Motivația temei…4 [303651]

Cuprins

Introducere

Motivația temei…………………………………………………………………4

Capitolul 1- Lumea construcțiilor între artă și istorie

1.1 Scurta istorie a construcțiilor….…………………………………..5

1.2 Culoarea în arhitectură……………………………………………………13

1.3 Elemente și stiluri arhitectonice…………………………………….24

1.4 Pictura structurilor și compoziția…………………………………..36

Capitolul 2– Viziunea din orașul natal

2.1 Constanța de acum și altădată……………………………………….39

2.2 Rămășite de istorie………………………………………………………43

Capitolul 3 -Cercetare proprie

3.1 Inspirație……………………………………………………………………47

3.2 Lucrarea practică…………………………………………………………49

Concluzie………………………………………………………………………..51

Bibliografie……………………………………………………………………..53

Listă Anexe…………………………………………………………………….55

Anexe……………………………………………………………………………..56

Introducere

Subiectul pe care am ales să-l [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] o mare structură care face parte din viața noastră de zi cu zi. Sunt exact acele elemente de care suntem înconjurați la fiecare pas și câteva din locurile unde ne petrecem o bună parte din timp . Am putea spune chiar că trăim într-o lume interconectată și interdependentă de un lucru aparent minor la prima vedere și totuși atât de important și esențial și anume să ne asigurăm “un acoperiș deasupra capului”; [anonimizat] o cu totul și cu totul altă întorsătură. [anonimizat], de aceea motivația și voința omului au fost mai presus de toate și l-au determinat să facă schimbări majore în toate aspectele ei. [anonimizat], sub toate formele ei. Astfel, omul se bucură astăzi de o simplificare a [anonimizat]-moderne care îi ușurează simțitor de mult situația.Chiar dacă omul contemporan este în permanență într-o [anonimizat], trăind o [anonimizat], comfortul de care dispune azi omul într-o locuință este incomparabil și indiscutabil mai superior față de cum trăiau alți oamenii din alte epoci istorice. [anonimizat]. “Casa modernă (…) este numai aspectul unei noi organizații de viață interioară în strânsă legătură cu urbanismul. Echilibrul și coordonarea valorilor exterioare și interioare este substanța întregii probleme a arhitecturii noi. Casa modernă nu mai are deci fațadă. Aceasta din urmă fiind subordonată funcțiunii. Arhitectura folosește azi mijloacele cele mai reduse: [anonimizat].”

Încă din cele mai vechi timpuri omul a [anonimizat]-se de tot ce avea la îndemână și atât cât știa sau se pricepea, s-a adaptat conform condițiilor de viață, condițiilor meteorologice și condițiilor sociale și tot așa, de aici pornind o listă întreagă. Acesta a reușit să avanseze și să se dezvolte extraordinar de mult ajungându-se la ceea ce noi vedem astăzi, o structură arhitecturală în deplinătatea ei. Chiar dacă la începutul civilizației omul trăia rudimentar, avea construcții rudimentare și se comporta rudimentar, totuși zestrea genetică, mai cu seamă inteligența, l-au propulsat pe acesta spre schimbare, noi oportunități și o dorință nemarginită de dezvoltare pe toate planurile. Nu este de mirare faptul că omul contemporan dispune de atâtea resurse și posibilități să viziteze, să admire construcțiile strămoșilor lui din toată lumea și din diferite perioade ale istoriei noastre vaste. Astăzi se construiesc clădiri langă clădiri, nu pare să mai fie o problemă de materiale ci poate doar de resurse financiare și timpul care ne este potrivnic. “Noua arhitectură își demonstra totuși viabilitatea, în primul rând sub raportul eficienței tehnice și economice, dar așezând totodată sub semnul desuetudinii stilul așa-zis național. Căpăta astfel o anume răspândire printre profesioniști credința într-o posibilă îmbinare a celor două orientări. Arhitectura este modernă prin folosirea materialelor și metodelor noi de construcție și prin adaptarea la noile postulate ale igienei. Ca artă, arhitectura rămâne tot manifestarea determinată de spiritul și obiceiurile fiecărui popor, de climatul și ambianța fiecărei țări. (…) Și ne vom găsi atunci în fața unei arhitecturi moderne, care va purta totuși specificul fiecărui popor”

Viitorul arhitecturii stă încă sub semnul unor dispute și păreri total diferite chiar contradictorii de aceea ar fi un pic prea îndrăzneț să ne dăm totuși cu presupusul atâta timp cât istoria ne ajută să înțelegem faptul că există perioade de mare înflorire și periode în care parcă totul stagnează.

Această lucrare de licență își propune să ofere informații și să ghideze asupra istoriei arhitecturii din punct de vedere al structurii și elementelor ce compun o clădire, culorea unei clădiri, compoziția, la care se adaugă date și istorisiri despre orașul Constanța, un oraș plin de istorie și cultură în spate. Lucrarea practică vine în sprijinul înțelegerii și aprofundării acestor secțiuni din lucrarea scrisă și oferă o paletă largă din câmpul viziunii mele asupra acestora.

Motivația temei

Printre motivele ce m-au determinat să aleg o temă legată de arhitectură se numără, bineînțeles, intenția de continuitate a preocupărilor mele vis-à-vis de acest domeniu, prin simplul fapt că în perioada liceului am urmat secția de arhitectură. În pofida temelor grele și a subiectelor dificil de înteles, experiența aceasta mi-a plăcut foarte mult și mi-a lasat un bagaj informațional de care sunt mândră. Când trec pe lângă o clădire impunătoare, mai ales cele vechi, cu o întreagă istorie în spatele acelor materiale de construcții ce o alcătuiesc, îmi place să analizez din ce elemente este compusă, ce stiluri arhitectonice pot recunoaște; de asemenea îmi place sa-mi imaginez oare ce povești, ce trăiri aveau oamenii legat de acel loc, posibil în care au locuit sau doar au trecut prin respectiva clădire. Apelez deseori la imaginația mea bogată și vizualizez domnițe îmbrăcate elegant si boieri impunători iesind din spatele ușilor sculptate și urcandu-se în trăsuri. Consider că anumite culori, în special cele pastelate și cu pereții patinați ai clădirilor le dau un aer aparte și este unul din punctele pe care le observ cel mai des în funcție de ce clădiri întâlnesc. Prăfuite sau cu bucăți din tencuială căzute, ele nu se pierd în decorul urban, ci eclipsează zgârie-norii acoperiți de sticlă sau alte material moderne. Pornind de aici, mi-am dorit ca și în lucrarea de licența să tratez un subiect despre clădiri și de aceea am structurat această lucrare în așa fel încât să pot să abordez o clădire din mai multe perspective. Mi-am dorit să transmit suflul boem, încărcat de poezie pe care eu îl îmbrățișez cu drag la orice plimbare în centrul vechi al Constanței.

Un alt domeniu care mă fascinează este legat de așezările omenești, locuințe, felul cum se descurcau oamenii încă de la începutul vremii. Este simplu: omul are nevoie de adăpost. În prezent acesta a dus această afirmație la superlativ întrucât cerințele lui nu mai includ doar nevoia adăpostului, ci însumarea unor utilități menite să îi ușurez cât mai mult viața.

Închei motivația temei mele prin a spune că nu materialele de construcție dau farmec locuinței, ci persoanele ce locuiesc în ea și adaugă cărămizi solide realizate din sentimente, trăiri, amintiri. Să nu uitam de patina dată de timp, cea mai frumoasă caracteristică!

Capitolul 1 – Lumea construcțiilor între artă și istorie

Scurta istorie a construcțiilor

Pentru aprofundarea și înțelegerea îndeaproape a prezentei lucrări este necesar să parcurgem vasta istorie a construcțiilor prin a prezenta succinct ceea ce a reprezentat, pentru primele așezări umane, locuința, popular spus “a avea un acoperiș deasupra capului”.Până la construirea primelor orașe și a fortărețelor, istoria artei și a arhitecturii ne ajută să înțelegem felul cum au trăit și supraviețuit civilizațiile din vechime. Odată cu preistoria și istoria timpurie și, de asemenea, odată cu perfecționarea uneltelor din metal, primele materiale de construcție le-au reprezentat cele din lemn, chirpici și piatră. Astfel, pornind de aici s-au dezvoltat tehnicile fundamentale de constituire ale unei fundații stabile, începând ușor, ușor să ia naștere construcții tot mai complexe. Se spune că sunt tot atâtea modele de construcții câte civilizații au existat, însă funcția esențială a unei case era aceeași, de a oferi adăpost. Cu toate acestea, putem preciza faptul că anumite tipuri de structuri erau destinate și altor funcții cum ar fi: palatele, templele de cult și altele.

Religia, credința și cultura sunt elemente definitorii, întrucât acestea își pun amprenta pe stilurile și ordinele arhitectonice ce vor urma: “Pentru orice popor, cult sau primitiv, arhitectura a reprezentat, din totdeauna, oglinda fidelă a spiritualității lui, a structurii lui raționale și afective, a aspirațiilor și tensiunilor lui. Arhitectura a reflectat concepția etică, estetică și metafizică a fiecărui popor, în întreaga lui specificitate, indiferent de mijlocele tehnice și materiale pe care le-a avut.” În timp ce în perioada preistorică casele erau realizate din chirpiri chiar și structuri din lemn ce erau acoperite cu lut, în Antichitate materiale ca piatra, caramida smălțuită sunt foarte des folosite. Se observă deci, o formă rudimentară în realizarea unei clădiri: “…nu se poate vorbi încă de “case” propriu-zise, de construcții având pereți și acoperiș ca elemente independente, ci doar de structuri primitive de tipul colibei.”

Perioada preistorică este în strânsă relație cu natura, oamenii apelând la credințele lor magico-religioase. “Arta neolitică se departează tot mai mult de realitatea înconjurătoare cufundându-se în lumea abstractă a simbolurilor care reflectă noile concepții și credințe ce divinizează forțele naturii, atribuind existent spiritului jnu numai omului, ci și animalelor, plantelor, râurilor, pietrelor etc.” Atât în reprezentările picturale cât și în cele de tipul construcțiilor megalitice punctul comun este dat de credintele magico-religioase, legate adesea de cultul mortilor. “Magia s-a folosit de arta, dar nu magia a fost aceea care a creat arta.

Pășind spre lumea antică, se observă foarte clar progresele efectuate în construirea noilor edificii, odată cu formarea civilizațiilor și orașelor-state. Deși, dacă ar fi să menționăm despre locuințele civilizației mesopotamiene, observăm totuși faptul că, deși, se îmbunătățesc materialele de construcție acestea nu sunt tocmai rezistente. “Ceea ce era mai perisabil aici erau desigur casele. Construite numai din cărămidă uscată la soare – din lut amestecat cu paie sau cu frunze de trestie și uneori cu bitum – casele se prăbușesc nu după mult timp. Chiar și palatele regale erau construite din acest material…”

Chiar dacă grecii antici cunosc o dezvoltare fără precedent în acea perioadă, nu trebuie pierdut din vedere faptul că și celelalte civilizații se bucură de pagini întregi de istorie și cultură. Tot aici, important de menționat sunt și cele 3 stiluri arhitecturale vestite în întreaga lume, un mare punct de plecare pentru urmatoarele generații: stilul ionic, doric și corintic. Prea bine cunoscute și drept “ordinele clasice”, acestea vor reprezenta principalul model al romanilor. Betonul, noua invenție, a făcut posibilă construirea unor structuri și mai durabile.

De menționat este faptul că fiecare perioadă aduce cu ea ceea ce a reprezentat odată un model de inspirație, un ideal pentru alții, la care se adaugă noi elemente și structuri care creează un nou început prin redarea inovativului: “…civilizațiile sunt un episod al căutării de către viață a unor forme noi.” Dacă ar fi să dăm o definiție a ceea ce înseamnă defapt inovația aceasta s-ar defini pe scurt prin aducerea de noutate, schimbare sau modificare în planul creșterii economice dar nu numai. Este adevarat căpoate aduce resurse fantastice în economie dar nu doar în această sferă produce schimbări benefice: în aria tehnologică, pe plan cultural-artistic și multe exemple de acest fel.

Foarte bine este argumentat felul cum are loc evoluția unei civilizații în următoarele rânduri: “prima fază sau faza larvară: o energie latentă împinge triburile, neamurile să se unească, să se miște. Ele intră în contact, cel mai adesea violent, cu alte grupuri, cu alte culturi, pe care le copleșesc (aproape întotdeauna lăcomia îi atrage spre culturile superioare). Noua civilizație este încă informă. La drept vorbind, ea nu există încă și nu se știe dacă va exista vreodată. Apar numai un elan și o solidaritate; a doua fază sau faza de formare: într-un anumit spațiu, se degajă un stil comun și, în ciuda luptelor intestine, ansamblul este animat de o mare forță de expansiune (aceste două faze reprezintă vârsta eroică a civilizației pe cale de a se naște); a treia fază sau faza de înflorire: stilul se precizează în centrele urbane și se conturează o organizare politică mai mult sau mai puțin uniformă; ansamblul este încă divizat din punct de vedere politic, dar expansionismul este la culme; a patra fază sau faza luptei pentru hegenomie: pentru a relua o expresie consacrată istoriei Chinei, este vorba de era regatelor combatante (…); principalele unități culturale, principalele state își dispută imperiul, supremația asupra lumii lor; a cincea fază sau faza imperială: unul dintre combatanți iese învingător din competiție; pacea este pentru un timp asigurată; avem de-a face cu o eră de stabilitate, de prosperitate, de uniformizare a artei și gândirii. Urmează apoi scleroza.”

