Muntii Trascau. Studiu de Geografie Umana

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Considerații generale

1.1. Aspecte teoretice și metodologice

1.1.1. Conceptul de spațiu rural

1.1.2. Geografie umană – aspecte teoretice și metodologice

Capitolul II. Istoricul cercetărilor

Capitolul III. Reperele poziției geografice și administrativ-teritoriale

3.1. Poziția geografică și limitele fizico-geografice

3.2. Încadrarea Munților Trascău în structura administrativ-teritorială

Capitolul IV. Potențialul de habitat al cadrului natural

4.1. Geologia

4.2. Relieful – element de favorabilitate și restrictivitate în

dezvoltarea așezărilor

4.2.1. Distribuția așezărilor în funcție de expoziția versanților

4.3. Parametrii climatici și influența asupra așezărilor umane

4.3.1. Topoclimatele

4.4. Resursele de apă

4.4.1. Apele subterane

4.4.2. Apele de suprafață

4.4.3. Lacurile

4.5. Componentele biopedogeografice

Capitolul V. Populația și resursele umane

5.1. Vechimea și continuitatea locuirii

5.2. Evoluția numerică a populației

5.2.1. Evoluția numerică a populației în secolul al XX-lea și

începutul secolului XXI

5.2.1.1. Evoluția demografică a localităților (1956-2007)

5.3. Densitatea populației

5.3.1. Densitatea generală a populației (densitatea medie)

5.3.2. Densitatea agricolă (netă)

5.3.3. Densitatea arabilă (fiziologică) a populației

5.3.4. Indicele de arealitate

5.4. Factorii dinamicii populației

5.4.1. Mișcarea naturală

5.4.1.1. Evoluția natalității

5.4.1.2. Evoluția mortalității

5.4.1.3. Evoluția bilanțului natural

5.4.1.4. Indicele de vitalitate

5.4.2. Mișcarea migratorie

5.4.2.1. Evoluția plecărilor

5.4.2.2. Evoluția sosirilor

5.4.2.3. Bilanțul migratoriu

5.4.2.4. Migrația pentru muncă în străinătate

5.4.3. Evoluția bilanțului total

5.5. Structura populației

5.5.1. Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

5.5.1.1. Structura populației pe grupe de vârstă

5.5.1.2. Indicele de îmbătrânire demografică

5.5.1.3. Raportul de dependență demografică

5.5.1.4. Structura populației pe sexe

5.5.1.5. Raportul de feminitate

5.5.1.6. Piramida structurală a vârstelor

5.5.2 Structura etnică

5.5.3 Structura confesională

5.5.4 Structura social-economică

5.5.4.1. Rata de activitate a populației

5.5.4.2. Structura populației active

5.5.4.3. Structura populației inactive

5.5.4.4. Raportul de dependență economică

(raportul de inactivitate)

5.5.4.5. Raportul de înnoire a forței de muncă

Capitolul VI. Așezările umane

6.1. Evoluția și caracteristicile rețelei de așezări

6.1.1. Așezările omenești din secolele XIII-XV

6.1.2. Așezările omenești din secolele XVI-XIX

6.1.3. Așezările omenești în secolul XX – începutul

secolului XXI

6.2. Tipologia așezărilor umane

6.2.1. Tipuri de așezări după situl acestora

6.2.1.1. Satele de vale

6.2.1.2. Satele de interfluviu și versant

6.2.2. Tipuri structurale de așezări

6.2.3. Tipuri de sate după forma vetrei

6.2.4. Tipuri de așezări după textură

6.2.5. Tipuri de așezări după energia de habitat

6.2.6. Tipologia funcțională a așezărilor

6.3. Densitatea și dispersia așezărilor

6.3.1. Densitatea așezărilor

6.3.2. Dispersia așezărilor

6.3.3. Indicele de dispersie după formula Demangeon

6.3.4. Indicele Chiffre

6.3.5. Potențialul de polarizare al centrelor

6.4. Tipuri de așezări după mărimea demografică

6.4.1. Evoluția numărului de localități pe grupe

de mărime demografică (1910-2007)

6.5. Viabilitatea așezărilor rurale

6.6. Tipuri de locuințe și gospodării

6.6.1. Așezările sezoniere și temporare

6.6.2. Gospodăria rurală tradițională și gospodăria actuală

6.7. Ierarhizarea așezărilor și aria de influență a orașelor

6.7.1. Ierarhizarea așezărilor după indicele de dezvoltare

6.7.2. Aria de influență a centrelor comunale proprii și a

orașelor din vecinătatea masivului

Capitolul VII. Economia spațiului rural

7.1. Agricultura

7.1.1. Specificul agricol

7.1.2. Structura și modul de utilizare al terenurilor

7.1.3. Creșterea animalelor

7.1.3.1. Sectorul zootehnic

7.1.3.2. Apicultura

7.1.3.3. Evoluții în producția zootehnică

7.1.3.4. Evoluția densității animalelor

7.1.4. Specializarea agricolă a așezărilor, după structura spațiului agricol

7.1.5 Cultura plantelor (1990-2007)

7.2. Economia forestieră

7.2.1. Evoluția suprafeței forestiere și utilizarea economică a acesteia

7.2.2. Subprodusele pădurii și valorificarea acestora

7.2.2.1. Vânatul

7.2.2.2. Pescuitul

7.2.2.3. Producția de fructe de pădure

7.2.2.4. Producția de ciuperci comestibile

7.2.2.5. Resursele melifere

7.2.2.6. Alte produse

7.3. Industria

7.3.1. Activități non-agricole tradiționale. Apariția șidezvoltarea industriei

7.3.2. Activități economice specifice în prezent

7.4. Transporturile și căile de comunicație

7.5. Turismul

7.5.1. Evaluarea potențialului turistic

7.5.1.1. Potențialul turistic natural

7.5.1.2. Potențialul turistic antropic

7.5.1.3. Structura de primire turistică

7.5.1.4. Tipuri de turism practicate

7.5.1.5. Tipuri de sate turistice

7.5.2. Turismul rural și agroturismul – premisă pentru revitalizarea economică a spațiului Munților Trascău

Capitolul VIII. Infrastructura fizică și socială

8.1. Fondul de locuințe

8.2. Dotările tehnico-edilitare

8.3. Rețeaua școlară

8.4. Rețeaua sanitară

8.5. Sistemul informațional și de telecomunicații

Capitolul IX. Zona defavorizată a Munților Trascău

9.1. Modernizarea și optimizarea gospodăriilor montane

Capitolul X. Analiza stării mediului și dezvoltarea durabilă în orașul Zlatna

10.1. Situația economico-socială a orașului Zlatna în perioada 2005-2007

Concluzii

Analiza SWOT

BIBLIOGRAFIE

Index figuri

Index tabele

Anexe

INTRODUCERE

Studiul de geografie umană al Munților Trascău se înscrie într-o serie mai largă de lucrări cu caracter regional, consacrate unor spații social-economice și culturale cu o anumită reprezentativitate în ansamblul teritorial național. Subiectul lucrării are în vedere una din unitățile naturale ale Munților Apuseni puțin studiate, un spațiu geografic particularizat prin modul aparte de îmbinare a componentelor mediului geografic.

În alegerea acestei teme de cercetare, un prim impuls motivațional l-a constituit disproporția mare dintre numărul studiilor de istorie făcute pe această zonă și caracterul adesea lacunar al bibliografiei geografice. Studiul reprezintă rezultatul unor preocupări de peste șase ani, și constituie prima abordare geografică complexă, din punct de vedere al geografiei umane, referitoare la Munții Trascău.

În acest demers, s-a pornit de la necesitatea cunoașterii amănunțite a realităților zonei, pentru a putea sesiza ceea ce este esențial, și anume modul în care au evoluat așezările umane și fenomenele demografice, economice, gradul lor de complexitate, manifestările lor în profil teritorial și tendințele de evoluție în perspectivă. Structura lucrării, ca și modul de abordare al oricărui studiu privind așezările umane, răspunde unor obiective majore, și anume: realizarea unui istoric al populării și evidențierea permanenței și antropizării în spațiul analizat, studiul evoluției, frecvenței și intensității variabilelor mișcărilor naturale și mișcării migratorii, în vederea stabilirii tipurilor de dinamică a populației; prezentarea ansamblului economic al zonei, prin prisma evoluției activităților economice, de la simple îndeletniciri tradiționale la structura actuală; stabilirea sistemului de indicatori statistici aplicabili în analiza calității vieții din așezările umane ale acestor munți.

Studiul vizează atât cunoașterea caracteristicilor cantitative (potențial uman, densități, structuri, mobilitate teritorială) cât și cantitativ-dinamice (resursele de forță de muncă, gradul de calificare, profesionalizare) ale comunităților rurale. Au fost reliefate, de asemenea, forma vetrelor, a funcției clădirilor, a intensității folosirii acestora (permanente sau temporare), precum și a adaptării lor la mediu.

Cercetările au identificat potențialul de dezvoltare al fiecărei așezări și al fiecărei zone de dezvoltare și au stabilit activitățile economice și sociale ce trebuiesc susținute de autorități pentru valorificarea potențialului local. Un accent deosebit s-a pus pe latura turistică a dezvoltării integrate a zonei.

Rezultatul final se dorește a fi o lucrare de analiză și sinteză complexă, care, prin conținut, structură, metodele și procedeele utilizate, să contribuie nu doar la clarificarea numeroaselor aspecte de geografie umană specifice acestui spațiu geografic, dar și la aducerea unei serii de elemente de noutate.

Caracterul interdisciplinar al temei abordate a impus folosirea unor metode interdisciplinare, de la cele pur geografice la cele sociologice și statistice, în vederea unei analize cât mai corecte, dar în același timp cât mai fundamentate a proceselor și fenomenelor investigate. În cea mai mare parte, studiul se bazează pe documentarea proprie, pe teren, dar și pe folosirea datelor statistice de la Direcțiile Județene de Statistică Alba și Cluj, primăriile locale precum și alte instituții care au prezentat interes.

În definitivarea lucrării, am primit un sprijin deosebit din partea conducătorului științific, prof. univ. dr. Melinda Cândea, pentru ale cărui pertinente și prețioase observații îi aduc și cu acest prilej cele mai alese mulțumiri. Generozitatea Domniei sale, dovedită în lungul anilor de pregătire și realizare a lucrării, disponibilitatea de a-mi împărtăși din experiența științifică proprie, suportul metodologic acordat și încurajările în perioadele mai dificile mi-au fost de un ajutor inestimabil, pentru care manifest întreaga mea recunoștință și gratitudine.

De asemenea, în realizarea lucrării, m-am bucurat de sprijinul colectivului Catedrei de Geografie Umană din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București, pentru care doresc să mulțumesc în special Domnului prof. univ. dr. George Erdeli, și în aceeași măsură, le mulțumesc Domnilor prof. univ. dr. Ioan Ianoș, prof. univ. dr. Cristian Braghină și nu în ultimul rând, Domnului prof. univ. dr. Cristian Tălângă.

Totodată doresc să exprim aici recunoștința mea tuturor acelor oameni care, prin competența, prietenia și generozitatea lor, au contribuit într-un fel sau altul, la concretizarea studiului de față. Nu în ultimul rând, vreau să exprim deschiderea și respectul meu, tuturor acelora care vor formula observații și eventuale sugestii pentru îmbogățirea conținutului acestui studiu.

Organizarea lucrării. Structura lucrării ca și modul de abordare al unui studiu privind așezările umane răspunde unor obiective majore, si anume: realizarea unui istoric al popularii și evidențierea permanentei și antropizării în spațiul analizat, studiul evoluției, frecventei si intensității variabilelor mișcărilor naturale și mișcării migratorii, în vederea stabilirii tipurilor de dinamica a populației ; prezentarea ansamblului economic al zonei, prin prisma evoluției activităților economice de la simple îndeletniciri tradiționale la structura actuala; stabilirea sistemului de indicatori statistici aplicabili în analiza calității vieții din așezările umane din Munții Trascău.

Având în vedere obiectivele acestui studiu, lucrarea a fost structurată în 10 capitole, fiecare încercând să răspundă unuia dintre obiectivele propuse. Caracterul interdisciplinar al temei abordate impune folosirea unor metode interdisciplinare, de la cele pur geografice la cele sociologice și statistice, în vederea unei analize cat mai corecte, dar în același timp cat mai fundamentate a proceselor si fenomenelor investigate

I. CONSIDERAȚII GENERALE

Aspecte teoretice și metodologice

Conceptul de spațiu rural. Spațiul rural, considerat în accepțiunea actuală un spațiu cu multiple activități primare, secundare și terțiare constituie o preocupare majoră pentru cercetare interdisciplinară. El a atras atenția geografilor, sociologilor, istoricilor, economiștilor și alții mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Resursele funciare, tradițiile cultural-artistice, arhitectura, potențialul factoriln punct de vedere al geografiei umane, referitoare la Munții Trascău.

În acest demers, s-a pornit de la necesitatea cunoașterii amănunțite a realităților zonei, pentru a putea sesiza ceea ce este esențial, și anume modul în care au evoluat așezările umane și fenomenele demografice, economice, gradul lor de complexitate, manifestările lor în profil teritorial și tendințele de evoluție în perspectivă. Structura lucrării, ca și modul de abordare al oricărui studiu privind așezările umane, răspunde unor obiective majore, și anume: realizarea unui istoric al populării și evidențierea permanenței și antropizării în spațiul analizat, studiul evoluției, frecvenței și intensității variabilelor mișcărilor naturale și mișcării migratorii, în vederea stabilirii tipurilor de dinamică a populației; prezentarea ansamblului economic al zonei, prin prisma evoluției activităților economice, de la simple îndeletniciri tradiționale la structura actuală; stabilirea sistemului de indicatori statistici aplicabili în analiza calității vieții din așezările umane ale acestor munți.

Studiul vizează atât cunoașterea caracteristicilor cantitative (potențial uman, densități, structuri, mobilitate teritorială) cât și cantitativ-dinamice (resursele de forță de muncă, gradul de calificare, profesionalizare) ale comunităților rurale. Au fost reliefate, de asemenea, forma vetrelor, a funcției clădirilor, a intensității folosirii acestora (permanente sau temporare), precum și a adaptării lor la mediu.

Cercetările au identificat potențialul de dezvoltare al fiecărei așezări și al fiecărei zone de dezvoltare și au stabilit activitățile economice și sociale ce trebuiesc susținute de autorități pentru valorificarea potențialului local. Un accent deosebit s-a pus pe latura turistică a dezvoltării integrate a zonei.

Rezultatul final se dorește a fi o lucrare de analiză și sinteză complexă, care, prin conținut, structură, metodele și procedeele utilizate, să contribuie nu doar la clarificarea numeroaselor aspecte de geografie umană specifice acestui spațiu geografic, dar și la aducerea unei serii de elemente de noutate.

Caracterul interdisciplinar al temei abordate a impus folosirea unor metode interdisciplinare, de la cele pur geografice la cele sociologice și statistice, în vederea unei analize cât mai corecte, dar în același timp cât mai fundamentate a proceselor și fenomenelor investigate. În cea mai mare parte, studiul se bazează pe documentarea proprie, pe teren, dar și pe folosirea datelor statistice de la Direcțiile Județene de Statistică Alba și Cluj, primăriile locale precum și alte instituții care au prezentat interes.

În definitivarea lucrării, am primit un sprijin deosebit din partea conducătorului științific, prof. univ. dr. Melinda Cândea, pentru ale cărui pertinente și prețioase observații îi aduc și cu acest prilej cele mai alese mulțumiri. Generozitatea Domniei sale, dovedită în lungul anilor de pregătire și realizare a lucrării, disponibilitatea de a-mi împărtăși din experiența științifică proprie, suportul metodologic acordat și încurajările în perioadele mai dificile mi-au fost de un ajutor inestimabil, pentru care manifest întreaga mea recunoștință și gratitudine.

De asemenea, în realizarea lucrării, m-am bucurat de sprijinul colectivului Catedrei de Geografie Umană din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București, pentru care doresc să mulțumesc în special Domnului prof. univ. dr. George Erdeli, și în aceeași măsură, le mulțumesc Domnilor prof. univ. dr. Ioan Ianoș, prof. univ. dr. Cristian Braghină și nu în ultimul rând, Domnului prof. univ. dr. Cristian Tălângă.

Totodată doresc să exprim aici recunoștința mea tuturor acelor oameni care, prin competența, prietenia și generozitatea lor, au contribuit într-un fel sau altul, la concretizarea studiului de față. Nu în ultimul rând, vreau să exprim deschiderea și respectul meu, tuturor acelora care vor formula observații și eventuale sugestii pentru îmbogățirea conținutului acestui studiu.

Organizarea lucrării. Structura lucrării ca și modul de abordare al unui studiu privind așezările umane răspunde unor obiective majore, si anume: realizarea unui istoric al popularii și evidențierea permanentei și antropizării în spațiul analizat, studiul evoluției, frecventei si intensității variabilelor mișcărilor naturale și mișcării migratorii, în vederea stabilirii tipurilor de dinamica a populației ; prezentarea ansamblului economic al zonei, prin prisma evoluției activităților economice de la simple îndeletniciri tradiționale la structura actuala; stabilirea sistemului de indicatori statistici aplicabili în analiza calității vieții din așezările umane din Munții Trascău.

Având în vedere obiectivele acestui studiu, lucrarea a fost structurată în 10 capitole, fiecare încercând să răspundă unuia dintre obiectivele propuse. Caracterul interdisciplinar al temei abordate impune folosirea unor metode interdisciplinare, de la cele pur geografice la cele sociologice și statistice, în vederea unei analize cat mai corecte, dar în același timp cat mai fundamentate a proceselor si fenomenelor investigate

I. CONSIDERAȚII GENERALE

Aspecte teoretice și metodologice

Conceptul de spațiu rural. Spațiul rural, considerat în accepțiunea actuală un spațiu cu multiple activități primare, secundare și terțiare constituie o preocupare majoră pentru cercetare interdisciplinară. El a atras atenția geografilor, sociologilor, istoricilor, economiștilor și alții mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Resursele funciare, tradițiile cultural-artistice, arhitectura, potențialul factorilor de mediu, activitățile meșteșugărești și economice, dezvoltarea durabilă au constituit elemente de referință ale cercetărilor interdisciplinare.

Geografii sunt de acord, în prezent, că mediul rural nu mai poate fi studiat ca un univers închis, ci ca un sistem deschis, aflat în interconexiune cu mediul înconjurător național și internațional. De fapt, el se constituie într-un domeniu de cercetare interdisciplinară, în care se cer rezolvate numeroase probleme, ce adesea depășesc cadrul strict al ruralului: gestiunea resurselor naturale, restructurarea socio-spațială sub efectul urbanizării, relația centralitate urbană-marginalitate rurală, depopularea satelor și abandonul terenurilor agricole, dezvoltarea durabilă și echilibrul ecologic, îmbătrânirea demografică și sărăcia etc.

Geografie umană – aspecte teoretice și metodologice.

Analiza geografică complexă a Munților Trascău la nivel structural, funcțional și evolutiv a fost realizată prin prisma relațiilor cauzale și a corelațiilor spațiale.

Detalierea realității geografice a impus utilizarea unor surse informaționale diversificate (geografice, istorice, arheologice, economice, etnografice, etc.), care au susținut și completat o continuă revenire pe teren. Printre procedeele de actualitate utilizate se regăsesc ancheta geografică, utilizată în identificarea dimensiunilor socio-culturale a calității vieții, sau prelucrarea statistico-matematică a datelor. Un element prioritar în demersul analitic l-a constituit interpretarea spațială a faptelor geografice, sprijinită pe reprezentări cartografice. Materialele cartografice, numeroase, se doresc sinteze ale textului, explicite și relevante în același timp. Întreaga problematică abordată a fost transpusă cartografic, harta fiind gândită ca punct de pornire, cheie de interpretare și ca finalitate, contribuind în mod direct, la parcurgerea demersului întreprins.

II. ISTORICUL CERCETĂRILOR

Spațiul geografic al Munților Trăscău nu a fost analizat în detaliu din punct de vedere al Geografiei Umane până în momentul actual, analizele realizate având un caracter general în cadrul lucrărilor de mare ansamblu, în care se fac referiri și la acest areal, precum și în lucrările care tratează doar anumite fragmente din zona muntoasă. Majoritatea lucrărilor elaborate care privesc această zonă sunt din domeniul geologiei și geomorfologiei.

Din punct de vedere geografic, primele informații de acest gen referitoare la Munții Trăscău apar în studiile de ordin geologic, caracterizările fizico-geografice fiind rezultatul unor aprecieri și comparații cu unitățile învecinate

Aspecte de geografie umană au fost desprinse din studiile valoroase cu tematică în acest sens, dar cu referiri la spații geografice, de cele mai multe ori, foarte ample. Lucrările de referință au fost cele avându-l ca autor pe Cucu V., creatorul unei adevărate școli în domeniu, printre care Geografia populației (1981), România. Geografie umană (1995), Geografia așezărilor rurale (2000).

Pentru tipurile de habitat informații utile conțin studiile: Conceptul geografic de habitat (Mihăilescu V., 1984), Caracteristicile geografice fundamentale ale habitatului uman din R.S.R. (Cucu V., 1984), Despre noțiunile de habitat rural, așezare rurală și sat (Isbășoiu C-tin, 1984) etc.; pentru tipologia așezărilor: Geografia satului românesc – așezare, formă, structură (Conea I., 1937), Considerații geografice privind tipologia așezărilor rurale din România (Băcănaru I., 1967), pentru tipurile de locuințe: Locuințe și așezări în peisajul geografic românesc (Cucu V., Isbășoiu C-tin, 1983); pentru dispersia așezărilor: Satul și dispersia satelor (Iordan I., 1975); pentru energia de habitat: Energia habitatului și problemele practice legate de ea (Giurcăneanu C., 1967, 1988) etc.; pentru geneza așezărilor: Contribuții la studiul satelor devălmașe românești (Stahl H.H., 1958). Primele preocupări legate de geografia umană se conturează în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când apar o serie de monografii de sate și când se întocmesc dicționarele geografice pe județe (1888-1898). Satele, ca așezări dominante numeric și demografic, sunt analizate îndeosebi prin prisma unor informații statistice. Se abordează îndeosebi originea satelor, tipurile de sate după structură, textură, formă, repartiție în teritoriu, rolul mediului geografic în formarea și organizarea rețelei de așezări. În a doua jumătate a sec. al XX-lea abordările se diversifică și se afirmă conceptul de complex rural, privit ca o realitate social-teritorială în care vatra, moșia, populația și activitățile acesteia trebuie analizate în strânsă corelație (colectiv de autori, 1983, Geografia României, vol. I).

