Mujdar Catalin 25.06.2017 A [309032]

CUPRINS

REZUMAT…………………………………………………………………………………………………………………6

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………..8

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR……………………………………………………9

CAPITOLUL I…………………………………………………………………………………………………………..10

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL……………………………………………………10

1.1. [anonimizat]……………………………………………….10

1.2. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………….10

1.2.1. Vecinătăți, limite, hotare………………………………………………………………………………….12

1.2.2. Organizarea administrativă………………………………………………………………………………13

1.3. STUDIUL DE STAȚIUNII ȘI AL VEGETAȚIEI……………………………………………………13

1.3.1. Geomorfologie……………………………………………………………………………………………….13

1.3.2 Geologie…………………………………………………………………………………………………………15

1.3.3. Hidrologie……………………………………………………………………………………………………..16

1.3.4. Climatologie…………………………………………………………………………………………………..16

1.3.4.1. Regimul termic…………………………………………………………………………………………17

1.3.4.2. Regimul pluviometric…………………………………………………………………………………17

1.3.4.3. Regimul eolian….…………………………………………………………….….18

1.3.4.4. Indicatori sintetici ai datelor climatice…………………………………………………………20

1.3.5. Soluri……………………………………………………………………………………………………………21

1.3.6. Tipuri de stațiune……………………………………………………………………………………………22

1.3.6.1. Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi……………………………………26

1.3.7. Tipuri de pădure………………………………………………………………………………………….32

1.3.8. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație………………………………………33

CAPITOLUL II…………………………………………………………………………………………………………….36

CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR SPECII ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL UNITĂȚII DE PRODUCȚIE II BAICU………………………………………………………………………………………………….36

2.1 Fagus sylvatica (Fag)……………………………………………………………………….36

2.2 Picea abies (Molid)…………….………………………………………………………….37

2.3. Abies alba (Brad) ………………………………………………………………………………………………..38

CAPITOLUL III…………………………………………………………………………………………………………..40

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU………………………………………………………………….40

3.1. OBIECTIVE URMĂRITE……………………………………………………………………………………40

3.2. MATERIALUL ȘI METODA DE STUDIU……………………………………………………………41

3.3. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A INDICILOR ECOLOGICI……..41

3.3.1. Constanța (C)…………………………………………………………………………………………………41

3.3.2. Dominanța (D)……………………………………………………………………………………………….42

3.3.3. Indicele de semnificație ecologică (W)……………………………………………………………..43

3.3.4. Indicele de afinitate cenotică (q)……………………………………………………………………….43

3.3.5. Indicele de diversitate Shannon………………………………………………………………………..43

3.3.6. Indicele Simpson…………………………………………………………………………………………….44

3.4. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR ȘI OBSERVAȚIILOR…………………………………..45

3.5. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR……………………………47

CAPITOLUL IV…………………………………………………………………………………………………………..49

REZULTATELE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN ARBORETELE U.P. II Baicu…………………………………………………………………………………………………………………..49

4.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA CALCULĂRII INDICILOR ECOLOGICI….49

4.1.1. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică……………………………………………………………………………………………..49

4.1.2. Rezultate privind calcularea afinității cenotice……………………………………………………51

4.1.3. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici de biodiversitate………………………….52

CAPITOLUL V……………………………………………………………………………………………………………55

REZULTATELE CERCETĂRILOR CARACTERELOR CANTITATIVE ALE ARBORILOR………………………………………………………………………………………………………………55

5.1. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafețele de probă………………………………..55

5.2. Rezultate privind diametrul arborilor la 1.3 m din suprafețele de probă ……………….56

5.3. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafețele de probă………………………………..57

5.4. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafețele de probă…………………….58

5.5. Rezultate privind elagajul arborilor din suprafețele de probă…………………………………..59

5.6. Boxploturi………………………………………………………………………………………………………..60

5.6.1 Rezultate privind diametrul trunchiului…………………………………………………………..60

5.6.2 Rezultate privind înălțimea arborilor………………………………………………………………62

5.6.3 Rezultate privind clasa de calitate……………………………………………………………….63

5.6.4. Rezultate privind diametrul coroanei…………………………………………………………..65

5.6.5. Rezultate privind elagajul ………………………………………………………………………..67

5.7. CORELAȚII ȘI REGRESII……………………………………………………………………………….69

5.7.1. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 1………69

5.7.2. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 2………70

5.7.3. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 3………71

5.7.4. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 4………73

5.7.5. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 5………74

5.7.6. Corelații între caracterele cantitative ale arborilor din suprafața de probă 6………75

CAPITOLUL VI…………………………………………………………………………………………………………..77

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………..77

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….79

WEBOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………79

LISTĂ TABELE………………………………………………………………………………………………………….80

LISTĂ FIGURI……………………………………………………………………………………………………………81

BIODIVERSITATEA ECOSISTEMELOR FORESTIERE IN OCOLUL SILVIC DRAGOMIRESTI

Student: Mujdar Cătălin-Ionuț

Îndrumător științific: Șef lucr. dr. Adriana SESTRAȘ

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Str. Mănăștur,

Nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

catalinm993@yahoo.com

REZUMAT

Monitorizarea ecosistemelor silvice din arealul Ocolului Silvic Dragomiresti și caracterizarea lor prin indici de biodiversitate s-a efectuat cu scopul obținerii de informatii utile pentru asigurarea condițiilor necesare conservării diversității speciilor vegetale, reprezentată de cele mai importante specii forestiere din zonă. Dintre principalii indici calculați, Constanța (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor Fagus sylvatica (83,3%) și Picea abies (83.3%). acestea fiind specii euconstante. Dominanța (D) cu valorile cele mai ridicate s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (44.4%) și Picea abies (45.4%) specii considerate eudominante (D5). Indicele de semnificație ecologică (W) cu cea mai mare valoare s-a înregistrat la speciile Fagus sylvatica (37.04%) si Picea abies (37.81%). Dintre speciile lemnoase analizate, Fagus sylvatica si Picea abies au fost euconstante (C4), bine adaptate la condițiile de mediu din arealul respectiv. Fagus sylvatica și Picea abies sunt specii eudominante, cu cea mai mare producție de biomasă. Rezultatele obținute contribuie la elaborarea măsurilor necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale din Ocolului Silvic Dragomiresti.

CUVINTE CHEIE

Biodiversitate, indici de diversitate, pădure, statistică

BIODIVERSITY OF FORESTRY ECOSYSTEMS IN

O. S. DRAGOMIRESTI

Student: Mujdar Cătălin-Ionuț

Supervisor: Lecturer Dr. Adriana SESTRAȘ

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine,

3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania

catalinm993@yahoo.com

ABSTRACT

The monitoring of the forest ecosystems in the O. S. Dragomiresti and their characterization through biodiversity indices has been performed with the purpose of obtaining useful information to ensure the necessary conditions for the conservation of the diversity of the trees species represented by the most important forest species in the area. Among the main calculated indices, Constancy (C) recorded the highest values ​​for Fagus sylvatica (83.3%) and Picea abies (83.3%), these being euconstant species. Dominance (D) with the highest values ​​was recorded in the species: Fagus sylvatica (44.4%) and Picea abies (45.4%) species considered eudominant (D5). The highest environmental value (W) was recorded for Fagus sylvatica (37.04%) and Picea abies (37.81%). Among the analyzed wood species, Fagus sylvatica and Picea abies were euconstant (C4), well adapted to the environmental conditions in the area. Fagus sylvatica and Picea abies are eudominant species with the highest biomass production. The obtained results could contribute to the elaboration of the necessary measures to ensure the conditions and the perpetuation of the species and vegetal associations from the O. S. Dragomiresti.

KEYWORDS

Biodiversity, diversity indices, forest, statistics

INTRODUCERE

Pădurile sunt sisteme biologice diverse, reprezentând unele dintre cele mai bogate zone biologice de pe Pământ. Acestea oferă o varietate de habitate pentru plante, animale și microorganisme. Cu toate acestea, biodiversitatea forestieră este din ce în ce mai amenințată ca urmare a defrișărilor, a fragmentării, a schimbărilor climatice și a altor factori de stres. Ecosistemul se defineste ca fiind un ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse între organisme, dar și între acestea și factorii abiotici.

Diversitatea biologică a pădurilor este un termen larg care se referă la toate formele de viață din zonele împădurite și la rolurile ecologice pe care le îndeplinesc. Astfel, diversitatea biologică a pădurilor cuprinde nu doar copaci, ci și multitudinea de plante, animale și microorganisme care locuiesc în zonele forestiere și diversitatea lor genetică asociată.

Diversitatea biologică a pădurilor poate fi considerată la diferite niveluri, inclusiv ecosistemul, peisajele, speciile, populațiile și genetica. Pot apărea interacțiuni complexe în cadrul și între aceste niveluri. În pădurile diversificate din punct de vedere biologic, această complexitate permite organismelor să se adapteze la condițiile de mediu în continuă schimbare și să mențină funcțiile ecosistemului.