Un alt lucru de precizat ar fi faptul că fiecare civilizație și epocă ne surprinde prin diverse perioade de tranziție, de la vremuri mai puțin înfloritoare până la apogeu și de aici posibil nașterea unei noi culturi. Arta egipteană este dominată, de asemenea, de ideologia religioasă dar și de cea monarhică. Arta e, în general, dominată de ideea unei existente a vieții de dupa moarte. “Această situație îi impune artistului stilul solemn și respectarea tradițiilor.” Acest lucru este reprezentat prin grandioasele piramide dar și prin templele de cult, construcții masive cu dimensiuni spectaculoase. Natura devine una dintre sursele de inspirație ale grecilor. Așadar, unele temple erau amplasate pe coline înalte, datorită unui interes mărit pentru amplasarea templului într-un cadru natural. “Templele erau plasate totdeauna într-o poziție care să le echilibreze cu peisajul din jur și în același timp să le confere un aspect impresionant, de calm, de grandoare, de solemnitate: în vârful unei coline, în mijlocul unei câmpii sau pe țărmul mării.” Chiar dacă împrumuta mult din arta Greciei Antice, există totuși elemente ce separă stilul caselor grecești de cele romane. Romanii chiar dacă împrumută ordinele clasice, aceștia introduc un nou stil și anume cel toscan, pe care grecii nu au ajuns să-l cunoască. Printre cele mai importante structuri arhitectonice amintim de “arcele boltite în cruce, cupole folosite atât în construcția bazilicilor, cât și în edificii civile, cum sunt termele, teatrele, podurile.”

Deplasându-ne spre epoca medievală, se observă că predomină atât piatra cât și lemnul dar de data aceasta fortificațiile sunt mult mai înalte și masive, si desigur mult mai stabile. În general, erau construite castele destul de greoaie, împrejmuite de ziduri imense care erau menite să despartă o așezare una de cealaltă, mai cu seamă, un oraș întreg. Pe măsură ce progresul are loc se dezvoltă stiluri arhitecturale mai complexe, grațioase cu arcade, cupole, acoperișuri mai impunătoare și impozante. În cadrul acestei perioade se dezvoltă cele două mari stiluri, romanic si gotic, care vor strabate întregul continent european. “La început casele bizantine imitau somptuoasele case romane. În curând apar și locuințe de tip oriental: case cu două-trei etaje, fațade cu portice, construite din rânduri alternate de piatră albă și cărămidă roșie formând un desen geometric, uneori cu marmuri de diferite culori; cu acoperișul în două pante, cu ferestre zăbrelite, cu balcoane și cornișe ornamentate cu stuc policromat, cu scări exterioare de piatră sau marmură.”Institutiile medievale au luat nastere odata cu accentuarea religiei in sfera politica si sociala. Cele mai multe sunt reprezentate de catedrale, manastiri dar si castele care s-au dezvoltat ca si tipuri distincte de cladiri dar totusi cu aceeasi functie principala: un centru pentru credinciosi unde puteau sa-si manifeste rugaciunea.

Renașterea deputează odată cu redescoperirea stilurilor și teoriilor arhitecturale din antichitate. Aceștia credeau și se bazau în special pe reînvierea spiritului greco-roman. Elemente care au determinat o întreagă perioadă de maximă înflorire în vasta noastra istorie a artei si arhitecturii au fost cele care au stat la baza arhitecturii clasice si anume: rationalism, echilibru al proportiilor, simplitate a elementelor decorative.“In timpul Renasterii, orasele erau scenele centrale ale puterii. Progresele tehnice si artistice ale Renasterii au fost adoptate in construirea si proiectarea noilor orase, pe masura ce arhitectii incercau sa creeze o lume mai buna. Au fost adoptate legi stricte ale constructiilor, propuse de breslele arhitectilor. Palatele construite de noile clase nobiliare au inceput sa domine peisajele urbane, inlocuind micile ateliere si standurile pietelor. Strazile si aleile au fost organizate centralizat, dupa regulile perspectivei, iar catedralele, castelele, palatele si primariile au fost mutate in centrele oraselor. Descoperirea prafului de pusca i-a facut pe constructori sa-si fortifice noile orase cu santuri si bastioane, pentru a le face mai usor de aparat. Ca urmare, raportate la dimensiunile lor, oraselor semanau cu niste fortarete puternice.” Redescoperim inca o data cat ce interes crescut era pentru arta si arhitectura, datorita faptului ce unii artisti au creat chiar si planuri si scrieri ale unui oras ideal.

Atat barocul cat si rococoul i se vor atribui un stil architectural dinamic, plin de spectaculozitate, dramatism si culoare. Atat liniile cat si suprafetele caracterizate prin dynamism vor crea iluzii ludice de lumina, culoare si textura. Arhitectii barocului abandoneaza liniile drepte in favoarea crearii unui plan mai bizar, mai dezechilibrat. Acestia cauta sa exalte emotia si trairile si sa surprinda. Uneori stilul rococo poate duce spre opulenta cand vine vorba de detalii fiind fata de baroc mai bogat, cu multa gratie si sensibilitate.

Urmatorul secol debuteaza cu aparitia neoclasicismului. Se pare ca arhitectura va suferi o transformare radicala. Se revine la un stil sobru, sever, ca reactie impotriva barocului si rococo-ului. Se pare, la fel ca in Renastere, ca se va aduce in prim plan valorile artei antichitatii. De data aceasta, artistul nu mai realizeaza opere de arta la fel de grandioase si de amploarea celor renascentiste, insa acest stil se va extinde pretudinteni. Arhitectul nu mai are preferinta pentru o diversitate mare de elemente si detalii, se opune total excesului marit de decoratiuni. In schimb dimensiunea noilor cladiri par sa fie imense si mult mai simplificate. Se construiesc multe cladiri publice, biserici, institutii de invatamant si ample resedinte particulare.“Peisagistii coloborau cu arhitectii (..). Arhitectura pitoreasca utiliza lumina, textura si culoarea. Acest lucru era subliniat de folosirea unor false ruine, constructii decorative, grote si fantani incluse in peisaj.”Parcurgand pana aici istoria constructiilor putem subliana faptul ca principala sursa de ispiratie pentru majoritatea secolelor si perioade ramane realuarea si poate imbunatatirea spiritului si valorilor antichitatii greco-romane. Fiecare popor imprumuta de la cel anterior acele elemente care considera ca-i vor fi de trebuinta pentru nevoia de a crea o noua structura sau un nou inceput.

Asadar, in arhitectura secolui XIX se adopta cele ce au reprezentat inainte piatra de temelie, fundamentul pe care s-au construit alte stiluri. “Arhitectura secolul XIX a fost in mare masura influentata de orientarile arhitecturii mai vechi si de stiluri straine, exotice, care au fost adoptate la noile tehnologii ale inceputului epocii moderne. Reluarea stilului, gotic, antic grecesc si al Renasterii a fost combinate cu utilizarea tehnologiilor si a materialelor contemporane.”Dezvoltarea tehnologiei care era destul de avansata, cat si intensitatea cu care se calatorea dintr-un loc in celalalt au favorizat schimbul de idei si conceptii intre orase si tari. Astfel arhitectul era in plin dialog cu publicul larg si astfel putea afla si care sunt necesitatile si dorintele acestuia.“Revolutia industrial si cresterea vitezei de productie si distributie a noilor materiale au favorizat progresul tehnicilor de constructie. Arhitectura devenea mai spatioasa, mai rezistenta si mai durabila. Cladirile isi demonstrau eficienta structural, expunand elemente precum grinzi, piese de legatura si stalpi din metal. Expozitiile international au creat un adevarat forum pentru schimburi de idei de proiectare si inovatii tehnice intre tarile participante.”

Inceputurile secolului XX ia nastere datorita necesitatii unei arhitecturi cat mai obiective si accesibila populatiei numeroase din marile orase, dar nu numai. Asa cum precizam mai sus acum este mai evident ca niciodata ca exista un dialog direct cu publicul larg si ceea ce se considera a fi necesar in constructia unei cladiri, functia de baza. “Adresandu-ne concomitent structurii si ornamentatiei, ei au creat o noua arhitectura, structurata functional, apreciata de publicul larg, deoarece lua in considerare aspectul esthetic al orasului. Fara a neglija nevoile clientului societatii modern, ei au atins frumusetea functionalitatii.”Pretul unui teren creste in mare parte destul de drastic iar una din posibilatile ramase o constituia constructia pe verticala, astfel apar cladiri uluitor de inalte de peste 10 etaje.Necesitatea si dorinta de a experimenta noi tehnici au determinat schimbari majore in urmatoarea perioada in arhitectura. Aparitia otelului, betonul armat le-a usurat considerabil munca arhitectilor si acestea au condus la structuri foarte durabile si stabile in plus planuri de arhitectura bine dezvoltate si elaborate. Bineinteles, acest lucru fiind valabil inca din cele mai vechi timpuri, cei bogati aveau intotdeauna structuri arhitectonice – case, palate, conace etc. mai avansate, mai bine ornamentate mai “moderne”, dupa cum era in fiecare epoca noul model de cladire.

In epoca moderna, marile orasele-metropola sunt asaltate de caldiri inalte de cativa zeci de metri de tipul celor din America – zgrie-norii, ferestre uriase etc. Stilul modern nu mai pastreaza asa zisele stiluri clasice, sunt mult mai simple si practice. “Paralel cu demersul functionalist, a aparut o generatie de arhitecti europeni care fie respingeau complet lozinca “minimului pentru existent”, fie tindeau spre o abordare mai umanista. Acestia si-au gasit adesea inspiratia in stilurile traditionale, iar lucrarile lor aveau puternice conotatii politice.”Blocurile de locuit cu cateva etaje sunt o necesitate arhitecturala din ce in ce mai mare, datorita familiilor numeroase si a unei functii practice. Dupa cum specificam mai sus, o casa pe langa structura si planul in sine necesita si un teren care poate costa destul de mult.

Materiale sunt o chestiune importanta cand vine vorba de o cladire, mai cu seama sa ne gandim sa aiba si o durabilitate grozava in timp”Tendințele evolutive din domeniul tehnologiei vor continua, iar construcțiile din secolul XXI vor profita de noile posibilități. Rezistența și mobilitatea edificiilor se vor îmbunătăți utilizându-se noile materiale și tehnologii, ca de exemplu sticla ultra-rezistentă, fibra de carbon sau noile materiale plastice.”

Mai departe, nu stie nimeni exact unde vom ajunge si ce vom mai crea. Odata cu trecerea timpului, nevoile nostre sunt altele, acestea difera de la un stadiu la altul, iar cererile sunt din ce in ce mai mari. Exista atat nevoia ca o casa sa aiba o functie atat practica la care se adauga si comfortul cat si nevoia de o locuinta estetica. Personalizarea si identificarea cu stilul pentru care optam sunt esentiale. Probabil, cladirile vor ajunge sa se deplaseze odata cu noi, vom trai intr-o lume robotizata sau din contra ne vom intoarce din nou si din nou la vechile valori si traditii.

1.2 Culoarea în arhitectură

Arhitectura urbană, față de cea de interior, nu oferă o paletă de culori atât de vasta, deoarece cea dintâi necesită a se impune unor rigori a liniei și volumelor. Totodată, aspectul redat prin simplitate poate chiar utilizarea în cantități minime a culorii, redă “o priveliște” plină de luminozitate. Rigurozitatea elementelor, multitudinea lor, conduc, de regulă, la diminuarea importanței culorii întrucât clădirea deja dispune de suficiente dovezi care să atragă necontenit privirea celui ce admiră “priveliștea”. Propagarea luminii și calitatea acesteia este un element esențial; fără elementul definitoriu, lumina, arhitectura clădirilor, caselor nu generează un grad înalt de surprindere a formelor: “Arhitectuctura este jocul savant, corect și magnific al volumelor reunite sub lumină; lumina si umbra revelează aceste forme. Ochii nostri sunt facuti pentru a vedea formele sub lumina; umbrele si lumina scot in evidenta formele; cubul, conul, sfera, cilindrul sau piramida sunt marile forme primare pe care lumina le scoate bine in evidenta.; imaginea lor ne apare limpede si tangibila fata nicio confuzie. Iata de cee le sunt forme frumoase, cele mai frumoase forme.”Cu alte cuvinte depinde si felul cum este pusa culoarea in contrast cu forma cladirilor. Altfel ar arata culoarea pe o cladire simpla si altfel pe o cladire de forma piramidală, spre exemplu. Desigur, o cladire moderna poate cuprinde o sumedenie de forme doar la forma acoperisului si felul cum sunt ele dispune in relatia cu culorile alese. La acestea se adauga lumina naturala a soarelui pe timp de zi, lumina artificiala in timpul noptii, unde clar nu se vor distinge foarte clar culorile edificiului, gradul de aglomerare urbana, spatiul unde este amplasat si lista poate continua. “Umbra, lumina, ritmul, proporția, ornamentalele sunt metafore necesare oricărei arhitecturi pentru a face posibilă deschiderea și înțelegerea sensurilor ei. Nu există arhitectură fără semnificație, ci sunt doar simple construcții utilitare, în care nici ritmul, nici proporția, nici umbra sau lumina nu au funcțiuni speciale, metaforice, sunt întâmplătoare. Construcțiile sunt necesare și alcătuiesc marea masă contruită în care trăim, dar dăcă sunt cadrilate de adevarate monumente de arhitectură, rezonanța de sensibilitate plastică, poezie, de spiritualitate se revarsă asupra tuturor, satul, orașul căpătând coloratura spirituală a monumentelor.” Așa cum este precizat mai devreme nu doar culoarea este importantă ci și ritmul, proporția și ornamentele pot fi o adevărată provocare când este pus în discuție întreg ansamblul unei clădiri.

Amplasarea este iarăși un raționament după care ar fi bine să ne ghidăm când vorbim despre culoarea unei clădiri. Cromatica necesită a fi în deplină concordanță cu locul amplasării clădirii. Ca și exemplu, culorile prea stridente, apăsătoare ar fi chiar inestetice într-o zonă a orașului plină de vestigii istorice cum este centrul istoric al orașului. Totodată cromatică, captează cel mai ușor atenția celui care privește respectiva cladire, fiind primul element care este remarcat, însă aceasta trebuie să urmeze niște rigori specifice spațiului în care se încadrează. Un alt exemplu ar fi acesta: cel care dorește să contruiască o nouă clădire trebuie să țină seama și de cromatica structurilor cu care se învecinează. Nu poate alege în mod întâmplător sau după bunul plac o culoare sau o serie de culori ce nu se integrează în peisaj.

