Mustata Husi Prima Forma 28.05.19 [304248]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

PROIECT

DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Șef lucr.dr. Marius DOLIȘ

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE

STUDIUL PRIVIND POTENȚIALUL MELIFER DIN AREALUL OCOLULUI SILVIC HUȘI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Șef lucr.dr. Marius DOLIȘ

ABSOLVENT: [anonimizat],

2019

CUPRINS

Listă figuri

Listă tabele

INTRODUCERE

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 reSurse melifere și factori care influențează secreția nectarului

1.1. Ierahizare resurselor melifere din România

1.2. România – zonele bioapicole și tipuri de cules

Capitolul 2 monografia OCOLULUI SILVIC HUȘI

PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3 SCOP, MATERIAL ȘI METODĂ

3.1. scopul lucrării

3.2. Materialul studiat

3.3. Metoda de lucru

Capitolul 4 rezultate și discuții

4.1. baza meliferă existentă în raza Ocolului silvic Huși și valorificarea sa

4.2. Determinarea capacității nectarifere a speciilor melifere

4.3. Ponderea speciilor melifere din arealul studiat

4.4. Stabilirea producției potențiale de miere

4.5 [anonimizat] o [anonimizat], de la sacrificiu la modestie.

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a numerpase ”tămăduiri” miraculoase și alinări ale suferinței omenești.

Apiterapia a apărut, [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]. În afară de durere, ”primul pacient” a [anonimizat] o [anonimizat] a crescut. Deci, în spirit de glumă putem afirma că primul om înțepat de albine a beneficiat de primul tratament în apiterapie. De-a [anonimizat], [anonimizat]-acru la larvele de albine” ([anonimizat] 2018)

Albinele, există de peste 50 de milioane ani într-o formă relativ neschimbată.

[anonimizat] a stupăritului. Prima informație istorică despre creșterea albinelor în Dacia a fost menționată de istoricul grec Herodot (484-425 î. H.), care a [anonimizat].

Xenofon (430-355 î. H.) afirma că "[anonimizat], lapte și preparate din lapte și puțină carne", în timp ce naturalistul roman Claudius Aelianus (secolul III î.H.) menționa, [anonimizat].

De-a lungul secolelor mierea a fost principala sursă de îndulcire a alimentelor, [anonimizat].

[anonimizat] de proprietate în agricultură a condus în ultimi ani la aplicarea necontrolată a unor tratamente fitosanitare, erbicidări etc.

Datorită acestor tratamente baza meliferă a fost diminuată an de an, la care se mai adaugă scăderea puterii de cumpărare a populației și lipsa unei educații în ceea ce privește consumul de miere de albine.

Credem că datoria apicultorilor este de a trage un semnal de alarmă. În acest scop, lucrarea de față își propune să aducă o minimă contribuție în acțiunile de revitalizare a activității de stupărit, prin prisma tradiției, menținerea sănătății din punctul de vede al medicinii și sursă de venituri pentru cei care o practică.

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1

reSurse melifere și factori care influențează secreția nectarului

1.1. Ierahizare resurselor melifere din România

Cunoașterea plantelor melifere din zona în care se practică stupăritul precum și perioada de înflorire alături de valoarea nectaro-poleniferă a acestora este o condiție esențială pentru apicultori, în vedere efectuării creșterii și întreținerii rentabile a familiilor de albine.

Obținerea unor recolte de miere bogate și constante este influențată de caracteristicile plantelor melifere și de evoluția pronozei timpului, deoarece permit apicultorului se poată efectua, din timp, o serie de măsuri cu privire la dezvoltarea rațională a coloniilor de albine.

O altă condiție esențială în vederea obținerii de recolte mari de miere, constă în cunoașterea la perfecție de căre apicultor, atât a tehnologiei apiculturii cât și noțiuni de folosire rațională a bazei meliferă. Amplasarea stupinei se realizează în zone cu un bogat areal cu plante melifere, fapt ce impune apicultorului să stăpânească foarte bine recunoașterea particularitățile alte plantelor melifere, perioada de înflorire a acestora, productivitatea la hectar și condițiile optime în care este secretat nectarul (Cârnu, 1980).

În pădurile din România, arborii și arbuștii, în afară de valoare forestieră, constituie și o resursă importantă de nectar și polen. Pădurile sunt împărțite în: păduri de foioase, păduri mixte (foioase și conifere) și păduri de conifere.

Pădurile de foioase sunt amestecuri de arbori și arbuști fiind cele mai bogate în vegetație meliferă. În păduri, albinele au un cules aproape uniform, de lungă durată, din primăvară până în vară, pădurea oferind un cules care este mai abundent cu cât vegetația care compune pădurea este mai variată.

În urma stabilirii perioadei de înflorire, a duratei de înflorire, intensitatea și capacitatea meliferă, se pot elabora planuri de valorificare a acestor bogății naturale inepuizabile.

Pădurile de plop și salcie răspândite în lunci și zăvoaie, reprezintă peste 200 000 ha. Acestea constituie importante surse de nectar și polen pentru apicultură. În regiunile de câmpie, în luncile râurilor și în partea inferioară a dealurilor, aceste tipuri de păduri sunt larg răspândite, predominând: zăvoaiele de plop alb, plop negru și salcie. Alături de aceste amestecuri sunt și alte specii melifere valoroase precum: anin alb, ulm de timp, hibrid, ulm foios, arțar de timp, măr de pădure, dar și arbuști, precum: păducel, măcriș, mur, corn etc. Alunul și arinul sunt specii care înfloresc foarte timpuriu, în perioade în care condițiile atmosferice sunt puțin favorabile.

În perioada 1 mai – 15 iunie are loc culesul de primăvară și de vară timpuriu, perioadă în care înfloresc speciile forestiere: stejar, jugastru, paltin de munte, castan porcesc, nuc, salba moale, cireș păsăresc, arțarul tătărăsc, păducel, sângerul, crușin, salcâm, lemn câinesc, glădice, sălcioara, dracila (crușețea), cenușar, oțetal, catalpa, castan comestibil etc. Cele mai importante sunt teiul cu frunza mare și teiul pucios (cu frunza mică).

În perioada 15-31 iulie speciile forestiere de importanță meliferă care oferă cantități mari de nectar sunt teiul alb și salcâmul japonez. Crușinul sau pațachina este singurl dintre toate speciile forestiere care înflorește continuu, de la începutul primăverii până începutul lunii octombrie.

În perioada culesului timpuriu înfloresc speciile forestiere polinifere, cele mai importante fiind paltinul de timp și carpenul.

Majoritatea speciilor forestiere, importante pentru apicultură, înfloresc în perioada culesului de primăvară și timpuriu de vară. Pentru culesului de vară, cel mai important este teiul alb, însă în perioada culesului de toamnă, aportul speciilor forestiere este foarte slab chiar inexistent.

Salcâmul alb face parte din arboretele de pădure, deosebit de important pentru apicultură prin cantitatea și calitatea polenului. Primele plantații de salcâm alb au fost semnalate în anul 1852, în Băilești, regiunea Oltenia, plantații fiind răspândite în 1862, în județele Ialomița, Brăila și sudul Olteniei (tab. 1.1).

Plantațiile de salcâm sunt întrebuințate la fixarea nisipurilor zburătoare, în consolidarea terenurilor accidentate, pentru umplerea golurilor din păduri și refacerea arboretelor de antestepă.

În România salcâmul înregistrează 11 varietăți cu răspândire și valoare meliferă diversă.

Robinia pseudocacia var. vulgaris ocupă aproape 100 000 ha, din care 75 819 ha depind de fondul forestier (tab. 1.1). O altă suprafață însemnată, dar izolată, se extinde prin comune și sate, în special în Câmpia dunăreană. În sudul Olteniei plantațiile de salcâm sunt mai compacte. Pornind din dreptul Ostrovului până la Turnu-Măgurele, pe lungimea de 200 km și lățimea de 3-30 km (în medie 10 km) se întind dunele de nisipuri. Aici, pădurea este foarte importantă pentru dezvoltarea apiculturii.