Pot fi amintite lucrări ale unor cadre universitare din colectivul de Geografie Umană din Cadrul Facultății de Geografie, Universitatea din București: Așezarea rurală – componentă principală a peisajului geografic românesc (Erdeli G., Cândea M., 1984), Podișul Mehedinți. Geografie Umană (Erdeli G., 1992), Tendințe actuale în geodemografia României (Erdeli G., 1993), Regiunea și ariile de interferență regională (Ianoș I., 1994), Carpații Meridionali în sistemul montan românesc. Studiu de Geografie Umană (Cândea M., 1996), Forme de organizare administrativ-teritoriale ale spațiului geografic românesc (Erdeli G., 1997), Starea actuală a satului românesc. Particularități geodemografice (Erdeli G., 1999), Restructurarea economică și fenomenul migrației în România (Ianoș I., 1999), Sisteme teritoriale (Ianoș I., 2000), Geografia Populației (Erdeli G., Dumitrache L., 2001), Spațiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare (Cândea M., Bran F., 2001) etc.

Pentru abordarea aspectelor de calitate a vieții, sunt de menționat sursele informaționale: Indicatori și surse de variație a calității vieții (Zamfir C. și colab., 1987), Demografie și statistică socială (Sora V., Hristache I, Mihăilescu C., 1996).

Caracteristici ale Munților Trăscău sunt redate și în lucrări de sinteză regională ale autorilor: Roșu Al., 1980, Valeria Velcea și Al. Savu, editată în 1982, în lucrările fundamentale Geografia României – Geografia Fizică, vol. 1 (1983); Geografia României – Geografia Umană și Economică, vol. 2 (1984), Geografia României, vol. 3, Carpații și Depresiunea Transilvaniei (1987), precum și în Atlasul Național (1972-1979), ce analizează atât caracteristicile fizico-geografice cât și cele economico-sociale. Un alt studiu asupra populației și așezărilor din Carpații României este realizat de C. Giurcaneanu în 1988.

Un studiu recent asupra populației așezărilor umane și economiei din România a fost realizat de Erdeli G. și Cucu V. în anul 2005: România. Populație. Așezări umane. Economie.

Problematica turistică a fost abordată în lucrările: Potențialul turistic al României (Erdeli G.; Istrate I., 1996), Geografia turismului (Cocean P., 1996), România – potențial turistic și turism (Candea M., Erdeli G., Simion T., 2001). Informații directe asupra zonei studiate conține și materialul realizat de Ion Popescu Argesel, și Gh. Mahara, care au publicat în 1993 un ghid turistic al Munților Trăscău.

O categorie aparte de materiale consultate în elaborarea prezentului studiu a constituit-o dicționarele și ghidurile ce conțin informații cu caracter complex: istoric, populație, așezări, economie. Pot fi menționate în acest sens: Marele dicționar geografic al României (1898, 1902), Enciclopedia geografică a României vol. I-III (Ghinea D., 1996, 1998). Pentru explicarea și înțelegerea termenilor și noțiunilor geografice pot fi amintite Dicționarul de Geografie Umană (Erdeli G. și colab., 1999), Dicționarul de Geografie Fizică (Ielenicz M. și colab., 1999).

III. REPERELE POZIȚIEI GEOGRAFICE ȘI ADMINISTRATIV-TERITORIALE

Poziția geografică și limitele fizico-geografice

Munții Trascău sunt situați în partea sud-estică a Munților Apuseni, dominând Valea Mureșului, în aval de confluența cu Arieșul și au o suprafață de 1.200 km2, alcătuind unitatea nord-estică a Munților Metaliferi. Se întind pe circa 75 km, de la nord de Arieș până în valea Ampoiului, pe direcția NNE-SSV, prezentând un paralelism aproape perfect cu valea (culoarul) Mureșului. Coordonatele extreme sunt: 46°59’ latitudine nordică (în nord), 46°08’ latitudine nordică (în sud), 23°68’ longitudine estică (în est), 23°19’ longitudine estică (în vest).

Limitele și contactul cu unitățile vecine a Munților Trascău au fost stabilite de către I. Popescu-Argeșel (1977) într-un studiu geomorfologic, cât și în vol. III al Tratatului Geografia României.

Încadrarea Munților Trascău în structura administrativ-teritorială

Pe lângă limitele naturale, generate de relief și rețeaua hidrografică, există și limite antropice impuse de împărțirea administrativă a țării din punct de vedere administrativ. În timp ce cadrul natural permite o delimitare unitară, sub aspect administrativ, spațiul analizat este fragmentat, desfășurându-se la contactul județelor Alba și Cluj.

Așezările aparțin de 21 unități administrarive, dintre care 15 în județul Alba (Cricău, Galda de Jos, Ighiu, Întregalde, Livezile, Meteș, Mirăslău, Ocoliș, Râmeț, Rimetea, Sălciua, Stremț, Poșaga, Zlatna, Aiud), și 6 unități administrative în județul Cluj (Iara, Moldovenești, Mihai Viteazu, Petreștii de Jos, Săndulești, Tureni). Unitățile administrative analizate se extind, mai mult sau mai puțin, în afara spațiului delimitat al Munților Trascău, dar elementul comun care le-a impus spre analiză, îl constituie prezența așezărilor în unitatea montană. Limitele unității fizico-geografice nu corespund cu cele ale unității administrative.

IV. POTENȚIALUL DE HABITAT AL CADRULUI NATURAL

Geologia. Caracterele morfologice bine individualizate ale Munților Trascău îi evidențiază în raport cu regiunile limitrofe. Sub raport geomorfologic și fizico-geografic, spațiul acestora se prezintă unitar, însă elementele de detaliu determină diferențieri de la o zonă la alta.

Caracterele de amănunt, diferențiate, sunt impuse de o serie de factori ca: litologia, aspectele altimetrice, gradul de conservare al suprafețelor de eroziune, morfodinamica actuală ș.a. În urma unui îndelungat proces evolutiv, s-au format două mari unități de relief: unitatea montană propriu-zisă, formată din masive și culmi și ariile depresionare.

De prezența calcarului sunt legate o serie de exploatări de materii prime, în special cele necesare industriei materialelor de construcții. Exploatarea și valorificarea calcarelor și dolomitelor s-a făcut intens în carierele de la Tureni, Săndulești, Surduc, Buru, Ocoliș, Poiana Aiudului, fiind folosite în industria materialelor de construcții, chimice, chimico-metalurgice de la Turda, Ocna Mureșului și Zlatna. La acestea se adaugă carierele de exploatare a calcarelor tortoniene (Podeni), gipsului (Cheia), nisipului cuarțos (Făgetu Ierii), dacitelor (Iara) și numeroase centre de importanță locală (Meteș, Ighiu ș.a.). În momentul de față numărul carierelor este foarte redus (la Săndulești funcționează actualmente cea mai mare carieră de extragere a calcarului din Munții Trascău).

Depresiunile sunt dominate de roci sedimentare friabile, unele plastice prin umectare, care favorizează dezvoltarea unor procese geomorfologice active, mai ales în cazul versanților despăduriți, utilizați necorespunzător (alunecări, spălări și ravenări în Depresiunile Trascău, Poiana Aiudului, Sălciua, Zlatna, Ampoi-Ampoița ș.a.). Mai puțin dure, ele au permis formarea unei rețele hidrografice dese, care a dus la o intensă fragmentare pe orizontală a reliefului acumulativ, cu o influență evidentă asupra utilizării terenurilor și răspândirea așezărilor omenești.

Relieful – element de favorabilitate și restrictivitate în dezvoltarea așezărilor

În Munții Trascău relieful, prin altitudine și condiționările fizico-geografice impuse celorlalți factori naturali, a generat o umanizare pe verticală evidentă. Astfel că repartiția pe verticală a habitatului uman permanent se desfășoară începând cu 260 m (Cheia, Ighiu, Cricău) până la altitudini de 1.080 m (Sfârcea), cel al sălașelor ajungând la peste 1.200 m.

Așezările sunt concentrate în proporție de 59,3% (48 localități) la sub 500 m altitudine, polarizând o populație de 26.875 locuitori. La peste 500 m sunt situate 33 de localități (40,7%), cu un număr de 4.743 locuitori, fiind sate de mărime demografică mică și foarte mică (sub 200 locuitori), cu structură risipită (fig. nr. 6).

În amplasarea sălașelor a fost evitat relieful fragmentat și umbrit, preferându-se versanții însoriți, cu pante mai domoale, unde sunt extinse fânețele. Concentrări mai ridicate ale sălașelor apar în partea sudică și centrală a masivului.

După criteriul altitudinii medii, așezările umane din Munții Trascău se desfășoară de la 280 m (Cheia) și până la 1.020 m (Sfârcea). Între aceste limite pot fi diferențiate 6 categorii altimetrice (din 100 în 100 m), de la mai puțin de 400 m și până la 800 m. Cele mai multe așezări (26, respectiv 32% din totalul așezărilor) sunt situate la sub 400 m, între 400-500 m – 21 de așezări (26%), între 500-600 m – 12 așezări (14,8%), între 600-700 m – 8 așezări (9,9%) între 700-800 m – 3 așezări (3,7%), iar la peste 800 m – 11 așezări (13,6%). Din totalul de 81 de localități, numai două sunt situate la peste 1.000 m (Florești, Sfârcea).

În funcție de particularitățile geomorfologice ale vetrei și în raport direct cu aspectele morfostructurale ale așezărilor, energia de relief a habitatului variază în limite destul de largi. Cele mai mari valori ale energiei de habitat, de peste 200 m, se întâlnesc în cazul localităților Lunca Ampoiței (300 m), Valea Uzei (290 m), Măgura (270 m), Valea Inzelului (220 m) și Fața Pietrii (220 m). Acestea sunt situate în lungul unor văi înguste, gospodăriile fiind nevoite să urce puternic pe versanți. Cu valori ale energiei de habitat cuprinse între 100-200 m se înscriu 29 de așezări, localizate predominant în partea central-vestică și sud-estică a Munților Trascău. Alte 27 de așezări prezintă o energie de habitat cu valori cuprinse între 50-100 m. Localitățile situate la periferia munților prezintă o energie de relief a habitatului redusă, de sub 50 m, datorată atât amplasării acestora în zone mai joase (depresionare sau pe culoarele de vale), cât și a tendinței de compactizare a vetrelor. Numărul localităților ce înregistrează valori sub 50 m a energiei de habitat este de 20.

Parametrii climatici și influența asupra așezărilor umane

Temperatura aerului oscilează în funcție de anotimp, circulația maselor de aer, expoziția versanților și gradul de acoperire cu vegetație. Temperatura medie multianuală la stația Băișoara este de 4° C (la peste 1.200 m altitudine). Ea scade o dată cu creșterea altitudinii, de la circa 7,5°C de la poalele Munților Trascău până la circa 5°C pe crestele înalte la altitudinea de 1.200 m.

Mediile anuale ale precipitațiilor sunt de 847,1 mm la Băișoara. Precipitațiile atmosferice scad treptat de la circa 1.000 mm/an, pe culmile înalte, la circa 700-800 mm/an la periferia muntelui, iar în cadrul văilor și depresiunilor valorile sunt și mai mult diminuate, chiar sub 600 mm/an, sub influența vântului foehnal.

Prin durata mai mare a iernii (față de zonele de câmpie), se reduce calendarul agricol, imprimând anumite rigori privind planificarea lucrărilor agricole și alegerea unor soiuri optime de plantare.

Topoclimatul imprimă anumite adaptări ale habitatului rural și activităților economice, dar fără a deveni un factor determinant, comunitatea umană valorificând nuanțat potențialul climatic local. Fenomenele climatice sunt influențate de particularitățile locale ale reliefului, vegetației, utilizării terenurilor etc., determinând formarea unor topoclimate distincte: topoclimatul culmilor înalte, topoclimatul versanților, topoclimatul zonelor depresionare, topoclimatul culoarelor de vale, topoclimatul zonelor de contact, topoclimatul cu efect de fohn.

Resursele de apă

Privite în dubla lor ipostază – ca cele mai dinamice elemente ale peisajului și ca materie primă de bază pentru întreținerea vieții și desfășurarea activităților economico-sociale – apele au avut și o importanță deosebită atât pentru mediul geografic cât și pentru colectivitățile omenești prezente în cadrul acestui spațiu geografic. Munții Trascău dispun de însemnate resurse de apă, cu rol incontestabil în structurarea rețelei de așezări și a tipurilor de habitat.

Rețeaua hidrografică principală care drenează Munții Trascău are caracter alohton și în același timp transversal. Înfățișarea ei actuală este rezultatul unei îndelungate evoluții marcate de o succesiune de remanieri. Inițial, în partea vestică a masivului a existat un curs longitudinal, orientat de la sud către nord și paralel cu acesta un alt curs în partea centrală a munților.

Cursurile de apă care drenează Munții Trăscăul sunt colectate în mod direct sau indirect de către Mureș. Majoritatea acestora are un curs transversal sau sectoare de văi transversale, fapt ce a permis sculptarea a numeroase chei, adevărate puncte de atracție turistică. Cu excepția Arieșului și Ampoiului toate celelalte râuri din masiv sunt scurte și foarte scurte.

În Munții Trascău se află lacul Iezerul Ighiu, situat în zona carstică a platoului Ciumerna. Împrejurimile lacului sunt deosebit de pitorești, prielnice pentru popas și recreere, împreună cu pădurea de fag care-l înconjoară, cu o suprafață de 358 ha și veche de 125 ani, populată cu cerbi și lopătari.

Pe ansamblul rețelei de așezări din Munții Trascău, se constată că, în ceea ce privește raportul dintre atractivitatea potențialului de utilizare a resurselor de apă și repulsivitatea generată de aspectul catastrofal al manifestării unor fenomene hidrologice, râurile au atras mai mult decât au respins habitatul și activitățile antropice. Peste tot, acolo unde condițiile geomorfologice nu au caracter restrictiv, satele sunt localizate pe văi, în cadrul cărora beneficiază de surse de apă și facilități de comunicație.

Atractivitatea rețelei hidrografice pentru habitat este subliniată, între altele, de faptul că multe dintre așezările din masivul muntos Trascău (95%) au arteră hidrografică integrată vetrelor, acestea fiind centrate pe râul care le traversează și care le-a structurat; sau au arteră hidrografică parțial integrată. Numeroase toponime sesizează și consemnează prezența așezărilor situate pe cursul râurilor (Valea Inzelului, Valea Uzei, Valea Poienii, Valea Mănăstirii, Izvoarele, Vălișoara, Lunca Ampoiței, Lunca Largă etc.) (fig. nr. 12).

Componentele biopedogeografice

O dată cu creșterea numerică a populației s-au extins și suprafețele de pădure defrișate, fapt concretizat azi prin prezența masivă a solurilor de pădure și prin numeroasele toponime care sesizează și consemnează prezența locurilor despădurite (curături, poieni, arsuri etc. – Poiana Ascunsă, Poiana Măgurii, Vârful Arsurii ș.a.). Pădurile sunt mai compacte în jumătatea sudică a Trascăului și pe versante, în timp ce în restul teritoriului sunt fragmentate, deoarece au fost îndepărtate suprafețe extinse pentru a face loc pășunilor și fânețelor.

Locul pădurilor defrișate a fost luat de pășuni și fânețe, mult mai extinse în comparație cu pădurea, care sunt răspândite peste tot, fiind bogate în graminee (păiușul roșu, țepoșica), rogozuri, trifoi etc., formând asociații folosite de localnici la pășunatul animalelor (creșterea animalelor, de altfel fiind ocupația de bază a locuitorilor). Legătura strânsă a vegetației ierboase cu pădurea se datorează faptului că aceste pajiști se extind pe teritoriile despădurite în trecut, ca urmare a creșterii numărului de locuitori și a dezvoltării creșterii animalelor.

Aceste pajiști se dezvoltă în condiții ecologice specifice și totodată variate. Astfel, ele înierbează diferite forme de relief (coaste domoale până la repezi, indiferent de expoziție, terase), clima fiind în general moderată până la răcoroasă, cu precipitații bogate (800-1.000 mm/an); solurile sunt de tipul solurilor brune acide și brune podzolite, cu fertilitate în general moderată.

Solul specific pe care se dezvoltă pășunea este solul brun acid montan, caracterizat printr-o aciditate pronunțată, cu orizonturi de suprafață foarte bogate în substanță organică (humus de tip mullmoder) puternic debazificat, cu conținut ridicat de oxizi de fier și aluminiu liberi.

V. POPULAȚIA ȘI RESURSELE UMANE

Vechimea și continuitatea locuirii

Prin istoria sa, spațiul Munților Trascău se înscrie în istoria Munților Apuseni și, prin lărgirea cadrului, în istoria Transilvaniei în general. Orice eveniment istoric de mare importanță petrecut în istoria provinciei a avut ecou și în istoria acestui spațiu, la fel cum membrii comunităților din acest areal au contribuit ei înșiși (în măsura posibilităților lor și în funcție de circumstanțe) la crearea acestei istorii.

Zona masivului a cunoscut locuirea și viața organizată a oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Pe platoul de deasupra Cheilor Turzii și, mai ales, în numeroasele peșteri și grote din defileul Hășdatelor (primele săpături arheologice au fost efectuate de E. Orosz în anii 1897-1898), precum și în numeroase alte locații de pe tot cuprinsul masivului, urmele arheologice atestă prezența omului pe aceste meleaguri încă din paleolitic și perioada de tranziție la neolitic (10000-5500 î.Hr.). Astfel, în peșterile din Cheile Turzii și cariera de la Cornești s-au descoperit mărturii arheologice din paleoloticul mijlociu (musterian).

Evoluția numerică a populației

Evoluția numerică a populației în secolul al XX-lea și începutul secolului XXI

La primul recensământ de la începutul secolului XX (19 decembrie 1910), se concentrau în Munții Trascău 49.709 locuitori.

Evoluția numerică a populației în acest masiv, în sec. al XX-lea, în funcție de reperele constituite de recensăminte, s-a caracterizat prin: un maxim demografic de 51.159 locuitori, atins în anul de recensământ 1941; față de acest maxim, se poate aprecia că, pe ansamblu, populația a crescut în prima jumătate de secol, în timp ce în a doua jumătate a scăzut, aspect confirmat și de rata de creștere.

Evoluția demografică a localităților (1956-2007). Valorile obținute în urma analizei din intervalul 1956-2007 acoperă un ecart destul de mare de variație. Procesul de creștere numerică caracterizează 6 sate, reprezentând 7,6% din total, descreșterea numerică a afectat 73 localități, reprezentând 92,4% din totalul localităților situate în masiv.

Densitatea populației

Densitatea generală a populației (densitatea medie)

Densitatea medie a populației din Munții Trascău a înregistrat în timp, în a doua jumătate a secolului XX o scădere semnificativă și continuă, de la 42,6 loc./km2 în 1941 (densitatea cea mai ridicată din perioada analizată), ajungând în anul 2007 la doar 26,3 loc./km2, valoare situată mult sub mediile naționale (68,1 loc./km2 în 1941, respectiv 90,3 loc./km2 în anul 2007).

Densitatea agricolă (netă)

Media densității agricole a unităților administrative arată că, pe fondul scăderii numerice a populației în condițiile în care suprafața agricolă pe unitate administrativă a rămas relativ constantă, evoluția densității agricole a variat între 86,9 loc./100 ha agricol, în anul 1977, și 77 loc./100 ha agricol, în anul 2007.

Densitatea arabilă (fiziologică) a populației

Media densității arabile a populației pe unități administrative a avut o evoluție ușor oscilantă, între 207,9 loc./100 ha arabil în anul 1977 și 220,4 loc./100 ha arabil în anul 2007. Pe unități administrative, scăderea maximă corespunde pentru Ocoliș (-96,1 loc./100 ha arabil), iar creșterea maximă pentru Zlatna (178 loc./100 ha arabil). Unitățile administrative situate pe ramura estică a masivului au valori mai ridicate, datorită unui cadru natural mai favorabil.

Indicele de arealitate

Valorile indicelui de arealitate pentru masivul muntos, în intervalul analizat, confirmă comportamentul demografic al populației zonei. Astfel, în anul 1941, când s-a înregistrat și cea mai numeroasă populație (51.159 loc.), valorile au fost cele mai mici, respectiv 0,023 km2 pentru un locuitor, pentru ca în anul 2007, când s-a înregistrat cel mai mic număr de locuitori (31.618 loc.), indicele de arealitate să aibă cea mai mare valoare, respectiv 0,038.

Tabel nr. 10 Indicele de arealitate pentru Munții Trascău

Date calculate

Aceste valori ale indicelui de arealitate și densității generale sunt specifice spațiilor aflate în declin demografic; în același timp evidențiază disponibilitățile pentru o încărcătură demografică mult mai mare decât cea actual.

Factorii dinamicii populației

Mișcarea naturală

Evoluția natalității. Valorile maxime a ratei natalității, pentru cele 21 unități administrative, s-s înregistrat în 1966, de 15,4‰, după care a urmat o evoluție de scădere continuă, atingând minimul în 2002, de numai 6,3‰. Urmărind evoluția valorilor extreme, la nivel administrativ, se constată aceeași tendință descrescătoare. Astfel, valoarea maximă a ajuns de la 26,2‰ în 1966 (Meteș) la 11,3‰ în 2007 (Mirăslău). Valoarea minimă a coborât și ea de la 9,7‰ în 1966 (Cricău), la 4,0‰ (Petreștii de Jos) și 4,1‰ (Ocoliș), în 2007. Pentru toate unitățile administrative se evidențiază scăderea continuă a ratei natalității până în anii ’90, după care apar, în cazul unor comune, fluctuații ale acestei tendințe generale. Creșteri ușoare s-au înregistrat pentru comunele Cricău, Săndulești (2002), Galda de Jos (1998), Petreștii de Jos, Sălciua (2002), ca urmare a efectului mișcării migratorii urban-rural, care a revigorat temporar structura demografică, ele nereprezentând decât o evoluție pe termen scurt.

Evoluția mortalității. Media ratei mortalității la nivelul unităților administrative a crescut în timp, de la 11,1‰ în 1966, la 18,9‰ în 2007. Începând cu anul 1990, acest indicator a depășit valorile înregistrate de natalitate.

Valorile extreme ale mortalității evidențiază maxime de peste 20‰, în toată perioada anilor ’90 și după, și minime de asemenea ridicate, oscilând între 10,0‰ și 13,0‰. Se remarcă faptul că valorile minime ale mortalității depășesc valorile maxime ale natalității.

