Monografia Comunei Greaca

MONOGRAFIA COMUNEI GREACA

JUDEȚUL GIURGIU

CUPRINS

1. Introducere

2. Capitolul I – Așezare geografică. Demografie

3. Capitolul II – Momente istorice

4. Capitolul III – Viața economică. Viticultura

5. Capitolul IV – Viața culturală

6. Capitolul V – Viața cotidiană. Viața spirituală. Tradiții și obiceiuri

7. Capitolul VI – Greaca de astăzi

8. Capitolul VII – Aplicații didactice

9. Anexe

10. Bibliografie

INTRODUCERE

Această lucrare este o monografie a comunei Greaca din județul Giurgiu care își propune să atragă atenția asupra unor aspecte și momente importante atât din trecutul istoric cât și din prezentul dinamic al localității.

Multe nu se cunosc dar și mai multe se uită. Tocmai pentru a nu se uita și pentru a se păstra, dar si pentru aducere aminte, lucrarea își dorește o reflecție asupra trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat, spre a da la iveală lucruri, oameni si fapte pe care unii le cunoaștem, iar alții, care sunt cei mai mulți, nu au auzit de ele.

Și pentru unii și pentru alții va fi o bucurie să trăiască în amintirea trecutului și să-și lărgească orizontul cunoașterii, înțelegând cauzal o serie de fapte care s-au derulat sistematic sau haotic într-un spațiu limitat de conjuncturi istorice ce s-au arătat nu odată vitrege comunei noastre.

Informațiile cuprinse aici pot suplini unele lacune și pot aduce lumină asupra situațiilor mai puțin clare, înfățișând localitatea de ieri și de astăzi în adevăratele și statornicele ei valori.

Având în vedere faptul că e vorba despre o lucrare metodico-științifică, mă preocupă și interesul pe care școala ar trebui să-l acorde studiului istoriei locale. Din păcate, planurile cadru pentru învățământul preuniversitar aloca un număr redus de ore disciplinei istorie, ceea ce face imposibil un studiu aprofundat al istoriei locale. De aceea mi-am propus ca acest demers să poată fi utilizat ca disciplină opțională în cadrul ofertei educaționale a Școlii Gimnaziale nr. 1 Greaca din județul Giurgiu.

Elevii trebuie sensibilizați, trebuie să li se cultive ideea apartenenței la comunitate, trebuie înzestrați cu acele capacități și abilități de a descoperi valențele identitare ale manifestărilor tradiționale cu funcțiile și semnificațiile lor, pentru ca mai apoi să fie interesați să le recupereze, să „reînvețe” tradițiile și să le perpetueze la rândul lor.

Pentru această lucrare monografică au fost făcute investigații, însă absența informațiilor despre comuna Greaca, face ca perioade însemnate de timp să fie mai puțin clare.

Principalele metode utilizate au fost cele orale: interviul semidirectiv și nondirectiv, convorbirea, conversația și aplicarea unor chestionare deschise. Motivul acestei opțiuni a fost acela că am constatat că în ultimele două decenii o bună parte dintre tradiții s-au simplificat, altele au trecut într-un fond pasiv, cel al amintirilor, iar cele mai spectaculoase chiar au fost date uitării.

Prin urmare, recurgând la procedeul eșantionării, cele mai multe informații și descrieri le-am obținut prin apel la memoria unor persoane alese conform criteriilor: vârstă, gen, competență recunoscută la nivel comunitar într-un anumit domeniu al culturii populare, cărora, cum era și firesc, le-am adăugat calitățile individuale: o memorie bună, calități comunicaționale, talent narativ. Pentru descrierea obiceiurilor legate de viața de familie am recurs la două metode convergente: aplicarea chestionarelor specializate și descrierea/relatarea subiectivă, din perspectiva rolului ceremonial pentru care informatorii mei s-au declarat competenți. Am obținut astfel nu numai informații detaliate, ci și explicații pentru anumite acte și gesturi, am putut să urmăresc diacronic dinamica și transformările obiceiurilor – uneori însoțite de motivarea acestora – și nu în ultimul rând să înregistrez opiniile și evaluările purtătorilor de folclor cu privire la zestrea culturală a grecenilor.

Primul capitol, Greaca – așezare geografica. Demografie, cuprinde o scurtă prezentare geografică a localității și a situației demografice.

Cel de-al doilea capitol, Momente istorice, acordă o atenție deosebită principalelor evenimente istorice ale comunei.

Capitolul al treilea este dedicat vieții economice si celei mai vechi ocupații a locuitorilor comunei Greaca: viticultura.

Al patrulea capitol, Viața culturală , cuprinde informații privind una dintre cele mai importante instituții ale comunității noastre: școala dar și despre celelalte instituții culturale.

Cel de-al cincilea capitol, Viața cotidiană. Viața spirituală. Tradiții și obiceiuri este rezervat datinilor, obiceiurilor, ceremonialurilor și baladelor întâlnite la Greaca si redă principalele aspecte ale vieții de zi cu zi din localitate.

Al șaselea capitol, Greaca de astăzi, redă un tablou al comunei din zilele noastre.

Ultimul capitol, Aplicații didactice, prezintă importanța valorificării cunoștințelor de istorie locală în învățământul gimnazial. În acest sens, am alcătuit un proiect educațional pentru descoperirea valorilor culturale locale.

Pentru elaborarea lucrării am apelat la documente ce provin din arhiva Scolii Gimnaziale nr. 1 Greaca, județul Giurgiu, altele din depozitele Arhivelor Naționale Istorice Centrale, cât și din depozitele Filialei Giurgiu a Arhivelor Statului. Pentru o cât mai corectă prezentare, am folosit câteva lucrări de referință: Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Greaca (1959-1989), Dinu C. Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Ferdinand; Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu – Istoria românilor în secolul XX; Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român ș.a.

Sunt convinsă că n-am putut scrie totul despre Greaca, că în cazul unor evenimente s-ar fi cuvenit analize mai largi, că cititorul/elevul ar dori mai multe extensii. Sper ca acest demers să fie continuat de elevi poate pe alte baze, poate cu un alt mod de abordare, salutând cu receptivitate orice nouă inițiativă care va face și mai multă lumină în trecutul nostru, descoperind noi evenimente, fapte, personalități.

După cum este structurată, cu siguranță, bogăția de evenimente, de documente, de oameni, de imagini mai vechi sau mai noi, de relatări științifice, va face ca lectura acestei monografii să fie captivantă și să determine respect pentru trecut, să ne facă să iubim comuna, s-o respectăm și să căutăm a contribui fiecare cu ceva la dezvoltarea ei.

Totodată lansez celor tineri apelul de a conserva cu grijă orice obiect/document, aparent neînsemnat, pentru ca tot ei sau urmașii lor să poată alcătui o mai completă și mai frumoasă poveste despre Greaca, leagăn iubit al copilăriei noastre.

”Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele…parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Și, Doamne, frumos era pe-atunci…” spunea Ion Creangă în ale sale amintiri din copilărie.

CAPITOLUL I

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ. DEMOGRAFIE

În sud-estul țării, în Câmpia Burnazului, întru-un ținut mănos, cu pământ roditor și oameni harnici, se întinde comuna Greaca, în apropierea fostei bălți cu același nume, alcătuită din trei sate: Greaca, Zboiu (fondat între anii 1860-1877) si Puțu Greci (fondat între anii 1890-1898), situate la circa 3 km unul față de celălalt. În prima jumătate a secolului XX comuna era divizată în două cătune: Dulgeni (jumătatea de est a satului) și Robănești (jumătatea de vest a satului) având ca punct de graniță, fântânile. În partea de sud-vest terenul se afla profund accidentat prin trei văi care porneau din albia lacului și se continuau sub denumirea de ”Cojoaca”. Restul platoului pe o rază de 3 km, până la albia lacului Zboiu era șes. În partea de sud se afla balta Greaca având lungimea de 24 de km și lățimea de 12 km, comunicând cu Dunărea printr-un canal.

Ca puncte importante în apropierea comunei erau ”Pârlita” și ”Slomul” în partea de est, iar la vest, ”Părul” și ”Valea Șerban Vodă”, loc de popas a lui Șerban Vodă Cantacuzino.

Așezată pe malul bălții Greaca, comuna oferea o priveliște pitorească. Malurile plantate cu diferite varietăți de viță de vie au făcut ca ea să se bucure de un mare renume, mai ales prin cantitatea peștelui dar și superioritatea strugurilor și vinului. Acest fapt a făcut-o să fie admirată de diverși vizitatori.

Cel mai apropiat oraș este Oltenița ( 29 km ), dar accesul este mai facil spre București, situat la o distanță de 50 km, datorită unui număr mai mare de mijloace de transport în comun. Giurgiu, reședința județului, se află la o distanță de circa 48 km.

Învecinată cu localitățile Prundu la vest (11 km), Căscioarele la est (10 km), Hotarele la nord (10 km) si fluviul Dunărea la sud (9 km), străbătută de șoseaua națională DN 41 care leagă Giurgiu de Oltenița, Greaca ocupă o suprafață de 3527 ha, din care 257 ha intravilan și 3270 ha extravilan, având următoarele coordonate geografice: 44°06′21″N 26°19′42″E.

În 1950, comuna a fost arondată raionului Oltenița din regiunea București. În 1968, a revenit la județul Ilfov, reînființat.  În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Giurgiu.

Teritoriul comunei se caracterizează printr-un relief de câmpie. Majoritatea culturilor sunt amplasate pe terasele naturale ale fostei Bălți Greaca, odinioară liman fluviatil, și pe platoul din imediata vecinătate.

Relieful, format din treceri de la platou la luncă în Valea Dunării și la coline și văi pe cursurile de apă interioare, este relativ domol.

Terasele naturale au un microrelief variat, fapt ce a determinat formarea de soluri foarte diferite ca tip și geneză. Alături de cernoziomuri mediu levigate de pe platou, se întâlnesc lăcoviști carbonatate pe văi și soluri rendzinice pe pante de 20-25% lipsite de vegetație și puternic erodate până la roca mamă.

Pășunile, livezile de pomi fructiferi si viță de vie, pădurile rămase drept mărturie a vechii înfățișări a locurilor, reminiscențe ale vestitului codru al Vlăsiei, întregesc peisajul și profilul economic al localității.

Condiția geografică și geomorfică a localității a determinat o climă predominant continentală, cu accente frecvente meridionale, caracterizată prin ierni reci și veri călduroase și cu contraste marcante de la zi la noapte si de la vară la iarnă. Temperatura medie anuală este de 11,5 grade C. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate au coborât la 30,2 grade C în luna februarie a anului 1954.

Vanturile principale sunt Crivățul (dinspre NE), Austrul (dinspre NV), Băltărețul și Suhaveiul (dinspre E).

Dunărea mărginește întreaga parte de sud a localității. Pe teritoriul comunei se află lacuri artificiale: Zboiu (monument al naturii), Puțu-Greci (Cercani – pe firul văii Zboiu) și Iamacu. Acestea se întind pe o suprafață de 40 hectare luciu de apă. Lacurile sunt naturale.

Apa subterană, în afară de fântâni, care în trecut erau în număr de trei în valea ”Cojoaca”, se găsește la o adâncime de 30 m, fiind potabilă.

Balta Greaca, numită în trecut Balta Doamnei, cu o întindere de mii de hectare luciu de apă, a fost desecată începând cu 1965, oferind agriculturii suprafețe întinse de teren, pământul fiind argilos și nisipos, conținând turbă.

Flora și fauna de pe teritoriul comunei Greaca sunt specifice zonei de câmpie. Vegetația este reprezentată în primul rând de principalele plante cultivate. Se poate afirma chiar că agricultura face ca aspectul natural al vegetației să dispară. Nelipsite sunt: albăstrița, macul, cicoarea, pălămida, păpădia, ciulinii, traista ciobanului, costrei etc.

Comuna este flancată de două păduri: Măgura și Teiș, reminiscențe din Codrii Vlăsiei.

Cantitatea mare de apă, variabilele mici de temperatură din timpul zilei favorizează apariția unei vegetații abundente în jurul lacurilor, dar și în interiorul acestora. Astfel, privind de la marginea Lacului Zboiu, întâlnim trestie, papură și nuferi.

În ceea ce privește fauna, întâlnim păsări ca: cioara, vrabia, rândunica, pițigoiul, graurul, ciocănitoarea, potârnichea, prepelița, fazanul etc. În păduri întâlnim porci mistreți, căprioare și iepuri, iar în lacurile și canalele ce aparțin comunei, întâlnim biban, caras, roșioară, știucă, crap, salontă, raci, broaște etc.

Posibilitățile largi oferite de cadrul natural al comunei Greaca au determinat existența în zonă a unei numeroase populații în toate timpurile. S-au descoperit numeroase vestigii care atestă dezvoltarea vieții social-economice pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Teritoriul comunei este păstrătorul unora dintre cele mai grăitoare mărturii despre prezența omului pe aceste locuri, despre continuitatea vieții populației autohtone, a poporului român.

Comuna a fost formată din oameni veniți în majoritate din fostul județ Prahova cum ari fi de pildă neamul Manta ce descinde din Banu Manta. Ulterior au venit bulgari care mânuiau cu măiestrie uneltele de pescuit cum sunt familiile Stanislav și Ivanovici. Aceștia au venit la început când s-a format comuna, fiind aduși de fapt de moșiereasa grecoaică care stăpânea moșia. Unii au venit de prin Oltenia, de exemplu familia Pătuleanu care este foarte numeroasă în comună. De asemenea avem și familii de greci, familia Mițopol. Alții au venit din Giurgiu, familia Giurgiuveanu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului Ilfov și era formată numai din satul de reședință, cu 1653 de locuitori ce trăiau în 273 de case și 5 bordeie. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 2353 de locuitori în satele Greaca, Puțu Greci și Zboiu.

Dacă în anul 1589, așa după cum rezultă din hrisovul dat de Mihnea Turcitul către Nica Postelnic, satul era considerat ca fiind mare, în 1810 ajunsese un adevărat târgușor cu 405 case și 1704 locuitori. În Greaca existau la recensământul din 1966 un număr de 4314 locuitori grupați în 1165 de locuințe. Între anii 1960 și 1970 au fost construite 210 case noi. Spre Lunca Dunării se producea un adevărat exod. Cei veniți erau nu numai din Oltenia și din Muntenia, dar și din Transilvania, români numiți ungureni, în special păstori care cunoșteau locurile în urma deselor iernaturi în luncă. Alături de aceștia erau găzduiți bulgari, sârbi sau greci. La începutul secolului al XX-lea, hotarele satului se întindeau pe 1901 ha, din care statul cultiva cu arendașii săi 968 ha, iar localnicii 933 ha.

Având în vedere recensământul efectuat în anul 2011, populația comunei Greaca se ridică la 2.543 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.843 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (98,03%). Pentru 1,53% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,97%). Pentru 1,53% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Dacă în anul 1971 comuna avea 4433 de locuitori, în zilele noastre cifra este de aproximativ 2514 locuitori, grupați după datele Primăriei în 1250 de gospodării, 1121 de locuințe. Diferența destul de mare este justificată de procentul crescut al emigrărilor, îndeosebi în orașele București și Giurgiu dar și în străinătate în căutarea unui trai mai bun.

CAPITOLUL II

MOMENTE ISTORICE

Comuna Greaca păstrează un trecut istoric interesant cu atât mai mult cu cât evoluția localității se împletește strâns cu renumitele vii dar și cu Balta Greaca.

Cercetările arheologice mai vechi sau mai noi atestă prezența unor așezări omenești încă din epoca neoliticului peste care se suprapun cele din epoca geto-dacică și apoi ale feudalismului timpuriu.

Perioada de formare a acestei comune este încă incertă și controversată. Într-o monografie foarte succintă și plină de inadvertențe alcătuită în anul 1955 se arată că această comună datează din anul 1650. Într-o altă încercare de monografie se arată ca a fost fondată în perioada 1709-1711.

Lucrarea ”Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Greaca (1959-1989)” susține că localitatea datează din anul 1532. Cu ocazia trecerii prin aceste locuri, domnul Țării Românești, Vlad Voevod, a emis două documente prin care întărea stăpânirea jupânului Fârtat pârcălabul asupra satului Oteștii de Jos și acorda vinăricitul Cernăteștilor Mănăstirii Snagov. Primul hrisov se încheie astfel: „… Și eu Borea grămătic, am scris în satul Greaca, luna august 16 zile, în anul 7040 (1532)…” iar al doilea: „…Eu…care este întru diacii cei mici, am scris luna august 16 zile, în anul 7040 (1532). S-a scris în satul Greaca…”

Legenda spune că un tătar a avut în stăpânire aceste meleaguri. O mărturie probabilă pentru a sprijini afirmația anterioară este reprezentată de un număr de familii care poartă astăzi numele ”Tătaru”.

Mai târziu, această moșie a fost vândută unei grecoaice. Aceasta și-a construit un han. Se spune că acest han reprezenta locul de popas al drumeților care călătoreau de la Giurgiu la Călărași, căpătând denumirea de ”la Greaca cea frumoasă”, unde călătorii găseau o mâncare bună, un vin ales și puteau sta la taifas. Mai târziu, probabil datorită tendinței oamenilor de a simplifica expresiile, călătorii noștri, în discuțiile pe care le purtau, spuneau: am poposit ”la Greaca”, mult mai simplu de pronunțat și fără să altereze cu nimic conținutul expresiei de mai sus ”la Greaca cea frumoasă”.

De aici își “trage” comuna noastră numele de GREACA.

Mulți greci veniți aici la tăierea papurii sau la pescuit s-au stabilit în apropierea hanului.

Demn de notat este faptul că pe aceste meleaguri existau vii plantate încă de pe vremea lui Mihai Viteazul și a domniei lui Mihnea Vodă în pivnițele căruia se găsea vin de Greaca.

Aceste vii erau cultivate de către reprezentanții mănăstirilor călugărești cu ajutorul robilor.

Odată cu perioada fanariota, viile au fost luate și împărțite între ei. Cu această ocazie și moșia grecoaicei s-a mărit foarte mult. Astfel că grecoaica poseda terenuri care se întindeau până în Prahova.

Ca mărturie în acest sens este faptul că mănăstirea Mislea din Prahova avea o fâșie de moșie care ținea de la Mislea Prahova până la pădurea de lângă Dunăre, pădure care îi poartă numele de Mislea și astăzi și care se află în apropierea comunei Greaca. În urmă, o parte din moșia grecoaicei și anume, terenul unde se afla vatra satului și malurile bălții plantate cu vii, au fost ”închinate” de grecoaică Mănăstirii Mislea.

Satul s-a întemeiat în vecinătatea hanului iar locuitorii erau impuși la anumite taxe de către Mănăstirea Mislea. Aceste taxe au fost cunoscute sub denumirea de ”imbatic” și erau adunate de către călugării greci, administratorii averilor acestei mănăstiri.

Locuitorii care aveau vii erau și ei obligați să suporte ”imbaticul” care consta din 40 de parale pentru un fund de butie. Călugării care colectau aceste taxe aveau o chilie în apropierea satului la punctul denumit ”la Călugări”.

Prin legea secularizării averilor mănăstirești, deci bunurile acestei mănăstiri trecând în mâna statului, locuitorii au continuat să plătească ”imbaticul”, statului. Această măsură luată de egumenii mănăstirii a stârnit indignare și ură în rândul locuitorilor ”imbaticari”, iar unii dintre ei nedorind să se supună acestei măsuri au fost dați în judecată de către reprezentanții vieții monahale.

Că așa s-au petrecut lucrurile ne-o confirmă inscripția de pe crucea de piatră ce se află și astăzi în curtea bisericii, scrisă cu litere chirilice și care conține următorul text:

”După judecata urmată de egumenii Mislei cu noi poporenii moșiei Greaca

Ce avem vii în anul 1834 aprilie 13

La judecata Vlașca s-a dat hotărârea

Cu nr. 28 care se află în 3 copii

1 la pitarul Teodor Sfetescu din orașul București

1 la Tudor Hristescu din satul Greaca

1 Staicu (indescifrabil)

În care se cuprinde un ban de vadră

Drept amănunțire din vechime spre a se cunoaște această legiuire de urmașii noștri, l-au săpat în această sfântă cruce”.

Pe la începutul secolului al XVI-lea, localitatea a aparținut puternicei familii boierești a Craioveștilor, de la care domnitorul Radu Paisie (1535-1545) a cumpărat-o cu: „… 52000 aspri gata tot de argint…” pentru a o ceda în 1539 Mănăstirii Mislea din Prahova, ctitorită de același domnitor în anul 1537.

În anul 1614 Radu Mihnea Voevod (1611-1616) văzând: „… cum au luat satul Greaca în silă și nu au cu ce se hrăni călugării la sfânta mănăstire… , a înapoiat satul Mănăstirii Mislea, pe lângă care a rămas până la secularizarea averilor mănăstirești. Hotărârea lui Radu Mihnea a fost întărită apoi și de alți domnitori munteni: Alexandru, în 1617 și Gavril Movilă, în 1618.

Locuitorii acestei comune au muncit pe pământurile diverșilor moșieri care s-au perindat pe aici cum ar fi Barbu Bellu (1825-1900), baron român de origine aromână ce a îndeplinit funcțiile de ministru al culturii și al justiției, de la care s-a cumpărat terenul unde astăzi se află cimitirul ce-i poartă numele.

