Morariu Andreea Lector dr. TĂTAR -DAN Maria [612663]

ELITE LE ȘI MODERNIZAREA
ROMÂNIEI

MASTERAND: [anonimizat]:
Morariu Andreea Lector dr. TĂTAR -DAN Maria
E.C.C.E. I

AN UNIVERSITAR
2016 – 2017

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
2

SISTEMUL EDUCAȚIONAL DE LA
ALEXANDRU IOAN CUZA LA SPIRU
HARET

Ca în toate timpurile și în toate civilizațiile, școala, educația și învățătura au constituit
și constituie un subiect important de cercetare. Oameni de stat, mari învățați, filosofi, oameni
de cultură și de artă, oameni de școală s -au aplecat cu grijă asupra unui asemenea subiect cu
implicații în dezvoltarea societății prezente și viitoare, a evoluției instituțiilor de învățământ și
educației, încă de la formele incipiente până la instituționalizarea completă a învățământului.
Pompiliu Marcea1 afirma într -unul dintre articolele sale publicate în Convorbiri literare: „Dacă
in timpurile mai nouӗ a fost și este ceva care să merite cea mai deosebită luare aminte din partea
oamenilor ce sunt chiemati a arӗta națiilor calea înaintării ș'a cult urei, aceasta este de sigur arta
invӗțáturei. Prin arta invӗțáturei înteleg modul, cum trebue să se proceadă pentru a face din
copilul neformat, om cu judecată dreapta și cu pricepere cuvenita, om in deajuns de destoinic
pentru indeplinirea cu demnitate a menirei ce i va fi dat să aiba in societate” .2
Prin urmare, ceea ce mi -am propus să fac în prezenta cercetare este să urmăresc
dezvoltarea sistemului educațional în spațiul românesc în cea de -a doua jumătate a secolului
al XIX -lea și început de secol X X, mai precis perioada cuprinsă între Alexandru Ioan Cuza și
Spiru Haret, cele două personalități care au jucat un rol important în evoluția învățământului.
În acest sens, unirea celor două principate, Moldova cu Țara Românească, la 24 ianuarie
1859, a des chis noi perspective dezvoltării educației românești. Obiectivele învățământului au
fost trasate de către Alexandru Ioan Cuza în Mesajul domnesc din 6 decembrie 1859: un sistem
de învățământ propriu, generalizarea instrucției, apropierea învățământului de necesitățile
specifice poporului român în acea perioadă istorică, orientarea învățământului de grad liceal,

1 Doctor în filologie, profesor, critic și istoric literar român ;
2 Marcea Pompiliu, Învățământul în școalele noastre , în „Convorbiri literare” , anul IX, 1875, nr 6, Iași, Tipografia
Națională, 1876, p. 206 .

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
3
dar mai ales universitar, pentru a pregăti cadre medii și superioare necesare industriei,
agriculturii și comerțului.3
Domnitorul Alexandru Ioan Cuz a pornea de la ideea că un om instruit î și îndeplinește
cu mai multă eficiență misiunea, corespunde mai bine conceptului de cetățean, așa cum era
acesta înțel es după evenimentele de la 1848. Prin urmare, unul dintre obiectivele majore ale
învățământului l-a reprezentat educarea cetățeanului, al formării patriotului. În acest sens, în
timpul războiului de independență, s -a dat un examen care avea ca și scop testarea eficienței
muncii educative întreprinse de cadrele didactice, în colaborare cu familia, cu celelalte instituții
și organizații sociale.

