Mostenitorul

MOȘTENITORUL

CUPRINS

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind moștenirea

1.1 Scurt istoric cu privire la dreptul succesoral

1.2 Noțiunea de moștenire sau succesiune

1.3 Caracterele juridice ale moștenirii

1.4 Tipuri de moștenire

CAPITOLUL II

Deschiderea moștenirii. Considerații generale privind deschiderea moștenirii

2.1 Data deschiderii moștenirii

2.1.1. Procedura stabilirii datei deschiderii moștenirii

2.1.2. Efectele juridice ale datei deschiderii moștenirii

2.2. Locul deschiderii moștenirii

2.2.1. Procedura stabilirii locului deschiderii moștenirii

2.2.2. Efectele juridice ale locului deschiderii moștenirii

CAPITOLUL III

Condiții legale pentru a putea moșteni și vocația succesorală

3.1. Capacitatea succesorală

3.1.1 Noțiunea de capacitate succesorală

3.1.2 Persoane care au capacitate succesorală

3.1.3 Persoane fără capacitate succesorală

3.2.Vocația sau chemarea la moștenire

3.2.1 Noțiunea și felurile vocației succesorale

3.2.2 Vocația generală

3.2.3 Vocația concretă

CAPITOLUL IV

Nedemnitatea succesorală.

4.1 Noțiunea de nedemnitate succesorală

4.2 Regimul juridic al nedemnitatii succesorale

4.3 Felurile nedemnitatii succesorale

4.4 Efectele juridice ale nedemnitatii succesorale

CONCLUZII

ABREVIERI

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Lucrarea de licențăcu tema Mostenitorul își propune un studiu aprofundat asupra mai multor instituții care aparțin dreptului succesoral și anume:moștenirea felurile moștenirii,caracterele juridice ale transmisiunii succesorale,deschiderea moștenirii, condițiile necesare pentru a putea moșteni, vocația și nedemnitatea succesorală.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA

1.1 Scurt istoric cu privire la dreptul succesoral

Încă din epoca prestatală în care baza existenței unei comunități o reprezenta rudenia de sânge stabilită pe linie maternă, putem identifica un drept de proprietate colectivă a ginții asupra pământului, deci un drept ce urma a fi transmis numai asupra membrilor respectivei ginți. Cu timpul, alături de acest drept de proprietate colectiv apare și un drept de proprietate privat asupra turmelor și sclavilor; drept ce urma a fi transmis către rudele apropiate, însă pe linie maternă.

Odată cu instituția proprietății private, s-a pus problema succesiunii, întrucât orice persoană simte necesitatea conservării și transmiterii bunurilor dobândite în timpul vieții anumitor persoane pe care le consideră demne a dobândi din perspectiva legăturilor afective sau de sânge.

De-a lungul istoriei, au existat mai multe sisteme legale care reglementau transmiterea mostenirii, de la sistemul britanic in care doar bărbatii aveau dreptul la mostenire, pana la sisteme de succesiune matrilineală în care succesiunea se transmite de la mama la fiica. Aste sisteme atesta dreptul primului nascut la intreaga mostenire sau, in unele cazuri ultimul nascut al familiei. Majoritatea statelor moderne folosesc un sistem succesoral în care fiecare urmas are dreptul la mostenire, de obicei în mod egal. Din punct de vedere istoric, au existat si anumite sisteme mixte.

Potrivit jurisprudentei islamice, legile care reglementează compet mostenirea sunt complicate și iau în considerare mai multe tipuri de relatii familiale, dar, în pricipiu, bărbatii mostenesc de două roi mai mult ca femeile cu unele exceptii. In Indonezia, se exercita numai o succesiune matrilineală în care proprietățile trec în succesiune de la mamă la fică. Printre vechii israieliti, mostenirea era bazată pe linie masculină, transmitandu-se doar urmasilor săi de sex masculin excluzand fetele. Fiul cel mare primea de două ori mai mult ca ceilalti fii. În Spania, era o traditie ca toti copii să primească o parte din mostenire, dar fiul care mostenea casa primea o treime din mostenire. În unele sate, acesta primea chiar si două treimi din aceasta. În estul Suediei, din secolul XIII până în secolul al XIX-lea, fii mosteneau de două ori mai mult ca fetele. În Roma, mostenirea testamentară avea prioritate fata de cea legală iar la mostenire veneau atât fetele cat si băietii.

1.2 Noțiunea de moștenire(succesiune)

In limbajul comun prin succesiune se intelege o insiruire de persoane, fapte sau fenomene, care urmeaza una alteia. In sens juridic, succesiunea sau mostenirea, care sunt sinonime, au un inteles specializat desemnand transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice ori statul). (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucuresti, 1999, pag 5)

In doctrina si in practica judiciara termenul de mostenire sau succesiune este privit atât în sens larg cât și în sens restrâns.

În lato sensu notiunea de mostenire desemnează orice transmisiune de drepturi între vii, cât și mortis causa . În stricto sensuprin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizicedecedate către una ori mai multe persoane în ființă (persoane fizice,persoane juridice ori statul) art 953 C. civ.

Analizând definiția moștenirii deducem că :

-mostenirea constituie transmiterea unui patrimoniu, respectiv un ansamblu de drepturi și obligații, și nu bunuri individuale;

-raportul juridic de moștenire se stabilește între transmitatorreprezentat de persoana fizică decedată și de una sau mai multe persoane fizice, în calitate dedobanditori;

In materia mosteniriii legale poartă denumirea de cujus, defunct sau autor cel de la care provine moștenirea iar cel care o dobândește poartă denumirea de mostenitor,succesor sau erede. În moștenirea testamentară cel care lasă untestament este denumit testator iar cel numit in testament ca beneficiarpoarta denumirea de legatar.

-mostenirea este o transmisiune mortis causa, ceea ce semnifică că persoana fizică al cărei patrimoniu este transmis trebuie să fie decedată și doar la data decesului are loc deschiderea moștenirii;

-dobanditor al unei moșteniri poate fi o persoană fizică,cât și persoana juridică, inclusiv statul. Mostenitorul nu poate avea mai multe drepturi decât avea transmițătorul moștenirii, deoarece potrivitprincipiului nemo plus juris aa’ alium transfere potest, quam zpse habel, nimeni nupoate transmite mai multe drepturi decât are el însuși;

-calitatea de transmițător o poate avea doar persoanele fizice nu și cele juridice;

-conditia pe care trebuie să o îndeplinească persoanele fizice, juridice cât și statul pentru a dobândi o moștenire este accea că ele trebuie să existe ;

Caracterele juridice ale moștenirii

Caracteristicileprin care transmisiunea mostenirii unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă se deosebește de celelalte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor reglementate de Codul civil sunt:

– moștenirea este o transmisiune a patrimoniului pentru cauza de moarte (mortis causa);

– poate fi universală sau cu titlu universal;

– unitară și indivizibilă;

Caracteristica definitorie a succesiunii este accea că reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane decedate pentru cauză de moarte (mortis causa).

Transmiterea moștenirii intervine în urma constatării fizice a decesului unei persoane sau prin hotărâre judecătoreasca declarative de moarte a persoanei (viventis hereditas non datur). Nu se poate vorbi despre același efect și în cazul persoanei juridice.

Moștenirea poate fi universală sau cu titlu universal

Transmisiunea moștenirii este universală fiindcă prin moștenire este transmis patrimoniul persoanei fizice decedate,respectiv totalitatea drepturilor și obligațiile care pot fi evaluate în bani.

Patrimoniul succesoral este alcatuit din totalitatea drepturilor (activul patrimoniului) si obligatiilor (pasivul patrimoniului) care au apartinut persoanei fizice decedate .

Prin mostenire nu se transmit urmatoarele categorii de drepturi:

-drepturile și obligațiile nepatrimoniale;

-obligatiile patrimoniale nascute din contracte incheiateintuitu personae(legate de o calitate, aptitudine personala a defunctului, cum ar fi :contractul de munca, contractul de editare, contractul pentru executarea unei picturi, a unei sculpturi etc.);

-drepturile patrimoniale cu caracter viager,care încetează la moartea titularului (precum dreptul de uz, uzufruct, dreptul la pensie etc);

Succesorii universali sau cu titlu universal intră în posesia patrimoniului în forma în care acesta exista la momentul deschiderii succesiunii.

Moștenirea universală are ca obiect întreg patrimoniu succesoral, dobanditorii mosteniriiavand vocație succesorală. Succesorul moștenirii cu titlu universal are dreptul la o cotă parte din moștenire, având vocație limitată.

Prin moștenirea cu titlu universal se transmite numai o fracțiune din patrimoniu.

Succesorii, prin moștenirea universală și cu titlu universal dobândesc atât activul patrimoniului, reprezentat de bunuri și drepturi, cât și pasivul, reprezentat de obligațiile defunctului.

Excepția de la transmisiunea universală și cu titlu universal al moștenirii o reprezintă legatulcu titlu particular, când bunurile determinate fac obiectul transmiterii succesorale. ln acest caz succesorul nu are obligația de a admite și pasivul moștenirii.

Moștenirea poate fi transmisă în temeiul legii sau prin testament.

Transmisiunea moștenirii în temeiul legii poate opera, după caz:

-in favoarea unui unic moștenitor (universal),caz în care se transmite întreg patrimoniul;

-catre mai mulți moștenitori (cu titlu universal), prin primirea unei cote-părți (egale sau inegale) din patrimoniu.

Transmiterea testamentară a moștenirii poate avea loc în favoarea următorilor legatari:

-legatar universal;

-legatari cu titlu universal;

-legatari cu titlu particular.

Trebuie menționat faptul că, prin aceste modalități de transmitere moștenirea își păstrează caracterulsau universal,ceea ce înseamnă că patrimoniul este lichidat.

