Mostenirea
CAPITOLUL I.
INTRODUCERE ÎN MATERIA MOȘTENIRII.
1.Noțiuni generale
În limbajul comun prin succesiune se înțelege o înșiruire pe persoane, fapte sau fenomene, care urmează una alteia, însă în limbaj juridic, moștenirea/succesiunea (acestea fiind sinonime) desemnează transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în ființă.
În doctrină și în practica judiciară, noțiunii de succesiune i-au fost atribuite două înțelesuri:
un înțeles larg, care se referă la faptul că succesiunea desem-
nează orice tip de transmisiune, atât între vii cât și pentru cauză de moarte. Se realizează o succesiune în privința titularilor dreptului de proprietate prin contractele translative de proprietate ( contractul de vânzare).
Un înțeles restrâns prin care succesiunea desemnează transmi-
terea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.
Art. 557 C.Civ., precizează exact modurile în care poate fi transmis un patrimoniu deținut de către o persoană, atât prin acte între vii, cât și pentru cauză de moarte: „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire laegală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună credințăîn cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.
În sensul restrâns, succesiunea desemnează atât transmisiunea patrimoniului de la o persoană decedată către moștenitorii săi, cât și întinderea sau cuprinsul acestui patrimoniu. Bineînțeles ca prin acest termen este desemnat și obiectul transmisiunii succesorale.
Reglementarea generală a materiei moștenirii se regăsește în Codul Civil dar avem o dispoziție principală referitoare la moștenire și în Constituția României la art. 46 „Dreptul al moștenire este garantat”.
Potrivit art. 953 C.civ., „Moștenirea este transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”. Această definiție a moștenirii conturează beneficiarii transmisiunii succesorale, și anume, persoanele în ființă, fie ele persoane fizice sau persoane juridice. Bineînțele că în cazul persoanelor juridice acestea pot fi beneficiari ai transmisiunii succesorale doar în calitate de legatar sau beneficiari al moștenirilor vacante, în condițiile legii.Potrivit doctrinei moștenirea legală și testamentară reprezintă moduri de dobândire a dreptului de proprietate.
Astfel , se pot preciza următoarele:
Prin moștenire se ințelege transmiterea unui patrimoniu;
Obiectul transmisiunii este reprezentat de o universalitate de drepturi
si obligații și nu de bunuri individual determinate;
Subiectele raportului juridic de moștenire sunt reprezentate de
persoana fizica decedata (de cuius), în calitate de transmițător și de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în calitate de dobânditori;
Calitatea de transmițător o poate avea numai persoana fizică, nu și
persoanele juridice;
Moștenirea este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis
causa) ceea ce ne duce la concluzia că persoana fizică a cărei moștenire se transmite trebuie să fie decedată;
Atât persoana fizică, cât și persoana juridică pot avea calitatea de
dobânditor al unei moșteniri, inclusiv statul și unele unități administrativ-teritoriale;
Pentru a putea dobândi o moștenire atât persoana fizică cât și
persoana juridică trebuie sa existe.
Potrivit art. 955 alin(1) C.civ. „Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament.” Așadar putem spune că în funcție de izvorul vocației succesorale avem moștenire legală sau testamentară.
Moștenirea legală se deferă în ordinea și cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca făcând parte din una din clasele de moștenitori stabilite în Codul Civil, numai în măsura în care nu există testament sau acesta nu-și produce, în totalitate sau în parte efectele, sau testamentul cuprinde dispoziții de altă natură. În ceea ce privește moștenirea testamentară, aceasta are loc în baza testamentului. Dispozițiile ce alcătuiesc testamentul poartă denumirea de legate iar cei ce beneficiază de ele se numesc legatari.
Noțiunea de moștenire legală poate fi asociată cu denumirea dată de romani acesteia și anume „ succesiune ab intestat”, adică succesiune fără testament.
Moștenirea legală este reglementată de dispoziții legale, relativ la persoanele care au vocație la moștenire, la ordinea în care acestea culeg moștenirea și la cotele care le revin acestora din moștenire. Moștenirea legală este în următoarele situații: defunctul nu a lăsat testament, defunctul a lăsat testament însă acesta este nul, defunctul a lăsat testament însă acesta nu cuprinde legate, nu face referire la patrimoniul său, ci cuprinde alte dispoziții și defunctul a lăsat testament însă acesta a dezmoștenit moștenitorii rezervatari iar în favoarea acestora sunt aplicabile dispozițiile legale. Drepturile moștenitorilor rezervatari asupra patrimoniului defunctului nu pot fi nesocotite de către acesta.
Moștenirea va fi culeasă în temeiul legii de către moștenitorii legitimi, aceștia venind la moștenire în baza legăturii de sânge cu defunctul, si moștenitorii neregulați, reprezentați de soțul defunctului, comună, oraș sau municipiu și stat.
Potrivit art 955 alin. (2) C. Civ. „ O parte a patrimoniului defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.” Așadar Codul Civil admite coexistența moștenirii legale cu cea testamentară.
În toate cazurile când există moștenitori rezervatari aceștia
beneficiază, chiar și împotriva voinței testatorului, de rezerva succesorală atribuită prin lege, iar pentru rest devoluțiunea succesorală va fi testamentară.
Dacă testatorul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal,
dar ele nu epuizează întregul patrimoniu succesoral devoluțiunea va fi testamentară în limitele legatului/legatelor și legală pentru rest
Dacă testatorul a făcut numai legate cu titlu particular, patrimoniul
succesoral se transmite potrivit legii moștenitorilor legali aceștia fiin obligați față de legatarii particulari sa execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatar direct de la defunct și deci nu va trece asupra moștenitorilor legali.
Noul Cod Civil admite situația unei vocații multiple la moștenire în art. 1102, prin care o persoană poate fi atât legatar(a fost desemnat in testament de către defunct) cât și moștenitor legal ( fiind rudă cu defunctul). Această persoană are dreptul de a opta pentru una dintre cele două tipuri de moștenire. Totuși, o persoană cu vocație multiplă la moștenire nu poate renunța la legatul a cărui valoare este mai mică decât cota legală, dar care însă respectă rezerva succesorală a acestuia, pentru a accepta moștenirea legală, dacă din testament rezultă că defunctul a urmărit o dezmoștenire parțială a acestuia.
Potrivit celor spuse mai sus și a definiției moștenirii, se desprind următoarele caractere juridice:
Transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa)
Art. 954 C. Civ „ moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”
Potrivit acestui articol moștenirea nu poate fi deschisă decât în condițiile decesului unei persoane fizice, fie că acest deces este constatat fizic fie prin declarare judecătorească a morții. Elementul distinctiv al transmiterii moștenirii este, așadar, faptul morții. Dimpotriva, transmisiunea inter vivos se realizează numai între persoane fizice sau juridice, în ființă la data survenirii ei și este guvernată de principiile dreptului obligațional. Așadar dispozițiile privitoare la succesiune, privită în sensul ei restrâns, nu se aplică în cazul încetării existenței unei persoane juridice.
Se impune a se preciza că normele dreptului succesoral se aplică în cazul persoanelor juridice și statului doar în situația în care acestea sunt dobândite pe cale succesorală, un patrimoniu sau bunuri dintr-un patrimoniu succesoral. Astfel, în cazul în care succesiunea devine vacantă, comuna, orașul, municipiul ori statul vor culege moștenirea în calitate de moștenitori legali, sau acestea pot fi beneficiarele unor dispoziții testamentare făcute de defunct, situație în care vor culege moștenirea în calitate de moștenitori testamentari. În cazul persoanelor juridice trebuie menționat faptul că acestea pot dobândi un patrimoniu, o fracțiune dintr-un patrimoniu sau bunuri succesorale numai în calitate de legatari.
Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală
Potrivit art 31 alin (1) din C.Civ., orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.
Caracterul universal al transmisiunii succesorale rezultă din faptul că patrimoniul persoanei fizice decedate este privit ca o universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor si a obligațiilor evaluabile în bani, ce au aparținut defunctului. Drepturile si obligațiile nepatrimoniale în principiu nu se transmit prin moștenire. Universalitatea transmisiunii privește atât activul cât si pasivul moștenirii. Ele nu pot fi separate una de cealaltă excepție făcând cazul legatului cu titlu particular în care lagatarul moșteneste un bun individual determinat. Acest aspect nu ține să contrazică caracterul universal al transmisiunii moștenirii.
În principiu, regula este că odată cu decesul lui de cuius sunt transmisibile drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial, aparținând defunctului, cu următoarele execepții:
Drepturile patrimoniale care încetează la moartea titularului. În acest
caz sunt avute în vedere drepturile patrimoniale cu caracter viager având caracter intuitu personae, rezultând din convenție sau din lege( creața de întreținere sau rentă viageră, dreptul de uz, uzufruct, abitație, dreptul la pensie)
Obligațiile patrimoniale născute din contracte încheiate intuitu
personale, ca, de exemplu, obligația legală de întreținere prevăzută de lege între anumite categorii de persoane. Potrivit art 514 C.Civ., obligația de întreținere are caracter personal și se stinge la moartea debitorului obligației de întreținere, dacă prin lege nu se prevede altfel. Dar, potrivit art 518 C.Civ., moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unu minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală sunt ținuți, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor. În cazul în care sunt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreținerea minorului proporțional cu valoarea bunurilor moștenite.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile nepatrimoniale, în principiu acestea nu se transmit ce cale succesorală, spun în principiu dearece literatura de specialitate a evidențiat câteva excepții în ceea ce privește transmisiunea drepturilor și obligațiilor nepatrimoniale, și anume:
Exercitarea drepturilor de autor se transmite pe cale succesorală
către moștenitori sau organisme de gestiune colectivă, potrivit art 11 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe;
O altă excepție este reprezentată de dispozițiile art 21 din Legea
drepturilor pacientului nr 46/2003, potrivit căruia toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia. Art 22 din aceeași lege arată că informațiile cu caracte personal pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Se pot face câteva deosebiri, pe scurt, în ceea ce privește transmisiunea succesorală și cea inter vivos, după cu urmează:
Prin acte juridice între vii pot fi transmise numai drepturi, nu și obli-
gații;
Transmisiunea prin acte între vii nu poate avea ca obiect un patri-
moniu;
În ceea ce privește opozabilitatea actelor inter vivos și cele pentru
cauză de moarte există deosebiri: drepturile dobândite prin moștenire, în principiu, nu sunt supuse formelor de publicitate prevăzute de Codul Civil, și Legea Cadastrului și a publicității imobiliare nr 7/1996. Art 887 C.Civ., prevede că drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când pprovin din moștenire;
Transmisiunea succesorală nu este supusă, în privința dobândirii
creanțelor formalităților prevăzute de lege pentru cesiunea contractului.
Deși trasmiterea moștenirii este o transmisiune cu titlu universal și are ca obiect, în principiu, și obligațiile care au aparținut defunctului ,totuși art 1.114 alin(2) C.Civ. prevede că moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.
Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară
Caracterul unitar al transmisiunii moștenirii ne evidențiază faptul că moștenirea se transmite după aceleași norme juridice indiferent de natura, proveniența sau originea bunurilor ce o compun.În ceea ce privește natura bunurilor acestea pot fi drepturi reale sau pot face obiectul drepturilor de creanță, proveniența bunurilor poate rezulta din linia maternă sau linia paternă iar în ceea ce privește originea bunurilor, aceasta poate fi reprezentată de bunuri achiziționate sau bunuri moștenite. Desigur ca exista exceptii de la principiul unitații transmisiunii succesorale. Prezint cu titlu de exemplu cateva deja consacrate:
art 974 C.Civ „când nu vine în concurs cu descendenții defunctului,
soțul supravietuitor moșteneste, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților”. În acest caz ne abatem de la unitatea transmisiunii succesorale întrucât aceleași succesiuni i se aplică două categorii de norma juridice și anume unele se vor aplica celorlalte bunuri ce compun masa succesorală și altele mobilierului si obiectelor de uz casnic.În reglementarea Noului Cod Civil în art. 333 și 367 lit d) se vorbește despre clauza de preciput potrivit căreia soțul supraviețuitor preia fără plată, înainte de partajul moștenirii unul sau mai multe dintre bunurile comune pe care soții le dețin în dăvălmășie sau coproprietate, clauză care nu este supusă raportului, ci numai reducțiunii potrivit art 1096 alin (1) și (2) din NCC.
Art 167 alin (2) Codul muncii: „În caz de deces al salariatului,
drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine, soțului supraviețuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinților acestuia. Dacă nu exista niciuna dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moștenitori, în condițiile dreptului comun”. Tot astfel , potrivit art. 120 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti: soțului supraviețuitor, copiilor, părinților, iar în lipsa acestora celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.
Ipoteza în care de cuius era în momentul morții sale cetățean străin,
dar avea bunuri pe teritoriul țării noastre sau invers era cetățean român dar avea bunuri pe teritoriul altui stat, raportul succesoral având deci un element de extraneitate, NCC stabilește prin art 2633 că : „Moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită.”, și prin art 2634 că: „ O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetățenie o are.”
În literatura de specialitates-a pus problema dacă transmisiunea
dreptului de locațiune este o transmisiune succesorală anormală sau una derivată din din calitatea de chiriași a celo care au locuit împreună cu titularul contractului de închiriere. Astfel potrivit art 1834 alin (1) C.Civ, „contractul de inchiriere a locuinței încetează în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului chiriașului”. Art 1834 alin (2) spune că: Descendenții și ascendenții chiriașului au dreptul ca în termen de 30 de zile să opteze pentru continuarea contractului de închiriere până la expirarea duratei acestuia, dacă sunt menționați în contract sau dacă au locuit împreună cu chiriașul. Soțul supraviețuitor, potrivit art 323 alin (3) C.Civ., are dreptul să continue exercitarea dreptului său locativdupă decesul celuilalt soț, dacă nu renunță în mod expres la acesta. Așadar se poate trage concluzia, potrivit doctrinei, că este vorba de o transmisiune pentru cauză de moarte, anormală, a drepturilor izvorâte din contractul de inchiriere.
În fine, doctrina mai amintește de exepția de la caracterul unitar al
transmisiunii succesorale privind dreptul de autor. Se poate spune că nu este o veritabilă excepție deoarece legea prevede numai reguli speciale în privința caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin moștenire. După expirarea termenului prevăzut de legea specială retransmiterea prin succesiune a drepturilor este imposibilă nu pentru că ne-am afla în prezența unei derogări de la dreptul comun, ci datorită stingerii dreptului însuși.
Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă.
Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale înseamnă de fapt ca acceptarea sau renunțarea la moștenire are caracter indivizibil. Art 1101 C.Civ., prevede că: „sub sancțiunea nulității absolute opțiunea succesorală este indivizibilă și nu poate fi afectată de nicio modalitate”. Moștenirea trebuie acceptată sau repudiată în tot, nu numai în parte, succesibilul neputând accepta, de exemplu, partea de moștenire ce privește doar bunuri imobile și repudiind partea de moștenire ce privește bunurile mobile. În contextul renunțării la moștenire de către unul sau mai mulți succesibili, nedemnității sau ineficacității legatelor, moștenirea va profita de drept succesorilor acceptanți a căror vocație era diminuată sau chiar înlăturată, în baza așa-numitului drept de acrescământ.
Înainte de a trece mai departe trebuie să precizăm cateva aspecte legate de deschiderea moștenirii.
Potrivit art 954 alin. (1) C.Civ., moștenirea unei persoane se deschide prin decesul acesteia. Așadar, încetarea din viață a unei persoane are ca efect transmiterea moștenirii către succesorii acesteia. Faptul juridic care determină nașterea dreptului la moștenire îl constitue moartea naturală a unei persoane, constatată fizic prin examinarea cadavrului sau care a fost declarată prin hotărâre judecătorească. Împortanța deschiderii moștenirii este analizată sub doua aspecte: data și locul deschiderii moștenirii.
Data deschiderii moștenirii
Data deschiderii moștenirii este aceea a decesului persoanei care lasă moștenirea. O persoană care pretinde moștenirea sau anumite drepturi asupra acesteia trebuie să dovedească moartea, precum și data morții celui pe care vrea să il moștenească. Potrivit art 33 alin (1) și (2) din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei, iar când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. În cazul unei persoane dispărute despre care există indicii că a încetat din viață, poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață. De altfel potrivit art 50 C.Civ. „în împrejurări deosebite, cum sunt inundațiile cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană,naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o împrejurare asemănătoare, ce îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariția.”, iar potrivit aceluași articol 50 alin (3) C.Civ., când este sigur că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aștepta împlinirea vreunui termen de dispariție.
Locul deschiderii moștenirii
Potrivit art 954 alin. (2) C.Civ., „moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, indiferent dacă acesta corespunde sau nu cu locul decesului”. Domiciliul defunctului este acela unde, când era în viață, a declarat ca are locuința principală ( art. 87 C.Civ.). Domiciliul nu poate fi confundat cu reședința, aceasta din urmă reprezentând locuința secundară a unei persoane. Doar în situația în care domiciliul defunctului nu poate fi cunoscut, reședința va fi considerată domiciliu ( art. 90 alin. 1 C.Civ.). în situații excepționale cum ar fi domiciliul minorului sau al persoanei puse sub interdicție, acesta va fi la părinții săi sau la acela dintre cu care locuiește în mod statoric, pentru a doua categorie de persoane,respectiv persoana pusă sub interdicție, va fi la reprezentantul legal al acestuia ( art.92 alin 1, 4 C.Civ.)
2. Condițiile dreptului de a moșteni
Pentru a putea veni la moștenire, Codul Civil prevede trei condiții pentru ca o persoană să poată veni la moștenire și anume:
capacitatea succesorală
Potrivit art 957 C.civ „ O persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii”. Capacitatea de a moșteni nu se confundă cu capacitatea de folosință și nici cu capacitatea de exercițiu. Capacitatea de a moșteni reprezintă aptitudinea persoanei de a fi subiect de drepturi și obligații pe care le presupune calitatea de moștenitor.
Persoanele care au capacitate succesorală sunt: persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii, persoanele fizice concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii, persoanele fizice dispărute, persoanele juridice existente la deschiderea moștenirii.
Persoanele care nu au capacitate succesorală:Predecedații și persoanele juridice care au încetat să mai existe, codecedații și comorienții.
să nu fie nedemni,
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea moștenitorilor din dreptul de a-l moșteni pe defunct, atunci atunci când s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de defunct sau față de libertatea acestuia de a dispune în mod liber prin testament ori față de un alt succesibil
Potrivit Noului Cod Civil, în privința nedemnității, acesta distinge două categorii de nedemnitate și anume: nedemnitatea de drept și nedemnitatea judiciară. Așadar potrivit art 958 alin (1) C.Civ., „ Este de drept nedemnă de a moșteni:
persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu
intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;
persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschi-
derea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat saur ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.” Ceea ce reiese din acest articol este
faptul că moștenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru una din infracțiunile contra vieții prevăzute de Codul Penal, fapta să fi fost săvârșită cu intenție directă sau indirectă și nu în ultimul rând moștenitorul să fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru omor sau tentativă la această infracțiune împotriva lui de cuius. Nu ne vom afla în caz de nedemnitate dacă moștenitorul nu a lucra cu discernământ sau a fost achitat pentru că s-a aflat în legitimă apărare. În ceea ce privește nedemnitatea judiciară, art 959 alin (1) C.Civ., prevede următoarele: „Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:
persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotri-
va celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;
persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă
moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.” Cazurile prevăzute la literele b) și c) vizează numai moștenirea testamentară, caci faptele incriminate privesc testamentul întocmit de defunct.
Modul în care operează nedemnitatea este următoarea: în privința nedemnității de drept, aceasta operează în virtutea legii, astfel că atât instanța de judecată cât și notarul public o constată doar și nu o pronunță. Potrivit art 958 alin (3) din C. Civ., nedemnitatea de drept poate fi constatată, oricând fiind așadar imprescriptibilă, la cererea oricărei persoane interesate. Persoanele care pot invoca nedemnitatea de drept sunt comoștenitorii care au fost înlăturați de la moștenire de către nedemn, donatarii sau legatarii care au primit liberalități peste cotitatea disponibilă, dacă nedemnul este rezervatar, precum și creditorii acestor persoane pe calea acțiunii oblice, procurorul, precum și notarul sau instanța de judecată din oficiu și chiar de către nedemnul însuși. În privința nedemnității judiciare aceasta se declară de către instanța de judecată în termen de 1 an de la data deschiderii succesiunii ( art. 959 alin. (1) C.Civ.). acesta este un termen de decădere și nu unul de prescripție astfel că el nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen ( art. 959 alin 3 C.civ.). Acțiunea în declararea nedemnității poate fi introdusă de către cei care au calitatea de succesibili, comuna, orașul, sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii, dacă nu există alți succesibili ai defunctului în afara autorului faptei, care este nedemn.
să aibă vocație la moștenire
Art 962 C.Civ. „Pentru a putea moșteni, o persoană trebuie sa aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament”. Potrivit doctrinei pentru ca o persoană să aibă vocație succesorală, aceasta trebuie să îndeplinească două condiții, una pozitivă, și anume vocația succesorală generală și una negativă, adică acea persoană să nu fie înlăturată de la moștenire de o rudă mai apropiată în grad sau de un legatar. Vocația succesorală este inoperantă în cazul moștenirii testamentare, căci orice persoană care are capacitate succesorală, poate, în principiu primi legate cu limitările aduse de rezerva succesorală, în cazul unei categorii de moștenitori.
să nu fie înlăturată de la moștenire
3. Moștenirea legală.Reguli generale.
Moștenirea este legală atunci când transmiterea moștenirii are loc în temeiul legii,în ordinea și cotele determinate de lege. Prin aceasta se întelege faptul ca fie nu a existat un testament lăsat de defunct fie acesta a lăsat un testament dar nu-si produce efectele, sau în testament există dispoziții de ultimă voință dar și exheredări.
Vocația succesorală
Vocația legală generală(eventuală)
Potrivit art 963 alin(1) „Moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.”
Din acest articol reiese faptul ca toți cei enumerați au vocație generală la moștenirea defunctului. Acest lucru nu inseamnă că ei vin impreună și deodată să culeagă moștenirea.
Dupa cum am expus în cele de mai sus, soțul supraviețuitor și rudele defunctului vor veni la moștenire în ordinea și cotele determinate de lege. Astfel în funcție de clasa de moștenirori si gradul de rudenie din care fac parte rudele defunctului vor putea să vină sau nu să vină la moștenire. În principiu vocația succesorală generală este reciprocă, ceea ce presupune faptul că dacă o persoană are vocație succesorală legală generală la o altă persoană, atunci și această din urma persoană are aceeași vocație în raport cu prima.
Vocația legală concretă(efectiva, utilă)
Rudele defunctului cu vocație succesorală generală nu sunt chemate toate împreuna șă deodată la moștenire, legea instituind două criterii tehnico-juridice: clasa de moștenitori și gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii se determină vocația concretă la moștenire a rudelor stabilindu-se astfel trei principii de bază ale devoluțiunii legale.
Principiile devoluțiunii legale
Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de
moștenitori legali.
Art 964 alin (1) „Rudele defunctului vin la moștenire în ulrmatoare ordine:
Clasa întâi: descendenții;
Clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
Clasa a treia: ascendeții ordinari
Clasa a patra: colateralii ordinari”
Legiuitorul institue astfel o regulă generală clară după care se va împărți moștenirea rudelor defunctului.
Art 964 alin (2) „dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni”
Astfel dacă există situația în care prin testament defunctul își dezmoștenește fii ( presupunem ca are 3 fii) , aceștia făcând parte din prima clasă de moștenitori, ei vor culege conform legii doar rezerva succesorală(dacă nu ar fi fost dezmoșteniți ar fi cules fiecare1/3 din moștenire) reprezentând ½ din cota pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi fost exheredați, iar restul moștenirii fiind dobandită de moștenitorii din clasa subsevcentă respectiv clasa a doua de moștenitori (părinții defunctului).
Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă
Acest principiu este consacrat în art. 964 alin (3) potrivit căruia „Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor pentru care legea dispune altfel”
Astfel copii defunctului înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți etc. Frații și surorile defunctului înlătură de la moștenire pe nepoții și strănepoții de frate; unchii și mătușile înlătură pe verii primari. Legea însă prevede două excepții:
În cadrul clasei a doua(clasa mixtă de a ascendenților
privilegiați și a colateralilor privilegiați) părinții defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moștenire pe frații sau surorile defunctului și decendenții lor (rude de la gradele II-IV), ci ei vin împreună la moștenire primind anumite cote stabilite de lege.
Reprezentarea succesorală
Principiul egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad
chemate la moștenire
Art 964 alin (4) „între rudele din aceeași clasă și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel”
Există totuși doua excepții și anume cea a fraților și surorilor care provin din căsătorii diferite și se moștenesc între ei. În acest caz, moștenirea nu se împarte în mod egal sau pe capete, ci pe linii. Cei care sunt frați după ambii părinți vor lua mai mult decât cei care sunt frați numai după unul dintre părinți. Cea de-a doua excepție o constitue reprezentare succesorală când împărțirea moștenirii se face pe tulpini.
Reprezentarea succesorală
Articolul 965 C.Civ definește reprezentarea „ Prin reprezentare succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.”
Pot beneficia de reprezentare succesorală nepoții, stănepoții defunctului la infinit, nepoții strănepoții de frate sau soră subliniind faptul ca pe linie colaterală pot veni la moștenire prin reprezentare doar rudele până la gradul 4 inclusiv art 966 alin (1) C. Civ.
Art 967 a instituit anumite condiții ale reprezentării succesorale:
Reprezentatul să fie predecedat autorului moștenirii( sau nedem )
Reprezentantul trebuie să indepliească toate condițiile pentru a putea
moșteni( să aibă capacitate succesorală, vocație generală proprie și să nu fie nedemn). Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentatul său sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el art 967 alin (3) C. Civ.
Dacă sunt indeplinite aceste condiții reprezentarea operează în toate cazurile, la infinit, de drept și imperativ. Codul civil evidențiază în cazul reprezentării două tipuri de efecte ale acesteia:
Efectul general și anume că în toate cazurile în care operează
reprezentarea, moștenirea se împarte pe tulpină. Prin tulpina se înțelege:
Înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege
moștenirea sau este reprezentat la moștenire
Înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea
care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire
Efectul particular potrivit căruia „copiii concepuți înainte de deschide-
rea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul.” Fii și fiicele nedemnului vor raporta la moștenire numai bunurile dobândite prin reprezentare nedemnului, dar numai în măsura îmbogățirii lor.
CAPITOLUL II.
CLASELE DE MOȘTENITORI
Noțiuni introductive
Legiuitorul prin Noul Cod Civil a ales să împartă rudele defunctului în patru clase de moștenitori și anume:
Descendenții defunctului
Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
Ascendenții ordinari
Colateralii ordinari
În Codul Civil din 1864 exista o diferită delimitare, față de cea din noua legislație, privind clasele de moștenitori în sensul că în cadrul Capitolului III „Despre deosebite ordine de succesiune”, se regăseau trei secțiuni sub următoarele denumiri:Secțiunea III „Succesiunile deferite descendenților”, Sectiunea IV „Despre succesiunile deferite ascendenților” Secțiunea V „Despre succesiunile colaterale”.
Astfel că prin noul cod civil sunt delimitate mult mai clar și mai concis clasele de moștenitori din care fac parte rudele defunctului decât in legislația din 1864.
În cele ce urmează voi proceda la examinarea problemelor care se pun în legătură cu fiecare clasă de moștenitori, prezentând componența acesteia, modul în care se împarte moștenirea în cadrul fiecărei clase și caracterele juridice ale dreptului la moștenire al rudelor din fiecare clasă. Voi puncta și concursul soțului supraviețuitor cu clasele de moștenitori precum și eventualul concurs între două clase de moștenitori.
§1. CLASA ÎNTÂI DE MOȘTENITORI
Descendenții defunctului
Precizări prealabile
Art 975 definește această clasă de moștenitori în alin (1): „Descendenții sunt copii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit”.
După cum s-a spus „orișice părinte nu voiește altceva murind decât să lase averea copiilor săi. Pentru singurul acest scop dânsul muncește, face economii, face sacrificii și de multe ori orișice, care poate nu i-ar permite conștiința și datoria de om… Dar, s-ar putea întreba cineva, dacă acesta nu ar fi mai mult un egoism decât un sentiment legitim! Se poate dar aceata ete voința și sentimentul omului; pentru aceasta ține el la averea sa și pentru acest scop muncește și adună”
Noțiunea de „descendenți”
Așa cum am precizat mai sus noțiunea de descendenți este definită în art 975 alin(1).
În vechiul cod Civil exista o reglementare asemănătoare în art 669 „Copiii sau descendenții lor succed tatălui, mamei, moșilor, moașelor și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii.”Comparând cele două texte observăm aceeași circumscriere a clasei descendenților.
Totuși, în noua reglementare se poate observa că vocația succesorală a descendenților nu este limitată de gradul de rudenie ceea ce in anteriorul cod Civil acest lucru nu este precizat.
De asemenea, comparând cele două texte de lege care determină componența clasei întâi de moștenitori, constatăm că noua reglementare nu preia dispozițiile vechiului Cod Civil din 1864, potrivit cărora descendenții aveau vocație la moștenirea defunctului „(…) fără deosebire de sex și chiar și chiar de ar fi născuți din diferite căsătorii”. Așadar , nu prezintă nici o importanță sexul descendenților și nici faptul ca au rezultat din căsătorii diferite.
Începând cu anu 1954, odată cu intrarea în vigoare a Codului familiei, situția copiilor din căsătorie sau din afara căsătoriei au fost asimilate, cu singura condiție ca filiația copilului să fie stabilită conform reglementarilor prevăzute în acest scop.
Prin filiație se întelege raportul de descendență între un copil și fiecare dintre părinții lui și ea se întemeiază pe legătura se sânge dintre copil și părinți, care rezultă din faptul nașterii și cel al concepției. Potrivit art 48 alin (3) din Constituția României „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.” Iar art 448 din Codul Civil prevede „ Copilul din afara căsătoriei ca cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca si aceea unui copil din căsătorie.” Descendenții din căsătorii diferite vor veni la moștenirea părinților lor ei neavând drepturi succesorale în privința moștenirii lăsate de părinții vitregi. Descendenții din afara căsătoriei au vocație succesorală la moștenirea părinților lor față de care filiația a fost stabilită.Codul civil din 1864, recunoștea drepturi succesorale copilului din afara căsătoriei numai față de mamă(și rudele acesteia), nerecunoscându-i niciun drept la moștenirea lăsată de tatăl din afara căsătoriei (și de rudele acestuia). În același timp este foarte important de menționat faptul că în Convenția Europeană a Drepturilor omului este interzis tratamentul discrimatoriu aplicabil copiilor aceleiași persoane, pe motiv că sunt născuți din căsătorie, iar alții sun născuți în afara acesteia. Din cele expuse mai sus se poate constata faptul că în actuala configurație a Codului Civil, drepturile siccesorale ale descendenților sunt recunoscute indiferent de sexul acestora sau de căsătoria din care provin și de asemenea, indiferent dacă sunt din afara căsătoriei. Dacă decesul tatălui se produce în timpul procesului de stabilire a paternității iar ulterior prin hotărâre judecătorească definitivă se stabilește filiația față de acesta, copilul are retroactiv, de la momentul concepției sale, vocație succesorală față de tatăl său și rudele acestuia. În cazul în care se va constata nulitatea căsătoriei, această sancțiune nu presupune faptul că descendenții concepuți în perioada căsătoriei vor deveni copii din afara căsătoriei, ba chiar mai mult nu îi va afecta deloc. Acest lucru este evidențiat în art 305 alin C.Civ., „nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor , care păstrează situația de copii din căsătorie.”
Adopția este o problematică care a fost pusă în discuție fapt pentru care s-au stabilit câteva reguli esențiale.Așadar, în funcție de felul adopției, se deosebesc efectele pe care aceasta le are asupra moștenirii lasată de defunct sau de rudele acestuia:
Adopția cu efecte restrânse
Dacă moștenirea este lăsată de adoptator, adoptatul și descendenții
săi pot veni la moștenirea ascendentului adoptatului;
Dacă moștenirea este lasată de o rudă a adoptatorului(moștenire
lăsata de ascendentul adoptatorului) , adoptatul nu poate veni la moștenire;
În cazul adopției cu efecte restrânse adoptatul pastrează legătura de
rudenie cu rudele sale firești astfel că acesta va avea vocație succesorală la moștenirea lăsată de aceștia (adoptatul culege moștenirea ascendentului său firesc)
Adopția cu efecte depline
În cazul acestui tip de adopție adoptatul nu își păstrează legătura de
rudenie cu rudele sale firești astfel că în cazul unei moșteniri lăsate de aceștia, el nu va avea vocație succesorală
Ca și în cazul adopției cu efecte restrânse adoptatul și descendenții
săi pot veni la moștenirea lăsată de ascendentul său;
Datorită faptului ca prin prin adopția cu efecte depline, adoptatul își
pierde legătura de rudenie cu rudele sale firești acesta poate veni la moștenirea rudelor adoptatorului (inclusiv descendenții adoptatului).
„În dreptul nostru, finalitatea înfierii este determinată de ocrotirea deosebită a intereselor copilului, care trebuie să găsească în noua sa familie o adevărată atmosferă de familie, prielnică dezvoltării sale fizice și morale”. Așadar adopția va produce efectele arătate mai sus doar dacă este făcută potrivit legii, și nu în sensul de a crea vocație succesorală pentru adoptat, adica o adopție făcută fictiv, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru aceasta va fi lovită de nulitate absolută potrivit art 480 din Codul Civil. Dreptul la moștenire trebuie sa fie un efect al adopției și nu cauza acesteia.
O noutate apărută in Codul Civil este aceea a reproducerii umane asistată cu terț donator, ceea ce prezintă o importanță maximă in materia succesiunilor deoarece generează raporturi de rudenie între părinți și copil si respectiv vocație succesorală reciprocă între aceștia.
Legiuitorul a tratat această problemă în articolele 441-447 in Codul Civil astfel potrivit art 446 C.Civ. „ Tatăl are aceleași drepturi și obligații față de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terț donator, ca și față de un copil născut prin concepțiune naturală.” Așadar potrivit acestui articol copilul născut prin reproducere asistată cu terț donator este asimilat copilului natural. Bineînțeles ca legiutorul nici nu a trebui să mai facă vreo precizare cu privire la filiația față de mamă deoarece aceasta subzistă in persoana ei.
Art 441 alin „ Reproducerea umană asistată cu terț donator nu determină nici o legătura de filiație între copil și donator.” Prin aceasta se înțelege că descendentul născut printr-o astfel de procedură capătă vocație succesorală la moștenirea ascendentului său, dar nu poate culege moștenirea terțului donator cu care nu are nici o legătură de filiație.
În concluzie fac parte din clasa I de moștenitori legali următoarele categorii pe descendenți:
Copiii din căsătorie și urmașii acestora
Copiii din afara căsătoriei a căror filiație a fost stabilită potrivit legii și
urmașii acestora
Copiii adoptați de către defunct și urmașii acestora (mai puțin urmașii
copiilor adoptați cu efecte restrânse anterior anului 1997)
Copiii rezultați prin reproducere umană asistată cu terț donator și
urmașiii acestora
În continuarea analizei privind dreptul la moștenire în cadrul clasei I de moștenitori trebuie precizat că descendenții, potrivit art 975 alin(2) C. Civ., înlătură de la moștenire pe cei din clasele subsecvente „Descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie(…)”
În plus potrivit art 964 alin (2) C.Civ. „ Dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni”. După cum se poate înțelege alături de descendenți pot veni la moștenire și moștenitori din clasa subsecventă. Bineînțeles ca moștenitorii din clasa subsecventă vin la moștenire strict în cazul în care toți descendenții au fost dezmoșteniți de către defunct iar aceștia vor culege doar rezerva succesorală, iar restul moștenirii va fi cules de clasa a II-a de moștenitori în limita cotității disponibile.
