Muzica în viața tinerilor. [607617]

1
UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DISCURSUL OMILETIC
DIN PERSPECTIVA
ȘTIINȚELOR COMUNICĂRII
ȘI A
PEDAGOGIEI CREȘTINE

Coordonator: Susținător:
Prof. d r. Timiș Vasile Prof. Lazăr Lucian

Cluj Napoca
2016

2
CUPRINS
Argument ……………………………………………………………………………………………….. …………3
I. – Discursul Omiletic – calea transmiterii mesajului divin …………… …………………………4
I.1. – Discursul omiletic – formă de întărire a dreptei credințe ……………………………6
I.2. – Omilia – o necesitate misioanară ………………………… …………….. …………………..7
I.3. – Contextul discursului omiletic contemporan ……………….. ………………………..11
I.4. – Cateheza, prima etapă a discursului omiletic ………………… …………. ……………15
I.4.1. – Cateheza în familia creștină ………………………………… …………………….17
I.4.2. – Cateheza în comunitatea parohială …………………………………………….19
I.4.3. – Cateheza prin intermediul mass mediei ………………………………………20
II. – Știința comunicării ……… ……………. ……………………………………………………………….25
II.1. – Noțiuni generale …………… …………………………………………………………. ………25
II.1.1. – Definirea comunicării ……… ……………………………………………………….25
II.1.2. – Caracteristicile comunicării …………. ………………. …………………………..27
II.1.3. – Scopul comunicării umane ………… ……………………………………………..28
II.2. – Știința comunicării didactice ……………….. ………………………………………….. ..30
II.2.1. – Definirea comunicării didactice ………. ………………………………………..30
II.2.2 – Caracteristicile comunicării didactice ………. …………………………………31
II.2.3. – Niveluri de comunicare didactică …………. …………………………………..35
II.2.3.1. – Comunicarea intrapersonală ……………………………………………35
II.2.3.2. – Comunicarea interpersonală …….. …………………………………….35
II.2.3.3. – Comunicarea în grup ………………….. …………………………………36
II.2.3.4. – Comunicarea de masă ……………. ……………. ………………………..36
II.2.4 . – Forme ale comunicării ……………. ……………………………………….. …….36
II.2.4.1. – Comunicarea verbală ………….. …………………………………….. …………36
II.2.4.2. – Comunicarea nonverbală …….. ………………………………………………..38
II.2.4.3. – Metacomunicarea ………………. ………………………………………………..39
II.2.4.4. – Comunicarea paraverbală ………….. ……………………………………. ……40
II.2.5. – Comunicarea în cadrul relației profesor – elev …………………………….42
II.2.6. – Implicații afective în relația profesor – elev ……………….. ………………44
II.2.7. – Competen ța comunicării profeso rului ……….. ……………. ………………..47
III. – Pedagogia c reștină și Ora de Religie …………………… ………………… …………………….59
III.1. – Pedagogia creștină ……………………………………………………………………..59
III.1.1. – Elemente de pedagogie crestină ……………. …………………………………..59
III.1.2. – Scurt istoric al pedagogiei crestine î n școala românească ……… ……..59
III.1.3. – Sensul ideatic al pedagogiei creștine …………………………… …………….61
III.1.4. – Rolul psihologiei în pedagogia creștină ……………………. ……………….62
III.2. – Pedagogia creștină în viața Bisericii ………………………… ……………………..65
III.3. – Disciplina Religie – pedagogia creștină în școală ……………………………….66
Bibliografie …………………………………………………………. ……………………………………. …….69
Declarația de autenticitate ……….. ………………………………….. …………………………. ………..77
Anexe …………………………………………………………….. ……………………………………………….78

3
Argument
Odată cu reintroducerea orei de Religie în școala romanească după 1989, s -a redat
școlii, ceea ce -i lipsea î n perioada comunistă: sacralitatea din procesul cunoașterii.
Ora de Religie nu se poate concepe fară o legătură între școala și Biserică,
deoarece B iserica este deținătoarea Adevărului și Sensului acestei lumi prin Capul Ei,
Mantuitorul Iisus Hristos. Cum în cadrul Bisericii, învățătura creștină este aprofundată
prin predici (omilii), ea fiind sădită în mare parte încă din educația din familie sau pri n
cateheză parohială , este necesară continuarea lucrării Bisericii și în școală, prin forma
discursului omiletic în cadrul orelor de Religie.
Prin secularizare și prin promovarea unor modele și concepții de viată necreștine
sau anticreștine, s -a ajuns ca mulți tineri să nu mai fie atrași de Biserică, nici măcar în
zilele de Duminică. Astfel, la ora de Religie avem șansa de a raspunde unor întrebări,
elevilor care doresc să cunoască mai multe despre Credința Ortodoxă, prin lecții cu
caracter catehetic, dar p utem ca în fiecare ora de curs să folosim și discursul omiletic
pentru aprofundarea, explicarea și actualizarea învățăturii creștine.
În cadrul cercetării Discursului omiletic din perspectiva științelor comunicării și a
pedagogiei creștine , am remarcat că, folosind elemte omiletice împreună cu anumite
tehnici de comunicare, ținănd cont de pedagogia creștină, mesajul religios poate ajunge
mai usor catre elevi, poate fi înteles mai repede, înlesnind procesul instructiv -educativ
oferind un sen s aplicabil real al celor descoperite în cadrul orelor de Religie.
Noile generații de elevi, cu acces la informații din ce în ce mai diversificate sau
controversate nu mai pot fi tratați superficial, ci trebuie gasită o modalitate de a
relaționa cu ei, de sigur respectând normele profesor -elev, găsind o cale de comunicare.
Desigur ca orice tip de comunicare necesită anumite abilitați din partea
emițătorului, profesorul în cazul nostru, abilități necesare pentru atingerea obiectivelor
propuse. În acest caz, este necesară aplicarea tuturor cunștințelor în vederea
conțientizării utilității celor transmise elevilor în cadrul orelor de curs.
Ora de Religie, prin mesajul tr anscendent pe care -l propune, ar trebui să devină un
instrument prin care tinerele generații se pot apropia de Biserică, deoarece în Biserică se
poate trăi viața creștină, simpla informație nefiind suficientă pentru atingerea țelului
vieții noastre – Împărăția lui Dumnezeu: ” Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va
intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7,
21)

4

I. – Discursul Omiletic – calea transmiterii mesajului divin

Omiletica este un obiect de studiu teologic, care face parte din secția practică,
alături de Catehetică, Liturgică, Pastorală, Drept bisericesc, Cantare bisericească. Ea se
ocupă cu invățătura despre vorbirea bisericească din toate punctele de vedere. Numele
său provin e de la verbul grecesc care inseamnă: a sta de vorbă cu cineva, a convorbi, a
avea relații cu cineva, a se intreține asupra unei teme, a fi printre, a comunica prin. In
familia de cuvinte a acestui verb se cuprinde și substantivul, care inseamnă: mulțime,
adunare, reuniune, popor. Acest verb exprimă acțiune predicatorului de a vorbi cu
poporul, in general. El este folosit in Noul Testament de trei ori : Luca XXIV, 14
(„Vorbeau unul cu altul despre …”); Fapte XX, 11 ( „Vorbind cu ei mult, până în zori ”);
Fapte XXIV, 26 ( „Vorbea cu el ”).1
Discursul omiletic reprezenta pe lângă catehetică, prima formă de educație
creștină, dar și o formă de misiune și de pastorație creștină, căci avea în vedere
stabilirea unui minimum doctrinar pe care cel care dorește să se boteze să îl cunoască.
Această cunoaștere folosea, pe de o parte Bisericii, care stabilea structuri de
rezistență și existențiale interne credinciosului, iar pe de altă parte credinciosului viitor
creștin căci îl pregătea pentru o maximă asimilare a doctr inei creștine care să -i poată
asista propria dezvoltare astfel încât aceasta sa progreseze natural sub înrâurirea harului
divin.
Discursul omiletic a fost forma de reacție și de protecție a creștinismului primar
în fața provocărilor misionare și pastorale ale primelor secole, care au creat o adevărată
tradiție educațională creștină. Ea a creat o adevărată elită creștină, care ți -a dat măsura
sa în timpul persecuțiilor fiind corpul creștin care a dat numeroși martiri. Martirajul
însuși al primelor patru sec ole cu greu poate fi înțeles fără rolul pregătitor și întăritor al
catehezei și al omiliilor . Aceasta este până la urmă o formă de răspuns, de adaptare sau
de creativitate inovativă educațională care a asigurat o maximă incisivitate misionară în
epoca.
Biserica a considerat cunoașterea drept un instrument important de relaționare cu
Creatorul și cu aproapele, dar și cu lumea înconjurătoare. Astfel, se explică de ce

1 Pr.prof. Nicolae Petrescu, Omiletica , manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1997; p. 6

5
educația și misiunea prin intermediul educației este o permanență creștină. Civilizația
creștină este fundamentată pe educație, valorizează educația și susține educația ca pe un
mijloc de construire și întărire a propriei credințe.2
Creștinismului i -a fost întotdeauna străină respingerea cunoașterii, ori slaba ei
valorizare, deoarece creștinii sunt conștienți că achizițiile spirituale nu pot fi susținute
fără aportul educației.
Discursul omiletic este intrinsec legată de creștinism, este o marcă proprie a sa, o
codificare a experienței creștine, a vieții în Hristos, a vieții de credință a poporu lui lui
Dumnezeu.
Fașă de sistemul educațional al epocii sau oricare alt sistem educațional
contemporan, discursul omiletic are avantajul unei relații personale nemijlocite și a unui
grad de naturalețe și firesc crescut, ceea ce face ca ea să fie un instru ment misionar
extraordinar.
Acesta este și motivul pentru care de -a lungul secolelor discursul omiletic a fost
și este încă utilizată ca mod de aprofundare a învățăturii creștine, pentru că are în ea o
naturalețe și o eficacitate date de adevărul vieții, d e firescul relațiilor inter -umane și de
puterea credinței.3
Prin urmare, discursul omiletic a avut o importanță covârșitoare pentru Biserica
primelor secole, asigurându -i incisivitatea misionjară, acuratețea doctrinară și puterea de
a rezista în fața asult urilor păgâne și iudaice. Ea a normat viața de început a creștinilor
din primele secole, fiind o necessitate misionare evidentă și sprijinind în cel mai
autentic mod desfășurarea misiunii creștine .4
Discursul omiletic a fost și mijlocul de adaptare al misi unii bisericești la
necesitățile unei epoci și al unor presiuni ale contextului epocii, dar și un instrument
educational eficace.
Și astăzi, discursul omiletic este un instrument misionar necesar, Biserica având
experiența fericită a succesului catehetic d eosebit în secolele din urmă. Astfel, discursul
omiletic este o posibilitate de misiune valoroasă, unică și de neînlocuit, care poate
adduce bineuvântate beneficii duhovnicești omului contemporan, ajutându -l să se

2 Andrew Louth, Originile tradiției mistice creștine. De la Platon la Dionisie Areopagitul , Ed. Deisis,
Sibiu, 2002, p. 59.
3 T. Spidlik, Spiritualitatea Rãsãritului Creștin (trad.rom.), Deisis, Sibiu, 2002, p.59
4 Marrou, Henri -Irénée, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice , trad. de Drăgan Stoianovici și Lucia
Wald, Ed. Humanitas, București, 1997

6
transforme, să se schimbe și să înnoiască la rândul său chipul lumii în care el trăiește și
activează.5

I.1. – Discursul omiletic – formă de întărire a dreptei credințe

Discursul omiletic este principalul mijloc de întărire a învățăturii de credință, de
însușire a adevărului mântuitor și de cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. Ea este un
mijloc formativ al Bisericii care a sprijinit în mod de netăgăduit misiunea evanghelică
de-a lungul timpului.
Discursul omiletic este acee a care a format generațiile de credincioșiși le -a oferit
o bază solidă pentru trăirea lor, ea a nutrit sufletul credinioșilor cu seva neîpuținată a
învățăturilor evanghelice.
Discursul omiletic ajută pe cel care crede să se apropie mai mult de Dumnezeu,
Biserică și semeni, ea fiind o operă intelectuală, volițională și afectivă, căci implică nu
doar mintea sau rațiunea ci toate capacitățile sufletești ale omului.6
Discursul omiletic este brațul educațional misionar puternic și eficace al
Bisericii, fără de c are nu se poate face misiune și pastorație cu efecte poztivie și roade
bogate, căci nu se cunoa ște un alt mijloc mai potrivi t și mai bun pentru întărirea
învăț ăturii de credință revelate.
Biserica a considerat discursul omiletic ca un nucleu misionar și ca pe un
instrument de lucru cu omul, o relaționare educațională cu un scop misionar.
Așa se face că importanța catehezei pentru Biserică este enormă, nici măcar nu
se poate concepe o paradigmă misionară în care discursul omiletic să fie exclusă. Modul
cateh etic de răspândire a învățăturii de credință a fost practicat de Mântuitorul Hristos
Însuși și de Sfinții Apostoli, este o tradiție dumnezeiască, perpetuată cu succes în
biserica creștină.
Modalitatea omiletic ă de relaționare cu cei ce doreau să devină creștini a
menținut caracterul elitist alcreștinului și modalitatea inițiatică de pătrundere în

5 Marrou, Henri -Irénée, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice , trad. de Drăgan Stoianovici și Lucia
Wald, Ed. Humanitas, București, 1997 p. 23
6 Pr. Mihai Bulacu, Probleme de pedagogie catehetică , S. T. , 3 -6 / 1950, p. 49.

7
Biserică, ambele posibilități la îndemnână și necesare pentru că impuneau un minim
standard de cunoaștere a ceea ce direcționa și domina viața creștină.7
Și astăzi, Biserica utilizează discursul omiletic ca mijloace pastoral -misionare
adecvate, importante și necesare, căci este celmai bun mijloc de a sedimenta elementele
principale ale doctrinei creștine în sufletul și viața celui care dorește să devină creștin.
Discursul omiletic este într -un fel o marcă creștină, o modalitate de relaționare
educațională religioasă, cu caracter eminamente creștin, chiar dacă uneori și alte religii
monoteiste au copiat această metodologi e misionară.
Biserica este legată de cateheză, iar discursul omiletic este o operă a Bisericii,
între cele două realității existând o strânsă, directă, și puternică legătură.

I.2. – Omilia – o necesitate misioanară

Epoca în care își desfășoara astăzi Bi serica activitatea este una în care nevoia de
acuratețe, de educație și de cunoștințe religioase este foarte puternică, căci trăim întro
lume a informației, întro societate a cunoașterii, în care lipsa de formare și de informare
duce la deformare și manipu lare.8
Realitatea misionară concretă a Ortodoxiei ro mânești este caracterizată de o mare lipsă
de cunoaștere a elementelor fundamentale ale credinței creștine, ceea ce face ca cei ce
cred, credincioșii noștri să fie superficiali, atrași spre o mentalitate magică -mecanicistă,
dar și să fie ușor ma nipulabili.
Asaltul sectelor, dar și mentalitatea seculară și antireligioasă agresează pe cel ce
crede, astfel încât cunoașterea adevărului de credință este o necesitate intrinsecă a
comunității de credință.
Explica rea învățăturii de credidință, a simbolisticii ritualului religios și a
principalelor principii morale sunt cheia pentru ca religiozitatea contemporană să e
aprofundeze și să se debaraseze de crescuta înțelegere greșită asupra religiei și a lui
Dumnezeu.9
Jumătate de veac de comunism, corelat cu insuficienta mis iune educațională face
necesar discursul omiletic. Biserica are un aliat în ora de religie în școală, dar

7 Pr. Dumitru Călugăr, Metode și forme pentru prezentarea învățăturii creștine ortodoxe , M.A., 1 -3/1972,
p. 114.
8 Pr. Dr.Constantin Necula, Pastorația Bisericii în vremuri de criză, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 26.
9 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Catehetica – curs pentru anul al III -lea de studii, Teologie Pastorală,
București, 2001, p . 51.

8
insuficient, căci ora de religie are un cracter limitat în timp, e vorba de o oră
săptămânal, ceea ce nu poate oferi un minim de educație religioasă temeinică, și, mai
mult decât atât, de ea a beneficiat doar tânăra generați, existând o categorie de vârstă
care nu a apucat niciodată nici măcar această minimă instrucție catehetică.10
Creșterea unor obiceiuri păgâne în societate, mai precis renașterea lor, precum
vrăjitoria, sclavia horoscopului, ori atâtea și atâtea păcate pe care le desconspiră zilnic
presa arată nevoia unei schimbări profunde de mentalitate, ceea ce se poate face prin
educație reli gioasă, prin intermediul cathezei, a orei de religie, a educației familiale și
parohiale, toate unite și colaborând spre mai binele omului și vestirea cu putere a
Evangheliei mântuirii.
Cu pași înceți și unori timizi, omilia se manifestă în parohiile Bisericii noastre,
fie prin intermediul proiectului catehetic național, încă la stadiul de proiect, Hristos
împărtășit copiilor, căci nu sunt implicate decât câteva parohii din fiecare eparhie, și
până la inițiativele diferițilo r ierarhi sau paarohi, discursul omiletic este principala
formă de educație temeinică creștină în care Biserica își pune astăzi încrederea.
Discursul omiletic parohială sistematică trebuie să devină o permanență, la fel cu
discursul omiletic ce trebuie ofe rită credincioșilor la fiecare sfântă taină și ierurgie, ori
serviciu religios, pentru a susține dinplin misiunea bisericească contemporană.
Lumea are nevoie de cunoașterea clară a învățăturii de credință, Biserica are
nevoie de credincioși atașați de Bise rică, iar peste toate acestea există responsabilitatea
fașă de credința înaintașilor fașă de puritatea ei și fașă de urmași, de felul în care știm să
o transmitem.
Discursul omiletic parohial reprezintă o for ță redutabilă care poate reda vigoare
și angajam enent credinței omului contemporan, după modelul pe care cu succes l -a
practicat Biserica de -a lungul secolelor.11
Există și o nevoie catehetică ce poate fi umplută de omilia mediatică prin
intermedul posturior de radio și televiziune, ori a internetului, c u carater religios, care în
spațiul media adesea dezumanizat și nereligios, vine să aducă împlinirea unor nevoide
cunoaștere religioasă firești.
Lumea pubică contemporană promovează non valori, aproximări și maniupulări
care nu fac nici un serviciu credinț ei, omului și binelui comun, de aceea Biserica are în

10 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Catehetica – curs pentru anul al III -lea de studii, Teologie Pastorală,
București, 2001, p. 51.
11 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Răducă, Actul catehetic: cateheza și acțiunile sale, S.T ., nr. 3 -4/ 1997, p. 153.

9
vedere și acest spațiu. Iar, acesta este motivul ofensivei mediatice a Bisericii noastre
care la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s -a creat trustul mediatic
Basilica, cu radio, televiz iune, agenție de știri și flux media pe internet, dar și ziarul
Lumina cu edițiile sale regioanle, pentru a umple un gol, pentru a sprijini misiunea
catehetică și patorală a Bisericii și pentru a contrabalansa în societatea de astăzi
infleunța negatiă a pr ea multor trusturi de presă.12
Lumea are nevoie să creadă și are nevoie să creadă drept, iar omilia vine în
întâmpinarea acestei nevoi deosebite de credință și educație a semenilor noștri în
contemporaneitate.
Spiritualitatea creștină nu poate r enaște fără un puternic angajament catehtic și
fără o intesnă misiune și muncă omileti că, care să ofere omului structuri raționale,
motivaționale și de sedimentare a existenței pe baze religioase solide.
Discursul omiletic și interesul public social au de ci și anumite puncte de
convergență ți întâlnire ceea ce face discursul omiletic util societății privit din
perspectivă etico -moral ă și nu religios -duhovnicească, dar este o perspectivă progresistă
și înaintată. Spre deosebire de viziun ile retrograde care consideră omilia religioasă un
mijloc de îndoctrinare, desigur că aceasta este o perspectivă atee militantă, dar tot mai
vocală și mai prezentă cel puțin în spațiul mediatic românesc și european.
Această realitate dură și agresivă pentru orice religie cere un răspuns adecvat,
puternic și specializat, pentru a avea o maximă eficacitate, impact ți cu rezultate
norabile în transformarea omului și a chipului societății în care acesta trăiște.
Lumea contemporană are numeroase lipsuri, imperfecțiuni, dar și uriaș e nevoi
cateh etice, fără de care rămâne într -o fatală ignoranță ce o face străină de orice progres
și stabilitate, de orice pace și armonie, de orice autentică înțelegere a realității vieții care
poate fi decriptstă și îmbunătățită doar în cheie religioasă , prin intermediul Bisericii și a
misiunii sale spirituale, în care discursul omiletic ocupă un loc privilegiat.
Discursul omiletic este o formă de misiune pastorală, un instrument de
relaționare a Bisericii cu sufletul omului prin intermediul fixării învă țăturii de credință,
al stabilizării unui nucleu de învățături care să poată oferi rectitudine și siguranță vieții
umane.

12 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Catehetica – curs pentru anul al III -lea de studii, Teologie Pa storală,
București, 2001, p.57.

10
Istoria bisericească ne arată că epocile de înflorire duhovnicească sunt epoci în
care misiunea omiletic ă a avut un avât deosebit,iar învățăturile de credință au pătruns în
conștiința comunitară și personală la un nivel minim necesar.13
Astăzi nevoia de schimbare socială este uriașă, așteptarea credinioșilor, nevoile
lor religioase, sufletești, dar chiar și o anumită așteptare socială, n ereligioasă dar cu
priviure la faptele credinței.
Misiunea bisericească în lumea contemporană trebuie să pornească de la
schimbarea unor mentalități depășite, eronate sau deformate, ori acest lucru presupune o
operă educațională, un demers învățătoresc ma jor, iar singurul instrument viabil rămâne
tot discursul omiletic, este adevărat cu ajustările de context modern, cu utilizarea celo
mai noi mijloace de comunicare socială, cu utilizarea strategiilor de comunicare
interpersonale moderne, dar cu credința au tentică a Sfinților Părinți, cu credința cea vie
a celor adormi ți, dar vii în Dumnezeu, care să scoată din moarte și împietrire omul și
societatea de astăzi, rănită și omorâtă de superficialitate, materialsim, indiferentism
religios și secularizare.14
Plăgi le care izvorăsc neputința lumii de astăzi își au originea în epocile în care
discursul omiletic s -a atenuat sau a lipsit, în acel timp în care misiunea Bisericii nu și -a
mai atins scopul său, dar astăzi relansarea catehezei conștienizată la toate nivelele de
misiune bisericească este nu doar o necesitate ci singura cale de educație eficientă în
vederea schimbării a omului și prin el a societății în care acesta trăiește și activează.

13 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Catehetica – curs pentru anul al III -lea de studii, Teologie Pa storală,
București, 2001, p. 51 .
14 Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă, Editura Episcopiei
Dunării de Jos, Galați, 2001, p. 47.

11
I.3. – Contextul discursului omiletic contemporan

Epoca globalizării este o epocă în care comunicarea are o mare forță și rapiditate
utilizând mult eși tot mai noi mijloace tehnice de comun icare, iar acestea po t fi utilizate
în opera catehetică a Bisericii. În ciuda unor repuslii momentane sau a a unor acare
critică noul în Biserică. Să ne amintim că atunci când a fost introdus pentru prima oară
tiparul mulți s -au îndoit de necesitatea sau utilitatea lui, și povestea s -a repetat invariabil
la fiecare mijloc tehnic, fax, telefon, televizor, internet etc., toate fiin la vremea lor
simboluri ale decadenței și înstrăinării religioase, iar, mai apoi, fiind utilizate cu mult
succes în misiunea pastoral -misionară și opera omilică a Bisericii.
Misiunea omiletic ă contemporană are din partea globalizării și un aspect po zitiv,
faptul că actul comunicării a de venit atât de lejer și specializat, poate fi un avanyaj
educațional creștin sau mai bine zis poate fi folosit în acest sens, astfel că prin
mijloacele tehnice prin care pătrund și elemente de decadență și pierzanie să poată
pătrunde și elemente de virtute, educație și responsabilizare.
Se reia problema instrumentelor în opera mântuirii, instrument care nu sunt rele
în sine ci rea sau bună este utilizarea sau poziționarea moală a utilizatorului. La fel,
după același pri ncipiu și glob azalizarea, chiar dacă ea are aspecte pozitive și negative
nenumărate încât este greu a spune că este rea în sine în totalitate sau bună în sine, de
asemenea, în totalitate. Ea poate fi utilă Bisericii în funcție d emăestria și arta slujitori lor
ei, a creștinilor angajați în munca catehetică care pot transforma o deficiență și o lipsă
într-un avantaj cum de altfel a mai facut -o de atâtea ori în istorie Biserica.15
Istoria bisericească este un exemplu redutabil de măestria de care a dat dovadă
Biserica care a știut să transforme situații neprielnice în ”oportunități misionare
impresionante ”.16
Astăzi contextul pare diferit, dar diferența constă în formă, în esență provocările
sunt aceleași, dar au alte nume și alte stratificări și sedimentări.
Din această perpectivă chiar am putea că nu globalizarea este rea sau bună, căci
ea este un proces inevitabil, ci raportarea noastră la ea sau utilizarea bună sau rea a
oportunităților create de acest important actor al scenei contemporane fenomenologice.

15 Arhim. prof. Vasile Miron, „ Cateheza liturgică și mistagogică în parohie astăzi ”, în Ortodoxia, nr. 1 –
2/1997, p. 87.
16Arhim. prof. Vasile Miron, „ Cateheza liturgică și mistagogică în parohie astăzi ”, în Ortodoxia, nr. 1 –
2/1997, p. 87.

12
Orice provocare reprezintă și o șansă de schimbare în mai bine și se pare că cel
mai bine este să vedem așa însăți procesul de globalizare, o porvocare care conține și o
mre oportunitate de schimbare și poartă o speranță de mai bine.
O societate seculară este aceea care exclude religiosul, sacru sau Biserica din ea,
și o alungă în sfera exclusivă a privatului, în numele unei false neutralități, în fapt un
partizzant ocultat, dar care consideră religia ca retrogradă, ca o instituție aparținând unei
epoci astăzi desuete.
Secularizarea este cel de al doilea proces care provoacă misiunea catehetică a
Bisericii, e data aceasta cu un pronunțat vector negativ asupra lui, căci așa cum se știe
numele lui vine din latinescul saeculum și înseamnă adaptare sau dominare a l umii
acesteia, adică a materialsimului și imediatului.17
Secularizarea este o formă de militantism ateist, care ar alunga religia, Biserica
în sfera particularului, dar, mai mult consacră o dezagregare de paradigmă, rupe
rădăcinile omului, taie legăturile c u trecutul și îl lasă ușor manipulabil de către ideologii
și fals eși noci ve modele de viață.18
Secularizarea este cauza și nutrimentul a tot felul de crize ce bântuie societatea
contemporană și pe care o catehizare adecvată a credinioșilor îi poate apăra d e multe
efecte sociale și sufletești nocive care înngurează viața umnaă și blochează progresul
social contemporan.19
Mentalitatea secularizatoare este cea care face pe cel ce crede când pică în
mrejele ei să uite de scopul vieții sale și să considere ceea c e până atunci îi dădea sens
vieții, ca fiind desuet și inutil, este deci vorba despre o răsturnare de iziune și de valori,
de o părăsire a ceea ce omul a crezut pentru ceea ce la un moment dat l -a sedus și l -a
cucerit, ducându -l întro mentală sclavie.
Secu lzarizarea înseamnă cedarea în fața stăpânitorului acestui veac, supunerea
față de el și deformarea și înstăpânirea vieții de către păcat și rău.
O perspectivă seculară este o perspectivă fără Dumnezeu, în care nici omul nu se
poate recunoaște și regăsi și nici măcar exista, căci secularizarea îi răpește speranța
șiputerea de a se transforma, îl dezumanizează profund până la -l face un antiom.

17 Pr. Eugen Jurcă, Catehetica și disciplinele umaniste. Orizonturi interdisciplinare , în Logos. Revistă de
pastorală catehetică, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 1/2007, p. 21.
18 Idem, Catehetica și disciplinele umaniste. Orizonturi interdisciplinare , în Logos. Revistă de pastorală
catehetică, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 1/2007, p. 21.
19 Ibidem.

13
Creșterea gradului de materialism, adică deformarea mentalității umane spre
concepție în care primează lumea materia lă, este o altă deficiență majoră a
contemporaneității și o modalitate agresivă de receptare a lumii moderne care provoacă
discursul omiletic bisericească să readucă în intea credinciosului adeărata ierarhie a
lumii în care cele spirituale trebuie să dom ine și să aibă prioritate asupra celor materiale.
Agresivitatea materialismului vine din acea că încearcă să elimine orice
perspectivă eshatologică din inima omului, oferindu -i numai perspectiva imediatului,
adică aceea care pică sub incidența simțurilor ș i care îi fură bucuria de a fi și de a se
manifesta creștinește și uman.
Experiența nefastă a totalitarismelor fascist și comunist, ambele variante ale
materialsimului, drapate ideologic frumos, ne arată cât de agresiv, dăunător și ditrugător
poate fi un a stfel de concept ideologizat, care năruia viața și speranța a milioane de
oameni.
Omilia înseamnă aici mai întâi de toate o purificare a mentalităților, o dreaptă
impregnare cu adevărul de credință spre o viață autentic creștină, curată, morală și mai
ales în duhul Bisericii lui Hristos.20
Aceasta, Biserica este singura care poate feri de excesul ideologiilor care
îmbolnăvește, distruge și omoară, de aceea doctrina bisericească nu e ideologie, ci izvor
de viață, viață concentrată în cuvinte, stuctură a nemur irii care oferă omului posibilitatea
unei autentice, singure posibile, schimbări.
Căci, nicio ideologie nu a transformat omul, nu i -a oferit progres, ci numai
regres și deformare, nefericire și suferință.21
Materialismul a izbucnit din nefericire astăzi su b forma subtilă a consumismului,
al distrugerii din motive egoiste a creației, a resurselor de mediu ambiant, transformând
lumea din spațiu al iubirii și dialogului cu Creatorul în spațiu al manifestării distructive
a unei mentalități păcătoase care aduce suferință și omului și cosmosului.
Nenorocirea adusă de materialism este aceea că omul se lasă stăpânit de patimi,
dorințe și păcat, își uită scopul vieții, acționând în lume de parcă el însuși ar fi propriu și
singurul dumnezeu.