Modernizare a învățământului din a doua jumătate a secolului al XIX -lea, stă sub semnul
principiilor înscrise în prima lege modernă a învățământului românesc, și anum e Legea
instrucțiunii publice din 25 noiembri e 1864, promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În elaborarea ei, s -a pornit de la revendicările înscrise în programele revoluției de la 1848 din
cele două principate unite mai târziu, dorindu -se în același timp, asigurarea unificării depline a
învăț ământului de toate gradele din cele două țări românești. Această lege a conferit sistemului
educativ o structură coerentă, mai bine definită în raport cu cea reflectată în reformele anterioare
și pe care oamenii de școală, au încercat să îl perfecționeze. Treptele instrucțiunii publice erau
reprezentate de învățământul primar de 4 ani, cel secundar de 7 ani și cel universitar de 3 ani,
introducându -se obligativitatea și g ratuitatea ciclului primar de 4 ani.
Un fenomen important este și înființarea facultăți lor de la Iaș i și București deoarece se
dorea pregătirea în țară a specialiștilor cu studii superioare, până atunci, majoritatea fiind aduși
din străinătate. Universitatea din Iași se deschisese în vechiul palat al domnilor Moruzi și era
prevăzută cu patru facultăți: facultatea filosofică, facultatea juridică, facultatea de medicină și
facultatea de teologie. Cât despre Universitatea din București, putem spune că este continuarea
Academiei Domnești întemeiate de Constantin Brâncoveanu în 1694 și a celorlalt e forme de
învățământ superior care au existat în București până la apariția sa.4
Cu toate acestea, aspecte importante erau omise sau insuficient abordate, dintre acestea
amintim : precizarea criteriilor de salarizare a personalului didactic; școlile normal e primare
pentru pregătirea învățătorilor, formarea profesională și instrucția fetelor (școlile secundare de

3 Monitorul Oficial al Țării Românești , nr. 148, 8 dec. 1859 și Monitorul Ocifial al Moldovei , nr. 55, 7 dec. 1859,
apud . Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuță , Istoria invățământului din România: vol. 2: 1821 -1918 , București,
Editura Didactică și Pedagogică, 1993 , p. 219;
4 Ibidem , p. 2 73.

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
4
fete prezentau diferențe legate de anii de studiu și programe în raport cu cele ale băieților, iar
accesul fetelor în învățământul superior nu era reglementat); organizarea corpului de control la
nivelul învăț ământului secundar și superior.5
Prima modificare substanțială a legii instrucțiunii publice este adusă de legea pentru
numirea profesorilor de gimnazii, licee și școli profesionale, inițiată în 1879 de ministrul
Cultelor și Instrucțiunii Pu blice, Gheorghe Chițu. Astfel, selectarea cadrelor didactice se făcea
doar prin concursul național care examinau candidații asupra materiei de specialitate, dar și a
cunoștințelor pedagogice. În plus, se int roducea obligativitatea prezentării certificatelor de
studiu, care să ateste absolvirea unei trepte de învățământ superioare celei în care candidatul
avea să -și desfășoare activitatea.
O altă etapă în tentativa de a completa legea din 1864 este legată de Petre Sebeșanu
Aurelian, care în 1883 propunea Parlamentului proiecte ce vor dobândi valoare legislativă. Una
dintre legile acestuia prevedea stabilirea cuantumul ui salariilor în funcție de pregătire și mediul,
rural sau urban, în care se afla școala, dar și sporurile acordate la intrarea în anumite categorii
de vechime și după dovedirea competențelor preofesionale. Astfel, salariile variau între 80 lei
pe lună pentru un învățător absolvent al școlii pedagogice, respectiv 180 de lei pentru un
instituitor ș i 500 de lei pentru profesorii universitari. După 10 ani de carieră, salariul sporea cu
50%, la 15 ani i se adăuga un spor de 75%, în vreme ce după 20 de ani se producea dublarea
salariului inițial. Pensionarea tuturor cadrelor didactice avea loc la împlin irea vârstei minime
de 50 de ani și a vechimii de 25 de ani, iar decizia de pensionare era eliberată de ministrul
Cultelor, cu acceptul prealabil al Consiliului permanent și al guvernului.6
O altă reușită legislativă a lui P.S. Aurelian, cu impact asupra dezvoltării sistemului de
învățământ, rezidă în înființarea Casei pentru ajutorul școlarilor, instituție al cărui rol era acela
de a atrage fonduri particulare, provenind din donații sau lăsa te prin testament, pentru
extinderea rețelei școlare.
Recensămintele școlare din mediu rural ne arată că în anul 1886 din cei 340.201 copii
de vârstă școlară, din care 173.501 băieți și 166.700 fete, s -au înscris la școală 88.945 de copii
din care 69.090 băieți și 1985 fete .7 Așadar numai un sfert din copiii de la sate urmau cursurile
unei școli. Cu toate acestea, în anii următori se poate observa o creștere numerică semnificativă
a elevilor din mediul rural.