Diversitatea biologică a pădurilor rezultă din procese evolutive de-a lungul a mii și chiar milioane de ani care, în sine, sunt conduse de forțe ecologice cum ar fi clima, focul, concurența și perturbarea. În plus, diversitatea ecosistemelor forestiere (atât în ​​ceea ce privește caracteristicile fizice cât și cele biologice) are ca rezultat un nivel ridicat de adaptare, o caracteristică a ecosistemelor forestiere care constituie o componentă integrală a diversității lor biologice. În cadrul anumitor ecosisteme forestiere, menținerea proceselor ecologice depinde de menținerea diversității lor biologice.

Pădurea sau ecosistemul forestier este „unitatea funcțională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populația de arbori și stațiunea pe care o ocupă aceasta” iar arboretul este “porțiunea omogenă de pădure atât din punctul de vedere al populației de arbori, cât și al condițiilor staționale” (Codul Silvic).

Luand in considerare condițiile diferite de vegetație impuse de limitele altitudinale, teritoriul țării a fost împărțit în următoarele zone (etaje) fitoclimatice:

FSa-Etajul subalpin;

FM3-Etajul montan de molidișuri;

FM2-Etajul montan de amestecuri;

FM1+FD4-Etajul montan premontan de făgete;

FD3-Etajul deluros de gorunete, făgete si goruneto-făgete;

FD2-Etajul deluros de cvercete (de gorun, cer, gârniță, amestecuri dintre acestea) și șleauri de deal;

FD1-Etajul deluros de cvercete cu stejar (și cu cer, gârniță, gorun și amestecuri ale acestora);

CF-Câmpie forestieră;

Ss-Silvostepă;

SL-Stațiuni din Lunca Dunării.

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Pădurea este una dintre cele mai importante resurse ale omenirii aducând numeroase beneficii. Adăpostesc mai mult de jumătate din speciile care trăiesc pe pământ, sunt surse esențiale de hrană și apă, aducandîn același timp enorme avantaje estetice.

Biodiversitatea pădurilor trebuie privită nu doar ca arbori, ea mai include plantele și animalele care populează pădurile, dar și diversitatea genetică a acestora.

Pădurile influențează în mare măsură schimbările climatice prin afectarea cantității de dioxid de carbon din atmosferă. Atunci când pădurile cresc, carbonul este îndepărtat din atmosferă și absorbit în lemn, frunze și sol. Deoarece pădurile (și oceanele) pot absorbi și depozita carbonul pe o perioadă lungă de timp, ele sunt considerate " chiuvete de carbon ". Acest carbon rămâne stocat în ecosistemul forestier, dar poate fi eliberat în atmosferă atunci când pădurile sunt arse. Cuantificarea rolurilor substanțiale ale pădurilor în absorbția, stocarea și eliberarea carbonului este cheia înțelegerii ciclului global al carbonului și, prin urmare, a schimbărilor climatice.

Fiecare zona geografică sau areal din România prezintă particularități proprii, specifice, a caror valoare trebuie protejata.

Într-un asemenea context, pădurile din Ocolul Silvic Dragomiresti se diferențiază și particularizează în patrimoniul forestier național, fiind caracteristice pentru provincia in care se afla. Condițiile de relief, precum și cele de mediu, au influențat în mod direct sau indirect structura vegetației forestiere din cadrul Ocolului Silvic Dragomiresti.

Printre scopurile și obiectivele propuse în cadrul proiectului se afla și cele referitoare la evaluarea ecosistemelor silvice din arealul ales, și caracterizarea acestora inclusiv prin indicii de biodiversitate, în scopul obținerii unor informații utile pentru asigurarea condițiilor favorabile pentru conservarea diversității floristice și faunistice din zonă.

Printr-o evaluare mai amanuntita a biodiversității care sa ofere informatii si să permită o bună cunoaștere a situațiilor concrete fiecărei zone, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor, perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general, precum și co-existența factorului antropic și pădurii, astfel încât resursele forestiere sa nu fie afectate de eventualele pierderi sau riscuri.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL

Situația teritorial – administrativă

Teritoriul Ocolului Silvic Dragomiresti se situează în bazinul Văii Iza, pe versanții Munților Țibleș, Munților Lăpușului și Munților Rodnei, precum și în Depresiunea Maramureșului și Valea Izei.

Limitele altitudinale sunt cuprinse între 360 și 1859 m (Vf. Țibleș), media fiind de 900 -1200 m.

Se întinde pe o suprafață de 14.327,4 ha din care fond forestier proprietatea statului 6.635,3 ha, fond forestier în administrare 7.276,1 ha și în pază 416 ha.

AMPLASAREA ZONEI DE STUDIU ÎN CADRUL GEOGRAFIC – ADMINISTRATIV

Zona de studiu a referatului este în cadrul Ocolului Silvic Dragomiresti (Unitatea de productie II Baicu).

Unitatea de productie este situată în cea mai mare parete, în bazinetul pârâului Baicu. Izvoarele Baicului se află în zona masivului vulcanic Țibleș iar zona de vărsare în Iza, este situată în depresiunea Maramureșului. Cuprinde și o mică porțiune din versantul drept al Izei.

Unitatea de productie II Baicu se intinde pe o suprafata de 4201,9 ha si este administrata de Ocolul Silvic Dragomiresti, în cadrul Direcției Silvice Maramureș.

Figura 1.1. Localizarea pe hartă a Județului Maramures si amplasarea U.P. II Baicu in cadrul judetului (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Maramures.png)

1.2.1. Vecinătăți, limite, hotare

În tabel este redată situația vecinătăților, limitelor și hotarelor fondului forestier proprietate de stat din U.P. II Baicu:

Tabel 1.1.

Pădurile din U.P. se învecinează cu pășuni, fânețe, terenuri arabile, livezi și suprafețe de pădure retrocedate către foștii proprietari. Limitele au fost materializate în teren prin semne convenționale cu vopsea roșie la liziera pădurii și prin borne parcelare.

1.2.2. Organizarea administrativă

Tabel 1.2.

1.3 STUDIUL STAȚIUNII ȘI AL VEGETAȚIEI

1.3.1 Geomorfologie

Din punct de vedere geografic-geomorfologic, teritoriul unității de producție este situat în cadrul a două subdiviziuni geomorfologice: Munții Țibleșului și Depresiunea Maramureșului.

Într-o descriere sumară, subdiviziunile geomorfologice amintite se prezintă astfel:

Munții Țibleșului: sunt situați în partea de nord-vest a Carpaților Orientali. Sunt munți cu înălțimi mijlocii și mici, cu vârfuri separate unele de altele prin largi înșeuări, particularitate determinată de prezența structurii cutate a flișului paleogen care constituie acest district, străpuns și acoperit parțial de roci vulcanice. În procesul de fragmentare ulterior, prin eroziune și denudație, relieful primar a fost supus unei puternice transformări, căpătând un caracter larg vălurit. Țibleșul este un con vulcanic, în masivul central, iar creșterea energiei de relief se face brusc, fapt ce conduce la apariția unor pante accentuate, chiar abrupte.

Altitudinea medie a culmilor principale este de cca. 1200 m (vf. Țibleșu Mic 1859 m, vf. Brad 1839 m, vf. Arcer 1828 m, vf. Prelucilor 1468 m, vf. Tomnatec Groși 1487 m, vf. Șătrița 1364 m, vf. Ștevioara 1474 m, vf. Groapa 1421 m, vf. Măguriței 1265 m, iar adâncimea medie a văilor oscilează în jur de 500 m.

Depresiunea Maramureșului, face contact cu ramura muntoasă între localitățile Săcel și Botiza. Geneza depresiunii este complexă. Are un caracter colinar. Dealurile Maramureșului, sub forma unei dorsale, separă bazinul Izei de al Vișeului, caracteristică fiind culmea Bocicoelului, situată între Șaua Moisei și Valea Spinului. Datorită defrișărilor masive se produc frecvente degradări și alunecări de teren, unele dintre acestea fiind împădurite de către OS Dragomirești.

Repartiția suprafețelor în funcție de expoziție

Tabel 1.3.

Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine

Tabel 1.4.

1.3.2 Geologie

În raza teritorială a U.P. II Baicu, se evidențiază zona flișului (Munții Țibleșului și zona sedimentară (Depresiunea Maramureș).

a) Zona flișului:

Munții Țibleșului: sunt alcătuiți din fliș cutat în paleogen, străpuns și acoperit parțial cu roci vulcanice. Erupțiile au avut loc în trei cicluri (tortonian-sarmațian, sarmațian și pannonian). Ultimul s-a caracterizat prin curgeri de lave formate din andezite bazaltice. Prin eroziunea selectivă, în rocile mai moi ale flișului ce apar la suprafață acolo unde lipsesc învelișurile și intruziunile vulcanice, s-a format un relief sedimentaro-vulcanic de tip Bârgău. Acest lanț eruptiv neogen se caracterizează prin prezența celei mai extinse unități metalogenetice din țară cu zăcăminte de sulfuri polimetalice. De aici activitatea minieră a exploatat un mineral foarte rar în România – sulfura de fier și stibiu – berthierit, care a lăsat în urma lor numeroase halde de steril.

b) Zona sedimentară:

Depresiunea Maramureșului: este dezvoltată pe fundament sedimentar, din perioda tortoniano-sarmațiană, fiind reprezentate de marne, gresii, calcare, gipsuri, tufuri,etc,.cu relief dominant erozivo-structural, favorizând fenemenele de eroziune și alunecare frecvente.

