Montarea Si Intretinerea Lagarelor cu Alunecare

Cuprins:

Argument

Capitolul 1- Caracteristici, părți componente, materiale

Capitolul 2- Funcționarea lagărelor cu alunecare

Capitolul 3- Lagăre radiale hidrodinamice

Capitolul 4- Alte tipuri de lagăre cu alunecare

Capitolul 5- Montarea lagărelor cu alunecare

Capitolul 6- Întreținerea lagărelor cu alunecare

Capitolul 6- Norme privind sănătatea și securitatea muncii

și de prevenire și stingere a incendiilor

Bibliografie

ARGUMENT

Lagărele sunt organe de mașini având funcția de susținere și ghidare a arborilor și a osiilor cu mișcare rotativă sub acțiunea sarcinilor care acționează asupra lor și lucrează în condițiile unei alunecări relative a suprafeței fusului arborelui pe suprafața lagărului (cuzinetului), cele două suprafețe fiind separate printr-o peliculă de lubrifiant.

Clasificarea lagărelor cu alunecare se face după mai multe criterii, prezentate în continuare:

după regimul de frecare (uscată, limită, mixtă, fluidă);

după direcția forței preluate (radială, axială, axial-radială, radial-axială);

după forma suprafeței de frecare (cilindrică, conică, sferică);

după modul de realizare a frecării fluide (hidrodinamice (HD), elastohidrodinamice (EHD), gazodinamice (GD), hidrostatice (HS), gazostatice (GS), hibride (hidrostaticohidrodinamice));

după poziția pe arbore (de capăt, intermediare);

după felul mișcării de rotație (completă, oscilantă).

După direcția sarcinii principale față de axa de rotație, lagărele cu alunecare se grupează în:

radiale, cu direcția sarcinii principale perpendiculară pe axa de rotație;

axiale și crapodine având direcția sarcinii principale paralelă cu axa de rotație;

radial-axiale a căror sarcină are componente după cele două direcții menționate.

După caracterul frecării produse în funcționare, lagărele pot fi:

lagăre cu alunecare, la care frecarea are loc între suprafața exterioară a fusului și suprafața interioară a lagărului;

lagăre cu rostogolire, frecarea având loc între elementele rulmenților;

lagăre combinate.

Avantajele lagărelor cu alunecare se reduc la următoarele aspecte:

• asigură o ghidare mai precisă a arborilor fața de carcase, datorită numărului mai mic de piese față de lagărele cu rostogolire;

• pelicula de lubrifiant preia, în mare măsură, șocurile și vibrațiile și contribuie la reducerea zgomotului;

• dimensiunile lor de gabarit radiale sunt mai reduse decât lagărele cu rostogolire;

• prezintă durate de funcționare mai mari decât lagărele cu rostogolire și pot funcționa la turații mari și foarte mari.

Dezavantajele acestor lagăre constau în:

• coeficienții lor de frecare (pierderi prin frecare) sunt mai mari decât la lagărele cu rostogolire;

• au gabaritul în direcție axială mare;

• gradul de standardizare este mai redus decât în cazul rulmenților;

• consumul de lubrifiant este relative mare.

Domeniul de folosire ale lagărelor cu alunecare este mai redus decât al lagărelor cu rulmenți și se recomandă în acele cazuri în care lagărele cu rostogolire nu pot fi utilizate, respectiv:

– la turații foarte mari, la care durabilitatea rulmenților este redusă;

– la arborii care trebuie ghidați foarte precis;

– în cazul lagărelor supuse șocurilor și vibrațiilor;

– în cazul când se impun dimensiuni de gabarit radiale foarte mici;

– la dimensiuni de gabarit foarte mari, pentru care nu se execută rulmenți în serie și la care lagărele cu alunecare sunt mai ieftine;

– în condiții de umiditate și mediu agresiv, în care lagărele cu rostogolire nu pot fi folosite;

– la mecanismele cu funcționare lentă și puțin solicitate, la care costul unui lagăr cu alunecare este mai redus decât al unui rulment.

Lucrarea este structurată într-un număr de 6 capitole, astfel încât se pot certifica competențele profesionale dobândite pe parcursul liceului, evidențiate în conceperea lucrării.

Astfel, s-au relaționat competențele de comunicare, competențele de utilizare a calculatorului și tehnoredactare, precum și competențele cheie și specifice calificării.

Elaborarea proiectului, împreună cu posibilitatea acumulării unor noi cunoștințe din tema prezentată, evidențiază modul în care proiectul a fost conceput și prezentat.

Structura capitolelor este aleasă minuțios din bibliografie, tratând toate elementele necesare descrierii temei propuse și înțelegerii procesului de întreținere.

Lucrarea a fost realizata sub îndrumarea coordonatorului, ing. Cioara Aluna Nicoleta, prin ședințele de coordonare.

CAPITOLUL 1 – CARACTERISTICI. PĂRȚI COMPONENTE. MATERIALE

La aceste lagăre fusul se sprijină pe o suprafață cilindrică interioară, fie direct, fie prin intermediul unui lubrifiant.

Principalele elemente componente ale unui lagăr obișnuit pot fi urmărite pe figură:

Fig. 1 – Părțile componente ale unui lagăr cu alunecare

Corpul lagărului are suprafața cilindrică în interior și poate fi executat dintr-o bucată -ca o bucșă – sau două bucăți, având un plan de separație diametral, pentru a se putea monta pe fusurile intermediare. În mod obișnuit, partea interioară a corpului reprezintă o căptușeală, numită cuzinet, fixată de corpul lagărului printr-un anumit sistem sau direct prin turnare în niște canale de formă specială (coadă de rândunică). Ultima soluție este mai avantajoasă, deoarece materialul cuzineților trebuie să aibă proprietăți superioare de antifricțiune și tehnologice de prelucrare mecanică, sudare, turnare etc., fiind mai scump decât restul materialului corpului.

Un lagăr cu alunecare este compus din: corpul lagărului, cuzinet, fusul arborelui, sistem de ungere, sistem de etanșare.

Corpul lagărului

Corpul lagărului poate fi executat corp comun cu batiul mașinii sau cu o piesă mobilă (cazul bielelor de la motoarele cu ardere internă) sau ca piesă separată, asamblată pe batiul mașinii prin șuruburi.

Corpurile lagărelor cu alunecare radiale hidrodinamice pot fi monobloc sau cu capac (demontabile în plan diametral).

Corpurile monobloc sunt mai simple și mai rigide, însă necesită montarea axială a arborelui. Se recomandă numai pentru arbori de diametre mici.

