MORFODINAMICA ACTUALĂ A VĂII OLTULUI ÎNTRE SLATINA ȘI DRĂGĂȘANI [307018]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFI

SPECIALIZAREA: CARTOGRAFIE

MORFODINAMICA ACTUALĂ A VĂII OLTULUI ÎNTRE SLATINA ȘI DRĂGĂȘANI

Coordonator științific:

Prof. conf. univ. dr. NEDELEA ALEXANDRU

Absolvent: [anonimizat]

2019

Introducere

Motvul pentru care am ales această temă intitulată “Morfodinamica actuală a Văii Oltului între Slatina și Drăgășani” este pentru că acestă zonă îmi este foarte cunoscută și datorită faptului că am avut acces la informații din literatura de specialitate. [anonimizat]-o se află între sectorul de câmpie și cel piemontan.

În realizarea acestui studiu m-am folosit de lucrari din geografie despre Câmpia Olteniei și Piemontul Getic. [anonimizat], iar pentru redactarea acestei lucrări am încercat să folosesc cât mai multă literatură de specialitate.

[anonimizat] a țării, [anonimizat] 170 – 175 m altitudine. Orașul Drăgășani este un municipiu situat la limita de sud a [anonimizat] a [anonimizat], cu altitudinea maximă în vârful Dealul Viilor de 308 m.

În această lucrare va fi prezentată așezarea geografică a [anonimizat] a zonei. [anonimizat], dar mai ales pe cea mai importantă terasă a [anonimizat]. Următoarele capitole despre care voi scrie sunt: [anonimizat], Vegetația, Fauna, [anonimizat] (Amenajările de pe râul Olt; Populația și așezările), Concluzii și voi încheia cu Bibliografia.

Istoricul cercetărilor

Valea Oltului a reprezentat un rol deosebit de important în istoria Țării Românești. Râmnicul (Râmnicu Vâlcea) și Ocna (Ocnele Mari) sunt vechi centre urbane ale țării și s-[anonimizat].

Valea Oltului a fost recunoscută ca fiind o [anonimizat] a fost din cele mai vechi timpuri mult mai umanizată decât regiunile înecinate. De-a [anonimizat], au fost construite centre și cetăți întărite și a avut loc o puternică colonizare romană.

[anonimizat], [anonimizat], probabil sunt cele mai dificile regiuni în care formele sunt foarte greu de delimitat datorită altitudinilor joase.

Valea Oltului încă din cele mai vechi timpuri reprezenta o zonă importantă prin care se putea circula a [anonimizat] o depresiune-culoar, [anonimizat] o luncă largă care din totdeauna au fost prielnice dezvoltării locuințelor.

[anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat]ologului până la Slatina (unde Oltul intră în zona de câmpie) valea prezintă o ușoară asimetrie, dar neuniformă.

În partea nordică, până aproape de Drăgășani, terasele se dezvoltă pe partea stângă a Oltului unde versantul este abrupt, apoi acestea se dezvoltă treptat pe partea dreaptă, astfel încât, până în zona de câmpie se ajunge la inversarea asimetriei: terasele inferioare sunt larg dezvoltate pe partea dreaptă și lipsesc de pe partea stângă.

Toate lucrurile spuse în rândurile de mai sus sunt rezultatul a numroase lucrări realizate în perioada 1950 – 1970, de mari autori și cercetători ai geografiei românești. Geograful și geomorgologul român, Petre Coteț, a studiat foarte mult pe această zonă, făcând numeroase cercetări asupra Câmpiei Olteniei, dar și asupra geomorgologiei, iar geografi precum Conea și Popovăț au făcut studii asupra solurilor teraselor.

Încă din cele mai vechi timpuri, Oltul a constituit un pericol, astfel s-a ajuns la numeroase lucrări de îndiguire, dar și de constuire a numeroase baraje care pe lângă rolul de a regulariza debitul, au constituit și importante surse de alimentare a orașelor cu apă și cu energie electrică, totodatăaceste schimbări au dus și la modificări majore în cadrul vegetației și faunei.

Poziția geografică

3.1. Așezarea geografică și limitele

Arealul studiat al Văii Oltului între Slatina – Drăgășani se află poziționat în sudul țării și localizat pe teritoriul a doua județe

Olt și Vâlcea. Slatina este reședința și cel mai mare municipiu al județului Olt și este localizată pe partea stânga a râului cu același nume și este dezvoltată sub formă de amfiteatru, iar așezările ocupă suprafețe mari în cadrul teraselor râului.

Orașul este localizat pe terasele râului Olt și pe Valea Șopotului, în zona de contact a Câmpiei Boianului, subdiviziune a Câmpiei Românei, cu Podișul Spinenilor subdiviziunea Platformei Cotmeana, ce face parte din Podișul Getic. Limita dintre cele două unități de relief (Câmpia Română și Podișul Getic) trece pe la nord de acest oraș, fiind astfel inclus la orașele Câmpiei Române (Geografia României, vol. V, 2005).

Așezarea geografică a municipiului Slatina sub aspect morfologic se limiteasă la sectorul de vale al râului Olt, înalțimile medii de pe teritoriul orașului fiind cuprinse între 160 – 175 și 110 – 112 m, în zona de luncă a râului Olt, datorită localizării, relieful este dominat de lunca acetui râu ce are o lățime de 5 – 6 km și de terasa Slatina.

Municipiul Drăgășani este situat în Podișul Getic, subdiviziunea Valea Oltului, este localizat în sud-estul Județului Vâlcea pe terasele de pe partea dreapta a râului Olt. Drăgășani își păstrează caracterul de oraș agricol până în deceniul șapte al secolului nostru. În prima jumătate a secolului XX creșterea populației a fost deosebit de lentă și a cunoscut chiar o ușoară scădere între cele două războaie mondiale. După 1960, aflat în plin proces de industrializare, înregistrează o creștere puternică, dublându-și numărul. În limitele administrative ale orașului intră încă trei localități satele Zlătărei, Valea Caselor și Zărneni.

S-au produs schimbări importante în structura demografică, ca și în fizionomia lui. Dintr-o așezare cu aspect cvasiurban, alungită pe terasa Oltului și traversată de căile de comunicație, care leagă centrul de sudul țării, orașul Drăgășani s-a transformat treptat într-o așezare urbană modernă, cu cartiere noi de locuințe și un centru civic restructurat, cu unități administrative, social-culturale și comerciale adecvate.

Valea Oltului reprezintă o axă orohidrografică, ce se caracterizsează printr- un dezechilibru morfologic în care versantul stâng este abrupt și înalt, și în cazul versantului drept terasele sunt înalte, doar că acesta este mai prelung și acestea se inundă foarte greu spre deloc pentru că ajung la 170 – 175 m altitudine absolută. Datorită acestor caracteristici zona este favorabilă amplasării așezărilor omenești și pentru practicarea agriculturii (Stanca, 1972).

Fig. 1-2, 1 – Localizarea arealului în cadrul țării, 2 – Localizarea arealului în cadrul județelor

Sursa: Hărți prelucrate în programul QGIS 2.18.17

Valea Oltului este o străveche și importantă arteră de circulație a Piemontului Getic, prezentându-se ca o adevărată depresiune-culoar, cu o luncă largă și terase bine dezvoltate care au oferit populației condiții bune de locuire încă din cele mai vechi timpuri. Este situată între Piemontul Cotmenei și Piemontul Oltețului și tot de atunci Oltul a reprezentat un pericol, astfel s-au realizat numeroase lucrari de îndiguire și s-au construit numeroase baraje care au avut rolul de a regulariza debitul și au constituit și importante resurese de alimentare a orașelor cu apă și cu energie elecrică, dar a existat și o influență negativă asupra mediului, deoarece au dus la schimbări majore ale vegetației și faunei (Coteț, P., Urucu, Veselina, 1975).

În zona de nord până aproape de orașul Drăgășani, terasele ce se desfășoară pe partea stângă a râului, iar versantul drept este abrupt, în timp ce coborâm spre zona de câmpie se prduce o inversare a disimetriei teraselor care încep sa se dezvolte și pe partea dreaptă, așa că la câmpie vom întalni terase inferioare larg dezvoltate pe partea dreaptă, iar pe stânga lipsesc.

Extensiunea Văii Oltului în arealul studiat seamănă cu o veritabilă câmpie fluviatilă care se întinde din sud până în subcarpați și este foarte bine delimitată de versanții cu pantă accentuată, pe toată lungimea din dreptul Luncavățului și Topologului până la Slatina (unde Oltul intră în câmpie) valea prezintă un ușor dezechilibru, dar nuniform, în general valea este adâcită în nord cu 200-300 m și în sud cu 70-80 m, față de nivelul general al suprafețelor piemontane și are o dezvoltare laterală de la 9-10 km până la 17-18 km.