Evoluția bilanțului natural. Valorile medii au evoluat de la valori pozitive (de 4,4‰ în 1966), spre valori negative (-12,0‰ în 2007). Începând cu 1992 s-a instalat un declin numeric ce s-a accentuat ulterior. Această scădere se înscrie în tendința generală la nivel național, însă frecvența valorilor negative înregistrate începând după 1985, demonstrează că localitățile au intrat într-un declin demografic evident, pe care numai o dezvoltare economică reală, care să atragă populație tânără, l-ar mai putea redresa.

Maximul a fost înregistrat în 1966, de 15,9‰ (Meteș), iar minimul în 2007, de -30,2‰ (Petreștii de Jos).

Indicele de vitalitate. Valorile medii ale indicelui de vitalitate au avut o evoluție descrescătoare, de la indice cu valori mari (157,1%) în 1966 spre indice cu valori mici (37,8%) în 2002, iar în 2007 valoarea indicelui a fost 40,9%. Pe tot intervalul 1966-2007, valoarea indicelui fluctuează continuu pentru 13 comune, iar 8 comune au înregistrat o scădere constantă. Dinamica 1966-2007 a însemnat o scădere cu 83,5%. Aceasta este o consecință a scăderii numărului de născuți vii și a creșterii numărului decedaților, fapt care arată că localitățile se vor confrunta cu probleme demografice severe (accentuarea scăderii și îmbătrânirii populației). În general, indicele scade (pe ansamblu) în intervalul 1966-1992, cu o ușoară revenire după anul 2002.

Mișcarea migratorie

Evoluția plecărilor. Evoluția plecărilor de populație din cadrul zonei studiate au produs modificări esențiale în structura pe grupe de vârstă. Deplasarea populației (cea mai frecventă formă în cadrul masivului este reprezentată de exodul rural) s-a manifestat sub formă definitivă și, în mică măsură, temporară, ca urmare a atracției deosebite pe care au exercitat-o localitățile urbane, în special cele din vecinătatea masivului.

Rata plecărilor, pe ansamblul spațiului montan, a manifestat o tendință de creștere de la 20,4‰, în 1966, la 28,0‰, în 1990, când a atins valoarea maximă. După acest an valorile s-au situat între 12,7‰ și 18,4‰.

Pentru toate unitățile administrative, mai puțin Întregalde și Râmeț, rata migrației a crescut până în 1990, după care s-au înregistrat fluctuații pe fondul unor valori mult mai mici. Începând cu anul 2002 se remarcă o creștere a plecărilor din comunele Galda de Jos, Meteș, Mirăslău, Moldovenești, Petreștii de Jos, Poșaga, Rimetea și Săndulești.

Evoluția sosirilor. Media ratei sosirilor a evoluat, cu mici fluctuații, ascendent, de la 8,4‰, în 1966, la 22,1‰ în 2002, pentru ca în anul 2007 aceasta să scadă la 14,0‰.

În anul 2002 se înregistrează valoarea maximă de 44,4‰, în cazul Petreștii de Jos, iar minimul de 0,0‰ în Râmeț, în anul 1985, aceeași valoare fiind înregistrată și în Cricău, în anul 1990 și 2000.

Pe unități administrative, cele mai mari rate medii ale sosirilor corespund comunelor Săndulești (21,2‰), Petreștii de Jos (18,1‰) și Mihai Viteazu (17,3‰), iar cele mai mici valori caracterizează unitățile administrative Sălciua (6,4‰) și Poșaga (7,1‰).

Bilanțul migratoriu. Pentru unitățile administrative din spațiul analizat, media bilanțului migratoriu a evoluat descrescător, de la -12,1‰ în 1966 la -19,3‰ în 1990, după acest an înregistrând o creștere importantă, ajungând în 1995 la -4,2‰. După anul 1998 și până în anul 2000 s-a produs o schimbare, în sensul că valorile mediei au fost pozitive, acestea urcând de la 0,0‰ la 0,5‰ în 2000, ajungând din nou la valori negative de -0,7‰ în anul 2002 și -1,9‰ în anul 2007.

Media bilanțului migratoriu la nivelul fiecăruia dintre unitățile administrative în parte în intervalul 1966-2007, a fost pozitiv doar pentru Galda de Jos și Ighiu (valori de 2,1‰, respectiv 2,8‰), și negativ pentru restul de 19 comune (variind între -1,4‰ Mihai Viteazu și -24,8‰ Râmeț).

Migrația pentru muncă în străinătate

Migrația legală sau ilegală pentru muncă în străinătate a antrenat, în ultimii ani, un număr important de populație din spațiul analizat, atât masculină, cât și feminină. Îngrijorător este faptul că, în marea majoritate a cazurilor, pleacă forța de muncă înalt calificată, de care este nevoie și în țară.

Situația economică a familiilor, generată de trecerea unor persoane tinere în șomaj, prin restructurarea industriei, asociată cu libertatea de mișcare, au dus la opțiunea pentru această alternativă. În anul 2007, numărul celor plecați să lucreze în străinătate era de 466 de persoane.

Evoluția bilanțului total

În unitățile administrative din zona Trascăului, pentru anii luați în studiu (1966-2007) bilanțul total a înregistrat numai valori negative, ceea ce ilustrează declinul demografic.

Sub aspectul mediei unităților administrative în intervalul 1966-2007, valorile au scăzut de la -7,7‰ în 1966 la -24,2‰ în 1990, după care au urmat oscilații cu valori de asemenea negative. Media pentru fiecare unitate administrativă în parte arată situații diferite. Cele mai mari valori (negative) corespund unităților administrative Râmeț (-31,2‰), Întregalde (-27,9‰), iar cele mai mici valori (negative) corespund unităților administrative Ighiu (-0,2‰) și Aiud (-2,2‰ )

Stadii în evoluția dinamicii populației

Bilanțul total al populației, ca rezultat al relației dintre mișcarea naturală și cea migratorie, are dimensiuni și evoluții diferite de la o localitate la alta.

În scăderea numerică constantă și progresivă a indicatorilor dinamicii populației, se pot delimita anumite intervale sau stadii:

intervalul 1966-1990, în care bilanțul migratoriu negativ a depășit net bilanțul natural pozitiv, ajungând la un dezechilibru maxim în 1990. Pentru intervalul 1990-1995, atât bilanțul migrator cât și cel natural au avut valori apropiate, dar negative.

intervalul 1995-2007, în care situația s-a inversat, iar bilanțul natural negativ nu a fost compensat de bilanțul migrator fluctuant (negativ, respectiv pozitiv).

Bilanțul total (sau general) a înregistrat valori negative după anul 1977, iar declinul demografic înregistrat de spațiul Munților Trascău devine din ce în ce mai evident.

Tabel nr. 12 Stadii ale dinamicii populației (valori ‰)

Date calculate

Structura populației

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Structura populației pe grupe de vârstă

La nivelul localităților în intervalul 1977-2002 se constată o scădere continuă a grupei tinere și o creștere a ponderii populației vârstnice.

Grupa de vârstă 0-14 ani a înregistrat o scădere continuă, de la 24,2% în 1977 la 15,1% în 2002. Scăderea ponderii acestei grupe în populația masivului se datorează în primul rând migrației populației tinere, apte de procreare, explicându-se astfel și natalitatea în continuă scădere din acest interval.

În cadrul grupei de vârstă 15-59 ani, se manifestă, în general, aceeași tendință de scădere, constantă la nivelul întregii perioade analizate. Astfel, de la o pondere a acestei grupe la nivelul masivului muntos de 58,4% în anul 1977, aceasta a scăzut în anul 2002 la 56,9%. Grupa de vârstă 60 ani și peste a înregistrat o continuă creștere în perioada analizată, de la 17,4% (în 1977) la 28% (în 2002), însemnând o creștere cu 10,6% în 25 de ani. Ritmul creșterii ponderii populației vârstnice a depășit pe cel al descreșterii populației tinere, care, în același interval de timp s-a redus cu 9,1%. În anul 1977 grupa vârstnică deținea ponderi de peste 25% în 5 localități, în anul 1992, în 54 de localități, iar în anul 2002, în 69 de localități, ceea ce relevă gradul avansat de îmbătrânire demografică.

Fig. nr. 26 Evoluția pe mari grupe de vârstă în Munții Trascău (1977, 1992, 2002)

Aceste schimbări în structura grupelor de vârstă, pe ansamblul scăderii numerice a populației din acest areal, sunt datorate evoluției natalității – în scădere, mortalității – în creștere și migrației – fluctuante.

administrative, excepție Petreștii de Jos, Ocoliș și Întregalde (cu valori variind între 45,4% și 49,6%).

Indicele de îmbătrânire demografică

Utilizat pentru evidențierea procesului de îmbătrânire demografică, reprezintă raportul dintre populația vârstnică (60 ani și peste) și populația tânără (0-14 ani). Pentru populația masivului montan, valoarea medie a indicelui a crescut de la 0,72, în 1977, la 1,55, în 1992 și 1,9, în 2002, ceea ce demonstrează că populația se află într-un proces de îmbătrânire demografică continuă. Aceste valori depășesc media înregistrată în mediul rural pe ansamblu (de 0,71 în 1992 și 1,03 în 2002), având loc o creștere de peste 2,5 ori în 25 ani.

Pentru masivul montan, numărul de tineri și vârstnici la 1.000 persoane adulte a crescut în timp de la 711‰ în 1977, la 741‰, în 1992 și 758‰ în 2002, creștere datorată scăderii populației tinere, creșterii numărului populației vârstnice, asociată cu scăderea numărului populației adulte.

Structura populației pe sexe

Analiza structurii pe sexe s-a efectuat pentru intervalul 1930-2002. După cum arată rezultatele analizei, cu excepția anului 1992, când ponderea populației masculine (50,4%) o depășește pe cea feminină (natalitate masculină crescută, înregistrată după anul 1977, precum și întoarcerea unor pensionari dar și a persoanelor disponibilizate din industrie după anul 1990), în celelalte cazuri populația feminină prezintă valori superioare, sensibil apropiate în timp: 50,6% în 1930, 50,7% în 1941, 50,8% în 1956 (perioada celor două conflagrații mondiale), 50,7 în 1966, 50,5% în 1977 și 50,1% în anul 2002.

Evolutiv, la nivel de localitate, pot fi descrise 3 situații: localități în care populația de sex feminin a depășit 50% și a căror pondere medie a fost de 57,5% din totalul localităților, localități în care populația de sex masculin a depășit 50% și a căror pondere medie a fost de 39,3% și localități în care cele două sexe au fost în număr egal, a căror pondere medie a fost de numai 2,1%.

Evoluția structurii populației pe sexe, pe localități

Raportul de feminitate

Pentru spațiul analizat existent în masivul montan al Trascăului, media acestui raport pentru intervalul 1930-2002 a fost de 102,7, însemnând 102,7 persoane de sex feminin la 100 persoane de sex masculin.

Tabel nr. 16 Evoluția raportului de feminitate (%) (1930 -2002)

Valoarea maximă a raportului de feminitate s-a înregistrat în anii 1956 și 1977, când migrația rural-urban a avut o amploare ridicată în rândul populației masculine, și a fost de 103,9, în timp ce valoarea minimă a fost înregistrată în 1992, fiind de 99,3.

Piramida structurală a vârstelor

Pentru 1977, la nivelul tuturor unităților administrative, dar și la nivelul întregului masiv, piramida structurală are o formă de „stog” sau „căpiță” (clopot), semnalând modificări ale proporțiilor dintre grupele mari de vârstă în favoarea celor vârstnice și în detrimentul celor tinere, echivalând cu faptul că în anii '70 populația masivului se afla într-un proces de îmbătrânire demografică (grupa vârstnică deținând în acest an o pondere de 17,4%).

Pentru 2002 piramida are , pe întreg masivul, o formă de „urnă” (amforă), care arată o îmbătrânire demografică accentuată, ca urmare a scăderii puternice a natalității (ponderea grupei de vârstă 0-14 ani ajunge la 15,1% față de 24,2% în 1977).

Structura etnică

Alături de românii predominant ortodocși, repartizați cvasiuniform pe întreg teritoriul masivului (88,9%), există și alte etnii (maghiarii 9,7%, romii 1,3%, etc.), ca rezultat al unei evoluții istorice, sociale și economice oarecum diferite față de unitățile muntoase ale Carpaților Orientali și Carpaților Meridionali.

Evoluția structurii etnice a populației în Munții Trascău (1930-2002)

Structura confesională

Populația ortodoxă este majoritară în 91,4% de localități, deținând un total de 29.384 de adepți (84,49%), iar în 25 de localități populația este în totalitate ortodoxă. Pe locul secund în ierarhia cultelor se află cultul unitarian, cu un procent de 6,78% din totalul populației. Prezența acestuia este semnificativă în cadrul localităților Colțești (78,6%), Rimetea (76,4%), Moldovenești (62,9%), Cornești (28,0%), Tureni (16,5%).

Structura social-economică

Transformările social-economice radicale pe care le impune transformarea economiei naționale generează mutații în volumul, calitatea și structura populației active. Pentru localitățile din spațiul montan al Trascăului, examinarea acestor mutații, studiul ocupării, al fundamentelor demografice ale acesteia, analiza implicațiilor și consecințelor acestor mutații, ca și evaluarea perspectivelor populației active pe fondul schimbărilor în structura social-economică a acestor localități, sunt extrem de importante.

Pentru masivul montan, populația activă a scăzut continuu, de la 26.798 persoane (58,5% din populația totală), în anul 1966, la 15.736 persoane (45,2%) în anul 1992 și doar 13.189 persoane (40,8%) în anul 2002.

Fig. nr. 37 Evoluția populația active în cadrul masivului (1966-2002)

Rata de activitate a populației

Evoluția ratei generale de activitate în cadrul Munților Trascău a înregistrat o scădere de la 58,5%, în anul 1966, la 40,85%, în anul 2002. Această scădere este semnificativă, cu 17,7 procente în 36 de ani. De asemenea, dacă în 1966 rata de activitate o depășea pe cea la nivelul țării (54,2%), în anul 1992 ea scade până la 45,2%, valoare sub media țării de 45,8%.

Structura populației active

Populația activă ocupată pe cele trei mari sectoare de activitate economică indică, la nivelul anului 2002, o predominanță a sectorului primar (57,8%), fapt ce evidențiază caracterul profund rural al Munților Trascău. Sectorul secundar prezenta, în acest an de recensământ, 22,6%, reprezentat îndeosebi de industria minieră, prelucrătoare și construcții, în timp ce sectorul terțiar deținea o pondere mult mai redusă, de numai 19,7%, în cadrul acestuia predominând serviciile.

Structura populației active pe sectoare de activitate, la nivel de localitate (2002), reliefează predominanța sectorului primar (52 de localități) în care activează peste 50% din populația activă. Există sate unde 100% din activi lucrează în sectorul agro-silvic – Borzești, Cheia – com. Râmeț, Rachiș, Răicani, Zăgriș.

Sectorul secundar polarizează un număr mai mare de activi în cazul localităților din apropierea orașului Zlatna și de pe ramura estică și nord-estică a masivului (Zlatna, Pătrângeni, Cetea, Cricău, Feneș, Vâltori, Poiana Galdei și Tibru), unde activitățile nonaagricole, asociată cu exploatarea și prelucrarea unor resurse locale, oferă locuri de muncă mai numeroase.

Frecvența populației active ocupate în sectorul terțiar este mai însemnată în localitățile Ampoița, Buru, Măgina, Podu lui Paul, Râmeț, Zlatna, Rimetea, Săndulești, Copăceni.

Șomajul. În intervalul 1992-2002 în toate cele 21 de unități administrative șomajul a înregistrat creșteri, unele chiar spectaculoase, media fiind de 13,0% în 2002. Pe sexe, rata șomajului în anul 2002 este mai ridicată în rândul sexului masculin, pentru toate unitățile administrative. În anul 2007 se observă o ușoară îmbunătățire a situației față de anul 2002, prin ocuparea parțială a forței de muncă disponibile în societăți comerciale din Alba Iulia, Aiud, Turda. Cu toate acestea, rata șomajului pentru masivul muntos al Trascăului rămâne totuși la un nivel destul de ridicat față de media pe țară.

Elementul determinant al reducerii ratei șomajului îl reprezintă creșterea numărului populației ocupate în sectorul agricol, care a acaparat cea mai mare parte din populația disponibilizată din domeniul minier.

Structura populației inactive

Distribuția și structura ponderii populației inactive, pe unități administrative, a fost analizată pentru anul 2002.

Fig. nr. 47 Structura populației inactive (2002)

Raportul de dependență economică (raportul de inactivitate)

Pentru unități administrative, media raportului de dependență economică arată o creștere de la 113,7 în anul 1977, la 129,4 în 2002. În acest interval, raportul a fost de 1,1 inactivi/1 activ în anul 1977, 1,2 inactivi/1 activ în anul 1992, iar pentru anul 2002, raportul a fost de 1,3 inactivi/1 activ. Dezechilibrul produs prin creșterea valorilor în timp, se explică prin reducerea numărului populației active totale, dar și prin scăderea demografică a numărului populației corespunzătoare segmentului activ.

La nivelul unităților administrative, valorile arată o mare dispersie: între 48,8 și 289,7 în 1977, între 40,0 și 224,3 în anul 1992, între 68,8 și 232,4 în anul 2002. Contrastele se datorează evoluțiilor demografice și economice diferite (viabilitatea unităților economice unde era încadrată populația).

Raportul de înnoire a forței de muncă

Pentru masivul montan, valoarea raportului a fost de 1,01 în 1977, 1,26 în 1992 și 1,72 în anul 2002. Situația din 2002, practic cea mai favorabilă, se datorează grupei de vârstă 25-29 ani, ce constituie contingentul cel mai numeros, efectul, în parte, a politicii pronataliste, instituită de regimul comunist în 1968. Raportul reflectă de fapt, indirect, procesul de îmbătrânire demografică.

VI. AȘEZĂRILE UMANE

Evoluția și caracteristicile rețelei de așezări

Actuala rețea de așezări umane permanente și temporare reprezintă un element stadial în evoluția multimilenară a habitatului uman carpatic, de la formele cele mai simple, arhaice, până la așezările zilelor noastre, diferențiate morfostructural, ca mărime demografică și funcționalitate economică.

Schițarea tabloului economic al așezărilor civile din acest spațiu permit aceeași constatare în legătură cu modul de viață al populației. Ocupația preponderentă o constituia agricultura, practicată în locurile ce permiteau anumite culturi. Cea mai elocventă dovadă în privința agriculturii constă în descoperirea resturilor de cereale carbonizate și a unor fragmente de vase de provizii (dolia sau chiupuri) de mari dimensiuni, în care se păstrau cerealele recoltate (în partea nord-estică și estică a Munților Trascău – aria comunelor Cricău, Moldovenești ș.a.). Cultivarea pământului era împletită cu creșterea vitelor. Așezarea geografică favorabilă, în apropierea bogatelor pășuni ale zonei montane, a permis apariția și dezvoltarea unor așezări sezoniere, de păstori și crescători de animale.

Așezările omenești din secolele XIII-XV

Începând cu secolul XIII, izvoarele scrise fac referiri și atestă prezența unui număr de 14 așezări (17,3% din totalul localităților actuale) în acest areal, acestea manifestând o preferință pentru zonele de contact și cursurile de apă. La acestea se mai adaugă un număr de 13 așezări umane (16,0% din totalul localităților actuale) care au fost atestate documentar din secolul al XIV-lea. În secolul XV au fost consemnate în documente alte 9 așezări (11,1% din totalul localităților actuale. În această etapă masivul apare bine populat, fiind consemnat la sfârșitul secolului al XV-lea un număr de 38 de așezări (46,9% din totalul așezărilor actuale).

Așezările omenești din secolele XVI-XIX

În secolele XVI-XIX continuă popularea lentă a ariei montane, în timp ce economia rămâne dominată de agricultură, suprafețe noi de pășune, fânețe, teren arabil fiind introduse în circuitul agricol. Această stare de fapt determină extinderea limitelor umanizării, rețeaua așezărilor completându-se cu noi sate. În același timp, se continuă procesul roirii, sate ca Gârbova de Sus, Gârbovița, Galda de Sus și Ighiel stând mărturie în acest sens.

În această etapă, rețeaua de așezări umane din arealul montan nu suferă modificări numerice deosebite, se continuă, în schimb, procesul de acumulare și metamorfozare, care va transforma modul de viață și aspectul acestor locuri. Se continuă, de asemenea, diversitatea activităților economice, are loc o creștere sesizabilă a numărului de locuitori, prin spor natural îndeosebi, se produce o maturizare a satelor mici și tot mai multe cătune doresc să treacă în categoria satelor de sine stătătoare.

Așezările omenești în secolul XX – începutul secolului XXI

Secolul XX aduce o serie de schimbări profunde în viața satelor, fiind perioada în care se încheagă și se definitivează rețeaua de așezări rurale în forma sa actuală. Trebuie însă subliniat faptul că schimbările au afectat mai puțin structura rețelei de așezări rurale și numărul acestora. Ele s-au reflectat, în special, în extinderea și structura vetrelor, în arhitectura locuințelor, în organizarea spațiului rural și în evoluția funcțională a așezărilor rurale.

Documentar, în acest secol sunt consemnate pentru prima dată următoarele 24 de sate, majoritatea foste cătune (30% din totalul localităților actuale). În procesul definitivării actualei rețele de așezări umane din arealul masivului trebuie menționate și acțiunile de sistematizare rurală derulate la nivelul întregii țări, care au urmărit nu numai influențarea, ci și modificarea radicală a vechilor așezări (reforma agrară din anul 1921, reorganizările administrativ-teritoriale din anii 1925, 1956, 1968, 1998, 2001).

Tipologia așezărilor umane

Tipuri de așezări după situl acestora

Varietatea reliefului Munților Trascău a generat multiple forme de organizare teritorială a vetrelor de sat, adaptate la morfologia de detaliu. Netezimea unor platforme, pantele domoale sau monotonia șesurilor piemontane, au constituit premise favorabile pentru localizarea așezărilor. În schimb, fragmentarea și discontinuitatea întâlnite în compartimentele mai înalte, cu precădere în partea vestică a munților, au solicitat mai mult spiritul de inventivitate și încercările de adaptare ale comunităților rurale. În majoritatea situațiilor, rețeaua hidrografică este cea care are rolul habigen cu maximă atractivitate, satele fiind concentrate de-a lungul văilor în proporție de peste 95%. Urmare a factorilor enumerați, în cadrul spațiului analizat se pot identifica anumite forme de organizare teritorială cum ar fi satul de vale, satul de interfluviu și satul de contact.

