Morariu Andreea Lector dr. NATEA Mihaela Daciana [612660]

PEDEAPSA CAPITALĂ CA
PROIECȚIE IDENTITARĂ

MASTERAND: [anonimizat]:
Morariu Andreea Lector dr. NATEA Mihaela Daciana
E.C.C.E. II

AN UNIVERSITAR
2017 – 2018

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
2

PEDEAPSA CAPITALĂ
CA PROIECȚIE IDENTITARĂ

Viața este un drept esențial al omului prevăzut în Constituția fiecărui stat. În cadrul
societății în care acesta trăiește a fost stabilit un set de reguli, destul de complex, cu ajutorul căruia
societatea respectivă să se organizeze, să funcționeze și să se dezvolte. Lipsa unor prevederi clar
definite la nivelul unei comunități ar putea genera o instabilitate a relațiilor dintre membrii săi.
Drept urmare, un cadru juridic bine organizat care să acopere toate domeniile este absolut
indispe nsabil. Nerespectarea acestuia prin săvârșirea unor infracțiuni de natură penală atrage după
sine anumite sancțiuni direct proporționale cu faptele săvârșite. Printre cele mai grave sancțiuni se
enumeră pedeapsa capitală.
Ceea ce ne suscită interesul în ce ea ce privește pedeapsa cu moartea este faptul că aceasta
constituie cea mai severă formă de represiune din istoria omenirii. Acest tip de sancțiune a fost
analizat și dezbatut încă dinaintea erei noastre de către importante personalități precum Cicero și
Caesar, iar mai târziu de către Sfântul Augustin, însă, abia începând cu veacul al XVIII -lea, odată
cu consemnările juristului italian, Cesare Beccaria, popoarele au început să acorde o mai mare
atenție teoriilor umaniste ce pledau în favoar ea abolirii ped eapsei capitale.
În Evul Mediu, pedeapsa cu moartea era aplicată pentru mult mai mult e infracțiuni decât
în prezent. Spre exemplu, în India erau condamnate la moarte persoanele care împrăștiau zvonuri
mincinoase, furau un elefant imperia l sau pentru uciderea unei vaci . În Egipt, când idolatria
pisic ilor a ajuns la apogeu, rănirea acestora se sancționa cu moartea. Iudeii au impus pedeapsa cu
moartea pentru înjurături, babilonieinii pentru vânzarea de bere stricată, iar asirienii pentru frizerii
care tundeau prost, important de precizat fiind faptul că pe atunci, coafurile stilate erau însemne
ale rangului.1
La Roma, în aceeași perioadă, un cetățean putea fi condamnat la moarte pentru numeroase
infracțiuni grave, dar și pentru fapte mai triviale care erau prevăzute în cele Douăsprezece Table

1 Charles Panati, Cartea sfârșiturilor , București, Editura Orizonturi, 2005, p. 95.

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
3
de legi: pentru publicarea de pamflete, pentru înșelarea unui client de către patron, pentru intonarea
unor cântece insultătoare la adresa unor personalități cu înalte funcții publice și nu în ultimul rând
pentru tul burarea liniștii din cetate în timpul nopții; toat e aceste „infracțiuni” fiind, în prezent,
distracții obișnuite.2

Dacă ne îndreptăm atenția asupra conte mporaneității, putem observa că, d e obicei,
pedeapsa capitală prevăzută de legislația statelor poate fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de
libertate sau, atunci când este instituită ca pedeapsă obligatorie unică, ea poate fi influențată de o
serie de elemente care vizează persoana infractorului sau de unele considerente de fapt. Printre
infracțiunile contra siguranței intern e și externe a statului pentru care se aplică pedeapsa cu
moartea, cele mai cunoscute sunt trădare a și spionajul săvârșite fie în timp de război, fie pe timp
de pace. În Grecia, pedeapsa capitală este obligatorie pentru crime împotriva integrității naționale.
Pedeapsa cu moartea va fi pusă în aplicare în cazul trădării în Australia, Bulgaria, Canada, F ilipine,
Ghana, Indonezia, India, Iran, Irak, Pakistan, Polonia, Egipt, Republica Sud -Africană, Sri Lanka,
S.U.A (în 23 de state federate). Comiterea infracțiunii de spionaj determină pedeapsa capitală în:
Iran, Maroc, Salvador, Spania, Turcia, Egipt, SUA și alte state. O serie de infracțiuni ce vizează
siguranța internă a statului, cum sunt rebeliunea armată, insurecția, conspirația împotriva statului,
atentatul la viața șefului de stat sunt sancționate cu pedeapsa cu moartea în mai multe state,
precum: Au stralia, Bulgaria, Guatemala, Indonezia, Iran, Laos, Maroc, Pakistan, Sudan, Turcia. O
serie de infracțiuni ce se referă la viața, integritatea fizică sau libertatea persoanei, cum sunt
omorul, violul, răpirea vor determina pedeapsa capitală în: Afganistan, Australia, Canada, Filipine,
Ghana, Guatemala, Iran, Irak, Liban, Maroc, Nigeria, Pa kistan, Sri Lanka, Turcia, S.U.A (18 state
federate), Republica Sud Africană .