Punând acum în discuție și tema culorilor la clădirile vechi, monumente, parte importantă a istoriei ce ne-a fost lăsată, aici deciziile sunt deosebit de stricte. În acest caz, trebuie explorat și analizat de către specialiști, o cercetare minuțioasă și serioasă, culoarea originală și substanța constituită. Acest lucru se desfășoară în laboratoare de specialitate, luând îndelungi probe de material pentru a descoperi cu exactitate culoarea. Mai cu seamă, aici, nu se pune problema alegerii unei cromatici la voia oricui ci sunt respectate norme și principii conform reconstrucției și reabilitării. “Arhitectura țărănească recurge la subtilități decorative ale elementelor constructive spre a face clare metaforele ritmice și proporționale, nuanțând lumina și umbra astfel încât să concentreze pe puncte de expresie, înnobilând expresia totală, fără să o încarce cu detalii suplimentare, cum face arhitectura urbană ca să-și îmbogățească expresia.”

De remarcat este faptul că arhitectura țărănească diferă în multe puncte de vedere față de cea de la oraș. Aceștia dintâi nu pun accent deloc sau aparent aproape deloc pe cromatică, pentru ei lucrurile par să fie mai ușoare. Ei nu pun în valoare nici pronunțarea fațadelor cu prea multe ornamente sau elemente. Acest lucru se întâmplă cel mai probabil din cauză că funcția principală a unei case, clădiri este aceea de a oferi un cămin, adăpost iar partea estetică este foarte puțin luată în calcul. “Țăranul trăiește auster și auster este în arhitectura lui, îmbrăcămintea și podoaba lui. Orășanul a pierdut de mult gustul pentru austeritate, este luxurios și în arhitectură și în îmbrăcămintea și mobilierul lui. I-au plăcut armoniile complexe, nu numai în arhitectura sacră ci și în cea domestică, în palate și construcții publice. Dar luxurios nu înseamnă perfecțiune.”

În continuare vom aduce câteva argumente despre importanța cromatologiei în ceea ce ne privește pe fiecare dintre noi și nu doar în lumea artelor plastice: “ Răspunsul la întrebarea de început e unul simplu: din nevoia de a înțelege, fie și parțial, ce este culoarea, ce o generează, cum se manifestă, în ce fel se implică în viața omului și a lumii în care trăiește el și, evident, cât și cum se articulează, contopindu-se chiar, în munca pictorului, la fel ca și în destule alte îndeletniciri conexe. Dacă pentru ucenicul-pictor cunoașterea fenomenului cromatic rămâne ceea ce a fost dintotdeauna, o condiție sine qua non, interesul pentru culoare transcende aria profesionalității, întrucât se adresează tuturora”.În fiecare zi, în fiecare moment suntem asaltați de multitudinea de culori cu care este dotată lumea în care trăim. Fie că este vorba despre reclame, luminile de la semafor, diferite ambalaje, decorațiuni, mobilă, obiecte vestimentare, suntem în permanență înconjurați de stimuli vizuali în care culoarea, mai degrabă decât forma sau alte elemente, iese de prima dată în evidență.

Putem deduce faptul că atât senzația cât și percepția sunt două mari direcții de luat în calcul atunci când intervine problema culorii. Atât legile din psihologie împreună cu cele din fizică explică foarte bine modul cum imaginea și culoarea se formează pe retină și modul cum acționează diferiți stimuli. Mai cu seamă, ceea ce contează cu adevarat sunt factorii care determină intensitatea și durata stimulului. Chiar dacă ne abatem puțin de la subiectul principal al lucrării, senzațiile și perpecțiile sunt o parte a științei ce merită studiate si aprofundate. Acestea ne clarifică felul cum putem deosebi obiectele unele de altele prin culoare, formă, volum și multe alte caracteristici ale unui obiect. Oamenii de știință relatează astfel: „Stimulii care determină senzațiile vizuale sunt undele electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 390 – 760 milimicroni. Acestea sosesc la ochi de la sursele de lumină sau de la corpurile luminate. Corpurile luminate absorb o parte din unde și reflectă o altă parte. Undele reflectate stimulează ochiul omului și acesta vede obiectele colorate în funcție de lungimile de undă reflectate. Dacă un obiect absoarbe toate undele atunci este văzut negru, dacă le reflectă pe toate  atunci este văzut alb.”Culoarea este spectru de energie. După cum bine știm, senzațiile vizuale își fac apariția în urma acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual, ochiul. Acestea se clasifică în: senzații cromatice, atunci când ochiul captează cele șapte culori – ROGVAIV și senzații acromatice, când ochiul sesisează nonculorile alb și negru și toate nuanțele ce le posedă acestea.

Pentru a dispune de o imagine cât mai corespunzătoare și care să se formeze corect asupra organului de simț vizual, ochiul, e nevoie să ținem seama de câteva considerente. Printre acestea se numără următoarele: „lumina care intră în ochi  să nu fie nici prea mare, nici prea mică. Această cantitate depinde de gradul de dilatare a pupilei. Dilatarea sau contractarea pupilei sunt reglate prin conexiune inversă, de către segmentul central al analizatorului; Imaginea să se formeze exact pe retină. Aceasta se realizează prin acomodarea cristalinului. Cristalinul este o lentilă elastică. Cu ajutorul mușchilor ciliari curbura cristalinului se modifică în funcție de distanta la care se află obiectul pe care îl privim. La unele persoane acomodarea nu se realizeaza corect și din această cauză imaginea cea mai clară s-ar forma fie în fața, fie în spatele retinei, iar imaginea de pe retină este estompată. Aceste persoane nu văd clar la distanță (miopie) sau la aproape (hipermetropie). Axele globilor oculari  să se  întâlnească în punctul în care se află obiectul privit. Atunci când privim de la o distanță mică un obiect ochii converg (axele se apropie), iar când privim un obiect îndepărtat ochii diverg (axele se îndepărtează). Convergența și divergența se realizează prin contractarea / relaxarea mușchilor globilor oculari.Atunci când privim un obiect, creierul este informat de gradul de tensiune al mușchilor globilor oculari și al mușchilor ciliari, ceea ce indică distanța la care se găsește obiectul. Bastonașele si conurile să funcționeze bine; Dacă bastonașele nu funcționează corect, omul nu vede atunci când luminozitatea este redusă (nu se poate "obișnui" cu întunericul); Dacă unele tipuri de celule cu conuri lipsesc sau sunt prezente în număr insuficient este afectată capacitatea de a distinge culorile. Incapacitatea completă de a distinge culorile se numește acromatopsie. Aceste persoane văd doar negru, alb si cenușiu. Incapacitatea de a distinge anumite culori se numește discromatopsie. Daltonismul este incapacitatea de a distinge culorile roșu și verde (frecvența sa este de 4% la bărbați și 0,7% la femei); unii oameni  nu disting galbenul și albastrul. În mod obișnuit cei care suferă de discromatopsie sau acromatopsie nu își dau seama de deficiența lor. Ei folosesc denumirile culorilor, dar în loc de culoarea respectivă  văd o altă culoare. Prin văz omul obține aproximativ 80% – 90% din informațiile despre mediu. Slăbirea sau pierderea vederii reprezintă o mare psihotraumă. Vederea foarte slabă se numește ambliopie, iar lipsa văzului se numește orbire sau cecitate. Ambliopia și cecitatea afecteaza puternic capacitatea de adaptare la mediu.”

Se observă deci, mai ales în ultima parte, că există anumiți factori care fac precară vizualizarea corectă a unei culori cum sunt acromatopsia și discromatopsia.

Fiecare culoare generează o anumită stare sufletească și are o semnificație proprie. De asemenea ceea ce o culoare reprezintă pentru un popor, în altă parte a lumii poate avea o cu totul altă semnificație, chiar opusul. Dacă pentru cei din Africa negrul semnifică binele iar albul răul, în cazul europenilor negrul duce cu gândul la tristețe, momente grele deoarece negrul este considerat culoarea doliului, dar pentru cei care trăiesc în Asia, albul este culoarea doliului. Multe exemple de acest fel există în fiecare parte a lumii. Culorile pot avea diverse alte semnicații în funcție și de contextul folosit, ceea ce vrem să subliniem sau să exprimăm. Culoarea poate dobândi și o semnificație politică, onirică, biologică, etică și multe alte subtraturi.

Culoarea are iarăși și un parcurs semnificativ în ceea ce privește efectele ei terapeutice. Contemplarea și vizualizarea îndelungată a unei culori sau a mai multor culori poate combate diferite stări de confuzie, apatie, melancolie, depresie și multe altele. Acest lucru se numește terapie prin culoare sau cromatoterapie și este de cele mai multe ori un real succes. Tocmai acest lucru ne arată cât de puternică și importantă este culoarea pe tot parcursul vieții noastre și efectele sale benefice sau din contra poate genera efectele dezastruoase dacă nu avem sufieciente cunoștiințe măcar teoretice, dacă nu și practice, în ceea ce privește acest domeniu vast. Dacă verdele este o culoare odihnitoare și stimulează imaginația, opusul său, culoarea roșie, produce imediat excitație și este cel mai repede observată dar poate provoca chiar nervozitate.

De multe ori avem impresia ca detinem suficiente dovezi de cunoastere cand este pusa in discutie educatia vizuala a publicului larg. Acest lucru este mai mult decat departe de adevar. Unii nici nu constientizeaza valoarea necontestabila a culorii sau poate ca nu este printre domeniile cu care se intersecteaza sau pur si simplu lipsa interesului si ignorarea totala a acestui fapt. Este greu de precizat sau macar sa ne imaginam, mai ales ca traim vremuri in care culoarea este prezenta peste tot, de ce exista totusi o absenta, o apatie, nepasare si indiferenta, generala in toata lumea, fata de cromatologie. Este adevarat ca ne-au obisnuit sa fim bombardati si agresati din toate partile, mai pe larg spus, de ceea ce noi numim advertising.Făcând o mică paranteză, mi-ar placea să cred într-o conștiință colectivă durabilă în timp, a importanței incomensurabile ce ține de culoare însă acest lucru, se pare, este pus încă sub semnul întrebării. Dezinteresul și dezinformarea pare să fie o problemă în fiecare epocă pe care am străbătut-o. Cel care deține informația nu cred că are neapărat putere dacă nu știe cum s-o folosească și pierde din vedere aspectele care i-ar putea aduce un beneficiu atât lui cât și celorlalți din jur. Mai precis, în cazul nostru, după cum am precizat anterior, a nu știi să folosești culoarea poate duce la efecte puternice și neplăcute pentru ochiul uman. Contează foarte mult cantitatea de energie a undelor electromagnetice ca să nu mai menționăm timpul de expunere la acestea, aici poate devenii chiar dăunător pentru ochiul uman. Nu este, însă, cazul când vorbim despre culoarea clădirilor din jurul nostru, din fericire. Anumite culori pot fi văzute doar în cadrul unui mediu special destinat

După ce am traversat câteva din teoriile fundamentale ale culorii și felul cum vedem in jurul nostru și cum anume se formeză imaginea pentru analizatorul nostru vizual, ochiul, vom continua prin a pune în discuție o temă mai aparte.După cum bine stim exista nenumarate teorii ale culorii fie in arhitectura, fie in arte plastice, fie in alte domenii conexe. Odata cu trecerea timpului se reiau teorii deja formulate, se produc schimbari, se adauga diverse alte detalii sau din contra vin noi si noi teorii in functie de schimbarile din tehnologie si cerintele din societatea moderna de astazi. De aceea exista nevoia de o teorie fundamentala si aplicabila in toate domeniile.

Un autor precizeaza astfel: “Necesitatea unei teorii fundamentale a culorii. Preocuparile pentru culoare sunt foarte vechi, dar studii experimentale privind natura ei fizica s-au facut abia in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, iar altele, legate de mecanismele neuro-fiziologice ale perceptiei culorii, doar in secolele din urma, cu precadere in cel trecut. Analizandu-le, observam faptul ca studiul culorii a fost abordat de obicei univoc de catre o serie intreaga de discipline stiintifice: de la fizica si chimie pana la fiziologie si psihologie, insotite de estetica, sociologie, etnografie, pedagogie, ergonomie, cromatoterapie etc. Arhitectii si decoratorii de interioare inteleg culoarea in felul lor, textilistii si creatorii de mobile intr-al lor, creatorii de moda, vopsitorii, terapeutii o inteleg potrivit normelor proprii.”

Policromia are o importanta deosebita in cadrul arhitecturii. Policromia este cel mai probabil necesara atunci cand cel doreste sa ridice o cladire sau cel care desavarseste un proiect arhitectural doreste sa scoata in evidenta anumite elemente sau poate chiar intreg edificiul, tinandu-se clar seama de cele expuse in acest subcapitol.„Se cunoaste foarte bine faptul ca exista atat culori calde cat si culori reci. Culorile calde sunt culori dinamice, in timp ce culorile reci sunt statice, calmante si odihnitoare. Culorile reci sunt, de obicei, recomandate in spatiile supraincalzite si supraincarcate, acolo unde se produc degajari mari de caldura sau unde sursa de caldura este redata in culori calde. In schimb, culori calde sunt utilizate cel mai des in spatiile reci cu temperatura scazuta, pentru a insufleti atmosfera si a o dinamiza si pentru a reda senzatia de caldura si de apropiere. Atat culoarea rosie, cat si portocaliul si galbenul invoca senzatia de caldura si pe langa acest aspect, creeaza in subconstientul nostru o senzatie de dispozitie psihica stimulativa. Tot despre culoarea rosie se spune ca este acea culoare vie care „da o senzatie de caldura, de crestere a temperaturii, datorita faptului ca radiatiile specifice lungimii de unda a acestei culori, fiind in vecinatatea spectrului infrarosu, au calitatea de a patrunde in tesutul organic si de a declansa anumite procese fizice si biochimice, manifestate prin cresterea tonusului muscular si a presiunii sangvine, respiratie profunda, accelerarea arderilor interne si transpiratie.”

