Munții Apuseni se aflã situați la nord de Valea Mureșului, fiind cea mai întinsă și cea mai deversificatã unitate a Carpaților Occidentali. Sunt… [301453]

CADRU ADMINISTRATIV

LIMITELE

Munții Apuseni se aflã [anonimizat]ã unitate a Carpaților Occidentali.

Sunt mărginiți la nord și sud de paralela 46˚si 47˚ și prin central lor trece meridianul de 23˚.

Limita lor vesticã o constituie Dealurile de vest și pe mici porțiuni chiar Câmpia de Vest (în dreptul Munților Zarandului).

[anonimizat]ãnãtoare munților se prelungesc pânã lângã munții vulcanici din grupa nordică a Carpaților Orientali. Limita ar putea fi dusă până la Valea Barcãului și a Someșului ( la Jibou ), Dealurile Crasnei și ale Sãlajului (aparținând Dealurilor de Vest), întâlnind aici terminațiile nordice (Plopiș, Meseș ) ale Munților Apuseni .

Spre est contactul cu Depresiunea Colinarã a [anonimizat] “submontane” (Almaș, Iara, [anonimizat] ).

[anonimizat], [anonimizat] o discontinuitate majorã spre sud .

Munții Apuseni constituie o mare atracție turistică a țării, drept pentru care au fost clasificați ca făcând parte din grupa munților de o [anonimizat], munți din Carpații Orientali și Meridionali.

CADRU NATURAL

Resursele naturale turistice sunt cele care de-a lungul anilor s-au păstrat într-o formă sau alta neatinse de activitățile umane. [anonimizat], [anonimizat] o parte, atracții turistice pretabile pentru vizitare iar pe de altă parte ele pot fi valorificate direct în activitatea de turism ca “materie primă”.

Munții Apuseni oferă resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief, climă, râuri, lacuri, [anonimizat], faună.

[anonimizat], științifice, recreative și educative superioare. Aceste valențe au făcut ca zestrea naturală a teritoriului să reprezinte principalele elemente de atragere a sa și de reținere a turiștilor.

[anonimizat], hidrografia, vegetația și fauna.

[anonimizat], [anonimizat] a activităților turistice și de amenajare pentru turism.

[anonimizat].

Sub acest aspect cea mai interesantă este zona carstică a [anonimizat]. Ea întrunește cele mai reprezentative formațiuni carstice de suprafață: doline, [anonimizat], ponoare, etc. și de adâncime (peșteri, avene) [anonimizat]-se:

Chei pitorești și impresionante precum sunt cele de pe Valea Gârda Seacă ([anonimizat], Cerbului, Sohodolului, Gărdișoara), de la Coiba Mică, Valea Ordăncușa, Valea Arieșului Mare (Cheile Mândruțului) sau Albacului.

Peșteri de mărimi diferite cu formațiuni spectaculoase sau de ordin științific printre care peșterile Ghețarul Scărișoara, Vârtop, de pe Valea Gârda Seacă, Coiba Mare, Coliba Ghitului, Peștera cu Apa de la Fața Bălăcenii, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera Urșilor.

Izbucuri pe valea Gârda Seacă: Izbucul Tăuzului, Gura Apei, Coliba Ghiobului.

Cascade și praguri pitorești pe Valea Gârdișoara și Ariesul Mic (Cascada Vârciog)

Ponoare, doline, lapiezuri apar în depresiunea închisă, ocoale, în împrejurimile cătunelor Ghețari și Ocoale, și pe platoul carstic Scărișoara.

Relieful carstic reprezintă aspecte pitorești în perimetrul Muntele Mare, unde pot fi admirate defileul de pe cursul inferior al Arieșului, Cheile Poșăgii, Pociovaliștei, Runcului, Ocoliselului, Sagagelei, renumitele izbucuri Feredeu și Bujori de pe Valea Poșaga, Cascada Șipote și izbucul de pe Valea Arieșului și masivul calcaros Scărișoara-Bailoaia, cel mai interesant sector al acestor munți.