De la acesta, moșia a fost cumpărată de societatea bancară ”Dacia română”. Această societate, la rândul său, a vândut moșia unui mare proprietar de pământuri pe nume Boierescu care luase în exploatare și parte de baltă care se afla în direcția comunei Greaca. Tot așa, moșia a trecut din mână în mână la diverși ”vampiri” (cum le spuneau localnicii) ai satelor, ajungând în cele din urmă în mâinile ultimului, D. R. Ioanițescu, subsecretar de stat la interne (1929), ministrul muncii, sănătății și ocrotirii sociale (14 ianuarie-13 noiembrie 1933), care a fost expropriat prin actul din anul 1945. Cu acesta s-a stins pentru totdeauna ”dinastia vampiristă” care a stors fără milă cu ajutorul isprăvniceilor și logofeților vlaga țăranilor din această localitate, secole de-a rândul.

Țăranii săraci au suferit o dublă exploatare: pe de-o parte moșierul iar pe de alta chiaburul, slugă credincioasă a acestuia.

Viile și vinul de Greaca, peștele de baltă, alături de culturile cerealiere, au reprezentat o importantă sursă de venit pentru domnitorii Țării Românești.

Despre fosta baltă, avem prima atestare în anul 1526, de pe vremea când se numea încă Balta Doamnei, întrucât soția lui Radu de la Afumați (1522-1523; 1524; 1524-1525; 1525-1529), Doamna Ruxandra, beneficia de toate veniturile realizate din exploatarea ei. În același an, Radu de la Afumați cedează o cincime din aceste venituri mănăstirilor Glavacioc, Bolintin, Nucet, Strâmbul și Mușetești: „… ca să le fie lor din Balta Doamnei partea domnească, cât se va alege partea domnească din 20 de pești, 4 pești, ca să împartă călugării acei pești în patru părți, deci, din trei părți, o parte să fie a Glavaciocului, altă parte a Bolintinului, altă parte a Nucetului, iar a patra parte să fie celor două mănăstiri Strâmbul și Mușetești, ca s-o împartă în două…”

Numele nou al bălții, de fapt liman fluviatil, provine de la satul Greaca, aflat pe malul nordic al bălții.

Începând cu secolul al XVII-lea și până în cel de-al XIX-lea, domnitorii munteni au semnat o serie de documente prin care veniturile Grecii erau repartizate fie curții domnești, fie unor mănăstiri, școli sau spitale.

Faptul a marcat întreaga evoluție economico-socială a localității până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

La 19 octombrie 1625, Alexandru Vodă Coconul (1623-1627) întărește Mănăstirea Mislea „…să ia vamă de pește de la toate năvoadele câte vor vâna pește la balta de la Greaca pre ocina sfintei mănăstiri, tot să aibă a lua de în 10 pești, un pește și de în 10 bani, un ban, cum a fost și mai denainte vreme…”

La Greaca își aveau sediul stolnicii domnești. Ei luau dijma ce se cuvenea domniei nu numai din acestă baltă, dar și din bălțile vecine, de exemplu Pietrele, care sub Șerban Cantacuzino (1678-1688) a fost dăruită Mănăstirii Cotroceni.

Prin hrisovul din 9 septembrie 1707, domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) hotărăște „ mișcat de bun gând și dumnezeiască râvnă” să subvenționeze „ școala cea nouă ce s-a făcut la București” ( este vorba de Școala Sf. Sava). Astfel, Brâncoveanu decide că din veniturile vameșilor de la Greaca să se treacă 50 de lei școlii: „Și ca să aibă vreun mijloc de traiu ucenicii străini și cei lipsiți de ajutor, am socotit că trebuie să-i miluim de la vama de aici a Greacăi cu 50 de lei pe an”. În continuare, domnul atrage atenția arhimandritului asupra îndatoririlor ce are: „Și să te gândești cum se cuvine și să nu cheltuiești fără socoteală acei bani, să-i împarți cu bună rânduială ucenicilor celor ce învață”.

În mod similar, dar de proporții mult mai mari, Grigore Ghica (1733-1735; 1748-1752) a înzestrat în 1752 toate spitalele „de pre apa Colentinei” unde se îngrijeau atât bolnavi săraci, iar într-o secție specială și ciumații, cu toate veniturile de la Greaca, mai puțin „…două măji de pește sărat…” destinate Mitropoliei Ungrovlahiei..

În anul 1957, un colectiv științific al fostului Muzeu de artă populară al R.S.R, format din Miclana Pauncev, Silvia Zderciuc, Hedviga Formagiu, Smărăndița Stanciu și Mircea Sfîrlea, a efectuat cercetări complexe în jurul bălții Greaca înainte de desecarea acesteia spre a fi dată în exploatare agricolă. De asemenea, au participat la cercetări Romulus Vuia și Gunda Bela din Ungaria. Cercetarea s-a dovedit a fi interesantă și benefică în primul rând pentru că era prima încercare de analiză etnografică a unei zone de baltă a Dunării, în al doilea rând, cunoscându-se intenția de desecare a bălții, se impunea consemnarea unor realități ce urmau să dispară în condițiile unei noi economii și unui nou mod de viață, în al treilea rând, prezenta date istorice deosebit de interesante cu adânci rădăcini până în neolitic.

Prezint în cele ce urmează câteva idei conturate în urma acestor cercetări și menționate în articolul ”Problematica unei monografii etnografice a zonei fostei bălți Greaca”, articol realizat de Tancred Bănățeanu.

Cu cei 74 de km2, balta Greaca reprezenta împreună cu Brateșul cea mai mare suprafață piscicolă din salba bălților dunărene din Țara Românească. Zona bălții Greaca constituia un sistem economico-ecologic complex: pescuit intensiv la baltă, creșterea vitelor (cai, porci) pe grinduri, agricultură, viticultură intensivă și grădinărit pe malurile sale. Ponderea cea mai importantă o aveau însă pescuitul și viticultura.

Viile de la Greaca sunt atestate documentar pentru prima dată în hrisovul lui Gavril Movilă din 27 august 1618, la sfârșitul secolului al XVII-lea, având deja o reputație larg cunoscută în Țara Românească.

Viața dusă de populația comunei este oglindită și de cultura Dridu, descoperită în comuna cu același nume și răspândită în Muntenia. Ea arată că în secolul al X-lea populația era stabilă și se ocupa, pe lângă pescuit si viticultură, cu agricultura și creșterea vitelor, precum și cu prelucrarea fierului, fapt atestat de bucățile de minereu de fier, lupe și zgure de fier rezultate din procesul de întrebuințare a minereului de fier, găsite la fața locului.

Documentele istorice, legendele, baladele populare și istorisirile celor mai bătrâni evocă luptele țăranilor pentru o viață mai bună din anii 1888, 1894 sau 1907, anul marilor răscoale țărănești.

Răscoala țărănească din 1907 începută în 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Din fericire niciun grecean nu si-a pierdut viață în această răscoală. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

Din cartea ”Documente privind răscoala din 1907 în județul Giurgiu”, întocmită de Nicolae Ajităriței, emisă de Muzeul Județean Giurgiu și Arhivele Statului – Filiala Giurgiu în 1982 aflăm că au fost transmise telegrame (Telegrama din 15-28 martie 1907) de către Ministerul de Interne către Prefectura Județului Ilfov prin care se cerea luarea masurilor necesare pentru a se evita izbucnirea tulburărilor în Greaca și în comunele învecinate. O altă telegramă, datată 17/30 martie 1907 surprinde neliniștea arendașilor, Louis Witzel si Corneliu Gârleșteanu, moșiilor Prundu, Gostinari, Greaca și Flămânda prin care cer trimiterea de trupe în comunele respective pentru a preveni răscoala țăranilor, a cărei izbucnire ei o consideră iminentă. O zi mai târziu, o altă telegramă, de această dată a prefectului județului Ilfov, adresată comandantului diviziei a IV-a, prin care cere trimiterea de trupe în comunele Prundu, Gostinari și Greaca pentru e preveni o eventuală izbucnire a răscoalei, ceea ce se va și întâmpla. Documentele vremii nu surprind la Greaca o participare efective a sătenilor la răscoală. Nu figurează în rapoarte, spre deosebire de alte sate, morți sau răniți. Faptul că în Greaca a fost liniște la 1907, o demonstrează Raportul Revizoratului Școlar al Județului Vlașca din 26 aprilie-9 mai 1907. Găsim aici informări, semnate de majoritatea învățătorilor care au avut, alături de preoți, misiunea de ”a potoli spiritele agitate, de a-i sfătui pe țărani la liniște”. Nu există o dare de seamă venită din parte învățătorului comunei Greaca, mai mult, același raport cuprinde școlile care și-au suspendat cursurile din cauza răscoalelor, școala din Greaca nefiind menționată .

Teritoriul comunei a devenit în toamna anului 1916, ca de altfel toată Țara Românească, teatru de război între trupele române și trupele inamice, aceasta în condițiile retragerii de pe frontul din Transilvania, a puternicei ofensive germano-bulgare, a străpungerii frontului ruso-român de aici și a insuccesului „manevrei de la Flămânda” condusă de generalul Al. Averescu.

Serviciul tehnic al județului Vlașca reclama distrugerea de către ocupanți a unor clădiri și depozite la: Giurgiu, Comana, Mihai Bravu, Greaca și Căscioarele.

În timpul celui de-al doilea război mondial, comuna Greaca a cunoscut din nou ocupația trupelor străine.

Războiul, prin durata și consecințele lui, în vara anului 1944, determina în rândul populației o dorință generală de pace.

După semnarea, la 12 septembrie 1944 la Moscova, a Convenției de Armistițiu între România și Națiunile Unite, România era obligată să întrețină armata sovietică de ocupație.

Există multe materiale care se referă la actele „eliberatoare” ale Armatei Roșii pe teritoriul județului Giurgiu: intimidarea populației, jafuri, devastări, rechiziții de animale, mijloace de transport, deportări de populație. În comuna Greaca, soldații ruși au fost protagoniștii unor scene de coșmar povestite azi de bătrânii satului.

Dintre eroii neamului care și-au jertfit viața în luptele celui de-al doilea război mondial consemnăm: sergent Târcă T. Marin, caporal Preoteasa Gheorghe, soldații Zeldea A. Gheorghe, Roșu P. Tudor și mulți alții.

După 1945, România avea să cunoască un proces de înlăturare a democrației și impunerea regimului totalitar comunist.

Ca urmare a colectivizării agriculturii, mulți țărani ai comunei au sărăcit, luându-li-se proprietățile, pământul și animalele.

După revoluția din 1989, țăranii și-au recăpătat pământurile mult râvnite, s-au înființat asociații și firme particulare pentru lucrarea acestora.

Nouă obiective din comuna Greaca sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt situri arheologice: situl de la „Valea Fântânilor” din incinta Stațiunii Viticole Greaca; situl de „la Crețulescu”, la nord de fosta baltă Greaca; situl de „la Slom” (la 2 km est de satul Greaca); și situl de la „lacul Zboiu”, la sud de satul Puțu Greci. Ele conțin urme de așezări începând cu neolitic până în Evul Mediu Timpuriu.

Alte patru sunt clasificate ca monumente de arhitectură, toate aflate în satul Greaca: biserica „Sfinții 40 de Mucenici” (1907); biserica din cimitir (1888); conacul Gorski (1900–1916), sediul fostei stațiuni viticole; școala veche (1929), azi grădiniță. Un ultim obiectiv, clasificat drept monument memorial sau funerar, este o cruce comemorativă din 1934, aflată în incinta bisericii „Sfinții 40 de Mucenici”.

CAPITOLUL III

VIAȚA ECONOMICĂ. VITICULTURA

Factorii care au determinat o viață economică cu specific local sunt: vița de vie si pescuitul. Comuna neavând izlaz și majoritatea locuitorilor având sub 2 ha teren arabil, firește că agricultura și creșterea vitelor nu au avut elementul necesar pentru a se dezvolta așa încât agricultura, cu toate ramurile ei, nu a reprezentat elementul preponderent pentru ocupația locuitorilor. O foarte mica parte din localnici au fost împroprietăriți cu ocazia reformei din anul 1920. Acum au primit pământ oamenii cei mai înstăriți din comună.

Pentru că locuitorii comunei Greaca nu aveau pământul necesar care să le asigure existența, parte din ei au fost nevoiți să plece în răsăritul fostului județ Ilfov, pe moșia Preasna. Iobăgia era în floare. Țăranul forțat de lipsa de pământ se ducea să muncească pământul moșiei altei localități. Pentru a putea lua pământ în parte de la moșier, acesta trebuia să lucreze moșierului mai multe zile ca apoi să poată lua 1 ha pentru a-l munci în parte. Munca în dijmă l-a forțat pe țăran să-și caute și alte mijloace de existență, punându-și în valoare puținul de produse pe care-l avea.

Astfel, între anii 1925-1927 a început o intensă campanie de cultivare a viței de vie al cărei produs începea să dea un mai mare câștig material față de ceea ce îi oferea munca în dijmă.

Dacă până în primul război mondial aveau vii nobile numai așa-zisele notorietăți ale comunei (prefect Sfetescu, preot Ilie Andreescu, căpitan Popescu, învățător Simion Constantinescu), după război, țăranii începuseră să scoată deja viile românești care fuseseră distruse de filoxeră și plantează până și ultima bucată de pământ cu viță nobilă. Primele vițe au fost aduse din podgoria Muscel. Din totalul locuitorilor, peste 250 nu aveau pământ. Aceștia erau cel mai mult exploatați fie de boier, fie de cei 20 de chiaburi la care se băgau ca argați. Cei ce nu aveau mijloace de muncă nu puteau arenda pământ. Pământul în arendă de la moșieri îl luau fie chiaburii din comună fie de alți negustori pentru că numai aceștia puteau să plătească arenda care ajungea la 700-1000 lei la hectar.

Cultivarea viței de vie a adus oarecum bunăstare vieții economice a satului. Primăvara, țăranul făcea comerț cu frunză de vie de a cărei valoare își cumpăra cele necesare traiului.

S-au format specialiști în altoitul viței de vie –școala de viță- de exemplu Kiru Popescu, absolvent al școlii de agricultură din Valea Călugărească. Astfel, locuitorii din Greaca încep șă fie căutați. În general, viile conțineau varietăți timpurii de masă și de vin foarte căutate pe piața bucureșteană.

Începând cu luna iulie, datorită climei calde și a solului favorabil, se recoltează strugurii care sunt transportați zilnic pe piețele din București. Apoi, pentru că a început să se cultive viță de vie și în alte localități din jurul Bucureștiului, așa încât strugurii și vinul de Greaca aveau concurență, valoarea produselor a început să scadă la 50%.

Iarăși un val de lipsă și de amărăciune a pus stăpânire pe țăranul sărac și mijlocaș, aruncându-i în față mizeria și nesiguranța zilei de mâine.

Pescuitul a fost o doua ramură de activitate a țăranului localnic. Neavând bani pentru procurarea instrumentelor necesare pescuitului, s-au alăturat pescarilor turtucăieni care aveau unelte și deprinderea și deprinderea de a le mânui cu ușurință, învățând de la aceștia modalitatea de confecționare a celor mai simple unelte de pescuit cât și măiestria de a le folosi. Sistemele de pescuit, variau, firește, după anotimp. Astfel, primăvara se pescuia cu vârșe, năvod, postovol, palaniță, plasă, halău. Toamna, cu năvod, vârșe, postovol, setcă, palaniță. Iarna, cu năvod și vârșe sub gheață. Cerhanaua din Greaca se încadra tipologic celor cunoscute în deltă și dovedeau importanța pe care a avut-o ocupația aceasta în zonă.

Până în anul 1927, balta Greaca, care producea sute de mii de kilograme de peste a fost exploatată de cooperativa ”Progresul” din București. Pescuitul se realiza cu ajutorul locuitorilor din Greaca și a celor din Turtucaia. Din acest an, balta a trecut pe seama statului burghez spre exploatare.

Pământul arabil, deși puțin, este de o calitate relativ bună. Pe el se cultiva porumb, grâu, mei, fasole și mazăre. Cei care își permiteau mai vindeau din produse la oboarele Budești și Oltenița. Munca pământului se făcea neștiințific, nerațional. Cât despre agronomi, după cum relata un bătrân, ”nu erau văzuți pe aici”.

Horticultura era și ea destul de redusă. Pe scară foarte întinsă se cultiva salcâmul pentru construcții, araci și îngrădit diferite terenuri. Fructele se valorificau în mică măsură și numai caisele, cireșele și vișinele care se cereau pe piața bucureșteană.

În comună erau alambicuri de făcut țuica din tescovina rămasă de la struguri.

Între balta Greaca și Dunăre se afla o porțiune de teren cu pădure proprietatea statului. Aici exista o vegetație foarte bogată cu păsări sălbatice de apă și uscat cu o temperatură umedă dar caldă. Oamenii care își mai amintesc acel loc spuneau că te simțeai ca în pădurile sălbatice dar pline de pitoresc și poezie care te fac să ai impresia că te găsești în inima nesfârșitelor și nestrăbătutelor păduri ecuatoriale. În această pădure își coborau iarna ciobanii turmele de la munte ținându-le până primăvara. Tot aici își duceau locuitorii animalele domestice în lipsa izlazului.

Vite de rasă nu au existat. În anul 1960 erau 2 tauri de rasă roșie de stepă și 15 berbeci – țigăi și merinos. În această perioadă s-a mărit considerabil numărul de cai, oi, capre și vaci, astfel că în comună apare și un tehnician veterinar care se îngrijea de sănătatea animalelor.

Locuitorii din comună s-au ocupat și cu apicultura sporadic însa. Pentru că au folosit metode și procedee primitive nu au putut obține rezultate prea bune privind producția de miere, fapt pentru care mulți dintre ei au părăsit această îndeletnicire.

Pe o scară ceva mai intensă s-a practicat de către gospodine sericicultura, mai mult pentru uzul casnic. Fiecare gospodină avea câte un război primitiv în casă cu ajutorul căruia executa țesături lucrate cu multă migală și măiestrie pentru fețe de masă sau prosoape cu care își împodobeau camerele de curat.

Prin anii 1875 s-au deschis primele prăvălii de băcănie și manufactură de către niște greci pe nume Panaitopol și Gherman. Apoi au mai avut asemenea prăvălii Eftimie Zacu (1890-1900), Istru Dinu (1900-1914), Grigorescu Ștefan, Dumitru Balea, Haralambie Popescu, Alexandru Eftimie, Marin Oprea, Ștefan Burcea, Vasile Burcea și mulți alții.

Aceasta ne demonstrează că spiritul mercantil și-a găsit teren propice aici. Din spusele bătrânilor aflăm că în comună a existat o cooperativă încă din anul 1933. În 1960 comuna avea un magazin cu secții variate: fero-metal, alimentară, librărie, bufet.

În anul 1970, cooperativa agricolă de producție deținea o suprafață de 2930 ha, din care 2238 ha suprafață arabilă, 44 ha pășuni, 582 ha vii și 66 ha livezi.

Tot în jurul anilor 70, industria locală si prestările de servicii erau reprezentate prin următoarele unități: 2 unități de industrie cooperatistă, o moară cu motor, un centru de lapte, un centru de vinificare, o secție de cizmărie, un darac, o frizerie și o sifonărie.

Rețeaua comercială cuprindea 2 magazine alimentare, un magazin universal sătesc, 2 magazine mixte și un bufet, volumul desfacerii de mărfuri cu amănuntul cifrându-se în anul 1970 la 7 048 000 lei. A crescut ponderea mărfurilor de folosință îndelungată.

Situația s-a schimbat după decembrie 1989. Țăranii și–au recăpătat pământurile, unii au devenit chiar mici întreprinzători, încercând să se adapteze cerințelor economiei de piață și regulilor vieții democratice.

Viticultura a constituit principala sursă de existență a localnicilor, alături de pescuit. Viile erau lucrate în arendă, fapt pentru care erau locuitorii supuși anual, pentru „fiecare fund de butie” unei taxe, imbatic, taxă ce se ridica la începutul secolului al XIX-lea, la 40 de parale. Adesea, podgorenii, nemulțumiți de perceperea taxei de către egumenii Mislei, erau judecați de neachitarea imbaticului. Hotărârea unei asemenea judecăți, săpată în piatră, cu litere chirilice, se află și astăzi în comună, mai precis în curtea bisericii.

Viile de la Greaca au viță veche, prima atestare documentară fiind un hrisov elaborat la 27 august 1618, de către domnul muntean Gavril Movilă, prin care încredința Mănăstirii Mislea „satul Greaca după baltă din județul Vlașca, tot satul și din apă și din baltă și din uscat și din vii și dă peste tot; oricât ar alege dă peste tot hotarul…”.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, aveau o reputație larg cunoscută în Țara Românească. Așa se explică de ce reputatul învățat muntean, stolnicul Constantin Cantacuzino, însemna pe harta sa tipărită la Padova în 1700, plaiurile Grecii, alături de alte centre unde se produceau cele mai bune vinuri precum: Râmnic, Scăieni, Cernătești, Negovani.

Cu toate dificultățile întâmpinate, viticultura s-a dezvoltat necontenit. Viile se țineau lanț pe toată zona de contact a câmpiei cu Lunca Dunării, începând de la Chirnogi și până la Prundu. Erau plantate suprafețe însemnate și pe terasele Argeșului, de la Hotarele până la Radovanu. Marele Dicționar Geografic al României menționa pentru județul Ilfov peste 5000 hectare ocupate cu vii la nivelul anului 1888.