20 Idem, Catehetica și disciplinele umaniste. Orizonturi interdisciplinare , în Logos. Revistă de pastorală
catehetică, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 1/2007, p. 21.
21 Iuliana Conovici, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucția unei identități publice , vol. I și
II, Editura Eikon, Clu j-Napoca, 2009 , p. 55.

14
În fapt, este vorba de autoidolatrizare apropriului eu, datorită deformării date de
materialism, de o perspectivă greșită asupra lumii și vieți, în care nu Dumnezeu, ci
mama natură, o materie deificată, este stăpâna vieții.22
Discursul omiletic trebuie să readucă în oamenii afectați de această maladie
spirituală, adevărul de credință și să echilibreze situația de viață, redând spiritualului
rolul și locul său în viața omului.
Indiferența religioasă vine și ea ca maladie spirituală parte a contextului
catehetic actual și ea es te dată fie de erorile de misiune, de limbajul ineficient sau de
greșeli de pastorație, care fac neatractiv cuvântul lui Dumnezeu, diun vina exclusivă a
propovăduitorului. De aceea, indiferența religioasă își poate avea antidotul într -o
cateheză adecvată, susținută, sistematică, hotărâtă și adaptată.
Indiferența religioasă este uneori cultivată ca o neutralitate religioasă sau ca o
formă benefică de sincretism, desigur o strategie rușionoasă și înșelătoare a teismului de
a distrage credincioșii ela realita tea vieții, care uneori reușește.
Cel mai evident vedem acest lucru, de exemplu, la cei care cer scoatrea religiei
din școală și introducerea la schimb a unei materii care să fie ba istoria religiilor, ba
istoria creștinismului sau vreo disciplină etică. O rice numai credința părinților și cea
care a configurat sufletul acestui neam nu!
Este vorba despre o inutilă, falsă și dăunătoare netralitate. Din experiența
duhovnicească știm că omul nu poate fi nutru pe tărâmul alegerilor morale, căci ori
binele, ori r ăul te cucerește și te face după chipul său.
La fel se petrec lucrurile și pe acest teren, în care indiferentismul religios este de
fapt o împietrire a sufletului, o mortalitate spirituală dăunătoare și care trebuie cât mai
repede vindecată și îndreptată.23
Omul este un teribil câmp de luptă între bine și rău, iar nutralitatea este o formă
de victorie a răului. Astfel, misiunea catehetică are rolul de a reînvia un suflet afectat de
indiferență, ca un mijloc de a -l elibera dintr -o cumplită primejdie, mortală și urâtă.

22 Ibidem.
23 Iuliana Conovici, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucția unei identități publice , vol. I și
II, Editura Eikon, Cluj -Napoca, 2009 , p. 55.

15

I.4. – Cateheza, prima etapă a discursului omiletic

Printre mijloacele de cateheză, cele mai cunoscute sunt cateheza prin intermediul
dialogului personal, prin intermediul cărți, a cuvântului, a imaginii sau a undei radio,
prin intermediul unei școli sau prin intermediul mass mediei. Apoi, avem cateheze
individuale sau de grup, ocazionale sau sitematice, în biserică ți în afara ei.
Avem de a face cu cateheze școlare sau familiale, parohiale sau ptin intermediul
mijloacelor de co municație.
Dialogul personal este modalitatea catehetică cea mai uzitată și ea poate fi
utilizată cel mai bine în scaunul de spovedanie sau în dialogurile ocazionale sau
liturgice cu credinciosul. Această manieră catehetică are o mare aderență căci se crea ă
un raport interpersonal și mai mult decât atât omul în dialog bilateral este mai sincer,
mai deschis și mai dispus a acepta ceea ce i se oferă.24
Cateheza de grup este de regulă aceea care se face într -un cadru organizat,
biserica parohială sau școală, cu teme programate și temtatică anunțată, într -un cadru
solemn, care crează atmosfera pentru o bună receptare. Ea are avantajul unei abordări
sistematice, riguroase și pe termen lung, dar și rezultatele sunt evidentee, solide și
numeroase. Este o metodă pref erată de mulți preoți, mai ales că Proiectul catehetic
național Hristos împărtășit copiilor presupune astfel de ambianță.25
Cateheza parohială poate fi personală sau comunitară, dar este obligatorie, mai
cu seamă cu ocazia Sfintelor Taine și Ierurgii când p reotul trebuie să lămurească scopul
desfășurării unuia sau altuia dintre actele liturgice pentru a -i face mai conștienți și mai
trăitori pe cei prezenți.
Ca mijloace de cateheză, cartea, manualul de cateheză este cel mai important,
căci pune la disozțilia credinciosului un instrument pe care -l poate utiliza de câte ori
dorește pentru fixarea unor elemente de credință și eliminarea nelămuririlor.

24 Pr. asist. drd. Vasile Crețu, ,, Pentru o cateheză a timpurilor noastre. Pastorația tinerilor în Biserica
Ortodoxă Română de la deziderat la realitate ”, în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă din
București, 2006, p. 459.
25 Î.P.S. Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Dăruire și dăinuire. Raze și chipur i de lumină
în istoria și spiritualitatea românilor, ediția a II -a, Trinitas, Iași, 2005, p. 372.

16
Alături de carte, computerul, telefonul și internetul pot constitui mijloace și
resurse de catheză cu condiția să nu fie utilizate haotic, ci cu discernămân, iar în cadrul
catehezelor, când sunt utilizate în acest scop, pe baza unei colaborări strânse cu
îndrumătorul catehetic, în cauză cu preotul.
Această prudență este dată de faptul că de exemplu internetul deși co nstituie o
uriașă bază de date interactivă, ceea ce se găsește acolo trebuie luat cu mult
discernământ, nu haotic, ci fragmentar, dirijat și supravegheat. Desigur că ne referim la
o catehizare dirijată și nu la libertatea omului de a naviga libera unde și când dorește pe
internet.
Mass media, mai cu seamă în mod explicit cea bisericească, în cazul nostru
Agenția de presă basilica, cu radio, televizune, flux de știri pe internet și cotidianul
Lumina pot constitui excelente mijloace catehetice, căci îndrumăto rii lor au în vedere
tocmai această misiune cathetică.
De fapt, inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a avut în vedere tocmai
această formăă de catehizare interactivă, pe baza celor mai noi mijloace de comunicare,
care dacă Biserica nu le util izează, în schimb societatea secularizată și înstrăinată de
Dumnezeu le utilizează din plin.
A folosi aceste mijloace moderne de cateheză, înseamnă a utiliza niște mijloace
pe care oricum societatea le utilizează, este într -un fel o modalitate de incultur ație, de
creștinare a lor, de a nu lăsa neutilizat un spațiu pentru bine și a -l damna de la început.
Mijloacele catehetice sunt importante, dar ele depind de priceperea, măestria și
experiența catehetului, ele trebuie să fie în ton cu epoca, dar nu înseamn ă că cele clasice
nu mai sunt de actualitate, ci, trebuie combinate conform necesităților concrete.26
Pentru copii, de exemplu, revistele ilustrate, de tipul chemarea credinței, sunt
foarte apreciate și cerute, dar la un adult trebuie ținut seama de specifi citatea lui, d
eorințele și orientarea lui.
Tot aici ar putea intra biblioteca parohială și buletinul sau ziarul parohial, ca
instrumente adecvate de cateheză.
În contemporaneitate, cateheza îmbracă variate aspecte, dar în cele ce urmează
ne vom opri la cateheza familială, prohială, prin intermedul școlii și al massmediei,

26 Ibidem.

17
neânsemnând că alte situații nu sunt importante, dar am considerat că acestea sunt cele
mai sugestive.27
Contemporaneitatea este dominată de nenumărate procese și fenomene, de
oameni cu dorințe, aspirații, pregătire și preocupări variate, de aceea cateheza trebuie
să șină seama de toate acestea.

I.4.1. – Cateheza în familia creștină

Este prima formă de catehizare în formă cronologică, căci în cadrul familiei
copilul i -a cunoștinșă de primele elemente religioase, primește sub formă catehetică
primele informații despre credința creștină, iar de la membri familiei primele deprinderi
religioase.28
Așadar, importanța catehezei familiale este imensă, căci vârsta copilăriei este cea
în care se formează structurile bune, ori se deformează omul, tot ceea ce se acumulează
acum are rolul unui adevărat program general de viață.
De regulă cateheza o fac în mod tradițional pentru aceste generații bunicii, care
se ocupă preponderent de educația cop iilor, merg cu ei la biserică, îi învață primele
rugăciuni și le lecturează primele episoade biblice, ori pilde de învățătură.
Diferența între bine și rău, acumularea de formație duhovnicească se
fundamentează acum, iar de măestria catehetului familial dep inde religiozitatea,
intensitatea religioasă și atașamentul copilului față de credința strămoșească.29
Apoi, deprindele religioase ale membrilor familiei sunt decisive pentru viața de
credință a copilului, căci dacă atmosfera virtuoasă, rugăciunea și spirit ualitatea sunt la
mare preț întro familie, așa vor fi și în familia viitoare a copilului.
La temelia eduației familiale trebuie să stea credința în Dumnezeu, astfel încât,
viața copilului să aibă priorități clare și evidente.
Uneori aversiunea față de reli gie și indiferentismul religios pleacă de la o
insuficientă sau inexistentă cateheză familială, ceea ce crează adevărate drame
existențiale.
Familia este mediul propice, optim de a face primele elemente de cateheză, iar o
responsabilitate uriașă o au părin ții și sau bunicii, căci este vorba de espre o investiție

27 Miron Erdei, Familia creștină azi , "Trinitas ", Iași, 1995, p. 203.
28 Ibidem.
29 Pr. lect. dr. Ilie Melniciuc -Puică, (coord.), Familia în societatea contemporană, Editura Doxologia,
Iași, 2011, p. 43.

18
educațională și spirituală în viitorul propriilor lor copii, a viitorului lor și al lumii.
Astfel, responsabilitatea este multiplă, căci este fașă defamilie, neam, Biserică și
Dumnezeu, este vorba despre adevărata și singura moștenire care contează în viața
oamenilor, credința, cultura și spiritualitatea.30
Familia este, deci, chiar și în mod latent transmițătoare de informații și
formatoare de viață, iar în ceea ceprivește credința, ea are un rol es ențial, care trebuie
cuplat cu cateheza parohială, în primul rând a membrilor gamileii, părinți și sau
bunici.
"La poporul nostru de agricultori, ea a fost chiar unica școală de specialitate
profesională a majorității populației. Ei îi datorăm, în afară de ceea ce datorăm
Bisericii, toate virtuțile trecute ale neamului. Iubirea de pământ și dragostea de
cultivarea lui, iubirea de neam, venerația lui Dumnezeu, ca și proverbiala omenie și
ospitalitate a românului, se datorează familiei noastre patriarhale…"31.
O familie responsabilă valorizează credința și transmiterea ei, căci este vorba
despre tezaurul cel mai de preț al vieții omului, dar și al unei comuniotăți umane.
Credința este matricea formatoare de civilizație și cultură, așa cum ne -o demonstrează
istoria culturii și civilizației umane, de aceea este foarte important să punem un bun
început acesteia încă din fragedă copilărie, în familie, după exemplul Mântuitorului și al
apostolilor, în misiunea lor specifică.
Referitor la raportul dintre părinți ș i copil, la rolul educațional catehetic și
spiritual alrelațiilor dintre ei, Pr. Dumitru Stăniloae nota "Un subiect unic în sens
absolut ar fi lipsit de bucuria și deci de sensul existenței. El s -ar îndoi chiar de existența
lui, care s -ar amesteca cu visul … Două subiecte realizează prin comuniunea lor o
oarecare consistență și o bucurie și un sens al existenței. Dar nici această doime reală,
care e în același timp o unitate dialogică, bazată pe unitatea de ființă, nu este
suficientă. Comuniunea în doi est e și ea limitare din două puncte de vedere. Mai întâi
comuniunea în doi nu deschide întregul orizont implicat în existență. Cei doi nu numai
se deschid unul altuia, ci se și închid. Celălalt devine nu numai o fereastră, ci și un zid
pentru mine. Cei doi nu pot trăi numai din ei doi. Ei trebuie să aibă conștiința unui
orizont care se întinde dincolo de ei, dar în legătură cu amândoi. Iar acest orizont nu
poate fi constituit de un obiect sau de o lume de obiecte. Aceasta nu -i scoate din

30Ibidem.
31 ***, Pedagogie Generală , Editura "Didactică și Pedagogică, R. A.", Ediția a II -a, București, 1996, p.
485 .

19
monotonia unei vederi restrânse, sau a unei singurătăți în doi. Numai al treilea subiect
îi scoate din neîntrerupta lor singurătate în doi, numai un al treilea subiect poate fi și el
partener de comuniune și nu stă pasiv în fața lor, ca obiectul…"32.

I.4.2. – Cateheza în comunitatea parohială

După cateheza familială, imediat ca importanță este cea parohială, căci mediul
bisericesc devine propice de la vârsta copilăriei în sus, trecând prin toate categoriile de
vârstă pentru realizarea catehizării.
Încă din vechime pe lân gă parohii li mânăstiri existau adevărate școli de
cateheză care transmitteau elementele principale ale credinței, iar acest lucru s –
aperpetuat până în zilele naostre.
Vorbim de cursuri catehetice la unele parohii, dar vorbim de cateheză
individuală sau co lectivă, prin intermediul sfintelor taine și ierurgii și a altor prilejuri
bisericești, care se întâlnesc în tote parohiile bisericilor noastre.
Cateheza parohială presupune fie existența unui catehet angajat cum este cazul
multor biserici grecești, fie ac eastă repsonsabilitate o are preotul sau preoții, alături de
epitrop și cântăreț, ori mai aproape de noi comitetele de tineret parohial.
Misiunea catehetică parohială este o activitate de maximă importanță căci este
brațul culegător și fundația vie a temel iei bisericii.
Un credincios catehizat este un credincios fidelizat care poate cădea pradă mai
greu sectelor, indiferentismului sau ateismului, astfel că misiunea catehetică strânge
legătura credinciosului cu Biserica, o înalță și îi dăruiește viabilitate.33
Cateheza parohială nu trebuie să fie izolată de cateheza familială și de cea prin
intermediul orei de religie din școlile de stat, ci ea trebuie coordonată prin colaborarea
preotului cu familia și cu școala, pentru ca opera catehetică să aibă roade și să fie utilă
familiei, școlii și Bisericii.

32 Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Editura In stitutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, vol. 1, p. 307.
33 Ibidem.

20

I.4.3. – Cateheza prin intermediul mass mediei

Mijloacele mass -media reprezintă “o altă grupă de factori ai educației religioase
chemate să amplifice, să continue sau să diversifice experiențele religioase ale
persoanelor. Într -o societate informatizată (cu virtuți benefice, dar și malefice) stimulii
religioși trebuie să fie prezenți la acest nivel”.34
“Receptarea mesajelor transmise prin mijloace media se face trei căi principale,
separat sau combinat: audio, ca ascultător; video, ca privitor; scris, ca cititor.”35
În cazul nostru mass media reprezintă cea de a patra cale de catehizare, după
familie, parohie și școală, ea este importantă deoarece poate oferi o formare catehetică
prinj intermediul celor mai noi mijloace de comunicare social folosite astăzi pe larg în
societate.
Mass -media are ppeste tot în lume o importanță deosebită, constituindu -se astăzi
într-o forță imensă, care nu numai că informează, dar și modelează atitudini și
comportamente. Mass -media îi influențează profund pe oameni în felul de a înțelege
viața, lumea și propria lor existența: influențează, deci, un univers care ține prin
excelentă de rosturile și competentele Bisericii. Deși, chiar și presa laică are unoeri
elemente sau emisiu ne de catehizare, principala funcție în cazul nostru o îndeplinește
mass media bisericească.
Într-o epocă în care cea mai puternică influență asupra opiniei publice este
exercitată prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv internetul,
Biserica folosește aceste mijloace de comunicare în masă pentru promovarea valorilor
evanghelice în societate, dar și pentru a face cunoscute activitățile ei multiple. 36
Trebuie amintit aici postul de radio al Patriarhie Române, parte a Agenției de
Presă Bas ilica, Radio TRINITAS care contribuie la susținerea activității cultural –
misionare a Bisericii Ortodoxe Române.
Atât televiziunea națională – prin redacția " Viața spirituală" și emisiunile acesteia:
Credo , Ecclesiast , Lumina lina , Interferențe etc., r ealizate de reporteri și redactori

34 Constantin Cucoș, Educația religioasă -repere teoretice și metodice , Polirom, Iași, 1999, p.27.
35 Prof. univ. dr. Ioan Bontaș, Pedagogie, ALL, București,1995, p.274.
36 Virgil Gheorghiu, Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor
in lumea de azi , Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005, Idem, Revrajirea lumii sau de ce
mai vrem sa ne desprindem de televizor , Ed. Prodromos, B ucuresti, 2006, p. 25.

21
având pregătire teologică și cu participarea unor clerici și ierarhi – cât și posturile
particulare – îndeosebi Antena 1 – pot să aducă o contribuție majoră în pastoratia
contemporană a Bisericii.
Prin televziune se poat e, în mod eficace, populariza a bogăția liturgică a Bisericii,
în special pentru persoanele care nu sunt obișnuite sau nu dispun de timp suficient
pentru a merge la biserică. Un aspect foarte important pentru noi este acela că foarte
multe persoane bolnave sau în vârstă, care nu mai pot participa la viața liturgică a
Bisericii, doresc totuși să asculte și mai ales să privească desfășurarea slujbelor
ortodoxe, iar televiziunea poate îndeplini această dorință.
Prin mijloacele de comunicare, Biserica poate fa ce evanghelizare și misiune
creștină, pentru că Biserica este misionara prin însăși esența ei. În Noul Testament avem
un model al Bisericii în misiune, activitatea misionară a apostolilor, care include
discursul despre Dumnezeu, despre mântuirea adusă de H ristos și despre binecuvântarea
lui Dumnezeu care are ca obiect întreaga umanitat .
Mass -media are pretutindeni în lume o importanță deosebită, constituindu -se
astăzi într -o forță imensă, care nu numai că informează, dar și modelează atitudini și
comportam ente. Mass -media îi influențează profund pe oameni în felul de a înțelege
viața, lumea și propria lor existența: influențează, deci, un univers care ține prin
excelentă de rosturile și competentele Bisericii.
În acest cadru general, Biserica trebuie să de a mărturie și să comunice
credincioșilor și întregii lumi mesajul Evangheliei Mântuitorului Hristos, învățătură de
credință ortodoxă, dar și să răspundă atacurilor eterodoxe, atee și secularizării. 37
Mass -media are pretutindeni în lume o importanță deosebi tă, constituindu -se
astăzi într -o forță imensă, care nu numai că informează, dar și modelează atitudini și
comportamente. Mass -media îi influențează profund pe oameni în felul de a înțelege
viața, lumea și propria lor existența: influențează, deci, un univ ers care ține prin
excelentă de rosturile și competentele Bisericii Mass media poate contribui la
intensificarea lucrării pastorale, catehetice și filantropice a Bisericii, prin posibilitățile
sale tehnice de depășire a distanțelor și de transmitere simult ană a mesajului către un
mare număr de auditori. Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, de la sfintele
slujbe, cuvintele de zidire sufletească ale Sfinților Părinți, cuvintele de învățătură ale
ierarhilor, preoților și profesorilor de Teologie, partic iparea la marile evenimente din

37 Miron Erdei, op.cit. , p. 206.

22
viața Bisericii, modelele de viață și activitae creștină sunt împărtășite, audio și video,
unui număr mult mai mare de oameni decât ar putea să încapă în orice biserică din
lume. Prin urmare, Biserica se apropie de oameni, o ferindu -le lumina Scripturii, îi
mângâie și îi întărește în credință, speranță și iubire. Slujirea filantropică prin media se
împlinește atât prin modelele cultivate, cât și prin cuvântul de rugăciune și
binecuvântare ce ajunge și la cei care nu pot ajunge ei înșiși la biserică.
Mass media poate fi un instrument de comunicare ecelezial, care face foarte ușor
legătura între evenimentele bisericești sau viața Bisericii, în general, și credincioșii
Bisericii, de oriunde s -ar afla ei. În misiunea Bisericii, ea are rolul de a oferi informații
credibile și obiective, în același timp de a împărtăși telespectatorilor bogăția imensă
vizuală și spirituală a Ortodoxiei. Prin intermediul cuvântului scris, al sunetului și al
imaginii, comunicarea este mult mai credibilă, este mult mai facilă, mult mai ușoară și
mult mai ușor de receptat, așa încât Biserica trebuie să utilizeze la maxim acest mijloc
de comunicare.
„Lumea din ziua de astăzi, cu progresul ei material și tehnologic, respinge orice
aluzie la realitatea celeil alte lumi. Spiritul modern este dominat de cuceririle științifice
din lumea materială și respinge orice idee despre veșnicie“.38 O adevărată revoluție
tehnologică am spune dar goală, fără sensul profund, fără a fi pusă în folosul omului, a
evoluției sale lă untrice. „Nu odată ne -am plâns că progresul civilizației noastre a adus
îmbunătățiri tehnice, exterioare, în confortul material, dar nu și împliniri morale sau
spirituale ale condiției umane. Se constată că n -am devenit prin el mai buni sau mai
împliniți, pe o treaptă superioară de existență. Aceasta ne arată o dată mai mult că lumea
nu-și poate da ea însăși din sine nici ordine etică, nici sens, nici autentic progres“.39
Mass media bisericească este, după familie, școală și biserică, cel de al patrulea
instrument educațional misionar, care contribuie la aprofundarea învățăturii de credință.
Experiența Bisericii noastre post decembristă a arătat că este mai eficient să creezi un
post propriu de televiziune decât să tot insiști ca emisiunile, mesajele sau știr ile
religioase bisericești să fie date la televiziunea națională sau la cele comerciale..
Mass media bisericescă are o marjă de piață importantă, numeroși sunt cei care
ascultă radio Trinitas, ori vizionează Trinitas Tv și nu numai bătrâni, ci oameni de to ate
categoriile.

38 Dr. NIFON Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit, Misiune, Pastorație și Slujire
Ecumenică , Ed. Valahia University Press, Târgoviște 2009, p. 14.
39 Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Taina fratelui, Păcatul împotriva Duhului Sfânt,
Editura ASA, București 2009, p.11.

23
“Transmisiunile radiofonice și televizate ale acțiunilor sacre, mai ales dacă este
vorba de Sfânta Liturghie, să fie făcute cu discreție și demnitate, sub conducerea unor
persoane competente.40
Mass media bisericească însă cuprinde și revi stele și siteurile bisericești eparhiale,
dar și emisiunile permanente la televiziunile locale, comerciale, sau presa scrisă
bisericească, ori rubricile permanente din presa scrisă laică.
Mass media poate educa pozitiv și transmite elemente educaționale ad ecvate
ascultătorilor sprijinind misiunea ecleziastică.
“Gama acestor mijloace este deosebit de largă: de la ziare și reviste, apoi la
radio și televiziune și până la cinematograf și magistralele Internetului, toate contribuie
cu succes la imprimarea în sufletul și mintea elevilor a unei educații religioase corecte
și necesare”.41
Televiziunea vine în sprijinul educației estetice și muzicale care -și au izvorul în
educația religioasă. Avem bucuria de a putea viziona, în transmisiune directă sau
reluare, fes tivaluri de colinde religioase, de muzică corală religioasă ca și unele
manifestări religioase, expoziții de icoane și artă creștină.
Prin intermediul televiziunii cunoaștem anumite tradiții și obiceiuri din diferite
zone ale țării care au căpătat un sens religios și sunt respectate de comunitatea creștină.
Televiziunea a venit în sprijinul Bisericii, transmițând mereu mesaje de pace ale
întâistătătorilor noștri, chemările ei la înfrățire și întrajutorare caritabilă când s -au abătut
nenorociri asupra credi ncioșilor săi. Oamenii de astăzi sunt atrași foarte mult de filme.
Filmul este un mijloc de cunoaștere și educație dacă este selectat cu grijă și urmărit cu
atenție.42
Un alt mijloc mass -media cu rol educativ este radioul . Informațiile pe care le
primim pri n intermediul radioului au o eficiență sporită pentru că folosește un limbaj
mai direct, mai plastic, sugestiv și convingător decât limbajul obișnuit. La fel ca și
televiziunea, radioul ne prezintă o serie de emisiuni cu caracter educativ, stimulând
imagin ația și atenția. Radioul se adresează tuturor, fiind mai răspândit decât televizorul.
Sistemele audio de astăzi sunt foarte sofisticate. Fiind mici ca volum, ne permit să le
purtăm și să ne informăm în orice moment și în orice loc. Biserica inspirată de Du hul
Sfânt a avut grijă să -și răspândească învățătura și pe calea sistemelor audio.

40 Idem, Taina fratelui, Păcatul împotriva Duhului Sfânt, Editura ASA, București 2009,
p.11. .
41*** Metodica predării religiei, Craiova, 2000, p.27.
42 Dragan, I., Paradigme ale comunicarii de masa, Ed. Sansa, Bucuresti, 1996.

24
Tot la radio adeseori auzim interviuri luate preoților și ierarhilor noștri în care
aceștia vorbesc despre semnificația anumitor sărbători sau despre anumite acțiuni
cultur ale, caritabile și gospodărești. Prin intermediul lungimilor de undă putem asculta
muzică. Muzica este arta care sensibilizează cel mai mult sufletul uman, făcându -l să
uite anumite griji și să treacă peste anumite probleme. Biserica noastră și -a răsplătit
învățătura și prin cuvânt, dar și prin muzică. Cântările liturgice de origine bizantină din
biserică sunt învățături dogmatice și rugăciuni cântate cu atâta trăire încât se constituie
prinosul sufletesc al jertfei credincioșilor.
Calculatorul este unul di n mijloacele tehnice educative folosite tot mai des în
societatea modernă. Datorită posibilităților multiple de operare, prezentare și memorare
a informațiilor pe care le pune la îndemâna elevilor și oamenilor în general, calculatorul
este folosit cu rezul tate deosebite ca mijloc de educare, deoarece oferă condițiile unei
participări active în procesul cunoașterii și informării, dar și al unei învățări active.
Trebuie însă să fim atenți că el ne poate distrage de la datoriile noastre creștinești și ne
poate duce spre rău. 43
Magistralele internetului, tot mai des folosite în sistemul informațional, conține și
site-uri cu imagini sau informații nu tocmai folositoare sufletului. De aceea, în folosirea
instrumentelor informaționale trebuie să avem o deosebită se lectivitate și discernământ.
Prin folosirea calculatorului la ora de religie pot fi prezentate elevilor imagini statice
(icoane, imagini cu mănăstiri, biserici, hărți), imagini dinamice (filme religioase) sau
teste pentru verificarea cunoștințelor. Imagini le și informațiile de pe calculator pot fi
preluate pe CD -uri, formând biblioteci cu imagini religioase, enciclopedii .

43 Constantin Cucoș, Educația religioasă -repere teoretice și metodice , Polirom, Iași, 1999, p.27.

25
II. – Știința comunicării

Prin definiție, comunicarea este modalitatea fundamentală de interacțiune
psihosocială a persoanelor, interacțiune ce presupune realizarea unor schimburi
informaționale prin intermediul unor simboluri și semnificații social generalizate în
vederea conservă rii stabilității sau, după caz, a obținerii unor modificări atitudinal –
comportamentale la nivelul unui individ sau a unui grup.

II.1. – Noțiuni generale

Comunicarea umană se efectuează în sisteme și limbaje complexe, care trec ușor
de la limbaje verbale la cele neverbale, de la gest la simbolul matematic sau al culorilor,
de la sunete la tonuri, de la ritmuri la tăceri. Cu ajutorul acestor mijloace sunt puse în
mișcare semnificații. Recunoașterea acestora este primul pas spre ,,împărtășirea întru
ceva”, ceva care devine elementul comun, care unește.
,,Comunicarea umană este esența legăturilor interumane, exprimată prin
capacitatea de a descifra, permanent, sensul contactelor sociale realizate cu ajutorul
simbolurilor și al semnificațiilor social -generaliz ate, în vederea obținerii stabilității ori a
unor modificări de comportament individual sau la nivel de grup” (L. Soitu – Psihologie
Sociala, Tg.Mureș 2000). Fără comunicare oamenii nu ar putea să devină oameni și nu
ar putea să cultive valorile proprii. C omunicarea umană este un act menit să realizeze o
legătura pentru a influența menținerea sau, în funcție de interese, modificarea
comportamentului celuilalt. Aceasta pentru că nu se realizează niciodată fără intenția de
a influența calitativ, nu doar canti tativ.

II.1.1. – Definirea comunicării

Privită ca proces în desfășurare, comunicarea constă în ,,transmiterea și
schimbul de informații (mesaje) între persoane, în circulația de impresii și de comenzi,
în împartășirea de stări afective, de decizii și judecăți de valoare, care au ca scop final
obținerea de efecte la nivelul particular, interior al fiecărui individ.” (Petre Anghel –
2003). ,, Comunicarea înseamnaă a spune celor din jur cine ești, ce vrei, pentru ce
dorești un anume lucru și care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a -ți atinge

26
scopurile.” În acest sens a comunica înseamna și a tăcea, a aștepta reacția, răspunsul
celui căruia i te -ai adresat. Nu există grup social dacă nu există comunicare.
Psihosociologii au subliniat că în cadrul muncii în echipă comunicarea are un
important rol de reglare și de sincronizare a eforturilor individuale. Dar este nevoie de
intercomunicare și între grupurile sociale. Este vorba de comunicarea dintre specialiști
și dintre discipline, o intercomunicare la nivelul profesiilor, ceea ce înseamnă respect
pentru tine, dar și pentru ceilalți, de a cunoaște și de a te face cunoscut, acceptarea
premisei că dincolo de convingerile și cunoștintele proprii pot exista valori la fel de
autentice, convingeri la fel de puternice și la alți indivizi, dar și la alte colectivități de pe
alte meridiane ale globului terestru.
,,Comunicarea înseamnă a supraviețui și a învața și pe alții să supraviețuiască”
(Petre Anghel – 2003). Ea rep rezintă expresia vieții. Omul începe viața anunțându -și
sosirea și o termină tot comunicând. Totul este comunicare pentru că ea se află în inima
vieții umane, sociale.44
Din punct de vedere psihosociologic, comunicarea reprezintă un ansamblu de
procese prin care se efectuează schimburi de informații si de semnificații între persoane
care se află într -o situație socială dată. Orice comunicare este o interacțiune, ea
prezentându -se ca un fenomen dinamic care implică o transformare, ea fiind subsumată
unui proces de influență reciprocă între mai mulți actori sociali. În acest tip de
comunicare nu se poate vorbi cu strictețe de un emițător și un receptor, ci de doi locutori
aflați în interac țiune, deci, doi interlocutori.45
Comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere, ea
bazându -se pe interacțiune, constituind întotdeauna o tranzacție între locutori: emiterea
și receptarea sunt simultane, emițătorul fiind în același timp receptor și receptorul fiind
și emițător.

