Monografia Unei Reviste Dacia Literara

Monografia unei reviste ”Dacia literară” este o lucrare structurată pe cinci capitole. În capitolul numărul unu intitulat – ”Dacia literară” – repere istorice, am arătat momentul apariției revistei. Această publicație a vazut lumina tiparului la Iași, la sfârșitul lunii ianuarie în anul 1840, sub coordonarea lui Mihail Kogălniceanu. Numele revistei este sugestiv și el exprimă, obiectivul pașoptiștilor de a realiza unitatea prin cultură a tuturor românilor.

Revista a fost interzisă după numai trei numere deoarece prin programul său, revista a fost resimțită de oficialitățile statale moldovene, ca o publicație subversă, ea reapărând în anul 1859 în a doua ediție.

În aceastǎ publicație, găsim articolul program, scris de Mihail Kogălniceanu, în cel dintâi număr, care prezintă în câteva puncte idealurile literare ale acelor scriitori reprezentativi ai epocii pașoptiste. ”Dacia literară” este o revistă care orientează literatura timpului.

Am prezentat în continuare, câteva date biografice despre fondatorul acestei reviste, Mihail Kogălniceanu. S-a născut într-o zi de toamnă a anului 1817, în Iași, a fost o personalitate istorică a țării noastre, un om politic deosebit, remarcabil scriitor și totodata jurnalist.

Mihail Kogălniceanu se numără printre fondatorii Societății Academice Române, a colaborat cu Al. Ioan Cuza pentru realizarea unui plan de reforme în ceea ce privește statul român.

Capitolul II al lucrării, se intitulează – ”Dacia literară” în context pașoptist. În acest capitol am prezentat câteva date generale despre ceea ce înseamnă acest curent pașoptist, despre Mihail Kogălniceanu, mentorul generației pașoptiste, care are rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar.

De asemenea au fost prezentați cei mai valoroși scriitori ai vremii care, au publicat opere în revista ”Dacia literară” , de exemplu: Costache Negruzzi – nuvela istorică ”Alexandru Lăpușneanul”, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu și alții.

Etapa cuprinsă între anii 1830-1860, în care a avut loc o viguroasă activitate culturală și o intensificare a ideii de unire a Țărilor Române, este cunoscută în literatură sub numele de , perioada pașoptistă.

În acestă epocă de avânt a culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare deosebită prin contribuția unor scriitori pătrunși de idealul eliberării și unității naționale, care au prețuit frumusețile patriei și folclorul, satirizând totodată și viciile orânduirii feudale și participând activ la lupta socială, la evenimentele politice ale vremii, în operele lor au împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul marilor valori ale literaturii universale.

În continuarea lucrării am prezentat capitolul III intitulat – Continuarea tradiției ”Dacia literară” prin revista ”Convorbiri literare”. Au fost prezentate date despre întemeietorii revistei, scopul și obiectivele acestora. Am pus în discuție activitățile junimii, ideile promovate de junimiști, etapele evoluției societății ”Junimea”.

Totodată am discutat despre Titu Maiorescu și contribuția lui la dezvoltarea criticii literare românești, mentorul generației marilor clasici.

Capitolul IV cuprinde etapele evoluției ”Daciei literare” după 1990 iar în capitolul V am prezentat studiul de caz numit – Idealurile literare ale scriitorilor pașoptiști, direcțiile de investigare urmărite fiind: pașoptismul fenomen cultural-literar și direcțiile de manifestare a scrierilor pașoptiste și anume:

romantismul pașoptist

poezia pașoptistă

proza în perioada pașoptistă.

Argumentul pentru care am ales acestă lucrare, fiind citatul marelui nostru Mihail Kogălniceanu:

”Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeuri de scris, fără să avem pentru acesta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații”.

Mihail Kogălniceanu

Coperta revistei ”Dacia Literară” – 1859

CAP.I. – “ DACIA LITERARĂ” – REPERE ISTORICE

I.1. – NAȘTEREA “ DACIEI LITERARE”

Publicația “ Dacia Literară” a vazut lumina tiparului în Moldova, la începutul lunii ianuarie, condusă fiind de Mihail Kogălniceanu. Această revistă nu a dorit să pună accent doar pe literatură. De-a lungul timpului publicarea “Daciei Literare” a deținut mai multe articole, notate astfel:

”Scene istorice din cronicele Moldaviei, textul: C. Negruzzi, Alexandru Lapușneanu. Scene pitorești din obiceiurile poporului (M. Kogălniceanu). Alegeri din alte foi românești (texte reproduse din „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, ”Curierul Românesc” și ”Albina Românească”), Telegraful daciei (știri culturale).

Scene pitorești din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cântece populare a Moldaviei), literatură străină (fragmente din jurnalul de călătorie în Banat, Valahia și Moldova de D.A. Damidoff, șambelan al împăratului Rusiei, cu prezentare și comentarii de M. Kogălniceanu), poezie ( Cavalerul C. Satmate, A. Donici), alegere din alte foi românești (”Arhiva românească”, ”Curierul românesc”), Critica, Telegraful Daciei.

Scene contemporane (C. Negruzzi – O alergare de cal), Suvenire din Italia ( Vasile Alecsandri – Buchetiera de la Florența), Literatură străină (continuare Damidoff), poezie (Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi românești (”Mercur”, ”Curierul românesc”, ”Albina românească”), Telegraful Dacia”.

”Dacia Literară” este prima revistă din cultura noastră, numele revistei este sugestiv, el exprimă obiectivul pașoptiștilor de a realiza unitatea prin cultură a tuturor românilor, anticipând unificarea politică și istorică. Este afirmată astfel ideea de națiune română prin evocarea daciei strămoșești ca vatră a etnogenezei.

Prin programul său revista a fost resimțită de oficialitățile statale moldovene ca o publicație subversă, fiind interzisă numai după trei numere, din porunca domnitorului, ea reapărând abia după 1859 în a doua ediție. Cu toate acestea spiritul ei a fost continuat de alte reviste editate de aceeași scriitori pașoptiși.

Programul revistei a fost expus în primul număr din 30 ianuarie 1840 în articolul ”Introducție” semnat de Mihail Kogălnieanu. Autorul prezintă realizările presei românești de până atunci, dar constată că sunt deficitare sub două aspecte: consacră prea mult spațiu politicii și au un caracter provincial.

”Dacia Literară” va corecta aceste neajunsuri publicând numai literatura din toate provinciile românești:Mihail Kogălniceanu subliniază că, ”Dacia Literară” va fi un liant cultural între provincii (în revistă vor publica „ scriitori moldoveni, bănățeni, bucovineni, munteni”). Inițiatorul revistei enunță principiile etice pe care și le asumă redacția: o ținută morală, evitarea implicării în scandaluri de presă, o critică obiectivă, nepărtinitoare, întemeiată pe criterii eseistice.

Mihail Kogălniceanu luptă împotriva imitațiilor scrierilor literare ale autorilor străini, a traducerilor de slabă calitate, acestea fiind o practică primejdioasă, deoarece conduce la slăbirea patriotismului național, toate aceste traduceri nefăcând o literatură națională.

Pentru a contribui la crearea unei literaturi originale românești, Kogălniceanu recomanda ca surse de inspirație pentru scriitori: obiceiurile poporului român, folclorul, natura patriei noastre, frumusețile ei fiind numeroase și nu în ultimul rând sugera ca scrierile să fie inspirate din istoria țării noastre, având o istorie bogată în evenimente eroice.

În aceste scene el crede că se găsesc destule subiecte de scris, nu trebuiesc împrumutate subiecte de la alții. Concepută conform programului anunțat de Mihail Kogălniceanu, ”Dacia Literară” a fost o publicație de orientare și fuzare a creațiilor literare de pe întreg teritoriul locuit de români, ea răspundea și dorinței ca ” românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”.

În jurul acestei reviste s-a creat un curent național prin susținerea dezideratului de unire a românilor, istoric prin trezirea conștiinței naționale, valorificându-se istoria noastră și popular (literatura, cultura în general se deschid pentru mase). În revistă au publicat: C. Negruzzi, Vasile Alecsandri – proză, Grigore Alexandrescu – Poezii și fabule etc..

Revista a fost tribuna romantismului românesc în formele lui preeminesciene. Acest romantism se regăsește în pledoaria lui Kogălniceanu pentru inspirația din natură, folclor și istorie pentru interesul față de limba națională și pentru rolul fundamental acordat originalității în creație. Nuvela ”Alexandru Lăpușneanul”, valorifică două dintre ideile formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul program intitulat ”Introducție” și anume, necesitatea creării unei literaturi originale, care să se inspire alături de natură și folclor și din istoria națională.

Negruzzi este primul dintre scriitorii români care face apel la cronicile românești, astfel, el preia fapte și replici din ” Letopisețul Țării Moldovei” de Gheorghe Ureche, iar scena uciderii lui Motoc este prelucrată după un episod asemănător din Cronica lui Miron Costin.

I.2. – FONDATORUL ” DACIEI LITERARE” – MIHAIL KOGĂLNICEANU

Despre intemeietorul revistei „Dacia Literară”, putem spune că a fost un mare scritor și un mare jurnalist, un om politic, cu o activitate bogată și un neînfricat patriot.

A făcut parte dintre fondatorii Academiei Române fiind totodată și președinte. Alexandru Ioan Cuza, a avut printre colaboratorii de bază pe Mihail Kogălniceanu, împreună cu acesta a stabilit un plan de reforme, care mai târziu au stat la baza înfăptuirii statului român modern.

În timpul generației sale, Mihail Kogălniceanu a fost printre cei mai apreciați oameni de stat fiind și ministru de externe. Despre personalitatea lui Mihail Kogălniceanu se pot spune multe, el având o mare experiență și ca om politic, a fost un mare om de cultură, printre cele mai de bază personalități ale sec. al XIX-lea, implicându-se în cercetarea istoriei noastre și contribuind cu scrieri deosebite la dezvoltarea literaturii naționale românești.

Prin nașterea revistei ”Dacia Literară”, Mihail Kogălniceanu a dorit să prezinte în primul articol numit ”Introducție”, idealurile scriitorilor din epoca pașoptistă.

