Munca Persoanelor Private de Libertate In Functie de Regimul de Executare al Pedepsei
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….
CAPITOLUL I. Regimul de muncă al persoanelor private de libertate………………………….
1.1 Evidența muncii persoanelor private de libertate…………………………………………………
1.2 Durata muncii………………………………………………………………………………………………………..
1.3 Avantaje in bani si reducere a pedepsei pentru cei care muncesc……………………………….
CAPITOLUL II Specificul muncii în penitenciare……………………………………………..
2.1 Munca în regim de prestări de servicii…………………………………………………………..
2.2 Munca productivă………………………………………………………………………………….
2.3 Activitatea productivă în regie proprie…………………………………………………………….
2.4 Munca în folosul comunității…………………………………………………………………………..
2.5 Pagubele create……………………………………………………………………………………………..
CAPITOLUL III REEDUCAREA SI REINTEGRAREA DETINUTILOR………………
3.1 Strategiile tratamentului penitenciar……………………………………………………………………..
3.1.1 Munca condamnatilor……………………………………………………………………….
3.2 Munca condamnaților în contextul regulilor europene pentru penitenciare………………
3.3 Munca socio-educativă în sensul îndreptării și reclasării condamnaților………………..
3.4 Închisoarea pe termen lung………………………………………………………………………………
3.5 Închisoarea pe termen scurt………………………………………………………………………………..
3.6 Reabilitarea socială………………………………………………………………………………………….
CAPITOLUL IV Munca persoanelor private de libertate ȋn funcție de regimul de executare al pedepsei…………………………………………………..
4.1.Regimul de maximă siguranță…………………………………………………………………….
4.2.Regimul ȋnchis……………………………………………………………………………………………
4.3.Regimul semideschis și deschis………………………………………………………………..
4.4. Zile cȃștig……………………………………………………………………………………………
CAPITOLUL V. Studii de caz
5.1 Din spatele gratiilor, la munca. Afla cati detinuti muncesc in Romania………………………….
5.2 Munca persoanelor private de libertate la Penitenciarul Timisoara………………………………
CONCLUZII…………………………………………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………..
INTRODUCERE
Serviciul de reintegrare sociala din penitenciar desfasoara o multitudine de activitati socio-educative cu scopul de a atenua influenta negativa a privarii de libertate asupra personalitatii si comportamentului detinutilor precum si identificarea si dezvoltarea aptitudinilor si abilitatilor care sa le permita integrarea Intr-o viata sociala normala dupa liberarea din penitenciar, si, totodata, sa le diminueze riscul de recidiva.
Cu toate că închisoarea s-a dovedit a fi, în general, cel mai eficient mijloc de pedepsire dintre cele utilizate până acum, impactul puternic desocializant al acesteia nu poate fi ascuns sau ignorat, iar tot mai puține rezultate pozitive, și în special creșterea recidivei, obligă la concluzia că și acest mijloc de pedepsire, în forma utilizată în perioada actuală, manifestă riscul de a se îndrepta încet dar sigur spre eșec.
Între tratamentul și regimul penitenciar aplicate deținuților sunt deosebiri esențiale mai ales că, în ultimul timp, s-a renunțat la ideea că închisoarea poate fi terapeutică pe întreaga perioadă a pedepsei.
Se cunoaște, dar s-a și demonstrat în baza statisticilor întocmite de criminologi și sociologi, care studiază fenomenul infracțional, faptul că o mare parte dintre deținuții încarcerați nu pot fi influențați să părăsească câmpul infracțional și că transformarea lor depinde de dorința și atașamentul cu care cooperează. Așa se explică de ce noțiunea de „tratament” este controversată, motiv pentru care principiul coordonator nu mai este tratamentul obligatoriu, ci crearea posibilităților unui tratament pentru toți acei care doresc și vor să profite de conținutul lui.
În schimb, regimul penitenciar este perceput ca o totalitate de restricții și sancțiuni reglementate de lege și aplicate în spiritul regulamentului, atunci și acolo unde practica conducerii penitenciarului o impune.
Obiectivele oricărui regim penitenciar sunt: încadrarea în programul zilnic al deținuților condamnați; participarea la activitățile socio-educative; participarea la muncile productive ordonate la cursurile de calificare și supunerea la perchiziții; îndeplinirea obligațiilor și restricțiilor specifice vieții din închisoare; exercițiul în folosința drepturilor și recompenselor în limitele prescrise de lege; suportarea măsurilor disciplinare aplicate pentru abateri nominalizate în baza legii și posibilitatea beneficiului liberării condiționate.
Evoluția istorică a muncii în regimurile penitenciare este legată de concepția cu privire la rolul sancțiunii penale.În condițiile în care munca avea un rol represiv accentuat, munca a fost destinată represiunii și distrugerii fizice și psihice a condamnaților.
În cele mai multe regimuri sancționatoare munca a constituit o pedeapsă complementară, și anume munca silnică, pe timp limitat sau pe viată.În acele condiții, tribunalele, pe langă pedeapsa privativă de libertate, aplicau și măsura muncii forțate, care avea rolul de a duce la epuizare ființa umană.
În societatea industrială, capitalistă, unde munca este consacrată ca un izvor al bunăstării, devenind un drept pentru care se luptă clasa muncitoare până la consacrarea acestuia în legile fundamentale, sistemele penale recunosc în activitatea productivă un mijloc de ridicare a condiției condamnaților și de posibilitate a reinserției sociale.
Pe plan internațional, evoluția noțiunii de muncă penitenciară a fost legată de ameliorarea statutului juridic al condamnaților.
După aprobarea regulilor minimale aprobate de Națiunile Unite și Consiliul Europei, munca penitenciară nu este reglementată fundamental diferit față de munca în libertate. Anumite forme de integrare a muncii deținuților în munca liberă au fost primele preocupări și experiențe în acest domeniu. Intenția ce se degajă din conținutul regulilor internaționale este aceea de a face față schimbărilor din piața muncii, de a găsi mijloacele necesare pentru ca munca în penitenciare să nu fie diferită de cea din societate.
În unele administrații penitenciare există concepția că munca deținuților trebuie sa fie realizată acolo unde societatea are nevoie de mână de lucru ieftină, în locuri de muncă puțin agreabile pentru majoritatea populației.
În timpul comunismului munca deținuților era considerată cel mai important mijloc de reeducare prevăzut de lege. Deși acest deziderat părea pozitiv și consta în ideea umanizării pedepselor privative de libertate, munca nu era educativă și nici nu ducea la reinserție socială din anumite motive:
condamnații erau considerați „forță de muncă specială” care putea fi folosită în orice loc era nevoie de către stat;
condamnații nu erau folosiți după specialitatea care o aveau, după calificare, după posibilitățile intelectuale, ci mai ales de forța de muncă necalificată;
organizarea locului de muncă, uneltele, transportul spre locurile de muncă erau de cea mai proastă calitate, cu mult sub nivelul societății;
retribuția muncii se făcea procentual din venitul obținut, 10% pentru condamnat si 90% pentru stat;
în cele mai multe cazuri condamnații erau folosiți în cele mai grele condiții, îndeplinirea și depășirea normelor fiind obligatorie sub sancțiunea nerealizării niciunui venit sau neacordării zilelor considerate ca executate pentru scurtarea termenului de discutare în comisia de liberare condiționată.
Chiar și in aceste situații, munca avea unele trăsături pozitive și anume:
munca în exteriorul penitenciarului crea o legătură cu societatea, deținuții venind în contact cu muncitori liberi;
munca în aer liber era benefică în condițiile de supraaglomerare a penitenciarelor;
calificarea în unele meserii utile crea o bază pentru unii condamnați de a se integra social;
îndeplinirea normelor creau unele avantaje la hrană, vizite, pachete de la familii, câștigarea unor zile considerate ca executate din pedeapsă.
În condițiile actuale munca condamnaților în penitenciare este considerată având un rol benefic de cea mai mare importanță pentru regimul penitenciar. Rolul muncii în penitenciare este dat și de caracteristica sa, de a putea intrea într-un loc, pe timp îndelugat și cu efort organizat, în condițiile folosirii de personal puțin, o mare parte din populația penitenciară.
În penitenciarele românești munca deținuților era considerată ca un element pozitiv al regimului de deținere, cu un puternic efect corectiv, într-un spirit umanist, dar serviciile care se ocupă de educație și reinserație socială a condamnaților nu se ocupă și de activități productive, considerând această activitate mai degrabă de resortul celor care execută paza, escortarea și organizarea – contractarea muncii.
Paradoxal deși munca este considerată unul dintre mijloacele de bază ale condiției umane, un drept și o valoare constituțională, deși este amănunțit reglementată de Legea nr. 254/2013 ea nu intră în preocuparea personalului cu roluri reeducative în așezămintele penitenciare. Mai mult de atât, se consideră că activitatea productivă ar fi de natură a diminua timpul alocat activităților socioeducative.
Discrepanța dintre activitățile productive, gospodărești și de deservire a penitenciarului și munca socioeducativă este dată de faptul că, „munca” este de cele mai multe ori un aranjament pe bază contractuală și are caracteristicii comerciale și mai puțin de tratament educativ. În societatea modernă, munca este considerată la fel ca și valori actuale și în același timp este contestată la fel. Chiar daca se recunoaște muncii o valoare umană, aceasta nu poate fi socotită aducătoare de satisfacții, decât de o utilitate socială, pe ansamblu. Cei mai mulți oameni văd în prezent în muncă un „rău necesar”, care favorizează ridicarea creativă a personalității, celor care nu au posibilitatea de a se realiza în alte tipuri de raporturi umane aducătoare de satisfacții.
Deținuții nu raționează complet diferit. Pentru marea majoritate dintre ei, diferențele dintre diferitele tipuri de muncă nu duc la resentimente față de muncă în general, ci față de circumstanțele în care sunt obligați sa o presteze.
De cele mai multe ori condamnații consideră munca o corvoadă, atitudine ce se concretizează în lipsa de angajament în activitate, în ostilitatea pasivă față de organizarea muncii, față de locul de muncă, absența motivației celor mai mulți. Cei care au produs prin infracțiuni bani, distracție, satisfacții diverse, consideră munca doar un mijloc nepotrivit de chinuire a condamnaților, o invenție cinică a administrației pentru a le deforma personalitatea.
Considerându-se munca un mod de viață al societăților umane, un mod de realizare a bunurilor necesare și a posibilităților de obținere a celor necesare pentru majoritatea membrilor societății, și în penitenciar trebuie să se facă tot ce este posibil pentru a obișnui pe deținuți cu munca, cu ideea de a-și procura prin muncă principalele resurse de a trăi.
