MOȘTENIREA SĂSEASCĂ DIN TRANSILVANIA DE NORD CENTRU COMUNITAR -CULTURAL SĂSE SC LA BISTRIȚA Absolvent .arh. Tudosă TOMA Îndrumător prof.asist.dr.arh... [630463]

1
Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Universitatea Tehnică Cluj -Napoca
LUCRARE DE DISERTAȚIE

MOȘTENIREA SĂSEASCĂ DIN TRANSILVANIA DE NORD
CENTRU COMUNITAR -CULTURAL SĂSE SC LA BISTRIȚA

Absolvent .arh. Tudosă TOMA
Îndrumător prof.asist.dr.arh Paul -Mihai MOLDOVAN

Cluj-Napoca
2020

Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 5
Capitolul 1.Conceptul de comunitate la sașii transilvăneni ………………………….. ………………………….. ……. 7
1.1. Scurtă istorie a comunitățiilor săsești din Transilvania ………………………….. ………………………….. … 7
1.2. Ideea ce comunitate la sașii Transilvăn eni ………………………….. ………………………….. ………………. 10
1.3. Bistrița, nucleu al civilizației săsești din Nordul Transilvaniei ………………………….. ………………….. 11
1.4. Arhitectură săsească în Bistrița ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 14
Capitolul 2. Arhitectura săsească urbană ………………………….. ………………………….. …………………………. 19
2.1. Conservarea arhitecturală urbană. Nostalgie și promov are turistică ………………………….. ………… 19
2.2. Specificul general al arhitecturii săsești ………………………….. ………………………….. ………………….. 21
2.3. Aspecte tehnice privind arhitectura săsească ………………………….. ………………………….. ………….. 22
Capitolul 3. Valorificarea arhitecturii săsești ………………………….. ………………………….. …………………….. 28
3.1. Importanța valorificării trecutului ………………………….. ………………………….. …………………………. 28
3.2. Restaurare sau construcție nouă ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 30
Capitolul 4. Concept arhitectural: Centru comunitar -culturale ………………………….. …………………………. 32
4.1. Studii de caz în revitalizarea arhitecturală: „Efectul Bilbao” ………………………….. ……………………. 32
4.2. Propunere: Centru Comunitar Săsesc în municipiul Bistrița ………………………….. ……………………. 35
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 40
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 41

INTRODUCERE

Încă din primii ani de viață, existența mea a fost marcată de apartenența într -o oarecare
măsură la minoritatea germană săsească din România, jumătate din familia mea datorându -și
moștenirea unui melanj de căsătorii dintre românii și germanii sași din zona orașului Bistrița,
județul Bistria -Năsăud. Această moștenire de cultură și limbă mi -a fost transmisă și mie pe cale
maternă, bunicul fiind fiul unei săsoaice pe nume Fritsch. De mic am fost obișnuit să mă exprim
în germană la fel de natural și firesc precum în română. Educația de la grădiniță până l a
finalizarea liceului am făcut -o în cadrul secțiilor de limbă germană din cadrul Colegiului
Național „Liviu Rebreanu” Bistrița.
Anii ce au urmat m -au regăsit mereu în sânul comunității săsești, p articipând la diferite
activități culturale și religioase din viața minorității, înțelegând treptat ce înseamnă această
„lume” care își are propriile reguli, tradiții și istorie. De la simplele serbări școlare cu specific
german, la activitățile pentru tin eri organ izate de Parohia Evaghelică – festivitățile cele mai
importante desfășurate cu ocazia Crăciunului și Paștelului, am avut șansa să văd cum membrii
comunități i se adună și cât de mult preț pun pe aceste momente. În liceu am fost de asemenea
implicat și mai activ în viața comuniății, fiind membru al Organizației de Tineret din cadrul
Federației Tineretului German din România (FTGR) și par te în formația de dansuri săsești
„Regenbogen” Bistrița, aprofundându -mi înțelegerea tradițiilor și istoria acestei minorități.
După finalizarea liceului relațiile mele cu comunitatea și membri s -au răcit puțin, însă
interesul meu a revenit în prim plan odată cu alegerea temei pentru lucrarea de diplomă și de
disertație. Cunoscând tradițiile și viața comunității, înțe legerea modului în care aceste credințe și
valori s -au manifestat asupra arhitecturii săsești a devenit o prioritate personală.

Legătura cu proiectul de diplomă
Marginalizarea din perioada comunistă, emigrarea masivă din anul 1989 și perioada
imediat următoare au determinat schimbări demografice care au micșorat numărul sașilor,
rezultând astăzi într -o situație socială și culturală a comunității, cel puțin la nivel local,
nefavorabilă. Alături de cele două probleme enunțate mai este prezentă una eviden tă: absența
unui spațiu al comunității. Ca urmare, propunerea mea pentru lucrare de diplomă este Centru
Cultural -Comunitar Săsesc în Bistrița.
În sine, destinața fundamentală a centrului este aceea de a susține și reuni comunitatea și
membrii săi în difer ite acțiuni, dar și de a pregăti restul societății pentru momentul în care
comunitatea va dispărea, comemorând -o prin cultură, tradiții și patrimoniu. Bineînțeles, scopul
centrului poate avea diferite valențe, dar toate la fel de valabile: cadrul potrivit și necesar pentru
sprijinirea comunității săsești, mediul polivalent ce poate genera și îngloba activitățile sociale și
culturale ale sașilor, dar și să întărească legăturile dintre membrii prin conceptul de identitate și
apartenență. Nu în cele din urmă, acest centru trebuie să joace rolul de mediator între comunitate
și societate, fiind astfel accesibil celor curioși care vor să descopere această lume.
Locația aleasă pentru Centrul Cultural -Comunitar Săsesc se află pe strada Constantin
Dobrogeanu Gherea din zona centrală a municipiului Bistrița, sit aflat în incita intra -muros a
vechiului burg săsesc, în spatele fronturilor principale, în apropierea altor repere arhitectonice,

6
realizate de -a lungul timpului de sași. Alegerea acestei locații se datorează f aptului că o
minoritate c u un statut aparte în istorie, cultură și trecutul orașului, își câștigă dreptul de a avea o
clădire -reper a comunității în acest areal atât de încărcat de valoare.

Ipoteza
Dimensiunea spațiului săsesc este prin definiție una co munitară. Până și modul de
organizare primordial si specific al obștei sătești, bazat pe principiul vecinătăților (cu reguli
proprii si bine -definite) indică înclinația spre comunitate a indivizilor ș i dorința de coeziune la
grup. Din acest aspect reiese f aptul că activitățile cotidiene ale comunității se bazau pe ajutorul
reciproc. De asemenea , până și satele erau structurat e după aceste principii, având foarte mult
teritoriu comun.
Pe lângă beneficiile unui cadru legislativ diferit și a libertățiilor ce reies de aici, sașii au
reușit să își întemeieze structuri bisericești locale și să-și facă bine-cunoscută tradiția școlilor lor.
Încă din Evul Mediu, așezările dispuneau de câte o școală sau cel puțin membrii comu nității erau
trimiși în alte centre urbane săsești pentru a putea fi educați. Astfel s -a putut creiona o altă formă
de organizare a acestei lumi, care oferea identitate sașilor. Încă din secolul al X II-lea, odată cu
chemarea regelui ungar Geza al II -lea, sașii s -au adaptat la teritoriul colonizat și au constituit o
enclavă cu autonomie politică, religioasă și culturală ș i au format un grup social, care timp de
800 de ani a contribuit nu numai la dezvoltarea sa ca și grup, ci și la restul societații ș i impli cit a
Transilvaniei. M ărturie stau orașele fortificate ș i cele peste 250 de sate cu cetăți bisericești. Într-
un context mai larg putem spune că civilizația săsească este o punte, o legătura implicit ș i cu
civilizația europeană, având î n vedere faptul ca R omânia se află la răscruce de drumuri între
Occident ș i Orient, la granița dintre culturi.
Urmărind firul istoriei și ajungând în secolul XX putem concluziona că schimbările
sociale, politice și demografice cauzate de tulburările acestei perioade au făcut ca sașii să aibă de
suferit. Comunitatea a devenit vulneranilă mai ales după întoarcerea frontului la 23 august 1944.
Separați și decimați de evenimentele din Cel de al Doilea Război Mondial, sașii trebuie să
suporte î n anii ce urmează presiunea noului reg im comunist instalat la conducerea țării. Din anul
1970 a început „vinderea” etnicilor germani către Germa nia, iar după căderea regimului î n anul
1989 se dă startul unei emigrări masive. Se pierde substratul comunitar al sașilor în urma acestor
acțiuni și cu trecerea timpul ui comunitatea se va dezmembra ș i va slăbi considerabil, cultura sa
specifică fiind la rândul său victima acestor schimbări, nemaiputâmd fi susținută.
În viața comunității germanilor din România un rol important îl joaca Biserica
Evanghel ică și organizația politică Forumul Democrat al Germanilor din România. Din 1979
funcționează în București Institutul Goethe, o instituție culturală a Republicii Federale Germania,
cu o agendă culturală proprie pe plan mondial. Fiind o instituție germană , Institutul Goethe a
putut să întrețină doar relații culturale cu formațiunile culturale din țara gazdă, neimplicându -se
major in viața minorității germane din România. Alte centre culturale germane există în România
în: Timișoara (2002), Cluj (1994), Sibiu (2004), Sighișoara, Brașov (2001) și Iași (1994).

Capitolul 1.Conceptul de comunitate la sașii transilvăneni

1.1. Scurtă istorie a comunitățiilor săsești din Transilvania

În Transilvania, cele mai vechi forme de organizare administrativ -teritorială după
retragerea romană au fost alături de cele maghiare, districtele românești ș i scaunele secuiești și
săsești, regiunile fiind la rândul lor organizate în comitate.1
Sașii au exprimat încă de la început o înclinație pentru civi lizația citadină creând și
dezvoltând numeroase așezări urbane în zona transilvană (Sibiu, Brașov, Cluj, Sebeș, Orăștie,
Sighișoara, Mediaș și Bistrița) și contribuind la înființarea numeroaselor alte orașe din spațiul
extra -carpatic. Impactul lor civiliza țional a făcut ca după 1438 sașii să fie recunoscuți ca națiune
favorizată (unio trium nationum), alături de maghiari și secui. În secoul al XVIII -lea, după ce
Transilvania intră sub dominație austriacă, coloniști de origine germană (catolici) sunt aduși î n
special în zona Banatului. Acest fenomen este cunoscut ca al doilea val de colonizare germanic,
reprezentat de șvabii din Banat (lucrători silvici și mineri din Stiria, Tirol, Saconia și Boemia).
Rolul lor civilizațional este arătat și de faptul că aceș tia au introdus încă din secolul al
XIV-lea școli elementare și gim naziale. Din secolul XVIII -lea, învățământul primar devine chiar
obligatoriu în comunitățile săsești (prima inițiativă de acest tip din Europa). Artistic, aceștia au
reprezentat liderii got icului și renașterii în Transilvania (barocul în Banat), iar în plan arhitectural
se remarcă cele peste 200 de cetăți țărănești și biserici for tificate. De asemenea, în acest teritoriul
s-a dezvoltat și urbanismul și instituții publice moderne.2
Relațiile interetnice sunt fără îndoială foarte importante pentru înțelegerea spiritului
german. Spre exemplu, după Primul Război Mondial, germanii s -au bucurat de eliberarea de sub
conducerea maghiară alături de români, iar svabii rămași în Ungaria au fost nemulțumiți. De
altfel, diaspora germană a fost cea mai numeroasă din întreaga Europă, fiind reprezentată de
zipserii din Cehoslovacia (100.000), sașii din Transilvania (300.000) și svabii din Ungaria (1.4
milioane). Spre deosebire de celelalte etnicii germanice (zipserii er au populație urbană, iar șvabii
rurală), sașii s -au constituit din start ca o enclavă, ca o adevărată proto -națiune cu strat de țărani,
de burghezi, proprietari de pământ și nobili, în special datorită începutului lor ca conducători ai

1 Daniela Antonescu , „A retrospective study on Romanian’s administrative -territorial organisation, in the past 100
years ”, Munich Personal RePEc Archive (MPRA), Institute of National Economy (2018 ) p.12
2 Toader Nicoară . Istoria și tradițiile minorităților din România , (București: Ministerul Educației și Cercetării,
Proiectul pentru Învățământ rural, 2005) , p.21

8
ținutului Crownland (Crăiesc).3 În imaginea de mai jos se poate vedea răspândirea diferitelor
grupuri germanice pe teritoriul Ardealului.

