MOROȘAN – LARIONESCU VIRGIL – ADRIAN Pregătirea profesională a studenților facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei volei prin… [601145]

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
A REPUBLICII MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 796.378: 796.325

MOROȘAN – LARIONESCU VIRGIL – ADRIAN

Pregătirea profesională a studenților facultăților de educație fizică și
sport în cadrul disciplinei volei prin folosirea aparatelor ajutătoare

Specialitatea: 13.00.04 – Teoria și metodologia educației fizice,
antrenamentului sportiv și culturii fizice de recuperare

Teză de doctor în pedagogie

Conducǎtor științific:
Ciorbă Constantin,
dr. habilitat în pedagogie,
profesor universitar

Autor:
Moroșan -Larionescu Virgil -Adrian,

CHIȘINĂU
2012

2

© Moroșan – Larionescu Virgil – Adrian, 20 12

3 CUPRI NS

ADNOTARE (în română, rusă, engleză)………………………………………………………….. ………………..5
LISTA ABREVIERILOR……………………………………………………………………………………….. ………..8
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………… …. ………….9
1. REPERE TEORETICO METODICE PRIVIND OPTIMIZAREA PROCESULUI PREDĂRII
JOCULUI DE VOLEI ÎN CADRUL FACULTĂȚILOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PRIN
APLICAREA APA RATELOR AJUTĂTOARE ………………………………………………….. ……….. …….12
1.1. Aspecte generale privind pregătirea specialiștilor în domeniul Culturii Fizice, în cadrul instituțiilor
de învățământ superior de cultură fizică ……… ……………………………………… ……………………………. ………12
1.2. Tendințele pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport în cadrul
cursului de bază la disciplina volei ……………………………………. …………. ………………… ………20
1.3. Pregătirea tehnică, factor de bază în pregătirea profesională a student: [anonimizat]……………….…………………………………………….. ………………………… …30
1.4. Importanța aplicării aparatelor ajutătoare în domeniul educației fizice și sportului…. ……………. ….39
1.5. Concluzii la capitolul I ………………………………………… …………… …………… ………… …47

2. EFICACITATEA ÎNSUȘIRII ELEMENTELOR TEHNICE DE CĂTRE STUDENȚII
FACULTĂȚILOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ÎN CADRUL CURSULUI DE VOLEI PRIN
APLICAREA APARATELOR AJUTĂTOARE …………………… ……… …………………………………….50
2.1. Metodele cercetării …………… …………… ……………………………………………….. ………. ……50
2.1.1. Analiza literaturii de specialitate……………………………………………………………. …………… …………..50
2.1.2. Analiza documentelor procesului instructiv – educativ ……………………….. …………… …………..51
2.1.3. Observația pedagogică…………………………………………………………. …………… …………… ……………..51
2.1.4. Ancheta pe bază de chestionar ……………………………………………………………… …………… ……………52
2.1.5. Testarea pregătirii tehnice, teoretice și metodice ……………………………………….. …………… ………..52
2.1.6. Experimentul pedagogic………………………………… …………………………….. ………….. ………53
2.1.7. Metoda statistico – matematică ……………………………………………. ……………. …………… ……………55
2.1.8. Metoda grafică și tabelară…………………………………………………………………………. …………… ………57
2.1.9. Pregătirea tehnică prin intermediul aparatelor ajutăto are………………………… …………… …………57
2.1.10. Metoda analizei video………………………………………………………… ………… ….….64
2.1.11. Metoda evaluării experte……………………………………………………… ……….. ……..64
2.2. Opiniile specialiștilor din învățământul superior de Cultură Fizi că, privind aplicarea aparatelor
ajutătoare în cadrul cursului de volei……………………………………… ……………………. …….64
2.3. Analiza documentelor de organizare și desfășurare a cursului de bază la disciplina volei, în cadrul
facultăților de educație fizică și sport………………………… …………….… ………………….. …..72
2.4. Aprecierea nivelului pregătirii teoretico -metodice a studenților Facultății de Educație Fizică și
Sport în cadrul disciplinei volei………………………………………………..… ………………………. …84

4 2.5. Aprecierea nivelului pregătirii tehnice a studenților Facultății de Educație Fizică și Sport în cadrul
disciplinei volei………………………………………………………………… ……………………….. …..90
2.6. Eficacitatea aplicării aparatelor ajutătoare la însușirea procedeelor tehnice din jocul de
volei……………………………………… ………………………………………… ………. …….…100
2.7. Concluzii la capitolul 2……………………… ………………………… ………. .…… ………. ….12 3

3. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂȚII APLICĂRII APARATELOR
AJUTĂTOARE ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A STUDENȚILOR FACULTĂȚILOR
DE EDUCAȚI E FIZICĂ ȘI SPORT ÎN CADRUL DISCIPLINEI VOLEI …………… ……… 125
3.1. Analiza rezultatelor însușirii cunoștințelor teoretice a studenților la disciplina „Volei” curs de
bază… ………………………………………. …………………………………………………. ……….. …………….. .125
3.2. Eficiența însușirii elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei de către studenții
facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei volei………………………… ………….. ………….13 4
3.3. Aprecierea nivelului pregătirii metodice a studenților în cadrul cursului de bază la disciplina
„Volei” ………………………….………………………………………………… ……………………….. ….148
3.4. Concluzii la capitolul 3……………………… ……………………… ………… …… ……….. ……15 1
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ……………. ……….. ……………………… …………… …..15 3
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………. …….. …………. 156
ANEXE………………………………………………………………………………………………………… …………… 169
ANEXA 1 – Model anchetă ……………… ……………… ……………………. …………………………. ………. 169
ANEXA 2 – Chestionar studenți ………………………………………………. ………………….. ……….. 171
ANEXA 3 – Fișa de înregistrare a greșelilor la procedeul “pasa cu două mâini de sus”……….. …… 175
ANEXA 4 – Fișa de înregistrare a greșelilor la proce deul “pasa cu două mâini de jos”……….. …… 176
ANEXA 5 – Fișa de înregistrare a greșelilor la procedeul “ preluarea cu două mâini de jos” ……. 177
ANEXA 6 – Fișa de înregistrare a greșelilor la procedeul “serviciul cu o mână de sus” ………. ………. 178
ANEXA 7 – Fișa de înregistrare a greșelilor la procedeul “lovitura de atac” ………. ………. …………. 179
ANEXA 8 – Fișa de înregistrare a greșelilor la procedeul “blocajul individual” ……………………….. 180
ANEXA 9 – Tabel centraliza tor cu rezultatele opiniilor specialiștilor privind nivelul pregătirii
tehnice a studenților facultăților de educației fizică și sport la disciplina sportivă „volei” …..181
ANEXA 10 – Conținutul programei analitice la disciplina „Volei” curs de bază la Fa cultatea de
Educație Fizică și Sport din Suceava ……………………………………………………………………….. … 183
ANEXA 11 – Metodica aplicării aparatelor ajutătoare în cadrul cursului de bază la disciplina
sportivă „Volei” …….. ………………………………………………………………………………………………… 187
ANEXA 12 – Brevet de invenție…………………………………………………………. ………………….. ……….. ….. 188
DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ………………………………. …………… ………1 90
C.V. AL AUTORULUI ……………………………………………………………………………. …………… …………….19 1

5 ADNOTARE
Moroșan – Larionescu Virgil – Adrian: Pregătirea profesională a studenților facultăților de
educație fizică și sport în cadrul disciplinei volei prin folosirea aparatelor ajutătoare ; docto r în
pedagogie, Chișinǎu, 201 2.
Structura tezei. Introducere, 3 cap itole, concluzii și recomandǎri, bibliografie 209 surse, 12
anexe, 15 5 pagini text de bază, 6 4 figuri, 3 3 tabele. Rezultatele obținute sunt publicate în 10 lucrări
științifice.
Cuvinte cheie: studenți, pregătire profesională, pregătire metodică, pregătire tehnică, greșeli,
aparate ajutătoare, joc de volei.
Domeniul de studiu : se referă la pedagogia generală și abordează problema pregătirii
profesionale a studenților din cadrul facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei ”volei”.
Obiecti vele tezei.
1. Analiza și generalizarea datelor literaturii de specialitate și a experienței avansate a specialiștilor din
domeniu privind aplicarea aparatelor ajutătoare în procesul de instruire la jocurile sportive. 2.
Determinarea nivelului pregătirii tehnice a studenților facultăților de educație fizică și sport ce însușesc
cursul de bază la disciplina volei. 3. Conceptualizarea conținutului pregătirii tehnice a studenților
facultăților de educație fizică și sport prin aplicarea aparatelor ajutătoare. 4. Argumentarea experimentală
a eficienței aplicării aparatelor ajutătoare în pregătirea tehnică a studenților facultăților de educație fizică
și sport în cadrul cursului de volei.
Noutatea și originalitatea științifică a cercetării constă în optimizarea p rocesului de instruire a
studenților la disciplina „Volei” curs de bază, prin aplicarea aparatelor ajutătoare. A fost elaborată și
aplicată în practica de instruire clasificarea aparatelor ajutătoare, precum și metodologia de selectare și
aplicare a acesto ra în cadrul lecțiilor practice la disciplina „Volei” curs de bază.
Problema științifică soluționată în domeniu constă în fundamentarea teoretică și experimentală a
căilor de optimizare a procesului de instruire a studenților facultăților de educație fiz ică și sport prin
aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul cursului de bază ”volei”.
Semnificația teoretică a lucrării constă în elaborarea unei clasificări a aparatelor ajutătoare,
precum și metodologia aplicării acestora în pregătirea tehnică a studenț ilor facultăților de educație fizică
și sport în cadrul cursului de volei. Metodologia experimentală elaborată a permis depistarea și
corectarea greșelilor de tehnică în timpul învățării elementelor și procedeelor tehnice de joc din volei.
Valoarea aplica tivă a lucrării constă în faptul că rezultatele cercetării pot fi aplicate cu succes în
cadrul pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport la jocurile sportive în
general și în jocul de volei în special. Metodologia exper imentală propusă poate fi aplicată și de către
antrenorii și profesorii din cadrul liceelor cu program sportiv și cluburile sportive specializate.
Implementarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost implementate în cadrul
lecțiilor prac tice la disciplina „Volei” curs de bază, cu studenții facultăților de Educație Fizică și Sport
din Galați, Chișinău și Suceava.

6 ANNOTATION
Moroșan – Larionescu Virgil – Adrian: Volleyball professional training for students within the
Faculty of Physical E ducation and Sports by Means of practice devices ; PhD in Pedagogy, Chișinǎu,
2012.
PhD Thesis Structure: Introduction, 3 Chapters, Conclusions and Recommendations,
Bibliography 209 sources, 12 Appendices, 15 5 pages of text, 6 4 figures, 3 3 tables. The resul ts were
published in 10 scientific articles.
Keywords: students, professional training, methodological training, technical training, errors,
volleyball .
Field of study : refers to general pedagogy and addresses the training of students of physical
educatio n and sport within the discipline "volleyball".
Thesis Objectives :
1. The analysis and generalization of data in the literature and of the advanced experience of the
domain specialists regarding the usage of practice devices in sports training process . 2. Determination of
the level of technical training of Faculty of Physical Education and Sports students who attend the
Volleyball fundamental subject. 3. Conceptualization of the technical training of physical education and
sports students , by using training de vices . 4. Experimental support of training device efficiency in the
volleyball technical training of students attending the Faculties of Physical Education and Sports.
The novelty and originality of research lies with the fact that the aforementioned resea rch aims
at improving the students training at Volleyball discipline base course , by using training devices . The
training device classification has been developed and applied to the technical training, alongside the
selective and practical methodology with in the volleyball -fundamental subject students training.
Scientific problem solved in the field is theoretical and experimental substantiation ways of
optimizing the training of students of the faculties of physical education and sports equipment by
applyi ng training devices in the course of "volleyball".
The thesis theoretical meaning consists in the training device classification development, as
well as in the actual usage in the Volleyball technical training of students attending the Faculty of
Physical Education and Sports. The developed experimental methodology allowed for the spotting and
correction of technical mistakes during the the learning process of Volleyball technical skills.
The thesis practical value lies within its research results that can be successfully applied to the
professional training of students attending the Faculties of Physical Education and Sports, particularly to
Volleyball, and generally to various sports. The experimental methodology can be applied by trainers and
teachers to o, while working in Sports High schools and Club Association.
The implementatio of the research results. The research results have been implemented
at the learning process of Volleyball technical skills from physhical education and sport faculties of
Galați, Chișinău and Suceava.

7 АННОТАЦИЯ
Морошан -Ларионеску Виржил -Андриан: Профессиональн ая подготовка студентов
факультетов физического воспитания и спорта в рамках общего курса волейбола с
применением вспомогательных средств ; доктор педаго гических наук, Кишинев, 201 2.
Структура диссертации : Введение, 3 главы, выводы и рекомендации, 1 2 приложений,
155 страниц основного текста, 6 4 фигур ы, 33 таблиц ы . Полученные результаты опубликованы
в 10 научных работах.
Ключевые слова : студенты, профессиональная подготовка ,методическая
подготовка, техническая подготовка, ошибки, вспомогательные средства, волейбол.
Область исследования : относится к общей педагогике и исследует проблему
профессиональной подготовки студентов факультетов физического воспитания и спорта в
рамках общего курса волейбола.
Задачи исследовани я:
1. Анализ и обобщение литературных источников и передового опыта ведущих специалистов в
области применения вспомогательных средств , при подготовк е студентов по спортивным
играм. 2. Определения уровня технической подготовки студентов факультетов физического
воспитания и спорта на общем курсе волейбола. 3. Концепту ализация содержания технической
подготовки студентов физического воспитания и спорта с применением вспомогательных
средств. 4. Экспериментальное обоснование эффективности применения вспомогательных
средств , при технической подготовк е студентов факультетов физического воспитания и
спорта , на общем курсе волейбола.
Новизна и оригинальность исследований состоит в том, что данное исследование
направлено на оптимизацию процесса подготовки студентов факультетов физического
воспитания и спорта , на общем курсе волейбола , на основе сокращения количества
ошибок при выполнени и технических приѐмов. Была составлена и применена на практике
классификация вспомогательных средств, а также составлена методология их отбора и
применения на практических занятиях , на общем курсе волейбола.
Научная проблема данных исследований заключается в теоретическом и
эксп ериментальном обосновании путей оптимизации профессиональной подготовки
студентов факультетов физического воспитания и спорта с применением вспомогательных
средств , в рамках общего курса волейбола.
Теоретическое значение работы заключается в том, что была создана классификация
вспомогательных средств, а также методология их применения при технической подготовки
студентов факультетов физического воспитания и спорта на общем курсе волейбола.
Экспериментальная методология позволила выявить и устранить основные ошибки при
изучени и технических приѐмов в волейболе.
Практическая значимость работы заключается в том, что результаты исследований
могут быть успешно применены при профессиональной подготовк е студентов факультетов
физического воспитания и спорта при изучени и спортивных игр , в целом , и при прохождени и
общего курса волейбола, в частности. Вспомогательные средства и методология их применения
могут быть использованы также тренерами специализированных спортивных и клуб ов.
Внедрение результатов исследований . Результаты исследования внедрены на
рактически х занятиях в рамках общего курса волейбола со студент ами факультетов
физического воспитания и спорта из Галац ь, Kишин эу и Сучав ы.

`ˆÌi`Ê܈̅ʘvˆÝÊ*Ê
`ˆÌœÀÊ
‡ÊvÀiiÊvœÀʘœ˜‡Vœ““iÀVˆ>ÊÕÃi°
/œÊÀi“œÛiÊ̅ˆÃʘœÌˆVi]ÊۈÈÌ\Ê
ÜÜÜ°ˆVi˜ˆ°Vœ“É՘œVŽ°…Ì“

8 LISTA ABREVIERILOR

C– corect
I – incorect
B – bine
S – suficient
Ins. – Insuficient
G.M. – grupa martor
G.E.. – grupa experiment
Fig.- figura
P.J – pasa de jos
P.S. – pasa de sus
SER. – serviciul
P. SER. – preluare din serviciu
B – blocaj
A – atac
cm – centimetri
ER – emițător radio
f – numărul gradelor de libertate
m – eroarea standard a mediei
n – număr de cazuri
sem. – semestrul
r – coeficientul de corelație
C – curs
LP – lucrări p ractice
FEFS . – Facultatea de Educație Fizică și Sport
J – jucător
Z- zona
x – media aritmetică
t – testul Student
p – pragul semnificației
σ – abaterea standard
T.I. – testare inițială
T.F. – testare finală

9 INTRODUCERE
Actualitatea temei și importanța pr oblemei abordate. Pregătirea profesională a
studenților din instituțiile de învățământ superior de cultură fizică a fost și rămâne problema
cheie pentru o mare parte dintre specialiștii din domeniu [20, 22, 32, 38, 40, 62, 83, 158 ].
Jocurile sportive ocupă un loc foarte important în documentele de organizare și desfășurare a
pregătirii profesionale a studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Jocul de volei
este o disciplină de bază unde, ca și la alte discipline practice, conform planurilor de studii ,
numărul de ore prevăzut pentru pregătirea studenților în cadrul disciplinei date , conform
Tratatului de la Bologna, a fost redus esențial.
Practica demonstrează că studenții înmatriculați la facultăți le de educație fizică și sport
stăpânesc dest ul de puțin jocul de volei , mai cu seamă ce ține de pregătirea tehnică a acestora.
[43, 70, 107, 109, 121, 166 ]. Observațiile pedagogice asupra studenților ce urmează cursul de
bază la disciplina volei, de asemenea au demonstrat un nivel destul de scăzut a l însușirii
elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei, care la rândul lor se răsfrânge negativ
asupra nivelului pregătirii profesionale a acestora .
Un șir de cercetări efectuate în domeniul culturii fizice și a sportului [61, 74, 110, 111,
125, 147, 170, 173, 174, 178, 179 ], a demonstrat clar eficiența aplicării aparatelor ajutătoare în
practica pregătirii s pecifice în diferite ramuri. La rândul lor aparatele ajutătoare au fost aplicate
în pregătirea voleibaliștilor pentru optimizarea tuturor factorilor antrenamentului sportiv inclusiv
și a pregătirii tehnice [90, 101, 104, 171, 175, 176, 177, 180] .
Aceste rezultate ne -au determinat să abordăm această idee în pregătirea profesională a
studenților de la facultățile de educație fizică și sport î n cadrul disciplinei sportive volei , accentul
fiind pus pregătirea tehnică a studentului. Cu acest scop au fost elaborate unele aparate ajutătoare
pentru învățarea elementelor și procedeelor tehnice, efectul cărora urmează a fi cercetat în cadrul
unor stud ii speciale ce se vor regăsi în lucrarea propusă.
Considerăm că tema e actuală și va contribui la optimizarea nivelului pregătirii
profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport pentru viitoarea lor activitate.
Scopul cercetării îl co nstituie optimizarea pregătirii profesionale a studenților
facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei sportive volei prin aplicarea aparatelor
ajutătoare .
Obiectivele cercetării. Analiza și generalizarea datelor literaturii de specialit ate și a
experienței avansate a specialiștilor din domeniu privind aplicarea aparatelor ajutătoare în
pregătir ea tehnică în jocurile sportive.

10 1. Determinarea nivelului pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică
și sport ce însușesc cursul de bază la disciplina volei.
2. Conceptualizarea conținutului pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație
fizică și sport la disciplina sportivă „Volei”, prin aplicarea aparatelor ajutătoare.
3. Argumentarea experimentală a eficienței aplicării aparatelor ajutătoare în pregătirea
profesională a studenților facultăților de educație fizică și sport în cadrul cursului de
volei .
Ipoteza cercetării. S-a presupus că aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul însușirii
cursului de volei va con tribui la:
– sporirea nivelului pregătirii profesionale;
– îmbunătățirea nivelului pregătirii tehnice a studentului;
– micșorarea perioadei necesare însușirii elementelor și procedeelor tehnice;
– optimizarea pregătirii metodice.
Metodologia cercetării . În cadrul cercetǎrilor întreprinse s -au folosit urmǎtoarele metode
de cercetare : – analiza literaturii de specialitate; analiza documentelor procesului instructiv –
educativ; observația pedagogică; ancheta pe bază de chestionar; testarea pregătirii, tehnice,
teoretice și metodice; experimentul pedagogic; metoda statistico -matematică; metoda grafică și
tabelară; pregătirea tehnică prin intermediul aparate lor ajutătoare; metoda analizei video.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute constă în faptul că cer cetarea în cauză își
propune optimizarea procesului de pregătire al studenților la disciplina sportivă „Volei” curs de
bază, prin aplicarea aparatelor ajutătoare. Au fost elaborate două aparate ajutătoare, precum și
clasificarea și metodologia de selectare și aplicare a aparatelor ajutătoare în cadrul lecțiilor
practice cu studenții la disciplina sportivă volei.
Importanța teoretică a lucrării constă în elaborarea unei clasificări a aparatelor
ajutătoare, precum și metodologia aplicării acestora în pregătir ea tehnică a studenților facultăților
de educație fizică și sport la cursul de volei . Metodologia experimentală elaborată a permis
depistarea și corectarea greșelilor de tehnică în timpul învățării elementelor și procedeelor de joc
din volei.
Valoarea apli cativă a lucrării constă în faptul că rezultatele cercetării pot fi aplicate cu
succes în cadrul pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport la
jocurile sportive în general și în jocul de volei în special. Acestea pot fi de folos și în cadrul
cursurilor de specializare la volei. Aparatele ajutătoare și metodologia experimentală poate fi

11 aplicat ă și de către antrenorii și profesorii din cadrul liceelor cu program sportiv și cluburile
sportive specializate.
Aprobarea rezulta telor Rezultatele cercetării efectuate au fost prezentate în cadrul unor
lucrări expuse la conferințe științifice, simpozioane și în reviste de specialitate din țar ă și de
peste hotare cum ar fi:
Conferința științifică internaționala a doctoranzilor “Cult ura fizică: Probleme științifice
ale învățăm ântului și sportului”, USEFS, 2007.
Revista științifică: Teoria și Arta Educației Fizice în Școală, Chișinău , 2008
Salonul internațional de inventică “Al 37 -lea Salon Internațional al Invențiilor, Tehnicilor
și Produselor Noi de la Geneva”, C.F.C.E., 2009.
Conferința științifică internațional ă a doctoranzilor “Cultura fizică: Probleme științifice
ale învățăm ântului și sportului”, USEFS, 2007, 2009.

Sumarul compartimentelor tezei

Capitolul 1 . Repere teoretico – metodice privind optimizarea procesului predării jocului de
volei în cadrul facultăților de educație fizică și sport prin aplicarea aparatelor ajutătoare, este
dedicat sintezei literaturii de specialitate ce ține de pregătirea tehnică a studenților în gener al și în jocul de
volei, în special. Sunt scoase în evidență prioritățile și neajunsurile procesului de instruire a studenților de
la instituțiile de educație fizică și sport , unde este precizat rolul și importanța aplicării aparatelor
ajutătoare, indicând u-se căile de sporire a acestuia.
Capitolul 2 . Eficacitatea însușirii elementelor tehnice de către studenții facultăților de
educație fizică și sport în cadrul cursului de volei prin aplicarea aparatelor ajutătoare, reprezintă o
anliză amplă a metodologiei și organizării cercetărilor , precum și rezultatele experimentuuil constatativ,
care vine să demonstreze nivelul insuficient al pregătirii tehnice a studenților la începutul și la finalul
cursului de bază la disciplina sportivă volei. Tot în acest context, a fost demonstrat rolul aparatelor
ajutătoare în optimizarea pregătirii tehnice a studenților. Este propusă o clasificare a aparatelor ajutătoare
și elaborată metodologia aplicării acestora în lecțiile practice cu studenții de la facultățile de educație
fizică și sport, acestea fiind propuse pentru aplicare în cadrul experimentului pedagogic de bază.
Caputolul 3. Argumentarea experimentală a eficacității aplicării aparatelor ajutătoare în
pregătirea profesională a studenților facultăților de educație f izică și sport în cadrul disciplinei
volei , reprezintă rezultatele experimentului pedagogic de bază, care demonstrează clar prioritatea
aplicării aparatelor ajutătoare în procesul de instruire a studenților facutăților de educație fizică și sport.
Metodol ogia experimentală aplicată a contribuit la sporirea tuturor indicatorilor cercetați, accentul
principal fiind pus pe creșterea nivelului pregătirii tehnice a studenților, prin reducerea greșelilor de
execuție.

12 1. REPERE TEORETICO – METODICE PRIVIND OPTI MIZAREA PROCESULUI
PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI ÎN CADRUL FACULTĂȚILOR DE EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT PRIN APLICAREA APARATELOR AJUTĂTOARE

1.1. Aspecte generale privind pregătirea specialiștilor în domeniul Culturii Fizice, în cadrul
instituțiilor de învățământ sup erior de cultură fizică

Volumul tot mai ridicat de cunoștințe necesare pregătirii profesionale a viitorilor
profesori de educație fizică și sport în antiteză cu numărul tot mai redus de ore practice și
teoretice, reclamă o serioasă reconsiderare a princip iilor și normelor pe baza cărora funcționează
facultățile de profil din țară și din întreaga lume. Riscul implicat de lipsa acestor reconsiderări
constă în însușirea parțială a materiei și de acumulări incomplete de cunoștințe care pot crea
blocaje metodic e și teoretice ulterior. Tocmai de aceea una din caracteristicile instituțiilor
superioare de învățământ o constituie inovația științifică, care fără realizarea unui fundament
solid de cunoștințe nu ar putea fi posibilă.
Problema în cauză a fost și rămâne în permanență în atenția mai multor specialiști în
domeniu, [14, 17, 29, 32, 38, 61, 99, 119, 146, 189, 194 ]. Astfel I. Șerdean, L. Băzărea, [146 , p.
33 – 36] consideră că progresul social este de neconceput fără activitatea creatoare a celor care
realizea ză valori materiale și spirituale, fără inovație specifică. De aceea în opinia autorilor, unul
din țelurile majore ale învățământului contemporan, cu cele mai mari șanse de asigurare a
progresului societății îl constituie „cultivarea spiritului creator”, d imensiune esențială a profilului
personalității omului de azi.
Creativitatea este considerată „forma cea mai înaltă a activității omenești”. De aceea este
explicabilă preocuparea statornică a specialiștilor în acest domeniu pentru delimitarea corectă a
sensului creativității în condițiile societății contemporane, atât în general, cât și în particular, în
activitatea școlară.
Chirazi, M. [29, p. 17 ] menționează că inovația științifică în sistemul de învățământ
reprezintă selecția, organizarea și utilizarea creatoare a resurselor umane și materiale după
metode noi, necunoscute sau interzise, care asigură realizarea obiectivelor stabilite la un nivel
superior. Autorul prezintă trei categorii de inovații în domeniul Educației Fizice și Sportului care
pot ref lecta și disciplina „ Volei ”curs de bază :
– „ inovații materiale” = aparatură de specialitate, echipamente sportive și modernizări ale
bazelor sportive ;

13 – „inovații de concepție” = metode de învățare, predare și recepționare eficientă a
cunoștințelor teore tice, deprinderilor și priceperilor în activitatea practică, modificări
ale programelor de învățământ, impl ementarea unor idei occidentale , în instituțiile de
profil autohtone;
– „inovații în relațiile interpersonale” = dezvoltare și colaborare în relațiile profesor –
student, profesor –profesor , student – student ;
O seamă de autori [13, 38, 61, 92, 99, 101, 102, 104, 110, 192] insistă pe importanța
creativității și inovării în cadrul procesului didactic, argumentând multiplele beneficii rezultate
din aplicar ea aparaturii de specialitate creată în acest scop. Influențele pozitive și atingerea mai
ușoară a obiectivelor sau creșterea obiectivității instruirii și evaluării sunt doar câteva dintre
avantajele enumerate de specialiști, fiind în concordanță cu progre sul cognitiv al societății în
ansamblul ei.
Ridicarea aparatelor ajutătoare la rang de mijloace specializate sau mai mult, ca metode
de instruire, se înscrie în tabloul general al educației, conturat de autori de prestigiu precum N.
Vințanu [158, p. 35] , care definește conceptul de educație universitară ca fiind ansamblul unor
acțiuni intenționale și sistematice care se desfășoară în scopul dezvoltării ființei umane aflate în
procesul de pregătire universitară vizând profesionalizare a.
Procesul instruct iv-educativ din învățământul superior, este necesar să se adapteze într -o
lume în continuă schimbare. Aceasta se realizează în toate domeniile societății și cunoașterea
pare să se extindă cu o viteză mai mare decât înțelegerea. Este necesar ca studenții, s ă învețe cum
să navigheze prin cantitatea enormă de informații, să analizeze, să ia decizii și să stăpânească noi
domenii de cunoștințe, într-o societate în permanent progres [32, p. 22 ].
După I. Bontaș , [20 , p. 354] valoarea și eficiența soluțiilor teoret ico-aplicative stabilite
sunt asigurate de folosirea în interacțiune a metodelor de cercetare, cu respectarea condițiilor
prezentate, autorul insistând pe folosirea unor mijloace tehnice moderne, îndeosebi informatice.
În această direcție, un șir de autor i [20, 22, 30, 33, 38, 46, 62, 82, 122, 190, 201 ] consideră
că pregătirea obținută în cadru instituțional nu mai este suficientă, ea tr ebuind să fie completată
prin p erfecționare continuă, organizată sau desfășurată independent , cuprinzând ansamblul
tuturo r noutăților esențiale de natură ideatică și practică ce apar fiind urmată în același timp, de
eliminarea a ceea ce s -a uzat moral, a ceea ce nu mai prezintă fiabilitate cognitivă sau acțională .
În marea lor majoritate, direcțiile de instruire trasate de c ercetătorii din pedagogia
contemporană impun o centrare a învățării pe student, în cadrul unui proces transformat din
unilateral în bilateral, un mai mare accent fiind pus pe comunicare și nu pe transmitere de
cunoștințe [8, 28, 40, 48, 51, 85, 86, 106, 1 62, 200].

14 Autorul C. Ciorbă [38 , p. 50], consideră că organizarea învățământului în instituțiile de
învățământ superior trebuie să asigure descoperirea potențialului de cercetare a viitorului
specialist, dezvoltarea poziției lui personale în activitatea in structivă de cercetare, stimularea
“ieșirii ” din cadrul disciplinelor de învățământ, a autodeterminării conștiente. O astfel de
organizare a învățământului permite asigurarea unei calități principial noi de formare a
specialistului în domeniul culturii fiz ice și a sportului, care este determinată nu numai de gradul
de pregătire pentru folosirea în practică a metodelor cunoscute de soluționare a problemelor
pedagogice, dar și de capacitatea de formare individuală și de căutare a soluțiilor acestora.
N. Vința nu [158, p. 146] consideră că rezolvarea problemelor noi cu care se confrun tă
învățământul superior implică, în legătură cu curriculum -ul, și regândirea metodelor și
metodologiei de predare -învățare. Asimilarea funcțiilor complexe ale universităților privi nd
asigurarea formării unor specialiști de prim rang, pregătirea temeinică a cercetătorilor, a
oamenilor de cultură și asigurarea inovării cunoașterii și tehnologiei nu se poate realiza decât
printr -un mod nou de organizare a secvențelor didactice în cadru l procesului de instruire –
educație.
După Țopa L. și Ichim A., [155, p. 110 ], metodele și metodologiile de instruire își justifică
valoarea în măsura în care realizează obiectivele propuse, în funcție de conținuturile pe care le
vehiculează.
Pentru a putea stabili obiectivele în mod realist, trebuie să se cunoască nivelul
cunoștințelor practice și teoretice cu care studentul vine din învățământul preuniversitar. În acest
sens o serie de autori [36, 40, 204, 205, 206, 207, 208 ] precizează că evaluarea inițial ă, stabilită
după momentul evaluării la începutul cursurilor, are în funcție de finalitate și rol diagnostic,
pentru a determina nivelul studenților la începerea unui program educativ, începerii unui curs.
Fără cunoașterea acestui nivel de pregătire al stu denților, obiectivele stabilite inițial nu
mai prezintă coerență fiind modificate pe parcurs, ceea ce determină schimbarea liniilor
metodice și strategiilor de instruire cu influențe directe asupra metodelor și mijloacelor
selecționate.
Astfel de cazuri co nduc la o pregătire profesională incompletă în viziunea lui Cucoș C.
[51, p. 436], ce menționează că valoarea pregătir ii inițial e a absolvenților este, uneori, contestată
sau se dovedește deficitară, realitate care se cere a fi asumată și depășită, mențio nând câteva
cauze ale deficitului mai sus menționat:
– deficit instituțional, generat de o organizare defectuoasă a sistemului de pregătire al
profesorilor;

15 – deficit deontologic, rezultat dintr -o slabă conștientizare a importanței pregătirii psiho – peda –
gogice la cei care -și asumă cariera de dascăli;
– deficit motivațional, ca urmare a relativului declin al statutului profesorului în ierarhia
socioprofesională;
– deficit uman, insuficiența pregătirii corpului academic de specialitate sau mediocritatea
pregătirii sale.
Un șir de autori [ 38, 47, 53, 54, 93, 96, 141, 185, 193, 196 ] afirmă că pregătirea viitorilor
profesori de educație fizică și sport depinde în mare măsură de formarea la studenți a
cunoștințelor teoretice, a deprinderilor și pr iceperilor motrice, de dezvoltarea gândirii
profesionale și educarea personalității viitorului cadru didactic.
În opinia lui Sârghi S. [134, p. 80] , calitatea formării competențelor specifice la nivelul
învățământului superior , depinde, într -o oarecare măsură, și de nivelul în sușirii conținutului
programelor școlare din învățământul preuniversitar.
Această afirmație cu care noi suntem de acord, impune o atentă considerare a tehnicilor
de evaluare, îndeosebi cea inițială, conferindu -i acesteia un puternic rol reglator, prin natu ra
informațiilor pe care le generează, asupra calității actului de predare la nivel preuniversitar, de
către specialiștii pregătiți în cadrul universităților. Efectul de bumerang generat de aceste
informații, se resimte în timp, din păcate izolat, ca urmar e a eliminării sistemului unitar de
verificare, apreciere și depistare. Astfel, fără luarea unor măsuri adecvate, se poate constitui un
cerc vicios, care, prin perpetuarea lui, va contribui la auto -suficiență, cu grave repercusiuni
asupra calității învățăm ântului de toate gradele.
Contribuții în acest sens au avut un șir de autori [21, 26, 94, 130, 140, 151, 154, 195 ],
care menționează că, în ultimul timp, unii dintre profesorii tineri nu cunosc la nivelul necesar
teoria pedagogică științifică, nefiind în s tare să depisteze contradicțiile reale ale procesului
instructiv – educativ, având lacune în ceea ce privește rezolvarea acestora. Acești profesori
consideră deseori că eșecurile lor profesionale sunt legate de cauze obiective, fără să realizeze
că, de obi cei, ei sunt, în primul rând, responsabili de rezultatele obținute în procesul instructiv –
educativ.
Analizând părerile autorilor, C. Ciorbă [37, 38], I. Iacob [77], G. Rață, G. Rață [128], I.
Șiclovan [147], N. Vințanu [158 ] și alții, putem concluziona că pregătirea profesională a
specialistului în cultură fizică și sport reclamă o cunoaștere în detaliu a esenței obiectelor și
fenomenelor , o capacitate de analiză și sinteză a cunoștințelor de specialitate, precum și o
diferențiere a metodelor și mijloace lor acționale.

16 Profesorul creează condițiile necesare de muncă, organizează și conduce activitatea
subiectului, prin care dispozițiile lui se dezvoltă necontenit și se transformă în calități. S -a crezut
că introducerea mijloacelor moderne de învățământ (diafilme, mijloace audio – vizuale, casete
video etc.) ar duce la diminuarea rolului profesorului. În realitate, așa cum observă chiar unul din
creatorii instruirii programate, B.F.Skinner [138, p, 14] , folosirea în școală a acestor mijloace
,,amplifică rol ul profesorului ca ființă umană”.
Profesorul, produsul final al instituțiilor de învățământ superior, trebuie să cunoască, pe
lângă disciplinele de specialitate (în profilul postului) și pe cele complementare, care
completează orizontul informațional al acestuia, punând bazele unei activități profesionale
eficiente, putând angaja în instruire metode și produse moderne aparținând altor discipline,
realizând conceptul de interdisciplinaritate, necesar unui proces instructiv – educativ modern.
Referindu -ne la disciplinele de studiu din cadrul facultăților de educație fizică și sport,
acestea sunt cuprinse în planul de învățământ [159, p. 39 ] care este un document obligatoriu
pentru organizarea studiilor în domeniul licenței. El cuprinde în formă descriptivă/ sinoptică,
toate elementele necesare programării si derulării activită ții, în concordan ță cu standardele de
conținut aprobate, cum sunt:
– Disciplinele de studiu (repartizate pe semestre, cu volumul de ore conven ționale/Credite ECST,
număr total de ore fiz ice si conven ționale/credite pe grupe si subgrupe de discipline).
– Numărul săptămânilor fiecă rui semestru.
– Stagii si aplica ții (practică, clinice, tabere etc.) cu denumire, durată, volum de ore fizice/ore
conven ționale/credite alocate, condi ționările pe ntru promovarea disciplinelor etc.
– Numărul și felul sistemelor de evaluare a nivelului pregă tirii.
– Numărul total de ore de: predare (curs), de seminar, de lucrări practice/laborator, aplica ții,
stagii, forme de practică etc. și numă rul de credite cores pondente.
Planul de învățământ conține, în forma actuală acceptată de forurile tutelare din Ministerul
Educației, Cercetării și Inovării [159, p. 39 -40], o grupare a disciplinelor de studiu după cum
urmează:
– discipline fundamentale;
– discipline de pregătire în domeniul licenței și a direcției de specializare;
– discipline complementare;
– discipline disponibile conform opțiunilor universităților.
Totodată aceste discipline sunt împărțite de către facultățile de profil în discipline
obligatorii, opționale și facu ltative, având ponderi diferite, în funcție de importanța acordată la
nivelul catedrei.

17 Reglarea procesului de învățământ prin stabilirea la nivel central a unor norme unitare
care prevăd numărul total de ore, disciplinele de studiu, ponderea lor în cadrul planului de
învățământ etc., dar care prevăd o lejeritate în stabilirea numărului de ore, credite, perioade,
precum și un procent de 10 – 15% din disciplinele încadrate să fie alese descentralizat, constituie
premiza înfăptuirii unui învățământ de calitat e, centrat pe student, acesta putându -și manifesta
interesul vizavi de unele discipline de studiu.
Introducerea creditelor, u nitatea de credit fiind echivalentă cu 25 ore conven ționale
efectuate de student, în cadrul activită ților de pregătire frontală si individuală/independentă, în
scopul asimilării cuno ștințelor pentru fiecare disciplină de studiu în parte, impune o prelungire a
învățării și a formării profesionale și dincolo de orele de curs.
Rolul instituțiilor de învățământ superior merge până acolo î ncât creează premize
bilaterale în cadrul proceselor formative și informative, reglează conținuturile informaționale în
funcție de orizonturile cunoașterii și de cerințele existente la acel moment pe piața muncii.
A. Marga, citat de O. Clipa [40, p. 32] afirma că nu poate fi vorba de o universitate
competitivă acolo unde opinia studenților despre ceea ce li se oferă nu este sondată periodic,
studentul fiind asemuit cu o instanță ale cărui adevăruri sunt vitale. În aceeași idee Clipa O. [40 ,
p. 32] consideră că de evaluările din timpul anilor de studiu sau de cele după absolvirea studiilor,
va depinde și evaluarea calității universităților, care vor deveni centrele care -și vor modela oferta
în funcție de paradigma centrării pe student, considerându -l astfel, un adevărat partener
educațional.
Conform părerii lui V. Pavelcu [117, p. 10], ciclul existenței noastre este un șir de
examene în fața naturii, a societății, a propriei conștiințe. Astfel O. Clipa [40, p. 14] afirmă că
evaluarea devine un element foarte u til atât la nivel individual, cât și la cel social. La nivel
individual suntem evaluați de celela lte persoane (și de foarte multe ori ne adaptăm evaluărilor
altora), dar o formă specială a acesteia este judecata în fața propriei noastre conștiințe.
În ceea ce privește necesitatea evaluării la nivel social, a utorul L. Stan [139, p. 31 -32]
prezintă ca racteristicile societății actua le care contribuie la evidențierea importanței domeniului
evaluării și anume: evoluția spre trăsăturile de tip consumatorist al în tregii națiuni și nevoia de
instituire a ordinii sociale care poate fi realizată doar printr -un proces de evaluare bine realizat.
Evaluarea studenților c onform mai multor specialiști [39, 115, 123, 129 ], are în vedere
pe lângă dobândirea unor blocuri de c unoștințe sau priceperi și deprinderi motrice specifice unor
discipline sau ramuri sportive, și capacitarea studenților cu anumite aptitudini pedagogice
indispensabile în vederea întregirii tabloului absolventului facultății de educație fizică și sport.

18 Un șir de specialiști printre care și C. Ciorbă [34, 38], A. Cosmovici [44], G. Cristea
[49], L. Cuznețov [52], G. Mialaret [95], I. Nicola [106], O. Oprea [112 ] consideră că
absolventul instituțiilor de învățământ superior, trebuie să posede anumite aptitu dini pedagogice,
asigurându -le prin ponderea și modul lor de combinare un fond propice de manifestare și
imprimându -le un mod generalizat de acționare.
Astfel I. Nicola [106, p. 566] raportându -se la structura psihică internă a aptitudinilor
pedagogice, le clasifică după cum urmează:
– aptitudinea de a cunoaște și a înțelege psihicul celui supus acțiunii;
– aptitudinea empatică;
– aptitudini organizatorice;
– spiritul de observație;
– tactul pedagogic;
– măiestria pedagogică.
Conform părerii lui C. Ciorbă [38, p. 71 -72], pregătirea p rofesională reieșind din
determ inarea ei, include învățământul integral, capa citățile și necesitățile, nivelul social –
normativ, relațiile sociale, sistemul funcțiilor individului. Volumul noțiunii se caracterizează
printr -o mulțime de manife stări precum: pregătirea pentru muncă, pregătirea specialistului de
cultură fizică și sport, pregătirea unui anumit individ etc.
Reflectând calificarea, nivelul pregătirii profesionale, „ măiestria”, conform autorilor C.
Ciorbă [38], E. Firea [62], I. Iacob [78], V. Mîndicanu [94], I. Nicola [106], N. Vințanu [158 ],
este examinată ca o manifestare superioară a pregătirii, în care se reflectă cel mai complet
individualitatea personală, creativă și poziția pedagogului.
Totodată, N. Vințanu [158 , p. 90] , obser vă că în cazul studenților , nivelul intelectual nu
este omogen, având zone întinse unde se operează corect și eficient cu concepte și zone unde o
astfel de activitate este în curs de devenire. Ca atare, nu se poate face abstracție de modul cum
evoluează în cazul studenților conținutul pregătirii, fondul de informații științifice asimilate în
procesul de pregătire universitară, ca și structura gândirii propriu -zise. Astfel se constată o
degradare masivă a unor cunoștințe asimilate în școală și rămase fără înt rebuințare în activitatea
studenților. Dată fiind dominanta – operații de învățare și aplicare în practică, în cercetare – la
student are loc reorganizarea și restructurarea acestor cunoștințe în jurul operațiilor intelectuale
specifice.
Colectivele la niv elul instituțiilor de învățământ superior fiind heterogene, specialiștii
domeniului [ 38, 59, 62, 92, 106, 158 ] consideră că și instruirea , pentru a avea o eficiență mărită
trebuie să fie abordată diferit, tratarea diferențiată fiind unul din principiile d e bază care poate

19 îndeplini acest deziderat. Raportându -ne la nivelul intelectual cât și la nivelul bagajului motric
sau teoretic al studenților care este diferit, vizavi de evaluarea performanțelor și aptitudinilor
intelectuale și motrice dobândite în fac ultate care trebuie să fie identică, concluzionăm că
eforturile depuse de subiecți pentru a atinge același nivel nu sunt uniforme, lucrul independent și
individual căpătând tot mai multă importanță, prin deosebitele sale valențe formative și
informative.
Un deosebit rol de stimulare a muncii independente a studentului îl reprezintă sistemul de
recompensare și valorizare a rezultatelor obținute în urma procesului evaluativ. Astfel
recompensele directe, de natură materială, referindu -ne aici la bursele de per formanță, bursele de
studiu, sau cele de performanță sportivă și cele de natură morală: clasarea cât mai sus în ierarhia
studenților merituoși, nominalizarea la începutul de an școlar (însoțită și de premii simbolice, cu
încărcătură emoțională, gen cărți, diplome etc.), cât și cele indirecte: selecționarea pentru stagii
în afara țării, locuri în căminele de studenți, învățământ fără taxă etc., se constituie într -un
imbold suplimentar, transformând un învățământ inerțial, într -unul competitiv.
În cadrul preg ătirii studenților de la facultățile de educație fizică și sport, unii autori [35,
72, 151, 153] atribuie un rol deosebit de important atenției și concentrării conștiinței asupra
lucrului activității de cunoaștere. După părerea lor, atât aceste particulari tăți, cât ș i caracterul,
memoria și înclinaț ia, în general, constituie factorii esențiali care contribuie la formarea înaltă a
profesionalismului.
Un șir de autori [21, 26, 38, 91, 97, 140, 151, 154, 197], consideră că având de transmis
generației tinere valori sociale, profesorul trebuie format atât spre a -și însuși corect și la un nivel
ridicat aceste valori, cât și spre a putea să le transmită eficient elevilor săi. Chiar dacă un
profesor are foarte multe cunoștințe în ceea ce privește specialitatea sa, dar nu stăpânește o
metodică de predare eficientă , subiecții săi își vor însuși parțial materia predată. Aceiași autori de
mai sus afirmă că pregătirea de specialitate a viitorului cadru didactic se referă la însușirea
cunoștințelor, priceperilor, deprind erilor necesare spre a -i orienta cu competență pe elevi într -un
anumit domeniu, profesorul trebuind să fie un bun cunoscător al specialității sale.
În teoria pedagogică contemporană sistemul de cunoștințe teoretice ale profesorului se
evaluează reieșind, în primul rând, din funcțiile științei pedagogice înseși și, în al doilea rând, din
structura activității de pregătire a pedagogului [10, 38, 58] . Aceasta se referă la evaluarea,
examinarea sistemului dat la nivelul interconexiunii cunoștințelor metodolog ice, teoretico –
științifice și a celor practice, îmbinarea tuturor acestora cu acele cunoștințe constructiv – tehnice,
operaționale, instrumentale și practico – metodice, care reglementează activitatea profesorului.

20 Preocupări pentru creșterea nivelului pr egătirii profesionale, vizând printre altele și
pregătirea teoretică și tehnică au avut și Butnariu M. [22], care contribuie la realizarea acestui
deziderat prin algoritmizarea procesului instructiv, Ciocoiu L. [32], utilizează analiza
biomecanică în cadru l instruirii , Conohova T. [43] apelează la sarcini operative în demersurile
metodice și exemplele pot continua.
Analizând literatura de specialitate am observat că aceasta nu tratează suficient problema
instruirii cadrelor didactice în domeniul educației f izice și sportive, existând rupturi în procesul
de formare și de capacitare a absolvenților cu cerințele activității practice ulterioare, discrepanțe
care alterează desfășurarea în bune condiții a profesiei alese. Prezentarea generală a calităților și
aptitudinilor pe care trebuie să l e aibă un profesor, fără a detalia, decât tangențial, specificul
specializării, cu atât mai important în linia domeniului nostru, este o cauză generatoare de
limitări și aspecte negative, care la momentul actual se regăsesc în învățământul superior,
condiționând pregătirea cadrelor.
O bună pregătire profesională reclamă cunoașterea particularităților instruirii, sub toate
aspectele ei, necesitând plasarea procesului de organizare și desfășurare a activităților de
pregătire a vi itoarelor cadre didactice pe noi repere conceptuale și practice.

1.2. Tendințele pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport în
cadrul cursului de bază la disciplina volei
În vederea formării profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport,
informațiile necesare pentru dezvoltarea competențelor au fost grupate în conținuturi, finalizate
pe discipline de studiu. Acestea la rândul lor sunt constituite din selecții tematice, având ponderi
diferențiate pe lecții, constituindu -se în programa analitică a respectivului domeniu. Ca și
celelalte discipline cuprinse în planul de învățământ al facultăților de educație fizică și sport,
disciplina sportivă Volei este sensibilă la noutățile teoretice, practice și me todice care apar
periodic în cadrul domeniului și care o modelează în funcție de apariția noilor direcții generate
de modificările regulamentare și cercetările științifice din științe medicale, inginerești sau
pedagogice.
Tendințele actuale a practicării voleiului de către studenți sunt caracterizate de o creștere
a capacității creatoare a jucătorilor, un conținut emoțional ridicat și o angrenare totală în luptă,
indiferent de evoluția scorului. Acest aspect impune elaborarea unor metode noi de instruire,
fiind apanajul cercetătorilor științifici din domeniu, ce urmăresc perfecționarea componentelor
sistemului de pregătire, cu o orientare predilectă spr e latura științifico – metodică [7, 11, 50, 70,
101, 108, 118, 120, 121, 132, 160, 191] .

21 În același timp , voleiul contemporan ridică ca o problemă foarte importantă, elaborarea
unor metode noi de pregătire în scopul lărgirii posibilităților funcționale ale organismului.
Acestea se m anifestă conform părerilor lui Păcuraru A. [118, p.11] prin creativitatea în
dezvoltarea jocului, noi strategii și sisteme de modelare a antrenamentelor, concursurilor,
precum și apariția unor noi acțiuni motrice în cadrul acțiunilor de joc.
Cele mai importante direcții de dezvoltare a jocului de volei, converg în direcția creșteri i
flexibilității în strategia și tactica echipei, dezvoltarea pregătirii mentale și apropierea
conținutului de joc la băieți și fete [ 118, p. 16]. Aceste orientări implică unele condiții obligatorii
precum:
– utilizarea unui număr cât mai redus de exerciții , cu eficiență selectivă și cumulativă,
selecționate și standardizate ca structuri;
– folosirea aparaturii, a elementelor de cibernetică și matematizare, în programarea și
dirijarea dinamicii pregătirii și competiției;
– ridicarea la rang de principiu a indivi dualiză rii pregătirii. [118 , p. 17].
F. Grapă, D. Mârza, au preocupări legate de abordarea jocului sportiv volei ca și sistem
ierarhizat, ca o necesitate a cunoașterii acestuia cu ajutorul disciplinelor și a științelor implicate
în cunoaștere, respectiv mo delarea. Autorii consideră că studierea jocului de volei în vederea
obținerii unor informații obiective nu mai este posibilă fără ajutorul acestor științe car e fixează
legile cunoașterii. [70 , p. 47]
Autorii Croitoru D., Șerban M., [50, p. 44], grupează tr aseul instruirii studenților în jocul
de volei în:
exersarea globală a acțiunii, cât mai apropiată de condițiile de joc;
asamblarea acțiunii cu accent pe corectarea individuală a greșelii;
repetarea acțiunii în condiții de joc;
ansamblul acțiunii cu acc ent pe constanță și eficacitate.
Plecând de la premiza că jocul de volei urmărește și se finalizează printr -o greșeală, se
caută înlăturarea greșelilor inacceptabile, determina te de un comportament inadecvat [50, p. 45].
Din acest motiv considerăm ca oport ună intervenția în scopul reducerii la minimum a lor.
A. V. Ivoilov [84, p. 33], precizează că scopul final al acțiunilor voleibalistului este
precizia execuției, adică atingerea țintei cu ajutorul diferitelor procedee. Această precizie,
consideră autorul, este determinată de senzațiile dinamice, care le trăiește voleibalistul, realizate
atât din poziție stabilă cât și instabilă, în condiții dinainte determinate, cât și în situații
neprevăzute de joc. Totodată precizia execuției în viziunea autorului este d ependentă de distanța

22 până la țintă, mărirea ei, cu păstrarea celorlalți parametri, are ca rezultat scăderea preciziei de
lovire. Lipsa unor deprinderi motrice specifice suficient de bine stabilizate, conduce la o
diminuare drastică a preciziei, sporind în acest caz numărul de greșeli de execuție, cu rezultate
perturbatoare în desfășurarea normală a jocului.
Ca urmare a faptului că jocul de volei implică uneori atingerea unor ținte de la distanțe
medii chiar mari (9 – 18 m), iar procedeele tehnice sunt prin tre cele mai dificile de însușit, acest
lucru reclamă existența unui bagaj motric bogat, care să poată fi adaptat cu ușurință în vederea
realizării obiectivelor specifice. Dacă această condiție nu este îndeplinită, este foarte utilă
folosirea altor mijloac e: kinograme, fotografii, înregistrări video, [ 84, p. 10], sau după M.
Niculescu, L. Vladu [108, p. 14 1 – 142], confecționarea unor aparate simple care accelerează
procesul de instruire și în același timp asigură o învățare corectă din punct de vedere tehn ic.
Pregătirea studenților la disciplina „Volei” curs de bază, trebuie aliniată cerințelor tot mai
înalte impuse de evoluția societății și descoperirile din științele complementare sau conexe,
răspunzând cu noi mijloace, metode și strategii de instruire. Î nsușirea cunoștințelor teoretice,
metodice și practice, conform conținutului programelor analitice, trebuie să țină seama de
finalități. Profilul absolventului trebuie să reflecte cerințele existente pe piața muncii, conform
programei din învățământul preu niversitar și universitar, cerințe ce trebuie să se regăsească în
conținuturi, diferențiate pe etape, cu obiective și sarcini tangibile și oportune, concomitent cu
utilizarea celor mai eficiente metode de instruire.
Autorii I. Jinga, E. Istrate [85, p. 257 ], definesc metoda ca fiind calea care se urmează,
drumul care conduce la atingerea obiectivelor educaționale, fiind o cale pe care profesorul o
parcurge pentru a da posibilitatea elevilor săi să găsească ei singuri, adeseori, calea proprie d e
urmat în pro cesul învățării.
Totodată o altă definiție a metodei, din punctul de vedere a educației universitare este
dată de L. Țopa [156, p. 9], care consideră metoda ca fiind o cale de a concepe ordinea unei
gândiri, precum și un sistem de transformare a ideilor, a cțiunii efective, în activități actualizate
care se transformă în proiecte și produse propriu -zise.
Alegerea metodelor de instruire trebuie să țină seama, conform părerii lui C. Cucoș [51,
p. 286] , de concordanța dintre mijloacele materiale și procedeele a cționale la situația de învățare,
fiind cunoscut faptul că nu inovațiile și perfecționările în sine aduc o creștere a randamentului
învățării, ci modul de corelare și valorificare ale acestor componente, poate conduce la
eficien tizarea proceselor didactice .
Același autor susține că metodele de instruire se aseamănă cu metodele de cercetare, în
sensul că ambele sunt căi ce duc la conturarea unor fapte, legități, descrieri, interpretări cât mai

23 apropiate de realitate. Deosebirea fundamentală, sintetizează aut orul, constă în aceea că, în timp
ce metodele de cercetare produc, elaborează cunoștințe, metodele didactice prezintă, vehiculează
cunoașterea sedimentată la un moment dat [51 , p. 268].
I. Cerghit, [27, p. 12 -16], susține că metodele de instruire dețin mai multe funcții
specifice:
– Funcția cognitivă, sau o cale spre cunoașterea adevărurilor, însușirea tehnicii .
– Funcția formativ – educativă, prin formarea unor noi deprinderi și structuri cognitive .
– Funcția instrumentală sau operațională în sensul că met oda servește drept tehnică de
execuție, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv -educative .
– Funcția normativă sau de optimizare a acțiunii, prin aceea că metoda arată cum să se
predea și cum să se învețe pentru a obține cele mai bune rezultate.
N. Vin țanu, [158, p.148] , afirmă că metodele de instruire ale activității universitare sunt
expresii concrete ale situațiilor de învăța re pe care le parcurg studenții.
I. Cerghit [27, p.111], expune faptul că, cunoștințele teoretico -metodice sunt transmise
stude nților cu ajutorul metodelor de comunicare orală, care sunt structurate în metode expozitive
(explicația, prelegerea, cursul magistral, expunerea cu oponent, prelegerea -dezbatere) și
interactive (de dialog) reprezentate de conversația euristică, metode car e sunt aplicate și în
învățarea de către studenți a cursului de bază la disciplina sportivă „Volei”.
L. Ciocoiu [32, p. 12], consideră metodele interactive ca fiind mai eficace prin prisma
faptului că pun subiectul în situația de a veni cu soluții și cu a rgumente bazate pe cunoștințele
dobândite. Totodată, în cadrul lecțiilor practice, utilizarea unei terminologii clare, precise
contribuie la formarea unei reprezentări corecte a fazelor (secvențelor) mișcării procedeului
tehnic sau acțiunii tactice respect ive, facilitează sesizarea greșelilor de execuție care pot interveni
în procesul de instruire și oferă soluții referitoare la prevenirea, corectarea acestora. De asemenea
procesul de predare a elementelor și procedeelor tehnice, acțiunilor tactice, noțiuni lor practice de
regulament, au la bază utilizarea metodelor de explorare directă (observația) și indirectă
(demonstrația) a realităț ii.
Demonstrația didactică în jocul de volei, conform părerii lui A. Păcuraru [120, p. 38],
trebuie folosită în strânsă cor elație cu explicația. Cea mai eficientă demonstrație este cea care
poate fi realizată la nivel de model. Ele pot fi dublate de folosirea exercițiilor pregătitoare și
progresive precum și a mijloacelor audio – vizuale ori a aparatelor ajutătoare. Scopul
demonstrației după I. Nicola [106, p. 454], este formarea unui bagaj cât mai bogat de imagini și
reprezentări în vederea prelucrării și elaborării generalizărilor, precum și familiarizarea
studenților cu efectuarea și îndeplinirea corectă a acțiunilor motorii .