Conform marelui geograf și geomorfolog român Petre Coteț, este tentat să se depășească limita de nord a câmpiei, din cauza faptului că nu este prezentă nici o notă particulară a câmpiei fluviatile în care se poate face împărțirea morfologică sa celor două regiuni vecine: Podișul Getic, în nord și Câmpia Olteniei, în sud. Astfel, Câmpia Olteniei ar trebui să se întindă până la Drăgășani (Coteț, P., 1957).

Fig. 3 Localizarea Văii Oltului între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

Cadrul natural

4.1. Elemente de geologie

În bazinul de sedimentare de la exteriorul Carpaților întalnim Depresiunea Getică din care face parte Municipiul Drăgășani. Aceasta regiune se suprapune zonelor colinare (subcarpatice și piemontane). Fundamentul carpatic este scufundat la mari adâncimi, iar peste el s-a depus o stivă groasă de formațiuni sedimentare,din care la suprafață apar doar cele paleogene, neogene și cuaternare. În zona periferică a Depresiunii Getice, mai exact a Piemontului Getic întalnim formațiuni sedimentare fluvio-lacustre, care sunt dispuse monoclinal și au vărstă pliocen-cuaternară (nisipuri și pietrișuri cu structură fluvio-torențială, luturi, argile și marne).

Litologia depozitelor de suprafață este deosebit de variată și corespunde formațiunilor cuaternare și levantine. Cuaternarul foremază cuvertura superficială suficient de variată și cea mai extinsă sub raport litologic, unde întalnim și diverse complexe litologice ca:

Complexul fluvio-lacustru constă în nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri în general roșcate, acestea au o textură torențială și apar la suprafață în partea de nord având grosimi variate și sunt denumite depozite de Cândești, iar în zona locală acestea se numesc depozite de Cotmeana.

Complexul marno-argilos provine din câmpurile înalte, interfluviale și este calcaros și roșcat, apare tot în podișul Cotmenei, mai puțin în partea de nord a acestuia. În acest complex se găsesc nisipuri și pietrișuri mărunte, în mare parte acest complex litologic este permeabil și numai local semipermeabil.

Levantinul este reprezentat prin argile, marne, nisipuri și pietrișuri la baza versanților înalți ai Oltului sau chiar la piciorul unora dintre terase. Caracteristica complexului litologic foarte extins de la exteriorul Carpaților o reprezintă alternanțele de nisipuri, pietrișuri, argile și marne cu stratificație deltaică. Peste tot levantinul reprezintă complexul bazal, care de obicei constituie patul impermeabil la nivelul căruia apar cateodată izvoarele.

Complexul loessoid este cel care ocupa suprafața cea mai extinsă, cuprinzând atât loessuri eoliene, prăfoase, cât și lehmuri roșcate, deluvialee, argilo-nisipoase, care în multe zone sunt greu de separat. Local și sub formă modificată, loessul apare și în lunci.

Fig. 4 Geologia din zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

Complexul aluvioar este destul de extins, este alcătuit din depozite de pietrișuri, bolovănișuri și de nisipuri care au grosimi variabile în raport cu puterea de transpot a râului respectiv și apare sub formă de terase și lunci, acesta aparține văilor fluviatile. Complexul nisipos eolian este prezent în lunca și pe terasele Oltului. Aceste complexe litologice reprezintă importante resurse naturale care pot fi folosite ca materiale de construcție, un exemplu ar fi pentru fabricarea cărămizilor.

4.1.1. Tectonica

Din punct de vedere tectonic, fundamental regiunii din partea de sud este Platforma Moesică (Prebalcanică), iar la nord de Slatina, zona de contact a acesteia cu Orogenul Carpatic, căzută în trepte. Deasupra acestui fundament eterogen și complex stă o cuvetă sedimentară cu litologie și grosimi variate. Unul din factorii care au modelat arhitectura văii Oltului a fost poziționarea între cele doua unități geomorfologice și anume Depresiunea Getică, la nord și Platforma Moesică, la sud, delimitate de o falie carpatică și au rezultat în urma mișcărilor terestre.

Depresiunea Getică a luat naștere prin depuneri de sediment carpatice, defășurate din cretacicul superioe până în cuaternarul inferior. Sedimentele fundamentului s-au scufundat până la adâncimi de mii de metri, iar peste acestea s-a așternut o cuvertură de roci cristaline din intervalul pliocen – cuaternar inferior. Cea mai tânără parte este cea superioară, din levantin (romanian) și prezintă îngrosări pe linia Balș – Piatra Olt – Slatina – Corbu.

La începutul cuaternarului, depresiunea a fost colmatată și ușor înclinată. Retragerea treptată a lacului Getic a cărui secare s-a terminat în valea Oltului, a contribuit la adâncirea râurilor care au îndepărtat în bună măsură cuvertura piemontană a pietrișurilor de tip Cândești (P. Coteț, 1973).

Grosimea cuverturii sedimentare de 1600 – 3000 m, aperține mai multor cicluri de sedimentare care au luat naștere în Paleozoic și s-au închieiat în cuaternar, fapt dovedit de stratigrafia de la Vădastra.

Ciclurile sedimentare sunt separate de lacune stratigrafice, la suprafață apărând doar depozitele cuatrenare ce formează unități de câmpie: pietrișuri și nisipuri fluvio-lacustre și fluviatile, lacustro-mlăștinoase cu influențe mediteraneene, nisipuri eoliene și loess (Gr. Posea, 1982).

4.2. Analiza reliefului

Valea Oltului se află între Podișul Cotmenei și Podișul Oltețului și face parte din Podișul Getic în partea de nord, iar în partea de sud, în zona orașului Slatina este componetă a unității de câmpie, acest oraș reprezentând chiar granița celor două unități geografice,iar lucrul acesta ne face să ne dăm seama că relieful este de joasă altitudine, întălnind de la Drăgășani la Slatina o zonă de dealuri, alcătuită fiind de prelunigile Piemontului Getic.

Cele două subdiviziuni ale Piemontului Getic din arealul studiat sunt: Platforma Cotmeana și Platforma Oltețului. „Platformă este un termen introdus în geografia românească de G. Vălsan și extins de V. Mihăilescu pentru diverse regiuni din sudul, centrul și vestul țării, plecând de la extensiunea mare a platourilor interfluviale, mai ales la trecerea spre cămpie.” (M. Ielenicz, I. Săndulache, 2009)

Platforma Cotmeana comparativ cu Platforma Oltețului este mai întinsă și mai înaltă, fiind localizată în sectorul nordic din stânga Oltului, iar cea a Oltețului în sectorul nordic din dreapta Oltului. Desfășurarea Platformei Cotmeana, cunoscută și sub denumirea Podișului Cotmeana, se face sub formă de platouri largi care coboară de la aproximativ 500 m la nord până la 200 m la sud. Este limitată la nord, nord-est de Drumul Național Pitești – Rămnicu Vâlcea, la est de terasa Argeșului, la sud de aliniamentul Valea-Mare, Potcoava, Corbu, iar la vest este numită Podișul Spinenilor și este reprezentată de râurile Olt și Vedea. El păstrează cel mai bine natura inițială piemontană a Podișului Getic (Al. Roșu, 1973).

În Platforma Oltețului interfluviile sunt mai înguste, fragmentate și despărțite de coridoare depresionare cu lunci largi și terase, în partea de sud-vest este limitată de Olteț, acesta ajungând și în partea de sud-vest unde pe langă acest râu este limitată și de dealul Beica, iar la sud se întinde până la aliniamentul Balș – Găneasa.

4.2.1. Eoluția generală a reliefului

Valea a fost sculptată în urma mișcărilor neotectonice din ultima parte a cuaternarului care au determinat o deplasare accentuată a cursului spre est, în avale de Drăgășani, iar până în zona orașului terasele se dezvoltă numai pe partea estică sub versant, spre deosebire de partea vestică unde sunt greu de diferențiat pentru că se pot observa doar resturi ale unor terase.

În partea de nord a orașului Drăgășani pe partea stângă sunt prezente 8 terase, cele inferioare fiind mai slab reprezentate, iar în partea în care se intâlnesc depuneri deluvio-pluviale sunt intens fragmentate. Glacisurile de contact au o dezvoltare deosebită, iar formele active de pantă prezintă versantul drept ca fiind abrupt. În lunca râului s-au produs deplasări laterale ale cursului destul de frecvente și o meandrare puternică, datorată pantei mici și a acumulărilor intense. Văile afluente sunt adânci și înguste, de foarte multe ori sunt scobite conurile lor de dejecție și sunt aproape perpendiculare pe cursul râului colector.

