Mostenirea In Dreptul European

bCuprins

CAPITOLUL I: Noțiuni introductive privind instituția moștenirii

1.1.Noțiunea de moștenire (succesiune)

1.2.Felurile moștenirii

1.3.Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

1.4 Deschiderea succesiunii

1.5 Condițiile generale ale dreptului la moștenire

aABREVIERI

AB – Legea privind normele generale din Olanda

ABGB – Codul Civil Austriac

alin. – alineatul

A.n. – actuala numerotare

art. – articolul

BGB – Codul Civil German

B.Of. – Buletinul Oficial

Cass fr. (it) – Curtea de Casație franceză (italiană)

C.E.D.O – Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

CIDIP – Conferința Inter-Americană specializată în Drept Internațional Privat

C.J. – Curtea de Justiție ( instanță în cadrul instituției Curții de Justiție a Uniunii Europene)

C.J.U.E. – Curtea de Justiție a Uniunii Europene

C.P.I.J – Curtea Permanentă Internațională de Justiție

C.P.I.L. – Codul de Drept Internațional Privat

C.civ. – Codul civil

C. proc. civ. – Codul de procedură civilă

dec. – Decizie

ed. – ediția b#%l!^+a?

Ed. – Editura

EGBGB – Legea introductivă a codului civil german

Ibidem – în același loc

Idem – același autor

Infra – mai jos

It. – italian

IPRG – Legea cu privire la dreptul internațional privat din Austria

J.O.C.E. – Jurnalul Oficial al Comunităților Europene

J.O.U.E. – Jurnalul Oficial al Uniunii Europenelit. – Litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – Numărul

OHADA – Organizația pentru armonizare dreptului afacerilor în Africa

O.U.G. – Ordonanță de Urgență

O.G. – Ordonanță a Guvernului

op.cit. – Opera citată

p. – pagina

pp. – paginile

supra – mai sus

ș.a. – și alții (altele)

T.F.U.E. – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

U.E. – Uniunea Europeană b#%l!^+a?

UNIDROIT – International Institute for the Unification of Private Law/ Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat

UNCITRAL – United Nations Comission on International Trade Law / Comisia Națiunilor

Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional

UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization/ Organizația

Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

HCCH – Hague Conference on Private International Law / Conferința de la Haga pentru

Dreptul Internațional Privat

urm. – următoarele

vol. – Volum

v.n. – Vechea numerotare

ZPO – Codul de procedură civilă germană

b#%l!^+a?

REZUMAT

Teza este o lucrare științifică cu caracter juridic multidisciplinar întrucât reunește informații ce vizează în primul rând dreptul internațional privat dar și dreptul comparat, dreptul european, istoria statului și dreptului românesc și dreptul roman. Lucrarea este importantă pentru domeniul meu de cercetare, este de actualitate dar are și aplicabilitate practică, în contextul adoptării Noului Cod Civil și a reglementărilor europene, oferind cetățenilor europeni informații necesare gestionării aspectelor juridice ale unui testament sau ale unei succesiuni cu caracter internațional.

În cadrul acestei lucrări am abordat o serie de aspecte specifice conflictelor de legi în materia succesiunilor și a bunurilor. Lucrarea este formată din …….capitole, subdivizate în 1……

subcapitole și secțiuni.

Capitolul 1 intitulat ……….

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUȚIA MOȘTENIRII

1.1.NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE (SUCCESIUNE)

Ființă trecătoare, omul piere, inevitabil , prin moarte. Pieirea fizică a omului, juridic, duce și la dispariția sa ca obiect de drept, dar patrimoniul lui (drepturile si obligațiile cu conținut patrimonial) rămâne. Așa cum s-a spus „sub pedeapsa de anarhie si imobilism, nu s-ar putea spune despre mort, că despre un act nul, că este considerat a nu fi existat niciodată : achizițiile sale, obligațiile sale nu pot fi făcute tabula rasa.”

Așa cum remarca un autor, „ Codul civil nu conoaște dreptul mortului, el nu se interesează decat de cei vii”, Codul civil nu face decat să regelmenteze regulile după care patrimoniul defunctului se transmite la mostenitorii acestuia ,sens in care art. 644 enumeră succesiunea printre modurile de dobândire și transmitere ale proprietății. În Cartea a lll-a, Codul civil consacră succesiunii două titluri: Titlul I, intitulat „Despre succesiuni" (art. 650-799) și Titlul II, intitulat „Despre donații între vii și despre testamente" (art. 800-941).

Domeniul dreptului succesoral , cu toate ca nu a suferit semnificative modificari in ultimii ani, prezinta un interes sporit. El este determinat de dezvolatrea proprietatii private si cresterea posibilitatii acumularii unor valori substantiale in proprietatea oamenilor, iar transmiterea lor pt cauza de moarte genereaza interese contrare si dispute.

Devolutiunea succesorala legala a mostenirii este de maximă importanță, meritând cu prisosință eforturile făcute in ceea ce priveste elaborarea acestei lucrări.

Tema aleasă este nu doar importantă, ci și incitantă prin multitudinea de probleme teoretice și practice pe care le ridică.

În conditiile in care moartea este un fapt sigur dar incert ca si moment, majoritatea oamenilor nu se preocupa de transmiterea bunurilor dobândite pe parcursul vieții. De aici apare necesitatea reglementarii acestui mod de transmitere a bunurilor succesorale.

În dreptul nostru moștenirea legală este regula, ea putând fi înlăturată, dar numai în anumite condiții, prin legatele instituite prin testament, care este excepția.

Devoluțiunea legală a moștenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deși a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc.

Studierea devoluțiunii legale a moștenirii necesită analizarea criteriului și sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnați moștenitorii , a principiilor generale de stabilire a persoanelor ce vor urma a fi chemate efectiv la moștenire și a excepțiilor de la acestea , precum și a reprezentării succesorale.

Cu toate ca doctrina este bogată în materia succesiunilor, tema este insa departe de a fi epuizată.

Pe percursul lucrarii, am urmărit să evdentiez aspectele esențiale ale temei alese, oprindu-mă în special asupra acelor părți deosebit de imoprtante ale develutiunii legale. Pe de altă parte, am încercat să evidențiez cât de mult orientările, care există în doctrină, se reflectă în practica judiciară sau în ce măsură practica judiciară are un rol creator în conturarea acestei instituții.

O expunere a temei devolutunii legale privită ca modalitate de transmitere a patrimoniului, nu este posibilă fără conturarea acestor conditii pe care legea le-a impus pentru ca devolutiunea legala sa produca efectele.

În vederea realizării obiectivelor propuse, am structurat lucrarea în doua titluri si mai multe capitole, dedicate introducerii materia succesiunilor, precum si redarea regulilor si principiilor aplicabile devolutiunii legale.

Tema devolutiuinii legale a mostenirii este deosebit de vie, în cadrul acesteia jurisprudența deținand un rol considerabil, întrucât legiuitorul, nu a reglementat și nici nu putea să reglementeze toate situatiile, nu doar in matria succesiunilor, dar in orice ramura a dreptului, deoarece nevoile societății sunt atât de vaste, comunicarea între oameni este atât de activă existand intre ei o plenitudine de interese și interactiuni.

Termenul „succesiune" este folosit de Codul civil alternativ cu cel de „moștenire" sau, mai rar, de „ereditate". Noțiunea „succesiune" își are originea în cuvântul latin „succesione – succesionis", care înseamnă „înlocuire", dar și „urmare" sau „succesiune a lucrurilor"1. Mai multe înțelesuri se atribuie cuvântului succesiune: b

– în sens larg, prin succesiune se desemnează orice transmitere de drepturi de la o persoană la alta universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, atât între vii (de exemplu, beneficiarul donației este succesorul cu titlu particular al donatorului), cât și pentru cauză de moarte;

– în sens restrâns, derivat din primul, prin moștenire sau succesiune se înțelege:

a) transmisunea pentru cauză de moarte a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane aflate in viață.

b) insusi patrimoniul care se transmite la moartea unei persoane fizice, adică obiectul transmisiunii. El mai poartă denumirea de masă succesorală.

sau lăsământ succesoral, alteori este numit patrimoniu succesoral ori avere succesorală.

Prin urmare, termenul de succesiune, ereditate sau moștenire înseamnă atât transmisiunea pentru cauza de moarte (mortis causa), cât și obiectul acesteiaa).

Așadar, prin succesiune sau moștenire se înțelege o transmisiune a patrimoniului a unor fracțiuni din acesta ori a unor bunuri sau valori determinate din acesta, care au aparținut unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice sau juridice ori către sta, în temeiul unor norme de drept prestabilite.

În literatura de specialitate în locul noțiunii de mostenire legala, uneori se folosește noțiunea (din dreptul roman) de moștenire sau succesiune ab intestat.

Folosind această noțiune, care are avantajul de a preciza ca regulile devoluțiunii legale se aplica intocmai numai in cazul prsoanei decedate fară testament (ab intestato mori) ,trebuie totuși avut in vedere ca folosirea ei este pur convențională, fară semnificația din dreptul roaman, în acest din urmă sens ea fiind, de fapt, improprie in dreptul nostru.

Dispozițiile legale ce reglementează moștenirea se aplică numai în cazul încetării din viață a persoanelor fizice, nu și în cazul încetării existenței persoanelor juridice. Acestea din urmă, în caz de încetare a calității lor de subiect de drept, își transmit patrimoniul pe alte cai, prevăzute în art. 40 din Decretul nr. 31/1954, și anume prin absorbție, fuziune, divizare totală, dizolvare. In situația în care persoanele juridice, inclusiv statul, dobândesc patrimoniul sau unele bunuri din patrimoniul persoanei fizice decedate li se aplică, în principiu, normele care guvernează transmisiunea succesorală1.

Prin mostenire legala, se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, juridice sau statul). Rezulta ca regulile care guverneaza mostenirea se pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii existentei unei persoane juridic.

In locul notiunii de “mostenire”, in mod frecvent, se utilizeaza notiunea de “succesiune“. In acest sens, C.civ. prevede, de exemplu, ca “proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune …”, art.644, “succesiunile se deschid prin moarte”, art.651 C.civ.

Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman, “is de cuius succesioni is agitur”.

Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc mostenitori, succesori, iar C.civ. utilizeaza termenul de erede, erezi, coerezi.

Notiunea de masa succesorala se foloseste in sensul de patrimoniu transmis de “din cauza de moarte”.

Practica si literatura de specialitate au ajuns la un consens si anume, acela de a intrebuinta notiunea de mostenire, aceasta tendinta putand fi observata si in domeniul legislativ, actele normative din ultima vreme folosind cu precadere termenul de mostenire: ex. art. 42 din Constitutie, L. nr. 18/1991, privind fondul funciar.

Este evident, ca notiunea de succesiune utilizata totusi in domeniul dreptului de mostenire are un inteles restrans, referindu-se numai la transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de succesori in drepturi mortis causa, indiferent ca sunt cu titlu universal sau cu titlu particular. b#%l!^+a?

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru dessau cu titlu particular. b#%l!^+a?

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului unei persoane decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea lasata de defunct, de mostenirea vacanta, adica fara stapan.

În limbajul comun, prin succesiune se înțelege o înșiruire de persoane, fapte sau fenomene. În sens juridic însă, prin succesiune, moștenire sau ereditate (care sunt noțiuni sinonime) se înțelege transmiterea patrimoniului, a unei fracțiuni din patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai multe persoane în ființa (persoane fizice, persoane juridice sau statul).

Noțiunii de moștenire sau succesiune i se conferă în doctrina și practica judiciară un înțeles larg, în sensul că ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între vii, cât și pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. În acest sens, de exemplu, cumpărătorul este succesorul cu titlu particular al vânzătorului. În sens restrâns însă, noțiunea desemnează transmisiunea mortis causa, adică de la o persoana decedată la una sau mai multe persoane în viață.

Regulile care guvernează moștenirea se pot aplica numai în cazul morții unei persoane fizice, nu și în cazul încetarii existenței unei persoane juridice.

În limbajul tehnic de specialitate persoana decedată, defunctul, se mai numește și de cujus, abreviere din formula dreptului roman is de cujus succesionis (rebus) agitur (cel despre a cărui moștenire /bunuri/ este vorba). Este impropriu să se vorbească despre “moartea defunctului” (art. 653 C.civ.) sau de “omorul defunctului” (art. 655 C.civ.). Uneori se mai utilizează și termenul de “autor” (de exemplu, autorul comun al comoștenitorilor), iar în cazul moștenirii testamentare, cel de “testator”.

Persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului se numesc urmași, moștenitori sau succesori, iar în Codul civil român se utilizează în mod frecvent și termenul livresc de “erede”,?“erezi”, “coerezi” (de exemplu, art. 692, 693, 696, 699, 701, 703, 704, 707-714 etc.). În cazul moștenirii testamentare, dobânditorul poartă denumirea specifică de legatar (legatari universali, cu titlu universal sau cu titlu particular, după caz).

În cadrul dreptului de moștenire, noțiunea de “succesiune” se întrebuințează nu numai în sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă, dar și pentru desemnarea a însuși patrimoniului transmis pentru cauză de moarte, în sens de masă succesorală. În acest sens, se vorbește de moștenirea (succesiunea) lăsată de defunct, de moștenirea dobândită de moștenitori, de moștenirea sau succesiunea vacantă (hereditas iacens), adică fără stăpân (hereditas caduca).

Sub titlul titlul “Despre calitatile cerute pentru a succede “, C.civ. in art.654-658, prevede doua conditii generale: una pozitiva si una negativa, conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea mosteni. La aceste doua conditii, se mai adauga o a treia conditie si anume vocatia (chemarea) la mostenire.

Intr-adevar, dreptul la mostenire se analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a persoanelor fizice ori juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii de folosinta (dreptul de mostenire al persoanei fizice este un drept constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise. Iar pentru ca o persoana sa aiba acest drept, ea trebuie sa fie chemata la mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci, vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire numai ca aceasta chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct.

Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala, in sistemul C.civ. – art.655-658, este specifica numai mostenirii legale si, deci, nu reprezinta o conditie generala a dreptului de mostenire, tot asa cum revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine – art.930-931C.civ., ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale este specifica mostenirii testamentare.

Potrivit art. 654 C.civ.,” pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. Rezulta ca orice persoana care exista la?momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin “retransmitere”, care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin reprezentare.

In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca “existenta sa “ in momentul deschiderii succesiunii.

In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala “existenta sa” la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se reprezinta decat persoanele decedate.

In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravietuind un timp cat de scurt defunctului – dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si – confundata cu a sa proprie – o lasa propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva, subsecventa).

Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In alte conditii se impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel moment.a?

Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba admis de lege.

Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui.

Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca “cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva”. Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivandu-se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea culege, respectiv pastra drepturile mostenite.

Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca nu mai?exista la data mortii celui care lasa mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie.

Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ. recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu singura conditie de a se naste viu si nu viabil – art.654. Aceasta regula prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter general – dupa regula dreptului roman – si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954 “ drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu.”

Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si ca el s-a nascut viu.

Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece “acceptarea mostenirii cuvenita unui minor… va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar“ (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea impovaratoare.

In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei (timpul cuprins intre a treisuta si a o sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind, s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului?

Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea, implicit si in mod necesar s-a b#%l!^+a?stabilit si capacitatea succesorala a copilului nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex. copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara, intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii.

Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M. Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de gestatie) are – ca atare – o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei.

De exemplu, cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii succesiunii – art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.

Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care “exista” la data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea mosteni.

In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa – in cadrul mostenirii legale – de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere).

Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin comorienti trebuie sa intelegem: b#%l!^+a?

doua sau mai multe persoane

decedate in aceeasi imprejurare

in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia.

La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie, problema comorientilor nu se pune.

In dreptul roman, in cazul comorientilor – commorientes sau simul periunt – se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata.

Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente, solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si mai echitabila.

De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi “existenta”, deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni – in concurs cu parintii sotiei – jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.

Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca – nefiind rude si nici soti – unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt, prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa capacitatii succesorale a legatarului.

Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul 31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare.

Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp, deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in sensul art.21 din Decretul 31/1954?

Astfel, daca moartea a survenit in aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ?

Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare.

Aceasta solutie se impune nu numai pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea?succesorala se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea – actori incumbit probation – art. 1169, innseamna ca in situatia imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de cealalta persoana sau de celelalte persoane.

Rezulta ca art. 21 din Decretul 31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai in cazul persoanelor care au murit in “aceeasi imprejurare”, ci in toate cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in toate ipotezele.

Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii neuniforme in practica judecatoreasca.

Pentru ca o persoana juridica sau fizica ori statul sa aiba dreptul de a culege in tot sau in parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, nu este suficient ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba capacitate succesorala, ci mai este necesar ca ea sa aiba chemare la mostenire, fie in virtutea legii, fie in virtutea testamentului lasat de defunct.

Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului inclusiv rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor al defunctului si statului. Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, in principiu, oricarei persoane cu capacitate succesorala, deasemenea, testamentul lasat de defunct recunoscut de lege cu anumite limitari, ca temei al vocatiei la mostenire.

Vocatia succesorala generala si concreta. Vocatia are un dublu inteles: in sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana. In acest sens se analizeaza vocatia succesorala legala a rudelor in linie dreapta fara limita in grad sau limitarea vocatiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterala pana la gradul IV inclusiv ori principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale.

Dar notiunea de vocatie are si un sens concret (vocatie utila, concreta), determinate prin devolutiunea succesorala cu ajutorul careia se selecteaza, dintre persoanele cu vocatie succesorala generala persoanele care vor culege efectiv mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala concreta presupune doua conditii:

-una pozitiva (vocatia succesorala generala)

-una negativa (persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire de un alt succesibil chemat de lege in rang preferabil sau de un legatar)

Vocatia succesorala generala si cea concreta nu se confunda cu aptitudinea general-abstracta a unei persoane de a se bucura in continutul capacitatii sale de folosinta, de dreptul la mostenire, garantat prin Constitutie – art.42. Dreptul de mostenire, ca o aptitudine abstracta, devine potential prin intermediul vocatiei succesorale generale si efectiv prin vocatia concreta la mostenire.

In privinta legatarilor (desemnati prin testament) dreptul la mostenire se infiinteaza numai ca aptitudinie general-abstracta si ca vocatie succesorala concreta. Notiunea de vocatie succesorala generala este inaplicabila in material mostenirii testamentare, deoarece legea nu confera nimanui, in mod special, o asemenea vocatie, dar nici nu limiteaza cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament.

Institutia mostenirii este conceputa in cadrul devolutiunii legale ca mostenire de familie si numai in cazul mostenirii vacante, masa succesorala este culeasa de stat. Asa fiind, in dreptul nostru sunt chemate la mostenire in temeiul legii si, deci, au vocatie succesorala legala persoanele care sunt in legatura de familie cu defunctul, adica rudele defunctului din casatorie, din afara casatoriei si din adoptie si, alaturi de acestea, sotul supravietuitor al defunctului.l!^+a?

Potrivit legii, rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana (rudenia in linie dreapta) sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie in linie colaterala). Rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta – art.659,663 C.civ. si art. 45 C.fam.

Intrucat legatura de rudenie poate fi indepartata, astfel incat chemarea la mostenire nu ar mai avea acoperire in sentimente reale de afectiune reciproca intre aceste rude si defunct, legea a limitat – pe linie colaterala – vocatia succesorala legala la gradul IV inclusiv ( art. 676 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 4 al legii asupra impozitului progresiv pe succesiune din 1921 prin desfiintarea dreptului la mostenire ab intestat de la al patrulea grad in sus si art.6 din legea 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor). In linie dreapta, ascendenta, descendenta, legea nu prevede nici o limitare, “caci aici legile firii impun , fara ajutorul omului, limitarea necesara”.

Prin urmare, rudele in linie dreapta, descendenta (fiu, nepot, stranepot, etc.) si ascendenta ( parintii, bunicii, strabunicii, etc.), au vocatie succesorala in mod nelimitat in grad. In schimb, rudele colaterale au vocatie succesorala numai pana la gradul IV inclusiv. Deci, au vocatie succesorala legala pe linie colaterala fratii si surorile defunctului, rude de gradul II, descendentii lor pana la gradul IV inclusiv (nepoti, stranepoti de frate-sora, care sunt rude de gradul III, respective de gradul IV cu defunctul, unchii si matusile defunctului care sunt rude colaterale de gradul IV si fratii si surorile defunctului (rude colaterale tot de gradul II).

Mentionam, ca vocatia succesorala a acestor rude care sunt chemate la mostenire este numai generala, potentiala, vizand posibilitatea de principiu a acestor persoane de a mosteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei decedate. Vocatia lor concreta de a culege efectiv aceasta mostenire este determinata prin devolutiunea succesorala legala, legea instituind o anumita ordine de chemare legala la mostenire. Aceasta vocatie succesorala legala generala este, de regula reciproca.

Avand in vedere ca transmiterea mostenirii este o transmitere pentru mortis causa, pripiul vocatiei succesorale nu vizeaza statul si nici persoanele juridice.

Principiul reciprocitatii vocatiei succesorale guverneaza insa – fara a fi prevazut expres de lege – materia mostenirii legale intre persoane fizice. In virtutea acestui principiu, daca o?persoana are vocatie succesorala legala generala la mostenirea lasata de o alta persoana, atunci si aceasta din urma are aceeasi vocatie in raport cu prima – sensul pozitiv al principiului. In concret, vocatia lor depinde de ordinea in care va surveni decesul uneia dintre ele. De exemplu, daca copilul are vocatie succesorala la mostenirea lasata de parinti, atunci si parintii au vocatie la mostenirea lasata de copil.

Acest principiu are si un sens negativ: daca o persoana nu are vocatie la mostenirea altei persoane, atunci nici aceasta din urma nu are la prima. Insa acest principiu are si exceptii: este cazul constatarii nulitatii casatoriei sau a anularii ei prin hotarare judecatoreasca intervenita dupa decesul sotilor sau a unuia dintre ei, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de buna credinta si unul de rea credinta la incheierea casatoriei lor. In acest caz, daca sotul supravietuitor a fost de rea credinta, el nu va mosteni, in schimb daca sotul de buna credinta a supravietuit celuilalt, el va avea vocatie succesorala (art.23 C.fam). Daca ambii soti au fost de buna credinta sau de rea credinta, principiul reciprocitatii vocatiei succesorale in sens pozitiv si in sens negativ se restabileste.

Rudele cu vocatie succesorala generala nu sunt chemate toate impreuna si deodata la mostenire. Daca toate rudele cu vocatie generala ar fi chemate impreuna si deodata la mostenire “averile succesorale s-ar faramita in parti de o valoare neinsemnata, iar institutia mostenirii nu si-ar mai putea indeplini rosturile ei social-economice”, pe alta parte nu s-ar mai tine seama “de caracterul diferit al legaturilor de afectiune dintre cel care lasa mostenirea si rudele sale”.

Pentru a se evita asemenea consecinte, in cadrul devolutiunii legale a mostenirii, legiuitorul a instituit o anumita ordine de chemare concreta la mostenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoana sa fie efectiv chemata la mostenire in temeiul legii, deci sa aiba vocatie legala concreta, nu este sufficient sa faca parte din categoria mostenitorilor legali cu vocatie generala, ci trebuie sa mai fie indeplinita o conditie negativa si anume: sa nu fie inlaturata de la mostenire de o persoana in rang preferabil, deci care are si vocatie concreta, utila.

Pentru stabilirea ordinii de preferinta intre rudele defunctului cu vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de mostenitori si gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii, legea determina vocatia concreta la mostenire a rudelor defunctului.

O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o persoana pentru a mosteni, este aceea ca persoana respectiva sa nu fie nedemna. Asadar, pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire, in temeiul legii, nu este suficient sa aiba numai vocatie succesorala generala, concreta, sa nu fie exheredata sau inlaturata de la mostenire de o persoana cu rang preferabil, ci si sa nu fie nedemna fata de persoana despre a carei mostenire este vorba.