Este esențial să se țină cont și de necesitățile de întreținere ale așezămintelor penitenciare, începând de la curățenie, asigurarea hranei, încălzirii, depozitării diferitelor lucruri, repararea și întreținerea construcțiilor, care necesită eforturi deosebite și care sunt în mare parte rezolvate cu folosirea condamnaților, în primul rând pentru conservarea bunăstării lor, dar și pentru realizarea de economii prin lucrările gratuite la care sunt angrenați aceștia.
Angrenarea la activități productive crează obișnuința și automatismele necesare unei societăți care încă mai depinde de munca oamenilor, chiar dacă industrializarea, automatizarea și informatizarea dau pentru viitor o altă perspevtivă laturilor ocupaționale ale societății. Lăsând în grija generațiilor viitoare transformarea activității productive în altceva decât sursa procurării celor necesare, se va obsera că este necesar ca instituția penitenciară , în intenția de a se apropia de viața din afara gratiilor, să înceapă a se ocupa mai serios de găsirea posibilităților de diversificare cu totul deosebită a programelor cu trăsături productive (muncă necalificată, calificată, supercalificată, arta de muncă, organizarea afacerilor personale, obținerea veniturilor din speculații legale, turism, sport profesionism, servicii de toate specialitățile).
Pentru a și asigura integrarea în structurile europene România și-a asumat obligații prin diverse tratate și a trebuit să-și aliniezelegislația la cea europeană, motivpentru care s-a adoptatLegea nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal, lege care prevede la art.57 alin.2 ,,Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea și aptitudinile lor, precum și activități necalificate’’, iar art.57 alin.6 ,,Folosirea la muncă a fiecărei personae condamnate se face numai cu avizul medicului penitenciarului’’.
Prin această lege, România și-a respectat angajamentul asumat față de Uniunea Europeană și a promovat o lege cu un puternic suflu European înlocuind forța și obligarea la muncă a persoanelor private de libertate cu dorinț acestora de a munci, legea fiind reglementată într-un spirit umanist.
Munca prestată de deținut nu trebuie să ducă la epuizarea acestuia, nu trebuiesă fie nici de gradantă, nici arbitrară. Dimpotrivă, ea trebuie să se desfășoare în condiții suportabile și raționale.
În mod deosebit, trebuie accentuat faptul că la muncă sunt acceptați numai detinuții apți de muncă și că supunerea la muncă este precedată de un examen medical și alte măsuri.
CAPITOLUL I Regimul de muncă al persoanelor private de libertate
Evidența muncii persoanelor private de libertate.
În fiecare penitenciar există un serviciu intitulat Serviciul Producție și Venituri Proprii, care are rolul de a păstra evidența orelor muncite de către deținuți în vederea liberării lor condiționate, precum și de a încheia contracte de prestări servicii cu persoanele fizice sau juridice, contracte în care se folosește munca persoanei privată de libertate.
Munca desfășurată de persoanele private de libertate se poate realiza pe următoarele căi:
ȋn regim de prestări de servicii pentru persoanele fizice sau persoane juridice
ȋn interiorul ori exteriorul penitenciarului;
în regie proprie;pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
ȋn caz de voluntariat;
în caz de calamitate ;
ȋn altecazuri, ȋn condițiile legii..
Documentele de evidență primară a muncii deținutilor sunt: tabelul nominal cu deținuții scoși la muncă;registrul de pontaj privind evidența deținuților care execută activități cu caracter gospodaresc;bonul de lucru;foaia de acord.
Conform Ansamblului de reguli minime penitenciare, organizarea muncii în penitenciare trebuie să se apropie, pe cât posibil, de acelea care se aplică unei munci asemănătoare în exteriorul penitenciarului, în vederea pregătirii deținuților pentru condițiile normale ale muncii în societate.
După revoluția de la 1989 și în special în anii grei de tranziție, când numărul de locuri de muncă din societatea română s-a redus simțitor, s-a resimțit și asupra posibilităților de a găsi beneficiari pentru munca deținutilor. Numărul de societăți comerciale care lucrau cu penitenciarele în acord s-a redus alarmant și datorită noilor legiferări prin care angajatorul trebuie să-i plătească unui deținut salariul minim pe economie.
Din salariul pe care îl iau deținuții un procent de 40% intră în contul lor, iar 60% revin penitenciarului, ca venit la bugetul statului. Pentru foarte mulți contează câștigul financiar, deoarece din el pot face diverse cumpărături.
Din cota de 40%, persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din aceasta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasată, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate. Din cota de 90%, deținuții pot efectua săptămânal cumpărături la nivelul a jumătate din salariul minim pe economie care cu 1 ianuarie 2015 este ȋn cuantum de 975 RON, rezultȃnd ca un deținut poate efectua cumparaturi saptamanale ȋn valoare de maxim 487.5 RON.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.
În penitenciare munca nu este obligatorie, numai cei care doresc să aibă o activitate zilnică, o eliberare mai rapidă și un câștig, chiar dacă mic, sunt scoși la muncă. Salariile care sunt date detinutiolor din penitenciare nu pot fi mai mici decât cele minime pe economie, dar munca deținuților este plătită diferențiat, în funcție de calificare și de tipul de activitate prestată, la fel ca și persoanele care lucrează în viața civilă.
Una din preocupările administrației penitenciarului o reprezintă măsurile și mijloacele de protecție a muncii deținuților selectați, de către comisia stabilită prin lege, deorece reglementările legale referitoare la organizarea și desfășurarea muncii sunt aplicabile și persoanelor private de libertate, inclusiv cele referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, bolilor profesionale și a altor situații de risc.
Nici o persoană privată de libertate nu poate fi folosită la munca pȃna ce nu primește avizpozitiv de la medic.
Beneficiarii muncii prestate de persoanele private de libertate au obligația de a asigura atât acestora, cât și personalului de pază și supraveghere măsurile de protecție a muncii, echipamentul adecvat și alimentația de protecție, în cazul în care dispozițiile legale prevăd aceasta pentru angajații proprii.
Protecția securității și sănătății lucrătorilor își găsește fundamentul în art. 55 al Tratatului CECA, care impune dezvoltarea "securității muncii" în industriile carbonieră și siderurgică. Consiliul a putut adopta o abundentă legislație, textul fundamental fiind Directiva cadru 89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea ameliorării securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, precum și minorii condamnați la pedepse privative de libertate nu pot presta munca în timpul nopții sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelorc ondamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnați.
Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, încondițiile legii.
Persoanele private de libertate care produc din vina lor pagube la locul de muncă sunt ținuți să le acopere integral. Recuperarea prejudiciului se face din cota de 40% ce revine acestora, numai după efectuarea cercetării prealabile a persoanei considerată vinovată de către o echipă formată din reprezentanți ai unității penitenciar unde este cazată persoana și ai unității beneficiare a muncii acestuia, în patrimoniul căreia s-a produs paguba.
1.2. Durata muncii
Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertateeste de 8 ore peziși nu mai mult de 40 de ore pe săptămână.
Pentru femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detențieiși au în îngrijire copii învârstă de până la un an, durata zilei de muncă nu poate depăși 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.
Deținuții, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi și nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, în funcție de regimul de prestare a muncii, acordându-li-se, după caz, drepturile bănești cuvenite pentru acest program de muncă.
Munca în timpul nopții poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapteși 35 de ore pe săptămână, se consideră munca prestată în timpul nopții, activitățile lucrative desfășurate între orele 22 – 06,cu excepția femeilor condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, cărora le este interzis să presteze activități pe timpul nopții.
Deținuții care au ȋmplinit vȃrsta de 60 de ani ȋn cazul bărbaților și 55 de ani ȋn situația femeilor, pot presta o munca la cererea lor.
Putem observa că prevederi ale noului Cod al muncii, dar și prevederi ale Recomandărilor europene penitenciare, ale Codului european de securitate socială și ale Directivei Consiliului Europei nr.93/104 CEsunt valabile și în cazul angajării și executării unei activități utile cu persoane private de libertate, cu toate că diferă modalitatea de contractare a forței de muncă.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea și aptitudinile, precum și activități necalificate. Munca nu trebuie să lezeze în nici un fel persoana acestuia, astfel cum reiese și din prevederile art. 52 alin. (2) C. pen.: „Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului”, în acest mod statuându-se necesitatea plasării acestei materii în cadrul larg al sistemului drepturilor fundamentale ale omului. Vorbind despre funcția educativă a muncii, constatăm că se întâlnește „o atitudine adecvată față de muncă numai acolo unde cel ce muncește – om liber sau privat de libertate – se consideră a fi un participant conștient la această operă generală, socială și culturală și, pornind de aici, își subordonează activitatea regulilor sociale și culturale respective. De aceea, educația realizată în condițiile mediului penitenciar trebuie să deschidă celui ce învață, perspectiva acestei conexiuni sociale generale”.
De altfel, Regulile Europene pentru Penitenciare statuează că „în limitele compatibile cu o selecție profesională rațională și cu exigențele administrației și ale disciplinei din penitenciar, deținuții trebuie să își poată alege genul de muncă pe care doresc să o îndeplinească”. Pe de altă parte, obligativitatea muncii în penitenciar își găsește justificarea și în necesitatea acoperirii cheltuielilor de întreținere a deținutului în penitenciar.
Condițiile legale ale muncii în penitenciar sunt următoarele:
– este obligatorie prestarea unei munci de către toți condamnații apți de muncă (selecționarea la muncă realizându-se după un prealabil examen medical);
– în funcție de necesitățile procesului de producție, durata unei zile de muncă se încadrează între 6 și 10 ore, fiind diferențiată în funcție de natura pedepsei, starea de recidivă, categoria penală din care fac parte deținuții.
– condamnații vor fi folosiți la muncă ținându-se seama de calificarea lor profesională avută la încarcerare sau dobândită pe perioada executării pedepsei cu închisoarea;
– remunerarea muncii prestate de deținuți constă în primirea unei sume de bani care nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie;
– acest venit, al condamnatului, se încasează de către administrația peniteciarului după cum urmează: 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate; restul de 60% revine Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Aceste venituri ale Penitenciarului constituie venituri proprii, care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice;
– deținuții răspund pentru pagubele materiale provocate din vina lor pe timpul executării pedepsei, fără a răspunde însă pentru pagubele provenite din riscul normal al muncii sau din uzura normală a bunurilor încredințate spre folosință;
– munca deținuților se va desfășura numai cu respectarea normelor privitoare la protecția muncii. În acest sens, legiuitorul a prevăzut un capitol distinct, Capitolul 5 – «Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate», în Legea nr. 275/2006 și Capitolul 9 în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/ 2006.
Administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de persoane private de libertate. Munca prestată de persoanele private de libertate urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de deținere și pentru susținerea acțiunilor de resocializare a persoanelor private de libertate.
În raport de tipul regimului de executare, persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă. În acest sens, se ține seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de sănătate, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă în întreprinderi, secții și ateliere de producție din locurile de deținere, la operatori economici, precum și la alte persoane fizice sau juridice.
Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este remunerată cu excepția activităților cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului și a celor desfășurate în caz de calamitate. Munca este remunerată în raport de natura activității, calitatea produselor executate și randamentul obținut.
Munca în interesul locului de deținere cuprinde următoarele activități cu caracter gospodăresc care nu se remunerează:
a) activitățile desfășurate pentru prepararea hranei, pentru întreținerea și funcționarea instalațiilor, pentru menținerea stării de curățenie și igienă în locul de deținere, precum și însoțirea unor persoane private de libertate cu dizabilități;
b) activitățile prestate în cadrul atelierelor de întreținere, constând în servicii de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, întreținere a mijloacelor auto din dotare, tinichigerie, lăcătușărie și altele asemenea;
c) activitățile ocazionale din interiorul locului de deținere, care se prestează, prin rotație, de către toate persoanele private de libertate apte din punct de vedere medical;
d) alte activități necesare locului de deținere, în funcție de cerințele specifice. Repartizarea persoanelor private de libertate la aceste activități se efectuează în baza baremelor aprobate prin decizie a Directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pe timpul nopții, la nivelul camerelor de deținere, pentru prevenirea unor evenimente negative, de natura sinuciderilor, incendiilor, inundațiilor, precum și pentru semnalizarea situațiilor ce necesită acordarea de prim ajutor, se poate organiza serviciul de planton, care se consideră muncă în interesul locului de deținere.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea și aptitudinile lor, precum și activități necalificate, dispozițiile legale referitoare la protecția muncii aplicându -se în mod corespunzător. Selecționarea și repartizarea persoanelor private de libertate la activități productive se fac în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectoarelor de educație și intervenție psihosocială, regim penitenciar, evidență, organizarea muncii și medical, sub conducerea directorului adjunct pentru siguranță și regim.
Comisia se completează cu personal de specialitate, care verifică deprinderile profesionale ale persoanelor private de libertate. În măsura posibilităților, a cerințelor de disciplină din locurile de deținere și în limite rezonabile, persoanele private de libertate pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot schimba locul de muncă dacă nu sunt folosite la prestarea altei munci și dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă. Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate, care nu depășesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului de deținere.
Munca prestată de persoanele private de libertate trebuie să se desfășoare în condiții cât mai apropiate de cele din comunitate. Reglementările legale referitoare la organizarea și desfășurarea muncii sunt aplicabile și persoanelor private de libertate, inclusiv cele referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, bolilor profesionale și a altor situații de risc. Beneficiarii muncii prestate de persoanele private de libertate au obligația de a asigura atât acestora, cât și personalului de pază și supraveghere măsurile de protecție a muncii, echipamentul adecvat și alimentația de protecție, în cazul în care dispozițiile legale prevăd aceasta pentru angajații proprii.
În cazul femeilor condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la 12 luni, precum și minorii condamnați la pedepse privative de libertate, aceștia nu pot presta munca în timpul nopții sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnați.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi și nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, acordându-li-se drepturile bănești cuvenite pentru acest program de muncă. Munca în timpul nopții poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapte și 35 de ore pe săptămână.
Munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se realizează:
a) în regim de prestări de servicii pentru operatorii economici, persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul sau exteriorul penitenciarului;
b) în regie proprie;
c) în interesul penitenciarului, pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
d) în caz de calamitate.
În acest sens, administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu operatori economici, persoane fizice sau persoane juridice, interesați în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.
Veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie, în raport cu programul de muncă.
În ceea ce privește repartizarea veniturilor, după ce se realizează încasarea de către administrația penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate, urmează repartizarea acestora, astfel:
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreuna cu eventuala dobândă aferentă, în momentul punerii în libertate;
b) 60% din venit revine Administrației Naționale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.
Remunerarea persoanelor condamnate care participă la cursuri de școlarizare, calificare ori recalificare profesională se realizează la tariful orar corespunzător salariului minim brut pe țară, în funcție de prezența persoanei private de libertate la cursuri. Numărul orelor de cursuri se stabilește cu respectarea planurilor cadru elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, respectiv de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Munca trebuie să constituie (reprezinte) unul din factorii de bază ai remodelării și socializării progresive a deținuților.Deținuții nu pot fi lăsați de capul lor săptămâni,posibil luni de-a rândul,Încuiați în celulele lor ,indiferent decât de bune condiții materiale ar fi în interiorul celulelor
1.3 Avantaje in bani si reducere a pedepsei pentru cei care muncesc
Condamnati si incarcerati pentru luni sau ani intregi, o parte dintre detinutii din penitenciarele Romaniei au inteles beneficiile pe care le aduce munca din inchisoare. Doar in 2014, mii de persoane lipsite de libertate au muncit in fiecare zi din inchisori si au obtinut produse care au fost vandute mai departe, au fost remunerati cu mai mult de 30 milioane de lei si au primit zile libere.
In conformitate cu legea in vigoare, selectionarea si repartizarea la munca a detinutilor se efectueaza in raport de regimul de executare, tinandu-se seama de calificarea, deprinderile si aptitudinile acestora, varsta, starea de sanatate, masurile de siguranta si capacitatea de munca.
La randul sau, administratia fiecarui penitenciar poate incheia contracte de prestari de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate in folosirea la munca a persoanelor condamnate.
Cateva mii de detinuti muncesc in fiecare zi.Anual, mii de detinuti aleg sa efectueaze servicii pentru angajatori externi, iar peste 400 au prestat munca din care au rezultat produse vandabile.
"Produsele vandabile obtinute prin munca detinutilor au fost in principal produse agricole obtinute in gospodariile agrozootehnice (legume, cereale) si produse realizate, pe baza de comanda, in atelierele proprii de productie (tamplarie, confectionat mobilier, confectii metalice, croitorie, brutarie). Nu toate produsele vandabile realizate se comercializeaza. De exemplu, produsele agricole obtinute in gospodariile agrozootehnice sunt folosite la prepararea hranei persoanelor private de libertate" sunt remunerate pe baza de tarife diferentiate, dar nu mai putin de salariul minim pe economie. Astfel, veniturile realizate de detinuti se incaseaza de catre administratia penitenciarului in care se afla persoana condamnata si se repartizeaza dupa cum urmeaza:
40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executarii pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemneaza pe numele sau, la Trezoreria Statului, urmand sa fie incasat in momentul punerii in libertate;
60% din venit revine administratiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se incaseaza, se contabilizeaza si se utilizeaza potrivit dispozitiilor legale privind finantele publice.
Astfel, in 2014, detinutii au primit, conform legii, 40% din veniturile de 30,8 milioane lei realizate din munca prestata, respectiv 12,3 milioane lei. Din aceasta suma s-a retinut si virat la bugetul de stat cota de 16% impozit pe venit, astfel ca persoanele condamnate au incasat suma neta de 10,3 milioane lei.
Avantajele persoanelor private de libertate care muncesc sunt multiple dintre acestea le putem enumera pe cele mai importante cele care le motiveaza de fapt sa iasa la munca:
Un prim avantaj este faptul ca acestia pot primi bani pentru munca prestata ceea ce este un lucru motivant in primul rand pentru cei care nu au bani in cont, astfel muncind isi pot cumpara produse pentru igiena individuala si totodata pentru a tine legatura cu familia putand da telefon sau corspondond cu acestia.
Un alt avantaj al detinutilor care muncesc il reprezinta faptul ca li se reduce din pedeapsa executata ca urmare a muncii prestate, astfel pentru patru zile muncite, beneficiaza de o zi castig.
Totodata, de participarea activa si staruinta in munca se poate tine cont si la schimbarea regimului de executare a pedepselor in regimul imediat inferior sau la acordarea recompenselor.
De faptul ca muncesc se tine cont si la intocmirea referatului de evaluare realizat de penitenciar la solicitarea instantei atunci cand persoanele private de libertate solicita liberarea conditionata
Nu de puține ori, o data ajunși ȋn spatele gratiilor persoanele private de libertate sunt uitate de membrii familiei ne mai fiind sprijinite financiar, iar niste bani cȃstigați prin munca sunt impetuos necesari pentru satisfacerea strictului necesar in penitenciar nevoile fiind si acolo destul de multe.
Totodata persoanele private de libertate prin munca dau dovadă de ȋndreptare, castigă ȋncredere ȋn fața unor eventuali angajatori la eliberarea din penitenciar.
atitudinea lor fata de munca si implicarea lor In activitatile productive constituie un argument pozitiv la liberarea conditionata
Dreptul la munca ȋn spatele gratiilor sau mai bine zis condițiile de muncă sunt aceleasi ca și ȋnviața de zi cu zi, respectȃndu-se normele legale ȋnvigoare, oferindu-le ba chia posibilitatea la plata unor contribuții sociale.
O diferență intre cei care muncesc in penitenciar si persoanele libere ar fi totuși că cei care muncesc ȋn spatele gratiilor nu beneficiază de vechime ȋn muncă ci de zile cȃștig zile care pentru unii sunt mult mai importante decat sumele de bani castigate.
Cum se pot folosi detinutii de banii primiti in inchisoare
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestata pot fi folosite pentru:
exercitarea dreptului de petitionare, a dreptului la corespondenta si a dreptului la convorbiri telefonice;
fotocopierea documentelor de interes personal;
efectuarea examenului medical;
derularea contractului de asigurare;
repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispozitie de administratia penitenciarului;
recuperarea cheltuielilor avansate de administratia penitenciarului;
cumpararea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
plata transportului pana la domiciliu, la punerea in libertate;
indeplinirea obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.
În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul care revine detinutului in urma muncii prestate se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.
Cum pot apela firmele la serviciile detinutilor?