La începutul secolului al XX-lea, suprafața rezervată pentru viță-de-vie era de 1368 hectare, cifră considerabilă în condițiile în care hotarele satului se întindeau pe 1901 hectare.

Invazia filoxerei a determinat scăderea rapidă a suprafețelor de vii. Revirimentul s-a produs între anii 1924-1925 când au început masiv plantările de viță altoită.

Așadar, tradiția viticolă multiseculară și cadrul natural deosebit de favorabil, au determinat înființarea Stațiunii de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Greaca, specializată în producția strugurilor de masă din țara noastră.

Această stațiune a luat ființă la data de 13 octombrie 1959, prin transformarea Punctului Experimental în Stațiune Experimentală Horti-Viticolă. La acea dată profilul acesteia era mixt: viti-pomi-legumicol.

Inițiativa de a înființa la Greaca o stațiune de cercetări viticole dedicată strugurilor de masă, a aparținut Institutului de Cercetări Horti-Viticole București-Băneasa.

Într-o perioadă scurtă, suprafața stațiunii a crescut de la 70 hectare în anul 1959 la peste 400 hectare în 1962, ajungând în anul 1990 la 1900 hectare.

În anul 1967, prin organizarea activității de cercetare agricolă și înființarea institutelor de profil, stațiunea a intrat în subordonarea Institutului de Cercetare Viti-Vinicol Valea Călugărească și respectiv a Academiei de Științe Agricole și Silvice.

În cercetare sunt abordate aspecte noi, legate de economie, nutriție și fertilizare, irigare și înmulțirea materialului săditor. Sunt amplificate totodată cercetările legate de ameliorarea sortimentului, noi forme de conducere a viței-de-vie, fiind experimentate și introduse în tehnologii formele înalte (palmeta, pergola rațională).

Diversificarea temelor de cercetare se oglindește și în sporirea bazei materiale a sectorului, câmpurile experimentale au crescut la 18 hectare și s-au pus totodată bazele laboratorului de agrochimie dotat cu aparatura și instrumentarul necesar efectuării analizelor complexe de sol și plantă.

Patrimoniul viticol al stațiunii a crescut la peste 300 hectare, fiind construit și dat în funcție un nou complex pentru altoit viță-de-vie, cu o capacitate de 1,5 butași altoiți, iar pentru cadrele de specialitate s-au construit blocuri de locuințe dotate cu instalație de apă, canalizare (20 de apartamente).

Odată cu trecerea stațiunii, în anul 1977, în subordinea Centralei Viei și Vinului Ilfov, se remarcă preocuparea pentru specializare, atât în cercetare cât și în producție, renunțându-se la sectorul legumicol și exceptând cultura piersicului și a caisului, și la cel pomicol.

Specializarea stațiunii a vizat în primul rând axarea cercetării pe problemele ridicate de la cultivarea strugurilor de masă până la producerea unei cantități mari de struguri și dezvoltarea activității de înmulțire a materialului săditor din aceste soiuri.

Obiectivele cercetării științifice au fost amplificate cu teme și experiențe noi: obținerea soiurilor apirene, alegerea din sortimentul mondial a celor pretabile la obținerea de stafide, realizarea de noi mașini și utilaje în viticultură sau perfecționarea celor existente, organizarea muncii și eficiența economică în unitățile viticole producătoare a strugurilor de masă.

Producția totală de struguri între anii 1959-1988 a crescut de peste o mie de ori, iar recolta medie raportată la unitatea de suprafață cu peste 55%.

Prin strădania cercetătorului științific principal Grigore Gorodea (1922-1987) și a câtorva colaboratori ai săi, s-au creat următoarele soiuri de viță-de-vie: Greaca, Xenia, Tamina, Donaris, Muscat Perla de Csaba 115 Gr, Muscat Hamburg 424 Gr, Afuz Ali 14 Gr, Italia 25 Gr.

La înființarea stațiunii, în centrul viticol Greaca s-au identificat următoarele soiuri pentru masă: Afuz Ali alb, Afiz Ali roz, Caus alb, Chasselas dore, Chasselas rouge, Chasselas rose, Chasselas musque, Chasselas Napoleon (Bicane), Cinsaut, Coarnă albă, Coarnă roșie, Coarnă neagră, Crâmpoșie, Kiș Miș alb, Muscat Hamburg, Perlă de Csaba, Raisine de Calabre, Razachie albă, Tâța caprei, Tâța Vacii și următoarele soiuri pentru vin: Riesling italian, Tămâioasă românească, Cabernet-Sauvignon, Gâmza și Băbească neagră.

Extinderea soiurilor de masă și a celor mixte la Greaca se explică și prin faptul că la desfacerea acestora pe piețele din București, producătorii obțineau prețuri avantajoase datorită coacerii timpurii a strugurilor, cu 10-15 zile avans față de alte podgorii.

Majoritatea viilor nobile s-au înființat după un sistem original: altoirea la masă a butașilor portaltoi și plantarea imediată la locul definitiv al acestuia. Se practica și altoirea în verde atât pentru înființarea viilor cât și pentru completarea golurilor. Soiurile de viță se amplasau în amestec, de masă și de vin, cu desimi de 5-60000 butuci la hectar. Numărul mare de soiuri plantate, toate cu epoci de coacere diferită, a permis asigurarea consumului în stare proaspătă a strugurilor pe o perioadă destul de lungă.

Soiurile de viță existente la Stațiunea Greaca în anul 1988:

Soiuri pentru masă:

Muscat Perlă de Csaba

Cardinal

Regina Viilor

Panse Precoce

Chasselas Dore

Perlette

Muscat Adda

Muscat Hamburg

Alphonse Lavallee

Kiș Miș negru

Afiz Ali

Italia

Coarnă neagră

Raisine de Calabre

Alte soiuri

Soiuri noi pentru masă:

Perlă de Csaba 115 G

Muscat Timpuriu de București

Victoria

Muscat Hamburg 424

Tamina

Xenia

Greaca

Coarnă neagră selecționată

Afuz Ali 14 Gr

Italia 25 Gr

Soiuri pentru vin:

Fetească regală

Merlot

Donaris

În urma cercetărilor efectuate în perioada 1984-1986, stațiunea a reușit și obținerea stafidelor. Calitatea superioară a acestora este rezultatul aplicării exclusive a metodei uscării naturale.

Stațiunea de cercetare Viti-Vinicolă Greaca a avut merite deosebite și pe linie de pomicultură. Cercetările au fost axate pe cultura piersicului și a caisului și îndeosebi la stabilirea sortimentului de cais.

Din păcate, după anul 1989 din renumita stațiune nu a mai rămas nimic, poate doar nostalgia oamenilor.

CAPITOLUL IV

VIAȚA CULTURALĂ

Școala din comuna Greaca datează din anul 1832, primii învățători au fost preoții și cântăreții bisericești: 1820-1830 – preot Stan Voicilă, 1830-1840- preot Marin Popescu, 1840-1850 -preot Ion Vornicu.Legea pentru seminarii, protopopi si preoți din anul 1834 prevedea o formulă tranzitorie capabilă să suplinească lipsa mijloacelor materiale și a cadrelor pentru înfințarea de școli în mediul rural.Astfel, se cerea tinerilor preoți parohi de la sate să organizeze școli in care să se predea citirea, scrierea si cele patru operații. Începând cu anul 1851 este învățător Vasile Dinescu care funcționează până în anul 1862, urmat fiind de învățător Ioniță Petrescu (bătrânii îl pomenesc cu numele de Ioniță Ticandelea) de meserie tâmplar și angajat de administrația școlară pentru a învăța pe copii carte, plătit fiind de locuitori cu bucate) care ține postul până în 15 noiembrie 1886 când a fost înlocuit cu învățătorul Simion Constantinescu prin ordinul nr. 597, învățător cu titlu provizoriu. Acesta funcționează până în 1919 după care vine învățătorul Cr. Șerbănescu până în 1923 când se transferă în comuna Isvoarele (Ilfov).I-a urmat învățătorul Al. Georgescu.

Școala din comuna Greaca, de la înființare și până în anul 1857 a funcționat într-un local făcut de stat având două odăi și o sală cu pereți din paiantă și acoperită cu olane. Începând a se ruina, acest prim local de școală, în anul 1857 s-a dărâmat după care, comuna a construit un alt local cu două odăi și o sală având pereții de gard și acoperită cu trestie. Acest local a ars în 1879 după care școala funcționează într-o casă cu chirie. Localul de școala închiriat, din cauza lipsei de fonduri a comunei, era dintre casele mijlocii și în timpul iernii copiii stăteau foarte înghesuiți.

Conform unor însemnări ale învățătorului Alexandru Georgescu din 26 octombrie 1928, în anul 1888 se formează un comitet de inițiativă care, împreună cu autoritățile comunale, colectează și dispun construirea unui nou local propriu care se și pune în lucrare și care se prăbușește la cutremurul din 1977. Această școala avea două săli de clasă (prima de 147,0545mc cu 3 ferestre si a doua de 239,3305 mc cu 4 ferestre), un antreu (sala de intrare a elevilor de 75,2812mc cu o fereastra), locuința învățătorului compusă din 2 camere (una de 69,35 mc cu 2 ferestre si alta de 50,37 mc tot cu 2 ferestre) și o bucătărie de 36,6468mc cu o fereastră. În majoritatea documentelor financiare din prima jumătate a se sec. XX această școala figurează a fi construită în anul 1886.

De la înființare și până în 1884 nu există niciun document în arhiva școlii care ar putea arăta în mod mai sigur trecutul acestei instituții, tot ceea ce am prezentat până acum bazându-se pe afirmațiile bătrânilor satului și pe însemnările învățătorului mai sus menționat.

Începând cu anul 1884 există documente conform cărora școala era frecventată regulat de 12 elevi si neregulat de 16.

La 30 octombrie 1884 învățătorul școlii reclamă la primarul comunei Greaca că unul dintre cei 3 preoți ai satului, Ilie Andreescu, a înființat o școală privată la domnul Alecu Dinescu, locuitor al satului, fără a fi aprobată de guvern, forțându-i pe copii să nu mai meargă la școala de stat ci la școala lui. În caz contrar îi va aduce pe copii legați.

În ianuarie 1885 școala era frecventată de 20 de elevi, regulat si 18 elevi, neregulat, iar în luna aprilie a aceluiași an frecventau 5 elevi regulat si 11, neregulat.

În anul 1886 au fost găsite în arhiva școlii noastre cataloage în care vedem că numărul elevilor era de 35-40 cu vârsta între 6 și 9 ani.

În 1891 școala și-a început cursurile la 16 septembrie cu 7 elevi din care 5 băieți și 2 fete. Până la 25 septembrie s-au înscris 17 elevi din care 12 băieți și 5 fete. Până la finele lui septembrie s-au înscris 20 de copii din care 14 băieți și 6 fete. Din cei 20 înscriși au urmat aproape regulat 13 copii din care 9 băieți și 4 fete.

Cu venirea învățătorului Simion Constantinescu, în anul 1886, se înființează pe lângă școală o mică grădină pentru cultivarea zarzavaturilor și legumelor de primă necesitate, fiind imitat de cea mai mare parte de cetățeni. Se mărește numărul elevilor și împreună cu preotul satului, Ilie Andreescu, și alți fruntași ai comunei stăruie pentru înființarea băncii populare ”Zefirul”.

În anul 1901 populația comunei era alcătuită din 300 de familii sau 1300 de locuitori din care doar 40-50 sunt cu ”dare de mână”.

În anul școlar 1904-1905 ca de altfel la finele fiecărui an școlar, învățătorul ținea o ”vorbire” urmată de un program artistic și se încheia cu distribuirea premiilor. Prezint în continuare ce s-a întâmplat la acest sfârșit de an școlar:

”Vorbirea” la distribuirea premiilor:

Introducere – importanța zilei;

Școala ca factor de cultură, foloasele practice ce se trag din învățătura de carte, unirea, iubirea de neam, respectul și iubirea de superiori, îmbogățirea;

Foloasele practice, grădinăritul, cultura națională, banca populară, crețterea gândacilor de mătase

Situația la finele școlii: înscriși:118, promovați: 57(47 băieți si 10 fete), repetenți:57, mutați:8.

Programul:

Imnul regal (cântec);

Vânătorul (cântec);

Cuvântarea învățătorului;

Răspunsul autorităților administrative;

Mihai la Călugăreni (cântec);

Poezie: Ivanovici Ioan și Zaharia Chiriac;

Cântecul pomilor (cântec);

Poezii: Ivanovici Vasile, Constantinescu Elena;

Brâulețul;

Poezii: Iliescu Udrea și Istrate Dumitru;

Culorile naționale (cântec);

Poezii: Stan Tudor și Surduleasa Pârvu;

Plugar și ostaș (cântec);

Poezii: Copaciu Niculae și Andreescu Simion;

Hora Unirii (cântec);

Poezii: Ivanovici Niculae, Istru Cristea Mihalcea, Bândea Dumitru;

Când școlarul se silește;

Distribuirea premiilor.

În anul 1906 se înființează în cadrul acestei școli un al doilea post de învățător iar localului de școală i se adaugă în partea de NV în anul 1902 o sală de clasă “cu ajutorul județului”. Învățătorii care au funcționat în al doilea post sunt: Anuța Ivănescu, Maria Nițescu, Draga Șerbănescu, Eliza Constantinescu, Domnica Mihalcea, Virgil Constantinescu.

În anul 1913 se construiește Școala Puțu-Greci compusă dintr-o sală de clasă, sală de intrare a elevilor, cancelarie si locuința învățătorului compusă din două camere, bucătărie și antreu, având intrări separate: una pentru elevi și doua pentru locuință.

În timpul războiului pentru întregirea neamului, școala din comuna Greaca suferă din cauza invaziei dușmanilor însemnate pierderi materiale: se distruge arhiva, împrejmuirea, parte din mobilier, biblioteca și chiar localul propriu-zis cade într-o completă ruină.

În anul 1918 în comuna Greaca s-au născut 40 de copii din care 18 au decedat.

În anul școlar 1920-1921 au fost înscriși 238 de elevi retrăgându-se în timpul anului, doi. Din cei 236 de elevi, 148 aveau prezența regulată si 88, neregulată, la finele anului promovând doar 98. Erau 5 clase cu 3 învățători: Christache Șerbănescu, Draga Șerbănescu și El. Bedreg.

În anul 1922 se înființează un al treilea post de învățător la care au funcționat 5 învățători iar începând cu anul 1923, învățătorul Al. Georgescu.

În anul școlar 1923-1924 pe raza comunei Greaca existau 3 scoli (Greaca, Puțu-Greci și Zboiu – cu local închiriat); la Școala Greaca erau 3 posturi și două săli de clasă)

În anul 1924 s-au efectuat lucrări de reparații la localul școlii din satul Greaca, județul Ilfov în valoare de 52 500 lei, lucrări recepționate prin procesul verbal de recepție finală a lucrărilor încheiat la 15 ianuarie 1925.

În anul școlar 1925-1926 Școala Zboiu funcționează în casa lui Ilie Tudor Pavel conform unui contract de închiriere existent în arhiva școlii.

Din cererea președintelui căminului cultural ”Ion Heliade Rădulescu” adresată domnului prefect în data de 3 ianuarie 1925, aflăm (reproduc o parte din conținutul cererii):

”În expiratul an 1924, sub auspiciile A.S.R. Principele Carol, înființându-se în această comună un cămin cultural, cel dintâi și singurul în județ, cu o casă de lectură și o bibliotecă cu câteva sute de volume de cărți, și cum veniturile acestui cămin nu sunt alimentate decât din cotizațiile membrilor de se urcă la suma de 200 de lei și cum avem necesitatea de 2 mese, scaune si un dulap (cărțile de le avem fiind pe jos), subsemnatul președinte al căminului, îmi iau îndrăzneala și vă rog respectuos ca pentru achiziționarea acestor obiecte să dispuneți a se înscrie fie în bugetul județului, fie în al comunei suma necesară pentru cumpărarea lor. ”

În anul 1926 s-au efectuat reparații strict necesare la localul școlii din Greaca în valoare de 41 000 lei conform devizului nr. 31 din 20 august 1926, document existent în arhiva școlii. În acest an funcționau pe raza comunei Școala Greaca cu 4 posturi, 2 săli de clasă și locuința directorului, Școala Puțu-Greci cu un post, o sală de clasă și locuința directorului și Școala Zboiu cu un post, o sală de clasă și locuința directorului.

Conform unei adrese din 13 februarie 1926, comitetul școlar cere ca denumirea școlii să fie ”Școala primară învățător Simion Constantinescu” în omagiu de recunoștință învățătorului decedat, fost învățător al acestei școli timp de 34 de ani.

Prin adresa nr. 3458 din 15.06.1927 a Revizoratului școlar al județului Ilfov se face cunoscut că Ministerul Instrucțiunii a aprobat ca școala primară din comună să poarte numele de ”Școala Primară învățător Simion Constantinescu”. Se cere ca această denumire să fie scrisă pe frontispiciul școlii.

În luna octombrie 1926 au fost amendați 66 de părinți pentru că nu și-au trimis copiii la școală.

Cheltuielile materiale din anul 1927 pentru Școala primară mixtă din comuna Greaca, județul Ilfov (întreținerea localului, mobilier didactic, servitorul, transporturi cerc, cheltuieli cancelarie mărunte, combustibil si premii) au fost de 25 700 lei.

Au fost amendați 54 de părinți pentru că nu si-au trimis copiii la școală. Valoarea amenzii a fost de 150 lei.

Prin adresa nr. 49 din 27 aprilie 1927 către agentul poștal, învățătorul Alexandru Georgescu reclamă că ziarele ”Marea Neagră” și ”Dobrogea Jună” dar și revista ”Albina” nu au fost primite pe adresele școlii si ale Căminului cultural I. H. Rădulescu.

La 21 noiembrie 1927, în comună existau următorii elevi:

Elevi recenzați: 5-7 ani:101; 7-16 ani: 337; 16-18 ani: 73

Elevi înscriși la școală: 5-7 ani: nu era ”gradină” de copii; 7-16 ani: 197; 16-18 ani: 69

Elevi care veneau regulat: 7-16 ani: 116

La aceeași data școala avea o bibliotecă cu 165 de volume, cursurile pentru adulți nu începuseră, școala nu avea atelier și nu era îngrădită.

Anul școlar 1927-1928, conform adresei nr. 115833 a Ministerului Instrucțiunii, ”se deschide sub impresiunea recentă a încetării din viață a regelui Ferdinand I”, prin urmare, prima zi de școală în comuna Greaca va fi închinată memoriei marelui rege.

În data de 18 martie 1928, conform adresei nr. 66 din 20.03.1928, în jurul orelor 2-4 p.m., în prezența unei numeroase asistențe, părinți, elevi si învățători, în localul școlii din comună s-a organizat sărbătoarea ”Sădirea pomilor” cu tot fastul necesar. Elevii au cântat imnuri instructive și educative (Luncile s-au deșteptat, Foaie verde ghiocel, Pitulicea, Cu plăvanii de la jug, Cucule pasăre grasă, Turturica, România Mare etc.), au recitat poezii în legătură cu caracterul zilei (Semănătorii, La arat, Primăvara, Semănați pomi etc.). Învățătorul Alexandru Georgescu vorbește asistenței despre foloasele ce oferă plantarea pomilor și este dezamăgit că la această sărbătoare n-a luat parte niciun oficial.

În data de 24 martie 1928, Tudora Dobre Benghe și-a prezentat copilul, pe Benghe D. Marin, elev în clasa I, învățătorului Alexandru Georgescu, care purta leziuni de bătaie pe față și pe gât arătând că a fost bătut în clasă de către învățătorul stagiar Virgiliu Constantinescu. Femeia s-a adresat si postului local de jandarmi iar la câteva zile și-a retras plângerea.

În urma unei inspecții realizată la 26 martie 1928 de către Teodor Costrișanu, inspector cultural, școala a fost găsită închisă din cauza epidemiei de scarlatină. Îl roagă pe învățător să ia măsuri urgente pentru curățenie si totodată, până la următoarea inspecție cere să se justifice ce s-a făcut cu donația făcută cu 3 ani în urmă de către domnul avocat I. Greculescu, donație ce a constat într-o colecție bogată de cărți și reviste.

Prin adresa nr. 79 din 29 aprilie 1928, Pretura Plasei Oltenița îl ruga pe directorul școlii să sfătuiască pe copiii ce vin la școală și pe părinții lor ”să nu rupă și să nu fure plantația ce s-a făcut pe șoselele din comună și pe șoselele dintre comune, fiind un bun public”. Cei dovediți se expuneau la închisoare până la 6 luni.

Conform adresei nr. 99 din 30 iunie 1928, ”în urma serbării de sfârșit de an școlar ce a avut loc în data de 29 iunie 1928, răufăcătorii, elevi ai acestei școli, nemulțumiți de recompensa obținută după silința ce au depus în cursul anului, din spirit de răzbunare și în ură sălbatică ce nutresc față de așezămintele culturale, s-au strecurat în cursul nopții dintre zilele de 29 și 30 iunie în curtea școlii unde au distrus-scos din pământ și călcat în picioare-florile din grădinița școlară. După cercetările făcute reiese că acest act barbar a fost comis de levii Brebu Chiriac, Țârlea Nicolae, Bândea Nicolae, Benghe Gheorghe, Simiciu Ioana și Călin Gheorghe”.

