Mutatii In Politica de Protectie a Concurentei Economice din Romania In Contextul Integrarii In Uniunea Europeana

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………………………………2

Cap. 1 Politici europene în domeniul concurenței…………………………………………………………………4

Definirea concurenței…………………………………………………………………………………………………..7

Rolul politicii în domeniul concurenței………………………………………………………………………….9

Instituții implicate în domeniul concurenței………………………………………………………………….12

Cap. 2 Politici și reglementări în domeniul concurenței din România în contextul

integrării în UE……………………………………………………………………………………………………………..16

2.1 Obiectivele politicii concurențiale……………………………………………………………………………….18

2.2 Principiile politicii concurențiale…………………………………………………………………………………20

2.3 Practicile anticoncurențiale…………………………………………………………………………………………22

2.4 Politici și reglementări în domeniul concurenței în România………………………………………….29

Cap. 3 Provocările pieței unice și concurența în sectorul asigurărilor……………………………………33

3.1 Piața europeană a asigurărilor……………………………………………………………………………………..38

3.2 Caracteristicile asigurărilor europene…………………………………………………………………………..41

3.3 Concurența în sectorul asigurărilor………………………………………………………………………………43

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………….45

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………47

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………………49

Introducere

Dacă o instituție există și rezistă de mult timp și este statornică, înseamnă că acea instituție, prin legi și o conducere potrivită, și-a atins scopurile și este eficientă.

Acest lucru este valabil în Uniunea Europeană, reformele și evoluția fiind necesară din cauza faptului că numarul statelor membre a crescut, la fel și numărul problemelor. Rolul instituțiilor Uniunii Europene este de a întări și a administra o entitate politică. În procesele de schimbare socială, economică și politică a statelor europene, trebuie recunoscut rolul deosebit de important al instituțiilor Uniunii Europene. Puterea de acțiune a Uniunii Europene ne demonstrează că avem de-a face cu o organizație internațională puternică, într-o continuă evoluție. Și România, ca urmare a aderării la UE, a trebuit să-și revizuiască politicile economice, bancare și rețeaua instituțională, în general, pentru a face față schimbărilor ce au intervenit odată cu aderarea. Ca o consecință a crizei financiare și economice din ultimii ani s-au pus în mișcare reforme majore în integrarea economică europeană; criza mondială din ultimii ani a scos la suprafață vulnerabilitatea economică a statelor membre, gradul lor de îndatorare fiind mare în majoritatea cazurilor. Astfel, s-au impus măsuri economice, atît la nivelul fiecărui stat, cît și la nivelul legislativ al Uniunii Europene, exemplu fiind supervizare multilaterală a politicilor bugetare ale statelor sau gestionarea deficitelor acestora. Prin „Strategia 2020” se dorește o finalitate a politicilor de creștere economică și de creare a unor noi locuri de muncă în statele membre.

O parte importantă a activității UE, este politica acesteia în domeniul concurenței. Obiectivul acestei politici este crearea unor norme ample și eficiente privind concurența, pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a pieței europene și pentru a oferi consumatorilor avantajele unui sistem de piață liberă. În primul rînd, politica în domeniul concurenței presupune aplicarea unor norme care garantează concurența loială în rândul firmelor de pe piața europeană. Prin aceste politici se dorește creștera eficienței și dezvoltarea inițiativelor pentru noi afaceri, astel încât printr-o ofertă bogată prețurile de pe piață să scadă, în același timp îmbunătățind calitatea produselor și serviciilor. În acest sens și pentru aceste scopuri, Uniunea Europeană luptă prin activitatea sa, să încurajeze liberalizarea pieței și împotriva practicilor anticoncurențiale. Deși practica anticoncurențială are loc de cele mai multe ori într-o țară, ea influențează toată piața europeană și nu numai, pentru că efectele acestor practici pot fi resimțite de tot cuprinsul țărilor UE. Comisiile Uniunii Europene au competențe de a investiga aceste incidente, de a lua decizii și de a aplica amenzi. Toate țările membre ale UE au o autoritate națională de concurență, care are competențe în a pune în aplicare normele și legislația europeană comună, asigurîndu-se că firmele și guvernele respectă aceste norme și sunt în concordanță cu caracteristicele distinctive ale fiecărei țări în parte.

Prin promovarea politicilor din domeniul concurenței, firmele europene pot oferi prețuri mai bune, câștigându-și astfel cote importante pe piață; acest lucru este benefic atât pentru consumatori, care o să-și permită să achiziționeze cât mai multe produse și vor deveni clienți fideli ai firmelor, cât și pentru firmele producătoare, pentru că o cerere mai mare influențează și oferta, deci mediul economic va prospera. În același timp, pentru creșterea cererii produselor, trebuie să crească și calitatea acestora, pentru a se menține pe piață, de asemenea trebuie să crească și portofoliul de produse, pentru ca consumatorii să-l aleagă pe cel ce le va satisface cel mai bine nevoile și dorințele. Prin creșterea cererii de produse si servicii și creșterea calității lor, firmele vor trebui să fie în continuă inovare atât la nivelul producției, cât și după vânzarea produselor. Concurența la nivelul pieței Uniunii Europene este de bun augur și face firmele să-și dezvolte activitatea, și în același timp să-și dezvolte flexibilitatea la schimbările mediului micro și macroeconomic.

Cap. 1 Politici europene în domeniul concurenței

Pentru că încălcarea politicilor concurențiale pe piața europeană poate avea un efect de domino și pot genera reacții în lanț, din anul 1962 s-a înființat o Comisie Europeană abilitată să investigheze comportamentele anticoncurențiale. Din anul 1990, Comisia Europeană este autorizată să cerceteze și să sancționeze evenimentele anticoncurențiale de mare amploare, pentru a garanta respectarea normelor UE în domeniul concurenței. Comisia Europeană, și autoritățile naționale competente aplică normele comunitare în materie de concurență, adică articolele 101-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), concepute astfel încât să sprijine dezvoltarea piețelor europene și să ofere condiții egale firmelor existente pe piață.

În cadrul Comisiei Uniunii, Direcția Generală Concurență (DG) are competențe executive; Direcția Generală Concurență nu poate interveni decât dacă deține decizii ale încălcări ale normelor în materie de concurență. Deciziile sale pot fi contestate la Curtea de Justiție a UE. Activitatea DG Concurență este axată, nu atât pe elaborarea propunerilor legislative, cât pe luarea măsurilor ce se impun, atunci cînd normele de bună practică în domeniul concurenței sunt încălcate, mai ales pe comerțul transfrontalier. Articolul 101 din TFUE interzice acordurile anticoncurențiale între firme, adică acordurile care limitează concurența; aceste reglementări se numesc norme antitrust; ele definesc și competențele Comisiei privind investigarea firmelor și dreptul de a căuta probe și dovezi în incinta acestora. Firmelor nu li se permite să împartă între ele cotele de piață. Comisia Europeana adoptă și diverse documente fără caracter normativ pentru interpretarea normelor de fond în privința antitrusturilor. Acordurile anticoncurențiale sunt acorduri încheiate între firme, cu scopul de a limita concurența, de exemplu, cartelurile – dacă aceste firme ajung la un acord comun pentru evitarea concurenței sau își stabilesc împreună prețurile de vânzare a produselor sau serviciilor lor. Firmele care fac parte din carteluri și își împart cotele de piață, nu se mai simt obligate să lanseze produse noi sau de calitate îmbunătățită, deci în final clienții vor plăti prea mult pentu produse sau servicii de slabă calitate . Uniunea Europeană, prin legislația concepută în domeniul concurenței, consideră cartelurile ilegale și aplică amenzi usturătoare celor care încalcă legislația. Sunt considerate acorduri anticoncurențiale, cele care prezintă următoarele caracteristici:

○ fixează prețurile produselor sau serviciilor pe piață

○ limitează producția firmelor

○ firmele își împart piețele sau clienții

Acordurile se consideră legale doar în cazul în care firmele participante nu sunt concurente, dețin o cotă de piață mică sau contribuie la dezvoltarea produselor și serviciilor noi (de multe ori, cercetarea și dezvoltarea noilor produse este mult prea costisitoare pentru o singură firmă). Legale se consideră și acordurile de standardizare . Articolul 102 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE) interzice comportamentul abuziv al firmelor aflate într-o poziție dominantă pe piață, adică a celor ce au o cotă de piață mai mare de 40%.

Abuzul de poziție dominantă pe piață se poate manifesta prin:

→ comercializarea produselor sau serviciilor cu prețuri prea mari

→ vânzarea produselor cu prețuri mici, sub cele de pe piață, pentru eliminarea concurenței

→ obligarea clienților firmei să achiziționeze un produs, legat de altul

→ oferirea unor reduceri speciale unor anumite categorii de clienți

Pentru a nu limita concurența pe piață, Comisia trebuie notificată înaintea realizării fuziunilor sau achizițiilor transfrontaliere.

Dacă Comisia realizează o investigație, angajații săi sunt abilitați să:

intre în incintele firmelor sau în mijloacele de transport ale acestora

pot să ceară, în vederea examinării, documente ale firmei

să sigileze incintele firmei

să rețină registrele sau documentele firmei, pe durata investigației

să solicite informații, angajaților sau reprezentanților firmei

În unele cazuri, Comisia Europeană poate aproba cazurile de monopol, mai ales în cazul

serviciilor publice sau un „monopol natural”, dacă firmele pot demonstra că tratează celelalte participante la piață într-un mod echitabil, dacă pun infrastructura lor la dispoziția tuturor utilizatorilor, iar profitul obținut nu este utilizat pentru operațiuni comerciale.

Până acum câțiva ani, telecomunicațiile, transporturile sau energia erau monopoluri naționale. Prin liberalizarea piețelor acestora, s-a oferit clienților posibilitatea de a alege serviciile dorite, la prețuri concurențiale.

Uniunea Europeană analizează activitatea firmelor de producție, dar și a celor care prestează servicii, chiar și servicii financiare (operațiuni de creditare, operațiuni cu carduri).

Articolul 107 din TFUE interzice guvernelor statelor membre să ajute sectoarele economice locale din fonduri publice; astfel, concurența este neloială.

Avem, astfel, „ajutorul de operare”, prin care guvernul unei țări oferă bani lichizi unei firme pentru a-i finanța activitatea; această practică este total interzisă de Comisia Europeană.