În partea de sud a orașului Drăgășani lunca se extinde și ajunge până la 6-7 km lățime în zona orașului Slatina, iar terasele se dezvoltă pe ambele maluri. În lungul văii luându-ne după aspectul general se pot delimita două parți distincte ale acesteia: în partea de nord din dreptul Topologului și Luncavățului până la Drăgășani este culoarul propriu-zis al văii, iar în partea de sud până la Slatina-Piatra Olt întalnim o câmpie de terase cu lățimi de circa 20 km care determină un profil asimetric datorită desfășurării teraselor inferioare mai mult pe versantul vestic, iar cele superioare pe latura estică.

Pe valea Oltului s-au produs lucrări de amploare în ultimele decenii, și anume s-a realizat un sistem de amenajări hidrotehnice pe cursul inferior și mijlociu al sectorului piemontan al Oltului , dându-i râului o conformație nouă. Între sudul piemontului Getic și Slatina au fost construite 6 baraje (Ionești, Zavideni, Drăgășani, Strejești, Arcești și Slatina) între anii 1977 și 1981 cu centrale hidrotehnice, cea mai mare acumulare dintre cele 6 enumerate o are centrala de la Strjești ( 2203 ha). Fiecare dintre cele 6 au o putere între 25 – 50 MW, iar în total însumează 224 MW cu lacuri în suprafața totală de peste 5700 ha.

Rețeaua hidrografică acctionează asupra reliefului fluvio – lacustru de acumulare piemontană și lacustră formând văile și interfluviile de diferite ordine. Valea Oltului este o adevarată axă orohidrografică și economică și este caracterizată prin asimetrie morfologică cu versantul stang care este înalt și abrupt, iar cel drept caracterizandu-se prin terase întinse, neinundabile și spațiu favorail locuirii și agriculturii.

Fig. 5 Belciug văzut de pe Dealul Grădiștea

Sursa: Arhivă personală

Fig. 6 Belciug în lunca Oltului

Sursa: Arhivă personală

În cadrul reliefului Câmpiei Române au fost conturate 12 subtipuri genetice de câmpii și câmpuri (Gr. Posea, 1987), Câmpia Boianului numită și Câmpul Boianului aparține câmpiilor piemontane vechi, fiind cea mai mare parte a interfluviului dintre Olt și Vedea și reprezentând o prelungire lentă a Piemontului Getic în câmpie. Altitudinea acestei câmpii este de 180 m în nord și înclină spre sud coborând până la 110 m, panta oscilând între 2% și 1,2%. Aceasta este împărțită în două subunități Câmpia Iminogului și Câmpia Urluiului ( Gr. Posea și L. Badea, 1984 ), iar la trecerea dintre aceste câmpii are loc ruperea accentuată a pantei.

În cadrul orașului Slatina sunt separte două unități de relief:

Lunca Oltului care însoțește albia minoră și are înălțimi de 5 – 6 km, pantă de 0,7 – 0,8 % și se împarte în lunca inundabilă, microrelief variat (grinduri și vălcele) și cea neinundabilă cu variații mai mici (praguri și depresiunui). Aceasta este dominată de fruntea înaltă a orașului Slatina, aflandu-se în dreptul ei la altitudinea de 103 m și este amenajată antropic.

Câmpia Boianului care a fost sculptată de râul Olt de-a lungul timpului, evidențiază câmpia propriu-zisă fragmentată de văi și vâlcele și două terase (Slatina și Cotmeana). Pe partea stângă a văii, terasele înalte sunt bine dezvoltate, iar pe partea dreaptă se remarcă cele cu întindere mai mare în sectorul Slatina – Drăgășani.

Râul Olt a influențat teritoriul prin revărsări (luna) și prăbușiri (terasa). Valea Oltului prezintă întreg sistemul de terase cuaternare (P. Coteț; 1957) , terasele se pot grupa în trei categorii: superioare, medii și inferioare.

Terasele superioare de pe Valea Oltului din sectorul studiat sunt: Terasa Slatina are altitudini cuprinse între 50 – 60 m, în sud este prezentă terasa Coteana care se găsește într-o mică parte în arealul studiat și are altitudini de 80 – 90 m, dar are o extindere mare în zona localității cu același numeși aceasta ajunge în nordpână în localitatea Verguleasa.

Depozitele teraselor se observă în diferite profile geologice, iar pentru terasa Slatina cele mai imăportante profile sunt ceșe de la Miclcovu de Vale și Slatina. La Milcovu din Vale, geologul și paleologul român, Grigoriu Ștefănescu (1895) a descoperit prima cămilă fosilă din Europa (Camelus alutensis), iar la Slatina au fost găsite fosile ale unor antilope și elefanți (Elephas antiquus, a fost găsit pe o stradă din Slatina la un metru adâncime și 70 de metri deasupra Oltului), pe baza acestor descoperiri, autorul Petre Coteț (1957) a stabilit vârsta Günz – Mindel.

Terasele medii sunt foarte puține în acest sector și se regăsesc în partea de sud ca o prelungire a terasei Caracal.

Terasele inferioare apar din sudul sectorului analizat sub forma unui evantai, se prelungesc din nordul văii Oltețului și se termină în zona localității Strejești, unde sunt accidentate de conuri de dejecție laterale, iar pe partea stângă se gasesc în jurul localității Verguleasa.

Terasa Slatina este prima dintre terasele superioare care apare pe partea stângă a Oltului fiind denumită așa după localitatea care are cea mai frumoasă dezvoltare, iar energia reliefului întrece cu mult pe cea a câmpurilor vestice: Sălcuța – Drănic și Leu – Rotunda. Terasa Slatina se află în partea de nord-est a Câmpiei Olteniei.

Pentru orașul Slatina, terasa superioară este cea mai importantă din punct de vedere morfologic, ea domină lunca cu 50-60 de m și se termină în sudul orașului Slatina la o distanță de 12 km în zona dealului Prooroci. Pe podul terasei Slatina se dezvoltă generația văilor: Siria, continuată prin Valea Strehareți, Viilor, Urlătura, Vâlceaua, Tănasea și Valea Cacova. În zona periferiei orașului Slatina, datorita fragmentării frunții terasei s-a ajuns la formarea martorilor de eroziune, mai exact a unei popine ce a rezultat în urma eroziunii a două văi laterale, denumită Grădiștea Slatinei.

Fig. 7 Grădiștea Slatinei

Sursa: Arhivă personală

Fig. 8 Grădiștea Slatinei reprezentare 2D

Sursa: Harta 2D prelucrată în programul ArcScene 10.4

Acest martor de eroziune nu este rezultatul acțiunii meandrării Oltului, ci este datorat eroziunii laterale a văilor afluente. Unul din lucrurile care ne arată ca apariția aceastei popine este datorată eroziunii văilor afluente este aceea că altitudinea acesteia corespunde perfect cu terasele din care a fost desprinsă. Aproape toate centrele populate sunt situate pe fundul văilor, inclusiv orașul Slatina. Apa Oltului s-a adâncit de la început în depozite levantine care sunt formate din nisipuri fine și argile care se gasesc la 45 m altitudine relativă și la 150 m altitudine absolută, deasupra lor au fost depuse în grosimi de 5 – 6 m, nisipuri și pietrișuri, iar peste acestea se găsește stratul de loess cu o grosime de 10 m, unde se întalnesc și patru orizonturi de loess.

Fig. 9-10, 9 – Sol fosil de culoare roșcată , 10 – Evidentierea tipurilor de sol

Sursa: Arhivă personală

Datorită înălțimii terasei deasupra luncii, cât și prezenței celor patru orizonturi de loess cu cele patru glaciațiuni (Mindel, Riss, Würm I și Würm II), dar și a celor trei orizonturi fosile cu trei interglaciațiuni (Mindel – Riss, Riss – Würn I și Würm II), după cum am precizat și mai sus, vârsta terasei putem spune că este Mindel, iar patul terasei a fost tăiat în Günz.

Așadar, în interglaciarul Günz – Mindel a avut loc acumularea depozitelor de terasă, iar despicarea prispei s-a făcut în interglaciarul Mindel. Stabilirea vârstei este dată de ultima fază de eroziune, cea care a creat treapta morfologică, Mindel și confirmată de apariția în subsolul orașului Satina a resturilor de Camelus alutensis și a celor de Elephas antiquus, menționate de Gr. Ștefănescu.

Terasa Coteana are o dezvoltare mai mare față de terasa Slatina, fiind continuarea taerasei înalte de 70 – 80 m care începe din zona Topologului și care a fost descrisă de Emmanuel de Martonne. Numele de „Coteana” provine de la localitatea aflată în centrul terasei. În zona incipientă a acesteia (în dreptul orașului Slatina) altitudinea acesteia este de 75 m, coborând în altitudine și ajungând până la 50 de m lângă orașul Drăgănești, iar lățimea acesteia atinge în unele locuri chiar 14 km și are o energie a reliefului care se menține între 40 – 50 m.

Terasa Coteana vine în contact cu lunca în două locuri, Prooroci și Mlul Roșu, dar acestea nu se află în arealul studiat. În partea vestică intră în contact cu terasa Stoenești pe care o domină cu 30 – 40 m. Valea caracteristică terasei Coteana este valea Oboga , aceasă terasă fiind străbătută de o altă generație de văi.