Persoanele private de libertate nu pot fi angajate de operatorii economici, iar acestia nu au calitatea de angajatori pentru persoanele private de libertate. Cu toate acestea, operatorii economici pot incheia contracte de prestari servicii cu penitenciarul, care au ca obiect realizarea unor produse sau lucrari prin munca persoanelor private de libertate.
Firmele care incheie astfel de contracte au o serie de avantaje, printre care se numara:
asigurarea unui numar constant de persoane private de libertare pe toata perioada derularii contractului, tinand cont de nevoile beneficiarului;
continuitatea serviciilor prestate pe intreaga perioada de derulare a lucrarilor;
posibilitatea folosirii acestor persoane atat la lucrari necalificate, cat si la activitati calificate, conform aptitudinilor si specializarii acestora;
negocierea tarifelor in functie de complexitatea lucrarilor efectuate sau a serviciilor prestate, durata contractului si numarul de persoane private de libertate implicate;
cheltuielile totale ale desfasurari activitatii sunt exclusiv cele determinate de remunerarea acestora pentru lucrarile efectuate, conform tarifului stabilit in constact, si nu implica contriburii financiare sau plata unor taxe suplimentare;
siguranta asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor si utilajelor folosite in perioada derularii lucrarilor;
paza si hrana persoanelor private de libertate sunt asigurate de catre administratia locului de detinere, fara a implica alte costuri suplimentare.
Efectivul total de detinuti din penitenciarele din Romania a fost in anul 2014 de 33.434 de persoane.
CAPITOLUL II Specificul muncii în penitenciare
Munca penitenciară comportă în general trei categorii: activitatea productivă, munca gospodărească și activitatea cunoscută ca un mijloc de ocupare a deținuților, ca tratament, distracție, artă.
Regimul de prestare a muncii a persoanelor privative de libertate este următorul:
în regim de prestări servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;
în regie proprie;
pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
ȋn caz de calamitate;
în folosul comunității;
ȋn alte cazuri, ȋn condițiile legii.
Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări servicii cu operatori economici, persoane fizice sau juridice, interesați în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.
Munca în regim de prestări de servicii
Folosirea la muncă a deținuților se realizează în baza unui contract de prestări de servicii încheiat între directorul locului de deținere în calitatea de prestator și beneficiarul muncii prestate, denumit în continuare beneficiar. De mentionat ca ȋn contractele de prestări servicii este interzisă nominalizarea deținuților care urmează să desfășoare activități lucrative sau menționarea unor date cu caracter personal ale acestora.
Tarifele referitoare la activitățile ce urmează a se desfășura se negociază între administrația locului de deținere și beneficiar și nu pot fi mai mici decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condițiile respectării duratei muncii și a programului de lucru stabilit prin contract. Prin contract, tarifele pot fi stabilite și în baza normelor de lucru determinate prin probe de lucru efectuate în prezența persoanelor delegate de ambele părți contractante.
În situația în care beneficiarul nu respectă dispozițiile legale ori a celor contractuale privind condițiile de folosire la muncă a deținuților, directorul locului de deținere îi solicită ca în termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu se iau măsurile necesare, directorul poate dispune retragerea parțială sau totală a deținuților pentru o perioadă de timp limitată sau definitiv.
Beneficiarul este obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor, spații pentru servirea hranei, apă potabilă, asistența tehnică necesară, instructajul și condițiile de securitate a muncii, spații pentru grupuri sanitare și, dacă este cazul, amenajările impuse pentru executarea pazei și supravegherii la locul de muncă.
Directorul locului de deținere are obligația de a încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităților, stabilind în sarcina beneficiarului muncii obligația de a asigura cheltuielile ocazionate de luarea măsurilor de siguranță, transportul deținuților, al personalului de escortare și al hranei la locurile de muncă, precum și materialele igienico-sanitare.
Activitățile de prestări de servicii în orice loc de muncă se realizează în urma negocierii unor contracte ale penitenciarului care pune la dispoziție un număr de condamnați, iar agentul economic asigură activitatea lucrativă prin front de lucru, transportul condamnaților la și de la locul de muncă, transportul hranei la ora prânzului, uneltele, dispozitivele și sculele necesare, amenajările pentru pază ( garduri împrejmuitoare, foișoare, posturi de control, sala de mese, sursă de apă potabilă, instalațiile sanitare, materiale de protecție a muncii și echipamentul de protecție, căști, palmare, salopete, încălțăminte etc.) sau o parte din aceste amenajări la care nu se poate renunța, legătura telefonică cu penitenciarul, lista persoanelor care au aces în zona de lucru cu deținuții și altele.
Evidența muncii condamnaților se realizează pe imprimate speciale cum ar fi: bonuri de lucru, foi de lucru în acord, procese-verbale de recepție etc., care sunt întocmite de șefului punctului de lucru și contrasemnate de beneficiar.
Pentru evidențierea individuală a muncii fiecărui condamnat, se pot realiza pontaje individuale sau tabele cu orele și zilele de muncă la care au fost folosiți condamnații într-o lună. Pe această bază, sectorul de organizare și evidențiere a muncii condamnaților completează pe fișe individuale și în baza de date a penitenciarului rezultatele muncii fiecărui condamnat pentru calcularea precisă a câștigului realizat.
Câștigul realizat indică măsura calcului zilelor considerate ca executate din pedepsă, ce vor fi evidențiate cu ocazia propunerii pentru liberare condiționată.
Față de vechile reglementări, legea actuală stipulează că reducerea fracțiunii de pedeapsă calculată astfel nu poate fi revocată. Aceasta înseamnă că beneficiul nu este raportat la buna conduită a condamnatului, ca în vechea lege.
Munca productivă
Cuprinde munca industrială, agricolă și activitățile în domeniul construcțiilor. În așezămintele penitenciare, formele muncii nu sunt deosebit de atractive sau nobile, adesea ele sunt forme ocupaționale ce antrenează deținuții la consumarea unei mari părți din pedeapsă. Cu toate acestea există fabrici și ateliere uneori de foarte bună calitate , chiar în interiorul penitenciarelor.
Aceste fabrici și ateliere produc mărfuri pentru piața internă sau externă, contribuie cu venituri substanțiale la finanțarea extrabugetară a sistemului penitenciarelor.
Cele mai apreciate categorii de activități lucrative sunt acelea care oferă șansa deținutului ca după liberare să lucreze. Astfel, cei care se reîntorc în agricultură doresc cu predilecție ca în penitenciar să lucreze la ferma vegetală sau zootehnică a penitenciarului și încearcă să obțină calificări în acest domeniu, fapt folositor pentru reinserția socială ulterioară.
De altfel, penitenciarele se orienteză la folosirea condamnaților în lucrări agricole, pentru că acestea oferă o mai mare siguranță privitoare la pază, față de zonele industriale, adesea blocate cu diverse clădiri, instalații și acoperiri de teren care facilitează ascunderea și evadările.
În materie de construcții civile și industriale, folosirea condamnaților poate fi făcută cu excelente rezultate. Participarea condamnaților la activitățile de construcții civile, cum ar fi locuințele, stadioanele, casele de cultură, teatrele, salile de sport, școlile, creează un sentiment de satisfacție, chiar o mândrie pentru participarea la edificarea unui așezământ care aparține colectivității din care face parte și deținutul.
Activitatea productivă în regie proprie
Este necesară pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului penitenciar. În regie proprie se construiesc secții de deținere, amenajări interioare, reparații capitale și curente, montarea unor elemente de fixație la clădiri, realizarea de instalații electrice, sisteme de calcul, reparațiile la tehnica de transport și altele. În regie proprie pot funcționa ateliere bugetare cu o producție necesară sistemului, cum ar fi obiectele de mobilier pentru birouri, camere, cluburi, capele, săli de așteptare, camere de oaspeți sau chiar pentru vânzare în afara penitenciarului.
Pentru administrația penitenciară există un avantaj și o încurajare pentru a desfășura activități în regie proprie, deoarece profitul realizat este scutit de impozit, reîntregind sursele de finanțare extrabugetare.
În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din veniturile obținute se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile .
Munca în interesul locului de deținere nu se remunerează, iar munca în folosul comunității se prestează în mod gratuit.
Munca în folosul comunității
Poate fi făcută cu acordul directorului unitații, fiind utiliă pentru creșterea imaginii instituției penitenciare în comunitatea de reședință, pentru realizarea de acte caritabile și de ajutor acolo unde nu sunt alte resurse, pentru mulțumirea sufletească, morală a condamnaților care conștientizează ca sunt aparținătorii unor comunități.
Astfel se pot organiza acțiuni de curățenie ocazionale, de ajutor al unor cămine de bătrâni sau copii instituționalizați, de efectuare a unor lucrări de înfrumusețare a localității, de edificare a unor locașuri de cult, de sprijinire a școlilor și internatelor pentru intrarea într-un nou an școlar, în cazuri de calamități naturale, incendii, catastrofe, cutremure, când orice fel de ajutor poate fi util.
În condițiile desfășurării activităților productive se pot produce evenimente cauzate din vina celor care organizează procesul de producție sau din vina condamnaților. Aceste evenimente pot cauza pagube materiale, precum și accidente de muncă care duc la pierderea temporară a capacității de muncă, la infirmități sau decese.
Principiul care conduce la rezolvarea acestor situații este că răspunderea revine celui care, din culpa sa, a determinat evenimentul produs. În ceea ce pribește condamnații, aceștia răspund pentru pagubele cauzate cu intenție sau din culpa lor la locul de muncă.
Pagubele create
Sunt evaluate prin întocmirea unor procese-verbale de constatare sau expertize. În urma constatărilor făcute, repararea pagubelor se face prin emiterea unui ordin de impunere emis de directorul penitenciarului, care constituie titlu executoriu.
Împotriva acestui ordin se poate face plângere, de către condamnat, în termen de treizeci de zile, la instanța de executare. În cazul accidentelor de muncă, comisia înființată în acest scop la penitenciar, printr-un act de constatare sesizează Inspectoratul de protecție a muncii care acționează pentru stabilirea răspunderilor materiale, pentru răspunderea penală fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria locului de executare.
Legea nr.245/2013 cu privire la asigurarea muncii condamnaților astfel, la art. 87 alin.2 este specificat că administrația penitenciarului are obligația de a aduce la cunoștința persoanei private de libertate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contrbuția la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei.
