. Monografia Orasului Saveni

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă un studiu geografic complex, o caracterizare fizico – geografică și economico – geografică a teritoriului orașului Săveni. Ea constituie rezultatul unei largi documentări bibliografice de specialitate și rezultatul unor observații personale efectuate pe teren.

„Monografia geografică a orașului Săveni” este alcătuită din șase capitole fiecare capitol având la rândul său subcapitole.

Capitolul I – „Încadrarea geografică” prezintă așezarea orașului Săveni în cadrul regional și în raport cu alte așezări omenești și cu căile de comunicație importante.

Capitolul II – „Caractere fizico-geografice” debutează cu subcapitolul de Relief prezentând alcătuirea geologică, elemente de morfografie și morfometrie precum și tipurile genetice de relief (relief structural, relief de acumulare, relief antropic) finalizându-se cu procesele geomorfologice actuale. Clima este tratată detaliat axându-se pe elementele climatice: temperatura aerului, umiditatea aerului, nebulozitatea, precipitații, vântul, fenomene climatice. Hidrografia include apele subterane, lacurile și râurile tratând în mod special problema poluării apelor. Vegetația este descrisă din punct de vedere zonal și intrazonal. Fauna este în strânsă corelație cu vegetația, relieful și hidrografia deosebindu-se fauna terestră și acvatică. Capitolul se încheie cu Solurile prezentând detaliat tipurile de sol și importanța lor economică.

Capitolul III – „Considerații istorico – geografice” se axează pe aspecte și forme de organizare teritorială de-a lungul istoriei descriind detaliat orașul Săveni și localitățile rurale componente: Petricani, Chișcăreni, Sat Nou, Bodeasa, Bozieni.

Capitolul IV – „Geografia populației” se bazează pe o serie de date ale recensămintelor din anii 1930, 1956, 1966,1977,1992 și 2002 comparate din punct de vedere al evoluției natalității, mortalității, bilanțului natural, al migrațiilor interne și externe, structurii populației după: starea civilă, grupe de vârstă, socio –profesională, etnică, confesională; finalizându-se cu densitatea populației.

Capitolul V – „Aspecte social – culturale ale orașului Săveni” include trei subcapitole: Rețeaua școlară, Rețeaua unităților de cultură și Unitățile sanitare.

Capitolul VI – „Economia” tratează situația economică trecută și prezentă a orașului Săveni începând cu activitatea de bază – Agricultura (cultura plantelor și creșterea animalelor) și continuând cu Apicultura, Industria, Căile de comunicații și Comerțul.

Lucrarea utilizează o serie de date mai vechi din domeniul geografic(lucrări amintite la bibliografie) precum și date recente de la diferite instituții(Institutul Pedologic Botoșani, Direcția de Statistică Botoșani, Arhivele Naționale Botoșani, Institutul Hidrologic Botoșani, Primăria Săveni, Liceul Teoretic „Dr.M.Ciucă” Săveni, Banca Comercială Săveni și Stația meteorologică Avrămeni).

Am încercat să tratez toate aceste date culese prin prisma științelor geografice sperând că vor deservi mai mult intereselor economiei locale într-un scop practic scoțând în evidență aspectele pozitive și negative ale cadrului natural în vederea unei mai judicioase utilizări.

Și poate, realizând Monografia orașului Săveni, locul în care m-am născut, am încercat o prezentare mai largă a meleagurilor natale, a oamenilor, obiceiurilor și frumusețea acestor plaiuri.

CAPITOLUL I

ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ

Situat în nord-estul României, în partea central-estică a județului Botoșani, teritoriul orașului Săveni se află în întregime în Câmpia Moldovei, într-o zonă cu resurse ale subsolului nesemnificative aparținând bazinului hidrografic al Bașeului.

1. COORDONATE MATEMATICE ȘI DATE HIPSOMETRICE

Coordonatele geografice care delimitează acest teritoriu sunt paralelele de 47055`16„ și 48000`18„ latitudine nordică și meridianele de 26047`51„ și 26057`09` longitudine estică, coordonate ce încadrează orașul Săveni în plină zonă de climă temperată și explică influențele pe care le au elementele est-europene asupra vegetației și faunei (harta nr.1).

Elementele hipsometrice caracterizează practic un ținut de dealuri și coline domoale, cu diferențe mici de altitudine. Cea mai mare altitudine se află pe Dealul Naftul – 236,6, situat în partea de S-V a orașului, înălțime care scade treptat ajungând la valoarea minimă de 86,2 m în Lunca Bașeului, la sud de satul Bozieni. Altitudinea medie a reliefului este cuprinsă între 150-180 m. În partea centrală a teritoriului altitudinea medie este cuprinsă între 100 și 150 m pe când în partea sud-vestică altitudinea medie este mai ridicată cuprinzând valori între 150-200 m.

2. AȘEZAREA ÎN CADRUL REGIONAL

Din punct de vedere regional teritoriul orașului Săveni este înglobat în regiunea Câmpiei Moldovei, prezentând un aspect larg, vălurat, cu interfluvii colinare sub forma unor platouri mici și joase. Orașul propriu-zis este amplasat pe partea stângă a râului Bașeu (aprox. 90%), pe albia majoră și pe terasa de 10-20 m a Bașeului, alcătuită din luturi nisipoase în partea superioară și nisipuri la bază (harta nr.1).

3. POZIȚIA FAȚĂ DE ALTE AȘEZĂRI OMENEȘTI

În cadrul județului Botoșani, orașul Săveni este încadrat de 5 comune după cum urmează:

– limita sudică desparte teritoriul orașului Săveni de comuna Vlăsinești pe linia

șesul Bașeului – Dealul din Față și Dealul Fundul Bodeasa;

– limita nord-estică este dată de linia Dealul Șerpărie – Valea Bodeasa – Dealul

Bodeasa – Dealul Avrămeni, care delimitează teritoriul orașului Săveni de

teritoriul comunei Avrămeni;

– limita vestică este marcată de hotarul cu comuna Știubieni pe linia Valea

Colțatului – Valea Glodului Alb;

– limita nord-vestică se desfășoară între DN 29 spre Podriga și Valea Glodul

Alb, marcând hotarul comunei Drăgușeni;

– limita sud-vestică reprezintă granița cu comuna Ungureni pe o distanță relativ

mică.

Între aceste limite distanțele maxime N-S și E-V sunt de aproximativ 8 km respectiv 10 km. Limita cu teritoriul comunei Vlăsinești este cea mai mare circa 12,8 km în linie dreaptă, iar cea mai scurtă fiind cu comuna Ungureni de circa 1,5 km.

În raport cu celelalte zone urbane ale județului, orașul Săveni se află la o distanță de 35 km față de reședința de județ – Botoșani, 43 km de municipiul Dorohoi și 41 km față de orașul Darabani.

Cu o suprafață de 5867 ha și o populație de 8145 locuitori ce aparțin orașului Săveni și satelor aferente: Bodeasa , Bozieni, Chișcăreni, Petricani și Satu-Nou, Săveni-ul reprezintă 0,8 % din suprafața județului și 4,8 % din populația lui.

4. POZIȚIA ÎN RAPORT CU CĂILE DE COMUNICAȚIE

Încă de la începuturi orașul Săveni a fost așezat la întretăierea unor vechi artere de circulație: drumul de pe valea Bașeului cu cel ce leagă Târgul Botoșaniului cu Valea Prutului. Astăzi Săveniul reprezintă un pol față de care satele din jur au avut și au relații economice, sociale și culturale. Artera rutieră principală a orașului este DN 29 care pe lângă faptul că intersectează mai multe drumuri județene cum ar fi: DJ 282 Trușești-Săveni-Drăgușeni și DJ 289 Dorohoi-Știubieni-Săveni asigură și legătura orașului cu reședința de județ, cu punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova –Stânca Costești și face legătura cu județul Iași (harta nr.2).

Prin construcția căii ferate Dângeni-Săveni, inaugurată la 12 iunie 1991, orașul a făcut un pas mare către civilizație și totodată a fost integrat traficului feroviar național. Păcat că nu a fost întreținută, alunecările de teren au făcut-o impracticabilă în doar câțiva ani. Astăzi cea mai apropiată stație de cale ferată care deservește populația orașului este situată la 12 km pe DN 29 în localitatea Ungureni.

HARTA NR.2. POZIȚIA GEOGRAFICĂ A ORAȘULUI SĂVENI ÎN CADRUL JUDEȚULUI BOTOȘANI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

CAPITOLUL II

CARACTERE FIZICO-GEOGRAFICE

1. RELIEFUL

1.1. ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ ȘI EVOLUȚIA PALEOGEOGRAFICĂ

Așa după cum am amintit, teritoriul studiat aparține Câmpiei Moldovei care din punct de vedere geostructural este amplasată pe o unitate de platformă veche numită Platforma Moldovenească ce reprezintă continuarea pe teritoriul țării noastre a Platformei Ruse. Cel mai apropiat foraj și totodată cel mai reprezentativ pentru Câmpia Moldovei este cel de la Todireni care a pătruns până la 1433 m în scoarța terestră și a

Fig. 3

permis distingerea a două etaje structurale, soclul (fundamentul) și cuvertura (fig.3).

Soclul a fost interceptat între 1433 m și 950 m adâncime, fiind constituit din roci dure precambriene rezultate în timpul orogenezei huroniene ceea ce denotă că în acea perioadă ,în această zonă, exista un relief montan.

Cuvertura s-a format de-a lungul a trei ere : paleozoic, mezozoic, neozoic și în perioada cuaternară, în trei cicluri de sedimentare acumulându-se deasupra soclului o grosime de 950 m.

În paleozoic soclul suferă o primă scufundare, instalându-se deasupra lui o mare epicontinentală Protothethys marcând începutul primului ciclu de sedimentare. Sedimentele interceptate între 950 m și 520 m adâncime au în constituție marne negre, gresii negricioase, cenușii și albinoase, iar cele dintre 520 m și 212 m prezintă calcare negricioase cu intercalații de marne ce apar la suprafață în malul Prutului, între Rădăuți și Mitoc. În silurian are loc o ușoară mișcare de ridicare a soclului ce a determinat retragerea apelor marine spre sud și vest ieșind la suprafață o câmpie de acumulare marină, care a fost supusă acțiunii agenților externi.

În mezozoic începe al doilea ciclu de sedimentare, determinând o nouă coborâre a soclului peste care au înaintat apele Mării Tethys. Sedimentele interceptate între 212 m și 157 m adâncime prezintă gresie calcaroasă și cenușie verzuie cu cristale mici și rare de pirită.

În era neozoică are loc o nouă înălțare a soclului determinând retragerea apelor marine și apariția la suprafață a un ei câmpii, supusă ulterior acțiunii agenților externi. Cu siguranță, în acea perioadă, acest teritoriu se afla într-un climat cald și arid de pustiu intertropical, ca dovadă există formarea de nisipuri în urma procesului de dezagregare a rocilor. Cel de-al treilea ciclu de sedimentare a început odată cu instalarea Mării Sarmatice. Între 157 m și 150 m adâncime cuvertura este alcătuită din gresii, marne și gipsuri badeniene, ultimele având un orizont mai gros spre nord-vest către Darabani și mai slab evidențiate către Săveni.

Între 150 m și 135 m adâncime apar marnele nisipoase și calcaroase ,iar mai spre suprafață între 48 m și 3 m sunt prezente marne argiloase cenușii și marne nisipoase. Ulterior apele Mării Sarmatice deplasându-se pe direcția nord-vest, sud – est, lasă în urmă o câmpie ce va fi transformată de agenții externi mai întâi într-un relief de platouri, apoi în coline și dealuri ce sunt modelate și astăzi.

În era cuaternară se formează depozitele sedimentare de origine fluvială sub formă de terase în cadrul Văii Bașeului, ori aluviuni de luncă constituite din nisipuri, prundișuri, argile și luturi. Culmile dealurilor joase din Bazinul Bașeului până la Prut sunt acoperite de cuvertura formațiunilor loessoide (luturi) dezvoltate pe marnele nisipoase (harta nr.4). Depozitele coluviale sunt reprezentate prin materialele fine spălate de pe versanți și depuse la baza lor.

HARTA NR.4 HARTA GEOLOGICĂ A TERITORIULUI ORAȘULUI SĂVENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

Fig.6

Fig.5

Mișcările tectonice și seismicitatea

Au fost identificate mai multe linii de maxime magnetic legate de erupțiile paleozoice ce s-au produs pe fracturi crustale, cea mai apropiată de zona noastră fiind linia Drăgușeni-Avrămeni-Movila Ruptă, ce a favorizat scufundarea platformei spre vest și sud. Mișcările actuale ale scoarței indicn acea perioadă ,în această zonă, exista un relief montan.

Cuvertura s-a format de-a lungul a trei ere : paleozoic, mezozoic, neozoic și în perioada cuaternară, în trei cicluri de sedimentare acumulându-se deasupra soclului o grosime de 950 m.

În paleozoic soclul suferă o primă scufundare, instalându-se deasupra lui o mare epicontinentală Protothethys marcând începutul primului ciclu de sedimentare. Sedimentele interceptate între 950 m și 520 m adâncime au în constituție marne negre, gresii negricioase, cenușii și albinoase, iar cele dintre 520 m și 212 m prezintă calcare negricioase cu intercalații de marne ce apar la suprafață în malul Prutului, între Rădăuți și Mitoc. În silurian are loc o ușoară mișcare de ridicare a soclului ce a determinat retragerea apelor marine spre sud și vest ieșind la suprafață o câmpie de acumulare marină, care a fost supusă acțiunii agenților externi.

În mezozoic începe al doilea ciclu de sedimentare, determinând o nouă coborâre a soclului peste care au înaintat apele Mării Tethys. Sedimentele interceptate între 212 m și 157 m adâncime prezintă gresie calcaroasă și cenușie verzuie cu cristale mici și rare de pirită.

În era neozoică are loc o nouă înălțare a soclului determinând retragerea apelor marine și apariția la suprafață a un ei câmpii, supusă ulterior acțiunii agenților externi. Cu siguranță, în acea perioadă, acest teritoriu se afla într-un climat cald și arid de pustiu intertropical, ca dovadă există formarea de nisipuri în urma procesului de dezagregare a rocilor. Cel de-al treilea ciclu de sedimentare a început odată cu instalarea Mării Sarmatice. Între 157 m și 150 m adâncime cuvertura este alcătuită din gresii, marne și gipsuri badeniene, ultimele având un orizont mai gros spre nord-vest către Darabani și mai slab evidențiate către Săveni.

Între 150 m și 135 m adâncime apar marnele nisipoase și calcaroase ,iar mai spre suprafață între 48 m și 3 m sunt prezente marne argiloase cenușii și marne nisipoase. Ulterior apele Mării Sarmatice deplasându-se pe direcția nord-vest, sud – est, lasă în urmă o câmpie ce va fi transformată de agenții externi mai întâi într-un relief de platouri, apoi în coline și dealuri ce sunt modelate și astăzi.

În era cuaternară se formează depozitele sedimentare de origine fluvială sub formă de terase în cadrul Văii Bașeului, ori aluviuni de luncă constituite din nisipuri, prundișuri, argile și luturi. Culmile dealurilor joase din Bazinul Bașeului până la Prut sunt acoperite de cuvertura formațiunilor loessoide (luturi) dezvoltate pe marnele nisipoase (harta nr.4). Depozitele coluviale sunt reprezentate prin materialele fine spălate de pe versanți și depuse la baza lor.

HARTA NR.4 HARTA GEOLOGICĂ A TERITORIULUI ORAȘULUI SĂVENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

Fig.6

Fig.5

Mișcările tectonice și seismicitatea

Au fost identificate mai multe linii de maxime magnetic legate de erupțiile paleozoice ce s-au produs pe fracturi crustale, cea mai apropiată de zona noastră fiind linia Drăgușeni-Avrămeni-Movila Ruptă, ce a favorizat scufundarea platformei spre vest și sud. Mișcările actuale ale scoarței indică o înălțare pe teritoriul județului Botoșani și o coborâre în împrejurimile Iașului. În prezent ridicarea podișului se face cu o intensitate de 3-5 mm/an în nord-vest, scăzând până la 1 mm/an în sud. Din punct de vedere seismic teritoriul orașului Săveni este afectat de „cutremurile moldovice”, ale căror focare sunt situate în zona Vrancei, și pot fi simțite maxim până la 6 grade pe scara Richter.

Cutremurele din 10 noiembrie 1940 și 4 martie 1977, cele mai devastatoare pentru țara noastră din ultimul secol, au fost înregistrate la Botoșani și Dorohoi cu intensitate sub 6 grade pe scara Richter.

Resursele subsolului

Teritoriul orașului Săveni este alcătuit în întregime din formațiuni sedimentare și este sărac în resurse ale subsolului. Argilele sunt cele mai răspândite roci ,fiind utilizate pentru trebuințe gospodărești, mai ales la obținerea chirpicilor, material dominant în zonă la majoritatea construcțiilor. În prezent localnicii nu folosesc argila la obținerea unor produse ceramice cum ar fi cărămizi, țigle și chiar vase. De asemenea luturile loessoide sunt folosite la repararea pereților construcțiilor din chirpici.

În câteva puncte de pe teritoriul orașului apare marna în denumirea populară de „humă”: „La Humărie”, „La Chetrărie”, „Valea Boului”.

Apele freatice prezente la mică adâncime pe versanții dealurilor, în șesul Bașeului, constituie și o sursă de alimentare cu apă potabilă a populației orașului Săveni, majoritatea izvoarelor fiind bogate și de bună calitate.

MORFOGRAFIE ȘI MORFOMETRIE

Prezentând culmi deluroase joase, zona studiată este drenată de Bașeu, Jijia și afluenții lor, factori ce au acționat decisiv în geneza și evoluția reliefului alături de climă, vegetație, faună și om. Sub acest aspect teritoriul orașului Săveni se încadrează în compartimentul Jijiei superioare și a Bașeului, părți componente ale Câmpiei Moldovei.

Trăsăturile specifice ale reliefului sunt definite de succesiunea de culmi și platouri interfluviale, care sunt orientate și descresc ușor dinspre NV spre SE, de frunți de cueste, cornișe de desprindere, văi, precum și o gamă variată de procese geomorfologice actuale.

Altitudinea medie a reliefului Câmpiei Moldovei în compartimentul nordic este de 150-200 m,(harta nr.7), însă dealurile și colinele de pe teritoriul orașului Săveni

HARTA NR.7. HARTA HIPSOMETRICĂ A TERITORIULUI ORAȘULUI SĂVENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

depășesc în câteva puncte această valoare, în Dealul Naftuli înregistrându-se maxima absolută de 236,36 m, mai puțin cu 33 m decât maxima câmpiei ( 269 m) în Dealul Bodron în apropiere de Coțușca.

Altitudinea minimă coboară până în luncile Bașeului, Podrigăi și Bodesei sub 100 m, minima absolută fiind de 85,9 m în șesul Bașeului în dreptul torentului Valea Adâncă spre Bozieni, rezultând o altitudine medie de 161,1 m.

Pentru o mai corectă poziționare a formelor de relief teritoriul este divizat în 3 compartimente în funcție de văile Bașeu, Glodul Alb, Valea Boului, Podriga, Bodeasa:

Compartimentul sudic între Valea Boului și Valea Glodul Alb aparține în mare măsură satelor Petricani și Chișcăreni suprapunându-se pe Dealul Naftuli recunoscut ușor printr-un impunător releu. La sud de V. Glodul Alb se află Dl. Glodul Alb ce pătrunde dinspre Mihai Viteazul, iar la sud dinspre Știubieni pătrunde Dl. Deasupra Glodului Alb (223,3 m) numit și Dl. Știubieni pe versanții nordici ai acestuia ce dau spre V. Bașeului până la altitudinea de 150 m vetrele satelor Chișcăreni și Știubieni.

Compartimentul nord-vestic între V. Bașeului și V. Boului cuprinde Dl. Germănoaia (178,9 m) cu desfășurare între V. Bașeului și V. Podriga, pe versanții sudici coborând până la lunca Bașeului vatra Satului Nou. Între V. Boului și V. Podriga se extinde dinpre Drăgușeni, Dl. Sărăturilor (174,7 m) venind în contact spre sud cu șesul Bașeului. Cu expunere spre sud – sud -vest, vatra orașului Săveni ocupă versanții dintre V. Boului și V. Bașeului urcând până la 140 m în zona Cimitirului Evreiesc.

Compartimentul nord-estic între V. Boului și V. Bodesei este dominat de Dl. Boului (215,9 m) cu movila Rot (218,13 m), continuat spre sud de Dl. Grindului (171,1 m) pe V. Hârtopului și Dl. Movilelor (183 m). Pe versanții estici ai Dl. Grindului coboară spre V. Bodesa satul cu același nume iar pe versanții sudici ai Dl. Movilelor pătrunde în lunca Bașeului satul Bozieni. La est de V. Bodesei cu extindere pe teritoriul comunei Vlăsinești se află Dl. Fundul Bodeasa iar spre Avrămeni Dl. Bodeasa (173,4 m).

Energia reliefului în Câmpia Moldovei este de 60-70 m însă în Câmpia Bașeului, respectiv Stepa Săvenilor se înregistrează 87 m. Fragmentarea orizontală a reliefului după cum reiese și din harta densității fragmentării (harta nr. 8) variază între 0 km/km2 în zonele de platou (Dl. Boului, Dl. Germănoaia, Dl. Sărăturilor) și 3 km/km2 în Dl. Știubieni (Hârtopul Petricani) și Dl. Bodeasa.

HARTA NR.8 HARTA DENSITĂȚII FRAGMENTĂRII RELIEFULUI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

Interfluviile au lărgimi în jur de 700-800 m, semnificativă fiind în acest sens utilizarea denumirii de „podiș”, de către localnici, pentru unele dealuri (Dl. Germănoaia).

HARTA NR.9. HARTA PANTELOR TERITORIULUI ORAȘULUI SĂVENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

După cum reiese din harta pantelor (harta nr.9) valori de sub 10 sunt specifice șesului Bașeului și platourilor dealurilor, valori de 3-50 în vetrele localităților (excepție Petricani). Pe majoritate versanților pantele au valori de 5-100, maximele înregistrându-se în Hârtopul Petricani și Dl. Bodeasa , unde depășesc 100.

Cunoașterea datelor morfometrice prezintă importanță practică în lucrările agricole. Astfel terenurile cu pantă peste 120 nu sunt admise pentru practicarea agriculturii, cultivate ele se vor degrada devenind ca și Hârtopul Petricani, terenuri ce oferă o priveliște dezolantă.

1.3. RELIEFUL STRUCTURAL

În relieful teritoriului studiat se remarcă cuesta (coasta) liniară dezvoltată pe partea dreaptă a văii Bașeului ce începe de pe teritoriul comunei Știubieni și se continuă spre est. Cuesta din Dl. Știubienilor este brăzdată de organisme torențiale (remarcându-se torentul Petricani), fruntea cuestei fiind înclinată cu 7-100 și afectată de eroziune, surpări și alunecări de teren.

Cele mai numeroase văi din cuprinsul Câmpiei Moldovei au direcția conformă cu structura geologică, monoclinală, cu înclinare generală nord-vest spre sud-est, văi numite consecvente. Din această categorie face parte V. Bodesei, V. Bașeului, V. Podriga, (V. Boului cu versanții aproape simetrici, larg deschiși) și șesuri care se dezvoltă destul de repede. Văile subsecvente sunt orientate perpendicular față de înclinarea straturilor contribuind decisiv la formarea cuestelor, reprezentativă fiind V. Glodul Alb și V. Boului pe sectorul Fântâna Dăscălache până la confluența cu Podriga. Văile obsecvente au direcția contrară înclinării straturilor geologice, lungime scurtă și apar mai mult sub formă de torenți cum ar fi V. Glodul Alb pe întregul sector săvinean. Trei văi permanente străbat teritoriul orașului Săveni, Valea Bașeului, Valea Podrigăi și Valea Bodesei, celelalte având doar câte un fir de apă domol (alimentat de izvoare) care de multe ori seacă în sezonul cald iar în perioadele cu precipitații abundente devin foarte furioase (V. Glodul Alb, Hârtopul Petricani, Valea Boului, Valea Colțatului, Valea Adâncă, Valea Hârtopului, Valea Glăvănesa).

Interfluviile sculpturale se prezintă sub formă de coline, dealuri și platouri joase, partea superioară a lor fiind acoperită cu luturi aluviale constituie suprafețe lipsite de degradări, bune pentru agricultură și oferă condiții optime pentru căile de comunicație.

Versanții sculpturali ocupă o mare parte din relieful teritoriului prezentând un microrelief caracteristic cu alunecări de teren, coluvii și organisme torențiale. Alunecările active sau frecvent reactivate aparțin tipului „în cuiburi”, cu adâncime de 1-5 m și alunecări sub formă de valuri ce afectează erodisolurile tuturor versanților cu pante mai mari de 150 (vezi harta pantelor). Alunecările vechi stabilizate prin înierbare au forma movilelor depășind uneori 10 m adâncime, utilizarea lor prin arătură fiind dificilă. Versanții mai puțin afectați de procesele geomorfologice prezintă Dl. Germănoaia și Dl. Sărăturilor cu excepția celor orientați spre V. Boului.

La contactul versanților cu platourile unor dealuri (Dl. Deasupra Glodului Alb, Dl. Știubienilor) apare o zonă de cornișă de desprindere sub formă liniară sau semicirculară afectată de surpări și chiar alunecări de teren.

Tot în categoria reliefului sculptural sunt ravenele , niște șanțuri prezente pe versanți, ce se dezvoltă de la o ploaie la alta adâncindu-se până la 5 m, mai numeroase apar pe versanții laterali ai V. Glodului Alb ce prezintă pante mari (7%).

1.4. RELIEFUL DE ACUMULARE

În lungul văilor principale precum și la schimbările mai importante de pantă se întâlnesc forme de relief de acumulare reprezentate prin șesuri și conuri de dejecție.

