Monografia Parohiei Măicănești din Județul Vrancea [304973]

Monografia

Parohiei Măicănești din Județul Vrancea

Coordonator

Pr. Prof. Dr. Mihail Săsăujan

Absolvent: [anonimizat]2019

Argument

Biserica a [anonimizat] „s-au botezat ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41). Aceasta reprezintă adunarea credincioșilor încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi și are ca scop preamărirea lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor. [anonimizat] m-a legat foarte mult de Sfânta Biserică. Mi-[anonimizat], curățenie și dragostea pentru cele Sfinte. Astfel, această lucrare este strict legată de biserica din satul natal în care am crescut și unde merg cu mare drag. [anonimizat], dorește să readucă în memoria oamenilor istoria bisericii de la prima piatră de temelie și până astăzi îmbinată cu prima atestare a satului în care locuiesc. [anonimizat], [anonimizat] l-am descoperit pe Dumnezeu. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]. Biserica din Parohia Măicănești a [anonimizat] a ridica din nou locașul de cult cu inimă curată plină de dragoste către Hristos. În partea de final a [anonimizat], plini de dragoste pentru Hristos Domnul.

[anonimizat]. [anonimizat], iar în final aș dori să aduc și câteva mărturii despre traiul simplu și frumos al oamenilor de la țară. [anonimizat], formată din locuitorii satului Măicănești. Nădăjduiesc ca lucrarea de față să-i [anonimizat]-i plictisească, ci să-i încurajeze spre o aprofundare mai temeinică asupra istoriei acestui sfânt locaș.

[anonimizat]-est a [anonimizat] 150 de km pătrați și cu cei 15000 de ha de teren arabil cuprinde șapte sate. [anonimizat], și anume: a) câmpia înaltă de sub dealuri, b) [anonimizat], c) câmpia Dunării de pe stânga fluviului. În porțiunea de câmpie joasă se află o componentă a acesteia, [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Aceasta se află în partea de sud a județului Vrancea și se învecinează cu județele Brăila și Galați prin granița sa. Comuna Măicănești cuprinde satele: Măicănești (satul de reședință), Tătaru, Rîmniceni, Slobozia Botești, Satu Nou, Belciugele și Stupina. Aceste sate erau împărțite în două până în anul 1968: 1) Comuna Măicănești cu satele: Măicănești, Tătaru, Belciugele și Stupina; 2) Comuna Rîmniceni cu satele: Rîmniceni, Slobozia Botești și Satul Nou, acestea au făcut parte din fostul Raion Brăila, Regiunea Galați. În anul 1968 pe 16 februarie prin organizarea administrativ-teritorială a țării s-a făcut ca aceste două comune să se unească și să aparțină județului Vrancea.

Această așezare a satului apare pe la sfârșitul secolului al-XVIII-lea, „Moșia Bolboaca” (1790-1800), a boierului Iorgu Măicănescu, unde cei care lucrau pe pământul acestuia, locuiau pe terenul boierului. Această moșie nu apare pe harta Raialei Brăila din anul 1789, dar care urmează a fi consemnată ca stație intermediară de poștă între Focșanii Valahiei (care este capitala Județului Rîmnicul Sărat) și Brăila în anul 1828. Acest document arată că în anul 1811 a existat un oficiu de poștă regulat care lega Brăila de Focșanii Munteniei. Serviciul poștal avea două stații intermediare și dispunea de 140 de cai. A fost întrerupt de războiul ruso-turc, dar a fost reluat prin Ordinul Visteriei din data de 28 decembrie 1828, prin care de această dată dispunea de patru stații intremediare, printre care se afla și Bolboaca.

Satul se întindea pe drumul comercial ce leagă podgoria și câmpia de portul dunărean Brăila. Mai exact, acesta începea de la actualul cimitir și continua spre sud până la „Mariorica”. În cimitir se afla o bisericuță din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care a fost construită în anul 1834.

Sălășluitorii acestui sat izvorăsc din elemente locale, datorită actului lui Constantin Mavrocordat din anul 1756 ca urmare a suprimării pământului țăranilor, aceștia au devenit clăcași, iar mai apoi embaticari pe locul de casă și grădină a boierului Măicănescu. Pe lângă aceștia mai existau și țigani robi care aveau diferite meserii, precum fierari, potcovari, lăutari. Deasemenea o altă parte importantă dintre locuitori o desemnau românii transilvăneni, veniți prin procesul transhumanței.

Casele erau destul de simple. Aceasta era formată dintr-o sală și o cameră de dormit. Materialul de contrucție era paianta, adică lut amestecat cu bălegar și paie, așezat în forme dreptunghiulare, numite și „chirpici”. Acestea erau acoperite cu stuf, iar sobele erau construite în așa fel încăt să se poată și găti, iar hornurile erau destul de mari, prin care se puteau adăposti femeile și copii în cazul invaziilor tătarilor. Aceste sobe mari se numeau în popor „sobe oarbe”, deoarece aveau gura atât de mare încât oamenii băgau paiele cu furca pentru a se încălzi. În aceste sobe mâncarea căpăta un gust aparte, deoarece se punea în vase de lut, iar gustul era cu totul specific. O parte dintre oameni mai locuiau și în bordeie din pământ, acestea aveau adâncimea de până la un metru, iar beneficiul era foarte mare. Vara era răcoare înăuntru, iar iarna era cald deoarece temperatura solului era constantă. Toate acestea erau izolare, fără drumuri de acces în mare parte și fără împrejmuiri. Fiecare familie pregătea din timp zestrea pentru copii lor și aveau grijă să le lase fiecăruia „câte o bucată de pământ”. Împrejurimile caselor existau doar la cei mai înstăriți și făcute din materiale de calitate. Cei care nu aveau posibilități își împrejmuiau terenul casei din nuiele, ori plantau pomi mai deși, sau chiar din scânduri.

Satul era mereu prădat de turci, mai ales de tătari, datorită faptului că Raiaua turcească a Brăilei se întindea până la apa Buzăului. Aceștia luau cu ei fetele și băieții, iar unii dintre ei ajungeau până la Constantinopol. Când veneau prăduitorii, locuitorii se ascundeau prin stufărișuri, prin bălți sau chiar în apă respirând cu ajutorul unei trestii, iar femeile și copii se ascundeau în hornurile sobelor.

Harta cu așezarea satului după 1848

Prin Regulamentul Organic din anul 1832 care a obligat modernizarea satelor, acesta s-a prelungit până în anul 1848. În acest fel apare treptat satul modern Măicănești, ceea ce va duce la dispariția satului Bolboaca. Acesta își va căpăta încetul cu încetul statutul de târg.

În perioada dezvoltării Târgului Măicănești către viitoarea Comună Măicănești se cunosc trei perioade care au marcat profund evoluția acestuia, și anume: I. Până la începutul Primului Război Mondial și anume din anul 1856 până în anul 1917; II. Perioada interbelică 1917-1945, a fost partea cea mai grea deoarece întreg satul s-a refăcut după Primul Război Mondial; III. Iar perioada a teria cuprinde dezvoltarea satului până în ziua de astazi.

I. Evoluția Târgului Măicănești a început pe Moșia Bolboaca. Numele acestuia vine de la cel pe care l-a întemeiat, boierul Iorgu Măicănescu. Acesta împreună cu soția sa, Bălașa sunt proprietarii de drept ai Moșiei Bolboaca, care a devenit mai târziu comuna Măicănești. Aceștia au avut 8 copii, iar casa era așezată pe locul unde este astăzi gradinița de copii, vis-a-vis de biserică. Aceasta era cea mai mare moșie din zonă, cu o lățime de 1500 de stânjeni, 3 linii de loc și o lungime de aproximativ 14 kilometri. Moșia ajungea până la Moșia Codrești a Mănăstirii Sfântul Ioan din Focșani, în partea de sud, iar în partea de nord până la valea Sirețelului care era hotarul Moldovei cu Țara Românească.

Târgul este atestat documentar între anii 1856-1864 în lucrarea autorului Ilie Corfus Agricultura în Țările Române 1848-1864. Așezarea satului a fost făcută în linii paralele, iar parcelarea s-a făcut de 20m lăține și 40m lungime. Aceasta a suferit modificări, din cauza situațiilor din teren, astfel cei care cumpărau teren plăteau o sumă de bani proprietarului Iorgu Măicănescu, în funcție de locul pe care îl doreau, mai în centrul târgului sau la periferie, prețul era diferit. În acea perioadă terenurile se măsurau în stânjeni pătrați, aceasta fiind unitatea de măsură, folosită în Țara Românescă, iar un stânjen era egal cu 1,96 m. Astfel se conseamnează faptul că prețul de pornie pe stânjen pătrat începe de la 10 lei și poate ajunge până la 200. Cumpărătorii trebuiau să respecte și anumite clauze, și anume: puteau să construiască ce vor pe acel teren, dar nu aveau voie să vândă carne, pâine și lumânări deoarece acestea i se datorau întru-totul boierului Iorgu. În anul 1864 satul a fost declarat târg, iar locuitorii ei se numeau târgoveți. După o perioada de 30 de ani de înflorire, Târgul Măicănești se prezintă ca un orășel în miniatură. Acesta avea în dotare, pe lângă primărie și piața de legume, și un post de jandarmi, o judecătorie, dar și o bancă de credit fondată de boierii din acea vreme.Această localitate avea două școli întemeiate în anul 1885, una de băieți și una de fete. Aferente școlii de fete era și o Școală de Meserii. Din anul 1908 se ridică școală primară mixtă, loc care și-a păstrat destinația până astăzi.

Începând cu anul 1912 se ridică un monument al Eroilor care este amplasat în vechea piață. După mutarea acesteia pe locul în care îl vedem și astăzi, s-a ridicat clădirea primăriei. Toată această viață socială, politică și economică era influențată de către boierii mari din acea vreme, dar și de cei mai mici și de arendași.