În ziua de 26 iulie 1929, învățătorul Georgescu adresează domnului ministru al Instrucțiunii Publice o petiție prin care solicită închiderea sau strămutarea cârciumii din sat pentru că se află în apropierea scolii, în partea de N la o distanță în linie dreaptă de 75 m. Elevii, în drumul lor către școală, la ieșirea de la școală sau în orele de prelegeri școlare sunt atrași și făcuți atenți de zgomotele, expresiile triviale, discuții violente, scandaluri ale consumatorilor. Mai mult, pentru a atrage clienții, patronul Haralambie Popescu zis Ghiță Popescu, se folosește de un aparat gramofon care face, prin cântecele sale pornografice, să strângă în fața prăvăliei pe micii copii de școală sau să nu poată fi atenți la lecțiile din clasă. În imediata apropiere a acestei cârciumi fiind situat terenul – piață – rezervat horei și adunărilor obștești face ca în zilele de sărbătoare tineretul să se grupeze și mai mult în jurul acestei cârciumi iar consumatorii să fie și mai numeroși, în timp ce la școală, la diferite serbări, ședințe ale cercului cultural nu participă decât un număr foarte redus de auditori care cu toată dragostea pentru învățător se opresc la cârciuma lui nea Ghiță că are cântece frumoase la gramofon.

În anul 1929 se acordă de către județ suma de 50 000 lei ca ajutor pentru terminarea localului nou al școlii.

Comitetul școlar din comuna Greaca aprobă în unanimitate ca la data de 8 septembrie 1929 (Nașterea Maicii Domnului) să aibă loc o sărbătoare urmată de dans în noul local de scoală pentru că la terminarea unei construcții trebuia să se dea o mare atenție zilei de inaugurare și trebuia făcut ca această zi să fie o adevărată sărbătoare pentru sat. Începând cu aceasta data educația se realizează în doua localuri ce preluau elevii în funcție de circumscripție. Școala era alcătuită din 2 săli de clasă, sală de intrare a elevilor și cancelarie, toate sub același acoperiș.

Stelian Topescu, ministrul justiției și directorul ziarului Universul a aprobat să se trimită școlii din Greaca un număr de 12 colecții a câte 10 numere din ”Universul copiilor” spre a fi împărțite ca premii după aprecierea directorului școlii.

După vijelia ce a avut loc în data de 27 iunie, școala a rămas fără gardul de ulucă ce împrejmuia fațada curții școlii.

În 1932 școala a fost dotată cu un aparat de radio ce a costat 6000 de lei, sumă care la data de 20 aprilie 1932 nu fusese achitată furnizorului din lipsă de fonduri.

În anul 1932, prin adresa nr. I45055 a Direcțiunii Învățământului Primar din cadrul Ministerului Instrucțiunii, Cultelor și Artelor, pentru a nu se mai încurca corespondența, se subliniază că școala din vechiul local, cel construit în 1886/1888 se numește Școala Primară Mixtă ”Simion Constantinescu” nr. 1 din satul Greaca, comuna Greaca, jud. Ilfov și cea din noul local se numească Școala Primară Mixtă nr. 2, cătun Robănești, comuna Greaca, jud. Ilfov.

Începând cu luna ianuarie a anului 1934, din cauza lipsei unui teren pe care să se poată construi, căminul cultural funcționa (cancelaria, biblioteca si aparatul de cinematograf) într-o sală a Școlii nr. 2 Robănești, școală cu un singur post de învățător.

La 21 iunie 1934 prin adresa primului pretor din plasa Oltenița, adresă cu nr. 1601, primarul este rugat să găsească locul pe care să se construiască casa culturală a satului și să angajeze un zidar care să ”toarne în anul 1934 la 29 iunie, ziua Sf. Petru și Pavel, piatra fundamentală a casei” cu obligația ”de a se începe clădirea cât se poate de impunătoare”.

În anul 1935 se construiește Școala Zboiu cu o sală de clasă, sala elevilor, cancelarie și locuința directorului cu 6 încăperi.

Conform bugetului de venituri și cheltuieli pe anul financiar 1935 existent în arhiva Școlii Greaca, desprindem următoarele aspecte extrem de importante:

Școala nr. 1 Greaca: 2 posturi, 2 săli de clasă, cubaj de 400 mc, 130 elevi, construită în 1886/1888, curte de 7 ari, gradină de 3 ari, teren de cultura de 3,5 ha, împroprietărită în anul 1923;

Școala nr. 2 Greaca: 1 post, 2 săli de clasă, cubaj de 480mc, 120 elevi, construită în 1929, curte de 12 ari, teren de cultură de 5 ha, împroprietărită în anul 1894;

Școala Puțu Greci: 2 posturi, 1 sală de clasă, cubaj de 240 mc, 60 de elevi, construită în 1913, curte de 4 ari, grădină de 25 de ari, teren de cultură de 5 ha, împroprietărită în anul 1894;

Școala Zboiu: 1 post, 1 sală de clasă, 40 de elevi, construită în anul 1935, o curte de 3 ari si gradină de 150 ari; teren de cultură de 8,5 ha, împroprietărită în anul 1894.

Tot în anul 1935, învățătoarea Maria Râmniceanu este ”amendată” pe cinci zile pentru rezultatele slabe în clasă.

În anii 30, în comună, se organizau șezători după un program bine stabilit trasat de forurile superioare. De exemplu, în data de 14 aprilie 1935 s-a organizat o șezătoare cu următorul program, transmis în școală:

Porunca vremii: Cea mai buna pernă este fapta bună;

Conferința: Postul și foloasele lui;

Lectură: Iisus e viața (de V. Militaru);

Coruri, jocuri, teatru;

Încheiere: Porunca vremii (anunțată mai sus).

Dintr-un proces verbal din 6 decembrie 1936 reies următoarele: ”Căminul, de la înființare, a avut o activitate prestigioasă până la data de 10 mai 1935. După această dată, prefectura județului Ilfov, indiferentă, dorea înființarea unui alt așezământ cultural pe criterii politice. Sfatul a înțeles că orice efort a fost de prisos și s-a considerat dezlegat de orice sarcină. De la 10 mai, căminul n-a mai desfășurat nicio activitate”. Prin acest proces verbal, căminul cedează Fundației Culturale ”Carol” averea constând în: 20 diferite cărți, sold în sumă de 195 de lei și registrele pe baza cărora a funcționat.

La 28 ianuarie 1937, învățătorul Alexandru Georgescu adresează revizorului școlar al județului Ilfov o înștiințare în care precizează că ”din cauza gerului excesiv, părinții nu-și pot trimite copiii la școală, mulți fiind lipsiți de îmbrăcăminte groasă. Majoritatea copiilor s-au îmbolnăvit și nu s-au prezentat nici 25% din numărul regulaților”. Învățătorul cere să se aprobe ca pe durata gerului, cursurile să se facă pe jumătăți de zile, adică elevii sa vină la cursuri o dată pe zi, cerere care va fi respinsă de organul superior.

La 18 martie 1937:

școala funcționa cu două clase, apa de băut se ținea într-o putină cu capac și robinet, elevii se foloseau de căni;

Nu există baie sau duș în localitate;

Un closet cu 2 cabine, cu ventilator, pentru toți elevii din școală;

Un medic de circumscripție care îndeplinea și rol de medic școlar;

Toți copiii sunt examinați de medic de circa 10 ani.

Din cererea nr. 45 din 23 decembrie 1937 adresată domnului prefect al județului Ilfov, învățătorul Alexandru Georgescu cere suma de 3000 de lei pentru a face față cheltuielilor de curățenie și a lemnelor, motivând că în zilele de 19-22 decembrie școala a fost pusă la dispoziția organelor administrative pentru alegerile din comună și de Senat. S-a consumat pentru bucătărie, încălzitul sălilor ocupate de gardă cu un efectiv de 40 de soldați, pentru soba de foc, o cantitate de circa 4 steri de lemne. Dina cauza noroiului adus de alegători, localul –pereții și dușumelele – se află într-o stare completă de murdărie. Tot cu această ocazie s-a spart de către soldați o găleată și s-a distrus cana de la putina cu apă.

În zilele de 25 și 26 decembrie 1937, Aurelia Tătărici, de profesie ambulantă autorizată, se obligă în zilele mai sus menționate, orele 7-11 p.m. să susțină câte o reprezentație în localul școlii din Greaca, cu prețul de 7 lei persoane mature și 5 lei copiii până la 12 ani. Este asistată de directorul școlii, va oferi pentru școală ”3 parale” iar stricăciunile ce se vor face în interiorul localului le va plăti.

În 1938, școala avea 458 de volume în bibliotecă.

La 19 februarie 1938 a izbucnit un incendiu în localul de scoală construit în 1886 din cauza coșurilor defecte dar a fost localizat grație intervenției la timp a vecinilor.

Dintr-un proces verbal de recepție din anul 1939 reiese că la Școala primară nr. 1 din comuna Greaca a fost executat din nou un puț american în valoare de 8045 de lei.

La 20 februarie 1942, doamna directoare Maria Râmniceanu consemnează următorul plan de lucru, primit printr-o notă telefonică, și care urmarea susținerea propagandei de război:

În biserică, după Sfântă Liturghie, se vor face comunicări de actualitate în ceea ce privește războiul; satul va fi informat săptămânal de învățător;

Școala se va îngriji pentru îndeplinirea formelor rituale a celor căzuți în războiul sfânt;

La intrarea în școală și în toate sălile să fie afișate scene, chipuri și imagini care să ilustreze înfățișarea actuală a națiunii;

Se vor alcătui liste cu eroii căzuți, liste ce se vor afișa la colțul elevilor; la începerea cursurilor, după rugăciune, se va face apelul acestor eroi;

Elevii vor desena planșe inspirate din război;

Sub numele celor căzuți, să ardă în permanență, acolo unde este posibil, candele, iar în lipsă, chiar o lumânare;

Plecarea recruților să fie sărbătorită de școală.

La 26 iunie 1942, Circulara nr. 6761 primită de școală, preciza că din cauza numărului mare de răniți din spitalele din capitală, școala este rugată să confecționeze măcar câte un baston de clasă spre a veni în sprijinul răniților.

Localul de școală construit în 1886/1888, avariat de cutremurul din 10 noiembrie 1940, cutremur cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3,39 a.m., închis și părăsit timp de 3 ani, ”din care cauză aproape 200 de copii au rămas pe fiecare an fără știință de carte, fost reparat în toamna anului 1943 de învățătorul C. Lăzărescu ajutat de un comitet format din fruntașii satului. După cutremur și până ce a fost reparat procesul de învățământ s-a desfășurat doar în cadrul unui singur local de școală – Școala nr. 2.

La 4 octombrie școala și-a reluat activitatea și dispunea de o cantină care era condusă de Comitetul local de patronaj, alimenta 20 de elevi cu 2 feluri de mâncare caldă, cheltuindu-se în luna februarie 1943 suma de 32 000 lei.

Dintr-o adresă a directorului Scolii nr. 2, înregistrată cu numărul 68 din 28 iunie 1944 către domnul inspector al județului Ilfov aflăm că în zilele de 14,26 și 27 iunie 1944 curtea școlii a fost devastată de elevi de liceu veniți în Greaca la rude dar și de elevi localnici și ușile școlii au fost găsite deschise cu forța. Mijlocul uneia dintre clase fusese transformat în toaletă publică iar doamna director a făcut curățenie în lipsa unui îngrijitor. A semnalat poliției care a constatat fapta dar nu a luat nicio măsură.

Tot de aici mai aflăm ca în data de 27 iunie, la ora 5 p.m. ajutorul șefului de post a invitat-o pe doamna director să deschidă și să predea localul de școală pentru o noapte unui comandament german. A doua zi coloană germană a plecat de dimineață lăsând curtea școlii plină de bălegar de la zecile de cai și împrejmuirea distrusă.

Conform cererii nr. 2 din 8 septembrie 1944, directorul școlii adresează domnului ministru rugămintea de a aduce mulțumire domnilor Dumitru Julea (agricultor) și Platonier Vasile Grozea (șef de post), ambii din această comună, pentru implicare în repararea localului școlii.

După anii 1950 se intensifică activitatea căminului cultural. Erau proiectate în mod gratuit filme în curtea școlii, de exemplu, în ziua de 3 iulie 1965 s-a proiectat filmul ”Soldat Ivan Brovkin”, iar în 4 iulie, ”Stele pe aripi”. Filmele au fost rulate de Caravana culturală a MFA. Atmosfera a fost plăcută și au participat circa 800 de persoane. La 1 iulie 1956 a avut loc conferința nr. 36 cu subiectul ”Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei școli românești”. Au asistat 60 de persoane.

După 23 august 1944, după cucerirea puteri politice de către proletariat, s-a schimbat modul de viață al țăranului și al orășeanului. Având în vedere procentul ridicat de analfabetism, obiectivul principal al partidului a fost culturalizarea maselor largi de oameni ai muncii.

În acest sens partidul a plecat de la premisa că nu se poate construi noua societate socialistă cu analfabeți. Pentru aceasta s-a trecut la alfabetizarea în masă a neștiutorilor de carte pentru a se lichida de această plagă rușinoasă a trecutului. Ca urmare a acestui fapt sute de oameni din localitate au reușit să învețe să scrie și să citească (unii doar în documente). S-au creat noi rețele școlare înzestrate cu material didactic necesar dar și cu cadre didactice. O dată cu măsura luată de partid și guvern privind generalizarea învățământului de 7 ani, s-a înființat și în comuna noastră Școala elementară de 7 ani. Dacă în trecut școala avea un învățător la 5 clase, în anii 60 ea funcționa cu un număr de 11 învățători și profesori și o educatoare la grădinița de copii.

Pentru a asigura condiții din ce în ce mai bune tinerei generații s-au mai construit încă 2 săli de clasă la Școala nr. 2 Greaca (Robănești), funcționând astfel cu 6 săli de clasa ( 2 săli la Școala nr. 1 + 4 săli la Școala nr. 2) și 9 clase de elevi.

De menționat este faptul că în 1960 școala nu era racordata la curent electric (se lucra la instalație). De asemenea urma să fie pusă în funcțiune și soneria electrică, clopoțelul care anunța intrarea și ieșirea elevilor de la ore rămânând doar o amintire pentru generațiile următoare.

Dacă în timpurile vechi bătaia ocupa un loc de ”cinste” în școală iar informațiile se însușeau mecanic de către elevi pentru că erau complet rupte de viață, treptat bătaia a fost eliminată iar procesul de însușire a noilor cunoștințe a început să se realizeze în mod logic pe baza corelării teoriei cu practica.

Chiar dacă până în anul 1977 când Școala nr. 1 se prăbușește la cutremur si în locul ei este construit actualul cămin cultural, acesta nu avea un local propriu, totuși își desfășura activitatea în cadrul școlii. Se țineau conferințe pe diverse teme, spectacole și se pregăteau serbări cu elevii dar si cu tinerii din sat, îndrumați de cadrele didactice.

Pe lângă căminul cultural funcționa și o bibliotecă care era la dispoziția elevilor, a tinerilor dar și a adulților din comună.

Datorită numărului mare de elevi ce existau în cadrul localității noastre în anii 70, dovadă că locuitorii erau destul de legați de glie, începând cu anul 1972 începe să se construiască în localitatea Greaca o școală nouă, mare, suficient de spațioasă pentru a primi numărul mare de elevi. Astfel că la 1 octombrie 1974 localul actualei școli, situat în centrul civic al comunei, pe DN 41, își deschide porțile. Acesta preia toți elevii din localitate, Școala nr. 2, cea dată în folosință în 1929, rămânând cu destinația învățământ preșcolar, destinație păstrată până în zilele noastre iar cealaltă clădire, a Scolii nr. 1, este destinată căminului cultural, se prăbușește la cutremurul din 1977, iar pe locul ei se ridică actuala clădire a căminului.

În prezent, școala noastră este o instituție publică cu personalitate juridică, fără unități arondate, cu trei niveluri de predare: preșcolar, primar și gimnazial. Numărul de elevi înscriși oscilează de la an la an între 180 și 200 iar preșcolari, în jur de 50. La nivelul anului școlar 2014-2015 au fost înscriși 205 preșcolari și elevi.

Starea școlii este bună, are parter și etaj, 9 săli în care se desfășoară procesul instructiv-educativ și o sală de educație fizică școlară modernă (2010). Este construită din cărămidă, planșeele și structura de rezistență din beton armat, podelele sunt prevăzute cu parchet, ferestre și uși termopan.

Clădirea este alcătuită din:

– laborator de informatică – 50,36 mp

– sala de clasă – 50,56 mp

– cabinet limbi străine – 50,56 mp

– sala de clasă – 50,75 mp

– cabinet de limba romana – 50,36 mp

– cabinet de istorie-geografie – 50,56 mp

– sala de clasa – 50,56 mp

– laborator de biologie-chimie – 50,75 mp

– laborator matematică-fizică – 67,85 mp

– corn și lapte – 10,93 mp

– material didactic – 6,87 mp

– material didactic – 10,47 mp

– secretariat – 12,14 mp

– bibliotecă – 17,03 mp

– cancelarie – 33,49 mp

– cabinet director – 10,47 mp

– centrală termică – 21,58 mp

– cabină îngrijitori – 7,41 mp

– arhivă – 3,20 mp

– 2 coridoare : 94,82mp + 89,37mp

   Majoritatea materialelor didactice sunt procurate pânǎ în anul 1991 prin dotarea făcutǎ de ISJ Giurgiu, prin cheltuirea fondurilor realizate din munca elevilor, prin contribuția Stațiunii de Cercetare Viti-Vinicolă, prin aportul cadrelor didactice și a comunitǎții locale iar după anul 2007 cu sprijinul autorităților locale.

  În prezent  școala are încălzire centrală (ianuarie 2008), grupuri sanitare moderne (iunie 2008), laborator de informatică și a fost dotată cu materiale pentru sala de sport,  laboratoare și cabinete, cărți pentru bibliotecă, mobilier școlar, atât în anul 2007, cât și în anul 2008.

S-au efectuat renovări exterioare, s-a introdus apă curentă. Școala a fost împrejmuită cu gard, iar trotuarul din față a fost pavat.

Tot aici s-a reușit achiziționarea aparaturii electronice și de birotică:

Televizor LCD

DVD-player

Copiator

Cameră foto digitală

Instalație de sonorizare

Aparat de plastifiat

Imprimantă color

A fost instalat Internet în cancelarie, secretariat și cabinetul directorului.

Putem concluziona astfel că instituția a fost îmbunătățită substanțial în ceea ce privește lucrările masive de reparații și a dotării cu materiale.

În ultimii ani, școala a avut, printre altele, ca obiective principale, îmbunǎtǎțirea relațiilor cu familiile elevilor și implicarea acestora în rezolvarea problemelor existente.

De-a lungul timpului, mulți elevi au participat cu succes la olimpiade și concursuri școlare unde au obținut locuri fruntașe.

În ultimii ani școala a încheiat multe parteneriate cu diverse instituții locate, județene și naționale din acre amintim câteva: Crucea Roșie, Direcția de Sănătate Publică Giurgiu, Casa Corpului Didactic Giurgiu, Inspectoratul Școlar al Județului Giurgiu ș.a, desfășurând diferite activități în cadrul unor proiecte.

Exemple de proiecte desfășurate:

2010-2013 – ,,Creșterea accesului la servicii de prevenție medicală primară pentru copiii și adolescenții din România. Alimentația sănătoasă și activitatea fizică în rândul copiilor și adolescenților din România – Proiect finanțat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creșterea economica si dezvoltare sustenabilă în Romania și cofinanțat de Ministerul Sănătății din România; (coordonatorii proiectului Ghiță Floarea, Neagu Georgeta)

2011-2013 – Educația este calea spre răspunsul la toate întrebările, proiect POSDRU desfășurat în colaborare cu ISJ Olt și ISJ Giurgiu; (coordonator Neagu Georgeta)

2014-2015 – Fii o resursă pentru satul tău! – proiect desfășurat în parteneriat cu Asociația Sf. Stelian – proiectul își propune un complex integrat de servicii sociale si de baza, furnizate pentru 350 de beneficiari, copii, tineri si familii aflate in dificultate, cu risc crescut de excluziune sociala, din zona rurala dezavantajata a comunelor Hotarele, Greaca, Prundu din județul Giurgiu

2014-2015 – Centrul de zi Sf. Stelian –un sprijin pentru copii și părinți – o soluție pentru comunitatea Greaca – Obiectivul principal al proiectului consta în creșterea gradului de incluziune socială a populației din Comună Greacă, prin furnizarea de servicii sociale și de bază, în cadrul Centrului de zi Sfântul Stelian, pentru 100 de copii aflați în situație de risc și pentru 50 de adulți/ părinți.

CAPITOLUL V

VIAȚA COTIDIANĂ. VIAȚA SPIRITUALĂ. TRADIȚII ȘI OBICEIURI

În comuna Greaca, viața cotidiană a pendulat între tradiție și modernitate. Dacă în trecut, în special în perioada interbelică și postbelică, Greaca a urmat calea tradiționalismului, astăzi modernismul câștigă teren, fiind vizibil în toate domeniile.

Principalele instituții ale satului erau: biserica, școala, primăria, dispensarul și căminul cultural.