Șesurile (luncile) ocupă porțiunile cele mai coborâte ale reliefului fiind opera constructivă a râurilor, în decursul ultimilor 10 000 de ani.

Șesul Bașeului este un complex aluvionar cu o grosime între 3-20 m format din roci argiloase și argilo-nisipoase cu intercalații de nisipuri și prundișuri. Pe teritoriul orașului Săveni lățimea maximă a șesului depășește 1 km în zona de confluență a râului Podriga iar panta longitudinală scade sub 1o .După cum reiese din documentele istorice, acest șes era presărat cu iazuri și heleștee care au fost colmatate cu aluviuni argilo – nisipoase ce au dus la apariția unor suprafețe înmlăștinite în dreptul cărora Bașeul își pierdea individualitatea.(Păunescu et al, 1976)

După canalizarea și îndiguirea albiei râului în anul 1977, suprafața șesului a devenit uscată însă supusă permanent inundațiilor datorită depunerilor masive de aluviuni în albia minoră și mai ales prin creșterea vitezei apei. Astăzi albia minoră a Bașeului are o lățime maximă de 18 m în zona podului din beton ce face legătura cu stația C.F.R. Săveni, dar adâncimea a scăzut de la an la an ajungându-se frecvent la -2m și -5m în zona de confluență cu Valea Adâncă. Între Chișcăreni și Sat Nou, în șesul Bașeului se menține vechiul curs meandrat, o albie minoră fără legătură cu râul în care se acumulează apa de ploaie de pe versanții din jur. Recent, în șesul Bașeului au reapărut grădinile de legume, iar din albia minoră se extrage nisipul.

Șesul Podriga, limitat spre vest de Dl. Germania și spre est de Dl Sărăturilor, se lărgește progresiv spre confluența cu Bașeul (în dreapta satului Petricani) unde înregistrează cca. 300 m. Albia minoră a fost supusă lucrărilor de regularizare în anul 1981, vechiul curs meandrat menținându-se în dreptul Satului Nou. Adâncimea maximă se înregistrează în locul numit „La Chetrărie”- albia coborând între maluri până la minus 7 m scoate la zi gresia și se produc numeroase surpări.

Șesul Bodeasa este mai restrâns fiind mai tânăr și are o lățime maximă de 250 m la confluența cu V. Glăvăneasa. Albia minoră este relativ îngustă, cca. 2 – 3 m și puțin adâncă, minus 1,5 – 2 m. Șesul este înierbat și utilizat ca pășune. În perimetrul teritoriului se remarcă o terasă a Bașeului cu altitudine de 10 – 20 m pe care este amplasată vatra sudică a orașului Săveni.

Conurile de dejecție (depuneri de aluviuni) sunt prezente la partea terminală a organismelor torențiale ce intră în contact cu șesul Bașeului. Se remarcă în relief, conul dintre cursul părăsit și cel regularizat al Podrigăi (98,9 m) la confluența cu Bașeul.

1.5. RELIEFUL ANTROPIC

Formele de origine antropică se înscriu în peisaj ca elemente secundare. În numeroase puncte, localnicii exploatează argila și lutul pentru întreținerea și construcția de locuințe, excavațiile depășind 4 -6 m adâncime și, numite lutării (între Bozieni și Sîrbi în estul orașului pe șesul Bașeului).

Apar în relief numeroase ramblee (ridicări) și deblee (coborâri) ce însoțesc D.N. 29D (spre Avrămeni), D.J. 282 (spre Drăgușeni) și cale ferată (Dângeni – Săveni).

În teritoriul studiat se remarcă 7 movile dispuse pe partea stângă a Bașeului și una pe dreapta în zona șesului, care sunt catalogate drept morminte scitice.

La circa 2,5-3 Km de orașul Săveni pe culmea Dl. Boului prin zona cuprinsă între șoseaua Săveni – Aurel Vlaicu și drumul Săveni – Bodeasa, se află un grup de trei movile mari (9-11). Dintre acestea movila numărul 10 poartă numele de Movila Rot și are o înălțime de 218 m. La nord de cele trei movile, la circa 1,5 Km pe panta nord vestică a aceluiași deal, în apropiere de piatra cu indicatorul Km7 se găsesc două movile mici (12-13). Pe Dl. Movilelor la circa 2,2 Km est de orașul Săveni, se află două movile la distanță de 1,4 Km una de alta (14,15). În șesul Bașeului, la fântâna de la punte din care se alimentează o mare parte a locuitorilor satului Bozieni se află o movilă folosită agricol și împărțită între Vlăsinești și Bozieni. Într-un document din 11 aprilie 1546 sunt menționate mai multe movile, dintre care una pe locul unde se unesc hotarele Bodeasa și Vicoleni iar alte șapte la hotarul dintre Petricani și Știubieni.

1.6. PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE

Procesele de versant și de acumulare fluvială sunt cele mai frecvente în această zonă, dominând pluviodenudarea. Șiroirea apei provenite din precipitații, modelează mici șănțulețe numite rigole sau ogașe cu adâncimi până la 0,5m care pe terenurile arabile se astupă în timpul arăturii dar se mențin și se dezvoltă de la o ploaie la alta pe suprafețele înierbate. Rigolele sunt vizibile pe toți versanții cu înclinări mai mari de 6-7o, având ca efect spălarea orizonturilor superioare de sol și micșorarea fertilității lor. Elocventă din acest punct de vedere este turbiditatea Bașeului, Podrigăi și Bodesei imediat după ploile torențiale. Pe versanții înierbați cu înclinări mai mari de 5-10o, utilizați abuziv ca imașuri, eroziunea în adâncime a evoluat până la adâncimi de 2 m atingând roca în loc devenind ravene care în unele sectoare ale versantului ating 3-5 m. În sectorul cuestei Știubienilor, ravenele s-au transformat în adevărate văii numite torenți (Torentul Petricani) la care se adaugă și Valea Glodul Alb, Valea Colțatului, Valea Boului, Valea Adâncă, Valea Glăvăneasa. Toate aceste forme amintite (rigolă, ogaș, ravenă, torent), creează dificultăți pentru o utilizare adecvată a terenurilor.

Fig. 10 Alunecări de teren la obârșia Torentului Petricani

Fig.11 Ravena pe dealul Sărăturii

2. PARAMETRI CLIMATICI

2.1. PARTICULARITĂȚI CLIMATICE

Dorim să evidențiem o mare parte din fenomenele ce se petrec în atmosferă, folosind datele cele mai recente și complete de la stația meteorologică Avrămeni și bineînțeles unele observații personale care au marcat starea timpului sfârșitului mileniului doi.

Schimbările bruște ale stărilor de vreme sunt puse pe seama condițiilor fizico-geografice locale și mai ales a deschiderilor largi către est și vest a versanților văilor Jijia, Bașeu și Volovăț.

Activitatea antropică influențează direct și destul de puternic clima, constatăm cu dezamăgire că în ultimele două-trei decenii, primăvara și toamna sunt foarte scurte, deși întreaga zonă a României se înscrie într-un climat temperat continental cu patru anotimpuri.

2.1.1. Circulația generală a maselor de aer

Iarna, deasupra Câmpiei Moldovei pătrund anticiclonii Azoric și Euroasiatic cu mase de aer arctice ce au viteză de peste 100 km/h, producând ninsori abundente, viscole și temperaturi sub minus 30o C.

Primăvara, se extind ciclonii Mediteraneeni cu mase de aer calde determinând un regim pluviometric deficitar. În luna mai este o perioadă de tranziție cu un timp umed, bogat în precipitații cu alternanțe de temperaturi ridicate și coborâte.

Vara circulația maselor de aer oceanice dinspre nord-vest spre sud-est determină o vreme călduroasă, senină, calmă, cu înnorări slabe și de scurtă durată. Mai rar masele de aer rece polar ating spațiul Câmpiei Moldovei provocând averse reci de ploaie și răciri ale vremii.

În perioada de toamnă se extinde anticiclonul Azoric determinând o vreme călduroasă și uscată în august și mai răcoroasă în septembrie.

2.1.2. Radiația solară globală

Radiația solară globală la stația Avrămeni are o medie anuală de 111,80 Kcal/cm2, durata medie de strălucire a Soarelui fiind de 1825 ore, ziua cea mai lungă este 22 iunie [15 ore] și cea mai scurtă 22 decembrie [8 ore].

Pe teritoriul orașului Săveni , cea mai mare cantitate de radiație o primesc versanții sudici cu pante de 7-10o [135.5 Kcal/cm2/an] iar cea mai mică cantitate cade pe versanții nordici cu aceeași pantă. Toate aceste date pot fi folosite de localnici în zonarea culturilor agricole.

2.1.3. Temperatura aerului

Așa cum reiese din tabelul nr.1, temperatura aerului, în cei 44 de ani luați în calcul de stația Avrămeni (fig. 12) – a avut o medie anuală de 8.2oC, media maximă de 10.4 oC în anul 1990 și minima de numai 6.3 oC în 1942.

TABELUL NR. 1

Temperatura aerului [0 oC] în perioada 1956-2000

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

FIG. NR.12. REGIMUL TEMPERATURII AERULUI LA AVRĂMENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

Anii deosebit de reci au fost 1965, 1969, 1978, 1985, 1996 și deosebit de călduroși – 1958, 1960, 1966, 1975, 1983, 1990, 1992, 1994. Temperaturile extreme absolute au valori mari, maxima de 36,2 oC s-a înregistrat la 26.06.1963 iar minima de -27.8 oC la 20.01.1963. Din observațiile de după încetarea activității stației meteorologice Avrămeni , în ziua de 18.08.2000 termometrul a urcat la 39.8 oC. Temperatura la suprafața solului a înregistrat valoarea maximă de 65 oC în ziua de 17.07.1995 și valoarea minimă de -29.5 oC la 29.12.1996. Amplitudinile maxime absolute de 64 oC în adăpostul meteorologic și 24.5 oC la suprafața solului denotă caracterul continental excesiv a climei din această zonă.

2.1.4. Umiditatea aerului

Umiditatea aerului imprimă în multe cazuri aspecte de amănunt ale peisajului, valoarea medie anuală fiind de 81%, cu un minim în luna mai de 75% când se instalează o perioadă de uscăciune care diminuează recolta agricolă a anului în curs. Vara la ora 14 frecvența medie a umezelii aerului coboară până la 5-10%, iar iarna la aceeași oră înregistrează 35-40 %(tabelul nr.2).

TABELUL NR.2

Umiditatea relativă a aerului la stația Avrămeni (1964-1998)

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

2.1.5. Nebulozitatea

Nebulozitatea cea mai ridicată s-a înregistrat între anii 1964 – 1998 având o valoare medie anuală de 6,3 zecimi. Numărul mediu anual al zilelor senine este de 45 [mai multe în august si septembrie] iar diferența până la 365 de zile sunt zile noroase și acoperite(tabel nr.3).

TABELUL NR.3

Regimul anual al nebulozității la stația Avrămeni (1964-1998)

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

2.1.6 Precipitații atmosferice

Precipitațiile au o medie multianuală de 548 mm., media maximă înregistrându-se în luna iunie și minima în luna februarie (tabelul nr. 4)

TABELUL NR. 4

Cantități medii lunare și anuale de precipitații [mm] în perioada 1962-1997

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

Anul cel mai ploios a fost 1996 când au căzut 793,6 mm. Iar anul cel mai secetos 1967 cu 330,7 mm. Luna cea mai ploioasă a fost iulie 1991 când au căzut 226,4 mm iar luna cea mai secetoasă februarie 1976 cu 1,6 mm. Numărul mediu anual al zilelor cu precipitații este 135, cea mai mare probabilitate de a avea o zi cu precipitații o are luna iunie iar cea mai mică luna septembrie. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 h a fost de 77,9 mm în 18 iunie 1985 reprezentând 86,5 % din media plurianuală a lunii. Ploile torențiale provoacă mari inundații pe Valea Bașeului astfel în ziua de 27.06.1981, într-un interval de doua minute au căzut 9,1 mm .

FIG. NR.14. REGIMUL PRECIPITAȚIILOR ATMOSFERICE LA AVRĂMENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

Anual se înregistrează în medie 41 zile cu ninsoare, prima ninsoare căzută a fost în data de 16 octombrie 1976 iar ultima în aprilie 1985, deci numărul maxim posibil de zile cu ninsoare este 221.

Numărul de zile mediu anual cu solul acoperit de zăpadă este 72 – grosimea maximă absolută a stratului de zăpadă a fost de 66 cm în luna martie a anului 1971.

2.1.7 Vântul

Vântul se dezvoltă pe culoarele văilor Bașeu, Jijia și Volovăț orientate nord-vest, sud-est deci frecvențele cele mai mari le au vânturile de nord-vest [27.6 %] și cele de sud – est, iar cele mai mici frecvențe cele din vest [1,9 %] și sud-vest.

TABELUL NR. 5

Frecvența [%] , viteza [m/s] și media anuală a vântului în perioada 1964-1998

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

FIG.NR.15. FRECVENȚA VÂNTURILOR LA AVRĂMENI(1964-1998)

Valoarea calmului atmosferic este destul de mare și mai frecvent primăvara și vara. Viteza medie anuală a vântului este de 3,4 m/s, cele mai mari viteze avându-le vânturile din sud-est, deși viteza maximă absolută a fost înregistrată în luna aprilie 1987 din direcția sud -12,1 m/s.

2.1.8 Fenomene climatice

Înghețul – pe suprafața solului are o medie anuală de 147,0 zile (tabelul nr. 6), cel mai timpuriu îngheț de toamnă s-a produs la 14 septembrie 1973 și cel mai târziu îngheț de primăvară la data de 2 aprilie 1989. Numărul mediu anual de zile cu nopți geroase , sub minus 10 oC, a fost de 21 de zile.

Bruma – însoțește înghețul în sezonul rece când temperatura coboară sub

0 oC, timpul este senin și liniștit cu vânt slab. Anual se înregistrează o medie de 44 nopți cu brumă, cea mai timpurie brumă la stația Botoșani a căzut la 17 septembrie 1974 iar cea mai târzie la data de 17 mai 1986.

TABELUL NR. 6

Numărul mediu de zile cu brumă și îngheț în perioada 1962-1998

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

FIG.16. PLATFORMA METEOROLOGICĂ DIN INCINTA LICEULUI SĂVENI

Atât fenomenul de brumă cât și înghețul pot influența negativ în intervalul aprilie- octombrie evoluția normală a plantelor, provocând sterilitatea florilor și distrugerea mugurilor florali la plantele cerealiere.

Viscolul ce suflă din nord și nord-est poartă numele de crivăț fiind mai cunoscut iarna, ca vânt rece ce produce cele mai puternice viscole de la noi. Prin spulberarea stratului de zăpadă culturile agricole sunt supuse înghețurilor, iar depunerea zăpezii în locurile mai adăpostite dă naștere troienilor ce îngreunează circulația pe șosele. Anual se înregistrează în medie 5- 6 zile cu viscol, anii cei mai grei fiind 1966, 1969, 1981, 1985, 1991, 1996 când troienele au depășit 2 m înălțime. În 4-7 ianuarie 1966 viscolul a atins 200 km/h în Moldova.

Ceața este caracteristică pentru sezonul rece, însă se produce în fiecare lună, numărul mediu anual la stația Avrămeni a fost de 37,3 zile, mai frecventă în ianuarie,noiembrie și decembrie între orele 600 – 800.
Roua se formează în nopțile senine fără vânt din sezonul cald când diferența de temperatură dintre zi și noapte este de 10-20 oC, numărul mediu anual a fost de 80,7 nopți depășind rar 100 de nopți. S-a constatat că majoritatea culturilor folosesc nu numai apa din sol, dar și picăturile de apă din rouă și ceață.

TABELUL NR. 7

Numărul de zile/nopți cu ceață, rouă și grindină în perioada 1964-1998

SURSA: STAȚIA METEOROLOGICĂ AVRĂMENI

Grindina se produce rar dar provoacă pagube naturale de proporții în funcție de traseul urmat de nori. Numărul mediu anual de zile cu grindină este de 0.42 însă numărul maxim s-a înregistrat în anul 1989 cu trei grindine, doua dintre ele ce au căzut în luna aprilie aveau dimensiunea oului de porumbel, a spart țigla de pe case și a compromis plantațiile pomicole și viticole. La stația Avrămeni grindina a lipsit în perioada 1962-1966 și 1990 – 1996.

Poleiul, sub forma unui strat sticlos de gheață, se depune pe suprafața solului numai șase luni pe an în sezonul rece când temperatura oscilează între 0 oC și -1 oC, anual este prezent în medie 4,2 zile dar în anul 1995 au fost 19 zile. Are consecințe grave, sufocând culturile agricole, provocând derapaje sau îngreunând circulația pietonilor. Este mai frecvent pe șoseaua Săveni – Hănești, pe marginea iazului , conducătorii auto fiind avertizați în acest sens printr-un semn rutier.

Fig.17. ORAȘUL SĂVENI IMAGINEDE IARNĂ

Fulgerele și tunetele provoacă pagube materiale și chiar victime omenești, în special în rândul agricultorilor surprinși cel mai adesea la munca pe câmp. Anual se înregistrează în medie 26,0 zile cu astfel de fenomene, și numai în luna noiembrie nu se manifestă.

După cum reiese din climograma Walter –Leight de la stația Avrămeni( fig.18), fenomenul de secetă corespunde intervalului de vară-toamnă plasându-se în afara perioadelor de consum maxim de apă de către plante, când deja unele dintre ele au fost recoltate. Anual la Botoșani sunt în medie 98,2 zile de uscăciune, o perioadă având în medie 6-7 zile, numărul maxim lunar fiind în octombrie [12,0 zile] și minima în iunie [5,5 zile]. Între 1 septembrie și 6 octombrie 1982 s-a înregistrat cea mai lungă perioadă de secetă la Botoșani, de 36 zile, iar la nivelul țării secete deosebite au fost în anii1945 și 1946, cu urmări dramatice, fiind în ani succesivi. Seceta durează la Botoșani în medie 28,3 zile anual dar dacă se adaugă și durata medie a perioadei de uscăciune ce se întinde pe cca. 3 luni.

FIG.18. CLIMOGRAMA WALTER-LEIGTH AVRĂMENI

SURSA REVISTA GEOPOLIS

2.2. POLUAREA ATMOSFEREI

Este cunoscut faptul că România este o țară cu nivel mediu sau submediu de poluare a aerului având ca principală sursă industrializarea.

În zona orașului Săveni poluarea atmosferică este redusă în comparație cu celelalte zone urbane ale județului, ca urmare a inexistenței unei industrii prospere. Principala sursă de poluare a aerului este de natură antropică bazată pe procesele de combustie, deoarece în mai toate zonele orașului încălzirea se face cu lemne, păcură și mai rar cu cărbune. De asemenea, un rol destul de mic în poluarea atmosferică a Săveniului îl reprezintă traficul rutier, care poate fi considerat redus în comparație cu celelalte orașe.

3. APELE

3.1. CARACTERE GENERALE

Apa a avut întotdeauna pentru societatea umană o importanță vitală cu atât mai mult în nord-estul României unde se simte influența climatului continental de nuanță excesivă ce are ca efect evaporarea a 81 % din totalul precipitațiilor. Acest fapt se răsfrânge asupra diminuării rezervelor de apă potabilă, prezente sub forma apelor subterane și de suprafață, o problemă ce se va accentua în viitorul apropiat pe teritoriul orașului Săveni.

Hidrografia orașului Săveni este încadrată de două coordonate: apele subterane precum și râul Bașeu cu afluenții care prezintă următoarele caracteristici:

– au un curs meandrat, foarte bine evidențiat pe cursul inferior;

– albia minoră este în general slab conturată;

– are o pantă medie scăzută, Bașeul încadrându-se între 3-20‰ caracteristic

râurilor din Câmpia Moldovei.

Existența rețelei hidrografice actuale de pe teritoriul orașului Săveni este rezultatul interacțiunii dintre o serie de factori climatici și neclimatici cum ar fi: clima, alcătuirea geologică, relieful și solul zonei precum și amprenta antropică prin îndiguiri, desecări, derivații de debite, etc. Geologic, hidrografia orașului Săveni, este influențată de prezența rocilor permeabile, în special argile care prin gonflări pot ajunge până la 50 % din volum (Tufescu V,1977). Ca influență geomorfologică se remarcă fragmentarea mare a reliefului, prezența rigolelor, ogașelor și ravenelor, sau apariția unor izvoare de coastă în urma producerii alunecărilor de teren. Influența pedologică este dată de prezența, pe lângă cernoziom, și a solurilor halomorfe, hidromorfe și gleice, ultimele având legătură directă cu pânza freatică. Activitatea omului asupra proceselor de scurgere s-a desfășurat în decursul timpului direct sau indirect, cu intensități diferite, în funcție de posibilitățile tehnice ale fiecărei epoci istorice.

Într-o altă ordine de idei putem considera Bașeul și ca principal factor în apariția și dezvoltarea Săveniului. Crearea unei vetre de locuire pe partea stângă a cursului mijlociu a râului, pe terasa de 20 m și totodată prezența apelor freatice au dus la întemeierea unei așezări care de-a lungul istoriei a evoluat dăinuind și astăzi sub numele de Săveni.

3.2. APELE SUBTERANE

Apele subterane sunt mai greu de studiat și evaluat provenind din infiltrarea a 2 % din totalul precipitațiilor căzute anual în zonă (548 mm) și se împart în ape subterane de adâncime și ape freatice.

Apele subterane de adâncime pot fi analizate pe baza celui mai apropiat foraj, de la Dângeni, care a intersectat un strat acvifer ascendent la o adâncime de 300 m. Din probele preluate s-a stabilit că apa are o culoare negricioasă datorită prezenței sulfurii de fier și are circa 8,4 g/l clorură de sodiu și hidrogen sulfurat. Tipologic apele subterane de adâncime din zona noastră sunt din formațiuni bugloviene fiind întâlnite și pe văile inferioare ale pâraielor Ghireni, Volovăț, Podriga și pe cursul superior al Bașeului.

Apele freatice sunt cantonate la adâncimi mai mici, sunt potabile și pot fi utilizate de către localnici prin intermediul fântânilor și izvoarelor, însă ele sunt temporare, fiind alimentate din precipitații. Câmpia Moldovei este considerată unul din teritoriile cele mai sărace în ape freatice din țara noastră. Pe interfluviile acoperite de luturi, la altitudini de peste 160 m sunt mai puțin frecvente, dovadă fiind rarele fântâni „din câmp” cu nivel hidrostatic scăzut (adâncimi peste 3-5 m), calitativ situându-se la limita potabilității, mineralizarea lor crescând în urma perioadelor secetoase. Pe versanți și la baza versanților , apele freatice sunt mai bogate și în general potabile, având adâncimi între 0-10 m și constituie uneori și o sursă de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor; exemplu „Fântâna Macarencu”, „Fântâna Savitescu”, „Fântâna Țiganașu”. Aceste ape sunt ușor alcaline, pH-ul oscilând între 7-7,5 iar duritatea în jur de 200 G. Apele freatice intersectate de văi dau naștere la izvoare și sunt în număr mare. Victor Tufescu consideră că aceste tipuri de apă „ies la iveală cel mai frecvent ca izvoare pe valea Prutului aval de Rădăuți, pe Bașeu aval de Săveni …”. În lunca râului Bașeu nivelul freatic este aproape de suprafață favorizând instalarea vegetației hidrofile, în anii cu precipitații bogate. Există un schimb între apele freatice și râurile autohtone, din acest motiv Bașeul este puternic mineralizat și nepotabil. În anul 1977 pânza freatică a orașului Săveni a fost puternic afectată datorită canalizării râului Bașeu, care a avut ca efect scăderea nivelului freatic din șes și chiar de la baza versanților din jur.

3.3 LACURILE

Din analiza cursului râului Bașeu se observă că cele mai propice locuri pentru realizarea unor lacuri sunt pe cursul mijlociu al râului, deoarece albia majoră permite în acest sens cel mai bine cantonarea unei cantități de apă iar îndiguirile s-ar realiza și cu ajutorul unor factori naturali.

Chiar dacă orașul Săveni se află pe cursul mijlociu, nu putem vorbi de existența unui lac, iaz sau heleșteu, decât cu foarte mult timp în urmă. Prin documentele vremii se specifica astfel:

– la 24 aprilie 1542, Petru Voievod dăruiește „satul Petricani pe Bașeu cu iaz”.

– la 10 ianuarie 1708, moșia Săveni era cumpărată „cu vatră de sat, țarină,

fânaț, heleșteu”;

– la 1 octombrie 1809 este amintit iazul Săveni.

În sec. al XV-lea sunt amintite iazurile cu mori de pe valea Bașeului, multe din ele fiind desecate în perioada interbelică și mai puțin refăcute după 1945. Toate iazurile amintite de-a lungul vremii în zona Săveni au dispărut prin colmatare s-au au fost distruse de lucrările agricole mecanizate. Scopul realizării, la început, a acestor iazuri a fost satisfacerea unor necesități practice (piscicultura, adăpatul animalelor), ca mai târziu să se urmărească și oprirea undelor de viituri din anii ploioși sau realizarea unui „rezervor” de apă care să alimenteze populația, cum este cazul iazului Negreni construit între 1972-1976 la 11 km distanță de Săveni.