În semn de apreciere pentru toată contribuția sa, în semn de recunoștință pentru implicarea și participarea efectivă la dezvoltarea literaturii, a culturii noastre, Mihail Kogălniceanu a fost ales Președinte al Academiei Române.

Mihail Kogălniceanu a avut o bogată activitate fiind și patron de tipografie, traducător, el fiind cel care a editat din Letopisețele Valahiei și Moldovei mai multe tomuri, dar cel mai important, a fost publicist.

Printre preocupările acestui mare om, Mihail Kogălniceanu găsim și avocatura, profesor de istorie, revoluționar, el participând cu scriei in ziarul ”Bucovina”. După ce relațiile sale cu domnitorul Ghica s-au răcit, Mihai Kogălniceanu devine industriaș, el având o fabrică, iar nu după mult timp, desfășoară o intensă activitate unionistă, acesta petrecându-se după razboiul Crimeei.

” După una sută cinci zeci și patru de ani de dureri, de umiliri și de degradație națională, Moldova a intrat în vechiul său drept consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pre capul său, pre Domnul. Prin înălțarea Ta pe tronul lui Ștefan cel Mare s-a reînălțat însăși naționalitatea română….Alegându-te pe tine Domn în țara noastră noi am voit să arătăm, lumii aceea ce toată țara dorește, la legi nouă om-nou”.

I.3. PLANUL DE ACTIVITATE AL ” DACIEI LITERARE”

Fondatorul revistei ”Dacia Literară”, în primul număr al acestei reviste, scrie un articol intitulat articol-program,care cuprinde idealurile literare ale scriitorilor, rezumate în patru puncte distincte:

Primul punct se referă la lupta împotriva imitației scrierilor străine și de asemeni ale traducerilor care de cele mai multe ori erau slabe.

Unul din marii scriitori ai noștrii, Ion Heliade Rădulescu, preocupat de lipsa literaturii române (operele scrise fiind foarte puține), spunea: „ Scrieți băieți, orice numai scrieti!.”.

Această încurajare era din punct de vedere cantitativ, să fie scris, orice numai să fie, dar nu din literatura străină, ceea ce a condus și încurajat scrierile mediocre de cele mai multe ori, fiind reproduceri ale creațiilor siropoase străine.

Mihail Kogălniceanu susținea că o asemenea literatură este un pericol care va înlătura treptat criteriul estetic.

Al doilea punct prevazut în planul de activității acestei reviste, ”Dacia Literară” era prevăzut, făurirea unei literaturi naționale. Se dorea ca scriitorii noștrii să inceteze a mai imita pe cei străini, se dorea ca inspirația să vină din istoria țării noastre, care a fost și este bogată, din natura înconjurătoare și folclorul inimitabil al poporului român.

Astfel românii puteau crea o literatură proprie, autohtonă, pură. Aceste recomandări au fost preluate de scriitorii pașoptiști, în scrierile lor, astfel:

Folclorul va fi un nesecat izvor de inspirație pentru scriitorii și nu numai:” Alecu Russo în studiul Poezia populară, definește folclorul ca pe o oglindă a vieții poporului și ca pe un izvor nesecat de inspirație pentru literatura cultă.

El îl va ajuta pe Alecsandri să alcătuiască prima colectie de ”Poezii poporale ale românilor” (1852) urmată de ”Balade (Cântece bătrânești).

Multe dintre poeziile volumului ”Doine și lăcrămioare” de Vasile Alecsandri sunt în metru popular. Gheorghe Asachi valorifică mitologia populară într-o suită de balade legendare. Expresia cea mai profundă a inspirației folclorice se regăsește insă în capodopera ”Zburătorul” de Ion Heliade Rădulescu”.

În operele scriitorilor pașoptiști regăsim natura, ca sursă de inspirație, fiind prezentate frumusețile țării noastre în foarte multe opere. Putem aminti aici ”O plimbare prin munți” și un volum foarte frumos intitulat ”Pasteluri” ale marelui poet Vasile Alecsandri.

Ca sursă de recomandare scriitorii au primit și istoria, ea constituind un mijloc de exprimare a doreinței de libertate și unitate națională.Scriitorii au folosit istoria și pentru a relata, într-o manieră satirică, realitatea socială a acelor vremuri.

Spre exemplificare putem nota nuvela istorică ”Alexandru Lăpușneanul” scrisă de C. Negruzzi, de asemenea putem nota poemele cu tentă eroică ale poetului Vasile Alecsandri, ca de exemplu: ”Dan căpitan de plai” sau drama ”Despot-Vodă”.

În programul revistei mai era specificat, la punctul numărul trei, dorința pentru o limbă unitară, scopul fiind acela ca toți românii să vorbească aceeași limbă și să aibă aceeași literatură.

Lupta pentru atingerea acestui obiectiv a fost continuată de scriitorii pașoptiști, care au stăruit pentru renunțarea exagerărilor limbii latine, dorind ca scrierile să conțină alfabetul latin.

Cel de-al patrulea punct al planului de activitate, din revista ”Dacia Literară” se referă la spiritul critic. Prin susținerea acestor reglementări se dorea infăptuirea unor valori. Mihail Kogălniceanu aduce nou o noțiune, aceea de critică obiectivă, semnalând faptul că acestă analiză critică, se va referi doar asupra creației literare și nu asupra persoanei care a scris opera.

Articolul „Introducție” începe cu o scurtă analiză critică a presei și a literaturii române de până la 1840, după care Mihail Kogălniceanu (în vârstă de 23 de ani, cu vocație de ctitor) constituie un program extrerm de limpede in trei puncte esențiale:

unificarea forțelor scriitoricești,

imprimarea unui spirit critic obiectiv

înfăptuirea literaturii autentice.

De asemenea se precizează că, va cuprinde toate ramurile literaturii noastre și va fixa structura revistei: ” În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei, partea a doua va avea articole din celelalte jurnaluri românești. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărților nouă ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii.

Partea a patra numită ”Telegraful Daciei”, nu va da înștiințări de cărțile ce au să iasă de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii noștrii”.

Simbolica în chiar titlul ei, ” Dacia literară” dă expresie idealului unității naționale, pregătită printr-una culturală, întemeiată pe o veche realitate geografică și istorică. Se cerea deci o literatură originală întemeiată pe izvoarele naționalității.

Două sunt principiile care stau la baza programului revistei: principiul național și principiul artistic, pentru a o transforma într-un material de viață românească, concretizat într-o formă artistică superioară. Stăruind asupra izvoarelor artei literare, Kogălniceanu le-a descoperit în viața materială și spirituală a poporului român (din toate provinciile românești) convins că aceste izvoare puteau să autohnozeze inspirația artistică și să imprime literaturii caracter, național și popular.

Mihail Kogălniceanu, susținea în conținutul articolului numit ”Introducție”, că va ocoli politica și se va axa doar pe scrierile literare ale românilor de oriunde. Acest articol ne relatează conceptul propriu al literaturii române și relatează de asemenea, nevoia trierii scrierilor conform principiului valoric, înfăptuirea și susținerea literaturii autentice, acest lucru putându-se realiza prin orientarea scriitorilor către istorie, către natură și folclor.

Dintre conlucrători menționăm: poetul Vasile Alecsandri, poetul Grigore Alexandrescu, C.Negruzzi și mulți alții.

I.4. ”DACIA LITERARĂ” – PATĂ DE CULOARE ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ

Tipărită într-o epocă grea, pentru periodicele originale, publicația ”Dacia Literară”, a reprezentat debutul literaturii române, fiind o inovație a ziaristicii. Într-o perioadă în care puținele publicații existente pezentau preponderent fapte politice ”Dacia literara” a fost pata de culoare din presa românească.

Toate acestea se regăsesc în articolul program al revistei, semnat de Mihail Kogălniceanu în calitate de editor răspunzător. Având primul număr la 30 ianuarie 1840, revista marchează un punct de cotitură în literatura românească.

În Introducție, articolul prezintă realitățiile vremii, în privința publicațiilor nationale. Sunt menționate circumstanțele politice anterioare, ce au împiedicat dezvoltarea presei până la momentul respectiv. Acesta aduce în discuție și celelalte ziare naționale, Curierul Românesc (1829, Ion Heliade Rădulescu), Albina Românească (1829, Gheorghe Asachi) și Foaia inimii (1838, George Barițiu). Acestea au mai mult sau mai puțin a colora locală și includ prea multă politică fără să pună accentul necesar pe literatură.

Astfel ” Dacia literară” este prima revistă care se angajează să publice doar lucrări literare și din toate zonele țării ”realizându-se o unificare a românilor în plan literar. Se va cere, de asemenea și originalitate în creațiile publicate … fieștecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”, astfel promovându-se cultura națională și eliminându-se treptat puternica influență a operelor străine.

Sunt menționate minusuri ale literaturii vremii cum ar fi lipsa originalității în operele litereare, care deja sunt puține ca număr, dar și multitudinea traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar dacă sunt corect realizate.

Autorul acestei publicații susține că traducerile nu înseamnă literatură, totodată fiind subliniata ideea de ocolire a certurilor.

Mihail Kogălniceanu anunță și intenția revistei de a-și exprima părerea asupra respectivelor opere, astfel anticipând critica de mai târziu, critica va fi dreaptă, se va critica cartea, și nu autorul.

Obiectivul revistei este, de a oferi țării, o limbă și o literatură națională, autohtonă. Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice: istoria, natura și obiceiurile românești, care ar trebui să slujească anterior drept surse de inspirație: ” Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru a putea găsi și noi sujeuri de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații”. Tocmai de aceea revista a fost considerată ”manifestul romantismului românesc”.

La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista în revistă, articole originale, compunerile originale, critica noilor aparitii și Telegraful Daciei, care va include știri, informații, noutăți etc.. Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de Kogălniceanu în articolul program, ei inspirându-se fie din istoria națională, fie din frumusețile naturii. Astfel de exemple sunt: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu.

Mulți dintre scriitorii vremii s-au decis să urmeze sfaturile oferite în acel articol, drept dovadă operele a doi mari poeți ai literaturii române, Grigore Alexandrescu , Vasile Alecsandri și afirmarea creatorului nuvelei istorice românești, Costache Negruzzi.