Viața comunitară era limitată, iar facilitățile pentru țărani erau minime, migrarea la oraș devenind un ideal. Căutau să se angajeze într-o fabrică, să-și înscrie băiatul la liceu, să-și trimită fata servitoare, apoi să se stabilească împreună cu întreaga familie în oraș, fie chiar și în cea mai sordidă mahala.

Existau și persoane, reduse ca număr, cu o activitate deosebită și cu o prezență remarcabilă în viața satului: preotul, învățătorul, doctorul și cârciumarul.

Locuința reprezintă cadrul cel mai semnificativ în care se desfășoară viața privată a oamenilor. În trecut, ca de altfel și în zilele noastre, locuințele aveau anumite caracteristici, în funcție de starea materială și de nivelul intelectual al proprietarului.

În secolele XIX-XX (prima jumătate), locuința se compunea din 3 camere și o magazie. Camerele erau împărțite astfel: tinda, o cameră în dreapta și una în stânga. În tindă era vatra cu un singur coș care avea în ambele părți ”guri” pe unde se făcea focul ca să se încălzească sobele din case, sobe care erau românești, așa-numitele ”sobe oarbe”. La vatră, pe pirostrii, gospodina își gătea mâncarea. Mai târziu locul pirostriilor a fost luat de sobele cu mașină si apoi de aragazuri. Interiorul camerelor era simplu mobilat cu paturi de jur împrejurul camerei iar pe paturi, rogojini, saltele de paie și mai târziu saltele din lână.

Locuința unui grecean harnic adăpostea, de regulă, o familie. Nu puține erau situațiile când în casă locuiau bunicii, copiii căsătoriți și evident odraslele acestora. Majoritatea caselor erau făcute din chirpici, acoperite cu paie sau trestie, luminate de opaiț. Deși o casă avea 2-3 odăi, toți membrii familiei dormeau într-o singură cameră alături de mieii și purceii abia născuți pe timp de iarnă. Tavanul lipsea, grinzile erau vopsite în culorile verde și maro. Pe lângă paturi mai erau vreo 2-3 scaune și nelipsita masă rotundă cu 3 picioare.

Mândria oricărui țăran era camera de curat, de bun, unde se aflau lada de zestre, patul acoperit cu macat din lână țesut în casă în diferite culori, masa acoperită cu față de masă din in sau borangic, scaunele pentru musafiri, ștergare din in și cânepă. Pe pereți se aflau foi țesute și ele cu alesături florale și geometrice, viu colorate. Deasupra foii erau așezate tablouri de familie și nelipsita icoană cu candelă. Camera era deschisă la evenimente deosebite: nuntă, botez, înmormântare și atunci când venea preotul în Ajunul Crăciunului sau la Bobotează.

Iluminatul locuințelor se făcea la început cu lumânări, apoi cu petrol lampant, iar încălzirea, cu lemne, coceni sau capete uscate de viță. Inconvenientele acestui sistem constau în faptul că într-un interval de timp relativ scurt, de numai câteva ore, se producea o însemnată variație de temperatură. De la 26-30 de grade seara, se ajungea după miezul nopții până la – 5 grade.

De jur împrejurul casei se afla prispa închisă cu ferestre. Un element nelipsit din casa țărănească îl constituiau florile din ghivece (mușcate în general) cu care se împodobeau prispele.

Casele erau văruite. Alături, se aflau grajdul pentru vite, cotețul pentru porci și cel pentru păsări, fânăria și șopronul unde se țineau uneltele. Fiecare gospodărie avea bordeie semiîngropate pentru cereale, dovleci și cartofi.

De o certă valoare etnografică sunt construcțiile anexe: pătulele și cotețele circulare sau eliptice , făcute din nuiele împletite, lipite cu pământ, cu acoperiș conic din papură sau trestie.

Satul de clăcași, ale cărui hotare alcătuiau altădată întinse moșii boierești care aveau în proprietatea lor și bălțile și viile, are o structură neregulată a străzilor, adaptată la condițiile de relief, dar care atestă și vechimea lui. Gospodăriile au casa orientată spre răsărit, cu latura mică spre stradă, au curți închise și mai păstrează încă locuințe cu arhitectură populară tradițională, cu aspect sobru, simplu, care alternează cu case noi și confortabile. Remarcabilă era în trecut ornamentica exterioară a caselor, realizată în structură cu elemente împrumutate di inventarul decorativ al crestăturilor în lemn.

Casele ridicate din cărămidă au înlocuit pe cele din chirpici. Fiecare locuință are 3-5 camere, bucătărie, baie, un hol, iar decorarea interioarelor este condiționată de starea materială și de gustul proprietarului.

În 1962, în tot mai multe case aparatul de radie sau difuzorul erau nelipsite, ba chiar în comuna parțial electrificată de la I.C.H.V. existau 6 televizoare, peste 300 de aragazuri, 25 de motorete și motociclete, nemaivorbind despre bicicletele nelipsite de pe lângă casa fiecărui grecean.

În prezent, majoritatea locuitorilor au la dispoziție televizorul, radioul, internetul, computerul, telefonul și alte asemenea comodități ale vieții civilizate. Gospodăriile sunt electrificate, dar nu au apă curentă. Spre sfârșitul anului 2000 existau aproximativ 200 de abonați Romtelecom, urmând ca la începutul anului 2003 să existe 400 de posturi telefonice. Telefonia mobilă a câștigat din ce în ce mai mult teren, fiecare gospodărie având cel puțin un telefon mobil.

Alimentația din trecut se rezuma la un fel de mâncare însoțit de mămăligă. În sezonul fructelor se hrăneau cu fructe preparate ca un fel de compot, numit ”chiseliță” (fructe coapte, fierte și îngroșate cu făină).

Mămăliga se consuma în fiecare zi și cu toate alimentele, chiar și cu legume verzi sau murate, cu fructe și ciorbe, pierzând calitatea de complement al anumitor mâncăruri și devenind un aliment de necesitate, care domina rația din punct de vedere caloric. Cel mai vădit neajuns al alimentației era repartiția inegală a ei în timpul unui an, familia trecând prin perioade de bună alimentație (îndeosebi după Crăciun când se pregătea carnea de porc), dar și prin perioade de proastă alimentație sau chiar subnutriție. Se consumau produsele obținute în gospodăria proprie: lapte, brânză, ouă.

Micile vlăstare erau hrănite prost și puțin igienic. Din primele luni se dădea copiilor covrigi și zahăr mestecat de mamele lor. Din această cauză copiii creșteau mici, piperniciți și predispuși tuturor bolilor. Mamele fiind prea preocupate cu munca pe pământul boierului dădeau puțin interes creșterii copiilor. Viața țăranului grecean a fost o viață de muncă continuă, de zbucium și amărăciune.

Din punct de vedere cultural, comuna s-a dezvoltat destul de greu poate si din lipsa (în anumite perioade istorice) a unui așezământ cultural.

Cu timpul, pâinea de casă făcută în fiecare gospodărie înlocuiește mămăliga, devenind alimentul de bază. Pâinea se făcea sâmbăta pentru toată săptămâna. Principalele băuturi consumate erau vinul și țuica (rachiul) produse în propriile gospodării.

Astăzi, cea mai mare parte a produselor alimentare este asigurată de numeroasele magazine din localitate, oferta gastronomică fiind variată.

Băuturile tradiționale, vinul și țuica, continuă să fie apreciate, deși suportă cu greu concurența licorilor din comerț. Așadar, sunt de toate, însă bani să ai.

Vestimentația poartă amprenta stării materiale a familiei și mai puțin a tendințelor modei.

Din cauza așezării geografice, departe de ceea ce ar fi putut să-i mențină nealterat elementul specific românesc, fiind în contact permanent cu elementul bulgăresc prin conviețuire și activitate, majoritatea pescarilor fiind de origine din Turtucaia, locuitorii greceni au împrumutat elemente ale portului si obiceiurilor bulgaresti.

Bărbații purtau pantaloni încrețiți cu ”buf” fie purtați în ciorapi de lână, fie lungi, lăsați peste opinci și despicați în partea exterioară jos. Pe pantaloni sunt cusute găietane negre sau verzi în diferite modele. Peste mijloc, țăranul se încingea cu un brâu lat de culoare roșie, verde sau maro. Partea superioară a corpului era acoperită vara de o cămașă de pânză cusută cu flori. Iarna se îmbrăcau cu cojoace sau cu o haină numită mintean. Femeile se îmbrăcau cu o fustă creață iar în sus o bluză numită camizon.

Hainele se făceau în casă din lână (pantaloni, fuste), din in sau cânepă (cămăși, izmene), din blană (căciuli), din piele (opinci sau bocanci) și mai târziu erau confecționate din postavuri cumpărate de la târg.

Hainele de bun sau de moarte se țineau în panere sau agățate de grinzile din camera bună. Inul și cânepa erau folosite și pentru țesături decorative, iar cânepa în special, pentru confecționarea țesăturilor de uz casnic (zăblău pentru cereale).

Snopul de cânepă era pus la topit (melițat) între 4 pari pentru a fi îmbibat cu apă, apoi era bătut cu un lemn pentru a se subția.

Cu timpul, s-a renunțat la portul popular chiar la sărbătorile mari din cauza influenței citadine, în sensul că oamenii au avut și au contact des cu Bucureștiul. Toate hainele sunt cumpărate din comerț. În ceea ce privește moda atât de schimbătoare, puțini sunt cei care pot ține pasul cu ea.

Munca excesivă pe care o efectua țăranul zi de zi precum si lipsa de hrană substanțială au făcut ca sănătatea să fie zdruncinată. Pentru că de asistență medicală nu putea fi vorba mulți adulți și copii erau secerați de diferitele boli care au bântuit prin sat. Maladiile frecvente în localitate au fost: paludismul provocat de țânțarul anofel (comuna aflandu-se pe malul bălții), tuberculoza, pojarul, scarlatina, tusea convulsivă, sifilisul, scabia, pelagra.

Primul medic în această comună a fost doctorul Izvoranu (1900-1907) care, după mărturiile bătrânilor, venea cam rar prin comună, probabil „când își lua plocoanele”. După acesta a urmat doctorul Zaharescu (1915) care, ca și primul, avea aceleasi îndeletniciri.. Dispensar nu exista iar consultațiile care erau destul de reduse se făceau la domiciliu și se plăteau foarte scump.

Dispensarul a fost înființat în anul 1929 după școala nr. 2 din comună, în vremea lui D.R. Ioanițescu așa cum a promis localnicilor la inaugurarea localului de școală.

Deși exista acest loc special pentru consultații medicale, acestea se făceau tot mai mult la domiciliu. Pentru a se completa imaginea cu privire la asistența medicală vă ofer câteva cifre luate din arhiva dispensarului: de pildă până în anul 1947 populația, în proporție de 90%, era bolnavă de malarie; până în anul 1944 au existat 52 de cazuri de sifilis. Mortalitatea generală până în 1944 era între 15-20,3%.

Comuna, fiind o regiune viticolă, alcoolismul a căpătat teren favorabil. Din această cauză scandaluri au existat foarte multe iar unele din ele s-au soldat cu crime.

Se crease și o anumită mentalitate, țăranii neacceptând să apeleze la doctor sau la medicamente, spunând mai bine mor decât să mergem la doctor. Ei nu-și puteau explica de ce bolile sunt molipsitoare. A locui în aceeași cameră cu cel bolnav și a-i da ajutor, era pentru ei o chestiune firească.

Mortalitatea infantilă până în anul 1938 a fost de 11%.

În 1960 dispensarul era dotat cu personal ce număra 7 membri: un medic general, un medic stomatolog, un medic pediatru, o soră ocrotire, o moașă, un oficiant sanitar, un dezinfector. Tot în această perioadă funcționa o farmacie unde locuitorii puteau găsi medicamentele de care aveau nevoie. Femeile nu mai nasc pe câmp ci la casa de nașteri sub directa îngrijire a moașei și a întregului personal sanitar.

În prezent, comuna dispune de un dispensar uman, unul veterinar, și o farmacie. În anul 1994, dispensarul uman a fost renovat și dotat, conform programului de reabilitare al Băncii Mondiale, cu aparatură pentru sterilizat, aparatură EKG, instrumentar necesar dotării unui laborator de analize, instrumente pentru mici intervenții, mobilă pentru cabinetele medicale: cabinet de medicină generală, cabinet de stomatologie, sală de tratamente.

Astăzi, dispensarul uman dispune de un medic de familie, un medic stomatolog și 2 asistenți medicali.

Până în 1944, 25% din populația comunei a aderat la partidul fascisto-legionar și 30% la ”partidele istorice”. Această situație se explică prin faptul că țărănimea din această comună trăia sub influența moșierilor D.R.Ioanițescu și a maiorului Gorski, vechi militant al regelui.

Atitudinea populației față de regimul creat după 23 august 1944 nu a fost destul de favorabilă și loială. Ca drept dovadă, la primele alegeri din 1946, populația, influențată de Stanislav Florea, conducătorul reacțiunii din această comună, Nae Năstăsache, Marin Tîrnaru, Mihail Andreescu și alții, s-a abținut de la vot.

Poziția unei părți a populației față de schimbările survenite a fost oarecum influențată permițând la mulți dintre ei nesupunerea față de lege și îndatoriri față de stat. Aceasta dovedește faptul că aici fusese dusă o slabă muncă politică de convingere a populației. Așa că nu este de mirare faptul că această comună a fost codașă în privința colectivizării.

După 23 august 1944 au avut loc o serie de transformări: crearea comerțului de stat socialist prin cooperație, crearea unei întreprinderi piscicole de stat care dădea venituri mari din exploatarea bălții Greaca, s-a creat Institutul Horti-Viticol care s-a consolidat și s-a afirmat destul de repede.

Aceste două întreprinderi au avut un rol hotărâtor în viața economică a comunei.

S-au mai creat două unități de aprovizionare de stat: ”Aprozar” și ”Flora” și întreprinderea ”Vin Alcool” care au întărit comerțul de stat prin sistemul de contractări și achiziții. Acest sistem, la început, nu a dat rezultatele dorite în sensul că puțini săteni și-au dat seama de avantajele ce le oferă acest mod de valorificare a produselor agricole. Ca drept dovada, la început, cu mare greutate s-a ajuns la cifra de 200 de contractanți, număr foarte mic dacă îl raportăm la numărul de locuitori din Greaca și satele componente. De aceea se contractau cantități minime. În urma unei munci intense depusă de salariații cooperativei și ai sfatului popular s-a ajuns ca în anul 1959 peste 80% dintre țărani erau contractanți ai cooperativei. Apoi, intensificându-se munca de lămurire, s-a ajuns ca în anul 1960 procentajul contractanților să fie de 100%.

Ca organizații politice, au luat ființă organizația de bază, PCR apoi organizația de femei, ARLUS, sindicat ș.a.

În urma actului din 1945, mulți locuitori și-au văzut dorința visată secole de-a rândul prin împărțirea între ei a pământului luat de la moșierii care au fost expropriați. Ulterior au luat ființă primele forme ale muncii în comun, adică întovărășirile agricole.

In comună au existat trei astfel de întovărășiri fiecare căpătând câte o denumire fie pentru a cinsti memoria unui erou al clasei muncitoare cum a fost întovărășirea ”Elena Pavel”, fie pentru a cinsti o zi de importanță istorică pentru muncitorii din întreaga lume ”1 Mai”, sau pentru a arăta „drumul fericirii și al belșugului” pe care a pășit poporul nostru după cucerirea puterii politice de către proletariat, de exemplu întovărășirea agricolă ”Viața nouă”.

În primăvara anului 1960, după o serioasă muncă politică și de culturalizare a maselor populare dusă de către organele politice comunale și raionale, de salariații comitetului executiv al sfatului popular comunal și raional, membrii corpului didactic de la școală dar și alți salariați ai întreprinderilor din comună, s-a trecut la înființarea unei gospodării agricole colective care poartă denumirea de ”Elena Sârbu”. Până în toamna aceluiași an a fost colectivizată întreaga comună. Acum țăranii vor munci pe baza statutului mare al Gospodăriilor Colective Agricole (G.A.C), adică pământul se muncește cu mijloace mecanizate (mașinile S.M.T.) pe care le oferă tehnica modernă. Se vor folosi semințe selecționate de calitate care măresc producția la hectar etc.

Semnificativ este faptul că în trei luni de când a luat ființă G. A. C. ”Ogorul Nou” Greaca, s-au construit un număr de 6 grajduri pentru adăpostul animalelor, 2 maternități pentru scroafe, 2 saivane pentru adăpostitul oilor, 2 puiernițe pentru creșterea rațelor și o clocitoare incubator pentru păsări.

Toate acestea au dus la ridicarea nivelului de trai material și cultural al țăranului grecean.

Precizez în continuare care erau planurile regimului comunist cu această comună (idei extrase din documente ce au fost găsite în arhiva Scolii Greaca):

Construirea unei uzine de apă pentru alimentarea publicului cu apă potabilă prin sistemul de conducte;

Construirea unei brutării pentru alimentarea populației cu pâine (s-a înființat după revoluție în sistem privat de către o persoană de origine turcă, Erol, într-un local în care funcționează în prezent barul lui Tică Zangu, numai că a falimentat destul de repede, din păcate);

Racordarea comunei la liniile de înaltă tensiune;

Se va asfalta șoseaua Greaca-Hotarele care în anii 60 împiedica atât de mult în anotimpurile toamnă și iarnă, contactul cu Bucureștiul;

Amenajarea unui teren pentru plajă pe malul bălții la care să aibă acces turiști români dar și străini;

Construcția unui hotel pentru vizitatori cu câteva zeci de camere și care va fi înconjurat de alei de flori și arbuști

Cu toate acestea se urmarea transformarea comunei Greaca într-un mic oraș, lucru care nu s-a petrecut, din fericire.

Biserica a jucat un rol important în apărarea și asigurarea identității spirituale a neamului românesc.

Prima biserică din Greaca a fost ridicată în anul 1787 de către Ceauș Voicu și soția sa, jupâneasa Chirata.

Odată cu trecerea anilor, biserica se ruinează, fiind dărâmată în 1906.

Actualul locaș s-a ridicat începând cu 28 iulie 1907, sub păstoria preotului Andreescu Ilie, care a slujit aici până în 1940.

Din pisania bisericii aflăm: Această Sf. Biserică cu hramul Sf. 40 de Mucenici și Sf. Apostol Petru și Pavel s-au zidit în anul 1907 iulie 28 în zilele regelui Carol I cu ajutorul județului prin stăruința domnilor prefect Petre Sfetescu și a actualului prefect dl. C.I. Dorobanțu și cu ajutorul locuitorilor comunei și a mai multor orășăni din București și din urba Oltenița și prin stăruința preotului paroh Ilie Andreescu și a epitropilor Nicolae Tătaru și M. Tătaru, primar fiind M. Condtandinescu, ridicată pe ruinele vechii biserici zidită la 1787 de Ciauș Voicu și soția sa, jupâneasa Chirata.

Acest sfânt locaș s-a pictat din nou în anul mântuirii 1969 sub păstoria preafericitului părinte patrariarh Justinian Marina. Lucrarea s-a făcut prin contributia benevolă a enoriașilor din această comună cu străduința preoților Hladiuc Dionisie, paroh și Cucută Gheorghe, preot slujitor, ajutați de membrii consiliului parohial. Picture s-a executat de pictorii Andrei și Elena Răileanu. Au ostenit cântăreții Balea N. Marin și Balea N. Nicolae împreună cu epitropii Armeanca Ion Năstăsache, Nicolae și Cazacu Andrei, consilierii M. Crivețeanu, N. Tudorică, P. Drăghiceanu, N. Benghe, M. Anghelache, C. Istrate, M. Surduleasa, M. Bândea, I. Ghinea, D. Tudorică, P. Calița.

Parohia Greaca mai are o capelă la cimitir, ridicată în jurul anului 1888, tot în vremea preotului Andreescu.

Biserica mare este din cărămidă și construită în formă de cruce cu un singur turn. Poartă hramul Sfinților 40 de Mucenici și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pictura a fost încă de la început în stil bizantin clasic, fiind refăcută în anul 1969 de pictorul Andrei Răileanu și soția lui.

Numărul preoților slujitori ai acestei parohii a fost mai mare. Astăzi știm doar câteva nume, nu însă și locurile lor de odihnă veșnică: Stan Popescu, Marin Popescu, Andrei Popescu ș.a.

În curtea bisericii se află și crucea din piatră al cărei text inscripționat se referă la o hotărâre de judecată dată ca urmare a neachitării de către locuitori a imbaticului, text pe care l-am reprodus într-un capitol anterior. Crucea are în vârf o coroană sculptată, iar pe față, între brațe, un medalion cu porumbelul doi îngeri în părți. Pe fața laterală se află următoarele nume: Maria Ene, Stan Ene, Constantin Bogdan, Paul Bivolaru, Marin Bivolaru, Ștefan Istru, Radu Târcă, Vasile Târcă, Stan Pătuleanu și alții (inscripția este indescifrabilă). Pe fața laterală stângă: Ticu Urie, Ion Vasilica, Marin Dragne, Stoian Dragne, Stoica Ana.

Multe dintre obiceiurile și datinile existente la Greaca s-au uitat de-a lu ngul timpului, astăzi rămânând doar foarte puține.

