Motivul pentru care am ales acest proiect de licență intitulat ,,Studiul privind lupta la [625932]

2
INTRODUCEREA

Motivul pentru care am ales acest proiect de licență intitulat ,,Studiul privind lupta la
sol în judo la toate nivelele de vârstă’’, este reprezentat de prezența mea în acest sport timp de
aproximativ 2 ani. Este un sport foarte greu promovat în țara noastră în raport cu alte sporturi,
dar la nivel international putem spune că judo -ul a devenit un sport planetar, foarte întâlnit în
marile competiții.
Proiectul de licență este întocmit sub următoarea formă:
Capitolul I reprezintă datele generale despre acest sport;
Capitolul II însușește regulamentul, sistematizarea și metodologia ;
Capitolul III sunt prezentate metodele de cercetare și diagramele ponderilor pe nivele;
Capitolul IV este prezentată interpretarea datelor în modul de cercetare mai sus enumerat ;
Capitolul V reprezint ă concluziile și propunerile vis -a-vis de sportul judo.
În concluzie, judo -ul în România nu este promovat corespunzător, dar prin
sistematizarea detaliată a gradului de formare al acestui sport , precum și mijloacele de
promovare, dar mai ales dispunerea sălilor de antrenament și competiții, poate ridica foarte
mult nivelul de performanță al echipei naționale în duelurilor internaționale, dar și al
participării orașelor, echipelor la diferite com petiții organizate în țară, dar și în străinătate.

3
CAPITOLUL I

1.1. Actualitatea și importanța lucrării

Interesul pentru lupta la sol a crescut mult în judo -ul modern.Tehnica specială,
caracteristică fiecărui competitor, este mai greu de intuit de adversar la sol și, prin urmare,
atacantul are mai mulți sorți de izbândă. La sol se sterge orice avantaj fizic, cu condiția ca în
timpul antrenamentului să fie armonizate perfect, printr -o îndelungată practică și cunoștiințe
tehnice , condițiile specifice fiecărui judoka: particularități morfologice, vârstă, etc.
Preocuparea maximă a fiecărui virtual luptător este să găsească înainte de a ajunge la
nivelul competiției, propria lui tehnică specială, adică tehnica prin care se simte favorizat. De
aceea este recomandabil ca sportivii să -și schimbe frecvent și adversarii, pentru a se putea
confrunta cu cât mai variate stiluri și condiții de luptă. Se știe că aceeași mișcare poate fi
executată diferit de fiecare practicant în parte, și a ceasta, datorită particularităților de care
vorbeam. Repetăm, judoka are nevoie de mult studiu și practică individuală, trebuie să
cunoască mai multe metode și să hotarască singur ce anume îi convine. Antrenorul îi
comunică doar bagajul de cunoștințe tehni ce și-i corectează mișcările.
Lupta la sol pune în joc tehnici de control foarte diferite de cele ale luptei în picioare:
victoria este obținută fie prin imobilizarea adversarului, fie prin aplicarea unei tehnici
articulare dureroasă sau a unei strangulari care să -l oblige să abandoneze lupta. În lupta la sol
se apelează mai degrabă la tehnică decât la mijloacele fizice sau, altfel spus, tehnica le
completează pe acestea din urmă, un bun tehnician la sol, indiferent de vârstă sau fizic, poate
domina un adversar mult mai puternic decât el, dar mai slab pregătit în acest domeniu al
competiției.
Pentru a putea aplica o tehnică de control la sol, trebuie sesizat momentul oportun,
dejucată apărarea adversarului prin replici imediate și, bine înțeles, trebuie cunoscută foarte
bine tehnica înlănțuirilor și a combinațiilor la sol.
Imobilizările îi dau posibilitatea unui judoka de a -și menține fixat adversarul la sol, fără
revenire.Este o tehnică bazată pe cunoașterea reacțiilor pe care le -ar putea avea un adversar la
saltea.

4
Mișcările de imobilizare se fac fără efort evident și adeseori, trec neobservate. În ceea
ce privește ștrangulările, aceste tehnici specifice judo -ului, care nu se găsesc în nici o altă
formă de luptă se deosebesc trei tipuri de ștra ngulări: sanguine (prin apăsarea asupra
carotidelor), de natură nervoasă (când se acționează asupra nervului frenic și pneumogastric
cuprinzând masele musculare de deasupra și respiratorie (prin apăsarea asupra traheii) într -o
varietate de 26 de procedee. În general ștrangulările ar trebui practicate de la centura verde în
sus sub supravegherea unui cadru de specialitate deoarece prin prelungirea efectului lor (în
cazul în care adversarul nu abandonează lupta) survine pierderea cunoștinței asemănătoare
K.O. din box. În aceste cazuri se intervine imediat prin tehnici de reanimare.Din tehnica
articulară regulamentul prevede numai aplicarea ,,cheii’’ braúlui la nivelul cotului, care este
dezarticularea cea mai inofensiv ă dintr -o tehnică de judo.
Prin durerea vi olentă pe care o provoacă această tehnică articulară asupra cotului,
înainte ca acesta să fie luxat cu adevărat sau rup, adversarul este forțat să abandoneze rapid.
Pentru a realiza poziția dureroasă a cotului există 24 de procedee frecvent întâlnite în
competiție, aparținând ambelor grupe de tehnică articulară: prin extensie (când articulația
cotului este forțată prin hiperextensie) și prin torsionare (o torsionare efectuată fie din
exterior, fie din interior).
Trebuie menționat că deși Ne -Weza se situează în urma luptei de picioare, fiind o
consecință logică a acesteia, judoka trebuie să stăpânească procedeele tehnice ale luptei la sol,
întăririle și apăsările din Ne -Waza pentru a se putea apăra în competițiile internaționale, în
fața unor eventuali ,,spec ialiști în judo la sol ’’. La ultimele concursuri interna ționale tot mai
multe meciuri se termină prin procedee de luptă la sol, deoarece reglementările arbitrajului
actual, din păcate, sunt stricte sub acest aspect de multe ori incomplete. Cel care atacă r iscă să
primească destul de ușor diferite sancțiuni.
Din punct de vedere al evitării luptei la sol este citat de literatura de specialitate
japonezul S. Fuji de trei ori campion al lumii, care aplicând deprinderile căpătate printr -un
antrenament special, r eușea întotdeauna să se ridice în picioare înainte ca adversarul să poată
trece în Ne -Waza.
Prin antrenament continuu și insistent, corpul unui judoka devine mai suplu, se
dezvoltă și tinde să atingă condiția ideală, devenind la final, în plan fizic, un ad evărat atlet. Pe
plan moral, antrenamentul de judo la sol contribuie la ridicarea moralului și dezvoltarea unor
calități precum cinstea, curajul, voința, intuiția, deoarece aici, ca și judo -ul în picioare, se
aplică principiul : ,,nu te grăbi când judeci, fii rapid când acționezi ’’.

5
1.2. Scopul și sarcinile lucrării

Lucrarea are scopul de a determina raportul dintre lupta în picioare și lupta la sol în
judo. De asemenea urmarește durata luptei la sol pe categorii de vârstă începand de la copii,
juniori III, juniori II, juniori I și seniori.
Alt scop al lucrării este determinarea celei mai frecvente tehnici de luptă la sol la
fiecare nivel de vârstă. Prin realizarea acestei lucrări urmăresc să semnalizez specialiștii din
judo, antrenori, profesori, arbitri asupra importanței luptei la sol și a atenției acordate ei de
către arbitri în meciuri și de către antrenori în procesul de antrenament.
În ultimul timp se acordă o atentie din ce în ce mai scăzută la toate nivelurile de
varstă luptei la sol în antrenamente cu toate că și acest capitol al judo -ului prezintă o mare
varietate de procedee de diferite tehnici, înlănțuiri și combinații de procedee precum și
contraatacuri și mijloace de apărare specifice. Atenționarea colegiului de antrenori asupra
respectării regulamentului de luptă la sol și uniformizarea cu arbitrajul in ternațional este alt
scop al lucrarii, deoarece lucrarea cuprinde și observații asupra unor mari concursuri
internaționale cum ar fi Jocurile Olimpice din 1996 și Campionatele mondiale din 1997.
Principala sarcină a lucrării o constituie observația intenți onată și organizată a tot mai
multe meciuri de la competițiile de copii, juniori III, juniori II, juniori I și seniori masculin și
feminin precum și a unor concursuri internaționale atât la masculin cât și la feminin.
Altă sarcină a lucrării este compararea datelor obținute la diferite categorii de vârstă și
interpretarea semnificațiilor rezultatelor obținute.