Putem spune ca ”Dacia literară”, a fost publicația care a redresat literatura română și care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naționale, deschizând calea junimismului și a perioadei marilor clasici.

I.5. – PERIOADA REPREZENTATIVĂ DIN ISTORIE CARE UMBREȘTE ”DACIA LITERARĂ”

La ”30 ghenarie” Mihail Kogălniceanu (redactor răspunzător) semna ”Introducția”, articol de frontispiciu al celei mai moderne și mai însemnate reviste românești ”Dacia literară”, care avea să revoluționeze întreaga spiritualitate românescă de până atunci. Mihail Kogălniceanu a editat acestă revistă, care a ieșit numai în trei numere – martie, aprilie, mai 1840,din dorința de a înfățișa aspecte din viața românilor de pretutindeni, însă atitudinea lui Costache Negruzzi în ”Alexandru Lăpușnenul” aluziile lui Alecu Donici și Grigore Alexandrescu, din fabule nu au convenit domnitorului Mihail Sturdza, care ordonă suprimarea revistei.

Kogălniceanu cerea redactorilor și colaboratorilor ”Daciei literare” să depășescă preocupările strict locale, preconizând o foaie românescă destinată să cuprindă producțiile românești din orice parte a vechii Dacii. Revista ”Dacia literară” se anunța astefel a fi un repertoriu general al literaturii românești, o fel de oglindă în care pot să se vadă scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fiecare cu particularitățile sale.

Cărturarul moldovean, sensibil la ideile moderne ale veacului (unele principii despre originalitate, crearea de opere în limba națională și valoarea literaturii populare ca sursă de inspirație pentru artă și cultură, fuseseră impuse de multă vreme de către Herder, iar Hugo, cu opiniile sale despre coloritul local, găsise numeroși aderenți în țara noastră, văzuse cu claritate că una dintre căile sigure care duce la trezirea și realizarea idealului național, politic și literar este cultura. Dar el cerea în rândurile Introducției, în mod imperios, ca Romania să aibă o limbă comună pentru toți românii.

Făcând bilanțul literaturii române până la 1840, atât cea publicată cât și cea rămasă în Manuscris, Kogălniceanu susține, pentru prima dată în cultura noastră, ideea că literatura română este în mod firesc, o parte componentă a literaturii universale: ”…literatura nostră făcu pasuri de urieși și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei”.

Ca și Goethe altă dată (atunci când formulase conceptul de literatură universală), Kogălniceanu afirma că ”în literatura mondială putem intra prin noi înșine comunicând, prin limba vorbită de toți românii, fapte eroice și obiceiurile pitorești din viața poporului”. Mihail Kogălniceanu afirma la Luneville în Franța: ”n-aș schimba săraca Moldovă nici pentru întâil tron din lume”.

Despre autorul acestei reviste ”Dacia Literară”, putem menționa că a fost un remarcabil ziarist și istoric, un neobosit om politic și prim-ministru.Activitatea lui a avut o influență majoră în timpul revoluției pașoptiste și de asemenea în atingerea obiectivului de Unire a tuturor provinciilor române.

Printre primele publicații, semnate de Mihail Kogălniceanu putem aminti: ”Foae sătească a Principatului Moldaviei”, publicație cu ecouri în vremurile grele de atunci. În anul 1840, Mihail Kogălniceanu scrie ”Letopisețele Valahiei și Moldaviei”, din același an, putem aminti o altă scriere cu tentă istorică și anume: ” Arhiva Românească”.

Mihail Kogălniceanu a fost nu numai un bun sfătuitor al lui Al. Ioan Cuza, ci și un mesager al României în acea perioadă, jucând un rol important în infăptuirea reformelor din acele vremuri.

CONCLUZIE

Publicația ”Dacia Literară” s-a născut din creația lui Mihail Kogălniceanu, în Moldova, la începutul anului 1840. Această revistă nu a preconizat să pună accent numai pe literatură, scopul fiind chiar și indirect de a transmite un mesaj tuturor românilor.

Este prima revistă din cultura noastră, numele ei fiind sugestiv, exprimă obiectivul pașoptist, de a realiza unitatea, prin cultură a tuturor românilor.

De asemenea este afirmată ideea de națiune română prin evocarea Daciei strămoșești ca vatră a etnogenezei. Prin programul său revista a fost resimțită de oficialitățiile statale moldovene ca o publicație subversa fiind interzisă după numai trei numere, din porunca domnitorului ea reapărând după 1859 în a doua ediție.

Kogălniceanu sublinia că revista va fi un liant cultural între provincii, ea răspunzând dorinței românilor de a avea o limbă și o literatură comună. În jurul acestei reviste s-a creat un curent național (prin susținerea dezideratului de unire a românilor), istoric prin trezirea conștiinței naționale și popular prin literatură și cultură.

Inițiatorul ”Daciei Literare”, Mihail Kogălniceanu, în conținutul articolului numit ”Introducție” a menționat idealurile literare ale tuturor creatorilor operelor pașoptiste, așezând astfel temelia unei mișcări pașoptiste din literatura română, după cum amintim:

combaterea imitației scriitorilor străini și a traducerilor mediocre

crearea unei literaturi specific naționale, în loc să imite scriitorii străini, românii puteau să se inspire din istorie, natură și folclor

lupta pentru unitatea limbii – dorința românilor de a avea o limbă și o literatură pentru toți

dezvoltarea spiritului critic – Mihail Kogălniceanu introduce și conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei și nu asupra persoanei

Articolul ”Introducție” prezintă realitățiile vremii în privința publicațiilor naționale, sunt menționate circumstanțele politice anterioare care au împiedicat dezvoltarea presei până la momentul respectiv. De asemenea sunt aduse în discuție și celelalte ziare naționale.

”Dacia literară” este prima revistă care se angajează să publice doar lucrări literare și din toate zonele țării, realizându-se astfel o unificare a tuturor românilor pe plan literar. Obiectivul revistei fiind acela de a oferi țării o limba și o literatură națională, în revista fiind ilustrate marile teme romantice: istoria, natura și obiceiurile românesti, acestea fiind surse de inspirație pentru mari scriitori ai epocii și nu numai.

În opinia mea ”Dacia literară” a fost publicația care a redresat literatura română și care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate litaraturi naționale, deschizând calea junimismului maiorescian și a perioadei marilor clasici.

CAP.II. EPOCA LITERARĂ GENERATĂ DE APARIȚIA ”DACIEI LITERARE” – PERIOADA PAȘOPTISTĂ

II.1.” DACIA LITERARĂ” ÎN CONTEXT PAȘOPTIST

Prima jumătate a sec. al XIX-lea este, poate, cea mai agitată și bogată perioadă de transformări social culturale, culminând cu revoluția de la 1848, prin care lupta pentru emancipare socială și națională a antrenat toate cele trei provincii românești.

Etapa cuprinsă între anii 1830-1860, în care a avut loc o viguroasă activitate culturală și o intensificare a ideii de unire a țărilor române, este cunoscută în literatură sub numele de perioada pașoptistă, în acestă epocă de avânt a culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare deosebită prin contribuția unor scriitori pătrunși de idealul eliberării și unității naționale, care au prețuit frumusețile patriei și folclorul, satirizând totodată viciile orânduirii feudale și participând activ la lupta socială, la evenimentele politice ale vremii, în operele lor au împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul marilor valori ale literaturii universale.

Perioada pașoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparținând celor trei provincii românești: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo în Moldova, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu în Țara Românescă, Timotei Cipariu, George Barițiu, Andrei Mureșanu în Transilvania.

Mihail Kogălniceanu (1817-1891) este urmaș de răzeși, tatăl său fiind serdarul Ilie Kogălniceanu. A studiat împreună cu poetul Vasile Alecsandri sub îndrumarea lui Gherman Vida, un dascăl deosebit ce avea mereu la el ”Hronica”, avându-l ca autor pe Gheorghe Șincai. Această carte a vazut lumina tiparului mai târziu.

Acest mare scriitor al poporului român, Mihail Kogălniceanu a făcut studii în mai multe școli de renume și sub îndrumarea unor iluștrii profesori, printre care putem aminti pe Bayard.

Mihail Kogălniceanu a studiat și învățat limba franceză, ajutându-se de o carte intitulată ”Aventurile lui Telemac”. A facut studii și în Germania unde a conceput cărți cu conținut literar”Moldau und Wallachei. Romanische oder wallachische Sprache und Literatur” și ”Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubien” (1837). În 1838 colaborează la revista ”Alăuta românescă”, apoi la ”Foaia pentru literatură”.

Publică revista ”Dacia Literară” cu scopul de a arăta întregii țări criteriile romantismului si idealurile scriitorilor pașoptiști, acelea ca toți românii să vorbească aceeași limbă, să aibǎ aceași cultură.

II.2. ”DACIA LITERARĂ” ȘI SCRIITORII PAȘOPTIȘTI

Nașterea ”Daciei Literare” a condus la ivirea unei noi epoci, numită epoca pașoptistă, ea marcând o luptă intensă, creatoare, prin îmbinarea instantanee a înrâuririlor scrierilor clasice și a operelor romantice ale vremurilor literaturii europene.

Acest secol al XIX-lea ne dăruiește o paletă diversă de scrieri literare, fiind rampa de lansare pentru valoroase opere literare viitoare și aici amintim perioada marilor clasici, ale căror scrieri le găsim în preajma unei mari si deosebite reviste ale epocii, numită ” Convorbiri Literare”, apărută sub îndrumarea lui Titu Maiorescu.

Dintre speciile literare cultivate în acestă perioadă, menționăm:

elegia – ”Miezul noptei”, de Grigore Alexandrescu, ”O fată tânără pe patul morții” de Dimitrie Bolintineanu

epopeea istorică – ”Mihăiada” de Ion Heliade Rădulescu

odă – ”Oda lui Schiller” de Ion Heliade Rădulescu

balada istorică – ”Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu

balada fantastică – ”Mihnea și baba”, de Dimitrie Bolintineanu

meditația – ”Umbra lui Mircea la Cozia”, de Grigore Alexandrescu

satira – ”Satira, Duhului meu” de, Grigore Alexandrescu

fabula – ”Toporul și pădurea”, ”Câinele și cățelul”, ”Dreptatea leului” de, Grigore Alexandrescu.