Tipuri structurale de așezări

Dacă în amplasarea așezărilor (situl), rolul inițial a revenit cadrului natural, structura acestora este condiționată mult mai vizibil de factorul uman și activitățile desfășurate de aceste. Structura reflectă interacțiunea vatră-moșie, ca o adaptare la specificul elementelor de habitat. În cadrul Munților Trascău, după structură, adică după modul de distribuire al gospodăriilor în teritoriu, au putut fi identificate cele trei mari categorii de sate: sate risipite, sate răsfirate și sate adunate.

Tipuri de sate după forma vetrei

Vatra satului constituie acea componentă a așezărilor ce concentrează gospodăriile. Ele prezintă forme diferite, conturate în timp, sub influența condițiilor naturale și socio-economice.

În privința formei vetrei se constată că forma liniară sau combinații ale acesteia (liniar-tentaculară) dețin ponderea cea mai mare, de circa 53,0%.

Tipuri de așezări după textură

Și în privința texturii așezarea liniară sau variante ale acesteia, depășește ca pondere pe cele cu textură neregulată, reprezentând 56,8% din totalul localităților.

Aproape jumătate din satele din Munții Trascău (35) au vetre cu textură neregulată care îmbracă diverse aspecte, în funcție nu atât de caracteristicile suportului natural, cât de mărimea demografică și de cuprinderea teritorială a spațiului construit.

Densitatea și dispersia așezărilor

Densitatea așezărilor

Densitatea așezărilor este influențată în mare măsură de condițiile fizico-geografice, putându-se astfel remarca o densitate aureolară a așezărilor (61% dintre așezări înconjurând masivul muntos în zona marginală), precum și o densitate liniară, de-a lungul văilor (pe râurile Ampoița, Galda, Râmeț, Arieș, Aiud, Trascău) . Calculată la nivelul Munților Trascău, în stadiul actual de dezvoltare al rețelei de așezări, densitatea medie (sau generală) a satelor este de 6,8 localități la 100 km2 .

Dispersia așezărilor

Indicele de dispersie după formula Demangeon

Se constată astfel că unitatea administrativă Râmeț este unitatea cu cel mai mare indice de dispersie, acesta având valoarea de 11,0, iar valoarea cea mai mică a indicelui de dispersie o are unitatea administrativă Rimetea, aceasta fiind 0,5. De altfel, unitățile administrative cu un număr mai mare de sate înregistrează și cele mai ridicate valori ale indicelui de dispersie (Galda de Jos, Iara, Întregalde, Meteș, Râmeț).

Indicele Chiffre

Formula de calcul Id = D/N x P/S x k, unde D = distanța dintre satele componente și satul reședință (suma lor); N = numărul satelor nereședință; P = populația satelor nereședință; S = suprafața administrativă, k = coeficient rezultat din raportul populație sate nereședință/populație totală unitate administrativă. Acest indicator este deci, mai complex în sensul că utilizează elemente demografice (populație), număr de așezări, suprafața administrativă și distanțe între așezări. Pe baza valorilor calculate, au fost stabilite mai multe categorii de unități administrative:

– cu indice de dispersie foarte mic (sub 50): Aiud, Cricău, Livezile, Mihai Viteazu, Ocoliș, Poșaga, Rimetea, Râmeț, Sălciua, unde satele componente sunt la distanță mică de satul (orașul) reședință, acestea având și mărime demografică considerabilă (excepție Râmeț);

– cu indice de dispersie mic (între 50 și 100): Întregalde, Mirăslău, Petreștii de Jos, Stremț, Tureni, Zlatna, având, de asemenea, mărime demografică considerabilă (excepție Întregalde), iar numărul satelor componente, este foarte diferit, de la 4 sate (Stremț) până la 18 sate (Zlatna);

– cu indice de dispersie mijlociu (între 100 și 150)sunt comunele Iara, Ighiu, Meteș, Moldovenești, și Săndulești;

– cu indice de dispersie mare (peste 150) doar Galda de Jos, având în componență 11 sate, ceea ce face ca și distanțele față de satul reședință să fie mari, raportul populației localităților nereședință/populație totală fiind de 0,58.

Potențialul de polarizare al centrelor

În raport cu valorile obținute, între 0,63 și 15,56, rezultă că potențialul de polarizare indică numărul de sate convenționale ce gravitează din punct de vedere administrativ spre centrul de unitate administrativă.

Tipuri de așezări după mărimea demografică

Evoluția numărului de localități pe grupe de mărime demografică (1910-2007)

Varietatea condițiilor naturale, modul de valorificare a acestor condiții, posibilitățile de legătură cu exteriorul, chiar modul de formare au făcut ca mărimea așezărilor rurale să varieze puternic, de la numai câțiva locuitori (Cheia – com. Râmeț, Zăgriș, Boțani) la peste 1.000 de locuitori (Cricău, Copăceni, Ighiu). Deși ecartul de variație este mare, ca frecvență domină, la nivelul anului 2007, așezările mici și foarte mici (sub 500 locuitori).

În intervalul de aproape un secol (1910-2007), cătunele mari ce gravitau în jurul satelor existente și recunoașterea lor ca formațiuni administrativ-teritoriale independente determină saltul cantitativ al așezărilor, dar și schimbarea raportului dintre diferitele categorii de mărime.

În cadrul Munților Trascău se concentrează predominant așezări rurale ce fac parte din categoria de așezări mici și mijlocii.

Evoluția numărului de sate și a populației acestora pe grupe de mărime

Discrepanțele dintre așezările foarte mici și mijlocii au apărut ca urmare a polarizării teritoriale a populației rurale, la rândul ei consecință directă a concentrării activităților socio-economice doar în câteva centre cu caracter nodal. Calea urmată a fost cea a creșterii demografice prin transferul (exodul) populației, îndeosebi a celei tinere, din alte așezări, acestea intrând, astfel, în declin demografic. Având în vedere scăderea generalizată a numărului locuitorilor, fenomen specific tuturor așezărilor rurale din masiv, în perioada următoare se poate întrevedea o atenuare a procesului de adâncire a decalajelor menționate.

În prezent, o caracteristică a spațiului geografic analizat o constituie lipsa satelor mari și foarte mari sub aspect demografic, precum și o pondere însemnată a satelor foarte mici și mici. Schimbările survenite sunt consecința mișcării naturale și migratorii, dar și a reorganizării administrativ-teritoriale (în anul 1954 și 1956 au fost declarate un număr de 21 sate), care au dus la creșterea numărului de așezări mici și foarte mici

Mărimea demografică medie a satelor

Mărimea medie a satelor din masiv a crescut din 1910 și până în anul 1941 de la 938 la 1.023 locuitori, după acest an valoarea înscriindu-se pe o curbă descendentă, ajungând în anul 2007 la numai 342 locuitori. Mărimea demografică medie pe sat confirmă dominanța satului mic și foarte mic, dar și evoluția numerică regresivă a populației.

Tabel nr. 26 Mărimea demografică medie a satelor

Viabilitatea așezărilor rurale

Problematica viabilității așezărilor din Munții Trascău implică, pe lângă aspectele de ordin demografic, și aspecte economice, culturale, psihologice și politice, care sunt, în principal, cele care impun durabilitatea acestor așezări în timp.

Rețeaua de așezări rurale existentă în cadrul masivului este alcătuită din 80 de așezări rurale, din care 46 localități pot fi considerate, după criteriul populației, ca neviabile, ceea ce reprezintă 57,5% din totalul localităților.

Tipuri de locuințe și gospodării

Așezările sezoniere și temporare

Repartiția geografică a celor peste 94 de stâne stabile din spațiul analizat, în limitele administrative ale comunelor nu este uniform. Rolul cel mai important revine condițiilor de mediu care au favorizat sau nu extinderea pășunilor și calitatea acestora, în funcție de care se grupează și aceste amenajări antropice speciale.

Sălașele. La nivelul masivului, în anul 2002 existau un număr de 2.762 locuințe sezoniere, cu o suprafață totală de 84.144 m2 (media suprafață/locuință 30,5 m2) și un număr de 5.308 camere (media cameră/locuință 1,9). Dintre acestea, un număr de 860 de locuințe sunt neocupate (31,1% din totalul locuințelor sezoniere), iar un număr de 11 gospodării sunt locuite, din necesitate, de către 18 persoane.

Ierarhizarea așezărilor și aria de influență a orașelor

Ierarhizarea așezărilor după indicele de dezvoltare

Scara de valori a indicelui de dezvoltare arată distribuția comunelor și orașelor pe un ecart de variație cuprins între 55,59 (Aiud) și 47,43 (Ocoliș). După nivelul de dezvoltare, s-au individualizat cinci clase valorice.

Această distribuție a valorilor relevă un decalaj existent între nivelul de dezvoltare înregistrat de unitățile din partea estică a masivului și cele situate în partea central-vestică a acestuia, precum și necesitatea găsirii unor alternative de dezvoltare echilibrate pentru tot ansamblul montan.

Aria de influență a centrelor comunale proprii și a orașelor din vecinătatea masivului

Rețeaua de așezări din Munții Trascău este divizată, aparținând, din punct de vedere al funcționalității sale, mai multor sisteme locale, cu centre de polarizare situate în interiorul spațiului sau în afara acestuia. Pentru identificarea sistemelor de așezări s-a ținut cont de două elemente esențiale: unul dat de ierarhizarea așezărilor pe baza valorilor indicelui de dezvoltare, iar cel de-al doilea de faptul că la nivelul fiecărei comune se impune în mod clar satul de reședință. Centrele urbane polarizatoare sunt situate în afara perimetrului montan, cu excepția orașului Zlatna, care nu este centru polarizator pentru celelalte comune din masivul muntos, datorită sistării activității celor două mari unități industriale, dar și accesului îngreunat de lipsa căilor de comunicație către această zonă (în cazul comunei Întregalde).

VII. ECONOMIA SPAȚIULUI RURAL

Agricultura

Specificul agricol. În funcție de relief și altitudine, cultura cerealelor și a plantelor tehnice se practică în zonele de luncă, pe pantele mai line ale dealurilor și în zonele depresionare, precum și în zonele de contact cu unitățile de relief periferice, în timp ce creșterea animalelor se practică în întreg arealul montan. În general, agricultura se practică atât în interiorul cât și în afara vetrelor localităților, teritoriul agricol din intravilan fiind utilizat ca grădină de legume, vii sau livezi.

Structura și modul de utilizare al terenurilor

Structura actuală a utilizării terenurilor este strâns legată atât de caracterizează componentelor naturale, în special al reliefului, cât și de existența lucrărilor de amenajare și ameliorare funciară.

În prezent (2007), în spațiul analizat, suprafețele agricole totalizează 104.066 ha (51,0% din totalul suprafeței), fiind distribuite neuniform; spațiul neagricol reprezintă 99.725 hectare (49,0% din total) în cadrul căruia spațiul forestier este de 64.911 hectare.

Structura spațiului agricol la nivelul anului 2007, evidențiază următoarea distribuție a modului de utilizare al acestuia: pășuni – 41.230 ha, arabil – 36.154 ha, fânețe – 25.172 ha, vii – 793 ha, livezi – 717 ha.

Dinamica modului de utilizare în perioada 1977-2007 arată că, pe fondul diminuării a terenurilor agricole (o scădere a suprafeței cu 8.128 ha), s-au produs modificări evidente în structura acesteia. Suprafețele arabile au scăzut cu 8,6%, suprafețele ocupate de vii cu 0,4% iar suprafețele ocupate de livezi cu 1,6%; în schimb suprafețele ocupate de pășuni și cele cu fânețe au crescut cu 9,3%, respectiv 1,3%.

Creșterea animalelor

Sectorul zootehnic

Creșterea animalelor a fost și a continuat să rămână o activitate de bază, constituind cel de-al doilea sector al activității agricole, cu o contribuție deosebit de importantă în intensificarea agriculturii și în creșterea veniturilor populației. Bogatele pășuni și fânețe naturale din zonă au permis încă din cele mai vechi timpuri, practicarea creșterii animalelor. Acestora li s-au adăugat în timp cultura unor plante furajere, cerealiere de cartofi, care au constituit sau completat baza furajeră necesară hrănirii animalelor.

Creșterea animalelor, după cum arată totalul efectivelor pe unitățile administrative, a evoluat diferit în intervalul 1977-2007. Astfel, pentru bovine se înregistrează scăderi ale efectivului de bovine de 57%, pentru porcine, de 47%, iar pentru ovine de 50,2%; practic s-a înregistrat o diminuare a efectivelor de animale la mai mult de jumătate. Pentru păsări, evoluția a fost crescătoare, de la 241.378 capete la 418.359 capete (o creștere cu 42,3%).

Evoluții în producția zootehnică

Producția totală pe unități administrative, în intervalul 1977-2007, a avut evoluții diferite. Astfel, producția de lapte a crescut cu 64,5%, producția de carne cu circa 35,0%, iar producția de lână a scăzut cu peste 45%.

Urmărind media unităților administrative, se poate spune că resursele de hrană de origine animală nu a avut evoluții spectaculoase, menținându-se un echilibru relativ. Pentru bovine s-a produs o scădere de la 0,62 capete/locuitor în anul 1977, la 0,51 capete/locuitor în anul 2007, la porcine de la 0,50 capete/locuitor în anul 1977 la 0,42 capete/locuitor în anul 2007. Tot o scădere se înregistrează și în cazul ovinelor, de la 1,4 capete/locuitor în anul 1977, la 0,85 capete/locuitor în anul 2007. Analiza comparativă pe unități administrative arată că evoluțiile efectivelor de animale/locuitor au înregistrat scăderi (mai ales în cazul bovinelor și ovinelor), creșteri și stagnări cu intensități diferite.

Evoluția densității animalelor

Densitatea medie a animalelor este consecința favorabilității naturale, antropice și biologice și reflectă o anumită încărcătură a spațiului. Evoluția densității medii a animalelor în intervalul 1977-2007 arată scăderi în jurul a 50% pentru toate grupele de animale. În 2007, densitățile medii a animalelor au fost: pentru bovine de 21 bovine/100 ha, pentru porcine, 25 porcine/100 ha, iar pentru ovine, 54 ovine /100 ha.

Cultura plantelor (1990-2007)

Cultura cerealelor este predominantă în localitățile situate în zonele de contact a muntelui cu unitățile vecine. Pe total unități administrative, în cazul grâului și secarei suprafețele s-au redus de la 9.380 ha la 6.298 ha, ele reprezentând, în 2007 cca. 17,4% din arabil. Producția s-a menținut în jurul valorii de 0,5 t/ha.

Terenul agricol fiind de o calitate inferioară, iar clima mai aspră, zona oferă condiții prielnice de dezvoltare doar plantelor netermofile, cu perioade mai scurte de vegetație. Vegetația care întâlnește cele mai bune condiții este pajiștea naturală, situație care a stimulat dezvoltarea ramurii zootehnice a agriculturii.

În zona studiată, resursele agricole sunt de o calitate mai slabă decât cele din zona de șes, motiv care atrage după sine randamente inferioare. În același timp, suprafața agricolă nu este cultivată în totalitate, iar regimul termic restricționează varietatea culturilor agricole.

Economia forestieră

Evoluția suprafeței forestiere și utilizarea economică a acesteia

Silvicultura ocupă un loc important în economia zonei, ca urmare a existenței unor suprafețe importante acoperite de păduri. În condițiile climatice și geo-pedologice specifice, în acest areal s-a dezvoltat o vegetație forestieră bogată și variată. Exploatările forestiere au o contribuție importantă în economia rurală atât prin suprafețele împădurite existente cât și prin volumul de masă lemnoasă exploatată.

Pentru unitățile administrative studiate, din totalul suprafețelor administrative de 203.791 ha, pădurile ocupă în anul 2007, 64.911 ha, reprezentând 31,9% din total. Suprafața forestieră a avut o evoluție ascendentă după anul 1977 (când aceasta era de 67.425 ha) și până în anul 1985 (când ajunge la 69.977 ha), după care descrește până în anul 2007.

Pe intervalul analizat (1977-2007), Zlatna a deținut și deține cea mai mare suprafață forestieră (14.592 ha în 2007), unitatea administrativă cu cea mai redusă suprafață forestieră fiind Săndulești (61 ha în prezent), diferențele fiind în concordanță cu suprafețele administrative, poziția în cadrul masivului și cu formelor de relief.

În raport cu tipul de proprietate în anul 2007, suprafața fondului forestier se află, încă, într-o proporție covârșitoare în proprietatea publică a statului (64,1%) (fig. nr. 94). Numai 10,3% din suprafața totală a fondului forestier se află în proprietatea privată a persoanelor fizice.

Fig. nr. 94 Structura fondului forestier pe forme de proprietate (2007)

Subprodusele pădurii și valorificarea acestora

Evaluarea resurselor forestiere din Trascău trebuie să ia în considerare și așa numitele „produse accesorii ale pădurii”. Această denumire se referă la subprodusele pădurii, care în raport cu lemnul reprezintă o cantitate și o valoare mai redusă. În această categorie intră produse diverse cum ar fi: fructele de pădure și ciupercile comestibile, plante medicinale, vânatul și fauna acvatică, produsele obținute din culturile agrosilvice etc.

Industria

Activități non-agricole tradiționale. Apariția și dezvoltarea industriei

În etapa actuală, prelucrarea produselor agricole principale și secundare cunoaște noi dimensiuni, aproape în fiecare unitate administrativă sunt organizate mici unități de procesare a produselor agricole – morărit, panificație, industria laptelui, etc., în scopul satisfacerii nevoilor populației din zonele date, inclusiv cele din orașele învecinate.

Cu toate particularitățile sale, industria rurală este parte integrantă a economiei naționale, cunoscând puternice mutații structurale și dimensionale, are drept scop valorificarea resurselor locale și satisfacerea nevoilor beneficiarilor acestor produse și servicii productive. Are menirea de a asigura folosirea mai completă a forței de muncă de la sate și asigurarea unor condiții de viață decente a populației prin dotarea utilitară a acestor localități.

Dintre instalațiile tehnice tradiționale de prelucrare a produselor alimentare moara de apă este cea mai complexă. După 1930, numărul morilor se menține încă mare, în unele localități numărul acestora fiind semnificativ – 16 la Rimetea, 17 la Poșaga, 12 la Sălciua etc. Prin anii 1970, morile de apă încă depășeau numărul de 300, fiind repartizate inegal în spațiu: 33 pe Râmeț, una pe Cheia, 4 pe Valea Brădeștilor, 4 pe Valea Pravului, 10 pe Arieș, 5 pe Valea Poienii etc. (Ion Popescu-Argeșel, 1973). Din toate, astăzi nu mai pot fi întâlnite în funcțiune, din păcate, decât câte o moară la Valea Mănăstirii, Geoagiu de Sus și Poiana Aiudului, două la Livezile și câte două la Vălișoara și Rimetea.

Meșteșugurile și artizanatul s-au restrâns mult ca urmare a industrializării unor zone învecinate care au atras forța de munca. Nu exista nici o rețea de valorificare a acestor produse din această zonă. Producția artizanală, cu o piață de desfacere mică, nesusținută prin măsuri adecvate, este in continuu regres. Valorificarea calcarului reprezintă una dintre cele mai vechi forme de exploatare a resurselor naturale ale masivului.

În anul 2005, din totalul de 80 de sate și orașul Zlatna, cuprinse în cele 21 de unități administrative, numai 67 dintre acestea dispuneau de societăți comerciale proprii, multe dintre ele fiind doar înregistrate (în 34 de localități), însă fără cifră de afaceri, deci fără a desfășura o activitate economică propriu-zisă, sau cu situațiile financiare aferente anului 2005 la Registrul Comerțului nedepuse. Dintre cele 67 de localități în care sunt înregistrate societăți comerciale, numai în 33 dintre acestea există societăți cu activitate (40,7% din totalul localităților). Cele mai dinamice par să fie localitățile: Zlatna (cu 42 societăți comerciale), Copăceni (14), Ighiu (9), Săndulești (9), Cricău (7), Moldovenești (4), Sălciua de Jos (4), Tureni (4) ș.a.

Transporturile și căile de comunicație

Actualmente, căile de comunicație sunt reprezentate prin transportul feroviar și rețeaua rutieră, alcătuită dintr-o serie de drumuri naționale, județene și comunale, modernizate și parțial modernizate, care pătrund pe aproape toate văile masivului montan al Trascăului.

Transportul feroviar este asigurat doar prin linia normală simplă Zlatna – Alba Iulia, care trece prin sudul masivului, prin localitățile Ampoița-Meteș-Presaca Ampoiului-Feneș, Pătrângeni-Zlatna, urmărind fidel cursul râului Ampoi.

Transportul rutier. Munții Trascău sunt mărginiți în partea de est și nord-est de drumul național/european DN 1 (E 81), din care se ramifică numeroase drumuri către interiorul masivului, iar în partea de sud, de drumul național DN 74.

În afara arterelor naționale care mărginesc sau traversează masivul, există o serie de drumuri județene ce duc în masiv sau traversează zona montană, făcând legătura cu județele limitrofe sau drumurile naționale. Dintre acestea, mai importante sunt: DJ 107 H (Galda de Jos – Ighiu, pe o distanță de 16 km), DJ 107 I (Aiud – Rîmeț, pe o distanță de 33 km), DJ 107 K (Galda de Jos – Întregalde, pe o distanță de 32 km), DJ 107 M, singurul drum clasificat care traversează Depresiunea Trascăului (Buru – Rimetea – Aiud, pe o distanță de 30 km).

Acestora li se adaugă drumurile comunale, de interes local, care leagă centrele de comune cu localitățile componente, în general nemodernizate și cu lungimi reduse, de ordinul a câțiva kilometri. Mare parte din acestea sunt destul de greu accesibile, aflându-se în stadii avansate de degradare, fapt pentru care în anotimpul rece și perioadele ploioase devin chiar impracticabile.

Lungimea totală a rețelei rutiere la nivelul masivului, lungimea totală a rețelei rutiere este de 236,5 km, din care drumuri naționale – 68,5 km (29%), drumurile județene – 64 km (27%), iar drumurile comunale 104 km (44%). Densitatea medie este de 19,7 km/100 km2.

Valorile densității rețelei rutiere au variat între 11,4 km/100 km2, pe teritoriul comunei Poșaga și 73,4 km/100 km2 in cazul comunei Săndulești (fig. nr. 102).

Drumurile comunale, în marea lor majoritate, oferă condiții de circulație dificile, cu consumuri mari de carburanți, iar pe timp nefavorabil cele din pământ sunt impracticabile. Cauzele sunt legate de lipsa îmbrăcăminților rutiere moderne, lipsa acostamentelor, a șanțurilor, a lucrărilor de artă, precum și lipsa întreținerii curente a celor existente.