3.4. RÂURILE

Apele de suprafață de pe teritoriul Săveniului sunt reprezentate de către apele curgătoare astfel:

Fig.19. Râul Bașeu în dreptul orașului Săveni

– râul Bașeu –are o scurgere permanentă, își are izvoarele în dealul Ibănești-Herța la o altitudine de 330 m și primește acest nume după ce trece de satul Suharău, numit în trecut Vârful Bașeului. Are o lungime de 106 km până la vărsarea în Prut, ocupând locul doi în Câmpia Moldovei după Jijia. Are un bazin hidrografic cu o suprafață de 961 km2 care colectează ceilalți afluenți în sistem dendritic. Râurile din Câmpia Moldovei (Bașeu. Jijia, etc) se adună în sistem de tip dendritic (Băcăuanu V,1980) . Pe teritoriul orașului Săveni se află la jumătatea cursului , în sectorul mijlociu, având o lungime de 9 km, primind pe partea stângă în amonte de Săveni afluentul cu scurgere temporară Podriga. Debitul mediu anual al Bașeului la stația Știubieni este de 0,672 m3/s și ajunge la Ștefănești (aproape de vărsarea în Prut) la 1,846 m3/s, deci o triplare a debitului în cea de-a doua parte a lungimii sale la care au contribuit și râurile din această zonă. În variația debitelor medii anuale se observă o abatere pozitivă și una negativă ce corespund unor cicluri de aproximativ 10 ani (fig 8, fig.9). Apele mari de primăvară s-au produs în anii: 1953, 1956, 1969, 1970, 1971, 1981, 1985. Inundațiile din 1970 și 1971 au fost chiar catastrofale ducând la distrugerea mai multor poduri peste Bașeu. Inundațiile de la începutul verii au loc după căderea ploilor torențiale și s-au produs în anii: 1955, 1965, 1969, 1985, 1991, și au afectat imașul și fânețele șesului Bașeului. În 1969 s-a înregistrat valoarea maximă a debitului anual pe Bașeu, la Ștefănești- 6,90 m3/s (fig. 7). Apele mici corespund perioadelor secetoase din anotimpul de vară, începutul toamnei și iarna când apa este blocată sub formă de gheață. În anii: 1953, 1954, 1968, 1983, 1990, 1994 factorii meteorologici au determinat producerea unei scurgeri de ape scăzute. Între lunile iulie 1953 și februarie 1954 râul Bașeu a secat timp de 162 de zile. Debitul minim anual s-a înregistrat la Știubieni – 0,04 m3/s în 1954. Râul Bașeu transportă anual circa 22 milioane m3 de apă din care 43,3 % în anotimpul de primăvară. Temperatura medie anuală a apei înregistrată la postul pluviometric Șitubieni a fost de 90 C, iar data medie de apariției a primelor formațiuni de gheață este în jur de 1 decembrie, dispariția lor fiind în jur de 20 martie. Scurgerea solidă înregistrată la Știubieni pe Bașeu a fost de 0,58 t/ha/an.

FIG. 20. VARIAȚIILE DEBITELOR MEDII ANUALE PE RÂUL BAȘEU

SECȚIUNEA ȘTEFĂNEȘTI(1950-1990)

SURSA REVISTA GEOPOLIS

După 1990 pe terenurile sectorului particular localnicii au executat arături neadecvate de-a lungul pantei, au practicat un păstorit excesiv și irațional, toate acestea având ca efect accelerarea eroziunii solului. Din punct de vedere al calității apei râul Bașeu este degradat, locuitorii Săveniului putând utiliza apa doar la irigații și nu este indicat folosirea apei din râu la adăpatul animalelor.

– pârâul Podriga –izvorăște de pe teritoriul orașului Darabani având o lungime de 36 km și un bazin hidrografic cu o suprafață de 239 km2. Pe teritoriul Săveniului prezintă o lungime de aproximativ 5,5 km și după ce primește pe partea stângă pârâiașul Valea Boului se varsă în râul Bașeu în amonte de orașul Săveni. Are o lățime a albiei de 3-8 m, adâncimea variază între 0,5-1 m; panta de scurgere 1‰, adică un curs de viteză mică 0,250 m3/s cu o maximă până la 0,634 m3/s. Alimentarea pârâului depinde de precipitații în proporție de 90% (30% din zăpezi și 60% din ploi) și sub 10% din izvoare; debitul maxim 0,920 m3/s, minim 0,109 m3/s și mediu multianual de 0,398m3/s; scurgerea medie este de circa 10% iarna și toamna, 50% primăvara și 30% vara. Apa pârâului Podriga este puternic mineralizată, cu o concentrație medie în săruri de 1500-2000 g/m3 și duritatea totală de 200G.

– pârâul Bodeasa –izvorăște din comuna Coțușca, străbate o serie de sate și ajunge pe teritoriul Săveniului pe care îl străbate în partea estică pe o lungime de aproximativ 3,5 km. Prezintă un debit mic alimentat din precipitații iar ca afluenți, în zona Săveni primește o serie de torenți de pe Dealul Grind și Dealul Bodeasa.

Apele de suprafață de pe teritoriul orașului Săveni au fost supuse mereu acțiunii unor factori naturali și antropici. Dacă factorii naturali au adus modificări asupra variației debitului și nu numai, factorii antropici au dus uneori la schimbarea peisajului hidrografic prin îndiguiri, decolmatări, drenaje, etc. De exemplu ,în anul 1977, râul Bașeu a cunoscut o serie de transformări după amplele lucrări de decolmatare și regularizare a albiei râului. Tot în aceeași perioadă prin construirea lacului de acumulare de la Negreni s-au modificat și o serie de elemente caracteristice ihtiofaunei și chimismului apei. De asemenea în 1981 pe cursul pârâului Podriga au fost executate lucrări de regularizare, de decolmatare și consolidare a malurilor pe distanța Mileanca-Săveni.

3.5. PROBLEME ALE POLUĂRII APELOR

Poluarea – păcatul omului modern – este prezentă în apele teritoriului Săveni din ce în ce mai mult punând uneori în pericol sănătatea și chiar viața organismelor.

În urma utilizării apelor de către consumatori aceasta își schimbă compoziția, suferind modificări ale calităților sale naturale, nemaiputând servi în scopurile la care era folosită anterior. Apele restituite sunt ape uzate, care au o compoziție fizico-chimică și bacteriologică diferită de apa prelevată. Dintre factorii poluanți care duc la poluarea apelor orașului Săveni amintim: factorii demografici, reprezentați de populație; factorii urbanistici care au apărut odată cu evoluția orașului și factorii economici reprezentați de mica industrie de pe teritoriul Săveniului.

Sursele de poluare ale apelor săvinene, după proveniență sunt: apele uzate menajere, apele uzate zootehnice, și apele uzate industrial. În funcție de factorii poluanți și sursele de poluare se pot grupa și trei tipuri de poluare caracteristice orașului Săveni:

– poluarea biologică –este cel mai vechi tip de poluare și este strict legat de

prezența omului;

– poluarea chimică este prezentă în cantități mari în zonă prin pătrunderea în

apă a unor substanțe de natură organică sau anorganică (tabelul nr.8).

TABELUL NR.8

SURSA: AGENȚIA DE GOSPODĂRIRE A APELOR BOTOȘANI

– poluarea naturală apare independent de activitatea social-economică a omului ca urmare a încărcării apelor de suprafață cu suspensii de natură minerală (nisip sau argilă fină) sau organică (resturi de animale sau plante aflate în descompunere). Pe râul Bașeu această poluare apare foarte evident și într-o cantitate foarte mare în timpul apelor mari când râul are capacitate mare de transport.

Chiar dacă orașul Săveni este prevăzut și cu o stație de epurare a apelor acestea rămân în continuare poluate, iar râul Bașeu devine o sursă de apă nepotabilă putând fi folosită doar la irigații.

4. VEGETAȚIA

Peisajul actual al orașului Săveni aparține zonei de silvostepă, la alcătuirea covorului vegetal participând elemente ce se încadrează fitogeografic districtului Câmpiei Moldovei, subprovincia podolică-moldovă, provincia est carpatică, regiunea central europeană.

4.1. ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU A ELEMENTELOR FLORISTICE

Originea și evoluția în timp și spațiu a elementelor floristice care caracterizează teritoriul orașului Săveni stă sub semnul modificărilor aduse silvostepei de către perioadele glaciare și postglaciare. Astfel în wurm, considerată de către fitogeografi cea mai drastică eră glaciară pentru silvostepă și numai, pădurile de foioase s-au putut menține numai în locuri bine adăpostite (Băcăuanu V, 1980) . Acest lucru dă o explicație geografică inexistenței unei păduri bine dezvoltate pe teritoriul orașului Săveni.

Schimbările climatice din perioadele postglaciare (încălzirea treptată a climei, variația umidității și aridității) au favorizat în schimb apariția unui strat ierbos foarte bine evidențiat, în spațiul Câmpiei Moldovei. Vegetația ierboasă ocupă suprafețe mari ca urmare a defrișării pădurilor și extinderii culturilor agricole.

Diversitatea vegetației postglaciare, cu restrângeri și extinderi de zone, cu dispariții și apariții succesive de noi specii, împletite cu influențele pozitive și negative aduse de către om, au creat din zona nord-estică a României un mozaic al vegetației.

4.2. TIPURI DE VEGETAȚIE

Analizând teritoriul orașului Săveni putem spune, din punct de vedere fitografic, chiar biogeografic, că acesta este influențat de patru coordonate importante:

– râul Bașeu, care cuprinde o vegetație de luncă foarte bine evidențiată;

– cele 27 de ha de pădure situate pe versantul nordic al dealului Naftulii;

– pârâul Podriga situat în nord-vestul orașului;

– pârâul Bodeasa situat în nord-estul orașului.

Aceste patru elemente formează un adevărat ecosistem care conferă totodată și o anumită notă de originalitate orașului.

Vegetația zonală

Toate speciile de plante, existente pe teritoriul orașului s-au adaptat unui climat cu precipitații reduse, și acelei influențe din est care provoacă veri secetoase și ierni geroase bogate în zăpezi.

Fig. 21 Păduricea de pe Dealul Naftulii

Pădurile de foioase sunt slab reprezentate întâlnindu-se numai 27 de ha situate pe versantul nordic al dealului Naftulii. Pădurea a fost plantată acum 5 decenii și are drept scop oprirea alunecărilor de teren foarte frecvent întâlnite în zonă. Dintre speciile de arbori amintim: salcâmul (Robinia pseudocacia), mesteacănul (Betula verrucosa), teiul (Tilia cordota), cireșul sălbatic (Cerasus avilum) etc.

Alături de aceste specii în pădurile de silvostepă, cum este și cea de pe Dealul Naftuli, se întâlnesc două straturi:

– stratul arbustiv, format din: corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea),

măceș (Rosa conina), soc (Sambucus nigra), mărul pădureț (Malus silvestris), cătina albă (Hippophae rhamnoides)

– stratul ierbos, reprezentat prin flora de mull, care cuprinde următoarele specii: vânarița (Asperula odorata), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), floarea paștelui (Anemone nemorosa), umbra iepurelui (Asparagus officinalis), feriga (Dryopteris filix –mas), firuța de pădure (Poa nemoralis), ciuboțica cucului (Primula officinalis), urzica vie (Urtica dioica), urzica moartă (Lamium album), lăcrămioara(Convallaria majalis) etc.

Pajiștile aride sunt foarte bine reprezentate și sunt formate din: firuță (Poa pratensis), păiuș (Festuca valesiaca), firuță cu bulb (Poa bulbosa), bărboasa (Botriocholoa schaemum), etc. Datorită acțiunilor antropice și a pășunatului intensiv și în afara termenelor stabilite , speciile menționate mai sus încep să se afle într-un procent din ce în ce mai mic în ultima perioadă, făcându-și loc într-un procent destul de mare unele plante, cum ar fi: cucuta (Conium maculatum), coada calului (Equisetum arvense), mătrăguna (Atropa belladona), baraboiul (Chaerophyllum bulbosum), măsălarița (Hyoscyamus niger), holera (Xanttium spinosum), pelinul (Artemisia absinthium), pojarnița (Hypericum perforatum), etc.

Un loc deosebit în vegetația de pe teritoriul orașului Săveni îl ocupă plantele medicinale. Dintre acestea amintim: coada șoricelului (Achillea millefolium), mușețelul (Matricaria chamomilla), păpădia (Taraxacum officinale), cimbrul (Calamintha officinalis), podbalul (Tussilaga farfara), menta (Mentha piperata), etc.

Toate aceste plante și încă multe altele, formează un adevărat peisaj de silvostepă, ducând uneori la lărgirea procesului de eroziune și la dezvoltarea unor specii de plante slab productive.

4.2.2.VEGETAȚIA INTRAZONALĂ

Vegetația intrazonală ocupă o suprafață restrânsă în comparație cu vegetația zonală, și este situată în general pe valea Bașeului și a pâraielor Bodeasa și Podriga, contribuind la diversificarea fitogeografiei locale, oferind în același timp o notă de originalitate peisajului geografic al orașului. Vegetația intrazonală este întâlnită pe teritoriul orașului Săveni sub formă de:

A. Vegetație palustră, care apare în unele zone atât pe principalele cursuri de apă cât și pe versanții afectați de alunecări de teren și uneori în preajma izvoarelor de coastă sub formă de mici areale aflate în exces de umiditate, fapt care determină clasificarea speciilor de plante în două categorii:

– plante higrofile (iubitoare de umiditate). Sunt răspândite atât în zonele mlăștinoase ale orașului cât și zonele umede caracterizându-se prin frunze mari, tulpini înalte și rădăcini mici. Dintre aceste specii amintim: rogozul (Carex raparia), papura (Typha latifolia), stuful (Phragmites communis), izma broaștei (Mentha aquatica), etc.

Fig.22 Vegetație hidrofilă în lunca Bașeului

– plante hidrofile (care stau numai în apă). Ele se întâlnesc numai în apă și pot fi deosebite după varietatea frunzelor, fapt ce face să fie clasificate în plutitoare, submerse și aeriene.

De asemenea ,rădăcinile acestor plante au mai mult rolul de susținere și mai puțin de absorbire a apei. Printre aceste specii se numără: săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), cosorul (Ceratophylum demersum), lintița (lemna minor) și iarba broaștei (Hydrocharis morsus-ranae).Toate aceste specii pot fi întâlnite pe teritoriul orașului, într-un număr mai mare la confluența Bașeului cu pârâul Podriga și cu pârâul Bodeasa, formând foarte rar mlaștini de tip eutrof, deoarece alimentarea cu apă se face din precipitațiile atmosferice și din apele care provin din albia minoră a râurilor. În nord-estul Moldovei aceste tipuri de mlaștini sunt cunoscute sub denumirea de bahne.

B. Vegetația halofilă , care este prezentă pe teritoriul orașului datorită unor influențe geologice și climatice. Astfel, acest microbiotop al ecosistemului fitogeografic al orașului apare , în primul rând, datorită intercalațiilor de marne salinizate în sedimente sarmațiene, iar, în al doilea rând, datorită acelui climat continental excesiv din Est care provoacă veri secetoase, favorizând evaporația și transformând unele terenuri agricole în sărături (denumire întâlnită la localnici). Vegetația intrazonală întâlnită în aceste locuri prezintă tulpini groase, suculente și rădăcini care pot absorbi apă cu concentrație mare de NaCl (5%) fiind caracterizată de unele specii care se împart în trei categorii:

– plante halofile tipice (întâlnite permanent pe solurile salinizate): sărățica (Salicornia herbacea), albăstrica (Aster tripolium), pelinul (Artemisia absinthium), iarba de sărătură (Suaeda maritima);

– plante terțiar halofile – iarba câmpului (Agrostis stolonifera), pirul (Agrophyrum repens), talpa gâștei (Tripolium fragiferum), etc.

– plante secundar halofile (care preferă solurile salinizate): păiușul de sărătură (Paccinellia distrans), creasta cocoșului (Glosia eristata), etc.

C. Vegetația de luncă, reprezintă vegetația intrazonală mai restrânsă ca număr de specii pe teritoriul orașului. Elementele vegetative de luncă se împart în două straturi: unul ierbos format din păiuș (Festuca patensis), trifoi (Trifolium repens), zâzania (Lolium perenne), firuța de câmp (Poa pratensis), etc, și un strat lemnos reprezentat de salcie (Salix alba), plop (Populus alba, Populus nigra), răchită (Solix purpurea), specii întâlnite rareori și izolat atât în lunca Bașeului cât și pe lângă celelalte pâraie.

4.3. PROCESUL DE ANTROPIZARE A VEGETAȚIEI ȘI VALORIFICAREA RESURSELOR VEGETALE

Natura, dintotdeauna, a fost considerată o sursă de venit fapt care a adus adeseori la o valorificare nerațională a resurselor naturale.

Acțiunea antropică asupra vegetației orașului Săveni poate fi privită sub două aspecte:

– pozitiv – prin plantarea acum 50 de ani a celor 27 ha de pădure pe dealul Naftuli, cu scopul declarat de a preîntâmpina producerea unor alunecări de teren de proporții. Respectiva zonă de pădure pe lângă faptul că restabilește un echilibru natural mai deservește și ca loc agrement pentru săvineni, în special în zilele de vară;

– negativ – aspect care se datorează unor procese ca: dezvoltarea unei agriculturi intensiv neraționale din perioada predecembristă, precum și creșterea demografică. Covorul vegetal a fost afectat în special, de creșterea suprafeței terenului arabil prin arăturile făcute dea lungul curbelor de nivel, favorizând apariția unor plante slab productive. Pășunatul intensiv a dus la dispariția unor specii de plante și arbuști precum și la accentuarea procesului de eroziune.

De asemenea modernizarea drumurilor și construcția căii ferate Dângeni – Săveni a contribuit la modificarea peisajului geografic al zonei, influențând în mod indirect și pe cel fitogeografic.

În interiorul orașului s-a ținut cont de planul de urbanism necesar, formându-se mai multe parcuri cu o vegetație specifică tocmai pentru a crea locuitorilor o stare de confort și recreare.

Valorificarea vegetației din zona Săveni se realizează într-un proces foarte mic și lent prin: valorificarea unor plante medicinale și prin cultivarea unor pășuni cu fânețe folosite în creșterea animalelor. Literatura de specialitate afirmă că în zonele de silvostepă pajiștile sunt mai reduse ca extindere și de mai slabă calitate și productivitate (2000 – 4000 kg masă verde la ha), consecință a degradării și ruderalizării lor prin pășunat excesiv.

5. FAUNA

5.1. EVOLUȚIA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU A FAUNEI

Fauna actuală, din nord-estul României, a fost determinată în mare măsură de perturbațiile și de deplasările speciilor în timpul glaciațiilor. În stabilirea unui istoric a faunei din zona Săveni s-au întâlnit oarecare greutăți datorită inexistenței unor dovezi sau studii aprofundate în acest sens. Totuși, consultând unele lucrări de specialitate se poate observa o apariție destul de veche a unor elemente faunistice pe aceste meleaguri. Astfel, în badenian, sunt menționate vertebratele terestre iar în sarmațian apar primele forme de rozătoare. Tot în această perioadă păsările au cunoscut o amplă evoluție atingând marea lor diversitate prezentă și astăzi. Cuaternarul a reprezentat pentru faună o adevărată „revoluție” deoarece în această perioadă s-au individualizat noi specii, au dispărut altele și s-au conturat noi areale. Perioadele glaciare au avut un rol hotărâtor iar majoritatea speciilor s-au format și adaptat rigorilor acestora. În interglaciarul günz-mindel pe baza unui climat cald și uscat și a diferențierilor anotimpuale au apărut primii strămoși ai lupilor și vulpilor. În interglaciarul riss-würm prin prezența unui climat relativ blând se individualizează o serie de specii și subspecii cu adaptabilitate la stepă și silvostepă. În würm se creează un complex faunistic cu un caracter climatic moderat care a adus la apariția în zona noastră a unor specii de căprioare, mistreți și tauri.

Potrivit lui Constantin Drugescu originea actuală a faunei de câmpie stă sub migrațiile pe care le-au avut speciile din refugiul glaciar aralo – caspic.

CARACTERE GENERALE ALE FAUNEI

Lumea animală se corelează și asociază cu vegetația care îi este suport de viață și adăpost, teritoriul orașului Săveni fiind populat de speciile silvostepei și uneori își fac apariția mamiferele mari din cele mai apropiate păduri cu suprafețe mai mari (Hănești, Avrămeni).

Fauna specifică zonei orașului Săveni se încadrează în Provincia Sarmatică (caracteristică Podișului Moldovei) cu un număr destul de mare atât ca specii cât și ca indivizi, care au fost nevoiți să suporte unele transformări și să se adapteze unor condiții cum ar fi cele:

– geomorfologice – înălțimi de 200-250 m și prezența unui relief accidenta

prin alunecări de teren și eroziuni;

– climatice – temperaturi foarte scăzute iarna precum și unele dezechilibre

naturale (secetă, ploi torențiale, ploi cu grindină);

– pedologice – prezența solurilor zonale și azonale și în special a

cernoziomurilor bogate în humus;

– hidrologice – existența pe teritoriul orașului Săveni a râului Bașeu și a

pâraielor Podriga și Bodeasa.

Elementele faunistice sunt caracteristice zonelor de silvostepă și au fost supuse mereu la noi condiții de adaptabilitate. Așa se explică faptul că în zona nord – estică au dispărut și au apărut mereu noi specii. De exemplu, la capitolul specii dispărute pot fi menționate: zimbrul (ultimul exemplar fiind menționat în 1762), renul european, castorul , bourul (dispărut din zonă în anul 1927 când a fost vânat ultimul exemplar)

De asemenea enotul, cel mai recent reprezentant al faunei mamiferelor din zonă a fost semnalat o singură dată și împușcat în apropierea iazului Hănești în octombrie 1987, la o distanță de numai 11 Km față de orașul Săveni.

Din categoria speciilor colonizate pe aceste meleaguri cele mai semnificative fiind fazanul și bizamul, ultimul întâlnit pe cursul Bașeului cu maluri înalte și vegetație abundentă.

Aceste caracteristici precum și influențele prezentate au dus la împărțirea faunei în două categorii: terestră și acvatică.

5.3. Fauna terestră

Fauna terestră este cea mai numeroasă și variată, încadrându-se în zona silvostepei și a pădurilor de foioase.

Fauna de silvostepă este reprezentată de unele specii de animale și păsări ca: iepurele de câmp (Lepus europeaus) care se întâlnește pe teritoriul întregului oraș, numărul lor scăzând îngrijorător după 1989 datorită vânatului irațional ; șoarecele de câmp (Microtus arvalis) care având o lungime de 11cm, poate fi întâlnită foarte des toamna pe suprafețele cerealiere; popândăul (Cittelus cittelus) prezent pe pajiști, sapă anual noi galerii până la adâncimea de 1m, numărul indivizilor din această specie este relativ mic și pot fi observați vara pe terenurile acoperite de miriști, cunoscut de localnici și sub denumirea de cățelul pământului; orbetele (Spolax microphthalamus) cu o arie de răspândire relativ restrânsă; cârtița (Talpa europaeus) întâlnită într-o densitate mai mare pe Dealul Naftuli, provocând acele areale de mușuroaie, adevărate bioskene ale ecosistemului biogeografic al orașului.

Dintre păsările caracteristice zonei de silvostepă se evidențiază: prepelița (Coturnix coturnix), graurul (Sturnus vulgaris), guguștiucul (Streptopelia decaocto), precum și cunoscutele ubicviste: vrabia (Passer domesticus), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), lăstunul (Delichon urbica), rândunica (Hirundo rustica).

Clasa reptilelor este formată din: șarpele de casă (Natrix natrix), întâlnit în toată zona; șopârla de câmp și gușterul (Lacerta viridis), răspândit în special pe terenurile în care există un relief accidentat și expus spre soare. Din spusele bătrânilor, ar fi existat și exemplare de vipere, care se pare că s-au retras spre lunca Prutului. După 1989 numărul exemplarelor din clasa reptilelor a suferit o creștere destul de mare. O cauză ar fi faptul că s-a stopat erbicidarea terenurilor agricole în mare parte din lipsă de fonduri.

O altă componentă a faunei silvostepice este grupa nevertebratelor întâlnită la tot pasul prin: lăcuste, cosași, greieri, etc.

Fauna de pădure este formată din mamiferele, păsările și reptilele întâlnite pe teritoriul orașului Săveni. Chiar dacă orașul Săveni nu cuprinde decât o suprafață foarte mică de pădure, reprezentanții acestor specii pot fi des întâlniți deoarece în zonele învecinate sunt prezente unele păduri mai mari. Dintre speciile caracteristice faunei de pădure amintim: vulpea (Canes vulpes); bursucul (Meles meles) este cunoscut și sub denumirea de viezure; căprioara (Capreolus capreolus), destul de răspândită, căzând pradă braconajului; mistrețul (Sus scrofa) și altele specii cum ar fi: pisica sălbatică (Felis silvestris), ariciul (Erinoceus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris), liliacul (Nictalus noctula), etc. Foarte multe dintre aceste mamifere sunt vânate din următoarele motive: devastează culturile agricole (bursucul, mistrețul), sunt purtătoare de boli (pesta în cazul mistreților, turbarea în cazul vulpilor), sunt surse de hrană (căprioara, mistrețul) sau pentru prelucrarea pieilor (vulpea, căprioara, bursucul). În ultimul timp multe animale sunt vânate pentru a fi împăiate și puse ca ornament.

Dintre păsările specifice faunei de pădure se remarcă cele aparținând ordinelor: Galiformes, Gruiformes, Falconiformes, Ciconiformes, Anseriformes, Lariformes, Columbiformes, Gaformes, Apodiformes, Posseriformes, Podicipediformes și Caraciadiformes. Ca exemple putem da: pupăza (Upupa epops), cucul (Cuculus canarus), corbul (Corvus corax), gaița (Gorrulus glandarius), coțofana (Pica pica), mierla (Turdus merula) și altele.

Reptilele au puține specii și acestea sunt specifice zonei forestiere: șarpele de pădure (Coluber longissimus) și foarte rar șarpele de alun (Coronella austriaca). Tot caracteristic faunei de pădure sunt și numeroasele nevertebrate: gasteropode, meriapode, păianjeni și unele specii de amfibieni cum ar fi: broasca roșie de pădure (Rona dalmatina), tritonul comun și brotăcelul, specii întâlnite uneori și în etajul silvostepic în timpul zilelor răcoroase și umede.