Corpurile demontabile în plan diametral (cu capac) se caracterizează printr-o complexitate mai ridicată și o rigiditate mai redusă decât la cele monobloc. Avantajele acestora constau într-o montare ușoară a arborelui și posibilitatea reglării jocului radial din lagăr prin apropierea relativă a capacului de corp. Centrarea capacului pe corp se poate realiza, fie prin executarea planului de separație în trepte, fie prin știfturi de centrare. Asamblarea dintre capac și corp se face prin șuruburi, montate cu joc. Corpurile se execută turnate din fontă sau în construcție sudată, din oțel.

Fusurile arborilor

Fusurile sunt executate din același material cu osia sau arborele de care aparțin, adică din oțeluri de cementare sau îmbunătățire.

De regulă, fusurile se tratează termic sau termochimic, pentru mărirea rezistenței la uzură și se rectifică fin. Se recomandă ca duritatea fusului să fie de 3 … 5 ori mai mare decât a cuzinetului, fiind preferabil să se uzeze cuzinetul.

Cuzineții

Cuzineții se execută dintr-un material antifricțiune, deoarece la porniri-opriri și la suprasarcini regimul de frecare poate fi uscat, limită sau mixt; în plus este ușurată reparația lagărului, după uzare, prin înlocuirea cuzinetului, al cărui cost este mai redus decât al arborelui.

Pentru lagărele monobloc, cuzineții au forma unor bucșe, iar pentru lagărele demontabile în plan diametral (cu capac), se execută din două jumătăți ( semicuzineți ).

În producția de serie mică și individuală, se folosesc cuzineți executați integral din materiale antifricțiune, cu rezistența medie și mare.

De regulă, cuzineții se execută bimetalici; stratul subțire de material antifricțiune se depune prin turnare pe o bază (suport) de oțel sau fontă, iar la lagărele puternic solicitate pe o bază de bronz.

În producția de serie mare sau de masă, cuzineții se ștanțează dintr-o platbandă pe care este placat materialul antifricțiune.

Cuzineții se montează în corpul lagărului cu strângere și se asigură împotriva rotirii, prin știft sau pinten de fixare.

Materialele pentru cuzineți trebuie să prezinte o serie de proprietăți: mecano – tribologice, termice, tehnologice, economice.

Proprietăți mecano – tribologice:

– coeficientul de frecare cu materialul fusului să fie cât mai mic;

– rezistență la uzare;

– rezistență la oboseala de contact;

– conformabilitate, adică proprietatea de a îngloba particule dure;

– rezistență la gripare și coroziune;

– aderență cu lubrifiantul.

Proprietăți termice:

– conductibilitate termică mare, pentru evacuarea căldurii produse prin frecare;

– coeficient de dilatație termică apropiat de cel al oțelului, pentru a evita variații mari

ale jocului din lagăr.

Proprietăți tehnologice și economice:

– costuri de execuție și montare-asamblare mici;

– deoarece materialele antifricțiune metalice sunt scumpe și deficitare, se impune aplicarea acestora în straturi cât mai subțiri, cu o bună aderență la materialul de bază.

Materialele antifricțiune pentru cuzineți pot fi: aliaje feroase, aliaje neferoase, materiale sinterizate, materiale nemetalice.

Materialele feroase (fonta cenușie – Fc, fonta cu grafit nodular – Fgn, fonta maleabilă – Fma si Fmn) se recomandă pentru cuzineți monolit, în cazul vitezelor și presiunilor reduse; se impune ca fusurile arborilor să fie cementate și rectificate. În cazul solicitărilor dinamice, se recomandă oțelul grafitizat.

Materialele neferoase cuprind, în principal, bronzuri și compoziții pentru lagăre. Bronzurile pentru lagăre (pe bază de Cu-Sn, Cu-Pb, Cu-Pb-Sn, Cu-Al), turnate, se recomandă la cuzineți monolit și multistrat, la presiuni și viteze ridicate. Compozițiile pentru lagăre (aliaje Y – Pb – Sn) turnate, se recomandă la presiuni și viteze ridicate, iar cele pe bază de aluminiu (Al – Sn, Al – Pb, Al – Pb – Cu) placate, se recomandă la cuzineți subțiri, la viteze și presiuni ridicate și sunt rezistente la solicitări variabile; alte aliaje (pe baza de Ag, Zn, Mg,) au utilizări restrânse.

Materialele sinterizate moi (pe bază de Fe – C, Fe – Cu, Cu – Pb, Cu – Pb – Sn) se recomandă pentru cuzineți masivi (poroși – autolubrifianți) și multistrat subțiri, placați (neautolubrifianți).

Carburile metalice dure se recomandă la lagăre cu gaze.

Materialele nemetalice pot fi: lemn (esențe tari), materiale plastice (termorigide sau termoplaste), cauciuc, grafit, ceramică, pietre prețioase sau semiprețioase (în mecanica fină); unele sunt destinate lubrifierii cu apă sau gaz.

Condițiile de bază pe care trebuie să le îndeplinească materialele destinate executării acestor elemente sunt:

coeficient de frecare redus și o bună rezistență la uzare (antifricțiune);

capacitate de aderență superficială bună pentru reținerea lubrifiantului;

conductivitate termică ridicată pentru radiația căldurii provenite din frecare;

coeficient de dilatație redus pentru menținerea preciziei în funcționare;

proprietăți tehnologice (turnare, așchiere, sudare-lipire pentru reparare) cât mai bune, pentru asigurarea eficienței economice.

CAPITOLUL 2 – FUNCȚIONAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE

Frecarea în lagăr. La cele mai multe lagăre, mișcarea de rotație este asigurată de fusurile arborilor. Frecarea se produce între suprafața fusului și a cuzinetului, aflate în contact sub presiunea exercitată prin forțele de încărcare ale arborilor.

Pentru ca mișcarea să fie posibilă, diametrul fusului d este mai mic decât diametrul lagărului D. Astfel, între fus și cuzinet se creează un joc radial. Spațiul dintre fus și cuzinet (interstițiu) se umple cu un material de ungere, numit lubrifiant. Astfel, în timpul funcționării, contactul nu se mai produce direct între suprafețele metalice fus-cuzinet, ci prin intermediul lubrifiantului. Ca urmare, coeficientul de frecare scade considerabil, până la 100 de ori.

În cazul lagărelor obișnuite se disting următoarele trei stadii ale frecărifus și cuzinet se creează un joc radial. Spațiul dintre fus și cuzinet (interstițiu) se umple cu un material de ungere, numit lubrifiant. Astfel, în timpul funcționării, contactul nu se mai produce direct între suprafețele metalice fus-cuzinet, ci prin intermediul lubrifiantului. Ca urmare, coeficientul de frecare scade considerabil, până la 100 de ori.