Structura acesteia se poate observa foarte bine în sudul orașului Drăgănești, aici este surprins contactul dintre depozitele de terasă (nisipuri și pietrișuri), argile și depozite levantine stratificate, aflate la același nivel. Aici nu a fost o problemă de natură tectonică, ci de depozitele de terasă ale Oltului și cele levantine, tocmai într-o zonă în care se termină terasa, atât din punct de vedere geologic, cât și morfologic. Loessul are 14 m grosime, ceea ce înseamnă ca nu apare în toată grosimea terasei. Acesta se poate urmări în trei linii de culoare închisă. Orizonturile de loess sunt în general argiloase și sunt bogate în concrețiuni calcaroase, fiind de culoare galben – roșcată.

Din punct de vedere al așezării față de terasa Slatina, despre terasa Coteana putem spune că este mai veche, datorită altitudinii superioare la care se situează aceasta. Terasa Coteana se situează pe un plan intermediar celor două terase (Günz – Mindel), datorită unei slabe mișcări epirogenetice.

Fig. 11 Hipsometria reliefului din zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

Fig. 12 Densitatea fragmentării reliefului din zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

Fig. 13 Geodeclivitatea în zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

4.2.2. Morfodinamica

Ploile de primăvară sunt o cauză importantă care activează o alunecare de teren, iar cel mai adesea în pericol se află locuințele oamenilor. În orașul Slatina, la momentul actual sunt în pericol două străzi a căror locuințe se află la baza dealului Grădiștea, dar și cele ce se află pe vârful acestuia, deoarece solul se macină pe zi ce trece.

Fig. 14-15 – Alunecări de teren de pe dealul Grădiștea

Sursă: Arhiva personală

În zona arealului ales există alunecări de teren care se formează pe văile pâraielor ce traversează terasa înaltă și deversează în Olt. Pe Valea Strehareț – Ștreangu apar alunecări de teren destul de frecvente pe ambii versanți ai văilor, acestea s-au dezvoltat începând de la cornișă până spre firul văii, unele au frecvență mare și aspect semicircular, iar la altele desprinderea stratului deluvial are o frecvență mai redusă. Alunecările de teren din această zonă se datorează solului în care se produc contracții și umflări a păturii deluviale la nivelul terasei, dar și datorită fenomenului de îngheț și defrișărilor. Cele mai noi alunecări au apărut pe versantul din fața Mănăstirii Strehareți și în aval de aceasta.

Datorită prezenței straturilor de argilă profunde și a izvoarelor de coastă care se infiltrează printre acestea se produc alunecări de teren și în zona Mănăstirii Strehareți, care se află la periferia orașului Slatina, dar acestea au fost combătute prin lucrări de consolidare a terenului pe o distanță de 185 m cu piloni de beton armat de mare adâncime. În prezent, în această zonă, nu au mai apărut deplasări ale masei de pămant.

Rămânem tot în zona orașului Slatina și sesizăm o altă alunecare de teren apărută pe panta de racord dintre terasa inferioară și cea superioară, în zona denumită Dealul Viilor. Delimitat în nord – est de terasa înaltă – Slatina, la sud de valea Sopotului, iar la vest de Strehareți. Această alunecarea nu este apărută de curnând, primele alunecări de aici fiind sesizate într-o perioadă cu ploi abundente și îndelungate din anul 1970, în care au fost distruse case și drumuri și a fost afectată toată lungimea versantului.

Cauzele apariției alunecărilor sunt lipsa vegetației, existența unor crăpături destul de adânci ce se datorează contracției și umfării și erodarea argilei de la suprafață de către apele de șiorire care au pătruns până la contactul cu formațiunile pliocene, mai exact la argilele marnoase cenușii.

Un alt exemplu în care întâlnim diferite procese geomorfologice este cel al comunei Teslui, care prezintă un refief variat. Datorită construcției petrografice a refiefului s-au declanșat procesele de eroziune și acumulare. Procesele care duc la degradarea terenurilor și a mediului sunt alunecările, torențialitatea și șiroirea.

4.3. Aspecte climatice și hidrografice

Arealul studiat aparține climatului temperat – continental de tranziție care diferă de la nord unde este mai umed, la sud unde devine mai arid. Prin partea de nord a acestei zone trece izoterma de 10° C, iar în luna iulie ii este caracteristică izoterma de 22° C. În această zonă se identifică scaderi ale precipitațiilor cu valori de sub 500 mm de la nord la sud, dar sunt condiționate de precipitațiile medii din lunile de vară. Precipitațiile medii anuale în Drăgășani au valori de 350 mm, iar în Slatina de 300 mm.

Condițiile generale din partea de sud a Podișului Getic și a Câmpiei Române, în mică parte, unde întalnim în marea majoritate un climat continental, influențează regimul termic al aerului.

4.3.1. Temperatura

Municipiul Slatina, fiind situa în câmpia Română, trece prin aceleași procese de încalzire și răcire care afectează întreaga unitate de relief. În data de 04.08.1952, a fost înregistrată temperatura maximă absolută cu valoarea de 40,5° C, iar în data de 24.01.1942 a fost înregistrată temperatura minimă absolută cu valoarea de -31° C. Aceste valori au fost influențate de masele de aer arctic din nord și masele de aer tropical din sud.

În semestrul rece se înregistrează prima zi cu îngheț în anotimpul toamna, la data de 26.oct. (de la nord la sud, la Strehareț – Slatina), dar pot exista și excepții în cazul în care aerul polar continental invadează arealul studiat, prima zi de îngheț se poate produce la sfârșitul lunii septembrie. La fel cum poate să apară și mai devreme, există posibiltatea să apară și mai târziu de data medie stabilită și anume în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Ultima zi de îngheț se înregistrează primăvara, dar de data aceasta mai devreme în sud, apoi la nord, la data de 09.apr. (la Strehareț – Slatina). Datorită existenței unui număr mare de zile fără îngheț (199 de zile la Strehareț – Slatina), putem spune că este influențată durata perioadei de vegetație și cea a agriculturii. Râul Olt impune un regim continental al climei moderat.

Temperaturile maxime absolute sunt influențate de extinderea anticiclonilor care vin din estul sau nordul Africii și ajung până în țara noastră, permițând advecția aerului cald și uscat din sud și est și totodată încălzirea locală excesivă favorizată de umezeala atmosferică foarte redusă și lipsa nebulozității.

Temperaturile minime absolute sunt datorate, ca și cele maxime, sistemelor barice când aerul rece trasportat iarna de către anticicloni continuă să se răcească radical în intervale relativ mari de timp, dar și stratului de zăpadă. Iarna, teritoriul țării noastre se găsește, în special, sub influența directă a Anticiclonului Est-European și indirectă a depresiunilor mediteraneene.

Fig. 16 Graficul temperatirilor medii lunare și anuale la stația meteorologică Strehareț – Slatina în perioada 1990 – 2005

Sursa: Date prelucrate de ANM – CMR Oltenia

4.3.2. Precipitațiile

Precipitațiile atmosferice prezintă influennțe continentale, la fel ca în cazul temperaturilor, acestea cad în cea mai mare parte sub formă de ploi. În cuprinsul Podișului Getic, la nord de Slatina precipitațiile sunt în cantitați mai mari (600 mm) față de cantitatea anuală de precipitații care depășește cu puțin 500 mm, mai exact 515,7 la Strehareț – Slatina.

Analizând graficul de mai jos putem observa că în lunile de vară există o creștere substanțială a cantităților de precipitații, dar și o scădere accentuată la începutul toamnei. Ca urmare putem delimita două intervale, primul între lunile aprilie și septembrie, iar cel de-al doilea între octombrie și martie, unde precipitațiile din perioada caldă le depășesc cu 70 – 100 mm pe cele din perioada rece.

Cantitatea maximă absolută înregistrată la stația meteorologică Strehareț – Slatina a fost de 879,1 în anul 1929, iar cantitatea minimă absolută înregistrată la stația meteorologică Strehareț – Slatina se reduce la mai mult de jumătate și anume 303,2 în anul 1907.

Fig. 17 Graficul precipitațiilor medii lunare și anuale la stația meteorologică Strehareț – Slatina în perioada 1990 – 2005

Sursa: Date prelucrate de ANM – CMR Oltenia

Nebulozitatea prezintă anumite particularități și anume în zona orașului Slatina, numărul de zile cu cer acoperit este mai mic (în jur de 100 – 120 de zile) în raport cu nordul, în zona orașului Drăgășani se ănregistrează peste 120 de zile cu cer acoperit. Umezeala relativă a aerului din timpul iernii o depășește pe cea din timpul verii cu 30 – 40%.