44 L. Soitu – Ped. Comunicării – Editura Didactică și Pedagogică R.A. București – 1977
45 Sălăvăstru, Consta ntin, Mic tratat de oratorie , Editura Universității Alexandru Ioan Cuza,Iași , 2006

27
II.1.2. – Caracte risticile comunicării

Comunicarea reprezintă un act social, deliberat sau involuntar, conștient sau nu.
Watzlawick, care face parte din susținătorii „ noii comunicări” este de părere că voit sau
nu dacă este interacțiune atunci în mod sigur există și comu nicare deoarece orice
comportament are valoarea unui mesaj.
Comunicarea nu se bazeaza exclusiv pe exprimarea orală, ea fiind un sistem cu
multiple canale. Gesturile, mimica, poziția corporală și chiar tăcerea sunt acte de
comunicare care vehiculează o semn ificație. Întotdeauna comunicarea are mai multe
obiective, iar pentru eficientizarea ei trebuie detectat obiectivul real al comunicării , care
de cele mai multe ori nu coincide cu cel care este declarat de către interlocutori. Deci, în
comunicare ne întâln im atât cu obiective declarate (explicite), cât și cu obiective
nedeclarate.
Procesul de comunicare este determinat de anumite motivații, care reprezintă
mobilurile, motivele pentru care s -a adoptat un comportament sau altul. Gama
motivațiilor conduitei um ane poate fi descrisă într -o suită de noțiuni: trebuință, impuls
sau propensiune, dorință, in tenție, scop, aspirație, ideal .46
Nevoia de comunicare este determinată de un spectru larg de motivații. Ea poate
lua diferite forme:
a) nevoi fizice/biologice – aceste motivații au ca origine, pe lângă întrebuințarea
biologică, fundamentală, și pe aceea de sănătate corporală și a minții. Absența unei
comunicări satisfăcătoare duce la pe ricole ce amenință viața însăși47.
b) nevoia de identitate – facilitează însăși dorința și voința de supraviețuire și
afirmare. Comunicarea este aceea care ne demonstrează că suntem ceea ce suntem.48
c) nevoi sociale , de interrelaționare – în care intră:
– nevoia de includere/cuprindere, ca parte într -un anume si stem relațional; uneori
alianțe informaționale (dupa exemplul elevilor și studenților care studiază împreună),
sau relații formale (comunitate religioasă, colectiv de lucru, căsătorie etc.);
– dorința de autoritate, de a avea o anumită influență asupra alt ora;
– nevoia de afecțiune – adesea subscrisă nevoii de respect;

46 I. Radu – coordonator, I. Druțu, M. Miclea, T. Podar, V. Preda – 1991
47 L. Soitu – Ped. Comunicării – Editura Didactică și pedagogică R.A. București – 1977
48 Idem , Ped. Comunicării – Editura Didactică și pedagogică R.A. București – 1977

28
– prin care se demonstrează că fiecare dorește să conteze, să reprezinte ceva
pentru celălalt.
A. Maslow distinge cinci mari categorii ale nevoilor esențial umane. Dintre
acestea, cele de securitate, respectul de sine și de desavârșire a sinelui, sunt procese
realizabile exclusiv în actul de comunicare cu lumea, înțeleasă în întregul ei – social,
natural și spiritual.

II.1.3. – Scopul comunicării umane

Permanent oamenii comunică între ei având anumite scopuri. De cele mai multe
ori comunicarea se face fără a conștientiza importanța acțiunii și fără a o analiza. Scopul
și mijloacele comunicării sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experiențe și doar
uneori necesită programări special e.
Cei mai mulți analiști consideră ca omul comunică pentru:
– a informa (despre ceva sau cineva, despre propriile nevoi etc.). în acest caz
individul însuși crede că este în posesia unei informații și simte nevoia să o transmită și
altora.
– a convinge – convingerile noastre ne motivează faptele, atitudinile, deciziile,
iar acestea au urmări grave legate de viața noastră și de a altora. Puține acțiuni pot fi
declanșate și finalizate dacă ești sau te simți singur. Pentru a cere sprijinul cuiva este
nevoie s ă argumentezi, să explici, să vorbești. Toate acestea nu se pot produce în afara
comunicării.
– a impresiona – când argumentele logice nu ajung sau nu se suprapun peste
modul de gândire al interlocutorului, aducem argumente sentimentale, povestim ceva
care sa-l impresioneze, facem apel la întâmplări care l -au marcat, sau la situațiile în
care, deși era logic ce a făcut sau ce a zis, ceva anume s -a întâmplat în ciuda faptului că
inițial altele
păreau a fi rezultatele și, dacă este nevoie, plângem, râdem, cân tăm, dansăm etc, facem
totul pentru a -i stârni interesul.
– a provoca o reacție, a provoca o acțiune – vorbim, convingem, tocmai pentru
a stârni o reacție din partea interlocutorului. Îl ajutăm să facă ceva, să se simtă motivat
în acțiune, să se simtă în p utere și după plecarea noastră.

29
– a amuza – simțim nevoia să ne amuzăm și să amuzăm și pe alții. Glumele,
umorul, jocul în general presupun de fiecare dată o recentrare sau o schimbare de plan
față de mesajele obișnuite. Depinde de gradul de educație și de civilizație felul în care
comunicăm amuzamentul nostru sau vrem să trezim o stare de amuzament semenilor
noștri.
– a ne face în țeleși;
– a ne exprima puncte de vedere – să spunem ce credem și ce simțim noi, să ne
definim pe noi, să vorbim, să privim realitatea prin ochii noștri, prin mintea și inima
noastră. Capacitatea de a exprima o părere personală, un punct de vedere original în
legatură cu o situație dată este semnul adevăratei personalități.
– a obține o schimbare de comportament sau de atitudin e – de obicei se
dorește schimbarea în bine a comportamentului cuiva. Pornirile native spre dezordine și
neascultare societatea le opune comunicarea cu scopuri benefice, transformatoare. Ceea
ce urmaresc educatorii (părinții, profesorii, învățătorii) este ca beneficiarii comunicării
să devină oameni stăpâni pe voința lor, iar atunci când ramân singuri să se comporte ca
niște ființe formate, cu un caracter integru. Este important de știut însă că binele trebuie
oferit cu profesionalism, atunci când este nevo ie de el.
– a fi accepta ți – suntem neacceptați, de obicei, fiindcă nu reușim să ne facem
cunoscuți, nu am trimis mesajele corespunzătoare sau mesajele nu au fost recepționate
corect. Comunicarea are tocmai scopul de a ne pune în legătura unii cu alții, de a ne
cunoaște și de a ne face cunoscuți. În caz contrar, apar sentimente de frustrare, care pot
genera acțiuni sau comportamente deviante.
– a nu t ăcea – uneori și tăcerea este un mijloc de comunicare.
– a ne refula – vorbim pentru că nimeni nu ascultă . Vorbim ca să ne
descărcăm.49

49 Anghel, P., Stiluri si metode de comunicare , Ed. Aramis, Buc., 2003

30
II.2. – Știința comunicării didactice

Comunicarea educațională este cea care mijlocește realizarea fenomenului
educațional în ansamblul său, indiferent de conținuturile, nivelurile, formele sau
partenerii implicați. Față de aceasta, comunicarea didactică apare ca formă particulară,
obligatorie în vehicularea unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare
sistematică, asistată. Din perspectiva educației formale, comunicarea didactică
constituie baza proce sului de predare -asimilare a cunoștințelor în cadrul instituționalizat
al școlii și între parteneri cu status -roluri determinate: profesori -elevi.
Atât comunicarea educațională, cât și cea didactică pot fi considerate ca fiind
forme specializate ale fenome nului extrem de complex și dinamic al comunicării
umane.
II.2.1. – Definirea comunicării didactice
Comunicarea pedagogică reprezintă un transfer complex de informații între două
entități ce -și asumă simultan sau succesiv rolurile de emițător și receptor, semnificând
conținuturi dezirabile în contextul procesului instructiv -educativ. Comunicarea
pedagogică presupune o interacțiune de tip feedback, privind atât explicați ile explicite
cât și pe cele adiacente, intenționate sau formate pe parcursul comunicării.
Noțiunea de comunicare implică o anumită reciprocitate, fiind mai generală și
mai completă decât informarea, aceasta fiind doar o ipostază a comunicării.
Comunicar ea presupune o procesualitate circulară care se înscrie într -o anumită
temporalitate de care ține cont și care la rândul ei o modelează.
Comunicarea didactică se referă la transmisia și schimbul de informații dintre
profesor și elev și invers, la circu lația de impresii, trăiri afective, judecăți de valoare,
comenzi, cu scopul de a îmbogăți sfera cunoștințelor, pentru a determina modificări
comportamentale. Ea vizează în principal înțelegerea, pentru asigurarea căreia
profesorul are un rol activ, în sen sul că el acționează ca un filtru ce selectează,
organizează și personalizează informația.
Luminița Iacob este de părere că „O posibilă definire a comunicării didactice se
poate structura pe ideea că aceasta este o comunicare instrumentală, direct implic ată în
susținerea unui proces sistematic de învățare” (L.Iacob, 1998). În acest înțeles sunt
eliminate restricțiile de conținut (pentru că învățarea este în egală măsură centrată pe
dobândirea de cunoștințe, deprinderi, motivații, atitudini etc.), de cadru l instituțional

31
(comunicare didactică poate exista și informal), sau cele privitoare la parteneri. Într –
adevăr, precizează autoarea, nu preze nța personajelor „profesor -elev/elevi îi imprimă
unei comunicări specificul didactic, ci respectarea legității pr oprii unui act sistematic
de învățare”.

II.2.2 – Caracteristicile comunicării didactice

Specificul comunicării la clasă este determinat de cadrul instituționalizat în care
se efectuează și de logica specifică a învățării, ca modalitate fundamentală de instruire și
educare.
Un aspect, de asemenea specific comunicării didactice, este pericolu l transferării
autorității de „statut” asupra „conținuturilor” prin argumentul autorității.
Comunicativitatea, componentă esențială a aptitudinii didactice este astfel
instrumentată încât operează constructiv. La unii profesori există o adevărată dispoz iție
comunicativă și de influențare cu componentele ei: vorbire expresivă, gestică, capacitate
de demonstrație instructivă și logică, adecvare la timpanul mediu al elevilor, expuneri
semnificative și inteligente, dialogul colocvial antrenant, totul concent rându -se pe
activitatea mentală a copilului. Specificul comunicării didactice este imprimat de
caracteristicile relației profesor -elevi, la clasă. În activitatea la clasă, profesorul
competent conduce cu pricepere dialogul cu elevii, astfel încât el influe nțează cu tact
pedagogic personalitatea copiilor și, în același timp, tot cu tact pedagogic, se lasă el
însuși influențat de personalitatea acestora, stimulându -se, deci, reciproc. Astfel, elevii
vor recepta mai eficient mesajul pornit de la profesor, i ar acesta, la rândul lui, prin
întrebările și intervențiile elevilor va obține un feedback adevărat în legătură cu
eficiența și defecțiunile actului de predare -învățare.
Astăzi actul comunicării este abordat ca o unitate a informației cu dimensiunea
relațională, aceasta fiind purtătoare de semnificații, în funcție de situație și de relația
dintre actorii comunicării (ex. o informație verbală imperativă: „citește!; vorbește!;
spune!” poate fi poruncă, provocare, îndemn, sugestie, ordin sau sfat).
Perspec tiva telegrafică a comunicării este înlocuită în prezent de modelul
interactiv, care analizează actul comunicării ca o relație de schimb între parteneri, care
au fiecare, simultan, un statut dublu: de emițător și de receptor, în același timp. Astfel,
atribuirea rolului de emițător profesorului și a celui de receptor elevului, practicat în

32
școala tradițională, devine în prezent discutabilă, în sensul că informația vine nu numai
de la profesor spre elev, ci și de la elev spre profesor.
Comunicarea didactică este nucleul practic și pragmatic al comunicării
educaționale, constituind esența însăși și vehiculul secvențelor procesului de
învățământ, derulat sub formă de lecții. Comunicarea didactică presupune o perpetuă
interacțiune între profesor și elevi, indif erent că este vorba de predare, învățare, evaluare
și chiar proiectare didactică.
Emițător, dar și receptor sunt pe rând, atât profesorii, cât și elevii, deși în
general, primii domină în postura de sursă.
Cornel Ungureanu remarcă, însă, că repertoriile de semne ale celor doi agenți
ai comunicării didactice nu sunt nici pe departe echivalente, profesorul dispunând de un
lexic incomparabil mai larg și mai consistent decât elevul.
Informația ca materie primă și argument al comunicării didactice este în mod
inevitabil, informație didactică prelucrată în prealabil pentru a fi accesibilă elevilor. În
consecință și mesajul în care sunt asamblate informațiile este un mesaj didactic ce se
vrea și trebuie să fie clar, concis structurat, de regulă deductiv.
Codat de c ătre profesor, mesajul didactic trebuie menținut atent pe axa
comunicării, atât cât este necesar. Contextul didactic este unul atent și special construit,
creat pentru a avea forță evocatoare, el echivalând cu ceea ce numim „ situație de
învățare, experie nță de învățare” . Un context didactic care nu ocazionează, nu provoacă
și nu dirijează învățarea nu își merită atributul, compromițând însăși predarea.
Canalul comunicării didactice este unul direct, nemijlocit (în învățământul la
zi), nefiind vorba de un canal didactic propriu -zis, ci de recurgerea la un canal
polivalent al comunicării interumane. Astfel, pe lângă canalul verbal, lingvistic, cel mai
utilizat, se recurge și la canalul vocal, mimico -gestual, proximității, contactului direct și
clar, canalul teritorialității „ spațiului didactic clasă” etc.
Trebuie să precizăm că fenomenul mass -media cu impactul lui enorm și în
educație a făcut să devină uzual în sălile de clasă, la lecții, canalul audio -vizual,
colportor de mesaje audio -vizuale, concepute în intenții didactice, deosebit de
seducătoare.
Comunicarea apare ca un circuit care se autoreglează permanent. Interlocutorii
nu numai că aleg sau creează conținuturi, ei inventează procedee și modalități pentru
schimbul lor.

33
Profesorul nu trebuie doar s ă informeze, el trebuie să comunice cu elevii săi.
Informațiile sale variază ca amplitudine și profunzime, în funcție de informațiile primite
de la elevi. Acestea fac dovada a ceea ce ei așteaptă de la profesorul lor, a ceea ce sunt
dornici să afle. Astfe l, profesorul este un rezonator, ca și elevul. Dacă profesorul nu
descriptează la timp reacțiile elevilor săi și nu -și reglează la timp conduita
comunicațională, întreaga activitate educațională poate fi compromisă.
În contextul procesului de învățământ, „aspectul epistemologic”, cât și cel
„diagnostic” al comunicării reprezintă obiective educaționale, iar comunicarea nu este
numai „cunoaștere”, ci și instrument principal de acțiune specializată pentru formarea și
dezvoltarea personalității elevului. Acest obiectiv poate fi realizat, de exemplu, și prin
utilizarea, mai susținută în procesul de predare -învățare a două particularități esențiale
ale comunicării: expresivitatea și persuasiunea.
Expresivitatea este mijloc de manifestare -comunicare, sau cum spune Slama –
Cazacu, este o „însușire aptitudinală complexă care înglobează capacitatea de a proiecta
pe plan mental și de a exprima, adecvat sugestiv, într -o situație dată o idee sau o stare
psihică”. Este „comunicare dintr -un sistem în altul cu efecte de acce ntuare ce realizează
și impune mesajul”. 50Expresivitatea scoate, mai pregnant, în relief un conținut cognitiv,
dar facilitează și manifestarea unor trăiri afective. „Expresia afectivității este un limbaj
care se învață: ea funcționează ca un mijloc de comu nicare” (N. Sillamy, 1996).
În comunicarea didactică, fără a fi specifică, și expresivitatea va dobândi totuși,
unele caracteristici. Între acestea este subliniat faptul că menirea ei principală este aceea
de a face comunicarea înțeleasă pentru elev.
O altă latură a comunicării, persuasiunea, provine din latinescul persuader și are
înțelesul de a sfătui eficient, de a convinge. Constă de fapt în acțiunea prin care o
persoană este determinată sau convinsă să efectueze o anumită activitate. Pentru ca
acțiunea respectivă să reușească este necesar ca inițiatorul ei să cunoască bine dorințele,
atitudinile, ideile celui pe care dorește să -l convingă. Se înțelege, deci, cât de necesară
este persuasiunea în procesul educațional.
În orice act de comunicare, persu asiunea este înțeleasă ca o calitate a persoanei
emițător, ca o capacitate a acestuia de „a sfătui” sau de a convinge ori ca o componentă
pur afectivă a comunicării, prin care sunt vizate, în mod direct, trăirile interne ale
persoanei -receptor. De aceea, î n lucrările comunicării se acordă o importanță specială

50 Popescu, Ion, M. Năstase și E. Popescu, Metodica predării religiei , f. edit., București, 1997

34
modului în care receptorul asimilează mesajul venit de la emițător, în care calitățile sau
deficiențele pe care persoana -receptor le atribuie persoanei -emițător imprimă eficiența
sau deficiențele pers uasiunii. În legătură cu acest aspect este subliniat îndelung rolul pe
care îl are credibilitatea mesajului. Datele conținute în mesaj se codifică în funcție de
receptor, dar sunt atribuite, de către acesta din urmă, caracteristicilor, credințelor,
sentime ntelor emițătorului, fenomen subliniat încă din 1957 de către Fr. Heider. Chiar
înainte de transmiterea mesajului, prin fenomenul de atribuire, persoana -receptor, își
formează o reprezentare despre persoana -emițător care va fi favorabilă sau nefavorabilă
actului de comunicare. I. Radu, P. Iliuț și L. Matei (1994) arată că indicatorii mai
specifici pentru credibilitate sunt viteza cu care emițătorul vorbește și intențiile care i se
atribuie. Aceasta deoarece rapiditatea comunicării și ușurința în exprimare d etermină
gradul de competență perceput. (I. Radu, P. Iliuț, L. Matei, 1994).
Persuasiunea este influențată și de alți factori: similaritatea persoanei -emițător
cu persoana -receptor în ceea ce privește gusturile, atitudinile, atractivitatea, trăsăturile
emoționale, logica ideațională etc. Îndeosebi aceasta din urmă se impune într -un mesaj.
Persuasiunea este mai intensă atunci când mesajul se bazează pe fapte autentice,
argumente de necontestat și nu oferă posibilitatea contraargumentării. Atunci când
argumen tele sunt slabe și repetate se produce fenomenul de suprasaturație, ceea ce
inhibă procesul persuasiv. Dimpotrivă, când argumentele sunt solide și repetate
persuasiunea este și ea mai intensă, are un impact mai puternic asupra receptorului.
Persoana -recept or nu acceptă, în mod automat, mesajul, ci îl supune unei prelucrări,
unei procesări în urma căreia elaborează un răspuns cognitiv în conformitate cu
interesele, aspirațiile, dorințele și structurile informaționale proprii. Este posibil ca
persuasiunea să fie frânată de sistemul personal de informații, care poate să nu fie în
concordanță cu sistemul de idei transmise prin mesaj. În această postură persoana –
receptor își elaborează mecanisme specifice de apărare, de rezistență la influența
mesajului. Astfel d e mecanisme defensive se constată și la elevi. Fiind un tip de relație
socială, comunicarea interumană ține seama de particularitățile celor cărora li se
adresează, transmițând un mesaj care să îndeplinească condiția obligatorie a
inteligibilității.

35
II.2.3. – Niveluri de comunicare didactică

Omul are nevoie de comunicare pentru a ajunge la conștiința propriului său statut.
Procesul de formare a conștiinței de sine cere o permanentă comunicare, inclusiv
comunicare cu sine.
În funcție de numărul de participanți, comunicarea poate avea loc la unul dintre
nivelurile:
• Intrapersonal;
• Interpersonal;
• În grup;
• În cadrul comunicărilor publice.

II.2.3.1. – Comunicarea intrapersonală
Este esențială pentru echilibrul emoțional interior. Omul se cunoaște, se judecă
pe sine, își pune întrebări, își răspunde, gândește, analizează, reflectează, repetă mesaje
destinate altora.

II.2.3.2. – Comunicarea interpersonală
Ocupă cea mai mare pondere în cadrul nivelelor comunicării. Prin intermediul ei
ne cunoaștem semenii și ne cunoaștem și pe noi înșine prin imaginea lor despre noi.
Pentru a ne defini propria ființă, propriul statut avem
nevoie de confirmări din partea celorlalți. ,,Nu se poate vorbi de propria confirmare
decât prin ceilalți și numai în măsura în care ești și tu pentru ceilalți o asemenea
,,oglindă” care răspunde așteptării lor de obiectivitate. Te regăsești în ceilalți în
condițiile sau prin condiția regăsirii lor în tine.”51
Comunicarea interpersonală are unele trăsături definit orii:
• Întâlnire față în față;
• Particularizarea rolului participanților: indivizii trebuie să comunice unii cu
ceilalți în scopul dezvoltării relațiilor personale:
– acolo unde există un grad ridicat de încredere;
– atunci când fiecare persoană este pre gatită să discute deschis despre propriile
sentimente și trăiri;

51 Soitu, L , Pedagogia comunic arii, Editura Didactică și Pedagogică, Buc, 1997 p.68

36
– unde există preocupare și legatură mutuală între participanți.
În acest sens, comunicarea non -interpesonală este activitatea oamenilor care
comunică pur și simplu pentru că trebuie.
• Dublu sens: există întotdeauna un flux bidirectional al comunicării.52

II.2.3.3. – Comunicarea în grup
Se desfășoară când un grup de oameni se întâlnește pentru a rezolva o problemă,
pentru a lua o decizie sau pentru a face propuneri legate de o activitate care-i interesează
în egală măsură sau îi motivează diferit. Prin acest tip de comunicare se asigură
schimbul de informații în interesul grupului, se împărtășesc cunoștințe, experiențe, se
dezvoltă idei noi, se rezolvă probleme, fie că este comunicare într -un grup de prieteni
sau comunicare în cadru organizațional.

II.2.3.4. – Comunicarea de masă
Reprezintă orice ansamblu de mijloace și tehnici care permit difuzarea mesajelor
scrise, vorbite, vizuale, audio -vizuale către un auditoriu mai mult sau mai puțin vast și
eterogen.

II.2.4. – Forme ale comunicării

Înțelesul cuvântului ,,comunicare” își mai păstreaza ecouri din sensul său arhaic
însemnând ,,informație transmisă”, ,,înștiințare, știre”. Dar a comunica înseamnă a ține
legătura, ceea ce apropri e semnificația cuvântului de uzanța sa didactică. Omul nu este
doar un beneficiar de semnificații, pe care le traduce în mesaje, ci și creator de
semnificații. Corelat cu felul semnelor de care se ocupă știința numită semiotica, există
mai multe feluri de comunicări:
II.2.4.1. – Comunicarea verbală – adică prin texte scrise sau vorbite – este
comunicarea prin care se realizează funcția cognitivă și comunicativă a limbajului. Este
importantă pentru că asigură folosirea mai multor moduri de a se exprima un mesaj și
chiar alternarea acestora. Poate fi orală sau scrisă.
Comunicarea orală presupune schimbul de mesaje, prin dialog, între doi sau mai
mulți parteneri, care iau alternativ rolul de ascultător și de vorbitor. Este eficientă pentru

52 Anghel, P., Stiluri si metode de comunicare, Ed. Aramis, Buc., 2003 p. 143

37
că permite emițător ului să verifice rapid cum a fost primit mesajul de către receptor și,
ca urmare, să -și modifice mesajul în funcție de reacția receptorului. Are avantaje ca:
naturalețe, personalizare, rapiditate, feed -back. Comunicarea orală impune o etică a
capacității d e a conversa. Acest tip de informatizare este însoțit de mijloace de expresie
verbale, nonverbale (gesturi, mimică), paraverbale (rostirea afectivă a cuvintelor, sensul
tăcerii). De aceea partenerii de conversație (în cazul comunicării didactice – institut orul
și
elevii) au nevoie de înzestrarea de a -și construi spontan discursul, de a -l rosti clar,
corect, logic – pe de o parte – și de a -l asculta atent, civilizat, cu interes – pe de altă
parte.
Disfuncțiile unei comunicări orale sunt:
• Receptorul nu mani festă interes pentru mesaj;
• Mesajul se transmite cu pauze lungi, deranjante;
• Mesajul este înțeles greșit, datorită faptului că există blocaje în comunicare
(exprimare ambiguă, context nepotrivit etc.);
• Receptorul nu are capacitatea de a asculta și în trerupe repetat comunicarea;
• Dispoziția de a participa la conversație este insuficientă etc.
Abilitatea de exprimare orală se realizează prin însușirea capacității de
conversație, de povestire și de comentare. Pentru maturizarea progresivă a acestei
abilități se impune un exercițiu permanent de îmbogățire și nuanțare a vocabularului, de
structurare a mesajelor în discurs coerent, de promovare și provocare a comunicării
orale pentru a înfrânge inhibițiile și a disciplina dialogul, de a aprecia corectitudin ea,
limpezimea și precizia enunțurilor proprii sau a celor receptate.
Comunicarea în scris presupune o mai mare rigoare decât comunicarea orală.
Are ca avantaje: o structurare mai elaborată și mai adecvată, difuzare mai rapidă,
posibilitatea accesului la u n număr mai mare de receptori, usurința stocării. Landshere și
alți cercetători, analizând interacțiunile varbale dintre profesor și elev, au descoperit
nouă funcții care, în viziunea lor acoperă evenimentele esențiale ale predării:
1. funcția de organizare – reglează participarea elevilor, organizează mișcările
elevilor în clasă;
2. funcția de impunere – impune informații, metode de rezolvare, modalitatea de
acțiune, sugerează răspunsurile;
3. funcția de dezvoltare – stimulează, structurează gândi rea elevului, aduce un
ajutor cerut de elev;

38
4. funcția de personalizare – interpretează o situație personală, individualizează
învățarea în funcție de situația personală a elevului și prin alte tehnici pedagogice, decât
interacțiunea verbală;
5. funcția d e feedback pozitiv – aprobare specifică, stereotipă, respectând
răspunsul elevului;
6. funcția de feedback negativ – dezaprobă stereotip, dezaprobă ironic, sau
acuzator, dezaprobă specific, etc.;
7. funcția de concretizare – prezintă un material de prezentare figurativă,
simbolică, invită elevul să se servească de un material, folosește tehnici audiovizuale;
8. funcția de afectivitate pozitivă – laudă, recunoaște meritul elevului, arată
solicitudine, încurajează, recompense ază, demonstrează că are simțul umorului,
folosește cuvinte afectuase;
9. funcția de afectivitate negativă – critică, ironizează, acuză, amenință, reprimă,
amâna vag, respinge o exteorizare spontană;
Comunicarea verbală poate fi însoțită de comunicarea non verbală sau
metacomunicare.
II.2.4.2. – Comunicarea nonverbală reprezintă ansamblul elementelor
nonverbale, instrumentele sale de realizare fiind constituite din elemente paralingvistice:
• limbajul trupului (indică poziția corpului, prin expresia feței, prin gesturi,
sublinierea unor idei, gânduri, atitudini, dar, uneori și lucruri pe care n -am vrea sa le
comunicăm);
• limbajul spațiului (modul în care utilizăm spațiul social, personal și public);
• limbaju l timpului (punctualitatea, respectarea programului, termenelor, sau
chiar petrecerea timpului cu cineva);
• limbajul tăcerii (comunică, aprobă sau dezaprobă, poate exprima admirație sau
păstrarea unei taine);
• limbajul lucrurilor (preferința pentru anumi te lucruri, modul de aranjare);
• limbajul culorilor (culorile calde stimulează comunicarea, cele reci inhibă).
Comunicarea nonverbală exprimă atitudini interpersonale, stări afective,
consolidează și nuanțează ideile transmise. Anumite caracteristici ale comunicării pot
influența procesul de comunicare. Astfel:
• repetarea înseamnă întărirea mesajului verbal;
• substituirea – înlocuirea exprimării verbale, a unei stări de spirit;
• complementaritatea – precizează tipul de relație al interlocutorului;

39
• accentuarea înseamnă sublinierea unor părți din mesaj sau disponibilitatea spre
dialog;
• contrazicerea presupune existența unor mesaje duble în sens evident sau subtil.
Efectele fundamentale: bucuria, furia, surpriza etc. Sunt gesturi reflexe, ilustrătoar e,
adaptatoare.

II.2.4.3. – Metacomunicarea este forma comunicării prin intermediul căreia se
realizează operația de control a înțelegerii dintre parteneri. Înțelegerea, acceptarea,
interacțiunea sunt dirijate la nivelul metacomunicării despre comunicare, al
instrucțiunilor prezentate în raport cu actul de interrelaționare.
Metacomunicarea stabilește condițiile de interpretare a discursului pentru
destinatar, impunând și obligativitatea reacției de răspuns. Este și un control al atenției,
înțelegerii și ac ordului exprimat în timpul comunicării. Această formă de comunicare se
referă mai degrabă la un nivel sugerat, decât unul clar, direct. Astfel, interlocutorii (în
comunicarea didactică – elevii) trebuie să distingă comunicarea pe intervalul a trei
paliere:
– ceea ce a fost spus;
– cum a fost spus;
– de ce (nivelul în care apare metacomunicarea).
Altfel spus, deoarece mesajele relaționale – cu adresabilitate exactă, construite
pentru a fi decodificate, înțelese – nu sunt nici numai verbale, nici doar never bale, există
în fiecare și o comunicare asupra comunicării, stabilindu -se relația ca mesajul dorit să
genereze anumite reacții interlocutorului.
Psihologul De Vito spune că ,,orice comportament – (de comunicare) verbal sau,
la fel de bine, nonverbal poate fi metacomunicațional”. La rândul său, R.B. Adler
(1991) considera metacomunicarea ca fiind ,,sarea și piperul” unei comunicări, fiind
,,ingredientul esențial în cadrul relațiilor personale fructuoase” fără de care efortul nu
poate avea finalitate. În comu nicarea destinată unei persoane și unui grup devine
obligatoriu să se vorbească și despre ce se întâmplă în relația lor, ce fel de relație este.
Prin metacomunicare se face trecerea de la conținut la relație, dar nu trebuie înțeleasă
doar ca mijloc, ci est e ea însăși comunicare menită să întărească și chiar să suplinească
ceea ce lipsește în conținut: nuanțarea sentimentelor, îndemnului sau comenzii,
atitudinii etc.