Foarte bine este structurat in urmatoarele randuri felul cum actioneaza culorile calde dar si cele reci, atat omul in relatie cu mediul inconjurator cat si structurat pe mai multe nivele: „La nivel psihologic, asociate soarelui, focului, sangelui, culorile calde au calitatea de a genera senzatia de lumina, deschidere, caldura.„ Rosul da senzatia de miscare, incita la actiune, excita si chiar irita si predispune impulsivitate. Galbenul este, din punct de vedere psihologic, adevarata culoare calda. In planul afectivitatii, creeaza senzatia de intimitate, apropiere si intelegere. Portacaliul este o culoare de buna dispozitiei, de conversatie si sociabilitate. Verdele, albastrul si violetul sunt culori care dau o senzatie de temperatura scazuta, prin asociere cu culorile spatiilor imense, ale cerului, intinderilor de apa, umbrei, frigului, inserarii. Deschiderea sau inchiderea psihologica a unui spatiu, ca si marirea sau micsorarea lui din punct de vedere perceptiv pot fi realizate prin utilizarea simultana sau alternativa, contrastanta sau continua a unor game variate de tonalitati si intensitati cromatice, alese in functie de dimensiunile si caracteristicile functionale ale spatiului, de pozitia geografica, sursa si gradul de iluminare, etc. Culorile deschise si intense, avand o putere mai mare de iradiere decat cele inchise, au calitatea de a crea senzatia de marire a unui spatiu.” Se observa aici inca o data cat de important este alegerea unei culori potrivite in asa fel incat sa nu produca iritare, discomfort dar nici sa ofere senzatia de spatiu inchis. Cele doua combinate ar fi un rezultat chiar dezastruos, mai ales in cadrul domeniului arhitectural. De aceea e bine sa tinem seama si de aspectul simbolic al unei culori in mod general dar si in functie de perioada sau popor.

De asemenea suntem peste tot asaltati si de un simbolism secret in privinta culorilor. Aceasta tendinta de asociere a unui simbol cu o anumita culoare si invers este prezenta inca din cele mai vechi timpuri in intreaga istorie a culturii si civilizatiei. „Astfel, a vorbi despre simbolismul unei culori inseamna a admite ca acea culoare nu exista doar ca prezenta in sine, ci are si o conotatie, este in acelasi timp un cod, un semnal de avertizare, un semnal psihic – benefic sau malefic.

Un alt aspect despre care am putea sa amintim este legat de faptul ca preferintele pentru culoare variaza de la persona la persoana si de aceea fiecare om apreciaza in felul sau unic estetica. Aceasta ar putea constitui un alt punct de plecare pentru cel care realizeaza un proiect de arhitectura. Culoarea unui edificiu cat si estetica este perceputa diferit deoacere sunt o multime de preferinte si pareri care difera de la un individ la altul. Daca pentru mine o cladire din antichitate, sa zicem, reprezinta un model, noile cladiri ale secolului in care traim nu-mi vor starni aceeasi admiratie sau din contra alta persoana poate considera modernitatea drept punctul principal de atractie. „Preferintele mai variaza si dupa factori impreivizibili cum sunt formele, textura si dimensiunea suportului, eclerajul etc. Astfel, brunul e mai frumos pe lambriurile de lemn (…) si e chiar urat pe tencuiala vopsita cu culori de ulei; lemnul „cere” unele culori, metalul altele, textilele altele. (…) Unele culori sunt mai frumoase pe sticla, dar nu si pe ceramica.”

Daca pentru fiecare perioada din istorie o culoare are o cu totul alta semnificatie in functie de popor voi da cateva exemple prin comparatie. Sa luam pentru inceput culoarea rosie: „Rosul se crede ca reprezinta pentru omul preistoric elementul vital fundamental (probabil prin analogie cu sangele, deci cu viata, cu rasaritul sau apusul soarelui, poate si cu efectele fiziologice ale acestei culori, care este cea mai excitanta din banda spectrala). Faptul ca sangele era simbolul vietii este atestat de obicei unor popoare vechi.” Daca pentru omul preistoric rosul era culoarea sangelui si implicit al vietii, pentru popoarele antice rosul cuprinde o alta conotatie: „Rosu avea adesea un caracter nefast, simbolizand agresivitatea.” Pentru cei din China rosul era culoarea cerului si elementul masculin, pozitiv. De asemenea, culoarea galben semnifica nemurirea pentru alte popoare ale antichitati iar pentru altii era culoarea intelepciunii, de pe alta parte acesta „simboliza pamantul, feminitatea si elementul negativ.” Lista poate continua la nesfarsit, insa unele dintre aceste semnificatii nu se mai pastreaza cu strictele in zilele noastre datorita schimbarilor de natura culturala, de mentalitate si tot asa, inclusiv in domeniul ce vizeaza arhitectura structurilor.

Voi incheia acest subcapitol prin a apreciza cateva cuvinte despre armonia cromatica, un concept important stabilit inca din antichitatea greaca, valabil atat in artele plastice cat si in arhitectura. „In arta, notiunea de armonie este greu de „canonizat”, ea putand fi abordata din unghiuri de vedere foarte variate: raportata la linii, culori si forme, valori, saturatii, proportii, ritmuri, suprafete, volume etc. Lasand preocuparea in sarcina esteticienilor, sa ne oprim aici doar la armonia cromatica, adica la ochi (80-90%), care metamorfozeaza o ambianta incolora intr-o lume colorata mirific. Si de aceasta data putem vorbi tot despre o concordanta – despre potrivirea culorilor.”Armonia nu trebuie confundata cu ideea de compozitie, deoarece cea dintai este tocmai un element care o vizeaza pe cea din urma, deci cu alte cuvinte armonia este inclusa si urmarita in cadrul sferei copozitionale.„Conceptia traditionala, clasica, despre armonie, provenita din cultura elena, se defineste sugestiv pein faimoasa sintagma „unitate in diversitate”. Ceea ce inseamna alcatuirea unui intreg pe deplin unitar, compus din parti diferite, bine structurate si recognoscibile totodata. Ceea ce ne sugereaza imaginea unui zid solid, construit dupa toate normele, insa ramas la „rosu”, deci care isi etaleaza in mod vizibil caramizile.”

Avand in vedere toate acestea putem sa concluzionam faptul ca respectand macar unele din aceste reguli de bun augur si pana la urma chiar de bun simt, vom reusi sa cream un ansamblu arhitectonic care sa ne bucure analizatorul vizual in deplinatatea sa, din punct de vedere estetic. “Arhitecura este o arta si o stiinta.

Arta de a cladi trainic si frumos

Este arta dictonului: Utile et dolce.”

Elemente și stiluri arhitectonice

Voi deschide acest subcapitol cu un exemplu al istoriei artei antice care pe mine mă fascinează din plin, și anume Poarta zeiței Ishtar din Babilon: “Poarta a fost finisata cu caramizi glazurate colorate în albastru închis, fiind decorate cu imagini în basorelief ale unor dragoni și tauri. Deschiderea centrală arcuită seamănă cu arcurile de triumf romane.” Foarte interesantă este și povestea din spatele acestei porți însă nu voi insista pe aceste detalii. Deși, a fost construită pentru a apăra orașul, frumusețea acestei porți este vestită în toată lumea. Frapant este atât minuoțiozitatea și claritatea tuturor detaliilor cât și culoarea cărămizilor smălțuite. Multe exemple de acest fel întâlnim pe tot parcursul istoriei artei și a arhitecturii.

“Orice clădire necesită timp, energie și cheltuieli din partea comunității care a ridicat-o. Cu atât mai mult bisericile, care au devenit un punct de atracție pentru orice turist care vizitează un oraș istoric. Turnurile lor ce se înalță spre cer și ornamentele formează o rețea de simboluri fascinantă și, uneori, misterioasă.” Nu putem afirma, în nici un caz, faptul că, din antichitate structura bisericilor era așa cum o vedem astăzi, dar exista un mare interes pentru credință. Odată cu apariția creștinismului nevoia unui centru pentru credincioși de a-și manifesta rugăciunea devine din ce în ce mai căutat. Vedem clar aici scopul pentru care este construită o biserică însă cum aminteam într-un alt subcapitol, sunt și alte tipuri de clădiri care au funcții diferite. Însă, este adevărat că funcția credinței este printre cea mai întâlnită funcție. Aceasta are un scop precis și o întreagă legendă în spate.“Arhitectul Vitruvius (sec. I î.Hr.) scria că toate clădirile au două componente: clădirea în sine și ideea pe care aceasta vrea să o exprime. Acest lucru este adevărat mai ales în cazul bisericilor. Oamenii le construiesc ca expresie a credinței lor. Credința este pusă în valoare prin materiale de construcție folosite, dar și prin concepte biblice, cum ar fi Templul lui Solomon sau Ierusalimul ceresc. Concepte despre pământ și rai sunt adesea reprezentate în arta sacră prin mozaicuri, vitralii sau sculpturi, (…). Privind cu atenție, veți observa cum arhitectura și ideile se împletesc în construcția bisericilor.Așadar, două lucruri sunt importante pentru orice construcție: structura și scopul. Aproape toate decorațiunile arhitecturale pot fi înțelese în relație cu felul în care o biserică este ridicată și cu ce au vrut să exprime constructorii săi.”Dacă pentru egipteni întreaga viață era legată de cultul vieții de apoi, care nu putem spune că ar fi fost macabru în vreun fel, odată cu începutul civilizației grecilor antici putem deschide drumul spre o arhitectură bazată pe reguli exacte de compoziție, stiluri și elemente arhitecturale, atât simetrice cât și relația dintre plin și gol este asigurată la care se adaugă atenția deosebită pentru detalii. Într-adevăr, aceștia cunosc o dezvoltare fără precedent în cadrul istoriei antice și amintind iar de cele 3 stiluri clasice (ionic, doric, corintic), rămân temelia pe care se vor forma viitoarele stiluri.

O perioada lunga de timp arhitectura a fost reprezentata, in special, de constructia bisericilor. Biserica, ca intitutie a statului, a fost mereu o mare putere care si-a pus amprenta in diferite aspecte ale vietii, in cazul nostru, in arhitectura. Planul unei astfel de constructii este guvernata de legi stricte in ceea ce priveste materialele, pictura cat si elementele ce constitutie basoreliefurile de pe fatade. In general, cele mai des folosite planuri sunt cele in forma de cruce greaca si cruce latina, in functie de perioada din istorie si cultura din care face parte.

O biserica este conceputa din multe elemente insa partile principale pe care o are, in general, orice biserica sunt: nava centrala, navele laterale, aula, transept, prezbiteriu, deambulatoriu, amsida, la care se adauga, in functie de stilul din care face parte, urmatoarele: pranaos, naos, altar, turla, cupola, anvon, transept, abside, bolta, contrafort, arc butant si lista poate continua.Desi, incepand cu epoca preistorica nu se poate vorbi inca de stiluri propriu-zise in arhitectura vom mentiona urmatoarele, care ar putea constitui primele elemente in arhitectura: “Intrucat oamenii din Neolitic traiau in pesteri si bordeie, despre o arhitectura utilitara propriu-zisa nu poate fi vorba, dar au existat asa-zisele constructii megalitice (…). Unele reprezinta blocuri mari de piatra aliniate in randuri sau in semicerc (…) numite menhire. Alte constructii megalitice, asa-zisele dolmen, sunt formate din doua blocuri de piatra asezate vertical, pe care se sprijina ca un buiandrug o lespede orizontala formand un fel de portal (…). A treia categorie de constructii megalitice consta dintr-o incinta circular sau rectangulara formata din menhire care alcatuiesc un fel de sanctuar (…).

Cand vine vorba despre locuitele si asezarile pe care le avea omul preistoric neolitic ne putem referi doar la niste colibe care erau amplasate in apropierea unui curs de apa si de formarea, mai degeaba, a unor mici sate si comunitati. Acest lucru difera de la o zona geografica la alta dar si de la o perioada la alta.

Voi puncta din nou faptul ca nu putem vorbi inca de un stil precis nici macar in epoca omului neolitic dar exista cateva detalii despre ce forma si din ce materiale era constituita o simpla casa: “…casele aveau de obicei o forma circulara (…), cu peretii de lut amestecati cu paie tocate, sustinuti de o structura de lemn. (…) Acoperisul era din barne asezate orizontal, peste care se punea un rand de caramizi uscate la soare, sau se asternea un strat de argila batuta. – Exista insa si un tip de constructii rectangulare, cu pereti de caramizi uscate, care permiteau – spre deosebire de locuintele circulare – o extindere ulterioara prin adaugarea de noi incaperi.”

Intreaga arhitectura mesopotamiana este guvernata in cea mai mare parte de temple dar si de zigurate, un fel de piramide insa in trepte. De asemenea treptele acestora erau colorate in diferite tonuri. Arhitectura mesopotamienilor avea dimensiuni fenomenale si acum putem vorbi de un progress imens fata de perioada anterioara, o inovatie de care suntem inca in prezent, surprinsi.Perioada poporului mesopotamian dispune de cateva civilizatii cu stiluri arhitectonice in comun dar totusi cu elemente distincte: civiliatia sumero-akkadiana, civilizatia asiriana si cea babiloniana.

În cele din urma, despre arhitectura Babilonului vom preciza asa: “Cea mai importantă construcție este palatul-fortăreață, bogat decorat cu cărămizi smălțuite policrome sau cu reliefuri din același material. Motivele decorative erau animaliere, florale sau geometrice.”Poate ca egiptenii nu aveau cunostinte prea vaste de perspectiva, cu toate acestea ei reusesc sa ne uimeasca prin arhitectura care si astazi este inca in picioare si este apreciata de catre majoritatea popoarelor. Exista inca si astazi multe controverse in privinta construirii piramidelor egiptene insa nu voi insista pe acest subiect. “Arhitectura (…) este preponderent una funerara. O mare importanta este acordata mormantului faraonului, socotit a fi intruchiparea fortelor naturii si esenta bunastarii tarii nu numai in timpul vietii, ci si dupa moarte. Un element arhitectural care se impune acum este si obeliscul, bogat ornat cu basoreliefuri si hieroglife.”

Desigur, viata egiptenilor nu inseamna doar lumea piramidelor, templelor de cult sau monumente funerare de tipul celor mastaba, cea mai veche constructie de acest tip. Asupra lor voi reveni putin mai incolo. Taranii si oamenii simpli nu dispunea ca si faraonii de asemenea constructii uriase. Acestia traiau cat mai simplu cu putinta si poate doar cei cu un rang mai inalt isi permiteau putina extravaganta. Casele celor mai avuti aveau doua nivele si un subsol (drept magazie), cu o terasa la nivelul superior, – loc de retragere in racoarea serii. Aerisirea se facea prin ferestrele practicate in acoperis. Casele celor mai bogati, avea si un parc, cu flori si arbori – eventual si un bazin, – inconjurat cu un gard inalt de pamant batut.”

