Muzeul Institutie Comunitara In Societatea Contemporana
Muzeul-instituție comunitară în societatea contemporană
Argument
Muzeele au rolul de a gestiona un important fond de patrimoniu cultural ce poate fi valorificat atât de către societatea contemporană cât și de generațiile viitoare. Rolul muzeului în societatea contemporană este acela de a păstra, conserva, cerceta și expune valori ale a unor civilizații dispărute, apuse, de a forma comportamentul vizitatorilor, de a le prezenta indicii și dovezi despre aceste civilizații, precum și un rol în formarea unei viziuni asupra tradițiilor, obiceiurilor și formelor de dezvoltare prin care civilizația umană a trecut de-a lungul istoriei. În societatea contemporană, procesele de diseminare a informațiilor, de generare a noii cunoașteri și, implicit aceea de educare a publicului au devenit din ce în ce mai complexe, iar aceste procese din societatea contemporană informațională sunt într-o permanentă interdependență. Noile procese ale informației – societatea informației, societatea cunoașterii, cultura informației, trecera structurilor infodocumentare în era digitală și implementarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor (NTIC) în structurile culturale au condus către anumite schimbări majore atât asupra misiunilor acestor structuri culturale, cât și asupra comportamentului și cerințelor utilizatorilor.
Asistăm neputincioși la așa zisa ,,eră a exploziei informaționale”, eră ce a condus către cereri din ce în ce mai complexe și diversificate din partea utilizatorilor. Astfel, muzeul a fost nevoit să se adapteze la aceste schimbări și să implementeze noile tehnologii de informare și documentare în interiorul său, să se adapteze noilor procese și strategii de management și marketing pentru a atrage uilizatorii / vizitatorii în scopul educării, formării de mentalități, promovării accesului liber la schimbul de idei, precum și la realizarea unui liant socio-cultural în care utilizatorul poate să își exprime punctele de vedere, nevoile și cerințele culturale dar și de a promova, proteja, cerceta și expune piesele și bunurile muzeale în folosul publicului larg.
Pornind de la aceste premise, tema aleasă- Muzeul ca instituție comunitară și societatea contemporană – își propune, pe de-o parte actualizarea informațiilor din domeniul muzeologiei și a muzeografiei, și, pe de altă parte, prezentarea noului statut al muzeului în societatea contempoarană informațională. Totodată, prin lucrarea de față am dorit să prezint rolul pe care muzeul (structură infodocumentară) îl are atât în viața oamenilor, cât și în această societate în care muzeul a devenit un spațiu de evadare din cotidian, un spațiu ce prezintă o altă dimensiune temporală, un spațiu de recreere și de formare a comportamentului și a mentalității publicului / utilizatorilor, precum și un loc de relaxare psihic și mental pentru aceștia.
Structura lucrării pornește de la abordările teoretico-explicative și pune accent pe cercetările actuale, respectând principiul de la general la particular, lucrarea abordând evoluția muzeului la nivel european și prezentarea a câtorva definiții de bază din domeniul muzeologiei și a muzeografiei, prezentarea celor mai importante momente din evoluția muzeului, a funcțiilor culturale ale acestuia, a patrimoniului ce intră sub tutela acestuia precum și organizațiile culturale ce au un rol importat în desfășurarea activității muzeului, a noilor tehnologii muzeale, a managementului și marketingului muzeal dar și un studiu de caz pe două structuri muzeale diferite din Municipiul București: Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” și Muzeul Național Cotroceni. Lucrarea este structurată în patru capitole: Capitolul I- Privire de ansamblu asupra evoluției și funcților muzeului, Capitolul II- Organizații culturale naționale și internaționale cu rol important în organizarea și funcționarea muzeului: UNESCO. ICOM. ICOMOS. CIMEC, Capitolul III- Muzeul în societatea contemporană a informației și ultimul capitol Studiu de caz. Momente din istoria muzeului în Romania: Muzeul Național Cotroceni; Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" – scurtă evoluție.
Primul capitol al lucrării, Privire de ansamblu asupra evoluției și funcților muzeului , își propune să ofere o definiție clară și cuprinzătoare a conceptului de muzeul, muzeologie, muzeografie, concepte complexe aflate într-o permanentă schimbare. Scurtul istoric aduce în prim-plan factorii și etapele dezvoltării muzeului. Totodată, sunt prezentate funcțiile muzeului, patrimoniul socio-cultural, precum și oferta muzeală pe care această structură infodocumentară o deține sub tutela sa.
Cel de-al II-lea capitol, intitulat Organizații culturale naționale și internaționale cu rol important în organizarea și funcționarea muzeului: UNESCO. ICOM. ICOMOS. CIMEC pune în discuție aspecte precum: rolul acestor instituții în coordonarea muzeului, domeniile de activitate ale acestor instituții, programele internaționale desfășurate, precum și viziunea acestor organizații asupra modului de organizare și funcționare a muzeului.
Al III-lea capitol, Muzeul în societatea contemporană a informației are rolul de a prezenta rolul muzeului în societatea actuala a informației, noile tehnologii de informare și documentare aplicate în muzee, rezultatul implementării managementului și marketingului muzeal, procesele de realizare a muzeului virtual, precum și avantajele și dezavantajele acestuia în atragerea publicului către tutela muzeală.
Capitolul al IV-lea, Studiu de caz. Momente din istoria muzeului în Romania: Muzeul Național Cotroceni; Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" – scurtă evoluție are drep scop prezentarea unui scurt istoric al instituției muzeale, prezentarea colecțiilor deținute de aceste structuri, analiza funcționării și organizării muzeelor alese, prezentarea proceselor desfășurate în interiorul acestor structuri infodocumentare dar și o analiză a colecțiilor muzeale, a ofertei și a mijloacelor de atragere a publicului larg sub tutela muzeelor.
Ultimul corp al acestei lucrări are rolul de a elabora concluziile desprinse a lucrării de față, prezentarea anexei figurilor din corpul lucrării, precum și prezentarea bibliografiei ce a fost necesară elaborării acestei lucrări de față.
Capitolul I
Privire de ansamblu asupra evoluției și funcților muzeului.
Din totdeauna omul a fost fascinat de trecut, prezent și viitor. Primii oameni și-au expus viața, istoria, tradițiile și obiceiurile pe pereții cavernelor și a peșterilor, realizându-se, astfel, primele tipuri de artă preistorică, artă ce astăzi este conservată și expusă în marile muzee ale lumii. Odată cu evoluția societății, omul a constatat faptul că valorile, elementele trecutului reprezintă încă un mister pentru acesta, așa că a început colecționarea acestor valori în vederea cercetării lor. Omul a simțit nevoia colecționării vestigiilor trecutului (pergamente, papirusuri, piese numismatice, piese de artă etc) în scop estetic, cultural cât și pentru educare, formarea mentalității și caracterului său. Cu trecerea timpului, omul a constatat importanța colecțiilor pe care le deține, adevăratul lor potențial pentru societate, valoarea socio-culturală a acestora, astfel încât a decis să împartă aceste ,,experiențe” cu ceilalți membrii ai societății.
Odată intrate aceste valori în circuitul socio-cultural al societății, omul a pus bazele muzeului și a putut beneficia de un acces la această cultură atât pentru recreere (privirea pieselor expuse), comunicare, schimb de idei, formarea de mentalități, precum și în scop științific (funcția de cercetare, restaurare, evaluare) creindu-se, astfel, un puternic liant înte societate, utilizatori și muzeu, liant cu ajutorul căruia omul se poate informa, documenta și schimba idei pe baza acestor piese culturale expuse de muzee. Fără muzee nu ar exista vestigiile, mărturiile trecutului, valorile culturale și folclorice ale civilizațiilor de mult apuse, precum și memoria socio-culturală și cea informațională pe care aceste civilizații au deținut-o în scopul transmiterii acesteia către generațiile viitoare.
Totodată, rolul acestor colecții muzeale, a acestor importante piese de mare valoare (culturală, istorică, socială) este acela de a realiza un patrimoniu cultural unitar care să reflecte totalitatea caracteristicilor / însușirilor culturale, istorice, sociale ce au existat, pe teritoriul civilizațiilor antice, să redea identitatea spirituală cât și culturală a acestor piese ce au fost descoperite de-a lungul timpului. Formarea muzeelor a reprezentat un pas important în evoluția civilizației umane, deoarece acestea au adăpostit sub tutela lor trecutul, oferind umanității șansa de a admira, cerceta, formula idei și întrebări și, totodată, de a răspunde la aceste cerințe culturale de către specialiștii din structurile muzeale.
Astfel, pe baza acestor structuri muzeale, umanitatea a avut acces la toate informațiile culturale, acces la cercetarea acestor piese de care puțini oameni știau. Să privim, spre exemplu, la marile Piramide, la Marele Zid Chinezesc, minuni arhitecturale cu un mare impact cultural asupra celorlalte civilizații. Acestea reprezintă ,,muzee în aer liber”, muzee ce redau măreția, cultura, tehnologiile folosite în ridicarea acestora, folclorul cu tradițiile și obiceiurile respectivei civilizații ce au realizat aceste importante vestigii culturale, vestigii ce reprezintă adevărate valori socio-culturale pentru umanitate.
Toate aceste creații realizate de către om (fie patrimoniu mobil, fie imobil), colecționate de acesta și apoi cedate sub tutela muzeului, au realizat un puternic centru socio-cultural de diseminare a informațiilor, un liant cultural ce a oferit posibilitatea de a compara tradițiile, valorile, folclorul strămoșilor cu cel din societatea actuală precum și dezvoltarea societății prin implementarea unor norme și reguli moștenite de la strămoși.
Toate aceste valori ale trecutului aduse sub aripa tutelară a muzeului, prin procese de cercetare, evaluare, expunere și comunicare a informațiilor obținute, au condus încet-încet către o evoluție a societății, o evoluție / schimbare a mentalității oamenilor prin implementarea proceselor deprinse din informațiile cumulate în urma cercetării și investigațiilor asupra colecțiilor muzeale.
Conceptul de muzeu. Definiție.
În perioada antichității, Museion-ul reprezenta ,, Casa Muzelor”, locul unde muzele coborau și îi inspirau pe savanți în munca lor de cercetare. Astfel de museionuri au existat în Biblioteca din Alexandria (cea mai mare bibliotecă a Antichității) precum și în Biblioteca din Pergam.
Conform legii 311/2003 ,,muzeul reprezintă instituția de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societății, care colecționează, conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune în scopul cunoașterii, educării și recreerii, mărturii materiale și spirituale ale existenței și evoluției comunității umane, precum și ale mediului înconjurător”.
O altă definiție dată de profesorul Radu Florescu spune că ,,muzeul are drept obiectiv colectarea și conservarea bunurilor culturale și valorificarea lor prioritar prin expunere în scop de instruire, educare și agrement a celui mai larg public”.
Din perspectiva CIMEC-ului, muzeul reprezintă ,,o instituție permanentă, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societății și al dezvoltării sale, deschisă publicului și care face cercetări cu privire la mărturiile materiale legate de om și de mediul său, le achiziționează, le conservă, și, mai ales, le expune, în scopul studiului, al educației și al delectării”.
Așadar, observăm din definițiile anterioare că muzeele îndeplinesc diverse funcții caracteristice, bine stabilite precum cercetarea, conservarea, colecționarea, documentarea, valorificarea exponatelor, conservarea și diseminarea informațiilor către utilizatori sau vizitatorii ce îi trec pragul.
În ziua de astăzi, muzeul nu trebuie să fie un simplu depozit de păstrare a obiectelor. Muzeul treb valori ale trecutului aduse sub aripa tutelară a muzeului, prin procese de cercetare, evaluare, expunere și comunicare a informațiilor obținute, au condus încet-încet către o evoluție a societății, o evoluție / schimbare a mentalității oamenilor prin implementarea proceselor deprinse din informațiile cumulate în urma cercetării și investigațiilor asupra colecțiilor muzeale.
Conceptul de muzeu. Definiție.
În perioada antichității, Museion-ul reprezenta ,, Casa Muzelor”, locul unde muzele coborau și îi inspirau pe savanți în munca lor de cercetare. Astfel de museionuri au existat în Biblioteca din Alexandria (cea mai mare bibliotecă a Antichității) precum și în Biblioteca din Pergam.
Conform legii 311/2003 ,,muzeul reprezintă instituția de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societății, care colecționează, conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune în scopul cunoașterii, educării și recreerii, mărturii materiale și spirituale ale existenței și evoluției comunității umane, precum și ale mediului înconjurător”.
O altă definiție dată de profesorul Radu Florescu spune că ,,muzeul are drept obiectiv colectarea și conservarea bunurilor culturale și valorificarea lor prioritar prin expunere în scop de instruire, educare și agrement a celui mai larg public”.
Din perspectiva CIMEC-ului, muzeul reprezintă ,,o instituție permanentă, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societății și al dezvoltării sale, deschisă publicului și care face cercetări cu privire la mărturiile materiale legate de om și de mediul său, le achiziționează, le conservă, și, mai ales, le expune, în scopul studiului, al educației și al delectării”.
Așadar, observăm din definițiile anterioare că muzeele îndeplinesc diverse funcții caracteristice, bine stabilite precum cercetarea, conservarea, colecționarea, documentarea, valorificarea exponatelor, conservarea și diseminarea informațiilor către utilizatori sau vizitatorii ce îi trec pragul.
În ziua de astăzi, muzeul nu trebuie să fie un simplu depozit de păstrare a obiectelor. Muzeul trebuie să reflecte comunitatea în interiorul căreia se află. Cu cât muzeele sunt mai bogate în colecții, cu cât acestea prezintă o diversitate mai mare a elementelor ce fac parte din patrimoniu (elemente de valoare pentru comunitate), cu atât comunitatea este mai dezvoltată, mai bogată cultural, muzeul devenind, astfel, un important centru viu al comunității în mijlocul căreia acesta se află, el trebuind să realizeze și diverse activități de recreere, culurale, științifice etc.
Totodată, muzeul trebuie să se adapteze schimbărilor societății, el transformându-se dintr-un colecționar de piese de patrimoniu într-un loc de diseminare a informațiilor, într-un loc ce trebuie să vină în întâmpinarea publicului, un loc ambiental în care utilizatorii / vizitatorii să poată primi informațiile necesare satisfacerii cerințelor info-documentare ale acestora. Muzeul reprezintă un liant social, o legătură între trecut, prezent și viitor deoarece acesta reflectă evoluția societății și a umanității încă de la începuturile primelor civilizații și până în zilele noastre.
1.2 Evoluția muzeului de la origini până astăzi.
De-a lungul timpului, muzeul a suferit diverse modificări privind atât structura sa funcțională cât și rolul său pe care acesta l-a avut și îl are în societate. Perioada Antichității a adus o nouă perspectivă în organizarea și funcționarea muzeului. Astfel, originea și evoluția muzeului datează din secolul al V-lea Î.Hr, originea muzeului fiind la Delphi. Muzeul din Delphi reprezenta cel mai mare templu al lui Apollo, acest templu deținând și cel mai mare oracol din perioada Antichității. Principala funcție a acestui muzeu era aceea de a realiza colecția muzeală regală și de a forma patrimoniul național muzeal dar mai ales de a-l proteja de prădători. Oamenii (poporul) aduceau ofrande marelui Apollo iar hieropii (strămoșii personalului muzeal) notau ofrandele aduse de populație într-un registru, acesta fiind strămoșul registului muzeal de azi.
Totodată, anticile cetăți din Mesopotamia colectau exponatele găsite pe teritoriile țărilor cucerite (capturile de război) ducându-le în templele lor și păstrându-le drept colecții de patrimoniu. Unele state din Antichitate trimiteau muzeelor din Atena daruri și ofrande cu scopul de a adera la comunitatea științifică elenă, la elita savanților și la dimensiunea socio-culturală pe care grecii antici o dețineau în patrimoniul lor cultural. Organizarea și funcționarea muzeului din Grecia Antică a fost influiențat și de către Istoriile lui Herodot (cca.490-cca.429 Î.Hr.) în paginile căruia se descrie Museionul Bibliotecii din Alexandria, ce avea rol și caracter atât de bibliotecă cât și de muzeu, precum și de călătoriile sale în Teba unde prezintă descrierea și funcționarea Muzeului Coloșilor.
Evoluția muzeului din Perioada Romană se caracterizează prin apariția muzeelor in aer liber: sanctuarele naționale precum Capitoliul din Roma sau Forumul lui Traian ce reprezintă adevărate capodopere arhitecturale. Aceste două muzee au reprezentat o modernitate pentru acele vremuri, mai precis acestea au reprezentat cele mai importante centre culturale romane dedicate publicului larg în scop educațional, estetic și de agrement.
Perioada Evului Mediu a reprezentat pentru muzeu un nou imbold în misiunea sa, aceea de a colecta, expune și valorifica piesele de patrimoniu, pentru a valorifica memoria / patrimoniul socio-cultural a fiecărei națiuni / comunități în parte, muzeul reprezentând pentru această perioadă un mecanism de acces la o educație prin frumos, un mecanism ce are rolul de a gestiona acțiunile, activitățile și mentalitățile membrilor comunități respective. Totodată, această perioadă reprezintă un apogeu pentru muzeu deoarece se accentuează cultul relicvelor. Oamenii încep să viziteze cu amploare muzeele , ei crezând în puterea binefăcătoare a relicvelor pe care tutela muzeului le deține, muzeul căpătând și un rol de a întări credința oamenilor prin expozițiile realizate cu relicvele aduse din cruciadele desfășurate în Țara Sfântă în această perioadă. Misticismul, venerația, divinitatea sunt câteva dintre lucrurile invocate de către oameni la vederea colecțiilor expuse sub tutela muzeului. În Europa de Apus, muzeele au implementat așa-zisele relicvare-suporturi (strămoșul dioramei de astăzi) pe care erau așezate relicvele aduse din Țara Sfântă. Astfel de tezaure au fost adăpostite de diverse structuri culturale, precum catedrala din Monza (Italia), Limburg an dem Lahn (Germania) sau în Catedrala San Marco (Veneția). Sfârșitul Evului Mediu și începutul Perioadei Renașterii transpune muzeul sub o altă formă, aceea a colecționarului de frumos, colecționarului de artă. Apar primele muzee de artă particulare. Drep dovadă a acestei evoluții a muzeului o reprezintă Galeria Imperială de pictură din Viena. Muzeul Imperial de Artă a fost constituit de către pictorii de la curtea împăratului ce aveau rolul de a capta momentele zilnice, (viața la curtea împărătească) ce au fost transpuse în picturi menite să dăinuie și să impresioneze ochiul vizitatorului, să-i stârnească curiozitatea și totodată, să educe și să creeze o mentalitate vizitatorului asupra vremurilor prezentate în aceste tablouri de mare valoare. Secolul al XIV-lea (Perioada Renașterii) aduce muzeul pe noi culmi ale apogeului. Astfel, în 1471 se realizează primul muzeu cu colecții publice de sculpturi antice în Pallazzo dei Conservatori (Roma), precum și realizarea unor colecții muzeale ale unor principi: Secolul al XV-lea Colecțiile Habsburgilor (ulterior ele devenind colecțiile statului) și secolul al XVI-lea Colecțiile Farnese (Colecțiile Regale Franceze ale Împăratului Francisc I). Secolul Renașterii a pus bazele unor noi amprente asupra muzeului și asupra dezvoltării patrimoniului muzeal. Astfel, în anul 1540 se pun bazele Cabinetului de medalii a lui Petrarca și Galeria Sculpturilor a lui Paggio Bracciolini. În anii 1447-1455, Papa Nicolae al V-lea realizează bazele Bibliotecii Vaticanului și a unor biblioteci cu misiunea de a colecta, conserva și expune colecții de documente științifice și de piese de artă.
Revoluția burghezilor din Franța aduce un nou statut muzeului, deoarece această revoluție pune un accent deosebit de important pe caracterul și viitorul muzeului ca instituție publică. Astfel, după revoluția burghezilor și în urma naționalizării, Palatul Louvre devine un muzeu cu destinație socio-culturală și este deschis pentru vizitatori.
Ideea revoluției ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate” se reflectă în gândirea lui Napoleon Bonaparte ce trasformă muzeul Louvre într-un muzeu național ce are rolul de a colecta piese, expune, cerceta precum și de a realiza un rol estetic al acestor mărturii ale trecutului cu o importanță deosebită pentru patrimoniul național francez. Cele mai reprezentative muzee regale din Europa din sec al XVII-lea, cu colecții adunate de pe tot mapamondul au fost: Muzeul Louvre (Franța), British Museum (Londra), Kunsthistorisches Museum (Viena) și Staatlichen Museen (Berlin). Aceste muzee reprezentau cele mai avansate muzee din Europa, atât la ocrotirea patrimoniului cultural național, a colecțiilor muzeale, a cercetării în scopul constituirii unei bogate culturi naționale, cât și la nivelul legislației muzeale. După încheierea acestei perioade, secolul al XVIII-lea preia ideea revoluționară a lui Napoleon Bonaparte, aceea a realizării unui muzeu național pentru fiecare națiune în parte cu scopul de a forma o identitate culturală pentru fiecare popor din Europa, de a creea un simbol al culturii naționale, de a realiza un prestigiu pentru acea națiune și de a se mândri cu el precum și de a realiza o unicitate în Europa. Secolul al XVIII-lea a reprezentat un pas important în dezvoltarea muzeului. Au apărut primele muzee publice, deschise tuturor vizitatorilor dornici de a se culturaliza. Astfel, Papa Clement al XII-lea a înființat în anul 1734 la Roma Muzeul Capitolin cu deschidere exclusivă pentru publicul larg de toate vârstele. Totodată, la Londra se înființează British Museum, acesta fiind considerat primul muzeu gratuit din Europa.
Astfel, această idee s-a impus și în Țările Scandinave (Copenhaga-1807; Stockholm-1848-1866), precum și în Europa de Est (Budapesta și Praga- 1849; București- 1864). Scopul acestor muzee era acela de a conserva, ocroti bunurile de patrimoniu dar și de a forma baza unei culturi naționale cât și de a păstra și de a pune în valoare tradițiile, obiceiurile pe care națiunea le deține în patrimoniul sau cultural. Secolul al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea pune un accent major pe tipologia și diversificarea muzeului. Astfel, muzeele încep să se împartă în funcție de constituirea colecțiilor și în funcție de cultura pe care o abordează (tradițiile și obiceiurile locale, regionale și naționale). Se pune accentul pe formarea unor muzee subdivizionare sau pe încadrarea unor subdiviziuni în cadrul muzeului. Apar primele muzee etnografice, muzeele de artă, muzeele dialectale, acestea reprezentând primele muzee subdivizionate. Perioada interbelică a condus muzeul către noi orizonturi. Cercetarea valorilor și colecțiilor muzeale trebuia realizată de către persoane competente și specializate în acest domeniu. Se pun, astfel, bazele organizațiilor profesionale muzeale ce au condus mai târziu la primele rețele naționale de muzee. Totodată se pune un accent din ce în ce mai mare pe profesionalismul angajaților și pe pregătirea acestora în domeniul muzeologiei și a muzeografiei. Apare astfel funcția de pedagogie muzeală, ce are rolul de a instrui, educa și specializa personalul din muzee, cu scopul de a putea satisface nevoile și cerințele de informare și documentare ale utilizatorilor, lărgindu-le orizontul cultural al acestora prin oferta vastă de produse infodocumentare expuse în muzee.
Funcțiile muzeului
De-a lungul evoluției sale, muzeul a dobândit diverse funcții, de la funcția de custodie (păstrare) a colecțiilor, la funcția expresivă, estetică, funcția de cercetare științifică, educare, formatoare (formare de caracter), funcția socio-culturală până la funcția de pedagogie muzeală din zilele noastre. Astfel, putem spune că muzeul și-a păstrat integritatea sa în evoluția pe care a străbătut-o, integritate evaluată atât prin funcțiile sale, cât și activitățile culturale realizate sub tutela sa.