40
II.2.4.4. – Comunicarea paraverbală reprezintă un nivel mai profund de
comunicare și operea ză cu aspecte și forme ale comunicării verbale și nonverbale. La
acest nivel accentul cade, în principal, nu pe ceea ce este spus, ci pe cum este spus, nu
pe simpla receptare a mesajului și a formelor de comunicare adiacente, ci pe analiza
acestora din urm ă și pe integrarea lor în mesajul propriu -zis.
Comunicarea paraverbală operează cu nuanțe și este factorul esențial în
personalizarea comunicării și în perceperea autentică a mesajului.
Știința vocii umane se numește paralingvistică și are în vedere, în co ntextul
comunicării, urmatoarele aspecte:
• calitățile vocii: domeniu de frecvențe, controlul mișcarii buzelor, articularea
cuvintelor, ritm, rezonanța vocii, viteza de vorbire;
• caracteristicile vocale: râs, plâns, soptit, oftat;
• parametrii vocali: int ensitate, înalțime, extensia vocii;
• separatorii vocali (îî, aa, mm, aa), pauzele etc.
Ritmul prea rapid poate genera neînțelegerea mesajului, iar cel prea lent
plictiseala. Pauzele între propoziții sau cuvinte pot fi folosite pentru a accentua anumite
părți, pentru a da timp de gândire, a genera anticipația, a -l forța pe interlocutor să spună
mai mult. Ticurile, ezitările, repetarea necontrolată a unor cuvinte etc. sunt erori de
paralimbaj. Ele trebuie esențializate și eliminate.
Păstrarea tăcerii are și ea anumite funcții comunicative:
– întărește sau tensionează relația;
– poate jigni sau împăca;
– ascunde sau scoate în evidență informații;
– exprimă acordul sau dezacordul;
– comunică o atitudine de precauție;
– ne permite să ne organizăm gândurile;
– permite interlocutorului să reflecteze asupra propriilor idei, reacții sau
sentimente.
De aceea tăcerea este indicată în anumite situații:
– după ce s -a pus o întrebare;
– după ce s -au exprimat lucruri importante /pentru a le spori impactul;
– când starea e moționala este puternică;
– după ce s -a recepționat un volum mare de informații.

41
În comunicarea didactică un rol important îl are comunicarea gestuală. Pentru că
elevii ne ,,urmăresc” fiecare mișcare îi impresionează, modulațiile vocii atunci când ne
adresăm lor, apelăm – fără a ne opri din comunicarea verbală, pentru a nu -i întrerupe
cursivitatea – la anumite mișcări:
– mișcări deictice (prin care se indică obiecte, locuri, persoane);
– mișcari ritmice (pentru a reproduce ritmul unei acțiuni sau eșalonarea,
ordonarea unor obiecte);
– gesturi de reglaj, care dirijează, controlează și întrețin comunicarea (o aplecare
din cap, o grimasă etc. Pot determina o reconsiderare totală a strategiei discursului, în
general, a comunicării);
– mișcările afecti ve ne pot comunica stările sufletești prin care trece copilul
(umerii căzuti, capul plecat, amărăciunea întipărită pe față).
Exagerarea reacției mimico -gestuale constituie câteodată un mijloc de a falsifica
informația afectivă. Efectul se înscrie, în majo ritatea cazurilor, în sfera șantajului
sentimental (ne prefacem mai supărați decât suntem față de anumite greșeli ale elevilor,
pentru a evita repetarea lor). Privirea semnificativă – de încurajare, dojenitoare –
reprezintă, de asemenea, o formă de comunic are nonverbală. Elevul trebuie să simtă și
să înțeleagă semnificația privirii noastre, care poate constitui un suport, un sprijin sau un
reper pentru activitatea lui viitoare.
Comunicarea tactilă este un alt aspect al comunicării nonverbale. Ea constă în
atingeri ce transmit emoții pozitive, cum sunt mângâielile pe creștetul capului elevului
pentru a -l încuraja, a -l aproba, a -l stimula sau dacă plânge – pentru a -l liniști. La clasă
mai putem folosi și atingerile de control care vizează dirijarea comportamen tului sau a
atitudinilor.
Ca și componentă a comunicării pe plan afectiv, comunicarea muzicală se poate
realiza cu succes prin asigurarea unui fond muzical adecvat, prin interpretarea unei
melodii cunoscute etc.
Oricare ar fi formele de comunicare utilizat e, este nevoie să conștientizăm faptul
că profesorii au menirea de a urmări nu numai reușita școlară a elevului, ci și reușita sa
umană în toate condițiile și în toate momentele vieții și acest lucru nu se realizează
decât printr -o reală comunicare pentru toate nivelurile și pentru orice context social ori
tematic, folosind toate mijloacele de comunicare de care dispun.

42
II.2.5. – Comunicarea în cadrul relației profesor – elev

Constituie una din problemele majore ale învățământului contemporan. Sensul
formativ al învățământului contemporan – în plan mondial, cât și românesc – impune
mai mult ca oricând luarea în considerare a acestei relații, pe fondul căreia se realizează
sarcinile complexe ale formării personalității elevului.
În plan istoric, atât în gândirea pedagogică, cât și în practica educativă s -au
conturat două puncte de vedere opuse privind relația profesor – elev. Unul, specific
pedagogiei tradiționale, bazat pe comunicare unilaterală, de la profesor la elev, care
pune accentul pe influențele exterioare ce se exercită asupra elevului, neluându -se în
considerare clasa cu rețeaua ei complexă de comunicații, altul, care consideră elevul
exclusiv ca subiect al educației, în afara oricărei dirijări din partea profesorului
(educația liberă). Ambele puncte de vedere au caracter unilateral și resping posibilitatea
realizării unei comunicări și a unui dialog autentic între cei doi factori implicați:
profesor – elev.
În viziunea pedagogiei moderne relația profesor – elev este concepută ca o
relație de ma re complexitate, care implică un dialog permanent între cei doi factori
implicați în procesul educațional, o comunicare reciprocă angajând toate laturile
personalității acestora.
Experiența îndelungată a școlii arată ca elevii învață și se formează așa cum sunt
călăuziți de profesor. Personalitatea elevului este educată de personalitatea profesorului,
spiritualitatea unuia se hrănește din spiritualitatea celuilalt, ceea ce face necesară o
abordare interpersonală plurisubiectuală, dialogată a interacțiunii p edagogice, capabilă
să asigure nu numai dimensiunea informațional -operațională a transmiterii de cunoștințe
ci și dimensiunea umană, psihosocială, a creșterii și coevoluției în comun a partenerilor
de interacțiune: profesorul și elevii. Profesorul nu mai r eprezintă doar persoana care
propune conținuturi, dă lecții, formează sarcini, are anumite conduite, ci are rolul de a
stimula și întreține activismul investigator al elevului, de a crea condițiile în care elevul
să se comporte într -un anume fel, să descop ere și să -și pună probleme și sarcini de
cunoaștere. El trebuie să cunoască bine și să se transpună în psihologia elevului,
urmărind schimbarea locului și rolului elevului în actul educațional, stimularea
activității și angajării acestuia în procesul propr iei formări. Dialogul deschis trebuie să

43
solicite spontaneitatea și receptivitatea elevilor, să dezvolte gândirea divergentă, spiritul
de investigare, curiozitatea științifică și creativitatea în rezolvarea problemelor.
Pe de altă parte, elevul – ca obiect și subiect al educației trebuie să fie conștient
de rolul său, deoarece eficiența acțiunii educative este dependentă de gradul de angajare
și participare a sa la propria formare.
Din precizarea locului și rolului celor doi factori în relația pedagogică ap are
ideea de autoritate și libertate, ca elemente indispensabile ale procesului educațional.
Autoritatea, în accepția pedagogiei moderne, este înțeleasă ca un factor care mediază
accesul la cultură, stimulează spiritul de inițiativă și participarea activă și creatoare a
elevilor în procesul educațional .53
Funcționalitatea relației profesor – elev presupune lărgirea continua a sferei
atributelor pe care cerințele sociale și condițiile psiho -pedagogice ale învățăturii le
impun față de status -ul profesorului și al elevului.
Relația profesor – elev presupune și a -l considera pe acesta din urmă ca făcând
parte dintr -un grup social. Din punct de vedere psihosocial, în cadrul relației profesor –
elev, se pot distinge două niveluri: nivelul formal și nivelul informal.
Nivelul formal include toate fenomenele ce apar ca urmare a interacțiunii dintre
profesor și elevi, în urma investirii sale oficiale cu diverse roluri: conducător al
procesului de învățământ, diriginte, conducător de cerc etc.
Nivelul informal este constituit din relațiile interpersonale, intersubiective sau
psihologice ce se stabilesc între profesor și elevi, sau între elevi ca membrii ai aceluiași
grup. Aceste relații de simpatie – antipatie – indiferență au o puternică încărcătură
afectivă și f acilitează apariția unui climat psihosocial care poate amplifica sau diminua
conlucrarea dintre profesor și elevi .
Cele două niveluri se află într -o strânsă interdependență, funcționând, de fapt,
concomitent și fiind două laturi inseparabile ale aceluiași fenomen: interacțiunea
profesor – elevi . Nu trebuie uitat însă faptul că această interacțiune este condiționată de
conduita empatică a profesorului față de elev, a elevului față de profesor, dar și de
sistemul relațional existent la nivelul grupului clase i. Astfel, o relație pedagogică
fondată pe o comunicare autentică va permite profesorului să sesizeze momentul și să
suscite experiențe favorabile elevilor în deplin acord cu personalitatea lor.

53 Marcus, S., Empatia si rela tia profesor – elev, Ed. Academiei R.S.R.,Buc. 1987 p. 245

44
Relația profesor -elev trebuie să fie structurată încât elevul să îndrăznească să
acționeze în prezența profesorului, să coopereze cu el, să răspunda la întrebări, să pună
la rândul său întrebări, să formuleze ipoteze, opinii și interpretări personale. În
momentele cheie, relația comunicativă trebuie să fie o interlo cuțiune a două minți.
Stimularea și menținerea interesului elevilor în timpul lecției depinde de o serie
de factori motivaționali dar și de modalități retorice. Se observă utilizarea dezvoltării
subtile a intensității vocii, a pauzeleor, a dramatizării în redarea unui conținut care se
pretează la interpretări nuanțate. Mecanismul vorbirii didactice se sprijină pe calități ca:
forță, corectitudine, suplețe.

II.2.6. – Implicații afective în relația profesor – elev

,,Fondul psihicului nostru este afectivitat ea: reprezentarea, ideea, raționamentul
nu sunt decât forme intelectualizate ale sentimentelor. Atenția, memoria, judecata,
reflexul, instinctul, tendința, toate sunt de natura afectivă”.
Pornind de la această idee, putem afirma că oricare din influențele exercitate
asupra elevului nu pot fi suficient de bine înțelese dacă nu se iau în considerare și
aspectele de natură afectivă.
Personalitatea în formare a elevului suferă acțiunea mai multor influențe. Astfel,
în cadrul strict al sistemului de învățământ s unt influențele formale. Influențele
exercitate prin intermediul altor instituții, dar în afara celor școlare (cluburi, formații
artistice de amatori etc.) sunt influențele nonformale.
În sfârșit, influențele neintenționate, nesistematice, care de multe or i sunt
exercitate divergent (familie, grup de prieteni, massmedia) poartă denumirea de
influențe informale. Influențele formale, în special, sunt împărțite în:
 Influențe instructiv – informative, exercitate prin intermediul obiectelor
de învățământ din cad rul activităților școlare;
 Influențe formativ – educative, acționând asupra dezvoltării diferitelor
procese psihice și a trăsăturilor pozitive de caracter.
Fiecare dintre aceste influențe nu poate fi pe deplin înțeleasă, nu se poate
exercita eficient și nu poate determina trăsături bine articulate în structura personalității,
decât dacă analizăm și aspectele de natură afectivă care sunt implicate.

45
Rolul profesorului este de a facilita reciprocitatea afectivă în educație.
Comportamentul său afectiv poate inf luența pe mai multe planuri personalitatea
elevului. Astfel, poate fi stimulent al activității intelectuale, catalizant în plan acțional,
amplificator și modelator al trăirilor afective ale elevului. Profesorul nu trebuie să se
rezume numai la transmiterea de informații, ci trebuie să devină un consilier și,
câteodată, un punct de sprijin pentru situațiile existențiale dificile ale elevului.
Maturizarea, dezvoltarea presupun dezechilibru, tensiuni între mediu și cel ce se
dezvoltă. Profesorul trebuie să fie sensibil și atent la modul în care se produc asimilările
și acomodările succesive ale personalității în devenire.
Psihologia atrage atenția asupra unui adevăr de care, în general, toți cei care se
ocupă de educarea tinerilor să țină seama: copiii nu trebu ie feriți complet de greutăți, de
obstacole, de conflicte sau de situații în care să -și poată exersa comportamentul afectiv
de natură oblativă. Viața socială însăși nu este altceva decât o ,,constelație” de asemenea
situații și copilul trebuie pregătit pen tru viață.54 Depășirea greutăților reprezintă un prilej
de afirmare și întărire a personalității. Fiecare elev are dorințe, insatisfacții, tensiuni,
care structurează o personalitate unică, ce trebuie înțeleasă și sprijinită. Profesorul
trebuie să -și îndrep te atenția și spre acele trăiri care nu ating planul conștiinței, dar care
au însemnătatea lor. Comunicând cu elevul, dascălul află și motive, tendințe, porniri
mai puțin conștiente. De asemenea, produsele activității: compuneri, creații plastice etc.
îi dau posibilitatea să cunoască universul lăuntric al personalității elevului , iar
concluziile să le pună în slujba sporirii eficienței procesului instructiv – educativ.
Activitatea oricărui cadru didactic este dificilă și responsabilă. Orice eroare
atitudin ală și afectivă în relațiile cu elevii poate avea urmări incalculabile în planul
ființei umane supuse procesului educativ. Profesorul trebuie să cunoască structura
psihică a grupului, dar și pe cea individuală și să vibreze cognitiv și afectiv, adecvat
obiectivelor instructiv – educative și studiului dezvoltării fiecărui elev (lucrând
diferențiat). Profesorul nu transmite informații cu atitudine afectivă neutră ci, alături de
mesajul cognitiv – educativ, emană vibrații cerebral – afective care cumulează
concomitent mai multe funcții:
– Trezesc apetitul intelectual și rezolvă sarcinile motivației optime;
– Transmit informații esențializate în structuri logice, cognitive și afective;
– Construiesc judecăți de valoare pentru a forma convingeri, concepții;

54 Abric, Jean -Claude, Psihologia comunic arii, Polirom, 2002 p. 58

46
– Creează tensiuni intelectuale pentru a dezvolta capacitățile intelectuale și
procesele cognitive, afective etc.
Odată cu unda sonoră a codului verbal, a ideilor, explicațiilor, profesorul
transmite elevilor și pulsațiile, trăirile intelectuale, morale, afe ctive, estetice proprii,
emise de sonoritatea ideatică lăuntrică. Fără această vibrare intelectual – afectivă
rezultatele muncii instructiv – educative sunt modeste.
Elevii ramân fără motivație, fără aspirație, fără sete de cunoaștere și nu devin
,,constru ctori de sine”. Omul este o ființă rațional – afectivă. Toate ființele au nevoie de
afectivitate. Omul, însă, este un mare producător și consumator de afectivitate. Energia
psihică și afectivă umană este receptată de elev și are mari implicații asupra sănă tății
biopsihice și afective și asupra randamentului școlar. Iubirea, dorul, regretul, mila,
extazul, nostalgia, sentimentele intelectuale, morale, estetice, religioase sunt sentimente
specific umane care se cultivă numai dacă cel care este cultivator le a re și le aplică
adecvat.
Gradul de maturitate afectivă a profesorului are o mare importanță în calitatea
raporturilor sale cu elevul. Studiile psihologice arată că, dacă profesorul rămâne imatur
din punct de vedere afectiv, el se va opune imaturității natu rale a elevului. De asemenea,
va manifesta agresivitate în cazul elevului care manifestă un asemenea comportament,
sau culpabilitate dacă o asemenea stare întâlnește la profesor. Elevul va sesiza
slăbiciunile profesorului și le va exploata pentru a se elib era de constrângerile
educative. Dacă dimpotrivă, profesorul dispune de maturitate personală, care îi permite
să-și soluționeze propriile dificultăți, el va putea sprijini și pe alții în efortul de adaptare.
Echilibrul interior al profesorului ofer ă posibilitatea deschiderii, disponibilității afective.
Este o condiție importantă în vederea identificării elevului cu personalitatea celui ce
educă.
Echilibrul afectiv al profesorului va induce la elevi, pe măsură ce acesta din
urmă se dezvoltă, un compo rtament afectiv din ce în ce mai matur. Iubind, profesorul va
fi la rândul lui iubit, respectându -și elevii, el se va bucura de prestigiu, interesându -se de
elevi și căutând să îi apropie, până la urmă răspunsul lor va fi de aceeași măsură.

47
II.2.7. – Competența comunicării profesorului

Personalitatea didactică este expresia legăturii dintre un ansamblu de însușiri
psihoindividuale și cerințele de rol specifice profesiunii de profesor. În componența ei
intră mai multe variabile: pregătirea de specialit ate, structurile filozofice, etice, estetice,
culturale de indicatori ai măsurii în care profesorul este format ca om; aspectul mimicii,
al gesturilor și acțiunilor fizice, al modurilor de comunicare verbală și nonverbală prin
care interacționează nemijloc it cu elevul.
Profesorul este o personalitate care ajută la formarea altor personalități.
Procesele și însușirile sale psihice suportă un proces de specializare și vocaționalizare
pe direcția cerințelor statutului și rolului de personalitate didactică. Pe rcepția, limbajul,
inteligența, atenția, motivația, atitudinile și abilitățile sale se structurează și se
orientează în sens pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire și educare:
transmitere de cunoștințe, formulare a unor instrucțiuni și indica ții, oferire de
răspunsuri, punere de întrebări, aprobare și dezaprobare, stimulare și încurajare,
motivare, organizare și coordonare a activității de învățare, control, corecție și evaluare
a conduitei de învățare.
Competența este ,,rezultatul cumulativ a l istoriei personale și interacțiunii sale
cu lumea exterioară” sau ,,capacitatea de a informa și modifica lumea, de a for mula
scopuri și a le atinge”.55
Competențele de comunicare cumulează întregul ansamblu de abilități
personale: a știi, a știi să faci ș i a știi să fii și să devii. De aceea implică toate formele de
comunicare și de manifestare în general. Se poate vorbi despre:
– competențe directe: competențe lingvistice, discursive, situaționale,
paraverbale;
– competențe indirecte, mediate: competențe psiholingvistice, intelectuale,
sociale și culturale, informaționale.
Competența de comunicare în contextul didactic înseamnă eficacitate în
educație. Pentru a reuși realizarea unei intervenții educative de succes, profesorul ar
trebui să dea dovadă de stăpânirea și valorificarea unor competențe de comunicare,
pentru ca, pe parcursul desfășurării procesului instructiv – educativ, aceste competențe
să fie formate și dezvoltate și la elevi. Aceasta presupune ca profesorul să stăpânească

55 Soitu, L , Pedagogia comunic arii, EDP, Buc, 1997

48
acele abilități, deprinderi, capacități aplicate la conținuturi și cunoștințe. Totodata el a r
trebui nu numai să -l cunoască și să -l înțeleagă pe elev, ci mai ales, să -i poata comunica
acestuia felul în care îl înțelege.
O relație eficientă între profesor și elev conduce la înțelegerea și acceptarea din
partea elevului a mesajului venit din partea profesorului. Pentru a se putea ajunge la o
relație de comunicare eficientă, elevul trebuie să aibă posibilitatea de a acționa în
prezența profesorului, în sensul ca el să îndrăznească nu numai să răspundă la întrebări,
dar și să adreseze și să formuleze păreri personale, să dea soluții la care nu s -ar aștepta
profesorul.
Relația de comunicare dintre profesor și elev este influențată de modul în care
profesorul înțelege să abordeze comunicarea. Există moduri de abordare care duc la
eficientizarea relației, dar există și moduri care au efect opus.
Printre modurile de abordare a comunicării profesor –elev, care nu conduc la
eficientizarea comunicării la clasa, se numără:
– modul neutru, caracterizat de absența deliberată a oricărei forme de exprimare
a stării sufletești, deoarece între emițător (profesorul) și receptor (elevul) nu se stabilesc
alte relații în afară de transmițător de cunoștințe și receptor al acestora. Acest lucru duce
la o relație rigidă, stereotipă între profesor și elev, deoarece elevul nu -și poate permite
să greșească, întrucât crede că nu ar putea fi înțeles de către profesor, care s -ar putea să
nu cunoască adevăratele cauze ale greșelii.
– modul beletristic, constând în marea bogație de sensuri la care apelează
profesorul și le folosește. Elevul nu se simte întotdeauna participant la comunicare,
deoarece nu permanent cunoaște toate înțelesurile unui termen sau toate sinonimele unui
cuvânt, utilizare de către profesor.
– modul administrativ, fiind un stil funcțional, care are anumite formul e clișeu
folosite de către profesor, cu ajutorul cărora acesta efectuează doar transmitere de
cunoștințe, fără a ajunge la nivelul comunicării.
– modul publicistic, care abordează o mare varietate tematică, punându -se mai
mult accentul pe informație decât pe formula de prezentare și având deci, scop mai mult
de informare decât de comunicare.
Pentru contemporaneitate, a fi profesor înseamnă, înainte de toate, să știi să
explici, să etalezi clar în fața elevilor un anumit conținut, să clarifici și să rezolv i
metodic sarcini didactice, să -i motivezi și să -i încurajezi pe elevi să participe activ la
activitatea educațională. Pentru a realiza aceste lucruri și pentru a ajunge la o

49
comunicare eficientă, modurile de comunicare ale profesorului cu elevii trebuie s ă
dezvolte anumite calități:
– corectitudinea – urmărește respectarea regulilor gramaticale în ceea ce privește
sintaxa, topica, corectitudinea și rigurozitatea științifică a datelor transmise de la
profesor la elevi, pentru a se evita înțelegerea eronată, de către aceștia, a unor lucruri,
fenomene etc.
– claritatea – implică expunerea sistematizată, concisă și ușor de înțeles. Dacă
aceste elemente nu sunt respectate, partea negativă se va reflecta în actul comunicării
realizate de elev, care, în general, v a copia și respecta modul de comunicare utilizat de
profesor.
– proprietatea – exprimă modalitatea folosirii de către profesor a celor mai
potrivite cuvinte, care să exprime cât mai exact ceea ce se dorește a fi comunicat.
– puritatea – are în vedere folos irea cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare, fără să facă loc arhaismelor, regionalismelor, argoului, jargonului, care
evoluează și ele odată cu limba literară. Astfel, elevul va face efortul de a -și cizela
vocabularul, încercând să fie la înalți mea cerințelor emise de către profesor.
– naturalețea – constă în exprimarea firească a profesorului, fără ca la aceasta să
fie observată căutarea forțată a unor cuvinte sau expresii neobișnuite care ar duce la
uimirea, iritarea precum și la neînțelegere din partea elevului;
– finețea – folosirea unor expresii sau cuvinte prin care profesorul își exprimă
indirect anumite gânduri, sentimente, idei, care pot avea în multe cazuri efectul de
motivație a învățării sau implicare în actul comunicării.
– demnitat ea – exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu
aduc atingere moralei și care nu vizează în mod direct sau indirect o anume persoană
din colectivul clasei de elevi.
Profesorii cei mai eficienți în comunicare sunt cei care reușesc să treacă de la
vorbirea cotidiană la cea specific educațională fără efort și în mod natural. Mijloacele
prin care își realizează profesorul vorbirea sunt multiple, dar foarte important este
modul în care reușește să frazeze. Frazarea adecvată duce la clarita tea transmiterii
ideilor, în caz contrar receptarea mesajului de către elev ar fi eronată, elevul având astfel
dificultăți. Impactul mesajului asupra elevului va fi eficient dacă profesorul alege
cuvintele de valoare, care au puterea de a exprima ideea pri ncipală, evitându -se astfel
confuziile și denaturarea sensurilor.

50
Un profesor competent în comunicare folosește acele tehnici verbale și
nonverbale prin care să -l convingă pe elev ca învățarea aduce bucurie și este benefică
pentru educația și formarea lui. Abilitatea profesorului de a folosi diferite tipuri de
influențare poate avea un impact pozitiv asupra eficienței didactice.
Pe lânga acestea, competența de comunicare implică și un anume grad de
empatie din partea profesorului. V. Pavelcu consideră că ar ta de a preda presupune atât
stăpânirea cunoștințelor, claritatea și plasticitatea expunerii, cât și aptitudinea deosebită
de a te transpune în situația ascultătorului, a elevului. În activitatea didactică, empatia
capată valențe aptitudinale, devenind o î nsușire fără de care nu se poate obține eficiență
maximă în profesie.
Cercetările arată că un comportament empatic al profesorului față de elev este
însoțit și de un comportament bun sau ridicat empatic al elevului față de educator, iar un
comportament sla b empatic al profesorului față de elev este însoțit de un comportament
slab empatic al elevului față de profesor.
Capacitatea empatică a unui bun profesor vizează un model de identificare
psihologică cu elevul, dublat de condiția păstrării unei distanțe ap te să poată cuprinde
întreaga problematică a clasei. Gilles Ferry sublinia faptul că distanțarea îi permite
profesorului să -și mențină o stare de disponibilitate față de fiecare elev, iar apropierea îl
ajută să înțeleagă empatic doleanțele și trăirile lor.
Un comportament empatic ridicat din partea profesorului va asigura și baza
influenței pertinente asupra educației elevului, asupra motivației sale pentru muncă,
asupra orientării sale școlare și profesionale, asupra fixării unui comportament moral,
dezira bil pe măsura cerințelor societății.
Deci relația de comunicare la clasă între profesor și elev, cooperarea elevului la
activitatea didactică, acordul lui la stabilirea unor relații benefice depinde mai mult de
competența de comunicare a profesorului, de m odul în care comunică și mai puțin de
ceea ce comunică.
Pentru ca procesul de comunicare să fie eficient este necesar să se țină cont de
toți factorii implicați. Pot apărea bariere în comunicare atât din partea emițătorului și a
receptorului, cât și din pa rtea mediului, a contextului. Există o serie întreagă de
obstacole care pot duce la întreruperi sau care determină alterarea mesajului.
Prin barieră se înțelege orice lucru, fenomen sau stare care reduce eficiența și
fidelitatea transmiterii mesajelor.