5.4. Fauna acvatică

Fauna acvatică reprezintă o componentă a faunei locale, fiind dispusă în mici areale (comparativ cu fauna terestră) și condiționată de o serie de factori climatici și ecologici cum ar fi: regimul termic și de îngheț, unele dezechilibre naturale precum și chimismul apelor.

Din punct de vedere numeric, fauna acvatică, cuprinde un număr mic atât ca specii cât și ca indivizi, toate concentrate în jurul râului Bașeu, care prezintă o albie cu o pantă redusă, cu un curs meandrat , căptușit cu mâl și nisip și cu o temperatură ridicată în anotimpul de vară, la care se adaugă și suprafața celor două iazuri (iazul Negreni și iazul Hănești) învecinate orașului Săveni.

Diversitatea faunei acvatice este dată de mai multe specii aparținătoare următoarelor clase:

Reptile – reprezentate de broasca țestoasă de apă (Emys orbicularis) și șarpele de apă (Natrix tessellata). Prima este întâlnită în râul Bașeu deoarece acesta posedă un curs lin curgător și un strat mai gros de mâl care-i poate oferi oricând necesarul de hrană. Al doilea este prezent mai puțin, având o lungime de 1,5-2 m și o culoare galben – măslinie.

Mamifere – sunt în număr redus întâlnindu-se foarte rar bizamul (Ondatra zibethica) și șobolanul de apă (Arvicola terrestri).

Păsările – poziția orașului între iazurile Negreni și Hănești face ca un număr mare de păsări să cuibărească în aria teritoriului: rața cârâitoare (Avos querquedula), lișița (Fulica atra), nagâțul (Vanellus vanellus), barza albă (Ciconia ciconia), lăstunul de mâl (Riparia riparia), cele mai multe dintre păsări fiind în pasaj, pendulând de la un iaz la altul în căutare de hrană – pescărușul argintiu (Larus argentatus), stârcul purpuriu (Ardea purpurea). De asemeni un oaspete de vară întâlnit uneori în zonă și foarte îndrăgit de localnici este lebăda cucuiată (Cygnus olor).

Ihtiofauna din râul Bașeu este reprezentată prin speciile: porcușorul de șes (Gobio albipinnatus), carasul argintiu (Carasius carasius), țiparul (Misgurnus fossilis), svârluga (Cobitis cobitis), șalăul (Stizostedion lucioperea) și crapul (Cyprinus carpio). Uneori, în timpul ploilor abundente, pe râul Bașeu mai este întâlnit și o specie de crap chinezesc, care provine din iazul Hănești și care în ultima vreme a proliferat intens.

Fauna terestră are o importanță deosebită pentru zona adiacentă orașului Săveni deoarece influențează afânarea solului. De asemenea vânătoarea și pescuitul constituie elemente de atracție turistică pentru locuitorii orașului Săveni, în condițiile vegetației de pădure din dealul Naftuli sau a luncii Bașeului.

6. SOLURILE

6.1. FACTORI PEDOGENETICI NATURALI

La baza formării solurilor de pe raza teritoriului orașului Săveni au contribuit relieful, rocile, apele, condițiile bioclimatice și omul prin activitatea sa directă sau indirectă ce poate influența în bine sau în rău evoluția solurilor.

Din analiza hărții solurilor (harta nr.24) reiese gradul ridicat de argilozitate, chiar de la suprafața solului și rezerva mică de humus în orizonturile superioare.

În urma diagnozei și clasificării solurilor pe teritoriul orașului Săveni s-au identificat 55 de unități de sol aparținând următoarelor clase: molisoluri, soluri hidromorfe, vertisoluri și soluri neevoluate, trunchiate și desfundate.

6.2. CLASE ȘI TIPURI DE SOL ȘI CARACTERIZAREA LOR

Clasa molisol este reprezentată de tipurile cernoziom, cernoziomuri cambice și cernoziomuri argiloiluviale.

a) Cernoziomurile – ocupă o suprafață de 816,95 ha suprapunându-se pe suprafețele plane ale interfluviilor și versanților cu pante cuprinse între 5%-15% (D. Glodul Alb, Hârtopul Petricani, Dl. Sărăturile, Dl. Movilelor, Dl. Naftuli). Roca de solificare este reprezentată de argile, depozite loessoide și marne (spre V. Adâncă). Eroziunea puternică de suprafață afectează Hârtopul Petricani, aici dominând alunecările active de teren. Nivelul hidrostatic este cantonat în general la peste 5 m și foarte rar la circa 1 m ( D. Movilelor). Folosirea lor adecvată ar fi fost pentru grâu, cereală care se ilustrează prin marele conținut de gluten, care făcea pe vremuri faima „făinei de Botoșani”.

a1) Cernoziomurile cambice – ocupă o suprafață de 3292,54 ha suprapunându-se pe suprafețele plane și pe versanții cu pante cuprinse între 5-15% (D. Boului, D. Naftuli, D. Glodul Alb). Roca de solificare este reprezentată de luturi, argile, depozite loesside și marne (pe versanții Dl. Glodul Alb și Hârtopul Petricani). Nivelul hidrostatic urcă până la 1,20-2 m pe ambii versanți ai V. Glodului Alb. Eroziunea moderată de suprafață afectează versanții D. Boului spre V. Glăvăneasa. Sunt indicate pentru cultura păioaselor, porumb, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr. Îngrășămintele necesare sunt cele cu fosfor și azot, aplicate împreună cu gunoiul de grajd.

a2) Cernoziomurile argiloiluviale – ocupă o suprafață redusă de 74,4 ha suprapunându-se pe suprafețele plane ale Dl. Bodeasa, roca de solificare fiind depozitele loesside. Nivelul hidrostatic este cantonat în general la peste 5 m, reacția solului fiind slab alcalină (pH 8,12).

2. Clasa solurilor hidromorfe ocupă 146,86 ha fiind suprapuse pe firele văilor Glodul Alb, Glăvăneasa, Boului, Stânii. Roca de solificare este reprezentată de argile iar nivelul pedofreatic urcă până la 0,4 m în V. Glodul Alb. Grosimea orizontului este redusă (18-40 cm) iar reacția slab alcalină în partea superioară. Sunt excelente pentru fânețe și pășuni, iar în anii cu mai puține precipitații și pentru culturi.

3. Clasa vertisoluri –ocupă 1461,24 ha și se suprapune pe suprafețele plane ale D. Boului și versanții cu pante de la 5 până la 25%. Roca de solificare fiind argila și marna (Dl. Bodeasa). Suprafețe reduse ale Dl. Boului sunt afectate de fenomene de alcalinizare și salinizare. În anotimpul uscat, materialul argilos crapă puternic formând fisuri în care pătrunde apa de ploaie favorizând gonflarea solului ce nu permite pătrunderea apei mai adânc în sol și apariția unui microrelief specific la suprafață.

Fig.23. Soluri aluviale în Lunca Baseului

4. Clasa solurilor neevoluate , trunchiate și desfundate include protosolurile aluviale, solurile aluviale și erodisolurile.

Protosolurile aluviale – ocupă 97,04 ha, roca de solificare este reprezentată de depozitele fluviale pe V. Bodeasa și V. Glăvăneasa. Nivelul hidrostatic este cantonat în general la circa 2,5 m, este bine aprovizionat cu humus 3,61%, fiind indicat pentru legumicultură, suprafețele fiind mai rar inundabile.

Solurile aluviale – sunt strâns legate de existența luncilor, unități de relief tinere formate sub influența apelor curgătoare prin acțiunea de eroziune, transport și sedimentare. Se întâlnesc de o parte și de alta a râurilor Bașeu și Podriga, ocupând o suprafață de 444,87 ha. Roca de solificare este reprezentată de depozitele fluviale iar nivelul pedofreatic este cantonat între 1,2 m pe V. Bașeului și 2,5 m pe V.Podriga.

FIG. 24. HARTA SOLURILOR ORAȘULUI SĂVENI

SURSA: OFICIUL DE CERCETĂRI PEDOLOGICE BOTOȘANI

Erodisolurile –s-au format pe versanții supuși eroziunii accelerate, care determină îndepărtarea orizonturilor superioare ale solurilor, uneori până la materialul parental. Erodisolurile ocupă 212,41 ha și se suprapun peste versanții cu pante cuprinse între 15%-25% ai Dl. Bodeasa (versanții sidici), Dl. Boului (între V. Glăvăneasa și V. Boului), Hârtopul Petricani și Dl. Glodul Alb. Roca de solificare este argila și depozitele leossoide, iar alunecările de teren sunt sub formă de valuri active.

6.3. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A SOLURILOR

Teritoriul administrativ Săveni este organizat din punct de vedere al modului de folosință al terenului după cum rezultă din tabelul nr. 9:

TABELUL NR.9

MODUL DE FOLOSINȚĂ A TERENURILOR

SURSA: OFICIUL DE CERCETĂRI PEDOLOGICE BOTOȘANI

Influența antropică reprezintă acțiunea cea mai dinamică care poate influența în bine sau în rău evoluția solurilor. Lucrările ce se efectuează, îngrășămintele organice și chimice, desecarea și alte activități au influențat în mod pozitiv sau negativ solurile.

Exploatarea nerațională a terenurilor (arături din deal în vale, desțelenirea terenurilor pe porțiuni mari, despădurirea acestora), a dus la accentuarea procesului de eroziune a solului, fapt are a făcut ca multe terenuri să devină neproductive.

Scăderea producției pe terenurile arabile se datorează neaplicării la timp a lucrărilor agricole. Astfel, intrarea pe teren cu mașini agricole, când în sol umiditatea este mai mare decât cea optimă pentru executarea lucrărilor, duce la tasarea solurilor, la deteriorarea structurii și implicit la scăderea producției.

S-au putut observa, mai ales după 1990, în multe tarlale arăturile din deal în vale, cultivarea de plante prășitoare pe terenuri cu pante accentuate, crearea de drumuri pe pășuni și fânețe pe linia de cea mai mare pantă, în dorința de a scurta distanțele.

Toate acestea se datorează și fărâmițării terenurilor, după aplicarea legii fondului funciar, și au ca efect o degradare accentuată a solurilor.

În cazul pășunilor, pășunatul excesiv pe terenurile în pantă a provocat modificarea profilului de sol și a proprietăților fizice în orizontul superior prin eroziune și tasare.

În zonă au fost executate lucrări de îmbunătățiri funciare (lucrări de drenaj, terasare și combaterea eroziunii solului în anul 1985), dar în prezent sistemele de lucrări nu funcționează fiind afectate de alunecări de teren ceea ce duce în continuare la degradarea solului. Activitățile umane trebuie canalizate în direcția sporiri fertilității solului, eliminarea excesului de apă, combaterea eroziunii solului și a poluării.

Eroziunea exercitată de către rețeaua hidrografică permanentă și apele provenite din ploile torențiale ce coboară ca o pânză subțire pe suprafețele versanților joacă rolul cel mai important în degradarea solurilor. Pe versanți s-au format rigole și ogașe și în același timp materialul din orizonturile superficiale ale solurilor(eroziunea în suprafață) au creat o înfățișare de terenuri degradate în special în cuesta Știubienilor și pe Dealul Bodeasa.

Deflația este mai puțin prezentă în zona Săveni, în schimb alunecările sunt foarte prezente solul fiind supus adesea la diferite schimbări ajungându-se în anumite zone la un mozaic de soluri după alunecare(Hârtopul Petricani).

Cele mai puternice alunecări de teren din Săveni s-au produs în anul 1940 în partea de nord a satului Petricani și au provocat avarierea clădirii școlii și a mai multor gospodării.

Solurile formate în condiții de drenaj bun deplasate în locuri cu exces de umezeală suferă procese de gleizare și sărăturare (pe Dealul Sărăturile).

Solifluxiunea se observă prin deplasarea stratului superficial a suprafețelor înierbate pe versanții utilizați pentru pășuni.

Aluvionarea este prezentă în luncile Bașeului, Podrigăi și Bodesei provocând schimbări însemnate ale însușirii solurilor până se ajunge treptat la integrarea stratului de aluviuni în solul pe care l-a acoperit.

Coluvionarea este prezentă pe podul terasei Săveni și în luncile râurilor permanente prin depunerea materialelor aduse în suspensie sau prin rostogolirea de pe versanți.

Salinizarea este un rezultat al sărurilor aduse de ape în stare de soluție și prin evaporarea apei în perioadele calde, solurile devenind improprii pentru agricultură(zona Dealului Sărăturii, Valea Glodul Alb, Glăvăneasa, Valea Boului).

CAPITOLUL III

CONSIDERAȚII ISTORICO-GEOGRAFICE

ASPECTE ȘI ETAPE ISTORICE PRIVIND LOCALITATEA

Clima temperat-continentală, configurația bazinului hidrografic al râului Bașeu precum și gradul ridicat de fertilitate al solului au constituit unele din principalele cauze care au dus la stabilirea populației în zonă, evoluând treptat ajungând la crearea unei așezări.

Despre prezența unei așezări în zona actuală a orașului Săveni există numeroase dovezi arheologice, în special cucuteniene ,cum ar fi:

în locul “Fundul Bodesei”, s-au descoperit numeroase mărturii care atestă o așezare paleolitică;

în vatra orașului ,cu ocazia unor săpături s-a descoperit o locuința neolitică;

în locul “Valea Boului”, s-au descoperit numeroase mărturii caracteristice epocii bronzului. De asemenea tot din această perioadă sunt amintite în lucrările de specialitate și mormintele cu schelete în poziție chircită;

cu ocazia lucrărilor pentru amenajarea stadionului Săveni au fost descoperite unele unelte caracteristice epocii fierului. Tot din această perioadă sunt datate și unele fragmente de ceramică descoperite în nordul orașului ,care se pare că aparțin Culturii Carpice (sec. II-III d.Hr.);

sec. III-V d.Hr.,caracteristice marilor migrații sunt foarte bine evidențiate prin descoperirile arheologice de la:”Grădină”, “Șesul Bașeului”, “Valea Boului”.În aceste locuri s-au găsit morminte, elemente de ceramică, unelte, arme si foarte rar elemente de podoabă .

În concluzie evoluția istorică a orașului Săveni este foarte bine conturată, parcurgând toate marile epoci istorice începând cu paleoliticul,cunoscându-se o schimbare în neolitic când omul s-a transformat din prădător-consumator în producător-consumator.

Parcurgând firul istoric al orașului putem spune ca apariția numelui de Săveni în izvoarele istorice scrise stă sub semnul perioadei medievale.

Cadrul natural geografic a reprezentat practic criteriul de bază în crearea nucleului actualei vetre a orașului. Hidrografia, diversitatea biogeografica și structura solului sunt doar câțiva factori care au permis stabilirea în această zonă a populației sub diferite forme de habitat.

2.FORME DE ORGANIZARE TERITORIAL ADMINISTRATIVE

ȘI EVOLUȚIA LOR

2.1. APARIȚIA, MODUL DE FORMARE ȘI EVOLUȚIA LOCALITĂȚII

Așa cum am prezentat mai sus, apariția primelor forme de locuire în zona Săveni își au rădăcinile încă din perioada străveche, însă formarea și evoluția localității corespunde perioadei medievale.

Săveniul s-a format pe cursul mijlociu al Bașeului, pe terasa din partea stângă a acestuia, undeva la întretăierea mai multor drumuri comerciale, care mai târziu îl vor transforma într-un centru polarizator a satelor din jur.

În anul 1546 Săveniul apare în documente sub denumirea de sat străvechi ,denumire care va persista până în 1818. În 1716 în lucrarea “Descriptio Moldavae”, a lui Dimitrie Cantemir, Săveniul apare pe aceeași vatră de sat ca și astăzi,însă autorul nu oferă nici o informație despre istoria acestei localități .

Dacă majoritatea satelor din jur figurau drept moșii și mai târziu au aparținut diferitelor mănăstiri, moșia Săveni a fost mereu cumpărată, vândută sau donată, dar niciodată nu a fost moșie aferentă vreunei mănăstiri. În anul 1818 proprietarul moșiei Săveni, Domnița Eufrosina Mavrogheni cere voievodului Scarlat Calimachi transformarea Săveniului în târg, obținând aprobarea la 4 august același an când printr-un hrisov domnesc s-a stabilit :

– “ținerea a 12 iarmaroace pe an”;

–   « să se facă și zi de târg, dumineca »   ;

– « sa fie slobod oricine a merge care să-și facă alisverișul trebuincios »

Apariția si evoluția târgului a dus la atragerea mereu de negustori ce au determinat o creștere economică a Săveniului, care ulterior va fi transformat in comună, apoi comună urbană până în 1968 când devine oraș.

Odată cu transformarea Săveniului în târg în zonă și-au făcut apariția și numeroși evrei care prin activitățile comerciale și construcția de imobile au influențat în mod deosebit arhitectura si economia Săveniului .

2.2. ATESTĂRI DOCUMENTARE

Analizând existența Săveniului, pe cale documentară, istoricii sunt de părere că exista numeroase documente care atestă prezența Săveniului, pe Bașeu. Prima atestare a satului Săveni este din timpul lui Petru Rareș, datată 11 aprilie 1546, când într-un document domnesc se preciza « un sat pe Bașeu, anume Petricanii… » care avea hotarul « … pe Bașeu în jos, până mai jos de Săveni ». O altă atestare documentara apare în documente la 5 mai 1548 când « Iliaș voievod, domn al Țarii Moldovei, întărește împărțirea satului Săveni între credinciosul nostru pan Cozma Ghianghea pârcalab de Cetatea-Nouă (Roman) si nepoata lui… ». La 24 februarie 1592 în Cartea de judecată a lui Aron vodă era precizat : » Doamna Anghelina, fata lui Șeptilici, și nepoții ei, Ionașcu,Gligorie si Gheorghe, fiii lui pan Gheanghea fost hatman, s-au judecat cu Doamna lui Dumitru Moviliță, pentru un sat, Săvenii, pe apa Bașeului, și au pus înaintea noastra, hârtiile ce le-au avut de la bătrânul Ștefan Vodă și de la bătrânul Petru Vodă… « 

Acest document lansează o noua ipoteză prin care satul Săveni datează din vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Ideea este acceptată de specialiști, dar nu există documente care să poată edifica acest lucru.

Șirul informațiilor cu privire la Săveni este prezent sistematic în documentele vremii, prezentând în special aspecte legate de vânzarea sau cumpărarea moșiei precum si litigiile dintre unii proprietari.

Dintre alte atestări documentare amintim :

la 23 februarie 1741, strănepotul lui Miron Costin, Neculai Costin, primește o scrisoare de la Grigore Ghica vodă prin care trebuia «  să-și ia dijma de pe moșia lui, Săvenii » ;

în decembrie 1816 Alexandru Calimachi « întărește agăi Greceanu stăpânirea asupra moșiei Săveni și a trei părți din moșia Bozieni, de la ținutul Dorohoi … »

În concluzie Săveniul, fie sub forma de sat, moșie, comună urbană sau oraș este

prezent foarte des în documentele vremii și datorită unor cauze ca :

poziția economică strategică pe care o avea zona Săveni ;

tendința de evoluție urbanistică, datorită dezvoltării economice;

existența unei suprafețe mari de teren agricol, favorabil unor culturi diverse.

În ceea ce privește atestările documentare din multitudinea acestora, doar trei momente atestă complexitatea istorică a Săveniului

11 aprilie 1546 – prima atestare documentară a localitații;

4 august 1818 – transformarea localitații în târg;

1968 – transformarea târgului Săveni în orașul Săveni

.

3.AȘEZĂRILE OMENEȘTI

3.1. ISTORICUL APARIȚIEI ȘI DEZVOLTĂRII AȘEZĂRILOR. INFLUENȚA CONDIȚIILOR GEOGRAFICE

Nivelul cercetărilor arheologice și documentația istorică, permit de la bun început, să se poată afirma că Săveniul și formațiunile teritoriale rurale adiacente își au originea, sub formă de nucleu, din perioada preistorică, iar ca așezări, bine definite, pot fi urmărite odată cu începerea Evului Mediu.

Existența unor mărturii arheologice susțin următoarele concluzii:

– prezența destul de timpurie a unor vetre de așezări( Petricani, Săveni);

– uneltele, armele și locuințele descoperite, atestă prezența omului în aceste zone

în cadrul unor comunități.(Petricani, Chișcăreni, Bodeasa);

În apariția și dezvoltarea așezărilor din teritoriul săvinean, și-au pus amprenta o serie de factori cum ar fi:

– condițiile geografice;

– posibilitățile tehnice ale epocii;

– gradul de cultură al populației;

– ocupațiile de bază ale locuitorilor.

Fără a supraaprecia, trebuie să recunoaștem că unii factori naturali au jucat un rol important atât în alegerea „locului de așezare” cât și în „arhitectura” așezării. Spre exemplu, atât orașul Săveni, cât și satele Petricani, Chișcăreni și Bozieni, se află situate în lunca Bașeului deoarece aici existau: unele materiale de construcție (nisip și pietriș), o sursă de apă și nu în ultimul rând șesul Bașeului, ca loc de hrană pentru animale.

De asemenea, mediului natural a făcut să pună concentrarea umană într-o strânsă legătură cu regiunea înconjurătoare, creându-se astfel legăturile dintre localități prin intermediul căilor de comunicații.

Dacă urmărim amplasamentul așezărilor de pe teritoriul Săveniului, putem preciza că acestea se află la baza unor dealuri și pe cursul unor ape. Aceste dealuri au devenit ulterior principalele zone agricole, iar de-a lungul cursurilor de ape s-au format unele căi de comunicații.

Condițiile pedologice și climatice reprezintă două caracteristici hotărâtoare în amplasarea și formarea așezărilor din zona cercetată. Prezența în cea mai mare parte a teritoriului a cernoziomurilor cambice, cu o fertilitate ridicată și a unui climat temperat continental moderat cu influențe excesive, au fost unele premise în stabilirea vetrelor de așezări și a formelor de habitat.

Dezvoltarea așezărilor a stat și stă și sub semnul comerțului. Satele aparținătoare Săveniului au evoluat odată cu dezvoltarea orașului, care s-a produs lent, continuu și uneori stopată de unele perioade de regres.

Analizând evoluția istorică și dezvoltarea așezărilor, putem spune că au existat două mari perioade de:

progres: – perioada anilor 1818-1819,când localitatea Săveni devine târg;

– perioada anilor 1968-1969, când evoluția în toate planurile târgului

Săveni a dus la transformarea acestuia în oraș.

regres: – perioada de după al II-lea război mondial, culminată cu marea secetă

din anul 1946;

– perioada de după Revoluția din anul 1989;

De asemenea, trebuie amintit că progresul și regresul așezărilor sunt influențate direct de starea economică a acestora, iar pentru orașul Săveni un rol hotărâtor l-a avut populația evreiască.

3.2. CATEGORII FUNDAMENTALE DE AȘEZĂRI

Teritoriul studiat cuprinde ambele categorii de așezări: orașul și satul, ultimele fiind încadrate, din punct de vedere administrativ orașului. Pentru teritoriul săvinean este cunoscut un singur oraș – Săveni și cinci sate – Petricani, Chișcăreni, Bodeasa, Bozieni și Sat-Nou.

3.2.1. SATELE

La nivelul zonei studiate, există un număr de 5 sate, are aparțin administrativ de orașul Săveni, și care prezintă o serie de caracteristici după cum urmează:

PETRICANI – este un sat vechi, atestat documentar la 11 aprilie 1546, și care, ca și celelalte sate aferente Săveniului, a evoluat odată cu dezvoltarea orașului. Este situat la o distanță de 4 Km față de Orașul Săveni și cuprinde un număr de 689 de locuitori, încadrându-se în grupa satelor mijlocii mari.

Ca poziție geografică este situat în partea de vest a orașului, pe malul drept al râului Bașeu, prezentând o formă alungită, o structură adunată și o textură neordonată, a căror caracteristici atestă încă o dată vechimea așezării.

În raport cu relieful satul Petricani este amplasat în lunca , pe terasa de 20-30 m a acestuia, îndeplinind o funcție predominant agricolă cu caracter cerealier-zootehnic.

FIG.25. SCHIȚA SATULUI PETRICANI

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

BODEASA – este situat în partea estică a orașului Săveni, la o distanță de 7 Km de acesta. Toponimic, denumirea de Bodeasa, ar proveni de la antroponimul Bodiu, și, este atestat documentar la 1665.

După mărimea demografică se încadrează în grupa satelor mijlocii mici cu 465 de locuitori. Are o formă poligonală regulată, sub formă de patrulater, o structură adunată și o textură ordonată în partea vestică a localității.

În raport cu relieful, satul Bodeasa este un sat de luncă, înconjurat de terenuri agricole, care îi oferă și funcția de sat cerealier-zootehnic.

FIG.26. SCHIȚA SATULUI BODEASA

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

CHIȘCĂRENI – este amplasat pe DJ 289 Dorohoi-Săveni, la o distanță de 6 Km față de orașul Săveni.

Toponimic, denumirea de Chișcăreni, ar proveni de la familia boierului Chișcăreanu, dar în documentele vremii nu este întâlnit acest nume de sat decât în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Ca poziție geografică este situat în partea de vest a orașului, pe partea dreaptă a râului Bașeu, având o formă poligonală uniformă de trapez, o structură adunată și o textură neordonată.

În ceea ce privește mărimea demografică se încadrează în grupa satelor mijlocii mari, având o populație de 572 de locuitori (anexa 2), a căror ocupație de bază este cultivarea plantelor și creșterea animalelor, fapt ce caracterizează și funcția de sat cerealier-zootehnic.

FIG.27. SCHIȚA SATULUI CHIȘCĂRENI

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

SAT-NOU – este cel mai nou sat înființat, situat la o distanță de 2 Km de orașul Săveni și de aceea a primit și această denumire.

Ca poziție geografică se află amplasat în partea nord-vestică a teritoriului orașului Săveni, pe partea dreaptă a pârâului Podriga.