Un mare autor ne surprinde zicand astfel despre intreaga arta egipteana: “Caci arta egipteana este o arta de mare demnitate si distinctie. Este ermetica, inchisa oricaror sugestii venite din partea artei altor tari, pastrand un aer de profundal solititudine. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala antica oriental. Afisand o vizibila mandrie -dar lipsita de aroganta sau de duritate – este profund umana tocmai prin marea ei simplitate.”

Daca cea mai veche forma de arhitectura funerara este tocmai cel de tip mastada putem spune ca piramidele sunt defapt niste forme mai evoluate de monumente funerare, construite pentru faraoni inca din timpul vietii. Despre acestea sunt multe de discutat, asadar voi incheia arhitectura Egiptului Antic prin a da cateva detalii si despre templele de cult, un tip de structura arhitectonica foarte des intalnita, atat la acestia cat si la mesopotamieni. “Templele erau inconjurate de ziduri inalte, fiind accesibile doar preotilor si nobilimii. Interioarele erau structurate de-a lungul unei axe orizontale dupa mersul Soarelui. Niste piloni usiasi marcau intrarea. Sculptati si pictati cu imagini ale faraonului, pilonii jucau rolul unor panouri ce glorificau puterea sa divina. Vizitatorii treceau printr-o incinta deschisa inconjurata de coloane din piatra semanand cu niste imensi papirusi, sau flori de lotus, spre o sala hipostil, sustinuta de o padure de coloane ce separau lumea materiale de cea sacra.”

Partea cea mai interesanta din intreaga istorie abia acum incepe, odata cu valorile antichitatii greco-romane. Se poate vorbi de acum incolo de aparitia unor stiluri si elemente arhitectonice delimitate precis ce au facut trecerea spre un nou inceput. Arhitectura ia abia acum o nuanta ce va fi mereu un model pentru urmatoarele stiluri ca si in cazul arhitecturii unei perioade de mare amploare si dezvoltare ce se intinde pe mai multe secole, adica Renasterea.

Inceputurile artei Greciei Antice ar putea sa includa si perioada artei miceniene, o civilizatie fara un teritoriu stabil. Asadar, voi preciza cateva cuvinte despre orasele si arhitetura acestora in urmatoarele randuri. “Orasele erau legate intre ele printr-un sistem de drumuri foarte avansat pentru acel timp: drumuri pietruite, cu poduri de piatra, cu parapete, iar pe margini cu canale de scurgerea apei . (…) Constructiile miceniene impresioneaza si prin dimensiunile uriase ale blocurilor folosite si fasonate, – adevarate constructii ciclopice. Intr-adevar, grecii epocilor urmatoare le socoteau opera ale unor gigantic. Marile realizari ale arhitecturii miceniene au fost palatul-cetate si mormantul boltit.”Grecii s-au preocupat, in general, foarte mult de arhitectura templulurilor si pe bune dreptate este faptul ca au reusit sa creeze in aceasta arta elemente si stiluri fara precedent. Acestia chiar daca nu se angajau prea mult in domeniul artelor plastice deoarece considerau muzica si mai ales poezia mai presus de orice. Ei considerau procesul acestora un raport al divinitatii si pentru acestia parea ca ai nevoie de un timp mai indelungat si o de inspiratie formidabila sa creezi o muzica de exceptie dar mai ales o poezie.

“Arhitectura templului – la inceput de lemn, in curand de piatra – dezvolta tipul de casa comuna in lumea egee (tip preluat si de micenieni), constand intr-o incapere rectangulara, cu o singura usa pe latura mica, flancata de pilastri care sustineau acoperisul, iar in fata usii un portic cu doi stalpi sau coloane. Concepute deci dupa modelul unei case, in forma lor cea mai simpla templele aveau 4 coloane in fata si 4 in spatele edificiului; in forma sa mai evoluata edificiul avea acoperisul – pentru a proteja constructia de intemperii – mult mai larg, ceea ce facea sa fie inconjurat pe toate laturile de coloane (templu peripter). (…) Coloana – care sugera forma unui trunchi de copac, forma din care s-a nascut, deastfel – era rareori monolita; de obicei era formata din cilindri de piatra suprapusi si prinsi unul de altul – procedeu original grecesc.”Printre alte elemente ce vizeaza arhitectura greceasca vom aminti: “Elemente de strcutura si de décor, coloanele erau formate dintr-un fus, prevazut cu caneluri, abaca si capitel – acesta fiind de ordin doric, ionic sau corintic. Pe coloane se sprijinea antablamentul format din arhitrava, metope ce alterneaza cu triglife, iar pe fatada principala si pe cea opusa ei – frontonul, decorat, ca si metopele, frizele, cu basso – si altoreliefuri sau chiar cu sculptura in ronde-bosse.Sarcina de element portant detinut de coloane era preluata uneori de atlanti sau de cariatide. In interior, templul era compartimentat in pronaos, naos (cella), in care se afla sanctuarul, si opisthodom (in care se afla tezaurul). Din caramida si lemn, la origine, incepand cu epoca arhaica si continuand cu cea clasica el a fost construit din marmura.”

Arhitectura Romei Antice incepe prin construirea de temple, doar ca asa cum precizam intr-un alt sub capitol acestia preiau in mare parte traditia greceasca, in special in ceea ce priveste morfologia, ca plan, acestia au de asemenea si o predilectie spre constructiile de tip rotunda, monumente funerare dar si altele.Tot ei introduc un nou stil si anume stilul toscan.

Despre casele romane, putem afirma ca erau indeajuns de simple pentru clasa de tarani foarte saraci. In schimb clasa de mijloc sau cei mai bogati nu traiau asa luxorios, la aceste case se adauga doar cateva elemente, majoritatea dupa modelul de locuinta a etruscilor. La unele case etrusce puteai gasi elemente precum picturi pe pereti – fresce, diverse mozaicuri, mai multe incaperi dar doar cei care isi permiteau puteau dispune de toate acestea.

Casele de la oras aveau alte particularitati; erau mai bine aranjate, mai moderne, erau chiar inconjurate de parcuri, terenuri de sport etc. Aceste case, la fel ca la grecii antici, erau amplasate intr-un cadru natural deosebit. Viata la oras a multor locuintori se desfasura intr-un fel de cladiri asemanatoare cu cele pe care le vedem astazi numite blocuri, locuinte de inchiriat.

Romanii se pot bucura de imensele realizari pe care le-au facut si ei de-a lungul timpului. Faimoasele terme romane, arce de triumf, poduri, bazilice si mai ales amfiteatrele sunt doar cateva din structurile arhitectonice cu care se pot mandri romanii antici. Vom termina cu arhitectura Romei Antice, precizand cateva cuvinte si despre minunatele arce de triumf, cat si despre temple. Un monument roman original – transmis si lumii moderne – este arcul de triumf, (…). Inaltate si dominand strazile publice, aceste grandioase porti boltice – de obicei cu una, dar si cu doua sau trei deschideri, ornate cu coloane, basoreliefuri si statui.”

Atat arhitectura, cat si cultura si civilizatia Imperiului bizantin este guvernata de biserica, una dintre cele mai de seama institutii ale statului. Chiar daca la inceput religia era inca pagana si credinciosii nu aveau inca un lacas de cult, treptat se construiesc o multime de edificii dintre care e necesar sa amintim: cel bazilical si cel central. Tocmai din cauza faptului ca religia era considerata inca pagana, credinciosii isi “desfasurau in mare taina, sub pamant, in catacombe unde isi aveau necropolele. In secolul IV insa, crestinii parasesc catacombele si comunitatea lor incepe sa-si construiasca lacasuri de cult, bazandu-se pe experienta Antichitatii. (…) Principalul tip de lacas de cult adoptat de crestini a fost basilica, un patrulater rectangular in plan, impartit prin randuri de coloane in nave, cel mai adesea trei la numar, orientate de la apus spre rasarit, unde se termina cu o absida semicirculara in care se afla altarul. Nava din mijloc este de obicei mai inalta pentru a patrunde lumina.” Alte elemente si detalii despre bisericile din acele timpuri mai putem sa precizam faptul ca “exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit de campanile si de fatade ornamentale. Intrarea se face printr-o galerie inchisa (nartex), prin noua porti (azi, zidite); poarta centrala era rezervata imparatului si suitei. Din aceasta prima galerie, prin cinci porti se intra intr-un al doilea nartex, lung de 60 m; iar din acesta, prin alte noua porti, in nava centrala: un imens patrulater, cu laturile de 77m si, , de 71,70 m. Deasupra navei mediane, in centrul intregului edificiu si dominandu-l maiestuos, se inalta grandioasa cupola, fara tambur, cu diametrul de 38 m si o inaltime de 56 m de la sol. Cupola este sprijinita, prin patru pandantive, pe patru arce, sustinute la randul lor de patru stalpi enormi.” Se observa cat de intortocheate erau bisericile, care la prima vedere par caracterizate de simplitate, dar mai ales sobre si fara prea multe ornamente si detalii.

Despre casele taranesti din Evul Mediu nu sunt prea multe de zis, insa ele “prezinta o mare diversitate, ca plan, dimensiuni, functii, materiale si moduri de constructie.“ In schimb, cladirile de locuit aveau, in general, forma rectangulara si erau constituite dupa modelul roman, putem spune, dintr-o singura incapere, in care dimensiunile pot varia. Lemnul este prezent si aici, ca material de constructie insa majoritatea caselor aveau o fundatie; “singurele elemente de ancorare a peretilor in sol erau stalpii verticali împlântați in gropi dinainte sapate. (…) Acoperisul casei constituia o problema mai complexa. Sarpanta era pus ape suporti verticali – unul sau doua randuri de stalpi plasati in interior (caci casa era de regula foarte lunga); sau, fara suporti situati in interior, ci cu peretii sustinuti de contraforturi oblice. O alta perspectiva legata de casele taranesti medievale este legat de timpul necesar alocat pentru constructie. Daca la casele din caramida se cere un timp mai indelungat, chiar de patru ori mai mult, casele din lemn se puteau construi lejer intr-o luna cu doar cateva ore pe zi, in medie 10 ore si fara a avea nevoie de cunostinte prea sofisticate. O parte importanta care ne duce cu gandul la ideea de Evul Mediu o vor reprezenta, intotdeauna, in mod special constructii precum castelul. Se stie faptul ca acestea au fost construite pe post de fortificatii, pentru apararea celor ce locuiau in zonele respective. “Castelul feudal este locuința nobilului și are în același timp rosturi militare (este locul întărit), fiind o parte importantă a domeniului feudal. El este însă, în primul rând, un simbol al puterii și din acest motiv, evoluția lui în timp are deopotrivă o semnificație politică și una social-economică.Până în secolul al XI-lea, castelul este construit din lemn; apoi devine un edificiu monumental din piatră. Este împrejmuit cu un zid cu creneluri și întărit cu turnuri. În afara zidului se afla un șanț adânc umplut cu apă peste care poate fi coborât un pod mobil de lemn. Incinta de apărare poate adăposti un mare număr de oameni și o cantitate însemnată de provizii. În interiorul ei se găsește un turn numit donjon. Aici, de fapt, locuiește nobilul împreună cu familia sa.”

Nu putem parasi Evul Mediu fara a mentiona de cele doua stiluri atat de vestite in intreaga lume si anume: stilul romanic si stilul gotic. Pentru inceput arhitectura romanica “este caracterizata prin inaltime ridicata, ziduri solide de piatra, arcade rotunde si acoperisuri boltite, derivate din stilul vechilor constructii romane.” De asemenea, de obicei, interiorul unei cladiri in stil romanic, este foarte intunecos din cauza faptului ca ferestrele sunt mici si a felului cum sunt dispuse. Intrarile sunt bogat ornamentate cu modele geometrice si motive zoomorfe dar regasim si motive vegetale; tot la intrare sunt prezente si sculpturi figurative elaborate reprezentate fie de imagini biblice, fie animale si plante si chiar oameni simpli. Bolta este un element important in stilul romanic de pretutindeni. Multi arhitecti s-au ocupat de acest aspect si au reusit sa creeze pentru acest stil – bolta in cruce, specifica stilului romanic. “Dimensiunea, durabilitatea si estetica acoperisului si a plafonului, i-au preocupat pe arhitecti chiar de la inceput. Pentru a crea un spatiu monumental, acoperisul trebuie sa acopere distante considerabile. Grecii se limitau la acoperirea unor coloane apropiate intre ele, dar romanii au droit sa construiasca, spatii vaste, lipsite de obstructii, si de aceea au folosit boltile la o scara fara precedent. Un acoperis de cherestrea rezista la tensiune, sarcinile vertical fiind distribuite de-a lungul traverselor, dar piatra are capacitate reduse de suportare a tensiunii si functioneaza mai bine in compresiune. Arcul raspunde acestei probleme lucrand numai in compresiune, iar cea mai simpla bolta semicilindrica este in esenta un arc multiplicat.” O prima deosebire intre stilul romanic si stilul gotic ar fi suna asa: cel din urma stil se defineste prin cladiri pline de luminozitate in interiorul sau, datorita ferestrelor inalte si mult mai numeroase ca la cel romanic. “Revolutionara miscare arhitecturala nu s-a dezvoltat din senin: multe dintre elementele ce defines arhitectura gotica au fost imprumutate de la alte culture sau inventate pentru a rezolva probleme structural intalnite de zidarii romanici. (…) Arhitectura gotica s-a datorat in parte unei recrudescente a matematicii si a stiintei.” Printre alte elemente ce constituie, spre exemplu o catedrala gotica, vom remarca arcada franta denumita si ogiva, capabila sa sustina greutati imense si este bazata pe proportii geometrice asemenea triunghiului echilateral. Tot aici, la stilul gotic putem observa faptul ca se reduce suprafata zidurilor si intalnim multe si mari coloane de sustinere, inconjurate de colonete, ceea ce formeaza o structura foarte riguroasa. “Cladirile gotice sunt adesea acoperite de ornamente vegetale, sculptate in piatra, fiind vazuta ca o Gradina a Raiului pe pamant. Aici, vechiul capitel corintic este reprezentat plin de fructe, aratand binecuvantarea Domnului.”