51
Comunicarea didactică, ca și comunicarea generală interumană, este supusă
unor perturbări numeroase și variate. O analiză extinsă a acestora și o sistematizare
riguroasă a lor ne oferă Dorina Sălăvăstru într -una din lucrările sale. Autoarea clasifică
aceste perturbări astfel:
a. blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în
comunicarea didactică (profesorul pe de o parte, elevul pe de alta);
b. blocaje determinate de relațiile social -valorice existente între
participanții la relația de co municare didactică;
c. blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se r ealizează
comunicarea didactică.56
Perturbările psihologice sunt analizate de D. -Șt. Săucan (1999). În drumul
parcurs de mesajul științific, de la persoana -emițător la persoana -receptor, se produc
multe pierderi ale stării inițiale a acestuia. Mai întâi, reținem că înțelegerea mesajului
de către elevi este dependentă de inteligența și capacitatea de înțelegere a acestora,
precum și de cultura lor. Elevii cu un IQ mic nu vor putea recepționa, în mod adecvat,
cunoștințele care li se predau, capacitățile lor cognitive mediocre reprezentând un factor
blocant manifestat în relația de comunicare cu profesorul.
Există elevi care nu au suficientă încredere în capacitățile personale, timizi,
indeciși, care nu se pot implica în suficientă măsură în sarcina didactică. Aceștia
necesită o intervenție pl ină de tact pedagogic pentru creșterea încrederii în ei înșiși.
Oboseala, diferitele deficiențe (fizice, senzoriale etc.) produc și ele perturbări în
comunicarea didactică.
La nivelul persoanei -receptor (elevi) pot apărea situații de neatenție, apatie,
rumoare, fenomene perturbatoare care pot fi înlăturate printr -o atitudine fermă din
partea profesorului, dar plină de atenție și respect față de elevi pentru că altfel, dacă în
relația de comunicare profesor -elev nu există o încărcătură afectivă adecvată, e levii pot
manifesta atitudini de retragere, de evitare, chiar de opoziție.
Alte perturbări se produc în comunicarea didactică datorită profesorului. Există
profesori care nu respectă principiile didactice, cum este de exemplu principiul
accesibilității. A ceștia realizează o comunicare abstractă, insuficient adaptată la nivelul
de înțelegere al elevilor. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor didactice, graba,
neatenția se repercutează negativ asupra relației de comunicare. La fel, trăsăturile

56 Sălăvăstru, Constantin, Mic tratat de oratorie , Editura Universității Alexandru Ioan Cuza,Iași , 2006

52
negative de personalitate vor fi controlate. În clasă elevii nu trebuie să se simtă niște
victime. Este corect ca ei să trăiască sentimente de securitate și de afecțiune. Marchand
(1956) descrie astfel profesorul model: „El se profilează în fața elevilor ca un exe mplu,
nu abstract și impersonal, ci concret, direct pentru fiecare elev. El este un exemplu de
eroism și curaj pentru elevul pe care îl știe înfricoșat și șovăielnic, un exemplu de
modestie pentru cel care se arată prea orgolios; un exemplu de iubire dezin teresată
pentru cel pe care îl bănuiește lacom;…este un singur și de neînlocuit exemplu. El poate
să adopte această atitudine numai pentru că nutrește față de elevii săi cea mai deplină
dragoste, plămădită din abnegație și uitare de sine”
În această cate gorie este menționat, în primul rând, conflictul de autoritate.
Profesorul este considerat autoritate epistemică, pentru că el stăpânește mai bine un
domeniu. Elevul este doar cel care beneficiază sau nu de autoritatea cognitivă a
profesorului său. Dacă el evii îl consideră pe profesor ca autoritate științifică reală și
autentică, atunci comunicarea cu el va fi benefică, îi va apropia pe elevi de profesor
pentru a afla de la el cât mai multe informații în legătură cu o problemă sau alta. Dacă
însă profesorul respectiv va fi considerat autoritate excesivă, care, prin caracteristicile
lui de personalitate imprimă teamă, datorită căreia elevii nu -și pot permite analize sau
păreri proprii, atunci apare conflictul de autoritate care provoacă distorsiuni în
comunic area didactică.
Sălăvăstru prezintă și o altă categorie de perturbări sau obstacole în comunicarea
didactică, care țin de natura relațiilor valorice ale partenerilor acestui tip de comunicare.
Astfel de perturbări sau conflicte valorice pot fi legate de valorile morale, estetice sau
de cele existente la nivelul vieții în comun. Conflictele de natură morală, precizează
autoarea, își au originea în mediul familial din care provine elevul. Dacă profesorul nu
va reuși ca în decursul comunicării să -i determin e pe elevi să înțeleagă valorile autentice
atunci mesajele educaționale vor avea mult de suferit.
Tot astfel, școala, educația, sunt opere de dirijare socială, care pun accentul pe
acțiunile normate și pe respectarea normelor. Unii elevi însă, resimt ace ste cerințe ca
atentate la libertățile individului, ca restricții. „Relația dialogică profesor -elev este
profund afectată atunci când elevul percepe cerințele școlare ca strategii de constrângere
a individului pentru a adopta anumite comportamente”
Pertu rbările la nivelul canalelor de transmisie pot fi provocate, mai întâi, de tot
felul de zgomote: declanșarea alarmei unui autoturism, șușotelile elevilor în bănci,
căderea unei cărți sau rechizite pe dușumea, neadecvarea vocii educatorului etc. De

53
asemenea , distanța prea mare a elevilor față de profesor (în sălile de clasă spațioase sau
amfiteatre) poate obstrucționa transmisia mesajului.
Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă
pronunția deficitară din partea prof esorului care, în cursul transmiterii se poate
amplifica. De asemenea, defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la
profesor să nu fie receptată în mod satisfăcător.
Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote, vibrații) per turbă
fidelitatea transmisiei, între mesajul expediat și cel receptat nu se constată
corespondența necesară. Se deteriorează astfel înțelesul cuvintelor, al propozițiilor, al
sensului global al celor ce se comunică.
O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea
în suficientă măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline școlare:
matematică, fizică, biologie, filozofie etc., situație în care pentru a înțelege este necesar
ca elevii să înțeleagă cuvinte le de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie
posesorii unor competențe cognitive (pentru a înțelege informațiile științifice) dar și a
unei competențe lingvistice (să cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă
conținutul de idei spec ializat). Evident că elevii trebuie să învețe treptat limbajele
respective, iar profesorii să folosească termenii pe care elevii îi cunosc, respectând astfel
regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să folosească același limbaj.
Pentr u o comunicare eficientă trebuie să se respecte o serie de reguli cum ar fi:
– să se utilizeze mesaje adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte
emițătorul și pe comportamentul interlocutorului, prevenind relațiile defensive în
comunicare. Procesu l de comunicare este mai complet, se pot comunica emoțiile și
descrie comportamentele fără a face evaluări și atacuri la persoană;
– să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, să nu ne impunem punctul
de vedere. Manipularea este și ea o formă de comunicare însă transmite un mesaj de
nonacceptare și neîncredere în deciziile luate.
– să ascultăm cu atenție, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta și a
răspunde, care duce la îmbunătățirea înțelegerii reciproce și la depășirea obstacolelor în
comunicare. Comunicarea empatică conține mesaje de înțelegere, compasiune și
afecțiune față de interlocutor.
– să evităm stereotipurile și prejudecățile deoarece duc la opinii negative despre
ceilalți, sunt cauze ce duc la discriminare și chiar la violență.

54
– să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative,
posibilități noi de rezolvare a unei situații. Uneori sfatul este perceput de cealaltă
persoană ca o insultă la inteligența sa, ca o lipsă de încredere în cap acitatea sa de a -și
rezolva singură problema.
– să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte
persoane.
– să evităm amenințările și pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru
rezolvarea unei probleme ori situ ații, se vor genera sentimente negative;
– să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de neliniște,
stimulează resentimentele și blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
– să ținem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin
argumentare logică, fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;
– să nu dăm dovadă de superioritate pentru că aceasta determină formarea unei
relații defectuoase de comunicare. Egalitatea înseamnă acceptarea necondiționată și
respectarea fiecărei persoane, indiferent de nivelul său de cultură sau pregătire
profesională;
– să utilizăm parafrazarea dar nu foarte des, aceasta fiind o metodă care are rolul
de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient.
– să dăm posibilitatea e xplorării soluțiilor alternative prin folosirea
brainstorming -ului, a ascultării reflexive, a discutării posibilelor rezultate ale alegerii
uneia dintre alternative etc.
– să folosim tactica devierii când dorim să schimbăm cursul conversației de la
preocup ările celeilalte persoane la propriile preocupări;
– să citim limbajul corpului, concentrându -ne atenția pe factorii cheie: expresia
feței, tonul, ținuta corpului sau gesturile.
Comunicarea didactică stă la baza oricărei intervenții educative. Conținutul
cognitiv predat -învățat în procesul didactic și influențarea formativă (asupra
capacităților operaționale, formării morale, estetice etc.) presupun o interacțiune
permanentă între profesor și elev.
Funcționarea conexiunii inverse informează permanent emiț ătorul despre
efectele comunicării asupra partenerului: profesorul „citește” reacțiile elevilor, iar elevii
„citesc” atitudinea profesorului cu privire la reacția lui (a elevului) și fiecare dintre
locutori își adaptează conduita comunicațională ulterioară în funcție de ceea ce
receptează. Astfel, comunicarea didactică este bilaterală.

55
Reciprocitatea relației comunicaționale didactice trebuie înțeleasă în primul
rând, dar nu exclusiv, în sensul că inițiativa mesajului aparține și elevului. Elevul este,
în egală măsură cu profesorul, agent al comunicării didactice, dar inițierea mesajului de
către elev se referă mai puțin la conținutul cognitiv al științei pe care trebuie să și -l
însușească și mai mult la cum poate face acest lucru.
Predarea ca formă de comun icare didactică este un sistem de operații de
selectare, ordonare și adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conținut
informațional și de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul
atingerii obiectivelor pedagogice.
Prin comunicarea didactică se realizează interacțiunea profesor -elev și o serie de
relații care influențează procesul de predare: relații de schimb informațional, de
influențare reciprocă, de cooperare, simpatetice față de emițătorul mesajului didactic.
Învățar ea școlară constă în asimilarea de către elevi a anumitor valori –
cunoștințe, abilități, comportamente, atitudini etc. –, formarea și dezvoltarea de structuri
cognitive, afective și psihomotorii și, în ansamblu, modelarea personalității lor.
Învățarea șco lară este un proces de receptare și asimilare a informațiilor și influențelor
educative, de reorganizare, de construcție și dezvoltare a structurilor cognitiv –
operaționale, psihomotrice și afective, precum și a însușirilor psihice ale personalității
(aptit udini, interese, temperament). Procesul învățării este multifazial. El cuprinde:
receptarea și înregistrarea materialului pe fondul unei stări de atenție și activitatea
cerebrală; înțelegerea și generalizarea prin formarea de noțiuni, principii, legi etc.;
stocarea în memorie, actualizarea prin recunoaștere și reproducere a informației și
transferul acesteia.
Comunicarea eficientă trebuie să întrunească anumite condiții:
– conținutul relevant al mesajelor, informație actuală, bine structurată și
organizată, selectată potrivit particularităților clasei și de timpul afectat momentelor
lecției; argumentare logică, exemple riguros selecționate, limbaj corect și riguros,
nivelul de conceptualizare adecvat elevilor;
– modul de prezentare: coerență logică, strategie de abordare variată, adecvată
conținutului și scopului, alternarea strategiilor (inductivă, deductivă, analogică),
implicare afectivă prin exprimarea interesului, pasiunii, convingerea copiilor de
autoritatea și competența profesorului;
– stil st imulator, incitant, antrenant, atrăgător al exprimării verbale pentru a crea
o ambianță favorabilă comunicării;

56
– concordanță între exprimarea verbalizată și limbajul trupului;
– empatie pentru a putea imprima circulației informaționale sensul dorit;
– tact în comunicare pentru a preveni distorsiunile: mod politicos de adresare,
incitant, stimulator pentru a capta atenția elevilor și bunăvoința lor de a asculta și de a
participa activ la comunicare.
În actul comunicării, receptorul -elev își valorifică cunoș tințele, priceperile și
deprinderile, le consolidează în funcție de relevanța informației primite. Faptul că
informația primită aduce ceva nou pentru elev îl determină să -și concentreze atenția, să
se implice cu toate capacitățile intelectuale, afective, v olitive și atitudinale pentru a
recepționa corect mesajul, a -l înțelege și a -l interpreta corect. Dorința lui de a afla ceva
nou îl determină să asculte activ, iar această dorință depinde de calitatea emiterii și de
măsura în care elevul este stimulat să -și exprime părerile proprii.
Eficiența comunicării didactice depinde și de o serie de factori tehnici. Astfel,
calitatea canalelor de informare favorizează schimbul de mesaje, previne distorsiunile și
pierderile de informații.
Formarea competenței comunicat ive presupune un nivel de performanță bazat pe
cunoștințe, capacități și atitudini și un optim motivațional care determină eficiența
subiectului într -o activitate.
Competența comunicativă este importantă deopotrivă pentru profesori și pentru
elevi. Cunoști nțele, modul de gândire, vocabularul, deprinderile, priceperile și
conduitele comunicative sunt dobândite prin instrucție și educație și
îmbogățite/perfecționate prin autoinstrucție și autoeducație.
O importanță deosebită în activitatea cu elevii o are cap acitatea empatică a
profesorului, constituind o premisă a optimizării relațiilor și o condiție a comunicării
eficiente. Capacitatea empatică are un potențial psihofiziologic înnăscut, dar se
realizează și se dezvoltă în procesul cunoașterii interpersonale și, dacă subiectul își
propune, prin antrenare autodirijată.
Din perspectivă psihopedagogică relația comunicațională este strâns legată de
activitatea de învățare. Factorii determinanți ai comunicării, se grupează în trei categorii
de variabile (psihologic e, cognitive, sociale ale comunicării).
Dintre formele și tipurile de comunicare didactică se remarcă limbajul cu
funcțiile: de comunicare, cognitivă, expresivă, de semnalizare/avertizare, persuasivă,
practic -operațională, de reglaj și autoreglaj, de contr ol și autocontrol. Urmează apoi

57
comunicarea nonverbală, audiovizuală, limbajul trupului, comunicarea paraverbală,
retroacțiunea etc.
Comunicarea didactică ține seama de nivelul de dezvoltare a tuturor
caracteristicilor de personalitate, cu precădere de par ticularitățile gândirii elevului.
Formarea competențelor comunicative la elevi din perspectiva comunicării
didactice depinde de mediul și condițiile psihosociale ale școlii, clasei, grupului, de
relațiile profesor -elev în cadrul activităților didactice, de mijloacele de influențare a
elevului prin intermediul grupului -clasă de elevi.
Întregul proces de organizare și desfășurare a activității școlare a elevilor este
reglementat de profesor prin comunicare, vizând, cu predăcere în același timp, formarea
capac ităților comunicative ale elevilor.
Oportunitatea cunoașterii și aplicării de către profesor a problematicii generale a
comunicării și a importanței acesteia pentru eficientizarea stilului comunicațional
propriu sunt premise a formării și dezvoltării compe tențelor comunicative ale elevilor,
depind de modul în care se realizează comunicarea profesor – elev.
Competențele comunicative ale elevilor se formează în principal prin activitatea
didactică, de predare -învățare a cunoștințelor, de formare a capacitățil or de muncă
intelectuală și de comunicare interumană, de unde decurge necesitarea învățării
interactive și a conlucrării inter -elevi pentru ca fiecare să învețe de la fiecare.
Sintalitatea colectivului de elevi, ca expresie concentrată a structurilor forma le și
informale ce se constituie în clasă și a caracteristicilor de grup, influențează
manifestarea și exersarea competențelor comunicaționale ale elevilor; profesorul are
menirea să cunoască relațiile interpersonale din grupul -clasă și să le dirijeze disc ret
pentru a îmbunătăți rolurile deficitare; punctul de pornire al acestor intervenții este
stimularea relațiilor de comunicare între elevi.
O comunicare eficientă presupune identificarea și depășirea blocajelor ce pot
interveni în cadrul acesteia la un an umit moment dat, prin asigurarea alternativelor de
eficientizare. Realizarea acestui deziderat presupune dezvoltarea unor deprinderi și
abilități comunicative interlocutorilor. Lipsa deprinderilor sociale sau insuficienta lor
dezvoltare sunt asociate cu pr obleme emoționale și comportamentale, cu dificultăți de
adaptare socială. Dificultățile de stabilire și menținere a relațiilor interpersonale reduc
calitatea și frecvența experiențelor de învățare, ceea ce atrage scăderea performanțelor
școlare. Rolul comu nicării este acela de a favoriza experiențele de învățare și totodată

58
de a asigura o protecție față de comportamentele de risc, de a preveni stările de
afectivitate negativă (timiditate, pierderea stimei de sine etc.).

59
III. – Pedagogia creștină și Ora de Religie

III.1. – Pedagogia creștină

Ca o definitie generală a pedagogie cr estine, aceasta este stiinta care bazându -se
pe cunoasterea psihologică religioasă a tânărului crestin si tinând seama de idealul
moral crestin, descoperit de Dumnezeu, stabileste un sistem de principii, prin care se
aplică educatia crestină pentru formarea caract erului, în cadrul libertătii morale si al
gratiei divine.

III.1.1. – Elemente de pedagogie crestină

Pedagogia crestină nu este represivă, chiar dacă în trecut, în unele din scolile
noastre sensul cuvântului a educa, era înteles asa cum este el în limba neogreacă, acela
de a pedepsi, a bate. O astfel de stire privitoare la învâtămânul religios din trecut, o dă
un învătat apusean din secolul al XVII -lea, cu numele Eladius.
O asemenea pedagogie nu are nici o legătură cu Crestinismul si nici cu o adevărată
cunoastere a sufletului omenesc. Desi au existat reprezentanti ai curentului rigorist,
precum Paulsen, care afirmă că doar educatia severă ne poate da oameni tari, rezistenti,
iar teoriile surmenajului, dreptului copiilor duc la slăbiciune, totusi esenta
crestinismului constă nu în a tine pe om supus legii, ci a actiona asupra sa însusi prin
interiorul sufletului său.

III.1.2. – Scurt istoric al pedagogiei crestine în școala românească

Scoala noastră românească a crescut în atmosfera pedagogiei crestine ortodoxe de
la însăsi nasterea ei în pridvorul Bisericii noastre strămosesti si până în ultimul timp. Se
stie că la început, scolile erau adăpostite în pridovrul Bisericii, în clădirie bisericesti sau
mănăstiresti, sau în casele preotilor. Deci a existat încă de timpuriu o strânsă legătură
între scoală si biserică. Greutatea limbilor slavă si greacă din biserică si scoală a fost
înlăturată tot de biserica noastră. La 1749, îl aflăm pe Nichifor Mitropolitul, de la Iasi
stabilind obligativitatea învătământu lui, pentru ca copiii prostimei să meargă „să învete

60
carte, adică învătături crestinesti”, lucru pe care istoria pedagogiei nu -l află nici în tările
occidentale. Mitropolitul Iacob Stamati este supranumit de istoria pedagogiei noastre
românesti, Pestalozzi al României, pentru îndrumările pedagogice pe care le dădea
dascălilor în memoriul către Domnul Tării.
Prima scoală normală la români se înfiintează în 1812, în Aradu vechi pe
Mures, unde cunoscutul fabulist Dimitrie Tichindeal, preot si înv ătător în satul său natal
Becicherecul Mic si mai apoi director al scolilor românesti din Banat, a fost chemat. În
anul 1816, arhidiaconul doctor în teologie si în legi, Gheorghe Lazăr de la Sibiu, trece
muntii, si deschide scoala românească la Sfântul Sav a în Bucuresti. În 1820 vedem pe
mitropolitul Veniamin Costachi că organizează seminarul de la Socola pentru o mai
bună pregătire pedagogică a preotilor. Iar în anul 1832 scoala de la Trei Ierarhi din Iasi
se transformase în cea dintâi scoală pedagogică di ncoace de Carpati. Nu mult dupa
aceasta, la 1835 se întemeiază academia Mihăileană prin îndemnul lui Mihail Sutzu.
Întemeierea Facultătii de teologie de la Universitatea din Bucuresti, în anul 1881, am
putea spune că este punctul culminant al organizării i nstitutiilor educative din scoala
română, în care s -au frământat principiile pedagogice crestine. Acestea ar fi etapele
caracteristice ale scolii noastre românesti în legătură cu Biserica Ortodoxă Română.
Pedagogia crestină patristică a avut si ea o influentă importantă în scoala
românească. Spiritul pedagogiei crestine patristice era împlântat si în scoala noastră
românească, prin ierarhii Bisericii. Traduceri din Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de
Nazians, Sfântul Ioan Hrisostom erau popul arizate în Biserica noastră.
Din cele mai vechi timpuri si până astăzi, învatământul religios, în scoala
românească, a făcut reale progrese. Căci desi greutătile scolii au fost reale, stăruinta si
perseverenta preotimii ortodoxe române din întreaga tară au ameliorat aceste neajunsuri
ivite de -a lungul vremii. Introducerea predării de către preot a învătământului religios în
scoală, întocmirea de programe analitice a învătământului religios, cresterea de
profesori anume pregătiti pentru inst ruirea si educarea clerului, sunt lucruri noi câstigate
de învătământul religios de la noi din tară.

61
III.1.3. – Sensul ideatic al pedagogiei creștine

Idealul pedagogiei crestine este tocmai aceasta, de a pune în acord viata umană,
cu vointa lui Dumnezeu: de a -L cunoaste, de a crede în El, de a -L iubi si de a -L urma în
viată, după poruncile Sale. Întreita operă a lui Clement Alexandrinul, C onvertitorul,
Pedagogul si Didascalul au tocmai această menire pedagogică crestină unică, de a
acorda vointa omului cu vointa lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa precizează si
mai clar idealul pedagogiei crestine în această directie. El socoteste că to t ce se învată
îsi are o unitate de vedere si conchide în vederea unui anumit scop, ca în chip statornic
să conducă la virtute si să poată pluti deasupra valurilor păcatului. Pedagogia modernă,
în frunte cu pedagogii practici, Comenius, Pesalozzi si Foerst er, stăruiesc asupra
aspiratiilor sufletesti de a -si acorda atitudinile cu vointa lui Dumnezeu. Deci idealul
pedagogiei crestine în general, este de a educa sufletul omenesc si a -i cultiva aspiratiile
sale crestine existente după vointa lui Dumnezeu, pentr u a-l transforma într -un suflet de
adevărat crestin.
Dacă privim ascensiunea crestină crestină a intelectului, ajungem la idealul
intelectual crestin. Dacă privim manifestarea ideală a sentimentului religios crestin,
ajungem la idealul sentime ntalist crestin. Iar dacă privim numai conformatia vointei în
procesul educatiei crestine, putem spune că suntem preocupati de voluntarismul crestin.
Idealurile intelectuale crestine spre care s -au îndreptat întotdeauna cu cea mai mare
grabă unii pedagogi, pentru a -si împlini misiunea lor educativă, sunt intelectualismul,
constiinta crestină, educatia intelectuală crestină, încrestinarea inimii, educatia
religioasă, cultivarea moralei, a virtutii.
Iubirea si credinta, după Pestalozzi sunt cele două valori care au la bază
moralitatea si religiozitatea. Aceste două valori ideale, pentru a fi pe deplin verificate,
spre a deveni forte reale în practica vietii crestine, trebuiesc armonizate printr -o educatie
crestină. Caracterul crestin este astfel obiectivul înalt pe care vrea să -l atingă pedagogia
crestină, este cununa sufletească pe care vrea să o aseze pe fruntea fiecărei
individualităti.

62
III.1.4. – Rolul psihologiei în pedagogia creștină

Psihologia a adus întotdeauna însemnate si reale servicii pedagogiei. Astăzi se
poate spune că ar fi ceva paradoxal să lucreze pedagogia fără să tină seama de cărările
deschise de psihologie. Cum s -ar putea oare educa un suflet fără să -i cunosti legile de
formare. Cea dintâi stiintă pe care trebuie să o posede orice educator, după Herbart, este
psihologia. Căci defectele mari pe care le avem ca pedagogi, sunt în cea mai mare parte
din lipsa psihologiei. Foerster în lucrarea sa „Religion und Charakterbildung ”, adică
formarea caracterului printr -o pedagogie crestină, abundă în atentia specială pe care o
acordă psihologiei tinerilor, fată de misiunea pedagogiei religioase.
Realitatea vietii ne înfătisează dezvoltarea facultătilor sufletesti în st rânsă
legătură cu cresterea fizică a copilului si a adolescentului. Pedagogia modernă în
general, pentru un mai mare succes în activitatea sa, a tinut să aibă date mai precise
asupra fazelor dezvoltării sufletesti. Vârsta omului în general are mai multe tr epte si
anume: copilăria, adolescenta, omul matur si bătrânetea. Însă vârsta care interesează
epoca de educatie cuprinde copilăria si adolescenta. La copilul mic de observă numai
cresterea corporală, la vârsta copilăriei a doua urmează cresterea spiritul ui, progresând
cu pasii cunostintei, iar la adolescent începe a se afirma o altă vârstă când aflăm o
legătură mai mare între partea spirituală si cea morală. Acestea sunt cele trei faze ale
tânărului, în formatia sa psihică, după Fericitul Augustin.
Pedagogia crestină, n -a putut concepe să lucreze în materie de educatie
crestină, fără a tine seama de individualitatea crestinului, pe care a trebuit să o cunoască,
spre a o pregăti cu mijloacele sale educative. Căci chiar crestinismul ar e la bază
principiul sinergismului individual, nu colectiv, adică contributia la împlinirea unui act
sacramental, nu numai a harului Sf. Duh, ci si a pregătirii sufletesti a acelui ce primeste
cu exprimarea vădită a credintei si a vointei sale. Domnul Hris tos la săvârsirea
minunilor, stăruia asupra respectării principiului individualitătii, când ne amintim că
rostea cuvintele: Vrei să fii sănătos? Crestinismul însusi enuntă importanta principiului
individualitătii, declarând că nu toti oamenii sunt deopotr ivă înzestrati de Dumnezeu.
Unul are un talant, altul doi, altul cinci. Dar datoria omului, deci implicit a pedagogiei
crestine este de a face să valorifice darul individual al fiecăruia.
În ceea ce priveste convertirea religioasă c restină, ea este asa de veche
precum Crestinismul. Convertirea în sine este o transformare sufletească adâncă în

63
domeniul religios si în vederea aceasta păseste etapă după etapă, trecând de la starea de
întunecare sufletească, la nasterea dorintei de lumin ă si însăsi dobândirea luminii.
În afară de partea psihologică religioasă a fiintei umane, care constituie naturalul, este
ceva de ordin transcedental ce vine din lumea metafizică. Este supranaturalul care -si dă
mâna cu naturalul, din om, pentru a ne da cu nuna de pret a convertirii crestine. Nu este
o întâmplare că Duhul Sfânt s -a coborât asupra Sfintilor Apostoli, pe când erau adunati
la un loc si stăteau la rugăciune. Este tocmai adeverirea prin fapte reale, a principiului
divin, că la renasterea sufletea scă colaborează supranaturalul cu naturalul, adică gratia
lui Dumnezeu cu sufletul omenesc. Scrierile catehetice ale marilor pedagogi (Clement
Alexandrinul, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Grigorie de Nyssa) sunt de acord
în ceea ce priveste siner gismul în pedagogia crestină. Newman, marele pedagog crestin
englez, sustinea pe drept cuvânt că principiul gratiei divine nu distruge natura, ci o
perfectionează.
Credinta si ratiunea sunt cele două mijloace întrebuintate în procesul
cunoas terii lui Dumnezeu, una plecând de la om si cealaltă întemeindu -se pe autoritatea
divină. Credinta si ratiunea se completează una pe alta, fără a se exclude în procesul
cunoasterii. Credinta si gnoza colaborează laolaltă în procesul cunoasterii religioase,
ambele construind pentru suflet. Asadar corelatia dintre efortul vointei în vederea
împărtăsirii sufletului de gratia divină, constituie o chestiune fundamentală a dogmaticii
ortodoxe, în partea soteriologică si o parte însemnată a moralei crestine ortodo xe.
„Credinta si faptele bune” constituie elementul distinct al participării omului la sfintenia
vietii sale prin pogorârea harului Sfântului Duh, prin Sfintele Taine si celelalte ierurgii
religioase.
Gratia divină este un bine, bine nu nu mai că este gândit de om, ci îi este dăruit
omului în mod real. Cum natura noastră nu este într -o stare bună prin ea însăsi, nu este
în măsură a ne da binele prin ea însăsi, ne vedem siliti, fie a renunta la ea fie a
recunoaste că există în afară si indepe ndent de natura si ratiunea noastră si ni se poate
comunica si nouă. Acest lucru îl afirmă si Irineu: „Precum un măslin sălbatic, câtă
vreme nu este altoit rămâne fără folos pentru stăpânul său din cauza sălbăticiei sale si
precum un arbore care nu face r oade se taie si în foc se aruncă, asa si omul, câtă vreme
n-a primit prin credintă altoirea Sfântului Duh, urmează a rămâne ceea ce a fost mai
înainte.” Gratia divină este deci altoitul sfintitor al omului. În vederea primirii gratiei
divine se face între aga pregătire educativă în sens crestin.

64
Catehumenatul apare în pedagogia crestină ca o aplicare firească a principiului
sinergetic crestin, pentru cei ce doresc să intre în crestinism. Sunt deasemeni amintite
cele 3 clase ale catehumenilor: ascu ltătorii, îngenunchetorii si luminatii, fiecare primind
învătături distincte, în fu nctie de nivelul la care erau. Se arată că menirea botezului este
de a spăla sufletul de păcatul cel strămosesc si de păcatele ce ar mai fi săvârsit după
nastere copilul, în cazul cand nu mai e prunc. Pe calea botezului se restaurează în om
imaginea si asemănarea cu Dumnezeu, prin gratie sau harul Duhului.

65
III.2. – Pedagogia creștină în viața Bisericii

Pedagogia este un domeniu special al Bisericii ca organ al structurii
Ortodoxismului. Este ea însăsi un sistem pedagogic. Fiecare parohie este o scoală,
fiecare sfânt este un pedagog, care ne apropie de Hristos. În imnele sale Biserica cântă
deopotrivă ped agogia, ea a imprimat pedagogia în propriul amvon, doctrina educatiei nu
este imprimată numai în cărti, ci sculptată adânc în adevărurile vii ale credinciosilor,
prin doctrina, mistica si morala din normele vietii sale.
În ceea ce priveste c ateheza ortodoxă, aceasta nu se poate confunda cu simpla
instruire religioasă, nici numai cu educatia religioasă, ori numai cu educatia morală.
Cateheza implică întreita actiune a educatiei: asupra intelectului, asupra sentimentului si
asupra vointei. De a ceea educatia intelectuală, educatia religioasă si educatia morală
sunt cele trei mijloace partiale ale catehizării, care laolaltă îi redau integritatea. A socoti
catehizarea ca memorarea anumitor catehisme, ori a diferitelor cunostinte religioase,
este o eroare, întrucât este nu numai o eroare a rationalismului sec, dar si o actiune
complet nepedagogică. Sfântul Chiril socoteste cateheza ca actiune constructivă, prin
care se desfundă adânc sufletul, pentru a pune temelia solidă a edificiului vietii crestin e.
Realizarea idealului pedagogiei crestine în actiunea pedagogică crestină, revine
uneia si aceleiasi persoane, care are o chemare pentru aceasta si este întărită de Însusi
Dumnezeu, în continuitatea gratiei divine acordată Sfintilor Apostoli . Catehetul in mod
implicit este si pedagog crestin, cum precizează si „Învătătura celor doisprezece
apostoli” de a nu hirotoni decât oameni demni de Domnul, bărbati blânzi si neiubitori de
argint si adevărati apostoli si profeti. Înainte de a fi cateheti prin hirotonie canonică,
trebuie să aibă pregătirea de buni pedagogi crestini. Între calitătile pedagogice crestine
ale catehetului se găsesc credinta puternică, smerenia, virtuozitatea, răbdarea, tact
pedagogic. Asa cum spune Comenius a fi pedagog înseamn ă a servi nu numai lui
Dumnezeu ci si Bisericii si patriei de aici de pe pământ.