Plantații de salcâmul mai sunt răspândite în jumătatea sudică a Munteniei, de-a lungul Dunării până în nordul județului Galați. Extinderea plantațiilor de salcâm și în alte regiuni ale țării este oprită de diferențele de altitudine și climă, deoarece de la 200 m altitudine, salcâmul începe să se rărească, devinind sporadic către altitudinea de 400 m.

Există plantații în care salcâmul este specia principală, fiind foarte răspândit în scopul atingerii a două mari obiective: cerințele silviculturii și ale agriculturii. În urma aprecierii valorii forestiere și a valorii melifere se fac studii în crearea de noi forme de salcâm cu valoare economică mai mare. Astfel, se umărește obținerea de soiuri caracterizate prin dezvoltare rapidă, cu masă lemnoasă mai mare, trunchi înalt și drept cu coroana strânsă. Perioada de înflorire să fie mai târzie, foarte abundentă, iar producți de nectar și concentrație de zahăr, să fie cât mai ridicată. Realizarea producțiilor ridicate de miere de salcâm, din punct de vedere apicol, urmărește mărirea perioadei de înflorire, pe cât posibil.

Producția de miere de salcâm la hectar, a fost stabilită în urma cercetărilor realizate în țara noastră, stabilindu-se la 1365 kg pentru păduri și 643 kg pentru plantațiile tinere.

Salcâmul galben are perioada de înflorire în lunile mai-iunie, pe o durată de 14-20 zile. Iordache și colab. (2008) afirmau faptul că producția de miere în condiții favorabile poate atinge și 350 kg/ha (tab. 1.1). Mierea provenită de la salcâmul galben este transparentă, iar solidificată capătă culoarea albă cu cristale de mărime mijlocie. Nu are miros dar are gust plăcut, asemănător cu mierea de salcâm alb. Specia este foarte rezistentă la condițiile de secetă și ger.

Teiul este răspândit în pădurile din vest, est și sudul țării. Conform statisticilor publicate în literatura de specialitate (Iordache și colab. 2008; Lazăr și colab., 2008), masivele de tei din pădurile României ocupă suprafațe de circa 54 102 ha, din care 40 208 ha sunt masive trecute de 20 ani, vârstă de la care începe înflorirea utilă pentru apicultură. Din această suprafață, 35 000 ha sunt trecute de vârsta de 40 ani, când teiul începe să producă cantități însemnate de flori cu secreșia abundentă a nectarului.

Masive pure de tei sunt foarte rare, specia crescând de obicei în amestec cu alte specii forestiere (arborete de stejar, corn, alun, arțar, gorun, ulm, frasin, jugastru etc), în a cărei componență teiul reprezintă între 10 și 30% mai rar 50-90%. În zona Dobrogei de nord (Babadag, Isaccea, Niculițel, Tulcea), suprafețele cu tei ocupă o suprafață de peste 15 000 ha. Vârsta maximă la care poate ajunge specia este de 200-250 ani.

Cele mai frecvente speciile de tei întâlnite în țara noastră sunt:

1. teiul cu frunza mare (fluturesc) are înflorește primul;

2. teiul cu frunza mică (pucios), înflorește la 10-16 zile după prima specie;

3. teiul argintiu sau teiul alb, înflorește la 20-22 zile după teiul cu frunza mare.

Durata de înflorire la toate specii luate împreună este de circa 30 zile.

În zona Moldovei, masivul de tei asigură culesuri constante, dând posibilitatea realizării unor producții ridicate la miere. Din cele 19 000 ha, 15 343 ha sunt valorificabile numai în regiunea Iașului, folosite parțial de către apicultori.

În zona Banatului masivul de tei ocupă suprafața de 11 600 ha, circa 5754 ha, fiind teișuri întinse între Reșița, Oravița, Lipova, Deta, Bozovici, Moldova nouă etc. Teiul din regiunea Banatului este puțin valorificat, stupăritul pastoral practicându-se numai în masivul Ramna (raionul Reșița) și Orșova.

În zona București masivele de tei se extins pe 5 456 ha, din care valorificar sunt 3 100 ha. Exinderea acestor masive sunt în jurul Snagovului (masivul Lipia, Bojdoni, Ciofliceni), în sudul Bucureștiului (Mihai Bravu, Comana, Călugăreni) și lângă Titu (Vânătorii Mici, Cernica, Căscioarele, Cosoba-Rîioasă etc.).

Toate speciile de tei sunt melifere, dar sunt și situații în anumiți ani în care teiul nu secretă nectar, mai ales teiul din pădurile regiunilor de stepă.

Teiul alb are cea mai vastă răspândire, cu perioada de înflorire în iunie, fiind cel mai căutat de albine. Deseori, secreția de nectar este atât de mare încât în lumina razelor de soare nectarul are aspectul unei picături de rouă. Polenul pe anterele florilor este în cantitate mică, albinele nefiind interesate, dar în lipsa nectarului albinele adună și polenul. Florile de tei sunt mici, de culoare galbenă-verzuie, caracterizate printr-o aromă deosebită care este sesizată de la distanțe mari.

ACA România (2007) și Lazăr și colab. (2008), menționează că prin aplicarea metodei spălării florilor de nectar, cantitatea de miere produsă la hectar atinge 940 kg la teiul argintiu și 460 kg la teiul pucios (tab. 1.1).

Teiul pucios sau teiul roșu (de deal) are frunze mici, iar pe fața anterioară o colorație verde-închis. Florile sunt mărunte, alb-gălbui, mirositoare. Fructele apar ca niște mărgelușe ruginii, perioada de înflorire fiind în iunie-iulie.

Cea mai mare cantitate de nectar este secretă pe timp cald, după ploaie. Perioada de înflorire în zonele de șes durează 14-16 zile, rar prelungindu-se până la 20 zile. Procesul de înflorire și culesul depind de caracterul localității, astfel:

– pe versante sudice, teiul înflorește timpuriu comparativ cu versantele nordice;

– în zonele joase, înflorirea este mai târzie față de cele mai ridicate.

Dacă sezonul de vară este calduros, teiul înflorește mai devreme față de o perioadă mai răcoroasă. Studiile realizate de ACA România (2007), au arătat că secreția de nectar la tei este mai abundentă dimineața și seara. Teiul are un interval de înflorire de cca. 20-25 zile după înflorirea la salcâm, culesul de tei fiind de durată mai lungă, față de salcâm, în special în pădurile alcătuite din mai multe varietăți.

Tabelul 1.1

Principalele plante melifere din România (nectaro-polenifere)

(Manualul Apicultorului, 2007)

În funcție se solul în care se dezvoltă, la tei, secreția de nectar variaă astfel: în zona de cernoziom secreție de nectar este mai abundentă (27,5 mg/floare) comparativ cu teiul crescut pe sol argilos (22,43 mg). Teiul cu frunza mare produce 11,5 mg nectar, comparativ cu 7,46 mg la teiul cu frunza mică.

Teiului extins pe locurile deschise însorite au o producție de 11,54 mg nectar/flaore față de 4,37 mg în zonele umbrite.

Așezarea florii de tei în coroană condiționează producția de nectar, în sezonul secetos florile îndreptate către nord dau 7,5 mg nectar/floare, față de cele așezate spre sud cu 6,4 mg nectar/floare. Situația este intervă după o aversă de ploaie când producția de nectar crește la cele cu orientarea către sud (10,6 mg nectar/floare) și 6,0 mg nectar/floare la cele îndreptate spre nord.

Floarea Soarelui este plantă anuală uleioasă, principală sursă melifer în Moldova. Este pretențioasă la căldură, rezistă la secetă, dezvoltându-se bine pe solurile de cernoziom și nisipos lutos. După semănatul înflorește la 60-80 zile (iulie-august) menținându-se timp de 20-25 zile. Polenul are culoare galbenă-aurie, iar la un hectar cultură se obțin 30-50 kg miere. O familie de albine bine dezvoltată poate recolta 2-3 kg miere zilnic (tab. 1.1).

Arțarul este întânit în următoarele specii:

1. păltinișul de câmp, paltinul de munte, jugastrul, arțarul tătărăsc (glădișul), jugastrul de Banat, întânit în flora spontană din păduri. Toate speciile prezintă mai multe varietăți și forme;

2. arțarii exotici care au fost aclimatizați: arțarul american, alb cu frunze de frasin și de zahăr (paltinul, arțarul argintiu).

