Motivatia Pentru Schimbare a Consumatorilor de Droguri
CUPRINS:
1. Rezumat……………………………………………………………………………………3
2. Introducere……………………………………………………………………………….4
2.1. Argumentarea temei…………………………………………………………….4
2.2. Formularea și explicarea ipotezelor………………………………………5
3. Cadru teoretic…………………………………………………………………………..6
3.1. Scurtă descriere a fenomenului „consumul de droguri”…………6
3.2. Motivația de schimbare a comportamentului infracțional…….27
3.3. Interviul motivațional…………………………………………………………41
4. Cadru empiric………………………………………………………………………….49
Prezentarea metodologiei………………………………………………….49
Analiza datelor și interpretarea rezultatelor………………………52
5. Concluzii …………………………………………………………………………………..59
6. Bibliografie……………………………………………………………………………….61
7. Anexe……………………………………………………………………………………….64
1. Rezumat
În prezent, interesul pentru studiul comportamentului deviant (aici discuția se oprește la consumul de droguri), atrage un număr tot mai mare de specialiști din diverse domenii precum: sociologie, psihologie, asistență socială, medicină, ș.a.m.d.
Într-ucât acest tip de comportament infracțional se încadrează în categoria fenomenelor sociale, devine pentru societățile contemporane adevărate probleme sociale, ce se pot regăsi la nivelul mai multor categorii de persoane.
Lucrarea de față „Motivația pentru schimbare a consumatorilor de droguri” propune prin diverstatea teoretizărilor din domeniul asistenței sociale, înțelegerea rolului jucat de consilierii de probațiune în limitarea sau eliminarea comportamentului infracțional, în cazul nostru, consumul de droguri. Acest proces este unul complex, care presupune implicarea mai multor specialiști, intervenție ce se realizează pe mai multe etape. Unul dintre aceste etape este chiar „interviul motivațional”.
Mai exact, înțelegerea acestei problematici, are la bază analiza mai multor concepte-cheie. Primul dintre acesta este „comportamentul deviant, respectiv consumul de droguri”. După ce am identificat principalele aspecte legate de consumul de droguri, următorul pas a fost acela de a definii termenul de „motivare a schimbării” și de a stabilii nivelul întăririi motivației pentru eliminarea comportamentului infracțional, atins prin intermediul interviului motivațional utilizat de specialiștii în probațiune, ca și tehnică de consiliere a persoanelor dependente (alcool, droguri).
Literatura de specialitate m-a ajutat să formulez cadrul celor trei ipoteze ale cercetării de față. Astfel că, ipoteza cu grad mare și mediu de generalitate m-au condus către stabilirea premisei generale, conform căreia, acest tip de comportament delincvent are la bază anumite cauze, provocând efecte devastatoare la nivelul consumatorilor din întreaga lume, dar și din România.
Având la bază ipoteza de lucru, conform căreia interviul motivațional este un factor important în motivația pentru stoparea consumului de droguri, am stabilit metodologia de cercetare. Mai întâi am descris definițiile nominale ale conceptelor din ipoteza de lucru, apoi le-am operaționalizat, atribuindu-le câte un set de indicatori specifici.
Pe bună dreptate că, diversitatea rezultatelor obținute prin aplicarea interviului motivațional, a tehnicii sclare și a alcătuirii studiului de caz, au generat la rândul lor o imagine mult mai completă a acestui fenomen, în rândul subiecților din orașul X, județul Y.
Concluzionând, putem spună că, subiecții cuprinși în eșantionul de lucru (cu vârsta între 19-55 de ani, specialiști-consilieri de probațiune și consumatori de droguri) au oferit infomații cu privire la acest subiect, afirmând faptul că este necesară realizarea și adoptarea de către consumatorul de droguri a motivației pentru stoparea acestui comportament infracțional, subliniind în acelaș timp, rolul esențial al specialiștilor, dar și al interviului motivațional în reevaluarea și îmbunătățirea vieții în general al beneficiarului.
2. Introducere
2.1. Argumentarea temei
Schimbările profunde petrecute la nivelul societății contempoarne, puternic informațională și tehnologizată, dar și cele de la nivelul opiniilor, convingerilor și nevoilor indivizilor, pot fi considerate etape premergătoare ale adoptării unui astfel de comportament deviant.
Relevanța acestui teme izvorăște din consemnările din literatura de specialitate, care arată că acest fenomen există în societatea contemporană, care generează efecte negative asupra evoluției individului.
Numeroase domenii științifice sunt atrase de studiul comportamentului deviant. În acest sens, explicațiile teoretice ne ajută să înțelegem, cum mulți dintre indivizi încalcă normele sociale, dar și să stabilim cu exactitate că ceea ce este nepotivit și neînțeles într-o societate, poate fi considerat drept normalitatea unei alte societăți, grupuri, indivizi.
Un alt motiv pentru care am ales să studiez tema „consumul de droguri” constă în abordările explicative ale acestui fenomen complex, ce implică eforturile diverșilor specialiști (psihologi, sociologi, asistenți sociali, medici etc.), de a identifica cu exactitate cauzele și efectele acestui tip de comportament.
În acest sens, principalele cauze ale consumului de droguri identificate de cercetători sunt curiozitatea, nivelul scăzut al încrederii în sine, singurătatea, unele experiețe dezamăgitoare etc.
Cât despre efectele consumului de droguri ele sunt la fel de diversificate. Din categoria acestora pot intra efectele de la nivelul fizicului (relaxare, volubilitate în vorbire, conștientizarea mai bună a sunetelor, gustului etc., dureri, tremurături, spasme, infecții), și cele de la nivelul psihicului consumatorului (insomnii, confuzie mintală, anxietate, depresie, dependență, atacarea sistemului nervos) (Giddens, 2001, p. 196).
De asemenea am urmărit înțelegerea rolului important al soluțiilor de prevenire a consumului de droguri. Numeroasele cercetări au stabilit că este necesar să existe sisteme și cadre instituționale, organizate eficient, care să îndeplinească funcțiile de: pedepsirea acestui tip de comportament, dar și de consiliere și vindecare a dependenților de droguri. De cele mai multe ori, aceasta este cea mai grea misiune a comunității și specialiștilor care pot veni în sprijinul bolnavului. De asemenea, uneori, lipsa dorinței de vindecare poate duce la decesul pacientului, moarte ce poate fi „sfidată” în zilele noastre. Trebuie doar să vrei.
2.2. Formularea și explicarea ipotezelor de lucru
În opinia mea cercetarea de față trebuie să țină cont de trei tipuri de ipoteze de cercetare și anume: ipoteza cu grad mare de generalitate, cu nivel mediu de generalitate și ipoteza cu grad minim de generalitate/ ipoteza de lucru.
Ipoteza cu grad mare și mediu de generalitate se referă la definirea și explicarea fenomenului social, consumul de droguri, și poate fi sintetizată astfel: << În prezent consumul de droguri este unul dintre cele mai răspândite comportamente deviante, ce au la bază cauze și efecte devastatoare>>.
Ipotezele de lucru se referă la necesitatea existenței în rândul consumatorilor de droguri a motivației pentru eliminarea acestui comportament infracțional, dar și la activitatea realizată de consilierul de probațiune, în vederea ajutorării dependentului de droguri, prin mijloace eficiente printre care se poate regăsi și interviul motivațional. Acestea pot fi exprimate în următoarea manieră: << Motivația pentru schimbare este primul pas al vindecării dependenților de droguri; Prin interviul motivațional rata de schimbare pentru eliminarea comportamentului infracțional este mai mare; Interviul motivațional este o tehnică eficientă de prevenire a consumului de droguri>>.
Prin intermediul acestor ipoteze se poate trage un semnal de alarmă în privința numărului de consumatori din întreaga lume, dar și asupra reintegrării, resocializării acestora de către societatea în general.
Răspunsurile pe care doresc să le obțin se referă în principal la întrebările: Ce îi determină pe indivizi să adopte astfel de comportamente? A crescut, în prezent, numărul consumatorilor? Care sunt consecințele consumului asupra stării fizice și psihice a dependenților de droguri, dar și a familiilor acestora?
Plecând de la aceste întrebări, folosind metode, tehnici și instrumente de cercetare adecvate (studiile realizate de specialiștii din domeniul asistenței sociale, interviurile, studiul de caz, tehnica scalării, dimensiuni și indicatori conciși), nu îmi rămâne decât să confirm sau să infirm ipotezele de lucru, să pun în valoare avantajele sau limitetele lucrării de față, să stabilesc dacă ea însăși este o modalitate de a elabora noi ipoteze, ori un model pentru cercetările științifice viitoare.
3. Cadru teoretic
În prezent, consumul de droguri, reprezintă una dintre principalele probleme sociale, regăsite în diverse medii de proveniență (mediul rural și urban), precum și în rândul mai multor categorii de indivizi (subiecți de sex feminin și subiecți de sex masculin, cu vârste, nivel de educație, profesie, venituri diferite).
3.1. Scurtă descriere a fenomenului „consumul de droguri”
Consider că, a înțelege cu adevărat ceea ce înseamnă comportamentul consumatorilor de droguri, nu se poate face în afara granițelor explicative ale conceptelor de devianță și comportament deviant. De aceea acest subcapitol va trece în revistă principalele modele și teorii explicative ale acestor concepte amintite mai sus.
Definirea generală a devianței face referire la o încălcare a normelor sociale fundamentale (în cazul nostru consumul de substanțe interzise prin lege), dar și la un act individual sau de grup care este atent sancționat, controlat, limitat.
Așadar devianța este văzută ca „ forma de comportament caracterizată printr-o distanțare semnificativă de la normele sociale ( R.K. Merton, 1968), iar consumul de droguri „încalcă toate legile scrise și necrise ale societății” ( Simache, 2010, p. 81).
Evaluarea devianței sociale se face în funcție de valorile sociale lezate, dar și de normele sociale violate de anumiți indivizi și grupuri sociale (Rădulescu, 1994, p. 26).
Mai mult decât atât, comportamentul deviant, înseamnă un act de nonconforrmism al unui individ, grup (subcultură delincventă), dar și un anumit nivel al răspunsului societății, concretizat prin controlul social și setul bine reglementat al sancțiunilor (simple reprobări și pedepse severe).
Extensia, gradul și gravitatea devianței sociale depind însă, în mare măsură, de reacția publică față de aceste abateri și încălcări, de măsura în care ele sunt recunoscute de ceilalți membri ai societății ca fiind adevărate pericole sociale, pentru structura și coeziune socială (Giddens, 2001, p.190).
În viziunea multor specialiști (S. Rădulescu, R. Rășcanu, T. Butoi), consumatorii de droguri sunt cei care produc un mod de adaptare la realitatea înconjurătoare. Aceștia se situează la marginea societății, ducând o viață la limita moralei și normelor sociale, fiind caracterizați prin inegalitatea de șanse, dar și prin absența mijloacelor de adaptare socială (Simache, 2010, p. 81).
Fără doar și poate consumatorii de droguri sunt potențiali delincvenți, trăsătură ce îi determină să săvârșească delicte sau chiar crime pentru obținerea banilor necesari achiziționării de droguri. Mai întâi consumatorii de droguri se implică în micul trafic stradal (preocupați să aibă la dispoziție doza zilnică aceștia omit astfe sociale violate de anumiți indivizi și grupuri sociale (Rădulescu, 1994, p. 26).
Mai mult decât atât, comportamentul deviant, înseamnă un act de nonconforrmism al unui individ, grup (subcultură delincventă), dar și un anumit nivel al răspunsului societății, concretizat prin controlul social și setul bine reglementat al sancțiunilor (simple reprobări și pedepse severe).
Extensia, gradul și gravitatea devianței sociale depind însă, în mare măsură, de reacția publică față de aceste abateri și încălcări, de măsura în care ele sunt recunoscute de ceilalți membri ai societății ca fiind adevărate pericole sociale, pentru structura și coeziune socială (Giddens, 2001, p.190).
În viziunea multor specialiști (S. Rădulescu, R. Rășcanu, T. Butoi), consumatorii de droguri sunt cei care produc un mod de adaptare la realitatea înconjurătoare. Aceștia se situează la marginea societății, ducând o viață la limita moralei și normelor sociale, fiind caracterizați prin inegalitatea de șanse, dar și prin absența mijloacelor de adaptare socială (Simache, 2010, p. 81).
Fără doar și poate consumatorii de droguri sunt potențiali delincvenți, trăsătură ce îi determină să săvârșească delicte sau chiar crime pentru obținerea banilor necesari achiziționării de droguri. Mai întâi consumatorii de droguri se implică în micul trafic stradal (preocupați să aibă la dispoziție doza zilnică aceștia omit astfel de delicte), iar odată cu creșterea nivelului de dependență, cresc și dozele de droguri, și scad resursele financiare de care dispun. Așadar comportamentul delicvent se pronunță din ce în ce mai mult, iar individul ajunge să mintă, să fure, să jefuiască, să se prostitueze sau chiar să ucidă ( ibidem).
Comportamentele toxicomane sunt factori de risc pentru delincvență.
Există- susține Vasile Miftode (1995, p. 36)- legături strânse între alcool-drog și infracțiune. Intoxicația alcoolică poate duce la acuzații legate de beție în public sau infracțiuni la volan. Intoxicația reduce inhibițiile și este puternic asociată cu infracțiuni violente, inclusiv omuciderea.
Intoxicatia cu drog poate duce, deasemenea, la comportament deviant, infracțional. O legătură mai importantă cu infracțiunea, rezultă din faptul că, indivizii dependenți de drog pot fi împinși la furt sau violență pentru a-l obține (ibidem, p. 37).
Caracteristicile delincvenței sunt violarea legilor și a prescripțiilor juridice care interzic asemenea acțiuni; comportament contrar regulilor morale și de conviețuire socială; acțiuni antisociale ce atentează la siguranța instituțiilor și grupurilor sociale, provocând sentimente de teamă și insecuritate în rândul populației (Theodorson și Theodorson, 1991, p. 111).
Dacă tulburările de personalitate se referă la personalitatea antisocială și de limită, fiind „marcate prin dramatizarea și excentricitatea conduitelor”, personalitatea dependentă este „ caracterizată prin anxietate și jenă socială” (Doron și Parot, 1999, p. 584).
Consumul și dependența de droguri la adolescenți și tineri prespun existența unor structuri ale personalității dependente, dar și ale personalității limită sau antisocială ( Simache, 2010, p. 85), precum și a unor indicatori biopsihosociali.
