. Montare Instalatii de Desulfurare Gaze Arse la Blocuri Energetice (s.c. Xyz S.a.)

Montare instalatii de desulfurare gaze arse la blocurile energetice nr. 3,4,5 si 6 din Societatea comerciala Complexul Energetic Turceni S.A.”, judetul Gorj

INTRODUCERE

Protecția naturii, a resurselor sale naturale, a diversităților biologice și a structurilor ecologice care o definesc, reprezintă o preocupare de interes național, economic și social uman, cu rol determinant în strategia de dezvoltare durabilă a societății.

Protejarea și conservarea mediului este în zilele noastre o problemă globală a umanității.

Progresul tehnic aduce cu sine, alături de atâtea binefaceri pentru om și numeroase neajunsuri, precum și o mulțime de substanțe, cărora li se spune “poluante”, care amenință cu distrugerea mediului înconjurător.

Fenomene nedorite sunt consecințe ale unei dezvoltări industriale neraționale și dovedesc că mediul înconjurător nu mai poate prelua la nesfârșit multitudinea de deșeuri rezultate din diferite activități industriale.

Poluantul poate fi deci o substanță solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații) care, răspândite în mediu, modifică echilibrul acestuia și aduce daune organismelor vii sau bunurilor materiale.

Acest deziderat este stipulat foarte clar și în principiile și strategiile de dezvoltare prevăzute în capitolul 1 al Legii 137/1995 – Legea Protecției Mediului.

În ultimii ani, toate țările au cunoscut degradarea mediului, care poate să rezulte din folosirea ineficientă și necontrolată a energiei din dezvoltările economico-sociale și au introdus legi care să protejeze mediul. În timp, necesitățile de control și prevenire a poluării au devenit mai stringente.

Impactul direct al poluanților evacuați în atmosferă de către o sursă are loc în arii relativ apropiate de aceasta, pe distanțe de la zeci de metri până la sute de kilometri, în funcție de parametri fizici, de puterea de emisie a sursei (implicit a cantității de poluanți evacuați) și de factorii direcți din zonă.

Atunci când sursa este amplasată într-o zonă urbană dens populată, cel mai important factor expus la acțiunea directă a poluanților este factorul uman, care preia noxele din atmosferă prin inhalare.

Dintre toate realizările omului, instalațiile energetice se află, prin întinderea lor fizică foarte mare, într-o strânsă intercondiționare cu mediul înconjurător.

Instalațiile energetice, în special centralele termoelectrice care folosesc drept combustibil cărbunele, prezintă un impact complex asupra tuturor factorilor de mediu din zona învecinată acestora (atmosferă, apă, sol, floră și faună, aliment și habitaclu), încât sectorul energetic este considerat ca principala sursă de poluare.

Problematica mediului înconjurător, în domeniul producției de energie electrică (și termică) pe cărbune este evidențiată prin următoarele trepte:

minerit (extragerea cărbunilor și prepararea cărbunelui);

arderea cărbunelui și producerea energiei electrice și termice;

gestiunea și desfacerea deșeurilor – eliminare noxe.

Evacuarea gazelor de ardere și a poluanților atmosferici se face prin coșuri de fum; difuzia poluanților nu are loc imediat ce aceștia părăsesc coșul.

Datorită vitezei proprii de ieșire a jetului de gaze de ardere, a diferenței de temperatură dintre cea de evacuare a gazului și cea a mediului, pana de poluant își va continua mișcarea ascendentă până își pierde viteza inițială, iar temperatura sa o egalează pe cea a mediului. Viteza vântului și turbulența determină și ele valoarea concentrației de poluant.

Pulberile au efecte locale asupra mediului înconjurător, emisiile de SO2 și NO2 contribuie la formarea “ploilor acide”, cu acțiune regională, în timp ce emisiile de CO2 contribuie la creșterea “efectului de seră” la scară planetară.

La poluarea atmosferei mai pot contribui spulberarea particulelor din depozitele de cărbune și din depozitele de zgură și cenușă.

Datorită funcționării termocentralei Turceni, au fost și sunt afectați (într-o măsură mai mare sau mai mică) o serie de factori de mediu, astfel:

Atmosfera: – cu pulberi sedimentabile și pulberi in suspensie;

Apele: – subterane, prin alterarea indicatorilor de calitate ai pânzei de ape freatice din depozitele de zgură-cenușă și din incintă

– supraterane, prin creșterea temperaturii apei râului Mureș, în aval, pe timp de vară cu circa 3÷7 C;

Solul: – prin spulberarea pe timp de vânt puternic a particulelor de zgură și cenușă din depozitele (haldele) de zgură și cenușă și aceasta în ciuda operațiilor de înierbare a taluzurilor supraînălțării depozitelor;

Flora (vegetația și pădurile): – prin deteriorarea unor suprafețe de păduri și a suprafețelor înierbate din zona învecinată termocentralei;

Fauna (fauna acvatică și animalele domestice): – prin alterarea directă a mediului de viață și indirectă, datorită consumului apei și furajelor poluate, cu implicații directe asupra producțiilor animaliere (carne și lapte).

Capitolul I

PREZENTAREA GENERALĂ A COMPLEXULUI

ENERGETIC TURCENI

1.1. Descrierea generală

Complexul Energetic Turceni are sediul in comuna Turceni, județul Gorj. Centrala termoelectrica este amplasată pe terasa de pe malul drept al râului Jiu paralel cu drumul județean Filiași-Strehaia între Km 13+500 si 14+500 la distanta de 4 Km de comuna Turceni.

Centrala este amplasată in aval de podul de beton armat prefabricat de pe râul Jiu ce face legătura intre comunele Turceni si Broșteni.

Centrala este situata in apropierea caii ferate dublu electrificată Filiași-Rovinari

1.2. Amplasare geografica

Centrala este amplasată in lunca Jiului la sud de pârâul Jilțu, in apropiere confluentei acestuia cu Jiul la circa 1.5 Km-E de localitatea Turcenii de Sus.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul zonei de influentă a termocentralei Turceni aparține Piemontului Getic, de vârsta Villa franchiniană, separat de munte de Subcarpații Getici (V.Mihăilescu 1946, 1966). Piemontul Getic constituie o unitate fizico-geografică bine individualizată și delimitată, prezentând caractere evidente de tranziție între munte si câmpie, atât din punct de vedere geomorfologic cât și al condițiilor și resurselor naturale, precum și acela al utilizării și valorificării acestora, al dezvoltării rețelei așezărilor și al aspectelor peisajelor, în foarte mare măsură modificate de om. Piemonul Getic se subdivide în mai multe unități, dintre care Piemontul Motrului cu Dealurile Jilțului, Dealurile Jiului și Culuarul Jiului cuprind perimetrul cercetat în această lucrare.

Nota dominantă a reliefului din această zonă este dată de culmile piemontane prelungite, orientate pe direcția NV-SE, rezultate din fragmentarea suprafeței piemontane inițiale de către rețeaua hidrografică tributara Jiului. Interfluviile sunt de forma unor culmi rotunjite, care se lărgesc treptat spre SE.

Înălțarea continuă la care a fost supus relieful din zonă, a favorizat o continuă și rapidă adâncire a rețelei hidrografice și de accentuare a fragmentării, fapt favorizat și de rocile friabile marnoargiloase, luturi până la nisipuri și pietrișuri. Adâncirea și lărgirea rețelei hidrografice reprezintă un proces continuu, cu o anumită ritmicitate, condiționată atât de tectonică, cât și de climatic. Marea varietate a rocilor sedimentare neconsolidate, în condițiile unei accentuări continue a energiei de relief prin creșterea diferenței dintre suprafața inițială a piemontului și a albiilor râurilor, a favorizat o evoluție rapidă a versanților care se mențin în mare parte, cu o dinamică accentuată.

Procesele de versant sunt destul de active, manifestându-se în special prin eroziunea de suprafață și adâncime, alunecări de teren, care sunt remarcabil dezvoltate în special pe terenurile influențate antropic.

1.3. Descrierea termocentralei

Centrala Turceni produce energie electrică. Pentru evacuarea gazelor de ardere are în componența sa patru coșuri de fum, cu următoarele caracteristici și cazane racordate:

Coșul nr. 1

anul punerii în funcțiune:1978;

înălțime 280m;

diametru la vârf: 7,6m;

cazane racordate la coșul 1: două, cu funcționare pe păcură ,cărbune și gaze

-C1,2-debit 1035 t/h;

Coșul nr. 2

anul punerii în funcțiune:1980;

înălțime: 280 ;

diametrul la vârf ; 7.6m:

cazane racordate la coșul 2:doua, cu funcționarea pe păcură, cărbune și gaz;

C3,4 – debit 1035t/h; a funcționat doar C3;

Coșul nr. 3

anul puneri în funcțiune:1985;

înălțime :280;

diametrul la vârf:7.6m;

cazane racordate la coșul3:doua, cu funcționare pe păcură, i cărbune ți gaz.

C5,6 – debit 1035 t/h; a funcționat doar C6;

Coșul nr. 4

anul puneri în funcțiune; 1987;

înălțime : 280 ;

diametrul la vârf: 7.6m.

cazane racordate la coșul 4 :unul, cu funcționare pe păcură, cărbune și gaz

C7 – debit 1035t/h.

Caracteristicii combustibilii(date medii, anul 1999).

* Cărbune: sulf =0,8 % cenușă = 21,6%

* Păcură: sulf = 2% ; cenușă = 0,1%

1.3.1. Partea termo-mecanică

Caracteristicile echipamentelor principale sunt identice pentru fiecare din cele 6 grupuri energetice (figura 1.1).

Cazanele sunt identice și sunt realizate din câte două corpuri jumelate (articulate).

Cazanele sunt coaxiale cu turbinele.

Turbinele, amplasate în sala mașinilor, au posibilitatea de a livra cca. 63 GJ/h (15 Gcal/h) abur pentru încălzit.

În sala cazanelor sunt amplasate instalațiile de degazare, morile de cărbune și ventilatoarele pentru recirculația de aer și gaze.

În exterior sunt amplasate ventilatoarele de aer și de gaze arse, precum și instalațiile pentru desprăfuirea gazelor arse – electrofiltrele (figura II.6).

În corpul buncărilor sunt amplasate stațiile de reducere-răcire, benzile Redler (cota – +21.00 m) și transportoarele de cărbune pentru alimentarea buncărilor ( +37,80 m).

Planșeele de deservire ale cazanelor și turbinelor se găsesc la +9,00 m.

La cota 0,00 m sunt instalate pompele de alimentare, iar la cota +6,00 m grupul pentru tratarea condensatului.

Tot la cota +6,00 m sunt amplasate transversal turboagregatele (turbinele) cu o distanță între axe de 48 m , care formează sala mașinilor (figura I .1.3).

figura nr. I. 1.3.

Evacuarea gazelor arse se face prin 3 coșuri de fum, câte unul la 2 grupuri energetice, a căror înălțime este de 220 m.

1.3.2. Partea electrică

Centrala termoelectrică TURCENI-CET-este realizată pentru producerea de energie electrică debitată în sistemul energetic național.

Ea a fost prevăzută inițial să fie echipată cu 8 grupuri fiecare cu o putere de 330 MW, deci în total 2.640 MW.

Etapele de punere în funcțiune au fost următoarele:

Grupurile 1și 2 deservite de coșul nr. I, în anul 1978

Grupurile 3 și 4 deservite de coșul nr. II, în anul 1980

Grupurile 5 și 6 deservite de coșul nr. III, în anul 1985

Grupul 7 deservit de coșul nr. IV, în anul 1987.

La grupul nr.8 nu s-a mai finalizat montajul, așa în cât în prezent CET are o putere instalată de 7330 = 2.310 MW

Cele 7 grupuri existente au aceleași caracteristici și anume:

cazan de abur de 1.035t/h

turbina de abur F1C 330 MW

generator electric TNA2 330

transformator 400 MVA

Energia electrică produsă este furnizată printr-o stație de 400 KW amplasată lângă comuna Țânțăreni situată la 9 km de centrală.

1.3.3. Gospodărirea de combustibil solid

Conducerea, supravegherea și dirijarea operațiilor de manipulare și mișcare a cărbunelui se fac din două camere de comandă, câte una pentru fiecare flux.

Cărbunii aduși în vagoane de cale ferată sunt descărcați pe trei estacade supraterane, cu o capacitate maximă de 22.000 t/zi (18.000 t/zi – vara și 12.000 t/zi – iarna), de la baza acesteia fiind preluați pe benzi transportoare, de mașini cu roată cu cupe, deplasabile pe cale ferată, fiecare mașină având o capacitate de preluare de 500 t/h -fluxul I și 600 t/h -fluxul II.

Depozitul de cărbune este format din patru stive, având capacitatea totală de 530.000 tone, depunerea combustibilului efectuându-se cu ajutorul a două mașini de stivuit, care au o ndu-se cu ajutorul a două mașini de stivuit, care au o capacitate totală de 2.500 t/h (1.300 t/h -fluxul I + 1.200 t/h -fluxul II).

Preluarea din depozit se face cu ajutorul a șase mașini cu roată cu cupe, deplasabile pe șine, având o capacitate de încărcare de 1.200 t/h fiecare (5 buc.) și una cu o capacitate de 800 t/h.

Pentru descărcarea vagoanelor de uz general este montată o instalație de descărcare prin răsturnare (culbutor) având capacitatea efectivă de descărcare de peste 70 vagoane/24 ore (2÷3 navete/zi x 35 vagoane/navetă x 55 t/vagon).

1.3.4. Tratare chimică a apei

Instalațiile de tratare a condensatului pentru fiecare bloc energetic principal asigură tratarea integrală a condensatului pentru fiecare bloc în parte (cca. 500 t/h) și sunt intercalate între pompele de condensat treapta I a și treapta a II a, care asigură o calitate a condensatului corespunzătoare la 0,2 S/cm conductivitate și 0,02 mg/l SiO2 concentrație.

Stația de pretratare cuprinde un număr de 6 decantoare ce asigură decarbonatarea până la duritatea de 3 od și limpezirea apei de râu destinată fie circuitelor de răcire, fie alimentării stației de demineralizare – dedurizare. Debitul stației se ridică la cca. 1.100 m3/h.

Stația de demineralizare este compusă din filtre mecanice, filtre barieră pentru reținerea substanțelor organice și de 5 linii de demineralizare pe schema H-OH1-OH2, urmate de finisare în filtrele cu pat mixt. Alimentarea este cu apă pretratată cu salinitate de cca 8,1 mval/l, ce asigură demineralizarea apei de adaos la cazane până la 0,2 S/cm conductivitate și 0,02 mg/l concentrație de SiO2. Debitul unitar al liniilor de demineralizare de 60 m3/h asigură un debit al stației de cca. 180 m3/h total. Ca reactivi de regenerare se folosesc HCl și NaOH.

1.3.5. Evacuarea și depozitarea zgurii și a cenușii

Capacitatea creată în depozitul Valea Ceplea prin supraînălțare reprezintă spațiul principal de depozitare a zgurii și cenușii pentru C.T.E. Turceni.

În prezent termocentrala dispune și de spațiu de depozitare de rezervă creat în depozitul nr.2, situat în lunca Jiului lângă C.E.T. Acest spațiu limitat de depozitare este destinat funcționării centralei în momentele în care este imposibilă exploatării în depozitul Valea Ceplea (incidente majore în depozit, la estacada de la incinta centralei la depozit, etc).

Necesitatea măririi capacității și funcționării depozitului Valea Ceplea rezultă din faptul că oprirea funcționării acestuia ar implica trecerea în exploatare a depozitului nr.2, care are o capacitate de depozitare redusă, insuficientă pentru ritmul actual de funcționare al termocentralei cerut de sistemul energetic național.