Fig.1. Minoritatea germană în Ardeal4

Din punct de vedere confesional, Transilvania oferea de asemenea o imagine complexă,
fiind locui tă aproape în totalite de creștini răsăriteni (ortodocși) și creștini apuseni (catolici).
Astfel, cei ortodocși erau românii, rutenii și sârbii, iar cei catolici erau maghiarii, secuii și sașii.
Fără îndoială, segregarea dintre cele trei națiuni apusene și cele răsăritene a fost influențată și de
apartenența lor religioasă, chiar dacă românii erau populația băștinașă. Dacă la început mai aveau
unele libertăți, acestea le -au fost reduse treptat românilor . Din punct de vedere al ocupării
spațiului, românii er au răspândiți în toată Transilvania, neavând însă voie să locuiască în orașe.
Maghiarii trăiau în comitate (pământul unguresc), secuii în scaune (Terra Siculorum), iar sașii în
„Pământul Crăiesc” (Fundus Regius).5
Cronici le vremii arată că în afara Carpați lor, comunitățile erau de tip feudalism agrar –
pastoral, pe când în Transilvania civilizația urbană era mult mai avansată. Din acest punct de

3 Balázs Szelényi , Ethinc and Class Identity Formation within the Germans of Hungary , (Washington D.C.: The
National Council for Euras ian and East European Research, 2004)
4 Daniel Ursprung, „The German Minority in Romania: a Historical Overview”, University of Zurich, Euxeinos, 19 -20,
(201 5): pp.7 -15
5 Ioan Aurel Pop , „Reformă și națiuni în Principatul Transilvaniei ”, pp. 459 -468, în Studia historica et theologica:
omagiu profesorului Emilian Popescu , eds. Petolescu, C.C., Teotei, T., Gabor, A., (Iași: Editura Trinitas, 2003) ,
pp.460

9
vedere, dezvoltarea comunitățilo r ardelene a fost pusă pe seama sașilor care au adus experiența
lor, călătoreau mai des în occident, erau mai inovatori și mai bine organizați social și profesional,
practicând un comerț avansat atât local cu țările române cât și de tranzit. Astfel, cele mai
dezvoltate și bogate orașe săsești erau cele din trecătorile Carpaților: Sibiul (trecătoarea Turnu
Roșu), Brașovul (cu patru trecători) și Bistrița (Pasul Rodnei).6
În Transilvania, calvarul sașilor a început cu întoarcerea armelor de către România în
1944, fiind asociați pe nedrept de regimul comunist și sovietici cu identitatea germ ană nazistă și
persecutați (deportaț i la muncă silnică, expropriați, arestați , etc). Supraviețuit orii au fost excluși
din viața pubică a regimului comunist în mare măsură. După deportări și exodul postbelic , un
nou exod a mai avut loc în anii 1970, și încă unul după căderea Regimului Ceaușescu.7
Așadar, după al doilea război mondial, mulți dintre sașii transilvani au fost deportați și li
s-au confiscat bunurile, atelierele și fabricile meșteșugărești. Pe lângă asta, sașii rămași au părăsit
patria transilvă neană de teama de a își pierde identitatea culturală în fața tăvălugului comunisto –
bolșevic. Dintre aceștia „ peste 220 000 de sași trăiesc în Germania , 15000 în Austria, circa 25 000
în SUA, 8 0 00 în Canada și mai puțin de 15 000 în Transilvania.8
Populația minoritară germană rămasă în Transilvania are o reputație bună, fiind asociată
cu clișee precum disciplină și seriozitate. Dovadă stă și faptul că a ceste însușiri au fost asociate și
de populația majoritară președintelui României Klaus Iohannis, acesta fiind considerat ca fiind
„sas onest și muncitor ”.9
Revenind la situația actuală a sașilor, precizăm că î n ianuarie 1945, la ordinul sovieticilor
în jur de 80.000 de etnici germani din România au fost deportați în URSS pentru muncă forțată,
cei mai mulți, fiind trimiși în regiunea Donetsk și în munții Urali. În 1930, cifrele arătau în jur de
237000 de germani în Ardeal.10
De asemenea, r egimul comunist din România a încercat, prin Legea Agrară să distrugă
mare parte din așezările săsești pentru a le adapta unei noi funcționalități. Totuși, 23 din totalul
de 49 de orașe transilvănene au contestat aceste decizii. Inclusiv în Bistrița s -a pus o presiune
enormă pentru a se renunța la exproprieri, proprietarii solicitând drepturi depline asura clădirilor,
reușind să blocheze în parte distrugerea acestui patrimoniul de valoare inestimabilă.11
Începând cu 1966 regimul comunist a acordat o atenție surprizătoare arhitecturii și
moștenirii regionale specifice fiecărei comunități, Uniunea Arhitecților creând chiar o tipologie a
orașelor din acest punct de vedere, încadrând orașele săsești transilvăneene, precum Brașov,
Sighișoara și Bistrița, în cea m ai favorizată categorie a „orașelor cu monumente foarte valoroase

6 Ovid iu-Horia Savu , Evoluția Socio -Economică a Sașilor Transilvăneni în contextul destrămării Austro -Ungariei și a
formării României Mari , (București: Academia Română – Institutul de Economie Mondială, 2014)
7 Horst Göbbel, Ioan Arcălean , Vasile Duda , Hans -Georg Franchy , Günte r Klein ., et.all, WIR NÖSNER, Contribuții la
istoria și cultura orașului Bistrița și a Ardealului de Nord , Ediție Specială, (Nürnberg: Editura Haus der Heimat 2010)
8 Ewalt Zweyer, et all, Păstrând valori să promovăm viitorul. Fund ația Sașilor Transilvăneni la 25 de ani , (München:
Editura F undației Sașilor Transilvăneni, 2004)
9 Daniel Ursprung, „The German Minority in Romania: a Historical Overview”, University of Zurich, Euxeinos, 19 -20,
(2015): pp.7 -15
10 Cristian Cercel, „The Dep ortation of Romanian Germans to the Soviet Union and Its Place within Transylvanian
Saxon Memory Discourses in Germany in the 1950 and the 1960s”, în New Europe College Ștefan Odobleja
Program Yearbook 2012 -2013 , ed. Vainovscki -Mihai, I., (București: New E urope College, 2014)
11 Diana Mihnea , „Cities of Transylvania and the 1921 Agrarian Reform. Negotiations and Decisions Halfway
Between Administrative Autonomy and Centralization”, „Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism,
Bucharest, Marginalia. A rchitectures of Uncertain Margins, Studies in History & Theory of Architecture , Volume 4
(2016), p.126

10
într-un stil arhitectural consacrat, și cu spațiile de locuit în stare relativ bună”. Pe aceste principii
reprezentanții Sebeșului și Bistriței au reușit să mențină prin proiecte diverse con servarea acestui
patrimoniu.12

1.2. Ideea ce comunitate la sașii Transilvăneni

În cel de -al XIII -lea secol Transilvania era împărțită în 34 de structuri administrative
săsești, românești, secuiești și ungurești, cuprinzând 7 comit ate maghiare, 7 scaune ș i 4 dis tricte
săsești, 12 scaune secuiești și 4 țări românești.13
Privind dispunerea locuințelor și a căilor de acces satele săsești erau dependente de
împărțirea ogoarelor pe modelul „seșiei flamande”. Caracteristicile de bază ale acestora erau:
„existența unui front continuu la stradă, realizat de fațadele principale a le caselor contopite cu
poarta, piața principală (practic d ilatația străzii principale din centrul satului) unde se ți nea
târgul, în adiacența căreia se afla, pe o înălțime , biserica fortific ată”.14
Această așezare foarte apropiată a locuințelor a făcut posibilă dezvoltarea unui sentiment
de apartenență la comunitate și la formarea „vecinătății”, ca formă de asociere organizată pentru
supravegheara activităților câmpului și comportamentului in divizilor la biserică, precum și de
ajutorare reciprocă. Un alt aspect care merită menționat este că resursele limitate (piatră,
cărămidă și lemn de esență tare) și modul de organizare a satelor au dus la un control strict al
nașterilor pentru a nu diviza moștenirea – casa părintească rămânând primului băiat, iar fata
mutându -se cu soțul.15
„Veci nătățile” erau de obicei formate din toți locuitorii gospodăriilor de pe aceeași stradă,
și funcționa u destul de formal, având un registru al vecinătății (cu venitur i și contribuții) și un
„tată al vecinătății” ales democratic cu rol de autoritate civilă (aplica regulamentul vecinătății,
pedepse, amenzi, organiza evenimente, primea membrii , avea rolul de a îi împăca etc). De
asemenea, în cadrul vecinătății existau și organizații ale femeilor (Kranz -ul), ale fetelor
nemăritate (Schwesterschaft -ul) și al băieților (Bruderschaft -ul).16
Pe lângă legislația penală și civilă, saș ii aveau încă din perioada medie vală și reguli clare
privind legea familiei. Aceste reguli erau stipulate în statutele și codurile orașelor. Conform
acestora, doar oamenii care aveau din naștere anumite drepturi putea u candida pentru funcții
administrative sau pentru a lua parte la o breaslă .17
Vecinătățile din transilvania reprezintă așadar forme de cooperare tradiționale, specifice
în special comunităților de et nie germană, fiind preluate din zonele de proveniență a le
coloniștilor sași. Vecinătat ea este „o formă de cooperare comunitară caracterizată printr -o

12 Liliana Iuga , Reshaping the Historic City under Socialism: State Preservation, Urban Planning and the Politics of
Scarcity in Romania (1945 -1977) , (Budapest: t he Central European University, 2016)
13 Daniela Antonescu , A retrospective study on Romanian’s administrative -territorial organisation, in the past 100
years , (Munich: Munich Personal RePEc Archive (MPRA), Institute of National Economy, 2018 ) p.8
14 Ancuța Baciu, Irina -Mihaela Moise , „Arhitecura rezi dențială săsească”, Universitat ea de Arhitectură și Urbanis
„Ion Mincu”, Studii și cercetări științifice de arhitectură și urbanism „Argument” , (2014): pp.379 -391
15 Ancuța Baciu, Irina -Mihaela Moise , „Arhitecura rezidențială săsească”, Universitatrea de Arhitectură și Urbanis
„Ion Mincu”, Studii și cercetări științifice de arhitectură și urbanism „Argument” (2014): pp.379 -391, p.380
16 Tünde Baga , „Recrearea unei comunități: satele săsești părăsite”, WEB – Publicația Colegiului Profesional de
Sociologie „Max Weber” 2 -3 (1997): pp.110 -114
17 Mariana Borcoman , „The Customary Law of the Saxons from Ardeal”, Review of the Air Force Academy, No.2 24
(2013)

11
organizare cu un grad puternic de formali zare și structurare (…) e xistența unui statut scris, a
organelor de conducere alese (tată de vecinătate – alter Nachbarvater, contabil, casier, consiliu –
Altschaft), uneori a unui patrimoniu construit (casa vecinătății) și a unor bunuri comune (veselă
pentru diferite evenimente, utilaje agricole, etc.), a unor mijloace și proceduri de comunicare
(tabla vecinătății) și a dispozitivelor de control normativ și contabil (ziua de judecată, registrul
vecinătății), înfățișează vecinătatea ca pe o adevărată instit uție, având un puternic rol de
socializare și de control social. ”18
Așadar, valorile fundamentale ale vecinătăților erau solidaritatea și sentimentul de
apartenență la grup, chiar dacă apartenența era obligatorie. Persoanele deveneau membri la 24 de
ani sa u când întemeiau o familie, dacă aveau gospodărie și erau de confesiune evanghelică. În
mediul urban, vecinătățile cuprindeau de obicei 10 familii.
Stephan Ludwig Roth considera ve cinătatea ca fiind „o comunitate frățească, teritorială,
ai cărei membri beau din aceeași fântână, stau de gardă în timpul nopții pentru securitatea
tuturor, își construiesc împreună casele, se comportă ca rudele în cazul ivirii unei boli sau
catastrofe, se odihnesc pe același catafalc, își sapă mormintele, își conduc morții pe ultimul lor
drum, la sfârșitul înmormântării îi cinstesc împreună pe cei care i -au părăsit, apoi, din
devotament, au grijă de văduv(ă) și de copiii rămași orfani”.19
Faptul că comunitățile săsești reușeau să se administreze singure a contribuit la un
particularism puternic și simț identitar, bazat și pe dialectul german (Sächsisch) și obiceiurile
populare, precum și pe confesiunea luterană. Cultura germană rurală era considerată ca cea mai
apropiată de cea din perioada Imperiului Romano -German, păstrând une le obiceiuri păgâne și
alte tradiții specifice.20 Din păcate, în prezent această moștenire întâmpină provocări majore,
dintre care amintim depopularea – dispariția reprezentanților etniei săsești ca urmare a
expatrierii, migrației și îmbătrânirii, și degrad area provocată de declinul social și economic.
După exodul sașilor, o problemă nouă a fost construirea haotică a românilor, maghiarilor și
romilor care au încercat să imprime „propria lor identitate asupra construcțiilor săsești”. Aceste
modificări au modi ficat iremediabil clădirile și valoarea lor de patrimoniu istoric și cultural.21

1.3. Bistrița, nucleu al civilizației săsești din Nordul Transilvaniei

Orașele săsești din Transilvania au de obicei caracteristici similare, reprezentat pe deplin
de așezarea Bistriț ei (Bistriț) . Centrul orașului are nucleul tipic: inelul (sau marele zid)
înconjoară așezarea care are o biserică fortificată înconjurată de o piață dreptunghiulară. O stradă
lată traversează orașul de la poartă la poartă, iar o a doua stra dă merge paralel cu cea principală
și se bifurcă la sfârșitul pieței, iar bifurcarea de sud duce la o a treia poartă. Cele două străzi

18 Viorel Stănică , Dezvoltare comunitară , (Cluj-Napoca: Universitatea Babeș -Bolyai Cluj -Napoca, Facultatea de
Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Cluj -Napoca, 2012)
19 Stănică, V., Dezvoltare comunitară , (Cluj-Napoca: Universitatea Babeș -Bolyai Cluj -Napoca, Facultatea de Științe
Politice, Admini strative și ale Comunicării, Cluj -Napoca, 2012) , p.29
20 Sacha Davis , Our faithfully kept, age -old inheritange: Transylvanian Saxon folk cutoms, particularism and German
nationalism between the Wars , (Newc astle: University of Newcastle, 2010)
21 Dana S. Opincariu , Alina E. Voinea , „Cultural Identity in Saxon Rural Space of Transylvania”, Acta Technica
Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol.58. No.4/2015, Special Issues – Internatonal Workshop in
Architecture and Ubran Planning, Sustaina ble Development and the Built Environment , Cluj -Napoca, (2015) , p.286

12
lungi sunt traversate de alei înguste care duc la gospodării și sunt destinate pietonilor. Biserica și
primăria sunt și e rau așezate în piața centrală, alături de cele mai reprezentative ateliere ale
artizanilor și comercianților. Casele erau de obicei construite din piatră și aveau parter și un etaj.
Pentru scopuri defensive, casele erau lipite, iar curțile interioare erau mici, luând forma unor
mini-fortărețe.
Străzile acestor orașe medievale erau pavate cu pavaj de piatră. Din secolul XVIII,
nemaiexistând amenințarea cotropitorilor, străzile s -au lărgit, zidurile și -au pierdut rolul, iar
micuțele case gotice au fost înlocu ite cu clădiri baroce. Spre exemplu, reprezentativă este și
configurația străzilor din Bistri ța care se poate vedea în imaginea de mai jos. 22

Fig.2. Planul străzilor din Bistrița, sec XII

Schematic, planul orașului se poate vedea în imaginea alăturată care reflectă decompus
zidul cetății cu biserica în centru, străzile principale și albia râului, arătând inclusiv axele
drumurilor care traversează burgul și aleie/pasajele care crează o țesătură de străzi unică în zona
de nord a Transilvaniei.