Vânturile ne arată că ne aflăm într-o zonă de interferență, datorită faptului că partea de est este dominată de vânturi ce sunt aduse din est, fiind vorba de Crivăț (vara aduce aer fierbinte și cauzează pagube recoltelor și iarna determină uneori cumplite viscole), iar partea de vest de vânturi ce domină sectorul vestic și anume Austrul (vânt cald și uscat care aduce secetă).

Fig. 18 Frecvența medie lunară și anuală a vântului pe direcții la stația meteorologică

Strehareț – Slatina în perioada 1990 – 2005

Sursa: Date prelucrate de ANM – CMR Oltenia

Fig. 19 Roza lunară și anuală a vitezei vântului pe direcții la stația meteorologică

Strehareț – Slatina în perioada 1990 – 2005

Sursa: Date prelucrate de ANM – CMR Oltenia

4.4. Rețeaua hidrografică

Râul Olt își are izvoarele în Carpații Orientali, mai exact din Munții Hășmașu Mare, acesta străbate în drumul spre vărsare o varietate de forme de relief și drenează o serie de depresiuni și câteva dintre cele mai înalte masive montane de la noi din țară. Oltul are un regim hidroenergetic bine echilibrat, compensat care se datorează varietății deosebite a resurselor de alimentare și a faptului că în decursul timpului acestea s-au suprapus.

Oltul, de la izvor până la vărsare are o lungime de 615 km străbătând de la nord la sud județul Olt pe o lungime de 100 km. Debitul acestuia este de 174 m³/s ceea ce reprezintă cea mai bogată scurgere medie dintre sistemele hidrografice mari ale țării noastre și o suprafață de 24.050 km² dintre care județului precizat mai sus îi aparține aproximativ o optime.

Poziția celor două orașe precizate în titlul lucrării în raport cu sensul de scurgere al râului este următoarea: orașul Drăgășani se află pe partea dreaptă a râului Olt, iar orașul Slatina se află pe pe partea stângă a acestuia.

Cursul inferior al Oltului începe în aval de confluența cu râul Govora de unde pantele scad treptat până la vărsarea în Dunăre (valoarea medie a pantei fiind de 0,45m/km).

Oltul prezintă o vale asimetrică, versantul stâng este abrupt, iar cel drept este prelung și are terase joase. Distanța de la izvor până la orașul Slatina este de 575,5 km și atinge aici altitudinea de 103 km. Debitul mediu multianual în municipiul Slatina este de aproximativ 160 m³/s, mai mare decat la intrarea în județ cu 23 m³/s.

Municipiul Drăgășani este străbătut de pârâul Pesceana și Putreda. În partea de est acesta se învecinează cu râul Olt pe o distranță de circa 8 km. Debitul mediu multianual din zona orașului Drăgășani este de aproximativ 160 m³/s, iar în anii ploioși debitul crește de 1,7 – 2 ori și în anii secetoși scade până la jumătate din debitul mediu multianual.

Volumul maxim pe anotimpuri se înregistrează în intervalul aprilie – iunie, iar cel minim în noiembrie – ianuarie, reprezentând în medie 43% și 14% din volumul anual. Volumul maxim lunar se produce în mai, iar cel minim în ianuarie.

Regimul hidric al râului Olt este tipul de regim precarpatic sudic și se caracterizează printr-o instabilitate accentuată a a regimului în peroada de iarnă. Anotimpului primăvara îi sunt specifice apele mari până în luna aprilie când apar apele scăzute de primăvară, acestea terminandu-se odată cu apariția viiturilor din lunile mai și iunie.

După terminarea acestora se instalează apele mici de vară și toamnă, iar când începe perioada rece din lunile noiembrie și decembrie apar iarăși cele pluviale care au o frecvență de 50, respectiv 60%.

Temperatura maximă a râurilor variază între 25° – 35° C și se înregistrează în timpul anotimului vara (iunie- august), dar uneori apare și la sfârșitul lunii mai sau la începutul lunii seprembrie, acest fapt se datorează influențelor circulației generale a maselor de aer, condițiilor locale și valorii debitului.

Temperatura minimă a apei râului este înregistrată în intervalul decembrie – martie și are valori cuprinse între 0 și -2° C.

Temepratura medie anuală este de 12° C, iar pe anotimpuri valoarea medie a apei râului din zona orașului Slatina este de 4 – 10° C în anotimpul primăvara, vara între 6 – 12° C, toamna între 6 – 11° C, iar iarna între 0 și -2° C.

Fig. 20 Râul Olt

Sursa: Arhivă personală

Afluenții de dreapta sunt: Pesceana, Putreda care este afluentul râului Dâlga, Băzăvan, Mamu, Cernișor, Gârla Mare, Beica, Oltișor și Voinicești.

Afluenții de stânga sunt: Cungrea, Cungrișoara, Albești, Recea, Teslui, Dîrjov, Gota, Strehareți, Ștreangul, Milcov, Oboga.

Fig. 21 Rețeaua hidrografică a Văii Oltului între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

4.5. Degradarea terenurilor

Geneza solurilor din arealul ales este destul de variată, iar în ceea ce privește distribuția geografică se distinge o deosebită diversitate a lor, distingându-se două mari fâșii marginale, una este legată de zona de silvostepă și stepă, iar cealaltă de zona de pădure, pe care le separă o fâșie cu caracter de tranziție.

O mare parte din solurile pe care le întâlnim în aceast areal sunt situate pe depozite loessoide cu este și cazul cernoziomurilor și al solurilor brun–roșcate, dar există și cazuri în care sunt situate pe argile și marne cu concrețiuni calcaroase cum este și cazul solurilor argilo-iluviale brune și brune podzolice.

Relieful nu este accidentat, pantele sunt reduse și climatul continental cu temperaturi de 10 – 11 °C toate acestea favorizează formarea solurilor. Un alt factor important care a contribuit la acest lucru este cel antropic datorită construcțiilor realizate care au produs schimbări majore în cadrul solurilor, de cele mai multe ori acestea sunt negative și conduc la soluri deterioarate și la formarea unui alt tip de sol numit anthrosol.

Clasele principale de soluri pe care le întâlnim în regiunea studiată sunt: cambisoluri, soluri hidromorfe, argiluvisoluri, soluri neevoluate, molisoluri, vertisoluri și clase suplimentare în care încadrăm apele. Cea mai mare pondere este ocupată de clasa argiluvisolurilor și a solurilor neevoluate. Cambisolurile, molisolurile și solurile hidromorfe se găsesc pe terasele estice ale Oltului care se încadrează în Piemontul Cotmeana, iar celelalte se găsesc în albia majoră a râului, dar în special în partea vestică și în albiile râurilor afluente.

Fig. 22 Tipuri de sol în zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

4.5.1. Tipuri de soluri

Din categoria solurilor zonale fac parte: cernoziomurile, cernoziomurile levigate, solurile brun – roșcate, solurile argilo – iluviale brune și brune podzolite.

Părții sudice și sud – vestice a Văii Oltului îi sunt specifice cernoziomurile. Datorită faptului că sunt fomate pe loess și pe depozite loessodie putem spune despre acestea că sunt cele mai feritile doluri ale regiunii. Cernoziomurile conțin orizonturi bine diferețiate , în orizontul A există azot și foarte mult humus (3 – 5%), iar orizontul C este bogat în carbonați. În cadrul Văii Oltului, cernoziomurile levigate (slab, mediu și puternic) au un caracter nisipos și argilos, iar în sudul județului, foarte mult întalnit pe terasele Oltului este cernoziomul ciocolatiu.

Cambisolurile, clasa de sol care includ solurile cu orizont cambic, se întâlnesc în porțiuni mici în vestul și nord – vestul arealului ales.

Molisolurile reprezintă clasa de sol din care fac parte solurile cu orizont Amolic și subiacent de culoare închisă, în general în partea superioară, care se datorează bioacumulării intense. Se întâlnesc în special în partea de sud a luncii Oltului, în areale restrânse.

Solurile hidromorfe sunt cele care prezintă orizont gleic sau pseudogleic datorat pantelor reduse și faptului ca apa nu are unde să se scurgă. Este localizat în parta de nord – est a orașului Slatina și în mici petece în vestul râului Olt.

Solurile brun – roșcate sunt cele care domină din cadrul văii, dar nu și în cadrul județului, datorită faptului că sunt întâlnite pe ambele părți ale albiei majore a Oltului și Oltețului, dar și sub forma unei fâșii înguste pe terasele înalte ale râului Olt. Acestea sunt de culoare ruginie – roșcată care se datorează hidroxizilor de fier, sunt dezvoltate pe loess și depozite loessoide și cuprind trei orizonturi: A – conține humus în jur de 2,5 – 3%, B – este argilos cu textură prismatică de culoare roșcată, iar C – carbonați sub formă de pete cu textură apropiată de roca – mamă.