Funcția de dezvoltare a patrimoniului
O primă funcție a muzeului pe care o precizăm este aceea a constituirii și dezvoltării patrimoniului socio-cultural muzeal. Muzeul are rolul principal de a colecta piese și valori culturale în scopul dezvoltării colecțiilor acestuia, această activitate fiind una esențială deoarece prin aceasta muzeul își îmbogățește patrimoniul fără de care acesta nu ar exista iar fără aceste colecții, muzeul nu își poate îndeplini misinea sa principală, aceea de diseminare a informațiilor și generarea de cultură nouă pentru utilizatori. Această funcție reprezintă baza pentru celelalte funcții deoarece cu cât muzeul colecționează mai multe piese și cu cât acesta oferă vizitatorului o gamă vastă de produse documentare se realizează, totodată, și o activitate științifică de cercetare, evaluare, comunicare, formare și educare, ele fiind celelate funcții ale muzeului.
Funcția de educare a publicului
O altă funcție pe care muzeul o deține este aceea a educării publicului prin ceea ce el expune vizitatorului. Prin aceste valori expuse, muzeul devine un formator de mentalități, un cadru socio-cultural de întâlnire a publicului larg, un loc de cercetare pentru savanți, muzeul având rol și în generarea unor problematici și răspusuri, el devenind creator de noi probleme socio-culturale, cu scopul de a dezvolta identitatea și de a impregna un caracter vizitatorului, un caracter al preocupării pentru frumos, pentru formare a noilor generații, loc de socializare etc. Totodată, funcția de educare a publicului mai are o subfuncție foarte importantă în educarea publicului, aceea de Pedagogie Muzeală. Funcția de pedagogie muzeală reprezintă o funcție specifică muzeului, aceea de a instrui și califica personalul muzeal cu scopul de a veni în ajutorul unei diseminări rapide și eficiente a informațiilor, a culturii către publicul larg. Această funcție a fost lansată de către UNESCO în anul 1990 și vizează, în mod principal, redevenirea muzeului la forma sa clasică, axarea pe educarea și formarea publicului larg, generarea de cunoaștere continuă, realizarea muzeului vivum, această funcție reprezentând, totodată, un rol de mediator între toate celelalte funcții ale muzeului, precum și un liant între personalul muzeal și vizitatori.
Pedagogia muzeală devine un factor esențial în transformarea muzeelor și adaptarea acestora în societatea informațională de astăzi, această funcție realizând ,,Holdingul cultural” – deschidera ușilor muzeelor pentru a fi vizitate și admirate de către vizitatori – această funcție având anumite principii precum formarea mentalităților, susținerea educației, dorința de a acționa și schimba societatea contemporană, promovarea interculturalității, punerea accentului pe aspectele lingvistice, ghidajul tematic, dezvoltarea spiritului critic și creativ, precum și promovarea comunicării socio-culturale dintre muzee și utilizatori. În țara noastră, singurele muzee ce au în structura lor funcția de pedagogie muzeală sunt: Muzeul Țăranului Român, Complexul Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național Cotroceni și Muzeul din Suceava.
Funcția de cercetare
La început funcția de cercetare a muzeului nu prezenta importanță pentru cercetători sau pentru public deoarece această funcție era considerată o cercetare tematică. De-a lungul timpului această funcție a evoluat transformându-se într-o funcție aparte, menită să salveze piesele și tezaurele de patrimoniu, să refacă firul informațional lipsă despre anumite civilizații / culturi pierdute, să recreeze patrimoniul socio-cultural precum și să aprofundeze studiile necesare pentru a regăsi informații despre culturile, tradițiile și obiceiurile strămoșilor. Funcția științifică de cercetare intervine și condiționează celelalte funcții prin realizarea dezvoltării patimoniului muzeal în raport cu nevoile infodocumentare ale publicului.
Funcția de conservare a patrimoniului
O altă funcție importantă a muzeului este aceea a conservării patrimoniului. Fără acest patrimoniu muzeul nu poate exista. Conservarea colecțiilor de către muzeu reprezintă o conservare a culturii trecutului, prezentului, această funcție realizând o paralelă, un liant social între trecut, prezent și viitor. Prin conservare, muzeul prezintă generațiilor viitoare mărturiile trecutului, tradițiile și obiceiurile de mult apuse ale civilizațiilor, tezaurele comunităților precum și un loc de cercetare pentru savanții / cercetătorii interesați de domeniul muzeologiei / muzeografiei.
1.4 Muzeul în societatea contemporană.
Asistăm la această ,,eră a informatizării”, această eră a dezvoltării unui ,,ocean informațional” fără margini în care utilizatorii ,,înnoată” printre informații iar în domeniul structurilor infodocumentare se petrec diverse schimbări (adaptări) la procesele de informatizare ce aduc cu sine o serie de noutăți tehnologice atât pentru personalul specializat din aceste structuri, cât și pentru noi utilizatorii. Referindu-ne la muzeu, putem afirma faptul că muzeul virtual reprezintă cea mai importanta mutație din zilele noastre alături de biblioteca virtuală și fondul scanat și pus în format digital al unor arhive.
Rolul muzeului în societatea contemporană de azi este unul complex deoarece acesta trebuie să disemineze vizitatorului, prin expozițiile sale, informații despre mărturiile perioadelor apuse, de a forma mentalități, de a ajuta vizitatorul să deprindă capacitatea de viziune, un spirit de observație, un spirit critic, o privire de ansamblu asupra timpului, precum și o viziune asupra civilizațiilor (tradiții, obiceiuri, folclor) de mult apuse. Totodată, muzeul are rolul de a realiza un liant între cultură și grupuri de indivizi, între instituțiile culturale și societate, de a creea un dialog cu publicul larg în scopul promovării valorilor culturale și a patrimoniului muzeal, muzeul devenind, astfel, o conștiință, o voce socio-culturală activă în societate și în viața oamenilor în promovarea valorilor și politicilor culturale.
Pentru a ajunge la dimensiunea socio-culturală pe care muzeul o deține în prezent și pentru a face față la societatea exploziei informaționale din ziua de astăzi, muzeul a fost nevoit să se adapteze la diverse aspecte, precum și să treacă peste anumite bariere din evoluția sa. Astfel, muzeul din epoca actuală reprezintă ,,o instituție culturală multilaterală atât din punct de vedere expozițională cât și științifică, cu o largă accesibilitate a publicului, fără politici de discriminare, ce are rolul de a veni în întâmpinarea utilizatorului cu scopul de a satisface nevoile și cerințele culturale ale acestuia”.
Muzeul din epoca actuală urmărește două tendințe: una către automatizare și informatizare (susținută de către generația tânără pentru a realiza Muzeul Academic, Muzeul Vivum) ce ușurează munca muzeologilor cu publicul, și cea de-a doua tendință, aceea de a păstra clasicitatea muzeului (idee promovată de muzeografii de vârsta a treia datorită incapacității de a lucra cu noile gaget-uri info-documentare), ei considerând muzeul un loc sacru, un loc cultural și social în care utilizatorul își poate satisface nevoile și cerințele info-documentare.
Pentru a se putea realiza acest muzeu virtual, specialiștii din interiorul structurii muzeale trebuie să realizeze un plan care să cuprindă: implementarea noilor tehnologii de informare, achiziționarea de echipamente hardware și software pentru realizarea acestui muzeu vivum, fotografierea pieselor patrimoniale, fotografierea sălilor unde se află aceste piese patrimoniale și realizare unui site web în care aceste fotografii vor fi expuse în acest spațiu virtual ce poate fi accesat în mod gratuit de către orice utilizator conectat la rețeaua Internet.
Cerințele utilizatorilor, schimbările economice, sociale și politice, explozia informațională, toate aceste aspecte au contribuit către schimbarea structurilor muzeale, către migrarea acestora în spațiul digital, în spațiul virtual, deschizându-se, astfel, o nouă eră în evoluția acestor stucturi. Putem afirma faptul că toți acești factori enumerați anterior au contribuit la apariția muzeului vivum (muzeul virtual). Astfel, putem spune că muzeul virtual reprezintă ,, o colecție de imagini înregistrate digital, fișiere audio, documente text și alte date de interes istoric, științific, cultural sau care sunt accesate prin intermediul mass-media electronice”. Așadar, un muzeu virtual nu adaposteste obiecte reale și, prin urmare, nu are cerințele, misiunile și calitățile unice ale unui muzeu tradițional, în definiția instituțională a termenului.
Totodată, din cele menționate anterior, observăm faptul că muzeul virtual (muzeul vivum) oferă vizitatorilor un spațiu virtual în care aceștia pot observa piesele patrimoniale în mărimea lor naturală, acesta punând la dispoziția utilizatorilor și vizitatorilor online materiale educative, o serie de informații noi acest lucru conducând la reducerea timpului utilizatorilor, la atragerea utilizatorilor sub tutela muzeului în sine (aceștia fiind atrași de patrimoniul deținut de către muzee), din dorința de a cunoaște și de a forma o conștiință și o identitate pe baza pieselor expuse în muzee, precum și din dorința de automodelare a comportamentului și a caracterului publicului larg. Odată cu implementarea noilor tehnologii ale informării și comunicării în tutela muzeală s-a creeat o trecere, o punte între tradițional și modern, punte ce a condus muzeul către noi orizonturi, aceste structuri asigurând un transfer informațional, sigur și rapid atât în mod tradițional, cât și în spațiul virtual.
1.5 Muzeul – Patrimoniu socio-cultural comunitar
Muzeul reprezintă o importantă instituție culturală în societatea informațională de astăzi. El pune bazele unor spații de învățare, de înțelegere a tradițiilor și obiceiurilor locale, naționale, internaționale el având rolul de a transpune patrimoniul cultural ce intră în aria sa într-o cultură de masă pentru orice tip de utilizator. Muzeul are rolul de a reprezenta patrimoniul cultural național al unei națiuni, patrimoniu ce cuprinde toate bunurile de valoare de pe teritoriul acestei țări.
Cultura reprezintă ,,o activitate creatoare de valori spirituale organizate într-un sistem de obiceiuri și tradiții; proces de socializare parcurs de către o persoană, prin care aceasta intră în contact și se integrează într-o anumită comunitate”. Viața culturală a muzeului reprezintă ,, totalitatea instituțiilor, personalităților, manifestărilor și acțiunilor care contribuie la informarea și cultivarea indivizilor, la dezvoltarea comunicării sale și la valorificarea potențialului de creativitate de care dispune o comunitate”.
Relația dintre publicul larg și dimensiunea socio-culturală a muzeului poate fi reprezentată prin următoarea schemă:
Fig.1- Schema relațiilor dintre componentele activității muzeale
Funcția socio-culturală a muzeului îl plasează pe acesta în mijlocul activității desfășurate de comunitate. Astfel, muzeul are datoria de a se implica în viața oamenilor, de a le recunoaște problemele și de a găsi anumite soluții pentru acestea prin crearea unui teritoriu cultural și a unei integrități culturale. Cultura, publicul, cerințele acestuia au tranformat muzeul în așa măsură încât acesta realizează o legătură între tradițional și modern, redă o formă de congruență a creativității și imaginației umanității, un mediu de recreere, un mod de socializare etc. Pe de altă parte, o tendință din ce în ce mai mare a muzeului este aceea de a promova pe plan intern și internațional peisajul cultural al națiunii. Peisajul cultural reprezntă ,, un cadru natural, cu valoare ecologică deosebită, care include și componente unice de cultură materială și imaterială a comunității locale, apărute și dezvoltate în strânsă corelație cu particularitățile mediului înconjurător” .
Acest peisaj cultural cuprinde elemente de patrimoniu natural, elemente spirituale cu valori culturale, cât și valori ale patrimoniului cultural material și imaterial. Dar ce este patrimoniul? Cu toții știm că muzeele au rolul de a proteja patrimoniul național, patrimoniu ce intră sub tutela sa în scopul cercetării, protejării, expunerii publicului cu scopul de a educa, forma și informa publicul.
Așadar, cuvântul de patrimoniu provine din limba latină și semnifică ,,o moștenire paternă”. Deci, patrimoniul reprezintă o moștenire lăsată de generațiile care ne-au precedat și pe care avem datoria de a-l transmite intact generațiilor viitoare, constituind în același timp patrimoniul de mâine. Patrimoniul este moștenirea trecutului de care ne bucurăm astăzi și pe care o vom transmite generațiilor viitoare.
Raportat la muzeu, Patrimoniul cultural reprezintă ,,totalitatea ansamblurilor practicilor reprezentate, expresiilor, cunoștințelor, abilităților, care împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora reprezintă partea culturală a respectivei națiuni”.
Pentru ca acest patrimoniu cultural să existe, să-și realizeze eficiența, colaborarea cu diveși parteneri, protejarea și punerea în valoare a colecțiilor ce intră în componența sa, trebuie să cunoască anumite politici și programe culturale precum: autonomia organizatorică a muzeului și a colecțiilor sale, independența financiară a structurilor mueale, inovație și creativitate, planificarea costurilor și beneficiilor, derularea concomitentă a mai multor proiecte precum și focalizarea pe anumite grupuri țintă (persoanele cu dezabilități, persoane cu deficiențe de atenție etc).
Patrimoniu cultural muzeal se particularizează în două mari categorii:
Patrimoniu cultural tangibil: reprezintă cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce privește valoarea materială directă, cât și în raport cu posibilitatea de inserție a unor componente extra-culturale. Din acest patrimoniu fac parte monumentele arhitecturale, ansamblurile și siturile arheologice.
Din categoria monumentelor arhitecturale fac parte: cetățile, ansamblurile de curți domnești, biserici fortificate, castele, conace, palate, cule, clădiri civile urbane, ansambluri urbane, muzee în aer liber, biserici rupestre etc. Din categoria ansamblurilor și monumentelor arheologice fac parte: complexele paleolitice, așezări neolitice și eneolitice, așezări și necropole din epoca bronzului, fortificații dacice, orașe antice, edicifii etc.
Patrimoniul cultural intangibil: reprezintă manifestări ale culturii tradiționale transmise pe cale orală, cunoscute sub formă de folclor (cultură populară), precum și reprezentările, expresiile, cunoștințele și abilitățile populare pe care indivizii le recunosc ca parte integrată a patrimoniului lor cultural. Din această categorie face parte folclorul cu tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile și expresiile populare.
Așadar, deducem faptul că patrimoniul reprezintă cea mai valoroasă componentă a muzeului, pe baza acestuia muzeul putând să-și realizeze misiunea sa, aceea de a oferi și disemina informații culturale de mare impact pentru utilizatori / vizitatori, de a le oferi cercetătorilor un model, o viziune asupra trecutului, prezentului și viitorului, pentru a deprinde capacitatea de a cerceta, conserva și expune bunurile culturale în scopul educării și formării utilizatorilor. Totodată, dimensiunea culturală a structurilor muzeale nu se reduce numai la partea culturală, el având și o importantă funcție socială, funcție ce pune față în față utilizatorul cu expoziția muzeală realizându-se, astfel, un mediu de comunicare facil și util prin care informațiile sunt diseminate, făcând totodată referire la așteptările publicului față de colecțiile pe care muzeul le conservă în folosul societății.
Codul Etic al Muzeelor elaborează o serie de norme și regului care, pentru dimensiunea socio-culturală a muzeului au rolul de a păstra în siguranță colecțiile muzeale în beneficiul societății, de concentrare a atenției asupra relației structurilor muzeale cu publicul, interogarea și implicarea publicului în activitățile desfășurate de muzee, de asemenea muzeul acest cod având rolul de a pune un accent important pe inovare și creativitate, pe protejarea mediului natural și pe un acces la colecțiile structurilor muzeale.
Încă de la înființarea acestor structuri culturale, muzeele au dorit să știe câți utilizatori le trec pragul și pentru ce anume aceștia vin sub tutela sa. Astfel, muzeele au fost nevoite să facă diverse cercetări prin chestionarea publicului iar pe baza acestor rezultate muzeale au realizat o clasificare a publicului ce participă la acțiunile culturale desfășurate în cadrul acestor structuri, clasificare ce cuprinde atât caracteristicile comportamentale, culturale, cât și atitudinea publicului față de colecțiile muzeale. Așadar, observăm faptul că dimensiunea socio-culturală a muzeului pune pe primul plan publicul muzeal și îi oferă posibilitatea de a alege calea către o cultură a informației redată prin piesele expuse, posibilitatea de a realiza un liant social între acesta (public) și structura muzeală prin intermediul personalului specializat din muzeu, precum și formarea mentalității, dezvoltarea spiritului critic și de observație la această ofertă vastă pe care muzeele o pun la dispoziția publicului larg.
În realizarea obiectivelor sale, cât și a misiunilor sale culturale, muzeul pune un deosebit accent pe numeroase elemente dintre care amintim: dimensiunile socio-culturale ale expozițiilor permanente/temporare (efectul expoziției asupra socializării, comunicării, integrarii în comunitate, explorarea universului obiectelor), impactul social al donațiilor (participarea la bunul mers al societății, act de responsabilitate socială, rivalitate și competiție socială), adeziunea publicului și a utilizatorilor la grupuri cu valori proprii sau participarea acestora la diverse festivități culturale, adecvarea unui cadrul social de desfășurare al activităților comerciale (satisfacerea nevoilor de consum, acceptarea unui anumit standard, dorința de posesie a unui obiect prin achiziția unei copii a acestuia etc) și implicit subvențiile și sponsorizările ce aduc muzeului fonduri pentru bun desfășurare a activităților culturale realizate de acesta, toate acestea reprezentând acte de responsabilitate socială, publicitate, imagine, avantaje indirecte pentru muzeu.
Utilizarea patrimoniului
Patrimoniul cultural poate fi folosit sub mai multe forme în folosul muzeului. Astfel, se pot distinge trei utilizări ale patrimoniului:
Fig. 2- Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă culturală
Fig. 3 – Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă politică
Fig. 4 – Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă economică
1.6 Diversificarea și schimbarea ofertei muzeale
Datorită noilor condiții ale pieței asupra cererii și ofertei, a diversificărilor tehnologiilor de informare și documentare, muzeul a fost nevoit să se axeze pe diverse strategii de promovare a patrimoniului și a pieselor cu valoare patrimonială deținute, dar și să caute diverse căi de atragere a publicului sub tutela sa.
Această tranziție a muzeului se realizează în raport cu condițiile ecomonice din societatea în care muzeul se află. În aceasă vastă ofertă de produse info-documentare elaborată de muzeu, s-a impus rezolvarea unor importante probleme precum: muzeul-sistem concurențial (în raport cu alte structuri infodocumentare), client cultural (accesul publicului la cultură), muzeul-piață a schimburilor cultural economice (realizarea diseminării informațiilor și răspândirea culturii), muzeul ca produs cultural-produs comercial (realizarea schimbului de produse info-documentare dintre publicul larg și muzeu), toate aceste activități conducând către factorul economic pe care muzeul îl desfășoară pentru a putea susține dezvoltarea culturii, dezvoltarea imaginației și spiritului critic al vizitatorului, realizarea proceselor de prezervare și conservare a colecțiilor muzeale, precum și realizarea liantului / legăturii dintre atragerea publicului și muzeu.
Structurile muzeale propun vaste oferte culturale în scopul atragerii și educării publicului, oferta acestora în raport cu cerințele publicului propunându-și următoarele aspecte:
Reîntoarcerea la ,,scară umană” a arhitecturii muzeale;
Păstrarea elementelor tradiționale a muzeelor;
Protecția mediului natural (oceane, mări etc.) și a culturii (situri arheologice, piese de patrimoniu etc.);
Educarea tinerei generații și a persoanelor mature (cu ajutorul funcției de educare -pedagogie muzeală- în scopul creări unei societăți mai bune);
Reabilitatea socială și echilibrul social, pornind de la ideea că mediul natural corespunde dimensiunilor de profunzime ale structurii umane.
Totodată, muzeul trebuie să-și diversifice oferta sa prin schimbarea periodică a pieselor expuse cu cele din depozite, aceste noutăți ale ofertei muzeale trebuind să se facă cunoscute atât prin procesele tradiționale (flayere, afișe, bannere etc.) cât și prin intermediul noilor tehnologii (rețeaua Internet, Mass-media) în scopul atragerii publicului cât și a lărgirii dialogului / liantului socio-cultural a muzeului în relația sa cu publicul.
Pe baza argumentelor anterioare, putem afirma faptul că diversitatea ofertei muzeale a condus către o mai bună strategie de atragere a publicului, îndeplinirea funcțiilor muzeului, buna funcționare a proceselor ce se desfășoară în interiorul său, precum și o serie de aspecte importante pentru activitatea și îndeplinirea muzeului ce au condus către o diversificare a ofertei muzeale ce a îndreptat publicul către studiu și cunoaștere (muzeele reprezintând un mediu al formării și educării permanente a publicului sub tutela căruia publicul dobândește experință și cunoștințe), o ofertă muzeală vastă ce a condus către satisfacerea cerințelor și nevoilor info-documentare a publicului dar mai ales transpunerea ofertei muzeale de către public într-o relaxare și o detașare a publicului față de cotidian.
Publicul de muzeu
În elaborarea „ofertei sale”, muzeul trebuie să țină cont de cerințele și preferințele publicului larg. Astfel, publicul vârtsnic preferă recreerea dar și în egală măsură, aceștia doresc să-și reamintească de trecut ca și stare sufletească, în timp ce publicul tânăr caută noi experințe, noi informații despre trecut și civilizațiile apuse, precum și pentru aflarea unor răspunsuri la unele întrebări de ordine psiho-sociologică. Cunoașterea publicului determină muzeul să deprindă anumite capacități de înțelegere a cauzelor vizitării acestuia, precum și să observe nevoile și cerințele pe care utilizatorii și le manifestă în interiorul muzeului. Astfel, publicul se diferențiază după nevoi și cerințe în: public individual (tineri, familii etc.), public fidel (cei vârtsnici), public specialist (cercetători, cadre didactice), precum și diversele organizații și instituții ce aduc profit muzeului (Mass-media, sponsorii etc.) .
În recunoașterea publicului, muzeul trebuie să vină cu o serie de dotări, precum: camere video, în scopul studierii comportamentului vizitatorilor, a modului de cercetare pe care aceștia îl abordează, precum și realizarea unor strategii de marketing personalizate pentru utilizatori, indiferent de etnie, sex, origine, interese, categorii sociale etc. Totodată, în atragerea publicului, muzeul este nevoit să ofere noutăți în expozițiile sale prin schimbarea curentă a pieselor expuse cu piesele aflate în depozite, prin creearea unei ambianțe primitoare precum și prin evaluarea părerilor și impresiilor publicului prin anchete, chestionare, sondaje etc în folosul atragerii publicului sub tutela muzeală.
Așadar, atragerea publicului în muzee reprezintă un efort mare pentru muzee, deoarece fără existența publicului, fără participarea acestuia la activitățile și expozițiile organizate, muzeele nu pot exista, nu pot funcționa și, implicit, nu-și pot îndeplini misiunile sale specifice.
Publicul reprezintă principalul factor pentru care muzeul realizează aceste activități și prin care muzeul își procură fondurile necesare dezvoltării colecțiilor sale, necesare implementării noilor tehnlogii infodocumentare, precum și realizarea noilor strategii de management și marketing ce ajută în promovarea valorilor sale culturale. În opinia mea de utilizator, publicul poate fi influiențat de anumiți factori ce au un ecou în luarea deciziei de a vizita sau nu structura muzeală în sine. Astfel, publicul este influiențat de costul biletelor unor expoziții, de distanța dintre locuința sa și structura muzeală, programul structurii muzeale, durata expoziției, noutatea acestora, condițiile ambientale din muzeu, condițiile meteorologice și alte aspecte care modifică comportamentul și decizia utilizatorilor.