Fig.3.Aliba râului Bistrița/ Zidul cetății și Biserica fortificată/ Stărzile principale și clădirile23

22 Christina Gherman, The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage, ins present
challenges and future possibilities , (Lund: Lund Univ ersity, Faculty of Engine ering, 2019) , p.28
23 Ibidem, p.28

Fig.4.Colaj imagini reprezentative arhitecură centrul istoric al municipiului Bistrița24

Imaginea de mai sus arată spre exemplu modul de organizare „adunată” a caselor din
interiorul cetățății, amplasate alăturat fără intervale între ele și cu interioare mici și înguste .
Municipiul Bistrița de astăzi este reședința județului Bistrița -Năsăud și unul di ntre orașele
import ante din Nord -Vestul Transilvaniei. Bistrița este o localitate fondată de coloniștii de orgine
germană din zona Mos elei și Luxemburgului, stabiliți pe văile Someșului și B istriței în secolul al
XII-lea. Așezarea a fost atestată documenta r cu numele de „Oppidum Nosa” , la data de 2 aprilie
1241, cu ocazia marii invazii tătare, care distruge o parte a localităților din zonă.
Un pas important a fost documentul emis în 17 august 1366, prin care cetățenilor și
oaspeților, locuitori ai Bi striței și ai satelor aparținătoare, li se stabilește modul în care își vor
alege, din rândul lor, judele și jurații. Actul regal dispunea să fie respectat dreptul orășenilor de
a-și alege în fieca re an din mijlocul lor, după obș teasca și deopotriva lor în voire, a tuturor, judele
și jurații.25 Prin acest act, bistrițenii obțin drepturile pe care le aveau atunci sibienii, fiindu -le
întărite și confirmate libertățile obținute deja în anul 1330. Orașul va dispune din acel moment și
de însemnele caracteristice u nui asemenea st atut: STEMĂ și PECETE proprie.26
Cele 22 de bresle din Bistrița au construit, între anii 1464 – 1484, o fortificație integrală a
orașulu i, pe o suprafață de circa 428.000 metri pătrați, cu ziduri de piatră, de până la 10 metri
înălțime și 1,5 metri lățime, desfășurate pe o lungime de circa 6 km. Exteriorul zidurilor este

24 Ibidem, p.29
25 Ibidem
26 Gabriela Rădulescu , Bistrița, o istorie urbană, (Cluj-Napoca : Ed. Limes, 2004) p.29

14
dublat de un șant cu apă, care alimenta și morile din tot orașul. Fortificația era întărită cu 10
turnuri; Doga rilor, Rotarilor, Curelarilor, Croitorilor, Fierarilor, Ș elarilor, Măcelarilor, Aurarilor,
Tâmplarilor și Funarilor, cu două bastioane și trei porți principale de intrare în oraș; Poarta
Lemnelor, Poarta Spitalului și Poarta Ungurească. Din această fortificație vastă se mai păstrează
o parte din zidurile de sud ș i de est, împreună cu Turnul Dogarilor. Străduțele pietonale, înguste,
care fac legătura între laturile lungi ale cetății păstrează încă atmosfera medievală autentică a
străvechiului burg transilvănean.
Biserica vechii mănăstiri franciscane, azi Biserica Ortodoxă din Piața Unirii, păstrează
elemente de arhitectură romanică târzie, de la sfârșitul secolului al XIII -lea, fiind cea mai veche
construcție din oraș.

„Zidurile vechi – afirma magis tratul bistrițean Victor Moldovan – sunt existente și azi, în
dosul Bisericii Unite și în Parcul orașului. Tot aici se vede Turnul Dogarilor. Fiecare breaslă își
avea destinat turnul ei de apărare. Breasla pielarilor apăra turn ul spre Aldorf /Poarta de lem n/,
breasla tăbăcarilor – pe cel din comuna Beseneu /Spitalelor/, breasla cizmarilor – pe cel din
Strada Ungurească, breasla croitorilor – pe cel din strada Pungarilor și tot astfel breslele
măce larilor, faurilor, curelarilor, rotarilor etc și acum, casele meseriașilor sași erau însemnate
atârnând unelte de care s e serveau, acest fapt fiind un o bicei medieval, întâlnit la Praga,
Nurnberg și în alte orașe; la lăcătu și era atârnată o enormă cheie, artistic lucrată; la bărbier – o
farfurie de tinichea; la cure lar – un ham de cai; la cârciumi – o cunună. ”27
Călătorind prin Transilvania în anul 1564, istoricul italian Gi ovan Andrea Grommo
considera: „ Sibiul cel mai puternic oraș, Clujul, cel mai populat, i ar BISTRIȚA – CEL MAI
FRUMOS. Străzile drepte sunt tăiate , de la un capăt al orașului la celălalt, de pâraie formate din
acele izvoare care curg prin tot orașul, spre marele folos al locuitorilor și, totodată, spre
desfătarea ochilor privitorilor. Și, pe fiecare din laturile acelea este o poartă principală cu fo arte
multe mori de -a lungul șanțurilor, puse în mișcare de apa izvoarelor ce țâșnesc acolo, și ele pot
să macine mult m ai mult decat nevoile orașului” .28

1.4. Arhitectură săsească în Bistrița

Biserica minoriților
Biserica minoriților sau „ Biserica de la Coroan a”, cum este ea cunoscută astăzi este cea
mai veche clădire din Bistrița, datând din anul 1270. Biserica este construită în partea de est a
orașului vechi, iar în spatele ei se mai poate vedea și astăzi zidul vechii cetăți a orașului.
În jurul anului 1270 exista la Bistrița o mănăstire întemeiată de Ordinul Franciscan. Ea se
află în zona de est a orașului, în interiorul viitoarei incinte a burgului medieval. Biserica fostei
mănăstiri franciscane este astăzi cel mai vechi monument istor ic și de arhitectură al Bistriței.
Clădirea actuală conservă încă elemente ale construcției care existau la sfârșitul secolului
al XIII -lea: corul amplu cu travee dreptunghiulare, pentagonal. Cheile de boltă sunt în formă de
disc, decorate cu rozete . Ferestrele înalte și relativ înguste au uneori arhivolte semicirculare, iar

27 Victor Moldovan, Memoriile mele , (București: Academia Română, ia nuarie 1959) p.4
28 Bianca Sara , “De la construcții de piatră și cărămidă, la industrializarea excesivă a anilo ’70” , Bistrița24,
Descoperă Bistrița -Năsăud , (29.06.2011 )

15
altele, arc frânt. Sunt realizate din piatră ecarisată. Cunoaștem puține date despre construcția
mănăstirii.

Covenantul domini can
Mănăstirea franciscană nu era, la cumpăna dintre veacurile al XIII -lea și al XIV -lea,
singurul așezământ monastic la Bistrița. Există aici și un convent Dominican, construit în acea
perioadă, purtând hramul Sfintei Cruci. Primul document care atestă prezenta dominicanilor în
oraș este datat la 130 9, când este amintit fratele Christanus, prior al dominicanilor. Locul unde se
afla mănăstirea în oraș a fost identificat cu precizie l a intersecția străzii Dogarilor /vechea
Klostergas se/ cu strada M. Kogălniceanu/Pfaffenbrudergasse . Vechile stampe și plan uri ale
orașului, de la harta Visconti (1699) , varianta aflată la Muzeul Brukenthal, în planul întocmit de
Stefan Lutsch în 1736, ne zugrăvesc o curte, o incintă rectangulară /ușor trapezoidală/, cu
clădirile claustrului dispuse pe trei laturi, alungindu -se spre vest. Latura nordică era închisă de
biserică.29
Biserica era o constructie gotică, cu o navă amplă și cor încheiat cu absidă poligonală. A
fost o construcție impunătoare, de mari dimensiuni, aproape de mărimea bisericii parohiale; ea
există înc ă în anul 1754, dar era în ruină. Biserica mănăstirii a fost probabil reconstruită în
ultimul sfert al secolului al XV -lea, iar documentul care o descrie nu omite să menționeze că, la
data întocmirii lui, se mai conservau picturi murale și că se putea cit i, în interior, anul 1490.
Din vechile clădiri ale mănăstirii mai există încă o construcție severă, ce se află pe latura
vestică a c laustrului, azi azil de bătrâni/vechiul Armenburgerinstitut . Două ancadramente de
piatră, unul la intrare, spre strad a M. Kogălniceanu, altul în interior, decorat cu baghete
încrucișate, se mai conservă încă în acest imobil.
La mică distanță de Mănăstirea dominicanilor se afla Mănăstirea călugărițelor
dominicane , întemeiată probabil în secolul al XIV -lea, cu hramu l Sfintei Treimi. Clădirea care
mai există din construcțiile acestei mănăstiri se a flă pe strada Nicolae Titulescu/Ungargasse , în
curtea fostei comenduiri a pieței.

Fig.5 .Mănăstirea dom inicană (azi Azilul de bătrâni) ( Sursă: arhiva personală )

29 Ibidem, p .91

Ansamblul arhitectonic Sugălete

Ansamblul Sugălete este unul dintre puținele locurile din orașul Bistrița care să fie atât de
încărcate de istorie. Complexul cuprinde treisprezece clădiri construite în stil gotic, situate pe
latura de nord a Pieței Centrale. Aceste a sunt locuințe ale unor meșteri și negustori bistrițeni.
Ansamblul este cel mai lung șir de imobile medievale c u arcade la parter din România.

Fig.6 . Complexul arhitectonic Sugălete ( Sursa: www.dreamdestinations.ro )

“Complexul a fost construit la sfârșitul secolului al XIV -lea și începutul secolului al XV –
lea și a fost reconsolidat în mare parte după anul 1457, când un incendiu devastator a distrus o
parte din construcțiile de lemn ale orașului.”30
Cele mai vechi case datează din ultim ele decenii ale secolului al XV -lea, ilustrând o etapă
interesantă în evoluția aspectului edilitar al orașului medieval: apariția primelor case cu etaj. Din
atelierele de sub arcadele acestora, „voievozii moldoveni cumpărau podoabe de aur și argint,
postav uri fine de Flandra și Colonia, stofe și mătăsuri fine cu fire aurite de la Veneția, sau
produse rare precum piperul, ghimbirul sau diverse doctorii ale vremii.”31 De altfel, băncile de
piatră pe care poposeau negustorii și unde erau expuse mărfurile se mai păstrează încă fixate în
piatra stâlpilor care susțin bolțile.
Astăzi, la parterul caselor ansamblului Sugălete se află magazine și diferite unități
comerciale iar la etaj, casele sunt locuite. Primăria municipiului Bistrița a investit fonduri
substanțial e pentru a restaura clădirile ansamblului, încercând sa păstreze elementele
arhitectonice, insuflând totuși o notă de modernitate, amplasând sisteme de iluminare între bolte,
care scot în evidență frumusețea ansamblului și îl învăluie în mister chiar și pe timp de noapte.

30Primăria Municipiului Bistrița, Ansamblul Șugălete – www.primariabistrita.ro – online, 14.01.2019
31 Constantin Dinu Giurescu, Țara românească în secolele XIV – XV, (București: Editura Științifică, 1973 )

17
Ca plan, aceste clădiri respectă tipicul obișnuit al Bistriței medievale, tipic caracteristic
unei întregi serii de case din orașul vechi: îngustimea frontului la stradă, spre piață, și creșterea
corpului construcțiilor în adâncime, sunt caracteristice și în Piața Centrală, cu atât mai mult cu
cât acest spațiu cheie în structura orașului a fost mult râvnit de cei înstăriți care doreau să
construiască aici.32
În ceea ce privește datarea ansamblului, un element important este ch iar sistemul de
bolțire al galeriei. Astfel, bolțile în cruce pe ogive din traveele corespund caselor cu numerele 14
și 15, la fel și cele în cruce fără ogive din dreptul caselor cu numerele 16, 17, 18, 19 și 22, se pot
încadra cronologic la sfârșitul seco lului al XV -lea.

Clădiri și aspecte din zona centrală
Piața Centrală, care de fapt concentra parte însemnată a vieții economice și sociale
bistrițene, a început să se profileze, urbanistic vorbind, la sfârșitul secolului al XV -lea. Spre
mijlocul veacului al XVI – lea însă fațadele care individualizează acest perimetru erau realizate
deja, iar aspectul lor se conservă în parte și astăzi, chiar dacă au suferit o serie de transformări
ulterioare.
Casa Andreas Beuchel, cunoscută acum ca “Ioan Zidaru ”, amplasată în colț ul de sud -est
al acestei piețe, spre vechea stradă a Lemnelor, are și o fațadă laterală, de -a lungul străzii care
duce spre ansamblul cunoscut, în tezaura urbană a perimetrului istor ic, ca Piața Mică /Kleiner
Ring .

Fig.7 .Casa Andreas Beuchel (sursa: www. http://cetateabistrita.ro )

Restaurarea construcției, în anii ’70, a prilejuit minuțioasa cercetare ce a pus în evidență
etapele construcției. Acest lucru a permis formularea ipotezei potrivit căreia casa lui Andreas

32 Gabriela Rădulescu , Bistrița, o istorie urbană, (Cluj-Napoca : Ed. Limes, 2004) p. 93

18
Beuchel este prima casă de piatră ridicată pe acest amplasament. Ca sa este executată aproape în
întregime din piatră și lemn. Zidurile sunt masive, cu o lățime de 0,80 – 0,90 m și se ridică pe o
fundație de aproximativ 2.50m. Toate planșeele celor trei nivele sunt din lemn, susținute de
grinzi masive. Ferestrele geminate de la parter, balconul de la etaj și ancadramentul porții vădesc
o compoziție originală și valoroasă în ansamblul architectural al pieții. Soluția fațadei se remarcă
prin sobrietate și echilibru. Scurta perioadă în care a fost locuită de Johannes Murator e ste și ea o
etapă interesantă în evoluția casei. Interventiile constructive ale acestuia marchează tendințele
inovatoare în peisajul arhitecural al Bistriței în acei ani. Din punct de vedere planimetric, el a
redus din profunzimea încăperii de la parter pe ntru a construi o casă a scării între sală și pivnița.
La etaj a divizat încăperea de la stradă prin ridicarea unui zid despărțitor în corespondenta unuia
de la parter, blocând totodată accesul spre balcon prin zidirea ușii și transformarea golului î ntr-o
nișă care decora fațada.33