Depozitul Valea Ceplea fiind spațiu principal de depozitare a zguri și cenușii pentru C.T.E.Turceni, funcționarea optimă a termocentralei este legată direct de menținerea în bună funcționare a acestuia.

Oprirea funcționării în depozitul Valea Ceplea ar implica trecerea în exploatare a depozitului I I care are o capacitate de depozitare redusă, insuficientă pentru ritmul actual de funcționare al termocentralei, cerut de sistemul energetic național.

Lucrările prevăzute a se executa la supraînălțarea depozitului de zgură și cenușă Valea Ceplea, se încadrează în clasa de importanță I conform STAS 4273/83.

Depozitul de zgură și cenușă este asimilat construcțiilor hidrotehnice de baraje cu volum de retenție cuprins între 20-100 milioane mc (volumul de zgură și cenușă total este 25 milioane mc).

Înălțimea maximă a barajului este de 55 metri (între cota finală de 195 mdM și cota de fundare 140 mdM).

Construcția hidrotehnică este definitivă și principală.

Depozitul a fost conceput inițial pentru o înălțime finală de circa 100m, astfel încât să ocupe întreaga porțiune amonte a Văii Ceplea, între linia de închidere a văii în amonte și maxim curba de nivel de 250mdM. Proiectul tehnic s-a predat pentru cota 195mdM ca o primă etapă.

Capacitatea de depozitare totală (nivel de bază și supraînălțare) care urma să fie asigurată inițial de depozitul Valea Ceplea, prin supraînălțarea până la cota 195mdM, era de circa 25milioane mc, creată în 3 compartimente de depozitare.

Din această capacitate, asigurată prin supraînălțări succesive ale depozitului până la cota 195mdM, au mai rămas circa 18 milioane mc, care asigură funcționarea centralei pe o perioadă de 8-10 ani, în ipoteza funcționării în medie cu 2-3 blocuri energetice. La dimensionarea digurilor depozitului Valea Ceplea s-a avut în vedere și asigurarea unei rezerve de capacitate pentru înmagazinarea viituri de calcul aferente fiecărui compartiment. Volumele de retenție pot juca rol de volum tampon în caz de accident.

Digurile depozitului sunt dimensionate astfel încât să asigure depozitarea zgurii și cenușii evacuată de centrală, pe perioada de execuție a digurilor din celelalte compartimente, respectând succesiunea următoare: 1compartiment în exploatare, 1compartiment în execuție, 1compartiment în uscare.

La data elaborări prezentei documentații, situația compartimentelor de depozitare a zgurii și cenușii este următoarea:

compartimentul I este umplut la nivelul supraînălțării cota 175mdM, fiind executat digul de supraînălțare cota 180mdM;

compartimentul II este umplut la nivelul digului de supraînălțare cota 180mdM.

Compartimentul III este umplut la nivelul digului de supraînălțare cota 188mdM.

Capacitatea de depozitare din Valea Ceplea a fost creată prin executarea unor lucrări de bază și apoi a unor lucrări de supraînălțare în compartimentele depozitului.

Ca lucrări de bază s-au executat următoarele categorii de lucrări:

dig de închidere și 2 diguri de compartimentare;

estacade pentru transportul și debușarea zgurii și cenușii;

instalații de colectare și evacuare a apei limpezite;

instalații de Urmărirea Comportării Construcțiilor (U.C.C);

lucrări de drenaj;

lucrări de etanșare a versanților.

S-au executat următoarele diguri:

A. Digul de închidere a văii cu cota coronamentului 168md/M, cu înălțimea de circa 21m, taluzuri cu pante de 1:2,5, executat din argilă. Pentru micșorarea sub presiunilor din fundație și asigurarea stabilității digului de bază, s-au realizat 9 puțuri autodeversante de 15 m adâncime dispuse în zona aval a digului.

B. Digul de compartimentare nr.1 (dintre compartimentele I ți II), este situat la circa 1000m amonte pe firul văii, cu cota coronamentului 175mdM, are înălțimea de circa 15m, taluzurile cu pante de 1:2,5, fiind executate din argilă.

C. Digul de compartimentare nr.2, (dintre compartimentele II și III), este situat la circa 2000m amonte pe firul văii, cu cota coronamentului 180mdM, are înălțimea de circa 13m, taluzurile cu panta de 1:2, fiind executat din argilă.

Amplasamentul traseelor celor două ramuri de estacadă este situat pe malul drept, la cote cuprinse între 197mdM și 215mdM, aproximativ la jumătatea înălțimii versanților. Traseele estacadelor au fost prevăzute la o cotă superioară depunerii finale de zgură și cenușă pentru prima etapă de dezvoltare a depozitului (195mdM).

Evacuarea zgurii și cenușii se face în sistem de amestec hidraulic – pulpă cu o diluție de 1:9.

În acest sens există două modalități:

depozitul de lângă incintă, cu celulele 1,2,3 în suprafață de 100 ha, epuizate, care au suprafața acoperită cu vegetație spontană și celulele 4.1 și 4.2 cu suprafața de circa 80 ha (în construcție) care se constituie ca o rezervă de depozitare.

iazurile de decantare de pe Valea Ceplea, în suprafața de circa 250 ha, care fac obiectul unui studiu distinct.

Capitolul II

surse de poluare a mediului înconjrător

2.1. Tipuri de poluanți specifici termocentralei

Centralele termice dotate cu cazane de abur, cazane de apă fierbinte și de apă caldă reprezintă un agent poluant de mediu.

Prin arderea combustibilior în focarele cazanelor se dezvoltă gaze de ardere, care sunt evacuate în atmosferă prin intermediul coșului. Acestea conțin: CO2; CO; SO2; NOx; și particule în suspensie ( cenușii etc.).

Noxele dezvoltate în procesul de ardere se degajează în atmosferă și se consideră substanțe periculoase pentru mediu.

Noxele provocate de procesul de ardere se pot grupa în: oxizi de sulf, oxizi de azot, cenușii, clor și fluor.

Din combustia sulfului rezultă în cea mai mare parte dioxid de sulf (SO2) cca. 95% și restul trioxid de sulf (SO3).

În atmosferă, dioxidul de sulf se transformă parțial în trioxid de sulf. Aceasta din urmă, împreună cu vaporii de apă dă naștere la acid sulfuric(H2SO4).

La concentrații peste 1% în aer devine foarte periculos, putând provoca o moarte rapidă.

Acțiunea nocivă a dioxidului de sulf se face simțită și asupra plantelor, acesta distruge clorofila și frunzele se îngălbenesc.

De asemenea oxizii de sulf și acidul sulfuric, care se formează, provoacă coroziunea metalelor.

Dioxizii de azot și vaporii de apă formează acid azotic (HNO3).

Oxizii de azot sunt notați cu NO fiind formați din monoxid de azot (NO), peste 95% și dioxid de azot (NO2) restul.

Oxizii de azot și acidul azotic sunt foarte periculoși pentru organismul uman; atacă sistemul respirator și transformă hemoglobina în metahemoglobină, cauzatoare de paralizii.

Chiar în concentrații mai mici, de 0,5mg în aer, inspirat pe perioade mai lungi, provoacă slăbirea organismului, făcându-l sensibil la acțiunea microbilor. Împreună cu oxizii de sulf, acționând sinergic, duc la formarea ploilor acide, cu urmări grave asupra faunei și vegetației.

Tot în cursul arderii, se dezvoltă și oxizii de carbon. Monoxidul de carbon (CO), substanță foarte toxică care apare mai ales în cazul unor arderi incomplete, necontrolate. Monoxidul de carbon oprește procesul de oxigenare, transformând hemoglobina în mod ireversibil în carboxihemoglobină. Dioxidul de carbon (CO2) are acțiune destructivă asupra stratului de ozon.

Tabel nr. 2.1.

Valori limită ale concentrației noxelor în gazele de ardere evacuate pe coș, provenite din instalațiile de ardere a combustibililor solizi în România.

Tabel.nr.2.2.

Valori limită ale concentrației noxelor în gazele de ardere evacuate pe coș, provenite din instalațiile de ardere a combustibililor lichizi în România.

Tabel. Nr.2. 3.

Valori limită ale concentrației noxelor în gazele evacuate pe coș provenite din instalațiile de ardere a combustibililor gazoși, în România.

Alți poluanți cu pondere mai redusă sunt clorul și fluorul.

Cenușa zburătoare are efecte nocive, mai ales, prin conținutul de metale grele: plumb, cadmiu, etc. precum arsen.

Pentru reducerea efectelor poluante s-au elaborat „Norme de eliminare a emisiilor de poluanți pentru instalațiile de ardere” (Ordinul nr. 462/1993 al Ministerului Apelor Pădurilor și Protecției Mediului ) .

2.1.1. Oxizi de sulf

Din oxidarea sulfului combustibil, cea mai mare parte (peste 95%) se transformă în SO2, restul în SO3. Conversia SO2 în SO3 are loc în flacără, în cazul unui exces mare de oxigen, dar și pe traseul gazelor, în prezenta oxizilor de vanadiu și chiar de fier, care joacă rol de catalizator, mai ales la temperaturi de peste 800oC.

Evacuat în atmosferă, dioxidul de sulf reacționează în proporție de 1÷2 ‰/h cu oxigenul, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete solare, dând naștere anhidridei sulfuroase (SO3), conform relației:

2SO2 + O2 +UV = 2SO3

SO3 se combină cu vaporii de apă din atmosferă și formează acidul sulfuric. În perioada de ceață și în zilele foarte cețoase sau umede se atinge un grad de transformare de până la 15,7%.

SO3 + H2O = H2SO4

Dioxidul de sulf reprezintă o substanță toxică, cu acțiune iritantă asupra mucoaselor respiratorii și conjunctivale, tuse.

2.1.2. Oxizi de azot

Din cantitatea totală de NOX dezvoltată prin ardere, aproximativ 95% este sub formă de monoxid de azot (NO) și doar restul sub formă de dioxid de azot (NO2). Eliminat în atmosferă, în prezența oxigenului din aer și sub acțiunea razelor ultraviolete, se transformă destul de repede în NO2, care este foarte toxic. NO2 împreună cu apa formează acidul azotic, conform reacției:

NO2 + H2O = HNO3

Prin agresivitatea și toxicitatea lor, oxizii de azot și acidul azotic sunt extrem de periculoși pentru mecanismul biologic uman.

Un alt oxid de azot cu caracter nociv este N2O (protoxidul de azot) – gaz stabil care se descompune de-abia la 600oC în elementele N2 și O2. Acest gaz se comportă ca și un gaz inert până la 10 km deasupra pământului, deci până în troposfera. N2O este un gaz cu efect nociv dublu: pe de o parte participă la efectul de seră și pe de altă parte distruge pătura protectoare de ozon din stratosferă (10÷15 km deasupra pământului). Fenomenul este puternic accentuat de faptul că durata de viață a N2O este deosebit de mare (până la 180 ani). În stratosferă se absorb razele ultraviolete cu lungimea de undă între 200÷242 nm de către moleculele de oxigen. Rezultă disocierea acestora și producerea de ozon, conform reacțiilor:

UV + O2 = O + O

O + O2 + M = O3 + M

UV + 3O2 = 2O3

unde: M este un partener de activare.

Ozonul astfel format absoarbe razele ultraviolete în domeniul 200÷340 nm și se descompune în oxigen molecular și atomic; dacă însă lungimile de undă sunt mai mici de 310 nm, se formează oxigenul singular, în stare activată (O*).

UV + O3 = O* + O2

N2O + O* = NO* + NO*

NO* + O3 = NO2 +O2

NO2 + O = NO* + O2

O3 + O = O2 + O2

Acesta reprezintă ciclul Johnston – Crutzen de distrugere a stratului de ozon.

Cel mai important catalizator ce contribuie cu aproximativ 25% la distrugerea stratului de ozon este radicalul NO*, produs din descompunerea protoxidului de azot (N2O).

2.1.3. Oxizi de carbon

Oxidul de carbon este unul dintre toxicii cu mare răspândire. Acesta pătrunde în sânge datorită următoarelor proprietăți fizico-chimice: densitate apropiată de cea a aerului, difuzibilitate mare și afinitate ridicată a hemoglobinei pentru CO.

Dioxidul de carbon este toxic numai în concentrații mari (peste 5000 ppm). CO2 influențează clima prin efectul de seră creat asupra pământului, contribuția sa fiind de cca 50%.

Până în prezent, nu există soluții tehnico-economice de combatere a emisiilor de CO2. Singura soluție fezabilă este accentuarea creșterii eficienței la producerea, transformarea și utilizarea energiei termice. Din fericire, procesul de asimilare clorofiliană (fotosinteza) folosește CO2 expirat de ființele vii sau eliminat de industrie, dând naștere la glucide și la oxigen:

6CO2 + 6H2O lumina C6H12O6 + 6 O2

2.1.4. Cenușa zburătoare

Cenușa zburătoare eliminată prin coșul de fum al instalațiilor de ardere, praful fin de cenușă, antrenat de vânt din haldele de cenușă și praful de cărbune provenit din depozitele de cărbune sau din transportul și prepararea acestuia, constituie împreună o noxă solidă, care se găsește și sub formă de aerosoli.

În cazul în care cenușa are în compoziție și un conținut redus de metale grele (Cr, Ni, Cd, As, Pb), aerosolii formați sunt netoxici. Sub aspect nociv, aceștia prezintă importanță numai în cantități mari.

2.2. Poluarea aerului

Metodologia utilizată pentru determinare emisiilor de poluanți și a nivelurilor de poluare a atmosferei generate de sursele aferente CTE-Turceni se bazează pe:

cerințele Ord. 184/1997;

cerințele IPM Târgu Jiu, specifice obiectivului studiat;

rezultatele și concluziile obținute în cazul Bilanțului de Mediu elaborat de ICIM în anul 1996

datele existente.

Astfel, s-a utilizat o metodologie în doi pași, fiecare pas implicând o abordare specifică a problemelor în relație cu condițiile particulare existente.

Primul pas a constat în determinarea emisiilor de poluanți pentru sursele majore și pentru sursele secundare. Acest pas a avut drept scop obținerea datelor privind caracteristicile fizico-chimice ale surselor de poluare a atmosferei în vederea realizării următoarelor obiective:

elaborarea inventarului actual al emisiilor atmosferice;

evaluarea eficienței sistemelor existente pentru controlul emisiilor;

fundamentarea evaluării surselor/emisiilor în raport cu prevederile Ord 462/1993, a identificării neconformărilor cu prevederile legislației în vigoare;

crearea bazei de date necesară modelării matematice a dispersiei poluanților.

Al doilea pas a constat în determinarea nivelurilor și distribuției spațiale a câmpurilor de concentrații ale poluanților în atmosferă în vederea evaluării poluării aerului ambiental generată de emisiile de la CTE Turceni în raport cu standardele de calitatea aerului în vigoare (STAS 12574-87), precum și cu prevederile Directivelor UE specifice (Directiva cadru 96/62/EC și Directivele fiice) ce urmează a fi transpuse în legislația națională pentru calitatea aerului în următorul an.

Întrucât parametri fizici ce caracterizează sursele majore (coșurile de dispersie cu h=280 m, aferente cazanelor centralei) determină împrăștierea poluanților pe arii foarte mari, până la distanțe de ordinul kilometrilor față de surse, rețeaua pentru supravegherea emisiilor ar trebui să aibă o extindere spațială suficientă pentru acoperirea ariei cu impact semnificativ. Acesta ar însemna includerea în rețea a cel puțin tuturor perimetrelor localităților amplasate de-o parte și alta a albiei râului Jiu până la distanțe de circa 10 km în amonte și în aval față de amplasamentul centralei. Având în vedere caracterul aleatoriu al fenomenului de poluare a atmosferei, pentru obținerea unor rezultate pertinente sunt necesare date, așa cum s-a menționat, pe o perioadă de minimum un an. Costurile unui asemene abordări ar fi deosebit de ridicate, iar perioada de derulare a studiului s-ar extinde la cel puțin 1.5 ani.