În categoria acestor indicatori intră următoarele situații explicative-consumul de droguri la adolescenți se realizează în condițiile în care poziția acestuia într-un grup este marginală, are complexe și anxietăți legate de anumite probleme pe care dorește să le depășească tocmai prin consumul de droguri. Dacă vorbim despre un adolescent dependent, atunci ne aflăm în fața manifestării unor comportamente antisociale, ce devin în ultimă instanță structuri stabile ale personalității. Mai există cazuri în care adolescentul cu personalitatea limită să adopte acest comportament, tocmai din dorința de a depășii limitele și normele sociale, ajungând în final să dobândească trăsăturile personalității dependente, cu diverse anxietăți, complexe, fobii etc. ( Rășcanu, 1999, p. 94).
În consecință, profilul psihologic al consumatorului de droguri pune în evidență structurile psihice fragile ale conduitei dependente, ce cuprinde la rândul ei „ variate metode și tehnici, folosite până la adaptare, pentru acomodare la solicitările și stresul zilnic” ( Carroll, 1983, p. 64). Mai mult decât atât valorile personalității dependente sunt următoarele:
1. plăcerea imediată și permanemtă;
2. obiecte și bani-mijloacele de obținere a satisfacției și plăcerii;
3. apatia, detașarea și conduitele evitante –acestea sunt singurele modele
comportamentale;
4. nu există limite, reguli, morală;
5. absența responsabilității
6. egoism total;
7. toate acestea duc la alcătuirea și menținerea personalității dependente (Simache
, 2010, pp. 85-86).
Înainte de a vedea care sunt cauzele și efectele acestui tip de comportament delicvențial, trebuie să definim principalele dimensiuni ale termenului de „drog”, precum și principalele teorii explicative ale acestui fenomen social (consumul de droguri).
Problematica consumului de droguri a fost îndelung subusă dezbaterilor specialiștilor. Unul dintre cele mai relevante aspecte ale manifestării ale acestui fenomen social poate fi rezumat la fragmentul de mai jos:
„ Drogurile constituie o problemă extrem de alarmantă, a cărei seriozitate
devine cu fiecare zi mai vizibilă. În toată lumea există milioane de oameni
care recurg la droguri, abuzând de diferite substanțe ilegale. Problemele
ridicate de acest abuz, precum și de traficul ilegal de droguri sunt printre
cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, amenințând
generațiile viitoare, și în acest fel, viitorul vieții…! ( R. Schmidt-Nachen-
Președintele Conferinței ONU de luptă împotriva drogurilor, 1998, apud P.
Abraham et. al., 2008, p. 11)
Termenul de „drog” este de origigine olandeză (droog) și reprezintă semnificația generală dată de Organizația Mondială a Sănătății care oferă următoarea definiție a acestuia: „acea substanță care. Odată absorbită de un organsim viu, îi poate modifica una sau mai multe funcții (J. Postel, 1998, p. 206).
Analiza carateristicilor acestui termen poate avea la bază și alte abordări. În această categorie intră perpectiva juridică, psihologică și sociologică.
Prin urmare, normele juridice analizează conceptul de „drog” ca „orice substanță naturală ori sintetică capabilă să creeze următoarele urmări: un efect asupra sistemului nervos central; o dependență fizică și psihică; un pericol sanitar și social” ( M. Stoica și T. Ioniță, 1997, p. 15, apud. Simache, 2010, p. 77) .
Din perspectiva psihologică drogul este „ un produs natural sau sintetic capabil să modifice comportamentul consumatorului și să genereze o dependență ( Sillamy, 1996, p. 106 ).
Și nu în ultimul rând abordarea sociologică definește dorgul ca „ pe un narcotic, stupefiant, substanța care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție psihică și fizică ( C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1993, p. 189).
Mai mult decât atât, folosirea în permanență a acestor substanțe, conduce la eliminarea efectului pozitiv, și implicit la instalarea toxicomaniei și dependenței. În ceea ce privește efectul negativ, acesta vizează atât afectarea organismului consumatorului, fapt ce are consecințe și asupra familiei, comunității sau societății din care face parte acesta (Simache, 2010, p. 77) .
Din punct de vedere farmaceutic drogurile pot fi definite ca o materie de origine vegetală, animală sau minerală, care servește la prepararea anumitor medicamente. În acest context, activitatea de drogare constă în administrarea exagerată de medicamente care duce la dependență, la necesitatea măririi continue a dozei, cu repercusiuni grave asupra organismului. În acceptiunea comună, drogul este orice substanță susceptibilă de a da naștere toxicomaniei ( Drăgan, 2005, p.102).
Consumul de droguri presupune, în analiza autorilor S. Rădulescu și C. Dâmboeanu (2006, pp. 23-27) o serie de aspecte cu care acesta poate fi corelat. În acest sens avem:
a) psiho-activitatea – se referă la capacitatea unei anumite substanțe de a influență psihicul uman. Marea majoritate a consumatorilor utilizează droguri, precum alcoolul, LSD – ul sau amfetaminele pentru a atinge o stare de „beatitudine”;
b) utilitatea medicală – desemnează acele substanțe acceptate din punct de vedere social (medical) și folosite pentru vindecarea corpului sau psihicului: penicilina, aspirina, morfina, etc.
c) ilegalitatea – vizează acele substanțe a căror posesie și comercializare sunt definite de către public ca fiind împotriva legii și pot determina arestarea individului. Cocaina, heroina și LSD-ul – toate sunt considerate ca fiind droguri ilegale.
d) definirea publică – se referă la acele substanțe pe care majoritatea populației le denumește ca atare, atunci când este întrebată ceea ce este un drog.
Specialistul J. Drăgan, în lucrarea „Dicționar de droguri” (2005, p. 49, pp. 91-95; 105-106; p. 299) stabilește mai multe tipologii de clasificare a drogurilor, folosind o diversitate de criterii și anume:
efectul produs asupra sănătății: stimulentele;
– acestea se subclasifica în:
1. stimulente ale veghii: amfetaminele, cafeina, cocaina, cathina, în doze moderate întrețin starea de veghe, cresc activitatea mentală și creează o senzație de bine;
2. stimulente ale umorii: antidepresoare care îndepartează starea depresivă, din categoria acestora făcând parte: IMAO și substanțe triciclice.
3. depresoarele sunt substanțe care încetinesc activitatea SNC (sănătate în nume colectiv); în general ele au efecte analgezice și sedative și cuprind: opiul și derivații săi (morfina și heroina), medicamente pe baza de opiu sau derivați ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante și hipnoticele
4. halucinogenele sunt substanțe care perturbă activitatea SNC și provoacă alterări ale percepției, temporale și spațiale. În această categorie sunt cuprinse: canabisul, LSD 25, mescalina, etc.
originea produsului:
1. drogurile naturale sunt toate substanțele stupefiante și psihotrope extrase sau preparate din plante, altele deci decât cele de sinteză, fără a fi prelucrate chimic, de exemplu: canabisul, cocaina, frunzele de coca, morfina, opiul
2. drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal ( heroina, LSD);
3. drogurile de sinteză sunt elaborate în întregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanțe psihotrope obținute în laboratoare clandestine.
– în această categorie intră și solvenții volatili și alte produse cu poprietăți asemănătoare drogurilor; produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradițională, fiind totodată larg răspândite și ușor de procurat; presupun o puternică dependență psihică și uneori fizică producând totodată și fenomenul de toleranță.
regimul juridic:
– substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele ) sunt folosite în tratamente medicale;
– substanțe total interzise ( LSD, heroină, ecstasy, cocaină ).
dependența generală: fizică, psihică și mixtă
În general, drogurile și medicamentele în particular, sunt nu numai funcționale, dar și disfuncționale pentru indivizi și societate. Dependența fizică și cea psihică constituie efectele cele mai disfuncționale ale consumului de droguri.
De asemenea, drogurile ilegale nu produc nu numai dependență, ci afectează viața individuală, familială și socială. La acestea se adaugă costurile sociale determinate de combaterea și prevenirea consumului de droguri, ca și cele implicate de celelalte probleme sociale legate de acest consum (Rădulescu și Dâmboeanu, 2006, p.190).
O altă clasificare a drogurilor se referă la inventarul de mai jos și anume ( Simache, 2010, p. 77):
1. drogurile dure- care determină dependența- de heroină, cocaină etc.
2. dorgurile ușoare- care induc forme mai ușoare de dependență- cea de marijuana;
Pentru a înțelege mai bine acest aspect, specialiștii au realizat schema evoluției consumului de droguri de la prima administrare și până la stadiul de dependență gravă. Acest model explicativ presupune următoarele stadii și anume:
1. începem să consumăm un drog căutând buna dispoziție denumită euforie, sau căutând senzații noi, sau imitând semenii care ne asigură că „merită să încerci”;
2. luăm drogul, obținând sau neobținând trăirile așteptate; este faza așa numitului „uz recreațional”;
3. stadiul „abuzului” de drog- cantitățile administrate și efectele asupra SNC; exp: pericolul public pe care îl reprezintă un fumator de hașiș care conduce mașina, riscul pe care îl reprezintă un tânăr alcoolic cu intolerabile dureri ulceroase care se „anesteziază” îngerând spirt medicinal, ș.a.m.d.
4. „toleranța”- după un timp, în cazul consumului unui număr mare de substanțe se constată o adaptare a organismului care face necesară administrarea unei cantități mai mari de drog pentru a obține același efect;
5. „dependența”- incapacitatea de a întrerupe consumul de drog prin voință proprie;
6. „sevrajul”- întreruperea administrării duce la o suferință cu simptome mintale și fizice, distincte pentru fiecare clasă de substanțe (ibidem, pp. 191-193).
Ca și orice alt fenomen social, consumul de droguri, are la bază o diversitate de paradigme explicative. Din categoria acestora intră 1. teoriile biologice, 2. teoriile psihologice și 3. teoriile sociologice.
Teoriile biologice consideră că însăși tendința de consum a acestor substanțe periculoase este influențată de tendința genetică diferită de a consuma droguri ( Schukit, 1980, Kalata, 1987), iar dependența de trăsăturile metabolice ale individului ( Dole și Nyswander, 1965; 1980). Cei care resping aceste teorii, susțin faptul că nu s-a putut demonstra științific dezechilibrul metabolic major, iar realizarea tratamentului în cazul dependenței de droguri cuajuorul metadonei, este „controversat” (Simache, 2010, p. 27).
Teoriile psihologice explică consumul de droguri prin următoarele teorii și anume: 1. teoria întăririi, 2. teoria personalității inadecvate și 3. teoria predispoziției la comportamente problematice.
Teoria întăririi explică consumul de droguri având la bază două tipuri de mecanisme: intărirea-pozitivă și negativă- și persistența, arătând că senzațiile plăcute influențează direct repetarea consumului de droguri, iar instalarea durerilor, a sevrajului reprezintă întăririle negative, cele care duc la consumul de droguri ( ibidem).
Teoria personalității inadecvate explică acest consum ca pe o formă de adaptare a individului la viața socială. Personlitatea inadecvată este specifică următoarelor situații: „ ignorarea problemelor vieții reale și refugierea în euforia sau indiferența dată de substanțe duce treptat la depedență și determină pierderea controlului propriei vieți” (ibidem) . De asemenea consumul de droguri exprimă o formă sau alta a furiei, geloziei, forme de apărare împotriva depresiei, stărilor de slăbiciune, plictiselii și deziluziei ( L. Wurmser, apud Goode, 1989, p. 61).
Teoria predispoziției la comportamente problematice indică tendința consumatorilor de droguri spre independență, revoltă, orientați către noi experiențe, către asumarea unor riscuri, dar și preferința mențienrii relațiilor cu grupul lor de vârstă, și mai puțin cu propria familie, școală sau alți adulți. Acesată teorie nu vorbește despre rolul pe care îl joacă mediul social asupra consumului de droguri ( Goode, 1989, p. 62).
Teoriile sociologice analizează consumul de droguri din perspectiva relațiilor sociale ale individului, dar și al integrării în diferite structuri sociale. Prin urmare se pot întâlni teoria comportamentului deviant, cea care pleacă de la conceptul de anomie socială (așa cum a fost definit de Durkeim și Merton), teoria învățării sociale ( Sutherland, 1939) afirmă ideea conform căreia consumul de droguri este rezultatul interacțiunii cu persoane semnificative (significant others), teoria controlului social susține că adoptarea unui astfel de comportament deviant este influențată de nivelul controlului social (prin urmare un control social mai puternic corelează cu adoptarea comportamentului deviant cum este consumul de droguri) și teoria interacțiunii și socializării selective (Johnson, 1973, studiul asupra consumului de droguri în rândul adolescenților) este teoria care pune semnul egalității între valorile posibilor utilizatori de droguri și cele ale consumatorilor propriu-ziși ( ibidem, pp. 28-29).
Cauzele consumului de droguri
Abuzul de droguri este considerat o problemă socială, întâlnită mai degrabă în orașe și metropole și are la bază mai mulți factori de risc și anume: 1. factori personali și 2. factori sociali. Din prima categorie fac parte dezorganizarea familiei de origine, traunele din perioada copilăriei, abuzul, tulburări ale conduitelor adolescenților, dificultăți educaționale și tulburări de personalitate antisociale. Factorii sociali care conduc la abuzul de droguri sunt depravarea, sărăcia, probleme de relaționare, șomajul și absența oportunităților sociale (Seivewright, 2009, pp. 2-3).
Înainte de anul 1989, problema drogurilor părea complet străină de realitățile țării noastre, neexistând statistici oficiale cu privire la tranzitul, producerea, traficul sau consumul de droguri, iar ideologia regimului obliga mass-media să publice informații în acest domeniu doar cu privire la situația existentă în afara granițelor țării, cu precădere din Occident (Sandu, 2002, p. 64).
Cu certitudine că și în epoca comunistă în România existau cazuri de consum de droguri, dar ele erau rare. Consumul de droguri se făcea cu mare teamă și discreție departe de ochii lumii și ai autorităților. Asemenea ,,evenimente” se petreceau de regulă în campusurile universitare în care locuiau studenți străini, ei fiind cei care introduceau ilegal droguri în țară și le consumau; doar o mică parte din droguri fiind comercializată condamnandu-i astfel și pe alții la ,, moartea albă” (ibidem).
