Monografia Comunei Ghercesti
Cuprins
Introducere
1. DATE ȘTIINȚIFICE
1.1 Monografia sociologică
1.2 Școala sociologică de la București
1.3 Școala sociologică de la Craiova
2. CONDIȚII NATURALE
2.1 Cadrul geografic
2.2 Relieful
2.3 Hidrografia
2.4 Clima
2.5 Fauna și flora
3. ISTORIA AȘEZĂRILOR
3.1 Ghercești
3.2 Teișani
3.3 Gârlești
3.4 Ungureni
4. STRUCTURA SOCIO – DEMOGRAFICĂ
4.1 Structura populației pe sexe
4.2 Structura populației pe grupe de vârstă
4.3 Structura etnică și confesională a populației
4.4 Structura populației în funcție de starea civilă
5. INSTITUȚII OFICIALE ȘI ACTIVITĂȚI ECONOMICE
5.1 Instituții
5.1.1Primăria și organizarea administrativă a comunei Ghercești
5.1.2 Căminul cultural
5.1.3 Școala
5.1.4 Biserica
5.1.5 Centrul de sănătate
5.1.6. Poliția
5.2 Activități economice
5.2.1Reformele agrare și colecrivizarea agriculturii
6.CIVILIZAȚIA ȘI VIAȚA SPIRITUALĂ TRADIȚIONALĂ
6.1 Gospodăria țărănească
6.2 Portul popular tradițional
6.3 Ocupații tradiționale
6.4 Datini și Obiceiuri
6.4.1 Nașterea
6.4.2 Căsătoria
6.4.3. Înmormântarea
7. GHERCEȘTI – DRUM SPRE VIITOR
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Fiu al comunei Ghercești și ghidat de citatul lui Nicolae Iorga, un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaste părinții, am ales să realizez monografia comunei Ghercești în ideea de a afla atât originile adânci ale comunității din care fac parte, cât și istoricul locului natal.
Așa cum spunea și Dimitrie Gusti, monografia sociologică este un studiu amănunțit al vieții sociale, viață ce poate fi înțeleasă doar prin raportarea acesteia la toate sferele pe care le conține: economică, socială sau politico-administrativă, între acestea existând o interdependeță.
Studierea specializării sociologie a fost cea care și-a pus amprenta asupra modului de meu de a privi aceasta comună, a trezit în mine interesul pentru a desluși caracteristicile definitorii ale satului în care imi duc existența.
Prin lucrarea de față, care îmbracă forma unei sinteze, mi-am propus să-mi îndrept atenția asupra problemelor ce țin de istoria, economia, demografia sau etnografia localității Ghercești precum și a celor cinci sate aparținătoare: Gîrlești, Teișani, Luncșoru, Ungureni și Ungureni Mici.
Ca si mod de analiză am folosit partea de documentare în bibliotecă, deplasarea pe teren pentru cercetarea la fața locului, dar și studierea datelor puse la dispoziție de portalurile existente pe internet.
Conținul lucrării de față se întinde pe 7 capitole. Consultând literatura de specialitate, în capitolul unu al prezentei teze am tratat aspectele teoretice ale noțiunii de monografie, principalele monografii realizate de Dimitrie Gusti, dar și aportul adus studiului monografic de școala sociologică de la Craiova. Cel de-al doilea capitol este dedicat condițiilor fizico-geografice, unde am conturat principalele caracteristici ale reliefului, rețeaua hidrografica, fauna și flora, dar și condițiile climatice. Conținutul următorului capitol este reprezentat de istoricul asezărilor, capitol ce include și prezentarea unor mărturii arheologice și numismatice ce atestă existența acestor așezări. Cel de-al patrulea capitol prezintă evoluția numerica în timp a populației, dar și o structură a acesteia în funcție de sex, vârsta, religie, etnie sau stare civilă. Capitotul V este unul ce are ca temă centrală prezentarea instituțiilor de seamă ale comunei: primaria, școala, biserica, poliția, centrul de sănătate și căminul cultural. Civilizația și viața spirituală tradițională este titlul purtat de cel de-al șaselea capitol pe care l-am tratat motivat de faptul că dimensiunea culturală a unei epoci are menirea de a conserva și a transmite imaginea societății, generațiilor următoare. Ultimul capitol este o sinteză a lucrărilor ce au dus la modernizarea comunei Ghercești, dar și o prezentare a strategiei de dezvoltare pe termen lung.
