Monografia Localitatii Sanpetru Mare

MONOGRAFIA LOCALITĂȚII SÂNPETRU MARE

CUPRINS

Prefața

Introducere

CAPITOLUL 1.Metode de cercetare și Istoricul cercetărilor

CAPITOLUL 2. Poziția și așezarea geografică

CAPITOLUL 3. Favorabilitatea cadrului natural

Geologia

Relieful

Factorii genetici ai reliefului

Tipuri de relief

Relieful creat pe ape curgătoare

Relieful biogen

Relieful antropic

Procese geomorfologice actuale

Procese de dezagregare

3.2.3.2 Procese gravitaŃionale

Procesele fluviale

CAPITOLUL 4. Aspecte climatice

Factorii genetici ai climei

Temperatura aerului

Elementele climatice

CAPITOLUL 5. Hidrografia

Aspecte hidrografice a comunei Sânpetru Mare

Apele de suprafață

Apele curgătoare

Lacurile

Apele subterane

Apele freatice

Apele de adâncime

CAPITOLUL 6.Vegetația, Fauna și Solurile locale 27

Vegetația 27

Fauna 28

Solurile 30

CAPITOLUL 7. Aspecte de geografie istorică 36

CAPITOLUL 8. Aspecte de geografia populației 39

Evoluția numerică 39

Structura geodemografică 40

Structura populației pe sexe 40

Structura populației pe grupe de vârstă 41

8.3. Structura confesională a populație 41

Structura etnică a populației 41

Structura religioasă 42

8.3.2 Structura și forma localității 43

CAPITOLUL 9.Economia locală 45

Agricultura 45

Industria 48

Probleme de infrastructură 48

Perspective de dezvoltare turistică 49

CAPITOLUL 10.Relevația culturală a localității 51

Instituții de cult 51

Biserica ortodoxă română 51

Biserica ortodoxa sârbă 52

Biserica catolică 55

Monumente istorie 57

Impactul scolii la nivel local 60

CAPITOLUL 11. Tradiții și obiceiuri etno-folclorice 67

CAPITOLUL 12. Arii protejate 70

Parcul natural Lunca Mureșului 70

Rezervații naturale 72

CAPITOLUL 13. Analiza SWOT 76

Concluzii 79

BIBLIOGRAFIE 81

PREFAȚĂ

Viața s-a născut la țară…….

Aici s-a născut fericirea, statornicia, iubitorii de pămănt, dar mai ales simplitatea.

Petrecându-mi aici o bună parte din viața mea, am simțit nevoia de a împărtăși și altora minunea vieții de la țară.

Satul este prima formă în care trăiește și își desfăsoară omul activitatea.

În lucrarea Monografia geografică a localității Sânpetru Mare am încercat să realizez o abordare a localității, în scopul de a aduce o contribuție la la cunoasterea spațiului geografic românesc.Această localitate puțin studiată și existând foarte puține lucrări care abordează acest spațiu.În aceată măsură am considerat că este o zonă care prezintă aspecte interesante, pentru a constitui obiectul de studiu la lucrarea mea de licență.

Am considerat necesară reactualizarea datelor precum și completarea lor cu alte informații de dată mai recentă. În această lucrare am folosit în special metoda observației directă și indirectă. Prima s-a realizat prin observații directe pe teren, iar cea de-a doua prin intermediul materialului bibliografic, statistic și cartografic.

Cu această ocazie aș dori să mulțumesc celor ce mi-au dat deosebita satisfacție sufletească de a dezvălui frumusețea localității Sânpetru Mare.Mulțumesc persoanelor care mi-au acordat sprijinul necesar realizării prezentei lucrări: domnului Prof. Univ. Dr. Remus Crețan pentru disponibilitatea Domniei Sale, materializată prin acordarea de sfaturi, indicații și nu în ultimul rând sprijin moral, Domnului viceprimar Hadnagy Milovan al primăriei Sânpetru Mare, Preotului Ioan Popa care mi-a oferit date despre biserica ortodoxă a acestei localități și nu în ultimul rand tuturor celor care mi-au fost alaturi și m-au sprijinit atât din punt de vedee moral căt și cu materiale bibliografice pentru întocmirea acestei lucrări.

Un gând de respect și de mulțumire se îndreaptă spre profesorii de la Departamentul de Geografie pentru răbdarea și inițierea în tainele geografiei, dar mai ales pe potecile acesteia, fără de care nu aș fi putut duce la bun sfârșit lucrarea de licență.

INTRODUCERE

Lucrarea de față cuprinde o prefață, o introducere și paisprăzece capitole.

În primul capitol am realizat un istoric al metodologiei de cercetare din punct de vedere geografic.

În al doilea capitol am realizat o scurtă prezentare din punct de vedere al așezării geografice.

În al treilea capitol mi-am propus să realizez o prezentare a cadrului natural, am prezentat aspecte ale geologiei și struturii reliefului ale acestei regiuni.

În cel de-al patrulea capitol am analizat aspectele climatice cu diferite elemente climatice analizate în detaliu, iar în capitolu cinci am prezentat diferite aspecte ale hidrografiei și anume apele de suprafață și apele subterane din această regiune.

Capitolul șase tratează aspecte biopedogeografice cu elemente specifice studiate într-un mod mai amănunțit.

În capitolul șapte am realizat un scurt istoric al comunei Sânpetru Mare, insistând pe dezvoltarea istorică, etimologie, evoluția cronologică și diferite aspecte care au avut loc de-a lungul timpului de la apariție până în prezent.

Capitolul opt tratează elemente legate de populație, în mod deosebit evoluția numărului populațieiși a structurii etnice, care s-a modificat aproape în totalitate în ultimii ani.

Capitolul nouă prezintă evoluția economiei și serviciilor în această zonă studiată.

Capitolul zece tratează revelația culturală a localității precum instituțiile de cult și impactul școlii la nivel local, iar capitolul unsprăzece este axat pe tradițiile și obiceiurile etno- folclorice ale localității.

Capitolul doisprăzece analizează în mod amănunțit ariile protejate ale comunei, iar în capitolul al treisprăzecelea mi-am propus realizarea unei analize SWOT, pe localitatea Sânpetru Mare, iar în final lucrarea se termină cu concluzii elaborate în urma studiului geografic în această zonă.

Pentru reprezentarea evoluției fenomenelor și proceselor studiate în această lucrare am întocmit grafice, tabele și hărți care sper că vor reuși să ilustreze caracteristicile geografice ale localității Sânpetru Mare

CAPITOLUL 1.

METODE DE CERCETARE ȘI ISTORICUL CERCETĂRII

Comuna Sânpetru Mare nu a format până în prezent obiectul unei lucrări geografice, cu excepŃia lucrărilor și articolelor de geografie fizică în care sunt studiate: Câmpia Timișului și Câmpia Arancăi ca subunităŃi ale Câmpiei Banatului, pe teritoriu! cărora se află comuna. Ea este amintită și în lucrările de geografie umană ale unor autori care au avut preocupări referitoare la populaŃia și așezările umane din Banat.

St. Manciulea, este unul dintre primii geografi care realizează studii asupra Câmpiei Tisei . în anul 1938, publică în Buletinul societăŃii Regale Române de geografie, lucrarea Câmpia Tisei . Autorul analizează întreaga Câmpie a Tisei, în vederea stabilirii originii acesteia, dar face referiri și !a câmpia formată pe marele con al Mureșului.

În anul 1994 geologul maghiar J. Sumeghi publică o lucrare monografică "A Tiszantul " din care reiese structura în blocuri faiiate a fundamentului Depresiunii Panonice (Măhăra, 1973), ipoteză pe care o va prelua mai târziu și E.M. Feichter în articolul ContribuŃii la studiul cunoașterii și a mișcărilor oscilatorii cuatemare în Câmpia Banatului (1965).

Cercetarea amănunŃită a sedimentarului din câmpie începe numai în 1954, când M.Paucă studiază neogenul din bazinul MunŃilor Apuseni, făcând referiri și asupra zonei de câmpie, din vest.

Date sumare mai întâlnim în lucrările cercetătorilor P. Bulla 1934, Al. Savu 1958 și V. Mihăescu, în Dealurile și câmpiile României (1966) descrie caracterele fizico-geografice ale câmpiei dintre Mureș și Aranca.

Studii climatoiogice asupra întregii Câmpii a Banatului, au fost realizate și publicate sub forma unor lucrări sau articole, în anii '70, de către V. Ghibedea, E. Grigercsik și LBăcanu .

În anul 1973, Gh. Măhăra publică o lucrare referitoare la evoluŃia paleogeografică a Câmpiei de Vest. Tot în acest an, O. Herscovici editează cursul Câmpiile României, în care face o prezentare a Câmpiei de Vest și apare volumul Aspecte din flora și fauna

Banatului, care cuprinde mai multe articole (editorii fiind S.Grîgore, L.Schrott, A. Sangheli), în care sunt prezentate zonele de vegetaŃie și fauna din Banat.

În anul 1976 A. Ungureanu publică articolul CondiŃii de înmagazinare a apelor freatice în Câmpia Torontalului, în care analizează structura și litologia orizontului freatic, modul de alimentare și drenarea a acestuia, adâncimea suprafeŃei piezometrice. O. Herscovici publică articolul Procese de modelare a reliefului în Câmpia Banatului și importanŃa cunoașterii lor pentru economia agricola. O lucrare importantă este cea a lui V. Ardelean și Zăvoianu, JudeŃele patriei -Timiș (1979).

După anul 1980 apar lucrări importante pentru geografia României; Enciclopedia geografică a României (1982) și Geografia României, voi. I, Geografia fizică (1983) și voi IV, Regiuni pericarpatice ale României (1989).

În intervalul 1995-1997, Gh. lanoș publică trei volume, intitulate Solurile Banatului, în care prezintă evoluŃia și caracteristicile agrochimice, precum și condiŃiile naturale și de fertilitate ale solurilor banatului. La acestea se adaugă și o amplă prezentare cartografică a solurilor. Anul 1998 este marcat de apariŃia lucrării lui Gr. Posea: Câmpia de Vest a României, în care se acordă atenŃie tuturor particularităŃilor fizico – geografice și economice ale câmpiei Timișului.

CAPITOLUL 2.

POZIȚIA ȘI AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Localitatea Sânpertu Mare, este așezată în partea de vest (fig.1) a țării, mai exact în nord

–vestul Câmpiei Banatului, făcând parte dintr-o subdiviziune a Câmpiei Mureșului, denumită Câmpia Arancăi.

Câmpia Banatului este situată în partea de sud a Câmpiei Banato- Crișene, începând din partea de nord a conului Mureșului, până în sud la granița cu Serbia și se întinde pe o suprafață de cca. 9.800 kmp, cu altitudini ce variază între 80-180 m.

Din punct de vedere administrativ, localitatea Sâmpetru Mare este situată în nord – vestul județului Timiș, la o depărtare de 18 km est de Sânnicolau Mare, 50 de km sud –vest de Arad și 55 km nord –vest de Timișoara.

Aceasta se învecinează în partea de nord cu râul Mureș, graniță naturală cu județul Arad, în partea de nord-vest se învecinează cu localitatea Igriș,în vest se învecinează cu localiatatea Saravale, în sud cu localitatea Lovrin, în sud-est se învecinează cu localitatea Pesac, iar înpartea de est cu localitatea Periam.

Localiatatea Sâmpetru Mare se află la intersecția paralelei de 46°2ˈ latitudine nordică cu meridianul de 20°48ˈ longitudine estică.

În prezent, comuna are în componența sa un sat aparținător, satul Igriș, situat la 8,8 km nord –vest.

Fig.1 Harta localizării Comunei Sânpetru Mare (după Harta Romaniei)

CAPITOLUL 3.

FAVORABILITATEA CADRULUI NATURAL

Geologia

La suprafață, teritoriul localității Sânpetru Mare se prezintă sub aspectul unei câmpii întinse. Ținând cont de acest lucru,foarte puțini își pot imagina structura complicată ce se ascunde în adâncimi.

Fiind o subunitate a Câmpiei de Vest, evoluția paleogeografică a Câmpiei Arancăi este strâns legată de evoluția acestei unități.

În cadul Câmpiei de Vest, unde dovezile geomorgologice sunt insuficiente, metoda geologică este cea mai indicată pentru descifrarea evoluției zonei, similară cu a întregii Depresiuni Panonice, fiind formată pe seama unui bloc hercinic scufundat (Măhăra, 1973). Un alt argument care demonstrează originea tectonică a depresiunii îl constituie natura fundamentului cristalin, identic cu cel al Munților Carpați, pusă în evidență de foraje.

În evoluția câmpiei se disting trei etape principale: etapa uscatului preneogen, etapa neogenă (de bazin) și etapa cuaternară.

Întregul fundament al Depresiunii Panonice este constituit din roci de tip epizonal și mezozonal – șisturi cloritoase, șisturi amfibolitice, amfibolite și micașisturi, peste care se află un sedimentar preiaramic. Fundamentul cristalin a fost atins prin foraje săpate în diverse sectoare, începând din faŃa MunŃilor Bnatului. Deoare, fiind formată pe seama unui bloc hercinic scufundat (Măhăra, 1973). Un alt argument care demonstrează originea tectonică a depresiunii îl constituie natura fundamentului cristalin, identic cu cel al Munților Carpați, pusă în evidență de foraje.

În evoluția câmpiei se disting trei etape principale: etapa uscatului preneogen, etapa neogenă (de bazin) și etapa cuaternară.

Întregul fundament al Depresiunii Panonice este constituit din roci de tip epizonal și mezozonal – șisturi cloritoase, șisturi amfibolitice, amfibolite și micașisturi, peste care se află un sedimentar preiaramic. Fundamentul cristalin a fost atins prin foraje săpate în diverse sectoare, începând din faŃa MunŃilor Bnatului. Deoarece învelișul sedimantar preiaramic lipsește, este greu de stabilit când avem de a face cu formaŃiunile cristaline care formează fundamentul depresiunii și când suntem în prezenŃa cristalinului ce aparŃine unităŃilor cutate în ciclul alpin.

Adâncimea la care se află aceste depozite variază de la un sector la altul, ceea ce dovedește că fundamentul cristalin este divizat în blocuri (Visahon, Săndulescu, 1979).

O caracteristică a scoarŃei întregului Bazin Panonic este prezenŃa stratului granitic, care dispune peste un start bazaitic anomal de subŃire, 5 – 8 km.

Substratul cutat al câmpiei este constituit din unităŃile tectonice (sistemul pânzelor de Biharia) ce aflorează în MunŃii Apuseni. în acest context este important de precizat că Depresiunea Panonică înglobează depozitele de moiasă neagră; formaŃiunile mai vechi

aparŃin fie subasmentului cutat, fie cuverturii post – tectonogenetice (post – pânză). (Visarion, Săndulescu, 1979).

Ghe. Măhăra, în 1973, arată că fundamentul întregii Depresiuni Panonice s-a format prin scufundarea unui masiv bloc cristalin, Tisia. SchiŃarea depresiunii este rezultatul oscilaŃiilor, îndeosebi în sens negativ, ce au format mari linii de fractură pe direcŃii diferite. Zonele cobărâte formează cuvete de dimensiuni și orientări diferite, unele depozite miocene și pliocene, cumulează o grosime mai mare de 5500 m. în cadrul acestei structuri au fost puse în evidenŃă, la baza Pliocenului, hidrocarburi, care sunt dispuse sub formă de pachete ce conŃin petrol și gaze naturale.

Cuvertura sedimentară este constituită din depozite care acoperă solul.Învelișul sedimentar prelaramic este puŃin cunoscut pe teritoriul Ńării noastre. Forajele săpate au evidenŃiat prezenŃa depozitelor cretacice, reprezentate de un complex marnos cu rare intercalaŃii de gresii, dispus peste fundamentul cristalin. Nici depozitele paleogene nu sunt bine cunoscute; ele s-au depus în etape de individualizare a depresiunii, când unităŃile carpatice erau exodate de evoluŃia depresiunii, cea de bazin.

Miocenul se caracterizează prin prezenŃa unui complex marmos – grezos parŃial conglomeratic, mai cunoscute sunt sarmaŃiene și pannoniene.

Badenianul este alcătuit din marne compacte, cu intercalaŃii de gresii calcaroase și calcare gresoase. Ele au fost interceptate prin forajele de la Beba Veche și Sînnicolau Mare, grosimea lor fiind de 450 / 500 m (Visarion, Săndulescu, 1979).