Paltinul de câmp, jugastrul și arțarul tătărăsc se dezvoltă în pădurile din amestec de foioase (stejar, gorun, fag), prin poieni, tufișuri, în liziere de păduri în zonele de deal și câmpie.

Arțarul tătărăsc este întânit mai mult spre zona de câmpie, iar în pădurile de conifere rășinoase se întânește paltinul de munte. Speciile de arțari se deosebesc din punctul de vedere al răspândirii, a factorilor ecologici și a valorii melifere. Talia acestor specii diferă de la 30 m la paltinul de munte, 25 m la paltinul de câmp, paltinul argintiu până la 20 m, la 10-15 m la jugastru; 10 m la arțarul tătăresc, la 10-15 m la arțarul american.

Arțarii au perioada de înflorire cu 8-10 zile mai devreme față de salcâm, producând pe lângă nectar și cantități însemnate de polen.

Paltinul de câmp este sursă de nectar și polen, începând din 1 aprilie până la 5 mai, floarea apare înainte de înfrunzire. O familie de albine puternică, poate recolta între 4 – 8 kg miere, la un he producția atingând 200 kg (tab. 1.1). Având capacitatea de producere a unei cantității însemnate de nectar, arborele este considerat printre cele mai importante plante melifere de primăvară.

Jugastrul produce nectar și polen, prin înflorirea declanșată din 10 aprilie până la 15 mai, o dată cu înfrunzirea sau după aceasta. Florile secretă nectar de calitate superioară în cantități însemnate. Lazăr și colab., (2009) menționează faptul că la 1 ha de plantație pură se obțin până la 1000 kg miere (tab. 1.1). Sunt situații în care datorită cantității mari de nectar secretată de flori albinele inundă cuibul cu miere.

Arțarul tătărăsc sursă nectaro-poliniferă înflorește în perioada 1 și 31 mai, după apariția frunzei. Mierea de arțar este calitate superioară, dar în cantitate redusă..

În condițiile climatice ale țării noastre arțarul tătărăsc este considerat cel mai melifer dintre toate speciile de arțari, cu cel mult 1000 kg/ha miere (tab. 1.1).

Paltinul de munte este sursă nectaro-poliniferă care înfloresște între 25 aprilie și 1 iunie, după înfrunzire, în fucție de regiune. Nectarul este secretat în cantitate mică, dar poate fi recoltat pe orice vreme, asigurând albinelor un cules permanent în timpul înfloritului. Mierea are aromă puternică.

Arțarul american asigură polen prin culesul abundent primăvara timpuriu.. Polenul are o culoare brună, Florile apar între lunile martie-mai, înainte de apariția frunzelor.

Paltinul argintiu constituie sursă nectaro-poliniferă, cu înflorirea în lunile martie-aprilie. În zonele mai calde poate înflori și în luna februarie, cu mult înainte de înfrunzire.

Specia nu secretă nectar atât de abundent, dar poate asigura o recoltă de miere-marfă importantă pentru dezvoltarea familiilor de albine primăvara timpuriu, pregătind-o pentru culesul principal.

Salcia crește sub formă de arbore (sau subarbori de 0,5 – 6 m), având înălțimi de până la 30 m, cu o durată de viață de cca. 100 ani. În țara noastră cea mai răspândită este salcia căprească, care se întâlnește mai rar în regiunea de câmpie, în afară de Dobrogea. Salcia zăloagă este o specie răspândită din zona de câmpie până zona muntoasă, dar mai ales în bălțile Dunării și în Deltă.

Salcia căprească este arbustul cu cea mai amre producție meliferă, atingând înălțimi de 9 m. Florile mascule sau amenții (popular mâțișorii) apar în luna martie-aprilie, înainte de înfrunzire sunt așezate pe indivizi separați.

Mierea de salcie este de calitate bună, de culoare galbenă-aurie, care are proprietatea de solidificare în cristale mici, oferind un aspect de cremă. La un hectar se por obține în medie, 150 kg miere (tab. 1.1).

Alți arbori și arbuști

Alunul comun este un arbust înalt care înflorește înainte de înfrunzire. Florile masculine apar încă din toamnă, care se desfac primăvara devreme. Vântul împrăștie praful galben alcătuit din grăunciorii de polen. Alunul are o mare importanță meliferă.

Polenul este bogat în vitamine asigurând albinelor hrană timpurie, întrucât perioada de înflorire este între lunile februarie și martie. Recoltarea polenului de alun se realizează prin scuturarea crenguțelor cu amenți bărbătești desfăcuți pe site, apoi prin cernere se usucă. Polenul este păstrat în borcane închise ermetic, care se administrează în hrana albinelor în amestec cu miere sau sirop de zahăr (Cârnu, 1980).

Nucul și ricinul produc cantități însemnate de polen.

Rășinoasele produc cantități mari de polen, însă albinele adună polenul numai de la unele specii de brad și molid, cunoscută sub denumirea de mierea de mană), un lichid dulceag emanat de cetina rășinoaselor.

Glădicea este un arbore ce se cultivă mai mult în stepă, care înflorește după salcâmul alb până la culesul de tei din iunie. Mierea este aromată cu un gust plăcut, iar producția poate ajunje cca. 250 kg/ha (tab. 1.1).

Mojdreanul, arbore pitic, răspândit în regiunile Olteniei, Banatului și Dobrogeei, are perioada de înflorire în lunile aprilie-mai, furnizând un cules bun în perioada dintre pomi și salcâm, producția de nectar fiind evaluată la 100 kg/ha (tab. 1.1).

Cornul este un arbust sau arbore răspândit sub formă de tufișuri în liziera pădurilor din regiunea de câmpie sau coline, prefeând soluri calcaroase. Perioada de înflorire este din ultima decadă a lunii februarie și luna martie, oferind albinelor cantități însemnate de nectar și polen.

Porumbarul este un arbust înalt care înflorește în perioada aprilie-mai înainte de înfrunzire. Secretă cu predilecție polen, dar puțin nectar. În funcție de condițiile meteorologice, sunt ani în care producția de miere poate ajunge 20 kg la hectar (tab. 1.1).

Corcodușul înflorește în martie-aprilie, înainte sau după înfrunzire. Arbustul oferă albinelor nectar și polen, producția de miere fiind estimată la 40 kg/ha (tab. 1.1).

Prunul, părul, mărul, cireșul și vișinul sălbatic se întâlnesc în pădurile de foioase în amestec, iar în lunile aprilie-mai oferă fmiliilor de albine nectar și polen în cantităță mari, producția medie de miere fiind estimată la 20-30 kg/ha (tab. 1.1).

Oțetarul (popular, cenușarul) înflorește în ultima decadă a lunii iunie și prima decadă a lunii iulie. Florile emană miros puternic și neplăcut, dar oferă albinelor nectar și polen. Producția de miere este estiamtă la 300 kg/ha (tab. 1.1), aceasta fiind de calitate destul de bună, având ca particularitate o aromă asemănătoare vinului muscat (busuioc) și o culoare verzuie-deschis (chihlimbarie) și limpede.

Este folosită pentru îmbunătățirea sortimentelor de miere lipsite de aromă.

Castanul comestibil răspândit în regiunile Olteniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului, fiind extins pe areale mari formând păduri de castani comestibil (20-30 ha). Castanul înflorește din 14 iunie și până la sfârșitul lunii, imediat după finalizarea înfloririi salcâmului din zonele cu mari altitudini. Perioade de înflorire durează 10-15 zile, timp în care asigură albinelor un cules de nectar și polen. La stupăritul pastoral se pot realiza 5-7 kg miere marfă, plus 10-15 kg miere de rezervă în faguri și 3-4 faguri clădiți/familie. Mierea de castan are gust plăcut, puțin amărui, dar care nu cristalizează ușor, de aceea este recomandată a fi folosită ca hrană pentru iernarea albinelor.

Lemnul câinesc înflorește din luna mai până în luna iulie, oferind albinelor nectar și polen. Mierea are un gust amărui.