Cunoscând trecutul, avem posibilitatea de a întelege mult mai bine prezentul, dar și de a întampina viitorul mult mai încrezatori.
1. DATE ȘTIINȚIFICE
1.1 Monografia sociologică
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, monografia reprezintă un studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și multilateral. Monografia sociologică poate fi interpretată ca sistem sociologic și, concomitent, instrument de lucru, care face realizabilă comparația sistematică dintre teorie și realitate.
În viziunea profesorului Dimitrie Gusti sociologia reprezintă chintesența științelor sociale particulare, având un caracter interdisciplinar; poate rezulta numai în cadrul unor cercetări realizate de echipe ce au în componența specialiști din mai multe domenii, formulând sintagma „sociologia va fi monografică, ori nu va fi".
Monografia sociologică se prezintă ca o sociologie aplicată în care cercetătorului i se impune și implicarea în rezolvarea problemelor sociale pe care le identifică, nu numai munca exclusivă de teren, de culegere a datelor. Aceasta dispune de multe dintre resursele științifice necesare pentru a releva anumite probleme sociale; în acest fel se pot iniția propuneri care să ducă la eradicarea lor.
“Pe lângă analiza unei colectivități umane monografia sociologică își găsește trebuința și pentru cercetarea adâncită a unor probleme sociale, cum sunt sărăcia, pierderea identității naționale, declinul demografic etc. Instrumentele științifice proprii monografiei sociologice împreună cu perspective integralistă a metodei monografice susțin ideea că aceasta reprezintă modalitatea cea mai complexă de investigare, diagnosticare și combatere a aspectelor disfuncționale ale societății românești, în general, și a satului românesc, în special.
Monografia sociologică trebuie să ducă la obținerea unei diagnoze sociale, dând așadar un fundament documentat și competent pentru luarea unor decizii în acțiunile generate de proiectele de dezvoltare. Rezultatele unei cercetări monografice se înscriu concret în dimensiunea pragmatică a sociologiei.”
Cercetarea socială monografică de perspectivă exclude generalizarea, punând accent pe detaliu. Actualmente specialiștii centrați pe cercetarea zonei rurale apelează atât la cercetarea calitativă cât și la cea cantitativă pentru a surprinde realitatea studiată în esența ei.
1.2 Școala sociologică de la București
Școala sociologică gustiană a avut posibilitatea să experimenteze în timp câteva tipuri fundamentale de ipoteze ale cercetării monografice:
“Ipoteza monografiei exhaustive sau integrale, testată și definitivată în campaniile monografice succesive de la Goicea Mare – jud. Dolj (1925), Rușețu – jud. Brăila (1926), Nereju – Vrancea (1927), Fundu Moldovei – Câmpulung (1928), Drăguș – Făgăraș (1929, 1932, 1933, 1938, 1974), Runcu – Gorj (1930), Cornova – Basarabia (1931);
Ipoteza monografiei centrate pe o problemă cheie, experimentată de Institutul Social Banat-Crișana și reluată de cercetările echipelor studențești conduse de D. Gusti după 1934;
Ipoteza „monografiei sumare de sat” și a cercetării comparative a comunităților reprezintă o variantă mai restrânsă a monografiei centrate pe o problemă-cheie, focalizată pe 4 teme: sănătate, muncă, minte și suflet;
Ipoteza monografiei sociologice cu și fără sat pilot;
Ipoteza monografiei tematice.”
