MUNȚII BIHOR ȘI VLĂDEASA – CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ CU PRIVIRE ASUPRA RISCURILOR CLIMATICE Conducător științific, Conf. Dr. Marius Lungu… [305173]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” [anonimizat]-[anonimizat]: [anonimizat]

2016

CUPRINS

Capitolul 1……………………………………………………………………………..

1.1 Aspecte generale…………………………………………………………………….

1.2 Materiale și metode folosite…………………………………………………………….

1.3 Scopul și structura lucrării……………………………………………………………

Capitolul 2 [anonimizat] a Munților Bihor și Vlădeasa…………………

2.1 Așezare și limite………………………………………………………………………….

2.2 Evoluție paleogeografică………………………………………………………………….

2.3 Alcătuire geologică………..………………………………………………………………

2.4 Relieful……………………………………………………………………………

2.5 Aspecte climatice…………………………………………………………………………

2.6 Hidrografia………………………………………………………………………………

2.7 Vegetația…………………………………………………………………………………

2.8 Fauna……………………………………………………………………………………

2.9 Solurile……………………………………………………………………………………

2.10 Arii protejate………………………………………………………………………………

Capitolul 3. Particularități climatice din Munții Bihor și Vlădeasa…………………………….

3.1 Factorii climatogeni…………………………………………………………………………

3.2.2 Factorii radiativi………………………………………………………………………

3.1.2 Factorii dinamici…………………………………………………………………………

3.1.3 [anonimizat]…………………………………………………………………

3.1.4 Factorii antropici………………………………………………………………………

3.2. Analiza elementelor climatice……………………………………………………………

3.2.1. Temperatura aerului………………………………………………………………………

3.2.2 Umezeala aerului…………………………………………………………………………

3.2.3 Nebulozitatea……………………………………………………………………………

3.2.4 Durata de strălucire a Soarelui……………………………………………………………

3.2.5 Precipitațiile atmosferice…………………………………………………………………

3.2.6 Vântul……………………………………………………………………………………

Capitolul 4. Fenomene climatice de risc din Munții Bihor și Vlădeasa………………………..

4.1 Aspecte genereale…………………………………………………………………………

4.2 Fenomene atmosferice de risc……………………………………………………………….

4.2.1 Fenomene climatice de iarnă…….………………………………………………………

4.2.1 Înghețul și bruma…………………………………………………………………………

2.2.2 Stratul de zăpadă…………………………………………………………………………

2.2.3 Avalanșe…………………………………………………………………………………

2.2.4 Depunerile de gheață……………………………………………………………………

4.2.2 Fenomene climatice de vară……………………………………………………………

4.2.2.1 Ploile torențiale…………………………………………………………………………

4.2.2.2 Grindina…………………………………………………………………………………

4.2.3 Fenomene climatice caracteristice întregului an…………………………………………

4.2.3.1 Fenomene orajoase………………………………………………………………………

4.2.3.2 Excesul de umiditate…………………………………………………………………

4.2.3.3 Vânturile tari și vijeliile…………………………………………………………………

4.2.3.4 Ceața……………………………………………………………………………………

4.2.4 Concluzii

Concluzii………………………………………………………………………………………

Bibliografie……………………………………………………………………………………..

Capitolul I

Capitolul 2

[anonimizat] a [anonimizat] o suprafață de 18.000 între delaurile Depresiunii Transilvaniei și Câmpia de Vest. [anonimizat]. [anonimizat] (separați de Depresiunea Șimleu), [anonimizat], Munții Metaliferi la sud și Munții Crișurilor (Munții Padurea Craiului, Munții Codru-Moma și Munții Zarandului) la vest despărțiți de depresiunile Zarand, Gurahonț și Brad, Beiușului și Vad-Borod. (Figura 1 și 2)

Figura 1. Munții Bihor și Vlădeasa în cadrul Munților Apuseni

Figura 2. Așezarea geografică a Munțiilor Bihor și Vlădeasa în cadrul României

Munții Bihor și Vlădeasa sunt încadrați în următoarele limite: la nord Valea Crișului repede care desparte Munții Vlădeasa de Munții Plopișului și de Munții Meseș. La sud sunt delimitați de Valea Lazuri și Valea Arieșului Mic, la est limita este dată de Depresiunea Huedin prin Valea Hențului și de Vaile Belișului și Albacului care îi despart de Munții Gilău. La vest si nord-vest de Depresiunea Beiuș și marginile vestice ale măgurilor Hodrâncușa, Beiușele, Piatra Tisei și Fericirii îi despart de Munții Pădurea Craiului.

Evoluția paleogeografică

Evoluția teritoriului Munților Bihor și Vlădeasa trebuie legată de evoluția Munților Apuseni.

În timp geologic, Munții Bihor și Vlădeasa au avut de suferit importante prefaceri paleogeografice care au dus, treptat la clădirea arhitecturii montane. Primele depuneri de roci au avut loc în nord ș nord-este (micașisturi) de vârstă precambiran superior-cambriană, care dau astăzi un relief înalt.

La nord de Arieșeni se află un sector ocupat de cristalin, ce face parte din pânza de Arieșeni, cuprinzând șisturi verzi de Arieșeni.

În Cretacic s-au desfășurat sariajul Pânzelor Codru, în urma căruia au fost atașate munților mici masive formate din roci permiene (gresii, conglomerate și argile)

Principalele evenimente paleogeografice desfășurate de-a lungul erelor și perioadelor geologice în Munții Bihor și Vlădeasa:

Prima data au avut loc depunerile rocilor cristalofiliene în precambria superior-cambrian și a depozitelor depozitelor sedimtare mai tinere, mezozoice ce aparțin autohtonului de Bihor

În mezocretacic a avut loc un amplu fenomen de șariaj tectonic (împingerea Pânzelor de Codru peste autohtonul de Bihor)

În timpul precambrianului și paleozoicul inferiorcau fost depuse depozite aduse dintr-un masiv aflat la nord de poziția actuală a Munților Apuseni Masivul Preluca, depozite ulterior metamorfozate rezultând formațiunile cristalofiliene (șisturi cristaline) care formează, azi, baza autohtonului de Bihor.

Seria de Păiușeni și seria de Arieșeni reprezintă o etapă mai tânără din timpul devonianului și carboniferului inferior.

Munții Bihor și Vlădeasa nu au cunoscut ingresiuni marine în timpul permianului dar s-au acumulat vaste conuri de dejecție, (“delte continentale” ) în bazine subsidente, la care s-a adăugat un magmatism intens.

În triasic, prima perioadă a mezozoicului, formațiunile litologice au acoperit partea de vest a autohtonului de Bihor și sunt prezente în toate unitățile pânzei de Codru. În cadrul pânzelor, formațiunile triasice se suprapun peste aria de răspândire a formațiunilor permiene. În partea de sud, depozitele triasice se opresc la contactul tectonic cu sistemul pânzelor de Biharia. Depozitele triasice ating 2 500 m grosime în autohtonul de Bihor din care formațiunile carbonatate ale triasicului mediu și superior au 1 200 m.

în cretacic a avut loc șariajul pânzelor de Codru și s-a desfășurat depunerea de roci carbonatice și detritice (bauxita). Platforma Bihor-Scărișoara a fost supusă eroziunii.

În jurasic sedimentarea are loc pe platoul carstic înalt al Munților Bihor (Padiș-Scărișoara) și în Grabenul Someșului Cald. Grosimea medie a formațiunilor jurasice este de circa 400 m.

În timpul paleocenului (neozoic) au avut loc fenomene de magmatism banatitic, resimțite în Munții Vlădeasa (Ianovici și colab., 1976).

Alcătuire geologică

Din punct de vedere geologic, între Munții Bihor și Munții Vlădeasa se remarcă o diferențiere netă. Munții Bihor sunt alcătuiți predominant din calcare și gresii paleozoice și mezozoice, iar Munții Vlădeasa sunt alcatuiți din roci vulcanice. Acesta difernță dintre structura geologică a acestor doua masive se reflectă și în relief și constituie criteriul de separare a acestora, limta dintre ele fiind dată de locul unde rocile vulcanice specifice Vladesei încep să acopere sedimentul mezozoic propriu Bihorului , adică în versantul stâng al izvoarelor Someșului Cald și izvoarele afluneților nordici ai Crișului Pietros.

O consecință a constituției geologice a Munților Bihor și Vlădeasa sunt obiectivele turistice din cadrul acestor masive. Drept dovadă este abundența și diversitatea fenomenelor carstice legate de prezența calcarlor sau imensa eroziune de la Groapa Ruginoasa, formată îm gresii suprapuse calcarelor,care dizolvate carstic, au surpat stiva de gresii de deasupra.

Din punct de vedere geologic, Munții Bihor se disting in doua subunități total diferite: Bihorul sudic si Bihorul Nordic.

Bihorul sudic sau Masivul Biharia, delimitat de nord de izvoarele Arieșului Mare, la est de Valea Iarba Rea (afluent al Arieșului Mare) și Valea Drăghița (afluent al Arieșului Mic), iar la sud si vest de izvoarele Arieșului Mic, respectiv Depresiunea Beiuș.

Masivul Biharia are o structură geologică mai complexa deoarece aici apar suprapuneri anormale de strate, și anume așa numitele ,,pânze de acoperire’’, adică stive mari de straturi care în timpul miscărilor tehtonice au fost deplasate pe distanțe mari și care din acest motiv nu respectă cronologia stratigrafică( straturile mai vechi au fost impinse peste cele mai noi, insă în mod normal intr-o stivă de depozite straturile mai noi sunt la suprafată).

In cazul Masivului Biharia se poate urmării următoarea succesiune, dinspre nord spre sud : creasta masivului este alcătuită din șisturi cristaline și granite de vârstă precambriană ( peste 50 de milioane de ani). Acestea acoperă un pachet de conglomerate metamorfozate, de vârstă paleozoică medie ( 200 milioane de ani). Cele din urma sunt ușor de recunoscut după culoarea lor, care este cel mai des roșie-violacee, cum ar fi gresiile și șisturile cristaline de la izvoarele văii Arieșului Mic, Groapa Ruginoasa, Valea Cobliș, dar verde uneori (șisturile din împrejurimile comunei Arieșeni).

Formațiunile mai tinere de vârstă mezozoică (100-180 milioande de ani) care aparțin zonei nordice a Munților Bihor sunt acoperite de depozitele Paleozoicului superior.

Bihorul nodic (Munții Vlădeasa) reprezintă fundamentul Munților Bihor, deoarece stiva de depozite ocupă locul inițial de depunere a lor, spre deosebire de Bihorul sudic unde toate formațiunile geologice ocupă o poziție secundară, fiind aduse aici de miscările scoarței.

Calcarele masive ce alternează cu pachete mai subțiri de conglomerate, gresiile și sisturile violacee sunt cele predominante în Bihorul nordic. Acestea sunt dispuse astfel: in nord (Muntele Măgura Vânătă) apar conglomerate și gresii, mai ales la sud se dispun calcare și dolomite ( zona Padiș-Scărișoara), apoi urmează mai la sud o nouă fâșie de gresii și șisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăților, Valea Gârdișoara) si în sfârșit o nouă fâșie de calcare (Valea Sighișel, Valea Galbena, Cetățile Ponorului, Valea Gârda). Toate acestea înclină de la nord spre sud și se suprapun ca țiglele pe acoperișul unei case, stratele fiind de la nord spre sud, din ce în ce mai moi.

Zona de izvoare a Someșului Cald constiruie un graben în care formațiunile geologice ale autohtonului (calcare jurasice și cretaice) s-au prabușit pe linii de falie paralele cursului Somșului. Zona situată la vest de valea Galbenă și de creasta Masivului Vlădeasa s-au prăbușit pe linii de falie lungi de zeci de kilometric, astfel încât pânzele au ocupat o poziție inferioară, deci au fost mai puțin erodate și se păstreză sub formă de massive ca: Tătăroaia, Păltinelu, Dealul Munților, Măgura Ferice, Glăvoiu și Țapu.(Gaceu, 2005)

Munții Vlădeasa sunt alcătuiți din roci vulcanice de vârstă mezozoică superioara și chiar neozoică.Aceste roci au rezultate în urma unor erupții puternice care au dat curgeri de lavă ce alternează cu strate de cenusă și cu blocuri smulse din fundament. Produsele vulcanice din Vlădeasa au o arie de răspândire foarte largă, acoperind Sedimentul este redus ca întindere și apre sub forma gresiilor și conglomeratelor cretacice superioare în care s-au format cascadele Săritoarea Ieduțului și Răchițele.

La Stâna de Vale, eroziunea a îndepărtat stiva de lave, de sub care apare fundamentul clacaros, asemănător rocilor din Bihorul nordic.

Depresiunea Stâna de Vale s-a fomat prin eroziune, la contactul dintre eruptivul Vlădesei și sedimentarul calcaros al Bihorului.

Diferența atât de netă între structura geologică a Munților Bihor și Masivului Vlădeasa, care se reflectă în relief, constituie de astfel criteriul de separare a acestor doua masive muntoase. Limita dintre ele este pusă acolo unde rocile vulcanice încep să acopere calcarele și gresiile mezozoice, adică în versantu stâng al al izvoarelor Semeșului Cald și la izvoarele afluenților nordici ai Crișului Pietros( văile Bulz și Aleu) ( Bleahu, Bordea, 1967).

Relieful

Pe seama eruptivului s-a creat un relief masiv (Vârful Vlădeasa de 1836 m), cu forme greoaie, asupra cărora a acționat modelajul periclaciar (grohotișuri, eluvii groase, cu arii de tasare nivală), campuri de pietre, etc. În mod deosebit, se remarcăcircurile glacionivale de sub Buteasa, plasate pe fontul estic.Singurele pante abrupte mai spectaculoase se leagă de prezența câtorva porțiuni de calcare mezozoice (Pietrele Albe, Cârligați).

Relieful policiclic este reprezentat prin pediplena (câmpie de eroziune foarte netedă formată la poalele munților) carpatică, cu două trepte: una superioară de 1600-1800 m (Cârligați de 1692 m, Buteasa de 1790 m) și a doua treaptă, inferioară, cu denivelări tranșate față de prima, apare pe interfluviile laterale (Iada-Drăgan si Secue-Călata) și își are corespondent în primul nivel din suprafață Măguri-Mărișel, mai bine reprezentat în Măgura Vișagului (1096 m), precum și din al doilea nivel al aceluiaș ciclu, desfășurat mai ales în zona Traniș (700-850 m). Tot ca un efect al unei intense modelări, este bazinul depresionar suspendat Stâna de Vale, drenat de valea Iadei, pentru care se presunpune ca, în badenian-sarmațian inferior, a avut o direcție de curgere spre Depresinea Beiușuli.