Turismul

Evaluarea potențialului turistic

Potențialul turistic natural

Fondul turistic natural al Munților Trascău este extrem de bogat și diversificat, dar folosit numai parțial. Pe o suprafață relativ restrânsă sunt concentrate numeroase obiective naturale, aici găsindu-se una dintre cele mai mari concentrări de obiective turistice pe unitatea de suprafață. Spectaculozitatea masivului este datorată însă de prezența calcarului. Acțiunea apei asupra rocii a dus, de-a lungul a milioane de ani, la formarea numeroaselor forme și fenomene carstice: chei și defileuri, peșteri, platouri carstice, doline, izbucuri etc., cărora li se adaugă numeroase rezervații naturale.

Potențialul turistic antropic

Alături de cadrul natural, spațiul rural al Munților Trascău beneficiază și de un potențial etnografic și folcloric bogat, completat cu numeroase monumente de arhitectură, vestigii arheologice, obiective istorice, muzee, construcții țărănești, obiceiuri, ocupații, sărbători tradiționale etc., care amplifică inestimabilul tezaur cultural-istoric al satului românesc.

Structura de primire turistică

Cabanele suntîn număr de 6, împreună cu un popas turistic, iar baza de cazare hotelieră este reprezentată de un număr de 3 hoteluri și un motel, având între două și trei stele, cu o capacitate totală de aproape 300 de locuri, situate în localitățile Tureni, Rimetea, Copăceni și Cornești, iar în localitatea Țelna Conacul Teleky, cu o capacitate de 24 de locuri.

Pensiunile au apărut și apar în număr mare în ultima perioadă, fiind în funcțiune un număr de peste 50 de astfel de unități, cu o capacitate medie per unitate de 10 locuri.

Repartiția geografică a capacităților de cazare din Munții Trascău evidențiază preocuparea extrem de redusă pentru punerea în valoare a potențialului turistic natural și antropic din Munții Trascău.

Tipuri de turism practicate

Tipurile de turism cel mai frecvent practicate în regiunea turistică a Munților Trascău sunt: turismul de recreere și agrement cabanele și pensiunile turistice, turismul itinerant, turismul cultural, turism științific, turismul sportiv,turismul religios, o dezvoltare importantă înregistrând-o agroturismul. Multe din localitățile rurale dețin un potențial natural și cultural istoric remarcabil, iar cele care și-au dezvoltat infrastructura turistică necesară (de exemplu, localitatea Rimetea), au intrat în circuitul satelor turistice.

Tipuri de sate turistice

Pornind de la identificarea specificului fiecărui sat, s-a putut realiza o clasificare pe tipuri de sate cu potențial turistic. În acord cu principiile definitorii ale turismului rural s-a considerat că, practic, toate așezările din Munții Trascăului manifestă un minim de resurse ce pot trezi interesul consumatorului de turism. Au fost identificate următoarele tipuri de sate:

Sate turistice pastorale: Sălciua, Întregalde, Râmeț, Tecșești, Valea Inzelului, Podeni, Izvoarele, Rachiș, Poiana Galdei, Brădești ș.a.

Sate turistice climaterice și peisagistice: Ighiel, Meteș, Poșaga, Vidolm, Sfârcea, Necrilești, Lunca Meteșului, Lunca Ampoiței, Petreștii de Sus ș.a.

Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc: Poșaga, Ighiel etc.

Sate turistice etnografico-folclorice: în acest tip de sat se încadrează satele Rimetea, Colțești, Cricău ș.a.

Sate turistice de creație artistică și artizanală. Dintre acestea se pot menționa: Poșaga, Săndulești, Valea Mănăstirii, Ighiel, Bucerdea Vinoasă, Dealu Geoagiului ș.a.

Turismul rural și agroturismul premisă pentru revitalizarea economică a spațiul Munților Trascău

Unul dintre dezavantajele regiunii este dat de nivelul de echipare instituțională redus (singurele instituții publice sunt cele aferente primăriei) și de accesibilitatea foarte slabă la nivel administrativ. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care zona Munților Trascău a fost încadrată de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru urbanism și amenajarea teritoriului în categoria zonelor cu nivel mediu al factorilor de dezvoltare.

Din gama echipamentelor turistice (baza materială turistică), determinante pentru derularea funcțională și eficientă a activității turistice, se remarcă, în primul rând, capacitățile de cazare. Repartiția geografică a capacităților de cazare evidențiază preocuparea extrem de redusă pentru punerea în valoare a potențialului turistic natural și antropic din Munții Trascău.

În urma calculării indicelui parțial de atractivitate reiese că în Munții Trascău resursele turistice naturale sunt apreciate cu 2,14; resursele turistice antropice apreciate cu 2,50; elemente de funcționalitate turistică apreciate cu 1,3; baza tehnico-materială a turismului este apreciată cu 0,6 iar infrastructura generală este apreciată cu 1,41, rezultând un indice global de atractivitate apreciat la 1,59.

La nivel decizional, dezvoltarea zonei agroturistice Munții Trascău este determinată de trei elemente esențiale:

– introducerea în circuitul turistic a obiectivelor antropice;

– reabilitarea infrastructurii rutiere la standarde europene;

– realizarea unor programe de promovare a potențialului agroturistic.

Dezvoltarea turismului exercită influență pozitivă și asupra utilizării forței de muncă, în sensul înființării de noi locuri de muncă. De asemenea, turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă, lucrătorul în turism necesitând un orizont cultural-științific larg, cunoștințe în domeniul limbilor străine, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic, să stimuleze cererea.

VIII. INFRASTRUCTURA FIZICĂ ȘI SOCIALĂ

Fondul de locuințe

Fondul de locuințe constituie unul dintre punctele forte ale spațiului rural din Munții Trascău, care (spre deosebire de alte elemente componente ale acestui spațiu) a înregistrat după 1990 o evoluție favorabilă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Astfel, numărul locuințelor la nivelul comunelor a crescut de la 32.382 în anul 1992 la 34.114 în anul 2002 și la 34.275 în 2007 (pe intervalul 1992-2007 s-a înregistrat o creștere de 5,8%). La nivelul masivului, numărul locuințelor în anul 2002 a fost de 11.225.

Numărul mediu de persoane/locuință la nivel administrativ a scăzut de la 2,7, în anul 1992, la 2,4 în anul 2002 și 2,2 în anul 2007. Pentru masiv, în anul 2002 acesta este de 2,9 persoane/locuință, însemnând o încărcătură umană mică, consecință a scăderii populației, în primul rând, și a aportului edilitar în perioada 1992-2002. Suprafața locuibilă la nivel administrativ a înregistrat o creștere de la 1.098.403 m2 în anul 1992 la 1.253.056 m2 în anul 2002, pentru ca în anul 2007 aceasta să ajungă la 1.266.030 m2. La nivelul anului 2002, suprafața locuibilă pentru așezările din Munții Trascău a fost de 418.089 m2. Evoluția pozitivă a suprafeței locuibile se explică prin faptul că în multe situații locuințele vechi au fost extinse, iar altele au fost nou-construite.

Suprafața medie pe locuință la nivel administrativ, a avut de asemenea o dinamică pozitivă, crescând de la 33,3 m2/locuință în anul 1992 la 35,8 m2/locuință în anul 2002, pentru ca în anul 2007 aceasta să fie de 36,1 m2/locuință. Pentru masiv, suprafața medie pe locuință este de 33,2 m2/locuință, în anul 2002.

Dotările tehnico-edilitare

La nivelul anului 2002 în Munții Trascău doar 5.138 de locuințe, reprezentând 36,7% din totalul celor existente, erau racordate la instalații de alimentare cu apă. Dintre acestea, 57,5% aveau alimentare cu apă în afara locuinței, iar restul erau dotate cu instalații de alimentare în interiorul locuinței.

În ceea ce privește accesul la rețeaua de canalizare, numărul satelor ce beneficiază de un astfel de serviciu este extrem de mic, chiar la nivelul comunelor în care acesta este disponibil, doar de un procent de 1,18% (165 locuințe) având acces la rețeaua de canalizare publică (Săndulești – 20 locuințe, Copăceni – 24, Petreștii de Jos – 10) ș.a.

Accesul la electricitate pentru localitățile din Munții Trascău nu este, conform datelor, o problemă decât în mică măsură. Se poate spune că accesul la electricitate se constituie ca o problemă doar 3 localități, din totalul de 80 (Boțani, Cheia – comuna Râmeț și Isca – comuna Meteș, localități cu 7, 4 și respectiv 16 locuitori). Alimentarea cu energie electrică se face din Sistemul Național (SEN).

Analiza situației existente pune în evidență unele disfuncționalități în alimentarea cu energie electrică a unor localități, însă această situație se referă la anumite gospodării izolate, locuințe sezoniere sau chiar cătune lipsite de surse de alimentare cu energie electrică. Acestea sunt situate în locuri izolate, la distanțe mari de vetrele de sate, prezintă densități reduse ale populației, dispun de drumuri greu accesibile cea mai mare parte a anului.

Alimentarea cu gaze naturale a localităților din arealul studiat este deficitară, din totalul de 81 de localități, doar 11 fiind racordate la rețeaua de distribuție

Rețeaua școlară

La nivelul masivului, în anul 2007 rețeaua școlară era formată din: 17 școli cu ciclu primar, 23 de unități școlare cu ciclu primar și gimnazial (clasele I-VIII), o unitate liceală, la Zlatna.

Populația analfabetă înregistrată în Munții Trascău în anul 2002 a fost de 1.639 persoane, reprezentând 5,07% din totalul populației. Procentual, cele mai ridicate valori revin localităților Zlatna (10,0% din totalul populației analfabete), Ighiu (7,5%), Ighiel (5,0%), Țelna (4,5%), în timp ce procente mici se înregistrează în cazul localităților Boțani, Brădești, Lungești, Petreștii de Sus (0,06% fiecare).

Evoluția numărului de elevi (la nivel administrativ) a înregistrat o scădere de 4,06% în intervalul 1992-2007. Ponderea elevilor din totalul populației, pentru anul 2007, era de 10,6%,. Unitatea administrativă cu ponderea cea mai ridicată este Aiud, cu 16,7% (incluzând și orașul Aiud), iar cea mai scăzută, de 3,7%, se înregistrează în unitatea administrativă Moldovenești, media fiind de 7,6%.

Rețeaua sanitară

În anul 2007, populația din acest areal (fără Aiud) era deservită de o rețea sanitară formată din 42 cabinete medicale generale și 8 cabinete stomatologice (acestea din urmă fiind repartizate în Zlatna, Ighiu, Sălciua, Petreștii de Jos, Iara, Moldovenești, Tureni, Galda de Jos). Cele mai multe cabinete medicale se aflau situate pe teritoriul unităților administrative Ighiu (6 cabinete), Zlatna, Iara, Moldovenești (câte 4 cabinete medicale pentru fiecare), Galda de Jos, Mihai Viteazu (3 cabinete pentru fiecare), Stremț, Săndulești (2 cabinete pentru fiecare), în timp ce 11 unități administrative dispuneau doar de un singur cabinet medical.

Situația rețelei sanitare și a cadrelor medicale trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru autoritățile locale, mai ales ținând cont de faptul că Munții Trascău se confruntă cu un pronunțat fenomen de îmbătrânire demografică, iar persoanele vârstnice necesită o îngrijire deosebită.

Sistemul informațional și de telecomunicații

Gradul de asigurare cu echipamente de telecomunicații a crescut după anul 1990, astfel că la nivelul așezărilor umane din spațiul geografic al Trascăului se înregistrau peste 9.000 de abonați radio (9,7% din totalul populației) în anul 1992, pentru ca în anul 2007 numărul acestora să se dubleze, depășind 18.000 de abonați radio (22% din totalul populației). Numărul de abonați TV, la nivelul anului 1992, era de peste 11.000 (12% din totalul populației), pentru ca în anul 2007 numărul acestora să crească la peste 18.000 (22% din totalul populației). În ceea ce privește numărul de abonamente la telefonia fixă, acesta a crescut de 3 ori în anul 2007 față de 1992 (de la 4.841 abonați telefonici, reprezentând 5,1% din totalul populației, în anul 1992, la 14.965 abonați, reprezentând 18%, în 2007).

IX. ZONA DEFAVORIZATĂ A MUNȚILOR TRASCĂU

Având în vedere că în Munții Apuseni se întâlnesc, pe aproape întreg teritoriul acestora, condițiile necesare declarării ca zonă defavorizată, prin inițiativa reprezentanților unităților administrativ-teritoriale acest areal a primit prin HG nr. 813/1999, statut de „zonă defavorizată”, incluzând, în această etapă, din Munții Trascău orașul Zlatna și comuna Sălciua.

Ca urmare a Referatului de aprobare nr. 72402/2007 întocmit de Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR, a fost emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ordinul nr. 355/2007 cu privire la aprobarea criteriilor de încadrare, delimitarea și lista unităților administrativ-teritoriale din zona montană defavorizată, prin care au fost încadrate și delimitate în zona montană defavorizată și următoarele unități administrativ-teritoriale din Munții Trascău: Cricău, Galda de Jos, Iara, Ighiu, Întregalde, Livezile, Meteș, Ocoliș, Poșaga, Râmeț, Rimetea, Sălciua, Stremț, Zlatna.

Sursa: prelucrare după MADR – DGDR- AM PNDR 2007-2013

Zona Munților Trascău este o zonă defavorizată atât datorită condițiilor naturale (altitudine, climă, soluri cu fertilitate scăzută), cât și ca urmare a exodului populației tinere și îmbătrânirii populației, gradului scăzut de echipare a gospodăriilor, infrastructurii insuficiente etc. Conform criteriilor publicate în Ordinul nr. 355/2007, cele 14 unități administrativ-teritoriale din Munții Trascău au fost încadrate în zona montană defavorizată după cum urmează: Cricău, Galda de Jos, Stremț în categoria zonelor montane defavorizate cu altitudini cuprinse între 400-600 m și pante medii peste 15%, și Iara, Ighiu, Întregalde, Livezile, Meteș, Ocoliș, Poșaga, Râmeț, Rimetea, Sălciua, Zlatna în categoria zonelor montane defavorizate cu altitudini de peste 600 m. În cadrul acestei delimitări au fost incluse în Zona montană defavorizată 67 localități rurale și orașul Zlatna (82,8% din totalul localităților din Munții Trascău).

Modernizarea și optimizarea gospodăriilor montane

Optimizarea și modernizarea gospodăriilor familiale montane depind de un număr considerabil de factori socio-economici, cu prioritate înscriindu-se sporirea numărului de animale (bovine, ovine, porcine) din gospodăria rurală.

Transformarea gospodăriei agricole montane din cea de subzistență în gospodărie stabilă montană se poate realiza prin creșterea producției animaliere, prin sporirea nivelelor de producție. Trebuie să se aibă în vedere sporirea producției de lapte prin asigurarea unei furajări echilibrate, utilizarea furajelor concentrate, a furajelor produse în gospodăriile proprii bogate în vitamine și energie.

Peisajul deosebit de atractiv oferit de Munții Trascău, bogăția pădurilor și surselor de apă, obiceiurile locale, târgurile, creșterea animalelor, constituie, de asemenea, o sursă deosebită de atracție pentru turiști, existând cadrul necesar practicării agroturismului.

Dotarea muntelui cu infrastructuri moderne: șosele, drumuri și căi de acces, transport de bunuri și persoane, captarea și alimentarea cu apa a gospodăriilor, canalizarea și epurarea apelor uzate, electrificarea gospodăriilor, asistență medicală, organizarea și funcționarea rețelei de învățământ, magazine de aprovizionare, rețele de desfacere a produselor zonei, instituții culturale, sunt măsuri care se impun – la modul imperativ – pentru dezvoltarea durabilă a așezărilor din acest masiv muntos.

X. Analiza stării mediului și dezvoltarea durabilă în orașul Zlatna

Exploatarea de mai bine de două milenii a resurselor minerale (aur, argint, cupru, mercur etc.) și-a lăsat o amprentă pregnantă și durabilă asupra zonei, recunoscută pentru extragerea și prelucrarea minereurilor neferoase. Industria de prelucrare a cuprului s-a dezvoltat, și ea, încă din 1747, având un impact negativ crescând asupra mediului în timp.

Planul Strategic de Acțiune pentru Protecția Mediului în România din iulie 1992, elaborat în cadrul Programului Phare, a menționat orașul Zlatna printre zonele prioritare de acțiune în ce privește reconstrucția ecologică și luarea de măsuri energice de protecția mediului.

Zona afectată de poluarea provenită de la sursele cantonate pe platforma industrială se întinde de-a lungul văii Ampoiului, afectând în mod deosebit arealul cuprins între localitățile Izvorul Ampoiului la nord-vest și Municipiul Alba Iulia la sud-est. Prelucrarea minereurilor neferoase cât și industria chimică au cauzat, în primul rând, poluarea intensă a mediului cu gaze toxice. Aici s-au înregistrat depășiri sistematice ale indicatorilor de calitate a mediului față de normele standardizate, cu efecte negative asupra sănătății populației. Din măsurătorile efectuate și în baza rezultatelor obținute și comparate cu actele normative în vigoare, zona urbană Zlatna este o zonă poluată.

Zona poluată se întinde pe o suprafață de circa 47.000 ha, distanțele afectate ajungând la aproximativ 10 km amonte și 20 km aval. Efectele poluării cu metale grele se regăsesc în componentele de bază ale mediului: aer, apă, sol și implicit în domeniul de interes care îl reprezintă componenta umană din zonă.

Dintre pericolele la care este expusă populația din zonă se pot aminti: contaminarea surselor de apă potabilă prin infiltrarea poluanților prin sol; atentarea directă la sănătatea umană, la viața animalelor și plantelor prin efectul substanțelor explozive, inflamabile sau prezentând toxicitate avansată; distrugerea florei și faunei valoroase din apele de suprafață și favorizarea dezvoltării unor microorganisme ca și mărirea numărului de virusuri și de bacterii, printre care se pot găsi și germeni patogeni; introducerea în mediu natural a unor substanțe stabile având un efect toxic pe termen lung.

Închiderea combinatului din Zlatna a însemnat și oprirea poluării în zonă. Pe de altă parte, a dus însă la creșterea numărului de șomeri, șomajul oficial în perioada 2004-2005 fiind de aproximativ 90%.

Situația economico-socială a orașului Zlatna în perioada 2005-2007

În urma disponibilizărilor masive s-a ajuns la un nivel al șomajului de aproximativ 80%, la începutul anului 2005.

De asemenea se observă o tendință de depopulare a zonei, prin migrarea forței de muncă în zone ale țării dezvoltate economic și prin emigrarea masivă a forței de muncă, în special a tinerilor, în țări din spațiul Uniunii Europene. Îmbătrânirea populației este de asemenea o consecință a lipsei locurilor de muncă și constituie o tară pentru dezvoltarea economică pe viitor a zonei.

În anul 2006 se observă o ușoară îmbunătățire a situației sociale, prin ocuparea forței de muncă în societăți comerciale din județul Alba, în special a celor din Alba Iulia, astfel se poate concluziona scăderea șomajului până la aproximativ 30%, ceea ce înseamnă totuși un nivel destul de ridicat față de media pe țară.

Vor trebui găsite soluții pentru ca fenomenul de depopulare (care a cuprins în ultimele două decenii și acest oraș) să fie oprit, impunându-se (pe lângă măsuri de redresare a economiei) cercetări amănunțite la nivelul localității, în scopul depistărilor resurselor economice și potențialului uman care pot fi valorificate pe plan local și a posibilităților de revigorare ale activităților tradiționale. Aceste disfuncționalități socio-economice și de mediu impun obiective specifice de intervenție în vederea dezvoltării durabile a regiunii.

CONCLUZII

Rezultatul unui îndelungat și dinamic proces de umanizare a Munților Trascău, așezările umane – indiferent de forma sub care apar ele – întruchipează înainte de toate, eforturile seculare ale populației de a cuceri și popula acest spațiu geografic, conlucrarea multimilenară dintre factorii naturali, social-economici, istorici. Ele sintetizează trăsăturile fundamentale ale peisajului geografic și se disting, în ansamblul acestuia, printr-o complexitate deosebită de însușiri.

Din vechime, oamenii au populat luncile și văile masivului, evidențiindu-se urme a numeroase așezări. Mărturiile arheologice, epigrafice, numismatice, istorice, etnografice și folclorice numeroase descoperite pe întregul areal montan atestă existența unei locuiri foarte timpurii.

Relieful a fost elementul esențial în alegerea sitului și a continuat să influențeze caracteristicile vetrei și ulterior. În timp, s-au adăugat și influențele activităților socio-economice. Varietatea reliefului Munților Trascău a generat multiple forme de organizare teritorială a vetrelor de sat, adaptate la morfologia de detaliu. Netezimea unor platforme, pantele domoale sau monotonia șesurilor piemontane au constituit premise favorabile pentru localizarea așezărilor.

În schimb, fragmentarea și discontinuitatea reliefului, întâlnită în unitățile mai înalte, cu precădere în partea vestică a munților, au solicitat mai mult spiritul de inventivitate și încercările de adaptare ale comunităților rurale. În majoritatea situațiilor, rețeaua hidrografică este cea care are rolul habigen cu maximă atractivitate, satele fiind concentrate de-a lungul văilor în proporție de peste 95%. Urmare a factorilor enumerați, în cadrul spațiului analizat s-au putut identifica anumite forme de organizare teritorială, cum ar fi satul de vale, satul de interfluviu și satul de contact.

Prin altitudine și condiționările fizico-geografice impuse celorlalți factori naturali, relieful a generat o umanizare pe verticală evidentă. În decursul timpului, omul s-a adaptat foarte bine condițiilor climatice din acest spațiu, acest lucru fiind reflectat cel mai sugestiv de către acoperișul caselor, care, pentru a proteja locuința împotriva intemperiilor și vânturilor, are o înălțime de 2/3 din lățimea pereților sau are aceeași înălțime cu cea a pereților.

Resursele de apă au fost și sunt esențiale pentru dezvoltarea așezărilor. Regimul de alimentare, rocile cel mai adesea dure, climatul care determină regimul de scurgere tipic carpatic, împiedică secarea râurilor. Atractivitatea rețelei hidrografice pentru habitat este subliniată, între altele, de faptul că multe dintre așezările din Munții Trascău (95%) au arteră hidrografică integrată vetrelor, acestea fiind centrate pe râul care le traversează și care le-a structurat sau au arteră hidrografică parțial integrată.

Vegetația oferă importante resurse materiale potențiale pentru colectivitățile omenești prezente în acest spațiu, formațiunea vegetală care se impune, fiind pădurea. De-a lungul secolelor, pădurea a constituit un ansamblu bine închegat, susținut în existența și vigurozitatea sa de condiții morfo și pedoclimatice deosebit de favorabile, având un rol important în viața comunităților omenești, asigurând populației autohtone hrană, adăpost și lemn, dar și liniștea necesară supraviețuirii, stimulând apariția și dezvoltarea unor serii întregi de ocupații.