Nedemnitatea succesorala este decaderea de drept a mostenitorului legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din acea mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel ce lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia. Nedemnitatea succesorala se aplica numai in cazul savarsirii faptelor expres prevazute de lege si numai in domeniul mostenirii legale, textele de lege care prevad nedemnitatea fiind de stricta interpretare.

Nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputand inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasa mostenirea putea totusi sa-l gratifice pe nedemn. In general, nedemnitatea, care desfiinteaza numai vocatia succesorala legala, nu influenteaza numai vocatia succesorala legala, ci si eficacitatea liberalitatilor prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte facute in favoarea nedemnului de catre cel care lasa mostenire, aceste liberalitati fiind guvernate de reguli proprii.

Daca fapta savarsita reprezinta o cauza comuna prevazuta pentru toate ipotezele, ea poate justifica atat desfiintarea calitatii de mostenitor legal al nedemnului cat si revocarea judecatoreasca a adoptiei sau/si legatului facut in favoarea lui inainte de savarsirea faptei, pentru fiecare in conditiile prevazute de lege. De exemplu, in caz de litigiu, instanta numai constata nedemnitatea care a operat in puterea legii si pronunta revocarea donatiei pentru ingratitudine daca a fost ceruta in termenul de un an prevazut de lege. Actiunea in revocarea donatiei poate fi intentata numai impotriva donatarului autor al faptei, in schimb constatarea nedemnitatii poate fi ceruta si impotriva mostenitorului nedemnului care detine bunurile defunctului. Constatarea nedemnitatii poate fi ceruta de creditori pe calea actiunii oblice, in schimb, in materia revocarii donatiei pentru ingratitudine, art.974 C.civ. este inaplicabil.

Fiind o sanctiune, se aplica si produce efecte doar in privinta autorului faptei. Fata de alte persoane chemate de lege la mostenirea defunctului in nume propriu sau prin reprezentare, ea produce efecte numai in mod exceptional. b#%l!^+a?

Domeniul de aplicare al sanctiunii nu poate fi extins la alte mosteniri, nedemnul fiind inlaturat numai de la mostenirea persoanei fata de care a savarsit faptele, in acest sens nedemnitatea producand efecte relative. Sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant, in lipsa discernamantului neputand fi vorba de vinovatie.

Pe de alta parte, fiind vorba de savarsirea de fapte si nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernamantul necesar pentru angajarea raspunderii civile delictuale si anume, in cazul minorilor sub 14 ani si a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca se cere dovada discernamantului din momentul savarsirii faptei, iar in cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu sunt puse sub interdictie judecatoreasca, discernamantul se prezuma pana la proba contrara. Desigur, in cazul in care nedemnitatea implica o condamnare penala, se vor aplica regulile de iresponsabilitate din dreptul penal.

Cazurile de nedemnitate

Art 655 C.civ. enumera si prevede trei cazuri de nedemnitate succesorala:

atentatul la viata celui care lasa mostenirea;

acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenire;

nedenuntarea omorului a carui victima este cel care lasa mostenirea.

Atentatul la viata celui care lasa mostenirea

Codul Civil sanctioneaza cu nedemnitatea pe “condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct”. Aceasta sanctiune civila, pe langa cea penala, se justifica prin ideea ca ar fi inechitabil si potrivnic bunelor moravuri si ordinii publice ca o persoana care savarseste asemenea fapte grave sa fie chemata la mostenirea celui pe care l-a ucis sau a incercat sa-l omoare.

Pentru ca un mostenitor sa fie inlaturat de la mostenire datorita acestui caz de?nedemnitate, trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

mostenitorul sa fi omorat sau sa fi pus in executare hotararea de a omori pe cel despre a carui mostenire este vorba (omor sau tentative de omor). Dupa cum se stie, ambele infractiuni se savarsesc cu intentie (directa sau indirecta). Nu se cere ca omorul sau tentativa de omor sa fie calificat sau deosebit de grav. Uciderea din culpa sau loviturile ori vatamarile cauzatoare de moarte nu atrag sanctiunea nedemnitatii, intrucat nu sunt savarsite cu intentia de a-l omori pe cel ce lasa mostenirea.

mostenitorul sa fi fost condamnat penal, in calitate de autor, coautor, instigator sau complice (inclusiv sub forma favorizarii) pentru omor, tentativa de omor, iar hotararea penala sa fie definitiva.

Daca mostenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind conditia condamnarii prevazuta de art. 655, pct.1 C.civ.

Astfel, daca a fost achitat pentru ca a fost in legitima aparare, daca a fost scos de sub urmarire penala, prin ordonanta data de procuror, daca a decedat inainte de condamnare, daca sanctiunea s-a prescris, daca amnistia a fost antecondamnatorie, nedemnitatea nu va opera. In schimb, nedemnitatea va opera daca mostenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat, gratiat sau reabilitat, deoarece aceste masuri nu sterg intentia, ci numai condamnarea ori executarea pedepsei.

Acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenirea

Art. 655 pct. 2 C.civ. intervine in cazul in care mostenitorul a facut un denunt, o plangere, o marturisire capitala (fapte care atrag pedeapsa maxima) calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Caracterul calomnios al faptei trebuie sa fie constatat printr-o hotarare judecatoreasca definitive de condamnare a celui care lasa mostenirea.

In legatura cu aceasta cauza de nedemnitate se pune intrebarea daca ea mai este sau nu aplicabila, odata ce pedeapsa cu moartea a fost abolita prin Decretul-lege 6/1990 si inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata, astfel incat acuzatia nu poate fi capitala.

S-au emis doua solutii: se poate spune ca in prezent art. 655 C.civ. devine aplicabil in cazul “acuzatii” pentru fapte care sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii pe viata, pedeapsa ce?a inlocuit pedeapsa cu moartea.

Literatura juridica sustine ca aceasta cauza de nedemnitate a devenit inaplicabila prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin consacrarea nedemnitatii pentru acuzatia capitala calomnioasa, legiuitorul a avut in vedere nu numai gravitatea faptelor care formau obiectul acuzatiei, ci intentia calomniatorului de a-si deschide calea spre culegerea unei mosteniri prin provocarea mortii. In prezent, o asemenea intentie nu mai are suport legal.

Este nedemn mostenitorul care, avand cunostinta de omorul celui care lasa mostenirea, nu denunta omorul (nu si ucigasul) organelor competente, iar aceasta nedemnitate nu este, potrivit art. 656 C.civ. scuzabila. In acest caz, nu se cere o condamnare penala prealabila. Daca ucigasul este ruda pana la gradul IV inclusiv sau sot cu mostenitorul care nu a facut denuntul, nedemnitatea nu opereaza.

Nedemnitatea opereaza si, deci, produce efectele de drept. In puterea legii mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea titlului de mostenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage nedemnitatea. In consecinta, hotararea instantei civile prin care se constata nedemnitatea si care poate fi ceruta si pronuntata numai dupa deschiderea mostenirii opereaza retroactiv fata de urmasii sai si fata de terti.

Deoarece titlul de mostenitor al nedemnului este desfiintat de la data deschiderii succesiunii, el nu va reclama partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit ca mostenitor legal, nici macar rezerva la care ar fi avut dreptul daca nu ar fi fost nedemn. Partea sa va fi culeasa de cei care ar fi venit la mostenire impreuna cu el sau pe care prezenta sa i-ar fi inlaturat de la mostenire.

Prin urmare, inlaturarea de la mostenire a nedemnului va profita comostenitorilor legali sau mostenirilor legali subsecventi. Ea poate profita si legatarilor si donatarilor in cazul in care nedemnul era un mostenitor rezervatar, a carei prezenta ar fi determinat reductiunea liberalitatilor excesive facute de cel care lasa mostenirea. Daca inainte de constatarea nedemnitatii, nedemnul a intrat in posesia bunurilor mostenirii va fi obligat sa le restituie, impreuna cu productele, daca este cazul, persoanei indreptatite, neavand nici un temei pentru a le retine. ba?

Restituirea se face, in principiu, in natura, iar daca aceasta nu este posibila pentru ca bunul supus restituirii a pierit – fie fortuit, fie din forta majora sau pentru ca a fost instrainat in tot sau in parte ori pentru ca a fost expropriat pentru cauza de utilitate publica- nedemnul considerat posesor de rea-credinta si de drept pus in intarziere de la data intrarii sale in folosinta bunurilor mostenirii va fi obligat sa plateasca despagubiri, respectiv indemnizatii de expropriere.

In privinta fructelor naturale, civile, industriale, nedemnul este privit, de asemenea, ca posesor de rea-credinta de la data deschiderii succesiunii, indiferent de data constatarii nedemnitatii si, in consecinta, este obligat sa le restituie la data folosirii bunurilor mostenirii. Restituirea se face in natura, iar daca nedemnul le-a consumat sau neglijat sa le perceapa, va restitui valoarea lor. Pentru sumele incasate de nedemn de la debitorii mostenirii va fi obligat sa plateasca dobanzi din ziua incasarii, nu de la data chemarii in judecata, art.1088 C.civ. nefiind aplicabil in aceasta materie

Pe de alta parte, si nedemnul va avea dreptul sa i se inapoieze sumele ce a platit pentru achitarea datoriilor mostenirii si la cheltuielile necesare si utile (nu si voluptorii), facute cu privire la bunurile mostenite, inclusiv cheltuielile facute sau munca depusa pentru perceperea fructelor. Nedemnitatea unui mostenitor profita mostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi in limitele inlaturarii de la mostenire a nedemnului, dar nu poate constitui izvor de imbogatire fara justa cauza in detrimentul posesorului de rea-credinta.

Drepturile si obligatiile nedemnului fata de mostenire, care au fost considerate pana la constatarea nedemnitatii, stinse prin consolidare sau confuziune, vor produce efecte, nedemnul fiind strain fata de mostenire cu efect retroactiv. Nedemnitatea produce efecte numai in privinta drepturilor succesorale, nu si in privinta altor drepturi ale nedemnului care nu-si au ca temei de dobandire mostenirea. Astfel, de exemplu, sotia condamnata pentru omor comis in contra sotului sau este exclusa de la mostenirea sotului sau, dar are dreptul asupra cotei-parti din bunurile dobandite cu defunctul. Nu sunt afectate nici drepturile asupra bunurilor proprii ale sotului supravietuitor nedemn.

Avand in vedere dispozitiile art. 658 C.civ., se impune distinctia intre efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului si fata de alti descendenti care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti) .

efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului;

– potrivit art. 658 din C.civ., copiii nedemnului vin la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, nu si prin reprezentarea tatalui lor nedemn. Aceasta inseamna ca sanctiunea nedemnitatii produce efecte si fata de ei, desi, nu sunt cu nimic vinovati de savarsirea faptei de catre tatal lor.

Astfel, daca unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul sau va putea culege in nume propriu mostenirea lasata de bunic, intrucat in lipsa de un mostenitor mai apropiat in grad, el este chemat la mostenire fara ajutorul reprezentarii si cu inlaturarea de la mostenire a altor rude ale defunctului, care fac parte din clase subsecvente sau sunt rude de un grad mai indepartat. Deci, in acest caz nedemnitatea nu produce efecte asupra copiilor nedemnului.

In schimb, daca defunctul a avut doi copii, dintre care unul a fost nedemn, copiii nedemnului nu vor putea mosteni dupa bunicul lor (desi tatal lor nedemn nu mai este in viata), fiindca sunt rude de gradul II cu defunctul si vor fi inlaturati de la mostenire de celalalt copil (unchiul lor) al defunctului care este ruda de gradul I cu defunctul.

Aceasta solutie este adoptata dupa principiul proximitatii gradului de rudenie. Numai cu ajutorul reprezentarii succesorale ei ar fi putut veni la mostenire, alaturi de celalalt copil al defunctului, culegand partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit tatalui lor, daca acesta nu ar fi fost nedemn. Dar, fiindca ei pot veni la mostenire numai in nume propriu, fara ajutorul reprezentarii, vor suporta consecintele nedemnitatii parintelui lor.

Dar nedemnitatea poate influenta si impartirea mostenirii in cazul pluralitatii de mostenitori nedemni si care au un numar inegal de copii. De exemplu, daca ambii copii ai defunctului sunt nedemni si decedati la data deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lasat un copil, celalalt doi, mostenirea se va imparti in trei parti egale (principiul egalitatii), fiindca ei vin la mostenire in nume propriu si sunt rude de acelasi grad cu defunctul. In schimb, daca acesti copii ar fi putut veni la mostenire prin reprezentare (ceea ce nu este posibil in cazul nedemnitatii), impartirea s-ar fi facut pe tulpini, unul luand jumatatea ce i s-ar fi cuvenit parintelui, iar ceilaltii doi, cealalta jumatate, adica partea care i-ar fi revenit tatalui lor.

Cele aratate mai sus in privinta efectelor nedemnitatii sunt valabile nu numai in cazul cand nedemnul este descendent al defunctului, dar si in privinta copiilor fratilor sau surorilor b#%l!^+a?nedemni ai defunctului – art.658 C. civ. nu distinge intre cele doua ipoteze care nu pot, nici ei,?sa beneficieze de reprezentare din cauza nedemnitatii parintelui lor (frate cu defunctul), desi este chemata la mostenire clasa a doua de mostenitori legali si reprezentarea este, in principiu, admisa si in cazul descendentilor din frati si surori.

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti etc.)

Solutia adoptata de C. civ. in privinta copiilor nedemnului este, desigur, nedreapta, deoarece sanctiunea nedemnitatii ar trebui sa produca efecte numai in privinta autorilor faptei, nu si in privinta copiilor nevinovati. Aceasta solutie injusta se aplica prin influenta traditiei. Dar daca se admite unanim ca solutia legii in privinta copiilor nedemnului este injusta, trebuie oare extinsa aceasta solutie la nepotii si stranepotii nedemnului, cu toate ca art. 658 C.civ. vizeaza numai copiii nedemnului, iar nu si pe descendentii care nu sunt copii lui ?

Precizam ca formularea legii nu poate fi intamplatoare, fiindca in alte articole se foloseste notiunea de descendenti (art. 670,665,671C. civ.), uneori alaturi de notiunea de copil (art.659,666,669 C.civ.), precizandu-se la infinit in linie directa descendenta, respectiv pana la gradul IV inclusiv, in cazul descendentilor din frati si surori, se admite ca reprezentarea trebuie sa urce din grad in grad vacant si util ( reprezentarea neputand opera per saltum ori omisio medio), ceea ce impiedica saltul peste locul copilului nedemnului.Cu toate acestea, intrucat legea dispune numai in privinta copiilor nedemnului, impiedicand venirea lor la mostenire prin reprezentare, per a contrario, nu excludem posibilitatea ca descendentii subsecventi ai nedemnului, daca sunt de buna-credinta sa poata veni la mostenire prin reprezentare, bineinteles daca nedemnul si copilul sau erau decedati la data deschiderii succesiunii.

Aceasta interpretare restrictiva a art.658 C.civ. s-ar putea justifica prin caracterul derogatoriu al solutiei privind sanctionarea unui nevinovat si prin faptul ca regula care s-ar opune acestei interpretari (urcare din grad in grad), poate cunoaste exceptii in cazurile prevazute de lege.

Efectele nedemnitatii fata de terti b#%l!^+a?

Este posibil ca nedemnul, in perioada dintre deschiderea succesiunii si constatarea nedemnitatii, sa fi incheiat acte juridice cu terte persoane cu privire la bunurile succesorale (acte de conservare, administrare sau chiar de dispozitie).

Pentru ca in discutie intra mai multe principii de drept, cum ar fi principiul ressoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiul stabilitatii circuitului civil, principiul ocrotirii bunei-credinte, jurisprudenta a concluzionat ca aceste acte vor fi si ele desfiintate cu efect retroactiv, potrivit principiului quod non habet. Inseamna ca, in principiu, nedemnitatea produce efecte si fata de terti, solutie ce se explica in cazul tertilor de rea-credinta (ei aveau cunostinta de faptele nedemnului), dar nu si in cazul tertilor de buna-credinta care au crezut in valabilitatea titlului de mostenitor al nedemnului.

Astfel, actele de conservare si de administrare ale bunurilor mostenirii se mentin, deoarece ele profita adevaratilor mostenitori si interesul economic general impune ca aceste bunuri sa fie conservate si puse in valoare. Totusi nu excludem posibilitatea ca adevaratii mostenitori sa ceara desfiintarea lor daca tertul a fost de rea-credinta si actul se dovedeste daunator.

Actele de dispozitie a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la purtator) se mentin in baza art. 1909 C.civ., daca dobanditorul este de buna-credinta.

In ceea ce priveste actele de dispozitie asupra imobilelor, tertul de buna-credinta se va apara prin invocarea uzucapiunii de scurta durata 10-20 ani, actul incheiat cu mostenitorul nedemn putand servi ca just-titlu. Aceasta aparare se dovedeste, de cele mai multe ori, insuficienta pentru ca nedemnitatea se constata intr-un termen mai scurt. De aceea, in literatura juridica de specialitate si in practica judecatoreasca, se admite teoria mostenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul incheiat cu mostenitorul nedemn se mentine daca:

este cu titlu particular;

cu titlu oneros;

tertul de buna-credinta;

exista eroare comuna; b#%l!^+a?

invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului (error communis facit ius).

Aparenta in conditiile unei erori obstesti este creatoare de drept. In aceste conditii actul ramanevalabil si opozabil mostenitorilor adevarati, dobandirea dreptului de catre tert producandu-se in momentul incheierii actului si independent de intrarea sa in posesia imobilului sau de bu na-credinta ori de reaua-credinta a mostenitorului aparent.

In toate cazurile in care actul se mentine, nedemnul va fi obligat sa plateasca despagubiri mostenitorului adevarat ca posesor de rea-credinta (pretul obtinut sau valoarea, daca aceasta din urma este mai mare; fructele, precum si orice alta paguba dovedita). Daca actul va fi desfiintat cu caracter retroactiv, nedemnul va fi actionat de catre tert pentru evictiune – art.828 sau art.1337 si urm. din C.civ., dupa caz.

Aceste reguli se aplica in mod corespunzator si in cazul in care actul a fost incheiat cu tertii nu de catre nedemn, ci de catre copiii lui care au venit la mostenire prin reprezentare, ulterior constatandu-se nedemnitatea celui reprezentat. Consideram insa ca, potrivit regulii generale, art 1899, alin.2 C.civ., copilul nedemnului, fiind si el mostenitor aparent, trebuie si el prezumat ca posesor de buna-credinta si obligat la restituire ca atare, cat timp nu se dovedeste ca a fost de rea-credinta, art. 657 C.civ. tratandu-l ca posesor de rea-credinta numai pe nedemn.

Data fiind gravitatea faptelor sanctionate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocata de orice persoana interesata care urmeaza sa profite de inlaturarea la mostenire (prin reprezentare), cum sunt comostenitorii legali sau mostenitorii legali subsecventi sau legatarii sau donatarii, in cazul in care nedemnul ar fi fost un mostenitor rezervatar a carui prezenta putea determina reductiunea liberalitatilor excesive sau daca acesta ar fi contestat validitatea dispozitiilor testamentare.

Nedemnitatea poate fi invocata pe calea actiunii oblice si de catre creditorii acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal, pentru ca sanctiunea inlaturarii de la mostenire a nedemnului intervine ope legis si, spre deosebire de revocarea donatiei pentru ingratitudine, nici cel care lasa mostenirea nu putea sa-l ierte pe nedemn.

Pentru aceleasi motive, ea poate fi invocata si de procuror –art.45 C. pr. civ., ori de catre instanta de judecata, din oficiu. Cat priveste invocarea de catre nedemn a propriei sale b#%l!^+a?nedemnitati, impartasim solutia potrivit careia nu poate primi aplicare principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans si, deci, este admisibila invocarea nedemnitatii de catre nedemn deoarece ea opereaza de drept, nedemnitatea referindu-se doar la faptul consumat al indepartarii sale de la mostenire prin efectul legii. In toate cazurile, nedemnitatea poate fi invocata si constatata de instanta numai dupa deschiderea succesiunii si numai daca vocatia succesorala legala a nedemnului este concreta, nefiind inlaturat de la mostenire prin prezenta unor mostenitori in rang preferabil (care pot culege mostenirea si fara invocarea nedemnitatii).

Daca inlaturarea de la mostenire a nedemnului se datoreaza dispozitiilor testamentare, contestate intr-un fel sau altul de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligat sa apere cu prioritate validitatea acestor dispozitii. In aceste conditii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului cat timp acesta este in viata, iar daca – dupa deschiderea succesiunii – a intrat in stapanirea bunurilor succesorale si a decedat inainte de constatarea nedemnitatii, impotriva mostenitorilor legali sau testamentari care stapanesc aceste bunuri (mostenire prin retransmitere), ei neputand dobandi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorita efectelor retroactive ale nedemnitatii.

Mostenitorii nedemnului, chiar daca sunt de buna-credinta nu s-ar putea apara prin invocarea teoriei mostenitorului aparent, pentru ca nu sunt dobandite cu titlu oneros si cu titlu particular si nici cu invocarea art. 1909 C.civ. sau a uzucapiunii de 10 – 20 ani, deoarece titlul lor este universal, iar certificatul de mostenitor nu este titlu de proprietate, confirmand doar calitatea de mostenitor.

Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului ar putea invoca uzucapiunea de 10 – 20 ani sau beneficiul art. 1909 C.civ., insa nu si teoria mosteniritorului aparent, el fiind dobanditor cu titlu gratuit. In schimb, subdobanditorii prin acte intre vii la mostenitorii (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) nedemnului se pot apara impotriva adevaratilor mostenitori ca orice terti de buna-credinta.

Daca decesul nedemnului a avut loc inainte de deschiderea succesiunii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului pentru a-i impiedica sa vina la mostenire. Nedemnitatea succesorala este o sanctiune de drept civil aplicata mostenitorului legal care se face vinovat de o fapta prevazuta in situatiile expres prevazute de lege.

Mostenirea, patrimoniul unei persoane alcatuit din drepturi si obligatii, lasata la moartea unei persoane, intra, in puterea legii, sau in puterea testamentului lasat de defunct, in b#%l!^+a?patrimoniul altei sau altor persoane (ascendenti, descendenti, sot supravietuitor, colaterali pana la gradul IV inclusiv), daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru ca acea persoana sa poata mosteni, si anume:

– sa existe in momentul deschiderii succesiunii;

sa fie ruda cu defunctul:descendent, ascendent, sot supravietuitor, colateral pana la gradul IV inclusiv;

sa aiba capacitate succesorala;

sa nu fie nedemn;

sa nu fie exheredat.

Persoanele care sunt chemate sa culeaga mostenirea, pot sa o accepte pur si simplu, sa o accepte sub beneficiu de inventar sau sa o refuze, conform dreptului de optiune succesorala, art.685 C.civ. si urmatoarele, in termen de sase luni de la deschiderea succesiunii.

1.2.FELURILE MOȘTENIRII

Conform art. 650 C.civ. „succesiunea se diferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament”. Prin urmare, în funcție de izvorul vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, moștenirea poate fi legală sau testamentară.

A. Moștenirea este legală când ea se deferă în ordinea și cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca făcând parte din una din clasele de moștenitori prevăzute în Codul civil și în Legea nr. 319/1994. Moștenirea legală intervine numai în cazul și în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru cauză de moarte sau testamentul nu își produce în tot sau în parte efectele, ori testamentul cuprinde alte dispoziții decât cele privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ca de exemplu recunoașterea unui copil, dispoziții cu privire la funeralii etc.

Testamentul poate să cuprindă și dispoziții cu privire la înlăturarea de la succesiune a unor rude. În acest caz, dacă cel înlăturat este moștenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moștenitor legal, tot așa cum și ceilalți moștenitori care beneficiază de exheredare vor culege moștenirea în temeiul legii, deci ca moștenitori legali. Cu alte cuvinte, moștenirea este legală deoarece patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii, în ordinea și în cotele determinate de lege, moștenitorii putând justifica această calitate a lor prin invocarea textelor legale corespunzatoare.