24 Ținând cont de finalitate, de „produsul” rezultat în urma parcurgerii disciplinei sportive
„Volei”, conturat în mare măsură de comanda socială prin formele ei instituționalizate,
remarcăm importanța acordată demonstrației, parte activă indisolubilă a pr ocesului de
învățământ. Constituirea absolventului într -un model pentru subiecții pe care îi pregătește,
întărește importanța demonstrației, conferindu -i două proprietăți în momentul producerii ei și
anume: transmisibilă și repetitivă. Aceste două propriet ăți reclamă responsabilitate și existența
unor deprinderi stabile și fără greșeli, cât mai apropiate de modelul ideal.
În jocul de volei condiția de model, de demonstrant nu poate fi îndeplinită fără o bună
însușire a cunoștințelor practice realizate în ca drul procesului instructiv prin metoda exersării.
După I. Nicola, [106, p. 468] , metoda exersării face parte din categoria metodelor
algoritmice, deoarece presupune respectarea riguroasă a unor prescripții și conduce spre o
finalitate prestabilită. Numai acele acțiuni, conchide autorul, sunt exerciții, care se repetă relativ
identic și se încheie cu formarea unor componente automatiz ate ale activității.
I. Jinga, E. Istrate, [85 , p. 283] , prezintă metodele de antrenament, așa numitele traning –
methods, create pentru a forma abilități și deprinderi intelectuale, comportamentale și motrice și
care sunt derivate din metoda tradițională a exercițiului, în virtutea maximei „repetitio est mater
studiorum” (repetiția este mama învățării). Autorul clasifică aces te metode după cum urmează:
– metoda activă, prin exercițiu, care se bazează pe efectuarea conștientă și repetată a unor
operații mintale sau motrice în vederea formării unor automatisme intelectuale sau psihomotorii.
– metoda de învățare prin acțiune „le arning by doing” unde educatorul oferă anumite informații
(reguli de acțiune, tehnici), iar cei care se formează învață aplicând efectiv aplicarea corectă a
acestora.
– metoda de instruire bazată pe aplicații practice sau sub forma practicii, unde îndrumăt orii asistă
la activitățile de antrenament corectând eventualele erori și evaluând împreună cu practicanții
progresele individuale, dificultățile. Autorul conchide că această metodă este mult folosită în
formarea sportivilor de performanță și, în fond, est e obligatorie pentru orice formare
profesională.
– metoda simulatoarelor apărută pe fondul unor necesități, acolo unde antrenamentul practic în
condiții normale este imposibil sau primejdios și pentru a evita aceste neajunsuri s -a recurs la
simulatoare. Au torul afirmă că simulatorul oferă celui care învață, posibilitatea de a exersa un
model de acțiune standard, fără a -i solicita capacități imaginative sau a -i propune situații
imprevizibile, ceea ce nu înseamnă că antrenamentul cu ajutorul computerului sau simulatorului
mecanic nu poate determina „accelerarea experienței” celor care se pregătesc pentru diferite
profesii, concluzând că simulatoarele sunt o combinație metodică deosebit de eficace.

25 O altă metodă care are mari valori formative și stimulative în cadrul jocurilor sportive
este cea denumită după autorii D. Colibaba -Evuleț, I. Bota [42, p.12], metoda ludică. Această
metodă este folosită frecvent în cadrul disciplinei sportive „Volei” în aproape toate momentele
lecției, datorită multiplelor influențe instructiv – educative pe care le oferă indiferent de vârstă,
sex, nivel de pregătire, etc. Aceiași autori afirmă că jocurile sportive au la origine exercițiile de
întrecere (în general) și jocurile de mișcare (în special) având un pronunțat caracter sporti v [42,
p.12].
Diferitele metode conform părerii lui Cerghit I. [28, p. 327], pot fi utilizate singure (de
sine stătătoare) ori în combinație. Potrivit cercetărilor existente, [45, 52, 127, 152 ] folosirea lor
izolată sau excesivă este mai puțin eficientă de cât în asociație. Chiar cele mai sofisticate metode
sau tehnici audiovizuale, luate prin ele însele, izolate, nu constituie o garanție a reușitei învățării.
Complexitatea unei situații de instruire este de așa natură, încât solicită folosirea unor variate
metode și mijloace, clasice sau moderne, nu ca entități distincte, ci ca resurse interdependente, ce
acționează după principiul complementarității funcțiilor, al compensației și susținerii reciproce .
I. Nicola, [106, p. 441], afirmă că orice strategie di dactică incumbă doi parametri:
– programarea externă, ce se referă la modul în care este prelucrată, ordonată și prezentată
informația didactică;
– programarea operațională internă, ce se referă la registrul componentelor psihice
antrenate în procesul de î nvățare al informațiilor.
Strategia didactică , în opinia lui C. Oprea, [114, p. 24], este modalitatea eficientă prin
care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaștere și să -și dezvolte capacitățile intelectuale,
priceperile, deprinderile, aptitudi nile, sentimentele și emoțiile. Ea se constituie dintr -un
ansamblu complex și circular de metode, tehnici, mijloace de învățământ și forme de organizare
a activității, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în
veder ea real izării cu eficiență a învățării.
Instruirea programată ca și ansamblu de metode sau strategie didactică în concepția
autorului I. Nicola [106, p. 463 – 464], constituie o aplicare a principiilor ciberneticii la procesul
de învățământ. Toate modifică rile care au loc în cadrul sistemului sunt determinate de cantitatea
și de calitatea informației transmise și recepționate. Comanda este astfel un proces informațional.
Aplicând acest principiu procesului de învățământ, instruirea programată realizează o o rdonare
specială a informației prin divizarea ei în unități logice (pași, secvențe, cadre, cuante) care
urme ază să fie asimilate de elevi .
G. Cârstea [ 23, p. 118] prezintă instruirea programată în educație fizică și sport ca fiind o
orientare metodologică cu predominant caracter noneuristic, fiind, de fapt, o “prelungire” a

26 modelării pe planurile operaționalizării și programării instruirii. Ea implică, calculatoare sau alte
„mașini” moderne specifice și se împarte în două tipuri clasice:
– instruirea progr amată liniară, denumită și Skinner.
– instruirea programată ramificată, numită și Crowder.
B. F. Skinner [138, p. 8], considerat de unii autori „părintele modern al instruirii
programate”, considera că a instrui, înseamnă a organiza relații de întărire.
Principiul întăririi, determină apariția relațiilor care se manifestă pe două planuri. Primul
plan în care elevul cunoaște imediat rezultatul sau performanța obținută, pe baza unei întăriri
interne și al doilea plan ce se concretizează în aprecierile profe sorului pe baza mesajelor primite
prin conexiu ne inversă, ca întărire externă, [106, p. 464]. Asigurarea acestui feedback în cadrul
instruirii, determină o conexiune inversă imediată și complexă ce poate produce mutații
semnificative în cadrul instruirii s tudenților la disciplina sportivă „Volei”, curs de bază.
Literatura de specialitate, [5, 19, 28, 48, 51, 85, 106] tratează o altă strategie didactică de
actualitate, numită învățarea prin descoperire, considerată a fi în special o învățare prin
experimentă ri și acumularea experienței, prin încercări și greșeli. D. Ausubel și F. Robinson [ 5,
p. 568] subliniază că, cu atât mai importantă și mai justificată, din punct de vedere didactic,
devine această tehnică de descoperire inductivă, mai ales în faza inițial ă a învățării școlare.
Adică atunci când avem de -a face cu subiecți aflați în stadiul concret – operațional al dezvoltării
cognitive, când experiența empirică cunoscută poate să ducă spre nivelul semiabstract al
înțelegerii.
I. Jinga și E. Istrate [ 85, p. 277] consideră că învățarea prin descoperire trebuie înțeleasă
ca o strategie generală, dar și ca o metodă didactică ce se poate aplica pe timpul parcurgerii unui
eveniment al învățării, unei secvențe, așa cum este ilustrat în figura 1.1.:
CADRU DIDACTIC ELEVI

Fig. 1.1. Prezentarea rolurilor în învățarea prin descoperire [după I. Jinga, E.Istrate , p. 227 ]
I. Bontaș [19 , p. 167], apreciază învățarea prin descoperire ca fiind o învățare cucerită.
Subiectul, datorită acestei metod e, se transformă tot mai mult din subiect al educației, în propriul – organizează situația de învățare
– îndrumă, dirijează activitatea elevilor. Fac investigații, rezolvă, desfășoară
acțiuni în urma cărora rezultă:
cunoștințe,
deprinderi,
priceperi,
capacități,
însușirea de
roluri social e

27 său educator, care explorează, reconstruiește, redescoperă, ajunge la generalizarea, recrearea și
dobândirea (asimilarea) adevărurilor prin eforturi proprii.
Aplicarea acestei metode, trat ată generos în pedagogie [ 20, 48, 51, 71, 87, 91, 94, 106
etc.], în cadrul educației fizice și sportului, implică o reconsiderare a învățării motrice specifice
domeniului nostru, în ceea ce privește volumul de timp afectat acestei resurse. Ca o premisă a
învățării durabile, descoperirea informațiilor necesare practicării unor sporturi, sau corectării
greșelilor de tehnică, conduce la o creștere a participării active și conștiente a subiectului la
procesul instructiv educativ, cu efecte directe asupra motiva ției și nivelului emoțional. Totodată,
calitatea informațiilor recepționate crește direct proporțional cu mărimea efortului cognitiv și
afectiv depus în cadrul descoperirii.
În ceea ce privește jocul de volei, învățarea prin descoperire vine în întâmpinar ea
majorității situațiilor efective de joc, atunci când subiectul trebuie să „ghicească” sau să
anticipeze mișcările adversarilor sau ale mingii, pentru a lua cele mai bune, cele mai oportune
decizii, reducând în acest fel la minimum greșelile. În acest fe l învățarea motrică capătă valențe
permanente, stabilizându -se, putând deveni după A. Dragnea, A. Bota citați de [ 120, p. 36]
inteligentă, creativă, transformând performanța motrică într -o manifestare superioară a
aptitudinilor de învățare rapidă, eficient ă, condiționată de factorii atitudinali, în special
motivaționali.
Un șir de cercetări [ 57, 103, 109, 119, 120 ], ilustrează faptul că în volei învățarea
gestuală, motrică, realizată la nivel de priceperi, deprinderi și obișnuințe este dublată de însușirea
de noțiuni și concepte care generează judecăți și acțiuni oportune și eficiente în executarea
procedeelor tehnice de către subiect. În opinia lui [ 120, p. 37] factorii care concurează la
realizarea învățării motrice sunt:
– stabilirea scopului, a celui inter mediar și cel final;
– recompensele și întărirea, reprezentat de scop care satisface motivele sau dorințele ;
– exersarea, prin care se realizează întărirea în formarea deprinderilor motrice;
– transferul , în procesul învățării motrice se pot transfera atât acțiu ni cât și principii de acțiune.
Această învățare motrică, dublată de conceptele și noțiunile fundamentale ale jocului de
volei, implică în mod indirect o reducere a greșelilor de execuție a procedeelor tehnice, în scopul
formării corecte a deprinderilor și priceperilor specifice. Cu cât greșeala de execuție este mai
rapid semnalată și corectată cu atât este mai ușor de evitat o stabilizare a unei tehnici
defectuoase, la nivelul subiectului respectiv, extrem de greu de înlăturat ulterior. Din punctul
nostru de vedere, greșelile de execuție se constituie într -o etapă importantă a învățării motrice,
putând fi asimilate cu o formă ușor neconvențională de învățare prin descoperire. Nu se poate

28 discuta de învățare dacă nu sunt semnalizate greșeli, care să necesite o intervenție oportună și
specializată a cadrului didactic. Greșeala este cu atât mai importantă în cadrul învățării motrice,
deoarece implică un întreg arsenal de mijloace, tehnici, metode și strategii în prevenirea,
combaterea și corectarea ei.
Greșelil e sunt erori ocazionale care apar în execuțiile fiecăruia. Acestea sunt reprezentate
prin pozițiile, deplasările sau pasele executate defectuos, care se declanșează chiar și în condițiile
unei bune învățări și automatizări a tehnicii respective, datorită l ipsei de concentrare sau
motivație a studenților [ 121, p.21].
În viziunea autorilor [12, 32, 102, 120, 121, 165, 167, 169, 188], greșelile de tehnică apar
în toate etapele procesului de instruire.
Autorul V. Belinovici [12, p.260 -264], a realizat o clasifi care a greșelilor care apar în
etapele formării deprinderilor motrice, după cum urmează: greșeli ale acțiunilor motrice separate,
generale, locale, complexe, neautomatizate, automatizate, esențiale, neesenț iale, tipice, atipice .
Un alt punct de vedere împă rtășit și de noi este cel al lui A. Păcuraru [120, p. 42] care
consideră că greșelile în jocul de volei pot fi diferențiate în funcție de fazele acțiunii și anume:
– greșeală de decizie (acțiune greșită datorită unei orientări defectuoase);
– greșeală de momen t (nepotrivirea în timp a acțiunii);
– greșeală de mișcare (acțiune greșită provocată de o mișcare inițială, greșită din punct de
vedere tehnic).
Totodată autorul consideră ca și cauze determinante ale greșelilor de acțiune următoarele situații:
sportivul ra tează o ocazie favorabilă;
ratează o acțiune de apărare la timp;
uită, nu vede sau neglijează o acțiune;
se comportă greșit într -o anumită situație;
acționează greșit;
a calculat greșit, a anticipat eronat, a apreciat necorespunzător sau s -a înșelat.
O alt ă tipologi e a greșelilor a fost realizată de R.W. Christina, D.M. Corcos [31, p. 123] ,
care consideră că se comit două tipuri de greșeli: de mișcare (erori în selectarea programului
motric) și teoretice (ne înțelegerea cerințelor sau lacune ale memoriei). Autorii asociază cele două
tipuri de greșeli cu memoria și recomandă interacțiunea pozitivă a celei pe termen scurt cu cea
realizată pe termen lung.
Un alt aspect foarte important pentru domeniul nostru îl reprezintă metodele de corectare
a tehnicii, tratat e de numeroși specialiști precum [32, 92, 102, 108, 110, 116, 120, 125 ] și care se

29 bazează pe principiul informației imediate transmisă prin diferitele căi informaționale: vizuală,
tactilă, auditivă.
Autorul A. Păcuraru [120, p. 43 ], consideră metoda de „î mprospătare” a percepțiilor
chinestezice ca fiind deosebit de eficientă dacă influențele suplimentare se transmit simultan cu
executarea exercițiului. Ele formează un flux informațional cu multiple posibilități de acțiune,
reînnoind rapid percepțiile chine stezice, prin aceea că accelerează chiar corectarea greșelilor
puternic înrădăcinate.
Doar depistarea greșelilor de tehnică nu reprezintă o condiție suficientă pentru formarea
unei tehnici de execuție corecte. Trebuie identificate cauzele generatoare ale g reșelii și supuse
atenției și analizei critice a studentului, în scopul conștientizării și creării răspunsului potrivit de
către acesta.
În cadrul cursului de bază la disciplina „Volei”, corectarea timpurie a greșelilor de
execuție, cât mai aproape de mome ntul formării lor, este o condiție necesară și suficientă din
care putem desprinde următoarele sugestii:
– explicarea riscurilor generate de devierea de la traiectul normal al procedeului, urmat de o
verificare a nivelului de înțelegere a mesajului transm is;
– selectarea celor mai eficiente și atractive exerciții, corect ordonate metodic, care să vină în
completarea mesajului adresat de către profesor, întregind tabloul reprezentărilor pe ambele
laturi;
– netolerarea execuțiilor neglijente, fanteziste sa u „stilizate”, într -un moment când se formează
percepțiile kinestezice;
– demonstrare prin exagerarea anumitor greșeli mai puțin evidente, urmate obligatoriu de
explicații.
Indiferent de gravitatea greșelii sau de complexitatea acesteia se va evita asalt area
studentului cu explicații prea lungi, exagerat de detaliate, conducându -l în direcția dorită prin
exerciții de corectare, punctate de mesaje verbale și pe cât posibil de demonstrații necesare
completării mesajului, prin analizatorul vizual.
Din anali zarea aspectelor teoretice și metodologice descrise anterior putem trage câteva
concluzi i raportate la tema cercetată cum ar fi:
includerea în cadrul pregătirii tehnice a studenților la disciplina „Volei” curs de bază a
noțiunilor teoretice, metodologice p recum și a mijloacelor de pregătire moderne,
contribuie la o instruire eficientă;

30
raportarea materialului predat la evoluțiile jocului competițional, la aspectele metodice
actuale ce vizează stadiile instruirii, pe fondul centrării atenției pe reducerea g reșelilor de
tehnică și a cauzelor care le generează;
focalizarea strategiilor de instruire pe sistemul de finalități necesare absolventului, care să
permită o valorificare eficientă în practică a cunoștințelor dobândite în cadrul cursului de
bază.

1.3. Pregătirea tehnică, factor de bază în pregătirea profesională a studentului facultății de
educație fizică și sport
Evoluția permanentă spre dinamism și spectaculozitate a jocului de volei , se transpune la
nivelul tuturor compartimentelor și componentelor p regătirii acestuia. Cunoașterea tendințelor,
caracteristicilor și a ponderii componentelor în instruire, determină creșterea exigențelor
metodo logice ale acestei discipline, limitând considerabil scăderea eficienț ei și plafonarea
evoluției tehnico -tactice a jocului de volei modern.
Constituirea profilului de demonstranți ai absolvenților cursului de bază la disciplina
sportivă volei, se încadrează în direcțiile de pregătire actuale, transformând cunoștințele din
cadrul pregătirii sportivilor de volei de pe rformanță, în reperul principal după care trebuie
întocmit modelul și pregătirea tehnică a acestora. Înțelegerea noțiunilor, a legităților existente
contribuie la o pregătire superioară, aducerea pregătirii tehnice în prim planul instruirii,
constituindu -se într -o necesitate a viitorului profesor de educație fizică și sport, devenit el însuși
un model pentru subiecții pe care îi formează.
Tehnica jocului de volei, așa cum o cunoaștem noi astăzi a suferit modificări și chiar
schimbări radicale, unul dintre p rincipalii pioni ai acestei evoluții în plan tehnic a fost însuși
regulamentul de joc, limitările și prevederile sale având cel mai puternic impact asupra
dezvoltării sale.
Tot mai mulți specialiști consideră voleiul unul dintre puținele jocuri sportive co lective,
în opinia noastră, putând fi categorisit drept joc sportiv „eminamente ” colectiv. Dacă în celelalte
jocuri sportive un subiect cu calități deosebite poate dribla de la un coș sau de la o poartă la
cealaltă reușind să puncteze , în jocul de volei a cest lucru este imposibil, ca urmare a prevederilor
regulamentare, ce interzic două atingeri consecutive a mingii de către același subiect, cu excepția
blocajului. De asemenea o altă caracteristică cu impact determinant asupra tehnicii jocului îl
reprezint ă absența momentului de ținere a mingii, mingea fiind jucată doar prin lovire, cu orice
parte a corpului, dar mai ales cu membrele superioare. Acest lucru impus de regulament, reclamă
existența unor deprinderi și priceperi motrice deosebite, care se însușe sc mai greu și într -o

31 perioadă de timp mai lungă comparativ cu celelalte jocuri sportive. Totodată un impact major
asupra tehnicii jocului îl are faptul că în timpul disputării efective a partidelor, mingea se află
mai mult de 95% din timp în aer, impunând practicanților o concentrare intensă, o viteză de
reacție și de execuție foarte bună și nu în ultimul rând o stăpânire a tehnicii de execuție la
parametri superiori.
O serie de specialiști printre care [16, 69, 64, 70, 107, 118, 120, 135], consideră că
tehnica în jocul de volei, mai mult decât în orice alt joc sportiv, este esențială pentru desfășurarea
jocului în sine, ca urmare a faptului că în acest joc sportiv mișcările naturale sunt foarte puține,
majoritatea acțiunilor presupunând tehnici speciale de execuție și care nu pot fi împrumutate din
celelalte jocuri sportive.
Tehnica unui joc sportiv, în viziunea lui O. Bâc [11, p.115], se află într -un permanent
proces de perfecționare și creativitate, acțiuni determinate de următoarele elemente:
a) analiza mod elului tehnic – stilul personal al marilor sportivi;
b) cercetările și experimentele specialiștilor;
c) valorificarea experienței practice din antrenamente și concursuri;
d) perfecționarea inventarului de pregătire și concurs (forme, dimensiuni, materiale,
aparate) , care pot influența tehnica de execuție;
e) contribuția unor sportivi de excepție care au inventat procedee tehnice, devenite
ulterior universale;
f) intervenția regulamentului, care poate modifica structura de bază a unui procedeu
tehnic .
Termenul de tehnică p rovine din limba greacă „techne” și definește o artă sau un
meșteșug. In vechea Grecie cuvântul „techne ” servea drept echivalentul lingvistic al talentului
artistic de astăzi, dar și al artei în general. „Techne ”, a cărui traducere aproximativ ă era munca
sau meșteșug tehnic, putea fi aplicat în general oricărui meșteșug în cadrul căruia materialele
erau modificate pentru un scop anume .
L.P. Matveev, A.D. Novikov [92, p. 69], consideră că procedeele de executare a
acțiunilor motrice (organizarea lor), cu ajutorul cărora sarcina motrică se rezolvă conform cu
țelul urmărit, cu eficiență relativ mai mare, sunt numite tehnică.
Autorul A. Păcuraru [120, p. 26], definește tehnica jocului ca fiind un sistem specializat
de structuri motrice (elemente și procedee) cu mare eficiență rațională și corect din punct de
vedere biomecanic.
Un alt autor, R. Manno, citat de O. Bâc [11, p. 115], definește tehnica sportivă ca fiind un
ansamblu de procedee, învățate prin intermediul exercițiului, în scopul de a rezolva cât mai

32 economic, cât mai rațional și cu maximum de eficacitate o anumită sarcină pe bază de mișcare (o
problemă motrică).
D. Colibaba Evuleț, I. Bota, [42, p. 89] consideră că tehnica de joc este „un sistem de
mișcări integrate sau o întâlnire de mișcări parțiale ( acte, priceperi, deprinderi) specializate și
gesturi automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul și sarcinile de atac și apărare” .
După G. Ilie [79, p. 3], tehnica jocului de volei presupune ansamblul de deprinderi
motrice, specifice ca formă și conți nut, care constau în lovirea mingii și deplasările jucătorilor,
realizate în scopul practicării cu eficiență maximă a jocului de volei, în acord cu regulile actuale.
Din punct de vedere al originii, considerăm tehnica unui procedeu ca fiind un stil cu o
eficiență maximă, adoptat de majoritatea sportivilor în practică. Practic, până să se ajungă la
tehnica din ziua de astăzi, a fost nevoie de o seamă de contribuții personale ale sportivilor din
diverse perioade, care să -și lase amprenta asupra respectivei ra muri sportive. Suma acestor
stiluri, aplicate procedeelor simple și complexe care sunt parte a aceluiași sport, poartă în opinia
noastră denumirea de tehnică, fiind practic modelul pe care trebuie să -l urmăm pentru a atinge
performanțe ridicate. Referindu -ne la model, cât și la conceperea lui, după T. O. Bompa [18, p.
52], trebuie să urmărim ca acesta să fie corect din punct de vedere biomecanic și eficient din
punct de vedere fiziologic pentru a fi larg acceptat. Totodată structura sa nu poate fi rigidă,
deoarece trebuie să fie rezonantă la elementele de noutate, reprezentate de descoperirile recente.
Pregătirea tehnică a studenților în cadrul cursului de bază la disciplina „Volei” are la bază
cunoașterea traseului metodic de învățare a procedeelor tehnice , a fazelor, momentelor
componente dintr -o mișcare eficientă, modalitățile de dezvoltare a calităților motrice implicate în
execuția lor, metode și mijloace care trebuie să asigure dobândirea competențelor profesionale în
jocul de volei. Aplicarea acestor cunoștințe în activitatea practico -metodică, nu se poate realiza
decât printr -o execuție eficientă și rațională a procedeelor tehnice fundamentale realizată și
printr -o cunoaștere amănunțită a principalelor greșeli de execuție care le condiționează.
Ca urm are a analizei literaturii de specialitate, am găsit ca și punct unanim acceptat,
faptul că există o deosebire clară între tehnică și pregătire tehnică. Deosebirea dintre cele două
noțiuni este sesizată de autorii O. Bâc [11], L. Ciocoiu [ 32], L. Matveev, A. Novikov [92], A.
Păcuraru [120], care reliefează în linii generale că tehnica reprezintă un model d e execuție
eficientă a mișcării, iar pregătirea tehnică este un proces instructiv -formativ.
Există mai multe clasificări ale tehnicii în jocul de volei [11, 120, 186, 191, 199 ].
Analizând sursele literare am conceput o clasificare generală a acesteia, care după părerea
noastră este una mai complexă, cuprinzând elementele și procedeele tehnice prevăzute în
programele analitice a facultăților de educație fiz ică și sport (figura 1. 2.)

33

Fig. 1.2. Diagrama elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei TEHNICA
JOCULUI ATAC
APĂRARE SERVICIUL DIN LATERAL
DE SUS DE PE LOC
CU ELAN
DIN SĂRITURĂ PLANAT
ÎN FORȚĂ DE JOS
RIDICAREA
PENTRU
ATAC ÎNAINTE
PESTE CAP
LATERAL DE PE SOL
DIN
SĂRITURĂ
LOVITURA
DE ATAC PE DIRECȚIA
ELANULUI
PE
DIAGONALĂ ÎN FORȚĂ
PLASATĂ
LIFTATĂ
BLOCAJUL INDIVIDUAL LA CORESPONDENT
COLECTIV
DIN 2 JUCĂTORI
DIN 3 JUCĂTORI

CU DOUĂ MÂINI DE SUS
CU DOUĂ MÂINI DE JOS
PRELUAREA
DIN BLOCAJ DIN ATAC ADVERS
PROPRIU DIN PLASĂ DIN SERVICIU
PLONJONUL
Ș
ÎNAINTE CU RULARE
CU PÂRGHIE DURĂ LATERAL ÎNAPOI ELEMENTE
COMUNE DEPLASAREA ÎN
TEREN

POZIȚIA
FUNDAMENTALĂ ÎNALTĂ
MEDIE
JOASĂ CU DOUĂ
MÂINI DE SUS
CU DOUĂ
MÂINI DE JOS
CU O MÂNĂ
DE SUS

34 O definiție completă a pregătirii tehnice este prezentată de autorul O. Ungureanu [157, p.
80], c are consideră că aceasta presupune „ totalitatea măsurilor cu caracter metodic, organizatoric
și psihopedagogic din procesul de antrenament și care au ca scop însușirea tehnicii de execuție , a
diferitelor elemente și procedee teh nice dintr -o ramură de sport”.
Procedeele tehnice din jocul de volei, ca urmare a faptului că nu au la bază deprinderi
motrice naturale, sunt mult mai greu de însușit în comparație cu celelalte jocuri sportive. De
asemenea deciziile pe care subiectul treb uie să le ia, de multe ori cu rapiditate mare, aflându -se
în faza de zbor, reclamă existența unor deprinderi și priceperi motrice stereotipizate, aflate într -o
deplină concordanță cu situațiile specifice în care se află. Fără existența unui număr mare de o re
de pregătire, acest deziderat este practic imposibil, asta dacă nu intervenim cu metode și mijloace
alternative, care să ajute înțelegerea mecanismului de execuție a respectivului procedeu și să
conducă literalmente subiectul în direcția dorită.
La baza învățării procedeelor tehnice stau modelele stabilite de specialiști impunându -se,
după A. Păcuraru [120, p. 32] , o analiză a datelor tehnice a procedeului respectiv ca premisă a
învățării.
Analiza tehnică a procedeului care trebuie învățat, are la bază d upă O. Ungureanu [157,
p. 88] , următoarele date:
 precizarea structurii motrice și finalității procedeului;
 stabilirea fazelor principale de mișcare ale mecanismului de bază (succesiune și conținut
motric);
 stabilirea de poziții, unghiuri, repere spațiale, mișcarea mingii sau mișcările corpului în
raport cu minge, atunci când se execută procedeul;
 determinarea caracteristicilor și parametrilor de mișcare sub raport spațial, spațio –
temporal și dinamico -energetic;
 stabilirea unor date comparative ale executări i procedeului tehnic de cât mai mulți
sportivi .
Toate aceste date vor fi coroborate cu momentele necesare în executarea fiecărui
procedeu în parte, momente care în opinia specialiștilor sunt :
Sarcina parțială de joc;
Analiza;
Pregătire – deplasare;
Deciz ia;
Execuția propriu – zisă sau procedeul de lovire.

35 Orice lipsă sau întârziere în execuția uneia dintre componentele de mai sus poate
determina întârzierea sau chiar neducerea suprafețelor de contact (palme, degete, brațe) la
întâlnirea cu mingea, fapt ca re va conduce la greșeli în execuție sau chiar la dispariția execuției
procedeului de lovire propriu – zis.
După autorii F. Grapă, D. Mârza [70, p. 87], unitatea elementelor și procedeelor tehnice
în volei este determinată de faptul că ponderea inter -relațiilor factorilor de pregătire
(componentele fizice, tehnice, tactice, psihice și teoretice) este specifică fiecăruia în parte ,
manifestându -se în timpul jocului într -o unitate indisolubilă, influențându -se unul pe altul, în
același timp în care lipsa unuia dintre ei atrage după sine scăderea sau anularea eficienței întregii
acțiuni de joc.
În opinia autorilor G. Cârstea [23], M. Epuran [ 59], [159], D. Cole, J. Kessel [ 161],
realizarea actului motric depinde de doi factori: cunoaștere și execuție. În ceea c e privește
cunoașterea aceasta ne preocupă în formarea propriilor reprezentări prin adunarea informațiilor
din mediul ambiant, pe baza cărora sunt luate deciziile. Cele două stări sunt similare cu relația
condiție – acțiune, fiind necesare în crearea model elor de execuție cât și în urmărirea lor,
deprinderea fiind rezultatul formării unei legături între cunoaștere și acțiune, pe baza analizei,
întăririi, îmbunătățirii și generalizării. În ceea ce privește executarea acțiunilor cerute de
practicarea jocului de volei, răspunsul dat este de forma unei operații cognitive, efectuată pe baza
informațiilor stocate în memoria subiectului, mai degrabă decât un răspuns motor imediat.
O seamă de specialiști [7, 39, 50, 66, 70, 92, 107, 109, 132, 136, 145, 182], conside ră că
modelul final al unui jucător de volei este să fie flexibil în performanță, mai degrabă decât
automatic, previzibil. Se impune ca cele două concepte, cunoaștere și execuție să fie abordate
diferit, încercând realizarea unei fracturi între acestea dou ă, cunoașterea nu trebuie să fie
elementul central al instruirii ci exersarea, ca și cale către cunoaștere.
După A. Păcuraru [120, p. 33], învățarea procedeelor tehnice este considerată ca un
proces de modificare adaptivă, sistematică și relativ durabilă a comportamentului motric cerut
sportivilor.
La baza învățării tehnice stau percepțiile studentului asupra evenimentelor conjuncturale,
urmate de declanșarea unor acțiuni proprii, organizate adecvat din punct de vedere spațial și
temporal fiind dependente d e predispozițiile și aptitudinile individuale.
T. O. Bompa [18, p. 54], observă că în învățare trebuie să fim atenți la următoarele
aspecte ale tehnicii:
– structura cinematică, externă, sau formarea unei deprinderi;
– structura dinamică, internă sau baza fiziolog ică în execuția unei deprinderi .

36 Plecând de la general către particular și apoi invers, putem aborda învățarea procedeelor
tehnice cu mai mult succes, reducând timpul necesar însușirii lor și centrându -ne pe repetare ca
și o condiție a stabilizăr ii tehnicii, automatizând deprinderile dorite. Trebuie de avut în vedere că
modelul tehnicii actuale nu este la îndemâna începătorilor, de aceea trebuie puse bazele unor
modele mai accesibile, adaptate și care să îndeplinească întru totul dezideratele prop use, ținând
cont și de raportul dintre complexitatea deprinderii și variațiile în execuția ei.
După A. Dragnea, citat de A. Păcuraru [120 , p. 32] , mecanismul de bază al procedeului
tehnic este determinat de aspectele spațio temporale și dinamico – energe tice după cum este
prezentat în figura 1.2.:
PROCEDEUL TEHNIC
are
mecanism de bază
caracterizat de

având ca rezultat

Fig. 1.3. Mecanismul de bază al procedeului tehnic [ după A. Dragnea , p. 120 ]

Majoritatea specialiștilor consideră că nu poate e xista exersare fără apariția unor
denaturări de formă și conținut în execuția respectivelor acțiuni motrice. Greșelile de tehnică în
opinia noastră, sunt legate indisolubil de procesul de învățare, practic condiționându -l. Putem
merge chiar până acolo încâ t să afirmăm că fără greșeli în execuție nu poate fi vorba de învățare,
sistemele de acționare devenind inutile de vreme ce nu sunt erori pe care să le corecteze,
presupunând că există priceperile și deprinderile motrice deja formate. Învățarea presupune m ai
multe etape, fiecare dintre ele având clase diferite de greșeli de execuție, pentru care există Aspecte spațio – temporale:
– distanțe – poziție
– amplitudine – durată
– direcție – ritm Aspecte dinamico – energetice :
– de forță – de precizie
– de viteză – de echilibru
– de coordonare – forță internă
– forță externă
Efectuarea efici entă a mișcării

37 metodici deja elaborate și care sunt perfectibile în timp. Salturile peste etapele amintite anterior
conduc către denaturări sau plafonări ale tehnicii cu gr ave repercusiuni asupra calității
deprinderilor și priceperilor formate.
De regulă, învățarea inițială a unui element tehnic este însoțită de abateri importante în
tabloul real al mișcărilor de la modelul urmărit. După L. P. Matveev și A. Novikov [92, p.16 9],
este necesar ca, pe măsura posibilităților, să se preîntâmpine și să se înlăture abaterile cele mai
grave, care denaturează substanțial tehnica acțiunii. În stadiul formării priceperilor inițiale,
abaterile cele mai caracteristice sunt: 1) introducerea în actul motric a unor mișcări suplimentare,
inutile, 2) denaturări ale mișcărilor în ceea ce privește direcția și amplitudinea, 3) disproporția
eforturilor musculare și încordarea excesivă a multor grupe musculare și 4) denaturarea ritmului
general al ac țiunii. Aceste abateri au ca substrat inițial formarea normală, naturală a
mecanismelor acțiunii, putând fi de asemenea și un rezultat al incoerențelor și lipsurilor
metodice, ori prezența sau lipsa unor deprinderi și priceperi motrice care se suprapun, cr eând
interferență în sens negativ. Succesul învățării este determinat de o identificare oportună și
precisă a acestor greșeli, precum și de o alegere judicioasă și coerentă a tehnicilor și mijloacelor
de corectare și ghidare.
Greșelile în opinia mai multor autori [92, 102, 107, 120, 161] sunt erori ocazionale care
apar în execuțiile fiecărui subiect . Acestea sunt reprezentate prin deplasările , săriturile , pasele
executate defectuos, care se declanșează chiar și în condițiile unei bune învățări și automatiză ri a
tehnicii respective, datorită lipsei de concentrare sau motivație a studenț ilor. Greșelile indică
nivelul de execuție al studentului în comparație cu modelul optim, aceste informații fiind
necesare în vederea corectării, reprezentând o etapă esențială a procesului de învățare.
În viziunea autorilor [12, 32, 39, 108, 120, 121, 169] , greșelile de tehnică apar fără
excepție, în toate etapele procesului de instruire.
Autorul V. Belinovici [12, p.260 – 264], realizează o analiză destul de completă a
greșel ilor care apar în etapele formării deprinderilor motrice, realizând o tipologie a acestora,
după cum urmează: greșeli ale acțiunilor motrice separate, generale, locale, complexe,
neautomatizate, automatizate, esențiale, neesențiale, tipice, atipice.
În con cepția altor autori, greșelile de tehnică se pot instala în diferite situații sau momente
(faze) de instruire [102, 120, 121, 169] . Acestea au fost clasificate ca greșeală de decizie,
moment și de mișcare.
În opinia autorilor D. Cole, J. Kessel, în cadrul execuțiilor procedeelor tehnice din jocul
de volei există două tipuri de erori: erori de învățare și erori de performanță. Erorile de învățare
apar ca urmare a faptului că subiecții nu știu cum să execute o acțiune și asta deoarece nu au

38 dezvoltat un mode l corect de execuție pe scoarța cerebrală pentru a o putea îndeplini. În ceea ce
privește erorile de performanță, ele nu sunt apanajul faptului că sportivul nu știe cum să execute
o acțiune, ci datorită faptului că a apărut o eroare în cadrul executării un ei acțiuni cunoscute,
fiind rezultatul unei greșeli de anticipare, „citire”, judecată sau sincronizare. [161, p. 74 – 76].
Un alt punct de vedere referitor la tipologia greșelilor este realizat de autorii R.W.
Christina, D.M. Corcos, care consideră că se c omit două tipuri de greșeli: de mișcare (erori în
selectarea programului motric) și teoretice (ne înțelegerea cerințelor sau lacune ale memoriei).
Autorii asociază cele două tipuri de greșeli cu memoria și recomandă interacțiunea pozitivă a
celei pe termen scurt cu cea realizată pe termen lung [31, p. 123].
E. Scarlat, subliniază faptul că la stabilirea exactă a greșelilor de execuție, este bine să se
folosească aparatul de fotografiat sau cel de filmat, pentru ca jucătorul în cauză să -și cunoască
cât mai b ine greșelile în execuție [135, p. 47] . Aceste mijloace moderne pot ajuta cadrul didactic
să identifice cât mai precis greșelile de execuție, cauzele care le determină și să elaboreze în
consecință metode și mijloace de corectare.
O seamă de specialiști p rintre care [6, 25, 32, 92, 101, 110, 112, 129], consideră aplicarea
mijloacelor audiovizuale în procesul instructiv -educativ, ca fiind o metodă ce poate contribui la
rezolvarea sarcinilor lecțiilor practice, apropiind cadrul didactic de mijloacele nestand ard și
având în același timp o influență pozitivă asupra lucrului efectiv.
Importanța înregistrărilor video este recunoscută și de B. Gorsgeorge , citat de Ciocoiu L.
care consideră că acestea facilite ază analiza acțiunilor colective, și chiar recomandă cad relor
didactice și sportivilor să utilizeze pe parcursul procesului de pregătire, feed -back -ul video [ 32,
p. 43].
Pentru corectarea greșelilor de execuție, trebuie o analiză atentă, preliminară, pentru a o
încadra corect, funcție de tipologia ei. Multe di n aceste erori de execuție au ca substrat greșeli
din secvențe anterioare, care le generează, și care dacă sunt ignorate, metodele și mijloacele
folosite nu produc nici un efect. Acest lucru este realizat de ochiul specialistului, ajutat de
„ochiul” camere i de luat vederi, fără de care multe dintre greșelile de execuție nu ar putea fi
identificate. Un alt sprijin în activitatea de observare a greșelilor de execuție îl reprezintă
aparatura nestandard, care imprimă un anumit ritm execuției, fragmentând -o și u șurând
observația externă.
L. P. Matveev și A. Novikov, consideră că aparatura ajutătoare modernă dă naștere
metodelor „informației rapide”, care prevăd primirea urgentă a celui ce execută exercițiile fizice
a informațiilor obiective cu privire la desfășu rarea mișcărilor, cu scopul corectării lor sau
menținerii parametrilor stabiliți, [92 , p. 118 – 119].

39 Ca urmare a materialului studiat am tras câteva concluzii care să sintetizeze aspectele
teoretico – metodice de corectare a greșelilor de execuție.
– Se va urmări corectarea unei singure greșeli o dată, plecând de la secvența motrică principală,
generatoare a greșelii, explicând și demonstrând subiectului ceea ce tr ebuie făcut.
– Explicarea cauzei care a dus la formarea greșelii și de ce se recomandă corec tarea aleasă, dacă
nu e evidentă, motivul și acțiunea mijlocului în cadrul corectării.
– Asigurarea unui cadru conștient, subiectu l înțelege informația transmisă.
– Utilizarea unui feed –back pozitiv în corectarea greșelii, explicațiile și îndrumările vor v iza
subiectul la modul concret, dirijându -l vizual și verbal în ceea ce trebuie să facă și n u în ceea
ce nu trebuie să facă.
– Asigurarea unui mediu propice, care motivează studentul să -și îmbunătățească tehnica,
corectările fiind făcute cu mult tact, pent ru a nu jigni subiectul, limitându -i execuțiile
ulterioare.
În consecință, pregătirea tehnică a studenților la disciplina sportivă „Volei”, curs de bază,
impune considerarea mai atentă a greșelilor de execuție, acestea constituindu -se în punctul de
plecare în cadrul instruirii și nu invers. Descompunerea procedeelor tehnice în faze sau secvențe
componente se constituie ca o necesitate a analizei și observației științifice, suplimentate de
intervenția aparaturii nestandarde și de aparatura video, ca și reper e complementare.

1.4. Importanța aplicării aparatelor ajutătoare în domeniul educației fizice și sportului
Se poate spune că societatea, în toată complexitatea ei, a evoluat exponențial în ultimul
timp și ne referim aici la progresele tehnice și cognitive care marchează debutul nostru în noul
mileniu, precum și la modificarea comportamentului oamenilor vizavi de exercițiile fizice.
N. Ochiană [110, p. 53 ] consideră că î n perioada contemporan ă, performan țele ob ținute
au atins niveluri foarte mari determin ând o solicitare complex ă a calit ăților individului. De aceea,
procesul depist ării și selec ției trebuie îmbun ătățit permanent în ceea ce prive ște structura
somatic ă, motric ă și func țional ă a individului .
Tehnologia modern ă și, mai ales, cea viitoare cu dinam ica ei de multe ori deconcertant ă,
își va pune în mod cert amprenta pe instrumentarea specific ă a sportului de înaltă performan ță.
Majoritatea marilor realiz ări în ultimul timp din domeniul științei și tehnicii se datoreaz ă
și informaticii, care a creat no i posibilit ăți de efectuare a unor calcule complexe și de prelucrare a
unor volume mari de informa ții într-un timp redus. Apari ția computerelor personale și a
minilaboratoarelor computerizate reprezint ă saltul calitativ realizat în evolu ția tehnologic ă. Prin
intermediul noilor tehnologii, se prelucreaz ă o cantitate mare de informa ții, înmagazinate apoi în

40 vederea folosirii lor ulterioare. Apari ția ei constituie germenul și esenț a noii revolu ții tehnico –
științifice.
Introducerea aparatelor ajutătoare în cadr ul pregătirii are rădăcini adânci, luptătorii din
orient foloseau scripeți, manechine mobile din lemn, cavalerii foloseau ținte mobile manevrate
de la distanță cu ajutorul frânghiilor folosind gravitația sau tracțiunea animală, balistele,
catapultele, scut ul, coiful, armura, cămașa de zale sunt doar câteva dintre aparatele ajutătoare
folosite în trecut și de care au auzit majoritatea dintre noi.
Pentru o cât mai bună reprezentare a aparatelor ajutătoare, mai precis a eficienței aplicării
acestora în cadrul pregătirii sportivilor și nu numai, trebuie să privim în trecut la apariția
sporturilor și a materialelor sportive, multe dintre ele pierdute în negura istoriei și reinventate
mult mai târziu.
Frederic Ludwig , [4, p. 40 ] reprezentantul școlii vechi german e este c el care a inventat
aparatele de gimnas tică (bara fixă și paralelele) punând practic bazele gimnasticii la aparate din
zilele noastre , iar cel care a pus bazele sistemului de „gimnastică suedeză” [4, p. 41 ] a fost Per
Henrik Ling, inovații apărute p e fondul unor necesități militare, ludice, agonistice și fizice. Tot
ca și necesități, venite de această dată în linia pedagogică, au fost invențiile lui J. Naismith și W.
Morgan părinții jocurilor sportive basketball și respectiv volleyball, jocuri care î n zilele noastre
au milioane de practicanți pe toate continentele globului.
C. Kirițescu [88 , p. 183] considera că jocurile cu mingea sunt cele mai vechi, cele mai
populare și cele mai variate dintre jocuri. Caracterul lor puternic formator și ludic le -a impus
încă din evul mediu în conștiința majorității popoarelor de pe bătrânul continent. V. Albu, [2 , p.
69 – 71] prezintă cele mai îndrăgite jocuri din evul mediu pe nume „jeu de paume,”, „la soule” și
„la crosse”, jocuri unde mingea era confecționată din lemn, apoi din piele și umplută cu
rumeguș, nisip, tărâțe, fân, mușchi și chiar piatră și era lovită cu mâna, piciorul sau cu un baston.
Din secolul al XIII – lea când este atestat documentar practicarea jocului de popice, până
în zilele noastre când pe lângă materialele și regulile îmbunătățite considerabil, a apărut și
aparatul pentru aranjarea popicelor [15, p. 58], aparat care deși nu intervine în mod direct în
pregătirea sportivilor sau în cadrul desfășurării întrecerilor, face parte integrantă din a mbele,
reducând foarte mult timpul necesar recuperării bilei și a aranjării popicelor, făcând acest joc
mult mai atractiv.
De la aceste începuturi până în zilele noastre, materialele din care sunt confecționate
mingile, crosele, pucurile, echipamentele spo rtive etc., regulile de joc și mijloacele de pregătire
au evoluat radical. Dezvoltarea materialelor și a echipamentelor s -a desfășurat în paralel cu
evoluția jocurilor sub aspect tehnic, tactic uneori chiar condiționând -o. Toate aceste îmbunătățiri

41 sunt ap anajul dezvoltării științelor, lărgirii ariei cunoașterii și -l au ca pion principal pe inventator,
care de cele mai multe ori a fost practicant ale acestor jocuri.
Evoluția sporturilor, ca și parte integrantă a culturii universale, este rezultatul unor
necesități, dorințe, idei inovatoare, particularități regionale, stând la baza dorinței omului de a se
întrece, a se relaxa și a -și îmbunătăți potențialul biomotric. Ultimul secol este marcat de apariția
a numeroase sporturi, care de care mai diverse, fiind apanajul unei căutări febrile de noi
modalități de petrecere plăcută a timpului și de combatere a efectelor negative create de
mijloacele moderne de comunicare și transport (televizor, computer, telefon, scări rulante, mașini
etc.). Odată cu perfecționarea regulamentelor de concurs, care are loc în timp, ca urmare a unor
factori de care trebuie să se țină seama precum dinamism, spectaculozitate, durată (pentru
transmisii televizate), protecție și altele, apar noi elemente și procedee tehnice în respectivele
jocuri sportive, ceea ce duce la necesitatea aplicării de noi metode și mijloace în cadrul instruirii.
Totodată reducerea ca și durată a stagiilor de pregătire și dorința de a concura cât mai curând,
impune folosirea de noi mijloace pentru creșterea efici enței și atingerea obiectivelor.
Considerăm că trebuie făcută o clasificare a aparatelor folosite pe linia sportivă. În opinia
noastră acestea se împart în: 1. aparate cu rol de pregătire (lansatoare de mingi, manechine,
traductoare, dispozitive electronic e, haltere etc.), 2. aparate cu rol de protecție (căști, hamuri,
apărători, etc.), 3. aparate complementare (coșuri cu mingi, plase de reținere, aparate de aranjat
popice etc.), 4. aparate folosite în cadrul întrecerii (aparatele din gimnastică, atletism, tir, ciclism
etc.). Deși, într -o formă evoluată, aceste categorii de aparate sunt aplicate în prezent, ele au fost
utilizate încă din antichitate, în forme ce -i drept mai rudimentare, fiind folosite de cele mai multe
ori în scop militar. Utilitatea lor a f ost dovedită încă din cele mai vechi timpuri, V. Albu,
consideră aruncarea ca fiind cel mai important moment al evoluției omului primitiv, care a trecut
de la proiecția a diverse obiecte cu proprii săi mușchi, la proiecția cu mijloace mecanice (praștia,
arcul, balista, catapulta etc.) [2 , p. 17]. Folosirea mijloacelor mecanice de pregătire este atestată
pe parcursul olimpiadelor, la pregătirea sportivilor care participau la întreceri, la întrecerile
cavalerești, în învățarea artelor marțiale și exemplele po t continua.
Aparatura în general, conform părerii lui I. Șiclovan [ 147, p. 141] , sporește considerabil
eficiența exercițiilor, adăugând structurii acestora valori funcționale ce nu ar putea fi realizate
numai prin repetarea lor însele. Tocmai de aceea ca drele de specialitate caută să creeze modele
de aparate tot mai diversificate, corespunzătoare înfăptuirii în condiții cât mai bune a
obiectivelor procesului instructiv – educativ.

42 Aparatele ajutătoare se aplică, conform părerii lui V. Filipov, pentru dez voltarea
calităților fizice, pentru formarea deprinderilor motrice sau combinate cu efect simultan, la fel au
menirea perfecționării elementelor tehnice a diferitor compartimente [61, p. 23 ].
Unii autori printre care [9, 25, 59, 61, 92, 147, 181], consider ă aparatura de specialitate ca
fiind nu numai o parte a ansamblului de mijloace specifice, ci chiar o componentă a diverselor
sporturi, ca de exemplu paralele, bara fixă, inelele, discul, sulița, fileul și altele. Ele ca mijloace
sunt create și utilizate î n moduri și scopuri diferite. Pentru dezvoltarea calităților motrice avem
scara fixă, bastoane, haltere, extensoare, etc., pentru perfecționarea tehnicii lonjele din
gimnastică, manechine în lupte, aparate de aruncat mingi și dispozitive electronice în joc urile
sportive. În unele sporturi, aparatura este folosită și în scopul protejării sportivilor de șocuri
precum casca de protecție în box, ciclism, hochei etc.
I. Șiclovan [147, p. 199 ], amintește despre mecanisme folosite la dezvoltarea vitezei de
plutir e a înotătorului, confecționate în forme variate ce sunt acționate de către antrenori prin
diverse metode tehnice și care plutesc pe culoare adiacente, stimulând pregătirea înotătorilor. În
aceiași ordine de idei se pot aminti numeroase inovații legate de tehnologia pregătir ii,
antrenamentului la disciplinele nautice precum aparate de învățare a înotului pe uscat (1812 –
generalul prusac Pfuel care a conceput o „sală” de înot în lipsa bazinului tradițional). După M.
Olaru [ 111, p. 7] sunt oferite aparate d e simulare precisă , pe căi științifice, moderne a mișcărilor
și a încordărilor musculare din concurs Sport -sim 101, acesta „made în Romania” – realizat la
CCDS – Centrul de cercetări în domeniul Sportului de un colectiv condus de Pierre de Hillerin,
V. Sc hor, C. Obreja, M. Olaru) și aparate din lumea occidentală precum (Exer -genye, Mini –
Gym, Biokinetik bench).
Mai amintim despre echipamente speciale de îngreunare uniformă a efortului de înaintare
prin apă (bureții, vestele, palmare ș.a.). La această list ă se pot include și noile costume de înot,
costume lansate de firme de prestigiu, care au menirea de a facilita înaintarea corpului (prin
diminuarea curenților frenatori care se formează la trecerea apei pe lângă corp , gen „piele de
rechin” , utilizat de M ichael Fred Phelps, câștigător a 8 medalii de aur la Jocurile Olimpice de la
Beijing, în vara lui 2008.
Un alt aparat utilizat în pregătirea sportivilor este „s imulatorul de condiții ERGOSIM ”,
conceput și realizat de un grup de oameni de știință din Român ia, fiind binecunoscut natației
românești de 15 ani. Pregătirea pe simulator a contribuit, alături de pregătirea tradițională la
obținerea unor rezultate remarcabile, de -a lungul anilor, de către cei mai buni sportivi ai țării încă
din 1982, cum ar fi : Carmen B unaciu , Nicolae Butacu sau Camelia Potec .