Prin artior noi (de multe ori, cercetarea și dezvoltarea noilor produse este mult prea costisitoare pentru o singură firmă). Legale se consideră și acordurile de standardizare . Articolul 102 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE) interzice comportamentul abuziv al firmelor aflate într-o poziție dominantă pe piață, adică a celor ce au o cotă de piață mai mare de 40%.

Abuzul de poziție dominantă pe piață se poate manifesta prin:

→ comercializarea produselor sau serviciilor cu prețuri prea mari

→ vânzarea produselor cu prețuri mici, sub cele de pe piață, pentru eliminarea concurenței

→ obligarea clienților firmei să achiziționeze un produs, legat de altul

→ oferirea unor reduceri speciale unor anumite categorii de clienți

Pentru a nu limita concurența pe piață, Comisia trebuie notificată înaintea realizării fuziunilor sau achizițiilor transfrontaliere.

Dacă Comisia realizează o investigație, angajații săi sunt abilitați să:

intre în incintele firmelor sau în mijloacele de transport ale acestora

pot să ceară, în vederea examinării, documente ale firmei

să sigileze incintele firmei

să rețină registrele sau documentele firmei, pe durata investigației

să solicite informații, angajaților sau reprezentanților firmei

În unele cazuri, Comisia Europeană poate aproba cazurile de monopol, mai ales în cazul

serviciilor publice sau un „monopol natural”, dacă firmele pot demonstra că tratează celelalte participante la piață într-un mod echitabil, dacă pun infrastructura lor la dispoziția tuturor utilizatorilor, iar profitul obținut nu este utilizat pentru operațiuni comerciale.

Până acum câțiva ani, telecomunicațiile, transporturile sau energia erau monopoluri naționale. Prin liberalizarea piețelor acestora, s-a oferit clienților posibilitatea de a alege serviciile dorite, la prețuri concurențiale.

Uniunea Europeană analizează activitatea firmelor de producție, dar și a celor care prestează servicii, chiar și servicii financiare (operațiuni de creditare, operațiuni cu carduri).

Articolul 107 din TFUE interzice guvernelor statelor membre să ajute sectoarele economice locale din fonduri publice; astfel, concurența este neloială.

Avem, astfel, „ajutorul de operare”, prin care guvernul unei țări oferă bani lichizi unei firme pentru a-i finanța activitatea; această practică este total interzisă de Comisia Europeană.

Prin articolul 108 din TFUE, Comisia autorizează ajutoarele de stat, dacă sunt cu adevărat benefice societății civile.

De exemplu, există „ajutorul de salvare”, acordat firmelor pentru o perioadă de 6 luni; când această perioadă expiră, firmele trebuie să ramburseze banii sau să aibă un plan de restructurare valabil.

Comisia monitorizează ajutoarele pe care statul le oferă firmei:

→ subvențiile și împrumuturile

→ reducerile fiscale

→ furnizarea serviciilor și produselor la prețuri preferențiale

→ garanțiile de stat folosite la creșterea ratingului de credit a unor firme, în raport cu altele

Pentru a le acorda ajutoare, firmele trebuie neapărat să fie rentabile.

Cele mai multe ajutoare pe care Comisia le aprobă se referă la activitatea de cercetare și dezvoltare, inovare, și dezvoltarea regională și a firmelor mici. De asemenea, vor fi ajutate firme noi sau cele aflate temporar în dificultate și au o șansă reală de a deveni rentabile.

Guvernele trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la acordarea ajutoarelor; în cazuri litigioase se publică un anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, apoi Comisia Europeană va lua o decizie finală.

Chiar dacă nu a fost notificată oficial, Comisia Europeană poate afla de cazurile în care ajutoarele au fost acordate, și în cazul în sunt incompatibile cu legislația UE, poate cere guvernului sistarea ajutorului și recuperarea fondurilor folosite deja.

Definirea concurenței

Concurența este o manifestare a economiei de piață; ea este și o confruntare între firme și

o cooperare între acestea, pentru realizarea profitului și câștigarea cotelor de piață. Fiecare participant la activitatea pieței este direct interesat de concurență:

a). producătorii, prin produsele și serviciile de calitate, cu prețuri mici doresc atragerea clienților și câștigarea poziției pe piață

b). consumatorii caută cele mai bune prețuri, la cea mai bună calitate, cu condițiile de livrare și post garanție cele mai bune

c). intermediarii, care doresc clienți cât mai mulți, la costuri cât mai reduse

Fig. 1 Modelul de business al firmei pe piață; sursa:www.bcrclubantreprenori.ro/ghid/afișează/194/cat-de-bine-vă-cunoașteți-concurența

Funcțiile concurenței sunt:

a). facilitează ajustarea autonomă a cererii și ofertei, prin stimularea ofertei de mărfuri, calitatea și diversificarea ei, prin adaptarea la cererea de pe piață. Există piețe dominate de cerere și piețe dominate de ofertă, dar se reglează prin mecanismul prețurilor

b). prin existența concurenței se stimulează inovația și progresul, prin dezvoltarea continuă a produselor de calitate superioară, la prețuri cât mai scăzute

c). se înlătură monopolul asupra pieței

d). existența concurenței pe o piață, duce la scăderea prețului, de obicei odată cu scăderea costurilor și creșterea diversității ofertei

Concurența poate fi: loială sau neloială, perfectă sau imperfectă.

Concurența neloială este aspru sancționată prin legislația europeană, respectiv cea a fiecărei țări membre. Concurența loială stimulează cererea și oferta, inovația, crește calitatea și scade prețurile pe piețe.

Concurența perfectă este mai mult un model ipotetic, dar totuși avem:

→ concurență directă

Concurență de marcă, pentru firmele ce oferă produse sau servicii destinate satisfacerii acelei nevoi, iar diferențele între firme se face pe baza mărcii (exemplu: bere, pâine, produse lactate)

Concurență la nivel de industrie, când vorbim de produse sau servicii substituibile, iar concurența se vede în calitatea acestor produse sau servicii

→ concurență indirectă

Concurență formală, produse sau servicii care satisfac aceleași nevoi și dorințe ale clienților, dar într-un mod diferit (exemplu: industria alimentară, petrecerea timpului liber)

Concurența generică, orientată spre veniturile cumpărătorilor

Rolul politicii în domeniul concurenței

„Atunci când politica concurențială este efectiv aplicată, consumatorii au cele mai mari

beneficii. Într-un timp al schimbării, aplicarea politicii concurențiale și interesele consumatorului reprezintă o legislație stabilă” a spus Mario Monti, Comisar european responsabil cu politica în domeniul concurenței, ceea ce reprezintă un mare adevăr, deoarece fără legislație referitoare la concurență, piețele de desfacere al produselor sau serviciilor nu ar putea funcționa normal.

Politica în domeniul concurenței are trei obiective principale:

① trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite formarea cartelurilor

② trebuie să împiedice situațiile în care firmele fac abuz de poziție dominantă pe piață

③ trebuie să intervină în cazul în care guvernele statelor membre discriminează firmele de pe piață prin acordarea „ajutorului de stat” întreprinderilor de stat, sau numai anumitor firme

Totuși, reglementările CE interzic doar comportamentele care influențează negativ piața și relațiile dintre statele membre, nu la comportamentul care influențează piața unui singur stat.

De asemenea, unele practici sunt considerate legale de către CE, prin prisma faptului că generează efecte pozitive asupra economiei.

Tratatul Comunității Europene Economice (CEE) a fost semnat la Roma, în 1957 și a reunit: Franța, Germania, Italia și Benelux; pentru a-și extinde competențele dincolo de problemele economice, CEE s-a transformat în Comunitatea Europeană (CE) prin tratatul de la Maastrich, în anul 1992. Semnatarii tratatului se declară:

„‒ hotărâți să pună bazele unei națiuni tot mai strânse între popoarele europene

‒ deciși să asigure, printr-o acțiune comună, progresul economic și social al țărilor lor, prin eliminarea barierelor care divizează Europa

‒ propunându-și ca scop esențial al eforturilor lor îmbunătățirea constantă a condițiilor de viață și de muncă ale poparelor lor

‒ gata să recunoască faptul că eliminarea obstacolelor existente necesită o acțiune concentată în vederea garantării unei extinderi stabile, a unor schimburi echilibrate și a unei concurențe loiale

‒ preocupați să întărească unitatea economiilor lor și să asigure o dezvoltare armonioasă prin reducerea decalajului dintre diferite regiuni și a rămânerii în urmă a zonelor defavorizate

‒ dornici să contribuie, prin intermediul unei politici comerciale comune, la eliminarea treptată a restricțiilor din schimburile internaționale

‒ dispuși să confirme solidaritatea dintre Europa și tările de peste mări și dorind să asigure dezvoltarea prosperității acestora, în conformitate cu principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite

‒ hotărâți să consolideze…pacea și libertatea și invitând și celelalte popoare ale Europei, care le împărtășesc idealul, să se alăture fortului lor…”

Intențiile lor s-au concretizat prin crearea unei piețe comune, a unei uniuni vamale și prin elaborarea unor politici comune.

CE este format, la bază, de: Consiliu (elaborează norme), Comisie (formulează propuneri) și Parlamentul European (cu rol consultativ).

Baza legală a Politicii în Domeniul Concurenței (PDC) este oferită de articolele incluse în Tratatul UE și o serie de instrucțiuni, deciziile Curții Europene de Justiție și ale Tribunalului de Primă Instanță și acordurile internaționale.

Principalele instituții implicate în politica concurențială sunt:

○ Comisia Europeană

○ Curtea Europeană de Justiție

○ Parlamentul European

○ autoritățile naționale

Tratatele UE interzic asocierea firmelor cu scopul de a restrânge sau denatura concurența în interiorul spațiului UE.

Sunt autorizate doar acele acorduri, care, în timp sau prin natura lor produc efecte pozitive pentru consumatori și piață, cum ar fi:

→ Acordurile de specializare (Regulamentul 2658/2000)

→ Acordurile de cercetare-dezvoltare (Regulamentul 2659/2000)

Fără a se face nici o excepție, sunt interzise acordurile ce privesc:

■ fixarea prețurilor

■ fixarea cotelor de producție sau livrare

■ împărțirea cotelor de piață

■ fixarea prețului de vânzare

Se interzice cu desăvârșire abuzul de poziție dominantă pe o piață, atât timp cât afectează comerțul din statele membre. Abuzul de poziție pe o piață restrânge posibilitatea clienților de a alege dintr-o diversitate de produse sau servicii, pe cele pe care aceștia le doresc și elimină concurența pe această piață.

