Motivul Fetei Fecior, O Cercetare din Perspectiva Relatiilor de Gen a Basmelor Populare Romanesti

Vorbind despre creația folclorică, Mircea Eliade folosește termenul de „fosilă vie”. În concepția sa, mentalitatea arhaică, obiceiurile, credințele pot fi decriptate de cercetătorii interesați să descopere amănunte legate de viața privată a unei comunități. Stabilind o paralelă interesantă cu studiile speologilor, M. Eliade consideră că „întocmai cum în peșteri se conservă o faună arhaică – foarte, foarte importantă pentru înțelegerea grupelor zoomorfice primitive, care nu pot fi fosilizabile (s.m.), tot așa memoria populară conservă forme mentale primitive, pe care nu le putem găsi păstrate în istorie, tocmai pentru că ele nu se puteau exprima în aspecte durabile (documente, monumente, grafie etc.). Important este să se țină seama de faptul că în folclor se conservă mai multe ere, reprezentând etape mentale diferite”.

Dacă suntem de acord că „orice produs folcloric este un instrument de cunoaștere”, atunci putem considera și basmul popular drept unul din formele de creație populară care poate trăda straturile aceastor „sedimente” culturale. Astfel, se pot regăsi în aceste creații referiri la obiecte, credințe, obiceiuri, mentalități care oferă indicii asupra structurii culturale a unui popor.

Basmele sunt, alături de celelalte specii ale literaturii orale, interpretări „artistice” ale unei realități. Basmele populare oferă, în structura lor de adâncime, imaginarul antropologic al unei entități sociale (culturale) arhaice.

În lucrarea de față am analizat un corpus de texte, basme populare, care conțin motivul fetei-cavaler (sau al fetei-soldat, al fetei-fecior), variante culese în diferite epoci culturale pe teritoriul românesc: „Fata de împărat și mânzul”, cules în 1845, apărut în culegerea fraților Schott, „Ileana Sâmziana”, cules în 1872 de Petre Ispirescu, „Împăratul cu trei fete”, cules în 1956 de Ovidiu Bârlea și „Fata-cavaler”, cules în 1975 de Octav Păun și Silviu Angelescu.

Situațiile inițiale ale basmelor alese prezintă, cu o singură excepție („Fata de împărat și mânzul”), un împărat aflat în impas, deoarece nu are un moștenitor, ci numai fete. Este de remarcat că, în ceea ce privește fetele, în pofida statutului lor princiar, acestea nu au roluri diferite de cele ale unor simple gospodine – educația lor constă în deprinderea meșteșugurilor casnice: torsul, cusutul, țesutul.

„De când sunteți pe lumea asta albă, voi ați umblat cu furca, cu acul, cu războiul: știți coase, toarce, țese” („Ileana Sâmziana”, P. Ispirescu, 1872).

Atunci când cele două fete mai mari ale împăratului se întorc, învinse de teamă, tatăl se întristează și le admonestează: „… șezi acasă de-ți vezi de fuse și de mosoare” (ibidem) sau în alt loc:

„Șezi acasă, dar, de vezi de coada măturei și de zarzavaturile de la bucătărie” (idem).

Împăratul este mâhnit, deoarece nu are decât fete și–și exprimă credința că:

„Numai un viteaz mă mai poate mântui, care să știe să răsucească buzduganul, să mânuiască sabia cu virtute și să călărească ca un zmeu – paraleu.” (ibidem).

Împăratul exprimă o mentalitate populară, potrivit căreia numai un bărbat poate îndeplini rolul unui viteaz, al unui cavaler anticipând acțiunea basmului. Rolurile femeilor și ale bărbaților sunt bine delimitate în acest fragment narativ ( în cadrul acestei funcții), așa cum am arătat prin citatele de mai sus.

La un nivel de lectură mai profund, poate fi percepută structura valorică a femininului și a masculinului în mentalitatea populară care a dat naștere acestor tipuri de basme. Caracterul atipic al acestui basm constă în faptul că personajul feminin transgresează bariera născută în mentalitatea populară între rolurile masculine și cele feminine, devenind actant principal, preluând atributele masculinității. Exclamația împăratului: „… și eu nu vă am decât pe voi!” (ibidem), exprimă în mod direct poziția inferioară a valorii feminine, care, în mod obișnuit, nu poate îndeplini sarcinile valorii masculine.