43 Un alt exemplu de aparat pentru eficientizarea pregătirii tehnice este creația lui Nicolae
Ochiană [110, p. 54] , aparatul ajutător intitulat „DECT” sau „dispozitiv electronic de corectare a
tehnicii” care este practic un robot de tenis de masă . Dispozitivul electronic „ DECT ” poate fi
folosit cu succes at ât la învățarea, c ât și corectarea și autocorectarea tehnicii. Mai mult, sistemul
de autocontrol, coroborat cu gabaritul redus și capacitatea de stocare a info rmațiilor,
confer ă cercet ătorilor, profesorilor sau antrenorilor din domeniu un grad mare de mobilitate .
Performanțele dovedite de -a lungul vremii de evoluția sporturilor și de practicarea lor în
condiții mai sigure și mai eficace, dublate de performanțe greu de imaginat în trecut, confirmă
valoarea și importanța aparaturii de specialitate în cadrul pregătirii și desfășurării întrecerilor
sportive.
Iu. L. Starinin și colab., A. A. Gujalovskii, V. F. Sinkevici, V. C. Petrov, citați de V.
Filipov, [61, p. 2 7-28], propun următoarea clasificare a aparatelor ajutătoare denumite de ei
trenajoare:
1. Trenajoare pen tru dezvoltarea fizică generală.
2. Trenajoare pentru dezvoltarea calităților motrice.
3. Trenajoare auxiliare pentru formarea deprinderilor motrice.
4. Trenajoare combinate cu efect multiplu.
Ca o completare la clasificarea prezentată mai sus, putem adăuga o clasă de aparate
ajutătoare pentru obiectivizarea evaluării, completând cu cele pentru identificarea și corectarea
greșelilor de execuție.
Pornind de la aceste considerații, completate de părerile specialiștilor [14, 16, 80, 98, 100,
113, 183 ] am realizat diagrama aparatelor ajutătoare aplicate în educație fizică și sport, vizând
totodată și efectul interdisciplinarității în cadrul conceperii sistemelor de pregă tire, precum și
traseul metodologic al creării lor, prezentat în figura 1.2.
O seamă de autori printre care [14, 39, 61, 92, 102, 104], consideră necesară și eficace
utilizarea aparatelor ajutătoare în cadrul instruirii elementelor și procedeelor tehnice d in cadrul
jocurilor sportive. Tocmai din acest motiv, p reocuparea unor specialiști din jocurile sportive, s -a
concretizat în conceperea și construirea de instalații, materiale și aparate ajutătoare care vizează
exersarea analitică a unor părți din structur a elementelor și procedeelor tehnice, precizarea unor
detalii de execuție, corectarea greșelilor în învățare, acolo unde este cazul, utilizarea lor
contribuind eficient la procesul pregătirii tehnice [17, 39, 61, 74, 90, 125, 187, 198, 199].

44

Fig. 1.4. Clasificarea aparatelor ajutătoare în educație fizică și sport

Autorul A. Popescu [125, p. 359 -360], propune următoarele instalații necesare pentru
dezvoltarea preciziei aruncărilor, cum ar fi panoul de preci zie, coșuri fără panou ri, etc . O serie de
instalații, materiale și aparate ajutătoare care eficientizează elementele și procedeele tehnice ale
jocului de baschet sunt prezentate de autorii A. Hrișcă, C. Negulescu, D. Colibaba -Evuleț [74, p.
317-337], după cum urmează: panglica de cauciuc (menținerea poziției fundamentale), anvelopa
pendulară (aparat pentru perfecționarea paselor), ochelari cu vizibilitate redusă (pentru
perfecționarea driblingului), ochelari pentru dezvoltarea preciziei la aruncările libere, aparat NECESITATE
OPINII EXPERȚI
APARATE
AJUTĂTOARE
INFLUENȚA
CELORLALTE
ȘTIINȚE
PEDAGOGICE TEHNICE MEDICO -BIOLOGICE
ISTORICE PSIHOLOGICE
DEZVOLTAREA
CALITĂȚILOR
MOTRICE FORMAREA
DEPRINDERILOR
SPECIFICE
CU ROL DE
PROTECȚIE INCLUSE ÎN
RAMURI
SPORTIVE
COMPLEMENTARE
DE DEPISTARE ȘI
CONTROL PENTRU
PREGĂTIREA
MILITARĂ PENTRU
PREGĂTIREA
TACTICĂ RECUPERARE IDEE
REALIZARE

45 pentru corect area traiectoriei de aruncare la coș, inel cu dimensiuni reduse (precizia aruncărilor,
corectar ea traiectoriei) .
O serie de aparate folosite în întreaga lume, în jocuri sportive precum fotbal, handbal,
baschet, tenis și rugby identificate în baza mondială de brevete, confirmă importanța aparaturii
ajutătoare utilizate în cadrul pregătirii sportivilor. Astfel aparate precum „ Aparat ajustabil pentru
pregătirea diferitelor categorii de rugbiști ” autor G. Chevreux [170] , compus dintr -un pivot
central prevăzu t cu greutăți pentru dezvoltarea forței și a percepțiilor kinestezice la formarea
grămezii în jocul de rugby, „Aparat pentru așezarea mingii în jocul de rugby”, D. Burgess [173] ,
dispozitiv format dintr -o bucată de cauciuc sintetic moale , de formă conică , scobită în mijloc
pentru fixarea mingii la transformări, „Aparat pentru creșterea preciziei șutului la poartă din
fotbal” J. Petrague [174], aparat care este format dintr -un panou compartimentat și prevăzut cu
senzori pentru a indica cu precizie locul und e a fost trimisă mingea , “Mașină pentru lansarea
mingilor de te nis de câmp” Ungureanu Eugen [172] , fiind practic o mașină destinată lansării
mingilor de tenis de c âmp în vederea pregătirii tenismenilor la procedeele de lovire a mingii,
„Aparat pentru șutat mingea sau fotbal robot ” O. Haitao [179] , un aparat prevăzut cu un motor
electric, și un mecanism de lovire a mingii, controlate de un declanșator, și care are rolul de a
trimite mingea cu diverse traiectorii și viteze spre poartă pentru a pregătii portar ii, „Aparat
pliabil pentru aruncări în baschet” , Chen Te -Lung [178], compus dintr -un plan înclinat fixat sub
panoul de baschet și sprijinit pe picioare telescopice cu rolul de a reține și conduce mingile
înspre sportiv, când acesta execută aruncarea la coș , etc., îmbunătățesc pregătirea tehnică și
fizică a sportivilor, având un impact semnificativ asupra evoluției ulterioare a jocurilor sportive
respective, prin influențarea componentelor tehnică, tactică și fizică.
Este știut faptul că elementele și proc edeele tehnice specifice jocului de volei sunt mult
mai greu de însușit în comparație cu celelalte jocuri sportive, datorită faptului că deprinderile
specifice au la bază un mecanism pe care studenții nu -l au în bagajul de deprinderi firești,
obișnuite, de zi cu zi. Tocmai de aceea se impune ca și în cazul disciplinei sportive volei, să se
recurgă la mijloace de pregătire moderne – aparate ajutătoare, care au ca scop nu numai
„accelerarea” instruirii, ca rezultantă a Declarației de la Sorbona, ci și atrager ea subiecților și
cointeresarea lor în pregătirea profesională.
Analizând literatura de specialitate, completată de informațiile găsite în baza mondială de
brevete, am remarcat existența a numeroase invenții, caracterizând aparate ajutătoare în jocul de
volei precum cele descrise de N. Murafa și Șt. Stroie: „mingea fixată de mână”, „mingea
atârnată”, „panou pentru pregătirea elementelor de apărare” sau după cum mai este cunoscut
„panoul reflexogen”, „mingea undiță”, „mingea pe scripete”, „plasa opacă”, „mi nge cu plumb”,

46 „cadru pentru precizia paselor”, „coșul mobil”, „aruncător de mingi”, „mingea suspendată”,
„mecanism de blocaj”, [104, p. 201 – 222], cele prezentate de V. Moroșan -Larionescu, C. Ciorbă
[101, p. 42 – 43]: „Cadru pentru atac”, „Bloc test”, „Du blu ridicător”, „Tun – serviciu”, „Manșeta
volei” și altele. Preocuparea cercetătorilor din toate colțurile lumii privind aparatele ajutătoare ca
și mijloc necesar și eficace în cadrul pregătirii voleibaliștilor este concretizat într -un număr de
peste 200 de invenții prezentate pe paginile electronice ale „ European Patent Office ”, cum ar fi:
„Aparat pentru pregătirea pasei de sus din jocul de volei”, inventator Szabo G. [171], aparat
destinat învățării și perfecționării pasei cu două mâini de sus din jocul de volei, format dintr -o
tijă prevăzută cu curele de fixare pe antebrațe care conduce mișcarea subiectului spre o execuție
cât mai corectă, „Aparat pentru blocaj în volei” realizat de L. Hummel [175], format dintr -un
cadru cu plasă, prins de fileul de vole i, care are rolul de a opri mingile incorect atacate de către
voleibaliști la antrenamente, „Aparat multifuncțional pentru pregătirea voleibaliștilor”, autor L.
Heng [176], aparat ce are în compunere un motor, o pompă de aer și un piston pneumatic, care
are rolul de a ridica mingile deasupra fileului în vederea pregătirii voleibaliștilor la lovitura de
atac, „Dispozitiv pentru antrenament la volei”, C. Ciorbă, V. Moroșan Larionescu, C. Ciufudean
[177], dispozitiv format dintr -o manșetă ce are în compunere s enzori de contact și care în
momentul atingerii mingii semnalizează locul contactului și dacă acesta a fost efectuat corect,
„Aparat pentru pregătirea și perfecționarea loviturii de atac în volei”, inventator A. A.
Leonidovich [180], aparat care are rolul de a învăța și perfecționa lovitura de atac, fiind format
dintr -un cadru în interiorul căruia se află o tijă pe care este fixată o minge de volei și care
permite jucătorului să -și îmbunătățească tehnica loviturii de atac la minge suspendată, și lista
poate continua.
Din cele prezentate anterior putem afirma că metoda aparatelor ajutătoare este aplicată și
valorificată preponderent în procesul pregătirii de performanță la majoritatea jocurilor sportive
fiind un instrument de depistare, diagnostic , corectare și evaluare al nivelului de performanță.
Totodată, prea puține surse indică aparate ajutătoare concepute pentru a fi folosite în cadrul
pregătirii elevilor și studenților, ele vizând în general pregătirea sportivilor de performanță.
Considerăm ca oportună tratarea cu sporită atenție a conceperii și introducerii în cadrul
pregătirii studenților a aparatelor ajutătoare, premisă a unui demers metodic eficient și necesar,
ce-și va găsi ulterior aplicabilitatea conceptuală și practică în sportul de performanță. În acest
context precizăm că nu trebuie evitată aplicarea metodelor tradiționale. Utilizarea combinată a
metodelor tradiționale cu aparatele ajutătoare , reprezintă o cale mai sigură de a favoriza un
mediu de învățare -consolidare interactiv, focalizat pe e xecutant. Transmiterea rapidă a
informațiilor , cadrul concurențial și stimulativ creat prin intervenția aparaturii de specialitate,

47 determină și cadrele didactice să se adapteze cerințelor noi impuse de fiecare disciplină prin
găsirea unor soluții moderne, eficiente , ancorate în realitățile acestui început de mileniu .
Evoluția posibilităților de a cuantifica greșelile de execuție, precis și oportun, ca urmare a
perfecționării tehnicii de calcul și a științelor complementare, vor determina identificarea de noi
soluții de pregătire, contribuind permanent la stimularea cunoașterii în domeniul nostru .
Aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii studenților la disciplina sportivă
„Volei”, curs de bază, prezintă în viziunea noastră următoarele caracteris tici:
– pun în evidență cu precizie acele informații (repere ) necesare în feed -backul instruirii,
cu posibilitatea de control și intervenție oportună din partea cadrului didactic ;
– creează interfața dintre executant și fundamentele procedeelor tehnice predat e;
– soluționează eficient problemele care apar în linia tehnică a procedeelor specifice, prin
funcțiile cele mai importante: semnalizare și control;
– contribuie la metamorfoza aprecierii execuțiilor sau greșelilor de execuție din
subiectivă în obiectivă, cua ntificabilă, observabilă;
– impun o abordare complementară a instruirii, ancorându -se tot mai adânc în realitățile
contemporane .
Astfel importanța și eficacitatea aplicării aparatelor ajutătoare în linia domeniului nostru
și care poate produce mutații putern ice în ceea ce privește concepția de pregătire tehnică,
presupune următoarele:
– utilizarea oportună a „acceleratorilor metodici”, în cadrul procesului de instruire, cu
un predominant scop de diagnostic, asistare și corectare;
– stabilirea obiectivelor operați onale cu înglobarea în cadrul planificării a aparatelor
ajutătoare;
– căutarea permanentă într -o direcție de perfecționare continuă a cadrelor didactice în
linia ariei de competență și dincolo de ea în disciplinele complementare;
– conceperea și exploatarea câ t mai simplă a aparaturii, în condiții cât mai sigure
stabilind noi standarde de execuție în liniile tehnice ale procedeelor specifice;
– abilitatea de a identifica noi mijloace adaptate noilor metode, care să aibă eficiență
maximă și un nivel emulativ super ior.

1.5. Concluzii la capitolul I
Conform planului cercetării capitolul I a fost dedicat analizei și generalizării surselor
literare privind pregătirea profesională a studenților facultăților de educație fizică și sport la
disciplina sportivă „Volei” cur s de bază, precum și eficacitatea aplicării aparatelor ajutătoare în

48 cadrul pregătirii sportivilor la diferite ramuri sportive, unde și -au găsit oglindirea peste două sute
de surse literare autohtone și străine. Aici au fost tratate problemele ce țin de că ile de dezvoltare
a pregătirii tehnice în general și în jocul de volei, în special, de aspectele metodologice ale
pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport. A fost apreciat rolul
aparatelor ajutătoare în procesul de ins truire la nivelul sportivilor de performanță și posibilitatea
aplicării acestora în cadrul pregătirii profesionale a studenților instituțiilor superioare de educație
fizică și sport..
Analiza opiniilor și rezultatelor cercetărilor specialiștilor din domeni u ne-au permis să
formulăm următoarele concluzii:
există carențe în ceea ce privește procesul de formare și de capacitare a absolvenților
facultăților de educație fizică și sport cu cerințele activității practice ulterioare,
discrepanțe care alterează desf ășurarea în bune condiții a profesiei alese;
pentru o bună pregătire profesională este necesară cunoașterea particularităților
instruirii, sub toate aspectele ei, necesitând plasarea procesului de organizare și
desfășurare a activităților de pregătire a vi itoarelor cadre didactice pe noi repere
conceptuale și practice;
includerea în cadrul pregătirii tehnice a studenților facultăților de educație fizică și
sport la disciplina „Volei” curs de bază a mijloacelor de pregătire moderne, contribuie la
o instruire eficientă;
este necesară focalizarea strategiilor de instruire pe sistemul de finalități necesare
absolventului, care să permită o valorificare eficientă în practică a cunoștințelor
dobândite în cadrul cursului de bază;
materialul predat trebuie raportat la evoluțiile jocului competițional, la aspectele
metodice actuale ce vizează stadiile instruirii;
este necesară o centrare a atenției pe reducerea greșelilor de tehnică în cadrul
însușirii cursului de volei și a cauzelor care le generează;
analizând părer ile specialiștilor în ceea ce privește aplicarea aparatelor ajutătoare în
cadrul instruirii se observă clar rolul important al acestora în toate compartimentele, cel
mai vizat fiind compartimentul tehnic;
ca urmare a surselor citate, aparatele ajutătoare s e constituie în veritabili
„acceleratori metodici”, fiind utilizate pentru învățarea mai rapidă a procedeelor tehnice,
având în același timp și funcție diagnostico – evaluativă;

49
clasificarea aparatelor ajutătoare poate conduce către o ierarhizare a aparate lor
existente, creând o imagine de ansamblu asupra acestora cu rol aplicativ și revelator
pentru specialiștii domeniului;
aparatele ajutătoare pot fi introduse încă de la începutul pregătirii, nefiind indicat să
se opereze prea mult cu ele, pentru a nu se forma deprinderi separate, „rupte” de
condițiile jocului;
exploatarea și conceperea cât mai simplă a aparatelor ajutătoare, trebuie să se
realizeze în condiții cât mai sigure, stabilind noi standarde de execuție în liniile tehnice
ale procedeelor specifice ;
aparatele ajutătoare pot fi aplicate cu succes nu numai pentru îmbunătățirea pregătirii
tehnice, ci și pentru obiectivizarea evaluării și pentru creșterea nivelului pregătirii
metodico -instructive a subiecților;
căutarea celor mai eficiente căi pentru cr eșterea nivelului pregătirii profesionale este
și trebuie să fie completată de o stăruință continuă în direcția conceperii de aparate
ajutătoare noi, care să răspundă necesităților tot mai înalte ale domeniului nostru.

50 2. EFICACI TATEA ÎNSUȘIRII ELEMENTELOR TEHNICE DE CĂTRE STUDENȚII
FACULTĂȚILOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ÎN CADRUL CURSULUI DE
VOLEI PRIN APLICAREA APARATELOR AJUTĂTOARE

2.1. Metodele cercetării
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse am folosit următoarele me tode de cercetare:
– analiza literaturii de specialitate;
– analiza documentelor procesului instructiv – educativ;
– observația pedagogică;
– ancheta pe bază de chestionar;
– testarea pregătirii, tehnice, teoretice și metodice;
– experimentul pedagogic;
– metoda statistico -matematică;
– metoda grafică și tabelară;
– pregătirea tehnică prin intermediul aparate lor ajutătoare;
– metoda analizei video.
– metoda evaluării experte.

2.1.1. Analiza literaturii de specialitate
Analiza literaturii de specialitate e ste o documentare, o modalitate care ne informează, ne
pregătește pentru cercetare și ne ferește de a porni în studierea unor probleme care au fost deja
rezolvate. Această analiză s -a desfășurat pe parcursul mai multor ani cuprinzând numeroase
probleme leg ate de pregătirea studenților de la facultatea de educație fizică și sport pentru
activitatea profesional – pedagogică.
Am folosit această metodă pentru a completa cunoștințele de natură teoretică, practică,
metodică și tehnologică, urmărind în primă inst anță, stadiul teoretic și tehnic al cunoștințelor
privitoare la pregătirea tehnică a studenților în cadrul cursului de bază la disciplina sportivă
„Volei”. Pentru o cât mai bună înțelegere și apropiere de stadiul actual al tehnicii, am studiat și
documente cu tematică specifică aparatelor ajutătoare de tip mecanic, electric, electromecanic și
electronic. Totodată am urmărit să aprofund ăm și aspectele specifice ce țin de celelalte
compartimente ale pregătirii: (tactic, fizic, psihologic, teoretic), plecând d e la premisa
binecunoscută că toate interacționează, asigurând eficiența activităților de predare – învățare.

51 Pentru a aprecia și a determina metodologia pregătirii cadrului didactic în educație fizică
și sport au fost analizate lucrări de specialitate la disciplinele de profil, la pedagogie, psihologie,
fiziologie, biomecanică și alte discipline similare care au oferit date interesante în acest sens.
Literatura de specialitate tratează tehnica și metodica predării voleiului, fiind însă deficitară la
aspec tele referitoare la modalitățile de sporire calitativă a pregătirii profesionale a studenților sub
aspect tehnic precum și teoretic, practic și metodic.

2.1.2. Analiza documentelor procesului instructiv – educativ
Analiza documentelor procesului instruct iv – educativ este o metodă de investigație
indirectă, în sensul că nu se obțin date direct din procesul educațional sau de la subiecți, ci dintr –
o serie de documente, care reflectă, în scris, conținutul educațional, procesul desfășurat sau
rezultatele sub iecților și a factorilor educativi I. Bontaș [20], G.Cristea [49], I. Nicola [106], G.
Popa [124]. Astfel au fost analizate planurile de învățământ și programele analitice la disciplina
,,Volei” ale mai multor facultăți de educație fizică și sport din Româ nia (Facultatea de Educație
Fizică și Sport din Suceava, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Pitești, Facultatea de
Educație Fizică și Sport din Iași, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați, Facultatea de
Educație Fizică și Sport din Bacă u, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj și Facultatea
de Educație Fizică și Sport din Brașov).
În urma analizei documentelor procesului instructiv – educativ s -a constatat că există
diferențe atât în ceea ce privește numărul total de ore repart izate disciplinei ,,Volei” de fiecare
facultate, cât și în ceea ce privește conținutul programelor analitice la această disciplină.

2.1.3. Observația pedagogică
Observația este o metodă principală de investigație directă, care se manifestă ca un act
sistematic de urmărire atentă a procesului instructiv – educativ în ansamblul lui, ori sub diverse
laturi, aspecte, situații, fără să i se aducă vreo modificare acestuia din partea celui care realizează
observația [63, 124].
Observația constă în înregistrarea datelor și a constatărilor care ne interesează, așa cum se
prezintă, în modul lor natural de manifestare, fără intenția de a le modifica, cercetătorul
așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde [30, 59, 71].
Scopul observației a fost de a recolta date concrete care printr -o analiză științifică să ne
permită generalizarea acestora. Pentru a înlătura apariția unor fenomene perturbatoare în rândul
subiecților, observația s -a realizat astfel, încât să aibă un caracter cât mai firesc, natural , spontan.

52 Observația pedagogică s -a folosit pe parcursul întregii perioade de cercetare permițându –
ne să stabilim atât gradul pregătirii tehnice a studenților de la facultățile de educație fizică și
sport, cât și nivelul real de desfășurare a procesului instructiv -educativ. Cu ajutorul acestei
metode s -a stabilit atitudinea studenților de la facultățile de educație fizică și sport față de
disciplina ,,Volei”, din punct de vedere al mijloacelor și metodelor folosite în procesul de
predare – învățare – evaluare.

2.1.4. Ancheta pe bază de chestionar
Ancheta este o metodă de cercetare directă, sub forma unei ,,convorbiri în scris” dintre
cercetător și subiect. Ea este o probă care constă din răspunsurile date de subiecți la o serie de
întrebări scrise pe un formular special denumit chestionar sau test în legătură cu o anumită temă
[131,137].
Testele trebuie să aibă două calități principale: fidelitatea, care măsoară aceleași
aptitudini sau capacități ori de câte ori sunt repetate și validitatea, care menține aceeași valoare a
aptitudinii sau capacității, când se repetă în aceleași condiții sau în condiții asemănătoare.
Pentru cunoașterea opiniei specialiștilor cu privire la nivelului pregătirii tehnice a
studenților de la facultățile de educație fizică și sp ort au fost întocmite și adresate chestionare
unui număr de 94 de specialiști din domeniul voleiului, profesori de la facultățile de educație
fizică și sport.
Al doilea grupaj de chestionare s -a adresat unui număr de 52 de studenți din grupa martor
și 51 de studenți din grupa experimentală după absolvirea cursului de bază la disciplina ,,Volei”,
urmărind determinarea nivelului de însușire al cunoștințelor teoretice și metodice.

2.1.5. Testarea pregătirii tehnice, teoretice și metodice
– Testarea pregătir ii tehnice :
• pasa cu două mâini de sus – subiectul execută pasă de sus cu două mâini din zona 3 spre un
cadru de lemn fixat pe fileu în zona 4, din minge aruncată de un partener. S-au urmărit numărul
de greșeli de execuție care sunt comise în executarea celor 5 faze ale pasei cu două mâini de sus.
• pasa cu două mâini de jos – subiectul execută pase cu două mâini de jos în interiorul unui
pătrat cu latura de 2 m. Mingea trebuie să depășească înălțimea de 1,5 metri pe verticală și să nu
iasă din interiorul pătratului desemnat. Au fost consemnate numărul de greșeli de execuție în
cadrul celor 5 faze ale pasei cu două mâini de jos.
• serviciu cu o mână de sus – subiectul se află în spatele liniei de fund a terenului de volei și
execută serviciu cu o mână de s us pe jumătatea de teren corespondentă. S-au urmărit nivelul de

53 realizare a celor 5 faze ale serviciului cu o mână de sus, sub aspectul greșelilor de execuție
comise.
• lovitura de atac pe direcția elanului – subiectul execută atac pe direcția elanului di n zona 4
din pasă primită de la coechipier, mingea trebuind să fie transmisă peste fileu, între linia de
margine a terenului advers și o bancă de gimnastică dispusă paralel cu tușa și la 1,5 metri față de
aceasta. Am înregistrat numărul de greșeli de execu ție pe faze în executarea acestui procedeu.
• preluare din serviciu cu două mâini de jos la punct fix în zona 3 – subiectul se află în
terenul de volei în spatele unei linii situate la 3 metri față de linia de fund. Un coleg va servi din
celălalt teren în jumătatea în care se află executantul, care va efectua preluare din serviciu către
zona 3. Sunt înregistrate greșelile de execuție care apar în cadrul celor 5 faze ale acestui
procedeu tehnic.
• blocaj individual – executantul va efectua blocaj individual la aparatul bloc test. Au fost
consemnate numărul de greșeli de execuție în cadrul celor 5 faze ale procedeului tehnic blocajul
individual.
– Testarea pregătirii teoretice s-a realizat atât prin intermediul chestionarelor tip test grilă
concepute în confor mitate cu prevederile programei analitice la disciplina ,,Volei” cât și prin
intermediul colocviilor și verificărilor periodice.
Chestionarele au cuprins întrebări referitoare la cunoștințele teoretice din istoricul jocului de
volei, tehnica deprinderilor și priceperilor motrice din volei, terenuri, materiale, instalații și
regulamentul jocului sportiv volei.
– Testarea pregătirii metodice s-a realizat prin intermediul chestionarelor, ale căror rezultate au
fost apreciate cu ajutorul calificativelor ,,bine” , ,,suficient” și ,,insuficient”.

2.1.6. Experimentul pedagogic
Metoda experimentală este o metodă principală de investigație pedagogică directă, cu un
profund caracter inovator, fiind considerat o observație provocată.
Autorii I. Bontaș [19 ] și G. Gheorghiu [67] sunt de părere că experimentul este o
prelungire a observației o „observație provocată ”a cărui aplicare se realizează în funcție de
momentul cercetării, obiectul, scopul investigației, modalitățile de recoltare a datelor, etc. În
structura experimentului pedagogic al prezentei lucrări, s -au utilizat două categorii de variabile :
 Variabila independentă (variabilă calitativă) introdusă la grupa experiment, acesta
fiind prezentă prin intervenția și compartimentarea conținutului progr amei actuale care
este direcționată spre aprofundarea componentei pregătirea tehnică a studenților, având

54 la bază un demers metodic modern, ce a constat în folosirea aparatelor ajutătoare în
cadrul însușirii și evaluării principalelor procedee tehnice di n jocul de volei.
 Variabila dependentă (variabila cantitativă) care precizează efectul, rezultatul,
reprezentată de nivelul pregătirii tehnice a studenților care au finalizat disciplina
„Volei” curs de bază. Relația dintre variabila independentă și cea de pendentă se
numește relație cauzală. Rezultatele obținute au demonstrat funcționalitatea relației
cauză -efect în cadrul experimentului organizat.
G. Hegel, filozoful german, sintetiza în cea de -a II-a teoremă a dialecticii că salturile
calitative au la b aza lor acumulări cantitative. Astfel însușirea corectă a elementelor și
procedeelor tehnice sub aspect cantitativ, idee care a fost aplicată în cadrul experimentului prin
aplicarea aparatelor ajutătoare și adaptarea conținutului programei analitice direcț ionându -l spre
componenta tehnică, poate dete rmina și o creștere calitativă.
M. Epuran [59, p. 246], afirmă că ,,metoda experimentală este un sistem complet de
cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care preluc rează
atât fapte provenite din observații, cât și din experiment”. Experimentul presupune modificarea
fenomenului pe care -l investigăm, creându -i-se acestuia condiții speciale de apariție și
desfășurare, în mod repetat, orientat și controlat.
Experimentul pedagogic s -a desfășurat cu scopul de a confirma ipoteza potrivit căreia,
aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul însușirii cursului de bază la disciplina „Volei” va
contribui la îmbunătățirea nivelului pregătirii tehnice, optimizarea pregătirii metodic e și sporirea
interesului și a motivației studenților față de disciplina volei.
Experimentul pedagogic s -a efectuat în două etape:
În prima etapă, preliminară, s -a desfășurat experimentul de constatare, care s -a realizat prin:
● verificarea nivelului preg ătirii tehnice, teoretice și metodice la studenții Facultății de Educație
Fizică și Sport din Suceava care au studiat cursul de bază la volei (februarie – 2007, 52 subiecți);
● aprecierea nivelului pregătirii tehnice din jocul sportiv volei, la candidații din anul II de studiu
la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Suceava, care nu au parcurs cursul de bază la volei
(octombrie – 2007, 51 subiecți);
În a doua etapă s -a desfășurat experimentul pedagogic de bază în perioada octombrie
2007 – februarie 2 008. Lotul experimental a fost constituit din 51 de studenți ai Facultății de
Educație fizică și Sport din Suceava.
Studenții grupei martor au parcurs cursul de bază la disciplina ,,Volei” conform
programei analitice și a sistemelor de acționare tradițion ale, iar studenții grupei experimentale și –
au desfășurat activitatea în conformitate cu programa și aparatele ajutătoare experimentale.

55 2.1.7. Metoda statistico – matematică
Statistica reprezintă un set de metode și tehnici matematice de organizare și pr elucrare a
datelor, utilizate cu scopul de a răspunde la anumite întrebări sau de a testa anumite ipoteze [67 ,
p.10-11].
Indicatorii statistico -matematici care au contribuit la analiza și interpretarea obiectivă a
datelor înregistrate pe parcursul derulăr ii experimentului pedagogic sunt:
1. Media aritmetică ( X ) – este un indicator care caracterizează o colectivitate din punctul de
vedere al unei caracteristici cu niveluri individuale diferite. Reprezintă indicatorul cel mai
utilizat în toate calculele re feritoare la dispersie, semnificație și corelație și reprezintă suma
valorilor individuale împărțită la numărul de cazuri. Ea caracterizează însușirile comune ale unei
grupări dar poate ascunde însușiri individuale de o deosebită importanță calculându -se după
formula:
nx
Xn
ii
1
(2.1)
unde : X = media aritmetică;
Xi = nivelurile individuale;
n = numărul subiecților .
2. Abaterea standard (σ ) reprezintă număr fictiv care aproximează măsura în care rezultatele
(unui șir de măsu rători reale) se împrăștie în jurul valorii centrale, calculându -se după formula:
nXxn
ii
12) (
(2.2)
Cu cât abaterea standard este mai mică, cu atât valoarea parametrilor tendinței centrale
este mai repr ezentativă.
3. Eroarea medie (m) se calculează după următoarea formulă:
nm
(2.3)

4. Coeficientul de corelație după metoda Bravă – Pearsons:
y xn
ii i
nYy Xx
r
1) () (
(2.4)

56
1
1
1m
n
2
2
2m
n
unde:
r – coeficient de corelație;
i
– indicator al sumei;
n
– număr cazuri;
ix
;
iy – rezultatul de calcul a fiecărei coloane;
X
;
Y – media aritmetică;
x
;
y
– media pătratică a abaterii standard.

5. Test “t” Student pentru grupele independente :
2
22
12 1
m mxxt
(2.5) unde ;
x1 = me dia aritmetică a primului grup;
x2 = media aritmetică a celui de -al doilea grup;
m1 = eroarea medie a primului grup;
m2 = eroarea medie a celui de -al doilea grup.

Parametrul ,,t” este cu atât mai mare, cu cât diferența dintre medii este mai mare și cu c ât
abaterile standard ale șirurilor respective sunt mai mici [59, 63, 68, 133].
Când ,,t” calculat este mai mare decât o valoare ,,t” tabelată (tabela lui Fisher), în funcție
de gradul de libertate (f = n 1 + n 2 – 2) și de pragul de semnificație, atunci ip oteza de nul (a
diferenței întâmplătoare dintre medii) se infirmă. Rezultă cu o probabilitate acceptabilă că
mediile celor două eșantioane diferă semnificativ.

6. Test “t” Student pentru grupele dependente :
2 12
22
12 1
2 mmr m mxx
t
(2.6) pentru
1
nf

unde:
x1 = media aritmetică a primului grup;
x2 = media aritmetică a celui de -al doilea grup;
m1 = eroarea medie a primului grup;
m2 = eroarea medie a celui de -al doilea grup.
r
– coeficientul de corelație;

57
f- numărul gradelor de libertate;
n
– număr cazuri.

2.1.8. Metoda grafică și tabelară
Am utilizat metoda grafică pentru a putea observa mai bine legătura dintre variabilele
supuse cercetării și pentru a studia dinamica fenomenelor cercetate. Graficele reprezintă mijloace
ilustrative de prezentare obiectivă a datelor numerice dintr -o situație sau anumit stadiu al
cercetării. În cadrul cercetării noastre reprezentarea grafică prin diagramele de structur ă sau
comparație (plăcintă, coloane) s -a realizat cu programul Microsoft Excel 2003. Determinarea
aspectelor esențiale ale rezultatelor înregistrate au avut la bază ordonarea și centralizarea datelor
în tabele comparative.

2.1.9. Pregătirea tehnică prin intermediul aparatelor ajutătoare
Am utilizat această metodă, deoarece are un potențial de obiectivitate sporit în comparație
cu celelalte metode tradiționale. După N. Murafa, Ș. Stroie [104, p. 226] aparatele ajutătoare se
constituie în veritabili „acc eleratori metodici”, iar utilizarea lor rațională și oportună, poate
conduce la creșteri însemnate în plan tehnic, tactic și metodic.
Autorii [3, 55, 92, 104, 116, 181, 184, 203] tratează în literatura de specialitate că printre
principalele căi de pe rfecționare a tehnicii sunt și mijloacele netradiționale (aparatele ajutătoare).
Aparatele ajutătoare folosite în cadrul pregătirii tehnice și a evaluării studenților la cursul de
bază la disciplina sportivă „Volei” sunt:
1. cadru pentru pasa cu două mâini de sus (ridicarea pentru atac);
2. aparatul bloc – test;
3. manșeta electronică cu transmisie radio pentru pasa cu două mâini de jos;
4. cadru pentru lovitura de atac;
5. mingea atârnată;
6. mingea undiță;
7. cadru pentru serviciu;
8. blocaj fix.
Celelalte aparate ajutătoare, al ături de cele descrise mai sus, folosite în cadrul
experimentului au avut ca principal rol identificarea și corectarea rapidă a greșelilor de tehnică,
reducerea timpului necesar însușirii principalelor procedee tehnice și creșterea interesului
studenților față de disciplina sportivă volei, determinându -i să participe activ și responsabil la
propria instruire.

58 Aparatul „Coș mobil” (fig. 2.1) este compus dintr -un inel de baschet prins de un picior
telescopic pentru învățarea și evaluarea pasei cu două mâin i de sus în jocul de volei.

Fig. 2.1 . Aparatul ajutător „c oș mobil”
Pentru a ușura aprecierea traiectoriei mingii și în mod deosebit înălțimea la care este
pasată, atât de subiecți cât și de cadrul didactic, am considerat necesară prinderea unei șipci de
fileu, pe care am marcat -o din 30 în 30 de cm. și care este poziționată la mijlocul distanței dintre
pasator și cadru. (fig. 2.1.)
Cu ajutorul acestui aparat s-a urmărit scurtarea timpului necesar fixării și consolidării
pasei cu două mâini de sus (ridicarea pentru atac), determinarea eficienței elementului tehnic
menționat, precum și creșterea interesului studenților vizavi de jocul de volei.
Aparatul „ bloc-test” (fig. 2.2) aparat proiectat de noi, se referă la un aparat fixat pe fileu
destinat învățării, corectării și evaluării procedeului tehnic „blocajul”, putând fi utilizat atât în
sălile sportive cât și pe terenurile în aer liber. Aparatul de blocaj conform invenției constă într -un
cadru fixat de fileu pe care sunt prinse mai multe ming i, având în partea inferioară a sistemului
de prindere becuri, care se aprind aleator, fiind comandate prin intermediul unor cabluri electrice
de un sistem de calcul, în momentul plecării subiectului de pe o placă cu senzor așezată pe sol.
Invenția prezin tă următoarele avantaje:
– depistarea imediată a greșelilor de tehnică și corectarea lor precisă;
– se pot evalua obiectiv toate componentele tehnice ale procedeului tehnic blocajul din jocul de
volei;
– aparatul cuantifică exact durata săriturii pe verticală și a vitezei de reacție a subiecților;
Se dă în continuare un exemplu de realizare a invenției în legătură și cu fig. 1,2 și 3, care
reprezintă:
– fig. a), vedere a aparatului fixat pe fileu, a senzorului de podea și a sistemului de calcul (1
– placă prevăzut ă cu senzor de contact, 2 – emițător radio, 3 – receptor radio, 4 – sistem
de calcul, 5 – cabluri electrice, 6 – becuri, 7 – mingi, 8 – cadru de fixare pe fileu);

59 – fig. b), vedere a plăcii cu senzor de pe podea
– fig. c), vedere a aparatului fixat pe fileu

a

b

c

Fig. 2.2 . Aparatul „ bloc-test” (a – vedere generică a aparatului fixat pe fileu,
b – vedere a senzorului de pe podea, c – vedere laterală a aparatului fixa t pe fileu )

Aparatul de blocaj conform invenției, constă într -un cadru fixat de fileu, pe care sunt
prinse mai multe mingi, având în partea inferioară a sistemului de prindere becuri care
semnalizează prin aprinderea lor aleatoare, comandată de un sistem de calcul așezat în spațiul
adiacent plecarea subiectului de pe o placă cu senzori așezată pe sol și care în momentul
desprinderii subiectului de pe ea transmite un impuls radio codificat către un receptor radio
conectat la un sistem de calcul, care coman dă prin cabluri electrice aprinderea aleatoare a două
becuri apropiate. Subiectul va trebui să apese cele două mingi corespunzătoare becurilor aprinse,
mingi care se sprijină în partea inferioară de câte un senzor și care în momentul apăsării, închid
un ci rcuit determinând stingerea becului respectiv. Sistemul de calcul conectat la dispozitivul
fixat pe fileu cât și la placa cu senzor de pe sol, preia datele prin intermediul unui receptor radio 3
2
1
4
3
1 7
2 8 5
4 6
9 1
2

3
4
5
6
7

8

60 multicanal, afișând pe ecran prin intermediul unui program de c alculator dacă s -a acționat
mecanic asupra mingilor corespunzătoare becurilor aprinse, care e timpul scurs între acționarea
celor două mingi și care e timpul petrecut de subiect în aer.
Lucrul la acest aparat permite însușirea rapidă de către studenți a p rocedeului tehnic
blocajul, prin aceea că obligă studenții să efectueze bătaia cât mai aproape de fileu, pe platformă,
aceasta fiind astfel dispusă încât să formeze reperele spațiale atât de necesare începătorilor,
bătaia greșită fiind cauza principală a c elor mai frecvente greșeli de execuție. Totodată
acționarea simultană asupra a două mingi dispuse la 25 cm distanță una față de cealaltă și în
interiorul terenului advers impune o poziționare și o acționare corectă a brațelor în faza aeriană.
Aprinderea al eatoare a becurilor, determină subiecții să răspundă rapid și precis, identic cu
situațiile de joc.
Aparatul „manșeta volei” (fig. 2.3) este un dispozitiv tip manșetă , inventat de noi,
destinat corectării și însușirii procedeului tehnic „pasa cu două mâin i de jos” în cadrul
antrenamentelor sau lecțiilor practice la disciplina sportivă volei, putând fi utilizat atât în sălile
sportive cât și pe terenurile în aer liber.

a b

Fig. 2.3 . Aparatul „ manșeta – volei” (a – vedere a aparat ului fixat pe antebrațele subiectului, b –
vedere a senzorului de contact și a manșetei,

Esența invenției constă în faptul că manșeta este compusă din senzori de contact fixați în
manșetă, care la contactul cu mingea închid un circuit electric transmițând un impuls electric
spre un emițător radio (ER), care transmite un impuls radio codificat spre un receptor radio
multicanal.
Invenția prezintă următoarele avantaje:
– depistarea la timp a greșelilor de tehnică și corectarea lor precisă și imediată; 2 4 3
1
3 5

61 – prelucr area și interpretarea datelor se poate face cu ușurință, pe un calculator, conectat la
receptorul multicanal.
Exemplu de realizare a invenției fig. 1, 2 care reprezintă:
fig. 1, vederea dispozitivului fixat pe mâinile sportivului;
fig. 2, vedere în spaț iu a senzorilor de contact și a manșetei de fixare, (1 – manșeta de fixare,
2 – element de fixare a senzorilor, 3 – senzorii de contact și 4 – emițătorul, 5 – cablu de
transmitere al impulsului).
Manșeta volei, conform invenției, are în compunere senzori d e contact, fixați între două
parți de material textil ce se constituie în elementul de fixare al senzorilor. Fiecare senzor, la
contactul cu mingea, transmite un impuls electric printr -un cablu către emițătorul fixat în partea
inferioară a manșetei. Emiță torul, transmite un impuls radio codificat către un receptor radio
multicanal, amplasat pe o masă în spațiul adiacent.
Receptorul radio multicanal preia impulsul radio codificat și îl transmite la un sistem de
calcul la care este conectat. Sistemul de cal cul, prin intermediul unui program software
determină și afișează întârzierile în lovirea mingii, precum și cum este efectuată lovirea ei.
Folosirea acestui aparat permite cadrului didactic să urmărească precis și în timp real
greșelile în execuția pasei c u două mâini de jos și în cadrul elementului tehnic preluarea cu două
mâini de jos din serviciu sau atac. Prin intermediul senzorilor fixați în manșetă, profesorul poate
depista la timp dacă subiectul nu lovește mingea simultan cu ambele antebrațe și dacă locul de
contact este greșit față de cel indicat.
Aparatul ajutător “Cadru pentru atac ” (fig. 2.4) este compus dintr -un picior telescopic,
prevăzut în partea superioară cu un cadru metalic, distanțat în partea de jos și prevăzut cu burete
pentru fixarea m ingii și pentru a evita riscul producerii de accidente. Rolul lui este acela de a
susține mingea deasupra fileului oferind astfel posibilitatea lovirii ei de către atacant în condiții
ideale.

Fig. 2.4 . Aparatul „ cadru pentru atac”

62
Acest aparat poa te fi folosit la învățarea și perfecționarea atacului. Poate fi utilizat în
antrenamentul începătorilor pentru învățarea loviturii de atac (aparatul coborât), cât și în
antrenamentul jucătorilor avansați pentru perfecționarea diferitelor variante de atac ș i pentru
ocolirea blocajului, (aparatul ridicat).
Aparatul „mingea atârnată” (fig. 2.5) așa după cum îi spune și numele este compus
dintr -o plasă în care este introdusă mingea, fiind prevăzută cu un cablu de prindere. Rolul său
este să susțină mingea la î nălțimea optimă, pentru învățarea pasei de sus și de jos în condiții
ușurate. Acest aparat poate fi folosit fixat de panouri sau coșuri de baschet, porți de handbal,
inele de gimnastică etc.

Fig. 2.5 . Aparatul ajutător „mingea atârnată”

Aparatul „mingea undiță” (fig. 2.6) are același principiu de funcționare cu aparatul
mingea atârnată fiind folosit pentru învățarea acelorași procedee tehnice, cu singura deosebire că
oferă o mobilitate mult mai mare cadrului didactic și subiectului, permițând co rectarea greșelilor
de tehnică individualizat.

Fig. 2.6 . Aparatul ajutător „mingea undiță”
Aparatul ajutător „cadru pentru serviciu” (fig. 2.7) este destinat învățării procedeului
tehnic serviciul cu o mână de sus, purtând fi utilizat și pentru învăț area loviturii de atac în
condiții ușurate. Aparatul este compus dintr -un picior telescopic de care este fixat un cadru
flexibil confecționat din lemn sau din pvc co o formă circulară sau dreptunghiulară, fiind
prevăzut la partea inferioară cu un mecanism de fixare a mingii de volei, format din burete presat
pentru a evita producerea de accidente.

63
Lucrul la acest aparat necesită în prealabil o învățarea corectă a tehnici de lovire a mingii,
pentru a nu se instala deprinderi greșite.

Fig. 2.7 . Aparatul ajutător „cadru pentru serviciu”

Un alt aparat cu deosebite valențe formative este reprezentat de aparatul „blocaj fix” (fig.
2.8) aparat format dintr -un cadru care se fixează de fileu, fiind prevăzut în partea superioară cu o
plasă compartiment ată, ce are rolul de a dirija mingile atacate de subiecți prin spațiul liber astfel
creat. Aparatul prezintă avantajul că fiind amplasat în poziția ideală, substituind blocajul advers,
dirijează execuțiile atacanților în condiții similare cu cele reale, în lăturând astfel una din
problemele pregătirii elementului tehnic lovitura de atac.

Fig. 2.8 . Aparatul ajutător „blocaj fix”

64 2.1.10. Metoda analizei video
Metoda analizei video utilizată în experimentul constatativ și experimentul de bază a av ut
ca scop soluționarea problemelor de ordin instructiv -formativ la nivelul componentei pregătirea
tehnică a studenților din cadrul facultăților de educație fizică și sport, disciplina „Volei” curs de
bază. Avantajele acestei metode moderne au constat în a precierea obiectivă a greșelilor de
tehnică comise de studenți și a constat un real sprijin în depistarea greșelilor cele mai frecvente
care au constituit premisa creării sau îmbunătății aparatelor ajutătoare utilizate în experiment.
Eficiența metodei de a naliză video a mișcării în cadrul procesului de instruire, rezultă din
asamblarea aprecierilor de specialitate, a observațiilor standardizate, cu datele statistice
(apreciere calitativă și cantitativă) și evaluarea video (analiză video).

2.1.11. Metoda ev aluării experte
Metoda evaluării experte a fost aplicată pe durata întregului experiment vizând
următorele componente :
• Identificarea celor mai frecvente greșeli de tehnică la procedeele incluse în cercetare.
• Recunoașterea greșelilor de tehnică efectua te de subiecți în timpul executării procedeelor
tehnice .
Grupul de experți a fost format din trei specialiști cu înalt grad de calificare, din rândul
specialiștilor care activează în voleiul de performanță și învățământul superior de profil din
România . Nivelul lor de competență reiese din următoarele caracteristici: toți experții au absolvit
studii superioare, vechimea în volei a fost de cel puțin 20 de ani, în activitate profesională de 38,
35 și 11 ani. Doi experți au fost antrenori ai echipelo r divizion are ale României, iar un expert
este profesor universitar doc tor în cadrul disciplinei volei Din cele prezentate, reiese nivelul
ridicat de profesionalism și erudiție al expertizei, membrii grupului de experți, putându -și
exprima opinia în mod obiectiv. Re zultatul înscris pe fișele de observație constând în greșelile de
execuție , a fost un produs al sumei voturilor specialiștilor care au urmărit înregistrările video ale
subiecților testați.

2.2. Opiniile specialiștilor din învățământul superior de Cultură Fizică, privind aplicarea
aparatelor ajutătoare în cadrul cursului de volei
Pentru o cât mai bună valorificare a resurselor de care dispune domeniul nostru și în
vederea aplicării creative a acestora la disciplina „Volei” curs de bază, am considerat necesa r să
cunoaștem și opiniile specialiștilor domeniului, cu privire la această problemă, pentru a asigura
îmbunătățirea calității predării, și pentru a aprecia totodată nivelul pregătirii profesionale a

65 studenților de la facultățile de educație fizică și spor t – viitoare cadre didactice –. Disciplina
„Volei” curs de bază, urmărește să furnizeze permanent studenților informații utile din punct de
vedere teoretic, practic și metodic astfel încât să asigure o permanentă optimizare a diferitelor
componente ale p regătirii, specifice jocului. Totodată se urmărește ca informațiile să fie
transmise în ambele direcții, astfel încât să determine prin dinamica feed -backului și cadrele
didactice să se adapteze cerințelor noi impuse de disciplină, prin găsirea unor soluți i moderne,
eficiente. Din acest motiv am considerat necesar să completăm la datele experimentului
constatativ realizat în cazul problematicii cercetate și opiniile specialiștilor.
Pentru extragerea directă a punctului de vedere a cadrelor didactice, refe ritoare la
creșterea calitativă a procesului de predare –învățare a elementelor și procedeelor tehnice în
jocul de volei, s -a utilizat metoda anchetei.
Prezentul chestionar a fost adresat unui număr de 94 cadre didactice din domeniul
educației fizice și sportului, cu vârste cuprinse între 25 și 62 ani, având diferite grade didactice și
științifice și care au acceptat ca experiența și cunoștințele lor acumulate în practica domeniului
să aducă un plus de obiectivitate lucrării de cercetare începută de noi. .
Ancheta pe bază de chestionar a cuprins un număr de treisprezece întrebări cu 60 de
variante de răspuns, dintre care primele au fost închise, iar ultima variantă de răspuns a fost
deschisă, dând posibilitatea specialiștilor chestionați să surprindă și alte aspecte vizavi de
problematica abordată. Întrebările au fost concepute și ordonate în așa fel încât să obținem cât
mai multe date de la practicienii domeniului, date ce s -au dovedit de un real folos în direcția
temei de cercetare. Prin intermediul ace stui chestionar am urmărit să surprindem aspecte
generale și specifice referitoare la pregătirea profesional pedagogică a studenților Facultăților de
Educație Fizică, să cunoaștem părerea câtor mai mulți specialiști privind pregătirea tehnică a
studenților la disciplina sportivă „Volei”, iar pe baza informațiilor adunate să ne facem o părere
obiectivă și să continuăm pe linia de cercetare începută. (Anexa 1).
La prima întrebare: ,,Cum apreciați pregătirea studenților facultăților de educație fizică și
sport din România la jocurile sportive?” se constată că 56,38% din cei chestionați consideră acest
nivel mediu în timp ce 21,28% sunt de părere că nivelul pregătirii studenților la jocurile sportive
este bun, 15,96% consideră pregătirea studenților ca fiind sla bă și numai 6,38% consideră
pregătirea lor ca fiind foarte bună. Totodată trebuie menționat că nu a fost înregistrat nici un
răspuns pentru nivelul pregătirii „foarte slab” situație prezentată în anexa 1 și figura 2.9.

66
6,38%
21,28%
56,38%15,96%0,00%0,00%
foarte bună bună medie
slabă foarte slabă alte păreri
Fig. 2.9. Nivelul pregătirii stu denților facultăților de educație fizică și sport la jocurile sportive

La întrebarea a doua: „Cum apreciați pregătirea studenților facultăților de educație fizică
și sport din România la cursul de bază de la disciplina „Volei”?”, 6,38% dintre respondenț i au
apreciat -o ca fiind foarte bună, 29,79 % o consideră ca fiind bună, în timp ce 41,49%, aproape
jumătate din cei chestionați, o apreciază ca fiind medie, în vreme ce un procent mai mic de
22,34% situează pregătirea studenților ca fiind slabă, iar la va rianta „alte păreri” nu am
înregistrat nici un răspuns, după cum reiese din figura 2.10.
6,38%
29,79%
41,49%22,34%0,00%0,00%
foarte bună bună medie slabă foarte slabă alte păreri

Fig. 2.10. Nivelul pregătirii studenților la disciplina sportivă „Volei”

În urma analizei răspunsurilor la întrebarea „Considerați că în urma Procesului Bologna,
orele de lucrări practice la disciplina „Volei”, sunt suficiente pentru pregătirea profesională a
studentului?”, observăm că 7,45% au răspuns că da, 76,6% opinează că nu, 15,96% sunt parțial
de acord cu numărul de ore practice destinate pregătirii profes ionale a studenților, absolut nici un
răspuns nefiind consemnat la rubrica „alte pă reri”, după cum reiese din figura 2.11.

67
7,45%
76,60%15,96%0,00%
da nu parțial alte păreri
Fig. 2.11 . Sunt suficiente orele practice la disciplina „Volei” după Procesul Bologna ?

La întrebarea „Care dintre componentele pregătirii profesionale, în cadrul cursului de
volei, sunt însușite mai slab de către studenții facultăților de educație fizică și sport?” 10,81%
dintre răspunsuri au vizat pregătirea fizică, 36,49% au indicat pregătirea tehnică, 18,92% dintre
răspunsur i au fost în favoarea pregătirii teoretice și 33,78% dintre răspunsuri s -au regăsit în
dreptul pregătirii metodice, așa după cum a fost prezentat sub formă grafică și în figura 2.12.

10,81%
36,49%
18,92%33,78%0,00%
pregătire fizică pregătirea tehnică pregătirea teoretică
pregătirea metodică alte păreri

Fig. 2.12 . Nivelul însușirii componentelor pregătirii profesionale a studenților

Analiza răspunsurilor la întrebarea „Ce modalități de îmbunătățire a nivelului pregătirii
profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport cunoașteți?”, relevă faptul că
32,01% din răspunsuri au fost pentru cerințe (ghid m etodologic), 24,69% din răspunsuri au
indicat folosirea aparatelor ajutătoare, 19,75% algoritmizarea pregătirii și 23,46% din totalul
răspunsurilor pentru sistematizarea mijloacelor existente, dinamică a răspunsurilor ilustrată
grafic în figura 2.13.

68
33,11%
24,50%19,21%23,18%0,00%
cerințe (ghid metodologic) folosirea aparatelor ajutătoare
algoritmizarea pregătirii sistematizarea mijloacelor existente
alte păreri
Fig. 2.13 . Modalitățile de îmbunătățire a pregătirii profesionale a studenților

La întrebarea 6 „Considerați că aparatele ajutătoare pot fi un sprijin metodic în cadrul
pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport la dis ciplina „Volei”?”,
specialiștii au răspuns cu da în proporție de 86,17%, în vreme ce 3,19% sunt de părere că nu,
8,51% dintre cei chestionați sunt parțial de acord, iar 2,13 și -au exprimat alte păreri, așa după
cum reiese și din figura 2.14.

86,17%3,19%8,51% 2,13%
da nu parțial alte păreri

Fig. 2.14 . Aparatele ajutătoare – sprijin metodic în cadrul pregătirii profesionale a studenților

Constatăm din analiza răspunsurilor la întrebarea: „Dumneavoastră folosiți în cadrul
pregătirii profesionale a studenților, la disciplina „Volei”, aparatele ajutăt oare?”, că 23,40%
dintre specialiștii domeniului au răspuns afirmativ, în timp ce aproape jumătate, respectiv
42,55% au declarat că nu, iar 34,04% au răspuns „parțial”, neavând nici o opinie la secțiunea
„alte păreri”, situație prezentată în figura 2.15.

69
23,40%
42,55%34,04%0,00%
da nu parțial alte păreri
Fig. 2.15 . Folosirea aparatelor ajutătoare în cadrul lucrărilor practice la volei

Cadrele didactice anchetate au răspuns la întrebarea „Cât de des considerați că sunt
folosite aparatele ajutătoare în lecțiile practice din cadrul cursului de bază la disciplina
„Volei”?”, după cum urmează: 1,06% au răspuns că foarte des, 29,79% sunt de părere că
aparatele ajutătoare sunt folosite des, 41,49% au indicat ca fiind rar folosite la lecțiile practice,
27,66% sunt de părere că sunt foarte rar folosite, iar l a punctul „e” – alte păreri nu am primit
nici un răspuns, situație ilustrată grafic în figura 2.16.

29,79%
41,49%27,66%0,00% 1,06%
foarte des des rar foarte rar alte opinii

Fig. 2. 16. Frecvența folosirii aparatelor ajutătoare

În ceea ce privește partea lecției în care ar trebui folosite aparatele ajutătoare în cadrul
cursu lui de bază la disciplina „Volei”, 8,77% dintre răspunsuri au indicat partea introductivă,
83,33% dintre răspunsuri au vizat partea fundamentală a lecțiilor practice și doar 7,89% dintre
răspunsuri partea de încheiere, încă odată neînregistrând nici un răs puns la rubrica „alte păreri”
așa după cum reiese și din figura 2.17.