Concentrările pot îmbrăca diverse forme: fuziuni, întreprinderi comune, participări. Ele sunt interzise prin legislația europeană, dacă împiedică concurența efectivă, iar comerțul între statele membre este grav afectat.

Regulamentul 4064/89 privind controlul operațional de concentrare stabilește că:

„operațiunile de concentrare de dimensiuni comunitare, care creează sau întăresc o poziție dominantă și care au drept consecință împiedicarea concurenței efective pe piața comunitară sau într-o zonă semnificativă a acesteia, trebuie declarate incompatibile cu piața comună”

O operațiune de concentrare se consideră de dimensiune comunitară, atunci când:

○ cifra de afaceri totală mondială este mai mare de 5 miliarde de euro

○ cifra de afaceri realizată în UE este mai mare de 250 milioane de euro

Pentru ca concurența să nu fie deformată, prin art. 87 (fost 92) din Tratatul UE se specifică:

„cu excepția derogărilor prevăzute prin prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piața Comună, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în care afectează schimburile între țările membre, denaturează sau amenință să denatureze concurența, favorizând anumite întreprinderi sau activități”

Dispoziția este valabilă atât pentru întreprinderile publice, cât și pentru cele private.

Există trei situații în care ajutorul de stat este acceptat:

→ ajutoare cu caracter social pentru consumul individual

→ ajutorul în cazul calamităților naturale

→ ajutorul acordat regiunii unei țări pentru reintegrarea economică a acesteia

→ ajutorul destinat pentru promovarea culturii și conservarea patrimoniului

Forma sub care este acordat ajutorul este: reduceri fiscale, garanții la împrumuturi, livrarea de bunuri sau servicii în condiții preferențiale, injecții de capital.

Comisia poate autoriza ajutorul, sau poate să ceară modificarea sau anularea acestuia. Dacă statul membru nu se conformează, Comisia sau alt stat membru poate aduce cazul în fața Curții Europene de Justiție.

Politica în domeniul concurențial se află în continuă modernizare, influențată fiind de schimbările economice mondiale. În ultimii ani au avut loc reforme legislative la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește reglementările antitrust, domeniul concentrărilor, și multe altele; asistăm la o „descentralizare” a UE prin împuternicirea autorităților naționale și înzestrarea acestora cu mai multă putere legislativă europeană.

Instituții implicate în domeniul concurenței

Odată cu globalizarea piețelor și liberalizarea acestora, efectele cartelurilor constituite sau

a altor comportamente ilegale, sunt resințite nu numai de o singură țară, ci de toate țările din Uniunea Europeană și chiar din alte țări, înafara uniunii.

Comisia Europeană are competența de a lua decizii și de a aplica amenzi.

Din anul 1962, Comisia a fost abilitată să investigheze comportamentele anticoncurențiale, iar din anul 1990, poate examina concentrările economice de marea amploare. Comisia trebuie să garanteze respectarea normelor Uniunii Europene privind concurența, și prin prezența autorității ei în fiecare țară.

Informațiile schimbate între autoritățile naționale și Comisia Europeană se realizează prin intermediul Rețelei europene în domeniul concurenței (REC); prin această rețea își împărtășesc experiențele și află orice este nou în materie de legislație europeană.

Instanțele naționale pot decide dacă o practică economică este în conformitate cu legislația Uniunii Europene, iar firmele sau clienții pot solicita despăgubiri dacă au de suferit din cauza practicilor concurențiale neloiale.

Organismul european cu competențe executive este Direcția Generală Concurență (DG Concurență) care numără 900 de membri.

În cazul concentrărilor economice și al ajutorului de stat, DG Concurență lucrează mai ales pe bază de notificare, dar poate să deschidă și anchete, atât din proprie inițativă, cât și ca urmare a unei plângeri. DG Concurență trebuie să protejeze secretele de afaceri ale firmei pe care o investighează.

Pentru a înțelege mai bine piața și a anticipa conflictele, DG Concurență monitorizează piețele și realizează anchete sectoriale.

DG Concurență elaborează documentele: regulamente de punere în aplicare, exceptările în bloc, orientările și comunicările.

DG Concurență colaborează cu autoritățile în materie de concurență din statele membre ale UE, pentru aplicarea corectă a normelor în domeniul concurenței, și cu agenții din întreaga lume, pentru schimburi de informații și de practici noi în domeniu.

DG Concurență prezintă anual un raport de activitate Parlamentului European; informările din timpul anului se pun la dispoziție, zilnic, pe pagina de internet și prin comunicate de presă.

Arbitrul care decide dacă acțiunile Comisiei sunt în limite puterilor acesteia, stabilite în mod legal, este Curtea Europeană de Justiție (CEJ). Curtea Europeană de Justiție acționează atât la solicitările făcute de instanțele naționale, cât și în cazul celor inițiate împotriva Comisiei Europene în fața Tribunalului de Primă Instanță (TPI).

Parlamentul European evaluează acțiunile Comisiei printr-un raport anual, iar Consiliul de Miniștri autorizează exceptarea în bloc și face modificările în baza legală a Politicii în Domeniul Concurenței (PDC).

Principalele norme, prin care legislația UE interzice firmelor anumite acțiuni, sunt:

„‒ să convină fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor (art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – TFUE)

‒ să abuzeze de o poziție dominantă pe o anumită piață pentru a elimina concurenți mai mici (art. 102 din TFUE)

‒ să fuzioneze, atât timp cât această operațiune le-ar permite să controleze piața. Întreprinderile mari care activează în mediul de afaceri din UE nu pot fuziona fără aprobare prealabilă din partea Comisiei Europene, chiar dacă au sediul în afara UE (regulamentul privind concentrările ecomice)

De asemenea, normele UE reglementează ajutoarele acordate de statele membre întreprinderilor (ajutoare de stat), care sunt verificate de Comisie (art. 107 din TFUE). De exemplu, în cazul în care nu se respectă anumite criterii, sunt interzise următoarele ajutoare:

→ împrumuturi și subvenții

→ facilități fiscale

→ bunuri și servicii oferite la prețuri preferențiale

→ garanții publice care cresc ratingul de credit al unei întreprinderi, comparativ cu cel al concurenței acesteia

De asemenea, nu este posibilă acordarea de ajutoare de stat, indiferent de forma acestora, întreprinderilor aflate în dificultate pentru care nu există speranțe că vor deveni viabile din punct de vedere economic”.

Legislația UE reglementează și concentrările economice, în vigoare din 1990; Comisia are puterea de a interzice concentrările și achizițiile care reduc concurența.

Principalele documente legislative în acest domeniu sunt:

○ regulamentele privind concentrările (evaluarea concentrărilor)

○ regulamentul de aplicare (notificări, termene-limită)

Înainte de a fuziona sau de a se asocia, firmele mari care desfășoară activități transfrontaliere trebuie să ceară o autorizare din partea Comisiei. Există și fuzionări care măresc calitatea produselor sau serviciilor de pe piață, scad prețurile acestora, deci produc efecte pozitive pe piață.

Concentrările pot fi evaluate de autoritățile naționale în materie de concurență, iar cele în care sunt implicate firme cu cifra de afaceri mai mare sunt examinate de către Comisia Europeană.

Concentrările economice pot fi interzise dacă părțile care fuzionează sunt concurenți majori, sau dacă prin această fuzionare se reduce sau se limitează concurența în UE.

În unele țări, servicii ca: energia, telecomunicațiile, transporturile, apa și poșta nu sunt private, fac parte tot din sectorul de stat; chiar dacă serviciile publice sunt liberalizate, Comisia Europeană trebuie să se asigure că toți consumatorii beneficiază de ele, chiar dacă, în unele locuri, nu sunt rentabile.

Europa este fragmentată în 28 de piețe de comunicații naționale separate, fiecare având un număr limitat de jucători. Potențialul unei piețe unice a UE în domeniul comunicațiilor electronice, potențial neexploatat, este estimat la aproximativ 110 miliarde de euro pe an.

În 11 septembrie 2012, Parlamentul European a adoptat Regulamentul privind standardizarea europeană, care are ca scop:

‒ standardizarea ca politică a Uniunii Europene prin cooperarea organizațiilor europene de standardizare, organismele naționale de standardizare, state și Comisia Europeană

‒ stabilirea unor standarde europene pentru produse și servicii

‒ finanțarea standardizării europene

Prin liberalizare, consumatorii devin factori de decizie în alegerea serviciilor de calitate și prețul pe care îl doresc. Reglementările europene garantează că serviciile publice sunt menținute la o calitate ridicată și interesele consumatorilor nu sunt afectate pe o piață concurențială.

Când o firmă deține un monopol, ea trebuie să demonstreze că:

○ tratează în mod egal celelalte firme

○ firmele care dețin monopoluri naturale trebuie să pună la dispoziția tuturor infrastructura lor

○ profitul obținut din furmizarea serviciilor publice nu poate fi folosit pentru acțiuni comerciale

În anul 2012, beneficiile realizate pentru consumatori, rezultate din interzicerea cartelurilor, au fost între 1,35 și 2 miliarde de euro. Acești bani nu se trec în bugetul Uniunii Europene, ci se scad din contribuțiile statelor membre.

De exemplu, Comisia Europeană a intentat o acțiune pentru poziții dominante, companiei Microsoft, pentru că a grupat diverse programe de calculator într-un singur pachet, eliminând astfel opțiunile consumatorilor, și menținând prețurile ridicate.

În 2012, Comisia Europeană a amendat producătorii de tuburi pentru monitoarele calculatoarelor și monitoarele TV LCD cu suma de 1,47 milioane euro pentru menținerea cartelurilor în ultimii 20 de ani; în perioada 2001 – 2006, firmele producătoare de ecrane LCD din Asia au creat un cartel, ceea ce a avut o influență asupra clienților europeni, din cauza faptului că majoritatea produselor electronice cu ecrane LCD au fost importate din Asia.