Putem spune că pedeapsa cu moartea a fost unul dintre elementele definitorii și un
instrument al statelor totalitare. În acest sens, campioana condamnărilor la moarte în Europa
secolului XX rămâne Germania, care a folosit -o în afara propriului sistem judiciar. În lagărele de
concentrare au fost exterminați peste 6 milioane de evrei. În perioada regimului național -socialist
al lui Hi tler, mai ales în timpul celui de -al doilea război mondial, au fost puse în aplicare în jur de
40.000 de condamnări la moarte .

2 Ibidem , p. 110 -111.

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
4
În 1949, prin noua Constituție germană, pedeapsa capitală a fost scoasă în afara legii. Dar,
în mod ironic, abolirea nu a fost o reacție a politicienilor germani la folosirea sa excesivă în timpul
celui de -al Treilea Reich, ci mai degrabă la executarea cri minalilor de război naziști de către
Tribunalul Internațional pentru Crime de Război.
Când celebra ghilotină, invenția asociată cu Revoluția Franceză și creată pentru o moarte
„cât mai umană“, a retezat, în 1939, capul lui Eugen Weidmann, acuzat de 6 crime, mai multe
răpiri și jafuri, reacția isterică a publicului l -a determinat pe președintele francez Albert Lebrun să
interzică astfel de spectacole. Mai discretă, comisă în umbra închisorilor, ghilotinarea a fost însă
abolită de abia în 1981, la aproape un s fert de secol după ce scriitorul și filosoful Albe rt Camus
scria într-una dintre lucrări le sale intitulată Reflecții asupra pedepsei cu moartea : „Această
dezlipire de trunchi, acest cap viu și dezrădăcinat, aceste lungi jeturi de sânge datează dintr -o epocă
barbară în care se credea că poporul este impresionat prin spectacole degradante. Astăzi, când
această moarte nedemnă este administrată pe ascuns, care este sensul acestui supliciu? Adevărul
este că în epoca nucleară noi ucidem precu m în epoca primitivă.“3
În Marea Britanie, ultimii atârnați în ștreang, în 13 august 1964, au fost Peter Anthony
Allen, de 21 de ani, și Gwynne Owen Evans, de 24 de ani, condamnați la mo arte pentru uciderea
unui lăptar. După atâția ani, Marea Britanie a fost însă pe punctul de a reînvia funesta tradiție,
când, în 2011, o petiție online a forțat parlamentul de la Londra să discute subiectul. Petiția, inițiată
de extremiștii de dreapta, pro punea spânzurarea ucigașilor de polițiști și de copii. Sir George
Young, liderul Camerei Comunelor, a afirmat că „Westminsterul nu poate ignora o asemenea
cerere. Britanicii au opinii puternice și n -ar exista democrație, dacă nu le -am lua în seamă
dorințel e“. Democ ratic, petiția a fost respinsă.4
Nici nu ar fi fost altă soluție, dacă nu vrei să te autoexcluzi din rândul țărilor europene,
condamnarea la moarte fiind interzisă prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și
Convenția Europeană a Dre pturilor Omului. În prezent, din 50 de state, în 49 execuțiile sunt
interzise. Excepția o face Belarusul regimului dictatorial al lui Aleksander Lukașenko. În 2010,
două persoane au fost executate pentru crime multiple, iar în 2011 alte două pentru atentat ul de la
metroul din Minsk.