66
III.3. – Disciplina Religie – pedagogia creștină în școală

Religia ca obiect de învătământ, s -a afirmat în programele analitice ale scolii, ca
cel dintâi obiect de învătământ. Si acestea datorită mai multor motive. Primul motiv este
faptul că obiectul studiului religiei, este însusi Dumnezeu, cauza tuturor lucrurilor si
deci implicit obiectivul tuturor celorlalte studii din programul scolii. Al doilea motiv
fundamental este faptul că însusi sufletul elevilor are imprimat în chip specific în
structura sa, notiunea de Dumnezeu, iar scoala având ca scop tocmai educatia sufletelor,
trebuie să folosească în chip deosebit elementul religios, pentru consolidarea co nstiitei
elevilor. Aceste motive au făcut desigur ca religia să fie apreciată în fruntea tuturor
studiilor, nu numai de pedagogia crestină antică si în epoca scolasticei medievale, dar si
de pedagogia modernă. Herbart în prelegerile sale pedagogice, numără învătământul
religios înaintea matematecii, istoriei, geografiei, limbilor materne si străine, pentru
motive temeinice: „Determinarea materiei învătământului religios cade în sarcina
teologilor, iar filosofiei îi revine sarcina să dovedească cum că nici o stiintă nu este în
stare să dea mai multă încreder e decât credinta religioasă… este o mare greseală să
socotim credinta mai slabă, pentru faptul că se deosebeste de stiintă.
Pedagogia crestină contribuie la formarea caracterului crestin prin întreita actiune
educativă: intelctuală, religioasă si morală. Caracterul crestin, fiind unitatea spirituală a
armonizării fortelor reale ale sufletului cu valorile ideale ale Crestinismului, este ajutat
în formarea sa si de învătământul religios. Si învăt ământul religios este în slujba
formării caracterului, tocmai prin faptul că este educativ si contribuie la educatia
intelectului, cu repercursiuni si asupra celorlalte facultăti sufletesti.
Scoala în adevăr crestină după conceptia lui Comeni us trebuie să formeze
cunostinta, pietatea si moralitatea. Dacă prin cunostintă ne însusim un adevăr crestin,
prin pietate ne apropiem de Dumnezeu, ca inima noastră să caute pretutindeni pe
Dumnezeu, unde -l află să -i urmeze si dacă l -a aflat să se bucure de el. Clement
Alexandrinul urmărea în instituirea catehumenilor, nu numai cunoasterea crestină, ci si
iubirea pe care o socotea ca mobil al actiunii. Iubirea crestină după Clement dă putere si
viată cunostintelor, făcând din crestin o personalitate activă .
Învătământul religios trebuie să fie activ, să trezească convingerea, constiinta
crestină, pietatea, să formeze caractere. Prin intuitia internă si cea externă educatia

67
trebuie să formeze pe tineri, tinând totodată seama si de stadiul sufletesc al elevului în
ceea ce priveste gradul de întelegere.
Dintre metodele de predare a învătământului religios, trebuie să se ia în
considerare în primul rând coborârea l a stadiul sufletesc al elevului , colaborarea cu
sufletul elevului, colabora rea armonică a facultătilor sufletesti ale elevului: minte, inimă
si vointă.
Încrestinarea inimii este una din laturile esentiale pe care le urmăreste pedagogia
crestină în conceptia ortodoxă traditională a Bisericii noastre. De aceea s -a ajuns la
concluzia firească a necesitătii educatiei religioase. Crestinismul nu este religia simplei
ratiuni omenesti, ci este religia sufletului, dirijându -l integral către Dumnezeu.
Pestalozzi este pedagogul prin excelentă care alături de Comenius, re petă sub o
formulare modernă, vechile principii patristice asupra necesitătii educatiei religioase
propriu -zise, a sentimentului. Căci el nu bazează morala si religia pe principii rationale,
ci mai mult pe sentiment. Educatia religioasă este cerută de însă si structura sufletului
omenesc.
Reprezentantii pedagogiei moderne, începând cu Comenius si terminând cu
Foerster, stăruiesc în justificarea însemnătătii educatiei religioase, în vederea formării
caracterelor. Cuvântul cunoscut de „teoria” în pedagogia crestină patristică se continuă
ce cel de evlavie, de pietate, de religiozitate, pe care îl aflăm în mare cinste în atmosfera
institutelor pedagogice universitare la Oxford.
Rugăciunea este primul mijloc de educatie religioasă, cu care copilul începe a
fi obisnuit în casa părintească si trece mai departe în Biserică si în scoala crestină.
Potrivit cu ideea religioasă pe care începe să o aibă de Iisus care iubea p e copii,
rugăciunea sa începe a se înălta în chip mai constient către ceruri, satisfăcându -i iubirea
sinceră pe care el i -o poartă în suflet. Rugăciunea împlineste în acelasi timp trebuinta
religioasă a sufletului tânărului crestin si totodată o îndatorire crestinească: „Rugati -vă
neîncetat/Dati multumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru
Hristos Iisus, pentru voi.” (I Tes. 5, 17) Rugăciunea este elementul indispensabil
educatiei religioase. Lectia de religie trebuie să înceapă si să se termine cu rugăciunea.
Rugăciunea ridică atmosfera orei de religie, tinând si partea umană către înăltimea
supranaturalului.
Educatia religioasă se face deasemeni si prin cântarea crestină. Sfântul Vasile
cel Mare apreciind muzica religioa să, afirmă că prin muzică „copiii vor fi educati”.
Cântarea crestină se naste dintr -o necesitate pedagogică crestină pentru o reusită a

68
educatiei religioase. Cântarea crestină în comun a fost practicată si în Biserica noastră
ortodoxă română încă de prin v eacul al patrulea crestin. Sfântul Niceta Romanul într –
una din predicile sale dădea sfaturi ascultătorilor cum să cânte.
Cultul divin prin însăsi natura sa, corespunde metodei integrale, pe care o
urmăreste catehizarea crestină în pedagogia ei. Clement Alexandrinul în „Pedagogul”
arată că pedagogia crestină prin scopul ei înalt, este pietatea, este pregătitoarea
sufletelor pentru înăltarea lor către ceruri, cinstind prin cult pe divinul Pedagog.
Elementele latreutice, harismatice si didactic e ale cultului, îl fac mijloc educativ propriu
de catehizare.
Idealul pedagogiei crestine, fiind formarea de caractere crestine, trebuie să tindă
ca în aplicarea principiilor sale practice, să nu se oprească nici la doctrine crestine, nici
la pi etate crestină, ci trebuie să treacă mult mai departe si să îmbrătiseze si actiunea
crestină. Căci educatia crestină integrală în serviciul idealului pedagogiei crestine, nu se
opreste nici la educatia intelectuală, nici la educatia religioasă pentru forma rea pietătii,
ci trece mai departe la educatia morală crestină.
Corelatia pedagogică si psihologică dintre educatia religioasă si educatia
morală, o precizează între altii si pedagogul Herbart, care ne spune că e necesar să
legăm educatia mor ală, al cărui scop constant, în viata zilnică, este de a face pe individ
să se determine însusi după principii corecte, cu educatia religioasă, că educatia
religioasă are deasemeni nevoie de cea morală, fiindcă pentru ea există pericolul
iminent al ipocriz iei, la care se expune cineva, când moralitatea n -a câstigat mai întâi
bază solidă prin obisnuinta observării de sine.
Educatia morală tinde la transformarea constientă, voluntară a moravurilor,
luând ca bază un anumit ideal. A deprinde pe om cu actiuni conforme cu cerintele
constiintei morale, sau cu binele lui si al societătii, înseamnă a -i da anumite virtuti. Ori
scopul educatiei morale se poate spune că e virtutea, spun marii pedagogi.
Dintre elementele de care treb uie să tinem seama în educatia morală, este
elementul psihologic cu care lucrăm, ca si în celelalte laturi ale educatiei. Ne intresează
în educatia religioasă vointa omului, si anume o vointă liberă. Atât timp cât există în om
o libertate morală, este posi bilă si aparitia virtutii, ca fruct al educatiei morale. După
cum pomul sălbatic altoit dă fructe deosebite la înfătisare si la gust, asemenea si vointa
umană altoită printr -o educatie morală crestină, poate să dea fructele virtutilor crestine.

69
BIBLIOGRAFIE:

Izvoare de bază
1. Sfânta Scriptură (Edițiile Sf. Sinod)
2. Cazania , Editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, Edițiile: 1960, 1973, 1987
3. Cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe (Octoih, Triod, P enticostar, Minee ș.a.),
pentru valorificarea în predică a imnelor liturgice și a sinaxarelor
4. Proloagele, vol. I și II , editate de Mitropolia Craiovei, 1991 (diortosite de arhim.
dr.Benedict Ghiuș)
5. Viețile Sfinților , editate de Eparhia Romanului și Hușilor , sub supravegherea
protos. Ioanichie Bălan, începând din 1991 (12 volume)
6. Canoanele Bisericii Ortodoxe , editate prin osteneala arhid. prof. dr. Ioan Floca,
Sibiu 1997

Cărți, studii și articole

1. Anghel, P., Stiluri si metode de comunicare , Ed. Aramis, Buc., 2003
2. Antonescu, G. G., Din problemele pedagogiei moderne , București, 1924
3. Idem, Pedagogia Generală , București, 1930
4. Idem, Curs de pedagogie , București, 1925 -1926
5. Idem, Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei
moderne ,București, 1939
6. Antonescu, pr. Const., Predica clasică franceză , Teză de licență, București,
1913
7. Aramă, George, Elemente de omiletică specială , București, 1930
8. Idem, Câteva discursuri rostite la diverse ocasiuni în orașul Huși , Huși, 1883
9. Abric, Jean -Claude, Psihologia comunic arii, Polirom, 2002
10. Balcă, diac. Nicolae, Curs de omiletică (dactilografiat) , în Biblioteca Facultății
de Teologie,sala 3, cota 19351 – 19356, f.a.
11. Basarab, Neagoe, Învățăturile lui… către fiul său Teodosie , Versiune originală,
transcriere,trad. și studiu introductiv de G. Mihăilă, București, 1996
12. Baștovoi, ierom. Savatie, Pietrele vorbesc. Mic tratat despre predică , Editura
Cathisma,2008
13. Băbuș, arhim. Grigore, Predica Sfinților Părinți , în GBis 10/1956
14. Băjău, pr. Ioan, Omiletică generală , Craiova, 2004
15. Idem, Omiletică specială , Craiova, 2004
16. Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului , București, 1996 (ed. Anastasia
)

70
17. Idem, Duhul Sărbătorii (în special cap. " Pedagogia sărbătorii "), București,
1996
18. Bănică, Mirel, Locul celuilalt. Ortodoxia în modernitate , Editura Paideia, 2007
19. Bel, pr. prof. dr. Valer, Misiune, parohie, pastorație . Coordonate pentru o
strategie misionară, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2004
20. Belu, pr. Dumitru, Preocupări și studii de Pastorală, Omiletică și Catehetică ,
în S.T . 5-6/1968Idem, Despre iubire, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007
21. Benga, pr. prep. dr. Daniel, „ Pregătirea pentru botez și botezul catehumenilor
în Ierusalim după descrierea pelerinei Egeria și după catehezele mistagogice
ale Sfântului Chril , în An uarul Facultății de Teologie Ortodoxă din București,
2006, pp. 257 -287
22. Boca, Arsenie, Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri , Ed. Multiprint, Ia și
23. Bodnariu, protos. Gheorghe, Misiunea Bisericii în școală , București, 1994, 82
p.
24. Bolocan, Carmen Maria, Catehetica și didactica religiei . Interferențe și
deosebiri, Editura Performantica, Iași, 2005
25. Bontaș, Ioan, Pedagogie. Manual universitar de pedagogie , București, 1994
26. Bougnoux, D., Introducere în stiintele comunicarii , Polirom, Ias i, 2000
27. Bria, Ion, Spiritualitate pentru timpul nostru , Geneva, 1990
28. Brânzeu, pr. Nicolae, Semănătorul. I. Catehetica , Lugoj, 1936
29. Breck, John, Darul sacru al vieții , Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2001
30. Bulacu, pr. Mihail, Omilia exegetică biblică , Oradea, 1929
31. Idem, Pedagogia Creștină Ortodoxă , București, 1935; ediția anastatică și
facsimilată după tipăritura din 1935 este apărută la Școala brâncovenească,
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2009
32. Calciu, pr. Gheorghe, Șapte cuvinte către tineri , Bucu rești, 1996
33. Caune, J., Cultura si comunicarea , Ed. Cartea româneasca, Buc, 2000.
34. Călugăr, pr. Dumitru, Catehetica, manual pentru Institutele Teologice ,
București, 1976; ediția a II -a, Ed Renașterea, Cluj -Napoca, 2007
35. Cerghit, Ion, Metode de învățământ , ediția a III -a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997
36. Campbell, Ross, Educația prin iubire , Editura Curtea Veche, București, 2001
37. Chapmann, Gary, Campbell, Ross, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor ,
Editura Curtea Veche, București, 2001
38. Chiri acescu, C -tin (colab. cu C. Nazarie), Călăuza predicatorului ,
București,1902
39. Chivu, Gheorghe, Civilizație și cultură. Considerații asupra limbajului
bisericesc actual , București, Editura Academiei Române, 1997
40. Cireșeanu, Badea, Omiletica, curs litografiat , București, 1904 34
41. Cleopa, Ilie, Rolul femeii în familie, Biserică și societate , Ed. Trinitas, Iași,
2003
42. Coman, Episcop, Vasile, Religie și caracter (Contribuții la cunoașterea și
predarea religiei în perioada adolescenței) , Oradea, 1992

71
43. Comenius, J., Am os, Didactica Magna . Trad., note și comentarii de Iosif
Antohi, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970
44. Idem, Pampaedia , EDP, București, 1977
45. Idem, Texte alese , EDP, București, 1958
46. Idem, Arta didactică . Trad. din latină de David Popescu, EDP, Bucureș ti, 1975
47. Comșa, Petre, Omiletică , Craiova, 1992
48. Conovici, Iuliana, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucția unei
identități publice , vol. I și II, Editura Eikon, Cluj -Napoca, 2009
49. Cosmovici A., Psihologie generala , Editura Polirom, Iasi, 1996
50. Cotlarciuc, mitrop. Nectarie, Trepte formale psihologice în predică , Edit.
"Glasul Bucovinei", Cernăuți, 1923
51. Crețu, pr. Vasile, Valențe religioase ale comunicării , în Ort 1 -2/2004, pp. 171 –
195
52. Idem, Comunicarea în predică , în Ort 3 -4/2004, pp. 161 -197
53. Cristes cu, pr. Grigorie, Predică și cateheză , Sibiu, 1929
54. Cuciureanu, Monica; Velea, Simona (coord.), Educația moral -religioasă în
sistemul de educație din România , Editura Didactică și Pedagogică, București,
2012
55. Cucoș, Constantin, Pedagogie și Axiologie , București, 1995
56. Idem, Educația religioasă, conținut și forme de realizare , București, 1996
57. Idem, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice , Edit. "Polirom", Iași,
1999
58. Idem (coordonator), Psihopedagogie, pentru examenele de definitivare și de
grade didactice , Edit. "Polirom", Iași, 1998; ediția a II -a, 2005
59. Idem, Teoria și metodologia evaluării , Ed. Polirom, 2008
60. Cucoș, Constantin; Labăr, Adrian, Consecințe ale educației religioase asupra
formării conduitei tinerilor. Perspectiva beneficiarilor , în Basileia (Iași), I, 1 –
2/2008, pp. 61 -98.
61. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Compendiu de studii pedagogice , Iași, 1996,(pp.
160-175: "Educația religioasă" )
62. Idem, Pedagogie , ediția a II -a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006
63. Idem, Educația : iubire , edificare, desăvârșire , Editura Polirom, Iași, 2008
64. Idem, Teoria și metodologia evaluării , Editura Polirom, Iași, 2008
65. Idem, Pedagogie , Ed. Polirom, Iasi, 1996,; ibid., ( coord.)
66. Craia, S, Teoria comunicarii , Ed. Fundatiei România de mâine, Buc, 2000.
67. Dalea Justinian, Scrieri omiletice împotriva superstițiilor în Biserica Ortodoxă
Română , în Studii Teologice 7-9/1963
68. Danciu, Ana, Metodica predării religiei în școlile primare, gimnazii și licee ,
Editura “Anastasia, București, 1999, 261 p.
69. David, diac., Pet re, Cuvântul, armă împotriva vrăjmașilor , în StTeol 1 -3/1992
70. Dimancea, pr. Stan, Schițe de plan pentru predici , în GBis 6 -7/1954
71. Dinu, Mihai , Comunicarea , Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997.
72. Idem , Comunicarea . Repere fundamentale. Editura Algos, București, 2 000

72
73. Idem, Fundamentele comunicării interpersonale, ediția a III -a, Editura All,
București, 2004
74. Drăgulin, pr. Gheorghe, Propovăduirea cuvântului și cultul în BOR , în StTeol
3-4/1975
75. Dragan, I., Paradigme ale comunicarii de masa , Ed. Sansa, Bucuresti, 1996.
76. Dumitru, pr. Valeriu, Vasile Băncilă și educația religioasă , Edit. Thalia,
București, 2002
77. Dumitru, Laurențiu, Hristos și tineri i, Editura Bunavestire, Galați, 2003.
78. Idem, Tinerii pe calea întrebărilor , Editura Egumenița, Galați, 2004.
79. Idem, Tinerii, într e cer și pământ , Editura Egumenița, Galați, 2008.
80. Eco, Umberto, Tratat de semiotica generala , Ed. Stiintifica siEnciclopedica,
Bucuresti, 1982.
81. Erdei, Miron, Preocupări privind predarea Religiei în școală , în Revista
Teologică, Sibiu, nr. 2 -3/1998
82. Idem, Pregătirea profesorilor pentru lecția de religie. Fundamente teologice și
strategii pedagogice , în Logos. Revistă de pastorală catehetică, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 1/2007, pp.106 -111
83. Familia creștină azi (elab. de un colectiv de profesori de la Facultatea de
Teologie din Iași), Editura "Trinitas", Iași, 1995, 203 p.
84. Fecioru, pr. Dumitru, Ideile pedagogice ale Sf. Ioan Gură de Aur , București,
1937
85. Idem, Pedagogia nouă și pedagogia creștină , București, 1946
86. Freis, E., Rosenberger, R., Învatamântul prin cercetare , E.D.P., Bucuresti,
1973, p. 16,80.
87. Galeriu, pr. Constantin, Preoția ca slujire a cuvântului , în Ort 2/1979
88. Gillian Butler & Freda McManus, Psihologia – Foarte scurta introducere ,
Editura Allfa, Bucu resti ,2002
89. Goddard, A ., Limbajul publicitatii , Ed. Polirom, Iasi, 2002
90. Golu, P., Psihologia sociala , E.D.p., Bucuresti, 1974. Ibid., Învatare si
dezvoltare, Ed. Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti, 1985.
91. Gordon, pr. prof. dr., Vasile, Introducere în Catehetica ortodoxă , Editura
Sophia, București, 2004
92. Grandejan, E., Principii de ergonomie , Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972.
93. Iancu, Stela, Psihologia școlarului – De ce merg unii elevi încruntați la școală?,
Editura "Polirom", Ed. II -a, Iași, 2000
94. Ionesc u,M., Chis V., Strategii de predare si învatare , EdituraStiintifica,
Bucuresti, 1992.
95. Ionescu Miron si Radu Ioan, Didactica Moderna , Editura Dacia,Cluj – Napoca,
2001
96. Hayes N., Orrell S., Introducere în psihologie , Editura All, Bucuresti,1997
97. Lițiu, pr. Gheorghe, Cuvântul de înmormântare în Biserica Ortodoxă , în BOR 9
98. Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi , cu
traducerea românească a cuvântului Sf. Ioan Gură de Aur "Despre educația
copiilor", Editura "Deisis", Sib iu, 2000

73
99. Idem, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă. Convorbiri, reflecții și
alte sfaturi , Editura Deisis, Sibiu, 2002
100. Man, pr. dr. Dorel, Didahiile, norme de educație și pastorație , Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2001
101. Marian, prof., Rod ica, Profesorul de religie în școală , Edit. "Pelerinul român",
Oradea, 1997
102. Marcus, S., Empatia si rela tia profesor – elev, Ed. Academiei R.S.R.,Buc. 1987
103. Mitrofanovici, pr. Vasiliu, Omiletica bisericii dreptcredincioase răsăritene ,
Cernăuți, 1875
104. Metodica predării religiei (colectiv de autori) , Editura "Gheorghe Alexandru" –
Craiova, 2000
105. Meyendorff, John, Căsătoria – perspectivă ortodoxă , traducere din limba
engleză de Cezar Login, Editura Patmos, Cluj -Napoca, 2007 (materiale
catehetice)
106. Mihoc, pr. Constan tin, Taina căsătoriei și familia creștină , Ed. Teofania, Sibiu
2002
107. Moldovan, pr. Ilie, Biserica Ortodoxă Română și limba națională, ca expresie
morală a unității poporului român , în GBis 10 -12/1977
108. Munteanu, Bogdan, Educația creștină a copiilor , Editura V alahia, București,
2008
109. Naclad, pr. Constantin, Educația religioasă în cadrul slujirii preoțești , Teză de
doctorat, București, 2005 (ms BFT); Ed. Trinitas, Iași, 2007
110. Necula, pr. Constantin, Ascultă, Israel. Activitatea învățătorească a profeților în
Vechiul Testament , Editura Tehnopress, Sibiu, 2008
111. Idem, Propovăduire și educație socială , Ed. Andreiana, Sibiu, 2010
112. Idem, Sarea pământului. Studii și articole de pastorală, vol. I, Tehnopres, Iași,
2002
113. Idem, Catehizarea adulților. O necesitate pastorală , în Inter, I, 1 -2/2007, pp.
181-192
114. Idem, Statutul misionar pastoral al Bisericii Ortodoxe Române. Importanța
premisei catehetico -omiletice în dimensionarea comunicării intra -parohiale
(elemente de pastorală catehumenală), în Anuarul Facultății de Teologi e
Ortodoxă „Andrei Șaguna, Sibiu, serie nouă, anul VIII (XXXIII), 2007 -2008
115. Idem, Porțile cerului. Cateheze liturgice radio -difuzate , vol. I și II, Editura
Agnos, 2008
116. Idem, Contribuția Școlii teologice din Sibiu la dezvoltarea pedagogiei
românești , Sibiu, 2004
117. Idem, Duc in altum – Ieșiți în larg. O introducere în Catehetică , Edit.
Andreiană, Sibiu, 2011
118. Idem, Pastorația Bisericii în vremuri de criză , Editura Agnos, Sibiu, 2012
119. Necula, pr. Constantin, Iosu, pr. Mihai, Tinerii și ispitele modernismului , Ed.
Agnos, Sibiu, 2008

74
120. Necula, pr. Nicolae, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică , Galați, vol. I -1996;
vol. II 2001; vol. III – 2006; vol. IV – Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei
Munteniei și
121. Negoiță, pr., Paul, Statutul juridico -canonic al profesoru lui de religie în lumina
legislației civile și a Canoanelor , în Glasul Adevărului (revistă trimestrială
editată de Episcopia Buzăului și Vrancei), serie nouă, anul XVI, n° 139,
ianuartie -martie 2005, pp. 119 -131
122. Idem, Libertatea de constiință și predarea R eligiei. Simbolurile religioase în
școală , în Glasul Adevărului (revistă trimestrială editată de Episcopia Buzăului
și Vrancei), serie nouă, anul XVI, nr. 140, aprilie -iunie 2005, pp. 151 -161
123. Negreț, Ion, Catastrofa pedagogică. Explorări subiective asupra destinului
școlii românești la sfârșit și început de mileniu , Afeliu, București, 1995
124. Nisipeanu, I., Religia pentru copii. Studiu metodologic, teoretic și practic, în
spiritul școalei active , București, 1922
125. Idem (colab. cu T. Geantă), Pentru educația este tică a copilului. Metodologia
dexterităților în spiritul școalei active , Edit. Cultura Românească, București, f.
a.
126. Noica, ierom. Rafael, Despre cuvânt, apud arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri
duhovnicești cu teologi ortodocși din străinătate , Edit. Mitrop oliei Moldovei și
Bucovinei, Iași, 1995
127. Octavian, diac. prof. Nicu, Statutul învățământului teologic și religios în
România , în colectiv, Biserica în misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar,
E.I.B.M.B.O.R., București, 2005, pp. 552 -559 Simeon
128. Pacout, Nathalie, Arta de a vorbi în public , Editura Alma Tip, București, 1998
129. Paschia, pr. Gh., Predica prin viață la sfinți , București, 1934
130. Petrescu, pr. Nicolae, Omiletica. Manual pentru Seminariile Teologice ,
București, 1978
131. Idem, Explicarea apostolelor dumin icale , București, 1975
132. Piuariu, dr. Ioan Molnar, Retorica , Oradea, 1999
133. Plămădeală, mitrop., Antonie, Dascăli de cuget și simțire românească ,
București, 1981
134. Pleșu, Andrei, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste , Humanitas, București,
2012
135. Popescu, prof . M. Teodor, Predica, o mărturisire a preotului , în GBis 11 –
12/1954
136. Idem, Meditații Teologice , București, 1997
137. Popescu, Lucian D., Introducere în omiletica Părintelui Gheorghe -Calciu ,
Editura Christiana, București, 2010
138. Popescu, Anastasia , Cum să -i învățăm pe copii religia , Edit ura Anastasia,
București, 1996
139. Popescu, M. Teodor, Primii didascali creștini , în S.T. nr. 2/ 1932;
140. Popescu, Ion, M. Năstase și E. Popescu, Metodica predării religiei , f. edit.,
București, 1997

75
141. Popescu, Aurel + colectiv, Proiectarea pedagogică a învățării religiei în școală ,
Edit. Aramis, București, 2002
142. Postelnicu, Constantin, Fundamente ale didacticii școlare , Edit. Aramis,
București, 2000
143. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice , Iasi,1998.
144. Preda, Radu, Patru meditații asupra discursului teologic , în StTeol, nr.3 -4/1993
145. Idem, Rolul catehetic al laicilor în Biserică. Paradigmă istorică și provocare
profetică , în Inter, I, 1 -2/2007, pp. 148 -164
146. Idem, Cultura dialogului. Pledoarii și exerciții , Editura Eikon , Cluj -Napoca,
2009
147. Procopovici, pr. Petre, Omilia și predica. Studiu istoric – omiletic , Oradea, 1933
148. Idem, Introducere în Omiletică , Iași, 1946
149. Provian, pr. Constantin, Activitatea pastorală și omiletică a Sf. Ioan Hrisostom
în Antiohia ,Buzău, 1919
150. Radu, pr. Simion, Pentru o tematică creștină a necrologului , în MitrArd 7 -8/
1972
151. Rădășanu, drd. Petru, Elocvența în retorică și omiletică , în StTeol 7 -10/1985
152. Răducă, pr. Vasile, Rolul formativ al religiei , în S.T. nr. 1 -3 / 1994, pp. 89 -96
153. Rădulescu, prof. Mi hai, Antim Ivireanul. Învățător, scriitor, personaj , Edit.
Ramida,București, 1997
154. Retorică românească (Antologie) , Ed. Minerva, București, 1980
155. Sălăvăstru, Constantin, Mic tratat de oratorie , Editura Universității Alexandru
Ioan Cuza,Iași , 2006
156. Santa, Ghe orghe, Valorile creștine în educația morală a adolescentului , Casa
Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2004
157. Sava, pr. prof. dr. Viorel; Melniciuc -Puică, pr. lect. dr. Ilie (coord.), Familia în
societatea contemporană , Editura Doxologia, Iași, 2011 (materiale c atehetice)
158. Savu, Mitropolitul Olteniei, Teofan, Tinerii, prioritate misionară a Bisericii , în
159. Sârbu, pr. Ilie, Catehizarea copiilor și tineretului, obiectiv prioritar al Bisericii ,
în "Altarul Banatului ", nr. 5 -6 / 1990
160. Schmemann, Alexander, Din apă și di n duh. Un studiu liturgic al botezului , Ed.
Sophia,București, 2009
161. Schreiner, Peter; Kraft, Friedhelm; Wright Andrew (eds.), Good Practice in
Religious Education in Europe. Examples and Perspectives of Primary Schools ,
Lit, Münster, 2007
162. Sicari, Antonio Ma ria, Cateheză despre căsătorie pentru logodnici și soți ,
Editura Galaxia Gutenberg, 2004
163. Sinodul diecezan Iași, 2001 -2004 , Pastorația copiilor și a tinerilor.
Responsabilitate șiangajare , Editura Presa Bună, Iași, 2003.
164. Soitu, L , Pedagogia comunic arii, EDP, Buc, 1997
165. Stănculescu, prof. Nela, Educația religioasă în concepția lui Jan Amos
Komensky -părintele pedagogiei moderne , G.B. 1 -4 / 1996
166. Stratan, Larisa, Dorel Zaica și ucenicii săi. Redevenirea omului , Editura
Alexis,București, 2009

76
167. Șebu, pr. Sebasti an (& Monica și Dorin Opriș), Metodica predării religiei , Alba
Iulia 2000
168. Șelaru, pr. Sorin; Vâlcu, George, Studiul religiei în școlile publice din statele
membre ale Uniunii Europene , în StTeol, 1/2012, pp. 229 -252
169. Șendroiu, Rodica, Metode și procedee de predare a religiei în școală , București,
1997
170. Tia, Teofil, Noțiuni de psihologie pastorală , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004
171. Idem, Descreștinarea – o apocalipsă a culturii , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,
2009
172. Idem, Elemente de Pastorală Misionară pentru o societate post -ideologică , Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2003
173. Timiș, Vasile, Religia în scoală. Valențe eclesiale, educaționale și sociale , Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004
174. Idem, Evaluarea – factor de reglare și optimizare a educației religi oase, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2003
175. Idem, Misiunea Bisericii și Educația. Atitudini. Convergențe. Perspective , Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004
176. Idem, Religia în Școala Românească de azi. Exigențe. Probleme. Perspective , în
Glasul Bise ricii, anul LXI, nr. 11 -12/2007, pp. 191 -216

Pagini internet:

1. www.crestinortodox.ro/
2. www.doxologia.ro
3. www.cuvantul -ortodox.ro
4. https://ro.wikipedia.org
5. www.sfaturiortodoxe.ro/
6. www.resurse -ortodoxe.ro
7. www.ortodoxiatinerilor.ro
8. logos.md/category/articole/
9. www.familiaortodoxa.ro

77

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul Lazăr Lucian înscris pentru obținerea gradului didactic I
seria 201 5-2017 , specializarea Religie Ortodoxă , prin prezenta certific faptul că lucrarea
metodico -științifică cu titlul ”DISCURSUL OMILETIC DIN PERSPECTIVA
ȘTIINȚELOR COMUNICĂRII ȘI A PEDAGOGIEI CREȘTINE ”, coordonator
științific Prof. Dr. Timiș Vasile , este rezultatul propriilor mele activități de in vestigare
teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în activitatea mea
didactică.
În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în
lista bibliografică, iar preluările din diferitele surse, inclusiv din alt e lucrări personale,
au fost citate în lucrare.
Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative,
examene sau concursuri.