În Platoul Padișui, cunoscut în literatura geografică și sub numele de Bihorul Central, rocile cartigicabile, cu deosebire calcarele și dolomitele triasice și liasice medii sau ctretacic inferior, ocupă numai 24,4%, față de cele necarstificabile, dominate (conglomerate, gresii, argile, șisturi argiloase permiene; conglomerate și gresii tirasic inferior, microcongomerate, gresii, șisturi argiloase jurasic inferioare). Carstul cu ambele sale categorii de forme, constituie nota cea mai specifică, desi, în ansamblu, regiunea se include în sistemele de modelare policiclică a Munților Bihor-Muntele Mare,

Complexul de nivelare Mărișel prezintă o dezvoltare remarcabilă, acesta fiind afectat de procesele carstice până la transformarea sa într-o carstoplenă, foarte binre evidențiată în platourile Padiș-Cetățile Ponorului, Vârtop și Ocoalele-Scăroșoara.

Amploarea morfologiei cartsice și diferențierile locale sunt legate de tipurile și de vârstele rocilor carstificabile, iar aletrnața acestora cu formațiunile necarstificabile ( structuri în benzi) explică o anumită zonare a reliefului carstic sau apariția sa pe areale relativ izolate și restrânse.

Văi încrustate în chei, pe zeci si chiar sute de metri, sunt carateristice pentru afluenți Crișului Negru (Boga, Bulbuci,Aleu, Galbena, Luncșoara, Sighiștei), ai Someșului, Arieșului.

Munții Bihor-Vlădeasa se clasifică în mai multe subunități: Vlădeasa, Bătrâna, Biharia. Găina și Munții Arieșului.

Subdiviziuni:

Munții Vlădeasa

În partea nordică a Munților Bihor, Munții Vlădeasa constituie o unitate aparte, denumita dupa masivul cel mai reprezentativ ( Vlădeasa, 1836 m), ce se desfășoară în patrea de sud, până la valea Boga, Șaua Cuciulata și bazinul superior ai văii Răchițelele, considerate ca limite față de Munții Bătrâna.

Munții Vlădeasa ajung in nord până la Crișul Repede, în est la Depresiunea Huedin, după care urmează o linie cu direcția nprd-sud ce ajunge la Simeșul Cald, iar în sud este Someșul Cald și un aliniament ce merge prin nordul Platoului Padiș până la Crișul Pietros, în timp ce în vest fac limită cu Depresiunea Beiuș și Munții Pădurea Craiului.

Acestia prezintă un relief greoi, cu dezvoltarea clasică a celor trei suprafețe de nivelare, pe versanatele mai abrupte înregistrându-se un proces destul de activ de dezagregare, cu mult grohotiș.

Munții Vlădeasa sunt drenați în cea mai mare parte de către văile Iada, Drăgan și Secuieu (Sebeș), direcționate spre nord, către Crișul Repede, această situație conducand la evidențierea, în Munții Vlădeasa a trei culmi puse in evidență: vestică (între Iada și Drăgan), centrală (între Drăgan și Secuieu, cea mai înaltă cu Vârful Vlădeasa. 1836 m) și estică (spre Depresiunea Huedin).

În lungul văilor amintite și pe anumiți afluenți ai acestora, se întâlnesc sectoare de îngustare (defilee) și bazinete depresionare.

Munții Bătrâna

Munții Bătrâna sunt situați în jurul vârfului cu același nume (1579),poziționați în sudul Munților Vlădeasa, desfăsurându-se până în văile opuse ale Arieșului Mare și Crișului Băiței.

Reprezintă un masiv cu caracteristică de suspendare, în care suprafața de nivelare Măguri-Mărișel este dominantă, platourile carstice aflandu-se la acest nivel, deasupra lui ridicandu-se unele vârfuri cu altitudini de 1500-1600 m.

Prezența alternaței sectoarelor de roci carstificabile (calcare și dolomite mezozoice) cu cele necarstificabile (șisturi argiloase, conglomerate și gresii permiene, triasice și jurasice inferioare) reprezintă o caracteristică a Muntilor Bătrâna. Sub acțiunea îndelungată a factorilor subaerieni, s-a ajuns la constituirea unui relief carstic complex, atât exocarstic cât și endocarstic în întreg platou calcaros al Munților Bătrâna, îmcepâmd din Padiș și până la Scărișoara.

Relieful carstic este reprezentat prin lapiezuri, doline, avene, ponoare, uvale, sorburi, cursuri subterane, peșteri. Dintre acestea din urma amintim Peștera Urșilor, care este și cea mai importantă, Măgura de la valea Sighiștelului, Scărișoara(figura 3) și Pojarul Poliței din Platoul Scărișoara.

Peșterile cu gheața sunt unice în țară, reprezentând o combinație de avene cu peșteri, în care aerul recestagnează și formează ghețari: Scărișoara, Focul Viu, avenul din Borțing și Ghețarul de la Barza.

Figura 3: Peștera Scărișoara

Munții Biharia

Aceștia cuprind un areal redus, situat intre coordonatele date de Crisul Băiței-Pasul Vârtop-Arieșul Mare, în nord și Arieșul Mic-cursul superior al Văii Lazuri, în sud, în timp ce în est ajung la Țara Moților, iar în vest se întâlnesc cu Depresiunea Beiuș print-un abrupt bine pus în evidență.

Reprezintă masivul central al Munțilot Apuseni, cel mai individualizat, cu masivitatea și altitudinile cele mai pronunțate, ceea ce a imprimat și cel mai vident rol de baraj în calea advenției maselor de aer vestice, cu adaptarea ce mai clară a reliefului la rocă și structură și în care se mai păstrează cele mai semnificative urme ale proceselor de nivelare policiclice si de modelare crionivale din Munții Apuseni.

Masivul Biharia este format din șisturi cristaline metamorfozate în orogeneza baikaliană, cu altitudinea cea mai ridicată (1848 m în Curcubăta Mare) din toți Carpații Occidentali.

Masivul Biharia se prezintă sub forma unei culmi mai înalte, ce este orientată nord-vest – sud-est, în care este bine reprezentată suprafața de nivelare Farcas-Cârligați. Din culmea principală se desfac alte culmi secundare, în care este prezentă suprafața medie (Măguri-Mărișel), iar mai jos, sub forma unor umeri de-a lungul văilor, se dezvoltă suprafata Feneș-Deva.

Este de remarcat, de asemena, în estul crestei principale, marcată de vârfurile Piatra Grăitoare ( 1658 m), Biharia ( 1597 m), Cucurbăta Mare (1848 m), prezența relefului glacionival, crionival și nival, sub forma unor circuri corespunzătoare, cu multe grohotișuri.(figura 4).

Figura 4. Vărful Curcubăta Mare

Muntele Găina

Începe, în nord, de la valea Lazuri și se continua prin înșeuarea din sudul Vârfului Piatra Ardului (1429 m)- Arișul Mic, și continua în sud ți vest până la Deprsiunea Hălmagiu-Brad, iar în est ajung la Țara Moților și parțial la Munții Metaliferi. Reprezintă un masiv izolat, redus ca suprafață, altitudinile sunt reduse și nu depășesc 1400 m (Vârful Găina, 1486), constituit din formațiuni senoniene cu caracter de filș (conglomerate, gresii cuarțoase, argile carbonatice cu intercalații de calcare, în unele locuri străbătute de dacite, riolite, andezite). Pe areale mai mari apar și formațiuni cristaline.

Ca și în celelalte masive sunt prezente suprafețele de nivelare Farcaș-Cârligați, Măguri-Mărișel (900 m) și Feneș-Deva (700-800 m).

Peisajul este dominat de o culme principală, a cărui altitudine variază în jur de 1400 m, între Muntele Rotund (1404 m) și Muntle Găina ( 1486 m). Aceasta culme prezintă o masivitate accentuată, cu linia de culm larg ondulată, drept rezultat al apartenenței sale în cea de-a doua treaptă a pediplenei Farcaș-Cârligatele și a modelării în formațiuni senoniene. Având un caracter de fliș, acestea sunt alcătuite din conglomerate, gresii cuarțoase și marne cu intercalații de calcare.

Munții Arieșului

Aceștia sunt grefați de bazinul superior al Arieșului, respectiv Arieșul Mare, Arieșul Mic și Valeaa Abrudului, unde relieful prezintă un grad relativ accentuat de maturizare cu poduri și culmi domoale, evidente lărgiri de vale, care au permis o umanizare accentuată, regiunea fiind cunoscută sub numele de ‘’Țara Moților’’ înscrisă pe suprafețele de nivelare Feneș-Deva și Măguri-Mărișel. În ansamblu, Munții Arieșului pot fi definiți ca o depresiune de tip aparte, încadrate de culmile mai înalte din spațiul montan învecinat.

Uniformitatea impresionantă a culmilor ce au fost nivelate în timpul etape Măguri – Mărișel în jurul altitudininii de 900-1100 m (treapta superioară) și 700-800 m (treapta inferioară) a dus la atribuirea denumirii de ‘’platforma Tării Moților’’, aceasta oferindu-i regiunii un aspect de depresiune bine conturată față de culmile muntoase care o domina.

În raport cu văile ce îi starăbat, Munții Arieșului cuprind mai multe compartimente: Munții Arieșul Mic, Brudului, Bistrei și Albacului, dar și unitățile depresionare câmpeni-Bistra, Abrudului, Albac etc.

Aspecte climatice – prezentare generală

Munții Bihor și Vlădeasa au o climă tipică de munte, în general umedă și rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre regiunile joase. Etajarea pe verticală se manifestă în toți factorii determinanți ai climei.

Temperatura aerului prezintă o serie de particularități în funcție de altitudine, de orientare și de panta verstanților, care generează un climat montant caracterizat prin scădera valorilo temperaturii aerului odată cu creșterea altitudinii, prin încălzirea diferită a versanților.

Vântul de Vest este cel dominamt, care aduce multe precipitații și determină un număr mare de zile noroase. Din acest punct de vedere, Munții Bihor și Vlădeasa ocupa un loc aparte, datorită faptului că primesc din plin acest vânt, constituind un paravan pentru restul țării. În Munții Bihor si Vlădeasa cantitatea de precipitații este destul de ridicată, media anuală depășind în zonele înalte 1400 mm. Numărul zilelor cu cer acoperit scade spre Depresiunea Beliș, iar precipitațiile scad la 800 m. Vânturile de munte și de vale au o largă răspândire pe versanții dinspre depresiune, ce se fac simtite mai ales seara.

Particularitățile climatice ale Munților Bihor și Vădeasa se vor detalia în Capitolul III.

Hidrografia

Munții Bihor și Vlădeasa sunt tributarii marilor râuri din vestul tării: Crișul Negru, Crișul Repede, Someșul Cald și Arieșul. (figura 3)

Crișul Repede este cel mai important ca debit, atingand un debit mediu anula de 20 /s. Deși nu are izvoarele în acești munții, drenează aproape integral Munții Vlădeasa ce curg paralel spre sud (Hențul, Drăganul, Iadul).

Figura. Hidrografia Munților Bihor și Vlădeasa

Versantul vestic al Munților Bihor și Vlădeasa este derenat de Crișul Repede care iși are izvoarele în Masivu Biharia, în două râuri ce curg de la est la vest ( Criștiorul și Poiana Crișului). Deși izvorăsc din șisturi cristalne aceste ape nu au debite mari , datorită versantului scurt și abrupt pe care îl drenează. Crișul Pietros, Crăiasa, Sighiștelul, Crișul Băița sunt principali afluentți ai Crișului Negru. Crișul Pietros își adună apele dintr-o zonă foarte extinsă ce cuprinde aproape tot frontul vestic al Munților Bihor, excepție facând Masivul Biharia , la care se adaugă o parte din versantul vestic al Munților Vlădeasa. Crișul pietros are ca afluenți râurile Galbena, Aleu și Buluz care pe lângă apele de suprafață colectează și apele carstice subterane din bazinul închis Padiș-Cetățile Ponorului, fapt care îi conferă un debit de 4, 15 la Pietroasa.

Sudul Munților Bihor este drenat de Arieșul Mare. Acesta prezintă un bazin hidrografic foarte ramificat, cu o dezvoltare dentitrică pe ambii versanți, fiind extins mai mult spre nord decât spre sud. Arieșul Mare, până la Albac, primește pe dreapta ape scurte (Galbena, Șteul. Iarba Rea, Bucinișue pe stânga afluenții sunt foarte lungi ( Ponorul, Gârdișoara, Garda Seaca, Ordâncușa, Albacul). Gârda și Ordâncușa sunt cele mai importante, care beneficiază de importante aporturi de ape carstice provenite din cel de-al doilea bazin hidrografic închis al Bihorului (Ocoale-Scărișoara).

Cu afluenții numeroși ce au debite însemnate, Arieșul măsoară la Scărișoara un debit de 5,45 /s, fiind al doilea dupa Someșul Cald în apele de munte ale Munților Bihor.

Someșul Cald este râul montan cu cel mai mare debit din Munții Bihor (5,85 /s). Bazinul hidrografic alSomeșuli Cald se inserează între MunțiiBihor și Munții Vlădeasa separându-i parțial. Ponorul, Alunul Mare, Alunul Mic sunt principali afluneți de pe stânga, iar de pe dreapta Bătrâna și Belișul.

Vegetația

În Munții Bihor și Vlădeasa vegetația este etajată pe vertical, de la goluri subalpine, la păduri de conifere, de fag și la pădurile de amestec. In acest sapțiu flora este foarte variată, întâlnindu-se elemente nordice, mediteraneene,balcanice, central-europene și orientale, dar și elemente relicte ale unor climate disparate, calde din Terțiar sau reci din Cuaternar.

Principalele asociații vegetale din Munții Bihor si Vlădeasa:

Golurile subalpine apar la atitudinea de peste 1600 m, de pe culmile Vlădeasa, Buteasa, Cârligatele, Biharea, Cucurbăta, Găina, se caracterizează prin prezența ierburilor ca țăpoșica, păiuș, firuța, trifoi, rogoz, plante cu fori ca scrântioara, vioreaua, vulturica, mărțișor, cimbrișor. Pe locurile pietroase apare afinul, merișorul, ochii șoricelului, cânteiuța de munte, șopârliță, mușchi.

Jneapănul se dezvoltă la partea inferioară a golurilor subalpine, pe vârfurile Vlădeasa, Buteasa și Cucurbăta.

Pădurile de rășinoase se întind între 1200-1600 m, fiind foarte bine reprezentate în bazinele Drăganului, Iadei, Crișului Pietros, Arieșului. Acestea cuprind mai ales molid, caruia i se adaugă semnificativ bradul, laricea și tisa pe cursurile superioare ale văilor Buluz și Boga. Pe povârnișurile vestice, apar păduri de amestec, molid cu fag.

Flora este reperentată de măcriș, floarea paștelui, trei aria, clopoței, degetăruța, feriga, muschi, mușețel sălbatic (figura 5)

Figura5 Mușetel sălbatic în apropierea Peșterii Scărișoara

Zona fagului cuprinde fag, însoțit de platan, mesteacăn. În poieni și zăvoaie se pot întâlni plopul tremurător, teiul, scorușul, frasinul, alunul. Dintre arbusti se întâlnesc: păducelul, cununița, zmeurul.