Rocile de suprafață sunt, în general, roci bogate, în minerale calcice și feromagneziene (mai mult sau mai puțin), pe care, pentru vegetația forestieră locală, s-au format soluri de bonitate superioară și mijlocie – eutricambosoluri, luvosoluri, etc. Bonitatea superioară sau mijlocie a acelorași subtipuri de sol este dată de volumul edafic util, determinat, mai ales, de profunzimea solurilor și de prezența și nivelul scheletului pe profil.

Prezența solurilor formate pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene nu este o garanție a bonității superioare/mijlocii a stațiunilor. Aceasta este determinată de volumul edafic util – de profunzimea solului și, mai ales, de procentul scheletului pe profil (subtipurile de sol scheletic au condus la formarea unor stațiuni de bonitate inferioară).

1.3.3 Hidrologie

Rețeaua hidrografică cuprinde pârâul Baicu cu numeroșii afluenți printre care: Idișorul, Valea Poienii, Sfundăul, Arcerul, Valea Călimanului, Valea Mărului și Valea Ursoii. Unitatea este străbătută și de Iza, cuprinzând și afluenții din dreapta Izei, cel mai important fiind Bodiul.

Regimul hidrologic se caracterizează prin debite relativ constante, fiind aprovizionate permanent cu apă fara a avea caracter de torențialitate

Scurgerea medie minimă pentru această zonă are loc în două perioade ale anului : august – septembrie (sfârșitul verii – începutul toamnei) și iarna. Fenomenul se corelează direct cu mersul temperaturii aerului și cu regimul pluviometric.

Debitele maximale sunt determinate de suprapunerea perioadei de topire a zăpezilor cu ploile de primăvară. Durata debitelor mari de primăvară poate atinge 20-30 de zile.

1.3.4 Climatologie

Climatul regiunii este specific zonelor de deal – munte, favorabil dezvoltării vegetației forestiere, dar având în vedere situația geomorfologică din cadrul U.P. II Baicu și a faptului că pădurile se întind din zonă de dealuri (390 m) și până la limita vegetației forestiere (1859 m), teritoriul ocolului se întinde în două zone de vegetație:

– de dealuri joase și înalte specifice depresiunii Transilvaniei și a Țării Lăpușului, în zona din aval a U.P .-ului;

– de munte – munți joși 800-1900 m, care cuprinde masivul Țibleșului.

1.3.4.1. Regimul termic

Temperaturam aximă absolută a fost +390C, iar minima absolută de -380C.

Suma mediilor zilnice 0oC este de 3000, suma mediilor zilnice 10oC este de 2000, suma mediilor zilnice 15oC este de 1400.

Umezeală relativă a aerului (frecvența medie a umezelii relative r 75 %, la ora 14) – iarna 84, primăvara 66, vara 69, toamna 78.

Durata medie a intervalului cu temperaturi mijlocii zilnice mai mari de 5oC se ridică la 220 zile, iar a celor cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10oC de 160 zile.

Prima zi cu temperatură medie zilnică mai mare de 0 o este 15 III, 10 oC este 10 V, 15oC este 15VI.

Ultima zi cu temperatură medie zilnică mai mare de 0o este 1XII, 10 oC este 1X, 15oC este 1IX.

Se poate aprecia că temperatura este destul de scăzută, iar numărul zilelor cu îngheț destul de mare.

1.3.4.2. Regimul pluviometric

Media anuală a precipitațiilor este de 700 mm. Pe luni precipitațiile medii se prezintă în tabelul 1.5.

Elementele regimului pluviometric

Tabel 1.5.

Ploile torențiale însoțite de descărcări electrice se manifestă, mai ales, în lunile iulie-august, când cad aproximativ 30 % din precipitațiile anuale.

În lunile de iarnă se observa un deficit, dar cu toate acestea scurgerile cele mai mari se produc primăvara, odată cu topirea zăpezii, când solul este încă înghețat și nu permite înfiltrarea apei. Tot ca o particularitate pentru precipitații se remarcă cantitatea mare de precipitații în 24 ore, acestea putând cauza creșterea rapidă a debitelor pe principalele cursuri de apă, a gradului de turbiditate, cu influențe negative asupra solului, drumurilor, plantațiilor, așezărilor omenești. Lunile în care se produc cel mai frecvent aceste fenomene sunt iulie și august.

Fenomenele de iarnă au o durată relativ lungă. Stratul de zăpadă, acoperă continuu terenul din decembrie și până în martie, datorită temperaturilor scăzute.

Numărul zilelor cu ninsoare este de 40 zile, iar al celor cu strat de zăpadă de 117 zile. Căderea precipitațiilor sub formă de zăpadă începe în medie în jur de 17 noiembrie și durează până în 20 martie.

Iernile sunt aspre, mai ales în zona montană.

Relieful contribuie, de asemenea, la redistribuirea apei din precipitații. Pe terenurile în pantă, deoarece parte din precipitații se scurge pe versant, umezirea și percolarea solului sunt mai slabe, iar terenurile de la baza versanților și mai ales cele depresionare beneficiază de plus de umezeală.

1.3.4.3. Regimul eolian

Regimul eolian se caracterizează prin predominarea perioadelor cu vânt. Frecvența medie a vântului dominant, este din direcție nord, nord – vestică, în perioada de iarnă ating valorile cele mai mari. Viteza medie este de 3 – 4 m/s pentru vânturile vestice și nord – vestice și de 3 m/s pentru cele sud – estice.

Elementele regimului eolian

Tabel 1.6.

În astfel de condiții se produc frecvent doborâturi de vânt, mai ales la rășinoase, pe terenuri cu soluri superficiale și grohotiș, dar și pe cele fără pantă, dar cu soluri superficiale, cu sau fără fenomene de înmlăștinare, cu precădere iarna, când arborii sunt încărcați cu zăpadă. Furtunile însoțite de doborâturi de vânt se produc ciclic. După orientarea cioatelor rezultă că cele mai periculoase vânturi sunt cele din direcție nord – vestică.

1.3.4.4. Indicatorii sintetici ai datelor climatice

Tabelul 1.7.

Indicele de ariditate „de Martonne” în zona cu altitudinea sub 1000 m are o valoare mai mică de 40, ceea ce relevă un deficit de apă din precipitații față de evapotranspirația potențială.

Indicele de ariditate de Martonne în zona cu altitudinea de peste 1000 m de 80, fapt ce confirmă că zona este temperat continentală, cu precipitații suficiente pentru vegetație.

Din datele de mai sus se observă că perioada cea mai uscată este în lunile august – octombrie, datorită fenomenului de evapotranspirație sub influența temperaturii medii.

Conform clasificării climatelor după Köppen, teritoriul în studiu este caracterizat prin : climat temperat, umed, cu ierni blânde, cu precipitații în tot cursul anului, cu temperaturi sub 22o C în luna cea mai caldă a anului.

În concluzie, pricipalele elemente ce contribuie la modificările de temperatură produse de relief, în afară de răcirea altitudinală datorată convecției termice, sunt panta terenului și orientarea versanților.

În privința precipitațiilor se observă un deficit în lunile de iarnă, dar cu toate acestea, curgerile mari se produc primăvara, odată cu topirea zăpezilor, când solulu încă înghețat nu permite pătrunderea apei.

1.3.5 Solurile

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol

Amplasarea și studiul profilelor principale de sol s-a făcut concomitent cu descrierea parcelară. Practic, după studierea unui profil principal, în u.a. următoare s-au executat numai profile de control. În situația în care în profilele de control s-au schimbat orizonturile superioare, acestea s-au adâncit și s-au studiat ca profile principale.

Pentru identificarea și studiul tipurilor de sol s-au executat un număr de 42 profile principale, în următoarele u.a. : 3, 8, 12, 19, 23, 29, 33, 36, 42, 46, 49, 62, 64H, 68, 73, 77, 80A, 81, 85, 91, 94A, 110D, 114A, 118C, 122B, 129C, 136G, 147A, 150A, 151, 155A, 158F, 161B, 174A, 175, 183, 195 și 231.

Din 6 profile principale s-au recoltat probe (u.a. : 91, 94A, 114A, 136G, 174A, și 231), care au fost analizate la laboratorul din I.C.A.S. Secția Brașov. Rezultatul analizelor (buletinul de analiză) este prezentat în studiul general pe ocol.

Evidența tipurilor de sol

Tabelul 1.8.

Se observă ponderea mare a cambisolurilor, soluri care, corelat cu condițiile climatice favorabile, oferă condiții bune pentru dezvoltarea vegetației forestiere. Acest lucru este reflectat în creșterile arboretelor, care, în procent de 82%, realizează clase de producție superioare și mijlocii.