Anul atestării documentare este 1946 și din punct de vedere al mărimii demografice se încadrează în grupa satelor mici având o populație de 150 locuitori (anexa 2).

Chiar dacă este un sat înființat recent, prezintă o textură neordonată, datorită poziției geografice. Are o structură adunată, o formă poligonală neuniformă și îndeplinește funcția de sat cerealier-zootehnic, ca și celelalte așezări rurale, de pe teritoriul studiat.

FIG.28. SCHIȚA SATULUI SAT NOU

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

BOZIENI – reprezintă pe o porțiune de 3 Km, în partea estică, granița dintre teritoriul orașului Săveni și teritoriul comunei Vlăsinești, fiind despărțit de centrul administrativ de o distanță de 5 km.

Are o textură neordonată, o formă neuniformă și o funcție de sat cerealier-zootehnic.

Are un număr de 301 locuitori (anexa 2) și se încadrează în grupa satelor mijlocii mici.

FIG.29. SCHIȚA SATULUI BOZIENI

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

3.2.2. ORAȘUL SĂVENI

În cadrul teritoriului studiat există o singură așezare urbană-orașul Săveni, care prezintă aceleași caracteristici ale condițiilor naturale, în ceea ce privește formarea și evoluția localității, ca și cele 5 sate, pe care le include administrativ.

Dintre factorii naturali care au influențat apariția și dezvoltarea orașului Săveni amintim:

factori hidrografici – Săveniul este amplasat pe partea stângă a râului Bașeu, pe albia majoră,ocupând terasa de 20-30 m a Bașeului, alcătuită din luturi nisipoase în partea superioară și din nisipuri la bază. Tot pe Bașeu, la 11 Km de oraș, s-a construit iazul Negreni, care astăzi reprezintă locul de alimentare cu apă potabilă a Săveniului.

factori pedologici, climatici și geomorfologici. Toți acești factori prin influențele pe care le oferă teritoriului creează practic imaginea de oraș cu funcție predominant agricolă.

Prezența cernoziomurilor cambice, a unui climat temperat cu influențe excesive și a dealurilor cu pante domoale, au determinat o dezvoltare a agriculturii atât pentru Săveni cât și pentru întreaga zonă.

Toponimic, denumirea orașului Săveni se pare că ar proveni de la antroponimul Savin, numele unei familii de boieri din zonă. Potrivit unei alte versiuni, întâlnite în opera lui Mihail Sadoveanu, denumirea de Săveni ar proveni de la o familie boierească numită Sava.

Ca atestare documentară este considerată data de 11 aprilie 1546, când într-un document din vremea lui Petru Rareș este specificat: ”…un sat pe Bașeu, anume Petricanii..”, care avea hotarul „…pe Bașeu în jos, până în jos de Săveni.”

Potrivit unor idei lansate de unii specialiști, se pare că Săveniul ar fi existat și în timpul lui Ștefan cel Mare, numai că în acest sens nu există documente care să certifice acest fapt.

Mărturiile arheologice demonstrează existența unor comunități, în aceste ținuturi, încă din perioada preistorică. Muzeul de arheologie Săveni găzduiește o serie de exponate, descoperite la Săveni și în localitățile din jur, datând din: paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului și din perioada marilor migrații.

Astăzi, orașul Săveni face parte, din punct de vedere demografic, din cadrul orașelor mici, având o populație de 8145 de locuitori, încadrându-se în tipul funcțional de oraș predominant agricol, îndeplinind funcția de oraș agricol-industrial.

Economic, Săveniul se încadrează în grupa așezărilor neatractive datorită industriei subdezvoltate, care nu are puterea de a crea noi locuri de muncă, neputând astfel realiza atragerea populației din zonele rurale spre zona sa urbană.

Datorită poziției lui în albia majoră a Bașeului, forma orașului este poligonală neuniformă, prezentând o structură adunată și o textură ordonată reprezentată de străzile construite și modificate în perioada comunistă, dar și o textură neordonată în zonele afectate de construcțiile de după 1989.

FIG.30. SCHIȚA ORAȘULUI SĂVENI

SURSA HARTA TOPOGRAFICĂ SCARA 1/25000

3.3. Dotări edilitare

Dotarea edilitară și social-culturală, echiparea urbană în ansamblu asigură ridicarea pe o treaptă superioară a orașului, desemnează procesul de urbanizare pe întreg teritoriul orașului, accelerează apropierea condițiilor de muncă și viață din mediul rural de cel din mediul urban.

Verificarea existenței unei dotări edilitare, completă și complexă, pentru orașul Săveni, se poate observa urmărind subpunctele următoare:

3.3.1. Gradul de electrificare

Potrivit informațiilor furnizate de către S.C. Electrica S.A., orașul Săveni, împreună cu satele componente înregistrează un număr de 2694 de abonați, după cum urmează:

orașul Săveni- 1989 de abonați;

satul Petricani- 221 de abonați;

satul Chișcăreni- 187 de abonați;

satul Bodeasa- 152 de abonați;

satul Bozieni- 98 de abonați;

satul Sat-Nou- 47 de abonați;

Potrivit acelorași surse, procentul de electrificare, pentru orașul Săveni se apropie de 100 %, cu excepția zonei rurale unde există câteva gospodării neconectate la rețeaua de curent electric.

3.3.2. Rețeaua de alimentare cu apă potabilă

Până în anul 1976 principala sursă de apă potabilă era pânza freatică, deoarece nu exista nici o rețea de alimentare cu apă, localnicii fiind nevoiți să folosească drept sursă de apă fântânile existente.

Începând cu anul 1976, s-au terminat lucrările de amenajare a iazului Negreni și paralel s-au încheiat și lucrările la construcția rețelei de alimentare cu apă potabilă. Astfel, orașul Săveni este alimentat cu apă de la o distanță de 11 Km.

La începutul intrării în folosință a rețelei, existau un număr foarte mare de abonați, dar pe parcurs numărul lor a scăzut, datorită calității neadecvate a apei și, nu în ultimul rând, datorită costurilor prea mari.

În momentul de față numărul celor care folosesc rețeaua de alimentare se ridică la 1123 de abonați.

3.3.3. Sisteme de încălzire a locuințelor

După darea în folosință a blocurilor, construite în perioada comunistă, la Săveni și-au început activitatea și 4 centrale de termoficare, repartizate în diferite zone, tocmai pentru a acoperi necesarul încălzirii locuințelor populației.

După revoluția din 1989, calitatea scăzută și costurile prea mari au determinat populația să renunțe la serviciile acestor termocentrale, fapt oglindit astăzi prin prezența unei singure termocentrale care mai este funcțională. Odată cu abandonarea acestui sistem de încălzire, populația a optat pentru folosirea centralelor de apartament și nu în ultimul rând pentru folosirea sobelor cu lemne, ultima opțiune având cea mai mare răspândire.

3.4. Procesul de urbanizare

Una din caracteristicile epocii moderne constă în urbanizarea intensă, explozivă și deosebit de complexă. În multe perioade ale istoriei, populația și orașele au crescut dar ritmul și dimensiunile recente nu au fost niciodată atinse.

Dacă ne referim la orașul Săveni, putem spune că apogeul procesului de urbanizare a fost înainte de anul 1989, deoarece:

dezvoltarea urbanistică s-a asociat cu dezvoltarea rapidă a economiei;

populația activă concentrată în ramura industrială a orașului era foarte numeroasă în comparație cu populația din agricultură;

transporturile au cunoscut un avânt important.

Începând cu anul 1990 a început practic și regresul orașului Săveni și totodată procesul de urbanizare s-a desfășurat foarte lent, datorită faptului că nu s-a pus accent pe o serie de factori ca:

– fizionomici-reprezentați de înnoirea edilitară, echiparea social-culturală și

dotările sanitare la nivele inacceptabile;

economici-potențial și grad de industrializare redus, agricultura intensivă,

precum și prezența altor activități neurbane;

sociali – nivel material redus al populației, potențial turistic antropic inexistent;

naturali-inexistența unor resurse naturale și a unui potențial turistic natural.

În concluzie stadiul de urbanizare al orașului Săveni se încadrează în categoria stadiilor incipiente, cu perspective foarte îndepărtate.

CAPITOLUL IV

GEOGRAFIA POPULAȚIEI

1. EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI

Izvoarele istorice nescrise, adunate de-a lungul anilor prin descoperirile arheologice, demonstrează o continuitate de locuire aproape neîntreruptă, pentru întreaga perioada a istoriei străvechi și vechi a acestor locuri. Informațiile acumulate atestă existența vieții omenești din vremuri îndepărtate, dar nu ne oferă și posibilitatea să apreciem numărul și structura populației pentru această perioadă. Aceeași situație continuă și în primul mileniu al istoriei așezării, când, deși apar primele informații scrise cu privire la populația din Țara Moldovei, ele provin de la călătorii străini și se referă, în general, la limbă, port, religie și obiceiuri.

Prima înregistrare a populației din Moldova datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea (1591), ultimul an de domnie a lui Petru Șchiopul( 1544-1577,1578-1579,1582-1591) când s-a făcut o statistică a populației birnice pe ținuturi. În ținutul Dorohoi, ținut de care aparținea și Săveniul, au fost înregistrați atunci 1829 capi de familie, din care 121 popi, 124 curteni, 24 vătafi și restul țărani, încadrați în mai multe categorii din punct de vedere social si fiscal.

Odată cu dezvoltarea în ansamblu a societății medievale românești, populația Moldovei a crescut din 1591 până în 1772, cu 109,4%, iar până la începutul secolului al XIX-lea, cu 235,8%.Această creștere s-a realizat chiar în condițiile în care, în secolul al XVIII-lea – secolul fanariot -, Țara Moldovei a fost supusă politicii fiscale a domnitorilor fanarioți și numeroaselor abuzuri ale boierilor, care au provocat deplasări masive ale populației în afara granițelor Moldovei.

Primele date cu privire la populația localității Săveni le găsim în catagrafiile realizate din ordinul lui P.A.Rumeantev, comandantul trupelor rusești în războiul ruso-turc din 1768-1774. Prin efectuarea recensământului se urmărea cunoașterea resurselor materiale și umane din zona pe care armata rusească urmărea să le folosească.

Datele primei catagrafii din 1773 au nemulțumit autoritățile și astfel a rezultat o a doua catagrafie terminată în 1774, unde au fost înregistrate 97 gospodării, din care 18 erau scutelnici. două femei sărace, un jidov, 4 preoți și dascăli, restul de 72 de gospodării erau date ca ajutoare la o poșta din apropiere, care se ocupa și cu prestații față de armata rusă.

Următoarea catagrafie a birnicilor s-a efectuat în 1803. Din prelucrarea datelor s-a stabilit ca populația Săveniului ar fi fost în jur de 440 locuitori.

La 1816, Săveniul, proprietatea vornicului Neculai Stratulat, cuprindea un număr de 320 persoane, fără a fi menționați numărul privilegiaților și străinilor.

Catagrafia din 1820 înregistrează la Săveni 120 familii, cu aproximativ 480 locuitori. Comparând aceste catagrafii cu cea din 1774 constatăm o creștere a numărului populației, destul de semnificativă pentru vremea respectivă.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pentru Săveni, în unele documente, se menționează:

– în 1832 – 134 familii cu 536 locuitori;

– în 1838 – 148 familii cu 592 locuitori;

– în 1846 – 149 familii cu 596 locuitori;

O înregistrare mult mai completă a populației s-a făcut la Recensământul

populației din 1859-1860, când pentru prima dată este consemnată separat populația satului Săveni – 755 locuitori și a târgului – 711, în total 1466 locuitori.

În 1865, în Indicele comunelor din România sunt înregistrate în satul și târgul Săveni cu 364 gospodării și 470 familii, adică 1880 locuitori.

La 1872, târgul Săveni din plasa Bașeu, județul Dorohoi includea cătunul Bozieni care împreună aveau o populație de 2350 locuitori.

La 1891, se menționa că târgul Săveni, împreunî cu satele Săveni și Bozieni, aveau 3189 locuitori, din care târgul avea 2600 locuitori și satul 439, în total 3039 locuitori. Diferența rezultată revenea satului Bozieni.

Prin intermediul tabelului de mai jos se face o abordare sistematică asupra evoluției populației pe o perioadă de aproape 20 de ani.

TABELUL NR.10

EVOLUȚIA NUMER1CĂ (ESTIMATIVĂ) A POPULAȚIEI PANĂ LA 1891

SURSA: ARHIVELE STATULUI BOTOȘANI

Conform tabelului nr.10, începând cu anul 1772, la Săveni, populația a crescut până în anul 1891 de 11,5 ori. Aceasta creștere s-a realizat nu numai pe seama natalității, ci și prin stabilirea unor locuitori veniți din alte zone, care au primit dreptul de a se așeza pe moșia Săveni, deoarece proprietarii aveau nevoie de brațe de muncă, după cum rezultă din documentele vremii unde se întâlnesc expresii cum ar fi: "loc de hrană îndestul", ,,loc de câmp", ,,moșii încăpătoare", etc. În târgurile din Moldova, cum e și cazul târgului Săveni, creșterea populației s-a realizat, în bună măsură, și prin stabilirea unui număr mare de evrei, în secolul al XIX-lea.

Începând cu anul 1894 recensămintele populației se realizează după criterii moderne, specificându-se, pe lângă numărul locuitorilor și sexul, starea civilă, naționalitatea, religia, ocupația, etc.

Atât recensământul din 1894, cât și celelalte care au urmat, consideră localitatea Săveni în ansamblu, fără a se mai face distincție între târg și sat, adăugându-se, doar, satele care în anumite perioade au aparținut administrativ comunei sau orașului Săveni.

La recensământul din 1894, comuna Săveni avea 705 gospodarii cu 3079 locuitori, pentru ca la recensământul din 1899 populația comunei să crească la 3597 locuitori, cuprinși în 838 de gospodării.

La 1906 numărul gospodăriilor a crescut la 852, dar populația a cunoscut o ușoară scădere, numărând 3580 locuitori. La toate cele trei recensăminte populația satului Bozieni este inclusă în populația comunei, de-abia în 1912, satul Bozieni apare ca localitate separată numărând 76 gospodării și 339 locuitori. Localitatea Săveni înregistra un număr de 799 gospodarii cu 3543 locuitori, rezultând că întreaga comună Săveni avea 875 gospodării cu 3882 locuitori. La aceeași dată satele Chișcăreni și Petricani numărau 5507 locuitori primul și 652 al doilea.

Fig. 31 Recensământul populației localității Săveni din 1930

În 1939 comuna Săveni cuprindea o populație de 6797 locuitori, iar în 1944 aceasta scăzuse la 5220, în care erau incluși și 965 de evrei reveniți din refugiu. De asemenea această scădere se menține accentuată și în perioada 1946-1947, datorită prezenței în zona a unei secete puternice, culminată cu ,,marea foamete". După aceasta calamitate a urmat o perioada de stabilitate și ușoară creștere demografică.

La Recensământul din 1956, comuna Săveni cu aceleași sate, înregistra 6465 locuitori. Tot atunci populația satelor componente se prezenta astfel: Bozieni – 444 loc., Bodeasa – 456 loc., Chișcăreni – 778 loc., Petricani – 919 loc. și Sat-Nou – 133 loc. în timp de un deceniu s-a înregistrat o creștere a populației cu 1309 locuitori, din care numai în Săveni sporul a fost de numai 1111 locuitori. Creșterea demografică în această perioadă a fost urmarea consolidării instituțiilor raionale, a condițiilor create pentru ocuparea forței de muncă și a accentuării procesului de urbanizare.

Fig.32 Recensământul populației orașului Săveni din 1956

Odată cu declararea Săveniului oraș, numărul populației a continuat să crească, chiar dacă se accentuează un deficit migratoriu. În 1970, populația orașului Săveni cu localitățile componente a ajuns la 8223 locuitori, dar la Recensământul populației din 1977 acesta s-a redus la 7345.

În 1977, orașul Săveni avea 4754 locuitori, Bozieni – 377, Bodeasa — 527, Chișcăreni – 617, Petricani – 909 și Sat-Nou – 161 locuitori. În perioada 1977-1981 s-a înregistrat iarăși o creștere demografică, orașul Săveni împreună cu satele componente număra 7612 locuitori. Din 1981 populația orașului cunoaște o scădere până în 1984, fapt ce se datorează unui nou val migratoriu, pentru ca după 1984 populația să crească numeric continuu și la Recensământul din 1992 orașul Săveni să înregistreze 8475 locuitori, repartizați astfel: Săveni – 6307, Bodeasa – 417, Bozieni -295, Chișcăreni – 591 și Sat-Nou 129 locuitori.

Populația orașului a continuat să crească discret până în 1996 (8738 loc.), reducându-se apoi în 1997 (8665 loc.), după care cunoaște din nou o creștere nesemnificativă până în 1999 ( 8869 loc.).

Datele ultimului recensământ, cel din martie 2002, prezintă o scădere a populației Săveniului,cu precădere cea din mediul urban comparativ cu o ușoară creștere în satele Bodeasa, Bozieni și Sat-Nou. Astfel în 2002 populația orașului Săveni, cu satele componente era de 8145 locuitori ,după cum urmează: Săveni – 5968 loc., Bodeasa – 465 loc., Bozieni – 301 loc., Sat-Nou – 150 loc., Petricani – 689 loc. și Chișcăreni 572 Ioc.

2. MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI

Reprezintă factorul cel mai dinamic ce influențează direct modificarea numărului populației și poate fi urmărit pe baza următoarelor fenomene:

2.1. NATALITATEA

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea natalitatea, orașului Săveni, a cunoscut valori ridicate, astfel:

– în anul 1888, au fost înregistrate 136 de nașteri, reprezentând 46,6 ‰;

– în anul 1906 au fost înregistrate 161 de nașteri, reprezentând 45 ‰, iar în anul 1911 au fost 143 de nou-născuți, ceea ce reprezenta o rată a natalității de 41,496 ‰.

În perioada interbelică natalitatea a cunoscut valori și mai mari de peste

40 ‰, valoare ce s-a menținut până în perioada celui de-al doilea război mondial, când s-au înregistrat valori cuprinse între 17-22 ‰.

Intervalul cuprins între anii 1966-1970 a avut drept consecință o creștere a ratei natalității, urmat de o perioada de regres, până în 1966, când s-au înregistrat valori de 1 l,9 ‰, cea mai scăzută valoare în ultimii 36 de ani.

Începând cu anul 1999, datorită condițiilor sociale, natalitatea a crescut ajungând în anul 2002 la 48,4 ‰, așa cum reiese și din tabelul nr. 11:

TABELUL Nr. 11

EVOLUTIA NATALITĂȚII ÎN PERIQADA 1966-2002

SURSA: ARHIVELE STA TUL UI BOTOȘANI Ș1 PRIMĂRIA ORAȘUL UI SĂVENI

2.2. MORTALITATEA

Ca și natalitatea, mortalitatea a cunoscut la începutul secolului XX valori ridicate:

– în anul 1888, au fost înregistrate 132 de decese reprezentând 45,2 ‰;

– în anul 1906, au fost înregistrate 147 de decese, reprezentând 419 ‰, iar în anul 1911 s-au înregistrat 112 decese, reprezentând 31,6 ‰.

În perioada interbelică mortalitatea a scăzut până la 18 ‰, iar începând cu 1966 se poate observa o evoluție a acestui fenomen, așa cum reiese din tabelul nr. 12

TABELUL NR.12

EVOLUȚIA MORTALITĂȚII ÎN PERIOADA 1966 – 2002

SURSA: ARHIVELE STATULUI BOTOȘANI ȘI PRIMARIA ORA§ULUI SAVENI

Așa după cum se poate observa, din tabelul nr. 12, cea mai scăzută valoare a fost în anul 1966 de 6,6 ‰, iar cea mai ridicată în anul 1996 de 12,7 ‰

2.3. BILANȚUL NATURAL

La Săveni, bilanțul natural al populației, a cunoscut oscilații mari, datorită natalității și mortalității, influențate în cea mai mare parte de situația social – economică a zonei.

Dintre anii în care s-au înregistrat cele mai mari valori ale bilanțului natural amintim :

-1970, când s-a înregistrat valoarea de 164 ‰

-1977 cu o valoare de 128 ‰

-1989, cu 108 ‰ și anul 2002 cu cea mai ridicată valoare a bilanțului

natural de 295 ‰.

De asemenea s-a înregistrat în 1996 și un sold de -7 ‰. Aceste valori au următoarele cauze:

– creșterea divorțurilor și diminuarea numărului de căsătorii, după 1990;

– îmbătrânirea populației;

– inexistența unei economii prospere;

– lipsa asistenței medicale specializată.

3. MIȘCAREA MECANICĂ A POPULAȚIEI

Mișcarea migratorie a populației este determinată de mai mulți factori (sociali, politici, culturali), dar predominant rămâne factorul economic. Mișcarea migratorie poate influenta pozitiv sau negativ, structura populației pe sexe, grupe de vârstă și structura pe profesii.

3.1. MIGRAȚIILE INTERNE ALE POPULAȚIEI ORAȘULUI SĂVENI

În prima jumătate a secolului al XX-lea, fenomenul migrației populației a fost nesemnificativ: în 1899 era un singur flotant, pentru ca în 1930 să fie 55 de flotanți. Migrația populației avea să crească în timpul foametei (1946-1947) și după aceea datorită plecării evreilor în Israel, până după 1960. După 1965, migrația populației din Săveni a crescut și mai mult, de aceasta dată spre centrele industriale ale țării și, ca urmare, indicele natural a cunoscut numai valori negative, cu mici excepții ( 2 ‰ în 1981 și 4,3 ‰ în 1989).

În perioada 1966-1975, aproximativ un deceniu se evidențiază o intensificare a migrației , demonstrând un indice negativ al sporului migratoriu, care în 1975 a cunoscut valoarea negativă de 13,3 ‰ . De asemeni acest indice negativ al sporului migratoriu este prezent și în perioada actuală, datorită numărului mare de deplasări în comparație cu numărul sosirilor.

La Recensământul din anul 2002 au fost înregistrate un număr de 228 de persoane temporar prezente sau venite pentru o perioada îndelungată și un număr de 396 de persoane absente, din care 364 răspândite prin țară în diferite scopuri.

Statistica, privind deplasările din interiorul țării a populației către orașul Săveni cu satele componente, în urma recensământului din anul 2002 este următoarea: Săveni – 311 persoane, Bodeasa – 2 persoane, Bozieni – 5 persoane, Sat-Nou — 4 persoane, Petricani – 19 și Chișcăreni – 23 de persoane.

TABELUL NR. 13

MISCAREA MIGRATORIE SI SPORUL MIGRATORIU AL POPULATIEI

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTIC Ă BOTOȘAN1

3.2. MIGRAȚIILE INTERNAȚIONALE ALE POPULAȚIEI ORAȘULUI SĂVENI

Deplasările externe ale populației orașului Săveni au fost foarte scăzute până în 1989, datorită condițiilor impuse de regimul dictatorial de atunci. Singurii care puteau pleca erau evreii și aceasta în regim de plecare definitivă, prin cumpărarea emigrării. Astfel s-a ajuns ca în 2002, în Săveni, să mai trăiască doar 4 evrei. Începând cu 1990, ca urmare a liberei circulații peste hotare, a avut loc una din cele mai mari migrații (357 persoane) cunoscută la Săveni.

În perioada 1990-1992 fenomenul de imigrație-emigrație cunoaște o anumită stabilitate , anul 1992 fiind înregistrat cu un număr mai mare de persoane imigrante, în raport cu cele emigrante. Perioada 1996-2002 este caracteristică unui nou val de plecări peste hotare, înregistrându-se un spor migratoriu de 168 .

La Recensământul populației din 2002 numărul persoanelor plecate în străinătate este de 32, repartizate astfel: Săveni – 27 persoane, Chișcăreni — 4 persoane și Bodeasa 1 persoană.

Cauzele care au dus la o deplasare externă, a populației orașului Săveni, sunt de natură economică și socială și foarte puțin culturală, iar zona aleasă spre emigrare este, în special Europa Vestică și Asia, cu precădere în Israel (fig. nr.33). Dacă ar fi să realizăm o statistică, pe țări, a populației plecată în străinătate în 2002, aceasta ar arăta ca în tabelul nr. 14

TABELULNR. 14

MIGRAȚIILE INTERNAȚIONALE ALE POPULAȚIEI ORAȘULUI SĂVENI

SURSA: DATELE RECENSAMANTULUI DIN ANUL 2002

FIG.33

4. STRUCTURA POPULAȚIEI

Structura populației orașului Săveni depinde de o serie de factori sociali, economici și culturali și poate fi realizată pornind de la mai multe criterii:

4.1. STRUCTURA POPULAȚIEI PE SEXE

Lucrările de specialitate care studiază demografia româneasca în evoluția sa istorică, menționează că pentru întreaga Câmpie a Moldovei, deci și pentru zona noastră, a predominat, în secolul al XIX-lea, populația masculină.

Fig. 34 Recensământul populației orașului Săveni din anul 1930

Începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea și până în prezent se constată predominarea populației feminine.

Din analiza și sintetizarea datelor, se observă că în perioada 1894-1930 populația de sex masculin cunoaște o scădere ușoară, ajungând să reprezinte în 1930 doar 47,6 % din totalul populației. Această scădere se explică, în cea mai mare măsură, prin pierderile de vieți omenești în războiul pentru reîntregirea neamului.

Aceleași consecințe le-a avut și cel de-al doilea război mondial și de abia după 1950 populația de sex masculin a înregistrat sporuri, ajungând în 1966 la un raport de egalitate cu cea de sex feminin (50 %).

Așa cum se observă din tabelul nr.15 și fig.35, după 1970, datorită fenomenului de migrare spre zonele industriale ale țării, populația de sex masculin a fost din nou în scădere, pentru ca la Recensământul din 1992 să atingă cel mai mic procentaj (47,5 %).