Moștenirea este unitară și indivizibilă

Moștenirea este unitară

Caracterul unitar al moștenirii se referă la faptul că transmisiunea moștenirii se va realiza după aceleași norme juridice, indiferent de natură, originea sau modul de dobândire al bunurilor sau drepturilor (imobile,mobile, drepturi reale, drepturi de creanță).

Bunurile se transmit după aceleași reguli indiferent de modul lor de dobândire (prin acte inter vivos sau acte mortis causa), atât pe linie paternă cât și pe linie maternă.

Există și anumite excepții de la caraterul unitar al mostenirii,reprezentate de situatiile in care transmisiunea mostenirii este guvernata de reguli diferite in functie de originea, natura sau destinația unor bunuri care formeaza masa succesorala a defunctului.

Clauză de preciput.

Potrivit art. 333 alin. 1 din Codul civil prin convenție matrimonială, se poate stipula că soțul supravetuitor să preia fara plata, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, aflate în devălmășie sau coproprietate.

Alin. 2 al aceluiași art., prevede că clauză de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii, în condițiile art. 1096 alin. 1 – 2 din Codul civil. Astfel, art. 1096 alin.1 din Codul civil consacră principiul potrivit căruia legatele se reduc înaintea donatiiior, iar potrivit alin. 2 al aceluiași art., legatele se reduc toate deodată. Aceasta presupune că legatele și clauză de preciput se reduc toate deodată și proporțional.

Se va proceda la reducțiunea donațiilor dacă după reducerea legatelor și a clauzelor de preciput rezerva succesorală nu este întregită.

Drepturile creditorilor comuni nu suferă nici o atingere prin clauză de preciput, astfel că aceștia pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei chiar înainte de încetarea comunității.

În cazul încetării comunității de bunuri pe timpul vieții soților, dacă au decedat în același timp sau bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni, clauză de priciput devine caducă.

Executarea clauzei de preciput se faceala a defunctului.

Clauză de preciput.

Potrivit art. 333 alin. 1 din Codul civil prin convenție matrimonială, se poate stipula că soțul supravetuitor să preia fara plata, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, aflate în devălmășie sau coproprietate.

Alin. 2 al aceluiași art., prevede că clauză de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii, în condițiile art. 1096 alin. 1 – 2 din Codul civil. Astfel, art. 1096 alin.1 din Codul civil consacră principiul potrivit căruia legatele se reduc înaintea donatiiior, iar potrivit alin. 2 al aceluiași art., legatele se reduc toate deodată. Aceasta presupune că legatele și clauză de preciput se reduc toate deodată și proporțional.

Se va proceda la reducțiunea donațiilor dacă după reducerea legatelor și a clauzelor de preciput rezerva succesorală nu este întregită.

Drepturile creditorilor comuni nu suferă nici o atingere prin clauză de preciput, astfel că aceștia pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei chiar înainte de încetarea comunității.

În cazul încetării comunității de bunuri pe timpul vieții soților, dacă au decedat în același timp sau bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni, clauză de priciput devine caducă.

Executarea clauzei de preciput se face în natură sau dacă acest lucru nueste posibil, prin echivalent.

Cazul soțului supravetuitor

Conform dispozițiilor art. 974 Cod civil, soțul supravetuitor va mosterni, pe lângă cotă parte prevăzută de art. 972 Cod civil, mobilierul și obiectele de uz casnie care au fost afectate folosinței comune a soților.

Decesul salariatului.

Conform art. 167 alin. 2 Codul muncii, plata drepturilor salariale datorate până la data decesului salariatului se face în următoarea ordine:

-sotului supravetuitor;

-copii1or majori ai defunctului sau părinților acestuia;

-in lipsa persoanelor din aceste categorii, drepturile salariale se vor plăti altor moștenitori, în condițiile dreptului comun;

Ordinea încasării drepturilor salariale ale defunctului operează indiferentde calitatea de moștenitor, fără a fi nevoie să facă dovada calității de mostenitorchiar și în cazul celor care au renunțat la moștenirea acestuia.

Decesul pensionarului.

Conform art. 120 din Legea nr. 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice publicat în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 dec 2010 actualizată, sumele neîncasate de către pensionarreprezentand pensia pe lună în care a avut loc decesul, și/sau, după caz, drepturile restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supravetuitor, copiilor părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori în condițiile dreptului comun.

Solicitarea încasării sumelor trebuie făcută în cadrul termenului general deprescriptie.

Decesul asiguratului în asigurările sociale.

Conform prevederilor art.l36 alin. 2 dinLegea 19 /2000, indemnizațiile de asigurări sociale, cuvenite pentru luna în curs sineachitate asiguratului defunct se plătesc următoarelor persoane fizice:

-sotului supravietuitor;

-copiilor, părinților;

-în lipsa acestora persoanei care dovedește că l-a îngrijit pe defunct până la data decesului;

Moștenirea este indivizibilă

Caracterul indivizibil al transmisiunii moștenirii se referă la faptul că acceptarea sau renunțarea la moștenire,nuprivestenumai o parte ci întreaga moștenire. Așadar succesorul trebuie să accepte moștenirea potrivit vocației sale succesorale, sau sa renunțe la ea. Acceptarea moștenirii se face în tot și nu în parte, de aceea moștenitorul nu poate accepta numai o categorie de bunuri și renunța la o alta.

Astfel se explică faptul că în caz în care unul sau mai mulți succesori ar renunța la moștenire, a nedemnitatii ori în caz de ineficacitate al legatelor,partea ce le revine acestora vor profita de drept moștenitorii acceptanți.

De menționat este faptul că indivizibilitatea patrimoniului se menține până la efectuarea împărțelii moștenirii inițiate de unul sau mai mulți succesori,cu excepția situației în care transmițătorul moștenirii a efectuat prin testament împărțeala.

Principiul indivizibilității succesorale este aplicabil doar în privința drepturilor succesorale și nu asupra creanțelor defunctului care se împart la deschiderea moștenirii între moștenitorii universali sau cu titlu universal corespunzător cu cota succesorală a fiecăruia.

O derogare de la principiul indivizibilității este cuprinsă în art. 1155 alin. 2 din Codul civil care prevede că moștenitorii universali și cu titlu universalcontribuie la plata daloriilor și sarcinilor moștenirii proporțional cu cotasuccesorala ce îi revine fiecăruia.

Excepție de la caracterul indivizibil al moștenirii îl reprezintă dreptul de opțiune al moștenitorului legal care, în același timp este și moștenitor testamentar. Acesta are autonomia deplină de a hotărî asupra urmatorelor soluții juridice

-acceptarea moștenirii legale și primirea legatului;

-neacceptarea moștenirii legale și primirea legatului;

-refuzul moștenirii testamentare și acceptarea moștenirii legale;

-repudierea moștenirii legale și a moștenirii testamentare;

Una dintre excepțiile de la regula indivizibilității succesorale o reprezintă persoana chemată la moștenire de lege, și concomitent gratificată printr-un legat cu titlu particular poate decide în mod diferit referitor la moștenirea legală sau testamentară.

În situația în care persoana a accepat doar legatul cu titlu particular, nu poate avea și calilatea de copărtaș asupra celorlate bunuri succesorale în concluzie nu are nici calitatatea procesuală activă pentru a cere împărțeala moștenirii.

Tipuri de moștenire

ln funcție de izvorul vocației succesorale a celor cărora le este transmis patrimoniul defunctului , avem moștenire legală sau testamentară.

Clasificarea moștenirii rezultadin dispozițiile art. 955 alin.l din Codul civil care prevede că patrimoniul persoanei defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care acela care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară iar cealaltă parte prin moștenire legală.

Prin art. 955 alin.din Codul civil s-a statuat că succesiunea se transmite prin lege sau după voința omului, prin testament. Deoarece aceste dispoziții de drept sunt imperative rezultă că moștenirea poate fi legală sau testamentară și numai persoana careindeplineste calitatea de moștenitor legal sau testamentaril poate moșteni pe defunct.

Puterea doveditoare a certiticatului de moștenitor are ca temei acordul succesorilor. Acest accord este nul dacă încalcă dispozițiile imperative care reglementează moștenirea.

Cele două categorii de moșteniri, respectiv legală și testamentară nu se exclud reciproc, ci ele pot chiar coexista. Așadar, în situația în care testatorul a făcut un legat sau mai multe cu titlu universal, dar nu a acoperit întreg patrimoniul, devoluțiunea moștenirii va fi testamentară, în limitele legatului / legatelor și legală, pentru restul din patrimoniu care a rămas neacoperit.

Moștenirea legală

Moștenirea este legală atunci când transmisiunea moștenirii are loc în condițiile impuse de lege,și intervine în cazul în care persoana decedată nu a dispus în timpul vieții transmiterea succesiunii prin testament.

Normele juridice care reglementează moștenirea legală cuprind dispoziții referitoare la persoanele cu vocație succesorală,ordinea și cotele strict determinate ce le revin prin moștenire.

Transmiterea patrimoniului defunctului prin moștenirea legală operează în următoarele cazuri:

-mostenirea se culege în temeiul legii;

-defunctul nu a lăsat testament;

-testamentul lăsat de defunct este nul;

-testamentul lăsat nu cuprinde legate sau dispoziții referitoare la patrimoniul defunctului;

-testamentul lăsat de defunct încalcă rezerva succesorală, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale vor fi aplicabile numai în limita acestei rezeve;

Moștenirea testamentară

Moștenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului are loc în temeiul voinței testatorului.Testatorul poate dispune prin legat de patrimoniu sau numai de o fracțiune din el.

Legatarul , adică persoana desemnată de testator să culeagă moștenirea poate fi :

-universal, cu vocație la întreg patrimoniul;

-cu titlu universal,cu vocație la o fracțiune din moștenire;

-cu titlu particular,cu vocație la bunuri individual determinate;

Pentru a nu seaduce atingere drepturilor sucesorale ale moștenitorilor rezervatari voința testatorului este circumscrisă rezervei succesorale. Prin urmare,moștenitorul cu titlu particular poate fi numai un moștenitor testamentar.