În cazul lagărelor obișnuite se disting următoarele trei stadii ale frecării ( figura 2 ):

– frecarea uscată, când contactul este direct între suprafețele metalice, fiind deci caracterizat de absența totală a lubrifiantului;

– frecarea semilichidă, când contactul este realizat parțial între suprafețele metalice fus-cuzinet și parțial între suprafețele metalice și lubrifiant;

– frecarea lichidă ( fluidă ), când contactul nu are loc direct între suprafețele metalice, iar frecarea se produce numai între straturile de lubrifiant.

Fig. 2 – Frecarea în lagăr – stadiile frecării

Funcționarea cea mai avantajoasă are loc în ultimul caz. În aceste condiții pot funcționa numai lagărele speciale, hidrostatice, la care desprinderea fusului de cuzinet se produce cu lubrifiant sub presiune când turația fusului este egală cu zero. Pornirea are loc numai după ce s-a produs desprinderea menționată, deci în condițiile frecării lichide, când temperatura se menține și în regim de funcționare.

Majoritatea lagărelor funcționează cu ungere fără presiune exterioară și se numesc lagăre hidrodinamice. Din momentul pornirii (n = 0) până la turația de regim (n = n), aceste lagăre trec prin toate regimurile de frecare ( figura 3 ): uscată, (n = 0), semilichidă (turație redusă), lichidă (mișcare de regim).

Natura frecării lichide diferă complet de natura frecării uscate. La începutul mișcării fusului, contactul asperităților se menține parțial, producându-se frecarea semiuscată sau semifluidă. Valoarea coeficientului de frecare începe să scadă în anumite limite ( = 0,1…0,005) pe măsura creșterii turației. Lubrifiantul introdus prin zona jocului minim este antrenat, cu efect de pană, între cele două suprafețe, producând desprinderea fusului de pe cuzinet.

Fig. 3 – Frecarea în lagăr – poziția fusului în lagăr

Jocul minim. Pentru producerea frecării fluide trebuie ca între cele două suprafețe să se mențină permanent cel puțin câteva straturi de lubrifiant, numite pelicule sau film. În acest scop, lagărul se execută cu un joc inițial minim (jmin) de valoare: jmin = 2…28 m.

În acest caz, forțele din lagăr sunt preluate de presiunea din filmul de lubrifiant. Variația presiunilor în filmul de lubrifiant are forma din figura 3 (poziția a treia).

Parametrul geometric. Presiunea din lubrifiant și buna funcționare nu depind numai de încărcarea Fr a lagărului, ci și de raportul dintre lungimea l a lagărului și diametrul d corespunzător, numit parametru geometric. Valorile sale optime variază între limitele:

l/d = 0,4 … 1,5

Valorile mici corespund lagărelor cu turație ridicată și solicitări reduse, iar cele maxime corespund lagărelor greu solicitate, dar cu turații reduse.

Ungerea lagărelor. Reducerea pierderilor prin frecare este influențată în mare măsură de forma geometrică și de locul amplasării canalelor de ungere. Zona descărcată sau a jocului maxim este cea mai potrivită amplasării canalelor de alimentare.

Lubrifiantul din lagăr, pe lângă faptul că reduce pierderile prin frecare, deci prelungește durata de funcționare datorită ungerii, mai are și proprietatea de: protector împotriva coroziunii, amortizor al șocurilor, transportator al căldurii din interiorul lagărului în mediul exterior. Aceste avantaje fac absolut necesară ungerea lagărelor.

Pentru ungerea lagărelor cu alunecare se folosesc, în special, uleiuri minerale și unsori consistente. Pe scară mai redusă, la temperaturi ridicate, se întrebuințează lubrifianți solizi în stare pulverulentă, ca: talcul, bisulfura de molibden, etc.

Principalele criterii care stau la baza alegerii lubrifiantului necesar ungerii unui mecanism sunt:

tipul mecanismului și presiunea din lagăr; pentru evitarea frecărilor pronunțate la presiuni mici și turații mari se aleg unsori cu viscozitate redusă, iar la presiuni mari și turații mici se folosesc lubrifianți cu viscozitate mare;

punctul de inflamabilitate, temperatura de picurare, temperatura de congelare, care se iau în considerație în special pentru lubrifianții necesari lagărelor cu regim special de funcționare, la temperaturi diferite de cea normală (20°C).

Fig.4 – Canale pentru ungere: a – lagăre radiale; b – lagăre axiale.

CAPITOLUL 3 – LAGĂRE RADIALE HIDRODINAMICE

3.1. Elemente constructive ale lagărelor radiale hidrodinamice

Lagărele radiale hidrodinamice sunt compuse din: corpul lagărului, cuzinet și fus.

A.Corpul lagărelor 

Corpul lagărelor se poate realiza ca o piesă independentă montată pe batiul mașinilor cu ajutorul șuruburilor sau poate face parte din batiu. Există și situații în care corpul lagărului face parte dintr-o piesă mobilă (cazul bielelor).

După numărul de bucăți ale corpului lagărului se deosebesc două construcții caracteristice:

Lagărul cu capac (figura 5):

Fig. 5. Lagăr de alunecare cu capac

Lagărul cu capac este secționat cu un plan diametral care delimitează corpul lagărului de capacul acestuia. Pentru poziționarea reciprocă a celor două părți, suprafața de separație se execută în trepte sau se utilizează știfturi de centrare. Aceste elemente descarcă șuruburile care asamblează capacul pe corpul lagărului. Avantajele acestei construcții sunt: montaj ușor, posibilitate de reglaj (în limite reduse) a jocului din lagăr. Dezavantajele construcției cu capac sunt complexitatea constructivă și rigiditatea scăzută în raport cu cealaltă soluție constructivă caracteristică.

Cuzinetul utilizat este realizat, de regulă, din două bucăți. Un lagăr cu capac cu cuzinet tip bucșă este prezentat în figura 6.

Fig. 6. Lagăr de alunecare cu capac tip bucșă

Lagărul fără capac (dintr-o bucată)

Lagărul fără capac este caracterizat prin simplitate constructivă și rigiditate mărită în raport cu soluția constructivă cu capac. Montajul însă este mai dificil, deoarece trebuie realizat pe direcție axială. Cuzinetul utilizat este de tip bucșă monobloc.

B. Cuzineții 

Construcțiile de cuzineți se deosebesc prin numărul de părți componente (monobloc sau din doi semicuzineți), prin modul de realizare a canalului pentru ungere și prin modul de fixare în butuc. Pentru aducerea lubrifiantului de la exteriorul cuzinetului (de la priza de lubrifiant din corpul lagărului) în interior, cuzineții sunt prevăzuți cu un orificiu transversal. Pentru distribuirea lubrifiantului în lungul lagărului cuzineții pot avea, la interior, un buzunăraș obținut prin frezare.

