitru Furtună , în Gazeta de Boto șani, I, nr. 97.
,14.VI.1990 .
59. Marinescu, Tomiță, Scrisoare Curierului , în Curierul de Dorohoi , I, nr. 13, 7.IX.1990.
60. Maximiuc, Ion, Publicații și publiciști din Nordul Moldovei , în Hierasus, anuar '83 , Muzeul
Județean Botoșani, 1983. V, Întrep. P oligrafică Bacău .
61. Mehedinți, Simion, Case de citire , în Revista Duminica poporului , III ( 1918), nr. 8.
62. Mihăilă,Virica, Din nou despre părintele Furtună , în Gazeta de Botoșani , I, nr. 111.
4.VII.1990.
63. Moroșanu,Vasile, Seminarul Dorohoian , în Gazeta Dorohoiului, nr. 38, din 19 decembrie
1925.
64. Munteanu, Pr. Constantin, Sărbătorirea patronului Seminarului din Dorohoiu , în Biserica
Ortodoxă Română , nr. 3 / 1928 .
65. Murariu, Iolanda, Amintirea vă readuce chipul , în Curierul de Dorohoi , I. nr. II,
24.VIII.1990 .
66. Nicolau, Eugen D., Contribuția lui Dumitru Furtună la cunoașterea lui Ion Creangă , în
Anuar de lingvistică si istorie literară, tom XIV ( 1973 ), Iași, 1973.
67. Nicolau, Eugen, D., Revista de Etnografie și folclor , Iași 1 938 .
68. Olaru Nenati, Lucia, Să ne reamintim de Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani , I. nr.
132. 2.VIII. 1990.

82
69. Olaru Nenati, Lucia, Să ne reamintim de Dumitru Furtună , în Gazeta de Botoșani, I. nr.
132. 2.VIII. 1990.
70. Popescu, I.N., Tudor Pa mfile , în revista , Tudor Pamfile , anul I, nr. 3, Dorohoi, aprilie 1923 .
71. Ibidem, anul I, nr. 2, Dorohoi, martie 1923.
72. Ibidem, anul I, nr. 3,Dorohoi, aprilie 1923 .
73. Stelorian, Moroșanu, Dumitru Furtună în cel de¬al doilea secol , în Gazeta de B otoșani , nr.
13, 7.1X.1990.
74. Stoian, G., Revista Licăriri de – lungul anilor , în Liceul de matematică -fizică , Dorohoi, 2010,
Editura Luceafărul .
75. Stoian, Gheorghe, Revista Licăriri de -a lungul anilor , în Liceul de matematică -fizică ,
Dorohoi, Editur a Luceafărul, 1977.
76. Stoian, Marius, Patronul Seminarului din Dorohoi , în Biserica Ortodoxă Română, nr. 2 /
1926 .
77. Tiberiu, Crudu, Revista Moldovei , anul III, nr. 11, 12, martie, aprilie, 1924 .
78. Todorescu Prof. Mihai, Activitatea culturală a s eminarului dorohoian , în Gazeta
Dorohoiului nr. 12, din 18 mai 1928.
79. Toma, Mihai , La centenarul tău , în Curierul de Dorohoi , I. nr. 13, 7.IX. 1990.
80. Tudor Pamfile , anul I, nr. 2, Dorohoi, martie 1923 .
81. Tudor Pamfile , anul I, nr. 6, iulie,Doro hoi,1923 .
82. Tudor Pamfile , anul II, nr. 1, 2, 3, februarie, martie, aprilie, Dorohoi, 1924 .
83. Țugui, Prof. Marian , Preotul Dumitru Furtună, în Revista Moldovei, anul III, nr. 2 -4, iulie,
august 1923 .
84. Vernescu, Constantin, în Revista Viața Rom âneacă , Iași 1927.
85. Vieru, Mihai, Conducerea școlii, personalul didactic și administrativ , în vol. Liceul de
matematică -fizică Dorohoi , Editura Luceafărul, 1980.
86. Zaiț, Maria, Oameni care au fost , în vol. Liceul de matematică -fizică, Dorohoi, Sucea va,
1979, p 274.

83
87. Zaiț, Maria, S-aprindem sfânta candelă a amintirii , în Curierul de Dorohoi , I, nr. 11,
24.VIII.1990 .