Pentru transmiterea patrimoniului prin testament trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

-sa fie vorba de unul sau mai mulți legatari universali instituiți;

-de doi sau mai mulți legatari cu titlu universal, cu vocație la intreagamostenire;

-inexistența moștenitorilor rezervatari;

Coexistența moștenirii legale cu moștenirea testamentară

Moștenirea legală și moștenirea testamentară nu se exclude una pe cealaltă ci dimpotrivă pot coexista.

Aceste moșteniri pot coexista în următoarele circumstanțe:

– atunci când testatorul a instituit un legat sau mai multe legate cu titlu universal dar nu se epuizează întreg patrimoniu succesoral, restul masei succesorale neacoperită le revine moștenitorilor legali potrivit prevederilor legii;

– în situația în care defunctul a lăsat întrega moștenire prin testament altor persoane decât moștenitorii rezervatari, aceștia vor primi partea de moștenire ce le revine din rezerva succesorală împotriva voinței testatorului;

CAPITOLUL II: DESCHIDEREA MOȘTENIRII. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DESCHIDEREA MOȘTENIRII

Deschiderea mosteniriieste un eveniment juridic de o deosebită importantă deoarece are ca efect juridic transmiterea prin succesiune a patrimoniului la încetarea din viață a unei persoane fizice , fiindca așa cum este prevăzut în dispozițiile art .954 alin. l din Codul civil moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Nu se poate vorbi despre moștenirea unei persoane cât timp această este în viață. Moștenitori legali, cei chemați la moștenire în temeiul legii au calitatea de moștenitori chiar din momentul decesului celui care transmite mostenirea.Succesorii legali cât și succesorii testamentari, nu au niciun drept asupra patrimoniului succesoral al luidecujusdecat după moartea acestuia.

Deschiderea succesiunii din punct de vedere juridic necesită analizarea datei și a locului deschiderii moștenirii.

2.1 Data deschiderii moștenirii

2.1.1 Procedura stabilirii datei deschiderii moștenirii

Data deschiderii moștenirii coincide cu data decesului lui de cujus. Aceasta nu trebuie confundată cu data deschiderii procedurii notariale, declanșată prin cererea moștenitorilor, ulterior deschiderii moștenirii. (Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008 pag 20 )

Persoana care care pretinde moștenirea sau anumite drepturi asupra acesteia, indiferent că pretențiile acesteia sunt formulate pe fondul unor dispoziții legale sau testamentare, trebuie să dovedească atât decesul persoanei care transmite moștenirea, cât și data decesului. Dovedirea decesului și a ultimului domiciuliu a persoanei fizice în cazul morții constatate fizic se face prin intermediul certificatului de deces sau prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă.

Conform dispozițiile art. 52 alin.1 Codul civil “cel declarat mort este socotit că aincetat din viață la data pe care hotărârea judecătorească rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morții. Dacă hotărârea nu arată și ora morții, se socotesteca cel declarat mort a încetat din viață în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morții.”

Certificatul de deces se întocmește la serviciul public comunitar local deevidenta persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primarieiunitatii administrativ-teritoriale în a cărei raza teritorială s-a produs decesul.

Actul de deces se intocmestepe baza certificatului medicalconstatator al decesului și a declarației verbale făcute de membrii familieidecedatului sau, în lipsa acestora, de medicul ori un alt cadru din unitatea sanitaraunde s-a produs decesul sau orice persoană care are cunoștință despre deces.

Actul de deces în cazul declarării judecătorești a morții, se completează pe baza hotărârii judecătorești declarativă de moarte, rămasă definitivă, care cuprinde și data stabilită de instanță, ca fiind cea morții.

După cum rezultă din prevederile art. 49 alin.1 Codul civil în cazul în care o persoană este despre și există indicii că a încetat din viață, poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.

Art. 50 alin. l din Codul civil constituie o excepție de la termenul de mai sus și prevede că cel care a dispărut, în împrejurări deosebite cum sunt inundațiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană,naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort dacă au trecut celputin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariția.

Alin 3 al aceluiași articol prevede că atunci când este sigur că decesul a avut loc,deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotararejudecatoreasca, fără a aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție. (G. Boroi L. Stănciulescu, Instituții pag. 517 – 518.)

Hotararea declarativa de moarte produce efect retroactiv, in sensul ca persoana disparuta este considerata ca a decedat la data stabilita prin lege ca fiind cea a mortii, care este anterioara datei pronuntarii hotararii.

Se va depune, de asemenea documentul care face dovada identității defunctului și, după caz, livretul militar al acestuia.

Deoarece decesul cât data producerii sale sunt fapte materiale atât în cazul morții fizic constatate, cât și în cazul declarării judecătorești, dovada contrară se va putea face prin orice mijloace de probă.

Tot astfel, dacă cel declarat mort este în viață, se poate cere anularea hotărârii declarative de moarte.(art. 54 Cod civ)

Printr-o acțiune în instanță se poate solicita anularea,modificarea sau completarea actului de deces și a mențiunilor acestuia sau, rectificarea hotărârii judecătorești declarative de moarte, în ipoteza în care se poate proba că fiind adevărată o altă dată a morții persoanei fizice și chiar anulareaacesteia, dacă dovezile prezentate atestă existența în viață a celui declarat mort.

Cererea de anulare a hotararii judecatoresti declarative de moarte poate fi formulata de catre orice persoana interesata.(art 55 cod civ ) Din dispozitiile art. 54 alin 2 se desprind efecte patrimoniale ale anularii hotararii judecatoresti declarative de moarte , in sensul ca cel declarat mort, poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale . Daca se face dovada ca la data dobandirii bunurilor, dobanditorul cu titlu oneros nu stia ca persoana declarata moarta este in viata acesta nu este obligat sa le inapoieze.

Stabilirea datei morții prezintă importanță practică în special în cazul în care decesul a douapersoane cu vocație succesorală reciprocă are loc în același interval de timpdeoarece dacă se face dovada că una a supraviețuit celeilalte chiar și o secundă, moștenirea celui decedat primul va fi culeasă de cel decedat ulterior.

În aceste situații pe lângă data morții este necesară consemnarea orei precum și a minutului survenirii decesului.

2.1.2 Efectele juridice ale datei deschiderii moștenirii

Data deschiderii moștenirii din punct de vedere juridic produce următoarele efecte:

-stabileste capacitatea succesorală și drepturile ce li se cuvin persoanele care au vocație la moștenire;

-stabileste momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni a dreptului de opțiune succesorală;

-determina momentul transmiterii moștenirii la succesori, întrucât moștenirea se transmite succesorilor, nu de la data acceptării, ci retroactiv, de la data deschiderii acesteia. Similar, renunțarea la moștenire, cealaltă valență a dreptului de opțiune succesorală, produce efecte retroactive până la această dată;(Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008 pag. 21)

-determina valoarea și compunerea masei succesorale;

-stabileste în ce măsură sunt valabile actele juridice care privescmostenirea;

-se stabilește nulitatea absolută a actelor juridice care au ca obiect omostenire viitoare (nedeschisă);

-legea aplicabilă moștenirii,în caz de conflict de legi în timp;

-in cazul apariției unui conflict de legi în timp, conform principiului neretroactivității legii, devoluțiunea moștenirii va fi guvernată de legea în vigoare la data deschiderii acesteia;

– actele juridice încheiate ulterior deschiderii moștenirii, precum cel de opțiune succesorală sau partajul, vor fi guvernate însă de legea în vigoare la data încheierii lor;

Legea aplicabilă moștenirilor deschise înainte de l octombrie 2011, este vechiul Codul civil (termen de acceptare a moștenirii, calitatea moștenitorilor, cotele etc).Îndrumar notarial vol. 1, Editura Monitorul Oficial , București, 2011,p. 323.

Potrivit dispozițiilor de drept privat privind determinarea legii aplicabileunui raport de drept internațional, aceste prevederi se aplică în măsura în careconventiile internationle la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.

Conform dispozițiilor art. 2633 din Codul civil, “moștenirea este supusă legii statuluipe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită”. În concluzie, persoană poate saopteze, ca lege aplicabilă moștenirii în ansamblul eilegea statului a cărui cetățenie o are.

Existența și validitatea consimțământului exprimat prin declarația de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a cârmui moștenirea și trebuie să îndeplinească, în ceea ce privește forma condițiile unei dispoziții pentru cauza de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de către testator a unei desemnări a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce privește forma, condițiile de modiflcare sau de revocare a unei dispoziții pentru cauza de moarte.( Toader Toma , Drept civil , Moșteniri și liberalități , pag 50)

Conform prevederilor art. 2636 din Codul civil “legea aplicabilă moștenirii stabilesteindeosebi:

-momentul și locul deschiderii moștenirii;

-persoanele cu vocație de a moșteni;

-calitatile cemte pentru a moșteni;

-exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;

-conditiile de fond ale testamentului, modificarea și revocarea uneidispozitiitestamentare, precum și incapacitățile speciale de a dispune sau de aprimi prin testament;

-partajul succesoral;

În cazul în caremostenirea este vacantă, conform legii aplicabile moștenirii, bunurile situate sau aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român conform dispozitiior legii române privitoare la atribuireabunurilor unei succesiuni vacante.

2.2. Locul deschiderii moștenirii

2.2.1. Procedura stabilirii locului deschiderii moștenirii

Locul deschiderii moștenirii este reprezentat de ultimul dorniciliu aldefunctului, indiferent dacă acesta corespunde sau nu cu locul decesului.

Potrivit dispozițiilor art.87 Cod civ Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Tipuri de domiciliu:

– domiciliul de drept comun sau voluntar, este domiciliul persoanei cu capacitate de exercițiu deplină, cel ales liber de către aceasta;

-domiciliul legal, este cel al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu (minor său persoană pusă sub interdicție) stabilit de lege pentru aceasta. Astfel, domiciliul minorului este, după caz, cel al părintelui său al tutorelui său, iar domiciliul interzisului judecătoresc coincide cu domiciliul de drept comun al tutorelui său.