Chiar și în aceste condiții, rezultatele obținute exclusiv prin măsurători în imisie ar avea un anumit grad de incertitudine deoarece acesta integrează pentru un poluant aporturile tuturor surselor ce influențează amplasamentul stației de monitoring, fiind dificil de cuantificat aporturile singulare. În cazul de față, perimetrele localităților din zona de influență a surselor de la CTE Turceni sunt influențate nu numai de aceste surse, ci și de întreaga multitudine de surse proprii (încălzire rezidențială, trafic rutier, activități agricole, etc.)

Efectuarea unei campanii de măsurători pentru concentrațiile de poluanți în atmosferă (imisii) pe o perioadă limitată de timp, într-un număr limitat de puncte ar conduce la erori grave de interpretare a rezultatelor, atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ.

În lucrare vor fi prezentate și analizate și rezultatele existente privind măsurătorile de imisii. Detaliile metodologice specifice fiecăruia dintre cei doi pași de abordare a problemei vor fi prezentate în secțiunile următoare.

A – Emisii de poluanți în atmosferă

Descrierea și justificarea investigațiilor. Rezultatele obținute.

Sursele de emisie a poluanților atmosferici aferente CTE Turceni pot fi clasificate în două categorii:

surse majore

surse secundare

Sursele majore sunt reprezentate de coșurile pentru dispersia gazelor de ardere de la cazanele centralei.

Aceste surse sunt dirijate și prevăzute cu sisteme pentru controlul (reducerea ) emisiilor de particule, constând în electrofiltre cu randamentul de peste 99%.

CTE Turceni are 4 coșuri de dispersie identice, cu înălțimea de 280m și diametrul de 10,82m.

Racordarea canalelor de gaze de la cele 7 cazane existente este următoarea:

coș nr.1 – cazanele 1+2

coș nr. 2 – cazanele 3+4

coș nr. 3 – cazanele 5+6

coș nr.4 – cazanul 7

Dintre cele 7 cazane ale centralei sunt funcționale numai 4, și anume :

Cazanele nr. 1,3,6 și 7.

Principalul combustibil utilizat este lignitul din bazinul carbonifer Oltenia.

Alături de acesta se utilizează păcura și gaze naturale.

Sursele secundare sunt reprezentate de:

stocarea și manevrarea cărbunelui și a păcurii

stocarea substanțelor chimice (NaOH și HCl) necesare tratării apei de răcire

traficul (CF și auto) intern

concasarea cărbunelui.

Primele trei tipuri de surse sunt nedirijate, stocarea și manevrarea (parțial) a cărbunelui și traficul intern fiind surse libere.

Sursele asociate concasări cărbunelui sunt dirijabile și prevăzute cu sisteme pentru controlul (reducerea) emisiilor de particule (cicloane cu randamentul de 80%: unul în funcțiune, altul urmând a fi modernizat și reinstalat). Evacuarea aerului încărcat cu particule nereținute în cicloane se face prin coșuri cu h=20m,0,6m.

B – Emisii de poluanți asociate surselor majore.

La CTE-Turceni există un sistem foarte bine pus la punct pentru urmărirea permanentă a emisiilor de poluanți de la coșurile aferente cazanelor centralei.

Sistemul a fost elaborat și implementat de către specialiștii de la ICEMENERG și de la SC TERMOELECTRICA S. A., fiind operat în prezent de către personalul de specialitate din cadrul CTE- Turceni.

Acest sistem cuprinde două subsisteme:

subsistemul pentru calculul parametrilor fizici (temperatura și viteza gazelor la evacuarea în atmosferă, debitul de gaze evacuate) și chimici (debite masice de poluanți: SO, CO, NO , particule) ai emisiilor din fiecare coș în funcție de : tipul, cantitatea și caracteristicile combustibililor utilizați, modul de funcționare a cazanelor, randamentul electrifiltrelor, utilizând programul EMPOL. Programul a fost elaborat de specialiștii ICEMERG și TERMOELECTRICA, luând în considerare procesele de ardere, tipul de cazane și alți parametri tehnici caracteristici centralei, precum și factorii de emisie specifici prevăzuți în metodologia EEA/EMEP/CORINAIR pentru poluanții gazoși și cei pentru particule stabiliți de specialiști pentru centralele aparținând SC TERMOELECTRICA S.A.;

subsistemul măsurătorilor periodice ale concentrațiilor de poluanți în emisie, cu laboratorul mobil ROTORK prevăzut cu:

analizor pentru NObazat pe metoda prin chemiluminiscența (metoda de referință)

analizoare pentru CO, CO, SO, bazate pe metoda de fotometrie nedispersivă în infraroșu (metode de referință)

analizor pentru Obazat pe metoda paramagnetică (metoda de referință)

duza izocenetică pentru prelevarea pulberilor, cu măsurarea acestora în laborator prin metoda gravimetrică (metoda de referință).

Primul subsistem (calculul parametrilor fizico-chimici) utilizează o bază de date constând din consumurile orare, zilnice, lunare și anuale de combustibili, pe tipuri, pentru fiecare cazan, numărul de ore de funcționare a cazanului, parametri de funcționare ai electrofiltrelor și cazanelor, buletinele de analiză ale combustibililor solid și lichid.

Baza de date este actualizată zilnic.

Al doilea subsistem (măsurători periodice) se aplică în conformitate cu prevederile Ord 462/93 referitoare la efectuarea măsurătorilor la emisie.

Sistemul de determinare și urmărire a emisiilor de poluanți utilizat în mod constant la CTE-Turceni se bazează pe metodele și practicile recunoscute și utilizate în UE, adoptate (OM 420/2000 referitor la inventarele de emisii bazate pe metodele EEA/EMEP/CORINAIR și US EPA/AP-42) sau în curs de adoptare (metode de măsurare) în legislația națională pentru protecția calității atmosferei.

Investigațiile efectuate, (verificarea bazei de date pentru calculul emisiilor, verificarea calculelor de emisii, cunoașterea modului real de utilizare a sistemului descris) în vederea elaborării lucrării de față, au demonstrat corectitudinea modului de determinare a emisiilor de poluanți și a modului de aplicare a sistemului descris.

Ca urmare, datele furnizate de sistem, deținute și actualizate permanent de CTE-Turceni constituie o bază reală, deosebit de valoroasă pentru elaborarea inventarelor de emisii.

Inventarele de emisii necesare pentru lucrarea de față s-au elaborat pe baza datelor furnizate de CTE-Turceni pentru întreg anul 2000 și pentru primele 5 luni ale anului 2001.

Rațiunile pentru care s-a recurs la acest mod de abordare sunt:

corectitudinea și completitudinea datelor existente;

dificultatea și incertitudinile în elaborarea unor inventare de emisii de anvergura celor necesare pentru un asemenea obiectiv, numai pe baza unor măsurători efectuate la un moment dat, mai ales în condițiile în care cazanele centralei au perioade și moduri de funcționare diferite;

asigurarea unei certitudini privind inventarul emisiilor de la surse majore, cum este cazul CTE-Turceni, bazat în exclusivitate pe măsurători, presupune existența unui sistem de monitoring continuu al emisiilor, în timp real.

În tabelele nr. 2.1; 2.2; 2.3; 2.4 , de mai jos se prezintă principalele caracteristici ale emisiilor de poluanți evacuați în atmosferă prin coșurile aferente cazanelor centralei.

Se menționează că, în vederea elaborării unui inventar de emisii complet s-a procedat astfel:

emisiile de SO,CO,NO,CO și particule s-au determinat pe baza datelor furnizate de CTE-Turceni (calcule și măsurători)

emisiile de HCl, HF, metale și compuși organici precum și de particule cu diametre sub 10 m, rezultate din arderea cărbunelui s-au determinat cu metodologia US EPA/AP-42.

Cazan nr. 1 –coș 1 Tabel 2.1.

PM10 = particule cu diametre aerodinamice <10 m

HAP = hidrocarburi aromatice policiclice

* = reducere cu 25% față de anul 1989

Cazan nr.3 – coș 2 Tabel 2.2.

PM10 = particule cu diametre aerodinamice <10 m

HAP = hidrocarburi aromatice policiclice

* = reducere cu 25% față de anul 1989

Cazan nr. 6- coș3 Tabel 2.3.

PM10 = particule cu diametre aerodinamice <10 m

HAP = hidrocarburi aromatice policiclice

* = reducere cu 25% față de anul 1989

Cazan nr.7 – coș4 Tabel 2.4.

PM10 = particule cu diametre aerodinamice <10 m

HAP = hidrocarburi aromatice policiclice

* = reducere cu 25% față de anul 1989

2.2.1. Controlul emisiilor poluante și urmărirea încadrări în norme

Până la data de 01.01.2012, S.C.ELECTROCENTRALE S.A dorește să realizeze integral programele de investiții pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile în instalațiile mari de ardere pe care le deține:

reducerea emisiilor de oxizi de sulf prin desulfurarea gazelor de ardere la grupurile energetice nr .3,4,5 și 6 (400mg/Nm3);

reducerea emisiilor de particule prin modernizarea electrofiltrelor aferente blocurilor energetice nr.3,4,5 și 6 (50mg/Nm3);

reducerea emisiilor de oxizi de azot prin utilizarea unor combinații de măsuri primare cum ar fi, arzătoare cu formare redusă de NOx cu introducerea combustibilului și aerului în mai multe trepte, recircularea gazelor de ardere.

Studiile de soluție vor stabili ce combinație de măsuri primare suplimentare va trebui adoptate în funcție de geometria focarului, tipul cazanului și caracteristicile energetice ale lignitului.

Introducerea celor mai bune tehnici disponibile se va realiza la fiecare instalație mare de ardere existentă în funcție de obligațiile de producție ale societății și de necesitatea tehnică de oprire a acesteia.

Efortul financiar pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile, estimat la cca 330 mil. dolari, va putea cunoaște imediat după 01.01.2012 o ușoară relaxare ce poate fi susținută și de posibilitățile de a satisface eventualele cereri de export de energie „verde”.

2.2.1.1. Aprecierea emisiilor

Valorile măsurate vor fi comparate cu valorile de referință precizate în normele specifice pentru instalațiile energetice și aprobate de MAPPM. Aceste valori vor fi convertite în medii orare.

Se consideră respectată norma de limitare a emisiei atunci când nici una din mediile determinate pentru indicatorii specifici instalației (de regulă concentrațiile în gazele arse ale SO2, NOX și pulberi) nu depășește valoarea limită din normă – concentrația maximă admisă – (C.M.A.).

În scopul măsurării permanente a emisiilor (monitoring continuu), valorile limită sunt considerate respectate dacă în decursul unui an calendaristic:

– nici o medie zilnică nu depășește valoarea limită, cu excepția perioadelor de porniri-opriri ale instalațiilor;

– 97% din totalul mediilor orare nu depășește de 1,2 ori valoarea limită;

– nici una din mediile orare nu depășește dublul valorii limită.

În prezent, termocentralele nu dispun în general de aparatură specializată pentru efectuarea acestor măsurători, existând la nivel național un program de dotații cu o astfel de aparatură. În această situație evaluarea emisiilor poluante se face pe bază de calcul, conform “Metodologiei de evaluare operativă a emisiilor de SO2, NOX, pulberi și CO2 din centralele termice și termoelectrice” elaborate de D.S.D.E. și aprobată de M.A.P.P.M.:

PE-1001/1994.

În strategia S.C. TERMOELECTRICA S.A., privind protecția mediului pentru perioada următoare, referitor la controlul emisiilor și urmărirea încadrării în norme sunt cuprinse următoarele obiective:

Pe termen scurt: – dotarea cu laboratoare mobile specializate pentru măsurarea emisiilor poluante (SO2, NOX, CO, CO2, pulberi).

Actualmente există în țară, dotarea S.C. Electrocentrale Turceni S.A., de la firma engleză ROTORK, 1 astfel de echipament – autolaborator, care se utilizează periodic, prin rotație, la toate unitățile energetice din țară.

Pe termen lung: – dotarea termocentralelor importante cu instalații fixe de supraveghere a emisiilor poluante (monitoring continuu).

Acțiunea se desfășoară eșalonat pe priorități, funcție de posibilitățile de finanțare, în cadrul programelor de reabilitare – retehnologizare a grupurilor energetice, cu finanțarea monitoringului din partea unor instituții financiare interne și internaționale.

2.2.1.2. Metode de măsurare.

Cunoașterea în orice moment a situațiilor emisiilor de poluanți se realizează prin măsurarea continuă a emisiilor de poluanți, integrând analize atât pentru poluanți cât și pentru pulberi evacuate în atmosferă.

În conformitate cu experiența altor țări, înainte de măsurarea poluanților la coșul de fum trebuie măsurată pe fiecare canal de gaze arse concentrația următoarelor gaze:

SO2

NO; NO2 (NOX)

O2

CO

CO2

concentrația de praf (pulberi), la cazanele pe cărbune.

Măsurarea continuă a emisiilor se poate face prin trei sisteme (metode) de măsură:

a) metoda de analiză extractivă;

b) metoda de analiză “in-situ”;

c) metoda de analiză combinată;

a) Metoda de analiză extractivă:

Metoda de analiză extractivă pentru analiza gazelor, care presupune:

– Sistemul de prelevare a probei gazoase din fluxul de gaze de ardere. format din:

– sonda de prelevare a probei de gaz;

– unitatea de condiționare a probei de gaz;

– linii de transport a probei de gaz de la sondă la unitatea de condiționare și de aici la analizorul de gaze.

– Analizorul de gaze, care în principiu este format din:

– carcasă (care conține celula de măsură);

– sistemul de alimentare cu probe gazoase.

Metoda de analiză extractivă pentru analiza pulberilor, care presupune:

– Sistemul de prelevare a probei gazoase din fluxul de gaze de ardere, format

din: – sonda de prelevare a probei de gaz;

– unitatea de analiză.

b) Metoda de analiză “in-situ”:

Măsurătorile “in-situ” se efectuează analizând direct fluxul de gaze ce trec prin coș și facilitează măsurarea instantanee a emisiilor.

Metoda de analiză “in-situ” pentru analiza gazelor, al cărui principiu de măsurare este optoelectric și presupune:

– un emițător fixat pe peretele coșului de fum / canalului de gaze arse;

– un receptor, montat pe partea diametral opusă emițătorului.

Metoda de analiză “in-situ” pentru analiza pulberilor, care presupune că determinarea cantității de pulberi în gazele de ardere se efectuează utilizând aceeași configurație emițător-receptor, utilizând principiul atenuării unui flux luminos, datorat particulelor solide din fluxul de gaz, această atenuare fiind proporțională cu concentrația de pulberi din fluxul de gaz. Concentrația poate fi afișată în unități de concentrație (mg/m3). Determinarea pulberilor se realizează cu ajutorul opacimetrelor.

c) Metoda de analiză combinată

Această metodă combină cele două metode de măsură, pentru a obține un sistem capabil să măsoare atât componentele gazoase cât și pulberile.

Principalele firme europene de aparatură de măsură și control noxe gazoase și pulberi (majoritatea dintre ele având filiale în țara noastră) sunt următoarele:

– Siemens (Germania)

– Rotork (Anglia) – reprezentanță Ropic

– Oldham (Franța) – reprezentanță T.D.B. și C.C.S.