SarmaŃianul este reprezentat de marne nisipoase, marne, nisipuri, resturi de lamelibranhiate, are grosimea redusă, pentru că apele marine au avut adâncimi mici. Pannonianul indică scufundări intense, datorită grosimii mari a depozitelor, de circa 1000 – 2000 m, chiar mai mari. Se compune din marne și argile care spre suprafaŃă trec în nisipuri și pietrișuri cu intercalaŃii subŃiri de marne. Sfârșitul Niocenuîui – începutul Pliocenului este marcat de prezenŃa unei lacune stratigrafice care indică o perioadă de exondare a regiunii, în urma căreia au fost îndepărtate depozitele sarmaŃiene și bedaniene. PrezenŃa Romanianuiui este admisă de unii autori, doar la vest de Timișoara, fiind format din nisipuri și pietrișuri mărunte.

În perioada cuaternară s-au depus materiale a căror grosime ajunge în Câmpia Mureșului la cea. 400 – 500 m. Depozitele pleistocene aflate peste depozitele pannoniene sunt constituite din pietrișuri, nisipuri fine și argile de origine fluviatilă, peste acestea se află o cuvertură de material loessoid (Fig.2). Acesta este reprezentat de loess remaniat, care

se aseamănă cu loessul tipic doar prin culoare, macroporozitate și structură, este mai compact, conŃine în straturi subŃiri prundișuri și nisipuri (Visarion, Săndulescu, 1979, pag 90).

În această zonă la zi apare numai Cuaternarul.În concluzie putem spune că suprafaŃa câmpiei este acoperită de trei tipuri de depozite depuse în trei perioade diferite:

depozite terŃiare depuse de mările miocene și pliocene, care au fost acoperite de sedimentele lacurilor pontiaco – romaniene;

depozitele pleistocene, care apar sub forma de conuri de dejecŃie;

depozite holocene depuse mai recent în locul formaŃiunilor pleistocene, care au fost spălate de apele curgătoare ce divagau pe suprafaŃa câmpiei. Acest lucru s-a produs până la adâncimea albiilor.

Fig. 2 Harta geologică a Comunei Sânpetru Mare (după Harta geologică 1:200.000)

Mișcările neotectonice pliocen – cuaternare influenŃează în mod direct gradul de fragmentare al reliefului. Cercetările au arătat că aceste mișcări au o intensitate mai redusă în zonele de câmpie. În zonele subsidente, albiile râurilor nu depășesc câŃiva metri. Râurile în zona de câmpie datorită cursului lent reacŃionează rapid la orice obstacol pe care-l întâlnesc în cale, fie o ridicare, fie o modificare a substratului ce alcătuiește albia. De asemenea cursul râurilor suferă modificări și în cazul producerii mișcărilor epirogenetice sau când sunt atrase de linii și falii.

Mișcările oscilatorii produse în Pliocen au determinat modificarea frecventă a cursului Mureșului. Cercetări importante au fost realizate de Ficheux (1934) și Pop (1947), Astfel în Levantin cursul Mureșului a fost stabilit de subsidenŃa Csongrad – Szeged. DirecŃia de curgere a Mureșului a fost stabilită și o serie de falii.

În ceea ce privește mișcările verticale, se remarcă o fâșie la est de Deta – Timișoara – Vinga ce se ridică cu 0,5 mm pe an; urmează în vest o fâșie îngustă care coboară cu până la 0,5 mm/an (este o fâșie de oarecare stabilitate relativă); la vest de o V Arad – E Jimbolia se plasează o altă fâșie ce coboară cu 0,5 – 1 mrn/an; în vestul Nădlacului subsidenŃa este de 1 – 1,5 mm/an, iar la vest de Sînnicolau Mare se atinge 2 – 2,5 mm / an. (Cornea, et al. 1979.pag.56).

Relieful

Factorii genetici ai reliefului

Relieful Câmpiei Arancăi rezultă din interacțiunea a două categorii de factori: factori endogeni și factori exogeni. Factorii endogeni sunt reprezentați de mișcările neotectonice pliocen –cuaternare, respectiv înălțarea înălțarea Carpaților Occidentali și mișcările de subsidență. Principalele tipuri genetice de relief sunt strâns legate de intensitatea compensatorie a mișcărilor neotectonice pozitive și negative. Precum și caracterul litologic, cu depozite de cuvertură mai fine.

De cealaltă parte, factorii exogeni, se manifestă prin acțiunea vântului, dar mai ales prin acțiunea rețelei hidrografice care în tot timpul Pliocenului a contribuit la umplera lacului Panonic prin transporturi și depuneri de nisipuri și pietrișuri.

Ceilalți factori externi care acționează asupra reliefului sunt cei climatici, biotici, mai târziu începând să se manifeste cei antropici.

Câmpia Arancăi reprezintă o deschidere în con larg a Luncii Mureșului, începând de la localitatea Periam spre Sv, adică de la cotul de 90° al Mureșului, unde Câmpia Vingăi s-ar continua spre NV cu cea a Nădlacului. Limita nordică a acestei câmpii include și Lunca Mureșului situată la 4 – 5 km nord de localitatea Sânpetru Mureș.

Această câmpie este cea mai nouă și cea mai joasă câmpie mureșeană, pe centrul său meandrând Aranca ce își are încă obârșia în lunca Mureșului, la Sânpetru German (sud de Pecica).Altitudinile în această zonă se menŃin între 89 – 85 m, pe unele grinduri urcând la 90 m.

Rocile constituite de suprafață sunt recente (nisipuri, pietrișuri mici, mâluri), peste ele apărând la zi roci lutoargiloase ce conduc la stagnarea apelor meteorice și chiar inundare.

Morfologia reprezintă o câmpie joasă de subsidență, de luncă și de divagare. Panta câmpiei este de circa 0,30 ‰, deci aproape de orizontală. Ca urmare se impun microforme de tipul albiilor, meandrelor părăsite, canale de drenaj, grinduri fluviatile, albiilor râurilor actuale. (a Mureșului și Arancăi), la acestea se adaugă forme antropice: digul râului Mureș, canale, mofile, tumuli (Posea Gr. 1998, pag.97).

Tipuri de relief

Relieful creat pe ape curgătoare

Analizând tipurile genetice de relief ale localității Sânpetru mare, putem constata că asupra acestuia și-au pus amprenta mai mulți factori, dintre care cel mai important este apa, care constituie un agent extern cu o energie inepuizabilă datorită circuitului continuu ce îl realizează la suprafața globului. Aceasta acționează în mod direct după legi proprii fizico- geografice, în special când curge la suprafața scoarței.

Apele curgătoare din comuna Sânpetru Mare cuprind apele permanente (Aranca și Mureșul) și apele temporare în arealele în care apar foste albii, microdepresiuni.

În această zonă apa constituie agentul principal de modelare al scoarței, deoarece existând o pătură superficială de sol și vegetație care protejează rocile, numai firul văilor pe care se scurge apa, rămâne dezvelit, eroziune fiind mai puternică. Formele de relief specifice acestui agent de eroziune sunt vale și interfluviul (Posea, 1979, pag 34).

Relieful biogen

Un alt tip de factor îl reprezintă relieful biogen și anume formele de relief create prin acțiunea directă a animalelor, care apar foarte frecvent pe suprafața câmpiei, acestea sunt prezente sub formă de mușuroaie, cărări de animale sau râmăturile mistreților.

Mușuroaiele reprezintă microforme biogene săpate de hârciogi, întâlnite frecvent pe suprafața câmpiei, mai ales pe terenurile cultivate. Sunt prezente sub aspect conic, cu înălțimi de 30 cm, diametrul la baza mușuroiului atingând 1- 1,20 m, acesta fiind format din materialul scos la suprafață de hârciogi în urma săpării galeriilor subterane.

Cărările și urmele de animale sunt microforme de relief cu aspect de mici excavații concave, au lățimi diferite și sunt create de vite sau animale sălbatice. Acestea au o durată sezonieră, fiind distruse în timpul lucrărilor agricole (mușuroaiele) sau odată cu apariția precipitațiilor sau topirea zăpezilor (cărările de animale) (Posea ,1976, pag.35).

Relieful antropic

Nu în ultimul rând trebuie amintit că un allt factor deosebit de important în modelarea scoarței este omul, care odată cu realizarea primelor lucrări de desecare, a exercitat o acțiune cu careacter constructiv, creând o serie de forme pozitive sau negative.

Dintre formele de relief negative amintim:

Canalele – teritoriul extravilan al comunei este presărat cu numeroase canale, acesstea fiind construite cu scopul de desecare. Canalele sunt în general lipsite de apă, ele secând complet în perioada de vară, prezența lor fiind semnalată de vegetația palustră, în deosebi trestie. Rolul acestora este acela de a prelua apa provenită din precipitații, în vederea apariției bălților pe terenuri cultivate.

Excavațiile- au luat naștere în urma extragerii de către om a materialului necesar pentru realizarea construcțiilor, ele apărând în jurur localității.

Urme de vehicule- se pot observa în întreaga zonă dar mai ales în lungul drumurilor. Pot avea lungimi de câțiva metri și adâncimi suficiente pentru a putea permite stagnarea apei provenite din precipitații. (Posea, 1976,pag 37).

Ca forme de relief pozitive avem:

– Rambleele – au fost realizate în vederea amplasării căilor de comunicaŃii.

Movilele antropice domină câmpia prin altitudinile lor, de aceea unele sunt folosite ca puncte geodezice. Toate movilele au formă conică, diametre cuprinse între 50 -160 m și altitudini cuprinse între 5 – 15 m.

3.2.3.Procese geomorfologice actuale.

Procese de dezagregare.

AlternanŃa umezire – uscare duce la slăbirea coeziunii solurilor în perioadele umede mineralele argiloase smetice își măresc volumul datorită avidităŃii faŃă de apă, în timp ce în perioadele de secetă își micșorează volumul, determinând apariŃia crăpăturilor de secetă care pot avea lungimi de 1 – 1,2 m și chiar mai mult, lăŃimi de până la 5,5 cm și adâncimi de aproape 20 cm, formându-se adesea o reŃea poligonală. Pe suprafeŃe sărăturate apare și o crustă de săruri, de culoare alb – cenușie, frecvent supusă acŃiunii de deflaŃie (Herșcovici, 1976).

Procese gravitaŃionale.

Creepul – reprezintă suma unei infinităŃi de mișcări foarte scurte separate prin staŃionări prelungite, pe care le execută fiecare particulă a solului. Cauzele producerii creepului sunt oscilaŃiile termice, hidratarea, gerul, capilaritatea, dizolvarea, creșterea rădăcinilor, mișcarea animalelor.

Tasarea – este o mișcare Sentă pe verticală efectuată în interiorul rocilor afânate sub forma unei compresiuni impuse de greutatea proprie sau de altă suprasarcină, în această categorie se încadrează și procesul de pluviodenudare, care se manifestă mai ales pe pantele ușor mai mari ale microdepresiunilor de tasare, pe malurile Arancăi, Mureșului și a canalelor.

Surpările – sunt prezente în lungul albiilor minore ale Arancăi, Mureșului dar și în lungul canalelor care au apă. Acest proces are o intensitate și frecvenŃă redusă (Herșcovici, 1976).

Procesele fluviale

Modelarea fluvială se desfășoară în principal în cadrul albiei majore în timpul inundaŃiilor, modificând continuu topografia fundului malurilor.

Procesele eoliene

Aici se remarcă deflaŃia, prin care materialul de la suprafaŃa solului este transportat la diferite distanŃe, în funcŃie de intensitatea vântului. Se manifestă mai ales pe suprafeŃe ocupate de săraturi, unde particulele lipsite de coeziune sunt ușor preluate de vânt și transportate.

Procese biogene

Acestea se manifestă în lungul râurilor și canalelor prin procesul de colmatare biogenă, datorită prezenŃei vegetaŃiei acvatice, formate mai ales din trestie și papură(Herșcovici, 1976).

CAPITOLUL 4.

ASPECTE CLIMATICE

4.1.Factorii genetici ai climei

Principalii factori determinanŃi ai regimului climatic sunt: radiaŃia solară, suprafaŃa subiacentă și circulaŃia generală a atmosferei.

Clima unității analizate se înscrie în climatul Câmpiei de Vest, respectiv Câmpiei Timișului, unitatea de relief unde este localizat și teritoriul localității Sanpetru Mare.

Topoclimatul de câmpie este cel care caracterizează, această unitate de relief, respectiv această localitate.

Particularitățile geomorfologice ale acesteia sunt: altitudinea scăzută, întinderea mare, uniformitatea reliefului, absența obstacolelor orografice și deschiderea largă spre toate direcțiile de vânt. Acestea determină anumite caracteristici comune ale acestui topoclimat: advecții relativ simultane ale maselor de aer, variații periodice și neperiodice ale parametrișor climatici, repartiția lor uniformă, bilanț radiativ și caloric cu valori deintre cele mai mari, cel mai mare grad de continentalism. (Geografia României, vol.IV, pag 18).

Caracterizarea elementelor climatice ale comunei s-a realizat pe baza datelor înregistrate la stația meteorologică Sânnicolau Mare (90 m altitudine), ale cărei coordonate generale sunt: 40°04ˈ longitudine estică și 20° 37ˈ latitudine nordică.

Factorii care influențează clima comunei Sânpetru Mare suferă importante modificări în timp și spațiu, ceia ce atrage variații corespunzătoare ale elentelor climatice; aceste variații constituind de fapt caracteristicile climatice ale zonei de câmpie.

4.2 Temperatura aerului

Temperatura aerului prezintă contraste termice evidente între vară și iarnă și de la zi la noapte. Suprafața activă, îndeosebi solul, se încinge foarte mult în zilele toride de vară. Convecția termică se dezvoltă puternic și se răcește deosebit de mult iarna, în nopțile și zilele geroase, datorită radiației efective mari, când în spațiul topoclimatice se remarcă inversiuni termice stabile.

Datorită faptului că ne aflăm într-o zonă de câmpie, temperatura aerului are valori ridicate aproape tot timpul anului, valorile negative înregistrându-se în anumite perioade ale iernii. Astfel putem vorbi de o temperatură medie anuală pozitivă de 10-11° C. Iarna, temperatura aerului scade rareori sub 0° C, iar vara temperatura temperatura medie este de 25° C, putând să atingă valori mult mai ridicate în zilele caniculare. (Geografia României, vol.IV, pag.20).

4. 3 Elementele climatice

Precipitațiile

PrecipitaŃiile atmosferice constituie unul dintre cele mai importante elemente ale climei. Ele variază mult de la un an la altul, datorită activităŃii ciclonale și invaziilor de aer umed dinspre vest, nord – vest și sud – est (Ghibedea, 1973, pag.12).

Caracteristicile circulației generale ale atmosferei și particularitățile suprafeței active terestre determină regimul și repartiția totală a precipitațiilor.

Cantitățile medii de precipitații anuale în aceată regiune se situează în jurul valorii de 600 mm după cum se poate observa din tabelul.1. Sumele anuale ale precipitațiilor atmosferice (tabel. 1) variază de la 267,7 mm în anul 2002, la 699,1 mm în anul 2000.Cea mai mică cantitate de precipitații a căzut în anul 2002 (Fig.3)

Tabel.1 Suma anuale ale precipitațiilor (mm), în intervalul 1993-2003 (Sursa: Datele Stației meteorologice Sânnicolau Mare)

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Media multianuala

631,5 367,9 448,8 435,4 512,8 653,9 535,7 669,1 521,6 267,7 633,6 518,9

Fig.3 Variația sumelor anuale ale precipitațiilor (mm), în intervalul 1993-2003 (sursa: Datele Stației Meteorologice Sânnicolau Mare, 2008)

Vânturile

Factorii care determină frecvenŃa, viteza și durata vânturilor, sunt legaŃi de circulaŃia generală a atmosferei. Principalii centrii de acŃiune în această regiune sunt: Anticiclonui Azorelor, cicionii nord – atlantici, ciclonii mediteraneeni și Anticiclonul Siberian, fiecare cu pondere diferită în cursul uni an. Atât direcŃia, cât și viteza vântului depind de mărimea și sensul gradientului orizontal și presiunii atmosferice creat de sistemele barice care traversează sau acŃionează deasupra regiunii (Mihalca, Stanciu, 1996, pag. 45-52)

FrecvenŃa vântului pe direcŃii:

Analizând frecvenŃa vântului pe cele 8 direcŃii, observăm că direcŃiile predominante sunt: sud 16,4 %, nord 11,4 %, și sud-est 10,0 % (tabelul. 2 și fig.4)

Tabel.2 Frecvența vânturilor pe direcții (%) în intervalul 1993-2003 (Sursa: Datele Stației meteorologice Sânnicolau Mare)

N NE E SE S SV V NV

11,4 3,1 4,8 10 16,4 5,3 11,7 8,4

Fig.4 Frecvența vânturilor pe direcții (%) în intervalul 1993-2003 (Sursa: Datele Stației meteorologice Sânnicolau Mare)

Fenomene meteorologice deosebite

În comuna Sânpetru Mare se înregistrează fenomene meteorologice deosebite fiind reprezentate de un anumit număr, de zile cu averse de ploaie, de zile cu ninsoare, de zile cu lapoviŃă și de zile cu grindină:

– Numărul de zile cu ploaie oscilează între 30 și 54 zile;

Numărul de zile cu averse de ploaie este cuprinsă între 53 – 89 zile;

Numărul de zile cu ninsoare este de 10 – 39 zile;

Numărul e zile cu lapoviță variază între 1- 9 zile;

Numărul de zile cu grindină variază între 1 – 2 zile, grindina manifestându – se din luna martie cu 0,1 zile, aprilie 0,2 zile, mai 0,2 zile, iunie 0,1 zile și iulie 0,2 zile, aceste valori variază de la an la an în funcŃie de durata și intensitatea pîoii;

Numărul de zile cu ceaŃă oscilează între 26 și 48 zile, acestea având frecvenŃa mai mare în anotimpul rece (staŃia meteorologică Sânnicolau Mare).