Imediat după 1989, o dată cu deschiderea frontierelor și în condițiile anomiei legislative specifică acelei perioade de atunci, România a devenit, mai întâi, o țară de tranziție a drogurilor (punctul de legatură între, „Orientul producător” și ,,Occidentul consumator”), pentru ca după 1992 să devină și o piață de desfacere a unei cantități de droguri care era îndreptată spre Vest.
Schimbările apărute după 1990 în țară noastră, au permis alegerea unui nou stil de viață în rândul adolescenților, tinerilor și adulților. Deschiderea granițelor, a dus însă și la apariția unor probleme noi, despre care știm foarte puțin, informațiile fiind în general fie din cărți, fie din filme. Un număr tot mai mare de tineri sunt expuși sau afectați în mod direct de consumul de droguri.
S-a profitat de legislația relativ blândă, incapabilă să ducă la descurajarea consumului și comercializării de droguri, după cum o vină au avut-o și organele abilitate, care nu au întreprins la timp și cu duritatea necesară măsurile de prevenire și combatere a acestui flagel.
Acest fenomen al consumului și abuzului de droguri reprezintă un pericol deosebit de grav la adresa întregii societăți românești, cu repercursiuni atât în plan economic, cât și social.
Tranziția spre o societate democratică, deschiderea totală a frontierelor de stat, trecerea la economia de piață, precum și poziția geografică, au constituit factori determinanți în includerea României în „ruta balcanică” de traficare a drogurilor, dinspre țările producătoare către cele consumatoare (Popescu et. al., 2004, p. 112).
Aspectele legate de dezagregarea familială cuplată cu săracia, scăderea controlului social și slaba organizare a sistemului de asistență socială comunitară, au generat o creștere a variatelor riscuri cu care se confruntă copiii și tinerii: violență în familie, în școală, în stradă și în comunitate, abandon școlar chiar din primele clase, recurgerea la forma de cerșetorie și delincvență, trafic și consum de droguri. Majoritatea tinerilor consumatori de droguri comit infracțiuni împotriva proprietății, pentru a acoperi costurile consumului.
Tentația consumului de droguri crește proporțional cu vârsta, elevii fiind mult mai vulnerabili în ultimii ani de liceu și primii ani de studii superioare, deși autoritățile apreciază că vârsta la care tinerii încearcă pentru prima dată drogurile este în scădere, școlile generale devenind un punct de atracție pentru distribuitorii de “moarte albă”.
Traficul și consumul de droguri a început să atragă segmente diverse din populație, fapt care a antrenat și o diversificare a gamei de droguri utilizate în consum- heroina administrată pe cale injectabilă, opium, cocaină, anfetamine, canabis, etc. De asemenea, s-a extins și uzul unor medicamente care, administrate în combinație cu băuturile alcoolice, generează efecte stupefiante și halucinogene.
Consumul de droguri injectabile are consecințe extrem de grave asupra sănătății populației. Folosirea în comun a instrumentelor de injectare de către consumatorii de droguri este una din cauzele incidenței ridicate a bolilor cu trasmitere sexuală (HIV/SIDA, hepatita B, C, sifilis).
Concomitent cu cele menționate mai sus, comercializarea drogurilor pe teritoriul României înregistrează valori din ce în ce mai ridicate.
Un indicator relevant al funcționării unei veritabile piețe de desfacere a drogurilor în România îl constituie înregistrarea primelor cazuri de deces survenite în urma intoxicației acute cu droguri.
Consumul de droguri reprezintă una dintre problemele sociale grave, care conduce la instalarea dependenței, devine o sursă de suferință, îmbolnăviri, sărăcie, excludere socială, somaj, etc. pentru numeroase persoane, afectând în special tinerii. Este lezat nu numai comportamentul social al persoanelor în cauză, ci și viața familiilor sau comunităților din care acestea fac parte. (Fundația de Îngrijiri Comunitare, 2004, p. 8)
Dramele care se petrec în familiile în care există membrii care se droghează sunt numeroase și de multe ori ireparabile: părinți care își duc copiii la cura de dezintoxicare, familii aflate în prag de divorț , familii în care și părinții și copiii se droghează, indivizi care își abandonează ocupația de bază, numeroase furturi și acte criminale de care se fac vinovați cei care trebuie să-și procure neapărat drogul.
Traficanții de ,,moarte albă” și-au extins aria de activitate în marile orașe, în facultăți și în școli, urmărind să-și formeze o clientelă cât mai bogată, uneori chiar sub ochii îngăduitori ai celor în drept să vadă și să acționeze în consecință.
Astfel se pierd vieți omenești și se deturnează de la normalitate destine ale unor tineri care ar fi devenit poate personalități strălucite (Vasilescu et. al, 2004, p. 112).
Comunitatea care favorizează consumul de droguri se găsește într-o fază de dezorientare culturală. Acestă dezorientare este mai pronunțată la tinerii care se găsesc într-o căutare, prin esență destabilizantă, de identitate în general și de identitate socială în particular.
În acest context, consumul de droguri este deseori asociat de către tinerii în dificultate, cu o cultură alternativă, atractivă, a contrariilor, opusă unei comunități în care nu se simt integrați (Ferreol și Bengescu, 2000, p. 30).
Percepția populației despre droguri este diferită, dar multe persoane cu traume, stresate, depresive, instabile, le consideră ca pe ceva normal de consumat, ca pe ceva care creează stări deosebite, care ne fac „încântători”, uitând conștient sau nu că tot ele – drogurile ne fac să fim marginalizați și chiar excluși din grup, din comunitate (Rășcanu, 2004, p. 19).
Trebuie să evidențiem, în special, că acest comportament al unei persoane care consumă droguri va fi întotdeauna foarte complex și nu putem asocia cauzalități și nici consecințe de o formă invariabilă, deoarece numărul de componente care intră în joc sunt multe și diferite, ceea ce face ca schimbărie să fie foarte diferite de la un caz la altul.
Antecedentele de risc în ceea ce privește consumul de droguri, așa cum au fost ele observate în diferite studii, cuprinde cauze: (Sanchez et. al, 2002, pp. 113-114 )
antecedente comportamentale cu caracter individual:
eșec în randamentul academic
apariția conduitei antisociale la vârste tinere
consum precoce de substanțe care creează dependență
antecedente atitudinale cu caracter individual:
nu se ia în considerare nici autoritatea și nici regula stabilită
responsabilitate scăzută față de școală
atitudini pozitive față de comportamente incorecte
atitudini pozitive față de conduita adulților (de la vârste foarte mici)
antecedente psihologice cu caracter individual:
nivelul stimei de sine scăzut
profil școlar slab
căutarea de senzații noi
antecedente cu caracter familial:
stil de viață familial care conține comportamente antisociale și de consum de substanțe care creează dependența.
o gravă problemă în abilitățile sociale ale părinților.
familie dezorganizată în ceea ce privește obiceiurile, regulile, valorile, etc.
antecedente cu caracter comunitar
situație socială și economică precară
dezorganizare la nivel comunitar în ceea ce privește obiceiurile, regulile, valorile, etc.
comunitate tolerantă față de comportamentele incorecte
ușurința de a face rost de substanțe care creeză dependență
mediu social cu un mare număr de consumatori de droguri.
În viziunea altora, factorii care determină consumul de droguri, se pot împărții în trei mari categorii și anume (Abraham et. al., 2008, p. 28-29) :
1. factorii aferenți drogului:
-profilul farmodinamic (acțiuni psihofarmacologice precum cea euforizantă, anxiolitică, stimulantă psihomotorie și halucinogenă);
-modelul de administrare (latența și durata efectelor), diponibilitatea drogului și costul ( spre exemplu „popularitatea” heroinei se datorează faptului că aceasta se regăsește pe piața drogurilor, precum și prețul scăzut al acesteia);
– puritatea dozelor;
2. factorii dependenți de subiect:
-tulburările psihice prexistente (depresie, anxietatea sau fenomene precum timiditatea);
– factorii genetici;
-fenomenul de toleranță înnăscută și rapiditatea dezvoltării toleranței dobândite;
– personalitatea psihopatologică a toxicomanilor- acești indivizi nu pot face față realități, având tendința de evadare, cu personalitatea prost structurată, cu deficit moral, cu fenomene de inadaptabilitate, cu dezechilibre psiho-afective;
– experiențele/așteptările subiectului;
3. factorii dependenți de mediu:
– influențele anturajului;
– atitudinea comunității;
-starea socială.
Motivele cele mai frecvente invocate de elevi și tineri în explicarea consumului de droguri sunt (Popescu et. al, 2004, p. 112):
s-a ivit ocazia, iar tânărul nu a făcut altceva decât să încerce;
utilizarea drogurilor este privită ca ceva incitant, ca o dovadă de curaj, în ciuda faptului că părinții tratează problema drogurilor ca pe un mare pericol;
unii copii și tineri utilizează drogurile sau solvenții organici în încercarea de a uita de problemele cu care sunt confruntați sau de a atenua supărarea ivită în urma unui eveniment neplăcut petrecut în familie. Alteori, cauzele gesturilor lor sunt mai profunde: o reacție față de frustrări sau abuzuri, față de faptul că nu li se acordă atenție acasă, la școală sau în anturaj;
Pentru a depăși momentul psihologic critic al primei experiențe sexuale, unii adolescenți, stimulați de anturaj și de „super informațiile” pe care le pun la îndemâna lor mass-media, recurg fie la alcool, fie la drog, fie la amândouă pentru a fi „performanți”;
Utilizarea drogurilor reprezintă, în special în cazul tinerilor, un mod de a reacționa în fața singurătații, la senzația de inutilitate, la lipsa de respect de sine și de propria persoană.
Dacă o persoană începe să utilizeze droguri, atunci apar probleme noi în viața sa și întrebări de genul: Cum am să plătesc produsul?; Cum pot să țin ascuns acest lucru de familia mea?; Unde aș putea să consum drogurile? De la cine să le cumpăr?; Cum voi putea totuși să fiu în stare să-mi continui serviciul? ș.a.m.d.
Este posibil, ca pentru o perioadă relativ scurtă de timp, persoana să reușească să mențină sub control lucrurile, dar la un moment dat viața “normală” nu mai poate fi combinată cu folosirea drogurilor și, ca urmare, încep să se acumuleze problemele de la muncă, din familie, de sănătate, a banilor, etc. (Sanchez, 2002, p. 115).
Problemele pot reprezenta pentru consumatorul de droguri un fel de „legitimație” de a avea dreptul să continue să consume. Durerea respingerii sau a eșecului trebuie amorțită. Pentru a-și putea menține o existență cât mai apropiată de aceea dinaintea consumului și pentru a face față prestațiilor sociale, el va simți că trebuie să consume în continuare (Rădulescu, Dâmboeanu, 2006, p. 9).
Efectele consumului de droguri
Efectele consumului de droguri sunt multiple și țin cont de natura substanței consumate: legale sau ilegale. În acest subcapitol urmăresc descrierea consecințelor drogurilor ilegale (ale cocainei, marihuanei etc.).
Autorul L. Vasilescu, în volumul „Modificări neuropsihice indude de droguri. Evaluarea și managementul de caz ” (2004, p. 24) analizează efectele consumului de droguri ilegale, împărțindu-le în:
1. efecte căutate: adică efectele pe termen scurt, cele precum înlăturarea oboselii, instalate la scurt timp după prizare (cca 20 minute), inducând o stare de euforie, încredere în sine, mulțumire și dă impresia unei capacități mărite a funcțiilor intelectuale, iar prin injectare efectele apar după 20 de secunde sub forma unei stări euforice.
2. efecte nefaste: adică efecte pe termen scurt ce induc o stare de agitație și instabilitate, tulburari de judecată și comportament: transpirații, dilatarea pupilelor. La doze puternice apar convulsii, paranoia, psihoze, pierederea greutății, grețuri.
3. alte efecte: perforații ale mucoasei nazale, eczemă în jurul nărilor, în acest caz dependența psihică se instalează rapid.
Acelaș autor face vorbire și de diversitatea efectelor consumului de marijuana asupra corpului consumatorului. Acesta menționează că toate organele și funcțiile corpului unui individ pot fi afectate, înregistrându-se modificări evidente la nivel fizic și psihic.
Fumatul marijuanei este de asemenea nociv. Actul fumatului este legat de apariția astmului, bronșitelor, enfizemelor, a afecțiunilor cardiace și a numeroaselor forme de cancer, vizând în special plămânii.
De asemenea, acesta poate duce la creșterea complicațiilor din timpul sarcinii și a travaliului. Un copil cu mamă fumătoare poate avea o greutate mai mică la naștere decât copilul unei mame nefumatoare.
Conținutul unei țigări cu marijuana se referă la substanțele specifice fumului de țigări obișnuite, cum ar fi monoxidul de carbon și gudronul. Pe de altă parte însă, marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul, fumul său este însă și mai iritant și are un efect mai puternic asupra căilor respiratorii superioare (sinusurile și laringele). De asemenea, irită și traheea și bronhiile și cu cât fumul este mai adânc tras în plămâni și reținut la acest nivel mai mult timp, cu atât este mai mare și gradul de intoxicare (ibidem, p. 26).
Consumul marijaunei are un spectru larg de implicații, atât la nivelul comportamentului, cât și la nivelul stărilor afective. Acesta împiedică coordonarea mișcarilor, pierderea abilitaților și funcțiilor perceptuale și senzoriale. Rapidele schimbări de stare pot produce scurte perioade de axietate, confuzie sau chiar forme asemănătoare nebuniei (ibidem, p. 27).
Studiile realizate de-a lungul timpului pun în evidență nu numai efectele drogurilor ilegale, ci și efectele pe termen lung provocate de drogurile legate. Un astfel de studiu care a pus în evidență cele două categorii de efecte este cel realizat de către Nutt și colaboratorii săi ( 2007). Aceștia au demonstrat că alcoolul și tutunul sunt mai periculoase decât drogurile ilegale ( canabis și ecstasy) ( Preda, 2009, p. 249).
Mai exact consecințele consumului de droguri se pot instala la nivel glabl și la nivel invidual, afectând următoarele grupuri sociale ( tinerii care abandonează școala, devenind astfel șomeri, copii străzii, tinerii instituționalizați, familiile aflate în anumite situații de risc) și implicit generând ca și consecințe: abandonul școlar, deficit educațional și profesional, șomaj, contactarea și transmiterea bolilor contagioase, dezorganizări familiale ș.a.m.d. ( ibidem).