Numeroasele obiceiuri ale primăverii și verii marchează diferite etape ale vieții rurale tradiționale, în care preocupările de bază sunt agricultura și creșterea animalelor. Ele păstrează, implicând sau nu, manifestări artistice sociale, urme ale vechilor ritualuri de început de an nou, de fertilitate, sau exprimă, într-o formă simbolică, bucuria pentru reînvierea naturii. În trecut, aceste obiceiuri cunoșteau o arie mult mai largă de răspândire, așa cum atestă unele informații.

Obiceiurile de primăvară și vară se transformă de multe ori în spectacole și petreceri din care nu lipsesc muzica și jocul. Unele dintre ele, însă, păstrează anumite melodii cu sens ritual sau ceremonial, ce sunt interpretate în momentele cele mai semnificative.

Paparuda – se înscrie în complexul ritual apărut în scopul asigurării fertilității pământului, prin invocarea ploii. În obiceiurile agrare, apa are o semnificație majoră și o deosebită pondere, luând în considerație faptul că ploaia constituie o condiție indispensabilă a creșterii plantelor. În concepția populară tradițională, apa, ca element cosmologic, devine substanță magică prin excelență. Sub denumirea de papalugă, obiceiul a fost consemnat de Dimitrie Cantemir. Nepropunându-mi să insist asupra detaliilor privind desfășurarea obiceiului, menționez că secvența centrală ce răspunde și scopului practicării lui, implică ritul manual și cel oral (stropitul cu apă și cântecul dublat de joc – manifestări ce se desfășoară simultan).

Țăranii îmbracă o fetiță ce nu a împlinit 10 ani cu o cămașă făcută din foi de arbori și alte ierburi; băieți și fete se țin după ea și colindă tot satul jucând și cântând, în timp ce sunt stropiți cu apă de către gospodari.

Uneori, când mai poposea câte o șatră prin aceste locuri, țigăncile tinere se transformau în paparude, umblau din casă în casă cântând și jucând contra unei sume de bani sau alimente.

Cântecul paparudei:

Paparudă, rudă,

Ia ieși de udă

Cu găleata lată

Peste toate gloată.

Să sunăm cheițele,

Să curgă ploițele.

Să dăm cu ulciorul,

Să despicăm cerul

Să curgă ploițele.

Când oi da cu sapa

Să curgă ca apa.

Când oi da cu plugul

Să curgă ca untul.

Untul duduind,

Laptele curgând,

Să crească grăunțele

Ca prăjinele.

Scaloianul – un alt obicei străvechi de invocare a ploii ce se practica de către copii a treia marți după Paști sau pe timp de secetă. Obiceiul se concentrează în jurul unei păpuși de lut (humă, argilă) de o dimensiune până la 50 cm. Pregătit ca pentru înmormântare, Scaloianul este bocit, dus cu un alai asemănător celui funebru și aruncat în apă. Uneori este îngropat lângă fântână, iar alteori în lanul de grâu, după care, la un anumit interval de timp, este înecat în apă. Faptul de a fi îngropat în lanul de grâu , accentuează semnificația agrară a obiceiului Scaloianului.

Ene, Ene, Scaloiene

Deschide portițele

Să curgă ploițele

Să se facă grânele.

Tot primăvara, ca ritual de invocare a ploii în comuna Greaca o fetiță era ajutată să ducă câteva vase (farfurii) murdare și o măsuță rotundă, cu trei picioare, într-un lan de grâu. Acolo, trebuia să spele farfuriile lăsând apa să se împrăștie în toate direcțiile. Astfel, cel mai pur reprezentant al comunității invoca apa cerească să ajute grânele să crească.

Pe lângă acestea mai erau slujbele religioase de invocare a ploii, slujbe făcute de preoți.

Colindul de Florii – Semnificațiile religioase se împletesc cu cele laice iar astăzi, prea puțini sunt cei care le și conștientizează. Dar, mai bine să descriem tradiția care se derulează an de an în comuna noastră în Sâmbăta Floriilor. De fapt, în zilele care preced aceasta dată, copiii se organizează în cete și repetă cântecul. În după amiaza zilei de vineri merg la pâraiele din sudul satului și culeg mlădițe de salcie pe care le taie în așa fel încât să fie puse cu ușurință la ferestrele caselor. Spre deosebire de alte tradiții, în noaptea de vineri spre sâmbătă, colindătorii dorm fiecare la casa lui. Sâmbăta dimineața se întâlnesc și, cu mlădițe de salcie în brațe sau în coșuri (coșnite) merg pe la casele oamenilor pentru a-i colinda. Permisiunea pentru colind este cerută prin vorbele: „Primiți Floriile?” Odată primit acceptul, colindătorii merg la fereastra caselor unde cântă:

„ Iată zile-ncălzitoare

După aspre vijelii

Vin Floriile cu soare

Și soarele cu Florii.

De la șapte dimineața

Lumea-i gata de Florii

Vin Floriile cu soare

Și soarele cu Florii.

Pe câmp floare lângă floare

Mieii zburdă pe câmpii,

Vin Floriile cu soare

Și soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare

Ceru-i plin de ciocârlii,

Păcat zău de cine moare

Și ferice de cei vii. (culeasă de la Ghiță Floarea, învățătoare)

În timpul cântării, colindătorii pun mlădițe la fereastră. Drept plată pentru osteneală primesc ouă proaspete. Bătrânii satului povesteau că gospodăria care a fost colindată va fi ferită tot anul de relele pământului și ale văzduhului. De fapt, mlădițele de salcie amintesc de primirea D-lui Iisus în Ierusalim, iar cântecul este un imn închinat renașterii vieții în fiecare primăvară, triumful deplin al căldurii care ajută natura să renască în ciuda frigului iernii care nu se dă dus. Se pune întrebarea de ce oua drept plata? Putem vorbi aici de înțelepciunea poporului care știe că oul este germenele înnoirii vieții de la începuturi și cât va fi viața pe această planeta încântătoare, viața care triumfă ajutată de soare și care conduce omul înțelept să cunoască fericirea de a trăi.

Înaintea Paștelui sătenii confecționau pe fiecare ulița câte un leagăn cu cumpănă. În zilele de Paști, tinerii se strângeau în jurul leagănelor, mâncau cozonac, ciocneau ouă și se dădeau în leagăn. Cei care reușeau ”să se dea peste cumpăna”, curajoșii, erau admirați și invidiați totodată. Reprezenta modul distracție al țăranilor de odinioară.

A treia zi de Paști, an de an se organiza în satul nostru ”Pomana la cimitir” pentru hrana sufletelor celor adormiți. Oamenii se îmbrăcau adecvat momentului, aduceau mâncare și băutură pe care o împărțeau și o consumau la cimitir.

Un moment important în cadrul sărbătorilor de vară, ce marchează maturizarea recoltei, este Drăgaica. În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir o prezintă ca pe un joc ce se făcea de Sânziene (24 iunie). Fetele din sat o alegeau pe cea mai frumoasă și voinică, pe care o numeau Drăgaică, o duceau cu alai la câmp, o împodobeau cu o cunună de grâu și-i dădeau cheile hambarelor. De la câmp se întorceau în sat cântând și dansând. În Greaca, fetele împleteau în câmp coronițe de flori pe care le aruncau peste casă cântând sau le puneau la streașina casei. Sensul datinii este augurul, legat de bunăstarea casei și viitorul fericit al fetelor.

În seara zilei de 23 decembrie când tinerii se adunau în cete pentru colindatul de a doua zi, se practicau următoarele ritualuri de aflare a viitorului/viitoarei ursit/ursită dup două criterii:

Frumusețe/caracter

Se întindea o basma în pat și sub colțurile ei se ascundeau următoarele: o oglindă (fudulie), un pieptene (dințos), un stop de funingine ( oacheș, brunet), un for de ață albă (blond).

Stare socială/avere: puțină pâine (calculat), 1 ban (stare financiară bună), un strop de sare (bun la toate), câteva boabe/grăunțe (mare bogăție).

Cel care dorea să știe cum va fi alesul/aleasa era legat la ochi iar prietenii schimbau locul obiectelor de sub colțurile basmalei, după care, așa legat la ochi era condus a basma și lăsat să aleagă unul din colțuri. Era apoi dezlegat la ochi și, firește, se făcea mare haz.

Tot cu acest prilej fetele și băieții puteau afla ce postură va avea viitorul soț/soție. Gardurile erau susținute de pari de lemn, care drepți, care noduroși, care strâmbi, unii mai groși, alții mai subțiri. Tinerii așteptau miezul nopții apoi ieșeau în drum, la colțul unui gard și își alegeau un număr, fără a privi gardul respectiv, apoi se trecea la descoperire, fiecare evaluând parul cuvenit după numărul ales. Semnificațiile erau: par subțire (slăbuț dar sărăcuț), par gros (solid/gras dar bogat), par noduros (cu acnee, coșos), par strâmb (cocoșat).

Colindul, după cum se știe, este una dintre cele mai reprezentative și mai îndelung șlefuite categorii ale culturii populare românești. Cu toate acestea, în comuna Greaca, colindele se cântă la școală, în timpul orelor de muzică cu prilejul serbărilor școlare de iarnă și la biserica din sat.

În ajunul Crăciunului, copiii pleacă la primele ore ale dimineții cu colindul din casă în casă, unde primesc covrigi, nuci, mere și turte, făcute de femeile în vârstă din apă, sare, făină și zahăr. În locul colindelor, copiii strigă atunci când intră în gospodărie:

Bună dimineața la Moș Ajun

C-a venit și Moș Crăciun.

În perioada Anului Nou, Plugușorul reflectă alegoric mitul agrar al fertilității. Există două tipuri de plugușor:

Plugușorul mic (cântat seara de copii);

Plugușorul mare (colindat de flăcăi și gospodari în noaptea de Anul Nou)

În prezent, în localitatea există varianta Plugușorului mic, în care copiii folosesc un ceremonial ce reconstituie momentele aratului, semănatului și seceratului, atmosfera fiind animată de pocnetul bicelor și clinchetul clopoțeilor.

În ziua de Sfântul Vasile, prima zi a Anului Nou, lăutarii satului mergeau cu Vasilca, un cap de porc împodobit. Tot în această zi se pleca cu Sorcova și cu Jianul- un joc atât de îndrăgit de localnici, care în trecut a fost jucat pe diferite scene în cadrul concursurilor și care s-a bucurat de aprecieri concretizate în premii, dar care, din păcate, astăzi nu se mai practică.

Jianul

Personaje: Jian, Haiduc, Vizdavai, Ofițer, Bujor, Ancuța, Judecătorul, Popa, Santinela

Jian: – Bună ziua, măi haiduci

N-a trecut ciocoi pe-aici?

Haiduc: – N-a trecut, n-a trecut mândre Jiene

Că dacă trecea, beleaua și-o căpăta.

Astea trei cuțite oțelite

Pentru capul lor erau pregătite

Dacă-i întâlneam, capu-i retezam.

Vizdavai: – Care-a fost acel nebun

De-a ucis pe-al meu stăpân?

Bujor! Scoate spada lucitoare

Arme bune și pistoale

Să ieșim în drumul mare

Să-i prindem în mână

Să-i jupuim ca pe-o găină!

Dar ce? Ei nu știu că tu esti Bujor

De-al lui Jian frățior,

Cel mai vestit din popor?

Ofițer: – Eu sunt ofițer cu plată

Nu mă duc la câmp la sapă.

Nici nu-mi place să fac ogoare

Nici să ies în drumul mare

Cum faci tu cu hoții tăi

La boieri și la ciocoi.

Bujor: – Mie-mi place să jupoi

Pe boieri și pe ciocoi

Să le iau averi și bani

Să dau la copii orfani.

O, Ancuța, draga mea

Mult mi-e dor de-o floricea

Floricică de cicoare

Ce mi-o porți pe buzișoare.

Ancuța: – Ștefănaș, bujoraș,

Na și na, gurița mea

Și sărut-o cât oi vrea

Și de băut nu mai bea

Că e potera colea.

Bujor: – Las’ să fie că nu-mi pasă

Că am paloșul pe masă

Și puicuța drăgăstoasă.

Cântec: Sus, sus, sus la munte sus

Sus la munte sus

C-acolo-i Jianul dus,

Sus la munte sus.

Jian bea și chefuiește

Țara plânge și jelește

Sus, sus, sus la munte sus

C-acolo-i Jianul dus

Sus la munte sus

Jiene, de unde vii?

De la târg, mă duc la Jii.

Sus, sus, sus la munte sus

C-acolo-i Jianul dus.

Sus la munte sus

Jiene, ce-ai târguit?

Numai aur și argint.

Sus, sus, sus la munte sus

C-acolo-i Jianul dus

Sus la munte sus

Și vreo cinci ocari de plumb

Să duc la copii la crâng

Sus, sus, sus la munte sus

Sus la munte sus

Căci copiii-s fără minte

Cheltuiesc la gloanțe multe

Sus, sus, sus la munte sus

C-acolo-i Jianul dus

Sus la munte sus

Judecătorul: – Tu, Jianule vestit

Zece ani ai haiducit

Dar eu nu te-am pedepsit

Fiindcă ai fost om cinstit

Dar acum ai înșelat

Toată țara ș-un împărat

D-aia-n lanțuri te-am băgat

Ca p-un mare vinovat.

Jian: – Dar tu, dacă ești judecător

De ce nu faci lege-n popor?

Cum știi tu prea bine

Că eu am făcut și am zidit

Cinci mănăstiri și cinci poduri înalte peste Jii.

Ofițer: – Deschide ușa, ogare

Să iasă Jian afară

La lumină și la soare.

Popa: – Aliluia, aliluia

Jianul a făcut și a zidit

Cinci mănăstiri și cinci poduri înalte peste Jii.

Aliluia, aliluia.

Cântec: Jianule …soția ta

Nu știu cum ți-a fost mintea

De mititel ai haiducit

Și-acum te-ai nenorocit.

Pe pieptul tău cel decorat

Era aur înșirat.

Aur și mărgăritar

Luat de la boieri mari.

Acum ai lanțuri de oțel

Ce veninează pieptul tău

Căci tu te duci și eu rămâi

Și mă lași cu cinci copii

Peste munți, peste câmpii

Peste dealuri, peste Jii.

Haiduc: – O, tu, nebuna dracu

Ce te plângi, ce te jelești

Ce, alt Jian nu mai găsești?

Uite, sunt și eu haiduc

Tot viteaz și priceput

Pot să-ți fiu și eu bărbat

Tot pe voie și pe plac.

Fata: – Cum să nu plâng, să nu jelesc

Că alt Jian nu mai găsesc.

C-a sosit și Anul Nou.

Cântec: Anul Nou cu sănătate

A sosit demult, departe –bis

Tra, la, la………………….

Și-am venit din sfântul soare

Să v-aducem o urare – bis

Tra, la, la………………….

Și-am venit din sfânta lună

Să v-aducem veste bună – bis

Tra, la, la………………….

Și-am venit să vă urăm

Că la anu’ ne însurăm – bis

Tra, la, la………………….

Bujor: – Dar tu, santinelă tâmpită

Și la cap nesocotită

Ce stai aici ca un bou?

Dar, ce, tu nu știi

Că eu sunt Bujor

De-al lui Jian frățior

Cel mai vestit neam din popor?

Santinela: – Am jurat pe ’naltul cer

Și pe bunul Dumnezeu

Cum să-ți dau ție drumul,

Dacă tu nu ești Bujor

De-al lui Jian frățior

Cel mai vestit neam din popor?

De-ar fi tată, de-ar fi mamă

Jianul este pe-a mea seamă.

Las’ să fie pedepsit

Că destul a haiducit

Și-acum singur s-a nenorocit.

Cântec: Foaie verde bob negară

Tra, la, la, la, la, -bis

Pe Jian că mi-l legară

Tra, la, la, la, la, -bis

La temniță mi-l băgară

Tra, la, la, la, la, -bis

La temnița cu capace

Tra, la, la, la, la, -bis

Unde toți haiducii zace

Tra, la, la, la, la, -bis

La temnița cu capac

Tra, la, la, la, la, -bis

Stă cu fața la perete

Tra, la, la, la, la, -bis

Cu gura friptă de sete

Tra, la, la, la, la, -bis

Dându-i o cană cu apă

Tra, la, la, la, la, -bis

Căci cu lacrimi se adapă

Tra, la, la, la, la, -bis

Dându-i o cană cu vin

Tra, la, la, la, la, -bis

Picioarele nu-l mai țin

Tra, la, la, la, la, -bis

Dându-i o cană cu bere

Tra, la, la, la, la, -bis

Jiene, la revedere!

(Culeasă de la Neagu Alexandru, 60 ani, locuitor din comună)

În ajunul Bobotezei, fetele necăsătorite țin post negru, cer busuioc preotului pentru a-l pune sub pernă, să-și viseze ursitul.

De Bobotează sătenii, chiar și în zilele de astăzi, coboară la fântână pentru a lua aghiazmă. Acolo, preoții satului țin slujba de Bobotează pentru sfințirea apei, asistați de săteni. După aceasta, vânătorii satului trag cu puștile pentru alungarea relelor acompaniați de copiii care la rândul lor trag cu tunurile confecționate ori din țevi de irigat ori din tuburi de spray, în care introduc o bucată de carbit și îi dă foc, producând un zgomot asemănător celui de pușcă. După acest ritual fiecare om prezent ia apă sfințită și pornește spre casă.

Tot de Bobotează, fetele nemăritate își puneau punțile. Acestea erau frumos împodobite si puse într-un spațiu din curte. Flăcăii satului veneau și ”furau” punțile fetelor, tradiția spunând ”ca cel care a furat puntea va fi viitorul soț al fetei”. Sigur că fetele, din curiozitate, nu adormeau până ce aceasta era furată.

Azi, în configurația veche a străbunilor au mai rămas că așa cum petreci Anul Nou vei petrece întregul an; curățirea și împodobirea casei și a gospodăriei de Crăciun și de Paști, cu podoabe cumpărate și cu nelipsitul Brad de Crăciun (Pom de iarnă), de care bătrânii nu-și mai aduc aminte; în prima zi de Crăciun și de Paști nu se pleacă de acasă.

Întoarcerea în timp prin povestiri se oprește și asupra copilăriei. Copiii se duceau cu vitele la păscut, prilej de joacă. Jucau țurca cu bășică de porc uscată, își făceau căsuțe din coceni și beau apă din pălării de floarea-soarelui.

Bolile cele mai frecvente erau : brânca, aprinderea la plămâni, reumatismul și deochiul.

Bolnavii mergeau la o bătrână din sat care știa descântece pentru fiecare boală.

Descântec pentru deochi:

Fugi deochi dintre ochi,

Din gene, din sprâncene

Din popul nasului,

Din zgârcitul nasului.

Fugi de te risipește

Cum se risipește stelele pe cer

Și vântul pe pământ.

Să rămână X curat, luminat

Ca steaua pe cer, ca luna pe pământ. (Cules de la baba Marița, 90 de ani)

Claca este o formă de într-ajutorare, în care accentul cade pe latura productivă a muncii în folosul gazdei. În localitatea noastră, claca prezenta două forme de organizare: fie că ajutoarele erau chemate să toarcă în câteva seri la casa gazdei, fie că gazda împărțea fuioare pentru a fi toarse de fiecare acasă. La terminarea muncii, aceasta fixa o zi pentru omenie. Momentul cel mai important era marcat de cântecul ceremonial numit hora clăcii, interpretat de actante seara, după ce se mănâncă.

Lâna era supusă unui întreg șir de operațiuni ce aveau drept scop s-o pregătească în vederea țesutului: spălatul, ”zgărmănatul”, dărăcitul, torsul caierului de furcă, cu fusul se dă pe răsucitor rezultând sculul, apoi pe vârtelniță și se fac țevi pentru război. Acesta era format din: schelet de lemn, iepe, vătală, spată, ițe. Urzeala, pentru a fi mai tare, era scrobită cu terci de mălai.

La șezători, locul de cinste era ocupat de fetele mari, situate în centrul atenției față de femeile mai în vârstă și fetele mai mici, pentru că unele secvențe erau legate de viitoarele căsătorii. Se organizau două tipuri distinse de șezători:

șezătoarea de fete, la care, în anumite momente veneau și feciorii;

șezătoarea mixtă, la care participau categorii de vârstă și sex diferite.

Participanții la aceste șezători lucrau, cântau,vorbeau și glumeau.

În Greaca, obiceiurile legate de viața de familie sunt tradiționale, însă de la o perioadă la alta se pot sesiza transformări.

Ca obicei și spectacol, nunta reunește creații folclorice care, atunci când nu marchează secvențe ceremoniale sau rituale, sunt preluate din repertoriul ocazional, pentru a satisface funcția distractivă. Este cadrul în care sincretismul se manifestă în toată amploarea, unitatea și diversitatea sa, domeniile etnofolclorice concurând la formarea unei prestanțe caracteristice pentru mediile tradiționale. În acest context, muzica reprezintă o componentă esențială, mai ales pentru suita momentelor specifice obiceiului.

Nunta constituie un eveniment major în viața unei familii. Adeseori e unic. Ea presupune un ceremonial extrem de complex care se petrece în cântări, jocuri de voie bună, fast și solemnitate, totul pentru tânărul împărat și cinstita împărăteasă.

În zilele noastre, ca de altfel și pe vremuri, cum spun bătrânii, o nuntă frumoasă, reușită, trebuia precedată de pețit. După ce tinerii au vorbit un timp, nu prea îndelungat, pentru că lumea vorbește multe, și hotărăsc să se ia, părinții mirelui merg la casa fetei în pețit. La un pahar de vin se stabilesc detalii importante ca zestrea fetei și data când urmează să aibă loc nunta.