Munții Trascău sunt prezenți în teritoriu cu formațiunile calcaroase din versantul sudic al masivului Bedeleu, peșterile Huda lui Papară și Zmeilor, Cheile Morilor, Ponorului, Bulzului și cascadele de pe valea Poienii.

Frumusețile peisagistice constituie o mare bogăție în Apuseni, acestea găsindu-se în marea majoritate a zonelor de văi sau de culmi montane: Munții Bihor în zona Vârtop, comuna Arieșeni, Muntele Mare, Munții Trascău. De la platoul Muntelui Găina se zăresc în depărtare șesurile Aradului, extremitățile vestice ale Munților Apuseni, pădurile de molid si de brad de la Dragu, culmea Bihorului învecinat (1848m), fermecatoarea vale a Crișului Alb cu satele ei, forma piramidală a Măgurei, Vârful Strâmba și Detunata cu coloanele ei de bazalt fiind declarat monument al naturii.

Munții

Apusenii reprezintă cel mai înalt și mai complex sector de munți din Carpații Occidentali, având altitudini de peste 1800 m în zona centrală, iar în nord și sud nu ating mai mult de 700-1000m.

În partea centrală se găsesc Munții Bihor (1849m), extinzându-se la est Muntele Mare (1826m) și la nord Munții Vlădeasa (1836m). În prelungirea estică a munților Bihor se află Muntele Găina (1467m), iar în nord-est se află Munții Gilău.

În sud-est sunt Munții Metaliferi (1018m) și Munții Trascăului, iar în vest munții Crișurilor: Munții Zărandului (vf. Drocea-836m), Munții Codru-Moma(vf. Pleșu-1112m), Munții Pădurea Craiului și Munții Plopiș (776m).

În nord, dincolo de valea Barcăului, se desfășoară un complex de culmi muntoase, alcătuite din șisturi cristaline cu altitudini reduse, înconjurate de dealuri. Acest sector de legatură între Carpații Occidentali și Carpații Orientali, numit “Jugul intracarpatic” include Munții Mezeș și dealurile Prisnel, Preluca și Dealu Mare, depășind foarte rar altitudinea de 800m.

Depresiunile

În grupa Apusenilor, alături de culmile muntoase se disting o serie de depresiuni:

Depresiunea Zărand;

Depresiunile-golfuri Vad-Borod și Beiuș;

Depresiunile marginale Huedin și Șimleu;

Depresiunile intramontane Gurahonț și Brad;

Pasurile

Cele 3 pasuri din această grupă sunt următoarele:

Vălișoara (între depresiunea Brad și Culoarul Mureșului)

Ciucea (între depresiunea Huedin și Vad-Borod)

Bucium (leagă Culoarele văilor Ampoi și Arieș)

CLIMA

Din punct de vedere climatic Munții Apuseni se situează, în regiunea climatului montan cu influențe oceanice. Aceste influențe asigură un climat umed, moderat termic, de munte. Clima acestui sector montan este influențată de poziție fiind situată pe traiectoria circulației vestice.

Fig.1 Regionarea climatică

În acest spațiu montan se întâlnesc temperaturi medi ianuale cuprinse între 0-6oC, ele reducându-se până la 0oC la baza munților, sau chiar să scadă mai mult la marile înălțimi și la inversiunile de temperaturi în depresiuni. În depresiunile (Zărand, Beiuș) se înregistrează inversiuni de temperatură datorită instalării la baza acestora a maselor de aer rece coborât de pe înălțimi. În funcție de regimul termic se inregistrează:

zile de iarnă, unde temperatura maximă ajunge sub 0oC, în depresiuni, în perioada noiembrie–martie (30-35 zile) și octombrie – aprilie (60-100 zile), în zona înaltă a Munților Bihor;

zile cu îngheț se înregistrează în perioada septembrie – aprilie pe văile râurilor, uneori și în august–iulie, la mare altitudine;

zile de vară, unde temperatura maximă este de peste 25oC, apar numai în bazinele inferioare ale râurilor în intervalul martie – noiembrie (circa 80 zile). Numărul lor scade o dată cu altitudinea, până la o zi, sau deloc (peste 1500 m).