Evoluția muzeului din perioada Antichității și până în societatea contemporană a adus o serie de aspecte precum și o serie de modificări în conceptele muzeologiei și a muzeografiei. Înființarea muzeelor în aer liber a reprezentat o adevărată revoluție pentru publicul larg, pentru generarea și diseminarea noii culturi, pentru inovare și, totodată, pentru formarea și modelarea publicului larg și a utilizatorilor de structuri muzeale. Astfel, de-a lungul evoluției sale, muzeul a colectat, conservat, expus și cercetat diverse mărturii, diverse valori ale civilizațiilor trecute, valori ale unor importanți oameni ai umanității (împărați, regi etc) ce și-au pus amprenta asupra evoluției societății, asupra istoriei, asupra trecutului, prezentului și viitorului. Rolul acestei structuri infodocumentare – muzeul – este acela de a expune aceste mărturii ale trecutului în scopul modelării comportamentului publicului, în scopul formării unei conștiințe naționale, a unei identități naționale, în scopul formării bazei culturii generale și, totodată, să le trezească sentimentul de mândrie, de patriotism, de unicitate în acest vast ocean al culturilor și mentalităților națiunilor.
Totodată, muzeul are rolul de a proteja patrimoniul material cât și imaterial, de a realiza campanii de protejare, restaurare și valorificare a acestuia în scopul delectării utilizatorilor de toate vârstele. Evoluția muzeului a adus cu sine și o serie de norme, reguli și regulamente în scopul protejării obiectelor cu valoare patrimonială, în scopul prezervării și conservării acestora pentru generațiile viitoare, precum și pentru a reda imagini din trecut, de a forma o idee despre respectivele națiuni / civilizații care acum nu mai există.
Pe de altă parte, pe parcursul său evolutiv, muzeul și-a creat o serie de funcții în scopul întăririi și afirmării sale pe piața culturală dar și pentru a putea creea un centru cultural în care se generează și se diseminează informații, cunoștințe și cultură pe baza pieselor, valorilor patrimoniale ce sunt regăsite sub tutela sa. Astfel, muzeul a îndeplinit de-a lungul timpului funcții precum: funcția de custodie (păstrare), funcția expresivă, estetică, o funcție de cercetare științifică, de educare a utilizatorului, formarea și inducerea unor aspecte pe patriotism, de mândrie că vizitatorul are la baza sa valori provenite de la strămoși, totodată muzeul realizând și o funcție socio-culturală prin care utilizatorul este educat pe baza culturii dar și prin procesul de pedagogie muzeală din zilele noastre. Astfel, putem spune că muzeul și-a păstrat integritatea sa în evoluția pe care a străbătut-o, integritate evaluată prin funcțiile sale.
Principalul actor pentru care această structură infodocumentară există este publicul. Fără public muzeul nu poate exista, nu se poate dezvolta și implicit nu își poate realiza funcțiile sale, anume creearea și generarea de cunoaștere nouă, creeare de noi informații și implicit diseminarea acestora către utilizatori / publicul larg.
Capitolul II
Organizații culturale naționale și internaționale cu rol important în organizarea și funcționarea muzeului: UNESCO; ICOM; ICOMOS; CIMEC.
Organizația culturală UNESCO
Acronimul UNESCO semnifică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, UNESCO reprezentând cea mai importantă organizație internațională în promovarea culturii, dezvoltarea științei, lărgirea orizontului oamenilor precum și lărgirea schimbului economic dintre națiuni.
1.1 Istoricul organizației
După terminarea celui de-al doilea război mondial, națiunile au fost nevoite să încheie diverse tratate în beneficiul dezvoltării economice, științifice și culturale cu alte națiuni. Totodată, pentru a putea reface patrimoniul socio-cultural distrus în război, națiunile au implementat diverse politici și legi de refacere a valorilor culturale pierdute precum și crearea unor organizații naționale sau internaționale menite să asigure pacea, schimbul economic internațional dar și promovarea științei și a valorilor culturale naționale. În anul 1945 a avut loc conferința de constituire a Organizației Națiunilor Unite (ONU). La această conferință s-a luat decizia ca, pe lângă ONU să se mai înființeze o altă organizație menită să se ocupe de problemele culturale. Noua instituție formată (UNESCO) a preluat funcțiile și atribuțiile Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală. Prima conferință a UNESCO s-a ținut la Londra în data de 16 noiembrie 1945. La această conferință s-a propus tematica și domeniile ce vor face parte din UNESCO, anume educația, știința, cultura și informarea.
Domenii de activitate
UNESCO propune trei domenii vaste de activitate, aceste domenii fiind educația (ce cuprinde programe de instruire, informare și documentare pentru toate formele de învățământ, programe de perfecționare a specialiștilor din toate domeniile, realizarea campaniilor împotriva analfabetismului precum și educarea, formarea și schimbarea mentalității oamenilor), știința (ce cuprinde științele pure, științele naturale și științele sociale,cât și subdomeniile acestora precum și aplicațiile lor) și ultimul domeniu, cel al culturii (ce cuprinde muzica, pictura, arhitectura, istoria și studiile clasice, teatrul și baletul, arhivele, bibliotecile, muzeele, galeriile de artă, grădinile zoologice și botanice, lingvistica, filosofia etc, precum și aplicațiile ale acestor domenii din viața de zi cu zi. Sfera domeniului informării cuprinde subdomenii precum telecomunicațiile, presa, cinematograful, radioul, televiziunea și înregistrările audio-vizuale și multimedia) .
1.3 Programe internaționale de cooperare
Prin aceste programe internaționale de cooperare, UNESCO încearcă să realizeze un dialog socio-cultural între națiuni cu scopul de a menține pacea, de a realiza o dezvoltare durabilă a oamenilor și a mediului în care aceștia trăiesc precum și de a extinde orizonturile culturale ale oamenilor prin diverse acțiuni și programe inovante menite să stimuleze imaginația și creativitatea.
Education for the 21st Century (Educația pentru secolul 21)
Prin acest program, UNESCO coordonează conducerea și sprijinirea proiectelor educaționale desfășurate atât la nivel național, cât și internațional pentru orice formă de învățământ, în conformitate cu noile provocări educaționale apărute la nivel global (Iletriția, analfabetismul etc.). Proiectul sprijină toate formele de învățământ el cuprinzând, totodată și: dezvoltarea educațională formală și non-formală, accesul la educație și dezvoltare personală, realizarea unor parteneriate cu diverse instituții din domeniul educației, propunerea unor noi tendințe educaționale precum și răspunderea la nevoile și cerințele infodocumentare ale utilizatorilor.
Fostering Freedom of Expression (Promovarea libertății de exprimare)
Implementarea acestui program de către UNESCO a condus către o liberă circulație a ideilor prin cuvinte și imagini, promovarea liberalizării și independenței mass-media, difuzarea on-line a informațiilor precum și libertatea de exprimare a oamenilor, acest program contribuind la pacea, durabilitatea și promovarea drepturilor de exprimare ale oamenilor. Totodată, acest program oferă opțiuni de informare pentru toți oamenii, oferă posibilitatea de a promova egalitatea, de a permite oamenilor accesul gratuit la informare, promovarea alfabetizării, educației precum și asigurarea comunicării între mass-media, oameni și națiuni.
Protecting Our Heritage and Fostering Creativity (Protejarea partimoniului și promovarea creativității)
Rolul acestui program din cadrul UNESCO este acela de a sprijini structurile culturale (arhivele, bibliotecile, muzeele) în rolul acestora de a răspândi cultura și de a disemina informațiile necesare informării oamenilor. Totodată, prin acest program se sprijină creativitatea, schimbul de idei, formarea mentalităților oamenilor, formarea unei culturi de masă pentru utilizatorii acestor instituții culturale etc. Baza acestui program o reprezintă dialogul deschis dintre personalul instituțiilor culturale și oameni, dialog ce stabilește anumite reguli clare asupra dezvoltării politicilor instituțiilor culturale precum și realizarea unui proces multiculturalism de către aceste instituții. Prin acest program s-a realizat o platformă de informare și documentare gratuită, la nivel mondial, în cooperarea națională și internațională a instituțiilor culturale pentru protejarea atât a patrimoniului cultural cât și cel natural, a colecțiilor muzeale în sprijinul creativității, inovării și formării mentalităților oamenilor.
Learning to Live Together (Învățând să trăim împreună)
Cu ajutorul acestui program, UNESCO asigură pacea și înțelegerea între națiuni o pace durabilă în conviețuirea acestora precum și realizarea unui liant între comunitățile locale și internaționale prin realizarea de proiecte interculturale în raport cu provocările și tendințele societății. Totodată, UNESCO oferă prin acest program posibilitatea comunicării și accesului liber la informații ce intră în multitudinea culturală a comunității cu scopul de a putea face față la provocările existente în societatea contemporană încurajând și realizarea diferitelor activități culturale, sportive, politice precum și altor tipuri de activități comunitare.
Building Knowledge Societies (Formarea cunoștințelor societății)
Cu ajutorul acestui proiect, UNESCO vrea să asigure accesul la noile tehnologii de informare pentru a pune bazele unei societăți capabile să asigure accesul la informații, schimbul acestora, libertatea de exprimare și educația culturală precum și accesul la informațiile științifice, creșterea gradului de conștientizare, accesul gratuit la cunoștințe și informații, conservarea patrimoniului infodocumentar etc. În urma participării la acest program, națiunile au rolul de a implementa, în mod eficient, noile procese și cunoștințe dobândite, realizarea unor campanii de alfabetizare, libertatea mass-media și libertatea de exprimare.
One Planet, One Ocean (O planetă, un ocean)
Rolul acestui proiect elaborat de UNESCO este acela de a conserva biodiversitatea oceanică, prin diverse soluții în realizarea unui viitor durabil și a unui semnal de alarmă asupra relației oamenilor cu oceanul. Protejarea oceanului reprezintă protejarea omenirii, oceanul reprezentând o sursă de viață pentru o multitudine de specii protejate de către UNESCO. Totodată, protejarea oceanului reprezintă și protejarea unor situuri arheologice subacvatice, acest program promovând și o cooperare internațională în comunicarea cunoștințelor și informațiilor științifice despre natură, ocean și planetă. Scopul programului este acela de a proteja mediul marin, protejarea patrimoniului subacvatic, stoparea braconajului marin, salvarea unor specii pe cale de dispariție precum și realizarea unor activități și manifestări cu scopul de a prezenta publicului resursele oceanului și importanța acestuia pentru viețile noastre.
Science for a Sustainable Future (Știința pentru un viitor durabil)
Rolul acestui program este acela de a disemina informații și de a genera cunoaștere, în acces liber tuturor utilizatorilor cu scopul de a găsi soluții la problemele globale din societatea contemporană: probleme economice, sociale, ecologice etc. Totodată, se încearcă realizarea unei cooperări internaționale în domeniul științei dar și sprijinirea țărilor slab dezvoltate în domeniul științei, tehnologiei precum și deprinderea capacității evaluării performanțelor obținute din interpretarea unor date, indicatori etc pentru a permite națiunilor accesul la noile tehnologii științifice dar și un acces la schimbul de tehnologii și informații din domeniul științei. Scopul acestui transfer de date, informații și cunoștințe este acela de a permite națiunilor să utilizeze aceste aspecte în alte domenii conexe științei în folosul dezvoltării societății, realizându-se, astfel, un acces universal la schimbul de informații și tehnologii științifice.
1.4 Rolul organizației UNESCO în coordonarea muzeelor
Cadrul general al UNESCO prezintă faptul că misiunea principală a acestei organizații este aceea de a conserva, proteja și expune bunurile patrimoniale muzeale.Pe lângă această misiune, UNESCO mai are și alte roluri în coordonarea muzeelor:
Comunicarea informațiilor și a dovezilor materiale către publicul larg;
Conservarea pieselor cu valoare culturală;
Menținerea statutului muzeal drept o instituție non-profit;
Efectuarea cercetărilor de conservare, educare, formare, documentare în domeniul muzeologiei și al muzeografiei;
Coordonarea specialiștilor și realizarea programelor de formare profesională pentru aceștia;
Observăm, așadar, faptul că UNESCO reprezintă o voce importantă în activitatea muzeelor și coordonarea acestora fapt care conduce către o mai bună promovare a structurilor muzeale, către o mai bună diseminare a informațiilor, a generării cunoștințelor, precum și a atragerii fondurilor în scopul realizării activităților culturale pentru publicul larg.
Organizația culturală ICOM
ICOM (International Concilius of Museums – Consiliul Internațional al Muzeelor) reprezintă o rețea internațională din domeniul muzeologiei și a muzeografiei, ea fiind o organizație ce cuprinde 32.000 de membrii (profesioniști în domeniul muzeului, experți în muzeologie etc.) această organizație având rolul de a face față noilor provocări din domeniul muzeologiei și a dezvoltării statutului muzeului.
2.1 Istoricul organizației
ICOM s-a înființat în anul 1964 cu scopul de a consilia membrii comunității muzeale în misiunile lor specifice: prezervarea și conservarea obiectelor muzeale, diseminarea informațiilor și creeara unei culturi de masă pentru oameni. Sediul ICOM se găsește în casa UNESCO din Paris, Franța.
Între anii 1948-1965 au avut loc șapte conferințe generale în care s-au pus diverse probleme precum: dezvoltarea organizației ICOM, reprezentarea geografică a organizației (atât pe plan local, național și internațional) dar și activitățile ce sunt desfășurate de către ICOM, nevoile și cerințele publicului larg, punerea în evidență a rolului muzeului, realizarea și atragerea publicului către expoziții precum și realizarea unei circulații naționale / internaționale a bunurilor ce aparțin patrimoniului mobil.
Anul 1968 a fost un an de răscruce pentru ICOM. Organizația se afla într-o poziție nefavorabilă din cauza unei datorii mari. Conferința din 1971 de la Grenoble a reglementat noul statut al ICOM, acela de acordare a egalității tuturor membrilor, indiferent de rasă, sex, etnie precum și de a realiza diverse programe culturale cu UNESCO, statut ce a condus către scoaterea ICOM din recesiune.
Conferința de la Moscova din 1977 a schimbat din nou statutul ICOM, statut cu privire la cooperarea internațională în domeniul muzeelor, ajutor pentru țările slab dezvoltate din Asia, Africa și America Latină în pregătirea și formarea personalului muzeal, schimbul de tehnologii de informare și documentare aplicate în muzee dar și promovarea accesului liber la cultură și informații. Aceste conferințe au avut drept scop realizarea unor principii muzeale aplicate în scopul dezvoltării societății și în elaborarea codului de etică muzeal, un important document în rolul și activitatea muzeului în societatea contemporană.
Anul 1994 redeschide ICOM-ului un nou viitor. Prin strângerea de fonduri, organizația a reușit să se reorganizeze astfel încât programele elaborate de organizație au condus către o flexibilitate și o dezvoltare a unei noi viziuni universale în domeniul muzeelor și a specialiștilor din cadrul acestuia, deschizând totodată, un nou principiu, acela al politicii culturale și a dezvoltării economice în scopul dezvoltării și organizării muzeului.
Toate aceste conferințe ale ICOM au realizat noi strategii de acțiune în domeniul muzeelor precum și un ghid de muzeu realizat de către profesioniștii ICOM, ghid ce a reprezentat o revoluție în domeniul legislativ muzeal internațional, ICOM impunându-și, astfel, o prestanță și o prezență importantă în comunitatea muzeală globală, precum și în societatea contemporană. În anul 2004 conferința generală din Seul, Coreea, a avut drept scop includerea continentului asiatic în activitățile generale desfășurate de către ICOM. Scopul acestei strategii a fost atins în anul 2010 la Shanghai World Expo atunci când continentul asiatic a fost inclus în strategiile și programele ICOM.
2.2 Domenii de activitate
Prin domeniile sale de activitate naționale și internaționale, ICOM realizează obiectivele și formele profesionale pentru muzeu, principii eficiente ce conduc către o recunoaștere națională și internațională a experților din muzee, dar și a muzeelor în sine în misiunea și mobilitatea acestora.
Domeniile de activitate ale ICOM sunt: promovarea activității muzeale, promovarea culturii și a cunoștințelor prin expozițiile muzeale, implementarea managementului și marketingului muzeal, protecția patrimoniului material și imaterial, combaterea traficului ilicit de bunuri patrimoniale etc. Prin aceste domenii de activitate, ICOM realizează diverse parteneriate internaționale cu instituții și organizații precum UNESCO (pe probleme de cultură și patrimoniu), Organizația Mondială a Vămilor (OMV) și Interpolul (în problemele de stopare a traficului ilicit de bunuri patrimoniale) dar și cu scopul de a asigura buna desfășurare a proceselor și activităților muzeale în folosul informării, educării și creerii unei culturi de masă pentru utilizatorii și vizitatorii muzeului.
2.3 Programe internaționale de cooperare
ICOM a realizat o serie de programe internaționale de cooperare cu diverse instituții culturale (UNESCO, Interpol etc.) în scopul dezvoltării muzeelor, crearea unui statut în societate pentru muzeu precum și realizarea unor norme și reguli pentru specialiștii din muzeu în scopul realizării misiunii culturale a acestuia.
În colaborare cu UNESCO, ICOM a aderat la Consiliul Internațional al Scutului Albastru (ICBS). Această instituție subordonată UNESCO a fost lnsată în anul 2002 cu rolul de a proteja patrimoniul cultural material și imaterial. Scutul Albastru este un proiect elaborat de UNESCO ce are rolul de a preveni și de a asigura patrimoniul cultural în caz de unele dezastre. Programul Scutul Albastru este utilizat în identificarea patrimoniului cultural ce este situat în zone cu risc de dezastre naturale, în promovarea normelor și principiilor de instruire atât a experților din domeniul muzeal, cât și a publicului larg. Prin acest program, UNESCO realizează un schimb de informații între experții din domeniu și instituțiile culturale în scopul luării deciziilor cu privire la diversele amenințări ale dezastrelor naturale de la nivel mondial precum și luarea unor măsuri pentru a se putea recupera piesele culturale distruse.
Totodată, Scutul Albastru are anumite funcții prin care se realizează acest transfer informațional dintre organizație și experți, anume: punerea în practică a regulilor și principiilor adoptate în convenția de la Haga, încurajarea publicului de a proteja și respecta valorile patrimoniale, pregătirea experților în caz de dezastru natural, realizarea unor consultanțe cu alte organizații din domeniul culturii, realizarea unor campanii de promovare a patrimoniului cultural pe cale de dispariție, realizarea unor campanii de sensibilizare a publicului, crearea grupurilor de experți pentru stabilirea procedurilor de recuperare și restaurarea pieselor cu valoare în urma dezastrelor naturale.
Un alt program desfășurat de ICOM îl reprezintă combaterea traficului ilicit cu bunuri culturale. Din totdeauna traficul cu obiecte muzeale de patrimoniu a avut un impact negativ în desfășurarea activității și misiunii culturale a muzeului. Această activitate ilegală reprezintă o contravenție internațională, drep care, în anul 1970 la conferința generală UNESCO și în anul 1995 la conferința UNIDROIT, ICOM a pus în discuție problemele legate de traficul ilicit.
Astfel, în urma celor două conferințe au apărut diverse programe de aplicare a legilor traficului ilicit, diverse campanii de sensibilizare a publicului larg cu privire la stoparea traficului de obiecte muzeale precum și apariția unui ,,observator” internațional ce asigură stoparea acestui trafic cu obiecte de valoare patrimonială, atât la nivel național cât și la nivel internațional. Acest observator a elaborat două metode de combatere a traficului ilicit:
Object ID (Standardul internațional al obiectivelor de patrimoniu)
Reprezintă o organizație ce a fost creată în anul 1997. Acest program are corelații cu diverse instituții internaționale precum FBI, Scotland Yard și Interpol; muzee, organizații de patrimoniu cultural, comerț de artă și activități artistice; de companii de asigurări, cu scopul de a combate acest trafic cu obiecte de patrimoniu dar și de a sprijini cooperarea instituțiilor naționale și internaționale în această problemă.
One hundred Missing Objects (O sută de obiecte dispărute)
Prin acest program lansat de ICOM se realizează diverse publicații (reviste, ghiduri etc.) ce prezintă bunurile culturale muzeale sau arheologice ce au fost furate sau substrase ilegal din diferite țări, cu scopul de a fi vândute pe piețele negre.
Art and Cultural Heritage Mediation (Medierea patrimoniului cultural și a artei)
Acest program lansat de ICOM în anul 2006, are rolul de a realiza o mediere a litigiilor din domeniul cultural, ce se desfășoară sub forma a unor procese complexe oferind, totodată, diverse soluții pentru disputa respectivă. Totodată, acest program oferă o asistență în procesele de restituire a diverselor piese muzeale către proprietarii de drept, o consultanță în achiziția unor obiecte de patrimoniu, precum și în obținerea unor credite bancare cu scopul de a ajuta cele două părți participante la proces să ajungă la un acord comun. Acest program sprijină negocierea directă, confidențialitatea și controlul procesului astfel încât să se protejeze interesele celor două părți și să se ajungă la un acord benefic. Totodată, acest program este într-o relație directă cu OMPI, unde cei interesați de medierea unor procese cu muzeele pot găsi regulamentul de mediere, lista mediatorilor acreditați de ICOM-OMPI, codul deontologic al muzeelor, precum și o asistență on-line parte specaliștilor și experților din domeniul muzeal.
Museums Emergency Programme (Programul de urgență pentru muzee)
Prin acest program, muzeul încearcă să garanteze protecția și conservarea patrimoniului cultural, acest program fiind realizat pentru personalul profesionist din muzeu dar și pentru experții în situațiile de urgență (pompieri, organizații de ajutor reciproc etc.). Acest program are rol și în acționarea rețelelor regionale care, odată fiind în situație de urgență, vor putea aplica strategii de salvare a bunurilor patrimoniale precum restaurarea pieselor afectate de calamitățile naturale. Programul a fost implementat în anul 2005 în Asia de Sud-Est și în regiunea Munților Balcani în anul 2006.
Intangible Heritage (Patrimoniul intangibil)
Rolul acestui program, susținut de ICOM, este acela de a proteja patrimoniul imaterial prin înregistrarea și transcrierea valorilor culturale cu scopul de a le transmite generațiilor viitoare. Patrimoniul imaterial include expresiile de viață, tradițiile și obiceiurile comunităților transmise prin viu grai de la strămoși pentru generațiile viitoare. Conferința generală de la Seul din 2002 a avut drept scop realizarea unei carți care să cuprindă toate expresiile, tradițiile și obiceiurile folclorice ale fiecărei națiuni în parte, cu scopul de a promova și înțelege aceste aspecte importante ce fac parte din patrimoniul imaterial.
Cultural Tourism (Turismul cultural)
ICOM dorește ca prin acest proiect să promoveze patrimoniul cultural și obținerea unor fonduri substanțiale din activitatea turistică în scopul susținerii activității muzeului (un avantaj principal). Turismul cultural are și avantaje dar și dezavantaje. Dezavantajul principal îl constitie punerea în pericol a unor regiuni culturale vulnerabile (situuri arheologice, rezervații protejate etc.), regiuni ce sunt vizitate de numeroși turiști ce pot deteriora respectivele regiuni. Conferința Adunării Generale de la Melbourne din 1998 a adus în discuție diversele standarde de protejare a patrimoniului în zonele vizitate de turiști. Totodată, anul 2000 a adus noi idei pentru acest program, anume realizarea de workshop-uri cu participarea experților și consultanților din domeniul muzeal precum și a reprezentaților turismului cultural internațional cu scopul de a prezenta avantajele și dezavantajele turismului în zonele protejate. Anul 2007 a adus o nouă realizare în domeniu turismului cultural susținut de ICOM și WFFM (World Federation of Friends Museums) ce au realizat o acțiune de promovare a turismului internațional astfel încât să nu se deterioreze respectivele situuri vizitate de turiști.