Toată acestă armonie și înflorire a satului a fost spulberată cu venirea primului război mondial, în care trupele germane au intrat în localitate pe 24 decembrie 1916. Locuitorii s-au ascuns prin beciuri, iar pe la ora prânzului generalul trupelor germane a ordonat predarea localității. Din acest moment localnicii s-au predat, fluturând batiste albe în mâini și s-au îndreptat către locuri mai sigure, îndemnați de armata germană. Trupele germane au folosit biserica drept depozit de muniție și grajd de cai, iar în turla s-a instalat un observator.

Alexandru Maghiloman consemnează în caietul său evenimentele ce s-au petrecut în timpul primului război mondial. Datele mai importante pentru comuna Măicănești, respectiv linia frontului Măicănești-Nămoloasa, Vrancea-Brăila, Olănești-Tătaru-Gulianca, Focșani-Tecuci sunt următoarele:

5 decembrie 1916 – „comunicatul anunță că inamicul se află pe șoseaua Râmnicu Sărat, a trecut de Buzău, capturând prizonieri și se îndreapta spre Brăila, circa 40 de kilometri până la Brăila”.

2 ianuarie 1917 – „luptele de pe frontul Vrancea-Brăila sunt extrem de violente. Aceasta se vede din numarul de răniți germani care sunt transportați la București, 4000 sunt internați și alți 4000 sunt în drum spre spital”.

7 ianuarie 1917 – „(Crăciunul) este luată cu asalt întărirea de la Olănești-Tătaru-Gulianca, trupele au sosit pe Siret, iar Galațiul este sub focul armei”.

21 ianuarie 1917 – „se anunță ocuparea Năneștiului până la capul de pod spre Nămoloasa”.

„d-rul Melun venit de la Râmnicu Sărat anunță ca am pierdut 3500 de prizonieri din cauza tifosului exantematic și 12 medici germani și români”.

8 august 1917 – „se anunță succesul pe frontul Focșani, dar nu se comunică nimic despre trecerea Siretului”.

16 august 1917 – „se anunță oficial luarea capului de pod care face legatura Focșani-Tecuci, iar colonelul Sturza afirma că a fost ocupat Băltărețu, ceea ce înseamnă că s-a trecut Siretul”.

12 octombrie 1917 – „comunicatul anunță că rușii au ocupat Brăila, iar germanii au pornit focul armelor asupra Galaților. Biata țără…”

În zilele de de 23, 24 și 25 iulie 1917, armata română, care avea linia la Nămoloasa, a efectuat marele bombardament către armata germană. După ruperea frontului, satul Măicănești a fost în totalitate distrus, rămânând în picioare doar trei case, monumentul eroilor și școala de lângă piață, care este în picioare și astăzi. Din anul 1919, cei care au mai râmas în viață au venit să vadă ce a mai rămas, și implicit să-și delimiteze din nou terenurile. Mulți dintre fii satului au plecat în pribegie prin alte părți după un trai mai bun. Sărbătoarea Învierii Domnului din anul 1919 a fost cerebrată la adăpostul rogojinelor. Peste tot prin comună erau numai gropi adânci și bălării ca urmare a exploziilor din război.

II. Perioada dintre cele două războaie mondiale a însemnat numeroase piedici și lipsuri în refacerea satului. Astfel în anul 1922 vine o echipă de dulgheri care au construit peste 20 de case. Aceștia au lucrat câțiva ani pentru a ajuta satul să se ridice. Din anul 1923 se face și împropietărirea țăranilor și a soldaților care au fost pe front. Aceasta se face trepatat prin parcelarea din nou a satului și a islazurilor, pentru construirea de case. Aceste „locuri de casă” se păstrează și astăzi de la înaintașii, înaintașilor noștri. Se vor deschide noi prăvălii pentru aprovizionarea oamenilor. Astfel între anii 1936-1938 se construiește spitalul, care funcționează și astăzi și este împărțit în azil de batrâni, serviciu de ambulanță și medic primar. Se contruiesc instituțiile publice, iar școala mixtă se reface deoarece fusese foarte puțin atinsă de bombardament. Tot în această perioadă se contruiește și clădirea actualei primării în care își desfășoara activitatea și astăzi. Printr-o bună gospodărire a acelor vremuri, oamenii au uitat de necazurile ce s-au întâmplat și au încercat să dăruiască satului o nouă viață. La monumentul eroilor se oficiau diferite serbări școlare, dar mai ales slujbe de pomenire pentru eroi. Preotul paroh din acel timp, Ioan T. Ionel s-a dedicat întru-totul oamenilor.

III. Toată această perioadă de înflorire a condus către o altă încercare, plină de necazuri între anii 1940-1945 când a avut loc al doilea război mondial. După acesta a urmat o insatabilitate economică, în care prețurile alimentelor au crescut exagerat de mult. Aceasta s-a datorat și secetei din 1946-1947, când oamenii au mâncat mămăligă din făină de orz și mazăre. Stabilitatea agrară s-a făcut abia în anii 1947 și 1952. Se realizează Reforma Agrară în anii 1945-1947 când cei care au luptat pe front sunt împroprietăriți, iar aceasta a reprezentat și un factor important asupra alegerilor din 1947.

După toate aceste războaie și neajunsuri, populația începe să se culturalizeze, astfel se vor rula diferite filme la căminul din sat. Acesta a fost ridicat pe locul unde este și astăzi noul cămin cultural, între anii 1950-1951. Acesta cuprindea o sală mare pentru activități festive, scena, camere pentru cinematograf și alte activități. În următorii ani vor vedea numeroase realizări. Toate casele vechi se shimbă încetul cu încetul în altele noi învelite cu tablă. Învățământul se va dezvolta foarte mult, cu locuri de școala noi și dotate corespunzător. După anul 1970 se cunoaște o perioadă semnificativă și este propusă să devină localitate urbană. Intre anii 1976-1978 se va construi primul bloc de locuințe p+2, la parter fiind destinat pentru spații comerciale. Se va construi și un sistem de îndiguiri și canalizare. Se va mai construi o clădire p+1 pentru ateliere de prestări servicii și cu spații comerciale la parter. In anul 1978 se va da în folosință primul puț de apă forat la o adâncime de 160 de metri și castelul de apă cu patru pompe ce are ca drept obiectiv blocurile de locuințe, spațiile comerciale și restaurantul, care va suferi o puternică modernizare, astăzi find demolat și ridicat în locul lui un spațiu comercial.

Din anul 1980 se va cunoaște o intesă activitate gospodărească, ca urmare a unei amenajări piscicole, a construirii unei noi clădiri pentru secția de poliție, precum și punerea în folosință a mai multor blocuri de familiști. Monumentul eroilor care a fost restaurat de primărie și inaugurat la 9 mai 1988, se va construi noul cămin cultural, care este funcțional și astăzi, iar urbanizarea satului se face prin alei carosabile și pietonale, trotuare din beton. Apar numeroase magazine pentru a satisface nevoile de interes general a oamenilor.

Astăzi se mai pot observa detalii din acea perioadă a bunicilor și străbunicilor noștri, dar majoritatea localnicilor sunt pensionari C.A.P. sau I.A.S.. Majoriatea tinerilor au plecat la muncă în alte părți unde sunt mai bine plătiți, și nu s-au mai întors să-și îngrijească casa părintească. Dar unii dintre ei care au dorit să rămână alături de pragul părintesc și să ducă mai departe ceea ce au primit de străbunii lor și totodată, numele boierului Măicănescu, care a pus mult suflet pe moșia sa. Aceasta a trecut prin numeroase războaie și suferințe, dar omul a reușit să o readucă la starea frumuseții celei dintâi sau poate și mai mult decât aceasta.

Parohia Bolboaca cuprindea satele din jurul bisericii, iar această denumire provenea de la prima așezare a satului de referință înainte de a se naște Târgul Măicănești. Parohia avea două biserici, una în satul Tătaru cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, atestată în anul 1810 care a fost constuită de Ioniță Tătăranu, cel care a dat numele satului Tătaru, și cea de-a doua biserică care se afla în cimitirul satului Bolboaca cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care a fost construită de săteni, fiind datată începând cu anul 1834. Parohia aparținea de Episcopia Buzăului, dar care făcea parte din Plasa Marginea de jos, Județul Râmnicu Sărat. Parohia cuprindea la 1 ianuarie 1871 8 sate, iar din 1896 ca urmare a dispariției a două dintre acestea, parohia va cuprinde 6 sate. Până la Primul Război Mondial au existat și câteva familii de evrei care aveau sinagogă în sat, iar cimitirul îl aveau în satul Nămoloasa. După Primul Război Mondial în care biserica de la Măicănești a căzut pradă bombardamentelor fiind dărmată, parohia va rămâne cu biserica de la Tătaru și își va continua activitatea cu denumirea „Parohia Bolboaca – Cuvioasa Parascheva”, după hramul bisericii de acolo. În anul 1924 ca urmare a unor inundații ale râului Râmnicu Sărat, o parte din locuitorii satului Belciug s-au retras la 6 km de satul Măicănești și au format o nouă așezare, Stupina, care cu aproximativ 50 de familii intră în componența Parohiei Bolboaca.

Din anul 1936 satul Belciug, care aparținea de Comuna Nănești, dar care era situat lângă satul Tătaru și Măicănești, prin cererea locuitorilor va intra în componența Comunei Măicănești. Din acest moment și până în 1943 este perioada de timp în care parohia Măicănești are cea mai mare întindere. Astfel, în anul 1943, potrivit legislației bisericești, parohia se va divide, prin înființarea Parohiei Tătaru, cu satele Tătaru și Belciug, iar Parohia Măicănești va rămâne cu satul de reședință. Cât timp biserica se află în construcție enoriașii satului participă la slujbele religioase la biserica Parohiei Tătaru.

Biserica din comuna Măicănești

Prima biserică este datată în jurul anului 1834 ca fiind o bisericuță din lemn ridicată de locuitori în mijlocul cimitirului și aveam hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aceasta se află pe harta Moșiei Bolboaca din anul 1839. La această biserică au slujit doi preoți și doi cântăreți dintre care este amintit preotul Gheorghe decedat în 1865 și înmormântat în cimitir lângă bisericuță și preotul Ioan sân Ioan cu atestat de preoție în anul 1857 la Episcopia Buzăului. Cântărețul Gheorghe Toader a fost examinat și aprobat în calitate de învățător în anul 1859.

