Morala Familiei Azi Tentinte Directii

Cuprins

Capitolul 1. Tendințe ale familiei, azi……………………………………………pag. 3

Capitolul 2. Direcții sau încotro se îndreaptă familia? ………………………… pag. 6

Capitolul 3. Influențe asupra familiei……………………………………………pag. 8

Capitolul 4. Concluzii……………………………………………………………..pag. 10

Bibliografie………………………………………………………………………pag. 11

Morala familiei, azi: tendințe, direcții, influențe

Capitolul 1. Tendințe ale familiei, azi

Pentru început, aș fi tentată să redau o definiție standard a familiei sau să enumăr câteva caracteristici specifice care o definesc în mod clar. Însă nu am să fac acest lucru, deoarece fiecare știe în sinea sa ce reprezintă această formă de a viețui, datorită faptului că toți oamenii provin dintr-o anumită familie, chiar dacă unii nu au avut șansa binecuvântată de a crește în sânul acesteia din diferite motive.

Prin urmare, ne vom ocupa de urmărirea tendințelor la care este supusă instituția familiei astăzi.

Ca prim aspect al acestui subiect, mărturia unei mame este grăitoare în acest sens. Ea spune așa: „una dintre cele mai mari temeri ale părinților din zilele noastre este de-a nu avea un copil prea moale. Că, de, dacă e moale, îl calcă toți tupeiștii în picioare, iar el, copil bun, cu șapte ani de-acasă, are numai de pierdut! Tocmai de aceea am fost deseori mustrată de „prieteni” și cunoscuți că prea mi-am crescut copiii cu bun-simț și că „păcat de inteligența lor, că n-o să răzbească în viață din cauza unora cu mai mult tupeu”. Acesta este un caz foarte des întâlnit în societatea noastră secularizată și arată nivelul de moralitate la care se află ea. Zadarnic tot caută „experții în domeniu” motive freudiene pentru frustrările tinerilor și adolescenților, zadarnic încearcă să explice goana lor după acel „altceva” nemaipomenit, care de cele mai multe ori, îi aruncă în consumul de droguri, sau în cel mai „bun” caz, al alcoolului… De fapt, totul vine de la lipsa de pace, de la dezechilibrul care a răsturnat ordinea firească și armonia pe care Dumnezeu le-a așezat în om dintru început.

Așadar, am uitat noi azi să împlinim a doua parte a poruncii Mântuitorului care spune: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii!”(Mt 10,16)? Căci e limpede că Domnul Iisus Hristos nu le-a spus celor din vechime și implicit nouă, să fim tâmpi sau „copii cu mintea”, ci, din contră, „înțelepți ca șerpii”. Dar totuși, El ne cere să fim blânzi, adică să avem pace și la fel să-i învățăm și pe copiii noștrii, să aibă pace interioară și echilibru. Atunci, ne punem întrebarea alături de această mamă menționată mai sus, cum să-i facem pe acei oameni care gândesc așa, să înțeleagă că „îndrăzneala, cum foarte cosmetizat se numește acest tupeu fără margini al unora, răpește pacea copiilor lor, iar pierderea păcii duce la o tulburare și o neliniște care devine aproape constantă”.

Un al doilea aspect care nu poate fi trecut cu vederea este cel legat de educația copiilor așa-numită de „modă veche” și era computerelor. Foarte mulți dintre părinți se entuziasmează când își văd copiii de vârstă preșcolară învățând să se joace pe calculator. Dr. Jane Healy scria că i-a auzit destul de des pe astfel de părinți spunând: „Copiii aceștia sunt mult mai inteligenți decât noi. Uitați-vă ce bine se pricep să lucreze cu un computer!”. Dr. Healy comenta: „E un nonsens! Nu-i ceva atât de dificil să folosești un computer și, chiar dacă a învățat asta, copilul vostru nu înseamnă că nu mai are nevoie și de implicarea voastră, ca părinți în educația lui. Copilul vostru s-ar putea să vă învețe despre computer – dar voi aveți în continuare responsabilitatea de a-l învăța alte lucruri, care sunt mult mai importante!”

Din păcate, odată cu creșterea nevoilor de trai, părinții devin tot mai ocupați, având uneori și câte două-trei job-uri în paralel. Trăiesc într-un stres și o oboseală continue crezând că nu este ceva mai important decât să asigure o stare materială cât mai bună familiei și „să nu le lipsească nimic”. Nu spun că acesta este un lucru rău, dimpotrivă. E un lucru bun să fii harnic și eficient. Dar am observant că cea mai mare nevoie a copiilor este prezența părinților lor. Se bucură de lucruri materiale, însă bucuria lor e umbrită rapid atunci când își dau seama că e deja o oră târzie, părinții lor nu și-au terminat încă treaba, iar ei se află tot singuri în fața televizorului care nu le transmite nicio emoție sau căldura părintească, iar de vreun bun sufletesc nici nu mai poate fi vorba.