Următoarele etaje de vegetație , al stejarului de amestec cu fagul și al stejarului propriu-zis se întâlnesc doar la periferia vestică a Munților Bihor și Vlădeasa și sunt reprezentate de: fag, stejar, gorun, tei, frasin, ulm, carpen, arțar, alun și plante cu flori ca mama pădurii, brustul negru

În peisajul Munților Bihor și Vlădeasa, un loc aparte îl ocupă fânețele alcătuite din dute de specii de plante dintre care amintim: margareta, piciorul cocoșului, clopoței, pătlăgina, sunătoarea, coada șoricelului, panseluța, omagul, degetăruț, vulturica, păpădica, brâmdușa, graminee.

De-a lungul râurilor de dezvoltă marile frunze de brustur printre care se amestecă florile galbene de ruji, sânziene de baltă.

Fauna

Pădurile întinse care îmbracă Munții Bihor și Vlădeasa adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice. În versantul vestic al Munților Bihor (Groapa de la Barza, izvoarele Crișului Pietros și Aleului), dar și în Masivul Vlădeasa (Valea Drăganului) se întâlnesc urșii. Lupii trăiesc atât pe platourile calcaroase, cât și în zonele mai coborâte dinspre Depresiunile Beiuș și Huedin. Cocoși de munte și veverițele sunt întâlniți în pădurile de altitudine. În zona de izvoare a Văii Drăganului apar foarte mulți șerpi.

Golurile subterane sunt populate de foarte multe amimale mărunte si anume insect, păianjeni, viermi, răcușori. Dintre animalele care trăiesc în peșteri , multe dintre ele sunt endemiste ale Munților Apuseni și chiar Bihor.

Peșterile păstrează resturi interesante ale animalelor ce au trait cândva pe acele meleaguri. Peștera de la Onceasa este cunoscută pentru cantitatea mare de oase de urs cu care au fost reconstituite numeroase schelete. În Peștera Măgura din Valea Sighișel au fost identificate pe argila de pe pereți urme de frecare a blănii ursului, iar în peștera Pojarul Poliței amprenta unei labe de urs ce a zgâriat cu ghearele pereții. Păstrarea acestor urme in mod uimitor, timp mai bine de 10 000 de ani se explică prin condițiile climatice excepționale pe care le au peșterile.

Solurile

În spatial Munților Bihor și Vlădeasa, datorită înclinării versanților pe care se formează, solurile au grosimi mici, respective prezintă un accentuat caracter scheletic, iar temperaturile scăzute, nefavorabile alterării rocilor și resturilor vegetale generază un humus brut cu caracter acid (pH 4).

În acest areal menționat, solurile dominante aparțin claselor cambisoluri, spodisoluri și umbrisoluri. Îm zonele depresioanare, se dezvoltă solurile hidrimorfe datorită excesului de umiditate, iar de-a lungul pâraielor de munte sunt dispuse, sub forma unor fâșii longitudinale, aluviosolurile pe seama căroroa se dezvoltă zăvoaie de anin. (Figura )

Figura. Harta solurile din Munții Bihor și Vlădeasa

(http://atlas.anpm.ro/atlas#)

Arii protejate

Munții Bihor și Vlădeasa reprezintă o regiune de concetrare a frumuseții naturale, diferită de o altă regiune din țară. Munții Bihor reprezintă una dintre cele mai interesante și complexe regiuni carstice din Munții Carpați ce adăpostesc câteva formațiuni de valoare modială: Ghețarul Scărișoara, Cetățile Ponorului, Cheile Galbenie, Peștera Pojarul Poliței. Pe lângă cele enumerate se ma adaugă chei și alte peșteri care sunt importante din punct de vedere științific,pe lângă interesul peisagistic.

Acest lucru a dus la declararea ca monumente ale naturii a Complexului de la Scărișoara (Ghețarul, Peștera Pojarul Poliței și Avenul Șesuri), Ghețarului de la Vărtop, Cheilor Galbenei,Peșterii de la Corni, Cetățile Ponorului, Peșterii Corbeasca.

În anul 2004 a fost înființat Parcul Natural Apuseni din care face parte și Munții Bihor și Vlădeasa.

Ariile protejate de pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa sunt următoarele:

Pietrele Albe situate în Munții Vlădeasa, fiind o formațiune geologică de abrupturi stâncoase constituite din calcare albe. Aacestea reprezintă o importantă zonă de interes turistic și peisagistic în apropierea satului Răchițele din județul Cluj;

Rezervația naturală Ferice Plai și Hoancă ce are o suprafață de 1,10 ha, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Buntești;

Peștera din Piatra Ponorului. Aceasta se află în Munții Vlădeasa, pe teritoriul sud-vestic al satului Răchițele (în bazinul superior al Someșului Cald), în versantul drept al Văii Ponorului;

Pietrele Galbenei reprezintă o formațiune geologică calcaroasă (chei) aflată în ramura nordică a Munților Bihorului;

Vârful Buteasa se aflat în partea estică a satului Budureasa. Acesta reprezintă o rezervație naturală unde vegetează o specie floristică rară, cunoscută sub denumirea populară de bulbuc de munte;

Vârful Cârligați (10 ha), reprezintă o arie naturală de interes floristic și peisagistic aflată pe teritoriul administrativ al comunei Budureasa (Munții Bihorului);

Platoul Padiș este o zonă turistică montană aflată în partea nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul comunei Pietroasa.

Capitolul III

Particularități climatice din Munții Bihor și Vlădeasa

Factorii climatogeni

Factorii radiativi

Radiația solară reprezintă cel mai important factor climatogenic și de pinde de latitudine, de transparența atmosferică, de masa atmsferică străbătută, de nebulozitate.

Radiația solară directă prezintă un mers diurin caracterizat prin cele mai mari vlori la amiază (ora 12), în timpul lunilor de primăvară și de toamnă, câns datorită transparenței mai mari poate ajunge șa 1,4 cal/.min. Însă există situații în care cea mai mare valoare a intenției radiației solare se produce înainte de amiază (ora 11) datorită transparenței mai mari.

Altitudinea modifică radiația solară directă pe suprafață perpendiculară, în sensul că iarna sunt cele mai cele mai înalte culmi ale Munților Bihor și Vlădeasa Vlădeasa primesc o cantitate mai mare cu circa 60 %, deoarece râmân mai mult timp însorite fiin dispuse deasupra norilor stratiformi situați la altitudini mai mici. Primăvara și vara primesc o cantitate mai mică cu 25-30%, deorece sunt acoperiți de nori cumuliformi în timpul zilei, față de regiunile joase periferice unde predomină timpul senin (Gaceu, 2005).

Mersul anual se caracterizează printr-un maxim în iulie și august cu valori medii de circa 10-11 kcal/.lună și un minim în decembrie sub 1 kcal/.lună.

Se disting trei tipuri de suprafețe din punct de vedere al regimului zilnic, și anume:

– suprafețele orientate spre sud care sunt caraterizate printr-un regim zilnic cu intensitatea maxima la ora 12. Influența nebulozității este redusă datorită faptului că iarna se observă o deplasare a maximei spre ora 13.

– suprafețele perechi, cu orientarea simetrică (est-vest, nord-est-nord-vest, sud-est-sud-vest) la care intensitate maximă se produce înainte și anume după-amiază cu atât mai mult cu cât crește gradul de înclinare al suprafețelor.

– suprafețele cu orientare nordică au o intensitate maxima a radieației solare directe la ora 12.

În ceea ce privește radiația solară difuză, depinde de masa atmosferică străbătută de opacitatea atmosferei, de nebulozitate, de albedoul suprafeței active și al norilor.

Radiația difuză pe timp senin prezintă valori mai mari înainte de amiază și mai mici după amiază, cu maxima la ora 12 când masa atmosferică străbătută este mai mică. Valorile cele mai mari se înregistrează în luna decembrie și cele mai mici în luna iulie.

Radiația difuză crește semnificativ în condiții de cer noros sau acoperit., astfel încât în cazul cerului complet acoperit readiația difuză devine exclusivă. Valorile radiației difuze sunt dependente atât de gradul de nebulozitatea cât și de structura microfizică, de densitatea și de forma norilor. Culoare și natura natura suprafeței au un rol important (iarna stratul de zăpadă reflect lumina solară, mărind intensitatea radiației difuze). Altitudinea prezintă totodată un rol important, această lăsându-și amprenta asupra valorilor radiației difuze prin nivelul de condensare, prin grosimea și structura microfizică a norilor, prin grosimea masei de aer străbătută.

Radiația globală

Mersul diurn este caracterizat printr-o creștere continua pâna la amiază (atinge valoarea maxima), după care urmează o scădere accentuate. Valorile înregistrate după-amiaza sunt mai mici decât cele din cursul dimineții în anotimpul de vara, pe când iarna sunt mai mari.

Mersul anual prezintă un maxim la amiază în luna iunie de 1,0-1,2 cal/.min la solstițiul de vară și un minim în luna decembrie de ,2-0,3 cal/.min la solstițiul de iarnă.

Radiația globală este influențată puternic de nebulozitate, în sensul că o creștere a acesteia determină scăderea radiației solare directe și creșterea radiației solare difuze, care atinge valoarea maxima în situațiile cu cer variabil, după care începe să scadă.

Pe cele mai înalte culmi ale Munților Bihor și Vlădeasa situate deaspra norilor stratiformi, in anotimpul de iarnă radiația globală are valori apropiate sau mai mari decât la baza acestora. Culmile sunt umbrite vara de nori cumuliformi, ceea ce înseamnă ca radiația globală are valori mai mici la periferia munților.

Piscurile montane înalte înregistrează anula aproximativ 110 kcal/.an, în timp ce în regiunile periferice ale Munților Bihor și Vlădeasa beneficiază de 115-120 kcal/.an

Radiația reflectată variază în funcție de albedoul suprafeței active, de structura flluxului radiației globale, de caracteristicile fizice ale straelor inferioare ale atmosferei, de unghiul sub care cad razele solare pe suprafață.

Regimul zilnic prezintă valori mai mari dimineața și după-amiaza decât la amiază.

Mersul anual cuprinde cele mai mari valori în anotimpul de primavera și toamnă (în depresiunile de la baza munților), în timp ce iarna valorile radiației reflectate ajung șa 60-95%.

Radiația absorbită

Valorile anuale ale radiației absorbite scad de la bază spre cele mai înalte culmi ale Munților Bihor și Vlădeasa. Scăderea radiației absorbite odată cu crșterea altituninii se datorează creșterii nebulozității, a reducerii cantității de radiație totală receptată și și a persistenței stratului de zăpadă.

Radiația efectivă reprezintă diferența dintre energia cedată radiativ de suprafața activă atmosferei și cea emisă de atmosferă spre suprafața activă. Aceata prezintă în cursul unei zile cele mai mari valori în orele de amiazăîn zile de vară.

Regimul anula se caracterizează printr-un maxim în luna iulie la altitudinii de până la 1500-1600 m și un minim în luna ianuarie. Situația se inversează pe cele mai înalte culmi (maxim iarna și minim vara) ca urmare a inversării regimului ne nebulozitate.

Bilanțul radiativ prezintă variații în timp și spațiu în funcție de complexul de factorii fizico-geografici și atmosferici. Nebuloziteate deține cel mai important rol dintre toți factorii care infulențează mersul bilanțuli radiativ. Creșterea nebulozității determină scăderea intensității radiației solare directe, dar și crșterea radiației difuze care atinge valori maxime în condiții de nebulozitatea mijlocie.

Regimul zilnic prezintă valori positive ziua și negative noaptea, maxima înregistrându-se la ora 12 și minima înainte de răsăritul Soarelul.

Regimul anual se caracterizează printr-un maxim în iunie-iulie și un minim in decembrie-ianuarie.

Valoarea minima este în jur de -1,5 kcal/.lună, înregistrată la altitudini mici și medii, în luna decembrie, iar valoarea maxima înregistrează 9.5 kcal/.lună (apare la solstițiul de vară). Culmile cele mai înalte prezintă un regim specific carcaterizat prin valori negative scăzute, sub -2 kcal/.lună în februarie. Pe culmile Munților Bihor și Vlădeasa valoarea maximă a bilanțului radiativ se înregistrează în luna iulie, circa 6.5 kcal/.lună.

Factorii dinamici

Factorii dinamicii, alături de radiația solară prezintă un rol foarte important în geneza climei Munților Bihor și Vlădeasa, deoarece transportă caracteristicile elementelor climatice dintr-un loc în altul , aceste unități montane situându-se în zona de tranziție a influenței diferiților centri barici (Gaceu, 2005).

Patru centri de acțiune atmosferică acționeaza deasupra Europei ( Anticiclonul Azoric, Ciclonul Islandez, Anticiclonul Est-European și Minima Mediteraneeană) și alții centri barici care importante schimbări de vreme deasupra Europei și a României (Anticiclonul Groenlandez, Anticiclonul Scandinav, Anticiclonul Nord-African și Ciconul Arab).

Factorii fizico-geografici

Caracteristicile climatice sunt influențate de relieful Munților Bihor și Vlădeasa prin altitudine, prin expoziția versanților, prin panta acestora, prin gradul de fragmentare a reliefului și prin configurație. Munții Bihor și Vlădeasa, prin caracteristicile lor pătrund modificări calitative și cantitative în regimul elementelor climatice, chiar dacă aceștia nu sunt munții înalti.

Expoziția versanților reprezintă o importanță deosebitită în repartiția uniform a radiației solare. În acest sens, versanții nordici primesc o canitate mai mică de energie solară decât versanții sudici. Versanții estici, în timpul zile se încălzesc mai repede decât versanții vestici (persistă roua și ceața dimineața).

Gradul de framentarea a reliefului Munților Bihor și Vlădeasa este mai mare în partea de veste, unde depresiunile-golfuri favorozează pătrunderea maselor de aer oceanic, în timp ce masivitatea mare a culmii principale constituie o importanță barică orografică în clea sistemelor noroase associate diferitelor câmpuri barice, în delpasarea lor spre est (Gaceu, 2005).

Rețeaua hidrografică prezentară în capitolul 2 și Bazinele lacustre (Drăgan, Leșu, Iad, Vărășoaia etc) influențează clima stratului de aer inferior prin proprietățile fizice ale apei care se reflectă în regimul termic, în regimul evaporației și implicit asupra umidității aerului. Densitatea mare a rețelei hidrografice determină vare în spațiul microclimatic o scădere a temperaturii cu circa 2-4^0 față de regiunile uscate. Această scădere este determinată de proprietatea apei de a se încălzi și răci mai greu decât uscatul, la care se adaugă evaporația mai intensă ce se face prin consum de căldură, fapt ce duce la instalarea inversiunilor termice.(Gaceu, 2005).

În diminețile de vară în anotimpul de vară și iarnă , de-a lungul văilor și deasupra bazinelor lacustre se formează cețuri de evaporare din cauza faptului că temperatura aerului este mai mica decât cea de evaporare a apei.

