Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul [616524]

Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul
istoriei – din Antichitate pân ă în Epoca modern ă

Mirela Ionela ACELEANU
Academia de Studii Economice, Bucure ști
[anonimizat]

Rezumat. Dintotdeauna, munca a avut rolul fundamental în
existența omului și a comunit ăților sociale. Statutul muncii a evoluat în
timp, acesta fiind determinat și influențat de gradul dezvolt ării social-
economice și de maturitatea creativ ă și socială a celor care au prestat
munca. Realitatea a demonstrat c ă munca r ămâne valoarea
fundamental ă, care prin creativitate științifică, eficiență și moralitate
caracterizeaz ă viața și evoluția umană pe diverse trepte ale dezvolt ării.
Lucrarea prezint ă contribuțiile semnificative cu privire la rolul muncii în
istorie din perioada antichit ății până în epoca modern ă.

Cuvinte-cheie: muncă; ocuparea for ței de munc ă; munca în
antichitate; munca în evul mediu.

Coduri JEL: B11, J01.
Coduri REL: 1B, 3A, 12A.

Economie teoretic ă și aplicată
Volumul XVIII (2011), No. 8(561), pp. 71-80

Mirela Ionela Aceleanu
72
Dintotdeauna, munca a avut rolul fundamental în existen ța omului și a
comunităților sociale și a cunoscut o dive rsificare continu ă. Statutul muncii a
evoluat în timp, acesta fiind determinat și influențat de gradul dezvolt ării social-
economice și de maturitatea creativ ă și socială a celor care au prestat munca.
În lumea contemporan ă munca se desf ășoară în mii și mii de feluri în
cadrul unor structuri socioeconomice di n ce în ce mai complexe. Universul
general al muncii, precum și formele ei au f ăcut și fac obiectul unor reflect ări și
aprecieri diverse. Este vorba atât de amplele confrunt ări teoretico- științifice în
legătură cu un aspect sau altul al con ținutului și rolului muncii, cât și de
confruntări doctrinar-ideologice cu privire la ceea ce este și la ceea ce ar trebui
să reprezinte acest proces în societatea actual ă și în cea viitoare.
În literatura de specialitate exist ă numeroase defini ții ale muncii, care
diferă în funcție de modul specific de abordare: economic, filozofic, social.
Munca este activitatea con știentă, specific ă omului îndreptat ă spre un
anumit scop, în procesul c ăreia omul efectueaz ă, reglementeaz ă și controleaz ă
prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea
trebuințelor sale (DEX).
Potrivit dic ționarului de economie, munca este definit ă ca fiind factorul
de produc ție primar care const ă în exercitarea de c ătre subiectul uman a unei
acțiuni transformatoare asupra f actorilor materiali ai produc ției, în scopul
obținerii unor efecte economice utile.
Economiștii O. Giarini și P. Liedtke definesc munca ca fiind o „în țelegere
între fiin țele umane și mediul lor înconjur ător având ca scop principal
autoconservarea” (Giarini, Liedtke, 2001, p. 31).
Munca – precizeaz ă economi știi francezi J. Bremond și A. Geledan –
„constituie o activitate cr eatoare de bunuri materiale și prestatoare de servicii,
activitate sus ținută de toți lucrătorii care dispun de cuno ștințe tehnice și se află
într-o anumit ă relație cu mijloacele de munc ă” (Bremond, Geledan, 1995,
p. 264).
Geroges Friedman define ște munca ca fiind „totalitatea ac țiunilor pe care
omul cu ajutorul creierului s ău, al mâinilor sale, al uneltelor sau ma șinilor le
exercită asupra materiei, ac țiuni care, la rândul lor, reac ționează asupra omului,
modificându-l” (Friedman, 1962, p. 64).
În sens filozofic, academicianul Mihai Dr ăgănescu consider ă „munca este
un mod de ac țiune uman ă necesară omului pentru a se integra în existen ța
materială și în cea social ă și pentru a le transforma pe acestea, ca și pe omul
însuși… munca este un operator esen țial specific omului și societății, sau, altfel
spus, aceasta este o condi ție natural ă a vieții omenești.” (Drăgănescu, 1987,
p. 161).

Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul istoriei – din Antichitate pân ă în Epoca modern ă
73
Ceea ce este unanim acceptat în ceea ce prive ște definirea muncii se
referă la faptul c ă munca este o activitate specific uman ă, obligatorie pentru
existența omului și a societății, pentru progresul general.
Pentru a analiza conceptul de munc ă este important ă cunoașterea sensului
muncii de-a lungul istoriei, de la începutul evolu ției omenirii, când munca
oamenilor presupunea vân ătoarea și culesul, pân ă în prezent, când pe prim plan
trece munca simbolic ă, munca științifică.
La începutul evolu ției omenirii, munca era lupta permanent ă pentru
supraviețuire într-un mediu ostil, asupra c ăruia omul nu avea nicio influen ță.
Inițial, activit ățile umane nu puteau fi încadrate în categoria de ocupare.
Căutarea hranei de c ătre oamenii primitivi se f ăcea în acele locuri unde mediul
natural era prielnic. În acele condi ții, omul era culeg ător, vânător, pescuitor.
Activitățile respective și mai ales rezultatele ob ținute erau dependente de
dărnicia, respectiv de s ărăcia naturii. Consuma ția și obținerea bunurilor de
consum se efectuau concomitent în timp și spațiu, delimitarea între munc ă și
nemuncă, între ocupare și nonocupare neavând sens (Braudel, 1985, p. 64).
Nevoile crescânde de alimente și amenin țările continue din partea
animalelor s ălbatice i-au obligat pe oameni s ă treacă la cultivarea plantelor și
creșterea animalelor. Volumul și intensitatea muncii variau în conformitate cu
anotimpurile și cu vremea, oamenii muncind mai mult vara, când vremea era
bună pentru culturi și ziua era mai lung ă.
Prin practicarea agricultur ii oamenii au devenit produc ători, ei au început
să creeze unelte, s ă cultive plante, s ă domesticeasc ă și să crească animale.
Astfel, produc ția se separ ă de consuma ție. Omul dobândește pentru prima dat ă
mijloacele pentru schimbarea mediului s ău înconjur ător și pentru asigurarea
unor șanse sporite de supravie țuire. În fiecare unitate activ ă (familie, trib)
bunurile produse de oameni – specializa ți pe criterii naturale și care foloseau
unelte primitive – erau consumate în special de membrii acesteia. Aceast ă
economie a fost numit ă de către Karl Bucher „economie casnic ă închisă”, iar de
către Fernand Braudel „non-economie”. Ocuparea persoanelor adulte se
delimita și se dimensiona în raport de ceilal ți membrii ai comunit ății (Frois,
1994, p. 28).
Pe măsura creării unor unelte specializate și a apari ției diviziunii
profesional-sociale a muncii, ca și a transmiterii experien ței de munc ă de la o
generație la alta, oamenii au reu șit să producă mai multe bunuri decât erau
necesare pentru consumul curent al produc ătorilor, al celor ce munceau, al celor
ocupați.
A apărut astfel un prisos temporar de bunuri – plusprodusul. Mai mult, ei
au început s ă economiseasc ă o parte a plusprodusului. Economisirea devine
treptat o tr ăsătură a activității umane, dând acesteia caracter ra țional.