Se impune a se preciza ca acest lucru se întâmplă doar în măsura în care defunctul a dezmoștenit pe toți descendenții săi, întrucât potrivit art 1075 alin (3) C.Civ. „Atunci când, în urma dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit.” Așadar dacă există mai mulți descendenți și numai unul dintre aceștia este dezmoștenit, acesta din urmă va culege numai rezerva, iar ceilalți vor culege restul moștenirii în cote egale. Dacă însă, toți descendenții sunt dezmoșteniți, aceștia vor culege doar rezerva succesorală, restul moștenirii revenind rudelor din clasa subsecventă de moștenitori.
6. Împărțirea moștenirii între descendenți
Potrivit dispozițiilor art 975 alin (4) C.Civ. „ Moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală.”
Așadar noua reglementare preia principiul statuat de Codul civil din 1864, care, în art 669, dispunea astfel: „(…) Ei (copiii defunctului sau descendenții lor ) succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept: ei succed pe tulpină când sunt chemați toți sau unul dintre ei prin reprezentare”. Din interpretarea literală a acestui text de lege ar rezulta că numai între descendenții de gradul întâi are aplicabilitate principiul egalității. Însă, așa cum s-a arătat în întreaga literatură de specialitate, textul art 669 C.Civ. din 1864 trebuie interpretat extensiv, în sensul că beneficiază de împărțirea pe capete nu numai copiii, rude de gradul întâi, ci și ceilalți descendenți ai defunctului la infinit, când vin la moștenire în nume propriu. Un astfel de caz poate fi următorul: defunctul are trei copii și doi nepoți, din partea celui mai mare dintre copii. În termenul de opțiune succesorală cei trei copii ai defunctului renunță la moștenire, astfel încât nepoții vor culege moștenirea, în ipoteza în care o acceptă, în nume propriu și în mod egal, 1/2 fiecare.
C1, C2, C3 – renunțători la moștenire în termenul de opțiune succesorală
N1C1, N2C1 – culeg în nume propriu 1/2 din moștenire
Descendenții defunctului vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie: copiii (rude de gradul I) nepoții (rude de gradul al II-lea) care sunt înlăturați de copiii defunctului, strănepoți (rude de gradul al III-lea);
Dacă la moștenire sunt chemați doi sau mai mulți copii ai defunctului( rude de gradul I), cota parte ce revine fiecăruia se va împărți în mod egal în funcție de numărul lor. Cu alte cuvine se aplică principiul egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad chemate la moștenire.
În baza aceluiași principiu al egalității între rudele din aceeași clasa pot fi chemați la moștenire în nume propriu și descendenții de grad subsecvent. Aceștia pot veni la moștenire în nume propriu doar dacă descendenții de gradul I (copiii defunctului) renunță la moștenire( se aplică acest principiu deoarece renunțătorul nu poate fi reprezentat).
Dacă descendenții de gradul al II-lea și următoarele
(nepoți,strănepoți), vin la moștenire prin reprezentare succesorală împărțirea se va face pe tulpini și subtulpini, principiul egalității aplicându-se numai între ramurile din aceeași tulpină, iar descendenții din grad mai îndepărtat care nu beneficiază de reprezentare sunt excluși de la moștenire.Acest lucru este consacrat de art 975 alin (4) C. Civ. Potrivit căruia moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire pin reprezentare succesorală.
Potrivit art 964 alin (2) „ Dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care indeplinesc condițiile pentru a moșteni.”Așadar putem exemplifica următoarele: defunctul are un singur copil, C1, pe care acesta îl dezmoștenește. C1 va culege 1/2 din moștenire această cotă reprezentând rezerva succesorală, iar restul moștenirii va fi cules de către moștenitorii din clasa subsecventă și anume clasa a II-a de moștenitori.Un alt exemplu: de cuius-ul a lăsat doi copii C1 și C2, dispunând prin testament ca aceștia să culeagă fiecare o cotă de 1/3 din moștenire și nu 1/2 cum ar fi fost normal dacă nu ar fi existat această dispoziție. Cota de 1/3 este una superioară rezervei succesorale care ar fi fost de jumătate din cota normală cuvenită fiecărui copil și anume 1/4 . Astfel nu este atinsă rezerva succesorală a descendenților iar restul de 1/3 va reveni clasei de moștenitori subsecvente și anume verilor primari ai defunctului.
Tot astfel dacă defunctul a lăsat doi moștenitori C și N (C copilul
defunctului iar N copilul lui C), iar acesta dispune prin testament ca cei doi să fie dezmoșteniți, C, la cerere, poate primi rezerva sa succesorală de ½ din moștenire iar N nu primește nimic. Restul de jumătate din moștenire va fi atribuită nepotului de frate Nf, care este singurul moștenitor cu vocație generală și care poate și vrea să moștenească. „Explicația pentru care N nu primește nimic este faptul că nepotul nu are dreptul la rezervă, în condițiile în care copilul defunctului a acceptat moștenirea. În condițiile în care rezerva fiecărui moștenitor este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, dacă cei îndreptățiți ar fi venit la moștenire doar ca moștenitori legali, atunci C ar fi primit întreaga moștenire, iar N nu ar fi moștenit nimic, fiind îndepărtat de principiul proximității gradului de rudenie. În consecință, în cazul dezmoștenirii lui C și a lui N, rezerva lui C este de jumătate din moștenire iar N nu are dreptul la rezervă.”
În fine, în siuația în care la moștenire este chemat și soțul supraviețuitor al defunctului, cota recunoscută acestuia se acordă cu prioritate iar restul revine descendenților. Potrivit art 972 alin (1) pct. a) cota soțului supraviețuitor este de un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, iar potrivit art 975 alin (3) „ în concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, cculeg împreună trei sferturi din moștenire. De exemplu dacă la moștenire vine soțul supravițuitor impreună cu cei doi copii ai săi acesta va primit cu prioritate ¼ din moștenire iar restul de ¾ va fi atribuit copiilor săi în cote egale.
Trebuie precizat că în cadrul clasei întâi de moștenitori nu se aplică împărțirea pe linii a moștenirii. Nu se face nici o diferențiere între copiii acestuia indiferent că sunt din ultima căsătorie, dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei ori din adopție.
Potrivit art 975 alin (3) C.Civ., „ în concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moștenire.” Cota succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții defunctului este de 1/4 din moștenire, cotă ce se stabilește cu prioritate, iar restul de 3/4 se va împărți în mod egal între descendenții defunctului indiferent de numărul lor, de gradul de rudenie, dacă vin la moștenire în nume propriu. De exemplu dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu trei copii ai defunctului acesta va culege cota sa succesorală de 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind descendenților, aceștia primind fiecare câte o cotă 3/12 din moștenire.
În cele ce urmează voi da un exemplu relativ la vechiul cod civil, acceptare tacită a moștenirii și neacceptarea ei în termenul stabilit potrivit codului civil din 1864.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr. 4553/189 din 24.09.2014, reclamantă X X X a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe parații X X X, X X X, X X X, X X X și X X X, solicitând că, prin sentință ce se vă pronunța:
– să se constate deschisă succesiunea defunctului X X X, decedat la dată de 7.03.2008;
– să se constate că masă succesorală rămasă în urmă defunctului X X X este compusă dintr-o casă de locuit cu 2 camere, chiler, anexe gospodărești și 1.370 m.p. teren aflat în îngrăditură casei, precum și din suprafață de 2,87 ha teren situată în extravilanul satului X, com. X, jud. X;
– să se constate că reclamantă este unicul moștenitor acceptant al succesiunii defunctului X X X, cu cotă de 1/1 din masă succesorală;
– să fie obligați parații la plată cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantă a arătat că ea și defunctul X X X au fost soți, iar parații X X X, X X X, X X X, X X X și X X X sunt fiii acestora. Potrivit sentinței civ. nr. X1.03.1992 a Judecătoriei X, casă de locuit cu 2 camere, chiler, anexe gospodărești, suprafață de 1.370 m.p. teren aflată în îngrăditură casei și suprafață de 2,87 ha teren din extravilanul satului X, com. X, jud. X sunt bunurile proprii ale defunctului X X X. Reclamantă a susținut că, după decesul soțului ei, ea este singurul succesibil care a acceptat succesiunea acestuia în mod tacit, prin acte de dispoziție materială asupra terenului și prin acte de administrare. Astfel, reclamantă a continuat să locuiască în casă succesorală, a plătit impozitele și taxele asupra bunurilor moștenirii, a încasat bani de la A.P.I.A., a lucrat terenul său l-a dat în arenda. Pârâții nu au contribuit cu bani la cheltuielile de înmormântare și nici la pomenirile ulterioare, care au fost de aproximativ 10.000 lei, suma pe care reclamanta a economisit-o în acest scop în timpul cât ea a conviețuit cu defunctul. Pârâții nu au luat nimic din moștenirea defunctului, nu au pretins ca reclamanta să le trimită fructele terenului agricol, nu au contribuit la plata sarcinilor moștenirii și nu au ajutat-o pe reclamantă la lucrările agricole. Reclamanta a mai arătat că pârâtul X X X a venit acasă în anul 2013, însă a început să o bată pe reclamantă, să o alunge din casă și să aibă pretenții la moștenire. La fel și ceilalți pârâți au pretenții la succesiunea defunctului, însă dreptul lor de opțiune succesorală s-a prescris.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 668, 686, 690, 700 din vechiul Cod civil; art. 983 din Codul de procedura civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantă a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă; sentința civ. nr. X1.03.1992 a Judecătoriei X; decizia civ. nr. X120.12.1993 a Tribunalului X; titlul de proprietate nr. X154343/28.04.1995; Încheierea nr.28/20.08.2014 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de biroul notarial individual X X din X; adeverința nr. X30.07.2014 emisă de Primăria com. X; certificatul fiscal nr. X25.08.2014 emis de Primăria com. X și a folosit proba cu interogatoriu și proba cu martori.
Reclamanta a timbrat acțiunea cu 1.166 lei taxa judiciară de timbru.
Prin încheierea pronunțată la data de 9.10.2014 în dosarul civ. nr. 4553/189/2014 al Judecătoriei X, a fost admisă cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamanta și s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar constând în scutirea de plată sumei de 1.166 lei, reprezentând ? din taxa judiciară de timbru datorată, în suma totală de 2.332 lei- fila 61 dosar.
Pârâtul X X X a formulat întâmpinare (filele 76-79 dosar), prin care a arătat că el este moștenitor al defunctului X X X. Paratul a arătat că nu s-a dezbătut succesiunea rămasă în urmă tatălui său din cauză că se știa că el, paratul, vă rămâne în casă succesorală, iar fraților săi X, X și X li s-au făcut acte pentru casă pe care părinții lor o aveau în X, str. Xnr.X. Din această cauză frații lui nu au pretenții la succesiunea rămasă în urmă tatălui lor. Pârâtul a susținut că și el și frații lui, X și X, au contribuit la cheltuielile de înmormântare a tatălui lor. Reclamanta a plătit taxele și impozitele pentru teren și casă, însă tot ea a folosit banii încasați de la A.P.I.A. În anul 2013 el, pârâtul, a plătit persoane pentru a lucra pământul și pentru a culege roadele, iar în luna septembrie 2013 el a plecat iarăși la muncă în Italia. Pârâtul a revenit acasă în anul 2013, la rugămintea reclamantei, care spunea că se dărâmă casă și nu avea cine să se îngrijească de ea. Astfel, el, pârâtul a făcut lucrări de renovare la casă, însă ulterior au apărut neînțelegeri. Pârâtul a solicitat să se stabilească care este partea reclamantei și care este partea pârâtului, deoarece ceilalți moștenitori au refuzat să participe la moștenire. Pârâtul a mai arătată că este de acord ca bunurile din masă succesorală să rămână în totalitate reclamantei.
Parații X X X, X X X, X X X au formulat întâmpinare (filele 88-89 dosar), prin care au arătat că ei au renunțat la succesiune în favoarea mamei lor, pentru că aceasta să beneficieze de casă în care a locuit împreună cu tatăl lor defunct. Parații au susținut că ei nu au luat nimic din bunurile succesorale. După ce a venit acasă, fratele lor, X X X, a început să renoveze casă și să se comporte necorespunzător cu mama lor, astfel că pârâții sunt de acord că reclamanta să fie singurul moștenitor a bunurilor rămase în urmă defunctului lor tată.
Parații X X X, X X X, X X X, X X X au depus la dosar declarațiile autentificate cu nr. X25.08.2011, la biroul notarului public X X din X, nr. XX/13.08.2012 și nr. X13.08.2012 la Consulatul General al României la Milano, nr. X/11.02.2013 la biroul notarilor publici asociați X X X și X X din X..
Prin răspuns la întâmpinare, reclamantă X X X a arătat că paratul X X X a venit acasă în anul 2013 și că prin întâmpinarea formulată acesta a recunoscut că numai reclamantă a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului.
Parații nu au folosit proba în proces.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamantă X X X și X X X au fost soți, căsătoria fiind încheiată la data de 18.02.1957 și din căsătorie au rezultat, că fii, X X X, X X X, X X X, X X X și X X X.
Prin sentință civ. nr. X1.03.1992 a Judecătoriei X, modificată prin decizia civ. nr. X120.12.1993 a Tribunalului X, a fost admisă acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul X X X, împotriva paraților X X și X X, s-a stabilit că părțile aveau calitatea de moștenitori ai defuncților X X și X X, fiecare cu cotă de câte 1/3 și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune. Prin ieșirea din indiviziune, s-a atribuit în proprietate lui X X X imobilul situat în com. X, jud. X, format din casă de locuit și din suprafață de 1.730 m.p. teren și a fost obligat reclamantul să plătească paraților X X și X X suma de câte 117.108 lei, fiecăruia, reprezentând sulta și suma de câte 10.000 lei, fiecăruia, reprezentând cotă din pasivul succesoral.
Dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în sentință civ. nr. X1.03.1992 a Judecătoriei X, modificată prin decizia civ. nr. X120.12.1993 a Tribunalului X, a fost transcris cu nr. X/7.08.1998 în registrul de inscriptiuni-transcriptiuni al Judecătoriei X.
Prin titlul de proprietate nr. X/28.04.1995, emis de Comisia Județeană X pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a reconstituit titularului X X X dreptul de proprietate pentru suprafață de 2 ha 8.700 m.p. teren situată în extravilanul satului X, com. X, jud. X, din care:
– 1.000 m.p. teren arabil în tarlaua 21, parcela 333/20;
– 800 m.p. teren arabil în tarlaua 21, parcela 333/22;
– 9.100 m.p. teren arabil în tarlaua 69, parcela 1274/20;
– 2.000 m.p. teren arabil în tarlaua 69, parcela 1277/30;
– 2.000 m.p. teren arabil în tarlaua 68, parcela 1235/8;
– 1 ha teren arabil, în tarlaua 6, parcela 57/15;
– 2.000 m.p. tere vii, în tarlaua 21, parcela 333/12;
– 1.300 m.p. teren pășune, în tarlaua 69, parcela 1253/3;
– 500 m.p. teren neagricol, în tarlaua 21, parcela 333/21.
X X X (CNP- [anonimizat]) a decedat la data de 7.03.2008, cu ultimul domiciliu în com. X, jud. X- cel despre a cărui succesiune este vorba.
Conform Încheierii nr.28/20.08.2014 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de biroul notarial individual X X din X, în cauză succesorală privind pe defunctul X X X nu s-a deschis procedura succesorală, nu s-au găsit înregistrate testamente/donații/convenții matrimoniale/acte juridice de revocare a acestora. S-au găsit înregistrate declarații de opțiune succesorală date de X X X, X X X, X X X, X X X.
Astfel, prin declarația autentificată cu nr. X25.08.2011, la biroul notarului public X X din X, X X X a declarat că el nu a făcut acte său fapte de acceptare expresă, tacita său forțată a succesiunii rămase în urmă defunctului X X X.
Prin declarațiile autentificate nr. XX/13.08.2012 și nr. X13.08.2012 la Consulatul General al României la Milano, X X X și X X X au declarat că renunță la succesiunea defunctului X X X.
Prin declarația autentificată cu nr. X/11.02.2013 la biroul notarilor publici asociați X X X și X X din X, X X X a declarat că el nu a făcut acte său fapte de acceptare expresă, tacita său forțată a succesiunii rămase în urmă defunctului X X X.
Conform adeverinței nr. X30.07.2014 emisă de Primăria com. X, defunctul X X X și X X X sunt înscriși în registrul agricol al com. X, jud. X, volumul 5, poz. 10 cu: suprafață totală de 3 ha 4 ari din care: 17 ari teren intravilan și 2 ha 87 ari teren extravilan; o casă de locuit cu o suprafață construită de 52 m.p., din paianta, chirpici, dată în folosință în anul 1958 și grajduri în suprafață de 48 m.p..
Potrivit Certificatului nr. 3019/26.01.2015 emis de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară X, în urmă verificării evidentei Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară X, s-a constatat că pe numele lui X X X nu au fost găsite sarcini.
Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă, pârâtul X X X a arătat că, după înmormântarea tatălui său, a defunctului X X X, el, pârâtul, a plecat imediat în Italia și nu a luat niciun bun din gospodăria defunctului. În anul 2013, pârâtul a revenit acasă, la domiciliul reclamantei, pentru a avea grijă de ea la bătrânețe. Paratul a recunoscut că după decesul tatălui său, doar reclamanta a cultivat terenul agricol, a încasat banii de la A.P.I.A., a plătit impozitele și taxele pentru casă și teren.
Prin declarația dată în instanță, martorul Perianu X, propus de reclamantă, a arătat că, la data decesului defunctului X X X, toți fiii acestuia erau plecați la muncă în străinătate, cu excepția lui X X X, care se afla în România. La înmormântarea defunctului au venit toți fiii acestuia, s-a făcut pomană de înmormântare, după care fiii defunctului au plecat la locurile lor. După decesul tatălui lor, fiii defunctului, inclusiv X X X, au mai venit în satul X, la intervale de câte 2-3 ani, însă niciunul dintre ei nu a luat vreun bun din averea rămasă după decesul tatălui lor. Terenul din extravilanul satului X, rămas în urmă defunctului X X X, fost cultivat de către reclamantă, care a plătit persoanele care au prestat muncile agricole. Din ceea ce i-a relatat reclamantă, martorul cunoaște că fiii reclamantei nu i-au trimis acesteia bani din străinătate din cauză că ei au familiile lor. Cu privire la paratul X X X, martorul a declarat că acesta are soție și 3 copii în Italia, însă de vreun an de zile acesta locuiește în casă părinților săi. În vara anului 2014, paratul X X X a înlocuit acoperișul casei cu tabla nouă, a turnat pardoseala și parchet în două camere și în hol, lucrări care au fost făcute cu banii lui. În timp ce pârâtul X X X se afla în Italia, la aceeași casă reclamantă a construit un chiler cu banii ei. Martora a mai declarat că în ultimele luni între reclamantă și fiul ei X X X au apărut neînțelegeri.
Prin declarația dată în instanță, martorul Toporaș Ion, propus de reclamantă, a declarat că la înmormântarea defunctului X X X au fost prezenți toți fiii acestuia, după care fiecare dintre ei a plecat la serviciul lui. După decesul tatălui lor, fiii acestuia au mai venit la casă succesorală după vreo 3-4 ani. De vreo 2 ani, paratul X X X locuiește în casă succesorală și la această casă, în anul 2014, paratul a efectuat următoarele lucrări: a înlocuit acoperișul casei, a demolat niște chilere și a construit altele în spatele casei, a înlocuit ferestrele și ușile cu altele din termopan.
Articolul 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că „Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.
Moștenirea rămasă în urmă defunctului X X X s-a deschis la data de 7.03.2008, dată la care acesta a decedat, astfel că moștenirea rămasă în urmă defunctului vă fi analizată în temeiul prevederilor Codului civil din 1864.
Potrivit art. 700 din Codul civil din 1864, „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”. Dacă succesibilul nu acceptă moștenirea în termenul prevăzut de lege, el vă fi considerat străin de succesiune.
La interogatoriul propus din oficiu, de către instanță, la termenul de judecată din 26.03.2015, paratul X X X a răspuns că în perioada celor 6 luni de zile de la data decesului tatălui său, el a fost plecat în Italia și a revenit la casă părinților săi după 3 ani de zile, a plecat înapoi în Italia, de unde el a mai venit acasă în anul 2012 și apoi în anul 2013. La același interogatoriu, paratul X X X a răspuns că în perioada celor 6 luni prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, el nu a făcut nici un act de acceptare tacită a succesiunii tatălui său defunct.
Față de probele administrate, cu precădere față de răspunsurile date de către pârâtul X X X la interogatoriul propus din oficiu de către instanță, se apreciază că singurul succesibil al defunctului X X X care a acceptat succesiunea acestuia este reclamantă X X X, prin actele de acceptare tacită pe care ea le-a efectuat, străini de succesiune prin neacceptare în cadrul termenului legal de 6 luni fiind ceilalți succesibili, respectiv parații X X X, X X X, X X X, X X X și X X X.
Pentru considerentele arătate, acțiunea formulată de reclamantă este apreciată că întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, se vă reține că unicul moștenitor legal al defunctului X X X este reclamantă X X X, în calitate de soție supraviețuitoare, care, potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, culege întreaga avere rămasă în urmă defunctului, străini de succesiune, prin neacceptare în cadrul termenului legal de opțiune succesorală, fiind parații X X X, X X X, X X X, X X X și X X X.
Masă succesorală rămasă în urmă defunctului X X X este compusă din:
– o casă de locuit cu 2 camere, chiler, anexe gospodărești și 1.370 m.p. teren aflat în îngrăditură casei, imobil situat în com. X, jud. X (conform sentinței civ. nr. X1.03.1993 a Judecătoriei X, modificată în parte prin decizia civ. nr. X3.12.1993 a Tribunalului X);
– suprafață de 2 ha 8.700 m.p. teren, situată în extravilanul satului X, com. X, jud. X, înscrisă în titlul de proprietate nr. X154343/28.04.1995, emis de Comisia Județeană X pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (titular X X X), din care:
– 1.000 m.p. teren arabil în tarlaua 21, parcela 333/20;
– 800 m.p. teren arabil în tarlaua 21, parcela 333/22;
– 9.100 m.p. teren arabil în tarlaua 69, parcela 1274/20;
– 2.000 m.p. teren arabil în tarlaua 69, parcela 1277/30;
– 2.000 m.p. teren arabil în tarlaua 68, parcela 1235/8;
– 1 ha teren arabil, în tarlaua 6, parcela 57/15;
– 2.000 m.p. tere vii, în tarlaua 21, parcela 333/12;
– 1.300 m.p. teren pășune, în tarlaua 69, parcela 1253/3;
– 500 m.p. teren neagricol, în tarlaua 21, parcela 333/21.
Deoarece este singurul moștenitor al defunctului X X X și potrivit art. 777 din Codul civil (1864), reclamantă vă suporta singura cheltuielile de judecată efectuate în prezența cauza.
Că urmare, se vă respinge cererea prin care reclamantă a solicitat că parații să-i plătească cheltuielile de judecată efectuate în proces.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin încheierea pronunțată la data de 9.10.2014 în dosarul civ. nr. 4553/189/2014 al Judecătoriei X, s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar constând în scutirea de plată sumei de 1.166 lei, reprezentând ? din taxa judiciară de timbru datorată, în suma totală de 2.332 lei.
Potrivit art. 502 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri său drepturi de creanța a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.
Deoarece reclamantă a primit bunuri în valoare totală de 46.645 lei (valoare stabilită pe baza raportului de expertiză de evaluare imobile al Camerei Notarilor Publici Iași), valoare ce depășește de mai mult de 10 ori ajutorul public judiciar acordat (1.166 lei), se vă dispune obligarea reclamantei să restituie statului suma de 1.166 lei, reprezentând ? din taxa judiciară de timbru datorată și pentru care s-a acordat ajutor public judiciar.
Potrivit art. 21 din OUG nr. 51/2008, dispozitivul prezenței sentințe încheierii cuprinzând obligația de plată a sumei de 1.166 lei constituie titlu executoriu și vă fi comunicat, din oficiu, organelor competente.
În speța mai sus prezentată se poate observa cât de important este faptul acceptării moștenirii, indiferent că este o accetare tacită sau directă. Această speță a fost analizată din prisma prevederilor Codului civil de la 1864 deoarece data deschiderii succesiunii a fost 7.03.2008, teză susținută de art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii in vigoare la data deschiderii moștenirii”. În vechiul Cod civil termenul pentru acceptarea moștenirii era de 6 luni, în timp ce în Noul Cod Civil acceptarea moștenirii se poate face într-un termen de un an potrivit art. 1103 alin. (1) C.Civ „dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.” Prin faptul că pârâții, descendenți ai defunctului, nu au acceptat direct moștenirea sau nu au îndeplinit acte care să echivaleze cu o acceptare tacită a acestora, au fost considerați renunțători la moștenire, astfel că potrivit art. 1121 alin (1)C.Civ „succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor.” Termenul prevăzut de acceptare a moștenirii, 6 luni respectiv un an, este un termen de prescripție.
7. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire
Descendenții defunctului( copii defunctului) pot veni la moștenire
numai în nume propriu, nu și prin reprezentare succesorală. În schimb descendenții copiilor defunctului pot veni la moștenire atât în nume propriu cât si prin reprezentare succesorală. Aceștia vor veni la moștenire în nume propriu doar în situația în care autorul lor este dezmoștenit de defunct sau ca urmarea renunțării la moștenire a autorului lor ori în situația în care autorul lor nu-și manifestă opțiunea succesorală în termenul stabili de lege de 1 an de la data decesului lui de cuius
Descendenții sun moștenitori rezervatari, astfel încât liberalitățile
făcute de către defunct (donații sau legate) prin care se aduce atingere rezervei lor sunt supuse reducțiunii, la cerere; potrivit art 1087 C.Civ. „ sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții si ascendenții privilegiați ai defunctului”. Potrivit art. 1086 C.Civ., „rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”.
Descendenții sunt moștenitori sezinari, iar sezina le conferă
acestora atât stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, cât și dreptul de a administra patrimoniul și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului fără atestarea prealabilă a calității de moștenitor.
Descendenții sunt obligați să rapoteze donațiile primite de la cel
care lasă moștenirea, dacă donația nu a fost făcută cu scutire de raport. Potrivit art. 1146 C.Civ., „ raportul donațiilor este obligația pe care o între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel care lasă moștenirea.
În lipsă de stipulație contrară din partea donatorului cei menționați la alin. (1) sunt obligați la raport numai dacă ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donației.” Renunțarea la moștenire a descendentului donatar are drept consecință înlăturarea obligației descendentului de a raporta donațiile primite de la defunct, putându-le păstra în limita cotității disponibile. Potrivit art. 1147 alin. (2) C.Civ., „prin stipulație expreă în contractul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal.”
§2. Clasa a doua de moștenitori
Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
D
8. Precizări prealabile
Potrivit dispozițiilor Codului Civil în art 964, ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați fac parte din clasa a doua de moștenitori legali. Din aceste dispoziții se poate constata că această clasă de moștenitori este una cu un caracter mixt care cuprinde rude în linii diferite și de grade diferite. Astfel potrivit art 976 alin (1) C.Civ. „ Ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctulu.”, rude în linie dreaptă, ascendentă, de gradul întâi, iar potrivit aceluiași articol însă la alineatul al doilea „Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.” , rude de gradul al doilea, în linie colaterală, de gradele doi-patru.
Ei se numesc privilegiați deoarece înlătură de la moștenire clasele subsecvente în care moștenitorii poartă denumirea de ascendenți ordinari( clasa a treia) și colaterali ordinari (clasa a patra).
Aplicând principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori, rudele din această clasă vin la moștenire numai dacă:
Defunctul nu are descendenți
Defunctul are descendenți, însă aceștia au renunțat la moștenire
Defunctul are descendenți, însă aceștia sunt nedemni de a moșteni și
nu pot fi reprezentați.
Defunctul are descendenți, însă aceștia au fost dezmoșteniți, prin
urmare culegând numai rezerva legală, restul revenindu-le moștenitorilor din clasa a doua.
9. Noțiunea de „ascendenți privilegiați”
Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului (tatăl și mama), din căsătorie din afara căsătoriei și din adopție.
Se impune a se preciza că în privința drepturilor asupra patrimoniului fie a părintelui fie a copilului art 500 C. Civ. precizează că: „Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.”
Înainte de a trece la prezentarea privind această jumătate a clasei a doua de moștenitori aș dori să fac câteva precizări în ceea ce privește filiația și adopția.
În ceea ce privește filiația ea ar putea fi definită ca fiind raportul de descendență între un copil și fiecare dintre părinții lui și ea se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil și părinți, care rezultă din faptul nașterii și cel al concepției. Filiația reprezintă izvorul rudeniei și reunește atât persoanele care prin naștere descind unele din altele, formând rudenia în linie dreaptă, cât și persoanele care au un autor comun cum se întâmplă în cazul rudeniei colaterale. Art 406 alin (3) din C.Civ., spune că: gradul de rudenie se stabilește, în linie dreaptă, după numărul nașterilor, iar în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una din rude până la ascendentul comun și coborând de la aceasta până la cealaltă rudă. Rudenia poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii: rudenia poate fi de sânge rezultând din faptul concepției și al nașterii – aceasta la rândul ei putând fi din căsătorie sau din afara căsătoriei – sau poate fi rudenie civilă rezultând din adopție. Așadar din prevederile art 406 C.Civ., rezultă că rudenia, în funcție de modul în care este stabiilită, poate fi în linie dreaptă, sau în linie colaterală. Art 407 C.Civ., definește afinitatea ca fiind legăura dintre soț și rudele celuilalt soț.
Filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii și se poate stabili prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească( art 408 C.Civ.). Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă este o acțiune personală ceea ce înseamnă că poate fi introdusă doar de copilul indreptățit să dovedească acest lucru. Dreptul la acțiunea pentru stabilirea maternității este imprescriptibil. În cazul în care dreptul la acțiune nu a fost exercitat de copil și acesta a decedat, moștenitorii au la dispoziție un an pentru a introduce acțiunea. De asemenea în condițiile legii moștenitorii pot continua, după decesul acestuia, acțiunea pornită de copil.
Filiația față de tată se stabilește prin prezumția de paternitate. Paternitatea poate fi dovedită doar daca tatăl a conviețuit cu mama în timpul legal al concepțiunii (art 426 alin 1 C.Civ). Prezumția de paternitate poate fi înlăturată daca pretinsul tată dovedește că este cu neputință să fi conceput acel copil, paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.Prezumția de paternitate se aplica ope legis adică nu este necesară invocarea prezumției de vreo persoană sau recunoașterea ei de o autoritate.
În schimb adopția definită de art 451 C.Civ, spune că: adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Se poate observa că definiția adopției cuprinde principalele efecte ale acesteia iar așa cum spune doctrina rudenia și filiația nu se mai întemeiază pe faptul biologic al nașterii și al concepțiunii copilului de către mamă și, respectiv, tatăl său, ci își are fundamentul în voința persoanelor care, potrivit legii, consimt să creeze o legătură de rudenie , respectiv filiație civilă sociologică.
Revenind la cele expuse mai sus trebuie făcută precizarea faptul că fac parte din această clasă de moștenitori părinții care au consimțit la reproducerea umană cu terț donator, însă acest lucru nu subzistă și în cazul donatorului, iar acest lucru este întărit și de art 441 alin (1) C.Civ. intitulat „Regimul filiației” care spune că: „Reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nici o legătură între copil și donator.
10. Împărțirea moștenirii
Conform art 976 alin (3) C.Civ, Ascendeții privilegiați vin la moștenire în cazul în care descendenții nu indeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni iar potrivit art 963 alin (2) C.Civ. descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, în timp ce colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
→ Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați. Reguli.
Potrivit prevederilor art 980 C.Civ. „ Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților privilegiați se împarte între aceștia în mod egal”. Ascendenții privilegiați au vocație la întreaga moștenire în cazul în care defunctul nu a avut frați, surori și descendenți ai acestora până la gradul al patrulea inclusiv și nici soț supraviețuitor sau aceștia nu au indeplinit condițiile necesare pentru a putea moșteni, însă în cazul soțului supraviețuitor nu se aplică în totalitate condiția neîndeplinirii regulilor necesare deoarece acesta este moștenitor rezervatar și va putea culege rezerva ce i se cuvine în raport cu clasa de moștenitori cu care vine în concurs. Vocația ascendenților la întreaga moștenire este consacrată și în art 979 C.Civ. conform căruia în cazul în care colateralii privilegiați nu indeplinesc condițiile necesare pntru a putea moșteni, ascendenții privilegiați vor culege moștenirea sau partea de moștenire cuvenită clasei a doua.
Dacă la moștenire vine un singur părinte acesta va culege întreaga moștenire
Dacă la moștenire vin doi părinți aceștia vor culege fiecare jumătate din moștenire
Dacă vin trei părinți la moștenire aceștia vor culege fiecare 1/3
Dacă vin la moștenire patru părinți aceștia vor culege fiecare 1/4 din moștenire
Potrivit art 1075 alin (1) C.Civ. dacă soțul supraviețuitor este dezmoș-
tenit ascendenții privilegiați vor culege partea de moștenire rămasă dupa atribuirea cotei succesorale acordate soțului în urma dezmoștenirii. Așadar conform art 972 alin (1) pct. c) în mod normal soțul supraviețuitor ar trebui să culeagă 1/2 din moștenire dacă vine în concurs doar cu ascendenții privilegiați, iar în urma dezmoștenirii acestuia i se va atribui doar rezerva succesorală de 1/2 din 1/2 adică 1/4 iar restul de 3/4 va fi atribuit ascendenților privilegiați iar această cotă se va împărți în mod egal între ascendenți. O altă ipoteză este aceea conform căreia la moștenirea defunctului vin atât ascendenții privilegiați cât și colateralii privilegiați. Pentru aceștia din urmă a fost dispusă dezmoștenirea de către de cuius, iar colateralii privilegiați nefiind moștenitori rezervatari vor fi înlăturați de la moștenire aceasta fiint atribuită în întregime ascendenților privilegiați. Dacă dezmoștenirea privește ascendenții privilegiați atunci aceștia fiind moștenitori rezervatari vor culege ½ din cota cuvenită în raport cu colateralii privilegiați.