În cazul împărțelii de ascendent (art. 794-799 C.civ.), moștenitorii între care operează această împărțeală vin la moștenire în temeiul legii, chiar dacă cotele rezultând din această împărțeală nu ar coincide întocmai cu cotele determinate de lege, fiind însă respectată “partea legitimă” a fiecăruia dintre ei (art. 798 C.civ.), adică rezerva succesorală.

Persoanele care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali, care au vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct, chiar dacă, în concret, există o pluralitate de moștenitori, ei beneficiază numai de o parte din moștenire. Rezerva se culege, în toate cazurile, cu titlu universal. Nu există, deci moștenitori legali care au vocație numai la bunuri singulare, privite izolat (ut singuli). Cu alte cuvinte, nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular, ci numai moștenitori universali.

B. Moștenirea este testamentară în cazul și în măsura în care transmiterea masei succesorale are loc în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin testament.

Testamentul este definit în doctrină, pe baza prevederilor art. 802 C.civ. ca fiind actul juridic unilateral, personal și solemn, esențialmente revocabil în timpul vieții testatorului, prin care acesta dispune de tot sau de o parte din avutul său pentru timpul când va înceta din viață.^+a?

Persoanele desemnate de testator să culeagă moștenirea se numesc legatari (moștenitori). Legatarul poate fi universal, deci cu vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct, cu titlu universal, cu vocație la o fracțiune din masa succesorală, cu titlu particular, cu vocație numai la bunuri singulare, anume determinate.

Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară

Cele două feluri de moșteniri, prevăzute la art. 650 C.civ. nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moștenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Art. 650 C.civ. (“Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament”) nu ar trebui interpretat în sensul că moștenirea testamentară ar exclude pe cea legală. După cum rezultă din prevederile Codului civil, în dreptul nostru se admite –iar dacă există moștenitori rezervatari, chiar se impune- coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. Așadar, Codul civil român nu a păstrat principiul din dreptul roman al incompatibilității celor două feluri de moșteniri (nemo partim testatus, partim intestestatus decedere potest), adică nimeni nu poate muri în parte cu testament, în parte fără testament.

În cazul în care testatorul a făcut numai legate cu titlu particular, patrimoniul succesoral se transmite, potrivit legii, moștenitorilor legali, numai că aceștia vor fi obligați față de legatarii cu titlu particular să execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatar direct de la defunct și deci, nu va trece asupra moștenitorilor legali (care culeg restul patrimoniului succesoral).

Dacă testatorul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar ele nu epuizează integral patrimoniul succesoral (de exemplu, două legate pentru câte 1/3 din moștenire), devoluțiunea moștenirii va fi testamentară în limitele legatului sau legatelor și legală pentru restul.

În schimb, dacă testatorul a instituit prin testament mai mulți legatari cu titlu universal, asfel încât aceste legate epuizează întreaga moștenire (cu condiția să nu fie ineficace), sau dacă testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali, devoluțiunea moștenirii va fi numai testamentară.

În toate cazurile însă, dacă există moștenitori rezervatari care beneficiază de o parte din moștenire chiar și împotriva voinței liberale a testatorului și prin legatele făcute s-a adus atingere rezervei lor, ei vor dobândi, potrivit legii, partea din moștenire corespunzătoare rezervei și numai pentru rest devoluțiunea succesorală va fi testamentară.

Deci, moștenirea testamentară înlătura pe cea legală numai dacă nu există moștenitori rezervatari și testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali sau doi ori mai mulți legatari cu titlu universal care, împreună (cumulativ), au vocație la întreaga moștenire.

Coexistența calitații de moștenitor legal cu aceea de legatar

În practica judiciară s-a pus întrebarea dacă o persoană poate să culeagă o anumită parte din moștenire în calitate de legatar și o altă parte în calitate de moștenitor legal, deci să se cumuleze cele două calitați în aceeași persoană.

Tribunalul Suprem s-a pronunțat în sens afirmativ, decizând în felul următor: „Calitatea de moștenitor legal subzistă și în cazul în care aceasta este unită cu cea de moștenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri să fie pus în situația de a lua mai puțin și de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai pe baza unuia din temeiurile juridice componente”.

De exemplu, dacă există mai mulți legatari cu titlu universal, iar unul dintre ei nu vrea sau nu poate beneficia de legat, partea acestuia va fi culeasă ca moștenire legală de către legatarul care are și o asemenea vocație, fiind rudă cu defunctul în grad succesibil sau soț supraviețuitor (în acest caz, această soluție nu trebuie să contravină dispozițiilor testamentare).

Este însă posibil ca persoana chemată la moștenire de lege și, în același timp, gratificată prin testament, să opteze diferit cu privire la moștenirea legală și la legat, adică să o accepte pe prima și să renunțe la legat sau invers. Dacă însă legatul este mai mic decât cota legală, moștenitorul legal nu poate renunța la legat pentru a moșteni mai mult, deoarece un asemenea?legat poate avea și semnificația unei exheredări parțiale, caz în care moștenitorul legal poate reclama numai rezerva (dacă este mai mare decât legatul) prevăzută de lege în favoarea sa (rezervă care se dobândește întotdeauna în calitate de moștenitor legal).

Este de precizat faptul că, admițând coexistența calității de moștenitor legal cu aceea de legatar, nu avem în vedere “dublarea” calității de legatar cu aceea de moștenitor legal admisă în practica instanței supreme. Se are în vedere situația când un legatar culege moștenirea efectiv și exclusiv în baza testamentului, dar –fiind rudă cu defunctul sau soț supraviețuitor –el ar fi putut beneficia de moștenire (desigur, într-o proporție mai mică ) și în lipsa dispoziției testamentare, în calitate de moștenitor legal. Pentru aceste motive se consideră că la calitatea de moștenitor legal se adaugă voința lui de cujus care nu înlătură calitatea de moștenitor legal a celui în cauză, această calitate fiind “predominantă”.

În realitate, persoana (persoanele) în cauză culeg moștenirea în calitate de legatari, calitate pe care o invocă întrucât le conferă drepturi succesorale mai întinse. Spre deosebire de această concepție, noi avem în vedere ipoteza în care, efectiv, o persoană culege o parte din moștenire în calitate de legatar, iar o altă parte –pentru care defunctul nu a dispus prin testament sau dispoziția testamentară este ineficace –în calitate de moștenitor legal.

Noțiunea de moștenire ab intestat

În literatura de specialitate, în locul noțiunii de moștenire legală, uneori se folosește noțiunea (din dreptul roman) de moștenire sau succesiune ab intestat.

Această noțiune are avantajul de a preciza că regulile devoluțiunii legale se aplică întocmai, numai în cazul în care persoana decedează fără a lăsa un testament (ab intestato mori). Folosirea acestei noțiuni este însă pur convențională, fără semnificația din dreptul roman.

În dreptul roman, succesiunea testamentară era regula, iar cea legală se definea prin raportare la absența testamentului.

În dreptul nostru, moștenirea legală este regula, ea putând fi însă înlăturată, în tot sau în parte, prin testamentul lăsat de de cujus.

“Titlul I – DESPRE SUCCESIUNI

Art. 650 Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament.

Capitolul 1 – Despre deschiderea succesiunilor

Art. 651
Succesiunile se deschid prin moarte.

Art. 652
Legea reguleaza ordinea succesiunilor intre mostenitorii legitimi.
Copiii naturali, in privinta succesiunii mamei lor si a colateralilor sai, sunt asimilati copiilor legitimi si viceversa. In lipsa de mostenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenesc de sotul supravietuitor. In lipsa de sot, statul devine mostenitor.

Art. 653
Descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului.
Ceilalti mostenitori intra in posesiunea succesiunii cu permisiunea justitiei.

Capitolul 2 – Despre calitatile cerute pentru a succede b#%l!^+a?

Art. 654
Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii.
Copilul conceput este considerat ca exista.
Copilul nascut mort este considerat ca nu exista.

Art. 655
Sunt nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct.
2. Acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa.
3. Mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei.

Art. 656
Lipsa de denuntare nu poate vatama in drepturile lor pe ascendentii si descendentii omoratului, pe afinii sai de acelasi grad, pe sotul sau sotia sa, pe fratii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepotii sau nepoatele sale.

Art. 657
Mostenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a intoarce toate fructele si veniturile a caror folosinta a avut-o de la deschiderea succesiunii.

Art. 658
Copiii nedemnului viind la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sunt departati pentru greseala tatalui lor; acesta insa nu poate nici intr-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea il acorda tatilor si mamelor asupra bunurilor copiilor lor.
b#%l!^+a?

Capitolul 3 – Despre deosebite ordine de succesiune

Sectiunea I – Dispozitii generale

Art. 659
Succesiunile sunt deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale, in ordinea si dupa regulile mai jos determinate.

Art. 660
Proximitatea rudeniei se stabileste prin numarul generatiilor; fiecare generatie numara un grad.

Art. 661
Sirul gradelor formeaza linia; se numeste linie dreapta sirul gradelor intre persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterala sirul gradelor intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
Linia dreapta se imparte in linie dreapta descendenta si in linie dreapta ascendenta.
Intaia este aceea ce leaga pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leaga o persoana cu acei din care ea se coboara.

Art. 662
In linie dreapta se numara atatea grade cate sunt si generatii intre persoane; astfel fiul este catre tatal sau in cel dintai grad; nepotul de fiu in cel de al doilea, si viceversa, tatal si bunul catre fiii lor si nepotii lor de fiu.

Art. 663
In linie colaterala gradele se numara dupa generatii, incepand de la una din rude pana la autorul comun si de la acesta pana la cealalta ruda.
Fratii dar sunt in gradul al doilea; unchiul si nepotul in al treilea, verii primari in al patrulea si c.1.

Sectiunea II – Despre reprezentare

Art. 664
Reprezentarea este o fictiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanti in locul, in b#%l!^+a?gradul si in dreptul reprezentantului.

Art. 665
Reprezentarea se intinde nemarginit in linie directa descendenta.
Ea este admisa in toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendentii unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toti copiii defunctului fiind morti inaintea lui, descendentii zisilor copii sa se gaseasca intre ei in grade egale sau neegale.

Art. 666
In linie colaterala, reprezentarea este admisa in privinta copiilor si descendentilor fratilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa in concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toti fratii si surorile defunctului, fiind morti mai dinainte, succesiunea sa se gaseasca trecuta la descendentii lor, in grade egale sau neegale.

Art. 667
In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina (souche); daca aceeasi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, si membrii aceleiasi ramuri se impart egal intre dansii.

Art. 668
Nu se reprezinta decat persoanele moarte.
Poate cineva reprezenta pe acela la a carui succesiune a renuntat.

Sectiunea III – Succesiunile deferite descendentilor

Art. 669
Copiii sau descendentii lor succed tatalui, mamei, mosilor, moaselor si oricarui alt ascendent, fara deosebire de sex si chiar de ar fi nascuti din deosebite casatorii. Ei succed in parti egale cand se gasesc toti in gradul dintai si sunt chemati dupa propriul lor drept; ei succed pe tulpina cand sunt chemati toti sau unul din ei prin reprezentare.
A se vedea si Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, art. 1, lit. a, alin. 4. b#%l!^+a?

Sectiunea IV – Despre succesiunile deferite ascendentilor

Art. 670
Daca defunctul n-a lasat posteritate, nici frate, nici surora, nici descendenti dintr-acestia, succesiunea se cuvine ascendentilor din gradul de rudenie cel mai aproape.
Ascendentii de acelasi grad mostenesc parti egale.

Art. 671
Daca tatal si mama unei persoane moarte fara descendenti i-au supravietuit, lasand acea persoana fratii, surori, sau descendenti ai acestora, succesiunea se divide in doua portiuni egale, din care jumatate numai se cuvine tatalui si mamei si se imparte deopotriva intre dansii.

Sectiunea V – Despre succesiunile colaterale

Art. 672
In caz de a muri mai dinainte tatal si mama unei persoane moarte fara posteritate, fratii, surorile sau descendentii lor sunt chemati la succesiune, departand pe ascendenti ai pe ceilalti colaterali. Ei succed sau dupa propriul lor drept, sau prin reprezentare, in modul regulat in sectiunea II a acestui cap.

Art. 673
Daca tatal si mama persoanei moarte fara posteritate i-au supravietuit, fratii surorile sau reprezentantii lor iau jumatate succesiunea. Daca numai tatal sau numai mama i-a supravietuit, fratii, surorile sau reprezentantii lor iau trei patrimi ale succesiunii.

Art. 674
Partajul jumatatii sau celor trei patrimi cuvenite fratilor sau surorilor, dupa continerea articolului precedent, se face intre ei in portiuni egale, daca sunt toti dintr-aceeasi casatorie; de sunt din casatorii diferite, diviziunea se face pe jumatate intre cele doua linii paterna si materna b#%l!^+a?a defunctului; fratii primari iau parte in amandoua liniile, uterinii sau consangenii, fiecare in linia sa numai. Daca sunt frati sau surori numai intr-o linie, ei succed in total, excluzand pe toate rudele din cealalta linie.

Art. 675
In lipsa de frati sau surori sau de descendenti dintr-insii si in lipsa de ascendenti, succesiunea sa da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Cand sunt mai multe rude colaterale in acelasi grad, succesiunea se imparte egal intre dansele.

Art. 676
Rudele succed pana la al doisprezecelea grad inclusiv.
1. A se vedea Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, art. 6, care face trimitere la art. 4 al Legii din 28 iulie 1928 privind impozitul progresiv pe succesiuni, prin care s-a modificat art. 676 Cod civil in sensul restrangerii cercului rudelor chemate la mostenire pana la gradul IV inclusiv.
2. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor art. 1, lit. e, in lipsa rudelor pana la gradul al IV-lea inclusiv, sotul supravietuitor mosteneste intreaga avere.

Capitolul 4 – Despre succesiunile neregulate

Sectiunea 1 – Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor si despre succesiunea copiilor naturali morti fara posteritate

Art. 677
(Abrogat drept urmare a abrogarii – prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 – a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

Art. 678
Succesiunea copilului natural, mort fara posteritate, se cuvine mamei sale, si, in lipsa mamei, rudelor ei cele mai aproape.

Sectiunea II – Despre succesiunea sotului supravietuitor si despre a statului b#%l!^+a?

Art. 679
Cand defunctul nu are nici rude in gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la sotul in viata nedespartit.

Art. 680
In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.

Art. 681
Sotul in viata si statul care cer succesiunea sunt obligati a face sa se puna peceti, a pretinde sa se faca inventar, dupa formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.

Art. 682
Sotul in viata este inca dator a transforma in numerar lucrurile miscatoare sau a da cautiune solvabila pentru restituirea succesiunii, in caz cand s-ar prezenta mostenitori ai defunctului in termen de 3 ani. Dupa acest termen cautiunea este liberata.

Art. 683
Sotul in viata sau statul, care n-au indeplinit formalitatile la care sunt respectiv indatorati, pot sa fie supusi la daune-interese catre mostenitorii ce s-ar arata.

Sectiunea III – Despre dreptul de mostenire al femeii cand se afla in concurenta cu descendentii sau alte rude care sunt chemate dupa legi la succesiunea sotului ei mort

Art. 684
Cand barbatul moare si vaduva sa n-are avere, dansa ia o portiune virila in uzufruct, din succesiunea barbatului, daca acesta are descendenti.
Cand barbatul lasa un singur descendent, portiunea femeii in succesiune va fi numai de a treia b#%l!^+a?parte. Acest drept incepe de la epoca incetarii uzufructului legal.
Cand barbatul lasa rude de sus sau de alaturi, atunci femeia succede la o patrime in plina proprietate din averea mortului.

Capitolul 5 – Despre acceptarea si repudierea mostenitorilor

Sectiunea I – Despre acceptare

Art. 685
Succesiunea poate fi acceptata curat si simplu, si sub beneficiu de inventar.

Art. 686
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine.

Art. 687
Minorii si interzisii nu pot face valabil acceptarea unei mosteniri decat conform dispozitiilor titlului de la minoritate si tutela.

Art. 688
Efectul acceptarii se suie pana la ziua deschiderii succesiunii.

Art. 689
Acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cand se insuseste titlul sau calitatea de erede intr-un act autentic sau privat; este tacita cand eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in calitatea sa de erede, si care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare.

Art. 690
Actele curat conservatorii, de ingrijire si de administratie provizorie nu sunt acte de primirea mostenirii, daca cel ce le-a facut n-a luat titlu sau calitate de erede.

Art. 691 b#%l!^+a?
Donatiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale facute de un erede, trage dupa sine acceptarea succesiunii.
Tot asemenea se intampla:
1. Cand unul din erezi renunta chiar gratuit in folosul unuia sau a mai multi din coerezi.
2. Cand renuntarea se face in folosul tuturor coerezilor fara deosebire, si se primeste de renuntator pretul renuntarii.

Art. 692
Cand acela carui se cuvine o succesiune a murit fara sa se fi lepadat de dansa, sau fara sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii sai pot de-a dreptul sa accepte sau sa se lepede de dansa.

Art. 693
Daca erezii sai nu se invoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar.

Art. 694
Majorele nu poate sa-si atace acceptarea expresa sau tacita a unei succesiuni decat in cazul cand aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a intrebuintat in privinta-i. El nu poate reclama in contra acceptarii pentru cuvinte de vatamare, decat in cazul in care succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament necunoscut in momentul acceptarii.

Sectiunea II – Despre renuntarea la succesiune

Art. 695
Abrogat

Art. 696
Eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede.

Art. 697 b#%l!^+a?
Partea renuntatorului profita coerezilor sai; daca este singur, succesiunea trece la gradul urmator.

Art. 698
Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodata. Daca renuntatorul este singur in gradul sau, sau daca toti coerezii sai renunta, copiii lor vin la succesiune in virtutea propriului lor drept, pentru parti egale.

Art. 699
Creditorii acelui ce renunta in paguba lor pot sa ia autorizatia justitiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, in locul si randul sau.
Intr-acest caz renuntarea este anulata numai in favorul creditorilor si numai pana la concurenta creantelor lor. Acceptarea nu se face in folosul eredelui care a renuntat.

Art. 700
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
In cazul cand mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea.

Art. 701
In tot timpul in care prescriptia dreptului de a accepta nu este dobandita in contra erezilor ce au renuntat, ei au inca facultatea de a accepta succesiunea, daca succesiunea nu este deja acceptata de alti erezi. Nu se pot vatama insa drepturile care ar fi dobandite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescriptie, sau prin acte valabile, facute de curatorele succesiunii vacante.

Art. 702
Nici chiar prin contractul casatoriei nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii. b#%l!^+a?

Art. 703
Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dansa; cu toata renuntarea lor, ei raman erezi si nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse.

Sectiunea III – Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale si despre obligatiile eredelui beneficiar

Art. 704
Declaratia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie sa fie facuta la grefa tribunalului de prima instanta a districtului in care succesiunea este deschisa; ea trebuie sa fie inscrisa pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renuntare.

Art. 705
Aceasta declaratie n-are efect decat fiind precedata sau urmata de un inventar fidel si exact al bunurilor succesiunii, facut dupa formele cerute de legile de procedura si in termenele mai jos hotarate.

Art. 706
Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptarii sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va incepe a curge din ziua expirarii a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua incheierii inventarului, daca s-a terminat mai inainte de expirarea celor 3 luni.

Art. 707
Daca cu toate acestea, sunt in succesiune obiecte supuse stricaciunii, sau obiecte a caror conservare ar costa mult, eredele poate in calitatea sa de persoana in drept a succede si fara sa se poata zice ca s-a facut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justitiei ca sa se vanza acele obiecte. b#%l!^+a?
Aceasta vanzare trebuie sa se faca cu forma vanzarilor publice.

Art. 708
In timpul termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunta si nu se poate obtine o condamnatiune in contra-i. Daca el renunta dupa expirarea termenelor, sau inaintea expirarii lor, cheltuielile ce legiuit s-au facut de dansul pana la acea epoca privesc succesiunea.

Art. 709
Dupa expirarea termenelor aratate, eredele urmarit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla in cercetarea urmaririi il acorda sau il refuza dupa circumstante.

Art. 710
Cheltuielile urmaririi, in cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, daca eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul mortii sau ca termenele i-au fost neindestulatoare, din cauza situatiei bunurilor, sau din cauza contestatiilor ivite. Daca el nu poate justifica, cheltuielile il privesc.

Art. 711
Eredele conserva cu toate acestea, dupa expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar dupa expirarea termenelor date de judecator, conform art. 709, facultatea de a face inca inventar si de a se declara erede beneficiar; aceasta insa in caz cand dansul n-a facut acte de erede sau in caz cand nu este dat in contra-i o hotarare judecatoreasca desavarsita, care sa-l condamne ca erede curat si simplu.

Art. 712
Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu stiinta si rea credinta n-a trecut in inventar efecte dintr-insa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.

Art. 713
Beneficiul de inventar da eredelui avantajul: b#%l!^+a?
1. De a plati datoriile succesiunii numai pana in concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor si legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii si de a conserva in contra succesiunii dreptul de a cere plata creantelor sale.

Art. 714
Eredele beneficiar administreaza bunurile succesiunii si este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor si legatarilor. El nu devine raspunzator cu bunurile sale proprii, decat dupa ce i se va fi cerut darea socotelilor si el nu va fi indestulat aceasta indatorire.
Dupa lamurirea socotelilor, el nu poate fi raspunzator cu bunurile sale proprii, decat pana la concurenta sumelor ce ramane dator.

Art. 715
El nu raspunde pentru administratia sa decat de greseli grave.

Art. 716
El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decat prin formele legiuite pentru vanzarile publice.
Daca el reprezinta in natura obiectele miscatoare, nu raspunde decat de deprecierea sau deteriorarea lor cauzata din neglijenta sa.

Art. 717
El nu poate vinde imobilele decat dupa formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecari, care au facut cerere, a primi pretul.

Art. 718
El este dator, daca creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cautiune solvabila pentru pretul miscatoarelor cuprinse in inventar si pentru portiunea pretului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecari. De nu se va da aceasta cautiune, se vor vinde miscatoarele si pretul lor se va depune, ca si portiunea nedelegata din pretul imobilelor, spre a se intrebuinta la desfacerea sarcinilor succesiunii. b#%l!^+a?

Art. 719
Daca unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decat dupa ordinea si chipul regulat de judecator.
Daca creditorii nu se opun, eredele plateste creditorilor si legatarilor, dupa randul cererii.

Art. 720
Creditorii ce nu se opun si care se prezinta, dupa lamurirea socotelilor si plata relicvatelor, nu au recurs decat in contra legatarilor; acei care se prezinta inaintea lamuririi socotelilor si platii relicvatelor vor avea recurs si in contra creditorilor platiti inaintea lor.

Art. 721
Creditorii ce se opun vor avea recurs si in contra eredelui.

Art. 722
In toate cazurile prevazute de art. 719 si 720, recursul se prescrie dupa expirarea termenului de trei ani, care incepe din ziua lamuririi socotelilor si a platii relicvatului.

Art. 723
Cheltuielile pentru peceti, pentru facerea inventarului si pentru darea socotelilor privesc succesiunea.

Sectiunea IV – Despre succesiunile vacante

Art. 724
Daca dupa expirarea termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, nu se prezinta nimeni ca sa reclame succesiunea si daca nu este nici un erede cunoscut, sau daca erezii cunoscuti s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privita ca vacanta.

Art. 725
Tribunalul de intaia instanta din districtul in care succesiunea este deschisa numeste un b#%l!^+a?curatore dupa cererea persoanelor interesate, sau dupa aceea a procurorului.

Art. 726
Curatorele unei succesiuni vacante trebuie inainte de toate sa constate printr-un inventar succesiunea; el exercita si urmareste drepturile ei; raspunde la cererile facute in contra-i; administreaza sub indatorirea de a varsa numerarul succesiunii, ca si sumele adunate din vanzarea mobilelor si imobilelor, in casa de consemnatiuni si depozite si in fine sub aceea de a da socoteli.

Art. 727
Dispozitiile sectiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administratie si asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt indatoritoare si pentru curatorii succesiunilor vacante.