CAPITOLUL 5.

HIDROGRAFIA

Aspecte hidrografice a comunei Sânpetru Mare

Teritoriul comunei Sânnpetru Mare se află situat în bazinul hidrografic al râului Aranca. ”Bazinul hidrografic al acestui sistem se suprapune peste cursurile parazitare vechi al Mureșului, care înainte de îndiguirea acestuia erau inundate de ape mari.Complexul Aranca se află și azi sub influența apelor mari ale Mureșului, legatura realizându-se hidraulic pe cale subterană. Bazinul hidrografic al Arancăi se prezintă ca o adevărată zonă de divagare, puternic alivionată, părăsită însă de afluxul unor ape de inundație de mare amploare. Astfel, este suficient să amintim că pe marea majoritate a suprafeței sale apele freatice sunt la adâncimi de 0-2 m; lăcoviștele ocupă din bazin 316,6 km², sărăturile 158 km², aluviunile mai mult sau mai slab solificate 78 km², iar cernoziomurile dezvoltate pe popinele loessoide abia

381 km². Mai ales în partea dreaptă a cursului, apele freatice ale Arancăi au variații influențate de variațiile de nivel ale Mureșului”. (I. Ujvári, 1972, pag.339).

Apele de suprafață

Apele curgătoare

ReŃeaua hidrografică este reprezentată de râuri, lacuri, precum și un sistem de canale care împânzesc teritoriul comunei. În această zonă, cursurile de apă prezentau frecvente meandre, despletiri, divagări, fiind însoŃite de întinse zone inundabile. Toate acestea au făcut ca omul să intervină de timpuriu, pentru a înlătura efectele negative legate de reŃeaua hidrografică și de excesul de apă, construind o serie de diguri, canale de scurgere sau corectări de cursuri. Prin localitatea Sânpetru Mare curge râul Aranca.

,, Aranca este un râu instalat pe fostele albii ale Mureșului, dispuse pe un areal de largă divagare, înainte de îndiguire. Izvorăște din lunca Mureșului, de ia Felnac (unde începe digul Mureșului) și se varsă în Tisa pe teritoriul Serbiei. Are roi principal de desecare a sistemelor de drenaj ce acoperă peste 900 km2. în perioadele foarte ploioase nu poate evacua toată apa, din cauza stăvilarelor foarte înguste de la frontieră, provocând

inundări pe câmpurile laterale.În bazinul său s-au realizat și sisteme de irigare în apropiere de Mureș ia Periam, Sânpetru Mare, Igriș și Cenad (cu apă din Mureș, având prize de captare la Periam Port și Cenad).

Are ca afluent de stânga pe GalaŃca, din Câmpia Jimboliei, un curs și mai vechi al Mureșului” (Posea, Gr., 1998, pag. 319-320).

Apele Arancăi sunt alimentate din precipitaŃii, ele drenează în general apa freatică, având un regim torenŃial și sezonier care produc inundaŃii limitrofe cu băltiri temporare locale ulterioare. Apele ei sunt folosite pentru irigat de către cultivatorii de legume din Sânpetru Mare. în timpul verilor foarte secetoase, Aranca seca, albia sa fiind îmburuienată (de ex. în anii 2003, 2004). în toamna anului 2005 și primăvara anului 2006 albia Arancăi a fost dragată (curăŃată) de aluviuni, după o perioadă de peste 30 de ani.

La nord de localitatea Sânpetru Mare, la aproximativ 4 km curge unul dintre cete mai mari râuri ale României – Mureșul. El formează graniŃa naturală a comunei Sânpetru Mare cu judeŃul Arad. Panta Mureșului în această zonă scade și are valoare de 0,22 %o. (S. Ujvari, 1972), divaghează mai puternic și meandrează, motiv pentru care a fost îndiguit. Digul (foto

3) din dreapta începe de la Mândruloc (la est de Arad), iar cel din stânga de la Feînac, cu segmente și ia Arad. Până la construcŃia digului în anul 1910, Mureșul a inundat de nenumărate ori localitatea Sânpetru Mare.

În cartea bisericească -,, łvetni troid", la pagina 225 sunt trecuŃi anii în care apele Mureșului s-au revărsat asupra localităŃii Sânpetru Mare, după cum urmează: 1818, 1824, 1830, 1864 (este inundat tot satul), 12.05.1877 (apa a ajuns până la biserică, locul care este socotit cel mai înalt din localitate).

Și în timpul inundaŃiilor din anul 1970, în 19 mai, debitul Mureșului a atins valoarea de 2230 m3/sec.

Debitul mediu al său la Nădlac este de 191 m3/sec.

În anii secetoși, debitul minim a fost de 14,0 m3/sec, la 29.01.1964. Aluviunile cărate în suspensie se ridică la media de 95 kg/s. Apa sa este folosită Ia irigaŃii (Posea, Gr, 1998, pag. 318-319).

Lacurile

Lacurile din comuna Sânpetru Mare sunt de origine antropică (foto 1.), luând naștere în urma excavării pământului pentru construcŃia de locuinŃe.

Foto 1. Lac de origine antropică situat în partea sudică a localității (Vuicin, 2011)

În jurul localităŃii există 5 asemenea lacuri. Cel mai mare se găsește în partea sudică a localităŃii în apropiere de gară. În prezent aceste lacuri nu au apă tot anul deoarece vara seacă.

5.3. Apele subterane

Conform literaturii de specialitate, apele subterane se divizează, după natura lor hidraulică, în ape descendente și ape ascendente.

Apele descendente se află în primele orizonturi ale scoarŃei terestre și au un schimb intens de resurse de apă cu atmosfera și hidrosfera. Apele cu caracter ascendent sunt închise în orizonturi acvifere izolate, prin orizonturi impermeabile fiind considerate captive. Apele subterane descendente iau naștere în urma circuitului actual, iar cele de adâncime pot avea un ciclu de reînnoire multianual, multisecular

Apele freatice

Conform clasificării realizate de Ujvari și Marosi (1969) ,, apele freatice din comuna Sânpetru Mare se încadrează în macroregiunea apelor freatice din depresiunile și bazinele intercarpatice. Macroregiunea include, alături de alte regiuni, regiunea Câmpiei de Vest aflată sub influenŃa climatului oceanic, climat care contribuie la o umezire relativ bogată. Astfel, stratul freatic este alimentat îndeosebi prin topirile de iarnă, iar adâncimea la care se află apele freatice este foarte mică, aproape de suprafaŃa terenului (1,5-2 m) și au o scurgere foarte lentă, chiar stagnantă. Regimul lor este puternic influenŃat de lucrări de îndiguiri, desecări, de formarea apelor interioare. în aceste condiŃii apar frecvent soluri sărăturate, igrasia la ciădiri, în special la cele mai vechi, calitatea slabă a apelor” (mineralizare ridicată, conŃinut organic abundent, infestări cu îngrășăminte chimice, etc).

Comuna Sânpetru Mare se caracterizează prin existenŃa unui strat freatic cantonat la 2

– 5 m adâncime, iar în zonele mai joase urcă la 0 m. Freaticul nepotabil prezintă nivele fluctuante (1,5 – 2,0 m) dependente de volumul și durata precipitaŃiilor și la diferite adâncimi în funcŃie de altitudinea locală. Debitele specifice orizontului freatic prezintă importanŃă din punct de vedere practic. PotenŃialul orizontului freatic depinde de permeabilitatea și grosimea depozitelor acvifere și de sursele de alimentare ale acestora, debitele cele mai mari fiind de 2 – 4 l/s/m.

Mineralizarea apei freatice se referă la cantitatea de minerale conŃinută într-un litru de apă. Cea mai mare valoare este de 1500 mg/l.

Duritatea totală (exprimată în grade hidrometrice) se referă la conŃinutul de săruri de calciu și magneziu. Ea prezintă diferenŃieri în funcŃie de capacitatea de dizolvare a apei, în zonă predomină valorile de 15 – 25°.

Sub aspect chimic apa freatică deŃine cantităŃi de ioni de Clor și au valori de peste 1500 mg/l, iar ionii de sodiu ating valori de 200 mg/l (Ujvari, Marosi, 1969, pag 28).

Apele de adâncime

Conform zonării hidrochimice realizate de Ujvari, apele de adâncime din zona noastră se încadrează în zona A cu ape dulci, bicarbonate.

Hidroizohipsele primului strat acvifer de adâncime ajung la 90 – 80 m, fiind în concdrdanŃă cu suprafaŃa topografică (în acest areal se încadrează și curba de nivel de 80 m),

iar adâncimea la care se află acoperișul primului strat acvifer de adâncime este de aproximativ 50 m (Ujvari, 1972, pag 30).

CAPITOLUL 6.

VEGETAȚIA, FAUNA ȘI SOLURILE LOCALE

Vegetația

Aceasta are scopul de a preciza și a delimita pe teren complexe floristice, istoricește constituite, pe un anumit teritoriu.

Regionarea este o probiemă importantă a biogeografiei și este necesară pentru stabilirea aspectelor geografice ale valorificării resurselor vegetale și animale. Localitatea Sânpetru Mare este situată în regiunea macaronezo – mediteraneană (subregiunea submediteraneană), provincia panono – ilirică, districtul Câmpia Banatului și Crișanei (Geografia României, 1983). Din cauza modificărilor realizate de om în această localitate suprafeŃele acoperite cu arbori au dispărut, ele menŃinându-se doar în iunca Mureșului, terenurile arabile și pajiștile ocupă suprafeŃe mari.

Principalele specii de vegetație ierboasă sunt păiușurile (Festuca valesiaca, Festuca pseudovina), firuŃa cu bulbi (Poa Bulbosa), bărbos (Botriochloa ischemum), pirul gros (Cynodon dactylom), laptele câinelui (Euphorbia cyparissias), coada șoricelului (Achilea secatecea) și diferite plante ruderurale (Atlasul R.S.R., 1972).

VegetaŃia de sărătură se formează pe soluri saline și are caracter intrazonal. Are o desfășurare discontinuă, fiind adaptată la regimul de săruri și umiditate cu totul deosebită din aceste terenuri.

Dintre comunităŃile de sărătură nu apare decât asociaŃia de Camphorosma ovata. Pe soloneŃurile umede se dezvoltă comunităŃile cu Statice gmelini, Aster tripolium, ArterrŃisia maritima, în aceste terenuri apare o comunitate dominantă de Hordeum Hystrix. SoloneŃurile mai slab sărăturate sunt acoperite în locurile mai umede de o vegetaŃie formată din Juncus gerardi, Pholiurus pannonicus, Festuca pseudovina.

În prezent vegetaŃia halofilă este foarte rar întâlnită pentru că arealele sărăturate au fost introduse în circuitul agricol alături de celelalte terenuri. Cu toate acestea pe terenurile sărăturate nu se dezvoltă nici culturile agricole (Grigore, Schrott, 1973, pag. 32).

VegetaŃia acvatică apare în lungul râurilor (Mureș, Aranca), bălŃilor și în lungul canalelor construite de om. Este reprezentată de plante cu adaptări speciale: plante care plutesc pe suprafaŃa apei fără rădăcini: lintiŃa, peștișoara, iarba broaștelor (Hydrocharis

morsus ranae); plante fixate în mâlul de pe fundul apei: broscariŃa (Rotamageton natans);

plante cu frunze și flori plutitoare: Myriophylulum verticiilatum, Myriophyllum spicatum, Vellismeria spiralis, etc); plante amfibii sau emerse, a căror bază se află în apă: limbăriŃa (Alismafplantago), stân VegetaŃia palustră se dezvoltă pe terenurile acoperite cu un strat puŃin adânc de apă sau în areale unde apa freatică se află la adâncimi mici. Se întâlnește în lungul râurilor și în lungul canalelor.

Cea mai des întâlnită este trestia care suportă oscilaŃii mari ale nivelului freatic și condiŃii edafice mai puŃin favorabile. Alături de acestea este papura, rogozul,etc.

VegetaŃia segetaîă se întâlnește alături de culturile agricole, iar lângă așezările omenești și drumuri se întâlnește vegetație ruderurală.

În cadrul vegetaŃiei segetale se remarcă două comunităŃi în funcŃie de plantele de cultură pe care le însoŃesc.

În culturile de păioase se întâlnesc: nemŃișor de câmp, negrușcă, macul roșu (Papaver rhoes), ciocul berzei etc. Pe marginile drumurilor de Ńară, a cărărilor sunt caracteristice asociaŃiile formate din: Pozgonum aviculare, Sclerochioa dura, Matricia matricoraides; alte specii întâlnite sunt: orzul șoricesc, raigras, pătlagina (Atlasul R.S.R., 1972).

Fauna

RepartiŃia animalelor în teritoriul localităŃii Sânpetru Mare este strâns legată de atributele factorilor naturali care pot asigura condiŃii optime de viaŃă.

Fauna din această regiune se încadrează în regiunea paleoarctică, subregiunea panonică. Provincia prezintă o faună centrai-europeană, dar cu multe elemente de origine pontică (Geografia României, 1973). Dintre animale caracteristice enumerăm: orbetele (Spalx leucodon transsilvanicus), bacterieni (Rana alvalis woltersdorfi), lepidoptere (Eudia spini), Lithobius parietum, Schndzla maontana herculis.

În această zonă o pondere însemnată o au rozătoarele, care uneori produc pagube însemnate agriculturii: popândăul (citellus cittelus), hârciogui (Cricetus cricetuis), căŃelul pământului (Sphalax leucodon), șoarecele comun (Mircotus arvalis), șobolanul de câmp (Apodemus argarius), iepurele (Lepus europeus). Frecvent se întâlnesc și mamifere carnivore ca: vulpea (Vulpes vulpes)(foto2), dihorul (Muștele putorius), nevăstuica (Putorius vuigaris) (Grigore, Schrott, 1973).

Foto.2 Vulpes vulpes (Sursa: www.animale.ro )

Păsările sunt reprezentate de : prepeliŃă (Conturnis conturnis), potârniche (Pedrix pedrix), graurul (Sturnus vuigaris), fazanul ( foto.3) (Phasianus colchicus), cioară de semănătură (Corvus fugilegus), etc. Păsările răpitoare de zi sunt reprezentate de șorecarul mare (Buteo buho), șorecarul încălŃat (Buteo laopus), coŃofana (Pica pica), iar cele de noapte sunt reprezentate de: bufniŃă (Buho buho), ciuf (Asio flammeus). Majoritatea păsărilor migrează în perioada de iarnă (Atlasul R.S.R., 1972).

Foto.3 Fazan (Phasianus colchicus), (Sursa: www.vanatoare-vanator.ro)

Reptilele sunt reprezentate de șopârla cenușie (Lacetra agilis), destul de comună iar amfibienii de broasca râioasă comună (Bufo bufo), în locurile cu pământ moale, trăiește broasca de pământ (Paleobates syriacus).

Lumea nevertebratelor are ca reprezentanŃi orthopterele, din care fac parte speciile:

Teitigonia virridissima, Acrida biocolor, Ephipiger ephipiger, etc.

Solurile

Solul este considerat un sistem tridimensional, format din material relative afânat, situate la suprafaŃa scoarŃei terestre și alcătuit din componenŃi minerali și organici, precum și din diverse organisme vii, afiaŃi în interacŃiune, cu caracteristici fizice, chimice, biologice și morfologice diferite de cele ale materialelor parentale din care s-a format și evoluat, prin procese specifice, sub acŃiunea climei și vieŃuitoarelor, în diferite condiŃii de relief, având o organizare proprie, fiind capabii de schimb continuu de substanŃe și energie cu mediul, având proprietatea de autodezvoltare și de asigurare a unor condiŃii necesare creșterii plantelor (lanoș, 1999).

Geneza și evoluŃia tipurilor de sol sunt strâns legate de următorii factori: relieful, clima, roca, apa, vegetaŃia și fauna, activitatea antropică și timpul.

