.mostenirea. Oprirea Pactelor Asupra Unei Succesiuni Viitoare

INTRODUCERE

Dreptul civil este una din ramurile principale ale sistemului unitar al dreptului din Romania, cuprinzand ansamblul normelor juridice care,satornicind egalitatea in drepturi a subiectelor, reglementeaza o sfera larga de raporturi patrimoniale (ce cuprind raporturile de proprietate, cele legate de succesiune si raporturile obligationale) si de raporuri nepatrimoniale (fondate pe drepturile legate de existenta si integritatea fizica si morala a persoanei, drepturile asupra creatiei intelectuale, cele care poarta asupra elementelor de identificare ale persoanei etc.) precum si conditia juridica a persoanei (capacitate civila a persoanelor fizice sau juridice, modurile de infiintare, reorganizare si desfiintare a persoanelor juridice) .

Dintre institutiile mari ale dreptului civil, mostenirea este una dintre cele mai importante, prin varietatea situatiilor si solutiilor pe care le afera, prin multitudinea si complexitatea problemelor pe care le ridica.

Institutia mostenirii este straveche. Privita in perspectiva istoriei, pana la nasterea statului si dreptului, ba chiar pentru forme embrionare-pana la comuna prmitiva aceasta institutie oglindeste in fiecare moment al dezvoltarii ei, conditiile vietii materiale ale fiecarei societati, conditii care, pana la urma, ii determina si ii justifica nasterea si totodata miscarea ei dialectica.

Materia mostenirii a fost dintotdeauna si continua sa fie atragatoare ata pentru jurist cat si pentru nespecialist, prin bogatia problemelor pe care le ridica, prin posibilitatea intreruperii solutiilor oferite, interes care este sporit in conditiile actuale de coexistenta a cel putin trei sisteme de legi corespunzatoare unor etape diferite si anume:

vechea reglementare a mostenirii , inca in vigoare in multe privinte;

legislatia in materie in perioada 1945-1989;

legislatia de dupa Revolutia din Decembrie 1989.

Interesul fata de mostenire, fata de testament, de devolutiunea testamentara, de ansamblul problemelor si detaliilor pe care le inglobeaza aceasta institutie a crescut considerabil in ultimii patru ani, urmare a reconsiderarii notiunii si institutiei in ansamblu, a reconstituirii de fapt si de drept a dreptului de a mosteni, a cresterii valorii de ansamblu a patrimoniului succesoral si nu in ultimul rand, urmare a unei preocupari sporite a leguitorului in materie, a corectarii unor nedreptati din perioadele anterioare si chiar a unor conflicte dintre clase si categorii de mostenitori, conflicte care, in ultima instanta isi pun sau isi pune amprenta asupra vietii sociale in ansamblul ei.

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE PRIVITOARE LA MOSTENIRE

SECTIUNEA I

PRECIZARI TERMINOLOGICE

MOSTENIRE

Prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una ori mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice ori statul).

Deci, regulile care guverneaza mostenirea se pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii existentei unei persoane juridice 1).

In locul notiunii de “ mostenire “, in mod frecvent se utilizeaza si notiunea de “succesiune “.

SUCCESIUNE

Termenul de “succesiune“ in dreptul civil este susceptibil de mai multe intelesuri.

Intr-o prima acceptiune, larga , care depaseste intelesul notiunii de “mostenire“, prin succesiune se intelege orice transmisiune de drepturi (universala, cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoana la alta, fie intre vii, fie pentru cauza de moarte.

In acceptiune restransa – si acesta este sensul avut in vedere in materia dreptului de mostenire – prin succesiune sau mostenire, intelegem o transmisiune a patrimoniului , a unei fractiuni a acestuia, ori a unor bunuri determinate, care au apartinut unei persoane fizice decedate, catre una sau mai multe persoane fizice, persoane juridice sau catre stat, in baza unor norme de drept prestabilite.

Deci, prin “succesiune“ ( “mostenire” ), intelegem atat transmisiunea din cauza de moarte (mortis causa), cat si obiectul acestei transmisiuni, iar pe de alta parte, insusi patrimoniul este transmis pentru cauza de moarte – in acest sens se vorbeste de succesiune sau mostenire mobiliara sau imobiliara , de mostenire sau succesiune vacanta.

1) – Vezi , Fr. Deak, Mostenirea legala, Ed. Actami, Buc.,1996,p.3.

TESTATOR

Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai numeste si “de cuius”, abreviere din formula dreptului roman “is de cuius succesione / rebus agitur“ (cel despre a carui mostenire / bunuri este vorba).

Se mai utilizeaza uneori si termenul de autor, iar in cazul mostenirii testamentare, de testator 2) .

MOSTENITOR

Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc “mostenitori“ sau “succesori“. In cazul mostenirii testamentare dobanditorul se numeste de regula “legatar“.

MASA SUCCESORALA

In cadrul dreptului de mostenitor, notiunea de mostenire sau succesiune (uneori ereditare), se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci in sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea(succesiunea) lasata de defunct, de mostenirea dobandita de mostenitori, mostenirea sau succesiunea vacanta (hereditas jacens), adica fara stapan (hereditas caduca) etc 3) .

2,3 ) – Vezi , Fr . Deak, op.cit. , p. 4.

SECTIUNEA II

FELURILE MOSTENIRII

Potrivit art. 650 C.civ. “succesiunea se difera sau prin lege, sau dupa vointa omului , prin testament“.

In consecinta, in functie de izvorul vocatiei succesorale a celor care dobandesc patrimoniul persoanei decedate, mostenirea poate fi legala sau testamentara.

MOSTENIREA LEGALA (sau MOSTENIREA AB INTESTAT)

Mostenirea este legala in cazul in care transmiterea patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege. Ea intervine in cazul si in masura in care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau pentru cauza de moarte sau manifestarea sa de vointa nu poate produce efecte in tot sau in parte.

Mostenirea este legala si in cazul in care defunctul a lasat testament, insa acesta nu cuprinde dispozitii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai dispozitii, de exemplu cu privire la numirea unui executor testamentar, la inlaturarea de la mostenire a unor rude, la funeralii, etc 4) .

Persoanele care dobandesc mostenirea in temeiul legii sunt mostenitori universali, cu vocatie la intreg patrimoniul lasat de defunct chiar daca, in context, existand o pluritate de mostenitori, ei beneficiaza numai de o fractiune din mostenire.Rezerva se culege, in toate cazurile, cu titlu universal.

Mostenitorii legali nu pot avea vocatie numai la bunuri singulare privite izolat, deci nu pot exista mostenitori legali cu titlu particular.

2. MOSTENIREA TESTAMENTARA

Mostenirea este testamentara in cazul si in masura in care transmiterea mesei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea in tot sau in parte se numesc legatari (uneori mostenitori testamentari).

4) – Vezi , Fr . Deak, op.cit. , p. 5.

Legatarul poate fi :

– universal (cu vocatie la intreg patrimoniul lasat de defunct) ;

– cu titlu universal (cu vocatie la o fractiune din masa succesorala);

– cu titlu particular (cu vocatie numai la bunuri singulare, anume determinate).

3. COEXISTENTA MOSTENIRII LEGALE CU CEA TESTAMENTARA

Mostenirea legala si mostenirea testamentara nu se exclud reciproc ci ele pot coexista. Spre exemplu, daca testatorul a facut unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar ele nu epuizeaza intregul patrimoniu succesoral, devolutiunea mostenirii va fi testamentara in limitele legatului sau legatelor si legala pentru rest. In orice situatie insa, daca exista mostenitori rezervatari si, prin legatele facute s-a adus atingerea rezervei lor, ei vor dobandi, potrivit legii, partea de mostenire corespunzatoare rezervei si numai pentru rest devolutiunea succesorala va fi testamentara. Rezulta deci, ca daca exista mostenitori rezervatari, coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara, chiar se impune5) .

5) – Vezi , Fr . Deak, op.cit. , p. 6.

SECTIUNEA III

MOSTENIREA TESTAMENTARA – CONSIDERATII GENERALE

DREPTUL DE A TESTA

Dreptul de a dispune de avere prin testament este unul din aspectele dreptului de proprietate, o prelungire a acestuia. Astfel, printre prerogativele ce le confera dreptul de proprietate este si acela de a putea hotari asupra transmiterii patrimoniului dupa moarte. Pentru acest motiv, dreptul de a testa este unul din pilonii fundamentali ai proprietatii si ai initiativei individuale.

Desi recunoscut de lege (Codul civil de la 1864 s-a mentinut in vigoare), acest drept era considerat de unii autori, inainte de 1989, ca o exagerare a puterilor proprietarului, caruia i se recunostea, printr-un fel de “mistica a proprietatii private”, dreptul de a dispune de averea sa, nu numai in timpul pieritoarei sale vieti omenesti, dar si pentru cat timp nu va mai fi.

TESTAMENTUL – NOTIUNE, CARACTERISTICI

Dreptul de a testa se exercita prin testament.

Testamentul este un act juridic special. Conform art. 802 C.civ., “Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau ”.

Notiunea de testament a fost cunoscuta si de dreptul roman.

Definitia pe care dreptul roman o dadea testamentului era insa mult mai larga. Ea nu se multumea sa cuprinda numai dispozitiile referitoare la bunuri, ci avea ca obiect dispozitii de ultima vointa de orice fel (chiar daca nu aveau caracter patrimonial).

Din prevederile art. 802 C.civ., rezulta ca testamentul are urmatoarele caracteristici :

– este act juridic, deci este chemat sa exprime o vointa valabila (neviciata), sa emane de la o persoana capabila si sa contina dispozitii conforme cu legea si ordinea publica ;

– este un act juridic unilateral, deci exprima vointa unei singure persoane si produce efecte juridice prin vointa singulara a testatorului. Valabilitatea si efectele testamentului nu depind de acceptarea sau neacceptarea ulterioara a acestuia de catre legatari ;

– este un act juridic personal deoarece nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitului legal (de exemplu : a tutorelui) ;

– este un act juridic solemn, deoarece sub sanctiunea nulitatii absolute, vointa testatorului pentru a produce efecte juridice, este necesar sa fie manifestata in formele prevazute de lege.

Nu este obligatoriu ca testamentul sa fie autentic (poate fi si olograf) ;

– testamentul este – in mod obisnuit – un act de dispozitie, caci prin acesta, testatorul, facand legate, dispune de tot sau de o parte din avutul ce-l va lasa la moartea sa ;

– este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis causa) deoarece produce efecte juridice numai in clipa mortii testatorului desi este valabil incheiat din momentul redactarii sale ;

– testamentul este un act juridic esentialemente revocabil. Cat timp se va afla in viata, testatorul poate reveni asupra manifestarii sale de vointa, modificand sau anuland dispozitiile unui testament anterior. Revocabilitatea testamentului este esentiala in sensul ca testatorul nu poate renunta la acest drept, orice clauza la dreptul de revocare fiind nula. Acest drept al testatorului este discretionar si nesusceptibil inlaturarea de la mostenire a unor rude, la funeralii, etc 4) .

Persoanele care dobandesc mostenirea in temeiul legii sunt mostenitori universali, cu vocatie la intreg patrimoniul lasat de defunct chiar daca, in context, existand o pluritate de mostenitori, ei beneficiaza numai de o fractiune din mostenire.Rezerva se culege, in toate cazurile, cu titlu universal.

Mostenitorii legali nu pot avea vocatie numai la bunuri singulare privite izolat, deci nu pot exista mostenitori legali cu titlu particular.

2. MOSTENIREA TESTAMENTARA

Mostenirea este testamentara in cazul si in masura in care transmiterea mesei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea in tot sau in parte se numesc legatari (uneori mostenitori testamentari).

4) – Vezi , Fr . Deak, op.cit. , p. 5.

Legatarul poate fi :

– universal (cu vocatie la intreg patrimoniul lasat de defunct) ;

– cu titlu universal (cu vocatie la o fractiune din masa succesorala);

– cu titlu particular (cu vocatie numai la bunuri singulare, anume determinate).

3. COEXISTENTA MOSTENIRII LEGALE CU CEA TESTAMENTARA

Mostenirea legala si mostenirea testamentara nu se exclud reciproc ci ele pot coexista. Spre exemplu, daca testatorul a facut unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar ele nu epuizeaza intregul patrimoniu succesoral, devolutiunea mostenirii va fi testamentara in limitele legatului sau legatelor si legala pentru rest. In orice situatie insa, daca exista mostenitori rezervatari si, prin legatele facute s-a adus atingerea rezervei lor, ei vor dobandi, potrivit legii, partea de mostenire corespunzatoare rezervei si numai pentru rest devolutiunea succesorala va fi testamentara. Rezulta deci, ca daca exista mostenitori rezervatari, coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara, chiar se impune5) .

5) – Vezi , Fr . Deak, op.cit. , p. 6.