5 Cristina Gudin , Istoria modernă a românilor: Cultură și modernizare , București, Editura Tritonic, 2009, p. 113;
6 Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuță , op. cit ., p. 238 ;
7 Ibidem , p. 231.

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
5
Modernizarea învățământului continuă, așadar, și în anii următori, respectiv 1892 -1893,
datorită unui proiect de legi inițiat de Take Ionescu, care avea ca scop lărgirea instituțiilor
capabile să pregătească pentru agricultură, comerț, industrie și meșteșuguri, specialiști și
muncitori calificați. Co nform legii învățământului profesional, acest segment de instrucție
gratuită se adresa tuturor românilor absolvenți ai claselor primare, dornici de a se dedica unei
cariere practice. Organizate pe două grade, inferior și superior, școlile profesionale de
agricultură, b rigadieri, sivicultură, de arte și meserii, comerciale, propuneau cursanților
programe de studiu care îmbinau cunoștințele teoretice cu formarea practică, realizată în cadrul
atelierelor, birourilor comerciale sau pe terenurile de cultură și a propierea școlilor.
Legea învățământului primar și normal -primar din 1893 stabilea obligativitatea școlară
pentru elevii de vârste între 7 și 14 ani. În primul capitol al acestei legi se vorbește despre
amenzile pe care le vor suporta părinții copiilor c e refuzau să -i trimită la studii. De altfel, se
mai precizează că obligativitatea se va aplica de preferință băieților. Învățământul primar își
pierdea unitatea prin apariția unor diferențe notabile între școlile elementare rurale și cele
urbane. În comune le din mediul sătesc, se introduc mai multe așezăminte elementare: școli
primare de cătun (deschise în satele aflate la o depărtare mai mare de 3 kilometri de școala
comunală, funcționând neregulat, cu învățători intineranți care predau cunoștințe ce însum au
1/3 din programă), școli primare inferioare (cu 4 ani de studii și un învățător permanent ce
prezenta elevilor informații reprezentând 2/3 din programă), școli primare superioare (înființate
în comunele urbane și rurale cu peste 80 de copii de vârstă șc olară; aici pr ograma era parcursă
integral).8 Principalul inconvenient rezulta din tratamentul discriminatoriu aplicat fiilor de
săteni care primeau o instrucție primară incompletă blocându -li-se astfel accesul la instituții de
educație mai înalte. Ca reac ție, apare intervenția lui Petru Poni, cel care la 1896 va interveni
pentru a rectifica neajunsurile legii lui Take Ionescu.
Reforma lui Petru Poni din 1896, a reușit să asigure aceeași programă pentru școlile
rurale și urbane, elevii beneficiind de o ins trucție completă. Pentru comunele rurale, școlile
primare funcționau cu 3 cursuri (inferior, mediu și superior), toate obligatorii. Obligativitatea
primei trepte de instucție se extindea de la 7/8 la 12/14 ani, iar aplicabilitatea sa, datorită
insuficiențe i școlilor și cadrelor didactice, se făcea treptat, pe măsură ce se închiriau sau se
construiau noi școli. Se preconiza deschiderea de școli în fiecare sat și oraș cu minim 40 de
copii de vârstă școlară, iar în comunele în care acest număr nu putea fi atin s, funcționau școli

8 Cristina Gudin, op. cit ., p. 116.

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
6
de cătun cu un ajutor de învățător. Benefică se dovedea asumarea de către stat a plății cadrelor
didactice, precum și amenajarea de grădini și ateliere de lucru manual pe lângă școlile sătești.9
Edificat asupra stării financiare preca re a majorității comunelor, reflectată în dificultatea
de a procura școlilor localuri potrivite, Petru Poni propune prin legea din 1896, legea pentru
construirea clădirilor de școală primară prin înființarea Casei Școlilor. Imperativitatea fondării
unei as emenea instituții era reală în sitația în care în comunele rurale existau peste 600.000
copii de vârstă școlară și localuri numai pentru 200.0 00.10