6
1.3. Motivația și ipoteza lucrării

Ipoteza lucrării
– Determinarea raportului dintre durata timpului de luptă la sol și durata timpului de luptă în
picioare la toate categoriile de vârstă la concursurile naționale și internaționale.
– Determinarea ponderii utilizării procedeelor de luptă la sol la toate ca tegoriile de vârstă.

Motivația lucrării
Procesul de instruire și antrenament impune prezentarea detaliată a
interdependenței dintre diversele calități motrice, dintre acestea și tehnică, dintre tehnică și
practică.
Antrenorul trebuie sa -și organizeze activitatea de instruire și antrenament în funcție de
particularitățile adversarilor, condiție care constituie esența modelării antrenamentului,
domeniu destul de neglijat în lupta la sol.
În literatura de specialitate există mai multe clasificări de mo dele, dar raportat la
pregătirea sportivă, prezintă interes cele elaborate pe baza similitudinii condițiilor ipotetice
de desfășurare a viitoarei competitii:
– selecționarea și pregătirea unui partener care să semene cu viitorul adversar;
– elaborarea unui model al posibilului adversar, utilizând informații referitoare
particularităților lui funcționale anatomo -morfologice, tehnico -tactice, psihologice și condiția
fizică de moment.
– alegerea unor strategii adecvate, în functie de viitorul adversar
Descoperirea unor mijloace și metode de antrenament cât mai complexe va
permite formarea rapidă a tinerilor judoka.
Antrenorului îi revine sarcina pregătirii și cizelării procedeului favorit, adecvat
fiecărui judoka în parte.
În lupta la sol procedeul poate fi o imobilizare, o tehnică articulară sau o ștrangulare.
Acest procedeu favorit trebuie studiat în mod special și repetat de mai multe ori cu ajutorul
atacurilor repetate, pentru a deveni în final o tehnică desăvârșită.

7
Reali zarea acestei lucrări va permite antrenorilor să cunoască timpul real acordat de
arbitri în timpul meciurilor precum și a celor mai frecvente tehnici de luptă la sol la fiecare
nivel de vârstă. Cunoscând aceste rezultate antrenorii vor ști să -și modeleze a ntrenamentele și
să-și programeze timpul acordat învățării și consolidării deprinderilor și tehnicilor din lupta la
sol, precum și posibilităților de apărare și contraatac la cele mai utilizate procedee.

8
CAPITOLUL II
2.1. Prevederi reg ulamentare privind lupta la sol

În judo lupta începe întotdeauna în picioare. La sol se ajunge în urma unei acțiuni
soldată cu un anumit punctaj, sau în urma unui atac nereușit cand inițiatorul atacului s -a
dezechilibrat sau a fost contraatac at. Regulamentul nu prevede un anumit timp acordat luptei
la sol într -un meci, deoarece un meci poate să se desfașoare numai în picioare sau în cazul
unor combatanți sau cel puțin un combatant care stăpânește bine tehnica de luptă la sol.
În această privi nță regulamentul spune că ,, lupta la sol poate continua atât timp cât are
continuitate și constituie un progres pentru unul din combatanți". Deci aceasta prevedere este
la latitudinea arbitrului central cât și al celor doi jucători care la rândul lor pot recomanda
arbitrului central să întrerupă lupta la sol prin ridicarea brațelor înainte cu palmele sus.
În concluzie dacă arbitrul nu cunoaște tehnica sau combinațiile tehnice utilizate în
lupta la sol poate întrerupe oricând lupta.
La sol prin tehnica ut ilizatorilor se pot obține punctaje corespunzătoare tehnicilor de aruncare,
astfel:
– pentru o imobilizare cu o durată cuprinsă între 10" -14" inclusiv se acordă koka (3 puncte);
– pentru o imobilizare cu o durată cuprinsă între 15" -19" inclusiv se acordă yuko (5 puncte);
– pentru o imobilizare cu o durată cuprinsă între 20" -24" inclusiv se acordă wazori (7 puncte) ;
– pentru o imobilizare cu o durată de 25 se acordă ippon (10 puncte).
De asemenea pentru o fixare de până la 9" se anunță și arbitri judecăt ori de către
arbitrul central asupra duratei fixării pentru a se avea în vedere în eventualitatea unui meci
egal.
Fixarea o dată anunțată prin comanda ,,OSAEKOMI ’’ durează până ce sportivul
imobilizat reușește să prindă un membru inferior al celui care imobilizează sau să se întoarcă
complet cu partea anterioară a corpului la saltea. Chiar dacă nu reușește aceste două acțiuni se
poate sfârși timpul acordat fixării d acă ambii combatanți nu mai au contact cu spațiul de luptă.
Lupta la sol poate continua după o acțiune executată în picioare numai dacă
combatanții nu au ajuns cu centura în afara spațiului de lupta sau acțiunea nu a fost apreciată
cu ippon.
În lupta l a sol desprindem următoarele acte interzise:
– strângerea între picioarele încrucișate numai gâtului sau a abdomenului.
Se permite strângerea între picioarele încrucișate a gatului și a unui braț în același timp

9
(Sankaku Jime, Sankaku Gatame);
– luxarea sau forțarea oricărei articulații decât cea a cotului;
– lovirea intenționată a adversarului cu orice parte a corpului;
– cuprinderea capului adversarului așezându -i mâna pe față;
– ștrangularea adversarului când acesta are reverul chimonoului pe g ură;
– introducerea reverului de la bluza chimonoului în gură pentru a te putea
proteja față de acțiunea de ștrangulare a adversarului;
– mușcarea sau rănirea intenționată a adversarului;
– prinderea numai a capului într -o acțiune de imobilizare;
– ștrangularea gâtului sau a antebrațului cu ajutorul centurii de judo ;
– să-ti modifici poziția capului sau a unui membru la comanda de ,,sonomama"
dictată de arbitru.
Tot din categoria luptei la sol face parte o altă categorie de procedee și anume
tehnica strangulărilor. Ștrangulările se pot executa cu reverele chimonoului, cu reverul și
antebrațul sau numai cu antebrațul.
Regulamentul prevede ca în cazul unei ștrangulări în urma căreia adversarul și -a
pierdut cunoșința și nu a mai apucat să a bandoneze lupta, acesta să fie declarat învins prin
bătaia cu palma sau piciorul de adeversar nu pe saltea ori prin pronunțarea cuvântului
alaitto (sunt învins). O altă tehnică de luptă la sol este cea a luxațiilor. Luxațiile se pot
efectua doar asupra art iculației cotului, iar în timpul acțiunii nu este permis a se forța
articulația pumnului sau a umărului. Ca și la ștrangulări, în cazul în care un combatant este
victima unei acțiuni de luxare și nu renunță prin modalitățile de abandonare a luptei și va
țipa în momentul acțiunii sau i se va produce o vătămare evidentă a articulației, va fi
declarat învins. În ambele categorii de tehnici un combatant poate întrerupe lupta la sol
dacă acesta se va ridica în picioare și va ridica odată cu el și adversarul.
Ca și la lupta în picioare și la sol se poate aprecia de către arbitri combatantul cu mai
multă inițiativă, dar nu poate fi penalizat cel care se apără preponderent. Arbitrul întrerupe
lupta la sol în momentul în care unul dintre combatanți s -a ridicat în pic ioare sau ambii
cobatanți au întrerupt orice contact cu solul. În cazul săvârșirii unui act nepermis în timpul
luptei la sol arhitrul nu va opri confruntarea ci numai o va întrerupe momentan prin
comanda ,,Sonomama ’’ (rămâneți pe loc), va sancționa combata ntul care a comis o
infracțiune în funcție de gravitatea faptei și va relua lupta prin comanda ,,Yoshi ’’
(continua ți). Dacă în timpul unei acțiuni evidente de ștrangulare sau luxare se sfârșește
lupta și se aude gongul, iar imediat după aceea unul dintre c ombatanți renunță la luptă