Prima ctitorie a bisericii se afla în mijlocul cimitirului, cimitir care este și astăzi. Această biserică avea o fațadă frumoasă pe care era pictată Judecata de apoi. În interiorul acesteia exista cavoul boierului Ursulescu, unul din ctitorii bisericii. În partea de miazănoapte din exteriorul acesteia se găsesc mormintele primilor întemeietori ai Târgului Măicănești, boierul Iorgu Măicănescu, decedat în 1866 și soția sa, Bălașa, decedată în anul 1876, dar și preotul Gheorghe, unul din primii slujitori ai bisericii, decedat în anul 1865.

În anul 1864 când se face împropietărirea țăranilor prin Reforma Agrară, bisericuța nu a fost împroprietărită. În acest fel după anul 1900, biserica se părăginește și nu mai poate fi reparată.

Între anii 1912 și 1914 se pune începutul unei biserici din zid, cu fundație de beton având trei turle. Aceasta era construită în afara cimitirului pe locul actual al bisericii de astăzi și avea hramul „Sfântul Dumitru”. Ridicarea acesteia s-a realizat cu sprijinul enoriașilor deoarece, puterea economică a Târgului Măicănești din acea vreme era una foarte mare. Biserica a fost construită în formă de cruce, deoarece semnifică jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, patimile și moartea pe cruce, dar totodată Sfânta Cruce ne arată și iubirea Sfintei Treimi pentru lume așa cum s-a dăruit ea în Hristos și prin Hristos. După terminarea acesteia și finisată atât la interior cât și la exterior și cu o frumusețe deosebită a fost devastată de bombardamentele Primului Război Mondial.

La data de 24 decembrie 1916, în jurul orei 12 locuitorii comunei Măicănești s-au predat armatei germane care a instalat linia I a frontului german în fața trupelor româno-ruse de la Nămoloasa. Ocupanții au transformat biserica în depozit de muniție și grajd de cai. Turla acesteia a fost destinată observării liniei frontului armatei române.

Biserica în timpul primului război mondial

Biserica – după Primul Război Mondial

Pe frontul de la Nămoloasa unde armata I-a română trebuia să dea lovitura principală, 150 de tunuri grele pregăteau atacul care urma să se dezlănțuiască în dimineața de 12 iulie. Soldații români așteptau cu arma stransă în mână și cu ochii spre București în așteptarea ordinului de a porni asaltul împotriva inamicului. Toți aveau sufletul plin de groază și se întrebau dacă nu cumva aliații săi vor face ca cei din Galiția, lasând armele jos au părasit frontul. „Puțini la număr cum eram , nu aveam putința să ne apăram hotarele țării și să pedepsim în același timp și pe fugari. Trebuia să lovim într-o singură direcție: între dușmanul invadator și aliatul trădător și jefuitor, ceea ce era greu de ales”. Când Bucovina este recucerită de inamic se i-a hotărârea ca aramata I-a română să înlocuiască Armata IV-a rusă pe frontul de la Putna și să fie transportată cu trenul.

În timp ce armata română executa ordinul de deplasare, inamicul atacă în noaptea de 24-25 iulie aripa stangă a Armatei IV-a rusă. După câteva ore de rezistență, divizia 34-a rusă o ia la fugă, iar armata română, care era în curs de deplasare spre noul front este nevoită să vină la chemarea tunului. Așa începe pentru noi, românii memorabila luptă de la Mărășești prin care toți eroii și martirii noștri au fost pe deplin răsplătiți prin efortul depus în această bătălie a soldatului român.

„Mărășeștii este răspunsul demn și nobil pe care soldatul român l-a dat tuturor acelora care, fără să-l cunoască, l-au calomniat”. „Ostașul român a înscris în cartea de aur a neamului pagini memorabile de eroism în încleștările de la Mărăști, Mărășești și Oituz, rezistența lui conducând implacabil la „totală ruinare” a planurilor dușmanilor”.

Timp de o lună de zile 25 iulie-21 august armata română prin cele șapte divizii ale sale zodrobesc în totalitate cele 11 divizii ale inamicului, care avea în plan să ocupe Moldova. Soldatul român a rămas neclintit la postul de oanoare!

După efectuarea bombardamentului terestru din data de 23-25 iulie 1917 de către armata română asupra trupelor germane, satul cât și biserica au fost complet distruse. Populația care s-a refugiat a revenit în 1919, iar ceea ce au găsit erau numai ruine. Accentul cade pe ridicarea de locuințe prin ajutorul meșterilor locali, dar și a celor din împrejurimi. Biserica a început a fi construită pe aceeași fundație abia în perioada anului 1930-1939, dar aceasta va avea o singură turlă deasupra Sfântului Altar.

Între anii 1938-1939 locuitorii satului s-au mobilizat pentru a atrage fonduri și materiale că să poată duce la bun sfârșit ceea ce au început. Astfel prin pocesul verbal din data de 10 iulie 1938, locuitorii satului Măicănești s-au strâns în clădirea școlii pentru a aproba alegerea uni comitet care se va acupa de adunarea fondurilor și zidirea Sfintei Biserici, în prezența părintelui paroh Ioan T. Ionel. Aceștia au solicitat către Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor – Direcțiunea Generală a Drumurilor (Serviciul județean de drumuri Râmnicu-Sărat) alegerea unui comitet pentru construirea bisericii. Direcțiunea Generală a Drumurilor a răspuns afirmativ printr-un comunicat către locuitorii parohiei care alcătuiau comitetul de construcție al bisericii cu nr. 2122 din 3 august 1938.

În data de 8 august 1938 Prefectura Județului Râmnicu Sărat se înscrie printre donatorii sfântului locaș cu suma de 20 000 de lei, iar în data de 11 august hotărăște contribuția benevolă a localnicilor și totodată aprobă trimiterea a două vagoane cu lemne de la Fabrica Moroeni, ce vor fi folosite pentru arsul cărămidei.

În data de 10 octombrie 1938, comitetul de construcție împreună cu enoriașii parohiei solicită episcopului Buzăului (P.S Ghenadie Niculescu 1923-1942, iar apoi P.S.Antim Angelescu 1944-1979) binecuvântarea pentru ridicarea Sfintei Biserici.

La data de 9 mai 1939, comitetul pentru construcția bisericii alcătuiește o „publicațiune” prin care aduce la cunoștință oamenilor că în data de 29 mai 1939 va avea loc o licitație pentru executarea lucrărilor de construcție a bisericii. Cei care participă la licitație trebuie să arate că sunt cetățeni români, creștini ortodocși și să facă dovada că au mai executat lurări în bune condiții. Această publicație trebuia să apară în Buletinul Ținutului Dunărea de Jos, dar care nu a putut apărea în timp util, comitetul de construcție al bisericii este înștiințat la data de 10 iunie 1939. În urma a numeroaselor solicitări aceștia primesc un nou răspuns din partea redactorului cu mențiunea că nu puteau publica aceasta fără plată, tariful fiind de 1 leu pe cuvânt și care trebuia plătit odată cu trimiterea publicației. Acest răspuns va veni cu 5 zile mai târziu, anume la data de 15 iunie 1939. În dosarul din anul 1939 din arhiva bisericii, nu se menționează dacă aceasta publicație a mai fost inserată în ziar, dar odată ce am găsit numeroase scrisori ce cuprind oferte pentru construirea Bisericii, putem înțelege că acea publicație a fost inserată la un moment dat și că licitația a avut loc.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a înfiripat în inima oamenilor o dorință și mai mare de a construi Sfânta Biserică, chiar dacă toate aceste încercări pe unii îi descurajau, iar pe alții îi întăreau și mai mult precum vedem în pildele lui Solomon: „Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului și nu te întrista de mustrările lui, căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubește și ca un părinte pedepsește pe feciorul care Îi este drag. Fericit este omul care a aflat înțelepciunea și bărbatul care a dobândit pricepere”(Pilde 3, 11-13); locuitorii satului au răbdat cu multă tărie toate încercările, asemenea lui Iov.

Clădirea Bisericii a suferit numeroase distrugeri deoarece nu avea centură și stâlpi de beton aceasta s-a prabușit fără a se indica în ce proporții. Cu toate aceste, preotul paroh împreună cu enoriașii nu s-au lăsat descurajați și începând cu anul 1941 au reînceput reconstruirea Bisericii, care fiind ajunsă până la acoperiș au trebuit să se oprescă din cauza situației nesigure din țară cu privire la cel de-al doilea război mondial. Preotul paroh împreună cu enoriașii au reînceput construcția Bisericii în anul 1939 pe vechea temelie, din inițiativa preotului Traian Brăteanu. Preotul Dumitru Zisu a fost trimis în Parohia Bolboaca ca preot ajutător în anul 1940, iar din anul 1943 devine preot paroh al Parohiei Tătaru. Acesta a suplinit în Parohia Măicănești în mai multe etape: 1950-1951; 1955-1956; 1974 și de fiecare dată când a fost nevoie ori i s-a cerut ajutorul. A trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani în anul 1993 și este înmormântat la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Tătaru. Preotul Dumitru Zisu este cel care a alcătuit documentele necesare în vederea refacerii Bisericii, iar până în cutremurul din noiembrie 1940 locașul de cult era tencuit atât la înterior cât și la exterior și acoperit cu tablă. Din anul 1941 se reiau lucrările după ce cutremurul afectase toată Biserica, dar vor fi nevoite să fie oprite datorită situației celui de-al doilea război mondial.