În funcție de gradul de acoperire, de speciile de plante, de activitatea lor, de înălțimea coronomentului și densitatea frunzelor, de stadiul de vegetație, de înălțimea pajiștilor, vegetația generează particularități topoclimatice. Pădurea introduce cele mai importante modificări, aceasta retinand la nivelul coronomentului 80% din radiația solară totală și 15-20 % din cantitatea de precipitații.

Vegetația genenerază particularități topoclimatice în funcție de gradul de acoperire, de speciile de plante, de activitatea lor, de densitatea plantelor, de studiul de vegetașie, și de înălțimea pajiștilor. Pădurea introducele cele mai importante modificări care reține la nivelul coronamentului 80% din radiația solară totală și aproximativ 15-20% din cantitatea de precipitații.

Viteza vântului scade semnificativ în pădure și este anulată de arborii la o distantță de 228 m față de lizieră într-o pădure de stejar și de 35-38 m într-una de molid (Marcu,1986; Ciulache, 2002).

Factorii antropici

Desii Munții Bihor și Vlădeasa au un grad redus de urbanizare, impactul omului asupra mediului este semnificativ. Populația rurală exploatează intens fondul forestier și practcă intens pășunatul, riscandu-se astfel să strice echilibrul biologic și să distrugă peisajul acestor locuri.

Omul a exploatat intens pădurea, astfel încât șoselele și parchetele formate în acest scop au distrus natura primitivă, experimental de îmbunătățire a pășunii din Padiș a dus la ararea șesului, la umplerea dolinelor de sufuziune și la retezarea marghilelor care împreună formau una dintre cele mai importante dovezi de acțiune periglaciară asupra acesti zone carstice. Degradarea celui mai frumos și mai bogat peisaj cartic din România s-a datorat exploatărilor de calcar pentru var, tăierii pâlcurilor de molizi izolați pentru mărirea pășunii, aducerii unui număr mare de de vite și de oi, intensității circulației auto care transportă arborii tăiați în pădure.

Consecințele acestor acțiuni au avut numereoase efecte, cum ar fi: restângerea suprafeței forestiere și apariția unui proces de înțelenire secundară care a dus la modificari în structura solurilor, dispariția unor exemplare ocrotite, extinderea și accentuarea eroziunii pe versanți ( a dus la formarea unor organisme torențiale ample, alunecări de teren, prăbușiri), apariția barajelor, digurilor, tunelurilor, galeriilor în jurul constucțiilot hidrotehnice (barajul Drăgan, barajul Leșu, tunelul de aducție fr apă de la Stâna de Vale). Toate aceste schimbări aduce se activitatea omului sunt intâlnite până la 800-1000 m altitudine, acolo unde există o concentrare mai mare a populației și o activitate economică mai complexă (bazinul Arieșului).

Analiza elementelor climatice

Temperatura aerului

În funcție de altitudine, de orientare și de panta versanților, temperatura aerului prezintă o serie de particularități climatice, ceea ce generează un climat montan caracterizat prin scăderea valorilor temperaturii aerului odată cu creșterea altitudinii, prin încălzirea diferită a versanților ( versanții nordici sunt mai reci decât versanții sudici), etc.

3.2.1.1 Temperatura medie anuală

În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa, valorile termperaturii medii anuale scad odată cu creșterea altitudinii dinspre zonele depresionare periferice (9,9°C la Gurahonț, 9,8°C la Ștei, 9,2°C la Borod, 7,9 °C la Huedin, 7,3° la Câmpeni) spre culmile muntoase (1°C la Vlădeasa 1800). Valoril termice anuale la altitudini mai medii fluctuează între 3,9°C la Stâna de Vale și 4,8-4,9°C la Băișoara și Vlădeasa 1400. (figura 3.1)

Figura 3.1. Temperatura medie anuală în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Temperatura medie lunară

Conform valorilor medii lunare, pe crestele montane înalte, la Vlădeasa 1800 cea mai rece lună a anului este ianuarie cu -7,3°C urmată de februarie -7,2°C, iar la Vlădeasa 1400 cea mai rece luna a anului este februarie cu o medie de -4,2°C (figura 3.2). La stațiile meteorologice situate la altitudini mai mici se înregistrează cea mai mică valoare termică în luna ianuarie. Astfel, la Ștei(cea mai joasă stație, după Gurahonț și mai expusă circulației vestice) media este de -1,3°C și -5,3°C la Stâna de Vale.

Figura 3.2.. Temperatura medie lunară în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

În luna iulie se înregistrează cele mai ridicate temperaturi la stațiile situate la sub 1300 m și cuprinse între 20°C la Gurahonț și 13,3°C la Stâna de Vale. Valorile termice maxime se înregistrează în luna august la altitudini mai mari: 13,5°C la Băișoara, 14,8°C la Vlădeasa 1400 și 9,6 °C la Vlădeasa 1800.

Temperatura medie lunară începe să scadă din august și septembrie la toate stațiile meteorologice din Munții Bihor și Vlădeasa, atingând valoarea minimă în luna ianuarie și mai rar în februarie.

Amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului

Cele mai mici amplitudini termice se înregistrează la Vlădeasa 1800 (16,9 °C), datorita faptului ca la înălțimi mari procesul de încălzire a aerului este mai redus. Amplitudinile termice nu depășesc 20°C până la altitudinea de circa 1000 m ( 19°C la Vlădeasa 1400 , 17,7°C la Băișoara și 18, 6 °C la Stâna de Vale (figura 2, tabelul 1).

Valorile amplitudinilor termice anuale cresc o dată cu scăderea altitudinii și ating 22,2°C la Huedin, 21,2 °C la Câmpeni, 20,5°C la Borod, 20,7°C la Ștei, 21,6° la Gurahonț (figura 3.3).

Figura 3.3. Amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Temperaturile extreme absolute

Acest parametru servește la caracterizarea completă a climei Munților Bihor și Vlădeasa și indică limitele reale între oscilează valorile temperaturii aerului în regiunea sudică, motiv pentru care are o mare importanță teoretică și practică.

La majoritatea stațiilor meteorologice din cadrul Munților Bihor și Vlădeasa temperatura maximă absolută s-a înregistrat în luna august. Astfel, la Gurahonț la data de 22.08.2000 s-au înregegistrat 38,8 °C, 27,2°C la Ștei in 28.08.1992, 35,8°C în 22.08.2000 la Câmpeni, 30,6°C la Stâna de Vale în 20.08.2000. La Huedin, Borod, Vlădeasa 1400 și Vlădeasa 1800 temperatura maximă absolută s-a produs în luna iunie sau iulie, respectiv 38,4 °C în 07.06.1897, 34,6°C în 28.07.1987, 27,6°C în 06.07.1988 și 25,2 °C în 25.06.1987.

În spațiul Munților Bihor și Vlădeasa temperaturile maxime absolute sunt mult diminutate comparatic cu alte regiuni ale țării datorită poziției nord-vestice în cadrul țării și a altitudinii ridicate.

Valorile termice cele mai mici s-au produs datorită invaziilor aerului rece continental polar sau artic trimise la aceste latitudini de dorsalele Anticiclonului Est-European sau Scandinav. Aceste valori s-au înregistrat în luna ianuarie:-24,1°C in data de 16.01.1963 la Ștei, -32,7°C în 24.01.1963 la Câmpeni, -25,,3°C la Băișoara în 17.01.1964, -28,9°C la Stâna de Vale în 31.01.1987, -26,3°C în 13.01.1985 la Huedin și 30,0° la Vlădeasa 1800 în 16.01.1963. La stațiile Borod și Gurahonț temperatura minimă absolută s-a înregistrat în luna februarie, respectiv -22,3°C la data de 23.02.1983 și -24,8°C în 20.02.1985.

Cea mai mică valoare termică absolută s-a înregistrat într-o depresiune intramontană, si anume 32,7°C la Câmpeni în data de 24.01.1963, și nu pe cele mai înalte culmi ale ale Munților Bihor și Vlădeasa(-23,8°C în 04.03.1987 la Vlădeasa 1400 și -30,0°C la Vlădeasa 1800). Acest lucru datorându-se frecvenței și intensității mari a intervenților de temperatură.

Umezeala aerului

Cantitatea de vapori din Munții Bihor și Vlădeasa depinde de originea maselor de aer, de gradul lor de continentalizare, de frecvența și cantitatea deprecipitații, de structura suprafeței subiacente (Gaceu,2005).

Gradul de umezeală scoate în evidență caracterul circulației atmosferice. Cele mai mari cantități de vapori sunt transportate în Munții Bihor și Vlădeasa dinspre Oceanul Atlantic și Marea Mediterană și mai puțin dinspre Marea Neagră.

Excesul de umiditate sau deficitul de umiditate relativă prezintă o influență negativă asupra diferitelor procese fizice, chimice și mecanice din viața și activitatea umană, în procesul de vegetație al plantelor, în tratarea, conservarea și înmagazinre unor produse tehnice și alimentare (Gaceu, 2005).

În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa se disting câteva diferențieri ale parametrilor care caracterizeză umezeala aerului, determinate mai ales de altitudine. În modul acesta, tensiunea vaporilor prezintă o medie anuală cuprinsă între 10,5 mb la Gurahonț și 6,3 mb la Vlădeasa 1800. Valorile medii lunare ale tensiunii vaporilor de apă sunt de 9-10 mb la baza munților și de peste 6 mb pe vărfurile cele mai înalte (tabelul ,figura 3.4 ).

În ceea ce privește deficitul de saturație, acesta este un parametru care indică seceta atmosferică și reprezintă diferanța dintre tensiunea mximă și cea reală a vaporilor de apă la o anumită temperatură și presiune. (Gaceu, 2005). Acesta, în Munții Bihor și Vlădeasa prezintă cele mai mari valori medii anuale la Huedin de 4,8 mb, la Gurahonț 4,1 mb, 3,8 l Ștei, 3,5 la Borod, iar cele mai mici se înregistrează la Vlădeasa 1800 de 1,2 mb (figura 3.5).

Valorile umezelii relative cresc pe măsură ce altitudinea crește și cu deplasare spre nord ( 89,2 % la Stâna de Vale și 85,8 % laVlădeasa 1800).

Munții Bihor ți Vlădeasa, din punct de vedere hidrometric apar ca o regiune umedă comparativ cu celelate regiuni montane.

Tabelul

Valorile medii lunare și anule ale tensiunii vaporilor de apă (mb)

Figura 3.4. Variațiile medii lunare și anuale ale tensiunii vaporilor de apă din Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Figura 3.5. Valorile medii lunare și anuale ale deficitului de saturație în Munții Bihor și Vlădeasa

(1961-2000)

Nebulozitatea

Valorile anuale ale nebulozității cresc odată cu altitudinea, de la 5,7 zecimi cât se îmregistrează la baza munților (Ștei), la 6,8 zecimi pe cele mai înalte culmi (Vlădeasa 1800 m) (tabelul 2 ,figura 3.6).

Pe versanții vestici și nord-vestici, nebulozitatea este mai accentuata datorită expunerii pe direcția principală de deplasare a maselor de aer și fronturilo atmosferice și este mai redusă pe versanții estici și sud-estici, datorită mișcărilor descendente ale aerului care determină destrămarea sistemelor noroase.

Urmărind tabelul se constantă că în jumătatea inferioară a Munților Bihor și Vlădeasa, la stațiile Gurahonț, Borod, Huedin și Câmpeni, cele mai mari valori apar în luna decembrie (7,1-7,3 zecimi). Iarna înălțimile divin mai senine (6,0-6,9 zecimi), acestea înregistrând valoarea maximă a nebulozității tocmai în luna aprilie de 6,5-7,4 zecimi, atunci când circulația vestică devine predominantă și convencția termică se intensifică determinând un proces de evaporare intensă pe suprafața solului umed.

Valorile cele mai mici ale nebulozității totale se înregistrează la sfârșitul verii (august) pentru toate altitudinile, atunci când predomină regimul anticiclonic și când insolația puternică determină evaporarea producelor de condensare, astfel încât cerul se menține senin. De exemplu la altitudini mici se înregistrează 4,2-4,6 zeci (Gurahonț, Ștei, Borod, Huedin) și 6 zecimi pe cele mai înalte culmi (Vlădeasa 1800) (fiugura 3.6 ).

Tabelul 2

Nebulozitatea medie lunară și anuală(zecimi de cer acoperit) în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Figura 3.6. Repartiția lunară și anuală al nebulozității totale din Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Durată de strălucire a Soarelui

O importanță deosebit de mare o prezintă durată de stălucire a Soarelui, deoarece determină evoluția regimului de lumină și căldură, care se reflectă în structura și etajarea vegetației, solurilor, proceselor geomorfologice, în potențialul climato-turistic și agroclimatic al unei regiuni.

Durata medie anuală și lunară de strălucire a Soarelui

Durata medie anuală de strălucire a Soarelui prezintă o repartiție normală în Munții Bihor și Vlădeasa, scade odată cu altitudinea de la 2581,3 ore la Ștei la 1487 ore la Vlădeasa 1800 ( figura 3.7).

Figura 3.7. Durata medie anuală de strălucire a Soarelui în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Durata de strălucire a Soarelui este mai redusă în depresiunile intramontane, din cauza culmilor înconjurătoare cere limitează orizontul și persistenței cețurilor. Prin urmare, la stațiile de la poalele munților se înregistreaza doar 1930-2050 ore (1932,8 ore la Gurahonț, 1937,7 ore la Borod, 2052,8 ore la Huedin), față de de 2581,3 ore la Ștei ( stație situată aproape la aceiași altitudine ca stațiile de la poalele munților). Pe versanții vestici, numărul mediu anual de ore cu Soare scade, atingând la Băișoara 1915 ore, față de Stâna de Vale cu 1578,7 ore.

Durata medie lunară cea mai mare din cadrul Munților Bihor și Vlădeasa se înregistrează în luna iulie, astfel: 350,6 ore la Ștei, 210,5 ore la Stâna de Vale, 221,3 ore la Băișoara, 184,6 ore la Vlădeasa 1800. În ceea ce privește durata medie lunară cea mai mică se înregistrează în luna decembrie: 51,8 ore la Stâna de Vale și 52 de ore la Gutahonț(figura 3.8).

Figura 3.8. Durata medie lunară de strălucire a Soarelui în Munții Bihor și Vlădeasa

(1961-2000)

Precipitațiile atmosferice

Acestea reprezintă elementul climatic cu cea mai mare variabilitatea spațio-temporală în ceea ce privește frecvența, intensitatea și durata.