10
arbitrul îl va declara câștigător prin ippon pe celălalt combatant. Dacă în timpul unei astfel
de acțiun i combatantul nu mai face nici un gest după gong arbitrul va anuna sfârșitul
luptei (Somalatte). În cazul în care un combatan t și-a imobilizat adeversarul și mai erau
două sau chior o secundă și arbitrul a anunțat OSAE -KOMI, cronometrul va prelungi
meciul până la comanda TOKETA sau până la scurgerea celor 25 secunde.
În timpul confruntării la sol combatanții pot atenționa arbit rul asupra unei nereguli
produse de unul asupra celuilalt, prin ridicarea unui braț cu palma în sus. La acest gest din
partea unui combatant arbitrul este obligat să declare ,,Sonomama’’ și să analizeze
situația.

2.2. Sistematizarea tehnicilor de luptă l a sol

Procedeele de luptă la sol au fost sistematizate ca și procedeele de luptă din picioare pe
grupe de tehnici și pe grupe de nivele de tehnicitate (kyuri).
Numai kyul 6 nu are nici precedeu de luptă la sol.
Sistematizarea pe grupe de tehnici se referă la faptul că sunt trei mari categorii de
procedee:
– tehnica imobilizărilor = OSAE KOMI WAZA;
– tehnica ștrangulărilor = SHIME WAZA ;
– tehnica luxa țiilor = KANSETSU WAZA ;
–
-Kyul 5 (centura galbenă) :
– imobilizarea laterală = KESA GATAME ;
– imobilizarea prin blocarea um ărului = KATA GATEME ;
– imobilizarea celor patru puncte din prelungire = KAMI SHIHO GATAME;
– varianta imobiliz ării celor patru puncte de prelungire = KUZURE KAMI SHIO
GATAME ;

-Kyul 4 (centura portocalie):
– imobilizarea lateral ă inversă = GYACU KESA GATAME ;
– imobilizarea celor patru puncte din lateral = YOKO SHIHO GATAME;
– imobilizarea transversal ă peste piept = MUNE GATAME ;

11
– ștrangularea cu mâinile în crucișate = KATA JUJI JIME ;
– ștrangularea cu palmele încrucișate și întoarse în sus = GYACU JUJI JIME ;
– ștrangularea prin încrucișare cu ajutorul antebrațelor = NAMI JUJI JIME.

-Kyul 3 (centura verde):
– imobilizarea superioară a celor patru puncte = TATE SHIHO GATAME;
– varianta imobilizării laterale = KUZURE KESA GATAME ;
– imobilizarea prin fixarea um ărului = KATA OSARE GATAME ;
– ștrangularea laterală încrucișată = YOKO JUJI JIMU ;
– ștrangularea din spate = USHIRO JIME ;
– ștrangularea cu ajutorul reverelor = OKURI ERI JIME ;
– ștrangularea prin imobilizarea umărului = KATA HA JIME ;
– ștrangularea cu mâinile goale = HADAKA JIME ;
– ștrangularea prin înfășurare = TOMOE JIME ;
– ștrangularea cu ajutorul mâinilor care presează = ERI JIME ;
– ștrangularea prin suspendare = KENSUI JIME ;
– blocarea laterală pe genunchi = YOKO HIZA GATAME ;
– blocarea superioar ă a brațului în cruc e = KAMI UDE -HISAGI JUJI GATAME ;
– acțiunea laterală asupra brațului = YUKO UDE HISIGI ;
– blocarea peste genunchi = KAMI HIZA GATAME;
– luxarea bra țului în cruce inversă = GYACU JUJI ;
– acțiunea articulară cu ajutorul brațel or și a unui picior = UDE HISHIGI HENKA
WAZA ;

-Kyul 2 (centura albastr ă):
– imobilizarea capului cu braț ul = KASHIRA GATAMI ;
– imobilizarea longitudinal ă prin înfășurarea brațelor = URA SHIHO GATAME ;
– imobilizarea de sus în triunghi = KAMI SANKUKA GATAME ;
– ștrangularea cu priza de umăr = KATA JIME ;
– ștrangularea cu reverele prin înfășurare = TSUKI KOMI JIME ;
– ștrangularea cu ajutorul antebrațului și blocarea piciorului = ERI JIME ;
– ștrangularea cu presarea cefei = HASAMI JIME ;
– ștrangularea prin rulare înainte = OTHEN JIME ;
– ștrangularea cu o mână = KATATE JIME ;

12
– ștrangularea în clește = SODE -GURUMA ;
– luxarea bra țului prin ștrangulare = SHIME GARAMI ;
– blocarea brațelor cu genunchii = HIZA GATAME;
– acțiunea articulară asupra brațului cu abdomenul = HARA GATAME ;
– acțiune articulară cu piciorul asupra brațului = ASHI GATAME ;
– luxarea bra țului prin înfășurare = UDE GARAMI HENKA WAZA ;
– luxarea bra țului în cruce = OHTEN GATAMI ;
– luxarea bra țului pe coapsă = KESA GARAMI ;
– acțiune articulară în prelungirea brațului întins = KUZURE KAMI SHIHO
GATAME ;

– Kyul 1 (centura maro):
– imobilizarea din lateral a celor patru puncte = KUZURE YOKO SHIHO
GUTAME ;
– imobiliarea în triunghi deasupra = TATE SANKUKA GATAME ;
– imobilizarea prin presarea abdomenului cu genunchiul = UKI GATAME;
– ștrangularea cu gamba stângă = HIDARI ASHI JIME ;
– ștrangularea prin presare cu gamba = KAGATO JIME;
– ștrangularea celor patru puncte = KAMI SHIHO JIME ;
– ștrangularea superioară cu gamba = KAMI SHIHO ASHI JIME ;
– ștrangularea inversă cu reverele = GIAKU OKURI ERI ;
– ștrangulare prin inversare = KAESHI JIME ;
– ștrangularea inversă prin răsturnare în lateral = GYACU GAESHI JIME ;
– acțiunea articulară cu ambele picioare = GYACU KESA GARAMI ;
– luxarea br ațului peste piept = MUNE GARAMI ;
– cheia bra țului = MUNE GYACU ;
– acțiunea articulară prin înfășurare cu mâna opusă = HIZI MAKI KOMA;
– acțiune articulară în cădere prin răsucire și extensie = KUZURE HIZI MAKI
KOMI ;
– acțiune articulară laterală asupra cotului = GANUKI GATAME ;
– controlul bra țului întins cu ajutorul genunchiului = UDE HISHIGI HIZA
GATAME ;

13
Sistemul prezentat (Go -Kyu) a împărțit procedeele tehnice de la lupta din picioare cât
și de la lupta la sol în funcție de particularitățile și complexitatea lor.
La lupta la sol, doar kyul cinci mai are procedee tehnice de fixare, având în vedere
că aici este vorba despre instruirea începătorilor și în cele mai dese cazuri este vorba
despre copii. În rest, kyul patru are trei procedee tehnice de fixare, opt de ștrangulare și
șase acțiuni articulare, kyul doi are trei procedee tehnice de fix are, șapte procedee de
ștrangulare și șapte acțiuni articulare.