Cel de-al doilea război mondial oprește ascensiunea lucrărilor sfintei biserici pentru a treia oară în care oamenii se chinuiau prin truda lor să-și ridice o biserică în mijlocul comunității. Primul impediment s-a datorat începerea Primului Război Mondial, iar după dezastrul lăsat în urma acestuia, biserica a fost nevoită să fie refăcută de la fundație. A doua încercare a fost cutremurul din anul 1940, când biserica fiind aproape finalizată, dar pentru că nu avea consolidarea necesară prin stâlpi de beton și centură de fier, bine închegate, s-a prăbușit. A treia încercare o presupune situația celui de-al doilea război mondial. După ce s-au făcut întăririle necesare și lucrarea se apropia de acoperiș a intervenit situația nesigură din țară, care oprește lucrările. După terminarea războiului situația este nesigură în țară, iar prețurile alimentelor au crescut semnificativ. Sărăcia își lăsa amprenta, ca urmare și a secetei din anul 1946-1947. Câțiva ani mai târziu lucrările se vor relua, iar lucrul cel mai important este că locuitorii și-au pus toată nădejdea în Bunul Dumnezeu.

Următoarele documente sunt prezente în Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești, dosar 1938-1939.

Proces verbal prin care se alege comitetul ce se va ocupa pentru adunarea fondurilor și coordonarea lucărilor pentru refacerea bisericii, păstrat în Arhiva Bisericii.

Cerere către Episcopul Buzăului pentru a primi binecuvântarea începerii lucrărilor.

Publicația de mai sus ce trebuia să apară în Buletinul Ținutului Dunărea de Jos.

Scrisoare ce reprezintă ofertă de lucru pentru refacerea bisericii, primită prin poștă.

Prefectura sprijină financiar lucrările de la Biserica Parohiei Bolboaca.

Biserica în timpul celui de-al doilea război mondial

La data de 15 septembrie 1944 membrii consiliului parohial sub conducerea preotului paroh alcătuiesc un proces verbal pentru a consatata și verifica bunurile imobile care aparțin Parohiei Bolboaca. „Aceștia constatând că Parohia nu posedă niciun act de proprietate și că acest imobil este de peste 50 de ani, actele de proprietate fiind distruse în timpul războiului 1916-1918, adaugă procesului verbal schița care ține loc de act de proprietate”.

Proces verbal semnat de Consiliul Parohial, validat de notar drept act de propietate.

Anexele proceselor verbale ce consemnează terenul Bisericii și a locului de casă.

Proces verbal de inventariere și valorificare a Bisericii și Clopotniței.

Proces verbal de valorificare a clădirii Bisericii, clopotniței și ternului pe care sunt construite acestea.

Problemele cauzate de cel de al doilea război mondial au oprit lucrările, iar biserica a rămas cu un acoperiș de scândură provizoriu. După perioada celui de-al doilea război mondial, în anul 1945 începe construcția acoperișului, cu o singură turlă. Acesta a fost ridicat de către meșterii locali: Gheorghe Ulmaru, Gheorghe Rizea, Zamfir Necula. Dar situația nesigură din țară din acea vreme, precum lipsei banilor și a materialelor terminarea construcției se va amâna. După 10 ani mai târziu, în 1955-1956 se reiau lucrările de finalizare a bisericii, se vor face tencuieli interioare și exterioare, iar apoi realizarea picturii în tehnică „tempera” de pictorița Pruteanu Ana din Buzău. Toate aceste lucrări au fost conduse de către pr. Dumitru D. Zisu din parohia Tătaru, ca avea și atribuția de a suplini și parohia Măicănești. Din anul 1956-1974 preot paroh a fost părintele Ion Vulcan, care a pus mult suflet pentru această biserică și parohie, totodată.

În data de 27 decembrie 1957, biserica a fost sfințită de către Preasfințitul dr. Antim Angelescu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi atât de la Episcopia Buzăului, cât și din satele din împrejurimi. În a treia zi a Nașterii Domnului, credincioșii din Parohia Măicănești se pot ruga Domnului pentru a-i păzi, dar mai ales Îi pot mulțumi pentru acea zi de mare bucurie, deoarece după aproximativ 40 de ani de necazuri și opreliști, Biserica își (re)ia activitatea. Însemnarea de pe coperta Sfintei Evanghelii tipărită în anul 1895 stă la baza acestui important eveniment al locuitorilor comunei Măicănești. Preasfințitul Antim Angelescu dă mărturie pe această Sântă și Dumnezeiască Evangelie, că această biserică a fost construită „cu trudă și cu multă jertfire, iar bunii creștini ai Parohiei Bolboaca au venit să participe la Sfânta Liturghie Arhierească în număr impresionant de mare, încât unii au ascultat slujba de afară,” trecând cu bine peste gerul mare și promoroaca grea din acele zile încărcate de emoție și bucurie. Tot în această consemnare, în josul paginii, Presfințitul Antim argumentează cele scrise mai sus: „spre pioasă aducere aminte…, stând pildă, faptele de acum, slujitorilor Sfintelor Altare din alte timpuri viitoare, pe care-i rugăm să înalțe rugăciuni către Cel Atotputernic pentru iertarea păcatelor noastre.” Această mărturie este extrem de prețioasă pentru biserica noastră deoarece ne este prezentată, data în care aceasta a fost „dăruită slujirii celei dumnezeiești”.

Însemnarea de pe coperta „Sfintei Evangelii” din data de 27 decembrie 1957 de către P.S. dr. Antim Angelescu.

În anul 1977 la 4 martie s-a produs un cutremur care a adus stricăciuni picturii și în proporție redusă asupra tencuielilor interioare. Mai târziu în anul 1985 în luna mai-iunie biserica a fost electrificată și s-a donat un frumos policandru care este așezat în dreptul turlei, precum și coronițe de becuri în jurul icoanelor împărătești de la catapeteasmă. Astăzi se păstrează doar policandrul, coronițele de becuri fiind distruse din cauza cutremurului din anul 1986.

După acest cutremur care nu a adus mari stricăciuni atât picturii, cât nici structurii de rezistență, enoriașii parohiei Măicănești s-au confruntat cu un nou cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Rihter. Acesta s-a produs în data de 31 august 1986, iar existența sfântului locaș a fost pusă sub semnul întrebării, deoarece au căzut temeliile interioare, au apărut crăpături adânci în zid, mai ales în Sfântul Altar, iar catapeteasma s-a prăbușit în proporție de 50%. După această încercare foarte grea s-a pus sub întrebare existența sfintei biserici.

Locuitorii din comună au dorit cu toată dragostea și credința lor să aibă în mijlocul lor o Biserică în care își pot boteza copii, unde se pot căsători, unde se pot spovedi și împărtăși, iar la finalul vieții să-și poată conduce pe cei apropiați către viața veșnică. Astfel din credință puternică în anii 1988-1989, sfântul locaș a fost încins cu centuri din fier beton, una jos la nivelul fundației și una sus la nivelul acoperișului. Aceste centuri au fost legate cu stâlpi de fier cu beton din 2 în 2 metri. Prin aceasta s-a asigurat rezistența împotriva oricăror calamități naturale. Preotul paroh Ion Alexe a mobilizat întreaga parohie, dar mai ales cu sprijinul întregului consiliu parohial, care cu ajutorul acestora din anul 1990 s-au îndepărtat tencuielile interioare și exterioare până la cărămidă. Acestă lucreare deosebit de importantă a fost dusă la capăt cu succes de o echipă de meseriași zidari și betoniști din satul Stupina: Manolache Paraschiv, Manolache Marin și Manolache Ion. Aceștia au fost ajutați de membrii din consiliul parohial împreună cu: Radu Necula, Vasile Stănilă, Gheorghe Istudor, Vasile Cernat și mulți alții. Preotul paroh a monitorizat în permanență întreaga activitate prin mobilizare și îndrumare. La sfârșitul lunii mai din anul 1990 s-au produs încă două cutremure cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Rihter, care nu au mai lăsat nicio fisură, iar toți cei care au contribuit la întărirea acesteia s-au bucurat de acest test de rezistență prin continuarea înfrumusețării acestei biserici.

Imagine cu Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir este plasată în timp până la cutremurul din 1986.

Această imagine cu biserica este plasată în timp, după cele două cutremure care au avut loc în 1977 și 1986, cel din urmă fiind cel care afectat cel mai mult tencuielile interioare, catapeteasma, precum și apariția crăpăturilor. Cel mai probabil această imagine este înainte de cutremurul din 1986, deoarece în Planul de consolidare, întocmit de ing. Tomulescu Costel sunt detaliate numeroase fisuri care au apărut în urma anului 1986, acestea fiind desenate prin schițe în proiectul de consolidare.

Se observă colțul din partea stângă sus cum a fost fisurat, dar majoritatea fisurilor au apărut pe partea din spate, mai ales în spatele Sfântului Altar. Preotul paroh Ion Alexe, din acea perioadă a fost cel care a supravegheat la buna desfășurare a lucrărilor.

Serviciul Tehnic al Episcopiei Buzăului redactează un Memoriu de arhitectură în urma unor inspecții tehnice amănunțite. În acest caz este delegat inginerul Tomulescu Costel să redacteze un Proiect de consolidare în urma căruia preotul paroh să urmeze întocmai acest proiect în vederea restaurării sfintei biserici. Acest memoriu prevede remedieri de finisaje, completări sau refaceri complete. Acesta propune următoarele lucrări:

stricarea vechii zidăriii de umplutură și refacerea alteia execuatete corect,

consolidarea bisericii prin centuri superioare și inferioare legate între ele prin stâlpi de beton armat,

„tencuiala pe exterior va avea în dozaj ciment mai redus, iar stratul de finisaj să aibe în componența sa praf de piatră amestecat cu o mică doză de ciment pentru a se evita infiltrațiile de apă și a da posibilitatea pereților de a respira natural”,

tencuiala interioară va avea în componența sa numai var pentru a se putea urma apoi pașii necesari pentru pictură,

în final se recomandă ca pe lângă biserică să se execute un trotuar pentru a impiedica ajungerea apei la temelie și implicit la apariția igrasiei.

La sfârșitul acestor lucrări de o mare anvergură, este necesar ca și acoperișul să fie schimbat în totalitate sau doar să fie acoperit cu tablă pentru a nu permite infiltrarea apei în zid. În anul 2008 acoperișul a fost schimbat în totalitate prin buna coordonare a părintelui paroh, tabla fiind donată de către Consiliul Local, iar costul manoperei și a lemnăriei a fost suportat de către enoriași.