„Între anii 1946–1965 practicarea sociologiei și, implicit, a cercetărilor monografice a fost interzisă în România, datorită percepției acesteia ca o știință reacționară. Abordările monografice ale comunităților rurale sau urbane au putut fi reluate abia după schimbările politico-ideologice intervenite în 1965. Din acel moment, cercetarea de tip monografic a cunoscut un ușor reviriment, exemple putând fi în acest sens cercetările din zonele urbane Slatina, Brașov, Vaslui, cele din Gârbău și Bucium (Sălaj) etc.
Astăzi, se poate vorbi de existența unei tendințe sau mai precis a unei directive pragmatice a unor instituții de nivel local, județean sau chiar național, care solicită elaborarea de monografii. Astfel, la nivelul comenzii sociale, monografiile devin o necesitate pragmatică, rezultatele obținute în urma acestor investigații fiind chemate să fundamenteze elaborarea unor programe de dezvoltare viabile a comunităților rurale studiate.”
O analiză în paralel a monografiei din zilele noastre și cercetarea moografică realizată de profesorul Dimitrie Gusti evidențiază faptul că cea din urmă a fost una de pregătire a specialiștilor pentru a se preocupa de realitatea socială din perspectiva științifică.
“Faptul că Școala sociologică bucureșteană și-a generalizat practica de cercetare monografică și a prezentat-o sub forma unor manuale, studii, ghiduri și introduceri metodice, a facilitat difuzarea largă a tehnicii monografice în sânul comunității științifice și extra-științifice, depășind stadiul de meșteșug privat, transmis pe căi informale unui număr limitat de cercetători. Existența acestor sinteze de metode și tehnici monografice (…) a determinat dezvoltarea unei ample mișcări monografice în interiorul și dincolo de granițele sociologiei, pe terenul altor discipline sociale, ca și în cercuri de intelectuali nesociologi (învățători, preoți, medici, ingineri, funcționari etc.)”
Școala sociologică de la București și-a concentrat atenția asupra monografiilor rurale, aceasta centrare fiind explicată de Henri H. Stahl prin aceea că la vremea respectivă, majoritatea populației României își ducea existența în mediul rural.
Cercetările monografice realizate sub indrumarea lui Dimitrie Gusti se concentrează asupra unei comunități în ansamblu corelând toate cadrele și manifestările vieții sociale. In decursul timpului, monografiei exhuastice a lui Dimitrie Gusti, i s-au și alte modele de cercetare monografică, ce sunt cunoscute azi drept monografia centrată pe problemă, monografia sumară și tipologică și monografia zonală.
“Dimitrie Gusti a regândit într-o manieră originală monografia ca metodă de cercetare și a fundamentat științific teoria monografiei sociologice. Astfel, în concepția să, realitatea socială nu poate fi studiată în integralitatea ei decât dacă se iau în considerare cadrele care o susțin cât și manifestările constitutive (economice și spiritual) și regulative (juridice și politice), rezultate în urma exercitării voinței umane. Raporturile dintre cadre, dintre manifestări, dintre acestea două se exprimă prin ceea ce Gusti a denumit “legea paralelismului sociologic”
Printre criteriile teoretico-metodologice care au îndrumat cercetarea monografică a Școlii de la București, se enumeră:
“Monografia sociologică nu este o simplă culegere de fapte, ci vrea să construiască și să întemeieze pe ele considerații teoretice ale științei.
Monografia sociologică nu este o strângere întâmplătoare de material, care nu poate duce decât la o colecție de date fără legătură organică între ele.
Monografia sociologică este o metodă având ca obiect de cercetare unități sociale pe care le studiază într-o ordine sistematică și, chiar, organică, de la condițiile de viață la manifestările lor.
Monografia sociologică este, în concepția lui Gusti, un mijloc perfecționat de observație, care îmbină intuiția, trăirea și înțelegerea cu măsurătoarea, statistică și reconstituirea trecutului. Ea presupune o nouă ordine metodologică, în care observației directe și sistematice îi revine primul loc, în ansamblul tehnicilor și procedeelor de cercetare.”