Soluri argilo – iluviale brune și brune podzolite includ un orizont B închis și se găsesc în partea de nord, dar cel mai des în Piemontul Cotmenei, la est de Olt, acest lucru se datorează umezelii mai bogate. Acestea conțin următoarele orizonturi: A1 – A1 A2 – Bt – C . Conținutul de argilă este între 30 – 60%, iar humus 2 – 5%. Local apar soluri brun închise.

Solurile litomorfe sunt soluri de culoare închisă argiloase, compacte, cu evoluție în partea de est a Oltului. Acestea au la bază argile și marne lacustre, iar datorită formării litoralo- mlăștinoase și cu umiditate bogată prezintă intercalații de pietrișuri.

Solurile intrazonale se remarcă la nivelul interfluviilor din partea estică a Piemontului Cotmeana, în zona municipiului Slatina, cât și la sud de acesta, în Câmpia Boianu si pe fundul văilor și pe versanți.

Vertisolurile reprezintă clasa de soluri care s-a format pe argile în unele cazuri gonflate care își măresc volumul prin umezire și tot gonflarea determină presarea agregatelor stucturale. Acestea nu sunt foarte extinse în cadrul regiunii studiate, sunt întâlnite în partea de est și sud – est a teraselor Oltului.

4.5.2. Utilizarea terenurilor

Orașul Drăgășani este dezvoltat ca centru comercial – agricol și este recunoscut ca centru viticol, datorită extinderii din jurul lui a podgoriei care îi poartă numele și are peste 12 000 ha, dar și a suprafeței de 25% în care se cultivă viță de vie. Mare parte din suprafața comunelor, chiar și a orașului este ocupată cu suprafețe agricole, respectiv 60 – 70%.

În partea de sud, suprafața arabilă reprezintă peste 80% din terenul agricol (Strejești – 87,4%; Curtișoara – 89,1%; Găneasa – 84,7%). Pe aceste terenuri se cultivă unele plante tehnice, ca floarea soarelui, cereale (porumb, grâu) și legume (varză, ardei, ceapă, roșii, castraveți) în sdpecial în comunele Strejești, Pleșoiu, Curtișoara, Găneasa, dar și în câteva comune aflate în nordul orașului Drăgășani.

Suprafețele ocupate de păduri, în unele comune dețin ponderi de peste 20% (Grădiștea – 30,1%; Vulturești 22,3%), dar cele mai mari areale păduroase se găsesc în partea de nord- vest, spre Valea Luncavățului. Pădurile ocupă versanții li terenurile mai accidentate din zona Podișului Oltețului și Podișului Cotmenei și pe câteva terenuri din luncă. În partea de est a văii pădurea are forma unor petice izolate. Terenurile ocupate cu apă reprezintă peste 80% din suprafața totală a regiunii.

Culturile de pomi fructiferi, în special cele de meri și pruni, au o veche tradiție în multe comune de pe Valea Oltului, în comuna Strejești acestea ocupă 200 – 300 ha. Suprafețele cele mai importante cu pomi fructiferi se găsesc pe terasele înalte și pe versanții expuși spre soare, la nord și la sud de Drăgășani. (Strejești, Grădiștea și Pleșoiu).

Fig. 23 Utilizarea terenorilordin zona râului Olt între Slatina și Drăgășani

Sursa: Hărtă prelucrată în programul ArcGIS 10.4

4.6. Vegetația

Valea Oltului cuprinsă în arealul studiat se încadrează în două mari unități vegetale, și anume: zona forestieră întâlnită în partea de nord și zona de stepă și de păduri xerofile, în sud. Zona pădurilor este reprezentată prin subzona pădurilor de stejar și cele mixte de tip sud-european (gârniță și cer), iar zona de stepă și păduri xerofile prin pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofile care alternează cu pădurile de stejar.

Pe pajiștile secundare s-au produs modificari carre se datorează diverselor activități agricole. Foarte atractiv în timpul primăverii pentru populația din această zonă este stratul ierbaceu slab reprezentat prin elemente vernale ( toporași, lăcrămioare, viorele, ghiocei, ș.a.).

În prima zonă numită mai sus se găsesc păduri bine stratificate. Stratul arborilor este format din gârniță (Quercus frainetto) și cer (Quercus cerris), printre care se amestecă exemplare de stejar pedunculat (Quercus robur), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pufos (Quercus pubescens), tei (Tilia tomentosa) și carpen (Carpinus betulus).

Stratele arbustiv și subarbustiv sunt diversificate fiind construite din măceș (Rosa canina), alun (Corzlus avellana), gherghinar (Crataegus monogzna), corn (Cornus mas), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), porumbar (Prunus spinosa), aceste elemente xerofile atestă adaptarea orașului Slatina la condițiile pedoclimatice caracteristice arealului.

Fig. 24 Gârniță (Quercus frainetto) Fig. 25 Cer (Quercus cerris)

Sursa: http://antropocene.it/en Sursa: http://antropocene.it/en

Fig. 26 Pădure de cer și gârniță

https://www.forestryimages.org

În pădurile acestea sunt întâlnite și porțiuni cu vegetație omogenă, deosebite de restul zonei foretiere sau altfel spus sunt însoțite de un arboret, reprezentat prin porumbar (Prunus spinosa), măceș (Rosa canina), corn (Cornus mas), lemn râios (Euonymus verrucosa), gherghinar (Crataegus pentagyna), etc., dar și prin pajiști cu asociații de păiuș (Festuca valesiaca).

Trecerea de la zona pădurilor, la zona de stepă o reprezintă subzona silvostepei. Aceasta este mai puțin răspândită decât cele precedente datorită faptului că locul acestora este înlocuit într-o mare parte de vegetația erbacee de stepă.

Speciile principale de arbori întâlnite aici sunt: stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora) și stejarul pufos ( Quercus pubescens), acestea apar ca arbrete pure, dar și împreună cu cerul, gârnița, teiul alb, stejarul pedunculat, etc.

Fig. 27-28. Elemente forestiere, 27 – Stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), 28 – Stejar pufos (Quercus pubescens)

Sursa: 24 – http://www.colorfulnature.com, 25 – http://antropocene.it/en

Vegetația azonală de luncă se naște pe fundul văilor mari și este adaptată la inundații și la excesul de umiditate. Aceasta cuprinde fie specii lemnoase, ce se întind în lungul Tesluiului, dormând păduri alcătuite din răchite, sălcii, plopi sau specii ierboase ca stânjenelul de baltă (Iris pseudacorus), rogozul (Carex gracilis), limbarița (Alisma plantago), etc.

Fig. 29 Rogozul (Carex gracilis)

Sursa Arhivă personală

Culturile agricole au înlocuit vegetația naturală, un bun exemplu este nordul arealului studiat unde se află una dintre cele mai importante podgorii de viță de vie de la noi din țară, podgoria Drăgășani.

Fig. 30 Podgoria Drăgășani

Sursa https://casaanaevents.ro

4.7. Fauna

Fauna caracteristică zonei studiate nu se distinge prin nimic specific în raport cu zonele vecine, aceasta este caracteristică zonelor de câmpie și podiș. Este reprezentată prin mamifere, reptile, dar mai ales păsări care se întâlnesc atât în pădurile de stejar, cât și în cele de silvostepă și de luncă.

Răspândirea mamiferelor este largă așa că unele dintre ele cum sunt vulpea, iepurele și veverița le se află în zonele înalte, iar altele ca mistrețul, bursucul și pisica sălbatică care sunt mai strâns legate de zonele joase, le întâlnim la câmpie sau la podiș.

Reptilele prezente în acest areal (șerpii, șopârlele, gușterii) au caractere de adaptare la fel ca cele din zonele asemănătoare, iar dintre batracieni trăiesc broaște din genurile Rana, Pelobates, Hyla, etc.

Păsările sunt destul de numeroase și strâns legate de anumite biotopuri, cum ar fi: potârnichea (Perdix perdix), mierla (Turdus merula), sturzul cântător (Turdus philomelos), gaița (Garrulus glandarius), cucul (Cuculus canorus), turturica (Stroptopelia turtur), gaia roșie (Milvus milvus), ciocănitoarea de stejar, pițigoiul, scatiul (Carduelis spinus), pitulicea (Troglodytes troglodites), etc.

Fig. 31 Cucul (Cuculus canorus)

http://www.faunaromaniei.ro

Fauna de câmp este specifică zonelor de stepă și silvostepă și cuprinde atât specii carnivore ca nevăstuica (Mustella nivalis), dihorul (Putorius putorius), cât și rozătoare popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), ambele dăunătoare pentru agricultură, iepurle de câmp (Lepus europaeus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șobolanul de câmp (Apodemus agrarius).

