Muzeul Si Influenta Tehnologiei Mijloc Principal In Cunoastere Si Comunicare

CAPITOLUL IV

Muzeul și influența tehnologiei – mijloc principal în cunoaștere si comunicare

Ca si copii, invatam si experimentam mediul inconjurator prin intermediul interactiunii cu obiectele si a manipularii acestora. Pe masura ce inaintam in varsta posedam tehnici mai avansate de invatare si intelegere cu ajutorul campului vizual, auditiv si, in mod progresiv, prin intermediul cititului.

O parte din publicul tinta se bazeaza numai pe simtul tactil si audio, iar aici ma refer la persoanele cu deficiente de vedere. Acestia au un dezavantaj care trebuie compensat prin alte mijloace senzoriale; tocmai de aceea anumite muzee au adoptat un program interactiv tocmai pentru a avantaja aceasta categorie de persoane.

O alta categorie o reprezinta elevii care sunt incurajati sa investigheze un obiect prin atingere deoarece creste sansele de intelegere si retinere de informatii despre obiectul si activitatea respectiva.

In cazul copiilor, atingerea unui obiect raspunde la curiozitatea lor de a afla ce face acel obiect sau la ce foloseste – probabil este o forma de a da sens unei experiente. Aceasta nu reprezinta neaparat o forma de intelegere inteligenta sau rationala, o reactie de mirare fiind suficienta pentru a-i atribui unui obiect un motiv pentru a exista.

Artistul Buchanan Dick cu opera sa „The Concrete Harmonium” este un punct de plecare pentru a observa comportamente printre persoane de diferite varste sau in cadrul unei familii.

Piesa consta intr-un obiect vechi respectiv o pianina inconjurata de un perete cu diferite obiecte reciclate – tevi, aspiratoare, casetefoane, radiouri, televizoare. Fiecare clapa actioneaza unul dintre aceste obiecte si fiecare vizitator poate realiza propriul clip video sau poate folosi casetofonul cu propria caseta. In prima zi s-a observat ca, in principal, copii s-au dus direct la aceasta instalatie, au apasat pe clape iar apoi s-au dus la un alt membru al familiei pentru a-i arata cum functioneaza, devenind cel mai popular exponat din toata expozitia. In contrast cu reactia copiilor, adultii au perceput exponatul mai intai uitandu-se la opera apoi citind informatiile despre cum functioneaza.

Webografie malcom Buchanan dick – the concrete harmonium:

Sursa foto:

http://www.purelure.com/pages/concrete-harmonium/6942

Ca urmare fac observatii despre relatia om – obiect: cazul in care obiectul este intr-o relatie interactiva cu publicul versus obiectul care este intr-o relatie la un pas departare, ceea ce este vazut mai degraba ca citind despre un eveniment comparativ cu a fi acolo.

Arhitectura inconjoara adultii si copii in fiecare zi, mediul arhitectural fiind el insasi o opera de arta, atat formata de cultura cat si ca formatoare de cultura.

Ca atare, aceasta influenteaza comportamentul uman, cauzant stimularea sau suprimarea unor sentimente.

Interactivitatea este o notiune relativ noua ce capata definitii in mai multe domenii. Ea se leaga atat de realitatea fizica cat si de cea virtuala.

Ideea de baza este dialogul dintre două entități, ființe sau obiecte. Cel mai des întâlnită este în domeniul informaticii, ce presupune capacitatea aparatului de a face un schimb de informații între utilizator și computer, ecran interactiv, etcetera.

Interactivitatea presupune o funcție, realizată în mod intenționat între obiecte create de om, medii fizice sau virtuale având ca și caracteristică perceperea și apoi schimbul de informatie printr-un răspuns coerent, dinamic și inteligent raportat la mișcări, gesturi, expresii sau schimbarilor stării fizice sau psihice ale persoanei.

Dezvoltarea tehnologiei a facut posibila cresterea accesibilitatii la informatie, imbunatatirea conectivitatii si patrunderea intr-o noua dimensiune a relatiilor inter-umane.