O perioadă înfloritoare pentru învățământ a reprezentat -o mandatul ministerial al lui
Spiru Haret care a mi litat și a reușit să dezvolte rețeaua școlară, astfel încât de la 3446 de școli
existente în anul 1896 s -a ajuns la organizarea a peste 4685 de școli în anul de învățământ 1909 –
1910. Nu a fost deloc neglijată rețeaua școlilor din mediu urban, care a crescu t în același interval
de la 129 la 146, iar număru l elevilor de la 26150 la 36821 .11 Primul doctor român în
matematică, p rofesor de matematică la Facultatea de științe, membru al Consiliului permanent,
secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiu nii Publice, Haret acumulase o experiență
impresionantă la care s -a raporat constant în încercarea de a reforma învățământul. Toate
treptele instrucției s -au aflat în atenția sa, fiindu -le destinate următoarele legi: legea asupra
învățământului secundar și superior (1898), legea asupra învățământului profesional (1899),
legea asupra învățământului primar și normal primar (1903) sau legea pentru înființarea
grădinițelor de copii (1909 ).12
Elementele inovatoare ale legii învățământului secundar și superior constau în
garantarea existenței gimnaziului (echivalent al cursului inferior al liceului) care reprezenta
treapta intermediară între instrucția elementară și cea liceală, având meritul de a asigura o
instrucție completă. Absolvenții săi se puteau angaja î n baza diplomei eliberate, continuarea
studiilor nemaifiind necesară pentru ocuparea unor posturi mai înalte. Legea desființ ează
specializarea gimnaziilor; locul celor reale și clasice, ocup ându -l gimnaziul unic. Specializarea
intervine în cursul superior al liceului când apăreau 3 secțiuni: clasică, reală și a științelor
fiziconaturale, cu scopul lărgirii ofertei educaționale spre a răspunde interesului profesional și
aptitudinilor diverse ale cursanților.

9 Nicolae Iorga, Istoria învățământului românesc , București, Editura Didactică și Pedagogică, 1971, p. 165;
10 Ibidem , p. 118;
11 Anghel Manolache, op. cit., p. 48 ;
12 Cristina Gudin, op. cit., p. 118.

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
7
De asemenea, bacalaureatul, examenul general de liceu, suporta modificări radicale,
transformându -se într -un mijloc de evaluare eficientă, capabilă să evidențieze spiritul analitic
al elevului. Examinarea asupra tuturor materiilor parcuse de -a lungul liceului este limitată de
câteva materii din anul ter minal, evitându -se suprasolicitarea și acumularea superficială a
informațiilor. Pentru a se putea diferenția scopul bacalaureatului din 1899 cu cel din reformele
anterioare, Spiru Haret afirma: „Scopul examenului de absolvire nu este de a dovedi gradul
cunoștințelor candidatului, ceea ce l -ar fi identificat cu fostul examen de bacalaureat, ci de a
dovedi mai ales influența studiilor făc ute asupra formării cugetării.”13
Nu toți intelectualii erau de acord cu viziunea și decizia lui Haret, așa că iată și păre rile
distin sului pedagog Constantin Du mitrescu , raportorul legii lui Haret: „ În loc ca liceul să fie o
școală de cultură generală, care să se ocupe de a pregăti tineri folositori societății, și prin suma
de cunoștințe câștigate, prin puterea de a gândi și de a se orienta cu succes în viață; din contră,
liceul a devenit o școală de pregătire pentru bacalaureat. Bacalaureatul însă, fiind examen de
memorie, și enciclopedia cunoștințelor studiate în liceu prea vastă pentru mintea școlarilor de
11-18 ani, rezult atul a fost o confuzie spăimântătoare în mintea absolvenților de liceu. Numai
așa se explică, panica ce cuprindea regulat, în fiecare sesiune de bacalaureat, și pe școlari și pe
părinți, și chiar pe școlarii, cari isprăviseră liceul cu oarecare succes. To ți considerau acest
examen ca o loterie și căutau prin diferite influențe să câștige favoarea profesorilor examinatori.
Astfe’ se poate zice că bacalaureatul, între altele, a fost una din cauzele principale de slăbire a
studiilor în învățământul secundar. ”14
Elaborarea de programe școlare conforme cu cerințele societății, restructurarea
învățământului secundar pentru fete (în sensul adaptării lui la rolul de viitoare mame și
gospodine), optimizarea pregătirii pedagogice a cadrelor didactice prin apariția se minariilor
pedagogice și a școlii normale superioare de fete de la Iași sunt doar câteva aspecte ale
instrucției secundare care merită a fi amintite.
Referitor la învățământul superior, legea din 1898 cuprindea importante precizări:
pentru administrarea instrucției superioare din fiecare centru universitar, lua ființă Senatul
universității, format din rector, decani și câte un trimis al fiecărei facultăți; se fixează gradele
universitare (docent, agregat și profesor), precum și metodologia ocupării catedr elor vacante
(devine necesară înscrierea la concurs sau recomandarea, în cazul persoanelor marcante dint run