2.4 Rol în coordonarea muzeelor
Cadrul general al ICOM prezintă faptul că misiunea principală a acestei organizații este aceea de a conserva, proteja și expune bunurile patrimoniale muzeale. Pe lângă această misiune, ICOM mai are și alte roluri în coordonarea muzeelor:
Realizarea standardelor și a regulamentului muzeal (realizarea unor reguli general valabile în toate muzeele din lume-Codul de Etică al Muzeelor- reguli ce stabilesc diferite standarde pentru profesioniștii din muzee, precum și diferite standarde în aplicarea managementului și marketingului muzeal;
Dezvoltarea rețelei profesionale (realizarea unor liante socio-profesionale între diverși experți din domeniul muzeologiei în scopul dezbaterii problemelor legate de organizarea și funcționarea muzeelor cât și în scopul patrimoniului cultural muzeal);
Stoparea traficului cu obiecte de patrimoniu (După anii 1996 s-a constatat faptul că unele piese și bunuri de patrimoniu au fost furate, ajungându-se la un comerț ilicit cu aceste valori cultrale de patrimoniu);
Cultura și asimilarea acesteia de către publicul larg (ICOM în parteneriat cu muzeele a realizat diverse activități și expoziții muzeale cu scopul de a atrage vizitatorii în muzee);
Protejarea patrimoniului muzeal (ICOM are rolul de a proteja, conserva și restaura bunurile patrimoniale ce intră în componența muzeului. Scopul acestor procese este acela de a asigura accesul continuu la informațiile și cunoștințele dobândite din expozițiile muzeale);
Formarea mentalității și accesul utilizatorilor la schimbul de idei (Pe baza expozițiilor realizate de către muzee, utilizatorii au acces la o cultură de masă ce asigură un schimb de idei între aceștia. Totodată, prin acest schimb de idei se realizează o formare de mentalitate și o conștiință de sine pentru utilizatorii / vizitatorii ce pășesc în muzeu).
Organizația culturală ICOMOS
ICOMOS (International Concilious of Museums and Sites) reprezintă o rețea internațională de experți ce are rolul de a promova, conserva, proteja și consolida monumentele patrimoniale internaționale cu scopul transmiterii valorilor culturale către generațiile viitoare.
Istoricul organizației
Până în secolul XIX, patrimoniul cultural proteja doar clădirile și monumentele istorice din Europa. Totodată, în fiecare țară exista câte o asociație culturală ce proteja valorile culturale doar din interiorul său, aceste asociații neprotejând patrimoniul de peste granițe. Ideea protejării patrimoniului cultural internațional a venit odată cu sfârșitul primului Război Mondial, la înființarea Societății Naționale și, totodată, după cel de-al doilea Război Mondial, odată cu inființarea organizației UNESCO. În anul 1933 s-a elaborat Carta de la Atena. Cele două carte elaborate au avut rolul de a reflecta ideile protejării patrimoniului internațional, cooperarea specialiștilor din domeniul muzeologiei și a muzeografiei etc. Anul 1957 pune pe prim plan ideea Congresului Arhitecților și Specialiștilor în monumentele istorice, idee de cooperare a țărilor ce nu dispun de o comisie de protecție a clădirilor istorice, precum și aderarea la Centrul Internațional pentru studiul, conservarea și restaurarea bunurilor culturale (ICCROM), centru cu sediu la Roma. Anul 1964 aduce noi idei asupra protejării patrimoniului cultural interațional. La al doilea congres al Arhitecților și Specialiștilor în clădiri istorice, congres ținut la Veneția, se adoptă 13 reguli cunoscute sub numele de ,,Carta de la Veneția” iar pe baza acestei carte se înființează în anul 1965 organizația culturală internațională ICOMOS.
Domenii de activitate
Prin activitatea sa, ICOMOS realizează regulamentele pentru muzee, reglementări profesionale, precum și diverse principii eficiente ce conduc către recunoașterea națională și internațională a muzeelor și a specialiștilor ce lucrează în ele. Domeniile de activitate ale ICOMOS sunt: conservarea patrimoniului, protecția patrimoniului imobil (clădiri, orașe istorice, peisaje culturale, situuri arheologice), protejarea patrimoniului mobil (piesele culturale, piese numismatice etc.), restaurarea monumentelor și situurilor, elaborarea de norme și reguli pentru muzee și personalul muzeal, promovarea patrimoniului cultural. Prin aceste domenii de activitate, ICOMOS realizează diverse parteneriate internaționale cu instituții și organizații în scopul asigurării bunei desfășurări a proceselor și activităților muzeale în folosul informării, educării și realizării unei culturi de masă pentru utilizatorii și vizitatorii muzeului.
3.3 Programe internaționale de cooperare
ICOMOS reprezintă o asociație nonguvernamentală internațională ce colaborează în permanență cu UNESCO în scopul conservării și protejării patrimoniului mondial și elaborarea unor reguli și principii necesare în coordonarea activității muzeului.
Asemeni ca și celelalte organizații, ICOM cuprinde mai multe domenii de activitate, cele mai importante dintre acestea fiind:
Cultura și diversitate socială. Colegialitate: rolul acestui program social este acela de a uni toți oamenii din lume, indiferent de profesia socială pe care aceștia o au, cu scopul de a împărtăși ideile și gândurile acestora între ei pentru a obține un spirit de colegialitate.
Imparțialitatea: rolul acestui program este acela de a realiza o consultanță a patrimoniului mondial, folosind diverși experți în scopul diseminării informațiilor despre patrimoniul mobil și imobil.
Schimbul între țări. Dialogul Nord-Sud. Solidaritate: prin acest program realizându-se o migrație a experților din țările evoluate în țările mai puțin evoluate, în scopul aprofundării cunoștințelor, precum și schimbul informațiilor despre diverse programe cu privire la măsurile de securitate în caz de eventuale dezastre majore.
Liberul acces la informație: prin acest program, ICOMOS pune la dispoziția utilizatorilor diverse materiale gratuite de informare și documentare cu privire la protejarea patrimoniului.
Transmiterea valorilor și implicarea tineretului: prin acest program ICOMOS încearcă să realizeze diverse acțiuni de formare profesională pentru tinerii cercetători din domeniul patrimoniului , precum și pentru profesioniștii din acest domeniu. Totodată, prin acest program se oferă diverse burse pentru tineri în scopul formării profesionale a acestora.
3.4 Rol în coordonarea muzeelor
Regulamentul ICOMOS precizează că misiunea principală a organizației este aceea de a conserva, proteja și expune bunurile patrimoniale muzeale. Totodată, ICOMOS mai are și misiunea (în coordonarea muzeelor) de a realiza o diseminare a informațiilor către publicul larg, de a conserva, păstra și expune piesele cu valoare culturală, de a menține statutul muzeal drept o instituție non-profit, de a realizare anumite programe și activități de educare, formare, documentare în domeniul muzeologiei și al muzeografiei dar și de a coordona și realiza programe culturale de formare profesională pentru specialiștii din structurile muzeale.
Organizația culturală CIMEC
Institutul de Memorie Culturală (CIMEC) reprezintă ,,o instituție națională culturală cu personalitate juridică ce are rolul de a cerceta, dezvolta și aplica tehnici de informare, documentare și comunicare în domeniul patrimoniului cultural, pentru cunoașterea, protejarea și punerea sa în valoare”.
Istoricul organizației
CIMEC a fost înființat în anul 1978, la 15 martie în subordinea Muzeului Național de Istorie, ca oficiu de calcul. Scopul acestei organizații a fost acela de a introduce evidența patrimoniului cultural în limbaj informatizat. Din anul 1981 CIMEC se reorganizează și devine Centrul de Calcul pentru Cultură, el fiind plasat sub tutela Ministerului Culturii în scopul realizării bazelor de date informatizate a patrimoniului cultural. Anul 1982 aduce o noutate în acest centru, aceea a implementării sistemelor informatizate în vederea unei mai bune evidențe a patrimoniului cultural național mobil (sistem numit PCN) și a repertoriului teatral național (sistem denumit STAR).
Între anii 1990-1991, Centrul de Calcul pentru Cultură se reorganizează din nou devenind Centrul de Informatică, Memorie și Sinteză Culturală, această instituție culturală devenind publică, cu personalitate juridică ce aparține tutelei Ministerului Culturii, totodată realizându-se și site-ul web al CIMEC România (în 1996), site ce prezintă patrimoniul cultural național mobil și imobil, site ce este vizualizat de peste 1,5 milioane de utilizatori pe an. Din anul 1998 CIMEC se transformă din Centrul de Informatatică, Memorie și Sinteză Culturală în Institutul de Memorie Culturală, el păstrându-și în continuare numele de CIMEC. Între anii 2009-2010 CIMEC se reorganizează el devenind o instituție ce are personalitate juridică, această instituție trecând sub tutela Centrului de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC) iar din anul 2011 CIMEC se unește cu Institutul Național al Patrimoniului (INP), cele două instituții având aceleași funcții concomitente.
4.2 Domenii de activitate
Prin domeniile sale de activitate naționale și internaționale, CIMEC are rolul de a realiza obiective și reguli profesionale pentru muzee, precum și o serie de principii eficiente ce conduc către o recunoaștere națională și internațională a experților din muzee, dar și a muzeelor în sine în misiunea și mobilitatea acestora.
Domeniile de activitate ale organizației culturale CIMEC sunt următoarele:
Colectarea, prelucrarea, și diseminarea informațiilor cu privire la patrimoniul cultural mobil și imobil;
Administrarea bazelor de date naționale cu privire la patrimoniul mobil și imobil deținut de țara noastră;
Asigurarea unei asistențe informatice de specialitate pentru muzee, biblioteci, arhive etc.
Elaborarea de proiecte europene cu privire la restaurarea, conservarea și editarea unor publicații din domeniul muzeal.
Din activitatea sa, observăm faptul că CIMEC încheie diferite parteneriate naționale, cât și internaționale cu instituții și organizații în scopul asigurării unei bune desfășurări a proceselor și activităților muzeale în folosul informării, educării și creării unei culturi de masă pentru utilizatorii și vizitatorii muzeului.
4.3 Programe internaționale de cooperare
CIMEC este o asociație națională ce desfășoară în permanență atât cu UNESCO cât și cu alte organizații naționale sau internaționale, atât din domeiul culturii cât și extra cultural cu scopul de a conserva și proteja patrimoniul național cultural, dar și a elabora reguli și norme necesare în coordonarea activității muzeale.
Asemeni ca și celelalte organizații, CIMEC cuprinde mai multe domenii de activitate, cele mai importante dintre acestea fiind:
Programul HEREIN (European Heritage Network): reprezintă un program sprijinit de Consiliul Europei ce are rolul de a prezenta patrimoniul național al statelor din Europa, patrimoniul ce este prezentat atât în mediul tradițional (monografii), cât și în mediul online (rețeaua Internet);
FASTI ONLINE: reprezintă o bază de date ce cuprinde săpăturile arheologice realizate în Europa. Această bază de date a fost realizată în anul 2000 și prezintă imaginile situurilor arheologice din toată Europa.
Biblioteca Digitală Europeană: reprezintă o bază de date ce cuprinde arhiva digitală a fotografiilor istorice, a cărților vechi , a documentelor de patrimoniu, a bunurilor culturale naționale cât și internaționale.
EPOCH (Rețeaua Europeană de Excelență pentru Patrimoniul cultural deschis): reprezintă o rețea ce elaboreză standarde și recomandări în documentarea bunurilor culturale de patrimoniu ce are rol în realizarea unei arhive digitale, realizarea managementului evidenței patrimoniului cultural european, precum și punerea acestui patrimoniu cultural în valoare.
Realizarea ,,Paginilor de Muzee din Biblioteca Virtuală” (Virtual Library Museums Pages – VLMP) ce reprezintă un indice bibliografic ce cuprinde adresele web a tuturor muzeelor din România.
Realizarea Google Art Project el reprezentând un site ce este întreținut de Google în care sunt prezentate 17 muzee românești într-un tur 3D.
4.4 Rol în coordonarea muzeelor
Regulamentul CIMEC precizează că misiunea principală a organizației este aceea de a cerceta, dezvolta și de a aplica noile tehnologii de informare și documentare în domeniul patrimoniului cultural. Totodată, CIMEC mai are și alte roluri în coordonarea muzeelor, precum: administrarea patrimoniului cultural românesc (realizarea unei evidențe informatizate), realizarea Catalogului Național Colectiv al cărții vechi românești, a Catalogului Național colectiv al Incunabulelor (ce cuprinde 1347 titluri), a Bibliografiei de referințe a cărții vechi românești (3500 titluri), a Repertoriului Arheologic național (RDN – ce cuprinde 15.000 mii de situri arheologice), a tezaurelor monetare din România. Totodată, CIMEC întocmește înregistrări ale bunurilor mobile, a muzeelor și colecțiilor muzeale, a lăcașelor de cult (peste 760.000 înregistrări), a registrelor cu experții atestați în cercetarea și evaluarea patrimoniului cultural național, a Hărții Digitale a României (hartă ce cuprinde 9.700 de situri arheologice, 18.600 lăcașe de cult, 752 muzee și colecții muzeale), acestă organizație culturală națională publicând numeroase reviste, monografii, materiale multimedia, realizând totodată și o cartografiere a arheologiei aeriene din România și Europa (un program ce cuprinde situurile arheologice văzute din aer) .
Așadar, observăm faptul că fiecare organizație culturală, în parte, are diverse domenii de activitate atât naționale, cât și internaționale. Fiecare structură în parte reprezintă o voce națională / internațională ce pune accent pe protejarea mediului, pe ajutorul reciproc dintre națiuni, pe ameliorarea conflictelor globare dar mai presus de toate pe diseminarea culturii, protejarea patrimoniului, pe schimbul internațional de bunuri culturale, pe stoparea traficului ilicit cu obiecte de mare valoare patrimonială, precum și realizarea regulilor și normelor muzeale atât naționale cât și internaționale.
Totodată, aceste organizații culturale au rolul de a asigura buna funcționare a muzeului prin implicarea directă sau indirectă în activitatea acestora printr-o serie de regulamente elaborate special pentru aceste structuri. Sub tutela acestor organizații culturale naționale sau internaționale, muzeele au putut să evolueze, au putut să realizeze o serie de oferte de bunuri culturale muzeale în folosul delectării publicului larg și, totodată, să fie un punct de referințe, un punct de generare și diseminare a cunoștințelor pentru societate și pentru evoluția acesteia. Aceste organizații au puterea de a disemina informații, de a genera cunoaștere nouă, de a ajuta unele structuri muzeale să se dezvolte, să ,,crească” în colecții, precum și să își îndeplinească funcțiile specifice ale acestora dar și să ajute aceste structuri în realizarea de activități culturale în scopul atragerii utilizatorilor și implicit strângerea de fonduri pentru dezvoltarea acestor structuri infodocumentare.
Capitolul III
Muzeul în societatea contemporană a informației
Evoluția societății moderne a condus către noi căi de comunicare a informațiilor, noi descoperiri din vastele domenii ale științei, precum și o schimbare a mediului economic, social dar mai ales a celui cultural. Raportându-ne la schimbările mediului cultural, putem afirma faptul că, odată cu informatizarea structurilor infodocumentare culturale (arhive, biblioteci, muzee etc) și introducerea unor noi tehnologii informaționale s-a făcut o trecere de la structurile clasice la structurile virtuale, structuri ce au rolul de a disemina informațiile într-un mod mult mai rapid, de a realiza o cultură informațională, digitală ce poate fi stocată pe diferte medii cât și diseminată către utilizatori sau publicul larg. Toate aceste tehnologii informatice introduse în structurile muzeale au condus către crearea unor depozite digitale informaționale, depozite ce pot fi accesate online, ele având rolul de a satisface nevoile și cerințele socio-culturale ale publicului larg.
3.1 Rolul muzeului în societateta informațională contemporană
Odată cu procesele de globalizare ale societății, structurile infodocumentare au fost nevoite să se adapteze și să răspundă la nevoile și cerințele utilizatorilor, cerințe din ce în ce mai complexe. Astfel, pe lângă contextele economice, sociale și existențiale, cel mai important factor al structurilor infodocumentare îl reprezintă educația. Procesele globalizării, explozia informațională și implementarea noilor tehnologii informaționale în muzee, toate acestea au fost identificate ca o dezvoltare durabilă a acestor structuri în raport cu cerințele și nevoile utilizatorilor în scopul îmbunătățirii accesului gratuit la informație și educație.
Muzeele, în această eră a exploziei informaționale au rolul de a ajuta utilizatorii și publicul larg să regăsească cele mai bune informații culturale, structurile muzeale oferindu-le acces la o cultură de masă, cultură ce trezește interesul față de frumos, față de spiritul critic și de observație dar și un interes față de civilizațiile apuse sau asupra identității culturale a propriei țări. Mediul digital a permis tuturor utilizatorilor accesul la cultură, accesul la informație, accesul la cunoaștere. Pentru muzee, mediul digital a reprezentat o revoluție în comunicarea informațiilor deoarece, odată cu conectarea la rețeaua Internet, aceste posibilități de transmitere a informațiilor au fost nelimitate.
Astfel, cu fonduri insuficiente, muzeele au început să-și facă promovare în mediul digital prin crearea site-urilor web, prin realizarea paginilor online și a forumurilor de discuții pe teme ce aparțin domeniului muzeologiei și a muzeografiei, promovare ce atrage din ce în ce mai mulți utilizatori către structurile muzeale. Toate aceste aspecte ale digitalizării, a informatizării structurilor muzeale vin în folosul utilizatorilor și le pune la dispoziție accesul la cultură, accesul la informare, documentare iar pe baza acestor aspecte structurile muzeale doresc să modeleze comportamentul publicului, să inducă un anumit tip de caracter alternativ cu cerințele și acțiunile societății informaționale contempoarane.
Totodată, odată cu situarea muzeelor în societatea informațională, aceste structuri au devenit dependente de noile tehnologii astfel încât organizarea și activitatea acestor structuri se diferențiază de structurile infodocumentare tradiționale. Societatea informațională reprezintă ,,un produs al utilizării calculatoarelor și altor media electronice și audiovizuale care au transformat modul în care trăim și muncim prin: interconectarea calculatoarelor și a sistemelor de telecomunicații […] prin accesarea depozitelor de informație și chiar prin stocarea informației” .
În această societate informațională a cunoașterii, muzeul deține un rol important deoarece această structură deține o funcție foarte importantă, aceea de ,,a genera cunoaștere și de a o disemina”. Muzeul, în toate aceste procese ale societății informaționale contemporane are rolul de a satisface nevoile și cerințele culturale ale utilizatorilor, de a forma și modela comportamentul acestora precum și de a ,,implementa tehnologiile informaționale asupra domeniilor educației și cercetării științifice cu efecte asupra modului de învățare și predare, a conținutului învățării și regăsirii surselor cunoașterii și informației”.
Totodată, în acest vast ocean informațional al societății contempoarane, muzeul trebuie să vină în întâmpinarea publicului, a utilizatorilor cu specialiști bine pregătiți, gata să intervină în îndrumarea utilizatorilor în procesele acestora de satisfacere a nevoilor și cerințelor culturale, specialiștii trebuind să dețină și o serie de abilități în comunicarea cu utilizatorii, vizitatorii și cercetătorii dar și să caute, cerceteze, filtreze și să disemineze cunoașterea în scopul utilizatorilor și a specialiștilor în cercetarea muzeală. Acești specialiști din muzee au rolul de a ajuta utilizatorii în satisfacerea nevoilor și cerințelor culturale ale acestora, ei realizând o mediere între cunoștințele și abilitățile lor în calitate de manageri ai cunoașterii în regăsirea și diseminarea informațiilor.
Muzeul și mediul digital
Încă din perioada Antichității, misiunea principală a stucturilor infodocumentare (arhive, biblioteci, muzee) era aceea de a conserva și prezerva documentele, de a realiza o colecție exhaustivă a colecțiilor bibliotecilor, arhivelor și muzeelor precum și de a disemina informațiile și cunoștințelor către utilizatori. Odată cu evoluția acestor structuri infodocumentare și cu implementarea noilor tehnologii informaționale în aceste structuri, s-a creeat o gamă largă de produse infodocumentare disponibile atât în mediul tradițional, cât și în mediul online. În realizarea muzeelor virtuale, managerii acestor structuri trebuie să implementeze anumite tehnologii de informare și comunicare (NTIC), tehnologii ce transformă muzeele în structuri capabile să realizeze un transfer informațional sigur și rapid către utilizatori, precum și să genereze o cunoaștere nouă pe baza pieselor muzeale, pe baza expozițiilor și evenimentelor desfășurate sub tutela muzeală etc.
Totodată, în realizarea muzeului virtual, NTIC au rolul de a realiza o tranziție de la mediul tradițional către mediul digital (virtual) printr-un acces gratuit la informații, prin însușirea cunoștințelor (formarea la distanță și învățarea cu ajutorul calculatorului), participarea la activitățile și dezbaterile muzeelor (schimbul de idei pe forumuri de discuții online), de a realiza o modalitate de petrecere a timpului liber (realizarea vizitelor virtuale ale muzeelor direct de acasă prin accesul paginilor și link-urilor ce pun la dispoziția utilizatorilor tururile 3D ale muzeelor) dar și de a sprijini procesul de generare a cunoașterii noi prin vizitarea expozițiilor, activităților și evenimentelor muzeale disponibile pe platforme e-learning online .
3.3 Noile tehnologii de informare și comunicare aplicate în muzee
Într-o societate ce se află într-o continuă explozie informațională, căutarea, regăsirea, cercetarea și diseminarea informațiilor către utilizatori se face din ce în ce mai greu. Astfel, în elaborarea ofertei sale cât și în activitatea și funcțiile ce asigură procesele enumerate anterior, muzeul trebuie să țină cont și să recunoască cerințele și nevoile pe care utilizatorul le exprimă către specialiștii structurilor muzeale în sine. Odată cu intrarea în ,,era digitală” unde internetul și informarea online predomină, muzeul a fost nevoit să se adapteze și să implementeze noile tehnologii de informare și documentare în scopul optimizării și rapidizării proceselor și misiunilor structurii în sine, cât și în diseminarea informațiilor și cunoștințelor atât în interiorul muzeului, cât și în mediul online (virtual).
Prin implementarea noilor tehnologii de regăsire a informațiilor în structurile infodocumentare (arhive, biblioteci, muzee) s-a realizat o ofertă vastă de resurse infodocumentare, resurse ce trebuiesc adaptate în funcție de cunoștințele și abilitățile utilizate în scopul realizării culturii informaționale a utilizatorilor.
Cultura informațională reprezintă ,,abilitatea de a localiza, evalua și folosi informația pentru a deveni toată viața independent informațional”. Totodată, cultura informațională mai poate fi definită ca ,,abilitatea de a recunoaște o nevoie informațională, de a o localiza, evalua, utiliza efectiv și de a comunica informațiile în variate forme”.
În utilizarea noilor tehnologii infodocumentare în scopul satisfacerii nevoilor și cerințelor culturale, utilizatorii trebuie să dețină diverse competențe în asigurarea satisfacerii nevoilor de informare pe care aceștia și le manifestă.
O primă competență în utilizarea acestor tehnologii este aceea a utilizării calculatoarelor (Computer Literacy). Această competență presupune experiența și cunoașterea necesară pentru a utiliza inteligența și eficiența calculatorului într-un domeniu specific de interes.