Cantitățile medii anuale de precipitații atmosferice

Munții Bihor și Vlădeasa se află sub influența maselor de aer provenite din vestul și nord-vestul, adică masele de aer oceaniceumede. Întind bariera orografică reprezentată de Munții Bihor și Vlădeasa, masele de aer intră în mișcare ascendentă, se răcesc adiabatic până la atingerea punctului de rouă după care generează cantități importante de precipitații pe versanții vestici. De la o anumită altitudine, masele de aer sărăcite în vapori de apă își continuă accensiunea dar nu mai produc precipitații sau generează cantități mai mici. După ce au atins nivelui celor mai înalte culmi, intră în mișcare descendentă pe versanții estici unde se încălzesc adiabatic, se îndepărtează de temperatura punctului de rouă, fapt ce determină destrămarea sistemelor noroase și înregistrarea unei cantități mai mici de precipitații decât pe versanții vestici (Gaceu, 2005).

Analizând figura 40, se obesrvă o creștere odată cu altitudinea a cantităților medii lunare, de la 681,0 mm cât se înregistrează la Ștei, la 1570,7 mm la Stâna de Vale, după care scad ajungând la 1151,3 mm pe cele mai mari înălțimi reperezentate de stația Vlădeasa 1800.

Cantitatea de precipitații continuă să scadă pe versantul opus, ca urmare la Câmpeni se înregistrează doar 738,0 mm. La Huedin se înregistrează cea mai redusă cantitate anuală de precipitații, si anume 596,7 mm, datorită faptului ca această stație se află într-un areal depresionar situate pe versantull nord-estic imediat sub poalele Vlădesei.

La Stâna de Vale se înregistrează cea mai mai mare cantitatea anuală de precipitații de 1570,7 mm, aici fiind considerat polul ploilor din România. (figura 3.9)

Figura 3.9. Cantitățile medii anuale de precipitații în Munții Bihor și Vlădeasa

(1961-2000)

Cantitățile medii lunare de precipitații atmosferice

În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa cele mai puține precipitații cad în intervalul ianuarie-martie. Din luna martie până în luna iunie precipitațiile cresc progresiv (90-100 mm la periferie, 190 mm la atitudini medii și aproximativ 175 mm pe cele mai mari înălțimi.). Din iunie și până în octombrie, precipitațiile scad (30-60 mm în depresiunile adiacente, 120 mm la înălțimi medii și 70 mm pe cele mai mari culmi). (figura 3.10)

În Munții Bihor și Vlădeasa se produc două maxime și două minime pluviometrice în timpul anului:maximul principal ce este caracteristic întregii țări și evidențiază caracterul continental al climatului, maximul secundar ce dovedește influența circulației ciclonice mediteraneene în această regiune

Figura 3.10. Cantitățile medii lunare de precipitații la Munții Bihor și Vlădeasa

(1961-2000)

Vântul

Munții Bihor și Vlădeasa reprezintă un obstacol natural în calea maselor de aer și a fronturilor atmosferice deoarece le modifică viteza, direcția și caracteristicile termodinamice. Influența Munților Bihor și Vlădeasa se manifestă prin altitudine, prin formele de relief, prin orientarea față de circulația maselor de aer și prin mărimea pantelor care modifică foarte mult direcția și viteza vânturilor și favorizează dezvoltarea circuației locale (Gaceu,2005).

Vântul bate atât în regim lunar, cât și în regim anual predominant din sector vestic, cu frecvențe care scad de la 40% pe culmi, până la 7-8 % în depresiunile intramontane joase. (figura 3.11).Viteza medie anuală a vântului este mică, sub 2 m/s , excepție făcând culmile montane înalte unde depășeste 15 m/s. în timpul anului cele mai mari viteze ale vâtntului se înregistrează primăvara la altitudini mici și medii și iarna pe cele mai înalte culmi. La sfărșitul verii, când predomină regimul anticiclonic se produc cele mai mici viteze (figura 3.11).

Calmul prezintă frecvențe anuale mari la Vlădeasa 1400 de circa 40% și la Stâna de Vale de 75%. Cele mai înalte culmi sunt expuse circulației generale a atmosferei , unde calmul poate fi întâlnit doar în 10-11 % din cazuri. Calmul este mai frecvent la sfârșitul verii și la începutul toamnei, datorită intensificării proceselor convective și a circulației atmosferei mai instabile.

Vântul, în regim diurn , în lunile de iarnă are viteze mai mari și scad cu 30-40% în lunile de vară. La atitudini mai mici de 1500 m vântul are viteze mai mari ziua și la peste 1500 m viteze mai mari.

Figura 3.11. Rozele anuale ale vântului în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Capitolul IV

Fenomene climatice de risc din Munții Bihor și Vlădeasa

Aspecte generale

Fenomene atmosferice climatice de risc din Munții Bihor și Vlădeasa

2.1 Fenomene climatice de iarnă

Principala caracteristică a perioadei reci a anului (perioada cu temperaturi negative și posibile negative) este reprezentată de coborârea temperaturii aerului și a solului sub 0°. Acest fenomen fiind cunoscut în literatura de specialtitate sub denumirea de înghețul. Odată cu apariția și persistența acestuia încep sa-și facă loc și celelalte fenomene climatice de iarnă:bruma, chiciura, poleiul, lapovița, ninsoarea, viscolul, stratul de zăpadă și depunerile de gheață. Cea mai mare importață o prezintă înghețul, deorece el reprezintă condiția principală pentru producerea și conservarea tuturor celorlalte fenomene climatice de iarnă.

Dintre acestea, in Munții Bihor și Vlădeasa am identificat și caracterizat : Inghețul și bruma, stratul de zăpadă, avalanșele, depuneri de gheață.

Înghețul și bruma

Înghețul și bruma sunt fenomene meteorologice obișnuite pentru climatul Munților Bihor și Vlădeasa.

Înghețul este definit ca un fenomen climatic caracterizat prin coborârea temperaturii aerului și a solului sub C. Dacă temperatura aerului a fost negativă pe parcursul întrgii zile, înghețul este permanent, continuu și unei astfel de zile i se spune zi de iarnă.

Fenomenul de îngheț nu se produce neapărat simultan în aer, la suprafața solului sau în sol. Din această cauză cele mai usore înghețuri se resimt doar la suprafața solului și pătrund în sol doar 1-2 cm, iar cele mai intense afectează simultan solul și aerul și pot pătrunde în solul depresiunilor intramontane pe o grosime de peste 100 m.

De cele mai multe ori, toamna și primavare, coborârea temperaturii sub în aer și pe suprafața solului este marcată de apariția brumei.

Bruma este un fenomen meteorologic care se produce pe suprafața solului sau obiectelor de pe sol sub formă unor cristale de gheață albicioasă.

Bruma se produce noaptea sau dimineața înainte de răsăritul Soarelui pe timp cald și răcoros, primăvara toamna sau iarna, prin sublimarea vaporilor de apă din aer (trecera vaporilor de apă direct din stare gazoaza în stare solidă), pe suprafața solului sau a obiectelor de pe el.

Între fenomenul de îngheț și cel de brumă există o realție stânsă dată de faptul că bruma se produce în funcție de îngheț, este un efect al înghețului în timp ce înghețul nu presupune întodeauna brumă.

Condițiile cele mai favorabile de producere a brumei sunt cele anticiclonice caracterizate prin temperaturi ale aerului cuprinse între -2 și -, timp calm sau cu vânt slab, umezelă relativă peste 80%, nori subțiri sau cer senin, insolație mare ziua și radiație efectivă mare noaptea care determină coborârea temperaturii sub punctul de îngheț și sublimarea vaporilor cuprinși în stratul de inversiune de la sol. Bruma se depune în cantități mai mari pe suprafețele superioare, puțin înclinate, ale obiectelor plate situtate în apropierea unor surse de umezeală.

Aceste două fenomene meteorologice de iarnă se deplasează, ca rezultat al jocului maselor de aer polar și artic, în condiții de iarnă, dinspre regiunile subpolare spre cele ale Munților Bihor și Vlădeasa, iar la contactul cu acesta suportă o zonalitate verticală, fiind cu atât mai timpurii cu cât altitudinea crește.

Cu toate că sunt fenomene meteorologice obișnuite pentru Munții Bihor și Vlădeasa, înghețul și bruma pot devenii riscuri climatice în anumite condiți de timp prin intensitatea răcirii, prin momentul din an în care se produc și prin consecințele lor, de mulre ori imprevizibile.

Cele mai preiculoase înghețuri și brume se produc în afara sezonului lor, în anotimpurile de tranziție (primăvara si toamna), când are loc o alternanță a advecțiilor de aer rece dinspre nord cu cele de aer cald dinspre sud, până când se stabilește tipul de circulație predominantă pentru sezonul respectiv. În aceste intervale înghețul și bruma aspect de risc climatic deoarece pot afecta culturi agricole cultivate la poalele munților, în primele faze de dezvoltare sau spre sfârșitul acesora, determinându-le degerături care pot afecta întreaga recoltă ținând seama de rezistența lor la îngheț. (tabelul 3 )

Tabelul 3

Pragurile termice critice (°C) ale culturilor în diferite faze de vegetație, față de îngheț (Berbecel și colab., 1970 și Bogdan , Niculescu, 1999)

*) Limitele termice care provoacă începutul vătămării (°C)

**) Limitele termice care provoacă distrugerea parțială a plantelor (°C)

Principalii parametri care caracterizează înghețul și bruma

Pentru a prevenii influnețele nefavorablie ale înghețurilor și brumelor, atât asupra economiei cât și asupra mediului, trebuie să se cunoască carcateristicile unor parametrii ai acestora:

Datele medii de producere a primului și ultimului îngheț, respectiv brumă

Vorbind despre acest parametru se au în vedere data medie la care se semnalează primul îngheț de toamnă, respectiv bruma și data medie la care se înregistrează ultimul îngheț de primăvară, respectiv bruma.

Aceste date sunt variabile în timp și spațiu, ca urmare a influențelor climatice exterioare suprapuse reliefului Munților Bihor și Vlădeasa cu o dispoziție altitudinală în trepte. O dată cu creșterea altitudinii, data medie a primului îngheț este mai timpurie, primul îngheț instalându-se mai întâi pe cele mai înalte culmi ale munților. De exemplu, la 8-10.09 la Stâna de Vale, apare mai târziu la altitudinii mijlocii ( Câmpeni și Băișoara) la 03-05.10. La baza munților data medie a primul îngheț se produce în a doua jumătate a lunii octombrie la Borod, Ștei și Gurahonț. (tabelul 4)

Data medie a producerii ultimului îngheț se semnalează din ce în ce mai târziu, odată cu creșterea altitudinii. Ultimul îngheț se produce ca dată medie primăvara și în a doua jumătate a lunii aprilie la poalele Munților Bihor și Vlădeasa (16-23.04). în timp ce în interiorul munților, ultimul îngheț întârzie până la începutul lunii mai la Câmpeni și Băișoara (01-08.05).pe cele mai înalte culmi, la Vlădeasa 1800 se produce până la mijlocul lunii iunie (16.06).

Tabelul 4

Datele medii și extreme și intervalul de risc pentru înghețul din aer în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Față de înghețul pe sol, bruma poate apărea toamna odată cu înghețul sau ceva mai târziu, dar niciodată înainte, deoarece pentru producere ei temperatura trebuie să scadă sub 0°. De asemenea, primăvara poate să dispară o dată cu înghețul sau mai devreme, dar niciodată după îngheț (Gaceu,2005).

În urma analizei datelor medii de producere a brumei (tabelul 5 ) se remarcă prezența aceleiași zonalități altitudinale ca și în cazul înghețului, de asemenea și o zonalitate dependentă de particularitățile locale ale suprafeței active, de microrelief, de covorul vegetal, de tipul de sol.

Tabelul 5

Datele medii și extreme și intervalul de risc pentru bumă, pe sol în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Durata medie a intervalului cu și fără îngheț și brumă

La Ștei și Gurahonț se înregistrează cea mai mică durată medie a intervalului cu îngheț (176-177 zile), urmate de Huedin și Borod (185-193 zile). Pe măsură ce crește altitudinea, crește și durate intervalului cu îngheț, înregistrându-se la Câmpeni 209 zile, la Băișoara 218 zile, la Stâna de Vale 266 zile și la Vlădeasa 1800 282 de zile. ( tabelul 5)

Durata medie a intervalului cu brumă este în general mai mare cu 1-2 zile decât durata medie a înghețului, tinându-se cont de condițiile genetice ale brumei. Excepție face Vlădeasa 1800 deoarece vânturile frecvente și puternice împiedică formarea brumei în unele situații favorablile , readucând astfel durata intervalului cu brumă în favoarea celul cu îngheț.

Perioada de timp dintre media a ultimului îngheț(bruma) de primăvară și data medie a primului îngheț (brumă) de toamnă definește durata medie a intervalului fără îngheț (brumă). Cea mai mare durată a intervalului fără îngheț este de 172-189 zile pe versantul vestic, iar cea mai mică la Stâna de Vale de 99 zile și 83 zile la Vlădeasa 1800.

Datele extreme de producere a înghețului și brumei

Cele mai timpurii înghețuri, pentru regiunile periferice ale Munților Bihor și Vlădeasa se produc la Huedin în data de 14.09, la Ștei în 17.09 și la Borod în 28.09.

Cele mai târzii înghețuri au avut loc în a doua jumătate a lunii mai la Huedin, Borod și Gurahonț, dar și în prima decadă a lunii iunie la Ștei în data de 02.06. Acestea sunt din ce în ce mai timpurii pe măsură ce altitudinea crește, ajungând ca la Stâna de Vale și la Vlădeasa 1800 sa fie prezente aproape tot anul, deoarece data extremă a primului îngheț se plasează la începutu lunii august la Vlădeasa 1800 și Stâna de Vale, iar ce a ultimului îngheț la sfârșitul lunii iulie la Vlădeasa 1800 și Stâna de Vale.

Cele mai periculoase înghețuri sunt cele timpurii de toamnă și foarte târzii de primăvară, care de obicei sunt însoțite de brumă. Acestea surprind culturile de la baza munților înaintea încheierii ciclului de vegetație sau la începutul acestuia, constituie factori de risc pentru regiunea înaltă Munților Bihor și Vădeasa dacă se produc la începutu, sfârșitul sau chiar în plin sezon de vară.

Intervalul de risc pentru îngheț și brumă

Prin stabilirea intervalului de risc pentru îngheț și brumă se evidențiază perioadele în care fenomenele respective sunt cele mi periculoase si evitarea consecințelor grave ale acestora

Perioada cuprinsă între data medie și cea extremă de producere a înghețului și brumei definește intervalul de risc.

Intervalul de risc pentru înghețul de toamnă, în Munții Bihor și Vlădeasa crește odată cu alttitudinea de la 20-30 de zile la Borod și Huedin, la 34-35 de zile în interiorul munților la Stâna de Vale și Vlădeasa 1800. In ceea ce privește intervalul de risc pentru înghețul de primăvară, prezintă aceiași zonalitate cu 23-30 de zile la baza munților, 39-49 de zile la altitudini medii și pe culmi.

Aspecte de risc

Înghețul și bruma pot avea uneori urmări deosebit de grave asupra culturilor agricole de la baza Munților Bihor și Vlădeasa, însă mult diminuate în comparație cu alte fenomene naturale care sunt cu adevărat catastrofale.