70
8,77%
83,33%7,89% 0,00%
partea introductivă partea fundamentală
partea de încheiere alte opinii
Fig. 2.17 . Partea lecției în care ar trebui folosite aparatele ajutătoare

La întrebarea „În opinia dumneavoastră, cât timp ar trebui folosite aparatele ajutătoare în
lecțiile practi ce din cadrul disciplinei „Volei”? ”, 13,83% dintre cei anchetați consideră timpul de
utilizare al aparatelor ajutătoare de 5 -10 min., 55,32% de 10 -15 min., 29,79% de 15 – 20 min, și
1,06% au avut alte opinii după cum poate fi observat în figura 2.18.
13,83%
55,32%29,79%1,06%
5-10 min. 10-15 min. 15-20 min. alte opinii

Fig. 2.18 . Timpul cât trebuie folosite aparatele ajutătoare în lecțiile practice la volei

Din punct de vedere al compartimentului la care ar trebui folosite aparatele ajutătoare,
din 109 opinii 85,32% din răspunsuri au indicat că ar trebui folosite la compa rtimentul însușirii
elementelor și procedeelor tehnice, 9,17% la compartimentul însușirii acțiunilor tactice și 5,50%
din răspunsuri au vizat compartimentul însușirii cunoștințelor teoretice, compartimentul însușirii
regulilor de joc nu a primit nici un ră spuns, situație ilustrată grafic în figura 2.19.
85,32%9,17%5,50% 0,00%
0,00%
însușirii elementelor tehnice însușirii regulilor
însușirii acțiunilor tactice însușirii noțiunilor teoretice
alte opinii

Fig. 2.19 . Compartimentul la care ar trebui folosite aparatele ajutătoare

71 La întrebarea 12: „După părerea dumneavoastră, folosirea aparatelor ajutătoare în cadrul
cursului de bază la disciplina ,,Volei” va contribui la sporirea eficienței pregătirii studenților
facultăților de educație fizică și sport? ”, specialiștii anchetați au răspuns afirmativ în proporție de
89,36%, ceea ce ne -a determinat să continuăm pe linia de cercetare începută. Totodată 2,13%
dintre răspunsuri au fost negative, iar 8,51% au declarat că nu știu, după cum se poate observa în
figura 2.20.

89,36%2,13%8,51%
da nu nu știu

Fig. 2.20 . Folosirea aparatelor ajutătoare va spori eficiența pregătirii studenților ?

În urma analizei răspunsurilor de la întrebarea: „Car e dintre compartimentele cursului de
bază la disciplina ,,Volei”, după părerea dumneavoastră, se va îmbunătăți în urma folosirii
aparatelor ajutătoare?”, observăm că 9,16% dintre răspunsuri vizează compartimentul teoretic,
65,65% compartimentul tehnic, 19, 08% cel metodic și 6,11% dintre răspunsurile rezultate în
urma anchetei au desemnat compartimentul fizic, rezultate ce sunt ilustrate în figura 2.21.

65,65%19,08%9,16%0,00% 6,11%
teoretic tehnic metodic fizic alte opinii

Fig. 2.21 . Ce compartimente ale cursului de bază la disciplina sportivă volei, se vor îmbunătăți
în urma folosirii aparatelor ajutătoare

Astfel, analizând opiniile specialiștilor am extras și totodată clarificat câteva aspecte
fundamentale, care să ne ajute în eficientizarea și creșterea calitativă a procesului instructiv –

72 educativ, urmărind aspectele legate de predarea – învățarea procedeelor tehnice din jocul de
volei, fără a neglija implicațiile metodice, după cum urmează:
– am constatat că nivelul însușirii elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei
curs de bază a studenților Facultățilo r de Educație Fizică și Sport este modest, fapt demonstrat și
în subcapitolul 2.5. în urma testelor desfășurate;
– indicarea, (în procentul cel mai mare) a celei mai slab însușite componente ale pregătirii
profesionale de către specialiști (pregătirea teh nică) – 35%, ne determină să găsim cele mai
eficiente metode și mijloace pe parcursul cercetării, pentru a reduce la minimum deficiențele
pregătirii tehnice a studenților la disciplina „Volei” curs de bază, prin selectarea celor mai
moderne și eficiente ap arate ajutătoare cât și prin creșterea interesului subiecților pentru
activitatea de învățare și obiectul de studiu;
– nevoia creării și implementării unor aparate ajutătoare, care să micșoreze durata
necesară însușirii procedeelor tehnice specifice joculu i de volei și care să atragă studenții și să -i
determine să participe activ și responsabil la propria lor instruire este evidentă;
– finalitatea ciclului de studii de licență corespunde cu constituirea modelului ideal de
cunoștințe din toate compartimentel e, cu un accent deosebit pe compartimentul tehnic, ca prim
contact cu subiectul învățământului, elevii. Referindu -ne aici și la reducerea semnificativă cu
66% a numărului de ore practice corespunzător Procesului Bologna, concluzionăm că utilizarea a
noi me tode și mijloace de instruire este o necesitate, aparatele ajutătoare trebuind exploatate mai
intens și frecvent în practica curentă, putându -se constitui în adevărați „acceleratori metodici”,
ca răspuns la cerințele impuse de piața muncii națională și eu ropeană.

2.3. Analiza documentelor de organizare și desfășurare a cursului de bază la disciplina
volei, în cadrul facultăților de educație fizică și sport

Procesul Bologna reprezintă o dimensiune a procesului de construcție a Europei Unite. El
a fost inițiat prin Declarația de la Sorbona ai cărei autori au avut viziunea unui continent în care
dimensiunile "intelectuală, culturală, socială și tehnică" sunt alături de cele ale "Euro, a băncilor
și a economiei". Dimensiunile "intelectuală, culturală, soci ală și tehnică au prins forma prin
intermediul universităților, care continuă să joace un rol central în dezvoltarea lor".
Procesul a fost și este caracterizat printr -o creștere continuă nu numai a numărului de țări
implicate, dar și a numărului de oameni , instituții, organizații, constituindu -se intr -un efort uriaș
de realizare a unui spațiu european al învățământului superior.

73 Derularea Procesului Bologna este realizată de fiecare din țările participante. Țările și
organizațiile implicate pot lansa făr ă restricții activități în concordanță cu prevederile
Comunicatului de la Berlin. Participarea activă a tuturor partenerilor va determina succesul pe
termen lung al Procesului Bologna.
Ponderea disciplinelor fundamentale în cadrul planurilor de învățămân t ale facultăților de
educație fizică și sport, conținutul programelor analitice, precum și specialiștii care operează cu
și pe baza acestor planuri și programe, contribuie semnificativ la creșterea nivelului performanței
sub toate aspectele.
Totodată, pr in reducerea numărului de semestre de la 8 la 6, corespunzător treptei I
(studii de licență generale), au fost reduse și numărul de ore de lucrări practice la jocurile
sportive, ceea ce se poate răsfrânge negativ asupra pregătirii profesionale a acestora.
Jocurile sportive ocupă un loc foarte important în documentele de organizare și
desfășurare a pregătirii profesionale a studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Jocul de volei este o disciplină de bază unde, conform planurilor de studii, perioada de instruire
prevăzută pentru aceasta, conform Tratatului de la Bologna, a fost redusă de la 3 la 1 semestru,
respectiv numărul de ore a fost redus de la 112 la 56.
Cu toate acestea, Procesul Bologna a reprezentat o revigorare pentru reforma
învățământului superior, care era un segment ceva mai conservator comparativ cu cel
preuniversitar. Majoritatea instituțiilor de învățământ superior, parcurg un proces de reformă atât
la nivel structural cât și la nivel curricular. Elementele centrale privind reforma la nivelul
curricumului sunt proiectarea bazată pe competențe, preocuparea pentru asigurarea calității și un
ultim aspect, introducerea consilierii și orientării vocaționale în sistemul de învățământ superior.
Începând cu anul 2005 -2006 învățământu l universitar a suferit o serie de transformări
privind organizarea și structura studiilor, care se derulează conform cerințelor europene, pe
parcursul a trei cicluri (licență -3ani, master -2ani, studii de doctorat -3ani). Fiecare ciclu de
învățământ, se def inește prin termeni de competențe generale și abilități pe care presupune să le
formeze viitorilor absolvenți. Finalizarea acestora se realizează, dacă studentul îndeplinește
numărul de credite necesar. Structura învățământului superior pe cicluri la Facul tățile de
Educație Fizică și Sport se prezintă astfel:
 Ciclul I – învățământul superior de bază cu durata de 3 ani , finalizează cu Diploma
de Licență și titlul universitar de Licențiat. La finalul acestui ciclu se asigură studenților o
pregătire fundament ală, generală, orientată spre domenii profesionale diverse în baza unui
curriculum – nucleu;

74  Ciclul II – învățământul superior specializat (masterat), cu durata de 2 ani
finalizează cu Diplomă de Master și titlul universitar de Master. Acest ciclu de învă țământ
vizează o pregătire superioară, aprofundată în domenii profesionale cu o arie de specializare
restrânsă.
 Ciclul III – învățământul superior de doctorat cu durata de 3 ani, finalizează cu
Diploma de Doctor și titlul științific Doctor în științe. Acest ciclu de învățământ asigură
aprofundarea și cercetarea științifică într -un domeniu profesional ales.
Schematic, structura învățământului superior actual este următoarea (fig. 3.14.):

Fig. 2.22 . Structura actuală a învățământului superior

În lumina celor prezentate mai sus putem desprinde ideea, întărită și de autorii: [38, 158]
care apreciază învățământul, în totalitatea dimensiunilor sale, ca fiind deosebit de complex.
C. Cucoș [51, p. 442] apreciază că reformarea siste mului de pregătire a cadrelor didactice
este disputată de doi poli acționali, cu încărcătură ideologică, revendicați de exponenții mai
multor tabere din care unii urmăresc „calibrarea” sistemului de formare ancorându -se în concret,
valorificând tradițiile, iar alții includ universalizarea acesteia prin racordarea la experiența
străină, internațională.
Autorul C. Ciorbă, [38, p. 49 -50] preocupat de problemele și perspectivele
învățământului superior, argumentează că în asemenea condiții se schimbă fundament al cerințele
față de pedagogul -specialist al învățământului superior de cultură fizică specialist de tip nou,
SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT UNIVERSITAR
CICLUL I -3ANI→ DIPLOMĂ DE LICENȚĂ
CICLUL II→2ANI
DIPLOMĂ DE MASTER
SISTEMUL DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
POSTUNIVERSITAR
CICLUL
III
3ANI→
DIPLOMĂ DE
DOCTOR

75 care ar „deține un înalt grad de cultură generală și competență profesională, mobilitate, pregătire
obiectivă pentru autoinstruire și autoperfecți onare continuă, caracter creativ în activitatea
profesională, maturitate socială”.
Din perspectiva unei analize comparative a elementelor definitorii ale sistemului
tradițional și cel contemporan de formare a cadrelor didactice R. Iucu, [83, p. 139 -143],
sintetizează următoarele elemente, în raport și cu cele două dimensiuni ale formării – inițială și
continuă. Tabelul 2. 1. și tabelul 2. 2.
Tabel 2. 1. Formarea inițială a cadrelor didactice
TRADIȚIONAL ACTUAL
Vârstă / vechime Formare timpurie Formare desc hisă – proces de educație a
adulților
Nivel de formare Preuniversitar /
Universitar Universitar / Postuniversitar
Instituțional Instituții preuniversitare
(licee) și universități Universități – structuri specializate de scurtă, și
respectiv, lungă durat ă
Profil de competență
profesională Deprinderi, obișnuințe
profesionale, abordare
teoretică – abstractă Competențe profesionale, standarde, abordare
pragmatică
Curriculum Prestabilit, obligatoriu Flexibil, deschis către discipline opționale și
construit pe baza sistemului creditelor
profesionale transferabile
Strategii de formare Predare – învățare în sens
expozitiv Analiză, sinteză, transfer, rezolvare de
probleme în sens interactiv
Forme de organizare Frontale, centrate pe
colectiv Individualizare, gr upare, interactivitate
Evaluare Academică, examene
scrise Strategii alternative centrate pe portofoliu și pe
evaluările de competență
Certificare Simplistă – adeverință,
certificat Complexă – diplomă
Mobilitate academică /
Mobilitate profesională Aborda re academică,
universitară a mobilității Sistemul creditelor universitare transferabile
asigură atât mobilitatea universitară cât și pe
cea profesională
Motivație Predominantă e motivația
extrinsecă Predominantă e motivația intrinsecă – interese
profesion ale structurate
Accente de formare Comportamental –
aptitudinale Atitudinal – reflexive
Abordarea specifică Formare Educație

Apariția noilor strategii socio -pedagogice după care funcționează actualul sistem de
învățământ, se încadrează în evoluția exp lozivă a societății în toate aspectele care o definesc,
aspecte reflectate în știința și tehnica majorității domeniilor și care și -au pus amprenta și asupra
studenților (viitoare cadre didactice) schimbându -le progresiv și semnificativ experiența socio –
profesională, statutul, stilul de viață și de studiu, aria intereselor și a motivațiilor.

76 Tabel 2. 2. Formarea continuă a cadrelor didactice
TRADIȚIONAL ACTUAL
Vârstă / vechime Intervalul este determinat
și impus Proces continuu de educație a adulților
Moti vație Motivație individuală Formarea continuă este un proiect colectiv,
cadrul didactic fiind un actor al unui sistem
educațional
Nivel de formare Preuniversitar /
Universitar Postuniversitar – deschidere către programe
postuniversitare și de masterat
Instituțional Instituții preuniversitare
(licee) și universități Instituții – furnizori de programe acreditate de
formare continuă
Profil de competență
profesională Deprinderi, obișnuințe
profesionale, abordare
teoretică (abstractă) Competențe profesional e, standarde, abordare
pragmatică
Curriculum Prestabilit, obligatoriu Flexibil, deschis către discipline opționale și
construit pe baza sistemului creditelor
profesionale transferabile
Forme de organizare Frontale, centrate pe
colectiv Individualizare, g rupare, interactivitate
Evaluare Caractere reproductiv,
elementele administrative
fiind predominante Strategii alternative centrate pe portofoliu și pe
evaluările de competență
Certificare Sporadică, unilaterală Continuă, cumulativă
Mobilitate academică /
Mobilitate profesională Redusă, criteriul esențial
fiind vechimea Sistemul creditelor universitare transferabile
asigură dinamică și progresie în carieră
Accente de formare Comportamental –
aptitudinale Atitudinal – reflexive
Abordarea specifică Forma re – „teacher
training” Educație

Plecând de la aceste realități, o seamă de autori, printre care și [19, 38, 51, 81, 85, 106],
consideră că pentru o cât mai bună pregătire profesională a studenților, aceștia trebuie atrași în
procesul dinamic de instrui re prin metode și mijloace adaptate evoluției sociale, prin precizarea
finalităților urmărite, elaborarea strategiilor de evaluare a eficienței învățării și elaborarea
tehnologiei de realizare a obiectivelor urmărite.
Proiectarea curriculară reprezintă a ctivitatea de transpunere a teoriei curriculum -ului la
nivelul practicii procesului de învățământ [20, 81, 85].
Autorii [19, 85, 106] consideră că toate activitățile didactice, pentru a fi realizate la nivele
superioare de calitate, performanță și eficien ță, implică, organizarea și proiectarea lor. Astfel
organizarea și proiectarea se condiționează reciproc implicând și o abordare managerială,
capabilă să asigure adoptarea unor decizii didactice optime reglând în acest fel microprocesele
educaționale.

77 Această activitate se concretizează în elaborarea, realizarea și perfecționarea continuă a
documentelor curriculare: planul de învățământ, programele analitice și alte materiale curriculare
de suport, pentru studenți și cadre didactice (baza materială proprie fiecărei discipline, manuale
universitare: cursuri, caiete de lucrări practice, etc.)
I. Jinga, E. Istrate [85, p. 211], menționează că pentru instituțiile de învățământ superior,
planurile de învățământ se elaborează de către fiecare instituție, în baz a principiului autonomiei
universitare, având apoi acordul Ministerului Educației și Cercetării. Cu toate acestea între
facultăți de același profil, din centre universitare diferite există o corespondență a planurilor de
învățământ, realizate în urma acord ului la nivelul rectorilor.
Planul de învățământ este un document care prevede, în principiu, denumirile obiectelor
de învățământ și numărul de ore afectate acestora pe total, ani de studii, săptămânal – pe
discipline sau pe activități didactice ( curs, s eminar, lucrări practice etc.), precum și numărul de
credite transferabile, pe discipline și semestre. Cerințele întocmirii planurilor de învățământ sunt
următoarele: să asigure o anumită stabilitate în timp (să aibă valabilitate cel puțin pentru o serie,
modificându -se numai începând cu anul I), pentru a se putea urmări realizarea obiectivelor
stabilite; să prevadă cele mai noi discipline de învățământ care să asigure pregătirea la nivelul
exigențelor progresului științifico -tehnic, avându -se în vedere evo luția actuală și în perspectivă a
științei, tehnicii și culturii; să stabilească o pondere cantitativă rațională, ca număr de ore pe
fiecare disciplină, în funcție de locul și rolul acestuia, evitându -se exagerările în plus sau în
minus pentru anumite disc ipline; planul de învățământ să aibă un caracter relativ unitar pentru un
anumit grad și profil de facultate, pentru a determina șanse relativ egale de pregătire și
participare la concursurile pentru ocuparea posturilor profesionale, cerință care nu exclud e, ci
implică și realizarea unor diferențieri informaționale; disciplinele de specialitate să aibă o gamă
variată de discipline înrudite și de discipline opționale pentru a asigura pregătirea de profil larg,
oferind astfel posibilități de pregătire și în f uncție de aptitudini [85, p. 114 -115].
În scopul asigurării cooperării și transparenței interuniversitare europene, a ridicării
calității învățământului în beneficiul universităților și studenților, a recunoașterii studiilor și
diplomelor, favorizarea mob ilității interuniversitare, astfel ca studenții și profesorii să se
deplaseze, fără bariere, în cadrul universităților europene, a fost creat un sistem special de
evaluare academică, denumit ,,european credit transfer system” (sistemul european de credite
transferabile).
Este foarte important ca planurile de învățământ să fie atent construite pentru a putea
deveni repere sau „jaloane” de bază pentru traseul educațional individual pe care și -l construiește
studentul.

78 Calitatea și cantitatea bagajului teore tic, practic și metodic al studenților Facultății de
Educație Fizică și Sport este o consecință directă a corectei și judicioasei întocmiri a planurilor
de învățământ și a programelor analitice, respectând bineînțeles unul din principiile
fundamentale ale Procesului Bologna și anume autonomia universitară: un cadru legal în care
comunitatea academică (profesorii, cercetătorii și studenții) își exercită libertățile academice
asociate predării, învățării, evaluării, cercetării, producerii și transmiterii cuno ștințelor în condiții
de autoconducere, urmând o anumită tradiție, un câmp de cercetare propriu, o notă specifică, de
derulare a procesului didactic, în cadrul lecțiilor și a altor forme de organizare a activității.
Planul de învățământ este un document o ficial fundamental, întocmit de instituțiile de
învățământ, avizat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. El asigură, în forma cea mai
generală și sintetică, îndeosebi cantitativ, conținutul învățământului pentru fiecare grad sau profil
de șco ală. Conținutul propriu -zis al planului de învățământ prevede în principiu denumirile
obiectelor de învățământ și numărul de ore afectate acestora pe total, ani de studii, săptămânal –
pe discipline sau pe activități didactice (curs, seminar, lucrări pract ice), precum și numărul de
credite transferabile, pe discipline, pe fiecare semestru în parte. Selectarea obiectelor de
învățământ și precizarea numărului de ore se fac în funcție de obiectivele instructiv – informative
și aplicative ale fiecărui grad și p rofil de școală. Distribuirea și succesiunea obiectelor de
învățământ se face pe ani de studiu, într -o ordine științifică, logică, pedagogică, care să asigure
atât posibilitatea însușirii eficiente a cunoștințelor, cât și a progresului pregătirii generale și
profesionale.
Totodată în întocmirea unui plan de învățământ trebuie respectate o seamă de cerințe cum
ar fi:
– să aibă valabilitate pentru cel puțin o serie;
– să prevadă cele mai noi discipline de învățământ care să asigure pregătirea la nivelul
exige nțelor progresului științifico – tehnic, avându -se în vedere evoluția în perspectivă a
științei, tehnici și culturii;
– să stabilească o pondere cantitativă rațională ca număr de ore pe fiecare disciplină în funcție
de locul și rolul acesteia;
– disciplinele d e specialitate să aibă o gamă variată de discipline înrudite și de discipline
opționale pentru a asigura pregătirea de profil larg, oferind totodată și posibilități de pregătire
în funcție de aptitudini, [19, p. 115].
– să țină seama de cerințele europene de pe piața muncii, fiind actualizate și armonizate cu
nomenclatorul de meserii național.

79 Analizând separat planurile de învățământ de dinainte și după ratificarea Procesului de la
Bologna conținutul planului de învățământ sub aspectul disciplinelor predate era următoarea:

Tabel 2. 3. Conținutul planului de învățământ sub aspectul disciplinelor predate
DISCIPLINE PREDATE PÂNĂ ÎN ANUL 2005
DISCIPLINE
OBLIGATORII
(FUNDAMENTALE
ȘI DE
SPECIALITATE)
DISCIPLINE
OPȚIONALE DISCIPLINE DIN RUTA
PROFESIONALĂ OPȚIONA LĂ:
PEDAGOGICĂ
DISCIPLINE
FACULTATIVE

DISCIPLINE PREDATE DUPĂ ANUL 2005
DISCPLINE DE
PREGĂTIRE
FUNDAMENTALĂ
DISCIPLINE DE
PREGĂTIRE IN
DOMENIUL
LICENȚEI DISCIPLINE DE
PREGĂTIRE ÎN
SPECIALIZARE
DISCIPLINE
DISPONIBILE
CONFORM
OPȚIUNILOR
UNIVERSITĂ
ȚII DISCIPLINE
FACULTATIVE
DPPD

În vederea racordării disciplinei „Volei” curs de bază la realitățile europene,
experimentul constatativ, a urmărit analiza planurilor de învățământ și a programelor analitice la
o serie de facultăți cu specializarea Educație Fizică și Sport din România.
Planul de învățământ este un document oficial fundamental, care asigură în formă
generală și sintetică pregătirea studenților Facultății de Educație Fizică și Sport. Conținutul
acestuia prevede următoarele date:
– Denumirile disciplinelor și numărul de ore alocate pe ani de studii, săptămânal sau
activități didactice (curs, lucrări prac tice, lecții metodice).
– Distribuirea și succesiunea logică, științifică, pedagogic ă a disciplinelor de învățământ .
Formarea profesională a st udenților, se realizează prin parcurgerea disciplinelor de studiu
care pot fi obligatorii, opționale și facultative, desfășurate sub forma cursurilor, lecțiilor
metodice și lucrărilor practice, finalizate prin colocviu sau examen. Acestea conțin o selecție
tematică, au ponderi specifice diferitelor teme în funcție de etapa și situația instruirii, care
alcătuiesc programa analitică a domeniului, cu următoarele componente:
– denumirea disciplinei, titularul disciplinei;
– numărul de credite alocat ;
– regimul disciplinei (obligatorie, opțională, facultativă);
– formele de activitate: curs, lucrări practice ;
– numărul de ore alocat: săptămână/semestru ;

80 – obiectivele instructiv -educative ale disciplinei ;
– conținutul programei (tematica orelor de curs și luc rări practice);
– formele de evaluare: colocviu, examen ;
– competențe specifice dobândite de studenți la promovarea disciplinei;
– estimarea timpului de studiu individual ce trebuie alocat disciplinei ;
– bibliografie.
Scopul principal al anal izei documentelor curriculare, la disciplina „Volei” curs de bază
s-a axat pe cunoașterea următoarelor date:
 raportul numărului de ore alocat pe săptămână /semestru /an de studii;
 repartizarea formelor de activitate( curs și lucrări practice);
 conținutul programelor analitice;
 formele de evaluare;
Plecând de la premisa autonomiei universitare am considerat necesar să urmărim
diferențele dintre planurile de învățământ corespunzător disciplinei sportive „Volei”, ale mai
multor facultăți din țară, spre a p utea trage câteva concluzii necesare continuării demersului
nostru științific.

Tabel 2. 4. Numărul de ore alocat disciplinei sportive „Volei” conform planurilor de învățământ
ale Facultăților de Educație Fizică și Sport înainte de Procesul Bologna:

Nr.
crt. Denumirea Instituției
de Învățământ
Superior Număr
total de
ore Cursuri teoretice Lecții practice
Nr.
ore Procente Nr.
ore Procente
1. FEFS Bacău 126 42 33,33 % 84 66,67 %
2. FEFS Brașov 98 28 28,57 % 70 71,43 %
3. FEFS Craiova 112 28 25 % 84 75 %
4. FEFS Galați 112 28 25 % 84 75 %
5. FEFS Iași 112 28 25 % 84 75 %
6. FEFS Pitești 7 0 14 20 % 56 80 %
7. FEFS Suceava 112 28 25 % 84 75 %
Media procentajelor 25,99% 74,01%

După cum putem observa la toate facultățile prinse în cercetare, cu ex cepția Facultății din
Iași, disciplina sportivă „Volei” este parcursă de studenți în anul II de studiu, astfel că la
facultățile din Bacău, Pitești și Suceava, atât cursul cât și lucrările practice se desfășoară pe
parcursul semestrului III, la Facultatea din Craiova pe parcursul semestrului IV, la facultățile din
Brașov și Galați pe ambele semestre, având 14 ore de lucrări practice în semestrul III, iar la

81 Facultatea din Iași disciplina este studiată în semestrul I și II, cu 28 ore lucrări practice în prim ul
semestru.

Tabel 2. 5. Numărul de ore alocat disciplinei sportive „Volei” conform planurilor de învățământ
ale Facultăților de Educație Fizică și Sport după Procesul Bologna:

Nr.
crt. Denumirea Instituției
de Învățământ
Superior Număr
total de
ore Cursu ri teoretice Lecții practice
Nr.
ore Procente Nr.
ore Procente
1. FEFS Bacău 56 28 50% 28 50%
2. FEFS Brașov 42 14 33,33% 28 66,66%
3. FEFS Craiova 42 14 33,33% 28 66,66%
4. FEFS Galați 56 14 25% 42 75%
5. FEFS Iași 84 28 33,33% 56 66,66%
6. FEFS Pitești 42 14 33,33% 28 66,66%
7. FEFS Suceava 56 28 50% 28 50%
Media procentajelor 36,90% 63,09%

Putem observa din tabelele 2. 4. și 2. 5. că orele cuprinse în planurile de învățământ la
disciplina sportivă „Volei” au suferit o scădere dramatică de 50 % la Facultățile din: Suceava și
Galați, de 55,56 % la Facultatea din Bacău, de 57,14 % la Facultatea din Brașov, de 62,5 % în
cazul Facultății din Craiova, de 47,5 % La Facultatea din Pitești în vreme ce la Facultatea din
Iași reducerea a fost de 25%.
Se poate remarca din centralizarea datelor cuprinse în tabelul 2.6., că media numărului de
ore teoretice (de curs), este de 39,90% din totalul orelor alocate disciplinei sportive „Volei”, în
cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport, spre deosebire de media numărului de lecții
practice care este de aproape două ori mai mare având 63,09% din totalul orelor destinate
cursului de bază la disciplina sportivă „Volei”.
De asemenea se poate observa că nu la toate facultățile cursul de bază la disciplina mai
sus amintită are același număr de ore. Majoritatea facultăților de profil rezervă mai multe ore
pentru lucrările practice cu excepția Facultății de Educație Fizică și Sport Bacău și Suceava, care
au alocate același număr de ore pentru lecțiile practice și te oretice.
Astfel în cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport din Bacău și Suceava sunt
alocate 28 de ore de curs (50%) și tot 28 de ore de lucrări practice (50%), spre deosebire de
planurile de învățământ de la Facultățile de Educație Fizică și Spo rt din centrele Brașov, Craiova
și Pitești, unde sunt prevăzute 14 ore de curs (33,33%) și 28 de ore lucrări practice (66,66%).

82 De asemenea putem observa că Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați a
prevăzut în planul de învățământ 14 ore de curs (25%) și 42 de ore de lucrări practice (75%), iar
Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași a repartizat cursului de bază la disciplina sportivă
„Volei” 28 de ore de cursuri teoretice (33,33%) și 56 de ore de lucrări practice (66,66%).
De asemenea am considerat necesar cercetării noastre și „cunoașterea momentului”
studierii disciplinei sportive „Volei” de către studenții celor 7 instituții, înainte și după Procesul
Bologna, situație prezentată în tabelele 2. 6. și 2. 7.
După cum se poate remarca din tabelul 2. 6., predarea disciplinei sportive „Volei” începe,
după toate planurile de învățământ ale facultăților prinse în studiu, cu lecțiile practice, chiar dacă
sunt sau nu asociate și cu orele teoretice (cursuri).
Astfel în cazul Facultăților de Educați e Fizică și Sport din: Brașov, Galați și Iași, orele de
lucrări practice, chiar dacă în număr și proporții variabile de la un centru la altul, încep cu un
semestru mai devreme decât orele teoretice. În cazul Facultăților din Bacău, Craiova, Pitești și
Suce ava, orele de lucrări practice încep simultan cu cele teoretice și în cazul Facultăților de
Educație Fizică și Sport din Craiova, Pitești și Suceava, atât orele practice cât și cele teoretice se
desfășoară pe durata unui singur semestru.

Tabel 2. 6. Repart izarea orelor la disciplina sportivă „Volei”, pe ani de studiu înainte de
Procesul Bologna

Nr.
crt. Denumirea Instituției de
Învățământ Superior Anul I Anul II Anul III
Sem.
1 Sem.
2 Sem.
3 Sem.
4 Sem.
5 Sem.
6
1. FEFS Bacău –
– –
– –
28LP 28C
28LP 14C
28LP –
–
2. FEFS Brașov –
– –
– –
– –
– 14C
28LP 14C
42LP
3. FEFS Craiova –
– –
– –
56LP 28C
28LP –
– –
–
4. FEFS Galați –
– –
– –
28LP –
28LP 28C
28LP –
–
5. FEFS Iași –
– –
– –
28LP –
28LP 28C
28LP –
–
6. FEFS Pitești –
– –
28LP 14C
28LP –
– –
– –
–
7. FEFS Suceava –
– –
– –
28LP –
28LP 28C
28LP –
–

83 Tabel 2. 7. Repartizarea orelor la disciplina sportivă „Volei”, pe ani de studiu după
Procesul Bologna

Plecând de la premiza că indiferent de repartizarea formelor de activitate și a numărului
de ore alocat pe ani de studii de către fiecare facultate în pa rte, pentru disciplina „Volei” curs de
bază, important este ca soluțiile practico -teoretice oferite, să constituie repere fundamentale
pentru traseul educațional individual pe care și -l construiește studentul.
După I. Bontaș [19, p. 115], programa analiti că obiectivizează conținutul de bază al
învățământului pentru fiecare disciplină. Denumirea de analitică provine de la faptul că prezintă
conținutul disciplinei pe capitole, subcapitole și teme câteodată fiind detaliate până la titlurile
lecțiilor sau a cu rsurilor.
Ca urmare a reducerii numărului de ore, fiecare specialist în parte, caută să adapteze
conținuturile cuprinse în programa analitică noilor realități, astfel ca finalitățile să fie cât mai
apropiate de modelul precedent, situație ilustrată în tab elul 2. 7.
În practica mondială de învățământ a structurării proceselor de învățământ, autorul C.
Ciorbă [38, p. 36], consideră că cel mai răspândit mod de abordare este alcătuirea tematică a
programelor, care include elemente ierarhic legate, sub formă de capitole, subcapitole, teme.
Programele de studii modelează conținutul și volumul disciplinei de studiu. Ele trebuie să se
constituie, întâi de toate, pe baza conținutului disciplinei corespunzătoare sau a problematicii
acesteia și nu pe baza conținutului disciplinei de studiu.
Analiza practicii domeniului ne demonstrează faptul că au existat permanent preocupări
legate de îmbunătățirea pregătirii teoretice, metodice și practice în cadrul cursului de bază la Nr.
crt. Denumirea Instituției de
Învățământ Superior Anul I Anul II Anul III
Sem.
1 Sem.
2 Sem.
3 Sem.
4 Sem.
5 Sem.
6
1. FEFS Bacău –
– –
– 28C
28LP –
– –
– –
–
2. FEFS Brașov –
– –
– –
14LP 14C
14LP –
– –
–
3. FEFS Craiova –
– –
– –
– 14C
28LP –
– –
–
4. FEFS Galați –
– –
– –
14LP 14C
28LP –
– –
–
5. FEFS Iași –
28LP 28C
28LP –
– –
– –
– –
–
6. FEFS Pitești –
– –
– 14C
28LP –
– –
– –
–
7. FEFS Suceava –
– –
– 28C
28LP –
– –
– –
–

84 disciplina „Volei” transpuse prin intermediul pr ogramelor analitice, astfel încât informațiile
obținute să corespundă cerințelor profesionale a disciplinei, în contextul actual [11, 43, 50, 70,
118, 120, etc.]. Ca urmare a reducerii drastice a numărului de ore la toate jocurile sportive și în
special la jocul de volei, toți specialiștii domeniului au încercat să adapteze conținuturile
disciplinei noilor cerințe, în vederea apropierii absolventului de modelul nou creat de cerințele
societății. Aceste eforturi converg în direcția fructificării cercetărilor actuale, în scopul înglobării
noilor metode și tehnologii în programele analitice după cum se poate observa și în anexa 2.
Din analiza planurilor de învățământ și a programelor analitice a Facultăților de Educație
Fizică și Sport la disciplina sportivă „V olei”, am desprins câteva concluzii :
Planurile de învățământ s unt supuse continuu schimbărilor sub aspectul conținuturilor și
structurii , fiind rezonante la comanda socială.
Analizând planurile de învățământ ale facultăților de educație fizică și sport din țară
observăm că orele la disciplina sportivă volei curs de bază debutează cu lecțiile practice, fiind
programate în anul II de studii.
Reducerea numărului de ore cu 50% impune o atentă reconsiderare a conținuturilor și a
metodelor de instruire, fiind nec esare noi strategii și mijloace adaptate noilor direcții.
Programele analitice u rmăresc în mare aceeași structură, cu mici modificări de formă,
caracteristice centrelor universitare, dar elementele esențiale se regăsesc (titlu, autor, credite,
obiective, f orme de evaluare, bibliografie).
Vizează o planificare semestrială pe cele două forme de predare (curs și lucrări practice),
cu număr de ore și sarcini precise pe cele 5 compartimente (teoretic, tehnic, tactic, metodic și
de arbitraj).
Documentele de organ izare și funcționare r espectă o direcție precisă, apropiată ca și
conținut de p rogramele gimnaziale și liceale, constituindu -se ca un proces de feed -back activ
între cadrul didactic și studenți.

2.4. Aprecierea nivelului pregătirii teoretico -metodice a st udenților Facultății de Educație
Fizică și Sport în cadrul disciplinei volei

Disciplina „Volei” curs de bază, urmărește să furnizeze permanent studenților informații
utile din punct de vedere teoretic, practic și metodic astfel încât să asigure o perma nentă
optimizare a diferitelor componente ale pregătirii, specifice jocului. Totodată se urmărește ca
informațiile să fie transmise în ambele direcții, astfel încât să determine prin dinamica feed –

85 backului și cadrele didactice să se adapteze cerințelor noi impuse de disciplină, prin găsirea unor
soluții moderne, eficiente.
În pregătirea profesională a viitorului pedagog, pregătirea teoretico -metodică joacă un rol
deosebit de important deoarece completează înțelegerea jocului alături de execuția practică a
elementelor și procedeelor tehnice.
După autorul Ciorbă C. [38, p. 85], specialistul de tip nou este acea personalitate în care
organic se contopesc profesionalismul de înalt grad, nivelul intelectual, maturitatea socială și
resursele creative. Tipul no u de specialist este imaginea și modelul culturii, de aceea
specialistului îi sunt necesare nu numai sistemul cunoștințelor contemporane în domeniul
pedagogiei sportului ci și sistemul deprinderilor intelectuale și practice.
Verificarea nivelului de însuș ire al cunoștințelor teoretice se impune ca o necesitate în
pregătirea profesională a viitorului pedagog, ajutând subiecții să completeze înțelegerea jocului,
alături de execuția practică a elementelor și procedeelor tehnice, demonstrând participarea
conșt ientă și activă a studenților la cursurile teoretice și lecțiile practice, creând un cadru propice
manifestării lor ulterioare atât ca buni demonstranți, cât și ca buni teoreticieni și metodiști.
Pentru aprecierea nivelului pregătirii teoretico – metodice , s-a întreprins un experiment
constatativ (octombrie 2006 – februarie 2007) cu un număr de 52 de studenți din cadrul
Facultății de Educație Fizică și Sport Suceava.
La testarea teoretico -metodică au participat un număr de 52 de studenți, care au răspuns
la un chestionar ce a cuprins un număr de 30 de întrebări cu 3 sau 5 variante înglobând întrebări
din: istoric, tehnică, regulament, instalații, materiale, tactică și din metodica jocului de volei
(Anexa 2).
Chestionarele concepute și elaborate, au avut ca scop determinarea calității și volumului
de cunoștințe teoretico -metodice asimilate de studenți în cadrul lucrărilor practice, la finalul
cursului de bază. Întrebările adresate studenților au fost cu variante de tip obiectiv (un singur
răspuns corect) apr eciate prin intermediul calificativelor „corect” sau „incorect”, cât și cu
variante de răspuns semi -obiectiv (cu mai multe variante de răspuns corect). Acestea au fost
apreciate prin intermediul calificativelor: „bine” 4 -5 răspunsuri corecte (75 – 100 %), „suficient”
2-3 răspunsuri corecte (50 – 75 %) și „insuficient” mai puțin de 2 răspunsuri corecte (sub 50% ).

86 Tabel 2. 8. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din istoricul jocului de volei a studenților
care au parcurs disciplina „Volei” în c adrul cursului de bază (n=52)

Nr.
crt. ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR.
RĂSPUNSURI % NR. RĂSPUNSURI %
1 1 49 94,23 3 5,77
2 2 30 57,69 22 42,31
3 3 10 23,81 42 76,19
4 4 36 69,23 16 30,77
5 5 19 36,54 33 63,46
TOTAL
RĂSPUN SURI = 260
144
56,3
116
43,7
MEDIA
ARITMETICĂ (X)
28,8
56,3
23,2
43,7

Conform răspunsurilor studenților la întrebările din istoricul jocului de volei, observăm
că 56,3 dintre răspunsuri au fost corecte și un procent de 43,7 au fost greșite, ceea ce ne
îndeamnă să tragem concluzia că pregătirea studenților la acest compartiment se situează pe un
nivel mediu, putând fi îmbunătățită prin demersuri teoretice și metodice analitice. Observăm că
din totalul de 260 de răspunsuri date la cele 5 întreb ări din istoricul jocului de volei, ei au reușit
să aprecieze corect 144 și incorect 116 (tabelul 2.8.) .

Tabel 2. 9. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din tehnica jocului de volei a studenților
care au parcurs disciplina „Volei” în cadrul cursul ui de bază (n=52)

În urma interpretării răspunsurilor studenților la întrebările referitoa re la tehnica jocului
de volei, am remarcat că la finele cursului de bază un procent de 72,69% dintre respondenți au
Nr.
crt. ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR. RĂSPUNSURI % NR. RĂSPUNSURI %
1 1 40 76,92 12 23,08
2 2 41 78,85 11 21,15
3 3 42 80,78 10 19,22
4 4 35 67,31 17 32,69
5 5 41 78,85 11 21,15
6 6 46 88,46 6 11,54
7 7 41 78,85 11 21,15
8 8 35 67,31 17 32,69
9 9 23 44,23 29 55,77
10 10 34 65,38 18 34,62
TOTAL
RĂSPUNSURI = 520
378
72,69
142
27,31
MEDIA
ARITMETICĂ (X)
37,8
14,2

87 răspuns corect dovedind o bună cunoaștere a tehnicii jocului de volei din punct de vedere
teoretic și un procent de 27,31% au prezentat ca rențe în însușirea corespunzătoare a tehnicii
jocului de volei sub aspect teoretic. Observăm că din cele 520 de răspunsuri date la cele 10
întrebări ce au vizat acest compartiment un număr de 378 răspunsuri au fost corecte și 142
incorecte, ceea ce ne înde amnă să tragem concluzia că pregătirea studenților la acest
compartiment se situează pe un nivel acceptabil, din acest punct de vedere (tabelul 2.9.) .

Tabel 2.1 0. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din regulament, teren, materiale și
instalații ale jocului de volei a studenților care au parcurs disciplina „Volei” în cadrul cursului de
bază (n=52)

Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
BINE SUFICIENT INSUFICIENT
NR.
RĂSPUNSURI % NR.
RĂSPUNSURI % NR.
RĂSPUNSURI %
1 4 25 48,08 19 36,54 8 15,38
2 5 16 30,77 30 57,69 6 11,54
TOTAL
RĂSPUNSURI = 104
41

49

14

MEDIA
ARITMETICĂ (x)
20,5
39,42
24,5
47,12
7
13,46

În ceea ce privește cunoștințele studenților asupra regulamentului, materialelor și
instalațiilor jocului de volei, l a întrebările cu răspunsuri obiective observăm că un număr de 126
de răspunsuri au fost corecte, corespunzător unei medii de 42 de studenți 82,05%, iar 30 de
răspunsuri au fost greșite corespunzător unei medii de 10 studenți 17,95%. În ceea ce privește
întrebările cu răspunsuri semi -obiective procentajul studenților care și -au însușit aceste
componente este de 39,42% corespunzător unei medii de 18,17 studenți, calificativul „suficient”
a fost obținut de un procent de 47,12%, iar calificativul „insuficient”, dovedind o slabă pregătire
a acestei componente, a fost obținut de 13,46% dintre respondenți (tabelul 2.10.) .

Nr.
crt. ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR. RĂSPUNSURI % NR. RĂSPUNSURI %
1 1 38 73,08 14 26,92
2 2 47 92,31 5 7,69
3 3 41 80,77 11 19,23
TOTAL
RĂSPUNSURI = 156
126

82,05
30

17,95 MEDIA
ARITMETICĂ (X)
42
10

88 Tabel 2.1 1. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din tactica jocului de volei a studenților
care au parcurs disciplina „Volei” în cadru l cursului de bază (n=52)

Din rezultatele centralizate în tabelul 2.1 1. și care relevă pregătirea studenților sub
raportul cunoștințelor teoretice din tactica jocului de volei, se poate observa că 59,62% au
răspu ns corect în vreme ce 40,38% au dat răspunsuri eronate, dovedind o slabă cunoaștere a
acestui compartiment.

Tabel 2.1 2. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din metodica jocului de volei a studenților
care au parcurs disciplina „Volei” în cadrul c ursului de bază (n=52)

Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
BINE SUFICIENT INSUFICIENT
NR.
RĂSP. % NR.
RĂSP . % NR.
RĂSP . %
1 1 8 15,38 16 30,77 28 53,85
2 2 12 23,08 17 32,69 23 44,23
3 3 17 32,69 10 19,23 25 48,08
4 4 13 25 13 25 26 50
5 5 11 21,15 12 23,08 29 55,77
TOTAL
RĂSPUNSURI = 260
61

23,46
68

26,15
131

50,39 MEDIA
ARITMETICĂ (x)
12,2
13,6
26,2

Generalizând datele prezentate anterior privind testarea cunoștințelor teoretico -metodice
acumulate de către studenț ii Facultăților de Educație Fizică și Sport la disciplina „Volei” curs de
bază, apreciem nivelul foarte scăzut al acestora, reprezentat sub formă grafică și în figura 2.23. și
2.24.

Nr.
crt. ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR.
RĂSPUNSURI % NR. RĂSPUNSURI %
1 1 23 44,23 29 55,77
2 2 23 44,23 29 55,77
3 3 39 75 13 25
4 4 37 71,15 15 28,85
5 5 33 63,46 19 36,54
TOTAL
RĂSPUNSURI = 260
155

59,62
105

40,38 MEDIA
ARITMETICĂ (X)
31
21

89
144116 378142
12630
105155
0100200300400500600
1 2 3 4Rezultatele pregătirii teoretico-metodice
Corect IncorectNumăr
răspunsuri

Fig. 2.23. Rezultatele pregătirii teoretico metodice a st udenților la întrebările cu o singură
variantă de răspuns;

Rezultatele pregătirii teoretico-metodice
4161
4968
14131
020406080100120140
1 2
Bine Suficient Insuficient

Fig. 2.24. Rezultatele pregătirii teoretico metodice a studenților la întrebările cu mai multe
variante de răspuns;

Din observarea rezultatelor ilustrate în tabelul 2.1 2. putem observa că pregătirea metodică
a studenților la cele 5 întrebări care au urmărit această componentă este slabă și foarte slabă, ei
înregistrând 23,46 % din răspunsuri cu calificativul „bine”, 2 6,15% cu calificativul „suficient” și
un procent nepermis de mare de 50,39 % cu calificativul „insuficient”, rezultate care confirmă
părerea unor specialiști și a noastră cu privire la faptul că generațiile tinere de viitoare cadre
didactice nu stăpânesc într -un mod corespunzător metodica jocului de volei.
Deși rezultatele testă rii pregătirii teoretico -metodice a studenților la întrebările cu o
singură variantă de răspuns sunt acceptabile, din totalul de 1196 de răspunsuri, 803 adică Istoric Tehnică Regulament Tactică
Regulament Metodică Număr
răspunsuri

90 (67,14%) fiind corecte și 393 (32,86%) greșite, am observat că acest procentaj s -a diminuat pe
măsură ce întrebările cuprindeau mai multe variante de răspuns. Astfel din totalul de 364 de
răspunsuri, 102 s-au încadrat la calificativul „bine” ( 28,02 %), 1 17 au fost apreciate cu
calificativul „suficient” ( 32,14 %) și un număr de 1 45 au primit calificativu l ”insuficient”
(39,84 %).
Rezultatele testării, evidențiază lipsa de profunzime în asimilarea cunoștințelor metodice,
dificultăți în selectarea și diferențierea mijloacelor de acționare în raport cu etapele metodice ale
învățării, ca urmare a unei particip ări conștiente și active reduse la lucrările practice și la
cursurile teoretice, interesul studenților fiind orientat mai mult spre jocul efectiv, iar în ceea ce
privește aprofundarea cunoștințelor teoretico -metodice spre învățarea mecanică și reproducerea
de cunoștințe.
Totodată o altă explicație ce ar sta la baza rezultatelor modeste înregistrate de studenți la
testările efectuate ar putea fi și numărul redus de ore practice. În aceste condiții se impune ca
elaborarea documentelor de planificare să fie f ăcută în consecință, realizându -se astfel o
armonizare între planul de învățământ, programa analitică și obiectivele intermediare ale jocului
de volei pentru predarea acestuia la nivel gimnazial și liceal. De asemenea trebuie alocat un
număr mai mare de or e componentelor pregătirea tehnică și pregătirea metodică la disciplina
„Volei” curs de bază, împletite cu lecții teoretice centrate pe învățare și nu pe predare.

2.5. Aprecierea nivelului pregătirii tehnice a studenților Facultății de Educație Fizică și
Sport în cadrul disciplinei volei

Printre obiectivele disciplinei sportive „Volei” se numără și formarea bagajului de
deprinderi și priceperi motrice, completat cu un sistem de cunoștințe specifice jocului. Îmbinarea
acestor două componente este posibilă doar în cadrul activităților practice dirijate și în
interdependență cu cunoștințele teoretico – metodice.
După autorii [23, 27, 70, 92, 147, 209], pregătirea teoretică este reprezentată nemijlocit în
cadrul pregătirii profesionale a studenților, în strân să legătură cu învățarea tehnicii, reprezentând
ansamblul informațiilor însușite de student în vederea cunoașterii și explicării principiilor,
regulilor și metodelor care determină creșterea capacității sale de efort și de performanță.
Tehnica de joc este definită de unii autori [42, 57] (ca fiind un sistem de mișcări integrate
sau o întâlnire de mișcări parțiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate și gesturi
automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul și sarcinile de atac și apărare. T otodată autorii
L. Matveev, A. Novikov [92, p. 69] consideră că tehnica este formată din procedeele de

91 executare a acțiunilor motrice (organizarea lor), cu ajutorul cărora sarcina motrică se rezolvă
conform cu țelul urmărit, cu eficiență relativ mai mare.
Autorii [3, 22] menționează că parcurgerea etapelor învățării presupune o raportare
permanentă a execuției la model. Acest lucru determină necesitatea unei analize permanente a
aspectelor pozitive, dar și negative ale execuției și stabilirea acțiunilor de corectare a lor.
Disciplina „Volei” curs de bază urmărește în cadrul lucrărilor practice ca studenții să -și
însușească jocul la un nivel ridicat, permițându -le să se constituie în profile de buni
demonstranți. Cunoașterea structurilor, secvențelor și co mponentelor dintr -o mișcare precisă și
eficientă, a elementelor și procedeelor tehnice, metodica învățării acestora, precum și
modalitățile de dezvoltare a calităților motrice necesare, contribuie la pregătirea tehnică a
studenților la disciplina „Vole i”curs de bază.
Prin urmare pentru determinarea nivelului atins de studenți în cadrul lecțiilor practice se
impune, ca o componentă principală a procesului de învățământ, să abordăm evaluarea cu maxim
de atenție, rolul ei nefiind limitat la a furniza anumi te date concrete, ci și de a forma la studenți
deprinderea de autocontrol, la cadrul didactic de a -și îmbunătăți strategiile de predare, iar
conducerii Facultății (șef catedră, prodecan, decan) să -și modifice strategia managerială.
În acțiunile umane, mai cu seamă în cele desfășurate deliberat și care au un cadru
organizat, distingându -se printr -un nivel ridicat de complexitate, evaluarea este (sau ar trebui să
fie) un fapt obiectiv. Prin însăși natura ei, evaluarea este o activitate care implică automat și
necondiționat relații interumane, în principal între profesori și studenți, plasându -se la intersecția
dintre motivațiile, atitudinile și așteptările celor care evaluează și ale celor care sunt supuși
evaluării. Pe de altă parte, evaluarea este o acțiune concretă care angajează subiecți reali și
interacțiuni specifice, realizându -se cu ajutorul (prin intermediul) unor actori educaționali care se
manifestă activ și subiectiv. În consecință, interacțiunea între obiectiv și subiectiv se constituie
ca una dint re caracteristicile și problemele centrale ale evaluării.
După unii autori [40, 51, 85, 142, 154, 204] evaluarea are funcția de a constata ce a făcut
bine studentul, ce a făcut rău și ce ar mai trebui făcut, având rolul de a măsura și aprecia, în
funcție d e obiective, eficiența procesului de predare – învățare, raportată la îndeplinirea funcțiilor
ei, la cerințele economice și culturale ale societății contemporane.
Importanța evaluării rezultă din rolul său esențial în procesul de acumulare, însușire al
elementelor și procedeelor tehnice. Ea asigură o permanentă cunoaștere a nivelului calitativ și
cantitativ ale asimilărilor realizate de studenți într -o anumită perioadă de instruire. De asemeni
este și un mod de a preveni și corecta rapid greșelile constata te la execuția acestora, evitând

92 formarea deprinderilor greșite care necesită timp îndelungat pentru refacerea stereotipului
dinamic [39, 42, 56, 73].
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra pregătirii tehnice a studenților înainte și după
ce au parcurs disciplina „Volei” curs de bază, s -a realizat un experiment de constatare, având ca
sarcină evidențierea nivelului pregătirii tehnice a studenților din cadrul facultăților de educație
fizică și sport. La fiecare testare au participat 52 studenți din cadru l Facultății de Educație Fizică
și Sport Suceava, având disciplina „Volei” inclusă în planul de învățământ.
Testarea practică inițială a deprinderilor și priceperilor tehnice ale studenților la începutul
cursului de bază a urmărit pe de o parte stabilirea bagajului de deprinderi însușite de subiecți în
gimnaziu și liceu, iar pe de altă parte, au constituit un punct de plecare în desfășurarea
experimentului constatativ, constituindu -se într -o „recoltare” de greșeli de execuție, dintre care
cele mai frecvente și mai importante ne -au reținut atenția pentru desfășurarea studiului.
Testarea practică finală, a urmărit depistarea nivelului pregătirii tehnice înregistrate de
studenți cu privire la modul de însușire al execuțiilor priceperilor și deprinderilor motri ce
specifice jocului, în conformitate cu programa analitică a disciplinei, la finalul cursului. Practic
am urmărit greșelile de execuție luate separat, pe faze, comparându -le cu greșelile aceleiași
grupe de la testarea inițială.
Deprinderile și priceperil e motrice testate au vizat principalele procedee tehnice din jocul
de volei atât din atac cât și din apărare, punând accent pe 6 dintre ele, cele mai utilizate precum:
 pasa cu două mâini de jos spre înainte;
 pasa cu două mâini de sus spre înainte;
 serviciu l cu o mână de sus;
 preluarea din serviciu cu două mâini de jos;
 blocajul individual la corespondent;
 lovitura de atac pe direcția elanului.
Evaluarea deprinderilor și priceperilor motrice s -a realizat prin intermediul înregistrării
video, execuțiile fiind ulterior urmărite și analizate, greșelile de tehnică apărute fiind înregistrate
pe fișe speciale. Fiecare procedeu tehnic a fost delimitat în cinci secvențe (tabelul 2.1 3.)
Pentru evaluarea secvențelor procedeelor tehnice specifice jocului de volei am avu t în
vedere greșelile descrise în literatura de specialitate, precum și vizionarea meciurilor de volei de
la Jocurile Olimpice de la Beijing și din campionatul intern, oprindu -ne asupra acelor greșeli de
tehnică care prin natura sau momentul producerii lor generează alte greșeli de execuție sau duc la
pierderea punctului. Totodată am ținut seama de faptul că studenții au dobândit un bagaj motric

93 specific în etapa finală a cursului de bază la disciplina „Volei”, interesându -ne mai mult calitatea
acestuia.

Tabel 2.1 3. Secvențele componente pentru aprecierea nivelului pregătirii practice a
studenților F.E.F.S în cadrul cursului de bază la disciplina „Volei”

Denumirea procedeului
tehnic Secvențele procedeelor tehnice
Secvența
I Secvența
II Secvența
III Secvența
IV Secvența
V
pasa cu două mâini de
jos spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
pasa cu două mâini de
sus spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare Acțiunea
cupei Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
serviciul cu o mână de
sus
Poziția

Aruncarea
mingii Lovirea
mingii Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
preluarea din serviciu cu
două mâini de jos Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalt e
segmente
blocajul individual la
corespondent
Elan
Bătaie
Zbor Lucrul
brațelor
Aterizarea
lovitura de atac pe
direcția elanului
Elan
Bătaie Lucrul
brațelor Lovirea
mingii
Aterizarea

Ca urmare a identificării greșelilor de tehnică la testarea in ițială, acestea au fost
comparate cu greșelile de tehnică descrise în literatura de specialitate, observând că multe greșeli
pe care le -am identificat nu sunt descrise de autori, deși unele dintre ele sunt generatoare de alte
greșeli în execuția logică a f azelor procedeului respectiv. Astfel pentru fiecare fază au fost
identificate un număr de 3 greșeli, fiecare procedeu tehnic totalizând un număr de 15 greșeli (cu
6 – 7 mai mult decât în literatura de specialitate).
În urma analizării înregistrărilor vide o a studenților la testările inițiale, am observat că
numărul greșelilor de tehnică apărute în cadrul executării procedeelor tehnice supuse studiului
sunt în număr nepermis de mare, de aceea din investigarea orală a subiecților am aflat că mai
bine de jumă tate dintre aceștia nu practicaseră în cadrul învățământului preuniversitar acest joc
sportiv. Datele obținute în urma testărilor inițiale, la începutul cursului de volei sunt prezentate
în tabelul 2.1 4. defalcate pe faze:

94 Tabel 2.1 4. Centralizator cu greșelile de execuție a studenților F.E.F.S la începutul și la finalul
cursului de bază la disciplina „Volei” (n=52)

Denumirea procedeului
tehnic Secvențele procedeelor tehnice
Secvența
I Secvența
II Secvența
III Secvența
IV Secvența
V
pasa cu două mâini de
jos spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
nr. greșeli T. inițială 18 13 16 38 30
T. finală 10 8 3 29 21
pasa cu două mâini de
sus spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare Acțiunea
cupei Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
nr. greșeli T. inițială 35 23 49 34 25
T. finală 23 11 41 26 16
serviciul cu o mână de
sus
Poziția
Aruncarea
mingii Lovirea
mingii Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
nr. greșeli T. inițială 36 42 44 36 25
T. finală 23 30 32 23 16
preluarea din serviciu cu
două mâini de jos Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
nr. greșeli T. inițială 17 15 19 36 21
T. finală 9 10 10 28 13
blocajul individual la
corespondent Elan Bătaie Zbor Acțiunea
brațelor Aterizarea
nr. greșeli T. inițială 16 24 38 42 17
T. finală 7 20 23 29 10
lovitura de atac pe
direcția elanului Elan Bătaie Lucrul
brațelor Lovirea
mingii Aterizarea
nr. greșeli T. inițială 41 29 50 44 33
T. finală 28 17 38 37 26

În tabelul 2.1 5. sunt prezentați indicatorii statistici de la testarea pregătirii tehnice a
studenților Facultății de Educație Fizică și Sport Suceava, înainte și după ce au parcurs disciplina
„Volei”curs de bază.