În basmul intitulat „Fata – cavaler”, varianta din 1975 ( O. Păun și S. Angelescu, 1989), nu se mai insistă asupra enumerării îndeletnicirilor specifice masculinului și femininului. Diferența valorică se exprimă simplu și explicit prin evidențierea rolului masculinității – aici, acela de a apăra țara:

„… am trei fete și n-am niciun fecior, țara mea, zâce, îmi calcă alții hotarili” (O. Păun și S. Angelescu, op. cit. pag. 222 ).

Așa cum afirmam mai sus, în basme se poate realiza o dublă lectură: I – o lectură oferită de poestea propriu – zisă și II – lectura din structura de adâncime, care revelează un sistem etic. Astfel, se pot descifra sensuri și semnificații specifice unei lumi vechi, se pot urmări evoluțiile semantice ale mentalului arhaic până în perioada contemporană. Lucrarea de față își propune să descifreze semnificații specifice relațiilor de gen în mentalitatea populară. Din studierea primei funcții a basmelor citate, rezultă că există o devalorizare a rolului feminin, a cărei existență se poate urmări diacronic, basmele relevând statutul inferior al femininului în toate variantele alese, din 1845 până în 1975.

În articolul „Is Female to Male as Nature is to Nurture?”, Sh. B. Ortner încearcă să găsească explicații ale nașterii și menținerii în mentalul colectiv a acestei idei universal valabile: statutul inferior al femeii în societate („second place”).

Plecând de la ideea că: „la nivel biologic, o specie este menținută prin capacitatea ei de a se crea din nou” (Sh. B. Ortner,op. cit., pag. 14), cercetătoarea găsește cauze justificate biologic. Dacă femeia își justifică existența prin faptul că asigură perpetuarea speciei, bărbatul, neputând procrea, ca să fie folositor speciei, „remodelează fața pământului, creează noi instrumente, inventează, modelează viitorul” (Sh. B. Ortner, op. cit., pag. 15). Bărbații trebuie să-și îndrepte creativitatea în exterior, prin intermediul tehnologiei și a simbolurilor.

„Astfel, bărbații, ieșind din sfera domestică, se orientează către sfera superioară, a interrelațiilor, a societății (s.m.). Bărbații sunt proprietarii « naturali» ai religiei, ritualurilor, politicii și a altor domenii ale gândirii și activității culturale (s.m.)” (Sh. B. Ortner, op. cit.).

Datorită faptului că femeia este „legată” de sfera casnică: naște, alăptează, hrănește copiii mici și pentru că face diferite activități asociate acestei sfere (coase, spală, gătește, țese etc.), feminiul este asociat unui domeniu minor, în comparație cu cel social – domeniul familial. Această asociere, combinată cu structura fiziologică a femeii, face ca aceasta să ocupe un statut inferior („second place”), să fie considerată mai slabă decât bărbatul, „puterea ei în lume fiind deci mai redusă; aceasta are mai puțină putere pentru a se implica în proiecte și pentru a se angaja în ele” (Sh. B. Ortner, op. cit). Apare, deci, o structură binară (familial/ social), care corespunde implicării femeii și a bărbatului în sfere diferite de interes, care nu sunt valorizate în mod egal.

Dincolo de aceste mecanisme ale gândirii umane, dincolo de posibilele cauze ale plasării valorii feminine pe un loc secundar, rămâne faptul real, ce poate fi identificat în creațiile literaturii populare, care transmit sistemul etic al societății care le-a elaborat. Este important de reținut faptul că performerii țin cont de comunitatea în fața căreia își expun crețiile. Acest lucru nu este lipsit de importanță, deoarece comunitatea are puterea de a respinge creația sau pe cel care o redă. De aceea, se poate vorbi despre existența în creațiile populare a unor mărturii de comportament și de mentalități specifice unei comunități umane.