Renasterea, in cazul nostrum arhitectura acesteia, este marcata de constructori si arhitecti precum Brunelleschi, Alberti, Bramante, Sansovino, Palladio si multi altii. “Arhitectura era socotita arta prin excelenta, pentru ca acum arhitectura era bazata pe calcul matematic si pe regulile geometriei, iar nu doar empiric, pe “obicei”, oe traditie, pe simpla experienta practica, Acum, constructia executata fara respectarea unor norme matematice clare era considerata cu dispret si numita, ironic, “gotica”. Ca urmare, acum arhitectul este interlocutorul privilegiat al puterii. Termenul de architect “capata o valoare aproape simbolica. Nu mai indica o simpla profesiune, ci intr-un fel o dispozitie a spiritului uman.” Noul tip de architect nu mai este mesterul-zidar, maistrul-sef (capomastro) al santierului din Evul Mediu, cu arhitectul-intelectual care promoveaza rationamentul matematic in rezolvarea problemelor de constructie.” Arhitectura Renasterii este guvernata de elemente geometrice si se pune accentul pe reinvierea valorilor Antichitatii greco-romane, datorita multitudinilor de descoperiri arheologice facute. Printre elementele si structurile ce pot determina o cladire in stil renascentist vom aminti faptul ca la unele biserici se folosea notiunea de “zidarie irationala” – ceea ce inseamna ca stalpii centrali sunt in relatie directa si au sens doar atunci cand parti ale cladirii nu sunt separate de restul cladirii, de intreg ansamblul. Se foloseste adesea o caracteristica tipica si anume ridicarea unui imens dom peste nava bazilicala.Un alt exemplu este legat de templele ce au dublu fronton, tot asa un element tipic renascentist. “Arhitectul venetian Palladio a ilustrat flexibitatea traditiei clasice realizand o fatada bazata pe doua frontoane, unul servind ca portic si inca unul dupa el.”

Pentru perioada stilului baroc o caracteristica specifica este teatralitatea. Acestia puneau foarte mult accentul pe multe ornamente si detalii. Aceasta caracteristica este preluata in aceeasi masura si la stilul rococo, doar ca aici ornamentele sunt exagerat de multe si o cladire ajunge sa fie prea incarcata de detalii. “Teatralitatea arhitecturii consta in rolul conducator acordat fatadei. Bisericile in stil baroc aveau fatade cu doua niveluri: unul inferior care corespundea capelelor si altul superior, mai ingust, corespunzator navei centrale. Nivelul superior era incununat cu un fronton incadrat de volute. Un element specific fatadei baroce este si antablamentul interupt. Portalul a devenit, treptat, princapala sectiune a edificiului. (…) Ferestrele, frontoanele, nisele, cartusele – totul este supus ideii de miscare. Arhitectura a dobandit un character emotional extrem, bazat pe contrastul dintre umbra si lumina al lumeroaselor protuberante, cornise, frontoane. Arhitectii combinau solutii matematice cu altele mistico-fantastice.”

Voi incheia acest vast capitol cu arhitectura moderna a zilelelor noastre. Observam cladiri cu stiluri diverse, de multe ori simplificate sau din contra avand forme neregulate cu diverse acoperisuri intortocheate. Blocurile de locuit ocupa in acest moment o mare parte din suprafata unui oras. Printre caracteristicile noii arhitecturi putem aminti urmatoarele aspecte: “respingerea stilurilor istorice ca sursa a formei arhitecturale; adoptarea principiului conform caruia materialele si functia trebuie sa determine rezultatul; respingerea elementelor ornamentale, simplificarea formei prin eliminarea detaliilor lipsite de importanta; fiecare cladire trebuie sa aiba o structura clasa, bine definite.” Intr-adevar nu se mai pune accentul pe exagerarea de ornamente precum in Baroc, totul sa fie cat mai simplu si o cladire sa-si pastreze functia sa principala pentru care este construita.

“Arhitectura moderna a adus cu ea si o monotonie omoratoare, acolo unde spiritul arhitecturii nu a domnit cu adevarat; cu toate eforturile ei, a gonit pictura si sculptura din strada, din oras, fantanile monumentale si arcurile de triumf, a gonit pomii umbrosi de pe strazi, strada insasi nu mai e strada, a adus insa spitale sterile, scoli incantatoare in diversitatea lor, administratii primitoare si laboratoare si fabrici care incita la lucru si creatie.”

1.4 Pictura structurilor și compoziția

Pictura a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, o dovadă a interesului crescut a omului de a reda, pe diferite suporturi și prin diferite tehnici, ceea ce a considerat de cuviință că este esențial, probabil o parte din realitatea pe care a trăit-o, dar nu numai. Fiecare artist își are propria-i sursă de inspirație: fie natura, fie omul cu tot ce are el de oferit, sau fie a continuat ceea ce au început alți predecesori ai săi. Pictura structurilor ține, mai ales, de arta murală. Dacă ar fi să dăm o scurtă definiție a ceea ce reprezenta pictura murală, aceasta ar suna cam așa: conform “Dicționarului Explicativ al Limbii Române”, pictura murală provine de la cuvântul latin “muralis” și înseamnă “aflat pe un zid, destinat să stea pe un perete”. „Aceasta este legată prin însăși natura ei de arhitectură, care ii crează spațiul de desfășurare și asupra căreia intervine la rându-i, creând împreună o nouă realitate, care este edificiul respectiv de artă monumentală.” Deci, vedem clar relatia dintre arhitectura si pictura structurilor, zidul fiind aici elementul de legatura.

“Atunci când relația lucrării de artă este una de identificare fizică cu suportul, adică cu zidul, vorbim de o decorație murală. Această sintagmă include categoriile tehnice ale frescei, tehnicilor al secco, sgariftto, a mozaicului și a vitraliului.”Înțelegând semnificația picturii murale, putem acum să ne abatem privirea spre tehnicile decorative ce se regăsesc de-a lungul unui întreg ansamblu. În cadrul acestor tehnici este nevoie de multă răbdare, precizie pentru detalii, cât și pasiune și dăruire. Marii artiști ne uimesc cu cele ce ne-au lăsat, cu câtă minuțiozitate și atenție au lucrat chiar și cele mai mici porțiuni.

Când vorbim despre decorațiuni sau artă decorativă, fiind o ramură a artelor plastice, nu putem să nu depistăm ceea ce are la bază respectivul obiect de artă, și anume compoziția. Compoziția este un element foarte important în crearea unui obiect de artă. “Prin compoziție vizuală înțelegem modul în care operele de artă sunt alcătuite din forme, culori sau mișcări.” Așadar, o compoziție de la început bine pusă la punct garantează faptul că lucrarea va avea o bază solidă. Însă, până la a finaliza o întreagă lucrare, artistul va lua în calcul și câteva probleme legate de modul cum execută tehnica aleasă, legătura dintre lumini și umbre, gol – plin, echilibrul pe ansamblu și multe altele. “Problema artei compoziționale a preocupat în mod constant artiștii diverselor epoci ale istoriei artei, stăpânirea artei compoziționale semnificând certitudini creative și maturitate profesională. Încă o dată, se arată importanța compoziției și ceea ce însemna aceasta pentru un artist ce doreste a duce la bun sfarsit o lucrare cu maiestrie si pricepere.

Un punct interesant se regaseste in cultura minoica unde se demonstreaza faptul ca tipul lor de gandire arhitectonica se imbina foarte bine cu rationalul si cu fantezia si totodata cu un gust pentru fast si confort.Drept urmare intr-o lucrare se precizeaza astfel despre incredibilele lor palate si arta murala, fresca acestui edificiu: “Ceea ce starneste, in special, admiratia noastra este insa pictura care decora peretii acestui maret ansamblu. Aici s-au conservat intr-o stare exceptionala fresce de o gingasa prospetime, reprezentand, intr-un colorit de un fin rafinament, personaje elegante si compozitii decorative cu pesti, pasari, delfini si himere. Cochetele domane, dintre care una a capatat pe drept porecla de “Pariziana”, pline de gratie, pierptanaturi savante si incarcate de podoabe, Printul cu crini, si el impodobit cu fantezie, sunt imagini stilizate dupa un canon anume care nu ignora ideea de spatiu si de volum, dar o subordoneaza exigentelor picturii decorative.”

In momentul in care isi face simtita prezenta arta murala, putem afirma ca ea este in stransa legatura cu credinta. Cele mai multe dintre acestea infatisau simboluri religioase, scene cu divinitatea, reprezentarea zeilor supremi cat si elemente animaliere pline de semnificatie ce aveau o intreaga istorie in spate. Arta bizantina cultiva foarte mult aceste insemnari pe ziduri ori in interiorul edificiului, la care se adauga tehnica mozaicului, foarte apreciata si prezenta in acea vreme. Desigur, in zilele noastre, pictura murala, odata cu progresul si nevoia de schimbare si aducerea de nou, este inlocuita de tehnica graffiti-ului. Asupra acestei tehnici nu voi insista deloc, ci doar am amintit de o noutate in tehnica pictarii zidurilor si altor elemente.

Structurile tridimensionale, un termen relativ tanar, sunt strans legate de ramura arhitecturii si definesc un spatiu fizic si implicit real in care se pune problema evolutiei volumului pe diferite suprafete. “Aceste structuri sunt aplicate cu precadere in arhitectura contemporana, sistemele structural bazate pe module de tip triunghi, hexagon si alte poligoane regulate, alaturi de utilizarea unor materiale noi de constructii permitand realizarea unor edificii “fanteziste” in raport cu constructiile trecutului. (…) Iar pentru sublinierea potentelor vizual-artistice ale structurilor 3D, consideram ca arhitectura poate ilustra in cel mai convingator mod aceasta realitate, fie ca este vorba despre tendintele utilitar-artistice ale arhitecturii functionale sau organice, fie despre orientarile de tipul “metabolismului” japonez sau cele minimaliste sau deconstructiviste europene.”

Daca orice opera de arta, fie pictura, fie sculptura are un centru de interes de ce n-ar avea si o structura arhitectonica una. Pentru a determina un centrul de interes conteaza foarte mult pe ce dorim sa punem accentul, poate anumite detalii la intrare, la ferestre, poate o culoare mai intensa sau diferita in unele zone; fiecare constructor sau arhitectisi are propriul model si propria sursa de inspiratie si, bineinteles, un mod propriu dupa care vizualizeaza intregul proiect de arhitectura sau ce anume doreste sa scoata in evidenta. De asemenea in cazul nostru cladirea in sine este un intreg centru de interes pentru un oras sau regiune, datorita faptului ca arhitectura inseamna cunoasterea foarte amanuntita a perspectivei iar perspectiva in sinepoate sa creeze un centru de interes.

Capitolul 2– Viziunea din orașul natal

2.1 Constanța de acum si altădată

Cum lucrarea practică se bazează în principal pe arhitectura clădirilor din orașul-port situat la Marea Neagră, și anume Constanța, voi trata subiectul prin a începe să dau câteva informații despre ceea ce a reprezentat acest oraș cu mult timp în urmă.În Antichitate, orașul Constanța a primit numele de cetatea Tomis.Mulți sunt cei ce au dorit să pună stăpânire pe această cetate, printre care îi amintim pe cei ce ne-au lăsat atâtea vestighii istorice de o importanță colosală, coloniștii greci și după o vreme, romanii. Aceștia se pare că au văzut, într-adevăr, ce potențial imens avea această zonă și, deci, când au ajuns aici, au început cuceririle și exploatarea celor ce deja locuiau pe aceste meleaguri. După primirea numelui de Constanța, acest oraș devine un important punct strategic în timpul războaielor mondiale. “Tomisul a luat ființă în a doua jumătate a secolului al VI-lea î.e.n. Nu se știe încă dacă a fost oraș autonom de la început sau abia din secolele V-III î.e.n., find mai întâi un simplu emporiu. Oricum ar fi, putem afirma că aici a fost o așezare a coloniștilor greci veniți din Milet. Origininea ioniană a coloniștilor greci este atestată de toți autorii antici, cum și de prezența la Tomis, dovedită prin numele orașului, cât și cel al locuitorilor, apar pe diferite documente epigrafice și arheologice găsite pe teritoriul Constanței moderne. După Constantin cel Mare, orașul s-a numit Constantiana sau Constantia. În timpul dominației turcești el a purtat numele de Kustendje.”Iată deci, cum au stat lucrurile, la început.

Voi adăuga în continuare și următorul fapt, cateva detalii despre cine a intemeiat frumoasa cetate, Tomis: “Despre întemeietorul orașului nu știm nimic precis; cunoaștem, ce-i drept, diferite legende, texte vechi, și interpretări moderne cu caracter lingvistic, asupra numelui Tomis. Toate acestea sunt însă atât de diverse și de contradictorii, încât nu pot duce la o concluzie sigură.Ceea ce rămâne sigur asupra începuturilor istorice ale orașului este că el a fost înființat în a doua jumătate a secolului al VI-lea î.e.n., ca primii coloniști greci erau de origine ioniană și că la venirea lor au gasit aici o populație băștinașă geta. Despre întinderea pe care a avut-o orașul la început nu putem încă vorbi, dar – mai ales de la începutul secolului al V-lea î.e.n. – avem date care ne îngăduie să afirmăm că Tomisul se dezvoltase și devenise un important centru de schimb.”