În concepția lui Dimitrie Gusti, pentru a atinge esența lucrurilor, a proceselor sociale, o observație monografică trebuie să se desfășoare după anumite reguli printre care se pot enumera:
“Observația să fie „sinceră, obiectivă”;
Observația trebuie să fie „axată”, adică pătrunzătoare și „completă”, cuprinzătoare;
Observația trebuie „controlată” și „verificată”, ceea ce îi conferă calitatea de experiment. Observațiile trebuie repetate și confruntate pentru a obține „siguranță asupra faptului cercetat”;
Observația monografică trebuie să fie „colectivă”, „să facă apel la cât mai mulți logică este o metodă având ca obiect de cercetare unități sociale pe care le studiază într-o ordine sistematică și, chiar, organică, de la condițiile de viață la manifestările lor.
Monografia sociologică este, în concepția lui Gusti, un mijloc perfecționat de observație, care îmbină intuiția, trăirea și înțelegerea cu măsurătoarea, statistică și reconstituirea trecutului. Ea presupune o nouă ordine metodologică, în care observației directe și sistematice îi revine primul loc, în ansamblul tehnicilor și procedeelor de cercetare.”
În concepția lui Dimitrie Gusti, pentru a atinge esența lucrurilor, a proceselor sociale, o observație monografică trebuie să se desfășoare după anumite reguli printre care se pot enumera:
“Observația să fie „sinceră, obiectivă”;
Observația trebuie să fie „axată”, adică pătrunzătoare și „completă”, cuprinzătoare;
Observația trebuie „controlată” și „verificată”, ceea ce îi conferă calitatea de experiment. Observațiile trebuie repetate și confruntate pentru a obține „siguranță asupra faptului cercetat”;
Observația monografică trebuie să fie „colectivă”, „să facă apel la cât mai mulți specialiști”, fructificând avantajele muncii colective față de cea individual;
Observația trebuie să fie „informată și pregătită”. Observatorul trebuie să cunoască ceea ce s-a scris semnificativ în legătură cu problema cercetată, să cunoască toate „instrumentele tehnice” ale documentării;
Observația trebuie să fie „intuitivă”, adică să exprime „o sesizare, o stăpânire și o pătrundere în interiorul obiectului”, întrucât obiectul sociologiei are aceeași esență cu ființa cercetătorului și, deci, realitatea socială este dotată cu un „înțeles obiectiv”, care poate fi surprins „simpatetic prin trăire sau pe cale intelectuală”, fără a fi deformat;
Obligativitatea comparației faptelor observate, permițându-se astfel sinteza lor teoretică.”
Campaniile de monografie sociologică, organizate și conduse de Dimitrie Gusti, s-au desfășurat între anii 1925-1946, fiind studiate 626 de sate, orașe și regiuni, dovedindu-se un interes proiritar pentru cercetarea satului. Recoltarea datelor de teren s-a făcut cu ajutorul unor echipe interdisciplinare, din care făceau parte, pe lângă sociologi și psihologi, ingineri, economiști, arhitecți precum și numeroși studenți. Cea dintâi campanie a avut loc în anul 1925, în localitatea Goicea Mare(jud. Dolj), fiind urmată de cele din Rușețu-Brăila (1926), Nerej-Vrancea (1927), Fundu Moldovei-Câmpulung (1929), Runcu-Gorj (1930), Cornova-Orhei (1931).
Unul din colaboratorii apropiați ai lui Dimitrie Gusti, Anton Golopenția, a relizat, împreună cu dr. D.C. Georgescu cea mai amplă anchetă monografică din România care viza în special probleme ca: structura proprietății rurale, alimentația, bugetul familiei rurale, mișcarea populației. În urma acestei cercetări monografice s-a născut lucrarea Tipologia satelor și monografierea satelor reprezentative pentru fiecare tip (60 de sate românești cercetate de echipele studențești în vara anului 1938), apărută în patru volume (1941-1942). O altă cercetare monografică de referință pentru Școala sociologică de la București a fost Dâmbovnicul, o plasă din sudul județului Argeș (1942).