Basmele, ca orice creație populară, conțin, în mod generos, informații ce privesc viața comunității unde sunt performate. Astfel, un cititor avizat poate remarca noutățile sau obiceiurile apărute în timp într-un anumit spațiu etnografic: date importante în legătură cu tradițiile, cu ritualurile de trecere, cu rolurile pe care societatea le rezervă masculinului și femininului, cu mentalitățile și credințele religioase.

Astfel, întrebarea de ce basmul urmărește doar traiectoria inițierii unui băiat și nu și a unei fete își poate găsi răspunsul în interpretarea pe care cercetătorii o dau societății în studiile depre gen. Astfel, dacă societatea este un construct gândit și dominat de bărbați (a se vedea studiul lui Sh. B.Ortner – „Is Female to Male as Nature is to Nurture”), inițierea lor este prezentată la nivelul imaginarului popular prin basm. Din moment ce bărbații sunt chemați să se implice și să se evidențieze în sfera socială, numai devenirea acestora este surprinsă de literatura populară (basme, doine, cântece bătrânești ș.a.), ca un efect al unei normalități, al unei evidențe a vieții cotidiene, acceptată de toți membrii unei comunități.

Basmul este, deci, voit sau nu, rezultatul unei intenții subversive a societății care este patriarhală prin esența ei. Se poate susține această interpretare, paradoxal, printr-o absență – a unei alte specii literare care să se constituie intr-un Bildungsroman al unei eroine – și printr-o serie de excepții – basmele ce conțin motivul fetei-fecior.

Băiatul avea în societățile primitive sarcina de a gândi, de a iscodi, de a părăsi spațiul familiar cu scopul realizării unor călătorii inițiatice, de a vâna, de a conduce, chiar de a crea.

Femeilor le este, interzisă gândirea și orice altă activitate din sfera masculină, pentru că o eventuală abatere ar pune în pericol siguranța lor, dar, mai ales, ar strica echilibrul universal.

Ideea că implicarea femininului în sfera rezervată masculinului atrage după sine dezechilibrul universal (sau doar social) este identificabilă în basmele care, în mod atipic, propun un personaj feminin în rolul eroului de basm. Este important de subliniat că personajul feminin devine erou de basm numai în condițiile absenței oricărei posibilități de existență/ apariție a unui erou masculin – motivul împăratului fără moșenitori. Astfel, basmul prezintă încă de la început o situație de dezechilibru, ce trebuie corectată.

Ideea dezechilibrului universal, a afectării ordinii naturale a lucrurilor nu constă în ridicarea pe tron a unei femei, ci în situația-conflict generată de imaginarul popular: travestirea fetei în băiat. Situațiile inițiale ale basmelor supuse acestui studiu impun travestirea fetei de împărat în: prinț, cavaler, soldat – roluri specifice sferei masculine. Acțiunea basmului va urmări (cf. structurii duale, gândite de A. Dundes) refacerea echilibrului universal prin găsirea unei soluții de a elimina înșelătoria: ori fata-cavaler devine fecior cu adevărat ( ca în basmele: „Ileana Sâmziana”, „Fata-cavaler”, „Împăratul cu trei fete”), ori aceasta dă la iveală adevărul, recunoscănd-și adevărata identitate (este cazul basmului „Fata de împărat și mânzul”).

În aceste basme în care apare motivul fetei-fecior, călătoria inițiatică propriu-zisă nu diferă de celelalte basme care au ca erou un personaj masculin (se regăsesc motivele sfătuitorului, al alegerii calului ș.a.). Astfel, se pare, accentul nu cade asupra formării propriu-zise, căci fata, devenită în ochii tuturor fecior, nu poate avea un alt itinerar inițiatic. Interesul se mută spre modalitățile de neutralizare a efectelor încălcării unei interdicții: înșelătoria. Înșelătoria este o faptă care poate produce confuzie, ambiguitate, dezordine și, deci, este condamnabilă. În cultura religioasă creștină, se interzice, de exemplu, purtarea pantalonilor de către femei (interzicerea, azi, la noi, a accesului credincioaselor/ vizitatoarelor care poartă pantaloni în biserici, mănăstiri; de asemenea, pentru argumentare poate servi condamnarea Ioanei d’Arc datorită purtării acestui element de îmbrăcăminte specific bărbaților). În vechile scripte juridice românești există cazuri de pedepse exemplare (pedeapsa cu moartea) împotriva acelor femei care răspândeau confuzia identității sexuale. Este de așteptat, deci, ca și în basme să transpară această preocupare pentru păstrarea ordinii normale a lucrurilor. Această preocupare poate fi identificată în basme în motivul testării sexului și chiar în motivul pârii de către tovarășii invidioși.