SECTIUNEA III

MOSTENIREA TESTAMENTARA – CONSIDERATII GENERALE

DREPTUL DE A TESTA

Dreptul de a dispune de avere prin testament este unul din aspectele dreptului de proprietate, o prelungire a acestuia. Astfel, printre prerogativele ce le confera dreptul de proprietate este si acela de a putea hotari asupra transmiterii patrimoniului dupa moarte. Pentru acest motiv, dreptul de a testa este unul din pilonii fundamentali ai proprietatii si ai initiativei individuale.

Desi recunoscut de lege (Codul civil de la 1864 s-a mentinut in vigoare), acest drept era considerat de unii autori, inainte de 1989, ca o exagerare a puterilor proprietarului, caruia i se recunostea, printr-un fel de “mistica a proprietatii private”, dreptul de a dispune de averea sa, nu numai in timpul pieritoarei sale vieti omenesti, dar si pentru cat timp nu va mai fi.

TESTAMENTUL – NOTIUNE, CARACTERISTICI

Dreptul de a testa se exercita prin testament.

Testamentul este un act juridic special. Conform art. 802 C.civ., “Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau ”.

Notiunea de testament a fost cunoscuta si de dreptul roman.

Definitia pe care dreptul roman o dadea testamentului era insa mult mai larga. Ea nu se multumea sa cuprinda numai dispozitiile referitoare la bunuri, ci avea ca obiect dispozitii de ultima vointa de orice fel (chiar daca nu aveau caracter patrimonial).

Din prevederile art. 802 C.civ., rezulta ca testamentul are urmatoarele caracteristici :

– este act juridic, deci este chemat sa exprime o vointa valabila (neviciata), sa emane de la o persoana capabila si sa contina dispozitii conforme cu legea si ordinea publica ;

– este un act juridic unilateral, deci exprima vointa unei singure persoane si produce efecte juridice prin vointa singulara a testatorului. Valabilitatea si efectele testamentului nu depind de acceptarea sau neacceptarea ulterioara a acestuia de catre legatari ;

– este un act juridic personal deoarece nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitului legal (de exemplu : a tutorelui) ;

– este un act juridic solemn, deoarece sub sanctiunea nulitatii absolute, vointa testatorului pentru a produce efecte juridice, este necesar sa fie manifestata in formele prevazute de lege.

Nu este obligatoriu ca testamentul sa fie autentic (poate fi si olograf) ;

– testamentul este – in mod obisnuit – un act de dispozitie, caci prin acesta, testatorul, facand legate, dispune de tot sau de o parte din avutul ce-l va lasa la moartea sa ;

– este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis causa) deoarece produce efecte juridice numai in clipa mortii testatorului desi este valabil incheiat din momentul redactarii sale ;

– testamentul este un act juridic esentialemente revocabil. Cat timp se va afla in viata, testatorul poate reveni asupra manifestarii sale de vointa, modificand sau anuland dispozitiile unui testament anterior. Revocabilitatea testamentului este esentiala in sensul ca testatorul nu poate renunta la acest drept, orice clauza la dreptul de revocare fiind nula. Acest drept al testatorului este discretionar si nesusceptibil de abuz, intrucat ii da libertatea absoluta de a reveni oricand asupra testamentului.

Ca o caracteristica generala, testamentul este un act juridic exceptional ce prezinta caracteristici datorita carora se deosebesc de toate celelalte acte juridice civile.

CAPITOLUL II

LIMITELE DREPTULUI DE DISPUNE PRIN ACTE

JURIDICE PENTRU CAUZA DE MOARTE

SECTIUNEA I

PRECIZARI PREALABILE

Dreptul de a dispune de avere prin testament este consacrat C.civ.: “Orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este poprita de lege”(art.856).

Orice persoana fizica poate dispune deci de avutul sau pentru perioada cand nu va mai fi in viata. Pentru anumite ratiuni,nu a fost recunoscut de legea civila decat in anumite limite:

1.Se poate dispune pentru cauza de moarte numai prin acte juridice revocabile(legate cuprinse odata intr-un testament sau donatie de bunuri viitoare)care asigura posibilitatea celui ce lasa mostenirea sa dispuna cum doreste de bunurile sale pana in ultima clipa a vietii. Devolutiunea mostenirii printr-un contract propriu-zis,adica printr-un act irevocabil este inlaturata de lege prin oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare.

2.Nimeni nu poate dispune de bunurile sale prin acte juridice decat pentru cazul propriei sale morti;dispunatorul nu ar putea sa stabileasca soarta bunurilor sale si dupa moartea celor care s-ar stabili o ordine succesorala a bunurilor mostenirii-denumite substitutii fideicomisare-sunt prohibite de lege.

3.Admitand ca dispozitia de ultima vointa a fost facuta printr-un act revocabil si numai pentru cazul propriei sale morti,totusi nici in aceasta situatie,vointa aceluia care gratifica din cauza de moarte nu va fi in intregime libera ,intrucat defunctul nu poate aduce atingere acelei parti din mostenire –rezerva-pe care legea o transmite imperativ mostenitorilor rezervatari. El nu poate dispune prin liberalitati decat de cotitatea disponibila.

SECTIUNEA II

OPRIREA PACTELOR ASUPRA UNEI SUCCESIUNI

VIITOARE

Defunctul poate dispune de averea sa pentru timpul cat nu va mai fi in viata prin acel act unilateral de vointa ,esentialmente revocabil si aduc in caz de predeces al legatarului,care este legatul cuprins intr-un testament. Ne putem pune intrebarea daca dispunatorul nu poate folosi si contractul pentru a statornici,in tot sau in parte, devolutiunea mostenirii sale. In principiu ,legea opreste derogarea de normele devolutiunii succesorale legale pe cale de contract-act juridic bi sau multilateral si irevocabil. Pactele asupra succesiunilor viitoare sunt oprite sub sanctiunea nulitatii 6).

1. SCURT ISTORIC

Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare are o lunga istorie. Ea este cunoscuta inca din oranduirea sclavagista .In dreptul roman,oprirea acestor pacte nu a avut niciodata un caracter general. Ea era editata in numeroase cazuri de speta si se intemeia ,indeosebi,pe respectul aproape sacru al deplinei libertati testamentare.

Parintele de familie (pater familias), pana in ultima clipa a vietii trebuia sa pastreze nealterata ,facultatea de a face singur si de a desface dupa libera sa vointa, dispozitiile sale din cauza de moarte ,nefiindu-i util acel act irevocabil care este contractul.Pater familias pastra astfel neatins in mainile sale, un puternic instrument coercitiv asupra membrilor familiei.

Prin acest mijloc al dispozitiei testamentare, el putea sa recompenseze ascultarea, sa pedepseasca impotriva si sa revina oricand asupra acestei masuri,deoarece testamentul ii ingaduia deopotriva sa instituie mostenitori, exheredeze sau sa revoce dispozitiile sale din cauza de moarte.

Astfel erau asigurate sub conducerea autoritara a parintelui coeziunea si disciplina familiei patriarhale7).

Feudalismul timpuriu, dimpotriva, s-a aratat favorabil pactelor succesorale, deoarece acestea inlesneau pastrarea indivizibila a mosiilor in mainile familiilor nobiliare. Fiicele inzestrate renuntau irevocabil la mostenirea tatalui, iar fiul cel mare era instituit prin contract mostenitor unic8).

6,7,8)-Vezi,M.Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei in Dreptul Republicii Socialiste Romania, Ed.Academiei, Buc., 1996 p.279-281

Incepand cu secolul al XIII-lea, odata cu recunoasterea dreptului roman se produce o reactiune impotriva libertatii de a incheia pacte privitoare la mosteniri nedeschise.

Odata cu dezvoltarea productiei de marfuri si a comertului, raporturile banesti au inlocuit raporturile in natura, relatiile feudale au inceput sa fie inlocuite de relatii burgheze.

Acest proces era franat de imuabile asezari ale dreptului feudal, potrivite numai cu o economie naturala. Noile raporturi de productie reclamau o suprastructura juridica adecvata. Era nevoie de un alt drept iar acesta era cel roman.

In unele din vechile noastre legiuiri, regasim oprelistea romana on privinta pactelor asupra unei succesiuni viitoare-pravilalui Matei Basarab.Mai credincioasa ideologiei feudale, LegiuireaCaragea admite pactele asupra unei mosteniri sau reanvierea asezarilor proprii oranduirii feudale.Codul civil roman a imprumutat din Codul lui Napoleon oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare, in primul rand ca oprirea pactelor succesorale servea interesele burgheziei romane in ascensiune.

2. NOTIUNEA DE PACT ASUPRA UNEI SUCCESIUNI VIITOARE

Conditii pentru existenta acestuia :

Codul civil roman nu defineste pactele asupra succesiunilor viitoare.

In lipsa unei definitii legale se incadreaza in aceasta categorie orice conventie, neingaduita anume de lege, privitoare la o mostenire ce nu este inca deschisa la data cand se incheie conventia, daca prin ea, una din parti dobandeste drepturi eventuale in acea mostenire sau renunta la ele. Textele din Codul civil care se refera la interdictia pactelor asupra succesiunii viitoare sunt art.965 si 702.

Pentru a ne afla in prezenta unui pact asupra unei succesiuni viitoare se cer a fi intrunite patru conditii :

a) sa fie un pact, adica o conventie – act juridic irevocabil. Codul civil interzice insa si actele juridice unilaterale de acceptare sau renuntare a unei mosteniri nedeschise;

b) pactul sa aiba drept obiect o mostenire nedeschisa in momentul incheierii lui, ori o fractiune sau un bun singular din acea mostenire;

c) dreptul care se dobandeste sau la care se renunta, sa fie un drept succesoral eventual, iar nu un drept deja nascut (art. 702 C.civ.)

d) drepturile sunt eventuale pana in momentul decesului celui care lasa mostenirea.

Intr-adevar, chiar atunci cand pactul are ca obiect intreaga mostenire, drepturile celor care ar urma sa mosteneasca sunt simple nadejdi, caci atata timp cat traieste titularul, universalitatea poate suferi numeroase schimbari ; drepturile se vor stabili numai in momentul deschiderii succesiunii.

Aceeasi situatie este si in cazul in care pactul are ca obiect un bun singular; desi moartea celui care lasa mostenirea este singura, nasterea dreptului este incerta caci dreptul eventual poate sa nu se nasca, sa nu devina un drept actual ; de exemplu, la data deschiderii succesiunii, bunul individual determinat nu se mai afla in patrimoniul defunctului.

Deci spre deosebire de dreptul sub conditie suspensiva, unde incertitudinea poarta asupra realizarii evenimentului viitor care alcatuieste modalitatea, in dreptul succesoral eventual incertitudinea nu poarta asupra realizarii eventualitatii, ci asupra dreptului ¹⁰⁾.

Dreptul eventual asupra unei succesiuni viitoare nu se confunda cu cel sub conditie suspensiva. El se deosebeste insa si de cel cu termen suspensiv, pentru ca in cazul acestuia din urma, ceea ce termenul suspenda este numai exercitiul dreptului, caci acesta s-a nascut de la data faptului juridic generator.

d) pactul trebuie sa nu fie dintre cele admise exceptional de lege, precum conventia prin care asociatii prevad ca societatea civila va continua si dupa moartea unuia dintre ei cu mostenitorul defunctului sau numai intre ceilalti asociati (art. 1526 C.civ.)

3. JUSTIFICAREA OPRIRII PACTELOR ASUPRA UNEI SUCCESIUNI

VIITOARE

Interzicerea asupra unei succesiuni viitoare sub sanctiunea nulitatii absolute, se justifica prin doua consideratii fundamentale :

a) Astfel de pacte sunt oprite, fiind socotite imorale insa din oranduirea scalavagista, deoarece pot trezi dorinta mortii unei alte persoane. Este adevarat insa, ca dreptul cunoaste anumite acte ce pot trezi o asemenea dorinta vinovata si care totusi sunt acceptate. Spre exemplu, in contractul de renta viagera, debirentierul poate dori moartea credirentierului ; in cazul constituirii de uzufruct, nudul proprietar trage foloase din moartea uzufructarului ; tertul beneficiar, intr-o asigurare de viata poate nutri ganduri vinovate cat priveste viata celui asigurat. In aceste cazuri insa, exista motive legitime pentru a permite aceste acte, ratiuni care insa nu exista in privinta pactelor privitoare la mosteniri viitoare¹¹⁾.

¹⁰͵¹¹⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.299, 300-301, 303,304.

b) Totodata, atunci cand este vorba de pacte prin care se confera drepturi in mostenirea unuia dintre cocontractanti, sanctiunea nulitatii absolute se justifica prin imprejurarea ca asemenea conventii, datorita caracterului lor irevocabil, aduc atingere dreptului celui care lasa mostenirea de a dispune de bunurile sale, din cauza de moarte, pana in ultima clipa a vietii sale prin acte juridice esentialmente revocabile.

4. MOSTENIREA CONTRACTUALA

Pactele asupra unei mosteniri viitoare sunt prohibite. Totusi Codul civil roman in vigoare consacra donatia de bunuri viitoare, adica a bunurilor pe care donatorul le va lasa la moartea sa.

a) Donatia de bunuri viitoare intre soti.