Efectele nocive nu pot fi reduse doar la cele menționate mai sus. Diversitatea drogurilor duce la manifestări și complicații diferite. Intenția este, la acest nivel, de a nu repeta aceeași idee, ci mai degrabă de a crea o imagine de ansamblu asupra consecințelor nevaste ce pot doborâ din temelii un individ perfect sănătos. Rolul cercetării de față este acela de a identifica, mai cu seamă, percepția subiecților, despre consumul subtanțelor ilicite.
Soluții de prevenire a consumului de droguri
Odată identificate cauzele și efectele consumului de droguri, devine necesară, măsura de stabilire a acelor soluții eficiente și aplicate la nivelul unui caz particular, de prevenire a consumului de subtanțe ilicite. Mai întâi trebuie să stabilim în ce constă procesul de prevenire.
Astfel că, G. Trifan , în lucrarea „Moartea albă”(2003, p. 119) definește prevenirea ca pe un „proces continuu de promovare a creșterii și a potențialului individului, al familiei și al comunității în scopul diminuării probabilității de apariție a problemelor legate de abuzul în consumul de alcool și/ sau droguri.”
În acest sens, „prevenirea consumului de droguri a devenit în ultimii ani, o prioritate a strategiilor elaborate în diferite țări, pentru combaterea consumului și dependenței de droguri, care iau ca premisă ideea larg folosită în domeniul sănătății publice, conform căreia a preveni costă mai ieftin decât a trata” (Rădulescu și Dâmboveanu, 2006, p. 278).
Activitățile de prevenire pot să îmbrace forma unei duble abordări, respectiv :
1. un proces deliberat și constructiv menit să promoveze creșterea interesului indivizilor și a comunităților către un potential uman deplin;
2. contracararea circumstanțelor dăunatoare, cum sunt riscurile legate de sănătate și de siguranță, stresul familial, presiunea de la locul de muncă, izolarea, violența, greutățile econimce și locuințele neadecvate, serviciile medicale sau îngrijirea copilului (Popescu et. al., 2004, p.143).
“Literar, prevenirea consumului de droguri înseamnă: în sens negativ – a preveni ca oamenii să dezvolte, să mențină și să agraveze o dependență, iar în sens pozitiv să stimuleze un comportament sănătos” (Abraham, 2004, p. 400).
Un rol extrem de important este exercitat de programele de educație aplicate în cadrul școlilor, clasificate în trei categorii principale în funcție de caracteristicile activității de prevenire
prevenirea primară care se adresează minorilor și tinerilor care nu au experimentat drogurile ;
prevenirea secundară care are ca scop determinarea tinerilor care au consumat deja droguri să abandoneze această deprindere și informarea acestora cu privire la riscurile asociate consumului de droguri ;
prevenirea terțiară care vizează evitarea reluării consumului de droguri de către foștii dependenți de droguri, reducerea ofertei de droguri și a promovării drogurilor (Rădulescu și Dâmboeanu, 2006, p. 278).
Soluțiile de prevenire a consumului de droguri trebuie să se bazeze de tehnici adecvate de consiliere a dependenților de droguri.
Măsurile concrete de reducere a numărului consumatorilor de droguri se referă la diferite tehnici de consiliere a dependeților de droguri. Aceste măsuri se referă la o multitudine de indicatori. Mai exact se impune necesitatea derulării unor programe de educație a dependenților în familie, comunitate, la școală (Rădulescu și Dâmboeanu, 2006, p. 280).
Cea mai cunoscută tehnică de prevenire a consumului de droguri este reprezentate de interviul motivațional. Acest interviu propune o abordare psihologică a situației toxidependenților, a motivațiilor acestora, precum și decizia de producere a schimbării în bine.
În volumul „Terapia toxicodependenței. Posibilități și limite” (2003, p. 75), Iolanda Trifan definește astfel interviul motivațional/ cercul lui Prochaska: „modalitate de a ,, debloca’’ clientul din punctul în care îl menține blocat ambivalența motivațională, el având resursele necesare de a realiza schimbarea, fie ca un preludiu al psihoterapiei în sensul de a deschide drumul către o muncă terapeutică ulterioară”.
Se poate vorbi de două faze ale interviului motivațional: construirea motivației pentru schimbare și consolidarea angajării în schimbare; prima fază fiind utilă atunci când persoana este în precontemplare sau contemplare, iar a doua este oportună începând cu etapa acțiunii (ibidem).
Principiile interviului motivațional sunt:
exprimarea empatiei ;
evidențierea discrepanței dintre comportamentul prezent și obiectivele de perspectivă ;
evitarea confruntării cu clientul ;
folosirea rezistenței clientului ;
creșterea încrederii clientului în eficacitatea sa ( ibidem, p. 76).
Pentru a înțelege mai bine aceată tehnică de consiliere am trecut în revistă și modelul consilierii consumatorului de droguri și a principalelor etape ale acestuia (vezi figura de mai jos).
recădere
comportament stabil
recădere
Fig. 1. Etapele consilierii dependenților de droguri, model adaptat al lui Prochaska și Diclemente (1982), preluat din Sanchez et. al. (2002, p. 113).
Alte soluții eficiente de prevenire sunt măsurile luate de autorități împotriva combaterii consumului de droguri și de reducere a numărului de consumatori. Aceste măsuri se pot concretiza prin diverse măsuri legislative, strategii și rapoarte care reglementează consumul de droguri.
În primul rând putem discuta despre legile care vizează tratamentul de specialitate acordat cosumatorilor si celor dependenți de droguri. Din această categorie intră Legea nr. 522/2004 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, act normativ care modifică și completează legea nr. 143/20003. Primul act normativ amintit permite includerea consumatorului de droguri în circuitul integrat de asistență de specialitate.
Printre cele mai importante obiective ale Strategiei Naționale Antidrog din perioada 2005-2012, se numără reducerea cererii și ofertei de droguri, întărirea cooperării internaționale și dezvoltarea unui sistem global de informare, evaluare și coordonare privind problematica drogurilor (Rădulescu, Dâmvoeanu, 2006, pp. 245-258).
Pentru punerea în aplicare a acestor obiective cu caracter general, strategia amintită mai sus, prevede un Plan de Acțiune desfășurat până în 2008, care include obiective specifice și diverse activități pentru realizarea acestora, termenele de evaluare, de realizare și factorii resposabili.
Un obiectiv important în reducerea cererii de droguri îl constituie prevenirea consumul de droguri prin aplicarea unor programe la nivelul școlii, familiei și comunității.
Un alt obiectiv general, al strategiei naționale antidrog vizează, asigurarea unor măsuri eficiente (schimb de echipamente medicale sterile, ace și seringi), consiliere psihologică, programe de tratament substitutive pentru consumatorii de droguri etc.
Ca activități specifice sunt prevăzute crearea și funcționarea efectivă a unui sistem de prescriere a tratamentului de substituție, a cadrului legislativ care reglemetează prescrierea tratamentului de substituție în penitenciare, reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în penitenciare etc.
Creșterea sprijinului comunitar și profesional acordat tuturor categoriilor de consumatori de droguri, inclusiv evitarea marginalizării acestora, reprezintă un alt obiectiv implicat de reducerea riscurilor asociate consumului de droguri.
Un rol important în cadrul Strategiei Naționale Antidrog din perioada 2005-2012 revine acțiunilor de informare și evaluare, rol îndeplinit de Observatorului Român pentru Droguri și Toxicomanie, care elaborează Raportului Național Anual privind situația drogurilor în România.
Activitățile urmăresc evaluarea periodică a situației consumului problematic de droguri, a numărului de consumatori, colectarea și interpretarea datelor referitoare la cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri, a datelor referitoare a bolilor infecțioase asociate consumului de droguri, a datelor referitoare la bolile infecțioase asociate consumului de droguri, monitorizarea deceselor legate de consumul de droguri, colectarea unor date cu privire la criminalitatea asociată consumului de droguri, etc.
În ansamblul ei, Strategia Națională Antidrog din perioada 2005-2012, dincolo de faptul că este mult mai complexă și mai bine fundamentată, are meritul de a elabora, în mod unitar, o serie de obiective generale, obiective specifice și măsuri de aplicare care acoperă întreaga problematică ridicată de combaterea flagelului drogurilor în România, făcând mai funcționale și mai eficiente actualele sau viitoarele structuri și resurse angajate în acest proces (ibidem, p. 258).
Acestea sunt doar câteva din aspectele și trăsăturile comportamentului dependenților de droguri. Acestea mă vor ajută să înțeleg evoluția actului delincvent în rândul românilor din mediul urban și rural. Nu rămâne însă de văzut care va fi evoluția acestui fenomen social la nivel global și numai.
3.2. Motivația pentru schimbare a ccomportamentului infracțional
Înainte de a identifica dimensiunile specifice ale motivației schimbării trebuie să definim conceptul de motivație. Unul dintre teoreticienii acestui concept este Abraham Maslow care afirmă că „studiul motivației trebuie să o reprezinte studiul obiectivelor, al dorințelor sau al trebuințelor omenești ultime ” (2007, pp. 66-67).
Motivația este conform volumului Oxford English Dictionary (apud Butler, Gillian și Freda McManus, 2002, p. 77) un „stimul conștient sau inconțient de a acționa către realizarea unui scop dorit, determinat de factori psihologici sau sociali”.
Este binecunoscută piramida lui Maslow a clasificării trebuințelor. Autorul arată cum la baza piramidei se află trebuințele fiziologice care se caractezizează printr-un conținut socio-cultural scăzut, iar la vârful acesteia se află trebuințele estetice și de concordanță, a căror satisfacerea este cea mai scăzută, dar cu valorile socio-culturale cele mai evidente. De asemenea teoreticianul pune accent pe rolul trebuințelor superioare, concluzionând că acestea sunt mult mai relevante pentru explicarea individualității, iar satisfacerea lor contribuie la lărgirea sferei spirituale a personalități, la eficientizarea biologică și socială a unui individ (Maslow, 2007, pp. 82-95) (vezi figura de mai jos)
Motivația are la bază mai multe trăsături și anume (Viets, Walker și Miller, 2002, p. 17):
1. motivația- poate fi motificată ca orice alt comportament, având un nivel mai ridicat sau mai scăzut conform principiilor naturii umane;
2. motivația este o chestiune de probabilitate a acțiunii;
3. motivația este un fenomen interpersonal, fiind influențată de relațiile interumane;
4. motivația este specifică unui anumit tip de acțiune; spre exemplu consumatorii de droguri sunt mai motivați să renunțe sau să reducă consumul unui anumit drog în favoarea altuia;
5. motivația poate fi intrinsecă și extrinsecă;
6. motivația schimbării intrinseci este generată mai degrabă de mecanismul „provocându-l de la ”, decât de mecanismul de instalare la nivelul individului a schimbării propriu-zise.
Care este soluția atunci când beneficiarii par puțin motivați să-și schimbe comportamentul infracțional, dar și în cazul creșterii ratei de motivare și a ratei de recidivă? Răspunsul este simplu. Acesta constă în aplicarea, într-o manieră corectă și eficientă, a intreviului motivațional, de către consilierul de probațiune, în vederea ajutorării beneficiarului.
Cunoașterea aspectelor acestei metode presupune înțelegerea unui alt concept și anume cel de „motivare pentru schimbare".
Figura 3.2.1. Piramida motivației (după Maslow), model preluat și adaptat din Golu, Mihai. 2004. Bazele psihologiei generale. București: Editura Universitară, p. 586.
Motivația pentru schimbarea comportamentelor infracționale reprezintă un demers profesional care este în egală măsură provocator și stimulator (Viets, Walker și Miller, 2002, p. 15), având la bază o serie de trăsături, pe care le vom descrie în fragmentele de mai jos.
Motivația pentru schimbare poate fi definită și ca „o stare prin care persoana aflată în supraveghere se pregătește pentru schimbare și ca probabilitate ca aceasta să adere la o strategie specifică de schimbare sau să continue o acțiune în sensul schimbării, stare și probabilitate influențate de context și de stilul consilierului de reintegrare socială și supraveghere” (Poledna, 2002, p. 50).
În opinia altor autori motivația pentru schimbare „este privită ca un factor crucial în orice formă de teraprie” (Vrasti, 2012, p. 1)
În tabelul de mai jos am rezumat componentele motivației și indicatori ai nivelului scăzut și ridicat al motivației (ibidem).
Tabelul 3.2.2. Structura și indicatorii motivației pentru schimbare, model preluat și adaptat din Schiaucu, Valentin și Robu, Dan (coordonatori), 2008. Manual de probațiune. București: Editura Eurostandard, p. 385.
În viziunea psihologilor, procesul de schimbare, este asemuit cu un cerc/ roată. Acest mecanism arată cum un individ (consumator de droguri sau alcool), pentru a se vindeca, va parcurge etapele acestui demers de mai multe ori. Așa a apărut, modelul "ciclul schimbării" (Prochaska și DiClemente , 1982), care presupune, utilizarea de către consilier a mai multor abordări motivaționale, în funcție de stadiul în care se află beneficiarul (vezi figura 2 și tabelul 3).
6
5. 1.
4 2.
3
1- pre-contemplare
2- contemplare
3- decizie
4- schimbare active
5- menținere
6- recădere
Figura 3.2.3. Modelul "ciclul schimbării" după autorii Prochaska și DiClemente (1982), model preluat și adaptat din Schiaucu, Valentin și Robu, Dan (coordonatori), 2008. Manual de probațiune. București: Editura Euro Standard, p. 386.
Motivația pentru schimbare (în cazul unui comportament infracțional) are ca primă etapă evaluarea psihosocială. Acest mecanism presupune următoarele aspecte și anume: 1. analiza evenimentelor importante (și aici intră evenimentele personale și familiale, relația dintre persoană și problemele sociale adiacente, istoricul infracțional, recidiva, vătămare/autovătămare, sănătate fizică și psihică și dependențe-alcool/drog) cu rol asupra declanșării comportamentelor infracționale, 2. evitarea capcanelor (în cazul consilierului de reintegrare socială și supraveghere) și 3. abordarea rezistenței (Poledna, 2002, p. 50).