Lucrările de consolidare, reparație și reconsolidare a Bisericii, s-au realizat între anii 1988-1990. Distrugerile vizibile din exteriorul bisericii sunt descrise în planul de consolidare prin schițe urmate de modul cum vor fi reparate. Aceste schițe le voi prezenta pentru a se putea vedea și înțelege mai bine urmările produse de cele două cutremure.

Memoriul de Arhitectură întocmit de ing. Tomulescu Costel pentru Biserica Parohiei Măicănești.

Planul de poziționare a elementelor de consolidare.

Plan de consolidare al fațadei vestice.

Planul elementelor de consolidare al fațadei vestice.

Planul fisurilor din partea de sud a bisericii.

Planul elementelor de consolidare.

Planul elementelor de consolidare a fațadei din partea de est.

Planul fisurilor vizibile în partea exterioară a sfântului altar.

Toate aceste distrugeri care se pot observa la exterior se văd la fel de bine și pe interior. Catapeteasma bisericii care era din zidărie de cărămidă a fost avariată în proporție de 50% în partea superioară s-a hotărât a fi îndepărtată și lucrată din lemn. Aceasta a fost donată de Mircea Gh. Lăzăroiu și pictată în 1993. Golurile ferestrelor care au fost umplute cu zidărie au fost refăcute din nou prin respectarea tehnicii de rețesere. Pe partea exterioară au fost prevăziți 7 perechi de stâlpi. Fisurile interioare cât și cele exterioare au fost injectate cu mortar de ciment și țesute cu scoabe. Centurile inferioare si superioare au dimensiunea de 20x40cm, respectiv 20x50cm acestea au fost săpate în zid, care au în componența lor beton armat. Așa cum se prevede în lege, planul a respectat și redactarea normelor de protecție a muncii la executarea lucrărilor de demolare, de turnare a betonului, de dulgherie, de zidărie sau pentru acoperiș. Planul prevede și explicarea analizelor împreună cu necesarul materialelor, a prețului acestora și a manoperei. Totalul lucrărilor a fost estimat la 262 000 lei pentru consolidarea bisericii. Această lucrare importantă demarată de preotul paroh Ioan Alexe din acea perioadă a fost extrem de importantă și dusă la bun sfârșit a arătat urmașilor săi cât de puternică a fost comunitatea în acea perioadă.

Imaginea arată partea exterioară a sfântului altar.

În această imagine se poate observa colțul din dreapta sus cum începe să se degradeze.

Imaginea de mai sus arată nevoia urgentă de reparație a sfintei biserici.

Imaginea prezintă fisurile pătrunse în zid și nevoia de rețesere cu cărămidă a ferestrei umplute

Imaginile de mai sus arată starea de după cutremur în care se afla biserica, dar mai ales nevoia urgentă de reparații capitale. Acestea s-au făcut între anii 1988-1989 respectându-se toate indicațiile din planul de consolidare întocmit de ing. Tomulescu Costel al Episcopiei Buzăului. Atât Planul de consolidare, cât și Memoriul de Arhitectură, întocmite de serviciul tehnic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei se păstrează atât în arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, cât și în arhiva Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

În anul 2000 s-a construit o frumoasă troiță așezată pe partea dreaptă peste râul Râmnicul Sărat, prin contribuția credincioșilor din satele Măicănești și Belciugele.

Troița din Parohia Măicănești

Între anii 2002-2003 s-au schimbat ferestrele cu unele noi din tâmplărie de termopan. Majoritatea credincioșilor sunt pensionari C.A.P., ceea ce reflectă puterea economică slabă în parohie. Cu toate că acest aspect poate fi unul important pentru un preot paroh, Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a cunoscut slujitori vrednici care au dăruit mult timp și efort pentru ridicarea și înfrumusețarea acesteia.

Pictura sfântului locaș s-a realizat începând cu anul 2007 de către pictorul Hodorogea Costică în tehnica „fresco” prin contribuția desăvârșită a fiului satului Nistor Nicușor. După toate aceste impedimente și încercări la data de 10 octombrie 2010, Biserica din Parohia Măicănești a fost resfințită de către Înalt Presfințitul Părinte Epifanie Norocel Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Tot cu această ocazie au fost binecuvântate noua clopotniță și casa parohială. Vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Epifanie a subliniat în cuvântul de învățătură importanța locașului de cult: „Este acum casa lui Dumnezeu pe pământ, în care veniți să vă rugați pentru frățiile voastre și pentru cei dragi ai frățiilor voastre, vii sau adormiți. Vă îndemn, așadar, să îl sprijiniți în continuare pe părintele paroh în tot ceea ce inițiază el în această biserică și în această parohie”. În ciuda timpului nefavorabil au fost prezenți la Sfânta Liturghie numeroși credincioși împreună cu autoritățile locale. La finalul slujbei părintele paroh a primit rangul de iconom cu brâu albastru și bederniță.

Sfânta Biserică în ziua sfințirii picturii și a lucrărilor săvârșite până la acel moment.

Preoții parohi de-alungul timpului

Preotul primește harul Duhului Sfânt prin punerea mâinilor arhiereului și prin rugăciunile acestuia. El dobândește puterea de a învăța pe alții cuvântul lui Dumnezeu, a săvârși Sfintele Taine și a conduce pe credincioși spre mântuire. Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă pe Timotei: „Nu fi nepăsător față de harul care este în tine, care ți s-a dat prin proorocie cu punerea mâinilor mai marilor preoților ” (I Timotei 4, 14). Astfel, preoții care au slujit la Parohia Măicănești, s-au care au suplinit postul acestei parohii au avut în minte acest îndemn, lucrând „cu timp și fără de timp” (II Timotei 4, 2) în activitatea pastoral-misionară. Preoții care au păstorit comunitatea în acești ani sunt următorii:

1) Gheorghe care a slujit la bisericuța de lemn din cimitirul Bolboaca și care avea hramul „Adormirea Maicii Domnului”. A decedat la data de 24 iunie 1865, așa cum scrie pe crucea de piatră din cimitir.

2) Ion Negulescu a slujit la bisericuța de lemn din cimitir. A făcut studiile la Buzău, iar hirotonia întru preot a fost făcută la Episcopia Buzăului cu numele Ioan Sîn Ioan. Împreună cu soția sa Ioana, au avut doi copii: Eufrosina și Neagu, care i-a urmat tatălui său și după studiile teologice a fost hirotonit preot la Parohia Bolboaca.

3) Neagu Ionescu fiul preotului Ioan Sîn Ioan, născut în anul 1859. Acesta a slujit atât la bisericuța de lemn, cât și la biserica nouă ridicată între 1912-1914. A fost căsătorit cu Frusina și au avut mai mulți copii: Tiberiu, Ovid, Traian. După Primul Război Mondial s-a tranferat la Rîmniceni, în data de 1 februarie 1919, iar în anul 1921 a decedat la vârsta de 62 de ani.

4) Ioan T. Ionel a slujit în parohie timp de 20 de ani (1923-1943). Preotul Ioan s-a născut în data de 3 februarie 1897 în satul Odobasca, comuna Poiana Cristei, Județul Vrancea, părinții săi fiind creștini practicanți. Acesta s-a căsătorit în comuna Măicănești cu fica învățătorului Goleanu Anton. Aceștia au avut mulți copii, printre care: Polixenia, Aurel și Antonel. Casa în care locuiau se afla pe strada principală, vis-a-vis de căminul cultural. Părintele Ioan a plecat la Domnul la vârsta de 54 de ani în data de 28 mai 1943 și a fost înmormântat în cimitirul din Măicănești, pe aleea principala de la intrare, pe partea dreaptă.

5) Petrică Stavăr preot paoh în perioada 1944-1947.

6) Traian Ion, care a activat în perioada 1947-1950. Acesta s-a născut în comuna Nămoloasa, județul Galați, în data de 10 februarie 1919. Părinții Gheorghe și Polixenia i-au dat binecuvântarea de a se căsători cu Alexandrina din Slobozia Botești, iar din rodul căstoriei lor au rezultat 2 copii. Părintele a plecat la Domnul la 8 martie 1981.

7) Avram Constantin a funcționat ca preot paroh în perioada 1951-1955.

8) Ion Vulcan a fost preot paroh în perioada 1956-1974. Soția sa, Nina, de profesie învățătoare avea origini în Basarabia, de unde a venit împreună cu părintele în căutarea unui trai mai bun. Preotul Ioan a locuit cu soția sa vis-a-vis de spitalul din sat, iar în 1974 au vândut casa bunicului meu, Nicu Dragu și s-au mutat la Buzău. Părintele Ioan a trecut la cele veșnice în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din anul 1992.

8) Ion Alexe s-a născut în anul 1952 pe 16 februarie în comuna Jorăști din Județul Vrancea. Acesta a absolvit Seminarul Teologic din Buzău. A păstorit enoriașii din parohia Măicănești din 15 decembrie 1974 până în data de 6 iulie 1991. Impreună cu soția sa, Lina au avut 2 copii: Ana-Magdalena (n.1976) și Teodor-Cristian (n.1978). Preotul Ion sau părintele Alexe, cum îl strigau credincioșii a fost foarte mult îndrăgit de aceștia. În această perioadă biserica a fost reparată și consolidată cu stâlpi și brâu de beton de jur împrejur. În anul 1991 părintele Alexe s-a transferat în satul natal, Jorăști.

9) Maricel Jugănaru este preot paroh la Rîmniceni, dar între 6 iulie 1991 și 1 august 1993 suplinește și parohia Măicănești.

10) Cristinel Moraru s-a născut la 10 iunie 1968 în Focșani din părinți Viorel și Georgeta. Va absolvi Seminarul Teologic din Buzău, iar apoi va fi hirotonit în data de 11 iulie 1993 la Catredrala Episcopală din Buzău. De la 1 august 1993 și până în anul 2008 va fi preot paroh al Parohiei Măicănești. După ce a fost hirotonit și-a completat studiile la Facultatea de Teologie din Pitești.