Fig.2 Temperatura medie anuala a aerului

Datorită circulației vestice, umezeala aerului are valori medii de75-85%. Valoarea maximă se înregistrează în Munții Bihor și MunteleMare. În Munții Bihor-Gilău-Vlădeasa temperatura este relativă rece și foarte umedă, media anuală coboarând pană la 2oC. Aici se pot observa diferențe pe versanții muntoși. În Munții Bihor media a temperaturii aerului este de 6°C pe povârnișurile vestice, fațã de 7°C pe cele estice , iar pe culmile cele mai înalte 0,8°C.

La fel precipitațiile sunt mai bogate pe versantul vestic al Bihorului fațã de cel estic sau în jurul altitudinii de 1.000-1.200 m (1.800 mm la Stâna de Vale ), decât pe cele mai înalte culmi muntoase (aproape 1.400 mm în Vlãdeasa ). Circulația vestică produce cantități mari de precipitații pe versantul expus (1.500 mm/an și în mod excepțional 2.300 mm – Stâna de Vale) și determină foehnizarea puternică pe versantul sud-estic (843 mm/an la Băișoara, situată totuși cu 283 m mai sus). În sud-est, pe valea Mureșului, media termică anuală depășește 100C, iar în Munții Metaliferi și Munții Trascăului este de 80C la baza versanților și nu coboară sub 40C în partea cea mai înaltă .

Climatul în Munții Crișurilor este mai moderat și sunt situați în poziția cea mai vestică (temperaturi medii anuale de 60 C – 100 C și precipitații medii de 700 mm – 1.000 mm).

Regimul precipitațiilor este de 700 – 1200mm anual și chiar peste 1200mm în regiunile mai înalte (Bihor, Muntele Mare, Gilău). Precipitațiile în acestă regiune sunt stimulate de influențele maselor de aer oceanic umed, ca de astfel în toate regiunile vestice și central-vestice. În zona Munților Apuseni precipitațiile sunt abundente, ele variind de la 1400 mm, în vestul teritoriului, pe culmile înalte ale Bihorului și Muntele Mare până la circa 1100 mm, la Arieșeni (800 mm) și Avram Iancu (680 mm) și mai puțin de 800 mm spre est. În lunile mai, iunie, iulie, se înregistrează maximul pluviometric.

Fig.3 Precipitațiile atmosferice

În munți ninsorile cad timp de 50-60 de zile și 20-30 zile anual, în vale. Stratul de zăpadă durează 150 zile pe an în zona montană înaltă și 30-50 zile în vale. În zona de munte stratul de zăpadă este stabil din luna decembrie până în luna martie. Zonele cele mai favorabile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt înălțimile de peste 900 m, unde stratul de zăpadă atinge 30-40 cm.

HIDROGRAFIA

În Munții Apuseni rețeaua hidrografică este foarte bine dezvoltată. Datorită precipitațiilor bogate în zonă, rețeaua de drenaj este foarte densă. În partea versantului de vest este drenat de Crișul Alb, Crișul Negru, Crișul Repede și de Barcău, în partea de est de Someșul Mic (format din Someșul Rece și Someșul Cald, Arieș și Ampoi (afluenți ai Mureșului).

Fig. 1 Rețeaua Hidrografică

În această zonă potențialul hidroenergetic este foarte bogat datorită lacurilor de acumulare realizate pe Valea Drăganului (Floroiu), Someșul Cald (Tarnița, Beliș, Gilău), Iada (Leșu). Lacurile natural sunt puține și mici majoritatea fiind carstice (Vărașoaia- lac format într-un loc calcaros), unele având un caracter temporar.