Fiind un fenomen manifestat pe scară largă și care a aparut relativ recent in evoluția umanității, are implicații profunde în toate aspectele vietii; datorită ritmului de creștere și de modificare a domeniilor in care se manifestă, este dificil de realizat o evaluare completă a tuturor aspectelor, pozitive și negative, ce rezultă din aceasta evoluție. Implicatiile asupra comportamentului uman și a modului de relaționare între indivizi sunt poate cele mai profunde transformări pe care acest fenomen le aduce. Cele mai expuse generații sunt cele tinere care invață și se formează intr-un mediu nou și luând contact cu surse informaționale inexistente inainte cu cateva decenii. Deschiderea noilor generații către învațare și utilizarea noilor tehnologii determină o abordare diferită a multor aspecte ale vieții cum ar fi învățarea si socializarea. In cazul muzeelor, acestea trebuie sa fie conștiente de direcția in care evoluează acest fenomen și să fie capabile să inteleaga și să vină în întâmpinarea noilor cerințe și necesități ale vizitatorului. Dezvoltarea tehnologiei informației și aplicarea acesteia pe scară largă este percepută in general ca un factor pozitiv ce adaugă o nouă dimensiune și profunzime domeniilor in care este aplicată. Spațiul virtual este perceput acum in legătură cu spațiul fizic, o îmbunătătire a caracterului multidimensional al acestuia, iar limitele dintre ele sunt modificate în mod continuu.

Apariția conceptului de interactivitate intre om și artefacte, ce devin capabile de a oferi răspunsuri, de a intra in dialog și de a veni in intămpinarea cerințelor utilizatorului uman, dă naștere posibilității subiectivizării acțiunilor și adaptabilității sporite. Tehnologia informatiei și sistemele moderne de comunicație se bazează pe acest tip de interactivitate și de subiectivizare a experienței. Interactivitatea vine in sprijinul subiectului uman prin posibilitatea personalizării, reconfigurării și a variabilitătii, opunându-se obiectivității naturii absolute a obiectelor, standardizării, duplicării. Tehnologia informației este bazată pe modelele informaționale interconectate, interactivitatea permițând conexiunile și configurarea personalizată a traseelor în cadrul sistemelor informaționale și ducând modul de comunicare al acestora la un nivel mai complex. Realizarea conexiunilor prin salturi. scurtături. de la un element la altul. de la o informație la alta, de la un sistem de referință la altul, introduce o nouă dimensiune permitând discontinuitatea și abandonând unidirecționalitatea. Redefinirea relațillor inter-umane prin creșterea gradului de conectivitate duce la o posibilitate de regândire a configurărilor spațiului real și a limitelor în cadrul acestuia. Arhitectura este obligată sa țină cont de schimbările induse de modificările modului de relaționare inter-umană cât și de noile cerințe in legătură cu posibilitățile de personalizare a mediului născute din conceptul de interactivitate om-artefact.

1n contextul excesului informativ, de multe ori in detrimentul ințelesului, duce la pierderea sensului, a ideii. Muzeul are importantul scop de a păstra și a pune in valoare obiectul real, tangibil, toate celelalte elemente fiind complementare acestui scop. Caracterul preponderent vizual și auditiv al informațiilor larg accesibile nu permite ințelegerea completă, descifrarea, interpretarea personală sau accesul către toate semnificatille purtate de către obiect-exponat.

Experiența trăită și percepția polisenzorială nu pot fi înlocuite cu bidimensionalitatea informațiilor vizuale chiar dacă realitatea virtuală seduce prin confortul accesibilității instante. In acest context realul, autenticul capătă o nouă valoare. Muzeele oferă locul unde vizitatorii pot fi confruntați cu evidența tangibilă a realului, accentuându-se in mod preponderent interpretarea personală bazată pe relația dintre exponat și fondul de cunoștinte, experiența și sensibilitatea vizitatorului. Această intepretare a realului si personalizarea acestui proces pot juca un rol important in cadrul dezvoltării cognitive, sociale și afective prin descoperire și creare de semnificații personale. Totuși în anumite cazuri, în functie de tipologia muzeului și a exponatelor, trebuie să existe medierea interpretării și prezentării stiintifice a materialului expus, dar toate aceste elemente – texte, imagini. simulări— trebuie să iși păstreze caracterul de element complementar.

Odată cu răspândirea tehnologiei informației, a transformării modului în care oamenii relaționeaza prin comunicare și a disipării relatiei dintre spațiul virtual al informațiilor și spațiul real, arhitectura are posibilitatea de a se adapta și de a încorpora caracterul dinamic, de interconectivitate și interactivitate a noii tehnologii.

Unele din direcțiile de cercetare din domeniul arhitecturii se îndreaptă către aplicarea conceptului de interactivitate prin punerea subiectului in prim plan, prin posibilitatea proiectării spațiilor bazate pe discontinuitate și pe legătura prin salt — specifică tehnologiei informaționale.