Se admite ca asemenea donatii pot fi facute intre soti in timpul casatoriei (art. 936 C.civ.) prin inscris autentic, in formele prevazute pentru donatiile de bunuri prezente. Aceasta libertate isi gaseste insa o limitare prin art. 938 C.civ., care interzice sotilor sa-si faca, prin acelasi act donatii mutuale si reciproce.

Donatia de bunuri viitoare intre soti devine caduca prin predecesul donatorului. Desi aceasta solutie nu este stipulata in cod ea este rezultanta fireasca a prevederii ca dreptul de mostenire nu se poate naste decat daca are un subiect activ la deschiderea succesiunii ¹²⁾.

Donatiile de bunuri viitoare intre soti sunt prin esenta revocabile. Dreptul de revocare este exclusiv personal ¹³⁾.

Donatia de bunuri viitoare intre soti se constituie intr-o donatie din cauza de moarte. Ea nu reprezinta insa o derogare de la oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare, caci, spre deosebire de asemenea pacte o astfel de donatie, dupa cum am aratat, nu este irevocabila ci, dimpotriva, prin esenta ei este revocabila.

b) Donatia de bunuri viitoare intre alte persoane decat sotii.

Potrivit opiniei emise de autori ca : Tr.Ionascu, A.Ionascu, S.Bradeanu si M.Eliescu, donatiile de bunuri viitoare sunt permise in dreptul nostru nu numai intre soti, ci intre orice persoane. In sustinerea acestei opinii ei citeaza art. 821 C.civ. care prevede ca donatiile de bunuri viitoare ar fi nule, ci numai ca ele sunt revocabile, ceea ce ca si in cazul art. 937 C.civ. privitor la donatiile intre soti, unde intalnim o formulare identica, nu poate avea intelesul ca legea confera donatorului un drept exclusiv, personal, intransmisibil din cauza de moarte, nu de a cere nulitatea, ci de a revoca donatia.

Solutia validitatii donatiilor de bunuri viitoare si a caracterului lor, prin esenta revocabil, a fost explicit confirmata de practica noastra judecatoreasca.

¹²⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.303,304.

Astfel de donatii, fiind prin esenta revocabile, nu reprezinta o adevarata exceptie de la prohibitia pactelor asupra unei succesiuni viitoare, caci ceea ce legea opreste prin aceasta regula sunt numai acele acte de dispozitie privitoare la drepturi eventuale succesorale care, potrivit dreptului comun, contractual, nu pot fi revocate prin act unilateral de vointa.

Donatiile se impart asadar, in donatii de bunuri actuale, ce sunt irevocabile si donatii de bunuri viitoare, care se pot intotdeauna revoca.

SECTIUNEA III

SUBSTITUTIILE. OPRIREA SUBSTITUTIILOR

FIDEICOMISARE

Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare nu este singura ingradire a vointei liberale din cauza de moarte. Legea civila romana mai limiteaza dreptul omului de a dispune pentru cazul mortii sale si prin faptul ca opreste substitutiile fideicomisare.

Prin dispozitiile de ultima vointa, testatorul atribuie bunurile ce le are, uneia sau mai multor persoane in viata, pentru timpul cat nu va mai fi. Se poate intampla ca dispozitia de ultima vointa sa devina caduca din pricina ca gratificatul nu voieste sau nu poate sa o primeasca. Pentru a evita ca dispozitiile sale sa fie zadarnice, un testator prevazator va reglementa devolutiunea bunurilor sale si pentru o asemenea ipoteza.

Pe de alta parte, de-a lungul timpului, proprietarii au incercat sa supuna vointei lor si mostenirile ce vor lasa urmasii si urmasii acestora, adica au incercat sa statorniceasca ordinea succesiva, din generatie in generatie.

Pentru a ajunge la asemenea rezultate, dispunatorii au folosit substitutia. Prin substitutie, in general, se intelege o dispozitie prin care un tert este chemat sa primeasca o liberalitate in lipsa unei persoane sau dupa aceasta ¹⁵⁾.

Din aceasta definitie rezulta ca substitutiile sunt de doua feluri :

– cele in care tertul primeste o liberalitate in lipsa unei persoane ; in aceasta situatie substitutia este vulgara si este permisa de legea civila (art. 804 C.civ.)

– cele in care cel de-al treilea dobandeste o liberalitate dupa o alta persoana. In acest caz este vorba de o substitutie fideicomisara oprita de legea civila, sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 803 C.civ.)

1. SUBSTITUTIA VULGARA

Substitutia vulgara este acea dispozitie cuprinsa intr-un testament (ori intr-un contract de donatie), prin care dispunatorul desemneaza in mod subsidiar un al doilea gratificat (legatar sau donator) pentru ipoteza in care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi sa primeasca bunurile ce formeaza obiectul liberalitatii (art. 804 C.civ).

Spre exemplu, testatorul instituie pe sotia sa ca legatara universala dar stipuleaza in testament ca, daca sotia sa va deceda inaintea sa legatul sa revina unui nepot.

¹⁴͵¹⁵⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.307-309.

Operatia consta intr-o dubla liberalitate avand acelasi obiect.

Prima este pura si simpla, iar cea de-a doua este facuta sub conditia suspensiva a ineficacitatii celei dintai. In felul acesta numai o singura liberalitate va lua nastere, deoarece, fie ca cel gratificat intai voieste si poate primi liberalitatea, iar in acest caz cea de-a doua nu va mai lua nastere, fie ca prima liberalitate este ineficace si in acest caz numai cea de-a doua liberalitate se va pune in aplicare ¹⁶⁾.

Cele doua liberalitati sunt alternative.

O asemenea dispozitie, neurmarind dirijarea devolutiunii succesorale pe mai multe generatii, nu incalca ordinea sociala si, in consecinta legea civila o permite

(art. 804 C.civ.).

2. SUBSTITUTIA FIDEICOMISARA

A) Notiunea de substitutie fideicomisara. Conditii cerute pentru existenta unei substitutii fideicomisare ;

Substitutia fideicomisara este dispozitia prin care autorul liberalitatii obliga pe gratificat sa pastreze bunurile ce i-au fost date si sa le transmita la moartea sa unei terte persoane, desemnate de dispunator ¹⁷⁾.

Din aceasta definitie, rezulta ca pentru a ne gasi in fata unei substitutii fideicomisare, prohibita de lege, trebuie sa fie indeplinite trei conditii :

– dispunatorul sa fi facut doua sau mai multe liberalitati, avand acelasi obiect, catre doua sau mai multe persoane diferite, liberalitati care urmeaza sa fie executate succesiv ;

– dispunatorul sa fi impus instituitului obligatia de a pastra bunurile spre a le transmite substituitului. Aceste bunuri nu ar putea fi nici instrainate si nici urmarite de creditori, fiind lovite de indisponibilitate ;

– dispunatorul sa fi prevazut ca dreptul substituitului se naste la decesul instituitului.

B) Dezvoltarea substitutiilor fideicomisare si justificarea opririi lor ;

Substitutiile fideicomisare isi au originea in dreptul roman. Substitutia fideicomisara a cunoscut o ampla dezvoltare in oranduirea feudala. Ea permitea nobilimii sa pastreze in cadrul aceleiasi familii mijloacele de productie si sa le transmita din generatie in generatie. Bogatii erau asadar sa ramana bogati. Substitutiile fideicomisare alcatuiau instrumentul juridic care permitea nobilimii feudale sa-si mentina puterea economica si, prin aceasta, autoritatea politica.

Burghezia, la inceput a fost impotriva substitutiilor fideicomisare deoarece ele constituiau o piedica in calea liberei circulatii a bunurilor si un pericol pentru siguranta creditului.

¹⁶͵¹⁷⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.307-311.

Nu este de mirare ca revolutia burgheza din Franta, de pilda, s-a grabit sa desfiinteze o institutie care alcatuia o stavila in calea dezvoltarii noii oranduiri¹⁸⁾.

Pentru aceste motive economice Codul civil de la 1804 a oprit – sub sanctiunea nulitatii – institutiile fideicomisare. Dar, odata ce si-a intarit pozitia economica si politica, burghezia a cautat sa reinvie substitutiile fideicomisare, in acelasi scop in care fusesera utilizate de nobilime. De exemplu, printr-o lege din 1806, vechile substitutii sunt restabilite in anumite conditii sub numele de majorate. Acestei legi i-a urmat o alta lege in 1816 care permitea substitutia fideicomisara de gradul I si II. Formal, aceste legi au fost abrogate in 1849, revenindu-se la dispozitiile Codului lui Napoleon, dar efectele lor au dainuit pana in 1905.

O conditie insemnata la reinvierea substitutiilor fideicomisare in conditiile Codului Napoleon au avut-o doctrina si jurisprudenta burgheza care au conceput diferite procedee menite sa eludeze dispozitiile prohibitive ale legii : spre exemplu fideicomisul fara obligatie (in care dispunatorul nu impune instituitului obligatia de a transmite la decesul sau bunurile primite, ci il roaga numai sa faca acest lucru) ; legatul ramasitei (in care dispunatorul nu a impus instituitului obligatia de a conserva bunurile primite in vederea transmiterii lor, ci i-a impus numai transmiterea catre substituit a ceea ce a ramas din bunurile respective) si dublu legat conditional (in cadrul caruia testatorul dispune de acelasi bun prin doua legate sub aceeasi conditie ; unul sub conditie rezolutorie iar altul sub conditie suspensiva. De exemplu, testatorul lasa bunul lui A sub conditia rezolutorie a mortii acestuia fara a avea copii ; totodata, acelasi bun este lasat lui B dar sub conditia suspensiva a mortii lui A fara posteritate).

Chiar daca, formal, se poate afirma ca in cazul procedeelor nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru substitutiile fideicomisare si, ca atare nu cad sub prohibitia legii, intrucat rezultatul este acelasi, sanctiunea unor asemenea dispozitii trebuie sa fie aceeasi care se aplica pentru incalcarea in mod direct a normelor care interzic substitutia fideicomisara.

Acest lucru este realizat de dreptul roman care nu admite o astfel de incalcare nici direct, nici indirect.

Revenind la cele trei conditii cumulative, in lipsa carora o substitutie nu este nula, conditii care se constituie in caractere juridice ale institutiei, vom observa in cazul primului caracter al substitutiei fideicomisare – dispunatorul sa fi facut unor persoane doua sau mai multe liberalitati care au acelasi obiect si urmeaza sa se execute succesiv – ca aceasta ne permite sa deosebim substitutia fideicomisara de doua operatii juridice asemanatoare, pe care Codul civil le recunoaste ca fiind valabile ¹⁹⁾.

¹⁸͵¹⁹⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.309-312.

Acestea sunt :

– substitutia vulgara – care asemenea substitutiei fideicomisare, cheama la aceeasi libertate doua persoane, dar care se deosebeste de cea din urma prin aceea ca ea nu comporta doua transmisiuni cu titlul gratuit ce se executa succesiv, ci numai una singura ; substituitul in substitutia vulgara, nu este chemat sa culeaga libertatea decat daca primul gratificat – instituitul – nu poate sau nu doreste sa primeasca legatul sau donatia ²⁰⁾.

– dubla libertate in uzufruct si nuda proprietate : dispozitia prin care uzufructul unui bun lasat unei persoane, iar nuda proprietate alteia, nu constituie nici ea o substitutie fideicomisara, desi ca operatii se aseamana. Ele insa se deosebesc substantial fiindca, pe de o parte, cele doua liberalitati nu au, juridic, acelasi obiect, iar pe de alta parte cele doua transmisiuni se opereaza in acelasi timp – la moartea testatorului sau la data donatiei – si nu succesiv.

Pentru a ne afla in fata unei substitutii fideicomisare este necesar de asemenea, ca dispunatorul sa fi impus instituitorului obligatia de a conserva bunurile primite pentru a le transmite substituitului ²¹⁾.

Astfel bunurile ce alcatuiesc obiectul liberalitatii sunt lovite de inalienabilitate si insensibilitate pe tot timpul vietii instituitului, altfel spus, ele devin indisponibile in mainile instituitului grevat, neputand fi nici instrainate si nici urmarite de creditori, ceea ce alcatuieste principalul neajuns economic al substitutiei fideicomisare.

Chiar daca suntem in fata unei clauze de inalienabilitate stipulata prin doua sau mai multe liberalitati, aceste doua conditii, desi necesare nu sunt suficiente pentru constituirea substitutiei fideicomisare decat daca inalienabilitatea a fost prevazuta in folosul unei persoane determinate, caci atunci dispunatorul a inteles sa opreasca instrainarea pentru a asigura realizarea unei duble liberalitati.

Nu vom avea o substitutie fideicomisara nici daca dispunatorul a lasat desemnarea persoanei substituitului la alegerea celui instituit.

Pentru intrunirea tuturor caracterelor unei substitutii fideicomisare este necesar ca dreptul substituitului sa se nasca la moartea instituitului grevat. Numai astfel se poate vorbi de o devolutiune succesorala din generatie in generatie, determinata de vointa dispunatorului si deosebita de devolutiunea stabilita de lege.