În decurs de 13 ani, în România, firmele prinse cu diferite nereguli de către Consiliul Concurenței, au plătit amenzi de peste 390 milioane de lei. Firmele care au plătit cele mai mari amenzi au fost:

Fig. 2 Topul celor mai mari amenzi în România; sursa: www.capital.ro/top-capitalro-cele-mai-mari-amenzi-date-de-consiliul-concurentei-125394.html

În această perioadă de criză, Comisia a emis norme temporare speciale privind asistența acordată băncilor și alte norme au fost adoptate pentru firme, prin care guvernelor li s-a permis să utilizeze măsuri ca:

→ facilitarea accesului firmelor la finanțări

→ garanții de stat pentru împrumuturi cu dobândă redusă

→ asigurări pentru creditele de export

→ împrumuturi subvenționate

Cap. 2 Politici și reglementări în domeniul concurenței din România în contextul integrării în UE

Politica în domeniul concurenței, implementată în Uniunea Europeană are ca scop crearea unei concurențe reale pe piața europeană comună; aceasta presupune luarea unor măsuri referitoare la piață și la jucătorii ei.

Toate statele membre UE trebuie să adopte o politică economică „în concordanță cu principiile economice de piață deschisă, bazată pe concurența loială”

Prin legislația UE se garantează libertatea de circulație, atât a persoanelor, cât și a bunurilor, serviciilor și capitalului statelor membre.. În 1990, când a fost introdusă moneda unică, euro, a fost adoptată de cincisprezece dintre statele membre.

Avem cinci componente ale politicii concurențiale în Uniunea Europeană:

① interzicerea acordurilor între firme, pentru a nu elimina concurența (art. 81 TEC)

② interzicerea poziției dominante ale firmei (art. 82 TEC)

③ controlul fuziunii firmelor (Reglementarea 406/89)

④ controlul ajutorului oferit firmei de către statele membre (art. 87, 88 TEC)

⑤ liberalizarea măsurilor în avantajul infrastrcturii industriale (art. 86 TEC) – telecomunicații, energie, transporturi

Țările membre, și România, au adoptat Acorduri Europene de Asociere, prin care fiecare stat și-a asumat anumite angajamente în domeniul politicii concurențiale.

Politica în domeniul concurenței a fost al șaselea capitol ale negocierii pentru aderarea României la UE, deschise formal la data de 15 februarie 2000.

Pe piața din România, nu este ilegal ca o firmă să dețină o poziție dominantă, dar este interzis ca aceasta să abuzeze de poziția sa pe piață. Succesul politicii în domeniul concurențial se reflectă în existența unei concurențe formate din operatori economici care respectă regulile prevăzute de legislația în vigoare.

Prin Acordul European, România își asumă ca angajamente:

„‒ să ajusteze progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial astfel încât să se asigure că, până la sfârșitul celui de-al cincelea an de la intrarea în vigoare a acordului, nu va mai exista nici o discriminare între cetățenii României și ai statelor membre, referitoare la condițiile în care mărfurile se achiziționează și se comercializează” (art.33)

‒ interzice acordurile între întreprinderi și practicile concertate pentru evitarea distorsionării concurenței (art.64)

‒ interzicerea poziției dominante a unei firme, prin abuzul acesteia (art. 64)

‒ interzicerea ajutorului public care distorsionează concurența (art. 64)

‒ să aplice „în privința întreprinderilor publice și a întreprinderilor cărora le-au fost acordate drepturi speciale sau exclusive, începând cu cel de-al treilea an de la data intrării în vigoare a acordului, principiile Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene, îndeosebi art. 90 și principiile Documentului final din aprilie 1990 al reuniunii de la Bonn a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa” (art.66), adică nu face discriminări între firmele românești și cele comunitare

Deși s-au elaborat: Legea concurenței nr. 21/1996 și Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (înlocuită apoi de OG nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat), pentru aplicarea efectivă a normelor politicii concurențiale s-a creat Consiliul Concurenței (abilitat prin art. 17 alin.1 din Legea concurenței 21/1996) pentru a elabora legislația secundară și a o aplica în mediul concurențial.

Tot prin Legea concurenței 21/1996 a mai fost creat un organism cu atribuții în domeniul aplicării politicii concurențiale și a ajutorului de stat: Oficiul Concurenței, care era un organism al Guvernului.

2.1 Obiectivele politicii concurențiale

Din anul 1990, Comisia Europeană a primit dreptul de a supraveghea și de a reglementa activitatea firmelor. Firmele cu cifră de afaceri mai mică de 2,5 milioane euro se supun legislației naționale.

Și în România, în anul 2004, cele două autorități din domeniul concurenței, s-au unit și a rezultat Consiliul Concurenței, odată cu operarea a noi modificări la Legea concurenței și Legea ajutorului de stat, care conferă puteri sporite Consiliului Concurenței, conform cu exigențele UE.

Consiliul Concurenței a trebuit să devină activ în eforturile sale de aplicare a legislației, iar capacitatea sa de evaluare a măsurilor de ajutor a trebuit îmbunătățită, în vederea aderării României la Uniunea Europeană.

Fig.3 Eficiența concurenței asupra creșterii economice și rolul politicii de concurență; sursa:www.consiliulconcurenței.ro-raport_anual_ro_2013.pdf

În ceea ce privește ajutorul de stat, Consiliul Concurenței a trebuit să finalizeze evaluarea măsurilor de ajutor adoptate și să se asigure că aceste măsuri sunt în conformitate cu legislația, mai ales în ceea ce privește ajutorul fiscal.

Legea concurenței nr. 21/1996 reglementează:

► practicile și înțelegerile concertate (art.5)

► abuzul de poziție dominantă (art. 6)

► controlul concentrărilor economice (art. 11-16)

Pentru aplicarea acestei legi, Consiliul Concurenței a adoptat un set de Regulamente și Instrucțiuni, care sunt revizuite continuu, și adaptate la condițiile economice care intervin; cele mai importante dintre ele sunt:

▬ Regulamentul privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 385/2010

▬ Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Legea Concurenței privind practicile anticoncurențiale

▬ Regulamentul privind acordarea exceptării pe categorii de înțelegeri, decizii de asociere ori practici cocertate de la interdicția prevăzută la art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996, prin care se enumeră felurile de înțelegeri care sunt excepții:

→ Acordurile pentru distribuție exclusivă

→ Acordurile pentru cumpărare exclusivă

→ Acordurile de cercetare-dezvoltare

→ Acorduri de specializare

→ Acorduri pentru transfer de tehnologie și/sau know-how

→ Acorduri de franciză

→ Acorduri de distribuție, service și piese de schimb în perioada de garanție și postgaranție, pentru autovehicule

→ Acorduri în domeniul asigurărilor

și instrucțiuni:

■ Instrucțiuni cu privire la definirea pieței relevante în scopul stabilirii părții substanțiale de piață

■ Instrucțiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurențial prevăzute la art.5 și 6 din Legea concurenței și cazurile de concentrare economică

În cadrul PHARE 2002, prin programul „Continuarea dezvoltării capacității autorităților din domeniul concurenței de a implementa acquis-ul comunitar privind concurența și ajutoarele de stat la standardele UE” s-a oferit asistență României, cu un buget de 2,6 milioane euro (contribuția Phare a fost de două milioane, iar 0,6 milioane euro este cofinanțarea națională).

Proiectul a avut următoarele obiectivele:

→ crearea și menținerea mediului concurențial, pentru o creștere economică durabilă

→ consolidarea capacității administrative a autorității din domeniul concurenței, pentru aplicarea efectivă și transparentă a legislației în domeniul concurenței și a ajutoarelor de stat

→ obișnuirea firmelor și autorităților publice cu disciplina concurențială pe piața comunitară

2.2 Principiile politicii concurențiale

Proiectul a inclus trei componente:

◊ înfrățirea instituțională – completarea cadrului legislativ, pregătire de specialitate și dezvoltarea resurselor umane, creșterea autorității Consiliului Concurenței, analiza schemelor ajutorului de stat

◊ asistență tehnică pentru necesitățile IT ale Consiliului Concurenței

◊ componentă de investiții, pentru achiziționarea echipamentului IT

România a fost prima țară care a reglementat ajutorul de stat, prin adoptarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat; legea a fost însoțită de două regulamente:

○ Reglementări privind forma, conținutul unui ajutor de stat

○ Reguli privind pragul minim al ajutorului de stat, pentru care nu trebuie notificat Consiliul Concurenței

Cele două reglementări au avut în vedere reglementările europene: Regulamentul Consiliului Europei nr. 659/1999 pentru aplicarea art. 93 din Tratatul CE; Regulamentul Consiliului European nr. 994/98 pentru aplicarea art. 92 și 93 din Tratatul CE.

Regulamentele din legislația românească care vizează ajutorul de stat, regional și orizontal, se axează pe aspectele importante ale industriei românești (ajutorul regional, pentru IMM-uri, pentru salvarea agenților economici).

În raportul pe anul 2013 al Consiliului Concurenței se spune că un obiectiv important îndeplinit în anul 2013 este creșterea rolului analizei economice în cadrul investigației de încălcare a legii, și în activitatea de monitorizare a piețelor: concentrarea economică Auchan/Real și preluarea rețelei Plus de către compania Lidl.

„În domeniul ajutorului de stat, în 2013, activitatea a fost mai intensă comparativ cu anii anteriori, mai ales ca urmare a creșterii numărului de prenotificări și notificări aflate în lucru cu Comisia Europeană. În urma acțiunii noastre, forul european a autorizat în cazul României șase măsuri de ajutor de stat, dintre care putem aminti: înființarea de noi linii aeriene cu plecare de pe aeroporturile regionale, ‹Conducta de interconectare a Sistemului național de transport gaze din România cu cel din Republica Moldova pe direcția Iași – Ungheni›, sau dezvoltarea infrastructurii de comunicații în bandă largă în zonele dezavantajate”.

Ajutorul de stat poate să fie alocat firmelor care se află în reorganizare judiciară sau faliment; el nu poate fi acordat agenților economici din industria oțelului sau cărbunelui.

Tabel 1 Formele și caracteristicile ajutorului de stat

Orice formă de sprijin financiar care:

e acordată de stat

este selectivă

asigură un avantaj agenților economici

amenință concurența

reprezintă ajutor de stat.