Perioada de început a secolului al XX-lea a adus cele mai importante mutații demografice în cadrul masivului, creșterea demografică datorându-se dezvoltării activităților industriale în orașele învecinate, dar și de debutul valorificării locale a resurselor naturale.

După anul 1941, în acest spațiu geografic a început să se manifeste un fenomen de descreștere numerică al populației, ca urmare a efectelor celui de-al doilea război mondial, foametei din anii 1946-47, cât și evenimentelor politice din anii imediat următori războiului. Evoluția demografică descendentă continuă și după anul 1966, scăderile mai accentuate ale populației fiind înregistrate de așezările rurale de mărime mică și mijlocie, aflate în zone mai retrase și având o infrastructură precară, unde se practica o agricultură de subzistență. Bilanțul natural în scădere și politica promovată în acei ani – de reducere a spațiului intravilanului construibil și strămutarea locuitorilor satelor mai mici în centrele de comună, au avut consecințe nefaste: exod rural (mai ales al tinerilor), îmbătrânire demografică, feminizarea ariei montane și, în final, reducerea continuă a numărului populației.

La sfârșitul secolului al XX-lea (recensământul din 1992), evoluția demografică și-a continuat tendința descendentă accentuată, înregistrându-se o rata de creștere cu valori negative de -19,1%, evoluție datorată mai ales migrației.

Evoluția numerică a populației în sec. al XX-lea, s-a caracterizat, în funcție de reperele constituite de recensăminte, printr-un maxim demografic de 51.159 locuitori, atins în anul de recensământ 1941; față de acest maxim, se poate aprecia că, pe ansamblu, populația a crescut în prima jumătate de secol, în timp ce în a doua jumătate a scăzut, aspect confirmat și de rata de creștere.

Prăbușirea comunismului a dus la schimbări politice și economice profunde, însă nu au readus echilibrul demografic necesar în cei 18 ani care au trecut. Populația a continuat să scadă, efect al accentuării îmbătrânirii demografice și al mișcării naturale (natalitate scăzută și mortalitate ridicată), în condițiile unei diminuări a migrației rural-urban și a unei relative migrații urban-rural. Declinul economic și social a determinat accentuarea procesului de depopulare a satelor, dezechilibrul demografic pe grupe de vârstă și sexe, reducerea bilanțului natural și, în final, scăderea calității vieții și a speranței de viață. În această perioadă, îmbătrânirea populației rurale a atins nivelurile cele mai ridicate, astfel încât astăzi, fiecare al patrulea locuitor din spațiului rural al Munților Trascău este o persoană vârstnică (≥ 60 ani). Natalitatea medie pentru unitățile administrative ale zonei a continuat să scadă de la 10,3‰ în 1992 la 6,9‰ în 2007, în timp ce mortalitatea a continuat să crească de la 17,9‰ în 1992 la 18,9‰ în 2007.

Densitatea medie a populației din Munții Trascău a înregistrat în cea de-a doua jumătate a secolului XX o scădere semnificativă și continuă, de la 42,6 loc./km2 în 1941 (densitatea cea mai ridicată din perioada analizată), până la doar 26,3 loc./km2, în anul 2007, valoare situată mult sub mediile naționale (68,1 loc./km2 în 1941, respectiv 90,3 loc./km2 în anul 2007). Deși dimensiunea și efectele mobilității teritoriale au variat de-a lungul timpului, intensitatea maximă a acestora în a doua jumătate a secolului trecut a avut o importanță deosebită, consecințele fiind dintre cele mai profunde. Exodul rural a devenit un fenomen generalizat, care a produs adânci mutații structurale și redistribuirea teritorială a populației.

Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai evident în satele mici și foarte mici, având ca efect pe termen mediu și lung dispariția unor sate. Acestea au un comportament demografic specific ariilor geografice defavorizate, caracterizate de o îmbătrânire demografică avansată. Populația vârstnică, ce deține o pondere importantă, ridică numeroase probleme privind necesitatea asigurării protecției sociale specifice acestei vârste, dificil de realizat în condițiile în care gradul de sărăcie în aceste așezări este destul de avansată. Procesul de îmbătrânire a populației ridică semnale alarmante, atât asupra vitalității acesteia, cât și a problemelor de natură economică și socială cu care se poate confrunta în următorii ani, în zona Munților Trascău.

Aceste schimbări în structura grupelor de vârstă, pe ansamblul scăderii numerice a populației din acest areal, sunt datorate evoluției natalității – în scădere, mortalității – în creștere și migrației – fluctuante.

Gradul accentuat al ruralului în regiune tinde să conserve caracterul tradițional, la care se adaugă migrațiile pentru muncă ale populației tinere și adulte, fie către orașele din apropiere fie în străinătate. Eliminarea restricțiilor legislative privind stabilirea în orașele mari a contribuit, și ea, la accelerarea gradului de îmbătrânire a populației rurale, determinând și o scădere generală a ratei fertilității. O altă caracteristică este dată de revenirea populației vârstnice în mediul rural, ca urmare a: creșterii șomajului în orașele din zonă, sau de la periferia acesteia, dar și în așezările rurale cu funcție industrială; a pensionărilor, îndeosebi din industria extractivă, precum și ca efect al reglementării dreptului de proprietate individuală asupra fondului funciar.

În Munții Trascău, alături de românii predominant ortodocși, repartizați cvasiuniform pe întreg teritoriul masivului (88,9%), există și alte etnii (maghiarii 9,7%, romii 1,3%, etc.), ca rezultat al unei evoluții istorice, sociale și economice oarecum diferite față de unitățile muntoase ale Carpaților Orientali și Carpaților Meridionali.

Creșterile sau scăderile numerice ale populației de altă religie decât cea ortodoxă, deși nesemnificative pe ansamblul spațiului studiat, exprimă o mobilitate a populației și în plan confesional. Pe fondul crizei economice care a marcat perioada de tranziție, se poate consemna, în unele cazuri, o criză de identitate confesională, finalizată prin schimbarea opțiunii religioase. Luarea acestei decizii a fost evident influența propagandei active, direcționată în acest sens, de reprezentanții unor confesiuni.

Populația activă din masivul montan a scăzut continuu, de la 26.798 persoane (58,5% din populația totală), în anul 1966, la 15.736 persoane (45,2%) în anul 1992 și doar 13.189 persoane (40,8%) în anul 2002. Scăderea numerică a populației active și a ponderii ei în totalul populației, se corelează cu reducerea numărului de locuitori, în timp, dar cu îmbătrânirea evidentă a populației.

Populația inactivă a cunoscut, în schimb, o creștere numerică relativ redusă, ponderea ei în populația totală înregistrând însă un salt considerabil, de la 41,5%, în anul 1966, la 59,2% în anul 2002, susținut de fenomenul de îmbătrânire.

Datorită caracterului limitat al resurselor subsolului și utilizării relativ târzie a acestora, masivul nu a constituit o regiune atractivă pentru investițiile de capital autohton sau străin intrate în țară, în ultimii ani. Astfel, așezările au continuat să evolueze în tiparele economiei tradiționale, fără evoluții sau salturi spectaculoase.

Cauzele acestei stări de fapt sunt multiple, atât de natură fizico-geografică (resurse de subsol puține, prezența pădurilor, pășunilor și fânețelor naturale), cât și social-economice, infrastructură deficitară, izolare. Așezările din acest areal au alimentat în permanență zonele industriale vecine, funcționând ca adevărate furnizoare de forță de muncă și mai puțin ca centre cu activități economice non-agricole proprii, polarizatoare de forță de muncă (a se vedea analiza SWOT).

Densitatea așezărilor este influențată în mare măsură de condițiile fizico-geografice, putându-se astfel remarca o densitate aureolară a așezărilor (61% dintre așezări înconjurând masivul muntos în zona marginală), precum și o densitate liniară, de-a lungul văilor (pe râurile Ampoița, Galda, Râmeț, Arieș, Aiud, Trascău). Calculată la nivelul Munților Trascău, în stadiul actual de dezvoltare al rețelei de așezări, densitatea medie (sau generală) a satelor este de 6,8 localități la 100 km2 .

În profil teritorial, densitatea așezărilor variază mult de la o unitate administrativă la alta, fiind în dependență indirectă cu suprafața administrativă și numărul localităților componente. Valorile oscilează între 3,5 localități la 100 km2 (Rimetea) și 16,4 localități la 100 km2 (Râmeț), valoarea medie la nivel administrativ fiind de 7,9 localități la 100 km2. Densități mari ale așezărilor apar în unitățile administrative cu localități predominant mici și foarte mici, dar numeroase.

Discrepanțele dintre așezările foarte mici și mijlocii au apărut ca urmare a polarizării teritoriale a populației rurale, la rândul ei consecință directă a concentrării activităților socio-economice doar în câteva centre cu caracter nodal. Calea urmată a fost cea a creșterii demografice prin transferul (exodul) populației, îndeosebi a celei tinere, din alte așezări, acestea intrând, astfel, în declin demografic. Având în vedere scăderea generalizată a numărului locuitorilor, fenomen specific tuturor așezărilor rurale din masiv, în perioada următoare se poate întrevedea o atenuare a procesului de adâncire a decalajelor menționate.

Mărimea medie a satelor din masiv a crescut din 1910 și până în anul 1941 de la 938 la 1.023 locuitori, după acest an valoarea înscriindu-se pe o curbă descendentă, ajungând în anul 2007 la numai 342 locuitori. Mărimea demografică medie pe sat confirmă dominanța satului mic și foarte mic, dar și evoluția numerică regresivă a populației.

Specificul actual al zonei îl constituie satele mici și foarte mici, care împreună, au o pondere de 68,75 %. Nota dominantă revine subgrupelor mici și foarte mici, cu populație sub 500 locuitori, cu o pondere de 51,25 % din totalul așezărilor. Un alt aspect particular îl constituie lipsa satelor mari și foarte mari.

Activitățile economice practicate în Munții Trascău sunt determinate, în primul rând, de agricultură și în mai mică măsură de meșteșuguri, comerț și turism, în timp ce transportul și industria extractivă au o importanță mai redusă. Până nu demult, acestora li se adăuga, exploatarea forestieră, care s-a redus considerabil după anul 1990.

Accesibilitatea redusă, lipsa unor resurse naturale variate, sau insuficienta utilizare a celor existente reprezintă doar câțiva dintre factorii care au favorizat migrația unui număr însemnat din populația aptă de muncă spre centrele urbane din zonele de contact (Alba Iulia, Aiud, Turda, Câmpia Turzii, Baia de Arieș), transformând, astfel, acest areal într-un adevărat rezervor de forță de muncă pentru acestea.

Diversitatea condițiilor naturale, uneltele și tehnicile agricole tradiționale, gradul de populare, numărul mare de animale, poziția față de căile de comunicație și față de centrele urbane impun eforturi în vederea obținerii produselor agricole în raport cu zonele colinare sau de câmpie.

În funcție de relief și altitudine, cultura cerealelor și a plantelor tehnice se practică în zonele de luncă, pe pantele mai line ale dealurilor și în zonele depresionare, precum și în zonele de contact cu unitățile de relief periferice, în timp ce creșterea animalelor se practică în întreg arealul montan. În general, agricultura se practică atât în interiorul cât și în afara vetrelor localităților, teritoriul agricol din intravilan fiind utilizat ca grădină de legume, vii sau livezi.

Ca rezultat al conjugării și intercondiționării factorilor de relief, climă și sol, peste jumătate din suprafața masivului este destinată terenurilor agricole. Acestea au o mare varietate începând de la cele favorabile culturilor cerealiere, prezente îndeosebi pe rama estică, sud-estică și nord-estică a regiunii, până la bogatele fânețe și pajiști naturale, caracteristice celor mai înalte vârfuri ale munților. Ultimele asigură, alături de o serie de culturi care se pretează (cartof, porumb, ovăz, orz, secară), hrana necesară șeptelului de animale, la fel de variat și bogat numeric.

În prezent (2007), în spațiul analizat, suprafețele agricole totalizează 104.066 ha (51,0% din totalul suprafeței), fiind distribuite neuniform; spațiul neagricol reprezintă 99.725 hectare (49,0% din total) în cadrul căruia spațiul forestier este de 64.911 hectare. Dinamica modului de utilizare în perioada 1977-2007 arată că, pe fondul diminuării a terenurilor agricole (o scădere a suprafeței cu 8.128 ha), s-au produs modificări evidente în structura acesteia. Suprafețele arabile au scăzut cu 8,6%, suprafețele ocupate de vii cu 0,4% iar suprafețele ocupate de livezi cu 1,6%; în schimb suprafețele ocupate de pășuni și cele cu fânețe au crescut cu 9,3%, respectiv 1,3%.

Creșterea animalelor a fost și a continuat să rămână o activitate de bază, constituind cel de-al doilea sector al activității agricole, cu o contribuție deosebit de importantă în intensificarea agriculturii și în creșterea veniturilor populației.

Datorită terenului specific zonei (pante cuprinse între 5-30%) lucrările agricole se fac în exclusivitate cu animalele. Tradiția de a crește boi este o necesitate obiectivă. Aratul, grăpatul, transportul cerealelor și furajelor, transportul materialelor lemnoase se face cu boi.

În zona Munților Trascău există un potențial de dezvoltare a agriculturii, însă acesta trebuie să fie dublat de îmbunătățirea randamentelor, atât în producția vegetală cât și în producția animală, reducerea treptată a caracterului rudimentar al tehnologiilor folosite, creșterea gradului de cunoaștere în domeniu și a gradului de profesionalizare a agricultorilor.

Deși resursele naturale sunt mai puțin favorabile în această zonă, este necesară stimularea producției agricole care poate aduce venituri suplimentare prin comercializarea lor pe plan local pentru turiști, sau prin atragerea procesatorilor din zona joasă, marginală. Dezvoltarea agriculturii ar putea contribui la menținerea populației și stoparea procesului de migrare spre oraș, la dezvoltarea agroturismului și întreținerea peisajului. Atât agricultura montană, cât și turismul sunt două coordonate principale în redresarea economică a zonei.

Evaluarea resurselor forestiere din Trascău trebuie să ia în considerare și așa numitele „produse accesorii ale pădurii”. Această denumire se referă la subprodusele pădurii, care în raport cu lemnul reprezintă o cantitate și o valoare mai redusă. În această categorie intră produse diverse cum ar fi: fructele de pădure și ciupercile comestibile, plante medicinale, vânatul și fauna acvatică, produsele obținute din culturile agrosilvice etc.

În vederea creșterii eficienței economice a gospodăririi fondului forestier, subprodusele pădurii prezintă, fără îndoială, un interes deosebit. De aceea, pentru recoltarea lor organizată sunt necesare studii aprofundate care să stabilească cu exactitate măsurile ce se impun în acest scop. Valorificarea acestor produse poate aduce surse suplimentare de venit.

Dezvoltarea acestor activități în zona montană nu poate fi concepută decât într-un raport de complementaritate cu agricultura și silvicultura, întrucât obiectivul lor nu este substituirea celor doua activități, ci crearea unor condiții pentru menținerea populației în zona, tocmai în rațiunea valorificării superioare a resurselor naturale prin agricultură și silvicultură. Prezența acestor activități complementare este cu atât mai necesară cu cât crește altitudinea, unde se găsesc numeroase gospodării montane, sate risipite.

Astfel, în anul 2005, din totalul de 80 de sate și orașul Zlatna, cuprinse în cele 21 de unități administrative, numai 67 dintre acestea dispuneau de societăți comerciale proprii, multe dintre ele fiind doar înregistrate (în 34 de localități), însă fără cifră de afaceri, deci fără a desfășura o activitate economică propriu-zisă, sau cu situațiile financiare aferente anului 2005 la Registrul Comerțului nedepuse.

Din numărul total al societăților comerciale existente în masiv, numai o mică parte constituie unități industriale, cele mai multe desfășurându-și activitatea în sfera comerțului și a serviciilor. Mai mult, aproape toate societățile comerciale din acest areal, conform înmatriculării, desfășoară activități multiple de producție, comerț și servicii, cumulate adesea și cu activități de construcții.

Principalul factor restrictiv în calea dezvoltării economice și sociale a spațiului rural din masiv îl reprezintă infrastructura rutieră necorespunzătoare, în special numărul redus al legăturilor transversale și precaritatea căilor de comunicație.

Din punct de vedere calitativ, majoritatea drumurilor din interiorul masivului, atât cele județene cât și cele comunale, nu prezintă condiții de siguranță și confort, traficul efectuându-se anevoios, în special în perioadele ploioase. Alte aspecte critice privind desfășurarea circulației pe aceste drumuri sunt: lipsa parapetelor de siguranță și indicatoarelor de circulație, lipsa lucrărilor periodice de întreținere a lucrărilor de artă (ziduri de sprijin, poduri, podețe) și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor pluviale din zona drumului, lipsa zidurilor de sprijin și a lucrărilor de protecție a malurilor și de regularizare a torenților, lipsa șanțurilor și a podețelor de descărcare.

Repartiția geografică a capacităților de cazare din Munții Trascău evidențiază preocuparea extrem de redusă pentru punerea în valoare a potențialului turistic natural și antropic din Munții Trascău.

Oferta turistică generoasă a spațiului studiat nu este nici pe departe pusă în valoare la adevăratul potențial. Orice produs turistic trebuie promovat. O cunoaștere mai bună a zonei va atrage după sine, teoretic, mai mulți consumatori de turism. Ca atare, o mai mare implicare a celor care conduc destinele comunelor din zonă, în acest sens, este binevenită. Trebuie, de asemenea, reconsiderată preocuparea pentru conservarea monumentelor. Există o serie de biserici vechi, monumente ale eroilor, case ce conservă arhitectura tradițională, chiar situri arheologice, etc., care trebuie puse în valoare mai bine. Activitățile tradiționale, în mare parte uitate sau abandonate, pot fi revitalizate prin sprijinirea meșterilor populari.

Un număr foarte mare de localități (21 de localități, 26,3% din totalul localităților la nivelul masivului) nu dispun de instalații de alimentare cu apă. De asemenea, într-un număr foarte însemnat de localități (23) există un număr redus de locuințe care dispun de instalații în sistem propriu. Dintre localitățile cu pondere însemnată a locuințelor dotate cu instalații de alimentare cu apă se remarcă Bucerdea Vinoasă, cu 85,4% din totalul locuințelor, Rimetea (53,7%), Cricău (55,1%), Copăceni (41,4%), Cornești (27,3%) ș.a.

Ponderea foarte redusă a rețelei de canalizare în acest areal reprezintă o adevărată problemă, mai ales dacă se ține cont de faptul că aici sunt sate cu funcții predominant agricole sau de creșterea animalelor. Apele uzate menajere colectate de rețelele de canalizare nu suferă epurări, nefiind prezentă nici o stație de epurare în întreg arealul, totul intrând prin infiltrație sau deversări în pânza freatică ori apele de suprafață, constituind astfel o sursă permanentă de infestare a acestora.

La nivelul masivului, în anul 2002, doar 13,1% din locuințe erau dotate cu baie (12,2% în interiorul locuinței și 0,9% în exterior). 21 de localități (26%) nu dispun de dotare cu baie (în interiorul sau exteriorul locuinței), iar alte 10 localități dispun de 1-2 locuințe dotate cu baie.

Accesul la electricitate pentru localitățile din Munții Trascău nu reprezintă, conform datelor, o problemă decât în mică măsură. Se poate spune că accesul la electricitate constituie o problemă în doar 3 localități, din totalul de 80 (Boțani, Cheia – comuna Râmeț și Isca – comuna Meteș, localități cu 7, 4 și respectiv 16 locuitori). Alimentarea cu energie electrică se face din Sistemul Național (SEN).

Deși sunt prezente în număr relativ mic la nivelul Munților Trascău, unitățile școlare existente sunt neuniform repartizate, existând un număr foarte mare de așezări în care școlile lipsesc. Problema deosebită care se ridică în aceste situații o constituie distanța pe care trebuie să o parcurgă copii până la unitățile de învățământ din localitățile cele mai apropiate, uneori chiar de ordinul kilometrilor. La acest inconvenient se adaugă infrastructura precară și lipsa unor mijloace auto de transport adecvate, aspecte care contribuie la înăsprirea condițiilor pe care trebuie să le depășească elevii. Populația analfabetă înregistrată în Munții Trascău în anul 2002 a fost de 1.639 persoane, reprezentând 5,07% din totalul populației.

Cabinetele medicale din spațiul rural al Munților Trascău sunt localizate, de regulă, în reședințele de comună (acestea fiind avantajate în mod cert), iar programul de lucru al acestora este de doar două-trei zile pe săptămână. Locuitorii din satele componente ale acestor comune sunt obligați să parcurgă, în unele situații, zeci de kilometri până la cel mai apropiat dintre acestea, sau către o unitate spitalicească. Dacă la aceasta se adaugă și infrastructura rutieră precară, cu drumuri greu accesibile pe tot parcursul anului, care în unele ierni sunt impracticabile, se conturează imaginea unei situații destul de grele pentru locuitorii din acest areal.

Zona Munților Trascău este o zonă defavorizată atât datorită condițiilor naturale (altitudine, climă, soluri cu fertilitate scăzută), cât și ca urmare a exodului populației tinere și îmbătrânirii populației, gradului scăzut de echipare a gospodăriilor, infrastructurii insuficiente etc. Conform criteriilor publicate în Ordinul nr. 355/2007, 14 unități administrativ-teritoriale din Munții Trascău au fost încadrate în zona montană defavorizată după cum urmează: Cricău, Galda de Jos, Stremț în categoria zonelor montane defavorizate cu altitudini cuprinse între 400-600 m și pante medii peste 15%, și Iara, Ighiu, Întregalde, Livezile, Meteș, Ocoliș, Poșaga, Râmeț, Rimetea, Sălciua, Zlatna în categoria zonelor montane defavorizate cu altitudini de peste 600 m. În cadrul acestei delimitări au fost incluse în Zona montană defavorizată 67 localități rurale și orașul Zlatna (82,8% din totalul localităților din Munții Trascău).

Vor trebui găsite soluții pentru ca fenomenul de depopulare (care a cuprins în ultimele două decenii și acest oraș) să fie oprit, impunându-se (pe lângă măsuri de redresare a economiei) cercetări amănunțite la nivelul localității, în scopul depistărilor resurselor economice și potențialului uman care pot fi valorificate pe plan local și a posibilităților de revigorare ale activităților tradiționale. Aceste disfuncționalități socio-economice și de mediu impun obiective specifice de intervenție în vederea dezvoltării durabile a regiunii.