Ca atare putem spune că, subiectele literare se ramifică: sunt abordate momente din istoria poporului român, în ”Românii subt Mihai –Voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu, sunt satirizate aspecte din vața socială în ”Fiziologia provințialului”de, Coatache Negruzzi.

Proza devine lirică prin ”Cântarea României” de Alecu Russo, apar romane cu teme romantice: ”Tainele inimii”de Mihail Kogălniceanu, ”Manoil” și ”Elena” de Dimitrie Bolintineanu, ”Călătorie în Africa” de Vasile Alecsandri, este un ”sistem narativ pe principiul ”Decameronului” după cum îl caracetrizează Geoge Călinescu, iar ”Românii subt Mihai-Voievod Viteazul” este , în aprecierea aceluiași critic literar, ”descrierea religios înspăimântată a unei Românii de o măreție sălbatică”.

După cum spune Paul Cornea: ”Nuvela istorică ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi, prezintă destinul unui domnnitor infernal ca Richard al II-lea. Dramarturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri prin ”Iorgu de la Sadagura”, scriitorul ironizând tendința de a imita accidentul prin ciclul ”Chirițelor”, în care micul provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe Caragiale, sau prin ”Despot-Vodă”, o dramă istorică”.

CONCLUZIE

În concluzia acestui capitol putem afirma că, epoca pașoptistă are în centrul său revoluția din anul 1848. Îndemnul pașoptismului a avut drept scop crearea unei noi comunități moderne, dezrobirea națiunii române, libertatea politică, culturală și unificarea Principatelor române.

Atingerea acestor scopuri nu ar fi fost posibilă, fără acei oameni deosebiți, scriitori, oameni politici și de cultură care s-au dăruit acestor activități din lumea socială, ei devenind în același timp, întâia generație din literatura modernă a poporului român și aici amintim pe: Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu si alții.

Epoca literară generată de apariția ”Daciei Literare”, perioada pașoptistă, reprezintă un proces de efervescență creatoare.

Conținutul planului de activitate al ”Daciei Literare” s-a bucurat de un deosebit impact în scrierile din acea perioadă, conducând la izbucnirea unor judecăți de împletire a obiceiurilor vechi cu cele noi, de alipire la ideile literare aparținând scriitorilor europeni, dar în același timp având originalitate, care a condus la crearea unor opere pe subiecte de mare amploare.

Opinia mea, este aceea că, epoca pașoptistă marchează începutul literaturii noaste moderne, scriitorii pașoptiști fiind promotorii renașterii naționale atât prin mesajul creației literare cât și prin implicarea lor activă în viața politică, ei încercând pentru prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală.

.

CAP.III. CONTINUITATEA TRADIȚIEI ”DACIA LITERARĂ” PRIN REVISTA ”CONVORBIRI LITERARE”

III.1. PROMOTORUL REVISTEI ”CONVORBIRI LITERARE” TITU MAIORESCU

Titu Maiorescu este primul critic literar în adevăratul sens al cuvântului pe care l-a avut literatura română, el a fost totodata mentorul generației marilor clasici, promovând scriitori precum Eminescu, Slavici, Creangă, Caragiale.

În 1863 Titu Maiorescu pune bazele Societății cultural – literare "Junimea".

Activitățile "Junimii":

– "prelecțiuni populare" (ședințe publice care urmăreau ridicarea -nivelului cultural al maselor populare)

– întâlniri săptămânale ale membrilor

– editarea de reviste si ziare ("Convorbiri literare")

– colaborarea la alte publicații ale vremii

– înființarea de alte publicații ale vremii

– înființarea unor tipografii sau instituții de învatamant.

Grup de pașoptiști

Ideile promovate de junimiști:

lupta împotriva formelor fără fond

susținerea autonomiei esteticului în fața eticului, etnicului,promovarea spiritului filozofic (prin: speculația teoretică, gândire abstractă, idei generale)

spiritul oratoric (dizertația)

gustul clasic și academic

ironia

spiritul critic, promovează o critică de îndrumare a creației artistice cu scopul de a forma o literatură de valoare europeană.

Etapele evolutiei Societății "Junimea":

1863 – 1874 – sediul la Iași, acum se elaborează principiile junimiștilor și se desfășoară acțiuni cu caracter polemic și probleme referitoare la limba, literatura și practica o critică negatoare, de descurajare a mediocrităților din dorința de a forma o literatură originală.

1874 – 1885 – sedii la Iași și București, este o etapă de consolidare a "direcției noi" acum se practică o critică de sugestie și promovare a scriitorilor tineri și talentați

1885 – 1895 – etapa cu nivel mai scăzut (sediul la București); acțiunile au doar caracter universitar și politic.

Revista "Convorbiri literare" (1857) – organul de presă al "Junimii" al carei redactor-sef era Iacob

Coperta revista “Convorbiri Literare”

Negruzzi; continua tradiția "Daciei literare"; cu ajutorul acestei reviste sunt aduse la cunoștința publicului principiile jurnaliștilor, este locul unde publică numeroși scriitori de valoare ai epocii.

Revista "Convorbiri literare" promovează simțul contemporaneității, receptarea activă și imparțială a tradiției naționale, afirmarea unei conștiințe critice, curajul punctelor de vedere proprii exprimate în numele unui ideal artistic, talentul și prestigiul colaboratorilor.

Principiile fundamentale ale revistei "Convorbiri literare" (dupa A. D. Xenopol):

raspândirea spiritului de critică adevărată

încurajarea progresului literaturii naționale și combaterea șarlatanismului literar

susținerea neatârnării intelectuale a poporului, combaterea imitațiilor

Prima copertă a revistei “Convorbiri Literare”

III.2. CONTRIBUȚIA LUI TITU MAIORESCUl LA DEZVOLTAREA CRITICII ȘI ESEISTICII LITERARE ROMÂNEȘTI

Spirit clasic, armonios, echilibrat, Titu Maiorescu are preocupări în domeniul limbii, literaturii, criticii, esteticii, filosofiei și al culturii în special:

– articole de limba:"Despre scrierea limbei române","Beția de cuvinte","Oratori, retori, limbuți","Neologisme"

– articole de critică literară și estetică: "Asupra poeziei noastre populare","O cercetare critică asupra poeziei noastre de la 1867","Direcția noastră în poezia și proza româneasca","Eminescu și poezia lui", "Poeți si critici".

– articole de cultură

Zona de exprimare a gândirii critice maioresciene cuprinde: limba română, literatură, cultură, estetică, filosofia. În literature noastră, lucrările sale au o însemnătate deosebită.

Scopul urmărit de Titu Maiorescu, era demarcarea legăturii între formă și fond în cadrul poeziei, ca atare fracționează căutarea în două părți distincte.

Prima parte relevă faptul că pozia reprezintă măiestria de a așeza imaginația în cuvinte, fapt împlinit prin exprimare, prin sugestivitate și nu în ultimul rând prin folosirea termenelor mai puțin teoretice, termenul reprezentând calea de exprimare sau folosirea acelor termene, cum ar fi metaforele.

Cea de-a doua parte, constă în expunerea afecțiunii și emotivității. Criticul relevă împărțirea termenelor minții omenești ca atare și anume:

Revista “Convorbiri Literare” in 1923

adjectivele ce exprimă stările sufletești pe de o parte iar în cealaltă grupă, termenele poetice, elementele gândirii cognitive, politica, toate acestea fiind termene ale științei nicidecum ale altor domenii.

Cea dintâi categorie cuprinde scopul poetic, întrucât reprezintă stări sufletești pe care le găsim în traiul de zi cu zi ale tuturor oamenilor și care pot fi concepute de întreaga suflare, posedând un nivel înalt de impresionare apropiat de cel al artelor.

Cea de-a doua categorie de cuvinte nu au cum să ajungă cândva a fi arte, deoarece nu impresionează, nu implică afecțiune, fiind confuze pentru celelalte personae. Rolul celui ce compune poezia comparativ cu cel ce cunoaște știința, care deține justețea, este de a relata cetățenilor, scrierile sale cu ajutorul comunicării imaginabile.

Nu numai măiestria dar și pozia reprezintă creațiile minții umane, arătând împlinirea sufletească, iar pe de altă parteștiința pune pe tapet, procese cu ecou îndepărtat, mereu altele. În timp ce învățătura română era într-un chip nestatornic, Titu Maiorescu vede calea progresului culturii române.

În creațiile sale, Titu Maiorescu realizează o triere între creatorii acelor timpuri, realtând incontestabilele valori creaționale. Printre cei mai de seamă poeți putem aminti: marele nostru poet Mihai Eminescu, un alt poet ce a publicat frumoase și numeroase poezii Vasile Alecsandri și mulți alții.

Referitor la proză sunt relatați alți mari scriitori, vorbim aici de Slavici, alături de Odobescu și nu putem să nu amintim aici și creațiile în proză ale scriitorului Xenopol și alții.

Titu Maiorescu ne aduce în prim plan și creatori mai slabi care ținteau și ei către opoziția de mare scriitor. În lucrările lui Caragiale găsim ca subiect etica în artă, începând cu moralitatea care vizează creația comică a autorului.

Pornind de la faptul că întâmplările și faptele din operele lui Caragiale, au ca punct de plecare existența socială a vremurilor de atunci, critica constată că autorul reinventează existența la un nivel macro cu scopul de a găsi calea veșnică a persoanei.

Cel de-al doilea raționament în sprijinirea cu adevărat a creațiilor scriitorului Caragiale, nu este altul decât acela că o adevărată creație va avea ecou asupra emotivității oamenilor, fiind totodată un raționament moralizator, pentru că determină afecțiune și curățire a spiritului.

Așadar, creația reprezintă moralitate prin ceea ce transmite și nu prin ceea ce afirmă. Utilizând acest concept Titu Maiorescu izbândește în lupta cu criticile, care vroiau să înlăture operele marelui Caragiale, folosind drept argument acela de a fi corupte.

Referitor la creațiile lui Mihai Eminescu, într-o operă de-a sa, Titu Maiorescu, susține personalitatea genială a lui Eminescu, relatând în prim plan nu numai talentul cu care s-a născut acest poet, ci și găndirea, memoria autorului și nu în ultimul rând inteligența sa genială.