3 Albert Camus, Arthur Koestler, Reflecții asupra pedepsei cu moartea , București, Editura Humanitas, 2008, p. 154.
4 Charles Panati, op. cit ., p. 118.

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
5
Danemarca, Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Malta, Norvegia, Portugalia sau Vatican nu
au mai folosit pedeapsa capitală pe timp de pace încă din secolul XIX. Primele state care au
renunțat la pedeapsa cu moartea au fost Portugalia (1867) și San Ma rino (1876) și în timp ce, în
2012, Letonia a devenit ultimul stat care abrogă pedeapsa cu moarte pe timp de război.

Care este atit udinea Uniunii Europene vis -a-vis de pedeapsa capitală?
Ei bine, abolirea mondială a pedepsei cu moartea este unul dintre principalele obiective ale
politicii UE în domeniul drepturilor omului. În 2010, UE a emis peste 15 declarații cu privire la
pedeapsa cu moartea, din care cea mai mare parte priveau cazuri in dividuale, și a efectuat
numeroase demersuri î mpotriva acestei pedepse. Catherine Ashton5 a declarat, în tr-unul dintre
discursurile sale către Parlamentul European din iunie 2010, că eforturile UE de abolire mondială
a pedepsei cu moartea constituie pentru ea o „pr ioritate cu caracter personal”.6
Abolirea pedepsei cu moartea este o realizare remarcabilă în Europa, pedeapsa capitală
fiind abolită în toate statele mem bre ale Uniunii Europene și ale Consiliului Europei. Abolirea
pedepsei cu moartea prin lege sau în practică este o condiție prealabilă pentru calitatea de membru
al Consiliului Europei și interzicerea absolută a pedepsei cu moartea în orice împrejurări est e
consfințită în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Reintroducerea pedepsei cu
moartea de către oricare dintre statele membre ar fi contrară valorilor fundamentale și obligațiilor
subiacente apartenenței la ambele organizații. Consiliul Eur opei și Uniunea Europeană îndeamnă
toate statele europene să ratifice protocoalele la Convenția europeană a drepturilor omului care
prevăd interzicerea pedepsei cu moartea. Consiliul Europei și Uniunea Europeană îndeamnă
Belarusul, singura țară din Europa care încă mai aplică pedeapsa cu moartea, să introducă un
moratoriu ca un pas decisiv în direcția apropierii acestei țări de standardele juridice paneuropene.7
Consiliul Europei și Uniunea Europeană salută tendința globală către abolirea pedepsei
capitale, r ezultatul fiind deja că mai mult de două treimi din totalul țărilor au abolit pedeapsa cu
moartea prin lege sau în practică. Trebuie profitat de această dinamică mondială pentru a implica
toate celelalte țări care practică încă pedeapsa cu moartea. Consili ul Europei și Uniunea Europeană
își vor menține angajamentul, asumat în cadrul Organizației Națiunilor Unite, de a susține tendința

5 Prima Înaltă Reprezentantă a Uniunii Europene pentru politica externă și politica de Securitate .
6 http://europa.eu/rapid/press -release_MEMO -11-669_ro.htm , accesat la dat a de 30.05.2018, ora 22:13.
7 http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press -releases/2017/10/09/hr -joint-declaration -death -penalty/ , accesat l a
data de 29.05.2018, ora 14:39 .

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
6
mondială în favoarea abolirii. Acestea vor utiliza toate mijloacele disponibile pentru a combate
tortura și alte încălcări g rave ale drepturilor omului asociate impunerii și aplicării pedepsei cu
moartea.8