-domiciliul ales sau convențional – nu prezintă valoare juridică în materia locului deschiderii moștenirii, deoarece defunctul nu poate stabili o altă competență teritorială, decât cea impusă prin normele imperative ale legii.

În situația în care defunctul nu a avut domiciliu în țară, indiferent dacă este cetățean român sau străin, locul deschiderii moștenirii este locul din țară unde se află bunurile cele mai importante, ca valoare, ale acestuia.

În cazul în care defunctul a fost nomad, locul deschiderii succesiunii va fi acela în care se află cele mai importante bunuri ale acestuia, iar dacă nu a avut nici bunuri, deschiderea succesiunii se va face în locul unde s-a înregistrat moartea acestuia.

Art. 954 Cod civil stabilește că locul deschiderii mosteniriipoate fi:

-ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă;

-locul din țară aflat în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat,cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celuicare lasă moștenirea. Deschiderea moștenirii în această situație,se face numai dacă ultimul domiciliu al defunctului nueste cunoscut sau nu se află pe teritoriul României;

-in circumscriptia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție șase afle bunuri mobile ale celui ce lasă moștenirea dacă în patrimoniul succesoral nu se află bunuri immobile;

-in circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, dacă nu există bunuri situate în România în patrimoniul defunctului;

În materia succesiunilor cu elemente de extraneitate, se creeazaunsistem unitar prin care moștenirea respectă o singuraregula. Astfel:

-se asigură unitatea legii aplicabile moștenirii;

-se facilitează dezbaterea moștenirilor intemationale prin aplicarea uneilegi unice;

-competenta aparține notarului public cel dintâi sesizat, în conditiileprevazute de art. 954 alin. 3 din Codul civil;

-se menține registrul de moșteniri cu elemente de extraneitate pentru ostricta evidență;

2.2.2 Efectele juridice ale locului deschiderii moștenirii

Odată cu stabilirea locul deschiderii succesiunii se determină:

-competenta secretarul unității administrativ-teritoriale de a cere deschidereaprocedurii succesorale notariale și acolo unde estecazulluarea măsurilor de conservare, de exemplu dacă masa succesorală cuprinde numai bunuri mobile,secretarul unității administrativ-teritoriale a localității în care a avut defunctul ultimul domiciliu poate cere deschiderea procedurii succesorale notarialesi este obligat să ceară deschiderea acestei proceduri, dacă în componența masei succesorale se află bunuri imobile;

-competenta teritorială a notarului public de a începe procedura succesiunii notariale;

-competenta instanței judecătorești sesizate de a proceda la soluționarea litigiilor cu privire la moștenire;

Instanța competenta să soluționeze acțiunile civile cu privire la succesiune este instanță de la ultimul domiciliu al defunctului. Este de competența acestei instanțe de a judecaurmatoarele cereri:

-cereri cu privire la anularea certificatului de moștenitor eliberat denotarul public sau de ridicare ori de modificare a măsurilor de conservare abunurilor succesorale;

-cereri cu privire la moștenire, precum și cele privitoare la pretentiilereciproce ale moștenitorilor (petiția de ereditate, acțiunea în reducțiune, actiuneade partaj succesoral etc);

-cereri cu privire la validitatea și executarea dispozițiilor testamentare;

-cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuiadintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar;

(art. l4 C.proc.civ., art. 74 alin. (3)și art. 88 din Legea nr. 36/1995

A se vedea V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă vol. 1, Ed. Național, București, 1996, p. 429.)

CAPITOLUL III:CONDIȚII LEGALE PENTRU A PUTEA MOȘTENI ȘI VOCAȚIA SUCCESORALĂ

3.1 Capacitatea succesorală

3.1.1 Noțiunea de capacitate succesorală

Capacitatea succesorală poate fi definită ca fiind aptitudinea a unei persoane fizice de a fi titular al drepturilor și obligațiilor dobândite în calitate de succesor.

Conform art. 957 din Codul civil o persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii.

De aici deducem că orice persoană fizică pentru a putea moșteni trebuie să fie în viață la momentul deschiderii moștenirii.

Potrivit dreptului comun acesta va face dovada calității sale de succesor.

În situația în care moștenitorul aflat în viață la deschiderea moștenirii a decedat înainte de expirarea termenului de exercitare a dreptului de opțiune succesorală dar a optat pentru moștenire, dreptul succesoral al acestuiase retransmite către proprii moștenitori.

Dovada decesului acestuia va fi făcută de către succesorii săi . Aceștia trebuie să facă dovadă că la data deschiderii succesiunii primului defunct, moștenitorul acestuia era în viață și totodată trebuia să facă dovadă că ei sunt în viață la momentul deschiderii celei de-a doua succesiuni. (Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008 pag. 27)

Succesorii celei de-a două persoane fizice decedate vor primi moștenirea primei persoane decedate prin retransmitere.

Cel care vine la moștenire prin reprezentare trebuie deasemenea să dovedeascafaptul că reprezentatul nu mai era în viață la data deschiderii succesiunii și el este în viață la același moment.

Potrivit prevederilorCodului civil persoana fizică pentru a putea moșteni patrimoniul defunctului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-sa aibă capacitate succesorală, adică să existe în momentul deschiderii succesiunii;

-sa nu fie nedemnă de a moșteni;

Doctrina impune o a treia condiție, respectiv vocația succesorală.

Capacitatea succesorală și vocația la moștenire reprezintă condiții generale pentru a succede, fiind comune atât moștenirii legale, cât și celei testamentare.Nedemnitatea succesoralaeste o condiție specifică numai moștenirii legale. Echivalentul nedemnitatii succesorale din materia moștenirii legaleeste reprezentat de ingratitudine în materia moștenirii testamentare.

ln literatura de specialitate se face distincția dintre condițiile pozitive de a moșteni și condițiile negative de a moșteni.

Capacitatea și vocația succesorală sunt calificate ca fiind conditiipozitive, iar nedemnitatea, respectiv ingratitudinea sunt calificate ca fiind condiții negative pentru a moșteni.

3.1.2 Persoane care au capacitate succesorală

Din categoria persoanelor care au capacitate succesorală fac parte:

-persoanele fizice aflate la data deschiderii moștenirii, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială;(art. 4 alin 2 din Constituție).

-persoanele dispărute dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte;(Art. 53 din Codul civil)

-persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii moștenirii;

-persoanele juridice înființate în condițiile legii, la data deschiderii succesiunii;

Persoanele fizice, aflate în viață la data deschiderii moștenirii

Persoana fizică pentru a avea capacitate succesorală trebuie să fie în viața la data deschiderii moștenirii, fără a avea vreo importanță dacă, ulterior aceasta decedează.

Calitatea persoanei de a exista în momentul deschiderii moștenirii trebuie raportată la calitatea sa de subiect de drept civil, respectiv a capacității civile.

Capacitatea civilă a persoanei fizice reprezintă aptitudinea acesteia de a avea și exercitadrepturi și de a-și asuma și îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice.

Conform art 28 alin 1 Codul civil :Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.

Așadar,capacitatea civilă este valabilă pentru toate subiectele de drept civil în aceeași măsură.

Din conținutul art 28 alin. 2 Codul civil reiese faptul că în structura capacității civile fac parte capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.

Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile (art 34 codul civil).

Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice reprezintă : aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. ( art 37 cod civ )

Conform art 35 Cod civil :Capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Din conținutul acestui articol reiese că persoana fizică dobândește capacitatea de folosință din momentul nașterii și nu încetează decât prin moartea fizică (naturală) a acesteia.

Așadar, persoana fizică la naștere dobândește aptitudinea generală și abstractă de a fi titular de drepturi și obligații.

Există și o excepție de la acesta regulă prevăzută de art 36 teza I din Codul civ care dispune : Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. Acesta excepție în doctrină este denumită capacitate de folosință anticipată .

Capacitatea de exercițiu este definită ca fiind :aptitidinea persoanei fizice de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin săvârșirea de acte juridice.(Teofil Pop , Drept civil român . Persoanele fizice și persoanele juridice , Editura Lumina Lex, București 1994 pag 55)

Actul juridic este o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, a modifica sau stinge un raport juridic.

Condiția pentru ca o persoană fizică să încheie valabil un act juridic este aceea ca acesta să aibă discernământ, adică să aibă reprezentarea consecintelor juridice a manifestărilor sale de voință.

Discernământul este definit ca fiind : facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare.(D.E.X al Limbii Române , Editura Academiei , București , 1998, pag.306.)

Nu trebuie confundata condiția discernământului cu capacitatea civilă, deoarece capacitatea este o stare de drept –de jure ( așa cum îl vede legea pe om) , iar prezența ori lipsa discernământului este o stare de fapt-de facto.

Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice cunoaște trei faze:

-lipsa capacității de exercițiu;

-capacitatea de exercițiu restrânsă;

-capacitatea de exercițiu deplină;

Potrivit art 43 alin .1 : În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercițiu :

a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;

b) interzisul judecătoresc;

Minorul sub vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc sunt prezumați a nu avea discernământ fie datorită vârstei fragede , fie datorită stării de sănătate mintală.

Raționamentul care a stat la baza lipsirii de capacitate de exercițiu a minorului sub 14 ani de către legiuitora fost acela de a-l proteja pe acesta de eventualele prejudicii la care ar fi putut fi supus în urma încheierii unor acte juridice de către acesta.

În ceea cel privește pe interzisul judecătoresc, legiuitorul l-a încadrat pe acesta în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu cu scopul de a-l proteja pe acesta, care datorită stării de alientatie sau debilitate mintală nu poate avea reprezentarea consecințelor juridice a faptelor sale.