95
95 Tabel 2.1 5. Rezultatele verificării nivelului de însușire a tehnicii de execuție a deprinderilor și priceperilor motrice a studențil or, exprimate în
număr de greșeli, înainte și după ce au studiat cursul de bază la disciplina „Volei” (n = 52 studenți)

Nr
crt.

Procedeul tehnic

pasa cu două
mâini de jos
spre înainte
pasa cu două
mâini de sus
spre înainte
serviciul cu o
mână de sus
preluarea din
serviciu cu două
mâini de jos
blocajul
individual la
corespondent
lovitura de atac
pe direcția
elanului
Media
finală
Indicatori

1.

x
T.I.
2,21

3,19
3,52
2,27
2,63
3,79
2,94
T.F
1,37

2,25
2,38
1,35
1,71
2,81
1,98

2.

± m
T.I.
0,18

0,20
0,16
0,17
0,17
0,24
0,19
T.F
0,15

0,21
0,19
0,12
0,16
0,29
0,19

3.

(σ) T.I.
1,29

1,46
1,18
1,36
1,22
1,72
1,37
T.F
1,07

1,53
1,35
0,84
1,13
2,06
1,33

Legendă =
x – media aritmetică ± m – eroarea medie; (σ) –abaterea standard;

96
89 146 124 70 117 71
020406080100120140160
1REPREZENTAREA NUMĂRULUI DE GREȘELI PE PROCEDEE
blocaj atac serviciu preluare pasa de sus pasa de jos În urma calculării indi catorilor statistici atât la testarea inițială cât și la testarea finală
putem observa că media generală a greșelilor de execuție în cadrul procedeelor tehnice supuse
studiului a scăzut semnificativ de la 2,94 la 1,98. Totodată dacă luăm în considerare fap tul că
mai bine de jumătate dintre subiecți nu au practicat înainte disciplina sportivă „volei”, neavând
un bagaj de deprinderi și priceperi motrice specifice acestui joc sportiv, am trage concluzia că
rezultatele obținute sunt satisfăcătoare. În schimb ac eastă reducere semnificativă a greșelilor de
tehnică se datorează învățării în cadrul cursului de bază a procedeelor tehnice specifice,
intervenția asupra lor fiind greu ce cuantificat tocmai datorită faptului că larga lor majoritate nu
mai practicaseră în ainte acest joc sportiv.
La terminarea cursului de bază în urma testărilor finale, grupa martor a totalizat un număr
de 617 greșeli de execuție față de testarea inițială unde suma numărului de greșeli a fost de 916.
Abaterea standard a înregistrat valoare a de 1,3 3, ceea ce exprimă o caracterizare bună a
colectivului, eroarea medie de 0,1 9 încadrându -se în limitele acceptabile.

Fig. 2.25. Dinamica greșelilor de execuție repartizate pe procedee la testarea finală (n=52)

Procedeele „preluarea cu două mâini de jos din serviciu” și „pasa cu două mâini de jos”
au obținut cele mai scăzute medii ale greșelilor de tehnică și anume 1,35 corespunzător unui
număr de 70 de greșeli, respectiv 1,37 la 71 de greșeli de execuție.
Cele mai ridicate valori, demonstrând totodată o tehnică mai deficitară au fost înregistrate
la procedeele „lovitura de atac pe direcția elanului” cu 146 greșeli, însemnând o medie de 2,81
lucru care nu ne -a surprins fiind un procedeu mult mai greu de însușit de către subiecți și
„serviciul cu o mână de sus” cu 124 greșeli și o medie de 2,38 de greșeli de execuție pe student,
așa după cum este ilustrat în tabelul 2.1 5 și figura 2.25.
În cadrul procedeului tehnic „blocajul” în cadrul analizei numărului de greșeli pe fazele
componente am remarcat o pondere nepermis de mare a greșelilor de execuție la fazele „bătaie” Număr
greșeli

97 Număr greșeli
Număr greșeli 22,47%, „zbor” 25,84% și „acțiunea brațelor” 32,58%, metodele folosite nereușind o reducere
mai substanțială a lor (figura 2.26.).

7202329
10
051015202530
elan bătaie zbor acțiunea brațelor aterizare

Fig. 2.26. Dinamica greșelilor de ex ecuție la procedeul „blocajul individual la corespondent” la
testarea finală (n = 52)

La testarea procedeului “lovitura de atac pe direcția elanului” fazele cu ponderea cea mai
mare a greșelilor sunt: „acțiunea brațelor” 26 % „lovirea mingii” 25,34 % și „elanul” 19,18 %
după cum este ilustrat grafic în figura 2.27.

28
173837
26
0510152025303540
elan bătaie acțiunea brațelor lovirea mingii aterizare

Fig. 2.27. Dinamica greșelilor de execuție la procedeul „lovitura de atac pe direcția
elanului” la testarea finală (n = 52)

Cu toate că numărul greșelilor la acest procedeu este de depa rte cel mai mare,
dificultatea însușirii lui ridică prob leme serioase la toate nivel ele de vârstă, fiind cel mai complex
procedeu tehnic din jocul de volei. Cu toate acestea repartizarea greșelilor pe faze ne conduce la
concluzia că metodele folosite în c adrul instruirii nu au fost dintre cele mai adecvate dificultății
acestui procedeu.

98 Număr greșeli Număr greșeli Analizând numărul de greșeli la procedeul tehnic „serviciul cu o mână de sus” fazele care
au fost cel mai puțin însușite de studenți sub aspectul execuției tehnice, totali zând un număr
considerabil de greșeli sunt: „aruncarea mingii” 24,19 % și „lovirea mingii” 25,81%, faze care
sunt esențiale în execuția corectă a procedeului. Aceste rezultate arată nivelul scăzut al
studenților și reclamă o alegere mai judicioasă a sistem elor de acționare folosite, pentru
reducerea numărului de greșeli (figura 2.28.)

233032
23
16
05101520253035
poziția aruncarea mingii lovirea mingii acțiunea brațelor acțiunea celorlalte segmente

Fig. 2.28. Dinamica greșelilor de execuție la procedeul „serviciul cu o mână de sus” la
testarea finală (n = 52)

La procedeul „preluarea din serviciu cu două mâini de jo s” fazele deficitare din punct de
vedere al numărului de greșeli de execuție sunt „acțiunea brațelor” 40 % și „acțiunea celorlalte
segmente” 18,5 7 % din totalul greșelilor (figura 2.29.):

910 1028
13
051015202530
poziția deplasarea priza lucrul brațelor lucrul celorlalte segmente

Fig. 2.29. Dinamica greșelilor de execuție la procedeul „prel uarea din serviciu cu două
mâini de jos” la testarea finală (n = 52)

Asemănător procedeului „preluarea din serviciu cu două mâini de jos”, din punct de
vedere al greșelilor și al ponderii lor pe faze este și procedeul tehnic „pasa cu două mâini de jos”,

99 Număr greșeli Număr greșeli fazele „lucrul brațelor” și „lucrul celorlalte segmente” detașându -se de celelalte faze din punct de
vedere al greșelilor și obținând o pondere din numărul total de greșeli de 40,85 %, respectiv
29,58 %, așa cum am ilustrat grafic în figura 2.30.

10
8
329
21
051015202530
poziția deplasarea priza lucrul brațelor lucrul celorlalte segmente

Fig. 2.30. Dinamica greșelilor de execuție la procedeul „pasa cu două mâini de jos” la
testarea finală (n = 52)

„Pasa cu două mâini de sus”, în urma testării finale a studenților a relevat carențe în
execuția tehnică a acestui procedeu în ceea ce privește gre șelile de execuție la fazele: „acțiunea
cupei” 35,04 % și „lucrul brațelor” 22,22 %, din totalul numărului de greșeli, așa cum este
reprezentat în figura 2.31:

23
1141
26
16
051015202530354045
poziția fundamentală deplasarea acțiunea cupei lucrul brațelor lucrul celorlalte segmente

Fig. 2.31. Dinamica greșelilor de execuție la procedeul „pasa cu două mâini de sus” la test area
finală (n = 52)

Luând în considerare faptul că acest procedeu este fundamental în cadrul
desfășurării jocului de volei, considerăm numărul de greșeli prea mare pentru acest nivel fiind,
raportat la celelalte procedee în primele 3 ca numă r de execuții parțial incorecte.

100 În urma analizei datelor obținute din testarea finală a studenților care au parcurs cursul de
bază la disciplina sportivă „Volei”, privind nivelul de însușire a principalelor priceperi și
deprinderi specifice, putem trage câteva concluzii:
 Constatăm că există lacune mari în executarea fără greșeli a procedeelor tehnice cu
referire directă la secvențe din cadrul respectivelor procedee și putem concluziona că
majoritatea acestora nu sunt însușite la nivelul corespunzător, atâ t datorită nivelului
scăzut de însușire a acestora în învățământul preuniversitar, dar și ca urmare a unor
neajunsuri existente în ceea ce privește folosirea judicioasă a mijloacelor și conținutul
programei universitare.
 Numărul redus de ore, lipsa aparatu rii ajutătoare care să -l ajute pe student și pe profesor
în depășirea dificultăților întâlnite în execuția unor faze componente ale procedeelor
tehnice creează dificultăți în optimizarea și eficientizarea pregătirii componentei
„pregătirea tehnică” a stude nților.
 Cunoașterea greșelilor de execuție precum și a fazelor componente ale procedeelor
tehnice ajută studentul să învețe mai ușor și să reproducă execuțiile modelului cu mai
puține greșeli.
 Posibilitatea unei evaluări obiective a propriei execuții cât ș i a celorlalți participanți la
procesul instructiv – educativ, oferă șansa creării unor ierarhii a posibilităților personale
și a nivelului tehnic individual, atrăgând studenții să participe mai responsabil și mai
activ la propria instruire.
 Metodele și m ijloacele folosite în cadrul pregătirii nu dau rezultate foarte bune și
considerăm ca oportună introducerea în cadrul instruirii la cursul de bază de la disciplina
sportivă „Volei” a aparatelor ajutătoare și a mijloacelor adiacente, pentru o cât mai bună
pregătire tehnică, prin reducerea cât mai mult a greșelilor de execuție la principalele
procedee din acest joc sportiv.

2.6. Eficacitatea aplicării aparatelor ajutătoare la însușirea procedeelor tehnice din jocul
de volei

Ca urmare a ratificării Procesulu i Bologna, inițiat prin Declarația de la Sorbona ai cărei
autori au avut viziunea unui continent în care dimensiunile "intelectuală, culturală, socială și
tehnică" sunt alături de cele ale "Euro, a băncilor și a economiei", numărul orelor de lucrări
practi ce la jocurile sportive a scăzut dramatic de la 84 la 28, ca urmare a reducerii cu un an a
studiilor de licență (de la 4 la 3 ani).

101 Disciplina sportivă Volei, cuprinsă în planurile de învățământ ale Facultăților de Educație
Fizică și Sport a suferit trans formări semnificative fiind „sufocată” de aceste schimbări, în
contextul în care practica demonstrează că studenții înmatriculați la Facultatea de Educație
Fizică și Sport Suceava, stăpânesc destul de puțin jocul de volei, mai cu seamă ce ține de
pregătire a tehnică a acestora.
În consecință, în cadrul cursului de bază trebuie puse fundamentele tehnice, teoretice și
metodice și operarea cu acestea, ceea ce este evident că nu mai poate fi realizat prin mijloacele
tradiționale. Identificarea de noi soluții de pregătire tehnică a studenților, adaptate evoluțiilor
regulamentului, tehnicii jocului de volei, cât și a progreselor științelor complementare, se înscrie
într-o linie de permanență a specialistului, preocupat de identificarea și perfecționarea metodelor
și mijloacelor de pregătire, aliniate cerințelor tot mai înalte impuse de societate.
Este știut faptul că elementele și procedeele tehnice specifice jocului de volei sunt mult
mai greu de însușit în comparație cu celelalte jocuri sportive, datorită faptulu i că deprinderile
specifice au la bază un mecanism pe care studenții nu -l au în bagajul de deprinderi firești,
obișnuite, de zi cu zi. Tocmai de aceea se impune ca în cazul disciplinei sportive volei, să se
recurgă la mijloace de pregătire moderne – aparat e ajutătoare, care au ca scop nu numai
„accelerarea” instruirii, ca rezultantă a Declarației de la Sorbona, ci și atragerea subiecților și
cointeresarea lor în pregătirea profesională.
Aparatele ajutătoare oferă posibilitatea evaluării și autoevaluării ime diate, în cadrul
execuției propriu -zise, solicitând un răspuns imediat de la executant, creând un cadru feed -back
între subiect, aparat și profesor.
Din analiza izvoarelor literare, precum și din experiența câștigată în practica domeniului,
am conceput o c lasificare a aparatelor ajutătoare care urmează să fie aplicate în cadrul
experimentului pedagogic de bază la disciplina sportivă „Volei”, urmărind în principal reducerea
greșelilor de tehnică prin o abordare secvențială a procedeelor tehnice specifice, mo delând
practic bugetul de timp limitat avut la dispoziție.
Aparatele ajutătoare, în viziunea noastră, pot fi împărțite în patru categorii:
– mecanice;
– electromecanice;
– electronice;
– informaționale.
Cele din prima categorie cuprinzând diverse dispozitive de fixare a mingilor, aparate
pentru aruncarea lor, sisteme pentru blocaj, scripeți, cadre fixe sau mobile etc., chiar dacă în
trecut s -au bucurat de apreciere, fiind o parte folosite în cadrul antrenamentelor voleibaliștilor de

102 performanță, t rebuie redescoperite și aplicate și în cazul pregătirii profesionale ale dascălilor de
mâine. Amintim aici aparate precum „mingea undiță”, „mingea atârnată”, „cadru pentru atac”,
„cadru pentru pasa de sus”, „coșul mobil”, „cadru pentru serviciu”, „aruncăt or de mingi”, „plasa
opacă” aparate care prin simplitatea construcției și ușurința montării și demontării lor, le
recomandă ca fiind foarte fiabile și, adăugăm noi, necesare în exploatare.
Aparatele electromecanice, multe dintre ele rămase la stadiul de p roiect, datorită costului
ridicat al construirii și al întreținerii lor, fiind cele echipate cu motoare electrice, compresoare
sau electromagneți, cu diverse sarcini în cadrul pregătirii, nu au fost aplicate suficient și ceea ce
este mai trist este că deși reprezintă un potențial enorm în cadrul pregătirii sunt evitate de
specialiștii uneori prea reticenți. Câteva exemple din această categorie: „aparat pentru ridicarea
mingilor în antrenamente la jocul de volei”, „aparatul tun – serviciu” și altele chiar da că
exploatarea lor este mai dificilă, ca urmare a unor condiții speciale de funcționare, montare și
depozitare pe care le reclamă, se pot constitui în adevărați „acceleratori metodici” imprimând
lecțiilor un caracter tehnico – științific și influențând pe lângă componenta tehnică și tactică și pe
cea fizică și teoretico – metodică.
În ceea ce privește aparatele sau dispozitivele electronice, care sunt în plin avânt în toate
domeniile de activitate, acestea au o pondere mult mai mică în cadrul domeniului nos tru, putând
constitui o adevărată piedică în dezvoltarea noastră, paralel cu celelalte științe. Avantajele
acestor instrumente sunt de necontestat, în primul rând pentru precizia cu care pot prelucra datele
în timp real, acolo unde experiența observatorulu i nu poate compensa multitudinea datelor ce
trebuie analizate. De asemenea, dimensiunile lor reduse le recomandă pentru a fi folosite în
cadrul procesului de instruire, având și un puternic rol motivator, de exemplu: „manșeta volei”,
„aparat pentru învățar ea și testarea blocajului”etc.
În cele din urmă categoria aparatelor informaționale le poate cuprinde pe toate cele 3
descrise anterior, întrucât ele urmăresc să compună o punt e informațională între execuție și
executant sau între executant și evaluator. A ceste aparate au rolul de a accentua și evidenția
erorile sau abaterile de la traseul motric corect , putând fi numite adevărate unelte pe dagogice
eficiente , mai ales dacă sunt folosite softuri educaționale moderne care să conducă la formarea
mai rapidă a r eprezentărilor mentale ale executanților.
Așa după cum am reprezentat în figura 2.32. aparatele ajutătoare au ca rol principal
ridicarea nivelului de însușire al tehnicii jocului, cu o influență directă și a celorlalte
componente, influențându -le gradual, în sensul unei curbe ascendente constante.

103
103

Fig. 2.32. Clasificarea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport
APARATELE AJUTĂTOARE
PENTRU ÎNSUȘIREA TEHNICII JOCULUI
PREGĂTIREA TEORETICO – METODICĂ DEPLASĂRI PREL UĂRI PASĂRI SĂRITURI LOVI RI
PENTRU ÎNSUȘIREA T ACT ICII JOCULUI
PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂȚILOR MOTRICE
FORȚA VITEZA ÎNDEMÂNAREA REZISTENȚA SUPLEȚEA ACȚIUNI INDIVIDUALE ACȚIUNI ÎN GRUP ACȚIUNI PE ECHIPE MECANICE ELECTRO -MECANICE INFORMAȚIONAL E ELECTRONICE

104
Din analiza studiilor cercetătorilor din domeniu [32, 76, 102, 107 , 120, 202] am observat
că pentru a analiza în condiții optime un procedeu tehnic, acesta trebuie împărțit în fazele lui
componente care trebuie analizate separat. Totodată aceste faze sau secvențe desprinse din cadrul
procedeului propriu -zis pot ilustra a tât nivelul tehnic însușit de student cât și greșelile pe care
acesta le face în execuție, constituindu -se într -o veritabilă oglindă pentru cadrul didactic
examinator
În cadrul învățării inițiale a unui procedeu tehnic formarea reprezentării psiho – motori i
este însoțită de abateri importante în biomecanica acțiunilor de la modelul prezentat. Acest fapt
face obiectul cercetării multor specialiști din domeniu care încearcă să preîntâmpine și să înlăture
chiar abaterile cele mai grave, care aduc prejudicii, p rin denaturarea formei și conținutului,
respectivei acțiuni motrice.
Astfel după [50, 70, 107, 109, 118, 121, 164] din punct de vedere tehnic, cel mai
important este eliminarea greșelilor, cauzele apariției acestora fiind complexe și variate. Ele pot
fi diferențiate în funcție de secvențele acțiunii și toate au la bază subiectul sau subiecții ca
generatori de greșeli.
Căutând să facem o clasificare a greșelilor de tehnică am urmărit să le diferențiem o dată
în funcție de fazele (secvențele) procedeului tehnic (să le particularizăm), iar apoi să le
identificăm din execuția integrală, în condiții de joc (să le generalizăm). Utilizând înregistrările
video, am identificat principalele greșeli de tehnică, dar mult mai important, am reușit să
extrapolăm cauzel e care conduc la producerea greșelii. Astfel exceptând necunoașterea
procedeului tehnic sau nivelul scăzut al calităților, deprinderilor și priceperilor motrice specifice,
una din cauzele care ne -a atras atenția este atitudinea subiectului. După C. A. Drag nea [45, p.
99], atitudinea califică dispoziția internă a individului față de un element al lumii sociale,
orientând conduita adaptată, în prezența reală sau simbolică a acestuia. Putem asocia atitudinea
ca pe o structură integrativă tridimensională preze ntă la individ, având în același timp un caracter
cognitiv (judecăți, credințe, raționamente, cunoștințe), afectiv (sentimente) și conativ (tendințe
de acțiune, motivație, voință).
În mod evident tipologia greșelilor de tehnică în funcție de fazele acțiuni i are la bază un
substrat afectivo -cognitiv ce nu poate fi ignorat, în opinia multor specialiști, printre care și A.
Păcuraru [120, pag. 42], acesta stând la baza producerii greșelilor de tehnică în general (tabelul
2.16 și tabelul 2. 17.)

105
Tabelul 2.1 6. Tipologia greșelilor de tehnică în funcție de fazele acțiunii
GREȘELI SITUAȚII FRECVENTE

GREȘEALĂ DE
DECIZIE – subiectul ratează o ocazie favorabilă
– a calculat greșit, a anticipat eronat, a apreciat
necorespunzător sau s -a înșelat

GREȘEALĂ DE
MOMENT – studentul ratează o acțiune de apărare la timp
– uită, nu vede sau neglijează o acțiune
– plasament necorespunzător
– este incomodat de un coechipier sau de echipament
GREȘEALĂ DE
MIȘCARE – subiectul acționează greșit
– se comportă greșit într -o anumită situație

Tabe lul 2. 17. Tipologia greșelilor de tehnică în general
GREȘELI SITUAȚII FRECVENTE
GREȘELI CONDIȚIONATE
PRIN PERSEVERENȚĂ – încăpățânare
– atitudine eronată
– aprecierea greșită a efectului
GREȘELI DE ASEMĂNARE – transferul unor deprinderi între procedee
– acțiunea identică în faze de joc diferite
GREȘELI PROVOCATE DE
STĂRI SUFLETEȘTI – frica de adversar, de competiție;
– dorința prea mare – poate conduce la blocaj
– ezitarea la finalizare – nehotărârea
– inhibarea sub presiunea comiterii de greșeli
GREȘELI MIXTE – cuprind două sau mai multe greșeli care sunt
comise simultan

După unii autori printre care și [11, 38, 102, 118], corectarea greșelilor de tehnică se face
strict individualizat prin metoda de împrospătare a percepțiilor chinestezice bazată pe principiul
informaț iei imediate. Eficiența metodei crește dacă influențele suplimentare se transmit simultan
cu efectuarea exercițiului prin diferite căi (vizuală, tactilă, sau acustică), formând un flux
informațional cu multiple posibilități de acțiune, accelerând corectare a greșelilor puternic
înrădăcinate, printr -o reînnoire rapidă a percepțiilor chinestezice.
Conceptul de tehnică este asociat cu noțiunea de eficiență, mai precis reducerea greșelilor
la majoritatea autorilor domeniului: [11, 21, 32, 42, 57, 101, 104, 147, 120, 163, 168]. Tehnica
jocului de volei reprezintă practic partea vizibilă a acestuia care vizează atât aspectele legate de
forma și precizia mișcărilor cât și cele legate de conținut, oferind soluții eficiente pentru
rezolvarea situațiilor de joc. Acea sta reprezintă singura componentă a pregătirii prin care,
datorită structurii mișcărilor componente, se identifică conținutul jocului.
Subliniem importanța pregătirii tehnice datorită rolului de a îmbunătății comportamentul
motric al studenților, prin dez voltarea capacității de control, de decizie, precizie și de stabilitate a
execuțiilor, impuse de fazele care se succed în timpul jocului.

106
Greșelile de execuție sunt o parte integrantă a procesului de învățare. Fără greșeli nu
putem vorbi de învățare, dar î n același timp nu ne putem referi nici la predare. Fiindcă predarea
în complexitatea formelor ei are ca substrat de acțiune, conștient sau inconștient greșeala.
Procesul de însușire a cunoștințelor nu poate fi complet fără o conștientizarea a greșelilor ca re se
produc în învățare și pe care evaluările inițiale, intermediare și finale le aduc la lumină, sporind
efectul mijloacelor și al explicațiilor, făcându -le să devină complementare și nu unice, la
situațiile înțelese, cunoscute de subiect. Cu toții cunoa ștem sintagma „a învăța din greșeli” chiar
și ale altora, de aceea punerea greșelilor în evidență în cadrul colectivelor are un puternic rol
revelator și mobilizator, ajutând profesorul în diseminarea informației la nivelul subiecților,
crescând interesul acestora.
În prima lecție practică din cadrul cursului de bază la disciplina sportivă „Volei” atât la
grupa martor cât și la grupa experiment, am testat nivelul de însușire a deprinderilor și
priceperilor motrice specifice. Execuțiile studenților au demons trat faptul că acest joc sportiv nu
mai fusese practicat de majoritatea dintre ei în învățământul preuniversitar, realizându -se totuși
un transfer al deprinderilor din alte jocuri sportive precum: baschet, handbal, fotbal, rugby. Acest
transfer al deprinde rilor nu a îmbrăcat doar o formă pozitivă, anumite faze din cadrul procedeelor
tehnice din jocul de volei fiind afectate ca urmare a deprinderilor stereotipizate din celelalte
jocuri, de exemplu bătaia pe un picior folosită la handbal a ridicat serioase pr obleme în cadrul
loviturii de atac, la secvența „bătaia” care trebuie să se realizeze pe ambele picioare simultan.
Cu cât este mai rapid semnalizată greșeala în execuție (analogie cu fluierul arbitrului din
timpul disputelor oficiale), cu atât se lasă mai puțin loc dubiilor sau reprezentărilor incorecte de
către executant. Prin renunțarea la calea de mijloc și adoptarea sistemului binar în aprecieri (bine
sau rău), oferim o direcție clară studentului în pregătirea sa. Tocmai de aceea în opinia noastră
greșe ala poate constitui un mijloc excelent de învățare și progres cu condiția să fie depistată la
timp și înțeleasă atât de executant, cât și de profesor și ceilalți subiecți. Prin urmare referindu -ne
la rapiditatea execuției unor procedee tehnice sau a unor s ecvențe din cadrul procedeelor
specifice, considerăm că o simplă apreciere subiectivă, realizată de ochiul specialistului, sau în
unele cazuri chiar de „ochiul” camerei de luat vederi, nu poate compensa multitudinea datelor,
stimulilor și momentelor critic e din timpul demersului metodic. De exemplu, în cadrul
procedeului tehnic „pasa cu două mâini de jos”, una din problemele cu care se confruntă
specialiștii constă în depistarea locului unde se realizează contactul dintre minge și antebrațele
subiectului, d at fiind viteza foarte mare cu care se realizează acest contact.

107
Tabelul 2. 18. Greșelile de tehnică la pasa cu două mâini de jos
Fazele
procedeului Pasa cu două mâini de jos
Greșeli de execuție
Poziție
fundamentală trunchiul este drept sau
prea în clinat înainte picioarele întinse din
articulațiile genunchilor picioarele prea apropiate
sau prea depărtate
Deplasare neefectuarea deplasării,
picioarele au rămas
lipite pe sol neanticiparea traiectoriei
mingii – deplasare
neoportună neexecutarea opr irii
înainte de lovirea mingii
Priza efectuarea prizei înalte,
cu policele în extensie priză cu degetele
suprapuse, sau cu
palmele lipite efectuarea prizei prin
apucarea policelui cu
palma opusă
Lucrul
brațelor contactul cu mingea nu
se realizează p e manșetă deplasarea brațelor mai
sus de nivelul umerilor
în execuție îndoirea brațelor din
coate în momentul
contactului cu mingea
Lucrul
celorlalte
segmente neexecutarea împingerii
din membrele inferioare necorelarea acțiunii
picioarelor cu acțiunea
brațelor executarea unei fandări
în momentul lovirii
mingii

În cadrul procedeului „pasa cu două mâini de jos” este de o importanță extremă ca lovirea
mingii să se realizeze cu treimea proximală a antebrațelor, pe partea internă A. Păcuraru [120, p.
71] (p e manșetă), atingerea mingii realizându -se simultan cu antebrațele. Ca o consecință a
acestui fapt am conceput un dispozitiv electronic denumit „manșeta volei”, pentru a putea afla cu
exactitate locul precis al contactului dintre minge și antebrațele subie cților, în vederea luării
celor mai bune măsuri de prevenire și corectare a greșelilor ulterioare.
Ca urmare a înregistrării video a execuțiilor subiecților grupei martor (n = 52), atât la
testarea inițială cât și la testarea finală, am putut constata cel e mai frecvente greșeli de tehnică,
reușind să identificăm cele mai vulnerabile faze și să acționăm în consecință pentru reducerea
greșelilor în execuția ac estui procedeu tehnic (tabel 2.18 .) și anexa 4.
În urma înregistrărilor efectuate, precum și din ana liza literaturii de specialitate, am
constatat că cele mai numeroase greșeli de tehnică în execuția procedeului „pasa cu două mâini
de jos” se produc în cadrul executării secvenței „lucrul brațelor”, generate parțial de o priză
incorectă, precum și de o ac ționare greșită asupra mingii.
Demersul metodic desfășurat pentru însușirea corespunzătoare a acestui procedeu a
constat în exerciții cu și fără minge, la început în condiții ușurate urmând că treptat să se
realizeze o creștere a complexității exercițiilo r.
Pentru corectarea greșelilor de tehnică prezentate în tabelul 2.21., am urmărit în cadrul
învățării să fragmentăm procedeul în fazele componente, urmărind însușirea corectă a acestora,
asamblându -le ulterior în cadrul complexelor de exerciții. Astfel la prima secvență „poziția
fundamentală”, care se referă la o pregătire a subiectului în vederea acționării asupra mingii și

108

care prin nerealizarea ei produce o cascadă de evenimente nedorite precum întârzierea la minge,
neanticiparea traiectoriei și interve nția inoportună, am utilizat, pe lângă exercițiile folosite în
mod curent să acționăm asupra grupei experiment cu mijloace diferite, intuitive, care să
problematizeze instruirea, aducându -i în plan conștient în momentul execuțiilor. Unul dintre
aceste mijl oace, aparatul ajutător „mingea atârnată”, a condus studenții în conștientizarea fazelor,
ei având mai mult timp la dispoziție să pregătească secvențele, mingea stând suspendată în locul
ideal de lovire, corectările asupra tehnicii fiind oportune. La acela și aparat s -a acționat asupra
mingii prin pasa cu două mâini de jos, mingea fiind lăsată să cadă de la 5 metri, suspendată cu o
sfoară de o bară fixată în peretele sălii la distanță de 1,5 metri de acesta, precum și prin
imprimarea mingii fixate cu sfoară a unei mișcări de pendulare, subiectul trebuind să intervină
oportun, în momentul optim și să acționeze asupra obiectului. Am urmărit cu aceste exerciții să
formăm la studenți deprinderea de a anticipa traiectoria mingii și să pregătim mecanismul de
împing ere oportună din membrele inferioare, necesar în cadrul execuției integrale. Lucrul cu
aceste mijloace a fost relativ scurt ca durată, 4 -5 minute, numărul de repetări de persoană fiind
de 5 execuții, colectivul fiind împărțit pe grupe, având câte 4 mingi a târnate, fig. 2.33.
În ceea ce privește secvența „deplasarea”, precum și „lucrul celorlalte segmente” am
utilizat un alt mijloc eficient în învățarea acestui procedeu tehnic și anume „mingea undiță” și
care folosit alături de celelalte mijloace respectiv „manșeta volei” și „mingea atârnată” conduc
subiecții spre o corectă însușire a acestei faze, prin executarea de deplasări pe distanțe variate, cu
executarea opririi, împingerea din membrele inferioare și pasarea mingii cu două mâini de jos
din minge aflat ă la diferite înălțimi și distanțe (fig. 2.33. ).

Fig. 2.33. Lucrul la aparatele ajutătoare „mingea undiță” și „mingea atârnată”

Colectivul a fost împărțit pe perechi, numărul de repetări a fost de 4 -5 execuții de subiect,
cu intervenția profesoru lui la corectarea poziției membrelor și a acțiunii brațelor, urmând apoi ca

109

fiecare student să urmărească execuția partenerului și să corecteze eventualele abateri de la
traseul normal, pe baza modelului prezentat de profesor.
În ceea ce privește secvențe le „priza” și „lucrul brațelor” acestea două au fost abordate
împreună în cadrul pregătirii, existând separat doar la nivel conceptual, ele intercondiționându -se
în timpul execuției.

Fig. 2.34 Lucrul cu aparatul ajutător „manșeta volei” fixat pe a ntebrațele studentului

Astfel greșeli ca „priza înaltă, cu policele în extensie” ce conduce în următoare secvență
la greșeala „îndoirea brațelor din coate” sau „contactul cu mingea nu se realizează pe manșetă”
au fost corectate prin utilizarea aparatului ajutător conceput de noi „manșeta volei” fig. 2.34.,
locul de contact dintre minge și antebrațe fiind monitorizat precis, intervențiile instructorului
fiind scurte și la obiect. Numărul de repetări a fost limitat la 4 de student, pentru a nu se crea
deprinderi separate, rupte de condițiile jocului.
În cadrul lecțiilor de inițiere și fixare la acest procedeu, accentul a fost pus pe acele
exerciții tradiționale, utilizate în practica curentă precum menținerea mingii în echilibru din
așezat, imitarea acțiun ii brațelor apoi și a picioarelor, lovirea mingii ricoșată din sol sau aruncată
de partener prin ridicare de pe bancă sau din stând, cu limitări de acționare, pentru înțelegerea
rolului membrelor inferioare (pase cu două mâini de jos din minge aruncată de partener, din
așezat sau din stând pe banca de gimnastică) etc.
Lucrul la aparatele ajutătoare prezentate anterior a constituit cca. 15 – 20 % din timpul
alocat componentei pregătirea tehnică, rolul lor limitându -se la înțelegerea mecanismului de
acționar e precum și la corectarea greșelilor de tehnică, ce aduc prejudicii grave formei și
conținutului respectivului procedeu tehnic.
Procedeul „pasa cu două mâini de sus” în opinia noastră este procedeul de bază în
practicarea jocului de volei fiind cel mai des folosit la începători, dar și la avansați, fiecare a
doua minge jucată fiind transmisă prin acest procedeu. Toate pasele vizează pregătirea unui atac

110
și influențează desfășurarea ulterioară a jocului, conform părerii autorilor M. Niculescu, L.
Vladu, [108 , p. 24], pasa de sus devenind acel procedeu complex care creează avantaje tactice și
aduce un plus de creativitate și spectaculozitate jocului de volei. Un număr considerabil de autori
din domeniu, consideră că mingea este lovită în momentul pasării ei, l ucru care în opinia noastră
nu este adevărat, pasa cu două mâini de sus fiind unicul procedeu din jocul de volei în care
mingea nu este lovită ci împinsă , de falangele subiectului pe direcția dorită. Această precizare
este de o importanță extremă, mai ales că în cadrul pregătirii trebuie să explicăm mecanismul de
bază al acestui procedeu, iar mijloacele de acționare trebuie să țină seama de particularitățile
biomecanice, ce intervin în acțiunea de cedare – împingere, din articulațiile mâinilor. Această
acțiune de cedare – împingere trebuie efectuată foarte rapid, oportun la minge, fiind direct
influențată de parcurgerea tuturor secvențelor componente. Spre deosebire de celelalte procedee,
pasa cu două mâini de sus, reclamă o îndemânare specială un așa numit „simț al mingii”,
acțiunea fiind caracterizată printr -o execuție simetrică, necesitând o acțiune similară la nivelul
segmentelor neîndemânatice, precum și o bună coordonare între membrele inferioare și cele
superioare.

Tabelul 2.19 . Greșelile de tehnică la pasa cu două mâini de sus
Fazele
procedeului Pasa cu două mâini de sus
Greșeli de execuție
Poziție
fundamentală trunchiul este drept sau
prea înclinat înainte picioarele întinse din
articulațiile genunchilor brațele nu sunt flexate
din articulația cotului
Deplasare neefectuarea deplasării,
picioarele au rămas
lipite pe sol, sau
subiectul execută o
săritură neanticiparea traiectoriei
mingii – deplasare
neoportună neexecutarea opririi
înainte de lovirea mingii
Acțiunea
cupei cupa acționează de la
nivelul feței sau a
pieptului, ori de la ceafă contact prelungit cu
mingea sau pe toată
suprafața palmei degetele sunt încordate,
cupa este greșit luată
Lucrul
brațelor brațele sunt prea
apropiate, depărtate brațele nu se găsesc în
același plan după
terminarea mișcării mingea este lovită, nu se
realizează mișcarea de
cedare împingere
Lucrul
celorlalte
segmente neexecutarea împingerii
din membrele inferioare necorelarea acțiunii
picioarelor cu acțiunea
brațelor picioarele nu sunt pe
aceeași linie

Greșe lile de tehnică sunt generate și de o cunoaștere insuficientă a biomecanicii, chiar din
rândul specialiștilor domeniului, care nu impun o poziție corectă a membrelor inferioare în
momentul execuției, recomandând în opinia noastră ducerea, de exemplu, a pic iorului

111

neîndemânatic spre înainte, apropiindu -se chiar de semi -fandare, lucru ce împiedică o acționare
simetrică asupra mingii la nivelul membrelor superioare, dat fiind faptul că lanțul triplei extensii
nu are aceleași valori pe ambele părți.
În urma ana lizei literaturii de specialitate, precum și din cadrul experimentului
constatativ, evaluând execuțiile studenților grupei martor la testarea inițială și finală, am
identificat cele mai frecvente greșeli de execuție la pasa cu două mâini de sus, așa după c um
poate fi urmărit în tabelul 2. 19 și anexa 3.
Din analiza înregistrărilor video am remarcat că cele mai frecvente greșeli de execuție se
întâlnesc în cadrul fazelor „acțiunea cupei” și „lucrul brațelor”, cauzate de o poziție și o
deplasare defectuoasă, p recum și de lipsa unui lucru eficient și simultan a l membrelor inferioare.
Demersul metodic s -a concentrat pe execuții fără minge în primă fază, organizând cupa și
simulând acțiunea brațelor, din așezat și apoi cu aportul membrelor inferioare. În vederea
corectării greșelilor de tehnică prezentate în tabelul 2.22., am abordat secvențial însușirea acestui
procedeu în primă parte, urmând o îmbinare a fazelor componente în cadrul unor execuții
integrale, urmate sau precedate de îndeplinirea altor sarcini.
Aparatul ajutător „mingea atârnată” folosit ca mijloc intuitiv în corectarea poziției
fundamentale și a deplasării la minge, considerăm noi că reprezintă unul din mijloacele care nu
trebuie să lipsească în cadrul învățării acestui procedeu, mingea stând suspe ndată în locul ideal
de lovire, corectările asupra tehnicii fiind oportune. Totodată pot fi corectate greșelile de tehnică
la operatorii „acțiunea cupei” și „lucrul brațelor”, mai cu seamă cele ce țin de formarea cupei și
contactul cu mingea cât și traseul parcurs de membrele superioare înainte cât și după contact,
figura 2.35.

Fig. 2.35. Lucrul la aparatul ajutător „mingea atârnată”

De o importanță covârșitoare în reducerea numărului de greșeli la toate celelalte faze este
plasarea subiectului în raport cu mingea, aceasta fiind una din secvențele care printr -o executare
incorectă sau inoportună produce efecte negative în toate celelalte faze, fiind una din sursele cele

112

mai importante de greșeli de execuție în efectuarea acestui procedeu. Atât apa ratul descris
anterior cât și o seamă de mijloace auxiliare precum pase cu două mâini de sus din minge
aruncată de partener, cel ce execută stând pe o bancă, ceea ce limitează deplasarea acestuia în
cazul mingilor cu traiectorie prea lungă ori prea scurtă, conștientizează subiectul de importanța
deplasării, inducându -i un disconfort de care va căuta să scape în condiții normale, figura 2.36.

Fig. 2.36. Utilizarea băncii de gimnastică ca aparat ajutător auxiliar în cadrul pregătirii

Exercițiile tra diționale folosite în cadrul instruirii pe lângă aparatele ajutătoare, au
deținut, sub raportul timpului efectiv de lucru, ponderea majoritară, la fel ca și la procedeul
tehnic „pasa cu două mâini de jos”. Abordarea instruirii individual și pe perechi, cu corectarea
tehnicii de execuție și implicit fixarea reperelor, aduce un plus densității motrice, conducând spre
un volum de muncă mai mare, ceea ce se constituie în premise necesare formării stereotipurilor
dinamice specifice.

Fig. 2.37. Aparatul ajutător „coșul mobil”
Ca urmare a faptului că pasa cu două mâini de sus este un procedeu tehnic de care
depinde o execuție în bune condiții a loviturii de atac, precizia și înălțimea pasei trebuie să fie
atribute înțelese de subiecți și pe cât posibil ap licabile în cadrul complexelor de exerciții și a
jocului bilateral. De aceea, se impune ca o condiție a reușitei, utilizarea țintelor fixe sau mobile,
precum și a reperelor spațiale în vederea asigurării acestui deziderat. Exercițiile efectuate pe
perechi, la panoul de baschet, urmărind introducerea mingii în coș prin pasă cu două mâini de

113
sus din minge aruncată de partenerul care este plasat sub inel, precum și introducerea mingii în
coșul mobil, fig. 2.37, care este amplasat lângă fileul de volei la cca. 0,5 metri de acesta și
înclinat la un unghi de 45 față de sol, în locul ideal pentru lovitura de atac, se constituie în
premise necesare și suficiente pentru însușirea în bune condițiuni a acestui frumos, dar dificil
procedeu tehnic.
Elementul tehnic care poartă pecetea începerii jocului, fiind totodată prima acțiune
ofensivă din cadrul meciului, o reprezintă serviciul. Printre cele mai utilizate procedee ale acestui
element tehnic, se numără „serviciul cu o mână de sus”, fiind mult mai precis și mai agres iv
decât „serviciul cu o mână de jos” (practic varianta cu care începătorii pun mingea în joc) sau
decât „serviciul cu o mână din lateral” și mult mai abordabil decât „serviciul din săritură”, care
reclamă existența unor calități deosebite și a unor deprin deri formate pe parcursul multor ani de
pregătire. Ca și celelalte procedee dezbătute anterior, instruirea serviciului cu o mână de sus
necesită o abordare metodică descompusă pe faze, cu ajutorul căreia să se poată observa și
corecta greșelile de execuție care intervin. Din analiza efectuată asupra grupei martor (n= 52),
atât la testarea inițială, cât și la testarea finală, am remarcat faptul că principalele faze care
generează greșeli de execuție în cadrul acestui procedeu tehnic sunt „poziția” și „arunca rea
mingii”, marea majoritate a greșelilor în cadrul execuțiilor având ca punct de origine, o
insuficientă aprofundare a acestor două secvențe. Totodată, parțial independent de acestea am
remarcat o seamă de neconcordanțe în linia tehnică la operatorii „lo virea mingii” și „lucrul
brațelor”, ceea ce ne -a dirijat în găsirea de noi mijloace complementare pentru buna lor însușire.

Tabelul 2.2 0. Greșelile de tehnică la serviciul cu o mână de sus
Fazele
procedeului Serviciul cu o mână de sus
Greșeli de execuț ie

Poziția
Picioarele sunt pe
aceeași linie, sau prea
depărtate Trunchiul prea înclinat
înainte sau înapoi Brațul de lovire nu este
pregătit să acționeze
Aruncarea
mingii Prea înaintea trunchiului,
sau prea înapoia lui Aruncarea este scurtă,
brațul nu urmărește
mingea Cu ambele mâini sau cu
mâna îndemânatică

Lovirea
mingii
Înaintea trunchiului, sau
înapoia lui Contactul cu mingea se
realizează cu antebrațul
sau cu o parte a palmei Mingea nu este lovită în
partea inferioară a
calotei anterioare
Acțiu nea
brațelor Brațul de lovire
efectuează o mișcare de
împingere de jos în sus Brațul neîndemânatic nu
este dus sus pentru
echilibrare După lovirea mingii
brațul de lovire nu este
dus pe lângă corp
Acțiunea
celorlalte
segmente În momentul lovirii
mingii pi ciorul brațului
de lovire este dus înainte
Subiectul trece linia de
serviciu În momentul lovirii
mingii subiectul execută
o ușoară săritură

114

Cele mai numeroase greșeli de tehnică rezultate în urma studiului s -au coagulat în jurul
fazelor „lovirea mingii” și „acțiunea brațelor”, generate de o poziție greșită, piciorul
corespondent brațului de lovire fiind dus înainte, sau de o aruncare greșită a mingii, prea înaintea
trunchiului sau prea scurtă, fără o pregătire prealabilă a brațului de lovire. Greșelile d e execuție
pe care le -am întâlnit în cadrul cercetării au făcut obiectul creării metodicii de corectare, stând la
baza întocmirii planificărilor în ceea ce privește lecțiile practice ale grupei experiment, așa după
cum poate fi observat în tabelul 2. 20. și anexa 6.
Demersul metodic pentru însușirea corespunzătoare a acestui procedeu trebuie să fie
centrat pe o abordare analitică, secvențială, la început fără obiect, din stând, cu fixarea reperelor
spațiale și ulterior spațio – temporale, accentul punându -se pe poziția membrelor inferioare și
acțiunea de aruncare a mingii. Imitarea la început fără minge, apoi cu mingea fixată în aparatul
„cadru pentru serviciu” constituie un punct de plecare eficient, subiectul conștientizând
plasamentul său față de minge, pr ecum și acțiunile sale premergătoare și ulterioare. Lucrul la
acest aparat trebuie completat cu exerciții individuale cu minge, cum ar fi: lăsarea mingii să cadă
din palmă pe o linie trasată pe sol, ridicarea brațului neîndemânatic cu mingea aflată în spri jin pe
palmă, același exercițiu cu aruncarea mingii și prinderea ei pe palmă, același exercițiu cu
trimiterea mingii prin inelul de la baschet situat deasupra mingii etc. Utilizarea aparatelor
ajutătoare auxiliare, precum mingi medicinale, bănci de gimnast ică, saltele de gimnastică,
cercuri, linii trasate pe perete sau a celorlalte instalații existente pe baza sportivă precum fileul de
volei, porți de handbal, inele de baschet pot fi folosite cu imaginație de către cadrul didactic,
lărgind aria de repere sp ațiale a subiectului, consolidând parametrii funcționali ai deprinderii și
întărind reprezentarea mentală asupra procedeului, fazic, și ulterior global.
Aparatul „cadru pentru serviciu” figura 2.38. va reintra în demersul metodic după
învățarea traseului motric al primelor trei faze, constituindu -se într -o unealtă extrem de eficace în
ceea ce privește reducerea greșelilor de tehnică la nivelul membrelor superioare în cadrul
execuțiilor.

Fig. 2.38. Aparatul ajutător „cadru pentru serviciu”

115
Greșelile de ducere a brațului de lovire, locul de contact cu mingea, precum și poziția
palmei și acțiunile ulterioare sunt mai greu de înțeles de către subiect și mult mai greu de
corectat fără prezența unui astfel de dispozitiv. Mingea aflându -se în locul ideal de lovire, prin
reglarea înălțimii aparatului, conduce la o distribuire a atenției înspre secvențele deficitare,
analiza fiind oportună și realizată bilateral. Aprecierile cadrului didactic asupra execuției
trebuiesc făcute imediat, astfel încât atât executa ntul cât și colegii, să poată sesiza și forma
mental o reprezentare cât mai apropiată de model.
În cadrul pregătirii tehnice a procedeului „serviciul cu o mână de sus” timpul alocat
aparatelor ajutătoare și exercițiilor complementare nu trebuie să depășeas că 10 – 15% din total,
rezervând 50 % executării integrale a procedeului, apoi procedeul va fi folosit în cadrul
complexelor de exerciții și în jocul bilateral. Numărul de repetări repartizat fiecărui sistem de
acționare variază între 4 – 6 execuții, în funcție de etapa învățării motrice, elementele de
întrecere fiind introduse cel mai devreme în etapa de consolidare.
Utilizarea aparatelor ajutătoare trebuie făcută în mod rațional respectând etapele învățării
motrice, pentru a avea un randament funcțional . Considerăm ca și greșeală metodică, abordarea
prin prisma tactică a serviciului în primele lecții, exercițiile de trimitere a mingii în terenul
advers pe saltele, ori alte repere prin serviciu, deși sunt foarte eficiente, găsindu -și aplicabilitatea
în ca drul jocului, sunt greșite din punct de vedere metodic și pedagogic, deoarece noi considerăm
că studenții, în mod inconștient, se ghidează după zicala celebră „scopul scuză mijloacele”
subiectul încercând să obțină o precizie mai mare în trimiterea mingii peste fileu (atunci când
încă nu e cazul) în dauna tehnicii. Nereușitele (de altfel ușor de înțeles) sporesc neîncrederea în
mintea executantului adăugând o senzație de frustrare cu grave repercusiuni în atitudinea față de
disciplină. Aceste abordări își a u locul în lecțiile de la finalul cursului de bază, când putem vorbi
de o stabilitate a tehnicii de execuție și întărirea legăturilor temporale în vederea execuțiilor în
condiții variate.
Elementele din jocul de volei sunt strâns înlănțuite în cadrul des fășurării acțiunii astfel
încât, dacă la celelalte jocuri sportive putem vorbi de o pierdere a mingii de exemplu în dribling,
urmată de o recuperare și continuarea fazei de joc, în cazul nostru, orice control greșit asupra
balonului duce la pierderea punct ului anihilând toate acțiunile ulterioare. Acesta este și cazul
procedeului tehnic „preluarea din serviciu cu două mâini de jos”, practic fiind prima acțiune
defensivă din cadrul jocului. Acest aspect ne îndeamnă să acordăm atenția cuvenită acestui
procede u, fără de care celelalte acțiuni nu pot fi îndeplinite, privind cu mai multă rigoare
greșelile de tehnică ce stau în calea executării optime a lui. Învățarea preluării din serviciu cu
două mâini de jos reclamă însușirea prealabilă a pasei cu două mâini de jos, fazele și greșelile de

116

execuție fiind identice la amândouă cu două excepții: poziția este mai joasă și contactul cu
mingea se realizează cu brațele sub nivelul orizontalei.
Cel mai important moment la executarea preluării din serviciu cu două mâini de jos îl
reprezintă mișcarea de întâlnire a mâinilor cu mingea și urmărirea acesteia după lovire. După A.
V. Iv oilov [84, p. 63], pe măsura creșterii vitezei de zbor a mingii, amplitudinea mișcării de
întâmpinare și urmărire se micșorează, subiectul favor izând o bună preluare prin prelungirea
contactului cu mingea, amortizând astfel forța de impact. Totodată locul unde se realizează acest
contact este de o importanță extremă, majoritatea preluărilor nereușite având drept cauză un
contact pe antebrațe în al tă parte decât manșeta.
În urma analizei efectuate pe studenții grupei martor (n = 52), după parcurgerea cursului
de bază, am remarcat că cele mai numeroase greșeli de execuție sunt efectuate în secvența
„lucrul brațelor”, îndoirea coatelor sau contactul greșit cu mingea fiind principalele probleme
care necesită atenția noastră în vederea îmbunătățirii tehnicii de execuție.
Spre deosebire de celelalte procedee, învățarea preluării din serviciu nu se face
secvențial, abordarea fiind una globală, urmărind to tuși greșelile de execuție pe faze, în
executarea procedeului, corectările supunând subiectul la repetarea în condiții variate a secvenței
deficitare.
Recomandăm ca învățarea procedeului să se realizeze la început pe perechi, lucrând la
aparatul ajutător „ mingea atârnată”, unul dintre ei acționând asupra mingii căruia partenerul îi
imprimă o mișcare de pendulare spre executant. Același exercițiu doar că partenerul va lăsa
mingea să cadă de la 4 – 5 metri înălțime, executantul trebuind să se sincronizeze cu obiectul. Nu
se va insista pe aceste sisteme de acționare, deoarece ele au mai fost incluse în pregătirea pasei
cu două mâini de jos, 3 – 4 repetări sunt suficiente, urmând să se includă exerciții apropiate de
condițiile reale care vor fi la început mai acc esibile, traiectoria mingii fiind mai înaltă, viteza mai
mică, reperele fixate pe sol ajutând subiectul în înțelegerea principalilor operatori și ritmul sau
oportunitatea executării lor.

Fig. 2.39. Aparatul ajutător „manșeta volei” fixat pe antebr ațele executantului

117
Nu recomandăm fixarea poziției brațelor prin chingi sau alte tehnici asemănătoare,
folosite în practica domeniului, deoarece aduc prejudicii deplasării și acțiunii brațelor în cadrul
execuției. Considerăm mult mai eficace folosirea apar atului ajutător „manșeta volei”, care, fixată
pe antebrațele subiectului în locul de contact cu mingea, duce la o semnalizare oportună în
ambele direcții, asupra corectitudinii în lovirea mingii figura 2. 39. și anexa 5.
Deoarece preluarea din serviciu are ca și finalitate trimiterea mingii într -un anumit spațiu
din zona fileului, referindu -ne la eficiență, exercițiile vor urmări ca transmiterea mingii să fie
direcționată spre un spațiu dinainte stabilit, utilizând instalațiile din alte jocuri sportive prec um
coșul de baschet, sau aparatul ajutător „coșul mobil” unde subiecții, împărțiți pe perechi, vor
încerca să introducă mingea aruncată de partener. Aceste exerciții se vor desfășura în paralel atât
peste fileu, cât și la coșurile de baschet, pentru a ofer i posibilitatea unei bune organizări a
spațiului de lucru, nefiind suficient loc pentru toți studenții să lucreze simultan la aceeași aparat.
Totodată folosirea „manșetei volei” creează și o senzație de confort, prin aceea că amortizează
șocul resimțit de tegumentul antebrațelor la contactul cu mingea și care cauzează, în special la
fete, edeme ce pot încetini sau chiar stopa învățarea acestui procedeu.
Scopul principal al jocului de volei în accepțiunea lui A. Păcuraru, [120, p. 73], este ca
jucătorii unei echipe să reușească să trimită mingea peste plasă, în terenul de joc advers, astfel
încât oponenții să nu o mai poată retrimite. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, ținând seama de
condițiile de mai sus, mijlocul principal prin care se poate realiza ac est lucru este lovitura de
atac. Deși acest element tehnic poate fi împărțit în mai multe procedee, fiecare având avantajele
și dezavantajele sale, ne -am oprit în cadrul prezentului studiu asupra procedeului tehnic „lovitura
de atac pe direcția elanului”, fiind cel mai accesibil dintre ele, rămânând totuși, de departe, cel
mai dificil procedeul al cursului de bază la disciplina sportivă „Volei”. Lovitura de atac fiind
totodată acțiunea individuală prin care se pot obține puncte, ca o încununare a sumei celo rlalte
acțiuni desfășurate de către echipă, interesul pe care subiecții îl manifestă în învățare se
constituie în premisa unei bune însușiri, creându -se cadrul emoțional și volitiv atât de necesar
abordării lui.
Învățarea loviturii de atac presupune existe nța unor calități fizice și tehnice specifice,
fiind elementul tehnic care se învață după o perioadă mai lungă de timp de la începerea
pregătirii. Totodată procesul de instruire trebuie abordat secvențial, pe faze, greșelile de execuție
fiind analizate și corectate simultan cu executarea secvenței respective.
Analizând literatura de specialitate, precum și execuțiile studenților grupei martor (n= 52)
în cadrul celor două testări, am identificat cele mai frecvente greșeli de tehnică, tabelul 2.2 1. și
anexa 7.