Caprifolium este considerată o plantă târâtoare meliferă, care înflorește în luna iunie. Florile răspândesc un parfum puternic, în special seara.

Crușinul este un arbust care oferă albinelor nectar și o cantitate mare de polen. Înflorește pe doată durata verii, din luna mai până în luna august, asigurând în anii prielnici rezerve suficiente de miere familiilor de albine. Perioada de înflorire este cu 3 săptămâni după terminarea înfloririi livezilor. Mierea de crușin nu se îngroașă, nu solidifică menținându-se fluidă.

Călinul înflorește începând din luna iunie, oferind unh cules bogat de nectar și polen.

Păducelul înflorește cel mai mult în lunile mai-iunie, stimulând dezvoltarea familiilor de albine pentru culesului principal.

Zmeurul înflorește în lunile iunie-iulie, timp de 20-25 zile. Pe timp favorabil, în luminișurile din păduri bogate în zmeur, se pot obține 2-4 kg/zi. Specia secretă foarte mult nectar, atdtfrl încât albinele nu pot cerceta mai mult decât 2 – 4 flori pe un zbor, comparativ cu alte plante la care frecvența este de 10 – 30 flori/zbor. Recoltarea nectarul la zmeur se face la orice oră din zi, chiar în timpul ploilor liniștite și calde.

ACA (2018) menționează că albinele nu-și încetează culesul, reușind recoltarea de la 1 ha de zmeur de circa 4-6 kg miere/zi și peste 100 kg în întreaga perioadă de înflorire. Determinările realizate de S.C.A.S. au arătat producții de 50 kg miere la hectar. Mierea de zmeuriș are culoarea roșcată-gălbuie, foarte gustoasă.

Agrișul este un arbust spontan sau cultivat, care înflorește de la sfârșitul lunii aprilie până în luna mai, producând cantități însemnate de nectar și polen. Înfloritul are o durată 10-20 zile, producția de miere fiind estimată la 35-40 kg la hectar (tab. 1.1), în special pe timp prielnic.

Murul, arbust înrudit cu zmeurul, are fructe negre, fiind considerat o plantă meliferă destul de bună, oferind albinelor un cules la nectar și polen, destul de îndelungat. Înfloritul începe din luna mai până la sfârșitul lunii septembrie. Este considerată o producția de miere de 20-25 kg/ha. Mierea de mur are aspectul plăcut, ușor aromată, de culoare deschisă, transparentă, temporar capătând o culoare galbenă.

Afinul răspândit în pădurile de rășinoase, înflorește în lunile mai-iunie, în locuri semi umbrite cu producții de nectar abundente. Culesul ajunge șu la 2,5 kg/zi pe o familie de albine cu dezvoltare puternică.

Smârdarul înflorește în luna iunie, fiind un arbust considerat nectarifer. Mierea are gust neplăcut îar în urma unui consum ca atare, determină dureri de cap, vomă, amețeală și intoxicații. Ese consumată numai după procesul de fierbere.

Iarba neagră răspândită în pădurile de conifere, ca arbust, înflorește foarte abundent din iunie până toamna târziu, oferind producții mari de nectar. Mierea produsă de iarba neagră, este aromată, de culoare închisă, galbenă-închis sau roșiatică, dar are gust astringent, chiar amar, fiind foarte vâscoasă, cristalizarea fiind greoaie. De aceea extragerea mierii se face greu, fagurii plini fiind încălziți în prealabil. Producția de miere la această specie este de cca. 200 kg miere la ha (tab. 1.1) (Manualul Apicultorului, 2007).

Pomi fructiferi

În ani favorabili ți în regiunile cu plantații masive de pomi fructiferi se por obține producții de miere de circa 5-8 kg/familie, fiind familii car pot realizează zilnic sporuri între 1 și 4 kg.

Perioada de înflorire a pomilor fructiferi variază în funcție de suma gradelor de temperatură, la peste 0°C, înregistrate de la desprimăvărare este peste 20°C și respectiv când temperatura aerului atinge 10-12°C. Caisul are nevoie de o 250°C, o sumă mai mare.

Secreția de nectar este abundentă între orele 700 și 1100, apoi scade treptat, în paralel cu frecvența și intensitatea culesului albinelor, iar până în orele 1500-1700 secreția încetează complet.

Mierea este de culoare deschisă, argintie la o ușoară cristalizare, cu aromă fină de migdal și gust plăcut.

Cireșul, specie meliferă foarte bine vizitată de albine produce nectar, polen și clei. Producția de miere, în condiții favorabile este estimată la 36-40 kg/hectar (tab. 1.1), dar aproape întreaga cantitate este folosită drept hrană în creșterea puietului. În luna mai, de pe frunzele cireșului, albinele culeg mierea de mană eliminată de afide (Aphis cerani), aceesta fiind insecte parazite, producătoare de secreții dulci.

Vișinul, pom mai puțin melifer față de cireș, înflorește în luna aprilie, iar durata înflorii este de 10 zile. Producția de miere la 1 ha livadă de vișin poate ajunge la 30-35 kg miere (tab. 1.1).

Caisul și piersicul sunt pomi fructiferi cu importanță meliferă atât prin cantitatea de nectar secretat cât prin faptul că au o înflorire timpurie. Cantitățile de nectar și polen asigură hrana dezvoltării cuibului, în perioada martie-aprilie. Producția de miere este estimată la 20 și 40 kg la hectar (tab. 1.1).

Mărul este o specie apreciată pentru nectar, dar mai ales, pentru valoarea poleniferă. Extins în livezi pe suprafețe foarte mari, în România, sub foarte multe soiuri are perioada de înflorire din aprilie până în iunie. Producția de miere este estimată la 30-42 kg la hectar (frecvent 33,8 kg) (tab. 1.1). Mierea are culoare galbenă, cu aromă foarte plăcută care zaharisește imediat după extragere.

Părul are valoare meliferă mai redusă datorită răspândirii limitate și a cantității reduse de nectar secretat. Înflorește în perioada aprilie și mai, înflorira florilor fiind separată de 5-7 zile, cu înflorirea întregului pom 10-14 zile. Nectarul de păr se usucă repede, cantitat mai mare fiind produsă de părul pădureț, bine cercetat de albine. Producția de miere la hectar este estimată la cca.10-12 kg (tab. 1.1).

Prunul are mare importanță apicolă, prin răspândire vastă, de la câmpie până în zona sumontană, cu mare capacitate meliferă.

Specia prezintă peste 2000 de soiuri de prun cel mai cunoscute fiind Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Stanley, Centenar, Gras ameliorat, Vinete românești, Vinete de Italia, Centenar, Ialomița, Dâmbovița, Pescăruș, Record, D'Agen 707, Carpatin, Silvia și Minerva) (Manualul Apicultorului, 2007).

Culturi de plante tipice

Facelia este o planta anuală ccultivată ca plantă furajeră meliferă dar și ca bun îngrășământ pentru sol. Înflorește la 40-50 zile după semănat pe durata a circa 40 zile. Polenul are culoarea violet închis, estimându-se o producție de miere de 150-350 kg/ha (tab. 1.1).

1.2. România – zonele bioapicole și tipuri de cules

Specificul florei țării noastre și a condițiilor de mediu accelerează sau întârzie etapele pe care o familie de albine trebuie le parcurgă pe durata dinamicii sezoniere.

Evoluția dezvoltării familiilor de albine în paralel cu flora melifere, sunt corelate prin condițiile mediului extern, fiind exprimate prin tipul de cules.

Fiecărui tip de cules îi corespunde o anumită zonă bioapicolă (fig. 1.1), care cuprinde totate elemente de climă și floră ce condiționează prezența și activitatea unei rase sau ecotip de albine în condiții optime (apiarymap.com/ro.asp)

Principalele zone bioapicole din România sunt clasificate pe tipuri de cules și menționate în tab. 1.2 (Mărghitaș, 1995, Lazăr, 2004)

Tabelul 1.2

Zonele bioapicole și tipurile de cules din România

(Mărghitaș, 1995, Lazăr, 2004)

Tipurile de cules prezintă o serie de particularități, în funcție de factorii climatici, asigurarea culesurilor de producție și a întreținerii familiilor de albine impunând o serie de măsuri tehnice și organizatorice în scopul valorificării potențialului melifer la maxim și a diversificării producțiilor apicole în condiții de rentabilitate (tab. 1.2 și fig. 1.2) (Mărghitaș, 1995, Lazăr, 2004).