Din analiza acestui ultim caracter se poate concluziona ca :

– nu constituie o substitutie fideicomisara dispozitia prin care instituitul este obligat sa transmita unei anumite persoane bunurile pe care le-a primit, dar nu de la data mortii sale, ci la o data anterioara acesteia (de ex. : un termen cert sau la data implinirii uei conditii care, prin natura ei, se poate indeplini la alt moment decat cel al mortii instituitului) ;

²⁰͵²¹⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.310-312.

– logic, nu trebuie socotita substitutie fideicomisara nici dispozitia prin care se prevede ca liberalitatea facuta unei persoane juridice va trece, la dizolvarea acesteia, asupra unei alte persoane juridice desemnata de dispunator, deoarece, dizolvarea unei persoane juridice nu poate fi privita ca un deces, atata timp cat ea nu deschide o mostenire ;

C) Sanctiunea eludarii prohibitiei substitutiilor fideicomisare.

Potrivit dispozitiilor art. 803 C.civ., substitutia fideicomisara este sanctionata cu nulitatea absoluta, intrucat incalca ordinea publica.

Nulitatea este integrala, in sensul ca desfiinteaza ambele liberalitati, atat cea facuta substituitului, cat si cea facuta instituitului ²³⁾.

Nulitatea fiind absoluta, ea nu poate fi acoperita nici prin confirmarea dispozitiei de catre mostenitorii care ar urma sa execute legatele si nici prin renuntarea unuia dintre cei doi legatari. Tribunalul Suprem a admis mentinerea unuia singur in cazul in care la moartea dispunatorului, unul dintre legate devine nul prin predecesul unuia dintre gratificati (Colegiul civil, decizia nr. 1838/1956).

Nulitatea va opera si in situatia incare substitutia fideicomisara ar rezulta din doua acte deosebite, insa numai daca ele alcatuiesc o indivizibilitate. Daca insa liberalitatea este numai grevata cu o substitutie fideicomisara, nulitatea va fi numai partiala, evident in situatia divizibilitatii operatiei.

Nulitatea poare fi invocata de oricare dintre cei interesati ; succesorii legali sau, eventual statul, precum si instituitul si substituitul. Prin efectul nulitatii, bunurile sau bunul ce constituiau obiectul dublei liberalitati prohibite se cuvin mostenitorilor legali, in ordinea chemarii lor succesorale, iar in lipsa, statului (Tribunalul Suprem – decizia Colegiului civil nr. 1688 din 02.08.1955 – C.D., vol. I, p. 193).

In cadrul dreptului nostru, practica judecatoreasca aplica cu rigurozitate oprirea substitutiilor fideicomisare, fie in forma clasica, fie sub forma legatului ramasitei, fie sub forma dublului legat conditional.

²²⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.316 ;

²³⁾- Vezi, Fr.Deak, Mostenirea testamentara. Transmisiunea si imparteala

mostenirii, Ed. Proarcadia, Buc. 1993, p.62.

SECTIUNEA IV

NOTIUNEA DE REZERVA SUCCESORALA

1. NOTIUNEA DE REZERVA SUCCESORALA

Cotitatea disponibila

Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare si a substitutiilor fideicomisare nu sunt singurele limitari pe care legea le impune vointei liberale a testatorului.

Dreptul la succesiune ar fi destul de fragil si, uneori chiar iluzoriu, daca cel ce lasa mostenirea ar fi liber, fara nici o ingradire, sa dispuna de bunurile sale. Urmarile unei astfel de liberalitati nelimitate s-ar face simtite in special in cazul actelor cu titlu gratuit consimtite cu privire la bunurile succesiunii caci, prin natura lor, aceste acte nu fac sa intre in patrimoniul dispunatorului o contravaloare a bunurilor iesite. De aceea legea protejeaza pe anumiti mostenitori ai defunctului – descendentii, parintii si sotul supravietuitor – carora le instituie dreptul la o parte a mostenirii chiar impotriva vointei liberale a celui care a fost. Ei sunt aparati de lege, cat priveste aceasta parte a mostenirii, impotriva donatiilor si legatelor facute de defunct ²⁴⁾.

Acesti mostenitori se numesc rezervatari, iar partea din mostenirea pe care o legea le-o transmite, prin dispozitii imperative, se numeste rezerva.

Deci, rezerva succesorala este acea parte din mostenire care se cuvine, in puterea legii mostenitorilor rezervatari si de care cel care lasa mostenirea nu poate dispune prin liberalitati ²⁵⁾.

Prin opozitie cu rezerva, partea din mostenire in limitele careia cel lasa poate dispune liber de bunurile sale, nu numai prin legate cu titlu oneros, dar si pe cele de donatii si legate, se numeste cotitate disponibila ²⁶⁾.

Prin urmare, in cazul in care exista mostenitori rezervatari, mostenirea se imparte in doua parti : rezerva si cotitatea disponibila.

In aceasta situatie, chiar daca cel despre a carui mostenire este vorba, a dispus prin testament de intregul sau avut, mostenirea va fi numai in parte testamentara, iar pentru rest legala.

²⁴⁾- Vezi, St.Carpenaru, Curs de drept civil (succesiuni), Univ. Buc., 1981., p.265 ;

²⁵⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.66.;

²⁶⁾ -Vezi, M.Eliescu, op.cit.,p.320.

Mostenitorii rezervatari vor veni la mostenire, in masura rezervei, chemati imperativ de lege, iar legatarii, in temeiul vointei dispunatorului, vor culege legatele lor numai in masura cotitatii disponibile ²⁷⁾.

2. DEZVOLTAREA SI JUSTIFICAREA INSTITUTIEI REZERVEI

SUCCESORALE

In oranduirea sclavagista, in Imperiul Roman, de exemplu, cat parintele de familie, impreuna cu toti cei care traiau sub autoritatea sa – copiii, sotia si sclavii – munceau din greu pentru a-si asigura hrana zilnica, dreptul trebuia sa asigure, in interesul productiei, unitatea si disciplina acestei comunitati de munca ²⁸⁾.

Prin urmare, parintele trebuia sa aiba deplina libertate de a pedepsi prin exheredare, sau de a recompensa prin instituire de mostenitori pe membrii familiei sale. De aceea nu trebuie sa surprinda ca, in vechiul drept roman dreptul de proprietate este considerat absolut si perpetuu in acelasi timp, iar libertatea de a dispune prin testament nu cunoaste nici o ingradire.

Treptat insa, in perioada de inflorire a imperiului, in urma marilor cuceriri si a bogatiilor acumulate pe aceasta cale, coeziunea familiei patriarhale inceteaza de a mai fi necesara din punct de vedere economic ; in consecinta familia incepe sa se destrame, iar drepturile parintelui sa fie diminuate.

Deplina libertate a testatorului inceta de a mai fi admisa.

Testamentul, prin care rudele in linie dreapta si uneori fratii si surorile erau exheredate, incepu a fi privit ca fapta unui om nebun si, in consecinta anulat, el constituind un act care incalca indatoririle fata de rudele apropiate.

Mai tarziu prin testament defunctul lasa acestor rude un sfert din portiune lor ereditara, parte care a fost ulterior sporita in timpul lui Justinian ²⁹⁾.

Oranduirea feudala, in special cea apuseana, a fost in mod constant ostila testamentului si libertatii testamentare. Intr-o lume in care puterea economica si politica erau indisolubil legate de proprietatea pamantului, pastrarea mosiilor in familie se impunea cu necesitate. Mai tarziu, cand dreptul de a testa a inceput sa fie recunoscut, el a fost limitat in privinta bunurilor dobandite de la stramosi printr-o rezerva de 4/5, la care aveau dreptul mostenitorii ³⁰⁾.

In sistemul legislativ burghez, care se intemeiaza pe libera vointa a proprietarilor, libertatea testamentara a fost conceputa in chipul cel mai larg cu putinta.

²⁷͵²⁸͵³⁰⁾- Vezi, M.Eliescu, op. cit., p.320-321.

In acest fel, proprietarul putea prin efectul coercitiv al dispozitiilor sale testamentare sa mentina in ascultare si supunere pe membrii familiei sale.

Interesele de clasa cereau insa, ca libertatea testamentara sa nu fie totusi fara limite, pentru ca, pe cale de liberalitate, mijloacele de productie sa nu iasa din familie.

De aceea, in cadrul Codului Napoleon, ca si in Codul civil roman din 1864, libertatea testamentara nu este absoluta. Ea isi gaseste principala limita in institutia rezervei.

3. CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI

In conceptia Codului civil, rezerva succesorala se caracterizeaza prin aceea ca :

– este o parte a mostenirii ;

– este lovita de indisponibilitate.

A. Rezerva este o parte a mostenirii

Rezerva constituie o parte a mostenirii pe care legea o deferea in mod imperativ mostenitorilor rezervatari impotriva vointei liberale a celui care lasa mostenirea.

De remarcat ca rezerva nu este o parte a mostenirii efective pe care o lasa defunctul, ci o parte din mostenirea pe care el ar fi lasat-o daca nu ar fi facut liberalitati.

Trebuie subliniat de asemenea ca, desi rezerva este o parte a mostenirii, dreptul la rezerva este un drept propriu nascut, la data deschiderii succesiunii, in persoana mostenitorilor rezervatari si nu un drept dobandit de la defunct pe cale succesorala ³¹⁾.

Din calificarea rezervei ca parte a mostenirii rezulta mai multe consecinte juridice :

a) Cel care invoca dreptul la rezerva trebuie sa vina efectiv la mostenire, ceea ce inseamna ca :

prin clasa careia apartine si gradul ce are, el trebuie sa fie chemat in rang util la mostenire ; de exemplu ascendentii privilegiati nu au dreptul la rezerva in prezenta descendentilor, deoarece, in aceasta situatie ei nu au chemare succesorala utila ;

³¹⁾- Vezi, Tr.Ionascu, op. cit., p.109.

– rezervatarul trebuie sa fie capabil de a mosteni, adica sa existe sau macar sa fie conceput la data deschiderii mostenirii ³²⁾.

– el nu trebuie sa fie nevrednic sau renuntator.

Mostenitorul care a renuntat nu poate pretinde pe cale de actiune parte sa din rezerva, caci el a pierdut retroactiv dreptul sau la mostenire, inclusiv la acea parte din aceasta care este rezerva.

b) Fiind o parte a mostenirii, mostenitorii rezervatari nu pot renunta la rezerva si nici nu o pot accepta mai inainte de data deschiderii succesiunii viitoare (nedeschise), lovit de nulitate absoluta ;

c) Rezerva este colectiva, globala, altfel spus, ea constituie o masa de bunuri pe care legea o atribuie unui grup de mostenitori ; spre exemplu, daca la mostenire vin patru descendenti, rezerva nu este stabilita pentru fiecare in parte ci global, 3/4 din mostenire. Exceptional, sotului supravietuitor, legea ii atribuie rezerva in mod individual ;

d) Mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva in natura, adica au dreptul sa culeaga bunurile din mostenire, iar nu numai valoarea acestora ; ei sunt proprietari ai acestor bunuri si nu simpli creditori ai unor valori ; (Tribunalul Suprem – decizia nr. 3687/1956) ;

e) Cat timp mostenirea nu este deschisa, rezerva fiind o parte din aceasta, dreptul la rezerva nu este inca nascut. Prin urmare, nici mostenitorul rezervatar, nici creditorii acestuia, pe calea actiunii oblice nu pot ataca actele ce ar aduce, eventual stingerea rezervei.

B. Rezerva este indisponibila

Partea de mostenire care constituie rezerva este indisponibila in mainile celui care lasa mostenirea.

Aceasta indisponibilitate este insa relativa si partiala.

a) Indisponibilitatea rezervei este relativa deoarece dreptul de a dispune al celui care lasa mostenirea este limitat numai fata de mostenitorii rezervatari si numai in folosul lor.

Numai acesti mostenitori sau reprezentantii lor legali pot invoca atingera adusa rezervei si sa pretinda reintegrarea acesteia ;

b) Indisponibilitatea este partiala sub un dublu aspect ; pe de o parte ea loveste numai o parte a mostenirii – rezerva – nu si cotitatea disponibila, iar pe de alta parte, ea priveste numai actele cu titlu gratuit nu si cele cu titlu oneros. Actele din aceasta a doua categorie savarsite de dispunator sunt opozabile mostenitorilor rezervatari, caci ei, ca orice mostenitori, primesc succesiunea in starea in care se afla la data deschiderii sale.

³²⁾- Vezi, St.Carpenaru, op. cit., p.267

Asadar, raman valabile obligatiile contactuale cu titlul oneros ale celui care lasa mostenirea, cu termen de executare la moartea sa.

Rezerva este insa indisponibila fata de rezervari, in sensul ca ea nu poate fi stirbita prin donatii sau legate.

Interdictia liberalitatilor care incalca rezerva legala ne conduce in mod direct la concluzia ca mostenitorii rezervatari nu pot fi exheredati in privinta rezervei.