În legătură cu indicatorii legați de evenimentele relevante analizată în această etapă (ce pot fi surprinse prin Inventarul de colectare date și diagnoză a comportamentului infracțional) putem formula următoarele concluzii (Durnescu, 2011, pp. 311-312 ):
1. există conexiuni între consumumul medicamentos și comportamentul infracțional;
2. relația dintre comportamentul infracțional și starea emoțională este mai prezentă în rândul clienților care nu pot gestiona situațiile de stres, cu depresie, cu tulburări psihologice și psihiatrice;
3. infractorii nu dispun de abilități de gândire care să îi facă să se gândească serios la ceea ce urmează să facă;
4. atitudinea proinfracțională este unul dintre aspectele care explică pedeapsa privativă de libertate și rata de recidivă; în acest caz serviciile de probațiune trebuie să analizeze această atitudine tocmai pentru reducerea ratei de recidivă;
5. indivizii cuprinși într-o rețea socială infracțională recidivează mai des;
6. trăirile negative din copilărie/adolescență, lipsa unui model sunt și ele premise ale recidivei;
7. istoricul infracțional este principala premisă a recidivei; este un factor dat.
Se cunoaște faptul că un client nu se schimbă brusc. Mai întâi apare, ceea ce specialișții denumesc rezistența la schimbare. Această din urmă se regăsește la nivelul comportamentelor și atitudinilor și se poate concretiza prin următoarele forme: 1. argumentarea clientului (prin care acesta neagă profesionalismul consilierului de reintegrare socială și supraveghere), 2. întreruperea (clientul întrerupe discuția într-un mod defensiv), 3. negarea (clientul consideră că nu are probleme și astfel nu își asumă nici un fel de responsabiliate, respinge orice sfat al consilierului de reintegrare socială și supraveghere), 4. ignorarea (clientului vis-a- vis de problemele actuale) (Poledna, 2002, pp. 51-52)
Cea de-a doua etapă a motivației pentru schimbare este consolidarea consimțământului pentru schimbare. Acest aspect exprimă dispoziția beneficiarului de a face schimbarea.
Pentru a înțelege mai bine acest mecanism trebuie identificate semnele schimbării. Din această categorie se regăsesc: 1. scăderea rezistenței, 2. scăderea numărului interpelărilor (datorită numărului mare de informații de care dispune clientul), 3. creșterea numărului și a frecvenței- a. enunțurilor motivației intrinseci și b. a interpelărilor asupra schimbării (ceea ce acesta poate face, acțiunile de stopare a comportamentului infracțional), 4. atitudinea pașnică, armonioasă, ce va fi precedată de una conflictuală, tensionată; 5. previziunile schimbării (cele legate de anticiparea rezultatelor și analiza avanatajelor ) și 6. experimentarea unei schimări (de la nivelul relațiilor familiale, interpesonale, la locul de muncă, o instruire profesională sau școlară) (Poledna, 2002, pp.55-56).
De asemenea specialiștii mai identifică trei subetape ale consolidării consimțământului pentru schimbare:
1. recapitularea sau sumarizarea situației prezente;
2.consilierea clientului prin oferirea de informații necesare evitării conflictului între obiectivele și scoplul planului de supraveghere;
3. negocierea simultană, doar în anumite cazuri, a planului de supraveghere și a celui de intervenție pe probleme psiho-sociale (aici obiectivele vizează respectarea obligațiilor, măsurilor stabilite prin sentință, dar și a nevoilor specifice persoane supravegheate, țănându-se cont de opțiunile în procesul de schimbare) (Poledna, 2002, p. 56).
Tabelul de mai jos vine în sprijinul argumentației de mai sus, oferind mai multe precizări cu privire la etapele motivației de schimbare a unui comportament infracțional, precum și identificarea opiniilor, gândurilor indivizilor pentru fiecare etapă în parte și a sarcinilor pe care trebuie să le realizeze consilierul de probațiune.
Tabelul 1.2.4. Etapele motivației schimbării comportamentale și consilierea beneficiarului, model preluat și adaptat din Schiaucu, Valentin și Robu, Dan (coordonatori), 2008. Manual de probațiune. București: Editura Eurostandard, pp. 386-388.
În prima etapă a motivației schimbării și anume pre-contemplarea clienții se împart în patru mari categorii și anume:
1. persoanele ezitante- care nu conștientizează problema;
2. clienții rebeli-cei care atribuie comportamenttului lor un cumul mare de energie și care se opun în totalitate față de sfaturile consilierului de reintegrare socială și supraveghere;
3. clienții resemnați- cei fără energie și care nu se implică în procesul de schimbare;
4. persoane speculative- cele care arată mai multă rezistență cognitivă și mai puțină rezistență afectivă (Durnescu, 2011, p. 307)
Cea de-a doua etapă –contemplarea- pune în evidență ambivalența și stări conflictuale. Ambivalența este echivalentă cu o serie de complicații, printre care se regăsesc nivelul ridicat al valorizării comportamentului infracțional și așteptări legate de obținerea unor avantaje prin concretizarea acestui tip de comportament (Durnescu, 2011, p. 309).
Atunci când vorbim despre motivația pentru schimbare și despre evaluarea nevoilor criminogene trebuie avut în vedere conceptul de „stimă de sine”. Acesta este format la rândul lui din alte trei dimensiuni și anume: iubirea de sine (modalitate prin care indivizii fac față adversităților și eșecurilor), concepția despre sine (care izvorâște din mediul familial) și încrederea în sine (generată de tipul educației-în mediul familial și școlar) (ibidem, p. 309).
Decizia sau consimțământul pentru acțiunea în direcția schimbării este cea de-a treia etapă a motivației pentru schimbare. În această fază de ambivalență se menține, iar rolul ce îi revine consilierului de reintegrare socială și supraveghere constă în întărirea consimțământului față de un plan al schimbării (ibidem).
De asemenea din perspectiva relației consilier (agentul stimulării externe)- motivație (motivația intrinsecă a persoanei de a acționa)- client (subiectul acțiunii propuse de consilier) decizia poate devenii „motivația conduitei umane ce presupune concordanța dintre factorul extern, stimulativ și cel intern, subiectiv, energizator, găsindu-și exprimarea pentru acțiune și creșterea receptivității în raport cu stimularea externă ” (I. Butoi, T. Butoi, 2004, p. 438).
Acțiunea în scopul schimbării este cea de-a patra etapă a motivației schimbării și trebuie să însemne multiplicarea activităților de succes, precum și a deciziilor constructive. Prin conștientozarea beneficiarului (sarcină ce îi revine consilierului) se poate înregistra creșterea nivelului de încredere în sine (Durnescu, 2011, p. 309).
Menținerea se concretizează prin strategiile de prevenire a căderii, iar căderea este „revenirea la comportamentul problematic, etapă ce trebuie înțeleasă ca una specifică ciclului schimbării, integrată în procesul învățării, deci este esențial benefică (ibidem).
Motivația pentru schimbare are la bază două tipuri de factori. Primul tip se referă la factorii motivaționali interni (aici inră obținerea scopului dorit sau evitarea emoțiilor aversive precum vinovăția sau rușinea) și la factorii motivaționali externi (aici putem vorbi de dorința obținerii acceptării sociale sau evitarea sancțiunilor sau dezabrobării). Prin urmare, motivația generată de factorii interni reprezintă mai degrabă sensul schimbării comportamentale, decât motivația generată de factorii externi (McMurran, 2002, p. 7).
Identificând tipul de factori motivaționali care influențează schimbarea comportamentală, autorii se întreabă asupra unui alt factor și anume: „Care sunt acele caracteristici ale terapeutului care conduc la schimbarea comportamentelor dependente?” (Miller, 1998, apud McMurran, 2002, p. 8).
Prin urmare principalele trăsături ale consilierilor se referă la: 1. realizarea unei consilieri empatice, bazată în esență pe credința că aceasta va avea succes; și la 2. utilizarea unor metode și tehnici de motivare necesare încurajării clientului să identifice avantajele schimbării și să obțină schimbarea comportamentului (în esență dependente) (Miller și Rollnick, 1995, apud McMurran, 2002, p.9).
În cadrul consilierii clientului, unul dintre cele mai importante aspecte, este reprezentat de creșterea motivațională. Aceasta are la bază cinci principii:
1. exprimarea empatiei în cadrul ascultării reflexive;
2. identificarea incongruențelor dintre scopul și problemele clientului;
3. eliminarea confruntării directe;
4. acceptarea rezistenței clientului;
5. susținerea eforturilor realizate de client (Miller și Rollnick, 1991, pp. 354-356)
Creșterea motivațională este o binecunoscută terapie ce facilitează obținerea efectelor pozitive într-un timp scurt, dar și aplicarea acesteia la pacienții cu ostilitate și mânie (trăsături specifice persoanelor dependente). Pe lângă aceste avantaje mai putem enumera folosirea empatiei, acceptării, naturalețe, egalitarism și recunoașterea autonomiei clientului (Moyers et.al. ,2005, pp. 590-598 ).
În viziunea altor autori (Fields, 2006, pp. 6-9), motivarea pentru schimbare poate fi înțeleasă din perspectiva următoarelor șase teorii. Asemănările cu celelalte abordări formulate mai sus se referă la etapele schimbării identificate de Prochaska și DiClemente și la corelația ambiavență conflict. În acest ultim caz ambivalența este normală, este caracteristică stadiului contemplării, iar în stările conflictuale ea reprezintă un adevărat obstacol al schimbării.
Ca și noi abordări le reprezintă un ansamblu de teorii, concretizate în inventarul de mai jos după cum urmează:
1. teoria protecției (Rogers, 1976) conform căreia motivația pentru schimbare este influențată de existența nivelului riscurilor asumate prin combinația cu eficacitate sinelui;
2. teoria balanței decizionale (Janis și Mann, 1977) prin care sunt stabilite nevoile individului pentru realizarea schimbării;
3. teoria reacției (Brehem, 1981) care explică cum atunci când autonomia și libertatea comportamentală pot fi prevenite, probabilitatea stopării conportamentului infracțional va crește;
4. teoria percepției sinelui (D.J. Bem, 1972) conform căreia are loc identificarea și descrierea argumentelor pentru schimbare;
5. teoria reglării sinelui (F.H.Kaufer, 1986) vizează creșterea discrepanței dintre statusul actual și scop; aci pot fi identificate formularea unor enunțuri precum „Unde doresc să ajung” sau „Unde vreau să fiu”;
6. teoria valorilor umane (M. Rokeach, 1976) prezintă conceptualizarea personalității ca o organizare ierarhică. Pentru a înțelege mai bine am realizat figura de mai jos.
Figura 3.2.5. Natura valorilor umane, model preluat și adaptat din Fields, Ann, 2004. Resolving Patient Ambivalence. A five Session Motivational Interviewing Intervention. Washinton: Hollifield Associates, p. 9.
Ca o scurtă concuzie prezentăm opinia autoarei de mai sus care îmbrățișeașă punctele de vedere cu privire la sensurile motivației pentru schimbare oferite de Miller. Prin urmare „motivația nu este văzută ca un tratament al pacientului ci ca un proces interpersonal dintre consilier și pacient”, iar „maniera în care un consilier gândește motivația și schimbarea influențează în mare măsură ceea ce acesta realizează” în ultimă instanță (Fields, 2004, p. 9).
De asemenea analiza asupra motivației pentru schimbarea unui comportament imfracțional pune în evidență și necesitatea existenței tratamentului voluntar, adică clientul trebuie să își dorească singur să se schimbă, și nu datorită unei constrângeri exterioare, a societății (prin sancțiuni). Mai mult decât atât, s-a stabilit faptul că un astfel de comportament este echivalent cu o anumită rată a recidivei. Se pară că infractorii cu nivelul cel mai ridicat al recidivei sunt văzuți ca cei mai puțini înclinați către schimbare, și prin urmare pot fi respinși în afara tratamentului, chiar dacă acesta oferă cele mai bune rezultate atunci când acești indivizi se prezintă cu nivelul cel mai ridicat al recidivei (Andrews et.al., 1990, apud McMurran, 2002, p. 9).
Motivația pentru schimbarea comportamentului infracțional se desfășoară pe baza modelului „pregătire, dispoziție și capacitate” (Viets, Walker și Miller, 2002, p. 17).
Unele persoane sunt dispuse să se schimbe, dar au puțină încredere în realizarea schimbării propriu-zise. Alții sunt încrezători că se pot schimba, dar nu pot identifica motivele ce stau la baza schimbării. Și în cele sin urmă sunt persoane care sunt în egală măsură dispuse și capabile să realizeze schimbarea, însă nu sunt încă pregătiți pentru aceasta. Fiecare situație prezentată mai sus presupune diferite provocări motivaționale (Miller și rollnick, 2002, apud Viets, Walker și Miller, 2002, p. 17)
Motivația pentru schimbare are un caracter dinamic și o natură interpersonală (așa cum am arătat în unul dintre fragmentele de mai sus). Tranzacțiile interpersonale sunt cele care scad sau cresc nivelurile priorității percepute, importanța și confidența schimbării (Viets, Walker și Miller, 2002, pp. 21-23).
Aceasta mai poate fi și rezultatul stilului consilierii, tehnică prin care fie clientul este dirijat către realizarea schimbării, fie acesta este lăsat să decidă asupra modificării și de ce nu a eliminării comportamentului infracțonal (Miller et. all, apud Viets, Walker și Miller, 2002, pp.23 -26).
Realizarea schimbării motivaționale se realizează în momentul tranziției de la motivația extrinsecă la cea intinsecă (ibidem, p. 26) și este facilitată de procesul de comunicare. Acesta din urmă pune în evidență avantajele schimbăriii pentru client. Aceste beneficii pot fi rezumate astfel (Miller și Rollnick, 2002, p. 24):
1. schimbarea este cea care subliniază recunoașterea aspectelor indizerabile ale comportamentului;
2. schimbarea poate fi echivalentă cu acumularea unor aspecte pozitive pentru client;
3. schimbarea generează un anumit nivel al optimismului-este vorba aici despre încrederea și speranța în abilitatea unui individ de a se schimba;
4. intenția de schimbare poate exprima indirect modalitatea în care pot sta lucrurile dacă se realizează schimbarea.
3.3. Interviul motivațional
Cei care au construit Interviul motivațional (IM) și anume cercetărorii William Miller și Stephen Rollnick, l-au definit ca fiind „un stil de consiliere directiv, centrat pe beneficiar, pentru a-l ajuta să-și exploreze și să-și rezolve ambivalența cu privire la schimbarea comportamentului" (Miller și Rollnick, 2002, p. 389).