Această metodă este deosebit de utilă, deoarece o societate independentă de penitenciar are rolul de a veghea la respectarea condițiilor de muncă, la despăgubirea celor care se accidentează sau a familiilor în cazul producerii unore decese ale condmnaților în procesul muncii. În legătură cu răspunderea privitoare la accidentele de muncă, cei care organizează locul de muncă, beneficiari particulari, societăți pe acțiuni, S.R.L.-uri, penitenciarul trebuie să realizeze instructajele lunare de protecție a muncii, să realizeze controlul locurilor de muncă, al mijloacelor de protecție, de afișare a regulilor, de inscriăționare a locurilor ce prezintă riscuri sau utilajelor sub tensiune.
Munca prestată de către persoanelor internate
Persoanele internate pot sa presteze o muncă, ȋn condițiile legislației muncii, potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor, astfel ȋncȃt sa nu le fie afectată sănătatea, dezvoltarea și pregătirea școlară și profesională. Pentru a putea presta o munca persoanele internate au nevoie de avizul medicul unitatii.
Minorii internați nu prestează munca pe timpul nopții.
Veniturile obținute de persoanele internate se repartizează diferit ȋn comparație cu persoanele private de libertate. 50% din venit revine persoanei internate, care poate fi folosit de catre aceasta pe timpul pedepsei in cuantum de 90%, iar 10% se consmneazăă pe numele său, la Trezoreria Statului, urmȃnd să fie ȋncasate ȋn momentul punerii ȋn libertate iar restul de 50% din venit revine administrației centrului.
CAPITOLUL III ASPECTE ALE REEDUCARII SI REINTEGRARII DELINCVENTILOR
Potrivit cadrului legal actual de executare a pedepselor, reeducarea deținuților se bazează pe obligația acestora de a desfășura o activitate utilă, pe posibilitatea lor de a se califica sau recalifica într-o meserie și de a participa la activități cultural-sportive și educative.
Pedeapsa privativă de libertate se aplică în raport de faptă și nu de făptuitor, neexistând suficientă preocupare pentru cunoașterea complexă a personalității individului (condițiile în care s-a format, a trăit, împrejurările în care a comis fapta etc.).
Ca mediu de reeducare, penitenciarul are ca obiectiv central recuperarea celor care au comis acte antisociale și pregătirea lor pentru reintegrarea în viața socială. Deosebit de important pentru procesul de reeducare este instituirea și aplicarea în mod corespunzător a unui sistem de stimulare-recompensare și sancționare după caz. Un factor care influențează eficiența activității de reeducare îl constituie și aplicarea justă a eliberării condiționate.
Strategia recuperativă trebuie să pornească de la cunoașterea particularităților psihoindividuale și psihosociale ale deținuților precum și a condițiilor care au determinat săvârșirea actului infracțional în vederea diagnosticării gradului de periculozitate pe care îl prezintă și a elaborării terapiei optime pentru fiecare caz în parte.
Examenul psihologic și psihosociologic al deținutului va aborda următoarele dimensiuni:
– cognitivă – urmărește stabilirea nivelului de inteligență;
– afectivă – evidențiază echilibrul psihoafectiv, maturitatea afectivă și capacitatea de adaptare emoțională la acțiunile cu caracter reeducativ;
– motivațională – sondează suportul motivațional și trăsăturile caracteriale, atât pozitive cât și negative, urmărindu-se posibilitățile de utilizare a celor pozitive în cadrul activităților de reeducare;
– relațională – relevă îndeosebi indicele de sociabilitate, influențele pe care le exercită și le primește de la grup sau de la anumiți membrii ai grupului.
Reeducarea deținutului reprezintă un complex de măsuri orientate către reconstrucția morală a acestuia. Un element definitoriu pentru procesul de reeducare îl constituie stabilirea precisă a obiectivelor socializării.
Se consideră obiectiv central al resocializării acțiunea de neutralizare a sistemului de nonvalori ale deținutului concomitent cu crearea unui sistem de norme, atitudini și valori pozitive, acceptate în plan social. În paralel se are în vedere și eliminarea factorilor responsabili de geneza comportamentelor deviante.
Un rol foarte important în acest sens al reeducari si reintegrarii sociale îl poate juca Serviciul de probațiune, împreună cu programele psiho-sociale desfășurate în penitenciare de către deținuți, în perioada executării pedepsei.
Vă redau o serie de interviuri realizate de specialiști cu recidiviștii care își executau pedeapsa privativă de libertate la penitenciarele Giurgiu, Jilava, Rahova și Târgșor, care întăresc necesitatea îmbunătățirii acestei orientări.
“Aceștia susțin că mediul penitenciar nu le oferă șansa reabilitării. Cei cu un nivel de educație scăzut au fost de părere că programele desfășurate nu sunt eficiente, deoarece sunt destinate celor cu un nivel de instrucție mediu și mulți dintre ei nu înțeleg ceea ce li se comunică în cadrul acestora.
În schimb, cei cu un grad de școlaritate mai ridicat au apreciat că nu au ce învăța de la aceste activități, că oferta nu este suficient de atractivă și interesantă, că penitenciarul nu le creează toate oportunitățile pentru a lucra ceea ce le place.
Deținuții nu percep eficiența programelor pe termen lung, considerând că utilitatea lor este strict limitată la perioada de detenție. Astfel, principalul motiv pentru care declară că s-au înscris la diversele activități socio-educative desfășurate în penitenciare este acela de a primi evidențieri, pentru a-și revoca unele măsuri disciplinare sau pentru a avea „garanția” că nu li se va amâna liberarea condiționată.
Un alt beneficiu, resimțit în special de cei de la regimul închis, este acela de a ieși din camere. Puțini consideră însă că învață sau deprind ceva. Participanții la studiu susțin, în continuare, că programele care se organizează în penitenciare nici nu au cum să fie eficiente, atât timp cât ele se desfășoară o oră pe săptămână, restul timpului fiind petrecut în celulă, cu ceilalți deținuți. În plus, în zilele în care se suprapun mai multe activități, aceștia sunt nevoiți să opteze pentru una dintre ele, neputând participa la toate.
Munca este singura activitate apreciată pozitiv de aproape toți cei intervievați. Totuși, există și cazuri în care respondenții au menționat că nu li s-a permis să iasă la muncă. Este, de exemplu, situația celor condamnați pentru trafic de droguri.
Aceștia nu sunt lăsați să muncească în afara penitenciarelor, de teama de a nu introduce droguri în incinta închisorii. Altora nu li s-a dat voie să muncească, pe motiv că au un caracter potențial violent”
3.1 Strategiile tratamentului penitenciar
3.1.1 Munca condamnatilor
a) Conceptul penal
Individul condamnat la pedeapsa închisorii din cauza unor fapte antisociale pedepsite de legile statului, nu are dreptul să lenevească, astfel încât munca prestată de cei condamnați la închisoare face parte din modul lor de viață, pe care sunt nevoiți să o desfășoare în această situație.
Pentru că cei condamnați la închisoare sunt obligați să muncească, nu trebuie să tragem concluzia eronată că societatea lovește prin aceste măsuri în libertatea individului. Dimpotrivă ! Rolul muncii la care cel închis este obligat este acela de a-l transforma pe cel supus pedepsei închisorii.
b) Conceptul social
În închisoare, munca prestată de cei condamnați trebuie corelată cu pregătirea pentru viața în societate din exteriorul închisorii. Dacă la început munca era privită doar ca o pedeapsă eficientă, la care cel închis era supus, ulterior ea a fost privită ca un element pozitiv în cadrul mediului penitenciar.
Pentru ca munca celor condamnați să fie eficientă, trebuie respectate anumite condiții. În primul rând, este necesar să se educe o atitudine pozitivă față de muncă și, în al doilea rând, este indispensabilă pentru deținuți pregătirea și realizarea muncii prin obișnuință și totodată, prin aprecierea calității muncii și oferirea recompenselor celor care o prestează așa cum se cuvine.
3.2 Munca condamnaților în contextul regulilor europene pentru penitenciare
În aceste reguli este stipulat ca deținuților care au o condamnare definitivă să li se ceară să lucreze, dar trebuie să se țină cont de starea lor fizică si mentală. Se va urmări organizarea și utilizarea metodelor muncii în închisoare, astfel încât acestea să fie cât mai asemănătoare cu cele existente în cadrul comunității pentru a-l instrui pe cel privat de libertate pentru condițiile unei vieți normale. Pentru realizarea acestor obiective va trebui să se țină cont de normele de muncă contemporane, de tehnicile și organizarea funcționarii în cadrul sistemelor moderne de conducere și a proceselor de producție.
Munca deținuților va fi asigurată de administrația închisorii:
– pe baza propriilor, ateliere și ferme;
– în cooperare cu întreprinzătorii particulari „ad intra” și „ad extra” închisorii.
În conformitate cu Regulile europene pentru penitenciare, li se va acorda condamnaților cel puțin o zi liberă pe săptămână, la care orice om are dreptul.
a) Conceptul etic
Importanța muncii pentru cei închiși este decisivă. Pe lângă faptul că ea întreține sănătatea trupului, munca oferă și o stare de ameliorare a vieții sale în timpul detenției, care îi poate da condamnatului o stare de împlinire, îl poate ajuta să îndepărteze gândurile sumbre și nu în ultimul rând, poate să se transforme într-o obișnuință, pe care să o practice în libertate, pentru a câștiga în mod cinstit banii de care are nevoie pentru a-și asigura viața de zi cu zi.
Munca în închisoare are un întreit rol: pentru cel aflat în detenție, pentru penitenciarul respectiv și nu în ultimul rând, pentru societate.
3.3 Munca socio-educativă în sensul îndreptării și reclasării condamnaților
Influența muncii educative a unui grup de deținuți operează cu trei elemente de bază: idei, planificare, personal.
Aceste trei elemente de bază au rolul de a face munca socio-educativă purtătoarea unor valori superioare, cu o corespondență între normă și comportare.
3.3.1 Scopurile strategiilor tratamentului penitenciar
I. Pregătirea deținuților pentru liberare
In închisoare, toate strategiile care vor fi aplicate deținuților trebuie să urmărească pregătirea acestora pentru liberarea lor. Deseori a fost probat faptul pregătirii celor privați de libertate pentru ziua în care vor putea inspira din nou aerul libertății. Această pregătire urmărește reabilitarea celor condamnați și este benefică atât acestor oameni aflați în detenție, cât și societății.
Se știe că cei condamnați la închisoare au probleme și necesități diferite, fiecare cu particularitățile sale. Acești condamnați au nevoie de asistență socială, de un sfat și de o pregătire necesară în vederea reabilitării lor.