33 Gabriela Rădulescu , Bistrița, o istorie urbană, (Cluj-Napoca : Ed. Limes, 2004 ), p.125

Capitolul 2. Arhitectura săsească urbană

2.1. Conservarea arhitecturală urbană. Nostalgie și promovare turistică

Bazându -ne pe procesele și tendințele contemporane, orașele și cartierele pot, utilizând
amenajarea spațiului, să crească interesul turiștilor și a rezidenților, crescându -și astfel și
valoarea. Din păcate, situația actuală arată că oportunitatea de a îmbunătăți părți ale orașului nu
este cunoscută foarte bine de cei care răspun d de planificarea și dezvoltarea urbană.34
În dezvoltarea urbană, accentul se pune pe latura umană, pe atașamentul și sensibilitățile
indivi zilor și ale comunității . Conceptul de imagine urbană vizează astfel ideea că orașul este
perceput mental de indiviz i, prin intermediul elementelor experienței percepute senzorial,
interiorizate, raționalizate și acceptate. Aceasta trebuie să fie în primul rând lizibilă și clară din
punct de vedere vizual, să aibă o identitate reconiscibilă. În Transilvania, această ide ntitate s -a
construit în peste două mii de ani, începând cu colonizarea romană și continuând cu urbanizarea
maghiară, săsească și românească. Contribuția românească s -a simțit abia după 1950, odată cu
industralizarea și creșterea demografică forțată.35
În amenjarea spațiului, un rol important îl are cultura locală autentică, a oamenil or de
rând, amprenta spe cifică locului, vernaculară. Termenul „vernacular”, avându -și originile în
limba latină (vernaculus) desemnează incinta din spatele grădinii stăpânilor, iar în domeniul
arhitectural se referă la construcțiile populare care „au ca autor o persoană care nu are experiență
în domeniul arhitecturii, în schimb bazându -se pe o cunoaștere empirică și experimentală a
materialelor”.36
Înțelegerea acestor co ncepte n e ajută să vedem tendințele colective și evoluția
comunităților săsești, inclusiv din perspe ctiva în țelegerii valorilor fundamentale politice, sociale
și economice, a factorilor estetici, geoclimatici și spirituali, și a normelor de confort și igienă
speci fice respectivei culturi. După cum arată și Bartha37, spațiul natural este unul dintre factorii
cei mai importanți de modelare estetică a arhitecturii tradiționale, acestea preluând formele
reliefului înconjurător, orientându -se după soare spre sud și urmăr ind să fie în armonie cu natura.
Arhitectura răspunde deci unor dimensiuni de bază: oameni, locuri și trasee, iar
arhitectura verniculară oferă o perspectivă clară , „artei construirii” arătând clar evoluția naturală

34 Péter István Balogh , Dániel Takács , „The significance of urban open spaces and green areas in urban property
developments”, First International Conference „Horticulture and La ndscape Architecture in Transylvania”,
Agriculture and Environment Supplement (2011): pp.111
35 Iulia -Florina Ciangă , Peisajul urban în vedutismul transilvan , (Cluj-Napoca: Risop rint, 2016)
36 Biborka Bartha , Metode de valorificare a particularității arhitec turii și mobilierului vernacular în creația actuală
din acest domeniu , (Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov, Școal a Doctorală Interdisciplinară, 2015) , p.90
37 Biborka Bartha , Metode de valorificare a particularității arhitecturii și mobilierului vernacular în creația actuală
din acest domeniu , (Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov, Școal a Doctorală Interdisciplinară, 2015) , p.92

20
a construcțiilor. Acest tip de arhitectu ră este așadar „despre oameni”, folosind tehnologii
dezvoltate local și resurse locale, are o perspectivă nu doar arhitecturală, ci și profund
antropologică, geografică și culturală.38
Având în vedere că vorbim totuși despre o etapă în evoluția amenajării s pațiilo r și
clădirilor, funcționalitat ea lor pare să fie mai redusă în prezent. Ne întrebăm deci „de ce trebuie
să menținem aceste construcții” sau chiar să creem altele noi care să reflecte imaginea celor
vechi. Răspunsul poate sta în valoarea istorică și în special a „nostalgiei”. La prima vedere,
nostalgia înseamnă dorul de un loc, însă se referă de fapt la râvnirea unui alt timp, pierdut – al
copilăriei și a unor ritmur i mai lente. Nostalgia este o rebeliune împotriva prezentului, și o
revizitare a mito logiei individuale sau colective, o escapadă în afara condiției umane.39
Există diferențe desigur între organizarea așezărilor românești și cele săsești. Spre
exemplu, în satele românești casele sunt aranjate în șir cu fața la uliță, însă sunt separate de
grădini și livezi, sau sunt împrăștiate pe dealuri. Vopsite cu alb sau cu motive florale colorate, ele
transmit relaxare. În schimb, cele săsești sunt unite între ele, formând un zid orientat cu fața la
drum, aratând prin geometria riguroasă o subordinare c ătre disciplină și reguli. Materialele sunt
cele tradiționale, piatră și cărămidă roșie, cu țiglă roșie, specifică zonei. În schimb, atenția
deosebită acordată porților – simbol mitic, sculptate cu motive precum spirale, arborele vieții,
motive runice, pet ale de flori, etc, se regăsește în toate cele trei culturi ale Transilvaniei.
De asemenea, pentru toate cele trei culturi regăsim comun ca element arhitectural
principal biserica așezată în mijlocul comunității. Stilul reprezentativ al bisericilor săseșt i a fost
din a doua parte a secolului XV cel gotic, care se regăsește în Sibiu, Sebeș, Cluj, Mediaș, Brașov,
Sighișoara și altele. Bisericile fortificate săsești sunt însă unice în lume. Fortificațiile erau destul
de comune în așezările săsești și uneori c uprindeau turnuri de observație.
În comunitățile săsești, stilului gotic sau adăugat ulterior cel renascentist și cel baroc, în
funcție de regiune. Decorațiunile cele mai frecvente sunt: flori, frunze, păsări, ornamente
spiralate, prombei sau cozi de păun .40
Pentru o înțelegere mai bună a orașelor din Transilvania ultimelor secole, trebuie să le
înțelegem evoluția, expansiunea și motivele care stau la baza lor (procesul istoric). Începând cu
1784, Transilvania a fost împărțită în trei regiuni: Sibiu (cuprin zând județele Sibiu, Alba,
Hunedoara și Târnava, dar și Sebeș, Miercurea Sibiului, Mediaș și Orăștie); Cl uj (incluzând
distructul Cluj, și circumscipțiile Turda, Solnocul Inferori și de Mijloc, Nocrich, Șinca Mare,
Rupea, Sighișoara și Bistrița); Făgăraș ( coordonând Treiscaune, Odorhei, Arănieș, Sfântu
Gheorghe, Târgu Secuiesc, Telechia, Micloșoara, Brăduș și Cașin).41
Pentru a înțelege cultura săsească trebuie să înțelegem și că sașii au fost de la început
țărani și orășeni liberi care răspundeau direct Re gelui și nu unor lorzi feudali locali. Aceștia au
imigrat în Transilvania în primul rând din Franconia mijlocie (Moselle -Franconia) și malurile
stânge ale râurilor Rin și Moselle (Cologne, Luttich, Aachen, Trier and Luxembourg). Un alt
aspect foarte import ant pentru cultura săsească este faptul că acești au avut mereu posibilitatea de

38 Lino Bianco , „Rural and Urban Vernacular Architecture of the Mediterranean”, University of Malta, Department
of Architecture and Urban Design, Faculty of Built Environment, The 5th Electronic International Interdisciplinary
Conference, History and Archeology , (2016)
39 Juntai Shen , Constructing Nostalgic Futurity: Architecture, Space, and Society in Chinese Villag es, 1978 -2018,
Middletown , (Connecticut: Weslyan University, 2018)
40 Ildikó -Csilla Takács, „Multicultural and Intercultural Common Heritage in Transyl vania, International Journal of
Education”, Culture and Society, 2(5), (2017): pp.147 -157
41 Răzvan Pop , Sibiu and the Urban Network of Transylvania in the 18th century, Sibiu: Brukenthal, Acta Musei,
August (2019)

21
a alege liber Contele Sașilor a cărui scaun era la Sibiu (Hermannstadt), precum și a Adunării
Sașilor (Sachsentag) care funcționa ca organizație consultativă și executivă.42
Moștenirea tangibilă este cea mai ușor de identificat, fiind compusă din: peisaje rezultate
din activitatea umană cu impact asupra mediului; proprietăți (clădiri agricole, industriale, de
locuit sau clădiri publice care au un anumit stil arhitectural); bunuri domestice (unelte , mobilier);
obiecte festiv -religioase; etc. Pentru a înțelege care astfel de produse au „valoare de moștenire”
putem utiliza următoarele criterii: sunt obiecte care au o conferită o valoare colectivă (sunt
comune); introduc un anumit tip de legătură, de o bicei emoțională, între obiect și persoane. 43
Un element recurent pentru valoarea istoric -culturală este după cum vedem sentimentul,
în special nostalgia. De altfel, se poate discuta și despre un „turism al nostalgiei”. Având în
vedere tematica vizată de lucrare, putem sesiza că un număr mare de turiști germani care
vizitează România au legături cu comunitățile săsești care existau cândva în Transilvania,
activitățile turistice fiind de multe ori organizate chiar de sași rămași. Dacă excludem acest
„turism al nostalgiei”, turismul în România ar fi mult mai redus. Sași din diaspora au încă
comunități active care se adună frecvent la evenimente.
De asemenea, tot aceste comunități se asigură de cele mai multe ori și de mentențanța
bisericilor fortificate și a cimitirelor săsești, întreaga comunitate contribuind cu donații. Clădirile
și spațiile vechi săsești sunt considerate deci ca încă aparținând acestora. Spații în care aceștia să
se întâlnească ca o comunitate reală nu mai există însă.44

2.2. Specificul g eneral al arhitecturii săsești

În comunitățile românești, arhitectura medievală era una modestă, luând forma unor
semibordeie (parte îngropată în pământ și acoperite cu nuiele lipite cu pământ) sau de tipul
colibe (formate din bârne și acoperite cu pămân t). De fapt acest model arhitectural a fost prezent
în comunitățile din Transilvania din neolitic până la mijlocul secolului XX. Odată cu modificarea
condițiilor de trai, a fost realizat și un salt arhitectural, concretizat în casele cu „tindă și odaie” și
cu prispă parțială .
Modelul cel mai simplu era repreze ntat de o construcție din bârne „compusă din două
încăperi alăturate de dimensiuni diferite, cea mare fiind camera de locuit, iar cealaltă, tinda, cu
un mic pridvor în față cu rol de protecție a vetre i focului. Sistemul constructiv al acestui tip de
locuință este alcătuit din pereți din bârne așezate orizontal pe o talpă solidă, având în cea
superioară cosoroabele, pe care se spriji nă structura acoperișului ce acoperă și tinda printr -un
volum unitar ”.45
Așezările săsești erau organizate ordonat, strâns, formând o comunitate unită, iar spațiile
pentru activități publice comune (piață, biserică) erau plasate în centru. Foarte rapid, poate chiar

42 Terje Nypan , Safeguarding the Saxon Heritage in Transylvania , (Oslo: The Norwegian Directorate of Cultural
Heritage, January 2006) , pp.6 -8
43 ***, „ European Rural Heritage Observation Guide – CEMAT”, 13th Session of the CEMAT, Committee of Senior
Officials of the European Conferene of Ministers responsible for Regional/Spatial Planning , 17 september (2003)
44 Christina Gherman, The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage, ins present
challenges and future possibilities , (Lund: Lund Univ ersity, Faculty of Engineering, 2019)
45 Biborka Bartha , Metode de valorificare a particularității arhitecturii și mobilierului vernacular în creația actuală
din acest domeniu , (Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov, Școal a Doctorală Interdisciplinară, 2015) , p.4

22
de la început, construcțiile de cărămidă au devenit standardul , iar satele au devenit practic orașe
în miniatură, cu casele concentrate pe câteva străzi și câmpurile agricole în afara localității. De
asemenea, existau și comunități mai agrare săsești, cu sate întinse în care prevala arhitectura cu
lemn asemănătoare c elei bavareze.46
Spiritul creativ al sașilor transilvănen i s-a putut vedea, după cum arată și Țiplic, încă de
la început odată cu crearea primelor „monumente romanice (rotonda pe două nivele,
Doppelkapele, și bazilic ile cu o plastică arhitecturală sterilă) și artefacte” ce reflectat deja un
specific etnic și o dezvoltoare tehnologică. Din punct de vedere al arhitecturii civile, din secolele
XIII-XIV s -au păstrat puține monumente, primele clădiri ale coloniștilor – de lemn, nu s -a
păstrat, neexistând nici măc ar planurile unor astfel de locuințe, sarcina identificării acestora
rămânând arheologiilor care au descoperit deja indicii importante doar în perimetrul orașelor
Sighișoara și Sibiu.47
După exodul sașilor, casele acestora au fost redistri buite cetățenilor de altă etnie –
români, maghiari și romi. Neînțelegând pe deplin cultura săsească și neavând posibilități
materiale, aceștia au lăsat clădirile să se deterioreze semnificativ .

2.3. Aspecte tehnice privind arhitectura săsească

Privind diferențele arhitecturale dintre diferitele etnii , cercetările arată că pe fostul
Fundus Regius în a doua jumătate a secolului XIX -lea, materialele utilizate erau după cum
urmează: 48

46 Teresa Bardzińska -Bonenberg, „Romanian Rural Architecture – Diversity of Homesteads”, The Silesian University
of Technology, Architecture – Civil Engineering – Environment, No.4 (2009 ), p.15
47 Maria -Emilia Țiplic, Arheologia reședințelor nobiliare din Transilvania: Reședințele săsești , (Sibiu: în cadrul
proiectului Științe socio -umaniste în contextul evoluției global izate -dezvoltarea și implementarea programului de
studii și cercetare postdoctorală, cofinanț at din Fondul Social European, 2007 -2013)
48 Iosif-Marin Balog, „Habitatul și arhitectura rurală în Transilvania în noul context economic din a doua jumătate a
seco lului al XIX -lea – Interferențe și modernizare”, Brașov: în cadrul sesiunii de comunicări științifice „Țara Bârsei”,
ediția a VI -a, 18-19 aprilie 2007 , p.68

23
Tipic pentru casele săsești era și frontul caselor închis, fațadele văruite în culori vi cu
ornamente, stucuri, cornișe și obloane de lemn, de asemenea vopsite în culori aprinse. Casa
tradițională săsească rurală co nstă într -o construcție masivă plasată pe o fundație de pietre de râu.
Are 2 -3 camere și este ridicată la în jur de jumătate de etaj deasupra solului. Camerele erau
destul de mari, înalte. Zidurile groase de cărămidă și grinzile solide de stejar ofereau aspectul de
fortăreață.
Ornamentele de pe fațadă pot fi considerate ca chestionabile în mediul rural, unde
prioritățile trebuie să fie asigurarea hranei nu împăunarea în fața vecinilor. Teoriile sunt însă că
ornamentele au un scop mai adânc decât pura decorație, simbolizând protecție împotriva
influențelor negative din lumea spirituală.49
Zona săsească a Transilvaniei este considerată cel mai larg areal arhitectural rural
mediaval din Europa, iar pentru înțelegerea particularităților sale trebuie să înțelegem modul de
construire, factorii climatici, cultura și gândirea în contextul istoric.
În continuare vom enumera principalele caracteristici ale arhitecturii săsești: 50
 Zidăria de cărămidă (pereții) : asigurând microclimatul din clădiri, acesta consta în
țeserea în diferite tipare a cărămizilor (cea mai frecventă era cea de o cărămidă și
jumătate, dedusă din grosimea de 37.5 cm a peretelui, fiind prezentă și zidăria dublă
cu spațiul interior umplut cu mortar și resturi de cărămizi. Mortarul reprezintă un
material de construcție alcătuit din amestec de apă, nisip și liant (la sași acesta era
varul pastă). Se mai adăuga uneori și pământ galben (lut) specific Transilvaniei
măcinat cu piatră pentru protejarea în fața apei. Fațadele erau tencuite și vopsite (la
început în alb), apoi din secolul al XIX -lea în culori realizate din pigmenți naturali
(oxizi).
 Arce și bolți (pivnița). În beciurile săseș ti, pereții descarcă greutate pe arce
construite din cărămidă (cu formă eliptică barocă), dublate de arce în câmp între care
există bolți plate transfersale. Deosebit de arcul baroc „clasic” cu cărămizi așezate
radial -concentric pe 3 raze, arcul „barocului săsesc” vernacular se realizeaz ă mai
repede, cărămizile fiind așezate paralel, cu o cheie de boltă în centru.
 Fundația. Cota de călcare a spațiilor de locuit era de obicei în jur de 90cm. Pe latura
scurtă grinzile de susținere a podelei se sprijină pe zidul beciului (mai gros cu 20 cm
de obicei), sau pe fundația din piatră de râu zidită cu mortar. Trebuie precizat că
greutate caselor face ca în timp nivelul pământului din jur să se ridice și să ajungă
până la cărămidă, deteriorând tencuiala.
 Lemnul. În construcțiile săsești se regăsește de obicei lemn de brad, stejar și paltin.
Ordinea transmiterii încărcăturii este: țigle, șipci transversale, șipci longitudinale,
căpriori, grinzi, cosoroabă, stâlpi. De obicei se mai folosea și ruperea de pantă prin
adosarea unei pene căpriorului, pentru a lungi căpriorul în grindă și se aduaugă câte
un clește a opri împungerile laterale pe toate părțile. Privind pardoseala, aceasta se
așează peste grinzile de contur, pe aceeași direcție fiind bătute șipci din lemn peste
care se așeazau perpendicular scând uri de 4m lungime, de paltin, tratată cu ulei de in.