Creșterea populației de sex feminin, în aceeași perioadă, se explica și prin urmările pe care le-a avut dezvoltarea industriei alimentare și confecției, care au angajat forța de muncă specific feminină și din alte localități.

În concluzie cauzele care au dus, în prima fază, la existența unui procent al populației masculine mai mic decât cel de sex feminin, sunt:

– istorice – decesele din cele două războaie mondiale;

– economice – datorate procesului de industrializare a țării înainte de 1989;

TABELUL Nr. 15

STRUCTURA PE SEXE A POPULATIEI ORAȘULUI SĂVENI ÎNTRE 1894-2002

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTIC Ă BOTOȘANI

FIG.35

4.2. STRUCTURA POPULAȚIEI DUPĂ STAREA CIVILĂ

Starea civilă a populației reprezintă o importantă componentă demografică de care depinde, în mare măsură, natalitatea și sporul demografic. Relevante în acest sens sunt următoarele date (tabelul nr. 16), care cuprind o centralizare a structurii populației după starea civilă în perioada 1894-1992

TABELUL NR. 16

STRUCTURA POPULAȚIEI DUPĂ STAREA CIVILĂ ÎNTRE 1894-1992

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTICĂ BOTOȘANI

4.2.1.NUPȚIALITATEA

Urmărind tabelul nr. 16 constatăm că raportul dintre căsătoriți și populația totală s-a menținut la cote reduse până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, când, populația căsătorită a început să depășească numărul celor necăsătoriți.

Fig.36 Recensământul populației orașului Săveni din anul 1930

Dacă luăm spre comparare anul 1930 cu 36 % căsătoriți, cu anul 1990 cu 52 % căsătoriți, se observă o creștere foarte mare, cu 16 %, a căsătoriților. Aceasta este urmarea ameliorării continue a nivelului de trai, care a determinat maturizarea fizică mai rapidă a tineretului și a contractării căsătoriilor la vârste mult mai fragede.

Fig.37 Recensământul populației orașului Săveni din anul 1956

Totodată, însă, în aceeași perioadă a crescut și numărul femeilor văduve, de 6,2 ori față de bărbații văduvi, în anul 1966 și, deși ulterior s-a mai redus acest raport, în anul 1992 era destul de mare (4,2 ori). În anul 2002, s-a înregistrat un număr foarte mare al populației văduve feminine (de aproximativ 6 ori mai mult), în comparație cu populația masculină. Această situație evidențiază faptul că populația feminină este mai longevivă.

4.2.2 DIVORȚIALITATEA

Odată cu modernizarea societății, a crescut însă și numărul divorțurilor. Dacă la primele recensăminte se înregistrau între 5 și 14 persoane divorțate, în 1966 erau 196, iar în 1997 numărul persoanelor divorțate a crescut la 137.

De asemenea la Recensământul din anul 2002 au fost înregistrate și un număr de 204 persoane în uniune consensuală.

4.3. STRUCTURA POPULAȚIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ

Cunoașterea structurii populației unei localități pe grupe de vârstă permite evaluarea potențialului de forță de muncă și, totodată, planificarea organizării și dezvoltării rețelei de învățământ, sănătate, comerț, prestări-servicii, etc. și totodată, reflectă cu elocvența valorile principalilor factori demografici: fertilitate, mortalitate, migrațiune, calamități naturale etc..

Recensământul populației din 1894 evidenția o creștere mare a sporului natural în prima jumătate a ultimului deceniu din secolul al XIX-lea (670 copii între 0-7 ani, 519 între 7-14 ani și numai 372 persoane între 14-21 ani).

Sporul demografic din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost determinat, atât de creșterea natalității, cât și de îmbunătățirea asistenței sanitare, după înființarea în 1879 a Spitalului din Săveni. În aceeași perioada limită de vârstă era însă destul de redusă, numai 13 persoane înregistrându-se cu vârsta peste 70 de ani.

Rezultatele recensământului din 1930 trebuie înțelese prin prisma evenimentelor care au avut loc în România, în vremea respectivă. S-a înregistrat un număr mare de copii sub șase ani (703), născuți între 1924-1930, perioada în care societatea românească își vindecase rănile războiului, dar numai 442 copii născuți între anii 1918-1924, perioadă de după război, caracterizată și prin criza economică și prin frecvența unor epidemii.

Fig. Recensământul 1956

Fig.38 Recensământul populației orașului Săveni din anul 1930

Dezvoltarea social-economică a societății românești perioada interbelică a dus implicit la creșterea nivelului de trai, fapt ce explică prezența, în 1930, la Săveni a unui număr de 304 persoane cu vârsta peste 65 de ani.

Analizând datele din piramida vârstelor (fig. nr.15), constatăm că ritmul de creștere a populației a evoluat cu accente inegale, în zig-zag, având valori care alternează între limite destul de apropiate.

La Recensământul din 1996, cea mai deficitară grupă de vârstă era cea de 0-4 ani, consecința reducerii numărului persoanelor între 25-29 de ani, după cum deficitară apare și grupa de vârstă 45-49 ani, datorită natalității scăzute în perioada primului război mondial.

După adoptarea Decretului din 1966 privind întreruperea sarcinii, a crescut natalitatea și, între anii 1968-1972, populația orașului Săveni a cunoscut cel mai mare ritm de creștere.

Un nivel de creștere a numărului populației apropiat de acesta s-a înregistrat și în perioada 1972-1976, ajungând la 11,7 % .

Piramida vârstelor din 1992 arăta o ușoară maturizare a populației orașului Săveni, ca de altfel, în tot spațiul Câmpiei Moldovei.

TABELULNR.17

STRUCTURA POPULȚTIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ LA RECENSĂMINTELE

DIN 1966, 1977, 1992

SURSA : ARHIVELE STATULU1BOTOȘANI

Putem constata că populația tânără (0-19 ani) a cunoscut o ușoară stabilizare între recensămintele din 1966 și 1977, pentru ca apoi să scadă cu aproape 5 % până la recensământul din 1992. A continuat să crească, însă, populația aptă de muncă (19-60 ani).

Fig.39 Recensământul populației orașului Săveni pe grupe de vârstă din anul 1977

Recensământul din 1992 evidențiază ca fiind cea mai numeroasă grupă de vârstă 20-24 ani și grupa de 15-19 ani. Asociată cu celelalte grupe de vârstă, cuprinse între 0-14 ani (cu 1611 persoane), rezultă că în situația menținerii aceluiași spor natural, orașul Săveni va avea cu siguranță forța de muncă necesară pentru deceniile următoare.

În ciuda condițiilor materiale austere din deceniile 8-10 ale secolului al XX-lea, a continuat să crească durata de viață, astfel că populația vârstnică de peste 60 de ani, a crescut de la 365 persoane (7,5 %) în 1966, la 513 persoane în 1977 (10,8 %) și la 697 persoane în 1992 (11,1 %) din totalul populației. În cadrul populației vârstnice ponderea mai mare o reprezintă populația feminină, care, în 1966 reprezenta 2,9 % din populație, față de numai 2 % populație masculină, iar în 1992, populația feminină peste 60 de ani era de 4,3 % față de 3,1 % populație masculină.

La Recensământul din anul 2002 a fost înregistrată următoarea statistică, așa cum reiese din tabelul nr.18 și din figurile nr.40 și 41.

TABELUL NR.18

STRUCTURA POPULAȚIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ LA RECENSĂMÂNTUL DIN ANUL 2002

SURSA : DIRECTIA DE STATISTICA BOTOȘANI

Fig.40

Fig. 41

4.4. STRUCTURA SOCIO-PROFESIONALĂ A POPULAȚIEI

4.4.1. Populația activă

Este o componentă a structurii socio-profesionale a populației și reprezintă acea categorie de oameni care dispun de capacitate de muncă și desfășoară o activitate utilă societății, ea cuprinzând populația de la 16 ani, sau după terminarea studiilor și până la 65 de ani. Ea reprezintă principala forță producătoare de valori materiale și spirituale, care asigură perpetuarea, progresul și civilizația societății omenești.

De la sedentarizarea primilor locuitori, care au înființat satul Săveni, oamenii s-au ocupat cu agricultura și alte activități adiacente acesteia. Așa că populația activă constituia marea parte a locuitorilor, chiar peste 60 %.

După înființarea târgului Săveni a crescut numărul negustorilor și meșteșugarilor, sporind astfel rolul polarizator al zonei, atât ca centru administrativ cât și ca centru comercial.

Creșterea numerică a populației s-a accentuat odată cu dezvoltarea activității comerciale și de producție, care a cunoscut o continuă diversificare. Toate acestea au avut rol creșterea aparatului administrativ al târgului și totodată la crearea unei categorii de funcționari și intelectuali ai localității.

Așadar, în decursul timpului numărul populației active a oscilat mereu, așa cum reiese și din tabelul de mai jos:

TABELUL NR.19

STRUCTURA POPULAȚIEI ACTIVE DIN ORAȘUL SĂVENI (1930 – 1992)

SURSA: DIRECTIA DE STATISTIC A BOTOSANI

Se observă că populația activă a crescut de la 50,8 % în 1930 la 51,4 % în 1966, pentru ca să urmeze o scădere simțitoare la 44,0 % în 1977, datorită fenomenului de migrare de după 1970 și creșterii populației de vârstă mică, urmare a decretului din 1966. Abia după 1980 populația activă crește, și , în 1992, ajunge să reprezinte 50,4% din totalul populației.

În cadrul populației active predomină populația masculină – 57,4 % în 1966, după care cunoaște o ușoară scădere, ajungând la 55% în 1977 și iarăși în scădere este până în 1992, când reprezenta 50,8 %. În perioada 2000-2003 a crescut, în schimb, populația activă feminină, datorită dezvoltării Fabricii de Confecții, din oraș.

TABELUL NR.20

STRUCTURA POPULAȚIEI ACTIVE ÎN SATELE COMPONENTE ORAȘULUI SĂVENI

(1966-1992)

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTICA BOTOȘANI

În satele aparținătoare orașului Săveni, populația activă scade și mai mult de la 56 % în 1966 la 43,5 % în 1992, crescând în aceeași proporție populația inactivă. Aceste modificări se datorează, în primul rând, accentuării fenomenului de migrare a populației apte de muncă care a determinat un spor al populației vârstnice în raport cu cea tânără din sate.

4.4.2. Populația activă pe ramuri de activitate

Pe măsura dezvoltării și modernizării societății, în ansamblu, structura populației active la Săveni a cunoscut mutații continue, în favoarea ocupațiilor neagricole.

O prezentare a populației active pe ramuri de activitate se poate observa din tabelul nr. 21, pe baza căruia se poate urmări și dezvoltarea funcțională a orașului.

Din tabelul nr. 21 se înțelege ca populația care lucrează în agricultură a scăzut continuu, de la 61,2 % în 1930 la 43,9 % în 1966 si la 31,9 % în 1977. Reducerea populației ocupate în agricultură a fost urmarea folosirii proceselor moderne de lucru: mecanizare, chimizare, irigare, care au dus la creșterea producției agricole, deși populația ocupată cu lucrările agricole a scăzut.

TABELUL NR.21

STRUCTURA POPULAȚIEI ACTIVE PE RAMURI DE ACTIVITATE PENTRU ORAȘUL SĂVENI ÎN PER1OADA 1930 – 1992

SURSA : DIRECȚIA DE STA TISTICĂ BOTOȘANI

Faptul că recensământul din 1992 înregistrează numai 10% populație ce lucrează în agricultură, în condițiile în care nivelul de mecanizare a lucrărilor agricole s-a diminuat mult, trebuie asociat cu un număr mare de pensionari și salariați care lucrează și în agricultură. De asemenea, trebuie să avem în vedere că o mare suprafață de teren a rămas necultivată în anii de după 1990.

Concomitent a crescut ponderea populației ocupată în industrie, de la 12,5 % în 1930, la 15,9 % în 1977 și la 42,2 % în 1992, ca urmare a dezvoltării capacităților de producție ale Fabricii de Confecții.

În timp ce indicele populației care lucrează în sfera circulației mărfurilor a cunoscut o relativă constantă, populația care lucrează în celelalte ramuri neagricole ( construcții, transporturi, telecomunicații, învățământ, sănătate) au cunoscut o creștere continuă.

4.4.3. Populația inactivă

Populația inactivă reprezintă acea parte a populației fără venituri proprii, fiind întreținută de familie, de stat și de organizații obștești. Din această categorie fac parte copiii și tinerii de la 0 ani până la terminarea studiilor, pensionării și persoanele cu diferite forme de handicap.

TABELUL NR .22

STRUCTURA POPULAȚIEI INACTIVE DIN ORAȘUL SĂVENI ÎN

PERIOADA 1930- 1992

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTICĂ BOTOȘANI

Conform tabelului nr. 22, populația inactivă a cunoscut o mică scădere în primele două decenii după război – de la 49,2 % în 1930 la 48,6 % în 1966, după care urmează o creștere însemnată până în 1977 și iarăși scade până la 49,6 în 1992. Aceste modificări se explică, pe lângă alți factori, prin generalizarea învățământului de 10 ani, apoi de 12 ani, și prin reducerea duratei lui în primii ani după evenimentele din 1998.

TABELUL NR.23

STRUCTURA POPULAȚIEI INACTIVE ÎN SATELE AFERENTE ORAȘULUI SĂVENI ÎN PERIOADA 1966 – 1992

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTICĂ BOTOȘANI

Structura populației inactive la recensământul din 1992, se prezintă astfel: 1278 elevi și studenți, 1427 pensionari, 423 persoane casnice, 1178 persoane întreținute de alte persoane, 3 persoane întreținute de stat și 45 de persoane în altă situație.

La Recensământul din anul 2002 populația inactivă cuprindea 4530 de persoane, împărțite în 5 categorii, așa cum se observă din tabelul nr. 24.

TABELUL NR.24

STRUCTURA POPULAȚIEI INACTIVE A ORAȘULUI SĂVENI LA

RECENSĂMÂNTUL DIN 2002

SURSA: DIRECȚIA DE STATISTICĂ BOTOȘANI

4.5. STRUCTURA ETNICĂ A POPULAȚIEI

De-a lungul timpului, alături de români, s-au stabilit la Săveni grupuri de populații aparținând diferitelor etnii: țigani, evrei, armeni, germani, ruși, tătari etc. Cei mai mulți dintre ei s-au romanizat, pierzându-și identitatea etnică în masa populației localnice, cu excepția celor mai numeroase grupări etnice — evreii și țiganii.

Izvoarele istorice care ne oferă informații cu privire la stabilirea unor străini la Săveni sunt relativ târzii, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Astfel catagrafia din 1774 menționează existența primului evreu, ,,un jidov".

Măsurile antievreiești, administrative și fiscale din ținuturile habsburgice și prusace din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au determinat o masivă migrațiune a populației evreiești, iar unele războaie au ușurat pătrunderea lor în țările române unde erau cunoscute posibilitățile mai mari de câștig prin exercitarea negoțului și a diferitelor meserii.

Deși primele grupuri de evrei s-au stabilit și la Săveni la sfârșitul secolului al XVIII-lea, evreul săvinean Manes Leib menționează că ,,străbunicul său, Haim Dughi Sin Saie, a fost printre cei 18 semnatari ai Hrisovului de așezare a comunității de evrei în Săveni, în anul 1816". Probabil este vorba de semnarea actului de închiriere , pe termen lung, a locurilor de casă, deoarece nefiind cetățeni ai statului nu puteau să dețină pământ cu titlu de proprietate.

Înființarea târgului Săveni în 1818, a favorizat, stabilirea imigranților evrei, al căror număr crește continuu:

– în 1831 erau 731 de evrei;

– în 1859 existau 112 familii cu 518 suflete;

Informațiile existente ne oferă posibilitatea să cunoaștem că pentru câteva decenii, începând cu anul 1888, populația evreiască predomina numericește:

– în 1888 erau 1281 români, 1577 evrei și 60 de armeni;

– în 1891, din cele 675 de familii la Săveni, 968 erau de români iar 433 de evrei;

– în 1894 existau 1251 de români și 1698 de evrei;

– în 1899 erau 1749 români, 1797 evrei, 31 armeni și 20 de locuitori veniți din Austro-Ungaria;

– la Recensământul din 1930 situația era următoarea: 3172 de români, 1764
evrei, 4 ruși, 3 turci, 3 poloni, 2 unguri, 2 bulgari, 1 german, 1 grec și 1 țigan;

La sate toți locuitorii erau români, cu excepția satului Petricani, unde, pe lângă cei 838 de romani, se stabiliseră: 1 german, l ucrainean, 1 bulgar și 1 turc.

La recensământul din 1966, mai erau în Săveni doar 89 de evrei, reprezentând 2,4 % din populație, iar la Recensământul din 1992 au fost înregistrați numai 15 evrei. La ultimul recensământ, cel din 2002, în Săveni mai existau doar 4 evrei, care probabil vor continua să viețuiască aici.

O altă etnie numeroasă prezentă la Săveni este cea a țiganilor. Deși sunt dintre cele mai vechi grupări etnice stabilite în Moldova și, categoric, au muncit și pe moșia Săveni, fără a dispune de informații scrise până în prezent, existența lor fiind menționată de-abia la Recensământul din 1930 – ,,1 țigan" și cu toate că generația vârstnică a cunoscut perioada unei creșteri demografice a țiganilor, în mod deosebit în deceniul al VIII-lea, când primarul Necolai Chiriac le-a asigurat locuințe, chiar pe strada centrală, țiganilor veniți de la Ștefănești-Botoșani.

Beneficiind de libertatea constituțională de a opta pentru naționalitate, cei mai mulți țigani s-au declarat români și, astfel, din cei peste 250 de țigani au fost înregistrați în 1992 numai 96. La ultimul Recensământ au fost înregistrați 155 de țigani (tabelul nr.25 și fig. nr.42). În baza recensămintelor populației, se poate concluziona că populația românească a fost și a rămas întotdeauna preponderentă, ajungând în 1992 la 98,7 % , în 1999 la 98,8 % iar în 2002 la 97,9 %.

TABELUL NR.25

STRUCTURA ETNICĂ A POPULAȚIEI ORAȘULUI SĂVENI LA RECENSĂMÂNTUL DIN 2002

SURSA: PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

FIG.42

4.6. STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAȚIEI

În general, structura confesională a populației săvinene corespunde structurii ei etnice . Astfel, la recensământul din 1894, toți cei 1251 români erau ortodocși și toți cei 1638 evrei erau mozaici. Majoritatea străinilor, veniți din Imperiul Austro-Ungar erau catolici (32 persoane) și un număr destul de mare (73 persoane) de altă religie, nemenționată, probabil că aparțineau religiilor protestante și încep să pătrundă și sectele neoprotestante.

De asemenea, la Recensământul din 1899, toți cei 1797 evrei erau mozaici; din 1749 romani, 1743 erau ortodocși și 20 din cei 25 austro-ungari erau catolici, iar 6 romani și austro-ungari îmbrățișau alte religii.

Aceeași situație se constată și la recensământul din 1930, când din 3172 români, 3164 erau ortodocși, toți cei 1764 evrei erau mozaici, 6 romano-catolici, 3 mahomedani si 16 de alte religii și secte. La sate era menționat un singur romano-catolic, la Petricani

Fig.44 Structura confesională la Recensământul populației orașului Săveni din

anul 1930

La recensământul din 1992, din cei 6307 locuitori ai orașului Săveni, 6274 erau ortodocși, 14 mozaici, 1 greco-catolic, 1 reformat, 1 penticostal, 2 creștini după evanghelie, 13 de altă religie și 1 ateu. La sate erau înregistrați 3 penticostali la Bozieni, 7 creștini după evanghelie la Chișcăreni și 17 creștini după evanghelie la Sat-Nou.

Recensământul din 2002 aduce câteva noutăți privind repartiția confesională pe teritoriul Săveniului. Astfel, din cei 5968 locuitori ai orașului, doar 41 sunt de alte confesiuni, restul declarându-se ortodocși. În satele aferente orașului, apar unele schimbări față de Recensământul din 1992, deoarece alte religii, în afara de ortodoxism, sunt prezente numai la Petricani.(tabelul nr.26, fig. nr.45)

TABELUL NR.26

STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAȚIEI ORAȘULUI SĂVENI LA

RECENSĂMÂNTUL DIN 2002

SURSA: PROTOPOPIATUL ORAȘULUI SĂVENI

Fig.45

5. DENSITATEA POPULAȚIEI

Reprezintă raportul dintre numărul populației și suprafața totală și poate fi clasificată în trei grupe:

DENSITATEA GENERALĂ A POPULAȚIEI

Este formată de raportul dintre populația totală și suprafața teritoriului, calculată în Km . Astfel, pentru orașul Săveni împreună cu satele componente, s-a înregistrat în 2002 o densitate generală de 139,37 loc./Km., așa cum reiese din tabelul nr. 27.

5.2. DENSITATEA AGRICOLĂ

Orașul Săveni cuprinde o populație de 8145 persoane, care raportate la o suprafață agricolă de 5500 hectare, formează, pentru anul 2002 o densitate de 1,5 loc./ha.(tabelul nr. 27).

5.3. DENSITATEA REZIDENȚIALĂ

Reprezintă numărul de locuitori raportați la suprafața construită din orașul Săveni și satele componente, rezultând o densitate rezidențială, în anul 2002, de 61,48 loc./ha (tabelul nr. 27).

TABELUL NR. 27

DENSITATEA GENERALĂ, AGRICOLĂ ȘI REZIDENȚIALĂ A ORAȘULUI SĂVENI, CU SATELE COMPONENTE, ÎN 2002

SURSA: PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

CAPITOLUL V

ASPECTE SOCIAL – CULTURALE ALE ORAȘULUI SĂVENI

Aspectele social-culturale sunt oglindite în orașul Săveni prin trei rețele importante, după cum urmează:

REȚEAUA ȘCOLARĂ

În realizarea unei istorii a învățământului săvinean, putem spune că la baza evoluției rețelei școlare a acestui oraș au stat bisericile, ca prime focare de cultură, și, nu în ultimul rând, Legea instrucțiunii publice din 26 noiembrie 1864 care a impus construcția de noi localuri și a acordat o atenție financiară mai sporită personalului didactic.

Urmărind evoluția rețelei școlare din Săveni, putem distinge următoarele tipuri de școli și forme de învățământ care au pus practic bazele actualului învățământ săvinean modern:

Școala israelită română – a fost construită în jurul anului 1900, datorită prezenței unui număr mare de evrei. Cu toate acestea, la vremea respectivă, mai funcționau și 5 școli particulare neautorizate în care se învăța ebraica;

Școala elementară de meserii – a fost înființată în 1906 și cuprindea două secții de cizmărie și frângherie. Școala avea posibilitatea de a asigura hrană și cazare la un număr de 20 de elevi și condiții de școlarizare pentru încă 80 elevi externi. A fost desființată în timpul Primului Război Mondial, când a fost transformată în Spital Militar;

Școala pregătitoare – a fost înființată după război și avea drept scop formarea de cadre didactice;

Fig.46 Recensământul populației orașului Săveni din anul 1930

În perioada comunismului, la Săveni și în satele componente s-au construit 48 săli de clasă, 10 laboratoare, 2 ateliere școlare, o sală și 2 terenuri de sport împrejmuite, 2 localuri noi pentru grădiniță, s-au înființat gimnazii în satele Bodeasa și Petricani, iar în 1975 s-a înființat și grădinița de copii cu program prelungit, pe lângă celelalte trei grădinițe care funcționau deja în oraș.

O etapă aparte în evoluția învățământului din Săveni o constituie înființarea liceului, sub numele inițial de „Școala medie mixtă Săveni”, prin Ordinul numărul 782/958 al Ministerului Învățământului și Culturii din 20 iunie 1958, cu o singură clasă cuprinzând 46 de elevi. Ulterior numărul claselor a crescut, ceea ce a determinat o divizare, în 1969, a școlii săvinene, în Școala Generală cu clasele I-VIII și Liceul Teoretic .

TABELUL NR.28

SITUAȚIA ȘCOLARĂ PENTRU ANUL ȘCOLAR 1968-1969

SURSA: ARHIVA LICEULUI „DR. MIHAI CIUCĂ”- SĂVENI

Statistica arată că în perioada 1962-2000 la Liceul Teoretic „ Dr.Mihai Ciucă” din Săveni au absolvit 4665 persoane, din care 3464 la cursuri de zi, 818 la cursuri serale și 383 la cursuri fără frecvență.

În anul școlar 2003- 2004, în orașul Săveni și în satele componente acestuia existau un număr de 1292 de copii înscriși în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional, asistați de un număr de 73 de cadre didactice, după cum reiese din tabelul numărul 29:

TABELUL NR.29

REȚEAUA ȘCOLARĂ A ORAȘULUI SĂVENI ÎN ANUL ȘCOLAR 2003-2004

SURSA: SECRETARIATUL LICEULUI „DR. MIHAI CIUCĂ”-SĂVENI

REȚEAUA UNITĂȚILOR DE CULTURĂ

Încă de la formarea satului, în cadrul relațiilor de muncă și de conviețuire pe acest teritoriu, s-au dezvoltat și au evoluat o serie de obiceiuri și ritualuri legate de marile evenimente ale vieții( botez, cununie , înmormântare etc.), s-au statornicit tradiții legate de unele sărbători religioase și de unele sărbători ale muncii și bucuriilor vieții, cu care prilejuri aveau și continuă să aibă loc manifestări cultural-artistice, religioase și sportive.

Dintre instituțiile care au sprijinit și continuă să sprijine aceste manifestări amintim:

BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ

Primele informații despre existența la Săveni a unor „cărți cu caracter public” datează de la 1910. În anul 1929 documentele vremii prezintă un fond de carte al Săveniului de 450 de volume, puse la dispoziția cetățenilor. În anul 1948, la inițiativa unor cadre didactice locale, a început strângerea cărților, prin donație, pentru constituirea bibliotecii săviniene, care a fost posibilă abia peste 2 ani, în anul 1931.