Interactivitatea și conexiunile dintre om și spațiu riscă să fie exagerate până la bombardarea subiectului cu informații, imagini, lumină si sunete.

Această hiper-stimulare a simțurilor nu trebuie să devină un scop în sine al conceperii spațiilor ce implementeaza tehnologiile interactive. Muzeele au reprezentat de multe ori, in evoluția arhitecturii contemporane, locuri de experimentare arhitecturală. Conceptul interactivității a fost aplicat cu mai mult sau mai putin succes, în variate forme în cadrul multor muzee realizate recent sau in cadrul muzeelor existente ce au incercat să capete o nouă viață prin implementarea tehnologiei.

Pe lânga obiectele originale recontextualizate au inceput sa iși facă apariția obiectele destinate facilitării întelegerii prin implicarea polisenzorială a vizitatorului. Aceste mijloace complementare cresc dinamismul expunerii prin utilizarea tehnologiilor multimedia, oferă posibilitatea manipulării nemijlocite și a experimentării directe, având ca scop imbogățirea experientei vizitatorului devenit utilizator activ.

Numeroasele tehnologii digitale, ce acompaniază expunerea muzeală fiind integrate de multe ori în însăși arhitectura spațiului muzeal, dau naștere dialogului între vizitator, exponate și chiar spațiul de expunere – folosit pentru recontextualizarea exponatelor

contrastând cu monotonia firului narativ al prezentarilor liniare.

Muzeele au fost mult timp concepute ca mașini de prezentare a exponatelor, având la

baza obiectivitatea criteriilor de selecție, a ierarhizării, punerii în valoare sau a urmăririi unui fir tematic.

Intenția didactică bazată pe inscripții și pe ordonarea bazată pe criterii obiective a

început să fie înlocuită de accentuarea subiectivității experienței, interpretarea personală, implicarea fizică și mentală ce permite transmiterea informațiilor prin experimente interactive.

Instructorii de specialitate, cu rol de profesori în cadrul muzeelor văzute ca instituții de

învătământ, au început să își schimbe rolul în acela de facilitatori ai experienței muzeale ce capătă un caracter din ce în ce mai personal.

Transmiterea explicațiilor și datelor stiințifice prin text s-a dovedit de-a lungul timpului a fi destul de nepopulară, studiile arătând că o mică parte a vizitatorilor citesc inscripțiile, iar de multe ori aceasta are un efect negativ, cel al reducerii timpului de observare a exponatelor.

Astfel, se simte nevoia utilizării altor modalități decât textul în prezentarea și explicarea

obiectelor și a contextului lor, pe lângă mijloacele oferite de folosirea tehnologiilor multimedia, se răspândește și punerea în relație cu alte obiecte, contextualizarea exponatului prin recompunerea unei părți a mediului original sau reproducerile fidele ce pot fi manipulate.

In perioada de început a muzeelor accentul era pus pe participarea vizuală, deși uneori modul aglomerat de expunere nu o facilita, chiar și în cazul formelor de artă in care senzația trebuia sa joace un rol important, cum ar fi sculptura, nu era permisă interactiunea cu exponatele.

Explorarea polisenzoriala a început să crească in importanță in cadrul procesului educativ din interiorul muzeelor; posibilitatea experimentărilor prin interactionare crește nivelul de relaționare a vizitatorilor cu exponatele, lucru valabil in mod special persoanelor cu nevoi speciale care se bazează pe simțul tactil, auditiv si olfactiv.

In discutia despre interactivitatea aplicată în cadrul muzeelor trebuie mentionată și latura virtuală a acestora, dezvoltată odată cu tehnologia informatiei.

In dorinta de popularizare a culturii și de informare pe scară largă, funcțiunea muzeală nu poate ocoli spatiul virtual deși realitatea rămâne elementul principal al expunerii. Posibilitatile de studiu independent, intensiv și personalizat precum și posibilitatea unei mai mari participări și interacțiuni pe care le oferă computerele trebuie să rămână elemente complementare expuneni reale, in același timp muzeele virtuale prezintă avantajul libertății modului de expunere nesupus constrăngerilor fizice, a expunerii non-liniare și a personalizării traseului. Fiecare mod de expunere trebuie să fie folosit ca atare, înțelegându-se avantajele și limitările fiecăruia.