– Hartman-Brown (Germania)

– Emission (Franța) – reprezentanță C.C.S.

– Servomex (Anglia)

– Ronatel (Italia)

– B.T.G. (Austria)

Analizoarele de gaze de ardere și analizoarele de pulberi funcționează pe baza următoarelor principii de măsură:

analiza prin absorbția radiației infraroșii;

analiza prin absorbția radiației ultraviolete;

analiza prin chemiluminiscență;

analiza pe baza principiului magnetopneumatic (paramagnetic);

analiza prin ionizare în flacără;

analiza prin procedeul electrochimic;

analiza pe baza principiului gravimetric;

analiza pe baza principiului absorbției radiației beta;

analiza pe baza principiului absorbției (opacității) și difuziei luminii.

Achiziționarea datelor se efectuează cu ajutorul calculatoarelor de evaluare, care se compun din: – calculatorul propriu-zis;

– tastatura;

– imprimanta.

Procesarea suplimentară a datelor și stocarea acestora din urmă se efectuează cu ajutorul calculatoarelor de evaluare și stocare.

Supravegherea calității aerului este prevăzută a se realiza printr-o rețea de supraveghere, a cărui configurație decurge din obiectivele principale ale monitoringului calității aerului, ca element de fundamentare a strategiilor de control.

2.2.2.2. Inventarierea surselor poluante

Nivelul actual de dotare al termocentralelor, în general, nu permite urmărirea continuă, prin măsurători, a nivelului emisiilor poluante în atmosferă.

Cerințele actualei legislații, precum și solicitările organizațiilor de specialitate interne și internaționale în domeniul stabilirii aportului termocentralelor la poluarea atmosferei, au impus adoptarea unor modele de calcul capabile să realizeze inventarieri ale diverselor surse; acolo unde situația o permite, modele de calcul se folosesc în paralel cu măsurătorile.

Modelul de calcul CORINAIR realizează inventarul anual al diferitelor tipuri de surse poluante amplasate pe teritoriul unei regiuni sau al unei țări. Acest model este folosit de către Agențiile Județene de Protecția mediului, unitățile energetice utilizând alte modele de calcul.

În prezent, termocentralele nu dispun în general, de aparatură specializată pentru măsurarea emisiilor poluante, situația urmând să se realizeze în următorii ani, pe cont propriu sau prin programe de modernizare internaționale.

Dotarea cu aparatură proprie de măsură și control este impusă însăși prin perspectiva aderării la Comunitatea Europeană (2007).

Datorită acestui fapt cât și pentru realizarea unor postevaluări pe diferitele perioade de timp, inclusiv pentru întocmirea inventarelor și a rapoartelor statistice, pentru verificări ale încadrării în norme, precum și pentru elaborarea unei prognoze, evaluarea emisiilor se face pe bază de calcul, potrivit “Metodologiei de evaluare operativă a emisiilor de NOX, SO2, pulberi și CO2 din centralele termice și termoelectrice”, lucrare elaborată de Serviciul Protecția Mediului din RENEL și avizată de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecția Mediului: PE-1001/1994.

Modelele de calcul au în vedere situația actuală a centralelor termice și termoelectrice din România (procedee clasice de ardere a combustibililor și lipsa instalațiilor de epurare-reducere a emisiilor de SO2, NOX și CO2).

Pe măsura introducerii și în țara noastră a procedeelor “primare” sau “secundare” de reducere a emisiilor gazoase, la calculul factorilor de emisie va trebui să se țină seama și de eficiența (randamentul) acestora, așa cum se procedează acum în cazul cenușii zburătoare, unde intervine randamentul instalațiilor de desprăfuire.

2.3. Poluarea apelor

O importanță deosebită în fluxul tehnologic de utilizare a apei și cu implicații asupra calității apei evacuate o are calitatea apei preluate din sursă.

În general, sursa de apă industrială trebuie să îndeplinească condițiile minime:

să aibă un conținut redus de săruri minerale, în special calciu și magneziu

să nu conțină fier sau mangan

să nu aibă reacție acidă

să îndeplinească condiții de temperatură

Calitatea apei de alimentare a circuitelor termice, din punct de vedere chimic, are o puternică influență asupra siguranței în exploatare a echipamentelor.

Depășirea limitei de solubilitate poate determina depuneri pe circuitele de apă ale cazanelor sau depuneri sub formă de nămol.

Concentrația acestor depuneri depinde de natura impurităților provenite din apa de alimentare.

În acest sens, principalii indicatori de interes sunt:

duritatea (temporară, carbonică, permanentă)

alcalinitatea

conținutul materii în suspensii

conținutul de gaze dizolvate – conținutul de oxigen și cel de bioxid de carbon

conținutul de bioxid de siliciu

conținutul total de săruri (se apreciază în funcție de valorile indicatorului conductivitate)

conținutul de substanțe organice

concentrația ionilor de hidrogen (pH, cu în intervalul 7,5 – 8,5 )

Calitatea necesară a apelor de răcire impune condiții mai puțin restrictive urmărindu-se însă ca prin proprietățile sale să nu determine depuneri sau chiar obturări ale conductelor sau fenomene de coroziune.

Indicatorii de interes în acest caz sunt:

conținutul de materii în suspensie

conținutul în ulei

concentrația ionilor de hidrogen

conținutul de substanțe organice

duritatea temporară

Analizele asupra probelor de apă brută au evidențiat următoarele aspecte:

valorile indicatorului pH au variații în limitele normale pentru ape de suprafață se încadrează în intervalul 7,0 – 7,8

încărcarea organică exprimată prin indicatorul consum chimic de oxigen prin metoda cu permanganat de potasiu – CCO – Mn este redusă, valorile determinate prin analize încadrându-se în concentrațiile maxime admise chiar pentru categoria I-a de calitate conform STAS 4706-88.

conținutul de suspensii exprimat prin indicatorul materii în suspensie (nenormat de STAS 4706-88 dar de interes pentru buna funcționare a instalațiilor) este variabil de la valori minime de 37-38 mg/dmc (mai 2000, iunie 1999) la valori maxime de până la 110 mg/dmc (decembrie 1999).

conductivitatea determinată a înregistrat valori medii în intervalul 300S/cm – 320S/cm

conținutul de ioni de calciu se situează în jurul valorii de 50 mc/dmc, mult sub valorile maxime admise pentru categori a-II de calitate conform STAS 4706-88 (200mg/dmc)

conținutul de uleiuri este variabil, înregistrându-se uneori valori ridicate ale indicatorului substanțe extracibile cu eter de petrol (9-12 mg/dcm), datorate folosințelor din amonte

conținutul de detergenți se situează în general în valorile normale înregistrându-se însă și valori mai mari decât cele admise conform STAS 4760-88, datorate consumatorilor din amonte

conținutul în sulfați se încadrează în concentrațiile maxime admise chiar și pentru categoria I-a de calitate conform STAS 4706-88

conținutul de fier este variabil de la valori de 0,3 mg/dmc până spre valoarea maxim admisă (0,95mg/dmc) însă în situații izolate

temperatura este un indicator nenormat de STAS 4706-88 dar de o deosebită importanță asupra variației altor indicatori; valorile maxime înregistrate se situează la 25C în perioada de vară.

Calitatea apei evacuată în emisar

Apele de alimentare supuse tratării fizice prezintă caracteristici similare în raport cu caracteristicile sursei de apă , astfel încât la descărcarea în receptor se înregistrează o creștere nesemnificativă a concentrațiilor inițiale în materii în suspensie , așa cum rezultă din tabelul nr.2.5. de mai jos:

Concentrații maxime și minime determinate la indicatorul materii de suspensie.

Tabel nr.2. 5.

Normativul NTPA –001/1997 stabilește limita maxim admisă pentru indicatorul materii totale în suspensie valoarea de 60 mg/dmc.

Din evidența valorilor determinate în timp nu se constată depășirea concentrației maxim admise potrivit NTPA-001/1997 însă este depășită , în unele cazuri , valoarea pragului de alertă conform Ordinului MAPPM nr.756/1/997 care se situează la 42 mg/dmc .

După cum am procedat anterior , valorile concentrațiilor în apele evacuate sunt determinate și de valorile concentrațiilor din apa preluată din sursă. Astfel , în cursul anului 2000 , au fost determinate concentrații în apa brută ale materiilor în suspensie cu valori de 56 mg/dmc în luna februarie , 110 mg/dmc în luna aprilie , 59 mg/dmc în luna mai .

Una din cauzele depășirii valorii admise este ca tratarea mecanică a apei preluată din sursă nu s-a realizat eficiența necesară .

Apele uzate provenite din tratarea chimică au caracteristici diferite față de caracteristicile inițiale ale apei brute datorită influenței produselor chimice introduse în procesul tehnologic de tratare .

Apele rezultate de la spălarea filtrelor ionice pot avea caracter acid sau bazic situație în care , după operațiile de neutralizare se impune controlul permanent al pH-ului.

Concentrația ionilor de hidrogen (pH), monitorizate de CET Turceni permanent are o valoare relativ constantă în apele uzate tehnologice , în jurul valorii de 7,5 unități pH , cu rare înregistrări de valori spre 8.00-8.60 unități pH , unele valori fiind cuprinse în tabelul nr.2.6.

Tabel nr.2. 6.

Se constată valori mai mari ale concentrației ionilor de hidrogen în apele uzate menajere unde s-au înregistrat chiar depășiri ale concentrației maxime admise în luna iunie 2000.

Reziduu filtrat la 105C , consumul biochimic de oxigen (CBO) concentrația ionilor de calciu și de magneziu , cloruri nu înregistrează valori mai mari decât cele maxim admise potrivit NPTA 001/1997 situându-se sub pragul de alertă și implicit sub pragul de intervenție potrivit Ordinului MAPPM nr.756/1997 , valorile fiind prezentate în tabelul nr.2.7.

Tabel nr. 2. 7.

Se remarcă în general valori mai mari ale indicatorilor consum biochimic de oxigen , cloruri materii totale în suspensie , calciu , cloruri în apele uzate menajere decât în cele industriale cu mențiunea că nu se depășesc valorile maxim admise.

2.3.1. Surse de poluare a apelor

Apele de răcire prezintă o creștere a temperaturi față de temperatura apei din receptor de la 5 C până la 10-12 C , situație frecventă în perioada caldă a anului când se înregistrează și valori ridicate ale temperaturii aerului .

Creșterea temperaturii apei peste valoarea de 30 C poate determina efecte negative asupra instalațiilor centralei, asupra apei subterane din apropiere și asupra receptorului.

Efecte asupra instalațiilor se manifestă prin:

reducerea randamentului utilizării apei ca agent de răcire

creșterea fenomenelor de coroziune

creșterea fenomenelor de colmatare

Efecte asupra apelor subterane se manifestă prin:

dezvoltarea ferobacteriilor

apariția fenomenelor de precipitare a fierului și a manganului

apariția unor fenomene sinergice în creșterea toxicității substanțelor toxice

Efecte asupra receptorului se manifestă prin:

împiedicarea dezvoltării normale a viețuitoarelor acvatice sau chiar determinarea mortalității viețuitoarelor

creșterea nocivității și toxicității majorității substanțelor poluante din ape, concentrațiile maxim admise ale unor substanțe în condiții normale de temperatură devenind toxice la temperaturi ridicate

reducerea concentrației oxigenului dizolvat din ape

accelerarea consumului biochimic datorită dezvoltării unor procese anaerobe dezvoltarea și accelerarea fenomenelor de înflorire a apei

Substanțele poluante cum sunt produsele petroliere și uleiuri (identificate prin indicatorul substanțe extractibile cu eter de petrol ) prin prezența lor determină modificări ale gustului și mirosului apei , împiedicarea absorției oxigenului pe la suprafața apei cu efecte care merg până la anularea procesului de autoepurare al apei. Apa astfel poluată devine inutilizabilă pentru folosințe ca irigații, alimentând cu apa, agrement.

S-a determinat prezența acestor tipuri de substanțe poluante atât în sursa de apă(râul Jiu) cât și în apa descărcată în emisar cu variații de concentrații până la limita admisă conform NTPA 001/1997 (5mg/dmc) situație în care se depășește pragul de alertă conform Ordinului MAPPM nr.756/1997.

Hidrogenul sulfurat are de asemenea valori fluctuante până la atingerea pragului de alertă, principala cauză fiind diminuarea oxigenului dizolvat în apă (consecință a temperaturi ridicate a apei).

Calitatea apei emisarului – râului Jiu

Autoepurarea apelor de suprafață are loc sub influența factorilor climatologici (precipitații, temperatura apei și aerului, viteza vântului, radiațiile solare) hidrologici (debitul receptorului, caracteristicile albiei) și este posibilă numai dacă acestea nu au suferit anterior fenomene de poluare. Aceste elemente trebuie avute în vedere pentru asigurarea necesarului de apă folosințelor din aval.

Debitele de apă descărcate sunt relativ ridicate, iar în condițiile depășirii valorilor admise nu se poate asigura o diluție corespunzătoare care să conducș la asigurarea condițiilor necesare de calitate.

Din determinările făcute prin analize asupra probelor de apă recoltate din râul Jiu în aval de punctul de descărcare a apei uzate evacuate de CTE Turceni, rezultatele raportate la STAS 4766-88 au condus la următoarele concluzii:

indicatorii fizici au valori care se încadrează în valorile admise: 8 unități pH

reziduu filtrabil la 105C , are valoarea mult inferioară categoriei I de calitate (406mg/dmc)

hidrogenul sulfurat are valori de 9 ori mai mari decât valoarea admisă categoria a III de calitate; precizăm că pentru categoria a II de calitate nu ar trebui să se determine prezența acesteia în ape de suprafață ( 0,9mg/dmc)

concentrațiile de calciu, magneziu, cloruri sunt reduse și categoriei I de calitate

substanțele organice determinate prin consum chimic de oxigen prin metoda cu permanganat de potasiu nu depășește valoarea admisă (26,3mg/dmc)

În secțiunea aval punct de descărcare apele uzate de la CTE Turceni râul Jiu prezintă în general condiții de calitate corespunzătoare categoriei a II cu excepția indicatorilor produse petroliere și hidrogen sulfurat.

Calitatea apelor subterane

În cursul anului 2001 au fost monitorizate, sub aspectul calității apelor subterane din 9 puțuri de observație pe teritoriul localității Turceni, deci în afara incintei CET.

Pentru evaluarea nivelului de contaminare a apelor subterane s-a utilizat Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanții a apelor uzate evacuate în resursele de apă NTPA 001/1997 și STAS 1342-91 Apă potabilă – Condiții de calitate.

Probele de apă din cele 9 foraje au fost prelevate în cursul lunilor martie și aprilie 2001.

Amplasarea forajelor și descrierile litologice ale forajelor sunt prezentate în studiu hidrogeologic elaborat de Geoconsulting Internațional Ltd. În anul 2000.

Rezultatele analizelor de laborator a apelor prelevate din puțuri sunt prezentate în tabelul nr. 2. 8.

Tabel nr.2. 8.

Raportând la NTPA 001/1997:

concentrațiile ionilor de Mg depășesc pragul de alertă la 6 puțuri și cele de intervenție la 3 puțuri

concentrațiile sărurilor de amoniu se încadrează sub pragul de alertă la probele recoltate în cursul lunii aprilie, înregistrându-se însă depășiri ale pragului de intervenție în cursul luni martie la 4 puțuri.

Raportând la STAS 1342-91:

concentrațiile ionilor de Mg depășesc valorile admise la toate puțurile

hidrogenul sulfurat prezintă concentrații mai mari decât cea admisă

concentrațiile sărurilor de amoniu prezintă concentrații mai mari decât cea admisă

Rezultatele analizelor efectuate confirmă faptul că aceste ape sunt supuse unui proces de poluare semnificativa situație care ridică probleme pentru utilizarea lor în scop potabil.