Capitolul 6 – Despre impartire si despre raporturi

Sectiunea I – Despre impartirea succesiunii

Art. 728
Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii.
Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. Dupa trecerea acestui timp, invoirea se poate reinnoi.

Art. 729
Diviziunea poate fi ceruta chiar cand unul sau mai multi din erezi au posedat parti separate din succesiune, daca nu a fost act de imparteala sau daca nu se poate opune prescriptia.

Art. 730
Daca toti erezii sunt prezenti si majori, se pot imparti intre dansii, oricum ar voi, fara indeplinirea vreunei formalitati.
Daca toti erezii nu sunt prezenti sau daca intre dansii sunt minori sau interzisi, atunci se vor pune peceti pe efectele* succesiunii in cel mai scurt termen, sau dupa cererea erezilor sau dupa b#%l!^+a?aceea a procurorului tribunalului de prima instanta.

Art. 731
Creditorii pot si ei sa ceara punerea de peceti in virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecatoresti.

Art. 732
Dupa punerea pecetilor, creditorii pot face opozitie si fara a avea titluri executorii sau permisiunea justitiei.

Art. 733
Daca vreunul din coerezi nu consimte la facerea impartelii, sau daca se ivesc contestatii, ori in privinta modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunta in mod sumar sau numeste, de cere trebuinta, pentru operatiile impartelii, pe unul din judecatori, dupa raportul caruia judeca contestatiile.

Art. 734
Estimatia imobilelor se face de experti alesi de partile interesate; de experti numiti din oficiu cand partile refuza a-i alege.
Procesul-verbal al expertilor trebuie sa arate bazele estimatiei; sa indice daca obiectul estimat poate sa fie comod impartit si in ce chip; sa fixeze, in fine, in caz de impartire, fiecare din partile ce se pot forma, precum si valoarea lor.

Art. 734
Abrogat

Art. 735
Estimatia mobilelor trebuie sa se faca de oameni cunoscatori si dupa adevaratul lor pret.

Art. 735
Abrogat
b#%l!^+a?
Art. 736
Fiecare din coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori sechestrati sau oponenti, sau daca majoritatea coerezilor socoteste necesara vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public dupa formele obisnuite.
Daca imobilele nu se pot imparti, se vor vinde la tribunal prin licitatie.
Daca toate partile sunt majore, ele pot conveni sa faca vanzarea in fata unui arbitru, numit de dansele.

Art. 736
Abrogat

Art. 737
Abrogat

Art. 738
Fiecare erede raporteaza la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donatiunile ce a primit si sumele ce este dator catre succesiune.

Art. 739
Daca raportul nu se face in natura, coerezii carora li se datoreaza iau mai intai o parte egala din masa succesiunii.
Aceste preluari se fac, pe cat este posibil, in obiecte de aceeasi natura si calitate cu acelea ce erau sa fie date in natura.

Art. 740
Dupa preluari, se formeaza din restul masei succesiunii atatea parti egale cati sunt si erezi sau stirpe impartitoare.

Art. 741
La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile de imobile, de drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare. b#%l!^+a?
Se va evita insa, cat va sta prin putinta, imbunatatirea peste masura a eritajelor si diviziunea exploatatiunilor.

Art. 742
Inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani.

Art. 743
Abrogat

Art. 744
Mai inainte de a proceda la tragerea partilor la sorti, fiecare compartitor este admis a propune reclamarile sale, in contra formarii partilor.
Art. 745
Regulile stabilite pentru impartirea masei de mostenire se vor observa in subdiviziunile ce se vor face intre stirpele compartitoare.

Art. 746
Abrogat

Art. 747
Daca toti coerezii nu sunt prezenti sau de sunt intre ei interzisi sau minori, impartirea trebuie sa se faca inaintea judecatoriei, observand regulile prescrise in articolele precedente din aceasta sectiune.
Daca sunt mai multi minori cu interese contrarii la imparteala, se va da fiecarui dintr-insii un tutore special.

Art. 748
In cazul articolelor precedente, licitatia, de este trebuinta, nu se va putea face decat inaintea judecatoriei cu formele prescrise pentru instrainarea bunurilor minorilor. Strainii vor fi totdeauna admisi.
b#%l!^+a?
Art. 749
Impartelile facute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizatia consiliului de familie, sau in numele absentilor sunt definitive.

Art. 750
Dupa imparteala se va remite fiecarui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.
Titlurile unei proprietati impartite se tin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu indatorire de a le prezenta cand compartitorii, avand trebuinta de ele, i le vor cere.
Titlurile ereditatii intregi se tin de acel erede pe care toti l-au ales ca depozitar, cu indatorirea de a le prezenta la orice cerere.
Daca nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun in arhiva statului si judecatorul libereaza de pe dansele fiecarui din erezi cate o copie legalizata.

Sectiunea II – Despre raporturi

Art. 751
Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, impreuna cu fratii ori surorile sale, sau cu descendentii acestora, trebuie a raporta coerezilor sai tot ce a primit de la defunct prin dar, atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel.

Art. 752
Eredele ce renunta la succesiune poate popri darul, sau a cere legatul ce i s-a facut, in limitele partii disponibile.

Art. 753
Donatarul care nu avea calitatea de a mosteni in momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, daca donatorele nu l-a dispensat de aceasta.

Art. 754 b#%l!^+a?
Donatiile si legatele facute fiului unei persoane, care are calitatea de erede in momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au facut cu scutirea de raport.

Art. 755
Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul facut parintelui sau, chiar cand ar primi succesiunea acestuia; dar cand fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator sa raporteze aceea ce s-a daruit parintelui sau, chiar in cazul cand ar fi renuntat la succesiunea parintelui.

Art. 756
Donatiile si legatele facute sotului unui descendent succesibil sunt socotite ca facute cu scutirea de raport.
Daca darurile sau legatele s-au facut la doi soti impreuna, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusa raportului.

Art. 757
Raportul nu se poate face decat numai la succesiunea donatorului.

Art. 758
Coeredele este dator a raporta aceea ce parintele a cheltuit cu dansul dotandu-l, procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.

Art. 759
Cheltuielile de nutriment, intretinere, educatie, de invatatura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru imbracaminte si alte obiecte trebuincioase la intrarea in armata, cheltuielile de nunta si prezenturile obisnuite nu sunt supuse raportului.

Art. 760
Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit si fara greseala donatarului nu este supus raportului.

Art. 761 b#%l!^+a?
Abrogat

Art. 762
Fructele si interesele lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decat din ziua deschiderii succesiunii.

Art. 763
Legatarii si creditorii nu pot pretinde ca erezii sa faca raport.

Art. 764
Raportul se face sau in natura, sau scazandu-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport.

Art. 765
Raportul se poate pretinde in natura pentru imobile; cand cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat, inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.
Raportul in acest caz se pretuieste dupa valoarea ce imobilul a avut in momentul deschiderii succesiunii.

Art. 766
In orice caz, trebuie sa se tina socoteala donatarului de cheltuielile necesare si utile.

Art. 767
Donatorul este raspunzator de toate degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenta sa.

Art. 768
Cand imobilul s-a instrainat de donatar, amelioratiunile si degradarile facute de cel ce l-a dobandit se vor tine in seama, conform cu dispozitiile celor doua articole precedente.

Art. 769 b#%l!^+a?
Cand raportul se face in natura, bunurile intra in masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecari insa, pot sa intervina la imparteala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor.

Art. 770
Cand un succesibil primeste, cu dispensa de raport, un dar care excede portiunea disponibila, raportul excedentului se face in natura, daca intoarcerea excedentului este posibila.
In caz contrar, daca excedentul trece peste jumatatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul in intregimea lui si preleva asupra mesei valoarea portiunii disponibile; daca aceasta portiune trece peste jumatatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul in intregimea lui, ia insa mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii, si recompenseaza pe coerezii sai, sau in bani, sau oricum altfel.

Art. 771
Coeredele care raporteaza imobilul in natura poate sa retina posesiunea pana la plata efectiva a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioratiuni.

Art. 772
Raportul mobilelor se face luandu-se mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculeaza pe valoarea ce mobilele aveau in momentul facerii darului, dupa statul estimatiei anexat actului de dar; in lipsa acestui stat, dupa estimatia expertilor, facuta pe pretul cel mai just.

Art. 773
Succesibilul care a primit bani face raportul luand mai putin din numerarul succesiunii.
La neajungere, donatarul poate sa nu raporteze numerarul dand echivalentul in mobile si, in lipsa acestora, in imobilele succesiunii.

Sectiunea III – Despre plata datoriilor

Art. 774 b#%l!^+a?
Coerezii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii, fiecare in proportie cu ce ia.

Art. 775
Legatarul cu titlul universal contribuie deopotriva cu erezii, in proportie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie.

Art. 776
Cand imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele sa fie platite si imobilele liberate inaintea formarii partilor.
Daca coerezii impart succesiunea in starea in care se gaseste, imobilele ipotecate se estima dupa aceeasi norma ca si celelalte imobile; capitalul renditei insa se scade din pretul imobilului. Eredele, in partea caruia s-a dat imobilele, ramane singur dator a plati rendita si garanteaza pe coerezii sai pentru aceasta plata.

Art. 777
Coerezii platesc datoriile si sarcinile succesiunii, fiecare in proportie cu partea sa ereditara.

Art. 778
Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a platit din datoria comuna mai mult decat partea sa, are recurs, in contra celorlalti coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar cand coeredele ce a desfacut datoria ar fi fost subrogat in drepturile creditorilor. Coeredele insa, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creantelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii.

Art. 779
Cand unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecara se imparte intre toti ceilalti in proportie cu ce ia fiecare din succesiune.

Art. 780
Titlurile executorii, obtinute in contra defunctului, sunt personal executorii si in contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmari executia decat dupa opt zile de la notificarea acestor b#%l!^+a?titluri facute persoanei, sau la domiciliul eredelui.

Art. 781
Ei pot cere, in orice caz si in contra oricarui creditor, separatia patrimoniului defunctului de acela al eredelui.

Art. 782
Acest drept nu poate fi exercitat cand, acceptandu-se eredele de debitor, s-a facut astfel novatiune in privinta creantei contra defunctului.

Art. 783
In privinta mobilelor, dupa trecerea de trei ani, dreptul este prescris. In privinta imobilelor, actiunea se poate exercita in tot timpul in care imobilele se gasesc in mana eredelui.

Art. 784
Creditorii eredelui nu pot cere separatia patrimoniilor in contra creditorilor succesiunii.

Art. 785
Creditorii unui din compartitori, ca nu cumva imparteala sa se faca cu viclenie in vatamarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenti la imparteala, pot dar sa intervina cu spezele lor; nu pot insa sa atace o imparteala savarsita, afara numai de s-a facut in lipsa-le si fara sa se tina seama de opozitia lor.

Sectiunea IV – Despre efectele impartelii si despre garantia partilor

Art. 786
Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cazut prin licitatie, si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii.

Art. 787
Coerezii sunt datori garanti unul catre altul numai despre tulburarile si evictiunile ce proced b#%l!^+a?dintr-o cauza anterioara impartelii.
Garantia inceteaza cand o evictiune a fost exceptata anume, printr-o clauza expresa a actului de imparteala, sau cand evictiunea a fost cauzata din greseala eredelui

Art. 788
Fiecare din erezi este obligat, in proportie cu partea sa ereditara, a despagubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii.
Cand unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va imparti intre eredele garantat si intre ceilalti coerezi.

Art. 789
Garantia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite dureaza numai cinci ani de la imparteala. Aceasta garantie inceteaza cand nesolvabilitatea a luat nastere in urma impartelii.

Sectiunea V – Despre desfiintarea sau resciziunea impartelii

Art. 790
Impartelile pot fi desfiintate pentru violenta sau dol. b#%l!^+a?
Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica imparteala; se face numai un supliment de imparteala pentru obiectul omis.

Art. 791
Orice act, sub orice titlu, in urmarea carui a incetat indiviziunea intre erezi, este supus la actiunea de resciziune din articolul precedent.
Dupa imparteala, sau dupa actul care-i tine locul, actiunea de resciziune nu mai este admisa in contra tranzactiei facute asupra dificultatilor reale, ce prezinta primul act, chiar cand nu ar fi fost proces inceput asupra obiectului tranzactiei.

Art. 792
Acela in contra carui s-a facut cererea de resciziune poate popri desfiintarea impartelii, dand reclamantului suplimentul din partea sa ereditara in numerar sau in natura.

Art. 793
Coeredele care a instrainat portiunea sa ereditara, in tot sau in parte, nu poate intenta actiunea de resciziune pentru dol sau violenta, daca instrainarea s-a facut in urma descoperirii dolului sau incetarii violentei.

Sectiunea VI – Despre imparteala facuta de atat, de mama sau de alti ascendenti intre descendentii lor

Art. 794
Tatal, mama si ceilalti ascendenti pot face imparteala bunurilor lor intre fii si ceilalti descendenti.
Art. 795
Aceasta imparteala se poate face prin acte intre vii, sau prin testament cu formele, conditiile si regulile prescrise pentru donatiuni intre vii si pentru testamente.
Imparteala facuta prin acte intre vii nu poate avea de obiect decat bunurile prezente.

Art. 796
Daca toate bunurile, ce ascendentele a lasat la moartea sa, nu au fost cuprinse in imparteala, bunurile necuprinse se vor imparti conform cu legea.

Art. 797 b#%l!^+a?
Este nula imparteala in care nu s-au cuprins toti copiii in viata la deschiderea mostenirii si descendentii fiilor premuriti.
Actiunea de nulitate se poate exercita de toti erezii fara distinctie.

Art. 798
Imparteala facuta de ascendent se poate ataca, cand ar rezulta dintr-insa sau dintr-alte acte ca, prin dispozitia facuta de ascendent, vreunul din acei intre care s-au impartit bunurile s-ar gasi vatamat in partea legitima.

Art. 799
Copilul care, pentru cauza aratata la articolul precedent, ataca imparteala facuta de ascendent este dator a plati inainte cheltuielile estimatiei. Daca reclamatia nu este fondata, cheltuielile estimatiei si alte judecati vor fi in sarcina sa.

1.3.CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

Moștenirea are anumite particularități care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor, cunoscute dreptului civil.

Astfel, având loc numai la moartea unei persoane fizice, moștenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte și, deoarece se referă la patrimoniului persoanei decedate, iar nu la drepturile și obligațiile ei privite izolat, această transmisiune are caracter universal. Pe de altă parte, deși patrimoniul unei persoane fizice este divizibil în mai multe mase de drepturi și obligații, în cadrul transmisiunii moștenirii el este privit ca fiind, în principiu, unitar (putându-se transmite după aceleași norme juridice) și indivizibil.

a).Tansmiterea moștenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), deoarece se produce numai în urma și prin efectul morții fizic constatate sau judecătorește declarate a unei persoane fizice. Prin urmare, normele dreptului succesoral nu se aplică transmisiunilor prin acte juridice între vii care sunt guvernate de dreptul obligațional și nici încetării existenței persoanelor juridice. Chiar dacă în acest din urmă caz au loc transmisiuni universale sau cu titlu universal, acestea sunt reglementate de acte normative speciale și nu de cele aparținând de dreptul succesoral. În schimb, normele dreptului succesoral se aplică și persoanelor juridice sau statului în cazul în care aceștia devin dobânditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul unei persoane fizice decedate.

b).Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală, întrucât are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor si obligațiilor care au valoare economică și care au aparținut lui de cujus spre deosebire de transmisiunile prin acte juridice între vii care vizează, de regulă, numai bunuri singulare. Deci, în timpul vieții, o persoană fizică nu își poate transmite întregul patrimoniu deoarece acesta este legat intim de însăși existența persoanei fizice și reprezintă latura economică a personalității.

Caracterul universal al transmisiunii nu este negat în cazul acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar sau în cazul în care moștenirea devine vacantă întrucât, practic, are loc o limitare a răspunderii.

Așadar, în principiu, prin moștenire se transmit toate drepturile și obligațiile defunctului cu excepția celor strict legate de persoana sa, cum sunt cele cu caracter viager sau cele intuitu personae.

Moștenirea constă în transmiterea unei averi, a universalității de bunuri care alcătuiesc patrimoniul. Moartea, suprimând pe titularul patrimoniului, face posibilă trecerea patrimoniului său altor persoane. De aici rezultă și alte deosebiri față de transmisiunea între vii: a) Patrimoniul fiind alcătuit din drepturi si obligații în mod necesar prin moștenire se transmit nu numai drepturile, dar si obligațiile defunctului

Posibiltatea de a transmite obligații (datorii) este proprie moștenirii, derivând din caracterul universal al transmisiunii succesorale. Aceasta, spre deosebire de transmisiunea prin acte inter vivos, care poate avea ca obiect numai arepturi nu si obligații, Codul civil, necunoscând transmiterea de datorii. b#%l!^+a?

b) După moartea titularului, este posibil – și chiar necesar – ca patrimoniul acestuia să fie transmis uneia sau mai multor perosane aflate in în viață. O atare transmitere nu poate opera inter vivos, pentru că atâta timp cât titularul este în viață, el nu se poate lipsi de patrimoniul sau, nu îl poate transmite altuia, în întregul său ori fracționat.

c) Drepturile care au aparținut defunctului se transmit moștenitorilor și sunt opozabile terților fără a fi nevoie de îndeplinirea formalităților cerute de lege pentru transmiterea de drepturi prin acte între vii. Astfel, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale referitoare la un imobil, aflate în masa succesorala, se vor transmite prin moștenire si vor fi opozabile terților, fără ca mostenitorul sa fie obligat a indeplini formalitațile de publicitate imobiliară. In acest sens, art. 28 alin. 1 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 dispune că drepturile reale provenite din succesiune sunt opozabile fată de terți fără înscrierea în cartea funciară; titularul nu va putea dispune de ele prin cartea funciară decat după ce s-a făcut înscrierea.

c).Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară, ceea ce înseamnă că moștenirea, în întregul ei, deci toate drepturile și obligațiile defunctului, se va transmite, în principiu, după aceleași norme juridice indiferent de natura, proveniența sau originea bunurilor ce o compun. Aceasta nu înseamnă unicitatea actului normativ (de exemplu, Codul civil) pentru că izvoare ale dreptului succesoral sunt, nu numai Codul civil, dar și alte acte normative ca: Legea nr. 319/1944 cu privire la dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă etc.

Principiul unității transmisiunii cunoaște însă și unele excepții în dreptul nostru pentru considerente de ordin social-economic și de echitate:

În cazul în care soțul supraviețuitor nu vine la moștenire în concurs cu descendenții acestuia are, conform art. 5 din Legea nr. 319/1944, un drept special asupra mobilierului casnic și al darurilor de nuntă pe care nu le va împărți cu ceilalți moștenitori.

Astfel, în acest caz se aplică două categorii de norme juridice. Unele se vor aplica celorlalte bunuri care compun masa succesorală și altele mobilierului casnic și darurilor de nuntă. b#%l!^+a?

În cazul decesului unui salariat, drepturile salariale neîncasate de acesta se vor plăti, potrivit art. 162, alin. (2) din Legea nr. 53/2003, soțului supraviețuitor, copiilor majori ai acestuia sau părinților lui, iar în lipsa acestora celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

În ipoteza în care există un element de extraneitate se vor aplica prevederile Legii 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Unii autori, având în vedere dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor (abrogat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe) au inclus în rândul excepțiilor de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale și drepturile patrimoniale de autor, care “alcătuiesc o masă deosebită în patrimoniul succesoral” și “se transmit după norme derogatorii de la dreptul comun”.

Aceasta nu este însă o veritabilă excepție de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale, deoarece legea prevede numai reguli speciale în privința caracterului temporal al drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin moștenire. După expirarea termenului prevăzut de legea specială, retransmiterea prin succesiune a drepturilor este imposibilă, nu pentru că ne-am afla în prezența unei derogări de la dreptul comun, ci datorită stingerii dreptului însuși.

d).Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă, în sensul că acceptarea sau renunțarea la moștenire are caracter indivizibil, neputând avea ca obiect numai o parte din moștenire. Cu alte cuvinte, fiecare moștenitor trebuie să accepte moștenirea potrivit vocației sale succesorale sau să renunțe la ea. Numai în acest fel se poate explica faptul că în caz de renunțare la moștenire de către unul sau mai mulți succesibili sau în cazul ineficacității legatelor, partea cuvenită acestora va reveni de drept succesorilor acceptanți.

Caracterul indivizibil al patrimoniul se păstrează până la efectuarea împărțelii inițiate de unul sau mai mulți moștenitori, cu excepția când însuși defunctul a realizat prin testament o împărțeală de ascendent.

Principiul indivizibilității nu se opune însă acceptării moștenirii sub beneficiul de inventar când moștenitorii vor răspunde de datoriile succesiunii numai în limitele activului acesteia (intra vires hereditatis).

O excepție de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale este aceea că datoriile și creanțele lui de cujus sunt, în ceea ce privește raporturile dintre moștenitori, pe de o parte și creditorii defunctului, pe de altă parte, împărțite de drept între moștenitori din ziua deschiderii moștenirii, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 1060-1061 C.civ.).

O altă excepție se consideră a fi prevederile Legii nr. 18/1991 (republicată în anul 1998) referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Articolul 13 din Legea nr. 18/1991 recunoaște calitatea de moștenitor nu numai acelora care au acceptat moștenirea în termenul prescris de 6 luni, dar și acelora care nu au acceptat-o, dar au făcut cerere de reconstituire a dreptului, fiind așadar repuși în termen. Moștenitorii care au acceptat moștenirea, dar nu au făcut cerere, nu pot să pretindă drept de proprietate asupra terenului aparținând antecesorului lor și ai cărui moștenitori ar fi fost în mod firesc.

Numai în privința renunțării la moștenire se aplică principiul indivizibilității.

Felurile succesiunii b#%l!^+a?

Potrivit art. 650 Cod civil, „succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament”. Astefel, în funcție de izvorul vocatiei succesorale a celor ce dobandesc patrimoniul persoanei decedate, moștenirea poate fi legală sau testamentară2.

În literatura de specialitate se aminteste si mostenirea contractuala sau conventionala; in cazul ei, transmisiunea sucesorala are loc in baza unei donatii de bunuri viitoare ,adica in temeiul unui contract de donatie care are ca obiect o mostenire, o fractiune din ea sau bunuri succesorale singulare; donatia produce efecte numai la moartea donatorului si este intotdeauna revocabilă..

1. Moștenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului se face in temeiul legii la persoanele, în ordinea si cotele determinate de lege.

Ea intervine in cazul si în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau pentru cauză de moarte sau manifestarea sa de voința nu poate prduce efecte in tot sau in parte.

Moștenirea este legală si în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziții, de exemplu, cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moștenire a unor rude etc. În acest caz din urmă, dacă cel înlăturat este moștenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moștenitor legal, tot așa cum și ceilalți moștenotori care beneficiază de exheredare vor culege moștenirea în temeiul legii, deci ca moștenitori legali.

Persoanele care dobandesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali, cu vocație la intreg patrimoniu lăsat de defunct, chair dacă în concret, existand o puraliate de moștenitori, ei beneficiază numai de o fracțiune din mostenire. Rezerva se culege, în toate cazurile cu titlu universal. Moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare, privite izolat, deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.

2. Moștenirea este testamentară în cazul si în măsura în care transmisiunea masei succesorale are loc în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeagă moștenirea în tot sau în parte, se numesc legatari (mostenitori testamentari). Legatrul poate fi: universal, deci cu vocatie la intregul patrimoniu lasat de defunct; cu titlu universal, cu vocatie la o fractiune din masa succesorală; cu titlu particular, cu vocatie numai la bunuri singulare, anume determinate.