Cineva spunea la un moment dat că orice bun pe care îl ai în posesie, te posedă într-o anumită măsură.

Dr. Healy scria: „părinții și profesorii îmi spun că un element cheie pentru câștigarea cursei către succesul financiar îl constituie, în viziunea lor, familiaritatea copilului de la o vârstă cât mai fragedă cu utilizarea computerului”. Tot ea adaugă: „pe lângă falsitatea definirii „succesului” prin astfel de criterii limitate, o experiență precoce a tehnologiei nu garantează nimic. Treptele până în vârf se vor construi dintr-o gamă întreagă de abilități umane, între care, nu în ultimul rând, se numără creativitatea – ce lipsește cu desăvârșire în mentalitatea susținătorilor educației prin computer.” În fapt, cred că este de datoria părinților, ca adulți, să-i protejeze pe copii, să nu-i expună de la vârste foarte mici la experiența electronică. S-a constat că timpul petrecut în fața calculatorului în primii ani de viață, nu doar că diminuează timpul alocat activităților importante pentru dezvoltarea copilului, ci poate chiar să creeze obiceiuri proaste de învățare, „ducând la o slabă motivație și chiar la simptome de dizabilități de învățare.”

„Adevărul brut”, conchidea Dr. Healy „în pofida a oricât de mult entuziasm ar exista pentru părerea opusă, este că acei copii fără computer, dar cu o bună educație generală, au mult mai multe șanse să reușească în viață decât copiii înconjurați de capricii tehnologice”. Și dacă suntem foarte sinceri și ne uităm în jurul nostru, chiar așa este. Copiii care au dezvoltat relații sănătoase cu părinții lor, având parte de activități din cele mai diverse și creative, au devenit tineri echilibrați, motivați, capabili de a empatiza cu cei din jur. Pe când copiii crescuți mai mult în „lumea virtuală”, întâmpină mari dificultăți în perceperea corectă a realității, a relațiilor sociale și, din această cauză, au tendința de a se izola încă de la vârste destul de mici. Totodată, acești copii sunt predispuși la tulburări de personalitate și probleme afective.

Un alt aspect pe care aș dori să-l prezint este, de data aceasta, legat de familiile care își cresc totuși copiii într-o bună rânduială, aproape de biserică. Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul, canonizat de curând, spunea: „Scopul nu este să-i ducem pe copii cu sila la biserică, ci să-i facem să o iubească.” Tot Părintele Paisie în învățătura sa despre creșterea copiilor spunea că este nevoie și de o asceză potrivită copiilor. Din acest punct de vedere, educația se aseamănă foarte mult cu știința medicală: pentru tămăduire este nevoie de lupta cu microbii, pe de-o parte, iar pe de altă parte, luarea unui tratament corespunzător, care să facă trupul sănătos.

Aici trebuie să subliniem faptul că asceza la copii este neceară pentru a dobândi o cugetare plină de bărbăție și să nu se teamă de suferință în lupta pentru dobândirea binelui și a virtuții. Sfinții Părinți spun că lașitatea sufletului se naște din iubirea de sine, iar iubirea de sine din puțina credință. Astfel, Cuviosul Părinte Paisie, vorbind despre Sfântul Arsenie Capadocianul, a cărui viață a scris-o, amintește cum Sfântul Arsenie „folosea și asceza potrivită copiilor ca să le sporească bărbăția/ curajul, și în același timp să le smerească patimile. Îi învăța pe copii și Rugăciunea minții – „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, iar când greșeau câteodată sau sufereau vreun necaz, îi învăța să spună: ‹‹Am păcătuit, Dumnezeul meu!››”. Aceste lucruri îi învăța Sfântul Arsenie pe copii pentru a-i ajuta să-și curățească mintea și încă un lucru important, îi învăța să aibă nădejde și să dobândească putere de la „Numele lui Hristos și al Maicii Domnului”.