Încetarea lipsei capacității de exercițiu are loc, în cazul minorului :

-la împlinire vârstei de 14 ani , când dobândește capacitate de exercițiu restrânsă;

-odata cu moartea acestuia;

În cazul interzisului judecătoresc lipsa capacității de exercițiu încetează :

-la ridicare interdicției;

-la moartea acestuia (fizic constatată și judecătorește declarată);

Capacitatea de exercițiu restrânsă este reglementată de art 41 alin 1 Cod civil, potrivit căruia: Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate. Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de tutelă. Încuviințarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.

Așadar, capacitatea restrânsă de exercițiu reprezintă aptitudinea minorului cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani de a dobândi drepturi și exercită drepturi și de a-și asuma și îndeplini obligații prin încheierea personal a anumitor acte juridice civile.

Acesta se dobândește de la data împlinirii vârstei de 14 ani a minorului, dovada acesteia se face cu certificatul de naștere sau cartea de identitate.

Există și o excepție de la această regulă, și anume situația în care minorul la împlinirea vârstei de 14 ani se află sub interdicție judecătorească.( art 164 Cod Civ )

Capacității de exercițiu restrânsă încetează în următoarele situații:

-odata cu dobândirea capacității depline de exercițiu, la împlinirea vârstei de 18 ani;

-dobandirea capacității depline deexercițiu a minorului prin căsătorie;

-in situația în care minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă este pus sub interdicție judecătorească;

-prin moartea minorului (fizic constatată sau judecătorește declarată);

În materie testamentară conform art 988 alin 1 : Cel lipsit de exercițiu sau capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Capacitatea de exercițiu deplină este: aptitudinea omului de a dobândi și exercită drepturile civile și de a-și asuma și execută obligațiile civile prin încheierea, personal și singur a tuturor actelor juridice civile. ( Ioan Ciochina- Barbu, Drept civil . Persoanele. Editura Junimea , Iași 2008, pag 45)

Capacitatea de exercițiu deplină este dobândită de către persoana fizică :

-odata cu împlinirea vârstei de 18 ani;

– prin căsătoria minorului înainte de împlinirea vârstei de 18 ani;

Încetarea capacitatea de exercițiu deplină are loc în următoarele situații:

-prin moartea persoanei fizice;

-prin punerea persoanei fizice sub interdicție judecătorească;

-prin anularea căsătoriei înainte ca soțul sau soții minori să împlinească vârsta de 18 ani;

Dovada capacității succesorale se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al succesorului aflat în viață la data deschiderii moștenirii, cu certificatul de deces sau hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă din care să rezulte că moartea succesorului a intervenit ulterior acestei dăți. Deoarece existența persoanei fizice reprezintă o stare de fapt, dovada contrară poate fi făcută de către persoanele interesate, prin orice mijloc probatoriu admis de lege.

Persoanele dispărute

Conform prevederilor art. 53 din Codul civil,persoană dispăruta este socotită a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă, ceea ce semnifica ca persoanele disparute au capacitate succesorala.

Se poate spune ca disparutul are o capacitate succesorala provizorie .( Fr Deak , pag 44)

Capacitatea succesorală a dispărutului nu este definitivă decât în următoarele cazuri:

– la apariția sa;

– în ipoteza constatării fizice a morții sale survenită după deschiderea moștenirii;

-declararea prin hotărâre judecătoarească definitivă a morții lui. Data morții stabilită de instanță trebuie să fie ulterioară deschiderii moștenirii la care dispărutul are vocație succesorală.

In situatia reaparitiei disparutului acesta este indreptatitsa culeaga mostenirea direct si prin succesorii proprii, ca efect al retransmiterii in cazul in care moartea sa a survenit după deschiderea moștenirii, indiferent daca moartea este fizic constatata sau prin hotarare judecatoreasca declarativa de moarte ramasa definitiva.

În cazul constatării că dispărutul nu era în viață la data deschiderii moștenirii capacitatea succesorală a acestuia se desființează cu efect retroactiv.

Efectuldesființarii capacității succesorale a dispărutului este reprezentat de restituirea tuturor bunurilor moștenite în numele acestuia sau numai a celor care au condus la micșorarea cotei-părți din moștenire succesorilorcare au fost inlaturati de la mostenire prin considerarea lui in viata la momentul deschiderii mostenirii.

Restituirea nu operează în cazul reprezentării defunctului de către urmași care își vor păstra cota-parte a acestuia din moștenire, în calitate de moștenitori cu vocație proprie.

Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii moștenirii

Persoana concepută, dar nenăscută la data deschiderii succesiunii, este considerată că există, prin urmare, aceasta are capacitate succesoralacu condiția ca aceasta să fie născută vie. În sprijinul acestei stări de fapt, art. 36 din Codul civil prevede că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur).

Astfel, rezultă că, în interesul copilului, legea consacră în mod deosebit capacitatea lui succesorală de la concepțiune, cu condiția să se nască viu

Art. 412 din Codul civil reglementeaza timpul legal al concepțiunii , astfel este intervalul de timp cuprins între a treia sută și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculeaza zi cu zi.

Prin mijloace stiintifice de proba se poate face dovada conceptiunii copilului intr-o anumita perioada din acest interval de timp sau chiar din afara acestuia acestuia.

Pentru a pretinde dreptul la mostenire in numele copilului neconceput, dar nenascut la data deschiderii succesiunii se va face dovada, prin orice mijloc de proba ca acesta era conceput in acel moment si ca s-a nascut viu (nu este neaparat nevoie ca acesta sa fie si viabil , asa cum de exemplu este prevazut in legislatia franceza. Art 725 din Codul civil francez prevede ca: Pentru a se naste viabil, copilul trebuie sa fie nascut in asa fel incat sa poata sa traiasca, avand organele esentiale pentru existenta.)

Viabilitatea presupune de fapt ca un copil nascut sa aiba toate organele suficient de dezvoltate pentru a trai. In legislatia romaneasca,din moment ce a fost născut viu, copilul are capacitatea de a moșteni indiferent de durata vieții lui.

Pentru a se dovedi faptul ca un copil s-a nascut viu este necesar sa se demostreze ca in plamanii acestuia s-a constatat existenta aerului, ceea ce din punct de vedere medico-legal poarta denumirea de docimazie.

Persoanele juridice

Persoanele juridice dispun numai de capacitate succesorală testamentarăintrucat nu fac parte din categoria succesorilor legali.

În acest sens, art. 208 din Codul civil prevede: „Dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de înființare sau, în cazul fundațiilor testamenare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal.”

Așadar, legea recunoaște capacitatea de a primi liberalități și structurilor care nu au dobândit personalitate juridică, dar numai de la data actului de înființare.

Pentru a culege mostenirea persoana juridica trebuie sa aiba capacitate succesorala. Persoanele juridice au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data dobandirii personalitatii juridice in conditiile prevazute de lege.

Dobandirea personalitatii juridice are loc:

-de la data inregistrarii, in cazul persoanelor juridice supuse inregistrarii;;(art 205 Cod civ . alin 1 si 2

-de la data actului de infiintare, de la data autorizarii constituirii lor, sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege , in cazul celorlate persoane juridice;(art 194 Cod civ . 2

Prin exceptie, persoanei juridice la fel ca si in cazul persoanei fizice i se recunoaste o capacitate de folosinta anticipata , inclusiv de natura succesorala, de la data actului de infiitare , putand dobandi bunuri succesorale, in masura in care aceste bunuri sunt necesare pentru a lua fiinta in mod valabil. (alin 3 art 205 cod civ)

Rationamentul in baza caruia leguitorul a recunoscut o capacitate de folosinta anticipata a persoanei juridice este acela ca bunurile succesorale pe care le-ar putea dobandi in temeiul unui testament pot servi la constituirea patrimoniului viitoarei persoane juridice.

De precizat este faptul ca in cazul incetarii persoanei juridice prin dizolvare dar dupa deschiderea succesiunii, drepturile succesorale dobandite in temeiul unui testament vor reveni persoanei sau persoanelor juridice ce vor dobandi patrimoniul acesteia.

În temeiul unor dispoziții legale speciale,statul poate culege moștenirea.

3.1.3. Persoanele lipsite de capacitate succesorală

Din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art 957 C. civ rezulta ca incategoria persoanelor lipsite de capacitate succesoralaintra:

-persoanele fizice care au decedat înainte de deschiderea moștenirii;

-copilul conceput la data deschiderii moștenirii, dar care s-a născut mort;

-comorienții, respectiv cei care au decedat în împrejurări identice (de exemplu, într-un incendiu, explozii, accident nuclear, catastrofe aeriene, navale, feroviare etc.).

Art.957 alin 2 reglementeaza situatia juridica a comorientilor si prevede ca: 2) Dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.

Astfel, comorientii trebuie sa indeplineasca patru conditii:

1)- sa fie doua sau mai multe persoane;

2)- persoanele sa fie decedate in aceeasi imprejurare;

3)- decesele sa fi survenit in astfel de conditii incat sa nu se poata stabili daca o persoana a supravietuit alteia;

4)- intre persoanele decedate sa existe vocatie succesorala reciproca.

Situatia comorientilor prezinta interes in materie succesorala, deoarece potrivit art 957 din Codul civil o persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii.

Astfel , o persoana are capacitate succesorala daca este in viata la momentul deshiderii succesiunii.

Problema comorienților intră în discuție doar în cazul în care între persoanele în cauză există o vocație reciprocă (de exemplu, în cazul morții fratilor)

In concluzie, persoanele care au decedat in aceeasi imprejurare (comorientii) si care aveau vocatie succesorala reciproca nu se vor putea mosteni, deoarece neputandu-se stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Deci niciuna nu dobandeste capacitate succesorala.

Prezumtia mortii concomitente isi gaseste aplicare atat in cazul mortii constatate in mod direct , cat si in cazul mortii declarate judecatoreste.

Problema comorienților intră în discuție doar în cazul în care între persoanele în cauză există o vocație reciprocă (de exemplu, în cazul morții fratilor);

-codecedații, adică cei care au decedat în împrejurări diferite, fără a se putea stabili dacă una a supravețuit celeilalte persoane fizice.