Fig.2 Lacul Vărășoaia Fig.3 Lacul Beliș

Fig.4 Lacurile

Apele subterane cuprind pânze freatice unde sunt puternic mineralizate în zona munților vulcanici (Metaliferi) din cauza emanațiilor gazoase postvulcanice (mofete, solfatare) creându-se apele minerale (Moneasa-bicarbonate și sulfurate). În zona de contact cu Câmpia de Vest și Dealurile de Vest apar apele termale mineralizate (Vața de Jos, Moneasa, Geoagiu Băi) de o mare importanță balneară.

În regiunile carstice rețelele de apă formează forme de relief endocarstic (grote, peșteri, avenuri, Platoul Padiș-Cetățile Ponorului). Din cauza pânzelor freatice în arealele carstice s-au format și câteva izbucuri (Călugări, Galbenei, Tăuz ,Cotețul Dobreștilor, Bratcani, Izbăndiș).

Elementele hidrografice ale munțilorApuseni

Elementele hidrografice formează aceste resurse naturale cu o importanță turistică foarte mare, care prezintă elemente estetice introduce în peisaj având aspect științifice complexe și posibilități oferite pentru practicarea de activități de agreement nautic și de recreere. Astfel Arieșul și cu afluenții săi prezintă văi pitorești cu sectoare de chei sau defile spectaculoase întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi sunt rețele importante de drumuri feroviare și poteci care asigură accesul în munți în toate direcțiile, alcătuind principal rețea de trasee turistice.

Fig. 5 Râul Arieș

O atracție deosebită o constituie apele din interiorul calcarelor care străbat distanțe mari și ies la suprafață prin guri de peșteră, izvoare carstice sau izbucuri (Cotețul Dobreștilor, Tăuzși, Gura Apei).

La începutul secolului XX-lea pe acest teritoriu au fost amenajate o serie de lacuri antropice care să asigure apa necesară explotației miniere. Este vorba de cele 9 lacuri amenajate pe o suprafață de 6,4 ha în perimetrul comunei Roșia Montana dintre care cel mai mare este Lacul Mare de 2,5 ha. Au fost construite baraje pe Someșul Cald (Fântânele, Tarnița, Gilău), pe Someșul Rece (sunt 8 lacuri ) pe Arieș (Mihăești), Drăgan, Valea Iadei, Leșu (pe Crișul Repede) unde s-au acumulat cantități mari de apă, iar pe malul lor s-au facut amenajări pentru turism (Beliș,Valea Drăganului) etc.

Fig.6 Lacul Mare

Munții Apuseni dețin numeroase izvoare minerale valorificate în diferite direcții (alimentar, terapeutic, ca obiective turistice – izbucurile). Cele mai cunoscute sunt:

În cadrul unor stațiuni balneare:

– Geoagiu Băi – ape bicarbonatate, calcice, magneziene, unele cu character termal folosite permanent în cura balneară

– Vața de Jos – ape sulfuroase, calcice unele cu caracter termal utilizate pe plan local în diverse tratamente

– Moneasa – ape oligominerale cu character termal utilizate parțial în cura balneară

– Stîna de Vale – ape oligominerale feruginoase, un important izvor de apă plată

– Plopiș – ape oligominerale utilizate rudimentar pe plan local

În diferite locuri de pe văile carstice care străbat munții Pădurea Craiului, platoul Padiș, Codru Moma (Călugări lângă Vașcău), pe Arieș, Galbena, Iada etc.

Turismul de week-end este orientat frecvent spre malurile apelor curgătoare.

VEGETAȚIA

În Munții Apuseni se întâlnesc toate etajele și sub etajele de vegetație. În zonă subalpină vegetația apare insular în Muntele Mare șiCucurbăta Mare, coborând cu limita ei inferioară până la 1550 m. Aici se întâlnesc tufărișurile în alternanță cu pajiștile alpine. Tufărișurile sunt alcătuite din jneapăn, ienupăr, arin de munte, smârdar, afin.