4. Mostenitorii rezervatari si intinderea rezervei

Potrivit dispozitiilor Codului civil si ale Legii nr.319/1944, au calitatea de mostenitori rezervatari :

– descendentii defunctului, fara limitare in grad ;

– ascendentii privilegiati, adica tatal si mama ;

– sotul supravietuitor.

Intinderea rezervei difera in functie de clasa careia apartin rezervatarii si cu numarul lor, iar in cazul sotului supravietuitor, de clasa de mostenitori cu care acesta din urma vine in concurs.

A . Rezerva descendentilor

Art. 841 C.civ. stabileste intinderea rezervei si a cotitatii disponibile in functie de numarul descendentilor: “Liberalitatile, fie facute prin acte intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului daca la moarte-i lasa un copil legitim ; peste o a treia parte, daca lasa doi copii ; peste a patra parte, daca lasa trei sau mai multi.”

In consecinta, cuantumul rezervei si, implicit, cuantumul cotitatii disponibile, difera in functie de numarul descendentilor : rezerva este 1/2 din mostenire daca defunctul a lasat un copil ; 2/3 din mostenire daca a lasat doi copii ; 3/4 din mostenire daca a lasat trei copii sau mai multi.

Prin copii, art. 842 C.civ., intelege nu numai descendentii de primul grad, ci pe toti descendentii, oricare le-ar fi gradul, nepoti, stranepoti de fii sau fiice, fara a deosebi dupa cum acestia vin la mostenire in baza dreptului lor propriu sau prin reprezentare.

De asemenea, prin copii trebuie sa intelegem nu numai pe cei din casatorie (“copil legitim”, conform art. 841 C.civ.) ci si pe cei din afara casatoriei sau cei infiati, caci ei sunt asimilati de lege cu copiii din casatorie si descendentii acestora, in ceea ce priveste conditia lor juridica in general (art. 63, 72 si 79 din C.fam.) deci si cu privire la dreptul de mostenire legala.

Prin urmare, ei sunt asimilati si in privinta rezervei cat timp aceasta este numai o modalitate a acestei mosteniri.

Pentru a stabili cuantumul rezervei descendentilor se au in vedere acei descendenti care vin efectiv la mostenire ; descendentii nedemni sau renuntatori nu se iau in considerare, deoarece atat renuntarea, potrivit art. 696 C.civ., cat si

nevrednicia, conform art. 655 si 657 C.civ., opereaza retroactiv ; nevrednicul sau renuntatorul este socotit ca a fost intotdeauna strain de mostenire.

In cazul in care la mostenire vin numai descendentii care nu sunt de gradul I, adica nepotii, stranepotii etc. de fiica sau de fiu, deosebim doua situatii :

a) Daca descendentii de gradul II,III etc., vin la succesiune prin reprezentare, rezerva se va calcula, nu dupa numarul descendentilor care vin la succesiune (pe capete), ci dupa numarul tulpinilor (descendentilor de gradul I).Spre exemplu, daca defunctul a lasat un fiu B si trei nepoti D,E,F, copii ai lui C care este fiul predecedat al defunctului, rezerva nu va fi de 3/4 (calculand dupa numarul tuturor descendentilor B,D,E,F) ci de 2/3 (socotind ca tulpini pe B si C predecedat) ⁴¹⁾;

b) Daca descendentii de gradul II,III etc., vin la mostenire in temeiul dreptului lor propriu – ceea ce se poate intampla daca singurul succesibil sau toti succesibilii de gradul I au renuntat la mostenire sau sunt nevrednici – intinderea rezervei se va calcula, de asemenea, dupa numarul descendentilor de gradul I – copiii – deoarece renuntarea sau nevrednicia nu modifica intinderea rezervei. Solutia contrara ar putea sa determine pe descendentul de gradul I, daca are mai multi copii sa mareasca in folosul acestora intinderea rezervei, prin actul sau unilateral de renuntare ⁴²⁾.

De exemplu, daca la mostenirea defunctului vin, in nume propriu, nepotii sai A,B (fii lui M) si C (fiul lui N), M si N fiind renuntatori sau nedemni, rezerva celor trei nepoti va fi de 2/3 din mostenire (dupa numarul tulpinilor M si N) si nu de 3/4 din mostenire, dupa numarul lor.

Daca am admite ca rezerva se calculeaza dupa numarul descendentilor care vin la mostenire (A,B,C), atunci ascendentii lor (M si N) ar fi tentati sa renunte la mostenire creand astfel posibilitatea ca rezerva descendentilor sa creasca la 3/4 din mostenire, fata de numai 2/3 din mostenire cat ar fi cules ei daca ar fi venit la mostenire ⁴³⁾.

⁴¹͵⁴²⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.270, p.332;

⁴³⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.71-72. Vezi, C.Statescu, op. cit., p.198.

B. Rezerva ascendentilor privilegiati

Daca defunctul nu are descendenti, sau toti descendentii sai sunt renuntatori sau nevrednici, clasa chemata la mostenire este aceea a ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati.

Dintre acestia, legea civila romana in vigoare, statorniceste ca numai ascendentii privilegiati, adica tata si mama sunt mostenitori rezervatari.

Parintii care se bucura de rezerva sunt :

– cei firesti, fara a deosebi daca sunt din casatorie sau din afara casatoriei ;

– cei care infiaza fara a deosebi daca infierea este sau nu cu efecte depline ⁴⁴⁾.

Art. 843 C.civ., in redactarea sa initiala statornicea rezerva parintilor la 1/2 din mostenire, fie ca defunctul lasa pe tata si pe mama sa, fie ca lasa numai pe unul din acestia.

In redactarea sa ulterioara, art. 843 C.civ., modificat prin Decretul – Lege cu caracter interpretativ nr. 134 din 22 aprilie 1947, dispune ca liberalitatile intre vii sau din cauza de moarte nu vor putea depasi 1/2 din 3/4 din mostenire daca lasa numai pe unul dintre parinti ⁴⁵⁾.

Odata cu intrarea in vigoare a Codului familiei, defunctul poate lasa mai mult de doi parinti.

Daca defunctul a fost infiat, iar infierea nu a fost cu efecte depline, infiatul si descendentii sai raman rude cu parintii firesti si cu rudele acestora (art. 75 din C.fam.) si prin urmare parintii firesti pastreaza, alaturi de infietori vocatia lor la mostenirea copilului sau a descendentilor acestuia.

Deci in asemenea caz copilul va putea lasa de la unu la patru parinti.

Daca lasa numai pe unul dintre parinti (parinte firesc sau infietor), rezerva acestuia este de 1/4 din mostenire.

Daca lasa mai multi parinti rezerva de 1/2 din mostenire este, in principiu, colectiv atribuita parintilor firesti si infietori, intre care se va divide in parti egale, potrivit regulii ca, in limitele rezervei, mostenirea este diferita in conformitate cu normele ce carmuiesc succesiunea legala iar aceste norme dispun ca mostenitorii de aceeasi clasa si de acelasi grad se bucura de portiuni succesorale egale.

⁴⁴⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.332;

⁴⁵⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.71-72. Vezi, C.Statescu, op. cit., p.198.

De exemplu, daca la mostenire vin patru parinti ai defunctului (ca mostenitori rezervatari), parintii vor culege in mod global 1/2 din mostenire (deci cate 1/8 fiecare), reprezentand rezerva succesorala, iar cotitatea disponibila de 1/2 din mostenire, va reveni legatarului universal ⁴⁶⁾.

In cazul in care toti parintii ar fi renuntatori sau nevrednici, rezerva este retroactiv desfiintata, caci ea nu poate exista decat in folosul unor mostenitori rezervatari.

C. Rezerva sotului supravietuitor.

a . Caracteristicile si cuantumul rezervei sotului supravietuitor . In sistemul initial al Codului civil, sotul supravietuitor era un simplu succesor neregulat. El a fost inaltat la rangul de mostenitor rezervatar prin Legea nr. 319 din 10 iunie 1944.

Rezerva sotului supravietuitor se justifica prin existenta unor indatoriri de sprijin nascute din casatorie intre acei tovarasi de viata ce sunt sotii, indatoriri care supravietuiesc desfacerii casatoriei prin moarte ⁴⁷⁾.

Dupa aceasta modificare legislativa sotul supravietuitor este categoria cea mai favorizata a mostenitorilor rezervatari.

Solutia legislativa este absolut normala si morala intrucat casatoria creaza intre soti afinitatea de gradul I, afectiunea si intrajutorarea stau la baza casatoriei, iar contributia prin munca a sotului la intemeierea si sporirea patrimoniului conjugal constituie un argument principal.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 319 /1944, rezerva sotului supravietuitor este de 1/2 din cota succesorala care i se cuvine ca mostenitor legal. Intrucat cota succesorala a sotului supravietuitor este deosebita dupa clasa de mostenitori cu care el vine in concurs, inseamna ca si intinderea rezervei va fi diferita in functie de clasa de mostenitori cu care vine la mostenire ⁴⁸⁾.

Rezerva sotului supravietuitor deroga de la dreptul comun din mai multe puncte de vedere :

– rezerva descendentilor sau a parintilor este intotdeauna o fractiune calculata direct asupra mostenirii ;

– rezerva sotului supravietuitor nu este direct o fractiune din mostenire, ci din portiunea ereditara care i se cuvine potrivit legii ;

⁴⁶͵⁴⁸⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.73;

⁴⁷⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.336.

– rezerva sotului supravietuitor ii este intotdeauna atribuita individual; ea nu are niciodata caracter colectiv;

– pe cand intinderea rezervei de drept comun se socoteste in principiu in raport cu rezervatarii lasati de defunct, aceea a sotului supravietuitor este in functie de mostenitorii care vin impreuna cu el la mostenire (conf. art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944) ;

– catimea rezervata sotului supravietuitor, fiind o fractiune din portiunea sa succesorala legala, variaza in functie de aceasta parte, dupa clasa de mostenitori cu care vine in concurs. Astfel rezerva sotului supravituitor va fi ⁴⁹⁾:

a) 1/8 din mostenire daca vine in concurs cu descendentii (cota succesorala este de 1/4, deci 1/2 din 1/4 ).

Rezerva sotului supraveituitor este de 1/8 indiferent de numarul descendentilor cu care vine in concurs ;

b) 1/6 din mostenire, daca vine in concurs atat cu ascendentii privilegiati cat si cu colateralii privilegiati (cota succesorala este de 1/3, deci 1/2 din 1/3) ;

c) 1/4 din mostenire, daca vine in concurs numai cu ascendentii privilegiati (partea succesorala este 1/2, deci 1/2 din 1/2) ;

d) 3/8 din mostenire, daca vine in concurs cu ascendentii ordinari sau colateralii ordinari (cota succesorala este de 3/4, deci 1/2 din 3/4) ;

e) 1/2 din mostenire, in lipsa oricaror mostenitori din cele patru clase de mostenitori legali.

Sotul supravietuitor este rezervatar numai in ce priveste dreptul de mostenire ce ii este recunoscut de art. 1 al Legii nr. 319/1944, adica numai privitor la dreptul de mostenire legala propriu-zis. El nu se bucura de rezerva asupra bunurilor ce alcatuiesc gospodaria casnica si asupra darurilor de nunta. In consecinta, dispunatorul poate inlatura pe sotul supravietuitor de la aceste bunuri, facand donatii sau legate, sau il poate lipsi direct de ele, printr-o dispozitie testamentara in acest sens.

In ambele cazuri insa, el nu poate face decat daca prin acestea nu ar aduce atingere rezervei de 1/2 din portiunea succesorala legala ce se cuvine sotului, pentru ca portiunea succesorala legala a sotului – si prin urmare si acea parte care este rezerva – se calculeaza asupra intregii mosteniri, inclusiv bunurile care alcatuiesc gospodaria casnica, darurile de nunta sau casa careia sotul supravietuitor dobandeste, in unele cazuri, drept de abitatie.

⁴⁹⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.336.

De exemplu, daca defunctul a lasat o masa succesorala de 1.000.000 lei, compusa dintr-un imobil in valoare de 400.000 lei si bunuri apartinand gospodariei casnice in valoare de 600.000 lei, iar la mostenire vine sotul supravietuitor si un legatar cu titlul universal (caruia defunctul i-a lasat totalitatea bunurilor gospodariei casnice ce fac parte din masa succesorala), sotului supravietuitor trebuie sa i se asigure rezerva succesorala (care este de 1/2 din mostenire, deci 500.000 lei), rezerva care se va calcula prin raportare la valoarea integrala a mostenirii (1.000.000 lei). De altfel, in aceasta situatie de fapt, dreptul special al sotului supravietuitor asupra bunurilor apartinand gospodariei casnice nici nu mai exista, el fiind desfiintat prin vointa celui ce lasa mostenire, care a dispus prin testament de aceste bunuri ⁵⁰⁾.

In materia dreptului de mostenire, una dintre cele mai controversate probleme o reprezinta imputarea rezervei sotului supravietuitor in cazul cand acesta vine in concurs cu alti mostenitori rezervatari. Problema care se pune este daca rezerva sotului supravietuitor se imputa asupra rezervei celorlalti mostenitori rezervatari cu care vine in concurs sau asupra cotitatii disponibile.