Tabelul 1.2

Caracteristicile tipurilor de cules și a zonelor apicole din România

(după Lazăr, 2004)

Fig. 1.1. Harta stupinelor în România

(apiarymap.com/ro.asp)

Fig. 1.2. Baza meliferă din România

(www.sociologic.ro/baza-melifera-romania-2017)

În România se produc, în medie, 22 000 tone miere anual,situându-se pe locul patru în Europa. Efectivele au atins în anul 2017 un vârf de 1,47 milioane familii de albine. La nivelul anului 2018 au fost înregistrate 1 450 milioane familii de albine, creșterea anuală fiind de numai 3-5%.

În ce privește numărul crescătorilor de albine înregistrați la nivel național, sunt în jur de 40.000 apicultori, iar din acest număr circa 60% sunt membrii ACA, însumânt un efectiv de 900 000 de familii albine (agrointel.ro).

Capitolul 2

monografia OCOLULUI SILVIC HUȘI

Ocolul silvic Huși este localizat din punct de vedere geografic în partea de est a Podișului Moldovenesc, în județul Vaslui.

Situat la obârșia văii Elanului, ocupă coastele Lohanului și câmpia Râului Prut, între localitățile Albița si Vetrișoaia, zona fiind caracteristică colinelor mici și mijlocii. Ocolul silvic Huși se extinde pe o suprafață de 9680,07 ha, în întregime pe raza județului Vaslui.

Fig. 2.1. Aspecte ale sediului Ocolului silvic Huși

(foto original)

Tabelul 2.1

Vecinătățile Ocolului silvic Huși

(prezentare sintetică)

Suprafața ocolului silvic este alcăturită din mai multe trupuri de pădure, mici și mijlocii, majoritatea având suprafețe între 200 și 400 ha, organizate pe 3 unități de producție:

– U.P. I – Oltenești;

– U.P. II – Crețesti;

– U.P. III – Dobrina.

Limitele ocolului solvic Huși sunt materializate pe terenuri prin semne amenajistice specifice, conform cu instructiunile tehnice în vigoare, respectiv semnul “H” și linii verticale materializate pe arbori cu vopsea de culoare roșie.

Pentru delimitarea proprietățile vecine ocolul silvic folosește borne din beton, iar în cazul șanțurilor de pământ, gardurii vii.

Ocolul silvic Huși deține vecinătățile prezentate în tab. 2.1 ce aparțin de RNP Romsilva.

Geologie

Substratul geologic este format din straturi alternante de nisipuri, argile si marne cu intercalații insulare de gresii în jumătatea de nord a regiunii, din depozite löessoide alternante cu nisipuri și intercalații de marne în jumatatea de sud și aluviuni stratificate în luncă.

Geomorfologie

Ocolului Silvic Huși este amplasat în partea de est a Podișului Central Moldovenesc, cuprinzând toată gama de tipuri morfogenetice caracteristice zonei.

Dealurile au orientări, caracteristici morfologice și pante diferite ca fundal pentru unele plaiuri ale Moldovei. Astfel Dealurile Crasna-Lohan la est și valea Crasnei la vest pornesc din trunchiul comun al Dealului Bunești (402 m) și se dirijează sepre sud, sub formă de blocuri paralele separate de valea Lohanului.

Fig. 2.2. Harta silvică Huși

(http://apmvs.anpm.ro)

Dealurile din nord și est constituie prelungirile Dealurilor Lohan cu altitudinea 305-310 m., în prelungirea accestuia sub formă de coline-golfuri sunt reprezentate de dealul Rotundoaia 200-300 m., dealul Șara 200 m., dealul Corni 277 m., iar la est dealul Dric 118 m.

Spre sud și vest se desfășoară un relief de tip structural aparținând dealurilor Fălciului. Astfel la vest se află Dealul Dobrina de 365 m. și prezintă pinteni prelungitori spre est marcați prin dealurile Corbu, Ochi și Coțoi, iar spre sud est se află dealurile Rusca 273 m., Vulpe 247 m. și Volosin 168 m., care închid spre sud Depresiunea Huși. În detaliu relieful din vatra orașului este alcătuit din trei terase: a pâraielor Drăslăvăț-Turbata de 2-3 m.; Gura Văii de 9 m. și Dric de 57-58 m. altitudine.

Expoziția predominantă a dealurilor este spre sud-est, est, sud-vest, fapt ce permite creșterea radiației solare directe, valorificate de localnici în cultura viței de vie și a pomilor fructiferi.

Hidrologie

Ocolului Silvic Huși situate în bazinele hidrografice ale Râurilor Prut și Bârlad își au obârșia în valea Elanului și Bohotinului, afluenți ai Râului Prut și pe stângă Pârâul Crasna și în lungul văii Lohanului, afluenți ai Bârladului.

Regimul hidrologic se încadrează în tipul H.VIII, caracteristic Podișului Central Moldovenesc cu deosebiri între tipul de alimentare cu apă și caracter. În partea de sud și sud-vest se înregistrează trecerea către tipul H.VII. La Nor pe coasta Lohanului predomină alimentarea mixtă (tip pluvial și subteran), exprimată prin cantități de ape mari primăvara și viituri pluviale î sezonul de vară și toamnă, de aceea adesea, se înregistrează inundații mari, dar de scurtă durată.

În partea de sud și sud-vest alimentarea cu apă este pregnant pluvială, caracterizata prin viituri mari în anotimpul de primăvară cu aportul redus al zăpezilor din timpul iernii, debitul râurilor fiind sporit și de turbiditate mare din primăvară, în timp ce iâîn sezonul cald și secetos, vaile sunt lipsite de apă.

Climatologia

Clima se constituie într-o componentă ecosistemică esențială în apariția și dezvoltarea pădurilor. Clima este de tip temperat continental, cu nuanță moderat-continentală (central-europeană). La nivelul dealurilor înalte și excesiv-continentală (est-europeană) la nivelul Depresiunii Huși.

Pădurile care aparțin de OS Huși sunt situate în partea nordică a ocolului raionului climatic II. B.p.2 În partea de sud, est și sud-est, respectiv în depresiunea Elanului și luncile Prutului, clima este mai accentuat continental (raionul climatic II.A.s.3).

Dupa Koppen clima aparține provinciei D.f.b.x. caracterizat prin precipitații medii anuale suficiente pentru vegetația forestiera specific zonei.

Regimul termic se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9,5°C, cu valori medii lunare între -3,5°C și +21,3°C.

Regimul de precipitatați este caracterizat printr-o medie anuală de 528 mm, variații lunare fiind situate între 28,2 mm și 74,7 mm.

Vânturile predominante sunt din zona sudică cu viteze medii de 4 m/s anual.

Solul – formează un înveliș destul de variat tipologic. Totuși, și în distribuția lor se poate urmări o zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei și silvostepei (cernoziomuri, cernoziomuri levigate, soluri cenușii) la argiluvisoluriîe etajului forestier (soluri brune, bruine podzolite și, insular, chiar soluri podzolice). Aceste soluri zonale sunt asociate cu/sau înlocuite de diverse soluri intrazonale (rendzine, regosoluri-erodisoluri, soluri aluviale, hidromorfe și halomorfe). Desigur, nu toate aceste soluri au valențe viticole ridicate, unele fiind chiar neadecvate pentru această cultură (hidromorfe, halomorfe, podzolice), iar altele (cernoziomurile stepei de pe terasele și colinele joase ale depresiunii), deși pedologic valoroase pentru vița de vie, sunt preferate pentru culturi cerealiere. Așa că, în aria podgoriei rămân dominante cernoziomurile levigate, soluriie cenușii și regosolurile-erodisolurile.

Cernoziomurile levigate (predominant cambice) ale silvostepei sunt specifice versanților și interfluviilor secundare din bazinele Lohanului și Crasnei. Obișnuit, se găsesc în forme tipice pe coamele interfluviale largi sau slab înclinate și în stadii diverse erodate, asociate cu cernoziomuri și/sau regosoliri-erodisoluri, pe versanții mai puternic înclinați și denudați.