La cuzineții monobloc (tip bucșă) buzunărașul este realizat în dreptul orificiului de ungere, acesta fiind situat în partea superioară a cuzinetului, unde trebuie să fie și priza de lubrifiant de pe corpul lagărului (figura 7).

Fig. 7. Lagăr de alunecare cu cuzineți monobloc

La construcțiile cu doi semicuzineți (figura 8), buzunărașul pentru împrăștierea lubrifiantului se execută, de regulă, în planul de separație dintre semicuzineți. Pentru aducerea uleiului la interiorul lagărului există următoarele soluții:

Canal pe circumferința exterioară a cuzineților – când orificiul de ungere este plasat în planul de separație;

Canal pe circumferința interioară a cuzineților – când orificiul de ungere este plasat în altă poziție, în dreptul prizei de lubrifiant de pe corpul lagărului.

Pentru împiedicarea deplasării axiale sau rotirii semicuzineților se pot folosi praguri, pinteni (obtinuți prin crestarea și îndoirea unui colț al semicuzineților) sau  știfturi  de fixare montate transversal sau longitudinal.

Fig. 8. Lagăr cu alunecare cu doi semicuzineți

Realizarea filmului de lubrifiant autoportant

Pentru funcționarea corectă a lagărelor cu alunecare, fără o uzură sistematică a suprafețelor fusului și cuzinetului, acestea trebuie să fie separate printr-o peliculă de lubrifiant suficient de groasă, care să excludă complet contactul direct al celor două suprafețe în mișcare relativă.

La lagărele radiale hidrodinamice, pentru realizarea filmului de lubrifiant autoportant, care să învingă forța care încarcă fusul arborelui și să întrerupă contactul direct dintre fus și cuzinet, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

– să existe, între fus și cuzinet, un interstițiu (joc) în formă de pană (convergent);

– să existe o mișcare relativă între fus și cuzinet, în sensul convergenței interstițiului;

– să existe în lagăr o cantitate suficientă de lubrifiant, cu proprietățile de aderență și vâscozitate (aderența este proprietatea lubrifiantului de a forma pe suprafețele fusului și cuzinetului pelicule foarte subțiri, iar vâscozitatea este data de rezistența la alunecarea relativă între două straturi vecine de lubrifiant, ea caracterizând frecarea interioară a lubrifiantului).

Stratul de lubrifiant în contact cu cuzinetul are viteza zero, iar cel în contact cu fusul are viteza acestuia v; straturile intermediare de lubrifiant au viteze diferite, cuprinse între zero și v. La rotirea fusului, lubrifiantul este antrenat (deplasat) în interstițiul dintre fus și cuzinet, în zona care se îngustează treptat, mărindu-și presiunea; rezultă o forță hidrodinamică (autoportantă), care întrerupe contactul direct dintre fus și cuzinet, învingând forța F care încarcă arborele.

În plan radial, presiunea maximă este plasată înaintea punctului de joc minim, situat pe linia centrelor fusului și cuzinetului; punctul de început al filmului de lubrifiant autoportant depinde de construcția cuzinetului și de locul de introducere a lubrifiantului, iar cel de sfârșit este situat după jocul minim, în apropiere de acesta.

În plan axial, presiunea are o distribuție parabolică asimetrică, fiind zero la capetele lagărului, iar valoarea maximă este deplasată spre interior, din cauza deformațiilor de încovoiere ale arborelui.

Regimuri de frecare

Regimuri de funcționare pentru lagărele radiale hidrodinamice

Toate tipurile de frecări prezentate pot fi întâlnite la diferitele regimuri de funcționare ale lagărelor cu alunecare radiale hidrodinamice:

– În repaus, fusul se sprijină pe cuzinet și lubrifiantul dintre cele două suprafețe în contact este expulzat.

– În momentul demarajului, datorită frecării foarte mari dintre fus și cuzinet (uscată sau limită), fusul se deplasează în sensul rotirii și ajunge într-o zona lubrifiată, creându-se condițiile necesare realizării ungerii hidrodinamice.

– La turație redusă, grosimea minimă a filmului de lubrifiant hmin este mai mică decât suma înălțimilor maxime ale microasperităților suprafețelor celor două piese în mișcare relativă (fus și cuzinet), astfel că regimul de frecare realizat este mixt.

– La creșterea turației, de la o anumită valoare a acesteia, se realizează un joc minim optim, necesar obținerii regimului de frecare fluidă .

Unele lagăre cu alunecare, de la mașini și utilaje care funcționează la turații reduse, funcționează în regim de frecare mixt.

Cauzele ieșirii din funcțiune a lagărelor cu alunecare

Uzura abrazivă apare datorită pătrunderi în lagăr a unor particule dure, ale căror dimensiuni sunt mai mari decât grosimea minimă a stratului de lubrifiant.

Griparea constă în sudarea locală între fus și cuzinet, mai ales în cazul unor jocuri mici. Se datorește pierderii de către filmul de lubrifiant a capacității sale de protecție, ca urmare a temperaturii și presiunii ridicate.

Fenomenul este mai frecvent la fusuri necălite în cuzineți din bronzuri dure și apare în special la lagărele lubrifiate necorespunzător.

Griparea este favorizată de deformația elastică a arborelui și de dilatațiile termice ale fusului, în anumite cazuri putându-se ajunge la blocarea completă a fusului în lagăr, ca urmare a reducerii jocului radial la zero.

Oboseala de contact ( pitting ) apare la lagărele solicitate de sarcini variabile în timp.

CAPITOLUL 4 – ALTE TIPURI DE LAGĂRE CU ALUNECARE

4.1. LAGĂRE AXIALE HIDRODINAMICE

Lagărele cu alunecare axiale sunt destinate să preia forțele axiale care acționează asupra arborilor și să realizeze fixarea axială a acestora. La forțe axiale mici, este suficient ca gulerele arborilor să se sprijine pe suprafețele frontale ale cuzineților lagărelor cu alunecare radiale.

Un lagăr axial, la care cuzinetul are forma inelară și este capabil să preia forțe axiale într-un singur sens.

Deoarece la aceste lagăre una din condițiile necesare formării filmului de lubrifiant autoportant nu este îndeplinită – lipsește spațiul care se îngustează în mod treptat dintre fus și cuzinet – acesta se creează în mod artificial, prin profilarea corespunzătoare a cuzinetului (executarea unor șanțuri și teșituri pe suprafața cuzinetului – pe o singură parte sau pe două părți, în funcție de sensurile de rotație ale arborelui).