De aceea eforturile tratamentului penitenciar tind să se direcționeze spre trei obiective principale:
– cultivarea deprinderii de a munci;
– dobândirea unei vieți adecvate și a unor îndeletniciri prin educare
socială și pregătire profesională;
– asistență de specialitate și îndrumare expresă.
Nu trebuie uitat faptul că, cei condamnați la închisoare sunt în continuare membri ai societății, motiv pentru care au nevoie de un tratament penitenciar adecvat pentru a-i ajuta sa-și găsească locul pe care fiecare individ îl are în societate.
Un rol covârșitor în cadrul tratamentului penitenciar îl are promovarea reintegrării profesionale a celor privați de libertate, fără de care nu există nici o șansă de a evita recidivismul.
3.3.2. Principii de bază în vederea reintegrării profesionale
Principiile de bază, care urmăresc pregătirea condamnaților în vederea liberării, sunt multiple:
a) oferirea condițiilor necesare pregătirii in vederea liberării, indiferent de tipurile și categoriile din care fac parte condamnații;
b) odată cu primirea condamnatului în închisoare, va începe cât mai repede
posibil pregătirea lui pentru liberare;
c) în programul de tratament al condamnaților, o parte importantă trebuie să fie
ocupată de pregătirea aranjamentelor în vederea liberării;
d) această pregătire a aranjamentelor pentru liberare trebuie să se deruleze atât
cât condamnatul rămâne în închisoare;
e) nu trebuie omisă cooperarea și ajutorul organizațiilor și persoanelor
experimentate ce lucrează în domenii variate, care sunt indispensabile în pregătirea aranjamentelor pentru liberare.
3.3.3. Tratamentul de pre-liberare
Acest tratament nu constituie ceva special în comparație cu celelalte aranjamente în vederea liberării condamnaților. El trebuie înțeles ca un regim relaxant, care se administrează în timpul ultimei perioade a executării pedepsei.
Tratamentul de pre-liberare are un rol deosebit, deoarece în această perioadă cel condamnat primește asistența și sfaturile de care are nevoie în vederea liberării.
În cadrul acestui tratament se utilizează și anumite măsuri care au rolul de pregătire a condamnaților pentru liberarea viitoare:
a) transferul de la un regim de pre-liberare într-o instituție deschisă sau semideschisă;
b) munca liberă, efectuată în exteriorul închisorii, fără supraveghere;
c) sfaturile necesare cu privire la problemele personale, sociale și financiare
d) suma de bani necesară condamnatului după liberare, dacă acesta nu posedă o
sumă proprie de bani, suficientă primei perioade după liberarea sa.
3.4 Închisoarea pe termen lung
În viața persoanelor private de libertate condamnate la închisoare pe termen lung un rol important îl are programul de tratament și permanenta revizuire a programului de tratament. Este foarte important ca în cazul condamnatului la închisoare pe o perioada de timp mai îndelungată, acesta să fie cât mai des încurajat să coopereze și să dea exemplu de responsabilitate pentru viitorul său.
Fără nici o îndoială, trebuie admis că cei condamnați pe termen lung au nevoie de un program special, bine pus la punct de către conducerea penitenciarului, care să-i ajute să-și folosească în mod util timpul îndelungat pe care sunt nevoiți să-l petreacă aici. Aplicat așa cum se cuvine, acest program are menirea de a-i pregăti pe acești condamnați pentru liberare.
Din punct de vedere psihologic și psihiatric, s-a constatat că, după o perioadă de aproximativ 5 ani de detenție, la unii condamnați poate să apară „psihosindromul funcțional”. De aceea în cazul celor cu pedepse mari se cere un regim intensiv în perioada de pre-liberare, care sa-i ajute după anii îndelungați de detenție.
3.5 Închisoarea pe termen scurt
Specialiștii în domeniul Dreptului Penitenciar au ajuns la concluzia că trebuie evitată pe cât mai mult posibil pronunțarea pedepsei închisorii pe termen scurt, deoarece este insuficientă din punct de vedere educațional.
Punctele vulnerabile ale închisorii pe termen scurt trebuie analizate pe de o parte, prin prisma faptului că perioada de timp petrecută câteva luni în închisoare nu-i suficientă pentru a începe strategiile tratamentului, iar pe de altă parte, prin prisma faptului că aceasta perioadă scurtă de închisoare poate fi fatală cu privire la destrămarea familiei celui în cauză, pierderea locului de muncă și știrbirea reputației în fața semenilor săi.
Părăsirea închisorii
Această etapă are o semnificație specială în cadrul tratamentului penitenciar. Condamnatului, permițându-i-se să părăsească închisoarea pentru o perioadă de timp scurtă, cu scopul de a-și vizita familia atunci când împrejurările deosebite o cer, i se ușurează modul în care e nevoit să-și execute perioada detenției.
Un rol fundamental îl are părăsirea închisorilor de către condamnații care urmează anumite cursuri de educație generală sau profesională, căci acestora lise oferă șansa de a se integra în viața comunității
3.6 Reabilitarea socială
Omul este o ființă care există în cadrul unei comunități, fiind o ființă socială, dar și o personalitate individuală. Cu timpul, fiecare individ este dator să dobândească cunoștințele necesare în vederea însușirii unei meserii pentru a fi de folos societății în care trăiește. Totodată, fiecare om, datorită individualității sale, fiind înzestrat cu libertate, poate lua decizii, își poate asuma anumite responsabilități față de cerințele sociale.
Din perspectiva acestor lucruri, tratamentul penitenciar are rolul de a-l ajuta pe condamnat să accepte atitudini sociale noi, adevăratele valori sociale și să se reintegreze în societatea care are nevoie de el societatea rămâne insensibilă și nu-i acordă condamnatului liberat șansa de care are nevoie pentru a se reintegra în viața socială
Scopurile strategiilor tratamentului penitenciar rămân fără valoare, dacă societatea rămâne insensibilă și nu-i acordă condamnatului liberat șansa de care are nevoie pentru a se reintegra în viața socială.
CAPITOLUL IV Munca persoanelor private de libertate ȋn funcție de regimul de executare al pedepsei
Comisia de selecționare a condamnaților pentru muncă ține seama, de regulă, de regimul penitenciar, gradul de periculozitate, categoria penală, calificarea, opțiunea condamnatului și nevoile penitenciarului.
4.1.Regimul de maximă siguranță
Condamnații din cadrul regimului de maximă securitate sunt repartizați la muncă, de regulă, numai în interiorul penitenciarului. Pentru aceștia s-au creat în penitenciare fabrici și ateliere care să folosească forța de muncă a celor foarte periculoși sau cu condamnări de peste 13 ani. În aceste fabrici și ateliere organizarea, procesul productiv, conducerea, aprovizionarea cu materii prime și materiale, energie, se realizează prin grija administrației sau a întreprinderii, condamnații având rolul de muncitori, calificați sau în curs de calificare, precum și acela de șefi de echipă sau ajutor de maistru. Diversitatea meseriilor necesare unei întreprinderi face posibilă opțiunea unei munci sau alteia. Cu toate acestea, schimbarea locului de muncă este greoaie si rareori acceptată.
Munca persoanelor private de libertate incadrate in regim de maximă siguranță se realizeaza strict sub supraveghere permanentă.
4.2.Regimul ȋnchis
Condamnații repartizați la regim penitenciar închis lucrează, de regulă, în interior cu supraveghere sau în exteriorul penitenciarului cu escortă dotată cu armament. Organizarea „punctelor de lucru” presupune realizarea unei recunoșteri prealabile, sabilirea condițiilor de pază și amenajarea acestora, crearea posibilităților de lucru pentru 8 ore zilnic și o durată în timp până la terminarea lucrărilor. Natura acestor lucrări este de o diversitate deosebită și se referă la necesitățile de pe plan local cu privire la activitățile industriale, agricole, construcții civile, de drumuri, căi ferate, locuințe și altele.
4.3.Regimul semideschis și deschis
În legătură cu folosirea la muncă a celor cărora li se aplică regimul penitenciar semideschis și deschis, paleta diversificării este mai bogată, aceștia putând să lucreze chiar în grupuri mici cu supraveghere sau individual fără supraveghere, condiții în care se pot alge diverse activități lucrative, cu o elasticitate deoseită în schimbarea locului de muncă, a beneficiarului, a naturii acesteia.
Cei ȋncadrați ȋn regim deschis pot efectua munca ȋn afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
În concluzie, autoritățile penitenciare trebuie să depună eforturile necesare pentru a oferi deținuților locuri de muncă suficiente, lucrul în penitenciare fiind considerat, în condițiile legii, un drept pentru deținuții care doresc asta. Ca element de primă importanță, munca este o activitate profesională fundamentală pentru resocializarea și reintegrarea cu succes în societate a deținuților, o modalitate de pregătire a acestora pentru eliberare.
4.4. Zile cȃștig
Pe langa beneficile pecuniare pe care le au persoanele private de libertate sau persoanele internate care presteaza o munca pe timpul privarii de libertate acestea mai primesc și zile cȃstig care se traduc ȋn zile scazute din pedeapsă, zile considerate executate.
Ȋn cazul ȋn care o persoana privată de libertate prestează o munca care este remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; dacă munca este neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; dacă munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;
Dacă o persoana internată sau privata de libertate finalizează un cursurs de școlarizare, pentru absolvirea unui an școlar se consideră 30 de zile executate. Tot 30 de zile se consideră executate ȋn cazul elaborării de lucrări ștințific publicate sau invenții și inovații brevetate, pentru fiecare dintre acestea ȋn parte. Se mai consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui urs de calificare ori recalificare profesională;
CAPITOLUL V. Studiu de caz
5.1. Din spatele gratiilor, la munca. Afla cati detinuti muncesc in Romania
“Selectionarea la munca a persoanelor private de libertate se efectueaza in raport cu regimul de executare a pedepsei, varsta, riscul pentru siguranta penitenciarului, aptitudini si capacitatea de munca, natura activitatii, cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata, precum si de timpul avut la dispozitie pentru cunoasterea suficienta a acestor
Principalele domenii in care lucreaza detinutii sunt muncile necalificate din agricultura si constructii (civile, industriale si infrastructura), salubrizare, reciclare, intretinere si amenajare spatii verzi.
De asemenea, unele penitenciare au disponibilate de a realiza lucrari calificate precum asamblari componente electronice, cusut fete incaltaminte, confestionat ambalaje, zidarie, zugraveli, instalatii sanitare, tamplarie, dulgherie, instalatii electrice, sudura si cultura plantelor.