În schimb alt autor este de părere că numele orașului stă sub semnul întrebării, încă și faptul că nu este nimic cert despre cine eu fost primii locuitori ai acestei cetăți. Totul reiese dintr-o legendă enunțată de marele poet exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso. “Numele orașului și întemeierea lui au fost coborâte în legendă încă din acele timpuri. Ovidiu povestește că Argonauții lui Iason, întorcându-se din Colhida, cu Lana de Aur, au aruncat ancora la aceste țărmuri. Aici nemiloasa Medeea, îndrăgostită de conducătorul expediției, după ce și-a trădat tatăl și și-a părăsit țara, și-a sacrificat fratele pentru a stăvili venirea părintelui. Trupul fratelui, sfârtecat în bucăți, l-a împrăștiat pe teritoriul viitorul oraș, pentru că tatăl era pornit în urmărirea nefericitului Abysrtos. De această legendă, exilatul de la Pontul Euxin leagă numele orașului, socotind căde la verbul grecesc temno (a tăia) ar fi derivat numele Tomis. Această explicație, pentru numele orașului, este fabulația unui poet. Nu știm cât au crezut în ea tomitanii. Cert este că locuitorii Tomisului, tot din lipsa datelor pentru începuturile orașului, au creat eroul legendar “Tomos întemeietorul”, al cărui chip l-au imprimat pe monedele emise la Tomis.” Aceasta legenda pare sa fie printre putinele informatii precise pe care le avem despre cetatea Tomis, cu toate acestea sunt multi autori care au pareri diferite, fiecare exprimandu-si parerea din diverse surse.Încă nu este cert cine au fost cu siguranța primii locuitori ai Tomisului, însă diverse legende și descoperi arheologice iau în calcul diferite ipoteze. “Pe teritoriul de astăzi al Constanței nu este cunoscută existența omului din prima epocă de piatră; prezența lui mai la nord, în actualul sat Mamaia, ar putea presupune, dacă nu o locuire, cel puțin o trecere pe aici a lui homo sapiens fossilis în incursiunile sale de vânătoare. Dacă din prima epocă a pietrei nu avem urme, în schimb din a doua perioadă a istoriei atestările în mai multe puncte consemnează o viețuire a celor mai vechi locuitori neolitici, purtători ai culturii Hamangia.” Cateva date istorice nu pot fi totusi contestate si sunt in stransa legatura cu faptul ca atunci cand a luat fiinta “capitala Pontului” cei ce au venit aici adica primii colonisti greci ce erau, posibil, de origine ioniana, au gasit pe acest teritoriu multimi de oameni, poate fi vorba de o populatie bastinasa geta.

Dupa terminarea marelui razboi ruso-turc ce a durat intre anii 1877 si 1878, atunci cand Dobrogea incepe sa fie iar alipita la Regatul Romaniei, asa numitul „satuc turcesc Kustendje” redevine Constanta romana, principalul port al statului, dezvoltandu-se enorm, chiar si in zilele noastre este considerat orasul-port al Romaniei. Cu ajutorul podului de la Cernavoda, construit de inginerul Anghel Saligny in anul 1895, Constanta face oficial legatura cu frumoasa noastra capitala dar si cu restul tarii. Este numit “plamanul Romaniei” de catre regale Carol I si devine principal oras-port al Romaniei, in urma construirii podului pentru exportul granelor romanesti dar totusi el redevine intr-adevar oras dupa construirea caii ferate Cernavoda-Constanta si a altor drumuri si cai ferate aditionale.

Aceasta am putea spune ca a fost povestea orasului Constanta de odinioara – cunoscut precum Tomis pana la cucerirea romanilor – si treptat ajunge sa primeasca numele pe care si astazi il purtam. Orasul nostru, poarta in spate o intreaga legenda sau poveste si este plin, mai cu seama in orasul vechi, de cladiri ce ne aduce mai aproape de istoria de odinioara, ceea ce este prezentat in subcapitolul urmator.

Din pacate, multe cladiri necesita a fi reabilitate, altele sunt in stare foarte buna dar, posibil, din interese politice dar și financiare sa dureze multi ani pentru a se aduce o schimbare acelor cladiri ce au nevoie ca fundatia si structura sa fie refacute. Multe cladiri, din cauza razboaielor mondiale, cele o valoare istorica profunda, au fost daramate in urma distrugerilor masive din partea fortelor germane, bulgare si sovietice. Se spune ca orasul nostru a cunoscut o adevarata „renastere” in momentul alipirii Dobrogei la Romania in anul 1878. Atunci, orasul-port la Marea Neagra devine un punct important si chiar principalul punct de export-import a produselor de tot felul, legatura noastra cu celelalte tari europene.

2.2 Ramașițe de istorie

Constanta, vechi oras istoric, port la Marea Neagra, ofera o varietate larga de cladiri si monumente ce merita vizitate, nu doar admirate de la distanta sau simple imagini. Centrul orasului vechi este plin de vestigii istorice ce ne aduce mai aproape de perioada din vechime unde o multitudine de culturi s-au perindat prin aceasta zona.Din aceasta multitudine de culturi s-a format un oras cu stiluri arhitecturale dintre cele mai diverse.

Vom discuta in continuare despre arhitectura ce guverneaza strazile Constantei reprezentate de diverse cladiri ce azi par doar pagini de istorie.Orasul Constanta a traversat multe perioade nu tocmai favorabile dar cert este ca acest oras se dezvolta in prezent cu o mare viteza.Una din embleme cele mai cunoscuta ale orasului este faimoasa “Casa cu lei”. Aceasta a apartinut unui comerciant armean de cherestrea si anume Dircan Emirzian, membru marcant al Comunitatii Armene, fiind construita la initiativa sa intre anii 1898-1902 in stil neorenascentist italian cu elemente neoclasice.“Aceasta este o cladire impunatoare care inspira eleganta, stil si maiestrie prin stilul sau cu totul aparte care imbina elemente eclectice cu cele genoveze. La intrare se remarca prin cele patru coloane pe ale caror capiteluri se afla cate un leu sculptat in piatra, elemente de fastuozitate. In 1921, imobilul a fost sediu de banca, pentru ca din jurul anului 1930 sa nu mai apartina proprietarului sau de drept. Astfel, a urmat sa gazduiasca centrala Telefonica de executie a celor care lucrau la canalul Dunare-Marea Neagra, din momentul in care s-au inceput lucrarile la acesta. Ulterior cladirea a fost renovata pentru ca din 1977 sa adaposteasca saloanele restaurantului Casa cu lei. De asemenea, istoria cladirii ascunde numeroase povesti mai mult mai putin secrete, dupa cum marturisesc locatarii zonei. Cele mai celebre dintre acestea sunt cele legate de iubirea/inceputul iubirii pentru arta a marelui colectionar roman, de arta, Krikor Zambaccian, alaturi de numeroasele povesti de dragoste clandestine. In prezent, imobilul necesita lucrari de reabilitare.” Din pacate, acesta este unul din multele exemple de cladiri ce necesita lucrari intense de reabilitare. Aceasta vestita “Casa cu lei”, dupa cum se aminteste mai sus poarta in interiorul sau o diversitate de povesti cu iz de romantism. Mi-as dori sa dau cateva detalii despre acestea insa adevarul a ramas doar in amintirea celor ce le-au trait si nu mai sunt acum printre noi.

Alte doua cladiri impunatoare chiar cu vedere spre Marea Neagra ar fi “Vila Sutu” iar cealalta poarta denumirea de “Casa Pasla”. Acestea poate mai putin cunoscute publicului larg au stiluri arhitectonice destul de diferite fata de alte cladiri din Constanta. Despre “Vila Sutu” putem preciza astfel: “Cladirea amplasata pe stanca a fost ridicata in stil maur pe baza planurilor arhitectului Grigore Cerchez. Palatul Sutu este o adevarata perla de arhitectura. Observam o particularitate aici si anume elemente in stilul maur, rar prezente la alte cladiri din Constanta. Cealalta cladire, adica “Casa Pasla” prezinta o imbinare a elementelor romanice cu cele brancovenesti: “o caracteristica cu totul deosebita este mansard iesita in afara care are ca support console (elemente decorative romanice). Elemente brancovenesti se remarca prin braul de caramida aparenta. Planurile de constructie ale imobililului au fost inspirate de proiectele lui Anghel Salingny”. Vedem deja la cladirile constantene o multitudine de stiluri, imbinari de stiluri doar la o cladire, apoi la intregul oras. Se poate vorbi aici de o interculturalitate ce traverseaza intreaga noastra regiune, adica Dobrogea.

Ne continuam drumul nostru cu un alt tip de casa denumita “Casa Alleon”, multi probabil o cunosc si sub numele de “casa engleza”. Aceasta a fost construita in mod special pentru bancherul Jean Gerard Alleon, dintr-o dorinta nestapanita de a avea o casa pe aceste meleaguri. Proiectul, insa, i se atribuie unui arhitectet grec cu numele de Pelopidas D. Couppa, venit tocmai de la Constantinopol. Casa Alleon imbina foarte bine stilul eclectit cu elemente de tip victoriene si in acelasi timp gotice de tip venetian.“Cele doua fatade principale ale sale sunt formate din doua parti distincte, cea dinspre Aleea V. Canarache are in partea stanga un balcon pe colt – stil venetial – in timp ce, in cealalta parte se afla o mansarda cu fronton. Combinatia de stiluri da cladirii un aer interesant in timp ce, coloanal dorica de la intrare, face ca aceasta sa aiba si un aer elegant.”

Exista mai multe case faimoase in orasul Constanta cum sunt: “Casa Barzanescu”, “Casa Pilescu”, “Casa Somanescu”, “Casa Capitan T. Stanescu”, “Casa cu bowindouri”, Casa Manicatide”, “Casa Theiler” si nu in ultimul rand “Casa Theodor Russo”. Fiecare prezinta deopotriva si particularitati insa ceea ce le face sa sa aiba in comun este elaborarea stilului Art Nouveau, cu elemente neoclasice si rococo. Foarte interesant este faptul ca, poate multi nici nu cunosc aceaste detalii, “Casa Theiler” a fost construita in anul 1926 de cel care poarta acelasi nume, pe ruinele fostului Hotel Metropol, demolat in urma razboiului. “Fatada cladirii este mai sobra, avand o orizontalitate marcanta. Intrarea principala este speciala datorita coloanelor si stalpilor adosati care ies in evidenta, este si foarte spatioasa, si denota o decoratie terminala simpla. Pilastri adosati cu capitel compozit incadreaza ferestrele centrale de pe cele doua etaje.”

Desigur, arhitectura orașului nu este împânzită doar de câteva case foarte cunoscute, majoritatea din centrul vechi istoric, arhitectura Constanței oferă o și mai mare diversitate de alte clădiri, de la biserici și catedrale – de menționat aici, Catedrala Sfinții Petru și Pavel – până la renumita “Moschee Carol I”, împreună cu “Geamia Azizia sau Hunchiar”, la “Farul Carol I”, la mai mult decât fermecătorul și celebrul “Cazinou”, la clădirea prefecturii și posibil terminând cu clădirile de muzee. Nici nu e de mirare faptul că o piesa așa importantă precum “Cazinoul” reusește să concentreze toate privirile asupra lui. Aceasta este considerată cea mai de preț clădire în stilul Art Nouveau din România. Toate aceste clădiri, laolaltă, însumează o întreagă istorie, fiecare cu particularități dintre cele mai deosebite, stiluri diferite și diverse, o multitudine de culturi ce și-au lăsat amprenta pe acest teritoriu.

Conservarea clădirilor vechi este o acțiune ce necesită multă seriozitate și pricepere din partea celui ce o executa o asemenea lucrare. Din păcate, acest lucru la noi, în Româniași nu neapărat în orașul Constanța, multe dintre clădiri stau să cadă deși li se atribuie un segment foarte important și anume faptul că acestea au legătură directă cu istoria țării noastre. Ne-am arătat mai tot timpul nepăsători, fie din cauza lipsei de mijloace și resurse dar de cele mai multe ori s-a creat o dispută din rea voință, lucru care nu ne-a folosit la nimic. Aici, intervin, probabil, sau mai mult ca sigur și probleme de natură politico-financiare și interese dintre care, poate, cele mai absurde sau chiar raționamentul pe baza căruiastă neincetat interesul scăzut din partea locuitorilor pentru lumea culturii și istoriei, însă nu voi insista pe acest subiect deoarece deja ne-am abătut de la ceea ce este semnificativ.

Un alt tip de construcție istorică ce merită luată în calcul și amintită este tocmai Edifiul Roman cu Mozaic. Acest edificiu poartă acest nume tocmai din cauza pavimentului de mozaic și este dispus în trei terase. La nivelul acestuia întâlnim și este prevăzut cu un vestibul mic dalat cu lespezi mari de calcar. De aici, pornesc niște scări ce dau înspre cealaltă parte a orașului. “Mozaicul a fost lucrat din cuburi mici din piatră sau marmură și mai rar din ceramică, tăiate manual, de dimensiuni ușor variabile (…); pietrele mai mari sunt folosite acolo unde covorul este neornamentat sau cu decoruri simple. Culorile sunt cele naturale ale pietrelor întrebuințate; în afară de cuburile albe (marmura), toate celelalte culori (negru, galben, crem, verde închis, roșu-cărămiziu și roșu-vinețiu) sunt obținute din roci extrase din carierele locale din nordul Dobrogei (…). Culorile sunt îmbinate cu armonie și înțelegerea ansamblului decorativ, încât unele disonanțe din detalii devin estompate în cadrul efectului policromic general al covorului. (…). Mozaicul este fixat într-un pat de mortar, cu mult praf de cărămidă în compoziție, pentru a preîntâmpina infiltrăriile de apă (…). Stratul de mortar este așezat direct pe lutul galben nativ sau, în partea dinspre port, pe spinările boltite ale încăperilor cu mozaic.”

Ca o scurtă concluzie, însumând toate aceste aspecte, clădiri și edificii putem conchide faptul căarhitectura este o ramură importantă în epoca noastră contemporanăși sper să dăinuie pentru totdeauna. Am stabilit deja șiurmătorul lucru: Constanța este un oraș ce merită din plin atenția noastră pentru o dezvoltare cât mai armonioasă, atât în ceea ce privește cultura și istoria cât și frumusețea cu care este prevăzută o construcție, cu accent pe cele vechi. Acestea sunt caracterizate prin îmbinarea multitudinilor de stiluri și elemente arhitectonice ce le putem vedea și într-o singura clădire.