3. Coexistența moștenitrii legale cu cea testamentară.

În legatură cu cele două feluri ale moștenirii prevazute de art. 650 Cod civil, trebuie precizat ca ele nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moștenirea legală poate coexista cu cea testamentară1. Formula legală din art.650 Cod civil nu trebuie sa fie interpreatată în sensul ca moștenirea testamnetară ar exclude pe cea legală. După cum reiese din dispozițiile subsecvente ale Codului civil, în dreptul nostru se admite, iar dacă exista moștenitori rezervatari, chiar se impune coexistența moștenirii legale cu cea testamentară.

Astefel, daca testatorul a facut numai legate cu titlu particular, patrrimoniul succesoral se transmite potrivit legii moștenitorilor legali, numai că acestia vor fi obligați față de legatarii cu titlu particular să execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobandit de legatar direct de la defunct si deci nu va trece asupra moștenitorilor legali.

Dacă testatorul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar el nu epuizează întregul patrimoniu succesoral (de exemplu, două legate pentru câte 1/3 din moștenire), devoluțiunea moștenirii va fi testamentară în limitele legatului sau legatelor și legală pentru rest.

În schimb, dacă testatorul a instituit prin testament mai mulți legatari cu titlu universal, astfel încât aceste legate epuizează întreaga moștenire (și bineînțeles, nu sunt ineficace), sau dacă testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali, devoluțiunea moștenirii va fi numai testamentară.

În toate cazurile însă, dacă există moștenitori rezervatari, care beneficiază de o parte din moștenire rezervei lor, ei vor dobândi, potrivit legii, partea din moștenire corespunzătoare rezervei și chiar și împotriva voinței liberale a testatorului și prin legatele făcute s-a adus atingere numai. pentru rest devoluțiunea succesorală va fi testamentară.

Rezultă că moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă nu există moștenitori rezervatari și testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali sau doi ori mai mulți legatari cu titlu universal care, împreună (cumulativ), au vocație la întreaga moștenire.

Coexistența calității de moștenitor legal cu aceea de legatar. b#%l!^+a?

Coexistența moștenirii testamentare cu aceea legală fiind unanim admisă, se pune întrebarea, dacă o persoană poate să culeagă o anume parte din moștenire în calitate de legatar și o altă parte în calitate de moștenitor legal, deci să se cumuleze cele două calități în aceeași persoană?

În principiu, nici această posibilitate nu poate fi exclusă. Astfel, de exemplu, dacă există mai mulți legatari cu titlu universal (de pildă, 4 persoane pentru câte 1/4 din moștenire fiecare), iar unul dintre ei nu vrea sau nu poate beneficia de legat, partea acestuia va putea fi culeasă ca moștenire legală de către legatarul care are și o asemenea vocație, fiind rudă cu defunctul în grad succesibil sau soț supraviețuitor (firește, numai dacă această soluție nu contravine dispozițiilor testamentare).

Este însă posibil ca persoana chemată la moștenire de lege și, totodată, gratificată prin testament să opteze diferit cu privire la moștenirea legală și la legat1, adică să o accepte pe prima și să renunțe la legat ori invers. Dacă însă legatul este mai mic decât cota legală, moștenitorul legal nu poate renunța la legat pentru a moșteni mai mult, deoarece un asemenea legat poate avea și semnificația unei exheredări parțiale, caz în care mostenitorul legal poate reclama numai rezerva. În speța, prin sentința nr. 201 din 9 septembrie 1999, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins cererea de împărțeală formulată de J.T. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, printr-un testament autentificat la data de 9 iunie 1944, defunctul C.O. a instituit ca legatar universal pe părata A.R., iar ca legatar cu titlu particular pe sotia sa M.O și pe nepotul sau I.O. întrucât între M.O. și A.R. nu a existat o stare de indiviziune, reclamantul, în calitate de unic moștenitor al lui M.O., nu are calitatea de copartas asupra bunurilor defunctului C.O., astfel încât, pe plan procesual, nu are legitimare procesuala activa pentru a solicita imparteala bunurilor succesorale.

Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a respins apelul declarat de reclamant.

Recursul formulat de reclamant este nefondat.

Atunci când aceeași persoana este chemată la moștenire de lege și, totodată, este gratificata prin testament cu un legat, ea poate opta în mod diferit cu privire la moștenirea legală și la legat, aceasta fiind una dintre excepțiile de la regula indivizibilitatii opțiunii succesorale.

Astfel, cel aflat într-o asemenea situație poate sa nu accepte succesiunea legală, dar poate sa primească legatul sau invers, având deplina libertate sa hotărască asupra poziției pe care s-o adopte.

Desigur, cel chemat în dubla calitate la o moștenire își poate manifesta opțiunea succesorală în sensul de a accepta atât succesiunea legală, cat și pe cea testamentară, după cum poate repudia ambele feluri de succesiune.

În speta, cu toate ca, prin <LLNK 11944 319 10 201 0 31>Legea nr. 319 din 10 iunie 1944, s-a acordat soțului supraviețuitor calitatea de moștenitor rezervatar, M.O. a înțeles sa respecte ultima vointa a soțului sau exprimată prin dispozițiile testamentare și sa nu se manifeste ca mostenitoare legală. Astfel, aceasta nu a făcut un act expres de acceptare a succesiunii legale, nu a urmat procedura trimiterii moștenitorului nesezinar în posesia bunurilor și nu a avut nici o obiectiune când parata, în calitate de legatara universala, a fost trimisa în posesiunea bunurilor.

De asemenea, împrejurarea ca, ulterior, M.O. a fost prezenta la inventarierea unor bunuri nu poate fi privită ca o dovada a acceptării moștenirii legale, după cum nu constituie o astfel de proba nici împrejurarea ca reprezentanții paratei ar fi tratat-o ca mostenitoare, deoarece calitatea de moștenitor acceptant rezulta din manifestarea de vointa a succesibilului în acest sens, iar nu din modul în care este privită persoana de către cei din jurul sau.

Dat fiind ca M.O. nu a acceptat succesiunea în calitate de mostenitoare legală rezervatara, ci doar legatul cu titlu particular, prin care a dobândit drepturi exclusive asupra bunurilor cuprinse în acesta, înseamnă ca nu s-a născut starea de indiviziune între ea și A.R., în calitate de legatar universal, pe care sa o poată retransmite reclamantului. Pe cale de consecinta, nici art. 847 din Codul civil, invocat de recurent, potrivit căruia liberalitățile excesive pot fi reduse la cererea moștenitorului rezervatar, nu sunt aplicabile în speta, deoarece M.O. nu a acceptat moștenirea în aceasta calitate.

Constatandu-se ca în patrimoniul lui M.O. nu se aflau drepturile indivize pretinse, pentru a putea fi transmise reclamantului, singura soluție legală era aceea de respingere a cererii de imparteala, astfel cum, în mod corect, au procedat instanțele.

1.4 Deschiderea succesiunii

Sectiunea I

Noțiune intoductive

Prin deschiderea succesiunii se produce efectul juridic al transmiterii moștenirii. Ea prezintă o importanță juridică deosebită intrucat moștenitorii legali sau testamnetari, nu pot dobândi niciun drept asupra patrimoniului succesoral până in momentul deschiderii moștenirii prin moarte, doearece patrimoniul unei persoane fizice, nu poate fri transmis si dobândit decât la moartea titularului. De fapt, inainte de deschiderea moștenirii nici nu se poate vorbi de moștenitori ori masa succesrală, perosana fiind în viata fiind titularul patrimoniului său, iar moștenitorii urmează sa fie determinati numai la data deschiderii moștenirii.

Art. 651 .Cod civil prevede, ‚succesiunile se deschid prin moarte”, deci numai moartea fizic con statată (prin" examinarea cadavrului) sau moartea declarată prin hotărâre judecătorească este fapful juridic care produce transmiterea succesiunii. O persoană în viață nu poate să transmită o moștenire. Numai decesul unei persoane poate provoca deschiderea succesiunii sale, iar momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea ei din viață.

Declararea judecătorească a dispariției, față de prevederea cuprinsă în art. 19 din Decretul nr. 31/1954, nu are ca efect deschiderea moștenirii. Textul de lege îl consideră pe cel dispărut ca fiind în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă.

Din punct de vedere juridic deschiderea moștenirii presupune cercetares si stabilirea a două coordonate: data și locul deschiderii succesiunii.

Sectiune a II-a

Data deschiderii succesiunii

Stabilirea datei deschiderii succesiunii

Moștenirea se deschide în clipa morii celui ce lasă moștenirea. S-a arătăt că succesiunea se deschide la moartea persoanei fizice. Așadar, data deschiderii succesiunii coincide cu momentul morții celui ce lasă moștenirea.

Persoana care pretinde dreptul la moștenire are sarcina de a dovedi momentul morții lui de cujus. Dovada datei decesului se face prin: certificatul de deces eliberat după intocmirea actului de deces, ca urmare a cosntatării morții in mod direct de catre organele abilitate de lege .În ipoteza in care decesul nu poate fi constatat in mod direct, prin examinarea cadavrului uman, actul de deces se complează pe baza hotărârii judecatoresti declarativă de moarte rămasă definitivă, care cuprinde și data stabilită de instanță ca fiind aceea a morții. (art. 18 alin.1 din Ddecretul nr. 31/1954 ).

Data decesului este cea stabilită în hotărâre și nu data la care hotărârea a rămas definitivă.

Data decesului, menționată în actul (certificatul) de deces, face dovada numai până la proba contrară deoarece nu a fost constatată prin propriile simțuri ale ofițerului de stare civilă.

Data stabilită prin sentință, ca fiind cea a morții prezumate, are putere doveditoare până la proba contrară și poate fi rectificată pe, calea unei acțiuni, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. 4 Decretul nr. 31/1953.

În ambele cazuri de contestare a datei decesului (menționată în actul de deces sau în hotărârea de declarare a morții prezumate), întrucât moartea este un simplu fapt material, dovada privind data reală a decesului se poate face prin orice mijloc de probă adimis de lege .

2. Importanța juridică a datei deschiderii succesiunii

Data deschiderii succesiunii prezintă un interes practic deosebit, în funcție de această dată se stabilesc:

a) persoanele chemate la moștenire, capacitatea și drepturile lor succesorale;

b) data la care incepe sa curgă termenul de 6 luni de de prescriptie si a dreptului opțiune succesorală (art. 700 Cod civil).

c) momentul transmiterii succesiunii la moștenitori, pentru că actul juridic al acceptării, ca și cel al renunțării, retroactivează până la data deschiderii succesiunii; tot astefel si renunțarea la succesiune produce efecte retroactive până la această dată.

d) începutul indiviziunii succesorale în cazul pluralitații de moștenitori universali sau cu titlu universal și data până la care retroactivează efectul declarativ al sistării indiviziunii succesorale (art. 786 Cod civil);

e) problema validitații actelor juridice asupra moștenirii, stiut fiind că, în principiu, actele asupra unei succesiuni nedeschise sunt nule absolut ( art. 702 si 965 C. Civil)

f) compunerea si valoarea masei succesorale;

g) legea aplicabilă devoluțiunii succesorale (cea aflată în vigoare la data deschiderii succesiunii) în cazul conflictului în timp al unor legi succesive succesorale. Pentru actele?ulterioare deschiderii succesiunii de exemplu acceptarea succesiunii sau împărțeala moițeniri, este incidență legea existentă în vigoare la data săvârșirii acelor acte sau procedurii, potrivit regulii ca orice lege nouă se aplică faptelor intervenite după intrarea ei în vigoare .

Sectiunea a III-a

Locul deschiderii succesiunii

Stabilirea si dovada locului deschiderii succesiunii

Moștenirea se deschidela locul ultimului domicilui al defunctului, cel pe care îl avea la data mortii. Nu prezinta imoptanța locul unde a survenit decesul celui ce lasă moștenirea, nici reședința (daca avea o alta locuintă vremelnica sau secundara), ci ultimul său domiciliu, așa cum este definit în art. 13 din Decretul nr.31/1954, și anume, unde persoana fizică, își are locuința statornică sau principală.

Domiciliul este de drept comun sau voluntar al persoanei fizice cu capacitate deplină de exercițiu, iar minorul și persoana pusă sub interdictie au domiciliul legal la reprezentantul lor, potrivit art. 14 din Decretul nr. 31/1954, unde se va deschide moștenirea acestora.

Stabilirea ultimului domiciliu ca loc al deschiderii succesiunii a avut la bază ratiuni de ordin practic: în acel loc se găsesc de obicei înscrisurile (ăctelede proprietate, testamentul) și bunurile defunctului și pt acolo se pot obține mai ușor informații cu privire la moștenitorii defunctului și masa lui succesorală.

Potrivit art. 73 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, dovada decesului și a ultimului domiciliu se face cu actul de identitate al lui de cujus. În caz de contestare a ultimului domiciliu menționat în actul oficial mai sus precizat nimic nu se opune ca dovada acestuia să se facă prin orice mijloc de probă în?scopul aflării ultimului domiciliu al celui ce lasă moștenirea. Noțiunea de domiciliu a statuat instanța supremă -constituie o situație de fapt și poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în țară, indiferent ca este vorba de un cetațean roman sau de un cetațean străin, locul deschiderii mostenirii este locul din țara unde se află bunurile cele mai importante ca valoare ale acesteia (art. 68 alin.2 din Legea nr.36/1995).

Dacă domiciliul defunctului este necunoscut, întrucât a fost nomad opinia majorității autorilor este pentru aplicarea prin analogie a regulii deschiderii moștenirii la locul unde se află bunurile mai importante ca valoare, iar dacă nu sunt bunuri, la locul unde s-a înregistrat decesul.

Deoarece locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui se poate face, în principiu, prin orice mijloace de probă admise de lege. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moștenirea.

2. Importanța juridică a locului deschiderii succesiunii

Cunoașterea locului deschiderii moștenirii prezintă însemnătate pentru determinarea organelor competente teritorial să rezolve diferitele probleme referitoare la moștenire.

a) Astfel, secretarul consiliului local al localității în raza căreia defunctul a avut ultimul domiciliu are obligația, prevăzută în art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995, de a cere deschiderea procedurii succesorale atunci când are cunoștință ca moștenirea cuprinde bunuri imobile.

b) Procedura succesorală notarială (necontencioasă) este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu (art. 10 lit.a din Legea nr. 36/1995).

În cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre birourile notariale din circumscripția teritorială a judecătoriei în care a avut ultimul domiciliu aceia dintre autori care a decedat cel din urmă (art. 10 lit. b din Legea nr. 36/1995).

Instanța de judecată de la ultimul domiciliu al celui ce lasă moștenirea este competentă să rezolve litigiile privind succesiunea acestuia, iar normele ce reglementează competența sunt de natură imperativă.

În acest sens, art. 14 Cod procedură civilă stabilește competența excepțională a instanței ultimului domiciliu al defunctului privind acțiunile în materie de moștenire (chiar dacă ea cuprinde imobila situate în circumscripția altor instanțe). Potrivit art. 14 C.proc.civ. aceasta instanță este competentă să judece:

1. „cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare", de exemplu acțiunile pentru anularea testamentului sau pentru executarea dispozitiilor testamentare;

2. „cererile privitoare la moștenire, precum și cele referitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia"; sunt incluse în această categorie, de exemplu acțiunile pentru reducțiunea liberalităților, pentru raportul donațiilor, acțiunea de împărțeală a mostenirii;

3. „cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moștenitori sau împotriva executorului testamentar" , inclusiv cererile acelor creditori care au facut cheltuieli prilejuite de inmormantarea defunctului sau conservarea si administrarea bunurilor succesorale (creante ulterioare deschiderii mostenirii); b#%l!^+a?

4. „cererile privitoare la anularea certificatului de mostenitor sau de ridicare ori de modificare a masurilor de conservare a bunurilor uccesorale” (art 74 alin. 3 si art.88 din Legea nr.36/1995);

Aparțin instanței de judecată de la ultimul domiciliu al defunctului, deși art. 14 Cod procedură civilă nu o prevede expres cererile privind anularea certificatului de moștenitor și pentru ridicarea ori modificarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale (art. 74 alin. 3 și art. 88 din Legea nr. 36/1995).

În cazul dezbaterii succesiunilor de pe urma mai multor defuncți, potrivit art. 12 și 14 Cod procedură civilă, reclamantul are alegere între instanțele deopotrivă competente teritorial, stabilite în funcție de ultimul domiciliu al fiecărui defunct, iar instanța astfel aleasă este competentă să soluționeze cauza în ansamblul ei. Competența excepțională, prevăzută în art. 14 Cod procedură civilă, încetează odată cu terminarea procedurii succesorale, adică în momentul desăvârșirii împărțelii. De aceea nu sunt de competența instanței de la ultimul domiciliu al celui ce lasa moștenirea urmatoarele recereri:

-cererile în materie reală imobiliară, de exemplu acțiunea în revendicare, introdusă de legatarul cu titlu particular, care este de competența instanței unde este situat imobilul, conform art. 13 Cod procedură civilă, pentru că obiectul acțiunii îl constituie predarea imobilului către legatar, nu lichidarea unei moșteniri;

-cererile moștenitorilor, legatarilor sau creditorilor făcute după efectuarea împărțelii; în acest caz, cererile sunt soluționate de instanța de la domiciliul pârâtului, potrivit normelor competenței generale teritoriale.

1.5 Condițiile generale ale dreptului la moștenire

Sectiunea I

Enumerarea condițiilor cerute pentru a moștenia?

Capacitataea si vocatia succesorală. Sub titlul „Despre calitățile cerute pentru a succede”, Codul civil art.654-658 prevede două condiții, una pozitivă si una negativă, pe care trebuie sa le intrunească o persoană pentru a putea mosteni să aibă capacitate succesoralăa si să nu fie nedemnă de a mosteni.

La aceste două condiții, în literatura de juridică se adaugă o a treia condiție, si anume , vocația (chemarea) la mostenire. Într-adevar, dreptul la mostenire se analizează in cadrul dreptului succesoral nu în sesnul aptitudinii generale a persoanei fizice ori juridice de a avea acest drept în conținutul capacitații sale de folosință, ci în sensul dreptului asupra unei moșteniri deschise. Iar pentru ca o persoană sa aibă un asemnea drept, ea trebuie sa fie chemată la moștenire, adică să aibă vocație succesorală, legală sau testamentară. Deci, vocația succesorală este o condiție a dreptului la moștenire, numai că această chemare iși are temeiul fie în lege, fie în testamentul lăsat de defuct.

Pe de altă parte, nedemnitatea succesorală in sistemul Codului civil art.655-658, este specifică numai moștenirii legale si deci, nu reprezintă o condiție generală a dreptului la moștenire, tot asa cum revocarea judecatorească a legatelor pentru ingratitudine (art. 930-931C.civ), ca echivalent al nedemnitații succesoarale legale, este specifica moștenirii testamentare.

Sectiunea aII-a

Capacitatea succesorală

Noțiunea de capacitate succesorala

Potrivit art.654 C.civ „pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. Atfel, orcie persoană care există în momentul deschiderii moșteniri are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moșteni, de a culege o succesiune.

Capacitatea succesorala este definita ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a fi subiect de drepturi si obligatii pe care le implica calitatea de succesor. Ea nu se confunda cu capacitatea de folosinta, nici cu capacitatea de exercitiu. Specificul ei consta in aceea ca se refera la existenta fizica, in viata, a succesibilului la data deschiderii succesiunii celui pe care il mosteneste.

Dovada existentei în momentul deschiderii moștenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moștenirii (art. 1169 Cod civil) si care poate să fie moștenitorul în cazuă, dar si succesorii săi în drepturi, în cazul în care moștenitorul a fost în viată la data deschiderii moștenirii, dar alteori a decedat, drepturile lui asupra moștenirii fiind reclamate de proprii sai succesori in drepturi.

Întrucât dovada vizează existenta în raport cu momentul deschiderii moaștenirii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei în momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii succesiunii în perioada existentei persoanei cu vocatie succesorală. Dovada, vizează nu numai si nu atât existenta persoanei,ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui de lasă moștenirea.

2. Persoanele care au capacitate succesorala

A. Persoanele născute și aflate în viață la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală, realizând astfel prima dintre condițiile cerute pentru a moșteni. Legea nu cere o anumită durată a vieții moștenitorului, după data deșchiderii succesiunii, pentru a avea capacitate succesorală. Dovada se face cu actele de stare civila, iar în caz de deces al mostenitorului care a fost în viață la data deschiderii moștenirii cu certificatul de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moștenitorului a inetervenit după deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloace de probă admise de lege.

Legea nu condiționează capacitatea succesorală de durata vietii moștenitorului după data deschiderii mostenirii. Daca moștenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale vor trece la proprii sai moștenitori ca parte componenta a patrimoniului succesoral lăsat de el. Astfel se explică posibilitatea unei persoane de a beneficia, pană la urmă de bunurile lăsatate de o altă persoană, fată de care nu avea vocațies uccesorală.

B. Persoanele concepute dar nenăscule la dala deschiderii succesiunii. Cu toate că existența persoanei fizice începe din ziua nașterii. Codul civil recunoaște existența copilului (qui in ulero est) din ziua concepției cu singura condiție de a se naște viu (art.654)". Această regulă, prevăzută de Codul civil in materie de moștenire, este consacrată cu caracter general – după regula dreptului roman – și prin art.7 alin.2 din Decretul nr.31//1954; "drepturile copilului sunt recunoscute de la in cpțiune, însă numai daeâ el se naște viu" (infans conceptus pro natohabetur, quoties de commodiss eius agitur).

Rezultă ca legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui succesoreală de la concepțiune cu condiția să se nască viu (nu și viabil). Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde moștenirea în numele copilului, trebuie să dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepției copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii și că el s-a născut viu.

Dacă aceste dovezi au fost făcute, copilul se va putea bucura de "dreptul" la moștenire, fiindcă acest drept cu toate că are ca obiect o universalitate – cuprinzând și pasivul – nu poate vătăma interesele lui deoarece "acceptarea moștenirii cuvenită unui minor va fi socotită întotdeauna ca fiind facută sub beneficiu de inventar" (art. 19 din Decretul nr.32/1954), astfel încât el va răspunde de datoriile moștenirii numai în limita activului (intra vires hereditatis), putând și abandona bunurile succesorale dacă administrarea și lichidarea moștenirii ar fi prea împovărătoare (art.713 pct.l C.civ.).

În legătură cu dovada concepției, nefiind posibilă stabilirea cu exactitate a momentului concepției, art.61 din Codul familiei stabilește o prezumție legală cu privire la perioada concepției (timpul cuprins între a treisuta și a o sutăoptzecea zi dinaintea nașterii copilului). Numai că această prezumție este prevăzută de lege în materia stabilirii filiației față de tată. Astfel fiind, s-a pus problema dacă aplicarea ei poate fi extinsă și la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacității succesorale a copilului?

Dacă problema stabilirii capacității succesorale se confundă cu aceea a stabilirii filiației, nu se pun probleme, fiindcă – stabilindu-se paternitatea -implicit și în mod necesar s-a stabilit și capacitatea succesorală a copilului născut după moartea tatălui, pe care urmează să-l moștenească (de exemplu, copil născut cel mult la 300 de zile după moartea soțului mamei). Iar dacă se stabilește că defunctul nu putea fi tatăl copilului pentru că acesta s-a născut după 300 de zile, copilul nu va putea moșteni, nici chiar pe cale testamentară, întrucât nu a avut capacitate succesorală la data deschiderii moștenirii.

Prezumția legală irefragabilă privitoare la perioada concepției are ca atare o aplicabilitate generală și deci se impune a fi luată în considerare și în privința stabilirii capacității succesorale, chiar dacă această problemă nu coincide cu problema stabilirii filiației. De exemplu, când se pune problema moștenirii unui frate decedat cu mai puțin (sau mai mult) de 300 zile înainte de nașterea copilului care pretinde drepturi asupra moștenirii în calitate de frate sau soră, în lipsa unui alt text legal, se impune aplicarea art. 61 din Codul familiei, mai ales ca rațiunile care îl fundamentează justifică pe deplin extinderea prezumției și la materia stabilirii capacități succesorale, chiar dacă problema se pune independent de problema stabilirii filiației.

C. Persoanele declarate judecătorește disparute au, de asemenea, capacitate succesorală. In acest sens. art.19 din Decretul nr.31/1954 prevede că "cel dispărut este socotit a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă".