Înainte de a surprinde particularitățile Interviului Motivațional, trebuie să identificăm acele aspecte care definesc interviul în munca de probațiune.
Așadar interviul în munca de probațiune este unul dintre metodele folosite în activitatea de probațiune. Din această categorie mai intră chestionarul, testul și observația.
Această tehnică are trei mari scopuri și anume: informațional, de evaluare și terapeutic. De cele mai multe ori intervievarea are loc pentru a identifica motivațiile acțiune, tensiunile personale ale clientului, înțelegerea motivației de acțiune, precum și evaluarea impactului social al faptei comise (Bocancea, Neamțu, 1999, p. 242).
Miller și Rollnick (2002, p. 25) definesc intervievarea motivațională ca fiind „orientată către client, metoda directivă pentru obținerea motivației pentru schimbare intrinseci, realizată prin explorarea și soluționarea ambivalenței”.
Intervievarea motivațională are și câteva limite. În mare măsură acestea se referă la faptul că această tehnică nu poate furniza răspunsuri la toate problemele de consiliere și schimbare comportamentală, pentru fiecare trebuie să existe tehnici de intervenție și consiliere adecvate (ibidem, 2002, p. 26).
Interviul motivațional este instrumentul prin care „clientul își recunoaște/conștientizează problemele, fiind ajutat să progreseze în direcția schimbării ” (Durnescu, 2011, p. 307).
Mai mult decât atât Interviul motivațional, ca tehnică de consiliere în vederea schimbării comportamentului infracțional, "oferă alternative, și nu răspunsuri, iar scopul este acela de a obține dorința internă de schimbare" (Schiaucu și Canton, 2008, p. 389).
Acesta mai poate fi definit ca „metodă și instrument de cercetare al unui segment al realității sociale, care presupune colaborarea consilier-client” (Poledna, 2002, p. 46), fiind, fără doar și poate pentru unii autori (realizarea a 22 de studii despre comprtamentului de consum) o „metodă realmente efectivă ca tip de intervenție scurtă” (Vasilasky, Hosier și Cox 2006, pp. 328-335).
Prin urmare interviul motivațional „permite subiectului să intre într-o formă de tratament, să continue tratementul și să fie compliant cu el” (Brown, Miller, 1993, pp. 211-218).
Interviul motivațional poate fi utilizat la nivelul mai multor categorii diferite de populație ce au nevoi diferite (Fields, 2004, p. 5)
De asemenea autorii mai vorbesc și de o serie de condiții fundamentale ale schimbării din perspectiva tehnicii motivaționale și anume:
1. schimbările comportamentale se pot regăsi la nivelul fiecărei persoane, atât în plan personal, cât și în plan profesional;
2. schimbarea se instalează în mod progresiv;
3. schimbarea este condiționată de tipul situației cu care se confruntă un individ, de dimensiunile particulare, precum și de capacitatea de a face față schimbării;
4. schimbarea implică un proces lung, dificil și dureros;
5. conștientizarea existenței unei probleme nu este o etapă sufiecientă pentru motivarea schimbării (ibidem).
Interviul motivațional este folosit în etapa de evaluare din cadrul procesului penal, perioadă în care se realizezază referatul de evaluare psihosocială pentru individualizarea pedepsei, dar și în care are loc realizarea executării pedepsei în cadrul comunității. De aceea rolul consilierului de reintegrare socială și supraveghere este acela de a crea premisele une relații benefice creșterii motivației intrinseci a clientului, fapt ce să contribuie la stoparea comportametului infracțional. Dacă acest lucru are loc, atunci clientul va fi cel care va identifica și prezenta motivele pentru schimbare (Poledna, 2002, p. 45).
Lipsa acestui parteneriat ar duce la instalarea rezistenței la schimbare și a resentimentelor. În caz contrar, și anume existența acestuia, pune în evidență respectul față de individualitatea, unicitatea și auto-determinarea beneficiarului, precum și întegrarea acestuia în planul de supraveghere (ibidem, p. 46).
Interviul motivațional este format din următoarele elemente (Rosengren, 2009, pp. 8-9):
1. principiile interviului motivațional;
2. OARS- întrebări deschise-închise; afirmații, ascultarea reflexivă și rezumate;
3. discuția despre schimbare;
4. spiritul interviului motivațional.
Aceste elemente se atribuie explicării problemelor comportamentale, sunt de natură religoasă sau psihologică, reprezentând în egală măsură adevărați predictori ai schimbării.
Pentru a înțelege mai bine componența interviului motivațional, Miller și Rollnick (2002), au realizat o analogie între structura acestei tehnici și structura unui cântec. Prin urmare versurile ar putea fi considerate OARS, alte strategii, discuția despre schimbare, structura cântecului și refrenul ar putea fii principiile interviului motivațional, iar melodia cântecului spiritul interviului. Acest ultim aspect cuprinde la rândul lui alte trei elemente și anume: colaborarea dintre client și consilier, evocarea (ideilor și soluțiilor) și autonomia părerilor clientului (Rosengren, 2009, p. 13).
Mai jos am realizat o interpretare a elementelor „spritului” interviului motivațional, realizând cele trei axe de mai jos:
1 2 3 4 5
lucrăm unul împotriva celuilalt lucrăm împreună nu există colaborare
(parteneriat)
1 2 3 4 5
direcționarea ghidarea observarea
(presiunea clientului spre schimbare) (respectarea alegerilor clientului) indiferența față
de
alegerea clientului
1 2 3 4 5
prezentarea motivelor schimbării intervievarea parcurgerea firească a
sesiunii de consiliere
Figura 1.2.6. „Spiritul” interviului motivațional, model preluat și adaptat din Rosengren, David, 2009. Buiding Motivational Interviewing Skills. New York: the Guiford Press, p. 27.
Alte particularități ale termenului de Interviul motivațional se referă la cele cinci principii. Aceste din urmă au la bază credința că fiecare individ deține un potențial de schimbare, iar consilierul trebuie să acționeze astfel încât să-l aducă la suprafață într-un mod natural, neforțat. Ele pot fi rezumate astfel:
1. exprimarea empatiei- consilierul are obligația de a-l asculta pe beneficiar, de a nu-l judeca, de a-l înțelege; este faza în care se construiește terapia centrată pe client; acest mecanism îl face pe individ să reflecteze asupra propriului comportament, și în special asupra motivelor;
2. identificarea discrepanțelor- conștientizarea de către beneficar a costurilor comportamentului prezent; rolul consilierul este acela de a ajuta beneficarul să identifice necondordanțele și să reducă treptat dorința beneficiarului de a continua comportamentului infracțional;
3. evitarea discuțiilor/certurilor în contradictoriu- arată cum prin stabilirea tuturor motivelor pentru a nu stopa comportamentul, consilierul se va afla în situația în care, poate vedea care sunt motivele pentru schimbare și care sunt discrepanțele; în caz contrar, prin convingere, beneficiarul va dori să rămână așa cum este în prezent, iar schimbarea nu ar mai avea loc; în consecință, schimbarea comportamentală are loc atunci când comportamentul consilierului nu generează rezistența beneficiarului;
4. sprijinirea răspunderii de sine- se referă la convingerea fiecărui beneficar în propria capacitate de a începe și de duce la bun sfârșit schimbările propuse; în acest caz consilierul de probațiune trebuie să îl determine pe beneficar să își asume responsabilitatea schimbării; deși pot fi utilizate una sau mai multe opțiuni, motivația pentru schimbare și responsabilitatea schimbării îi revine beneficiarului (ibidem, pp. 389-390).
5. sprijinirea eficienței și eficacității beneficiarului- în ceea ce privește soluționarea problemelor; în acest caz rolul consilierului de reintegrare socială și supraveghere este acela de a oferii un impuls clientului pentru a devenii conștient de responsabilitatea sa în cadrul întregului proces de stopare a comportamentului infracțional (Poledna, 2002, p. 47).
Tehnicile care stau la baza Interviului motivațional, pot facilita parcurgerea cu succes a etapelor ciclului schimbării, de către beneficar. În acesr sens putem spune că principalele tehnici regăsite în literatura de specialitate sunt : 1. utilizarea întrebărilor deschise; 2. ascultarea activă și reflexivă; 3. sumarizarea, 4. lauda și 5. obținerea afirmațiilor automotivatoare (ibidem, pp. 392-394).
Utilizarea întrebărilor deschise de tipul "da sau nu" facilitează aflarea gândurilor, sentimentelor și compartamentului beneficiarului, precum și luarea în considerare a motivelor pro și contra a motivației pentru schimbare. Această tehnică trebuie să fie una armonioasă, care să nu depășească mai mult de trei întrebări, și nu în ultimul rând interpusă cu alte thnici precum reflecția și sumarizarea.
Mai mult decât atât îmtrebările închise, dar și cele deschise sunt un fel de „model al reflecției și întrebării”, ce poate conține formulări de genul: „Mă întreb ce va fi dacă decizi să pui stop acestui comportament?” (Rosengren, 2009, p. 59).
Întrebările deschise pot devenii în multe dintre cazuri întrebări cheie ale intervievării. Acestea pot fi rezumate astfel: „Ce credeți că veți face acum?”, „Deci, cum veți proceda?” sau „ Ce aveți de gând să faceți în seara aceasta?” (ibidem, p. 61).
În viziunea lui Miller și Rollnick ascultarea reflexivă înseamnă obținerea unor informații automotivante. Tipurile de întrebări folosite sunt necesare pentru identificarea problemei ("Care este cea mai mare problemă a ta?"), a motivelor de îngrijorare ("Care sunt dezavantajele băuturii?"), a intențiilor de schimbare („Care sunt lucrurile bune legate de schimbare?”), dar și a optimismului („Ce te face să crezi că vei reuși?”) (ibidem).
Ascultarea reflexivă este prima abilitate pe baza căreia se construiește interviul motivațional, definindu-se ca un mecansim destul de complex, ce presupune experiența consilierului (Rosengren, 2009, p. 31).
Ascultarea activă se realizează prin mai multe căi și anume folosirea corpului, a minții, a inimii și a spiritului, al respectului, al întrebărilor deschise și închise, precum și a aspectelor care nu pot fi observate.
Sumarizarea ajută la oferirea unor detalii suplimentare, la eventuale clarificări. Este o modalitate prin care un consilier se poate schimba balanța motivațională și se pot formula enunțuri automotivaționale. Această tehnică asigură o intervievare armoniasă, calmă (ibidem).
Lauda este benefică motivației schimbării comportamentale. Impune sprijin, respect și curaj. De asemenea se cunoaște faptul că schimbarea poate avea loc odată cu recompensarea comportamentului (ibidem).
Obținerea afirmațiilor automotivatoare este o altă tehnică folosită prin intermediul Interviului Motivațional. Motivația pentru schimare poate izvorâ din conflictul între ceea ce face o persoană și ceea ce își dorește aceasta. Folosirea un limbaj care stă stea la baza angajamentului schimbării este o etapă premergătoare schimbării (ibidem).
Din perspectiva altori autori, tehnicile folosite în Interviul motivațional și necesare pentru stoparea comportamentului infracțional, pot fi reduse la inventarul de mai jos (Poledna, 2002, pp. 48-49):
1. direcționarea clientului către rezolvarea propriilor probleme;
2. stabilirea și eliminarea barierelor- aici intră aspectele ce țin de timp, transport, costuri materiale, emoționale, intelectuale, prin utilizarea strategiilor cognitive și infomaționale;
3. utilizarea strategiilor și modalităților alternative de intervenție-ele sunt necesare la eliminarea rezistenței clientului în procesul de schimbare, contribuind în egală măsură la obținerea rezultatelor dorite și a autodeterminării;
4. diminuarea dezirabilității comportamentului infracțional-tehnică prin care consilierul de reintegrare socială și supraveghere influențează balanța motivațională, adică ajută clientul să conștientizeze costurile menținerii comportamentului infracțional, îndreptu-l către schimbare; tot specialistul este cel care stabilește factorii întăritori ai acestui comportament, precum și a strategiilor de eliminarea a acestora din urmă;
5. oferirea de feed-back
De asemenea optimismul consilierului îl face pe beneficar să se gândească la noi succese ale schimbăriii într-o anumită fază sau alta.
Am menționat mai devreme de balanța motivațională. Aceasta se referă la identificarea de către beneficiar a aspectelor pozitive și negative ale propriului comportament.
Prin ultilizarea Interviului Motivațional apare și contramotivarea, concretizată prin aspecte precum rezistența, comportamentul defensiv și cearta. Contramotivarea presupune și câteva capcane și anume:
1. capacana întrebării-răspuns- induce pasivitatea beneficiarului dată de răspunsul la întrebările închise;
2. capcana negării- se referă la contrargumentul oferit de beneficiar la argumentul consilierului; cu privire la motivația schimbării comportamentale;
3. capcana expertului- consilierul nu oferă posibilitatea beneficiarului de a indentifica singur propriile scopuri ale schimbării;
4. capcana etichetării- "alcoolic"/dependent de droguri; duce la creșterea rezistenței la schimbare;
5. capcana învinovățiirii-în acest caz este necesară aplicarea regulei "lispa de vină" (Miller și Rollnick) care are în vederea rezolvarea problemei.
6. capcana concentrării premature pe o anumită problemă- se rezumă la abordarea de către consilier și beneficiar a unor teme diferite (Sciaucu și Rob, 2002, pp. 394-396 și Poledna, 2002, pp. 52-53).
În consecință, analiza celor mai relevante dimensiuni ale conceptelor de „motivația pentru schimbarea comportamentului infracțional” (în cazul nostru comportamentul adictiv-consumul de droguri) și tehnica „interviului motivațional”, va constituii, fără doar și poate, etapa premergătoare realizării cercetării empirice a lucrării de față.
4. Cadru empiric
Capitolul de față explică modelul unei cercetări practice ce are ca subiect rolul interviului motivațional în modificarea unui comportament infracțional-în cazul nostru consumului de droguri-, tehnică utilizată de consilierii de probațiune în beneficiul clienților incluși în serviciul de probațiune.
Acest demers va cuprinde următoarele etape:
1. identificarea obiectivelor și ipotezelor cercetării;
2. crearea și aplicarea metodelor de cercetare;
3. culegerea datelor;
4. interpretarea rezultatelor.
Rămâne să vedem în ce măsură tehnica consilierii prin interviul motivațional contribuie la scăderea ratei infracționalității.