Virtutea discernământului – spun Sfinții Părinți ai Bisericii noastre – este fiica smereniei. Părinții trebuie să-i ajute cu discernământ pe copii, încă de când sunt mici, să se apropie de Hristos. Doar omul smerit poate să aibă dreaptă-socoteală, pentru că, pe de-o parte, cu smerenia lui atrage Harul Duhului Sfânt, care îl luminează în căile lui, iar pe de altă parte, cel smerit nu are prejudecăți, nici atașamente bolnăvicioase în ceea ce face – și astfel primește cu încredere voia dumnezeiască, respectând absolut și libertatea persoanei celuilalt, chiar dacă celălalt este micul său copil. De multe ori, „copiii suferă din pricina mândriei părinților”.

Capitolul 2. Direcții sau încotro se îndreaptă familia?

Dincolo de toate statisticile existente e clar că instituția familiei a avut și încă are multe de suferit.

Este o realitate faptul că azi vedem tot mai multe familii monoparentale, fie din cauza unui divorț, fie din hotărârea unor femei de a aduce pe lume un copil pe care să-l crească singure (mă refer aici la fecundarea in vitro). Și atunci ne punem întrebarea, mai poate fi aceasta numită familie?

Această cumplită rană a familiei care se numește divorț afectează într-un mod hotărâtor copiii, care rămân dezorientați și poate marcați pe viață. Desigur, fiecare caz în parte este diferit și nu se poate acorda un verdict unanim acceptat. Poate în unele situații e de preferat un divorț mai bine, decât să crească niște copii nevinovați într-un mediu „toxic”.

Conform unei cercetări efectuate de Institutul Național de Statistică pe tema divorțurilor din România, în anul 2013, 28.507 cupluri de români au divorțat, mai puțin cu aproape 3000 decât în anul 2012. „Durata medie a căsătoriilor desfăcute în România anului 2013 prin divorț a fost de 13,6 ani și practic, una din cinci căsnicii s-a terminat în fața judecătorului sau notarului. Cauzele invocate pentru desfacerea căsătoriei au fost: 3,3% infidelitate conjugală, 2,5% alcoolism, 2,3% violențe fizice, 3,5% cauze combinate, 23,9% alte cauze și 65% acordul părților”.

Alte probleme morale legate de familie sunt: sensul și scopul familiei, procreerea, fidelitatea conjugală, planingul familial, avortul, contracepția, violența în familie, creșterea și educarea copiilor și altele.

Să ne oprim puțin asupra sensului și scopului familiei. Scopul căsătoriei este de a asigura, între două persoane, o legătură bazată pe responsabilitate și fidelitate, care reprezintă și reactualizează legătura veșnică stabilită de Dumnezeu cu poporul Său ales. Din această perspectivă Apostolul Pavel afirmă că mariajul este o „mare taină” care e strâns legată de Hristos și Biserică (Efes. 5,21-23, epistola ce se citește la cununie). Această legătură a legământului prin care Dumnezeu lucrează la mântuirea noastră este în esență o legătură nupțială. Și invers, relația nupțială își atinge scopul și se împlinește numai atâta timp cât este bazată pe angajamentul etern al legământului. Expresia sexuală își are locul potrivit numai în cadrul legământului conjugal”.

O tendință generală care domină societatea de astăzi și influențează direcția familiei este următoarea: majoritatea tinerilor aleg să se căsătorească la o vârstă târzie, aproximativ după vârsta de 27-28 de ani, uneori chiar și depășind pragul de 35 de ani. În aceste condiții, este de la sine înțeles că vor apărea și probleme specifice vârstei.

Dispărând familia, ca celula de bază a societății, va dispărea însăși rațiunea ei de a fi, dar și a omului ca ființă comunitră. Dispărând familia, nu va rămâne în societate decât un individ singular, care nu are scop precis și trăiește doar pentru sine, iar după ce își va fi încheiat existența, nu lasă în urma lui nicio moștenire importantă, ci numele lui piere odată cu el.

Aminteam adineaori de așa-zisul planning familial. În lumea contemporană, cel puțin în cea care se consideră „civilizată”, se pune foarte serios problema planningului familial. A gândi la numărul copiilor pe care poți să-i naști, să-i educi și să-i faci oameni este o realitate a cuplului familial. Și deja este un control, un planning. Că din acest moment cuplurile iau sau nu măsuri pentru limitarea nașterilor, este altceva. Degradarea ce caracterizează ruinarea familiei în zilele noastre se face prin introducerea în sânul familiei a unor și mai grave perturbări, odată cu utilizarea sistemului mondial de „planificarea familială”, în primul rând a pilulei anovulatorie. Apariția acestei pilule are, într-adevăr, ceva din ceea ce se numește „revoluție”; prin invenția unor substanțe hormonale contraceptive și contragestive, omenirea dispune de mijloace chimice, la care se adaugă și cele mecanice care îi permit să disocieze sexualitatea de procreație. Efectele acestei revoluții sunt amplificate de contribuțiile pornografiei contemporane, puse la punct prin cele mai subtile și moderne mijloace tehnologice. În felul acesta, familia devine un instrument de plăcere, „un egoism în pereche, spre a se desfăta cât mai deplin unul de celălalt”. Această ebrietate senzuală a amorului nu satisface însă exigențele adevăratei societăți conjugale, înregistrările de ordin negativ, pe care le face etica socială în ultima vreme, pe de altă parte, se referă la toate aspectele așa-zisului „amor liber”, pentru a se insinua că și căsătoriile temporare, căsătoriile de încercare, căsătoriile-prietenie”, nu sunt decât nume pentru unele și aceleași false concepții și realizări de căsătorie și familie”