2.3 Practicile anticoncurențiale

Crearea unui cadru legislativ eficient în domeniul concurențial, aplicarea selectivă a acestora și controlul asupra actelor concurențiale și a ajutorului de stat, permit atât firmelor să învețe respectarea regulilor, cât și clienților să fie conștienți de avantajele oferite de o concurență sănătoasă (Anexa 2).

Politica în domeniul concurenței se concentrează pe patru domenii principale, care trebuie ajustate și controlate:

■ eliminarea acordurilor între firme

■ controlul fuziunilor între firme

■ liberalizarea sectoarelor economice monopoliste

■ monitorizarea ajutoarelor acordate de către stat

În Legea concurenței nr. 21/1996, art. 1 certifică faptul că protecția consumatorului este principalul obiectiv al legii; art. 4 confirmă faptul că prețurile trebuie stabilite liber, în conformitate cu cererea și oferta de pe piață, dar de asemenea, autorizează Guvernul să intervină pe piață.

Creșterea economică susținută din România reprezintă motorul care împinge societatea în direcția dezvoltării, pentru a recupera diferențele între țara noastră și țările vest-europene. Menținerea mediului concurențial corect duce la o creștere a progresului, la o alocare optimă a resurselor și creștere a calității produselor sau serviciilor, cu cele mai mici costuri.

Fig.4 Rolul politicilor publice în raport cu structura pieței, comportamentul agenților economici și eficiența economică; sursa: www.consiliulconcurenței.ro-raport_anual_ro_2013.pdf

Practicile anticoncurențiale sunt formate de o gamă largă de practici, prin care firmele vor să restrângă concurența pe o piață:

○ înțelegerile între firme pe piață, pentru reducerea concurenței, în defavoarea altor firme și al consumatorilor

○ concentrările economice, care pot duce la poziții dominante pe piață

○ ajutorul de stat, în cazul în care sunt acordate privilegiat anumitor firme, în detrimentul altora

○ monopolul sau alte drepturi exclusive acordate de autoritățile publice

Art. 60 prevede sancțiuni grave, în cazul formării cartelurilor, chiar și pentru persoane fizice, de exemplu, pentru falsificarea licitațiilor.

Prevederile Legii concurenței respectă modulul art. 101 din TFUE; astfel art. 5, interzice firmei să încheie acorduri care limitează concurența și interzice practicile care elimină firmele concurente de pe piață.

Combaterea cartelurilor și trucarea licitațiilor sunt o prioritate pentru Consiliul Concurenței din România. În anul 2003, Consiliul Concurenței, prin Decizia 317/2003, a aplicat amenzi societăților de asigurare auto pentru fixarea unui tarif pentru asigurarea auto internațională, iar prin Hotărârea nr. 102/2005 a fost aplicată o amendă unui cartel al agenților imobiliari pentru fixarea comisioanelor.

În anii 2010-2011 a fost anchetat sectorul bancar, prin prisma comisioanelor percepute de către bănci. În perioada 2009-2011 s-a observat o tendință de concentrare a pieței creditelor de consum.

Investigația a urmărit patru direcții:

◊ modul de determinare a comisioanelor bancare pe piața cardurilor de plată

◊ modul de determinare a nivelului comisioanelor plătite de comercianți care dețin POS-uri către bancă

◊ profitabilitatea sectorului cardurilor de plată

◊ gradul de concentrare a pieței serviciilor de plată cu cardul

Veniturile realizate de bănci din comisioanele interbancare reprezintă între 8,1% și 11,2% din totalul veniturilor din activități de emitere a cardurilor.

„Explicația acestui fenomen este legată de criza economică și financiară care a eliminat o parte dintre competitori. În același timp, evoluția cotelor de piață în sectorul bancar reprezintă un factor avut în vedere de autoritățile de concurență” se spune în raport.

Odată cu apariția OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori s-a eliminat comisionul de rambursare anticipată a creditelor; acest lucru a dus la economii de 290 milioane de euro pentru clienții băncilor.

În cursul anului 2008, Consiliul Concurenței din România a deschis o investigație din oficiu, când fiecare mare furnizor de carburant din România, cum ar fi: OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Lukoil, Rompetrol, MOL și ENI au retras benzina Eco Premium din oferta de produse.

Benzina Eco Premium era folosită ca un înlocuitor pentru benzina cu plumb, care a fost interzisă din 2005 și care era folosită mai ales de autoturismele fără un convector catalitic. Toți furnizorii au introdus în oferta de produse, din anul 2005, benzina Eco Premium ca un înlocuitor pentru benzina cu plumb.

Consilul Concurenței din România a descoperit că firmele implicate au discutat piața benzinei Eco Premium pentru a elimina produsul de pe piață.

Consiliul Concurenței a aplicat celor șase companii o amendă totală de 892 milioane lei, aproximativ 200 de milioane de euro.

Fig.5 Structura amenzilor date de Consiliul Concurenței între anii 1997-2012; sursa: www.legeaz.net/consiliul-concurenței/cc-15-ani-activitate

Consiliul Concurenței este un arbitru echidistant, și aplică legea în mod unitar, atât firmelor românești, cât și a celor străine, indiferent dacă sunt private sau cu capital de stat.

Pentru protecția mediului concurențial, Consilul Concurenței poate să dea sancțiuni. Contravenție constituie:

○ omisiunea notificării Consiliului Concurenței

○ furnizarea de informații false sau inexate

○ refuzul de a se supune unei inspecții

și se sancționează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri a firmei.

Consiliul Concurenței poate să desfășoare:

a). investigații din proprie inițiativă

b). investigații în urma unor sesizări

c). inspecții inopinante

Fig.6 Structura investigațiilor în funcție de practica anticoncurențială investigată(%); sursa:www.consiliulconcurenței.ro-raport_anual_ro_2013.pdf

Consiliul Concurenței din România are dreptul de a inspecta și confisca documente și dovezi electronice și de a solicita declarații de la reprezentanții și angajații firmelor cu privire la acele documente găsite.

Din anul 2011, Consiliul Concurenței din România și procuratura au un protocol de cooperare pentru simplificarea schimburilor de informații și pentru coordonarea acțiunilor penale și administrative; Consiliul Concurenței cooperează și cu DIICOT-ul.

Dacă găsește nereguli în activitatea firmei, Consiliul Concurenței poate lua măsuri interimare:

Suspendarea dreptului de a practica

Interzicerea dreptului de a practica

deci poate:

→ ordona luarea acestor măsuri interimare

→ poate să solicite stoparea practicilor anticoncurențiale

→ poate să dea amenzi

Tabel 2 Amenzile în cazurile cartelurilor 2008-2012; sursa: OECD – Raport: Analiza politicii și legii concurenței în România, 2014

Sectoarele economice de importanță majoră pentru România, în care Consiliul Concurenței trebuie să-și mobilizeze practicile și atenția sunt:

băncile

comunicațiile

asigurările

construcțiile

energia

media

transporturi

În ceea ce privește ajutorul de stat, OUG 117/2006 privind procedura națională în

domeniul ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, aceasta a definit noi atribuții ale Consiliului Concurenței în domeniul ajutorului de stat, în calitatea României de membră a Uniunii Europene.

Obiectivele politicii ajutorului de stat în România sunt:

○ creșterea competivității firmelor naționale prin depășirea disfuncționalităților pieței

○ reducerea diferențelor între firmele românești și cele aparținând spațiului comunitar

○ protejarea mediului înconjurător

○ susținerea cercetării și inovării

Prin acordarea ajutoarelor de stat, se urmărește:

◊ asigurarea unui climat concurențial constructiv

◊ corectarea greșelilor pieței

◊ ajutorarea zonelor defavorizate sau speciale

◊ sistemul public să susțină cercetarea și inovarea

Consiliul Concurenței este autoritatea care se află în contact permanent cu Comisia Europeană și alte autorități publice și beneficiari ai ajutorului de stat, precum și cu autoritatea competentă care reprezintă României la Curtea Europeană de Justiție; Consiliul Concurenței reprezintă România la Comisia Europeană.

Fig.7 Investigații declanșate de Consiliul Concurenței; sursa: www.legeaz.net/consiliul-concurenței/cc-15-ani-activitate

2.4 Politici și reglementări în domeniul concurenței în România

„Concurența este însăși forma activă a liberei inițiative, liberă inițiativă generată de proprietatea privată, aceasta constituind, la rândul ei, o trăsătură esențială a economiei de piață, al cărui mecanism este concurențial. Ea reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenții economici vânzători ofertanți pentru a atrage de partea lor clientela. Totodată, concurența exprimă comportamentul specific interesat al tuturor subiecților pe proprietate, comportament care se realizează în mod diferit, în funcție de cadrul concurențial și particularitățile diverselor piețe”

Obiectivele mari pe care le are în vedere politica în domeniul concurenței, în UE și statele membre sunt:

‒ fluidizarea comerțului transfrontalier și alocarea resurselor în cele mai avantajoase condiții

‒ protejarea întreprinderilor mici și mijlocii

‒ protejarea consumatorilor

‒ atingerea obiectivului coeziunii economice și sociale

‒ dezvoltarea unor firme competitive în spațiul comunitar

Statele membre ale UE trebuie să coopereze cu Comisia Europeană în aplicarea regulilor de concurență, iar România, prin Consiliul Concurenței respectă și controlează aplicarea acestor reguli pe piața românească (Anexa 1).

Prin aplicarea normelor Legii concurenței nr. 21/1996 și controlul acestora, România și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în Acordul de Asociere încheiat cu UE, privind politica în domeniul concurenței.

Obiectivul legii concurenței este asigurarea condițiilor specifice pentru stimularea și protejarea concurenței, iar prin aceasta se va dezvolta o economie eficientă și competitivă pe orice piață din lume, iar clienții vor putea opta pentru cele mai calitative produse sau servicii, cu cele mai mici costuri.

Organul care se ocupă cu implementarea legilor concurenței, eficientizarea lor și controlul îndeplinirii lor este Consiliul Concurenței din România.