În urma dezmoștenirii ascendenții, în funcție de numărul lor, vor
culege următoarele cote din moștenirea defunctului:
Dacă sunt doi ascendenți privilegiați aceștia vor culege fiecare 1/8 din
moștenire ( ½ din ¼ , restul de 7/8 revenind colateralilor privilegiați)
Dacă sunt trei ascendenți privilegiați aceștia vor culege fiecare câte
1/12 din moștenire ( ¼ împreună adică ¼ ori 1/3 fiind cei trei părinți rezultă cota de 1/12)
Dacă sunt patru ascendenți privilegiați aceștia vor culege 1/16 din
moștenire( ½ din ½ impreună rezultând 1/4, iar această cotă împărțită în mod egal între aceștia rezultând 1/4 × ¼ × ¼ × ¼ = 1/16)
→ Vocația succesorală a tatălui din afara căsătoriei
Acest lucru nu este consacrat de Codul Civil si nici de alte acte
normative așa că potrivit doctrinei tatăl din afara căsătoriei poate avea vocație succesorală la moștenirea copilului. Filiația față de tatăl din afara căsătoriei poate fi stabilită prin recunoaștere, dar dacă această recunoaștere a fost făcută în scopul exclusiv pentru a crea tatălui vocație succesorală la moștenirea copilului, această recunoaștere va putea fi lovită de nulitate. Recunoașterea de paternitate reprezintă actul unilateral prin care un bărbat mărturisește că un anumit copil este al său. Recunoașterea de paternitate se poate face la serviciul stării civile prin înscris autentic sau prin succesiune.
→Vocația succesorală a părinților firești în cazul adopției
În privința vocației succesorale a părinților firești în cazul adopției
aceasta diferă din două aspecte foarte importante din privința felului adopției:
În cazul adopției cu efecte restrânse părinții firești au vocație la
moștenirea copilului adoptat ( potrivit principiului neretroactivității legii consacrat de Constituție în art 15 alin 2 adopțiile încuviințate în trecut cu efecte restrâne nu au devenit, odată cu intrarea noului cod civil în vigoare, cu efecte depline deoarece legiuitorul nu putea dispune în acest sens.)
În cazul adopției cu efecte depline părinții firești pierd vocația la
moștenire deoarece efectul acestui fel de adopție este aceea că adoptatul pierde orice legatură de rudenie cu părinții săi firești și devine rudă cu adoptatorul și rudele acestuia,excepție făcând cazul în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc sau adoptiv al celuilalt soț, caz în care se mențin raporturile de rudenie cu părintele firesc care este soțul adoptatorului și care păstrează vocația succesorală la moștenirea copilului( nu însă și celălalt părinte firesc).
În cazul reprezentării aplicat în situația de față reprezentantul trebuie să aibă vocație succesorală generală la moștenirea lăsată de defunct, fiindcă o persoană care nu poate moșteni în nume propriu nu poate moșteni prin reprezentare.
În ceea ce privește vocația succesorală a adoptatorului:
În cazul adopției cus efecte depline în care adoptatul devinde
rudă cu adoptatorul și rudele acestuia, ca și un copil firesc, nu poate fi contestată vocația succesorală a adoptatorului la moștenirea lăsată de adoptat.
În cazul adopției cu efecte restrânse în baza celor expuse de
către autori renumiți achiesez la opinia potrivit căreia și în acest caz adoptatorul are vocație la moștenirea lăsată de adoptat deoarece adopția se face cu ocrotirea intereselor celui adoptat. Pe de altă parte legea admite coexistența celor două rudenii respectiv din adopție și filiație firească.
→ Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
În cazul în care la moștenire vin atât ascendenții privilegiați cât și colateralii privilegiați moștenirea se împarte în funcție de numărul ascendenților privilegiați, astfel:
Dacă la moștenire vine un singur părinte indiferent ca este firesc
sau din adopție acesta va culege un sfert din moștenire, restul de trei sferturi revenind colateralilor privilegiați indiferent de numărul lor și de gradul de rudenie (art 978 alin (1) pct a. )
Dacă la moștenire vin doi părinți aceștia vor culege împreună
jumătate din moștenire, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiați indiferent de numărul lor si gradul de rudenie. (art 978 alin (1) pct b.)
În cazul adopției cu efecte restrânse în care vor veni la moștenire
atât părinții firești cât si adoptatorul, aceasta nu va afecta cota colateralilor privilegiați întrucât cota de ½ se menține pentru ascendenții care vin în număr de 2, 3 sau 4 la moștenirea lăsată de adoptat, astfel încât cotele acestora vor fi distribuite în funcție de numărul părinților veniți la moștenire, în mod egal, ceea ce înseamnă că ei pot primi ¼, 1/6, sau 1/8 din moștenire fiecare.
Ne putem afla în situația în care de cuius a dispus prin testament
dezmoștenirea unor persoane din cadrul acestei clase de moștenitori fie ei ascendenții, fie colateralii privilegiați. Astfel distingem mai multe situații după cum urmează:
Dacă din clasa a doua de moștenitori fac parte doar ascendenții
privilegiați și aceștia au fost dezmoșteniți, vor culege doar jumătate din cota care li s-ar fi cuvenit în mod normal datorită faptului că ei sunt moștenitori rezervatari. Cu titlu de exemplu putem spune ca dacă definctul, prin testament, a dispus dezmoștenirea celor doi părinți ai săi ei vor culege 1/2 din 1/2 adică 1/4 fiecare iar restul moștenirii se cuvine ascendenților ordinari( aceștia fac parte din clasa a treia de moștenitori). Prin testament de cuius poate dispune ca părinții săi să culeagă o cotă mai mică decât s-ar fi cuvenit în mod normal însă această cotă nu poate fi mai mică decât rezerva ce li s-ar fi cuvenit în mod normal.
Dacă din clasa a doua vin la moștenire atât ascendenții privilegiați cât
și colateralii privilegiați însă doar cei dintâi au fost dezmoșteniți, atunci colateralii privilegiați vor culege o cotă mai mare deoarece părinții defunctului vor primi doar jumătate din cota care în mod normal ar fi trebuit să o culeagă. De asemenea și în această situație de cuius poate să reducă parțial cota părinților însă ca și în situația precedentă nu poat fi mai mică decât rezerva care s-arcuveni acestora în urma dezmoștenirii în întregime.
Dacă din clasa a doua fac parte și ascendenții privilegiați și colateralii
privilegiați și au fost dezmoșteniți doar cei din urmă, atunci ascendenții privilegiați( părinții defunctului) vor culege întreaga moștenire deoarece colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari.
În fine, pentru situația în care de cuius a dezmoștenit în tot atât
ascendenții privilegiați cât și colateralii privilegiați cei dintâi vor culege doar rezerva succesorală ce le este cuvenită prin lege iar colateralii privilegiați vor fi înlăturaâi de la moștenire în tot urmând ca restul moștenirii să fie culeasă de o clasă subsecventă care îndeplinește condițiile pentru a moșteni. Dacă de cuius a dispus reducerea cotelor atât a ascendenților privilegiați cât și a colateralilor privilegiați (dezmoștenirea în parte) aceștia își vor primi cotele astfel cum au fost reduse, cu condiția ca părinții să primească cel puțin rezerva, iar restul din moștenire va reveni clasei subsecvente.
Pot exista situații în care alături de clasa a doua de moștenitori poate fi chemat și soțul supraviețuitor, iar în astfel de situații se atribuie cu prioritate cota acestuia iar restul se împarte între moștenitorii din clasa a II –a. Distingem două situații:
Situația în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu
ascendenții privilegiați cât și cu colateralii privilegiați, cota cuvenită soțului este de o treime din moștenire iar restul se atribuie ascendenților și colateralilor privilegiați după regulile expuse mai sus.Pentru a putea determina valoarea cotelor ce se atribuie fiecărei categorii de moștenitori trebuie parcursi doi pași:
determinarea cotei clasei a doua cu care vine în concurs soțul
supraviețuitor; art 977 alin (1) C.Civ. „Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs atât cu ascendenții privilegiați, cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moștenire”. Așadar din acest articol reiese cota cuvenită întregii clase de moștenitori, ceea ce nu este suficient pentru a stabili cota ascendenților privilegiați.
Determinarea în cadrul clasei a doua a cotei ascendenților privi-
legiați: art 978 C.Civ:”Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendebților privilegiați și colateralilor privilegiați se împarte între aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la moștenire… „ Tot potrivit acestui articol cota cuvenită ascendenților privilegiați este pentru cazul în care la moștenire vine un singur părinte acesta va culege 1/4 iar restul de 3/4 va vi cules de colateralii privilegiați. Pentru cazu în care la moștenire vin doi părinți aceștia vor culege 1/2 din moștenire adiă 1/4 fiecare, iar restul de 1/2 (raportat la cota de 2/3 din moștenire deoarece ne aflăm în concurs cu soțul supraviețuitor) se ccuvine colateralilor privilegiați indiferent de numărul lor și se împarte în mod egal între aceștia.
Putem distinge o situație aparte, în care, la moștenirea defunctului vin, soțul supraviețuitor, descendenții dezmștenițiv și clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați, aceștia din urma fiind chemați la moștenire ca fiind clasa subsecventă, ce moștenește ca urmare a dezmoștenirii clasei descendenților. În acest caz, se va atribui cota cuvenită soțului supraviețuitor de 1/4 din moștenire ( deoarece intră în concurs cu descendenții ), se va calcula rezerva decendenților ca fiind ½ din 3/4, adica 3/8 ( cotă ce se va împărți in funcție de numărul lor), iar ulterior se va stabili cota ce revine clasei a doua de moștenitori, scăzând din întreg cota soțului supraviețuitor și rezerva descendenților, ajungându-se la cota de 3/8. Din această cotă se va stabili cota ascendenților privilegiați în funcție de numărul lor, respectiv 1/4 din 3/8, adică 3/32 pentru un părinte sau 1/2 din 3/8, adică 3/16 pentru doi părinți. Dacă sunt trei sau patru părinți cota ce revine fiecăruia este de 3/24 sau 3/32. Cota cuvenită colateralilor privilegiați este de 3/4 din 3/8 adica 9/32 dacă suportă concursul uni singur părinte sau 1/2 din 3/8 dacă, adică 3/16 dacă au suportat concursul a doi părinți.
Situația în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs numai
cu ascendenții privilegiați, cota cuvenită soțului este de o jumătate din moștenire iar cealaltă jumătate va fi atribuită ascendenților privilegiați indiferent de numărul lor. Cota cuvenită ascendenților privilegiați se împarte în mod egal între aceștia.
Clasa a doua va veni la moștenire și în ipoteza în care descendenții sunt dezmoșteniți precum și soțul supraviețuitor. În acest caz se va calcula cota soțului supraviețuitor care va fi de 1/2 din 1/4, adică 1/8, apoi se calculează rezerva descendenților care va fi de 1/2 din 3/4, adică 3/8. În final clasa a doua de moștenitori va culege o cotă de 1/2 și se va împărți astfel: un ascendent va primi 1/4 din 1/2 adică 1/8; doi ascendenți privilegiați vor primi 1/2 din 1/2, adică 1/4 ( cotă ce se va împărți în mod egal între aceștia); colateralii vor culege, în concurs cu un ascendent privilegiat , 3/8, iar în concurs cu doi ascendenți privilegiați, vor primi 1/4 din moștenire cote care se vor împărți în funcție de numărul lor.
11. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților privilegiați
Ascendenții privilegiați pot veni la moștenire numai în nume
propriu, nu și prin reprezentare succesorală;
Ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari;
Ascendenții privilegiați sunt moștenitori sezinari;
Ascendenții privilegiați nu sunt obligați la raportul donațiilor.
Potrivit art 1091 alin (4) C.Civ., înstrăinarea cu titlu oneros făcută uni ascendent privilegiat este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață lori a unei rente viagere. Dacă prezumția relativă nu este răsturnată, respectivele acte vor fi analizate ca donații. Prezumția nu poate fi invocată de cei care au consimțit la încheierea actelor respective.
Colateralii privilegiați
12. Noțiunea de „colaterali privilegiați”
Colateralii privilegiați sunt denumiți astfel deoarece aceștia înlătură de la moștenire pe ceilalți colaterali numiți ordinari ce face parte dintr-o clasa subsecventă clasei a doua, iar aceștia din urmă fiind reprezentați de unchi, mătuși, veri primari, frați și surori ai bunicilor defunctului.
Potrivit art 976 alin (2) sunt colaterali privilegiați următoarele categorii de rude:
Frații și surorile defunctului, rude de gradul al doilea;
Copiii fraților și surorilor defunctului, rude de gradul al treilea;
Nepoții fraților și surorilor defunctului, rude de gradul al patrulea.
Potrivit reglementărilor codului civil fac parte din subclasa colateralilor privilegiați următoarele categorii de frați:
Frații buni, care au aceeași mamă și același tată, fiind rezultați din
aceeași căsătorie;
Frații uterini, care au aceeași mamă și tați diferiți, respectiv frații
cosangvini sau cosângeni care au același tată și mame diferite aceștia fiind rezultați din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei;
Frații rezultați din adopție;
În cazul fraților rezultați din adopție aceștia pot veni sau nu la moștenirea defunctului în funcție de felul adopției, astfel distingem:
Dacă toate adopțiile au fost făcute cu efecte depline, atunci frații
adoptați au vocație reciprocă la moștenire, întrucât prin efectul adopției aceștia cu devenit rude cu adoptatorul respectiv rudele adoptatorului. La acest fel de adopție însă nu se menține relația de rudenie cu rudele firești ale adoptatului.
Dacă toate adopțiile au fost făcute cu efecte restrânse, frații adop-
tați nu au vocație reciprocă la moștenire întrucât aceștia au devenit rude doar cu adoptatorul nu și cu rudele acestuia
Se pune problema dacă adopțiile sunt diferite din punct de vedere
al efectelor produse, adoptații au vocație reciprocă sau nu?
Voi analiza această problemă din privința opiniei doctrinei la care achiesez.
Potrivit art 75 din Codul familiei „ înfiatul dintr-o înfiere cu efecte depline va moșteni pe ceilalți infiați ai înfietorului, chiar dacă înfierea acestora din urmă a fost cu efecte restrânse căci orice înfiat este rudă cu înfietorul, iar înfiatul dintr-o înfiere cu efecte depline este rudă cu rudele înfietorului ( art.79 C. Fam. ). Dimpotrivă, înfiatul dintr-o înfiere cu efecte restrânse nu va moșteni pe ceilalți înfiați ai înfietorului, căci el nu este rudă cu rudele acestuia din urmă. Acesta este în dreptul nostru un caz în care vocația succesorală încetează de a fi reciprocă”
Doctrina consideră ca această abordare nu este justă fiind intemeiate pe o interpretare izolată incompletă a textelor care reglementează materia. Pentru a putea fi complete afirmațiile făcute mai sus trebuie luat în considerare si art 77 C.fam. potrivit căruia adopția cu efecte restrânse nu dă naștere rudeniei între cel adoptat și rudele celui care face adopția. Iar din asta reiese foarte clar că adoptatul cu efecte depline nu poate fi rudă cu o persoană care nu este rudă cu el. Rudenia nu poate fi unilaterală. Din aceste argumente rezultă că adoptatul cu efecte depline devine rudă cu adoptatorul și cu rudele acestuia însă nu poate fi rudă cu un alt copil al adoptatorului adoptat cu efecte restrânse deoarece acesta din urmă este rudă doar cu adoptatorul nu și cu rudele sale, el păstrând rudenia cu părinții, frații firești. Lipsa parțială de efecte ale adopției cu efecte restrânse este mai puternică decât efectele adopției cu efecte depline. Revenind la întrebarea de mai sus răspunsul este că dacă adoptatorul a adoptat un copil cu efecte depline și un altul cu efecte restrânse aceștia nu au vocație succesorală reciprocă.
În ceea ce privește vocația succesorală a adoptatului din adopția cu efecte restrânse la moștenirea lăsată de copii adoptați de părinții săi firești se arată că „ înfiatul dintr-o înfiere cu efecte restrânse va moșteni în calitate de frate sau soră pe cei care au fost înfiați de oricare dintre părinții săi firești „. Achisez la opinia potrivit căreia adoptatul cu efecte restrânse păstrează legătura de ruddenie cu părinții firești, frați și surori din filiația firească, însă în cazul în care părinții firești adoptă copii prin adopția cu efecte restrânse aceștia nu vor avea vocație succesorală reciprocă deoarece copiii adoptați cu efecte restrânse nu devin rude cu rudele adoptatorului. În cazul în care părinții adoptă copii prin adopția cu efecte depline aceștia sunt considerați copiii din filiație firească fapt pentru care vor avea vocație succesorală reciprocă.
13. Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați
În privința împărțirii moștenirii între colateralii privilegiați se pune problema cum se va împărți cota ce se cuvine acestora adică întreaga moștenire în cazul în care vin siguri la moștenire, cota de ¾ când sunt în concurs doar cu un părinte sau cota de 1/2 când sunt în concurs cu doi părinți ținându-se seama bineînțeles și de cota parte ce revine soțului supraviețuitor, cotă care se atribuie cu prioritate.
→Reguli generale
Colateralii privilegiați sunt chemați la moștenire potrivit principiul
proximității gradului de rudenie astfel frații și surorile defunctului înlătură de la moștenire nepoții de frate respectiv soră și pe strănepoții de frate/soră.
Art 981 C.civ „ moștenirea sau partea din moștenire cuvenită cola-
teralilor privilegiați se împarte între aceștia în mod egal „. Potrivit acestui articol moștenirea ce se cuvine colateralilor privilegiați se împarte între aceștia potrivit principiului egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad. Acest principiu se aplică și nepoților de frate/soră în cazul în care vin în nume propriu la moștenire.
Potrivit art 981 C.civ. alin (2) dacă descendenții din frați și surori vin
la moștenirea defunctului prin reprezentare succesorală chiar dacă aceștia au același grad de rudenie atunci împărțirea se va face pe tulpină. Împărțirea pe tulpină este efectul reprezentării iar ea operează în cazul decesului și al nedemnității. De exemplu de cuius are un frate și o soră, F1 și S2. F1 este predecedat și are doi copi(Nf1și NF2) i iar S2 are trei copii (NS1, NS2 și NS3) și ea este nedemnă. Moștenirea se va împărți în felul următor: NF1 și NF2 vor primi împreună o cotă de ½ iar fiecare 1/4 , iar NS1, NS2 și NS3 vor culege împreună tot o cotă de 1/2 iar fiecare va primi 1/6 din moștenirea lăsată de defunct.
Pentru situația în care din clasa a doua fac parte doar colateralii
privilegiați si aceștia au fost dezmoșteniți în tot, ei vor fi înlăturați de la moștenire,pentru faptul ca nu sunt moștenitori rezervatari, clasa subsecventă clasei a doua profitând la moștenire. Bineînțeles că poate exista cazul în care de cuius dezmoștenește doar în parte colateralii privilegiați, iar în urma acestei dezmoșteniri ei să culeagă doar cota care le-a fost atribuită prin dispozițiile defunctului restul moștenirii profitând clasei subsecvente (art 976 alin (3) coroborat cu art 964 alin (2) C.Civ)
Potrivit art 977 alin (2) C.Civ în cazul în care soțul supraviețuitor
vine la moștenire în concurs doar cu colateralii privilegiați, soțul va culege o cotă de ½ din moștenire iar colateralii privilegiați tot 1/2 din moștenire indiferent de numărul lor și de gradul de rudenie cu defunctul
În situația în care colateralii privilegiați vin la moștenire în concurs
numai cu acsendenții privilegiați moștenirea se împarte potrivit art 978 C.Civ. în funcție de numărul ascendenților care vin la moștenire
→Reguli speciale
Regula specială la această clasă de moștenitori este împărțirea pe linii a moștenirii care se aplică atunci când vin la moștenire frați și surori ai defunctului care nu sunt din aceeași părinți. În introducerea privind această jumătate a clasei a doua de moștenitori am prezentat care sunt categoriile de frați: frați buni( au aceeași părinți ), frați cosangvini sau cosângeni (frați numai după tată), și frați uterini (frați după mamă).
Dacă la moștenire sunt chemați frați și/sau surori ce fac parte din aceeași categorie moștenirea se va împărți potrivit regulilor generale, în schimb pentru cazurile în care vin la moștenire frați ce fac parte din categorii diferite atunci partea de moștenire ce se cuvine colateralilor privilegiați se împarte în două părți egale, corespunzătoare celor două linii: linia – jumătatea – maternă și linia – jumătatea – paternă. Apoi jumătatea maternă se împarte între frații pe linie maternă iar jumătatea paternă se împarte între frații defunctului pe linie paternă (art 981 alin (4) C.civ. ). Frații buni beneficiază de beneficiul dublei legături ei luând cota parte pentru fiecare linie în parte. Un exemplu relevant în această cauză este următorul: la moartea defunctului au rămas un frate bun, un frate cosangvin și un frate uterin. În acest caz, regula este că moștenirea se împarte în două părți egale – 1/2 pentru linia maternă și 1/2 pentru linia paternă. Cel care este frate bun va culege câte o parte din ambele linii, fratele uterin va culege o parte de pe linia mamei și fratele cosangvin va culege o parte de pe linia paternă. Linia paterna care reprezintă 1/2 din moștenire se va împărți în două, între fratele bun și fratele cosangvin, adică fiecare dintre aceștia preia câte 1/4 din moștenire. Linia maternă se împarte la rândul ei în două între fratele bun și fratele uterin, fiecare dintre aceștia culegând o cotă de 1/4 fiecare. Astfel moștenirea va fi împărțită astfel: fratele bun cumulează de pe ambele linii câte o cotă de 1/4 rezultânt cota de1/2 din moștenire iar fratele uterin și fratele cosangvin vor culege fiecare câte o cota de 1/4 fiecare. Acest mod de împărțire reprezintă o excepție de la regula generală că în cadrul aceleiași clase de moștenitori rudele având același grad de rudenie cu defunctul moștenesc în părți egale. Remarcăm faptul că principiul egalității cotelor între rudele de același grad se aplică în acest caz numai în interiorul liniilor.
Trebuie făcută precizarea că art 981 alin (3) respectiv alin (4) face referire la „colateralii privilegiați” ca și categorie în sine nu numai la frații și surorile defunctului. Această regulă se aplică și descendenților din frați sau surori până la gradul al patrulea inclusiv, indiferent dacă eivin la moștenire prin reprezentare succesorală sau în nume propriu. De exemplu pentru situația în care un frate bun( având doi copii) al defunctului este predecedat la data deschiderii succesiunii parte ce i se cuvine va fi împărțită în mod egal ntre copiii lui, chiar dacă provin din căsătorii diferite. În raport cu defunctul nu înteresează această deosebire, pentru el toți acești moștenitori sunt de frate bun.
14. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor privilegiați
Caracterele juridice ale colateralilor privilegiați sunt asemănătoate cu cele din Codul Civil de la 1864:
Colateralii privilegiați pot veni la moștenire atât în nume propriu cât
și prin reprezentare succesorală. Excepție fac frații și surorile defunctului care pot veni la moștenire doar în nume propriu iar nepoții de frate/ soră pot veni la moștenire atât prin reprezentare succesorală cât și în nume propriu.
Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari;
Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori sezinari;
Colateralii privilegiați nu sunt obligați la raportul donațiilor primite
de la defunct.
§3. Clasa a treia de moștenitori
Ascendenții ordinari
D
15. Noțiunea de „ascendenți ordinari”
Clasa a treia a moștenitorilor legali este aceea a ascendenților ordinari. Aceștia se numesc ordinari deoarece sunt înlăturați de la moștenire de către ascendenții privilegiați. Ascendenții ordinari sunt:
bunicii defunctului( rude de gradul al doilea
străbunicii defunctului,(rude de gradul al treilea) până la infinit.
Art 982 alin (1) C.civ. expune destul de clar cine reprezintă clasa a treia de moștenitori :” ascendenții ordinari sunr rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția părinților acestuia”.
În clasa a treia de moștenitori sunt incluși ascendenții oridinari indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultați din adopție sau prin metoda reproducerii umane asistate medical cu terț donator.
În ceea ce privește adopția cu efecte depline sau efecte restrânse trebuie făcute câteva precizări:
la moștenirea adoptatului cu efecte depline au vocație doar ascen-
denții ordinari din familia care a adoptat pe defunct, nu și familia firească doarece cu aceștia din urmă nu se păstrează nici o legătură de rudenie. În familia adoptatoare copilul adoptat cu efecte depline este considerat a fi din filiație firească.
În cazul adopției cu efecte restrânse, moștenirea defunctului va fi
culeasă de ascendenții ordinari din familia firească. În privința celui adoptat cu efecte restrânse trebue făcută precizarea că ascendenții lui după filiația firească au vocație succesorală concretă numai dacă nici părinții adoptivi nici cei firești nu pot sau nu vor să vină la moștenire, pentru că, în caz contrar, în prezența unuia singur dintre aceștia, ascendenții ordinari sunt înlăturați de la moștenirea defunctului.
Potrivit art 982 alin (2) C.Civ., „ascendenții ordinari vin la moștenire numai dacă, descendenții, ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați nu indeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni”
Ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai in în următoarele situații:
Când moștenitorii din primele două clase renunță la moștenire
Moștenitorii din primele două clase sunt nedemni și nu pot fi repre-
zentați;
Cand colateralii privilegiați veniți doar ei la moștenire au fost dez-
moșteniți de către defunct în tot sau doar în parte moștenirea profită ascendenților ordinari;
Cand vin la moștenire ascendenți privilegiați si colaterali privilegiați
iar această clasă este dezmoștenită în tot, ascendenții privilegiați vor culege doar rezerva ce li se cuvine în mod legal, colateralii privilegiați vor fi înlăturați de la moștenire iar restul moștenirii va profita ascendenților ordinari. Din aceeași situație expusă pot face parte si descendenții la rândul lor și ei dezmoșteniți.
16. Împărțirea moștenirii între ascendenții ordinari
Rudele din clasa a treia de moștenitori vor veni la moștenire în ordinea gradelor de rudenie așa cum prevede art 983 alin (3) C.Civ.
Potrivit art 982 alin (4) C.Civ. moștenirea sau partea de moștenire cuvenită ascendenților ordinari de acelați grad se împarte între aceștia în mod egal.
Așadar în cadrul clasei a treia de moștenitori se aplică principiul proximității gradului de rudenie, ceea ce înseamnă că bunicii înlătură de la moștenire pe străbunici, iar cei de același grad de rudenie vor moșteni în părți egale.
Pentru situația în care această clasă vine la moștenire în concurs cu soțul supreviețuitor prima dată se va atribui acestuia din urmă cota de 3/4 din moștenire iar restul de 1/4 se va împărți în părți egale între ascendenții ordinari care vin efectiv la moștenirea defunctului.
17. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților ordinari
– ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu,nu și prin reprezentare;
– ascendenții ordinari nu sunt moștenitori rezervatari;
– ascendenții ordinari nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la defunct;
– ascendenții ordinari nu sunt moștenitori sezinari.
Așa cum s-a remarcat în doctrină se pare că Noul Cod civil a adus noutate în ceea ce privește moștenitorii sezinari excluzând ascendenții ordinari din această categorie de moștenitori. Criteriu avut în vedere de legiuitorul din1864, în determinarea rudelor defunctului, beneficiare ale sezinei, a fost rudenia în linie dreaptă. Noua reglementare în materie civilă îî consideră moștenitori sezinari, rudele în linie dreapta, numai pe descendenții ordinari și pe ascendenții privilegiați. Acest caracter este de reținut și pentru soțul supraviețuitor. Doctrina consideră justă această decizie a noului legiuitor și este de acord cu persoanele incluse în categoria moștenitorilor sezinari, persoane careu sunt îndreptățite pentru a obține pe lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului , independent de eliberarea certificatului de moștenitor.
§4. Clasa a patra de moștenitori
Colateralii ordinari
D
18. Noțiunea de „colaterali ordinari”
Potrivit art 983 alin (1) C.civ. fac parte din clasa a patra de moștenitori rudele colaterale ale defunctlui până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați. Așadar cei ce fac parte din această clasă, concret, sunt:
Unchii și mătușile, rude de gradul al treilea;
Verii primari, rude de gradul al patrulea;
Frații și surorile bunicilor, rude de gradul al patrulea.
Rudele care fac parte din această clasă de moștenitori pot fi
din căsătorie, din afara căsătoriei, rude rezultate din adopție sau din reproducerea umană asistată medical cu terț donator.
Referitor la adopție, ca și în cazul ascendenților ordinari, la moștenirea defunctului adoptat, în cazul adopției cu efecte depline, pot veni doar colateralii ordinari din familia adoptatorului deoarece în urma adopției cu efecte depline aceștia au devenit rude cu adoptatul. În cazul adopției cu efecte restrânse, la moștenirea adoptatulu vor veni rudele firești ale acestuia, adoptatul păstrând legatura de rudenie firească.
Potrivit art 983 alin(2) colateralii ordinari pot veni la moștenire numai dacă descendenții, ascendenții privilegiați, colateralii privilegiați și ascendenții ordinari nu indeplinesc condițiile pentru a putea moșteni. Așadar colateralii ordinari pot veni la moștenire atunci când:
Moștenitorii din primele trei clase nu există la data
deschiderii succesiunii
Moștenitorii din primele trei clase au renunțat la moștenire
Moștenitorii din primele trei clase sunt nedemni, și nu pot fi
reprezentați
Defunctul, are la moștenire, colaterali privilegiați și ascendenți ordi-
nari dar aceștia au fost dezmoșteniți fiind înlăturați de la moștenire, nefiind moștenitori rezervatari;
La moștenire defunctul ae numai moștenitori rezervatari
însă aceștia au fost dezmoșteniți.
19. Împărțirea moștenirii între colateralii ordinari
Colateralii ordinari vin la moștenire în lipsa moștenitorilor din celelalte clase sau în urma dezmoștenirii acestora. Colateralii în grad mai apropiat de defunct înlătură de la moștenire pe colateralii aflați în grad mia îndepărtat în temeiul dispozițiilor 983 alin(3) C.civ. Colateralii ordinari vor culege moștenirea aflați în același grad vor culege moștenirea în cote egale potrivit art 983 alin (5) C.Civ.
Pentru cazul în care vin în concurs cu soțul supraviețuitor se va atribui cu prioritate cota soțului, care este in cuantum de 3/4, restul de 1/4 revenind colateralilor ordinari indiferend de numărul lor. (art 983 alin (4) C.Civ.)
20. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor ordinari
– colateralii ordinari beneficiază de reprezentare;
– nu sunt moștenitori rezervatari, putând fi înlăturat de către defunct prin dezmoștenire sau prin epuizarea masei succesorale;
– nu sunt moștenitori sezinari
– nu sunr obligați la raportul donațiilor făcute de către defunct.
§5. Rezerva succesorală
21.Aspecte introductive
Înainte de a trece la prezentarea acestei părți a lucrării trebuie să fac câteva precizări în ceea ce privește moștenirea testamentară, respectiv clasificarea legatelor.
Potrivit art 955 alin (1) C.Civ. „ Patrimoniu defunctului se trasmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament.”, iar potrivit aceluiași articol alin (2), „ o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.” Se poate constata că moștenirea legală poate fi înlăturată în tot sau în parte de către defunct dacă acesta alasă testament, iar în același timp ele pot coexista.
Legiutorul definește astfel în art. 1034 C.Civ., testamentul ca fiind „…actul unilateral personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.” Testamentul poate fi de două feluri: testament olograf sau autentic.(art 1040 C.Civ)
Testamentul este olograf atunci când este scris, datat și semnat în întregime de către mâna testatorului, iar cel autentic este când testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului, iar testamentul este autentificat de către notar.
Voința testatorului se realizează prin intermediul legatelor prevăzute în testament. Legatul este dispoziția testamentară pri care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate. (art 986 C.Civ.)
Voi încerca să fac o scurtă prezentare la legatelor deoarece consider că potrivit acestora moștenirea poate lua mai multe forme, moștenitorii pot primi diverse cote prin existența sau inexistența acestor legate.
Potrivit clasificării legatelor după obiectul lor acestea pot fi:
Legate universale
Legate cu titlu universal
Legate cu titlu particular
În ceea ce privește legatele universale acestea sunt dispoziții testamentare care”… conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire”. Legatul este universal chiar dacă persoana desemnată să culeagă întreaga moștenire vine în concurs cu un moștenitor revervatar. Venind la moștenire în concurs cu un moștenitor rezervatar legatarul universal va culege însă numai cotitatea disponibilă, acest lucru neschimbând încadrarea legatului ca fiind un legat cu titlu universal. Legatul universal nu se referă la bunuri ci conferă vocație la întreaga moștenire.
Privitor la legatul cu titlu universal art 1056 alin (1) C.Civ., îl definește ca fiind „ dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii”. Întrucât legatarul universal are o cotă parte determinată diin moștenire, acesta nu poate profita de cota unui alt legatar cu titlu universal care nu poate sau nu vrea să vină la moștenire, de cota-parte a acestora vor profita moștenitorii legali sau legatarii universali. În schimb în cazul în care, moștenitorii rezervatari sau legatarul cu titlu particular, sunt înlăturați de la moștenire, cota ce ar fi revit acestora va profita legatarului cu titlu universal pentru cazu în care prezența acestora ar fi determinat micșorarea patrimoniului sau a bunurilor asupra cărora s-ar fi calculat fracțiunea ce revine leagtarului cu titlu universal.
În fine, legatul cu titlu particular, potrivit art 1057 C.Civ., „ orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular”. În literatura de specialitate s-a tras concluzia potrivit căreia legatul este cu titlu particular în cazul în acre conferă legatarului vocație succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate privite ut singuli. Așadara legatarul cu titlu particular are vocație succesorală concretă la bunuri determinate prin testament, nu privite ca o universalitate de bunuri.
Reprezentarea succesorală este reglementată în cadrul codului civil în articolele 1086-1099.
Potrivit art 1086 C.Civv., „Rezerva succesorală este parte din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”
Referitor la cotitatea disponibilă legiuitorul o definește in art 1089 C.Civ, astfel: „Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit prin liberalități.”
Prin instituirea rezervei succesorale legiutorul a asigurat :
Protecția moștenitorilor rezervatari, împotriva liberalităților excesive
făcute in favoarea unor persoane străine de moștenire;
Protecția moștenitorilor rezervatari, împotriva liberalităților excesive
făcute în favoare unor moștenitori legali sau chiar comoștenitori, ipoteză în care s-ar încălca principiul egalității rudelor de același grad.
Potrivit art 1087 C.Civ. sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții (fără limită de grad) și ascendenții privilegiați.
Între ei moștenitorii rezervatari din cele trei categorii culeg rezerva independent( prin raportare la întreg, fiecare)
Privitor la caracterele juridice ale moștenitorilor rezervatari, în doctrină au fost identificate câteva pe care le voi prezenta în cele ce urmează:
Rezerva este o parte a moștenirii
Dreptul la rezervă este un drept propriu, nu este un drept dobândit prin dispoziții făcute de către defunct. Prin asta se poate înțelege că această parte de moștenire denumită rezervă nu este lăsată efectiv de către defunct ea pur și simplu emană de la legiuitor, iar defunctul, prin dispoziții testamentare sau prin donații nu poate să priveze persoanele care au dreptul la rezervă de aceasta. Dacă defunctul dezmoștenește un moștenitor rezervatar, în tot sau în parte, moștenitorul va culege indiferent de voința defunctului cel puțin rezerva succesorală cuvenită.
Rezerva succesorală se calculează în raport cu venitul net al succesiuni, adică după scăderea datoriilor și sarcinilor moștenirii.
Rezerva succesorală este condiționată de chemarea efectivă la moștenire și de acceptarea ei. De exemplu dacă defunctul are descendenți, iar aceștia pot și vor să vină la moștenire, ei îi înlătură pe ascendenții privilegiați deoarece aceștia fac parte din clasa a doua de moștenitori. De asemenea nepoții de fiu sunt înlăturați de la moștenire la fii defunctului pot și vor să vină la moștenire.