Intr-o prima opinie, majoritara in literatura de specialitate si aplicata si de practica judecatoreasca, s-a admis ca rezerva sotului supravietuitor se va imputa exclusiv asupra cotitatii disponibile si nu asupra rezervei descendentilor sau parintilor.

O asemenea solutie, aparent judicioasa, poate conduce, in anumite situatii, la rezultate inadmisibile, in sensul ca liberalitatea facuta de catre “de cuius” in favoarea unei persoane, profita unor alte persoane, neagreate de el ⁵¹⁾.

In cadrul devolutiunii testamentare, rezerva sotului supravietuitor se imputa asupra masei succesorale si, prin intermediul ei micsoreaza rezerva celorlalti mostenitori rezervatari cu care vine in concurs, asa cum micsoreaza si cotitatea disponibila.

Aceasta inseamna ca rezerva sotului supravietuitor nu se imputa nici exclusiv asupra rezervei altor mostenitori, dar nici exclusiv asupra cotitatii disponibile, ci se satisface din mostenirea lasata de defunct, privita ca unitate urmand ca partile celorlalti mostenitori, inclusiv rezervatari, sa se calculeze asupra masei succesorale ramase dupa defalcarea cotei parti cuvenite sotului supravietuitor si in cadrul mostenirii testamentare ⁵²⁾.

⁵⁰⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.75-76;

⁵¹⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.75-76, 79;

⁵²⁾- Vezi, Fr.Deak, Revista romana de drept nr. 4/1989, p. 33-34.

b. Cotitatea disponibila speciala a sotului supravietuitor. In ceea ce priveste rezerva si cotitatea disponibila, sotul supravietuitor nu este numai obiectul unor masuri de favoare dar si acela al unei dispozitii de defavoare. Potrivit art. 939 C.civ.: “Barbatul sau femeia care, avand copii dintr-alt maritagiu, va trece in al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui sotului din urma decat o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai putin, si fara ca, nici intr-un caz, donatiunea sa treaca peste cuartul bunurilor”. Prin urmare in prezenta copiilor dintr-o casatorie anterioara a dispunatorului, sotul nu poate primi de la acesta cu titlu gratuit, decat cel mult o parte egala cu acea a copilului care a luat mai putin, fara ca aceasta parte sa depaseasca 1/4 din mostenire. Aceasta dispozitie legala, defavorabila sotului supravietuitor, urmareste sa ocroteasca dreptul de mostenire al copiilor dintr-o casatorie anterioara impotriva influentelor si presiunilor pe care sotul din ultima casatorie ar putea sa le exercite asupra parintelui care s-a recasatorit, determinandu-l pe acesta din urma sa-i faca liberalitati in detrimentul copiilor ⁵³⁾. De aceasta dispozitie beneficiaza indirect si copiii din casatoria subsecventa, deoarece, prin reductiunea liberalitatilor facute sotului supravietuitor, partea acestor liberalitati care depasesc cotitatea disponibila speciala se va adauga la mostenire, care va fi impartita intre copiii dispunatorului, atat din casatoria anterioara cat si din cea subsecventa.

Ce copii se bucura de rezerva speciala avuta in vedere de art. 939 C.civ. ?

Textul Codului civil se refera la copiii din “alt maritagiu” astfel ca inainte de intrarea in vigoare a Codului familiei, de aceasta prevedere nu beneficiau nici copiii infiati si nici cei din afara casatoriei. Potrivit art. 63, 75 si 79 din Codul familiei, sunt asimilati copiilor din casatorie si cei infiati sau din afara casatoriei ⁵⁴⁾.

In toate cazurile, pentru a se putea prevala de dispozitiile art. 939 C.civ., copiii, indiferent de categoria din care fac parte, trebuie sa existe la data cand mostenirea se deschide, sa nu fie nedemni sau renuntatori pentru ca aceasta rezerva nu poate avea fiinta decat in beneficiul unor mostenitori rezervatari care doresc si nu pot sa vina la mostenire.

Prin copii nu trebuie sa intelegem numai pe descendentii de gradul I ci si pe nepotii sau stranepotii de fii sau fiice.

In acest din urma caz, intinderea rezervei se va stabili, tinandu-se seama de numarul tulpinilor din care coboara nepotii si stranepotii ⁵⁵⁾.

⁵³⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.75-76, 79;

⁵⁴⁾- Vezi, Tr.Ionascu, op.cit., p.345;

⁵⁵⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.341.

b) Ce liberalitati intra sub incidenta art. 939 C.civ. ?

Textul civil se refera la “daruire ”. Termenul de daruire nu trebuie inteles ca referindu-se numai la donatii, ci, dupa dreptul comun al ocrotirii mostenitorilor rezervatari, si la legate ⁵⁶⁾.

Avantajele la care se referea art. 939 C.civ. sunt, prin urmare, atat liberalitatile intre vii, cat si cele din cauza de moarte, dar numai daca au fost facute sau mentinute, avandu-se in vedere calitatea de sot sau de viitor sot a celui gratificat.

Intra in aceasta categorie :

– donatiile si legatele facute sotului supravietuitor in timpul casatoriei celei noi;

– donatiile anterioare datei cand s-a celebrat casatoria cea noua, insa numai daca au fost facute in vederea acesteia;

– legatele in folosul sotului din ultima casatorie, indiferent de data intocmirii testamentului.

c) Cuantumul cotitatii disponibile speciale

Potrivit art. 939 C.civ., pentru aflarea cuantumului cotitatii disponibile speciale se va produce astfel: la numarul copiilor defunctului care vin efectiv la mostenire – fara a face deosebire intre copiii din prima casatorie sau din casatoria subsecventa – se adauga o unitate – sotul supravietuitor – apoi, la numarul obtinut se imparte mostenirea. Ceea ce rezulta este cotitatea disponibila speciala a sotului supravietuitor, insa numai cu doua limitari :

– ea nu poate depasi un sfert din mostenire ;

– sa nu fie mai mare decat partea copilului care a luat mai putin ⁵⁷⁾ ;

De exemplu, defunctul a lasat o avere de 450.000 lei si ca mostenitori pe un copil din prima casatorie, un altul din a doua casatorie si pe sotul supravietuitor din a doua casatorie.

Cotitatea disponibila nu va fi de 150.000 lei cum rezulta din calcul (450.000/ (2+1)=150.000), caci, desi este egala cu o parte de copil (150.000 lei),ea intrece 1/4 din mostenire, ci va fi de 112.500 lei (1/4 din mostenire).

d) Sanctiunea incalcarii cotitatii disponibile speciale ;

Liberalitatile facute cu depasirea cotitatii disponibile sunt supuse reductiunii. Aceasta sanctiune este aplicabila si in caz de incalcare a cotitatii disponibile ordinare ⁵⁸⁾.

⁵⁶͵⁵⁷⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.275-276;

⁵⁸⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.275.

Actiunea in reductiune, fundamentata pe art. 939 C.civ. apartine copiilor defunctului dintr-o casatorie anterioara sau din afara casatoriei, daca au fost conceputi inainte de incheierea casatoriei subsecvente, precum si celor infiati inainte de aceasta data, evident, daca toti acesti copii nu sunt nevrednici sau renuntatori ⁵⁹⁾. Exercitiul actiunii in reductiune va favoriza insa, indirect, toti copiii defunctului, deoarece prin efectul reducerii liberalitatilor excesive cu care a fost gratificat sotul supravietuitor, bunurile care au facut obiectul acestor donatii sau legate reintra in mostenire spre a fi impartita in parti egale intre toti copiii ⁶⁰⁾.

e) Corelatia dintre cotitatea disponibila speciala si drepturile succesorale ale sotului supravietuitor prevazute de Legea nr. 319/1944 ; Odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 319/1944, care a recunoscut sotului supravietuitor anumite drepturi succesorale in concurs cu mostenitorii din diferite clase, s-a pus problema de a sti daca sotul supravietuitor din cea de-a doua casatorie ar putea sa cumuleze partea sa succesorala legala cu liberalitati facute lui de catre cel ce a lasat mostenirea, in limitele cotitatii disponibile speciale prevazute de art. 939 C.civ., altfel spus, de a sti daca partea succesorala legala a sotului supravietuitor (in concurs cu descendentii – 1/4 din mostenire) se va imputa asupra cotitatii disponibile speciale sau asupra cotitatii disponibile ordinare.

Prin deciziile sale, practica judecatoreasca a statornicit dreptul sotului supravietuitor din a doua casatorie de a cumula partea succesorala legala cu liberalitatile facute in limitele cotitatii disponibile speciale, cu conditia ca acestea din urma, impreuna sa nu depaseasca cotitatea disponibila ordinara ; prin urmare, partea succesorala legala a sotului se imputa asupra cotitatii disponibile ordinare. Solutia se justifica prin aceea ca, scopul cotitatii disponibile speciale este de a limita actele liberale facute sotului supravietuitor pentru a-i apara pe copiii din alta casatorie ai celui ce lasa mostenirea ; acest scop nu se poate opune ca sotul sa primeasca partea sa succesorala prevazuta de lege si distinct de aceasta, liberalitatile facute de dispunator in limitele cotitatii disponibile speciale.

f) Corelatia dintre cotitatea disponibila speciala si cotitatea disponibila ordinara

Cotitatea disponibila speciala nu se cumuleaza cu cotitatea disponibila ordinara, ci se imputa asupra acesteia, micsorand-o corespunzator ⁶¹⁾.

⁵⁹͵⁶⁰⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.344;

⁶¹⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.276-277.

Altfel spus, defunctul care a lasat copii din alta castorie nu a putut face liberalitati sotului supravietuitor in limitele cotitatii disponibile ordinare. Acest cumul este interzis intrucat, astfel s-ar incalca rezerva copiilor. Prin urmare defunctul care a lasat copii din alta casatorie a putut face liberalitati, atat sotului supravietuitor cat si tertilor, dar aceste liberalitati – cumulate – nu pot depasi cotitatea disponibila ordinara, iar liberalitatile facute sotului nu pot depasi cotitatea disponibila speciala.

5. Calculul rezervei si a cotitatii disponibile

Rezerva este o fractiune din activul net al mostenirii, activ net care nu poate fi acela al mostenirii pe care defunctul a lasat-o efectiv, ci acela al mostenirii inchipuite, pe care defunctul ar fi lasat-o daca si-ar fi micsorat averea prin liberalitati vii. Prin urmare, rezerva nu este o fractiune dintr-o avere efectiva ci dintr-o masa de calcul.

Pentru stabilirea masei de calcul, art. 849 C.civ. prevede trei operatii care se executa succesiv :

A) Stabilirea valorii bunurilor existente in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii ;

B) Scaderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente;

C) Reunirea fictiva, pentru calcul, a donatiilor facute de cel care a lasat mostenirea ⁶³⁾.

A) Stabilirea valorii bunurilor existente in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii ;

Se vor lua in considerare toate bunurile care la data deschiderii succesiunii apartin defunctului : bunuri mobile si imobile si creantele pe care cel ce lasa mostenirea le avea impotriva mostenitorilor pentru ca desi s-au stins prin confuziune ele reprezinta valori active ale patrimoniului succesoral. Intre aceste bunuri sunt inglobate si bunurile cu care cel ce lasa mostenirea a dispus prin legate sau donatii de bunuri viitoare ⁶⁴⁾.

Nu vor face parte din masa de calcul a rezervei, urmatoarele bunuri :

– drepturile viagere, care se sting la moartea celui ce lasa mostenirea ;

– bunurile lipsite de valoare patrimoniala (harti de familie, portrete, diplome, decoratii, amintiri de familie) ;

bunurile care prin natura lor nu pot face obiectul unei transmisiuni succesorale (concesiunile in cimitire) ;

⁶¹͵⁶³͵⁶⁴⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.276-277.

– bunurile care nu au facut parte din patrimoniul celui care lasa mostenirea in timpul vietii sale (fructele naturale percepute dupa data deschiderii succesiunii, fructele civile scadente posterior aceleiasi date, adaugirile sau imbunatatirile aduse de mostenitor unui bun ramas de la defunct etc.).

Bunurile existente se evalueaza la valoarea lor din momentul deschiderii succesiunii (art. 849 C.civ.) si se obtine astfel activul brut al mostenirii ⁶⁵⁾.

B) Scaderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente;

Deoarece rezerva este o parte din activul net si nu din cel brut, urmatoarea operatie este scaderea pasivului succesoral din activul brut pentru a se obtine activul net.

In principiu, toate obligatiile defunctului ce exista in patrimoniul sau la deschiderea succesiunii vor fi scazute din activul brut. Fac exceptie obligatiile care se sting prin moartea defunctului (de ex. Pensia de intretinere datorata de defunct, obligatiile contractate de defunct ca mandatar, antreprenor), obligatiile civile imperfecte (naturale), obligatiile morale etc ⁶⁶⁾.