Fata care s-a dovedit cuminte avea parte de o sărbătoare publică: Rachiul sau Danțul. După ce arăta mamei soacre cămașa, dovada nevinovăției, rudele mirelui își exprimau bucuria invitând femeile să-i însoțească prin sat , spre casa fetei, cu lăutari și cu cămașa arătată de soacra mare tuturor celor invitați. În cazul în care fata a călcat strâmb, era trimisă la casa ei, urmând să suporte bârfa satului.

O nuntă la Greaca ține 3 zile (sâmbătă, duminică și luni).

La casa mirelui, ziua de sâmbătă presupune multă pregătire și forfotă. Se sacrifică godacii cei mari și se trage vinul din butoaie. În același timp, la casa fetei, au loc pregătirile pentru primirea oamenilor mirelui, urmând ca seara să aibă loc o ultimă petrecere a fetei alături de cei cu care ea a copilărit.

Primul moment al acestui grandios spectacol este chemarea la nuntă. Pe durata mai multor zile, socrul mare oferă sticle cu vin sau țuică celor vizați de a fi invitați să participe la nuntă. Cu ceva timp în urmă acest moment era însoțit de strigături.

Duminică dimineața se desfășoară alte două momente importante – gătirea miresei și bărbieritul mirelui – cu partea lor de poezie și spectacol, în ciuda faptului că acestea se desfășoară în spații mici care împiedică pe mulți nuntași de a fi spectatorii unor momente frumoase, dar și auditorii unor texte muzicale emoționante:

Ia-ți mireasă ziua bună,

De la tată de la mumă

De la frați de la surori,

De la grădina cu flori.

…………………….

Înainte de a porni spre casa miresei, mirele are datoria de a-și onora nunii. Numai după ce le sărută mâinile și le dăruiește ploconul, îi poftește în fruntea voiosului alai care se îndreaptă apoi spre casa miresei. Nelipsite sunt cântecele lăutarilor presărate cu strigăte și chiote. Odată ajunși, ginerele trebuie să plătească o sumă de bani pentru a vedea și săruta mireasa. Textul cu cea mai mare audiență la public, dar și cel mai emoționant este cântecul miresei centrat pe alegoria transferului dintr-o grădină în altă grădină cu flori.

Cununia religioasă constituie momentul suprem al ceremonialului de nuntă, săvârșirea sfintei taine a cununiei, când cei doi miri, asistați de preoți și de nași, în prezența părinților, a rudelor și a prietenilor, fac legământ de credință și de ajutor reciproc pe viață, cu mâna pe Sfânta Evanghelie.

Celelalte momente ale nunții: gătirea bradului, nuneasca, poftirea la masa mare, împărțirea cadourilor ș.a. nu sunt cu nimic mai prejos decât momentele anterioare, ele păstrând în continuare caracterul lor spiritual, partea lor de contribuție la întreținerea bunei dispoziții a nuntașilor.

Ziua de luni este rezervată îndeosebi rudelor, care petrec până târziu în noapte.

Prilej de bunăvoie și de bucurie, spiritul satiric al românului se face simțit din plin la o nuntă.

La șase săptămâni după nașterea copilului are loc botezul. Duminică dimineața, nașii împreună cu copilul și părinții acestuia merg la biserică pentru încredințarea lui și pentru molifta mamei. Urmează urările pentru noul născut, de sănătate, fericire și viață lungă.

Luni se ia mirul de către nașă. Copilul se îmbăiază într-o apă cu fulgi, mălai și flori pentru noroc și îmbelșugare. Apoi este uns de către nașă cu ulei pentru a fi ferit de boli. La un an, dacă este fetiță i se rupe turta, iar până la trei ani, dacă este băiat i se taie moțul. În ambele ocazii, copiilor li se pune în față o tavă cu diverse obiecte pentru a fi alese de ei. Obiectul ales va reprezenta viitoarele opțiuni pe care le va avea copilul spre o anumită meserie.

Atât ceremonialul botezului, cât și cel al turtei și cumetriei, cunosc momente bine conservate de-a lungul timpului.

Chiar și în zilele noastre, la trei zile după nașterea copilului se pun ursitorile de către soacra mare, în prezența rudelor.

Obiceiurile legate de ceremonialul de înmormântare par să fie cele mai bine păstrate din întreg folclorul românesc. Muzica îndeplinește și ea un rol semnificativ în desfășurarea ritualului legat de marea trecere. Jelirea morților prin muzică are loc la toate popoarele, existența acestei practici fiind atestată și la strămoșii românilor. S-au sesizat unele filiații atât pe linie traco-getă cât și romană. Bocirea morților prin anumite cântece, obicei întâlnit în toate ținuturile românești, datează de la primii locuitori ai acestui pământ, din secole anterioare sintezelor culturale daco-romane.

La Greaca, există o bocire propriu-zisă, individuală, a celor din familie, care are loc indiferent de moment, cu excepția nopților, în general, dar și o bocire rituală care se desfășoară în anumite momente (când se trag clopotele, când se așază mortul în sicriu, când îl scot din casă, când intră în cimitir sau când se îngroapă). În trecut existau indicii și pentru anumite locuri: la cornul casei sau al șurei, la claia cu fân, în grădină.

Bocirea morților este un act tradițional: … așa e legea la noi…a fost de la moși, de la strămoși, nu numai la noi, și obligatoriu trebuie să te cânți…;dacă nu te cânți, zice că e rușine, dar și un mijloc de potolire a durerii morale: dacă te cânți, apoi mai trece, mai iese de la inimă…

Bocetul la Greaca are un caracter improvizatoric, cântându-se cuvintele care-i vin în minte bocitoarei.

În creștinism, cultul morților diferă ca intensitate de la o confesiune la alta, dar ele este prezent în toate bisericile. Este vorba de o deosebită grijă ce se acordă trupului lipsit de viață, pentru că el a fost sălașul sufletului, dar și pentru că a fost sfințit în mai multe chipuri în decursul vieții. Mai mult, el va învia la judecarea viitoare, când se va reuni în chip minunat cu sufletul și astfel, fiind refăcută persoana, aceasta se va înfățișa lui Hristos spre a primi răsplata pentru cele săvârșite în decursul vieții pământești.

Muribundul este pregătit de cei din jur pentru călătoria cea din urmă astfel: se cheamă un preot la căpătâiul lui, spre a-l mărturisi și a-l împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos – garanția vieții veșnice. Apoi, i se dă să țină în mână o lumânare aprinsă (sau se aprinde și este ținută de unul dintre cei din față), pentru ca lumina să alunge întunericul din calea pe care va merge răposatul.

Îndată ce trupul și sufletul s-au despărțit, rudele apropiate sau vecinii spală trupul răposatului sau răposatei (bărbații spală bărbatul, femeile spală femeia). Se aduce îmbrăcăminte nouă , nepurtată, încălțăminte și acoperământ pentru cap și se va așeza mortul întins pe o masă, cu picioarele către ușă, semn că va ieși din casă, că va pleca undeva. Se pregătește coșciugul, se așterne cu pânză curată, nefolosită și frumos împodobită, apoi se pune o pernă pentru căpătâi. Când acestea sunt gata, se așază trupul mortului în sicriu, cu mâinile încrucișate pe piept. Se anunță din vreme preotul despre deces și paracliserul sau cântărețul bisericii. Se trage clopotul, rar, în semn de doliu. Din om în om, întreaga parohie ia cunoștință despre eveniment. Clopotul se trage de câte trei ori, zilnic, până la înhumare.

La casa mortului se adună lume pentru a-l jeli, dar si pentru a-i cere acestuia să ducă vești noi morților despre cei vii, pe care i-a părăsit acum. Jelirea este impresionantă, cu adânci rezonanțe în sufletele celor prezenți, tocmai pentru că se reîmprospătează amintirea unor persoane cunoscute, dar trecute la cele veșnice.

Seara se oficiază mici slujbe funerare, citindu-se din Evanghelie pesajele referitoare la Învierea Mântuitorului și la arătările Sale după înviere. Mortul este priveghiat în tot timpul de către rude, prieteni și cunoscuți.

În a treia zi de la deces are loc slujba de înmormântare. Preotul și cântărețul vin la casa decedatului, slujesc puțin, apoi cu crucea înainte (pe care s-a scris numele decedatului, data nașterii și a morții), se pornește către biserică. Ajunși, se oficiază slujba propriu-zisă a înmormântării, se citesc rugăciunile de dezlegare și se ia rămas bun de la răposat, fiecare zicând: Dumnezeu să-l ierte. Din nou, cortegiul funerar pornește cu crucea înainte, de data aceasta spre cimitir, unde se află groapa pregătită din vreme. După o mică slujbă la marginea gropii, răposatul este învelit tot cu giulgiul. Apoi preotul toarnă ritual Pausul (vin amestecat cu untdelemn) peste trupul mortului, în formă de cruce și presară țărână. Se închide coșciugul și se lasă în groapă. Preotul o pecetluiește în cele patru laturi cu pământ luat cu sapa din buza gropii. Ceilalți aruncă țărână în groapă, apoi se astupă bine, iar la căpătâi se pune crucea, cu scrisul către apus. Orientarea mortului se face cu fața către răsărit. Urmează masa de pomenire la casa răposatului.

Pentru odihna sufletului acestuia, se fac pomeniri la trei zile (odată cu înhumarea), la nouă zile, la trei săptămâni, la 40 de zile, la trei luni, la șase luni, la un an, apoi din an în an până la șapte ani, când numele mortului trece la rând în pomelnicul sau lista de pomenire a morților din respectiva familie sau din neamul său.

Ritualul funerar este bogat și complex, dar prin fiecare secvență sau parte a lui exprimă nădejdea în viața viitoare, în ajutorul sfinților, în rugăciunile celor rămași în viață, pentru că la judecata cea din urmă, răposatul să fie găsit iertat de păcatele lui și vrednic să fie împreună cu sfinții în Rai, în Împărăția lui Dumnezeu.

Balada sau cântecul bătrânesc în terminologia populară reprezintă genul vocal cel mai complex din folclorul românesc, prin dimensiunea, varietatea și bogăția conținutului literar muzical. Termenul de baladă a fost folosit pentru prima dată de poetul Vasile Alecsandri, în culegerile sale de folclor, publicate în anii 1852-1853.

Din culegerile efectuate de Gheorghe și Maria Nițescu în câteva localități ale județului Giurgiu, precum și din consultarea unor publicații ce conțin balade culese pe teritoriul județului de-a lungul anilor, s-a constatat existența a 61 de tipuri tematice din cele 401 semnalate de cercetătorul Alexandru Amzulescu. Numărul de tipuri tematice existente în zonă este mult mai mare deoarece există încă informatori și localități necercetate până în prezent.

De-a lungul timpului, în localitatea Greaca au existat o serie de balade: Șarpele, Antofiță a lui Vioară, Cântarea nunului, Miorița, Ilinca Șandrului ș.a.

Balada Șarpele a fost culeasă de Constantin Prichici la Greaca în anul 1967. Subiectul baladei îl constituie salvarea din gura șarpelui a unui tânăr blestemat încă din leagăn de mama lui să fie supt de șarpe. La țipetele tânărului apare un voinic călare care lovește șarpele, fără să-l omoare. Cuprins de furie, șarpele pornește în urmărirea voinicului, iar acesta, ca să scape, dă foc câmpului și trestiei din baltă, omorând astfel șapele și scăpând pe cel blestemat de la moarte.

Balada Antofiță a lui Vioară a fost culeasă la Greaca în anul 1966. Antofiță, fiul lui Vioară, vrea să se însoare și să facă nuntă mare, pentru aceasta dorind să facă un pescuit special. Tatăl său îi dă voie să meargă oriunde, dar îl oprește de a pescui pe Vidroș. Tânărul nu ascultă, merge la apa Vidroșului și prinde puiul Iudei sau al Vidrei pe care îl chinuie spre a obține vânat. Mama puiului apare imediat și promite mult pește lui Antofiță pentru eliberarea puiului. Acesta îi dă drumul, însă Vidra se răzbună scufundând bărcile și toți pescarii. Antofiță este găsit în viață de tatăl său, agățat de o salcie, dar până acasă moare.

Cântarea nunului culeasă în anul 1961, are ca subiect probele la care este supus mirele domn tânăr de către socrul său bogat atunci când alaiul nunții sosește la casa miresei.

Nașul își ajută finul în toate încercările și până la urmă tatăl fetei este nevoit să cedeze și să-și dea consimțământul. Datorită conținutului ei literar, această baladă, în zona noastră, a pătruns în repertoriul de nuntă cu funcție rituală (cântecul nașului) pierzând o serie de elemente fantastice, acțiunea încadrându-se în limitele realului.

Ilinca Șandrului este fără îndoială cel mai cunoscut subiect de baladă din zona folclorică a județului Giurgiu. Această baladă a fost culeasă la Greaca în anul 1966. Motivul răpirii fetei de către turci este cunoscut la aproape toate popoarele care au avut contacte directe cu acest popor (români, bulgari, unguri, slovaci, ucrainieni) și poate fi considerat tipic pentru relațiile cu otomanii. Ilinca reușește să-i păcălească pe turci, se aruncă în Dunăre și se salvează, urmăritorii ei fiind înghițiți de apă.

Foaie verde a bobului

Jos pe lunca Giurgiului

La casilii Șandrului

Are Șandru, are Șandru fată mare

Garoafă mirositoare

Și mi-o cheamă Ilinca

Murea turcii după ea

Dar ilinca ce-mi făcea

Cofe-n spate că-mi lua

La Dunăre se ducea

Numai apă ca să ia

Pă Dunăre ce-mi vedea

Un caic de turci venea

Și caicul zugrăvit

Cu postav verde-nvelit

Iar Ilinca ce-mi făcea

Îndărăt că se-ntorcea

Mamă măiculița mea

Pitește-mă maică bine

Turcii măi s-apropia

Vântu vezi când îmi bătea

Caicu s-apropia

Mai la mal că se apropia

Iară mă-sa ce făcea

Trei băieți vezi că-mi lua

Și-n grădină se ducea

D-o gropiță că-mi făcea

Iar în groapă ce băga

Băga pietre și butuci

N-avea crezământ la turci

Măi, turcii vezi că-mi sosea

Și la Șandra că-mi venea

Pă seară vezi că era

Dă-mi pă Șandra –ncoa

Pentru Suliman Pașa

Io sunt jalnică pă pământ

Căci Ilinca mi-a murit

Dacă nu-mi credeți cuvântu’

Haide să v-arăt mormântu’

Băi toți turcii că-mi credea

Numai unu’ nu-mi credea

Mărunțel și cumpăvel

Se temea Giurgiu dă el

Acela mâna pă sapă punea

Țărâna-ntr-o parte da

Iar în groapă ce-mi găsea

Găsea pietre și butuci

n-avea crezământ la turci

Îndărăt că-ntorcea

Mâna pă mă-sa punea

Țâța dreaptă că-i cresta

Drept în patru i-o făcea

Măi sare că-i presăra

Să le-o dea pe Ilinca

Pântru Suliman Pașa

Măi da Ilinca ce-mi făcea

La mă-sa că se uita

Unde turcii –o chinuia

Ea odată că ieșea

Măi turcii vezi c-o vedea

Toți în brațe mi-o lua

Măi toți vezi mi-o săruta

La caic cu ea mergea

Mă-sa vezi că rămânea

Singurică și plângea

Și vezi cât se văieta

În caic ce mi-o punea

Pân caic mi să-mplimba

O mil loc mergea

Ea din gură ce zicea

Turcilor iacalilor

Mai mari mustafalilor

Dați-mi drumu’ la dreapta

Să-mi împletesc cosița

Că pașa cân’ m-o vedea

Inimioara i-oi seca

Mai da turcii ce făcea

Drumu la dreapta că-i da

Slobodă mi se vedea

Înc-o milă dă loc mergea

Ea din gură ce zicea

Dați-mi drumu și la stânga

Că Pașa cân’ m-o vedea

Inimioara i-o seca

Drumu la stânga că-i da

Slobodă mi se vedea

Pân caic mi se-mplimba

Crucea dreaptă că-mi făcea

Ea din gură ce zicea

Decât slujnică la turci

Mai bine masă la știuci

Măi odată că-mi sărea

La fundu’ apii intra

Măi să vezi cum fugea șerpește

Turcii măi tot săcurește

Care cum turc îmi sărea

La fundu apii intra

Nici unu nu mai ieșea

Mamă măiculița mea

Dăscuie mamă ușa

Că ți-a venit Ilinca

Iar mă-sa ce zicea

Fugi de-aici vecina mea

Că tu nu ești fata mea

Fata mea-i roabă la turci

Măi la fereastră cân’ să da

Să dezlumină casa

Atunci mă-sa-ncredea

Că i-a venit Ilinca.

(culeasă de la Dumitrache Gheorghe,86 ani, vechi lăutar al satului)

Miorița, capodopera folclorului românesc, publicată pentru prima dată de Vasile Alecsandri în 1850, are o răspândire pe tot teritoriul locuit de români, la Greaca fiind culeasă în anul 1973 o variantă a acesteia.

Principalii păstrători ai tradiției cântecului epic în zona Giurgiu, respectiv Greaca, sunt lăutarii, care pot fi profesioniști sau care practică lăutăria ca profesie anexă. De-a lungul câtorva secole, aceștia au preluat din popor cântecele preferate de cei care urmau să le asculte și le-au redat, cu unele intervenții care ne sugerează un anumit fel de interpretare, îmbogățit și integrat în posibilitățile sale.

După cum se atestă în documentele istorice, primele mențiuni despre prezența lăutarilor apar în secolul al XVI-lea, mai precis la 1567-1568, într-un uric în dublu exemplar emis de cancelaria domnitorului Petru Șchiopu (1559-1568) în care lăutarii fac parte din categoria robilor legați de moșiile marilor boieri. Ca și ceilalți robi meșteșugari, lăutarii erau considerați adevărate valori deoarece prețul acestora era foarte ridicat și nu oricine își permitea să-i cumpere. La mijocul secolului al XVII-lea, după modelul organizării celorlalte bresle meșteșugărești, lăutarii încep și ei să-și creeze propriile lor organizații conduse de vătafi. Odată cu apariția acestor forme de organizare, lăutarii au creat anumite școli în care copiii lor deprindeau meșteșugul lăutăriei. Legea din 29 octombrie 1866, urmată de ordinul ministrului N. Krețulescu din 4 apilie 1873, a desființat breslele, dar aceste școli și-au continuat activitatea și după această dată, contribuind la formarea unor organizații de lăutari și menținerea ca puternice centre lăutărești a unor localități, celebru fiind centrul lăutăresc de la Naipu, condus de Nicolae Grigoraș sau Nicolae Ștreangă, cum i se mai spunea în sat.

În majoritatea cazurilor, lăutăria se învăța în familie de la unul din părinți sau de la o rudă apropiată.

În Greaca au existat lăutari valoroși, câștigători ai unor concursuri naționale, cu imprimări în arhiva Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice. Numele formației reprezentative a lăutarilor din Greaca, atât din trecut cât și din prezent, este ZANGU.

Balada populară în comuna noastră trăiește și astăzi prin intermediul unor valoroși purtători de folclor (ce-i drept, foarte puțini). Spre deosebire însă de trecut (20-30 de ani în urmă), când acest gen mai făcea parte încă din repertoriul ce se cânta la diferite petreceri, în zilele noastre a dispărut. La generațiile noi balada a încetat să mai ocupe un loc preferențial.

Având în vedere acest fenomen obiectiv de dispariție treptată a baladei populare, este necesar să existe un sistem de cunoaștere, valorificare și păstrare a acestor minunate creații folclorice. În primul rând este important ca balada să fie inclusă în mai mare măsură în repertoriul diferitelor spectacole și concursuri de muzică populară organizate în localitățile județului Giurgiu, ca notă specifică zonei folclorice, ținând seama că ea deține o pondere importantă în cadrul creațiilor autentice.

CAPITOLUL VI

GREACA DE ASTĂZI

Comuna Greaca este una din cele mai cunoscute așezări ale județului, atât pe plan național, cât si internațional. Această afirmare a început în urmă cu mai mulți ani, atunci când aici funcționa renumita Stațiune de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă, și continuă acum prin concursurile naționale și internaționale de pescuit sportiv de crap, care se organizează pe lacurile comunei dar mai ales cu DOMENIUL GREACA, situat o distanță mică față de București și se întinde pe o suprafață de 32 de hectare si este aflat foarte aproape de intrarea in localitatea Greaca. Resortul include un conac cu arhitectura neoromaneasca (fostul conac a lui D. R. Ioanițescu), un restaurant cu bucătărie româneasca si mediteraneana, o crama si doua piscine exterioare. De asemenea, dispune de 15 camere și 1 apartament pentru cazare. Camerele spațioase sunt decorate în tonuri pastelate, iar detaliile florale și mobila albă, din lemn masiv creează o ambianță plăcuta. Întreg domeniul este o adevărată oază de liniște, de relaxare.