O altă operă importantă pentru literature română a lui Titu Maiorescu susține teoria formelor fără fond în care autorul se luptă cu circumstanțele vremurilor de atunci. Titu Maiorescu susținea încetarea obiceiului de a copia cultura altor popoare și a o transforma în propria noastră cultură. El considera că este necesar adaptarea la caracteristicile naționale și clădirea unei baze autentice.

În ceea ce privește limba noastră română, conceptual formelor fără fond se reflectă în numeroase creații printre care: “ Neologismele” și “Beția de cuvinte”, etc.. În aceste lucrări Titu Maiorescu decara că este important folosirea alfabetului latin, utilizarea regulilor de ortografie, folosirea unui vocabular mult îmbogățit cu neologisme, el fiind împotriva folosirii cuvintelor împrumutate.

Despre Titu Maiorescu putem susține că a fost o personalitate remarcabilă a literaturii și culturii noastre. Epoca junimistă a reprezentat startul criticii în literatură și cultura românească, de asemenea a dat o altă apreciere simțului artistic, cele mai multe raționamente fiind luate din epoca pașoptistă, dar mult dezvoltate.

III.3. EPOCI ȘI IDEOLOGII LITERARE: ”DACIA LITERARĂ”. “CONVORBIRI LITERARE”

Cele trei perioade fundamentale ale evoluției literaturii române au grupat scriitorii în orientări sau curente literare, în jurul unor reviste și a unor personalități care și-au asumat rolul de îndrumător cultural și literar în epocă.

În perioada pașoptistă (1830-1860), Mihail Kogălniceanu are rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar, iar revista al cărei program literar orientează literatura timpului, este, ”Dacia literară”, din care apar la Iași numai trei numere, dar, în care se publică opere ale celor mai valoroși scriitori ai vremii: de exemplu Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu.

Epoca marilor clasici (1870-1885) se leagă de activitatea societății și a cenaclului Junimea, de revista ”Convorbiri literare” (redactor Iacob Negruzzi) și de activitatea de îndrumător cultural literar al lui Titu Maiorescu, cel care impune o direcție nouă în literatura română.

Operele marilor clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, sunt publicate în paginile revistei sau citite în ședințele cenaclului. O altă perioadă de efervescență în domeniul literaturii române este perioada interbelică (1920-1940). Modernismul românesc existând în epocă în paralel cu orientarea tradiționalistă, este o orientare impusă de Eugen Lovinescu, atât prin lucrările publicate, cât și prin activitatea cenaclului și a revistei Sburătorul.

Fără a fi în mod obligatoriu fideli cenaclului în care unii dintre ei pătrund pentru diferite perioade, în revistă publică scriitorii importanți ai literaturii romăne, uneori chiar opuși direcției lovinesciene: Ioan Barbu, Camil Petrescu, George Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Vianu, Ilarie Voronca, Felix Aderca etc..

Revista ”Convorbiri Literare” în 1923

Revista ”Dacia literară”

Îndrumătorul generației pașoptiste nu este altul decât Mihail Kogălniceanu, el editând în întâiul număr al publicației ”Dacia Literară”, un articol numit ”Introducție”, acesta fiind un plan de acțiune considerat proclamația literară a romantismului.

Acestă publicație se baza pe scoaterea în relief a prioritățiilor unei literaturi autohtone, naționale. Mihail Kogălniceanu relata preocuparea publicațiilor române scrise cu ceva timp în urmă, subliniind că, revista ”Dacia Literară” vrea să insufle o nouă epocă, să aducă ceva nou.

”Dacia Literară” se adresa tuturor românilor care vroiau să scrie ceva original, autohton fără împrumuturi din alte culturi. Articolul ”Introducție” cuprindea patru puncte în planul de activitate:

întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic:”Critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”

afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române, scopul era acela de a îndeplini obiectivul românilor de a vorbi cu toții aceași limbă și de a avea cu toții aceeași literatură.

Se lupta împotriva copierilor și a transpunerilor slabe din alte culturi: ”dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Acestă manie este mai ales covârșitoare în literatură. Traducțiile însă nu fac o literatură”

Se dorea crearea unei literaturi autohtone prin indicarea căilor de inspirație în concordață cu originalitatea romantică:

”Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să putem să găsi și la noi sujeuri de scris, fără să avem pentru acesta trebuință să ne împumutăm de la alte nații”.

La sfârșitul paragrafului editat sub numele de ”Introducție” scriitorul precizează conținutul publicației, fiind structurată în mai multe părți. Cei dintâi creatori moderni s-au remarcat în timpul acestui curent promovat de revista ”Dacia Literară”. Raționamentele au fost susținute în planul de activitate și promovate totodată de acestă publicație în literatura națională din secolul al XIX-lea.

Se susținea izvoarele din care s-au născut temele literare, din cadrul articolului numit ”Introducție”, se aducea în discuție caracteristicile romantismului, scopul fiind de a crea opere autohtone, cu tentă istorică, poporul român având o bogată istorie, creațiile să fie inspirate din folclorul românesc, limba română să conțină cuvinte populare, originale, să nu se piardă din vedere marile valori ale poporului român.

Articolul ”Introducție” simbolizează un document literar care va sta la baza pornirii unei noi epoci literare, unei noi mișcări literare prin care se mărturisește o nouă convingere literară în raport cu curentul trecut.

Junimea și revista ”Convorbiri literare”

Reveniți de la studiu din străinătate, câțiva tineri: (P.P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi și Titu Maiorescu), conștienți de situația precară a culturii române, au hotărât înființarea la Iași în 1863, a societății Junimea, o asociație menită să aducă un suflu nou în cultura română.

În revista ” Convorbiri literare” au fost editate creațiile valoroase ale iluștrilor clasici ai culturii și literaturii române. Printre autori putem aminti pe: Ion Creangă alături de marele nostru poet Mihai Eminescu, de asemenea Ion Luca Caragiale și mulți alții.

În viața societății Junimea se disting câteva etape:

Perioada din Iași in care societatea Junimea a funcționat are caracteristici unice, orientate spre mai multe căi: acum se pun bazele unor noi norme sociale ale junimismului,

Revista ”Convorbiri Literare” în 1993

în același timp se susține trebuința educării poporului folosind limba populară autohtonă.

Organizate pe teme variate, în diverse cicluri sistematice și ținute într-o formă academică, ele au avut drept scop educarea publicului larg, care să înțeleagă cultura ca factor de progres și moralitate.

Acestă etapă marchează căutările febrile de modele apte să asigure progresul la care aspiră Titu Maiorescu.Interesul pentru literatură se manifestă din 1865, când se avansează ideea alcătuirii unei antologii de poezie românească pentru școlari.

Aceasta i-a detrminat pe junimiști să citească în ședințele societății autorii mai vechi, pe ale căror texte și-au exersat spiritul critic și gustul literar.

Ce-a de-a doua etapă, ce durează din 1874 până în 1885 (cu desfășurarea ședințelor Junimii la București, dar a activității revistei la Iași), este o etapă de consolidare, în sensul că acestă perioadă se afirmă reprezentanții direcției noi în poezia și proza românescă: putem aminti aici pe povestitorul Ion Creangă, poetul Mihai Eminescu și mulți alții.

În acest răstimp, a scăzut critica asupra creațiilor literare lăsând loc raționamentelor.

În acestă perioadă sunt susținute creațiile prin care Maiorescu apare ca fiind creatorul original al criticilor operelor noi și moderne, fără să piardă activități din sectorul civilizației, din zona limbii literare, importante fiind în acea epocă deoarece se încerca revenirea la alfabetul latin.

Maiorescu susține utilitatea îmbogățirii vocabularului limbii române prin neologisme de origine romanică, într-un studiu din 1881, intitulat chiar Neologismele.

Etapa a treia (bucureșteană) începe din 1885, când este mutată la București revista ”Convorbiri literare”și întreaga societate Junimea.

Revista ”Convorbiri Literare” în 2005

Apariția revistei se prelungește până în 1944, dar cu toate acestea ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

CONCLUZIE

Titu Maiorescu a pus bazele Societății cultural-literare ”Junimea”, fiind primul critic literar pe care l-a avut literatura română. Ideile promovate de junimiști erau: lupta împotriva formelor fără fond, promovarea spiritului filozofic, ironia, spiritul critic și altele.

Revista ”Convorbiri literare” (1857) a fost organul de presă al ”Junimii” care, a continuat tradiția ”Daciei Literare”, redactorul șef fiind Iacob Negruzzi. Cu ajutorul acestei reviste se aducea la cunoștința publicului principiile jurnaliștilor, fiind locul unde publicau numeroși scriitori de valoare ai epocii. Revista ”Convorbiri literare” promova simțul contemporaneității, receptarea tradiției naționale, afirmarea unei conștiințe critice, talentul și prestigiul colaboratorilor.

Titu Maiorescu a fost mentorul generației marilor clasici, el promovând scriitori precum: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale. Spiritul critic maiorescian s-a manifestat în multe domenii.

Maiorescu se revoltă față de situația existentă în epocă și anume: tendința de a împrumuta forme ale culturilor occidentale și de a le adapta la specificul național, anticipate de crearea unui fond propriu.

Principiile sociale și estetice ale junimismului, au avut drept scop educarea publicului larg pentru a înțelege cultura ca factor de progres și moralitate.

CAP.IV. ”DACIA LITERARĂ” DUPĂ 1990

Periodicul ”Dacia Literară” născut în Moldova, Iași anul 1840, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu înfățișează activitățile intelectuale și emotivitatea acelor vremuri.

Acest editorial conținea un orar cultural bine stabilit care va avea influențe până în zilele noastre.

Revista ”Dacia Literară” a vazut lumina tiparului în anul 1840, luna martie, primăvara, dar a fost stopată apariția ei în luna august, după apariția a doar trei numere.

Reapariția acestui periodic a fost posibilă după mai bine de 150 de ani de când a dispărut.

Coperta revista ”Dacia Literară” 2012

Articolul numit „Introducție”, apărut sub iscălitura lui Mihail Kogălniceanu, relata că va ocoli politica și va avea preocupări în domeniul literaturii, a operelor și creațiilor scriitorilor români din toate zonele țării.