Solurile cenușii sunt dispuse în general la peste 250 m altitudine și au cea mai largă dezvoltare în Dealurile Lohanului și Crasnei, unde numai culmile mai înalte (peste 300 – 350 m) și mai compact împădurite (Bunești în nord și Dobrina-Huși-Cetățuia-Crețești-Oltenești în sud și sud-vest) rămân în domeniu! argiluvisolurilor (îndeosebi soluri brune podzolite). Solurile cenușii se extind, cu stadiile lor de eroziune și în cornplex cu cernoziomuri levigate divers erodate sau/și cu regosoluri-erodisoluri, pe versanții văilor Lohan și Crasna, inclusiv pe coastele ce încadrează Depresiunea Huși.

Cernoziomurile levigate și solurile cenușii, cele mai răspândite soluri zonale în aria podgoriei, sunt și cele mai valoroase soluri viticole, atât prin textura lor nisipo-lutoasă care îmbunătățește toate proprietățile fizice, cât și prin caracteristicile lor biochimice de bază (intensă activitate biologică, conținut apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic, reacție neutră sau slab-acidă, grad ridicat de saturație în baze și elemente nutritive). Desigur, adaosuri moderate de îngrășăminte la cele tipice, măsuri antierozionale și suplimentări consistente de substanțe nutritive la cele supuse eroziunii (pe cât posibil în condiții de irigare) sunt binevenite pentru producție. De calitate forestoeră superioară sunt și rendzinele (ca și subtipurile rendzinice ale celor două tipuri anterioare), dar ele ocupă suprafețe restrânse pe rarele apariții la zi ale calcarelor și gresiilor calcaroase, intercalate în complexul litologic al sarmațianului, ca în câteva mici areale din vecinătatea Vărăriei, Ghermăneștilor, Hârtopului, sau pe unele brâne ale Coastei Rusca-Dobrina.

Vegetația caracteristică

Vegetația urmărește etajarea climatică impusă de relief, dinspre valea Prutului spre dealurile ramei înalte, respectiv etajele de stepă, silvostepa. pădure de foioase, cu mențiunea că în primele două se conservă doar câteva enclave de vegetație spontană, și acelea intens degradate antropo-zoogen, în timp ce, în etajul forestier al dealurilor peste circa 250 în pădurile încă mai acoperă 30 – 40% din suprafață.

Pădurea, cantonată obișnuit pe culmile și versanții de peste 250 m, aparține stejăreto-gorunetelor și (la peste 300 m) goruneto-tagetelor, alcătuite dominant din gorun (Quercus petraeci) și stejar (Ouercus robur), dar cu o frecvență participare a carpenului (Carpinus betulus), teiului (Tilia toinentosa, T. Cordata), frasinului (Fraxinus excelsior), jugastrului (Acer campestre), gladișului (Acer tataricum), paltinului (Acer pseudoplutanns), ulmului (Ulmus montana), fagului (Fagus silvatica, F. taiinca), plus diverși arbuști: alunul (Corilus avelana), voniceriul (Evonimus enropaeus) (fig. .

Fig. 2.3. Padurea Dobrina si Padurea Valea Teiului (în plan departat)

(foto original)

Fig. 2.4. Valea torențială cu Pădurea Dobrina

(foto original)

Fig. 2.5. Pădurea Dobrina, la stânga de cișmeaua căii ferate

(foto original)

Fig. 2.6. Drumuri forestiere din Pădurea Dobrina

(foto original)

Tipurile de stațiune

Ocolul silvic Huși se afla la limita inferioară a etajului F.D.3 fiind reprezenta de trei etaje fitoclimatice:

– 98% etajul gorunetelor și făgetelor de deal și al tranzițiilor din acestea (FD3);

– 5% etajul deluros de cvercete de stejar, gorun și amestecuri dintre acestea (FD1);

– 18% silvostepă (SS).

Cele mai extinse tipuri de stațiune identificate în cadrul OS Huși sunt:

– 37% deluros de gorunete cu productivitate mijolcie, slab mediu podzolită, edafic mijlociu;

– 36% deluros de gorunete cu productivitate superioară, brun edafic mare cu Asarum stellaria.

Tipurile de pădure reprezentative teritoriului OS Huși sunt:

– 18% Șleau de deal cu gorun de productivitate mijlocie (cod 532.4);

– 14% Goruneto-șleauri de productivitate superioară (cod 532.1);

– 10% Șleau de deal cu gorun de productivitate superioară (cod 532.2);

– 9% Gorunet normal cu floră de mull (cod 511.1);

– 8% Goruneto-șleauri de productivitate mijlocie (cod 532.3);

– 8% Gorunet cu floare de mull, de productivitate mijlocie (cod 511.3);

– 6% Zăvoi de salcie de productivitate mijlocie (cod 951.5).

Tabelul 2.2

Unitățile de producție și tipuri de pădure care aparțin de OS Huși

(prelucrare date Ocol silvic Huși)

PARTEA A II-A

CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3

SCOP, MATERIAL ȘI METODĂ

3.1. scopul lucrării

Apicultura este considerată o ramură de perspectivă în domeniul zootehniei, care reprezintă și o ramură complementară pentru diverse alte activități. Prin diversitatea și calitatea produselor apicole furnizată, ramura de apicultură permite valorificarea superioară și în mod eficient a florei melifere din terenurile improprii pentru agricultură, urmată de consumul redus al forței de muncă pe care îl solicită această activitate.

Pe lângă aceste motivații cu caracter general, elaborarea studiului de evaluare a potențialului melifer din pădurile Ocolului silvic Huși, a avut drept scop analizarea cadrului teritorial în anul 2018, dacă îndeplinește condițiile pentru practicarea apiculturii rentabile.

Lucrarea își propune atingerea următoarelor obiective:

– identificarea speciilor melifere din teritoriul Ocolului silvic Huși;

– ponderea speciilor melifere din structura pădurii și a culturilor viticole și pomicole;

– determinarea capacității nectarifere a speciilor melifere din raza Ocolului silvic;

– stabilirea producției potențiale de miere a resurselor din raza economică de zbor;

– calculul numărului de familii de albine în scopul practicării unui stupărit rațional.

3.2. Materialul studiat

Cercetările au fost efectuate în arealul unităților de producție Oltenești, Crețești și Dobrina Conform Formularului Standard Natura 2000 unitățile de producție sunt administrate de Ocolul silvic Huși, dar în custodia Romsilva Vaslui.

Regiunea în care se găsește amplasat teriroriul Ocolului silvic Huși constituie un material de studiu amplu prin bogăția și diversitatea florei spontane din unitățile de producție (păduri, fânețe și pășuni) și a plantațiilor de vie și pomi fructiferi.

Arealul forestier analizat se extinde pe suprafața de 5545,73 ha și prin speciile forestiere , de interes melifer (tei și salcâm).

Terenurile agricole cu plante de interes melifer, în zona Huși sunt culturile de vii și pepiniere viticole, cu 1 289 ha, pășuni cu, 682 ha, fânețe, cu 41 ha, livezi și pepiniere pomicole, 24 ha.

3.3. Metoda de lucru

Studiul pentru realizarea lucrării s-a realizat în arealul forestier al Ocolului silvic Huși și arealul viticol al zonei Huși.

Pe teritoriul Ocolului silvic Huși, sunt suprafețe cu vegetație forestieră în afara fondului forestier, reprezentată prin arborilor izolați sau pâlcurilor mici de arbori prin pășuni și fânețe, suprafețe sub 2 ha.

În tab. 3.1 prezentăm suprafețele cu denumire bazinetului din cadrul trupului de pădure Huși, aflat sub administrarea Ocolului silvic Huși.

Tabelul 3.1

Trupul de pădure și bazinetele din arealul Ocolului silvic Huși

(date culese de la O.S. Huși, Vaslui)

Tipurile de pădure, naturale, precum și productivitatea fiecărui tip de păduresunt sunt redate în tab. 3.2.