În prezent, Biblioteca Orășenească Săveni funcționează într-un spațiu impropriu, sub supravegherea a doi bibliotecari ce au în custodie un număr de 50400 de volume.

B. MUZEUL

A luat ființă în anul 1964, dar fără aprobările legale, la inițiativa unor profesori locali, care aveau drept scop expunerea unor fragmente arheologice. Abia la 1 iunie 1965 se aprobă „înființarea Muzeului Raional Săveni, de categorie a patra”.

Fig.47 Muzeul arheologic al orașului Săveni

În toamna anului 1966 au fost terminate lucrările de reparare a spațiului fostului Ratoș din Săveni, iar majoritatea încăperilor au fost destinate expunerii materialului muzeistic. Muzeul dispune și de un laborator pentru restaurare, de un birou pentru custode, unde se afla și o însemnată bibliotecă de specialitate.

Încadrat cu personal de specialitate(un custode, trei muzeografi și un restaurator), Muzeul din Săveni a rescris practic istoria acestor locuri. În prezent muzeul funcționează cu un singur post de muzeograf, reprezentând principala atracție turistică a orașului Săveni.

C.CASA DE CULTURĂ

A luat ființă în anul 1950 într-un local impropriu și avea drept scop promovarea tinerelor talente locale precum și prezentarea mai multor spectacole de ținută artistică.

Începând cu anul 1965 Casa de Cultură și-a amenajat o Grădină de vară cu scenă având aproximativ 1000 de locuri, unde s-au organizat diferite spectacole, întâlniri culturale și simpozioane.

Din păcate, în ultimul deceniu nu s-a mai organizat nici un spectacol de către această instituție. Grădina de vară a fost abandonată, iar Casa de Cultură se află într-o avansată stare de degradare.

În anul 1992 a început construcția unui nou local pentru Casa de Cultură, dar datorită lipsei fondurilor lucrările au fost stopate.

3. UNITĂȚI DIN DOMENIUL SANITAR

Condițiile precare în care a evoluat satul românesc multe secole, au făcut ca populația de toate vârstele să fie măcinată de numeroase boli și de aceea a fost nevoie de prezența unui personal calificat, care la Săveni a poposit abia în 1865, când Ion Ionescu de la Brad numește primul medic pentru Săveni și zona respectivă. Medicul avea ca ajutoare o moașă și un agent sanitar și avea în grijă toate cele 13 comune din plasa Bașeu.

În anul 1879 a fost înființat primul spital din Săveni, așa cum reiese și dintr-un raport întocmit de doctorul Criviceanu :”… prin sacra luptă a Consiliului județean se deschide spitalul la 1 august 1879 în târgul Săveni pentru sărmanii suferinzi din acest județ”

La 3 mai 1883, printr-un ordin al prefectului de Dorohoi, a fost înființată prima farmacie din Săveni care avea drept scop aprovizionarea spitalului cu medicamentele necesare.

Printr-un ordin al Ministerului de Interne din 1892, la Săveni a început construcția unui spital modern, pentru timpul respectiv, care a fost inaugurat la 1 decembrie 1895 și cuprindea: un pavilion pentru contagioși, o spălătorie,o sală pentru autopsie, o cancelarie, o magazie și locuința medicului.

Ulterior numărul medicilor a crescut de la unul singur în 1895, la 2 medici în 1950; 12 medici în 1965; 21medici în 1970;

După 1990, ca peste tot în țară, și rețeaua sanitară de la Săveni se confruntă cu mari greutăți, din cauza lipsei fondurilor care nu permit reutilarea Spitalului cu aparatură necesară, procurarea medicamentelor și crearea condițiilor optime pentru asigurarea unei asistențe sanitare la nivelul epocii.

În anul 1999, Spitalul Săveni funcționa cu 214 paturi, spitalizând 4834 bolnavi cu un număr de 34033 zile de spitalizare.

Pe lângă Spitalul Orășenesc, în Săveni mai funcționează: 4 farmacii, 2 cabinete private, o policlinică și un dispensar.

Pentru anul 2003 Spitalul Săveni funcționa cu 5 secții (pediatrie, ginecologie, chirurgie, interne și dermatologie), iar rețeaua unităților spitalicești și sanitare din orașul Săveni poate fi urmărită statistic în tabelul numărul 30:

TABELUL NR. 30

REȚEAUA UNITĂȚILOR SPITALICEȘTI ȘI SANITARE DIN ORAȘUL SĂVENI ÎN ANUL 2003

SURSA: SPITALUL ORĂȘENESC SĂVENI

CAPITOLUL VI

ECONOMIA

1. DENSITATEA ȘI POTENȚIALUL ECONOMIC AL ORAȘULUI SĂVENI

Din punct de vedere economic, orașul Săveni, prezintă o diversitate și un potențial economic foarte scăzut, datorită unor factori cum ar fi cel natural, uman și nu în ultimul rând rețeaua căilor de comunicații.

Cu alte cuvinte, lipsa resurselor naturale, așezarea geografică, în nord-estul țării, într-o zonă defavorizată, inexistența unor obiective turistice, care să contribuie la relansarea economiei, creșterea continuu a populației inactive și distanța relativ mare față de cel mai apropiat municipiu au impus orașului Săveni o economie subdezvoltată, cu specific agricol.

2. EVOLUȚIA STRUCTURILOR ECONOMICE ÎN DIFERITE PERIOADE

Dacă ar fi să realizăm o radiografie a economiei Săveniului, din trecut până în prezent, putem spune că cei mai înfloritori ani, din evoluția economică a localității au fost: 1818, 1930, 1968 . Toți acești ani reprezintă câte un eveniment major din istoria Săveniului, după cum urmează:

-1818- transformarea localității Săveni în târg, datorită unei economii înfloritoare în comparație cu localitățile din jur, iar acest lucru este certificat și de construcția unui rateș, dovadă că pe lângă agricultură următoarea sursă de menținere și propulsare a economiei era comerțul. De asemenea trebuie specificat și prezența evreilor în această zonă, probabil o cauză a aflării comerțului în plină accesiune;

-1930-reprezintă perioada și anul de apogeu al meșteșugarilor. Conform Arhivelor Statului Botoșani, la vremea respectivă existau: 5 mori, 10 brutării, 144 velnițe și 233 războaie de cusut;

-1968- este anul transformării Săveniului în oraș și totodată începe crearea unei industrii cu specific textil și de preparare a produselor lactate.

Concluzionând cele prezentate mai sus, putem spune că structura economică înfloritoare a Săveniului a avut ca suport comerțul, meșteșugurile și mica industrie, toate împletite cu activitatea agricolă-principala ramură economică din totdeauna.

La polul opus, regresul economiei Săveniului, a fost prezent destul de des, iar dintre cei mai importanți ani amintim:

-1941- reprezintă anul începerii deportării evreilor,iar activitatea economică a Săveniului a fost practic paralizată;

-1990-anul care marchează practic trecerea de la o economie socialistă la una de tip capitalist.

3. STRUCTURILE ECONOMICE ACTUALE

Economia actuală a orașului Săveni se bazează pe cele două mari ramuri după cum urmează:

Agricultura, reprezintă principalul suport al economiei orașului Săveni și are ca activități cultura plantelor și creșterea animalelor;

Industria, contribuie, într-un procent foarte mic la dezvoltarea economică o orașului, și, este bazată pe industria textilă.

Pe lângă activitățile din aceste două ramuri mai sunt întâlnite și altele din următoarele domenii: comercial, transporturi, meșteșugăresc.

3.1. AGRICULTURA

3.1.1.GEOGRAFIA UTILIZĂRII TERENURILOR

Condițiile geografice prielnice și, în primul rând, fertilitatea solului, asociată cu existența unei surse de apă potabilă, oferită cu dărnicie de râul Bașeu, au favorizat popularea acestor locuri încă din vremuri preistorice. Pe măsura dezvoltării ocupațiilor agricole, locuitorii au format așezări stabile care au continuat din Evul Mediu fără întrerupere, până în zilele noastre.

Condițiile fizico-geografice, au avut, și au rolul esențial în ceea ce privește modul de utilizare și repartiție a terenurilor agricole.

Dintre toți factorii fizico-geografici, care au influențat utilizarea terenurilor agricole, amintim:

Solul – alcătuit în special din cernoziom cambic, cu o fertilitate foarte mare, a contribuit mereu la creșterea suprafeței agricole;

Clima – orașul Săveni beneficiază de o climă temperat – continental – moderată, cu influențe excesive, care poate provoca ierni bogate în zăpezi, veri călduroase și ploioase, caracteristici foarte prielnice culturilor de cereale, în special culturii de grâu;

Apele – prezența râului Bașeu și a celorlalte ape a avut un aspect pozitiv în ceea ce privește creșterea animalelor, deoarece pentru culturile agricole, la nivelul orașului Săveni, nu există nici un fel de rețea de irigații;

Relieful – prezența unor versanți cu o altitudine redusă a favorizat extinderea suprafeței cultivate a orașului, existând doar câteva locuri unde relieful este accidentat, iar prezența erodisolului, transformă zonele respective în terenuri neproductive.

3.1.2 EVOLUȚIA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU A STRUCTURILOR FUNCIARE

În primele secole ale Evului mediu se folosea procedeul desțelenirilor permanente – pământul era valorificat ca teren agricol un număr de ani, până la secătuire, după care se lăsa necultivat până la refacerea solului. Din secolul al XVI-lea începe să se folosească asolamentul bienal. În ansamblu plantele cultivate ponderea a avut-o cultura cerealelor:grâu, secară, orz, ovăz, pentru satisfacerea nevoilor de alimentație ale oamenilor și furajarea animalelor. Cea mai extinsă cultură a fost cea de grâu, care, pe lângă satisfacerea nevoilor de consum intern, era principalul produs cerut pe piața externă. Un rol important în creșterea producției agricole l-a avut înlocuirea grâului de primăvară cu cel de toamnă, începând cu secolul al XVII-lea. Cultura porumbului este atestată, de izvoarele istorice, la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar faptul că Dimitrie Cantemir nu pomenește nimic despre această cereală ne lasă să înțelegem că această cultură s-a extins mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, când în unele documente era specificat următoarele: „recolta de păioase a fost slabă, iar la porumb, de mijloc”. După extinderea suprafețelor cultivate cu porumb, au început să se cultive, în culturi intercalate: fasolea, haldanii (cânepa pentru sămânță) și dovleacul furajer.

O veche tradiție în cadrul ocupațiilor agricole din zona noastră a avut și cultura plantelor textile – inul și cânepa. Dacă inul se cultiva mai rar, cânepa era cultivată de fiecare gospodar în locuri anume pregătite, numite „cânepiști”.

După reforma agrară din anul 1864, comuna Săveni, formată din târgul Săveni și satul Bozieni dispunea de 3597 ha și 23 ari din care 1162,52 ha constituiau mica proprietate țărănească și 2434,73 ha, marea proprietate.

Deși suprafața însămânțată este în continuă creștere, producția la ha se menține scăzută, pentru că progresul în tehnica agricolă a fost foarte lent, pătrunzând numai pe proprietatea moșierească. Astfel, la începutul secolului al XX-lea se cultiva suprafața de 976 ha porumb cu o producție medie de 1018 Kg/ha, 729 ha grâu, cu o producție medie de 926 Kg/ha, 542 ha orz cu 1030 Kg/ha și 81 ha ovăz cu 820 Kg/ha. Mai erau ocupate 250 ha cu fânețe, 487 ha erau izlaz, iar suprafața de 532,25 ha era lăsată necultivată.

În perioada interbelică suprafața cultivată a crescut, dar producția se menține tot scăzută. Se constată o schimbare a ponderii plantelor cultivate, în funcție de cerințele pieții interne și externe. Astfel, începe să se cultive pe marea proprietate, sfecla de zahăr, ca urmare a înființării fabricii de zahăr de la Ripiceni, localitate situată la 25 de Km de Săveni. Tot pe marea proprietate se mai cultivau 20 ha cu floarea soarelui, 20 ha cu cânepă pentru sămânță, 10 ha cu fasole și 10 ha cu rapiță. De asemenea trebuie menționat că în această perioadă crește numărul mașinilor agricole: pe lângă semănători, prășitori și secerători, crește numărul batozelor.

În perioada celui de al II-lea război mondial are loc o perioadă de regres a producției agricole, culminată cu marea secetă din anul 1946.

Perioada anilor 1949-1962 a reprezentat întreg procesul de cooperativizare, elaborat de regimul socialist, în urma căruia s-au format, la nivel de Săveni și satele componente, trei ferme agricole.

În anul 1990, ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, a început reconstituirea dreptului de proprietate, fiind elaborate 1130 de titluri de proprietate, din totalul de 1513. Puțini din foștii proprietari au supraviețuit ori se află la o vârstă înaintată și sunt incapabili de a-și mai lucra pământul. Cea mai mare suprafață de pământ a revenit moștenitorilor, mulți dintre ei neinițiați în muncile agricole. Pe lângă acestea, slaba dotare tehnică și, în primul rând, prețul ridicat al lucrărilor agricole mecanizate, ca și greutățile întâmpinate de locuitori în condițiile pieței libere, au determinat reducerea suprafețelor cultivate și micșorarea producției agricole. Aceleași neajunsuri au determinat și reducerea suprafețelor lucrate de către asociațiile agricole înființate după anul 1989, care lucrau peste 1200 de ha . În anul 1999 suprafața agricolă lucrată de către asociații era de numai 375 de ha, 721 de ha erau date în arendă pe termen scurt, 512 ha erau lucrate în parte, iar restul suprafeței era lucrată de proprietari sau lăsată necultivată.

3.1.3. TERENURILE AGRICOLE

Pentru a înțelege cât mai bine modul de utilizare a terenului agricol de care dispune orașul Săveni cu satele componente, putem urmări evoluția suprafețelor, culturilor și utilajelor mecanice din tabelele nr. 31, 32, 33:

TABELUL NR.31

EVOLUȚIA TERENURILOR AGRICOLE ÎN PERIOADA 1965-2002

SURSA: CAMERA AGRICOLĂ BOTOȘANI; PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

TABELUL NR.32

EVOLUȚIA TERENULUI ARABIL ÎN PERIOADA 1965-2002

SURSA: CAMERA AGRICOLĂ BOTOȘANI; PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

TABELUL NR.33

EVOLUȚIA UTILAJELOR AGRICOLE ÎN PERIOADA 1989-2002

SURSA: PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

Din tabelul nr. 31 se constată că după 1989 s-a redus suprafața cultivată cu viță – de – vie, prin renunțarea la această cultură a proprietarilor care au fost împroprietăriți. De asemenea s-au redus suprafețele destinate fânețelor și pășunilor, dar începând cu anul 2002 acestea au crescut atât în cantitate cât și în calitate. În ceea ce privește culturile agricole constatăm o creștere semnificativă a culturilor de grâu, porumb, floarea –soarelui și sfecla de zahăr. Urmărind tabelul nr. 32, putem observa o dublare a suprafeței cultivate cu porumb și sfeclă de zahăr, și aproape o triplare a suprafeței însămânțate cu floarea soarelui. Dacă ar fi să raportăm datele prezentate mai sus la tabelul nr. 33 se poate constată o creștere a suprafeței cultivate în același timp în care numărul utilajelor agricole este din ce în ce mai mic.

În concluzie, chiar și sub această tendință de creștere a suprafeței cultivate, agricultura orașului Săveni se află într-un mare impas, iar pentru revigorarea ei se impune intervenția energică a statului care, prin subvenții și alte facilități să creeze micului proprietar posibilitatea de a face o agricultură modernă.

Pe lângă terenurile agricole la Săveni mai există și alte categorii de terenuri, care în anul 2002 puteau fi clasificate după următoarea tipologie:

– terenuri forestiere-sunt reprezentate de câteva hectare de pădure (30 ha), plantate pe Dealul Naftuli, pentru a stabiliza terenul (figura nr.48)

– terenuri neproductive-sunt doar câteva zone, cu o suprafață foarte restrânsă (40 ha), ocupate de ravene;

– terenuri cu construcții-ocupă o suprafață de 16 ha;

– terenuri cu ape și stuf – sunt situate în special în lunca Bașeului și ocupă o suprafață de 49 ha;

– terenuri cu drumuri-ocupă o suprafață de 58 de ha.

FIG.48. HARTA UTILIZĂRII TERENURILOR AGRICOLE

SURSA PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

3.1.4 CREȘTEREA ANIMALELOR

Existența unor întinse zone pentru pășunat, cu pajiști frumoase și dealuri împădurite, într-un cadru natural favorabil, a determinat locuitorii acestei zone încă din timpuri străvechi să acorde o importanță deosebită creșterii animalelor. La dezvoltarea prioritară a acestei ramuri, față de cultivarea pământului, au contribuit și numeroasele invazii distrugătoare ale unor popoare străine, cât și nivelul tehnic scăzut al muncilor agricole și care necesitau un număr mare de animale pentru tracțiune-bovine și cabaline – în lucrarea pământului arabil.

3.1.4.1 Evoluția în timp și spațiu a creșterii animalelor

Documentele istorice prezintă unele informații ale călătorilor străini, cu privire la creșterea animalelor din zonă. Dintre acestea spicuim următoarea: „…vitele sunt mari și frumoase, robuste și nepretențioase la condițiile de climă și hrană.”

Bovinele se creșteau atât în gospodăriile țărănești, cât și pe moșiile boierești, iar vânzarea lor constituia principala sursă de venit. Cu privire la creșterea bovinelor Dimitrie Cantemir afirma: „locuitorii de la munte au boi mici, pe când cei de la câmp au cirezi mari de boi, mari și frumoși”, sau „cei mai grași și mai frumoși se găsesc pe pârâul Sărat din ținutul Fălciu și pe râul Bașeu…”

Cuvinte de laudă au avut călătorii străini și față de numărul mare și frumusețea cailor moldovenești, căutați în lumea turcească. De remarcat că la Săveni au existat așa numite centre de selecție a bovinelor și cabalinelor.

Un loc destul de important în creșterea animalelor l-au ocupat ovinele și, în număr mai mic, caprinele. Creșterea oilor se făcea, în primul rând, nu pentru carne, ci pentru celelalte produse lapte, lână și piei. Numărul oilor a cunoscut o continuă descreștere, până în secolul al XIX-lea, din cauză că erau foarte solicitate de către turci.

Suinele, de altfel, ca și păsările, se creșteau, în mod deosebit, în gospodăriile țărănești, pentru consumul propriu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe moșia Săveni se creșteau 917 bovine, 1272 ovine, 21 caprine, 536 cabaline și 370 suine.

La începutul secolului al XX-lea, pe întreaga suprafață a Comunei Săveni (mica proprietate și marea proprietate) se creșteau:

-1298 bovine-315 tineret-6 tauri, 447 boi și 530 vaci;

-2512 ovine-2364 oi și miei-148 berbeci;

-116 caprine-98 capre-3 țapi și 15 iezi;

-482 cabaline-284 cai-147 iepe-48mânji-3 armăsari;

-1297 porcine-338 scroafe-6 vieri-535 porci castrați și 418 purcei de lapte.

Numai la mica proprietate din Săveni, în anul 1907 se creșteau:

-797 bovine-268 vaci-334 boi-3 tauri-192 tineret;

-1384 ovine-1286 oi și miei-98 berbeci;

-578 suine-146 scroafe-8 vieri-178 purcei de lapte-246 porci castrați

-116 caprine și 420 de cabaline.

În epoca interbelică la Săveni exista tradiția organizării unor expoziții agro-zootehnice.

În perioada celui de al II-lea război mondial și a secetei ce a urmat, șeptelul s-a micșorat îngrijorător. După reforma agrară din anul 1945, creșterea animalelor era asigurată numai de proprietatea țărănească până la înființarea C.A.P.- urilor, când creșterea animalelor scade foarte mult în proprietatea individuală pentru că țăranul nu putea să asigure baza furajeră necesară. Refacerea șeptelului s-a făcut foarte greu și de abia după anul 1960 se poate vorbi de o creștere a numărului de animale.

3.1.4.2 Structura efectivelor de animale

Creșterea și descreșterea efectivului de animale, din orașul Săveni, poate fi analizată din tabelul nr. 34

TABELUL NR.34

SURSA: PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

3.2. APICULTURA

A fost una dintre cele mai vechi îndeletniciri la români. Produsele apicole aveau o varietate de utilități: sursă de hrană, sursă de lumină, apreciate calități terapeutice și tot din miere se prepara miedul – băutură întâlnită foarte des la Săveni în secolul al XVIII – lea.

Deși în zonă sunt condiții favorabile practicării apiculturii, în secolul al XX-lea datele statistice au înregistrat sub 100 de stupi. Abia după anul 1970, la Săveni, a început să se dezvolte creșterea albinelor, cu rezultate frumoase, și această practică este continuată după 1990 de către mai mulți apicultori, înregistrându-se în anul 1999 un număr de 370 de stupi. Începând cu anul 2001 numărul apicultorilor este în scădere, înregistrându-se astfel,în același an, un număr de 180 de stupi.

3.3. INDUSTRIA

Reprezintă una din principalele modalități de creștere economică, fiind indispensabilă, pentru dezvoltarea orașelor, mai ales a celor mai puțin dezvoltate.

Din totdeauna ocupațiile de bază ale țăranului român au fost agricultura și creșterea animalelor, ocupații care îi asigurau hrana, și, uneori, un surplus, pe care îl valorifica pe piața internă. Paralel cu agricultura, în gospodăria țărănească s-a desfășurat și o complexă activitate casnică și meșteșugărească.

În perioada atestării Săveniului ca sat pe lângă muncile agricole mai erau prezente și altele cum ar fi: prelucrarea inului, cânepei și a lânii, activități specifice femeilor, sau, prelucrarea fierului, lemnului, etc., activități specifice bărbaților. Meșteșugarii specializați pentru economia rurală au apărut târziu și s-au afirmat, mai întâi, pe proprietatea moșierească. O categorie aparte de meșteșugari o formau cei care aveau și anumite priceperi pentru exploatarea instalațiilor existente pe toate moșiile mari. Nelipsite erau morile de apă și râșnițele manuale.

După înființarea târgului în 1818, activitatea meșteșugărească a cunoscut o dezvoltare și o mai largă și continuă diversificare. În târg au venit meșteșugari pentru toate meseriile, în mod deosebit evrei, care lucrau nu numai pentru populația târgului ci și pentru toate satele din împrejurimi. O îndeletnicire care ia amploare, atât în târg cât și la sate, a fost prepararea băuturilor, la început din drojdie și tescovină, iar începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea materia primă pentru obținerea băuturilor a fost înlocuită cu cerealele. Dezvoltarea acestei activități a impus intensificarea producției de cereale și apariția velnițelor. În 1782, Alexandru Mavrocordat „interzice să se mai țină crâșme la sate pentru că sărăcesc pe țărani”. Cu toate interdicțiile impuse de autorități, industria alcoolului se dezvoltă treptat, ajungând ca în 1832, în județul Dorohoi, să existe 66 de velnițe.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX- lea se diversifică mult gama meseriilor și se înfiripă o industrie casnică de împletituri și țesături din fibre de bumbac, in și cânepă. La 1906 se propunea de către autorități „extinderea, atât în târg, cât și în satele apropiate, a industriei tricotajelor din bumbac și lână”. Tot în această perioadă apar și la Săveni prima mașină cu aburi. După 1900 crește și numărul morilor cu vapori, iar în anul 1912 a luat ființă prima moară cu motor pe benzină. Anul 1930 reprezintă o unitate etalon pentru economia Săveniului, deoarece aici funcționau 5 mori, toate cu pietre, cu o capacitate variind între 3000-4000 Kg/24 ore. Pe lângă aceste mori mai figurau și câte o uloierniță. Alături de activitatea din morărit târgul Săveni și satele din jur mai erau deservite la acea dată și de: 28 de croitori, 7 cojocari, 6 frizeri, 5 fierari,7 tâmplari, 3 geamgii, 3 boiangii, 9 cizmari, rotari, tinichigii, etc.

După deportarea evreilor din 1941, activitatea meșteșugărească și industrială din târgul Săveni a cunoscut o perioadă de regres, pentru ca după 1944, cei reîntorși să își reia activitatea și în 1947, numărul celor care desfășurau activitate meșteșugărească și industrială era comparabil cu cel din 1930, însă cu un volum de producție mult mai mic, din cauza sărăciei cu care se confrunta populația după război.

După naționalizarea din 1948, în Săveni ia ființă Întreprinderea de Industrie locală „8 Mai”, cu secții de turnătorie, patiserie și panificație

În anul 1959, la Săveni se pun bazele industriei de prelucrare a produselor lactate, prin înființarea Fabricii de cașcaval, cu o capacitate de prelucrare a 5000 l lapte în 24 de ore, beneficiind de materie primă colectată din 17 comune din zonă. Începând cu anul 1991 Fabrica și-a redus continuu activitatea de producție, iar cea mai mare parte a personalului fiind disponibilizat. În 1997, de la 178 de salariați, numărul acestora s-a redus la 40 de salariați, care ulterior au fost disponibilizați, iar Fabrica a fost declarată falimentară și a fost închisă.

După înființarea orașului, în 1968, autoritățile s-au străduit să inițieze, la Săveni, alte activități industriale, reușind doar următoarele:

Cooperativa Meșteșugărească Muncitorul, prevăzută cu 16 secții: confecții, cojocărie, tricotaje, ceasornicărie, frizerie, etc. Cooperativa avea un volum de producție în valoare de 3 758 000 lei anual și începând cu anul 1985 și-a mărit activitatea la peste 30 de secții. Începând cu anul 1991, datorită unui slab manageriat, Intreprinderea a fost lichidată.

Întreprinderea de Confecții „Rapsodia”- secția Săveni, a beneficiat de o piață largă de desfacere, care accepta o calitate de nivel mediu și submediu, activitatea de producție a acestei secții s-a extins continuu, ajungând în 1989 să cuprindă o forță de muncă de peste 1800 de muncitori.