Acest articol susține conceptul autohton național al culturii și literaturii, de asemenea pune accent pe trierea creațiilor literare în funcție de valoare, pune accent pe scrierea și susținerea unei culturi autohtone, a unei literaturi autentice, acest lucru îndeplinindu-se numai prin îndrumarea poeților, a celor ce scriu proză, înspre istoria patriei noastre, totodată sugerarea inspirației de origine populară a creațiilor.

Tot in Introducție, este relatată îndreptarea raționamentelor scriitorilor, a ideilor către cele inspirate din natură, către peisajele foarte frumoase ale țării noastre și nu în ultimul rând spre viața socială existentă în acea epocă.

Printre colaboratori amintim aici pe poetul Vasile Alecsandri, autorul nuvelelor istorice Costache Negruzzi, poetul Grigore Alexandrescu și nu în ultimul rând Alecu Russo și mulți alții.

Acest periodic a fost retipărit într-un format nou, începând cu anul 1990, de către Societatea Junimea 90. Acest lucru a fost posibil în conlucrare cu Uniunea Scriitorilor, de asemenea și-a adus contribuția la reeditarea acestei reviste și Consiliul Județean.

Platforma principală a acestei reviste are în prim plan orientarea spre temele de muzeologie, informații din domeniul istoriei culturale și a istoriei literare. În revistă apar în primul rând acte literare, documente rare sau puțin/deloc știute.

Este pusă în evidență munca de cercetare din sectorul muzeologiei înfăptuită de oameni competenți din cadrul muzeelor și de colaboratori din instituții, amintim aici: instituțiile de învățământ superior, Academia și alte instituții. Punctul de vedere al presei literar culturale se orientează spre un cadru unic, original, dar totodată la un nivel academic.

În anul 1990 literarul Vasiliu Lucian, a pus bazele pentru reeditarea publicației ”Dacia Literară” în colaborare cu Codurache V. Și domnul Dimitriu, recunoscuți critici literari. Primul număr a fost editat la început de octombrie. Dintre scriitorii care au contribuit cu creații în apariție amintim pe: poeta Ana Blandiana, renumitul Andrei Pleșu și mulți alții.

Începând cu anul 1991, numărul unu și doi, această publicație s-a bucurat de susținerea Uniunii Scriitorilor. Redacția a avut sediul pentru început într-o casa memorială.

Din anul 1993, revista ”Dacia Literară”, a fost tipărită în fiecare trimestru al anului, în articole găsind subiecte și informații despre însorita Grecie și alte țări de pe bătrânul continent numit Europa.

Anul 1996 aduce cu el schimbări în redacție. Redactor șef este numit Ștefan Oprea iar coordonarea generală îi revine lui Vasiliu Lucian.

1997 reprezintă anul în care prima pagină a numărului trei din revista ”Dacia Literară”, este color. Tot în acest an se începe colaborarea cu editura Polirom.

Începând cu anul 2003, publicația ”Dacia Literară”, are și adresă de internet, ceea ce a dus la o creștere impresionantă până la 1500 de exemplare.

2004 este anul când publicația este tipărită și apare pe piață la fiecare două luni.

Din 2005 s-a trecut la o inedită concepere grafică, numărul aparițiilor crescând la 2000, așadar un tiraj mult crescut și datorită atașării unui supliment.

Anul 2007 reprezintă anul schimbării locației redacției, în cadrul altui muzeu având ca redactor șef pe Lucian Vasiliu.

2008 – se naște Almanahul publicației.

2010 – ”Dacia Literară” este tipărită la fiecare două luni, sub un format nou, acela de carte. Concepția grafică îi revine lui Vasilian Doboș, tirajul este de 1100 de exemplare, de fotografii ocupându-se Corneliu Grigoriu.

Începând cu anul 2011 apar colaboratori de peste ocean, tirajul fiind de 800 bucăți. Acum publicația ”Dacia Literară” poate fi lecturată și on-line.

Prezentăm în continuare, un sumar al revistei ”Dacia Literară”, numărul 5-6 din anul 2013

”Dacia Literară” – Nr. 116-117 (5-6 / 2013) – Anul XXIV

SUMAR

DE-ALE JUNIMII

Textul regăsit: Aurel Leon – Junimea ține ședință

Adrian Dinu Rachieru: Despre dualismul eminescian

Iulian Marcel Ciubotaru: Contribuții la activitatea de revizor școlar a lui Mihai Eminescu

George Bodea: Gând purtat de dor

Theodor Codreanu: Antropogonie eminesciană

Constantin Cubleșan: (in)actualitatea lui Eminescu

Luca Prisecaru: Viața repovestită de o străină gură

Ion Filipciuc: Căsuța în patru ape

Nicolae Scurtu:Noi contribuții la biografia lui Ion Vlad

George Popa Viața filosofică, viața poetică

SCENE CONTEMPORANE

Arhiva lirică: Radu Gyr-Vizita

Alexandru Zub: Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga

Stelian Dumistrăcel: Caragiale restitus

Constantin Coroiu: Grața de literatură și antidotul ei

Vlad Zbârciog (Chișinău): Sinteză de simțire și luciditate

PROZĂ DE:

Viorel Dianu: Lumea nouă

POEZII DE:

Kiki Demoula (Grecia)

Sterian Vicol – 70

CHESTIONAR CU ACCENTE LUDICE:Răspund în acest număr:

Gellu Dorian

Ioan Holban

Gheorghe Schwartz

Maria Pilchin

CLEPSIDRE. MAUSAIN

DIALOGURILE ”DACIEI LITERARE”

Andrei Brezianu: Mărturii despre exilul românesc (interviu de Tudor Petcu)

Grigore Ilisei; Amintirea unei întâlniri memorabile George Uscătescu

Liviu Grăsoiu: Motive lirice voiculesciene – iubirea

Amalia Voicu: Ioan Gheoghe Savin – un apologet modern

Adrian romilă: Despre G.T.Kirileanu

Luca Pițu: Roland Barthes – între profesorul N.I.Popa și romancierul Renault Camus

Vasile Iancu:Editura Fundației Academia Civică și valorile memoriei noastre

Ioan Răducea: Semen est sanguis shristianorum

Florin Faifer: din lumea teatrului.Medalioane

Liviu Apetroaie:Cărțile pe masă….

Vasile Doboș: Numărul de aur George Popa 90

George Stanca:Însemnări ale memoriei.Cezar Ivănescu

IN MEMORIAM OLGA RUSU

Olga Rusu: Cum a prins viață Muzeul C.Negruzzi

Un poem al imaginii: Constantin Liviu Rusu (interviu de Călin Ciubotaru)

Sorina Bălănescu:Mâhnire

Constantin Ostap: Nasc și la Moldova…….

Ioan Timofte: Lucru bine făcut”.

CONCLUZIE

Revista ”Dacia Literară” a apărut pe 19 martie 1840 și a fost interzisă pe 23 august, în același an, după numai trei numere, reapărând după 1990, la 150 de ani de la dispariție. Treptat revista apare într-un format nou, cu pagini color, având alături suplimente, ceea ce a dus la mărirea tirajului, având colaboratori atât de pe plan local și nu numai.

Revista are în prim plan , prezentarea temelor muzeografice, probleme culturale, teme istorice și nu în ultimul rând teme literare.

Sunt publicate documente literare inedite sau mai puțin cunoscute precum și cercetări în domeniul muzeologiei. Profilul revistei este unul aparte, tradițional, relativ academic și deschis înnoirilor.

CAP.V. STUDIU DE CAZ – IDEALURILE LITERARE ALE SCRIITORILOR PAȘOPTIȘTI

Direcțiile de investigare urmărite în realizarea acestui studiu de caz sunt:

Pașoptismul ”fenomen cultural-literar”.

Direcțiile de manifestare a scrierilor pașoptiste: romantismul pașoptist, poezia pașoptistă, proza în perioada pașoptistă.

Cultura trecutului – o cultură predominant feudală, întârziată în raport cu restul Europei – va fi pusă în discuție din perspectiva modernizării, adică din cea manifestă și faptul că întreaga literatură pașoptistă va fi creată în spiritul esteticii romantice, adică în spiritul curentului literar dominant.

Adevărata revoluție apare nu însă cu ziarele ,ci cu apariția primelor reviste literare: 1840 – ”Dacia Literară”, 1844 – ”Propășirea”, 1855 – ”România Literară”. Din punct de vedere cronologic, epoca pașoptistă durează prin urmare, aproximativ între anii 1830-1860, aceasta nu înseamnă că opere în spirit pașoptist nu ar fi existat și înainte de 1830 după cum și după 1860.

Câteva principii ferme au format axa gândirii ideologice pașoptiste, printre acestea idea că românii nu pot să câștige nimic decât prin forța și organizarea lor proprie.

Manifestul din 1 iulie 1851, tipărit la Paris, se încheie cu urarea ”Trăiască România liberă, una și nedespărțită!”. Comitetele încep să se numească ”revoluționare și naționale”.

Poezia lirică dădea glas entuziasmului tineresc al generației, istoria constituia un exemplu de luptă și de afirmare a unității naționale. În locul istoriri regilor și a războaielor puneau istoria popoarelor și a dezvoltării clasice sociale. În literatură și artă aceste idei se traduceau printr-o nouă estetică.

Fără să fie romantici metafizici ca unii din poeții gemani, și nici clasicizanți, ca cei francezi, pașoptiștii români gândeau în viitor bazându-se și pe tradițiile românești.

Unitatea românilor propagată prin scrieri literare și istorice, este argumentată în 1848 și mai ales după înăbușirea revoluției, prin articole si manifeste.

Direcțiile de manifestare a scrierilor pașoptiste:

Romantismul pașoptist

Poezia pașoptistă

Proza în perioada pașoptistă

Prima jumătate a secolului al XIX-lea axează întreaga societate românească într-un curent modernist, un curent al innoirilor în toate domeniile.

Se va produce acum o adevărată efervescență culturală în Țările Române. Se dezvoltă învățământul in Moldova datorită activității lui Gheoghe Lazăr si Ion Heliade Rădulescu. În 1860 se înființează Universitatea de la Iași, în 1864 la București de către Dimitrie Bolintineanu. Se dezvoltă teatrul datorită activității lui Gheorghe Asachi in Moldova și Ion Heliade Rădulescu în Țara Românescă. Primul spectacol are loc în limba română la Iași , în 1826, iar la București în, 1829.