Tabelul 3.2

Tipurile naturale de pădure din cadrul trupului forestier Huși

(date preluate de la Ocolul silvic Huși, Vaslui)

Datele enunțate în tab. 3.2, indică formațiunile forestiere, tipul de productivitate naturală și suprafețele în valori relative și absolute.

Zona Huși este o zonă viticolă, de unde reiese faptul că suprafețe cu vii și pepiniere viticole ocupă peste 1289 ha, urmate de fânețe și pășuni cu 723 ha (tab. 3.4).

Tabelul 3.4

Culturi agricole din zona Huși

Pentru atingerea obiectivelor propuse s-au efectuat următoarele determinări:

– identificarea speciilor melifere din teritoriul Ocolului silvic Huși în raza de zbor a albinelor s-a realizat prin documentare în teren și în baza de date a Ocolului silvic.

Identificarea s-a realizat pe specii forestiere melifere, livezi și vii.

Speciile melifere și culturile fără importanță apicolă nu au fost luate în considerare.

Se cunoaște faptul că raza economică de zbor a unei albine în jurul vetrei stupinei este de 2 km, corespunzător unei suprafețe de circa 1 256 ha.

– ponderea speciilor melifere din structura pădurii și a culturilor agricole s-a realizat prin calcule raportate la suprafața totală a pădurii și suprafețele deținute de speciile cu interes melifer.

Speciile melifere valoroase cum este teiul și salcâmul, dar și pomii fructiferi izolați se inventariază ca număr, calculându-se apoi suprafața ocupată de fiecare specie în parte raportată procentual la suprafața totală a pădurii.

– determinarea capacității nectarifere a speciilor forestiere și a culturilor viticole și pomicole se realizează pe baza datelor enunțate în literatura de specialitate, cu privire la conținutul în nectar al fiecărei specii.

– stabilirea producției potențiale de miere a resurselor din raza economică de zbor este un indicator care ne ajută la calcularea producției potențiale de miere în scopul întocmirii balanței melifere. Se vor lua în calcul potențialul melifer și suprafața deținută de speciile melifere, din raza economică de zbor a albinelor.

– calculul numărului de familii de albine în scopul practicării unui stupărit rațional se realizează prin cunoașterea cantității de miere pentru o familie de albine, necesară la recoltare pentru consum propriu și înmulțirea, dar și obținerea unei cantități de miere marfă estimată de apicultor.

În tabelul 3.5 sunt redate speciile forestiere și culturile din arealul studiat, fiecare cu potențialu melifer estimat în literatura de specialitate.

Tabelul 3.5

Potențialul melifer la unele specii și culturi

O dată stabilită cantitate se mai adaugă și cantitatea de miere marfă estimată în obținerea cantității de miere recoltată într-un an de o familie de albine.

Fig. 3.1. Aspecte din stupina privată a familiei Musteață

(foto original)

Capitolul 4

rezultate și discuții

4.1. baza meliferă existentă în raza Ocolului silvic Huși și valorificarea sa

Din evidențele Ocolului silvic și ale primăriei Huși rezultă că pe teritoriul ocolului și al zonei Huși sunt 5545,73 ha cu păduri, în care speciile melifere importante sunt exinse pe 645,89 ha tei și 104,74 ha salcâm. Cireșul ocupă 27,34 ha.

În cazul culturilor, în arealul studiat predomină culturile de vii și pepiniere viticole, cu 1 289 ha, pășuni, cu 682 ha, fânețele cu 41 ha, livezi și pepiniere pomicole pe 24 ha.

Programul de dezvoltare a apiculturii până în anul 2025 are în vedere realizarea de plantații intensive de pomi fructiferi meliferi și plantații de salcâm.

Tabelul 4.1.

Modul de folosire a arealului forestier din cadrul Ocolului silvic Huși

Fig. 4.1. Modul de folosință a arealului melifer din rza Ocolului silvic Huși

Bază meliferă trebuie să îndeplinească trei condiții esențiale:

– să fie bogată în plante melifere;

– să nu fie prea departe de stupină;

– să prezinte continuitate în procesarea nectarului, deci o floră dezvoltată eșalonat.

Baza meliferă naturală din arealul ocolului silvic este constituită din flora naturală, cele mai importante plante melifere din flora spontană regăsindu-se în păduri și în special în poieni.

Pentru întocmirea unei balabnțe melifere trebuie să se țină seama de evaluarea resurselor nectaro-polenifere existente în zonă și stabilirea efectivelor de familii care pot fi întreținute în mod rentabil, pe un areal anume.

4.2. Determinarea capacității nectarifere a speciilor melifere

În scopul valorificării superioare a resurselor melifere din arealul Ocolului silvic Huși, în scopul practicării stupăritului este necesar să avem cunoștințe vaste legate de principalele specii de plante melifere din arealul studiat, aria de răspândire, perioada de înflorire și nu în ultimul rând de capacitatea nectaro-poliniferă a speciilor din habitatul forestier.

Prezentăm în tab. 4.2 principalele specii melifere de pe aria Ocolului silvic Huși.

Tabelul 4.2

Principalele plante de interes melifer și potențialul nectarifer în perioada de înflorire

în arealul studiat

Pe baza stabilirii potențialului melifer și a cantității de miere produse la un hectart de o familie de albine se poate stabili balanța meliferă a zonei, în funcție de numărul maxim de familii de albine pe care îl poate deține în mod rentabil arealul analizat.

4.3. Ponderea speciilor melifere din arealul studiat

În tab. 4.3 și fig. 4.2. prezentăm arealul forestier extins pe 5545,73 ha din care 34,21% ocupă teiul, 5,16% salcâmul, 36,02% gorunul și 35,89% stejarul. Suprafața de cireș este în medie de 1,63% din total suprafață, restul de 61,65% sunt ocupate de alte specii forestire.

Speciile cu cel mai mare interes apicol este la tei, cu 645,89 ha, urmat de salcâm cu 101,74 ha. Cireșul oocupă numai 27,34 ha.

Tabelul 4.3

Ponderea speciilor melifer din unitățile de producție administrate de Ocolului silvic Huși

Fig. 4.2. Suprafața deținută de speciile melifere din arealul studiat

Repartiția pe unități de producție este la tei de 43,8% în UP I Oltenești, 35,33% în UP II Crețești și de 19,84% în UP III Dobrina. Salcâmul este repartizat numai în UP II Crețești cu 6,89% și în UP III Dobrina cu 4,35%.

Fig. 4.2. Ponderea deținută de speciile melifere pe unități de producție

Fig. 4.2. Ponderea deținută de speciile melifere din total areal forestier studiat

Culturi agricole, livezile, pășunile și fânețele din arealul zonei Huși furnizează cantități de nectar pentru familiile de albine deosebit de importante.

Tabelul 4.4 redă situația culturilor agricole cu mențiunea faptului că în ultimii ani suprafețele cu vii și pepiniere viticole s-au extins, zona fiind predominant viticolă.

Tabelul 4.4

Culturi agricole din zona Huși

Fig. 4.3. Ponderea deținută de culturile agricole din total areal studiat

Terenurilor agricole ocupată suprafețe mari, fiind reprezentative culturile de vii și pepiniere viticole, cu 1 289 ha (63,31%), pășuni și fânețe, cu 723 ha (35,51%), iar suprafețele de livezi și pepiniere pomicole pe 1,18%.

4.4. Stabilirea producției potențiale de miere

Prezentăm în tab. 4.3 -4.5 și fig. 4.2 – 4.4 potențialul melifer la speciile de bază din arealul Ocolului silvic Huși, valorile fiind preluate din baza de date a Ocolului silvic și ACA Vaslui.

Tabelul 4.3

Potențialul melifer din unitățile de producție ale Ocolului silvic Huși

Fig. 4.2. Potențialul total melifer la speciile analizate

Fig. 4.3. Potențialul potențial recoltabil la speciile analizate

După stabilirea speciilor forestiere și a culturilor de interes melifer din arealul pădurilor administrate de Ocolul silvic Huși s-au calculat:

– producția medie (kg/ha), preluată din literatură (tab. 4.3);

– producția totală de miere, raportată la suprafața deținută de fiecare specie (tab. 4.3 și fig. 4.2);

– producția recoltabilă de miere (tab. 4.3 și fig. 4.3).