Descrierea tipurilor de sol (care nu prezintă particularități la nivel de U.P.), este redată în studiul general pe ocol.

1.3.6. Tipuri de stațiune

Criteriile de grupare a unităților staționale în tipuri de stațiuni sunt indicate de însăși denumirea tipului de stațiune. Aceste criterii sunt de natură fizico-geografică, ecologică și silvoproductivă. Deoarece tipul de stațiune se caracterizează, în rezultantă generală, printr-un anumit specific ecologic și un anumit cadru fizico-geografic, pentru stabilirea tipului de stațiune s-au avut în vedere rezultantele ecologice echivalente (echivalența climatică, trofică, hidrică).

Tipurile de stațiune s-au înscris în fișele de descriere parcelară, utilizându-se indicativele de clasificare după sistematica din anul 1972, iar diagnoza lor s-a redat după lucrarea „Stațiuni forestiere“ (Chiriță și colaboratorii – București, 1977).

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune

Tabel 1.9.

Toate tipurile de stațiune din cuprinsul unității de producție se regăsesc în sistematica actuală.

Se observă ponderea mare a stațiunilor de bonitate mijlocie, care reprezintă 80 % din totalul stațiunilor.

Fertilitatea stațiunilor este determinată de condițiile de sol, exprimate prin coeziune, porozitate, procentul de schelet de pe profilul solului, capacitate pentru aer și permeabilitate pentru apă, condiții determinate în realitate de conținutul de argilă și de structura solului.

Caracteristicile negative ale unora dintre stațiuni sunt panta foarte mare, peste 35 grade, evapotranspirația pe expoziții însorite, grosimea fiziologică a solului și conținutul de săruri.

1.3.6.1. Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi și

măsurile de gospodărire impuse de aceștia

Tabel 1.10.

1.3.7. Tipuri de pădure

Evidența tipurilor naturale de pădure

Tabelul 1.11.

1.3.8. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

După analiza tuturor factorilor staționali (climatici, geomorfologici, geologici, pedologici, etc.) și a formațiunilor forestiere existente în cuprinsul U.P. II Baicu, se poate afirma că sunt întrunite condiții bune și foarte bune pentru dezvoltarea arboretelor de fag, molid, brad și amestecuri ale acestor specii, în etajele de vegetație existente.

Analiza bonității stațiunilor, comparativ cu productivitatea arboretelor

Tabel 1.12

Diferențele pozitive ale productivității arboretelor, raportat la bonitatea stațiunilor, se datorează unor arborete tinere (artificiale) sau unor arborete derivate, care realizează creșteri mari, dar nu și o calitate deosebită a materialului lemnos.

Diferențele negative ale productivității arboretelor, raportat la bonitatea stațiunilor, se datorează unor arborete subproductive și artificiale.

Influențele asupra pădurii ale factorului antropic (pășunat, delicte, turism, etc.) în prezent la un nivel relativ redus, vor trebui controlate la fel de atent și în viitor pentru a nu crea probleme în gospodărirea pădurilor.

În concluzie, putem afirma că valoarea economico-socială și ecologică a arboretelor din cuprinsul U.P. în studiu nu se ridică, în toate cazurile, la nivelul potențialului existent și, de aceea, se preconizează a fi crescută în viitor prin promovarea în compozițiile arboretelor a stejarului și altor specii valoroase de amestec (cireș, frasin, paltin de munte etc.), specii care găsesc condiții favorabile de creștere și dezvoltare în cuprinsul U.P. Structurile arboretelor se vor îmbunătăți și printr-o gospodărire judicioasă, superioară calitativ celei anterioare, cu un accent deosebit pe modul de regenerare a arboretelor – din sămânță și pe efectuarea corespunzătoare și la timp a lucrărilor de îngrijire. Pentru realizarea acestor deziderate se impune respectarea prevederilor amenajamentului în ceea ce privește zonarea funcțională, bazele de amenajare, posibilitatea, operațiunile silviculturale propuse.

CAPITOLUL II

CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR SPECII ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL UNITĂȚII DE PRODUCȚIE II BAICU

2.1 FAGUS SYLVATICA

Fagul este cea mai întalnită specie de pe suprafata U.P. II Baicu.

Arbore indigen cu dimensiuni ce depasesc frecvent 40m înălțime si 1m în diametru.

Tulpina în masiv dreaptă, cilindrică, bine elagată. Scoarța netedă, cenușie, cu pete mari albicioase care sunt în fapt niște licheni crustacei; nu formează ritidom decât foarte rar la bătrânețe și numai la bază. Pe urmele crăcilor căzute apar două dungi negricioase ce atârnă ca niște mustăți lăsate în jos (“bărbi chinezești”).

Lemnul alb-roșcat, fără duramen evident, cu raze medulare.

Coroana la arborii izolați larg ovoidă, deasă, cu ramurile principale îndreptate în sus.

Lujerii sunt subțiri, geniculați, cu lenticele albicioase, spre vârf pubescenți sau glabri; brachiblastele sunt drepte, subțiri, des inelate, terminate cu un mugure.

Frunzele sunt eliptice sau ovate de 5-10 cm lungime,acute, la bază rotunjite, cu marginea întreagă, ondulată sau distanțat denticulată, în tinerețe cu peri moi pe ambele fețe

Florile unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în capitule pendente lung pedunculate, cu perigonul florilor mascule în formă de pâlnie cu 5-6 lacinii spintecate până aproape de bază și prevăzut cu peri deși; florile femele sunt câte două, rar trei, stau erect pe pedunculi scurți, înconjurate de un involucru ruginiu păros.

Fructul se numeste jir. Sunt achene trimuchiate, brun-roșcate, 1-1.5 cm, stau câte două închise complet într-o cupă lemnoasă prevăzută la exterior cu peri și apendiculi subulați, țepoși. Într-un kg intră 3000-5000 bucăți. Maturația este anuală, prin septembrie-octombrie, iar periodicitatea este de 4-6 ani, cu fructificații slabe între două fructificații succesive, numite “stropeli”. Maturitatea survine după 40 ani la arborii izolați și după 70-80 ani la cei din masiv. Lăstărește slab și numai în tinerețe și nu drajonează; creșterile medii la 80-120 ani sunt de 12-13 m3 /an/ha. Longevitate – 200-300 ani, excepțional poate depăși 500 ani.

2.2 PICEA ABIES

Molidul este o specie, montană și subalpină, de climat rece și umed. Este mai puțin pretențios decât bradul.are un temperament de semiumbra.

Specie indigenă de mărimea a I-a, molidul atingând frecvent 30-40 m înălțime, excepțional 60 m, și până la 2 m diametru. Înrădăcinarea este trasantă, astfel încât molidul poate vegeta pe soluri superficiale, stâncoase, dar îi conferă o slabă rezistență la vânt. Molidul are un sistem radicelar cu o mare plasticitate ecologică, în funcție de regimul hidrologic, substrat, temperatura solului etc.

Tulpina este dreaptă, cilindrică. Are un elagaj destul de greoi.

Scoarță brun-roșcată, uneori cenușie, netedă numai la început, în tinerețe se desface în solzi subțiri pergamentoși, iar la bătrânețe formează un ritidom roșu-brun cu solzi oarecum rotunjiți și concavi.

Lemnul fără duramen evident, mai alb decât la brad, este moale, ușor, rezistent, superior calitativ celui de brad; în anumite stațiuni apare așanumitul “lemn de rezonanță” cu calități tehnologice deosebite.

Coroana este piramidal-conică până la vârste înaintate, fapt ce determină deosebirea de brad de la distanță; ramurile sunt dispuse verticilat pe trunchi, iar cele din mugurii proventivi sunt așezate neregulat între verticile.

Lujerii sunt glabri sau rar pubescenți, bruni-roșiatici sau gălbui roșiatici presărați cu proeminențe decurente (pe care se inseră acele) ce dau un aspect brăzdat, zgrăbunțos.

Muguri sunt nerășinoși, cei terminali conici, cei laterali ovoizi.

Frunze aciculare, persistente, 1-2.5 cm, rigide, ascuțite, tetramuchiate, cu secțiune rombică, verzi închis; durează 4-7 ani, iar după uscare cad imediat.

Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt sub formă de amenți iar cele conulețele femele sunt roșii-carmin sau galben-verzui, erecte.

Conuri de 10-15 cm, in tinerete verzi sau rosi iar la coacere brune, pendente.

Seminte brun inchise, fara pungi de rasina cu o aripioară de 12-16 mm de care se desprind ușor.

Maturatie anuala, prin octombrie, iar după coacere solzii se depărtează și eliberează semințele. Conurile cad mult mai târziu.

Maturitatea la 30 ani izolat și la 60 ani în masiv.

Periodicitatea este 3-4 ani, iar în regiunile înalte 7-8 ani.

In primii ani cresterile sunt relativ incete (5-6 cm în primul an), de la 8-10 ani devenind foarte active; în condiții staționale bune, la 120 ani produce 16 m3 /an/ha.

Longevitate până la 600 ani.

2.3. ABIES ALBA

Abies alba (bradul) este originar din Europa. Arbore de marimea 1 atingând frecvent 40 m în înălțime și 1 m diametru.