Lipsa capacității succesorale produce, de drept, efecte juridice (ipso jure) prin urmare, nu este nevoie de o hotărâre judecătoarească care să constate incapacitatea de a moșteni. Moartea concomitentă a acestor persoane, fiind o chestiune de fapt, proba contrară poate fi făcută prin orice mijloc de probă admis de lege;

-persoanele juridice a căror capacitate de exercițiu încetează, momentul încetării coincide cu dispariția din viața juridică a acestora.

3.2.Vocația sau chemarea la moștenire

3.2.1Noțiunea și felurile vocației succesorale

Noțiunea de vocație succesorală

Vocația succesorală are semnificația chemării la moștenire a unei persoane fie în virtutea legii, fie în virtutea unui testament lăsat de către defunct;

Vocația succesorală este privită în două sensuri:

-în sens general, desemnează vocația potențială (eventuală) a unor persoane de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană) de exemplu,vocația succesorală legală a rudelor în linie directă, fără limită în grad ;

Nu trebuie confundată vocația (chemarea) succesorală cu devoluțiunea moștenirii. Devoluțiunea succesorală reprezintă transmiterea patrimoniului succesoral către persoane determinate.

– în sens concret (vocație concretă, utilă), desemnează prin devoluțiunea succesorală, ca mijloc de selecție, acele persoane care vor culege efectiv toată moștenirea lăsată de defunct.

Nici vocația succesorală generală și nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura, în conținutul capacității sale de folosință, de dreptul de moștenire garantat prin art. 46 din Constituție.(G.Boroi, L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civilEditura Hamangiu, București,2012, p.526.)

Conform prevederilorart. 962 din Codul civil pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

În concluzie pentru ca o persoană să poată moșteni este necesar ca aceasta să fie rudă în grad succesibil sau să fi fost desemnată legatar de către testator.

Felurile vocației succesorale

Potrivit art 962 din Codul civil: „Pentru a putea moșteni, o persoanã trebuie sã aibã calitatea cerutã de lege sau sã fi fost desemnatã de cãtre defunct prin testament.”

Așadar, din conținutul acestui articol, reiese cavocația la moștenire este de două feluri:

-vocația succesorală legală;

-vocația succesorală testamentară.

3.2.2.Vocația succesoralagenerala

Vocația succesorală legală generală.

Vocația succesorală legală generală desemnează vocația potențială (eventuală)a unor persoane de a culege, potrivit legii moștenirea lăsată de o altă persoană.

Astfel, sunt îndreptățite să culeagă moștenirea rudele defunctului și soțul supravețuitor.

Conform art. 405 din Codul civil :„(1) Rudenia fireascã este legãtura bazatã pe descendenþa unei persoane dintr-o altã persoanã sau pe faptul cã mai multe persoane au un ascendent comun.

(2) Rudenia civilã este legãtura rezultatã din adopția încheiatã în condițiile prevãzute de lege.”

Din conținutul articolului 405 reiese că rudenia poate fi :

rudenie firească

rudenie civilă.

De asemenea, rudenia mai poate fi:

în linie dreaptă

colaterală.

În acest sens art. 406 prevede că: (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană și poate fi ascendentă sau descendentă.

(2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

(3) gradul de rudenie se stabilește astfel:

a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;

b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul său mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.

Rudenia în linie dreptă se stabilește după numărul nașterilor ceea ce înseamnă că sunt rude în linie dreaptă:

– părinții și copii sunt rude de gradul întâi;

– nepoții și bunicii de gradul al doilea;

Indiferent de grad,rudele în linie dreaptă au vocație succesorală legală generală.

Rudenie în linie colaterală se stabilește după numărul nașterilor urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă.

Așadar, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul său mătușa și nepotul sunt rude de gradul al treilea, iar verii primari, de gradul al patrulea.

Rudele în linie colaterală au vocație succesorală legală generală , însă numai până la gradul al IV – lea inclusiv.

Deci în concluzie,se poate afirma că toți succesorii legali ai defunctului au vocație legală generală .

Vocația succesorală legală este guvernată de principiul reciprocității,. Acest principiu are un sens pozitiv cât și unul negativ.

Sensului pozitiv al principiului reciprocității vocației succesorale legale se referă la faptul că dacă persoanaare vocație la moștenirea lasatade o altă persoană, atunci și aceasta din urmă are dreptul de a culege moștenirea celei dintâi .

Există și unele excepții de la acest principiu .Astfel principiul reciprocității nu operează în cazul căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătoria putativă), după decesul soțului de rea-credință.

Soțul de bună-credință din căsătoria nulă sau anulată are vocație la moștenirea soțului de rea-credință, acest lucru nu este valabil însă și invers,deoarece soțul de rea-credință nu are vocație la moștenirea celui de bună-credință.

Sensul negativ a acestui principiu constă în faptul că dacă o persoană nu are vocație la moștenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocație la moștenirea celei dintâi ,deci nu poate culege moștenirea.

Deasemenea rudele defunctului care au vocație succesorală generală nu sunt chemate toate împreună și deodată să culeagă moștenirea Acestea pentru a culege moștenirea trebuie să îndeplinească o condiție negativă și anume accea de a nu fi înlăturate de la moștenire, de către un alt moștenitor, preferabil în clasă și în grad.

3.2.3Vocația succesorală concretă

Vocația succesorală concretă desemnează îndreptățirea pe care o au unele persoanele cu vocație succesorală generală de a nu putea fi înlăturate de către altă persoană cu vocație la moștenire.

Astfel, rudele defunctului care au vocație succesorală generală, pentru a putea culege moștenirea trebuie să aibă vocație succesorală concretă .

Nu toate rudele, care au vocație generală, vor culege moștenirea, ci această vareveni acelor rude care se află în clasă și grad preferabile.

Pentru a determina vocația concretă a rudelor defunctului trebuie avute în vedere atât clasa de moștenitori cât și gradul de rudenie.

De exemplu în situația în care rudele persoanei fizice decedate care au vocație succesorală generală, sunt reprezentate de frați, rude de gradul al doilea și unchiul său mătușa și nepotul care sunt rude de gradul al treilea, vor fi chemate să culeagă moștenire numai frații defunctului, deoarecelegea dă întâetate rudelor de grad mai apropiat cu defunctul.

De precizat este faptul că rudele care au vocație succesorală concretă, au și vocațiesuccesoralagenerală. Dar totodată nu toate rudele cu vocație generală la moștenire pot avea și vocație concretă.

Aceasta semnificafaptul că vocația succesorală concretăeste mai restrictivă decât vocația generală.

Astfel, s-a arătat că dreptul la moștenire, ca o aptitudine abstractă, devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv, util prin vocația concretă la moștenire.

Vocația succesorală testamentară

Vocația succesorală testamentară este o vocație succesorală concretă, datorită faptului că legea nici nu conferă și nici nu interzice niciunei persoane să aibă vocație generală la moștenirea testamentară.

Așadar, persoana desemnată prin testament dispune de vocație succesorală concretă în măsura în care îndeplinește condițiile impuse de lege.

Principiul reciprocității vocației la moștenire nu este aplicabil și în cazul moștenirii testamentare deoarece prin aceasta se încalcă o condiția generală de formă prevăzută de lege pentru valabilitatea unui testament care privește actul separat,legea interzicând astfel testamentul conjuctiv.

Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat prin același testament , un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular , fără a preciza partea fiecăruia.(art 1065 Cod civ)

Testamentul fiind un act juridic personal (nu poate fi încheiat decât de testator personal și nu prin intermediul unui mandatar, al unui reprezentant legal  sau al unui avocat) și individual ( prin acesta poate să-și exprime voința doar un singur testator și nu mai mulți testatori) acestea va fi lovit de nulitate în situația în care două persoane își testeză reciproc prin același act de ultimă voință, prin acesta încălcându-se caracterul personal testamentului.

Va fi nul și actul de ultimă voință prin care două persoane testeză în favoarea altei persoane , deoarece prin aceasta se încalcă caracterul individual al testamentului

Excepție de la aceste reguli reprezintă situația soților deoarece legea conferă acestora posibilitatea ca prin acte separate de ultimă voință, să se gratifice reciproc.

CAPITOLUL IV: NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ

4.1 Noțiunea,caractere și reglementarea juridică a nedemnitatii succesorale

4.1.1 Noțiunea de nedemnitate succesorală

Condiția impusă de lege pentru ca o persoană să aibă calitatea de succesor pe lângă aceea a vocației succesorale aceasta va trebui totodată să nu fie nedemnă succesoral.

Nedemnitatea este o sancțiunede drept civil care constă în decăderea din dreptul succesoral a acelor persoane cu capacitate și vocație succesorală, pentru săvârșirea unor fapte dezonorante împotriva defunctului sau a memoriei acestuia, în raport cu calitatea de moștenitor.

În literatura de specialitate se face distincția între nedemnitatea și incapacitatea succesorală datorită faptului că între cele două instituții ale dreptului succesoral există anumite asemănări.

Nedemnitatea nu poate fi confundată cu incapacitatea de a moșteni din următoarele considerente:

-incapacitatea se datorează neîndeplinirii calităților sau condițiilor de a moșteni;

-neîndeplinirea acestora trebuie să fie din motive independente de meritele celui cu vocație la moștenire, de exemplu, nașterea copilului mort, dar conceput la data deschiderii moștenirii;

-nedemnitatea intervine atunci când cel cu vocație la moștenire săvârșește unele fapte,de o anumită gravitate,față de defunct sau de memoria lui,motiv pentru care legea prevede sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a moșteni.Astfel, s – a statuat că nedemnitatea înlătură de la moștenire și pe moștenitorul rezervatar care, nu are dreptul de a culege nici măcar rezerva succesorală;

Incapacitatea produce efecte de drept, în timp cenedemnitatea trebuie sarezulte dintr-o hotărâre judecătorească.

Incapacitatea de a moșteni împiedică chiar existența dreptului de a succede, nedemnitatea împiedică exercitarea acestui drept.