O altă competență pentru utilizator este aceea a dezvoltării competenței tehnologice și a tehnologiei informației (Information Technology) ce reprezintă ,,abilitatea necesară unui individ pentru a utiliza computerele, aplicțiile software, bazele de date și alte tehnologii pentru a rezolva o varietate de probleme educative, de activitate practică sau personală” și nu în ultimul rând dezvoltarea culturii media (Media Literacy), abilitate ce presupune ,,abilitatea de a decodifica, analiza, evalua și realiza comunicarea în forme variate”.
Pe baza acestor competențe, putem deduce faptul că utilizatorii, în folosirea noilor tehnologii de informare și documentare, sunt nevoiți să posede anumite calități și abilități de lucru cu calculatoarele, abilități de căutare, cercetare, evaluare a informațiilor, precum și deprinderea de a avea o gândire critică, de a interpreta și induce diverse comportamente și a unor abilități de independență în cercetarea și regăsirea informațiilor în mediul online. Raportate la structura muzeală, noile tehnologii infodocumentare au rolul de a asigura comunicarea informațiilor și diseminarea cunoștințelor către utilizatori atât în interiorul muzeului, cât și în mediul online. Astfel, odată cu implementarea acestor tehnologii ale informării și comunicării au început să apară așa-zisele ,,muzee virtuale”.
Muzeul virtual reprezintă ,, o colecție de imagini înregistrate digital, fișiere audio, documente text și alte date de interes istoric, științific, cultural sau care sunt accesate prin intermediul mass-media electronice” . Așadar, un muzeu virtual nu adaposteste obiecte reale și, prin urmare, nu are cerințele, misiunile și calitățile unice ale unui muzeu tradițional, în definiția instituțională a termenului. Muzeul virtual, în adevăratul sens al definiției menționate anterior sunt constituite din colecții digitale ce profită din plin de accesul facil, structura simplă a site-ului web, interactivitatea site-ului web cu utilizatorii online și implicit cu caracteristicile multimedia ale WWW-ului.
Astfel, muzeele virtuale au deschis societății contemporane un nou mijloc de diseminare a informațiilor, o nouă cale de comunicare rapidă și facilă atât a informațiilor cât și a generării de cunoaștere nouă prin realitatea virtuală pe care muzeele virtuale au implementat-o. Realitatea virtuală (VR) reprezită ,, o simulare a unui mediu real sau imaginar generate în 3D prin tehnologiile digitale, care este experimentat vizual și oferă iluzia de realitate”. Realitatea virtuală muzeală utilizează gadget-uri de ultimă generație, i precum: dispozitivele interactive (dioramele), ochelari 3D, căști și mănuși touch-screen, ecrane și display-uri 3D, precum și diverse alte obiecte cu senzori implementați ce stimulează transpune utilizatorul la unele efecte din realitatea virtuală etc.
Odată cu implementarea acestor tehnologii, muzeele au început să dezvolte o serie de activități atât tradiționale, cât și în mediul online transformând muzeul într-un spațiu interactiv, spațiu în care tehnologia multimedia este predominantă. Astfel, tehnologiile infodocumentare au condus muzeul către noi orizonturi, precum:
Implementarea dioramelor interactive (diorame ce folosesc diverse sisteme în redarea mediului viețuitoarelor);
Implementarea proiecțiilor laser;
Sisteme interactive de senzori și sunete (sisteme ce redau imaginile și sunetele viețuitoarelor și a mediului acestora);
Proiecții holografice (proiecții ale unor viețuitoare dispărute, reconstituirea unor bătălii etc.);
Realizarea site-urilor web a muzeelor (site-uri ce au rolul de a prezenta și informa utilizatorii despre activitatea, misiunea, istoricul, precum și contactul muzeului);
Realizarea muzeului vivum (realizarea unui site web în care se prezintă încăperile, sălile și colecțiile muzeului în format 3D);
Realizarea forumurilor de discuții pe tema muzeelor, științelor conexe muzeologiei și a colecțiilor muzeale.
Impactul NTIC asupra utilizatorilor
În urma implementării noilor tehnologii informaționale, utilizatorii devin potențialii beneficiari ale acestor tehnologii din muzee. Utilizatorii folosesc din ce în ce mai mult aceste tehnologii în activitatea de regăsire a informațiilor necesare cercetării demarate de către utilizatori, precum și de către specialiști în activitatea acestora de cercetare, conservare și restaurare a pieselor muzeale, precum și în realizarea proiectelor de unii singuri, accesul la o informare și documentare în timp real, o lipsă de timp pentru deplasarea la structura muzeală, realizarea unor proiecte pentru publicul larg în dobândirea capacității de lucru cu noile tehnologii, precum și realizarea unor site-uri de vizitare a colecțiilor muzeale de patrimoniu în mediul online.
Pe baza implementării tehnologiilor informaționale și realizarea tranziției muzeului de la structură infodocumentară tradițională la structură infodocumentară virtuală (muzeul virtual), s-au creat o serie de avantaje în rapidizarea proceselor de transfer al informațiilor și al generării de cunoaștere nouă. Odată implementate în structurile muzeale, noile tehnlogii de informare și comunicare au adus un important salt în activitatea, rolul și misiunile pe care muzeul le desfășoară, salt ce constă în:
Comunicarea informațiilor în dublu sens (structură muzeală-utilizator) în timp real;
Postarea ușoară a mesajelor și modificarea conținutului acestora în mediul online;
Migrarea publicului către rețeaua Internet (informarea și documentarea publicului în mediul online, în timp rapid și real);
Interactivitatea dintre structurile muzeale și vizitatorii / utilizatorii online;
Realizarea grupurilor și comunităților virtuale (realizarea forumurilor ce aduc în discuții activitățile și evenimetele culturale ale muzeelor);
Realizarea acțiunilor de marketing muzeal în mediul virtual;
Comunicarea evenimentelor și activităților muzeale în mediul online;
Publicitatea structurilor muzeale în mediul virtual.
Implementarea acestor tehnologii au produs și o serie de dezavantaje din cauza faptului că majoritatea utilizatorilor nu au deprins încă acea capacitate de lucru cu aceste tehnologii deoarece mulți dintre aceștia sunt în vârstă iar acest aspect reprezintă un dezavantaj pentru NTIC. Astfel, pentru a răspunde la nevoile și cerințele acestui tip de public, specialiștii din structurile muzeale trebuie să fie bine pregătiți și să asiste acești utilizatori în regăsirea informațiilor culturale necesare informării și documentării acestora, precum și în realizarea unei culturi informaționale pentru aceștia.
3.4 Management și marketing muzeal.
3.4.1 Management muzeal
Managementul (to manage=a conduce, a administra, a cârmui) reprezintă știința conducerii unei instituții. Managementul muzeal reprezintă știința ce are în vedere modul în care sunt organizate și conduse activitățile specifice unui muzeu (activități culturale, artistice, științifice și administrative), cu rolul de a produce bune rezultate în gestionarea și funcționarea instituției muzeale. Managementul muzeal are rolul de a elabora o evaluare corectă a poziționării muzeului în societatea contemporană. Un management muzeal creativ, inovativ și flexibil are rolul de a sprijini și promova diverse soluții eficiente ce au rolul de a produce o calitate superioară a serviciilor oferite cât și o autoritate puternică asupra instituției.
Principiile și obiectivele managementului muzeal
Rolul managementului muzeal este acela de a coordona activitățile întreprinse de muzeu precum și coordonarea proceselor desfășurate sub tutela acestuia. Astfel, în activitatea muzeului intervin diverse principii de conducere cu scopul de a optimiza misiunea principală a muzeului, a ceea de a disemina informațiile și cunoștințele sale către publicul larg. Principiile manageriale ce intervin în buna desfășurare a activităților și proceselor structurilor muzeale sunt:
Cunoașterea fenomenelor / proceselor politice și sociale specifice societății contemporane;
Disponibilitatea și flexibilitatea structurilor muzeale la schimbările societății contemporane;
Capacitatea de evaluare corectă a rezultatelor obținute de către muzeu;
Promptitudine în intervenția personalului ca specialist în regăsirea și transferul informațiilor sub tutela muzeului;
Elaborarea unor decizii alternative și anticiparea consecințelor acestora de către manager;
Utilizarea feed-back-ului primit de la public în desfășurarea viitoarelor activități culturale desfășurate de muzeu.
Totodată, muzeul este nevoit să își stabilească anumite obiective manageriale în activitatea și misiunile sale socio-culturale pentru a-și putea duce la bun sfârșit scopurile propuse. Astfel, în activitatea sa, muzeul propune următoarele obiective:
Stabilirea obiectivelor muzeale (strategiile de managemet și marketing în atragerea publicului);
Constituirea de strategii muzeale profitabile (elaborarea unor strategii de parteneriate de atragere a fondurilor);
Administrarea resurselor patrimoniale și a resurselor umane (în folosul muzeului și a publicului);
Coordonarea activităților specifice muzeului (realizarea activităților culturale, sociale de către persoane specializate în domeniul muzeologiei);
Dirijarea personalului muzeal (de către managerul principal);
Manevrarea și utilizarea optimă a informațiilor și tehnologiilor (în scopul atragerii publicului, a fondurilor etc.);
Arta de a organiza, stimula resursele umane în obținerea performanțelor muzeale și rotația acestora în sectoarele muzeului pentru o mai bună specializare;
Tipuri de management
Managementul resurselor muzeale ,,reprezintă procesul compus din managementul resurselor umane, managementul resurselor tehnice și managementul resurselor financiare, acest proces fiind în raport de inter-condiționalitate, managementul resurselor muzeale contribuind la pregătirea specialiștilor din muzee, la buna funcționare a proceselor din muzeu, precum și la relația dintre public și personalul muzeal cu scopul optimizării funcțiilor muzeului” .
Managementul resurselor umane reprezintă ,,o disciplină științifică menită să creeze și să mobilizeze cunoștințele necesare înțelegerii și rezolvării problemelor privind asigurarea, dezvoltarea și folosirea eficientă a personalului din cadrul organizației”.
Managementul resurselor materiale și tehnice: reprezintă ,,procesul prin care se asigură muzeului baza necesară pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele și misiunea sa, pentru a-și realiza strategiile și obiectivele propuse, precum și de a ține cont de cerințele și nevoile utilizatorilor, de a urmări nivelul de performanță al utilizatorilor cu privire la oferta muzeală pe care muzeul o pune la dispoziția acestora” . Resursele materiale fac referire la nivelul dotărilor din muzeu, aceste resurse cuprinzând tehnologii infodocumentare, mobilier adecvat, dotări de întreținere a sălilor, tehnologii de proiecție și sunet etc , toate aceste resurse contribund la o calitate superioară de diseminare a informațiilor către public precum și la o eficiență maximă a proceselor manageriale.
Managementul prin obiective reprezintă ,,un set de proceduri, care începe cu stabilirea obiectivelor și continuă cu o fază de planificare, un proces de control și un sistem periodic de revizuire, urmat de o evaluare a performanțelor” .
Managementul resurselor financiare: ,,reprezintă un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente și acțiuni prin intermediul cărora se fundamentează deciziile financiare în contextul realizării obiectivelor organizaționale, formulate printr-o strategie de firmă”.
Cel mai important aspect al managementului resurselor financiare îl reprezintă bugetul alocat muzeului. Bugetul reprezintă ,,totalitatea veniturilor și cheltuielilor unei familii, intreprinderi, stat, etc. prevazute pentru o perioada de timp determinată”.
Rolul managementului în muzee
În societatea contemporană, ca o instituție culturală să poată funcționa și să își ducă la capăt misiunea și obiectivele stabilite, trebuie să aplice diverse strategii de managemet pentru a realiza obiectivele stabilite. Rolul managementului muzeal este acela de a realiza un prestigiu muzeului, de a-i lărgi obiectivele, misiunile sale culturale, de a anticipa evoluțiile și oportunitățile ivite, de a dezvolta patrimoniul muzeal precum și de a a asigura echilibrul, calitatea și orientarea diseminării informațiilor și a cunoștințelor către publicul larg. Totodată, pentru ca managerul să aplice strategiile de management în scopul optimizării activității și misiunii muzeului, trebuie să realizeze un plan managerial, iar pe baza acestuia, managerul este nevoit să ia o decizie managerială, decizie importantă pentru tot sistemul de funcționare și coordonare a structurii muzeale.
Planul managerial reprezintă ,,documentul în care un muzeu își formulează planurile pe câțiva ani, indicând de asemenea și cum dorește să realizeze aceste planuri”. Pe baza acestui plan muzeul își realizează viitoarele strategii de atragere a publicului, precum și elaborarea deciziilor necesare bunei funcționări a muzeului.
Pentru a asigura buna funcționare a structurii muzeale, precum și pentru a elabora planul managerial, plan ce contribuie la buna conducere a structurii muzeale, un manager trebuie să își asume mai multe obiective dar și unele aspecte importante de menționat, precum numărul personalului muzeal, experiența pe care personalul o are, să ia în calcul indicatorii de performanță ai structurii muzeale, realizarea de noi parteneriate cu diverse instituții (culturale sau nu), precum și să asigure o prestanță și o bună imagine structurii muzeale, astfel încât structura să atragă publicul sub tutela sa.
Introducând aceste aspecte în planul managerial și primind feed-back de la public, managerul obține informațiile necesare elaborării unei decizii ce are rolul de a influența atât funcțiile muzeului în sine, cât și activitățile culturale desfășurate de această structură infodocumentară, decizia managerială reprezintând o ,,informație de comandă către sistemul condus” iar sistemul decizional managerial reprezintă ,,ansamblul deciziilor adoptate și aplicate, structurate corespunzător sistemului de obiective urmărit și configurat ierarhiei manageriale ce alcătuiește sistemul decizional".
Pentru a lua o decizie corectă în conducerea și administrarea structurii muzeale, managerul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte, precum obținerea informațiilor despre problemele ce necesită adoptarea unei decizii, prezentarea unor variante de soluționare a deciziei, alegerea soluțiilor optime în luarea deciziei, transmiterea acesteia către departementele structurii muzeale, aplicarea deciziei și în ultimul rând evaluarea și raportul final al deciziei luate de către manager.
Pentru ca managerul să aplice aceste principii în conducerea instituțiilor culturale, trebuie să realizeze o planificare strategică ce are rol de a fixa obiectivele, strategiile și misiunile muzeului în scopul bunei funcționări a acestuia. Planificarea strategică reprezintă ,,ansamblul obiectivelor majore ale organizației pe termen lung, prezentarea principalelor modalități de realizare, împreună cu reursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizației”.
Pe baza acestor sisteme și a proceselor acestora, managerul realizează o strategie muzeală, strategie ce are rolul de a contribui la buna desfășurare a funcțiilor, obiectivelor și misiunilor muzeului. Strategia muzeală reprezintă ,,ansamblul obiectivelor majore ale muzeului, cu caracter permanent sau pe termen lung, prezentarea modalităților de realizare a obiectivelor care, împreună cu resursele alocate au în vedere obținerea unor rezultate perfecte”.
Odată cu elaborarea planului managerial și a strategiilor muzeale, managerul poate stabili o decizie care va conduce la modificarea proceselor de activitate muzeală, precum stabilirea unui scop precis al muzeului în atingerea obiectivelor sale, stabilirea unei perioade de timp, a unui calendar pentru fixarea obiectivelor, realizarea unei planificări strategice complete care să aibe în vedere activitatea culturală, rolul muzeului și procesele desfășurate în interiorul său, implementarea noilor tehnologii, precum și definirea statutului muzeului în raport cu schimbările mediilor societății contemporane.
Direcțiile și obiectivele strategiei muzeale
Pe lângă faptul că strategia muzeală are drept scop buna desfășurare și funcționare a activității muzeale, acestă strategie își propune și următoarele mai multe aspecte precum realizarea planificărilor specifice misiunii și obiectivelor muzeului, stabilirea perioadelor importante din evoluția structurilor infodocumentare, prezentarea elementelor esențiale a organizării structurilor muzeale, prezentarea intereselor managerilor și a clienților culturali, dar și obținerea unui avantaj competitiv pe piața culturală față de celelalte structuri infodocumentare.
Evaluarea muzeului
Conform Ordinulului Guvernului nr.26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură, se poate realiza evaluarea activității manageriale a muzeului cu ajutorul Analizei SWOT.
Analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) reprezintă ,,una dintre cele mai utilizate forme de analiză a unei afaceri. Prin SWOT se analizează și se evaluează impactul punctelor forte (strengths) și a slăbiciunilor interne (weaknesses), a oportunităților (opportunities) și a amenințărilor (threats) ce provin din mediul extern. Partea principală a acestei analize reprezintă listarea și evaluarea acestor puncte”.
Rezultatul analizei SWOT este transmis sub forma unui tabel ce este analizat de către manager și de către consiliul instituției culturale respective, iar pe baza acestui tabel managerii iau deciziile necesare reglementării lipsurilor structurii muzeale, dezvoltarea și implementarea funcțiilor acestei structuri, precum și de a organiza și stabili viitoarele obiective ale instituției culturale respective. Totodată, analiza SWOT mai are rolul de a planifica și repartiza termenii materiali, financiari și resursele umane, modalitățile de realizare a acestor planificări, precum și în elaborarea strategiilor muzeale (atragerea publicului, implementarea noilor tehnologii de informare și documentare, organizarea diverselor evenimente / activități culturale, evaluarea mediului cultural etc.) necesare în buna dezvoltare a strcturilor muzeale. Practic, Analiza SWOT pune la dispoziția managerilor informațiile necesare controlării și schimbării ,,clientului” muzeal, prin aceste informații managerul putând să afle indicatorii de performanță a instituțiilor culturale, modul de desfășurare a proceselor de organizare și funcționare a acestuia, toate acestea conducând spre buna funcționare și desfășurare a instituțiilor culturale, în îndeplinirea misiunii sale, aceea de a realiza un liant socio-cultural dintre muzeu și public cu scopul diseminării informațiilor și a cunoștințelor pentru a forma o cultură de masă pentru publicul larg.
3.4.2 Marketingul muzeal
Marketingul muzeal reprezintă principiul prin care muzeul obține veniturile necesare dezvoltării sale din standurile comerciale pe care acesta le deține sub tutela sa (shop magazin, parcare, cafenea, restaurant etc), totodată, el având și un rol în îndrumarea, calificarea publicului, promovarea autenticului, excelenței, bunului gust și a valorilor culturale, stimularea publicului, realizarea ofertelor muzeale, administrarea cu eficacitate a expozițiilor etc.
Pe baza definiției anterioare putem afirma faptul că marketingul muzeal ocupă un rol important în dezvoltarea și funcționarea muzeului deoarece această funcție produce importante fonduri bugetare pe care instituția muzeală îi cheltuie sau îi investește în diverse activități culturale benefice pentru muzeu și pentru atragerea pulicului larg sub tutela sa.
Rolul marketingului muzeal este acela de a aduce fonduri benefice muzeului, în scopul optimizării proceselor și activităților culturale ale acestuia, precum și în rolul său de a conserva, restaura și realiza o valoare culturală și etnică pentru muzeu. Strategia muzeală de marketing reprezintă ,,un proces de muncă ce are în vedere obiectivele, opțiunile, modalitățile strategiei și resursele pe o perioadă de 3-5 ani în scopul obținerii avantajului competitiv”.
Rolul strategiei de marketing muzeal este acela de a asigura susținerea financiară a instituțiilor culturale (în cazul de față, muzeul) în misiunile lor de diseminare a informațiilor, de răspândire a culturii și a informațiilor, de a creea acel liant socio-cultural dintre muzeu și public, precum și de a realiza noi parteneriate cu diverse instituții culturale, de a creea noi evenimente culturale pentru atragerea publicului etc. . Și totuși, de ce unele muzee nu aplică procesul de marketing muzeal? De cele mai multe ori, toate problemele instituțiilor culturale pornesc de la fonduri. Odată cu apariția crizei economice, fondurile pentru instituțiile culturale (arhive, biblioteci, muzee) au fost reduse iar aceste instituții au fost nevoite să se reorienteze către noi strategii de atragere a fondurilor. Faptul că managerii instituțiilor culturale nu au fondurile necesare dezvoltării instituțiilor culturale și implicit realizarea unor activități culturale, evenimente artistice pentru public, ei sunt nevoiți să realizeze diverse proiecte și strategii de marketing muzeal pentru a-și suplimenta deficitul fondurilor în folosul acestor instituții.
Strategiile de marketing elaborate de către structurile muzeale trebuie să urmărească următoarele aspecte în atragerea utilizatorilor și, implicit, a fondurilor:
Să ofere statistici guvernamentale centrale sau locale în plasarea serviciilor și produselor infodocumentare pe piața muzeală;
Să prezinte publicului materiale de informare (reviste, publicații muzeale, materiale de studiu) asupra funcțiilor și misiunilor muzeului;
Specialiștii muzeului trebuie să ofere informații în funcție de interesul și atitudinea publicului și a grupurilor;
Oferirea de informații cu privire la procesele, funcțiile și misiunile muzeelor în scopul încheierii parteneriatelor cu alte instituții culturale în scopul atragerii utilizatorilor.
Funcțiile marketingului muzeal
Muzeul reprezintă o structură infodocumentară menită să conserve, restaureze și să expună piese cu valoare patrimonială, piese antice de o mare valoare, precum și să creeze o cultură de masă pentru publicul larg, să inducă un anumit tip de comportament pentru acesta, dar și să disemineze informațiile necesare informării și documentării publicului larg. Aplicat în muzee, marketingul muzeal are următoarele funcții:
Cercetarea pieței: rolul acestei funcții este acela de a asigura obținerea informațiilor despre utilizatorii muzeului, despre nevoile și cerințele infodocumentare ale acestora, precum și studierea comportamentului acestora în procesul de aplicare a strategiilor de marketing muzeal.
Adaptarea structurilor infodocumentare la mediul social: prin această funcție a marketingului muzeal se asigură adaptarea structurilor infodocumentare la fluctuațiile factorilor externi, factori ce sunt într-o continuă schimbare, precum și dezvoltarea cererii pentru diverse produse și servicii muzeale în scopul dezvoltării activităților culturale pe piața serviciilor muzeale.
Satisfacerea în condiții superioare a clienților: această funcție raportată la structura muzeală are rolul de a asigura produse și servicii culturale în condiții superioare, în scopul promovării, dezvoltării și realizării activităților culturale din muzeu.
Maximizarea eficienței economice (maximizarea profitului): din perspectivă muzeală, această funcție are rolul de a realiza o optimizare a muzeului și a proceselor economice în scopul atragerii utilizatorilor către oferta muzeală dar și în procesul de realizare a anumitor activități culturale menite să aducă profit muzeului (programe culturale, conferințe, work-shop-uri etc.) în scopul dezvoltării și optimizării misiunilor acestuia.
Toate aceste funcții și strategii ale marketingului au rolul de a atrage utilizatorii sub tutela muzeală, de a realiza un liant socio-cultural dintre muzee și public, de a modela comportamentul utilizatorilor, de a induce și impune un anumit caracter și spirit de observație, precum și de a disemina informații și de a genera cunoaștere nouă în folosul utilizatorilor și a publicului.
Piața, oferta și serviciile culturale ale muzeului
Piața culturală ,,reprezintă un spațiu fizic de întâlnire a cererii cu oferta”. Din această definiție deducem faptul că, rolul pieței culturale este acela de a realiza o ,,întâlnire” a publicului cu piesele muzeului, o întâlnire socială în scopul deprinderii cunoștințelor și informațiilor necesare informării, documentării, formării mentalității publicului, precum și inducerea unui tip de comportament social al publicului față de muzeu.