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial vine cu o continuare a monografiilor zonale, concretizate în lucrări ca: Procesul de urbanizare în România. Zona Brașov (1970), Procesul de urbanizare în R.S. România. Zona Slatina-Olt (1970) etc.
Actualmente, în cercetările de teren, monografia sociologică a ajuns să fie o practică frecventă; acestea sunt demarate în tot mai multe societăți pentru a putea cunoaște astfel trăsăturile definitorii ale acestora, contribuind totodată la realizarea profilului societății globale.
1.3 Școala sociologică de la Craiova
La Universitatea din Craiova, catedra de Filosofie-Sociologie s-a constituit în anul 1991, in 1995, la initiativa profesoului universitar dr. Dumitru Otovescu și a conferențiarului universitar dr. Niculae Mătăsaru, luând naștere specializarea Filosofie-Sociologie. Aceasta a funcționat până în anul 2005 când, în urma prevederilor Convenției de la Bologna, s-a hotarât organizarea acestora ca specializari distincte. În anul 2013, prin desființarea Facultății de Științe Sociale, specializarea Sociologie a trecut sub egida Facultății de Drept, aceasta schimbându-și numele în Facultatea de Drept și Științe Sociale.
Specializarea Sociologie are astăzi în componență un program de licență cu durata de 3 ani, un program universitar de master cu durata de 2 ani, și program de studii doctorale, care a luat ființă în anul 2009 la initiativa profesorului universitar dr. Dumitru Otovescu, acesta ocupând și funcția de director al Școlii doctorale de sociologie.
In ceea ce privește lista publicațiilor Școlii sociologice de la Craiova, aceasta cuprindea în anul 2010 un număr de 41 de carti, multe dintre acestea fiind studii monografice.
Ilie Bădescu, în lucrarea Tratat de sociologie rurală menționează faptul că monografiile realizate de școala sociologică de la Craiova aduce noi direcții de cercetare a colectivităților umane, anume prin raportarea la instituții sociale: “în ultimul deceniu, sub egida Institutului Social Oltenia al Universității din Craiova au fost realizate o serie de monografii sociologice, care, din punct de vedere metodologic, continuă tradiția gustiniană, dar accentuează, însă, rolul și funcțiile instituțiilor sociale în organizarea și desfășurarea vieții comunitare.”
Sub coordonarea profesorului universitar Dumitru Otovescu, pe parcursul a 9 ani, a fost publicat un număr de 13 monografii, după cum urmează:
“Monografia sociologică a județului Mehedinți, Editura Beladi, Craiova, 1998;
Monografia sociologică a orașului Târgu Cărbunești – jud. Gorj, Editura Beladi, Craiova, 1999;
Monografia sociologică a orașului Novaci, Editura Beladi, Craiova, 2000;
Monografia sociologică a orașului Băile Govora, Editura Beladi, Craiova, 2002;
Universitatea din Craiova.Monografie (1947-2002), Editura Universitaria, Craiova, 2003;
Monografia sociologică a comunei Licurici – jud. Gorj, Editura Beladi, Craiova, 2003;
Monografia sociologică a comunei Braloștița – jud. Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2004;
Monografia sociologică a comunei Licurici – jud. Gorj, Ediția a II-a, Editura Beladi, Craiova, 2004;
Monografia sociologică a comunei Gighera – jud. Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2005;
Monografia sociologică a comunei Podari-jud.Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2005;
Monografia sociologică a comunei Goicea – jud. Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2006
Monografia sociologică în România. Cercetări contemporane, Editura Beladi, Craiova, 2006
Monografia sociologică a comunei Breasta – jud. Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2007”
2. CONDIȚII NATURALE
2.1 Cadrul geografic
Privită în ansamblul teritorial al județului Dolj, comuna Ghercești (fig.2.1) are o poziție nord-estică, pe valea pârâului Teslui, fiind o localitate limită de județ. Situată la 44°3’ latitudine nordică și 21°2’ longitudine estică, aceasta se află în partea de nord-est a orașului Craiova, la o distanță de 8 kilometrii față de acesta.