Kyul Număr
procedee
Tehnice de
imobilizare Procedee
tehnice de
ștrangulare Procedee
tehnice
articulare Total pe
Kyu+i
5 3 – – 3
4 3 3 3 9
3 3 8 6 17
2 3 7 8 18
1 3 7 7 17
TOTAL 15 25 24 64
Tab.1 . Procedee pe tehnici

Același sistem Go -Kyu prezintă și procedeele de luptă în picioare în funcție de
particularitățile fiecărui pe nivele de tehnicitate. Fiecare Kyu cuprinde câte un număr de opt
procedee, deci un total de 40 de procedee, iar totalul procedeelor de luptă la sol este de 64 cu
150% mai multe procedee la sol decât la picioare.

2.3. Studiul literaturii de specialitate

Majoritatea aut orilor români prezintă în lucrărilor lor, referitor la lupta la sol, doar
descrierea tehnică a procdeelor și greșelilor frecvente în învățare și aplicarea lor în condiții de
adversitate.
În cadrul lucrărilor metodice de judo, capitolul referitor l a lupta la sol ocupă un spațiu
restrains comparative cu procedeele de luptă în picioare.

14
Anton Muraru afirmă în ,,Judo’’ 1985 că ,,lupta la sol a devenit ast ăzi o artă complexă,
cu principii și forme speciale de pregătire ’’. În procesul de antrena ment judoka sunt instruiți
tehnic, dar și fizic pentru a răspunde solicitărilor unui efort combinat dinamic și static. În
continuare autorul descrie principalele procedee tehnice și modalități de apărare.
În ,,Judo. Curs opțional ’’, 1989 Ion Hant ău sublin iază că : ,,în ultimii ani lupta la sol a
căpătat o importanță deosebită datorită eficacității acestor procedee tehnice datorită
posibilităților pe care le oferă judoka tehnica de luptă la sol de a câștiga întâlnirile înainte de
limită ’’.
Tehnica luptei în picioare a ajuns la un grad de perfecționare foarte ridicat atât în ceea
ce privește atacul, contraatacul cât și apărarea. De asemenea, atât în competițiile interne și
internaționale, numărul sportivilor cu pregătire superioară cu valoare sensibil apropi ată, este
tot mai mare. Autorul citat mai înainte enumeră aceste două motive pentru că din ce în ce mai
mulți sportivi judoka să se perfecționeze și în lupta la sol, căutând ca prin mijloace
regulamentare sau mai puțin regulamentare să treacă de la lupta d in picioare la lupta la sol. În
continuare autorul prezintă o planificare a învățăturii procedeelor de luptă la sol, recomandând
să se învețe prima dată procedeele semnificative, la început, pentru fiecare categorie de
procedee.
Alt material bibliografic studiat este ,,Judo.Centurile Colorate ” scris ă de Vascul
Popovici, Ion Hantău, Vasile Gotelet, 1972. În acest material autorii descriu un număr de 17
procedee de luptă la sol pe care le consideră semnificative și cele mai utilizate în competiții.
În ,,Arb itrajul în jud ’’ 1979 Mihai Platon prezint ă lupta la sol cât și procedeele tehnice
specifice acestei categorii din punctul de vedere al regulamentului național și internațional.
Stelian Ștefănuț în ,,Antrenamentul în judo ’’1980, prezin tă alături de descrierea unui
număr de 16 procedee de imobilizare, 24 procedee de ștrangulare, 24 de acțiuni articulare și
tehnica ieșirilor din fixări. De asemenea în partea introductivă a capitolului destinat
procedeelor de luptă la sol și principiile principale pentr u lupta la sol. După autor aceste
principii sunt:
– din lateral, având o latură lângă adversar, iar pieptul și fața orientate spre capul
acestuia ;
– din lateral, av ând o latură lângă adversar, iar spatele orientat spre capul
acestuia ;
– din lateral, orientat cu pieptul perpendicular pe adversar;
– din prelungirea adversarului (spre cap);
– din pozi ția ,,călare ’’ pe adversary.

15
Cea semnificatoare și cuprinzătoare lucrare din acest capitol important al judo -ului (lupta
la sol), o constituie ,,Judo.Tehnici de luptă la sol’’ scris ă de Vlad Grigore, N.Lașcu și Vasile
Gotelet. Autorii descriu un număr important de tehnici de luptă la sol, 67, precum și multe
variante a acestor procedee. Un alt capitol al lucrării este reprezentat de descrierea
posibilităților de atacare a adversarului blocat, posibilitatea intrării în lupta la sol din diferite
poziții din picioare, continuarea unor p rocedee de luptă din picioare prin luptă la sol.
Autorii descriu diferite modalit ăți de apărare în lupta la sol precum și combinații și
înlănțu iri de procedee în lupta la sol. Specific acestui material îl constituie și capitolul
denumit ,,Antrenamentul specific luptei la sol ’’în care autorii prezintă: metodica
antrenamentului luptei la sol, pregătirea fizică specifică luptei la sol, pregătirea te hnică,
pregătirea tactică și pregătirea psihologică pentru lupta la sol.

2.4. Particularitățile metodicii învățării și de execuție a
procedeelor de luptă la sol

Metodica învățării tehn icii la sol
Statisticile ultimelor competiții internaționale de amploare (campionatele europene,
mondiale și jocurile olimpice) arată că numarul victoriilor prin ippon (înainte de limită) s-au
realizat într -un număr mult mai mare în cadrul luptei la sol.

Tehn ica de control, cum mai este denumită tehnica la sol, în toate cele trei forme ale
ei: imobilizări, ștrangulări, luxări, nu ridică probleme de echilibru care să îngreuneze procesul
de învățare. Faptul că ambii combatanți sunt pe saltea sprijinindu -se uneor i chiar în patru
puncte, deci nefiind preocupați de menținerea sau redresarea cchilibrului, pot să -și
concentreze întreaga atenție asupra însușirii și execuției corecte a tuturor elementelor
procedeului tehnic în curs de învățare. Astfel începătorul își po ate controla poziția corectă a
centrului de greutate în raport cu acțiunile adversarului, execuția corectă a prizelor și în ultimă
instanță menținerea acestuia în pozitia respectivă.
O caracteristică a luptei la sol este aceea că majoritatea prizelor și a cțiunilor
ambilor combatanți se efectuează în scop de atac. Doar la unii începători se mai constată
poziții și prize (asupra propriului chimono) de blocare cu scop de apărare.

16
Atât judoka aflat deasupra cât și cel de dedesupt prin acțiunile pe care le execută (prize,
împingeri, tracțiuni, plasamente, etc) caută să anihileze atacurile adversarului, în același timp
însă atacă și el.
Deci întreaga luptă la sol este o confruntare d e atac, în această situație evitându -se momente
de relaxare sau acțiuni rezumate doar la apărare.
Ansamblul de procedee cuprinse în tehnica la sol înglobează trei grupe care se
deosebesc atât ca tehnică de execuție cât și ca modalitate de confruntare:
– tehnica imobilizărilor;
– tehnica ștrangulărilor ;
– tehnica articular ă;
Deși deosebite una de cealaltă, mișcările executate în cele trei grupe de tehnici la sol
se grupează în patru categorii în funcție de scopul urmărit:
– acțiuni executate în scopul ducerii adversarului în poziția dorită ;
– acțiuni utilizate pentru a controla adversarul ;
– acțiuni în vederea zădărnicirii mișcărilor de degajare a adversarului ;
– acțiuni folosite pentru a contracararea atacurilor adversarului.
Această împărțire s -a făcut în scopuri didactice, deoarece toate aceste acțiuni se leagă cursiv și
se condiționează.