Piața culturală este alcătuită din cerere și ofertă culturală. Oferta culturală reprezintă ,,totalitatea produselor și serviciilor ce sunt oferite spre delectarea publicului în scopul satisfacerii nevoilor și cerințelor infodocumentare ale acestora, în scopul formării caracterului publicului, precum și în realizarea unui lian socio-cultural dintre muzeu și publicul larg”. Cererea culturală este reprezentată de către nevoile și dorințele utilizatorilor, nevoi ce sunt transpuse în cereri ce sunt satisfăcute de produsele și serviciile infodocumentare elaborate de structura infodocumentară în sine.
Codul Etic al Muzeelor din 2002 specifică așteptările utilizatorilor / vizitatorilor față de structurile muzeale, așteptări ce au rolul de a determina implicit și funcțiile muzeelor. Mai precis, acest cod etic al muzeelor dorește să păstreze în siguranță colecțiile, în beneficiul societății, să se concentreze pe relația cu publicul, să încurajeze publicul spre descoperirea colecțiilor spre inspirație, învățare și distracție, să consulte și să implice comunitățile și instituțiile culturale în diverse parteneriate, să demonstreze transparență și responsabilitate (față de acțiunile culturale întreprinse), să sprijine protejarea mediului natural și social dar mai ales să cerceteze, să disemineze și să interpreteze informațiile referitoare la colecții reflectând la diverse puncte de vedere sprijinind astfel, inovația și creativitatea publicului.
3.5 Promovarea muzeelor
Pentru atragerea utilizatorilor, muzeele trebuie să conceapă și să realizeze diverse activități și evenimente culturale prin care să își promoveze structura muzeală în sine, cât și a valorilor patrimoniale deținute. Pentru a-și atinge aceste obiective, muzeele sunt nevoite să realizeze diverse tipuri de acțiuni publicitare, precum și o serie de activități cu caracter științific, precum: simpozioane, mese rotunde, colocvii pe teme de management și marketing etc.
Tototdată, muzeele în misiunea lor de diseminare a informațiilor culturale și a generării de cunaștere nouă, sunt nevoite să implementeze diverse metode de atragere a publicului larg, diverse tehnici de publicitate, metode și tehnici ce trebuiesc a fi cunoscute atât în interiorul muzeului cât și în exteriorul acestuia. Reclama reprezintã ,,o formã de prezentare nepersonalã și de promovare a ideilor, bunurilor și serviciilor, contra cost, de către un anumit sponsor".
Raportată la structurile muzeale, publicitatea reprezintă o funcție importantă în promovarea acestora ea având și alte obiective precum introducerea unui produs/serviciu muzeal pe piața culturală, realizarea schimbării de imagine a unui produs sau a unei mărci a structurii muzeale, schimbarea poziției relative a produselor sau serviciilor pe o anumitã piață culturală dar și o funcție foarte importantă, aceea de creare sau schimbare a atitudinii publicului consumator.
Prin publicitate muzeele iși promovează activitatea, evenimentele culturale și expozițiile în scopul atragerii utilizatorilor, în scopul promovării valorilor culturale și patrimoniale, precum și în obținerea unor fonduri necesare dezvoltării structurii muzeale în sine. Cele mai eficiente metode externe de realizare a publicității structurilor muzeale sunt reprezentate de radio, televiziune, presa scrisă, Internetul și poșta electronică.
Din categoria metodelor interne de atragere a publicului către structurile muzeale, putem menționa: poșta directă, firmele și avizierele, tipăriturile mici, foile volante, ghiduri și cataloage, expozițiile (cele mai importante elemente ale structurilor muzeale), precum și relațiile cu publicul și relațiile publice. Toate aceste metode elaborate de muzee au rolul de atrage utilizatorii către structurile muzeale, de a susține activitățile și misiunile culturale ale muzeelor prin fondurile / subvențiile primite de la stat și profitul obținut de pe urma acestor activități (vânzări de suveniruri, cafenele, restaurante etc), toate acestea conducând către buna funcționare a structurilor muzeale, la îndeplinirea misiunilor sale și la asigurarea generării de cunoaștere nouă și de diseminare a informațiilor către publicul larg.
Odată implementată în muzee, publicitatea capătă diverse funcții ce contribuie la buna desfășurare a activităților, evenimentelor și proceselor desfășurate sub tutela structurilor muzeale. Astfel, publicitatea capătă un rol din ce în ce mai important în promovarea muzeului, rol ce se deduce din următoarele funcții ale publicității:
Funcția de comunicare: reprezintă cea mai importantă funcție a publicității deoarece prin această funcție se transmit informații și cunoștințe despre serviciile muzeale, despre evenimentele și activitățile desfășurate în muzeu, precum și în promovarea în sine a muzeului și a valorilor sale patrimoniale;
Funcția economică: prin această funcție a publicității se obțin fondurile necesare susținerii activității muzeului, susținerii unor departamente muzeale (departamentul de achiziții, de restaurare etc), precum și în luarea și modificarea deciziilor manageriale cu privire la anumite activități desfășurate în muzeu, activități ce țin strict de fondurile obținute;
Funcția socială: prin această funcție a publicității utilizatorii primesc diverse informații ce au rolul de a modela comportamentul utilizatorului în folosul integrării acestuia în societatea contemporană culturală.
Funcția persuasivă (de convingere): prin această funcție a publicității, muzeele vor să convingă utilizatorii și publicul larg să participe la acțiunile întreprinse de acestea în scopul educării, culturalizării și modelării comportamentului în folosul adaptării la cerințele societății.
Funcția culturală: rolul acestei funcții este acela de a transmite mesajul publicitar privind promovarea activităților și evenimentelor muzeale într-un mod elegant, într-un mod profesional, folosindu-se un limbaj îngrijit, un limbaj corect, precum și un stil poetic, subtil prin care utilizatorii să înțeleagă respectivul mesaj publicitar emis de structurile muzeale.
Evoluția calculatoarelor, a rețelei Internet și implicit a tehnologiilor informaționale și ale comunicării au conturat un nou început pentru integrarea muzeului în era digitală. Astfel, odată cu implementarea acestor tehnologii în structurile muzeale s-au creat noi concepte și noi consolidări în procesele de căutare, regăsire, cercetare și diseminare a informațiilor culturale, precum și o serie de procese de diseminare a cunoștințelor și de generare a cunoașterii în structurile muzeale.
Toate aceste tehnologii informaționale implementate în structurile muzeale au avut rolul de a creea o dezvoltare socio-culturală, o dezvoltare a caracterului publicului, o modelare a comportamentului acestuia, precum și trezirea unui interes atât pentru expozițiile muzeale, activitățile și evenimentele culturale desfășurate în muzee, cât și trezirea sentimentului de frumos, spiritul critic și cel de observație al publicului larg, public ce frecventează instituțiile culturale muzeale. Implementarea proceselor de management și de marketing în structurile muzeale au adus noi înbunătățiri în sistemul de organizare al acestora, în procesele și funcțiile sale, aceste procese punând un accent mare pe realizarea activităților culturale, pe realizarea work-shop-urilor și implicit pe diseminarea informațiilor și generarea de cunoaștere.
Totodată, aceste procese manageriale și de marketing îmbinate cu procesele de automatizare și informatizare a muzeelor, au condus aceste structuri din mediul tradiționalului în mediul digitalului, astfel încât muzeul a putut să-și diversifice căile de diseminare a informațiilor, căile de atragere a utilizatorului și implicit de atragere a fondurilor. Astfel, în urma implementărilor acestor aspecte în structurile muzeale s-a putut realiza o ofertă muzeală vastă de produse infodocumentare, diverse căi de atragere a utilizatorilor și implicit a fondurilor necesare pentru realizarea și buna desfășurare a activităților culturale în scopul publicului.
Prin implementarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare în muzee s-a putut realiza un nou început pentru muzee deoarece muzeele au putut să ușureze munca specialiștilor, să ușureze informarea utilizatorilor și implicit să recreeze diverse medii de viață pentru viețuitoare (în cazul muzeelor de istorie naturală), să reconstituie diverse bătălii cu un mare impact istoric (în cazul muzeelor de istorie) sau să redea informații elocvente într-un timp real pentru utilizatori. Putem considera faptul că muzeul, în această eră a exploziei informaționale reprezintă o structură infodocumentară capabilă să satisfacă nevoile și cerințele infodocumentare ale publicului, ale utilizatorilor, ale specialiștilor, să se adapteze la cererea și oferta pieței culturale prin implementarea acestor principii manageriale și de marketing, precum și să devină un centru de generare și diseminare a cunoașterii noi, astfel el devenind un ,,muzeu vivum”, un muzeu în care orice utilizator se poate forma.
Capitolul IV
Momente din istoria muzeului din Romania. Studiu de caz
Scurtă evoluție a muzeografiei și a muzeelor din România
Începutul secolului al XIX-lea a adus în planul dezvoltării culturale a României înființarea unor noi societăți științifice și culturale ce au rolul de a aduna documente, piese de artă în scopul depozitării și conservării acestora. Totodată, sfârșitul secolului al XVIII-lea aduce în Europa de Est apariția unor noi tipuri de muzeu, și anume galeriile de artă și cabinetele de piese rare aflate sub tutela mănăstirilor și a bibliotecilor. Activitatea muzeală și muzeologică din Țările Române a fost inițiată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, Boierii Cantacuzini și Constantin Mavrocordat, ale cărui colecții erau alcătuite din piese numismatice, cărți rare, medalii, și alte obiecte de valoare.
În Transilvania activitatea muzeală s-a desfășurat la Institutul Batthyaneum, institut ce a fost înființat de către Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia iar colecțiile muzeale ale acestui institut erau bazate pe diverse piese arheologice, numismatice, piese artistice cărți rare și alte obiecte de valoare.
Un alt important centru cultural al Transilvaniei în secolul al XVIII-lea este reprezentat de către Muzeul Brukental, muzeu ce a fost înființat de către guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukental. Colecțiile acestui muzeu cuprindeau piese numismatice, piese arheologice, colecții de gravuri, pinacoteca și biblioteca.
În zona României, dezvoltarea științei muzeografice și muzeologice a luat amploare în anul 1834 odată cu înființarea Muzeului de Istorie Naturală și Antichități de către domnitorul Alexandru Ghica. Astfel, după înființarea sa, în colecțiile acestui muzeu au intrat anumite donații din partea lui Mihalache Ghica și a generalului Nicolae Mavros, donații ce cuprindeau piese arheologice, numismatice și piese de artă. Totodată, sub tutela acestui muzeu au intrat și colecțiile Mitropolitului Veniamin Costachi, a Domnitorului Mihail Sturza și a altor importanți oameni politici din vremea aceea. Decretul dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 25 noiembrie 1864 cu privire la ,,Regulamentul pentru administrarea și organizarea Muzeului de Antichități din București” făcea referire la modul de îmbogățire a colecțiilor muzeului prin achiziții, donații și intrarea patrimoniului arheologic descoperit în țară sub tutela acestui muzeu. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea aduce înființarea Societății de Istorie și Arheologie, societate ce înființează Muzeul Banatului. Totodată, în anul 1886 la Târgu Mureș a fost înființat Muzeul de Artă Industrială a Secuimii, muzeu ce a fost fondat de către Societatea Economică și Culturală a Secuimii. Din anul 1934 muzeul poartă denumirea de Muzeul de Arheologie și Etnografie care, la rândul său, este reorganizat în anii 1945 și 1968.
Anul 1929 aduce în spațiul românesc înființarea Muzeului Unirii de către Asociația ASTRA, muzeu ce conservă sub tutela sa piese arheologice, numismatice, piese de artă, precum și piese din istoria modernă a României. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a fost marcat de înființarea unor noi muzee pe teritoriul românesc. Astfel, în România apar următoarele muzee: Muzeul județean Arad (1892), Muzeul Oradea (1896), Muzeul județean Brașov (1908), Muzeul din Baia mare (1904) și Muzeul din Satu Mare (1905) .
Perioada primului război mondial au adus diverse prejudicii pentru muzee din cauza faptului că multe dintre colecțiile acestora au fost prădate sau distruse, unele dintre ele neputându-se recupera sau restaura și nici înlocui cu alte piese de aceeași valoare patrimonială. Perioada interbelică a reprezentat un prilej pentru inființarea de noi muzee. Apar, astfel, entități muzeale precum: Muzeul Istorico-Etnografic din Focșani (1928), Muzeul Municipiului București (1929), Muzeul Satului (1930), Muzeul de Istorie din Giurgiu (1934), Muzeul din Piatra-Neamț (1935), Pinacoteca din Ploiești (1931) ce a fost transformat în Muzeul de Arte Frumoase în anul 1936 și Muzeul din Târgoviște (1943).
Anii 1950 aduc înființarea de noi muzee după model sovietic. Apar noi structuri muzeale precum: Muzeul Deltei Dunării (1949), Muzeul de Istorie din Pitești (1956), Muzeul județean de Istorie din Bacău (1957), Muzeul județean de Istorie din Botoșani (1955), Muzeul Dunării de Jos din Călărași (1951), Muzeul județean Olt (1953) și Muzeul județean Vâlcea (1955). Totodată, perioada comunistă a adus o serie de beneficii muzeelor existente pe teritoriul României, astfel încât sub tutela acestor structuri culturale încep să intre mai multe colecții ce vor fi valorificate și expuse publicului larg în scopul educării acestuia. Totodată, căderea regimului comunist a adus o serie de părți negative în activitatea, procesele și misiunile muzeului printre care finanțarea proastă a structurilor culturale, furtul de obiecte culturale de mare valoare etc, aspecte ce au fost încurajate de o legislație proastă în domeniul culturii și a muzeelor. Între anii 2007 și 2009 s-au înființat încă 29 de structuri muzeale cu diverse teme de cultură, precum: Casa Memorială "Ellie Wiesel" – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș și Sighetu Marmației, Muzeul Etnografic Ceangăiesc Zăbala, Muzeul Evreiesc "Dr. Alexandru Șafran" Bacău, Muzeul Etnografic Maghiar "Sipos Laszlo" Bogdand, Colecția de etnografie săsească din Cetatea Viscri, Colecția publică a armenilor din orașul Dumbrăveni.
Observăm, așadar, că odată cu înființarea structurilor muzeale noi începe un proces de individualizare a culturii, apar noi structuri muzeale specializate pe diverse domenii (etnografie și folclor, artă, mineralogie, istorie naturală etc), precum și noi metode și norme de dezvoltare a colecțiilor muzeale și reguli privind protejarea, restaurarea și expunerea valorilor și obiectelor cu mare importanță patrimonială. Înființarea acestor structuri muzeale a condus către o abordare nouă asupra culturii, o abordare nouă în generarea cunoștințelor, noi canale de transmitere a informațiilor, precum și o nouă posibilitate de educare și formare a comportamentului utilizatorilor față de obiectele patrimoniale și ,,istoria” pe care acestea o mărturisesc.
Studiu de caz. Muzee din Municipiul București
Muzeul Național Cotroceni- București
Adresa: B-dul Geniului nr. 1, sector 6, 060116, Mun. București
Tel: 021/317.31.06 (relații publice);
021/317.31.07 (programări vizite);
Fax: 021/312.16.18;
Email: [anonimizat], [anonimizat] (programări vizite);
Web: www.muzeulcotroceni.ro;
Program: 9:30 – 17:30; luni: închis.
Muzeul Național Cotroceni reprezintă o instituție culturală ce are caracter memorialistic, această instituție axându-se pe istoricul complexului Cotroceni, evoluția ți transformările ce au apărut pe perioada domnitorilor, ansamblul Cotroceni îmbinând aspectele militare, politice, sociale și culturale de-a lungul timpului. Colecțiile muzeului cuprind artă brâncovenească și postbrancovenească, încăperile ale fostei mănăstiri Cotroceni (mănăstire construită de către Domnitorul Șerban Cantacuzino) ce datează din sec. al XVII-lea, precum și mobilier și piese de artă decorativă ce a aparținut în patrimoniul familiilor regale ce și-au avut reședința la Cotroceni.
1.1 Istoricul muzeului
Istoria așezământului Cotroceni reprezintă o parte a identității noastre statale dar mai ales a unei identități culturale, Cotroceniul fiind datat de la sfârșitul secolul al XVII-lea atunci când domnitorul Șerban Cantacuzino ctitorește Mănăstirea Cotroceni între anii 1679-1681 și ansamblul curții domenești din jurul acesteia. După moartea domnitorului Șerban Cantacuzino, următorii domnitori vor folosi palatul Cotroceni drept reședință. Un alt important domnitot, succesor al domnitorului Șerban Cantacuzino a fost Constantin Brâncoveanu. Domnia acestuia a reprezentat o înflorire a arhitecturii palatului cât și a culturii românești. În anul 1738 un cutremur a distrus chiliile și casele domnești pe latura sudică, astfel că în secolului al XVII-lea domnitorul Alexandru-Vodă Ipsilanti reconstruiește casele dărâmate de cutremur. Anul 1787 aduce o nouă catastrofă asupra Palatului Cotroceni deoarece un incendiu distruge aproape tot ansamblul Cotroceni, astfel că, partea distrusă a fost refăcută de către Divanul țării. Începutul istoriei moderne a Cotrocenilor este redată de către domnia lui Barbu Știrbei s-a ocupat de recondiționarea și restaurarea mănăstirii și a caselor domnești, precum și amenajarea Grădini Botanice. Un alt moment important din istoria cotrocenilor a fost reprezentat de către domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), primul domnitor al Principatelor Moldovei și Țării Românești. Astfel, domnitorul a adus îmbunătățiri caselor domnești transformându-le în palat domnesc înființând, totodată o tabără militară de instrucție. Odată cu venirea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen și încoronarea acestuia ca rege al României la data de 22 iunie 1866 reprezintă o nouă înflorire în istoria României. În urma căsătoriei sale cu Elisabeta de Wied a rezultat un copil, Măriuca ce a murit la vârsta de patru ani. Astfel, după modernizarea palatului Cotroceni, Regele Carol și Regina Elisabeta și va fi cedat principelui moștenitor Ferdinand (Regele Carol I și Regina în urma ,,Pactului de familie” îi va lăsa tronul nepotului său Ferdinand). Între anii 1896-1947 palatul Cotroceni devine palat regal. În anul 1925 ca urmare a abdicării regelui Carol se intră într-o stare de criză deoarece România era condusă de consiliul de regență. Astfel, se organizează în anul 1926 Adunarea Națională Constituantă ce îl proclamă pe Mihai rege al României sub regența principelui Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan. Palatul Cotroceni va fi preluat de către comuniști în anul 1950 și Transformat în Palat al Pionierilor. În anul 1976 la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu palatul este restaurat, Ceaușescu dorind ca acesta să fie transformat într-o casă de oaspeți pentru invitații străini. Cutremurul din 4 martie 1977 avariază grav Palatul Cotroceni, astfel că lucrările de restaurare vor fi întârziate până în anul 1989. Între timp, anii 1980-1986 aduc cu ei construirea unei noi aripi pe vechile curți domnești, aripă ce va deveni din anul 1990 aripa administrației prezidențiale, locul unde președintele României își are biroul.
Legea nr.1/30 iunie 1990 și a H.G. nr.478 din 10.07.1991 precizeză faptul că muzeul Național Cotroceni este deschis publicului larg la data de 27 decembrie 1991, acesta având un caracter memorialistic. Totodată, Legea nr. 47/1994, completată și modificată în H.G. nr.1279/2001, Muzeul Național Cotroceni este trecut sub tutela Administrației Prezidențiale. Din anul 2009 sub tutela muzeului intră și biserica Cotroceni cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Colecțiile muzeale
Sub tutela Muzeului Național Cotroceni intră următoarele colecții ce aparțin următoarelor domenii: artă plastică (pictură, sculptură, grafică și artă religioasă atât din spațiul românesc cât și din spațiul universal), artă decorativă (piese din sticlă, metal, porțelan, ceramică etc.), piese numismatice, arheologice, piese cu valoare istorică și colecția de artă plastică de secol XVIII- XIX (icoane pe lemn, tablouri etc). Totodată, muzeul cuprinde și o colecție de pictură universală de secol XVIII-XIX, aceste lucrări reprezentând influiențe ale școlii germane, austriece, franceze și belgiene. O parte dintre aceste lucrări ce aparțin colecției Palatului Cotroceni sunt expuse și în alte muzee din țară. În colecția de artă grafică se regăsesc desene, picturi și diverse stampe de secol XIX-XX, acesastă colecție finnd constituită prin achiziții și donații. Fondul acestei colecții cuprinde lucrări semnate de Benedict Gănescu, Luci Beller, Rodica Maniu și alții.
F Fig. 5- Stampă (secolul al XVIII-lea).
În colecția de sculptură a muzeului se regăsesc lucrări ale unor autori străini și români, printre aceștia numărându-se: Mac Constantinescu, Milița Petrașcu, Oscar Han, Georges Gardet. Colecția de mobilier a Palatului Cotroceni cuprinde piese din diferite stiluri europene precum stilul neoromânesc, stilul Ampire, Napoleon III, Ludovic XV-XV (1900), această colecție cuprinzând piese de mare valoare realizate în diverse fabrici din Franța, Italia, Olanda, Rusia și alte țări.
Fig. 6 – Tête à tête (scaun de confesiune)- Fig. 7- Cabinet oriental de sec. XX stil Rocco de secol XIX.
Totodată, sub tutela muzeale să găsesc diverse piese de sticlă ce aparțin stilului Art Nouveau de secol XIX-XX, stil sub care sticla cunoaște o importantă originalitate și valoare aristică, acest stil fiind creat de către Emile Galle.
Fig. 8 – Vază stil Art Nouveau. Fig. 9 – Vas din bronz (secolul al XX-lea).
(secolul al XX-lea).
De asemenea, din colecția de patrimoniu a acestui muzeu fac parte și piese ce au aparținut personalităților regale, domnitorilor ce s-au succedat la Palatul Cotroceni, precum și unele piese de mare valoare istorică și arheologică. Aceste piese se pot regăsi în sălile muzeului, săli ce pot fi vizitate împreună cu un ghid.
Fig. 10 – Salonul oriental
O altă importantă încăpere din structura muzeală ce adăpostește obiecte patrimoniale de o mare importanță istorică, artistică și culturală o reprezintă biblioteca regală a Regelui Ferdinand. Biblioteca cuprinde aproximativ 2500 de volume ce i-au aparținut Regelui Carol, Ferdinand, Reginei Maria și a altor domnitori ce s-au precedat pe la Palatul Cotroceni.
Fig. 11 – Biblioteca regelui Ferdinand
Rolul educațional al muzeului în societatea contemporană
Muzeul Național Cotroceni reprezintă o structură infodocumentară ce are rolul de a disemina informațiile, de a creea și genera cunoaștere, de a modela și de a-și pune amprenta asupra utilizatorului atât mental cât și comportamental. Această structură muzeală are rolul de a aduce un plus de cunoștințe generației tinere (și nu numai acesteia) cu privire la cultura și identitatea națională a țării, cu privire la perioadele istorice ce au marcat România, precum și cu importanța colecționării, protejării, restaurării și expunerii pieselor patrimoniale de mare valoare, piese ce au rolul de a realiza un liant socio-cultural între utilizatorul de muzee și structura muzeală în sine.
Totodată, fie că piesa de patrimoniu este o pictură, un obiect vestimentar, o piesă de mobilier, o piesă numismatică sau artă grafică, ea transmite un mesaj, o idee, o mică istorisire despre trecutul țării și identitatea acesteia pe parcursul perioadelor istorice ce au avut în mod direct sau indirect legătură cu Palatul Cotroceni. Muzeul mai are și rolul de proteja, conserva și expune patrimoniul său în scopul admirării, în scopul formării unor idei asupra regalității, asupra obiceiurilor și tradițiilor acestor familii, muzeul fiind totodată, un mediator al informației dintre societate și utilizatori.