Discutând în trecut cu primarul MIHAI BIVOLARU, a cărui activitate este extrem de apreciată de locuitorii celor trei sate, dovada în acest sens fiind faptul că a fost numit în această funcție, la începutul anului 1990 de FSN, funcție pe care a ocupat-o până în 1992. La primele alegeri democratice, din mai 1992 a fost ales oficial în această funcție din primul tur, pe listele actualului PSD, partid din care a făcut parte până în anul 2005, când a trecut la PNL. Mihai Bivolaru, a câștigat, apoi, fără emoții și alegerile din 1996, 2000, 2004 și 2008, an în care a ieșit învingător tot din primul tur de scrutin electoral, și în prezent cu FLORENTIN SURDULEASA (PSD), aceștia au declarat :

Școlile au fost aduse în urma reabilitărilor efectuate, cu fonduri proprii și de la Ministerul Educației, Cercetării și Tneretului, la un înalt standard de confort. Au ferestre și uși termopan, centrală termică, laboratoare moderne, sală de sport. Investiția a fost de peste 5,5 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei de la Primărie. Școala Greaca a fost dotată în anul 2006 cu un microbuz Mercedes Sprinter pentru transportul elevilor , în 2011 și 2015 cu alte 2 microbuze școlare. Banii au venit de la Ministerul Educației, cu sprijinul direct al prefecturii, sprijin pentru care toți locuitorii comunei îi sunt recunoscători.

Pentru Biserica de la Puțu Greci, în 2007 au fost alocate fonduri de 1,5 miliarde lei pentru refacerea picturii, și tot în acest an, cu fonduri guvernamentale, se vor monta instalații de încălzire centrală pentru toate cele trei parohii și, vom reface capela și picturile în celelalte două biserici.

Căminul Cultural Greaca (este folosit mai mult ca discoteca, pentru tineri, dar în care se susțin și unele spectacole de circ, teatru și muzică de către artiști din București, printre ultimii oaspeți de seamă numărându-se celebra actriță Stela Popescu, cântăreața de folclor Steliana Sima) a fost dotat tot din fondurile Primăriei (peste un miliard lei) cu geamuri și uși termopan, s-a refăcut acoperișul și a fost procurat mobilier.

Cea mai mare realizare rămâne însă sprijinul pe care l-am acordat Academiei Române, instituție care a preluat cele 364 ha ale fostei Stațiuni Vini-Viticole, prin Legea nr. 247/2007, în vederea revitalizării plantației de vie și a producției de vinuri, marca Greaca, care era cândva mândria locuitorilor noștri, a județului Giurgiu și de ce nu, a întregii țări.

Strategia de dezvoltare locală va urmări dezvoltarea durabilă a comunei Greaca, prin valorificarea potențialului local, în așa fel încât să reducem cât mai rapid diferențele dintre comuna românească și cea europeană. Greaca trebuie să se dezvolte ca un sat european, în domeniile: infrastructură, industrie, agricultură, servicii publice, educație, sănătate, asistență socială etc. Pe lângă potențialul local este necesar să atragem surse publice și private. Numai astfel vom putea să realizăm modernizarea prin pietruire și asfaltare a tuturor drumurilor comunale, realizarea cu fonduri europene a rețelei de alimentare cu apă a tuturor satelor (investiția costă aproximativ 40 miliarde lei), realizarea rețelei de canalizare și a stației de epurare și tratare a apelor reziduale, construirea unei săli de sport în curtea școlii și dotarea sa cu mobilierul adecvat, reabilitarea si dotarea cu aparatură ultramodernă a dispensarului uman, finalizarea lucrărilor de reabilitare a rețelei de iluminat public, realizarea unor alei pietonale la standardele și normele UE, construirea unui complex social, care să cuprindă un cămin-azil, pentru bătrânii comunei și dotarea acestuia cu strictul necesar, înființarea Serviciului de Gospodărire Comunală și dotarea acestuia cu: tractor, remorca de 6 tone, vidanjă etc.

Oportunități de investiții:

Agricultură: suprafața cultivată cu cereale acoperă 1607 ha, iar cea cultivată cu plante tehnice 326 ha, clima și solul locului recomandând culturile de grâu, porumb, orz, orzoaică și floarea soarelui. Sunt necesare însă investiții în dotarea cu mașini și utilaje performante de lucru, și în amenajarea unor centre de colectare, prelucrare și valorificare a produselor agricole. Suprafața cultivată cu legume este de cca. 90 ha, cultivându-se în special tomate, ardei, fasole, mazăre, ceapă, usturoi. Sunt necesare investiții în amenajarea unor sere și solarii, a unor sisteme moderne de irigații, mașini și utilaje performante de cultivare a legumelor, dar și centre de prelucrare a acestora. Se pot realiza investiții în dezvoltarea viticulturii, în prezent suprafața cultivată cu viță-de-vie (soiuri hibride) fiind de 239 ha. Este necesară amenajarea unui centru de colectare și prelucrare a strugurilor. Zona fiind declarată integral ecologică, apicultura este o altă ramură economică în care  se pot realiza investiții.

Industrie: există la nivelul comunei suficientă forță de muncă calificată și necalificată, pentru a face posibilă amenajarea unor ateliere de confecții textile și încălțăminte.

Turism: investiții de succes se pot realiza și în dezvoltarea turismului și agroturismului: pot fi amenajate pensiuni, moteluri, restaurante, case de vacanță. În acest domeniu s-au realizat investiții în dezvoltarea pescuitului sportiv pe lacurile din apropierea satului Puțu Greci. Aici se desfășoară diverse concursuri de pescuit sportiv printre care și concursurile anuale "Crapul de aur" și "Carasul primăverii" concursuri care atrag foarte mulți pasionați ai pescuitul sportiv.

La această dată, în Greaca figurează 40 de firme, ceea ce înseamnă foarte mult pentru comuna noastră.

CAPITOLUL VII

APLICAȚII DIDACTICE

PROIECT PENTRU

DESCOPERIREA VALORILOR CULTURALE LOCALE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GREACA

Localitatea Greaca, județul Giurgiu

Cod 087120

Telefon / Fax: 0246246030

Mediul în care se afla unitatea școlară – rural

Număr de elevi și preșcolari – 205

INFORMAȚII DESPRE PROIECT

Titlul proiectului – NOI SUNTEM VESTIȚI

Durata proiectului – 5 săptămâni

PRODUSUL – O REVISTĂ DESPRE ISTORICUL ȘI TRADIȚIILE LOCALITĂȚII (ISTORIE ȘI TRADIȚIE)

ARGUMENT

Acest proiect oferă elevilor posibilitatea de a însuși cunoștințe de istorie locală folosind categorii specifice de surse istorice. De asemenea, mai oferă posibilitatea de a se familiariza cu elementele de port, obiceiuri, tradiție, credințe și valori specifice localității Greaca din județul Giurgiu.

Cunoscând locul natal, elevii îl vor iubi mai mult și mai profund.

Ne propunem :

realizarea unei reviste despre istoria și tradițiile localității diverse expoziții ;

să ne întâlnim cu bătrânii satului care au petrecut evenimente importante;

să nu trecem indiferenți pe lângă monumentele construite de înaintași, ci să le vizităm și să le cunoaștem semnificația și importanța.

Obiective generale :

Descoperirea valorilor culturale din localitatea Greaca (istoric, obiceiuri, tradiții și ceremonialuri) prin colaborare, prin lucru în echipe, utilizând metode tradiționale și moderne de cercetare.

Dezvoltarea abilităților de gândire critică și învățare activă prin colaborare

Obiective specifice:

cunoașterea și popularizarea la nivel zonal/național a valorilor culturale din localitatea Greaca prin intermediul lucrărilor realizate de elevi;

polarizarea unui număr cât mai mare de talente în vederea promovării culturii locale atât în perimetrul școlii cât și în afara lui;

cultivarea respectului pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor locale

educarea elevilor în spiritul respectului pentru adevăr și pentru reflectarea obiectivă a realității.

Grupul țintă este alcătuit din:

15 elevi de clasa a VI-a

Coordonator – director/profesor diriginte – NEAGU GEORGETA

Membrii grupului țintă:

manifestă dorință de cunoaștere, dorință de descoperire și de cercetare, curiozitate, interes și receptivitate față de nou;

se exprimă corect și expresiv în limba română;

au simț critic;

manifestă respect pentru valori;

au îndemânare în utilizarea calculatorului;

sunt talentați în domeniul artelor.

ACTIVITĂȚI:

Activitatea nr.1

Titlul activității: Învățarea prin descoperire

Tipul activității: atelier de aplicație

Data/perioada de desfășurare: săptămâna 1

Locul desfășurării: laboratorul de informatică

Număr de participanți: 15 elevi

Responsabil: prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii din grupul țintă și elevii școlii

Mijloace: Monografia Comunei Greaca, diferite publicații despre comună, Internet etc.

Învățarea prin descoperire. În funcție de sarcina de lucru primită, elevii vor descoperi: ce tip de cărți trebuie consultate, unde trebuie căutate informațiile despre valorile culturale locale, opinia despre calitatea informațiilor, în ce alte surse de informații ar mai putea găsi cunoștințe noi.

Activitatea nr.2

Titlul activității: Jurnalist pentru o zi

Tipul activității: vizită la bunici/bătrânii satului

Data/perioada de desfășurare: săptămâna II

Locul desfășurării: casele bătrânilor

Număr de participanți: 15 elevi și 1 cadru didactic

Responsabil: Prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii și cadrele didactice

Mijloace: aparat foto, materiale consumabile

Modalități de evaluare: scrierea de articole, realizarea de albume foto, panouri, expuneri legate de valorile culturale locale

Brainstorming. Se vor sistematiza informațiile pornind de la întrebările:

Ce cunoștințe s-au confirmat?

Ce convingeri au fost infirmate?

Ce noutăți au descoperit de la bătrânii satului?

Ce subiecte prezintă suficient interes?

Prin ce se diferențiază de tradițiile altor localități?

Care este responsabilitatea față de valori?

Activitatea nr. 3

Titlul activității: Istorie

Tipul activității: Excursie tematică

Data/perioada de desfășurare: săptămâna 3

Locul desfășurării: Greaca

Număr de participanți: 15 elevi și 1 cadru didactic

Responsabil: prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii și cadrele didactice

Mijloace: aparate foto

Modalități de evaluare:

realizarea de albume foto, panouri, expuneri, articole

Ghidul meu turistic

Brainstorming. Se va realiza structura unui ghid turistic, care, de obicei, conține următoarele capitole: poziționarea geografică a localității, relieful, istoria, economia, cultura (limbă, tradiții culturale,monumente, personalități), turismul acesteia.

Elevii și cadrele didactice vor fi împărțiți pe echipe și vor primi diferite sarcini: dialoguri cu persoanele avizate, colecționarea de materiale informative și didactice, realizarea de fotografii (după natură, istorice, geografice, etc.) și desene după natură (la fața locului).

Se va face astfel consolidarea cunoștințelor acumulate la clasă, la orele de istorie, geografie, literatură, științe ale naturii, desen, etc.

Activitatea nr. 4

Titlul activității: Selectarea informațiilor

Tipul activității: lucrul pe grupe/echipe

Data/perioada de desfășurare: prima parte din săptămâna 4

Locul desfășurării: laboratorul de informatică

Număr de participanți: 15 elevi

Responsabil: prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii/cadrele didactice

Mijloace: portofolii, imagini, mape de lucru,

Modalități de evaluare: prezentarea și comentarea materialelor adunate și selectate în mapele de lucru: proiectul, portofoliul, jocul teatral, studiul de caz, aplicațiile practice: articolul.

Învățarea reciprocă/Învățarea prin cooperare. Se va lucra în perechi. Fiecare partener va avea sarcina de a spune/scrie câte cinci idei legate de o temă dată

Apoi elevii vor avea sarcina de a ierarhiza informațiile în funcție de importanța lor.

Floarea de nufăr . Se vor forma grupe de elevi. Fiecare grupă va avea sarcina de a emite cât mai multe idei/de a transmite cât mai multe informații pe care le vor ierarhiza în funcție de relevanța lor.

Activitatea nr.5

Titlul activității: Relaționarea informațiilor

Tipul activității: Activitate pe grupe

Data/perioada de desfășurare: a doua parte din săptămâna 4

Locul desfășurării: laboratorul de informatică

Număr de participanți: grupul țintă și cadre didactice

Responsabil: prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii/cadrele didactice

Mijloace: mape, portofolii, proiecte

Metoda Turului galeriei. Fiecare grupă va prezenta proiectul care trebuie să fie conform cu etapele de realizare stabilite.

Activitate pe grupe. Se vor forma grupe de elevi. Fiecare grupă va avea de realizat un micro-proiect pe baza următoarelor puncte:

tipuri de cunoștințe implicate

conexiunile realizate între informații;

cunoștințele nou rezultate în urma conexiunilor realizate

Activitatea nr. 6

Titlul activității: Suntem aproape de final…

Tipul activității: atelier de lucru (realizarea unei reviste despre valorile locale)

Data/perioada de desfășurare: săptămâna 5

Locul desfășurării: cabinetul de informatică

Număr de participanți: 15 elevi și 1 cadru didactic

Responsabil: prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii și cadrele didactice

Mijloace: Se procedează la organizare și la împărțirea sarcinilor pe domenii în vederea elaborării materialului de sinteză și a versiunii finale a documentului descriptiv

echipa jurnalistică

echipa foto

echipa grafică

echipa managerială

coordonatori

Modalități de evaluare:

Se va analiza:

modul de structurare a programului de lucru

criteriile de selectare a informațiilor, imaginilor pentru a răspunde cerințelor proiectului

modul în care stilul corespunde tipului de informații

Joc de rol

Fiecare echipă va fi desemnată prin tragere la sorți. Bilețelele vor conține separat: rolul fiecăruia în echipa de redactare, atribuții ale membrilor echipelor de redactare și reguli de comportament. Echipele de lucru se vor stabili prin corespondența între rol, atribuție și regulă de comportament și vor construi strategia de lucru a echipei redacționale din care fac parte.

Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie să îndeplinească următoarele calități:

claritate (expunere sistematizată, concisă și ușor de înțeles);

corectitudine (respectarea regulilor gramaticale de sintaxă și topică);

proprietate (utilizarea celor mai potrivite cuvinte pentru a exprima mai exact intențiile autorului);

puritate (utilizarea cuvintelor admise de vocabularul limbii literare);

precizie (utilizarea doar a acelor cuvinte și expresii necesare pentru înțelegerea comunicării);

concizie (exprimare concentrată pe subiectul comunicat, fără divagații suplimentare);

naturalețe (exprimare firească, fără căutarea forțată a unor cuvinte);

demnitate (exprimarea prin cuvinte sau sintagme care nu aduc atingere moralei și bunei cuviințe);

armonie (obținerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte și expresii corespunzătoare);

finețe (folosirea unor cuvinte și expresii prin care se exprimă indirect gânduri și sentimente).

Activitatea nr. 7

Titlul activității: Expoziții de materiale realizate de elevi

Tipul activității: Diseminare

Locul desfășurării: Școală

Număr de participanți: grupul țintă și cadre didactice

Responsabil: Prof. GEORGETA NEAGU

Beneficiari: elevii și cadrele didactice

Mijloace: materialul sinteză și versiunea finală a documentului descriptiv, fotografii, afișe, albume

Modalități de evaluare: REVISTA, Expoziții de fotografii, CD-uri

Elevii și cadrele didactice vor organiza expoziții la școală în vederea prezentării materialelor realizate pe parcursul celor 5 săptămâni.

Cu acest prilej, se pot crea parteneriate cu alte școli în scopul comunicării și al schimbului de experiență.

REZULTATE AȘTEPTATE ÎN URMA ACESTUI PROIECT

Readucerea la viață, păstrarea și promovarea valorilor localității Greaca

Ca urmare a acestor activități elevii din grupul țintă vor învăța despre faptele istorice și legendele locale, despre obiceiurile și credințele localității Greaca, își vor pune în valoare creativitatea, personalitatea, originalitatea și își vor dezvolta ambiția și spiritul de competiție.

Elevii școlii vor beneficia de acces periodic la informația furnizată de colegii lor; aceștia se vor ambiționa și ei pentru a contribui cu materiale și informații despre localitate;

Comunitatea/Părinții vor observa schimbări în comportamentul elevilor, dar și o preocupare în plus față de activitățile școlare și extrașcolare.

ANEXE

ARTICOL DIN 14 SEPTEMBRIE 1929

INAUGURAREA NOII ȘCOLI

AFIȘ INAUGURARE ȘCOALA NR. 2. ROBĂNEȘTI

PETIȚIE ADRESATĂ MINISTRULUI INSTRUCȚIUNII PUBLICE

26 IULIE 1929

Fotografii realizate în perioada 1905-1940

CU BARCA PE BALTA GREACA

LA PESCUIT PE BALTA GREACA

PREOTUL ILIE ANDREESCU

NUNTA LA GREACA

LA ȘCOALĂ

ÎN FAMILIE LA GREACA

MIJLOACE DE TRANSPORT ÎN GREACA

BISERICA ÎN 1950

FARMACIA ÎN 1956

LA FÂNTÂNI

CONSTRUCȚIA UNEI CASE

POMANA LA CIMITIR

ÎN LEAGĂN, DE PAȘTI

LĂUTARII SATULUI

PETRECERE CÂMPENEASCĂ

Fostul sediul central al Stațiunii de

Productie Viti-Vinicolă (Conacul Gorski) – 2003

SOIURI DE VIȚĂ DE VIE CREATE ÎN CADRUL STAȚIUNII DE CERCETARE VITI-VINICOLE GREACA

Biserica Greaca 2003

Crucea din curtea bisericii 2003

La aghiazmă, de Bobotează, la fântână și pe valea fântânii 2008

Colindul de Florii 2009

BIBLIOGRAFIE

Arhive:

Arhivele Bisericii Greaca

Arhivele Naționale Istorice Centrale, București (Condica Mănăstirii Mislea)

Arhiva Școlii Gimnaziale nr. 1 din localitatea Greaca, județul Giurgiu

Arhiva Primăriei Greaca, județul Giurgiu

Documente publicate:

Călători străini despre Țările Române, vol. I, Editura Științifică, București, 1968

Publicații de istorie:

Revista Cultură și civilizație la Dunărea de Jos, Comitetul de Cultură si Educație Socialistă si Muzeul Județean Călărași, Călărași, 1985

Magazin istoric anul XXII, nr.10(259), octombrie, 1988

Lucrări de specialitate:

Ajităriței, Nicolae, Documente privind Răscoala din 1907 în județul Giurgiu, Muzeul Județean Giurgiu, Arhivele Statului Filiala Giurgiu.

Alecsandri, Vasile, Poezii populare, Editura Tineretului, București 1960.

Bălan, Ion, Ancu, Damian, Giurgiu-momente istorice, București, 1995.

Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997.

Căpățână, Dan, Ilinca, Nicolae, Giurgiu-mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1986.

Comișel,Emilia, Contribuții la cunoașterea eposului popular cântat, București, 1962.

Ciobanu,Gheorghe, Lăutarii din Clejani. Repertoriu și stil de interpretare, Editura Muzicală a Uniunii compozitorilor, București, 1969.

Enache, Constantin, Municipiul Giurgiu-Compendiu monografic, Editura Universul familiei, 2005

Giurescu, Dinu,C., Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Ferdinand, Editura Humanitas, București, 2000.

Gane, Constantin, Trecute vieți de doamne și domnițe, vol. I, Editura Universitas, Chișinău, 1991.

Ghencea , Cristian,C., Din trecutul culturii muzicale românești, Editura muzicală, București, 1965 Marian, S.Fl., (Trilogia Vieții), I, Nunta la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995.

Marian, S.Fl., , (Trilogia Vieții), II, Nașterea la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995.

Marian, S.Fl., , (Trilogia Vieții), III, Înmormântarea la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995.

Neagu, Ionel, Monografia comunei Greaca, Giurgiu, editura Codrion, Turda, 2008.

Nițescu, Gheorghe, Nițescu, Maria, Balada în zona folclorică Giurgiu, Centrul de Conservare și valorificare a tradiției populare al județului Giurgiu, Editura Tentant, 1997.

Păun, Ștefan, Didactica istoriei, Editura Corint, București, 2003.

Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în sec. XX, Editura Paideia, București 1999.

S.Fl., Marian, (Trilogia Vieții), I, Nunta la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995

S.Fl., Marian, (Trilogia Vieții), II, Nașterea la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995

S.Fl., Marian, (Trilogia Vieții), III, Înmormântarea la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995

Stan, Alexandru, Remus Rus, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.

xxx Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Greaca (1959-1989), Redacția de Propagandă Tehnică Agricolă. București, 1989.

xxx Geografia Județului Giurgiu, Inspectoratul Județean Giurgiu, Casa Corpului Didactic, 1981.

xxx Istoria României, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1964.

xxx Istoria pescuitului și a pisciculturii în România, Editura Academiei, Bucuresti, 1964.

Dicționare:

Mic Dicționar Enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1978.

Dicționar istoric, Editura Fundației Culturale Dimitrie Bolintineanu, 2002.

Marele Dicționar Geografic al României, vol. IV, București, 1901.

Presă:

Jurnal Giurgiuvean – săptămânal al județului Giurgiu, 12 iunie 2007

Jurnal Giurgiuvean – săptămânal al județului Giurgiu, 21 aprilie 2008

Site-uri

http://primariagreaca.ro/index.php?rewriteparam=prezentare_locala

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Greaca,_Giurgiu

http://www.constientizarerurala.ro/comunitati-durabile/102-greaca

http://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4%82RIA+GREACA/61173

https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83scoala_%C8%9A%C4%83r%C4%83neasc%C4%83_din_1907

http://www.didactic.ro/