Fig. 32 Nevăstuica (Mustella nivalis)

Homepage

Păsările din această zonă sunt în număr redus, față de cele din zonele forestiere: barza (Ciconia alba), ciocârlia de câmp (Melancorypha calandra), prepelița (Coturnix coturnix), dar există și câteva răpitoare șorecarul încălțat (Buteo lagopus), șorecarul mare (Buteo rufinus), herele alb (Cicrus macrourus), ș.a. Nelipsite sunt și unele specii de reptile batracieni, șerpi, șopârle, insecte.

Fauna de luncă are o varietate bogată, perdominante fiind atât păsările migratoare cât și cele sedentare. Cele mai numeroase sunt păsările de baltă ca rațe, gâște, stârci, etc. Dintre speciile de rațe existente aici, amintim: rața mare (Anas platynchos), lișița (Fulica atra), rața cârâitoare (Anas querquedula), difeite specii de gâște: gâsca de vară (Anser anser), gârlița (Anser albifros) și stârci: stârcul galben (Ardea rallodes), stârcul cenușiu (Ardea cinerea).

De pe malul râurilor nu lipsesc specii ca: vidra (Lutra lutra) și nurca (Lutreola lutreola), iar prin zăvoaiele caracteristice sunt: lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistrețul (Sus scrofa attila), viezurele (Meles meles).

Fauna acvatică este reprezentată în mod special de fauna piscicolă care se dezvoltă spontan (în râuri și lacuri) sau dirijată (pepiniere și iazuri). Cel mai adesea, în această zonă, se practică pescuitul spotiv care este tot mai des întâlnit în zilele noastre.

Speciile întâlnite în lacuri sunt: crapul (Cyprinus caprio), plătica (Abramis bramo), știuca (Esox lucius), știuca (Esox lucius), obleț, babușcă, sabița (Pelecus cultratus), iar în iazuri și lacur predomină: crapul (Cyprinus caprio), somnul (Silurus glanis), plătica (Abramis bramo), șalău (Stizostedion lucioperca), știuca (Esox lucius), caracuda (Carassius carassius),biban, roșioară, oblețul, etc.

Fauna de interes economic și vânătoresc este reprezentată de păsări ca: fazanul (Phasianus colehicus) – care este răspândit în nordul regiunii , dropia (Otis trada) care este pe cale de dispariție, ocrotită prin lege și foarte rar întâlnită în Câmpia Boianului, iar în Pădurea Palanca din comuna Nicolae Titulescu (aflată în partea de sud – est a orașului Slatina) aceasta este colonizată.

Specii autohtone apar căpriorul și mistrețul, predominant în sudul Slatinei, aflat într-un număr destul de mare la periferia pădurilor și este vânat în perioada de toamnă.

Aspecte de ordin practic

5.1. Populația și așezările

În limitele culoarului Oltului, la momentul actual, există două orașe reprezentative și anume, Slatina și Drăgășani și numeroase comune. Valea Oltului are un pronunțat caracter de teren agricol care se dezvoltă intensiv . Asupra celor două orașe, procesul de urbanizare și industrializare a luat amploare în ultimele decenii.

Principalele caracteristici ale dimensiunilor luncii și teraselor, poziției și formei, dar și condițiile de dezvoltare a economiei agricole și rețeaua de drumuri, au avut o mare însemnătate asupra fizionomiei și funcționalității așezărilor omenești.

Deseori satele sunt poziționate pe frunțile teraselor și urmăresc locul unde vâlcelele pătrund în terase pentru a ajunge la Olt. Satele au o formă a vetrei simplă, lineară (fig.33) de peste 2 – 3 km lungime (Colibași, Slătioara, Strejești, etc.). Specifice acestui caz sunt satele care au structură ramificată ca de exemplu satele de pe malul estic al Oltului (Curtișoara).

La nord de orașul Drăgășani satele sunt situate pe malul vestic, au densități reduse ale populației și includ în vatra lor, terenuri agricole. Satele care urcă pe văile afluente ale Oltului sunt raificate, altelesunt mari, adunate și cu o economie viticolă sau pomicolă bogată. În general satele care fac parte din lunca Oltului sunt mici și adunate.

Fig. 33 Sat cu formă lineară de pe Valea Oltului

Sursa: Arhivă personală

Satele situate în culoarul Oltului sunt mai mari în comparație cu cele din unitățile piemontane vecine. Cele mai numeroase au peste 1500 de locuitori și sunt situate pe partea dreaptă a Oltului, în schimb cele mai mici depășesc cu puțin 500 de locuitori.

Comparativ cu anul 1985, ca număr de populație, în tot culoarul, de la confluența cu Luncavățul și până la Slatina, locuiau peste 71 000 de persoane, astăzi numai populația din Slatina este de 70 000 de locuitori.

Ultimele decenii au condus la stagnarea sau chiar descreșterea acesteia și numai în satele din apropierea orașelor Slatina și Drăgășani s-a înregistrat o creștere vizibilă. Culoarul este populat mai intens (100 – 150 loc/ km²),decât unitățile vecine sub (100 loc/ km²).

Din punct de vedere al structurii pe sexe a populației putem spune ca situația este echilibrată pe Valea Oltului, dar există și o excepție, în multe dintre comune populația de sex masculin depășește 50%. Acest aspect este redat de practicarea navetismului spre orașele mai apropiate, datorită faptului că structura economiei este bine funcțională și totodată complexă (creșterea animalelor, viticultura, cultura cerealelor, legumicultura) și exclude schimbarea domiciliului stabil.

Un procent de 60 – 70% din suprafața comunelor și aici putem include și orașul Drăgășani, unde se practică intens viticultura, este ocupată de terenuri agricole. Peste 2/3 din suprafața culoarului este ocupată de aceste terenuri. Suprafețele arabile dețin, în special în partea de sud, peste 80% din terenul agricol (Strejești 86,1%, Curtișoara 88,5%, Găneasa 84,4%), acest lucru este datorat dezvoltării mari a teraselor inferioare, ponderea acestora depășește 4/5 din suprafața totală a comunelor.

Creșterea animalelor (ovine, bovine, porcine) are ponderi mari în unele comune aflate în nordul orașului Drăgășani, dar și în comunele din apropiere de Slatina (Pleșoiu, Strejești). Terenurile arabile oferă posibilitatea cultivării de cereale (grâu, ovăz, porumb), a plantelor furajere (roșii, castraveți, ardei, ceapă, varză), a plantelor tehnice ca floarea soarelui, în comune precum Strejești, Pleșoiu, Curtișoara.

Condițiile sunt prielnice unor astfel de culturi datorită faptului că terenurile ocupate cu apa dețin peste 8% din suprafața totală a acestei regiuni, doar în Grădiștea și Strejești ajung până la 10 – 20%. Același lucru il putem spune și despre zonele forestiere, unde, în unele comune ponderea este de peste 20%, ca și în cazul comunei Grădiștea 31,1%.

Doar în partea de nord-vest se pădurile sunt masive și compacte,mai exact spre valea Luncavățului. Pe versanții și terenurile accidentate din Podișul Cotmenei și cel al Oltețului există gorunete și făgete mai la nord și gârnițe, la sud. Pe partea estică, unde și populația este mai numeroasă, pădurea apare sub formă de petice izolate.

Pe terasele și versanții din lungul Văii Oltului se cultivă pomi fructiferi și viță de vie. Emmanuel de Martonne (1902) afirma încă de la începutul secolului XX, că grupurile de așezări ale oamenilor erau înconjurate de livezi. „Pe versanții expuși spre est, prunii în plantații dense se amestecă cu viile. O impresie de viață, de bogăție, de abundențăse degajă din această regiune” (La Valachie, p. 158).

În comunele de pe Valea Oltului există o tradiție veche de cultivare a pomilor fructiferi (în special a merilor și prunilor), unde există terenuri de 200 – 300 ha, reprezentând între 5 și 30% din suprafața acestora. Suprafețele pe care se află culturi ale pomulor fructiferi sunt în general pe terasele înalte și pe versanții cu expunere spre soare. Cele mai mari suprafețe sunt deținute de comunele aflate pe malul stâng din nordul orașului Drăgășani și cele aflate pe malul drept din sudul acestuia (Pleșoiu, Strejești).

Terenurile cele mai mari ocupate cu suprafețe viticole care ajung până la 200 sau chiar 300 de metri pe versanții piemontani, se găsesc pe versantul vestic, unde există și podgoria Drăgășani (800 ha ocupate cu suprafețe viticole), Prundeni (800 ha) și Orlești (500 ha). În această zonă suprafețele viticole ocupă 20 – 30% din suprafața totală, iar pe partea stângă a Oltului suprafețele pe care se cultivă viță de vie sunt mai mici și dispersate în teritoriu.

Datorită caracterului de culoar de trecere accesibil și ușor de stăbătut de la nord la sud, Culoarul Oltului are un caracter al economiei și vieții sociale bine dezvoltat, față de zonele vecine, care în trecut erau greu de străbătut sau chiar inaccesibile, din cauza reliefului fragentat și totodată erau și mai greu de valorificat.