BIBLIOGRAFIE

Airey D. (1983), European government approaches to tourism, Tourism Management, 4 

Alexandru Madeleine (1959), Muntii Trascau, Raionarea geomorfologica, Natura, Geogr.-geol., an XI, nr.1

Anghel Gh., Măhăra Gh., Anghel Emilia (1982), Alba – ghid turistic al județului, Ed. Sport – Turism, București

Apolzan Lucia (1987), Carpații, tezaur de istorie. Perenitatea așezărilor risipite de înălțimi, București

Barnes I., Barnes P. (1993), Tourism policy in the European Community, in W. Pompl, P. Lavery (eds), Tourism in Europe: Structures and Developments, CAB International, Wallingford

Berlescu Elena, (1997), „Mică enciclopedie de balneoclimatolodie a României”, Editura All, București

Blank U. (1989), The Community Tourism Industry Imperative: The Necessity, The Opportunities, Its Potential, Venture Publishing, State College, PA

Bleahu M. (1964), Formatiuni periglaciare in carstul din Muntii Bihorului, Lucr. Inst. speol. „Emil Rahovita”, t.III

Bleahu M., (1969), „Câteva considerațiuni asupra dezvoltării turistice a Munților Apuseni”, în Lucrările colocviului național de geografie a turismului-București, septembrie 1968

Bleahu M., Bordea S. (1967), Muntii Apuseni (Bihor-Vladeasa), Editura U.C.F.S., Bucuresti

Bleahu M., Bordea S. (1967), Munții Apuseni (Bihor-Vlădeasa), Editura U.C.F.S., București

Braghină C. (2000), Așezările umane din dealurile piemontane dintre Motru și Gilort, Editura Tehnică, București

Bran Florina și colab. (2000), Ecoturism, Editura economică, București;

Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, (1997), Turismul rural. modelul european, Ed. Economică, București;

Brasoveanu N. (1995), Economia agriculturii montane, Editura Academiei Romane, Bucuresti

Brașoveanu N. (1995), Economia agriculturii montane, Editura Academiei Române, București

București.

Buta I. Și colab., (1980), „Cluj-ghid turistic al județului”, Editura Sport-Turism, București

Butler R.W., Hall C.M., Jenkins J. (eds) (1998), Tourism and Recreation in Rural Areas, John Wiley, Chichester

Butură V. (1971), Sisteme de cultură în Munții Apuseni, în Apulum, VIII

Butură V. (1972), Contribuții la studiul fierăritului în Munții Apuseni, în „Apulum”, X

Calinescu R. (1969), Biogeografia Romaniei, Ed. Academiei, Bucuresti

Candea Melinda (1996), Carpatii Meridionali in sistemul montan romanesc. Studiu de geografie umana, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti

Candea Melinda, Bran Florina (2001) – „Spatiul geografic romanesc. Organizare, amenajare, dezvoltare durabila”, Ed. Economica, Bucuresti

Cândea Melinda, Deică P. (1992), Geografia confesiunilor religioase în România, Terra, 3-4/1992

Candea Melinda, Erdeli G., Simion Tamara, Pieptanatu D. (2003), Potential turistic si amenajarea spatiului, Editura Universitara, Bucuresti

Cândea Melinda, Simion Tamara, Cimpoieru Irina, Simion G. (2004), Zone defavorizate în România, Editura Universitară, București

Călinescu R. (1969), Biogeografia României, Ed. Academiei, București

Ceanga N. (1997), Turismul in Carpatii Orientali. Studiu de geografie economica, Editura Presa Universitara, Cluj Napoca

Centrul Meteorologic Regional „Transilvania Nord” Cluj

Ciangă N. (2002), Ceografia turismului, Editura Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ciulache S. (1988), Die Klimatische enteilunge Rümaniens, Analele Univ. din București, Geografie, Anul XXXVII, pag. 61-68

Cocean P. (1980), Valorificarea turistică a carstului din Munții Apuseni, Terra, 2

Cocean P. (1988), Chei și defilee în Munții Apuseni, Editura Academiei, București

Cocean p. (1995), Peșterile româniei. potențialul turistic, Editura Dacia, Cluj Napoca;

Cocean p. (1997), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj Napoca;

Colectiv de autori (1993), Satul românesc contemporan, Centrul de informare și documentare economică, București

Conea I. (1936), Din geografia istorica si umana a Carpatilor. Nedei, pastori, nume de munti, B.S.R.G. tom LV, Bucuresti

Conea I. (1937), Geografia satului românesc, în Sociologie românească, II, nr. 2-3, București

Cucu V. (1998), România, Geografie umană și Economică, Editura Printech

Cucu V. (2000), Geografia așezărilor rurale, Editura Domino, Târgoviște

Cucu V. (2002), Geografie Umană și economică a României în profil regional, București

de Vest din Timișoara, seria geografie, V:174-189.

Demian Gh.I. (1936), Problema românească în Banat, Editura Santinela, Timișoara

Diaconu C-tin (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, București

Domșa T. (2003), De la Ampelum la Zlatna, Editura Select

Donath I. (1966), Păstoritul românesc și problemele sale, Revista de Istorie, T.19, Nr.2, București

Donisă I. (1977), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, E.D.P. București

Dragoescu A. coord. (1977), Istoria României. Transilvania, vol. I, Editura „George Barițiu”, Cluj-Napoca

Dragomir S. (1930), Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol. 2, Sibiu

Drugescu C-tin (1994), Zoogeografia României, Ed. All, București

Dumitrașcu S. (1980), Note privind descoperirile arheologice din Munții Apuseni, în „Muzeul Țării Crișurilor”, Biblioteca Crisia, VIII

Dunăre N. (1972), Plutăritul tradițional în subzonele nord-estice ale Munților Apuseni, în „Apulum”, X, p. 611, 619-620

Enciclopedică, București.

Erdeli G. (1995), Satul romanesc si populatia rurala in a doua jumatate a secolului XX, Revista Calitatea Vietii, 3-4, an VI, Editura Academiei Romane, Bucuresti

Erdeli G. (2000), Schimbări în dinamica populației satului românesc, Terra, București

Erdeli G., Candea Melinda (1984), Asezarea rurala, componenta fundamentala a peisajului geografic romanesc, B.S.S.G., serie noua, VII, LXXVII, Bucuresti

Erdeli G., Cândea Melinda, Braghină C., Costachie S., Zamfir Daniela (1999), Dicționar de geografie umană, Editura Corint, București

Erdeli G., Cucu V. (2005), România – Populație. Așezări umane. Economie, Editura Transversal, București

Ficheux R. (1929), Munții Apuseni, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, Ed. Cultura Națională, Cluj

Ficheux R. (1940), Les Monts de Trascau, Bull. Assoc. Géogr. Fr., nr.125, Paris

Geografie Umană, Editura Corint, București.

Georgescu G. (coordonator) (1995) -„Reforma economica si dezvoltarea durabila”, Ed. Economica, Bucuresti

Gherman J. (1943), Cercetări geologice în colțul de SV al depresiunii Transilvaniei între valea Stremțului și valea Ampoiului, Rev. Muz. geol.-min., Univ. Cluj, vol.VII

Giurcăneanu C. (1988), Populația și așezările din Carpații României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Giurescu C.C. (1975), Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, București

Glăvan V. (2003), Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București

Ggodea I. (1996), Biserici de lemn din România (nord vestul transilvaniei), Editura Meridiane, București;

Grecu F. (2000), Repere ale gândirii în geografie, vol. I, E.U.B.

Hadrian Daicoviciu (1972), Dacii, Editura Enciclopedică Română, București

Hoffmann H., Moara plutitoare. Contribuții la studiul dezvoltării, răspândirii și funcționării unui mecanism complex de prelucrat cereale, în „Studii și comunicări de istorie a civilizației populare din România”, 2, Sibiu, 1981

Ianos I. (1977), Orasele si organizarea spatiului geografic, Editura Academiei, Bucuresti

Ianos I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnica, Bucuresti

Ianos I., Popescu Claudia, Talanga C. (1988), Industrializarea si organizarea spatiului geografic, Terra, 3-4, p. 67-75

Ianoș I., Popescu Claudia, Tălângă C. (1988), Industrializarea și organizarea spațiului geografic, Terra, 3-4, p. 67-75

Ianovici V., Giusca D., Ghitulescu T.P., Bancosi M., Lupu M., Bleahu M., Savu H. (1969), Evolutia geologica a Muntilor Metaliferi, Ed. Academiei R.S. Romania, Bucuresti

Ielenicz M., (1992), „Potențialul turistic al României”, Terra, nr. 3-4, București

Ielenicz M., Pătru Ileana (2005), România. Geografia fizică, vol.I, Editura Universitară, București

Ilie M. (1957), Munții Apuseni, Editura Științifică, București

Iliescu Maria, Bogdan Octavia, (1973), „Scurtă caracterizare climatică a perioadei reci a anului din masivele Bihor-Vlădeasa și Muntele Mare-Gilău”, în Buletinul Societății de Științe Geografice din R.S.R., vol.III, București

Ion Tatiana Daniela, Management agricol, Academia de Studii Economice, București

Iorgu Iordan (1963), Toponimia românească, Editura Academiei, București

Lazar G. (1894), Cronica Parohiei Geogel, Arhiva Bisericii Romane Ortodoxe din Valea Geogelului, Com. Ponor

Mahara Gh., Popescu Argesel I. (1993), Muntii Trascau – Ghid turistic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea

Manciulea St. (1929), Bazinul Trascăului, Bul. Soc. rom. geogr., vol. XLVIII

Maracineanu Fl., Elena Constantin, Popescu D., Stef M. (1999) – „Dezvoltarea rurala durabila”, Ed. „Alexandru Stefulescu”, Tg. Jiu

Martonne Emm. de (1907), Recherches sur l'évolution morphologique des Alpes de Transylvanie, Paris

Măhăra Gh., Popescu Argeșel I. (1993), Munții Trascău – Ghid turistic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea

Mărăcineanu Fl., Elena Constantin, Popescu D., Ștef M. (1999) – „Dezvoltarea rurală durabilă”, Ed. „Alexandru Ștefulescu”, Tg. Jiu

Mihailescu V. (1927), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul rasfirat si satul risipit, BSRRG XLV

Mihailescu V. (1942), Blocul carpatic romanesc (cu prilejul unei harti istorice), BSRRG, LX (1941)

Mihailescu V. (1963), Carpatii sud-estici de pe teritoriul R.P.R., Ed. Stiintifica, Bucuresti

Mihăilescu V. (1927), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul răsfirat și satul risipit, BSRRG XLV

Mihăilescu V. (1942), Blocul carpatic românesc (cu prilejul unei hărți istorice), BSRRG, LX (1941)

Mihăilescu V. (1968), Geografie teoretică, Ed. Academiei RSR, București

Moldovan S., Togan N. (1919), Dicționarul numirilor de localități cu poporațiune română din Transilvania, Banat, Crișana și Maramurăș, Ediția a II-a, Sibiu

Morariu T., Iacob E. (1958), Câteva observații hidrologice în bazinul inferior al Arieșului, Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, series geographia, fase.1, Cluj

MORARIU, T., BOGDAN, O., MAIER, A. (1980), Județul Alba, Județele patriei, Edit. Academiei, București.

Moraru T., Bogdan O., Maier A., Județele patriei. Județul Alba

Mutihac V., Ionesi L. (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, București

Opriș I., Bodea-Bonfert Mihaela, Porumb M. (2001), Monumente istorice de pe Valea Arieșului, Editura Oscar Print, București

Otiman P. I. (1997) – „Dezvoltarea rurală în România”, Ed. Agroprint, Timișoara

Paul Petrescu (1959), Portul popular românesc din Transylvania și Banat, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București

Pop M., Barnea Al. (1971), Cheile Turzii. Ghid turistic, Editura pentru turism, Bucuresti

Pop-Crușeu Ștefana, Pop-Crușeu I. (2006), Monografia Comunei Ocoliș

Popescu Argesel I. (1967), Muntii Trascau, Natura, Geogr.-Geol., an XIX, nr. 6

Popescu Argesel I. (1970 a), Depresiunea Zlatna. Observatii geomorfologice. Lucr. st. cadre did., Inst. ped. Suceava, vol. I

Popescu Argesel I. (1970), Complexul carstic din Bazinul Rimetului (Muntii Trascaului), st. com. ocrot. nat. Suceava, I

Popescu Argesel I. (1971 b), Carstul din Muntii Trascaului, Lucr. st. cadre did., Inst. ped. Constanta, vol. I

Popescu Argesel I. (1971), Depresiunea Iara. Observatii geomorfologice, St. cerc., Muz. Suceava, vol. II

Popescu Argesel I. (1971), Depresiunea Trascaului. Observatii geomorfologice, SCGGG, Geogr., XVIII, II

Popescu Argesel I. (1973a), Relieful crio-nival din Muntii Trascaului, Bul. Soc. St. Geogr., vol. 3 (LXXIII)

Popescu Argesel I. (1977), Muntii Trascaului – Studiu geomorfologic, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

Popescu Argesel I. (1984), Valea Ariesului, Ed. Sport – Turism, Bucuresti

Popescu Argeșel I. (1967), Munții Trascău, Natura, Geogr.-Geol., an XIX, nr. 6

Popescu Claudia (2003), Zonele miniere defavorizate din Romania. Abordare geografica, Editura ASE, Bucuresti

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Ed. Științifică, București

Prodan D. (1938), Răscoala lui Horea în comitatele Cluj și Turda, București

Savu H. (1969), Evolutia geologica a Muntilor Metaliferi, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

Simion Mehedinți (1943), Opere complete, vol. I, Geographica, București

Stahl H.H. (1958), Studiul satelor devălmașe românești, vol.I, București

Stahl, H.H. (1958), Studiul satelor devălmașe românești, vol.I, București.

Stoica, Georgeta, Horsia, Olga (2001), Meșteșuguri artistice tradiționale, Editura

Stremțan F. (1998), Ardealul turistic apusean al României, Ed. ETA, Cluj-Napoca

Sucui, C. (1967-1968), Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol.I-II,

Surd V. (2001), Geodemografie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Teodoreanu Elena, (1984), „Bioclima stațiunilor balneoclimaterice din România”, Editura Sport-Turism, București

Trebici V., Ghinoiu I. (1986), Demografie șu etnografie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Trufescu R., Savu H. (1976), Geologia Munților Apuseni, Ed. Academiei R.S.R., București

Turnock D. (1995), Prospects for rural areas in The Carpathians, Analele Universitatii de Vest din Timisoara, seria Geografie, V:174-189

Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Ed. Științifică, București

Vaida L. (1967), Începuturile revoluției industriale în mineritul și metalurgia din Transilvania, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, X

Velcea Valeria, Savu Al. (1982), Geografia Carpaților și a Subcarpaților românești, Ed. Didactică și Pedagogică, București

Vert C. (2001), Geografia populației. Teorie și metodologie, Ed. Mirton, Timișoara

Vuia R. (1976), Studii de etnografie și folclor. Satul românesc din Transilvania și Banat, București

*** (1983), Geografia Romaniei, vol. 1, Geografia fizica, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

*** (1984), Geografia Romaniei, vol. 2, Geografia umana si economica, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

*** (1987), Geografia Romaniei, vol. 3, Carpatii si Depresiunea Transilvaniei, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

***(2003), Eurostat Yearbook.

*** Hotărârea Guvernului nr. 728/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru

aplicarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare

*** Ordinul nr. 355/2007

***OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

***OUG nr. 75/2000 pentru modificarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.

24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

***Legea 151/98 privind Dezvoltarea Regională în România

***Legea 315/2004 privind Dezvoltarea Regională în România

*** (2001), Portrait of the Regions, Vol. 11, Romania, Eurostat.

*** (2000), România – Planul Național de Dezvoltare 2000-2002, ANDR,și Comisia

Europeană, București.

***România – Planul Național de Dezvoltare 2002-2005, Ministerul Dezvoltării și

Prognozei, București 2001

***(2004), România – Planul Național de Dezvoltare 2004-2006, Ministerul Integrării

Europene, București.

***(2000), Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, MAA.

INDEX FIGURI

Fig. nr. 1 Poziția geografică a Munților Trascău în cadrul României și a Munților Apuseni

Fig. nr. 2 Poziția unităților administrative din spațiul analizat în cadrul județelor Cluj și Alba

Fig. nr. 3 Masivul Bedeleu

Fig. nr. 4 Depresiunea Trascău – localitatea Rimetea

Fig. nr. 5 Depresiunea Trascăului – localitatea Colțești

Fig. nr. 6 Distribuția altitudinală a așezărilor în Munții Trascău

Fig. nr. 7 Distribuția așezărilor în funcție de expoziția vetrelor

Fig. nr. 8 Evoluția temperaturii aerului (°C) 1996-2006. Stația Băișoara

Fig. nr. 9 Precipitațiile medii lunare și maximele în 24 h (mm) – Stația Băișoara (1996-2006)

Fig. nr. 10 Frecvența și viteza vânturilor – Stația Băișoara

Fig. nr. 11 Lacul Ighiu

Fig. nr. 12 Rețeaua hidrografică

Fig. nr. 13 Piatra Craivii – unelte agricole dacice (sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr.)

Fig. nr. 14 Evoluția numerică a populației în Munții Trascău (1750-2007)

Fig. nr. 15 Mărimea așezărilor și caracteristicile evoluției demografice (1956-2007)

Fig. nr. 16 Evoluția demografică pe unități administrative (1956-2007)

Fig. nr. 17 Tendințele de evoluție demografică (1956-2007)

Fig. nr. 18 Evoluția densității populației pe unități administrative (loc./km2)

Fig. nr. 19 Densitatea agricolă (1977-2007)

Fig. nr. 20 Densitatea fiziologică (1977-2007)

Fig. nr. 21 Dinamica mișcării naturale (‰) (1966-2007)

Fig. nr. 22 Bilanțul natural pe unități administrative (1966-2007)

Fig. nr. 23 Evoluția bilanțului migratoriu (1966-2007)

Fig. nr. 24 Numărul persoanelor plecate la muncă în altă țară (2007)

Fig. nr. 25 Evoluția bilanțului total pe unități administrative (1966-2007)

Fig. nr. 26 Structura populației pe grupe de vârstă și pe localități (1977, 1992, 2002)

Fig. nr. 27 Evoluția pe mari grupe de vârstă în Munții Trascău (1977, 1992, 2002)

Fig. nr. 28 Indicele de îmbătrânire demografică (2002)

Fig. nr. 29 Raportul de dependență demografică (2002)

Fig. nr. 30 Ponderea populației pe sexe (2002)

Fig. nr. 31 Raportul de feminitate pe mari grupe de vârstă, pe unități administrative (2002)

Fig. nr. 32 Structura pe grupe de vârstă și sexe la nivel administrativ (1977/2002)

Fig. nr. 33 Evoluția structurii etnice a populației în Munții Trascău (1930-2002)

Fig. nr. 34 Structura etnică a populației (2002)

Fig. nr. 35 Structura confesională a populației din Munții Trascău

Fig. nr. 36 Structura confesională a populației (2002)

Fig. nr. 37 Evoluția populația active în cadrul masivului (1966-2002)

Fig. nr. 38 Structura pe sectoare de activitate și unități administrative (1992-2002)

Fig. nr. 39 Structura populației active pe sectoare de activitate, pe localități (2002)

Fig. nr. 40 Structura populației active după statutul profesional (2002)

Fig. nr. 41 Structura populației ocupate după statutul profesional (2002)

Fig. nr. 42 Sectorul în care lucrează persoana (2002)

Fig. nr. 43 Populația salariată pe ramuri ale economiei naționale, la nivel administrativ (2006)

Fig. nr. 44 Populația ocupată după localizarea locului de muncă (2002)

Fig. nr. 45 Evoluția ratei șomajului (1992-2007)

Fig. nr. 46 Ponderea șomerilor pe sexe (2002)

Fig. nr. 47 Structura populației inactive (2002)

Fig. nr. 48 Structura populației inactive și raportul de inactivitate (2002)

Fig. nr. 49 Evoluția raportului de înnoire a forței de muncă pe sexe (1977-2002)

Fig. nr. 50 Indicele de înnoire a forței de muncă (2002)

Fig. nr. 51 Atestarea documentară a așezărilor

Fig. nr. 52 Ponderea așezărilor după sit

Fig. nr. 53 Rimetea – sat de agestru, structură adunată, textură liniar-tentaculară

Fig. nr. 54 Olteni – sat de versant și interfluviu, structură risipită, fără textură

Fig. nr. 55 Colțești – sat de agestru, structură adunată, textură bilaterală, tentaculară

Fig. nr. 56 Distribuția așezărilor pe forme de relief

Fig. nr. 57 Modolești – Gospodării izolate

Fig. nr. 58 Poiana Galdei – sat de luncă, terasă, versant, structură răsfirată, textură neregulată

Fig. nr. 59 Întregalde – sat de luncă și terasă, structură răsfirată

Fig. nr. 60 Cricău – sat de luncă, terasă, versant, structură adunată, textură neregulată

Fig. nr. 61 Ponderea așezărilor după structură

Fig. nr. 62 Ponderea așezărilor după forma vetrei

Fig. nr. 63 Geomal – sat de versant, structură adunată, textură neregulată

Fig. nr. 64 Săndulești – sat de luncă și terasă, structură adunată, textură liniar-tentaculară

Fig. nr. 65 Ighiu – sat de luncă și terasă, structură adunată, textură liniar-tentaculară

Fig. nr. 66 Ponderea așezărilor după textură

Fig. nr. 67 Energia de habitat a localităților din Munții Trascău

Fig. nr. 68 Distribuția așezărilor după energia de relief a habitatului

Fig. nr. 69 Densitatea așezărilor

Fig. nr. 70 Indicele de dispersie Demangeon (2007)

Fig. nr. 71 Indicele de dispersie Chiffre (2007)

Fig. nr. 72 Potențialul de polarizare al centrelor administrative (2007)

Fig. nr. 73 Mărimea demografică a așezărișlor (1941/2007)

Fig. nr. 74 Evoluția numărului de sate (1910-2007)

Fig. nr. 75 Evoluția numărului de localități și populația medie/sat (1910-2007)

Fig. nr. 76 Viabilitatea așezărilor umane

Fig. nr. 77 Lunca Meteșului – gospodărie tradițională

Fig. nr. 78 Fața Pietrii – gospodărie tradițională

Fig. nr. 79 Brădești – Tip tradițional de grajd (șură) pentru animale

Fig. nr. 80 Distribuția valorilor indicelui de dezvoltare

Fig. nr. 81 Sistemul de așezări (cadru conceptual

Fig. nr. 82 Zonele de influență a centrelor urbane

Fig. nr. 83 Indicele de atractivitate (%)