Trunchiul este drept, acoperit cu o scoarță netedă în tinerețe iar la maturitate cu ritidom solzos și cu pungi de rășină. Culoarea scoarței este cenușie cu nuanțe verzui.

Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu ramuri regulat verticilate dispuse orizontal.În arboret strâns se elaghează mai bine decât molidul.

Scoarța cenușiu-verzuie mult timp netedă, în tinerețe cu pungi de rășină; la vârste înaintate ritidom nu este prea gros și prezintă sub formă de solzi poligonali.

Lemnul este moale, are duramen neevident albicios. Are multiple întrebuințări: lemn construcție, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanță.

Coroana piramidală și pornește de la nivelul solului daca nu are umbră în partea bazală.

Frunzele sunt aciculare, liniare, pectinate, la vârf emarginate, pe fața verzi-închis lucitoare iar pe dos cu două dungi albicioase.

Lujerii sunt cenușii, scurt păroși, cu cicatrici circulare netede.

Mugurii sunt mici, ovoizi, nerășinoși (cu excepția celor terminali).

Flori unisexuat monoice, cele mascule dispuse în amenți groși și alungiți, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui.

Maturația are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, semințele se împrăștie, iar solzii cad și rămâne doar axul conului.

Semințele sunt mari, 7-9 mm, triunghiulare, gălbui-brune concrescute cu o aripioară mare.

Maturitatea izolat 30 ani iar în masiv la 60-70 ani.

In primul an cresterea este de 5-6 cm și un verticil de ace, verticilul de muguri se formează în anul al III-lea, iar cel de ramuri în anul al IV-lea.

Longevitatea până la 800 ani.

CAPITOLUL III

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. OBIECTIVE URMĂRITE

Scopul principal al proiectului este evaluarea ecosistemele silvice din arealul Ocolului Silvic Dragomiresti și caracterizarea, inclusiv prin indici de biodiversitate cu scopul de a obține informații utile pentru asigurarea conditiilor favorabile de conservare a diversității floristice și faunistice din zona. La nivel local, respectiv nivel national biodiversitatea pădurilor este amenințată datorită reducerii suprafețelor cu păduri, fragmentarea fondului forestier, schimbări climatice, poluare, etc.

Ca urmare, evaluarea biodiversitatii și obținerea unor informații utile vor facilita cunoașterea situațiilor și a problemele concrete cu care se confrunta zona. Pe baza informatiilor, pot fi luate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor, perpetuării speciilor, evitarea unor riscuri de alterare sau pierdere a biodiversității dar și conservarea resurselor forestiere din Ocolul Silvic Dragomiresti, ca valori ale patrimoniului național si nu numai.

3.2. MATERIALUL ȘI METODA DE STUDIU

Studiul a fost efectuat pe speciile arborescente întâlnite în cadrul U.P. II Baicu din cadrul O.S. Dragomiresti. Locul amplasării studiului este indicat în Figura 3.1.

Fig. 3.1. Localizarea piețelor/suprafelor de probă O.S. Dragomiresti (Sursa: Google Maps)

3.3. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A INDICILOR ECOLOGICI

Indicatorii biodiversității sunt măsuri de diversitate a speciilor, exprimate ca raporturi între numărul speciilor și "valorile de importanță" (numere, biomasă, productivitate etc.) ale indivizilor. Termenul se poate referi, de asemenea, la diversitatea genetică și diversitatea habitatelor sau a comunităților. Au fost elaborați numeroși indicatori ai biodiversității care combină matematic efectele bogăției și ale echității. Fiecare are meritele sale și poate pune un accent mai mult sau mai puțin asupra bogăției sau a egalității. Cel mai frecvent utilizat este indicele Shannon – Weaver. Acest indice este explicat în documentul intitulat "Indicele biodiversității". În ecologie sunt aplicați mai multi indici de diversitate, fiecare dintre ei avand puncte forte si puncte slabe. Pentru valorificarea cat mai buna a punctele forte in silvicultura, se utilizeaza o combinatie de câți mai multi indici. În acest fel se vor obține informațiile cele mai relevante.

3.3.1 Constanța (C) exprimă continuitatea apariției unei specii intr-un anumit biotop. Aceasta caracteristica este considerată ca fiind un indicator structural, deoarece arată în ce proporție o specie oarecare participă la realizarea unei structuri. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu atât se consideră că specia dată este mai bine adaptată la condițiile oferite de biotop.

Pentru estimarea constantei se foloseste relatia:

Unde:

CA – constanța speciei A ;

npA – numărul probelor în care se găsește specia A;

Np – numărul total de probe examinate.

În funcție de valoarea indicatorilor, speciile se distribuie în următoarele clase:

C1 accidentale, prezente între 1-25 % din probe;

C2 accesorii, prezente între 25,1-50% din probe;

C3 constante, prezente între 50,1-75 % din probe;

C4 euconstante, prezente între 75,1-100 % din probe.

3.3.2 Dominanța (D)  arată în ce relație se găsește efectivul unei specii față de suma indivizilor celorlalte specii cu care se asociază. Ea exprimĂ abundența relativă. Este un indicator al productivității, deoarece arată procentul de participare al fiecărei specii la realizarea producției de biomasă din biocenoză. Se calculează cu ajutorul indicelui de dominanță (Balogh, 1958, citat de Stugren, 1982):

unde:

DA – dominanța speciei A;

nA – numărul total de indivizi din specia A, găsiți în probele examinate;

N – numărul total de indivizi al tuturor speciilor prezente în probele examinate.

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

D1 subrecedente (sub 1,1%),

D2 recedente (între 1,1-2%),

D3 subdominante (între 2,1-5%),

D4 dominante (între 5,1-10%)

D5 eudominante (peste 10%)

3.3.3. Indicele de semnificație ecologică (W) reprezintă relația dintre indicatorul structural (C) și cel productiv (D), ilustrând mai bine poziția unei specii în biocenoză:

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile sunt distribuite în următoarele clase:

W1 cu valori sub 0,1% (specii accidentale);

W2 cu valori între 0,1-1% (specii accesorii);

W3 cu valori între 1,1-5% (specii accesorii);

W4 cu valori între 5,1-10% (specii caracteristice cenozei date);

W5 cu valori peste 10% (specii caracteristice cenozei date).

3.3.4. Indicele de afinitate cenotică (q) ilustrează afinitățile care exista între speciile unui grup dintr-o biocenoză dată, stabilite în baza preferințelor comune pentru condițiile aceluiași mediu de viață. Indicele evidențiază speciile cu cea mai mare afinitate pentru o anumită biocenoză.

Indicele de afinitate cenotică se calculează cu ajutorul coeficientului lui Jaccard (q), după cum urmează:

q= c/(a+b)-c*100

unde:

a – numărul probelor în care se găsește specia A, indiferent dacă este sau nu și B;

b – numărul probelor în care se găsește specia B, indiferent dacă este sau nu și A;

c – numărul probelor care conțin ambele specii.

Pentru a cuantifica biodiversitatea într-un habitat sunt utilizați indicii de caracterizare a biodiversității, de exemplu: indicele de biodiversitate (IB), indicele de diversitate Simpson, indicele de diversitate Shannon, echitabilitatea.

Indicii de biodiversitate reprezintă măsura matematică a diversității speciilor.

3.3.5. Indicele de diversitate Shannon

Indicele de diversitate Shannon este un parametru comun si este utilizat în caracterizarea diversității speciilor dintr-o comunitate. Acesta se bazează atât pe abundența, cât și pe echitabilitatea distribuției speciilor. Măsoară gradul de organizare/dezorganizare al unui sistem dat. Calcularea acestui indice se efectuează cu următoarea formulă:

unde:

H – indicele de diversitate Shannon;

s – numărul total de specii dintr-o comunitate;

p – proporția fiecărei specii dintr-o comunitate.

Echitabilitatea reprezintă măsura abundenței relative a diferitelor specii și se calculează prin împărțirea lui H la Hmax, unde Hmax este lnS.

Indici ai bogăției de specii.

Bogăția de specii este o masura simpla a biodiversității, reprezentând numărul de specii diferite dintr-o anumită zonă. Aceasta este dependentă de dimensiunea de eșantionare.

Indicele de diversitate Menhinick:

Unde:

N = numărul total de indivizi din eșantion;

S = numărul de specii înregistrate.

Indicii de diversitate Margalef și Menhinick joaca rol util în investigarea diversității biologice si sunt influențați de efortul de eșantionare, cu toate eforturile de a corecta dimensiunea eșantionului.

3.3.6. Indicele Simpson se foloseste in general în ecologie pentru a stabilii biodiversitatea unui habitat.

Este un indice care ține cont nu doar de numărul speciilor ci și de proporția fiecăreia.

Indicele de diversitate Simpson se calculează cu formula:

în care:

D – indicele de diversitate Simpson;

pi – proporția fiecărei specii din comunitate;

ni – numărul de indivizi ai speciei;

N – numărul total de indivizi ai tuturor speciilor.