Capitolul 3 -Cercetare proprie

3.1 Inspirație

Această lucrare de licență ia naștere din pasiunea mea sinceră pentru clădiri și așezările omenești. Sursa de inspirație provine, în primul rând, de la acele edificii lăsate pe pământ de către cei ce și-au lăsat amprenta și viziunea și au căutat să înfrumusețeze lumea din jurul lor, prin darul incredibil al arhitecturii. Dorința pentru progres a oamenilor i-au ajutat să creeze și să înalțe cele mai uimitoare structuri. Chiar dacă arhitectura modernă respinge ornamentarea excesivă sau decorarea cu diverse detalii, această simplitate a vremurilor noastre contemporane constituie ea însăși un stil ce va intra in istorie; istorie pe care urmașii nostri, cu siguranță, în câteva secole de acum încolo, o vor lua în considerare, se vor și inspira dupa ea și vor înainta spre crearea unor noi stiluri și structuri arhitecturale. Îmi place să cred că importanța arhitecturii nu este o ramură prea tânără ci ea a constituit mereu un punct de sprijin pentru cei ce au dorit să o studieze sau doar să o admire. „Arhitectul este, ca orice artist, un om intuitiv. În postmodernism el desface arhitectura modernă și tradițională în piese, le recompune, împreunând ce este mai diferit, separând ce este cel mai aproape. Arhitectura îngheață metaforele, oprește profunzimea imaginilor, nu provoacă iluzii asupra structurii raționale și afective a omului ci îi prezintă realitatea ei. Dimensiunea unei arhitecturi este reflexul dimensiunii ființei poporului pe care o dezvăluie, o reprezintă, este așa cum poporul este, poate fi largă, generoasă, închisă sau deschisă, agresivă, aplecată spre abstracțiune sau spre concret, spre gândire geometrică, spre finețe, spre brutalitate, spre poezie metrică, spre muzicalitate, spre monumental dimensional sau spre concentrare de idei și sentimente, spre ritmuri repezi sau largi, spre sfidare a naturii sau o integrare cu ea.”

Am ales, totuși, pentru această lucrare de licență să reprezint clădiri istorice din Constanța pentru simplul fapt că aici este locul unde m-am născut; este orașul meu natal adică locul în care mi-am petrecut copilăria, mi-am început studiile, de asemenea locul în care voi termina, probabil, toate studiile. Așadar, reprezint clădiri pe lângă care am trecut, le-am admirat și care mi s-au impregnat în minte. Aceste clădiri, consider eu, au un aer aparte chiar boem, iar pentru mine prezintă o valoare necontestată, le port o întreagă simpatie și duioșie și le voi purta mereu în sufletul meu, indiferent unde mă voi afla în viitor.

Pe lângă faptul că fiecare clădire are o întreagă poveste în spate, lumea arhitecturii este plină de simboluri; simboluri ce denotă marele interes pentru construcția respectivă, atât sub aspectul formelor, motivelor, stilurilor cât și a culorii.„Modul de abordare a simbolurilor în cadrul istoriei arhitecturii depinde de felul în care este definit semnificatul simbolului arhitectonic (de la identificarea semnificatului cu obiecte singulare până la reflectarea macrosocialului) și de concepția generală asupra funcțiilor și valorii arhitecturii, astfel încât o concepție unitară asupra folosirii istorice de simboluri în arhitectură cu greu se poate contura. (…) problematica estetică stă pe prim plan atunci când este discutat simbolul arhitectonic.” Și, totuși, din punctul meu de vedere nu ne putem închide orizontul și săreducem totul la o „problematică estetică”. Nu totul este construit doar de dragul frumuseții artei arhitectonice, ci este mai mult de atât.

Funcția principală a unei construcții poate fi determinată de un principiu ce stabilește de ce o clădire a fost ridicată. La fel cum este în cazul arcelor de triumf, construite pentru prima dată de romani, motivul pentru care acestea au fost înalțate este tocmai învăluit de premisa că ele au fost ridicate în cinstea victoriilor aduse de către un conducător. Victoria era sărbătorită cel mai bine prin truda și osteneala construirii unui arc de triumf. Iată deja o funcție ce prezintă și o legendă în urma sa, spune pe scurt o poveste, totul în amintirea cuiva.

Simbolistica în arhitectură oferă o gamă largă și variată de elemente. Un subiect foarte interesant; îl atribui și ca unul din motivele care m-au determinat să încep acestă lucrare. Putem observa în arhitectură de la motive și simboluri legate de geneză – facerea și începutul lumii, de teme mitologice – cosmologii și zeități până la simboluri ascunse și greu de descifrat sau deloc accesibile publicului larg.“Omul, cu predilecția sa pentru crearea de simboluri, transformă în mod inconștient obiectele sau formele în simboluri…atât în religie, cât și în arta vizuală. (…) Ele nu sunt doar imagini străvechi cu forme familiare, cum ar fi animale sau amprente, căci știm că toate culturile ulterioare le-au asociat o semnificație simbolică. Așadar, umanitatea a transformat probabil dintotdeauna în simboluri tot ceea ce a înconjurat-o, simbolurile magice devenind simboluri sacre, simboluri ale identității și sisteme simbolice, în toate tradițiile din întreagă lume.”

3.2 Lucrarea practică

Având ca subiect clădirile, lucrările mele au trecut prin mai multe etape, însă prima și cea mai importantă a fost reprezentată de desenul arhitectural al construcțiilor. (vezi anexele 1, 2, 3, 4, 5, 6). Am desenat după fotografiile făcute de mine cu ajutorul creionului și al riglelor, ținând cont de regulile perspectivei dar și ale compoziției. Desenul a inclus chiar și cele mai mici detalii ale fațadelor pentru a reda cât mai realist imaginea lor. A urmat stabilirea sursei luminii, rezultând astfel zonele întunecate si cele luminate. Totodată, pentru concretizarea umbrelor m-am folosit de informațiile tehnice și am calculat umbrele lăsate de anumite balcoane, pergole ori basoreliefuri.

Următorul pas a fost constituit de aplicarea eboșelor, a culorii foarte diluate, în pete mari și generale, pentru a avea un punct de pornire al cromaticii. Strat peste strat de culoare apoasă a generat clarificarea principalelor zone de lumină-umbră. Au urmat petele împastate, puternice, ce au urmărit forma și au redat volumul fiecărui plan ( vezi anexa 10). Pânzele au fost spalate cu apă, săpun și un burete pentru a surpinde patina corespunzătoare clădirilor vechi. Am spalat insistent zonele pe care le-am dorit a fi mai încețoșate și am evitat centul de interes al fiecărei compoziții. Dupa acest proces lucrările și-au mai piedut din acuratețe și desen, așa că am redesenat cu atenție detaliile dorite și cu ajutorul unei pensule foarte subțiri am accentuat liniile fine. (vezi anexele11, 12, 13, 14, 15)

Am folosit cu încredere cuțitul pentru culoare, creioanele acuarelabile și chiar aerograful pentru a crea mici artificii, punând în evidență zonele principale ale lucrării. (vezi anexele 16, 17, 18, 19, 20)

Dimensiunea pânzelor folosite este de 70×80, tehnica: acrilic pe pânză, subiectul: „Lirism urban” – pentru că am dorit ca lucrările mele să inspire poezie. Gama cromatică este vastă și include tonuri de roșu, galben, albastru, oranj, ocru, brun. În compoziții am folosit alăturări de pete picturale cu pete decorative, deoarece astfel am reușit să scot în evidență picturalitatea. Regăsim foarte rar culori direct din tub, deoarece am preferat să le amestec până mi-au rezultat tonurile văzute de mine în plimbările documentare.

Am acordat timpul necesar fiecărei lucrări în parte, analizând-o zilnic pentru a recunoaște eventualele greșeli sau nevoi de intervenție artistică. Am folosit toate elementele de limba plastic: linie, punct, pată și am acordat importanță regulilor construcției, compoziției, cromaticii.

În paralel cu partea pratică, am răsfoit albume de artă, cataloage și am căutat pe internet informații folositoare.

În lucrările mele am încercat să redau echilibrul, ritmicitatea și rigurozitatea ce mi-a fost inspirată de clădirile vechi. Consider că am reușit să realizez compoziții diferite, interesante și aș putea oricând să raiau acest subiect cu entuziasm.

Concluzie

Mi-am dorit ca prin intermediul lucrării mele să evidențiez înca o data frumusețea acestui domeniu, al artei, să pun într-o lumina nouă strălucirea arhitecturii locale, văzută prin ochii mei.

Fascinația mea față de arhitectură începe încă din perioada adolescenței, iar pe măsură ce anii au trecut curiozitatea și pasiunea au facut ca eu să devin tot mai interesată în a explora acestă arie, de aceea și abordarea mea atat de personală a temei.

Am încercat în acestă lucrare să împletesc două aspecte extrem de importante ale arhitecturii urbane. Unul dintre ele este utilitatea construcției și rolul pe care aceasta îl are și totodată frumusețea liniilor arhitecturale, îmbinarea de culori si măreția impozantă a unor edificii.

Astfel, în primul capitol al lucrării, am discutat despre lumea construcțiilor între artă și istorie, am dezbătut importanța începutului continuând cu toate elementele ce au dus la alcătuirea unei istorii.

Un alt element despre care am discutat este felul în care este utilizată culoarea în arhitectură, dar și rolul pe care aceasta îl joacă.

În continuare , elementele și stilurile arhitectonice au fost expuse cu scopul de a crea o fundație pentru o mai bună înțelegere a felului în care a fost folosită pictura structurilor, dar și compoziția acestora.

În capitolul doi, atenția s-a mutat pe viziunea din orașul natal. Aici am adus în prim plan orașul de acum și de altă dată. Am expus mai întai felul în care acesta a luat viață și apoi am adus istoria către prezent, punând în antiteză elementele începutului cu cele ale contemporanului.

În ziua de astăzi , fară cunoasterea istoriei ne-ar fi greu sa întelegem arta, drept pentru care am ales să ma concentrez asupra rămășițelor de istorie pe care avem norocul să le avem.

În ultimul capitol, totul a căpătat un iz extrem de personal. Vorbesc acum despre cercetarea proprie și detaliez pe larg de unde a izvorât inspirația mea, ce anume m-a facut sa aleg această temă și felul în care vad eu îmbinarea perfectă a construcțiilor.

De asemenea, prezint în această ultimă parte fiecare dintre compozițiile mele,

în care mi-am dorit să înglobez atât partea de istorie și cunoastere, cât si partea de creație și culoare.

Închei prin a spune că am încercat prin intermediul lucrărilor mele, să transmit privitorului cunoștințele, trăirile, emoțiile și întreg amalgamul de sentimente pe care le-am descoperit de-a lungul procesului de creație.

Bibliografie selectivă

Carti:

Săsărman, Gheorghe, „Gândirea estetică in arhitectura românească”, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1983

Album Arhitectura – Evolutie, stiluri, personalitati, vol 10, col. Raftul de Cultura Generala, ed. Litera, Bucuresti, 2010

A.M. Belov, Enciclopedia elevului destept – Arta, Ed. Litera Bucuresti 2014

Album Arhitectura – Evolutie, stiluri, personalitati, vol 11, col. Raftul de Cultura Generala, ed. Litera, Bucuresti, 2010

Album Arhitectura – Evolutie, stiluri, personalitati, vol 12, col. Raftul de Cultura Generala, ed. Litera, Bucuresti, 2010

Apan, Ioan Sorin, Taina Marii Negre – Oceanografie si folclor, Ed. Creative publishing, 2015

Arnheim, Rudolf, Forta centrului vizual, Ed. Polirom Iasi, 2012

Arnheim, Rudolf, Forta centrului vizual, ed. Polirom, Iasi, 2012

Barbu Vasile – Tomis, orasul poetului exilat, Ed. Albatros Bucuresti 1972

Bartos, M. J., Compozitia in pictura, Ed. Polirom Iasi, 2016

Canarache V. – Muzeul de Arheologie din Constanta, Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, 1967

Canarache V. – Tomis, Ed. Meridiane Bucuresti

Chevalier, J., Gheerbrant, A., Dictionar de Simboluri, Ed. Polirom, Iasi

Denis R. McNamara – Cum sa intelegem arhitectura bisericilor, Ed. Litera Bucuresti 2012

Djuvara, Neagu, „Civilizatii si tipare istorice”, Ed. Humanitas Bucuresti, 2004

Dobrogea – Drumul vechilor cetati dobrogene, Regio

Dragut, Vasile, Pictura romaneasca in imagini, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1970

Drimba Ovidiu – Istoria culturii si civilizatiei vol. 4, Ed. Saeculum I.O. Bucuresti 2007

Drimba Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei vol 1, Ed. Saeculum I.O. Bucuresti 2013

Drimba, Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, vol 3, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti 2013

Drimba, Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, vol 5, ed. Saeculum I.O., Bucuresti, 2007

Gibson, Clare, Cum sa citim simbolurile, Ed. Litera, Bucuresti, 2010

Joja, Constantin, Arhitectura romaneasca in context European, Ed. Tehnica, Bucuresti 1989

Lazarescu, Liviu, Culoarea in arta, Ed. Polirom Iasi 2009

Legende geografice romanesti, Ed. Pentru turism, Bucuresti, 1974

Lupu Mihai, Dobrogea – repere istorice, Ed. Europolis, Constanta, 2000

Vulpe Radu, Vechi focare de civilizatie – Istria, Tomis, Callatis, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1966

Site-uri web:

https://cursarhitectura.wordpress.com

https://istoriiregasite.wordpress.com

https://www.historia.ro

http://roconstanta.tripod.com/istoric/istoric.html

http://constanta360.ro/istoria-orasului-constanta/

Home

http://arhitect211.weebly.com

http://www.scritub.com

Home

https://ro.wikipedia.org

http://documents.tips

http://www.scientia.ro

http://www.rasfoiesc.com

https://biblioteca.regielive.ro

Listă anexe

1, 2, 3, 4, 5, 6 – Prima etapă, construcția în creion

7, 9 – A doua etapă, aplicarea eboșelor

8, 10, 11, 12, 13, 14, 15- A treia etapă, spălarea și redesenarea

16, 17, 18, 19, 20 – Finalizarea lucrărilor

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11

Anexa 12

Anexa 13

Anexa 14

Anexa 15

Anexa 16

Anexa 17

Anexa 18

Anexa 19

Anexa 20