Fig.2.1 – Harta județului Dolj
În ceea ce privește divizarea administrativă, comuna Ghercești este formată din satele Ghercești – reședință de comună, Ungureni, Luncșoru, Ungureni Mici și Gîrlești, având ca vecinătăți comunele Vulpeni și Găvănești, din județul Olt, la nord, comuna Pielești la est, Municipiul Craiova la sud, iar la vest comuna Mischii.
2.2 Relieful
“Relieful comunei este unul colinar. Aflându-se la marginea de sud a Platformei Oltețului, găsim aici și întinderi ale Câmpiei Caracalului prin lunca crestată de apă Tesluiului.”
Sub aspect geomorfologic, comună Ghercești este plasată în Podișul Getic, cuprinzând, ca unități geomorfologice, Câmpia Piemontană, Terasa Tesluiului și Lunca Tesluiului. Drintre văile aflate pe teritoriul comunei,văi ce variază între 1,5 și 4 kilometrii lungime, cele mai cunoscute sunt Valea Țarovei, Valea Calului, Valea Crivei, Valea Sodolului, la Ungureni evidențiindu-se Valea Mare, Valea lui Dan sau Valea Carelor. Terasa Tesluiului ce se întinde pe o suprafață de 4 kilometrii este folosită ca și teren arabil, în timp ce Lunca Tesluiului ce se află situată de la intrarea în satul Teișani până la ieșirea din satul Gârlești, pe o lungime de 4 kilometrii este supusă pericolului de inundații în anii în care se înregistrează cantități însemate de ploaie, dar și în anii cu ninsori abundente, locuințele fiind și ele în pericol. Inundația din anul 2005 a afectat numeroase locuințe din satul Teișani, dar și în satul Ungureni, apa a pătruns în case până la înălțimea de 1,5 metrii, distrugând foarte multe locuințe, inclusiv biserica, și generând numeroase pagube.
În ceea ce privește solul, predominante pe văi sunt luturile, în timp ce pe terase, pe lângș lut, întâlnim și argilă; propice pentru agricultură fiind spațiul aflat pe Valea tesluiului datorită humusului depus de apele pârâului la revărsare.
2.3 Hidrografia
Datorită faptului că pârâul Teslui străbate teritoriul comunei Ghercești, de la vest la est, localitatea este încadrată în bazinul hidografic al Oltului. Un alt motiv pentru care este încadrată în acel bazin este și faptul că pârâul Germătălui ce străbate satul Ungureni cu direcția vest-est, se îndreaptă către comună Găvănești ce se află în județul Olt. Atunci când verile sunt secetoase aceste pârâie seacă rămânând doar anumite porțiuni cu apă. Vorbind despre pânza freatică, adâncimea acesteia oscilează între 10 și 17-18 metri, în funcție de relief.
Începând cu anul 1956 în hidografia comunei Ghercești, a apărut o problemă ce este legată de proiectele de prospecțiune geologică pentru conturarea și evaluarea resurselor de petrol; pânza freatică pe o porțiune de teren aflată între primărie și satul Gârlești a fost poluată, apa devenind nepotabilă.
2.4 Clima
Comuna Ghercești se încadrează în tipul de climă temperat continetală, climă ce se caracterizează prin veri calde și ierni blânde.
Făcând analiza temperaturilor, cele mai scăzute cote au fost înregistrate în timpul iernilor din anii 1896-1955, acestea depășind – 30°C; temperaturile din timpul verilor înregistrate în acea perioadă nu depășeau 31-32°C. Totuși, anul 1954 a fost ultimul cu astfel de temperaturi pe timpul verii, acestea trecând ulterior de 40°C. Grosimea maximă a stratului de zăpadă s-a înregistrat în anul 1954, când a ajuns să măsoare aproape 2 metrii. Ultima zăpadă însemnată cantitativ a fost în anul 2012 când stratul a depășit 70 de centimetrii. Temperaturi scăzute s-au întregistrat și în anul 2010, în care a fost marcat de precipitații abundente și geruri ce au depășit – 20°C.