Înghețul și bruma devin fenomene cimatice de risc pentru economia daca:

– se produc în extrasezon cu 2-3 săptămâni mai devreme tomana sau mai târziu primăvara comparativ cu datele medii;

– înghețul apare simultan în sol și aer;

– înghețul este însoțit de brumă sau de alte fenomene meteorologice de iarnă (lapoviță, ninsoare etc);

– ocupă o arie foarte restrânsă;

– durate înghețului depășește 5-10 ore consecutiv; (Gaceu,2005)

Metode de prevenire a efectelor înghețului

Cele mai importante metode de prevenire ale înghețului sunt:

Formarea de ecrane sau nori artificiali cu ajutorul perdelelor de fum rezultate din arderea unor substanțe fumigene ( Frunze uscate, paie, așchii, surcele, burieni uscate etc)

Folosirea ecranelor slab conducătoare de căldură formate garduri de nuiele sau șipci

Mărirea umidității solului prin irigarea culturilor cu furtunul, cu aspensoare, din avion etc

Ventilarea aerului cu avionul sau elicopterul

Încălzirea solului

Acoperire culturilor cu ajutorul umbrarelor, tifoanelor, foliilor de plastic, perdelelor forestiere

Folosirea acoperișurilor de izolație (sere, răsadnițe)

Reținerea zăpezii pe camp ( cu ajutorul parazăpezilor și culiselor de plante)

Acoperirea solului cu paie, Frunze, cartoane, sticlă

Cultivarea soiulilor cu perioadă scurtă de vegetație și a celor rezistente la ger. (Bogdan,1978 )

Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă se formează ca urmare a temperaturilor negative în aer și sol, de ninsori în cantitate suficientă și de existența calmului atmosferic. Stratul de zăpadă, de cele mai multe ori nu se formează la prima ninsoare, deoarece primele ninsori se carcaterizează prin cantități reduse de zăpadă, iar temperatura aerului nu este destul de coborâtă.

Cauzele genetice care determină apariția stratului de zăpadă sunt circulația generală a atmosferei (produce ninsorile) si particularitățile atmosferei active (influențează caracterul depunerii). Formarea stratului de zăpadă este condiționată de producerea ninsorlior ca urmare a interacțiunii dintre masele de aer rece polar și artic, generate de anticiclonii groenlazndez, scandinav, est-european, siberian cu aerul cald tropical, generat de ciclonii europeni cu evoluție normală și retrogradă (Gaceu, 2005).

În Munții Bihor și Vlădeasa, stratul de zăpadă variază în funcție de particularitățile sprafeței active și de vânt, care influențează caracterul depunerii. Deșii se depune uniform, stratul de zăpadă prezintă grosimi mari datorită fragmentării, altitudinii variate cu numeroase depresiuni intramontane și periferice, culoare de vale, versanți cu diferite expoziții și cu diferite grade de acoperire cu vegetație.

Principalii parametri care caracterizează stratul de zăpadă

Datele medii de apariție și durata medie posibilă a stratului de zăpadă

Pe teritoriul Munților Bihor și Vădeasa, primul strat de zăpadă ca dată medie se produce la baza munțiilor la Huedin, Borod, Huedin și Ștei în a doua parte a lunii noiembrie și prima decadă a lunii decembrie. La altitudinii medii, la Stâna de Vale și Băișoara se produce la sfârșitul lunii octombrie, iar la Vlădeasa 1400 și Vlădeasa 1800 la începutul lunii octombrie.(tabelul 6)

Data medie de prodcere a ultimului strat de zăpadă apare în cele mai joase puncte la Gurahonț, Ștei, Borod la începutul lunii martie. La altitudinii medii, ultimul strat de zăpadă întârzie ca dată medie până la începutul lunii mai, iar la Vlădeasa 1800 apare la sfărșitul lunii mai. (tabelul 6)

Tabelul 6

Data medie a primului și ultimului strat de zăpadă și durata medie posibilă a stratului de zăpadă în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Datele extrem de apariție și durata maximă posibilă a astratului de zăpadă.

La poalele Munților Bihor și Vlădeasa s-a înregistrat cel mai timpuriu strat de zăpadă, respectiv la Huedin în data de 04.10, la Borod și Ștei în data de 19.10, la Câmpeni în data de 14.10 și la Gurahonț în 03.11. La înălțimi mai mari cel mai timpuriu strat de zăpadă s-a înregistrat la începutul lunii august la Stâna de Vale (tabelul 7).

Tabelul 7

Data extremă a primului și ultimul strat de zăpadă și durata maximă posibilă a stratului de zăpadă în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Cel mai târziu strat de zăpadă apare la baza munților, la Gurahonț în data de 17.04, Ștei in 19.04, Câmpeni în 24.04, Borod în 27.04 și la Huedin în data de 30.04 și pe cele mai înalte culmi la prima jumătate a lunii iulie în data de 10.07 la Vlădeasa 1800.

Durata maximă posibilă a stratului de zăpadă prezintă valori maxime de aproximativ 315 zile la Vlădeasa 1800 și de 150-200 la baza munților.

Datele medii de apariție și dispariție

La stația Vlădeasa 1400 primul strat de zăpadă se formează mai devreme cu 5 zile decât la Vlădeasa 1800.

Ultimul strat stabil de zăpadă persistă până la mijlocul lunii mai la Vlădeasa 1800, pentru că o dată cu scăderea altitudinii să scadă și durata sa, astfel încât la baza munților se menține, în general, până la sfârșitul lunii februarie , cu excepția stației Huedin, unde persistă datorită condițiilor ocale favorizate, până la sfârșitul lunii martie (Gaceu, 2005).

Intervalul de risc pentru stratul de zăpadă

Acesta este dat de perioada din an în care influența lui este negativă și poate produce pagube ( toamna și primăvara).

Cele mai mari intervale de risc pentru stratul de zăpadă atât toamna cât și primăvara variază între 27 ș 46 de zile și apar în regiunile joase, cultivate agricol. Numărul acestora, pe cele mai înalte culmi este de 28-40 de zile toamna și 33-88 de zile primăvara. (tabelul 8)

Tabelul 8

Intervalul de risc pentru stratul de zăpadă în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Apecet de risc

În spațiul Munților Bihor și Vlădeasa, stratul de zăpadă reprezintă un fenomen climatic de risc atât prin prezența, cât și prin absența acestuia.

Prezența stratului de zăpadă poate devenii fenomen climatic de risc daca se formează în extrasezon când este generat de ninsori foarte timpuri sau foarte târzii, dacă este consecința unor ninsori abundente însoțite de viscole violente care determină troienirea lui înzăpezită, dacă se depune în straturi groase pe versanșii despăduriți și poate determina avalanșe. Pe langă acești factori se adaugă și factori geografici locali: înclinarea pantei pe care s-a format stratul de zăpadă, substratul litologic, gradul de acoperire cu vegetașie și tipul de vegetație, impactul antropic asupra omului etc.

Acesti factori pot determina cu ușurință alunecări de teren, prăbușiri, rigole, ravene, oașe, eroziuni de mal, inundații etc.

Prezența stratului de zăpadă este mai periculos decât absența acestuia pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa. Cea mai mare grosmie a stratului de zăpadă din această regiune s-a depus in luna ianuarie 2000 de 301 cm la Stâna de Vale (tabelul 9)

Tabelul 9

Stratul de zăpadă depus în decursul a 7 zile la Stâna de Vale

Căderile abudente de zăpadă din perioada 20-21 ianuarie 2000 au fost însoțite de de un vânt în rafale din sectorul nord-estic care a atins o viteză de 10 m/s (valoare foarte mare pentru Stâna de Vale, care este situată într-o depresiune intramontană bine adăpostită) (Gaceu, 2005).

În urma acestui fenomen stațiunea baleneoclimaterică Stâna de Vale a fost complet izolată timp 2 zile și jumătate, a rămas fără curent timp de 2 zile, nu s-a putut circula în interiorul stațiunii timp de 3 zile, legătura între stațiune și Budureasa, situate la o distanță de 26 km una fața de cealaltă s-a reluat abia după șapte zile.

Accesul auto spre Cabana Vlădeasa spre Vârful Vlădeasa este imposibil din luna noiembrie pâna în aprilie datorită stratului gros de zăpadă care în platforma stației meteorologice Vlădeasa 1800 a atins 2 m în data de 27.02.1973, iar troienile din împrejur depășeau 3 m grosime.

Zăpada poate să surprindă turiștii nepregătiți și vara. Un exemplu il constituie aversa de ninoare din data de 17.06.2000 la stația Vlădeasa 1400, care a așternut un strat de zăpadă de 1 cm grosime, chiar dacă temperatura era de 1°C.

Avalanșele

Avalanșele se înumără printre riscurile climatice de iarnă foarte violente si agresive, atât prin modul de manifestare cât și prin consecințe. Producerea acestora este condiționată de prezența stratulul de zăpadă. Avalanșele reprezintă un mare pericol pentru populația montană.

Avalanșa reprezintă o masă de zăpadă care se deplasează gravitațional, prin alunecare sau rostogolire, cu viteză foarte mare (50-200 km/h) pe văile și versanții cu pante accentuate antrenând în drumul ei bolovani, pietre mari, arbori sau alte obiecte întâlnite în cale, mărindu-și treptat volumul, greutatea și viteza (Bogdan,Niculescu, 1999).

Avalanșele sunt tereminate de mai multe tipuri de cauze, dintre care cele mai importante sunt cauzele climatice deoarece de ele depind formarea mesei de zăpadă și transformarea caracteristicilor ei fizice care determină apriția pragului critic, apariția rupturii și declanșarea avalanșei, urmate de cauzele geomorfologice, geofizice, antropice și indiferente. Bogdan, Niculescu 1999 citat de Gaceu, 2005 a enumerat cele mai importante cauze climatice:

Nisorile abundente care formează stratu gros de zăpadă;

Grosimea stratului de zăpadă;

Temperatura solului mai ridicată datorită radiației efective care topește zăpada la limita inferioară, creând spații goale, o desprinde de sol și determină alunecarea ei pe un strat de apă;

Alternanța temperaturilor negative cu cele pozitive care determină topirea zăpezii, tasarea și ruperea ei sub influența greutății;

Vântul care prin presiunea lui dă un impuls stratului de zăpadă aflat în echilibru indiferent;

Un loc secundar în declanșarea și producerea avalanșelor il ocupă cauzele geomorfologice. Acestea fac referire la pantă, expoziție, lungimea versantului, prezența sau absența pădurii pe versant.

Printre cele mai favorabile condiții de relief pentru producere avalanșelor se numără: pantele netete acoperite cu ierburi sau grohotișuri, pantele abrupte cu înclinare mare, pantele care au un culoar de vale, pantele lipsite de păduri etc.

Aspecte de risc

Comparativ cu alte masive înalte din România ( Rodna, Bucegi,Făgăraș, Parâng ) intensitatea și frecvența avalanșelor nu este atât de mare în Munții Bihor și Vlădeasa. Acest fapt datorându-se temperaturilor scăzute în lunile de iarnă care favorizează conservarea, persistența și topirea treptată a stratului de zăpadă, precum și a altitudinii mai reduse, a gradului mai mare de îmădurire, a pantelor mai mici.

În iernile cu ninsori abundente, când stratul de zăpadă atinge grosimi mari se produc cele mai dese avalanșe. Un exemplu in acest sens este avalanșa din data de 19.03.1995 (ora 16,41) ce a avut loc în Munții Bihor, între vârfurile Curcubăta Mare și Curcubăta Mică, provocată de un turist ce a traversat culmea pe sub cornișa de zăpadă și a fost favorizată de condițiile meteorologice (temperatura maximă în ziua respectivă era de 0,3 °C, temperatura minimă din ziua anterioară a fost de -7,6 °C, cerul era comlet acoperit de nori, viteza vântului depășea pe culme 40 m/s, stratutl de zăpadă era de 3-4 m grosime).

Din fericire, în urma acestei avalanșe nu s-au înregistrat victime.

Metode de prevenire a avalanșelor

Avalanșele produc victime umane ș importante pagume materiale, din aceasta cauză de impun elaborarea unor metode de prevenire a acestora: construirea parapeților pentru a susține zăpada pe versanții afectați, în momentul în care stratul de zăpadă de zăpadă depus pe versanți este foarte gros sa se declanșeze artificila avalanșele, evitarea zgomotelor care pot prvoca avalanșe, turștii sa aleagă o perioadă favorabilă pentru excursii și drumeții, fără ninsori abundente și vicole, ultilizarea traseelor marcate.

Depunerile de gheață

Chiciura, poleiul, lapovița și ninsoarea formează adesea în perioada rece a anului, în anumite condiții mereorologice depozite de gheață care se aștern pe raurile copacilor, plante, acoperișurile caselor, cu structuri fizice caracteristice și dimensiuni diferite.

Depunerile de gheață care se depun pe sol sau pe conductorii aerieni prezintă o influența mare aspura economiei. De exemplu poleiul pune în dificultate activitatea transportului auto și feroviar, pot provoca pagube asupra agriculturii, pomiculturii. Gheața formează p practică deosebit de importantă când se formează pe conductorii aerieni (linii de energie electrică, telefon, internet, etc) , deoarece pot provoca perturbații în activitatea acestora. Din cauza greutății care apasă pe conductor, cablurile aeriene se pot rupe, stâlpii de susținere se spot apleca ceea ce duce la întreruperea legăturilor respective.

Datorită producerii unor fenomene deosebite, cum ar fii chiciura, poeleiul și viscolul, în unele perioade ale anului este afectat sistemul energetic național printr-un mumăr mare de avarii și incidente pe liniile electrice aeriene de înlată și medie tensiune situate înpartea de vest a României, inclusiv în Munții Apuseni.

Datortă faptului ca Munții Bihor și Vlădeasa sunt situații în vestul țării, în partea centrală a Munților Apuseni favorizează formarea depunerii de gheața mai ales pe versanții sudici și sud-vestici mai afectați de invaziile de aer călduț dinstre sud, sud-vest și vest.

Starea atmosferei determinată de circulația maselor de aer reprezintă principala cauză de formare a depunerilor de gheață. Depunerile de gheață de formează în general în perioada noiembrie-februarie, dar pot să apară și unele cazuti atipice în afara acestei perioade.

Pricipalii parametrii care caracterizează depunerile de gheață

O depunere de gheață este definită de numeroși parametri cum ar fi:

Data medie a primei si ultimei depuneri de gheață

Cauzele genetice ale depunerilor de gheață, influențele climatice exterioare și factorii climatici locali, atât date medie a primei și ultimei depuneri de gheață, cât și ceilalți parametri care caractrizează depunerile de gheață prezintă o repartiție inegală în timp și spațiu în cadrum Munților Bihor și Vlădeasa.