2.3.2. Reducerea gradului de poluare a apelor

În cazul C.E.T. Turceni principalele mǎsuri de reducere a poluării apelor sunt:

Realizarea unei instalații on – line de monitorizare a nivelului de poluare termică a unui emisar datorită deversării apelor de răcire și urmărirea temperaturii apei de răcire evacuată în emisar-râul Jiu;

Reabilitarea decantoarelor de apǎ menajerǎ IMHOFF;

Urmărirea calității apelor uzate menajere;

Realizarea unui sistem de măsură și contorizare a apei brute prelevate și a apei uzate de răcire evacuate la C.E.T. Turceni;

Urmărirea calității apelor freatice din incintǎ și din zona depozitelor de zgurǎ-cenușǎ, prin efectuarea de analize chimice;

Urmărirea indicilor de calitate ai apelor uzate de răcire evacuate în emisar;

Urmărirea indicilor de calitate ai apelor uzate evacuate în depozitele de zgurǎ-cenușǎ;

Urmărirea funcționǎrii separatorului de păcură

În domeniul protecției calității apelor, cunoașterea permanentă a stadiului actual și a tendințelor de evoluție a calității resurselor de apă este indispensabilă pentru adoptarea de decizii fundamentale.

Componentele principale ale activității de protecție a calității apelor sunt următoarele:

– supravegherea (monitoringul) dinamicii calității resurselor de apă;

– planificarea măsurilor de protecție a calității resurselor de apă, la nivelul

bazinelor sau sub-bazinelor hidrografice, respectiv gospodărirea calității

resurselor de apă;

– măsuri ajutătoare la nivelul surselor de poluare, pentru diminuarea debitelor și

încărcăturilor, respectiv adoptarea de tehnologii nepoluante sau mai puțin

poluante, recircularea apelor uzate, reducerea consumurilor de apă (optimizare);

– epurarea apelor uzate;

– intervenții pe cursurile de apă, receptoare ale apelor uzate, pentru îmbunătățirea

diluției prin acumulări și derivații, reaerarea artificială, dirijarea fenomenelor de

autoepurare etc.;

– perfecționarea legislației în domeniul protecției calității apei.

În planurile de gospodărire a calității apelor, un rol determinant îl are supravegherea calității acestora, având ca scop final protecția împotriva efectelor nocive. Aceasta implică parcurgerea a două etape importante:

– Cunoașterea calității apelor;

– Măsuri de protecție a calității apelor.

Cunoașterea calității apelor, începe cu faza de recoltare și analiză a probelor de apă, în conformitate cu structura sistemului de supraveghere a calității.

În sistemul de monitoring integrat al mediului, proiect elaborat în 1993 de MAPPM în colaborare ce PHARE, sistem ce este operațional din 1994, unitățile RENEL au intrat în categoria unităților la care se face auto-monitoring.

Laboratoarele specializate din institutele de cercetări (I.C.I.M.) sunt în cadrul organigramei sistemului național de monitoring, echivalente cu “puncte focale”, având responsabilități în controlul metodologiilor, propunere de noi obiective și pregătirea și specializarea personalului.

Laboratoarele care se ocupă de analize în domeniul protecției mediului-poluare, sunt “unități operaționale”, constituind “laboratoare de referință” (I.C..E.M.E.N.E.R.G. – L.P.P.M.), iar laboratoarele din termocentrale sunt cotate ca “laboratoare de bază”.

Indiferent de poziția laboratorului în ierarhia sistemului de monitoring, este necesară acreditarea sa pentru a fi integrabil în sistemul de monitoring.

Pentru unitățile energetice măsurile ce trebuie adoptate în domeniul supravegherii calității apelor uzate evacuate, la nivelul laboratoarelor de bază, cu sprijinul și sub coordonarea laboratoarelor de referință, menționăm următoarele:

– adoptarea controlului calității apelor uzate evacuate, la nivelul cerințelor internaționale;

– organizarea sistemului de inventariere, transmitere, stocare și prelucrare a datelor;

– propuneri de noi activități de supraveghere și control (dotare cu aparatură, noi metode de analiză, etc.);

– pregătirea și specializarea personalului din laboratorul de bază.

În cazul măsurilor de protecție a calității apelor în termocentrale, de primă importanță este reducerea salinității apelor uzate evacuate, cu respectarea strictă a parametrilor stabiliți prin reglementările legale (avize și acorduri ale sistemelor de gospodărire a apelor), precum și optimizarea procesului de regenerare a maselor ionice.

Pornind de la calitatea apei brute de alimentare a stațiilor de tratare a apei din centrale, se pot stabili cantitățile minime de reactivi de regenerare utilizați (HCl, NaOH, NaCl) și se pot face regenerări înseriate. În acest mod se poate realiza și o economie de reactivi, precum și o reducere a salinității apelor uzate.

Pentru reducerea excesului de regenerant până la valorile minime admise de prospectele maselor ionice, se realizează de asemenea o reducere a consumurilor de apă, reactivi și o reducere a încărcăturii saline a apelor din procesul de regenerare.

Prin urmărirea debitelor de apă uzată provenită din procesele de regenerare, precum și a calității acestora și realizarea unui amestec optim al acestor ape (cu respectarea condițiilor de pH) în bazinele de colectare, omogenizare și neutralizare, precum și diluarea acestui amestec cu ape uzate provenite din circuitele de răcire sau alte ape fără încărcătură chimică, se poate realiza de asemenea o reducere a încărcăturii saline.

Pentru eliminarea scăpărilor de produse petroliere în apele uzate evacuate, este necesară dotarea cu separatoare de păcură eficiente, sau recondiționarea celor existente, precum și cu sisteme de alarmă pentru situații extreme.

Un rol important în ceea ce privește activitatea de reducere a poluării generate de funcționarea termocentralelor, revine personalului de exploatare din centrale, precum și factorilor de decizie din forurile superioare, prin sprijinirea dotării cu aparatură necesară realizării acestui obiectiv.

În cazul C.E.T Turceni principalele mǎsuri de reducere a poluării apelor sunt:

Realizarea unei instalații on – line de monitorizare a nivelului de poluare termică a unui emisar datorită deversării apelor de răcire și urmărirea temperaturii apei de răcire evacuată în emisar-râul Jiu;

Reabilitarea decantoarelor de apǎ menajerǎ IMHOFF;

Urmărirea calității apelor uzate menajere;

Realizarea unui sistem de măsură și contorizare a apei brute prelevate și a apei uzate de răcire evacuate la C.E.T Turceni;

Urmărirea calității apelor freatice din incintǎ și din zona depozitelor de zgurǎ-cenușǎ, prin efectuarea de analize chimice;

Urmărirea indicilor de calitate ai apelor uzate de răcire evacuate în emisar;

Urmărirea indicilor de calitate ai apelor uzate evacuate în depozitele de zgurǎ-cenușǎ;

Urmărirea funcționǎrii separatorului de păcură.

2.4. Poluarea solului

Ținând seama de specificul și amplasarea obiectivului industrial CET Turceni, cea mai semnificativă poluare potențială ce o poate produce Centrala în sine, se manifestă asupra aerului ca emisii și imisii și asupra solului ca depuneri de materiale și/sau umede.

Pentru a realiza o evaluare cantitativă a nivelurilor de poluare din zona de influență s-au efectuat recoltări de probe conform normelor prevăzute în avizul MAPPM nr. 184/1997 în două etape:

etapa până la finele anului 2000;

etapa din anul 2001.

Descrierea și rezultatele investigațiilor efectuate până la finele anului 2000.

În cele ce urmează sunt prezentate prelucrările efectuate asupra acestor investigații consemnate în două documente care au fost analizate:

„Evaluarea calității solului sub influența emisiilor poluante de la termocentrale” – parte referitoare la CET Turceni – elaborat de RENEL – GSCI – Centru de Cercetări Energetice – ICEMENERG – Laboratorul de Protecția Mediului în bază: „Determinarea acidității metalelor grele și a hidrocarburilor în sol în amplasamentul CET” la data 30.10.1996.

Studiul prezintă situația existentă considerată ca an „zero” anul de referință, astfel ca pe baza unei monitorizări ulterioare să se poată determina evoluția fenomenelor de poluare.

]2.4.1. Surse de poluare a solului

Pentru acest studiu s-au ales 36 de amplasamente din care s-au prelevat 76 de probe de sol de la adâncimi cuprinse între 0~80cm, la acea dată neexistând reglementare din Ordinul 184/1997.

Determinările efectuate și menționate în lucrare au urmărit:

conținutul de metale grele din sol și plante;

conținutul de sulfat din sol;

* „Stabilirea impactului termocentralelor asupra CET Turceni considerat” prima revenire” – după cel din 1996 – elaborat de S.C.ICEMENERG S.A. Centrul de Energie – Mediu (CEM), Secția de Mediu – Ecotehnologia (SME) Laboratorul de Coroziune și Efecte Ambientale în baza unică la data de 15.12.2000.

Pentru acest studiu s-au folosit aceleași 36 de amplasamente din 1996, iar probele s-au prelevat de această dată conform prevederilor Normativului 184/1997 pe adâncimi de 0~5cm si 30~35cm.

Determinările efectuate și menționate în lucrare au urmărit:

conținutul de metale grele;

conținutul de sulfat.

Apreciere cu privire la investigațiile efectuate până la finele anului 2000

În acest sens se pot face următoarele considerații:

probele s-au amplasat după 7 direcții cardinale, direcția S-V nefiind relevantă, ea fiind separată de termocentrală printr-un ansamblu de dealuri.

Probele sunt prelevate din amplasamente situate atât din zona de influență directă a termocentralei cât și din zonele considerate sensibile, astfel:

de-a lungul Văii Jiului între localitățile Valea Văii (N) și Țânțăreni (S), urmărind astfel dominanta vântului – culuarul râului,

din zona Văii Jiului și Văii Gilortului

de pe platoul dealului Borăscu

de pe Valea lui Câine și din Valea Groșea, amplasate paralel cu direcția generală de circulație a aerului în zonă

pentru fiecare punct de prelevare s-au efectuat clasificări ale solului și determinări pentru pH, C organic, Humus, N total, C/N, P mobil, K mobil, T , SB, Ah, IRSA.

În acest fel se poate face o apreciere mai corectă cu privire la efectul poluări corelată cu parametrii solului respectiv.

se poate aprecia influența reliefului asupra distribuției poluanților

prin prelevările și determinările făcute în anul 2000 ca primă revenire se poate aprecia evoluția în timp și spațiu a fenomenelor de poluare. De astfel investigațiile din anul 2000 sunt efectuate practic la finele anului și deci au un caracter foarte recent.

Valorile detaliate pe puncte de prelevare și parametrii determinați sunt prezentate în două tabele anexate, unul pentru anul 1996- anexa 2 și unul pentru anul 2000- anexa 3.

A – Considerații privind elementele chimice din sol

Prezența elementelor chimice în sol este rezultatul proceselor pedogenetice, prin care pe baza materialului parental din care este constituit, acesta a evoluat în timp datorită influenței factorilor naturali și/sau antropici. Concentrațiile și raportul dintre elementele chimice din sol, diferă mult de la un tip de sol la altul, tocmai datorită materialului parental inițial și a influențelor la care acesta a fost supus în timp.

În final componența materială a solului poate fi puternic influențată prin încărcarea lui cu diferite elemente, care uneori pot atinge niveluri periculoase pentru viața sa și a vegetației.

Pentru nutriția și creșterea majorității plantelor sunt esențiale următoarele elemente care în funcție de cantitățile ce sunt necesare se grupează în două categorii:

macroelemente :C, H, O, N, P, K, Ca, Mg, Si

microelemente : Fe, Mn, Cu, Zn, B, Mo, Cl

Pentru unele plante, în anumite condiții sunt utile și : Na, Si, Co, Al.

În același timp concentrații excesive din aceste elemente sau prezența altora toxice cum ar fi: Pb, Cd, chiar în cantități mici pot provoca îmbolnăvirea, degenerarea sau chir moartea plantelor.

Problema este de a defini limitele admisibile de concentrații ale elementelor chimice în sol și apoi de a compara nivelurile efective pe care acestea le ating. Având în vedere că emisiile de la termocentrale, cenușa conține metale grele : Cu, Zn, Pb, Co, Ni, Cl, Cd , investigațiile ce s-au întreprins asupra solului s-au efectuat pentru conținutul în sol a acestor elemente ca potențial poluatoare .

De asemeni s-a mai analizat din același motive poluarea cu SO.

Valorile de fond ale concentrațiilor metalelor din soluri sunt situate în apropierea valorii Clark, ale fiecărui element în parte , definit ca fiind „conținutul mediu al concentrației de metale grele” .În continuare se prezintă în tabelul nr.2.1.1. , aceste valori , precum și concentrațiile maxime admisibile în sol și plante în ppm.

Tabel nr.2.1.1.

În funcție de conținutul acestor metale în soluri acestea au fost clasificate după sistemul românesc din 1979 în 10 clase , valorile fiind prezentate în tabelul nr.2.1.2.

Tabel.2.1.2.

Clasa 10 corespunde conținutului normal – nativ al solurilor, soluri din clasa 7 reprezintă cele cu concentrațiile maxime admisibile, iar cele din clasa 1 sunt solurile sterile, improprii cultivării.

În ceea ce privește concentrația în sulfat SOîn ppm, ea este urmărită independent de concentrația de metale grele și clasificarea solurilor din acest punct de vedere se prezintă, în tabelul nr. 2.1.3, astfel :

Tabel nr.2. 1.3.

Depunerea sulfului este neregulată, discontinuă, în funcție de condițiile meteo. locale și de prezența cantitativă a oxizilor în gazele de ardere evacuate pe coșul termocentralei.

Ploaia naturală – fără poluare atmosferică – are un pH de 5,6 , iar prin acțiunea omului poate scădea până la valori de 3,54,0.

Din punct de vedere al rezistenței pe care solurile o pot opune la modificările de pH, se utilizează indicele IRSA, care are drept corespondent fizic cantitatea de baze de schimb care revine în sol la o unitate de aciditate electrolitică, clasificarea solurilor din acest punct de vedere este prezentată în tabelul nr.2.1.4 și este următoarea:

Tabel nr.2. 1.4.

V – gradul de saturație cu baze

Din cele de mai sus rezultă următoarele :

limita CLARK este acceptată la nivelul internațional, cu valorile prezentate

conținutul de fond, concentrațiile maxime admisibile și încadrarea lor în clase de poluare cu metale grele sunt cuprinse în normele de departamentale ale Ministerului Agriculturii Alimentației și Pădurilor

conținutul de sulfat de sodiu din sol este stabilit și acceptat ca normativ ASAS- ICPA

Este de presupus că aceste valori limită vor rămâne valabile în continuare, ele fiind elaborate de institute și specialiștii din țară și străinătate.

Conform clasificării ICPA în perimetrul cercetat au fost determinate 5 clase și anume:

argiluvisoluri cu soluri brune eumezobazice, soluri brune luvice (podzolite)

cambio soluri sunt reprezentate prin soluri brune eumezobazice și soluri brune eumezobazice pe depozite fluviatile

soluri hidromorfe ce cuprind pe cele gleice

vertisolurile ce cuprind vertisolurile pseudogleizate

solurile neevoluate (sau trunchiate) sunt reprezentate de regosoluri, protosoluri aluviale și soluri aluviale.

Analiza și interpretarea determinărilor efectuate până în anul 2001

Pentru a facilita aprecierea și interpretarea rezultatelor obținute, în tabelul nr. 5 sunt prezentate, tot comparativ, 1996-2000 valorile maxime, grupate pe cele 7 direcții cardinale, cu excepția S-V considerată ca direcție nerelevantă pentru cercetare.