Fig.8 Structura investigațiilor declanșate de Consiliul Concurenței între anii 1997-2012 ; sursa: www.legeaz.net/consiliul-concurenței/ec-15-ani-activitate

Legislația concurențială din România tratează trei tipuri de comportamente anticoncurențiale:

① înțelegerile între agenții economici

Înțelegerile pot fi:

→ acorduri orizontale; agenții economici se situează la același nivel al produselor sau serviciilor (de exemplu, acorduri între producătorii)

→ acorduri verticale, agenții economici se situează la nivele diferite ale aceluiași produs (acorduri între producători și distribuitori)

„Prin decizia 53/2013, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea legislației naționale și comunitare de concurență de către patru întreprinderi, aplicând amenzi totale de 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro), astfel: Compania Națională Loteria Română S.A – 9.018.141 lei (reprezentând 0,9% din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior sancționării), Intralot S.A Integrated Lottery Systems and Services – 5.541.874 lei, Intracom S.A Holdings – 1.779.528 lei și Lotrom S.A – 512.469 lei (fiecare sancțiune reprezentând 6,3% din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior sancționării).

Investigația a fost dispusă în anul 2013 din cadrul unei investiții deschise din inițiativa Consiliului Concurenței în anul 2012 și a vizat încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale verticale încheiate între Compania Națională Loteria Română S.A și alte trei întreprinderi.

Autoritatea de concurență a constatat că cele patru companii au realizat o înțelegere privind implementarea programului video-loterie în România, prin stabilirea unei obligații de neconcurență în cadrul Contractului de credit-furnizor. Obligația de neconcurență prevedea ca pe perioada derulării contractului, 2003 – 2013, Loteria Română nu avea voie să desfășoare un alt program de video-loterie sau unul similar în cooperare cu alte companii.”

Acestea se sancționează conform art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996, dacă au un impact negativ pe piață, adică asupra: preț, calității, concurenței, cercetării-dezvoltării produselor și serviciilor

② abuzul de poziție dominantă; art. 6 din Legea concurenței nr. 21/1996, precizează:

„este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, recurgând la practici anticoncurențiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerțului sau prejudicierea consumatorilor”

③ fuzionările firmelor; reglementate de art. 10-15 din Legea concurenței 21/1996:

„sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia”

Practicile anticoncurențiale și nerespectarea regulilor din domeniul concentrărilor economice, afectează normalitatea pieței economice.

„Referitor la investigațiile finalizate, cazurile în care Consiliul Concurenței a constatat încălcarea legislației de concurență au fost: licitația trucată pe piața de armament și aparatură optică, acțiuni anticoncurențiale ale administrației publice pe piața distribuției primare de creotalii, înțelegeri verticale anticoncurențiale pe piața distribuției adezivelor și mortarelor pentru polistiren, a jocurilor loto și a aparatelor pentru procesarea produselor pentru tehnică dentară, cartelul și acțiunile cu efecte anticoncurențiale ale administrației publice pe piața serviciilor de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, respectiv pe cea de comercializări a echipamentelor electrice și electrocasnice noi, implementarea unei concentrări economice pe construcțiile civile înaintea notificării și autorizării de către Consiliul Concurenței. Operațiunile de concentrare economică pot genera efecte economice benefice, de exemplu, creșterea eficienței sau realizarea de economii de scară, ce permit oferirea pe piață de produse și servicii la un nivel calitativ superior și la prețuri avantajoase pentru consumatori. În alte cazuri, aceste operațiuni pot ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piață, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante”

Cap.3 Provocările pieței unice și concurența în sectorul asigurărilor

Crearea și dezvoltarea pieței asigurărilor a fost posibilă prin prisma diversificării și intensificării riscurilor, atât a celor cunoscute, cât și a altora noi.

Piața asigurărilor europene este formată din mai multe piețe naționale, fiecare având, atât reglementări proprii, cât și norme europene.

Cererea de pe piața asigurărilor, ca și oricare altă cerere de produse sau servicii este influențată de: capacitatea financiară a clienților și putera economică existentă pe piață, cât și de cultura zonei, înțelegerea conceptului de asigurare.

Faptul că România este un stat membru al Uniunii Europene, deși gradul de penetrare a asigurărilor în PIB este sub media europeană, accentuează nevoia de folosire a resurselor proprii și a fondurilor europene pentru stimularea și dezvoltarea societăților de asigurare, și a consumatorilor, existenți și potențiali.

Noile tendințe a Uniunii Europene au impus autorităților naționale o nouă gestionare a pieței asigurărilor.

În țara noastră, autoritatea care reglementează și supraveghează activitatea de asigurare și de intermediere a asigurărilor este Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a preluat în anul 2013 atribuțiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În România, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar apoi Autoritatea de Supraghere Financiară, prin participarea activă la sesiunile de lucru ale comisiilor și comitetelor de specialiatate ale Comisiei Europene, are posibilitatea de a contribui la dezvoltarea reglementărilor europene și a practicilor internaționale specifice domeniului asigurărilor, pentru a fi mai bine puse în practică pe plan local.

Legislația română a introdus în cadrul legislației asigurărilor, principiul dreptului de stabilire și libertatea de a presta servicii în statele membre ale Uniunii Europene, luând în considerare, astfel, Directiva 2002/92 Europeană privind intermedierea în asigurări.

Astfel, prin art. 361 din Legea 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, se dispune ca intermediarii în asigurări sau cei în domeniul reasigurărilor, autorizați și înregistrați de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care desfășoară activitatea de intermediere pe teritoriul României, pot exercita această activitate pe teritoriul oricărui stat al Uniunii Europene, cu condiția să aducă la cunoștința Autorității de Supraveghere Financiară intenția lor, înainte de a-și începe activitatea.

Pornind de la criza prelungită care a marcat Uniunea Europeană, Autoritatea de Supraveghere Financiară, urmărește:

→ valorificarea punctelor comune și căutarea pozițiilor de compromis

→ participarea activă și eficientă la toate procesele informale la nivel european

→ soluționarea problemelor interne în corelare cu preluarea reformelor comunitare

În funcție de cererea de pe piață, avem și o dimensionare a acesteia, în ceea ce privește asigurările. Dimensiunea poate fi exprimată prin prisma indicatorilor:

‒ numărul de contracte existente pe piață

‒ numărul contractelor active

‒ cuantumul primelor subscrise și încasate

‒ valoarea angajamentelor asumate de asiguratori

Deși piața europeană este unică, ea este formată din mai multe piețe naționale, fiecare având caracteristici proprii:

‒ fiecare companie de asigurări are o cotă de piață diferită, pe o piață regională

‒ fiecare piață regională are o concentrare mai mare de anumite tipuri de contracte de asigurare

‒ fiecare țară, pe lângă legislația UE, are și legislație proprie, în domeniul concurenței

‒ ponderea activităților de asigurare și reasigurare în totalul activităților de pe piață

Ca și celelalte piețe, și piața asigurărilor este influențată de factorii macroeconomici și microeconomici; atât evoluția economiei mondiale, a piețelor de capital, a fluctuațiilor valutare, cât și creșterea sau scăderea veniturilor poulației, nivelul de trai al acestora, cultura populației în ceea ce privește necesitatea și beneficiile asigurărilor.

Comisia Europeană dorește să armonizeze legislația statelor membre cu privire la normele care reglementează întreprinderile de asigurare și de reasigurare, în scopul de a facilita accesul la aceste activități, prin Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din 25.11.2009, s-a stabilit inițierea și exercitarea activității de asigurare și reasigurare.

Prezenta directivă stabilește norme, privind:

○ inițierea activităților independente de asigurare directă și de reasigurare

○ supravegherea grupurilor de asigurare și de reasigurare

○ reorganizarea și lichidarea întreprinderilor de asigurare directă

Domeniul de aplicare a acestei directive se referă la:

■ firmele de asigurare non-viață (sănătate, accident, auto, răspundere civilă, asigurări împotriva incendiilor)

■ firmele de asigurări de viață

■ activități pe bază de contract: asigurarea de deces, asigurarea de supraviețuire la o vârstă prevăzută, asigurarea de viață cu restituirea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naștere, anuități și asigurări suplimentare

■ operațiuni pe bază de contract, cum ar fi: operațiunile prin care se constituie asociațiile, operațiunile de capitalizare sau operațiunile de gestionare a fondurilor de pensii

■ reasigurare

Criza financiară din anul 2008 a demonstrat fragilitatea sectorului financiar, mai ales al celui de asigurare în Uniune Europeană. Pentru a depăși aceste dificultăți, Comisia Europeană a pus în aplicare Directiva „Solvabilitate II”, care impune firmelor de asigurare și de reasigurare să dețină capital suficient pentru a acoperi obligațiile lor timp de un an de zile.

Și în România, politica de resurse umane pe termen scurt și mediu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, pregătirea personalului angajat în direcții tehnice, într-un ritm mult mai susținut decât restul personalului. Această prioritate derivă din necesitatea alocării unei perioade de timp suficiente pregătirii profesionale, în special pentru aplicarea corespunzătoare a Directivei „Solvabilitate II”

Această „carte albă” se aplică tuturor firmelor de asigurări de viață și a celor de asigurări de non-viață. Acestea nu se aplică fondurilor de pensii sau de reasigurare.

Fondurile proprii ale acestor firme se compun din:

a). fondurile proprii de bază constau în excedentul de active față de pasive și pasive subordonate

b). fondurile proprii auxiliare formate din elemente diferite de fondurile proprii de bază, care pot fi apelate pentru a absorbi pierderile

Fondurile de bază eligibile trebuie să acopere cerința de capital minim. Acest minim corespunde unei valori a fondurilor proprii de bază eligibile sub care deținătorii de polițe și beneficiarii ar fi expuși la un nivel ridicat de risc. Cerința minimă de capital are un prag absolut de:

● 2,2 milioane euro pentru firmele de asigurare non-viață

● 3,2 milioane euro pentru firmele de asigurare de viață

● 3,2 milioane euro pentru firmele de reasigurare

Firmele de asigurare și de reasigurare trebuie să investească numai în active și instrumente ale căror riscuri pot fi identificate cu ușurință.