Activitatea industrială desfășurată în orașul Săveni, după 1965, a cunoscut o dezvoltare continuă, asigurând locuri de muncă pentru aproximativ ½ din forța de muncă disponibilă. În 1985, în activitatea industrială lucrau 1928 oameni, această ramură economică a orașului realizând o producție globală de 400865 mii lei. În 1989, forța de muncă ajungea la 2 056 persoane și realiza o producție industrială de 452 261 mii lei. Dar, numai după un an, forța de muncă a scăzut la 1 637 persoane, iar producția industrială la 394 674 mii lei.

Administrația actuală a orașului este preocupată de atragerea unor investitori care să transforme activitatea prestatoare de servicii într-o industrie locală, vizând prelucrarea materiei prime din zonă.

Industria actuală a orașului Săveni prezintă o singură ramură industrială, prelucrătoare de confecții și îmbrăcăminte și are o structură de tip privată.

Existența unei singure ramuri industriale este dată de inexistența resurselor naturale și prezența forței de muncă calificate în domeniul confecțiilor. Astfel, începând cu 1990, Secția Săveni a Întreprinderii de Confecții „Rapsodia” se transformă în S.C. SAVCONF- SĂVENI, la început cu un capital privat de 87,31%, statul deținând numai 12,69%. Dispariția pieței de desfacere, slaba dotare tehnică și tehnologică și conjunctura economică de după 1989 au avut un impact negativ asupra funcționării fabricii. Din 1999, datorită privatizării, în totalitate, la S.C. SAVCONF a început un proces de modernizare în valoare de 527 000 mărci germane, proces ce se va încheia la sfârșitul anului 2004. În aceste condiții, fabrica își lărgește treptat activitatea productivă, și, la sfârșitul anului 1999, realiza o cifră de afaceri de 12 550 mil. lei, cu un profit de 808 milioane lei. În anul 2000 s-a realizat o cifră de afaceri de 21 701 mil. lei, cu un profit de 2 523 mil. lei, din care până la 30 iunie se realizaseră 1 700 mil. lei.

În prezent forța de muncă a fabricii este în creștere, în anul 2000, aici lucrând 646 angajați, în anul 2001 existau 713 angajați, în anul 2002, 796 angajați, iar în 2003, în urma unor noi angajări, existau 946 de angajați (fig. nr. 18).

Comenzile pe care fabrica trebuie să le execute sunt realizate numai pe bază de contract cu parteneri numai din străinătate, iar dintre produsele fabricate amintim: cămăși, pantaloni sport, geci, bluze, etc.

Fig.49

Chiar dacă salariile oferite nu sunt prea atractive, menținerea și extinderea activității acestei unități este o rază de speranță pentru multe familii din orașul Săveni.

Analiza construcțiilor de pe teritoriul orașului Săveni se poate realiza urmărind o serie de caracteristici ale acestora după cum urmează:

Specificul arhitecturii locale se înscrie întru totul cadrului general al satelor zonei de silvo-stepă din Câmpia Moldovei, unde se remarcă simplitatea construcțiilor, iar acest fapt este influențat și de structura geologică a zonei, care nu permite unei cariere de extragere a pietrei, sau a altor materiale de construcții, decât la distanțe foarte mari de orașul Săveni. Cu toate acestea, în construcții sunt folosite, ca materii prime, piatra și lemnul, aduse din zona montană a județului Suceava, la prețuri foarte costisitoare, iar ca materiale de construcții sun prezente toată gama, de la var, ciment, cărămizi la tablă, țiglă, vopsele, etc. Această gamă variată a materialelor de construcție folosite, oferă și un aspect inestetic al așezării, raportat și la structura neregulată a străzilor.

Cele mai frecvente construcții sunt locuințele private și foarte rar, în ultima perioadă clădirile social-culturale.

Privite în timp, construcțiile Săveniului au parcurs un drum dificil, datorită numeroaselor evenimente istorice, iar astăzi pot fi întâlnite sub următoarele forme:

blocurile-sunt construite în centrul orașului, în perioada comunistă, și, reprezintă principalul element care dau Săveniului imaginea de oraș. Sunt realizate din plăci, au o înălțime de 4 etaje și sunt grupate în trei cartiere;

casele-reprezintă principalul tip de construcție, caracteristic zonei Moldovei, cu un număr între 2 și 4 camere și sunt amplasate ca o centură spre periferiile orașului;

casele de tip evreiesc – sunt înalte, spațioase,compacte, și cu acoperișul comun. Se află într-o stare foarte avansată de degradare, deoarece după plecarea evreilor au fost ocupate de unele familii de rromi.

3.4. CĂILE DE COMUNICAȚII ȘI TRANSPORTURILE

Odată cu construirea satelor, cărările bătătorite au început să devină „hudițe” trasate neregulat și foarte înguste, cele mai multe erau întâlnite pe terenurile înclinate, deoarece acestea înlesneau scurgerea apelor provenite din ploi.

Fig.50 Autogara Săveni

Analiza căilor de comunicație și transporturile orașului Săveni poate fi realizată urmărind următoarele trăsături:

3.4.1. EVOLUȚIA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU A REȚELEI DE CĂI DE COMUNICAȚII

Primele drumuri amenajate în linie dreaptă și mai largi s-au construit abia după anul 1852. Drumul care avea să devină strada centrală a Orașului, unea practic sudul și nordul teritoriului Săveniului, realizând legătura dintre rateșul, existent la vremea respectivă, și clădirea actualei Primării. În anul 1890, acesta era primul drum pietruit, fiind prevăzut cu șanțuri de scurgere în direcția nord-sud. În aceeași perioadă s-au construit și alte drumuri care legau Săveniul de localitățile învecinate.

După anul 1900, de-o parte și de alta a străzii centrale, numită Strada Mare, s-au construit trotuare și tot atunci a început pietruirea străzilor laterale, datorită afectării acestora de către rigole. Celelalte drumuri, cele de legătură exterioară pot fi analizate la rețeaua rutieră.

Odată cu apariția primelor preocupări în ceea ce privește starea drumurilor a apărut și primul automobil în Săveni, fiind vorba despre un Ford din anul 1925.

În anul 1961 s-a înființat Autobaza Săveni, care asigura atât transportul de mărfuri, cât și de călători. Statistic, pentru anul 1968 Autobaza avea în dotare 129 de camioane, 18 basculante și 25 de autobuze, satisfăcând toate necesitățile de transport din zonă. După anul 1989 firma a intrat într-un proces de restrângere de activitate, și chiar privatizată nu a reușit să se mențină într-o societate bazată pe calitate și concurență.

3.4.2. REȚEAUA RUTIERĂ

În ceea ce privește drumurile de legătură cu principalele orașe și târguri – Dorohoi, Botoșani, Darabani și Ștefănești- , putem spune că localitatea Săveni a fost oarecum avantajată de poziția ei aproape echidistantă față de acestea, numai că toate drumurile erau în starea lor naturală, fapt ce îngreuna transporturile la distanță.

Deși primele cantități de piatră au început să se așeze pe drumuri încă înainte de primul război mondial, construcția drumurilor, conform unor standarde, în zona noastră, a început abia după anul 1930. Construcția celui dintâi drum județean Dorohoi-Săveni a fost aprobată la 26 septembrie 1930, aprovizionarea cu piatra necesară realizându-se din județul Suceava. Lucrarea a fost delimitată în trei loturi, pentru care se aproba suma de 2 894 984 lei. Din anul 1936, drumul Dorohoi-Săveni a început să alunece înspre râul Jijia. Pentru că deplasarea drumului continua și pentru că lucrările de drenare la mare adâncime erau foarte costisitoare, în anul 1939 se hotărăște devierea drumului prin construirea a trei curbe cu razele de 80, 100 și 50 m.

În anul 1935, a început construirea drumului național nr. 53 Botoșani-Săveni-Lipcani-Hotin.

În anul 1947, se fac unle modificări la drumul Ungureni-Săveni, care era de un mare interes pentru locuitorii din Săveni, deoarece asigura legătura cu gara, după intrarea în funcțiune a linie de cale ferată Dorohoi-Iași.

FIG.51

SURSA PRIMĂRIA ORAȘULUI SĂVENI

Abia după anul 1965 au început lucrările de modernizare a drumurilor din județ și totodată a străzilor localității. Astfel, în anul 1970, se încheiau lucrările de modernizare a Drumului Național Botoșani-Iași, sau a unor drumuri județene cum ar fi: Săveni-Dorohoi, Săveni-Darabani, Săveni-Hănești-Dângeni.

Astăzi artera principală a orașului este DN 29, care intersectează mai multe drumuri județene, cum ar fi: DJ 282 Trușești-Săveni-Drăgușeni și DJ 289 Dorohoi-Știubieni-Săveni.

3.4.3. REȚEAUA FEROVIARĂ

A fost o veche dorință și o necesitate pentru locuitorii dintre Jijia și Prut. Utilitatea liniei ferate dintre Dângeni-Săveni-Rădăuți-Prut era subliniată încă din anul 1918, într-o adresă a Prefecturii Județului Dorohoi către Ministerul de Interne: „zona cuprinde 26 de comune și 3 târguri cu peste 40000 de locuitori. Zona realizează o mare producție de cereale din care se exportă 80-85%.” Se pare că în urma acestei adrese lucrările ar fi demarat, cei drept mult mai târziu, printr-un Decret Regal, în care se aprobă „ declanșarea fondurilor necesare liniei ferate Dângeni-Rădăuți-Prut, de interes militar.” Totuși acest proiect nu a fost pus în practică datorită neterminării la timp a procesului de expropriere a unor proprietari. Astfel, aveau să treacă mulți ani încă și abia în 1986 a început construcția acestei linii ferate, pentru ca la 5 iulie 1991 să poată fi inaugurat primul tronson de cale ferată Dângeni-Săveni, care la acea vreme era cel mai modern din județ.

Din păcate, bucuria săvinenilor și a locuitorilor din zonă a fost de scurtă durată, pentru că, după abandonarea lucrărilor ajunse în faza de finalizare la stația Drăgușeni, din cauza alunecărilor de teren și a traseului ales greșit, circulația feroviară din zonă a fost întreruptă în anul 1998.

3.5. COMERȚUL

În toate localitățile rurale din Moldova, în primele secole ale existenței lor, a predominat economia naturală, o economie închisă în cadrul căreia nevoile de consum ale populației se reduceau la produsele locale.

Distanța foarte mare și starea proastă a drumurilor făceau foarte anevoioasă deplasarea sătenilor de aici la târgurile săptămânale și iarmaroacele periodice cele mai apropiate: Botoșani (35 Km); Dorohoi (45Km.) și Ștefănești (50 Km)

O bună parte din comerțul localităților rurale era acaparat de stăpânii de moșii care dețineau dreptul de monopol asupra cârciumăritului și dreptul de a înființa pivnițe și prăvălii scutite de dări și de vamă.

Dezvoltarea pieței interne a fost frânată și din cauza existenței a numeroase monede ( aspri și parale turcești, copeici și ruble rusești, creițari și taleri austrieci, etc) care provocau un adevărat haos pe piața românească.

Dezvoltarea treptată a producției agricole și meșteșugărești a dus la intensificarea schimburilor de produse pe piața internă și la o creștere a ofertei pe piața externă.

Primele informații cu privire la existența unei forme de comerț, pe teritoriul Săveniului, datează din anul 1818, când în actul de înființare a târgului se specifica:”să facă la numita moșie douăsprezece iarmaroace pe an…”, pe lângă târgurile anuale organizate duminica. La începutul secolului al XIX-lea, târgul Săveni, era printre puținele târguri care beneficia de privilegiul de a organiza 12 iarmaroace pe an.

La începutul secolului al XX-lea, la Săveni erau 193 de comercianți care dețineau prăvălii cu articole de galanterie, îmbrăcăminte, încălțăminte, stofe, mobilă, ceasuri, produse farmaceutice, etc. Mulți negustori se ocupau cu negoțul e animale și cereale. Cel mai extins comerț era cel al Băuturilor alcoolice. Pe lângă cele 20 de cârciumi existente la 1912, băuturile se vindeau și de către mulți negustori neautorizați.

În perioada interbelică, ca urmare a dezvoltării vieții economice în toate laturile sale, activitatea comercială s-a extins mult, dacă avem în vedere că Recensământul populației din anul 1930 înregistra 739 de persoane ce lucrau în comerț, din care:

256 lucrau în prăvălii cu produse alimentare, restaurante și cârciumi;

174 comercializau produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și menaj;

13 în cafenele, baruri și hoteluri;

174 comercializau produse agricole, animale și materiale de construcție;

7 vindeau produse de librărie, papetărie, de muzică și sport;

14 vindeau obiecte de artă, cult și bijuterii;

16 comercializau articole tehnice și mecanice;

35 practicau negoțul și precupeția pe piață;

11 comerțul ambulant;

39 făceau alte afaceri comerciale.

Chiar și în timpul celui de al doilea război mondial, deși la cote mai reduse,continuă să se facă un comerț destul de intens. După deportarea evreilor, majoritatea prăvăliilor au fost preluate de români și, în anul 1943, funcționau 10 prăvălii cu produse de manufactură și galanterie, 7 băcănii, 20 de cârciumi, 1 han, 8 tutungerii, 3 prăvălii cu articole din fier, o societate de comerț cu cereale, una de comerț cu cherestea.

În condițiile sărăciei de după război, deși după reîntoarcerea evreilor numărul prăvăliilor a crescut, activitatea comercială rămâne foarte scăzută, iar după 1949 când se reorganizează cooperația de consum, comerțul particular este tot mai îngrădit, ajungându-se în scurt timp la lichidarea acestuia.

Cooperativa de consum a cunoscut, în schimb, o evoluție continuă, chiar de la organizarea ei. Dacă în 1952 aceasta realiza un volum de desfacere a mărfurilor în valoare de 4786 mii lei, în 1965 rețeaua de4 magazine se extinsese la 48 de unități comerciale și realiza un volum de desfacere în valoare de 38859 mii lei. În anul 1968, Cooperativa de consum dispunea de localuri proprii în toate satele iar în Săveni se construise primul magazin universal și câteva depozite cu o capacitate de 140 de vagoane.

La 29 decembrie 1976, a fost inaugurată clădirea Complexului comercial care dispunea de o suprafață ocupată de 2010 m2, cuprinzând și un restaurant modern, cu bucătărie proprie și un laborator pentru prelucrarea cărnii.

După Revoluția din anul 1989, Cooperativa se transformă în societate pe acțiuni, numită: „Consumcoop”. Ca și în majoritatea localităților, din cauză că s-a adaptat mai greu la cerințele economiei de piață, „Consumcoop”-ul a fost nevoit să-și reducă aproape continuu activitatea, transformându-se într-un fel de rentier, supraviețuid prin închirierea spațiilor disponibile. În anul 1999, cuprindea o rețea de 18 unități comerciale în Săveni și la sate, realizând o cifră de afaceri de numai 1867 milioane lei. În schimb, a crescut an de an, numărul societăților cu capital privat: de la 9 în 1991, la 82 în 1994, la 122 în 1997, la 163 în 2000, ca în 2004 numărul lor să fie de 192. Din acestea, 155 de societăți desfășoară activități comerciale, 28 de societăți au activități de prestări servicii, iar 9 societăți sunt profilate pe producție. Din datele prezentate mai sus se poate constata că cele mai multe societăți sun profilate pe comerț, iar peste 50 din ele sunt baruri și cafenele. În raport cu acestea, foarte puține sunt cele axate pe producție și prestări de servicii, fapt ce se reflectă în neputința lor de satisfacere a nevoilor populației.

La 1 februarie 2004 se înregistrau:

54 societăți fără activitate;

105 societăți cu cifra de afaceri sub 100 milioane lei;

19 societăți cu cifra de afaceri între 100-500 milioane lei;

6 societăți cu cifra de afaceri între 500 milioane-1 miliard lei;

6 societăți cu cifra de afaceri între 1-5 miliarde lei;

1 societate cu cifra de afaceri de 8 miliarde lei;

1 societate cu cifra de afaceri de 11 miliarde lei.

CONCLUZII

Ca fiică a acestor meleaguri am simțit întotdeauna nevoia cunoașterii fenomenelor, proceselor și evenimentelor de geografie și istorie locală.

Timp de patru ani , ca elevă a Liceului Teoretic „Dr.M.Ciucă” din Săveni am fost o membră activă a cercului de geografie „Geopolis” înființat și condus de domnul profesor Dumitru Pancu. Alături de ceilalți membrii ai cercului, pasionați de cercetare am participat prin intermediul numeroaselor vizite și drumeții la studiul cadrului natural, la colecționarea unor izvoare istorice privitoare la Săveni și împrejurimile sale (acte, documente, fotografii, hărți). Cele mai multe materiale geografice, pe care le-am și valorificat în lucrarea de față, provin din baza de date a cercului geografic „Geopolis”. Numeroasele hărți, grafice și schițe au fost realizate în cadrul acestui cerc și introduse pentru prima dată în lucrarea de față.

Evoluția istorică a așezării are la bază mai multe schițe monografice datând din 1924–1925(învățătorul Constantin Petrescu) și 2001(prof. Constantin Cojocariu). Am întregit aceste date prin culegerea unor informații furnizate de către unii vârstnici ai localității. Problemele demografice le-am extins până la nivelul anului 2004 strângând și prelucrând datele de la Arhivele statului din Botoșani, Direcția de statistică a județului Botoșani și Primăria orașului Săveni.

Datele referitoare la istoria și creația populară a satelor componente ale orașului Săveni(Petricani, Chișcăreni, Sat Nou, Bozieni și Bodeasa) sunt puține și necesită un studiu de specialitate.

Viața economică prezintă principalele ocupații ale locuitorilor orașului Săveni, informațiile existente le-am adunat din Arhivele Statului Botoșani și de la Primăria orașului Săveni.

Problema învățământului este tratată sumar, datele fiind preluate de la secretariatele unităților de învățământ locale și din lucrarea „Dascăli și elevi” a prof. Constantin Cojocariu.

Nu am putut cuprinde activitatea Judecătoriei locale și a Parchetului(reorganizată în decembrie 1999) și nici activitatea poliției și jandarmeriei deoarece sursa de informației este mai greu accesibilă.

După cum se poate observa, în structurarea lucrării, am ținut cont de principiile de elaborare a unui studiu monografic și mulțumesc distinsului asis.drd. Ionuț Radu Dumitriu cel care m-a îndrumat, m-a încurajat și m-a ajutat să duc până la capăt această lucrare.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ

Coordonate matematice și hipsometrice………………………………

Așezarea în cadrul regional …………………………………………..

Poziția față de alte așezări omenești…………………………………..

Poziția în raport cu căile de comunicații………………………………

CAPITOLUL II CARACTERE FIZICO – GEOGRAFICE

RELIEFUL……………………………………………………………..

Alcătuirea geologică și evoluția paleogeografică…………………..

Mișcări tectonice și seismicitate……………………………..

Resursele subsolului…………………………………………

Morfografie și morfometrie……………………………………….

Relief structural……………………………………………………

Relief de acumulare……………………………………………….

Relief antropic…………………………………………………….

Procese geomorfologice actuale …………………………………

PARAMETRII CLIMATICI…………………………………………..

Particularități climatice……………………………………………

Circulația generală a maselor de aer…………………………

Radiația solară globală……………………………………….

Temperatura aerului………………………………………….

Umiditatea aerului…………………………………………….

Nebulozitatea…………………………………………………

Precipitații……………………………………………………

Vântul…………………………………………………………

Fenomene climatice ………………………………………….

Poluarea atmosferică ……………………………………………….

APELE………………………………………………………………….

Caractere generale………………………………………………….

Apele subterane…………………………………………………….

Lacurile……………………………………………………………..

Râurile………………………………………………………………

Probleme ale poluării apelor ……………………………………….

VEGETAȚIA…………………………………………………………….

Originea și evoluția în timp și spațiu a elementelor floristice………

Tipuri de vegetație…………………………………………………..

Vegetația zonală………………………………………………

Vegetația intrazonală…………………………………………

Procese de antropizare a vegetației și valorificarea resurselor vegetale

FAUNA………………………………………………………………

Evoluția în timp și spațiu a faunei………………………………..

Caracteristicile generale ale faunei……………………………….

Fauna terestră……………………………………………………..

Fauna acvatică ……………………………………………………

SOLURILE…………………………………………………………….

Factorii pedogenetici naturali ………………………………………

Clase și tipuri de sol și caracterizarea lor…………………………..

Importanța economică a solurilor ………………………………….

CAPITOLUL III CONSIDERAȚII ISTORICO – GEOGRAFICE

Aspecte și etape istorice privind localitățile……………………………

Forme de organizare teritorial administrative și evoluția lor……………

Apariția, modul de formare și evoluția localității……………………

Atestări documentare ……………………………………………….

Așezările omenești………………………………………………………

Istoricul apariției și dezvoltării așezărilor …………………………..

Categorii fundamentale de așezări…………………………………..

Satele…………………………………………………………..

Orașul Săveni………………………………………………….

Dotări edilitare……………………………………………………….

Gradul de electrificare …………………………………………

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă…………………………

Sistemul de încălzire a locuințelor……………………………..

Procesul de urbanizare………………………………………………..

CAPITOLUL IV GEOGRAFIA POPULAȚIEI

Evoluția numerică a populației……………………………………………

Mișcarea naturală a populației…………………………………………….

Natalitatea……………………………………………………………..

Mortalitatea……………………………………………………………

Bilanțul natural ………………………………………………………

Mișcarea mecanică a populației………………………………………….

Migrațiile interne ale populației orașului Săveni…………………….

Migrațiile internaționale ale populației orașului Săveni …………….

Structura populației………………………………………………………

Structura populației pe sexe………………………………………….

Structura populației după starea civilă……………………………….

Nupțialitatea……………………………………………………

Divorțialitatea …………………………………………………

Structura populației pe grupe de vârstă………………………………

Structura socio – profesională a populației…………………………..

Populația activă…………………………………………………

Populația activă pe ramuri de activități………………………..

Populația inactivă ……………………………………………..

Structura etnică a populației ………………………………………..

Structura confesională a populației………………………………….

Densitatea populației…………………………………………………….

Densitatea generală a populației……………………………………..

Densitatea agricolă………………………………………………….

Densitatea rezidențială ……………………………………………….

CAPITOLUL V ASPECTE SOCIAL – CULTURALE ALE ORAȘULUI.

SĂVENI

Rețeaua școlară…………………………………………………………

Rețeaua unităților de cultură……………………………………………

Unități din domeniul sanitar ……………………………………………

CAPITOLUL VI ECONOMIA

Densitatea și potențialul economic al orașului Săveni………………….

Evoluția structurilor economice în diferite perioade istorice……………

Structuri economice actuale…………………………………………….

Agricultura…………………………………………………………..

Utilizarea terenurilor…………………………………………..

Evoluția în timp și spațiu a structurilor funciare………………

Terenurile agricole…………………………………………….

Creșterea animalelor……………………………………………

Evoluția în timp și spațiu a creșterii animalelor…………

Structura efectivelor de animale ………………………..

Apicultura……………………………………………………………

Industria……………………………………………………………..

Căile de comunicații și transporturile………………………………..

Evoluția în timp și spațiu a rețelei de căi de comunicații………

Rețeaua rutieră…………………………………………………

Rețeaua feroviară ………………………………………………

Comerțul………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

1.Băcăuanu, Vasile – Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic, București,

Editura Academiei, 1968

2.Ionesei, Liviu – Geologia unităților de platformă și a orogenului Nord-

Dobrogean, Editura Tehnică, București, 1999

3. Tufescu, Vasile – Județele patriei – Județul Botoșani, Editura Academiei,

București, 1977

4. Posea, Grigore și colaboratorii – Enciclopedia geografică a României,

Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982

5.Păunescu, Alex, Șadurski, Paul, Chirica, Vasile – Repertoriu Arheologic

al județului Botoșani, București, 1976

6.Mihăilă, Dumitru – Câmpia Moldovei, Studiu climatic,Teză de doctorat

în manuscris, Universitatea Al. I. Cuza, Iași, 2000

7.Pantazica, Maria – Hidrografia Câmpiei Moldovei, Editura Științifică,

București,1974

8.Filipescu D., Dubău Nicu – Dicționarul geografic al județului Dorohoi,

Iași,1891

9.Rosetti, Radu – Pământul, sătenii și stăpânii din Moldova, București,1907

10.Barbu, Nicolae – Raporturi pedogeomorfologice în Câmpia Moldovei,

ASUCI – Geogr., XX, 1974

11.Iordan, Iorgu – Toponimia românească, Ed. Academiei, București,1903

12.Tufescu, V. – România – natură, om, economie, Editura Științifică,

București,1974

13.Ionescu, I. de la Brad – Agricultura română din județul Dorohoi,

București,1866

14.Pișotă, I. – Biogeografia, Editura Goeland, București,1999

15.Crâșmaru, A. – Drăgușeni -500, Editura "Glasul Bucovinei", Rădăuți,

1992

16.Burac, Ghe., Canciuc, I., Pancu, D., Trufin, M. – Comuna Vlăsinești –

Monografie, Editura Axa, 2005

17.Ciubotaru, Ștefan – Monografia orașului Botoșani, Editura Axa,

Botoșani,1997

X. Arhiva Direcției de Statistică Botoșani, Recensământul din perioada 1930-2002

X. Arhiva Primăriei Săveni

X. Arhiva Liceului Teoretic "Mihai Ciucă" Săveni

X. Colecția "Revistei Geopolis" a Liceului Teoretic Săveni

X. Arhiva Școlii Generale Săveni

18. Băcilă, I. – Împărțirea administrativă a Moldovei în anul 1833,

București,1944

19.Ungureanu, Alex. – Orașele din Moldova-studiu de geografie economică,

Editura Academiei, București,1980