49 Christina Gherman, The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage, ins present
challenges and future possibilities , (Lund: Lund Univ ersity, Faculty of Engineering, 2019)
50 Ancuța Baciu, Irina -Mihaela Moise , „Arhitecura rezidențială săsească”, Universitatrea de Arhitectură și Urbanis
„Ion Mincu”, Studii și cercetări științifi ce de arhitectură și urbanism „Argument” (2014): pp.379 -391

Fig.8 . Secțiune locuință săsească și ornamente51

În imaginea de mai jos în schimb se pot vedea modelele de front la stradă specific caselor
săsești, fiind reflectat faptul că nu există spații libere între ele, porțile și zidurile mascând curțile
interioare de dimensiuni reduse. În satele mai bogate însă casele tind să devină mai robuste,
specifice mediului urban.

51 Christina Gherman, op.cit., p.34
Există teorii care spun că ornamentele
aveau un rol mai important decât
decorativ, cuprinzând simboluri cu rol de
protecție împotriva forțelor rele. Casa săsească include de obicei unu beci cu
boltă, fundație din piatră și cărămizi arse,
precum și lemn. Exteriorul este zugrăvit,
decorat și colorat.

Fig.9 . Frontul la stradă al caselor săsești52

Fig.10 . Planul unei gospodării săsești 53

Planul de mai sus arată interiorul unei gospodării săsești, reflectând imaginea unei case, a
structurilor de delimitare a proprietății și anexele gospodărești.

52 Christina Gherman, The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage, ins present
challenges and future possibilities , (Lund: Lund Univ ersity, Faculty of Engineering (2019)
53 Teresa Bardzińska -Bonenberg, T., „Romanian Rural Architecture – Diversity of Homesteads”, The Silesian
University of Technology, Architecture – Civil Engineering – Environment, No.4 (2009 )
Case săsești cu frontu l la stradă închis. Fațadele
sunt de obicei colorate și alternate de ziduri și
porți monumentale.
Transi lvania, Munții
Făgăraș, Regiune Brașov.
Plan al unei gospodării
săsești A -casă, B -șură cu
grajd și pod de fân; C –
poartă; 1 -beci; 2 -verandă;
3-coridor; 4 -cameră de zi;
5-cămară. Secolul 19,
OAM București

Fig.11 .Restaurarea patrimoniului săsesc în Transilvania54

Exemplul de mai sus de la Fig.13 arată struct ura gospodăriilor săsești și aspectele tehnice
asupra cărora se poate interveni în procesul de restaurare, reflectând specificul arhitectural,
perspectiva din exterior și alcătuirile (decompunerea) fiecărui element principal al construcțiilor
săsești.
Totuși, când se intervine în restuararea clădirilor vechi, lucrurile nu sunt simple. Spre
exemplu în recondiționarea clădirilor din Sighișoara s -au comis mai multe nereguli, înce pând cu

54 Biborka Bartha, Metode de valorificare a particularității arhitecturii și mobilierului vernacular în creația actuală
din acest domeniu , (Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov, Școala Doctorală Interdisciplinară, 2015)

27
anii 2000:55 „modificări neadecvate a materialelor și tâmplăriei exterioare: înlocuirea tâmplăriei
de lemn cu profile PVC și termopane; modificări ale sensului de deschidere a ferestrelor, de la
deschiderea în interior la deschiderea în exterior; inserarea de elemente noi, precum obloane și
alte elemente; nerespectarea regulamentelor urbanistice privind înălțimea , mărimea ferestrelor,
fațada și volumul.”

55 Corina Lucescu , Sorin Minghiat, Ana Maria Biro , „Saxo n Architectural Heritage in Transylvania. Part II, România
de Mâine Publishing Foundation, Architecture Series, Year 4, Volume 4, Volume II, 2012: Architecture of the
Romanian Minorities (2012): pp.95 -125, p.109

Capitolul 3. Valorificarea arhitecturii săsești

3.1. Importanța valorificării trecutului

Unii autori consideră că de multe ori moștenirea culturală a grupurilor fără putere și a
minoritățile sunt exclus e, fiind favorizate artefactele clasei conducătoare, sau printr -un fel de
amnezie societală sau intenționată. Aceeași autori dădeau ca exemplu de revigorare a moștenirii
culturale ale unei minorități localitatea Viscri din Transilvania.56
Pentru a valorifica moștenirea culturală trebuie în primul rând să se iden tifice valoarea sa
economică, socială și culturală, iar pentru asta trebuie să fie recunoscută ca aparținând unui
patrimoniu cultural și să fie protejată și integrată într -un proiect care să o facă disponibilă și
generațiilor următoare. Conservarea fără fu ncționalitate este un eșec din start.
Îmbunătățirea unui patrimoniu cultural înseamnă creșterea valorii acestuia prin
conservare, reabilitare și creșterii funcționalității. Așadar, care poate fi funcționalitatea unui
patrmoniu cultural de tip arhitectural: pentru turism; din motive sociale și culturale (estetice și cu
semnificație emoțională); motive economice (taxe de intrare, produse tradiționale, etc),
revitalizarea spațiului.
Cel mai important pas pentru valorificare este însă recunoaștere a moștenirii cultural –
arhitecturale prin promovarea istoriei, originii, funcției și contextului în care clădirea a fost
realizată. Apoi aceste informații trebuie interpretate și communicate prin intermediul mijloacelor
media și a evenimentelor publice.57
Un fenoment social -economic (turistic) este întoarcerea temporară a emigranților sași,
așa-numita „Sommersachsen”, întoarcerea sașilor transilvăneni care vizitează România anual în
lunile de vară, mânați de așteptări emoționale și nostalgie. Întoarcerea def initivă, și nu ca turiști,
ar putea să devină o realitate, o parte dintre ei având proprietăți și locuințe în țară care rămân
goale în restul anului.58
În ceea ce privește finanțările unor proiecte de recuperare și valorificare a patrimoniului
arhitectural , Uniunea Europeană face următoarele recomandări:59 implicarea specialiștilor în
gestionarea fondurilor; finanțările solicitate să corespundă capacității financiare și administrative

56 Andrea Corsale , Monica Iorio , „Transylvanian Saxon culture as heritage: Insight from Viscri, Romania, Elsevier”,
Geoforum 52 (2014): pp.22 -31
57 ***, „European Rural Heritage Observation Guide – CEMAT”, 13th Session of the CEMAT, Committee of Senior
Officials of the European Conferene of Ministers responsible for Regional/Spatial Planning , 17 september (2003)
58 Stefan Kordel , Stefanie Lutsch , „Status Quo and Potential of Remigration among Transylvanian Saxons to Rural
Romania”, European Countryside, Vol.10, No.4, (2018): pp.614 -633, P.624
59 ***, „European Rural Heritage Observation Guide – CEMAT”, 13th Session of the CEMAT, Committee of Senior
Officials of the European Conferene of Ministers responsible for Regional/Spatial Planning , 17 september (2003)

29
ale solicitantului; vizite la fața locului și implicarea decidenților și a arhitecților; întâlniri publice
cu cetățenii; identificarea de bune practici în domeniu; Campanie publică de conștientizare.
Spațiile urbane pietonale reprezintă de obicei, în orașele vechi, zone cu concentrare de
clădiri cu valoare arhitecturală și este tică.60 În acest sens, termenul de „muzeu urban” semnifică
aceste activități de valorificare a siturilor istorice din zonele urbane (puțin practicată în țara
noastră însă), avânt atât valoare de muzeu cât și una funcțională. Clădirile vechi cu semnificație
istorică trebuie valorificate prin promovarea valorii lor istorice însă și prin organizarea de
expoziții, semniarii, conferințe, etc. Acestea trebuie să promoveze ideea petrecerii timpului într –
un spațiu cu puternic impact istoric și cultural.61
Dezbaterea privind creativitatea urbană a devenit din nou importantă la finalul secolului
XX, când criza consumerismului și capitalismului a pus în discuție sustenabilitatea politicilor de
atunci. În sfera socială, importana identității a crescut, atât ca element pro moțional, cât și ca
suport pentru autoidentifiare, bazată pe înțele gere, memorie și afectivitate. Această identificare
influențează modul de viață și comportamentul indivizilor.62
Un alt exemplu de înțelegere a modului de valorificare a patrimoniului este o ferit de
comunitățile din Istria. Acest model de brand propunea împletirea patrimoniului construit cu
experiența autentică a vizitatorilor, construirea de amintiri legate de locurile vizitate. Pentru
crearea identității și imaginii Istriei au fost utilizat e avantaje comparative bazate pe următoarele
aspecte: 63
 „un mediu conservat și autentic în combinație cu poziția geografică emanând liniște,
pace, armonie, șarm romantic, co -existență cu natură, îmbinarea culorilor cu natura;
 delicii gastronomice locale, u n paradis al gurmanzilor, mân care sănătoasă , trăit
sănătos, turism rural, restaruante, cazare;
 oameni și obiceiuri asociate cu traiul în armonie cu natura, munca, integritatea,
deschiderea, cordialitatea;
 moștenirea istorică și culturală asociată cu istori a tulburentă, bogată și interesantă;
 aventura asociată cu priveliștea și cu sporturile locale.”

După cum preciza și Moldovan64 în cercetarea sa privind recondiționarea unor clădiri din
Sebeș și Oradea, „arhitectura contemoprană devine, prin valorificare de către media, resursă
valoroasă alături de patrimoniul istoric arhitectural și artistic consacrat”.

60 Raluca Mihaela Marinescu , „Urban pedestrian spaces in traditional textures. The reconsideration of the old
pedestiran spaces in the historical centres of Brașov and Sibiu ”, România de Mâine Foundation Publishing House,
Bucharest, Architecture Series, Year 7/ nr.1 (2015): pp.113 -116
61 Raluca Diaconescu , „Manifesto of the urban musealization”, România de Mâine Foundation Publishing House,
Bucharest, Architecture Series, Year 7/ nr.1 (2015): pp.117 -121
62 Andreina Maahsen -Milan , Margot Pellegrino , Luigi Oliva , Marco Simonetti , „Urban Arc hitecture as Connective –
Collective Intelligence. Which Spaces of Interaction?”, Sustainibility, Volume 5 (2013): pp.2928 -2943 , p.2936
63 Ivana Medica , Pavlo Ruzic, Tomislav Ruzic, „Architecture as a Tool for Branding in Rural Istrian Tourism
Destination”, Turizam, Volume 14, Issue 2 , (2010): pp.78 -86
64 Mircea Sergiu Moldovan, „Construcția nouă ca eventuală resursă pentru valorificarea patrimoniului istoric –
studii de caz”, Patrimoniul construit urban – inserții conversii, restitutiri, Editura Fundației „Ro mânia de Mâine”,
București, Seria Arhitectură, Anul 2, nr.2, Volumul 2 (2010): pp.6 -18

30
3.2. Restaurare sau construcție nouă

Când vorbim despre reabilitarea clădirilor istorice trebuie să luăm în calcul faptul că
există diferențe de concepții, cel puțin între două mari curente, al modernizatorilor și al
conservatoriștilor. Spre exemplu, modernizatorii consideră că materialele și tehnicile utilizate în
trecut nu sunt cele mai bune, fiind vulnerabile în fața condițiilor climatice, costisitoare și
neprietenoase locuitorilor. Astfel, în Europa de vest sunt destul de populare utilizarea de ferestre
PVC și tencuieli i zolatoare pentru recondiționarea clădirilor, ca și alternativă la variantele
tradiționale.65
Desigur, costul este destul de important și existența specialiștilor care să lucreze cu
materiale tradiționale. Din păcate, de multe ori reparațiile la tencuieli d enaturează detaliile
fațadelor în special datorită materialelor utilizate, în timp ce utilizarea plăcilor de polistiren
înlătură în mare măsură aspectul tradițional. Se optează așadar de multe ori pentru confort și
durabilitate sporite în dauna aspectului tradițional. Dezbateri există și în privința utilizării
mortarelor de var, argumentul tehnic fiind că „ că mortarul pe bază de ciment nu permite
circulația aerului, respectiv evaporarea umidității (…) î n cazul în care umiditatea se instalează la
interiorul zidariei de cărămidă mo ale cu mortar de ciment tare, cără mida va ceda înaintea
mortarului, utilizarea de ciment impermeabil captând de asemenea umiditatea și sărurile în
interiorul zidurilor, ceea ce duce în cele d in urmă la daune structurale.”66
Arhitecți i români se implică deja în activități de protejare a arhitecturii valoroase atât din
mediul rural cât și din cel urban, fiind organizate cel puțin anual ateliere de lucru menite să
crească nivelul de conștientizare cu privire la protejarea clădirilor monu ment istoric.67
Un caz interesant este reprezenta t de activitățile de restaurare realizate în comuna Laslea,
înzestrată cu arhitectură săsească rurală. În acest caz proiectul a presupus organizarea de ateliere
și pregătire de către experți arhitecți și ingineri din România și Marea Britanie care au format
meseriașii pentru a putea efectua lucrările delicate de restaurare. La finalul atelierelor, zugravi,
tâmplari, pietrari, zidari și maișetri au obținut certificarea competențelor sub egida National
Heritage Training Group, Școala de Arhitectură din Bucureș ti și Guvernul României. Pentru
recondiționarea caselor a fost nev oie și de abilități tradiționale cunoscute în general etniei
romilor, precum realizarea streșinilor. Nevoia de tâmplari tradiționali, zugravi (cu materiale
tradiționale precum oxizi) și fier ari este foarte mare, iar posibilitățile de pregătire sunt foarte
reduse.68
Totuși, aspectele tehnice reprezintă doar o parte a proiectului atunci când vorbim despre
valorificarea unui patrimoniu. Acesta trebuie să aibă și funcționalitate pentru a putea fi pus cu
adevărat în valoare, iar scopul stabilit oferă și filtrul pentru opțiunea de restaurare sau construire.