În basmul „Fata de împărat și mânzul” apar aceste două motive. Boierii, sfetnicii mai vechi ai împăratului la curtea căruia ajunsese prințesa travestită în prinț, doresc îndepărtarea tânărului sfetnic nou apărut. Ei încearcă să descopere adevărata identitate a presupusului prinț, îndemnându-l pe împărat să-l pună la încercare (dus la un târg, așa-zisul prințul va trebui să aleagă arme, în locul unor materiale sau bijuterii, va trebui să dea dovadă de cumpătare – calitate prin excelență masculină). Faptul că împăratul pleacă urechea la răutățile boierilor indică o atitudine implicită de respingere a unei eventuale înșelătorii de natura celei la care ne referim. Trecerea cu bine peste probele la care este supus tânărul prinț nu atenuează însă răutatea boierilor. Aceștia îl vor pârî împăratului că s-a lăudat că o poate răpi pe fata împăratului vecin, care fusese închisă de tatăl ei, pentru o pază mai bună, într-un palat de cleștar. Aceste două motive apar și în basmele amitite în corpusul de texte, cu anumite variațiuni (diferența numărului de probe și conținutul lor, persoanele care îl bănuiesc și îl pârăsc pe prinț – zmeoaica, ceilalți prinți).

Interesant este faptul că motivul travestirii duce la ambiguizarea structurii basmului, care alunecă dintr-un tip într-altul. Astfel, eludarea schimbării sexului (în basmul „Fata de împărat și mânzul”) aduce narațiunea într-un impas din care se iese printr-o motivație stângace: imposibilitatea de a consuma căsătoria fetei-prinț cu frumoasa din palatul de cleștar este explicată printr-o chestiune de etichetă și/ sau de uz tradițional (obligația de a prezenta mai înainte mireasa propriilor părinți), care împinge acțiunea către un alt tip de basm, acela în care cadrul general îl constituie femeia persecutată de pețitorul demonic respins.

Modul de a ieși din impas, de a reconstitui echilibrul este ori recunoașterea fără urmări a adevăratei identități, ori schimbarea sexului în urma unui blestem, ca pedeapsă pentru un prejudiciu: furtul cristelniței (în basmele: „Ileana Sâmziana” și „Fata-cavaler”) sau aducerea apei vii și a apei moarte (în basmul „Împăratul cu trei fete”). Legat de această rezolvare, un fapt legat de structura basmelor merită, de asemenea, să fie menționat: furtul cristelniței constituie într-o variantă, în cea mai nouă („Fata-cavaler”, din 1975) a II-a probă , urmată de altele, în alt basm („Ileana Sâmziana”) o probă menită să restabilească echilibrul – să înlăture înșelătoria prin asumarea noului sex, care îngăduie împlinirea unui rol destinat masculinității, acela de conducător.

Motivul fetei-fecior se regăsește nu numai în basme, ci și în alte specii ale literaturii populare, cum ar fi cântecele bătrânești. Totuși, cercetările acestor migrații a motivelor merită să facă subiectul unui studiu special consacrat acestei specii.

Bîrlea, Ovidiu (1966), Antologie de proză populară epică, București, Ed. pentru Literatură

Eliade, Mircea (1991), Drumul spre centru, București, Ed. Univers

Ispirescu , Petre (1872), Legende și basmele românilor. Ghicitori și proverburi

Mead, Margaret (2001), Sex & Temperament in three primitives Societies, New York,

Harper Collins

Ortner, B. Sherry (1972), „Is Female to Male as Nature is to Culture?”, Feminist Studies,

vol.1, nr. 2, pag. 5 – 31

Păun, Octav și Angelescu, Silviu (1989), Basme, cântece bătrânești și doine, București, Ed.

Minerva

Schott, Arthur și Albert (2003), Basme valahe, București, Ed. Polirom