4.1. Prezentarea metodologiei
Înainte de a descrie metodele de cercetare trebuie să identificăm obiectivele și ipotezele cercetării.
Obiectivele cercetării se împart și ele în două mari categorii:
1. obiective generale
– stabilirea dimensiunilor ce sunt cuprinse într-un comportament infracțional;
– înțelegerea aspectelor generale ale conceptelor de motivație pentru schimbare și interviu motivațional;
– identificarea unor măsuri adecvate ale diminuării sau stopării comportamentului infracțional-respectiv consumul de droguri.
2. obiective practice
– stabilirea ipotezelor cercetării;
– crearea și aplicarea unor metode și tehnici de cercetare adecvate;
– interpretarea rezultatelor cercetării;
– confirmarea sau infirmarea ipotezelor;
– sublinierea concluziilor studiului practic de față.
Odată identificate obiectivele cercetării putem trece la formularea ipotezelor și la operaționalizarea conceptelor.
Ipotezele cercetării sunt următoarele:
1. ipoteza cu grad mare de generalitate
– această ipoteză se referă la aspectele generale ale comportamentului infracțional-consumul de droguri;
2. ipoteza cu grad mediu de generalitate
– există anumite metode de diminuarea sau de stopare a comportamentului infracțional;
3. ipotezele cu grad mic de generalitate/ipoteza de lucru
– „Interviul motivațional contribuie la scăderea ratei de recidivă a comportamentului infracțional folosit de consilierii de probațiune în beneficiul clienților”.
– „Tehnica consilierii motivaționale este primul pas către reintegrarea socială a clienților cu un comportament dependent-consum de droguri-din serviciul de probațiune din orașul X. ”
Plecând de la ipotezele de lucru operaționalizarea conceptelor poate fi rezumată astfel:
Ipotezele:„Interviul motivațional contribuie la scăderea ratei de recidivă a comportamentului infracțional folosit de consilierii de probațiune în beneficiul clienților”.
„Tehnica consilierii motivaționale este primul pas către reintegrarea socială a clienților cu un comportament dependent-consum de droguri-din serviciul de probațiune din orașul X. ”
Concepte: interviu motivațional, rata de recidivă, comportament infracțional, consilierii de probațiune, clienți.
Variabile
1. interviu motivațional-
a. indicatori: – nivelul motivației pentru schimbare a clientului- scăzut;
– ridicat;
– relația consilier de probațiune și clienți;
– etapele schimbării comportamentale- pre-contemplare/recădere
– contemplare;
– pregătire;
– acțiune;
– menținere- comportament stabil;
– recădere.
2. rata de recidivă
a. indicatori: – tipul comportamentului dependent- consum de droguri
– repetarea comportamentului dependent-consumul de droguri
– numărul recăderilor;
3. comportament infracțional
a. indicatori: – tipul comportamentului- consum de droguri;
-tipul drogului;
-gradul de dependență a consumatorilor- scăzut
– ridicat;
– consilierea pentru schimbarea comportamentului;
4. consilierii de probațiune
a. indicatori: – tipul consilierii/colaborării clientului- nivelul de empatie
– producerea schimbării: -numărul avantajelor schimbării comportamentului dependent;
– numărul recidivelor;
– gradul de integrare sociala a clienților.
5. clienți
a. indicatori: – vârstă;
-sex;
– tipul drogului;
– gradul de dependență;
– dorința de schimbare;
– reinserție socială.
În eșantionul de față au fost cuprinși două categorii de subiecți:
1. populația de referință- a. adică clienții serviciului de probațiune din orașul X care au avut la un moment dat un comportament infracțional-consum de droguri;
– 20 de clienți consiliați în perioada aprilie 2012-aprilie 2013;
– b. consilierii de probațiune a Direcției Generale de Asisitență Socială și Protecția Copilului, din orașul X- 10 consilieri;
Cercetarea de față este una calitativă. Analiza datelor prin aplicarea tehnicilor acestei metode de cercetare, pot fi rezumate în următoarea manieră:
– înțelegerea comportamentului infracțional/consum de droguri, a rolului tehnicii motivaționale pentru stoparea acestui tip de comportament, și rata de recidivă a infracționalității în rândul clienților din serviciul de probațiune din orașul X se va realiza astfel:
1. realizarea unor studii de caz în baza cărora vom identifica datele subiecților încluși în eșantion, cele legate de consilierea pentru schimbarea comportamentului dependent, etapele schimbării și consecințele tehnicii de consiliere;
2. în construirea acestor studii
– vom prezenta și interviul motivațional ce a fost aplicat clienților serviciului de probațiune din orașul X;
– vom aplica și tehnica scalării, mai exact scala percepției rolului tehnicii motivaționale în stoparea consumului de droguri; aceasta va fi aplicată de consilierii de probațiune și reintegrare socială;
– în urma aplicării acestor instrumente vom afla:
a. care sunt dimensiunle generale ale comportamentului infracțional;
b. ce înseamnă motivația pentru schimbare;
c. rolului tehnicii motivaționale asupra schimbării comportamentale;
d. rata de recidivă a comportamentului dependent- consum de droguri- în rândul clienților
consiliați în perioada aprilie 2012-aprilie 2013.
– acest aspect va avea la bază analiza și arhiva Direcției Generale de Asisitență Socială și Protecția Copilului, din orașul X.
4.2. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor
În acest subcapitol analiza va pune accentul pe identificarea datelor rezultate din aplicarea metodelor și tehnicilor amintite mai sus, dar și pe interpretarea rezultatelor cu semnificație din domeniul asistenței sociale.
Analiza datelor și interpretarea rezultatelor se va face în următoarea manieră. Va prezenta mai întâi datele generale cu privire la motivația schimbării și interviul motivațional (identificarea răspunsurilor consilierilor de reintegrare socială și supraveghere cu privire la cele două termene amintite; rezultate obținute prin aplicarea scalei percepției c.r.s.s privind tehinca motivațională), apoi va prezenta situația particulară a comportamentului infracțional în orașul X, consultând arhiva Direcției Generale de Asisitență Socială și Protecția Copilului, urmând ca prin realizarea unui număr de 10 studii de caz să prezentăm particularitățile clienților incluși în serviciul de probațiune, ce au fost consiliați prin tehnica motivațională, indicând rolul acesteia asupra gradului de schimbare comportamentală.
Toate aceste instrumente de cercetare sunt relevante luate fiecare în parte, astfel încât ele asigură complementaritatea și complexitatea cercetării practice de față.
I. Scala percepției tehnicii motivaționale în schimbarea comportamentelor toxidependente
– obținerea acestor date s-a realizat printr-un simplu calcul matematic, adică pentru fiecare item al scalei a rezultat o anumită valoare care exprimă acordul sau dezacordul; acest rezultat a fost calculat prin adunarea răspunsului oferit de fiecare respondent pentru fiecare item în parte, valoare ce a fost împărțită la numărul total la respondenților.
– consilierii de reintegrare socială și supraveghere au formulat următoarele opinii:
1. consumul de droguri este un comportament infracțional care poate fi redus și eliminat (item 2-valoare 1,7);
2. clienții incluși în servicul de probațiune au la început un nivel ridicat a rezistenței la schimbare (item 1-3,9);
3. clienții sunt capabili să conștientizeze dezavantajele și avantajele consumului de droguri (item 4-valoare 2, item 8-valoare 3,6);
4. schimbarea comportamentală vine numai din motivațiile interne ale clientului (item 4-valoare 4,9);
5. recidiva apare pe fondul mai multor factori, și nu este declanșată doar de lipsa consilierii realizate de consilierul de reintegrare socială și supraveghere (item 5-valoare 3,1);
6. interviul motivațional este o tehnică importantă, cu rezultate pozitive orientate către client (item 7-valoare 1,4), atâta timp cât aceasta pune accent pe problemele acestuia (item 6-valoare 5), când aspectele legate de consumul de droguri, de motivația schimbării și realizarea schimbării comportamentale rezultă doar din explicitarea voluntară realizată de către beneficiar (item 9-valoare 4,3), rezultând astfel o rată mai scăzută a recidivei comportamentului toxidependent (item 10-valoare 3,9).
II. Consultarea arhivei Direcției Generale de Asisitență Socială și Protecția Copilului, din orașul X, a scos în evidență următoarele concluzii:
1. în perioada aprilie 2012-aprilie 2013 numărul total al clienților consumatori de droguri (249 de cazuri) cuprinși în serviciul de probațiune nu este semnificativ diferit de cel înregistrat în perioada aprilie 2011-aprilie 2012 (253 de cazuri).
2. din numărul total al clienților – 85 % au consumat droguri cu efecte devastatoare asupra fizicului și psihicului acestora: marihuana- 45 %, cocaină- 38% și heroină- 17%.
– 15% au consumat substanțe etnobotanice;
– 79 % sunt subiecți de sex masculin și 21% subiecți de sex feminin;
– au vârste cuprinse între intervalele:
a. 15-24 de ani- 63%;
b. 25-34 de ani- 27%;
c. 35-44 de ani- 10%.
3. în urma consilierii – s-a înregistrat un procent de 79% dintre clienți care nu au mai recidivat; restul de 21% au reluat comportamentul dependent-consumul de droguri, numărul maxim de recidive fiind de 4;
4. acest aspect indică faptul că rata comportamentului infracțional-exprimat prin consumul de droguri, s-a diminuat în rândul clienților cuprinși în serviciul de probațiunea al DGASPC din orașul X.
5. de asemenea consilierea a avut ca efect nu numai eliminarea comportamentului infracțional, ci și reintegrarea socială a acestora; datele statistice înregistrate în perioada aprilie 2012- aprilie 2013 au arătat că.
a. 87 % dintre adolescenți și-au reluat studiile liceale; au revenit în familie, care îi supraveghează în permanență; restul adolesceților încă sunt consumatori de droguri; faptul că sunt ignorați de propia familia, face ca unii dintre aceștia să aibă o rezistență crescută la schimbare;
b. 93 % dintre tineri s-au împăcat cu familiile, revenind în cadrul vechiului grup de prieteni, reluându-și cariera profesională sau începând alta; aceștia au conștientizat avantajele schimbării comportamentale, și-au dorit schimbarea, au facut pași în acest sens și au reușit;
c. din ponderea maturilor, 90% s-au schimbat; conștientizarea responsabilității familiale, de creștere, îngrijire și educare a copiilor lor, a reprezentat cauza principală ce a stat la baza motivației pentru schimbare.
III. Studii de caz au fost realizate prin trecerea in revistă a planului de asistare, plan ce cuprinde următoarele aspecte:
– date de identificare a clientului- numele și prenumele, data și locul nașterii, tipul infracțiunii, perioada de supraveghere;
– nevoile/problemele identificate- analizate prin instrumentul comprehensiv – Colectarea de date și diaognoză, acesta cuprinde date cu privire la supravegherea clientului și a stării socioprofesionale- date personale, istoricul infracțiunii, adăpost, școlarizare, profesie, relațiile familiale și cu prietenii, consumul de droguri, alcool, petrecerea timpului liber și programul zi-noapte, sănătatea fizico-emoțională, gândirea și atitudinea,
– obiectivele activității de asistare;
– planificarea activităților de asistare;
– resurse utilizate în activitățile de asistare;
– programul întâlnirilor dintre consilierul responsabil de caz și persoana asistată
– durată.
De asemenea s-a ținut cont și de referatele periodice și finale de reintegrare socială și supraveghere. Acestea se referă la rezultate înregistrate de persoana asistată și supravegheată, o dată la șase luni, dar și la finalul asistenței și supravegherii.
Am realizat 10 studii de caz al unor persoane care au beneficiat de asistența unui consilier de probațiune/responsabil de caz. Din numărul acestora 4 sunt adolescenți, 3 sunt tineri și 3 sunt maturi.
Aceștia sunt consumatori de droguri, iar această infracțiune a determinat sancționarea prin pedepse cu închisoare și consilierea psihologică. În ambele cazuri s-a realizat supravegherea acestor clienți .
În cazul acestor activități de asistență și supraveghere de întocmesc planul de supraveghere, referatele de integrare socială și supraveghere. Tot la acest nivel clienții sunt incluși în Programul Stop! Gândește-te și schimbă, modalitate ce cuprinde zece sesiuni de lucru, iar pacienții sunt încurajați să schimbe comportamentul infracțional (și prin intermediul interviului motivațional).
Din totalul subieților incluși în eșantion trei sunt adolescenți, patru sunt tineri și trei sunt maturi. Cei mai mulți dintre aceștia (7) sun subiecți de sex masculin, provin din mediul urban (orașul X), având studii liceale (5), superioare (4), scoală gimnazială (1). De asemenea doar 5 indivizi lucrează, restul fie sunt încă elevi sau studenți.
Consumul de droguri a determinat ca sancțiunea prescrisă să fie chiar pedeaspsa privativă de libertate (9 cazuri de consum de droguri cu risc mare-marihuana, cocaină, heroină), cu o perioadă de supraveghere de maxim 12 luni. Doar minorul a fost dus într-un centru de consiliere psihologică, perioada de supraveghere fiind de 6 luni (acesta consumând substanțe etnobotanice, cu efecte mai puțin devastatoare)
Toți subiecții au fost incluși în programul Stop! Gândește-te și schimbă. Prin măsurile luate de autoritățile din orașul X (consilieri de probațiune ai DGSAPC, instanțele de judecată) s-au putut formula concluziile referatului de reintegrare socială și supraveghere a clientului.
Dacă ne referim la cele periodice, rezultate înregistrate la nivelul persoanelor sunt pozitive (7 cazuri), adică acestea au un nivel scăzut al rezistenței la schimbare, un număr mic al recidivei consumului de droguri (maxim 3) și revenirea într-o anumită proporție la viața de dinainte.
Restul persoanelor (3 cazuri) au rezultate negative periodice, adică au un nivel crescut a rezistenței la schimbare, numărul mare al recidivei consumului de droguri (maxim 8) și incapacitatea de a revenii la viața de dinainte. Acest ultim aspect se referă la ruperea legăturilor cu rudele și prietenii, persoanele fiind preocupate de procurarea de droguri, nu de ce va fi cu ele peste o perioadă mai lungă de timp.
Prin urmare concluziile finale ale referatelor de reintegrare socială și supraveghere se referă la lipsa recidivei și la realizarea completă a reintergrării sociale a beneficiarului, adică acesta a revenit în cadrul familiei, grupului de prieteni, reluându-și studiile, ori activitatea profesională (doar doi și-au păstrat locul de muncă, restul au început lucrul în alt domeniu).