Mai mult, detinutii pot activa in domenii precum brutarie, morarit, tamplarie, frizerie, zidarie, amenajari interioare, lacatusetie, confectionare articole incaltaminte si tamplarie, mecanica auto, sculptura, dar si altele.
“Pedepsele privative de libertate sunt stabilite de catre instantele de judecata in cadrul procesului penal si nu pot fi modificate de catre penitenciar sau de alte institutii administrative.
Ca urmare a muncii prestate in timpul executarii pedepsei cu inchisoarea, persoanele condamnate pot fi liberate conditionat inainte de executarea fractiei din durata pedepsei prevazute in codul penal tinand cont de numarul zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate, dar nu mai devreme de executarea efectiva a fractiei obligatorii din durata pedepsei prevazute de codul penal”,acest aspect cu liberarea conditionata inainte de executarea in intregime a pedepsei este motivarea cea mai puternica pentru detinuti pentru a iesi la munca.
Folosirea detinutilor la munca constituie o modalitate de ocupare a timpului ca terapie ocupationala sau ca activitate productiva, care poate crea satisfactii si venituri materiale proprii. Detinutilor care nu sunt cuprinsi la scolarizare sau la alte activitati li se va solicita sa munceasca.
Conform cu prevederile legii 254/2013 selectionarea persoanelor private de libertate se face de catre o comisie formata din:
a) reprezentant al Serviciului de Reintegrare Sociala
b) reprezentant al Sigurantei Detinerii
c) reprezentant al Organizarii Muncii
d) Asistenta Medicala sau medicul din penitenciar
e) Adjunct al directorului Penitenciarului
Aceasta comisie evalueaza fiecare detinut in parte si stabileste daca sunt apti de a munci si ii scoate la munca in functie de nevoile penitenciarului, inainte de a fi evaluati persoanele private de libertate fac o cerere prin care isi manifesta dorinta de a iesi la munca, comsia poate stabili daca persoana e apta pentru munca solicitata iar daca nu e apta dar membri comisiei apreciaza ca ar putea realiza alta munca decat cea solicitata propune persoanei private de libertate iar aceasta poate refuza munca nefiind obigatorie
De exemplu la Penitenciarul Craiova este punct de lucru cu persoane private de libertate femei la cusut de pantofi persoane care doresc sa iasa la munca la acest punct de lucru fac cerere apoi cand sunt evaluate de comisie ,comisia poate aprecia ca persoana nu poate realiza aceasta munca deoarece de exemplu are probleme cu vedere iar acolo este esential a vedea foarte bine deoarece este o munca care solicita foarte mult ochii si astfel comisia poate da raspuns negativ la cererea persoanei private de libertate dar avand locuri la alta munca spre exemplu curatenie spatii administrative din penitenciar prezinta persoanei private de libertate faptul ca ar putea-o scoate la aceasta munca si daca aceasta aceepta persoana privata de libertate care initial solicitase munca la cusut de pantofi este scoasa la curatenie spatii administrative.
In penitenciarul Craiova aceasta munca la cusut pantofi punct de lucru ” Rilug ” este singura munca remunerata pe care o pot realiza persoanele private de libertate femei persoanele private de libertate barbati avand mai multe oportunitati cum ar fi in constructii in exteriorul penitenciarului, curatenie spatii verzi la Spitalul Clinic Judetean Nr.1 sau reparatii in cadrul Spitalului.
Comisia de selecționare a condamnaților pentru muncă ține seama, de regulă, de:
regimul penitenciar
gradul de periculozitate
categoria penală
calificarea
opțiunea condamnatului și nevoile penitenciarului.
Detinutilor li se va aduce la cunostinta ca atitudinea lor fata de munca si implicarea lor In activitatile productive constituie un argument pozitiv la liberarea conditionata.
Potrivit legii, condamnatii pot lucra gratuit, in cadrul penitenciarului – la bucatarie, curatenie, gospodariile agro-zootehnice – ori pot fi remunerati pentru lucrul la diverse persoane fizice si juridice. Muncind in afara penitenciarului, un detinut constiincios isi poate reduce cu pana la o treime timpul petrecut in spatele gratiilor.
Legea mai spune ca, in cazul muncilor platite, detinutul va incasa doar 37% din salariu, trei procente vor fi pastrate pentru ziua liberarii, iar restul de 60% din bani intra in bugetul penitenciarului respectiv. Cu toate acestea, doar putin peste un sfert dintre detinutii din Romania lucreaza.
5.2 Munca persoanelor private de libertate la Penitenciarul Timisoara
La Penitenciarul Timisoara lucrurile stau, insa, altfel. "Cifra de afaceri" obtinuta intr-un an de zile de institutia de pe Popa Sapca – in urma prestarii de munci de catre detinuti – ar face sa paleasca de invidie si un om de afaceri prosper. Nu mai putin de 30 de miliarde de lei au intrat in vistieria Penitenciarului Timisoara doar in anul 2014. Dintre cei aproape 2.000 de detinuti cati sunt la penitenciarul Timisoara , 830 presteaza munci in afara penitenciarului la persoane fizice sau juridice. Fie ca este vorba de constructii, salubritate, agricultura, reparatii ori constructii de strazi.
Nici un detinut insa nu poate iesi in afara perimetrului penitenciarului daca nu are o stare de sanatate care sa-i permita sa munceasca si sa nu reprezinte un pericol social. Astfel, chiar si detinutii condamnati pentru fapte cu violenta sau chiar omor "cazati" la Penitenciarul Timisoara pot sa lucreze in afara institutiei daca "si-au savarsit o mare parte din pedeapsa si, intr-adevar, nu exista nici un pericol sa fie scosi din penitenciar. Nici intr-un caz nu va fi scos la munca un traficant de droguri, riscul fiind mult prea mare
Faptul ca mare parte din veniturile obtinute din munca detinutilor raman in bugetul penitenciarului, doar un procentaj de 3% ajungand in cel al Directiei Generale a Penitenciarelor, este un stimulent. Banii sunt folositi pentru cumpararea de alimente, pentru achitarea diferitelor servicii – apa, curent, gaz – pentru reparatiile curente si pentru modernizarea institutiei. Anul acesta, de exemlu, spune comandantul institutiei, se doreste finalizarea lucrarilor de reparare si renovare a doua sectii din Penitenciarul Timisoara, lucrari realizate din fonduri proprii.
In Timis, forta de munca pe care Penitenciarul Timisoara o detine este cautata atat de persoanele juridice, dar si de cele fizice. Numai anul 2014 au fost incheiate contracte de prestarii servicii cu 59 de firme. Mai apar si problemele cu diferite firme care au datorii mari la Penitenciar deoarece penitenciarul a prestat muncii cu persoanele private de libertate iar firmele nu au mai platit. Pana acum, acestia au de recuperat cam sapte miliarde de lei, sume in care se regasec si restante de anul trecut. De asemenea, Penitenciarul Timisoara are si o serie de procese cu firmele rau platnice, actionarea in instanta fiind singura metoda de a ne recupera banii de la acestea.
Pe langa avantajul material, detinutii care lucreaza pe perioada detentiei pot beneficia si de o reducerea pedepsei.
Astfel, in urma a 21 – 22 de zile lucratoare, cate are o luna, in care un detinut a muncit efectiv, pedeapsa i se reduce cu pana la sapte zile.
Trei zile de munca neremunerata echivaleaza cu patru zile de pedeapsa executata.
In afara penitenciarului pot presta munci numai detinutii care :
* sunt apti din punct de vedere medical
* prezinta un pericol social scazut
* detinutii condamnati pentru infractiuni cu violenta, dar care si-au executat mare parte din pedeapsa si au avut un comportament adecvat pe timpul detentiei.
Forta de munca a detinutilor din Penitenciarul Timisoara este folosita, de cativa ani, si de Primaria Timisoara. In fiecare primavara, parcurile, locurile de joaca si strazile din municipiu sunt curatate de puscariasi. Anul acesta, la toate lucrarile de inlocuire a liniilor de tramvai din municipiu sunt antrenati detinuti din institutia de pe Popa Sapca.
Avantajele firmelor care au ca forta de munca persoanele private de libertate
a) persoanele private de libertate sunt preferate intrucat reprezinta o mana de lucru mult mai ieftina
b) muncesc mult mai repede.
c) in programul lor – desfasurat sub paza gardienilor – nu exista pauze de tigara, de cafea, barfe si cascatul gurii, metehne care nu lipsesc din modul de lucru al majoritatii romanilor, indiferent de nivelul de pregatire sau de functie pe care o ocupa…
Peste o sută de deținuți de la Penitenciarul de maximă siguranță Codlea lucrează în regim deschis pentru a câștiga zile în minus la pedeapsă. Foștii tâlhari, hoți sau scandalagii merg la serviciu zilnic, opt ore, în afara penitenciarului și nu sunt tentați să fugă, pentru că mai au puțin și se eliberează. Tocmai fiindcă au muncit cu sârg
În prezent, datorită migrării în masă a muncitorilor specialiști români în țări din Uniunea Europeană, și în special după integrarea României în uniune, suntem martorii unei lipse acute de forță de muncă calificată cu efecte negative asupra economiei naționale, fapt care a condus la o creștere semnificativă a societăților comerciale care contractează forță de muncă din rândul persoanelor private de libertate.
Totuși, în ciuda numeroaselor dificultăți, un număr foarte mare de deținuți au iesit la muncă în agricultură, construcții, amenajări, etc. Penitenciarul care scoate cei mai mulți deținuți la muncă este cel din Timișoara. Aproximativ 650 de deținuți au iesit la muncă în 2014.
Numărul deținuților care vor să iasă la muncă este foarte mare. Sunt unii care cer să fie trimiși din alte penitenciare la Timișoara, Tulcea, etc., tocmai că știu că de acolo pot ieși să muncească.
Problema este una singură: nu există destul personal care să asigure paza la un punct de lucru exterior. Așa că penitenciarul nu-și permite să scoată la muncă mai mult de 600-700 de deținuți la lucru..
În câmp deschis, unde se vede orice mișcare nu sunt necesari mulți gardieni. Când deținuții lucrează însă la un punct în oraș paza trebuie întărită. Uneori agentii escortei sunt ajutați la pază și supravegherede deținuți intitulați „fără pază sau liberi”, deținuți care au dat dovadă de seriozitate în executarea pedepsei, au fost stăruitori în muncă și au executat două treimi din pedeapsă, iar fapta pentru care au fost închiși nu prezintă pericol social.