Pentru obținerea ungerii hidrodinamice, se recomandă sectorizarea cuzinetului și realizarea unor zone portante, prin profilarea sectoarelor sau prin asigurarea mobilității acestora: sectoare oscilante; sectoare rezemate elastic.

Segmenții cu autoreglare se așează automat sub un unghi optim, în funcție de regimul de lucru.

Lagărele axiale cu segmenți autoreglabili au capacitatea portantă de 6 … 8 ori mai mare și pierderile prin frecare de 10 … 20 ori mai mici decât cele cu segmenți cu suprafețe plane.

4.2. LAGĂRE HIDROSTATICE

La încărcări mari și viteze reduse ale arborelui, nu se poate realiza filmul de lubrifiant autoportant care să poată prelua sarcina din lagăr și apare pericolul unor uzuri mari.

În aceste cazuri, se recomandă folosirea lagărelor hidrostatice, la care lubrifiantul este introdus sub presiune, într-o cavitate specială, executată în mijlocul zonei solicitate a lagărului, iar de aici, prin niște găuri de diametre mici (tuburi capilare), ajunge în niște buzunărașe longitudinale, executate în cuzinet, și se repartizează pe toată lungimea acestuia. Între buzunărașe există șanțuri pentru scurgerea lubrifiantului, executate paralel cu acestea. Presiunea lubrifiantului din buzunărașe este inferioară celei din rețea.

Avantajele lagărelor hidrostatice pot fi sistematizate astfel:

– coeficientul de frecare la pornire – oprire și la viteze mici este apropiat de zero;

– posibilitatea reglării grosimii minime a filmului de lubrifiant, prin reglarea presiunii din rețeaua de alimentare;

– o bună răcire;

– precizie ridicată de poziționare a fusului în cuzinet.

Pierderile totale de putere în lagărele hidrostatice de mare viteză, inclusiv consumul pompei de alimentare, sunt echivalente cu pierderile din lagărele hidrodinamice.

Lagărele radiale hidrostatice se execută cu patru sau șase buzunărașe. În cazul lagărului încărcat, presiunile din cele patru buzunărașe sunt diferite, forța portantă rezultând din însumarea vectorială a forțelor date de fiecare buzunăraș.

4.3. LAGĂRE HIBRIDE

Din dorința de a cumula avantajele diferitelor tipuri de lagăre, s-a ajuns la soluția lagărului hibrid, la care portanța este realizată pe mai multe căi.

Unul dintre acestea este lagărul hibrid hidrodinamico-hidrostatic. Pentru a micșora frecarea și a evita uzarea la pornire și la oprire, acesta funcționează în regim hidrostatic. De la o anumită turație, la care sunt create condițiile formării filmului de lubrifiant autoportant hidrodinamic, se oprește pompa și funcționarea lagărului trece pe regim hidrodinamic.

Există o mare varietate de soluții constructive de lagăre hibride, unele fiind preponderent hidrostatice, altele preponderent hidrodinamice.

4.4. LAGĂRE CU LUBRIFIANȚI NECONVENȚIONALI

4.4.1. Lagăre lubrifiate cu gaze

La viteze mari, pierderile prin frecare sunt foarte mari și trebuie prevăzute instalații speciale de răcire. Există deci o viteză limită peste care folosirea lagărelor cu alunecare nu este rațională.

Mărirea vitezei limită a unui lagăr cu alunecare se realizează prin micșorarea vâscozității lubrifiantului, adică prin folosirea lubrificației cu gaze, vâscozitatea acestora fiind de 100 … 10000 de ori mai mică decât a lichidelor și în plus acestea sunt compresibile, spre deosebire de lichide, care sunt practic incompresibile.

Reducerea vâscozității conduce la micșorarea frecărilor și la scăderea nivelului termic, dar vâscozitatea scăzută conduce la o capacitate portantă redusă, mai ales în cazul lagărelor gazodinamice. O altă particularitate a gazelor este aceea că sunt stabile fizico-chimic în condiții foarte diferite, lubrificația cu gaze putând fi folosită în tehnica nucleară, construcții aerospațiale și în alte domenii de vârf.

Cele mai întâlnite sunt lagărele lubrifiate cu aer, care pot fi gazodinamice sau gazostatice și care se caracterizează prin simplitatea sistemului de alimentare. Lagărele gazodinamice se alimentează din mediul ambiant. Aerul intră în interstițiul fus-cuzinet în zona descărcată și iese în zona încărcată, distribuția presiunii în filmul de aer autoportant diferind mult de distribuția presiunii în filmul de lubrifiant lichid, datorită existenței unei zone de depresiune și datorită compresibilității aerului.

Lagărele gazostatice se caracterizează prin pomparea continuă a aerului, din exterior, în corpul lagărului. Din cauza compresibilității aerului, variația debitelor de intrare și de ieșire nu mai este sincronă, fiind necesară reducerea volumului buzunărașelor sau înlocuirea lor prin canale și orificii de alimentare; se mai poate alege alimentarea prin medii poroase, echivalentă cu alimentarea printr-un număr foarte mare de orificii. Siguranța în funcționare este legată de precizia de execuție și de netezimea suprafețelor de lucru.

Cuzineții sunt executați dintr-un material antifricțiune, care permite funcționarea lagărului și în cazul când stratul de aer s-a distrus.

4.4.2.Lagăre lubrifiate cu apă

În cazul unor pompe care funcționează în mediu umed sau sunt imersate în apă, folosirea lubrifianților convenționali (uleiuri, unsori consistente) este dificilă și uneori imposibilă.

În aceste situații se recurge la lubrificația cu apă, în regim hidrostatic. În acest caz, lagărul este format din doi semicuzineți din cauciuc, aplicați pe o bază metalică, care îmbracă fusul arborelui. Semicuzineții au la interior buzunărașe longitudinale, în care se pompează apă sub presiune.

CAPITOLUL 5 – TEHNOLOGIA MONTĂRII

LAGĂRELOR CU ALUNECARE

Lagărele cu alunecare sunt utilizate în cazul existenței condițiilor grele de lucru, ca șocuri, lovituri, vibrații, etc. În funcție de poziția arborelui care se sprijină pe ele, lagărele cu alunecare se împart în două mari categorii: lagăre pentru arbori orizontali și lagăre pentru arbori verticali, numite și crapodine.