Acest indice poate avea valori de la zero până la valoarea numărului total de specii.

Derivați din indicele Simpson sunt:

-Indicele de diversitate Simpson 1-D;

-Indicele reciproc Simpson 1/D.

3.4. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR ȘI OBSERVAȚIILOR

Realizarea studiului s-a facut cu ajutorul masuratorilor si observatiilor din teren asupra caracteristicilor calitative si cantitative a unui numar de 108 arbori.

Caracteristici cantitative:

diametrul la 1.30 m; pentru determinarea lui se foloseste clupa. 1.30 reprezinta înălțimea de la sol până la punctul de măsurare avându-se grijă ca măsuratorile sa fie executate corespunzator, să fie corectate unde este nevoie.

Figura 3.2 Clupa forestieră

(sursa: http://www.directmotor.ro/product_images/95/p186n4jasiktv1qa91uo21ta6k60k.JPG)

– înălțimea arborilor (m), s-a aflat cu ajutorul unui dendrometru cu pendul. Face parte din categoria dendrometrelor trigonometrice, deoarece obtinerea inaltimii se bazeaza pe relatia: h=D*tga

Figura 3.3. Dendrometru (sursa:http://www.forestry-uppliers.com/product_pages/Products.asp?mi=88320)

– înălțimea trunchiului (m), s-a determinat similar înălțimii arborelui, diferenta constand in faptul că în acest caz, prima viză s-a realizat la insertia primei ramuri groase pe trunchi.

– diametrul coroanei (m), se determina prin măsurarea diametrului proiecției coroanei, pe două direcții perpendiculare și calcularea mediei aritmetice dintre cele două rezultate măsurate. Măsurătorile s-au făcut cu ruleta.

b) Caracteristici calitative:

– clasa de calitate, a fost determinata prin evaluarea vizuală a arborilor, după proporția lemnului de lucru din inaltime. Arborii au fost încadrați în 4 clase de calitate, notate de la I la IV. Pentru aprecierea calității arborilor, s-au luat in considerare și defectele trunchiului, in special defectele din partea inferioara a trunchiului

– starea de sănătate, s-a aflat prin observații asupra frunzișului arborilor, cu estimarea procentului de defoliere. Defolierea a fost cauza acțiunii factorilor biotici sau abiotici asupra arborilor. Starea de sănătate a fost exprimată prin clasele: normală (arbori care nu au prezentat defolieri), uscare ușoară (arbori uscați în proporții mici) și uscare puternică (arbori uscati mai mult de jumatate)

3.5. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR

Datele obținute în teren au fost prelucrate statistic prin analiza variație, stabilirea semnificației diferenței dintre variantele analizate s-a realizat cu ajutorul „testului t” (Student). Valorile caracterelor de comparat au fost mai întâi trecute într-un tabel provizoriu cu „date brute”. Pentru a calcula varianța (s2) și valorile „t” au fost utilizate următoarele elemente de calcul:

numărul total al arborilor analizați: n;

suma valorilor individuale pentru caracterul studiat: ;

valoarea medie a caracterului: = ;

termenul de corecție: C = ;

suma pătratelor: ;

suma pătratelor abaterilor de la medie (martor): SPA = – C;

gradele de libertate: GL = n-1;

eroarea mediei: s = ;

eroarea diferenței: s= ;

diferența față de medie (martor): = .

Astfel, varianța s-a calculat cu ajutorul formulei: s2 = și valorile “t” cu ajutorul formulei: t = .

Valorile “t” obținute din calcule au fost comparate cu valorile teoretice “t”, date de gradele de libertate ale variantelor studiate.

Coeficientul de variabilitate (s% sau CV%) a fost utilizat pentru stabilirea variabilității caracteristicilor analizate, cu ajutorul formulei: s% = · 100, unde „s” reprezintă abaterea standard a caracterului și „” reprezintă media caracterului respectiv.

Aprecierea variabilității caracterelor studiate s-a făcut în felul următor:

– variabilitate mică: s% < 10%;

– variabilitate medie: 10% < s% < 20%;

– variabilitate mare: s% ≥ 20%.

Corelațiile dintre caracteristicile măsurate au fost apreciate pe baza coeficienților de corelație (r), calculați cu ajutorul programului Microsoft Excel. Semnificația coeficientului de corelație a fost determinat prin comparație între el și coeficienții de corelație teoretici, pentru P5%, P1%, P0,1%.

Coeficientul de determinare (R2) și ecuația dreptei de regresie liniară au fost determinate tot cu ajutorul programului Microsoft Excel.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN ARBORETELE

U.P. II BAICU

4.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA CALCULĂRII INDICILOR ECOLOGICI

4.1.1. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică

Tabel 4.1.

Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase

Dupa ce s-au analizat indicii ecologici calculati s-au obtinut rezultatele:

Constanța (C) a înregistrat valorile cele mai mari la speciile: Fagus sylvatica si Picea abies (83.3%) fiind specii euconstante (C4);

Dominanța (D) la fel ca si constanta a înregistrat cele mai mari valori la speciile: Fagus sylvatica(44.4%) si Picea abies(45.4%) specii considerate eudominante (D5);

Indicele de semnificație ecologică (W) cu cele mai mari valori: Fagus sylvatica (37.04%) si Picea abies (37.81%)

Figura 4.1. Ponderea speciilor pe clase de constanță

Speciile lemnoase luate în calcul s-au situat în următoarele clase:

accidentale (C1): Acer pseudoplatanus

accesorii (C2): Abies alba

constante (C3): nu s-au înregistrat specii constante

euconstante (C4): Fagus sylvatica, Picea abies

Speciile euconstante s-au adaptat mai bine în arealul studiat.

Figura 4.2.

Ponderea speciilor pe clase de dominanțe

specie subrecedentă (D1): Nu s-au înregistrat specii subrecedente

specie recedentă (D2): Acer pseudoplatanus

specie subdominantă (D3): Nu s-au înregistrat specii subdominante

specie dominantă (D4): Abies alba

specie eudominantă (D5): Fagus sylvatica și Picea abies

Speciile eudominante sunt cele care au ce mai mare productie de biomasă

Figura 4.3.

Ponderea speciilor pe clase de semnificație ecologică

specii accidentale (W1, cu valori sub 0,1 %): Nu s-au înregistrat specii specii accidentale.

specii accesorii (W2, cu valori între 0,1-1 %): Aces pseudoplatanus

specii accesorii (W3, cu valori între 1,1-5 %): Abies alba

specii caracteristice (W4, cu valori între 5,1-10 %): Nu s-au înregistrat specii specii caracteristice

specii caracteristice (W5, cu valori peste 10 %): Fagus sylvatica, Picea abies

Specia Fagus sylvatica este considerata dominantă în arealul studiat.

4.1.2. Rezultate privind calcularea afinității cenotice

Rezultatele care au în vedere afinitatea dintre speciile identificate în cele șase site-uri sunt sintetizate în următorul tabel:

Tabel 4.2.

Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile lemnoase

Cea mai mare valoare a coeficientului Jaccard (Q) reprezintă o afinitate ridicată față de biocenoza în care se află.

Cele mai remarcabile afinitati (66.67) s-au realizat între speciile: Fagus sylvatica și Picea abies.

4.1.3. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici de biodiversitate

Dupa inventarierea celor șase piete de probă s-a realiza pondere de specii care este ilustrată in figura urmatoare:

Figura 4.4. Ponderea speciilor lemnoase în cele șase site-uri evaluate

Biodiversitatea arata bogăția unui habitat prin compararea numărului de specii și al numarului de arbori. Indicii cei mai folositi pentru calcularea biodiversității sunt: Margalef, Menhinick, Simpson, Shannon-Wiener, Echitatea și McIntosh.

Valoarea indicilor de caracterizare a biodiversității utilizați pentru cuantificarea biodiversității în arealul studiat sunt prezentați în:

Tabelul 4.3.

Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile lemnoase

Prin compararea indicilor de biodiversitate calcultați pentru cele șase site-uri analizate se poate preciza ca Indicele Margalef (DMg), a avut valoarea cea mai mare în site-ul II, apoi valoarea imediat inferioară în site-ul I si IV, ceea ce înseamnă că cele trei site-uri sunt cele mai bogate în ceea ce privește numărul de specii.

Indicele Simpson poate lua valori între 0-1, astfel 0 reprezintă diversitatea infinită și 1 diversitatea scăzută. Biodiversitatea este mai mare, cu cât valoarea lui D este mai mică. Diversitatea cea mai mare s-a realizat în site-ul III și IV, unde valoarea indicelui a fost de 0.18 respectiv 0.26.

Indicele Shannon (H) a avut valori reduse, cuprinse între 0,75 și 1,24, ceea ce denotă condiții de habitat instabil și o diversitate scăzută.

Indicele McIntosh poate lua valori între 0-1, valoarea 1 repezentând un habitat foarte omogen, cu distribuția omogenă a speciilor în toate site-urile. Se observă că acesta a luat valori între 0,53 – 0.98 ceea ce ilustrează că omogenitatea este ridicată.