Pe metalele grele menționate, inclusiv determinările pentru Mn, efectuate în anul 2000 și conținutul de sulfați – SOsituația se prezintă în detaliu astfel:

CUPRU- valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale, comparate cu pragul de fond, cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficul din anexa nr.1.

Anexa nr.1.

În ceea ce privește concentrațiile maxime, pe direcții cardinale, puncte de prelevare, tip de sol și adâncime de prelevare ele sunt cuprinse în tabelul nr.2.1.1.1.

Tabel nr.2.1.1.1.

Din cele două tipuri de prelucrări se desprind următoarele :

valorile de la prima revenire sunt situate cu puțin peste limita de fond 20 ppm și cu mult sub limitele Clark 70 ppm și CMA 100ppm

față de anul 1996 se constată o reducere considerabilă, în deosebi pe direcția E, când limita de contaminare se situa pe valea lui Câine la o distanță apreciabilă față de sursă

conținutul de cupru a protosolurilor din incinta de 33,5 ppm este mai mare cu cca. 10 ppm, față de cel normal.

ZINC – valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale , comparate cu pragul de fond , cu limita CLARK și CMA sunt prezentate în graficul din anexa nr. 2.

Anexa nr.2.

În ceea ce privește concentrațiile maxime , pe direcții cardinale , puncte de prelevare , tip de sol și adâncime de prelevare ele sune cuprinse în tabelul nr. 2.1.1.2.

Tabelul nr.2.1.1.2.

Din cele două tipuri de prelucrări se desprind următoarele:

– valorile de la prima revenire sunt apropiate de cele din anul ”0” atât în ceea ce privește nivelul de acumulare al Zn în soluri , cât și distribuției specifică în spațiu ;

– având în vedere că în anul 2000 prelevarea s-a făcut pe adâncimi precizate în ordinul 184/1997 de 05 și 3035 cm diferite puțin de anul 1996 când nu erau normate este firesc să existe unele diferențe mici;

– diferențele constau în extinderea zonei de slabă contaminare spre S, în zona profilelor 7 și 27;

– valorile de la prima revenire sunt cu puțin peste limita de fond 70 ppm, sub limita Clark 132 ppm și sub CMA 200ppm;

– valorile concentrațiilor din zona profilelor martor 52,5 ppm și 74,5 ppm pot fi considerate normale pentru solurile respective diferențele putând fi explicate printr-o serie de cauze cum ar fi: fertilizarea, alte forme de poluare.

PLUMB – valoriile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale comparate cu pragul de fond, cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficu din anexa.3.

Anexa nr.3.

În ceea ce privește concentrațiile maxime pe direcții cardinale, puncte de prelevare tip de sol și adâncime de prelevare ele sunt cuprinse în tabelul nr.2.1.1.3.

Tabel nr. .2.1.1.3.

Din cele două tipuri de lucrări se desprind următoarele:

valoriile de la prima revenire sunt peste valoarea Clark 16 ppm și situate între limita de fond 20 ppm și CMA 70 ppm;

față de determinările din anul 1996 se constată o reducere a conținutului de Pb, în toate punctele de prelevare normale dacă se ia în considerare scăderea emisiilor termocentralei dar și precizia superioară a noului fotometru din dotarea ASAS – ICPA;

aula concentrațiilor pe direcțiile cardinale este similară între anii 1996 și 2000;

analizele pe solurile din incintă – protosoluri antropice – indică o slabă acumulare de Pb 45 ppm determinată pe zona 0,5 cm respectiv o creștere cu 15 ppm față de valoarea mediată care poate fi produsă atât de emisiile de cocs, cât și de praful spulberat de pe depozitul de cărbune.

COBALT – valorii pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale, comparate cu pragul de fond, cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficul din anexa nr.4.

Anexa nr.4.

În ceea ce privește concentrațiile maxime, pe direcții cardinale, puncte de prelevare, tip de sol și adâncime de prelevare ele sunt cuprinse în tabelul nr. 2.1.1.4

Tabel nr. 2.1.1.4.

Din cele două tipuri de lucrări se desprind următoarele:

valorile din anul 2000 sunt sensibil apropiate de cele din anul 1996, sunt situate peste pragul de fond 10 ppm și sub limita Clark 23 ppm și semnificativ sub CMA 40 ppm fiind de asemenea sub limita pragului de alertă pentru folosințe sensibile de sol 30 ppm

valorile conținutului de Co sunt în jurul celor de referință recomandate sau considerate normale pentru solurile din zona termocentralei.

NICHEL – valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale, comparate cu pragul de fond, cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficul din anexa .nr.5.

Anexa nr.5.

În ceea ce privește concentrațiile maxime, pe direcții cardinale, puncte de prelevare, tip de sol și adâncime de prelevare ele sunt cuprinse în tabelul nr.2.1.1.5.

Tabel nr.2.1.1.5.

Din cele două tipuri de prelucrări se desprind următoarele:

valorile sunt peste pragul de fond 40 ppm se situează sub limita Clark 80 ppm și CMA 100ppm;

conținutul mediu de Ni al solurilor reprezintă, în anul 2000, 50% din valoarea maximă determinată în anul 1996 și se situează în jurul valorii probelor martor.

Solurile din zona investigată au un conținut de nichel cuprins între 30,5 78 ppm. O analiză a tuturor valorilor alternante evidențiază diferențe mari. Media normală a conținutului de nichel în solurile țării, este de 40 ppm. Prin compararea cu această valoare s-a considerat, că unele soluri din această zonă sunt poluate slab – moderat cu nichel, având în vedere și faptul că poluarea limită a CMA este de 100ppm.

Întrucât solurile brune luvice și regosolurile tipice, considerate a fi în afara zonei de poluare, au un conținut de nichel cuprins între 58,568,5ppm, se poate afirma că fondul geochimic al unora din zonele investigate este mai mare decât conținutul normal al solurilor țării.

Valorii mai mari decât cei 40 ppm, considerați ca limită normală, au solurile din zonele unde sunt prezentate profilele 7,10,11,12,19-între 63,578 ppm. Aceste profile sunt amplasate în zona considerată ca putând fi de maximă influență a centralei, valorile maxime datorându-se în exclusivitate emisiei centralei.

Analizând însă conținutul de nichel pe profilul regosolurilor tipice (profilul 10) , se constată existența unui conținut neschimbat , superior limitelor normale .

Întrucât la nivelul celor 80 cm de foraj pentru prelevare , conținutul de nichel este de73 ppm , cu 3 ppm peste conținutul orizontului A (020 cm) se poate afirma că aceste diferențieri de conținut se datorează fondului din materialele parentale și nu aportului emisiei centrale.

MANGAN – valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale , comparate cu pragul de fond , cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficul din anexa nr.6 .

În ceea ce privește concentrațiile maxime , pe direcții cardinale , puncte de prelevare , tip de sol și adâncime de prelevare , ele sunt cuprinse în tabelul nr.10

Tabel nr.2.1.1.6.

Din cele două tipuri de prelucrări se desprind următoarele:

valorile sunt cuprinse între 540 și 657 ppm cu mult sub pragul de alertă și chiar sub valoarea normală pentru solurile cu folosință foarte sensibilă 900ppm

CADMIU – valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcțiile cardinale, comparate cu pragul de fond, cu limita Clark și CMA sunt prezentate în graficul din anexa nr.7.

Anexa nr.7

În ceea ce privește concentrațiile, maxime, pe direcții cardinale, puncte de prelevare, tip de sol și adâncime de prelevare, ele sunt cuprinse în tabel nr. 11.

Tabel nr. .2.1.1.7.

Din cele două tipuri de prelucrări se desprind următoarele:

valorile din cele două etape sunt practic identice, se situează peste pragul de fond care este 0 și peste limita Clark 0,3ppm, dar cu mult sub limita minimă CMA 2,5ppm, cu excepția incintei unde are valoarea de 1,8ppm;

se poate concluziona că emisiile termocentralei nu afectează conținutul normal de Cd al solurilor.

SULFAȚI – valorile pentru anul 1996 și 2000 pe direcții cardinale, comparate cu pragul de alertă al valorilor normale ale solurilor din perimetrul și al pragului de intervanție sunt perezentate în graficul din anexa nr. 8.

Anexa nr.8

Solurile din teritoriul studiat sunt formate din materiale parentale diferite și pot avea, ca urmare, un anume conținut pedeogeochimic de sulf corespunzător acestor materiale. În consecință este greu de folosit o anume scară de încadrare privind gradul de poluare cu sulf al solurilor, ca urmare a limitelor mari în care sulful se poate găsi în mod natural în solurile din țara noastră.

Gradul de încărcare se poate stabili utilizând următoarea scară:

Valorile concentrațiilor maxime pe direcții cardinale, profile, tip de sol și adâncimi de prelevare sunt prezentate în tabelul nr.1.2.1.2, fiind situate cu mult sub limita pragului de alertă pentru soluri cu folosințe sensibile 2000ppm și în jurul valorilor normale ale solurilor de pe teritoriul analizat 520ppm.

Tabel nr. 2.1.1.8.

Spre deosebire de anul 1996, în anul 2000 se înregistrează o creștere a conținutului de sulf în zona de maximă influență a emisiilor termocentralei, suprafața contaminată fiind acum mai mare ca înainte cu 4ani. Aceste creșteri pot fi datorate secetei prelungite din perioada scursă și în special din anul 2000, care a diminuat levigarea de către ploi pe profil a anionilor de sulf, conducând la acumularea lor în zona superioară. Chiar și așa valorile maxime se află mult sub limita pragului de alertă. Se menține zona de poluare de pe valea lui Câine, dar cantitatea de sulf este mult redusă, ceea ce poate fi un indiciu al diminuării emisiilor poluante, chiar în condițiile în care suprafața zonei de slabă contaminare a crescut.

-B- Considerații parțiale cu privire la poluarea cu metale grele și sulfații până la finele anului 2000.

Din cele prezentate se pot sintetiza următoarele :

Cu privire la Cupru:

Se evidențiază o reducere semnificativă a suprafețelor slab contaminată, aceasta fiind o dovadă a reducerii emisiilor poluante.

Cu privire la Zinc:

Se constată o menținere a distribuției spațiale cât și a nivelului de acumulare din soluri, valorile maxime sunt situate peste limita Clark dar semnificativ sub pragul de alarmă.

Cu privire la Plumb:

Apare o reducere a valorilor față de cele din anul 1996, ceea ce permite să se rețină că emisiile termocentralei nu contribuie la încărcarea antropică cu Pb a solurilor, care să pună probleme de mediu.

Cu privire la Cobalt:

Se poate consemna că în zona de influență a termocentralei nu există poluare cu cobalt, valorile fiind în jurul limitei de fond a solurilor din zonă.

Cu privire la Nichel:

Conținutul de Ni al solurilor este pe toate profilele mai mic decât cel în urmă cu 4 ani, este normal și nu influențează conținutul natural cu Ni al solurilor.

Cu privire la Mangan:

Concentrațiile maxime sunt mult sub pragul de alertă, putându-se concluziona că în zona CET Turceni nu există poluare cu Mn.

Cu privire la Cadmiu:

Analiza valorilor de conținut în cadmiu al probelor de sol ne conduce la concluzia că emisiile termocentralei nu afectează conținutul normal de Cd al solurilor.

Cu privire la sulfați:

Valorile concentrațiilor maxime de sulfați sunt mult sub pragul de alertă chiar peste solurile de folosință sensibilă 2000ppm și în jurul valorilor normale din teritoriu analizat 520ppm.

Creșterea valorilor față de anul 1996 și a ariei se poate explica prin seceta prelungită din ultimii ani.

Sintetic cele de mai sus se pot vizualiza astfel:

2.5. Gestionarea deșeurilor

În timpul lucrărilor de reparații și demolări, deșeurile rezultate se vor colecta selectiv, transporta și depozita temporar pe categorii (cărămizi, zidărie, metale neferoase și feroase, mase plastice, vată minerală, lemne, etc.) și evacua conform prevederilor Legii nr.462/2001.

Din deșeurile rezultate o parte se vor refolosi sau valorifica prin vindere unor societăți specializate (de ex. fierul vechi, materialele neferoase), iar celelalte se vor depozita temporar în containere metalice sau pe platforme special amenajate, de unde vor fi preluate ulterior și transportate auto la groapa de gunoi.

2.6. Poluarea fonică

Sursele de zgomot și vibrații aferente blocurilor nr. 3 și nr. 6 sunt reprezentate de arbogeneratoare , de diverse pompe, de ventilatoare de aer și de gaze de ardere, etc.

Amortizoarele de zgomot aferente ventilatoarelor de aer vor fi înlocuite integral.

Nivelul de zgomot produs de aceste echipamente se vor încadra în limita de 87 db (A), impusă de Normele generale de protecția muncii (2002), din cadrul Legii Protecției Muncii .

2.6.1. Sursele de poluare fonică

Anual este monitorizat nivelul de zgomot la blocurile de muncă de către Direcția de Sănătate Publică.

În afară COMPLEXUL ENERGETIC S.A. Turceni este monitorizat de APM și Inspecția Sanitară.

Sursele de zgomot sunt reprezentate de :

* turbină 92 db (A)

* sala cazan 87 db (A)

* echipament prone

(VGA, PAR, benzi)

* camera de comandă

– principală 58 db (A) limita 60 db

– termică 62 db (A)

2.6.2. Reducerea gradului de poluare fonică

Pentru reducerea zgomotului s-au montat atenuatoare de zgomot la blocul nr.4 iar la blocul nr.5 se vor monta de asemenea atenuatoare de zgomot.

CAPITOLUL III

EFECTE ALE POLUANȚILOR ASUPRA FACTORILOR DE MEDIU

3.1. Efectele poluanților asupra apelor

Aportul poluării atmosferei la modificarea parametrilor fizico-chimici ai apei are loc prin depunerea uscată și umedă și se resimte în special în cazul apelor de suprafață stătătoare (lacuri și acumulările de apă potabilă ale localităților).

Acțiunea toxică a poluanților gazoși și solizi are loc asupra faunei acvatice, asupra florei spontane și de cultură (prin irigații) și implicit asupra omului, prin ingerarea hranei și ingurgitarea apei acide.

3.2. Efectele poluanților asupra solului

Solul este factorul de mediu care înregistrează toate consecințele poluării, el prezentând cea mai redusă variabilitate în timp.

Gazele acide evacuate prin arderea combustibililor fosili (cărbunilor) se depun pe sol, prin depunere umedă și pot duce la creșterea acidității acestuia, determinând perturbări ale proceselor sale de regenerare, modificarea compoziției, efecte negative asupra vegetației, apelor subterane și implicit asupra omului și faunei. De asemenea, au efecte nocive asupra microflorei și microfaunei telurice din sol.

3.3. Efectele poluanților asupra florei și faunei

Arderea combustibililor fosili este una din cauzele principale ale efectului de seră al Terrei, evidențiindu-se capacitatea pădurii de a absorbii CO2.

Se poate urmării, astfel un raport între suprafața împădurită a unei țări și cantitatea de CO2 emisă în atmosferă ca rezultat al activităților antropice: acest raport poate fi deplasat în favoarea punerii sub control a efectului de seră.

SO2 – bioxidul de sulf

Efectele fitotoxice ale bioxidului de sulf, sunt puternic influențate de abilitatea țesuturilor plantei de a converti bioxidul de sulf la forme (compuși) relativ netoxice și se manifestă prin: necroze, reducerea creșterii, creșterea sensibilității la agenți patogeni și la condițiile climatice excesive.