11) Sorin-Ștefan Buzatu s-a născut la 17 decembrie 1983, a urmat cursul firesc al învățăturii absolvind Școala Generală din satul natal, comuna Gologanu, Județul Vrancea.

A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Palama” de la Mănăstirea Ciolanu, pe care l-a terminat în anul 2003, iar apoi și-a definitivat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius – Constanța, absolvind în anul 2007. În anul 2005 a fost hirotonit preot de către P.S. Epifanie Norocel pe seama parohiei Vintileanca, comuna Săhăteni, județul Buzău. În perioada de 2005-2008 s-au făcut ample lucrări de renovare a bisericii și acoperișului acesteia, precum și cumpărarea unui teren pe care s-a construit casa parohială. Toate lucrările pe care le-a făcut se datorează enoriașilor care l-au sprijinit întru-totul. În data de 1 noiembrie 2008 s-a transferat la Biserica din Parohia Măicănești pentru a continua lucrarea și activitatea misionar-pastorală.

Părintele paroh Sorin-Ștefan Buzatu (stânga) alături de părintele protoereu Oscar Frunză la slujba arhierească ce a avut loc în data de 31 martie 2019.

Cântăreții din Parohia Bolboaca

Cel mai frumos mod de exprimare a omului este cântecul, atât cel de bucurie cât și cel de întristare. De la acest adevăr nu face excepție cântarea bisericească ce exprimă sentimentul de religiozitate a celui ce este prezent și activ la serviciile religioase.

Cultul Bisericii Ortodoxe are, în general slujbe cântate, recitativul liturgic fiind o exprimare cântată a unor texte ce pot fi și citite. Toată învățătura dogmatică ortodoxă se găsește în cântările și rugăciunile Sfintei Liturghii, care este cântată în comun de credincioși în fiecare duminică și sărbătoare. Cântarea bisericească este exprimată atât în rugăciunea publică cât și în cea particulară, participarea fiind un dialog permanent între credincioși, preot și Dumnezeu. Cântarea bisericească este necesară și în activitatea misionară, dacă este folosită de preot, cântăreț sau profesorul de Religie.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir a cunoscut preoți și cântăreți devotați care și-au asumat cu toată tăria slujirea lui Dumnezeu, iar în ierarhizarea cântăreților se numără următorii:

1) Gheorghe Toader primul dascăl care a cântat la strană în bisericuța din lemn aflată în cimitir satului. Acesta a fost unul din cei care sau bucurat de Unirea Principatelor Române din anul 1859. Era un om foarte învățat, iar la biserică într-o ladă de nisip învăța pe copii și pe tineri să scrie literele, iar apoi a fost propus învățător pentru satul Bolboaca și a fost examinat în decembrie 1859.

2) Neculai Ionescu a fost fiu de comercianți din Măicănești, s-a născut în anul 1898 a urmat Școala de Cântăreți Bisericești de la Buzău și a profesat până în anul 1930. A slujit cu preotul Ioan T. Ionel. S-a căsătorit cu Petrache Ghica și a avut un copil, Nelu. Din a doua căsătorie cu Lina a avut opt copii. A decedat în anul 1974 și este înmormântat în Măicănești.

3) Gheorghe Dima s-a născut în anul 1912 și a urmat Școala de Cântăreți Bisericești la Buzău iar apoi a cântat la strană în perioada 1930-1943, cand preot paroh era Ion T. Ionel. În timpul perioadei comunismului, acesta a părăsit postul de cântăreț și a lucrat în contabilitate. A fost căsătorit cu Anghelina și a avut patru băieți. Acesta a trecut la Domnul în anul 1993.

4) Toader Feru, născut la 20 mai 1919 în Mărășești, Județul Vrancea, din părinți Gheorghe și Maria este cel de-al doilea fiu al lor. Copilăria și-a petrecut-o în Furceni-Tecuci, Județul Galați, iar de mic copil i-a plăcut să meargă la biserică, ca urmare a învățat tipicul slujbelor bisericești. În anul 1944, fiind înrolat în armată, a ajuns cu aceasta în comuna Măicănești. Se căsătorește cu Ileana în anul 1925 și împreună vor avea 9 copii. Din 1950 se angajează cântăreț la Biserica din Măicănești, unde tot aici se și perfecționează. Acesta își va desfășura activitatea sa liturgică împreună cu preoții: Ion Vulcan, Ion Alexe, și Moraru Cristinel, iar în anul 2000 a ieșit la pensie.

5) Secu Sorin, născut în data de 22 decembrie 1983, în Râmnicu Sărat. Este primul din cei doi copii ai lui Petrică și Ioneliei. La vremea cuvenită a absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Buzău, promoția 2001 și va activa la biserica din Măicănești din luna octombrie, anul 2000 până în 12 martie 2003.

6) Grigore Laurențiu, nu are studii în domeniu, a crescut la casa de copii, iar de la 18 ani este crescut de bunicul său. I-a plăcut să participe la slujbele oficiate în cadrul Bisericii și a învățat rânduiala acestora. Preoții pe care i-a ajutat, nu au rămas nepăsători față de situația acestuia și au încercat să-l ajute așa cum au putut.

Aceștia au fost printre cei care au putut să se afirme atât prin vocația și formarea lor, dar și prin dăruirea slujirii la strană. Cântarea la strană este foarte importantă pentru credincioși, mai ales în zilele noastre, când inima celui ce intră în biserica este prinsă de cele mai multe ori de lucrurile trecătoare și nu se mai îngrijește de suflet cum trebuie. De aceea cântarea la strană, dar și din altar trebuie să trezească în sufletul fiecărui credincios dorul de Dumnezeu. Acest dor nu poate veni decât dacă, cântările vor fi line, dulci, pline de dragoste, nici prea rapide și nici prea lente.

Cântările de la strană au menirea și rolul de a-l ajuta pe credincios să se roage împreună cu preotul și cântărețul, prin cântări, dar mai ales să poată dobândi harul Duhului Sfânt și să se împărtășească de darurile lui Dumnezeu. Acesta este rolul esențial al fiecărui credincios, de a se învrednici să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu. O parte din cântăreții Parohiei Măicănești au fost și învățători, iar acest lucru a însemnat foarte mult pentru comunitatea aceasta. Ei au predat copiilor alfabetul în instituția de învățământ, iar la biserică îi învățau cum să se roage și să-i cânte lui Dumnezeu cântări de mulțumire.

Clopotnița Bisericii

După Primul Război Mondial, în urma distrugerii Bisericii, armata germană a avut pe lângă observatorul instalat în turlă, încă unul. Acest schelet metalic a desemnat alcătuirea primei clopotnițe pentru Biserica Parohiei Măicănești. În anul 1925 acesta a fost amenajat și îmbrăcat cu scândură. Acestă clopotniță va deservi până în anul 2008, când prin venirea actualului preot paroh s-a pus începutul noii clopotnițe din anul următor, care este finisată la exterior și urmează a fi și în interior. Aceasta păstrează cele două clopote de mărimi diferite turnate în anul 1936 la București donate de Milan Lainici. Poziția acesteia se află în partea lateral stânga. Materialele necesare construcției au fost donate de consiliul local în proporție de 85%, iar restul de 15% și manopera a fost suportată de către enoriașii parohiei. Cu materialele ce au mai rămas a fost începută construirea casei parohiale, ce a fost terminată în toamna anului 2010.

Cimitirul Bisericii

Acesta datează încă din perioada primei așezări, cca. 1790-1800. Este același care a deservit prima așezare numită Bolboaca, apoi Târgul Măicănești, iar astăzi satul Măicănești. În acesta sunt înmormântați numai creștinii ortodocși. Evreii care au locuit până la Primul Război Mondial în Târgul Măicănești, cu toate că aveau sinagogă în sat, aceștia erau înmormântați în comuna Nămoloasa. Astăzi cimitirul este arhiplin, iar extinderea sa este în curs de planificare. În anul 2013 s-a turnat aleea principală și s-au refăcut gardurile ce îl împrejmuesc, iar partea superioară a scheletului observatorului german care a deservit vechea clopotniță este amplasat la intrarea cimitirului, pe partea dreaptă și urmează a fi acoperit cu scândură, iar mai apoi a se instala și un clopot. Din cauză faptului că fiecare și-a păstrat locul stămoșilor săi, acesta nu este aranjat, ci are doar aleea principală care îl desparte în două. În cadrul aleei principale au fost montați 2 stâlpi din fier, pe care s-au instalat câte 2 corpuri de iluminat pe fiecare, astfel s-a asigurat iluminatul central al acestuia.

Clopotnița Bisericii Parohiei Măicănești.

Biserica în contemporaneitate

Așa cum timpul își lasă amprenta asupra oamenilor și a locurilor și Biserica a trecut prin creionarea acestuia și a avut parte de schimbări. Dacă pe oameni schimbările îi îmbătrânesc la chip, în cadrul Bisericii, trecerea timpului a însemnat o perioadă de înfrumusețare prin grija părintelui paroh și a oamenilor din parohie. Pentru a se ajunge la frumusețea de astăzi a fost nevoie de multă muncă, efort și dăruire din partea tuturor.

Începând cu toamna anului 2008, de când a sosit paroh părintele Sorin-Ștefan Buzatu, s-a început această minunată activitate de înfrumusețare a Bisericii. Pictura interioară a bisericii care era în proporție de 85% a fost finalizată până în primăvara anului următor. Cheltuielile au fost suportate de domnul Nistor Nicușor. După finalizarea picturii s-a realizat dușumeaua din lemn, apoi s-a continuat înfrumusețarea Bisericii prin realizarea strănilor din lemn de stejar. Încălzirea Bisericii s-a făcut prin achiziționarea unei centrale pe bază de material forestier, iar costurile acesteia, precum și a strănilor au fost tot prin bunăvoința domnului Nistor Nicușor. Centrala a fost instalată inițial în veșmântarul din partea dreaptă a Sfântului Altar, după ce în prealabil acesta a fost refăcut din nou deoarece spațiul era prea mic și era necesar extinderea acestuia din mai multe privințe. Centrala va funcționa în acest spațiu până în anul 2014 când a fost mutată într-o încăpere separată, fiind mai aproape de magazia de lemne. În prezent centrala asigură încălzirea Sfintei Biserici, dar și a casei parohiale care a fost ridicată din toamna anului 2009 până în octombrie 2010. Tot în anul 2008 a fost schimbat acoperișul Sfintei Biserici, costurile lemnăriei și a manoperei au fost suportate de către enoriașii parohiei, iar tabla a fost donată de către Primăria comunei Măicănești.