5.1. MONTAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU ARBORI ORIZONTALI

Din punct de vedere constructiv, cel mai simplu tip de lagăr se prezintă sub forma unei găuri cu diametrul egal cu cel al fusului, executată în corpul lagărului. Pentru a micșora frecarea, în lagăr se introduce bucșa 1, numită cuzinet, din bronz, fontă sau alt material antifricțiune ( fig. 9, a). O construcție perfecționată folosește lagăre cu capac ( fig. 9, b), compuse din corpul 1, capacul 2 și cuzinetul secționat 3. Capacul prins de corp prin șuruburi permite montarea și demontarea ușoară și rapidă a arborelui, precum și ajustarea jocului dintre cuzinet și arbore.

Fig. 9. Lagăre cu alunecare

Între cele două jumătăți ale cuzinetului, uneori, se introduc adaosuri de reglare a jocului, formate din foi subțiri de alamă sau oțel. Tehnologia de montaj a lagărelor cu alunecare pentru arborii orizontali este determinată de construcția cuzineților. Astfel, la lagărele de tip bucșă, asamblarea constă din presarea bucșei în corpul lagărului, folosindu-se un dorn de ghidare și centrare.

Asamblarea lagărelor cu capac necesită o atenție deosebită, pentru a se asigura jocul necesar între cuzinet și fus. Un joc prea mic poate duce la frecări așa de mari, încât căldura produsă poate provoca topirea materialului cuzinetului.

Cuzineții se montează în locașurile lor cu deosebită atenție, pentru a se evita așezarea lor deplasată, care duce, în timpul exploatării, la deformarea lor și la ovalizarea găurii pentru arbore.

Capacul lagărului se centrează în corp cu știfturi ( fig. 10, a), prin canale ( fig.10, b) sau cepuri ( fig.10,c) și se fixează cu două sau mai multe prezoane. Știfturrile de împiedicare a rotirii se introduc prin presare cu ajutorul unui dorn, asupra căruia se aplică lovituri ușoare de ciocan. Capacul se așază pe prezoane cu mâna sau cu lovituri ușoare, aplicate cu un ciocan de lemn pe mijlocul său, pentru a se evita introducerea lui deplasată.

Cea mai simplă metodă de realizare a jocului necesar între fus și cuzinet, constă în folosirea adaosurilor introduse între capac și corp ( fig. 10, b și c ).

Fig. 10. Împiedicarea deplasării capacului

lagărului:

1 – capac; 2 – corp; 3 – cuzinet; 4 – adaos.

Mărimea jocului se verifică cu calibru de interstiții sau, când muncitorul are experiență suficientă, prin rotirea arborelui cu mâna.

Dacă jocul nu este corespunzător, el se modifică prin schimbarea adaosurilor. La lagărele de dimensiuni mari jocul se reglează prin strângerea unor șuruburi prevăzute în acest scop în corpul lagărului, cu ajutorul cărora cuzinetul este apăsat asupra fusului.

După terminarea asamblării lagărului se verifică ungerea urmărindu-se dacă în timpul funcționării uleiul pătrunde între suprafețele în frecare.

Demontarea lagărelor se face în ordine inversă față de montarea lor. Cuzineții se demontează prin deșurubarea șuruburilor de asigurare sau prin scoaterea știfturilor de fixare.

Cuzineții dintr-o bucată se scot din corpul lagărului cu dispozitive speciale de demontare sau prin încălzirea corpului. Nu este permisă scoaterea prin ciocănirea cu un dorn.

O problemă specifică asamblării la lagărele cu alunecare, care apare mai ales la lucrările de reparații și, uneori, la montarea lagărelor noi, constă în ajustarea cuzineților. Aceasta se face prin răzuire ( fig. 11), utilizându-se răzuitoare triunghiulare cu unghiul de tăiere de 60 – 700.

Fig. 11. Răzuirea cuzineților

O problemă deosebită pare la alinierea lagărelor separate care sprijină același arbore ( arbore cu mai mult de două fusuri – arbori cotiți ). Dacă lagărele nu sunt coaxiale, fusurile se așază înclinat pe cuzineți, apărând forțe mari de frecare, uzură neuniformă a cuzineților și posibilitatea ruperii arborelui.

De aceea, la transmisii pe distanță mare se folosesc lagăre cu alunecare oscilante.

Alinierea lagărelor se face cel mai ușor cu dispozitive optice de control ( de tipul teodolitului ), putându-se utiliza și mijloace mai simple, cum sunt dornurile de control și ceasurile comparatoare sau cu ajutorul unor corzi.

Coaxialitatea lagărelor cu diametrul alezajului mai mare de 150 mm se realizează cu ajutorul unei corzi de pian, cu grosimea de 0,1 – 0,25 mm. Un capăt al corzii se fixează ân așa fel încât să coincidă cu axa primului lagăr ( fig. 12 ). Coarda se trece prin lagărele care se reglează, apoi peste o rolă și se întinde cu o greutate. Rola face parte dintr-un dispozitiv care permite reglarea ei pe orizontală și verticală, ceea ce asigură corzii așezarea în poziția în care trebuie să se afle axa alezajului ultimului lagăr. Lagărele intermediare se amplasează pe orizontală și verticală, astfel încât axele lor să coincidă cu coarda.

Fig. 12 – Alinierea lagărelor cu ajutorul unei corzi:

lagăre; 2 – batiu; 3 – coardă de pian; 4 – rolă; 5 – greutate.

5.2. MONTAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU ARBORI VERTICALI

Aceste lagăre sunt folosite la mașini de turații și sarcini mici, arborele vertical fiind susținut de două lagăre: unul inferior și altul superior.

Crapodina ( fig.13 ) este formată dintr-o bucșă 2 care are rolul de cuzinet, în care se rotește arborele 1. Bucșa 2 se sprijină pe o placă de alunecare 3 prin intermediul căreia se transmit forțele axiale la corpul 4 al mașinii.

Fig. 13 . Crapodină

La montajul crapodinei trebuie asigurată coaxialitatea arborelui cu bucșa și poziția verticală a arborelui.

CAPITOLUL 6 – ÎNTREȚINEREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE

Întreținerea lagărelor de alunecare constă în verificarea ungerii și a temperaturii de regim, care trebuie să aibă valori sub temperatura critică. Lipsa lubrifiantului, jocul prea mic, ajustarea necorespunzătoare a cuzineților, descentrarea lagărului față de arbore, precum și alimentarea insuficientă cu ulei de ungere sunt cauzele principale care duc la uzarea și la încălzirea lagărelor. 

Temperatura de funcționare a unui lagăr nu trebuie să depășească temperatura mediului ambient de 20 0C.