Capitolul 3. Influențe asupra familiei

O mare influență asupra familiei o are societatea secularizată de astăzi. Atacată din toată părțile, familia tradițională se chinuie să reziste în lupta inegală cu așa-zisa „familie surogat”. Iar această familie surogat o reprezintă: căsătoria de probă, familia fără binecuvântarea Bisericii, căsătoriile între homosexuali, ș.a.

Oamenii pot trăi cununați sau necununați. Despre cei care nu sunt cununați, spunem că trăiesc în concubinaj. Dar căsătoria de probă nu poate fi numită concubinaj, deoarece ea este totuși o declarație în fața autorităților statului (primarului) că o fată și un băiat, pe o perioadă de două luni sau un an sau cinci ani, vor trăi împreună pentru a se „proba”, să constate dacă se înțeleg unul cu celălalt, dacă se potrivesc. Aceasta este o influență importată din Occident. Și din păcate nu e singura. Însă aceste lucruri nu sunt permise de morala creștină deorece distrug neamul românesc. Iar pentru noi este foarte important că facem parte dintr-un neam, căci la judecată, după cum spun Sfinții Părinți, vom fi chemați fiecare în neamul lui.

Dacă ne întrebăm: „ce putem să facem dacă lucrurile stau așa?”, părintele Nicolae Tănase spunea în acest sens: „Să fim împotrivă și să ne susținem punctul de vedere. Să nu ne așteptăm la succes, nu vom fi acceptați, creștinii nu au fost niciodată acceptați. Mântuitorul a spus: ‹‹Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.(In 18,36) …iar voi nu faceți ale lumii. Trăiți în lume, dar nu faceți ale lumii››”.

Conchidem că suntem datori, ca și creștini, să dăm mărturie despre cum ar trebui întemeiată o familie creștină, în primul rând prin exemplul propriu, iar apoi dacă e necesar și situația o cere, să spunem, să argumentăm, să nu tăcem. Însă e important de reținut că toate lucrurile se fac cu cea mai mare atenție și cu dreaptă-socoteală.

Familia fără binecuvântarea Bisericii este des întâlnită în zilele noastre. Mulți sunt de părere că nu au nevoie de nimeni (Biserică sau preoți) care să le dea „vreun acord” în a trăi cu persoana iubită. Afirmă că iubirea nu are limite și nu este nevoie de niciun „formalism” care să le-o confirme, de-aceea nu cred în Taina Nunții. Se cunună doar civil pentru a fi „cu acte în regulă” și atât. Însă Apostolul Pavel spune: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică”(Efeseni 5,32). Cu aceste cuvinte, Sfântul Apostol vorbește despre sfințenia tainei cununiei și cât de mare este ea înaintea lui Dumnezeu. „Este taina dragostei, a unirii și a dăruirii. Slujba prin care Biserica noastră binecuvântează Taina Căsătoriei subliniază cu putere cele două țeluri de căpătâi ale acesteia: primul fiind dragostea și unirea soților, iar al doilea nașterea de prunci. Prin toate rugăciunile Tainei Căsătoriei, Biserica cere lui Dumnezeu – legiuitorul nunții, Acela care prin venirea Sa în Cana Galileii a binecuvântat căsătoria – să păzească pe cei doi soți „în pace și înțelegere” și să le dăruiască „roadele pântecelui”.”