65 Tom Hughes, „Displacement utopia in Transylvania’s Saxon villages”, University of Berkeley, California:
International Association for the Study of Traditional Environments Traditional dwellings and settlements working
paper series 227 (2010).
66 Tom Hughes, „Displacement utopia in Transylvania’s Saxon villages”, University of Berkeley, California:
International Association for the Study of Traditional Environmen ts Traditional dwellings and settlements working
paper series 227 (2010).
67 Christina Gherman, The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage, ins present
challenges and future possibilities , (Lund: Lund Univ ersity, Faculty of En gineering , 2019)
68 Terje Nypan , Safeguarding the Saxon Heritage in Transylvania , (Oslo: The Norwegian Directorate of Cultural
Heritage, January, 2006) , pp.32 -37

31
OECD69 face unele recomandări cu privire la rolul pe care muzeele cu rol comunitar pot
să îl aibă în revitalizarea urbană:
– integrarea clădirii în strategia locală de turism și conectarea acestora cu afaceri locale
pentru a prom ova și dezvolta noi bunuri și servicii, și pentru atragerea de vizitatori;
– integrarea clădirii în planul de dezvoltare urbană și încadrarea în zonă;
– gândirea clădirii ca spați u de întâlnire a comunității, de organizare a dialogurilor
publice și de încurajare a creativității;
– recunoașterea rolului educativ al centrelor și muzeelor și îmbunătățirea experienței
vizitatorilor;
– sprijinirea conservării valorilor istorice și etnograf ice;

În închierea aces tui capitol, putem reaminti cele spuse de Jan Hülseman , unul dintre cei
mai importanți contributori la protejarea patrimoniului săsesc din Transilvania.
Valorificarea, protejarea și promovarea culturii săsești: istorie, cultură, arhi tectură ca
parte a comuniții și a vieții de zi cu zi este vitală, după cum afirma arhitectul Jan Hülseman ,
considerând că de fapt „etnicitatea și oamenii implicați în continuitatea moștenirii Transilvaniei
nu sunt importante, însă respectul pentru implicare și dorința de a o transmite altor generații este
importantă”. Acesta mai afirma și că „continuitatea tradiției este un joc la care participă toți
membrii echipei (…) nu doar casa, ci întreg ansamblul definind caracteristicile arhitecturale ale
așezării (…) cine nu joacă pe poziția care trebuie, compromite succesul întregii echipe .”70

69 ***, Culture and Local Development: Maximising the Impact. A Guide for Local Governments, Com munities and
Museums , (Paris: OECD Centre for Entrepreneurship, SMEs, Regions and Cities, In ternational Council of Museums,
2019) , pp.14 -17
70 Dana S. Opincariu, Alina E. Voinea , „Cultural Identity in Saxon Rural Space of Transylvania”, Acta Technica
Napoce nsis: Civil Engineering & Architecture Vol.58. No.4/2015, Special Issues – Internatonal Workshop in
Architecture and Ubran Planning, Sustainable Development and the Built Environment, Cluj -Napoca , (2015) , p.8

Capitolul 4. Concept arhitectural: Centru comunitar -culturale

4.1. Studii de caz în revitalizarea arhitecturală: „Efectul Bilbao”

Arhitectura muzeelor și centrelor comunitare a evoluat în timp în special datorită noilor
tehnologii dar și a nevoilor de lumină mai multă, această idee nefiind compatibilă nici cu
arhitectura tradițională vernaculară, nici cu practicile de conservare a lucrărilor art istice sau
obiectelor arheologice. Așadar, compartimentalizarea spațiului trebuie să asigure atât spații largi
luminate corespunzător, cât și camere care să permită conservarea obiectelor de patrimoniu. De
asemenea, arhitectura interioară trebuie să fie at ent construită pentru a permite punerea în
evidență a obiectelor artistice și pentru a nu genera senzații de claustrofobie. 71
Pe lângă aceste aspecte tehnice, clădirile noi cu rol de spațiu comunitar și muzeu trebuie
să se integreze în mediul urban și să î și îndeplinească scopurile funcționale. Provocarea vine
atunci când presiunea este de a menține materialele și conceptele arhitecturale tradiționale, care
nu mai fac față nevoilor actuale.
Clădirile trebuie să devină însă și obiective turistice în sine și să țină cont de
oportunitățile de valorificare oferite de globalizare și să revitalizeze cartierele și orașul, să devină
atractiv e pentru investitori, turiști și noi rezidenți. Arhitectura are un potențial deosebit pentru
promovarea imaginii unei comunităț i, în special prin construirea de noi „edificii iconice” care să
impulsioneze mândria locală și să pună accentul pe „spectaculos, miste rios, simbolic și
impresionant”.
Un astfel de exemplu este și Opera din Sidney care deși a fost construită abia în 1973 a
devenit atât de reprezentativă încât în 2007 a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Eforturi în
consolidarea sau dobândirea unei imaginii și identități arhitecturale au fost făcute și în Franța în
anii 80 când este aprobat programul „Grandes Operations d’ Arhitecture et d’Urbanisme”, ce
avea rolu l să promoveze cultura franceză și care a generat următoarele construcții deja foarte
celebre: Piramida de la Muzeul Luvru, Muzeul Orsay, Parcul din La Villette, Institutul Lumii
Arabe, Opera Bastilia, Biblioteca Na țională a Franței, etc. Abordări asemănătoare au avut loc și
în Londra și Madrid.72

71 Yulia Bilous , „Evolution of contemporary muse um architecture”, Lviv: Geodesy, Architecture & Construction
(GAC -2013), 21 -23 November (2013) , p.51
72 Laura Patachi,, „The Impact of Iconic Buildings and Star Architecture on the Sustainable Development of Cities”,
Cluj-Napoca: Civil Engineering & Archite cture Vol.58, No.4 (2005): 354 -362

Fig.11. Muzeul Guggenheim Bilbao (sursa: www.guggenheim.org/ )

Trecerea de la valoarea pur -simbolică, de „trofeu” a clădirilor istorice, la unele
funcționale, moderne, a fost denumită „Efectul Bilbao”, după construirea Muzeului Guggenheim
din Bilbao care a contribuit foarte mult la revitalizarea orașului. Cheile succesului acestui proiect
au fost de fapt:73 1) nevoia de revitalizare; 2) brand cultural puternic; 3) clădi re celebră; 4)
arhitect faimos.
După cum arată și Patachi74 rolul arhitecturii iconice s -a schimbat în ultimele decenii,
trecând de la construirea imaginii unei clădiri prin utilizarea lor frecventă și primi rea
semnificație în urma evenimentelor care au loc, la construirea acestora cu intenția clară da deveni
reprezentativă pentru brandul orașelor.
Un alt caz de revitalizare urbană prin construirea unui centru cutural a fost înregistrat în
localitatea Sant iago de Compostela din nord -vestul Spaniei, celebră pentru pelerinajul „camino
de Santiago”. Astfel, luând ca model „efectul Bilbao”, autoritățile au organizat un concurs de
arhitectură cu intenția clară de a crea o clădire inconică pentru oraș. Aceasta a fost „Cidade de
Cultura”, ce avea să conțină un muzeu, o bibliotecă, o arhivă, un centru de artă internațională și
un centru pentru muzică și teatru. La final, avea însă să conțină doar „Centrul pentru Inovație
Culturală” și „Centrul pentru Antreprenoriat Creativ”. Totuși, clădirea nu s -a bucurat de succesul
așteptat din următoarele motive: a fost considerată de locuitori ca nereprezetativă culturii locale;
este prea mare; este situată af ară din oraș; are costuri mari de mentenață; utilizarea granitului
pentru a menține materialele tradițioinale din zonă nu oferă confortul așteptat.75

Fig 12. Cidade de Cultura de Galicia (sursa: https://www.cidadedacultura.gal/)

73 idem
74 Patachi, op.cit, p.359
75 idem

Un caz asemănător însă cu rezultate mai pozitive a fost construirea Centrului Pompidou
din Metz (Franța). Oraș asemănător cu Santiago de Compostela – chiar dacă mai bine dezvoltat
economic, acesta a realizat un Centru Cultural Comunitar ținând cont de nevo ile locale și de
impactul economic și social pe termen lung. Diferența este și în faptul că acesta nu a fost
construit doar pentru a atrage turiști, producând beneficii directe locuitorilor.76

Fig.13. Centrul Pompidou din Metz (sursa: https://www.centrepompidou -metz.fr/)

Un alt curent important este cel al transformării clădirilor vechi pentru a avea
funcțioinalitate specifică celor moderne. Însă bune practici sunt greu de analizat în acest caz
deoarece fiecare clădire veche are alte caracteristici, neexistând „modele care pot fi copiate”. De
asemenea, prin acest procedeu se înlătură fără îndoială unele caracteristi ci originale ale
construcțiilor, iar clădirile vechi sunt limitate din punct de vedere al spațialității și necesi tă
lucrări complexe de întreținere și recondiționare. Așadar, autoritățile sa u inițiatorii trebuie să se
întrebe ce funcționalitate va avea clădirea pentru a opta pentru cea mai potrivită variantă.
Un lucru este cert însă, că noile clădiri trebuie să aibă dimensiuni sau aspect spectaculos,
emblematice, care să fie ușor de identificat.77 Din punctul meu de vedere, dacă unele clădiri nu
au deja o semnificație istorică conturată prin adoptarea lor ca simboluri de către localnici, acestea
își pierd funcționalit atea, iar investițiile pot fi făcute în modificarea majoră a a acestora pentru a
asigura funcționalitatrea clădirii.
Clima, geografia și moștenirea culturală sunt de asemenea foarte importante, rezultând
într-un anumit particularism arhitectural, iar prov ocarea pentru arhitecți este de a crea construcții
moderne care să se plieze pe acele caracteristici. Acestea trebuie să fie așadar îmbinări ale
curentului universalist -global și bazat pe tehnologii moderne, fără a pierde însă elementul de
nostalgie adus d e revitalizarea potențialului istoric.78

76 Laura Patachi, L., „The Impact of Iconic Buildings and Star Architecture on the Sustainable Development of
Cities”, Cluj-Napoca: Civil Engineering & Architecture Vol.58, No.4 (2005 ): 354 -362
77 Aleksandar Milojković; Marko Nikolić , „Museum Architecture and Conversion: From Paradigm to
Institutionalization of Anti -Museum”, Facta Universitatis, Series: Architecture and Civil Engineering Vol.10, No.1
(2012): pp.69 -83
78 John McMinn, Marco Polo, „Sustainable Architecture as a Cultural Project”, Tokyo: The 2005 World Sustainable
Building Conference, 19 -005, 27-29 September 2005, pp.4544

Un alt exemplu mai special este altarul din Tokyo dedicat zeiței soarelui Amaterasu
Ōmikami, celebrul „Ise Shirne”. În cazul acestuia a fost conservată estetica și autenticitatea, însă
au fost înlocuite materialele utilizate. Această construcție este demantelată și reconstruită în
apropiere utilizând materiale proaspete, menținând însă modul de construire tradițional și tipul de
materiale. Nu există însă dubii legate de continuitatea valorii acestuia și a simbolism ului, această
continuitate depinzând de metodele utilizate, de materiale și de rolul ritual și importanța atribuită
de către populație. O altă clădire faimoasă cu o abordare asemănătoare este templul Horyu -Ji,
inclus în Patrimoniul UNESCO ca și cea mai vec he construcție de lemn, însă care a suferit
numeroase reconstrucții ale părților sale.79
Fig.14. Ise Shrine și Horyu -Ji Temple (sursa: https://www.isejingu.or.jp/)

Idei privind etapele de realizare a unei clădiri regăsim și în modelul arhitectural German,
care presupune abordarea în cinci pași: 1) colectarea informațiilor relevante; 2) analiza sitului și
design -ul preliminar; 3) design -ul arhitectural; 4) planuri ce vor fi supuse aprobării autorităților;
5) design -ul detaliillor; 6) selecția compani ilor de construcții; 7) supervizarea cu ateniție a
construcției; 8) supervizarea documentelor construcției.80

4.2. Propunere: Centru Comunitar Săsesc în municipiul Bistrița

Pentru a răspunde nevoilor identificate de protejare și valorificare a moșteniri i săsești din
Transilvania de Nord și municipiul Bistrița, propunem construirea unui Centru Comunitar Săsesc
modern care să permită desfășurarea activităților social -educative și culturale, acestea urmând a
permite realizarea de expoziții tematice, conferi nțe, cursuri și alte activități interactive menite să
sensibilizeze vizitatorii privind importanța acestui patrimoniu cultural săsesc.
Propunerea presupune așadar schimbarea destinației unui număr de 2 imobile din
intersecția străzilor Constantin Dobrogeanu Gherea și Ciprian Porumbescu. Locația este așadar
în centrul istoric al municipiului Bistriț a (intra -muros), fiind practic în apropiere (la mai puțin de
500 m) de „zona zero” a municipiului reprezent ată de Piața Centrală în care se înalță edificiul
marcant al localității – Biserica Evanghelică, precum și complexul arhitectural Șugălete și alte

79 Staffan Appelgren, „Tokyo Heritage – Chapter Six” în Tomas Nilson & Kristina Thorell (eds)., Cultural Heritage
Preservation: The Past, the Present and the Future, Halmstad: Forsking Halmastad Nr.24 , (2018), p.94
80 Marcus Hackel, „Identity and German Architecture: Views of a German Architect”, Nakhara: Journal of
Environmental Design and Pl anning, 2, 1 -22 (2007), p.21

36
elemente arhitecturale marcante, cum este și Casa „Ion Zidaru”. Mai jos putem vedea încadrarea
în zonă a viit oare construcții.