Pajiștile sunt alcătuite in special de graminee cum ar fi: părusca, firuța, iarba vântului și mai multe dicotile donate.

Fig.1 Vegetația

Etajul molidului este întâlnit în muntele Mare și în munții Bihorului având limita inferioară cuprinsă între 1550m și 1230 m. Pădurile de molid acoperă versanții abrupți ai acestor munți ajugând uneori spre văi. Principalul element este molidul, la care se adaugă fagul, bradul și arinul alb. Între 1300m și 900 m apar pădurile de rășinoase și de fag. În toți munții făgetele sunt cele mai răspândite.Pădurile de fag ocupă cea mai mare parte de pădure din bazinul Arieșului. Speciile caracteristice sunt fagul și bradul adăugându-se frasinul, carpenul, teiul, alunul, zada, molidul și paltinul de munte. În munții Trascău și Metaliferi pajiștile secundare sunt foarte răspândite, iar în depresiuni azi ocupă locul cu diferite specii de paiușcă fostelor păduri de fag care au fost defrișate.

Subetajul gorunetelor s-a dezvoltat la poalele Muntelui Mare, MunțilorTrascău și în regiunile deluroase. Limita superioară fiind la 700-900 m. În aceste păduri speciile întâlnite sunt: stejar, fag, frasin, carpen, gărnița, cer.

În lunci vegetația este mai deosebită față de cea a etajelor de vegetație datorită râurilor care străbate zona. Această diferență fiind cauzată de inundațiile periodice,dar și de apropierea apelor freatice. Speciile caracteristice luncilor sunt:

lemnoase: plopul, salcia, răchita, aninul negru

ierboase: rogoz, stânjenel de baltă

Aceste specii caracteristic luncilor se întâlnesc în bazinele râurilor Arieș, ArieșulMic, Abrud, Poșaga, Ocoliș și Iara.

Vegetația de mlaștină cunoscută și sub numele de „molhas” este formată din mușchi, fanerograme, merișor și roua cerului fiind prezente în Vârful Căpătănii din Muntele Mare.

Elementele deosebite ale vegetației sunt: pădurea de zadă din masivul calcaros al Vidomului, liliacul romanesc, poiene întinse de narcise în culoarul Crișului Alb, câteva plante valoroase și rare din rezervația Cheile Turzii.

FAUNA

Fauna în corelație cu vegetația respect repartiția pe trepte de altitudine. În această zonă cele mai întălnite animale specific pădurilor sunt mistrețul, lupul, vulpea, ursul, cocoșul de munte , iar în zonele alpine acvila de munte.

Față de celelalte subdiviziuni carpatice fauna cinegetică este mai săracă. Aici au fost reintroduși ursul și cerbul carpatin. În carstul bihorean s-a colonizat experimental potârnica de stâncă. Fauna acvatică este alcătuită din speciile familiei salmonidelor (păstrăvul).

În pădurile de rășinoase păsările representative sunt pițigoiul, buha, mierla, iernuca. În făgete trăieste șoarecele gulerat, viezurele, iepurele, veverița, lupul, ursul brun, jderul de pădure, cerbul, mistrețul.

Căprioara este cel mai des întâlnită în pădurile de stejar decât în făgete. Păsările sunt foarte numeroase aici, întâlnindu-se: sturzul de vâsc, potârnichea, ciocârlia de pădure, graurul, ghionoaia sură.

Fauna pișcicolă reprezintă o atracție deosebită în bazinul Arieșului cuprinzând mai multe specii de pești cu o zonalitate bine evidentiață:

Zona păstrăvului – ocupă o mare parte din Arieșul Mare și afluenții Arieșul Mic, Valea Mare, Lupșași Bistra (urcă până la1400-1500 m, iar limita inferioară fiind chiar sub 600 m). Aici se mai pot întâlni și alte specii de pești precum zglăvoaca, și boișteanul.