Romantismul pașoptist

Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin faustianism, prin demonism, promovând meditația, nuvela și romanul istoric, epopeea sociogonocă”Dacia literară” este legată nemijlocit de numele lui Mihail Kogălniceanu care stabilește în ”Introducție” câteva dintre perceptele ce stau la baza mișcării romantice de la noi, pornind de la condiția esențială, subliniind din fașă, autonomia factorului estetic.

Literatura trebuie să fie originală și specific națională.

Faptele, întâmplările trebuie luate din istoria poporului român și exemplu nuvela istorică ”Alexandru Lăpușneanul” a lui Costache Negruzzi, capodoperă a geniului, ca o modalitate de a exprima programul revistei, precum și alte editoriale ”Curierul românesc” (apărut în 1829), al lui Ion Heliade Rădulescu, în Muntenia, ”Albina românească” (1829), a lui Gheorghe Asachi În Moldova și ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1838), a lui Barițiu, în Transilvania.

Remarcabile sunt coerența ideilor programatice ale ”Daciei Literare” și comunicarea semantică perfectă a tuturor acestor principii de întemeiere a unei literaturi naționale, în conconrdanță cu dezideratele istorice ale vremii.

Unificarea culturală este astfel un pas premergător al unificării naționale:

”Așadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în carele, ca într-o oglindă, se vor vede scriitorii moldoveni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”.

Critica literară trebuie să fie obiectivă, nepărtinitoare. Principiul acesta va fi aplicat și mai târziu de revistele care continuă până în sec. XX curentul național popular al ”Daciei Literare”, îndeosebi ”Convorbiri Literare” și ”Viața Românească”.

Participanți sau simpatizanți ai revoluției, scriitorii crează o literatură în care idealurile înaintate ale epocii iși fac simțită din plin prezența.

Existența socială a majorității scriitorilor pașoptiști se aseamănă ”fii de mari boieri sau de mici boieri, pașoptiștii și-au făcut educația în Franța, au asimilat ideile culturii franceze a epocii lor, hrăniți și cu ideile social politice ale Revoluției franceze, au încercat să le aplice țării noastre, aflate încă într-o organizare socială aproape feudală, intrând în conflict cu propria lor clasă și cu domeniile regulamentare, impuse de o putere străină, au suferit persecuții, închisoare sau surghiun, au fost împiedicați de cenzură să-și exprime direct ideile în scris”.

După înfrângerea revoluției și intrarea trupelor străine în țară, au fost exilați vreme îndelungată sau izolați în interior, după pacea de la Paris (1856), s-au întors în țară, și-au reluat activitatea, realizând Unirea Principatelor și începutul modernizării țării.

Acestă ”schemă biografică” este valabilă pentru majoritatea scriitorilor pașoptiști, încă o dovadă a faptului că generația s-a simțit solidară, angrenată în opera de renaștere națională și acționând sub imperative comune.

Remarcând că traducerile apărute în număr prea mare riscă să fie dăunătoare, Kogălniceanu proclama necesitatea originalității, care poate fi obținută prin atașarea de sursele naționale.

În general se poate vedea că programul ”Daciei Literare” este un program de inspirație romantică și națională, indicarea surselor posibile de inspirație se încadrează la catehismul romantic.

Poezia pașoptistă

În poezia populară literatorii revoluționari de la 1848, vedeau o oglindă a vieții sociale și naționale. Poeziile populare sunt considerate”comori neprețuite” care definesc specificul nostru național. ”Într-o epocă ca aceasta, unde țările noastre au a se lupta cu dușmani puternici care cearcă a întuneca nu numai drepturile politice, dar chiar și naționalitatea românilor, poezia populară ne va fi mare ajutir spre apărarea acesteia”.

Pe plan politic și social, poeții pașoptiști au simpatizat fără să ajungă la radicalismul lui Nicolae Bălcescu, mișcarea de emancipare a claselor asuprite.

Poezia lui Alecsandri, dedicată dezrobirii țiganilor, e un strigăt sincer și spontan, o dovadă de umanism.În 1881 în scrisoarea adresată lui Ion Ghica, intitulată ” Pâinea amară a exilului”, poetul realiza o satiră la adresa demagogiei liberale, satiră în care se întâlnea pe aceeași poziții cu Eminescu și Caragiale.

Am socotit necesar să urmărim și inspirația istorică în poezia românească din perioada preromantică ( Vasile Cârlova, Vasile Alecsandri) și la mari oameni de cultură dar cu o activitate poetică.

Animați de ideile revoluției, Kogălniceanu și Bălcescu publică, după cum am văzut, cronici și documente care vor deveni izvor ”concret” de inspiratie și documentare literară.

Răspândirea și circulația operelor cu tematică istorică se explică prin faptul că epoca însăși era frenetizată de sentimentul trecutului eroic, de mândria națională. Poezia de inspirație istorică se realiza paralel cu poezia de inspitație populară, pornită tot din programul ”Daciei Literare”. Numai așa se poate explica elogiul superlativ al lui Eminescu din ”Epigonii” adresat scriitorilor pașoptiști.

Dar ideile pașoptiste n-au rămas închise în epocă, ele au continuat să fecundeze și epoca următoare, cândva altă generație, a marilor clasici, duc mai departe sentimentul trecutului și inspirația istorică.

Ideea națională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei pașoptiste, nuanțată sub forma atașamentului la valorile poporului, ale pământului și ale tradițiilor românești (Gheoghe Asachi – ”La patrie”, Constantin Bolliac – ”O dimineață de Caraiman”, Ion Heliade Rădulescu – ”Zburătorul”), a elogiilor realizărilor poporului (Gheorghe Asachi – ” La introducerea limbii naționale în publica învățătură”, Cezar Bolliac – ”La cea întâi corabie românească”), a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Grigore Alexandrescu – ”Umbra lui Mircea la Cozia”, Ion Heliade Rădulescu – ”O noapte pe ruinele Târgoviștei”).

Un alt plan tematic îl reprezintă critica societății contemporane, sub forma satirei (Grigore Alexandrescu – ”Satira duhului meu”, Gheorghe Asachi – ”Soție de modă”) și a fabulei (Grigore Alexandrescu – ”Câinele și cățelul”, Gheorghe Asachi – ”Musca și carul”, Ion Heliade Rădulescu – ”Cumătria cioarei, când s-a numit privighetoare”.

Proza în perioada pașoptistă

Literatura pașoptistă este o etapă în care literatura română cunoaște o dezvoltare deosebită, fiind influențată și de revoluția cu caracter național de la 1848. Se caracterizează prin exprimarea idealului eliberării și unității naționale prin prețuirea frumuseților patriei și a folclorului, prin evocarea realității sociale.

Pașoptiștii au fost activi în viața social politică, scriind opere literare cu un conținut patriotic și militant. Opera lor exprimă idealul luptei pentru emanciparea națională.

Presa perioadei este reprezentată de cristalizarea unei conștiințe a exprimării, a nevoii informative. Prin unificarea principatelor (1859) se realizează ruperea de occident. Contexul cultural și literar reflectă o perioadă tulbure datorită evenimentelor politice și istorice în ceea ce privește realizarea idealurilor politice.

Revista ”Dacia Literară” are un rol deosebit în contextul istoric, politic și cultural al epocii pașoptiste. Mihai Kogălniceanu autorul acestui manifest al romantismului românesc, lansează idea necesității apariției unei reviste cu caracter exclusiv literar care să fie în opoziție cu celelalte reviste ale vremii care, aveau un caracter dominant local ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” în Transilvania, ”Curierul Românesc” în București și ”Albina românească” la Iași.

Caracterul unitar al revistei va reprezenta un repertoriu general al literaturii românești evidențiat și prin titlul revistei. Mihail Kogălniceanu promovează o limbă și o literatură comună pentru toti românii:

”țelul nostru este realizația dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”.

Mihail Kogălniceanu este promotorul unei critici obiective, bazată pe principiul valorii – critica eseistică, idee ce va fi apoi preluată și dezvoltată de mentorul Junimii, Titu Maiorescu, ”critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”. Se opune în epoca lui Ion Heliade Rădulescu, care afirmase ”nu e vremea de critică copii, e vremea de scris și scrieți cât veți putea și cum veți putea”.

Kogălniceanu combate virulent imitația, pe care o consideră ”manie primejdioasă care omoară în noi duhul național” dar și traducerile din alte literaturi. Propune ”sujeturi” astfel încât literatura română să capete caracet original, iar aceste teme sunt specifice: istoria, natura, folclorul.

Apărută în primul număr al revistei ”Dacia literara” din 1840 sub titlul ”Scene istorice din cronicele Moldaviei Alexandru Lăpușneanul” , iar în 1857 în ”Fragmente istorice”, ca fiind o adevărată capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Nuvela ilustrază o parte dintre principiile romantismului românesc în contextul perioadei pașoptiste.

Izvorul de inspirație al prozatorului îl constituie ”Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, cu paragrafe referitoare la cea de-a doua domnie a lui Alexandru-Vodă Lăpușnenul. Se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei, astfel acțiunea nuvelei păstrându-se în limitele verosimilului. Este vorba așadar de contaminare a surselor cât și de introducerea unor personaje fictive, toate aceste licențe istorice au însă scopul de a crea o imagine semnificativă a Evului Mediu românesc.

După cum arată și titlul nuvelei, autorul își propune să scoată în relief cu toată vigoarea, figura impresionantă a acestui domnitor, personalitatea lui complexă și controversată.

Punctul de plecare al nuvelei se află în ”Letopisețul” lui Grigore Ureche fără nici o intenție însă de ”reconstituire” istorică. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic și mai puțin ale adevărului istoric.

Pe Lăpușneanu îl caracterizează cruzimea nemăsurată, provenită dintr-o ură fără margini, dusă la paroxism, față de boierimea trădătoare, lacomă de averi, spoliatoare a țărănimii. E viclean, ipocrit de o inteligență diabolică iși încalcă jurămintele, e cinic și de un umor macabru.