Cluj Napoca Lazăr Lucian
10 august 2016

78 ANEXE:

PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:
PROFESOR:
CLASA: a X – a C
DATA:
ARIA CURRICULARĂ: Om și societate
DISCIPLINA: Religie
LECȚIA: Legea morală a Vechiului Testament: Decalogul
TIPUL DE LECȚIE: însușire de cunoștințe
LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de clasă

COMPETENȚE GENERALE:
 Aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității.
COMPETENȚE SPECIFICE:
 Argumentarea importanței aplicării învățăturilor morale creștine în contextul lumii contemporane;
 Identificarea modalităților concrete de aplicare a virtuților creștine în diferite situații de viață;
 Analiza consecințelor negative a comportamentului care încalcă morala creștină.
CONCEPTE OPERAȚIONALE:
1. COGNITIVE: O1 – identificarea cerințelor fiecărei porunci, observarea directă asupra unor
situații concrete de viață, fiind capabili să observe consecințele respectării / nerespectării
poruncilor;
2. FORMATIVE Ș I ATITUDINALE: O2 – Analiza unor situații particulare de viață, vizând
formarea atitudinilor moral – religioase adecvate.

79 EVALUARE: să opereze corect cu noțiunile acumulate în diferite contexte.

VALORI ȘI ATITUDINI VIZATE:
 Relaționare pozitivă cu ceilalț i și cu Dumnezeu;
 Atitudine flexibilă față de omul căzut în păcat.

PRINCIPII DIDACTICE:
 Principiul eclesiologic
 Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor
 Principiul accesibilității, al respectării particularităților individuale ale elevil or
 Principiul conexiunii inverse

STRATEGIA DIDACTICĂ: explicativ – conversativă, inductiv – deductivă.
METODE :
 Expozitiv – Euristice : M1: conversativ – euristică; M2: explicația; M3: lectura biblică; M4: exegeza;
M5: lectura textului din prezentarea power point;
 Interactive : M6: problematizarea; M7: jocul didactic;
 Bazate pe limbajul intern : M8: reflecția personală, M9: rugăciunea;
 De explorare a realității : M10: observarea directă a realității religioase
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Sfânta Scriptură, pla nșe, fișe de lucru, videoproiector
INSTRUMENTE DE EVALUARE: verificarea frontală – orală, observarea sistematică, fișe de lucru
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII: frontală, individuală
RESURSE:
o UMANE: 10 elevi;

80 o DE TIMP: 50 minute;
o MATERIALE: Sfânta Script ură, programa școlară; planșe; videoproiector
o BIBLIOGRAFIE: – Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 2002;
– Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia XV, colecția P.S.B. 23
– Cucoș Constantin, Educația religioasă , Editura Polirom, Iași, 1999;
– Muha Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă pentru clasa a IV -a, Edit. Sf. Mina, Iași, 2009;
– Șebu Seba stian, Metodica predării religiei , Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

81 Etapele lecției C.S Timp Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode și
procedee

1. Moment
organizatoric 3' Salutul;
Rugăciunea Tatăl nostru
Notarea absențelor;
Pregătirea pentru începerea lecției. Salutul;
Rugăciunea;

Pregătirea pentru începerea lecției.
2.Captarea
atenției
Pregătirea
elevilor
pentru
receptarea
noilor
cunoștințe 5' – Se prezintă elevilor Sfânta Scriptură, cartea de temelie a
creștinului, în care găsim Cuvântul lui Dumnezeu. Tot aici
regăsim și poruncile divine – care reprezintă expresia iubirii
lui Dumnezeu pentru om.
Prin poruncile divine, Dumnezeu face cunoscută oamenilor
voia Sa referitoare la drumul pe care aceștia trebuie să -l
parcurgă spre desăvârșire.
-Se prezintă elevilor imaginea cu Moise și tablele legii

Elevii ascultă cu atenție

Elevii urmăresc cu atenție

Conversația

Explicația

3. Precizarea
și explicarea
titlului și a
obiectivelor 2' Se anunță și se notează pe tablă titlul lecției: Legea morală
a Vechiului Testament – Decalogul
Se precizează competențele specifice . Elevii notează în ca iete data și titlul
lecției. A scultă cu atenție. Explicația

4.
Comunicarea
noilor
cunoștințe C1

C2

C3

20' Când evreii au ajuns la Muntele Sinai, Domnul l -a chemat
numai pe Moise să se urce pe munte și să stea de vorbă cu
El. Moise a primit atunci Cele Zece Porunci ( Decalogul ),
pentru ca poporul evreu să le păzească și să nu greșească
înaintea lui Dumnezeu. Primele patru porunci arată datoriile
către Dumnezeu, iar următoarele șase arată datoriile față de
aproapele nostru.
(Decalog = zece porunci; „deca" = zece; „logos" = lege,
poruncă, cuvânt.)
Dumnezeu Însuși a scris aceste porunci cu degetul Să u, pe
două table de piatră (Tablele Legii). Dar cât a stat Moise pe

Elevii ascultă cu atenție.

Elevii notează în caiete.

Povestirea

Problematizare
a

82 munte, evreii și -au făcut un vițel de aur și s -au închinat lui
ca unui dumnezeu. La coborârea de pe munte, supărat,
Moise a spart Tablele Legii, dar Dumnezeu a iertat poporul
și Moise a sc ris alte table. După aceea, evreii au ajuns la
intrarea în țara promisă de Dumnezeu. Însă acolo ei au
început să se teamă de cei ce locuiau în acea țară. De aceea,
Dumnezeu s -a supărat pe necredința lor și i -a lăsat să
rătăcească prin pustiu timp de patruz eci de ani, abia apoi
lăsându -i să intre în Țara Făgăduinței.
– Dar să ne întoarcem la poruncile date de Dumnezeu. Ele
sunt folositoare nu numai pentru evrei, ci și pen tru noi,
creștinii de astăzi.
Se utilizează videoproiector și planșe cu imagini sugesti ve.

– Prima poruncă este: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să
nu ai alți dumnezei în afară de Mine." Această poruncă ne
arată că este un singur Dumnezeu adevărat, și numai Lui
trebuie să ne închinăm.
Ne putem închina lui Dumnezeu prin rugăciunea noastră
zilnică și prin participarea noastră la slujbele Bisericii.
Împotriva acestei porunci greșesc mai întâi ateii, adică cei
care cred că nu există Dumnezeu; apoi cei care se închină la
zei mincinoși (la i doli); cei care cred altfel decât ne învață
Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât pe
Dumnezeu. De exemplu, omul îngâmfat se crede pe sine
mai important decât Însuși Domnul; zgârcitul iubește mai
mult banii decât pe Dumnezeu; iar lacomul iubește mai mult
mâncarea și băutura.
– A doua poruncă este: „Să nu -ți faci chip cioplit!" Aceasta
se adresează celor ce se închină la idoli. Mai sunt și azi

Elevii urmăresc prezentarea power –
point

Elevii interpretează planșele

Elevii ascultă cu atenție.

Prezentare
power -point

Conversația

Lectura biblică

83 câteva țări în care oamenii se închină la pietre sau la alte
obiecte făcute de ei.
Noi, creștin ii, nu ne închinăm la lemnul și la vopseaua din
care se fac icoanele, ci la persoanele sfinte care sunt
înfățișate în icoane. Deci icoanele nu sunt idoli, ci „ferestre"
către Dumnezeu și către Sfinții Săi, cum este și icoana din
imagine.
– Porunca a treia este: „Să nu iei numele Domnului
Dumnezeului tău în deșert." Înseamnă că nu avem voie să
necinstim numele Domnului. Îl necinstesc cei care îl rostesc
în glumă sau cu mânie, care se jură fals, care îl folosesc la
înjurături, blesteme, în bătaie de joc.
– A patra poruncă este: „Adu -ți aminte de ziua a șaptea, ca
s-o sfințești. Șase zile lucrează și -ți fă tot lucrul, iar în ziua
a șaptea să nu faci nici un lucru." Pentru evrei, ziua de
sărbătoare era sâmbăta, fiindcă atunci au fost eliberați din
robia egipte ană. Pentru creștini este Duminica, pentru că
atunci a înviat din morți Domnul nostru Iisus Hristos și ne -a
scos din robia morții și a păcatului. Noi, creștinii, cinstim
Duminica prin: participare la slujba Liturghiei, citire de cărți
folositoare pentru su flet, fapte bune, oprirea muncii
obișnuite.
– A cincea poruncă este: ”Cinstește pe tatăl tău și pe mama
ta, ca să -ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe
care Domnul Dumnezeul tău ți -l dă ție ” . Cinstirea
părinților este oglinda cinstirii lui Dumnezeu, iar atunci
când omul nu își cinstește părinții, nu Îl cinsteșye nici pe
Dumnezeu.
– A șasea poruncă este: ”Să nu ucizi!” . Viața este bunul cel
mai de preț dăruit omului de către Dumnezeu, iar crima este
Elevii notează în caiete.

Elevii urmăresc prezentarea power –
point

Elevii interpretează planșele

Explicația

Problematizare
a

Prezentare
power -point

Conversația

Lectura biblică

Explicația

84 considerată un păcat. De asemenea, aici in tră și sinuciderea,
avortul și eutanasia.
– A șaptea poruncă este: ”Să nu fii desfrânat!” . Această
poruncă protejează familia, condamnând păcatul
infidelității. Legătura trupească între bărbat și femeie este
permisă numai în cadrul căsătoriei.
– A opta po runcă este: ”Să nu furi!”. Prin însușirea
nedreaptă a muncii aproapelui se săvârșește un păcat.
Această poruncă interzice atât furtul bunurilor aparținând
altor persoane, cât și efortul de a face un scop în sine din
dobândirea bunurilor necesare vieții: ”N u vă adunați comori
pe pământ … ci adunați -vă comori în cer”
– A noua poruncă este: ”Să nu mărturisești strâmb
împotriva aproapelui tău!”. Prin această poruncă se
interzice mărturia mincinoasă împotriva aproapelui,
deoarece aceasta îi poate aduce o suferință nedreaptă.
Minciuna, sub toate formele afectează în mod grav
comuniunea și încrederea dintre oameni și, prin aceasta,
comuniunea cu Dum nezeu.
– A zecea poruncă este: ”Să nu dorești casa aproapelui
tău…și nimic din câte are aproapele tău”. Prin această
poruncă, omul este chemat să se împotrivească gândului de
a-și dori ceva din ce are aproapele său, căci aceasta ar arăta
faptul că sufletul lui este cuprins de pofte.

Împlinirea poruncilor nu îngrădește libertatea omului, ci îl
îndrumă pe ca lea mântuirii și îl ajută să trăiască în armonie
cu sine, cu semenii și cu Dumnezeu.

Problematizare
a

Prezentare
power -point

5. Fixarea și
sistematizareC1
C2
C3 10' Se cere elevilor să recunoasc ă personajul biblic din
imaginea cu primirea celor zece porunci, apoi să Elevii privesc i maginea cu atenție și
dau diverse rãspunsuri, apoi Observarea
dirijată

85 a
cunoștințelor
completeze fișa de lucru pe care o primesc de la profesor.
Se cere elevilor s ă enumere cele 10 porunci.
De ce cinstim ziua Duminicii? completeaz ă fișa oferit ă de către
profesor.
Elevii ră spund. Exercițiul

Conversația

6. Asocierea
și
generalizarea

C1
C2
C3 5'
– Se adresează elevilor întrebări pentru a se putea vedea
învățăturile desprinse din lecție. Și se notează învățăturile
pe tablă.

Se solicită elevii să mediteze.
– Care dintre porunci vi se pare cea mai grea? De ce?
– Ați văzut oameni încălcând una di ntre porunci.

Elevii formulează și s criu pe caiete
învățăturile:
1.Să ne închină m lui Dumnezeu!
2. Să nu ne facem idoli! Icoanele nu
sunt idoli!
3. Să -L cinstim pe Dumnezeu!
4. Să cinstim ziua de Duminicã!
Conversația

Conversația
Studiu de caz
7. Aprecierea
activității
elevilor 2'
Se fac aprecieri generale și individuale, privind atât
pregătirea elevilor pentru lecție, cât și implicarea în predarea
noilor cunoștințe.
Se notează elevii care au participat la lecție.
Elevii ascultă aprecierile profesorului. Explicația
8. Precizarea
și explicarea
temei 2' Se anunță și se explică tema.
. Continuați compunerea de mai jos cu ceea credeți că vi s-
ar putea întâmpla vouă:
„Mâine este Duminică. Mă gândesc să mă scol devreme, să
mă îmbrac cu ce am mai frumos și să mă duc la biserică.
Prietenii mei vin și ei! Dar… …"
9. Încheierea
activității 1' Rugăciunea Tatăl nostru
Salutul. Rugăciunea
Salutul

86

Fișă de lucru

1. Uniți prin s ăgeți enunțurile celor douã coloane:
Eu sunt Domnul Dumnezeul t ău numele Domnului în deșert !
Să nu-ți faci chip cioplit ca s ă o sfințești!
Să nu iei s ă nu ai alți Dumnezei în afară de Mine!
Adu-ți aminte de ziua Domnului s ă nu te închini lor, nici s ă le slujești!
Cinste ște ucizi / furi / fii desfrânat!
Să nu … din ce are aproapele tău!
Să nu mărturisești strâmb… pe tatăl tău și pe mama ta !
Să nu dorești nimic… împotriva aproapelui tău!

87 2. Încercuiți litera corespunzãtoare rãspunsului corect:
A. Decalogul cuprinde: a.) 4 porunci; b.) 6 porunci; c.) 10 porunci.
B. Care profet a primit tablele legii pe Muntele Sinai: a.) Avraam b.) Moise c.) Ioan Botez ătorul
C. Decalogul a fost dat oamenilor pentru: a.) a cunoaște voia lui Dumnezeu; b) a avea cât mai multe
reguli; c.) a ști cum se poate ajunge în Împãrãția cereascã.
Tema pentru acasã
Continuați compunerea de mai jos cu ceea credeți că vi s-ar putea întâmpla vouă:
„Mâine este Duminică. Mă gândesc să mă scol devreme, să mă îmbrac cu ce am mai frumos și să mă duc la
biserică. Prietenii mei vin și ei! Dar… …"

88 DECALOGUL SAU CELE ZECE PORUNCI
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău ; să nu ai alți dumnezei în afar ă de Mine!
2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici alt ă asemãnare, nici s ă te închini lor!
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert!
4. Adu-ți amint e de ziua a șaptea, ca s -o sfințeș ti! Șase zile lucrează și -ți fă tot lucrul, iar în
ziua a șaptea să nu faci nici un lucru!
5. Cinstește p e tatăl tău și pe mama ta, ca bine s ă-ți fie bine și mulți ani să trăiești pe
pământ!
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrâ nat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui t ău!
10.Să nu pofteș ti nimic din ce este al aproapelu i tău!

89 PROIECT DE LECȚIE

Unitatea de învățământ:
Data:
Disciplina: Religie ortodoxă
Clasa: a IX -a
Propunător:
Unitatea de învãțare: Creștinismul și provocările lumii contemporane
Subiectul lecției: ”Muzica în viața tinerilor”
Tipul lecției: transmitere de noi cunoștințe
Scopul lecției: dobândirea de noi cunoștințe despre rolul și importanța muzicii în viața tinerilor;
conștientizarea aspectelor pozitive și negative propuse de către diferitele forme ale muzicii; cultivarea
interesului față de muzica de calitate.

Competențe specifice:
4.1. APLICAREA NORMELOR MORALEI CRESTINE ÎN SITUAȚII CONCRETE DE VIATĂ
4.2. FORMULAREA DE SOLUȚII PENTRU DIFERITELE PROBLEME ALE TINERILOR, ÎN LUMINA
ÎNVĂȚĂTURII CREȘTINE

COMPETENȚE DERIVATE:

COGNITIV E
O1: pe baza unor informații selectate de pe internet, oferite de profesor la oră, să definească conceptul
de „muzică”, ca segment al artelor frumoase, ce poate transmite valori, sentimente pozitive etc.;
O2: să identifice 5 genuri muzicale, pe baza unor discuții / experienței de grup/ personale a elevilor
O3: să analizeze funcțiile și efectele muzicii, pe baza unor informații oferite de profesor;
O4: să sesizeze importanța muzicii în slujbele bisericii, în urma vizionării unui film și a discuțiilor
ulterioare pe marginea filmului respectiv;
AFECTIVE:

90 O5: să comenteze rolul modelelor din lumea muzicii în formarea personalității tinerilor, referindu -se la
un anume model ”preferat”;
PSIHO -MOTRICE:
O6: să intoneze în mod corect ”Troparul Învierii”.

STRATEG IA DIDACTICĂ
1. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: expunerea, brainstorming -ul, explicatia, conversația,
comparația, problematizarea, utilizarea fișelor de lucru, lectura, argumentarea, exercițiul, observarea
sistematică, vizionare film.
2. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: caiet de notițe, tabla, cretă, catalogul clasei, fișe de lucru, fișe cu
informații, markere, coli A3, laptop, film, videoproiector, icoana sfinților zilei;
3. FORME DE ORGANIZARE: activitate frontală, pe grupe și individuală

Resurse:
1. Ofici ale: – Programa Școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX -a;
– Planificarea calendaristică orientativă;
– Proiectarea unității de învățare.
2. Temporale: – număr de lecții: 1
– durata: 50 min.
3. Bibliografice: – Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,
București, 2002
– Muha Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă pentru clasa a IX -a, Edit. Sf. Mina,
Iași, 2011
– Șebu Sebastian, Metodica predării religiei , Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
– Cucoș Constantin, Educația religioasă , Editura Polirom, Iași, 1999

https://www.youtube.com/watch?v=RwFYUJ b03d0
http://www.zibo.ro/planeta -blog/Stop_Violentei_TV -22/MUZICA -Sa-cunoastem -functiile -muzicii -144
http://ziarullumina.ro/tinerii -si-biserica/muzica -din-sufletele -tinerilor
http://ziarullumina.ro/opinii/muzica -factor -de-educatie -viata -tinerilor -2

91 http://www.madone.ro/18 -06-2009/Cum -influenteaza -muzica -viata -in-adolescenta.html
http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5883
http://www.dox ologia.ro/viata -bisericii/interviu/e -foarte -important -sa-alegem -ce-fel-de-muzica -ascultam
http://www.viatadeliceu.ro/gossip/muzica -din-castile -adolescentilor/
http://www.ghidul -parintilor.ro/adolescentul/timp -liber/muzica -un-stil-de-viata.html
http://jurnalul.ro/viata -sanatoasa/sanatatea -copilului/muzica -naste -violenta -316122.html

https://www.youtube.com/watch?v=I2wm0fOS0LA soprana corala Patriarhiei Romane Iubi/te/voi D oamne
https://www.youtube.com/watch?v=lIvDn3NFr9Y

92 SCENARIUL DIDACTIC

Etapele
lecției Ob
Op Timp

Activitatea profesorului
Activitatea elevului Metode
și
procedee Mijloace de
învățământ Forme de
organizare Evalu
are
1.
MOMEN
T
ORGANI
ZATORI
C

O6 2 min Profesorul salută elevii.
Se intonează împreună cu
elevii Troparul Învierii
Notează absențele.
Realizează managementul
clasei. Elevii salută profesorul.
Se intonează împreună cu
profesorul Troparul
Învierii.
Elevii comunică absențele
profesorului și se
pregătesc pentru oră. conversați
a catalogul frontal
2.
PREGĂT
IREA
ELEVIL
OR
PENTRU
RECEPT
AREA
NOILOR
CUNOȘT
INȚE

O2 8 min Se citesc viețile sfinților zilei
din Proloage. Se notează pe
tablă. Privesc icoana. Se extrag
oral ideile principale despre
viața sfinților zilei.

Profesorul afișează împarte
elevilor câte o bucată de hârtie
și îi roagă să noteze pe spatele
ei definiția muzicii, 2 genuri
muzicale preferate și 2
interp reți prefearați.
Profesorul încurajează elevii să
spună cu voce tare preferințele
pe care le notează pe tablă.

Pe spatele hârtiei pe care ați
scris, este un fragment dintr -o

Elevii primesc fiecare câte
un fragment de hârtie și
notează: definiția muzicii,
2 genuri muzicale
preferate și 2 interpreți
preferați, timp de 3
minute.

Elevii le notează pe caiet e.
Fiecare tânăr are propriile
preferințe!

lectura

brainstor
ming -ul
explicația

exercițiul

conversați
a

Icoana
sfinților zilei

Fișe

Imagini
tematice

Frontal

Lucru
individual

Frontal

Apreci
eri
verbal
e

93 imagine. Astfel, vă veți găsi
membrii echipei cu care veți
lucra ora aceasta! Ave ți la
dispoziție 2 minute să întregiți
puzzle -ul.
Ce ați descoperit?
Elevii se grupează.
Suntem 5 echipe a câte 4
membri.
3.
ANUNȚA
REA
TITLUL
UI ȘI A
OBIECTI
VELOR
LECȚIEI 4 min Astăzi vom dezbate tema:
”Muzica în viața tinerilor”.
Vom discuta despre, definirile
muzicii, despre genuri
muzicale, despre funcțiile și
efectele, despre importanța ei
slujbele bisericii, vom comenta
rolul modelelor din lumea
muzicii în formarea
personalității tinerilor,
referindu -ne la un anume
model ”prefer at” și vom
răspunde și întrebărilor voastre
legate de această temă.
Profesorul notează titlul lecției
pe tablă și le prezintă sub
formă scrisă obiectivele lecției.

Elevii ascultă explicațiile
profesorului și își notează
titlul lecțilei.

Explicatia

Tabla, creta,
caietul de
notițe Frontal

Observ
area
sistem
atică

4.
COMUNI
CAREA /
ÎNSUȘIR
EA
NOILOR
CUNOȘT

15
min

Am pregăt un clip muzical.
Să vizionăm!
Ce ați observat în film?
Ai cunoscut vreodată oameni
care lucrează în aceste
domenii?
Care ar fi motivele care pot

Elevi vizionează
materialul pregătit și sunt
încurajați să emită opinii expunerea
Vizionare
film

Laptop
stik, film

Frontal

94 INȚE

O1

O1

determina un tânăr să alegă să
cânte?

Distribuie fiecărui elev fișa cu
textul lecției din caietul
special.

Este muzica o artă?
Într-adevăr, a rtele frumoase
sunt:
 ARTA PLASTICĂ:
PICTURĂ, GRAFICĂ,
SCULPTURĂ,
ARHITECTURĂ,
ETC.
 ARTA DRAMATICĂ:
TEATRU,
COREGRAFIE,
CINEMATOGRAFIE.
 MUZICĂ: VOCALĂ
ȘI
INSTRUMENTALĂ.
 LITERATURĂ:
EPICĂ,
DRAMATURGIE, despre impactul muzicii
pentru societatea în care
trăim.
Elevii citesc lecția din
caietul special.

– Da. Muzica este
încadrată în artele
frumoase alături de
pictură, scupltură, .. .

Elevii dau explicații
pentru acești termeni și le
notează pe cele mai
explicite și complete cu
ajutorul profesorului.

– Ea este o artă atunci când
transmite valori,
sentimente pozitive,
armonioase, calde..
– Poate fi doar un zgomot,

Observare
a dirijata

Conversaț
ia

Caietul special
sau copia
xerox a lecției

fișe

Caiete
Tabla
creta

Tabla
creta

caietul de
notițe

Frontal

Frontal

Frontal

Apreci
eri
verbal
e

Apreci
eri
verbal
e

95

O3

LIRICĂ.
Când muzica este devine ea
artă? Și când e doar un
zgomot?

Pentru a necompleta
cunoștințele am selectat câteva
definiții date muzicii, în timp.
Muzica este:
1. Arta de a exprima
sentimente și idei cu
ajutorul sunetelor
combinate într -o
manieră.
2. Arta care exprimă
sentimente, idei,
atitudini, stări psihice
în imagini artistice
sonore.
3. Arta de a -i vorbi
sufletului.
4. Știință a sunetelor
considerate sub raportul
melo diei, al ritmului și
al armoniei.
5. Arta de a combina
sonurile gamei într -un dar poate ci neva va
înțelege și din acel zgomot
ceva…

Folosind creta și tabla
elevii fixează în scris cele
mai bune idei.

argumenta
rea

Conversaț

Explicația

–
conversați
a

caietul de
notițe

Fișa cu
informații

Caietul de
notițe

frontal

frontal

Frontal

Apreci
eri
verbal
e

Apreci
eri
verbal
e

Apreci
eri
verbal
e

96

O4

mod plăcut auzului.
6. universală.
7. fundamentală.
8. permanentă.
9. transtemporală.
10. transgeografică.
11. cu baze naturale, dar
reverberații semantice
transcendente.

Revenim la genirile muzic ale
preferate și privim lista scrisă
pe tablă. Mai există și altele.
Să completăm lista! Se
organizează discuții.

Care credeți că sunt funcțiile
muzicii?

Iată o listă a funcțiilor muzicii!
Funcțiile muzicii…
1. Efectele anatomo –
fiziologice ale muzicii
2. Functia hedonica
3. Functia psihologica
4. Functia terapeutica
5. Functia religioasa – muzica de cameră,
muzică simfonică, operă,
opertă, muzică psaltică,
doina, romanța, muzica
instrumentală, jazz, rock,
balade, muzica populară,
latino, samba, …

– Muzica liniștește, ne
bucură, ne vindecă, ne
îmbogățește spiritual, ne
educă, …

– Elevii urmăresc cu
atenție și notează ideile.

–
explicația

Caietul de
notițe

frontal

Apreci
eri
verbal
e

Observ
area
sistem
atică

97 6. Functia cognitiva,
gnoseologica
7. Functia comunicativa
8. Functia axiologica –
culturala
9. Functia euristica
10. Functia estetica
11. Functia educativa
12. Functia sociala
13. Functia catharctica:
Urmareste purificarea
sufletului uman
14. Functia intelectuala
– educati
e
– instruir
e
De mii de ani regăsim în istorie
și cântarea bisericeasă. Despre
David, în Vechiul Testament ni
se relatează că în rit erau
prevăzute cântarea din
instrumente muzicale dar si
dansul ritual. Iisus, împreună
cu ucenicii a intonat imnuri la
Cina cea de Taină, Apostolii ne
îndeamnă să aducem cântare
lui Dumnezeu. În ortodoxie
rânduiala cântării urmărește
notația psaltică. Notele – Elevii ascultă cu atenție
și intervin cu completări.

– Elevii notează ideile
principale

– Vocea umană este
completă și nici un
instrument nu poate
transmite atât de fidel
emoțiile și trăirile.
– Deseori, la slujbe se
cântă.

–
conversați
a

frontal

Apreci
eri
verbal
e

98 muzicale și simbolurile folosite
pentru semitonuri, ton uri, etc,
sunt speciale și în același timp
simple.

Ați ascultat la începutul orei!
Cum vi s -a părut? Sunteți
acomodați cu astfel de muzică,
obișnuiți să ascultați astfel de
muzică?
5.
FIXARE
A ȘI
SISTEM
ATIZAR
EA
CUNOȘT
INȚELO
R

O5

10
min Acum, timp de 6 minute, pe
grupe comunicați și apoi
trageți concluzii cu privire la
rolul modelelor din lumea
muzicii în formarea
personalității tinerilor și
stabiliți un model anume demn
de urmat!
În demersul vostru, răspundeți
oral și întrebărilor de p e fișa de
lucru .

Într-un minut fiecare grup să -și
desemnze un lider, care să ne
spună concluzia grupului său
referitoare la tematica propusă.

Întrebări suplimentare:
Ce valori morale sunt
promovate prin muzica zilelor O4: sa elaboreze o știre

Elevii se pregătesc pentru
activitate.

Elevii se conformează și
realizează sarcinile
primite.

– elevii desemnați își
prezintă concluziile.

– dacă mai este timp elevii
pot răspunde și acestor
întrebări. Expunerea

Problemat
izarea

Exercițiul

Fișa de lucru

markere

Lucru pe
grupe

Apreci
eri
verbal
e

99 noastre, în societatea
românească?
Există genuri de muzică cu
consecință negativă în
comportamentul uman?
Ce presupune a fi fan?
Suntem noi modele pentru cei
mai mici din familiile noastre?
Ne asumăm responsabilitatea
de a le fi modele sau lăsăm
modelele din showbiz (show
business)
Analizați versurile cântecelor
pe care le ascultați. Care este
mesajul lor? Spre ce vă
îndeamnă?
6.
ASOCIE
RE,
GENERA
LIZARE
A ȘI
APLICA
RE O1

O2

O3

O4 7 min Muzica a fost și rămâne un
important mijloc de cultivare
spirituală. Prin cunoașterea – în
baza cerecetărilor făcute și cât
mai aproape de adevăr, prin
cunoașterea funcțiilor sale,
factorii educativi vor putea
influența – direct sau indirect –
modul cum această artă poate
influența educația.
În concluzie, ținând cont de
argumentele menționate mai
sus, fiecare dintre noi să fim
atenți la ceea ce ascultăm! Elevii ascultă explicațiile
profesorului.
Conversaț
ia

Explicația

Generaliz
area

Frontal

Apreci
eri
verbal
e

100 7.
APRECI
EREA
ACTIVIT
ĂȚII
ELEVIL
OR 1 min Se apreciază activitățile
elevilor, se notează cei care au
răspuns corect în timpul orei. Elevii ascultă aprecierile
profesorului. frontal Apreci
eri
verbal
e
Notare
a în
catalog
8.
PRECIZ
AREA ȘI
EXPLIC
AREA
TEMEI
PENTRU
ACASĂ 2 min Ca temă, aveți să decupați de
pe net sau din ziare informații
despre reportaje interesante și
valoroase cu tematică
muzicală. Elevii își notează tema
pentru acasă. Explicația Caiete de
notițe frontal
9.
ÎNCHEIE
RE 1 min Se face rugăciunea: ”Cuvine -se
cu adevărat”
Salutul. Elevii fac rugăciunea.

Salutul. frontal

101 OGLINDA TABLEI

Sfinții zilei 5 MAI
***SFÂNTA MARE MUCENICĂ IRINA
***SFÂNTUL MARE MUCENIC EFREM CEL NOU -TĂMĂDUITORUL

Muzica în viața tinerilor
Artele frumoase sunt:
 ARTA PLASTICĂ: PICTURĂ, GRAFICĂ, SCULPTURĂ, ARHITECTURĂ, ETC.
 ARTA DRAMATICĂ: TEATRU, COREGRAFIE, CINEMATOGRAFIE.
 MUZICĂ: VOCALĂ ȘI INSTRUMENTALĂ.
 LITERATURĂ: EPICĂ, DRAMATURGIE, LIRICĂ.