Instruirea în tehnica de control va începe, întotdeauna cu procedeele de imobilizare
deoarece acestea constituie baza tehnicii de luptă la sol, din ele devenind celelalte două
tehnici de ștrangulare și articulare. Prin aceste procedee se urmărește menținerea adversarului
cu spatele pe podea timp de 25 secunde în vederea realizării ipponului. Menținerea
adversarului pe spate timp de 25 secunde presupune din partea executantului o însușire
perfectă a tehnicii procedeelor de imobilizare și un foarte bun simț în ceea ce privește
plasamentul corpului pe saltea. În execuția imobilizărilor se deosebesc mai multe faze care se
succed în ordinea următoare:
– ducerea partenerului la podea pri ntr-un procedeu de aruncare ;
– continuarea atacului din lateral, din fa ță sau din prelungire, acționând
întotdeauna de sus în jos ;
– execu ția procedeului propriu -zis de imobilizare ;
– menținerea imobilizării respective timp de 3,5 ” sau trecerea într-o tehnică de
ștrangulare sau articulară pentru a obliga adversarul să abandoneze lupta. Reușita procedeelor
de imobilizare impune un contact permanent al atacantului cu adversarul. Corpurile celor doi

17
combatanți vor trebui să formeze un bloc, atacantul presând tot tim pul adversarul prin
greutatea propriului corp. Orice depărtare de adversar, permite acestuia să se degajeze, să iasă
din poziția de imobilizare sau chiar să contraatace prin tehnici de luxare sau ștrangulare.

Controlul adversarului este contraindicat a se face numai prin forța brațelor, acest
lucru îl împiedică pe atacant să schimbe prizele dacă situația cere acest lucru și îl soli cită la
eforturi mult mai mari și ineficace. D e aceea se recoma ndă ca în orice imobilizare să se
preseze cu pieptu l pe adversar, trunchiul de regulă în extensie. În felul acesta se creează
posibilități mărite de acționare cu braț ele, de deplasare a co rpului în jurul adversarului și, în
ultimă instanță , de combinare a teh nicilor de imobilizare în funcție de situațiile nou c reate î n
timpul luptei la sol.
O importanță deosebită pentru menținerea în fixare a adversarului o are plasarea
centrului de greutate în raport cu acț iunile acestuia. Astfel, în cazul î n care adversarul încearcă
o degajare prin rulare laterală în partea o pusa executantul va depărta centrul de greutate de
acesta, m ărind presiunea cu pieptul, dacă adversarul î ncearcă o degajare prin rasucire spre
atacant, acesta se va apropia mai mult urcându -se pe adversar și mări nd presiunea asupra
acestuia atât prin greut atea corpului cât și prin acțiunea de strângere a brațelor. Menț inerea
unei imobilizări presupune ca executantul să -și dirijeze cu multă pricepere forț a de presiune
asupra adversarului.
Având fixate prize favorabile, ata cantul va fi cât mai degajat, păstr ându -și în
permanență o rezervă de forț ă pentru a o putea folosi în momentele dificile d e care am vorbit.
Folosirea forței, pentru menținerea unei fixă ri se va fac e respectând următoarele indicaț ii
menite să ducă la economisirea efortului muscular și la ex ecuția imobilizării cu minim de
efort de executant:
– forța de imobilizare va fi distribuită de -a lungul î ntregului corp al adversarului
și numai în momentele cheie se va concentra asupra punctelor principale c are să
anihileze mișcările de degajare;
– se va aplica ferm, convingator în momentele esențiale;
– se va aplica în momentele oportune și în punctele slabe ale adversarului ;
– Se va m ări forța prin depărtarea sau apropierea centrului de greutate de corpul
fixat;
– În timpul mișcărilor de depărtare și apropiere, trebuie mărită forța de acțiune a
Brațelor, deoarece acestea sunt momentele cele mai prielnice degajările sau contraatacurilor
prin răsturnări sau prin acțiuni articulare.

18
Învățarea tehnicilor imobilizărilor
Învăț area acestei tehnici va începe cu însușirea procedeelor de bază din cadrul fiecarei
subgrupe, ele reprezentând mecanismul de bază și pentru celelalte var iante. Așa, de exemplu
se va începe învăț area cu procedeul Kesa -Gatame, care este procedeul reprezentativ pentru
fixările din l ateral cu fixarea capului, după care se vor învăț a celelalte variante: Kuzure Kesa
Gatame, Kata Gatame, Makura Kesa Gatame, etc. ..Odată cu învăț area unui procedeu de
imobilizare se va învăța și apărarea și contraatacul. În caz contrar va fi dif icilă perfe cționarea
procedeului deoa rece partenerul, neștiind cum să se apere sau să cont raatace nu poate crea
dificultăț i executantului, nu se poate executa procedeul în condiții tot mai apropiate de
condiț iile concrete de angajare. Învăț area tehnicii judo -ului se v a începe cu cele mai
simple procedee din tehnica de fixare, deoarece aceste procedee sunt ușoare atât ca efort fizic
cat și ca structura mișcări i. Succesiunea metodică a învăț ării lor este cea prezentată la
capitolul de sistematizare a tehnicii pe Kyuni. D ar aceste procedee sunt mai puțin
spectaculoase și mai puțin atrăgătoare, solicită din partea începătorilor o muncă mai
monotonă. Deși ca structură tehnică, procedeele de imobilizare sunt mai simple decât cele de
aruncare, și învăț area lor se recomandă fol osirea unor exerciț ii metodice, a unor structuri de
exerciții care să asigure o învăț are corectă și temeinică
Iată câteva exemple de asemenea exerciții:
– Fixarea prizelor specifice procedeului de fixare asupra unui partener pasiv ;
– Fixarea prizelor și plasarea corpului în funcție de mișcările partenerului ;
– Fixarea și menținerea partenerului în fixare, acesta încercând să se degajeze ;
– Fixarea par țială a prizelor și lupta pentru execuția imobilizării, partenerul
luptând să se degajeze.
– Fixarea parțială a prizelor și lupta pentru execuția imobilizării, partenerul
luptând să se degajeze ;
– Angajare cu temă la sol, urmărindu -se execuția imobilizării învățate.
Pentru schimbarea condițiilor de execuție se recomandă schimbarea partenerului de lucru.

Tehnica de ștrangulare (SHIME -WAZA)
Tehnica de ștrangulare se învață după o perioadă de aproximativ un an de instruire, la
nivel de centură verde. Acest lucru este determinat de necesitatea asigurării unei pregătiri
fizice specifice corespunzătoare suportării efectelor acțiunilor de ștrangulare cât și formării
și dezvoltării corespunzătoare a simțului de execuție a acestor procedee.

19
Pentru asigurarea reușitei acțiunilor de ștrangulare este necesar să se respecte unele
condiții, pe care începă torii trebuie să și le însușească din primele lecții în care se începe
predarea acestora:
– Acțiunile de ștrangulare se vor iniia din poziții care să asigure totala liberate de
mișcare a capului ;
– Adeversarul trebuie inițial dus într -o poziție în care reziste nța lui este minimă
și în
care, acesta este controlat cu ușurință ;
– Ștrangularea să se execute cât mai rapid ; timpul de preg ătire a ștrangulării să
fie cât
mai scurt ;
Pe lângă cunoașterea perfectă a tehnicii execuției ștrangulărilor, antrenarea brațelor
pentru asemenea acțiuni este o condiție esențială a reușitei lor.
Se va arăta cum se execută o ștrangulare respiratorie prin presiune asupra traheii și o
ștrangulare circulatorie printr -o presiune asupra carotidelor. În vederea evitării efectelor
negative d e ordin psihic asupra sportivilor, acestora li se va explica mecanismul fiziologic al
ștrangulărilor, subliniindu -se lipsa oricăror urmări privind sănătatea acestora.
Ștrangulările se pot efectua cu diferite segmente ale corpului executantului, din acest
punct de vedere avem ștrangulări:
– Executate cu brațele ;
– Executate cu un bra ț;
– Executate cu reverele;
– Executate cu un bra ț și un picior ;
– Executate cu picioarele.
Indiferent de felul ștrangulărilor sau de segmentele cu care acestea se execută, o
ștrangulare bună este aceea în care efectul se simte din prima clipă a declanșării acțiunii.
În felul acesta adversarul nu va avea nici o posibilitate de evitare a abandonului sau de
execuție a unei tehnici de contraatac.
Lucrul acesta presupune o pregătire minuțioas ă, fără demascarea criteriilor de ștrangulare, iar
odată începută, acțiunea de ștrangulare trebuie dusă până la capăt.Ezitările pe parcursul
execuției constituie momentele cele mai favorabile degajărilor sau a contraatacurilor în
special prin acțiuni artic ulare.