118

Tabelul 2.2 1. Greșelile de tehnică la procedeul „lovitura de atac pe direcția elanului”
Fazele
procedeului Lovitura de atac pe direcția elanului
Greșeli de execuție

Elan Neanticiparea traiectoriei
mingii – deplasare
neoportună Brațele frânează mișca rea
sau nu acționează de loc Fără respectarea
succesiunii pașilor
Bătaie Se realizează pe un singur
picior Vârfurile picioarelor iau
contact primele cu solul Bătaia nu se realizează
oportun, la minge
Acțiunea
brațelor Ridicarea doar a brațului
de atac Brațul de atac nu este oprit
și i-a fileul Brațul nu este îndoit din
cot, sau este prea mult
îndoit
Lovirea
mingii Palma este încordată cu
degetele lipite Cu vârful degetelor sau cu
antebrațul Mingea nu e lovită în
partea de sus a calotei
anterioare

Ateri zarea
Dincolo, în celălalt teren Pe călcâie sau pe un picior Se realizează la distanță
mai mare de 50 cm de
locul de bătaie

Una dintre cele mai importante faze, care determină execuția corectă și eficientă a
loviturii de atac îl constituie elanul. El e ste o parte componentă a acestuia și modul în care este
executat influențează direct celelalte componente, determinându -le corectitudinea și eficacitatea.
Luând în discuție greșelile care survin în cadrul învățării acestui procedeu, după M. Niculescu și
L. Vladu, [108, p. 53], acestea pot fi clasificate în două categorii și anume greșeli de ordin
general, care se comit indiferent de procedeul executat, sau de situația de joc și greșeli specifice
unui anumit procedeu sau moment al loviturii de atac. Corectar ea greșelilor și ghidarea
studenților în executarea elanului poate fi făcută prin marcaje cu cretă pe sol, utilizarea liniilor de
demarcație a terenului ca repere vizuale, încercând o abordare fragmentată, în primă fază
acțiunea membrelor inferioare, pe ca re, ulterior, o vom dubla cu acțiunea brațelor. În scopul
realizării unei deplasări oportune, la minge, precum și pentru potrivirea pașilor și ulterior ritmul
execuției, vom folosi aparatul ajutător „cadru pentru atac”, figura 2.40., dispozitiv ce asigură o
apropiere a execuției de finalitatea urmărită, ghidând subiectul în cadrul repetării cu ajutorul
obiectului situat la înălțimea dorită, mingea stând practic în punctul optim de lovire.

Fig. 2.40. Aparatul ajutător „cadru pentru atac”

119
Aparatul menț ionat anterior are o dublă misiune: reglarea deplasării și stabilirea locului
de bătaie în funcție de minge, lucru care pune serioase probleme practicanților, cât și corectarea
mișcărilor efectuate în faza de zbor, precum acțiunea brațelor și lovirea mingi i, care au un rol
semnificativ în etapa de inițiere – fixare. Insistăm pe observarea greșelilor și corectarea lor în
fază incipientă, astfel încât remedierea deprinderilor incorecte, să fie mai ușor de realizat, cât
încă nu s -au stabilizat în memoria motri că a subiectului.
Observând că majoritatea greșelilor de tehnică, după parcurgerea cursului de bază de
către studenții grupei martor, se grupează în jurul secvențelor „acțiunea brațelor” și „lovirea
mingii”, ne -am îndreptat atenția spre aceste două faze, urmărind în principal creșterea timpului
de lucru cu mijloacele specifice, în condiții ușurate precum lovirea mingii cu palma din așezat
sau din stând pentru formarea poigneului, lovirea mingii din aparatul ajutător „cadru pentru atac”
coborât, subiectul a flându -se pe sol, pentru o direcționare a atenției spre această fază, loviri
succesive ale mingii în podea în unghi de 45ș mingea ricoșând din perete înapoi, efectuarea
elanului și aruncarea unei mingi de tenis de câmp peste fileu, în prima jumătate a tere nului.
Odată parcurse aceste exerciții se va insista pe repetarea în condiții variate, cât mai apropiate de
execuția integrală, precum lovirea mingii într -o anumită direcție cu ochirea unor obiecte imobile
apoi mobile, pase în doi cu executarea la a treia pasă a unei lovituri de atac de pe picioare la
partener, apoi executarea loviturii de atac peste fileu, subiectul stând pe lada de gimnastică,
pentru o apreciere cât mai bună a traiectoriei pe care trebuie să o imprime mingii. Dacă nu se
constată deficienț e tehnice în timpul și după executarea acestor exerciții, se va trece la executarea
loviturii de atac peste fileu, din minge aruncată, în primă fază, apoi din minge pasată, înălțimea
fileului fiind la început mai mică. Exercițiile se vor desfășura frontal sau pe perechi, corectarea
greșelilor efectuându -se individual, dar atenționările vor avea valoare de precedent vizând
întregul efectiv, profesorul trebuind să oprească execuțiile pentru semnalizarea oportună,
frontală, atrăgând tuturor atenția asupra dena turării tehnicii. Lucrul la acest aparat va ajuta la
formarea unei reprezentări mentale a întregului demers motric necesar lovirii mingii și va ocupa
cca. 10 – 15 % din volumul total de muncă la acest procedeu, vizând în special corectarea
greșelilor de te hnică, aparatul menținând mingea în locul optim de lovire, precum și asamblarea
tuturor secvențelor componente, în cadrul execuțiilor integrale.
În cadrul etapei de consolidare recomandăm introducerea în pregătirea studenților a unui
alt dispozitiv fixat p e fileu, după cum este reprezentat în figura 2.41., care are ca scop formarea
capacității atacantului de a ocoli jucătorii de la blocaj, fiind folosit în primă fază pentru
înțelegerea zonelor unde trebuie atacată mingea.

120

Fig. 2.41. Aparatul ajut ător „blocaj fix”

Lucrul la acest aparat, în contextul în care nu s -a însușit încă elementul tehnic blocajul,
poate suplini acțiunea subiecților, problematizând învățarea loviturii de atac și pregătind
învățarea procedeului „blocajul individual la corespo ndent”, fiind folosit până când subiecții îl
vor înlocui odată cu învățarea acestui procedeu, aparatul fiind prevăzut și cu o secțiune mobilă
situată în centru, și prin care atacanții pot trimite mingea, la fel ca și în situațiile de joc.
Elementul tehnic specific apărării îl reprezintă blocajul, fiind prima acțiune împotriva
loviturii de atac. Datorită faptului că executarea lui depinde de calitățile fizice, precum și de
gradul de însușire al deprinderilor motrice specifice, putem să încadrăm învățarea pro cedeului
tehnic blocajul individual în categoria celor mai dificile și mai greu de însușit procedee din jocul
de volei. Ca și o particularitate a acestui procedeu, care îl face unic printre celelalte acțiuni, este
că el nu vizează în mod cert o atingere a mingii, rămânând unul dintre elementele pasive, care
depind de împrejurări pentru a fi activat. Totodată, executarea lui oportună și corectă din punct
de vedere tehnic poate crește șansele de interceptare a mingii, constituindu -se într -un
impediment serios în calea atacantului, direcționându -i execuția spre acele zone din teren unde se
află coechipieri pregătiți să preia mingea atacată.
Încă din anul 1964 când regulamentul jocului de volei a permis trecerea mâinilor peste
fileu, determinând un caracter ofen siv al „defensivei”, ridicând spectaculozitatea jocului,
echilibrul dintre cele două compartimente, atac și apărare nu a putut fi nici până astăzi realizat,
atacul fiind favorizat din mai multe puncte de vedere.
Analizând greșelile de execuție ale subiecți lor grupei martor la testarea inițială și la
testarea finală, am identificat cele mai frecvente greșeli de tehnică descrise în tabelul 2.2 2. și
anexa 8.

121
Tabelul 2.2 2. Greșelile de tehnică la procedeul „blocajul individual la corespondent”
Fazele
procedeu lui Blocajul individual la corespondent
Greșeli de execuție
Elan Elanul este prea
mare, sau prea mic Este precedat de
alergare Este prea lent

Bătaie Vârfurile picioarelor
iau contact primele cu
solul Prea departe sau prea
aproape de fileu Picioarele n u sunt, sau
prea puțin, îndoite din
articulația genunchilor
Zbor Trunchiul este
dezechilibrat în aer Subiectul atinge fileul Picioarele îndoite sau
depărtate
Acțiunea
brațelor Brațele nu pleacă de
la nivelul pieptului Palmele prea apropiate
sau depărtat e, degetele
lipite Se execută o mișcare de
lovire dinapoi spre
înainte

Aterizarea Dincolo, în celălalt
teren Se realizează pe un
picior Se realizează la mai
mult de 50 cm de
locul de bătaie

Datorită faptului că blocajul este unul dintre elementele care rămân pasibile continuu de
perfecționare, necesită pentru învățare un timp mai îndelungat decât celelalte elemente tehnice.
Greșelile de execuție pe lângă faptul că limitează acțiunea de a bloca a executantului, permițând
zone largi de manevră pentru atac ant, pot provoca de asemenea accidentări dintre cele mai grave
la nivelul membrelor inferioare. Componenta tehnică a acestui procedeu depinde de viteza de
execuție și de reacție, suplimentate și de o formă de manifestare combinată a vitezei, specifică
jocului de volei și anume viteza de anticipare și de angrenare, coroborate cu oportunitatea
efectuării actului de blocaj.
În urma analizei înregistrării video a studenților grupei martor la testarea finală, am
remarcat faptul că secvența care totalizează cel mai mare număr de greșeli de execuție este
„acțiunea brațelor”, totodată și cea mai importanță fază a acestui procedeul tehnic. Greșelile de
execuție au avut ca și cauză o execuție deficitară și în cazul celorlalte secvențe, ceea ce a dus la
denaturarea te hnicii. Astfel realizarea unei bătăi pe un picior sau pe vârfuri a determinat o poziție
incorectă a subiectului în timpul zborului, durata acestuia fiind mai mică și nelăsând timp
suficient pregătirii și acționării cu segmentele superioare. Un elan prea ma re sau prea lent a
condus la o depășire a zonei de aterizare sau o desprindere insuficientă pentru realizarea
celorlalte secvențe. În consecință am creat un aparat electronic denumit aparatul „bloc test”, care
să conducă subiecții în conștientizarea fazelo r, limitând locul de bătaie și de aterizare printr -o
placă cu senzor așezată pe sol și având dimensiunile de 50 cm / 50 cm. Totodată, aparatul ca
urmare a mingilor fixate pe el, precum și a semnalului luminos pe care îl generează plecarea
subiectului de pe placă, conduce palmele subiectului în întâmpinarea obiectului, la fel ca și în
situațiile de joc, ajutându -l să-și poziționeze brațele în locul optim în raport cu mingea, fig. 2.42.

122

Fig. 2.42. Aparatul ajutător „blocaj test”

Lucrul brațelor ca ș i fază componentă a procedeului „blocajul individual la corespondent”
poate fi inițiat separat din așezat sau stând apropiind execuția de condițiile reale prin urcarea
subiecților pe o bancă de gimnastică, simulând blocajul la fileu, cu accent pe mișcarea de ducere
și retragere a palmelor în, și din terenul advers. Din această poziție poate fi acționat în mod
divers, introducând o minge suspendată sau aruncată spre zona de acționare a mâinilor
blocheurului, ori deplasarea segmentelor în funcție de stimuli v izuali (becuri, mingi, cercuri).
Calitatea execuțiilor este determinată și de însușirea prealabilă a deprinderilor formate în
cadrul pregătirii individuale sau pe perechi, fără minge în primă fază, imitând acțiunea brațelor și
elanul, individual sau pe per echi, sub directa supraveghere a profesorului, apoi cu minge, ținerea
ei în ambele palme și aruncarea mingii peste fileu cât mai aproape de linia de centru, săritură cu
bătaie pe ambele picioare și luarea mingii de la colegul ce o ține dincolo de fileu etc . Asamblarea
secvențelor componente se realizează la început în condiții ușurate, fără minge și fără fileu, cu
reglarea ritmului execuției și cu accent pe acțiunea segmentelor în faza aeriană.
Utilizarea aparatelor ajutătoare auxiliare (bănci de gimnastic ă, cercuri, ) folosite atât ca
repere spațiale în cadrul executării mișcărilor componente, cât și ca indicatori de eficiență și
control se constituie în componente deosebit de valoroase în reducerea greșelilor de tehnică,
acționând în acele secvențe defici tare, creând cadrul ideal de exersare și corectare a execuțiilor.
Utilizarea lor trebuie limitată în timp la cca. 20 % din volumul total de lucru, repetarea
mijloacelor trebuie redusă la 3 -4 execuții de subiect, pentru a nu obișnui studentul cu secvențe
izolate ale procedeului. Se va urmări, odată parcursă învățarea izolată a fazelor componente,
exersarea globală, la început în condiții ușurate, urmând apoi să introducem în cadrul execuțiilor
sarcini diverse care să problematizeze conținutul instruirii, ofe rind cadrul conștient și dirijat al
pregătirii.
Prin urmare utilizarea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii studenților de disciplina
sportivă „Volei” curs de bază, contribuie la depistarea momentelor importante ale mișcării,

123
favorizând raportarea p ermanentă a execuției studentului cu modelul final al procedeului tehnic,
precum și cu execuțiile celorlalți studenți, constituindu -se într -un demers motivator în linia
instruirii. Totodată lucrul la aparatele ajutătoare corectează și previne eventualele g reșeli care s –
au instalat în execuția tehnică a procedeelor, evitând astfel formarea deprinderilor greșite care
necesită timp îndelungat pentru refacerea stereotipului dinamic.
Introducerea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice a studenților, favorizează
înțelegerea mișcărilor simple sau complexe din cadrul secvențelor, precizându -se veriga
principală, precum și greșelile de execuție care intervin în execuția procedeului tehnic,
eficientizând la maxim raportul densităților în lecție.
Înglobare a aparatelor ajutătoare în cadrul sistemelor de acționare se poate constitui într -o
mână de ajutor întinsă atât educatorului cât și educaților, dacă este încadrată într -un traseu
metodologic precis, pentru fiecare etapă a învățării, completat de exerciții cu și fără minge,
individuale sau pe perechi, adaptate particularităților și posibilităților subiecților.

2.7. Concluzii la capitolul 2
Capitolul 2 al tezei cuprinde opiniile specialiștilor pe problema pregătirii studenților în
cadrul disciplinei sportiv e „Volei” curs de bază , precum și rezultatele cercetărilor experimentului
constatativ, având ca scop scoaterea în evidență a nivelului pregătirii tehnice a studenților
facultății de educație fizică și sport , precum și nivelul pregătirii teoretico -metodice a acestora. De
asemenea am urmări t diferențele dintre planurile de învățământ corespunzător disciplinei
sportive „Volei”, ale mai multor facultăți din țară, spre a putea trage câteva concluzii necesare
continuării demersului nostru științific.
Tot aici a fost propusă o clasificare a aparatelor ajutătoare pentru aplicare în procesul de
instruire a studenților facultăților de educație fizică și sport . Se încheie acest capitol cu descrierea
metodologiei aplicării aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii studenților la disciplina sportivă
„Volei” curs de bază .
În urma realizării celor menționate mai sus au fost formulate următoarele concluzii:
analizând opiniile specialiștilor pe problema pregătirii studenților la disciplina volei
(41,49%) dintre aceștia menționează faptul că nivelul de instruire al acestora este unul
mediu, (22,34%) considerându -l slab ;
după opiniile specialiștilor, (41,49%) dintre aceștia apreciază că aparatele ajutătoare
sunt rar folosite, în vreme ce 27,66% consideră că aparatele ajutăto are sunt foarte rar
sau chiar deloc utilizate în lecțiile practice din cadrul cursului de bază la „Volei” ;

124

totodată, 89,36 % din specialiști consideră că folosirea aparatelor ajutătoare în cadrul
cursului de bază la disciplina ,,Volei” va contribui la spor irea eficienței pregătirii
studenților facultăților de educație fizică și sport , 85,32% apreciind că aparatele
ajutătoare ar trebui folosite la compartimentul însușirii procedeelor tehnice ;
analizând planurile de învățământ ale facultăților de educație fiz ică și sport din țară
observăm că orele la disciplina sportivă volei curs de bază debutează cu lecțiile
practice, fiind programate în anul II de studii.
reducerea numărului de ore cu 50% impune o atentă reconsiderare a conținuturilor și a
metodelor de ins truire, fiind necesare noi strategii și mijloace adaptate noilor direcții;
conform clasificării aparatelor ajutătoare acestea pot fi aplicate în procesul de
instruire a studenților facultăților de educație fizică și sport vizând patru
compartimente ale pre gătirii profesionale : aparate pentru însușirea tehnicii, aparate
pentru pregătirea tactică, aparate pentru pregătirea fizică și aparate pentru pregătirea
teoretico -metodică.
ca urmare a evaluării cunoștințelor teoretico -metodice a studenților la disciplina
„Volei” curs de bază observăm că trebuie alocat un număr mai mare de ore
componentelor pregătirea tehnică și pregătirea metodică, împletite cu lecții teoretice
centrate pe învățare și nu pe predare ;
rezultatele testării cunoștințelor teoretice a studențil or care au parcurs cursul de bază
la disciplina volei , evidențiază lipsa de profunzime în asimilarea cunoștințelor
metodice, dificultăți în selectarea și diferențierea mijloacelor de acționare în raport cu
etapele metodice ale învățării .
în urma testelor p arcurse observăm că procedeele tehnice din jocul de volei nu sunt
însușite la nivelul corespunzător, atât datorită nivelului scăzut de însușire a acestora
în învățământul preuniversitar, dar și ca urmare a unor neajunsuri existente în ceea ce
privește folo sirea judicioasă a mijloacelor și conținutul programei universitare.
introducerea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice a studenților,
favorizează înțelegerea mișcărilor simple sau complexe din cadrul secvențelor,
precizându -se veriga principa lă, precum și greșelile de execuție care intervin în
execuția procedeului tehnic, eficientizând la maxim raportul densităților în lecție;
lucrul la aparatele ajutătoare corectează și previne eventualele greșeli care s -au
instalat în execuția tehnică a pro cedeelor, evitând astfel formarea deprinderilor greșite
care necesită un timp îndelungat pentru refacerea stereotipului dinamic.

125
3. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂȚII APLICĂRII
APARATE LOR AJUTĂTOARE ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A
STUDENȚILOR FACULT ĂȚILOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ÎN CADRUL
DISCIPLINEI VOLEI

3.1. Analiza rezultatelor însușirii cunoștințelor teoretice a studenților la disciplina „Volei”
curs de bază

Pentru o evaluare cât mai exhaustivă a instruirii în cadrul cursului de bază la disciplina
„Volei”, trebuie avut în vedere, pe lângă latura practică și pe cea teoretică. Astfel rolul
cunoștințelor teoretice în înțelegerea aprofundată a legităților funcționării și dezvoltării
organismului în procesul activităților sportive, a esenței sportului, coagulând principiile, regulile,
tehnicile și metodele concrete ale acestuia, se transformă din premisă în condiție obligatorie
pentru însușirea la indici superiori de eficiență a disciplinei studiate. De asemenea nu putem
vorbi doar de o centr are a instruirii pe latura teoretică deoarece pregătirea teoretică și intelectuală
sunt reprezentate nemijlocit în cadrul pregătirii în strânsă legătură cu învățarea tehnicii, aceste
două laturi fiind indisolubil îngemănate în cadrul instruirii , [118, p. 2 52].
I. Cerghit [28, p . 56] a considerat că logocentrismul, ce dezvoltă o învățare preponderent
verbală prezintă neajunsuri prin faptul că transmiterea informației înlocuiește prin cuvinte ceea
ce ar putea sau ar trebui să fie pentru elevi o experiență dob ândită din contactul lor nemijlocit cu
realitatea. În acest fel lipsa unei interconexiuni eficiente între cunoștințele teoretice, practice și
metodice reprezintă o pierdere de timp dacă se urmărește o receptare a datelor problematicii fără
o aplicabilitate practică a lor în execuția deprinderilor și priceperilor motrice specifice.
O serie de specialiști [1, 7, 57, 65, 70, 118, 120, 148] consideră că pregătirea teoretică nu
trebuie să lipsească din cadrul nici unei componente a procesului instructiv – educ ativ, întregind
ansamblul cunoștințelor predate și stând la baza performanțelor motrice, completând tabloul
asupra percepției și analizei informației. În consecință nu trebuie să disociem aspectul motric de
cel perceptual al informațiilor transmise, iar ac est bloc informativ se traduce prin răspunsuri
corespunzătoare ale subiecților la situațiile întâlnite și prin indici superiori de eficiență sau printr –
un număr redus de greșeli.
Potrivit dicționarului de psihologie [126, p. 393], învățarea este o „activit ate de
însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu și dezvoltarea psihocomportamentală” care

126
în esență constă în „asimilarea activă de informații însoțită de achiziționarea de noi operații și
deprinderi”.
Dobândirea și aplicarea cunoștințelor teoret ice specifice sunt aspecte importante pentru
accelerarea dezvoltării deprinderilor și priceperilor motrice ca și pentru motivația pregătirii lor.
Odată cu însușirea cunoștințelor teoretice se creează premisa acumulărilor „conștiente” existând
deja un cadru informațional cu multiple posibilități de exprimare. Putem afirma chiar că
abordând inițial pregătirea studenților sub aspect teoretic și ulterior practic, vom crește nivelul
participării active și conștiente a acestora la procesul instructiv -educativ, st ârnindu -le curiozități
și punându -i în situația de a experimenta ceea ce le -a fost predat, conducând procesul spre o
învățare prin descoperire, în limitele posibile, și nu o învățare mecanică, programată. Totodată
cele două laturi ale învățării, specifice domeniului nostru, cea teoretică și cea practică au un
puternic rol reglator, prin dinamica feed -backului avertizând profesorul asupra blocajelor de
comunicare între el, pe de o parte, și studenți, pe de cealaltă parte. Verificarea eficienței însușirii
mate rialului teoretic parcurs trebuie să se realizeze, pe lângă evaluarea finală, sumativă, și prin
verificări periodice, evitându -se învățarea mecanică și reproducerea de cunoștințe, care poate
constitui blocaje cognitive ulterioare.
Pentru a vedea dacă utili zarea programei analitice și a aparatelor ajutătoare concepute de
noi a contribuit la îmbunătățirea pregătirii tehnice și sub aspectul laturii teoretice, am testat
cunoștințele studenților la finalul cursului de bază la disciplina „Volei”, p rin intermediul unui
chestionar.
La testarea teoretică au participat un număr de 51 de studenți, care au răspuns la un
chestionar ce a cuprins un număr de 25 de întrebări cu 3 sau 4 variante de răspuns, cu întrebări
din: istoric, tehnică, regulament, teren, instalații, materiale și tactica jocului de volei.
Chestionarele concepute și elaborate, au avut ca scop determinarea calității și volumului
de cunoștințe teoretico -metodice asimilate de studenți în cadrul lucrărilor practice și a cursului
teoretic, la finalul disci plinei volei . Întrebările adresate studenților au fost cu variante de tip
obiectiv (un singur răspuns corect) apreciate prin intermediul calificativelor „corect” și
„incorect”, cât și cu variante de răspuns semi -obiectiv (cu mai multe variante de răspuns c orect).
Acestea au fost apreciate prin intermediul calificativelor: „bine” 4 -5 răspunsuri corecte (75 – 100
%), „suficient” 2 -3 răspunsuri corecte (50 – 75 %) și „insuficient” mai puțin de 2 răspunsuri
corecte (sub 50% ).

127

28,8
28,4
28,228,328,428,528,628,728,8Evaluarea cunoștințelor din istoricul jocului de volei
Grupa martor Grupa experimentTabel ul 3.1. Rezultatele comp arative ale testării cunoștințelor teoretice din istoricul jocului de
volei a studenților participanți la experimentul pedagogic, grupa martor (n=5 2) și grupa
experiment (n =51)

Conform răspunsurilor studenților grupei experiment (n =51) la întrebările din istoricul
jocului de volei, observăm că 55,69% dintre respondenți au răspuns corect, dovedind o bună
cunoaștere a noțiunilor din istoricul jocului d e volei, iar un procent de 44,31% au dat răspunsuri
incorecte (tabelul 3.1.)
În urma comparației între grupa martor și grupa experiment a răspunsurilor d in cadrul
setului de întrebări referitor la „Cunoștințe teoretice din istoricul jocului de volei”, media
aritmetică a răspunsurilor corecte obținute de grupa martor este de 28,8 comparativ cu medi a
obținută de grupa experiment 28 ,4 existând o diferență de doar 0,4 în favoarea grupei martor ,
nefiind o diferență semnificativă între cele două eșantioane referitoare la cunoștințele din
istoricul jocului de volei, așa după cum este reprezentat grafic în figura 3.1.:

Fig. 3.1. Rezultatele comparativ e ale mediilor între grupa martor și experiment
la evaluarea finală a cunoștințelor teoretice din „Istoricul jocului de volei”.
Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR.
RĂSPUNSU RI % NR.
RĂSPUNSURI %
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E.
1 1 49 50 94,23 98,04 3 1 5,77 1,96
2 2 30 32 57,69 62,75 22 19 42,31 37,15
3 3 10 21 19,23 41,18 42 30 76,19 58,82
4 4 36 14 69,23 27,45 16 37 30,77 72,55
5 5 19 25 36,54 49.02 33 26 63,46 50,98
TOTAL RĂSPUNSURI 144 142
55,38
55,69 116 113
44,62
44,31 MEDIA ARITMETICĂ (X) 28,8 28,4 23,2 22,6
Număr
răspunsuri
corecte

128

37,842,9
353637383940414243
1Evaluarea cunoștințelor din tehnica jocului de volei
Grupa martor Grupa experimentNumăr
răspunsuri
corecte Tabel ul 3.2. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din tehnica jocului de volei a studenților
participanți la experimen tul pedagogic, grupa martor (n=5 2) și grupa experiment (n =51)

Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR.
RĂSPUNSURI % NR.
RĂSPUNSURI %
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E.
1 1 40 44 76,92 86,27 12 7 23,08 13,73
2 2 41 47 78,85 92,16 11 4 21,15 7,84
3 3 42 48 80,78 94,12 10 3 19,22 5,88
4 4 35 42 67,31 82,35 17 9 32,69 17,65
5 5 41 46 78,85 90,20 11 5 21,15 9,80
6 6 46 49 88,46 96,08 6 2 11,54 3,92
7 7 41 45 78,85 88,24 11 6 21,15 11,76
8 8 35 39 67,31 76,47 17 12 32,69 23,53
9 9 23 30 44,23 58,82 29 21 55,77 41,18
10 10 34 39 65,38 76,47 18 12 34,62 23,53
TOTAL RĂSPUNSURI 378 429
72,69
84,12 142 81
27,31
15,88 MEDIA ARITMETICĂ ( X) 37,8 42,9 14,2 8,1

În urma interpretării răspunsurilor studenți lor din cadrul grupei experimentale (n =51) la
întrebările referitoare la tehnica jocului de volei, am remarcat că la finele cursului de bază un
procent ridicat de 84,12 % dintre respondenți au obținut calificativul „ corect ” și un procent de
15,88 % au carenț e în însușirea corespunzătoare a tehnicii jocului de volei sub aspect teoretic .
La compararea rezultatelor dintre cele două grupe cuprinse în cadrul studiului de față la
întrebările din tehnica jocului de volei, remarcăm o diferență a mediei aritmetice a răspunsurilor
corecte de 5,1 în favoarea grupei experiment, fapt care atestă influența pozitivă a aplicării
aparatelor ajutătoare și a noii programe în însușirea acestui compartiment . (tabelul 3.2. și figura
3.2).

Figura 3.2. Rezultatele co mparative ale mediilor între grupa martor și experiment
la evaluarea finală a cunoștințelor teoretice din „Tehnica jocului de volei”. răspunsuri corecte

129
Tabel ul 3.3. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din regulament, teren, materiale și
instalații ale jocului de v olei a studenților participanți la experimentul pedagogic, grupa martor
(n=5 2) și grupa experiment (n =51)

Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
BINE INSUFICIENT SUFICIENT
Nr.
Răspunsuri
% Nr.
Răspunsuri
% Nr.
Răspunsuri
%
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E.
1 4 25 21 48,08 41,18 8 5 15,38 9,80 19 25 36,54 49,02
2 5 16 17 30,77 33,33 6 7 11,54 13,72 30 27 57,69 52,94
TOTAL
RĂSPUNSURI 41 38

39,42

37,26 14 12

13,46

11,76 49 52

47,12

50,98 MEDIA
ARITMETICĂ ( x) 20,5 19 7 6 24,5 26

În ceea ce privește cunoștințele studenților grupei experiment (n =51) asupra
regulamentului , materialelor și instalațiilor jocului de volei, la întrebările cu răspunsuri obiective
79,74% din rezultate au fost corecte și doar 20,26% incorecte. La întrebările cu răspunsuri semi –
obiective procentajul studenților care și -au însușit la nivel teoretic aceste componente , obținând
calificativul „bine” este de 37,26%, calificativul „suficient” fiind obținut de 50,98% și doar
11,76% încadrându -se la „insuficient”, situație ilustrată în tabelul 3.3.
Comparând răspunsurile studenților la setul de întrebări c e au vizat „Cunoștințe teoretice
referitoare la noțiuni de regulament, teren, materiale și instalații ale jocului de volei”, la
întrebările cu răspuns obiectiv grupa martor a obținut o medie de răspunsuri corecte de 42, iar
grupa experiment o medie de 40,67, diferența dintre cele două grupe fiind de 1,33 în favoarea
grupei martor dovedind o cunoaștere apropiată a celor două grupe asupra noțiunilor de
regulament. La întrebările cu răspuns semi -obiectiv, media răspunsurilor ce au obținut
calificativul „bine" al grupei martor a fost de 20,5, iar a grupei experiment de 1 9, cu o diferență
de 1,5 răspunsuri pe medie în favoarea gru pei martor. Observăm o creștere a mediei
răspunsurilor ce au obținut calificativul „suficient” la grupa experiment, 26, față de 24,5 câ t a
obținut grupa martor, diferența de 1,5 în favoarea grupei experiment confirmând faptul că
diferențele dintre cele două grupe cuprinse în studiu nu sunt atât de mari cum am crezut anterior,
Nr.
crt. ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
NR.
RĂSPUNSURI % NR.
RĂSPUNSURI %
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E.
1 1 38 41 73,08 80,39 14 10 26,92 19,61
2 2 47 44 92,31 86,27 5 7 7,69 13,73
3 3 41 37 80,77 72,55 11 14 19,23 27,45
TOTAL RĂSPUNSURI 126 122
82,05
79,74 30 31
17,95
20,26 MEDIA ARITMETICĂ (X ) 42 40,67 10 10,33

130

42 40,67
10 10,33
051015202530354045
1 2Evaluarea cunoștințelor din regulamentul jocului
de volei
Grupa martor Grupa experiment
20,5 1924,5 26
76
051015202530Evaluarea cunoștințelor din regulamentul jocului
de volei
Grupa martor Grupa experimentexistând totuși o pregătire apropiată a grupei martor la acest compartiment vizavi de grupa
experiment, așa cum am ilustrat în figura 3.3. și figura 3.4.

Fig. 3.3. Rezultatele comparative ale mediilor între grupa experiment și martor la evaluarea
finală a cunoștințelor teoretice din „Regulament, teren , materiale și instalații ale jocului de
volei” , la întrebările cu răspuns obiectiv .

Fig. 3.4. Rezultatele comparative între grupa experiment și martor la evaluarea finală a
cunoștințelor teoretice din „Regulament, teren, materiale și instal ații ale jocului de volei” , la
întrebările cu răspuns semi -obiectiv .

Din rezultatele centralizate în tabelul 3.4. și care au testat pregătirea studenților grupei
experiment sub raportul cunoștințelor teoretice din tactica jocului de volei, se poate observ a că
din totalul de 255 răspunsuri, 165 au răspuns corect , corespunzător unui procent de 64,71%, în
vreme ce 90 răspunsuri au fost eronate, corespunzător unui procent de 35,29%.

BINE SUFICIENT INSUFICIENT CORECT INCORECT Număr
răspunsuri
corecte
Număr
răspunsuri
corecte

131

3133
3030,53131,53232,533
1Evaluarea cunoștințelor din tactica jocului de volei
Grupa martor Grupa experimentTabel ul 3.4. Rezultatele testării cunoștințelor teoretice din tactica joculu i de volei a studenților
participanți la experimentul pedagogic grupa martor (n=5 2) și grupa experiment (n =51)

Analizând răspunsurile studenților la setul de întrebări din compartimentul „Tactica
jocului de volei”, observăm că grupa martor a obținut o medie a răspunsurilor corecte de 31, iar
grupa experiment o medi e de 33, diferența de două răspunsuri în favoarea grupei experiment,
dovedind din partea acestora o înțelegere mai aprofundată a acestui compartiment după cum am
prezentat în figura 3.5.

Fig. 3.5. Rezultatele comparative ale mediilor răspunsurilo r corecte între grupa experiment și
martor la evaluarea finală a cunoștințelor teoretice din „Tactica jocului de volei”.

Rezultatele testării pregătirii teoretice a studenților grupei experiment (n =51) ce au
parcurs cursul de bază la disciplina sportivă „Volei” la întrebările cu o singură variantă de
răspuns sunt bune, din totalul de 1173 de răspunsuri, 8 89 (75,79%) fiind corecte și doar 284
(24,21%) greșite. La întrebările ce cuprindeau mai multe variante de răspuns procentajul
răspunsurilor incomplete a crescut considerabil. Astfel din totalul de 102 răspunsuri 28 s -au
încadrat la calificativul „bine” (27,45%), 62 au fost apreciate cu calificativul „suficient”
(60,78%) și un număr de 12 răspunsuri au primit calificativul ”insuficient” (11,76%).
Nr.
crt.
ÎNTREBAREA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
CORECT INCORECT
Nr. răspunsuri % Nr. răspunsuri %
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E .
1 1 23 38 44,23 74,51 29 13 55,77 25,49
2 2 23 30 44,23 58,82 29 21 55,77 41,18
3 3 39 39 75 76,47 13 12 25 23,53
4 4 37 38 71,15 74,51 15 13 28,85 25,49
5 5 33 20 63,46 39,22 19 31 36,54 60,78
TOTAL RĂSPUNSURI 155 165
59,61
64,71 105 90
40,39
35,29 MEDIA ARITMETICĂ ( x) 31 33 21 18
Număr
răspunsuri
corecte

132

144142116113
37842914281
1261223031
15516510590
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%Pregătirea teoretică – rezultate comparative
G.M. corect G.E. corect G.M. incorect G.E. incorectComparar ea datelor obținute în urma evaluării sumative atât la grupa martor cât și la
grupa experiment este prezentată în tabelul 3.5.:

Tabel ul 3.5. Rezultatele comparative ale mediei notelor obținute la testarea teoretică disciplina
„Volei” curs de bază între gr upa experiment (n=51) și martor (n=52)

Indicatori
statistici
calculați
EȘANTION Testarea cunoștințelor teoretice
Istoricul
jocului de volei
– 5 itemi – Tehnica jocului
de volei
– 10 itemi – Regulament, teren, materiale și
instalații
– 5 itemi – Tactic a jocului
de volei
– 5 itemi –
C I C I C I B S Ins C I
X – media
aritmetică M 28,8 23,2 37,8 14,2 42 10 20,5 24,5 7 31 21
E 28,4 22,6 42,9 8,1 40,67 10,33 19 26 6 33 18

% M 55,38 44,62 72,69 27,31 80,77 19,23 39,42 47,12 13,46 59,6 40,4
E 55,69 44,31 84,12 15,88 73,86 26,14 27,45 60,78 11,76 64,8 35,29

Legendă : X= media a aritmetică; % = procentaj, C = corect, I = incorect, B = bine,
S = suficient, Ins = insuficient .

În urma analizei comparative a rezultatelor obținute la testarea teoretică a studenților la
întrebările cu răspuns obiectiv din cadrul celor două grupe cuprinse în studiu, putem observa că
grupa martor, dintr -un total de 1196 de răspunsuri, 803 au fost corecte reprezentând 67,14% și
393 răspunsuri au fost incorecte, însemnând 32 ,86%, spre deosebire de grupa experiment care
dintr -un total de 1173 răspunsuri a însumat 858 răspunsuri corecte, corespunzător unui procent
de 73,1 5% și doar 315 incorecte, în procent de 26,8 5%, după cum este ilustrat în figura 3.6.

Fig. 3.6. Rezultatele comparative privind pregătirea teoretic ă a studenților grupei martor (n=52)
și experiment (n=51), la întrebările cu răspuns obiectiv

În ceea ce privește rezultatele obținute de grupe la întrebările cu răspunsuri semi –
obiective de la testare a teoretică, observăm la grupa martor că, din totalul de 104 răspunsuri, 41 ISTORIC TEHNICĂ TACTICĂ REGULAMENT Număr
răspunsuri

133

414914
385212
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%PREGĂTIREA TEORETICĂ – REZULTATE
COMPARATIVE
Bine Suficient Insuficientau obținut calificativul „bine” corespunzător unui procent de 39,42 %, aproape jumătate
reprezentând 49 de răspunsuri au fost cotate cu „suficient”, însemnând 47,12 % și un număr d e
14 răspunsuri au primit calificativul „insuficient” adică 13,46 %, în vreme ce grupa experiment,
dintr -un total de 102 răspunsuri a întrunit 38 apreciate cu calificativul „bine”, corespunzător unui
procent de 37,26 %, 52 de răspunsuri au obținut calific ativul „suficient” fiind în proporție de
50,98% și 12 răspunsuri au fost cotate cu calificativul „insuficient”, respectiv 11,76 %, așa după
cum am reprezentat grafic în figura 3.7.

Fig. 3.7. Rezultatele comparative privind pregătirea teoreti că a studenților grupei martor (n=52)și
experiment (n=51), la întrebările cu răspuns semi -obiectiv

Analiza datelor prezentate anterior, conturează profilul componentei teoretice din cadrul
cursului de bază la disciplina „Volei”. Prezența diferențe lor între cele două eșantioane
concretizate în rezultatele mai bune obținute de grupa experiment la cunoștințele teoretice din
tehnica și tactica jocului de volei, dar similare în ceea ce privește însușirea cunoștințelor
referitoare la istoricul jocului de volei și noțiunile de regulament, ne determină să tragem
concluzia că utilizarea aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice a studenților produce
mutații semnificative la nivelul pregătirii teoretice, media aritmetică a tuturor răspunsurilor
apreciate cu calificativul „corect”, „bine” și „suficient” la grupa martor fiind de 30,77, iar la
grupa experiment de 31,66.
Analiza datelor prelucrate evidențiază următoarele concluzii:
 Aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul cursului de bază la disciplina sportiv ă
„Volei” influențează semnificativ pregătirea teoretică, cu atât mai mult cu cât
programa nu a suferit modificări structurale și de conținut la nivelul celor două
eșantioane , decât în ceea ce privește aparatele ajutătoare . GRUPA MARTOR GRUPA EXPERIMENT Procentaj
răspunsuri

134
 Cunoștințele teoretice sunt însu șite la un nivel corespunzător de ambele grupe,
luând în calcul și numărul de ore redus pentru învățarea acestei discipline
sportive, considerată de specialiștii domeniului ca una dintre cele mai dificile de
asimilat.
 Eficiența cursului teoretic la discip lina „Volei” ce conține informații despre
aparatele ajutătoare este determinat ă de interacțiunea dinamică dintre predarea
logică, sintetică a cunoștințelor și transpunerea lor în practică la nivel conceptual
și practic, fiind cel mai bine oglindit ă în rezu ltatele subiecților la probele practice
și reflectată la indici superiori în alegerea, conceperea și operarea celor mai
eficiente mijloace la partea metodică.
 Execuțiile eficiente ale procedeelor tehnice sunt completate și de cunoștințele
teoretice, care î mpreună cu cele metodice facilitează înțelegerea, profunzimea,
durabilitatea și aplicabilitatea acestora în situațiile generate de joc.

3.2. Eficiența însușirii elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei de către
studenții facultăților de edu cație fizică și sport în cadrul disciplinei volei

Pentru a realiza o bună pregătire tehnică este necesar ca toate componentele procesului
instructiv educativ să fie îmbinate judicios, latura teoretică și cea metodică având un aport
considerabil în înțele gerea mecanismelor și succesiunii logice a elementelor și procedeelor
tehnice specifice. Ca un ingredient secret în acest proces, considerăm că și alegerea mijloacelor
trebuie să aibă în vedere gradul de satisfacție pe care -l oferă studentului, atât sub as pectul
demersului metodic, cât mai ales din prisma atractivității și interactivității.
La baza învățării tehnice stau percepțiile studentului asupra evenimentelor conjuncturale,
urmate de declanșarea unor acțiuni proprii, organizate adecvat din punct de v edere spațial și
temporal, fiind dependente de predispozițiile și aptitudinile individuale.
După [120, p. 33], învățarea procedeelor tehnice este considerată ca un proces de
modificare adaptivă, sistematică și relativ durabilă a comportamentului motric cer ut sportivilor.
Din această cauză am urmărit învățarea celor mai frecvente procedee fundamentale din jocul de
volei care se află într -o permanentă interdependență condiționând practicarea jocului global.
De o importanță vitală în completarea acestui proces o au metodele asigurării intuiției,
după L.P.Matveev și A. D. Novikov [92, p. 116 – 119], ce sunt bazate pe perceperea directă sau
indirectă a exercițiilor care se învață, a diferitelor părți, caracteristici ale acestora, a condițiilor de

135
executare. Print re cele mai importante în dirijarea mișcărilor și corectarea greșelilor de tehnică se
numără metodele „retrăirii” orientate a mișcărilor , cu specificarea lor practică în condiții
special create, metodele de orientare care includ introducerea unor obiecte s au elemente de
orientare în desfășurarea actului motric, metodele conducerii și programării senzoriale curente
unde intervin analizatorii externi electronici și metodele „informației rapide”, ce prevede
primirea de către executant, a informațiilor obiectiv e asupra desfășurării mișcărilor.
Un șir de autori [7, 102, 105, 120, 143, 144, 149, 159, 186 ] consideră că una din
direcțiile de acționare pentru îmbunătățirea tehnicii în cadrul jocului de volei îl reprezintă
reducerea greșelilor de tehnică, obiectiv ca re trebuie să vizeze o analiză preliminară, atentă a
cauzelor care le produc, pentru o intervenție precisă și oportună. De asemenea analizarea
greșelilor de tehnică trebuie realizată în deplină concordanță cu modelul, plecând de la particular
spre general, căutându -se un echilibru între variabilele reprezentate de potențialul biomotric,
stabilitatea proceselor nervoase excitația și inhibiția, sex și vârstă.
Constituirea greșelilor de tehnică în repere calitative, are la bază o observare atentă,
prealabilă a acestora, analiză care poate scoate la iveală abateri greu observabile în cadrul
procesului instructiv educativ, fiind necesare mijloace moderne de analiză și control precum
aparate de fotografiat, camere video sau programe de calculator specializate. Cor oborarea acestor
mijloace, suplimentate de experiența cadrului didactic, conduc într -o direcție obiectivă evaluarea
procedeelor tehnice din jocul de volei.
Procedeele tehnice la care au fost testați subiecții celor două grupe: martor (n=52) și
experiment ( n=51) sunt: pasa cu două mâini de sus spre înainte, pasa cu două mâini de jos spre
înainte, serviciul cu o mână de sus, preluarea din serviciu cu două mâini de jos, blocajul
individual la corespondent și lovitura de atac pe direcția elanului.
Am analizat comparativ rezultatele obținute în etapa de finalizare a cursului de către
grupa martor (n=52) și grupa experiment (n=51) la testarea practică a elementelor și procedeelor
tehnice, rezultate constituite din greșelile de execuție pe care le -au comis studen ții în parcurgerea
probelor de control.
Grupele selectate au urmărit să fie aproximativ egale ca valoare, dar este cunoscut faptul
că o serie de factori individuali cum ar fi: calitățile biomotrice ale studenților (talie, masă, vârstă,
nivel de pregătire) experiența anterioară, motivația, pot determina variabilitatea datelor.
De asemenea, prelucrarea datelor a vizat și analiza comparativă a datelor înregistrate la
testările inițiale și finale, precum și rezultatele obținute la procedeele tehnice în cadrul fiecărei
grupe, pentru cele două forme de evaluare. Tabelul 3.6. reflectă valoarea datelor prelucrate
statistic.

136
Tabel ul 3.6. Rezultatele comparative la testarea inițială și finală privind numărul de greșeli de
tehnic ă la execuți a principalelor procedee la disciplina „Volei” curs de bază – grupa martor (n=
52) și grupa experiment (n=51 )
INDICATORI
EȘANTION
FORMELE
TESTĂRII TESTARE GRUPA MARTOR + EXPERIMENT

Media
finală PROCEDEELE TEHNICE
pasa cu două
mâini de jos
spre înainte pasa cu două
mâin i de sus
spre înainte serviciul cu o
mână de sus preluarea din
serviciu cu
două mâini
de jos blocajul
individual la
corespondent lovitura de
atac pe
direcția
elanului

x

E T.I. 2,14 3,14 3,35 2,14 2,57 3,61 2,83
T.F. 0,96 1,59 1,69 0,92 1,25 1,84 1,38

M T.I. 2,21 3,19 3,52 2,27 2,63 3,79 2,94
T.F. 1,37 2,25 2,38 1,35 1,71 2,81 1,98

±
m

E T.I. 0,19 0,22 0,19 0,24 0,22 0,24 0,22
T.F. 0,14 0,23 0,19 0,12 0,16 0,30 0,19

M T.I. 0,18 0,20 0,16 0,17 0,17 0,24 0,19
T.F. 0,15 0,21 0,17 0,12 0,16 0,28 0,18

t E T.I./T.F 5,9 5,96 5,93 5,55 6 5,53 5,81
M T.I./T.F 4,94 4,27 5,18 4,6 4,6 3,27 4,48

p E T.I./T.F < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001
M T.I./T.F < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001 < 0,001

Legendă : p<0,05 , t =2,008; p < 0,01 , t =2,672; p <0,001, t =3,501 pentru n = 51 subiec ți.
p<0,05 , t =1,984; p < 0,01 , t =2,626; p <0,001, t =3,391 pentru n = 52 subiec ți.

La testarea inițială la ambele grupe observăm că media greșelilor de t ehnică este foarte
apropiată , 2,83 la grupa experiment și de 2,94 la gru pa martor, diferența de doar 0,11 indicând
faptul că ambele grupe stăpânesc în acceași măsură tehnica procedeelor evaluate (tabel 3.7.) .
Testul Student arată faptul că între cele d ouă medii nu este nici o diferență semnificativă
(t= 0,37; p > 0,05), valorile cele mai mari ale lui t fiind obținute la procedeele „serviciul cu o
mână de sus” t = 0,65, „lovitura de atac pe direcția elanului” t = 0,51, iar cele mai reduse valori
au fost obținute la procedeele „pasa cu două mâini de sus spre înainte” t = 0,17 și „blocajul
individual la corespondent” t = 0,21 . Procedeele care se disting prin cele mai multe greșeli ale
mediei la testarea inițială sunt „lovitura de atac pe direcția elanului” (x = 3,61 grupa experiment;
x = 3,79 grupa martor) și „serviciul cu o mână de sus” (x = 3,35 grupa experiment; x = 3,52
grupa martor).

137
Tabel ul 3.7. Rezultatele comparative la testarea inițială privind numărul de greșeli la principalel e
procedee de la disc iplina „Volei” curs de bază – grupa martor (n = 52) și grupa experiment
(n=51)
INDICATORI

EȘANTION TESTARE GRUPA MARTOR + EXPERIMENT

Media
finală PROCEDEELE TEHNICE
pasa cu
două mâini
de jos spre
înainte pasa cu
două
mâini de
sus spre
înainte serviciul cu
o mână de
sus preluarea
din
serviciu cu
două mâini
de jos blocajul
individual la
corespondent lovitura de
atac pe
direcția
elanului
x
G. M.
2,21 3,19 3,52 2,27 2,63 3,79 2,94
G.E.
2,14 3,14 3,35 2,14 2,57 3,61 2,83
±
m G. M.
0,18 0,20 0,16 0,17 0,17 0,24 0,19
G.E.
0,19 0,22 0,19 0,24 0,22 0,24 0,22
t G. M.
G.E.

0,27
0,17
0,65
0,43
0,21
0,51
0,37
p G. M.
G.E.

>00,5
>00,5
>00,5
>00,5
>00,5
>00,5
>00,5

Datele care ilustrează valoarea mediilor obțin ute la testarea inițială și la testarea finală în
cadrul grupei martor și experiment sunt prezentate sub formă grafică în figura 3.8. și figura 3.9.
Datele obținute și care sunt reprezentate în figurile de mai jos, reflectă gradul diferit de
achiziție a pr ocedeelor tehnice din jocul de volei având cele mai scăzute medii ale greșelilor de
execuție la procedeele „pasa cu două mâini de jos” și „preluarea din serviciu cu două mâini de
jos”, spre deosebire de procedeele „lovitura de atac pe direcția elanului” și „serviciul cu o mână
de sus” care au întrunit cele mai multe greșeli de execuție la ambele grupe, în opinia noastră și
datorită faptului că sunt cele mai dificil de executat procedee tehnice din jocul de volei.
Analizând datele obținute de grupa experimen t la procedeul „pasa cu două mâini de jos”
media aritmetică a greșelilor de execuție pendulează între 2, 14 la testarea inițială și 0,96 la
testarea finală, această scădere importantă demonstrând o tehnică de execuție bună spre foarte
bună, după parcurgerea cursului de bază, fără greșeli de execuție, apropiindu -se de modelul cerut
de comanda socială. Totodată greșelile la secvența „lucrul brațelor”, secvența unde numărul de
greșeli este de aproape 50% din total, au fost reduse aproape la jumătate, valoarea l ui t între cele
două testări fiind de 5,9 la un prag de semnificație de 0,001 (t = 5,9; p < 0,001).

138

2,21
1,373,19
2,253,52
2,382,27
1,352,63
1,713,79
2,81
01234Compararea mediei numărului de greșeli la
testarea inițială și finală grupa martor
Testare inițială Testare finală
2,14
0,963,14
1,593,35
1,692,14
0,922,57
1,253,61
1,84
00,511,522,533,54Compararea mediei numărului de greșeli la testarea
inițială și finală grupa experiment
Testare inițială Testare finalăNumăr de
greșeli
Număr de
greșeli

Legendă:
P.J. – pasa de jos;
P.S. – pasa de sus;
SER. – serviciul;
P. SER. – preluarea din
serviciu;
B – blocajul individual;
A – lovitura de ata c.

Fig. 3.8. Rezultatele comparative la testarea inițială și finală la testarea procedeelor tehnice din
jocul de volei ale grupei martor (n = 52)

Legendă:
P.J. – pasa de jos;
P.S. – pasa de sus;
SER. – serviciul;
P. SER. – preluarea din
serviciu ;
B – blocajul individual;
A – lovitura de atac.

Fig. 3.9. Rezultatele comparative la testarea inițială și finală la testarea procedeelor tehnice din
jocul de volei ale grupei experiment (n = 51)

În ceea ce privește procedeu l „pasa cu două mâini de sus” între media de la testarea
inițială (x = 3,14) și media de la testarea finală (x = 1,59) există o diferență de 1,55 greșeli de
execuție și care atestă o bună pregătire tehnică a studenților la acest procedeu, valoarea lui t fiind
de 5,96 la un prag de semnificație de 0,001 (t = 5,96; p < 0,001).
La procedeul „serviciul cu o mână de sus” media aritmetică a greșelilor de execuție
variază între 3,35 la testarea inițială și 1,69 la testarea finală, scăderea cu 1,66 greșeli de execuție
a mediei semnific ă faptul că nivelul tehnic al subiecților la acest procedeu s -a îmbunătățit
considerabil , depășindu -ne așteptările . Rezultatele înregistrate anterior conduc la ideea că nivelul
de instruire la acest procedeu este unul satisfăcător, valoarea variabilei „t” fiind 5,93, ceea ce P.J. P.S SER. P. SER B. A.
P.J. P.S SER. P. SER B. A.

139
dovedește o diferență semnificativă din punct de vedere statistic pentru p = 0,001din Tabel ul lui
Fisher (t = 5,93; p < 0,001).
Rezultate pozitive am obținut și în cadrul procedeului tehnic „preluarea din serviciu cu
două mâini de jos” unde medi a greșelilor de execuție la testarea finală a fost de 0,92, față de
media de la testarea inițială 2,14, demonstrând faptul că intervenția asupra studenților cu aparatul
ajutător „manșeta volei” a contribuit decisiv în îmbunătățirea tehnicii de ex ecuție la acest
procedeu, diferența de 1,22 greșeli între cele două testări fiind semnificativă . Valoarea calculată
a lui t fiind de 5,55, întărește spusele noastre dovedind existența unei diferențe semnificative din
punct de vedere statistic la un prag de semnificație p = 0,001 din Tabela lui Fisher (t = 5,55; p <
0,001).
În ceea ce privește procedeul „lovitura de atac pe direcția elanului”, cel mai dificil de
însușit procedeu tehnic din cadrul jocului de volei, am obținut cea mai mare reducere a
numărului de greșeli , astfel la testarea inițială media greșelilor de execuție a fost de 3,61,
obținându -se la testarea finală, după parcurgerea cursului de bază, media de 1,84, diferența de
1,77 între cele două medii indicând o evoluție a însușirii acestui proced eu tehnic de către
studenți i grupei experiment peste așteptări , ca urmare a aplicării aparatelor ajutătoare „cadru
pentru atac” și „blocaj fix” . Valoarea lui t între cele două testări fiind de 5,53 la un prag de
semnificație de 0,001 (t = 5,53; p < 0,001 ).
Analizând datele obținute de grupa experiment la procedeul tehnic „blocajul individual la
corespondent” media aritmetică a greșelilor de execuție variază între 2,57 la testarea inițială și
1,25 la testarea finală, diferența de 1,32 indicând o foarte bun ă evoluție a studenților în ceea ce
privește însușirea acestui procedeu. Valoarea calculată a lui t fiind de 6, la un prag de
semnificație de p = 0,001 (t = 6; p < 0,001).
Rezultatele înregistrate și interpretate anterior conturează faptul că nivelul de însușire, în
etapa finală, a procedeelor tehnice supuse studiului este unul foarte bun, valoarea lui t fiind de
5,81 ceea ce confirmă faptul că între cele două etape de testare există diferențe semnificative (t
= 5,81; p < 0,001).
De asemenea putem obser va în figura 3.10. rezultatele comparative ale mediilor celor
două testări ale grupei experiment în cadrul cursului de bază la disciplina „Volei”, unde putem
remarca progresele făcute de studenți în încercarea noastră de a reduce numărul de greșeli de
execuție.
Astfel media greșelilor de tehnică obținută la testarea finală 1,38, este superioară celei de
la testarea inițială 2,83, diferența de 1,45 greșeli de execuție atestă contribuția aparatelor
ajutătoare pentru această componentă în cadrul cursului de ba ză la disciplina sportivă „Volei”.

140

2,83
1,38
00,511,522,53
Testare inițială Testare finală

Fig. 3. 10. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea inițială și finală privind
executarea procedeelor tehnice din jocul de volei ale grupei experiment (n=51)

Analiza nivelului însușirii tehnicii de execuție a procedeelor tehnice acumulate de
studenți la sfârșitul cursului de bază la disciplina sportivă „Volei” s -a efectuat în această etapă de
instruire prin compararea valorilor înregistrate de grupa martor și experiment prezentate în
tabelul 3.8.