În ansamblu, în arealul studiat cele mai importante specii melifere sunt reprezentate de tei (645,89 ha) și salcâm (101,74 ha).

Astfel la tei s-a estimat o cantitate de totală de miere de 516712 kg, din care recoltabilă 172237 kg. La salcâm, unde s-a estimat o cantitate totală de miere de 91566 kg, din care recoltabilă, 30522 kg.

Pe total specii producția totală de miere a fost estimată la 699083,2 kg, din care recoltabilă 233028 kg (tab. 4.4 și fig. 4.4).

Fig. 4.4. Potențialul total melifer la speciile analizate

Valorificarea superioară a resurselor nectaro-polenifere existente în arealul Ocolului silvic Huși constituie un imperativ pentru satisfacerea integrală a cerințelor actuale ale producției apicole, aflate în plină dezvoltare.

Eficiența economică de ameliorare la speciilor forestiere, salcâm și tei, crește simțitor dacă obiectivele economice de bază sunt îmbinate cu cerințele apicole.

Mierea recoltată de la speciile forestiere precum stejarul și gorunul constituie miere de mană, care analizată din punct de vedere chimic are proprietăți variabile, fiind condiționată de factori cu legătură directă cu anotimpul, cu plantă, cu fenofază, dar și cu insectele producătoare de mană.

În tab. 4.4 și fig. 4.5 reiese faptul că de pe suprafața totală de 4164,05 ha (suprafețe cu surse nectarifere și mană) se pot obține:

– la mierea de mană o cantitate totală de 270616 kg din care 9020,53 kg potențial recoltabilă;

– la mierea nectariferă o producție totală de 608278 kg din care potențial recoltabilă 202759 kg (tab. 4.5 și fig. 4.5).

Tabelul 4.5

Potențialul melifer din arealul Ocolului silvic Huși

Fig. 4.5. Producția totală de miere de mană și nectariferă din arealul studiat

Putem observa faptul că cantitățile de miere provenite din surse nectarifere, sunt cele mai importantă din punct de vedere economic, reprezintând 978894 kg, realizate din culesul la tei și salcâm (61,28%), cu o producție recoltabilă de 292965 kg. Miere de mană este obținută de la specii de Quercus robur și Quercus petraea.

Diferențele cantitative sunt asigurate din recoltările potențiale la culturile de vii, zona fiind predominant viticolă, din livezi, fânețe și pășuni (62647 kg producție de miere totală și de 20882 kg producție de miere recoltabilă).

4.5 Calculul numărului de familii de albine

ACA 2007 menționează că o familie de albine de putere medie, are un consum pe durata unui an calendaristic de 90 kg miere, pentru nevoi proprii, iar un roi, consumă jumătate din cantitate stabilită (45 kg miere).

Se apreciează că efectivul de albine se majorează cu 25% familii roiuri noi, de aceea cantitatea de miere necesară în plus pentru o singură familie va fi de 11,2 kg, cantitate rezultă teoretic, din calculul: 90/2 x 25/100 = 11,2 kg.

În tab. 4.6, sunt redate prin calcule, sursele de proveniență a producției recoltabile de miere din arealul Ocolului silvic Huși și numărul coloniilor de albine ce pot fi întreținute.

Efectivul familiilor de albine se obține prin împărțirea producției de miere recoltabilă la cantitatea de miere prognozată ca recoltă în anul luat în studiu pe o familie.

Tabelul 4.6

Potențialul recoltabil de miere și necesarul de familii pentru valorificarea polenului

Fig. 4.6. Repartiția familiilor de albine în funcție de producțiile recoltabile

Pe baza datelor obținute putem afirma că zona arealului forestier Huși nu permite dezvoltarea unui efectiv ridicat de albine, necesarul fiind apreciat la un număr de 24 colonii de albine (tab. 4.6 și 4,6).

Motivul pentru care rezultatele sunt slabe sunt date de faptul că în arealul Ocolului silvic Huși suprafețele de tei și salcâm sunt reduse, iar celelalte specii forestiere nu acoperă necesarul de miere în scopul dezvoltării familiilor de albine.

concluzii ȘI RECOMANDĂRI

Arealul Ocolului silvic Huși se extinde pe trei unități de producție: UP I Oltenești, UP II Crețești și UP III Dobrina, totalizând 5545,73 ha.

Pădurea Dobrina este prinsă în Site Natura 2000 datoritpă varierăților forestire goruneto-șleau, goruneto-stejareto șleau dacice.

Productivitățile celor trei unități de producție sunt medii spre superioare, cu predominarea gorunului și stejarului.

În arealul analizat predomină culturile de vie, livezi, dar și pășuni cu fânețe naturale.

În arealul studiat cele mai importante specii melifere sunt reprezentate de tei (645,89 ha) și salcâm (101,74 ha). Repartiția pe unități de producție este la tei de 43,8% în UP I Oltenești, 35,33% în UP II Crețești și de 19,84% în UP III Dobrina. Salcâmul este repartizat numai în UP II Crețești cu 6,89% și în UP III Dobrina cu 4,35%.

Producția totală de miere s-a estimat la tei de 516712 kg, din care recoltabilă 172237 kg. La salcâm, unde s-a estimat o cantitate totală de miere de 91566 kg, din care recoltabilă, 30522 kg.

Pe total specii producția totală de miere a fost estimată la 699083,2 kg, din care recoltabilă 233028 kg.

Numărul familiilor de albine deținute în prezent de apicultorii din zona studiată este foarte redus lucru ce nu impune deplasarea familiilor de albine în pastoral, datorită producțiilor melifere reduse.

Recomandări

Datorită suprafețelor reduse de specii forestiere melifere recomandăm practicarea stupărit local, cu posibilitatea recoltării de miere necesare întreținerii și înmulțirii familiilor de albine.

BIBLIOGRAFIE

Bogdan T. și colab., 1957 – Cartea stuparului. Ed. Agrosilvică, București.

Cîrnu I., 1980 – Flora meliferă. Ed. Ceres, București.

Glonț Elena, 2016 – Cotești – Locul în care geografia a făcut istorie. Monografia comunei Cotești. Editura Tritonic, București.

Iordache P., Roșca Ileana, Cismaru M., 2008 – Plante melifere de foarte mare și mare pondere economic-apicolă. Editura Ceres, București.

Lazăr Șt., Oprea-Cuzic M., 1997 – Investigații privind potențialul melifer și posibilitățile de valorificare a resurselor melifere dintr-un masiv forestier. Lucrări științifice, vol. 39, 40 – seria Zootehnie, U.A.M.V. Iași.

Lazăr Șt., Doliș M., 1999 – Investigații privind determinarea resurselor și a potențialului melifer din arealul Ocolului Silvic Ciurea – Iași. Lucrări științifice, vol. 41, 42 – seria Zootehnie, U.A.M.V. Iași.

Lazăr Șt., 2002 – Bioecologie și tehnologie apicolă. Ed. Alfa , Iași.

Lazăr Șt., 2003 – Morfologia și tehnica creșterii albinelor. Ed. Terra Nostra, Iași.

Lazăr Șt., Doliș M., 2004 – Apicultură practică. Ed. Alfa , Iași.

Lazăr Șt., Vornicu O.C., 2007 – Apicultura, Ed. Alfa, Iasi.

Mărghitaș L.A., 1995 – Creșterea albinelor. Ed. Ceres, București.

Mărghitaș L.A.,1997 – Albinele și produsele lor. Ed. Ceres, București.

Colecția România apicolă, 2015.

Colecția România apicolă, 2016.

Colecția România apicolă, 2018.

Memoriu de prezentare amenajamentul Ocolului silvic Huși

2013 – Amenajamentul u.p.II Crețești, Ocolul silvic Huși, Direcția silvică Vaslui

2014 – Strategia de dezvoltare economico-socială a municipiului Huși cu orizontul de timp 2014-2020

http://www.sociologic.ro/baza-melifera-romania

https://agrointel.ro/101820/productie-miere-albine-2018-romania/

http://apmvs.anpm.ro