Ungerea lagărelor cu alunecare

Scopul ungerii lagărelor cu alunecare este multiplu și se referă la:

micșorarea pierderilor prin frecare;

reducerea uzurii organelor în mișcare;

evacuarea căldurii degajate ca urmare a frecării;

asigurarea protecției anticorozive a componentelor lagărelor;

amortizarea șocurilor și vibrațiilor din timpul funcționării.

Lubrifianții, după starea fizică, pot fi:

lichizi (uleiuri minerale);

consistenți (unsori consistente);

solizi (grafit coloidal, bisulfura de molibden etc.).

Cele mai folosite sunt uleiurile minerale și unsorile consistente.

Uleiurile minerale sunt cele mai importante materiale de ungere, datorită înlocuirii frecării dintre fus și cuzinet prin frecarea interioară a uleiului, coeficientul de frecare putând fi redus de până la 100 de ori și în plus uleiul transportă căldura degajată în lagăr.

Cele mai importante proprietăți ale uleiului sunt:

– vâscozitatea , adică proprietatea de a se opune deplasării unui strat de ulei în raport cu altul;

– onctuozitatea, fiind capacitatea uleiului de a adera la suprafețele pieselor și de a forma pe acestea pelicule subțiri.

Vâscozitatea caracterizează frecările interne din filmul de ulei și depinde de temperatură și presiune.

Unsorile consistente sunt dispersii de săpunuri metalice în uleiuri minerale, cele mai importante proprietăți ale acestora fiind:

– penetrarea, adică proprietatea de a circula prin sistemul de alimentare cu lubrifiant;

– punctul de picurare, respectiv temperatura la care unsoarea începe să picure sub acțiunea greutății proprii (caracterizează rezistența termică a unsorii);

– stabilitatea la umiditate, înseamnă menținerea proprietăților în contact cu apa.

Unsorile consistente se recomandă la lagărele supuse unor sarcini reduse, cu funcționare lentă, la care nu se degajă o cantitate mare de căldură, unsorile netransportând căldura degajată în lagăr.

Unsorile pe baza de calciu sunt rezistente la apă, cele pe baza de sodiu (natriu) au punct de picurare ridicat, iar cele pe baza de litiu sunt rezistente la apă și se pot folosi într-o plajă mare de temperaturi (-60 o C … 200 o C).

Sistemul de ungere are rolul de a alimenta lagărul de alunecare cu debitul de lubrifiant stabilit prin calcul și se alege funcție de tipul lubrifiantului folosit (ulei mineral sau unsoare consistentă).

Ungerea cu ulei se poate realiza prin mai multe sisteme:

– prin introducerea periodică a uleiului în lagăr, prin orificiile de ungere; se aplică la lagărele cu funcționare periodică;

– prin picurare, cu ajutorul unui rezervor și a unui fitil;

– prin capilaritate, cu ajutorul unui cartuș din pâslă îmbibat cu ulei;

– prin intermediul unui inel de ungere, cufundat parțial în baia de ulei și care transportă, prin aderență, uleiul în zona dintre fus și cuzinet;

– prin circuit exterior , în cazul unor viteze mari (până la 100 m/s);

– prin pulverizare, în cazul vitezelor foarte mari.

Introducerea uleiului în lagăr se face în zona jocului maxim, iar distribuția acestuia pe lungimea lagărului se face cu ajutorul unor canale de ungere (buzunărașe), plasate în zona neîncărcată a lagărului monobloc, la care cuzineții sunt dintr-o bucată, respectiv în planul de separație, la lagărele cu capac, la care cuzineții sunt din două bucăți .

Forma canalelor diferă de la o construcție la alta, putând fi longitudinale, circulare sau combinate.

Ungerea cu unsoare consistentă se realizează cu ajutorul unui ungător cu bilă și a unei pompe acționate manual sau cu ajutorul unui ungător cu pâlnie.

Reglarea jocului radial din lagăr

La lagărele cu capac, jocul radial se reglează prin apropierea relativă a capacului de corpul lagărului, fie prin prelucrarea suprafețelor de contact, fie prin intermediul unor garnituri de reglare.

La lagărele monobloc, jocul radial se reglează prin deformarea radială a cuzinetului, care se execută la exterior conic și este deplasat în direcție axială.

Uneori fusul arborelui și alezajul cuzinetului se execută conice și reglarea jocului se realizează prin deplasarea axială relativa a celor două piese.

La lagărele monobloc, ca urmare a reglării jocului prin deformarea radială a cuzinetului sau prin deplasarea relativă dintre fus și cuzinet – în cazul fusurilor conice – se obține o micșorare uniformă a jocului radial, iar la cele cu capac, reglarea se realizează numai în direcția deplasării. Și într-un caz și în celălalt, forma suprafeței uzate nu se corijează prin reglare, fiind necesară o strunjire interioară a cuzinetului.

Revizia lagărelor

Pentru asigurarea unei bune revizii și a unei exploatări neîntrerupte a unui lagăr, se recomandă ca pentru fiecare arbore ( osie), să existe câte trei seturi de lagăre, astfel ca în timpul ce un set de lagăre se găsește în exploatare, al doilea să fie pregătit pentru eventuala schimbare, iar al 3-lea set să se afle în revizie.

În timpul reviziei, care constă în special în curățirea subansamblurilor lagărelor, se va controla permanent și gradul de uzură al acestora. Dacă se constată o uzură pronunțată, în special a bucșelor de pe fus și din portlagăr, lagărul se va trece neîntârziat la reparație capitală.
Reparațiile lagărelor cu frecare lichidă constau în primul rând în șlefuirea suprafețelor celor două bucșe între care se formează filmul de ulei, prin frecare cu pastă abrazivă sau hârtie abrazivă fine, pentru înlăturarea eventualelor zgârieturi, a urmelor de coroziune a denivelărilor cauzate de uzura din dreptul garniturilor de etanșare, etc..

După șlefuire, subansamblurile lagărului se vor spăla cu foarte multă atenție, pentru înlăturarea oricărei particule abrazive, care ar putea genera noi defecte pe suprafețele bucșelor.
Tot în timpul reparațiilor, se vor înlocui garniturile de etanșare (când gradul lor de uzură a depășit limitele admisibile), se vor încărca prin sudură continuă sub flux zonele cu uzură ridicată și se vor turna noi straturi de compoziție pe suprafața bucșelor, când acestea s-au uzat sau au fost exfoliate.

Printr-o bună exploatare, întreținere și reparare a lagărelor cu frecare lichidă, se poate asigura o durabilitate a acestora de până la 10-12 ani.

Defecțiunile lagărelor

Defecțiunile cele mai importante care apar în timpul funcționării lagărelor de alunecare sunt următoarele:

topirea aliajelor antifricțiune, datorită lipsei ungerii sau unui joc prea strâns.