De asemenea apar reduceri ale varietății speciilor.

Efectul ploilor acide asupra vegetației are loc atât direct, asupra frunzelor, prin apariția unor puternice reacții de oxidare ce conduc la modificări fiziologice, cât și indirect, prin rădăcini, datorită modificărilor în parametrii fizico-chimici ai solului și ai apei (inclusiv cea de infiltrație).

Până la o anumită concentrație (prag toxic), oxizii de azot au efect benefic asupra plantelor, contribuind la creșterea lor.

Peste acest prag toxic, apar simptome ca: necroze, reducerea fotosintezei și a transpirației.

Pulberile în suspensie (aerosolii) și pulberile sedimentabile

Apar modificări cantitative și calitative legate de afectarea vegetației și a pădurilor, prin reducerea fenomenului de fotosinteză.

Capitoloul IV

Masuri de reducere a gradului de poluare

4.1. Reducerea poluării cu pulberi. Generalități

Termocentralele care funcționează pe combustibili solizi (cărbune), prin natura fluxului tehnologic, au trei surse de poluare cu pulberi:

Poluarea cu cenușă evacuată la coșurile de fum;

Poluarea cu praf de cărbune în zonele de lucru din cadrul gospodăriilor de cărbune;

Poluarea cu praf de cenușă din depozitele de zgură – cenușă.

În toate cele trei cazuri, limitele stabilite de Legea Protecției Mediului și Normativul Republican de Protecția Muncii sunt uneori depășite.

Cauza principală este că din faza de proiectare nu s-au impus limitele în care acum dorim să ne încadrăm, fapt care conduce la necesitatea implementării unor soluții tehnologice complicate și costisitoare pentru creșterea performanțelor actualelor instalații de reținere electrostatică și respectiv a instalațiilor de desprăfuire din gospodăriile de cărbune.

Inițial, la darea în exploatare a termocentralei, cazanele energetice au fost echipate cu instalații de desprăfuire electrostatică a gazelor arse (electrofiltre) pentru un debit total de gaze arse de 6.100.000 m3N/h, astfel:

Grup energetic nr. 1, 2, 3 și 4

E.F. – orizontal, uscat – proiect / fabricație = R.D.G.

– 2 x 425.000 m3N/h

– tensiune = 76 KV

– 2 câmpuri de reținere

– randament = 99 %

– conținut de praf în gazele brute = 40,000 g/Nm3

– conținut de praf în gazele epurate = 0,400 g/Nm3.

Grup energetic nr. 5 și 6

E.F. – orizontal, uscat – proiect / fabricație =I.C.PE.T. București / I.U.T. Bistrița

– 2 x 675.000 m3N/h

– tensiune = 111 KV

– 2 câmpuri de reținere

– randament = 99 %

– conținut de praf în gazele brute = 40,000 g/Nm3

– conținut de praf în gazele epurate = 0,400 g/Nm3;

Aceste electrofiltre au fost proiectate și montate în condițiile utilizării unui cărbune energetic cu putere calorifică de 3.700 kcal/kg, un conținut de cenușă de 36,5 % și a unui grad de reținere a cenușii din gazele arse de 99 %.

4.2. Modernizarea electrofiltrelor

Principalele soluții constructive ce au fost aplicate la reabilitarea și modernizarea electrofiltrelor de la grupurile energetice de la S.C. Complexul Energetic Turceni S.A au constat în:

dispunerea echipamentului interior 400mm;

asimilarea electrozilor de depunere cunoscuți sub simbolul CSV;

asimilarea unui nou tip de electrozi de emisie pentru tensiuni ridicate la pași măriți

trecerea de la tensiunea de vârf de 78KV la tensiunea de vârf de 111KV ;

implementarea microprocesoarelor în echipamentele de înaltă tensiune ;

utilizarea unui sistem complex de monitorizare și reglaj a funcționarii electrofiltrelor ;

dotarea echipamentelor de înaltă tensiune cu sisteme de pulsare având ca efect reducerea consumului de energie electrică și creșterea performantelor de desprăfuire.

Creșterea pasului conduce la îmbunătățirea performanțelor electrofiltrelor și prin diminuarea efectelor negative :efectele emise inverse, a reantrenării prafului, dereglărilor echipamentului interior(o dereglare de 5-10mm la pas de 400mm are o influentă mai mică asupra nivelului de tensiune decât la pas de 300mm).

Optimizarea procesului de epurare electrostatică prin monitorizare, controlul și reglarea parametrilor electrici în corelație cu emisia de pulberi-este un alt aspect ce sa avut în vedere în scopul îmbunătățirii randamentului de dsprăfuire.

Echiparea electrofiltrelor cu o instalație electrică și de automatizare modernă, fiabilă, compatibilă cu instalațiile electrice și de automatizare existente pe plan internațional este metoda cea mai eficientă pentru îmbunătățirea performanțelor electrofiltrelor.

Performantele obținute în urma reparației cu îmbunătățirea performantelor de la grupurile 1,3,4,6,7 sunt prezentate în tabelul nr.4.

Grafic nr.4.1

Tabel nr 4.1 Performantele grupurilor energetice

Având în vedere modernizările efectuate la grupurile energetice de 330 MW de la S.C.Complexul Energetic Turceni S.A.s-a constatat reducerea semnificativă a concentrațiilor de praf(sub 100mg/). Din analizele efectuate de APM GORJ rezultă că concentrația pulberilor sedimentabile în zona Turceni este sub limita impusă(17g//lună),valori atestate conform graficului nr.4.1:

4.3. Eficiența înlocuirii electrofiltrelor

Instalația de desprăfuire electrică modernizată realizează desprăfuirea gazelor rezultate în urma arderii lignitului în focarul cazanului de 1035 t/h aferent grupului 4 din cadrul S.E. TURCENI.

Instalația de desprăfuire electrică modernizată se compune din două electrofiltre de tip orizontal uscat cu trei câmpuri, amplasate în paralel pe fluxul de gaze. Cele două electrofiltre sunt denumite electrofiltrul 1 și electrofiltrul 2, electrofiltrul 1 fiind amplasat în dreapta privind în sensul fluxului de gaze.

Funcționarea electrofiltrelor are la bază principiul separării electrice a particulelor aflate în suspensie într-un gaz care străbate un câmp electric foarte intens.

Soluțiile tehnice aplicate cu ocazia modernizării instalației de desprăfuire electrică au avut drept scop:

Îmbunătățirea performanțelor de desprăfuire de la 595 mg/ la 200 mg/ în prima etapă și apoi de la 200 mg/ la 100 mg/.

Creșterea siguranței în funcționare;

Creșterea fiabilității și disponibilității instalației.

Inițial instalația de desprăfuire electrică aferentă grupului nr.4 a fost proiectată de S.C.ICPET.S.A.București și executată de către S.C.COMELF S.A. Bistrița sub licența Babcock. Instalația a fost pusă în funcțiune în anul 1981.

În primii ani de funcțiune a asigurat gradul de desprăfuire prevăzut de proiect. Ulterior au apărut probleme care progresiv au condus la creșterea concentrației de praf în gazele desprăfuite.

Calitate cărbunelui a scăzut de-a lungul anilor iar în interiorul electrofiltrului au apărut dereglări ale echipamentului interior.

De asemenea unele componente din releistica echipamentului electric au avut o fiabilitate scăzută care a contribuit la înrăutățirea funcționării electrofiltrelor. Fluctuația personalului de exploatare a influențat într-o oarecare măsură calitatea intervențiilor ceea ce a condus la imposibilitatea menținerii instalației la performanțele și nivelul avut la punerea în funcțiune.

Frecvența relativ ridicată a spargerilor de țevi din cazan a condus la creșterea gradului de umiditate a cenușei reținute în electrofiltre ceea ce de multe ori a creat probleme la evacuarea prafului din buncăre și la înrăutățirea funcționării mecanismelor de scuturare.

În anul 1990 blocul a fost oprit în vederea unor lucrări ample de retehnologizare. Aceste lucrări au inclus și instalația de desprăfuire electrică.

În anul 1996 au demarat lucrări de reparație și modernizare a instalației de desprăfuire electrică.

Aceste lucrări au constat în esență din transformarea electrofiltrelor existente cu înălțimea activă de 12 m cu două câmpuri-pasul instalației interioare de 250 mm, în electrofiltre cu înălțimea activă de 13,5 m cu trei câmpuri-pasul instalației interioare de 400 mm.

În principal lucrările pe partea mecanică au constat din:

pe structura carcaselor existente, reparate, s-au executat lucrări de supraînălțare a acestora cu 1,5 m;

urmare a supraînălțării carcaselor s-au înlocuit racordurile de intrare și de ieșire, care au fost echipate cu sisteme de uniformizare adecvate pentru performanțe ridicate;

grinzile de acoperiși s-au demontat, s-au reparat și s-au adaptat pentru noua soluție de electofiltre;

s-a adăugat al treilea câmp;

s-a implementat un echipament interior nou cu pas de 400mm, cu performanțe ridicate;

s-a înlocuit în totalitate echipamentul electric de joasă tensiune;

s-a refăcut instalația termică;

s-a înlocuit scările de pisică cu scări și platforme normale.

Aceste lucrări de reparație și modernizare au avut drept scop obținerea unei concentrații de cenușă la coș de 200mg/.

În anii 2000-2001 s-au efectuat lucrări de modernizare ce au avut rolul de a reduce concentrația de cenușă în gaze la coș de la 200mg/ la 100mg/.

Aceste lucrări pe parte mecanică au constat în principal în dotarea electrofiltrelor și canalelor de gaze amonte de electrofiltre cu sisteme mecanice ce au drept scop îmbunătățirea distribuției uniforme a gazelor la intrarea în electrofiltre, creșterea gradului de separare mecanică în racordurile de intrare ale electrofiltrelor, ameliorarea dirijării gazelor la intrarea în electrofiltre, în interiorul electrofiltrelor și la ieșirea din electrofiltre. Sistemele mecanice mai au și rol de a obliga gazele cu cenușă de a trece prin partea activă (spațiul ocupat de instalația interioară) a electrofiltrelor reducând la minimum scăpările de gaze prin spațiul mort dintre pereții carcasei și instalația interioară.

Aceste sisteme mecanice conduc și la eliminarea reantrenărilor de cenușă colectată în buncărele electrofiltrelor.

Forma, locul și modul de amplasare al acestor sisteme mecanice în electrofiltre au fost stabilite în urma efectuării modelării curgerii gazelor.

4.4. Măsuri experimentale de reducere a poluării cu pulberi

Pentru îndepărtarea pulberilor se folosesc separatoare de praf, care trebuie astfel exploatate, încât să se realizeze un consum minim de energie și un grad de separare cât mai avansat. Separatoarele de praf trebuie să necesite o întreținere simplă și să prezinte un grad mare fiabilitate.

4.5. Reducerea poluării cu praf de cărbune

Gospodăriile de combustibil solid (cărbune) reprezintă de asemenea una din sursele de poluare cu praf; de data aceasta este vorba de praful de cărbune, care de regulă are o acțiune zonală, în incinta depozitului sau a termocentralei și cu acțiune negativă asupra sănătății personalul muncitor din zona cărbunăriei.

Pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de lucru în gospodăria de cărbune trebuie evitată dispersarea prafului de cărbune la deversarea (căderea) de pe o bandă transportoare pe altă bandă transportoare și trebuie eliminat praful sedimentat pe pardoseli, pereți și echipamente.

Principalele deficiențele majore ale gospodăriilor de cărbune din termocentralele românești sunt:

numărul mare de puncte de deversare;

înălțimea mare de cădere a cărbunelui de pe o bandă transportoare pe alta.

Ambele caracteristici explică valorile ridicate ale concentrațiilor de praf determinate, de peste 110 mg/m3 față de limita de 10 mg/m3 admisă de CMA.

Zonele cele mai puternic poluate din gospodăria de cărbune sunt stația de concasare, buncărele de cărbune din turnul de capăt, precum și mașinile combinate și mașinile de preluat din depozit.

Cercetările efectuate de colectivul de specialitate din S.C. ICEMENERG S.A. București au condus într-o primă etapă la soluționarea problemei pentru zona turnurilor de capăt, prin realizarea, experimentarea și omologarea a două instalații:

instalație de desprăfuire pentru pâlniile de deversare;

instalație de aspirație pentru praful de cărbune.

În continuare se va trece la implementarea și experimentarea acestor instalații în stația de concasare, zona cea mai puternic poluată din gospodăria de cărbune.

Pentru deplina rezolvare a problemei se află în studiu și soluția de desprăfuire pentru buncărele de cărbune din turnul de capăt, precum și soluția pentru mașina combinată și mașina de preluare din depozit.

4.6. Reducerea poluării cu praf din depozitele de zgură și cenușă

La termocentralele funcționând pe combustibili solizi (cărbune), unul din principalii produși reziduali rezultați în procesul de ardere este cenușa uscată de electrofiltru și zgura rezultată din arderea cărbunelui. Aceasta, în amestec cu cenușa uscată captată de electrifiltru, sub formă de hidroamestec, este evacuată în depozitul (halda) de zgură și cenușă, unde cu timpul se solidifică.

Apare astfel o sursă de poluare a solului și a atmosferei suplimentară față de cele prezentate anterior și anume halda (depozitul) de zgură și cenușă.

Impactul acestor halde asupra mediului este multiplu: de la cel produs de scoaterea terenurilor din circuitul agricol și afectarea peisajului (impact estetic), până la poluarea atmosferei, a apelor de suprafață și de adâncime, a culturilor din zonele învecinate, a așezărilor umane etc.

O formă de afectare deosebit de puternică a mediului produsă de către aceste halde este poluarea cu cenușa spulberată de pe compartimentele uscate sau în uscare ale depozitelor de zgură – cenușă sau în cursul lucrărilor de supraînălțare a digurilor.

În concepția actuală de utilizare a haldelor de zgură și cenușă ale centralelor din România, în care zgură-cenușa ajunge prin hidrotransport, există trei etape și anume:

Exploatarea haldei de zgură – cenușă;

Uscarea pereților haldei de zgură – cenușă;

Supraînălțarea pereților haldei de zgură – cenușă.

În ultimele două etape, sub influența factorilor meteorologici, apare o intensă poluare prin spulberarea cenușii uscate din haldă (vântuirea), comparabilă și chiar depășind poluarea produsă prin cenușa evacuată la coș. În lucrările de specialitate, fenomenul este apreciat numai calitativ, neexistând date și valori pentru intensitatea poluării haldei, viteza vântului la care începe spulberarea, durata, factorii de teren care influențează spulberarea (dimensiunile haldei, înălțimea pereților), finețea cenușii din haldă.

Această poluare se face simțită prin creșterea conținutului de pulberi în suspensie în atmosferă, depunerea de pulberi sedimentabile în zonele învecinate depozitului sau la distanță pe direcția vânturilor dominante, cu afectarea negativă a vegetației (ecranarea frunzelor, reducerea fenomenului de fotosinteză), a sistemului respirator al omului și al animalelor, a echipamentelor amplasate în aer liber, reducerea vizibilității, cu impact asupra traficului din zonă.

Fenomenul de spulberare a cenușii din haldă este atât de complex încât nu a fost abordat în studiu prin modelări fizice și matematice, urmărindu-se în principiu doar metodele de combatere a poluării.

Erodarea haldelor de către vânt și ploi și spulberarea cenușii este o sursă deosebit de importantă. Un vânt de 2÷10m/s încarcă atmosfera cu cca. 700 mg/m3 pulberi în aer, un vânt de 27,7m/s (100 km/h) antrenează 1÷1,5 kg cenușă care, datorită granulometriei (după o rapidă separare a particulelor grele) conduce la încărcarea atmosferei cu 2÷10 g/m3 cenușă pe mai mulți km de sursă.