5.2. Amenajările barajelor de pe râul Olt

Amenajarea râului în aval de Drăgășani este determinată de necesitatea obținerii de energie elecrică pentru acoperirea cerințelor economiei naționale în perioada 1975 – 1985. Aceasta este strâns legată de dezvoltarea economico socială care urmărește în paralel folosirea integrală a potențialului energetic și crearea de volume de apă pentru irigații, în limitele economice acceptabile, protejarea terenurilor limitrofe și a celorlalte obiective economice de viituri și eroziunea râului, asigurarea unor căi rutiere peste baraje și sistematizarea zonei protejate de îndiguiri, crearea de debite corespunzătoare pentru alimentări cu apă industrială și potabilă.

Începând cu primăvara anului 1974 a început amenajarea sectorului râului Olt, Drăgășani – Slatina, construindu-se următoarele baraje: Drăgășani, Strejești, Arcești, Slatina.

Cel dintâi baraj, a fost cel de la Drăgășani și a fost creat pe sectorul de mijloc al Oltului, în arealul orașului Drăgășani, aval de acumularea Zăvideni și amonte de acumularea Strejești. În anul 1980 a fost dat în folosință, apele acestui lac de acumulare fiind utilizate pentru punerea în mișcare a turbinelor hidroenergetice Drăgășani, cât și pentru alimentarea cu apă a municipiului.

Acumularea de la Strejești este realizată în scop hidroenergetic (1975 – 1978), apele lacului de acumulare pun în mișcare turbinele hidrocentralei Strejești din arealul comunei cu același nume.

Arcești face parte din sectorul mijlociu al schemei de amenajare a râului Olt. La Arcești a fost pusă în funcțiune în anul 1980 și este situată pe sectorul de albie al râului Olt cuprins între C.H.E. Strejești și confluența Oltului cu pârâul Beica.

Fig. 34 Barajul de la Arcești

Sursa: Arhivă personală

Slatina face farte din sectorul mijlociu al schemei de amenajare a râului Olt. Slatina a fost pusă în functiune în anul 1980 și este situată pe sectorul de albie al Oltului, cuprins într C.H.E. Arcești și localitatea Slatina.

Fig. 35 Barajul de la Slatina

Sursa: Arhivă personală

Concluzii

Trecând prin istoria Văii Oltului putem spune, în primul rând, că acest areal are o mare importanță prin faptul că face trecerea dintre zona de podiș spre cea de câmpie.

În al doilea rând, această zonă este favorabilă din toate punctele de vedere, începând de la relief care are altitudini de sub 300 de metri în arealul celor două terase Slatina și Coteana, de pe partea stângă a Oltului, ale căror denumiri au fost date de așezările localizate aici.

Acest relief este favorabil așezărilor umane, datorită suprafetelor agricole prielnice cultivărilor cerealiere, furajere, etc., a dezvoltării de rețele rutiere fapt ce face ca Valea Oltului să fie cunoscută încă din cele mai vechi timpuri drept punte de legătură.

Din punct de vedere climatic, acestei zone îi este caracteristic climatul temperat continental, moderat de apele Oltului. Aici, verile sunt căldurase, iar ierile reci, temperaturile medii anuale sunt de 10 – 11 ș C, iar precipitațiile medii anuale cuprinse între 600 – 700 mm.

Pe partea de hidrologie, râul Olt este principalul curs de apă, căruia i se adaugă o serie de afluenți mai mici sau mai mari despre care putem afirma că au modificat cursul râului prin aportul de aluviuni aduse. Afluenții aceștia nu sunt permanenți, pot seca în perioadele calde în care precipitațiile sunt foarte puține.

Solurile sunt un punct forte al acestei regiuni, varietatea acestora fiind mare, iar fertilitatea foarte ridicată ceea ce face posibilă practicarea unei agriculturi variate.

În ceea ce privește vegetația, putem spune că aceasta s-a modificat datorită prezenței culturilor agricole. Într-o mică proporție a rămas vegetația naturală reprezentată de subzona pădurilor de stejar și mixte de tip sud – european (gârniță și cer) și cea reprezentată prin pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofile alternate cu păduri de stejar.

Fauna este cea caracteristică zonelor joase, de câmpie și podiș cu biotopurile de pajiști, de pădure și acvatice. Aceasta nu se distinge prin nimic special față de zonele vecine.

Un capitol important al acestei lucrări este cele în care am discutat despre amenajarea râului Olt. Bazilu hidrografic Olt s-a modificat foarte mult începând cu construcția și darea în folosință a lacurilor de acumulare de pe râul Olt, începând din județul Brașov, până la vărsare.

Asupra ecosistemelor acvatice de cele mai multe ori au avut efecte negative construcțiile de baraje de acumulare, diguri, chiar și regularizarea diverselor cursuri de apă. Pe lângă efectele negative, au existat și multe efecte pozitive pentru calitatea apei, din diversele râuri și lacur l-a nivelul cărora s-au efectuat, dar și pentru atenuarea viiturilor.

Majoritatea lacurilor hidrotehnice ajută la îmbunătățirea calității apei în mod activ sau inactiv. Lacurile de pe râul Olt au rolul de epurare a apei, aceste acumulări fiind ca niște decantoare uriașe care curăță apa de diverse impurități. Multitudinea de baraje are rolul de barare a poluărilor accidentale, unda de poluare ar fi mai lentă, iar timpul de intervenție pentru combaterea poluării ar fi mai mare. Din punct de vedere al esteticului, unele zone au fost transformate în lacuri de agrement.

Populația și așezările nu au avut un rol prioritar în cadrul lucrării de față, dar au fost important de enumerat câteva așezări și importanța celor două orașe care reprezintă punți de legătură. Slatina fiind punctul de graniță între două unități majore, dar și între două regiuni istorice.

Bibliografie

Conea A., Popovat A. (1960), Solurile teraselor Oltului dintre Carpatii Meridionali si Dunare, București

Ciulache, S., (1980), Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Ciulache, S., (2004), Influența condițiilor meteorologice și climatice asupra poluării aerului, Editura Universitară, București

Coteț, P. (1957), Câmpia Olteniei, studiu geomorfologic cu privire specială asupra cuaternarului, Editura Științifică, București.

Coteț, P. (1976), Câmpia Română, Studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București.

Coteț, P., Urucu, Veselina, (1975), Județul Olt, Editura Academiei, București.

Diaconu, S., Nicolicea, M., Ionescu, C., (1995), Ghid metodologic pentru studii de impact asupra mediului, amenajări complexe ale cursurilor de apă, București

Dumitrașcu, M., (2006), Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei, Editura Academiei Române, București

Dumitrescu, C., (2008), Poluanții organici, Editura Biblioteca, Târgoviște

Grecu, F., Comănescu, L., (2003), Elemente de dinamica a bazinelor morfohidrografice (indicele de realizare pentru ordin de marime si lungimi), Comunicari de Geografie, vol.VII, București,

Grigore, M., (1979), Repreznetări grafice și cartografice a formelor de relief, Editura Acadamiei din București

Ianoș, I. (1987), Orașele și organizarea spațiului geografic. Studiu de geografie economică asupra teritoriului României, Editura Academiei RSR, București.

Constantin (Oprea), D. (2011), Relația climă – poluarea mediului încpnjurator în arealul municipiului Slatina, Editura Universitară, București.

Ielenicz, M., Săndulache, I. (2009), ROMÂNIA – Podișuri și dealuri, Editura Universitară, București.

Liteanu, E., Brandrabur, T. (1957), Geologia câmpiei Getice Meridionale dintre Jiu și Olt, An. Co,. Geol., vol. XXX.

Pârvulescu, E. (2009), Bazinul hidrografic al Oltului în spațiul Carpaților Meridionali și al Subcarpaților Getici, Facultatea de geografie, București

Posea, Gh., Grigore M., Popescu, M., Ielenicz, M. (1976), Geomorfologie, Editura Stiințifică, București

Posea, Gh., Badea, L. (1984), România, Harta unităților de relief, Editura Științifică și Pedologică, București

Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Editura Științifică, București.

Roșu, Al. (1973), Geografie fizică a României

Stanca, M., Mihai, G., Butoi, M., Nijloveanu, I., Popescu A., Mitrache, G., (1972), Slatina – pagini de monografie, Editată de comitetul orășenesc Slatina al P.C.R și Muzeul de Istorie și Etnografie Slatina, Slatina.

Stoica, N. (1947), Orașul Slatina și cadrul lui geografic, Slatina.

Ștefănescu, Gr. (1874), Cămila fosilă din România, An Muzeului geologic paleontologic.

Ștefănescu, C., Coteț, P. (1961), Câteva observații asupra teraselor Oltului și Vedei în zona de contac dintre Podișul Getic și Cămpia Română.

Ujvari, I. (1972), Geografia Apelor României, București.