Căsătoria între homosexuali nu a fost acceptată legislativ în țara noastră, deși au existat proiecte de lege care au susținut această „cauză”. Deocamdată aceste proiecte au fost respinse în unanimitate de către Guvern, dar nu știm ce va fi pe viitor. Din punct de vedere creștin și moral această căsătorie nu este binecuvântată de Dumnezeu, prin urmare nu este acceptată nici de Biserică. În Vechiul Testament, mai precis în Levitic 20,13 este scris așa: „De se va culca cineva cu bărbat ca și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este.” Observăm, așadar, cât de cutremurător este acest păcat și nu are rost să mai insistăm asupra lui. Cert este că el umbrește normalitatea și frumusețea familiei tradiționale așa cum a fost creată ea de Dumnezeu în rai, prima familie fiind constituită de protopărinții noștrii Adam și Eva. Pe de altă parte, problema înfierii copiilor de către cuplurile homosexuale devine una foarte delicată, întrucât se atentează la inocența și integritatea copilului care în loc de o mamă și un tată, va avea două mame sau doi tați.

O altă consecință gravă care poate urma acceptării căsătoriilor între persoane de același sex, ar putea fi și cazul următor: „În data de 18 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a Statului Massachusetts, S.U.A, a anunțat hotărârea asupra cazului Goodridge, declarând neconstituțională neacceptarea "căsătoriei" între parteneri de același sex.”

Capitolul 4. Concluzii

Dacă despre o icoană se spune că este „fereastră spre cer”, la fel putem afirma și despre familia creștină. Prin ea se perpetuează neamul omenesc și se împlinește porunca Domnului: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți”(Fac 1,28). Domnul ne-a învățat în toate și ne-a arătat „calea, adevărul și viața”. Așadar, indiferent care sunt tendințele lumii, azi, direcțiile ei sau diferitele influențe, suntem datori să privim spre modelul uman desăvârșit, care este Domnul Iisus Hristos. El a binecuvântat Nunta din Cana Galileii și prin aceasta a ridicat căsătoria la rang de taină. O taină mare în care matematica este sfidată, deoarece dacă aduni un trup cu un alt trup, nu rezultă două trupuri, ci unul singur, după cum însuși Mântuitorul mărturisește: „Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup”(Mc 10,8).

Iar din acel trup se naște o viață nouă, o nouă misiune, un nou chip al lui Dumnezeu prin care să se facă cunoscută măreția slavei Sale. Pentru a sublinia bucuria și importanța unui copil (sau mai multor copii) în cadrul familiei, marele teolog, părintele Dumitru Stăniloae, spunea că „între cei doi nu poate fi o comuniune deplină dacă nu va apărea cel de-al treilea, care va deschide un nou orizont al iubirii lor”. Astfel, între cei doi parteneri poate interveni o iubire egoistă, o singurătate în doi. Însă acest dar minunat care este copilul, are menirea de a uni familia și de a o întregi, făcând-o să se asemene „structurii supremei iubiri”, după cum afirma părintele Stăniloae.

Nu în ultimul rând, aș dori să menționez că niciun alt surogat nu va putea înlocui vreodată familia cea adevărată, chiar dacă în societatea de azi se dorește foarte mult lucrul acesta. De aceea, noi ca și creștini trebuie să fim treji, apărându-ne valorile morale și tot ce avem mai scump de la înaintașii noștrii care au murit să păstreze neciuntit adevărul de credință și trăirea autentică.

BIBLIOGRAFIE

1. Breck, John, Darul Sacru Al Vieții. Tratat de Bioetică. Patmos, 2003.

2. Cuviosul Paisie Aghioritul. Viața de Familie. Editura Evanghelismos, 2003.

3. Dr. Jane Healy. Failure to Connect: How Computers Affect Our Children.s Minds. New York: Editura Simon & Schuster, 1998.

4. Mirică, Alina. “Pacea Copilului Meu.” Familia Ortodoxă, no. 11(70) (noiembrie 2014): 80.

5. Părintele Paisie Aghioritul. Cuvinte IV, Sihăstria Sf. Ioan Teologul. Suroti: Sf. Arsenie, 2003.

6. Stăniloae, Dumitru. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Ediția a IV-a. Vol. 1. 3 vols. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2010.

7. Tănase, Pr. Nicolae. Soț Ideal, Soție Ideală. Sibiu: Anastasis, 2011.

8. Todea-Gross, Dr. Christa, and Ilie Moldovan. Îndrumarul Medical Și Creștin Despre Viață Al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita Din România. Cluj-Napoca: Renașterea, 2008.

Http://economie.hotnews.ro/stiri-Finante_banci-17391811-Analiza-2013-Una-Din-Cinci-Casatorii-Terminat-Prin-Divort-Durata-Medie-Casatoriei-13-6-Ani-Infidelitatea-Invocata-3-3-Din-Cazuri.htm

Http://www.crestinortodox.ro/morala/consecintele-Legalizarii-Casatoriilor-Homosexuale-96734.html

Http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Sfaturi_duhovnicesti_pentru_familiile_fara_copii