Prima depunere de gheață se produce ca dată medie la baza munților, la Huedin și Borod în data de 21.11 și la Ștei și Gurahonț ăn data de 10-17.12 la Ștei și Gurahonț. Pe cele mai înalte culmi, primele depuneri de gheață apar în medie în jurul datei de 9-10.10 (Vlădeasa 1800 și Vlădeasa 1400).

Pe versantul vestic al Munților Bihor și Vlădeasa se formează ultima depunere de gheață la Borod,Huedin și Ștei în jurul datei de 8-11.02, însă pe măsură ce altitudinea crește media de producere a ultimei depuneri de gheață are loc în data de 5.06 la Vlădeasa 1800.

Intervalul mediu annual favorabil depunerilor de gheață

Numărul de zile cuprins între data medie a primei depuneri și data medie a ultimei depuneri de gheață constituie intervalul mediu favorabil depunerilor de gheață. În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa acesta varază între 60-80 de zile în regiunile joase, 120-150 zile la atitudinii medii și ajunge la 240 zile pe cele mai înalte culmi. (fig. 8) (Gaceu, 2005)

Fig. 8 Intervalul mediu anual favorabil depunerii de gheață în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Data extremă a primei și ultimei depuneri de gheață

Dacă există condiții favorabile producerii depunerii de gheață cea mai timpurie si cea mai târzie depunere de gheață poate să apară cu trei-patru săptămâni mai devreme sau mai tărziu decât datele medii de producere a acestor fenomene.

Numărul mediu și numărul anual de zile cu depuneri de gheață

Numărul mediu de zile cu polei în regiunile joase ale Munților Bihor și Vlădeasa variază între 0,1 și 0,6 zile, iar pe ce cele mai mari culmi între 1 și 1,7 zile.

Numărul maxim de zile cu polei la baza munților este cuprins între 1 și 6 zile și 29 de zile la Vlădeasa 1800.

Numărul mediu anula de zile cu polei este de o zi la majoritatea stațiilor și de 8 zile la înălțimiele cele mai mari.

Chicura tare apare mai frecvent decât poleiul, numărul mediu lunar de zile fiind cuprins între 0,1 și 2,4 zile în regiunile joase și 15-18 zile pe cele mai mari înălțimi. La Vlădeasa 1800 se înregistrează numărul maxim annual (31 de zile).

În regiunile periferice, numărul mediu anual de zile cu chiciură tare este cuprins între 4-5 zile în timp ce la Vlădeasa 1800 depășește 100 de zile. Pe măsură ce altitudinea crește crște și numărul maxim de zile cu chiciură tare (10-22 zile la baza munților și 164 zile la Vlădeasa 1800).

Chiciura moale are o frecevență mare atât lunară, cât și anuală pe cele mai înlte culmi.

Durata depunerilor de gheață

Eectele negative sunt mai mari cu cât menținerea gheții pe conductori este mai mare.

Durata maximă a unui caz cu depunere de gheață a atins 390 de ore la Vlădeasa 1800 și a depășit 100 de ore la stațiile situate în depresiunie de la baza Munților Bihor și Vlădeasa. Cele mai reduse durate maxime ale depunerilor de gheață s-au înregistrat la stațiile Câmpeni (12,3 ore) Băișoara (46,8 ore) și Stâna de Vale (79,3 ore), datorită condițiilor locale mai puțin favorabile (Gaceu, 2005 ).

Analizând figura 9 se poate observa ca durata maximă a tuturor cazurile cu depuneri dintr-o lună a acumulat 645,7 ore la Vădeasa 1800, 165,3 zile la Vlădeasa 1400, 76,8 zile la Băișoara, 79,3 zile la Stâna de Vale, 32,7 la Câmpeni, 215, 6 zile la Huedin,, 141 zile la Borod, 156,3 zile la Ștei și 167,5 zile la Gurahonț.

Fig 9 Durata maximă a tuturor cazurilor cu depuneri de gheață în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Aspecte de risc

Datorită depunerilor de gheață și de zăpadă și a viscolului, în cadrul Munților Bihor și Vlădeasa s-au remarcat numeroase cazuri în care s-au rupt crengile arborilor sau s-au rupt arborii din rădăcină. De exemplu în ianuarie-februarie 2003 pe tritoriul Direcției Silvice Bihor, ca urmare a acestor fenomene au căzut la pământ 69.000 de masă lemnoasă.

În România, în perioada noiembrie-februarie apar fecvent vânturi puternice și depuneri de gheață formate la contactul cu masele de aer rece polar continental și cele calde de origene mediteraneeană.

Pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa cele mai expuse avariilor și incidentelor cauzate de depunerile de gheață și de vânt sunt liniile aeriene Băița-Avram Iancu de 20 kV și Aleșd-Suplacu de Barcău de 110 kV. În anul 1977 datorită depuneril de gheață pe LFA Băița-Avram Iancu s-a rupt firul de gardă, au fost smulse conductoarele din cleme și au fost blocate suporturile ceramice, mărind risucl ruperii cablurilor. Datorită condițiilor favorablie de formare, depunerile de gheață înregistrează cele mai mari grosimi pe culmile Munților Bihor și Vlădeasa, însă pagubele sunt reduse deoarece cablurile electrice sunt subterane.

Depunerile de gheață crează probleme în fiecare an a stația meteorologică de pe Vârful Vlădeasa deoarece rup paratrăsnetele. Un exemplu în acest sens s-a întâmplat în ianuarie 1979, cand stratul depus a atins 14,8 grosime cu o greutate de 1350 g/m linear de cuablu.

În decembrie 1996 s-au înregistrat cele mai importante pagube de depuneri de gheață de la stsția meteorologică Vlădeasa 1800, atunci când au fost distruse paratrăznetele, iar vântul puternic a atins viteza maximăde 46 m/s, spulberând acoperișul clădirii. Stratul depus a avut o grosime de 19,3 cm, o greutate de 1760 g/m lungime de cablu. Acest fenomen a fost însoțit de vant puternic cu temperaturi scăzute cuprinse între -1,6 °C și -7,6°C.

Metode de diminuare a depunerilor de gheață

Pentru a împiedica ca depunerile de gheață să provoace pagube transporturilor, vegetației, liniilor electrice aeriene se impun luarea unor măsuri de prevenire. Printre aceste măsuri se numără: instalarea avertizoarelor de chiciură concepute pentru a alarma depășirea greutății maxime admise conductorului acoperit cu gheață, evitarea regiunilor favorablile fromării chiciurei și vânturilor puternice, încălzirea preventivă a conductorilor prin asigurarea unei circulații care împiedică răcirea acestora sub 0°C, întreținerea corescpunzătoare a căilor de acces prin împrăștierea de nisip, sare.

Fenomene climatice de vară

Perioada caldă a anului se caracterizează prin temperaturi pozitive care pot avea uneori valori mari de peste 25-30°C în aer și 50-60°C pe sol ce pot persista foarte mult timp.

Dintre riscurile climatice întâlnite pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa, mediul înconjurător este afectat în perioada caldă a anului de: ploi torențiale și grindina

Ploile torențiale

Ploile torențiale fac parte din fenomenele climatice de vară ce se produc ca urmare a intensificării activității Anticiclunului Azoric și a intensificării ciclonice oceanice și mediteraneene. Acestea determină cantități mari de apă în durate reduse de timp, prodic viituri foarte mari care pot avea urmări grave asupra construcțiilor și așezărilor omenești.

Încălzirea inegală a suprafeței terestre și dinamica foarte activă a aerului umed tropical din perioada caldă a anului peste teritoriul de nord-vest al României determină precipitații cu caracter torențial, caracterizate prin cantitateamare de apă căzută într-un foarte scurt și intensitate mare care au consecințe negative determinând viituri, procese de eroziune și spălare a solulu etc. În general, precipitațiile care depășesc o cantitate de 25 mm în 24 de roe sunt considerate ploi torențiale. (Gaceu, 2005)

Ploile torențiale din regiunea Munților Bihor și Vlădeasa sunt determinate de circulația de vest și de nord-vest, circulația foarte activă în altitudine care determină deplasarea rapidă a maselor de aer până în vestul țării.

Principalii parametrii care caracterizează ploile torențiale

Principalii parametrii care derfinesc ploile torențiale sunt intensitatea ploii, durata ploilor torențiale și cantitatea de apă cazută.

Intensitatea ploilor torențiale

Intensitatea ploilor torențiale este parametrul sintetic al acetora.

Analizând datetele din tabelul 58 se observă că cele mai mari intensități ale ploilor torențiale din spațiul Munților Bihor și Vlădeasa se înregistrează la Borod cu 8,5 mm/min, iar cele mai mici la Câmpeni cu 5.0 mm/min. La altitudini mai mari, la Vlădeasa 1800, intensitatea maximă a ploilor torențiale este de 7,9 mm/min.(tabelul 10)

În depreiunile situate la baza Munților Bihor și Vlădeasa se înregistrează cele mai mari intensități medii maxime ale ploilor torențiale (la Gurahonț 1,9 mm/min, la Borod și Băișoara 1,7 mm/min), iar cele mai mici la Huedin de 1,4 mm/min (tabelul 11).

Tabelul 10

Intensitatea maximă, durata intesității maxime și canitatea de precipitații generate de ploile torențiale în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Tabelul 11

Intensitatea medie maximă, durata medie, viteza medie a vântului și cantitate medie de precipitații generate de ploile torențiale în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Durata ploilor torențiale

Durata maximă a depășit 10 min la toate stațiie meteorologice din spațiul Munților Bihor și Vlădeasa. În data de 9.08.1968, la Gurahonț s-a înregistrat cea mai mare durată maximă de 16 minute, timp în care s-au înregistrat 33,2 mm de precipitații (tabelul 12).

La Borod și Stâna de Vale s-a înregistrat ce mai mică durată maximă, unde ploile torențiale au avut 10 minute.

Durata medie a ploilor torențiale variază între 2,1 minute la Câmpeni ș 3,2 minute la Huedin, iar la Vlădeasa 1800 de 2,5 minute.(tabelul 11)

Tabelul 12

Durata maximă și intensitata de precipitații și viteza vântului aferente ploilor torențiale în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Cantitatea de apă generată

În timpul ploilor torențiale se înregistrează mari cantități de apă, care depind de intesitatea și durata ploilor, precum și de conditțiile genetice ale acestora. Astfel, in general, ploile torențiale determinate de fondurile reci dau cele mai mari cantități de precipitații, deoarece în timpul lor contrastul termo-baric este cel mai mare. (Gaceu, 2005)

Cantitățile medii generate de ploile torențiale variază între 2,7 mm la Câmpeni și 4,9 mm la Gurahonț. La Vlădeasa 1800 se înregistrează 3,2 mm, la Huedin și Băișoara 3,9 mm.

În ceea ce privește cantitățile maxime produse de ploile torențiale, acestea depășestc 30 mm în data de 9.08.1969 la Gurahonț. (tabelul 13)

Tabelul 13

Durata maximă și intensitatea, cantitatea de precipitații și viteza vântului afernete ploilor torențiale din Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Aspecte de risc

Ploile torențiale au caracter de risc dacă declașează proccese accelerate de eroziune pe versanți, dacă generează inundații etc. Efectul distrigutăr al ploilor torenșiale depinde pa lângă intenitate, de durată și de cantitatea de apă căzută, de viteza vântului în timpul precipitațiilor și de carcateristicile suprafeței active, respectiv de mărimea pantei, de gradul de friabilitate al substratului litologic, de gradul de împădurire a suprafeței respective, de momentul din an în care se produce. (Gaceu, 2005 )

În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa chiar dacă ploile torențiale nu sunt foarte însemnate cantitativ sau nu au o intensitatea foarte mare , pot determina procese accentuate de eroziune pe versanți. Groapa Ruginoasă din Munții Bihorului constituie un exemplu în acest sens. Aceasta reprezintă rezultatul unui proces puternic de eroziune, având o adâncime de 100 de metri și un diametru de 600 metri.(figura 10 )

Ploile torențiale constituie fenomene climatice de risc în regiunile locuite ale Munților Bihor și Vlădeasa deoarece pot cauza viituri foarte puternice însoțite de inundatii. Un exemplu în acest sens în constituie ploaia torențială din data de 26 iulie 1999 de la Borod ce a durat 50 de minute, timp în care a generat 39,8 mm de precipitații. Intensitatea maximă acestei ploi torențiale a durt 11 minute , timp în care au căzut 15,8 mm.

Această ploaie torențiala a generat urmări grave în localitatea Borod deoarece pârâul Topa de Criș a ieșit din matcă, inundând 25 de case, a distrus 10,6 km de drumuri, trei poduri și 176 ha de culturi agricole. (Gaceu, 2005)

Fig.10 Efectele torențialității de la Groapa Ruginoasă ( foto. Gica Ifrim)

Un caz mai recent de ploaie torentiale a avut loc în comuna Cugir-Râul Mare în data de 24 mai 2015. Urmările acestei ploi, insoțită de furtună au fost grave, afectând drumul și o prte din cabanele din zonă. (figura 11)

Figura 11 Efectele ploii torențiale din data de 24.05.2015 la Cugir

(http://alba24.ro/foto-stirea-ta-pe-alba24-grindina-la-lupsa-in-muntii-apuseni-si-inundatii-pe-raul-mare-la-cugir-vremea-face-ravagii-in-alba-412417.html)

Metode de diminuare a ploilor torențiale

Pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa ploile torențiale puternice și foarte puternice pot provoca inundați și cprocese de eroziune, Pentru a reduce riscul de inundații și a proceselor de eroziune produse de ploile torențiale, se realizează diferite lucrări de amenajare: lucrări de îndiguire a albiei, construirea de baraje pentru lacurile de acumulare, lucrări de amenajare a albiei prin scurtarea meandrelor, curățarea albiei de aluviuni, realizarea arăturilor în lugul curbelor de nivel, rempădurirea terenurilor unde este necesar, etc.

Grindina

În perioada caldă a anului au loc, uneori, furtuni cu grindină. Ele sunt specifice climatului continental excesiv, dând o notă aparte sezonului cald (Ovtavia Bogdan, 1979). Grindina poate aduce mari prejudicii în desfășurarea normală a activităților socio-economice, distrugând mai ales culturile cerealiere, legumicole, horticole etc.

Grindina se formează prin înghețarea apei suprarăcite din nori, având dimensiuni de 5-50 mm. dimensiunile boabelor de grindică sunt invers proporționale cu durata. Cu cât timpul furtunii cu grindină este mai redus cu atât dimensiunile grindinei sunt mai mari. (Grecu, 2009).

Formarea grindinei este determinată de particularitățile circulației generale a atmosferi în interacțiune cu cele ale suprafeței active ( Bogdan, 1979).