Formele de risc întâlnite sunt:

● riscuri asigurabile sau neasigurabile

● riscuri pure sau speculative

● riscuri fundamentale sau complementare

● riscuri particulare sau generale

● riscuri previzibile sau imprevizibile

● riscuri interne sau externe

● riscuri economice sau sociale

● riscuri comune sau speciale

Astfel, funcțiile asigurărilor sunt:

→ funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii, de accidente, și plata sumelor asigurate în acest sens

→ funcția de prevenire a riscurilor și a daunelor

→ funcția de repartiție

→ funcția de control

Formele de protecție față de risc sunt:

→ prevenirea riscului

→ limitarea pagubelor

→ producerea rezervelor pentru acoperirea unor eventuale pagube

→ trecerea riscului asupra unei terțe persoane

Piața asigurărilor poate fi ilustrată astfel:

Fig.9 Piața asigurărilor; sursa: www.asfromania.ro/index.php

Un stat membru Uniunii Europene poate autoriza sucursala unei firme de asigurare sau de reasigurare străine pe teritoriul său dacă îndeplinește următoarele condiții:

→ firma are dreptul să-și desfășoare activitatea de asigurare în temeiul legislației naționale a țării respective

→ firma se angajează să acopere cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital

→ firma îndeplinește cerințele de guvernanță aplicabile

→ firma trebuie să prezinte un program de activități

În comparație cu piața europeană a asigurărilor, nivelul asigurărilor din România este destul de scăzut, mai ales pe fondul crizei economice mondiale din ultimii ani.

Dacă creșterea activității economice a unei țări europene este lentă, atunci și ritmul de creștere a primelor brute scade, iar tendința generală a clienților de a-și răscumpara polițele de asigurare, crește .

Deprecierea monedelor naționale duce la creșterea costurilor asigurărilor generale și a costurilor asigurărilor generale și a costurilor de administrare a acestora.

Dacă nivelul masei monetare de pe piață este scăzut, valoarea de piață a portofoliului de active se va diminua, iar creșterea dobânzilor va atrage majorarea randamentelor pentru plasamente în obligațiuni și diminuarea valorii titlurilor cu venit fix. Același efect, de diminuare a ritmului de creștere a asigurărilor generale, are loc dacă creditarea se reduce.

3.1 Piața europeană a asigurărilor

Cererea de asigurări a persoanelor fizice sau juridice se întâlnește cu oferta societăților de asigurare, pe piața asigurărilor.

Persoanele fizice care doresc o asigurare, o fac pentru protecția lor și a familiilor lor, pentru bunurile pe care aceștia le dețin, pentru studiile copiilor sau pentru probleme medicale.

Persoanele juridice care încheie contracte de asigurare, o fac pentru protecția angajaților proprii, dar și pentru bunuri sau pentru răspunderea civilă.

Oferta de asigurări vine din partea societăților de asigurări, cu capital privat, de stat sau mixt și din partea organizațiilor mutuale de asigurare, adică cele care urmăresc întrajutorarea membrilor lor.

Piața asigurărilor este în continuă mișcare, atât datorită influențelor economice și a produselor si serviciilor existente, cât și a fluctuației numărului organizațiilor de asigurare .

Piața europeană de asigurări este monitorizată de Comisia Europeană, iar cele naționale sunt monitorizate de instituțiile autorizate din fiecare țară europeană.

În România, fiind membră UE, piața concurențială a asigurărilor este reglementată de Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței este membru al Comisiei Europene a concurenței, și astfel, beneficiază de accesul la o rețea care permite schimbul de informații, cooperare și asistență reciprocă între autoritățile de concurență membre.

Participarea regulată la reuniunile Comisiei Europene, permite Consiliului Concurenței să discute cu omologi săi, aspectele practice de aplicare a legii, evoluții și alte experiențe din practica de zi cu zi .

În ultimii 5 ani, Consiliul Concurenței a publicat rapoarte anuale cu privire la evoluția concurenței a principalelor sectoare de activitate, care au un impact puternic asupra performanței economice a României, printre acestea numărându-se și domeniul concurențial al asigurărilor.

În România, la sfârșitul anului 2011 existau 43 de firme de asigurare acreditate, multe dintre ele cu capital străin.

Fig. 10 Structura capitalului social subscris al companiilor de asigurări pe țări de provenință în 2011; sursa: CSA-Raport asupra pieței de asigurare și a activității desfășurate în anul 2011

Piața asigurărilor europene se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate, din cauza multitudini de activități care pot fi perturbate. Astfel, piața asigurărilor europene este formată dintr-o multitudine de piețe, pe categorii de asigurări, cu norme și reglementări specifice.

Aderarea la Uniunea Europeană a adus România în dinamica aprofundării procesului de integrare europeană. Totuși, obșinerea calității de stat membru UE nu este o condiție suficientă pentru maximizarea beneficiilor aderării în ceea ce privește industria asigurărilor.

Pentru atingerea scopului în ceea ce privește creșterea beneficiilor pentru industria asigurărilor, armonizarea legislației și aplicarea regulilor Uniunii Europene pentru cele mai bune practici în domeniu sunt esențiale.

În același timp, piața asigurărilor românești este în concurență directă cu piața asigurărilor celorlalte state membre, atât din punct de vedere al performanțelor economice, cât și din punct de vedere al atragerii fondurilor europene.

De aceea, România trebuie să îndeplinească toate obligațiile pe care le-a luat cu privire la asigurări, în calitate de stat membru:

○ acordarea unei atenții sporite domeniilor care fac obiectul preluării unor concepte și transpunerea legislației europene în domeniu, referitoare la Direcția „Solvabilitate II”, finalizarea transpunerii Direcției privind intermediarii în asigurări, și celelalte directive europene în domeniu; acestea au prioritate pe termen scurt, mediu și lung

○ implementarea corespunzătoare a legislației europene, are prioritate permanent

Piața unică europeană a asigurărilor s-a dezvoltat în mai mulți ani. Directivele UE în ceea ce privește asigurările au uniformizat normele europene de asigurare și au facilitat comerțul internațional, prin activitățile de asigurare și reasigurare a acesteia.

Piața europeană a asigurărilor respectă principiile de bază ale Tratatului de la Roma, anume libera circulație a oamenilor, bunurilor și a capitalului între statele membre, iar de-a lungul anilor, au fost promulgate o serie de directive, una dintre cele mai importante fiind introducerea pașaportului unic european în sectorul de asigurări.

Toate țările din zona economică europeană, au aderat la normele pieței unice de asigurări, mai puțin insulele Man, Guersney și Jersey, care nu fac parte din piața unică europeană a asigurărilor. Elveția, care s-a retras din Zona Economică Europeană, a semnat, în 1994 un acord cu UE în ceea ce privește asigurarea de proprietate.

CEA (Comitetul European de Asigurări) este una dintre cele mai prestigioase instituții din domeniul asigurărilor. A fost înființată în 1953, cu sediul la Paris, și are acum 29 de membri.

Scopul CEA este de a reprezenta firmele de asigurare ale Europei și de a promova interesele acestora, de a facilita schimburile de informații și de experiență între piețele de asigurare europeană.

În Europa, piața unică a asigurărilor formează Zona Economică Europeană (European Economic Area).

3.2 Caracteristicile asigurărilor europene

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene; influența lor se simte în protecția riscurilor din domeniul economic și social; de asemenea, este un stimulator atât al economisirii pe termen mediu și lung, cât și un furnizor de fonduri pe piețele finanaciare.

Analiza influenței și rolului asigurărilor se calculează cu ajutorul unor indicatori:

● volumul total al primelor de asigurare

● primele de asigurare (ca și procent din PIB)

● investiții (ca și procent din PIB)

● prime de asigurare/locuitor Uniunea Europeană

● numărul firmelor de asigurări existente pe piața europeană

● numărul angajaților firmelor de asigurări

● numărul țărilor europene care fac parte din Uniunea Europeană (27)

Condițiile economice și financiare la nivel internațional s-au înăsprit, țări cu economii puternice, membre cu vechime al Uniunii Europene întâmpinând dificultăți majore, unele fiind nevoite să apeleze la sprijin internațional.

În aceste timpuri dificile pentru Uniunea Europeană trebuie avută în vedere perspectiva , adică ca politicile pe termen scurt trebuie să se alinieze viziunii și politicilor pe termen lung.

Cea mai mare pondere din totalul primelor încasate o au țările: Franța, Germania, Marea Britanie, urmate de Italia, Elveția și Spania.

Din totalul primelor, cea mai mare pondere este deținută de asigurările pentru mijloacele de transport, asigurările de răspundere civilă auto, asigurări împotriva incendiilor și catastrofelor naturale, și asigurărilor creditelor (la contractarea creditelor, băncile impun efectuarea obligatorie a asigurărilor privind bunurile sau imobilele ipotecate, cesionate în favoarea băncii).

Pe când piața vest Europeană este la maturitate, piața Europei de Est este în continuă creștere. Cele mai mari piețe din Europa sunt cele din Marea Britanie: piața Lloyd’s și piața Londrei.

Piața Lloyd’s funcționează de mai bine de 300 de ani ca o piață a asigurărilor. Compania a adus o mulțime de noutăți pe piața asigurărilor, de-a lungul timpului: prima poliță de asigurare a locuințelor împotriva riscului de spargere, prima poliță de asigurări de autovehicule, prima formă de asigurare de aviație, prima poliță de asigurare a sateliților. Compania tranzacționează asigurări și reasigurări în peste 100 de țări.

Pe piața Lloyd’s se asigură o varietate de riscuri neobișnuite: picioarele fotbaliștilor, vocile cântăreților, etc. Printre vedetele care au apelat la asigurări pe piața Lloyd’s se numără: Elisabeth Taylor, Frank Sinatra, Richard Burton, Sir Laurence Olivier, Eric Clapton, Michael Jackoson, Dire Straits, fotbalistul Pele și mulți alții.

Piața Londrei este cea mai veche și mai mare piață internațională de asigurări și reasigurări, locul unde se tranzacționează asigurări din toată lumea. Piața Londrei cuprinde: companii britanice, companii generale ce provin din alte țări, brokeri de asigurări și reasigurări (de la companii din SUA și Japonia).

Londra este al doilea centru bancar din lume după New York, astfel încât colaborarea dintre sectorul bancar și cel al asigurărilor este foarte strânsă.

Piața asigurărilor din Europa Centrală și de Est, este și ea în continuă mișcare, mai ales prin dezvoltarea societăților de asigurare cu capital privat.