Relieful

Relieful este un factor pedogenetic important, care condiŃionează procesele de solificare, de repartiŃie și de diferenŃiere a soiuriior, deoarece în funcŃie de el se etalează clima, se dezagregă sau se alterează roca, se distribuie apa sau se etajează vegetaŃia. SuprafeŃele orizontale acoperite cu soluri greu permeabile (soloneŃuri, soluri pseudogleice) permit stagnarea apei provenită din precipitaŃii, care preia parŃial materialul mineral și organic, după care se scurge lent, adâncind sau colmatând zonele mai joase (lanoș, 1999).

Roca

Roca influenŃează geneza, răspândirea și fertilitatea solului, prin aportul mare de material (cea. 80 %). Alcătuirea fizică a rocii parentale este răspunzătoare de grosimea solului, de textură, proprietăŃi fizico – mecanice și hidrofizice, iar compoziŃia mineralogică defîpește caracteristicile chimice și regimul substanŃelor nutritive din sol, condiŃionând procesele pedogenetice și fertilitatea.

Rocile generatoare de soluri în această zonă sunt reprezentate prin depozite cuaternare alcătuite din nisipuri, pietrișuri, argile și aluviuni recente.

Materialele luto-argiîoase existente fa suprafaŃă sunt impermeabile, favorizând stagnarea apei la suprafaŃă (lanoș, 1999).

Factorul climatic

Clima reprezintă cel mai important factor pedogenetic, prin caracterul ei universal, precum și prin rolul pe care îi are în răspândirea zonală a factorului biologic.

În funcŃie de condiŃiile climatice se realizează procesele de alterare a mineralelor, intensitatea levigării materialului mineralelor, modul și intensitatea de descompunere a materiei organice.

În procesul de solificare, clima exercită o dublă acŃiune: directă, în care fenomenele climatice influenŃează procesele chimice, fizice și biologice care au loc în sol și indirectă prin acŃiunea pe care o exercită asupra altor factori pedogenetici (rocă, relief, vegetaŃie). InfluenŃa climei asupra învelișului de sol se manifestă în sens constructiv sau distructiv, îndeosebi prin trei elemente: temperatură, precipitaŃii și vânt (lanoș, 1999).

Temperatura are rol de catalizator a! proceselor care se produc în sol (alterare, mineralizare, humificare, absorbŃie, evapotranspiraŃie).

Temperatura medie multianuală variază între 10,8 – 1TC. Luna cea mai caldă, iulie, are temperaturi medii de 21 – 22°C, iar luna cea mai rece prezintă valori cuprinse între – 1 și – 2°C. VariaŃiile de temperaturi din sol sunt mai reduse decât ceie din aer, ceea ce indică faptul că solul preia și modifică condiŃiile de mediu în sensul său de evoluŃie.

PrecipitaŃiile prezintă cea mai importantă sursă de alimentare cu apă a solului, stagnare, înmîăștinire, scurgere asupra unor procese specifice: eluvierea, iluvierea, pseudogleitzarea, etc.

Pe lângă participarea la aceste procese, apa intervine și în realizarea schimburilor nutritive dintre sol și plante, și determină conŃinutul de argilă al solului. Suma medie multianuală a precipitaŃiilor în zona localităŃii Sânpetru Mare variază între 550 – 600 mm.

Apa provenită din precipitaŃii sau din topirea zăpezilor stagnează în microdepresiunile de pe suprafaŃa câmpiei, dând naștere băltirilor, până când pătrunde în roca afânată, poroasă, determinând apariŃia dezagregărilor și dispersării, favorizând reacŃii chimice și procesele de alterare a substanŃelor minerale și organice, schimbul nutritiv dintre sol și plante (lanoș, 1999).

Factorul hidrologic

Apa freatică intervine în formarea și evoluŃia solurilor, numai când se găsește la mică adâncime (sub 5 m). Excesul de umiditate datorat apei freatice poate provoca stagnarea apei la suprafaŃa solului perioade lungi de timp, cum s-a întâmplat în anul 1970, când au fost inundate suprafeŃe mari. Solurile aflate sub influenŃa apei freatice sunt mai bogate în materie organică, au un orizont humifer mai profund, iar procesele de levigare și debazificare sunt reduse, așa cum sunt lăcoviștele (lanoș, 1999).

Factorul biologic

Solificarea este mai ales un proces de natură biologică. VegetaŃia este sursa principală de materie organică, aceasta fiind o componentă importantă a solului, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ. PrezenŃa sau absenŃa vegetaŃiei favorizează sau nu pătrunderea apei în sol, dar influenŃează și procesul de eroziune.

Principala sursă de substanŃe organice, pe seama căreia se formează soiul, o reprezintă vegetaŃia ierboasă. Aportul cel mai mare este adus de rădăcini. Resturile

organice sunt descompuse sub acŃiunea microflorei (bacterii, ciuperci, actonomicete) în compuși mai simpli, întâi de natură organică, apoi de natură minerală, în prezent o importantă sursă de materie organică o reprezintă plantele cultivate, care au înlocuit pe mari suprafeŃe pajiștile naturale.

Fauna este foarte variată și acŃionează asupra solului în funcŃie de adaptarea la condiŃiile de mediu.

Fauna este unul dintre factorii importanŃi care participă la formarea și evoluŃia soiului

(lanoș, 1999).

Factorul antropic

Spre deosebire de acŃiunea animalelor, ce exercită întâmplător asupra naturii înconjurătoare, omul, cunoscând legile naturii, intervine în mod conștient în vederea satisfacerii necesităŃilor vitale. în ultimul secol, omul prin lucrări agricole, hidroameliorative, a intervenit în procesul de pedogeneză, modificând sensul natural de evoluŃie al solului.

Timpul ca factor pedogenetic

Pentru formarea oricărui tip sau varietate de sol, este necesar să treacă un timp oarecare. Dacă această perioadă a trecut, factorii pedogenetici nu și-au exercitat acŃiunea lor specifică (lanoș, 1999).

Tipurile de soluri întâlnite în zona localităŃii Sânpetru Mare fac parte din categoria molisolurilor (fig.5).

Molisolurile sunt soluri bogate în humus de culoare închisă, cu structură grăunŃoasă, glomerulară sau poliedrică angulară, bine dezvoltată, cu reacŃie slab acidă și conŃinut optim de nutienŃi. Ca urmare au o fertilitate ridicată.

Cernoziomurile cambice s-au format și a evoluat într-un climat cald și secetos, cu temperaturi medii de 10 – 11°C, precipitaŃii de 600 – 700 mm/an, sub o vegetaŃie de silvostepă. Cernoziomul cambie a evoluat pe loessuri și depozite loessoide, dar și pe luturi și depozite fluviatile cu granulometrie mijlociu – fină și fină.

Cernoziomuri cambice tipice sunt cele mai răspândite, fiind soluri freatic umede deoarece au evoluat sub influenŃa unui nivel hidrostatic aflat la 3-5 m adâncime. Au luat naștere pe depozite cu granulometrie fină și mijlociu fină.

Cernoziomuri cambice gleizate apar în asociaŃii cu alte subdiviziumi aîe cernoziomului cambie, s-a format pe forme plane de relief. Au evoluat sub influenŃa unui

nivel freatic aflat la adâncimi de 2-3 m și 1-2 m, ceea ce a imprimat solului o gleizare slabă, respectiv moderată.

Fig.5 Tipurile de soluri din arealul comunei Sânpetru Mare (după Harta solurilor 1:200.000)

Cernoziomuri cambice sărăturate apar pe suprafeŃe afectate de gleizare, care se manifestă slab, moderat și chiar puternic. Datorită regimului hidric predominant exudativ,

ele se formează doar în zone în care nivelul freatic se găsește în zona critică (lanoș, et. al. , 1995) Se mai găsesc pe suprafeŃe reduse lăcoviști și soluri gleice, soloneŃuri, soluri aluviaîe, vertisoiuri, etc.

CAPITOLUL 7.

ASPECTE DE GEOGRAFIE ISTORICĂ

Banatul era cunoscut ca teritoriu cuprins între Dunăre la sud, Tisa la Vest și nord – vest și voivodatul Transilvaniei la est, cu aliniamentul Mureșului și a Muntelui Mic, continuându- se cu Cerna de sud.

În perioada ocupației turcești teritoriul Banatului administrat de turci se întindea până în zona Ineului. După primul război mondial, aproximativ 7000 km² au rămas alipiți statului sârb, mai exact partea de vest a Banatului istoric, unde populația sârbă era mai numeroasă.

Banatul istoric era cunoscut încă din antichitate, pe timpul dacilor acesta făcea parte din regatul lui Burebista, care se întindea de la la Nipru în răsărit (Ucraina de astăzi), până la Marea Adriatică în vest, la nord de Viena și Moravia în nord, până în Munții Balcani în sud și Marea Neagră în sud – est.

După moartea lui Burebista (‘44 Î.Hr.) aceste teritorii s-au fărămițat dar pe timpul lui Decebal (a doua parte a sec.I și începutul sec.II), în arealul Banatului de astăzi și a Ardealului de sud – vest șI a Olteniei s-a conturat noul stat condus de Decebal care urmărea să-i unifice pe toți dacii din fostul regat a lui Burebista.

La sfârșitul secolului I și începutul secolului II romanii au ajuns în sudul Dunării și au atacat posesiunile dacilor.

Între 101 -106, după ce au construit podul de la Drobeta Turnul Severin au invadat regatul Daciei în urma a doua războaie Tape (101) și Sarmisegetuza (106) pe timpul împăratului Traian.

Dacia a rămas sub ocupația romanilor împreună cu Banatul până în anul 271 pe timpul împăratului Aurelian, care a retras armata și administrația romană la sud de Dunăre din cauza deselor răscoale ale dacilor și datorită faptului că în zonă au apărut goții (triburi războinice de origine germanică).

Pe timpul împăratului Constantin Cel Mare, o parte din Dacia era sub administrația imperiului roman, drept care împăratul Constantin a construit un nou pod în zona orașuluio Corabia și a localității Celei numită Romula Malva, existând și un drum de-a lungul Oltului.

Peste Banat și restul Daciei s-au prindat mai multe popoare migratoare: avarii și slavii. Între anii 678 – 680, au venit bulgarii de origine turcomană din zona Turanului, care mai înainte au locuit pe Volga, de unde au primit numele de volgani – bulgari.

După anul 700 avarii au constituit un stat de-a lungul Tisei în special în parte stângă, fapt amintit în documentele de la Sinodul al șaptelea Ecumenic, de la Niceea în anul

787: ”Din ceata celor de la Niceea a făcut parte și a pus semnătura și episcopul Ursus al avarilor”, Ursus apărea din cetatea Biharia.

Pe ruinele statelor avariților care au fost asimilați de strămoșii noștrii s-au ridicat trei voivodate: Gelu în Transilvania, cu capitala la Dăbâca, în apropiere de Cluj, Menumorut cu capitala la Biharia care cuprindea zona Crișurilor și Tisa de mijloc și voivodatul lui Glad șI Ahtung din zona Tisei inferioare a Mureșului și a Daciei cu capitala la Morisena.

În anul 1333, pe timpul domniei lui Carol Robert, regale Ungariei, care a fost bătut de Alexandu Basarab la Posada, acesta scăpând doar travestindu-se în călugăr, mută capitala regatului maghiar la Timișoara.

În anul 1300 apare prima atestare documentară (1315) a populației din cuprinsul zonei Banatului; în aceată conscripție apare și localitatea Sfântu Petru Mare, locuită de români.

Banatul a rămas sub stăpânirea regatului maghiar până în anul 1526 după bătălia de la Mohaci (pe Dunăre, la sud de Budapesta), când armata maghiară a fost distrusă de armatele turcești conduse de sultanul Selim.

În 1555, Budapesta a fost transformată în pașalâc turcesc, tot în această perioadă a fost transformată și Timișoara cu ținutul Banatului, unde turcii au stăpânit până în anul 1716.

În 1682, turcii au înaintat pe Dunăre în sus și au asediat Viena care după mai multe luni de liptă era pe punctual să capituleze, dar au intervenit doi factori.

Șerban Cantacuzino, domnitorul șI comandantul armatei Tării Românești, fiin obligat să participle la această campanie militară alături de turci a furnizat în secret austriecilor date prețioase despre armata turcă ca armament șI provizii.

Regele Sobieski al Poloniei a ajuns la timp și a contribuit la despresurarea Vienei.

În 1688 s-a dat o bătălie puternică pe Dunăre la nord de Novi Sad lângă localitatea Pasaroviț, între armatele habsburgice și armatele turcești, habsburgii învigându-i pe turci.

În aceste lupte, în armata austriacă s-a evidențiat generalul Eugen de Savoia care va conduce în continuare armatele habsburgice în campaniile militare care se vor desfășura împotriva turcilor, în perioana următoare atât pe teritoriul Banatului cât și în alte părți.

Aurmat o perioadă de pace până în 1715 – 1716, perioadă în care austriecii au făcut pregătiri strategice, militare, profitând de pacea încheiată cu turcii, ca mai apoi să de-a ultimul asalt împotriva turcilor, asediind Timișoara și alungându-i pe turci peste Dunăre.

În august 1716, a început asediul Cetății Timișoara, cel mai important punct strategic al turcilor din Banat.

După două luni de de lupte, turcii au capitulat, dar au fost lăsați să plece de către

comandantul armatelor austriece, cu armament ușor și bagajul care a fost dus cu 1000 de

căruțe, fiind conduși până la Dunăre în apropiere de Belgrad îndreptându-se apoi pea pa Moravei în sus, spre Balcani.

Banatul și Taransilvania au fost ocupate de austrieci până în 1916, în această perioadă s- a fixat o graniță între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, de-a lungul Dunării și în continuarea râului Sava (spre vest).

Din îndemnul Papei de la Roma și prin intermediul împăratului Leopold al Austriei și a cancelarului imperiului Kun s-a procedat la trecerea forțată a românilor ortodocși de la ortodoxism la catolicism, formând o biserică hibrid bazându-se pe faptul că era un singur popor latin în această parte a Europei.

După ocuparea Banatului de către austrieci și fixarea aliniamentului de-a lungul Dunăriii și a Savei, în Banat au fost aduși coloniști sârbi, printre puținii sârbi care au existat deja; acestia venind din partea de sud a Dunării, persecutați de turci.

Împăratul Leopold al Austriei, atrage atenția patriarhului sârb Cernovici în legătură cu colonizarea sârbilor în Banat.

Autoritățile austriece din porunca Papei și ca măsură de represalie pentru că românii nu au trecut la catolicism, le desființează episcopiile ortodoxe române din Transilvania și Banat și vreme de 22 de ani și din Oltenia, astfel românii find obligați să apeleze la episcopi sârbi înființăndu-se în acest scop o episcopie sârbă la Carloviț, la nord de Novi Sad.

După ocuparea Banatului și a Transilvaniei de către habsburgi au fost aduși coloniști germani atât în Banat cât și în județele din nord- vestul țării.

Cei din Banat și din zona județului Satu Mare s-au numit șfabi, dânduli-se cele mai bune pământuri și ajutoare materiale ca să își facă case și gospodării, fiind luate o bună parte din proprirtățile românilor.

Așa cum am amintit mai sus, prima atestare documentară a localității Sâmpetru Mare, a apărut între anii 1331- 1333, pe timpul regelui Carol Robert, ca sat locuit de români. După distrugerea regatului maghiar și perioada ocupației turcești există foarte puține date.

În anul 1721, au apărut primii coloniști germani, iar prin 1767 o bună parte din romănii din Sâmpetru sunt scoși și așezați pe locul unde va apărea satul Pesac, în locul lor fiind aduși coloniști germani.

Romano- catolicii care în marea majoritate au fost germani sau sfabi erau în număr de peste 400 de persoane înainte de-a emigra în Germania, Austria și alte țări ale Europei, în prezent mai rămânând cca. 10 persoane de origine germană. (Popa.I , 2006, pag 15- 17).

CAPITOLUL 8.

ASPECTE DE GEOGRAFIA POPULAȚIEI

Evoluția numerică a populației

Nu se știe cine au fost primii locuitori ai localităŃii Sânpetru Mare. Totodată nu se știe nici cum au ajuns sârbii aici dar se cunoaște că numărul lor a crescut în continuu.În anul 1430 localitatea Sânpetru Mare a fost în proprietatea lui George Brancovici.