De asemenea, rolul acestui muzeul în societate ca sursă de documentare este acela de promova atât în plan național, cât și în afara țării, tradițiile, obiceiurile, cultura României, de a o face cunoscută în lume și a creea diverse activități de educare a publicului, de a trezi un sentiment de patriotism pentru utilizatori / vizitatori, precum și de a impune un standard internațional pentru cultura română.
1.4 Management și marketing muzeal
Muzeul Național Cotroceni folosește o serie de principii atât manageriale cât și de marketing în conducerea muzeului, în atragerea utilizatorilor, precum și în procesul de educare, cercetare, diseminare a cunoașterii și a informațiilor și a modelării comportamentului utilizatorilor. Strategiile de management ale acestei structuri muzeale cuprind planuri și norme ce au rolul de a îndeplini obiectivele propuse de muzeu pe o anumită perioadă de timp.
În interiorul acestei structuri se folosește managementul de tip ierarhizat în sensul că deciziile manageriale pornesc de la managerul principal și se transmit la fiecare manager de departament iar de aici la întreg personalul din interiorul muzeului. Muzeul Național Cotroceni folosește diverse strategii de management în realizarea activităților culturale specifice iar din voluntariatul pe care l-am efectuat la acest muzeu, am dedus faptul că muzeul se ocupă cu administrarea fondului patrimonial ce îl deține sub tutela sa, cu realizarea activităților, expozițiilor culturale și a lansărilor de carte menite să atragă publicul larg, de a atrage fonduri pentru activitățile culturale și pentru dezvoltarea patrimoniului, de a proteja patrimoniul muzeal, de a restaura piesele muzeale afectate sau distruse, precum și de a stimula și de a forma angajații muzeului prin programul de pedagogie muzeală.
Din voluntariatul pe care am întreprins sub tutela acestui muzeu, am constatat faptul că acestă structură infodocumentară se bazează pe un management al parteneriatelor deoarece colaborează cu diverse instituții culturale precum Complexul Muzeal ASTRA Sibiu – Muzeul Brukenthal, Muzeul Național de Artă, Radio România Cultural și alte instituții culturale atât naționale cât și internaționale. Muzeul Național Cotroceni folosește diverse strategii de marketing în atragerea publicului și a utilizatorilor. În interiorul acestuia se desfășoară diverse activități culturale precum: concerte de muzică clasică/simfonică, ateliere de creație, colocvii și conferințe (Colocviul Național de Istorie), lansări de carte (Lansare de carte cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei), precum și participarea la programul național intitulat Noaptea Muzeelor. Muzeul a primit și o serii de premii pentru calitatea serviciilor culturale, pentru activitatea sa deosebită în domeniul culturii: premiul pentru cel mai bun muzeu european 1994, Diploma de Merit acordată de Ministerul Culturii și Cultelor pentru manifestările culturale desfășurate, Premiul Special al ,,Societății Colecționarilor de Artă din România” pentru promovarea culturii și artei românești și alte premii de la diferite instiuții culturale din țară și străinătate. Muzeul Național Cotroceni, fiind o structură infodocumentară culturală, publică diverse lucrări cu un mare impact cultural asupra publicului și a utilizatorilor. În perioada voluntariatului, muzeul a publicat o carte numită ,,Veșminte, podoabe săsești și reprezentarea acestora în pictura vremii”, carte ce a fost lansată odată cu expoziția de costume săsești pictate în tablouri. De asemenea, această structură muzeală organizează diverse expoziții culturale, educative, expoziții recreative în scopul delectării publicului și a utilizatorilor de toate vârstele, în scopul creeri unui liant socio-cultural între utilizatorul în sine și muzeu, precum și formarea unei conștiințe despre patrimoniul cultural național identificat în aceste expoziții.
Fig. 12–Catalogul expoziției ,,Veșminte, podoabe săsești și reprezentarea acestora în pictura vremii”
Așadar, pe baza principiilor enumerate anterior deducem faptul că, pentru a funcționa la parametrii optimi, structurile muzeale trebuie să asigure o serie de principii prin care să ofere diverse programe / activități educaționale în scopul învățării, delectării publicului, să le definească identitatea proprie și națională, precum și să realizeze un dialog socio-cultural între diverse comunități, diverse instituții și diverși parteneri în scopul schimbului de experiență, modelarea caracterului și implicit inducerea unui spirit de observație pentru utilizatori și publicul larg.
În această societate informațională în care utilizatorii nu sunt familiarizați cu noile tehnologii, cu deprinderea informațiilor din domeniul istoriei și al artei, muzeele au rolul de a transmite informații de calitate, de a ajuta utilizatorii în procesele acestora de informare și documentare, precum și în diseminarea cunoștințelor, a culturii dar și în activitățile de generare de cunoaștere nouă pentru utilizatori. Aceste procese de transfer de informații, cunoștințe, cultură se realizează în interiorul structurilor muzeale prin intermediul specialiștilor și al expozițiilor, activităților organizate.
În opinia mea de utilizator, Muzeul Național Cotroceni trebuie să realizeze diverse programe educaționale în beneficiul dezvoltării educației utilizatorilor și a publicului larg, realizarea de expoziții, de work-shop-uri și alte activități culturale în care utilizatorii pot sta față în față cu obiectele muzeale în scopul învățării, educării și a cooperării dintre structura muzeală și utilizator cu scopul de a forma, modela și induce un anumit caracter, reflex pentru public.
Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" – București
Adresa: Șos. Kiseleff nr. 28 – 30, sector 1, 011347, Mun. București
Tel: 021/317.90.68; 021/317.91.06;
021/317.91.10; Fax: 021/317.90.68
Web: www.muzeul-satului.ro, www.muzeulsatului.ro;
Program: 9:00 – 20:00 (vara); 9:00 – 17:00 (iarna); luni: închis
Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” reprezintă un muzeu în aer liber situat pe malul lacului Herăstrău. Acest muzeu reprezintă un veritabil sat în aer liber, sat ce cuprinde monumente datade din secolul al XVII-lea – secolul al XX-lea, monumente ce provin din diverse zone etnografice ale țării.
2.1 Istoricul muzeului
Înființarea Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” își are originea în anul 1867 atunci când Alexandru Odobescu propune amenajarea unui loc cu monumente arhitectonice populare în cadrul expoziției de la Paris. Alexandru Țzigara Samurcaș aduce în anul 1906 în Muzeul de Artă Națională, Artă decorativă și Artă Industrială din București câteva gospodării din diferite regiuni ale țării. În anii ’30, în Europa existau două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) și Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). La noi în țară, în anul 1929 la Cluj, în parcul ,,Hoia” se înființează Muzeul Etnografic al Transilvaniei, muzeu înființat de către Romulus Vuia. Înființarea Muzeului Satului se datorează cercetărilor muzeografice coordonate de către profesorul Dimitrie Gusti, șef al catedrei de sociologie din cadrul Universității din București. Pe baza acestor cercetări de teren și cu ajutorul Fundației Regale "Principele Carol I", în anul 1936 la data de 10 mai a avut loc deschiderea oficială a Muzeului Satului, în prezența Majestății sale Carol al II-lea, urmând ca în data de 17 mai 1936, muzeul să fie deschis pentru publicul larg.
Între anii 1936-1940 Muzeul Satului cuprindea 33 de complexe de locuințe ce aveau rolul de a prezenta vizitatorilor realitatea și viața țăranului autentic de la sat. La început aceste case au fost locuite de proprietarii lor. Din 1940 unele case din muzeu au fost folosite drept adăpost pentru refugiați bucovineni și basarabeni până în anul 1948. În anul 1948 muzeul se redeschide pentru public, director fiind numit Gheorghe Focșa. Acesta a decis să evacueze refugiații rămași în muzeu pentru a stopa degradarea monumentelor arhitectonice din cadrul muzeului. Totodată, structura muzeală și-a dezvoltat unele criterii și direcții de dezvoltare proprii precum: istorie (reprezentarea habitatului tradițional al țăranilor), social (situația țăranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe regiunile țării), economic (unicitatea gospodăriilor în funcție de activitatea țăranilor) și artistic (modalitatea de construcție a locuințelor cu elementele specifice fiecărei regiuni a țării). Printre monumentele arhitectonice achiziționate de către muzeu se numără gospodării și case din diverse zone ale țării, precum: Suceava, Vaslui, Vâlcea, Constanța, Alba, Hunedoara, Maramureș etc. Totodată, în această perioadă specialiștii din muzeu au încercat să stabilească noi reguli, organigrame și planuri în scopul valorificării patrimoniului și realizarea unor ,,experimente muzeografice” ce aveau rolul de a realiza unele publicații despre patrimoniul deținut de muzeu, centrarea pe utilizatori și pe promovarea autenticului și a culturii sătești și realizarea unui dialog socio-cultural dintre structura muzeală în sine și vizitatori. Datorită degradărilor induse de factorii climatici și a vechimii locuințelor, în anul 1978 se înființează laboratorul de conservare-restaurare iar Muzeul Satului se va contopi cu Muzeul de Artă Populară al R.S.R. și va purta denumirea Muzeul Satului și de Artă Populară, muzeu ce va funcționa până în 1990. După Revoluție, muzeul va fi lovit de o lipsă a fondurilor și își va recăpăta personalitatea devenind actualul Muzeu al Țăranului Român. Anii 2000 au adus o serie de îmbunătățiri pentru muzeu, astfel că se construiesc diverse spații de cercetare, restaurare, precum și un proces de implementare a unor noi tehnologii de cercetare, restaurare, de proiecție alături de o serie săli cu direcție pentru activitățile socio-culturale, formative, educative, diverse expoziții tematice etc.
Muzeul s-a impus atât din punct de vedere cultural cât și social pe plan național cât și internațional, a coordonat și a acordat sprijin în organizarea de muzee și diverse secții etnografice în țară, participând și la diverse manifestări științifice atât naționale cât și internaționale.
2.2 Colecțiile muzeale
Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”adăpostește sub tutela sa aproximativ 57.000 de mii de obiecte patrimoniale etnografice (ce aparțin patrimoniului etnografic mobil) dintre care amintim: piese de mobilier, piese și materiale textile, port popular, icoane pe diverse suporturi (lemn, sticlă etc), precum și construcții patrimoniale imobile de o mare importanță în colecția cărora intră aproximativ 363 de clădiri etnografice grupate în diverse regiuni. Patrimoniul mobil și imobil al muzeului Satului reprezintă un important tezaur de patrimoniu, tezaur ce redă identitatea culturală, spirituală, precum și originile omului anume satul și vatra părintească unde acesta a crescut.
Piesele etnografice expuse sub tutela acestui muzeu sunt piese autentice din diferite zone geografice ale țării, unele dintre ele fiind parțial restaurate datorită perisabilității lemnului și a condițiilor meteorologice nefavorabile. Totodată, diversitatea construcțiilor etnografice adăpostite de către muzeu, expunerea acestora și modul de organizare în acest spațiu muzeal redau în totalitate o imagine a satului tradițional, cu uliți și garduri în care se surprinde viața rurală cu toate aspectele sale tradiționale. Colecțiile patrimoniale ale acestui muzeu se împart pe diverse regiuni ale țării, dintre care amintim: zona Transilvaniei, zona Banatului, zona Olteniei, zona Munteniei, zona Dobrogei și zona Moldovei.
Patrimoniul muzeal din zona Transilvaniei
Zona Transilvaniei reprezintă o veche provincie românească ce a fost atestată documentar la sfârșitul secolului al XII-lea. Oamenii transilvăneni aveau drept bază păstoritul și agricultura, astfel încât aceste elemente de bază sunt prezente în aspectul gospodăriilor. Un important monument etnografic din această zonă transilvăneană îl constituie gospodăria din satul Drăguș, județul Brașov.
Fig.13- Gospodăria din satul Drăguș, județul Brașov.
Acest monument etnografic a fost adus sub tutela muzeală în anul 1936, ea fiind alcătuită din două anexe: casa și șura. Casa cuprinde trei camere: tinda, camera de locuit și cămara. În interiorul acestei locuințe se întâlnesc obiecte de o mare importanță patrimonială de mare valoare, precum: țesături, ceramică, icoane vechi etc.
Un alt important obiect de patrimoniu imobil din zona transilvaniei este reprezentat de către gospodăria din satul Șant, județul Bistrița Năsăud. Casa este alcătuită din mai multe camere, precum: tinda, cameră de dormit și alte anexe în care oamenii își țineu alimentele, hainele etc. Această casă a fost adusă în interiorul parcului muzeal în anul 1936, ea fiind datată din anul 1896. Locuința este construită în întregime din lemn de brad, ea fiind plasată pe o temelie de piatră de râu.
Fig.14- Gospodăria din satul Șant, județul Bistrița Năsăud.
Interiorul locuinței cuprinde obiecte cu importanță patrimonială, precum: ceramică, țesături, piese de mobilier, unelte etc.
Fig.15- Interiorul gospodăriei Șanț, județul Bistrița – Năsăud
Tototdată, reprezentativă pentru zona Transilvaniei este și Biserica din satul Dragomirești, județul Maramureș.
Fig.16- Biserica din satul Dragomirești, județul Maramureș.
Acest obiect patrimonial de cult religios a fost adus în colecția muzeului în anul 1936 de către Dimitrie Gusti, monumentul datând din anul 1772. Biserica este construită în stilul maramureșan ce cuprinde elemente și aspecte specifice atât gospodăriilor din Maramureș, cât și stilului arhitectural maramureșan. Biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, naos, pronaos și altar. Interiorul bisericii adăpostește obiecte patrimoniale precum: icoane, port bisericesc, cărți bisericești vechi, picturi etc.
Fig.17- Interiorul bisericii din Dragomirești, județul Maramureș
O altă construcție specifică stilului etnografic maramureșan este reprezentată de gospodăria din satul Șurdești, județul Maramureș. Gospodăria datează din anul din secolul al XVIII-lea, ea fiind adusă în patrimoniul muzeal în 1936. Această gospodărie este formată din mai multe anexe dintre care enumerăm: casa, șura, grajdul, magazia și cotețul.
Fig.18- Gospodăria din satul Șurdești, județul Maramureș
Casa cuprinde patru camere (tindă, odaie, cămară și anexă) iar în interiorul acesteia se regăsec obiecte patrimoniale precum: piese din ceramică, icoane, țesături, ștergare etc.
Fig.19- Interiorul gospodăriei din satul Șurdești, județul Maramureș
Patrimoniul muzeal din zona Banatului
Unele dintre cele mai reprezentative construcții etnografice patrimoniale pentru zona Banatului sunt reprezentate de gospodăria din Sârbova, județul Timiș și piua din satul Borlova, județul Caraș-Severin. Gospodăria din Sârbova este alcătuită din leasa de porumb, locuința propriu-zisă, grajdul și magazia și cocina. Locuința este construită pe o fundație de piatră, ea fiind alcătuită din trei camere: tindă și două încăperi de locuit.
Fig.20- Gospodăria Sârbova, județul Timiș
În interiorul locuinței se găsesc diverse obiecte de patrimoniu, precum: ceramică, țesături, piese de mobilier, soba (vatra), instalații de țesut (războiae) și alte obiecte patrimoniale. O altă construcție reprezentativă pentru zona Banatului este piua de haine și vâltoarea din satul Borlova, județul Caraș-Severin. Construcția este în întregime din lemn, ea fiind alcătuită din piuă (instalație ce împălăște lâna prin frecare și presare) și vâltoare (o parte din instalația pivei ce creează o mișcare de rotire pentru haine).
Fig.21- Piua de haine și vâltoare – Borlova, județul Caraș Severin
Patrimoniul muzeal din zona Olteniei
Sub tutela muzeului satului există câteva piese patrimoniale etnografice specifice pentru zona Olteniei. Printre cele mai importante piese etnografice se numără Bordeiul din satul Drăghicești (județul Olt), bordeiul din satul Castranova (județul Dolj) și biserica din Timișeni. Bordeiele reprezintă locuințe îngropate parțial în pământ, ele oferind protecție împotriva vremii cât și împotriva unor atacuri. Bordeiele datează din anul 1800, ele fiind aduse în parcul etnografic al muzeului în aul 1949.
Fig.22- Bordeiul Castranova, Dolj Fig.23- Bordeiul din Drăghiceni, Olt
Ele cuprind trei camere (tinda, camera de locuit și magazia) în interiorul acestora găsindu-se diverse obiecte de necesare la treburile casnice, precum: covoare, aparate de țesut, ceramică, unelte gospodărești etc.
Fig.24- Interiorul bordeiului din Drăghiceni, Olt.
Un alt monument important din zona Olteniei este reprezentat de către biserica din Timișeni (comuna Fărcășești, județul Gorj). Acestă biserică datează din anul 1773 și poartă hramul Sfântului Nicolae cel Nou. Din anul 2002 a intrat în patrimoniul cultural al muzeului Satului.
Fig.25- Biserica Timișeni, județul Gorj
Biserica este construită în totalitate din lemn, ea fiind împărțită în pridvor, naos, pronaos și altar. Interiorul bisericii este unul deosebit deoarece cuprinde picturi valoroase cu importanță mare pentru patrimoniul cultural muzeal și implicit, pentru identitatea și istoria acestei provincii a țării de unde a fost adusă.
Interiorul bogat decorat redă o notă valoroasă atât picturii din interiorul bisericii, cât și din exteriorul acesteia. Biserica deține obiecte originale, interiorul acesteia fiind o adevărată capodoperă de artă.
Fig.26- Interior Biserica Timișeni, județul Gorj
Patrimoniul muzeal din zona Munteniei
Muntenia reprezintă o veche provincie românească, ea fiind reprezentată în muzeu de câteva monumente etnografice excepționale. Un astfel de monument etnografic este reprezentat de către gospodăria din Chiojdu Mic din Județul Buzău. Această gospodărie datează din secolul al XVIII-lea, ea fiind adusă în Muzeul Satului în anul 1936 de către fondatorul muzeului Dimitrie Gusti.
Fig. 27- Gospodăria Chiojdu Mic, județul Buzău
Casa este plasată pe o fundație din piatră de râu, ea fiind alcătuită din patru camere (cămara, tinda și două camere de locuit) plus o magazie exterioară. Interiorul acestei locuințe păstrează obiecte patrimoniale, precum: icoane, broderii, buciume (instrumente de muzică pentru ciobani) și alte obiecte cu semnificație patrimonială.
Fig.28- Interior Gospodăria Chiojdu Mic, județul Buzău
O altă importantă locuință etnografică din zona Munteniei este reprezentată de către gospodăria din comuna Rușețu, județul Buzău. Această construcție datează din anul 1876 și a intrat sub tutela muzeului în anul 1936. Gospodăria are o serie de particularități specifice folclorului buzoian: prispă joasă, ramele de culoare albastră la ferestre și uși, brâu de lemn albastru în jurul casei etc. Locuința este alcătuită din patru camere: tinda, cămara și două camere de locuit.
Fig.29- Gospodaria Rușetu, județul Buzău.
Patrimoniul muzeal din zona Dobrogei
Zona Dobrogei prezintă multe influențe atât romane, grecești cât și influiențe turcești. Unele dintre aceste aspecte se întâlnesc și în cadrul arhitecturii locuințelor. Astfel, Dobrogea este reprezentată în Muzeul Satului de câteva monumete etnografice de importanță națională, dintre care voi prezenta câteva dintre acestea. Astfel, o primă locuință reprezentativă pentru regiunea Dobrogei este gospodăria de la Jurilovca din județul Tulcea, ea datând din anul 1898 fiind adusă în parcul muzeal în anul 1963.
Fig.30- Gospodăria Jurilovca, județul Tulcea.
Locuința este alcătuită din zece încăperi fiecare cu o funcție fixă. În interiorul locuinței se întâlnesc obiecte patrimoniale ce datează din secolele XVIII –XIX, precum și o serie de unelte gospodărești, unelte de pescuit, port popular și altele.
Fig.31- Interior Gospodăria Jurilovca, județul Tulcea.
Patrimoniul muzeal din zona Moldovei
Zona Moldovei este reprezentată în acest parc muzeal de către mai multe monumente etnografice ce datează din diferite secole. O astfel de locuință reprezentativă pentru zona Moldovei este gospodăria din satul Piatra Șoimului, județul Neamț.
Fig.32-Gospodăria Piatra Șoimului, județul Neamț.
Locuința este alcătuită din patru camere (tindă, odaie mică, odaie mare și cămară) iar în interiorul ei se regăsesc diverse obiecte patrimoniale precum ceramica, piese de mobilier, unelte casnice și port popular.
Un alt monument important din zona Moldovei este reprezentat de către biserica din satul Răpciuni-Ceahlău, județul Neamț. Biserica datează din anul 1773, ea fiind adusă sub tutela muzeului în anul 1958. Acest monument etnografic este construit în totalitate din lemn de molid. De remarcat la acest important monument sunt inscripțiile în alfabetul chirilic ce simbolizează diferite perioade importante din viața și activitatea culturală a localnicilor. Totodată, sub tutela acestei biserici se regăsesc obiecte de cult bisericesc, picturi artistice și murale de mare valoare, piese de artă religioasă și multe altele.
Fig.33- Biserica din satul Răpciuni-Ceahlău, județul Neamț.
Rolul educațional al muzeului în societatea contemporană
Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” este o structură infodocumentară de tip muzeal ce are rolul de a disemina informații, de a forma o cultură bogată pentru utilizatori, de a realiza activități culturale menite să promoveze patrimoniul unic deținut sub tutela sa, precum și să genereze cunoaștere nouă în scopul utilizarii acesteia de către utilizatori. Astfel, acest muzeu are mai multe roluri în această societate contemporană predispusă la schimbările atât ale mediului informațional, cât și la modul de diseminare a cunoștințelor umane. Astfel, această structură muzeală are rol formator în caraterul vizitatorilor ocazionali, al utilizatorilor zilnici, cât și asupra cercetătorilor și personalului specializat de sub tutela sa (ghizi, restauratori etc).
Pe lângă aceste aspecte, muzeul reprezintă și o bogată sursă documentare cu obiecte patrimoniale din diferite perioade ce îi conferă vizitatorului posibilitatea realizării unei culturi de bază, posibilitatea de a trezi un sentiment de mândrie, e a stârni trezirea spiritului critic la vederea acestor piese etnografice. Totodată, muzeul are rolul de a realiza un liant socio-cultural între societatea informațională și utilizatori, el fiind un intermediar al informațiilor din societate. Muzeul mai are rol și în conservarea patrimoniului național cultural etnografic, patrimoniu ce este unic în țară și străinătate.
În această societate contemporană muzeul devine un formator de mentalități, devine o conștiință vie pentru utilizator astfel încât acesta să poată să își formeze o imagine despre vatra satului, o imagine asupra folclorului național, asupra tradițiilor, obiceiul și folclorul din spațiile geografice de unde au fost aduse aceste magnifice gospodării etnografice patrimoniale. Astfel, Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” devine un important centru cultural pentru utilizatori, centru sub tutela căruia se realizează diverse activități, diverse parteneriate culturale cu alte instituții de profil în scopul atragerii utilizatorilor și în scopul generării de cunoaștere nouă de diseminare a informațiilor, muzeul devenind, astfel, un mediu ambiant de relaxare pentru publicul larg, un mediu social, cultural, un mediu educativ în care utilizatorii și publicul larg pot învăța ceva nou și pot absorbi noi cunoștințe, noi informații din domeniul cultural.