Înseamnă că persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumat de lege a fi în viață, indiferent că a intervenit sau nu o hotărâre judecătorească declarativă a dispariției și indiferent de timpul care ar fi trecut dc la dispariția persoanei.

Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai „provizorie", definitivându-se prin reapariția lui sau prin constatarea fizică a morții lui intervenită după deschiderea moștenirii, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morții lui, stabilindu-se ca dată a morții o dată ulterioară deschiderii moștenirii la care are vocație succesorală. În toate aceste cazuri, el (și prin intermediul patrimoniului său succesorii lui în drepturi, prin retransmitere) vor putea culege, respectiv păstra drepturile moștenite.

În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului se ființează cu efect retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morții celui care lasă moștenirea. În acest caz, tot ce s-a primit din moștenire în numele dispărutului va trebui restituit moștenitorilor care au fost înlăturați dc la moștenire prin prezența dispărutului sau ale căror părți din moștenire au fost astfel micșorate. Desigur, urmașii lui care au dreptul de a-l reprezenta succesoral vor păstra cota lui parte din moștenire, dar nu ca parte componentă a patrimoniului moștenit de la dispărutul declarat mort cu efect retroactiv (moștenire prin retransmitere), ci in calitate de moștenitori cu vocație proprie (prin reprezentare).

D. Persoanele juridice pot dobândi prin testament moștenirea, dacă la data deschiderii succesiunii aveau personalitate juridică și dacă obiectul legatului corespunde scopului pentru care persoana juridică a fost înființata.

Capacitatea succesorală a persoanei juridice este îngrădită de scopul pentru care a fost înființată; prin urmare, legatul – care nu corespunde scopului – va fi nul dacă incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului, sau caduc; dacă incapacitatea a survenit ulterior (prin schimbarea scopului de către organele competente), dar înainte de deschiderea succesiunii.

În conformitate cu art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, persoanelor juridice li se recunoaște o capacitate de folosință anticipată, înainte de înființarea lor, ceea ce include și capacitatea succesorală și aceasta le permite dobândirea de drepturi constituite în favoarea lor, dar numai dacă ele sunt necesare pentru înființarea persoanei juridice, de exemplu dreptul de a dobândi unele bunuri necesare alcătuirii patrimoniului viitoarei persoane juridice. Capacitatea succesorală persoanei juridice este țârmuită de scopul pentru care ea a fost inființată, astfel incât legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, după cum incapacitatea a existat in momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior, dar înainte de deschiderea succesiunii.

Este de menționat faptul ca nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorala nu depinde de durata existenței persoanei juridice dupa data deschiderii succesiunii. Daca?încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moștenirii, drepturile succesorale vor trece asupra asupra persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoiului persoanei juridice legatare aflate in reorganizare, respectiv vor intra în masa potrimoniala supusa lichidarii, in caz de dizolvare.

3. Persoanele care nu au capacitate succesorală

În această categorie sunt incluse persoanele fizice predecedate, copilul născut mort, dar conceput anterior decesului lui de cujus, persoanele juridice care au încetat să existe ca subiect colectiv de drept înainte de deschiderea succesiunii.

Persoanele fizice predecedate și persoanele juridice care au încetat să aiba ființă. Persoana fizică care a încetat din viață și persoana juridica care a încetat de a avea ființă, ambele înainte de decesul celui care lasă moștenirea, adică înainte de deschiderea succesiunii acestuia din urmă, nu au capacitate succesorală pentru că, nefiind în viață sau respectiv neavând ființă, nu au calitatea de subiect de drept, deci nu pot moșteni.

În cazul persoanelor fizice, partea din mostenire care s-ar fi cuvenit perosoanei predecedate va putea fi culeasa in cadrul mostenirii legale, de descendenții sai, în condițiile prevazute de lege pentru reprezentarea succesorala. Daca aceste condiții nu sunt intrunite, succesorii în drepturi ai persoanei predecedate nu vor avea drepturi asupra parții din mostenirea lui de cujus ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca ea ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea nefiind culeasa de mostenitorii in viata.

Copilul născut mort, chiar conceput anterior decesului lui de cujus, este considerat că nu există, prevede art. 654 alin. 3 Cod civil, așadar nu poate avea capacitate succesorală.

Situația comorienților – prin comorienți se înțeleg acele persoane care, având o vocație succesorală reciprocă, au încetat din viață în aceeași-împrejurare (de exemplu catastrofă aeriană, feroviară, prăbușirea unei clădiri din cauza cutremurului ș.a.), fără a putea stabili care dintre ele au supraviețuit celorlalte (care au decedat mai întâi). b#%l!^+a?

În dreptul roman a existat prezumția, destul de discutabilă, că persoanele socotite mai puternice datorită sexului și vârstei – bărbații și adulții – au supraviețuit celor socotite mai slabe, respectiv femei, bătrâni și copii și se considera deschisă succesiunea celor din urmă în favoarea celor dintâi.

În legislația noastră s-a adoptat o soluție echitabilă (rațională) prevăzută în art. 21 din Decretul nr. 31/1954. Textul prevede că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeași împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată". Succesiunea fiecăreia se consideră deschisă în același moment pentru toți comorienții și va fi deferită separat moștenitorilor proprii ai fiecăreia dintre persoanele decedate în același timp, fără ca vreunul dintre comorienți (reciproc sau unilateral) să moștenească pe un alt comorient.

Aceeași soluție este posibilă și în căzul codecedaților, adică a persoanelor care au murit în același timp, dar nu „in aceeași împrejurare", cum prevede art. 21 din Decretul nr. 31/1954, fără a se putea stabili ordinea deceselor (zi, oră, minut). In situația expusă funcționează prezumția morții concomitente, cu consecința lipsei capacității succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare. Prezumția legală, înscrisă în textul de lege menționat, este relativă, prin probe se va putea dovedi contrariul, adică momentul diferit al decesului fiecăruia dintre comorienți.

Sectiunea a III-a

Vocația (chemarea) succesorală

O altă cerință pentru a putea moșteni, de asemenea pozitivă ca și condiția de a avea capacitate succesorală, este vocația sau chemarea succesorală O persoană poate avea chemare la moștenire fie "în temeiul legii, fie în temeiul testamentului.

Determinarea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei persoane decedate poartă denumirea de devolufiun succesorală. b#%l!^+a?

În raport de temeiul juridic ce stă la baza ei, devoluțiunea poate fi legală sau testamentară.

A. Devoluțiunea succesorală este legală când patrimoniul defunctului se transmite moștenitorilor în temeiul legii.

Legea atribuie vocație (chemare) la succesiune: 1. rudelor defunctului (în anumite limite), inclusiv rudelor rezultate din adopție; 2. soțului supraviețuitor al defunctului; 3. statului.

La baza atribuirii succesiunii rudelor și soțului supraviețuitor se află un dublu motiv, afecțiunea presupusă a defunctului față de acestea și interesul social al consolidării familiei, prin conservarea bunurilor moștenite în familia de unde ele provin.

Vocația succesorală generală și concretă

Noțiunea de vocație (chemare) la moștenire are un dublu înțeles. În sensul ei general ea desemnează vocația potențială (eventuală) a unor persoane de a culege mostenirea lăsată de o altă persoană. În acest sens se analizează, de exemplu, vocația succesorală legală a rudelor în linie directă fără limită în grad sau limitarea vocației succesorale legale a rudelor pe linie colaterală gradul IV inclusiv ori principiul reciprocității vocației succesorale.

Noțiunea de vocație succesorală are și un sens concret (vocație efectivă, utilă), determinată prin devoluțiunea succesorală, cu ajutorul căreia se selectează, dintre persoanele cu vocație succesorală generală, acele persoane care vor culege efectiv moștenirea lăsată de defunct. Deci vocația succesorală concretă presupune două condiții: una pozitivă, vocația succesorală generală și una negativă, persoana în cauză să nu fie inlăturată de la moștenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil sau de un legatar.

Nici vocația succesorală generală și nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general-abstractă a unei persoane de a se bucura, în conținutul capacității sale de folosință, de dreptul de moștenire, garantat prin Constituție (art.42). Dreptul de moștenire, ca o aptitudine?abstractă, devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv, util prin vocația concretă la moștenire.

În privința legatarilor dreptul la moștenire se înfațișează numai ca aptitudine generală-abstractă si ca vocație succesorală concretă. Noțiunea de vocație succesorală generală este inplicabilă în materia mosștenirii testamentare, căci legea nu conferă nimănui, în mod special, o asemenea vocație, dar nici nu limitează în afara condiției generale a capacității succesorale, cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament.

Noțiuni introductive

Noțiunea de moștenire legală.

În cazul în care defunctul nu a dispus prin testament de bunurile sale sau testamentul este ineficace, transmiterea moștenirii are loc în temeiul legii, în favoarea rudelor și soțului supraviețuitor al defunctului, în ordinea determinată de lege și în cotele stabilite prin lege.

S-a remarcat în literatura de specialitate că defunctul putea să dispună de bunurile sale pentru caz de moarte, iar dacă nu a făcut-o este pentru că și-a însușit regulile devoluțiunii legale, care cheamă la moștenire pe rudele sale apropiate, „pe considerația că ele ocupă primul loc în afecțiunea defunctului; cum s-a spus, succesiunea legală este testamentul prezumat al defunctului.

Moștenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament. Dar ea intervine și în cazurile în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, prevăzând numai alte dispoziții de ultimă voință, de exemplu, recunoașterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziții cu privire la funeralii și îngropare, desemnarea unui executor testamentar etc.

Mai mult decât atât, moștenirea va fi legală și în acele cazuri în care testamentul cuprinde exheredări (dezmoșteniri), adică înlăturarea de la moștenire a unui sau unor moștenitori legali, dar fără ca testamentul să cuprindă legate, astfel încât la moștenire vor fi chemați tot moștenitorii legali, care – în lipsa acestei dispoziții – ar fi venit la moștenire împreună cu cei exheredați sau pe care prezența moștenitorului sau moștenitorilor exheredați i-ar fi înlăturat de la moștenire. De exemplu, defunctul, are doi frați și dezmoștenește pe unul dintre ei. În acest caz, celălalt frate va culege întreaga moștenire în temeiul legii, întrucât el invocă testamentul numai pentru a justifica înlăturarea de la moștenire a fratelui, dar apoi justifică chemarea sa la moștenire prin lege.

Moștenirea legală poate și coexista cu cea testamentară, dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moștenirii lăsate sau, dispunând de întreg, există moștenitori rezervatari care dobândesc rezerva întotdeauna în virtutea legii, deci ca moștenitori legali.

Există situații, în care aceeași moștenire se deferă, în parte prin lege, iar cealaltă parte prin testament, de exemplu când defunctul dispune numai parțial de averea sa prin testament sau, dacă dispune de întregul ei și sunt moștenitori rezervatari, ei vor dobândi rezerva în temeiul legii, ca moștenitori legali, restul testamentului (cotitatea disponibilă) fiind valabil.

Enumerarea condițiilor

Pentru ca o persoană să vină la moștenire în temeiul legii este necesar ca, pe lângă realizarea condițiilor capacității succesorale (condiție pozitivă și generală, comună moștenirii legale și celei testamentare) și vocației generale legale (condiție de asemenea pozitivă, ce constă în chemarea ei prin lege la moștenire), să îndeplinească două condiții negative: să nu fie?nedemnă și să nu fie înlăturată de la moștenire prin voința defunctului (exheredată sau dezmoștenită).

În prezența acestor două condiții transmiterea moștenirii operează în virtutea legii din momentul deschiderii succesiunuii. Aceasta nu înseamnă , bineînteles, că moștenitorii legali ( ca, de altfel,si legatarii) sunt siliti să primească moștenirea. Potrivit art.686 Cod civil, „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine” (nemo invitus heres). Dacă moștenitorul, în baza acestui text, renunță la moștenire, prin aceasta desfintează ce efect retoactiv titlul de moștenitor, devenind o persoană străină de moștenire ( art.696 C. civ.)

2. Vocația succesorală legală

Vocația legală generală.

Transmiterea patrimoniului prin moștenire, reglementată de lege, este un efect al raporturilor de familie. Ea se întemeiază pe prezumtiva afecțiune a defunctului față de membrii familiei sale. De aceea, legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului – din căsătorie, din afara căsătoriei ori (în anumite condiții) din adopție -, precum și pe soțul supraviețuitor al defunctului. Doar în lipsa acestora, în cazul moștenirii vacante, patrimoniul succesoral revine statului.

Potrivit legii, rudenia este în primul rând în linie dreaptă ascendentă și descendentă, când legătura se bazează pe descendența unei persoane din altă persoană și gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, iar în al doilea rând, în linie colaterălă; când legătura de rudenie se bazează pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun; în acest caz, gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă (de exemplu frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, iar verii primari sunt rude de gradul al patrulea), potrivit art. 659-663 Cod civil și art. 45, 46 Codul familiei. b#

Prin chemarea la moștenire a tuturor rudelor deodată, oricât de îndepărtate ar fi ele față de defunct, s-ar ajunge la o fărâmițare excesivă a averii succesorale și nici nu ar mai avea acoperire în sentimentele reale de afecțiune reciprocă între aceste rude si defunct. Pentru aceste motive legea a limitat, pe linie colaterală, vocația succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv. Nicio limitare nu este prevăzută de lege în linie dreaptă, ascendentă sau descendentă, „căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară".

Așadar, au vocație succesorală legală, în mod nelimitat în grad, rudele în linie dreaptă descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de lin etc.) și ascendentă (părinți, bunici, străbunici etc). În ce privește rudele colaterale, ele au vocație succesorală legală numai până la gradul IV inclusiv. Deci au vocație succesorală legală, pe linie colaterălă:

-frații și surorile defunctului, rude de gradul al ll-lea, descendenții lor până la gradul al IV-lea (nepoți și strănepot de frate și soră, care sunt rude de gradul al III-lea și respectiv de gradul al IV-lea cu defunctul);

-unchii și mătușile defunctului (rude de gradul al III-lea) și copiii lor (veri primari ai defunctului, care sunt rude de gradul al IV-lea cu defunctul);

– frații și surorile bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea cu defunctul).

Vocația succesorală a rudelor (în linie dreaptă și colaterală), precum și a soțului supraviețuitor al defunctului, este numai o vocație generală (potențială sau virtuală), care se referă la posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moșteni patrimoniul persoanei decedate, în temeiul legii.

Vocația legală concretă (efectivă sau utilă)

Rudele defunctului, chiar limitate pe linie colaterală până la gradul al IV-lea, alături de rudele în linie dreaptă și de soțul supraviețuitor, nu pot veni toate deodată și împreună la?moștenire, pentru că averea succesorală s-ar divide în părți cu o valoare patrimonială neînsemnată și „instituția moștenirii nu și-ar putea îndeplini rosturile ei social-economice.

Pentru a se evita asemenea consecințe, în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moștenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii, deci să aibă vocație legală concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moștenitorilor legali, cu vocație generală, ci trebuie să mai fie îndeplinită și o condiție negativă, și anume, să nu fie înlăturată de la moștenire de o altă persoană, cu vocație generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are și vocație concretă, utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferință între rudele defunctului cu vocație generală, legea folosește două criterii tehnico-juridice: clasa de moștenitori și gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii legea determină vocația concretă la moștenire a rudelor defunctului, în cadrul principiilor devoluțiunii legale a moștenirii.

Principiul reciprocității vocației legale generale la moștenire

Având în vedere că transmiterea moștenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), principiul reciprocității vocației succesorale nu vizează statul (și nici persoanele juridice), pentru că – deși statul are, (iar persoanele juridice pot avea vocație succesorală) – aceștia nu pot transmite o moștenire .

Principiul reciprocității vocației succesorale generale guvernează însă fără a fi prevăzut expres de lege – materia moștenirii legale între persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocație succesorală legală generală la moștenirea lăsată de o altă persoană, atunci și această din urmă persoană are aceeași vocație în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În concret vocația lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (și bineînțeles, de concursul celorlalți moștenitori). De exemplu, dacă copilul are vocație la moștenirea lăsată de părinți, vocația succesorală operează și în sens invers. Tot astfel, în raporturile dintre frați și surori, dintre nepoți de frate și unchi ori mătuși etc.

Principiul reciprocității vocației la moștenire are și un sens negativ: dacă o persoană nu are vocație la moștenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocație la moștenirea primei. De exemplu, copilul încredințat unei familii sau unei persoane ori aflat în plasament la o familie sau la o persoană (în condițiile prevăzute de art.3 din OUG nr.25/1997 cu privire la adopție și art.7 și urm. din OUG nr.26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate) și membrii familiei la care se află; ginerele ori nora și socrii etc.

Principiul reciprocității vocației succesorale legale cunoaște, o singură excepție: este cazul constatării nulității căsătoriei sau a anulării ei prin hotărâre judecătorească intervenită după decesul soților sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie putativă). În acest caz, dacă soțul supraviețuitor (în viață la data morții celuilalt) a fost de rea-credință el nu va moșteni, în schimb, dacă soțul de bună-credință a supraviețuit celuilalt, el va avea vocație succesorală (art.23 C.fam.). Dacă ambii soți au fost de bună sau de rea-credință, principiul reciprocității vocației succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se restabilește.

În literatura juridică se mai amintește încă un caz în care vocația succesorală nu ar fi reciprocă. Este ipoteza în care o persoană (adoptatorul) a adoptat doi sau mai mulți copii, dintre care pe unul (unii) cu efecte depline, pc altul (alții) cu efecte restrânse și se pune problema vocației lor succesorale reciproce în calitate de frați sau surori (colaterali privilegiați), deci problema vocației succesorale între ei (iar nu în raport cu adoptatorul). În această ipoteză operează din plin principiul reciprocității vocației succesorale în sensul lui negativ, adoptatul cu efecte restrânse neavând vocație la moștenirea lăsată de adoptatul cu efecte depline, așa cum nici acesta din urmă nu are vocație la moștenirea lăsată de primul.

Dacă toate adopțiile au fost cu efecte depline, respectiv cu efecte restrânse, operează – indiscutabil – principiul reciprocității vocației succe- sorale legale generale, în sensul ei pozitiv?în primul caz, și în sensul negativ în cel de-al doilea caz.

3. Nedemnitatea succesorală

3.1 Noțiune. Natura juridică

Capacitatea și vocația succesorală sunt condiții pozitive obligatorii pentru a putea moșteni.În cazul moștenirii legale se mai cere încă o condiție, de această dată negativă, aceea ca moștenitorul sa nu fie nedemn.

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală este o sancțiune civilă, care constă în decăderea moștenitorului legal din dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv rezerva la care ar avea dreptul din acea moștenire, întrucât s-a făcut vinovat de o faptă gravă fată de cel ce lasă moștenirea sau față de memoria acestuia"(ari 655-658 Cod civil).

Excluderea moștenitorului ca nevrednic este bazată pe un motiv de moralitate publică și pe o prezumție de justiție socială, conform căreia o persoană, care s-a făcut vinovată de fapte grave față de alta, nu poate fi chemată a o moșteni. În speța, potrivit Sentinței civilă nr. 3.358/5.06.1994, Judecătoria sectorului 1 București a respins, ca nefondata, acțiunea formulată de reclamanta N.E. impotriva pârâtului T.S., prin care a solicitat sa se constate nedemnitatea succesorală a pârâtului fata de defuncta sa sotie.

Prin Decizia civilă nr. 1.572A/7.10.1994, T.M.B. – secția a III-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Impotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât s-a apreciat, în mod eronat, ca nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a constata nedemnitatea succesorală a pârâtului, deși, din probele administrate, rezulta comportamentul nedemn al pârâtului fata de fosta sa sotie.

Recursul este nefondat.

Nedemnitatea succesorală este pedeapsa ce consta în decăderea moștenitorului vinovat de o fapta grava fata de cel care lasa moștenirea sau fata de memoria acestuia, din dreptul de a-l moșteni. b#%!^+a?

Articolul 655 Cod civil prevede limitativ și expres trei cazuri de nedemnitate: 1) atentatul la viata defunctului; 2) acuzatia capitala calomnioasă impotriva celui care lasa moștenirea; 3) nedenunțarea omorului a cărui victima a căzut cel despre a cărui moștenire este vorba.

Cum recurenta-reclamanta a susținut ca, prin comportamentul sau, paratul i-a pricinuit sotiei sale, în timpul căsătoriei, suferințe fizice și morale, ce nu constituie atentat la viata celui care lasa moștenire, neexistand în acest sens o hotărâre de condamnare definitiva, Curtea urmează a retine ca tribunalul a respins apelul, ca nefondat, în mod legal și temeinic, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 raportat la art. 296 Cod procedura civilă, Curtea se va respinge recursul, ca nefondat.

Ca natură juridică, nedemnitatea succesorală este o sancțiune civilă prevăzută de lege, aplicabilă nedemnului culpabil de săvârșirea unor fapte grave față de defunct sau memoria acestuia, prin care îl exclude de la moștenire. De aici decurg următoarele consecințe:

a) fiind o sancțiune civilă, textele de lege ce reglementează nedemnitatea sunt de strictă interpretare și imperative. Ea se aplică numai în materia moștenirii legale, unde legea o prevede, incluzând și rezerva succesorală, și numai în cazurile expres menționate în lege, ea nu poate fi extinsă la alte situații nereglementate în lege;

b) nedemnitatea operează de drept, cel care lasă moștenirea neputând înlătura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasă moștenirea putea totuși să-l gratifice pe nedemn (evident, în limitele și potrivit regulilor prevăzute pentru liberalități).

În general, nedemnitatea – care desființează numai vocația succesorală legală – nu influențează eficacitatea liberalităților prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute în favoarea nedemnului de către cel care lasă moștenirea, aceste liberalități fiind guvernate de reguli proprii (de exemplu, revocarea donațiilor în condițiile art.829-831 C.civ.; revocarea voluntară sau judecătorească a legalelor potrivit art.920-923, 930 C.civ.). Bineînțeles, dacă fapta săvârșită reprezintă o cauză comună prevăzută pentru toate cele trei ipoteze (de exemplu, tentativa de omor), ea poate justifica atât desființarea calității de moștenitor legal al nedemnului cât și revocarea judecătorească a donației și/sau legatului făcut în favoarea lui înainte de săvârșirea faptei, pentru fiecare în condițiile prevăzute de lege.

De exemplu, în caz de litigiu, instanța numai constată nedemnitatea care a operat in puterea legii și pronunță revocarea donației pentru ingratitudine dacă a fost cerută în termenul de un an prevăzut de lege; acțiunea în revocarea donafiei poate fi intentată numai împotriva donatarului, autor al faptei, în schimb constatarea nedemnității poate fi cerută și împotriva moștenitorilor nedemnului (prin retransmitere) care dețin bunurile defunctului; constatarea nedemnității poate fi cerută de creditori pe calea acțiunii oblice (subrogatorii), în schimb, în materia revocării donației pentru ingratitudine art.974 C.civ. este inaplicabil.

c) fiind o sancțiune, nedemnitatea se aplică numai în privința autorului faptei, nu și a urmașilor săi, care pot veni în nume propriu la moștenire;

d) nedemnitatea produce doar efecte relative, nedemnul este inlaturat prin lege numai de la moștenirea aceluia față de care a săvârșit faptele prevăzute în art. 655 Cod civil, ea nu se răsfrânge asupra altor moșteniri;

e)sancțiunea nedemnității fiind prevăzută pentru fapte săvârșite cu vinovăție, moștenitorul trebuie să fi acționat cu discernământ, în lipsa discernământului neputându-se vorbi de vinovăție. Pe de altă parte, fiind vorba de săvârșirea de fapte, iar nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale, și anume, în cazul minoritar sub 14 ani și a persoanelor puse sub interdicție discernământul din momentul săvârșirii faptei trebuie să fie dovedit, iar în cazul persoanelor care au împlinit 14 ani și nu sunt puse sub interdicție judecătorească discernământul se prezumă până la proba contrară. Desigur, în cazul în care nedemnitatea implică o condamnare penală, se vor aplica regulile de iresponsabilitate din dreptul penal. b#%l!^+a?