La indicele Simpson 1 – D, valoarea acestui indice variază de asemenea între 0 și 1, dar în acest caz, diversitatea crește odată cu creșterea valorii indicelui. Cea mai mare valoare a indicelui s-a înregistrat pentru site-ul III (0,82).

Reciproca Indexului Simpson 1 / D, are valori care încep cu 1, în majoritaea cazurilor, ilustrând faptul că în arealul respectiv există o singură specie. Cu cât valoarea este mai mare cu atât diversitatea este mai mare în arealul respectiv. Valoarea maximă este egală cu numărul de specii din eșantion. Astfel, site-urile III și IV au cele mai mari valori ale acestui index (5.53 si 3.92), ceea ce indică cea mai mare biodiversitate în aceste site-uri.

CAPITOLUL V

REZULTATELE CERCETĂRII CARACTERELOR CANTITATIVE ALE ARBORILOR

5.1. Rezultatele privind înălțimea arborilor din suprafețele de probă

5.1.1. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafețele de probă

Valorile ”t” obținute în urma calculelor se compară cu valorile ”t” teoretice, corespunzătoare gradelor de libertate ale variantelor luate în calcul. Semnificația diferențelor dintre fiecare variantă și martor s-au stabilit în funcție de valorile ”t” obținute. Tabelul următor ilustrează rezultatele:

Tabelul 5.1.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați în suprafețele de probă

Arborii luați în calcul au avut înălțimi medii cu valori cuprinse între 15,1 m și 20,6 m.

Varianta martor, reprezentată de media experienței a avut valoarea de 18 m. În comparatie cu varianta martor, varianta unu (138 D) a înregistrat diferențe semnificativ inferioare iar variantele: doi (136 F), patru (134 B), cinci (144 B) si sase (129 A) nu au prezentat abateri asigurate statistic.

Coeficienții de variabilitate obținuți pentru înălțimea arborilor au avut valori mari, ceea ce denotă o variație mare a caracterului analizat.

5.2. Rezultatele privind diametrul arborilor la 1.3 m din suprafețele de probă

5.1.2. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafețele de probă

Tabelul 5.2.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul la 1.3 m arborilor analizați în suprafețele de probă

Arborii luați în calcul au avut diametre (la 1.3 m) cu valori medii cuprinse între 22.3 cm și 42.3 cm.

Varianta martor, reprezentată de media experienței a avut valoarea de 27.8 cm. În piața de probă numarul doi (136 F), respectiv cinci (144 B) s-au înregistrat diferențe semnificativ pozitive fata de varianta martor, la polul opus, un diametru inferior s-a înregistrat în cadrul variantelor unu și șase. Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul trunchiului (%) la variantele testate au avut valori foarte mari, ceea ce denotă o variație mare a caracterului analizat.

5.3. Rezultatele privind diametrul coroanei arborilor din suprafețele de probă

5.1.3. Rezultatele privind diametrul coroanei arborilor din suprafețele de probă

Tabelul 5.3.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei arborilor analizați în suprafețele de probă

Valoarea medie a diametrelor coroanei arborilor a fost cuprinsa intre 4.8 m și 7.8 m

Media experientei, care reprezintă varianta martor a avut valoarea de 6.6 m. Comparativ cu varianta martor, în pieța de probă șase (129 A) s-a înregistrat diferențe negative, în timp ce în celelalte piețele de probă nu s-au înregistrat diferențe asigurate statistic. Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul coroanei (%) la variantele testate au avut valori mari, ceea ce denotă o variație mare a caracterului analizat.

5.4. Rezultatele privind clasa de calitate a arborilor din suprafețele de probă

5.5.1. Rezultatele privind clasa de calitate din suprafețele de probă

Tabelul 5.4.

Sinteza rezultatelor pentru clasa de calitate a arborilor analizați în suprafețele de probă

Arborii luați in calcul au fost evaluați conform clasei de calitate, avand arbori inclusi in fiecare clasă ( I – IV).

Media experienței a inregistrat valoare medie de 2.3, care este o valoare acceptabilă. Arborii de calitatea cea mai buna au fost inregistrați in piețele de probă unu (138 D), patru (134 B) si sase (129 A) . Variabilitatea clasei de calitate a fost cuprinsă între 10,2 % și 66,2 %, media coeficientului de variabilitate a obținut valoarea de 48,0 %, ceea ce denotă o variație foarte mare a caracterului analizat.

5.5. Rezultatele privind elagajul arborilor din suprafețele de probă

5.6.1. Rezultatele privind unghiul de inserție din suprafețele de probă

Tabelul 5.5.

Sinteza rezultatelor pentru elagajul arborilor analizați în suprafețele de probă

Valoarea medie a elagajului arborilor a înregistrat valori intre 5,4 și 9,8 m.

Comparativ cu media experienței doar piața șase (129 A) a prezentat diferențe semnificativ pozitive. Variabilitatea elagajului natural a fost cuprins între 33,1 % și 54,1 %, media coeficientului de variabilitate a avut valoarea de 46,3 %, ceea ce denotă o variație foarte mare a caracterului analizat.

5.6 Diagramă cu bare de eroare și boxploturi

5.6.1 Rezultatele privind diametrul trunchiului

Rezultatele privind diametrul trunchiului din suprafețe de probă

Fig. 5.1. Diagramă cu bare de eroare pentru diametrul trunchiului

Figura 5.2. Diagramă boxplot pentru diametrul trunchiului

5.6.2 Rezultate privind înălțimea arborilor

Rezultatele privind înălțimea arborilor din suprafețele de probă

Figura 5.4. Diagramă cu bare de eroare pentru înălțimea arborilor

Figura 5.5. Diagramă boxplot pentru înălțimea arborilor

5.6.3 Rezultate privind clasa de calitate

Rezultatele privind clasa de calitate din suprafețele de probă

Figura 5.7. Diagramă cu bare de eroare pentru clasa de calitate

Figura 5.8. Diagramă boxplot pentru clasa de calitate

5.6.4. Rezultate privind diametrul coroanei

Rezultatele privind diametrul coroanei din suprafețele de probă

Figura 5.10. Diagramă cu bare de eroare diametrul coroanei

Figura 5.11. Diagramă boxplot pentru diametrul coroanei

5.6.5 Rezultate privind elagajul

Rezultatele privind elagajul natural din suprafețele de probă

Figura 5.13. Diagramă cu bare de eroare pentru elagajul natural

Figura 5.14. Diagramă boxplot pentru elagajul natural

5.7 CORELAȚII ȘI REGRESII

5.7.1 CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN

SUPRAFAȚA DE PROBĂ 1 (138 D)

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă U.A 138D

Tabel 5.11

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 1

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei.

Semnificațiile au fost aflate prin compararea coeficienților de corelație calculați cu cei teoretici.

Figura 5.16. Histograme reprezentând dispunerea valorilor pentru înălțimea arborilor, diametrul trunchiului și diametrul coroanei

Figura 5.17 Parcelă bivariată de densitate între dintre înălțimii arborilor și diametrul trunchiului

În figura 5.17. este ilustrat dispunerea valorilor dintre înălțimea arborilor și diametrul trunchiului.

5.7.2. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 2 (136 F)

În suprafața de probă 2 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabel 5.12.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 2

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei

Figura 5.18. Histograme reprezentând dispunerea valorilor pentru înălțimea arborilor, diametrul trunchiului și elagajul natural

Figura 5.19. Parcelă bivariată de densitate între dintre elagajul natural și diametrul trunchiului

În figura 5.19. este ilustrat dispunerea valorilor dintre elagajul natural și diametrul trunchiului în piața numărul doi.

5.7.3. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 3 (144 A)

În suprafața de probă 3 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabel 5.13.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 3

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei

Figura 5.20 Scatterplot între înălțimea arborilor si diametrul trunchiului

Figura 5.21. Scatterplot între înălțimea arborilor si diametrul trunchiului

5.7.4. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 4 (134 B)

În suprafața de probă 4 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabel 5.14.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 4

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei

Figura 5.22. Regresia dintre inaltimea arboilor si diametrul trunchiului

Figura 5.23. Regresia dintre înălțimea arborilor și diametrul coroanei

5.7.5. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 5 (144 B)

În suprafața de probă 5 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabel 5.15.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 5

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei

Figura 5.24. Scatterplot între elagajul natural și diametrul trunchiului

Figura 5.25. Scatterplot între clasa de calitate și diametrul trunchiului

5.7.6. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 6 (129 A)

În suprafața de probă 6 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabel 5.16.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor

din suprafață de probă 6

r P5%= 0,381 r P1% = 0,487 r P0,1% = 0,597

Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei

Figura 5.26. Parcelă bivariată de densitate dintre diametrul trunchiului și diametrul coroanei

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

Evaluarea ecosistemelor silvice din arealul Depresiunii Maramuresului si Muntii Tiblesului, respectiv Ocolului Silvic Dragomiresti, precum și caracterizarea acestora prin indicii de biodiversitate, a avut ca scop obținerea unor informații utile pentru asigurarea condițiilor necesare conservării diversității speciilor vegetale, reprezentată de speciile forestiere din zona.