Tabelul 3.8. Rezultatele comparative la testarea finală privind numărul de greșeli de execuție la
principalel e procedee la disciplina „Volei” curs de bază – grupa martor (n = 52) și grupa
experiment (n=51)
INDICATORI

EȘANTION TESTARE GRUPA MARTOR + EXPERI MENT

Media
finală PROCEDEELE TEHNICE
pasa cu
două mâini
de jos spre
înainte pasa cu
două
mâini de
sus spre
înainte serviciul cu
o mână de
sus preluarea
din
serviciu cu
două mâini
de jos blocajul
individual la
corespondent lovitura de
atac pe
direcția
elanului

x
G. M. 1,37 2,25 2,38 1,35 1,71 2,81 1,98
G.E. 0,96 1,59 1,69 0,92 1,25 1,84 1,38

±
m G. M. 0,15 0,21 0,17 0,12 0,16 0,29 0,18
G.E. 0,14 0,23 0,19 0,12 0,16 0,30 0,19

t G. M.
G.E. 2,05 2,13 2,88 2, 53 2,00 2,37 2,33

p G. M.
G.E. < 0,05 < 0,05 < 0,0 1 < 0,05 < 0,05 < 0,05 < 0,05
Număr
de greșeli

141

0,96 1,37
00,20,40,60,811,21,4
1REZULTATE COMPARATIVE LA PROCEDEUL
"PASA CU DOUĂ MÂINI DE JOS"
Grupa experiment Grupa martorNumăr de
greșeli După calcularea indicatorilor statistici observăm că există diferențe între cel două grupe
de studenți în ceea ce privește numărul de greșeli efectuate după susținerea probelor de con trol.
Astfel deși ambele grupe au beneficiat de aceleași condiții de pregătire și aceeași perioadă de
timp, totuși în urma testării finale diferențele dintre grupa experiment și martor sunt superioare în
favoarea grupei experiment, ceea ce confirmă faptul că utilizarea aparatelor ajutătoare în cadrul
pregătirii tehnice a studenților facultăților de educație fizică și sport conduce către o mai bună
instruire a componentei pregătirea tehnică.
La procedeul „pasa cu două mâini de jos” observăm că rezultatel e testării finale la grupa
experiment au o medie de sub o greșeală pe student în cadrul probei de control (x = 0,96), iar
grupa martor media este cu 0,41 mai mare (x = 1,37) așa cum am ilustrat în figura 3.11.

Fig. 3.1 1. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „pasa cu două mâini de jos”din jocul de volei ale grupei martor (n = 52) și
experiment (n=51)

Datele prelucrate și rezultatele obținute au evidențiat faptul că grupa experimen t au
obținut o reducere a greșelilor de tehnică la acest procedeu de la 71 (grupa martor) la 49 în
procentaj de 29,23 %, însușindu -și la parametri superiori fazele componente cu referire directă la
secvența „lucrul brațelor” unde numărul greșelilor s -a red us de la 29 cât a obținut grupa martor la
15.
Valoarea lui t de 2,05 între testările finale ale celor două grupe martor și experiment la
procedeul „pasa cu două mâini de jos”, arată o diferență semnificativă între cele două eșantioane
pentru un prag de se mnificație de p < 0,05, din tabela lui Fisher, ceea ce dovedește faptul că
aplicarea aparatului ajutător „manșeta volei” a condus la o reducere considerabilă a greșelilor de
tehnică la acest procedeu.

142

1,592,25
00,511,522,5
Grupa experiment Grupa martorNumăr de
greșeli În cazul procedeului „pasa cu două mâini de sus” datele obținute confirmă o reducere a
greșelilor de tehnică a grupei experiment de la 117 (grupa martor) la 81, cu 30,73 % mai puține,
vizând fazele „acțiunea cupei” și „lucrul brațelor” unde numărul greșelilor s -a redus de la 67
(grupa martor) la 45, ca urmare a utilizării în cadrul instruirii a aparatelor ajutătoare „ coș mobil ”,
„mingea atârnată” și „mingea undiță”. Includerea acestor aparate nu numai că a condus subiectul
în direcția executării corecte a procedeului, dar a și semnalizat subiectului traseul cor ect al
executării procedeului, imprimând învățării un caracter problematizat, de învățare prin
descoperire.
Pragul de semnificație atins: p < 0,05, din tabela lui Fisher, corespunde unui t de 2,13
între testările finale ale celor două grupe la acest proced eu ceea ce demonstrează o diferență
semnificativă a mediei greșelilor de execuție de la 2,25 cât a obținut grupa martor la 1,59 cât a
întrunit grupa experiment, așa cum este prezentat în figura 3.12.

Fig. 3.1 2. Rezultatele comparative ale medi ilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „pasa cu două mâini de sus”din jocul de volei ale grupei martor (n = 52) și
experiment (n=51)

Putem concluziona că apli carea aparatului ajutător „coș mobil ” în cadrul lecțiilor practic e
la disciplina sportivă „Volei”, a contribuit la reducerea greșelilor de tehnică ale grupei
experiment la acest procedeu, îmbunătățind execuțiile tehnice și ajutând ameliorarea secvențelor
tehnice deficitare.
Analizând valorile obținute de ambele grupe la testarea finală a procedeului „serviciul cu
o mână de sus” putem observ a că grupa martor a realizat o medie de (x = 2,38) greșeli de
execuție spre deose bire de grupa experiment care a obținut doar (x = 1,69), diferența de 0,69 în
favoarea grupei martor confirmând faptul că grupa experiment a realizat un progres semnificativ.
Astfel reducerea greșelilor de tehnică de la 124 la 86 sprijină cele afirmate mai sus, fazele

143
procedeului unde s -au înregistrat cele mai mari progrese fiind „poziția” și „acțiunea b rațelor”
unde grupa martor a totalizat 46 greșeli, spre deosebire de grupa experiment care a însumat 20.
Pragul de semnificație atins: p < 0,01, din tabela lui Fisher, corespunde unui t de 2,88
între testările finale ale celor două grupe la acest procede u, ceea ce demonstrează o diferență
semnificativă a mediei greșelilor în favoarea grupei martor așa cum este prezentat în figura 3.13.

1,692,38
00,511,522,5
Grupa experiment Grupa martor

Fig. 3.1 3. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „ser viciul cu o mână de sus” din jocul de volei ale grupei martor (n = 52) și
experiment (n=51)

Datele obținute demonstrează faptul că utilizând aparatul ajutător „cadru pentru serviciu”,
precum și mijloacele asociate acestui dispozitiv, am reușit să corectăm principalele greșeli de
tehnică și să îmbunătățim execuția procedeului tehnic „serviciul cu o mână de sus”.
În ceea ce privește procedeul tehnic „preluarea din serviciu cu două mâini de jos”, ca
urmare a interpretării datelor rezultate în urma studiului, am constatat o diferență între mediile la
testarea finală a celor două grupe de 0,43 greșeli de execuție, grupa martor obținând o medie de
1,35, iar grupa experiment de 0,92, confirmând faptul că grupa experiment și -a însușit la indici
calitativi superiori acest procedeu tehnic. Suma greșelilor tehnice ale grupei martor a fost de 70,
spre deosebire de grupa experiment care a totalizat doar 47, cu 33% mai puține. Secvența care a
suferit cea mai considerabilă reducere a greșelilor de tehnică a fost „lucrul br ațelor”, unde
datorită utilizării aparatului ajutător „manșeta volei”, precum și a mijloacelor adaptate acestui
aparat electronic, numărul greșelilor de tehnică a scăzut față de grupa martor de la 28 la 15.
Această reducere a greșelilor de execuție, nu se datorează exclusiv utilizării acestui aparat
electronic, ci mai degrabă este o sumă a mijloacelor complementare utilizate, precum „mingea
atârnată” și „mingea undiță”, folosite în același timp cu „manșeta volei”. Număr de
greșeli

144
Pragul de semnificație atins: p < 0,0 5, din tabela lui Fisher, corespunde unui t de 2,53
între testările finale ale celor două grupe la acest procedeu ceea ce demonstrează o diferență
semnificativă a mediei greșelilor în favoarea grupei martor așa cum este prezentat în figura 3.14.

0,921,35
00,20,40,60,811,21,4
Grupa experiment Grupa martor

Fig. 3.1 4. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „preluarea din serviciu cu două mâini de jos” din jocul de volei ale grupei
martor (n = 52) și experiment (n=51)

În cazul procedeului „blocajul individua l la corespondent” grupa experiment a reușit o
medie a greșelilor de tehnică de 1,25 spre deosebire de grupa martor care a obținut cu 0,46 mai
mult, adică 1,71. Suma greșelilor la acest procedeu în cazul grupei experiment a fost de 64 spre
deosebire de gru pa martor care a totalizat un număr de 89 de greșeli, cu 28,1 % mai numeroase
ceea ce confirmă faptul că grupa experiment și -a însușit la un nivel superior acest procedeu, așa
cum se poate observa în figura 3.15.

1,251,71
00,20,40,60,811,21,41,61,8
Grupa experiment Grupa martor

Fig. 3.1 5. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „blocajul individual la corespondent” din jocul de volei ale grupei martor (n =
52) și experiment (n=51) Număr de
greșeli
Număr de
greșeli

145
Secvențele care au suferit cea mai mare reducere a numărului de greșeli în cazul grupei
experiment au fost „bătaia” (9) și „acțiunea brațelor” (18), spre deosebire de grupa martor care la
aceleași faze a însumat 20, respectiv 29 greșeli de execuție. Analizând datele prezentate anterior
putem concluziona că utilizarea în cadrul pr egătirii studenților grupei experiment a aparatului
electronic „bloc test”, numărul de greșeli de execuție s -a redus considerabil cu precădere la cele
două faze amintite mai sus.
Pragul de semnificație atins: p < 0,05, din tabela lui Fisher, corespunde un ui t de 2,00
între testările finale ale celor două grupe la acest procedeu, ceea ce demonstrează o diferență
semnificativă a mediei greșelilor în favoarea grupei experiment .
Analizând valorile obținute de ambele grupe la testarea finală a procedeului „lo vitura de
atac pe direcția elanului” putem observă că grupa martor a realizat o medie de (x = 2,81) greșeli
de execuție spre deosebire de grupa experiment care au obținut doar (x = 1,84), diferența de 0,97
în favoarea grupei martor fiind cea mai mare din toate procedeele analizate, confirmând faptul că
grupa experiment a realizat un progres semnificativ.

1,842,81
00,511,522,53
Grupa experiment Grupa martor

Fig. 3.1 6. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor la testarea finală privind testarea
procedeului tehnic „lovitura de atac pe direcția elanu lui” din jocul de volei ale grupei martor (n =
52) și experiment (n=51)

Astfel reducerea greșelilor de tehnică de la 146 la 94 sprijină cele afirmate mai sus, fazele
procedeului unde s -au înregistrat cele mai mari progrese fiind „lovirea mingii” și „ateri zarea”
unde grupa martor a totalizat 63 greșeli, spre deosebire de grupa experiment care a însumat 35,
cu 44 % mai puțin. Aceste cifre întăresc convingerea că, utilizând aparatul ajutător „cadru pentru
atac” în cadrul pregătirii procedeului tehnic „lovitur a de atac pe direcția elanului” de către grupa
experiment, am produs mutații semnificative în ceea ce privește însușirea la un nivel calitativ
superior a tehnicii de execuție a acestui procedeu, prin reducerea greșelilor de tehnică. Număr de
greșeli

146

0,961,371,592,25
1,692,38
0,921,351,251,711,842,81
00,511,522,53
1 2 3 4 5 6COMPARAȚIA MEDIILOR FINALE PE PROCEDEE
Grupa experiment Grupa martorPragul de semnificație atins: p < 0,0 5, din tabela lui Fisher, corespunde unui t de 2,37
între testările finale ale celor două grupe la acest procedeu, ceea ce demonstrează o diferență
semnificativă a mediei greșelilor, cu un rezultat favorabil grupei experiment așa cum este
prezentat în figura 3.16.
Referitor la diferența dintre mediile finale ale greșelilor de tehnică la procedeele cuprinse
în prezenta cercetare ale grupei experiment și martor, valoarea lui „t” calculat, argumentează
faptul că între cele două grupe există difer ențe semnificative din punct de vedere statistic, între
acestea realizându -se un progres (t = 2,33; p< 0,0 5) – vezi tabelul 3.8.
Centralizând media greșelilor de tehnică obținute de grupa experiment, în comparație cu
grupa martor, se confirmă îmbunătăți rea tehnicii de execuție a studenților la procedeele testate
așa cum poate fi urmărit în figura 3.17.:

Legendă:

P.J. = pasa de jos;
P.S. = pasa de sus;
SER. = serviciul;
P. SER. = preluarea
din serviciu;
B = blocajul indiv idual;
A = lovitura de atac.

Fig. 3.1 7. Rezultatele comparative ale mediilor greșelilor de tehnică la procedeele tehnice în
cadrul testării finale între grupa martor (n = 52) și experiment (n = 51)

În urma prelucrării rezultatelor celor două grupe: m artor și experiment, la testarea finală a
procedeelor tehnice din jocul de volei, am considerat oportună prezentarea greșelilor de tehnică
la fiecare procedeu, defalcat pe faze, pentru o mai bună ilustrare și înțelegere a diferențelor dintre
grupele testat e. Aceste informații pot fi urmărite în tabelul 3.9, unde numărul de greșeli ale
fiecărei grupe este prezentat pe fazele componente ale procedeelor tehnice, ilustrând mai în
amănunt progresul realizat de grupa experiment.

P.J. P.S. SER. P. SER. B. A. Greșeli

147
Tabel ul 3.9. Rezultatele compar ative ale greșelilor de tehnică privind testarea finală a
procedeelor tehnice din jocul de volei ale grupei martor (n = 52) și experiment (n=51)

Denumirea procedeului
tehnic Secvențele procedeelor tehnice Total
greșeli Secvența
I Secvența
II Secvența
III Secvența
IV Secvența
V
pasa cu două mâini de jos
spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
P.J.
nr. greșeli G. M. 10 8 3 29 21 71
G. E. 7 7 0 15 20 49
pasa cu două mâini de sus
spre înainte Poziție
fundamentală
Deplasare Acțiunea
cupei Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
P.S.
nr. greșeli G. M. 23 11 41 26 16 117
G. E. 18 10 29 15 9 81

serviciul cu o mână de sus
Poziția
Aruncarea
mingii Lovirea
mingii Lucrul
brațelor Lucrul
celor lalte
segmente
SER.
nr. greșeli G. M. 23 30 32 23 16 124
G. E. 9 29 24 11 13 86
preluarea din serviciu cu
două mâini de jos Poziție
fundamentală
Deplasare
Priza Lucrul
brațelor Lucrul
celorlalte
segmente
P. SER.
nr. greșeli G. M. 9 10 10 28 13 70
G. E. 2 5 6 15 19 47
blocajul individual la
corespondent Elan Bătaie Zbor Acțiunea
brațelor Aterizarea
B.
nr. greșeli G. M. 7 20 23 29 10 89
G. E. 7 9 22 18 8 64
lovitura de atac pe direcția
elanului Elan Bătaie Lucrul
brațelor Lovirea
mingii Ateri zarea
A.
nr. greșeli G. M. 28 17 38 37 26 146
G. E. 24 4 31 23 12 94

La o analiză comparativă generală a indicatorilor statistici calculați privind testarea finală
a cercetării experimentale constatăm următoarele:
Valorile greșelilor la toate proce deele supuse studiului sunt sensibil mai mari la grupa
martor comparativ cu grupa experiment, ceea ce confirmă valoarea metodică a aparatelor
ajutătoare în instruirea studenților la cursul de bază la disciplina sportivă „Volei”,
constituindu -se în adevăraț i „acceleratori metodici” ai procesului de instruire, aducând
un plus de dinamism și interactivitate, aliniind lecțiile practice progresului actual și
cerințelor tot mai înalte ale acestui început de mileniu.
Scăderea numărului de greșeli în însușirea proc edeelor tehnice specifice, de către
studenții grupei experiment, precum și însușirea la un nivel calitativ superior a
deprinderilor și priceperilor motrice din jocul de volei, se datorează creșterii

148
interactivității dintre ceea ce trebuie făcut și ceea ce este sau a fost realizat, ca urmare a
intervenției ob iective a aparatelor ajutătoare.
Rezultatele obținute argumentează funcționalitatea aparatelor ajutătoare concepute de
noi, ridicând nivelul componentei tehnice și metodice din cadrul pregătirii studenți lor
facultăți lor de educație fizică și sport.
Toate acestea reprezintă argumente solide, care recomandă utilizarea aparatelor
ajutătoare pentru obținerea unor rezultate superioare în însușirea cursului de bază la
disciplina „Volei”.

3.3. Aprecierea nivel ului pregătirii metodice a studenților în cadrul cursului de bază la
disciplina „Volei”

Întocmai cum Luis Pasteur afirma că „în domeniul observațiilor, șansa favorizează numai
o minte pregătită”, tot așa putem să susținem noi despre domeniul nostru, în continua luptă de a
crea „specialistul de tip nou” [38, p. 68 ] adaptat și ancorat solid în realitățile mileniului III. Dacă
ne referim la studenții ce fac obiectul cercetărilor noastre, ca la viitoarele cadre didactice ce vor
pregăti generația de mâine în domeniul Educației Fizice și Sportului, va trebui să admitem că
ridicarea întregului edificiu de cunoștințe teoretice și practice are ca scop valorificarea lui în
instruirea umanului de diferite vârste. Cu alte cuvinte înțelegerea cunoștințelor și asimil area lor
este ilustrată de modul cum o aplică subiectul, iar în cazul domeniului nostru, cum o aplică în
instruirea altor subiecți. Una din prioritățile cursului de bază la disciplina sportivă „Volei” este
de a contura profilul viitorului pedagog, prin împ letirea cunoștințelor teoretice și practice în
scopul formării unei gândiri metodice avansate.
Pregătirea metodică a studenților reprezintă o componentă importantă în formarea
profesional -pedagogică viitoare și datorită faptului că facilitează înțelege rea sarcinii motrice la
inițierea – fixarea – consolidarea elementelor și procedeelor tehnice specifice jocului de volei,
păstrând în actualitate mențiunea lui V. N. Leontiev citat de C. Ciorbă [38, p. 49 ]: „studierea
trebuie nu „ispășită”, ci trăită, tre buie să intre în viața de toate zilele, să aibă un sens vital”.
Importanța pregătirii metodice în jocul de volei este întărită și de o seamă de specialiști,
printre care [6, 11, 41, 60, 70, 75, 89, 105, 118] , ce consideră pregătirea metodică ca fiind o
valorificare practică cu posibilități de aplicare la cote înalte în practica domeniului a
cunoștințelor acumulate, putând fi denumită și ca o „teorie a practicii e ficiente” [60, p. 9] .
Considerăm că pregătirea metodică este o componentă separată, dar care în sumează celelalte

149
componente, aplicându -le în contexte variate cu indici sporiți de eficacitate, constituindu -se într –
o veritabilă oglindă a subiectului, privitor la poziția sa personală afectată studiului conștient.
Pentru a verifica eventualele diferenț ieri în ceea ce privește pregătirea metodică ca
urmare a folosirii aparatelor ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice, fiind știut faptul că pregătirea
tehnică înglobează și componentele pregătirea teoretică și metodică, am conceput și aplicat un
chestiona r axat pe programa analitică parcursă de cele două eșantioane.
În cadrul celor două grupe martor și experiment, programa analitică la disciplina sportivă
„Volei” nu a suferit mutații semnificative sub aspectul conținutului și a structurii, noțiunile
despre aparatele ajutătoare și metodica aplicării lor fiind elementul de noutate din programa
grupei experimentale. Astfel accentul în cadrul pregătirii la orele de curs a fost centrat pe latura
metodică 71,43 %, iar la orele practice această componentă a fost ab ordată ca sarcină
permanentă.
Studiul experimental a fost desfășurat cu o grupă martor (n = 52), și o grupă experiment
(n = 51) care a beneficiat de utilizarea în cadrul pregătirii, a aparatelor ajutătoare prezentate în
subcapitolul 3.6. Grupele au fost alcătuite din studenții anului III respectiv II ai Facultății de
Educație Fizică și Sport Suceava, care au parcurs cursul de bază la disciplina sportivă „Volei”.
Programa aplicată a cuprins toate componentele necesare predării și practicării jocului de
volei, dar accentul cercetării s -a pus pe pregătirea tehnică a studenților, aparatele ajutătoare
incluse în studiu constituindu -se în acele elementele lipsă în cadrul construirii unui demers
metodic modern și eficient.
Fiind cunoscut faptul că pregătirea t ehnică nu se poate face exclusiv, influențele vizând și
alte componente ca pregătirea teoretică sau metodică, am conceput o baterie de probleme de
metodică, pe care le -am aplicat la finalul cursului de bază ambelor grupe. Problemele au fost în
număr de 5, din care primele 3 au avut un caracter închis, subiectul trebuind să aleagă răspunsul
corect din variantele prezentate, iar ultimele două au dat posibilitatea studenților de a răspunde
liber, folosindu -se în scop euristic de toate cu noștințele acumulate pe parcurs, (anexa 2).
Cel mai important obiectiv al acestui studiu a fost determinarea capacității studenților de
a identifica și alege mijloacele cele mai eficiente, precum și aranjarea lor într -o ordine,
succesiune metodică, respectând principiile și norm ele pedagogice aplicate domeniului nostru.
Totodată am vizat și cunoștințele studenților în ceea ce privește stăpânirea unui număr cât mai
mare de exerciții corespunzătoare diferitelor etape ale învățării
În urma prelucrării răspunsurilor rezultate la eval uarea componentei pregătirea metodică
la grupa experiment am observat că 23,92 % dintre răspunsuri au obținut calificativul „bine”,
30,2 % au primit calificativul „suficient” și un procent de 45,88 % au fost apreciate cu

150
calificativul „insuficient”, arătân d carențe în însușirea corespunzătoare a acestei componente,
după cum este ilustrat în tabelul 3.1 0.

Tabel ul 3.10. Rezultatele testării cunoștințelor metodice ale jocului de volei a studenților grupei
martor (n= 52) și experiment (n=51)

Nr.
crt.
ÎNTREBA REA
NUMĂRUL CALIFICATIVE
BINE SUFICIENT INSUFICIENT
Nr.
Răspunsuri
% Nr.
Răspunsuri
% Nr.
Răspunsuri
%
G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E. G.M. G. E.
1 1 8 15 15,38 29,41 16 20 30,77 39,22 28 16 53,85 31,37
2 2 12 16 23,08 31,37 17 21 32,69 41,18 23 14 44,23 27,45
3 3 17 19 32,69 37,25 10 10 19,23 19,61 25 22 48,08 43,14
4 4 13 25 25 49,02 13 16 25 31,37 26 10 50 19,61
5 5 11 17 21,15 33,33 12 14 23,08 27,45 29 20 55,77 39,22
TOTAL
RĂSPUNSURI 61 92

23,46

36,08 68 81
26,15

31,77 131 82

50,39

32,15 MEDIA
ARITMETICĂ (x) 12,2 18,4 13,6 16,2 26,2 16,4

Se poate observa că media răspunsurilor care au obținut calificativul „bine” este de 1 8,4,
„suficient” de 1 6,2, iar „insuficient” 16,4, spre deosebire de g rupa martor care a obținut o medie
de 12,2 a răspunsurilor apreciate cu calificativul „bine”, 1 3,6 „suficient” și 26,2 „insuficient”,
datele comparative putând fi observate în tabelul 3.11. și figura 3.18.

Tabel ul 3.11. Rezultatele comparative a le mediei notelor obținute la testarea nivelului pregătirii
metodic e, disciplina „Volei” curs de bază , între grupa experiment (n=51) și martor (n=52)

Indicatori
statistici
calculați

Eșantion
Testarea cunoștințelor metodice
Bine Suficient Insufici ent

X – media
aritmetică Martor 12,2 13,6 26,2
Experiment 18,4 16,2 16,4

Procentaj
% Martor 23,46 26,15 50,39
Experiment 36,08 31,77 32,15

Pentru o cât mai bună ilustrare a rezultatelor studenților grupei experiment comparativ cu
grupa martor t rebuie făcută precizarea că la ultimele două probleme și anume: „4. descrieți 5
sisteme de acționare pentru învățarea blocajului individual (inițiere )” și „5. descrieți 5 sisteme
de acționare pentru învățarea pasei cu două mâini de jos (consolidare)”, sum a numărului de

151

151250
050100150200250
1Dinamica exercițiilor descrise
Grupa martor Grupa experimentmijloace corect descrise de grupa experiment este de 250, spre deosebire de grupa martor care au
reușit să descrie doar 151, ceea ce arată o mai bună pregătire metodică a grupei experiment și
stăpânirea unui număr mai numeros de mijloace pen tru învățarea procedeelor tehnice din jocul
de volei, așa cum reiese din figura nr. 3. 18.

Fig. 3.18. Comparație a numărului de exerciții descrise corect de fiecare grupă

În urma datelor prezentate anterior concluzionăm , că urmare a aplicării aparatelor
ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice a studenților grupei experiment, alături de creșterea
nivelului tehnic prin reducerea considerabilă a greșelilor de execuție, s -a îmbunătățit și
componenta metodică, studenții fiind stimulați mai mult în cad rul procesului instructiv educativ,
să participe activ și conștient, iar lucrul cu și la aceste aparate, a lărgit orizontul metodic al
acestora, contribuind la rezultatele pozitive prezentate anterior.
Rezultatele înregistrate argumentează funcționalitatea aparatelor ajutătoare utilizate de
noi și conturează ”profilul” componentei metodice din cadrul compartimentului tehnic al
pregătirii studenților, favorizând legătura acestor cunoștințe acumulate cu activitatea practică a
jocului.

3.4. Concluzii la cap itolul 3

Capitolul 3 al tezei reprezintă rezultatele experimentului formativ unde a fost aplicată în
practică metodologia creșterii nivelului pregătirii tehnice a studenților facultăților de educație
fizică și sport, prin folosirea aparatelor ajutătoare . Eficacitatea implementării metodologiei
experimentale s -a apreciat prin intermediul analizei rezultatelor înregistrate la compartimentele
tehnic, teoretic și metodic ai studenților participanți la experimentul pedagogic.
În urma înregistrării și prelucrări i statistice a indicilor cercetați s -au tras următoarele
concluzii: Mijloace

152

Aplicarea aparatelor ajutătoare în cadrul cursului de bază la disciplina sportivă „Volei”
influențează semnificativ pregătirea teoretică, cu atât mai mult cu cât programa nu a suferit
modi ficări structurale și de conținut la nivelul celor două eșantioane , decât în ceea ce privește
aparatele ajutătoare .
Cunoștințele teoretice sunt însușite la un nivel corespunzător de ambele grupe, grupa
experiment obținând rezultate superioare la întrebăril e teoretice din tehnica și tactica jocului de
volei.
Eficiența cursului teoretic la disciplina „Volei” ce conține informații despre aparatele
ajutătoare este determinat ă de interacțiunea dinamică dintre predarea l ogică, sintetică a
cunoștințelor și trans punerea lor în practică la nivel conceptual și practic, fiind cel mai bine
oglindit ă în rezultatele subiecților la probele practice și reflectată la indici superiori în alegerea,
conceperea și operarea celor mai eficiente mijloace la partea metodică.
Execu țiile eficiente ale procedeelor tehnice sunt completate și de cunoștințele teoretice, care
împreună cu cele metodice facilitează înțelegerea, profunzimea, durabilitatea și aplicabilitatea
acestora în situațiile generate de joc.
Valorile greșelilor de exec uție la toate procedeele supuse studiului sunt sensibil mai mari la
grupa martor comparativ cu grupa experiment, ceea ce confirmă valoarea metodică a aparatelor
ajutătoare în instruirea studenților la cursul de bază la disciplina sportivă „Volei”, constitu indu-
se în adevărați „acceleratori metodici” ai procesului de instruire, aducând un plus de dinamism și
interactivitate, aliniind lecțiile practice progresului actual și cerințelor tot mai înalte ale acestui
început de mileniu.
Scăderea numărului de greșel i în însușirea procedeelor tehnice specifice, de către studenții
grupei experiment cu 30,30%, precum și însușirea la un nivel calitativ superior a deprinderilor și
priceperilor motrice din jocul de volei, se datorează creșterii interactivității dintre ceea ce trebuie
făcut și ceea ce este sau a fost realizat, ca urmare a intervenției obiective a aparatelor ajutătoare.
În urma datelor prezentate anterior putem trage concluzia , că urmare a aplicării aparatelor
ajutătoare în cadrul pregătirii tehnice a studenț ilor grupei experiment, s -a îmbunătățit și
componenta metodică, grupa experiment obținând calificativul „bine” la 36,08 % din totalul de
răspunsuri spre deosebire de grupa martor cu doar 23,46 %.
Studenții fiind stimulați mai mult în cadrul procesului instru ctiv educativ, să participe activ și
conștient, iar lucrul cu și la aceste aparate, a lărgit orizontul metodic al acestora, fapt demonstrat
de numărul de exerciții corect descrise de către grupa experiment cu 39,6% mai multe decât
grupa martor.

153
CONCLUZII Ș I RECOMANDĂRI

1. Analiza și generalizarea suportului informațional din literatura de specialitate demonstrează
că tratarea componentei pregătirea tehnică a studenților din cadrul disciplinei „ Volei ” curs de
bază necesită o reactualizare axată pe metode și mi jloace moderne, ancorate în realitățile
mediului informațional actual, aparatele ajutătoare impunându -se tot mai accentuat în ultima
perioadă, în lumina noilor descoperiri ale științei, venind ca un răspuns oportun la reforma
învățământului generată de Pro cesul Bologna.
2. Conținutul programelor analitice actuale, sub aspectul materialul parcurs la orele practice,
adaptat „din mers” prin condensarea materiei din trei semestre într -unul, conduce profilul
absolventului spre un tablou incomplet, care poate crea blocaje pedagogice ulterioare cu privire
la asimilarea completă și eficientă a fundamentalelor jocului de volei . Identificarea de noi
modalități de acționare și operarea cu acestea, înscrise într -o linie de permanență, reprezintă
calea de urmat raportată l a etapele tranzitorii pe care le parcurgem, aparatele ajutătoare fiind una
dintre ele.
3. Rezultatele obținute în cadrul experimentului constatativ ce țin de mediocritatea pregătirii
metodice și tehnice a studenților, ne determină să găsim soluții eficient e pe parcursul cercetării,
pentru a depista și diminua insuficiențele pregătirii tehnice a studenților la disciplina „Volei”
curs de bază, prin crearea și aplicarea aparatelor ajutătoare Cauzele unei pregătiri tehnice
ineficiente sunt numărul redus de ore, nesistematizarea mijloacelor existente și neaplicarea unor
metode eficiente de predare care să atragă studenții să participe activ și responsabil la propria
instruire.
4. Analizând opiniile specialiștilor referitoare la nivelul pregătirii profesionale a s tudenților
facultăților de educației fizică și sport la disciplina sportivă „volei” se evidențiază că acesta se
situează pe un nivel mediu, fapt atestat de 41,49% din specialiști, în timp ce 22,24% dintre
aceștia îl consideră slab. Cei anchetați au mai pr ecizat că dintre componentele pregătirii
profesionale, pregătirea tehnică , este însușită deficitar și necesită o atenție sporită la etapa
inițială de pregătire a studenților (36,49%) și pregătirea metodică (33,78%) , concluzionând în
procent de 86,17% că ap aratele ajutătoare pot fi un sprijin metodic în cadrul pregătirii
profesionale a studenților facultăților de educație fizică și sport.
5. Media greșelilor înregistrate, la testarea nivelului însușirii elementelor și procedeelor tehnice
în cadrul experiment ului constatativ este prea ridicată (1,98 gre șeli de execuție ) pentru nivelul
instruirii la care se găsesc studenții și anume finalul cursului de bază, disciplina „Volei”.
Totodată, nivelul cunoștințelor metodice destul de scăzut poate avea ca explicație și faptul că

154
acestora nu le -a fost alocat timp suficient în cadrul lecțiilor practice, datorită numărului redus de
ore. În consecință, numărul insuficient de ore, lipsa unei programe analitice și a unei metodici de
învățare a elementelor și procedeelor teh nice în cadrul cursului de bază asistată de aparate
ajutătoare, creează dificultăți în optimizarea și eficientizarea componentei „ pregătirea tehnică” a
studenților. Nevoia implementării aparatelor ajutătoare în cadrul componentei tehnice care să
favorizeze formarea deprinderilor și priceperilor motrice specifice jocului de volei în cadrul
cursului de bază, este evidentă.
6. Contribuția implementării aparatelor ajutătoare în cadrul cercetării noastre la disciplina
„Volei” curs de bază, cu efecte asupra tutur or compartimentelor pregătirii este susținută de
rezultatele superioare obținute de către subiecții din grupa experimentală atât la testarea teoretică
unde 72,38% au obținut calificativul „corect” spre deosebire de grupa martor cu 67,11%, cât și la
testare a metodică unde subiecții din grupa experimentală au obținut în procent de 36,08 %
calificativul „bine”, 3 1,77% „suficient” și 32,15 % insuficient, spre deosebire de grupa martor cu
23,46 % din răspunsuri apreciate cu calificativul „bine”, 26,15 % „suficient” și 50,39 %
„insuficient”.
7. Media numărului de greșeli de execuție obținută de subiecții grupei experimentale la testarea
finală a elementelor și procedeelor tehnice din jocul de volei (x =1,38) spre deosebire de grupa
martor (x=1,98), argumentează efic iența aplicării aparatelor ajutătoare în pregătirea tehnică a
studenților facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei sportive „Volei” curs de
bază, difere nța dintre medii fiind semnificativă din punct de vedere statistic (p < 0,05).
8. Rezultatele obținute în cadrul prezentei cercetări evidențiază îmbunătățirea pregătirii tehnice
ca urmare a reducerii numărului de greșeli de execuție prin aplicarea eficientă a aparatelor
ajutătoare, depășind inferioritatea numărului de ore existent în pl anul de învățământ actual astfel
confirmând pe deplin ipoteza înaintată din startul cercetărilor preconizate.

***
Sintetizarea datelor analizate și prelucrate în urma efectuării prezentei cercetări, a
evidențiat următoarele recomandări practico -metodice:
Aparatura de specialitate va constitui și în cadrul viitoarelor cercetări un punct de plecare
pentru abordarea cât mai obiectivă a pregătirii tehnice și a evaluării execuțiilor subiecților atât
în jocul de volei, cât și în celelalte jocuri sportive , impun ându -se reconsiderarea lor .
Se impune intensificarea cercetărilor pe linia aparatelor ajutătoare și aducerea acestora la
nivelul atins de tehnică în celelalte ramuri ale cunoașterii umane.

155

Cercetă rile ulterioare vor trebui să i a în calcul modul cum aparate le ajutătoare pot influența
evoluțiile sportivilor în perspectivă, impactul psihologic, etic sau moral asupra acestora.
În procesul instruirii la cursul de bază disciplina “Volei”, componenta pregătirea tehnică a
studenților, este necesar să se axeze pe c onstruirea unui traseu metodic eficient, completat de
intervenția aparaturii de specialitate care să depisteze, elimine și să corecteze greșelile de
tehnică pentru fiecare secvență componentă a procedeelor tehnice specifice.
Nu este indicat să se lucreze m ult timp la un aparat, deoarece se formează deprinderi rupte de
condițiile jocului, folosirea lucrului la aparate trebuie intercalată cu executarea complexelor
de exerciții.
Aparatele ajutătoare pot fi introduse încă de la începutul instruirii, durata lucr ului efectiv la
acestea să nu depășească 15 – 20 % din timpul alocat respectivei deprinderi;
Lucrul să se desfășoare la începutul învățării în condiții ușurate, urmând ca îngreuierea lor să
se facă treptat.
Exercițiile folosite la aceste aparate să fie cât mai diverse și îmbinate cu elemente de
întrecere, să fie pus accentul pe aparatele care pot fi incluse în cadrul executării complexelor
tehnico -tactice.
Se va urmări folosirea acelor aparate care ilustrează cel mai bine traseul metodic, pe faze și
care sc ot în evidență cel mai reprezentativ greșelile de tehnică, precum și abaterile de la
execuția respectivului procedeu.
Materialele vor fi alese, inspectate și pregătite înaintea începerii lecțiilor în locuri cât mai
apropiate sau chiar pe locul unde urmeaz ă să fie folosite.
Confecționarea aparatelor trebuie să urmărească reguli stricte de protecție a muncii, să nu fie
confecționate din materiale improprii, nefinisate, cu muchii tăioase și care se pot constitui în
surse de accidente pentru subiecți, iar apar atele să fie bine păstrate, folosindu -se exclusiv în
scopul pentru care au fost construite.

156
BIBLIOGRAFIE

LIMBA ROMÂNĂ

1. Adam V. Inițiere în jocul de volei. De la Minonette la Volleyball. București: Andreas, 2000.
138 p.
2. Albu V. Istoria Educație i Fizice și Sportului. Constanța: Ex Ponto, 1996. 155 p.
3. Alexe N. Antrenamentul sportiv modern. București: Editis, 1993. p. 255 – 281.
4. Alexe N. Istoria exercițiilor fizice. București: Fundația România de mâine, 2006. 72 p.
5. Ausubel D., F. Robinson. Învățare a în școală. O introducere în psihologia pedagogică.
București: Didactică și Pedagogică, 1981. p. 560 – 568.
6. Badiu T. Teoria Educației Fizice și Sportului. Galați: Moganbit, 2002. p. 69 – 90.
7. Balaiș F., Păcuraru A. Volei. De la selecție la performanță. G alați: Academica, 1997, 267 p.
8. Balan B. și alții Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice. Iași:
Polirom, 2005. 316 p.
9. Baroga L. Săli și aparate pentru educarea calităților fizice. București: Consiliul Național
pentru Educație F izică și Sport, 1983. 115 p.
10. Bălteanu V. Tactul pedagogic al profesorului de educație fizică. În: Zilele Universității „Al.
I. Cuza”, Iași, 1996. p. 40 -41.
11. Bâc O. Model și modelare în volleyball. Oradea: Ed itura Universității din Oradea, 2004 .182 p.
12. Belinovi ci V. Procesul învățării în educația fizică. București: Tineretului, 1959 p. 257 – 275.
13. Belous, V. și alții Performantica , Iași, Editura Performantica, 1996, 208 p.
14. Belous V., Doncean G. Ghidul inventatorului. Demersuri, tehnici și metode de creație
tehnică. Iași: Performantica, 2001. 189 p.
15. Benedek F. Echipamente, instalații și aparatură utilizate în Cultură Fizică. Suceava : Editura
Universității Suceava, 2009. 147 p.
16. Benedek F. Biomecanica. Iași: Pim, 2009, 134 p.
17. Boboc D. Posibilități tehnice de ur mărire a mișcării sportivului. În: Știința sportului, 2003,
nr.36 . p. 55 -67.
18. Bompa T. Teoria și metodologia antrenamentului. Periodizarea. București: CNFPA, 2001.
440 p.
19. Bontaș I. Pedagogie. București: ALL EDUCATIONAL S.A., 1998. p. 136 – 200.

157
20. Bontaș I. Pedagogie. București : ALL EDUCATIONAL S.A., 2001, 394p.
21. Buftea V. Pregătirea profesorului de educație fizică în baza tehnologiei principiului
concentric de instruire. Teza dr. în pedagogie. Chișinău, 1999, 160 p.
22. Butnariu M. Pregătirea profesională a stud enților facultăților de educație fizică și sport în
baza programării de tip algoritmic a cursului de bază la disciplina „Atletism”. Teza dr. în
pedagogie. Chișinău, 2005, 239 p.
23. Cârstea G. Educație fizică, fundamente teoretice și metodice. București: Casa de editură
Petru Maior, 1999. p. 64 – 79, p. 118.
24. Cârstea G. Teoria și metodica educației fizice școlare. București: Universul, 1993. 100 p.
25. Cârstea G. Teoria și metodica Educației Fizice și Sportului. București: AN -DA, 2000. 198 p.
26. Ceaușescu N. Pedagogia educației fizice și sportului. București: Sport – Turism, 1976. p. 9 –
106.
27. Cerghit I. Metode de învățământ. București: Didactică și Pedagogică, 1980. 246 p.
28. Cerghit I. Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii.
Iași: Polirom, 2008. 395 p.
29. Chirazi M. Inovația științifică în domeniul educației fizice . În: Simpozionul Științific
Internațional, Vol. Actualități și perspective în educația fizică și sportivă de performanță ,
Galați, 2003. p. 17.
30. Chiriță G. Pedagogie ap licată la domeniul Educației Fizice. București: Sport – Turism, 1977.
382 p.
31. Chistina R., Corcos D. Manualul antrenorului pentru instruirea sportivilor. București:
C.C.P.S., 1995. p. 123.
32. Ciocoiu L. Pregătirea tehnică a studenților din cadrul facultăților de educație fizică și sport la
disciplina „Baschet” curs de bază prin aplicarea analizei video. Teza dr. în pedagogie.
Chișinău, 2009, 203 p.
33. Ciorbă C. Cu privire la importanța disciplinelor predate pentru viitorii specialiști în domeniul
culturii fizice. În: Materialele Conferinței Internaționale: Probleme actuale privind
perfecționarea sistemului de învățământ în domeniul culturii fizice. Chișinău, 1997. p. 21 –
23.
34. Ciorbă C. Unele căi teoretico -științifice de pregătire profesională a specialistului de cult ură
fizică și sport. În: Materialele Conferinței Științifice. Chișinău, 2000. p. 12 -16.
35. Ciorbă C. Actualitatea pregătirii profesionale a specialistului de cultură fizică și sport. În:
Sport și Societate. 2000, nr. 1, p. 56 -57.

158
36. Ciorbă C. Formarea componentu lui operațional în cadrul pregătirii profesionale a
specialistului în cultură fizică. În: Olimpia: Revistă de informare olimpică. Brașov, 2001. p.
70-72.
37. Ciorbă C. Modele teoretico -științifice de pregătire profesională a specialistului de cultură
fizică. Î n: Materialele Conferinței Științifice Internaționale: Problemele teoriei educației
fizice și antrenamentului sportiv. Chișinău, 2001. p. 6 – 12.
38. Ciorbă C. Conținutul învățământului superior de Cultură Fizică (esență, noțiuni, probleme,
principii, procede e, concepții). Chișinău: Garuda Art, 2001. 192 p.
39. Ciorbă C., Larionescu V. Obiectivizarea evaluării studenților facultăților de educație fizică și
sport la disciplina volei curs de bază. În: Interdisciplinaritatea fundament al cercetării în
Educație Fizică și Sport – 25-26 mai, Galați: Academica, 2007, p. 39 -42.
40. Clipa O. Evaluarea în învățământul universitar. București: Didactică și Pedagogică, 2008.
315 p.
41. Cojocaru A., Ioniță M. Volei. Aprofundare. București: Editura Fundației România de Mâine,
2008. 159 p.
42. Colibaba -Evuleț D., Bota I. Jocurile sportive. Teorie și metodică. București: Aldin, 1998.
p. 12, 89.
43. Conohova T. Pregătirea metodică a studenților instituțiilor superioare de cultură fizică în
cadrul cursului de bază la volei. Teza dr. în pedagog ie, Chișinău, 2006. 214 p.
44. Cosmovici, A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 1996. 254 p.
45. Cosmovici A., Iacob L. Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom, 1998. 322 p.
46. Constantinescu E., Budevici A. Dezvoltarea creativității viitorilor profesori de edu cație fizică
și sport, între posibilități și necesitate. În: Materialele Conferinței Știi nțifice Internaț ionale,
Volumul I, Chișinău, 2003, p. 22 -28.
47. Cristea S. Fundamentele pedagogice ale reformei învățământului. București: Didactică și
Pedagogică, 1994. 376p.
48. Cristea S . Pedagogie Volumul II. Piteș ti: Hardiscom , 1997, 231p.
49. Cristea G. Pedagogie generală. București: Didactică și Pedagogică, 2008. 212 p.
50. Croitoru D., Șerban M. Volei în școală. București: „Semne ’94”, 2002. 122 p.
51. Cucoș C. Pedagogie. Iași : Polirom, 2006. 463 p.
52. Cuznetov L. Dimensiuni psihopedagogice și etice ale parteneriatului educațional. Chișinău:
Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, 2002. 326 p.
53. D’Hainaut L., și alții. Programe de învățământ și educație permanentă. București : Didactică
și Pedagogică, 1981. 383 p.

159
54. Dragomir P., Scarlat E. Educație Fizică Școlară. Repere noi – mutații necesare. București:
Didactică și Pedagogică, 2004. 211 p.
55. Dragnea A. Antrenament sportiv. București: Didactică și Pedagogică, 1996. 322 p.
56. Dragnea A. Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive. București: CD Press, 2006. p.
84 – 86.
57. Dragnea A., Bota A. Teoria activităților motrice. București: Didactică și Pedagogică, 1999. p.
107–120; p. 149 -163.
58. Dragu A. Structura personalității profesorulu i. București: Didactică și Pedagogică, 1996. 254
p.
59. Epuran M. Metodologia cercetării și activităților corporale în educație fizică și sport – vol. I+
II curs uz intern. București, 1996. p. 245 – 297., p. 350 – 430.
60. Fiedler P. Metodica Educației Fizice și Sportive. Iași: Chemarea, 1998. 313 p.
61. Filipov V. Intensificarea procesului de educație fizică din gimnaziu prin aplicarea utilajului
sportiv nestandard, a muzicii funcționale și antrenamentului în circuit. Teza dr. în
pedagogie. Chișinău, 2004, 249 p.
62. Firea E. Unele coordonate privind formarea specialiștilor în educație fizică și sport. În: Noi
coordonate de calitate și eficiență în educație fizică și sport în perspectiva integrării
europene . București: C.S.S.R, 2005, p. 5.
63. Gagea A. Metodologia cercetării științifice în Educație Fizică și Sport. București: Editura
Fundației „România de Mâine”, 1999. 384 p.
64. Ghenadi V. Volei, modelarea instruirii copiilor și juniorilor. București: Sport – Turism,
1984. p. 27 – 43.
65. Ghenadi V., și alții. Model și modelare în v oleiul de performanță. Bacău: Plumb, 1994. 78 p.
66. Ghenadi V. și alții Volei. Obiectivizarea instruirii. Bacău: Plumb, 1995. p. 13 – 24 , p. 127 –
153.
67. Gheorghiu G. Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport. Galați: Editura
Fundației Un iversitare „Dunărea de Jos”, 2003. p. 50 – 130.
68. Gheorghiu G. Statistică pentru psihologi. București: Trei, 2004. p. 10 – 11.
69. Ghibu C. Mini volei. București: Sport – Turism, 1980, 202 p.
70. Grapă F., Mârza D. Volei în învățământ. Bacău: Plumb, 1998. 216 p.
71. Gugiuman A., Zetu E. Introducere în cercetarea pedagogică. Chișinău: Tehnică, 1993. 186 p.
72. Guidea N. Pregătirea viitorilor specialiști în domeniul educației fizice și sportului. În:
Gimnazium. Bacău, 1994, nr. 1. p. 4 -8.

160
73. Hânsa C. Cerințe contemporane față d e specialistul în domeniul educației fizice și sportului.
În: Materialele Sesiunii anuale de Comunicări Științifice: Noi coordonate privind creșterea
eficienței educației fizice și sportului. București, 2003. p. 65 -68.
74. Hrișcă A., Negulescu C., Colibaba – Evuleț D. Curs de baschet. Tehnica și tactica individuală
– București: Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Educație Fizică și Sport,
1977, p. 7 -179; p. 317 -339.
75. Iacob I., Braharu O., Știrbu C. Volei, caiet de lucrări practice. Iași: Editu ra Universității „Al.
I. Cuza” Iași, 1997. 216 p.
76. Iacob I., Păcuraru A. Volei. Dezvoltarea calităților motrice. Iași: Chemarea, 1999. p. 50 –
54, p. 75 – 82.
77. Iacob I. Politici și strategii în managementul unei facultăți de profil (educație fizică și sport ).
În: Sport și Societate. 2000, nr. 1, p. 43 -46.
78. Iacob I. O provocare a timpului: calitatea învățământului superior de educație fizică și sport.
În: Sport și Societate. 2005, nr. 2, p. 9 -13.
79. Ilie G. Volei. Tehnica jocului. București: I.E.F.S., 1975. 71 p.
80. Ilinca I., Roșulescu E., Zăvăleanu M. Identificarea profilului cinematic al loviturii de atac în
volei. În: Citius Altius Fortius , nr.4, Pitești, 2008 . p. 44 -50.
81. Ionescu M., Radu I. Didactica modernă. Cluj-Napoca: Dacia, 1995. 287 p.
82. Iucu R., Păcurari O. Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice. București: Humanitas
Educațional, 2001. p. 37 – 40.
83. Iucu R. Formarea cadrelor didactice – sistem, politici, strategii. București: Humanitas, 2004,
p. 24 -50; p. 139 -143.
84. Ivoilov A. Volei. Studii de biome canică și metodica antrenamentului. București: Consiliul
Național pentru Educație Fizică și Sport, 1984. 154 p.
85. Jinga I., Istrate E. Manual de pedagogie. București: All Educațional, 1998. 463 p.
86. Joița E. și alții. Pedagogie și elemente de psihologie școl ară. Craiova: Arves, 2003. 450 p.
87. Joița E. și alții. Formarea pedagogică a profesorului. București: Didactică și Pedagogică,
2007. 399 p.
88. Kirițescu C. Palestrica. București: Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1964. p. 2 5 – 56, 183.
89. Kleșcev I., Cehov O. Jocul de volei în școală. București: Tineretului, 1959. 197 p.
90. Larionescu V. Aparate ajutătoare în volei. În: Revista de inventică, 2002 vol. VII, nr.36, p . 4
– 6.
91. Lungu V. Învățământul integrat înseamnă creativitate. Investigații pedagogice și psihologic e.
În: Culegere de articole științifice ale tinerilor savanți. Ediția I, Chișinău, 1994. p. 88 -92.

161
92. Matveev L., Novikov A. Teoria și metodica Educației Fizice. București: Sport – Turism,
1980. 600 p.
93. Mîndîcanu V. Metode active: Tehnologii educaționale mod erne. Chișinău: Lyceum, 1996.
222 p.
94. Mîndîcanu V. Bazele tehnologiei și măiestriei pedagogice. Chișinău: Lyceum, 1997. 358 p.
95. Mialaret G. Introducere în pedagogie. București: Didactică și Pedagogică, 1981, p. 120 -131.
96. Mihăilescu L. Puncte de vedere privind stadiul actual și perspectivele procesului de formare
a profesorilor de educație fizică în România. În: Perspective moderne ale impactului
societății contemporane asupra educației fizice și sportului – Ediția a VII -a: Chișinău, 2006.
p. 26 -29.
97. Mitra G., M ogoș A. Dezvoltarea calităților motrice. București: Sport – Turism, 1977. 222 p.
98. Moroșan Larionescu V. Surse de accidente în educație fizică și sport. În: Sport și Societate.
2005, nr. 2, p. 83 -85.
99. Moroșan Larionescu V. Pregătirea tehnică a studenților fa cultăților de educație fizică și sport
în cadrul disciplinei sportive volei, prin folosirea aparatelor ajutătoare . În: „Tendințe și
perspective Europene în Cultură Fizică și Sport”: Volumul Conferinței Internaționale
Suceava , 2006, p. 23 -27.
100. Moroșan Lar ionescu V. Implicațiile schimbărilor de regulament asupra jocului de volei. În:
Sport și Societate. 2007, nr. 2, p. 67 -72.
101. Moroșan Larionescu V., Ciorbă C. Pregătirea tehnică a studenților facultăților de educație
fizică și sport în cadrul disciplinei spo rtive volei, prin folosirea aparatelor ajutătoare. În:
Cultura Fizică: Probleme Științifice ale Învățământului și Sportului: Materialele conferinței
științifice internaționale a doctoranzilor, ediția a V -a, 2007, p. 39 – 44.
102. Moroșan Larionescu V., Ciorbă C. Reducerea greșelilor de tehnică la blocajul individual la
corespondent în jocul de volei. În: Cultura Fizică: Probleme Științifice ale Învățământului și
Sportului: Materialele conferinței științifice internaționale a doctoranzilor, ediția a VI -a,
2009, p. 55 – 62.
103. Moroșan Larionescu V. Volei, îndrumar practico -metodic. Suceava: Editura Universității
Suceava, 20 10. 119 p.
104. Murafa N., Stroie Ș. Jocul de volei. București: Editura Uniunii de Cultur ă Fizică și Sport,
1967. 178 – 181 p., p. 201 – 226.
105. Mureș an A. Beach Volleyball. Cluj -Napoca: Accent, 2002. p. 28 – 73.
106. Nicola I. Tratat de pedagogie școlară. București: Aramis, 2003. 575 p.
107. Niculescu I. Volei. Craiova: Universitaria, 2006. 120 p.

162
108. Niculescu M., Vladu L. Volei de la A la Z. Pitești: Editu ra Universității din Pitești, 2005. p.
24 – 59, 141 – 142.
109. Niculescu M. și alții. Volei sub formă de întrebări și răspunsuri. Craiova: Universitaria,
2008. 188 p.
110. Ochiană N. Dispozitiv electronic de corectare a tehnicii (DECT). În: Știința sportului. 20 06,
nr. 51, p. 53.
111. Olaru M. Înot. Manual metodic. București: Sport -Turism, 1982. p. 7.
112. Oprea O. Tehnologia instruirii. București: Didactică și Pedagogică, 1979. p. 231 – 235, p.
256 – 268.
113. Oprea L. Cine (când, unde, cum) a inventat…? Povestea fasci nantă a nașterii sportului
modern. București: Federația Română Sportul pentru Toți, 2004. 74 p.
114. Oprea C. Strategii didactice interactive. București: Didactică și Pedagogică, 2006, p. 24.
115. Orțănescu D., Orțănescu C., Dragomir M. Calitatea învățământului – criterii de apreciere.
În: Sport și Societate. 2000, nr. 1, p. 26 -27.
116. Ozolin N. Metodica antrenamentului sportiv. București: Stadion, 1972. p. 57 – 60.
117. Pavelcu V. Principii de docimologie. Introducere în știința examinării. București: Didactică
și Pedag ogică, 1968. p. 10.
118. Păcuraru A. și alții. Manualul profesorului de volei. Iași: Helios, 2000. p. 14 – 17.
119. Păcuraru A., Balaiș F., Prisecaru G. Priorități metodice în pregătirea copiilor și juniorilor la
disciplina volei. În: Sport și Societate. 2000, nr . 1, p. 36 -40.
120. Păcuraru A. Volei, tehnică și tactică . Galați: Editura Fundației Universitare „Dunărea de
jos” Galați, 2002. 183 p.
121. Păcuraru A., Călin L., Prisecaru G. Metodica baschetului și voleiului școlar. Galați: Editura
Fundației Universitare „Dun ărea de Jos” Galați, 2004. p. 3 – 80.
122. Păcuraru A. Competențele și abilitățile absolventului domeniului cultură fizică și sport . În:
Performanța sportivă de vâr f – între ipoteze și confirmăr i – Ediția a XIV -a, 27 -28 octombrie :
București, 2005, p. 256 – 260.
123. Păcuraru A. Programarea con ținutului antrenamentului sportiv în preg ătirea voleibali știlor
de 15 -16 ani în cadrul cluburilor sportive școlare(din Rom ânia). Teza dr. în pedagogie.
Chișinău, 199 9, 150 p.
124. Popa G. Metodologia cercetării științifice în domen iul educației fizice și sportului.
Timișoara: Orizonturi universi tare, 1999. p. 70 – 186.
125. Popescu A. Baschet. Tactică ș i antrenament. București: Cultura Fizică și Sport, 1954, p.
223-225; p. 359 -360.