Acceptarea sau renunțarea la moștenire făcută înainte de deschiderea ei este nulă absolut
Când există o pluralitate de moștenitori rezervatari rezerva succesorală este colectivă în sensul că rezervatarii din aceaași categorie dobândesc în stare de indiviziune, nu pe capete. Excepție de la acest caz fac părinții defunctului care conform Codului Civil culeg moștenirea în funcție de numărul lor( cei care vin efectiv la moștenire)
Caracterul imperativ al rezervei.
Persoanele care fac parte din categoria moștenitorilor rezervatari
precum și cuantumul rezervei sunt stabilite prin norme legale imperative, acestea neputând fi modificate prin voința testatorului sau chiar moștenitorilor chiar și în situația în care aceștia ar fi de acord cu reducerea cuantumului rezervei. Aceste dispoziții testamentare devin nule absolut. „Orice dispoziții, sarcini, condiții, clauze, care ar leza drepturile moștentorilor rezervatari” sunt interzise dispunătorului.
Dreptul la rezervă în natură
Întrucât rezerva succesorală și cotitatea disponibilă sunt determinate ca părți din bunurile moștenirii,moștenitorii rezervatari au dreptul, în principiu, la rezervă în natură nu sunt forma unui echivalent în bani. Poate exista o excepție și anume atunci când bunuri oferite cu titlu de donație au fost vândute de către donatar.
Caracterul propriu al dreptului la rezervă
Dreptul la rezervă este un drept propriu născut în persoana moște-
nitorilor și nu datorită dispozițiilor testatorului. „În privința moștenitorilor rezervatari aceștia nu sunt succesori în drepturi față de actele încheiate de defunct și prin care se aduce atingere acestui drept, ci au calitatea de terți și, ca atare, aceste acte nu le sunt opozabile. Toate celelalte acte încheiate de cel care lasă moștenirea produc efecte față de moștenitorii rezervatari – ca și față de orice alt moștenitor – în calitatea lor de succesori în drepturi, cu deosebire că moștenitorii nerezervatari sunt succesori în drepturi cu privire la toate actele defunctului, inclusiv liberalitățile.”
Rezerva succesorală este indisponibilă
Indisponibilitatea rezervei se referă la faptul că aceasta nu poate fi „știrbită” prin donații sau legate făcute de către defunct.
Indisponibilitatea este relativă sau parțială
Indisponibilitatea este relativă deoarece dreptul de a dispune a defunctului este limitat în sensu că în prezența moștenitorilor rezervatari acesta nu poate aduce atingere rezervei succesorale a moștenitorilor cărora se cuvine de drept. Doar moștenitorii rezervatari pot învoca atingerea rezervei și reîntregirea acesteia.
Indisponibilitatea este parțială din doua puncte de vedere:
Ea lovește numai o parte a moștenirii și anume rezerva , nu și cotitatea disponibilă.
Donațiile și legatele făcute de defunct sunt raportate la cotitatea disponibilă
22. Moștenitorii rezervatari și calculul cotității disponibile
Potrivit Codului Civil, art. 1087 precizează că moștenitorii rezervatari sunt: sotul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului. Se poate observa că rudele colaterale ale defunctului, respectiv frații și surorile acestuia și descendeții lor, deși fac parte din aceeași clasă de moștenitori, nu beneficiază de rezerva succesorală.
Art 1088 C.Civ., prevede că: „Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal”. Pentru în cazul în care de cuius are doi copii și acesta dorește să îl dezmoștenească pe unul dintre ei, exheredarea nu va putea fi decât parțială deoarece privește numai cotitatea disponibilă, iar nu și rezerva. De exemplu defunctul are doi copii, C1 și C2 iar acesta îl dezmoștenește pe C1. În urma dezmoștenirii lui C1 i se va reduce cota cu jumătate, respectiv 1/2 iar împărțeala se va face astfel: C1 culege 1/2 din 1/2 adică 1/4( aceasta reprezentând rezerva succesorală ce i se cuvine în temeiul legii) iar C2 va culege moștenirea rămasă adică 3/4.
Așa cum am expus în cele de mai sus, în continuare vom analiza rezerva succesorală referitor la clasele de moștenitori relevante și anume descendeții și ascendenții privilegiați, și soțul supraviețuitor în concurs cu aceste două clase de moștenitori.
Rezerva descendenților
Potrivit Codului Civil, amintim că prin descendenți înțelegem copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei ori din filiația stabilită prin adopție și indiferent dacă vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală.
Codul civil precizează fapul că rezerva succesorală a fiecărui descendent este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Asta înseamnă că dacă de cuius ar fi avut un copil pe care l-ar fi dezmoștenit, acesta va primi doar cota de 1/2 din moștenire, restul cotității de 1/2 va fi atribuită clasei a doua de moștenitori, potrivit regulilor care guvernează împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați. Dacă de cuius ar fi avut doi copii rezerva acestora ar fi de 1/4 pentru fiecare, dacă ar fi avut trei copii rezerva acestora ar fi de 1/6 pentru fiecare și așa mai departe.
În sistemul Codului Civil din anul 1864 rezerva descendenților era de: 1/2 din moștenire pentru un copil, 2/3 din moștenire pt trei copii și 3/4 din moștenire pentru patru sau mai mulți copii. Potrivit art 842 C.Civ. din 1864, prin copii se înțelegea nu numai descendenți de gradul întâi dar și ceilalți descendenți, indiferent de grad.
Așadar atunci când descendenții de gradul I vin la moștenire se ține seama de numărul lor, la calculul rezervei succesorale, aceasta împărțindu-se în părți egale între ei. Ne putem afla în situația în care la moștenire vin descendeți și de grad mai indepărtat, astfel că, aceștia în funcție de situație pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare.
Pentru situația în care nepoții, strănepoții vin la moștenire prin reprezentare acestora li se va calcula cota disponibilă în funcție de tulpină, adică împărțeala se va face în funcție de numărul descendenților de gradul întâi, fiecare reprezentând o tulpină. De exemplu îl avem pe defunct care a avut doi copii,C1 și C2, unul dintre aceștia fiind predecedat și având doi copii. Rezerva se va calcula astfel: în regula devoluțiunii legale fiecare copil ar fi primit 1/2 din moștenire astfel rezerva ar fi fost de 1/4 din moștenire pentru fiecare. În situația de față împărțeala se face pe tulpină, adică se va calcula în funcție de moștenitorii de gradul întâi și de numărul efectiv al moștenitorilor rezervatari care vin la moștenire. Argumentul este acela că nepoții îl reprezintă numai pe tatăl lor predecedat și aceștia nu pot lua mai mult decât ar fi luat tatăl lor dacă era în viață. Atunci rezerva va fi de 2/3 din moștenire, iar 1/3 va lua fiul în viață al defunctului iar cealaltă treime va fi a celor doi nepoți împreună.
Într-o altă situație defunctul are trei copii iar unul dintre aceștia este predecedat sau nedemn, el având la rândul lui alți trei copii. Aici, avem cinci moștenitori rezervatari însă moștenirea se va împărți pe cele 3 tulpini, nepoții de fiu culegând tulpina părintelui lor împreună. Astfel fiecărei tulpini îi corespunde 1/6 din moștenire. Cei trei vor culege împreună fracțiunea de 1/6 fiecăruia revenindu-i 1/18 din moștenire. Un alt exemplu este acela când defunctul are doi copii, unul dintre ei este decedat la data deschiderii moștenirii dar acesta are la rândul său încă doi copii care vin la moștenirea tatălui lor prin reprezentare succesorală și pe lângă aceștia a desemnat un prieten ca fiind legatar universal. În calculul din materia devoluțiunii legale cei doi copii ai defunctului ar fi primit fiecare câte 1/2 din moștenire ( fără a fi existat prietenul numit legatar universal de către defunct) iar rezerva acestora ar fi de 1/4 din moștenire. Așadar în situația de față moștenirea se împarte pe cele două tulpini (C1 și C2, C1 este predecedat și are doi copii N1 și N2) iar rezerva va fi de 1/4 pentru fiecare tulpină, cei doi nepoți culegând împreună această cotă, iar fiecare primește o cotă de 1/8 din moștenire.
O problemă controversată din doctrina de specialitate se referă la descendenții de gradul al doilea sau următoarele care vin la moștenire în nume propriu. Există două păreri pe care le voi prezenta, și anume:
Părerea potrivit căreia și de acestă dată rezerva se va stabili
tot în funcție de numărul descendenților de gradul întâi și nu în funcție de numărul descendenților care vin efectiv la moștenire.
Opinia potrivit căreia atunci când descendenții de gradul al
doilea sau mai îndepărtat vin la moștenire în nume propriu, datorită faptului că cei de gradul întâi au renunțat la moștenire sau sunt nedemni, rezerva trebuie calculată în funcție de numărul lor efectiv. Acest lucru este bazat pe fapul că nu sunt îndeplinite condițiile reprezentării, renunțătorul neputând fi reprezentat. Consider această opinie mai apropiată de adevăr deoarece pentru situația în care avem un descendent renunțător la moștenire, potrivit art.1091 alin. (5) C.Civ., la stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport, potrivit art. 1147 care precizează în alin. (2) C.Civ., „ prin stipulație expresă în actul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal”.
În fine, o ultimă opinie este aceea că atunci când vin la moș-
tenire nepoții, strănepoții etc., în nume propriu, numai stabilirea rezervei se face în funcție de numărul descendenților de gradul întâi, însă împărțeala rezervei se va face pe capete, adică în mod egal.
Un exemplu în cazul venirii la moștenire în nume propriu poate fi următorul: defunctul are trei copii C1, C2 și C3, iar aceștia renunță la moștenire. C1 are un copil, C2 are doi copii iar C3 are un copil. În materia devoluțiunii legale rezerva celor trei copii ar fi pentru fiecare câte 1/6 din moștenire. Pentru ipoteza în care defunctul instituie pe P legatar universal atunci moștenitorii rezervatari, N1, N2, N3 și N4 (nepoții defunctului) vor primi fiecare câte 1/24 din moștenire, această cotă reprezentând rezerva lor legală.
Trebuie să facem precizarea că pentru cazul în care calitatea de moștenitori rezervatari o au doar descendenții, atunci, rezerva lor va fi de 1/2 din moștenire în toate cazurile. În schimb, dacă la moștenire aceștia vin în concurs cu soțul supraviețuitor, rezerva lor va fi de 3/8 din moștenire. De exemplu: de cuius are un copil pe care l-a dezmoștenit total și mai are și un soț supraviețuitor cu care copilul va veni în concurs. Trebuie precizat faptul că exheredarea unui moștenitor rezervatar nu îl împiedică pe acesta să culeagă rezerva care o are atribuită prin lege. Astfel, concret în cazul prezentat mai sus, soțul supraviețuitor va culege cota sa de 1/4 din moștenire( cota pe care o are soțul supraviețuitor în concurs cu descendenții defunctului). Restul cotei de 3/4 ce a rămas se va împărți descendentului dezmoștenit, care la primi 1/2 din 3/4 adică o cotă de 3/8 din moștenire iar restul de 3/8 din moștenire va fi atribuită clasei subsecvente și anume clasei a doua de moștenitori.
Rezerva ascendenților privilegiați
Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului adică mama și tatăl acestuia, din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopție sau din procedura reproducerii umane cu terț donator. Trebuie precizat faptul că terțul donator nu se încadrează în rândul ascendenților privilegiați. Aceștia fac parte din clasa a doua de moștenitori alături de colateralii privilegiați, cei din urmă nefiind moștenitori rezervatari și în aceeași măsură nu pot fi înlăturați de la moștenire de către ascendenții privilegiați. Dacă defunctul nu are descendenți ca moștenitori legali rezervatari sau cei existenți nu pot (din cauza nedemnității) ori nu vor să vină la moștenirea legală (renunțând la beneficiul ei) legea recunoaște dreptul la rezerva succesorală părinților defunctului care, în calitate de ascendenți privilegiați, fac parte din clasa a doua de moștenitori legali.
Rezerva ascendenților privilegiați este, ca și în cazul celorlalți moștenitori rezervatari, de 1/2 din moștenire care, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor, li s-ar fi cuvenit acestora ca moștenitri legali.
Cotele de rezervă a ascendenților privilegiați sunt următoarele:
Ascendenții privilegiați dezmoșteniți vin singuri la moștenire:
1/2 primesc împreună (1/2 din 1) adică 1/4 fiecare
Dacă defunctul are numai un părinte, care la randul lui este
dezmoștenit, va culege cota de 1/2 din moștenire
Precizăm faptul că în cazul în care defunctul este adoptat cu
efecte restrânse acesta poate avea mai mult de doi părinți. Pentru această situație rezerva ascendenții privilegiați vor împărți cota prevăzută de lege pentru doi părinți.
Ascendenți privilegiați dezmoșteniți vin în concurs cu colateralii
privilegiați:
1/8 (1/2 din 1/4), dacă la moștenire vine numai un părinte;
1/4 (1/2 din 1/2), adică 1/8 fiecare dacă la moștenire vin doi
părinți
Ascendenții privilegiați dezmoșteniți vin la moștenire în concurs cu
soțul supraviețuitor
1/4 (1/2 din 1/2) dacă la moștenire vine numai un părinte
1/4 (1/2 din 1/2), adică 1/8 fiecare, dacă la moștenire vin doi părinți
Ascendenții privilegiați dezmoșteniți vin la moștenire în concurs atât cu colateralii privilegiați, cât și cu soțul supraviețuitor.
1/12 (1/2 din 1/6), dacă la moștenire vine un singur părinte
1/6 (1/2 din 1/3), adica 1/12 fiecare dacă la moștenire vin doi părinți.
Pentru situația în care unul dintre părinți renunță la moștenire sau este nedemn, rezerva se va stabili având în vedere numai părintele care vine efectiv la moștenire.
Voi enumera și câteva exemple relevante în anumite situații, și anume: pentru situația când avem un singur părinte care vine la moștenire, iar defunctul a instituit un legatar universal, cota părintelui va fi de 1/2 din moștenire, respectiv dacă sunt doi părinți cota acestora, împreună, tot de 1/2 va fi, însă această cotă se împarte la jumătate fiecărui revenind câte 1/4 din moștenire.
Pentru situația în care defunctul are trei potențiali moștenitori: soțul supraviețuitor, părintele și fratele acestuia, dar el instituie ca legatar universal pe prietenul P. În situația de față vom avea astfel cotele: SS va primi 1/6 din moștenire( aceasta reprezentând jumătate din cota care i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, adică 1/3), părintele defunctului, care intră în concurs cu soțul supraviețuitor și cu fratele lui, culege o cotă de 1/12 ( 1/2 din 1/6), fratele defunctului nu va culege nimic fiind înlăturat indirect de la moștenire prin instituirea legatarului universal și nefiind moștenitor rezervatar, prietenul P va culege rstul de 3/4 din moștenire. Pentru a justifica cum am ajuns la aceste cote, pot spune că, dacă, un legatar universal intră în concurs cu moștenitorii rezervatari acesta nu se transformă în legatar cu titlu universal, moștenitorilor rezervatari nu li se vor atinge cotele, astfel că, întâi se calculează cota acestora ca și moștenitori legali apoi se reduce la jumătate datorită instituirii făcute de către defunct unui legatar universal care la rândul lui va culege restul de moștenire rămas după reducerea cotelor la jumătate a moștenitorilor rezervatari.
Putem avea situația în care defunctul institue un legatar cu titlu universal, ceea ce înseamnă că dacă acesta intră în concurs cu moștenitorii legali rezervatari nu va putea culege o cotă mai mare de 1/2 din moștenire. De exemplu defunctul are trei potențiali moștenitori: pe soțul supraviețuitor, un părinte și un frate. El institue un legat cu titlu universal în favoarea unui prieten cu o cotă de 2/5 din moștenire. Trebuie calculat care vor fi cotele moștenitorilor rezervatari în mod normal, după care reduse la jumătate. SS ar fi luat o cotă de 1/3 din moștenire( deoarece vine în concurs doar cu un ascendent privilegiat) părintele ar fi luat o cotă de 1/6 iar 1/2 ar fi luat fratele. Cota redusă la jumătate a acestora ar fi de 1/6 pentru SS și 1/12 pentru părintele defunctului iar cotiitatea disponibilă este de 3/4 pentru fratele lui.Cota globală ar fi de 1/4 din moștenire. În condițiile în care avem un legatar cu titlu universal cu o cotă de 2/5 vom calcula și cotele moștenitorilor rezervatari și anume: SS va primi o cotă de 1/5 (1/3 x 3/5), părintele va primi o cotă de 1/10 ( 1/6 x 3/5) iar fratele ar primi 3/10 (1/2 x 3/5). Trebuie observată cota de 2/5 care este mai mică decât cota de ¾. Acest lucru se calculează astfel: 2/5 din 4/4 rezultă 8/20 respectiv 3/4 din 5/5 rezultă 15/20. După efectuarea tuturor calculelor se poate observa că soțul supraviețuitor și părintele defunctului primesc o cotă superioară celei de moștenitor legal respectiv 1/5 și 1/10.
=== [anonimizat]-508-Licenta.13.04.2016OjogAlina ===
I.INTRODUCERE :
Instituția succesiunii, este una primordială în dreptul civil, și este consacrat să garanteze o continuitate a raporturilor patrimoniale, îndeosebi a raporturilor cu privire la dreptul de proprietate însituațiile în care subiecții, persoanele fizice nu au o forță de existență veșnică.
Această instituție, instituția succesiunii, îndeosebi a celei legale reglementează modul și ordinea în care se transmite patrimoniul persoanei fizice care va muri, succesorilor săi conform gradului de rudenie, claselor de moștenitori legali, va veni să stabilească responsabilitatea acestora din urmă față de datoriile testatorului, în așa mod încât să se asigure o siguranță juridică pentru creditorii săi care intră în raporturi patrimoniale cu de cuius, cel care lasă moștenire.
Dreptul roman succesoral stă la baza vechiului drept testamentar al României. Chiar dacă a avut și influențe slave ori bizantine, Romania a cunoscut o sistematizare juridică proprie ca urmare a dezvoltării istorice a românilor. În urma acesteia, testamentul este și ramâne una din cele mai importante instituții a dreptului civil.
În așa mod, succesiunea testamentară ca instituție specială a dreptului succesoral, exprimă libertatea și indipendența fiecărei persoane de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte, fără a avea vreo restrângere decât cu exceptia unor limitări legale menite să apere interesele unor persoane care sunt apropiate ca grad de rudenie ori afiliate cu defunctul și care se pot află într-o stare de vulnerabilitate.
În tratarea prezentei teme efectuez o deosebire netă între dreptul persoanei de a dispune cu ajutorul testamentului de moștenire și libertatea sa de a testa. Într-adevăr, în cazul când persoana dispune de bunurile care se află în patrimoniul său în timpul vietii, este logic ca acest drept, de dispozitie să îi apartină și cu privire la întregul patrimoniu al său, după moartea sa.
Dreptul de dispune are, așadar, baza în chiar rațiunea și existenta dreptului de proprietate, care a fost recunoscut încă din antichitate.
Cu ajutorul testamentului, defunctul are posibilitatea de a dispune, pentru timpul de după decesul său, când nu va mai fi, de întreaga sa avere, în cazul când nu există moștenitori rezervatari, ori în caz contrar, să dispună de cotitatea disponibilă.
Deci, testamentul este actul juridic cu ajutorul căruia testatorul va declara ultima sa voință.
Importanța testamentului și scopul său rezultă și din dispozițiile art. 1034 n. C. civ., unde ne arată că cu ajutorul testamentului, defunctul dispune în tot ori în parte de bunurile ce le va lăsa la moartea sa.
Declarația de voință, unilaterală , personală a testatorului este suficient pentru ca legatarii să devină din momentul decesului acestuia, creditori ori prorietari.
Forma testamentului – solemnă , este de natură pentru a ocroti independența testatorului și pentru a asigura certitudinea acestei de ultimă voință manifestații .
Prin testament, tdefunctul dispune de bunurile sale ce le va lăsa după moartea sa, adică a facut legate: – dacă dispune de întreg patrimoniul legatul va fi universal;
dacă dispoziția are ca obiect o fracțiune , din patrimonial său , legatul va fi cu titlu universal;
dacă testatorul a dispus doar de bunuri singulare, legatul va fi cu titlu particular.
Să reiterez faptul că testamentul este acel act, act juridic care cuprinde manifestarea voinței actuale a testatorului, această voință însă nu va produce efecte, decât la moartea, deci după decesul testatorului.
Vorbind practic, testamentul este o excepție, excepție de la moștenirea legală, în ideea că se aplică mai rar. Concomitent, testamentul ca act juridic unilateral se deosebește de actul juridic din dreptul comun.
Această lucrareă nu admite că a epuizat toate resursele existente în cercetarea aprofundată a acestei teme, însă este o deschidere către acest subiect și este un punct de plecare pentru o perfectare a legislației în materia testamentară în Romania.
II.MOȘTENIREA. CONSIDERAȚII GENERALE.
2.1.Noțiunea de moștenire
Codul civil în vigoare a optat pentru o noțiune, definiție legală a noțiunii de moștenire. Astfel, conform art. 953 NCC, „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”. Deși nu cuprinde o definiție vastă , articolul citat surprinde trăsăturile principale ale noțiunii. Aflăm că ceea ce se transmite printr-o moștenire este un patrimoniu , care este un ansamblu de drepturi și obligații, că moștenirea, ca modalitate de transmitere a patrimoniului,ea nu dispare o data cu încetare din viață a unui om, persoane fizice,el este o realitate faptică în căutarea unui subiect – căruia ar putea fi atribuit. Moștenirea intervine numai în cazul unei persoane fizice, nu și juridice , în acest din urmă caz intervin reguli speciale , și numai în situația decesului acesteia , precum și faptul că transmiterea patrimoniului se realizează către una sau mai multe persoane fizice sau personae juridice în ființă ori chiar către stat.
Noțiunea de succesiune este susceptibilă de două înțelesuri :
În sens larg :” prin succesiune se înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică sau juridică la o altă persoană fizică sau juridică, atât prin acte juridice între vii (de exemplu, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, cumpărătorul este un succesor în drepturi și, în anumite privințe, chiar în obligații al vânzătorului, dar nu și un moștenitor al acestuia), cât și prin acte juridice pentru cauză de moarte.”
În sens restrâns : ”prin succesiune se înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice sau juridice în ființă sau către stat.”Acesta este și sensul avut în vedere de art. 953 NCC.
Sintagma de moștenire desemnează atât transmiterea patrimoniului, a fracțiunii a acestuia ori a unui bun sau bunuri determinate dintr-un patrimoniu, dar și patrimoniul în sine care se transmite (obiectul acestei transmisiuni). Din punct de vedere al dreptului în domeniul succesiunii, patrimoniul care se poate transmite prin moștenire poartă denumirea de masa succesorală sau patrimoniu succesoral .
Defunctul / de cujus-ul este persoana care lasă moștenirea. Acest termen provine din sintagma latină „Is de cujus succesionis agitur” (Cel despre succesiunea căruia este vorba) și este utilizat în mod special în moștenirea legală. Însă în moștenirea testamentară se utilizează și termenul de testator care desemnează de cujus-ul care a dispus pentru cauză de moarte patrimoniul său.
Moștenitor / succesor este persoana fizică ori juridică care dobândește :
-întreg patrimoniul al defunctului sau
– o fracțiune din acesta.
În vechiul Cod civil se utiliza pentru desemnarea moștenitorului legal și un alt termen, sinonim de origine latină de „erede”. În cazul moștenirii testamentare era întrebuințat și specific pentru desemnarea succesorului termenul de „legatar”.
2.2.Felurile moștenirii.
În funcție vocația succesorală a celor care vin să culeagă moștenirea, Noul Cod civil ca și în vechiul Cod civil se reglementează două forme de moștenire: moștenirea legală și moștenirea testamentară. Astfel, potrivit art. 955 alin. (1) NCC, „Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament”.
Moștenirea legală este atunci când transmiterea patrimoniului pentru cauză de moarte are loc în temeiul legii.
Legea reglementează aspectele moștenirii legale, persoanele care vor fi chemate la moștenire, ordinea, precum și cotele ce li se cuvin.
Moștenirea legală reprezintă situația normal, obișnuită și comună, care se aplică ori de câte ori defunctul nu a dispus de bunuri pentru cauză de moarte prin testament. De aceea moștenirea acest fel de moștenire, moștenirea legală mai este cunoscută sub denumirea de moștenire ab intestat (adică fără testament).
Temeiul moștenirii legale se bazează pe rudenia de sânge, iar fundamental care determină acest criteriu sunt afecțiunea presupusă a defunctului față de rudele sale de sânge prin asta consolidând familia și conservând bunurile moștenite.
Moștenirea este testamentară – când transmiterea patrimoniului succesoral se realizează din voința testatorului, la persoanele desemnate prin testament.
Așa cum am menționat anterior, persoana care dispune prin testament îl numim testator, persoana care primește prin testament poartă numele de legatar, iar clauza prin care se dispune cu privire la patrimoniul testatorului se numește legat.
Legatul poate fi de trei feluri ce ținede întinderea obiectului său,
-universal (caz în care conferă legatarului vocație la întreaga masa succesorală)
-cu titlu universal (conferă legatarului vocație doar la o fracțiune din masa succesorală)
– cu titlu particular (legatarul dobândește vocație doar la un anumit bun sau la anumite bunuri determinate din masa succesorală).
III. INSTITUȚIA SUCCESIUNII TESTAMENTARE
3.1.Aspecte istorice
Originile testamentului și a devoluțiunii testamentare se pierde în timp, testamentul era întâlnit în Israel ( pe timpurile lui Moise), Egiptul antic, Atena, Sparta și la triburile germanice.
Deci, testamentul ca instituție apare mai târziu , deci acest fel de moștenire testamentară are o origine relativ mai nouă , comparând cu moștenirea legală (ab intestat),care a apărut în Roma străveche.
Testamentul presupunea o forță părintească în dezvoltare, când capul familiei, stăpân al bunurilor familiale, dispunea de ele – cu paza probabil a unor străvechi obiceiuri – în favoarea unei/unor persoane străine. La început apare sub forma unui act între vii, care își producea efectele în timpul vieții celui care le dispune, deoarece mentalitatea primitivă nu se putea împăca cu ideea ca cineva să poată dispune de bunurile sale după moarte (mortis causa).
Dezvoltându-se proprietatea privată a condus în mod evident la consolidarea acestei forme de moștenire , iar motivele apariției testamentului , susțin cercetătorii, testamentele puteau puteau apărea din motve religioase sau o altă presupunere , probabil mai credibilă, din punctul meu de vedere din motivul transmiterii mijloacelor de producție, ” cum de altfel, afirmau și unii jurisconsulți romani interesați să ascundă caracterul de clasă al acestei instituții juridice” .
După cercetările textelor s-a rezultat ca la început succesiunea presupunea un control obștesc, primele forme de testament se făceau sub controlul poporului, prin votul acestora în adunările curiate.Legea celor XII table a recunoscut posibilitatea cetățeanului roman libertatea de a testa, această lege a apărut după formarea statului roman sclavagist , aici cunoscând formele de moștenire .
Estatorul era comparat cu un rege care poruncea : „ Dicat testator et erit lex voluntas ejus.”
Moștenirea testamentară excudea pe cea legală și invers, deci nimeni nu putea dispune numai de o parte din averea cu ajutorul testamentului, și restul să fie distribuită în conformitate cu legea.
”Testamentul trece din dreptul roman în dreptul modern suferind însă o oarecare eclipsă”, pe o perioadă de timp destul de mare, de-a lungul evului mediu, pentru că atât obiceiurile de origine germanică și principiile dreptului canonic nu erau prea favorabile. Așa dar, timp de patru secole ( din secolul al IX-lea până în secolul XlII-lea) testamentul a jucat un rol mic în societatea popoarelor medievale.
Testamentul reînvie în secolul XIII, când renasc studiile în drept și capătă o valoare foarte mare, care le regăsim în vechiul drept românesc, în noastrelegiuri vechi și , desigur în noul Cod civil și alte legislații contemporane.
„Dereptulla moștenire este garantat ” și de Constituție, în articolul 42 , consacrarea într-un text constitutional separate se datorează importanței sale, pe care reprezintă dreptul la moștenire.Majoritatea constituțiilor ale țărilor democratice consacră acest drept în texte diferite de textile care consacră dreptul la poprietate.
3.2. Definiția testamentului
Potrivit art. 955 alin. 1 C. civ., patrimoniul succesoral se transmite prin moștenire legală, dacă defunctul „nu a dispus altfel prin testament".
Din definiție rezultă că orice persoana fizică poate dispune de bunurile lăsate după decesul său printr-un act juridic -testamentul.
Dreptul persoanei fizice de a dispune prin testament nu este absolut legea stabilind anumite limite în care testatorul poate să dispună pentru cauză de moarte.
Testamentul este „actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață" (art. 1034 C. civ.).
În primul rând testamentul nu este doar o manifestare de voință, este un act juridic complex care este specific raportului juridic mortis causa. În al doi-lea rând el poate cuprinde diverse dispoziții referitoare la patrimonial testatorului care se mai numesc legate, mai poate conține și manifestări de voință – accesorii.
În concepția clasică testamentul, are înțelesul de operație juridică (negotium juris), cât și semnificația de înscris, deci, legatele și alte dispoziții testamentare sunt doar clauze ale testamentului, fiecare dintre ele are o existență juridică independentă, intr-o altă opinie a formei-juridice a testamentului acesta nu mai este considerat ca un act juridic sau operație juridică, și numai ca un înscris (instrumentum) pentru a avea existența testamentară.În acestă situație fiecare legat în parte și orice altă dispoziție testamentară, există ca acte juridice distincte, testamentul fiind numai înscrisul care exteriorizează voința testatorului. Însă, între aceste două concepții nu există diferențe de efecte juridice și doar de calificare juridică:
”în prima opinie, legatele sunt considerate doar clauze ale testamentului”
în cea de-a doua, acte juridice distincte.
Noul Cod civil unește aceste cele două concepții, testamentul cât și legatul fiind reglementate ca acte juridice numite și de sine stătătoare. Putem adăuga că testamentul își păstrează caracteristicile unui act juridic exceptional pentru că reprezintă o formă juridica, și un tipar juridic care cuprinde o multitudine de acte juridice de sine stătătoare cu regimuri juridice aparte.
În timpurile lui Ulpian , tetsamentul avea următoare definiție : ”Testamentum mentis nostrae iusta contestation , in id solemniter tacta, ut post mortem nostrum valeat”, Definiția data de Modestin este următoarea : ”Testamentum est voluntatis nostrae iusta sentential de eo quod quis post mortem nostrum valeat”.
Aceste din urmă definiții se întemeiază se întemeiază pe formulările juridice care aparțin perioadei republican si evedențiază caracterul solemn al testamentului.Însă ele nu sunt susceptibile să realizeze ceea ce este important pentru un testament, și anume instituirea de moștenitor.
Deși a trecut multă vreme, ani, decenii, secole să nu mai fie în vigoare aceste legi, exemplu: Ulpian, Modestin, etc. Dreptul roman ramâne mereu actual deoarece el reprezintă susbstratul comun al sistemului de drept al Europei Unite și necesarul punct de plecare în studierea, cercetarea, eaminarea dreptului comparat.
În spațiul autohton, moștenirea legală prezenta o caracteristică proprie și avea o existență anterioară celei testamentare, în așa mod în momentul în care aceasta din urmă a apărut, ele se îlăturau reciproc. Trceând timpul, însă, rânduielile juridice locale se confundat cu cele de ocupație romană, și au dat naștere unui nou sistem de drept în care succesiunea testamentară coexista împreună cu succesiunea ab intestat. Prima formă de testament care a fost utilizată – testamentul verbal.
Codul Calimach a dat testatorului posibilitatea de a testa în fața judecătorului, acesta din urmă fiind obligat să scrie dispozițiile sale testamentare în formă autentică.
Deci, pe lângă aceste forme de testament, testamentul verbal făcut în prezența martorilor și testamentul autentic făcut în prezența judecătorului, în acest Cod se recunoștea și testamentul olograf, scris și datat , precum și semnat de mâna testatorului, ca și cel mistic.
Următoarea etapă prin care trece testamentul este legiuirea Caragea care a fost întocmită și publicată în anul 1818 în Tara Românească din ordinul domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, care nu recunoștea forma testamentului verbal, el impunând ca diata să se facă obligatoriu în scris și în prezența unui arhiereu, a judecătorului ori a trei martori.
După Marea Unire din 1859 care a fost realizată prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub domnia și din dispoziția sa s-a întocmit Codul Civil de la 1864 în vigoare în principatele Tara Românească și Moldova, după, în România până în anul 2011.
Ca urmare a multor schimbări sociale și politice care au intervenit la nivel național și internațional, pentru că nu mai răspundea noilor realități iar înțelegerea textelor era grea, în anul 2010 a fost adoptat Noul Cod Civilcare intră în vigoare la 1 octombrie 2011. El fiind în mare parte o revizuire a vechiului Cod Civil românesc, actualizat , făcându-se o îmbinare fericită între codurile francez, , elvețian ,italian, german și român din anul 1864, deci, vechiu Cod civil. În noua reglementare găsim o atenție deosebită instituției testamentului care este reglementată în mod minuțios, care răspund în așa mod criticilor și sugestiilor formulate în mod constant în doctrină și jurisprudență de-a lungul timpului.
În prezent testamentul își gasește reglementarea în Codul civil, Cartea a IV-a „Despre moștenire și liberalități", Titlul al lll-lea „Liberalitățile", Capitolul al lll-lea „Testamentul", art. 1034-1085.
3.3. Caracterele testamentului
Testamentul se deosebește de toate celelalte acte juridice anume prin caracterele sale juridice.
Unul din caracterele testamentului este cel de act juridic special . Deci, testamentul trebuie să realizeze condițiile de validitate(art. 1179 n.C. civ.). Pentru că prin natura sa este un act juridic liberal -atunci când cuprinde legate, este necesar ca testamentul să îndeplinească condițiile impuse pentru liberalități. (art. 984 alin. 2 n.C. civ.)
Unilateral – un alt caracter , deoarece exprimă voința unei persoane (a celui care lasă testamentul, testatorului).De obicei , testamentul produce efectele juridice dorite de autorul său. Însă trebuie de subliniat că efectele testamentului nu depind de neacceptarea sau acceptarea ulterioară a moștenirii de către legatari.
Acceptarea legatului și testamentul sunt acte juridice unilaterale distincte, întocmirea cărora nu va conduce la incheierea unui contract, ele fiind exprimate in diferite perioade de timp, deci nu se pot întâlni în timpul vieții testatorului și a vgiețiilegatarului.
Testamentul este act juridic personal. În comparație cu alte acte juridice care pot fi încheiate prin reprezentare, testamentul se încheie doar personal , de autorul său. Deci, dacă o anumită persoană nu are dreptul să încheie un testament, nu va putea încheia acest act juridic nicio altă persoană în numele său.În plus, două sau mai multe persoane nu pot dispune, printr-un testament, una în favoarea celeilalte ori în favoarea altei personae, terț, această condiție este indispensabilă și se sancționează cu nulitatea absolută- art. 1036 C. civ.).
Solemnitatea următorul character al testamentului. Voința testatorului , mortis causa, trebuie să fie manifestată în formele care le prevede legea.În consecință forma este o condiție importantă, esențială de care depinde validitatea testamentului , a cărei nerespectare atrage nulitatea absoluteă .Pentru a despune de testament ,persoana poate alege dintre formele prevăzute de lege (testamentul autentic, testamentul olograf etc.).