,,Colonizarea sârbilor în masă în aceste zone începe după căderea cetăŃii Semenovia (Smederevo) în anul 1439. Atunci George Brancovicî aduce pe moșiile sale de aici, care se întindeau pe teritoriu a 110 sate, un număr mare de sârbi. După unii istorici numărul acestora s-ar ridica la circa 50.000 de persoane. Coloniștii sârbi ia început s-au așezat în partea sud-vestică a Banatului, mai ales în regiunea Becicherecului. Apoi se întemeiază câteva colonii sârbești pe malul stâng ai Mureșului în aval de Arad și Cenad. în a doua jumătate a secolului al XV-lea sârbii se stabilesc și în Timișoara, înaintează până la Lugoj, Arad și câteva comune înconjurătoare.

O a doua colonizare a sârbilor începe în anul 1464 când regele Matei Corvin dăruiește familiei lacșici din lagodina posesiunea Nadla, căreia îi aparŃineau și 8 sate din judeŃul Timiș (probabil și Sânpetru Mare) și 43 sate din judeŃul Caras Severin. în anul 1478 familia lacșici mai obŃine încă trei sate: Felnac, Gerfești și Lupești.

Cea mai mare colonizare a sârbilor are loc în anul 1690 sub conducerea patriarhului sârb de Ipek, Arsenie Ciarnoievici. Primind privilegii și garanŃii speciale, atunci s-au așezat în regiunea Bacica și Banatul de vest un număr de 400.000 sârbi. De atunci s-a schimbat numele localităŃii în Racz Szent-peter” (adică Sânpetru Mare) (Roșiei, et. al., 1985, pag 45).

Tabel.3 Numărul locuitorilor în perioada 1831-2011(Primăria comunei Sânpetru Mare)

Fig.6 Evoluția numărului de locuitori în perioada 1831-2011 (Sursa: Statia Meteorologică Sânnicolau Mare,2008)

Analizând evoluŃia numărului locuitorilor am constatat următoarele: Localitatea Sânpetru Mare a avut populaŃia cea mai numeroasă la mijlocul secolului ai XIX-lea, mai precis în anul 1865 (4,439 locuitori).

Totodată se poate observa că începând cu secolul XX până în zilele noastre numărul populaŃiei este într-o continuă scădere (tabelul.3 si fig.6 ).

Motivele scăderii numărului populaŃiei sunt următoarele: plecările masive ale populaŃiei de etnie germană în Germania atât înainte de 1989 cât și după, cât și spre alte țări, dar și stabilirea tineretului la oraș.

Structura geodemografică

Structura populației pe sexe

Astfel la 1 ianuarie 2011, în localitatea Sânpetru Mare se înregistrau un total de 2.156 locuitori. Dintre care 1078 de persoane de sex feminin și 1078 persoane de sex masculin, acest lucru denotă faptul că între media celor două sexe există un echilibru.

Structura populației pe grupe de vârstă

Analizând structura geodemografică pe grupe de vârstă (tabel.7) putem constata că cea mai mare parte a populatiei se încadrează înre 0- 14 ani, de aici rezultă faptul că populația majoritară este tânără. Cu o pondere destul de apropiată de populația tânără este populația de peste 60 ani (fig.7) ceea ce arată gradul ridicat de îmbătrânire a populației, care duce la duce la un grad mai scăzut de dezvoltare a localității din punct de vedere economic.

Tabel.4 Structura geodemografică pe grupe de vârstă (Sursa: după Baza de date a Primăriei)

Fig.7 structura geodemografică pe grupe de vârstă (Sursa: după Baza de date a Primăriei)

8.3. Structura confesională a populației

Structura etnică a populației

Din analiza structurii populaŃiei pe naŃionalităŃi se observă că două naŃionalităŃi (cea română și cea sârbă) predomină, însă în ultima perioadă se poate obsersa o creștere masivă a romilor, restul fiind într-o proporție mult mai scăzută (tabelul .5 si fig.8 ).

Tabel.5 Structura populației pe naționalități (Sursa: după Baza de date a Primăriei)

Fig.8 Structura pe naționalități (Sursa: după Baza de date a Primăriei)

LocalităŃile Sânpetru Mare și Igriș au reușit, spre deosebire de alte localităŃi, au reușit să-și păstreze identitatea. Acceptarea dezvoltării multietnice se poate dovedii prin faptul ca aici trăiesc: romani, sârbi, maghiari, germani, romi, ucraineni, etc.

Structura religioasă a populației

Datorită acestei structuri (tabelul.6 și fig.9), în Sânpetru Mare funcŃionează 2 biserici ortodoxe: una românească și una sârbească, o biserică catolică, de aici rezultând faptul că majoritatea populației este ortodoxă.

Tabel.6 Structura religioasă a populației din comuna Sânpetru Mare

Fig.9 Structura religioasă a populației din comuna Sânpetru Mare (Sursa: după Baza de date a Primăriei

8.4 Structura și forma localității

,,Așezările umane cuprind totalitatea comunităților umane indiferent de mărimea și funcțiile lor, precum și complexitatea condițiilor naturale și sociale necesare pentru locuință, muncă și echipare tehnică, pentru alimentarea cu apă, energie, dotarea cu transporturi, comunicații serviciile necesare pt învățământ, cultură odihnă recreere etc. Așezările umane presupun un spațiu geografic, respectiv un teritoriu cu o vatră, o populație și un loc de producție, integrate într-o evoluție ascendentă, de la locuințele solidare cu funcțiuni autarhice până la rețele și sisteme de localități- forme superioare de organizare a comunităților umane în teritoriu.” (Cătălina Ancuța, Crețan R, 2000)

Fig.10 Structura și forma localității ( dupa google maps)

Localitatea Sânpetru Mare se înscrie în tipologia satelor specifice de câmpie, de tipul celor adunate și compacte.

Localitatea cuprinde 800 de case și peste 900 de numere. Cu exceptia a maxim 10 locuințe care nu au curent electric, toate celelalte locuințe au instalații electrice.

CAPITOLUL 9.

ECONOMIA LOCALĂ

Cu un procent de participare de 0,01 % la economia judeŃului, comuna Sânpetru Mare se situează în grupa comunităŃilor fără nici-o ramură economică viabilă. Mica industrie este reprezentată de câteva mici brutării. UnităŃile economice se rezumă la comerŃ. Nu există unităŃi privind prestările de servicii.

Singurele activităŃi care se desfășoară pe teritoriul comunei sunt cele din domeniul agricol, care sunt în regres continuu, datorită normelor impuse privind condiŃiile de aderare la Uniunea Europeană. Acest fapt se datorează procesului de producŃie agricolă în gospodăriile populaŃiei.

Agricultura

Dezvoltarea economică a comunei este foarte redusă, având în vedere că activitatea de bază este agricultura prin sectoarele vegetal, zootehnic, legumicol.

Împroprietărirea populaŃiei prin Legile 18/1991 și 1/2000 a dus la trecerea în proprietate privată a peste 90% din terenul arabil al comunei.

O parte din populaŃie își lucrează pământul cu mijloace mecanice proprii, în localitate existând tractoare agricole, combine agricole și utilaje agricole.

Altă parte a populaŃiei, mai ales cea vârstnică, și-a arendat terenurile aflate în proprietate asociaŃiilor agricole existente în comună, cât și persoanelor fizice. ProducŃia agricolă este realizată aproape în întregime în gospodăriile populaŃiei, fapt ce arată că nu există o ramură industrială a acestui sector. Această situaŃie va conduce la reducerea sau chiar desfiinŃarea acestui sector, având în vedere prevederile negocierilor de aderare la U.E.

În anii cu precipitaŃii abundente, terenurile sunt grav afectate de excesul de umiditate, excesul apei freatice trecând spre excesiv, iar cel de suprafaŃă de la moderat spre excesiv, situaŃie care afectează lucrările și culturile cu repercusiuni asupra producŃiilor agricole.

Atât producătorii particulari cât și asociaŃiile agricole cultivă în cea mai mare parte cereale (grâu, orz, secară, porumb), dar și plante tehnice (cartofi, floarea soarelui, etc.).

Legumele sunt cultivate în gospodăriile particulare (individuale) și contribuie la aprovizionarea populaŃiei cu legume proaspete, necesitând procesare (tabel.7 ). Cea mai mare parte a legumelor sunt vândute în pieŃele din Timișoara, Sînnicolau Mare.

Tabel.7 Principalele culturi agricole (datele Primăriei comunei Sânpetru Mare- Registrul agricol)

ProducŃiile agricole cele mai mari s-au obŃinut la cereale (grâu, orz, secară, porumb), legume, cartofi, floarea soarelui. ProducŃia de struguri și fructe s-a obŃinut în totalitate în gospodăriile individuale (tabelul.8 și fig.11).

Tabel.8 Producții agricole (datele Primăriei Sânpetru Mare – Registrul agricol)

Fig. 11 Producții agricole ( datele Primăriei Sânpetru Mare – Registrul agricol)

Animalele se cresc atât în gospodăriile individuale ale populaŃiei, cât și în ferme specializate în creșterea animalelor sau a păsărilor, pe teritoriul comunei există 6 astfel de ferme(foto.4). Ponderea cea mai mare o ocupă păsările (21.500 capete), ovinele și caprinele (6940 capete), urmate de porcine (2250 capete).

Foto.4 Ferma de vaci Nr.6 din comuna Sânpetru Mare (Vuicin, 2011)

Bovinele, în special vacile, sunt crescute pentru lapte, iar cabalinele pentru transport și efectuarea diferitelor lucrări agricole.

Creșterea animalelor a fost un factor de creștere a veniturilor populaŃiei prin comercializarea animalelor vii, dar și a cărnii prin sacrificări. Nu există procesare în comună. Laptele de ovine se procesează de fiecare producător individual, brânza obŃinută fiind vândută pe pieŃele din Timișoara, Arad, Sînnicolau Mare.

Industria

Prin expansiunea economică a zonei Sînnicolau Mare, care a condus la ocuparea forŃei de muncă din toate localităŃile din raza de influenŃă a orașului, sunt asigurate în rnare parte resurse financiare pentru categoriile de locuitori care sunt angajaŃi. Considerând locuitorii comunei Sânpetru Mare care sunt angajaŃi în unităŃi productive sau subvenŃionate de la bugetul de stat se poate considera că venitul mediu se limitează sub nivelul mediu al venitului mediu pe economie, procentul forŃei de muncă ocupată care realizează venituri stabile fiind doar de 19,5 %.

Numărul mare al pensionarilor conduce spre acest considerent, având în vedere faptul că în marea lor majoritate, aceștia sunt pensionari din domeniul agricol, pensiile fiind foarte reduse valoric. Sectorul economic al IMM- urilor fiind foarte redus, nu există venituri spectaculoase pentru întreprinzătorii din acest domeniu. Ridicarea salariului din alte localităŃi, decât cea de domiciliu, precum și condiŃiile create de către angajatori privind aprovizionarea de strictă necesitate a angajaŃilor, conduce la decontarea serviciilor și bunurilor achiziŃionate către societăŃi din alte localităŃi, lucru ce se răsfrânge asupra dezvoltării economice a anumitor agenŃi economici.

Dezvoltarea economică a comunei este frânată, în special, de lipsa utilităŃilor. Nu există posibilitatea atragerii investitorilor străini datorită lipsei infrastructurii și a utilităŃilor publice. Un alt aspect al lipsei investitorilor este imposibilitatea acordării spaŃiilor necesare desfășurării activităŃii economice. Chiar dacă există terenuri disponibile în intravilanul localităŃilor care este de 364,52 ha la Sanpetru Mare și 291,40 ha la Igriș

Probleme de infrastructură

Transporturi

Localitatea Sânpetru Mare, fiind amplasată pe o linie de legătura interjudeŃeană auto și cale ferată, are legături de transport multiple, astfel:

legături CFR; – pe relaŃia Timișoara – Sînnicolau Mare, prin nodul de cale ferată Periam la distanŃa de 55 km de Timișoara și 15 km de Sînnicolau Mare;

– pe relaŃia Arad – Sînnicolau Mare, prin nodul de cale ferată Periam la distanŃa de 40 km de Arad și 15 km de Sînnicolau Mare, în conformitate cu mersul trenurilor actual.

legături auto pe Dj 682: Beba Veche – Arad (drum prevăzut cu asfalt), la 15,5 km de Sînnicolau Mare, 43 km de Arad, 55 km de Timișoara prin Periam, 34 km de Vama Cenad prin Sînnicolau Mare și 14 km de Vama Nădlac prin Igriș (drum asfaltat până în localitatea Igriș, drum din pământ și piatră spre Nădlac -5 km).

Amplasarea localităŃii Igriș la 9 km. de Sânpetru Mare pe Dj 682 E: Sânpetru Mare – Igriș (drum din beton), spre nord, a dus la situaŃia în care singura posibilitate de transport este auto. Satul fiind izolat și fără posibilităŃi de relaŃii economice, nu a fost prevăzut cu acces CFR. Singura legătură practicabilă pe întreg parcursul anului este DJ 682 E cu localitatea Sânpetru Mare. Legătura cu orașul Nădlac din judeŃul Arad (prin traversarea râului Mureș cu podul plutitor) se poate realiza doar în perioadele climaterice favorabile.

Există drumuri comunale care fac legătura cu localităŃile Sânnicolau Mare, Saravale, Cenad, Periam și Satu Mare (Arad), dar sunt impracticabile în perioadele ploioase.

Alimentare cu apă

Alimentarea cu apă a localităŃilor comunei se face, în cea mai mare parte, din puŃuri forate și alimentare de la cișmele. Localitatea Sânpetru Mare este tranzitată de conductele de transport a apei potabile care alimentează orașul Sânnicolau Mare. Apa este extrasă prin intermediul a 14 puŃuri forate la mare adâncime și amplasate în apropierea localităŃii la ieșirea spre periam pe partea dreaptă și stânga drumului.Traversarea localităŃii a permis cuplarea la reŃeaua de transport a unor cișmele de alimentare, precum și cuplarea anumitor utilizatori de pe traseul conductei.

9.4 Perspective de dezvoltare turistică

În această localitate ne putem bucura atât de natură cât și de obiectivele culturale, precum biblioteca satului, de cele trei biserici , respective biserica ortodoxă Sârbă, biserica

ortodoxă Română și cea Catolică, care prin prezența lor atestă varietatea etnică a poulației. De asemenea obiceiurile și datinile locale au un impact puternic asupra dezvoltării turismului, prin formațiile de dansuri, prin muzica populară originară sârbească, dar mai ales prin caldura și bunătatea localnicilor.

CAPITOLUL 10.

RELELAȚIA CULTURALĂ A LOCALITĂȚII

În localitatea Sânpetru Mare trei lăcașe de cult religios, acestea sunt: biserica ortodoxa română, biserica ortodoxa sârbă și biserica catolică.

Biserica ortodoxa română și biserica calolică se află în centrul localității, iar biserica ortodoxă sârbă este localizată pe Dj 682, drumul ce duce spre localitatea Igriș.

Instituții de cult

Biseria ortodoxa română

În anul 1767 a avut loc o conscripție de către autoritatea habsburgică, iar Sâmpetru Mare apare ca și sat românesc cu biserică de zid văruită în alb.

La sfârșitul secolului al XIX –lea, începutul secolului XX, mai merg o parte dintre români la Pesac, iar cei care rămân sunt sârbizați cu tot cu biserică.

Tot în această perioadă s-au despărțit bisericile din Saravale și Sânnicolau Mare dintre români și sârbi.

După 1700 au apărut în localitate coloniști sârbi care și-au desfășurat activitatea religioasă împreună cu românii, pentru că erau de aceiași religie.

Numărul sârbilor a crescut fie prin emigranții dinspre sud, fie prin deznaționalizarea românilor cu ajutorul limbii slavone și a episcopiei sârbești de la Carloviț.

După ce majoritatea românilor au plecat la Pesac nu și-au mai revendicat biserica și proprietățile acesteia.

În 1940, ca un act de repanație istorică făcut românilor din Sâmpetru Mare care au pierdut satul și biserica lor datorită vitregiilor vremurilor s-a reînființat parohia românească și au apărut locuitori români în localitate.

Prima capelă a fost construită în locul unde este construită actuala grădiniță, iar în 1948 li s-a dat în schimb actuala capelă de la numărul 57,(foto.5 ) care a fost casa unui neamț pe nume Grˈn care în octombrie ˈ44 s-a refugiat cu familia în Austria cănd au venit armatele sovieto- romane.

În prezent, parohia ortodoxă română are cca. 1200 de suflete, majoritatea veniți după

ˈ45 din ardeal (85 % sunt ardeleni), bucovina, mai puțin din restul provinciilor. Momentan se fac demersuri pentru construcția unei noi biserici românești.

Foto.5 Biserica ortodoxă română (Vuicin, 2011)

Biseria ortodoxă sârbească

După numele localităŃii se poate trage concluzia că prima biserică construită a fost închinată Sfântului Apostol Petru. Când a fost construită biserica nu se știe, dar dacă presupunerea este adevărată, biserica a existat deja în secolul al XIV – lea. La începutul secolului al XVIII – lea, după stabilirea în aceste zone a sârbilor conduși de patriarhul Arsenie Ciarnoievici, este construită o altă biserică. Despre locul unde se află această biserică nu se știe cu exactitate.