Mirela Ionela Aceleanu
74
Producătorii mai dota ți fizic și mai economi au început s ă agoniseasc ă,
impunându- și dreptul de proprieta te particular-privat ă asupra bunurilor produse.
Pe temelia acestor procese îndelungate, apare schimbul direct de produse, ca
primă formă de existen ță a economiei de schimb. Pentru a u șura schimburile,
tot mai numeroase și din ce în ce mai voluminoase, au fost create instrumentele
necesare – banii.
De la libertatea absolut ă a primilor oameni, dependen ți doar de mediul
natural în care tr ăiau, s-a ajuns la multiple forme de dependen ță socială. Mai
întâi, a existat dependen ța absolută a sclavilor fa ță de proprietarii de sclavi. Este
vorba, în principal, de pres tatorii muncii fizice. Aceast ă formă de dependen ță a
fost urmat ă de cea feudal ă, prin care cei ce tr ăiau în cadrul unei feude erau
dependen ți de stăpânul acelei feude.
Divizarea societ ății în clase sociale urma acela și model: p ătura de jos a
societății era constituit ă din lucrători, care depuneau munca cea mai grea, iar
pătura de sus era rezervat ă profesiunilor nobile, resp ectiv celor care luau
decizii, comandau sau se ocupau de activit ăți recreative.
Cu multe sute de ani în urm ă marele în țelept grec Euripide postula:
„Nimeni nu poate s ă-și adune cele necesare pentru a tr ăi stând degeaba, f ără a
se osteni, doar pomenind și implorând mereu pe zei” (Simenscy, 1978, p. 582).
Fără muncă niciun lucru nu-i u șor pentru oameni – sus ținea Phocylides. El
continua, acest lucru nu-i posibil nici chiar pentru zei. Se pare c ă această
constatare a filozofului grec este înc ă actuală și utilă pentru a delimita munca de
nemuncă, ca și pentru a contura con ținutul muncii în ansamblul ac țiunilor
sociale (Dobrot ă, Șerban, 2008, p. 54).
Aceeași idee este sus ținută și de filosoful latin – Seneca – în felul
următor: „Nu exist ă nimic care s ă nu poată fi cucerit de o munc ă perseverent ă și
de o grijă încordată și atentă”.
Filozoful grec Xenofon este primul autor care a identificat în munc ă
izvorul tuturor bog ățiilor: „tot ceea ce împodobe ște templele, statuile, pe zei și
pe oameni, numai munca câmpului le produce” (Xenofon, 1987, p. 147). Xenofon, Platon și Aristotel considerau munca agricol ă ca fiind cea mai
important
ă: „Agricultura este maica și educatoarea tuturor artelor. Când
agricultura prosper ă și celelalte arte progreseaz ă odată cu ea, iar atunci când
munca câmpului este neglijat ă și celelalte meserii, într-un fel sau altul,
lâncezesc pretutindeni ” (Xenofon, 1987, p. 149).
În general, filozofii greci consider ă munca agricol ă ca fiind cea mai
important ă, însă fac diferen ță între muncitori, pe car e îi exclud de la orice
activitate intelectual ă, politică, și cei învățați, care trebuiau s ă disprețuiască
munca fizic ă, pe care o considerau inferioar ă din punct de vedere moral (Platon,
1986, p. 371).

Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul istoriei – din Antichitate pân ă în Epoca modern ă
75
În concep ția lui Aristotel, munca era incompatibil ă cu scopul real al vie ții
omului. Aceast ă contradic ție este rezolvat ă prin legile naturii însele. În fapt,
oamenii sunt diferi ți între ei de la natur ă. Cei cu calit ăți intelectuale mai reduse
sunt sorti ți să devină sclavi. Deci, natura dicteaz ă societății regula de a
încredința doar sclavilor munca de producere a bunurilor prin cu ltura plantelor
și creșterea animalelor, prin pescuit și vânătoare, precum și prin diferite
activități meșteșugărești subordonate acestora. Volumul muncii prestate de c ătre
fiecare sclav în parte și de către toți sclavii dintr-o comunitate, ocuparea
acestora, în diferite orizontur i de timp (zi, an, durata vie ții) se află în relație
directă cu mărimea popula ției cetății, cu consumul fiec ărui membru al ei. Cei
dotați intelectual erau destina ți, conform acelora și legi naturale, s ă conducă pe
cei mai pu țin dotați (Aristotel, 2000, pp. 8-12).
Filozofii greci considerau c ă diviziunea muncii nu avea un fundament
profesional, ci unul sociol ogic. În general, muncitori i manuali erau transforma ți
în sclavi, fiind destina ți muncilor inferioare, care degradeaz ă corpul și spiritul.
Platon a eviden țiat avantajele specializ ării rezultate din diviziunea muncii,
considerând c ă: „produsele muncii sunt mai numeroase, mai bune și făcute mai
repede, atunci când fiecare face un singur lu cru, potrivit cu firea sa, în timpul pe
care îl are și fără să se preocupe de alte activit ăți” (Platon, 1986, p. 136).
Sarcinile superioare, administrarea și apărarea cetății reveneau oamenilor liberi
– gânditori, militari – care nu trebuiau s ă fie deturna ți spre nicio alt ă
preocupare.
Spre deosebire de antici, care considerau degradant ă munca manual ă,
teoriile medievale sus țin dubla înnobila re prin munc ă: în primul rând munca
înnobileaz ă pentru că este impus ă de Dumnezeu, iar în al doilea rând munca are
un scop nobil pentru c ă prin munc ă omul își dezvoltă viața fizică și morală. Mai
mult, scolasticii definesc munca drept orice ocupa ție care îi permitea omului s ă-
și câștige cinstit existen ța, spre deosebire de antic i, care o reduceau la munc ă
manuală. (Rogojanu, 2009, p. 134). Teorii le scolastice identific ă două tipuri de
ocupații: posesive – care incl udeau muncile agricole, socotite de prim rang,
muncile industriale și cele administrative, și ocupațiile pecuniare, care
includeau activit ăți de comer ț, de schimb, de credit. Activit ățile posesive aveau
ca obiect producerea bog ăției direct utilizabile de oameni sub forma bunurilor
de consum destinate satisfacerii nevoilor de via ță. Ocupațiile pecuniare aveau
ca scop procurarea bog ăției artificiale – pecunia , fiind considerate speculative.
În decursul secolelor evului medi u s-a înregistrat o sporire a demnit ății
muncii. Breslele me șteșugarilor și ale comercian ților impuneau acela și respect
ca și meșterii constructori.
În evul mediu se remarc ă și ideile utopi știlor, prin contribu ția lui Thomas
Morus, care în lucrarea Utopia sau Cartea de aur a lui Thomas Morus prezintă