4.1.2 Regimul juridic al nedemnității succesorale

În doctrină, în ceea ce privește natura juridică a nedemnității succesorale au luat naștere două orientări.

Pe de o parte s-a susținut că nedemnitateasuccesorala are natură juridică a unei pedepse civile datorită faptului că se bazează pe motive de moralitate publică; Astfel o persoană care se face vinovată, pentru săvârșirea unor fapte grave față de o altă persoană nu o poate moșteni pe aceasta din urmă.

Pe de altă parte se susține că nedemnitateasuccesorala reprezintă o sancțiune civilă.

4.1.3. Formele nedemnității succesorale

Nedemnitatea succesorală îmbracă două forme:

– nedemnitate de drept;

– nedemnitate judiciară;

Nedemnitatea de drept

Nedemnitatea de drept înlătură de la moștenire, în temeiul legii, persoana care se face vinovată de săvârșirea anumitor fapte deosebit de grave cu un grad ridicat de pericol social împotriva celui ce transmite moștenirea, cel care lasă moștenirea neputând înlătură, în principiu, această sancțiune.

Totodată, nedemnitatea poate fi invocată doar în cazul în care se stabilește că moștenitorul nedemn a acționat cu discernământ. În lipsa discernământului nu se poate vorbi de vinovăție. În cazul nedemnitatii de drept se aplică regulile privitoare la discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât este vorba de săvârșirea de fapte, iar nu de acte juridice.

Existența capacității delictuale se reduce la dovada discernământului,

Facultatea de a discerne, de a judeca și aprecia lucruruile la justa lor valoare.Capacitatea psihică a unei persoane de a-și da seama de caracterul și urmările faptei pe care o săvârșește și de a-și manifesta conștient voința, în raport cu fapta respectivă,Deci el presupune gândire (funcții de cunoaștere, funcții afective, ce motivează comportamentul specific uman) și voința ( funcții volitive).Discernământul lipsește în caz de boli psihice și, uneori, din cauza vârstei fragede sau foarte înaintate (peste 80 de ani).Legislația penală română prevde că minorul până la 14 ani nu are discernământ, iar între 14 și 16 ani răspunde penal, dacă se dovedește că a săvârșit faptă cu discernământ.Capacitatea de discernământ fiind o funcție pihica, o persoană va răspunde penal, va fi responsabilă, numai atunci când are posibilitatea de a discerne, de a distinge binele de rău, de a judeca caracterul faptelor sale, de a le intelge și când are libertatea de a se conduce, de a lua o hotărâre și de a acționa liber, adică existența cumulativă a celor două laturi – intelectivă și volitivă.

Astfel, prin lege, se stabilește o prezumție legală relativă de existență a discernământului, începând cu vârsta legală de prezumție de 14 ani. Pentru ca răspunderea să fie angajată anterior acestei vârste, este absolut necesar să se facă dovadă că minorul a acționat cu discernământ. În situația persoanelor puse sub interdicție, se procedează la fel ca și în cazul minorilor care nu au împinit 14 ani. ( despre discernământ )

Conform prevederilor art. 958 alin. 1 din Codul civil este de drept nedemnă de a moșteni:

– persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;

-persoana condamnată penal pentru săvârșirea,înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care,dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului;

Intervine nedemnitatea de drept, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

-succesibilul a săvârșit, cu intenție, în una din cele două forme (intenție directă sau indirectă), o infracțiune dintre cele menționate mai sus sau tentativa la aceste infracțiuni, împotriva celui care lasă moștenirea;

-succesibilul să fi fost condamnatprintr-o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă, îndiferent de calitatea avută la săvârșirea infracțiunii (autor, coautor, complice, instigator) sau a fost condamnat pentru favorizarea infractorului;

Nedemnitatea succesorală nu operează în următorele situații:

-în cazul achitării succesibilului;

-succesibilul a fost scos de sub urmărirea penală;

-fapta a fost comisă de un alienat mintal;

Sancțiunea nedemnității este personală, nefiind transmisibilă moștenitorilor celui declarat nedemn dacă vin la moștenire în nume propriu.

În mod izolat, s-a susținut că nedemnitatea nu operează în cazul favorizării infractorului, opinie ce nu poate fi împărtășită, când este vorba de infracțiunile de omor.

Aceste infracțiuni intră în categoria celor deosebit de grave, fapt pentru care legiuitorul a prevăzut pe lângă pedeapsa penală și decăderea de drept din vocația succesorală a acestor persoane.

Curtea Constituțională a decis că autorul unei infracțiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalți cetățeni, din rândul cărora s-a autoexclus, prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea instituită în ceea ce îl privește nu contravine prevederilor art. 16 (n.n.privind egalitatea în drepturi și art. 20,care vizează tratatele internaționale privind drepturile omului) din Constituție.

Curtea Constituțională și-a motivat decizia astfel :dreptul de moștenire constituind o entitate juridică distinctă de dreptul de proprietate, nu se poate susține că anihilarea acestuia ar constitui o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 44 alin. 1 – 2, deoarece dreptul la moștenire implică îndeplinirea a trei condiții și anume: capacitatea succesorală, vocație succesorală și pe aceea de nu fi nedemn, astfel încât exitența unei cauze de nedemnitate în personam antrenează pierderea dreptului de moștenire.

Conform art. 44 alin. 1 – 2 din Constituție, dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin legea organică,precum și prin moștenirea legală.

Art. 20 alin. 2 din Constituție prevede că dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Excepție face cazul în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea judiciară

Art. 959 alin. 2 din Codul civilprevede că orice succesibil poate cere instanței de judecată să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moșteniri.

Nedemnitatea judiciară poate fi declarată de către instanță de judecată în următoarele situații:

– persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală ori, după caz a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei. În situația în care condamnarea este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea poate fi declarată dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă. În acest caz, termenul de un an curge de la data apariției cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii;

– persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului. Succesibilul poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data la care a luat la cunoștință motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii;

– persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească,să modifice sau să revoce testamentul. Și în această situație succesibilul este îndreptățit să ceară instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data când acesta a cunoscut motivul de nedemnitate dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii;

Alin 6 al articolului menționat mai sus prevede că acțiunea de declarare a nedemnitati poate fi introdusă și de:comună, orașul său, după caz municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii, în cazul în care, cu excepția autorului uneia dintre faptele enumerate mai sus nu mai există alți succesibili. Tot în aceste condiții și unitățile administrativ-teritoriale pot cere instanței să declare nedemnitatea cu aplicarea, în mod corespunzător, a celorlalte dispozițiile legale ale art. 959 Cod civil.

4.1.4. Efectele juridice ale nedemnității

Efectele juridice față de nedemn

Conform art. 960 alin. 1 din Codul civil, nedemnul este înlăturat de la moștenirea legală cât și de la cea testamentară.

Efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului,amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării penale.

Nedemnitatea din punct de vedere juridic produce efecte juridice:

-principalul efect al nedemnitatii succesorale constă în faptul că , în temeiul legii nedemnul este înlăturat total și retroactivde la moștenire ;se consideră ca și cum nedemnul nu ar fi avut niciodată dreptul la moștenirea lăsată de persoana decedată.

-partea din moștenire ce i se cuvenea nedemnului, după declararea nedemnitatii va reveni, după caz, comoștenitorilor, moștenitorilor subsecvenți sau legatarilor/donatarilor ale căror liberalități excesive, ar fi fost limitate ca urmare a reducțiunii, datorită prezenței nedemnului în calitate de moștenitor rezervatar;

-dacă moștenitorul a intrat în posesia unor bunuri din masa succesorală înainte ca acesta să fi fie declarat nedemn, acesta este obligat să restituie în natură aceste bunuri .În caz de imposibilitate a restituirii în natură a bunurilor datorită dispariției fortuite sau din cauză de forță majoră, înstrăinării sau exproprierii pentru cauză de utilitate publică, nedemnul este obligat la plata unor despăgubiri;

Moștenitorul nedemn este considerat posesor de rea-credință și este de drept pus în întârziere de la data intrării în folosință bunurilor succesorale (de la data deschiderii succesiunii și nu

de la data constataiii nedemnitatii). Rezultă că nedemnul este tratat mai sever decât posesorul de rea-credință; astfel încât reaua-credinta a celui dintâi nu trebuie dovedită, întrucât ea reiese implicit din constatarea nedemnitatii succesorale( Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008 pag 44 )

-nedemnul trebuie să restituie în natură fructele (naturale,civile, industriale)de la data deschiderii moștenirii,iar dacă acesta le-a consumat sau nu le-a perceput este obligat să restituie valoarea acestora;

În concluzie nedemnul trebuie să restituie nu numai fructele pe care le-a perceput, ci și pe cele pe care ar fi trebuit să le perceapă.

-în cazul în care nedemnul a încasat bani de la debitorii moștenitori acesta trebuie să plătească dobânzi de la data încasării ;

-toate drepturile și obligațiile față de nedemn, stinse prin confuziunea patrimoniului propriu cu cel succesoral sau prin consolidare renasc ;

-nedemnul are dreptul să ceară, celorlalți moștenitori, achitarea sumelor plătite pentru datoriile moștenirii și dobânda aferentă, cheltuielile necesare și utile făcute cu bunurile moștenite, precum și contravaloarea muncii prestate pentru culegerea fructelor;

-nedemnitatea produce efecte juridicedoar asupra dreptului nedemnului de a culege moștenirea față de care s-a dovedit nedemn și nu asupra dreptului acestuia de a culegealte moșteniri. Nedemnul este decăzut numai din dreptul de moștenire, nu și din alte drepturi care îi revin cum ar fi, de exemplu, dreptul asupra cotei-părți;

Astfel, s-a statuat că soția este exclusă de la moștenirea defunctului său soț a cărui viață a suprimat-o. Desigur că, atunci când bunurile în litigiu au constituit proprietatea lor comună, are drepturi în privința acestor bunuri, dar nu ca moștenitoare, ci în calitatea sa de coproprietar.