20
Prin mărirea efectului ștrangulărilor presiunea pe gâtul adversarului trebuie să se facă
cu partea cea mai îngustă și mai bună a brațelor, iar în cazul ștrangulărilor cu reverele, mâinile
vor acționa ca și cum ar fi o prelungire a reverelor. Prin antrenament va crește rezinstența
judoka la acțiunile de ștrangulare ei vor abandona mai greu, dar la început trebuie educați în
spiritul corectitudinii și sportivității atât de specifice judo -ului. Astfel, la primul semnal de
abandon din partea adversarul ui se va stabili presiunea asupra gâtului acestuia prin eliberarea
prizelor. În felul acesta se vor evita momentele neplăcute care pot avea influențe negative
asupra începătorilor, mergând chiar până la abandonarea practicării judo -ului.

Și în cazul tehn icilor de ștrangulare, instruirea se face folosind, într -o succesiune
metodică, structuri de exerciții menită să asigure succesul:
– fixarea prizelor de ștrangulare asupra unui partener pasiv ;
– fixarea prizelor de ștrangulare și luarea celei ma i favorabile poziții ;
– fixarea prizelor și execuția ștrangulării cu ½ – ¾ din forța partenerului va încerca să se
degajeze din priză ;
– fixarea par țială a prizelor în luptă pentru finalizarea ștrangulărilor, partenerul încercând
evitarea acesteia ;
– angajare cu tem ă, urmărindu -se efectuarea procedeului de ștrangulare învățat.

Tehnica articulară (KANSETSU WAZA)
Aplicarea tehnicilor articulare determină adversarul să ab andoneze lupta datorită
durerii provoc ate de extemia sau hiperextemia articulației cotului.
Conform regulamentului competițional, articulația cotului este singura articulație
asupra cărei este permisă acțiunea, deoarece drumul parcurs de brat este relative mare, durerea
apare repede și efortul de extemie poate fi dozat cu pr udență, micșorând astfel la minimum
riscul accidentelor. Reușita unei tehnici articulare nu depind numai de acțiunea asupra brațului
Adversarului ci și de modul în care este controlat corpul acestuia. Un control bun asupra
adversarului permite efectuarea c u maximum de eficacitate a acțiunii articulare în condițiile în
care atacantul este degajat de adversar.
Pentru începători se recomandă să studieze bine mișcările de luxare cu adversary pasiv
sau semiactiv, până la stăpânirea corectă a tehnicii de execuți e, și numai după aceea să se
treacă la repetarea lor în condiții tot mai apropiate de cele din timpul angajărilor.

21
Tehnicile de luxare pornite din picioare se vor învăța într -o fază mai avansată de
pregătire.
Dacă în cadrul luptei din picioare, prin tehnicile de aruncare înfrangerea adversarului
este mai mult simbolică, în cazul tehnicii de sol și în special în cazul ștrangularilor și luxărilor
înfrângerea este efectivă și reală, adversarul fiind obligat să se recunoască învins. O asemenea
victorie nu poate fi pusa în discuție. lată deci importanța instruirii în tehnica procedeelor de
luxare și tactica folosirii în întrecere. În funcție de acțiune și ca urmare a acțiunii, de efectul
asupra articulației se distin g două forme de luxare: prin extensie, prin torsiune, ambele fiind la
fel de eficace și prezentând aceeași importanță în instruirea judoka. Indiferent de forma luxării
sau a tehnicii propriu -zise execuția corectă a procedeelor presupune respectarea următoa relor
indicații:
– efectuarea corectă a prizelor și controlului asupra brațului adversarului;
– cunoașterea limitelor de mobilitate ale articula ției forțate atat în cazul extensiei cât și a
torsiunii;
– controlul bun asupra corpului adversarului spre a -l împiedica să se degajeze;
– punctul de sprijin în luxare să fie localizat chiar la nivelul cotului pentru a avea eficiență
maximă a procedeului;
– întinderea bra țului adversarului să înceapă în direcția în care rezistenta acestuia este minimă;
– la fina lizare direcția forței de acțiune să fie opusă sensului fiziologic al mișcării la nivelul
articulației cotului;
– se va evita execu ția bruscă a mișcărilor;
– partenerul va evita să reziste până la limitele posibilităților sale ( în procesul de învățare),
iar executantul va inceta acțiunea imediat ce partenerul abandonează;
– se vor aplica principiile mecanice ale pârghiilor în execuția luxărilor.
Aplicarea tuturor procedeelo r de tehnică articulară necesită cunoștinț e de anatomia
articulară, biomecanic a mișcărilor articulare, dozarea efortului î n acțiune, prize corecte ale
brațelor, toate acestea transmițâ ndu-se pe parcursul instruirii .

Introducerea procedeelor articulare în procesul de învățare trebuie să se facă cu multă
atenție, controlând permanent execuțiile începătorilor și arătându -le riscurile de accidentare în
cazul nerespectării indicațiilor profesorului. Desigur că aceste aspect se vor prezenta cu mult
tact pedagogic, pentru a nu duce la apariția fricii de execuție a acestor procedee. Ca și
ștrangulărilor, luxările se vor învăța numai după ce se asigură o pregătire fizică specifică,
corespunzătoare începătorului.

22
Conform succesiunii metodei stabilite prin clasificarea procedeelor tehnice în cadrul
sistemului GO -KYU, procdeele de luxare se vor învăța în Kyul 2, la nivelul de centură
albastră. Învățarea tehnicilor articulare se va începe cu procedeele UDE -G>ARAMI și UDE
HISIGHI -JUJI-GATAME considerate ca procedee de bază. Însușirea corectă a tehnicii
acestor două procedee facilitează învățarea celorlalte tehnici care constituie variante ale
acestor procedee de bază sau procedee tehnice diferite.
Învățarea în continuare a pro cedeelor următoare, va respecta aceleași principii și indicații
metodice, utilizând complexe de exerciții metodice după cum urmează:
– Fixarea prizelor specifice procedeului de luxare asupra unui partener pasiv ;
– Fixarea prizelor de luxare și controlului corp ului partenerului ;
– Începerea execuției întinderii brațului căutând direcția celei mai mici rezistențe
a partenerului ;
– Execuția integrală a acțiunii articulare fără forțarea finalizării ;
– Execu ția succesiva a finalizării acțiunii articulare ;
– Fixarea prizelor și începerea acțiunii de întindere sau torsiune, partenerul
încercând s-o evite ;
– Angajare cu tem ă la sol, urmărindu -se execuția acțiunii articulare indicate .
Odată cu acțiunile articulare se vor învăța și acțiuni de apărare.