3.2. Cazurile de nedemnitate succesorală

Art. 655 Cod civil prevede.trei cazuri de nedemnitate:

A) atentat la viața celui ce lasă moștenirea;

B) acuzația capitală calomnioasă împotriva celui ce lasă moștenirea;

C) nedenunțarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre carui succesiune este vorba.

A. Atentat la viața celui ce lasă moștenirea

Art. 655 pct. 1 Cod civil prevede că este nedemn de a succede si prin urmare este exclus de la succesiune „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct". Aceasta pentru că, se subliniază în doctrină, „nimeni nu-și poate deschide calea unei moșteniri printr-un asasinat". Cel vinovat de infracțiunea de omor sau tentativă la infracțiunea de omor va fi condamnat pentru fapta savârșită și totodată va fi înlăturat de la moștenirea

persoanei la viata căreia a atentat.

Pentru ca un moștenitor să fie înlăturat de la moștenire datorită acestui caz de nedemnitate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

» moștenitorul să fi omorât sau să fi pus în executare hotărârea de a omorî pe cel despre a cărui moștenire este vorba (omor sau tentativă de omor). După cum se știe, ambele aceste infracțiuni se săvârșesc cu intenție (directă sau indirectă). Nu se cere ca omorul sau tentativa de omor să fie calificat (de exemplu, cu premeditare) sau deosebit de grav (de exemplu, săvârșit prin cruzimi). Pe de altă parte însă, uciderea din culpă sau loviturile ori vătămările cauzatoare de moarte nu atrag sancțiunea nedemnității întrucât nu sunt săvârșite cu intenția de a omorî pe cel care lasă moștenirea.

» moștenitorul să fi fost condamnat (penal) – în calitate de autor, coautor, instigator sau complice (inclusiv sub forma favorizării) -pentru omor sau tentativă de omor, iar hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă. b#%l!^+a?

Dacă moștenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind condiția "condamnării" prevăzută de art.655 pct.l C.civ.

Astfel dacă:

» a fost achitat (de exemplu, pentru că a fost în legitimă apărare);

» a fost scos de sub urmărire penală, prin ordonanța dată de procuror (de exemplu, pentru iresponsabilitate)

» a decedat înainte de condamnare;

» fapta săvârșită a fost amnistiată (amnistie antecondamnatorie);

» sancțiunea penală s-a prescris.

În schimb, nedemnitatea va opera dacă moștenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat (amnistie posteondamnatorie), grațiat sau reabilitat, deoarece aceste măsuri de politică penală nu șterg intenția de a ucide, ci numai condamnarea sau executarea pedepsei ori unele efecte secundare ale condamnării (interdicții, incapacități și decăderi).

Având în vedere faptul că în caz de omor sau de atentat la viața celui care lasă moștenirea, săvârșirea faptei rezultă dintr-o hotărâre penală de condamnare, intervenția instanței civile care să pronunțe nedemnitatea apare ca inutilă. Dacă totuși nedemnitatea ar fi contestată în cadrul unei petiții de ereditate, instanța civilă va fi chemată numai să constate că în penal condamnarea a intervenit pentru fapta prevăzută de legea civilă (și nu pentru altă infracțiune, de exemplu, ucidere din culpă) și că deci, în puterea legii, moștenitorul este îndepărtat de la moștenire ca nedemn .

B. Acuzația capitală calomnioasă împotriva defunctului

Nedemnitatea pentru "acuzația capitală calomnioasă" împotriva celui care lasă moștenirea (art.655 pct.2 C.civ.) intervine în cazul în care moștenitorul a făcut un denunț, o?plângere sau o mărturisire (deci nu o "acuzație" propriu-zisă care este de atributul procuraturii) capitală (deci pentru fapte care ar fi putut atrage pedeapsa cu moartea), calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea. Caracterul calomnios al faptei trebuie să fie constatat printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare a moștenitorului.

În legătură cu această cauză de nedemnitate se pune întrebarea, dacă ea mai este sau nu aplicabilă, odată ce pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-lege nr.6/1990 și înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață, astfel încât acuzația nu mai poate fi "capitală".

Două soluții posibile se întrevăd:

În prezent, art.655 pct.2 C.civ. devine aplicabil în cazul "acuzației" pentru fapte care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii pe viață, pedeapsă care a înlocuit condamnarea la moarte.

Această cauză de nedemnitate a devenit inaplicabilă prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece – prin consacrarea nedemnității pentru "acuzație capitală calomnioasă"-legiuitorul a avut în vedere nu numai și nu atât gravitatea faptelor care formau obiectul acuzației (există și alte fapte foarte grave care niciodată nu au fost sancționate cu pedeapsa capitală), ci intenția calomniatorului de a-și deschide calea spre culegerea unei moșteniri prin provocarea morții "pe căi legale" (iusta mors) , fie ea și rezultatul unei erori judiciare. Însa , în prezent, o asemenea intenție nu mai are suport legal.

C. Nedenunțarea omorului a cărui victimă a fost defunctul Art. 655 pct 3 Cod civil prevede că este nedemn de a succede „moștenitorul major care, având cunoștință de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției". Această omisiune este considerată de lege ca un ultraj față de memoria defunctului.

Cazul de nedemnitate enunțat presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

– moștenitorul să fi cunoscut omorul, b#%l!^+a?

– moștenitorul șă fie pe deplin capabil, adică să aibă capacitate de exercițiu deplină; prin urmare, minorii și persoanele puse sub interdicție nu au obligația denunțării omorului a cărui victimă a fost de cujus;

– moștenitorul să nu fi denunțat omorul (legea nu cere însă denunțarea ucigașului);

– nedenunțarea omorului (reticența moștenitorului) să nu fie scuzabilă. Art. 656 Cod civil prevede situațiile în care, datorită raporturilor de rudenie sau de afinitate a moștenitorilor cu ucigașul, nedenunțarea este scuzabilă.

În acest caz, nu se cere o hotărâre penală de condamnare, și obligația de denunțare vizează numai omorul săvârșit cu intenție, nu si pe acela săvârșit fără intenție.

Constatarea nedemnității succesorale

Nedemnitatea succesorală operează de drept în puterea legii.

Art. 655 Cod civil prevede expres că „sunt nedemni de a succede", ceea ce înseamnă excluderea nedemnului de la moștenire.

În caz de litigiu, instanța va verifica dacă sunt realizate condițiile pretinse de lege pentru a opera nedemnitatea, iar dacă se stabilește câ sunt îndeplinite nu pronunță, ci doar constată intervenirea demnității succesorale în virtutea legii1.

Invocarea în instanță și constatarea nedemnității pot avea loc numai după deschiderea succesiunii și numai dacă vocația succesoralăa nedemnului este concretă, utila, el nefiind înlăturat de la succesiune de moștenitorii de grad preferabil, caz în care aceștia vor culege moștenirea fără a invoca nedemnitatea. De exemplu, fiul defunctului, căruia îi revine succesiunea, nu are interes să invoce nedemnitatea unchiului său, fratele defunctului care, chiar dacă nu ar fi nedemn, nu vine la moștenirea defunctului.

Persoanele interesate să invoce nedemnitatea succesorală sunt: b#%l!^+a?

a) comoștenitorii legali, care vor beneficia de dreptul de acrescamânt în ipoteza în care nedemnul este înlăturat de la mostenire;

b) moștenitorii legali de rang subsecvent, care vor culege ei mostenirea in locul nedemnului;

c) donatarii și legatarii care au primit liberalități dincolo de marginea cotitații disponibile, dacă nedemnul este moștenitor rezervatar, interesul lor este de a păstra neatinse liberalitâțile excesive;

d) creditorii persoanelor amintite pot invoca nedemnitatea pe calea actiunii oblice (subrogatorii);

e) statul, când nevrednicul a fost singurul moștenitor.

În practica instanțelor judecătorești s-a ivit problema dacă nevrednicul ar putea invoca propria sa nedemnitate. Doctrina s-a exprimat favorabil, cu argumentul că nedemnitatea operează de drept (ope legis) și nedemnul poate cere instanței constatarea ei.

Efectele nedemnității succesorale

Principalul efect al nedemnității succesorale este excluderea nedemnului de la moștenire, el devine străin de succesiune, titlul său de moștenitor se desființează retroactiv din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul când s-a săvârșit fapta.

Partea de moștenire care i s-ar fi cuvenit nedemnului va reveni comoștenitorilor, ale căror drepturi succesorale au fost diminuate prin prezența lui, sau moștenitorilor subsecvenți, pe care nedemnul i-a înlăturat de la succesiune. Nedemnitatea poate profita și legatarilor sau donatarilor, în cazul în care nedemnul este moștenitor rezervatar și prezența lui ar impune reducțiunea liberalităților excesive făcute de cujus. b#%l!^+a?

Efectele nedemnității se impun a fi examinate sub trei aspecte: în raporturile dintre nedemn și moștenitori, în raporturile dintre nedemn și terți și în raporturile dintre nedemn și urmașii să.

A. Efectele nedemnității succesorale în raporturile dintre nedemn și descendentii defunctului

Fiind lipsit retroactiv de calitatea de moștenitor, din momentul deschiderii succesiunii, nedemnul – dacă între timp a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale – nu mai are nici un temei pentru a le păstra. El va fi obligat să restituie moștenitorilor toate bunurile succesorale primite, în natură, dacă ele există, sau va fi obligat la despăgubiri dacă bunul a pierit (chiar și fortuit sau de forță majoră) ori a fost înstrăinat.

Nedemnul este considerat posesor de rea-credință (în mod justificat deoarece săvârșește întotdeauna cu intenție fapta care atrage nedemnitatea) și este pus de drept în întârziere de la data intrării în folosința bunurilor succesorale.

Nedemnul va restitui nu numai bunurile, dar și fructele naturale, industriale, civile ale bunurilor succesorale, în natură sau valoarea lor pentru cele consumate ori pe care a neglijat să le perceapă. El datorează restituirea lor de la data folosirii bunurilor succesorale, indiferent de data constatării nedemnității.

De asemenea, nedemnul este dator să plătească dobânzi pentru sumele încasate de la debitorii moștenirii în contul moștenirii, chiar din ziua încasării lor și nu de la data chemării sale în judecată, cum prevede art. 1088 alin. 2 Cod civil, text aplicabil doar raporturilor dintre debitor și creditor, nu însă și nedemnului.

Nedemnul este însă îndreptățit să i se ramburseze sumele sale, cu care a achitat anumite datorii ale moștenirii, și să fie despăgubit pentru cheltuielile necesare și utile efectuate cu?bunurile moștenirii în perioada în care le-a avut în posesie, nu însă și pentru cheltuielile voluptuarii.

B. Efectele nedemnității succesorale în raporturile dintre nedemn și terți

Este posibil ca nedemnul, atâta timp cât a stăpânit bunurile moștenirii, să fi încheiat acte juridice privitor la aceste bunuri, acte de conservare, administrare și dispoziție. Dat fiind caracterul personal al sancțiunii nevredniciei, ar trebui ca efectele ei să nu se răsfrângă asupra terților. Legea nu face nici o distincție și, prin urmare nedemnitatea va avea efecte retroactive și față de terțele persoane, desființând, în principiu, actele încheiate de acestea cu nedemnul1.

Rigoarea principiului desființării retroactive a actelor încheiate de nedemn cu terții a fost atenuată prin aplicarea altor principii, prevazute de lege sau recunoscute in literatura de specialitate si aplicate in practica judecatoreasca. Astfel:

» actele de conservare și de administrare a bunurilor moștenirii se mențin deoarece ele profită adevăraților moștenitori și interesul economic general impune ca aceste bunuri să fie conservate și puse în valoare. Totuși nu excludem posibilitatea ca adevărații moștenitori să ceară desființarea lor dacă terțul a fost dc rea-credință și actul se dovedește dăunător;

» plata făcută cu bună-credință de debitor moștenitorului nedemn posesor al creanței este valabilă (art.1097 C.civ.);

» actele de dispoziție (înstrăinare) a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la purtător) se mențin în baza art.1909 C.civ., dacă dobânditorul posesor este de bună-credință ;

» în privința actelor de dispoziție (înstrăinare sau constituire de drepturi reale) asupra imobilelor, terțul de bună-credință se va putea apară prin invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani, actul încheiat cu moștenitorul nedemn putând servi ca just titlu. Această apărare se dovedește însă, de cele mai multe ori, insuficientă, pentru că nedemnitatea se constată într-un termen mai scurt.

De aceea în literatura de specialitate și în practica judecătorească se admite teoria moștenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul încheiat cu moștenitorul nedemn se menține dacă este (1) cu titlu particular și (2) cu titlu oneros, iar terțul a fost (3) de bună-credință (se prezumă), el dovedind în plus că a existat (4) o eroare comună (credință obștească) și (5) invincibilă asupra calității de moștenitor a nedemnului (error communis facit ius); aparența în condițiile unei erori obștești este creatoare de drept. în aceste condiții actul rămâne valabil și opozabil moștenitorilor adevărați, dobândirea dreptului de către terț producându-se în momentul încheierii actului și independent de intrarea sa în posesia imobilului sau fie buna-credință ori reaua-credință a moștenitorului aparent (de exemplu, buna sau reaua-credință a copiilor nedemnului care au venit la moștenire prin reprezentarea ascendentului nedemn).

În toate cazurile în care actul se menține, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri moștenitorilor adevărați ca posesor de rea-credință (prețul obținut sau valoarea, dacă aceasta din urmă este mai mare, fructele, precum și orice altă pagubă dovedită). Iar dacă actul va fi desființat cu efect retroactiv, (dc exemplu pentru că nu este cu titlu particular, având ca obiect drepturi succesorale – universalitate sau cotă-parte din universalitate – sau pentru că este cu titlu gratuit – donație – ori pentru că terțul nu reușește să dovedească caracterul obștesc și invincibil al erorii), nedemnul va putea fi acționai de către terț pentru evicțiune (C.civ., art.828 sau art. 1399 ori art. 1337 și urm., după caz). b#%l!^+a?

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător și în cazul în care actul a fost încheiat cu terții nu de către nedemn, ci dc către copiii lui care au venit la moștenire prin reprezentare, ulterior constatându-se nedemnitatea celui reprezentat. Considerăm însă că, potrivit regulilor generale (art. 1899 alin.2 C.civ.), copilul nedemnului – fiind și el moștenitor aparent – trebuie să fie prezumat posesor de bună-credință și obligat la restituiri ca atare, cât timp nu se dovedește că a fost de rea-credință, art.657 C.civ. tratându-1 ca posesor de rea-credință numai pe nedemn.

C. Efectele nedemnității succesorale față de copiii nedemnului

Fiind sancțiune civilă, datorită caracterului ei personal, ar trebui ca efectele nedemnității să afecteze numai persoana nevrednicului. Cu toate acestea, nedemnitatea produce anumite efecte asupra copiilor nedemnului, când aceștia ar fi chemați la moștenire prin reprezentare. Două ipoteze sunt posibile:

– când copilul nedemnului este chemat la moștenirea lăsată de cel față de care părintele său a fost declarat nedemn, nevrednicia părintelui nu-l împiedică pe copil să vină, în nume propriu, la moștenirea de la care nedemnul este înlăturat;

– când copilul nedemnului ar fi chemat la moștenire prin reprezentare, el nu poate beneficia de reprezentarea succesorală, pentru că locul nedemnului nu este util, el nu poate fi reprezentat de copiii săi.

Așadar, sanctiunea nedemnitatii produce anumite efecte si fata de el,desi nu e cu nimic vinovat de savarsirea faptei de catre parintele sau. De exemplu, dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul său va putea culege în nume propriu moștenirea lăsată de bunic, întrucât în lipsă de moștenitori de un grad mai apropiat, el este chemat la moștenire fără ajutorul reprezentării și cu înlăturarea de la moștenire a altor rude ale defunctului, care fac parte din clase de moștenitori subsecvente (de exemplu, frații defunctului) sau sunt rude de un grad mai îndepărtat (de exemplu proprii copii, care sunt rude de gradul al III-lea față de de față de defunct). Deci, în acest caz, nedemnitatea nu produce nici un efect asupra drepturilor copiilor nedemnului. b#%l!^+a?

În schimb, dacă defunctul a avut doi copii, dintre care unul nedemn, copiii nedemnului nu vor putea moșteni după bunicul lor (deși tatăl lor -nedemn – nu mai este în viață la deschiderea succesiunii), fiindcă sunt rude de gradul II cu defunctul și vor fi înlăturați de la moștenire de celălalt copil al defunctului, care este rudă de gradul I cu defunctul (principiul proximității gradului de rudenie). Numai cu ajutorul reprezentării succesorale ei ar fi putut veni la moștenire, alături de celălalt copil al defunctului, culegând partea ce s-ar fi cuvenit tatălui lor. Dar, fiindcă ei pot veni la moștenire numai în nume propriu, fără ajutorul reprezentării (art.658 C.civ.), vor suporta consecințele nedemnității părintelui lor.

Dar nedemnitatea poate influența și împărțirea moștenirii in cazul pluralității de moștenitori nedemni și care au un număr inegal de copii. De exemplu, dacă ambii copii ai defunctului sunt nedemni și decedați la data deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lăsat un copil, celălalt doi copii, moștenirea se va împărți în trei părți egale (principiul egalității) fiindcă ei vin la moștenire în nume propriu și sunt rude din aceeași clasă și de același grad cu defunctul. În schimb, dacă acești copii ar fi putut veni la moștenire prin reprezentare (ceea ce nu este posibil clin cauza nedemnității) împărțirea s-ar fi lacul pe tulpini, unul luând jumătatea ce i s-ar fi cuvenit propriului părinte, iar ceilalți doi, cealaltă jumătate, adică partea părintelui lor.

În sfârșit, cele arătate în privința efectelor nedemnității față de copiii nedemnului sunt valabile nu numai în cazul când nedemnul este descendent al defunctului, dar și în privința copiilor fraților sau surorilor nedemni ai defunctului (art.658 C.civ. nu distinge între cele două ipoteze), care nu pot, nici ei, să beneficieze de reprezentare, din cauza nedemnității părintelui lor (frate cu defunctul), deși este chemată la moștenire clasa a doua de moștenitori legali și reprezentarea este, în principiu, admisă și în cazul descendenților din frați și surori.

3.4. Invocarea nedemnității succesorale

Dată fiind gravitatea faptelor sancționate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată de orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moștenire a nedemnului sau a copiilor săi (care ar urma să vină la moștenire prin reprezentare), cum sunt comoștenitorii legali sau moștenitorii legali subsecvenți ori legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moștenitor rezervatar a cărui prezență putea determina reducțiunea liberalității sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispozițiilor testamentare.

Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acțiunii oblice, și de către creditorii acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal (art.974 C.civ.) pentru că sancțiunea înlăturării de la moștenire a nedemnului intervine ope legis, și – spre deosebire de revocarea donației pentru ingratitudine – nici cel care lasă moștenirea nu putea să-1 ierte pe nedemn. Pentru aceleași motive, ea poate fi invocată și de procuror (art.45 C.pr.civ.) ori de câtre instanța de judecată, din oficiu.

Cât privește invocarea de către nedemn a propriei sale nedemnități, soluția potrivit căreia nu poate primi aplicare principiul nemo audilur propriam turpitudinem turpitudinem allegans s-a ajuns la concluzia ca este admisibilă invocarea nedemnității de către nedemn deoarece aceasta operează de drept, nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moștenire prin efectul legii.

În toate cazurile nedemnitatea poate fi invocată și constatată de instanță numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația succesorală legală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moștenire prin prezența unor moștenitori în rang preferabil (care pot culege moștenirea și fără invocarea nedemnității). Dacă înlăturarea de la moștenire a nedemnului se datorează dispozițiilor testamentare, contestate într-un fel sau altul de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligați să apere cu prioritate validitatea acestor dispoziții.

În aceste condiții, nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta este în viață, iar dacă – după deschiderea succesiunii – a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale și a decedat înainte de constatarea nedemnității, împotriva moștenitorilor săi legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri (moștenitori prin retransmitere), ei neputând dobândi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorită efectelor retroactive ale nedemnității. Moștenitorii nedemnului, chiar dacă sunt de bună-credință, nu s-ar putea apăra prin invocarea teoriei moștenitorului aparent, pentru că nu sunt dobânditori cu titlu oneros și cu titlu particular, și nici prin invocarea art. 1909 C.civ. sau a uzucapiunii de 10-20 de ani, deoarece titlul lor este universal pro herede, dobândind în cadrul universalității și obligația de a restitui bunurile succesorale către adevărații moștenitori, iar certificatul de moștenitor nu este titlu de proprietate, confirmând doar calitatea lor de moștenitori.

Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului (asupra căruia n-a trecut obligația de restituire) ar putea invoca uzucapiunea de 10-20 de ani sau beneficiul art. 1909 C.civ., însă nu și teoria moștenitorului aparent, el fiind dobânditor cu titlu gratuit. În schimb, subdobânditorii prin acte între vii de la moștenitorii (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) ai nedemnului se pot apăra împotriva adevăraților moștenitori ca orice terț de bună-credință.

Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea moștenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului pentru a-i împiedica să vină la moștenire prin reprezentare.

Seciunea a II-a

Principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale și excepțiile de la aceste principii

1. Enunțarea principiilor

Pentru a determina o ordine de preferință între rudele defunctului, toate cu vocație succesorală legală generală, legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moșstenire. În acesc scop, legea folosește două criterii tehnico-juridice :

1. clasa sau ordinul, grupând una sau mai multe categorii de rude in cele patru grupe denumite clase sau ordine și a stabilit că ele sunt chemate la moștenire una în lipsa celeilalte, după o scară de preferință; astfel, succesorii din clasa de rang preferabil înlătură de la moștenire pe cei din clasele următoare, chiar dacă aceștia din urmă ar fi rude de grad mai apropiat cu defunctul;

2. gradul de rudenie între moștenitor și defunct, stabilind că înăuntrul aceleiași clase se aplică principiul proximității gradului de rudenie, adică ruda cea mai apropiată în grad înlătură de la moștenire pe cea (sau cele) mai îndepărtate în. grad. b#%l!^+a?

Moștenitorii din aceeași clasă și de grad egal moștenesc în părți egale.

Prin urmare, principiile de bază ale devoluțiunii succesorale legale sunt:

A. Principiul chemări la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali, numit și principiul priorității clasei de moștenitori

Codul civil (art. 659, 669-675) stabilește patru clase de moșteriitori-legali:

a) clasa I, clasa descendenților în linie dreaptă, alcătuită din copii, nepoti, strănepoți ș.a.m.d. ai defunctului, fără limită în grad;

b) clasa a II-a clasa (mixtă) a ascendenților privilegiați (părinții defunctului) și colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții lor până la gradul al IV-lea inclusiv);

c) clasa a III-a, clasa ascendenților ordinari (bunici, străbunici ș a.m.d. ai defunctului, fără limită în grad);

d) clasa a IV-a, casa colaterarilor ordinari (unchii și mătușile, verii primari și frații si surorile bunicilor defunctului).

În temeiul acestui principiu, ordinea chemării moștenitorilor legali la succesiune este dată de ordinea claselor de moștenitori. Astfel, sunt chemați în primul rând la succesiune moștenitorii din clasa I -chiar dacă există un singur moștenitor în această clasă – cu excluderea rudelor din clasele subsecvente (II, III, IV), indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul. În lipsa moștenitorilor din clasa I sau dacă ei nu pot (din cauza nedemnității) ori nu vor (fiind renunțători) să vină la moștenire, sunt chemate la succesiune rudele din clasa a ll-a. Moștenitorii din clasa a lll-a sunt chemați la moștenire numai dacă nu există moștenitori în primele două clase sau cei existenți nu pot ori nu vor să vină la moștenire. Rudele din clasa a IV-a vin la succesiune numai în lipsa moștenitorilor din primele trei clase.