Se presupune că biserica s-a aflat în partea sudică a localităŃii, acolo unde astăzi se află numerele de casă 757 – 759 și 788 – 789, pentru că acolo a existat un cimitir, iar biserica se află în imediata apropiere a acestuia.

Pe baza actelor care se găsesc în arhiva parohială, pe baza unor notiŃe în cărŃile bisericești și pe baza matricolelor parohiale vechi (ex. matricola cununaŃilor din 1780), se poate afirma cu siguranŃă anul 1779 ca an al zidirii bisericii de azi (foto.6).

ConstrucŃia era din cărămidă arsă, în direcŃia est – vest, cu altarul situat în partea estică, în stil baroc.

Lungimea exterioară este de 24 m, lăŃimea de 9 m, înălŃimea până la acoperiș de 6 m, înălŃimea turnului 29 m, din care 16 m zidiŃi din cărămidă arsă, iar în sus este din lemn și scândură, acoperit cu tablă. Este acoperită cu Ńiglă. Biserica are 11 ferestre și 3 uși. Conform matricolelor parohiale, această biserică a fost modificată în anul 1820: a fost prelungită spre răsărit cu 4 m, adică a fost adăugat altarul de azi, au fost înălŃaŃi pereŃii și turnul, a fost realizat acoperișul din Ńiglă și acoperișul turnului în stil baroc din tablă.

Foto.6 Biserica ortodoxa sârbă (Vuicin,2011)

Iconostasul este din lemn sculptat și este de o valoare artistică mare. Nu se găsește nici- o inscripŃie care să ateste anul și autorul sculpturii și picturii iconostasului. Conform aprecierii specialiștilor și a comparaŃiei cu alte asemenea lucrări se poate afirma cu siguranŃă că autorii sculpturilor în lemn sunt fraŃii Ianici din Arad, iar picturile sunt opera lui Nicoia Alexici, fiin executate în perioada anilor 1860 – 1865 (Roșiei, et. al., 1985).

Cea mai mare restaurare și reparaŃie a interiorului bisericii a fost făcută în anul 1929. Iconostasul a fost aurit și curăŃat, au fost zugrăviŃi pereŃii, au fost executate picturi în ulei pe plafonul (bolta) bisericii. Toate acestea au fost realizate de către Nicola Stancovici din Bela Crkva (Serbia) și Vasa Pomorisat – pictorul din Belgrad.

Au mai fost executate și alte reparaŃii: în anuî 1872 biserica a fost împrejmuită cu fier

turnului iar în anul 1962 a fost aurită crucea din vârful turnului. Doi ani mai târziu, în anul 1928 au fost schimbate ferestrele cu alte ferestre din fier și ușile.

Alte reparaŃii au mai fost efectuate în anii 1950 și 1964, iar electrificarea bisericii a fost efectuată în anul 1967.

O mare restaurare a turnului a început în anul 1971, când, în 27 august, în urma unei furtuni violente, au fost grav afectate turnul și acoperișul. Lucrările au continuat și anul următor, când zidurile turnului au fost întărite cu beton și lucrările au fost terminate la 1 octombrie 1972, lucrări ce au costat 115.134 lei (Roșiei, ei. al., 1985).

O altă restaurare a bisericii a avut loc în anuî 1997 când a fost schimbat acoperișul, Ńigla de pe acoperiș și aite reparaŃii ale exteriorului bisericii. Toate lucrările au fost executate din fonduri proprii.

În anul 2005 a avut loc o altă reparaŃie majoră, când a fost tencuit tot exteriorul bisericii, inclusiv turnul, a cărui învelitoare din tablă a fost vopsită. Totodată, crucea a fost aurită. întreaga lucrare a costat 80.000.000 lei și a fost executată din fonduri proprii si donaŃii (Arhiva parohială).

În secolul al XVIII – lea, datorită numărului mare de locuitori au existat în localitate 4 parohii până în anul 1775, când una a fost desfiinŃată.

Trei parohii au existat până în anul 1868. Două parohii au existat până în anul 1950, când a rămas numai una, ca și în zilele noastre.

Parohiile din Sânpetru Mare au aparŃinut până în anul 1797 protopopiatului Cenad, din 1797 până în anul 1835 protopopiatului Sînnicolau Mare, în perioada 1835 – 1876 din nou de cel de Cenad. Din anul 1876 a aparŃinut protopopiatului de Arad. în zilele noastre parohia ortodoxă sârbă din Sânpetru Mare aparŃine Vicariatului Ortodox Sârb din Timișoara.

Matricolele bisericii au început să fie scrise din anul 1780.

În cursul timpului, până azi, asupra bisericii au fost executate diferite reparaŃii necesare exterioare și interioare care nu au influenŃat schimbarea înfăŃișării sau valorii artistice a lucrărilor vechi. în 1884 a fost reparată învelitoarea turlei și în anul 1926 când a fost aurită crucea din vârf. în anul 1929 s-au efectuat reparaŃii generale interioare. Au fost zugrăviŃi pereŃii, au fost efectuate picturi în ulei pe plafon și s-a curăŃat și aurit iconoctasul, lucrări realizate de pictorul Vasa PomorișaŃ. Ultimele reparaŃii au fost efectuate în anul 1950 când a fost din nou aurită crucea din vârful turlei (după Arhiva parohială).

Biseria catolică

În sec. XIV, când comunitatea era un sat unguresc, exista o biserică care a fost distrusă de turci.

În 1752 când au sosit primii coloniști germani, in comunitatea sârbă de atunci nu exista biserica catolică.

Locuitorii de naŃionalitate germană din Sânpetru Mare a căror număr era destul de mare în 1796 au aparŃinut până in 1809 de parohia Periam.

Părintele Novak relatează în cronica parohială că în anul 1808 groful Iosef Szapary a fost de acord sa înfiinŃeze o parohie în Sânpetru Mare deoarece numărul credincioșilor crescuse la 479. Construirea bisericii a durat până în 9 septembrie 1809 când Ștefan Novak a fost numit administrator. LocuinŃa preotului era sub același acoperiș cu biserica.

Fundamentul bisericii era din piatră arsă, pereŃii din văiugă și acoperișul din trestie. La

24 septembrie 1809, diaconul districtului Georg Kaerg a sfinŃit-o. Această primă biserică nu era în locul bisericii de azi ci spre est pe arealul unde azi există clădirea fostei școii germane și crucea din faŃa clădirii era crucea din fața fostei biserici, în anul 1819, prin donaŃia credincioșilor, s-a primit o orgă nouă, orga actuală (orgă de 8 registre) a fost construită în anul 1888 de Anton DaengI în Arad și a costat 800 Florini din partea comunităŃii și Groful Szapary 400 Florini ( Lux, Tasch, 1980).

Ultima inscripŃie a preotului Novak în cronica parohială relatează despre Marea Cruce din piatră care a fost construită de fohan Kuhn pe vechiul cimitir în drumul Periamului.

În anul 1882 d-na Szapary a luat legătură cu Ordinariatul Episcopal în vederea construirii bisericii noi (Foto.7) și în 4 aug 1887 s-a pus piatra de temelie a bisericii noi.

ConstrucŃia a fost realizată la preŃui de 12.000 de Florini după planul arhitectului Edward Reither. Cele 240.000 cărămizi necesare construcŃiei au fost donate de Epicop și au fost fabricate și arse ia Mureș. Comunitatea avea obligaŃia transportului materialului pe șantierul biserici și de a asigura forŃa de muncă. Groful a contribuit cu 6.000 Florini, Ministerul culturii 3.000 Florini, preotul 3.000 și comunitate 1.200 Florini. Din cauza inundaŃiilor Mureșului și zăpezilor abundente a întârziat transportul cărămizilor și lucrările au stagnat până în mai 1888 când s-au reluat lucrările și în 17 iunie 1888 a fost pusă crucea pe turla bisericii. Crucea a fost sfinŃită de Karl Kegl din Periam, după terminarea amenajărilor interioare și construcția orgii, biserica a fost sființită pe 25 octombrie 1888

Foto .7 Biserica catolică Sânpetru Mare (Vuicin – 2011)

Printre donatorii care au contribuit la amenajarea interioară a bisericii se numără: episcopul Bonaz, comunitatea, Nikolaus Friedrich, Gorgh Lorch, lacob Kleitsch, Matthias March, Peter Reich, Hans Gillich, Peter Grunn, Georg Lux, Peter Heintz, Frantz Kleitsch, etc.

Ceasul de azi a fost construit în Munchen în anul 1909, statuia ,, inima lui Isus" a fost donată de familia Fritz în 1898. Fântâna de botez este din Triest, în anii 1905 – 1906 – proprietate grofului a fost vândută, iar cumpărătorul nu a mai respectat obligaŃiile către biserică.

Biserica si casa parohială au fost renovate în august – noiembrie 1913. Au fost realizate picturile interioare și picturile capelei cimitirului de către firma Reissmannn Miksa din Budapesta. 14 nov 1913 a fost inaugurată de Domherr Georg Beuer din Timișoara ( Lux, Tasch, 1980).

Actual biserica catolică se deschide doar de două ori pe an datorită faptului că există foarte puŃini credincioși catolici în localitate. Biserica a fost restaurată în anii 1999 – 2000, prin contribuŃia membrilor comunităŃii plecaŃi în Germania sub coordonarea d-lui Poth Peter.

Monumente istorice

„Marea Cruce" catolică a existat pe Dj 682, pe partea stângă spre Periam, și a fost construită de către lohan Kuhn în vechiu! cimitir, așa cum arată ultima inscripŃie a primului preot catolic Ștefan Novak în cronica parohială.

Acesta a murit în 23 ian 1837 în vârstă de 56 ani și a fost înmormântat în faŃa crucii. Vechiul monument s-a prăbușit în anul 2002 și a fost ridicată o cruce pe locul său de către Poth Peter, cetăŃean german din Sânpetru Mare ( Trifunschi., M 1976).

Crucea din faŃa bisericii catolice este unul din simbolurile care se fac remarcate în peisajele rurale, aceasta atestă anul construirii acesteia. (foto.8 ).

Foto.8 Crucea din fața bisericii catolice (Vuicin, 2011)

Crucea din faŃa fostei școli germane atestă amplasamentul primei biserici catolice care a fost construită pe 9 septembrie 1809 (foto.9).

Foto .9 Crucea din fața fostei școli germane (Vuicin, 2011)

Monumentul eroilor germani care au căzut în primul război mondial, acesta se găsește în centrul cimitirului catolic.(foto.10)

Foto.10 Monumentul eroilor germani (Vuicin, 2011)

În cimitirul ordodox sârb, care are o suprafaŃă de 1 ha și 7262 m2 se găsește monumentul eroilor sârbi căzuŃi în primul război mondial. Monumentul are formă de piramidă,este

împrejmuit cu stâlpi din beton și gard de fier.

Pe monument sunt încrustate numele a 87 de eroi sâmpetreni căzuŃi la datorie în primul război mondial.Monumentul a fost ridicat în anul 1926 de rudele acestora (foto.11).

Foto.11 Monumentul eroilor sârbi (Vuicin, 2011)

Tot în cimitirul ortodox sârb se află și monumentul ridicat în memoria deportaŃilor în Bărăgan. (foto.12)

Foto.12 Monumentul deportaților în Băragan(Vuicin, 2011)

10.3 Impactul școlii la nivel local

Când a început organizarea învăŃământului în Sânpetru Mare nu se cunoaște. Din documentele vremii rezultă că în Sânpetru Mare funcŃiona în anul 1758 o școală populară.,, Școala propriu – zisă nu există, copii sunt în număr de 30, învaŃă într-o cazarmă. De la fiecare copil magistratul îovan Pavlovici primește 3 florini." (D. RuvaraŃ, Episcopia Timișoarei de la existenŃa ei și până ia anul 1758, citat de profesor Trifunschi Milivoi, 1976 pag.203).

În anul 1776, adică la numai 3 ani după numirea lui Teodor lancovici de Mirevo ca director aî școlilor ortodoxe românești și sârbești din Banat, numărul școlilor ortodexe s-a dublat faŃă de anul 1771. în anul 1771 existau 73 de școli ortodoxe, iar în anul 1776 funcŃionau 183 de școli.

Dintre școlile înfiinŃate în anul 1776 se numără și Școala din Sânpetru Mare cu învăŃătorul său Damian Pirighihazki. La înfiinŃarea ei școala confesională (în limba sârbă) a funcŃionat tot pe același loc unde se află clădirea școlii generale de azi, dar într-o clădire mică, acoperită cu șindrilă, cu ferestre mici, simple și cu cuptor de paie. Cele mai vechi matricole datează din anul 1884 și dovedesc că școala era frecventată de un număr destui de mare de copii, după cum urmează:

Tabel.9 Numărul de elevi în perioada 1884- 1896 (după prof. Trifunschi M.,1976)

Fig.12 Evoluția numărului de elevi în perioada 1884-1896 (după prof. Trifunschi M.,1976)

Analizând graficul din fig.12 se poate observa că școala era frecventată de un număr însemnat de copii, număr într-o continuă creștere. Totodată, se poate observa că un număr apreciabil de fete frecventau școala, comparativ cu băieŃii, dacă Ńinem seama de acele vremuri (tabelul .9).

O altă școală ia fiinŃă în colonia germană – o odăiŃă lângă clopotniŃa capelei, undeva în dosul bisericii catolice de astăzi. Astfel, în anul 1796 găsim prezente două școli confesionale: una ortodoxă slavonă-sârbă și alta catolică – germană. Aceste două școli funcŃionează până în perioada anilor 1870 -1875, când cea catolică devine școala de stat cu limba de predare germană, în timp ce școala sârbă funcŃionează mai departe ca școală confesională cu limba de predare slavonă.

Prin ordinul nr. 67.343 din 15 ianuarie 1862 al Consiliului regesc unguresc se arată că inspecŃia școlilor poporale greco-ortodoxe se încredinŃează în Banatul Timișan episcopului și preoŃimii. În registrele matricole ale anilor 1880 – 1900, păstrate în arhiva școlii, sunt aplicate semnăturile preotului după inspecŃia făcută. Pe la mijlocul secolului al XIX – tea în Sânpetru Mare a existat școala poporală obișnuită cu predare în limba sârbă și avea 2 clase.

Când a fost înfiinŃată cea de-a doua clasă nu se știe, dar probabil în anul 1857 când a fost construită o nouă clădire a școlii cu două clase și două apartamente pentru învăŃători, lângă biserica ortodoxă sârbă.

,,În anul 1868 școala poporală obișnuită avea trei clase, în anul 1883 se transformă în școala cu patru clase, iar în anul 1889 se transformă în școala cu cinci cîase. în fiecare clasă învăŃau copii de o anumită vârstă și materii diferite.

Pentru că numărul copiilor se află într-o continuă creștere era nevoie de construirea altei școli. Atunci școala a fost împărŃită în clase de băieŃi și clase de fete. În anii 1896/97 a fost construită o nouă clădire a școlii în apropierea primăriei. Mai târziu aceasta a funcŃionat ca și grădiniŃă.

În anii 1904/1905 se construiește o nouă clădire a școlii, lângă prima, lângă biserica ortodoxă sârbă ”(Trifunschi, 1976).

În anul 1859, lângă biserica catolică se construiește o nouă clădire a școlii cu două clase

și două apartamente pentru învăŃători.

După primul război mondial vechile școli confesionale se desfiinŃează în general, învăŃământul primar devine obligatoriu și gratuit, eșalonat pe 6 ani.

Școlile confesionale sârbe în Banatul de nord, adică din judeŃele Timiș și Arad nu au fost desfiinŃate în 1919, ele au rămas și mai departe să funcŃioneze conform „Legii asupra învăŃământului particulai", publicat în Monitorul oficial din 22 decembrie 1925. Aceste școli au rămas și în continuare să fie sub conducerea Consiliului Școlar Popular al Mitropoliei din CariovaŃ.

,,ÎnvăŃământul în școala era în limba sârbă. Limba de stat (limba română) se învăŃa în clasa I. în clasele V – VII – învăŃământul era în limba sârbă și română. Elevii clasei a VII – a susŃineau examen în faŃa unei comisii speciale.