Testamentul – act juridic mortis causa. Întrucât el produce efectele juridice numai după moartea testatorului , deși este valabil încheiat din momentul redactării sale.
Testamentul este un act juridic – revocabil.După încheierea testamentului, testatorul în timpul vieții poate reveni asupra celor dispuse de el, anulând sau modificând dispozițiile din testamentul său. Revocabilitatea este de esența testamentului. Deci testatorul nu poate renunța la acest drept, renunțarea anticipate la dreptul derevocare este nulă absolut.
Doctrina arată că dreptul testatorului (de a revoca dispozițiile sale mortis causa) este cunoscut ca „discreționar și nesusceptibil de abuz” pentru că acesta primește libertatea absoluta de a reveni oricât și oricând dorește asupra testamentului său.
3.4..Natura juridică special a testanmentului
Testamentul este mai mult decât un act juridic simplu, ne apreciază doctrina, el este anume o formă juridică care poate cuprinde diverse acte juridice cu rigimuri juridice diverse.
Este clar că interpretarea „testamentul – formă juridică" și anume în raporturile juridice inter vivos, a fost posibilă datorită faptului că ne aflăm în materia special a actelor juridice -mortis causa.
Accepțiunea arătată este importantă și produce efecte pe măsură. Deci, să admitem că nulitatea unei dispoziții testamentare nu poate atrage după sine în mod necesar nulitatea tuturor dispozițiilor testamentare.
Un exemplu relevant este când nulitatea partajului de ascendent care nu cuprinde toți ascendenții nu atrage și nulitatea recunoașterii unui copil care este cuprinsă în același testament. Însă, atrege nulitatea dispozițiilor din testament nerespectarea formei condiționată de forma mortis causa , în măsura în ca conversiunea formei testamentare nu este posibilă – art. 1050 C. civ.
In concluzie, pot reitera faptul că testamentul este un act juridic compus din mai multe acte juridice , ordinare.
3.5.Condițiile de validitate a testamentului
Testamentul trebuie să întrunească condițiile de validitate ale actului juridic în general, inclusive și unele condiții specifice din care face parte,de exemplu : iertarea de datorie, recunoașterea paternitații, etc.
3.5.1.Condițiile de fond de validitate a testamentului
Capacitatea
Pentru valabilitatea testamentului e necesar ca de cuius-ul sa aibă capacitatea de a dispune prin liberalitați ori alte acte juridice care se referă la transmisiunea succesorală, ca de exemplu : revocarea testamentului anterior, dezmoștenirea, etc. Iar ce ține de cel gratificat, el trebuie pe lângă capacitatea succesorală general să aibă capacitatea special de a primi un testament.
Găsim în despozițiile articolului 987 : „ Orice persoană este capabilă a da și a primi prin liberalități, cu respectarea regulilor privind capacitatea.” Această condiie, de a dispune prin liberalități , trebuie să fie îndeplinităîn momentul în care testatorul își exprimă consimțământul. La fel și condiția de a primi un legat trebuie e necesat ca să fie indeplinită în momentul deschiderii moștenirii.Regula este – capacitatea de a dispune , excepția -incapacitatea.
Incapacitățile sunt de strictă interpretare și doar cele prevăzute de lege.
Nici o persoană nu poate renunța la capacitatea de a primi și dispune prin testament.
Incapacități de a dispune prin testament
Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu ori care au capacitate de exercițiu restrânsă nu pot dispune de bunurile sale prin liberalități, sunt excepții doar în cazurile prevăzute de lege.
Sunt incapabili de a dispune prin liberalități, chiar după dobândirea capacității depline în folosul celor care au avut calitatea de ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanța tutelară descărcare pentru gestiunea sa- aceasta se sancționează cu nulitatea relativă.
Pe lângă incapacitățile legale( de jure ) mai există și incapacitățile natural, în cazul când testatorul care este capabil, este lipsit temporar de descernământul indispensabil pentru a dispune prin testament.
Să reiterăm faptul că ”testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat”.( Art.1038 n.C.civ)
Lipsa discernământului poate avea următoarele cause : alienația mintală, debilității, hipnoză, beție, stupifiante, etc. Lipsa descernământului trebuie dovedită de cel care are interes, nu se prezumă legal ca și în cazul interzisului judecătoresc pe durata interdicției.
Așa dar , rezultă că pentru validitatea testamentului este necesar , între altele, ca dispunătorul să aibă discernământul în momentul în care îl intocmește, în sensul de a nu exista incapacități legale sau natural, adică lipsa unei voința conștiente, indifferent dacă conștiența este trecatoare sau permanentă.
Împrejurarea că testatorul nu avea descernământ pentru a putea dispune în mod valabil de averea sa , se poate demonstra prin orice mijloace de probă, chiar și în situația când declarația de voință a fost consemnată într-un testament autentic.
În ce privește rigurozitatea consemnării declarației de voință – și deci conținutul însuși al acestei declarații- a testatorului de către notaruș de stat, acesta poate fi combătută numai prin înscrierea în fals.
Făcând o paralelă ,în dreptul roman , pe lângă sclavi, nebuni,impuberii, erau lipsite de capacitatea de a testa și femeile, în principiu, pentru că exista suspiciunea că acestea ar putea să testeze în favoarea altor personae , care nu le erau rude.
Deasemenea este incapabil să testeze persoană fizică care se află în stare de reorganizare și faliment.
Capacitatea de a dispune prin testament se evaluează în momentul întocmirii actului, atunci când de cuiu-ul își exprimă voința pentru aceasta.
Sancțiunea încălcării incapacităților legale ori a incapacității naturale impuse testatorului, care până în final au scopul protecției voinței incapabilului și a intereselor familiei lui, este nulitatea relativă a testamentului .
Incapacități de a primi prin legat
Incapacitățile generale de a primi prin legat
O primă cerință impusă legatarului este – capacitatea succesorală la data în care se deschide moștenirea.
Ca consecință „per a contrario” persoanele care nu există la acea data, în care se deschide moștenirea , sunt inacapabili de a primi legat, cu excepția parsoanelor fizice care au fost concepute, cu o singură condiție de se naște viu/vii și în cazul persoanelor juridice de la data întocmirii actului de înființare sau a fundațiilor testamentare de la data deschiderii moștenirii.
În aceste cazuri lipsa capacității de a primi se sancținează cu nulitatea absolută a legatului.
La fel sunt lipsite de capacitate succesorală și incapabile să primească prin legat testamentar, persoanele care la data deschiderii moștenirii nu mai există, spre exemplu :persoanele fizice moarte sau declarate judecătorește moarte, persoanele juridice care au încetat să mai existe ca urmare a lichidării ori reorganizării, în astfel de situații legatul valabil va deveni caduc.
Incapacități speciale de a primi prin legat
Codul civil stabilește și unele incapacități speciale în cee ace privește primirea prin legat, „incapacități de suspiciune”, care ar fi captația, care duc la anularea legatului.
Sunt anulabile liberalitățile făcute : medicilor sau farmaciștilor ori altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, acordau îngrijiri de specialitate testatorului pentru boala din a cărui cauză a decedat testatorul .( art. 990 alin. (1)n. C. civ.)
Sunt exceptate liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă , colateralilor privilegiați ,alte rude până la al patrulea grad inclusiv ai celor menționați, în cazul când la data liberalității, dispunătorul nu are soț și rude în linie dreaptă ori colaterali privilegiați.
O astfel de incapacitate există și în privința preoților sau poate merge vorba de alte persoane care acordă asistență religioasă lui de cuius în timpul bolii care a devenit cauza decesului.
În situația în care dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a acțiunii în anulare începe să curgă de la data la care moștenitorii au afșat de existența liberalitătii. În ipoteza în care testatorul revine la starea anterioară, legatul din nou devine valabil.
În acestă situație dispunătorul care s-a însănătoșit a apreciat că voința sa liberală nu a fost influențată de calitatea avută de legatar în momentul întocmirii testamentului , care poate fi : medic , farmacist , preot .
Această incapacitate se bazează pe o prezumție de captație pe care persoanele expres enumerate de lege eo au asupra voinței liberale a testatorului muribund.
Sunt de asemenea anulabile legatele făcute în favoarea:
notarului public care autentifică testamentul;
interpretului care participă la de autentificarea testamentului;
agenților instrumentatori în situațiile în care aceștia întocmesc un testament privilegiat;
martorilor care îl asistă pe testator la autentificare (art. 1043 alin. (2)n.C.civ), la fel și martorilor în prezența cărora se întocmesc și semnează, alături de testator, testamentele privilegiate.( art. 1.047 alin. (3) n.C. civ)
persoanelor care acordă asistență juridică la redactarea testamentului ( Art.991 n.C.civ)
Incapacitățile speciale de a primi se bazează pe o prezumție legală de captație pe care persoanele incapabile de a primi o exercită asupra de cuius-ului, această condiție trebuie îndeplinită în timpul care se întocmește testamentul.
Să reiterăm faptul că sancțiunea incapacității succesorale de a primi legat testamentary care există la data în care se deschide moștenirea este caducitatea , și anulabilitatea legatului este sancțiunea incapacităților special”incapacități de suspiciune de captație”
Consimțământul
Ca testementul să fie valabil este necesar ca voința testatorului capabil să nu fie denaturată de viciile de consimțământ.
Ce ține de materie testamentară, acesta conțin anumite particularități dar în principiu sunt supuse reglementărilor de drept comun.
În primul rând , testamentul are un conținut eterogen, complex și este posibilă situația în care viciul de consimțământ să altereze numai una sau unele dispoziții, în comparație cu lipsa de incapacitate care invalidează testamentul în întregime.
În al doi-lea rând, dolul se prezintă sub forma captației și sugestiei în materie testamentară.
Dolul constă în utilizarea unor procedee viclene sau frauduloase de către viitorul legatar ori chiar de către o terță persoană, cu scopul de a câștiga încrederea celui care lasă testamentul și a-1 convinge pe acesta să dispună de averea sa în sensul în care nu ar face alegerea data din propria inițiativă.
În materie testamentară este admis, cum e menționat mai sus, că manoperele frauduloase pot proveni chiar și de la un terț, care acționează din proprie inițiativă fără să fi fost instigat de viitorul legatar sau în cazul în care acesta nu a cunoscut activitatea terțului.
Viciilor consimțământului testatorului se sancționează cu nulitatea relativă a testamentului ori numai a dispozițiilor testamentare afectate de vicii.
Se prescrie acțiunea în anularea testamentului pentru vicii de consimțământ ca și în cazul dreptului comun și se calculează de la data la care moștenitorul sau un alt legatar interesat a cunoscut testamentul și cauza de nulitate, dar în nici un caz mai devreme de data deschiderii moștenirii.
Nulității relativă a testamentului invocându-se prezintă particularități în materie succesorală în raport cu nulitatea relativă a actelor juridice civile în general. De unde și unele consecințe specifice pe planul duratei efectelor termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare.
Problema invocării nulității relative a testamentului pentru vicierea consimțământului testatorului prin dol ori prin violență se pune, numai în cazul în care de cuius-ul nu a cunoscut dolul, ori dacă violența care i-a viciat consimțământul a fost utilizată îm mod continuu până la decesul lui.
Un caz contrar ar fi dacă testatorul ar fi aflat despre dol sau dacă violența a oprit în timpul vieții sale, se consider că testatorul a avut posibilitatea să revoce expres ori tacit testamentul viciat care e nul relativ.
Sau dacă a putut, dar nu a făcut acest lucru se prezumă că a refuzat la invocarea nulității relative a testamentului.
Sucesibilii pot invoca motivele de anulabilitate înaintea sau în tot cursul procedurii succesorale, pe calea acțiunii în anularea testamentului, în cazul când testatorul nu le-a cunoscut, ori chiar dacă le-a cunoscut a fost oprit să le invoce.
Prescripția dreptului la acțiunea în anularea testamentului începe să curgă în cazul vicierii consimțământului:violenței sau dolului, de la data deschiderii moștenirii dacă succesibilul cunoscut la această dată viciul care a afectat voința testatorului, ori din momentul la care a cunoscut viciul de consimțământ .( art. 2.529 alin. (1) lit. a) și b) n.C.civ.)
Anularea testamentului viciat trebuie să se facă în termenul de prescripție de 3 ani.
Obiectul șl cauza dispozițiilor testamentare
Pentru a fi valabile dispozițiile testamentare tree necesar să fie un obiect determinat sau cel puțin determinabil și licit, iar cauza lor să fie licită , morală și reală.
Regulile universale ce țin de obiectul și cauza actelor juridice se aplică și în cazul testamentului ,menținând următoarele : validitatea dispozițiilor testamentare, în dependență de obiectul și cauza care necesită analizată cu privire la fiecare dispoziție testamentară separat, existând o independență relativă sub acest aspect a dispozițiilor testamentului conceput ca formă juridică , obiectul legatului trebuie să fie în circuitul civil, poate fi și un bun viitor, care să-și înceapă existența chiar după deschiderea moștenirii. Însă nu sunt admise actele asupra unor moșteniri care nu sunt deschise.„Dacă prin lege se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii”.( 956 n.C. civ.)Legatul cu titlu particular al unui bun individual determinat ce ar aparține unei terțe persoane, întocmit de testator în cunoștință de cauză- este viabil, iar cel însărcinat cu executarea legatului este obligat la alegerea sa :
să dea bunul în natură ;
fie valoarea acestuia la deschiderea moștenirii.
Însă dacă în momentul întocmirii testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu-i aparține, legatul este anulabil.
Causa proxima (cauza imediată) a dispozițiilor testamentare este voința liberală a testatorului (animus testandi) deci este aceeași în toate testamentele.
Caracterul real, moral , licit sau dimpotrivă fictiv,immoral,ilicit al cauzei se cercetează însă în comparație de causa remota, adică este în dependență de motivul care l-a determinat în concret pe testator să dispună în favoarea persoanei , legatarului.
În așa mod , liberalitatea făcută , spre exemplu :pentru a remunera întreținerea relațiilor, de exemplu- sexuale ,este nulă, deoarece cauza este imorală. Cercetăm validitatea cauzei în raport cu momentul redactării testamentului ,existența unei cauze valabile se prezumă relativ de lege .
3.5.2. Condiții generale de formă pentru validitatea testamentului.
Manifestarea de voință este o condiție pentru ca să fie valabil și să producă efecte testamentul, sub sancțiunea nulității absolute.
Legea prevede 2 condiții de formă , comune, generale fiecărui testament, care sunt : forma scrisă și forma actului separat.
Forma scrisă
Formalitatea legală în materie testamentară este stabilită de intenția legiuitorului care are scopul de a proteja voința liberală a testatorului care ar putea fi influențată, și de a proteja interesele moștenitorilor legali și de a crea și un instrument probatoriu care va fi destinată să evite dubiul și controversele asupra testimentului defunctului.
Forma scrisă a testamentului este obligatoriu de lege indiferent de îămrejurările în care se întocmește, și indifferent de felul testamentulni .
Testamentul nu poate fi încheiat în formă verbală , această formă va fi lovită de nulitate absolută.
Pentru validitatea testamentului este necesară forma ad solemnitatem,forma scrisă care este prevăzută de lege , și nu doar cea pentru dovedirea lui , deci ad probationem.
Deci, din cele menționate rezultă că pentru dovedirea testamentului nu se poate utiliza alte mijloace de probă, ca de exemplu martori, chiar și în cazul în care este un început de dovadă scrisă ori dacă testatorul a fost împiedicat de o cauză exterioară, forță majoră.
Forma scnsă este cerută pentru validitatea întregului testament nu doar a legatelor.
Persoanele interesate care pretend un drept care se întemeiază pe un anumit testament trebuie să demonstreze existența acelui drept și conținutul lui în una din formele prevăzute de lege.
Articolul 1037 noul Cod civil , dispune că în cazul forței majore , ori fapta unui terț testamentul dispare în timpul vieții testatorului sau după moartea sa, fără ca el să fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin toate mijloacele de probă .
Cel care se pretinde legatar va trebui să demonstreze: existența testamentului, validitatea și conținutul precum și faptul distrugerii sau pierderii acestuia .
Forma actului separat
Articolul 1.036 noul Cod civil interzice sub sancțiunea nulității absolute a testamentului reciproc, în sensul că „două sau mai multe persoane să dispună prin același testament, na in favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț”.
Două sau mai multe voințe liberale a diferiți tastatori nu pot fi întrunite juridic în cadrul aceluiași testament.Testamentul reciproc ar contravene caracterelor manționate mai sus, unilaterale, individuale și personale a testamentului, care în cazul în care nu sunt respectate sunt sancționate cu nulitatea absolută.
Sancțiunea
În cazul în care nu sunt respectate condițiile de formă privind întocmirea testamentului se sancționează cu nulitatea absolute a actului, care poate fi invocată oricând de moștenitorii legal sau de un legatar interest pe cale de excepție în cadrul procedurii succesoraleîn fața notarului public ori în fața instanței de judecată. Până la eliberarea certificatului de moștenitor îi posibilă invocarea ei e calea principal a acțiunii în constatare nulității absolute a testamentului.
Pentru că certificatul de moștenitor se bazează pe acordul moștenitorilor care la rândul său se semnează în fața notarului public, mențiunile care sunt cuprinse în certificat vor face dovada deplină împotriva moștenitorilor în privința calității de moștenitor și a drepturilor do proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesoralii în cota care revine fiecăruia .( art. 1.133 n.C.civ)
Moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului care ar putea fi prejudiciați într-un testament utilizat în procedura succesorală care a fost afectat de motivele de nulitate care erau cunoscute de aceștia, și care au consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor și l-au semnat, ei trebuie considerați că au adeverit liberalitatea, asta ar presupune că atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților( art. 1010n. C.civ.)
Susțin aceeași părere că soluția trebuie să fie ca și în cazul în care un legatar cu titlu particular a participat la procedura succesorală și a consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor.
După ce se eliberează certificatul de moștenitor nulitatea absolută se poate invoca în orce moment, nulitatea fiind imprescriptibilă, dar numai în cazul celor care se consideră vătămați în drepturile sale prin eliberarea acestui certificat.
Conform articolului 2.502 alin. (2) pct. 4 C. civ. acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor este imprescriptibilă în cazul în care obiectul său îl constituie stabilirea masei succesorale ori partajul succesoral, cu condiția acceptării moștenirii în termenul prevăzut de lege.
Deci condiția pusă de textul legislativ, a acceptării moștenirii în termenul prevăzut, deci legiuitorul are în vedere pe moștenitor, în cazul în care obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor și implicit a testamentului care a stat la fundamental lui, l-ar constitui fie partajul succesoral, fie stabilirea masei succesorale.
Rezultă că acești moștenitori pot cere instanței constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor numai în cazul dacă n-au fost incluși la procedura succesorală ori dacă au participat și nu au consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor, în caz contrar fiind apreciați că au renunțat la la această opțiune , și anume la invocarea motivului de nulitate absolută.
Succesibilul universal ori cu titlu universal care nu a fost inclus la moștenire va avea posibilitatea să invoce în orce moment acest motiv de nulitate absolută al certificatului de moștenitor, și sa ceară recunoașterea calității sale de moștenitor contra oricărei persoane, care pretinde că se întemeiază pe titlu de moștenitor posedă toate bunurile ori o parte din bunurile din patrimoniul succesoral folosind petiția de ereditate. (art. 1.130 n.C.civ.)
Petiția de ereditate oferă posibilitatea de a formula, un al doilea capăt de cerere privind nulitatea absolută a testamentului, care stă Ia baza certificatului de moștenitor.
Efectele nulității absolute a testamentului sunt atenuate în cazurile :
Nulitatea testamentului pentru vicii de formă dă naștere unei obligații morale în sarcina moștenitorilor testatorului, care poate constitui cauza juridică a obligației civile pe care și-o asumă un moștenitor de a realiza ultima voință a defunctului, chiar și în cazul în care este exprimată într-un testament nul.
Potrivit articolului 1.010 noul Cod civil „Confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea Ia dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților”.
În situația în care este sancționat cu nulitatea testamentului pentru nerespectarea formei , nu poate afecta dispozițiile testamentare care potrivit legii pot fi făcute și în alte forme, decât în cea facută , dacă forma cerută de lege pentru acel act este respectată .
Testamentul autentic ori testamentele privilegiate nule pentru nerespectarea condițiilor de formă vor fi valabile ca testamente olografe în cazul în care sunt scrise, datate , semnate de de cuius. ”Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile prevăzute delege pentru o altă formă testamentară” ( Art.1050 n .C.civ)
Noul Cod civil conține în reglementarea sa în articolul 333”clauza de preceput” în convențiile matrimoniale.Clauza de preceput fiind un legat cu titlu particular, în care soții și-l pot face unul în favoarea altuia, ori numai în favoarea unuia dintre ei. În aceaste situații, convenția matrimonială constituie o derogare de la interdicția testamentului reciproc.
3.2.5. Formele testamentului
În România conoaștem trei categorii de testamente în care persoanele dacă doresc își pot manifesta ultima voință :
Testamente ordinare :
-Testamentul olograf – care trebuie să fie scris în întregime , semnat și datat de mâna testatorului (art. 1041 noul Cod civil)
-Testamentul autentic – care necesită autentificarea de notarul public sau de o altă persoană învestită ca autoritate publică, potrivit legii (art. 1043 noul Cod civil).
Testamente privilegiate
Pe lângă formele ordinare care se admit de lege, în unele împrejurări excepționale care sunt precizate se poate recurge la una din urmatoarele forme de testamente :
– Testamente în caz de epidemii, catastrophe și războaie
-Testamente maritime și fluviale
-Testamentele militarilor
-Testamentele persoanelor internate în instituții sanitare.
Alte forme testamentare:
Ultima clasificare este cea de forme simple de testament, permise de legiuitor, ca cele care privesc depozite de bani potrivit unor reglementari speciale sau cele ale cetatenilor români care se află în străinătate.
-Dispoziții de ultimă voință cu privire la depunerile la bănci
-Testamentul făcut în străinătate
-Testamentul international
IV.ANALIZA COMPARATIVĂ A FORMELOR TESTAMENTULUI ÎN VECHIUL ȘI NOUL COD CIVIL.
4.1. Testamentele ordinare
Testamentul ordinar poate fi incheiat în formele: olograf (art. 1041- 1042 NCC) și autentic (art. 1043-1046 NCC). Noul Cod civil a renunțat la reglementarea testamentului mistic, care era una dintre formele tradiționale de testament ordinar, însă căzute in desuetudine sub reglementarea art. 864-867 C.civ.
Testamentul mistic / secret era testamentul scris de către testator sau de o altă persoană, dar în ambele cazuri semnat de testator care fiind strîns și sigilat era prezentat judecătoriei de la locul domiciliului pentru îndeplinirea formalităților. El cumula toate neajunsurile testamentelor olograf și autentic care se adresa celor care nu știau să scrie însă care știau să citească și să semneze , nu puteau recurge la testamentul olograf și nu doreau să întocmească testament autenticca să păstreze în mai bune condiții secretul dispozițiilor de ultimă voință . Din aceste considerente , nu se justifică eliminarea testamentului mistic din noul Cod civil.
În cazurile testamentului olograf, în noul Cod civil nu suferă mari schimbări definiția fiind : ”Testamentul olograf trebuie să fie în întregime datat și semnat de mâna testatorului”potrivit art. 1041 C.civ.
Omisiunea datarii personal de catre testator a testamentului olograf se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actului juridic unilateral pentru cauza de moarte.
Testamentul olograf prezintă următoarele avantaje:
– se supune formalităților celor mai simple;
– poate fi făcut oricând și oriunde fără ajutorul nimănui, legea consider că numai actul scris în întregime de testator este epresia liberă și conștientă a voinței acestuia;
– permite păstrarea secretului asupra dispozițiilor testatorului de ultimă voință.
Testamentul olograf prezintă și neajunsuri, precum :
– Voința testatorului poate influențată prin captație sau sugestie;
– Ușor poate fi falsificat din pricina formei sale simple;
– Întocmirea lui fără asistență juridică poate avea ca effect o redactere cu defecte și , ulterior cu greutăți de interpretare;
– Poate fi ușor distrus și ascuns.
În practică acest tip testament a fost și este cel mai des întâlnit.
Din dispozițiile din C.civ.art.859 și art .1041 din noul C.civ. ramân condițiile esențiale a testamentului olograf :
Să fie scris în întregime de testator
Să fie datat de testator
Să fie semnat de testator
Lipsa oricăreia dintre condiții atrage nulitatea testamentului.
Scrierea testamentului olograf se face în totalitate de mâna testatorului, indifferent de support, de exemplu : pe hârtie, , piatră , geam , perete etc.
Deschiderea și prezentarea testamentului olograf se face și se făcea, de către orice persoană care l-a găsit, merge la „unui notar public pentru a fi vizat spre neschlmbare" In cadrul procedurii succesorale, deschiderea și validarea testamentului olograf se face de notarul public care, în condițiile legii special îl va depune în dosarul succesoral.
Deschiderea testamentului precum și starea în care se găsește se constată prin proces-verbal (art. 1042 alin. 2 C. civ.).
După terminarea procedurii succesorale, testamentul original se predă legatarilor, potrivit înțelegerii dintre ei, fără o astfel de înțelegere, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Formalitatea prezentării testamentului olograf se defirențiază de alte tipuri prin faptul că este ulterioară întocmirii testamentului.
Forța probantă ramâne aceiași unde moștenitorii legali pot să conteste scrierea și datarea precum și semnarea acestuia de către testator.Sarcina probei se va incuba celui care invocă testamentul(art1037 n. C .civ.). Scrierea sau semnătura, dacă sunt recunoscute de cei cărora li se opune testamentul(terții).
4.1.2 Testamentul autentic
Testamentul „este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii" (art, 1043 alin. 1 C. civ,) sau conform Codului civil ”testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea anume investită cu acet scop ”
Avantajele testamentului autentic sunt următoarele:
certitudine cu privire la persoana testatorului;
permite stabilirea clară a voinței testatorului;
evită ineficiența clauzelor sau imposibilitatea executării lor ca urmare a nerespectării de către testator a dispoziților legale imperative;
se bucură de forța probantă a actelor autentice, și, drept urmare, sarcina dovezii revine celui care îl contest;
este accesibil și persoanelor care nu știu să scrie și să citească sau persoanele care, din cauza infirmității ori din orice alte cauze nu pot semna;
contestarea ulterioară este mai anevoioasă;
un exemplar al actului se păstrează permanent în arhiva biroului notarial sau a camerei notarilor, astfel încât nu poate fi sustras, ascuns sau distrus de persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obținut un duplicat sau poate fi reconstituit în condițiile prevazute de lege;
aptul existenței testamentului este asigurat prin înscrierea actului în Registrul național notarial de evidență a liberalităților (R.N.N.E.L).
Dezavantajele testamentului autentic sunt :
-necesită un timp mai lung, precum și cheltuieli materiale mai mari în comparație cu celălat tip de testamen și anume – testamentul olograf;
– nu poate asigura păstrarea deplină a secretului dispozițiilor de ultimă voință a testatorului.
Deoarece testamentul este un act juridic personal, nu se permite reprezentarea testatorului.
testamentul are forța probantă a unui act autentic.
Puterea probatorie a înscrisului autentic acoperă și mențiunile procesului verbal de autentificare, fundamentate pe constatările făcute în limitele atribuțiilor sale de notar, prin propriile sale simțuri cum ar fi , de exemplu: constatarea prezenței în persoană a testatorului și a redactorului testamentului ori a martorilor; constată înscrisul prin citirea testamentului în auzul acestuia; consemnează declarațiile testatorului, a martorilor și redactorului ; Face mențiunea referitoare la locul unde a s-a autentificat și s-a întocmit testamentul în două exemplare.
Asta înseamnă că declarațiile făcute în fața notarului public și consemnate de el în încheierea sa de autentificare nu poate fi combătută decât prin înscrierea în fals, dar în schimb, sinceritatea declarației respective poate fi combătută prin orice mijloc de probă.
Nerespectarea formalităților esențiale prevăzute de lege se sancționează cu nulitatea absolută a testamentuluiîn care au fost produse.
Acestea, totuși, nu sunt singurele forme testamentare, de asemenea, există și testament privilegiat destinat redactării in situații deosebite și periculoase, pe le voi detalia în capitolul următor.
4.2. Testementele privilegiate
Acest tip de testament, și anume cele privilegiate sunt – testamentele autentice în formă simplificată, care se întocmesc de persoane care temporar se află în situații excepționale care sunt prevăzute de lege. Aceste situatii sunt : starea de război pe teritoriu străin ori prizonier la inamic, când nu ai comunicație cu exteriorul, într-un loc asediat, etc. Astfel de testamente se numesc privilegiate datorită faptului că pentru întocmirea lor legea permite formalități mai reduse, în interesul celor care tedtează.
Datorită formalităților mai simple de autentificare , aceste testamente poartă denumirea de testamente privilegiate.
4.2.1. Testamentele în caz de epidemii, catastrofe și războaie
Persoanele care se afla pe un teritoriu izolat , în carantină , din cauza unor epidemii au posibilitatea să testeze în formă simplificată .
Pot utiliza această formă simplificată toate persoanele izolate, indiferent dacă sunt sau nu contaminate , cu singura condiție de a se afla în „împrejurări excepționale".
În vechiul Cod civil din 1964 se numea ”testamentul făcut în timp de boală contagioasă” , în cazul în care o localitate era izolată din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase .
Agentul constatator era funcționarul competent al autorității locale , care era asistat obligatoriu de doi martori.
Doctrina a făcut precizarea că testamentul făcut în timp de boală contagioasă nu va putea fi încheiat și produce efecte dacă în localitate există notar public , se presupunea că întreaga localitate este izolată, căci abaterea de la formele testamentelor ordinare nu ar avea justificare pentru că testatorul poate face un testament autentic în formele prevăzute de dreptul comun .
4.2.2.Testamentele maritime și fluviale
Prin articolul 874 și 875 Codul civil conferă persoanelor aflate în călătorie pe mare – membrilor echipajului și călătorilor – posibilitatea de a lăsa testament într-o formă simplificată a testamentului autentic, articolul 1047 din noul Cod civil oferă posibilitatea de a încheia aceste acte și pe râuri care sunt assimilate și călătoriile la bordul unei aeronave aflate în zbor , etc.
În Codul civil la fel ca în noul Cod civil se prevede că agentul instrumentator este comandantul navei sau a un înlocuitor al său și este obligatoriu ca testamentul să fie întocmit în prezența doi martori.
4.2.3.Testamentele militarilor
Potrivit articolului 870 a Codului civil, militarii – cât cei de carieră , atât și rezerviștii chemați sub arme sau potrivit art.1047 alin 1 lit noului Cod civil militarii și cei asimilați lor atât timp cât se află sub serviciul militar și sunt în imposibilitatea de a se ”adresa unui notar public”.
Ambele cazuri este necesar ca agentul instrumentator să fie comandantul unității militare sau în prezența unui ofițer superior asistat de doi martori.
Dacă militarul este bolnav sau rănit și se află sub îngrijire medicală , testamentul poate fi încheiat valabil în fața medicului-șef al spitalului sau dacă acesta din urmă lipsește , în fața medicului de gardă , în Codul civil se cerea și prezența comandantului militar al spitalului , în prezent doar asistența obligatorie a doi martori.
4.2.4.Testamentele persoanelor internate în instituții sanitare
Această formă de testament până a intra în vigoare noul Cod civil nu era prevazută. Testamentul bolnavilor care sunt internați, e utilă în situatia în care notarul public nu are acces în instituția sanitară de stat sau privată, exemplu poate fi – datorita instituirii carantinei. Acest tip de testament trebuie să fie încheiat în fața directorului sau a medicului șef al instituției sanitare ori a medicului șef al serviciului, în lipsa acestora, in fața medicului dc gardă.
Regulile comune testamentelor priveligiate :
Testamentele privilegiate sunt dirijate de trei reguli comune:
Sub sancțiunea nulității absolute, testamentele privilegiate necesită semnătura agentului instrumentator, a testatorului și celor doi martori care au asistat la întocmirea înscrisului.
După cum am menționat mai sus, dacă testatorul ori unul dintre cei doi martori nu poate semna, se face mențiune în testament despre cauza care l-a oprit să semneze.
Datarea este esențială în acest tip de testament , este necesară pentru a proba întocmirea acestuia în împrejurările excepționale .
Testamentele privilegiate vor produce efecte juridice numai dacă testatorul moare în împrejurări excepționale, anormale , care l-au împiedicat să folosească formele testamentare ordinare.
De altfel, testamentul își pierde valoarea și nu va produce efecte. Deci, testamentul privilegiat devine caduc în 15 zile din ziua când dispunâtorul ar fi putut să testeze în formele ordinare de testament.
Termenul de 15 zile curge de la data la care testatorul poate să dispună mortis causa într-o formă ordinară.
Se suspendă termenul dacă testatorul ajunge într-o stare grea în care nu îi este cu putință să testeze(art. 1048 alin. 1 Cod civil).
Ca excepție de la cele prezentate mai sus, dispoziția din testamentul privilegiat rămâne valabilă și după împlinirea acestui termen , de 15 zile atunci când prin aceasta „se recunoaște un copil" (art. 1048 alin. 2 C. civ.).
În Codul civil se facea remarcă în testamentul militarilor și testamentul făcut în timp de boală contagioasă care își înceta valabilitatea în termen de 6 luni de la data încetării condițiilor speciale în care au fost întocmite, în timp ce testamentul maritim își înceta valabilitatea în termen de 3 luni de la data în care testatorul a ajuns într-un loc în care poate testa forme ordinare.
Dacă testatorul a decedat în una dintre cele patru situații speciale, înainte de a se executa, testamentul privilegiat va fi prezentat unui notar public pentru îndeplinirea procedurii de deschidere și pentru a fi vizat spre neschimbare se aseamănă cu deschiderea testamentului olograf.
Testamentul privilegiat mai este un testament autentic în formă simplificată. Astfel, el face dovadă până la înscrierea în fals.
Nerespectarea acestor condiții se sancționează cu nulitatea absolute , iar dacă moartea
testatorului intervine în perioada de valabilitate a testamentului atunci înainte de executarea sa, va trebui îndeplinită procedura deschiderii testamentului prevăzută dc art. 1042 NCC.
4.3. Alte forme testamentare
În afară de testamentele ordinare și a celor privilegiate, legea civilă prevede reguli speciale de formă pentru :
Testamentul sumelor și valorilor depozitate.
Dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valorile ori titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile dacă sunt respectate condițiile de forma prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituții.
Instituțiile specializate nu pot trece la predarea legatului având ca obiect sume de bani sau valori, titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătorești sau în certificatul de moștenitor care constată valabilitatea dispoziției testamentare și calitatea de legatar. Prevederile referitoare la reducțiune și raport sunt aplicabile.
Instituțiile de credit au indatorirea ca la instituirea de către clienții acestora a unei dispoziții testamentare, să comunice de îndată mențiunea acesta în Registrul notarial național .
Clauza de preciput dintro într-o convenție matrimonială este un legat cu titlu particular făcut printr-un act autentic (art. 333 C. civ.)
Potrivit art. 330 alin. (1) C. civ. „Convenția matrimonială sub sancțiunea nulității absolute se încheie prin înscris autentificat dc notarul public, cu consimțământul tuturor părților exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială și având conținut predeterminat încheiat înainte sau cu ocazia căsătoriei”.