Management și marketing muzeal
Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” reprezintă o structură muzeală ce are rolul de a genera cunoaștere, de a disemina informații către utilizatori, precum și de a adăposti, conserva, restaura și expune aceste piese etnografice patrimoniale sub tutela parcului național muzeal. Astfel, structura muzeală de față utilizează o serie de procese manageriale în conducerea sa, dar și o serie de tehnici de marketing pentru promovarea patrimoniului cultural etnografic. În acest muzeu procesul managerial este unul de tip ierarhizat deoarece decizia ce luată de către managerul instituție muzeale se transmite în mod direct subalternilor săi iar de aici către tot personalul muzeal.
Din vizita la acestă structură muzeală și din pliantele primite de către muzeografi am observat faptul că structura muzeală desfășoară parteneriate cu instituții culturale de prestigiu atât locale, naționale cât și internaționale. Din categoria instituțiilor locale putem aminti Primăria Sectorului al Municipiului București, agenții de publicitate etc. Totodată, muzeul realizează parteneriate alături de Ministerul Culturii Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea Națională pentru Turism – Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, precum și cu serie de instituții muzeale internaționale.
Structura muzeală de față realizează diverse activități de marketing, de promovare a valorilor etnografice deținute atât prin medii tradiționale (broșuri, flayere, albume foto etc), cât și prin medii online (Internet, site web etc). Muzeul realizează diverse activități culturale precum: Sărbătoarea Paștilor, Școala altfel, Anuala de Artă Religioasă și Restaurare, Ziua păsărilor, Povești cu și despre păpuși și alte activități culturale menite să atragă utilizatorii sub tutela sa.
Totodată, acest muzeu oferă și servicii culturale contra cost, evenimente precum conferințe, colocvii, servicii de consultanță în patrimoniu, activități și festivități populare, precum și o serie de acțiuni de popularizare a patrimoniului național etnografic ce este deținut sub tutela sa. Cu ajutorul strategiilor de marketing muzeul organizează și diverse târguri populare, ateliere de pictură, dans și creație menite să atragă utilizatori sub tutela muzeală.
Așadar, observăm anumite schimbări în activitatea structurilor muzeale odată cu implementarea noilor tehnologii de informare și comunicare, odată cu implementarea noilor strategii de management și marketing, precum și un interes major din partea publicului larg la vizita acestei structuri muzeale. Astfel, putem afirma faptul că procesele manageriale, procesele de marketing, comunicarea instituțională în departamente conduc către o bună desfășurare a activităților muzeale, a realizării procesului de diseminare a informațiilor, a modului de atragere a publicului larg către această structură, precum și o serie de noutăți, o serie de activități culturale pentru atragerea publicului, Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” devenind o structură infodocumentară capabilă să realizeze un liant socio-cultural între el și utilizatori, să creeze un transfer de noi informații în procesul de generare a noii cunoașteri dar mai ales aceea de a creea un mediu ambiant pentru utilizatori și de a satisface nevoile și cerințele infodocumentare ale acestora.
Nnn
Concluzii
Trăim într-o societete a exploziei informaționale. Înnotăm într-un ocean informațional în care utilizatorul reprezintă un simplu pion al acestei societăți contemporane Cantitatea de informații se dublează la un interval de 5 ani, așadar asistăm la o creștere a cantității informațiilor. Regăsirea, cercetarea, transferul, stocarea și diseminarea informației reprezintă procese din ce în ce mai complexe datorită faptului că evoluția societății și-a pus amprenta asupra caracterului și a modului de formulare a cererii utilizatorilor. Sistemele de regăsire a informațiilor au de-a face cu cereri din ce în ce mai complexe iar utilizatorii doresc informații elocvente, corecte și din surse sigure. Aceste schimbări ale societății contemporane informaționale au afectat atât utilizatorii cât și structurile infodocumentare în sine. La nivelul structurilor muzeale, aceste schimbări au condus către noi transformări ale structurilor muzeale, către noi adaptări ale acestora la mediul schimbărilor, implementări tehnologice în interiorul acestora, precum și înființarea unor noi departamente importante pentru structurile muzeale.
Totodată, observăm atât din evoluția structurilor muzeale cât și din funcțiile sale, precum și din activitatea organizațiilor culturale naționale sau internaționale asupra muzeului faptul că muzeul deține un rol foarte important în societatea contemporană, în evoluția civilizației umane, cât și prezentarea unor mărturii ale trecutului. Astfel, de-a lungul evoluției sale, muzeul a suferit o serie de modificări, o serie de mutații ce au avut un mare impact atât asupra sa ca structură muzeală infodocumentară, asupra civilizației umane, a culturii, educației, asupra formării mentalității utilizatorilor și a publicului, cât și asupra unor activități socio-culturale, politice, etice dar mai ales în realizarea liantului dintre trecut, prezent și viitor.
Astfel, structurile muzeale au impus o remodelare a trecutului istoric, o interpretare a istoriei și a valorilor umane deținute de către tutela muzeală, precum și o explicare pe înțelesul utilizatorilor a valorilor culturale, istorice și sociale deținute de tutela muzeală.Un alt aspect important deprins din lucrarea e față este acela al relației dintre spațiul privat și spațiul public muzeal. Deschiderea muzeelor către inovare, schimbare și implementarea unor noi tehnologii a reprezentat un important aspect în rolul său din cadrul societății contemporane. Astfel, aceste aspecte au deschis muzeelor șansa de a realiza o serie de noi activități culturale, noi scheme și reguli de protejare a patrimoniului, precum și o serie de aspecte legate de întreținerea, expunerea, restaurarea și conservarea pieselor și obiectelor de patrimoniu mobil și imobil.
Pe de altă parte, această societate informațională contemporană a adus cu sine o serie de ,,voci” (naționale sau internaționale) ce au rolul de a coordona activitățile umane, de a elabora o serie de programe de cooperare națională/internațională, de a realiza programe și activități de ajutorare a țărilor slab dezvoltate, însă cel mai importnt aspect îl reprezintă activitatea și amprenta acestor organizații culturale în activitatea structurilor muzeale prin elaborarea unor reguli și norme în scopul protejării obiectelor de patrimoniu de mare importanță istorică, socială, economică și politică. Ceințele utilizatorilor, schimbările economice, sociale și politice, explozia cantității informaționale, toate acestea au contribuit la schimbarea statutului muzeului și, implicit, către migrarea acestuia în așa zisă ,,eră digitală” deschizându-se, astfel, o nouă eră în evoluția structurilor muzeală: vizitarea și promovarea muzeelor în mediul online.
Putem afirma faptul că toți acești factori enumerați anterior au contribuit la apariția muzeului virtual (museum vivum) odată cu implementarea noilor tehnologii ale informării și comunicării în interiorul acestor muzee, aceste structuri asigurând un transfer informațional sigur și rapid atât în mediile tradiționale, cât și în mediile online. Aceste tehnologii au reprezentat o dublare a capacității tranferului informațional, strucura muzeală devenind, astfel, un mediator între public și diseminarea informațiilor, precum și în eficientizarea procesului de generare a noii cunoașteri și de diseminare a acesteia, dar și în oferirea unui spațiu cultural, recreativ, un spațiu de informare și documentare, precum și un loc în care utilizatorii își pot satisface cerințele și nevoile culturale.
Toate aceste schimbări ale societății contemporane au condus către implementarea unor noi procese și principii în conducerea și promovarea structurilor muzeale, precum managementul și marketingul muzeal. Aceste principii au rolul de a oferi structurilor muzeale o bună conducere, luarea unor decizii importante atât pentru conducerea muzeului, cât și în elaborarea activităților, a promovării sale prin activități culturale. Cu ajutorul acestor principii manageriale și de marketing, cât și a noilot tehnologii media s-a realizat un salt al culturii, o reabilitare a instituțiilor muzeale, o revitalizare a acestor structuri ce a condus către păstrarea spiritualității trecutului, realizarea unei vieți culturale a orcărei comunității, precum și o cooperare socio-culturală între utilizatori (public) și structura muzeală în sine prin specialiști, expoziții etc. Toate aceste aspecte menționate anterior au condus către schimbarea statutului structurilor muzeale, către realizarea unei identități comunitare și spirituale ale acestora, către crearea unei culturi de bază, cultură menită să aducă un aport la viața comunității, la o viață culturală dar mai ales la valorificarea acestor bunuri culturale de către publicul larg. Odată cu aceste schimbări ale societății contemporane, comportamentul, mentalitatea și cerințele utilizatorilor au suferit, de asemenea, modificări în raport adaptarea acestora la cerințele societății. Nevoile și cerințele infodocumentare ale utilizatorilor au devenit din ce în ce mai complexe, astfel încât structurile infodocumentare au fost nevoite să disemineze informații și să genereze cunoștințe clare, precise și coerente, precum și să asiste utilizatorii în procesele de regăsire a informațiilor necesare acestora. Valul schimbărilor societății contemporane și-a pus amprenta asupra muzeelor. Astfel, cele două structuri muzeale din studiul de caz prezintă aceste schimbări ale societății, evidențiază particularitățile societății și a publicului, precum și realizarea unei paralele între muzeul clasic și muzeul virtual, muzeul vivum unde utilizatorii își pot satisface cerințele și nevoile culturale.
După părerea mea, în calitate de utilizator al structurilor muzeale, muzeul reprezintă un spațiu cultural, un spațiu social, ambiental în care utilizatorii își regăsesc cu ușurință răspunsurile la întrebări și locul unde aceștia își satisfac nevoile și cerințele infodocumentare culturale. Pe de altă parte, muzeul reprezintă un spațiu unde obiectele patrimoniale sunt păstrate, restaurate, cercetate dar mai ales expuse în scopul educării publicului, în scopul trezirii sentimentului de frumos, precum și în procesele de diseminare a informațiilor dintre structura muzeală și publicul larg.
Totodată, muzeul reprezintă un mediator, un element de legatura între trecut, prezent și viitor, un liant socio-cultural între obiectele de patrimoniu expuse și utilizatori, muzeul fiind și un generator al noii cunoașteri, cunoaștere ce este diseminată, comunicată și transmisă publicului larg atât prin mijloace tradiționale, cât și cu ajutorul noilor tehnologii media. Muzeul reprezintă un spațiu formator de caractere, de mentalități, de trezire a spiritului observațional, precum și în realizarea unei punți între trecut, prezent și viitor în scopul educării, formării și culturalizării publicului larg.
În concluzie, putem afirma faptul că muzeul reprezintă un spațiu cultural deschis pentru orice utilizator, pentru orice tip de public, el reprezentând o voce culturală, o voce socială dar mai ales un spațiu al formării utilizatorilor și un generator al noii cunoașteri ce este diseminată către publicul larg.
Bibliografie
Monografii:
AMBROSE, Timothy; PAINE, Crispin. Museum basics. Second edition. London, New York: Routledge, 2006. 337p.
ENACHE, Ionel. Managementul bibliotecilor. București: Editura Universității din București, 2012. 182p.
ENACHE, Ionel. Marketingl structurilor infodocumentare. București: Editura Universității din București, 2008. 182p.
FLORESCU, Radu. Bazele muzeologiei. București: Editura Universității Creștine ,,Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Istorie, 1999. 198 p.
MOLDOVEANU, Maria; IOAN-FRAN, Valeriu; ANTONESCU, Romulus; DUMA, Alexandru. Managementul culturii: univers rural. București: Editura Expert, 2000. 248p.
MUCCHIELLI, Alex. Les sciences de l’inforation et de la communication. Paris: Hachette, 2001. 160p.
NICOLESCU, O; VERBONCU, I. Management. București: Editura Economică, 1999. 600p.
NOWACKI, Henryk. Open air museums in Poland. Panstwowe Wydawnictwo Rolnicze i Lesne, Pozan, 1981. 243p.
OPRIȘ, Ioan. Management muzeal. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2008. 263p.
PETRE, Dan. Introducere în publicitate. București: Comunicare.ro, 2009. 246p.
PORUMBEANU, Octavia-Luciana. Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare. București: Editura Universității din București, 2006. 312p.
REGNEALĂ, Mircea. Unesco și accesul mondial la documente și informații. București: INID, 1996. 255 p
TÎRZIMAN, Elena. Biblioteconomie și știința informării. București: Editura Univeristății din bucureștii, 2009. 284p.
TOMA, Iulian-Dalin Ionel. Muzeul contemporan: programe educaționale. Iași: Institutul European, 2007. 254 p.
ZBUCHEA, Alexandra; PÎNZARU, Florina; GALALAE, Cristina. Ghid esențial de promovare. București: Tritonic Publishing, 2009. 400p.
ZBUCHEA, Alexandra. Marketingul în slujba patrimoniului cultural. București: Editura universitară, 2008. 326p.
ZBUCHEA, Alexandra; IVAN, Loredana. Muzeul focus: cum să ne cunoaștem mai bine vizitatorii muzeelor. București: Editura Colias, 2008. 180p.
Studii și articole:
Gesche-Koning. Educația muzeală în Europa: noi căi de comunicare. În: Revista muzeelor, nr.1/1998.
Legea nr. 26/2008. Art.2, lit. a).
Legea nr.182/20 octombrie 2000.
Legea nr.5 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secț. a III-a-Zone protejate.
ZBUCHEA, Alexandra. O viziune de marketing privind expozițiile muzeale. În: Revista muzeelor nr.3 din 2005.
Webgrafie:
Art and Cultural Heritage Mediation. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/art-and-cultural-heritage-mediation/
Building Knowledge Societies. [Citat la data de 20.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/building-knowledge-societies.
Buget. [Citat la data de 05.01.2015]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.conta.ro/dictionar_online_Buget.html.
Cultural Tourism. [Citat la data de 27.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/cultural-tourism/
Despre patrimoniu. [Citat la data de 04.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.patrimoniu-rper.com/despre-patrimoniu.html
Education for the 21st Century. [Citat la data de: 17.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/education-21st-century
Fighting Illicit Traffic. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/fighting-illicit-traffic/
Fostering Freedom of Expression. [Citat la data de 18.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/fostering-freedom-expression
ICOM in brief. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/the-organisation/icom-in-brief/
ICOM Missions. [Citat la data de 26.11.2014]. Diponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/the-organisation/icom-missions/
Importanța managementului resurselor umane (MRU). [Citat la data de 05.02.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://mail.ubv.ro/~janeta.sirbu/MM2_1.pdf.
Intangible Heritage. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/intangible-heritage/
International Committee of the Blue Shield (ICBS). [Citat la data de 20.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ancbs.org/cms/en/about-us/about-icbs
Introducing UNESCO. [Citat la data de: 19.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/about-us/introducing-unesco
Learning to Live Together. [Citat la data de 19.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/learning-live-together
Museums Emergency Programme. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/museums-emergency-programme/
Object ID. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cimec.ro/Metodologice/ObjectID.html
One hundred Missing Objects. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://archives.icom.museum/publications/100.html
One Planet, One Ocean. [Citat la data de 01.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/one-planet-one-ocean.
Patrimoniu cultural național:strategie. [Citat 04.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cultura.ro/uploads/files/StrategiaPCN.pdf
Pedagogia muzeală- programe și strategii. [Citat la data de 06.11.2014] Disponibil pe Internet la adresa: http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2005_3/2005_03_23.pdf
Protecting Our Heritage and Fostering Creativity. [Citat la data de 18.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/protecting-our-heritage-and-fostering-creativity
Science for a Sustainable Future. [Citat la data de 01.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/science-sustainable-future.
Text of convention for Safeguarding of the intangible Cultural heritage. [Citat 28.10.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: www.unesco.org/culture/ich/index.php?lg=l&pg=00006.
The Musseums Association (United Kingdom) definition 2002, curent version from code of Ethics for Museums 2002. [Citat la data de: 05.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.city.ac.uk/ictop/mus-def.html.
Anexa 1
Lista figurilor
Fig.1- Schema relațiilor dintre componentele activității muzeale……………………. 19
Fig. 2- Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă culturală…………………………. 23
Fig. 3 – Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă politică………………………….. 24
Fig. 4 – Utilizarea patrimoniului cultural ca resursă economică……………………… 25
Fig. 5- Stampă (secolul al XVIII-lea)……………………………………………………………. 71
Fig. 6 – Tête à tête (scaun de confesiune)- stil Rocco de secol XIX………………….. 72
Fig. 7- Cabinet oriental de sec. XX………………………………………………………………. 72
Fig. 8 – Vază stil Art Nouveau (secolul al XX-lea)…………………………………………. 72
Fig. 9 – Vas din bronz (secolul al XX-lea)…………………………………………………….. 72
Fig. 10 – Salonul oriental……………………………………………………………………………. 73
Fig. 11 – Biblioteca regelui Ferdinand…………………………………………………………. 73
Fig. 12–Catalogul expoziției ,,Veșminte, podoabe săsești și reprezentarea acestora în pictura vremii”…………………………………………………………………………………………………..76
Fig.13- Gospodăria din satul Drăguș, județul Brașov…………………………………….. 80
Fig.14- Gospodăria din satul Șant, județul Bistrița Năsăud…………………………….. 80
Fig.15- Interiorul gospodăriei Șanț, Bistrița – Năsăud…………………………………… 81
Fig.16- Biserica din satul Dragomirești, județul Maramureș…………………………… 81
Fig.17- Interiorul bisericii din Dragomirești, județul Maramureș……………………. 82
Fig.18- Gospodăria din satul Șurdești, județul Maramureș…………………………….. 82
Fig.19- Interiorul gospodăriei din satul Șurdești, județul Maramureș………………. 83
Fig.20- Gospodăria Sârbova, județul Timiș…………………………………………………… 83
Fig.21- Piua de haine și vâltoare – Borlova, județul Caraș Severin…………………. 84
Fig.22- Bordeiul Castranova, Dolj………………………………………………………………. 84
Fig.23- Bordeiul din Drăghiceni, Olt……………………………………………………………. 84
Fig.24- Interiorul bordeiului din Drăghiceni, Olt…………………………………………… 84
Fig.25- Biserica Timișeni, jud. Gorj…………………………………………………………….. 85
Fig.26- Interior Biserica Timișeni, jud. Gorj…………………………………………………. 85
Fig. 27- Gospodăria Chiojdu Mic, județul Buzău…………………………………………… 86
Fig.28- Interior Gospodăria Chiojdu Mic, județul Buzău……………………………….. 86
Fig.29- Gospodaria Rusetu, Buzau………………………………………………………………. 87
Fig.30-Gospodăria Jurilovca, Tulcea…………………………………………………………… 87
Fig.31- Interior Gospodăria Jurilovca, Tulcea………………………………………………. 88
Fig.32-Gospodăria Piatra Șoimului, jud. Neamț……………………………………………. 88
Fig.33- Biserica din satul Răpciuni-Ceahlău, județul Neamț……………………………89
Bibliografie
Monografii:
AMBROSE, Timothy; PAINE, Crispin. Museum basics. Second edition. London, New York: Routledge, 2006. 337p.
ENACHE, Ionel. Managementul bibliotecilor. București: Editura Universității din București, 2012. 182p.
ENACHE, Ionel. Marketingl structurilor infodocumentare. București: Editura Universității din București, 2008. 182p.
FLORESCU, Radu. Bazele muzeologiei. București: Editura Universității Creștine ,,Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Istorie, 1999. 198 p.
MOLDOVEANU, Maria; IOAN-FRAN, Valeriu; ANTONESCU, Romulus; DUMA, Alexandru. Managementul culturii: univers rural. București: Editura Expert, 2000. 248p.
MUCCHIELLI, Alex. Les sciences de l’inforation et de la communication. Paris: Hachette, 2001. 160p.
NICOLESCU, O; VERBONCU, I. Management. București: Editura Economică, 1999. 600p.
NOWACKI, Henryk. Open air museums in Poland. Panstwowe Wydawnictwo Rolnicze i Lesne, Pozan, 1981. 243p.
OPRIȘ, Ioan. Management muzeal. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2008. 263p.
PETRE, Dan. Introducere în publicitate. București: Comunicare.ro, 2009. 246p.
PORUMBEANU, Octavia-Luciana. Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare. București: Editura Universității din București, 2006. 312p.
REGNEALĂ, Mircea. Unesco și accesul mondial la documente și informații. București: INID, 1996. 255 p
TÎRZIMAN, Elena. Biblioteconomie și știința informării. București: Editura Univeristății din bucureștii, 2009. 284p.
TOMA, Iulian-Dalin Ionel. Muzeul contemporan: programe educaționale. Iași: Institutul European, 2007. 254 p.
ZBUCHEA, Alexandra; PÎNZARU, Florina; GALALAE, Cristina. Ghid esențial de promovare. București: Tritonic Publishing, 2009. 400p.
ZBUCHEA, Alexandra. Marketingul în slujba patrimoniului cultural. București: Editura universitară, 2008. 326p.
ZBUCHEA, Alexandra; IVAN, Loredana. Muzeul focus: cum să ne cunoaștem mai bine vizitatorii muzeelor. București: Editura Colias, 2008. 180p.
Studii și articole:
Gesche-Koning. Educația muzeală în Europa: noi căi de comunicare. În: Revista muzeelor, nr.1/1998.
Legea nr. 26/2008. Art.2, lit. a).
Legea nr.182/20 octombrie 2000.
Legea nr.5 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secț. a III-a-Zone protejate.
ZBUCHEA, Alexandra. O viziune de marketing privind expozițiile muzeale. În: Revista muzeelor nr.3 din 2005.
Webgrafie:
Art and Cultural Heritage Mediation. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/art-and-cultural-heritage-mediation/
Building Knowledge Societies. [Citat la data de 20.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/building-knowledge-societies.
Buget. [Citat la data de 05.01.2015]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.conta.ro/dictionar_online_Buget.html.
Cultural Tourism. [Citat la data de 27.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/cultural-tourism/
Despre patrimoniu. [Citat la data de 04.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.patrimoniu-rper.com/despre-patrimoniu.html
Education for the 21st Century. [Citat la data de: 17.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/education-21st-century
Fighting Illicit Traffic. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/fighting-illicit-traffic/
Fostering Freedom of Expression. [Citat la data de 18.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/fostering-freedom-expression
ICOM in brief. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/the-organisation/icom-in-brief/
ICOM Missions. [Citat la data de 26.11.2014]. Diponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/the-organisation/icom-missions/
Importanța managementului resurselor umane (MRU). [Citat la data de 05.02.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://mail.ubv.ro/~janeta.sirbu/MM2_1.pdf.
Intangible Heritage. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/intangible-heritage/
International Committee of the Blue Shield (ICBS). [Citat la data de 20.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ancbs.org/cms/en/about-us/about-icbs
Introducing UNESCO. [Citat la data de: 19.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/about-us/introducing-unesco
Learning to Live Together. [Citat la data de 19.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/learning-live-together
Museums Emergency Programme. [Citat la data de 26.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://icom.museum/programmes/museums-emergency-programme/
Object ID. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cimec.ro/Metodologice/ObjectID.html
One hundred Missing Objects. [Citat la data de 21.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://archives.icom.museum/publications/100.html
One Planet, One Ocean. [Citat la data de 01.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/one-planet-one-ocean.
Patrimoniu cultural național:strategie. [Citat 04.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cultura.ro/uploads/files/StrategiaPCN.pdf
Pedagogia muzeală- programe și strategii. [Citat la data de 06.11.2014] Disponibil pe Internet la adresa: http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2005_3/2005_03_23.pdf
Protecting Our Heritage and Fostering Creativity. [Citat la data de 18.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/protecting-our-heritage-and-fostering-creativity
Science for a Sustainable Future. [Citat la data de 01.12.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://en.unesco.org/themes/science-sustainable-future.
Text of convention for Safeguarding of the intangible Cultural heritage. [Citat 28.10.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: www.unesco.org/culture/ich/index.php?lg=l&pg=00006.
The Musseums Association (United Kingdom) definition 2002, curent version from code of Ethics for Museums 2002. [Citat la data de: 05.11.2014]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.city.ac.uk/ictop/mus-def.html.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Muzeul Institutie Comunitara In Societatea Contemporana (ID: 122497)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.