După împărŃirea Banatului în Banatul românesc și cel sârbesc mulŃi învăŃători originari din Iugoslavia părăsesc școala și se întorc în Iugoslavia.. Multe școli, printre care și școala din Sânpetru Mare, rămân fără învăŃători. ToŃi cei trei învăŃători se întorc în Banatul sârbesc, în anul 1920 Ministerul învăŃământului a aprobat organizarea unui curs de pregătire a învăŃătorilor. Cursul a durat 4 ani. Pe lângă învăŃătorii cursanŃi, care nici ei nu au fost suficienŃi, au fost încadraŃi și unii preoŃi ca învăŃători. Astfel,s-a rezolvat problema învăŃătorilor sârbi din România” (Trifunschi, 1976).

În comuna Sânpetru Mare, școala sârbă a funcŃionat cu 3 posturi, iar cea germană cu două posturi.

În anul 1924, în urma noii Legi de organizare a învăŃământului primar, s-a trecut la 7 clase obligatorii în învăŃământul primar. Fiecare cadru didactic dispunea de o sală de clasă, dar cu o populaŃie școlară între 50 – 60 elevi. În preajma celui de-al doilea război mondial în Sânpetru Mare se stabilesc câteva familii de români din satele învecinate. în 1940 se stabilesc și câteva familii din Ardeal. Aceasta a făcut ca și în Sânpetru Mare să se înfiinŃeze școala cu predare în limba română în 20 noiembrie 1940, având ca director pe

Ghindiș Ștefan. în anii următori, adică 1943/44, 1945/46 la școala română au fost înscriși și copii de Ńigani.

SituaŃia statistică a școlii române de stat a fost următoarea:

Tabel .10 SituaŃia statistică a școlii române de stat în anul școlar 1944-1945 (după prof. Trifunschi M.,1976)

Analizând datele din tabelul 10 se poate observa că școala română de stat era frecventată de un număr mult mai mic de elevi decât școala confesională sârbă. Totodată se poate observa și numărul mare de elevi repetenŃi ( în clasa I un nr. de 23 elevi repetenŃi), promovabilitatea fiind mică. Din documentele de stat ale școlii generale reiese că în localitatea Sânpetru Mare au funcŃionat în anul 1945 două școli cu conducere separată. Școala confesională sârbă și Școala de stat română.

În anul 1947 ia fiinŃă din nou școala de stat germană, ca după un an de zile și școala confesională sârbă să devină pentru prima dată în istoria sa școală de stat. După reforma învăŃământului în anul școlar 1948/49 și 1949/50 clasele V-VII funcŃionau cu limba de predare sârbă și durează până în anul 1961, când din nou se introduce, la cererea părinŃilor, limba română (Trifunschi, 1976).

În perioada anilor 1950 -1952 a funcŃionat și un internat pentru elevii sârbi din comunele Saravaie și Sînnicolau Mare, care au urmat cursurile Școlii de stat sârbe.

În anul 1984 a fost terminată construirea noii clădiri a școlii (foto.13). Clădirea are un etaj și cuprinde 8 săli de clasă, 1 laborator de biologie, 1 laborator de informatică, 1 laborator de fizică- chimie, o bibliotecă ce cuprinde 4000 de volume, sală de sport, secretariat, sală profesorală, birou director., un teren de handbal și unul de baschet.

Clădirea cuprinde trei corpuri, doua sunt vechi (1870), structurate pentru două clase de elevi și două apartamente pentru învățători, momentan acesta are patru clase de elevi, o

bibliotecă și un mic laborator de informatică cu conexiune la internet ,folosit mai mult de către cadrele didactice. Celălalt cuprinde o sală de clasă și un apartament.

În clădirea nouă se află cancelaria, direcțiunea și secretariatul, aceasta fiind dotată cu încălzire centrală din 2009.

Foto.13 Scoala cu clasele I-VIII, Sânpetru Mare (Vuicin 2011)

Cercetând datele din arhiva școlii și cele obținute de la sectretariatul școlii am obținut următoarele informații recente (tabel.11)

Tabel.11 Numărul de elevi din ultimii 10 ani (după datele Școlii Sânpetru Mare)

Nr.elevi 233 248 260 246 239 230 225 215 192 195

Fig.13Evoluția numărului de elevi din ultimii 10 ani (după datele Școlii Sânpetru Mare)

În urma realizării tabelului.11, pe baza fig.13, putem constata o descreștere a numărului de copii în ultimii 10 ani, fie datorită migrației familiilor tinere din localitate atât spre mediul urban, cât și înspre alte țări, fie datorită nivelului scăzut de trai, și al numărului mare de avorturi înregistrate în ultimii ani.

Dacă din 2001 pănă în 2004 numărul acestora a fost ușor crescător, din 2005 acesta a început să scadă considerabil până în 2011. Această scădere continuă, în anul următor fiind înscriși 193 de copii.

Tabel.12 Numărul de elevi de la secția sărbă în ultimii 5 ani (după datele Școlii Sânpetru Mare).

Anul

școlar

2006-

2007

2007-

2008

2008-

2009

2009-

2010

2010-

2011

Nr. elevi 11 7 7 5 7

Fig.14 Evoluția numărului de elevi de la secția sârbă în ultimii 5 ani (după datele Școlii Sânpetru Mare)

Pe baza datelor din tabelului.12 , dar și cu ajutorul graficului din fig.14, putem observa că numărului de copii de la secția sârbă a început să scadă de la an la an. Acest fapt este determinat în primul rând de migrația tot mai mare a populației înspre țări mai intens dezvoltate, dar și datorită căsătoriilor mixte.

CAPITOLUL 11.

TRADIȚII ȘI OBICEIURI ETNO-FOLCLORICE

,,Arta populară este specifică fiecărei etnii, iar îmbrăcămintea folosită este normală și nu diferă de la o etnie la alta.

Portul popular este folosit numai de formaŃiile artistice cu ocazia reprezentaŃiilor ce au loc ia unele manifestări artistice organizate la Căminul Cultural. PopulaŃia de naŃionalitate germană organiza anual un ,, chirvai", la care erau invitaŃi să participe toŃi conlocuitorii.

Odată cu plecarea populaŃiei de naŃionalitate germană au dispărut și folclorul și datinile acestei etnii.

Celelalte etnii își păstrează obiceiurile specifice și care se manifestă cu ocazia diferitelor sărbători religioase sau activităŃi artistice.

,,FormaŃia de dansuri sârbești ,, Plavi Delia" din Sânpetru Mare (foto.14) a fost înființată în ianuarie 2004, la inițiativa d-nei Pelaić Danița, care are în componența actuală peste 50 de membrii”. (Cernescu Maria, 2008, pag. 17)

Participări la:

Concursul Tinere Talente – Sînnicoiau Mare – locul I,

Concursul Tinere Talente – faza a II- a, Timișoara – locul II,

Maratonul cântecului și dansului sârbesc 2010 Timișoara

Festivalul Sfântul Sava 2011Sînnicoiau Mare,

Zilele Nădlacului 2010 Nădlac, judeŃul Arad,

Festivalul de folclor Pro-Mureș 2009- Igriș, ș.a.

FormaŃia de dansuri populare românești a Școlii cu clasele I -VIII, Sânpetru Mare, a fost înfiinŃată în anul 2004 de către d-na Păcurar Radoica și are în componenŃa sa 9 perechi de copii (18 elevi).

Participări la serbările școlare și Festivalul interjudeŃean de folclor „ PRO MUREȘ 2009. Grupul vocal al Școlii cu clasele I – VIII, Sânpetru Mare, a fost înfiinŃat în anul 2004 de către d-na Cernescu Măria – Elena și are în componenŃa sa 20 membri. Participări la serbări școlare și Festivalul interjudeŃean de folclor,, PRO MUREȘ – 2009" (Primăria Sânpetru Mare – Birou cultură).

Foto.14 Formația de dansuri sârbești ,,Plavi Delia” (Vuicin,2011)

Alte obiceiuri etno-folclorice sunt reprezentate de rugile satului care au un mare impact asupra locuitorilor satului cât și a celor din împrejurimi, ținându-se la sărbătorile de peste an.

Ruga este sărbătoarea întregii comunități rurale,dar și urbane, în alte zone etno- geografice sărbatoarea bisericii se numeste "hram". Dar niciunde in țara ea nu este sărbătorită cu fastul si amploarea din Banat.

Fiind o sărbătoare a bisericii, ruga e și un prilej de a se da donații către aceasta. Astfel, cate unul dintre cei mai marcanti membri ai comunitatii este desemnat, in fiecare an, "nasul rugii". "Nasul" este desemnat ori de consiliul parohial, ori se ofera voluntar. În ziua respectivă, acesta ofera bisericii o donație în bani sau obiecte de cult. La slujba religioasă din acea zi aduce un colac frumos, de sărbătoare.

În Sânpetru Mare, rugile sunt pe data de 23 aprilie de către biserica ortodoxă romănă, cu hramul Sfântul Gheorghe, iar pe 22 mai este serbată ruga bisericii ortodoxe sârbești, cu hramul Sfinților Constantin și Elena.

Datorită faptului că în localitate există o populație majoritară sârbească, aceștia și-au pus amprenta asupra localității prin diferitele obiceiuri ce sunt specifice anumitor perioade. Unul dintre aceste obiceiuri este de Crăciun, mai exact în Ajunul Crăciunului când se practică tă tâierea badjak-ului.

,,În Ajun de Crăciun (Badnje veče), se aprinde badnjakul, un trunchi de stejar tânăr,

ce se tăia pe vremuri din pădure. În zilele noastre, este doar un mănunchi de crengi de stejar, însă

semnificaŃia este aceeași: acest lemn tânăr îl simbolizează pe Isus Hristos și intrarea Lui în lume, în inima și-n casa noastră.

Fapta arderii badnjakului reprezintă căldura iubirii lui Hristos. În al doilea rând, badnjakul amintește de lemnul pe care l-au adus păstorii în peștera cea rece și pe care l-a aprins Iosif pentru a-l încălzi pe Fiul Domnului, abia născut, mai are o semnificaŃie și anume prevestirea Golgotei. Paiele ce se aduc în casă de către gospodine amintesc de paiele pe care l- a așezat Maria pe abia născutul Hristos. Ritualurile de Crăciun, în casă și în biserică, au o simbolistică profundă, sunt semn al credinŃei în Dumnezeu și al amintirii despre acea minunată noapte când au pălit stelele cele mari de deasupra Palestinei, acoperite fiind de una singură, mare, așa cum nu s-a mai văzut până atunci. De steaua care a pus într-o lumină nouă prorocirile Vechiului Testament, deoarece a însemnat prorocita naștere a Mântuitorului, a unor noi vremuri, a Noului Testament și a unei noi lumi”. (Roșiei A., 1985).

CAPITOLUL 12. ARII PROTEJATE

Parcul natural Lunca Mureșului

Parcul natural Lunca Mureșului a fost instituit în aval de municipiul Arad până la graniŃa cu Ungaria, de-a lungul râului Mureș.

DirecŃia Silvică Arad a început demersurile necesare pentru declararea unei suprafeŃe de cea. 17166 ha din această zonă ca arie protejată din categoria ,, parc natural" – categoria V-UICN (Uniunea InternaŃională de Conservare a Naturii). Viitorul parc natural va conŃine 4 rezervaŃii naturale (categoria IV – UICN): Pădurea Cenad – 279,2 ha, Insula Mare Cenad – 3,0 ha, Insulele Igriș – 3,0 ha și Prundul Mare – 558 ha, din care primele trei sunt recunoscute la nivel naŃional ca arii protejate. Parcul natural va conŃine incinta îndiguită a râului Mureș, respectiv zona inundabilă dintre digurile situate de o parte și alta a râului și între traseele înalte ale aceluiași râu. Este o zonă cu inundaŃii periodice, în care plantele și animalele din împrejurimi sunt adaptate la acest regim.

Zona a fost puternic transformată de lucrările hidrotehnice pe râul Mureș, mai ales în cursul secolului al XIX – lea, prin construcŃia de diguri și tăierea meandrelor, iar în secolul XX prin numeroase desecări.

Aceste lucrări au avut în principal trei motivaŃii: apărarea împotriva inundaŃiilor, înlăturarea excesului de umiditate din zonele mlăștinoase și menŃinerea navigaŃiei.

Datorită faptului că zona a fost afectată semnificativ de îndeletnicirea și exploatarea curentă umană și nu mai reprezintă o mostră reprezentativă a regiunii naturale primare, încadrarea ca parc naŃional sau rezervaŃie naturală nu este posibilă, atât conform legislaŃiei românești în domeniu cât și a îndrumărilor UICN.

O zonă cu o bogată diversitate se găsește în lunca Mureșului inferior. Această zonă este un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare și stătătoare, cu soluri aluviale, galerii de sălcii și plopi, precum și zăvoaie și șleauri de câmpie, important loc de cuibărire și pasaj pentru peste 200 de specii de păsări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecție pe plan internațional.

Parcul natural este situat în câmpia Mureșului și are o energie de relief foarte redusă. Din punct de vedere tectonic face parte din depresiunea Panonică. Zona este complet

acoperită de depozite cuaternare, având grosimea medie de 100 m. Substratul litologic în zona de luncă este constituit din depozite aluvionare (nisipuri și pietrișuri cu intercalaŃii de argilă), iar în afara luncii depozite loessoide și loess. Morfogenetic este o câmpie de subzistenŃă recentă și se caracterizează prin prezenŃa luncilor nediferenŃiate, a traseelor îngropate, frecvente braŃe moarte cu apă stagnată și zone înmlăștinite. Toate tipurile și subtipurile de soluri identificate sunt soluri de luncă din silvostepă și au caracter de

aluvionare.

Pentru soluri, surplusul regulat de substanŃe nutritive și materie organică reprezintă un beneficiu, iar pânzele freatice din subsol primesc resurse noi pe măsură ce pământul absoarbe încet apa din inundaŃii.

VegetaŃia acestei zone se dezvoltă într-o climă continental moderată, cu veri călduroase și ierni moderate. Temperatura medie anuală este de 10,5°C iar precipitaŃiile medii anuale sunt de 550 mm (www.luncamuresului.ro).

Multe plante din zonă au nevoie de inundaŃii ca să germineze și să consume substanŃe nutritive proaspăt dizolvate în apă. În afara speciilor ierbacee cultivate în terenurile arabile din zona dig – mal sau terasă înaltă – mal în flora spontană se găsesc frecvent specii ca: Calamagrostis epigeios, Agropyron repens, Artemisia vulgaris, Filago arvensis, Falcaria vulgaris.

Pajiștile de câmpie sunt constituite din asociaŃii de Festuca, Poa, Zolium, Agrostis, Trifolium, Euforbia, Plantago.

Există suprafeŃe mai mult sau mai puŃin extinse unde se întâlnesc specii de plante ierbacee rare sau pe cale de dispariŃie.

Un număr destul de mare de plante face parte din ,, Lista roșie a plantelor superioare din România", ca specii vulnerabile rare: coada șoricelului, forfecuŃa bălŃii, neghină ,inariŃă, chiminul porcului stupuniŃă, ștevie de baltă.

De asemenea, trei specii: trifoiaș de baltă, peștișoară, cornaci sunt specii strict protejate conform ConvenŃiei de la Berna. Arboreteie de stejar pedunculat (Quercus robur) și frasin (Frascinus excelsior) sunt preponderente în această zonă alături de zăvoaiele de plop negru (Populus nigra) și alb (Populus alba) și de salcie albă (Salisc alba).

Ele se găsesc în principal, în cadrul unui mic trup de pădure în zona Cenad și a unei păduri de cea. 6000 ha ce se întinde de-a lungul Mureșului în aval de Arad până către comuna Semiac.

Fauna zonei se caracterizează printr-o multitudine de specii de la ansamblul

grupe taxonomice care intră în componenŃa bentosului, cum sunt spongierii, viermii, moluștele, larvele de insecte, precum și numeroase organisme care aparŃin fitoplanctonului și zooplanctonului.

Starea pădurilor din zonă este bine ilustrată de către comunităŃile de gastropode terestre (www.luncamuresului.ro).

Păsările se bucură la rândul lor de hrană abundentă pe care le-o furnizează inundaŃiile. Zona aceasta a fost desemnată, în anul 1988, ca Arie de ImportanŃă Avifaunistică, chiar datorită existenŃei numeroaselor specii de păsări. Este remarcabil că aproape în totalitate păsările din lunca Mureșuluui sunt cuprinse în anexele convenŃiei de la Berna sau a Directivei Păsări (www.luncamuresului.ro).

Acest sector de șes al râului se caracterizează din punct de vedere ornitologic prin apariŃia speciilor de cormoran mare și stârc de noapte.

Dintre mamiferele acvatice se remarcă vidra care are efective numeroase în zonă. Pe Sângă acest carnivor mai există pisica sălbatică (Felix siyvesiris) și vulpe (Vulpes vulpes).