Clauza de preciput cuprinsă in convenția matrimonială va avea efecte numai la data deschiderii moștenirii soțului care dispune în favoarea legatarului, soțul beneficiar al clauzei.
Testamentul internațional
De obicei, moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut la data decesului reședința obișnuită (art. 2633 C. civ.).
Regula sus menționată intervine numai în lipsa opțiunii autorului, pentru că „O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetățenie o are" (s.n., art. 2634 C. civ.).
În raporturile de drept internațional întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condițiile de formă care sunt aplicabile fie la data când a fost întocmit/ modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
legea națională a testatorului (lex patriae);
legea reședinței obișnuite (lex domicilii);
legea locului unde a fost întocmit, modificat sau revocat (lex loci testa- menti);
legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului (lex rei sitae);
legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de trans-mitere a bunurilor moștenite (lexfori sau auctor regit actum).
In concluzie, putem reitera faptul că legea aplicabilă testamentului cu element de extraneitate poate fi oricare dintre legile de mai sus .
Prin Convenția de la Washington din 26 .10. 1973 privind legea uniformă asupra formei testamentului internațional a fost reglementată și recomandată statelor membre o nouă forma simplificată de testament care e asemănătoare testamentului mistic sau secret, existent în dispozițiile Codului civil de la 1864 .
Testamentul internațional prezintă interes sdeosebit pentru analfabeți și orbi sau cei care nu știu să scrie în limba statului de reședință , deci, nu pot să testeze în formă olografă.
Potrivit anexei de la Convenție care prezintă legea uniformă, testamentul „internațional" se redactează în scris de către testator ori de o altă persoană, prin diverse mijloace și în orice limbă (art. 3 din Convenție).
În prezența unei persoane care e împuternicită și a doi martori, testatorul trebuie să citească dispozițiile sale de ultimă voință sau să declare că cele scrise în testament îi aparțin și apoi să semneze.
La capătul documentului, împuternicitul trebuie să scrie data desfășurării procedurii și să semneze împreună cu martorii în prezența testatorului.
După semnarea actului mortis causa, testamentul va fi predat testatorului sau va fi încredințat împuternicitului său pentru păstrare și conservare.
Procedura se termină prin încheierea unui proces-verbal de către împuternicit, care confirm respectarea dispozițiilor cuprinse în legea uniform . Procesul-verbal se redactează în două exemplare, unul dintre care unul obligatoriu se atașează testamentului.
De atenționat că nerespectarea unor formalități impuse de Convenție precum ar fi : forma scrisă, declarația , semnătura testatorului și semnăturile împuternicitului și a martorilor, atrag cea mai grea forma de sancționare și anume -nulitatea absolută a testamentului.
Desigur , în temeiul principiului conversiunii a formelor testamentare (art. 1050 C. civ.), testamentul internațional nul pentru vicii de formă „produce efecte dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară" , adică, poate fi valabil într-o altă formă.
Dacă nu se respecta alte formalități precum: semnarea paginilor ori datarea testamentului nu atrag nulitatea actului , dovada lor putând fi făcută cu orice mijloace legale de probă.
Potrivit art. 14 din lege, acestă formă de testament poate fi revocată în condițiile dreptului comun.
Testamentul internațional „face credința până la proba contrară în privința mențiunilor cuprinse în testamentul propriu-zis și până la înscrierea în fals în privința mențiunilor făcute de persoana abilitată în cuprinsul atestatului".
Subliniez că testamentul internațional nu are suport legislativ național, deoarece Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973 , care privește la legea uniformă nu a fost ratificată de România.
În contextul de mai sus și în condițiile în care testamentul mistic /secret a „evadat" reglementărilor Noului cod civil, deși se adresa unei anume categorii de persoane, declarăm în favoarea ratificării Convenției de la Washington pentru acoperirea spațiului creat, nejustificat.
În Codul civil la fel se prevedeau dispoziții în legătură cu testamentul privind depunerile CEC și testamentul făcut de români în străinătate care în urma intrarii în vigoare a noului Cod civil nu au avut de suferit modificări esențiale.
Noul Cod civil interzice testamentul reciproc. Acest tip de testament este testamentul prin care două ori mai multe persoane dispun, cu ajutorul aceluiași testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
V. CONȚINUTUL TESTAMENTULUI
Testamentul era definit în doctrina pe baza prevederilor art.802 C. civ. ca fiind„ actul juridic unuilateral, personal si solemn, esentialmente revocabil in timpul vietii defunctului, prin care acesta dispune de tot sau de o parte din avutul sau pentru timpul cind va inceta din viata. „
In dreptul nostru, orice persoana capabila are libertatea deplina de a dispune de bunurile pentru timpul de dupa moartea sa in limitele și regulile prescrise de lege. La acest drept conferit de lege nu se poate renunta, o astfel de conventie prin care o persoana s-ar obliga sa nu dispuna de bunurile sale prin testament trebuie privita ca fiind nula absolut .
În prezent testamentul este :
instituție care se regăsește și în Codul Civil actual, reglementată în noul Codul Civil la articolele 1034-1085;
este act unilateral, personal și revocabil prin care persoana numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul de după deces , când nu va mai fi în viață;
testamentul conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, și la desemnarea directă ori indirectă a legatarului;
poate să conțină dispoziții referitoare la : partaj, revocarea dispozițiilor testamentare anterioare, dezmoștenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moștenitorilor legali și alte dispoziții care produc efecte după decesul testatorului.
Dispozițiile cuprinse în testament reprezintă acte juridice de sine stătătoare, în acest caz el pot produce efecte la date diferinte.
Vor produce efecte de la efecte de la moartea de cuiusului : legatele și alte dispoziții privitoare la transmiterea moștenirii. În schimb recunoașterea de filiație va produce efecte immediate de la întocmirea testamentului. În acest sens de la data manifestării de voință a celui care lasă testamentul. Recunoașterea se deosebește essential prin irevocabilitatea sa.
Concluzionând , acele acte juridice unilaterale , care sunt cuprinse în testament, trebuie să realizeze condițiile de valabilitate de fond –specifice pentru ele.
„ În schimb , forma testamentară fiind comună, viciile de formă afectează toate dispozițiile a căror validitate este condiționată de validitatea testamentului”.
Interpretarea testamentului va fi facută conform dorinței testatorului , și nu după sensul literar al termenilor. Socotința, intențiile de cuius-ului vor fi deslușite din conținutul testamentului, dacă nu este posibil, sau sunt îndoieli vor fi deslușite cauzele din împrejurări exterioare.
Este necesar ca c clauza testamentară să se interpreteze în sensul care aravea efecte, și nu invers.
Clauzele cuprinse în testament se vor executa/ interpreta unele prin altele fiecărei dându-se înțelesul care din ea rezultă.
5.1. Legatul
5.1.1.Definiție și condiții
Cu toate ca testamentul poate cuprinde acte juridice multiple și de naturi diferite, așa cum am arătatt mai sus, principalele dispoziție ale sale se refera la transmisiunea patrimoniului, a unei fracțiuni a acestuia sau a unor bunuri singulare caatre anumite persoane desmnate de către testator. Aceste dispoziții testamentare poarta denumirea de legate, iar beneficiarii legatelor se numesc legatari. Legatul poat fi definit, așadar, ca„ fiind actul juridic cu titlu gratuit, cuprins intr-un testament prin care testatorul dispune pentru cauza de moarte, de unurile sale”. Caracterele juridice pe care le-am analizat anterior , ca fiind ale testamentului privesc de fapt, asa cum am aratat si cu acel prilej, legatul.
„Legatul – este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire (legatul universal) ori la o fracțiune a moștenirii (legatul cu titlu universal). Orice legat care nu este universal ori cu titlu universal este un legat cu titlu particular (privește un bun sau mai multe bunuri din moștenire) ”.
O altă defiiție este :„ Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează una sau mai multe personae care, la decesul său, vor primi întreg patrimoniu său , o fracțiune sau bunuri determinate ”.
Din cele de mai sus , putem observa trei elemente principale :
Desemnarea legatarului trebuie făcută cu ajutorul testamentului, astfel că în acesta trebuie să se precizeze persoana legatarului , ori cel puțin, elementele de identificare a legatarului, persoana benefeciarului nu trebuie să fie de-a-ntregul determinate prin arătările acestui act, ci numai că testamentul trebuie să cuprindă , cel puțin în parte , elementelecu ajutorul cărora legatarul va fi ulterior determinat.
Nu este valabil ca testatorul să comunice verbal unei persoane numele și prenumele legatarului, indiferent dacă prin testament arată persoana căreia i-a comunicat numele legatarului.
E necesar ca determinarea legatarului să fie posibilă la data executării testamentului, deci data când acesta își produce efectele.
Legatarul poate fi o persoană viitoare, dar inevitabil trebuie să fie determinată sau cel puțin determinabilă. De exemplu: este posibil să se facă un legat în favoarea viitorului soț al fiicei celui care lasă testament, a unui copil care este deja conceput, a unei persoane juridice în curs de înființare etc.
Din aceasta rezultă că ”dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalitățli ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice” (art. 989 alin. 1 C. civ.).
Desemnarea legatarului trebuie făcută de testator și nu poate fi lăsată la alegerea unei terțe persoane.
Rezultă că dispunătorul nu poate lăsa altei personae, unui terț ,dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalității ori de a stabili obiectul acesteia. Chiar și în cazul în care legatarul este viitorul ginere, atunci când fiica testatorului se căsătorește, ea își alege soțul nu un legatar, deci desemnarea acestuia s-a facut de testator și nu de către fiica sa.
În cazul în care persoana legatarului este aleasă de o terță persoană este sancționată cu nulitate absolută.
Pentru desemnarea legatarului, legea nu cere anumite forme sacramentale, din testament trebuind să rezulte numai intenția tentatorului de a face liberalitatea în favoarea acestuia, a unui beneficiar.
Desemnarea legatarului poate fi :
Directă (prin indicarea numelui și prenumelui acestuia )
Indirectă (prin indicarea unor elemente cu ajutorul cărora va putea fi identificat.)
5.1.2. Clasificarea legatelor
Putem clasifica legatele în mai multe feluri,de regulă, ele se împart fie după modalitatea ce afectează voința testatorului sau după obiectul lor.
Clasificarea legatelor după modalitățile care afectează voința testa torului
După modalitățile care afectează voința testatorului, ”legatele pot fi pure și simple, cu termen, sub condiție și cu sarcină ”(art. 1054 alin. 2 C. civ.).
Legatul pur și simplu este cel care își produce efectele la data decesului testatorului deci dată la care legatarul dobândește și începe să își exercite drepturile, nefiind afectat de nicio modalitate.
Legatul cu termen – a cărui executare sau stingere depinde de împlinirea unui termen (întotdeauna un eveniment viitor și sigur).
Termenul poate fi suspensiv ori extinctiv.
Termenul suspensiv suspendă executarea dreptului. În așa mod se poate cere predarea bunului legat la data împlinirii termenului.
Termenul extinctiv ,la împlinirea lui stinge dreptul care a luat naștere și s-a executat din momentul deschiderii succesiunii.
Până la împlinirea acestui termen, legatul produce efecte de la deschiderea succesiunii (cum ar fi și un legat pur și simplu), însâ după împlinirea termenului, dreptul legatarului se va stinge pentru viitor.
– E posibilă condiția suspensivă sau rezolutorie.
Condiția suspensivă este acea condiție care suspendă, până la îndeplinirii unei anumite condiții dreptul la legat. Odată îndeplinită însă, dreptul legatarului se solidează, de la data deschiderii succesiunii.
Condiția rezolutorie , la împlinirea acestei condiții se desființează retroactiv ,din mometul deschiderii succesiunii dreptul la legat. Când condiția rezolutorie nu realizează sau este sigur că nu se va realiza, legatul devine definitiv- pur simplu.
Legatul sub condiție – cel a cărui naștere ori executare depinde de un eveniment viitor și nesigur că se poate îndeplini.
Legatul cu sarcina este cel care prevede o obligație (sarcină) de a da, a face sau a nu face ceva , impusă de testator- legatarului.
Sarcina este specifică liberalităților și poate fi prevăzută în interesul :
-unei terțe persoane (exemplu: testatorul lasă printr-un legat averea sa legatarului, cu o sarcină, de a întreține o persoană incapabilă de muncă);
-testatorului ( exemplu : testatorul lasă un bun legatarului, cu sarcina de a-i plăti anumite datorii);
-legatarului ( exemplu : testatorul lasă legatarului o sumă mare de bani pentru a continua o lucrare de care el, legatarul, era și este interesat) .
Clasificarea legatelor după obiectul lor
După obiect, legatele pot fi:- universal
-cu titlu universal
-cu titlu particular (art. 1054 alin. 1 C. civ.).
Legatul universal este cel prin care testatorul „conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire" (art. 1055 C, civ.).
Este de precizat faptul că că legatul universal are în vedere atât cantitatea bunurilor culese deci, întregul emolument, cât și vocația la întreaga universalitate pe care o oferă legatarului. În așa fel, se explică faptul că testatorul poate să lase o mulțime de legatari universali.
Luând în considerație condițiile enumerate, legatul universal există și în cazul în care, datorită drepturilor conferite altora de către testator, emolumentul moștenirii este redus considerabil. Deci, dacă testatorul a lăsat mai mulți legatari universali și toți acceptă moștenirea, deși au vocație la întreaga moștenire, fiecare din ei va culege efectiv numai o parte din succesiune,iar dacă un singur legatar acceptă, el va culege întreaga moștenire în virtutea vocației sale universale.
În cazul când legatarul universal nu culege foloase efective,pentru că întreg emolumentul legatului universal este absorbit de alte legate particulare ori de sarcini, doctrina propune întrebarea : ne aflăm în fața unui legatar universal sau a unui executor testamentar ori a unei simple persoane interpuse ?
Soluția cred, cea mai corectă este cea care lasă la aprecierea instanței de judecată interpretarea voinței testatorului și aceasta în funcție de circumstanțele cauzei, stabiliște dacă testatorul a dorit să lase un legat universal, să instituie un executor testamentar ori pretinsul legatar este doar o persoană interpusă.
Testatorul poate numi expres legatul său ca fiind universal ori se pot folosi și alte cexpresii din care să rezulte că s-a conferit vocație asupra întregii sale moșteniri.
Practica judiciară și doctrina, deopotrivă, consideră legate universale: legatul tuturor bunurilor mobile și imobile, legatul cotității disponibile, legatul rămășiței , legatul nudei proprietăți asupra întregii moșteniri sau prisosului succesoral etc.
Această problemă, și anume problema legatarilor universali e doar în materia moștenirii testamentare, fiindcă moștenitorii legali sunt dobînditori universali ,oricare dintre ei având vocația de a culege intreaga moștenire.
Legatul cu titlu universal „este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mat multor persoane vocație succesorală numai a la o fracțiune din moștenirea lăsată de defunct.”( Art .1056 alin 1 )
Asemănarea dintre legatul universal și legatul cu titlu universal constă în ceea că sunt caracterizate de întinderea emulomentului, cât și de întinderea vocației succesorale.
Deosebirea constă în aceea că legatul universal conferii vocație la „întreaga moștenire” pe când legatul cu titlu universal doar la o fracțiune din moștenire ,chiar dacă un alt legatar cu titlu universal nu ai putea să nu ar putea să moștenească sau ar renunța la moștenire.
Potrivit art, 1056 alin, 2 C civ. , prin fracțiune a moțtenuu se înțelege:
-„fie proprietatea unei cote părți din aceasta”,
-„fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cete părți din moștenire”;
-„fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote-pârți din -universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor ”.
Legatul cu titlu universal se află între legatul universal șl legatul cu titlu particular.
Legatul cu titlu particular , de obicei, areca obiect unul sau mai multe bunuri determinate.
Noul Cod civil caracterizează legatul cu titlu particular prin excludere, prevăzând că este particular orșice legat „care nu este universal sau cu titlu universal" .
Deci , teoretic rezultă că, vocația și obiectul legatului cu titlu particular excedează bunurilor individual determinate. În așa mod, obiectul acestuia poate fi orșice bun aflat în circuitul civil , trebuie să fie cert și individual determinat cât bunurile determinate generic care sunt determinate cantitativ.
Obiectul legatului cu titlu particular mai poate fi și un lucru incorporal, un eemplu relevant e când testatorul lasă în favoarea legatarului o creanță pe care o avea contra unui alte persoane , denumită terț.
Caracteristica legatului, în general, cu titlu particular constă în faptul că el atribuie un drept asupra unor bunuri singulare, și nu asupra unei universalitați ,patrimoniu,sau unei fracțiuni din patrimoniu .
Concluzionând, sunt legate cu titlu particular:
– legatul bunurilor mobile incorporale;
– legatul care stinge o datorie (legotum liberationis);
– legatul nudei proprietăți a unor bunuri individual determinate etc.
Forme ale legatului cu titlu particular
În categoria legatelor cu titlu particular eistă: legatul bunului altuia și legatul bunului indiviz.
Legatul bunului este „bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparține unei altete persoane decât testatorul și nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii" (art. 1064 alin. 1 C. civ.).
Precizez că problema legatului bunului altuia se pune numai dacă sunt întrunite câteva condiții cumulativ :
– la momentul deschiderii moștenirii -defunctul nu avea niciun drept actual sau viitor asupra bunului obiect al legatului;
-obiectul legatului este un bun individual determinat.
În cazul menționat mai sus, se va dispune de legat după cum testatorul a dispus prin testament cunoscând ori nu situația reală a bunului.
În așa mod :
-când testatorul lasă altuia crezând că un anumit bun este a lui, legatul este anulabil;( Art 1064 alin. 2 C civ.)
-când testatorul dispune de bunul altuia știind că nu este al său, ”cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa , să dea fie bunul în natură , fie valoarea acestuia la data deschiderii moștenirii”( Art 1064 alin. 2 C civ.)
Sarcina probei revine legatarului, pentru că el este acela care emite pretenții. Proba va putea fi atât etrinsecă cât și intrisecă .
Legatul bunului indiviz este asemănător situației în care bunul- un obiect al legatului cu titlu particular ,se află în indiviziune, la data deschiderii moștenirii.În acest caz, soarta juridică a legatului este diferită :
-când testatorul lasă legatarului o cotă-parte ideală care îi aparține din bunul determinat aflat în indiviziune- este valabil ;
-când testatorul lasă – nu cota sa ideală, și doar o parte determinată din bunul aflat în indiviziune și nepartajat,acest legat va fi soluționat asemănător cu regulile stabilite mai sus valabile pentru legatul bunului altuia. Deci, legatul va fi valabil ori anuiabil, după cum testatorul dispune la cunoștință de cauză ori cu credința greșită că bunul îi aparține în totalitate.
Legatul uzufructului: cu titlu partcular
cu titlu universal.
Legatul uzufructului este acel legat prin care testatorul transmite nuda sa proprietate unui legatar și dreptul de uzufruct asupra unui patrimoniu sau bun altui legatar.
Des este întâlnit în practică legatul uzufructului , deci regimul său aplicabil este foarte important.
De obicei, legatul uzufructului se instituie în favoarea soțului defunctului cu caracter viager, dar nuda proprietate unei rude a defunctului , unei rude apropriate .
În concordonță cu dispozițiile ale noului Codului civil, legatul uzufructului are natură juridică distinctă în conformitate cu cele doua situații:
În cazul când uzufructul poartă asupra unor bunuri determinate, legatul uzufructului va fl cu titlu particular;
În cazul uzufructului care privește întregul patrimoniu succesoral ori o parte din acesta, conform legii, legatul uzufructului este cu titlu universal .
În doctrina națională au existat opinii diferite ,prin care- persoana unul reputat reprezentant al sâu, s-a susținut un punct de vedere contrar potrivit căruia „legtul uzufructului – chiar dacă este vorba de un uzufruct universal sau cu titlu universal – este un legat cu titlu particular, deoarece legatul are ca obiect im bun (drept) determinat, și anume uzufructul, uzufructuaru! neavând un drept eventual (vocație) la universalitatea moștenirii sau la o fracțiune dtn acea universalitate, ci numai asupra dreptului de uzufruct specificată în testament "
Aderez opiniei prestigiosului autor, reținând și un alt argument care e greu de trecut cu vederea: „Cu toate că obiectul uzufructului nu este determinat, ceea ce interesează este obiectul legatului, care este un drept determinat ”
Să menționez și faptul că legatele nudei proprietăți și al uzufructului nu sunt substituții interzise de lege, liberalitâțile au obiecte diferite care nu se transmit succesiv.
5.1.3. Efectele legatelor
Potrivit art. 1058 „legatarul are dreptul la fructele bunurilor moștenirii care i se cuvin din ziua în care se deschide moștenirea sau din ziua în care legatul produce efecte în privința sa”, cu excepția cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună-credință.
„Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobăndește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii ”.( 287/2009 Art. 1059 al 1.C.civ.)
Legatarul cu titlu particular bunurilor de gen este și titularul unei creanțe asupra moștenirii. Bunul ca obiect al legatului cu titlu particular se predă cu toate accesoriile sale și în starea în care îl găsesim la data deschiderii moștenirii.
Legatarul are dreptul la fructele bunurilor moștenirii( care i se cuvin din ziua deschiderii moștenirii ori din ziua în care legatul va produce efecte în privința sa). Cu titlu de excepție„ cel care aposedat bunurile de bună-credință păstrează fructele până la predare ” ( 1058 N.C Civ.)
Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creșteri calitative, cantitative sau valorice prin alipire, lucrări adăugate sau achiziționarea altor bunuri în cadrul unei universalități, lucrări autonome ,se prezumă până la proba contrară, a viza întregul bun ori universalitatea rezultată .
În situația în care legatarul nu poate realiza sarcina cu care este grevat legatul ori fără a depăși valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, legatarul „se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor"( Art.1060 alin 1) .
Iar în situația în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, dreptul de alegere revine acelei personae care e ținută să execute legatul, dacă testatorul nu conferă acest drept legatarului sau unui terț ( Art.1063 n.C.civ)
În general, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale , aceste dispoziții le găsim în art. 1066 C. civ.
Dreptul de preferință.
Potrivit articolului 1067 alin. 1 C. civ., „Creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prioritate față de legatari".
Reducțiunea legatelor excesive.
Potrivit articolului 1067 alin. 2 C. civ., „dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le execute.”
Restituirea excesului.
În momentul când un legat a fost executat, fără să se cunoască anumite datorii sau sarcini ale moștenirii, moștenitorul legal ori testamentar, creditorii ori orice persoană interesată poate să solicite restituirea de la legatar.
Legatarul cu titlu particular al unor sau altor bunuri de gen este titularul creanțelor asupra moștenirii.
5.1.4. Ineficacitatea legatelor
E posibil ca ineficacitatea legatelor să fie determinată fie de nulitatea lor sau de revocarea ori caducitatea lor. Voi analiza în cele ce urmează cauzele de ineficacitate a legatelor.
Nulitatea legatelor este una din cauze, pentru că sunt acte juridice unilaterale care sunt cuprinse în testament, legatele sunt supuse dispozițiilor de drept comun, referitoare la nulitatea actelor juridice.
În așa mod, vor fi lovite de nulitate legatele care au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privitoare la condițiile esențiale de validitate. De exemplu : dacă testamentul este nul , în consecință vor fi nule și legatele pe care el le conține.La fel sunt nule legatele cu obiect ilicit sau cauză imorală ori ilicită, legatele având ca obiect un bun scos din circuitul civil.
Vor fi anulabile și legatele făcute cu încălcarea unor dispoziție legale referitoare la capacitatea testatorului ori a unui viciu de consimțământ.
Revocarea voluntară a legatelor, este o altă situație de ineficacitate.
Revocarea voluntară a legatelor constă în desființarea acestora din dorința testatorului. Revocareaare în vedere acele legate care s-au născut valabil ,deci nu sunt nule ori anulabile, dar care după au fost desființate prin voința testatorului.
Legatul ca și testamentul, este un act juridic unilateral, revocabil pe perioada întregii vieți a testatorului, fară a se aduce atingere vreunui drept câștigat sau fară a fi necesar să se ceară consimțământul legatarului ori al altei persoane.
Potrivit art. 1068 alin.l, „legatele sunt supuse dispozițiilor privind revocarea voluntară a testamentului” asta înseamnă că revocarea voluntară a legatelor poate fi de două feluri , și anume : expresă ori tacită. Deoarece revocarea voluntară a testamentului am analizato mai sus voi cerceta doar celelalte cazuri de revocare voluntară tacită a legatelor și anume:
Înstrăinarea voluntară
În timpul vieții testatorului are loc acest fel de înstrăinare, care vizează bunul care face obiectul unui legat cu titlu particular. Potrivit art. 1068 alin.2, „orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimțită de către testator, chiar dacă este afectată de modalități, revocă implicit , deci tacit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat”. Legatul anterior va fi revocat chiar dacă înstrăinarea este nulă, deoarece ea confirmă neîndoielnic dorința testatorului de a revoca legatul, voința de a nu mai lăsa bunul respectiv legatarului și chiar dacă după înstrăinare, bunul legat ar fi revenit în patrimoniul testatorului .De exemplu, prin moștenirea cumpărătorului de către vânzător, prin cumpărare ori prin îndeplinirea unei condiții rezolutorii, fiind același motiv: voința de revocare a fost exprimată, și anume revocarea legatului din partea testatorului.
Însă se mai cere ca voința de revocare să fie valabil exprimată, adică să provină de la o persoană capabilă și altă condiție cumulative- să nu fi fost viciată prin eroare, dol ori violență .
Conform art. 1068 al 3. ineficacitatea înstrăinării nu prejudiciază revocarea decât în următoarele condiții :
este determinată de vicierea voinței testatorului sau incapacitatea sa;
înstrăinarea este o donație în favoarea beneficiarului legatului și nu a fost făcută sub condiții ori cu sarcini substanțiale diferite de acelea care ar putea afecta legatul.
Însă, dacă înstrăinarea bunului nu a fost făcută din voința testatorului, ci împotriva voinței sale (de exemplu, prin urmărirea silită sau expropriere), legatul facut anterior va putea fi considerat ca revocat, ci în măsura în care va putea fi executat, va fi caduc în ipoteza revenirii bunului în patrimoniul testatorului, legatul va redeveni eficace și va trebui executat.
distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legalul” .( art. 1068 alin.4.n.C.civ)
Desigur, în situația distrugerii involuntare a bunului, legatul nu va fi apreciat revocat, ci Nu poate testatorul renunța valabil, anticipat, la dreptul său de a revoca legatele anterioare, pentru că o asemenea renunțare ar fi nulă.
Revocarea judecătorească a legatelor.
O altă situație de ineficacitate a legatelor este revocarea judecătorească care constituie o sancțiune civila pentru legatarul care a fost vinovat de comiterea faptelor prevăzute de legea Română față de testator ori de memoria acestuia. Această situație poate interveni doar după moartea testatorului și la cererea persoanelor interesate , de exemplu : legatari universali , moștenitori legali, etc.
Pentru motivele ce urmează :
Neexecutarea sarcinilor de către legatarul gratificat cu un legat cu sarcini.
Găsim prevederile în. art. 1069 alin.l a noului Cod civil care spune că "revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator”.
Revocarea este o sancțiune la fel ca rezoluțiunea, pentru aplicarea ei se cere ca neexecutarea sarcinii sau executarea defectuoasă să fie imputabilă legatarului , deci din culpa legatarului.
Ca excepție art. 1069 alin.l, teza a Il-a, prevede că ''neîndeplimrea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinței testatorului, eficacitatea legatului este condiționată de executarea sarcinii".
În doctrină se asimilează cu neîndeplimrea sarcinii sau neexecutarea obligației care îi revine legatarului universal ori cu titlu universal de a plăti un legat cu titlu particular.
Însă constituie o sarcină și chiar dacă neexecutarea atrage revocarea legatului, o eventuală dispoziție testamentară cu caracter precativ, ce ar constitui doar o recomandare sau rugăminte adresată de testator legatarului.
Dacă sarcina impusă legatarului era prevăzută în favoarea unei personae terțe , aceasta nu estefi îndreptățită să solicite instanței revocarea legatului pentru că nu are un interes legitim, și numai executarea silită a sarcinii.
Ingratitudinea legatarului.
Potrivitart. 1069 alin.2, revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată și pentru ingratitudinea legatarului, în următoarele cazuri:
– în cazul în care legatarul a atentat la viața testatorului sau unei persoane apropiate
lui ori știind că alții au rele intenții/ intenționează să atenteze, nu îl înștiințează;
– în cazul în care legatarul este vinovat de fapte penale/cruzimi ori injurii grave
față de cel care dispune testamentul sau de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
La fel ca și în situația revocării donației pentru ingratitudine, nu este necesară o hotărâre
judecătorească de condamnare penală a legatarului, este suficient dacă instanța
civilă stabilește că a săvârșit cu intenție faptele prevăzute de lege.
„Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în
termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine
sau. după caz. de la data la care sarcina trebuie executată ”
Deci, înseamnă că termenul de 1 an este un termen de prescripție, care este supus cauzelor
de întrerupere , suspendare prevăzute în materia prescripțiilor.
Dacă în timpul vieții testaturului au fost săvârșite faptele de ingratutudine
el și doar el poate revoca legatul ocând dorește, până în ultimul moment al vieții sale,
indiferent de cât timp a trecut de la săvârșirea faptelor și fară să aibă nevoie
de acțiune în justiție în acest scop. În cazul în care testatorul nu a revocat legatul, ci
dimpotrivă a manifestat voința de a-1 ierta pe legatar, legatul
poate fi revocat după moartea testatorului , în cazul când există persoane interesate.
Deci, înseamnă că persoanele interesate au aptitudinea de a acționa numai dacă testatorul nu la iertat pe legatar și o condiție comulativă- nu s-a împlinit termenul de un an de la data când ei au cunoscut fapta de ingratitudine.
Caducitatea legatelor.
Caducitatea rezidă în desființarea retroactivă a unui legat care a luat naștere valabil și nerevocat – ca urmare a imposibilității executării lui din motivul unor împrejurări străine de voința testatorului sau de vreo culpă a legatarului.
Potrivit art. 1071, orice legat devine caduc atunci când:
legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii în cazul în care testatorul dispune că, în cazul decesului legatarului, legatul să fie cules de moștenitorii săi;
La fel, legatul nu este caduc dacă intenția testatorului a fost să gratifice nu o persoană anumită ci pe oricare persoană care va avea, la data deschiderii moștenirii, o anumită funcție, calitate – de exemplu, profesorul unei școli, directorul unui intreprinderi anumite, căpitanul unei nave . În această din urmă situație, noul Cod civil și Codul civil nu prevedea situația comorienților sau codecedaților , în doctrină se mai analiza cazul în care legatarul nu ” moare înaintea tetstatorului”, ci în același timp cu testatorulul, fără să se poată stabili ordinea în care aceștia au decedat, deci sunt codecedeți sau comorienți. Un exemplu relevant ar putea fi în situația unei catastrofe maritime, aeriene ori alte împrejurări deosebite, principalul să fi murit în aceeași zi , fără se se poată stabili supravețuirea unuia dintre ei.
Deoarece caducitatea legatului în situația decesului legatarului își găsește fundamentarea în lipsa capacității succesorale a legatarului în momentul deschiderii moștenirii ,iar capacitatea succesorală nu se poate recunoaște și nu este nici în cazul codecedaților și comorienților, pentru că nu se poate proba ”existența” legatarului în clipa morții celui care a lăsat testament , deci testatorului. Soluția în aceste situații este caducitatea legatului. Dacă nu se poate proba capacitatea succesorală a legatarului( condiție generală) nici legatarul comorient ori codecedat nu poate dobândi legatul și deci, nu poate să transmită prin moștenire la proprii succesori, la fel ca și în cazul legatarului predecedat.
legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii(cele prevăzute de art.990, art.991)
legatarul este nedemn ;
legatarul renunță la legat;
legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul, în cazul în care acesta avea un caracter pur personal;
bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul când testatorul este în viață sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul ,numai pieirea fortuită sori din culpă atrage caducitatea, deoarece distrugerea voluntară de către testator a bunului individual determinat care constituie obiectul legatului cu titlu particular, semnifică revocare;
Iar dacă bunul piere fortuit după decesul testatorului și legatarul a dobândit deja bunul, deci, el fiind proprietar se va pune, după caz, problema cine suportă riscul – în caz de pieire fortuită a bunului – sau problema răspunderii – în caz de pieire din culpa vreunei terțe persoane: este clar că în cazul unui legat universal sau cu titlu universal, pieirea unui sau mai multor bunuri din universalitate nu atrage caducitatea legatului și atrege doar micșorarea emolumentului acestuia .
Legatul conjunctiv și dreptul de acrescământ
În legătură cu ineficacitatea legatelor se pune și problema: ce se va întâmpla cu bunurile care făceau obiectul legatului care nu își produce efectele ?
Potrivit art. 1072 C. civ., moștenitorii profită de ineficacitatea legatului „ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul".
Deci derivă că vor beneficia de ineficacitatea legatului:
– moștenitorii legali,
– legatarii universali,
– legatarii cu titlu universal
– legatarii cu titlu particular (dar numai dacă au fost însărcinați cu executarea legatului în cauză) .
Un exemplu relevant ar fi când testatorul a desemnat doi legatari universali AO și BO, dintre care AO decedează înainte de deschiderea moștenirii ,și nu există moștenitori rezervatari, în acest caz, al doilea legatar universal BO va profita, culegând și cealaltă parte, întrucât are vocație la întreaga moștenire. Dacă BO renunță la moștenire, în acest caz patrimoniul succesoral va fi cules de moștenitorii legali.
Există două două cazuri de excepție a ineficacitatății legatului de care profită alte persoane:
– în situația substituției vulgare, când de ineficacitatea legatului beneficiază persoana stabilită auxiliar de către testator;
– în situația legatului conjunctiv, când operează dreptul de acrescământ în favoarea colegatarului.
Legatul conjunctiv este un legat cu titlu particular al cărui obiect este un bun determinat individual sau generic,și este lăsat mai multor legatari cu vocație la întreg bun, testatorul ne indicând partea fiecăruia.( 1065 alin. 1 C. civ)
Doctrina percepe între două situații diverse.
Bunul se va împărți în părți egale, atunci când toți legatarii acceptă legatul iar chemarea la întreg a fiecărui legatar va fi limitată la o fracțiune din bun.
În cazul în care unul sau mai mulți legatari nu doresc sau nu pot primi legatul, părțile acestora vor reveni celorlalți colegatari acceptanți, ale căror fracțiuni vor crește corespunzător(1065 alin. 2 C. civ.) . În așa mod operează dreptul de acrescământ .
Dreptul de acrescământ ( în doctrină se mai numește dreptul -de adăugire) odoar în cazulîn care legatul este conjunctiv ,ca rezultat al voinței testatorului .
Pentru ca dreptul de acrescământ să opereze, trebuie întrunite următoarele condiții:
– existența unei pluralități de legatari;
– existența intenției testatorului de a conferi fiecărui colegatar o vocație la întregul obiect.
– dispozițiile făcute în favoarea lor să aibă același obiect;
– unul sau mai mulți colegatari să nu dorească sau să nu poată să primească legatul.
Doctrină a pus problema dacă colegatarii sunt obligați să primească adaosul sau ar putea să îl refuze, păstrând totodată din legat ce li s-ar cuveni în lipsa acrescământului ? Pe scurt, dreptul de aicrescământ este facultativ sau obligatoriu ?