13 Spiru Haret , Raport adresat M. S. Regelui , București, 1903, p. 221, apud. G. G. Antonescu, Educație și cultură ,
ediția a III -a, București, Editura Cultura Românească, 1935, p. 16;
14 Constantin Dumitrescu – Iași, Raport asupra proectului de lege a învățământului secundar și superior 1897 –
1898 , Revista pedagogică, p g. 383, apud , G. G. Antonescu, op. cit., p. 17 .

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
8
anumit domeniu științific)15. În atribuțiile Senatului intrau atât rezolvarea problemelor
principale de ordin didactic, cât și a celor de ordin admin istrativ. O altă prevedere a legii din
1898 a fost aceea a dezvoltării laturii practico -aplicative, punându -se bazele îmbinării
învățământului teoretic de pe băncile universității cu exercițiul practic din ateliere/laboratoare.
În ceea ce privește învăț ământul profesional din 1899, legea adoptată de Spiru Haret
venea în întâmpinarea dorinței de intensificare a activității industriale, preconizând pregătirea
forței de muncă necesară atingerii acestui obiectiv impresionant, dar și a cadrelor didactice
specializate. Așadar, învățământul profesional avea în vedere agricultura, industria, comerțul,
în slujba cărora erau puse instituții variate (școli primare, inferioare și superioare de agricultură
și de meserii, școli elementare și superioare de comerț, școli de gospodărie rurală pentru fete),
ce permiteau elevilor să dobândească o formație diferențiată ca specializare și ca nivel de
pregătire.
Legea din 1903 completa legea învățământului primar și normal primar a lui Petru Poni
și dovedea un interes deoseb it pentru îmbunătățirea stării instucției elementare din mediul rural.
Se intenționa înzestrarea școlilor primare și normale pentru învățători cu terenuri pentru
practicarea „economiei domestice”, provenite din moșiile aflate în proprietatea statului sau a
comunelor. Ridicarea localurilor pentru școli (peste 2000 de școli primare sunt deschise în
mediul sătesc prin aplicarea legii), corelată cu folosirea încăperilor școlilor exclusiv pentru
desfășurarea activităților didactice, a permis o creștere sensibilă a numărului de copii înscriși.
Nu putem omite actul normativ destinat grădinițelor de copii (1909), instituții de educare
a preșcolarilor, înființate cu predilecție în zonele dominate de populație nevorbitoare de limbă
română.

În concluzie, nevoia de reformare a învățământului românesc s -a resimțit intens de -a
lungul veacului al XIX -lea, conturându -se astfel în numeroasele inițiative care vizau
modernizarea acestui sector, inițiative care s -au materializat sau au devenit surse de inspirație
pentru proi ectele ulterioare. Legile lui Spiru Haret au revizuit realmente toate actele legislative
din deceniile anterioare, iar direcția reformelor sale nu putea fi decât una modernizatoare în
consens cu cerințele de dezvoltare ale societății românești de la finel e secolului al XIX -lea și
început de secol XX.

15 Cristina Gudin, op. cit., p. 119.

ELITELE ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI
9

Bibliografie

 Antonescu G. G ., Educație și cultură , ediția a III -a, București, Editura
Cultura Românească, 1935;
 Gudin C ., Istoria modernă a românilor: Cultură și modernizare ,
București, Editura Tritonic, 2009;
 Iorga, Nicolae , Istoria învățământului românesc , București, Editura
Didactică și Pedagogică, 1971;
 Manolache A., Pârnuță Gh., Istoria invățământului din România: vol. 2:
1821 -1918 , București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993;
 Pompiliu, Marcea , Învățământul în școalele noastre , în „Convorbiri
literare” , anul IX, 1875, nr 6, Iași, Tipografia Națională, 1876.