163
126. Popescu – Neveanu P. Dicționar de psihologie. Bucureș ti: Albatros, 1978. p. 393.
127. Popescu F. Metodologia învățării tehnicii jocurilor sportive. București: Fundației “România
de mâine”, 2003, p. 114 -167.
128. Rață G., Rață G. Educația fizică și metodica predării ei. Iași: Pim, 2008. 214 p.
129. Rîșneac B., Milici D. , Rață E. Utilizarea tehnicii de calcul în evaluarea performanțelor
sportive. Brașov: Editura Universității „Transilvania”, 2004. 112 p.
130. Roșală V. Din însemnările unui profesor de educație fizică. București: Sport -Turism, 1977.
120 p.
131. Rotariu, T., Ilut, P. Ancheta sociologica si sondajul de opinie. Iași: Polirom, 2006, 340p.
132. Rusu F. Curs de volei. Cluj-Napoca: Universitatea „Babeș -Bolyai”, 2007. 48 p.
133. Sângeorzan L., Ionescu – Bondoc D. Statistică aplicată în Educație Fizică și Sport.
București: Valinex , 2006. 83 p.
134. Sârghi S. Gradul de însușire a cunoștințelor teoretice în cadrul cursului de perfecționare a
măiestriei sportive (fotbal). În: Materialele Conferinței Științifice Internaționale a
Doctoranzilor: Cultura Fizică: Probleme Științifice ale Învăț ământului și Sportului, ediția a
VI-a. Chișinău: USEFS, 2009. p. 80.
135. Scarlat E. Volei, pregătirea echipelor școlare. București: Sport – Turism, 1976. 215 p.
136. Scarlat E., Scarlat M. Educație Fizică și Sport. București: Didactică și Pedagogică, 2002.
528 p.
137. Simion G. Metodologia cercetării activității omului în mișcare. Pitești: Editura Universității
din Pitești, 1998. p. 128 – 145.
138. Skinner B. F. Revoluția științifică a învățământului. Bucure ști: Didactică și Pedagogică,
1971. p. 14.
139. Stan L. Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării. Iași: Universitatea
„Al. I. Cuza”, 2004. p. 31 -32.
140. Stănculescu G. Tehnologia formării profesionale a studenților din facultățile de educație
fizică și sport la disciplina fotbal. Teza dr. în pedagog ie. Chișinău, 2002, 221 p.
141. Stănescu M. Didactica Educației Fizice. Curs universitar. București: A.N.E.F.S.
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, 2009. 184 p.
142. Stoica M. Pedagogie și psihologie. Craiova: Gheorghe Alexandru, 2002. 279 p.
143. Stroie Ș. Pregătirea fizică a jucătorilor de volei. București: Sport – Turism, 1976. p. 54, p.
157 – 162.
144. Surugiu V., T ărchilă N. Volei. Antrenament, exerciții, jocuri. București: Editura
Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1968, 135 p .

164
145. Șerban M., Hillerin P. Volei strategie și tactică. București: Sport – Turism, 1984. 248 p.
146. Șerdean I., Băzărea L. Didactica specialității. București: Editura Fundației „România de
mâine”, 2007. 120 p.
147. Șiclovan I. Teoria Educației Fizice și Sportul ui. București: Sport – Turism, 1979. 259 p.
148. Tărchilă N., Șerban M. Volei pentru juniori. București: Consiliul Național pentru Educație
Fizică și Sport, 1970. p. 41 – 81, p. 135.
149. Tărchilă N., Șerban M. Volei pentru juniori. București: Sport -Turism, 1975 . 216 p.
150. Teodorescu L. Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive. București: Sport -Turism,
1975, 221p
151. Tolmaciov P. Optimizarea pregătirii profesionale a specialiștilor în domeniul educației
fizice. În: Materialele Conferinței Internaționale: Pr obleme actuale privind perfecționarea
sistemului de învățământ în domeniul culturii fizice. Chișinău, 1996, p. 1 -3.
152. Tolmaciov P., Buftea V., Stănculescu G. Conceptualizarea tehnologiei de formare
profesională a specialistului în domeniul culturii fizice ș i sportului. În: Materialele
Conferinței Științifice Jubiliare Internaționale Ediția a V -a, I.N.E.F.S. Chișinău, 2001. p.
55 – 58.
153. Tomșa N. Particularitățile desfășurării dialogului didactic și influența lui asupra frecvenței
reușitei și educației studenț ilor. În: Materialele Conferinței Științifice, Chișinău, 1999. p.
31-33.
154. Țîrcovnicu V. Pedagogia generală. Timișoara: Facla, 1975. 463 p.
155. Țopa L., Ichim A. Scurtă privire asupra metodelor în învățământul superior. În: Analiza
procesului de învățământ. B ucurești: Didactică și Pedagogică, 1974, p. 110.
156. Țopa L. și alții. Metode și tehnici de muncă intelectuală. București: Didactică și
Pedagogică, 1975. p. 9.
157. Ungureanu O. Teoria și metodica antrenamentului sportiv. Iași: Universitatea Al. I. Cuza,
1995, p. 30-150.
158. Vințanu N. Educația universitară. București: Aramis, 2001. 272 p.
159. Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior: Standarde Specifice
pentru domeniul Educație Fizică și Sport:
http://www.aracis.ro/uploads/314/standarde_specifice_C08.pdf , 2012 , p. 37 – 44.

165
LIMBA ENGLEZĂ

160. American Volleyball Coaches Association. Volleyball – Skills & Drills. Champaign:
Human Kinetics, 2006. 197 p.
161. Azzarito L., Sol omon A. A reconceptualisation of physical education. The intersection of
gender / race / social class. In: Sport, Education and So ciety, (10) 1, 2005, p. 25 – 49, 74 –
76.
162. Cole D., Kessel J. Coaching youth volleyball. Champaign: Human Kinetics, 2007. p. 74 –
77, p. 82 – 110.
163. Ericsson A., Smith J. Toward a general theory of expertise. In: Prospects and limits,
Boulder, Colorado, 1991, p. 126 – 153.
164. Kenny R., Gregory C. Volleyball – steps to success. Champaign: Human Kinetics, 2006.
159 p.
165. Miller B. The volleyb all handbook. Champaign: Human Kinetics, 2005. p. 43 – 111.
166. Moroșan Larionescu V. Actuality of using training devices in the professional training of
the students of physical education and sport faculty. In: The annals of the University
„Dunărea de jos” Ga lați: Fascicle XV, Physical Education and Sport Management, 2006, p.
58-60.
167. Moroșan Larionescu V. Device for detecting and correcting mistakes in passing the ball
with both hands from a low point at the net made by volleyball training students. In: The
annals of the University „Dunărea de jos” Galați: Fascicle XV, Physical Education and
Sport Management, 2008, p. 252 -255.
168. Papadimitroiu K. and others. The effect of the opponent’s serve on the offensive actions of
greek setters in volleyball games. In: Inter national Journal of Performance Analysis in
Sport, Cardiff, vol. 4, no. 1, 2008 , p. 22 – 33.
169. Păcuraru A., Ghervan P., Acsinte A. The tehnique and the technical mistakes in the
sporting games. In: The annals of the University „Dunărea de jos” Galați: Fas cicle XV,
Physical Education and Sport Management, 2006, p. 60 – 63.
170. Patent. FR2591904 (A1). Removable and adjustable device for training different categories
of rugby player / Chevreux Guy (FR). Application number 23.12.1985, FR19850019019.
171. Patent. US4795163 (A). Volleyball passing trainer / Szabo Gerald (US). Application
number 19.05.1987, US19870029064 .

166
172. Patent. RO99415 (B1). Machine for launching lawn tennis balls / Ungureanu Eugen (RO).
Application number 17.12.1987, RO19870131035 .
173. Patent. GB2233 907 (A). Rugby ball teeing device / B urgess Donald (CA). Application
number 09.01.1989, GB19890000352 .
174. Patent. FR2742996 (A1). Shot precision training device e.g. for footballers or handball
players / Petrague Jacques (FR). Application number 27.12.1995, FR19950015560 .
175. Patent. US5692978 (A). Volleyball block back device / Hummel Larry (US). Application
number 0 5.08.1996, US19960695276 .
176. Patent. CN201079672 (Y). Multifunctional volleyball trainer / Heng Li (CN). Application
number 28.1.2006, CN2006216481 6U.
177. Patent. MD3774 (B1). Device for training in volleyball / Ciorb ă Constantin [MD],
Moro șan-Larionescu Virgil -Adrian [RO], Ciufudeanu Călin [RO]. Application number
30.05.2007, MD20070000149.
178. Patent. US2009227402 (A1). Foldable basketball shooting devi ce / Chen Te – Lung (TW).
Application number 04.03.2008, A63B 63/2008.
179. Patent. CN201239543 (Y). Ball -kicking device of football robot / Haitao Ou (CN).
Application number 25.06.2008, CN20082130507U.
180. Patent. EP1955742 (A1). Device for training and improvi ng a volleyball spike technique /
Alekseev Aleksandr Leonidovich (RU). Application number 16.01.2006, EP20060747729.

LIMBA RUSĂ

181. Алабин В.Г., Кривоносов М.П. Тренажеры и специальные упражнения в легкой
атлетике. – М.: ФиС, 1982. – 222 с.
182. Артемьев В.П., Климчук В.А. Развитие максимальной силы с помощью
изометрических упражнений в тренировке волейболистов I и II разрядов на
общеподготовительном этапе// Теория и практика физической культуры. – № 7. –
2001. – С.37.38.
183. Бриль М.С. Индивидуализация в спортивн ых играх, опыт, перспективы // Теория и
практика физической культуры. – №5. – 2001. – С. 32 -33.
184. Волков В.Н., Сиваков В.И. – Определенные условия подготовки спортсменов к
соревнованиям // Теория и практика физической культуры. – №3. – 2001. С. 31 -32.

167
185. Гужал овский А.А. Основы теории и методики физической культуры. М.: ФиС, 1986.
– 356 с.
186. Железняк Ю.Д. К мастерству в волейболе. – М.: Физкультура и спорт, 1978. – 224 с.
187. Железняк Ю.Д., Портнов Ю.М. Спортивные игры, техника, тактика, методика
обучения. – М.: А кадемия, 2002. – 507 с.
188. Железняк Ю.Д., Петров П.К. Основы научно -методической деятельности в
физической культуре и спорте. – М.: «Академия». – 2002. – 264с.
189. Иванков И.Т. Методические основы теории физической культуры. – М.: Инсон,
2005. – 367 с.
190. Конеева Е.В. Физическая культура. Ростов на Дону, Феникс, 2006. – 557 с.
191. Конохова Т. Волейбол. Профессиональная подготовка студентов высших
физкультурных учебных заведений, Chișinău, Valinex, 2006. – 131 c.
192. Корман Л.Б. – Настольная книга учителя физической культу ры. – М.: ФиС, 1998. – С.
47-126.
193. Курамшин Ю.Ф. – Теория и методика физической культуры. – М.: Советский спорт,
2003, 463 с.
194. Максименко А.М. Теория и методика физической культуры, М.: «Физическая
культура», 2005. – 530 с.
195. Матвеев Л.П. – Теория и методика ф изической культуры. Учебник для институтов
физической культуры. – М.: ФиС, 1991. – С. 158 -177.
196. Матвеев Л.П. Основы общей теории спорта в системе подготовки спортсменов,
Киев, Олимпийская литература, 1999. – 317 с.
197. Платонов В.Н. Общая теория подготовки спо ртсменов в олимпийском спорте //
Олимпийская литература. – Киев, 1997. – С. 300 -312.
198. Портнов Ю.М. Баскетбол, учебник для институтов физической культуры. – М.: 1997.
– 476 с.
199. Фурманов А.Г. Подготовка волейболистов. Минск, Met, 2007. – 330 c.
200. Холодов Ж.К., Ку знецов В.С. Теория и методика физического воспитания и спорта.
– М.: Академия, 2004. – 478 с.
201. Чермит К.Д. Теория и методика физической культуры. – М.: Советский спорт, 2005.
– 268 с.
202. Шипулин Г.Я., Сердюков О.Э. – Эффективность технических действий в
соревн овательной деятельности высококвалифицированных волейболистов // Теория
и практика физической культуры. – №7. – 2001. – С. 34 -36.

168
203. Юшкевич Т.П., Васюк В.Е., Буланов В.А. Применение технических средств в
обучении и тренировке спортсменов: Полымя, Минск. 198 7, 238 с.
LIMBA SPANIOLĂ

204. Alvarez M. Evaluar para conocer, examiner para excluder. Madrid : Morata, 2001. p. 28 –
29.
205. Castillo A., Cabrerizo D. Formation del Profesorado en Educacion Superior, Didactica y
Curriculum. Madrid: McGraw -Hill, 2006. p. 163 -164, p. 288.
206. Gonzales S. Evaluacion de la Docenia Universitaria. Madrid : Narcea, 1998, p. 34 – 38.
207. Pavia V., Soto A. Evaluacion para la mejora de los centros docents, Colleccion Education
al Dia – Didactica y Pedagogia. Madrid: Ed. Wolters Kluwer Espania S.A., 2006. p. 179 –
181.
208. Perez J. Evaluacion de Programas Educativos. Madrid : La Muralla S.A. 2008, p. 81 – 86.
209. Urena E. Artículos técnicos de Voleibol. La técnica – primera parte conceptos y
tratamiento metodológico . In: Boletín Técnico, 13: 2009, p.107 – 127,
http://www.festivalrubenacosta.com/files/1_conceptos.pdf .

169

ANEXE
Anexa 1
Model anchetă
1. Cum apreciați pregătirea studenților facultăților de educație fizică ș i sport din România la
jocurile sportive?
a. foarte bun ă;
b. bună;
c. medie;
d. slabă;
e. foarte slabă;
f. alte păreri……………………………………………………………………………………………
2. Cum apreciați pregătirea studenților facultăților de educație fizică și sport din România la
cursul de bază de la disciplina „Volei”?
a. foarte bună;
b. bună;
c. medie;
d. slabă;
e. foarte slabă;
f. alte păreri……………………………………………………….. ………………………………….
3. Considerați că în urma Procesului Bologna, orele de lucrări practice la disciplina „Volei”, sunt
suficiente pentru pregătirea profesională a studentului?
a. da;
b. nu;
c. parțial;
d. alte păreri………….. ………………………………………………………………………………
4. Care dintre componentele pregătirii profesionale, în cadrul cursului de volei,
sunt însușite mai slab de către studenții facultăților de educație fizică și sport?
a. pregătirea fizică;
b. pregătirea tehnică;
c. pregătirea teoretică;
d. pregătirea metodică;
e. alte păreri…………………………………………………………………………………………..
5. Ce modalități de îmbunătățire a niv elului pregătirii profesionale a studenților facultăților de
educație fizică și sport cunoașteți?
a. cerințe (ghid metodologic);
b. folosirea aparatelor ajutătoare;
c. algoritmizarea pregătirii;
d. sistematizarea mijloacelor existente
e. alte păreri… ………………………………………………………………………………………..
6.Considerați că aparatele ajutătoare pot fi un sprijin metodic în cadrul pregătirii profesionale a
studenților facultăților de educație fizică și sport l a disciplina „Volei”?
a. da;
b. nu;
c. parțial;
d. alte păreri…………………………………………………………………………………………..
7. Dumneavoastră folosiți în cadrul pregătirii profesionale a studenților, la discipli na „Volei”,
aparatele ajutătoare?

170
a. da;
b. nu;
c. parțial;
d. alte păreri…………………………………………………………………………………………..
8. Cât de des considera ți că sunt folosite aparatele ajutătoare în lecțiil e practice din cadrul
cursului de bază la disciplina „Volei”?
a. foarte des;
b. des;
c. rar;
d. foarte rar;
e. alte opinii…………………………………………………………………………………………..
9. În care parte a lecție i din cadrul cursului de bază la disciplina „Volei” considerați că ar trebui
folosite aparatele ajutătoare?
a. partea introductivă;
b. partea fundamentală;
c. partea de încheiere.
d. alte opinii………………………………………………….. ………………………………………
10. În opinia dumneavoastră, cât timp ar trebui folosite aparatele ajutătoare în lecțiile practice
din cadrul disciplinei „Volei”?
a. 5 -10 min;
b. 10 – 15 min.;
c. 15 – 20 min.;
d. alte opinii………….. ………………………………………………………………………………
11. La care compartiment considerați că ar trebui folosite aparatele ajutătoare?
a. însușirii elementelor și procedeelor tehnice;
b. însușirii regulilor de joc;
c. însușirii acțiunilor tactice;
d. însușirii cunoștiințelor teoretice;
e. alte opinii…………………………………………………………………………………………..
12. După părerea dumneavoastră, folosirea aparatelor ajutătoare î n cadrul cursului de bază la
disciplina ,,Volei” va contribui la sporirea eficienței pregătirii studenților facultăților de educație
fizică și sport?
a. da;
b. nu;
c. nu știu.
13. Care dintre compartimentele cursului de bază la disciplina ,,Volei”, după părerea
dumneavoastră, se va îmbunătăți în urma folosirii aparatelor ajutătoare?
a. teoretic;
b. tehnic;
c. metodic;
d. fizic;
e. alte opinii…………………………………………………………………………………………….

• Vârsta dumneavoastră…………………………………………..
• Vechimea în învățământ………………………………………..
• Gradul didactic și științific…………………………………….

171

Anexa 2
Chestionar studenți

FACUL TATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT SUCEAVA
Student……………………………………
Anul de studiu…………………………
Specializarea…………………………..
CHESTIONAR PENTRU EVALUAREA CUNOȘTINȚELOR
TEORETICE LA DISCIPLINA ,,VOLEI ”
Citiți cu atenție întrebările de mai jos și bifați cu ,,X” căsuța cu răspunsul corect
Bifarea tuturor variantelor unei întrebări, atrage după sine anularea tuturor răspunsurilor de la respectiva
întrebare!
♦ CUNOȘTINȚE TEORETICE DIN ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI
1. Care este numele inventatorului jocului de volei?
a. William G. Morgan;
b. A. T. Halsted;
c. James Naysmith.
2. Care a fost denumirea inițială a jocului de volei?
a. volleyball;
b. minionette;
c. mintonette.
3. În ce an se constituie Uniun ea Cluburilor de Volei ?
a. 1932;
b. 1945;
c. 1928;
4. Care sunt cele două echipe de club din România care și -au adjudecat Cupa Campionilor Europeni la volei?
a. Steaua, Rapid;
b. Rapid, Dinamo;
c. Dinamo, Steaua.
5. În ce ani reprezentativa mascul ină universitară de volei a României, a obținut titlul de campioană mondială
universitară?
a. 1961, 1981;
b. 1967, 1971;
c. 1961, 1966.
♦CUNOȘTINȚE TEORETICE REFERITOARE LA TEHNICA
DEPRINDERILOR ȘI PRICEPERILOR MOTRICE DIN JOCUL DE VOLEI
1. Cărei depri nderi tehnice îi corespund operatorii: poziția fundamentală medie,
acțiunea cupei, acțiunea celorlalte segmente?
a. pasa de sus cu două mâini;
b. pasa de jos cu două mâini;
c. lovitura de atac.
2. Care dintre elementele de mai jos sunt specifice lo viturii de atac?
a. bătaia se realizează pe ambele picioare, brațele în retroducție, privirea la minge;
b. zborul – doar brațul de lovire se ridică și în momentul lovirii se îndoaie din cot înapoi;
c. bătaia se realizează pe piciorul îndemânatic, brațele în retroducție, privirea la minge;
3. Numiți de câte feluri poate fi poziția fundamentală în jocul de volei?
a. ……………………………………..;
b. ……………………………………..;
c. ……………………………………… ;
4. Cărei deprinderi tehnice îi corespund operatorii: 1 pas elan, bătaia, zborul, acțiunea brațelor, aterizarea?
a. lovitura de atac;
b. plonjonul;
c. blocajul.
5. Care dintre elementele de mai jos sunt specifice în execuția corectă a pasei de jos cu d ouă mâini?
a. priza se realizează apucând palmă peste palmă, articulația pumnului în flexie dorsală;
b. contactul cu mingea se realizează pe brațe care sunt apropiate unul de celălalt;
c. brațele continuă direcția de lovire a mingii, depășind nivelul f runții;

172
6. Cărei deprinderi tehnice îi corespund operatorii: poziția, aruncarea mingii, acțiunea brațului îndemânatic, acțiunea
celorlalte segmente?
a. lovitura de atac;
b. serviciul;
c. plonjonul;
7. Care dintre elementele de mai jos sunt specifice în execuția corectă a pasei de sus cu două mâini?
a. lovirea se execută deasupra frunții cu suprafața întregii palme;
b. cupa adânc formată de palmele în flexie, degetele desfăcute, ușor flexate;
c. ultima articulație extinsă este ce a cotului, brațele ur mărind mingea;
8. În cazul procedeului tehnic lovitura de atac elanul este compus din:
a. 1 – 3 pași, ultimul pas mai mic și mai energic;
b. 1 – 3 pași, ultimul pas mai mare și mai energic;
c. 1 – 3 pași, penultimul pas mai mare și mai energic;
9. Ca re dintre elementele de mai jos sunt specifice în execuția corectă a pasei cu două mâini de sus peste cap?
a. poziția palmelor se află în momentul lovirii la nivelul bărbiei, paralele cu tavanul;
b. mingea se împinge mai mult în sus și mai puțin înapoi, privirea urmărindu -i traiectoria în prima parte;
c. lovirea mingii începe printr -o extindere rapidă a articulațiilor membrelor inferioare și superioare, trunchiul ușor
flexat spre înainte;
10. Care dintre elementele de mai jos sunt specifice în execuția c orectă a plonjonului lateral:
a. din fandare corpul execută o răsucire rapidă (din afară spre interior) pe talpa piciorului fandat, centrul de greutate
mutându -se progresiv de pe talpă pe călcâiul piciorului fandat;
b. în timpul rulării spatele trebuie s ă fie rotunjit, bărbia în piept, membrele inferioare îndoite din articulația
genunchiului;
c. contactul cu solul se ia cu ambele mâini cu degetele desfăcute, apoi pe piept, iar ridicarea se face pe unul sau pe
ambele picioare deodată.
♦ CUNOȘTINȚE TEORETI CE REFERITOARE LA NOȚIUNI DE REGULAMENT,
TEREN, MATERIALE ȘI INSTALAȚII ALE JOCULUI DE VOLEI
1. Care sunt dimensiunile terenului de volei?
a. 9X9 (m);
b. 18X18 (m);
c. 9X18 (m).
2. La ce înălțime este situat fileul în competițiile oficiale?
a. 2,43 cm băieți; 2,24 cm fete;
b. 2,41 cm băieți; 2,22 cm fete;
c. 2,34 cm băieți; 2,14 cm fete.
3. Câte schimbări se pot face într -o echipă într -un set?
a. 12;
b. 6;
c. 3;.
4.Contactul cu fileul constituie o greșeală cu excepția cazurilor:
a. mingea trimis ă în fileu provoacă contactul fileului cu un jucător advers;
b. jucătorul s -a împiedicat de un coechipier, în timp ce se afla în acțiune de jucare a mingii;
c. atingerea s -a realizat în timpul acțiunii de jucare a mingii, fără a deranja jocul;
d. atinge rea nu s -a realizat în timpul acțiunii de jucare a mingii și nu a deranjat jocul.
5. Blocajul este considerat regulamentar, atunci când:
a. jucătorul efectuează blocaj efectiv asupra serviciului advers;
b. prima lovitură după blocaj este executată de cel care a efectuat blocajul;
c. jucătorul blochează mingea în terenul advers înainte de a fi atacată;
d. jucătorul blochează mingea în terenul advers, după ce a fost atacată.
♦ CUNOȘTINȚE TEORETICE REFERITOARE LA TACTICA JOCULUI DE VOLEI
1. Sistemul de ata c cu 1 ridicător și 5 trăgători este specific:
a. jucătorilor avansați;
b. începătorilor;
c. ambelor categorii.
2. La jucătorii începători folosim următorul sistem de apărare:
a. cu centrul II retras;
b. pe culuare;
c. cu centrul II avansat.
3. Reali zarea atacului depinde de factorii:
a. trecerea rapidă din fazele de atac în fazele de apărare și invers;

173
b. un blocaj eficient al propriilor jucători;
c. cele mai multe lovituri de atac să fie executate din zona 4;

4. La primirea serviciului, jucător ii începători sunt așezați în propriul teren după schema:
a. b. c.

5. Care diagramă este corespunzătoare sistemului de apărare cu centrul II retras, cu atac advers din zona 2:
a. b. c.

♦ CUNOȘTINȚE TEORETICE REFERITOARE LA METODICA PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI
1. Aranjați cele 5 exerciții de mai jos în ordinea metodică a predării lor, pentru inițiere în pasa cu două mâini de sus,
prin înregistrarea ci frei în căsuța corespunzătoare fiecărei variante:
a. Din poziția fundamentală, simularea pasei de sus, de pe loc, apoi precedată de deplasare;
b. Jucătorul cu mingea în mână, aruncă mingea în sus deasupra capului, se deplasează și o prinde în cupă, în
poziție fundamentală, după ce ricoșează din sol;
c. Pe perechi. Ambii jucători așezați pe podea față în față, la o distanță de 2 -3 metri unul de altul. Execută
pase de sus cu ținerea prelungită a mingii în cupă;
d. Pe perechi. A așezat pe o bancă de gimnas tică dispusă transversal, B în picioare la 2 -3 metri înaintea lui A.
B aruncă mingea precis lui A, iar acesta o retrimite prin pasă înapoi lui B ridicându -se de pe bancă în
momentul pasei;
e. Jucătorul cu mingea în mână, imită pasa prin aruncarea mingii în sus și înainte, deplasarea și prinderea ei
în poziție de pasare.
2. Aranjați cele 5 exerciții de mai jos în ordinea metodică a predării lor, pentru inițiere în pasa cu două mâini de jos
prin înregistrarea cifrei în căsuța corespunzătoare fiecărei vari ante:
a. Din mers și ușoară alergare, oprire în poziție fundamentală și simularea pasei de jos cu două mâini;
b. Din așezat pe o bancă de gimnastică, ridicare simultană cu lovirea mingii cu două mâini de jos înainte;
c. Din așezat pe podea, menținerea m ingii în echilibru pe câte un braț, apoi pe ambele brațe;
d. Pe perechi față în față; unul din subiecți execută pasă cu două mâini de jos, din minge aruncată de celălalt;
e. Pe perechi față în față; minge autoaruncată 2 -3 m deasupra capului, mingea este lăsată să cadă pe sol – deplasare
cu plasare sub minge – pasă la partener, partenerul execută același lucru.
3. Aranjați cele 5 exerciții de mai jos în ordinea metodică a predării lor, pentru inițiere în lovitura de atac, prin
înregistrarea cifrei în căsu ța corespunzătoare fiecărei variante:
a. Executarea elanului, a bătăii, a zborului și aterizării cu și fără lucrul brațelor;
b. La plasă joasă – ținerea mingii deasupra plasei de către un coleg ori aparat, lovirea mingii în podea peste plasă;
c. Cu două mingi de oină (în ambele mâini), săritură de pe loc sau cu elan la plasă; aruncarea mingii cu brațul
neîndemânatic peste plasă, după care urmează imitarea propriu -zisă a atacului prin aruncarea mingii din mâna
îndemânatică;
d. Pe perechi față în față la 5-6 m distanță, ținerea mingii sus în față în mâna opusă brațului îndemânatic, lovirea
mingii și trimiterea ei în podea către partener;
e. Același exercițiu de mai sus, cu aruncarea mingii de către un partener într -un loc dinainte stabilit.

174

4. Descri eți 5 sisteme de acționare pentru învățarea blocajului individual (inițiere):

a……………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………..
………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………… ………..
b……………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………….
…………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………. …………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
c……………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ………… ………………………………..
.. ………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
…………………………………… …………………………………………………………………………………………………………….. ……..
d…………………………………………………………………………………………………………. …………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
……………………….. …………………………………………………………………………………………………………….. …………………
………………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………
e……………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………….
…………… …………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………..
…………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..

5. Descrieți 5 sisteme de acționare pentru învățarea pasei cu două mâini de jos (consolidare):

a……………………………………………………………………………………………………………. …………………………… …………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
……………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………. ………………………….
b……………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………….
…………………………………………. …………………………………………………………………………………………………………….. .
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
c……………………………. …………………………………………………………………………………………………………….. …………..
…………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
…………………. …………………………………………………………………………………………………………….. ……………………….
d……………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
…….. …………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………
…………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………..
e……………………………………………………………………………………………………………. …………………………………….. …..
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………..
………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………. ……………….

175

Anexa 3

FIȘA DE ÎNREGISTRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „PASA CU DOUĂ MÂINI DE SUS”

Fazele
procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Poziția
fundamentală trunchiul este drept sau prea înclinat înainte
picioarele întinse din articulațiile genunchilor
brațele nu sunt flexate din articulația cotului

Deplasarea neefect uarea deplasării, picioarele au rămas lipite pe sol, sau
subiectul execută o săritură
neanticiparea traiectoriei mingii – deplasare neoportună
neexecutarea opririi înainte de lovirea mingii

Acțiunea
cupei cupa acționează de la nivelul feței sau a pieptului, ori de la ceafă
contact prelungit cu mingea sau pe toată suprafața palmei
degetele sunt încordate, cupa este greșit luată

Lucrul
brațelor brațele sunt prea apropiate, depărtate
brațele nu se găsesc în același plan după terminarea mișcării
mingea este lovită, nu se realizează mișcarea de cedare împingere
Lucru l
celorlalte
segmente neexecutarea împingerii din membrele inferioare
necorelarea acțiunii picioarelor cu acțiunea brațelor
picioarele nu sunt pe aceeași linie
175

176

Anexa 4

FIȘA DE ÎNREGI STRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „PASA CU DOUĂ MÂINI DE JOS”

Fazele procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Poziția fundamentală trunchiul este drept sau prea î nclinat înainte
picioarele întinse din articulațiile genunchilor
picioarele prea apropiate sau prea depărtate

Deplasarea neefectuarea deplasării, picioarele au rămas lipite pe sol
neanticiparea traiectoriei mingii – deplasare neoportună
neexecutarea opririi înainte de lovirea mingii

Priza efectuarea prizei înalte, cu policele în extensie
priză cu de getele suprapuse, sau cu palmele lipite
efectuarea prizei prin apucarea policelui cu palma opusă

Lucrul brațelor contactul cu mingea nu se realizează pe manșetă
deplasarea brațelor mai su s de nivelul umerilor în execuție
îndoirea brațelor din coate în momentul contactului cu mingea

Lucrul celorlalte
segmente neexecutarea împingerii din membrele inferioare
necorelarea acțiu nii picioarelor cu acțiunea brațelor
executarea unei fandări în momentul lovirii mingii
176

177

Anexa 5

FIȘA DE ÎNREGISTRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „PRELUAREA DIN SERVICIU CU DOUĂ
MÂINI DE JOS”

Fazele
procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Poziția
fundamentală trunchiul este drept sau prea înclinat înainte
picioarele întinse din articulații le genunchilor
picioarele prea apropiate sau prea depărtate

Deplasarea neefectuarea deplasării, picioarele au rămas lipite pe sol
neanticiparea traiectoriei mingii – deplasare neoportună
neexecutarea opririi înainte de lovirea mingii

Priza efectuarea prizei înalte, cu policele în extensie
priză cu degetele suprapuse, sau cu palmele lipite
efectuare a prizei prin apucarea policelui cu palma opusă

Lucrul
brațelor contactul cu mingea nu se realizează pe manșetă
deplasarea brațelor mai sus de nivelul umerilor în execuție
îndoirea brațel or din coate în momentul contactului cu mingea

Lucrul
celorlalte
segmente neexecutarea împingerii din membrele inferioare
necorelarea acțiunii picioarelor cu acțiunea brațelor
executarea un ei sărituri sau fandări în momentul lovirii
mingii
177

178

Anexa 6

FIȘA DE ÎNREGISTRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „ SERVICIUL CU O MÂNĂ DE SUS”

Fazele
procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Poziția Picioarele sunt pe aceeași linie, sau prea depărtate
Trunchiul prea înclinat înainte sau înapoi
Brațul de lovire nu este pregătit să acționeze

Aruncarea
mingii Prea înaintea trunchiului, sau prea înapoia lui
Aruncarea este scurtă, brațul nu urmărește mingea
Cu ambele mâini sau cu mâna îndemânatică

Lovirea
mingii Înaintea trunchiului, sau înapoia lui
Contactul cu mingea se realizează cu antebrațul sau cu o parte a
palmei
Mingea nu este lovită în partea inferioară a calotei anterioare

Acțiunea
brațelor Brațul de lovire efectuează o mișcare de împingere de jos în sus
Brațul neîndemânatic nu este dus sus pentru echilibrare
După lovirea mingii brațul de lovire nu este dus pe lângă corp

Acțiunea
celorlalte
segmente În momentul lovirii mingii piciorul brațului de lovire este dus
înainte
Subiectul trece linia de serviciu
În momentul lovirii mingii subiectul execută o ușoară săritură
178

179

Anexa 7

FIȘA DE ÎNREGISTRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „ LOVITURA DE ATAC”

Fazele
procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Elan Neanticipa rea traiectoriei mingii – deplasare neoportună
Brațele frânează mișcarea sau nu acționează de loc
Fără respectarea succesiunii pașilor

Bătaie Se realizează pe un singur picior
Vârfurile picioarelor iau contact primele cu solul
Bătaia nu se realizează oportun, la minge

Acțiunea
brațelor Ridicarea doar a brațului de atac
Brațul de atac nu este oprit și i -a fileul
Brațul nu este îndoit din cot, sau este prea mult îndoit

Lovirea
mingii Palma este încordată cu degetele lipite
Cu vârful degetelor sau cu antebrațul
Mingea nu e lovită în partea de sus a calotei anterioare

Aterizare Dincolo, în celălalt teren
Pe călcâie sau pe un picior
Se realizează la distanță mai mare de 50 cm de locul de
bătaie
179

180

Anexa 8

FIȘA DE ÎNREGISTRARE A GREȘELILOR DE EXECUȚIE LA PROCEDEUL TEHNIC „ BLOCAJUL INDIVIDUAL ”

Fazele
procedeului
tehnic
Greșeli în execuție
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Elan Elanul este prea mare, sau prea mic
Este precedat de alergare
Este prea lent

Bătaie Vârfurile picioarelor iau contact primele cu solul
Prea departe sau prea aproape de fileu
Picioarele nu sunt, sau prea puțin, îndoite din articulația
genunchilor

Zbor Trunchiul este dezechilibrat în aer
Subiectul atinge fileul
Picioarele îndoite sau depărtate

Acțiunea
brațelor Brațele nu pleacă de la nivelul pieptului
Palmele prea apropiate sau depărtate, degetele lipite
Se execută o mișcare de lovire dinapoi spre înainte

Aterizare Dincolo, în celălalt teren
Se realizează pe un picior
Se realizează la distanță mai mare de 50 cm de locul de bătaie
180

Anexa 9

Tabel centralizator cu rezultatele opiniilor specialiștil or privind nivelul pregătirii tehnice a
studenților facultăților de educației fizică și sport la disciplina sportivă „volei” (n = 94)

Nr.
crt. Conținutul întrebărilor Variantele de răspuns Răspunsuri
Număr Procentaj

1
Cum apreciați pregătirea st udenților
facultăților de educație fizică și sport
din România la jocurile sportive? a. foarte bună; 6 6,38%
b. bună; 20 21,28%
c. medie; 53 56,38%
d. slabă; 15 15,96%
e. foarte slabă; 0 0 %
f. alte păreri…………… 0 0 %

2 Cum apre ciați pregătirea studenților
facultăților de educație fizică și sport
din România la cursul de bază de la
disciplina „Volei”? a. foarte bună; 6 6,38%
b. bună; 28 29,79%
c. medie; 39 41,49%
d. slabă; 21 22,34%
e. foarte slabă; 0 0 %
f. alte p ăreri……. 0 0 %

3 Considerați că în urma Procesului
Bologna, orele de lucrări practice la
disciplina „Volei”, sunt suficiente
pentru pregătirea profesională a
studentului? a. da; 7 7,45%
b. nu; 72 76,6%
c. parțial; 15 15,96%
d. alte păreri. ………. 0 0 %

4 Care dintre componentele pregătirii
profesionale, în cadrul cursului de
volei, sunt însușite mai slab de către
studenții facultăților de educație
fizică și sport? a. pregătirea fizică; 16 10,81%
b. pregătirea tehnică; 54 36,49%
c. pregătirea teoretică; 28 18,92%
d. pregătirea metodică; 50 33,78%
e. alte păreri……… 0 0 %

5

Ce modalități de îmbunătățire a
nivelului pregătirii profesionale a
studenților facultăților de educație
fizică și sport cunoașteți?

a. cerințe (ghid
metodologic); 50 33,11%
b. folosirea aparatelor
ajutătoare 37 24,5%
c. algoritmizarea
pregătirii; 29 19,21%
d. sistematizarea
mijloacelor existente 35 23,18%
e. alte păreri…………….. 0 0 %

6 Considerați că aparatele ajutătoare
pot fi un sprijin metodic în cadrul
pregătirii profesionale a studenților
facultăților de educație fizică și sport
la disciplina „Volei”? a. da; 81 86,17%
b. nu; 3 3,19%
c. parțial; 8 8,51
d. alte păreri………… 2 2,13

7 Dumneavoa stră folosiți în cadrul
pregătirii profesionale a studenților,
la disciplina „Volei”, aparatele
ajutătoare? \
a. da; 22 23,40%
b. nu; 40 42,55%
c. parțial; 32 34,04%
d. alte păreri………… 0 0 %

182

8 Cât de des considerați că sunt
folosite aparatele ajutătoare în lecțiile
practice din cadrul cursului de bază
la disciplina „Volei”? a. foarte des; 1 1,06%
b. des; 28 29,79%
c. rar; 39 41,49%
d. foarte rar; 26 27,66%
e. alte opinii…………….. 0 0 %

9 În care parte a lecției din cadrul
cursului de bază la disciplina „Volei”
considerați că ar trebui folosite
aparatele ajutătoare? a. partea introductivă; 10 8,77%
b. partea fundamentală; 95 83,33%
c. partea de încheiere. 9 7,89
d. alte opinii…………….. 0 0 %

10 În opinia dumneavoastră, cât timp ar
trebui folosite aparatele ajutătoare în
lecțiile practice din cadrul disciplinei
„Volei”? a. 5 -10 min; 13 13,83%
b. 10 – 15 min.; 52 55,32%
c. 15 – 20 min.; 28 29,79%
d. alte opinii……… 1 1,06%

11

La care compartiment considerați că
ar trebui folosite aparatele ajutătoare?

a. însușirii elementelor
și procedeelor tehnice; 93 85,32%
b. însușirii regulilor de
joc; 0 0 %
c. însușirii acțiunilor
tactice; 10 9,17%
d. însușirii cunoștințelor
teoretice; 6 5,50%
e. alte opinii…………. 0 0 %

12 După părerea dumneavoastră,
folosirea aparatelor ajutătoare în
cadrul cursului de bază la disciplina
,,Volei” va contribui la sporirea
eficienței pregătirii studenților
facultăților de educați e fizică șisport? a. da; 84 89,36%
b. nu; 2 2,13%

c. nu știu.
8
8,51%

13 Care dintre compartimentele cursului
de bază la disciplina ,,Volei”, după
părerea dumneavoastră, se va
îmbunătăți în urma folosirii
aparatelor ajutătoare? a. teoretic; 12 9,16%
b. tehnic; 86 65,65%
c. metodic; 25 19,08
d. fizic; 8 6,11%
e. alte opinii………… 0 0 %

183 Anexa 10
Conținutul programei analitice la disciplina „Volei” curs de bază la Facultatea de
Educație Fizică și Sport din Suceava
Anul II semestrul III – CURS:
28
ore
Caracterizarea generală a voleiului, date privind istoricul apariției, evoluției,
răspândirii jocului de volei în lume și în România 2 ore
Acțiuni individuale din conținutul jocului în atac și apărare (terminologie, s istematizare
și prezentare biomecanică) 2 ore
Acțiuni colective în cadrul jocului
– tactica la efectuarea serviciului (conținut);
– tactica la preluarea serviciului;
– tactica în jocul de atac (acțiuni colective);
– tactica în jocul de apărare (acțiuni colective ); 2 ore
Metodica instruirii în volei
– orientări metodice generale;
– principii de bază, cerințe metodice pentru învățare;
– stadiile instruirii în volei;
– acțiunea de joc;
– alegerea și sistematizarea mijloacelor;
– cale optimă în instruire. 4 ore
Eșalonarea acț iunilor individuale și colective în procesul învățării 2 ore
Operaționalizarea instruirii pentru stadiile de fixare -consolidare 2 ore
Voleiul în lecția de educație fizică
– integrarea voleiului în documentele de planificare;
– modelele de joc preconizate pen tru voleiul gimnazial și liceal;
– cerințe pentru optimizarea instruirii;
– metode, procedee metodice, forme de organizare în lecție. 2 ore
Tehnologia de alcătuire și aplicare a modelelor operaționale în lecțiile cu specific de
volei 2 ore
Voleiul la echi pa reprezentativă școlară
– Modele de joc la nivelul echipelor reprezentative;
– Metode, procedee și orientări metodice pentru instruirea echipelor reprezentative
școlare. 2 ore
Aspecte ale pregătirii fizice în volei. Model operațional pentru pregătirea echi pei
reprezentative 4 ore
Activitatea competițională de volei în școală. Aparate, instalații și materiale ajutătoare,
folosirea lor în predarea voleiului 2 ore
Strategia concursului, pregătirea și conducerea jocului 2 ore
Anul II semestrul III – LUCRĂR I PRACTICE: 28
ore

184 Îmbunătățirea nivelului tehnico -tactic de practicare a jocului
Însușirea corectă a următorului bagaj de acțiuni individuale
 Lovirea mingii cu două mâini de sus, de pe loc si precedată de deplasări diverse;
 Însușirea serviciului de jos d in față și a preluării din serviciu cu două mâini de sus;
 Lovirea mingii cu două mâini de jos, de pe loc si precedată de deplasări diverse;
 Serviciul de sus, din față planat și în forță;
 Preluare din serviciu planat, cu 2 mâini de jos;
 Ridicare lungă pentr u atac (Z 2 și Z 4) cu traiectorii diferite;
 Atac pe culoar și atac întors din ridicări cu diferite traiectorii;
 Blocajul individual;
 Plonjonul înapoi cu rulare;
 Ridicarea pentru atac cu pase scurte (între 2 zone apropiate de la fileu);

12
ore

Însușirea acțiunilor de tactică colectivă elementară
 Organizarea celor 3 lovituri în terenul propriu cu variante diverse de finalizare
(teren redus);
 Așezarea jucătorilor în arc de cerc la primirea din serviciu și trimiterea preluării
spre zona 3 cu jucător aflat în fileu pe această zonă;

4 ore
 Jocuri cu efectiv redus pe teren redus;
Însușirea modelului intermediar de joc 4×4 pe teren redus cu următorii indicatori
pentru cele două faze de joc
 La efectuarea serviciului, așezarea în Z 2 și Z 4 la fileu, iar în linia a doua în Z 1 și Z 5;
 La primirea serviciului, dispozitiv cu J2 în plasă și arc de cerc cu J 4 retras în linia a
2-a în Z 6;
 Orientarea preluărilor din serviciu spre Z 3 și ridicare pentru atac în Z 4;
 Apărarea în linia a 2 -a cu 3 jucători (fără blocaj și apoi cu blocaj individual).

2 ore
Însușirea acțiunilor de tactică colectivă în condiții de joc cu efectiv complet (6 jucători)
Așezarea la primirea serviciului în cinci jucători, al șas elea fiind plasat în fileu, în
Z3;
Așezarea în apărare cu 3 jucăto ri în linia a doua și cu jucătorul din zona 6 retras;
4 ore
Combinații simple în atac cu pase scurte și lungi efectuate din zona 2 spre zona 3 și
zona 4.
Însușirea modelului intermediar de joc 6×6 fără blocaj pe teren normal cu indicatorii
anunțați mai s us pentru cele două faze ale jocului: se exersează pentru consolidare,
preluarea din serviciu cu două mâini de sus și acțiunea de ridicare înaltă din zona 2
spre zona 4, atac pe direcția elanului

2 ore
Însușirea de cunoștințe teoretico -metodice
 Îmbunătă țirea capacității de a folosi terminologia corectă și diferitele metode și
procedee metodice;
 Însușirea cunoștințelor de aplicare algoritmizată a aparatelor ajutătoare în cadrul
învățării jocului de volei;
 Însușirea cunoștințelor de regulament, arbitraj și organizare de competiție și
concursuri;

Sarcină
perma –
nentă

Însușirea acțiunilor tactice colective la primirea și efectuarea serviciului
 Așezare la efectuarea serviciului cu jucătorii din linia I la fileu, pregătiți pentru
acțiunile de blocaj individu al la corespondent, iar jucătorii din linia a 2 -a în arc de cerc
cu zona 6 avansat;
 Așezare la primirea serviciului în 4 jucători dispuși în semicerc (dispozitiv care să
permită intrarea ridicătorului din zona 1 și din zona 6 la fileu).

2 ore

185 Însușirea acțiunilor tactice colective în atac
 Acțiuni de dublare a atacului cu participarea jucătorilor din ambele linii. 1 oră
Însușirea acțiunilor tactice colective în apărare, specifice structurii 1 și 2 de joc
 Acțiuni colective pentru jucătorii din linia a 2 -a cu integrare în sistemul de apărare
cu zona 6 retras și dublarea blocajului cu extremele (participare la solicitările
exterioare);
1 oră
Însușirea de cunoștințe practico -metodice și teoretico -metodice
 Metodica dezvoltării calităților motrice specifice v oleiului la vârsta școlară (în
special cele legate de viteză și îndemânare);
 Îmbunătățirea capacității de instruire în vederea aplicării celor mai eficiente linii
metodice pentru fixarea și consolidarea acțiunilor individuale, în cadrul lecțiilor cu
specif ic de volei din liceu și la echipele reprezentative școlare;
Îmbogățirea experie nței de organizare și conducere .

Sarcină
perma –
nentă

186 Anexa 11
Metodica aplicării aparatelor ajutătoare
în cadrul cursului de bază la disciplina sp ortivă „Volei”

Aparat Sisteme de acționare Dozare Formații
“coș mobil”
Accentul la
acest aparat
trebuie pus pe
formarea unei
traiectorii
corecte a
minigii în aer.
Se recomandă
folosirea a
2,3 aparate
simultan. – Aruncarea mingii de pe loc cu două mâini de
deasupra capul ui (în formă de cupă) spre coș , cu
accent pe lucrul picioarelor și traiectoria mingii .
– Din culcat dorsal pase consecutive pe verticală
din dreptul frunții, mingea trecând prin coșul
mobil.
– Executarea pasei de sus cu două mâini din
minge arun cată de partener din așezat pe o bancă
de gimnastică, cu trimiterea mingii spre coș.
– Același exercițiu din stând , apoi din deplasare
urmat de oprire .
– Întrecere, câștigă cel care trimite mai multe
mingi în coș din 3 sau 5 încercări.
3’

3’

x3

4’

x2 Pe
perechi

Pe grupe
cîte 5
Pe
perechi
Pe
perechi
Pe
perechi
Frontal
“bloc test”
Se insistă pe
bătaiea și
aterizarea pe
placă, pe
acțiunea
brațelor în aer,
corespunzător
semnalelor
vizuale primite,
obișnuind
subiecții cu
urmărirea
mingii în joc. – Din stân d pe lada de gimnastică, poziționarea
corectă a mâinilor peste fileu pe minge a fixată pe
aparatul „bloc test”.
– Același exercițiu ca mai sus doar că studentul va
răspunde stimulului luminos de pe cadru.
– Din stând, la 1 m distanță de fileu executarea
elanului și a bătăii pe placa cu senzor, urmat de
desprindere și aterizare pe placă cu și fără acțiunea
brațelor.
– Din stând, săritură cu luarea sau plasarea mingii
de volei pe suportul aparatului de blocaj.
– Același exercițiu ca mai sus cu acționarea
mingi lor corespondente becurilor care se aprind.
– Concurs: cine reușește mai multe atingeri corecte
ale mingilor din 5 execuții.
3’

3’

x4

x5

2’

8’
Frontal

Individual

Pe
perechi

Individual

Individual

Pe grupe
“manșeta
volei”
Se va urmări
locul de
contact dintre
minge și
antebrațele
executantului,
precum și
priza mâinilor
și dacă
studentul
îndoia ie
coatele în
execuție . – Din așezat pe banca de gimnastică pasă de jos cu
două mâini din minge aruncată de partener.
– Același exercițiu ca mai sus cu ridicarea
subiectului de pe bancă în momentul lovirii mingii
– Același exercițiu ca mai sus din stând pe loc sau
precedat de deplasare.
– De pe loc pase consecutive pe verticală cu accent
pe poziția brațelor și locul de contact dintre minge
și antebrațe .
– Același exercițiui ca mai înainte cu trimiterea
mingii în perete.
– Preluarea mingii spre un coleg cu două mâini de
jos din minge aruncată peste fileu de alt student.
– Același exercțiu ca mai sus din minge ricoșată din
perete. x2

x2

x2

3’

3’

4’

2’ Pe
perechi
Pe
perechi
Pe
perechi

Individual

Individual

Pe
perechi
Pe
perechi

187 “cadru pentru
atac”
Aparat folosit
pentru inițierea
și fixarea
procedeului
lovitura de atac ,
subiecții
lucrând în
condiții ușurate – De pe loc lovirea mingii fixată în ap arat, cu brațul
îndemânatic (corectarea greșelilor de execuție).
– Din stând , cu aparatul ridicat și situat paralel față
de fileul de volei la cca. 1 m distanță, subiectul
efectuează eleanul, bătaia și desprinderea simulând
lovirea mingii.
– Același exerci țiu ca mai sus, subiectul efectuând
lovitura de atac din minge susținută de aparat.
– Același exercițiu ca mai sus cu direcționarea
mingii spre diferite zone din teren.
– Aparatul poate fi reintrodus ori de câte ori se
constată greșeli de execuție la elan sau lovire. x4

x2

x4

x2

după
caz Individual

Pe grupe

Pe grupe

Pe grupe

Individual
“mingea
atârnată”
“mingea
undiță”
Utilizate
pentru
familiarizarea
executantului
cu procedeul
și corelarea
lucrului
brațelor cu
picioarele – Simularea lovirii mingii, prin deplasare, oprire, și
executarea triplei extensii la nivelul membrelor
inferioare.
– Același exercițiu de mai sus cu lovirea mingii și
trimiterea ei în perete peste un marcaj.
– Executarea pasei din minge atârnată și lasată să
penduleze spre executant de la 3 -4 metri.
– Executarea pasei cu două mâini de sus , sau de jos
din minge suspendată spre un partener situat la 2 -3
metri.
– Executantul efectuează deplasare, săritură peste
banca de gimnastică, oprire înaintea aparatului
„mingea undiță” și executarea pasei către partener.
x2

x4

x4

x2

x4
Individual

Individual

Pe
perechi
Pe
perechi

Pe grupe
“cadru pentru
serviciu”
Dispozitiv
utilizat pentru a
conștientiza
importanța
aruncării mingii
și pentru a
corecta
greșelile de
execuție în faz ă
incipientă – Din stând, simularea loviri mingii, subiectul
plasânsu -se sub aparatul “cadru pentru serviciu”.
– Același exercițiu cu trimiterea mingii în perete
peste un marcaj situat pe acesta.
– Același exercițiu ca mai sus cu mărirea distanței
față de perete (sau față de fileul de volei).
– Subiectul va executa serviciul cu o mână de sus
din minge fixată în aparatul „cadru pentru serviciu”
direcționând mingea către diferite zone ale
terenului.
– Aparatul poate fi reintrodus ori de câte ori se
constată g reșeli la aruncarea ori lovirea mingii.
2’

x4

x4

x2

după
caz
Individual

Individual

Individual

Individual

Individual
“blocaj fix”
Aparat cu
rolul de a
determina
subiectul să
înțeleagă
rolul tactic al
loviturii de
atac în cadrul
jocului și
evitarea
blocajului
advers. – Din stând pe lada de gimnastică la 1 metru
distanță de fileu lovirea mingii suspendate în
aparatul „cadru pentru atac” și trimiterea mingii
prin aparatul „bloc test”.
– Același exercițiu cu autoaruncarea mingii.
– Din stând la 3 m etri distanță de fileu, executarea
elanului și atacarea mingii , aruncate de un coleg ,
prin aparat.
– Același exercițiu ca mai sus cu practicarea unei
deschideri în aparat și trimiterea mingii în zone de
teren dinainte stabilite.
– Concurs: cine reușește ma i multe atacuri în
terenul advers prin fanta aparatului din 5 execuții.
x2

x2

x2

x2

x5
Individual

Individual

Pe
perechi

Pe
perechi
Pe
perechi

188

Anexa 1 2
BREVET DE INVENȚIE

189

190

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul MOROȘAN – LARIONESCU VIRGIL – ADRIAN, declar pe proprie
răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activități și
realizări, în caz contrar urmând să supor t consecințele, în conformitate cu legislația în vigoare.

MOROȘAN – LARIONESCU VIRGIL – ADRIAN
Semnãtura
Data

191

CV AL AUTORULUI
Date personale
MOROȘAN – LARIONESCU VIRGIL – ADRIAN , SUCEAVA , 05.08.1977
Studii
1996 – 2000 – Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași
2000 – 2001 – Studii aprofundate: Formarea metodiștilor pe probleme de antrenament sportiv
(preparatori fizici), Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași.
2007 – promovarea examenului pentru a doua specializar e – „baschet” – Centrul Național de
Formare și Perfecționare a Cadrelor București
Stagieri
2002 – Instructor navigație bărci de cauciuc – rafting.
2006 – Managementul proiectelor europene.
Activitatea profesională
în prezent – lector univ. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (din anul 2008)
2003 – 2008 asist. univ. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
2002 – 2003 – profesor de educație fizică și sport la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” Hârlău.
2000 – 2002 – asistent univ. la Universi tatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.
Domeniile de activitate științifică – Educație fizică și sport , Olimpism
Participări la foruri științifice internaționale
Sesiune științifică “ Tendințe și perspective europene în Cultură Fizică și Spor t”, Suceava , 200 6.
Forumul Științific Național Universitar „Impactul finalităților sistemului educațional și de
cercetare științifică asupra performanței sportive din România ” 2009.
Conferința științifică internaționala a doctoranzilor “Cultura fizică: Pro bleme științifice ale
învățăm ântului și sportului”, USEFS, 2007, 2009 .

192 Salonul internațional de inventică “Al 37 -lea Salon Internațional al Invențiilor, Tehnicilor și
Produselor Noi de la Geneva”, C.F.C.E., 2009.
Lucrări științifice publicate – numărul de monografii, articole, materiale ale comunicațiilor
științifice, brevete de invenții etc.
14 lucrǎri publicate la sesiuni de comunicǎri științifice din țară și din străinătate și trei brevete de
invenție : două în Romania și unul în Republica Moldova.
Date de contact (adresa, telefon, e -mail)
SUCEAVA , STR. SLĂTIOARA , NR. 17, BL. C7, SC. B, AP. 3.
Tel. mobil: 0723/560697
vlarionescu@yahoo.com