Obiectivele Comunității Economice Europene în domeniul asigurărilor, au fost și se mențin în continuare:

◊ liberalizarea prestațiilor de asigurare indiferent de țara de referință

◊ pentru riscuri de masă, unificarea pieței asiguratorilor

◊ acordarea unor facilități pentru firmele de asigurări care doresc să-și extindă sfera de activități în alte țări

◊ crearea unui cadru comun pentru a defini și a determina rezervele tehnice, plasamente de active, reglementări legislative

Piața este locul unde oricine poate să cumpere sau să vândă produse și servicii, atât timp cât vrea. Piața asigurărilor este în continuă mișcare, supravegheată de autoritățile Comisiei Europene și a fiecărei țară din cadrul Uniunii Europene, în parte.

Europa este locul unde au apărut asigurările moderne și este o piață esențială, la nivel mondial. Asigurările sunt un sector cheie al economiei europene, iar influența lor se simte atât în protecția în fața riscurilor în domeniul economic și social al țărilor membre, stimulator al ideei de economisire pe termen mediu și lung, cât și ca furnizor de fonduri pentru piețele financiare.

3.3 Concurența în sectorul asigurărilor

Asigurările joacă un rol important în managementul și transferul riscurilor în cadrul mediului economic, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Activitatea de asigurare cuprinde oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activități de regres și recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin activitatea desfășurată.

Apartenența României la Uniunea Europeană a provocat schimbări mari și oportunități pentru firmele de asigurare și pentru clienții firmelor de asigurare (Anexa 3).

Aceste beneficii, pentru piața asigurărilor din perspectiva aderării la Uniunea Europeană, trebuie să fie promovate mai activ prin campanii de informare cu privire la valorile europene, cu țintă: publicul larg, piața financiar-bancară.

Această campanie ar trebui să urmărească:

→ informarea corectă

→ creșterea conștientizării publice cu privire la drepturile, obligațiile și oportunitățile pentru consumatorii produselor de asigurare

Evoluția cadrului de reglementare european va însemna o revizuire majoră a instrumentelor prudențiale de tip cantitativ, și întărirea cerințelor calitative de gestionare a societăților de asigurări:

→ un management sănătos

→ sisteme de control intern eficiente

→ măsurarea și gestionarea riscurilor la care societatea de asigurare se expune pe piață

Din perspectiva ofertei, condițiile de asigurare a diferitelor clase de risc din aceiași categorie (asigurări generale sau asigurări de viață) sunt similare, iar cele mai multe dintre firmele de asigurări oferă asigurări pentru mai multe clase de risc. Piețele sunt, astfel, expuse unei presiuni concurențiale importante din partea concurenților potențiali care își pot adapta oferta, în funcție de cererea de pe piață.

Fig. 11 Diferența sumelor subscrise și încasate la principalele firme de asigurări; sursa: www.wall-street.ro/articol/Finanțe-Bănci/157893

Concluzii

Concurența este chintesența economiei de piață. Printr-o ofertă variată de produse și servicii, consumatorii pot alege cele mai bune oferte, la cele mai bune prețuri.

Protecția acestuia are un interes deosebit, atât pe plan național, cât și pe plan european.

Protecția concurențială la nivel european se confruntă cu abuzurile de poziție dominantă, cu concentrări anticoncurențaile sau alte practici neloiale, care influențează negativ mediul concurențial.

În ultimele decenii, prin globalizarea economiei și existența rețelelor de informații rapide, consumatorii au devenit tot mai exigenți, mai informați, și și-au dezvoltat o viteză mare de reorientare spre alte firme, cu oferte în gama acestor produse sau servicii.

Ocazional, pentru a obține o poziție dominantă pe piață și de a atrage câți mai mulți clienți, companiile recurg la o serie de acțiuni ilegale cu efecte negative asupra mediului concurențial.

Politica Uniunii Europene privind concurența are ca obiectiv menținerea caracterului nedistorsionat al concurenței, pentru o bună funcționare a pieței europene.

Găsirea unei abordări echilibrate față de practicile abuzive este o provocare pentru Consiliul European. Formula ideală ar fi ca, prin abuzul de poziție dominantă pe o piață, să se realizeze și o concurență liberă, iar consumatorii să câștige cât mai mult. Pentru aceasta este nevoie de un cadru legislativ strict și o intervenție puternică a statului.

Astfel, din anul 2003 a început un proces de reformă legislativă în Uniunea Europeană și o implicare masivă a autorităților europene și mai ales, a celor naționale.

În România, autoritatea de control a piețelor concurențiale este Consiliul Concurenței, care este un contribuitor important la procesul legislativ, de ale cărei opinii se ține cont.

Cadrul legislativ și de reglementare al regimului de concurență din România este aliniat standardelor europene, aliniat recomandărilor OECD privind legislația concurențială.

Consiliul Concurenței se concentrează mai ales asupra acordurilor pe orizontală, asupra trucării licitațiilor și alte tipuri de carteluri.

Consiliul Concurenței a devenit o autoritate foarte respectată în România, toți cei implicați în politicile concurențiale apreciază profesionalismul și expertiza acestuia. Are puteri atât în ceea ce privește procesele de investigație, cât și procesele decizionale.

Consiliul Concurenței a dezvoltat relații bune cu mediul de învățământ superior, pentru cercetarea și dezbaterea universitară a legii concurenței. În 2011, Consiliul Concurenței și Facultatea de Drept din cadrul Universității București au pus bazele Centrului de Studii în Dreptul Concurenței; acesta găzduiește evenimente și dezbateri pe teme de concurență.

Procesele de evaluare a impactului reglementărilor în domeniul concurenței este coordonat de Cancelaria Guvernului. La orice proiect legislativ în domeniul concurenței, este obligatorie obținerea avizului Consiliului Concurenței; deciziile și politicile concurențiale sunt și decizii politice.

În domeniul concentrărilor economice, legislația referitoare la acestea ar trebui revizuită, deoarece cea mai recentă modificare a fost făcută acum zece ani, mai exact modificarea pragurilor de notificare a concentrărilor economice.

Politica în domeniul concurenței nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui țel: satisfacerea intereselor consumatorului și existența unui mediu concurențial funcțional.

Bibliografie

Bîrsan M. – Integrarea economică europeană, Ed. Fundației CDIMM, Maramureș, 1999

Cocioc P. – Sistemul pieței și economiile contemporane, Ed. ETA, Cluj-Napoca, 2004

Dodescu A. – Statul și economia de piață, Ed. Economică, București, 2000

Lungu N.C. – Bazele asigurărilor, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006

Luțaș M. – UE. Mecanismul integrării, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004

Moșteanu T. – Concurența. Abordări teoretice și practice, Ed. Economică, București, 2000

Niculeasa I.M. – Politica fiscală. Aspecte teoretice și practice, Ed. C.H.Beck, București, 2009

Rădulescu I., Prisacaru P., Dobrescu A. – Politica europeană în domeniul concurenței, Ed. Pro Universitară, București, 2013

Sabău-Popa C-D. – Bugetul UE și Fondurile Comunitare, Ed. Economică, București, 2010

Ungureanu D. – Dreptul UE în domeniul cuncurenței, Ed. C.H.Beck, București, 2010

Vătăman D., David I. – România și UE, Ed. Pro Universitară, București, 2008

Legea nr. 21/1996 – legea concurenței, Monitorul Oficial nr. 88/30.04.1996

Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, Monitorul Oficial nr. 370/03.08.1999, înlocuită de OG 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, Monitorul Oficial nr. 1042/28.12.2006

Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurări și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial 148/10.04.2000

CSA – Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2011

OECD – Raport: Analiza politicii și legii concurenței în România, 2014

www.1asig.ro

www.asfromania.ro

www.bcrclubantreprenori.ro

www.capital.ro

www.consiliulconcurenței.ro

www.csa-isc.ro

www.europa.eu.int/comm.external relations/eea

www.europa.eu/pol/comp/index_ro.htm

www.europa.eu/competition/index_eu.html

www.ec.europa.eu/romania

www.gov.ro

www.legeaz.net

www.lloyd’s

www.știucum.ro

www.wall-street.ro

Anexa 1 Organigrama Consiliului Concurenței

Anexa 2 Relația dintre gradul de satisfacție a clienților și gradul de realizare a calității

Anexa 3 Analiza cotelor de piață a societăților de asigurări în anii 2008 versus 2013

Bibliografie

Bîrsan M. – Integrarea economică europeană, Ed. Fundației CDIMM, Maramureș, 1999

Cocioc P. – Sistemul pieței și economiile contemporane, Ed. ETA, Cluj-Napoca, 2004

Dodescu A. – Statul și economia de piață, Ed. Economică, București, 2000

Lungu N.C. – Bazele asigurărilor, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006

Luțaș M. – UE. Mecanismul integrării, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004

Moșteanu T. – Concurența. Abordări teoretice și practice, Ed. Economică, București, 2000

Niculeasa I.M. – Politica fiscală. Aspecte teoretice și practice, Ed. C.H.Beck, București, 2009

Rădulescu I., Prisacaru P., Dobrescu A. – Politica europeană în domeniul concurenței, Ed. Pro Universitară, București, 2013

Sabău-Popa C-D. – Bugetul UE și Fondurile Comunitare, Ed. Economică, București, 2010

Ungureanu D. – Dreptul UE în domeniul cuncurenței, Ed. C.H.Beck, București, 2010

Vătăman D., David I. – România și UE, Ed. Pro Universitară, București, 2008

Legea nr. 21/1996 – legea concurenței, Monitorul Oficial nr. 88/30.04.1996

Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, Monitorul Oficial nr. 370/03.08.1999, înlocuită de OG 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, Monitorul Oficial nr. 1042/28.12.2006

Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurări și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial 148/10.04.2000

CSA – Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2011

OECD – Raport: Analiza politicii și legii concurenței în România, 2014

www.1asig.ro

www.asfromania.ro

www.bcrclubantreprenori.ro

www.capital.ro

www.consiliulconcurenței.ro

www.csa-isc.ro

www.europa.eu.int/comm.external relations/eea

www.europa.eu/pol/comp/index_ro.htm

www.europa.eu/competition/index_eu.html

www.ec.europa.eu/romania

www.gov.ro

www.legeaz.net

www.lloyd’s

www.știucum.ro

www.wall-street.ro