Fig.15. Localizare spațiu (sursa: GoogleMaps, Coordonate: 47.130345, 24.496136)

Utilizând cele 2 clădiri aparținând Primăriei Municipiului Bistrița (Serviciul Voluntar
pentru Situații de Urgență), vedem în imaginea de mai jos că a cestea cuprind și o curte interioară
destul de largă care poate permite amenajarea unui spațiu care poate fi valorificat prin
organizarea unor activități recreative, schimâdu -i-se astfel destinația actuală de parcare.

Fig.16.. Încadrare în planul urman (sursă: Primăria Municipiului Bistrița)

În imaginea de mai jos se pot vedea principalele două corpuri de clădire care ar urma să
fie înlocuite cu complexul ce va reprez enta Centrul Comunitar Săsesc . Clădirile nu au o valoare
arhitecturală ridicată, fiind modernizate fără a fi menținut un aspect estetic specific zonei pe care
o reprezintă. Zidurile arată de asemenea un grad ridicat de deterioare și o atenție scăzută acordată
valorificării acestui spațiu. Se mai poate observa că spațiul carosabil din f ața acestuia este destul
de larg pentru a facilita accesul vizitatorilor și aprovizionarea cu clădirii cu cele necesare.

Fig.17. Ilustrație spațiul destinat CC S vedere de pe strada C.D. Gherea (sursa: arhiva personală)

Vizibilitatea viitoarei co nstrucții va fi una foarte bună după cum se poate vedea m ai jos,
această construcție neob turând alte construcții, iar conceptul arhitectural adoptat va crește
atractivitatea vizuală a zonei. Precizăm că această zonă, deși se află în centrul istoric al
muni cipiului este subutilizată , iar aceasă investiție o va revitaliza și introduce în circuitul istoric,
crescându -i totodată și potențialul de valorificare economică și socială.
Fig.18. Ilustrație intersecție Str. C.D. Gherea și Str. C.Porumbescu (sursa: arhiva personală)

Așadar, aflat într -o zonă privilegiată, sit -ul proiectului este compus din două loturi de
teren alipite, poziționate într -o zonă cu clădiri cu 1 sau 2 etaje reconstruite după incendiul din
1857. Din imaginile de mai sus se poa te vedea că acestea nu au o amprentă mare la sol. De
asemenea, trebuie să precizăm că funcția lor nu este una care să justifice alocarea unei locații cu
potențial foarte mare de valorificare comunitară, turistică, culturală, economică și socială.
De fapt, se poate observa că în context cu zona, aceste două clădiri nu corespund planului
de amenajare urbană și conceptului arhitectural care în rest este unul destul de unitar.
Fără îndoială proiectul răspunde unei nevoi a comunității și contribuie la punerea în
valoare și dezvoltarea patrimoniului ulturală și a culturii comunității fondatoare a localității
(comunitatea săsească). Prin această cultură se asigură conservarea identității comunității
germane și crearea unei clădiri emblematice pentru prezentul și viitorul orașului. Clădirea va fi
una vie, în care se vor desfășura activități educative, culturale și sociale, și nu doar expoziții cu
valoare muzeografică.
Obiectivul are deci două componente, una legată de conservarea unor valori istorice și
emoționale (nostalgice) și una legată de valorificarea potențialului arhitectural, de așa numitul

38
„efect Bilbao” menționat mai sus. Clădirea va fi deci una modernă, care va reprezenta o atracție
în sine pentru locuitorii și vizitatorii orașului, facilitând promovare a acesteia și implicit creșterea
nivelului de conștientizare privind importanța promovării culturii comunității săsești, dar și a
vizibilității activităților viitoare ale Centrului.

Privind specificul tehnic al noii construcții aceasta propune o serie de spații
interconectate și ușor accesibile cu caracter public și semi -public, cu un grad ridicat de
versatilitate ce vor permite organizarea de activități diverse, de la concerte cu muzică de cameră
la expoziții de obiecte arheologice ce necesită condiții speciale. Ansamblul va fi nou,
contemporan, modern și flexibil. Din punct de vedere estetic, acesta va aduce un element de
noutate și dinamism.
Construcția va fi dispusă de -a lungul celor două fronturi ale străzilor C.Porumbescu și
D.Gherea, parterul fiind retras și articulat după direcția fronturilor imobilelor vecine din partea
estică a sitului, astfel rezultând la aest nivel un portc public din care se realizăează accesul în
centru, o zonă de berărie/bistro de la nivelul subsolului și a mag azinului dedicat produselor
tradiționale specifice comunității săsești.
Tot în partea de est a sit -ului s -a efectuat o retragere de 4.5 m față de limita de proprietate
vecină, latură care face accesul spre bibliotecă, zona de conferințe și evenimente publ ice, centru
didactic și ceainărie . Pentru valorificarea la maximum a noului spațiu, strada C. Porumnescu va
primi de asemenea un caracter public, devenind o axă pietonală, cu o circulație auto ocazionlă
rezervată riveranilor. Aceasta va face accesul spre o altă intrare principală în centru și spre
parcarea subterană.
Clădirea va acoperi calcanul clădirii vecine de pe strada C. Porumbescu, închizându -se și
creând o curte interioară, publică, însă care își va menține caracterul și atmosfera intimă, spre
aceasta deschizându -se spațiile centrului.

Fig.19. Schiță de concept clădire

39
Spațiul de berărie/bistro se leagă de curtea interioară printr -un spațiu de gradenă cu
caracter public. Spațiul interior este articulat de funcțiuni cu valențe cultural, comunitar e și
educaționale prin circulații ușor utilizabile și lizibile.
Parterul găzduiește spațiile de primire, sală de evenimente, o gradenă interioară publică
cu deschidere spre curte și o zonă de conferințe conectată cu biblioteca și ceainăria. Etajele
superi oare reunesc spațiile de expoziție, atelierele meșteșugărești, departamentele culturale,
comunitare, educaționale și administrative.
Accentul de colț de la ultimul etaj este reprezentat de o sală de repetiții pentru
ansamblurile de dansuri săsești și fanf ara comunității.

CONCLUZII

După cum am putut vedea în lucrarea de față, arhitectura săsească are particularitățile sale
influențate de contextul istoric, geografic și cultural al Transilvaniei medievale, și reflectând
valorile comunității săsești. Așadar, în principal, arhitectura săsească se bazează pe un stil
riguros, la fel ca și modul de organizare al vecinătăților săsești care urmăreau să țină oamenii
aproape unii de alții.
În prezent, comunitatea germa nă din Transilvania și în special din municipiul Bistrița este
foarte puțin numeroasă, aceasta fiind afectată de fenomenul denuit „exodul sașilor”, care a făcut
ca după cele două războaie cea mai mare parte a etnicilor germani să plece în masă spre spațiul
german sau chiar să fie mutați cu forța de către trupele de ocupație.
Din punct de vedere al importanței protejării culturii săsești transilvănene, unică în lume,
cu toate laturile sale, de la literatură, la veșmânt popular și arhitectură, aceasta este cu siguranță
foarte mare, având valoare pentru generațiile care urmează și oferind posibilitatea de a
experimenta și înțelege trecutul acestei regiuni europene.
Lucrarea de față consideră însă că nu este suficient să conservăm clădiri și spații cu
valoare arhitecturală și istorică, printr -un comportament reactiv care să urmărească stoparea
deteriorării vestigiilor, trebuind să fie implementate măsuri proactive de revitalizare a
comunității germane și de creștere a vizibilității culturii și identității săse ști. Pentru a atinge acest
obiectiv, propunem realizarea unui centru comunitar săsesc în zona centrală (centrul istoric) a
municipiului Bistrița.
Acest spațiu civic săsesc ar putea oferi prin modul în care este structurat posibilități foarte
multe de desf ășurare a unor activități cu caracter comunitar, precum conferințe, activități
artistice, programe de formare profesională, simpozioane, expoziții, prezentări de produse
tradiționale și dialoguri legate de dezvoltarea urbei. Arhitectura spațiului respecte o parte dintre
elementele simbolice emblematice pentru arhitectura săsească, însă aduce elemente noi precum
ferestrele largi care permit accesul luminii naturale. Clădirea reflectă caracterul comunității
(deschis/public) ușor accesibil și lizibil, având to todată o componentă memorială prin elementele
de expoziții temporare și permamente, bibliotecă, ateliere meșteșugărești, precum și o
componentă socială prin club de seniori, spații pentru organizații neguvernamentale, bibliotecă și
centru mediatic. Amplasa t în „zona zero” a municipiului, acesta poate deveni chiar o atracție
turistică și revitaliza economia din împrejurimi.
Ca o concluzie finală, putem afirma că proiectul de față reprezintă mai mult decât un vis,
putând fi transpus în realitate datorită ben eficiilor evidente pe care le poate aduce orașului,
existenței spațiului necesar și a variantelor de finanțare a construcției din fonduri nerambursabile.

41
Bibliografie

Cărți
1. Bartha. B., Metode de valorificare a particularității arhitecturii și mobilier ului
vernacular în creația actuală din acest domeniu , (Brașov: Universitatea Transilvania din
Brașov, Școala Docto rală Interdisciplinară, 2015 )

2. Buchholz, R., Kloos, A., et.all, Kulturerbe Siebenbürgische Kirchenburgenlandschaft –
Spannungsfeld – Erhalt von Kulturlandschaft und gebauten Kulturgütern81, (Bonn:
Verband der Restauratoren, Haus der Kultur , 2019 )

3. Cercel, C., The Relationship between Religious and National Identity in the Case of
Transylvanian Saxons 1933 -1944 , (Budapest: Central European University, Nationalism
Studies Program, 2007 )

4. Ciangă, I.F., Peisajul urban în vedutismul transilvan , (Cluj -Napoca: Risoprint, 2016 )

5. Csallner, E. , Fapte memorabile în ținut ul Nosen – manuscris , (Bistrița: Arhivele
Naționale ale României Serviciul Județea n Bistrița -Năsăud, 1941 )

6. Davis, S., Our faithfully kept, age -old inheritange: Transylvanian Saxon folk cutoms,
particularism and German nationalism between the Wars , (Newcastle: University of
Newcastle, 2010 )

7. Fabini, H., Universul cetăților bisericești din Transilvania , (Sibiu: Editura Monumenta ,
2009 )

8. Francy H.G., Gobbel, H. , Îndreptări și completări critice la cartea Wir Noser 2010 ,
(Bistrița: Asociația Bistritz -Nosen , 2011)

9. Gaiu, C., Duda, V. , Topografia monumentelor din municipiul Bistrița , (Cluj-Napoca:
Editura Accent , 2008 )

10. Gherma n, C. The Saxon country houses in Transylvania. A survery on the rural heritage,
ins present challenges and future possibilities , (Lund: Lund University, Faculty of
Engineering , 2019 )

11. Göbbel, H., Arcălean, I., Duda, V., Franchy, H.G., Klein, G., et.all, WIR NÖSNER,
Contribuții la istoria și cultura orașului Bistrița și a Ardealului de Nord, Ediție Specială,
(Nürnberg: Editura Haus der Heimat, 2010 )

81 BISERICILE FORTIFICATE ÎN PEISAJUL CULTURAL DIN TRANSILVANIA Natura și cultura în Camp de tensiune –
Conservarea peisajului cultural și a activelor culturale construite

12. Heinemann, M., A Culture of Appropria tion: Strategies of Temporary Reuse in East
Germany , (Boston: Science in Architecture Studies, Massach usetts Institute of
Technology, 2005)

13. Hülsemann, J., Casa țărănească săsească din Transilvania. Ghid pentru restaurarea
caselor vechi , (Sibiu: Simetria, 2014)

14. Hülsemann, J., Das sachische Bauernhaus in Siebenburgen , (Sibiu: IGB, 2012 )

15. Iuga, L., Reshaping the Historic City under Socialism: State Preservation, Urban
Planning and the Politics of Scarcity in Romania (1945 -1977) , (Budapest: the Central
European University, 2016 )

16. Karady, V., Török, B.Z., Cultural Dimensions of Elite Formation in Transylvania (1770 –
1950) , (Cluj-Napoca: Ethnocultural Diversity in Romania Series, EDRC Foundation ,
2008 )

17. Kroner, M., Geschichte der Nordsiebenbürger Sachsen: Nösnerland und Reener
Ländchen , (Nürnberg : Editura Haus der Heimat, 2009 )

18. Nicoară, T. Istoria și tradițiile minorităților din România , (București: Ministerul
Educației și Cercetării, Pr oiectul pentru Învățământ rural, 2005 )

19. Nypan, T., Safeguarding the Sa xon Heritage in Transylvania , (Oslo: The Norwegian
Directorat e of Cultural Heritage, January, 2006 )

20. Pop, R., Sibiu and the Urban Network of Transylvania in the 18th century , (Sibiu:
Brukenthal, Acta Musei, August, 2019 )

21. Porumb, M. , Monumente istorice transilvane – patrimoniul cultural al României , (Alba –
Iulia: Universitatea „1 decembrie 1918” , 2006 )

22. Rădulescu, G., Bistrița, o istorie urbană , (Cluj -Napoca: Ed. Limes, 2004)

23. Rădulescu, G.H, Edroiu, N., Habitatul în Transilvania de Nord -Est în secolele VII-XV –
teză de doctorat , (Cluj-Napoca: Universitatea “Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca, Facultatea de
Istorie și Filosofie, Departamentul de Istorie , 2011 )

24. Remescu, M., Cercetare etnografică privind tradiția carnavalului – fasching săsesc în
comunitățile Sasch iz (Mureș) și Valea Viilor (Sibiu) , (Sibiu: Programul e -Cultură, proiect
TAIFAS -Tradiție și artă- Fasching autentic săsesc, 2012 )

25. Savu, O.H., Evoluția Socio -Economică a Sașilor Transilvăneni în contextul destrămării
Austro -Ungariei și a formării României Mari , (București: Academia Română – Instit utul
de Economie Mondială, 2014 )

26. Shen, J., Constructing Nostalgic Futurity: Architecture, Space, and Society in Chinese
Villages, 1978 -2018 , (Middletown, Connecticut : Weslyan University, 2018 )

27. Stănică, V., Dezvoltare comunitară , (Cluj-Napoca: Universitatea Babeș -Bolyai Cluj –
Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Cluj -Napoca,
2012 )