Metodele de combatere a poluării prin spulberare tratează diferențiat haldele din punct de vedere al scoaterii lor din uz temporar sau total și din punct de vedere al părților constitutive ale haldei. Acestea au la bază o serie de principii ca: urmărirea haldelor, peliculizarea prin diferite metode, compactarea cenușii, etc.

Reducerea poluării datorată spulberării cenușii apelează la tehnologii de nivel scăzut, de stabilizare a zgurii și cenușii pe halde, dar cu eforturi materiale substanțiale.

Principalele procedee de stabilizare a cenușii în halde sunt:

Procedeul cu silicat de sodiu (peliculizarea prin silicatizare);

Procedeul șlam carbidic-ciment (peliculizare);

Procedeele de reducere a poluării se pot grupa după principiile tehnologice și anume:

Procedee de udare a haldei: procedee limitate pe de o parte de costuri foarte ridicate, un consum mare de apă și o serie de efecte nedorite, infiltrații în apele freatice, presiuni deosebit de ridicate asupra pereților haldei;

Procedee de acoperire a suprafeței haldei cu pelicule realizate din diferite materiale (cele mai des utilizate);

Procedee de aglomerare a cenușii.

Aceste procedee au la bază tehnologia de transport hidraulic a cenușii cu o cantitate redusă de apă (raport cenușă/apă 1:1÷1:3).

Alt procedeu de compactare a cenușii este cel fizic de reducere a tensiunii superficiale a apei de la 75 dyn/cm la 25 dyn/cm, prin adaos de agenți tensioactivi din faza de pompare a cenușii (procedeu american) sau de polielectroliți pe haldă.

Procedeele enumerate mai sus se aplică suprafețelor plane sau pereților interiori ai digurilor de supraînălțare de la haldele scoase temporar din uz.

4.7. Reducerea poluării cu NOx

Formarea oxizilor de azot în timpul arderii are loc pe baza azotului din aer și a azotului conținut în combustibil.

Acest mecanism, spre deosebire de cel al formării de dioxid de sulf, poate fi controlat și stăpânit prin măsuri primare adecvate procesului de ardere.

Respectarea normelor privind nivelul maxim admis al emisiilor de oxizi de azot la coș se poate planifica, luînd în considerare două aspecte:

Controlul mecanismului de formare a oxizilor de azot (în special a NO) în focar, prin măsuri primare;

Curățirea gazelor de ardere de oxizii de azot, prin măsuri secundare.

Instalațiile moderne de ardere aplică în general ambele posibilități.

Pentru condițiile economice existente în țara noastră, se consideră că metodele primare, deci de prevenire sau ponderare a procesului de formare a monoxidului de azot în focar (NO=95%), ar fi mai ușor și economic de aplicat, măcar într-o etapă de început.

În timpul arderii se formează în special monoxid de azot (NO).

Dioxidul de azot (NO2) reprezintă, în general, sub 5 % din totalul oxizilor de azot formați, denumiți NOX. În literatura de specialitate nu exisă concordanță asupra aceste valori.

Emisia de oxizi de azot NOX se exprimă în dioxid de azot NO2, deoarece, deși în flacără se formează cu precădere monoxid de azot, ulterior în canalele de gaze arse și în atmosferă, acesta se transformă în dioxid de azot.

Măsurile primare pentru diminuarea producerii de NOX, urmăresc scăderea simultană în zona de ardere a temperaturii și a coeficintului de exces de aer, până la valori subunitare.

Aceste scopuri sunt atinse prin diverse metode, dar mai ales prin metoda de ardere în trepte, care se aplică atât la nivelul focarului, cât și la nivelul arzătorului.

Aplicarea metodei de ardere în trepte la nivel de arzător a condus la apariția unei game speciale de arzătoare, cunoscute sub denumirea de “arzătoare sărace în NOX“, sau “arzătoare cu NOX redus “.

Drept cazuri limită se deosebesc introducerea în trepte a aerului, respectiv introducerea în trepte a combustibilului.

Există multe realizări practice și studii care se extind asupra tuturor arzătoarelor turbionale pentru combustibili solizi, lichizi sau gazoși, precum și pentru arzătoare de tip fantă, folosite pe scară largă, pentru echiparea focarelor mari, care funcționează cu praf de cărbune.

Modificările aduse arderii sunt utilizate pe scară largă pentru reducerea a 20÷70 % din emisia de NOX și se raportează ca fiind componente de cost atât pentru cele existente cât și pentru cele noi.

Aducerea cazanelor energetice industriale românești aflate în prezent în funcțiune la parametrii de emisie de NOX admisibili conform normelor de protecție a atmosferei, se poate face prin reducerea controlată a temperaturii de ardere din arzător de la cca 1.800 ºC la 1.400÷1.300 ºC.

Recircularea gazelor de ardere se face prelevând de la nivelul coșului, gaze de ardere, care se recirculă cu ajutorul unui ventilator în arzătorul cazanului.

Gradul de recirculare, definit de raportul dintre debitul de gaze recirculat și debitul de aer introdus în arzător trebuie să aibă valorile 0,4÷0,5, caz în care temperatura de ardere se reduce de la cca 1.800 ºC la 1.400÷1.300 ºC, ceea ce reduce emisia de NOX de la 600,0÷700,0 mg/m3 la 25,0÷35,0 mg/m3.

Măsurile secundare pentru denoxarea gazelor de ardere, care urmăresc reținerea (legarea) oxizilor de azot din gazele de ardere, înainte ca acestea să fie eliminate pe coșul de fum, spre mediul ambiant.

Aplicarea măsurilor primare determină o scădere importantă a concentrației oxizilor de azot în gazele de ardere ce părăsesc focarul, dar nu totdeauna suficientă pentru a corespunde normelor internaționale privind emisia de NOX pe coșul instalațiilor de ardere.

În scopul respectării acestora și deci și a protejării mediului ambiant, trebuie să se procedeze – dacă este nevoie – și la o curățire (denoxare) a gazelor de ardere.

Instalațiile pentru reținerea oxizilor de azot din gazele de ardere, cunoscute în general sub denumirea generică de “instalații DENOX”, s-au dezvoltat, având la bază diverse procedee necatalitice sau catalitice, care la rândul lor, se bazează pe fenomene de absorbție, reducere termică, descompunere și reducere chimică.

În instalațiile mari se aplică, în general, procedeele de SCR – reducere catalitică selectivă.

Măsurile primare și secundare trebuie aplicate nu ca și alternative exclusive, ci ca modalități ce se completează reciproc.

4.8. Reducerea poluării cu SOx

Emisiile naturale de SOX (vulcani, fumarole, etc.) sunt în cantități imense (78÷284 Mt SO2/an) și sunt imposibil de redus sau de controlat. Degajările antropice de SO2, ce rezultă ca emisii secundare din activitatea omului, reprezintă circa 150÷200 Mt SO2/an și ar putea fi reduse, doar cu eforturi tehnice și financiare considerabile.

O mare parte din ele se formează în procesele de ardere a combustibililor care conțin sulf în compoziția sa. Acest mecanism nu poate fi controlat și stăpânit, ci doar redus.

Arderea combustibililor fosili conduce la evacuarea în atmosferă a unor volume importante de oxizi gazoși de sulf.

Pentru reducerea emisiilor de oxizi de sulf se poate proceda astfel:

– tratarea combustibililor înainte de arderea lor sau folosirea, unde este posibil a gazului natural:

– folosirea unor tehnologii nepoluante cum ar fi arderea cărbunilor în strat fluidizat sau desulfurarea concomitentă cu arderea , folosind calcar sau dolomită;

– desulfurarea gazelor înainte de evacuarea lor în atmosferă.

Ultimul procedeu se aplică și la noi în țară. În acest scop se introduce în combustibilul lichid în special în păcură, un amestec de ulei ars cu praf de dolomită semiarsă ; procedeu brevetat de ICEMENERG.

CAPITOLUL V

EVALUAREA GRADULUI DE POLUARE A MEDIULUI

5.1 Generalități

Pentru evaluarea poluării mediului înconjurător, legislația din România folosește anumite noțiuni specifice ca: prag de alertă, prag de intervenție, poluare potențial semnificativă, poluare semnificativă etc.

Pragul de alertă reprezintă concentrația de poluanți în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări, care are rolul de a avertiza autoritățile competente cu privire la un impact potențial asupra mediului și care determină declanșarea unei monitorizări suplimentare și/sau reducerea cantităților de poluanți din emisii/evacuări.

Pragul de intervenție corespunde concentrațiilor de poluanți în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări, la care autoritățile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a riscului și reducerea concentrațiilor de poluanți din emisii/evacuări.

Poluarea potențial semnificativă se manifestă atunci când concentrațiile de poluanți în mediu depășesc pragurile de alertă, iar poluarea semnificativă se întâlnește atunci când concentrațiile de poluanți depășesc pragurile de intervenție prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului.

Pragurile de alertă și pragurile de intervenție, pentru concentrațiile agenților poluanți în soluri (compuși anorganici, hidrocarburi, compuși organo-clorurați, pesticide organo-clorurate), sunt prezentate ca valori de referință. Sunt precizate, pentru fiecare agent poluant, valorile normale, pragurile de alertă și de intervenție, împărțite, după tipul de folosință, în două categorii: sensibile și mai puțin sensibile.

In mod asemănător, există reglementări privind evaluarea poluării aerului și a apelor de suprafață și subterane. Pentru acești factori de mediu se consideră praguri de intervenție concentrațiile maxim admise de poluanți înscrise în reglementările legale, iar pragurile de alertă sunt stabilite la 70% din pragurile de intervenție ale acelorași poluanți.

In scopul aprecierii impactului unor activități umane, în general, asupra mediului înconjurător, cât și pentru urmărirea evoluției în timp a fenomenului de poluare a acestuia, este nevoie de o evaluare globală a stării de sănătate, sau de poluare a mediului, la un moment dat. O metodă simplă de evaluare a gradului de poluare a mediului, pentru o zonă geografică, o reprezintă indicele global de poluare. O astfel de evaluare permite și o cartare la nivel regional, sau macroregional, din punct de vedere al stării de calitate a mediului.

In general, se consideră că este posibilă aprecierea mediului dintr-o zonă, la un moment dat, prin:

calitatea aerului;

calitatea apei;

calitatea solului;

starea de sănătate a populației;

deficitul de specii de plante și animale înregistrat.

Fiecare dintre acești factori se caracterizează prin indicatori de calitate reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare, pentru care există stabilite limite admisibile. In funcție de înscrierea în limitele normate, se acordă note de bonitate. In tabelele nr. 5. 1 ÷ 5. 5 sunt prezentate notele de bonitate pentru primii patru factori de mediu enumerați mai sus. Aprecierea calității apelor de suprafață (tabelul nr. 5.1) se face în conformitate cu prevederile STAS 4706-88(2).

Tabel nr. 5. l Note de bonitate pentru râuri

Tabel nr. 5. 2 Note de bonitate pentru lacuri

Tabel nr. 5. 3 Note de bonitate pentru aer

Tabel nr. 5. 4 Note de bonitate pentru conținutul unor toxici din sol

Tabel nr. 5. 5 Note de bonitate pentru sol în funcție de degradarea terenului

Tabel nr. 5. 6 Indici de poluare (conținutul în metale grele din sol) [mg/kg]

Tabel nr. 5. 7 Starea de sănătate a populației

Notele de bonitate, obținute pentru fiecare factor de mediu, în zona analizată, servesc la realizarea grafică a unei diagrame, ca o metodă de simulare a efectului sinergic produs de poluanți. Figura geometrică rezultată poate fi un triunghi echilateral, un pătrat sau un pentagon regulat, în funcție de numărul factorilor de mediu analizați (3, 4 sau 5). Starea ideală este reprezentată grafic de aceste figuri geometrice regulate, în care razele cercului circumscris lor, și care trec prin vârfuri, se împart în zece unități de bonitate (numărătoarea începând de la centrul cercului). Prin unirea punctelor rezultate din amplasarea valorilor exprimând starea reală, se obține o figură geometrică neregulată cu o suprafață mai mică înscrisă în figura geometrică regulată a stării ideale. In fig. nr. 5. 1 este exemplificată metodologia prezentată mai sus.

Indicele stării de poluare globală a unui ecosistem, (IPG), este dat de raportul dintre suprafața reprezentând starea idelaă (Si) și suprafața reprezentând starea reală (Sr):

[5. 11]

Când nu există modificări ale calității factorilor de mediu, deci când nu există poluare, acest indice este egal cu 1.

In mod convențional s-a stabilit o scară de 1 la 6 pentru indicele poluării globale după cum urmează:

IPG = 1 – mediu natural neafectat de activitatea umană;

1 < IPG ≤ 2 – mediu supus efectului activității umane în limite admisibile;

2 < IPG ≤ 3 – mediu supus efectului activității umane provocând stare de disconfort formelor de viață;

3 < IPG ≤ 4 – mediu afectat de activitatea umană producând tulburări formelor de viață;

4 < IPG ≤ 6 – forme grav afectate de activitatea umană, periculoase formelor de viață;

IPG > 6 – mediu degradat, impropriu formelor de viață.

Avantajele acestei metode constau în următoarele:

oferă o imagine globală a stării de sănătate a mediului, a calității acestuia, la un moment dat;

permite compararea între ele a unor zone diferite, cu condiția ca acestea să poată fi analizate pe baza acelorași indicatori.

Dezavantajul metodei constă în nota de subiectivitate generată de încadrarea pe scara de bonitate.

5.2. Determinarea indicelui global de poluare

Notele de bonitate acordate:

– sol – 7

– apă – 8

– aer – 7,5

– vegetație – 8

– faună – 8,5

– populația – 9

IGI = SI/Sr = 1,80 – mediu supus efectelor activităților antropice în limite admisibile

1 < IGI <2 –

Bibliografie

Baican, Gavril – “Strategia industriei miniere din România, componentă de bază a dezvoltării durabile”; Revista Minelor, nr. 6/2003.

Baican, Gavril; Fodor, Dumitru – “Direcții de acțiune necesare de urmat în mineritul românesc”; Revista Minelor, nr. 9-10/2003.

Fodor, Dumitru; Baican, Gavril – Impactul industriei miniere asupra mediului; Editura Infomin, Deva 2001;

Rojanschi, Vladimir; Teacă, Mihaela – Ghid privind proceduri de mediu în activitatea de autorizare-privatizare; București 1998.

– Legislație: Legea nr. 137/1995 a protecției mediului; Legea nr. 85/2003 a minelor; Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate; Legea nr. 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public; Legea nr. 86/2000 privind ratificarea Convenției de la Aarhus; HG 313/2002 și HG 173/ 2003 privind înființarea SC Conversmin SA; Ordinul MAPM nr. 1182/2002 privind informația de mediu.

– "Mineritul în secolul XXI – Încotro ?", Declarația Congresului XIX Mondial Minier, New Delhi, 2003; Revista Minelor, nr. 12/2003.

– Revista "CHIP-SPECIAL" – Publicație periodică, nr. 2/2003

– Standardele Europene EN ISO 14001 și 14004; Institutul Român de Standardizare, București, 1997.

– "Trei complexe energetice vor lua naștere în urma restructurării Termoelectrica și CNLO"; www.financiar.rol.ro, 18 decembrie 2003.

– Pagina Ministerului Integrării Europene, www.mie.ro.

Dumitrescu Ioan – Poluarea Mediului., editura Focus, Petroșani 2002.

Maria Lazăr – Impactul activităților antropice asupra mediului, suport de curs, 2004.

– H.G. 322/2005 Privind modificarea și completarea H.G. 541/2005.