Remedierea defectului se face prin turnarea unui nou strat de aliaj antifricțiune, precum și prin reglarea jocului;

uzarea neuniformă a stratului antifricțiune, datorată funcționării îndelungate; poate fi corectată prin ajustare sau prin reglarea jocului;

uzarea puternică a stratului antifricțiune după un timp scurt, care se datorează lipsei coaxialității dintre fus și lagăr; se remediază prin reglarea coaxialității sau prin înlocuirea cuzineților;

încălzirea lagărelor, ceea ce provoacă topirea cămășii antifricțiune, cauzele fiind:

alegerea greșită a lubrifiantului;

existența de impurități în lubrifiant;

astuparea canalelor de alimentare cu lubrifiant;

jocul necorespunzător;

faptul că mașinile lucrează la temperaturi ridicate;

deformarea fusurilor. 

În toate cazurile în care se observă o încălzire a lagărelor, trebuie oprită imediat funcționarea mașinii și trebuie luate măsurile necesare.

Verificarea încălzirii lagărelor se face cu ajutorul termometrelor sau cu vopsea termoscopică.

CAPITOLUL 6 – NORME PRIVIND SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA MUNCII ȘI DE PREVENIRE ȘI STINGERE A INCENDIILOR

Organizarea locului de muncă

Întreținerea și repararea lagărelor se va face în hale și încăperi amenajate, dotate cu utilaje, instalații și dispozitive adecvate;

Executarea unor lucrări de demontare, întreținere sau reparare a lagărelor este admisă și în spații amenajate în afara halelor și atelierelor de întreținere denumite „platforme tehnologice”. Aceste platforme vor fi delimitate, marcate și amenajate corespunzător, iar atunci când este necesar vor fi împrejmuite;

Căile de acces din hale, ateliere și de pe platformele tehnologice vor fi întreținute în stare bună și vor fi prevăzute cu marcaje și indicatoare de circulație standardizate;

Încălzirea halelor și încăperilor de lucru va fi asigurată în perioada anotimpului rece în funcție de temperatura exterioară și în limitele stabilite de „Normele generale de protecția muncii”;

În halele de întreținere și reparare a lagărelor, canalele de revizie vor fi întreținute în stare curată, asigurându-se scurgerea apei, a uleiurilor și a combustibililor;

Nu se admite pornirea motoarelor autovehiculelor în interiorul halelor, decât dacă există instalații de exhaustare, în stare de funcționare;

Instalațiile de ventilație generală și locală din halele și încăperile destinate lucrărilor de întreținere și reparare vor fi în bună stare, urmărindu-se în permanență funcționarea lor la parametrii proiectați;

Persoanele fizice sau juridice vor asigura afișarea instrucțiunilor tehnice și de exploatare privind instalațiile de ventilație, precizând programul de funcționare al acestora, precum și obligațiile referitoare la reviziile tehnice și verificările periodice;

Utilajele din hale și ateliere vor fi bine fixate, legate la pământ, dotate cu dispozitivele de protecție în bună stare;

La demontarea, montarea și transportul subansamblelor grele se vor folosi mijloace mecanice de ridicare și manipulare. Prinderea subansamblelor la mijloacele de ridicat se va face cu dispozitive speciale, omologate, care să asigure prinderea corectă și echilibrată a subansamblelor;

În halele de reparații în care se execută și lucrări de sudură, se va stabili locul de amplasare a tuburilor de oxigen, a generatoarelor de sudură oxiacetilenică, a transformatoarelor de sudură electrică, precum și a paravanelor de protecție folosite în timpul sudurii electrice;

Petele de ulei și combustibil de pe pardoselile halelor vor fi acoperite cu nisip, după care vor fi luate măsuri de curățare și evacuare a materialului rezultat în locuri care nu prezintă pericol de incendiu;

Cârpele, câlții și alte materiale textile folosite la curățarea și ștergerea pieselor sau a mâinilor vor fi depuse în cutii metalice cu capac și evacuate în locuri stabilite în acest scop pentru a fi arse sau îngropate;

Lucrătorii trebuie să poarte echipament de lucru și protecție corespunzător lucrărilor pe care le execută cu instalațiile și utilajele din dotare;

Sculele vor fi așezate pe suporturi speciale, amplasate în locuri corespunzătoare și la înălțimi accesibile. După terminarea lucrului, sculele vor fi curățate și închise în dulapuri. Ascuțirea sculelor de tăiat se va face de către un lucrător instruit special în acest scop;

Este interzisă modificarea sculelor prin sudarea prelungitoarelor improvizate pentru chei în vederea măririi cuplului.

Prevenirea și stingerea incendiilor

În încăperile cu pericol de incendii și explozii sunt interzise: fumatul, intrarea cu foc deschis, cu piese sau materiale incandescente, producerea de scântei, lovirea a două scule feroase și folosirea echipamentului de lucru din materiale sintetice;

Este interzis accesul în atelierele cu pericol de explozie a tuturor persoanelor străine;

Se interzice fumatul în halele de întreținere și reparații. În acest scop se vor amenaja locuri speciale pentru fumat;

Este interzisă păstrarea rezervoarelor, a bidoanelor cu combustibili lichizi, carbid, cu uleiuri, a vaselor cu acizi, vopsele, diluanți, etc., în interiorul halelor sau atelierelor cu excepția locurilor anume prevăzute prin proiectul de construcție.

Bibliografie:

Universitatea Tehnică Brașov – Curs de organe de mașini

Universitatea Tehnică „Traian – Curs de tribologie

Vuia” – Timișoara

Vasile Mărginean, Ion Moraru – UTILAJUL ȘI TEHNOLOGIA MESERIEI

Dumitru Teodorescu Manual pentru clasele a IX-a și a X-a,

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

https://ro.scribd.com/doc/75967072/LT – Lagăre Cu Alunecare

http://profpopescu.wikispaces.com

Home

www.regielive.ro

http://yumpu.com/ro/document/view/lagare-cu-alunecare

Bibliografie:

Universitatea Tehnică Brașov – Curs de organe de mașini

Universitatea Tehnică „Traian – Curs de tribologie

Vuia” – Timișoara

Vasile Mărginean, Ion Moraru – UTILAJUL ȘI TEHNOLOGIA MESERIEI

Dumitru Teodorescu Manual pentru clasele a IX-a și a X-a,

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

https://ro.scribd.com/doc/75967072/LT – Lagăre Cu Alunecare

http://profpopescu.wikispaces.com

Home

www.regielive.ro

http://yumpu.com/ro/document/view/lagare-cu-alunecare