Potrivit art. 849 C.civ. scaderea pasivului succesoral trebuie sa se faca dupa reunirea fictiva a donatiilor. Se admite insa in mod constant ca pasivul se scade inainte de reunirea fictiva a valorii donatiilor la valoarea bunurilor existente, caci numai aceste bunuri alcatuiesc gajul comun al creditorilor si pot fi urmarite de ei ⁶⁷⁾.

Ordinea operatiilor prezinta un interes practic numai in cazul cand mostenirea este insolvabila pentru ca numai in aceasta situatie s-ar putea micsora disponibilul in folosul rezervei, dincolo de cuantumul stabilit de lege, pe de o parte si s-ar satisface creantele creditorilor de bunuri donate, deci, cu bunurile care nu mai erau in patrimoniul defunctului, pe de alta parte.

Pentru a intari asertiunea de mai inainte, sa presupunem urmatorul exemplu : defunctul a lasat bunuri in valoare de 100.000 lei si datorii de 200.000 lei ; in timpul vietii facuse o donatie de 100.000 lei.

La aceasta mostenire este chemat un descendent al defunctului. Daca s-ar urma ordinea indicata de art. 849 C.civ. ar insemna ca activul net si deci, cotitatea disponibila ar fi zero (100.000+100.000=200.000 ; 200.000-200.000=0). Dar, asa cum se admite, scazand datoriile din valoarea bunurilor existente si, apoi adaugand valoarea donatiilor vom avea un disponibil de 1.000.000 lei, (creditorii vor ramane in deficit cu 100.000 lei, iar valoarea donatiei va fi disponibilul).

⁶⁵͵⁶⁶⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.84-85;

⁶⁷⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.355.

Intrucat, rezerva descendentului este de 1/2 din mostenire, inseamna ca donatarul va restitui la succesiune 50.000 lei (prin mecanismul institutiei reductiunii liberalitatilor excesive), iar restul de 50.000 lei ii vor ramane lui in limitele cotitatii disponibile.

C) Reunirea fictiva a valorii donatiilor facute de cel care a lasat mostenirea.

Activul net al mostenirii se intregeste cu valoarea bunurilor donate de cel care lasa mostenirea.

Este insa o intregire fictiva, numai printr-o operatie de calcul si nu efectiva prin readucerea bunurilor donate la masa succesorala ⁶⁸⁾.

Sunt supuse acestei operatii donatiile indiferent sub ce forma au fost realizate si indiferent de persoana gratificata.

Nu vor face insa obiectul reunirii fictive la masa de calcul valoarea acelor acte ale defunctului care, potrivit art. 759 C.civ. nu au caracterul unor liberalitati, ci reprezinta cheltuieli obisnuite sau indeplinirea unei obligatii cum ar fi : darurile obisnuite, cheltuielile de hrana, intretinere, invatatura, facute in folosul descendentilor sau al sotului, cheltuielile de nunta.

Valoarea bunurilor care au facut obiectul unor acte cu titlu oneros incheiate de catre cel care lasa mostenirea nu este supusa operatiei de reunire fictiva. Daca, insa, actele cu titlu oneros reprezinta donatii deghizate, atunci valoarea lor se adauga activului net. Deoarece proba simulatiei este greu de facut, legea instituie in favoarea mostenitorilor rezervatari, o prezumtie de gratuitate cu privire la anumite acte cu titlu oneros incheiate de cel care lasa mostenirea. Art. 845 C.civ. prezuma ca actele prin care cel care lasa mostenirea a instrainat anumite bunuri unui succesibil in linie dreapta in schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, sunt donatii si, ca atare, ele trebuie adaugate la activul net ⁶⁹⁾. Prezumtia stabilita de art. 845 C.civ. are un caracter relativ ; ea poate fi invocata numai de mostenitorii rezervatari, cu exceptia acelora care au consimtit la instrainarea facuta de cel care lasa mostenirea ⁷⁰⁾.

Donatiile cuprinse in operatia de reunire fictiva se evalueaza dupa starea bunurilor din momentul donatiei si valoarea lor din momentul deschiderii succesiunii ⁷¹⁾.

In concluzie, pentru a se calcula rezerva se scade din valoarea bunurilor existente in patrimoniul defunctului la deschiderea succesiunii, pasivul succesoral si apoi se adauga fictiv valoarea donatiilor. In felul acesta se obtine masa de calcul, din care, rezerva va fi o fractiune.

⁶⁸͵⁶⁹͵⁷²⁾- Vezi, M.Eliescu, op.cit., p.355-361 ;

⁷⁰͵⁷¹⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.280.

6. Imputarea liberalitatilor si cumulul rezervei cu cotitatea disponibila;

Prin imputarea liberalitatilor se intelege modul de a socoti liberalitatile facute de catre cel care lasa mostenirea, fie asupra cotitatii disponibile, fie asupra rezervei. Pentru a vedea cum se imputa liberalitatile trebuie sa deosebim dupa cum cel gratificat cu liberalitati nu este sau, dimpotriva este mostenitor rezervatar, iar in aceasta din urma situatie, daca renunta sau accepta mostenirea.

Liberalitatile facute unor gratificati care nu se bucura de rezerva – adica unor persoane straine de mostenire sau unor mostenitori nerezervatari – in mod necesar se imputa numai asupra cotitatii disponibile pe care o reduc si o epuizeaza in mod corespunzator ⁷²⁾.

Liberalitatile facute mostenitorilor rezervatari se vor imputa in mod diferit, dupa cum mostenitorul renunta sau accepta mostenirea, astfel :

a) Cand mostenitorul rezervatar renunta la mostenire, prin aceasta retroactiv, pierde dreptul la mostenire si, totodata, dreptul asupra rezervei ; prin urmare liberalitatea primita de renuntator se va imputa, ca si in cazul liberalitatii facute unui strain, asupra cotitatii disponibile. Daca liberalitatea depaseste cotitatea disponibila, ea va fi in masura excedentului, reductibila ⁷³⁾.

Aceasta solutie este consacrata de legea civila romana, care, referindu-se la orice liberalitate, dispune prin art. 752 C.civ. : “Eredele ce renunta la succesiune poate opri darul, sau a cere legatul ce i s-a facut, in limitele partii disponibile.”

b) Cand mostenitorul rezervatar accepta mostenirea, trebuie sa deosebim dupa cum liberalitatea este scutita de raport sau este supusa raportului.

– Daca liberalitatea este un legat, care nu se raporteaza, o donatie facuta oricaruia dintre ascendentii privilegiati, caci acestia, potrivit art. 751 C.civ., nu datoreaza raportul, sau este o donatie facuta cu scutire de raport, suntem in fata unui dar definitiv, pe care cel care lasa mostenirea nu-l va putea face decat din disponibil. Prin urmare, daca liberalitatea primita de un rezervatar nu este supusa raportului, ea se va imputa asupra cotitatii disponibile. Daca insa o asemenea liberalitate depaseste cotitatea disponibila, diferenta se imputa asupra partii din rezerva ce se cuvine mostenitorului ; mostenitorul cumuleaza cotitatea disponibila cu partea sa din rezerva.

Daca insa rezervatarul acceptant a primit o liberalitate care este supusa raportului, aceasta este socotita un simplu avans asupra partii din mostenire ce i se va cuveni si pe care cel ce lasa mostenirea a inteles sa i-o faca, fara a folosi disponibilul, pastrand egalitatea intre mostenitori.

⁷³⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.281-282.

Prin urmare, donatia se va imputa asupra partii din rezerva la care are dreptul cel gratificat, cotitatea disponibila ramanand libera pentru alte liberalitati ⁷⁴⁾.

In cazul in care donatia depaseste partea din rezerva cuvenita mostenitorului, excedentul donatiei se va imputa cotitatii disponibile, caci imputarea acestui excedent asupra rezervei globale ar lasa disponibilul si, in felul acesta reductiunea liberalitatii excesive ar profita donatarilor si legatarilor, atunci cand ea a fost creata exclusiv in interesul mostenitorilor rezervatari. Aceasta inseamna ca mostenitorul rezervatar gratificat cumuleaza rezerva cu cotitatea disponibila.

Donatia insa, fiind supusa raportului, va reintra in masa mostenirii si se va imparti intre toti mostenitorii, inclusiv donatarul care a raportat. Acesta din urma va avea drept la o parte din donatie nu in calitate de donatar – caci prin efectul raportului donatia a fost rezolvata – ci in calitate de mostenitor si numai in marginile portiunii succesorale care i se cuvine ⁷⁵⁾.

7. Reductiunea liberalitatilor excesive.

Reductiunea este sanctiunea care se aplica in cazul in care liberalitatile facute de cel care lasa mostenirea aduc atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari, in sensul ca le incalca rezerva succesorala ⁷⁶⁾.

A. Cine beneficiaza de reductiune?

Desi ar avea interes mai multe persoane sa invoce reductiunea, deoarece rezerva este creata exclusiv in favoarea mostenitorilor rezervatari, Codul civil prevede ca ea va putea fi ceruta numai de catre mostenitorii rezervatari, succesorii acestora si cei care le infatiseaza drepturile (art. 848 C.civ.).

Dreptul de a invoca reductiunea se naste odata cu dreptul la rezerva, in momentul deschiderii succesiunii. Cat timp cel care lasa mostenirea traieste, nu exista o rezerva si nu se poate naste, prin urmare, in persoana celui care lasa mostenirea nici dreptul la reductiune ⁷⁷⁾.

El este un drept propriu, personal al rezervatarului si nu dobandit pe cale succesorala de la defunct.

⁷⁴⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.281-282;

⁷⁵⁾- Vezi, Tr.Ionascu, op.cit., p.328 ;

⁷⁶⁾- Vezi, Fr.Deak, St.Carpenaru , Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de

autor. Dreptul de mostenire, Univ.Buc., 1983, p.

⁷⁷⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.282;

⁷⁸⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.91.

In categoria persoanelor care “infatiseaza drepturile” mostenitorilor rezervatari vom include pe cesionarii drepturilor succesorale, donatarii mostenitorilor rezervatari si creditorii acestora. Creditorii rezervatarilor vor putea cere reductiunea pe calea actiunii oblice (art. 974 C.civ.) intrucat dreptul de a cere reductiunea nu este strans legat de persoana mostenitorului rezervatar, ci are un caracter patrimonial ⁷⁸⁾.

Nu vor beneficia de reductiune :

a) creditorii defunctului, in situatia in care mostenitorul rezervatar a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar ; daca succesiunea a fost acceptata pur si simplu va opera o confuzie intre patrimoniul personal al mostenitorului rezervatar si patrimoniul succesoral si creditorii defunctului devenind creditori personali ai mostenitorului rezervatar, vor putea invoca reductiunea ;

b) donatarii si legatarii ; reductiunea operand impotriva lor, este firesc ca ei sa nu o poata invoca ⁷⁹⁾.

B. Ordinea reductiunii liberalitatilor excesive

Daca cel care lasa mostenirea a facut liberalitati ce au depasit cotitatea disponibila, aceste liberalitati vor fi supuse reductiunii. Daca nu absolut toate libertatile vor fi reduse : Codul civil stabileste prin art. 850 si 852 o anumita ordine de reductiune, astfel :

a) Legatele se reduc inaintea donatilor ;

Legatele fiind cele din urma liberalitati facute de cel care lasa mostenirea, de vreme ce ele nu produc efecte decat la moartea acestuia, inseamna ca ele si nu donatiile, au depasit cotitatea disponibila incalcand rezerva, si, prin urmare ele trebuie mai intai reduse.

Daca donatiile – care sunt fata de legate liberalitati anterioare – ar fi reduse inaintea acestora sau odata cu ele, ar insemna ca dispunatorul a luat inapoi ceea ce donase pentru a dispune din nou de aceleasi bunuri pe cale de legat. O asemenea solutie nu se poate admite, caci donatiile sunt irevocabile ⁸⁰⁾.

Dispozitia art. 850 C.civ., care consacra aceasta regula, fiind imperativa, clauza prin care dispunatorul ar stipula ca legatele sa se reduca dupa donatii sau in acelasi timp cu ele ar fi nula.

b) Legatele se reduc toate simultan si proportional cu valoarea fiecareia ;

⁷⁹⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.282;

⁸⁰⁾- Vezi, D.Macovei, Drept civil (succesiuni), Univ.Al.I.Cuza Iasi, 1980, p.361.

Legatele, indiferent daca sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular, avand toate aceeasi data – deschiderea succesiunii – se vor reduce simultan si proportional cu valoarea fiecaruia, pana la intregirea rezervei.

Regula reductiunii simultane si proportionale a legatelor, prevazuta de art. 852 C.civ., are un caracter dispozitiv, se intemeiaza pe interpretarea vointei testatorului, ceea ce inseamna ca ar putea sa stabileasca o ordine in care sa fie reduse legatele ⁸¹⁾.

c) Donatiile se reduc succesiv, in ordine inversa a datei lor, incepand cu cea mai noua. Regula se justifica prin aceea ca donatiile cele mai vechi sunt in mod necesar facute din cotitatea disponibila si numai cele mai noi au putut depasi cotitatea disponibila aducand atingere rezervei.