Soluția este că dreptul de acrescământ operează obligatoriu .
Întotdeauna cu sarcini operează dreptul de acrescământ operează.
În lipsa unei stipulații contrare a testatorului, colegatarii acceptanți ai legatului sunt obligați să execute și sarcinile care reveneau colegatarilor care nu au dorit sau nu au putut să primească legatul. Excepțiile sau sarcinile instituite de testator în considerația unui anume legatar ,cu caracter personal . Se aplică dreptul de acrescământ și în cazul moștenirii legale.
Dreptul de acrescământ, în cazul moștenirii legale, operează întotdeauna obligatoriu și cu sarcini.
Regimul legatului-sarcină.
Conform art. 1073, excepție este cazului prevăzut la articolul 1071 lit. f), revocarea judecătorească sau caducitatea a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea legatului. Moștenitorii care au de câștigat din ineficacitatea legatului sunt constrânși să execute legatul-sarcină.
Efectele ineficacității legatelor.
Conform artticolului 1072, in toate situațiile în care legatele simt ineficace din cauza revocării, caducității sau nulității, desființării pentru neîndeplinirea condiției suspensive
sau pentru îndeplinirea condiției rezolutorii, de această ineficacitate au de câștigat moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau,o ală situație posibilă- înlăturate prin existența legatului ori care aveau obligația să execute legatul.
Vorbim de dreptul de acrescământ pentru că partea moștenitorilor care profită de ineficacitatea legatelor va crește în mod concordant.
5.2. Dispoziții testamentare privind moștenirea
Încă o dispoziție testamentară ce poate fi cuprinsă în testament este dezmoștenirea, care mai este numită și exheredare.
Testamentul poate fi utilizat în principal în două scopuri complementare:
– privarea unui moștenitor legal de cota sa de moștenire care i s-ar cuveni (anume această situație este exheredarea/ dezmoșienire)
-atribuirea moștenirii altei persoane- terț ori unui alt moștenitor legal. Orice persoană este liberă să dispună de bunurile sale.
cum vrea ea, inclusiv pentru momentul morții sale testatorul mai poate dezmoșteni pe succesorii săi legali, în totalitate –se pot dezmoșteni moștenitorii legali nerezervatari ori parțial pe cei care au dreptul la rezervă sau pe cei care urmează să primească mai puțin decât cota lor legală care li s-ar cuveni din moștenire.
Prin urmare, dezmoștenirea este acea dispoziție prin care testatorul înlatura de la succesiune pe unul sau pe mai mulți moștenitori legali.
Articolul 1074 alin. (I) noul Cod Civil reglementează această instituție în premieră, vechiul Cod civil nu prevedea dispoziții speciale precum instituția dezmoștenirii, care este cunoscută în literatură sub numele de- exheredare .
Dezmoștenirea este atunci când moștenitorul legal, păstrează calitatea de moștenitor, fie el și nerezervatar, și pierde doar emolumentul moștenirii. În această calitate, exheredatul poate cere anularea constatarea nulității dispozițiilor testamentare, revocarea judecătorească a legatelor, constatarea caducității acestora, iar exheredații rezervatari pot cere reducțiunea liberalităților excesive.
O altă definiție este că „dezmoștenirea (exheredarea) este o dispoziție testamentară prin care testatorul înlătură de la moștenire unul sau mai mulți moștenitori legali”( 1074 alin. 1 C. civ.). În așa mod, orice persoană are posibilitatea ca, prin derogare de la regulile devoluțiunii legale a moștenirii, să excludă de la moștenirea sa persoana sau persoanele neagreate ,indiferent de motivele sale.
Exheredarea prerogativa testatorului, dar care nu se poate exercita nelimitat. Deci, moștenitorii rezervatari nu pot fi înlăturați în totalitate de la moștenire, la felnu pot fi lipsiți de rezerva succesorală ,care li se cuvine , chiar împotriva voinței testatorului.
Deci, testatorul alege de a dezmoșteni numai parțial moștenitorii rezervatari (doar cotitatea disponibilă). Restul moștenitori, nerezervatari, pot fi dezmoșteniți fără restrângeri.
În doctrina se cunoaște și exheredarea ca sancțiune care se numește – clauză penală, dispoziția în care testatorul dezmoștenește pe moștenitori eventuali legali ori pe legatarii care ar ataca testamentul ori unele dispoziții testamentare, cu acțiune in justiție.
Exheredarea ca sancțiune se justifică prin faptul că „testatorul poate lua și măsuri de apărare, de respectare a dispozițiilor sale de ultimă voință" și este valabilă .
Dezmoștenirea poate fi:
Directă sau expresă , intervine în cazul în care testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a succesorilor legali;
– totală, când ii are în vedere pe toți moștenitorii legali ai lui de cuius sau
-parțială, când testatorul ii înlătura de la succesiune numai pe unul sau mai mulți moștenitori legali: în cazul dat, dacă de cuius nu a instituit legatari, succesiunea va fi culeasă de alți moștcnitorii ale celui dezmoștenit ori de moștenitorii subsecvenți, conform regulilor stabilite devoluțiunii legale a moștenirii;
Indirectă,intervenind atunci când de cuius, menționează expres excluderea moștenitorilor legali,stabilește unul sau mai câțiva legatari care vor culege întreaga moștenire ori, dacă sunt rezervatari, doar cotitatea liberă/disponibila;
dacă legatul nu este eficient, iar din cuprinsul testamentului rezulta voința neîndubitabilă a lui de cuius de a exclude de la moștenire pe succesorii săi legali, dezmoștenirea rămâne valabilă: în caz contrar, ineficacitatea legatului determină culegerea moștenirii de către succesorii legali, cu eu titlu de sancțiune, intervenind atunci testatorul dispune prin testament că moștenitorii o să piardă dreptul lor la moștenire dacă atacă testamentul cu acțiune în justiție.Acest fel de dezmoștenire privește la moștenitorii legali, dar se poate referi și pe legatarii universali cu titlu universal care ar ataca un legat cu titlu particular: „exheredarea-sancțiune nu poate aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari și nu ii poate împiedica pe succcsori să ceară constatarea nulității dispozițiilor testamentare contrare ordinii publice, și bunurilor moravuri sau revizuirea condițiilor și a sarcinilor”( art. 1009 NNC).
5.3. Execuțiunea testamentară
Definiția execuțiunii testamentare este : un ansamblu de activități necesare aducerii la executarea dispozițiilor de ultimă voință a testatorului.Deși , în principiu, îndeplinirea testamentului este în sarcina moștenitorilor legali și a legatarilor universali , testatorul poate numi persoane, una sau mai multe , conferindu-se împuternicirea indispensabilă executării dispozițiilor sale tetsamentare mortis causa.
Desemnarea executorului testamentar poate fi facută dce către un terț, cu condiția să fie determinat prin testament.În cazul în care sunt desemnați mai mulți executori tetsamentari, oricare poate acționa fără concursul celorlalți, excepție este situația în care testatorul le-a împarțit atribuțiile ori a dispus altfel.
E necesar ca executorul testamentar să aibă capacitatea de a se obliga și desigur capacitatea de exercițiu deplină.
Execuțiunea testamentară este – un mandat special, solemn, făcut doar sub formă testamentară, supus aceptării executorului, si în general gratuit.Remunerația acestuia stabilindu-se de către testator sub forma unui legat.
Mandul începe sa-și producă efectele la moartea testatorului și moștenitorii lui de cuius nu-l pot revoca, spre deosebire de mandatul obișnuit care încetează la moartea mandantului.
Executorul testamentar are calitatea dc administrator al moștenirii, care îi permite să facă acte de conservare și de punere în valoare a patrimoniului succesoral. Soluția, statuată cu titlu de noutate de art. 1079 NCC, este salutară în raport cu dispozițiile vechiului Cod civil, care făceau diferența între executorul cu și fără sezină , în fapt, o simplă detențiune precară asupra bunurilor mobile ale patrimoniului succesoral , complicând situația părților implicate în transmisiunea mortis causa. Reglementare în noul Cod civil nu introduce vreo distincție în privința dotării executorului de a administra doar bunurile mobile ori imobile, aspect favorabil din perspectiva realizării cu eficiență a atribuțiilor pe care executorul testamentar le va avea de îndeplinit, această interpretare este susținută și de prezumția de administrator atașată simplei numiri de executor, instituită de alin. (1).
Dacă testatorul nu dorește să-i acorde acest drept, trebuie să fie specificată expres aceasta în testament, de asemenea, putând să limiteze dreptul de administrare la anumite bunuri ori categorii de bunuri , de exemplu :imobile, mobile, situate în România ori străinătate etc.
Limitele și durata calității de administrator este restrânsă la un termen de doi ani, acesta putând fi scurtată prin voința tetsatorului, exprimată în testament, sau poate fi prelungit de către instanța de judecată pentru motive temeinice cum ar fi : cazul fortuit,forța majoră, ori promovarea unor acțiuni judiciare în legătură cu succesiunea, de a căror soluție depinde compunerea patrimoniului succesoral, calitatea moștenitorilor, numărul lor etc.
Prelungirea este posibilă doar pentru un singur an. însă nu este determinat numărul maxim de prelungiri posibile.
Deci, nu contează dacă executorul se află în termenul inițial de doi ani sau în prelungiri,
la finalul fiecărui an el trebuie să dea socoteală pentru gestiunea sa(1082alin. (1) NCC). Să precizez că rolul administrării nu este unul în sine, ci este un scop întotdeauna subordonat executării atribuțiilor prevăzute de art. 1080 NCC.
Să mai precizez că, execuțiunile testamentare care au fost începute înainte de data intrării în vigoare a noului Cod civil , nu pot dura mai mult de doi ani care se încep a calcula de la această dată, desigur -cu posibilitate de prelungire în condițiile arătate mai sus.
5.3.1.Drepturile și obligațiile executorului testamentar
Atribuțiile executorului testamentar sunt reglementate cu ajutorul normelor imperative. Însă, dacă nu a fost numit un executor și dispozițiile testamentare sunt executate de succesorul universal, acesta nu e ținut să respecte limitele care se impun de lege executorilor testamentari, în cazul în care legatarul universal nu are emolument, trebuie determinată voința reală și ne viciată a testatorului, conferirea vocației universale putând fi doar o simulație a unei execuțiuni. Atribuțiile executorului testamentar pote fi mai restrânse ori mai extinse , există unele care trebuie să fie în mod expres individualizate în testament, după cum urmează:
-să ceară punerea sigiliilor, în cazul în care printre moștenitori sunt și minori saupersoane puse sub interdicție judecătorească ori dispărute;
-să ceară să se facă inventarul bunurilor moștenirii în prezența ori cu citarea moștenitorilor;
-să ceară instanței încuviințarea vânzării bunurilor, în cauza când nu sunt sume suficiente pentru executarea legatelor, și de subliniat că instanța va putea încuviința vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moștenitori rezervatari, conform articolului 1080 alin.1 lit c teza a II C .civ..
-să depună toate diligențele sale pentru eecutarea testamentului iar în caz de contestație , pentru a apăra validitatea sa;
-să plătească datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciro, executorul va putea achita datoriile doar cu încuviințarea instanței judecătorești;
-să încaseze creanțele moștenirii;
-să depună diligențe pentru efectuarea partajului.
Trebuie menționat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 98 LPA, în cazul moștenirilor care se deschid după data intrării în vigoare a noului Cod civil, executorii cu sau fără sezină, instituiți prin testamenteleîntocmite anterior acestei date, au atribuțiile analizate anterior, excepție este cazul în care atribuțiile au fost limitate expres de testator.
5.3.2.Încetarea execuțiunii testamentare
Cazurile de încetare a execuțiunii tesțgmentare sunt următoarele:
– în cazul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 1080 NCC;
– în situația când e imposibilă îndeplinirea execuțiunii, indiferent dacă motivul este unul personal al executorului ,împrejurare care ar putea să conducă la tragerea la răspundere a acestuia, ține de succesiune (lipsa unui patrimoniu mortis causa) sau de alte cauze exterioare;
-când decedează executorului, întrucât cxecuțiunea are caracter intuitu personae;
-în cazul punerii sub interdicție a executorului, întrucât acesta are nevoie de capacitate deplină de exercițiu, conform dispozițiilor art. 1078 NCC;
-în situația revocarii calității de executor, decisă de către instanța de judecată, la cererea celor interesați, ca rezultat a neîndeplinirii misiuniisau a culpei în executare;
-când expirară termenul execuțiunii inițiale de doi ani ori a termenului de un an prelungit
de către instanța judiciară.
VI. LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE DE BUNURILE MOȘTENIRII PRIN TESTAMENT
Orice persoană poate dispune cum dorește de bunurile sale după decesul său, în așa mod , este consacrat , principiul libertății testamentare.
Nu este nelimitat dreptul persoanei fizice de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii, însă este restrâns de lege, care instituie unele ineficacități, prohibiții, etc..
În materia ”limitelor”se impun următoarele reguli :
-dispoziție mortis causa , probabil, principala, poate îmbrăca doar forma unor testamente esențialmenterevocabile;
-pactele asupra moștenirilor nedeschise sunt interzise;
-substituțiile succesoralenu produc, de regulă, efecte juridice;
-liberalitățile ce încalcărezerva succesorală sunt oprite.
Le voi analiza, de altfel, pe rând în cele ce urmeaza.
6.1.Interzicerea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise
Noțiunea actului juridic asupra moștenirii nedeschise de lege este ”orice contract sau act unilateral prin care una din părți dobândește drepturi acea moștenire sau renunța la ele.”
Articolul 956 alin. (2)noul Cod. civil interzice actele juridice asupra unei moșteniri viitoare care nu a fost deschisă: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absoluta actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedesc precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte e deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii”.
Actele juridice asupra unei moșteniri viitoare sunt interzise indiferent dacă privesc sau nu moștenirea unei terțe persoane ori a unuia dintre contractanți indiferent dacă sunt făcute cu titlu gratuit sau oneros .
Raționamentul acestei interdicții este de a împiedica nașterea dorinței sau a ideii decesului celui care ar lăsa moștenirea la dobânditor printr-un asemenea act.
Pentru a exista un act juridic asupra unei moșteniri nedeschise și viitoare
trebuie îndeplinite trei condiții cumulativ :
existența unui act juridic, adeci o convenție (act jundic irevocabil) ori chiar un
act juridic unilateral de renunțare sau de acceptare;
să nu fie deschisă moștenirea , deci actul să fi fost tăcut la o dată la care
defunctul era în viață, așa dar dreptul care se dobândește ori la care se renunță să fie un
drept succesoral eventual;
să nu fie în mod excepțional actul juridic permis de lege
În articolul 1.939 C. civ. Se prevede că se permite ca în contractul de societate să se stipuleze că societatea va continua de drept și după moartea unuia dintre asociați cu moștenitorii celui decedat.
În așa mod este valabilă împărțeala de ascendent făcută prin donație a bunurilor prezente, cu efecte și după moartea donatorului, în situația în care au fost respectate condițiile de formă, fond cerute de lege pentru actul de donație.
Actele juridice care au ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri viitoare sunt sancționate cu nulitatea absolută,pentru că, să reiterăm faptul că trezesc dorința morții celui despre a cărui moștenire nedeschisâ este vorba.
Este imposibilă validarea actului prin confirmare după deschiderea moștenirii.
În cazul în care părțile doresc să mențină actul, e necesar să-l modifice după deschiderea moștenirii, cu respectarea exigențelor legale. În acestă situație vom fi în prezența unui act asupra unei succesiuni deschise, și nu în situația unei confirmări a actului asupra unei succesiuni viitoare.
6.2.Interzicerea substituțiilor fideicomisare
Noțiunea substituților fideicomisare este dispoziția care este cuprinsă într-un testament ori intr-o donație prin care dispunătorul îl constrânge pe beneficiarul liberalității ,legatar sau donatar, care este numit instituit ori grevat, să conserve bunurile primite de testator și să le transmită la moartea sa unei alte persoane, terțe, numită substituit ori fideicomisar , aleasă de de cuius, deci dispunător.
În substituția fidcicoinisară sunt posibile ca obiect legate cu titlu particular.
Obiectivul principal al substituției fideicomisare este să reglementeze devoluțiunea succesorală a aceluiași bun în viitor.
Ea presupune inalienabilitatea voluntară, prin dispoziția testatorului ori a donatorului, a bunului care face obiectul acestei substituții or inalienabilitatea este o încălcare a unuia dintre principii , și anume -principiului liberei circulații a bunurilor.
Substituția fideicomisară implică existența a trei subiecți:
dispunătorul care poate fi testator ori donator
un prim beneficiar care poate fi grevatul ori instituitul, donatar sau legatar
și un al doilea beneficiar care poate fi substituitul ori fideicomisarul.
Este posibilă substituția fideicomisară cuprinsă într-un testament ori într-o donație între vii. Substituitul poate fi o persoană fizică ori juridică.
Substituția fideicomisară poate fi simplă când se compune din cel puțin două liberalități cu același obiect și graduală când este formată din mai multe liberalități cu același obiect, ori veșnici în cazul când se stipulează să opereze în folosul descendenților la infinit.
Condiții:
Pentru ca o dispoziție liberală să fie o substituție fideicomisară ea trebuie sa întru-
nească următoarele condiții:
să conțină o dublă liberalitate care are ca obiect aceleași bunuri, făcută în
folosul a două persoane distincte – instituitul și substituitul.
Aceste liberalități se emană de la același autor și obiectul având aceleași bunuri, înseamnă că atât instituitul, cât și substituitul primesc liberalitatea de la donator ori de la testator.
Însă substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității ca consecință al
voinței dispunătorului. La moartea instituitului se nasc drepturile substituitului.
Instituitul nu este decât doar un intermediar între dispunător și substituit.
Incapacitățile de a dispune seraportează la dispunător, iar cele de a primi în raport cu instituitul și substituitul.
În comparație cu Codul civil din 1864 în care se interzicea orice substituție fideicomisară, Noul Cod civil aprobă ca dispunătorul să stipuleze sarcină pentru instituit și să conserve și să transmită bunurile primite cu titlu gratuit, astfel se admite substituția fideicomisară simplă;
În privința executării sarcinii, dispunătorul poate obliga instituitul la constituirea de garanții și incheierea unor contractc de asigurare.
În situația când instituitul este moștenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală.
cele două liberalități să fie legate intre ele cu ajutorul unui interval de timp
”tradus temporis”.
Acest interval de timp-”tradus temporis” durează din momentul deschiderii succesiunii testatorului ori de la data când s-a făcut donația, până la moartea instituitului pentru că substituitul primește bununle doar în momentul decesului instituitului.
Dreptul instituitului este o proprietate ”ad tempus”, deci vremelnică și revo-
cabilă, care ia sfârșit la moartea instituitului (deschiderea substituției) pentru a face
loc drepturilor substituitului.
Din altă parte, acest interval de timp nu este șters în praeteritum,prin deschiderea succesiunii instituitului deoarece dreptul substituitului se naște din ziua decesului instituitului șt nu din ziua morții dispunătorului;
să stabilească între aceste persoane o ordine succesivă, pentru că al doilea gratificat (substituitul) să îl moștenească pe instituitori grevat, la moartea acestuia.
Cele două liberalități trebuie să vină cumulate, ca în cazul substituției vulgare sau a dublului legat condițional, ori împreună sau una după alta.
sâ conțină pentru instituit obligația de a păstra toată viața sa și de a remite la moartea sa substituitului bunurile legate ori dăruite .
Obligația se impune în mod imperativ , deci nu este o simplă recomandare ori rugăminte a dispunătorului.
Sancțiunea substituției fldeicomisare
Dispoziția prin care o persoană, numită instituit, este obligată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț,numit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât in cazul in care este permisă de lege
In situația în care încalcarile interdictiilor impuse de dispunator nu sunt din cauza voinței institutului, și dacă, sunt din cauza unor situatii imprevizibile ori neimputabile beneficiarului, apărute după acceptarea liberalitatii, îndeplinirea condițiilor ori executarea sarcinilor care afecteaza liberalitatea a devenit extrem de dificila sau excesiv de oneroasa pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor ori a condițiilor.
Articolul 1.009 din Noul Cod Civil stabileste situatia clauzelor nescrise. În sensul acesta, este considerata nescrisa clauza prin care, sub sanctiunea desfiintarii liberalitatii sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat sa nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate sau să nu solicite revizuirea conditiilor ori a sarcinilor.
La fel, este considerata nescrisa dispozitia testamentara prin care se prevede dezmostenirea ca sancțiune pentru încalcarea obligațiilor enumerate mai sus ori pentru contestarea dispozitiilor din testament care pot aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.
6.3.Interdicția actelor juridice care încalcă rezerva succesorală
Cea mai însemnată limitare care e adusă de legiuitor este dreptul de a dispune prin acte juridice cu titlu gratuit care o constituie instituția rezervei succesorale.
Pactele succesiunilor viitoare și substituțiile fideicomisare, sunt acte juridice care nu se nasc valabil și sunt lovite de nulitate absolută, ele neputând fi executate chiar și parțial , fiind oprite imperativ de lege.
Definiția rezervei succesorale este: ”partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.”, găsim această reglementare în articolul 1086 noul Cod civil.
Altfel vorbind , rezerva succesorală este partea din moștenire care se cuvine, conform legii, moștenitorilor rezervatari și de care defunctul nu putea dispune prin liberalități sau dezmoșteniri.
Deci rezerva succesorală nu este o parte din moștenire pe care o lasă defunctul, ci este a cea parte din moștenire pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut liberalități sau dezmoșteniri.
Fiind o parte a moștenirii care se atribuie moștenitorilor rezervatari, rezerva se poate pretinde numai de cei care vin efectiv la moștenire, așa dar îndeplinesc condițiile necesare pentru aceasta ca de exemplu :au capacitate succesorală, vocație concretă la moștenire, nu sunt nedemni, și , desigur, acceptă moștenirea.
Rezerva se întemeiază pe rațiuni de moralitate și echitate, se consideră că nu este admisibil ca un părinte să-și dezmoștenească copilul său, sau ca un copil să nu lase nimic din averea părinților, ori ca un soț să îl lase fără sprijin pe soțul supraviețuitor, dispunând de toate bunurile sale în avantajul altor persoane.
Un exemplu relevat este când un părinte are mai mulți copii și decide ca unui copil – X să nu îi lase nici un bun din moștenirea sa, bunurile respective fiind lăsate sau donate prin testament (de exemplu) celorlalți copii- Z și Y, acest lucru este posibil numai pentru partea care nu încalcă rezerva succesorală a lui X.
Conform noului Cod civil, moștenitorii rezervatari sunt:
soțul supraviețuitor,
descendenții ,
ascendenții privilegiați .
Însă dacă de cuius nu are moștenitori rezervatari atunci defunctul poate dispune de bunurile sale după placul său prin liberalități sau orice altfel de acte.
Caractere juridice
Rezerva succesorală are următoarele caractere juridice:
este o parte a succesiunii fiind individualizată în mod direct prin aplicarea art.1088 NCC;
are caracter de ordine publică – este stabilită imperativ de lege, dar legea stabilește numai dreptul la rezervă, nu și obligativitatea acceptării ei;
rezerva succesorală este individuala – măcar că se atribuie în indiviziune rezervatari lor, se calculează în funcție de fiecare moștenitor rezervatar care vine la moștenire;
este datorată în natură – doar în mod excepțional, rezerva poate fi atribuită/întregită sub forma unui echivalent în bani (a se vedea art. 1097 NCC);
indisponibilitatea , un alt caracter – rezerva nu poate fi atinsă prin donații sau legate ori dezmoșteniri, în primele două cazuri sub sancțiunea reducțiunii liberalităților excesive.
Rezerva moștenitorilor rezervatari
Moștenitorii rezervatari sunt : soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții previlegiați ai defunctului.
Nu sunt moștenitor rezervatari ascendenții ordinari, rudele colaterale ale defunctului, indiferent dacă sunt previlegiați sau ordinari.
În lege regăsim modalitățile de calcul a rezervei, cuantumul cotității disponibile care poate fi determinat prin mod indirect prin scăderea din masa succesorală a rezervei.
6.3.1.Rezerva descendenților
Rezerva succesorală a fiecărui descendent este de jumătate din cota succesorală care în lipsa liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
În Codul civil din anul 1864 cuantumul rezervei a descendenților( gradul I) al lui de cuius , deci, copii, varia în funcție de numărul lor, și dacă defunctul a lăsat doar un copil era de ½ din moștenire, 2/3 din moștenire dacă avea 2 copii, și , evident, ¾ dacă a lăsat trei sau mai mulți copii. Nu se ținea cont dacă nepoții sau strănepoții veneau prin reprezentare sau nume propriu, rezerva se stabilea în funcție de numărul copiilor.
Rezerva succesorală se stabilește și se atribuie în mod individual., și se au în vedere doar descendenții care vin efectiv la moștenire.La stabilirea rezervei succesorale nu se va ține seama de succesibilii care au renunțat la moștenire, cu excepția cazului celor obligați la raport, potrivit articolului 1147 alineatul (2)noul Cod civil.
În cazul în care copii defunctului vin în concurs cu soțul supraviețuitor , vor culege ¾ din moștenire, această cotă din fracțiune va fi împărțită la numărul copiilor , care vin în nume propriu la moștenire , și rezultatul care reprezintă cota lor succesorală se va diviza cu doi, pentru a afla rezerva fiecăruia dintre copii.
Alți descendenți , decât copiii, adică nepoții , strănepoții, au posibilitatea de a veni la moștenire prin reprezentare succesorală .
6.3.2.Rezerva ascendenților privilegiați
Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului, deci mama și tatăl defunctului, fie din căsătorie, din afara ei ori din adopție. Daca vin părinții singuri(ambii), fiecare din ei va culege 1/2 din moștenire, iar rezerva fiecăruia va fi de 1/4 din moștenire.
În cazul în care la moștenire vine clasa a II-a de moștenitori legali care sunt ascendenții privilegiați, colateralii privilegiați, șiexistă doar un singur părinte, el va culege 1/4 din moștenire, și va avea o rezervă succesorală cu cota de 1/8 din moștenire.
Dacă vin ambii părinți la moștenire în concurs cu colaterali privilegiați vor culege împreună ½ , așa dar fiecare va culege ¼ din moștenire și rezerva fiecăruia va fi la fel de 1/8 din moștenire.
Iar dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu clasa a II-a, partea cuvenită este de 2/3 din moștenire, la care se aplica procentele menționate anterior,
pentru ipoteza când clasa a II-a vine singură la moștenire.
În cazul când soțul supraviețuitor vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați, partea
cuvenită acestora din urmă este de jumătate din moștenire.
Deci, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu ambii părinți a lui de cuius, fiecare dintre aceștia va culege 1/4 din moștenire, și va avea o rezervă succesorală de 1/8 din moștenire.
Dacă un singur părinte vine la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor, el va culege 1/2 din moștenire, iar rezerva sa va fi de 1/4 din moștenire.
Stabilirea rezervei se va face în funcție de părintele care vine la moștenire,
și nu în cazul când este nedemn ori renunțător.
6.3.3.Rezerva soțului supraviețuitor
Rezerva care se cuvine soțului supraviețuitor este de 1/2 din cota succesorală care i se cuvine în calitate de moștenitor legal, pentru că soțul supraviețuitor vine în concurs cu orice clasă de moștenitori și partea sa succesorală fluctuează în dependență de clasa cu care vine în concurs, în mod obligatoriu și rezerva sa succesorală va varia în dependență de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.
Rezerva soțului supraviețuitor va varia în funcție de:
– 1/8 din moștenire în cazul când vine în concurs cu moștenitori din clasa I indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul și indiferent de numărul lor ,jumătate din
cota succesorală de ¼.
– 1/6 din moștenire în cazul când vine în concurs cu ascendenții privilegiați, indiferent de
numărul lor, și cu colateralii privilegiați, la fel, indiferent de numărul lor, așa dar cu
clasa a II-a (jumătate din cota succesorală de 1/3);
-1/4 din moștenire în cazul concursului numai cu ascendenții privilegiați ori numai cu colateralii privilegiați, în ambele situații indiferent de numărul lor ,jumătate din
cota succesorală de 1/2;
-3/8 din moștenire, venind în concurs cu ascendenții ordinari ori cu colateralii ordinari (clasa a IV-a) în ambele cazuri indiferent de numărul lor (jumătate
din cota succesorală de 3/4);
-1/2 din moștenire în absența oricărei rude din aceste patru clase de moștenitori legali, așa dar jumătate din întreaga moștenire în concurs cu beneficiarul liberalității.
Soțul supraviețuitor are rezervă doar asupra dreptului de moștenire legală,nu și dreptul special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic.
Ca consecință, soțul supraviețuitor ar putea fi înlăturat de la aceste bunuri prin actele cu titlu gratuit ale soțului defunct.
Rezerva va fi calculată asupra întregii moșteniri, în care vor fi incluse și aceste bunuri.
Deci altfel vorbind, în cazul concursului, rezerva soțului supraviețuitor și a celorlalți moștenitori rezervatari se va calcula prin aplicarea unei fracțiuni matematice la cota lor din moștenire și se vor scădea ambele din moștenire, fără ca vreuna din rezerve să se scadă din cealaltă.
Rezerva moștenitorilor rezervatari este protejată de lege împotriva liberalităților dispunătorului și împotriva unor eventuale comprimări, diminuări, determinate de calcularea și atribuirea rezervei altor moștenitori cu care se vine în concurs.
Rezerva moștenitorului rezervatar micșorează disponibilul, însă nu va aduce atingere rezervei altor moștenitori rezervatari.
VII. SITUAȚIA SPECIALĂ A SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR
Art. 1090 C. civ. instituie cotitatea disponibilă specială pentru soțul supraviețuitor care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți ai defunctului decât cei comuni lor.
În vechiul Cod civil erau reglementări mai stricte, Decretul-Lege nr. 319/1944 privind dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor în vigoare și astăzi, înlătură aceste exigențe și instituie în favoarea soțului supraviețuitor un regim juridic echitabil, recunoscându-i acestuia un drept la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori, precum și unele drepturi succesorale accesorii (dreptul special asupra mobilelor, obiectelor aparținând gospodăriei casnice și darurilor de nuntă și dreptul de abitațic asupra casei de locuit).
În temeiul Legii nr. 287/2009. soțul supraviețuitor beneficiază de următoarele drepturi succesorale:
un drept de moștenire. în concurs cu oricare dintre chisele de moștenitori sau. în lipsa acestora, un drept de moștenire exclusiv (art. 971);
un drept temporar de abitație asupra casei de locuit (art. 973);
un drept de moștenire special, asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic care au fost afcctatc folosinței comune a soților (art. 974).
Această noutate din noua reglementare în materie succesorala rezidă, cât privește categoriile de drepturi succesorale de care beneficiază soțul supraviețuitor, în aceea că nu mai găsește printre acestea un drept special de moștenire asupra darurilor de nuntă. Opțiunea noii reglementări care renunța la această categorie de drepturi succesorale, de altfel lipsită de utilitate practică, este, in opinia mea, justă.
Pentru a-l putea moșteni pe defunct, e necesar ca soțul supraviețuitor să îndeplinească, două condiții generale si una specială :
să aibă capacitatc succesorală, adică să fie în viață la data dcschiderii moștenirii defunctului;
să nu fie nedemn față de defunct;
să aibă calitatca de soț, la data deschiderii succesiunii, adică să nu existe o hotărâre de divorț definitivă (art. 970 din noul Cod civil). Această condiție, cu aplicabilitate numai în materia drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor oînlocuiește pe cea generală, referitoare la rudenia succesibilului cu defunctul.
Situația opusă, este când nu putem vorbi de căsătorie , și deci de soț supraviețuitor când :
căsătoria este desfăcută prin divorț;
căsătoria a încetat de moartrea unuia dintre soți;
căsătoria este edclarată nulă sau este anulată.
Să încerc să descriu situația soțului raportat la enumerarea de mai sus, și anume de drepturile succesorale a soțului supraviețuitor.
Textul acestui articol prevede că: ”liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin". Noțiunea de „partea descendentului care a primit cel mai puțin” deci, definește rezerva succesorală a descendenților.
În așa mod, legiuitorul intervine pentru protecția acelor descendenți ai defunctului care nu sunt și copii descendenți ai soțului supraviețuitor.
Reducțiunea se poate cere doar de descendenții în avantajul cărora a fost instituită și doar în cazul când vin efectiv la moștenire.
Categoria protejată se referă șa ”alți ascendenți decât cei comuni lor” potrivit articolului 1090 alin.(1), aceștia sunt :
copii defunctului dintr-o altă căsătorie;
copii defunctului din afara căsătoriei, concepuți cu o altă persoană decât soțul supraviețuitor;
copii adoptați;
copii rezultați prin reproducerea umană asistată medical cu un terț donator, dar cu încuviințarea defuncului.
Cu condiția să existe la data deschiderii succesiunii și să nu fie nedemni sau renunțători, deoarece textul de lege păzește pe acei descendenți care vor și pot să vină la moștenire.
Termenul de ”copii” trebuie înțeles atât ca descendenți de gradul I, cât și descendenți de gradul II și III, etc.
Conform articolului 1090 alin.1 și articolul 1150 alin.1 C. civ., prin ”liberalități neraportabile” se înțelege : donațiile scutite de raport și legatele făcute de soțul supraviețuitor, și intră în această categorie :
donațiile scutite de raport, (cu condiția să fie făcute anterior sau în timpul căsătoriei celor doi);
donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros ori efectuate prin persoane interpuse, excepție este cazul când se dovedește că persoanele care au lăsat moștenirea a urmărit au urmărit un alt scop, decât cel de a scuti de raport.
darurile obișnuite, donațiile remuneratorii, sumele de bani cheltuite pentru întreținere sau formare profesională(a descendenților ori părinților), și inclusiv cheltuielile de nuntă.
fructele culese:
bunul donat care a pierit fără culpa donatarului.
În conformitate cu scopul urmărit cotitatea disponibilă specială este mereu mai mică în comparație cotitatea disponibilă ordinară.
Conform art. 1090 alin. 2 C. civ., cotitatea disponibilă specială se scade asupra cotității disponibile ordinare, iar diferența revine descendenților în situația în care defunctul nu a dispus de această diferență.
Calculul urmează următoarele etape :
În primul rând se deduce rezerva soțului supraviețuitor a descendenților, stabilindu-se cotitatea disponibilă ordinară.
În al doi-lea rând. din cotitatea disponibilă ordinară se deduce cotitatea disponibilă specială. Este necesar ca aceasta să respecte două limite:
– să nu fie mai mare decât partea descendentului care a luat mai puțin ;
– să nu depășească 1/4 din moștenire.
Și în al trei-lea rând diferența rămasă dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială le revine descendenților , să reiterăm cazul -dacă defunctul nu a dispus de această diferență prin liberalități.
Să precizez că din cele două cotități, cotitatea disponibilă specială cu cotitatea disponibilă ordinară nu se pot cumula.
Ca urmare,în acest caz, liberalitățile făcute soțului supraviețuitor. nu pot depăși cotitatea disponibilă specială.
Cât despre sancțiuni, articolul 1090 noul Cod civil prevede o sancțiune specială pentru depășirea limitelor cotității disponibile, așa dar se aplică prin asemănare sancțiunea prevăzută pentru depășirea cotității disponibile generale – reducțiunea liberalităților excesive, în acestă situație în limitele cotității disponibile speciale.
Reducțiunea întemeiată pe cotitatea disponibilă specială poate fi invocată doar de descendenții enumerați de art. 1090 C. civ.