Fig. nr. 84 Populația salariată în agricultură (1992-2007)

Fig. nr. 85 Evoluția modului de utilizare a suprafeței agricole (1977-2007)

Fig. nr. 86 Modul de utilizare a terenurilor (2007

Fig. nr. 87 Evoluția efectivului de bovine și porcine (1977-2007) și densitatea acestora (2007)

Fig. nr. 88 Evoluția efectivului de ovine și păsări (1977-2007) și densitatea acestora (2007)

Fig. nr. 89 Evoluția numărului de familii de albine (1977-2007)

Fig. nr. 90 Valea Inzelului – stupărit tradițional

Fig. nr. 91 Producția plantelor de cultură (tone) (1990, 2007)

Fig. nr. 92 Râmeț – Atelier de rotărie

Fig. nr. 93 Evoluția suprafeței forestiere (1977-2007)

Fig. nr. 94 Structura fondului forestier pe forme de proprietate (2007)

Fig. nr. 95 Rimetea – Moară de apă

Fig. nr. 96 Vâltoare (Întregalde)

Fig. nr. 97 Colțești – Transport cu boi

Fig. nr. 98 Răicani – Transport cu cai

Fig. nr. 99 Calea ferată Alba Iulia – Zlatna

Fig. nr. 100 Căile de comunicație în Munții Trascău

Fig. nr. 101 Structura rețelei rutiere

Fig. nr. 102 Densitatea rețelei rutiere

Fig. nr. 103 Cheile Râmețului

Fig. nr. 104 Cheile Turzii

Fig. nr. 105 Cetea – Muzeu etnografic sătesc

Fig. nr. 106 Cetatea Colțești (Trascăului)

Fig. nr. 107 Biserică de lemn – Schitul Sub Piatră

Fig. nr. 108 Mănăstirea Râmeț

Fig. nr. 109 Schitul Izvor – Poșaga de Jos

Fig. nr. 110 Port tradițional în Munții Trascău

Fig. nr. 111 Obiective turistice principale din Munții Trascău

Fig. nr. 112 Dezvoltarea potențialului agroturistic în regiunea Munții Trascăului (relații de determinare)

Fig. nr. 113 Lanțul decizional, infrastructura, promovarea, programe-agroturism în zona Munțiilor Trascău

Fig. nr. 114 Suprafața locuibilă (2007)

Fig. nr. 115 Structura clădirilor de locuit din Munții Trascău după perioada construirii

Fig. nr. 116 Nivelul de instruire a populației (2002)

Fig. nr. 117 Zona montană defavorizată

Fig. nr. 118 Unitățile administrativ-teritoriale defavorizate ale Munților Trascău

Fig. nr. 119 Concentrațiile medii lunare de pulberi sedimentabile (1995-2004)

Fig. nr. 120 Variația concentrației medii lunare a pulberilor sedimentabile față de CMA (2004)

Fig. nr. 121 Concentrațiile medii lunare de pulberi în suspensie (1995-2004)

Fig. nr. 122 Concentrații medii în 24 h de dioxid de sulf pulberi în suspensie

Fig. nr. 123 Concentrații medii în 24 h de plumb din pulberi în suspensie

Fig. nr. 124 Variația concentrației de SO2 (medii 24h) – str. Gării (iunie-octombrie 2005)

Fig. nr. 125 Investiții în Zlatna în intervalul 2006-2009

INDEX TABELE

Tabel nr. 1 Nebulozitatea totală (zecimi) Stația Băișoara (1996-2006)

Tabel nr. 2 Precipitațiile medii lunare și maximele în 24 h (mm) – Stația Băișoara (1996-2006)

Tabel nr. 3 Media presiunii atmosferice (mb) la Stația Băișoara (1996-2006)

Tabel nr. 4 Evoluția numerică a populației și rata de creștere (%) a acesteia (1910-2007)

Tabel nr. 5 Densitatea medie a populației în Munții Trascău și la nivelul României

Tabel nr. 6 Evoluția densității populației pe unități administrative (loc./km2)

Tabel nr. 7 Evoluția densității agricole (loc./100 ha agricole)

Tabel nr. 8 Evoluția densității arabil (loc./100 ha arabil)

Tabel nr. 9 Evoluția indicelui de arealitate

Tabel nr. 10 Indicele de arealitate pentru Munții Trascău

Tabel nr. 11 Evoluția indicelui de vitalitate (1966-2007)

Tabel nr. 12 Stadii ale dinamicii populației (valori ‰)

Tabel nr. 13 Structura pe grupe mari de vârstă (1977, 1992, 2002)

Tabel nr. 14 Analiza comparativă a structurii pe grupe mari de vârstă: România rural – Munții Tascău (1977, 1992,2002)

Tabel nr. 15 Evoluția structurii populației pe sexe, pe localități

Tabel nr. 16 Evoluția raportului de feminitate (%) (1930 -2002)

Tabel nr. 17 Raportul de feminitate (%) pe grupe mari de vârstă (2002)

Tabel nr. 18 Structura etnică a populației în Munții Trascău (1930-2002)

Tabel nr. 19 Structura confesională a populației din Munții Trascău

Tabel nr. 20 Rata de activitate pe comune și sexe

Tabel nr. 21 Ponderea populației active și inactive pe unități administrative (2002)

Tabel nr. 22 Organizarea rețelei de așezări din masiv (1956)

Tabel nr. 23 Evoluția raportului de dependență economică (%)

Tabel nr. 24 Rețeaua de așezări din Munții Trascău (1977-2007)

Tabel nr. 25 Densitatea așezărilor pe unități administrative (2007)

Tabel nr. 26 Evoluția numărului de sate și a populației acestora pe grupe de mărime

Tabel nr. 27 Mărimea demografică medie a satelor

Tabel nr. 28 Indicele de dezvoltare (valori standardizate)

Tabel nr. 29 Număr animale/locuitor 1977 și 2007

Tabel nr. 30 Densitatea animalelor la 100 ha (1977 și 2007)

Tabel nr. 31 Suprafața forestieră pe locuitor (2007)

Tabel nr. 32 Structura fondului forestier pe forme de proprietate (2007)

Tabel nr. 33 Principalele chei și defileuri

Tabel nr. 34 Zone naturale protejate

Tabel nr. 35 Indicatori ai fondului locativ (1992, 2002, 2007)

Tabel nr. 36 Evoluția numărului de persoane ce revin unui cadru medical

Tabel nr. 37 Numărul de abonamente radio, TV și telefonie fixă (1992, 2007)

Tabel nr. 38 Cantitățile de pulberi sedimentabile (2004)

Tabel nr. 39 Pulberi în suspensie – concentrațiile maxime și medii lunare (2003 și 2004)

BIBLIOGRAFIE

Airey D. (1983), European government approaches to tourism, Tourism Management, 4 

Alexandru Madeleine (1959), Muntii Trascau, Raionarea geomorfologica, Natura, Geogr.-geol., an XI, nr.1

Anghel Gh., Măhăra Gh., Anghel Emilia (1982), Alba – ghid turistic al județului, Ed. Sport – Turism, București

Apolzan Lucia (1987), Carpații, tezaur de istorie. Perenitatea așezărilor risipite de înălțimi, București

Barnes I., Barnes P. (1993), Tourism policy in the European Community, in W. Pompl, P. Lavery (eds), Tourism in Europe: Structures and Developments, CAB International, Wallingford

Berlescu Elena, (1997), „Mică enciclopedie de balneoclimatolodie a României”, Editura All, București

Blank U. (1989), The Community Tourism Industry Imperative: The Necessity, The Opportunities, Its Potential, Venture Publishing, State College, PA

Bleahu M. (1964), Formatiuni periglaciare in carstul din Muntii Bihorului, Lucr. Inst. speol. „Emil Rahovita”, t.III

Bleahu M., (1969), „Câteva considerațiuni asupra dezvoltării turistice a Munților Apuseni”, în Lucrările colocviului național de geografie a turismului-București, septembrie 1968

Bleahu M., Bordea S. (1967), Muntii Apuseni (Bihor-Vladeasa), Editura U.C.F.S., Bucuresti

Bleahu M., Bordea S. (1967), Munții Apuseni (Bihor-Vlădeasa), Editura U.C.F.S., București

Braghină C. (2000), Așezările umane din dealurile piemontane dintre Motru și Gilort, Editura Tehnică, București

Bran Florina și colab. (2000), Ecoturism, Editura economică, București;

Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, (1997), Turismul rural. modelul european, Ed. Economică, București;

Brasoveanu N. (1995), Economia agriculturii montane, Editura Academiei Romane, Bucuresti

Brașoveanu N. (1995), Economia agriculturii montane, Editura Academiei Române, București

București.

Buta I. Și colab., (1980), „Cluj-ghid turistic al județului”, Editura Sport-Turism, București

Butler R.W., Hall C.M., Jenkins J. (eds) (1998), Tourism and Recreation in Rural Areas, John Wiley, Chichester

Butură V. (1971), Sisteme de cultură în Munții Apuseni, în Apulum, VIII

Butură V. (1972), Contribuții la studiul fierăritului în Munții Apuseni, în „Apulum”, X

Calinescu R. (1969), Biogeografia Romaniei, Ed. Academiei, Bucuresti

Candea Melinda (1996), Carpatii Meridionali in sistemul montan romanesc. Studiu de geografie umana, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti

Candea Melinda, Bran Florina (2001) – „Spatiul geografic romanesc. Organizare, amenajare, dezvoltare durabila”, Ed. Economica, Bucuresti

Cândea Melinda, Deică P. (1992), Geografia confesiunilor religioase în România, Terra, 3-4/1992

Candea Melinda, Erdeli G., Simion Tamara, Pieptanatu D. (2003), Potential turistic si amenajarea spatiului, Editura Universitara, Bucuresti

Cândea Melinda, Simion Tamara, Cimpoieru Irina, Simion G. (2004), Zone defavorizate în România, Editura Universitară, București

Călinescu R. (1969), Biogeografia României, Ed. Academiei, București

Ceanga N. (1997), Turismul in Carpatii Orientali. Studiu de geografie economica, Editura Presa Universitara, Cluj Napoca

Centrul Meteorologic Regional „Transilvania Nord” Cluj

Ciangă N. (2002), Ceografia turismului, Editura Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ciulache S. (1988), Die Klimatische enteilunge Rümaniens, Analele Univ. din București, Geografie, Anul XXXVII, pag. 61-68

Cocean P. (1980), Valorificarea turistică a carstului din Munții Apuseni, Terra, 2

Cocean P. (1988), Chei și defilee în Munții Apuseni, Editura Academiei, București

Cocean p. (1995), Peșterile româniei. potențialul turistic, Editura Dacia, Cluj Napoca;

Cocean p. (1997), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj Napoca;

Colectiv de autori (1993), Satul românesc contemporan, Centrul de informare și documentare economică, București

Conea I. (1936), Din geografia istorica si umana a Carpatilor. Nedei, pastori, nume de munti, B.S.R.G. tom LV, Bucuresti

Conea I. (1937), Geografia satului românesc, în Sociologie românească, II, nr. 2-3, București

Cucu V. (1998), România, Geografie umană și Economică, Editura Printech

Cucu V. (2000), Geografia așezărilor rurale, Editura Domino, Târgoviște

Cucu V. (2002), Geografie Umană și economică a României în profil regional, București

de Vest din Timișoara, seria geografie, V:174-189.

Demian Gh.I. (1936), Problema românească în Banat, Editura Santinela, Timișoara

Diaconu C-tin (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, București

Domșa T. (2003), De la Ampelum la Zlatna, Editura Select

Donath I. (1966), Păstoritul românesc și problemele sale, Revista de Istorie, T.19, Nr.2, București

Donisă I. (1977), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, E.D.P. București

Dragoescu A. coord. (1977), Istoria României. Transilvania, vol. I, Editura „George Barițiu”, Cluj-Napoca

Dragomir S. (1930), Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol. 2, Sibiu

Drugescu C-tin (1994), Zoogeografia României, Ed. All, București

Dumitrașcu S. (1980), Note privind descoperirile arheologice din Munții Apuseni, în „Muzeul Țării Crișurilor”, Biblioteca Crisia, VIII

Dunăre N. (1972), Plutăritul tradițional în subzonele nord-estice ale Munților Apuseni, în „Apulum”, X, p. 611, 619-620

Enciclopedică, București.

Erdeli G. (1995), Satul romanesc si populatia rurala in a doua jumatate a secolului XX, Revista Calitatea Vietii, 3-4, an VI, Editura Academiei Romane, Bucuresti

Erdeli G. (2000), Schimbări în dinamica populației satului românesc, Terra, București

Erdeli G., Candea Melinda (1984), Asezarea rurala, componenta fundamentala a peisajului geografic romanesc, B.S.S.G., serie noua, VII, LXXVII, Bucuresti

Erdeli G., Cândea Melinda, Braghină C., Costachie S., Zamfir Daniela (1999), Dicționar de geografie umană, Editura Corint, București

Erdeli G., Cucu V. (2005), România – Populație. Așezări umane. Economie, Editura Transversal, București

Ficheux R. (1929), Munții Apuseni, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, Ed. Cultura Națională, Cluj

Ficheux R. (1940), Les Monts de Trascau, Bull. Assoc. Géogr. Fr., nr.125, Paris

Geografie Umană, Editura Corint, București.

Georgescu G. (coordonator) (1995) -„Reforma economica si dezvoltarea durabila”, Ed. Economica, Bucuresti

Gherman J. (1943), Cercetări geologice în colțul de SV al depresiunii Transilvaniei între valea Stremțului și valea Ampoiului, Rev. Muz. geol.-min., Univ. Cluj, vol.VII

Giurcăneanu C. (1988), Populația și așezările din Carpații României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Giurescu C.C. (1975), Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, București

Glăvan V. (2003), Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București

Ggodea I. (1996), Biserici de lemn din România (nord vestul transilvaniei), Editura Meridiane, București;

Grecu F. (2000), Repere ale gândirii în geografie, vol. I, E.U.B.

Hadrian Daicoviciu (1972), Dacii, Editura Enciclopedică Română, București

Hoffmann H., Moara plutitoare. Contribuții la studiul dezvoltării, răspândirii și funcționării unui mecanism complex de prelucrat cereale, în „Studii și comunicări de istorie a civilizației populare din România”, 2, Sibiu, 1981

Ianos I. (1977), Orasele si organizarea spatiului geografic, Editura Academiei, Bucuresti

Ianos I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnica, Bucuresti

Ianos I., Popescu Claudia, Talanga C. (1988), Industrializarea si organizarea spatiului geografic, Terra, 3-4, p. 67-75

Ianoș I., Popescu Claudia, Tălângă C. (1988), Industrializarea și organizarea spațiului geografic, Terra, 3-4, p. 67-75

Ianovici V., Giusca D., Ghitulescu T.P., Bancosi M., Lupu M., Bleahu M., Savu H. (1969), Evolutia geologica a Muntilor Metaliferi, Ed. Academiei R.S. Romania, Bucuresti

Ielenicz M., (1992), „Potențialul turistic al României”, Terra, nr. 3-4, București

Ielenicz M., Pătru Ileana (2005), România. Geografia fizică, vol.I, Editura Universitară, București

Ilie M. (1957), Munții Apuseni, Editura Științifică, București

Iliescu Maria, Bogdan Octavia, (1973), „Scurtă caracterizare climatică a perioadei reci a anului din masivele Bihor-Vlădeasa și Muntele Mare-Gilău”, în Buletinul Societății de Științe Geografice din R.S.R., vol.III, București

Ion Tatiana Daniela, Management agricol, Academia de Studii Economice, București

Iorgu Iordan (1963), Toponimia românească, Editura Academiei, București

Lazar G. (1894), Cronica Parohiei Geogel, Arhiva Bisericii Romane Ortodoxe din Valea Geogelului, Com. Ponor

Mahara Gh., Popescu Argesel I. (1993), Muntii Trascau – Ghid turistic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea

Manciulea St. (1929), Bazinul Trascăului, Bul. Soc. rom. geogr., vol. XLVIII

Maracineanu Fl., Elena Constantin, Popescu D., Stef M. (1999) – „Dezvoltarea rurala durabila”, Ed. „Alexandru Stefulescu”, Tg. Jiu

Martonne Emm. de (1907), Recherches sur l'évolution morphologique des Alpes de Transylvanie, Paris

Măhăra Gh., Popescu Argeșel I. (1993), Munții Trascău – Ghid turistic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea

Mărăcineanu Fl., Elena Constantin, Popescu D., Ștef M. (1999) – „Dezvoltarea rurală durabilă”, Ed. „Alexandru Ștefulescu”, Tg. Jiu

Mihailescu V. (1927), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul rasfirat si satul risipit, BSRRG XLV

Mihailescu V. (1942), Blocul carpatic romanesc (cu prilejul unei harti istorice), BSRRG, LX (1941)

Mihailescu V. (1963), Carpatii sud-estici de pe teritoriul R.P.R., Ed. Stiintifica, Bucuresti

Mihăilescu V. (1927), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul răsfirat și satul risipit, BSRRG XLV

Mihăilescu V. (1942), Blocul carpatic românesc (cu prilejul unei hărți istorice), BSRRG, LX (1941)

Mihăilescu V. (1968), Geografie teoretică, Ed. Academiei RSR, București

Moldovan S., Togan N. (1919), Dicționarul numirilor de localități cu poporațiune română din Transilvania, Banat, Crișana și Maramurăș, Ediția a II-a, Sibiu

Morariu T., Iacob E. (1958), Câteva observații hidrologice în bazinul inferior al Arieșului, Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, series geographia, fase.1, Cluj

MORARIU, T., BOGDAN, O., MAIER, A. (1980), Județul Alba, Județele patriei, Edit. Academiei, București.

Moraru T., Bogdan O., Maier A., Județele patriei. Județul Alba

Mutihac V., Ionesi L. (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, București

Opriș I., Bodea-Bonfert Mihaela, Porumb M. (2001), Monumente istorice de pe Valea Arieșului, Editura Oscar Print, București

Otiman P. I. (1997) – „Dezvoltarea rurală în România”, Ed. Agroprint, Timișoara

Paul Petrescu (1959), Portul popular românesc din Transylvania și Banat, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București

Pop M., Barnea Al. (1971), Cheile Turzii. Ghid turistic, Editura pentru turism, Bucuresti

Pop-Crușeu Ștefana, Pop-Crușeu I. (2006), Monografia Comunei Ocoliș

Popescu Argesel I. (1967), Muntii Trascau, Natura, Geogr.-Geol., an XIX, nr. 6

Popescu Argesel I. (1970 a), Depresiunea Zlatna. Observatii geomorfologice. Lucr. st. cadre did., Inst. ped. Suceava, vol. I

Popescu Argesel I. (1970), Complexul carstic din Bazinul Rimetului (Muntii Trascaului), st. com. ocrot. nat. Suceava, I

Popescu Argesel I. (1971 b), Carstul din Muntii Trascaului, Lucr. st. cadre did., Inst. ped. Constanta, vol. I

Popescu Argesel I. (1971), Depresiunea Iara. Observatii geomorfologice, St. cerc., Muz. Suceava, vol. II

Popescu Argesel I. (1971), Depresiunea Trascaului. Observatii geomorfologice, SCGGG, Geogr., XVIII, II

Popescu Argesel I. (1973a), Relieful crio-nival din Muntii Trascaului, Bul. Soc. St. Geogr., vol. 3 (LXXIII)

Popescu Argesel I. (1977), Muntii Trascaului – Studiu geomorfologic, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

Popescu Argesel I. (1984), Valea Ariesului, Ed. Sport – Turism, Bucuresti

Popescu Argeșel I. (1967), Munții Trascău, Natura, Geogr.-Geol., an XIX, nr. 6

Popescu Claudia (2003), Zonele miniere defavorizate din Romania. Abordare geografica, Editura ASE, Bucuresti

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Ed. Științifică, București

Prodan D. (1938), Răscoala lui Horea în comitatele Cluj și Turda, București

Savu H. (1969), Evolutia geologica a Muntilor Metaliferi, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

Simion Mehedinți (1943), Opere complete, vol. I, Geographica, București

Stahl H.H. (1958), Studiul satelor devălmașe românești, vol.I, București

Stahl, H.H. (1958), Studiul satelor devălmașe românești, vol.I, București.

Stoica, Georgeta, Horsia, Olga (2001), Meșteșuguri artistice tradiționale, Editura

Stremțan F. (1998), Ardealul turistic apusean al României, Ed. ETA, Cluj-Napoca

Sucui, C. (1967-1968), Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol.I-II,

Surd V. (2001), Geodemografie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Teodoreanu Elena, (1984), „Bioclima stațiunilor balneoclimaterice din România”, Editura Sport-Turism, București

Trebici V., Ghinoiu I. (1986), Demografie șu etnografie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Trufescu R., Savu H. (1976), Geologia Munților Apuseni, Ed. Academiei R.S.R., București

Turnock D. (1995), Prospects for rural areas in The Carpathians, Analele Universitatii de Vest din Timisoara, seria Geografie, V:174-189

Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Ed. Științifică, București

Vaida L. (1967), Începuturile revoluției industriale în mineritul și metalurgia din Transilvania, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, X

Velcea Valeria, Savu Al. (1982), Geografia Carpaților și a Subcarpaților românești, Ed. Didactică și Pedagogică, București

Vert C. (2001), Geografia populației. Teorie și metodologie, Ed. Mirton, Timișoara

Vuia R. (1976), Studii de etnografie și folclor. Satul românesc din Transilvania și Banat, București

*** (1983), Geografia Romaniei, vol. 1, Geografia fizica, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

*** (1984), Geografia Romaniei, vol. 2, Geografia umana si economica, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

*** (1987), Geografia Romaniei, vol. 3, Carpatii si Depresiunea Transilvaniei, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti

***(2003), Eurostat Yearbook.

*** Hotărârea Guvernului nr. 728/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru

aplicarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare

*** Ordinul nr. 355/2007

***OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

***OUG nr. 75/2000 pentru modificarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.

24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

***Legea 151/98 privind Dezvoltarea Regională în România

***Legea 315/2004 privind Dezvoltarea Regională în România

*** (2001), Portrait of the Regions, Vol. 11, Romania, Eurostat.

*** (2000), România – Planul Național de Dezvoltare 2000-2002, ANDR,și Comisia

Europeană, București.

***România – Planul Național de Dezvoltare 2002-2005, Ministerul Dezvoltării și

Prognozei, București 2001

***(2004), România – Planul Național de Dezvoltare 2004-2006, Ministerul Integrării

Europene, București.

***(2000), Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, MAA.