Zona lipanului și moioagei – se întâlnește pe cursul superior al Arieșului, dar înaintează și pe afluenții mai importanți. Speciile predominante sunt lipanul și moioaga sau mreana de munte.

Zona scobarului – ocupă o bună parte din cursul inferior și mijlociu al Arieșului. În această zonă specia dominant este scobarul, urmat de clean.

Zona cleanului – este suprapusă cursului inferior al Arieșului. Specia dominant este cleanu.

REZERVAȚII NATURALE

Pentru păstrarea frumuseții a monumentelor naturii, o parte din ele sunt ocrotite de lege pentru a rămâne în cât mai bună stare și a fi transmisă generațiilor care vor urma, în condițiile în care omul exercită puternice influențe asupra lor.

Monumentele naturii ocrotite și declarate sunt plante ca:

– floarea de colț care se întâlnește pe stâncile calcaroase din Munții Bihor, Muntele Mare, Muntele Găina și Munții Trascău;

– strugurele ursului de la Scărițe-Belioara (Muntele Mare);

– pinul de pe stânca din albia Arieșului de la Sălciua;

– „Fagul împăratului” de la Baia de Arieș;

– frasinul de la Aiton, cu o vârstă de circa 300 de ani și cu o circumferință de 7 m.

În cadrul faunei ocrotite de lege și declarate „monumente ale naturii” sunt: acvilele, corbii și păsările insectivore.

În zona Munților Apuseni se individualizează o serie de rezervații naturale de mare interes cu regim special de vizitare.

Rezervațiile geologice:

Dealul cu melci (0,6 ha) (fig.1a) se află în comuna Vidra, satul Nemeși, reprezentând un recif senonian prin întinderea apreciabilă, prin variația speciilor de animale și prin diversitatea organismelor. Are o vechime de 65-70 milioane de ani și sunt încrustate 35 de specii de moluște. Cea mai reprezentativă fiind melcul Acteonella cu speciile Gigantea și Lamavki Cenura.

Detunata Goală și Detunata Flocoasă (24 ha) (fig.2a) este o rezervație faimoasă, remarcabilă prin coloanele de bazalt, de formă prismatic-hexagonală, aflate într-o înșiruire de culmi ale Munților Metaliferi cu vârfuri modeste ca altitudine, reprezentând puncte de puternică atracție pentru iubitorii de natură. În timp ce Detunata Flocoasă (1258 m), care își datorează numele pădurii de molid pe care o acoperă, nu oferă posibilitați de examinarea structurii geologice, Detunata Goală (1158 m) lipsită parțial de pădure, dezvăluie spectaculoasa fizionomie magmatică.

Complexul carstic de la Scărișoara () (fig.3a) s-a format dintr-un sistem exo-carstic cu o vale oarbă ce are puncte de pierdere regresive și o structură etajată de peșteri, fiind consecința adâncirii rețelei hidrografice. În această peșteră intrarea se face printr-un aven care oferă un sistem de galerii etajate cu o lungime de și cu o denivelare de . Unele galerii sunt active, apa dispărând într-un mic sifon, pentru a ieși la zi prin izbucul ce formează Pârâul Poliții, afluent al râului Gârda. Un alt sistem de drenaj, complet fosil, se află deasupra precedentului, fiind alcătuit din faimoasele peșteri Scărișoara și Pojarul Poliței. Accesul în aceste peșteri se face prin avene, având amândouă decorațiuni bogate și spectaculoase de calcit. Peștera Pojarul Poliței se deosebește prin formațiuni perlate și cristalictite. Această peșteră având un adevărat muzeu cristalografic, este socotită pe bună dreptate ca una din cele mai frumoase peșteri din țară. Faima peșterii Scărișoara este dată de blocul de gheață fosilă, având o grosime medie de și un volum de 75.000 m3, care se păstrează de circa 3500 de ani. Este format din straturi succesive de iarnă (gheață pură) și de vară (praf, frunze, crengi, conuri de rășinoase etc.). Blocul de gheața se găsește cantonat în Sala Mare, formând planșeul acestei săli, de unde se prelungește în sălile Rezervația Mare, Biserica și Rezervația Mică. În aceste trei săli se dezvoltă stalagmite de gheață cu dimensiuni variabile, de la câțiva cm până la 10 m.