Muzica este:
12. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într -o manieră.
13. Arta care exprimă sentimente, idei, atitudini, stări psihice în imagini artistice sonore.
14. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoni ei.
15. Arta de a combina sonurile gamei într -un mod plăcut auzului.
16. universală
17. fundamentală
18. permanentă
19. transtemporală
20. transgeografică
21. cu baze naturale și reverberații semantice transcendente.
22. Funcțiile muzicii

102 1. Efecte anatomo -fiziologice
2. Functia hedonica
3. Functia psihologica
4. Functia terapeutica (Meloterapia -musicoterapia)
5. Functia religioasa
6. Functia cognitiva, gnoseologica
7. Functia comunicativa
8. Functia axiologica – culturala
9. Functia euristica
10. Functia estetica
11. Functia educativa
12. Functia sociala
13. Functia catharctica
14. Functia intelectuala:
– educatie
-instruire

Trebuie să dispunem de voință și de criterii de selectare a informației. Copilăria și tinerețea sunt etape
importante în efortul către desăvârșire al omului. Formarea tinerilor începe în familie, est e susținută de
școală, Biserică și de societate.

103 PROIECT DE LECȚIE

Unitatea de învățământ:
Clasa: a IX -a C
Data:
Propunător:
Disciplina: Religie
Unitatea de învãțare:
Subiectul lecției: PERICOLUL DROGURILOR
Tipul lecției: comunicare/însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: conștientizarea pericolului consumului de droguri; promovarea sănătății și a stării de bine a elevului, prin formarea unui
stil de viață sănătos și prevenirea comportamentelor de risc pentru sănătate.

OBIECTIVE OPERATIONALE:
COGNITIVE:
O1: să definească termenii: dependență, sevraj, toxicoman, pe baza informațiilor din filmul proiectat/de pe fișa de lucru;
O2: să facă disc tincția între drogurile legale de cele ilegale (sau să distingă cele două tipuri de droguri), având la dispozițiile informții le necesare
pe fișa de lucru/ manual etc;
O3: să prezinte cauzele și efectele consumului de droguri, în plan social, fizic și psihi c, pe termen scurt și lung, pe baza informațiilor de pe fișa de
lucru și / sau a experienței personale/ de grup;
O4: să analizeze implicațiile libertății în sens creștin asupra vieții individuale și sociale, pe baza informațiilor primite în cadrul lecției ;
O5: să propună / descopere / modalități de implicare în viața comunității, pe baza experienței personale / de grup;
O6: sa elaboreze un slogan antidrog, lucrând în echipă și având la dispoziție materialele necesare;
AFECTIVE:
O7- să demonstreze/ pre zinte/ arate compasiune și dorință de implicare (voluntară) în ajutorarea celor dependenți de droguri
PSIHO -MOTRICE:
O8- să intoneze în mod corect ”Troparul Învierii”

STRATEGIA DIDACTICĂ

104 1. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: expunerea, explicatia, conversația, comparația, brainstorming -ul, problematizarea, utilizarea fișelor
de lucru, generalizarea, lectura, argumentarea, exercițiul, observarea sistematică, vizionare film.
In lectie se va face referire si la educatie antreprenoriala.
2. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: caiet de notițe, tabla, cretă, catalogul clasei, planșă tematică, fișe de lucru, markere, coli A3, creioane
colorate, laptop, film, videoproiector, icoana sfinților zilei;
3. FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII ELEVILOR: activitate frontală, act ivitate, pe grupe, activitate individuală

Resurse:
1. Oficiale: – Programa Școlară pentru disciplina Religie, clasa a VII -a;
– Planificarea calendaristică orientativă;
– Proiectarea unității de învățare.
2. Temporale: – număr de lecții: 1
– durata: 50 min.
3. Bibliografice: – Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 2002
– Muha Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă pentru clasa a IX -a, Edit. Sf. Mina, Iași, 2011
– Șebu Sebastian, Metodica predării religiei , Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
– Cucoș Constantin, Educația religioasă , Editura Polirom, Iași, 1999
– Revista Orthograffi ti

105 SCENARIUL DIDACTIC

Etapele
lecției O
b
O
p Timp
(min.)
Activitatea profesorului
Activitatea elevului Metode
și procedee Mijloace
de
învățămâ
nt Forme de
organizar
e Evaluare
1. MOMENT
ORGANIZATOR
IC 2 min Profesorul salută elevii.
Se intonează împreună cu elevii Troparul
Învierii
Notează absențele.
Realizează managementul clasei. Elevii salută profesorul.
Se intonează împreună cu profesorul
Troparul Învierii.
Elevii comunică absențele profesorului
și se pregătesc pentru oră. conversați
a catalogu
l frontal
2.
VERIFICAREA
CUNOȘTINȚEL
OR 8 min Se verifică tema pentru acasă referitoare la
subiectul lecției antrioare: ”Muzica în viața
tinerilor”. Se notează. Elevii citesc compunerile referitoare la
genul de muzică preferat. lectura Caiete
de
notițe
frontal notarea
3. PREGĂTIREA
ELEVILOR
PENTRU
RECEPTAREA
NOILOR
CUNOȘTINȚE 2 min Se citesc viețile sfinților zilei din Proloage.
Se notează pe tablă. Privesc icoana.
Profesorul afișează o planșă pe care sunt
reprezentate: un pachet de țigări, un televizor,
un P.C., o cutie de bomboane, o ceșcă de
cafea, o sticlă cu o băutură alcoolică, o foiță
de staniol cu o pulbere albă, o seringă cu un
lichid în interior, câteva pas tile..
Astăzi vom discuta despre droguri și
dependență. Am pregătit câteva imagini și un
film ce conține interviuri cu persoane care au
consumat droguri.
Este cunoscută preocuparea crescândă a
adolescenților și tinerilor pentru consumul de
droguri. Pretut indeni în lume consumul de
droguri a devenit o problemă care a luat
societatea românească prin surprindere. În
cadrul unui studiu realizat de Direcția de

Elevii priv esc cu atenție imaginile și
filmul prezentate în introducerea
lecției.

lectura

brainstor
ming -ul

Icoana
sfinților
zilei

Planșa
tematică

Frontal

Aprecieri
verbale

106 Sănătate Publică și Organizația Salvați
Copiii, în toate liceele 10% dintre tineri au
recunoscut că su nt consumatori de droguri.
Vârsta minimă la care la care începe
consumul de droguri a scăzut vertiginos.
Drogurile se consumă în tot mai multe și
diverse locuri iar societatea noastră nu este
dotată cu instituții care să combată eficient
acest fenomen.
În ultima perioadă au început să apară
materiale, dar multe dintre ele oferă
informații mai degrabă axate pe abordarea
tratamentului toxicomaniei după ce aceasta s –
a instalat și mai puțin pe tehnici eficiente de
prevenire a consumului.
Ținând cont de argumen tele menționate mai
sus, profesorii, părinții, întreaga societate a
ajuns la concluzia că trebuie acordată o
importanță mai mare prevenirii primare a
consumului de droguri prin educația realizată
în cadrul școlii și în familie.
Să vizionăm!

Elevii privesc cu atenție imaginile și
filmul prezentate în introducerea
lecției.

argumenta
rea

argumenta
rea

Vizionare
film

Laptop
cd film

Frontal

frontal

Aprecieri
verbale

4. ANUNȚAREA
TITLULUI ȘI A
OBIECTIVELOR
LECȚIEI 2 min Astăzi vom da răspuns împreună acestei
întrebării: ”Ce sunt drogurile?”
Profesorul notează titlul lecției pe tablă și le
prezintă sub formă scrisă obiectivele lecției.

Elevii primesc fișa și ascultă

explicatia Caiete
Tabla
creta
Fișa cu frontal

107 Distribuie fiecărui elev fișa cu informații. explicațiile profesorului. informa
ții
5.
COMUNICAREA
/ ÎNSUȘIREA
NOILOR
CUNOȘTINȚE

O
1

O
2

10
min

Ce ați observat în film? Cum vi se par cei
care au fost intervievați? Ai cunoscut
vreodată oameni dependenți de alcool, tutun
sau alte genuri de dependență?

Care ar fi motivele care stau la baza
dependențelor?

Să aflăm mai multe din fișa cu informații pe
care o aveți pe bancă. Să și notăm câteva
informații.
Vom face distincția între droguri legale și
droguri ilegale.
Enumerați voi drogurile legale!

Dar cele ilegale?
Termenii sunt notați pe tablă.
Care sunt urmările privind efectele
consumului de droguri, în plan social, fizic și De departe par normali, ca și noi…
Da. Exemple se pot da… din nefericire,
la ficare colț este o bodegă plină de
dimineața până seara.
Nefericirea, șomajul, anturajul,
tristețea, păcatul… lipsa de informații,
modelele parentale, curiozitatea,
anturajul (grupul de prieteni),
probleme școlare, probleme familiale
(lipsa unuia sau a ambilor părinți,
dezinteresul părinț ilor față de copii),
teribilism, distracție, etc.)
În general, oamenii dependenți de o
anumită substanță nu au o legătură
strânsă cu Biserica sau cu vreun
duhovnic.
Elevii citesc fișa cu informații și
notează în caiete cuvintele noi
(dependență, se vraj, toxicoman)

Tutunul, țigările, alcoolul,
medicamentele din farmacie ce pot
produce dependență, etc.
Heroina, cocaina, cannabisul, …
Pe termen scurt se pierd prietenii,
legătura cu familia se strică, starea de
sănătate a consumatorului se schimbă
imediat.
Ei caută acele senzații ireale, pitici,
senzația de zbor, râsul nebun…, dar Brainstor
ming

Observare
a dirijata

Conversaț
ia

Utilizarea
fișelor cu
informații

Tabla
creta

Fișa cu
informa
ții Frontal

Frontal

Frontal

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

108

O
3

O
4

psihic, pe termen scurt și lung?
Ce păcate urmează să facă cel care începe să
consume asemenea substanțe?

Să analizăm, acum, implicațiile libertății în
sens creștin asupra vieții individuale și
sociale.
Suntem liberi?
Este mai tentant răul?
De ce să ne gândim la urmări? Nu trăim
clipa? acestea sunt doar pe termen scurt.

Cade în deznădejde, îl cuprinde
disperarea, si dorința de a gusta din
nou, cât mai curând acea plăcere, ei
spun bucurie, pace…
Consumul de droguri ucide trupul, este
un gen de sinucidere, pentru că
sănatatea se pierde treptat când fumezi
țigări obișnuite, de exemplu.

Da, noi alegem de fiecare dată între
bine și rău.
Câteodată pare mai tentant, dar trebuie
să ne gândim întotdeaun a și la urmări.
O trăim în sens creștin, prin rugăciune,
făcând lucruri bune pentru ceilalți și
pentru noi.

Frontal

frontal

6. FIXAREA ȘI
SISTEMATIZAR
EA
CUNOȘTINȚEL
OR O
5 10
min Vom încerca acum să identificăm
responsabilitățile proprii, în diferite contexte,
și să descoperim modul personal de implicare
în viața comunității, printr -un joc didactic:
Profesorul împarte clasa în 4 grupe, fiecare
trebuie să spună la rând ALCOOL, TUTUN,
ETNOBOTANICE și HEROINA.
Se îm part grupurilor câte o coală A3,

Elevii se pregătesc pentru activitate.

Brainstor
ming

Expunerea

Fise de
lucru

Coli
A3,

109 creioane colorate, markere.
Sarcina de lucru:
Gândiți că sunteți o asociație sau fundație
care ajută oameni ce sunt dependenți de
aceste substanțe. Puteți avea și parteneri în
activitățile de recuperare propuse de voi, ca
de exemplu biserica din parohie, primăria,
asociații cu același obiect de activitate din
străinătate… Propuneți un slogan, oferiți
servicii… .
Aveți la dispoziție 10 minute, apoi desemnați
un purtător de cuvânt care să ne prezinte
activitatea grupului vostru.

Elevii se conformează și realizează
sarcinile primite.

Problemat
izarea

Exercițiul
markere
,

creioane

colorate
Lucru
pe
grupe

Aprecieri
verbale

7. ASOCIEREA,
GENERALIZAR
EA ȘI
APLICAREA 12 mn Se ascultă și se analizează propunerile
elevilor.
Se fac comentarii și aprecieri pe marginea
acestora.
În concluzie, problema omului legată de
nefericire intervine atunci când harul din
cauza păcatelor părăsește pe om. Este
libertatea omului de a nu dori să se supună lui
Dumnezeu și de a părăsi starea de har. Atunci
când omul este părăsit de harul dumnezeie sc,
omul este asaltat de gânduri păcătoase care îl
îndeamnă să găsească alte modalități de a fi
fericit. Dar adevărata fericire se găsește doar
la Dumnezeu astfel încât celelalte căi sunt de
fapt mincinoase, cu aspect plăcut la vedere.
Starea de fericire i luzorie care o simte un om
cuprins de patima drogurilor îl va arunca de Elevii desemnați prezintă fișa de lucru.

Conversaț
ia

Explicația

Generaliz
area

Fișa de
lucru

Frontal

Aprecieri

110 fiecare dată într -o prăpastie a nefericirii și
mai mare. Mântuitorul afirmă următoarele
despre diavol: ”El de la început a fost
ucigător de oameni și nu a rămas întru
adevăr, pentru că adevăr nu este întru el.
Când el grăiește minciuna, dintr -ale lui
grăiește, fiindcă el mincinos este, și tatăl
minciunii. ” Așadar amăgirea face parte din
arsenalul cu care diavolul atacă mintea
noastră.
De fapt biserica afirmă că în spatele oricărui
viciu se află un război nevăzut, un demon
ispititor, căruia dacă i -am deschis ușa
sufletului nostru prin conlucrare cu el
negreșit vom fi stăpâniți de el și astfel se
ajunge la împătimire sau viciu. De aceea este
esențial să nu colaborăm cu gândul păcătos
căci pasul următor va fi acapararea minții
noastre de acel gând rău, trecerea de la
gânduri la fapte și lipsirea de libertate
sufletească. Un text scripturistic afirmă:
”Unde este Duhul Domnului, acolo este
libertatea.” Deci acolo unde nu este Duhul
Sfânt acol o nu există nici libertate, nici
putere de a te lupta cu succes împotriva
drogurilor. Se duce doar o luptă fără izbândă,
o luptă doar la nivel declarativ. Elevii ascultă explicațiile profesorului.

Elevii ascultă explicațiile profesorului.

Elevii ascultă explicațiile profesorului.

Explicația

Explicația

Fișa cu
informa
ții
Frontal

Frontal

frontal verbale

Aprecieri
verbale

111

8. APRECIEREA
ACTIVITĂȚII
ELEVILOR 1 min Se apreciază activitățile elevilor, se notează
cei care au răspuns corect în timpul orei. Elevii asculta aprecierile profesorului. frontal
9. PRECIZAREA
ȘI
EXPLICAREATE
MEI PENTRU
ACASĂ 2 min Ca temă, aveți să decupați de pe net sau din
ziare informații despre terapii de recuperare a
persoanelor dependente de droguri licite sau
ilicite. Elevii își notează tema. Explicația Caiete
de
notițe frontal
10. ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂȚII 1 min Se face rugăciunea: ”Cuvine -se cu adevărat”
Salutul. Elevii fac rugăciunea.

Salutul.

112 OGLINDA TABLEI

Principalii termeni referitori la droguri:
drogul – este substanța licită sau ilicită al cărei consum (din motive medicale sau din alte motive) determină fenomene de dependență și toleranță.
Ex: alcoolul, tutunul, tranchilizantele, amfetam inele, cannabis, cocaina, opiumul și derivații săi, methadona, LSD, solvenții.
dependența – este fenomenul caracterizat prin nevoia imperioasă sau persistentă de a continua utilizarea drogului, ignorând consecințele î n plan
fizic, psihologic și social, în scopul obținerii unei stări de bine sau pentru a evita starea de disconfort generată de întreruperea consumului
substanței respective.
toleranța – este fenomenul de adaptarea a organismului consumatorului la prezența unei substanțe denumite generic „drog”.
sevrajul – denumit și „sindrom de abstinență” reprezintă un ansamblu de simptome fizice și psihice, ce apare la întreruperea administrăr ii unei
substanțe psihoactive, la administrarea unei doze insuficiente din această substanță sau după administrarea unu i medicament cu proprietăți
antagoniste față de cea psihoactivă.

Consumul de droguri este păcat împotriva vieții.
Consumul de droguri crează dependentă, obișnuință și provoacă sinucidere lentă.

Urmările consumului de substanțe nocive:
Provoacă anxietate
Dezechilibru afectiv
Pierderea autocontrolului
Diminuarea atenției, puterii de muncă, rezistenței organismului
Tulburări de comunicare
Violență

113 PROIECT DE LECȚIE

Propunător:
Data:
Unitatea de învățământ:
Clasa: a IX -a
Disciplina: Religie
Unitatea de învãțare: creștinismul și provocările lumii contemporane
Subiectul lecției: ”Tineretul și mass -media”
Tipul lecției: mixtă
Scopul lecției: conștientizarea aspectelor pozitive și negative propuse de către diferitele forme ale mass -media;

OBIE CTIVE OPERAȚIONALE:

COGNITIVE
O1: să definească termenii: „mass -media”, „constructiv”, „distructiv”, „manipulare”, bazându -se pe experiența de grup/personală
O2: să identifice cel puțin 5 aspecte pozitive și 5 aspecte negative referitoare la mass -media în viața tinerilor din România
O3: să comenteze rolul modelelor din mass -media în formarea personalității tinerilor, referindu -se la un anume model ”preferat”;
O4: sa elaboreze o știre constructivă despre liceul nostru;

AFECTIVE:
Oa: să conștientizeze urm ările consumului în exces de produse mass -media în plan social, fizic și psihic, pe termen scurt și lung

PSIHO -MOTRICE:
Op: să intoneze în mod corect ”Troparul Învierii”.

STRATEGIA DIDACTICĂ
1. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: expunerea, brainstorming -ul, explicatia, conversația catehetică, comparația, problematizarea, lectura,
argumentarea, exercițiul, observarea sistematică, vizionare film.
2. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: caiet de notițe, tabla, cretă, catalogul clasei, planșă tematică, fișe cu informații, mar kere, coli A3, laptop, film,
videoproiector, icoana sfinților zilei;
3. FORME DE ORGANIZARE: activitate frontală, pe grupe și individuală

114 Resurse:
1. Oficiale: – Programa Școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX -a;
– Planificarea calendaristică orientativă;
– Proiectarea unității de învățare.
2. Temporale: – număr de lecții: 1
– durata: 50 min.
3. Bibliografice: – Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 2002
– Muha Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă pentru clasa a IX -a, Edit. Sf. Mina, Iași, 2011
– Șebu Sebastian, Metodica predării religiei , Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
– Cucoș Constantin, Educația religioasă , Editura Polirom, Iași, 1999
– Revista Orthograffiti
http://mihneamaruta.ro/2009/07/15/adolescentii -si-mass -media -un-raport -despre -radicala -modificare -a-obiceiurilor -de-consum -infor mational/
http://www.e -scoala.ro/comunicare/mass_media.html
http://facultate.regielive.ro/cursuri/criminologie/violenta -din-mass -media -23500.html

115 SCENARIUL DIDACTIC

Etapele
lecției O
b
O
p Timp

Activitatea profesorului
Activitatea elevului Metode
și
procedee Mijloac
e de
învăță
mânt Forme
de
organiz
are Evaluare
1. MOMENT
ORGANIZAT
ORIC

O
p 2 min Profesorul salută elevii.
Se intonează împreună cu elevii Troparul
Învierii
Notează absențele.
Realizează managementul clasei. Elevii salută profesorul.
Se intonează împreună cu profesorul
Troparul Învierii.
Elevii comunică absențele profesorului
și se pregătesc pentru oră. conversați
a catalogu
l frontal
2.
VERIFICARE
A
CUNOȘTINȚ
ELOR 8 min Se verifică tema pentru acasă referitoare la
subiectul lecției anterioare: ”Pericolul
drogurilor”.
Care este definiția drogurilor?

Care ar fi o clasificare a acestora?

Elevii citesc compunerile referitoare la
tema orei precedente.
Elevii răspund întrebărilor.
E: Drogurile sunt substanțe de origine
vegetal ă, animală sau minerală care se
întrebuințează la prepararea unor
medicamente și ca stupefiant.
E: Sunt toate substanțele din exterior
care introduse în corp în momente de
criză produc dependența stări de
”relaxare” și ”uitare”.
Clasificarea drogurilor
Drogurile se pot clasifica din mai
multe puncte de vedere.
Drogurile psihoactive se clasifică în
felul următor
1. Stimulente
Exemple: amfetamină, cocaină,
efedrină, cafeină, theobromină, etc.
La rândul lor acestea pot fi:
Droguri care inhiba centrii nervosi:
– cannabis Lectura

conversați
a

Caiete
de
notițe Frontal

Frontal

Notarea

Aprecieri
verbale

116

Enumerați câteva motive care îi determină pe
oameni să devină dependenți?

Enumerați câteva căi ocolitoare pentru o
persoană care este într -o situație de criză.
– opiacee: opiu, morfina, derivatii de
morfina: heroina, metadona, petidina,
codeina
– barbiturice
– tranchilizante
Droguri care stimuleaza centrii
nervosi:
– cocaina
– amfetamine
– crack -ul
2. Halucinogene
Exemple: psilocibină, LSD, me scalină,
DMT, ecstasy, phenciclidina, peyote,
psilocyna
3. Calmante
Exemple: alcool, eter, cloroform, opiu,
morfină, heroină, metadonă, etc.
4. Antipsihotice
Exemple: clorpromazină, etc.
E: Dintre motivele principale ar fi:
moartea cuiva, eșecul, stări dep resive,
singurătatea, curiozitatea, anturajul,
necredința în Dumnezeu, prima doză.
E: Găsirea unui prieten adevărat,
Spovedania, Împărtășania, rugăciunea,
lectura unor cărți cu teme existențiale.

conversați
a

conversați
a

Frontal

frontal

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

3. 7 min Se prezintă viețile sfinților zilei din Proloage. Privesc icoana. Se extrag oral ideile lectura Icoana Frontal

117 PREGĂTIRE
A ELEVILOR
PENTRU
RECEPTARE
A NOILOR
CUNOȘTINȚ
E Se notează pe tablă.

Profesorul afișează o planșă pe care sunt
reprezentate: un tv, un ziar/revistă, un radio.
Se grupează clasa, astfel încât să se analizeze
în două variante fiecare dintre cele trei
imagini propuse.
Profesorul solicită elevilor să scrie pe coala
de flipp -chart tot ce le vine în minte legat de
cele trei imagini propuse în următoarele 5
minute.

Se verifică apoi cele scrise.
De ce ați ales să asociați imaginilor acești
termeni?
principale despre viața sfinților zilei.

Elevii se grupează.
Elevii privesc cu atenție imaginile
prezentate în introducerea lecției și
notează pe coală termenii.

Elevii răspund întreb ărilor
profesorului, argumentându -și
răspunsurile.

brainstor
ming -ul

argumenta
rea

sfinților
zilei

Planșa
tematică

Coli de
flipp –
chart

Pe
grupe

frontal

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

4.
ANUNȚAREA
TITLULUI ȘI
A
OBIECTIVEL
OR LECȚIEI 2 min Astăzi vom discuta despre mijloacele mass –
media, despre termenii „mass -media”,
”constructiv”, ”distructiv”, ”manipulare”, ….
temeri și influențe în comportamentul
tinerilor…….
Astăzi vom da răspuns împreună acestei
întrebării: ”Ce este mass -media? Ce este o
știre?”
Profesorul notează titlul lecției pe tablă și le
prezintă sub formă scrisă obiectivele lecției.

Elevii ascultă explicațiile profesorului
și își notează titlul lecțilei.

Explicatia

Tabla,
creta,
caietul
de
notițe frontal Observar
ea
sistemati
că

Aprecieri
verbale
5.
COMUNICAR
EA /
ÎNSUȘIREA
NOILOR
CUNOȘTINȚ

10
min

Am pregătit și alte imagini și un film de 6
minute ce conține interviuri cu persoane care
lucrează în domeniul mass -media în
România.
Să vizionăm!
Ce ați observat în film? Cum vi se par cei

Elevi privesc imaginile și interviul și
sunt încurajați și emită opinii despre expunerea
Vizionare
film

Laptop
Cd, film
Imagini
tematice

Frontal

118 E

O
1

O
2

care au fost intervievați?
Ai cunoscut vreodată oameni care lucrează în
aceste domenii?
Care ar fi motivele care pot determina un
tânăr să alegă să lucreze în mass -media?

Prof. distribuie fiecărui elev fișa cu textul
lecției din caietul special.
Preciza re: Este cunoscută preocuparea
crescândă a adolescenților și tinerilor pentru
orice sursă de informare și socializare, pentru
cele mai noi gaget -uri în domeniul IT.
Să încercăm acum să definim termenii:
„mass -media, constructiv, distructiv,
manipulare.
Ce credeți că înseamnă acestea?
Să notăm pe tablă și în caietele de notițe
explicațiile.

Profesorul explică elevilor faptul că omul
este o ființă care comunică, apoi prezintă
tipurile de comunicare în mass -media,
respectiv, presa scrisă (ziare, reviste, blo guri,
site-uri), audio (radioul) și audio -video
(televiziunea și cinematografia).
Să identificăm acum cel puțin 5 aspecte
pozitive și 5 aspecte negative referitoare la
mass -media în viața tinerilor din România.
Explică elevilor modul de selectare a
informa ției primite prin intermediul mass –
media. Ce este o știre?

impactul mass -media pentru societ atea
în care trăim.

Elevii citesc lecția din caietul special.

Elevii dau explicații pentru acești
termeni și le notează pe cele mai
explicite și complete cu ajutorul
profesorului.

Folosind creta și tabla elevii fixează în
scris cele mai bune idei referitoare la
această sarcină.

știre: informație care devine cunoscută
de cineva, veste, noutate, document,
sursă de informație, cuvânt, mesaj,
solie, înștiințare, mărturie, a comunica,

Observare
a dirijata

Conversaț
ia

Caietul
speciall

Caiete
Tabla
creta

Tabla
creta

caietul
de

Frontal

Frontal

Frontal

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

119

O
3

Să comentăm acum rolul modelelor din
mass -media în formarea personalității
tinerilor. Care sunt preocupările tinerilor?
Se analizează cu elevii consecințele unui
comportament neadecvat, care încalcă viața
creștină.
Moralitatea, și rolul presei în promovarea
adevaratelor valori
În funcție de ce alegem să vizionam un film,
o reclamă, un talk -show să citim un ziar, o
carte?

Să nu uităm de Consilul Național al audio –
vizualului încearcă să p rotejeze prin semnale
sonore și video începerea unui program
permis sau nu unei categorii de consumatori
de informații. Ce impact au aceste mesaje
pentru părinți, copii și tineri?
Funcțiile mijloacelor de comunicare sunt:
o De informare a oamenilor cu privir e
la diferite evenimente și fapte
o De exprimare a opiniilor
o De analiză critică și interpretare
o De divertisment și petrecere a
timpului liber a anunța. știre-pirat : știre
neautorizată, neoficială, f alsă.

Elevii răspund și -și argumentează
răspunsurile.
Vârsta de la care începe vizionarea
programelor TV, de exemplu, este
foarte fragedă.
Oriunde mergem și privim nu se poate
să nu detectăm măcar un mic panou
publicitar.

Elevii răspund.

Elevii notează clasificarea mijloacelor
de comunicare.

Conversaț
ia
catehetică

Explicația notițe

caietul
de
notițe

frontal

frontal

frontal

Aprecieri
verbale

Aprecieri
verbale

6. FIXAREA
ȘI
SISTEMATIZ

10
min Vom încerca acum să identificăm
responsabilitățile proprii, în diferite contexte,
și să descoperim modul personal de implicare

Elevii se pregătesc pentru activitate. Expunerea
Problemat
izarea

120 AREA
CUNOȘTINȚ
ELOR

O
p

O
4
în viața comunității, printr -un joc didactic:
Profesorul împarte clasa în 6 grupe, fiecare
trebuie să prezinte minimum 3 aspecte
privind urmările consumului în exces de
produse mass -media în plan social, fizic și
psihic, pe termen scurt și lung și creați o știre
constructivă despre liceul nostru, răspunzând
la întrebările: cine?, unde?, când?, de ce?.
Aveți la dispoziție 5 minute, a poi desemnați
un purtător de cuvânt care să ne prezinte
activiatea grupului vostru.

Elevii se conformează și realizează
sarcinile primite.

Exercițiul

coală
A3,
creioane
colorate
,
markere

Lucru
pe
grupe Aprecieri
verbale

7.
ASOCIEREA,
GENERALIZ
AREA ȘI
APLICAREA 7 min Să concluzionăm, acum!
Profesorul ascultă concluziile emise de către
elevi. În concluzie, ținând cont de
argumentele menționate mai sus,
profesorii, părinții și întreaga societate
a ajuns la concluzia că trebuie
acordată o importanță mai mare
prevenirii unor comportamente
deviante născute din influența
stimulilor externi prin educația
realizată în cadrul școlii și, mai ales, în
famili e. Conversaț
ia

Explicația

Generaliz
area

Frontal

Aprecieri
verbale

8.
APRECIERE
A
ACTIVITĂȚII
ELEVILOR 1 min Se apreciază activitățile elevilor, se notează
cei care au răspuns corect în timpul orei. Elevii ascultă aprecierile profesorului. frontal Aprecieri
verbale
Notarea
în catalog
9.
PRECIZARE
A ȘI
EXPLICARE
ATEMEI
PENTRU
ACASĂ 2 min Ca temă, aveți să decupați de pe net sau din
ziare informații despre reportaje interesante și
valoroase pentru devenirea voastră viitoare. Elevii își notează tema pentru acasă. Explicația Caiete
de
notițe frontal

121 10.
ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂȚII 1 min Se face rugăciunea: ”Cuvine -se cu adevărat”
Salutul. Elevii fac rugăciunea.

Salutul. frontal

OGLINDA TABLEI

Mass -media în viața tinerilor

Comunicarea oamenilor se realizează prin cuvântul rostit și scris.
Presa scrisă, televiziunea, internetul, radioul, cinematografia au devenit cele mai utilizate modalități de informare.
De reținut termenii: mass -media, constructiv, distructiv, manipulare.
Funcțiile mijloacelor de comunicare sunt:
o De informare a oamenilor cu privire la diferite evenimente și fapte
o De exprimare a opiniilor
o De analiză critică și interpretare
o De divertisment și petrecere a timpului liber

Trebuie să dispunem de voință și de cri terii de selectare a informației.
Copilăria și tinerețea sunt etape importante în efortul către desăvârșire al omului.
Formarea tinerilor începe în familie este susținută de școală, Biserică și de societate.