Lunca Mureșului inferior este foarte bogată în specii de mamifere mari; cerb carpatin (Cervus elaphus), mistreŃ (Sus scrofa), cerb lopătar (Doma doma) și căprior (Capreolul capreolus). Primele două specii se caracterizează prin prezenŃa unor exemplare foarte valoroase din punct de vedere vânătoresc( www.luncamuresului.ro).

Rezervații naturale

Aria administrativă a comunei Sânpetru Mare are pe teritoriul său două rezervaŃii naturale:

RezervaŃia naturală Insulele Igriș

,,RezervaŃie mixtă, cu statut legislativ acordat prin Hotărârea Consiliului JudeŃean nr. 19 / 1995 și Legea nr. 5 / 2000, amplasate în incinta Parcului Natural Lunca Mureșului.”(www.skytrip.ro).

Deși sunt câteva insuliŃe pe Mureș în aval de localitatea Igriș (foto.15), doar una din ele au fost acceptate de păsări pentru cuibărire, cu suprafaŃă de cea. 3 ha. Majoritate păsărilor au sosit de la Insula Mare Cenad, de la cea. 10 km din aval, atunci când colonia

lor acolo a fost conturbată prin defrișări.

Insula are soiuri aluvionare și în formare, din depuneri fluviale, pe care crește o vegetaŃie luxuriantă predominanŃi fiind speciile de Populus și Salix, cu un subarboret bogat, pe care s-au căŃărat diferite liane și viŃă de vie sălbatică.

Colonia mixtă de Ardeidae de aici este deosebit de importantă din punct de vedere avicenotic, ea cuprinzând aproape tot efectivul acestor păsări rare din zonă. Aici cuibăresc: egretă mică, monument al naturii, (10-12 perechi), egreta mare, stârci de noapte(30-35 perechi), stârci galbeni (3-4 perechi), stârci cenușii (25-30 perechi), stârcul purpuriu, barza neagră, șoimul călător, fundacul cu gușa roșie. După câteva sute de ani, în 1993 au revenit să cuibărească în Banat cormorani mari (30-35 perechi). Apropierea crescătoriei de pește și a unui sistem de lacuri de protecŃie în imediata apropiere al punctului de trecerea frontierei de stat de la comuna Nădlac (Jud.Arad) favorizează existenŃa de zi cu zi a familiilor de păsări din colonie, hrana fiind suficientă și accesibilă (Primăria Sânpetru Mare – Baza de date, 2010).

Foto. 15 Rezervația naturală Insulele Igrișului (www www.skytrip.ro.)

Rezervația naturală Movila Șișitac

Dacă pornim din orașul Sânnicolau Mare pe drumul judeŃean 682 spre comuna Periam, înainte de localitatea Sânpetru Mare, în partea dreaptă la aprox. 6 – 7 km sud -vest, întâlnim în mijlocul câmpiei plane o ridicătură, o movilă de aproximativ 15 m înălŃime (foto.16). Acesta este Movila Șișiiac, rezervaŃie naturală, de provenienŃă necunoscută, în suprafaŃă de 0,5 ha. Datorită așezării și expunerii s-a păstrat aici o vegetaŃie de stepă arhaică, unică în cadrul Câmpiei de Vest.

Foto.16 Movila Șișitac (Vuicin, 2011)

,,Conform Hotărârii nr. 327 din 31 august 1974 a Consiliul Popular al JudeŃuluiTimiș, Movila Șișitac a fost declarată rezervaŃie naturală.Conform Hotărârii nr. 1581 din 4septembrie 1982 a fost interzis pășunatul, cositul covorului vegetal, incendiatulvegetaŃiei uscate cât și aratul pe o suprafaŃă de 0,5 ha care cuprinde movila. Botaniștii au identificat pe această movilă un număr de 66 de specii de ierburi, flori, buruieni și lăstăriș (foto.17). Speciile cele mai caracteristice sunt: coiilie (Stipa capillata) și

pirul crestat.” (Consiliul Popular al județiului Timiș)

Foto.17 Vegetație Movila Șișitac (colilie), (Vuicin, 2011)

Fauna de nevertebrate din această staŃiune nu a fost studiată, deși ar merita, având în vedere că movila nu a fost arată niciodată. Fiind de dimensiuni critice, învecinată de agrobiocenoze se constată o invadare masivă de buruieni precum și a salcâmului care este prezentă printr-un lăstăriș dens.

Aceste fenomene sunt dovezi, că în realitate nimeni nu se ocupă de soarta movilei, deși este ultima posibilitate din zonă de a păstra, de a exemplifica vegetaŃia stepică a timpurilor îndepărtate (Primăria Sânpetru Mare – Baza de date,2010).

CAPITOLUL 13.

ANALIZA SWOT A LOCALITĂȚII SÂNPETRU MARE

CONCLUZII

Așezată în nord – vestul judeŃului Timiș, în Câmpia Arancăi, localitatea Sânpetru Mare este reședinŃa de comună, aparŃinându-i satul Igriș, situat la 9 km nord – vest.

În evoluŃia paleogeografică a zonei în care se află localitatea noastră, se disting trei etape principale: etapa uscatului preneogen, în care se produce scufundarea și fragmentarea blocului cristalin Tisia și pătrunderea apelor marine; etapa neogenă, în care mișcările de scufundare continuă; etapa cuaternară în care apele Lacului Panonic se retrag treptat spre vest, iar Mureșul depune un imens con de dejecŃie pe suprafaŃa căruia se divaga în funcŃie de atracŃia pe care o exercitau zonele de subsidenŃă.

Fundamentul comunei este alcătuit din șisturi cristaline cu intruziuni magmatice, iar depozitele sedimentare sunt formate din marne, pitrișuri, nisipuri, nisipuri fine, argile, de vârstă terŃiară, pleistocenă și halocenă.

Morfologic, relieful comunei apare ca o câmpie joasă de subsidenŃă, cu o suprafaŃă orizontală, puŃin vălurită, cu altitudini de 80 – 85 m. IntervenŃia omului a dus la apariŃia reliefului antropic, reprezentat prin sistemul de canale de desecare.

Clima are o tendinŃă de aridizare, cu temperaturi medii anuale de 11°C, precipitaŃii medii multianuaie de 518 mm și vânturi a căror frecvenŃă este dominată de cele sudice și vestice.

ReŃeaua hidrografică este reprezentată de râul Aranca care trece prin localitate, râul Mureș și o reŃea de canale.

VegetaŃia naturală corespunzătoare stepei și silvostepei, a fost puternic modificată de activitatea antropică, mari suprafeŃe intrând în circuitul agricol, astfel că vegetaŃia naturală se păstrează pe suprafeŃe restrânse, iar vegetaŃia lemnoasă fiind prezentă în lunca Mureșului.

În fauna comunei o pondere mare o au rozătoarele, dar se întâlnesc și animale de interes cinegetic, precum și animale ocrotite de lege.

Solurile sunt reprezentate de molisoluri, favorabile culturilor agricole, dar și soluri de luncă, lăcoviști. Pentru ameliorarea lor s-au realizat o serie de lucrări hidroameliorative.

Localitatea Sânpetru Mare se înscrie în tipologia satelor specifice de câmpie, de tipul

celor adunate și compacte.

EvoluŃia populaŃiei comunei cunoaște o scădere constantă. Fenomenele de fluctuaŃie au avut loc prin plecarea populaŃiei de etnie germană și imigrarea locuitorilor din

afte zone ale tării. Recensământul din februarie 2002 indică a cifră de 2.101 locuitori, numărul acestora ajungând la 2.156 în anul 2011, adică o diferența destul de mică.

Profilul economic dominant al localității Sânpetru Mare a fost și va rămâne cel agrozootehnic, datorită resurselor naturale ale regiunii și lucrărilor hidroameliorative de-a lungul anilor.

Aria administrativă a comunei Sânpetru Mare are pe teritoriul său două rezervații naturale: Rezervația naturală Insulele Igriș și Movila Șișitac unde sunt ocrotite diferite specii floristice și faunistice.

BIBLIOGRAFIE

ArdeleanV,ZăvoianuI, 1979, JudeŃele patriei. JudeŃulTimiș,EdituraAcademieiR.S.R. București, p. 176.

Călinescu R. , 1969 , Biogeografia României, Editura ȘtiinŃifică, București, 407 p. Cătălina Ancuța Sârbovan, Crețan R, Silviu T, 2000, Geografia Umană și Economică a României, Editura Mirton, Timișoara.

Donisa I, Erhan E.,1974, Curs de climatologie a R.S.R. Univ. ,, Al, I. Cuza", lași,Facultatea de Biologie si Geografie.

Ghibedea V., Grîgersik E, Băcanu L., 1971, ContribuŃii la agrometeorologia Banatului, Simpozionul de Geografie a Câmpiilor (3 ~ 6 august), Tipografia UniversităŃii de Vest, Timișoara.

Ghibedea V., Grigersik E.,1968, Regimul și repartiŃia teritorială a precipitaŃiilor atmosferice în Câmpia Banatului și în regiunile piemontane de contact. Comunicări de geografie, voi. VI, București, pag. 74 – 78.

Ghibedea V., 1973, Resursele climatice ale Câmpiei Banatului. Studii de Geografie a Banatului, Tipografia UniversităŃii de Vest, Timișoara, pag, 56 – 57.

lanoș Ghe. Pușcă Is Goian M. , 1995, Solurile Banatului, voi. I, EvoluŃia și caracteristici agrochimice, Editura Mirton, Timișoara.

lanoș Ghe, Pușcă I, Golan M., 1997, Soluriel Banatului, voi. II, CondiŃii naturale și fertilitate, Editura Mirton, Timișoara.

Ianoș Ghe, 1999 , Pedografie, Editura Miron, Timișoara;

Lux F., Tasch P., 1980, Heimatbuch der Gemeinden Neu-und Grofi- Sankt Peter, satzund druck: W.Riedel GmbH & Co.

Măhăra Ghe., 1973, EvoluŃia Câmpiei de Vest a României. Realizări în geografia României. Culegere de studii, Editura știinŃifică, București, pag. 203 – 215.

Manciuiea Șt, 1938, Câmpia Tisei, BSRRG, tomul LVII, București.

Mihalca D., Startcîu E., 1996 , ParticularităŃi ale regimului eoiian în Banat, ca reflectare a influenŃei reliefului, Analele UniversităŃii de Vest, Seria Geografie, voi. VI, pag. 45 – 52.

Munteanu Rodica, Munteanu Joan, 1998, Timiș – Monografie, Editura Marineasa, Timișoara.

Posea Gr., 1976 , Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Posea Gr., 1998, Câmpia de Vest a României, Editura FundaŃiei ,, România de mâine",

București.

Roșiei A., Cizmaș B., Cirici V., Marcov S., Ștepanov L., PerinaŃ I., PerînaŃ S., 1985, Iz sela u selo, Editura Kriterion, București.

Trifunschi Milivoi, 1976, Școala din Sânpetru Mare: 1776 – 1976, Monografie, Manuscris , Sanpetru Mare.

Ujvari I., 1972 , Geografia apelor României, Editura ȘtiinŃifică, București.

Ungureanu A., 1976 , CondiŃii de înmagazinare a apelor freatice în Câmpia Torontaluîui, 9

Geografia Banatului. Material pentru cursurile de geografie, Tipografia UniversităŃii din Timișoara.

Visarion M, Sandulescu M, 1979, Structura subasmentului Depresiunii Panonice in România (sectoarele central si sudic), St.si cerc. De GGE, Seria Geofiyica, 17,2, pag.191.

Dudaș V, Hațegan I, Berghian S, Constantin C. Gomboș, Cernicova M, 2006, Din Cronologiaa Județului Timiș, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

*** 1983 – Geografia României, Geografia fizică, Editura Academiei, București.

*** Arhivele Primăriei comunei Sânpetru Mare.

*** Matricolele Bisericii Ortodoxe Sârbe, Sânpetru Mare.

*** Matricolele Bisericii Ortodoxe Române, Sânpetru Mare.

*** Primăria comunei Sânpetru Mare – Baza de date.

– www.animale.ro (03.05.2011)

– www.edrc.ro (20.05.1011)

– www.e-primarii.ro~sanpetrumare (12.01.2011)

www.grosssankteter.de 12.09.2010)

www.luncamuresului.ro (19.04.2011)

– www.prima.riaonii.ne.ro (30.12.2010)

www www.skytrip.ro.(19.06.2011)

www.vanatoare-vanator.ro (19.06.2011)

BIBLIOGRAFIE

ArdeleanV,ZăvoianuI, 1979, JudeŃele patriei. JudeŃulTimiș,EdituraAcademieiR.S.R. București, p. 176.

Călinescu R. , 1969 , Biogeografia României, Editura ȘtiinŃifică, București, 407 p. Cătălina Ancuța Sârbovan, Crețan R, Silviu T, 2000, Geografia Umană și Economică a României, Editura Mirton, Timișoara.

Donisa I, Erhan E.,1974, Curs de climatologie a R.S.R. Univ. ,, Al, I. Cuza", lași,Facultatea de Biologie si Geografie.

Ghibedea V., Grîgersik E, Băcanu L., 1971, ContribuŃii la agrometeorologia Banatului, Simpozionul de Geografie a Câmpiilor (3 ~ 6 august), Tipografia UniversităŃii de Vest, Timișoara.

Ghibedea V., Grigersik E.,1968, Regimul și repartiŃia teritorială a precipitaŃiilor atmosferice în Câmpia Banatului și în regiunile piemontane de contact. Comunicări de geografie, voi. VI, București, pag. 74 – 78.

Ghibedea V., 1973, Resursele climatice ale Câmpiei Banatului. Studii de Geografie a Banatului, Tipografia UniversităŃii de Vest, Timișoara, pag, 56 – 57.

lanoș Ghe. Pușcă Is Goian M. , 1995, Solurile Banatului, voi. I, EvoluŃia și caracteristici agrochimice, Editura Mirton, Timișoara.

lanoș Ghe, Pușcă I, Golan M., 1997, Soluriel Banatului, voi. II, CondiŃii naturale și fertilitate, Editura Mirton, Timișoara.

Ianoș Ghe, 1999 , Pedografie, Editura Miron, Timișoara;

Lux F., Tasch P., 1980, Heimatbuch der Gemeinden Neu-und Grofi- Sankt Peter, satzund druck: W.Riedel GmbH & Co.

Măhăra Ghe., 1973, EvoluŃia Câmpiei de Vest a României. Realizări în geografia României. Culegere de studii, Editura știinŃifică, București, pag. 203 – 215.

Manciuiea Șt, 1938, Câmpia Tisei, BSRRG, tomul LVII, București.

Mihalca D., Startcîu E., 1996 , ParticularităŃi ale regimului eoiian în Banat, ca reflectare a influenŃei reliefului, Analele UniversităŃii de Vest, Seria Geografie, voi. VI, pag. 45 – 52.

Munteanu Rodica, Munteanu Joan, 1998, Timiș – Monografie, Editura Marineasa, Timișoara.

Posea Gr., 1976 , Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Posea Gr., 1998, Câmpia de Vest a României, Editura FundaŃiei ,, România de mâine",

București.

Roșiei A., Cizmaș B., Cirici V., Marcov S., Ștepanov L., PerinaŃ I., PerînaŃ S., 1985, Iz sela u selo, Editura Kriterion, București.

Trifunschi Milivoi, 1976, Școala din Sânpetru Mare: 1776 – 1976, Monografie, Manuscris , Sanpetru Mare.

Ujvari I., 1972 , Geografia apelor României, Editura ȘtiinŃifică, București.

Ungureanu A., 1976 , CondiŃii de înmagazinare a apelor freatice în Câmpia Torontaluîui, 9

Geografia Banatului. Material pentru cursurile de geografie, Tipografia UniversităŃii din Timișoara.

Visarion M, Sandulescu M, 1979, Structura subasmentului Depresiunii Panonice in România (sectoarele central si sudic), St.si cerc. De GGE, Seria Geofiyica, 17,2, pag.191.

Dudaș V, Hațegan I, Berghian S, Constantin C. Gomboș, Cernicova M, 2006, Din Cronologiaa Județului Timiș, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

*** 1983 – Geografia României, Geografia fizică, Editura Academiei, București.

*** Arhivele Primăriei comunei Sânpetru Mare.

*** Matricolele Bisericii Ortodoxe Sârbe, Sânpetru Mare.

*** Matricolele Bisericii Ortodoxe Române, Sânpetru Mare.

*** Primăria comunei Sânpetru Mare – Baza de date.

– www.animale.ro (03.05.2011)

– www.edrc.ro (20.05.1011)

– www.e-primarii.ro~sanpetrumare (12.01.2011)

www.grosssankteter.de 12.09.2010)

www.luncamuresului.ro (19.04.2011)

– www.prima.riaonii.ne.ro (30.12.2010)

www www.skytrip.ro.(19.06.2011)

www.vanatoare-vanator.ro (19.06.2011)