Mirela Ionela Aceleanu
76
situația economic ă a Angliei din vremea sa, preocupându-se de s ărăcia cu care
se confruntau clasele inferioare. Com unismul legendar sau utopia lui Morus a
rezultat din influen ța filozofiei lui Platon și a evenimentelor timpului s ău, ce se
caracteriza prin transform ări sociale profunde. Thomas Morus a abordat cele
mai presante probleme economice generatoare de s ărăcie din vremea sa, ale
căror soluții le-a identificat în comunism. Utopia era dominat ă de etatism –
producția era în comun, la fel și munca. Munca agricol ă era obligatorie, iar
deprinderile acesteia începeau în copil ărie, timpul de munc ă fiind limitat la șase
ore pe zi. Munca era considerat ă sursa bun ăstării tuturor, iar dintre cei ap ți de
muncă cei ce se dedicau studiului artelor și științelor erau scuti ți de munc ă, dar
dacă nu justificau utilitatea studiului erau trimi și din nou la munca de jos.
Speculând atitudinea epocii sale, ostil ă comerțului, Thomas Morus proiecteaz ă
o producție, o reparti ție și un consum pe baze comuniste, care anuleaz ă orice
posibilitate pentru comer ț și pentru utilizarea monedei.
Aspecte noi în rela ția dintre ocupare și nonocupare și în ceea ce prive ște
munca au ap ărut în economia feudal ă. Aceasta a predominat în Europa
Occidental ă peste 13 secole și s-a dezvoltat în jurul unor domenii rurale, aflate
în proprietate laic ă sau bisericeasc ă. Agricultura se afla la baza produc ției în
feudalism și se realiza prin munca țăranilor, principalii produc ători de bunuri.
Marea proprietate feudal ă era predominant ă, domeniul feudal fiind o unitate
economic ă închisă. Treptat, dezvoltarea produc ției și a schimbului a favorizat
formarea ora șelor – centre me șteșugărești și comerciale, marcând începutul
feudalismului dezvoltat.
O asemenea economie era dirijat ă administrativ și organizat ă pentru a
produce doar pentru satisfacerea nevoilor celor ce populau domeniul. Aceasta
era o economie de subzisten ță, adică era orientat ă doar spre satisfacerea
nevoilor prezente și ignora interesul de profit al proprietarului, acesta din urm ă
pretinzând de la supu șii săi (șerbi sau iobagi ) numai presta ții în natur ă (sub
formă de zile de munc ă). Ocuparea resurselor de munc ă era determinat ă de
condițiile naturale, de forma de proprietate asupra p ământului.
Spre sfâr șitul secolului al XV-lea, datorit ă dezvoltării tehnicii și
invențiilor, în societatea feudal ă s-au produs mari transform ări economice și
sociale. Orânduirea feudal ă a început s ă se destrame, s ă se descompun ă.
Uneltele simple au fost înlocuite cu ma șini, în locul atelierelor s-au construit
fabrici și uzine, care au produs m ărfuri tot mai multe și mai variate, s-a
dezvoltat comer țul și a apărut o nouă clasă socială – burghezia. Astfel, revolu ția
burgheză din Anglia, din anul 1642, este considerat ă a fi la baza dezvolt ării
capitalismului, constituind totodat ă începutul istoriei moderne.
Un curent de gândire important pentru dezvoltarea științei economice este
mercantilismul, care s-a manifestat în perioada descompunerii feudalismului.

Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul istoriei – din Antichitate pân ă în Epoca modern ă
77
Numeroși mercantili ști au eviden țiat în lucr ările lor importan ța muncii. Astfel,
A. De Montchrestien scria: „Omul este n ăscut pentru a tr ăi într-un permanent
exercițiu și ocupare… Bun ăstarea oamenilor const ă în principal în bog ăție, iar
bogăția în munc ă” (De Montchrestien, 1889, p. 21). Mercantili știi considerau c ă
o populație numeroas ă, care munce ște face abundent ă oferta de for ță de munc ă
și reduce astfel salariile, și deci costurile. Obliga ția de a munci este ra țională
pentru că, în concep ția mercantili știlor, șomajul este atât o pierdere poten țială
de produc ție, cât și o sursă a decaden ței.
Un alt mercantilist, W. Petty, sus ține ideea salariilor mici drept condi ție a
unor costuri competitive și consider ă că menținerea unor pre țuri înalte la
cereale, chiar în anii cu recolte bune, oblig ă la muncă în plus. W. Petty este
considerat p ărintele statisticii demografice, fiind preocupat de delimitarea între
populație totală, populație activă și șomeri. De asemenea, el analizeaz ă și
calitatea muncii, pornind de la o statistic ă a popula ției ocupate pe ramuri de
activitate și arată că productivitat ea muncii variaz ă în funcție de ramur ă.
În marea lor majoritate, mercantili știi au fost popula ționiști, în sensul c ă
s-au pronun țat pentru cre șterea numeric ă a popula ției unui stat. As tfel, pentru
mercantili ști relația popula ție-dezvoltare se bazeaz ă pe reciprocitate: cre șterea
populației permite ob ținerea cu u șurință a mâinii de lucru și de aici apar
posibilități pentru dezvolta rea industriei și comerțului, după cum dezvoltarea
economic ă permite ocuparea unui num ăr tot mai mare de oameni, ceea ce
favorizeaz ă creșterea demografic ă.
Fiziocrația a reprezentat un moment de r ăscruce în evolu ția gândirii
economice, fiziocra ții fiind primii autori ca re au elaborat o concep ție clară
despre științele sociale și despre principiile economice.
Sursele de inspira ție ale fiziocra ților se găsesc în tradi țiile intelectuale, în
moștenirea cultural ă comună și în realit ățile economice și politice ale Fran ței
secolului al XVIII-lea.
În concep ția fiziocra ților, munca desf ășurată în agricultur ă și sectoarele
anexe este singura productiv ă, celelalte activit ăți, industriale, comerciale, fiind
utile, dar nu productive.
O contribu ție de seam ă a fiziocra ților o reprezint ă Tabloul economic al lui
Fr. Quesnay, care prezint ă circuitul economic ca modalitate de repartizare a
produsului net în economie. Ideea de baz ă a funcționării acestui mecanism este
diviziunea societ ății în trei clase, și anume: clasa productiv ă – care cuprindea
fermierii, agricultorii, pescarii și marinarii, clasa steril ă – includea
comercian ții, industria șii și practican ții profesiilor liberale și ai activit ăților
casnice și clasa proprietar ă – cuprindea proprietarii funciari și pe toți cei care
aveau independen ță provenită din proprietate (Pohoa ță, 1993, p. 56-73).