Fig.1a Fig.2a

Fig.3a

Rezervații botanice:

Rezervația naturală de la Scărișoara – Belioara (fig.1b) se află la o altitudine de 1350 m în nordul masivului calcaros cu același nume din estul Muntelui Mare. Deși are caracter botanic, nu este lipsit de interes nici relieful carstic, ce se remarcă prin peisaje de o mare spectaculozitate. Această zonă ocrotită este situată în partea superioară a masivului, având aspectul unui platou. Aici cresc plante saxofile și smocuri de ierbi țepoase. În această zonă se poate remarca argintica precum și strugurii ursului care reprezintă specia caracteristică a rezervației. De mare interes este și pădurea de pe versantul nordic al masivului calcaros, unică în felul ei, alcătuită din molid, pin, ienupăr și bradu-ciumei, cetena de negi și larice.

Rezervația Căpățâna cunoscută și sub numele de „Molhașurile Căpățânei”este situată între vârfurile Căpățâna (1637 m) și Balomireasa (1632 m) pe un platou împădurit, la circa 1600 m altitudine. Această arie protejată reprezintă o zonă muntoasă în Apuseni cu tinoave, ochiuri de apă, mlaștini oligotrofe, turbării, pajiști, pășuni și păduri. În arealul rezervației sunt câteva specii faunistice și vegetale protejate cum ar fi :

specii faunistice – ursu brun, cerb, șopârla de munte, ivorașul cu burta galbenă, broasca roșie de munte, tritonul comun transilvănean.

Specii vegetale – afin vânăt, roua cerului, bumbăcăriță, pufuliță, sânzâiene, buhăieș, țăpoșică, iarbă neagră, rogoz etc.

Rezervația Negrileasa (fig.2b) se află în Munții Metaliferi, în partea estică a Vârfului Vâlcoi (1348 m) și este formată din poienile de narcise care apar în această zonă.

Fig.1b Fig.2b

Rezervații forestiere:

Păduricea de larice de la Vildom (45 ha) (fig.1c) se află pe stâncile calcaroase ale Munților Trascău, la sud de Arieș la o altitudine cuprinsă între 850-1267m. Acestă rezervație botanică reprezintă un arboret natural compact de Larice (Zada), care în alte locuri apar ca indivizii zolați sau în mici pâlcuri. Acest areal a fost pus sub protecție datorită prezenței arborilor de zadă, cu înălțimi de 35-40 m înălțime, fiind unicul conifer cu frunze căzătoare din Europa. Deși în alte zone ale Carpaților laricele crește la înălțimi mai mari, respectiv etajul molidului, în Munții Trascău se găsește la cea mai mică altitudine a speciei în stare naturală, respectiv etajul fagului. Aici este vorba de prezența unei formațiuni relicte, rămasă din epoca glaciară, perioadă în care coniferele erau răspândite în zonele mai joase.