IV. Interviul motivațional
Aplicarea interviului motivațional ca tehnică de consiliere s-a dovedid necesară, asigurând complementaritatea datelor legate de comportamentul infracțional, rezistența la schimbare, motivația schimbării și schimbarea comportamentală.
Luândul cazul persoanelor aflate în serviciul de probațiune (adică studiile de caz), din orașul X, s-au obținut următoarele concluzii:
1. subiecții incluși în eșantion consumă droguri de cel mult trei ani, având un număr maxim de 8 recidive și 5 internări în centrele de tratatment al toxidependenților;
2. rezistența la schimbare a fost dată de multiplele stările pe care le genera consumul de droguri, acestea fiind singurele surse ale stării de bine a subiecților; pentru aceștia consumul de droguri era ceva firesc, provocându-le mai multe beneficii; acesta era de fapt alternativa de problemele familiale, singura șansă de a fi fericiți;
3. motivația schimbării: clienții au conștientizat dezavantajele consumului de droguri;
– au dorit să se schimbe pentru că efectele asupra fizicului și psihicului deveniseră insuportabile;
– viața lor se schimbase complet: indivizii se distanțaseră de familie și prieteni, provocându-le mai mult rău decât bine; nu mai ofereau suport și sprijin familiei, copiilor,
– nu mai lucrau, și astfel nu mai puteau plăti datoriile, nu se mai preocupau de creșterea, îngrijirea și educarea propiilor copii;
– întreruperea studiilor este un alt motiv pentru care subiecții au afirmat că doresc să se schimbe, și să nu mai consume droguri.
– o altă motivație a schimbării este cea legată optimismul față de un viitor total schimbat, fără droguri, cu reluarea vieții de dinainte, și de ce nu înbunătățirea calității vieții întregii familii;
4. schimbarea comportamentală
– după parcurgerea perioadei de supraveghere subiecții nu au mai recidivat;
– au revenit în familie, la locul de muncă sau la școală;
– menținerea stării prezente/lipsa recidivei- are la bază credința că drogurile provoacă multe dezavantaje la nivel personal, dar afecetază și viața celor din jur, în special pe cea a membrilor familiiei;
– viitorul clienților: în opinia acestora viitorul este zugrăvit într-o manieră pozitivă, în care consumul de droguri predă locul unui individ/familie mai fericit/ă, împlinit/ă, cu alternative mai puțin agresive la problemele întâmpinate; cei care nu lucrează își doresc să aibă un loc de muncă, cei care nu și-au terminat studiile să le continue, și cei care nu sunt încă căsătoriți, să aibă o familie a lor, cu propii copii.
Rămâne să trecem în revistă concluziile parțiale ale cercetării, precum și concluziile generale ale lucrării și recomdările pentru cercetările viitoare.
5. Concluzii
Transformările petrecute la nivelul societății, dar și cel de la nivelul individului sunt premise ale declanșării unui volum ridicat de comportamente. Din categoria acestora, intră și comportamentele infracționale, și anume comportamentele toxidependente.
Consumul de droguri afectează populația întregii lumi, iar faptul că ele se manifestă la toate categoriile de vârstă, îl face ca să devină una dintre principalele alarme trase de specialiști,care se străduiesc să identifice măsuri adecvate pentru diminuarea sau chiar eliminarea acestor tipuri de comportamente.
Unul dintre aceste strategii constau în tehnica motivațională, utilizată și de consilierii de reintegrare socială și supraveghere, tocmai în beneficiul clienților.
Lucrarea de față a fost structurată în două mari părți: cea teoretică a prezentat cele mai relevante accepțiuni teoretice și practice ale specialiștilor cu porivire la motivația pentru schimbarea comportamentală, dar și cele cu privire la interviul motivațional.
Partea de cercetare a îmbinat trei metode de cercetare: scala (scala percepției tehnici motivaționale în schimbarea comportamentelor toxidependente), consultarea arhivei DGASPC din orașul X, și realizarea studiilor de caz. Ultima metodă a pus în evidență și modelul tehnicii de intervievare motivațională.
Toate acestea au dus la confirmarea ipotezelor de lucru: “Interviul motivațional contribuie la scăderea ratei de recidivă a comportamentelor toxidependente la nivelul beneficiarilor incluși în serviciul de probațiune din orașul X” și “Tehnica consilierii motivaționale este primul pas către reintegrarea socială a clienților cu un comportament dependent-consum de droguri-din serviciul de probațiune din orașul X. ”
Comportamentul infracțional/ consumul de droguri poate fi redus. Totul depinde de eforturile dependentului, dar și de cele ale specialiștilor. Acestea pot avea rezultate pozitive (număr scăzut al recidivei și schimbare motivațională) atâta timp cât se aplică mai multe măsuri și strategii, prin care și interviul motivațional, care să fie aplicat numai în interesul beneficiarului.
Cei care sunt consiliați și supravegheați au la început un nivel ridicat al rezistenței la schimbare. Acest lucru nu înseamnă că aceștia nu cunosc avantajele și dezavantajele comportamentului.
Schimbarea comportamentală se declanșează pe fondul unui nivel ridicat al motivației interne. Aceste motivații țin de situația actuală a unei persoane, ce devine conștientă că trebuie să se schimbe pentru sine, dar și pentru familie și copiii (acolo unde este cazul).
Subiecții incluși în eșantionul cercetării sunt niște indivizi care cândva au fost consumatori de droguri, au suportat consecințele legale ale acestui tip de comportament, au fost luați în îngrijirea statului, pentru ca în final să se realizeze pentru marea lor majoritate o reintegrare socială completă a acestora, fără a fi stigmatizați într-un fel sau altul.
Nu ne rămâne decât să credem că, viitoarele cercetări, vor pune accentul pe rolul interviului motivațional în schimbarea comportamentală (nu numai comportamente infracționale) pe un lot mai mare de subiecți.
Bibliografie
Abraham, Pavel et. al., 2004. Asistența și reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri. București: Naționa
Abraham, Pavel et. al., 2004. Prevenire si consiliere Antidrog. București: Ministerul Administratiei și Internelor
Abraham,Pavel et. al, 2001. ,Dictionar de droguri, toxicomanii și dependențe, București: Științelor Medicale, Larousse.
Drăgan, J. 2005. Dicționar de droguri, București: All Beck;
Durnescu, Iona, 2011. Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere. Iași: Editura Polirom
Fields, Ann, 2004. Resolving Patient Ambivalence. A five Session Motivational Interviewing Intervention. Washinton: Hollifield Associates
Fundația de Îngrijiri Comunitare, 2004. Dependența de herionă, București: Fundația de Îngrijiri Comunitare
Giddens, Anthony, 2001. Sociologie. București: All.
Golu, Mihai. 2004. Bazele psihologiei generale. București: Editura Universitară
Maslow, Abraham, 2007. Motivație și personalitate. București: Editura Trei.
McMurran, Marry, 2002. Motivating offenders to change. A guide to enhacing engadement in therapy. New York: John Miley &Son
Miftode, Vasile et. al.,1995. Dimensiuni ale asistenței sociale. Botoșani: Eidos.
Miller, William, Stephen Rolnick, 2002. Motivation interviewing. New York: The Guilford Press.
Mitrofan, Iolanda (coord.), 2003. Terapia toxicodependenței – posibilități și limite, București: Sper.
Poledna, Sorina, 2002. Modalități de intervenție psihosocială în activitatea de probațiune. Cluj: Presa Universitară Clujeană.
Popescu et. al., 2004. Hexagonul morții. București: Fiat Lux
Rădulescu.S. , Dâmboeanu.C., 2006. Sociologia consumului și abuzului de droguri. București : Lumina Lex.
Rășcanu, Ruxandra, 2004. Alcool și droguri:’’virtuți’’ și capcane pentru tineri. București: Universitatea din București.
Rosengren, David, 2009. Buiding Motivational Interviewing Skills. New York: the Guiford Press
Sanchez,Carmen Lopez și colab., 2002, Îndreptar privind alcoolul,tutunul și alte droguri. București: Ministerul de Interne prin Centrul de Resurse Juridice.
Sandu, Florin, 2002. Stop Drogurilor. Bucuresti :Sylvi.
Schiaucu, Valentin și Robu, Dan (coordonatori), 2008. Manual de probațiune. București: Editura Eurostandard
Trifan, Gabriela, Abraham, Pavel, 2003. Moartea Alba. Brăila: Olimpiada, Brăila.
Vasilescu, Lucian et al., 2004. , Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluarea ș imanagementul de caz,. București: Focus, București.
Anexe
I. Scala percepției tehnici motivaționale în schimbarea comportamentelor toxidependente
Bună ziua. Numele meu este… și sunt studentă la Facultatea de Sociologie… și realizez o cercetare pe tema tehnicii motivaționale în schimbarea comportamentelor toxidependente. Mai jos am formulat câteva enunțuri cu privire la motivația schimbării și interviul motivațional. Nu există răspunsuri bune sau greșite, ci doar adevărate sau false.
Pentru fiecare enunți oferiți unul dintre răspunsurile de mai jos:
1. dezacord total
2. dezacord
3. nici acord, nici dezacord
4. acord
5. acord total.
Enunțuri:
1. De cele mai multe ori, la început, clienții sunt reticienți la schimbare. 12345
2. Consumul de droguri este un comportament infracțional care este greu de redus și eliminat. 12345
3. Clienții serviciului de probațiune nu conștientizează dezavantajele consumului de droguri. 12345
4. Este necesar ca schimbarea să aibă la bază motivațiile interne ale clientului. 12345
5. Recidiva se datorează lipsei consilierii clientului. 12345
6. Tehnica motivațională trebuie să fie centrată pe client. 12345
7. Interviul motivațional nu il ajută prea mult pe client să renunțe la comportamentul dependent. 12345
8. Consilierea prin IM face ca beneciarul să conștientizeze avantajele schimbării. 12345
9. IM constă în nararea voluntară a aspectelor legate de consumul de droguri al unui client. 12345
10. IM contribuie la scăderea ratei recidivei comportamentului infracțional/consumul de droguri. 12345
Date de identificare:
1. Sex……………………………………………….
2. Vârstă……………………………………………
3. Profesie………………………………………….
4. Mediu de proveniență………………………
Vă mulțumesc!
Răspunsuri
Item Valoare item
1. De cele mai multe ori, la început, clienții sunt 3,9
reticienți la schimbare.
2. Consumul de droguri este un compor- 1,7
tament infracțional care este greu de
redus și eliminat
3. Clienții serviciului de probațiune nu 2
conștientizează dezavantajele consumului de droguri.
4. Este necesar ca schimbarea să aibă la bază motivațiile 4,9
interne ale clientului.
5. Recidiva se datorează lipsei consilierii clientului. 3,1
6. Tehnica motivațională trebuie să fie centrată pe client. 5
7. Interviul motivațional nu il ajută prea mult pe client 1,4
să renunțe la comportamentul dependent.
8. Consilierea prin IM face ca beneciarul să conștientizeze 3,6
avantajele schimbării.
9. IM constă în nararea voluntară a aspectelor legate de con- 4,3
sumul de droguri al unui client.
10. IM contribuie la scăderea ratei recidivei comportamentului 3,9
infracțional/consumul de droguri
III. Studii de caz
1. Sex: M/F;
2. Mediu de proveniență- oraș -1
– sat- 2
3. Nivel educație- studii gimnaziale – 1
– studii liceale-2
– postliceale- 2.a.
– studii superioare-3
4. Profesie- fără loc de muncă-1
– cu loc de muncă- 2
5. Tipul infracțiunii- consum de droguri- 1
6. Sancțiune – pedeaspă privativă de libertate-1
7. Perioda supraveghere- minim 6 luni- 1
– maxim 12 luni-2
9. Concluzii periodice referat- rezultatele persoanei asistate și supravegheate
1. pozitive- grad scăzut al rezistenței la schimbare
– număr mic al recidivei consumului de droguri
– reluarea vieții de dinainte
2. negative- grad ridicat al rezistenței la schimbareî
– număr ridicat al recidivei
– incapacitatea de a revenii la viața de dinainte
10. Concluzii final referat – a. recidivă
– b. lispa recidivei
-c. reintegrare socială finalizată
– d. reintegrare socială neăndeplinită
Plan de asistare: Nume și prenume-
Data și locul nașterii-
Infracțiune-consum de droguri
Perioada de supraveghere-
Nevoile/probleme identificate- stoparea consumului de droguri
– reluarea studiilor;
– adăpostul
– stare de sănătate fizică, emoțională,
– gândurile, atitudinea
– reintegrarea in cadrul familiei
Obiectivele activității de asistare
– consilierea prin tehnica motivațională;
– schimbarea comportamentală
– reducerea recidivei consumului de droguri;
Planificarea activităților de asistare
Timpul necesar activităților de asistare
IV. Interviul motivațional
1. Am înțeles că aveți probleme cu consumul de droguri. Haide să incepem cu momentul debutului, când ați consumat pentru prima dată droguri, și apoi să vedem ce s-a întâmplat de atunci până în prezent.
2. Cândindu-vă la toată perioada aceasta, ați putea să îmi spuneți, care au fost avantajele, atunci când ați consumat droguri?
3. Știu că vă este greu, dar a’i puteam să îmi menționați problemele cu care v-ați confruntat atunci când ați consumat droguri?
4. Am înțeles din cele relatate de dvs. că cea mai mare problemă a dvs. a fost cea legată de familie. Puteți să îmi spuneți, cum stă în prezent, această situație?
5. Dar ce alte dezavantaje ați resimțit în perioada cât ați consumat droguri?
6. În acest moment, puteți constata vreo schimbare în acest sens?
7. Acum că mi-ați povestit despre situațiile delicate ale vieții dvs., cum veți proceda pe viitor?
8. Din cele relatate de până acum mi-ați vorbit despre o posibilă schimbare. Care sunt lucrurile bune legate de întreruperea consumului de droguri?
9. La început mi-ți spus că v-a fost greu să renunțați la consumul de droguri.Ce vă face să credeți că pe viitor nu veți mai consuma droguri și veți revenii la viața dvs. de dinainte ?
10. Ca o scurtă concluzie a întâlnirii noastre. Cum vă vedeți peste un an?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Motivatia Pentru Schimbare a Consumatorilor de Droguri (ID: 165730)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.