Efectele juridice ale nedemnității față de descendenții nedemnului

Sancțiunea civilă a nedemnității succesorale are un caracter personal excluzând de la moștenire pe nedemn .Prin urmare, potrivit art. 965 din Codul civil, descendenții nedemnului pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct.

Potrivit legii pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților și surorilor defunctului.(art 966 Cod civ .)

Din interpretarea acestui articol putem deduce că nedemnitatea produce efecte și asupra copiilor defunctului în ipoteza în care aceștia vin la moștenire prin reprezentarea părintelui lor.

Astfel nedemnitatea produce efecte asupra copiilor nedemnului numai în ipotezele în care acesta este copil al defunctului și frate/Soră al/a defunctului.

Art. 969 alin 2 din Codul civil reglementează efectul particular al reprezentării succesorale și prevede :„Copii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-a moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai să, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte că urmare a reprezentării.”

Efectele juridice ale nedemnității succesorale față de terți

Principalul efect juridic al nedemnitatii este reprezentat de desființarea retroactivă a titlul de moștenitor al nedemnuluide la data deschiderii succesiunii.Ca urmare a acestui fapt, actele juridiceincheiate de nedemn cu terții, în legătură cu bunurile succesorale în perioada dintre deschiderea succesiunii și până la constatarea nedemnitatii, vor fi și ele desființate potrivit principiilor nemo dat quad non lzabez și resolute jure antis resolvitur jus accipientis.

Această regulă se aplică doar în cazul terților de rea~credință, care au cunoscut despre nevalabilitatea titlului de moștenitor al nedemnului, nu și în cazul terților de bună-credință,care au crezut în valabilitatea titlului de moștenitor al acestuia.

Totuși , prin aplicarea altor principii ale dreptului civilrigoarea principiul desființării retroactive a actelor încheiate de nedemn este atenuată.

Astfel:

-actele de conservare, precum și cele de administare, în măsura în care profită moștenitorilor, încheiate între nedemn și terți, sunt valabile.(Art. 960 alin. 3 din Codul civil.)

În cazul în care terțul a fost de rea-credință, iar actul a fost dăunător adevărații moștenitori pot cere desființarea acelui act;

-actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună-credință se mențin, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile;

Pentru că actul încheiat de moștenitorul nedemn să rămână valabil trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– actul de dispoziție să fie cu titlu oneros;

– actul de dispoziție să fie cu titlu particular;

– terțul să fi fost de bună-credință la încheierea actului de dispoziție. – terțul dovedește că existat eroare comună (credință obștească);

– terțul dovedește că eroarea comună asupra calității de moștenitor a nedemnului este invincibilă;

– actul de dispoziție cu titlu oneros să fie înscris, potrivit legii, în cartea funciară;

Dacă sunt întrunite aceste condiții, actul de înstrăinare încheiat de nedemn rămâne valabil, fiind opozabil adevăraților moștenitori.

În cazul în care terțul a a fost de rea – credință, actele de înstrăinare vor fi desființate cu efect retroactiv potrivit principiului resolutio jure dantis, resolvitur jus accipinentis

Ca un posesor de rea-credintanedemnul va fi obligat la plata unor despăgubiri adevarati1or moștenitori. Acesta va repara orice pagubă cauzată adevăraților moștenitori.

Aceleași reguli sunt aplicabile și în cazul unui act încheiat de către copiii nedemnului care au cules moștenirea prin reprezentarea acestuia și terți,nedemnitatea fiind constatată ulterior încheierii actului.

Copiii nedemnului succesoral sunt prezumați a fi de bună-credință, reaua lor credință trebuind dovedită. Indiferent dacă sunt de bună-credință sau de rea-credință, copiii nedemnului vor fi obligați la restituiri față de adevărații moștenitori ai defunctului.

Înlăturarea efectelor nedemnității

Înlăturarea efectele nedemnității intervine în situația în care nedemnul este iertat de către cel care lasă moștenirea.

În acest sens, art. 961 din Codul civil prevede că efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr –un act autentic notarial de cel care lasă moștenirea.

Înlăturarea efectelor nedemnității poate fi realizată decât printr-o declarație expresă a celui care transmite moștenirea

Pentru a produce efecte juridice declarația trebuie să fie solemnă, să întrunească elementele unui testament valabil sau să fie dată în fața unui notar public.

Atât testamentul autentic cât și actul autentic notarial prin care se înlătură efectele nedemnității, se înscriu în Registrul național de evidență a testamentelor autentice, conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 71/2011.

Bibliografie

1.Constituția

2.Codul civil republicat și actualizat prin Legea nr 60/2012

3.Ioan Popa , Curs de drept succesoral ,Editura universul Juridic , București 2008

4.Toader Toma , Drept civil , Moșteniri și liberalități , Editura Vasiliana 98 , Iași 2014

5.Alexandru Bacaci ,Gheorghe Comanita , Drept civil , Succesiunile (ediția a 2-a ), Editura C.H.Beck ,București 2006

6.Liviu Stănciulescu , Drept civil, Contracte special ,Succesiuni , Editura All Beck ,București 2002

7.Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008

8.Corneliu Turianu , Succesiunile și partajul succesoral, Culegere de practică judiciară (ediția a 2-a), Editura C.H.Beck,București 2008

9.Laura Vlăducă , Împărțeala juduciara , Culegere de practică judiciară (ediția a 2-a),Editura C.H.Beck ,București 2008

10.Mona Maria Pivniceru , Claudia Susanu , Doinița Tatarusanu, Moștenirea legală și testamentară , Împărțeala moștenirii, Practică judiciară (ediția a 2-a) , Editura Hamangiu

11.Elena Stanciu , Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor , Editura Hamangiu ,2008

12. O.Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ediția a 2-a revăzută, Editura Hamangiu,București, 2007

13. G.Boroi, L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil

Editura Hamangiu, București,2012

14. Îndrumar notarial vol. I, Editura Monitorul Oficial , București, 2011,p. 332.

15.V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă vol. 1, Ed. Național, București, 1996,

16.O.Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ediția a 2-a revăzută, Editura Hamangiu,București, 2007

17.Emod Veress, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile conform Noului Cod civil, Editura C.H.Beck, București, 2012

18.Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a ÎI – a, actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2002

19.Curtea de Apel București, Secția a IV –a civilă, decizia nr. 75/1995, V.Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, Vol. I (art. 1 – 1163), Editura Universul Juridic,București 2011,

20.V.Stoica, Dreptul de moștenire

21.Tribunalul Pitești,decizia nr. 3215/1956 l.p.nr.8/1957

22.Curtea de Constituțională, Decizia nr.530/2005, publicată în M.Of.nr. 1040 din 23 noiembrie 2005

23.Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă,decizia nr. 1526/1990, Dreptul nr.2-3./1990

24.C. Statescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970

25 D. Lupulescu, Numele și domiciliul persoanei fizice, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982,

26. E. Safta-Romano, Dreptul de moștenire, Ed. Grafix, Iași, 1995

27.Șt. Carpenaru, Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983,

28.Tr. Ionașcu, Curs de drept civil. Succesiuni și liberalități, lași,1928

Bibliografie

1.Constituția

2.Codul civil republicat și actualizat prin Legea nr 60/2012

3.Ioan Popa , Curs de drept succesoral ,Editura universul Juridic , București 2008

4.Toader Toma , Drept civil , Moșteniri și liberalități , Editura Vasiliana 98 , Iași 2014

5.Alexandru Bacaci ,Gheorghe Comanita , Drept civil , Succesiunile (ediția a 2-a ), Editura C.H.Beck ,București 2006

6.Liviu Stănciulescu , Drept civil, Contracte special ,Succesiuni , Editura All Beck ,București 2002

7.Ilioara Genoiu , Drept succesoral ,Editura C.H.Beck ,București 2008

8.Corneliu Turianu , Succesiunile și partajul succesoral, Culegere de practică judiciară (ediția a 2-a), Editura C.H.Beck,București 2008

9.Laura Vlăducă , Împărțeala juduciara , Culegere de practică judiciară (ediția a 2-a),Editura C.H.Beck ,București 2008

10.Mona Maria Pivniceru , Claudia Susanu , Doinița Tatarusanu, Moștenirea legală și testamentară , Împărțeala moștenirii, Practică judiciară (ediția a 2-a) , Editura Hamangiu

11.Elena Stanciu , Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor , Editura Hamangiu ,2008

12. O.Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ediția a 2-a revăzută, Editura Hamangiu,București, 2007

13. G.Boroi, L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil

Editura Hamangiu, București,2012

14. Îndrumar notarial vol. I, Editura Monitorul Oficial , București, 2011,p. 332.

15.V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă vol. 1, Ed. Național, București, 1996,

16.O.Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ediția a 2-a revăzută, Editura Hamangiu,București, 2007

17.Emod Veress, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile conform Noului Cod civil, Editura C.H.Beck, București, 2012

18.Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a ÎI – a, actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2002

19.Curtea de Apel București, Secția a IV –a civilă, decizia nr. 75/1995, V.Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, Vol. I (art. 1 – 1163), Editura Universul Juridic,București 2011,

20.V.Stoica, Dreptul de moștenire

21.Tribunalul Pitești,decizia nr. 3215/1956 l.p.nr.8/1957

22.Curtea de Constituțională, Decizia nr.530/2005, publicată în M.Of.nr. 1040 din 23 noiembrie 2005

23.Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă,decizia nr. 1526/1990, Dreptul nr.2-3./1990

24.C. Statescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970

25 D. Lupulescu, Numele și domiciliul persoanei fizice, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982,

26. E. Safta-Romano, Dreptul de moștenire, Ed. Grafix, Iași, 1995

27.Șt. Carpenaru, Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983,

28.Tr. Ionașcu, Curs de drept civil. Succesiuni și liberalități, lași,1928