28. Szelényi, B.A., Ethinc and Class Identity Formation within the Germans of Hungary ,
(Washingt on D.C.: The National Council for Eurasian and East Eur opean Research,
2004 )

29. Țiplic, M.C., Arheologia reședințelor nobiliare din Transilvania: Reședințele săsești ,
(Sibiu: în cadrul proiectului Științe socio -umaniste în contextul evoluției globalizate –
dezvoltarea și implementarea programului de studii și cercetare postdoctorală, cofinanțat
din Fondul Social European, 2007 -2013 )

30. Tuck, F., The Economic Impact of Museums in England , (Newcasle upon Tyne : TBRs
Creative & Cultural Team, Pomegranate LLP și Scot t Dickinson & Partners Ltd, 25
February, 2015 )

31. Vaida, E., Machat, C., Hülsemann, J., Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul
local din mediul rural. Zona cu influență săsească, sudul Transilvaniei , (București: Pro
Editură și Tipografie, 2017 )

32. Zweyer, E. et all, Păstrând valori să promovăm viitorul. Fundația Sașilor Transilvăneni
la 25 de ani , (München : Editura F undației Sașilor Transilvăneni, 2004 )

33. ***, Culture and Local Development: Maximising the Impact. A Guide for Local
Governments, Communities and Museums , (Paris: OECD Centre for Entrepreneurship,
SMEs, Regions and Cities, In ternational Council of Museums, 2019)

34. ***, Mapping of Cultural Heritage actions in European Union policies, programmes and
activities, (Bruxelles: European Comi ssion, 2014)

Capitole în alte cărți
1. Appelgren , S., „Tokyo Heritage – Chapter Six” în Tomas Nilson & Kristina Thorell
(eds)., Cultural Heritage Preservation: The Past, the Present and the Future, (Halms tad:
Forsking Halmastad Nr.24, 2018)

2. Cercel, C., „The Deportation of Romanian Germans to the Soviet Union and Its Place
within Transylvanian Saxon Memory Discourses in Germany in the 1950 and the 1960s ”,
în New Europe College Ștefan Odobleja Program Yearbook 2012 -2013, ed. Vainovscki –
Mihai, I., (București: New Europe College, 2014 )

44
Appelgren , S., „Tokyo Heritage – Chapter Six” în Tomas Nilson & Kristina Thorell
(eds)., Cultural Heritage Preservation: The Past, the Present and the Future, Halmstad:
Forsking Halmastad Nr.24, (2018), p.94

3. Hoppe, S., „Translating the Past: Local Romanesque Architecture in Germany and Its
Fifteenth -Century Reinterpretation ”, pp.511 -518, în The Quest for an Appropriate Past in
Literature, Art and Architecture , ed. Enenkel, K.A.E., Ottenheym, A.K., (Brill,
Intersections, I nterdisciplinary Studies in Early Modern Culture, 2018 )

4. Pop, I.A., Reformă și națiuni în Principatul Transilvaniei, pp. 459 -468, în Studia historica
et theologica: omagiu profesorului Emilian Popescu , eds. Petolescu, C.C., Teotei, T.,
Gabor, A., (Iași: Editura Trinitas, 2003 )

Articole
1. Antonescu, D., „A retrospective study on Romanian’s administrative -territorial
organisation, in the past 100 years ”, Munich Personal RePEc Archive (MPRA), Institute
of National Economy (2018)

2. Baciu, A. Moise, I.M., „Arhitecura rezidențială săsească ”, Universitatrea de Arhitectură
și Urbanis „Ion Mincu”, Studii și cercetări științifice de arhitectură și urbanism
„Argument” (2014 ): pp.379 -391

3. Baga, T., „Recrearea unei comunități: satele săsești părăsite ”, WEB – Publicația
Colegiului Profesional de Sociologie „Max Weber” 2 -3 (1997 ): pp.110 -114

4. Balog, I.M., „Habitatul și arhitectura rurală în Transilvania în noul context economic din
a doua jumătate a secolului al XIX -lea – Interferențe și modernizare ”, Brașov: în cadrul
sesiunii de comunicări științifice „Țara Bârsei”, ediția a VI -a, 18-19 aprilie 2007

5. Balogh, P.I., Takács, D., „The significance of urban open spaces and green areas in urban
property developments ”, First International Conference „Horticulture and Landscape
Architecture in Transylvania”, Agriculture and Environment Supplement (2011): pp.110 –
121

6. Bardzińska -Bonenberg, T., „Romanian Rural Architecture – Diversity of Homesteads ”,
The Silesian University of Technology, Architecture – Civil Engineering – Environment,
No.4/2009

7. Bianco, L., „Rural and Urban Vernacular Architecture of the Mediterranean ”, University
of Malta, Department of Architecture and Urban Design, Faculty of Built Environment,
The 5th Electronic International Interdisciplinary Conferen ce, History and Archeology,
(2016 )

8. Bilous, Y., „Evolution of contemporary museum architecture”, Lviv: Geodesy,
Architecture & Construction (GAC -2013) , 21-23 November (2013)

9. Borcoman, M., „The Customary Law of the Saxons from Ardeal ”, Review of the Air
Force Academy, No.2 24 (2013 )

10. Cattaneo, T., Giorgi, E., Ni, M., Manoni, G.D., „Sustainable Development of Rural Areas
in the Eu and China: A Common Strategy for Architectural Design ”, Research Practice
and Decision -Making, MDPI, Journal Buildings 6 42 (2016)

11. Corsale, A., Iorio, M., „Transylvanian Saxon culture as heritage: Insight from Viscri,
Romania, Elsevier ”, Geoforum 52 (2014): pp.22 -31

12. Curós Vilà, J, Curós Vilà, M.P., „Contemporaneity of Spanish Rural Architecture
Intervention and Economic Sustainability ”, Scientific Research Publishing, Art and
Design Review 5 (2017 ): pp.55 -72

13. Diaconescu, R., „Manifesto of the urban museali zation”, România de Mâine Foundation
Publishing House, Bucharest, Architecture Series, Year 7/ nr. 1 (2015 ), pp.117 -121

14. Doroftei, I., „City Portraits. The Urban Landscape in Transylvanian Vedutism”. A
Review, Territorial Identity and Development, Volume 2/No.1 , Spring (2017 )

15. Furu, Á., „Zone of Transylvanian Rural Architecture – Thesis Summary ”, Babeș -Bolyai
University of Cluj-Napoca, Doctoral School of Hungarology Studies, Department of
Hungarian Ethnography and Antropolog y (2002 )

16. Furu, Á., „The Transylvania Trust. Heritage preservation, rural tourism and sustainable
development ”, The 1st Heritage Forum of Central Europe , (2012): pp. 145 -169

17. Gorączko, M., Gorączko, A., „Vernacular architecture and traditional rural landscape in
new socio -econmomic realities – a case study from Central Poland ”, Nicolaus
Copernicus University, Bulletin of Geography, Socio -economic, Series, No.30 (2015):
pp.43 -57

18. Güler K., Kâhya, Y., „Developing an approach for conservation of abandoned rural
settlement ”, ITU, Vol.16, No.1 , March (2019 )

19. Hackel , M. , „Identity and German Architecture: Views of a German Architect”,
Nakhara: Journal of Environ mental Design and Planning, 2, 1 -22 (2007)

20. Hughes, T., „Displacement utopia in Transylvania’s Saxon villages ”, University of
Berkeley, California: International Association for the Study of Traditional Environments
Traditional dwellings and settlements working paper series 227 (2010).

21. Karacul, O., „Designing a Village Museum Ecologically: Reuse of Historic School
Building ”, Athens Journal of Architecture, Volume 5, Issue 4 (2018) pp.345-366

46
22. Koranyi, J., Wittlinger, R., „From diaspora to diaspora: the case of Transylvanian Saxons
in Romania and Germany ”, Nationalism and ethinc politics , 17(1): pp. 96 -115

23. Kordel, S., Lutsch, S., „Status Quo and Potential of Remigration among Transylvanian
Saxons to Rural Romania ”, European Countryside, Vol.10, No.4 , (2018): pp.614 -633

24. Lucescu, C., Minghiat, S., Biro, A.M., „Saxon Architectural Heritage in Transylvania.
Part 1 ”, Annals of Spiru Haret University – Architecture Series, Issue 2/2012:
Architecture of the Romanian Minorities (2012): pp.95 -125

25. Lucescu, C., Minghiat, S., Biro, A.M., „Saxon Architectural Heritage in Transylvania.
Part I I”, București: România de Mâine Publishing Foundation, Architecture Series, Year
4, Volume 4, Volume II, 2012: Architecture of the Romanian Minorities (2012): pp.95 –
125,

26. Maahse n-Milan, A., Pellegrino, M., Oliva, L., Simonetti, M., „Urban Architecture as
Connective -Collective Intelligence. Which Spaces of Interaction? ”, Sustainibility,
Volume 5 (2013): pp.2928 -2943

27. Marinescu, R.M., Urban pedestrian spaces in traditional textures . The reconsideration of
the old pedestiran spaces in the historical centres of Brașov and Sibiu, România de
Mâine Foundation Publishing House, Bucharest, Architecture Series, Year 7/ nr. 1
(2015): pp.113 -116

28. McMinn, J., Polo, M., „Sustainable Architecture as a Cultural Project”, Tokyo: The 2005
World Sustainable Building Conference, 19 -005, 27 -29 September (2005 )

29. Medica, I., Ruzic, P., Ruzic, T., „Architecture as a Tool for Branding in Rural Istrian
Tourism D estination ”, Turizam, Volume 14, Issue 2 , (2010) : pp.78 -86

30. Mihnea, D., „Cities of Transylvania and the 1921 Agrarian Reform. Negotiations and
Decisions Halfway Between Administrative Autonomy and Centralization ”, „Ion Mincu”
University of Architecture and Urbanism, Bucharest, Marginalia. Architectures of
Uncertain Margins, Studies in History & Theory of Architecture, Volume 4 (2016) :
pp.122 -134

31. Milojko vić, A., Nikolić , M., „Museum Architecture and Conversion: From Paradigm to
Institutionalization of Anti -Museum”, Facta Universitatis, Series: Architecture and Civil
Engineering Vol.10, No.1 (2012): 69 -83

32. Moldovan, M.S., „Construcția nouă ca eventuală resursă pentru valorificarea
patrimoniului istoric – studii de caz ”, Patrimoniul construit urban – inserții conversii,
restitutiri, Editura Fundației „România de Mâine”, București, Seria Arhitectură, Anul 2,
nr.2, Volumul 2 (2010): pp.6-18

47
33. Niedemaier, P., „Dinamica evoluției orașului Bistrița ”, Seria C, Transilvania, vol. XII,
doc 79 (1994) pag. 142 -144

34. Opincariu, D.S., Voinea, A.E, „Cultural Identity in Saxon Rural Space of Transylvania ”,
Acta Technica Napocensis: Civil Engineeri ng & Architecture Vol.58. No.4/2015 , Special
Issues – Internatonal Workshop in Architecture and Ubran Planning, Sustainable
Development and the Built Environment, Cluj -Napoca , (2015)

35. Patachi, L., „The Impact of Iconic Buildings and Star Architecture on the Sustainable
Development of Cities”, Cluj-Napoca: Civil Engineering & Architecture Vol.58, No.4
(2005): 354 -362

36. Postăvaru, I., „Villages with Fortified Churches in Transylvania ”, Monitoring Report
WHL/UNESCO, Pozition 596 bis, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,
Institutul Național al Patrimoniului . (2011 )

37. Schuster, G., „Gibel und Tore: Zur Fassadengestaltung Des Sächischen Bauerhauses in
Siebenbürgen (I) (Arhitectură Săsească) ”, Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și
Siturilor istorice, Revista Monumentelor Istorice, Anul LXI, nr.1 (1992 ): pp.77 -86

38. Stroe, A., „Proiectul comun rom âno-german de inventariere a patrimoniului cultural –
artistic al localităților de colonizare săsească din Transilvania ”, în Buletinul Comisiei
Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, Nr.1 -2. Anul VII1,
București (1996 )

39. Stroe, A., „Valoarea de monument istoric a satelor din zona de colonizare săsească din
Transilvania ”, în Buletinul Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și
Siturilor Istorice, Nr.1 -2. Anul VII1, București (1996 )

40. Șotropa, V., „Soarta Românilor din satele săsești”, Năsăud: Arhiva Someșană – Revistă
Istorică -Culturală, Nr.18 (1936) : pp.275 -346

41. Takács, I.C., „Multicultural and Intercultural Common Heritage in Transylvania,
International Journal of Education ”, Cultur e and Society, 2(5) , (2017): pp.147 -157

42. Tătar, O., „Sașii ardeleni și identitatea lor. „Ceilalți” despre felul de a fi al acestora în
secolul al XVI -lea”, Sibiu: Terra Sebvs. Acta Mvsei Sabesiensis, număr 2 , (2010 ):
pp.307 -320

43. Ursprung, D., „The German M inority in Romania: a Historical Overview ”, University of
Zurich, Euxeinos, 19 -20, (2015): pp.7-15

44. Vlad, B.L., „Urban aestetics: Emergence and Development ”, Theoretical and Empirical
Researches in Urban Management, Number 3(12) August (2009 )

48
45. ***, „European Rural Heritage Observation Guide – CEMAT ”, 13th Session of the
CEMAT, Committee of Senior Officials of the European Conferene of Ministers
responsible for Regional/Spatial Planning , 17 september (2003 )

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: MOȘTENIREA SĂSEASCĂ DIN TRANSILVANIA DE NORD CENTRU COMUNITAR -CULTURAL SĂSE SC LA BISTRIȚA Absolvent .arh. Tudosă TOMA Îndrumător prof.asist.dr.arh… [630463] (ID: 630463)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

MOȘTENIREA SĂSEASCĂ DIN TRANSILVANIA DE NORD CENTRU COMUNITAR -CULTURAL SĂSE SC LA BISTRIȚA Absolvent .arh. Tudosă TOMA Îndrumător prof.asist.dr.arh… [630463]

Copyright Notice

Specializarea Filosofie, an II [625983]

Tratamentul edentației parțial întinse prin protezare hibridă [302889]

Percepția umană asupra unui spațiu este influențată de toate simțurile de care dispunem, cu [603170]

SPECIALIZAREA INGINERIA SI MANAGEMENTUL AFACERILOR Proiect de diplomă Coordonator științific, Absolvent, Sl. dr. ing. Olivia Negoi ță Florina… [628239]

Alexalexali609@gmail.com 859 Camscanner 05 28 2021 20.34 Text

Argument …… 4 [605441]

Copyright Notice

Similar Posts