În anul 2009 s-a construit noua clopotniță, costurile acesteia au fost supotate de către Consiliul Local și de către oamenii din parohie. Tot în acest an a fost realizată fațada bisericii, împreună cu pictarea icoanelor sfinților de jur-împrejurul Bisericii. Din toamna acestui an a fost începută construcția casei parohiale, care va fi terminată în octombrie 2010.

Până în luna octombrie a anului 2010 au fost realizate următoarele: amenajarea curții interioare cu pavaj de jur împrejurul Bisericii, iluminatul din jurul Bisericii, gardul din fața Sfintei Biserici este realizat din bolțari și stâlpi de beton, iar lacrele și porțile sunt realizate din fier forjat, având motive florale, precum și inscripția α și Ω(reprezentând începutul și sfârșitul). În data de 10 octombrie 2010 a fost sfințită picura, iar slujba a fost oficiată de Î.P.S. Epifanie Norocel Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

În anul 2012 a fost turnată fundația casei de prăznuire, care este împărțită în: bucătărie, sală de mese și capelă mortuară; iar în anul următor s-a realizat ridicarea acesteia. Aceasta este împodobită cu icoane pictate pe lemn, unele noi, iar altele vechi ce au fost recondiționate.

Între anii 2013-2014 au fost realizate celelalte împrejmuiri din jurul Bisericii, dar și din jurul cimitirului, precum și turnarea unei alei principale, iar în cadrul acesteia au fost montați 2 stâlpi pe care s-au instalat 4 lămpi de iluminat.

În anul 2015 luna aprilie întreaga Biserică a fost mochetată, iar în partea dreaptă a acesteia s-a construit un frumos lumânărar pentru cei care doresc să-și exprime jertfa rugăciunii lor să poată aprinde o lumânare pentru iertarea păcatelor celor adormiți sau pentru ajutor, sănătate și mântuire pentru cei vii.

În luna noiembrie a anului 2018 s-a obținut arhiereasca binecuvântare pentru întocmirea documentelor necesare în vederea construirii unui Centru de zi pentru copii.

În data de 31 aprilie 2019, credincioșii parohiei Măicănești au avut imensa bucurie de a-l primi în mijlocul lor pe Î.P.S. Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și de a se ruga împreună cu el. Prezența înaltpresfințitului părinte arhiepiscop în mijlocul parohiei în duminica a-III-a din Postul Mare, în care se cinstește Sfânta Cruce, a încununat întreaga lucrare a Parohiei, deoarece doar prin asumarea Crucii putem să trecem prin toate încercările vieții. La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Ciprian a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația Duminicii Sfintei Cruci: „nu avem altă soluție de a-L urma pe Hristos decât aceea de a îndeplini două condiții: să ne lepădăm de iubirea trupească de noi înșine, de egoism, și, apoi, să ne asumăm crucea vieții, crucea suferinței, crucea necazurilor și neîmplinirilor noastre”. Ierarhul a explicat oamenilor semnificația scoterii spre închinare a Sfintei Cruci: „Tocmai de aceea se scoate Sfânta Cruce în mijlocul bisericii, pentru a reaminti omului, care a căzut în păcatul neascultării, despre existența pomului vieții. În mijlocul Raiului erau doi pomi importanți: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Acum, în Biserica creștină, pomul vieții este Sfânta Cruce cea de viață dătătoare. […] Aflându-ne la jumătatea Postului, să luăm putere din puterea Crucii, să ne continuăm călătoria duhovnicească spre Înviere și să ne străduim cu toții să rămânem uniți în dreapta credință și în iubirea lui Hristos, ca să avem parte de bucurie și de lumina Sfintei Sale Învieri”, a îndemnat Ierarhul locului. Acesta a rămas plăcut impresionat de toate lucrările și activitățile ce s-au desfășurat și care se vor desfășura în Parohie felicitându-l pe părintele paroh și dorindu-i multă sănătate și mult spor în toate activitățile sale.

În această imagine părintele paroh Sorin-Ștefan Buzatu mulțumește Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei pentru bucuria pe care a făcut-o enoriașilor de a sluji în Parohia Măicănești.

Activitatea pastoral-misionară și gospodărească în ultimul deceniu

Activitatea pastoral-misionară în Parohie este una destul de bogată cu multe roade, dar care implică și mult efort. Părintele paroh a reușit ca prin activitățile administrativ gospodărești să-i atragă pe oameni și mai mult la Biserică, atât la sfintele slujbe, cât și la lucrările pe care le desfășoară. Din anul 2008 enoriașii Parohiei Măicănești au început să cunoască un preot devotat, care își iubește haina preoției și care este dispus să ajute pe oricine îi iese în cale. Oamenii aveau nevoie de un impuls foarte puternic pentru a aloca din timpul și resursele lor, Bisericii. S-a cunoscut încă din primele zile dorința părinelui de a gospodări și înfrumuseța parohia. Deoarece majoritatea oamenilor au fost la început reticenți, dar și suspicioși chiar dacă arătau că au inima deschisă, a fost nevoie de înfruntarea multor încercări pentru a se ajunge la frumusețea de astăzi. Prin puterea exemplului, prin hărnicia de care a dat dovadă, dar mai ales prin vizitele pastorale pe care le-a făcut cu prilejul posturilor, dar și a Bobotezei, părintele a reușit să-i atragă pe oameni mai mult la Sfânta Biserică și încetul cu încetul să elimine reticența din inimile lor.

Preotul paroh Sorin-Ștefan Buzatu putem să spunem că a fost ucenicul părintelui Trandafir, poreclit Popa Tanda din nuvela realistă a lui Ioan Slavici, ucenic, care așa cum se întâmplă de cele mai multe ori își depășește profesorul. Părintele paroh a arătat oamenilor puterea exemplului dar și transparența tuturor cheltuielilor ce se fac în această Parohie pentru a elimina din inima oamenilor orice reticență ori suspiciune, și a-i încuraja și mai mult să participe activ la toate lucrările ce sunt necesare pentru această Biserică.

Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în această parohie a început încă din prima zi de când a sosit în această Biserică, deoarece era așteptat de câteva familii să săvârșească slujba înmormântării pentru un mirean. Această slujbă i-a deschis părintelui calea de a începe să-și cunoască enoriașii pe care are să-i păstorească către Împărăția lui Dumnezeu.

La începutul celui de-al doilea deceniu ca preot paroh, părintele Sorin Buzatu a dorit să facă ceva mai mult pentru comunitatea pe care o păstorește. Pe lângă toate construcțiile care s-au realizat și care erau prioritare și urgente, deoarece gradul de uzură își spunea cuvânul, părintele dorește să facă ceva și mai mult pentru copii din parohie. Pe lângă activitățile ce se desfășoară la marile sărbători și praznice, parohia dorește să înființeze un Centru de zi pentru copii, în care aceștia să-și poată face lecțiile în condițiile cele mai bune, să se joace, să interacționeze mai bine unii cu alții. Din luna noiembrie a anului 2018, Parohia a obținul arhiereasca binecuvântare pentru ridicarea unui Centru de zi pentru copii, care va funcționa în regim after school. În acest centru se vor putea înscrie 20 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani, grupați în două serii. Acesta este destinat copiilor care prezintă cazuri sociale, care provin din familii cu cazuri de violență domestică sau familii monoparentale. Personalul Centrului de zi pentru copii va fi compus din: 2 cadre didactice, 1 persoană cu funcția de personal didactic auxiliar și 1 persoană care se va ocupa de întreținerea centrului. Copii vor fi ajutați la teme și vor beneficia de ajutor psihologic la nevoie, aceștia nu vor avea program de odihnă după-amiaza și nu vor putea sta peste noapte. Masa se va servi în regim catering.

Terenul pe care se va construi acesta a fost donat de o enoriașă a satului (Chiosa Angelica), care a dorit ca locul în care se află casa părintescă să redevină plin de viață.

Planul de contrucție a fost întocmit de către S.C. MATEILUC PROIECT S.R.L.-D., împreună cu toată documentația necesară în vederea aprobării finale pentru a se începe construirea acestui Centru de zi pentru copii.

Plan centrului de zi pentru copiii din Parohia Măicănești.

Planul centrului de zi pentru copiii din Parohia Măicănești.

Suprafața de teren pe care se va construi Centrul de zi pentru copii.

Proiectul cu amplasamentul Centrului de zi pentru copii.

Cu nădejde și multă dragoste așteptăm ridicarea acestui Centru de zi pentru copii, deoarece este nevoie de multă implicare în educația copiilor de la sate. Cu atât mai mult este nevoie pentru cei care nu au posibilități materiale, dar care au capacitate intelectuală și mult entuziasm în dorința lor de a învăța cât mai multe. Odată ce acest centru va fi finalizat, îl vom aștepta din nou pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru a binecuvânta acesta lucrare de misiune pentru copii de mâine.

Cu toată credința în Bunul Dumnezeu credincioșii din Parohia Măicănești își pun nădejdea în ajutorarea celor aflați în nevoie, iar prin ridicarea acestui centru li se va oferi o șansă copiilor cu potențial educațional să-l dezvolte la capacitate maximă.

Concluzii

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești a suferit numeroase încercări prin cutremurele ce s-au produs sau din cauza celor două războaie mondiale. Oamenii din această parohie nu s-au lăsat prădați încercărilor, ci au dorit din toată inima lor să aibă o Biserică în care să-și înalțe rugăciunea lor către Bunul Dumnezeu. Toate încercările ce au venit asupra bisericii au avut un prilej de a-i uni pe oameni într-un singur scop. Acela de a-și trăi bucuriile (Botezul, Nunta și Sfânta Liturghie) și tristețile (Înmormântarea celor adormiți întru Domul) în comuniune, într-un Locaș Sfânt.