Principalii parametrii care caracterizează grindina

Numărul mediu anual de zile cu grindină

În cadrul Munților Bihor și Vlădeasa, cele mai puține zile cu grindină se înregistrează în depresiunile vestice de la baza munților. Atfel, 0,3 zile la Ștei, 0,9 zile la Borod și o zi la Huedin. Numărul zilelor cu grinidnă crește o dată cu altitudine, atingând 5 zile la Stâna de Vale și 9,5 zile la Vlădeasa 1800. Pe versantul opus se înregistrează 3, 2 zile la Băișoara, deci frcvența grindinii scade. (figura 12)

Grindina este întâlnită mai des în cadrul Munților Bihor și Vlădeasa în cadrul regiunilor periferice și mai rar la înălțimim mari.

Figura 12 Numărul mediu annual de zile cu grindină din Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Numărul maxim anual de zile cu grindină

Numărul maxim anual de zile cu grindină este de 6-12 zile în timp ce pe cele mai înalte culmi ale Munților Bihor și Vlădeasa, numărul maxim annual de zile cu grindină poate atinge 25-49 de zile (fig 13 )

Figura 13. Numărul maxim anual de zile cu grindină în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Intervalul anual favorabil producerii grindinii

Grindina se produce în perioada cea mai caldă a anului, în general din aprilie până în octombrie, când instabilitatea maselor de aer este mai mare, existând anumite diferențierivîn funcție de altitudine, de expoziția față de circulația maselor de aer, de condițiile locale. (Gaceu,2005)

Tabelul 14

Numărul mediu lunar de zile cu grindină în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Din tabelul 14 se observă că cel mai lung interval favorabil producerii grindinii este șa Huedin, iar cel mai scurt la Ștei (mai-iulie).

Cea mai mare frecvență lunară a grindinii este în luna iuie, urmată de lunie mai și iulie (tabelul 14 și tabelul 15).

Tabelul 15

Numărul maxim de zile cu grindină în Munții Bihor șiVlădeasa (1961-2000)

Durata grindinii

Durata medie a fenomenuli de grindină variază de la câtevam inute până la 15 minute, cea mai mare înregistrându-se la stațiile de la periferia munților.

Durata medie anuală a grindinii însumează peste 3 ore la stațiile din interiorul din interiorul munților și doar 0,3 la cele în depresiunile care îi mărginesc.

Față de aceste valor durata mximă anuală a grindinii este de 2-3 ori mai mare, ajungând șa 8 ore la Vlădeasa 1800 și 0,6-0,8 ore la stațiile de la baza munților (Gaceu, 2005)

Aspecte de risc

Căderile de grindină produc mari pagube materiale, distrugând culturi și clădiri. Acestea devin periculoase dacă de produc în plin sezon de vegetație, dacă sunt însoțite de vânturi ăuternice, dacă dureză mult, dacă dimensiunile boabelor sunt foarte mari.

Grindina este des întâlnită pe culmile cele mai înalte ale Munților Bihor și Vlădeasa.

Grindina din 24.06.2000 a afectat satul Rogojel și cătunul Răștești din Munții Vlădeasa. Aceasta a durat 15 minute, ale cărei boabe au avut un diametru de 8 mm și a fost însoțită de vânt slab până la moderat, aversele au totalizat 10,6 mm. Urmările acesteia au dus la distrugerea fânețelor, culurilor de cartofi, a pomilor fructiferi.

Un caz asemănător s-a produs în data de 24.05.2015 în comuna Lupșa, situată la 16 km de orașul Câmpeni (figura 14 ). Aceasta a afectat culturile agricole din împrejurimi.

Figura 14 Grindina căzută în localitatea Lupșa din data de 24.05.2015

Metode de diminuare a grindinii

Pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa grindina afectează mai ales teritoriile cultivate, dar și turiștii aflți pe culmi.

Pentru a diminua efectelor distructive ale grindinii se impune elaborarea și difuzarea șa timp a prognozei meteorologice de avertizare. Aceasta permite luarea nor măsuri de distrugere a norilor cu grindină prin înămânțarea lor cu diferite substanțechimice, în special cu iodură de argint, care stimulează cădera ploilor înainte ca mișcările convective să determine producerea averselor de ploaie însoțite de grindină. Transportul substanțelor care favorizează creșterea picăturilor determină astfel căderea precipitațiilor, se face cu ajutorul rechetelor antigrindină sau cu proiectilele de altirelie. În România există în prezent un program complex de combatere a grindinii (Gaceu,2005).

Fenomene climatice caracteristice întregului an

Dintre fenomenele climatice caracteristice care se produc în orice anotimp al anului, cele mai importante de pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa sunt: fenomenele orajoase, excesul de umiditate, vânturile tari și vijeliile, ceața.

Fenomene orajoase

Orajele sunt definite ca un ansamblu de fenomene fizice ale atmosferice optice (vizibile, fulgere) și acustice (audibile, tunet), în esență procese complexe de descărcări electrice discontinui. (Grecu, 2005 )

Condițiile meteorologice nefavorabile pot avea unorirepercursiuni grave în toat domeniile socio-economice. Atfel, orajele îngreunează activitatea practică a omului și pot produce pagube. Orajele nu au întodeauna consecințe grave, fie pentru că nu sunt foarte intense, fie pentru că zona afectată nu este prea întinsă sau populată.

1.3.1.1 Cauzele genetice ale orajelor

Fenomenele orajoase se produc în urma dezvoltării norilor Cumulonimbus, în condițiile unei stratificări instabile a aerului, la care se adaugă prența unei cantități mari de vapori de apă. Orajele iau naștere datorită încălzirii puternici a maselor de aer, în funcție de direcția de deplasare a acestora, de caracteristicile reliefului. (Lungu, 2005)

Orajele sunt împărțite după natura impulsului pe care le generează în oraje intramasice, frontale și orografice.

Orajele intramasice se formează în interiorul maselor de aer rece, care ajunge vara deasupra supragețelor terestre încălzite excesiv. Acestea se produc în general în timpul după-amiezelor calde de vară, durează puțin și au mică.

Orajele frontale se produc frecvent în fronturile reci, dar și vara câmd aerul este foarte instabil. Acestea pot avea loc în orice anotimp atât ziua, cât și noaptea, sunt intense, au durată mare.

Orajele orografice se produc în urma mișcărilor turbulnte ascendente, deosebit de intense ale aerului umed, pe pantele vestice ale Munților Bihor și Vlădeasa și ale dealurilor piemontane periferice care sunt expuse atât circulației maselor de aer și a fronturilor,cât și influențelor termice locale (Gaceu, 2005). Acestea se produc în perioadă caldă a anului.

1.3.1.2 Principalii parametri care caracterizează orajele din Munții Bihor și Vlădeasa

1.3.1.2.1 Numărul mediu anual de oraje

Valorile medii anuale ale numărului de zile cu oraje scoate în evidență caracteristicile generale ale repartiției orajelor pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa.

Fig. 87 Numărul mediu anual de zile cu oraje în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa, pe măsură ce altitudinea crește se evidențiază tendința de creștere a fenomenelor orajoase. Atfel, la stațiile situate în depresiunie din vestul munților s-au înregistrat 35-39 de zile, iar în interiorul munților 42-45 de zile. datorită reliefului fragmentat cu diferite orientări cu diferite altitudini perturbă această tendință de crștere a fenomenelor orajoase. Din figura 87 se poate observa că la Gurahonț se înregistrează cele mai multe zile cu oraje (45,5 zile), mai mult decât la Vlădeasa 1800 (43,3 zile).

La Huedin se înregistrează cele mai puține zile cu oraje (35 zile/an.

1.Numărul maxim anual de zile cu oraje

Repartiția valorilor maxime anuale cu zile cu oraje în cadrum Munților Bihor și Vlădeasa este esemăntoare cu cea a valorilor medii anuale, în sensul că se păstrează o anumită etajare impusă de relief, întreruptă pe alocuri în funcție de influența condițiilor locale.

În urma analizei mnumărului maxim anual de zile cu oraje, s-a constatat că acesta este de 2-3 ori mai mare decât numărul mediu (figura 88)

Anul 1975 este considerat cel mai orajos an din perioada studiată, urmat de anul 1979.

Figura 8. Numărul maxim anula de zile cu oraje în Munții Bihor și Vlădeasa

(1961-2000)

Intervalul anual favorabil producerii orajelor

Pe teritoriul Munților Bihor și Vlădeasa primele oraje apar la date diferite.

Fenomnele orajoase se produc aproate tot anul în cadrul Munților Bihor și Vlădeasa datorită așezării geografice a acestora în calea maselor de aer umede.

În anotimpul rece, apariția fenomenelor orajoase se datorează înlocuirii bruște a aerului tropical cu o masă de aer rece.

Numărul de zile cu oraje crește vara, atingând maximul în luna iunie de 9,2-11,9 zile, urmată de lunile mai și iulie.

Intervalul naxim anual favorabil producerii orajelor din cadrul Munților Bihor și Vlădeasa cuprinde tot anul, cea mai mare frecvență remarcându-se în lunile de vară (15-23 de zile) și cea mai mică frecvență în lunile de iarnă (1-3 zile).

Durata orajelor

Durata orajelor este unul dinre parametri care scoate în evidență influența condițiilor fizico-geografice asupra producerii și fenomenelor evoluției fenomenelor orajoase.

Cele mai mari valori ale duratei orajelor depășesc 120 ore/an pe cele mai înalte culmi ale Munților Bihor și Vlădeasa (128,6 ore la Vlădeasa 1800). La altitudini mai mici, durata orajelor scade la 100-110 ore/an.

In ceea ce privește durata maximă anuala, aceasta depășește 270 ore pe cele mai înalte culmi ( 179,1 la Vlădeasa 1800, 373,0 ore la Băișoara) și ajunge la 170-200 ore în regiunile situate la periferia munților (179 ore la Huedin, 189,7 ore la Ștei, 203 ore la Gurahonț).

Atât durata, cât și ceilalți parametricare caracterizeaz[ orajele au o repartiție spațio-temporală care reflectă interacțiunea complexă a proceselor și factorilor genetici ai acestora, a căror îmbinare este nuanțată diferit în spațiul Munților Bihor și Vlădeasa.

Aspecte de risc

Din cele prezentate rezultă ce fenomenele orajoase au caracter de risc în Munții Bihor și Vlădeasa dacă:

-afectează teritoriile populate ale munților;

-se produc după-amiază;

-au intesitate, durată și frecvență mare;

-afectează solurile;

Orajele violente care sunt însoțite de vânturi puternice și grindină de dimensiuni mari provoacă pagube meterioale și chiar victime umane. Acestea se datorează trăsnetelor, averselor și grindinei. Astfel, în data de 23.07.2000, Stația meteorologică Vlădeasa 1400 a înregistat numeroase oraje care au ținut de la ora 19,50 până la 23,10. Acestea au fost însoțite însoțite de averse, de vânts și au trăznit giuretele din platformă care au fost acoperite de flăcări.

În data de 16.05.1996 orajele au produs și victime umane, când un cioban a fost trăznit pe pășunea dinspre Sâncrai.

Orajele au produc cele mai multe victime în rândul animalelor. De exemplu,în data de 9.07.1993 în Poiana Vârfurașu au fost trăzniți doi cai, un exemplu asemănător a avut loc în noaptea de 18/19.07.2003 în Poiana Frânturii, când au fost trăznite patru vaci și un molid.

Cele mai mari pagube în rândul animalelor s-au înregistrat în data de 21.07.2001 în Poiana Bănișor, când au fost trăznite 120 de oi. Fenomenele orajoase au ținut de la ora 3,00 până la ora 10,45, au fost însoțite de averse de ploaie și vânt slab.

Metode de prevenire și combatere a orajelor

Trasnetele reprezintă cele mai dăunătoare efecte ale orajelor. Acestea pot lovi turiști aflați pe traseele montane, casele izolate. Pentru evitarea dezastruasă a acestor efecte trebuie să se aibă în vedere: dotarea caselor cu paratrăznete, evitarea norilor orajoși, evitarea locurilor favorabile producerii norilor, izolarea, evitarea orelor favorabile producerii trăznetelor.

Excesul de umiditate

Acesta este un fenomen climatic de risc ce se produce în orice anotimp al anului deoarece este generat atât de ploi, cât și de ninsori abundente.

Excesul de umiditate reprezintă situația în care cantiatea de precipitații căzută într-un interval de tip depășește capacitatea de înfiltarea în sol sau de evaporare.

Așezarea geografică a Munților Bihor și Vădeasa în vestul României, în calea maselor de aer vestice, favorizează producerea unor cantități mari de precipitați care pot determina o umiditate mare, cepoate crește până la exces. Acest exces poate fi eliminat rapid pe versnții înclinați și împăduriți, dacă terenul estee orizontal și îmbibat cu apă sau înghețat excesu de umiditate constituie o problmă (Gacu, 2005 ).

Excesul de umiditate dispare pe cale natural numai după ce valorile temperatuii crește.

Excesul de umiditate este determinat de circulația generală a atmosferei, respectiv de ciclonii oceanici, de ciclonii mediteraneeni și de fronturile atmosferice. Acesta este favorizat de suprafața activă prin altitudinea mare a reliefului, prin soluri argiloase impermeabile, prin pânza vreatică situată la adâncimi mici etc.

Cele mai mari abateri pozitive de la normală au fost în anul 1970 de 271,9 mm la Gurahonț, 250,3 mm la Ștei, 246,9 mm la Câmpeni, 360,1 mm la Băișoara, anul 1980 de 364,1 mm la Gurahonț, 143,1 mm la Huedin, 799,3 mm la Stâna de Vale, anul 1995 de 342,1 mmși în anul 1974 de 594,0 mm (tabelul )

Tabelul

Cele mai mari cantități anuale de precipitații și abaterea lor pozitivă în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)

Măsurile de prevenire ale efectelor distructive cauzate de excesul de umiditate sunt următoarele: corectarea torenților, corectarea cursurilor răurilor prin îndiguire, canalizări, construirea barajelor și a lacurilor de acumulare, împădurirea versanților cu pin, molid, foiase și cătina roșie care se dezvoltă bine pe terenurile degradate.

Vânturile tari și vijeliile

Ceața

Ceața este fenomenul meteorologic de concentrare în pătura joasă a atmodferei, din apropierea solului, a picăturilor de apă și a cristalelor de gheață, care micșorează vizibilitatea sub 1 km (Bălteanu, Alexe, 2000 ). Dacă vizibilitatea este redusă între 1 și 10 km se numește aer cețos.

Cauzele genetice ale ceței

Ceața se formează în condiții de calm atmosferic sau de vânturi slabe, prin crșterea umidității atmosferice sau prin răcirea bruscă a aerului.

Noaptea, în special în primele ore după apusul Soarelui frecvența ceței este mai mare. Apare mai rar în orele de amiază și vara.

Ceața este împărțită în mai multe tipuri în funcție de modul de formare: ceață de răcire, ceața de radiație, ceața de pantă ceața legată de creșterea umidității, ceața de poluare.

Principalii parametri care caracterizează ceața

Frecvența lunară și anuală a zilelor cu ceaț

Figura Numărul mediu și maxim lunar de zile cu ceață în Munții Bihor și Vlădeasa (1961-2000)