Donatia care depaseste numai in parte disponibilul va fi redusa numai partial. Donatiile facute dupa epuizarea cotitatii disponibile se reduc in intregime. Daca exista mai multe donatii care au aceeasi data, drepturile donatarilor fiind egale, reducerea donatiilor se va face, ca si aceea a legatelor, proportional cu valoarea fiecareia.

Ordinea reductiunii donatiilor atarna de data lor. Aceasta trebuie dovedita. Dovada va fi, de regula, facila, deoarece donatiile fatise si directe se fac prin inscris autentic.

O problema mai delicata o ridica darurile manuale, realizate prin traditie de la mana la mana a lucrului mobil legat,caci acestea pot fi infaptuite fara intocmirea unui inscris. Data acestora va putea fi dovedita prin orice mijloc de proba ⁸²⁾. Dispozitia art. 850 alin. 2 C.civ., care consacra aceasta regula are un caracter imperativ.

C. Caile procedurale de exercitare a dreptului la reductiune ;

Dreptul la reductiune poate fi exercitat pe doua cai procedurale : exceptia in reductiune si actiunea in reductiune.

a) Exceptia in reductiune poate fi invocata de catre mostenitorul rezervatar (sau cel indreptatit) numai in situatia in care bunul care face obiectul liberalitatii nu a fost predat celui gratificat. In mod obisnuit, bunurile care fac obiectul legatelor si donatiilor de bunuri viitoare se gasesc in posesia mostenitorilor rezervatari.

⁸¹⁾- Vezi, I.Zinveliu, Dreptul de mostenire in R.S.R., Ed. Dacia Cluj Napoca,

1975, p.251;

⁸²⁾- Vezi, M.Eliescu, op. cit., p.368.

Prin urmare, impotriva cererii celor gratificati de a li se preda bunurile in cauza, mostenitorii rezervatari – in masura in care prin liberalitatile facute li s-a incalcat rezerva – se vor apara invocand reductiunea, adica faptul ca liberalitatile trebuie reduse in limitele cotitatii disponibile ⁸³⁾.

b) Actiunea in reductiune poate fi folosita de catre mostenitorii rezervatari in cazul in care bunul (bunurile) ce face obiectul liberalitatii a fost predat celui gratificat, asa cu se intampla in cazul donatiilor ⁸⁴⁾.

Actiunea in reductiune este personala patrimoniala, fiind supusa subscriptiei de trei ani prevazuta de Decretul 167/1958.

Acest termen incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii insa exista si exceptii cum ar fi cea impusa de situatia in care titularul dreptului la actiune nu a avut cunostinta, din motive independente de vointa lui, de existenta testamentului care i-a lasat rezerva. In acest caz, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care a luat cunostinta de continutul acelui testament.

Dovada depasirii cotitatii disponibile este, in ambele situatii, in sarcina mostenitorilor rezervatari ; ea se poate face cu orice mijloc de proba admis de lege.

D. Efectele reductiunii

Acestea sunt diferite, dupa cum reductiunea se refera la legat sau donatie.

a) In situatia unui legat, reductiunea are ca efect caducitatea legatului ; acesta devine ineficace. Caducitatea poate fi totala sau partiala in masura necesara intregirii rezervei incalcate.

b) In situatia unei donatii, reductiunea are ca efect rezolutiunea donatiei respective. Prin urmare, dreptul donatarului asupra bunului este desfiintat retroactiv de la data deschiderii succesiunii, titular al acestui drept devenind – de la aceeasi data – mostenitorul rezervatar, care ar putea cere restituirea in natura a bunului.

Donatorul restituie si fructele naturale si civile,dar numai pe cele percepute si devenite scadente, dupa data deschiderii succesiunii ; cele anterioare sunt retinute de donatar.

Reductiunea operand o desfiintare a donatiei, ar trebui sa se rasfranga si asupra actelor de dispozitie pe care donatarul le-a incheiat cu tertii.

⁸³⁾- Vezi, St.Carpenaru, op.cit., p.283;

⁸⁴⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.92.

In pofida acestui lucru, se admite ca desfiintarea retroactiva a donatiei nu aduce atingere actelor prin care tertii au dobandit de la fostul donatar, inainte de deschiderea succesiunii anumite drepturi reale asupra bunului donat ; in aceasta situatie, practica judecatoreasca a statornicit ca intregirea rezervei sa se faca prin echivalent. Insa, daca donatarul, a incheiat asemenea acte dupa deschiderea succesiunii, aceste acte vor fi desfiintate ⁸⁵⁾.

Rezerva incalcata este intregita, in mod obisnuit in natura ; mostenitorul rezervatar are dreptul sa ceara reintoarcerea bunului iesit din patrimoniul defunctului. Sunt insa destule cazuri – instrainarea bunului donat sau grevarea cu drepturi reale inainte de deschiderea mostenirii, bunul donat este un bun consumptibil ori destinat prin natura sa vanzarii sau a pierit din greseala donatarului – in care intregirea rezervei se face prin echivalent.

In toate situatiile de reintregire prin echivalent a rezervei, valoarea va fi cea din momentul deschiderii sucesiunii ⁸⁶⁾.

⁸⁵⁾- Vezi, J.Manoliu, St.Rauschi, Drept civil (succesiuni), Univ.Al.I.Cuza Iasi,

1983, p.359 ;

⁸⁶⁾- Vezi, Fr.Deak, op.cit., p.95.

CONCLUZII

Elaborarea prezentei lucrari dedicata limitelor dreptului de a dispune prin acte juridice pentru cauza de moarte a impus studierea unei bogate bibliografii, inclusiv legislatia in domeniu in perioada 1944-1994,desprinzand concluzia ca rolul devolutiunii succesorale testamentare in general si dreptul testatorului de a dispune prin acte juridice de bunurile sale, a crescut considerabil.

Intr-o societate organizata pe principiile economiei de piata, importanta dreptului succesoral se amplifica,frecventa actelor si litigiilor in acest domeniu sporeste in aceeasi masura. Dreptul succesoral, fiind o ramura de drept care trateaza problemele patrimoniale, intereseaza aproape toate persoanele, atat pe cele care se gandesc cum sa randuiasca soarta averii lor dupa deces cat si pe cele care sunt in asteptare fireasca de a-si spori patrimoniul prin succesiune. De obicei aceste interese se cumuleaza la aproape toti indivizii intrucat fiecare intruneste dubla calitate de viitor mostenitor si de viitor subiect de drept, care va dispune asupra patrimoniului lui in favoarea mostenitorilor sai.

Conditiile oferite de economia de piata permit multor indivizi intreprinzatori sa acumuleze averi deloc neglijabile si, implicit, va creste interesul acestora de a dispune de averea lor pe timpul cand nu vor mai fi, prin testament, ceea ce inseamna ca devolutiunile succesorale testamentare vor fi intalnite cat mai frecvent. Acest lucru impune necesitatea ca specialistii si cei insarcinati cu aplicarea legii in domeniu sa studieze materia in intreaga sa complexitate, sa-si reconsidere unele interpretari si pozitii anterioare, aceasta in scopul evitarii oricaror litigii in domeniul succesiunii, litigii care, in ultima instanta, se transpun in plan economic si social.

Devolutiunea succesorala testamentara, inclusiv limitele dreptului de a dispune prin acte juridice pentru cauza de moarte sunt reglementate prin dispozitiile Codului civil de la 1864, o lege veche, avand o multitudine de prevederi fie depasite, fie neindestulatoare sau insuficient de explicite. In sustinerea acestei asertiuni propun cateva exemple :

– Codul nu defineste pactele asupra succesiunilor viitoare, iar in lipsa unei definitii legale, se pot face interpretari, unele nu tocmai in spiritul legii ;

– Art. 702 C.civ. stipuleaza dreptul succesoral eventual ca o conditie principala ce se cere a fi implinita pentru a ne afla in fata unui pact asupra succesiunii viitoare. Daca aceasta notiune este relativ usor de inteles de cate ori pactul are drept obiect universalitatea succesiunii sau o fractiune din ea, acest inteles nu poate fi perceput decat cu mare greutate, de indata ce pactul are ca obiect un bun singular de mostenire, deoarece in acest din urma caz trebuie sa deosebim dreptul eventual de cel sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv.

– Art. 800 C.civ., nelimitand modurile prin care se pot face liberalitati, ci numai formele in care acestea urmeaza sa fie imbracate, pote duce la interpretarea ca acest text ar opri donatia de bunuri viitoare, desi prin art. 821 C.civ. se reglementeaza ca nu donatiile de bunuri viitoare ar fi nule, ci numai ca ele ar fi revocabile ;

– Datorita prevederilor explicite limitate privitoare la substitutia fideicomisara, se poate modifica prin interpretare o substitutie fideicomisara intr-o simpla rugaminte, care nu obliga din punct de vedere civil, sau intr-un dublu legat in uzufruct si nuda proprietate, permis de legea civila (art. 805 C.civ.) ;

– Odata cu intrarea in vigoare a Codului familiei, in virtutea caruia un copil poate avea si patru parinti (doi firesti si doi infietori cu efecte restranse), prevederile C.civ. chiar si modificate prin Legea nr. 134/1947 (care stipuleaza ca rezerva parintilor este de 1/2 din mostenire daca vin la succesiune tatal si mama si 1/4 din mostenire daca vine la succesiune un singur parinte) devin neindestulatoare, desi majoritatea autorilor accepta ca, daca vine la succesiune un singur parinte, cuantumul rezervei nu poate fi decat 1/4, iar daca vin la succesiune doi sau mai multi ascendenti privilegiati (parinti firesti si infietori), cuantumul rezervei este de 1/2 din mostenire.

De asemenea, ca o consideratie personala, avand in vedere anumite situatii concrete oferite de viata (succesibilul refuza sa acorde sprijin sau ingrijiri dispunatorului aflat la nevoie, succesibilul a fost condamnat pentru infractiunea de distrugere, furt, vatamare corporala, nedenuntarea unor infractiuni, toate savarsite in dauna testatorului, etc.) se impune, fie acordarea unei mai mari liberalitati a dreptului de a dispune prin acte juridice pentru cauza de moarte, concomitent cu reducerea cuantumului rezervei descendentilor (numai cei majori), fie ca nedemnitatea succesorala sa depaseasca cadrul unei pedepse civile si sa poata fi aplicata si in materia succesiunii testamentare, in acelasi timp cu includerea si a altor cazuri de nedemnitate in afara celor trei stipulate in art. 655 C.civ..

Cazurile de nedemnitate, in afara celor stabilite de art. 655 C.civ., ar trebui sa aiba un caracter dispozitiv si nu imerativ, adica, sa poata oferi dispunatorului libertatea de a le folosi sau nu, atunci cand intocmeste testamentul.

Codul civil – in vigoare de aproape 130 ani in Romania – dovedeste azi cand se reconstruieste economia libera, cand dreptul de proprietate renaste in dimensiunile lui firesti, naturale, o utilitate si o actualitate incomparabile cu statutul pe care l-a avut in perioada 1948-1989.

Deci, o concluzie este aceea a necesitatii adoptarii unui nou Cod civil care sa dea si materiei succesiunii o reglementare corespunzatoare etapei pe care o parcurgem si realitatii vietii economico-sociale actuale.

BIBLIOGRAFIE

– Fr. Deak Mostenirea legala, Ed. Actami,

Bucuresti, 1996

– Fr. Deak, St. Carpenaru Drept civil. Contracte speciale

Dreptul de autor.

Dreptul de mostenire,

Univ. Bucuresti 1983

– Fr. Deak Stabilirea drepturilor succesorale ale

ascendentilor privilegiati si colateralilor

privilegiati in concurs cu sotul

supravietuitor R.R.D. nr. 4/1989

– Fr. Deak Mostenirea testamentara.

Transmisiunea si imparteala mostenirii

Ed. Proarcadia, Bucuresti, 1993

– M. Eliescu Mostenirea si devolutiunea ei in

dreptul R.S.R., Ed. Academiei,

Bucuresti, 1966

– Tr. Ionascu Drept civil, vol. II, Univ. Bucuresti, 1959

– C. Statescu Drept civil (succesiuni),

Univ. Bucuresti, 1967

– I. Zinveli Dreptul de mostenire in R.S.R.,

Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1975

– I. Albu Consideratii privind calificarea

testamentului, R.R.D., nr.9/1975

– M. Costin Dictionar de drept civil M. Muresan

Ed. Stiintifica si Enciclopedica, V. Ursa

Bucuresti, 1982

– St. Carpenaru Dreptul de mostenire, Ed. Stiintifica

si Enciclopedica, Bucuresti, 1982

– J. Manoliu Drept civil (succesiuni), Univ. Al. I. St.

RauschiCuza, Iasi, 1983

– D. Macovei Drept civil (succesiuni), Univ. Al. I.

Cuza, Iasi, 1980

– Codul civil

– Codul familiei

– Legea nr. 319/1944 ; Legea nr. 134/1947 ; Legea nr. 40/1953

– Decretul nr. 167/1958

– Revista “Dreptul” nr. 3/1990, 4/1990, 4/1992

– Culegeri de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii : 1955, 1956, 1960, 1968