Fig.1c

Rezervații mixte:

Cheile Turzii (324 ha) (fig.1d,2d) reprezintă o uriașă spintecătură în bara de calcare jurasice, la jumătatea Culmii Petreștilor. Se întinde pe o suprafață de 3.5 km lungime, fiind alcătuită din stive de calcare jurasice cu grosimi de peste 600 m. Având peste 1650 m lungime, cheia este împrejmuită de pereți verticali cu înălțimi ce ating peste 300 m. Râul Hășdate coboară de la 460 m, cât are la intrarea în cheie, până la 420, la ieșire, realizând astfel o pantă medie de 13 m/km.În această rezervație fauna este deosebit de interesantă, dar mai ales flora întâlnită aici. În timp ce în râul Hășdate trăiesc specii comune de pești și batracieni, fauna de păsări este în schimb foarte bine reprezentată, având 67 de specii, dintre acestea cele mai interesante fiind cojoaica de munte, presura de stâncă, acvila. Dintre mamifere, vulpea este cea mai comună. Flora din Cheia Turzii cuprinde rarități remarcabile, nu numai pentru România, ci și pentru Europa. Interesantă este astfel, o specie specifică de usturoi, care constituie de altfel faima cheii, această plantă găsindu-se în afara țării noastre numai în Turkestan.

Fig.1d Fig.2d

Rezervatiile naturale ale biosferei din Muntii Apuseni sunt:

rezervația floristicã – Intergralde ,

rezervația forestierã – Pãdurea Bejan .

Rezervații paleontologice și speologice mai sunt la Muntele Vulcan, Bratca, Ighiu .

Parcul Natural Apuseni (fig.1e)

Se află situat în partea central-nord-vestica a Munților Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlãdeasa la nord , pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28% ). Parcul Natural Apuseni cuprinde suprafețe de pe teritoriul administrativ a 16 comune și proprietãți aparținând la 25 de comune.

În ce privește numãrul de comunitãți, pe teritoriul Parcul Național Apuseni sunt cuprinse integral 53 localitãți și 3 sate de vacanțã (Boga, Fântanele și Vartop), parțial fiind cuprinse încã 8 localitãți, situate pe limitele parcului .

Primele initiative în vederea constituirii unui parc în aceasta zonã le aparțin cercetãtorilor Emil Racovițã și René Jeannel și dateazã din anii 1930 .

Fig.1e

Forme carstice unice în Romania localizate în Parcul Natural Apuseni :

Pestera din Valea Rea, Avenul V5, Peștera de sub Zgurãști, Peștera Hodobana, Izbucul Tauz, Peștera Coiba Mare, Peștera Cetãțile Ponorului

Ghețarul de la Scãrișoara – cel mai mare ghețar subteran din Romania cu un volum de gheațã apreciat la 75.000 m³

Ghețarul Focul Viu, Peștera Onceasa, Ghețarul de la Vârtop (Casa de Piatrã ), Peștera Rece

Peștera Piatra Altarului- cea mai frumos concreționatã peșterã din Romania

Sistemul Poienița-Humpleu, Poiana Ponor, Valea Sighiștelului, Zona Baița Bihor

Peștera Urșilor – este singurul sit paleontologic din Romania cu resturi fosile aparținatoare în primul rând Ursus spelaeus, pãstrat intact în urma descoperirii. În peșteră se gãsește un schelet de Ursus spelaeus pãstrat în conexiune anatomicã. Peștera posedã cea mai modernã amenajare dintre peșterile aflate în exploatare turisticã din Romania .

Datorită condițiilor specifice în diverse ecosisteme din Parcul Natural Apuseni, un numãr ridicat de specii vegetale endemice au fost identificate, cum ar fi: liliacul transilvănean (Syringa josikaea), omagul (Aconitum calibrotryon ssp. skarisorensis), garofița (Dianthus julii wolfii), vioreaua (Viola josi), multe forme de vulturicã (Hieracium bifidum ssp. biharicum, H. sparsum ssp. Porphiriticum, H. kotschyanum ), Edraianthus kitaibelii.

Câteva peșteri prezintã o importanțã deosebitã și datoritã populațiilor de lilieci pe care le adãpostesc: liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), Rh. Hipposideros, Rh. euryale, Myotis myotis, M. blythii, M. nattereri, M. brandtii, M. mystacinus, M. bechsteinii, M. emarginatus. Din cele 29 specii de lilieci identificate în țara noastrã, 19 se regãsesc în fauna parcului Apuseni.