Din salariul pe care îl iau deținuții un procent de 40% intră în contul lor, iar 60% revin penitenciarului, ca venit la bugetul statului . Pentru foarte mulți contează câștigul financiar, deoarece din el pot face diverse cumpărături.
Din cota de 40%, persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din aceasta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasată, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate. Din cota de 90%, deținuții pot efectua săptămânal cumpărături la nivelul a jumătate din salariul minim pe economie care cu 1 ianuarie 2015 este ȋn cuantum de 975 RON, rezultȃnd ca un deținut poate efectua cumparaturi saptamanale ȋn valoare de maxim 487.5 RON.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.
Paralela intre munca in timpul comunismului si munca in perioada actuala:
În unele administrații penitenciare există concepția că munca deținuților trebuie sa fie realizată acolo unde societatea are nevoie de mână de lucru ieftină, în locuri de muncă puțin agreabile pentru majoritatea populației.
În timpul comunismului munca deținuților era considerată cel mai important mijloc de reeducare prevăzut de lege. Deși aceasta idee părea pozitiva și consta în ideea umanizării pedepselor privative de libertate, munca nu avea un rol educativ și nici nu ducea la reinserție socială a persoanelor private de libertate din anumite motive:
condamnații erau considerați „forță de muncă specială” care putea fi folosită în orice loc era nevoie de către stat;
condamnații nu erau folosiți după specialitatea care o aveau, după calificare, după posibilitățile intelectuale, ci mai ales de forța de muncă necalificată;
organizarea locului de muncă, uneltele, transportul spre locurile de muncă erau de cea mai proastă calitate, cu mult sub nivelul societății;
retribuția muncii se făcea procentual din venitul obținut, 10% pentru condamnat si 90% pentru stat;
în cele mai multe cazuri condamnații erau folosiți în cele mai grele condiții, îndeplinirea și depășirea normelor fiind obligatorie sub sancțiunea nerealizării niciunui venit sau neacordării zilelor considerate ca executate pentru scurtarea termenului de discutare în comisia de liberare condiționată.
Trăsăturile pozitive ale muncii din timpul comunismului erau:
munca în exteriorul penitenciarului crea o legătură cu societatea, deținuții venind în contact cu muncitori liberi;
munca în aer liber era benefică în condițiile de supraaglomerare a penitenciarelor;
calificarea în unele meserii utile crea o bază pentru unii condamnați de a se integra social;
îndeplinirea normelor creau unele avantaje la hrană, vizite, pachete de la familii, câștigarea unor zile considerate ca executate din pedeapsă.
In perioada actuala munca are un rol educativ si contribuie la reinsertia persoanelor private de libertate din mai multe motive:
organizarea locului de muncă, uneltele, transportul spre locurile de muncă erau de cea mai proastă calitate, cu mult sub nivelul societății;
retribuția muncii se făcea procentual din venitul obținut, 10% pentru condamnat si 90% pentru stat;
In perioada actuala:
munca reprezinta un „rău necesar”, care favorizează ridicarea creativă a personalității, celor care nu au posibilitatea de a se realiza în alte tipuri de raporturi umane aducătoare de satisfacții.
munca este considerată având un rol benefic de cea mai mare importanță pentru regimul penitenciar
rolul muncii în penitenciare este dat și de caracteristica sa, de a putea intrea într-un loc, pe timp îndelugat și cu efort organizat, în condițiile folosirii de personal puțin, o mare parte din populația penitenciară.
in penitenciarele românești munca deținuților era considerată ca un element pozitiv al regimului de deținere, cu un puternic efect corectiv, într-un spirit umanist, dar serviciile care se ocupă de educație și reinserație socială a condamnaților nu se ocupă și de activități productive, considerând această activitate mai degrabă de resortul celor care execută paza, escortarea și organizarea – contractarea muncii.
munca prestată de deținut in perioada actuala nu trebuie să ducă la epuizarea acestuia, nu trebuie să fie nici de gradantă, nici arbitrară.
munca trebuie să se desfășoare în condiții suportabile și raționale.
veniturile se repartizeaza dupa cum urmeaza 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executarii pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemneaza pe numele sau, la Trezoreria Statului, urmand sa fie incasat in momentul punerii in libertate;60% din venit revine administratiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se incaseaza, se contabilizeaza si se utilizeaza potrivit dispozitiilor legale privind finantele publice.
condițiile de muncă sunt aceleasi ca și ȋnviața de zi cu zi, respectȃndu-se normele legale ȋnvigoare, oferindu-le ba chia posibilitatea la plata unor contribuții sociale
În mod deosebit, trebuie accentuat faptul că la muncă sunt acceptați numai detinuții apți de muncă și că supunerea la muncă este precedată de un examen medical și alte măsuri.
Paradoxal deși munca este considerată unul dintre mijloacele de bază ale condiției umane, un drept și o valoare constituțională, deși este amănunțit reglementată de Legea nr. 254/2013 ea nu intră în preocuparea personalului cu roluri reeducative în așezămintele penitenciare. Mai mult de atât, se consideră că activitatea productivă ar fi de natură a diminua timpul alocat activităților socioeducative.
Discrepanța dintre activitățile productive, gospodărești și de deservire a penitenciarului și munca socioeducativă este dată de faptul că, „munca” este de cele mai multe ori un aranjament pe bază contractuală și are caracteristicii comerciale și mai puțin de tratament educativ. În societatea modernă, munca este considerată la fel ca și valori actuale și în același timp este contestată la fel. Chiar daca se recunoaște muncii o valoare umană, aceasta nu poate fi socotită aducătoare de satisfacții, decât de o utilitate socială, pe ansamblu.
CONCLUZII
Munca prestată de persoanele private de libertate este o activitate benefică atȃt pentru persoana privată de libertate pentru că ii oferă benefiicii de ordin pecuniar dar și zile cȃstig care ii scurtează durata petrecută ȋn spatele gratiilor.
Nu de puține ori, o data ajunși ȋn spatele gratiilor persoanele private de libertate sunt uitate de membrii familiei ne mai fiind sprijinite financiar, iar niște bani cȃstigați onest sunt impetuos necesari pentru satisfacerea strictului necesar.
Tot o data persoanele private de libertate prin munca dau dovadă de ȋndreptare, castigă ȋncredere ȋn fața unor eventuali angajatori la eliberarea din penitenciar.
Dreptul la munca ȋn spatele gratiilor sau mai bine zis condițiile de muncă sunt aceleasi ca și ȋnviața de zi cu zi, respectȃndu-se normele legale ȋnvigoare, oferindu-le ba chia rposibilitatea la plata unor contribuții sociale.
O diferență ar fi totuși că cei care muncesc ȋn spatele gratiilor nu beneficiază de vechime ȋn muncă ci de zilecȃștig.
Scopurile strategiilor tratamentului penitenciar rămân fără valoare, dacă societatea rămâne insensibilă și nu-i acordă condamnatului liberat șansa de care are nevoie pentru a se reintegra în viața socială.
În unele administrații penitenciare există concepția că munca deținuților trebuie sa fie realizată acolo unde societatea are nevoie de mână de lucru ieftină, în locuri de muncă puțin agreabile pentru majoritatea populației.
Considerându-se munca un mod de viață al societăților umane, un mod de realizare a bunurilor necesare și a posibilităților de obținere a celor necesare pentru majoritatea membrilor societății, și în penitenciar trebuie să se facă tot ce este posibil pentru a obișnui pe deținuți cu munca, cu ideea de a-și procura prin muncă principalele resurse de a trăi asta pregatind-i si pentru perioada de dupa liberare.
In închisoare, toate strategiile care vor fi aplicate deținuților trebuie să urmărească pregătirea acestora pentru liberarea lor. Deseori a fost probat faptul pregătirii celor privați de libertate pentru ziua în care vor putea inspira din nou aerul libertății. Această pregătire urmărește reabilitarea celor condamnați și este benefică atât acestor oameni aflați în detenție, cât și societății.
Se știe că cei condamnați la închisoare au probleme și necesități diferite, fiecare cu particularitățile sale. Acești condamnați au nevoie de asistență socială, de un sfat și de o pregătire necesară în vederea reabilitării lor.
Munca prestată de persoanele private de libertate urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de deținere și pentru susținerea acțiunilor de resocializare a persoanelor private de libertate
Ca mediu de reeducare, penitenciarul are ca obiectiv central recuperarea celor care au comis acte antisociale și pregătirea lor pentru reintegrarea în viața socială. Deosebit de important pentru procesul de reeducare este instituirea și aplicarea în mod corespunzător a unui sistem de stimulare-recompensare și sancționare după caz. Un factor care influențează eficiența activității de reeducare îl constituie și aplicarea justă a eliberării condiționate.
Strategia recuperativă trebuie să pornească de la cunoașterea particularităților psihoindividuale și psihosociale ale deținuților precum și a condițiilor care au determinat săvârșirea actului infracțional în vederea diagnosticării gradului de periculozitate pe care îl prezintă și a elaborării terapiei optime pentru fiecare caz în parte.
Bibliografie
Ion Oancea. Drept Execuțional penal. Ed. All, București, 1996, p. 81-88.
Ioan Chiș, Drept execuțional penal, Ed. Universul Juridic, București 2013;
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
www.anp.gov.ro
www.onuinfo.ro
Drept social comunitar – conf.univ.dr.ValericăNistor, Editura Lumina LexBucurești, 2004;
prof.univ.dr.Valerică Nistor – Note de curs (27.10 ÷ 13.11.2007);
Ansamblul de reguliminimepentrupenitenciare
Noul Cod Penal al Romaniei- Legea nr. 294/2005 privind executarea pedepselorși a masurilor dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal, Ed Morosan&Nicora M, 2005
Prof.univ. dr. ValericăNistor – Munca persoanelor private de libertate ȋn contextual national șieuropean
Ioan Oancea- Drept executional penal, Ed. All, 1996
Gh.Costache – Penologie, Editura Sitech, Craiova 2005
C.Diaconu- Drept penitenciar, Editura M.Duțescu, Craiova 2001
Ioan Oancea- Calificarea și recalificarea profesionala, 2005
Emilian Stanisor- Penologie, Ed. Oscar Print, 2003
Petrache Zidon- Drept Executional Penal, Ed. Press, Bucuresti,1997
www.jurnalul_national.ro/Lumea interzisa/17 octombrie 2005/Carmen Plesa, Adrian Mogos
www.anp-just.ro
www.just.ro
http://biblioteca.regielive.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Munca Persoanelor Private de Libertate In Functie de Regimul de Executare al Pedepsei (ID: 128624)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.