In materia donațiilor simulate dispuse în favoarea soțului supraviețuitor, doctrina distinge între sancțiunea nulității și a reducțiunii, în două cazuri diferite:
Situația când există intenția de a frauda drepturile descendenților, liberalitățile sunt sancționate cu nulitatea absolută;
Situația când se dovedește că donațiile simulate prin interpunere de persoane
urmăresc doar scutirea de raport, sancțiunea este reducțiunea liberalității.
În situația când liberalltatea în favoarea soțului din ultima căsătorie este făcută intr-o formă simulată, sancțiunea nu va fi reducțiunea în limitele cotității disponibile speciale, va fi nulitatea relativă a liberalității, prevede art. 992 alin. (1) noul Cod. Civ., „Sancțiunea nulității relative se aplică și liberalităților deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane" , în concluzie dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă generală/ cotitatea disponibilă specială, în așa situație această diferență revine descendenților.
Dreptul la abitație a soțului supraviețuitor
Articolul 973 din Legea nr.287/2009 conferă soțului supraviețuitor un drept de abitație asupra casei în care a locuit cu defunctul, până la data deschiderii moștenirii.Acest drept se naște de la data deschiderii moștenirii și revine soțului supraviețuitor, indiferent de clasa de moștenitori cu care acesta vine în concurs.
Soțul va dobândi acest drept dacă îndeplinește comulativ câteva condiții :
a locuit până la data deschiderii moștenirii, în acest imobil, casă.
nu este titular al niciunui drept real de a folosi a altă locuință corespunzătoare nevoilor sale;
casa să facă parte din bunurile succesiunii;
nu devine , prin moștenire, proprietarul exclusiv al casei;
defunctul nu a dispus altfel, întrucât soțul supraviețuitor nu este moștenitor rezervatar, ce ține de casă.
Caracterele dreptului la abitație sunt : caracterul real , este un drept temporar, este un drept personal și este un drept gratuit.
Ca și de lege lata, potrivit dispozițiilor alin. (4) ale art. 973 din lege nr.287/2009. oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație dacă locuința nu este necesară in întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitafiei, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă lociuință corcspunzătoare.
Dreptul la moștenire special al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nuntă.
În lege sunt prevederi speciale cu privire la sotul supravietuitor, pe langa partea succesorală care îi revine în concurs cu restul claselor de moștenitori legali, dreptul special de moștenire privind mobilele și obiectele care aparțin gospodăriei casnice. Aceasta este stipulat pentru ca el să dețină în continuare unele bunuri pe care le-a utilizat împreună cu soțul care a decedat si ca sa-și mențină, în măsura posibilităților, aceleasi condiții de viață.
Soțul supraviețuitor va moșteni, alături de partea sa succeosorală, și imobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, darurile de nuntă, însă doar în cazul în care vine la moștenire în concurs cu moștenitorii din clasele II, III sau IV. Iar, dacă soțul supraviețuitor va vine la moștenire cu descendenții al defunctului aceste bunuri mobile, inclusiv darurile de nunta, se includ în masa succesorală și se vor împarți ca și restul bunurilor ale moștenirii, conform legii.
La fel în situația când soțul , de cuius a donat bunurile mobile ori le-a lasat prin testament unui legatar, aceste liberalitati vor fi valabile, în acest caz sotul supravietuitor poate avea nicio pretentie asupra lor.
Se are în vedere prin conferirea acestui drept special de moștenire numai partea soțului decedat din astfel de bunuri comune ale soților, la fel și bunurile personale ale defunctului din această categorie.
Bunurile proprii ale soțului supraviețuitor la fel ca și partea sa din bunurile comune ale soților, îi aparțin cu titlu de proprietate ,deci nu fac parte din masa succesorală.
Este posibilă situația în care de cuius să fi dispus prin donații ori legate de partea sa din aceste bunuri, ipoteză în care ele nu mai pot fi dobândite în exclusivitate de soțul supraviețuitor. Actele liberale ale defunctului vor fi valabile, soțul supraviețuitor nefiind rezervatar în privința acestor bunuri, cu condiția însă a nu fi încălcată rezerva legală a soțului supraviețuitor.
Doar în cazul când defunctul dispune prin liberalități de toată partea sa din aceste bunuri, numai în acest caz soțul supraviețuitor va fi lipsit de acest drept special la moștenire. Dacă diefunctul a dispus doar de o parte din ele, soțul supraviețuitor va culege restul bunurilor din această categorie.
Nu se va pierde dreptul special de moștenire în cazul când soțul supraviețuitor a dat la o parte ori a ascuns unele bunuri ale gospodăriei casnice.
Noua reglementare în materie, cu unele mici imperfecțiuni, care constau în principal în tăcerea legiuitorului cu privire la unele aspecte particulare, care sunt relevate în lucrare, asigură materiei drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor o reglementare cvasicomplctă, echitabilă, supla și actuală.
VIII. REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE
Pentru a decide dacă a fost depășită cotitatea disponibilă sau în cazul când rezerva este amenințată, valorile calculate, sub formă de fracții, ale rezervei și ale cotității trebuie suprapuse pe o valoare de referință, care este definită de articolul 1091 NCC și este cunoscută în mod obișnuit sub expresia de ”masă de calcul”.
Asupra acestei valori determinate se percepe dacă este posibișă și în ce măsură intenția liberală al defunctului, care este exprimată prin legate sau donații, dacă încalcă rezerva succesorală.
În cazul când defunctul a dispus, prin testament, peste limita cotității aratată expres de lege, deci disponibile, dreptul moștenitorilor rezervatari este afectat. Sancțiunea aplicabilă în această situație este reducțiunea .
8.1.Definiția, obiectul și invocarea reducțiunii
Definiția reducțiunea este ”sancțiunea civilă care se aplică liberalităților excesive.”
Reducțiunea nu atrage desființarea (nulitatea) liberalității respective, ci doar ineficacitatea sa parțială.
Vor fi supuse reducțiunii donațiile făcute de defunct în timpul vieții sale, legatele universale, cu titlu universal ori cu titlu particular.
Conform art. 333 alin. 2 C. civ., se supune reducțiunii și clauza de preciput (chiar dacă nu are natura juridică a unei liberalități).
Reducțiunea liberalităților nu poate opera înainte de întregirea masei succesorale cu toate elementele ei componente, deoarece numai astfel se poate verifica dacă prin ele s-a încălcat ori nu rezerva ereditară.
În ceea ce privește calculul rezervei și al cotității disponibile, instanța trebuie să aibă în vedere că rezerva care reprezintă, în cauză, jumătate din activul net al moștenirii, va trebui stabilită doar după determinarea masei de calcul care implică, obligatoriu, stabilirea valorilor bunurilor existente în patrimoniul defunctutului, la deschiderea moștenirii și scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente pentru obținerea activului net.
Referitor la evaluarea imobilului, instanța va trebui să aibă în vedere prețul de circulație ia data efectuării partalului, raportat însă la starea fizică în care acesta se găsea la data deschiderii succesiunii elimânandu-se, ca urmare, contravaloarea îmbunătățirilor și a reparațiilor ulterioare.
Liberalitățile „excesive" fiind „supuse reducțiunii, la cerere" conform art. 1092
Noul Cod civil.
Reducțiunea poate fi ceruta doar de persoanele având urmatoarele calități :
moștenitorii rezervatari;
succesorii în drepturi ai rezervatarilor decedați (înainte de a solicita
reducțiunea);
creditorii cherografari a moștenitorilor.
Deci, cererea privind reducțiunea nu poate fi formulată de toți succesorii.Cu toate că succesorii sunt interesați să invoce reducțiunea liberalităților, legea protejează doar anumite categorii de moștenitori, limitând doar în prezența lor dreptul celui care lasă moștenirea, de a sispune cu titlu gratuit de o parte a moștenirii.
O condiție esențială este că reducțiunea poate fi cerută numai după deschiderea moștenirii. În situația plurității de moștenitori rezervatari, reducțiunea va opera doar în limita cotei de rezervă care i se cuvine celui care a cerut-o și e numai profita acestuia( art.1094 alin 3 C. civ.).
8.2.Ordinea în care se reduc liberalitățile excesive
În situația când de cuius a făcut mai multe liberalități, legatele ori donațiile sale , în cazul când depășesc cotitatea disponibilă, vor fi supuse reducțiunii într-o anumită ordine, ne fiind relevand faptul că de acestea mai multe sau doar o persoană.
Acceastă ordine este reglementată de noul Cod civil :
Legatele se reduc înaintea donațiilor, se prevede în articolul 1096 alin 1.C civ.
Trebuie reduse legatele înaintea donațiilor. Donațiile au vocația de a ocupa cotitatea disponibilă înainte ca un legat să-și producă efectele, și nici un legat nu poate să-și producă efectul în detrimentul unei donații, este o regulă imperativă și care nu cunoaște excepții, chiar și în situația când donația este lipsită de dată certă, întrucât ceea ce apare ca semnificativ nu este data, ci este caracterul inter vivos al donației, ce se află în opoziție cu caracterul mortis causa al legatului.
Legatele se reduc toate deodată și proporțional
Rațiunea logică este că toate liberalitățile mortis causa își produc efecte doar după deschiderea moștenirii.
Dispozițiile alin. (2) al art 1096 NCC, fiecare legat, indiferent de data, natura , și beneficiarii lor se supune reducțiunii, toate deodată și în proporție cu valoarea lor, deci fiecare legatar ajută la întregirea rezervei care este direct proporțională cu valoarea cu care legatul său a încălcat rezerva.
În concret, se trece la calculul părții din moștenire care ar reveni fiecărui legatar conform voinței liberale a defunctului, în următoarea etaapă se calculează rezerva , apoi se determină valoarea proporțională care se ia de la fiecare legatar pentru completarea rezervei.
Un exemplu relevant este când masa de calcul a succesiunii a defunctului este de 300.000 lei și asupra căreia a instituit un legat universal și unul particular de 100.000
Singurul moștenitor legal este soțul supraviețuitor care cere rezerva succesorală, operarea reducțiunii se va face în modul următor:
– se va calcula valoarea legatelor – suma legatului universal este de 400.000 lei, iar suma legatul cu titlu particular 100.000 lei;
– se va calcula valoarea rezervei soțului supraviețuitor – care este jumătate din succesiune, deci 200.000 lei;
– se vor reduce legatele proporțional și simultan – fiecare legatar își va pierde jumătate dinsuma care i s-ar cuveni, pentru respectarea rezervei;
Așa dar , legatul universal este redus cu 150.000 Iei, iar legatul particular cu 50.000 lei;
astfel, soțul primește 150.000, plus 50.000, ceea ce reprezintă rezerva sa succesorală de 200.000 lei, legatarul universal primește 150000 lei și legatarul cu titlu particular 50.000 lei.
Norma impusă de alin. (2) a celuiași articol este una dispozitivă și testatorul poate institui o ordine a reducțiunii legalelor care este imperativă pentru moștenitorii săi, în așa mod, reducțiunea legatelor mai opereză în același timp, caracterul proporțional nu se mai păstrează numai pentru reducțiunea acelor legate numite de defunct (în situația prezentată mai sus cu titlu de exemplul, testatorul poate autoriza reducțiunea cu prioritate a legatului universal: acesta va suporta rezerva succesorală în totalitate).
Donațiile cele mai recente sunt reduse înaintea celor mai vechi.
Alineatul 3 , prevede că esențialul criteriu reținut pentru a orodna reducțiunea donațiilor este vechimea acestora, în așa mod donațiile se rduc consecutiv, în ordinea inversă a datei lor, si începe de la cea mai nouă, cea mai apropiată de momentul morții a de cuius-ului, deci donatarului, până când rezerva succesorală este asigurată. Această regulă încorporează o mare relevanță juridică a datei în care se încheie donația și determină interesul părților de a demonstra data anterioară a unei donații în comparație cu o altă , pentru ca să înlăture spectrul reducțiunii. Vechimea donației, donațiilor care nu sunt autentificate , care pot fi donații deghizate, indirecte sau daruri manuale, se apreciază după data certă, când acestea au căpătat o dată sigură, nu ora și minutul, cu condiția că cel mai târziu termen este până la moartea donatorului. Acest criteriu , a donațiilor, nu poate fi modificat de de cuius.
O excepție este când donațiile sunt încheiate la aceeași dată, în această situație se admite autorizarea de către de cuius , prin testament sau donație,excluderea regulii aplicabile la acest alineat, ce dispune reducțiunea proporțională și concomitentă, în avantajul instituirii unei ordini proprii, la fel ca în situația legatelor.
8.3.Efectele reducțiunii
În dependență d după cum se referă reducțiunea , la legate ori la donații, efectele ei se realizează în mod diferit .
În situația legatelor, reducțiunea are ca efect inaficacitatea totală ori parțială, după cum legatul depășește cotitatea disponibilă în întregime sau doar în parte, prezizează articolul 1097 alin 1 C.civ.
Ineficacitatea intervine și dacă se produce exheredarea directă a unui moștenitor rezervatar.
-În situația donațiilor, reducțiunea are ca consecință”desființarea lor în măsură necesară întregii rezerve”, după cum afectează situația rezervei, desființarea donației poate fi parțială ori totală.
Moștenitorul care este rezervatar devine retroactiv proprietarul bunului, chiar de la data deschiderii succesiunii, și nu de la data în care se încheie contractul.
Ca o consecință , se produce:
Proprietarul bunului donate, donatorul păstrează fructele naturale percepute și pe cele civile, care sunt scadente dinaintea deschiderii succesiunii.
În ceea ce privește actele de înstrăinare ori de grevare a bunurilor consimțite de către donatar față de terți înainte de deschiderea succesiunii ramân valabile. În urma reducțiunii , moștenitorul rezervatar are dreptul la restituirea în natură a bunurilor.Astfel , ”întregirea rezervei , ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură” precizează articolul 1097 alin 2 C.civ..
Deci, reținem că , de regulă , moștenitorul rezervatari au dreptul de restituire în natură a bunurilor în urma reducțiunii a liberalităților excesive.
Cu titlu de excepție de la principiul restituirii în natură, reducțiunea donațiilor se va face prin echivalent, în situațiile în care înaintea deschiderii moștenirii:
-donatarul a înstrăinat bunul sau a constituit asupra bunului drepturi reale
-bunul a pierit dint-o cauza care nu poate fi imputată donatarului
Aceste situații sunt prevăzute de articolul 1097 alin.4. C.civ.
În situația un moștenitor rezervatar care nu este supus raportului donației a primit donația care a fost supusă reducțiunii, acesta are opțiunea de a păstra în contul rezervei sale care depășește cotitatea disponibilă( art.1097 alin 4 C.civ).
În cazul când partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului în cauză , iar donatarul este un succesibil obligat la raport, donatarul rezervatar poate păstra bunul și reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare prin echivalent bănesc ori prin luare mai puțin ( art.1097 alin5 C civ.)
O situație deosebită este în cazul ”liberalităților speciale” cum sunt legatul ce are ca obiect un uzufruct ori legatul, abitație sau uz, întreținere de viață sau rentă, moștenitorii rezervatari pot alege, conform articolului 1098 alin 1,C. civ.:
Să execute liberalitatea așa cum a fost stipulată,
Să abandoneze proprietatea cotității disponibile în favoarea beneficiarului liberalității,
Să solicite reducțiunea , conform dreptului comun.
În situația când moștenitorii rezervatari nu se pot înțelege asupra opțiunii, reducțiunea va fi aplicată conform dreptului comun , conform art.1098 alin.2 C. civ..
8.5.Imputarea liberalităților excesive
Conform art. 1099 C. civ., imputarea liberalităților se face în felul următor (art. 1099 C. civ ):
Când beneficiarul liberalității nu este un moștenitor rezervatar, liberalitatea primită va fi imputată asupra cotității disponibile, și dîn cazul când o depășește, va fi supusă reducțiunii (art. 1099 alin. 1 C. civ.);
Când gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se va imputa asupra cotității disponibile.
În cazul când gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă raportului, ea se va impută asupra rezervei celui gratificat, și în situația când dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, cu excepția cazului în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra întregii rezervei .
În acestă ultimă situație, doar partea care excedează întregii rezervei se va imputa asupra cotității disponibile.
În principiu, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea va fi supusă reducțiunii (art. 1099 alin. 3 C. civ.).
Dacă există liberalități mai multe, imputarea se va face ținându-se scont și de ordinea în care se vor face reducțiunea liberalităților excesive (art. 1099 alin. 4 C. civ.).
8.6. Proceduri de exercitare a reducțiunii
Modalități procedurale de a exercita dreptul la reducțiune se poate realiza pe două cai: amiabilă ori pe calea judecătorească.
prin învoiala părților , care se mai numește reducțiunea convențională – moștenitorii au posibilitatea de a se înțelege direct ce ține de reducțiunea liberalității excesive ori au posibilitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la împărțirea bunurilor și indirect pot adresa și problema reducțiunii;
pe cale judecătorească – în acest caz se identifică două situații:
Dacă bunurile se află în posesia celor gratificați, persoanele care sunt îndreptățite la rezervă au posibilitatea de a introduce o acțiune în rcducțiune – (acțiunea fiind personală și divizibilă;
când bunurile se află în detenția moștenitorilor rezervatari, care au refuzat să le predea, se impune ca beneficiarul liberalității să introducă o acțiune ce se referă la predarea lor, rezervatarul la rândul său se poate apăra ridicând excepția reducțiunii ori introducând o cerere reconvențională prin care să ceară reducțiunea.
Indiferent de calea procedurală urmată pentru valorificarea dreptului la rezervă, aceasta își va păstra caracterul individual, cuantumul acesteia stabilindu-se în funcție de numărul moștenitorilor care îndeplinesc condițiile de a moșteni și, în plus, își clamează partea lor de rezervă
Ce ține de prescripție, această acțiune personală, patrimonială, se prescrie în termen de 3 anim termenul începând să curgă de la data deschiderii succesiunii.
Există, insă, și excepții, când termenul de prescripție curge:
-începând cu data la care „moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților" (art. 1095 alin. 1 C. civ.);
-în situația liberalităților excesive de a căror ființă nu a fost cunoscută de la moștentorii rezervatari, din momentul( data) când au cunoscut existența și caracterul lor excesiv (art. 1095 alin. 2 C. civ.).
Să menționez că acțiunea în reducțiune este divizibilă, ceea semnifică că de ea urmează să beneficieze doar moștenitorul rezervatar care invocă pe cale de acțiune în reducțiune ori pe calea excepției.
IX.ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
În fiecare țară, fie în Europa sau în Statele Unite, la originea succesiunii se află fie voința lui de cuius fie legea, dreptul succesoral în diferite țări diferă foarte mult unul de altul. Astfel, acest drept este diferit,reglementarea în Angliea cu cea din SUA, în diferite state din SUA sunt, de asemenea, diferite – în unele state sunt aproape de dreptul englez, în alte state – de dreptul francez, etc.
Vom observa diferențe semnificative și, în același timp, similitudine, fără îndoială, nu este surprinzător, deoarece rădăcinile dreptului la moștenire vine din dreptul roman. Pentru că, anume în Roma antica a fost dezvoltată acestă instituție.
Conceptul de testament în Romania ca și în alte țări este același, este un act juridic unilateral de utimă voință , care cuprinde anumite etape, deci, anume ordinea încheierii acestui act diferă de la o țără la alta.
Astfel, în Romania, Rusia și Moldova , etc. voința poate fi dată doar de o singură persoană, în timp ce în alte țări există posibilitatea de a exprima acestă ”ultimă”voință în comun, spre exemplu : în Germania soții pot dispune prin același testament, în Anglia și Statele Unite este de asemenea posibil întrunirea voințelor într-un singur testament și nu numai a soților, ci și altor persoane, și de asemenea, pot exista voințe reciproce, atunci când mai multe persoane își asumă obligații reciproce.
În același timp, în Franța, ca și la noi, legea interzice în mod expres voința comună și reciprocă.
În unele țări, există o reglementare mai puțin obișnuită, atunci când testatorul și moștenitorul încheie un contract privind proprietatea care o va moșteni, contractul intră în vigoare la data semnării și nu poate fi reziliat în mod unilateral, cum ar fi posibil în cazul testamentului.
În legea noastră, în general, nici există vreun concept cu privire la un contract de moștenire.
În ceea ce privește forma voinței, în Federația Rusă se destinge doar o singură formă – un testament notarial scris, pe când în Romania, să reiterăm faptul că există tetstamente ordinare, olografe și previlegiate.
În federația Rusă este în prezent propus un proiect de lege în care se propune acceptarea testamentului făcut oral în fața martorilor.
În alte țări, există alte forme de testamente, precum :
sub forma unui act public – întocmit cu participarea funcționarilor (de obicei, un notar public) și a martorilor;
testament secret, – este făcută de către testator, și sigilate vor fi depuse la un notar public (de obicei, în fața martorilor), care era reglementat în vechiul Cod civil al Romaniei.
testamentul oral – în cazuri speciale când testatorul a dispus de moștenirea sa oral în prezența martorilor.
Într-o țară tradițiilor – Anglia – o formă de testament este neschimbată din 1837: voința trebuie să fie în scris, semnat de testator și certificată de cel puțin doi martori în prezența testatorului.
Vârsta la care un cetățean are dreptul de a face un testament, de asemenea diferă de la țără la țară- de obicei, la 18 ani, dar ar putea fi de 16 ani.
În Anglia a rămas obiceiul potrivit căruia marinarii pot lasa un testament de 14 ani.
Legislația din diferite țări are cerințe diferite pentru conținutul testamentului – în Russia spre exemplu testatorul poate dispune numai în de proprietatea sa, în alte țări( la fel ca și la noi), este posibil să se facă și alte dispoziții de ultimă voință – de exemplu. numirea unui tutore, recunoașterea unui copil nelegitim, și altele.
Revocarea testamentului iarăși diferă de la țara la țară, în unele sunt reglementări obișnuite nouă, ca de exemplu printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior , însă sunt țări în care acceptă revocarea testamentului prin distrugerea testamentului, sau o altă metodă prin retragerea testamentului care se află la notar. În Anglia și Statele Unite vor fi automat anulate din cauza unei schimbări în starea civilă, și anume în cazul căsătoriilor și a divorțului.
În legislația diferitor țărise prevede, de asemenea, o cotă obligatorie pentru membrii familiei, rezerva succesorală și această întrebare este rezolvată diferit. Se reiterez faptul că în Romania sunt rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și desigur ascendenții privilegiați ai defunctului. În Franța, există conceptul de o parte liberă – o cotă care este la dispoziția testatorului pe care o poate dispune prin testament și prin legate,donații, restul proprietății se repartizează între rude apropiate ale celor decedați care se consideră doar copii și părinți. O abordare similară cu o cotă obligatorie este și în Elveția, dar în legislația acestei țări, au calitată de moștenitori rezervatari, desemenea soțul supraviețuitor, frații și surorile testatorului.
În Anglia, nu există nu este un concept ca ”rezerva succesorală”, iar până în 1938 a testatorului putea priva familia de dreptul la moștenire, în prezent după o serie de modificări în legislație, soțul supraviețuitor sau fostul soț în caz că nu se recăsătorește, și copiii testatorului, inclusiv cei născuți în afara căsătoriei , au dreptul la un "conținut rezonabil" de proprietate moștenită.
X.CONCLUZII:
„Dreptul civil cuprinde în rețeaua deasă a normelor sale întreaga viață omenească. El începe prin a se pleca asupra leagănului copilului, pătrunzând chiar în tainele concepțlunii, se ocupă de logodnă, organizează căsătoria, pentru a termina cu moartea și urmările acesteia asupra patrimoniului, adică cu succesiunea, denumită și moștenire sau ereditate. "(Mihail Eliescu)
Importanța acestei materii a fost evidentă mereu în relațiile dintre oameni de-a lungul timpului. Acesta fiind soluția cu ajutorul căruia testatorul dispune, pentru timpul când va înceta din viață, de tot ori în parte de averea sa, testamentul este unul din pilonii de bază pentru structura dreptului succesoral. Din acestă cauză am ales tema„testamentul"pentru lucrarea de licență.
Pentru studierea temei lucrării am apelat la doctrină, experiența profundă pe care o au în materie, oamenii care au dedicat întreaga sa viață pentru studierea dreptului , și anume a dreptului civil în general și al celui succesoral în detaliu. Am utilizat astfel de informațiile strânse din bibliotecie oferite prin tratatele și monografiile care există asupra acestei materii precum și din notele de curs de la facultate. Este cunoscut, că nu doar pe plan național dar și internațional, Romania a avut și are specialiști excepționali în acest domeniu, în așa mod mi-a fost mult ușurată munca de studiere a acestor opere.
La fel și jurisprudența, mi-am dorit să ocupe un loc important în lucrearea mea, pentru că oricât de structurată n-ar fi teoria, fără practică judiciară valoarea prezentării diferitor probleme ar fi mai redusă.
Toate acestea, le-am făcut pentru a reda o imagine completă asupra subiectului propus, cu o importanță enormă .
Materia testamentului este captivantă, interesantă și încântătoare prin complexitatea și bogăția situațiilor pe care le ridică și ca atare, eu mi-am permis o sintetizare unitară a acestei instituții , cu ajutorul literaturii de specialitate din acest domeniu într-o formă armonioasă, perfectibilă , ca orice lucru uman.
În dreptul civil român regăsim o mulțime de forme și de principii ce privesc moștenirea și în special cea din dreptul roman.
Astfel și în dreptul român principalul mod de dobândire a bunurilor pentru cauză de moarte îl constituie moștenirea, care este de două feluri:
moștenirea testamentară;
moștenirea legală ;
În comparație de dreptul roman unde moștenirea legală excludea pe cea testamentară , în ideea că atunci când exista testament- moștenirea legală nu mai putea avea efecte, în dreptul român cele două feluri de moștenire pot coexista, și se pot completa în situația când testamentul nu acoperă toată averea.
Din cuprinsul lucrării înțelegem faptul că orce persoană are puterea discriționară de a alege orice formă testamentară , pe cea care o consideră convenabilă și sigură pentru dispozițiile de ultimă voință, și pentru ca acestea să-și producă efectele dorite trebuie să fie întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă care se prevăd de lege.
Din timpurile străvechi, moștenirea sub toate formele sale, a prezentat și prezintă o preocupare distinctă pentru autorii domeniului juridic, care îi atribuie numeroase lucrări care analizează în întregime dar și parțial această instituție importantă și complexă care este moștenirea, aceasta am încercat să fac și eu, în lucrearea dată.
Model de testament olograf Anexa nr.1
Subsemnatul___ , domiciliat în___ , de bună voie și nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăților mele mintale, dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viață:
Las întreaga avere, mobilă sau imobilă, care va rămâne la decesul meu lui___ , domiciliat în____ , pe care îl institui legatar universal.
Precizez că am (nu am) moștenitori rezervatari, prevăzut de art. 1086 n. C. civ. și Legea nr. 319/ 1944.
Aceasta este ultima mea voință și doresc să fie respectată .
Prezentul testament a fost scris în întregime cu mâna mea, datat cu data de astăzi și semnat de mine personal.
Testamentul a fost scris în exemplare și a rămas la
Semnătura testatorului Data
Model de legat cu titlu particular Anexa nr.2
S-a solicitat autentificarea următorului act:
TESTAMENT (LEGAT PARTICULAR)
Subsemnatul , domiciliat , de bună voie și nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăților mintale, dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viață:
Institui legatar cu titlu particular pe domiciliat în , care va prelua autoturismul marca BMW, cu număr de înmatriculare A-20-XYZ, serie___ , motor ___Etc.
Rog pe legatarul meu să_____
Pe verso se scrie încheierea de autentificare.
Model de testament universal. Anexa nr.3
S-a solicitat autentificarea următorului act:
TESTAMENT UNIVERSAL
Subsemnatul___ , domiciliat ____ , de bună voie și nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăților mele mintale, dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viață:
Las întreaga avere, mobilă și imobilă, care va rămâne la data încetării mele din viață, lui___, domiciliat în _____, pe care îl institui legatar universal, în temeiul art. 1050 și urm. n. C. civ.
Nu am moștenitori rezervatari.
Rog pe (legatarul universal), să_____
Numesc executor testamentar pe_____ , domiciliat în _____
Redactat și procesat de Biroul Notarial Public ___în___exemplare și care s-au înmânat părților…. exemplare.
Semnătura testatorului,
Pe verso se scrie încheierea de autentificare.
Bibliografie:
Atanasiu Ana Gabriela, Dimitriu Alexandru-Paul, Dobre Adriana Florentina,”Noul Cod civil; Note .Corelații. Explicații”, editura CH Beck, București 2011.
Bais F., Chelaru E. , Constantinovici R., Macovei I. , ” Noul Cod civil comentat , comentariu pe articole”, Ed.CH Beck, București 2012
Balcaci Al, Comaniță Gheorghe ” Drept civil – succesiuni” , Editura Alma Mater, Sibiu 2013
Beleiu Gheorghe, „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Editura “Șansa”, București, 1992.
Bob M. D –„Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod Civil”, Ed. Universul Juridic, București, 2012
Boroi Gabriel, „Drept procesual civil”, vol. I, București, Editura Hamangiu, 1993.
Cadariu-Lungu, Iolanda Elena, Dreptul de moștenire în Noul Cod Civil, Ed.Hamangiu, 2012
Cernea E., Molcut E.– „Istoria statului și dreptului românesc”, Casa de editură și presa Șansa SRL, București, 1996
Chirică Chirică, ”Drept Civil, Succesiuni”, Editura Lumina Lex, București 1999, P 105.
Chirică Dan , ”Drept civil : succesiuni și testamente : Succesiuni și testamente”, Editura Rosetti, Bucuresti , 2003
Chirică Dan, ”Drept civil. Succesiuni și testamente”, Editura Rosetti, București,2003.
Chirică Dan, „Drept civil. Succesiuni”, Editura Lumina-Lex, București, 1998.
Deak Francisc , Popescu Romeo, Tratat de dre pt succesoral. Vol. II. Mostenirea testamentara. Conform noului Cod civil, Universul Juridic, Bucuresti, 2014.
Deak Francisc , ”Tratat de drept succesoral”, Ediția II , Editura Universul Juridic , București 2002
Deak Francisc, ”Tratat de drept succesoral”, Editura Actami, București, 1999.
Dogaru Ion, ”Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni . Succesiuni ”,Editura CH Beck, București, 2009
Dogaru Ion, ”Drept civil; Succesiuni” , Editura :All Beck, București, 2003
Eliescu Mihail , "Curs de succesiuni", Editura Humanitas, București, 1997.
Florescu Dumitru C. , „Drept civil – Succesiunile" Editura Universității Titu Maiorescu, București, 2001.
Florescu Dumitru C., Dreptul Succesoral, Universul Juridic , București , 2011.
Florescu Dumitru C., ” Dreptul succesoral”, Universul Juridic , București, 2011.
Hamangiu C. , Rosetti-Bălănescu I. , Băicoianu Al., „Tratat de drept civil român" Voi. III, Editura ALL, București, 1998.
Jurisprudența Curții de Apel Iași pe anul 1999, Ed.Lumina Lex, București 2000
Macovei Dumitru, Striblea Marius Sebastian „Drept civil -Contracte, Succesiuni", Editura Junimea, Iași, 2000
Muresan Mircea ,Urs Ilie ,Drept civil- Succesiuni” , Cordial Lex , Cluj Napoca, 2006,
Negrilă Daniela , Testamentul în noul Cod civil , Studii teoretice și practice ,Editura Universul Juridic , București , 2013 .
Ricu Carmen Simona , Ungureanu Carmen Tamara , Răducan Gabriela, Călin Dragoș ,”Noul Cod civil , Comentarii, doctrină și jurisprudență” , Vol II, Editura Hamangiu, București 2012.
Sabău-Pop, Ioan , ”Drept civil: succesiunile: suport de studiu individual”, Editura-Universitatea Petru Maior din Tîrgu-Mureș ,Tîrgu-Mureș , 2013
Safta-Romano E., ”Dreptul de moștenire în România. Doctrină și jurisprudență”, vol. I, Editura Graphix, Iași, 1995.
Safta-Romano E., ”Dreptul de moștenire în România. Doctrină și jurisprudență”, vol. I, Editura Graphix, Iași, 1995.
Stanciu D. Carpenaru ”Dreptul de mostenire”, Editura: Stiintifica si enciclopedica, 1982
Stoica Veronica , ”Drept Civil , dreptul la moștenire” , Editura Universității Hyperion, București 2011
Stănciulescu Liviu, ”Curs de drept civil. Succesiuni”, Editura Hamangiu, București 2015
Todoran Bogdan, ”Vocația succesorală”, Editura s.n.Tîrgu Mureș, 2007
Uliescu Marilena, ”Noul Cod Civil.Comentarii” Ediția III, Editura Universul Juridic, București , 2011.
Urs I., ”Drept civil. Succesiuni”, Editura Cordial Lex , Cluj-. Napoca, 2006
Баpщeвcкий M.Ю., ” Hаcлeдcтвeннoe пpавo”,Бeлыe Aльвы , Moscova, 2007
Пoпoва O.П.”HACЛEДCTBEHHOE ПPABO” , Tиxooкeанcкий гocyдаpcтвeнный yнивepcитeт, Xабаpoвcк , 2012
REVISTE :
Revista Studia Jurisprudentia nr. 3/2014
nr .1/2014
Revista ”Dreptul” nr.1/2011
nr.6/2011
nr .7/1995
nr.2/1987
nr.9/1986
nr.6/1985
Jurisprudență
Curtea de Apel București Decizie 344 din 19.02.2009
Curtea de Apel București , s.a III-a civ., dec.nr.2964/2001
Curtea de Apel Craiova Decizie 376 din 16.03.2010.
Curtea de Apel Craiova , decizia civilă nr.3514/1995
Curtea de Apel Iași , decizia civilă nr.1627 din 15 octombrie 2002
Curtea de Apel Iași , decizia civilă nr.560 din 15 martie 2000
Curtea de Apel Iași, decizia civilă nr 28 din 8 ianuarie 1999.
Curtea de Apel Suceava ,Decizie 120 din 25.01.2005.
Tribunalul raion 1 Mai, București, sentința nr. 327 din 1959.
Tribunalul Suprem , secția civilă, decizia nr.1129 din 27 mai 1987
Tribunalul Suprem, secția civilă , decizia nr.732 din 19 aprilie 1986
Tribunalul Suprem , secția civilă , decizia nr.2338 din 13 noiembrie 1985
Tribunalul Suprem , secția civilă , dec. civ. nr. 568/1983
Tribunalul Suprem , secția civilă, decizia nr. 1349 din 25 iunie 1983
Tribunalul Suprem , secția civilă , decizia nr.190 din 27 ianuarie 1983
Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr.1364 din 23 iunie 1980
Tribunalul Bistrița –Năsăud , decizia civilă nr.190 din 16 aprilie 1974.
Tribunalul județului Hunedoara, decizia civilă nr.756 din 19 august 1983
Tribunalul județului Maramureș, dec. civilă nr. 1176/1977
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă. dec nr. 1314/1994
Site-uri web :
http://studia.law.ubbcluj.ro/
http://www.jurisprudenta.com
http://portal.just.ro/
http://www.csm1909.ro/
http://www.uniuneanotarilor.ro/
LEGISLAȚIE
Codul civil.
Codul de procedură civilă.
LEGE nr.319 din 10 iunie 1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor
Legea 287/2009 privind Codul Civil publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009.
Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mostenirea (ID: 101350)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.