23
CAPITOLUL III
3.1. Metode de cercetare folosite

În realizarea lucrării de față s -au folosit ca metode de cercetare: observația, studiul
literaturii de specialitate, metode statistic -matematice și de interpretare a datelor.
Observația este un proces active care presupune interes, atenție vie și susținută o
intenție premeditate.
Observația este un process de înregistrare, consemnare a calor văzute. În cazul lucrării
de față a fost consemnat timpul efectiv de luptă la sol, precum și ponderea meciurilor
castigate la sol prin diferite tehnici de luptă: luxare, fixare, ștrangulare. Pentru realizarea
acestei observații este necesar din partea celui ce o efectuează o cunoaștere bună a tehnicilor
de sol, precum și a combinațiilor dintre acestea.
A fost folosită o observație siste matică realizată pe fișe personale, iar punctea
procedeelor a fost după arbitrajul competițional și denumirea procedeelor după sistematizarea
realizată de Jigoro -Kano.Observația a fost transversal deoarece s -a realizat pe loturi de copii
la un moment dat ( concurs) cât și longitudinală deoarece a cuprins toate nivelele de vârstă.
Această metodă s -a realizat simplu, direct cu un cronometru electric.
Prelucrarea datelor observației permite aprecierea calitativă a timpului afectat luptei la
sol față de timpul de luptă în picioare, de care depinde interpretarea corectă a datelor
cercetării.Prelucrarea constă în realizarea graficelor și comparația lor. Pregătirea pentru
observație s -a realizat prin parcurgerea cursurilor practice de la disciplina de specializare, prin
asistență la orele de antrenament din cadrul practicii de antrenament, din discuții de analiză,
confruntări de idei ale diferiților antrenori și profesori din Iași și din țară. De asemenea pentru
o cât mai judicioasă apreciere a luptei și consolidări i cunoștințelor teoretice am studiat un
număr de 10 autori și un număr de aproximativ 15 lucrări de specialitate realizate de autori
români cât și străini.
Observația s -a realizat atât din meciuri și concursuri pe ,,mine’’ c ât și din meciuri
înregistrate (televizor + video).

24
3.2. Organizarea cercetării

Cercetarea s -a realizat prin observarea unui număr de 360 de meciuri câte un număr
egal (60) de fiecare eșalon de vârstă: copii, juniori III, juniori II, juniori I, și seniori.
Observația a constat în înregistrarea timpului efectiv de luptă la sol, aceasta însemnând
din momentul când unul dintre combatanți a ajuns la sol și a început lupta la sol și până la
comanda arbitrului de încetare a luptei. S -au înregistrat de asemenea tehnicile preponderente
cu care s -a câștigat lupta la sol.
În realizarea procentajului s -a ținut cont de durata totală a întâlnirii astfel:

Copii – feminin 2 minute
– masculin 2 minute

Juniori III – feminin 3 minute
– masculin 3 minute

Junio ri II – feminin 3 minute
-masculin 4 minute

Juniori I – feminin 4 minute
– masculin 4 minute

Seniori – feminin 4 minute
-masculin 5 minute

Înregistrarea s -a realizat atât la meciurile de la feminine cât și la masculine la toate
Nivelele de vârstă. Înregistrarea s -a efectuat cu un cronometru electronic. În momentul
începerii luptei la sol, s -a pornit cronometrarea timpului, în momentul încetării timpului de
luptă la sol s -a oprit și apoi, s -a reluat de l a timpul rămas, astfel încât la sfârșitul luptei se
cunoștea deja timpul total acordat luptei la sol.

25
Trebuie menționat că regulamentul de luptă la sol este comun tuturor categoriilor de
vârstă, doar cunoștințele diferă datorită particularităților specific fiecărui nivel, cât și
experienței competiționale acumulate.
Pentru eșalonul de copii s -au înregistrat un număr de 69 de meciuri la finala pe țară a
Campi onatului Național Individual care a av ut loc la data de 25 martie 2019 la Oradea.
Pentru eșalonul de junior i III s-au înregistrat de asemenea 60 meciuri, la final ape țară
care a avut loc la data de 27 mai 2019 la Baia -Mare.
Competiția observată la junio r II a fost faza de zonă care a avut loc la Oradea la 11
martie 2000.
La junior i I a fost înregistrată final a pe țară la Campionatul Național pe Echipe, Baia –
Mare, 26 februarie 2000.
Meciurile de la nivelul seniorilor au fost înregistrate la faza finală a Campionatului
Național Individual din data de 15 aprilie 2000 Cluj -Napoca.
Am mai înregistrat de asemenea un număr de 60 de meciuri de la Campionatul
Mondial din 1997 și Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, pentru a face o comparative cu
timpul acorda t luptei la sol pe plan national și international.

26
3.3.Ponderea tehnicilor de lupt ă la sol

– Copii:

Fig. 1. Total meciuri câștigate la sol (25%)

– Juniori III:

Fig. 2. Tota l meciuri câștigate la sol (28%)

27
– Juniori II:

Fig. 3. Total meciuri câștigate la sol (26%)

– Juniori I:

Fig. 4. Total meciuri câștigate la sol (27%)

28

– Seniori:

Fig. 5. Total meciuri câștigate la sol (30%)

Internaț ional:

Fig. 6. Total meciuri câștigate la sol (35%)

29

Fig. 7. Evolu ția procentajului meciurilor câștigate la sol

Fig. 8. Graficul ponderii tehnicilor de luptă la sol

30

Fig. 9. Graficul raportului dintre timpul de luptă la sol și timpul de luptă în picioare

Reprezentarea grafică a raportului dintre timpul de luptă la sol și timpul de luptă în picioare
– Copii:

Fig. 10. Timp total de luptă – 2 minute

31

– Juniori III:

Fig. 11. Timp total de luptă – 3 minute

– Juniori II:

Fig. 12. Timp total de luptă – 3 minute

32

– Juniori I:

Fig. 13. Timp total de luptă – 4 minute

– Seniori:

Fig. 14. Timp total de luptă – 5 minute

33

– Seniori internaț ional:

Fig. 15. Timp total de luptă – 5 minute

34
CAPITOLUL IV
4.1. Interpretarea datelor

Din analiza cantitativă, referitoare la compararea raportului dintre timpul acordat
luptei la sol și timpul luptei în picioare la nivelul copiilor și juniorilor III (fig.1), se observă o
diminuare a timpului de luptă la sol de aproximativ 8 procente. Aceas tă diferență nu ar fi chiar
așa de mare dacă nu am tine cont de timpii de luptă la copii este de 2 minute, iar la junior III
de 3 minute.
Deci la nivelul copiiilor timpul acordat de arbitri luptei la sol este aproximativ
jumătate din timpul total de luptă , având în vedere că la acest nivel cunoștințele sunt limitate,
timpul este exagerat.
La nivelul juniorilor III timpul la sol reprezintă o treime din totalul duratei meciului,
deși cunoștințele tehnico -tactice nu sunt cu mult diferite, ele diferă mult doa r în cazul în care
durata de practicare a judo -ului de către practicanți este mare (când unul dintre sportive
practică de la 8 -9 ani, iar celălalt de junior III de la 11 -12 ani).
Din comparația următoare (fig.2) se observă de asemenea o diferență de aprox imativ 9
procente, dar trebuie să ținem cont că există de asemenea un minut diferență în durata
timpului de lucru. O diferenă mai mica se constată doar între junior III și junior II doar de
aproximativ 3 procente în condițiile în care timpul de luptă este egal. Cred că această
diferență se datorează în special maturizării tactice a sportivilor și a diferenței de cunoștințe
tehnice, intuirea intențiilor adversarului.
În comparația realizată asupra raportului timpului de luptă acordat luptei la sol, la
nivel de seniori, în campionatul intern cât și în campionatul international (fig.3), se constată o
diferență de aproximativ 7 procente în condițiile în care durata timpului de luptă este egal.
Dacă comparăm însă ,,raportul” de la nivelul seniorilor și al junior ilor I consemnăm
aproximativ aceeași diferență ca și la cea dintre juniori II și juniori I sau dintre copii și juniori
III aproximativ 7 procente.
În comparație cu celelalte nivele de vârstă la seniori, lupta la sol are și alte scopuri: de
revenire (odihn ă), scurgerea timpului în favoarea celui care se apără (regulamentul la sol nu
sancționează atitudinea de noncombat), stăpânirea bună a unei anumite tehnici sau a tuturor în
ansamblu, intuirea unei slăbiciuni a adversarului în lupta la sol, etc.