În concluzie, consider că t oate aceste legi care reglementau sancționarea unor infracțiuni
cu pedeapsa capitală, ne pot oferi detalii importante despr e cultura unui anumit stat, tradiții,
ritualuri, chiar și credințe. De exem plu, p utem observa cu ușurință faptul că încă din cele mai vechi
timpuri uciderea cu cruzime, în public, a unui condamnat a fost privită ca un mod de intimidare a
posibililor infractori. O moa rte în chinuri era mijlocul perfect prin care se putea induce teroare în
rândul oamenilor care duceau zilnic o luptă aprigă pentru supraviețuire . Însă, de aici se nasc
întrebările: au reușit, oare, aceste orori publice să inducă teama de a săvârși posibile infracțiuni?
Au reușit să reducă numărul delictelor? Cred că răspunsul îl putem afla cu ușu rință din scrierile
lui Cesare Beccaria :
„Pedeapsa cu moartea devine, pentru cei mai mulți, un spectacol, iar pentru unii, un obiect
de compătimire amestecată cu indignare; mai mult aceste două sentimente cuprind sufletul
spectatorilor decât groaza salu tară pe care legea vrea să o inspire. La pedepsele moderate și
continui însă, sentimentul dominant este ultimul, pentru că este singurul. Limita pe care legiuitorul
ar trebui s -o fixeze asprimii pedepsei pare a consta în punctul în care sentimentul de comp ătimire
începe să -l învingă pe oricare altul în sufletul spectatorilor unui supliciu, care are loc mai mult
pentru ei decât pentru cel vinovat.”9
Ei bine, eu nu sunt pe deplin de acord cu această idee conform căr eia practicarea unor astfel
de vi olențe ar fi singura modalitate prin care putem preveni infracțiunile, sau poate chiar nu
constituie o modalitate de prevenire. Consider că pentru a putea modela o societate mai pașnică,
mai sigură, în care cetățenii să se dezvolte într -un cadru armonios trebuie să privim spre rădăcina
din care se dezvoltă astfel de comportamente și anume educația. Ca suport a acestei observații, țin
să pun pe tapet și opinia lui Cesa re Beccaria:
„Cel mai sigur dar cel mai dificil mijloc de a preveni infracțiunile este să se perfecționeze
educația, materie prea vastă și care depășește limitele pe care mi le -am prescris; materie care,
îndrăznesc să mai spun, este prea intim legată de natura guvernământului, pentru ca să nu fie

8 Ibidem.
9 Cesare Beccaria, Dei delitti e delle pene. Despre infracțiuni și pedepse , Iași, Editura Alfa, 2006, p. 44.

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
7
mereu, până în foarte îndepărtatele secole ale fericirii publice, un câmp sterp și cultivat numai ici
și colo de puțini înțelepți. Un mare om, care luminează umanitatea ce -l persecută, ne -a arătat în
amănunt c are sunt cele mai de seamă principii de educație cu adevărat folositoare oamenilor,
anume că ea constă mai puțin într -o mulțime sterilă de obiecte, cât de alegerea și precizarea lor; că
ea constă în a înlocui copiile prin originale, atât în chestiuni moral e, cât și în cele fizice, pe care
întâmplarea sau dibăcia profesorului le prezintă sufletelor fragede ale tinerilor; în a -i îndemna spre
virtute pe calea lesnicioasă a sentimentului și în a -i abate de la rău prin efectul sigur al necesității
și al neajunsu rilor, nu prin șubrezenia poruncii, care nu obține decât o ascultare prefăcută și
trecătoare”.10
Întorcându -ne în prezent, în ceea ce privește reglementările juridice la nivel național și
internațional putem spune că , în mod cert, acestea se orientează către abolirea pedepsei cu moartea
în cele mai multe state ale lumii , întrucât acest curent contribuie la creșterea demnității umane, la
punerea în evidență a importanței drepturilor fundamentale, pedeapsa cu moartea neavând un loc
legitim în sistemul penal al societăților democratice. Această idee a fost dezvoltată și de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care consideră că „apărarea și dezvoltarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale se bazează pe un regim politic într -adevăr
democratic (…), pe o concep ție comună și un respec t comun al d repturilor omului” .11

10 Ibidem, p. 94.
11 CEDH, 30 ianuarie 1998, Partie communiste unifi é de Turquie et autres c/ Turquie , Recueil 1998 -I, p. 45

PEDEAPSA CAPITALĂ CA PROIECȚIE IDENTITARĂ
8

BIBLIOGRAFIE

 Beccaria, Cesare , Dei delitti e delle pene. Despre infracțiuni și pedepse , Iași,
Editura Alfa, 2006 .

 Camus, Albert, Koestler, Arthur, Reflecții asupra pedepsei cu moartea ,
București, Editura Humanitas, 2008 .

 Panati, Charles , Cartea sfârșiturilor , București, Editura Orizonturi , 2005 .

 CEDH, 30 ianuarie 1998, Partie communiste unifié de Turquie et autres c/
Turquie , Recueil 1998 -I.

 http://europa.eu

 http://www.consilium.europa.eu