Ca la toți scriitorii vechi de sub, până la Costache Negruzzi apare adesea cea ce am putea numi verva memorabilă, atrasă de aceeași tendință, spre lapidaritate. Toate cele patru motto-uri sunt asemenea vorbe memorabile, ieșite din text, cu vremea, și devenite bun comun. Mai sunt și altele dar, ne rezumăm să semnalam numai celebra replică a lui Lăpușneanu: ”Proști, dar multi!”.

Descrierile lui Negruzzi sunt făcute pentru culoare, pentru sugestie și atmosferă și mărginite numai la câteva amanunte semnificative. Culoarea de epocă este dată însă nu atât de descriere cât mai ales prin limbaj inspirat cu multă grijă din cronică și adus în contexte perfect inteligibile contemporanilor. Nu atât vocabularul care, prin forța lucrurilor nu se mai folosește azi ( zobron,benisel, felendaraș, samuri, surguci, filaliu, junghiu etc. Fiind vorba de costumație sau arme), dar mai ales cuvintele ale căror conținut semantic s-a schimbat, cât și fonetismele și construcțiile sintactice arhaice, au o funcție stilistică superioară, urmată și aplicată consecvent de Mihail Sadoveanu în romanele sale istorice de mai târziu.

Acțiunile lui Lăpușneanul sunt puse în slujba menținerii și creșterii autorității domnitorului, în interesul țării, împotriva marii boierimi feudale frământate de intrigi și de lupta pentru domnie.

Nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi valorifică două dintre ideile fundamentale ale lui Mihail Kogălniceanu în articolul program intitulat ”Introducție” și anume necesitatea creării unei literaturi originale, care să se inspire alături de natură și folclor și din istoria națoinală.

Istoria națională ca subiect al unui discurs literar apare odată cu romantismul și aduce în prim plan personaje dramatice și puternic individualizate.

Prima parte a perioadei pașoptiste înregistrează o serie de opere în proză care apar însă izolate și nu toate semnificative:abia după 1840, în deceniul cinci, și imediat după revoluție își scriu operele fundamentale prozatorii de primă mărime ai literaturii noastre.

Primele încercări notabile ale lui Ion Heliade Rădulescu, în deceniul al IV-lea, sunt amintiri (”Dispozițiunile și încercările mele de poezie”), capodopera poeziei lui Costache Negruzzi este constituită de descrierea unor fapte trăite (”Negru pe alb”), însemnările de călătorie fac o modă durabilă ( la Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu), pe detalii autobiografice se bazează multe dintre bucățile în proză a lui Vasile Alecsandri.

Chiar și capodopera nuvelisticii românești din acestă perioadă, ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi atestă acestă trăsătură, deși indirect, calitatea fundamentală a nuvelei rămâne concentarea dramatismului ei perfect gradat.

Aproape că nu există descriere sau realtare a autorului în acestă capodoperă de concizie. Costache Negruzzi a selectat din cronicile lui Gheorghe Ureche și Miron Costin câteva episoade excepționale prin dramatismul lor și le- a îmbinat în cunoscuta nuvelă.

Proza largă, în care fraza se află constituită pe tiparul perioadei clasice și în care scriitorul caută să provoace efecte retorice, a înflorit mai cu seamă în Muntenia și în Transilvania.

CONCLUZIE

În perioada pașoptistă se afirmă primii noștrii scriitori moderni în cadrul curentului național popular ”Dacia Literară”, Mihail Kogălnieanu, în articolul program al acestei reviste, subliniază clar ideile care vor sta la baza orientării literaturii.

Apărând ideea de originalitate în literatură, mentorul generației pașoptiste dezvoltă în același timp și spiritul critic, exercitând în acest fel, o influență hotărâtoare asupra fizionomiei culturii românești de la mijlocul secolului trecut.

Romantismul a fost un curent literar european aflat într-o expansiune permanentă.

În poezia populară literatorii revoluționari de la 1848 vedeau o oglindă a vieții sociale și naționale. Poeziile populare sunt considerate”comori neprețuite” care, definesc specificul nostru național.

Revista ”Dacia Literară” a simbolizat un nou început pentru literatura română, reprezentând o noutate a presei, într-o perioadă în care puținele publicații existente prezentau preponderent fapte politice, ”Dacia Literară” a fost pata de culoare în presa românească.

Presa perioadei este reprezentată de cristalizarea unei conștiințe a exprimării, a nevoii informative. Prin unificarea principatelor (1859) se realizează ruperea de occident. Contexul cultural și literar reflectă o perioadă tulbure datorită evenimentelor politice și istorice în ceea ce privește realizarea idealurilor politice.

Revista ”Dacia Literară” are un rol deosebit în contextul istoric, politic și cultural al epocii pașoptiste. Mihai Kogălniceanu autorul acestui manifest al romantismului românesc, lansează idea necesității apariției unei reviste cu caracter exclusiv literar care să fie în opoziție cu celelalte reviste ale vremii care, aveau un caracter dominant local ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” în Transilvania, ”Curierul Românesc” în București și ”Albina românească” la Iași.

Făcând bilanțul literaturii române până la 1848, atât cea publicată, cât și cea rămasă în manuscris, Kogălniceanu susținea, pentru prima dată în cultura noastră, ideea că literatura română, este în mod firesc, o parte componentă a literaturii universale.

În concluzie putem spune că Mihail Kogălnieanu pornește de la o observație simplă si aceea că, în cultura română domină traducerile literaturii străine.

Astfel ia ființă revista ”Dacia Literară” la Iași, o revistă care se adresa românilor din toate cele trei țări într-un moment politic dificil, în care unirea nu era încă posibilă. După cum spunea și autorul revistei, aceasta s-a dorit a fi o oglindă, în care să se vadă toți scriitorii: moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fiecare cu ideile și chipul său.

Revista ”Dacia Literară” a fost primul pas către clădirea unei literaturi și a unei limbi unitare. În acest spirit se va dezvolta literatura, de la pașoptiști până aproape de începutul secolului nostru.

Concluzia studiului de caz prezentat, este aceea că idealul literar a scriitorilor pașoptiști, acela de a se realiza unitatea prin cultură și limbă a tuturor românilor, a fost atins. Epoca pașopritstă a fost începutul literaturii noastre moderne și romantice prin opera scriitorilor afirmați după 1830.

Scriitorii pașoptiști au creat prin operele lor o literatură nouă față de epocile anterioare, ei au avut rolul unor novatori, unor pionieri în variate zone ale literaturii.

Revista ”Dacia Literară” a reprezentat un ecou mult așteptat al romantismului, un manifest întârziat al acestuia. Poeziile populare au fost considerate ”comori neprețuite”, care definesc specificul nostru național. Poeții pașoptiști au simpatizat mișcarea de emancipare a claselor asuprite.

”Dacia Literară” a avut un rol deosebit în context politic, istoric și cultural al epocii pașoptiste. Prima nuvelă istorică din literatura română, ”Alexandru Lăpușneanul”, apărută în primul număr al revistei ”Dacia Literară”, este considerată de critica literară o capodoperă a geniului, un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior, tema nuvelei ilustrând momentul zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul.

În opinia mea, contribuția ”Daciei Literare” la dezvoltarea diferitelor domenii de activitate spirituală, crește în importanță, în primul rând, prin momentul istoric în care a apărut.

Principiile pe care revista le-a formulat prin programul ei și a căror oportunitate și trăinicie le-a valorificat, prin activitatea practică a unei pleiade scriitoricești de înaltă chemare și-au prelungit efectele până târziu, rămânând îndreptarul ideologic și literar pentru o lungă perioadă de timp.

În concluzie, obiectivul pașoptiștilor, de a realiza unitatea prin cultură, a tuturor românilor, a fost atins și lupta lor nu a fost în zadar. Putem spune ca ”Dacia literară”, a fost publicația care a redresat literatura română și care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naționale, deschizând calea junimismului și a perioadei marilor clasici.

BIBLIOGRAFIE

M.Kogălniceanu – ”Texte social-politice alese”, Ed. Politică, București, 1977

N.Ciachiar – ”Istoria popoarelor din sud-estul Europei în epoca modernă”, Ed. Științifică și Enciclopedică 1987

N.Iorga – ”Politica externă a regelui CarolI, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1966

”Documente privind Istoria României, războiul de independență vol.IX, Ed. Academică, București, 1955

Stelian Neagoe – ”Oameni politici români”, Ed. Machiavelli, București, 2007

N.C.Nicolescu – ”Șefi de stat și de guvern ai României (1859-2003), Ed. Meronia, București, 2007

”Magazin istoric”, nr.6 iunie 1970, anul IV

Ioan Scurtu, M.Curculescu, C.Dinică, A. C.Soare – ”Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi”, Ed. Polirom, București. 2000

”Poezie și istorie” la 1848, Ed. Albatros, 1974

”Sinteze de literatură română”, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1981

G.Ardeleanu, N.Manolescu – ”Limba și literatura română”, Ed. Sigma, București, 2006

M.Kogălniceanu – ”Tainele inimii, scrieri literare și istorice”, Ed.Albatros, București, 1988

Al.Lăpușneanul ”Texte comentate”, Ed. Albatros, București, 1989

”Cartea cronicarilor”, Ed. Junimea, Iași 1990

”Istoria limbii române – studii”, Ed. Academică, București, 2000

V.Alecsandri – ”Teatru” , Ed. Grama, București 1998

Maria Platon – ”Dacia Literară” – M. Kogălniceanu,vol I”, Ed. Minerva, 1972

Roatis Florian – ”Pașoptismul.O filosofie românească a istoriei”, Ed. Dacia, Buc. , 2001

Emil Manu – ”Poezie și istorie la 1848”, Ed. Albatros, 1974

Maria Platon – ”Dacia Literară – Destinul unei reviste, viața unei epoci literare”, Ed. Junimea, Iași, 1974

N.C.Nicolaescu – ”Șefi de stst și de guvern ai României (1859-2003)”, Ed. Meronia, 2007

ANEXE

REPREZENTANȚII PAȘOPTIȘTI

MIHAIL KOGĂLNICEANU

VASILE ALECSANDRI

ALECU ROSSO

COSTACHE NEGRUZZI

GRIGORE ALEXANDRESCU

ION HELIADE RĂDULESCU