Dintre indicii calculați, Constanța (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor Fagus sylvatica si Picea abies (83,3%), considerate specii euconstante (C4). Dominanța (D) cu valorile cele mai mari s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (44.4 %), Picea abies (45.4 %), specii considerate eudominante (D5), iar Indicele de semnificație ecologică (W) cu cea mai mare valoare a fost întâlnit la speciile: Fagus sylvatica(37.04%) si Picea abies (37.81%), reprezentând speciile caracteristice ale acestui areal. Dintre speciile lemnoase analizate, s-a inregistrat o specie accidentala (C1), Acer pseudoplatanus. Specia accesoare (C2) este Abies alba. Nu sunt specii constante (C3); Fagus sylvatica si Picea abies sunt specii euconstante (C4). Prima, cea euconstantă, este specia mai bine adaptată la condițiile de mediu din arealul respectiv. În funcție de încadrarea în clase de dominanță, speciile s-au grupat astfel: nu există specii subrecedente (D1) și subdominante (D3). Specie recedenta (D2) este Acer pseudoplatanus in arealul analizat. Abies alba este specie dominanta (D4). Fagus sylvatica si Picea abies s-au încadrat la specii eudominante (D5). Ultimele, cele eudominante, au producția cea mai mare de biomasă. În funcție de indicele de semnificație ecologică (W), speciile lemnoase au fost încadrate în clasele: accidentale (W1, cu valori sub 0,1 %): nu a fost inregistrata nicio specie. Specie accesorie (W2, cu valori între 0,1-1 %): Aces pseudoplatanus; caracteristica (W3, cu valori între 1,1-5 %): Abies alba. Nu s-au intalnit specii caracteristice (W4, cu valori între 5,1-10 %). Speciile caracteristice (W5, cu valori peste 10 %): Fagus sylvatica, Picea abies. Specia Fagus sylvatica este considerata dominanta in arealul studiat.

Compoziția specifică a site-urilor evaluate și relațiile dintre specii, respectiv dintre comunitațile de specii existente în site-urile evaluate, a fost analizată cu ajutorul Indicelui de Similaritate Jaccard.

Cele mai mari afinitati s-au inregistrat intre speciile Fagus sylvatica si Picea abies (66.67%).

Compararea indicilor de biodiversitate din cele șase site-uri analizate a ilustrat că Indicele Margalef (DMg), a avut valoarea cea mai mare în site-urile I, IV și V, acestea fiind cele mai bogate în privința numărului de specii.

Indicele Shannon (H) a avut valori reduse, cuprinse între 0,75 și 1,24, ceea ce denotă condiții de habitat instabil și un echilibru cu valori mici. Indicele presupune că pentru o valoare mare a biodiversității, numărul de specii și distribuția acestora trebuie să crească.

La indicii care pot avea valori între 0-1, McIntosh-ul (la care ‘1’ reprezintă un habitat foarte omogen) a fost de 0,53 intr-un site iar in celelalte sub aceasta valoare, ceea ce ilustrează că omogenitatea nu este satisfăcătoare.

La Indicele Simpson (D), la care biodiversitatea este cu atât mai mare, cu cât valoarea lui D este mai mică, diversitatea cea mai mare s-a realizat în site-ul III și IV, unde valoarea indicelui a fost de 0.18 respectiv 0.26.

Valoarea indicelui Simpson 1 – D variază de asemenea între 0 și 1, dar în acest caz, diversitatea crește odată cu creșterea valorii indicelui. Cea mai mare valoare a indicelui s-a înregistrat pentru site-ul III (0,82).

Reciproca Indexului Simpson 1 / D, are valori care încep cu 1, în majoritaea cazurilor, ilustrând faptul că în arealul respectiv există o singură specie. Cu cât valoarea este mai mare cu atât diversitatea este mai mare în arealul respectiv. Site-urile III și IV au cele mai mari valori ale acestui index (5.53 si 3.92), ceea ce indică cea mai mare biodiversitate în aceste site-uri.

La indicele Simpson 1 – D, valoarea acestui indice variază de asemenea între 0 și 1, dar în acest caz, diversitatea crește odată cu creșterea valorii indicelui. Cea mai mare valoare a indicelui s-a înregistrat pentru site-ul III (0,82).

Reciproca Indexului Simpson 1 / D, are valori care încep cu 1, în majoritaea cazurilor, ilustrând faptul că în arealul respectiv există o singură specie. Cu cât valoarea este mai mare cu atât diversitatea este mai mare în arealul respectiv. Valoarea maximă este egală cu numărul de specii din eșantion. Astfel, site-urile III și IV au cele mai mari valori ale acestui index (5.53 si 3.92), ceea ce indică cea mai mare biodiversitate în aceste site-uri.

Interpretarea acestor rezultate a oferit informații utile privind biodiversitatea din arealul analizat, precum și o bună cunoaștere a situațiilor concrete din fiecare zonă. Pe baza acestor informații, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general, precum și co-existența factorului antropic și pădurii.

BIBLIOGRAFIE

Amenajamentul unității de producție II Baicu, Ocolul Silvic Dragomiresti, 2009.

WEBOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier – imagine harta

http://www.aphotoflora.com/images/fagaceae/ – imagine fag

http://art-zone.ro/userfiles – imagine molid

https://sapunpentrusuflet.files.wordpress.com/2012/01 – imagine brad

https://maps.google.com.

http://www.wikipedia.org.

http://www.directmotor.ro/product_images/95/p186n4jasiktv1qa91uo21ta6k60k – clupa forestiere

http://www.forestry-suppliers.com/product_pages/Products.asp?mi=88320 – dendrometru

LISTĂ TABELE

Tabel 1.1. Vecinătăți, limite, hotare

Tabel 1.2. Organizarea administrativa

Tabel 1.3. Repartiția suprafețelor în funcție de expoziție

Tabel 1.4. Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine

Tabel 1.5. Elementele regimului pluviometric

Tabel 1.6. Elementele regimului eolian

Tabel 1.7. Indicatorii sintetici ai datelor climatice

Tabel 1.8. Evidența tipurilor de sol

Tabel 1.9. Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune

Tabel 1.10. Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi și măsurile de gospodărire impuse de aceștia

Tabel 1.11. Evidența tipurilor naturale de pădure

Tabel 1.12. Analiza bonității stațiunilor, comparativ cu productivitatea arboretelor

Tabel 4.1. Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase

Tabel 4.2. Rezultatele care au în vedere afinitatea dintre speciile identificate în cele șase site-uri

Tabel 4.3. Valoarea indicilor de caracterizare a biodiversității utilizați pentru cuantificarea biodiversității în arealul studiat

Tabel 5.1. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați în suprafețele de probă

Tabel 5.2. Sinteza rezultatelor pentru diametrul la 1.3 m arborilor analizați în suprafețele de probă

Tabel 5.3. Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați în suprafețele de probă

Tabel 5.4. Sinteza rezultatelor pentru clasa de calitate a arborilor analizați în suprafețele de probă

Tabel 5.5.Sinteza rezultatelor pentru elagajul arborilor analizați în suprafețele de probă

Tabele boxplot – uri:

Tabel 5.6.

Tabel 5.7.

Tabel 5.8.

Tabel 5.9.

Tabel 5.10.

Tabel 5.11. Coeficienții de corelație dintre caracterele masurabile din suprafata de probă 1

Tabel 5.12. Coeficiențiii de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 2

Tabel 5.13. Coeficiențiii de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 3

Tabel 5.14. Coeficiențiii de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 4

Tabel 5.15. Coeficiențiii de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 5

Tabel 5.16. Coeficiențiii de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 6

LISTA FIGURI

Figura 2.1. Fagus sylvatica

Figura 2.2. Picea abies

Figura 2.3. Abies alba

Figura 3.1. Localizarea pietelor – Google Maps

Figura 3.2. Clupa forestiera (sursa: http://www.directmotor.ro/product_images/95/p186n4jasiktv1qa91uo21ta6k60k.JPG)

Figura 3.3. Dendrometru (sursa:http://www.forestry-suppliers.com/product_pages/Products.asp?mi=88320

Figura 4.1. Ponderea speciilor pe clase de constanță

Figura 4.2. Ponderea speciilor pe clase de dominanțe

Figura 4.3. Ponderea speciilor pe clase de semnificație ecologică

Figura 4.4. Ponderea speciilor lemnoase în cele șase site-uri evaluate

Figuri boxploturi:

Figura 5.1.

Figura 5.2.

Figura 5.3.

Figura 5.4.

Figura 5.5.

Figura 5.6.

Figura 5.7.

Figura 5.8.

Figura 5.9.

Figura 5.10.

Figura 5.11.

Figura 5.12.

Figura 5.13.

Figura 5.14.

Figura 5.15.

Figuri corelatii si regresii:

Figura 5.16.

Figura 5.17.

Figura 5.18.

Figura 5.19.

Figura 5.20.

Figura 5.21.

Figura 5.22.

Figura 5.23.

Figura 5.24.

Figura 5.25.

Figura 5.26.