De-a lungul timpului rolul preoților parohi a fost extrem de important. Ei au fost cei care au mobilizat întreaga parohie pentru lucrările ce au avut loc. Parohia Măicănești a cunoscut, și cunoaște în continuare preoți vrednici, plini de har, care și-au iubit și își iubesc haina preoției.

Această lucrare de prezentare a bisericii din satul natal am dorit să fie cât mai profundă, deoarece generațiile care vor veni, să poată cunoască trecutul acestei bisericii, iar la momentul cuvenit să întocmească și ei o altă lucrare mai bogată din rodul muncii lor și a celor ce se vor mai face în această Parohie.

Aș dori să evidențiez într-ajutorarea oamenilor de la sat, pacea, liniștea și credința puternică a tuturor celor care au ajutat la ridicarea acestei biserici. Timpul de astăzi încearcă să aducă la sate zarva orașului și să-i împrăștie liniștea sa, iar din ce în ce mai multe case să-și piardă din farmecul lor, oamenii devenind prinși în agitația grijii pentru ziua de mâine. Astfel, puțini sunt cei care au mai rămas să arate și altora ce înseamnă să fii om, să crezi în Dumnezeu, și să-ți ajuți semeni la nevoie fără a le cere ceva în schimb.

Lucrarea Monografia Parohiei Măicănești din Județul Vrancea dorește să ne arate nouă celor de astăzi, puterea și credința strămoșilor noștri. Biserica din Parohia Măicănești a căzut pradă Primului Război Mondial, apoi cutremurului din 1940, a situației nesigure datorată de cel de-al doilea război mondial, ca mai apoi la data de 27 decembrie 1957 să poată fi redată slujirii celei dumnezeiești. La această data a sfințirii, așa cum avem consemnat pe Sfânta Evanghelie, P.S. dr. Antim Angelescu transmite faptele de eroism ale oamenilor care și-au dorit din tot sufletul să aibe un locaș de cult în care să se simtă mai aproape de Dumnezeu. Tot în această consemnare ne relatează că era un ger aspru și o promoroacă grea ce cădea de câteva zile, dar în ciuda acestor intemperii, numeroși credincioși au ascultat slujba din ușa bisericii și de afară, într-o liniște depină.

După această slujbă de sfințire oamenii au încercat să-și continuie viața mai apropiați de Dumnezeu și mai plini de fapte bune. Trecerea timpului își lasa amprenta, iar încercările nu au încetat să apară. Astfel că in anul 1977 și 1986 s-au produs două cutremure de pământ ce au afectat serios structura de rezistență a sfintei biserci. Locașul în care oamenii veneau să-i înalțe rugăciuni lui Dumnezeu avea nevoie de reparații ample. Părintele Alexe din acel timp a lucrat „cu timp și fără de timp” pentru a reface biserica.

Toamna anului 2008, la 91-94 de ani de la prima piatră de temelie și 51 de ani de la sfințire, a deschis o nouă filă de istorie pentru Biserica Parohiei Măicănești. Prin venirea părintelui Sorin-Ștefan Buzatu, enoriașii au cunoscut un preot devotat care își iubește haina preoției și lucrează fără timp în ogorul Domnului. Din acest an și până în prezent s-au făcut numeroase lucrări de construcție, reconstrucție și amenajare bisericii. Foarte important este că nici sufletele credincioșilor nu au fost lăsate deoparte, iar părintele a încercat să picure în fiecare dintre enoriași învățătura Sfintei Evanghelii și harul Duhului Sfânt. Slujbele religioase se fac după rânduială, iar oamenii au început să înțeleagă mai bine simblistica acestora. Lucrările ce s-au realizat le-am prezentat în lucrarea de față, dar aș vrea să arăt că toate aceste încercări nu au fost zadarnice. Pictura a fost sfințită de către ÎPS Epifanie la data de 10 octombrie 2010, iar după 9 ani de atunci, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, a poposit din nou în această parohie la data de 31 martie 2019. Cu această ocazie credincioșii s-au bucurat foarte mult de vizita ierarhului, iar acesta a fost încântat de toate lucrările ce s-au dus la bun sfârșit în această parohie. Din anul 2018, la 10 ani de la venirea în această parohie, părintele paroh pornește cu un nou gând, anume de a construi un Centru de zi pentru copii. Acesta va fi exclusiv pentru cei care nu au puterea necesară din partea părinților de a avea o educație cât mai bună. Când va fi terminat acest centru, va fi așteptat din nou ÎPS Ciprian cu multă bucurie pentru a binecuvânta această lucarare, care nu este posibilă fără ajutorul doamnei Chiosa Angelica, care a donat terenul casei părinteși pentru ca părintele să-l umple cu surâsuri de copii

Această lucrare apare ca o mulțumire pentru jertfa tuturor celor care au ajutat această Sfântă Biserică, la împlinire a 102-105 ani de la prima piatra de temelie și 62 de ani de la prima sfințire atestată a acesteia. Într-un mod cât se poate de reverențios îmi cer iertare față de cei pe care i-am omis, dar care au contribuit cât mai mult, cu timp, bani și efort la tot ceea ce a fost nevoie pentru a ajunge la frumusețea de astăzi a Bisericii Parohiei Măicănești.

Bunul Dumnezeu îi are pe toți înscriși, iar răsplata lor va fi pe măsură!

Anexă fotografică

Din dorința de a rămâne consemnate imagini cu Sfânta Biserica de la începutul anului mântuirii 2019 voi atașa mai jos câteva fotografii pentru a arăta frumustețea de acum a acesteia, dar și ca plidă generațiilor viitoare. Viitorii slujitori ai acestei Biserici să cunoască mai bine frumusețea de acum și să-și poată face o imagine frumoasă despre lucrurile ce s-au întamplat, se întâmplă și se vor întâmpla la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești.

Rodul muncii oamenilor nu este în zadar, iar rezultatul este pe măsura efortului depus de fiecare dintre noi. Stăruirea „cu timp și fără de timp” în toate lucrurile pe care le facem va reflecta de fiecare dată rodul muncii noastre.

Vedere din partea sudică a Bisericii.

Vedere din interiorul Bisericii.

Catapeteasma din lemn, policandrul din anul 1985 și turla Bisericii.

Interiorul Bisericii în ajunul Liturhiei Arhierești.

ÎPS Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și părintele paroh Sorin-Ștefan Buzatu.

ÎPS Ciprian binecuvintează credincioșii în cadrul Liturghiei Arhierești.

ÎPS Ciprian slujind în Biserica Parohiei Măicănești.

ÎPS Ciprian citește Sfânta Evanghelia din cadrul Sfintei Liturghii.

Credincioșii care participă la Sfânta Liturghie.

Bibliografie

Izvoare:

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2015.

Cărți, studii și articole:

Analele Brăilei, nr. 2-3, anul 1929.

Antonescu, Ion, Românii – originea, trecutul, sacrificiile și drepturile lor, Editura Clio, București, 1990.

Anuarul Băncilor populare, 1901-1902.

Banu, A. C., Bărăganul, Editura Științifică, București, 1964.

Corfus, Ilie, Agricultura în Țările Române 1848-1864, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.

Dănescu, Grigore, Dicționar statistic și istoric al județului Râmnicu Sărat, București, 1896.

Dragu, Marian Florin, Parohia Măicănești. Din trecutul istoric și pănâ în prezent… Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir», în: Glasul Adevărului, SN. XXVI, Nr. 193, Ianuarie 2015, Buzău.

Giurescu, C. Constantin, Istoricul Orașului Brăila, Ed. Științifica și Pedagogică, București, 1968.

Harta Moșiei Bolboaca din 26 dec 1939, întocmită de ing. Th. Diamant.

Iorga, Nicolae, Supt trei regi, Ed. a-II-a, București, 1932.

Lahovari, George Ioan, Marele dicționar georaphic al României, Vol. IV, București, 1898.

Manole, Constantin, Monografia comunei Măicănești, Editura Terra, Focșani, 2006.

Marghiloman, Alexandru, Note politice- România și primul război mondial(1914-1919), Vol.2, Editura Machiavelli, București, 1994.

***, Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Editura Basilica, 2018.

Popescu, Mihai, Începuturile învățământului în Slam Rîmnic, în: Milcovia, Focșani, 1936.

Arhive:

Arhiva Arhepiscopiei Buzăului și Vrancei, Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești, Dosar 1 – inventar.

Arhiva Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești, Chestionar 1956.

Arhiva Arhiepiscpiei Buzăului și Vrancei, Parohia Măicănești, Dosar 3 – Reconstrucție Biserică 1988-1989.

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Registru Evidența Personalului, Vol. II, Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Parohia Măicănești.

Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești.

Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești – Dosar 1938.

Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești – Dosar 1939.

Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești – Dosar 1945.

Arhiva Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Parohia Măicănești, Dosarul 1988.

Episcopia Buzăului, Atestat de hirotonie 1857 pe numele Ioan Sîn Ioan.

Surse electronice:

http://ziarullumina.ro/simbolistica-arhitecturii-bisericesti-62278.html(Accesat 15.01.2018, ora 19:45).

http://basilica.ro/sfintiri-la-parohia-maicanesti-judetul-vrancea/ (Accesat la data de 11.10.2018, ora 20:25).

https://arhiepiscopiabzvn.ro/categorie/istoric (Accesat 12.02.2019, ora 09:17).

https://www.cutremur.net/2017/08/cutremurul-vrancean-din-3031-august-1986.html (Accesat la data de 23.02.2019, ora 16:30).

https://arhiepiscopiabzvn.ro/credinciosii-din-maicanesti-vizitati-de-arhiepiscopul-buzaului-si-vrancei.html (Accesat în data de 01 aprilie 2019, 14:20).

https://basilica.ro/arhiepiscopul-ciprian-pentru-a-l-urma-pe-hristos-trebuie-sa-indeplinim-doua-conditii/ (Accesat în data de 01 Aprilie 2019, 15:30).