Mirela Ionela Aceleanu
78
Ocuparea resurselor umane dobânde ște trăsături noi odat ă cu trecerea de
la economia feudal ă închisă, de subzisten ță, la cea capitalist ă, la era industrial ă.
Revoluția industrial ă a marcat trecerea de la produc ția bazată pe tehnica
manuală la cea a șezată solid pe folosirea sistematic ă a mașinilor și, deci, la
marea produc ție mașinistă.
Impactul Revolu ției Industriale asupra societ ății a fost enorm, schimbând
în mod fundamental modul de via ță și percepția asupra muncii. Are loc o
decuplare a muncii de natur ă, ca urmare a introdu cerii unor procese de
producție independente de condi țiile naturale (de exemplu iluminatul artificial),
și o creștere a intensit ății muncii, ca urmare a dezvolt ării mașinilor industriale.
Scopul în era industrial ă era cel al produc ției de cât mai multe bunuri, eficien ța
producției fiind m ăsurată prin cantitatea de unit ăți produse pe unitatea de timp.
Sistemul capitalist se caracterizeaz ă, după cum se știe, prin unitatea dintre
cele dou ă instituții juridice (dreptul propriet ății individuale și libertatea
contractual ă) și trei institu ții economice ( întreprinderea privat ă, ca celul ă de
bază a activit ăților economice, piața, ca loc de întâlnire a cererii și ofertei,
statul, ca participant indirect la activitatea economic ă).
În acest cadru institu țional, dreptul de pr oprietate individual ă reprezint ă
suportul fundamental al liberei întrepri nderi sub toate formele de libertate:
libertatea de a munci, de a consuma, de a schimba, de a contracta, de a constitui societăți prin regruparea unui num ăr mai mare sau mai mic de aporturi de
capital.
În baza institu ției propriet ății individuale, s-a impus și funcționează
libertatea contractual ă, care statueaz ă egalitatea între agen ții economici,
egalitate reglementat ă juridic prin Codul Civil.
Se recunoa ște că proprietatea privat ă asupra factorilor materiali de
producție genereaz ă o împărțire a corpului social în antreprenori -deținători ai
capitalului și salaria
ți-care „închiriaz ă” serviciile lor contra unei remunera ții
forfetare, f ără a participa la luarea deciziilor și la împărțirea profitului.
Prin trecerea la sistemul capitalist, statutul celor ce muncesc ca salaria ți
s-a schimbat în sensul libert ății lor juridice, coroborat ă cu dependen ța
economic ă față de proprietarii de capital. Sub influen ța progresului economic
general asigurat de economia de pia ță capitalist ă, condițiile de munc ă și statutul
social al salaria ților s-a ameliorat continuu.
În plan social, sistemul capitalist se define ște prin: pia ță liberă a ocupării
(a muncii); rela ție contractual ă utilizator de munc ă – salariat, grup ările
(sindicatele), ca ap ărătoare profesionale ale salaria ților; salarii și prime
discutate și negociate; posibilitatea grevei.
Până la apariția macroeconomiei ca știință, ocuparea era abordat ă doar
cu sens microeconomic și rezolvat ă prin legiferarea vâ rstei legale de munc ă,

Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul istoriei – din Antichitate pân ă în Epoca modern ă
79
prin reglementarea duratei s ăptămânii de lucru și a zilei de munc ă, eventual prin
negocierea și stabilirea concediilor pl ătite de la locul de munc ă.
Principiul libert ății muncii este considerat ca fiind primul dintre noile
principii consacrate de capitalism . Libertatea muncii se manifest ă alături de
principiile: libertatea de depl asare, libertatea de circula ție a bunurilor. Dar,
libertatea individului nu trebuie s ă împiedice manifestarea libert ăților celorlal ți
oameni (Frois, 1994, pp. 30-34). În acest sp irit, economistul francez F. Bastiat
aprecia că în economie, inclusiv în cea capitalist ă, există o ordine natural ă, care
presupune o armonie spontan ă între interesele indivizilor indiferent de pozi ția
lor social ă. Ca un fel de replic ă la afirma țiile lui Bastiat, sociologul Lacordaire
postula: „Între s ărac și bogat, libertatea este cea care oprim ă, iar legea este cea
care elibereaz ă”.
Glorificarea muncii în capital ism se face prin compara ție cu munca
sclavului ( tortura-tripalium ) și cu munca considerat ă ca pedeaps ă pentru
ispășirea păcatului originar. În evul me diu, în spiritul dogmei cre știne, era
condamnat ă acumularea de bani și activitatea bancherului și era admirat
călugărul și viața lui ascetic ă.
Revoluțiile succesive care au modificat structura și condiția socială a
muncii au fost declan șate de factori tehnici (energ ie, mecanizare, automatizare),
de factori științifici (cunoa ștere), ca și de anumi ți factori sociali. Dup ă căderea
Imperiului Roman, m ănăstirile s-au transfor mat în centre de produc ție agricol ă.
Apariția religiei reformate, îndeosebi a doc trinei calviniste, a schimbat optica
medievală cu privire la munc ă. În timpul Reformei, Jean Calvin a eviden țiat
rolul major pe care îl are munca în atingerea st ării de mântuire pe plan spiritual,
ceea ce a avut efecte economice considerabile. Aceast ă relație l-a determinat pe
Max Weber s ă descopere originile capitalismului în etica ascetic ă a muncii
proclamat ă de calvinism (Giarini, Mali ța, 2005, p. 79). Astfel, Max Weber a
explicat rela ția între credin ță, viața spiritual ă și sacralizarea muncii.
Munca și acumularea au fost tratate ca nonvalori ale epocii moderne.
Numai că profitul era privit ca surs ă a acumul ării, și nu ca mijloc pentru
satisfacerea pl ăcerilor.
Lucrătorul model este întreprinz ătorul, care se afl ă la antipodul
rentierului, dar și la antipodul negus torului speculant și al bancherului
(cămătarului).
Evident, toate aceste elemente delimitative ale ocup ării persoanelor apte
de muncă se aplicau și aveau consisten ță economic ă, socială și chiar politic ă în
condițiile sistemului capitalist, ale civiliza ției muncii salariate, specifice epocii
moderne.

Mirela Ionela Aceleanu
80
Mulțumiri

Această lucrare a fost cofinan țată din Fondul Social European, prin
Programul Opera țional Sectorial Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013,
proiect num ărul POSDRU/1.5/S/59184 „Performan ță și excelență în cercetarea
postdoctoral ă în domeniul științelor economice din România”.

Bibliografie

Aceleanu, Mirela, Cre țu, Alina (2010). Strategii și politici de ocupare în contextul pie ței
actuale a muncii , Editura ASE, Bucure ști
Aristotel (2000). Politica , Editura Antet, Bucure ști
Braudel, F. (1985). Jocurile schimbului , vol. II, Editura Meridiane, Bucure ști
Bremond, Janine, Geledan, A. (1995). Dicționar economic și social , Editura Expert, Bucure ști
Colectivul Catedrei de Economie și Politici Economice (2001). Dicționar de Economie , Ediția a
doua, Editura Economic ă, București
Dobrotă, N., Șerban, Andreea (2008). Munca – esen ță, forme, structuri și finalitate , Editura
ASE, Bucure ști
Drăgănescu, M. (1987). Mutații în caracterul muncii , în „Tratat de economie contemporan ă”,
vol. 2, Cartea 1, Editura Politic ă, București
Friedman, G., Neville, P. (1962). Traite de sociologie du travail , Paris, Edition Armand Colin
Frois, G.A. (1994). Economie politic ă, Editura Humanitas, Bucure ști
Giarini, O,, Liedtke, P,M. (2001). Dilema ocup ării forței de munc ă și viitorul muncii , Editura
All Beck, Bucure ști
Giarini, O., Mali ța, M. (2005). Dubla spiral ă a învățării și a muncii , Editura Comunicare.ro,
București
Ivanciu, N.V. (1996). Tratat de doctrine economice , Editura Monitorul Oficial, Bucure ști
Montchrestien, A. De (1889). Traite de l’economie politique , Paris
Platon (1986). Opere V-Republica , Editura Științifică și Enciclopedic ă, București
Pohoață, I. (1993). Doctrine economice universale , Vol. I, Editura Funda ția Gh. Zane, Ia și
Rogojanu, Angela (2009). Stăpânii ideilor economice , vol. I, În Antichitate și în Evul Mediu ,
Editura Economic ă, București
Silași, G., Jivan, Al. (1995). Doctrine economice: idei fun damentale ale principalelor școli de
gândire economic ă, Editura Universit ății de Vest, Timi șoara
Simenscy, Th. (1978). Un dicționar al în țelepciunii , Editura Junimea, Ia și
Xenofon (1987). Despre economie , în Amintiri despre Socrate , Editura Univers, Bucure ști