35

4.2. Interpre tarea ponderii procedeelor în lupta la sol

4.2.1. La nivelul copiiilor
La nivelul copiiilor se observă clar că ponderea cea mai mare o dețin tehnicile de
fixare. Acest lucru se datorează mai multor motive:
– Cele mai numeroase procedee din grupa tehnicilor la sol sunt cele ale
imobilizărilor ;
– Copiii nu au capacitatea de a se întoarce imediat după ce au fost proiectați
datorită lipsei de experiență, iar dacă procedeul nu a fost finalizat cu ippon ajung sigur
să fie
Imobilizați ;
– Tehnica imobiliz ărilor se poate lucra cel mai bine la antrenament datorită
accesibilităților și a diverselor metode de învățare.
Un procentaj scăzut de aproximativ 1,66 o dețin luxările. Acestea sunt tehnici
pretențioase și de obicei copiii se blochează atât fizic cât și psihic atunci când ajung în lupta la
sol. Ștrangulările au un statut cu totul întâmplător.

4.2.2. La nivelul juniorilor III
La nivelul juniorilor III se observă o ușoară scădere a tehnicilor de fixare datorită unei
mai bune stăpâniri a tehnicilor de ieși re din imobilizare.Crește numărul cazurilor de luxare și
sunt mai des întâlnite și ștrangulările pe fondul creșterii vitezei de execuție și a capacității de
atenție a celui care atacă. Aceste lucruri se petrec pe fondul scăderii meciurilor câștigate prin
tehnici de luptă la sol.

4.2.3. La nivelul juniorilor II
La nivelul juniorilor II scade de asemenea ponderea tehnicilor de fixare, dar pe fondul
unei tehnici de luptă la sol. Ștrangulările se apropie mult de numărul de luxări rămânând doar
1,5 procente în tre ele.

36
4.2.4. La nivelul juniorilor I
Deja la nivelul juniorilor I tabloul ponderii se schimbă compplet cu toate că diferența
dintre procentul numărului de meciuri câștigate la sol este de 1% astfel se constată o scădere a
numărului de imobilizări, o ușoară creștere a numărului de acțini articulare și o creștere
surprinzătoare a ștrangulărilor.

4.2.5. La nivelul seniorilor
Același lucru se întâmplă și la nivelul seniorilor diferența mai mare se înregistrează la
numărul de meciuri câștigate la sol (3%). Lupta la sol, la nivelul juniorilor I se aseamănă mult
cu cea a seniorilor.
Supriza apare la nivelul seniorilor din concursurile internaționale unde se înregistrează
o creștere spectaculoasă a meciurilor câștigate la sol (8%) față de nivelul juniorilor și chiar a
seniorilor (5%).
Această creștere se consemnează în special pe seama fixărilor (23%), demonstrându -se
astfel că în străinătate se pune accentul pe tehnici de imobilizare.
Un alt factor al creșterii diferenței îl reprezintă timpul acordat la antrenamente,
perfecționării tehnicilor de luptă la sol a nivelului de cunoștințe tehnico -tactice.

37
CAPIT OLUL V
5.1. Concluzii

Cea mai importantă concluzie pe care o desprindem, referitor la raportul dintre timpul
de luptă la sol și timpul de luptă în picioare este aceea că la orice nivel timpul acordat luptei la
sol este aproximativ un minut.
Sigur la nivel de seniori acest timp nu ar fi chiar atât de mult având în vedere că un
meci durează 5 minute de luptă efectivă, dar la nivelul copiiilor unde un meci durează doar
două minute după noul regulament, timpul acordat luptei la sol este exagerat. Acest lu cru este
cu atât mai important cu cât la nivelul copiiilor cunoștințele tehnice sunt limitate și chiar
calitățile motrice nu permit realizarea diferitelor tehnici și înlănțuiri de procedee.
Acest timp acordat luptei la sol la nivel de copii se datorează ș i unei erori în aprecierea
luptei de către arbitri, deoarece regulamentul prevede că lupta trebuie să aibă continuitate, ori
la copii unul dintre combatanți este blocat complet fără a cunoaște intențiile adversarului
(chiar dacă cel care ,,atac ă’’ poate fi ușor contrat), iar celălalt se învârte în jurul celuilalt
încercând în cel mai bun caz să întoarcă în culcat dorsal din culcat facial.
Chiar și la nivelul juniorilor III și juniorilor II timpul este crescut, aproximativ 3% din
durata meciului, având în v edere că meciul durează doar trei minute. Dar la acest nivel lupta
capătă aspecte diferite în sensul că sportivul care apără la sol (este blocat) speculează greșeala
atacantului și realizează un contraatac. De asemenea la acest nivel se cunoaște mai bine
tehnica ieșirilor din fixare, aceasta ducând la o creștere a meciurilor la sol prin alte tehnici
(luxare, ștrangulare) față de imobilizări.
La nivelul seniorilor se constată de asemenea o diferență netă între concursurile
naționale și internaționale. Această diferență se datorează în primul rând modului de
desfășurare a luptei la sol și a stăpânirii unor tehnici speciale de intrări în procedee. Sigur
acest lucru este reflectat de timpul acordat învățării și exersării unor tehnici și combinații de
proce dee în timpul antrenamentelor.
În privința pnderii diferitelor tehnici se constată că la nivelul copiiilor și juniorilor III
predomină meciurile câștigate prin fixare. Tehnicile de ștrangulare și luxare sunt absolut
întâmplătoare.
La nivelul juniorilor dej a își fac apariția și celelalte tehnici, de exemplu ștrangulările
ce au un procent destul de bun.

38
Pe plan internațional observăm un procent destul de bun al meciurilor câștigate la sol,
numărul de meciuri câștigate prin fixare este destul de mare 3% apropiindu -se de cel al
copiilor.
Ca o concluzie generală putem spune că lupta la sol la nivel de copii, juniori III și
juniori II, pe plan național are un aspect haotic și nu contribuie decât la scăderea
spectaculozității judo -ului.

5.2. Propuneri

Stabilirea unui regulament de luptă la sol care să corespundă particularităților nivelului
de copii, juniori III, juniori II ;
Datorit ă timpului mic de luptă la copii, scoaterea din luptă și implicit din programa de
învățare a tehnicilor de ștrangulare și luxa re atât datorită efectelor negative pe care le are
asupra corpului copiiilor cât și datorită aspectului haotic pe care îl dau în lupta la sol.
Să se pună accent în antrenament pe posibilitățile diferite de a efectua o anumită
tehnică, și mai puțin pe învăț area procedeului sub forma demonstrativă ;
Pentru a crește dinamismul luptei la sol în timpul meciului, să se acorde un timp
corespunzător în a ntrenamente măcar cu procentele care reies din lucrare.
Aceasta ar însemna ca la nivelul copiiilor, să se păstreze același regulament jumătate
din antrenament ar trebui să se acorde luptei la sol.

39

BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan, Constantin – Judo, bazele antrenamentului – Arad 1995
2. Demeter, A. – Bazele fiziologiei ale E.F.S. – Editura Stadion, București 1979
3. Dragnea, Adrian – Antrenament sportiv modern – Editura Sport Turism, București 1996
4. Epuran, M. – Metodologia cercetării activității corporale – Editura A.N.E.E.S. 1992
5. Florian, Frazzei –Judo de la centura albă la centura neagră –Garell Publishing H. 1999
6. Grigore, V. ; Lașcu, N. – Judo ,Tehnici de luptă la sol – Edit. Sport Turism, București 1981
7. Hantău, Ioan – Judo, Curs opțional – Editura I.E.F.S., București 1989
8. Hozincop, Adrian – Îndrumător metodic judo – Editura Univ. Al. I. Cuza, Iași 1993
9. Hantău, Ioan, Bocioacă, Laurențiu –Antrenament în judo –Editura Univers. Pitești 1998
10. Muraru, Anton – Editura Sport Turism – București 1985
11. Platon, Mihai – Arbitraj în judo – București 1979
12. Ștefănuț, Ste lian – Antrenament modern în judo – Edi. Scrisul Românesc, Craiova 1983