În literatura de specialitate s-a făcut remarca, perfect întemeiată, privitor la posibilitatea venirii concomitente la succesiunea legală a rudelor, din două clase diferite, în caz de exheredare prin testament a moștenitorilor rezervatari dintr-o clasă preferată (descendenții și părinții defunctului). În acest caz, ei dobândesc, ca moștenitori legali, rezerva (contrar voinței defunctului), iar restul moștenirii (cotitatea disponibilă) revine moștenitorilor din clasa subsecventă, dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament. De exemplu, defunctul lasă un fiu, pe care îl exheredează, și un frate (sau văr primar) fără a dispune prin testament asupra bunurilor sale, fiul va lua rezerva succesorală, iar fratele (sau vărul) restul averii.

Prin excepțiede la principiul priorității clasei de moștenitori, soțul supraviețuitor al defunctului, care nu este rudă cu acesta și nu face parte din nici o clasă, vine la moștenire în concurs cu oricare dintre clase; prin urmare el nu înlătură nici o clasă de moștenitor, dar nici nu este înlăturat de la moștenire de vreuna din clase.

B. Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii dinaceeași clasă

Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiași clase, moștenitorii în grad mai apropiat de defunct înlătură de la succesiune pe moștenitorii mai îndepărtați în grad. De exemplu, copiii defunctului, fiind în gradul I de rudenie cu defunctul, înlătură de la moștenire pe nepoții de fiu, care sunt rude de gradul II cu defunctul sau frații și surorile defunctului înlătură de la moștenire pe nepoții de frate; unchii și mătușile, rude de gradul III cu defunctul, înlătură de la moștenire pe verii primari ai defunctului, rude de gradul IV. Așadar, vocația concretă la moștenire depinde de apropierea gradului de rudenie între moștenitori și defunct.

De la acest principiu, legea prevede două excepții:

– în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați), părinții defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moștenire pe frații și surorile defunctului și descendenții lor (rude de gradul al-IV lea), ci vin împreună la moștenire dobândind cotele ereditare prevăzute de lege;

– reprezentarea succesorală1 potrivit căreia un moștenitor mai îndepărtat în grad cu defunctul urcă în locul și gradul ascendentului său decedat și culege moștenirea ce s-ar fi cuvenit acestuia.

C. Principiul egalității între rudele din aceeași clasă si de același grad chemate la moștenire b#%l!^+a?

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moștenire sunt de același grad, ele împart moștenirea pe capete, adică în atâtea părți egale câți moștenitori sunt. De exemplu, dacă la moștenire vin doi veri primari ai defunctului, fiecare va primi jumătate din moștenire.

De la acest principiu, legea prevede două excepții:

-în cazul fraților și surorilor din părinți diferiți, când aceștia se

moștenesc între ei deși sunt de grad egal, frații și surorile defunctului atât după mamă, cât și după tată vor lua o parte mai mare decât frații și surorile numai după tată sau numai după mamă, beneficiind de o cotă parte pe ambele linii paternă și maternă, egalitatea se păstrează numai între frații și surorile pe aceeași linie (împărțirea moștenirii pe linii);

-în cazul reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschiderii succesiunii, descendenții de același grad ai reprezentatului pot moșteni în părți inegale. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt trei copii, acești nepoți ai defunctului nu vor moșteni în părți egale, deși sunt de același grad și din aceeași clasă, primul nepot va lua 1/2 din moștenire, cât ar fi luat și ascendentul său dacă ar fi fost în viață, iar ceilalți trei câte 1/6 fiecare, însumat 1/2, cât s-ar fi cuvenit ascendentului lor daca era in viata la deschiderea succesiunii.

2. Reprezentarea succesorală

2.1. Noțiune și utilitate

Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii, în virtutea cariuia un mostenitor mai indepartat în grad- numit reprezentant -urcă în locul, gradul și drepturile ascendentului – numit reprezentat-care este decedat la data deschiderii succesiunii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moștenire dacă s-ar fi aflat în viața la deschiderea succesiunii (art. 664-668 Cod civil).

Reprezentarea succesorală este o institutie juridică aparte, care, afaraă de rezonanța comuna a denumirii, nu are nimic de-a face nici cu reprezentarea convențioanlă a mandantului de către mandatarul său, nici cu reprezenatrea legală a minorului sau interzisului judecătoresc de către părinți sau tutori la încheierea actelor juridice. Dacă în cazul reprezentarii convenționale si a incapabililor de către reprezentantii lor legali este vorba de incheierea unor acte juridice de către reprezentanti în numele si pentru ce reprezenati, reprezentarea succesorală nu face decât să confere reprezentantului drepturi succesorale proprii, care, aplicând principiul proximitatii gradului de rudenie între rudele din cadrul aceleiasi clase de moștenitori, nu i-ar fi putut reveni. Utilitatea reprezentării constă în aceea că prin efectele pe care le produce înlătură „urmările nedrepte ale hazardului care comandă predecesul sau supraviețuirea".

De exemplu, dacă defunctul lasă, la decesul său, două fiice și doi nepoți ai unui fiu predecedat. Aceștia din urmă, fără instituția reprezentării succesorale, ar fi înlăturați de la moștenire pentru că sunt în gradul II de rudenie cu defunctul și moștenirea ar fi culeasă de fiicele defunctului, rude do gradul I. Această soluție injustă este înlăturată prin instituția reprezentării succesorale care îngăduie nepoților, în exemplul dat, să urce în locul tatălui lor, predecedat, și să culeagă partea de moștenire (de 1/3) care i s-ar fi cuvenit dacă era în viață la data doschiderii succesiunii.

Art. 664 Cod civil numește reprezentarea greșit ca fiind o „ficțiune a legii". În realitate este un beneficiu al legii prevăzut în favoarea unor anumiți moștenitori. Potrivit spetei, P.A.M., P.A.G., P.C. și P.G. au chemat în judecata pe P.A.G. pentru ca, prin hotărîrea ce se va pronunța, sa se dispună sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase în urma defunctilor P.A., decedat la 5 aprilie 1944, și P.I., decedat la 29 ianuarie 1964.

Prin încheierea din 22 ianuarie 1985, Judecătoria Craiova a admis în principiu acțiunea și a stabilit masa succesorală rămasă de pe urma defunctului P.A, decedat la 5 aprilie 1944, și?masa succesorală rămasă în urma defunctului P.I., decedat la 29 ianuarie 1964. S-a stabilit, totodată, calitatea de moștenitori a părților, reținîndu-se ca în cea de-a doua succesiune P.C. vine la moștenire prin reprezentarea autorului predecedat, ca sotie supravietuitoare.

Sentinta a fost confirmată de Tribunalul Județean Dolj, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1121 din 2 iulie 1985, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de pîrîtul P.A.G.

Prin recursul extraordinar declarat în cauza, procurorul general critica hotărîrile pronunțate pentru lipsa dovezilor privind acceptarea succesiunii de către toți moștenitorii și gresita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul de moștenire prin reprezentare.

Recursul extraordinar este întemeiat.

Într-adevăr, prima instanta, în fata căreia au fost administrate probe cu martori și acte pentru stabilirea masei succesorale și persoanelor care au calitatea de succesori în cauza, nu a fost preocupata de verificarea întrunirii cerințelor impuse de art. 685 și art. 700 din codul civil, referitoare la acceptarea în termen a succesiunilor de către fiecare dintre moștenitori.

De asemenea, ambele instanțe au făcut o gresita aplicare a dispozițiilor legale privitoare la modul de dobîndire a succesiunii prin reprezentare.

Potrivit art. 664-668 din codul civil, dobindirea dreptului de succesiune prin reprezentare – care are ca efect de a pune pe reprezentanți în locul, în gradul și în dreptul reprezentantului – este recunoscuta nelimitat numai în linie directa descendenta iar în linie colaterală numai pentru descendenții fraților și surorilor defunctului.

Fiind de stricta interpretare, reprezentarea – care constituie o excepție și o ficțiune a legii – trebuie marginita în limitele strict prevăzute de lege. Textele citate nerecunoscind soțului supraviețuitor posibilitatea dobîndirii unor drepturi succesorale prin reprezentare, în mod greșit au reținut instanțele calitatea reclamantei P.C. de succesoare a defunctului P.I., prin reprezentarea soțului ei predecedat (fiul defunctului).

Hotărîrile pronunțate fiind – pentru motivele arătate – vadit netemeinice și esențial nelegale, se impune desființarea lor și rejudecarea cauzei, cu acest prilej instanțele urmînd sa se pronunțe și cu privire la modalitatea de atribuire, ori de folosire a terenului pe care se afla construcțiile.

Din cele deja expuse se înțelege că reprezentarea succesorală este o instituție juridică deosebită atât de reprezentarea convențională, prin care mandantul împuternicește pe mandatar să încheie acte juridice în numele și pe seama sa, cât și de reprezentarea legală a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu.

2.2. Domeniul de aplicare

Potrivit art. 665, 666 si 672 Cod civil., reprezenatarea succesorală este admisă în privința descendenților copiilor defunctului si în privința descendentilor dintre frați. Întrucăt reprezenatarea derogă de la principiile devoluțiunii legale a moștenirii, dispozițiile care o prevăd sunt de strictă interpretare. Astefel descendentii ordinari sau verii primari nu pot veni la moștenire prin reprezenatarea parinților defunctului, respectiv prin reprezenatrea propriilor părinti (unchii sau mătușile defunctului). Tot astfel, soțul supraviețutior nu poate beneficia de reprezentare pentru a putea moșteni un frate sau parinții ori alte rude ale soțului predecedati nici nu poate fi reprezentat.

2.3. Modul cum operează reprezentarea

Dacă toate condițiile reprezentării sunt îndeplinite, reprezentarea succesorală operează: a) în toate cazurile și b) nemărginit, adică la infinit (665 Cod civil).

a) Precizarea Codului civil, în sensul că reprezentarea „este admisă în toate cazurile" (art. 665 alin. 2 Cod civil) înseamnă că legiuitorul a dispus că nepoții vor veni la moștenire prin reprezentare atât în situația în care ar exista, alături de ei, și moștenitori de grad mai apropiat cu defunctul (descendenți de gradul I sau frați și surori), cât și atunci când ar veni la moștenire numai nepoți, adică numai moștenitori de același grad. În ultima ipoteză, deși reprezentarea ar părea inutilă, toți moștenitorii fiind de același grad, legiuitorul o impune totuși, pentru ca?împărțirea moștenirii să se facă tot pe tulpini, iar nu pe capete, respectându-se părțile pe care le-ar fi avut copiii și frații defunctului dacă ei s-ar fi aflat în viață la deschiderea succesiunii.

b) Reprezentarea este admisa la infinit „nemarginit „ în cadrul clasei I de moștenitori, ceea ce semnifică posibilitatea nu numai pentru moștenitorii de gradul II de a-i putea reprezenta pe cei de gradul I, dar și pentru moștenitorii de gradul III de a-i reprezenta pe cei de gradul IV ș.a.m.d. (art. 665 alin. 1 Cod civil). Pe linie colaterală, reprezentarea este admisă numai pentru nepoții și strănepoții de frate sau soră (clasa a ll-a).

Normele ce reglementează instituția reprezentării succesorale derogă de la principiile devoluțiunii succesorale legale, derogare unanim acceptată privind principiul proximității gradului de rudenie și privită cu ezitări referitor la principiul egalității între rudele de același grad, din aceeași clasă. Datorită caracterului derogator, normele sunt de strictă interpretare și drept urmare, nici o altă persoană decât cele prevăzute în art. 665 și 666 Cod civil nu poate veni la moștenire prin reprezentare.

c) Regulile care cârmuiesc reprezentarea operează de drept, în puterea legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea reprezentantului și au un caracter imperativ, nu pot fi înlăturate sau modificate prin voința defunctului sau a moștenitorilor.

2.4. Condițiile reprezentării

Descendenții copiilor defunctului și descendenții din frații și surorile defunctului pot beneficia de reprezentare numai cu realizarea a două condiții în persoana celui reprezentat și una în persoana reprezentantului.

A. Condiții cerute în persoana celui reprezentat:

a) Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii. „Nu se reprezintă decât persoanele moarte", prevede art. 668 alin. 1 Cod civil. În speta, pentru ca nepotii sa vina la succesiunea bunicilor prin reprezentarea tataliu sau a mamei lor, trebuie ca reprezentantul sa fi fost decedat la data deschiderii mostenirii bunicilor, neavand imoprtanta data dezbaterii succesiunii. b#%l!^+a?

Ca urmare , gresit instantele, au retinut ca paratii , ca nepoti, vin la succesiunea bunicului prin reprezentare, desi tatal acestora incetase din viata ulterior decesului autorului sau; daca tatal paratilor a acceptat succesiunea parintelui sau, el este mostenitor, in numa propriu , iar paratii, ca fii, il mostenesc, de asemenea, tot in nume propriu.

Doctrina explică poziția legală cu aceea că reprezentantul poate urca în locul reprezentatului numai dacă acel loc este vacant, iar cât timpmoștenitorul aflat în grad preferabil trăiește el își ocupă gradul și descendenții săi nu pot veni în locul lui. Din dispozițiile art. 668 alin. 1 Cod civil rezultă următoarele consecințe:

Moștenitorii în viață, chiar dacă au renuntat ori sunt nedemni, nu pot fi reprezentati. De altfel, art. 698 Cod civil precizează ,,eredele renunțător nu poate fi reprezentat niciodată". Nici persoana dispărută nu poate fi reprezentată, ea este prezumată a fi în viață până nu intervine o hotărâre definitivă declarativă de moarte.

Reprezentarea nu poate opera per saltum și omisso medio, reprezentantul trebuie să urce din grad în grad, trecând prin toate gradele intermediare, care trebuie să fie vacante prin deces. Cu alte cuvinte, reprezentantul nu ar putea să sară peste un ascendent aflat în viață, pentru a ajunge la un alt ascendent, decedat, pe care să îl reprezinte, ci trebuie să urce din grad în grad vacant până la gradul cel mai apropiat de defunct, întrunind condițiile reprezentării succesorale pentru fiecare în parte.

b) Locul celui reprezentat nu este suficient să fie vacant, ci trebuie să fie util, adică dacă cel reprezentat s-ar afla în viață să fi putut să-l moștenească pe defunct, deci singurul motiv pentru care nu poate moșteni este acela că nu mai este în viață.

B. Condiții cerute în persoana reprezentantului.

Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a culege moștenirea lăsată de defunct. Pentru ca urmează să-l moșteneasca pe defunct, iar nu pe cel reprezentat, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condițiile pentru a putea veni la moștenirea legală a defunctului, având nevoie să împrumute, în acest scop, numai locul și gradul mai apropiat al ascendentului său.

Aceste condiții sunt (cu precizările necesare):

a) Să aibă capacitate succesorală. Spre deosebire de cel reprezentat, el nu poate să fie comorient sau persoană decedată în același timp cu defunctul (codecedat)". .

b) Să aibă vocația succesorală generală proprie la moștenirea lăsată tic defunct, fiindcă o persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu, nu poate culege moștenirea nici prin reprezentare. Această vocație generală urmează să se transforme în vocație concretă prin reprezentare.

În lumina acestei condiții, se impun două precizări.

Descendenții din frați și surori pot veni la moștenire prin reprezentare numai până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate-soră), fiindcă, pe linie colaterală, legea conferă vocație succesorală generală numai până la acest grad.

A doua precizare referitoare la vocația succesorală proprie vizează situația descendenților din adopție, indiferent că este vorba de descendenți în linie directă (adopție făcută de cel care lasă moștenirea ori de descendenții săi) sau de descendenți pe linie colaterală (adopție făcută de colateralii privilegiați ai defunctului).

În materie de adopție, Codul familiei intrat în vigoare la 1 februarie 1954, a adoptat sistemul dualist reglementând două feluri de adopție, numite adopție cu efecte restrânse (art.75-78) și adopție cu efecte depline (art.79).

În cazul adopției cu efecte restrânse adoptatul și descendenții lui devin rudă numai cu adoptatorul (adoptatorii), nu și cu rudele acestuia (acestora), în schimb, adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu părinții firești și rudele acestora (cu familia firească). b#%l!^+a?

În cazul adopției cu efectele unei filiații firești (adopție cu efecte depline) adoptatul și descendenții lui devin rudă cu adoptatorul (adoptatorii) și cu rudele acestuia (acestora) ca și un copil firesc, încetând raporturile de rudenie cu părinții firești și rudele acestora (cu familia firească).

Prin Ordonanța de urgență cu privire la regimul juridic al adopției nr.25/1997 (modificată prin Legea nr.87/1998 pentru aprobarea OUG nr.25/1997 cu privire la adopție) s-a consacrat sistemul unitar în materie de adopție (cu efectele depline ale filiației firești); de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției se stabilește filiația între cel care adoptă și copil (se subînțelege și descendenții lui), precum și rudenia dintre copil și rudele adoptatorului, încetând filiația dintre copil și părinții săi naturali (art. 1), serviciul de stare civilă competent întocmind un nou act de naștere al copilului, în care adoptatorii sunt trecuți ca fiind părinții săi firești (art.21 alin.2). Rezultă că, potrivit noii reglementări, adopția este asimilată filiației și rudeniei firești, deci adopția poate să fie numai cu efecte depline (de la 12 iunie 1997).

În schimb, potrivit principiului neretroactivității legii (art. 1 C.civ.), care a dobândii o valoare constituțională prin art. 15 alin.2 din Constituție, adopțiile încuviințate în trecut cu efecte restrânse nu s-au transformat în adopții cu efecte depline, căci legiuitorul nu a dispus și nici nu putea dispune în acest sens, fiind obligat să nu emită legi cu caracter retroactiv". Rezultă că, în materie succesorală, trebuie să se țină seama, și în viitor, de felul adopției (încuviințată înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 25/1997).

Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor două feluri de adopții, în privința reprezentării se impun următoarele concluzii

În cazul adopției cu efecte depline, adoptatul și descendenții lui pot beneficia de reprezentare ca și copiii din filiația firească, pentru că adoptatul și descendenții săi devin rude nu numai cu adoptatorul, dar și cu rudele acestuia (art.75 și 79 C.fam și art.l OUG nr.25/1997).

În cazul adopției cu efecte restrânse – întrucât adoptatul și descendenții săi devin rudă numai cu adoptatorul (art.75 C.fam.), nu și cu rudele acestuia (art.77 C.fam.) – descendenții adoptatului pot veni la moștenire prin reprezentare numai dacă adopția cu efecte restrânse a fost făcută de de citiux, el având calitatea de adoptator.

Dacă adoptatul cu efecte restrânse și descendenții săi nu pot veni prin reprezentare (și, bineînțeles, nici în nume propriu) la moștenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei beneficiază de reprezentare în raport cu rudele din familia firească, pentru că această adopție nu întrerupe legăturile dc rudenie a adoptatului și descendenților săi cu familia firească (a-1.75 alin.2 C.fam.).

În schimb, o asemenea posibilitate nu există în cazul adopției cu efecte depline, fiind că prin efectul acestei adopții încetează orice legătură de rudenie a adoptatului și descendenților săi cu familia firească din care provine. Face excepție ipoteza în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soț, caz în care raporturile de rudenie ale adoptatului și descendenților săi se mențin cu părintele firesc care este soțul adoptatorului și, pe cale de consecință, cu rudele acestui părinte și încetează față de celălalt părinte firesc și rudele acestuia. Deși legea nu prevede expres menținerea raporturilor de rudenie cu rudele părintelui flreic, soț al adoptatorului cu efecte depline, concluzia se impune, întru-cat filiația firească menținută nu poale avea efecte mai restrânse decât adopția cu efecte depline. Or, dacă ambii soți ar avea calitatea dc adoptatori, adoptatul cu efecte depline ar deveni rudă cu rudele amânduror. Pe de altă parte, dacă copilul adoptat cu efecte depline dc soțul unuia dintre părinții săi firești ar păstra legăturile de rudenie numai cu părintele său drese, soț al adoptatorului, nu și cu rudele acestui părinte, ar trebui să se ajunga la concluzia – desigur inadmisibilă – că acest copil adoptat nu pasirează nici legăturile de rudenie cu ceilalți copii firești ai părintelui firesc (și care n-au fost adoptați de către soțul acestuia), deși sunt frați din filiația firească, eventual chiar frați buni (din aceiași părinți).

c) Să nu fie nedemn față de defunct, să nu fi renunțat la moștenirea acestuia și să nu fi fost exheredat de acesta (dacă esle vorba de descendenți din frați-surori).

Deoarece nu este în discuție moștenirea lăsată de cel reprezentat, reprezentantul poate fi nedemn față de acesta (nedemnitatea producând ilrclc relative, numai în raport cu persoana față de care s-a săvârșit fapta), poate să renunțe la moștenirea acestuia (art.668 alin.2 C.civ.) și poate să fie exheredat de acesta. într-un cuvânt, reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru a-l moșteni pe cel reprezentat. b#%l!^+a?

Eredele care renunță la moștenire este considerat străin de succesiune, iar partea sa profită coerezilor sau, daca este singurul succesibil din acel grad , succesiunea trece la gradul urmator, eredele renunțător neputând fi reprezentat niciodată.

În speța, reclamantul, in calitate de fiu al defunctului si deci moștenitor de gradul I, renunțând la drepturile sale succesorale, partea sa din moștenire le-a profitat celorlalți moștenitori cu vocație universală, adică soției supraviețuitoare și nu fiului său care era moștenitor de gradul al II- lea, in calitate de nepot al defunctului. În consecință, acțiunea reclamantului, in calitate de reprezentant legal al fiului sau minor, a fost in mod coerct respinsă, deși cu o motivare gresită, așa că recursul său a fost respins cu substituirea motivarii.

2.5. Efectele reprezentării

Potrivit art.667 C.civ. "în toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpină.". Aceasta înseamnă că reprezentanții unei persoane, indiferent de numărul lor – deoarece urcă " în locul, în gradul și in dreptul reprezentatului" (art.664 C.civ.) – vor lua din moștenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viață la deschiderea moștenirii; ei nu pot pretinde mai mult, dar nici să fie obligați să ia mai puțin. Deci stabilirea părții de moștenire se face pe tulpină. Aceasta mai înseamnă că, dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschiderii moștenirii, reprezentanții lor vor împărți moștenirea nu pe capete (în funcție de numărul lor), ci pe tulpini. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, acești nepoți ai defunctului vor moșteni nu în

părți egale, ci primul nepot va lua 1/ 2 din moștenire, iar ceilalți doi câte 1/4 fiecare, adică tot atât cât ar fi luat și ascendentul lor dacă ar fi fost în viață.

Dacă o tulpină "a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăși pe tulpină în fiecare ramură" (art.667 C.civ.), partea cuvenită descendenților din aceeași ramură împărțindu-se între?ei în mod egal. Dacă, în exemplul precedent, unul dintre nepoți (ramura N3) ar fi și el decedat la data deschiderii moștenirii, lăsând doi copii (strănepoți fată de defunct), aceștia vor moșteni tot pe tulpini (subtulpini), adică partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului lor.

În toate cazurile, moștenitorii care beneficiază de reprezentarea legală, indiferent de gradul de rudenie față de defunct, sunt – prin definiție – moștenitori legali.

Deși la materia reprezentării Codul civil nu precizează (art.664 amintind numai de "dreptul reprezentantului"), este evident că moștenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar și obligații, în raport cu vocația succesorală a fiecăruia (art.774 și urm. C.civ.), răspunzând pentru pasivul moștenirii (datorii și sarcini) în limita activului moștenirii (intra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o sub beneficiu de inventar, și peste aceste limite (ultra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o pur și simplu. În ambele cazuri, indiferent că au acceptat sau au renunțat la moștenirea lăsată de cel reprezentat (art;668 C.civ.).

În legătură cu efectele reprezentării, deși reprezentarea operează de drept și imperativ, reprezentantul nu este obligat să accepte moștenirea (art.686 C.civ.), iar în caz de pluralitate de reprezentanți, fiecare păstrează dreptul de opțiune succesorală, putând accepta pur și simplu sau sub beneficiu de inventar ori renunța la moștenire.

a?