Elementele nefavorabile identificate în clima comunei Ghercești au fost secetă și grindina ce a afectat peste 75% din suprafața comunei în anul 1927, cultura de grâu fiind compromisă în totalitate.
Un element climatic important pentru comună este vântul deoarece frecvența sau tăria cu care bate produce scăderi de temperatură toama și iarna, topirea zăpezilor primăvară și vara secetă. Cele mai frecvete sunt crivatul care sufla dinspre est provocând viscolirea zăpezii și apariția gerului iarna și austrul care bate din sud și vest.
2.5 Fauna și flora
Condițiile climaterice trecute în revistă în capitolul anterior au fost prielnice pentru dezvoltarea unor culturi ca cea de grâu, porumb, rapiță, orz, ovăz, fasole, lucernă sau dovleac. Dintre pomii fructiferi, o frecvență ridicată o întâlnim în rândul următoarelor specii: corcoduș, prun, măr, păr, nuc, vișin, cireș și dud, mai rar întâlniți fiind caisul sau piersicul. În materie de culturi de grădină se remarcă: ceapă, usturoiul, ardeiul, cartoful, roșiile, varză, castraveții sau vinetele. Planta cu cea mai mare vechime în cultivare este reprezentată de vița de vie, preferate fiind soiuri ca ananas, zaibăr, albitură sau roșioară.
Dacă în trecut, în ajurul anilor 1960, flora comunei Ghercești era reprezentată de păduri de stejar, ulm, frasin, jugastru, gârniță, arțar, cedru sau salcâmi, de vârsta seculară, în prezent, predominante sunt pădurile de frasin, arțar, salcâm sau păducel, cauza dispariției unor specii și chair a ultimului stejar secular ( anul 2009 ) fiind poluarea.
În ceea ce privește faună, aceasta este reprezentată de animale precum: iepure, vulpe, nevastiucă, popândău, viezure, cârtiță, șoarece de câmp, arici, dihor, șarpe de apă sau broaca; dintre păsările răpitoare putem enumera vulturul roșu, coțofana, cioara neagră, uliul păsărar sau șorecarul. Din categoria păsărilor de pădure se remarcă mierla, ciocănitoarea, cucul, pițigoiul, cinteza, rândunica, privighetoarea, vrabia cucuveaua, fazanul, barza sau pupăza.
3. ISTORIA AȘEZĂRILOR
3.1 Ghercești
Încă din timpuri străvechi, valea Tesluiului a fost un spațiu propice pentru așezămintele omenești. Una dintre mărturiile ce stau la baza descoperirii perioadei din care datează această zonă este consemnată de istoricul Dumitru Tudor în lucrarea Oltenia română, în care precizează faptul că printre ruinele unei cetăți curge un râu ce poartă numele de Teglui, actualul Teslui. Tot această lucrare prezintă și faptul că împăratul Constantin cel Mare a construit în partea de nord a Olteniei și Munteniei, după anul 324, mai multe fortificații cu scopul de a se apăra de atacurile altor popoare.
„Cea mai completă cercetare arheologică a fost făcută de istoricul Marin Nica și prezentată în lucrarea Cercetări arheologice de suprafață de pe Valea Tesluiului, unde se arată că râul Teslui cu o vale largă se formează din zona de deal în dreptul comunei Murgași, satul Crucile și curge în direcția sud-est paralel cu Oltețul, străbătând o parte din câmpia răsăriteană a Olteniei.”
Dintre toate așezările descoperite, cea căreia istoricul mai sus amintit i-a acordat o atenție deosebită este reprezentată de așezarea daco-romană de la Girlești, pe teritoriul căreia s-a descoperit ceramică și chiar unele așezări gospodărești.
Mai târziu, după anii 1970, pe valea Tesluiului, în dreptul comunei Ghercești, au fost descoperite de către săteni monede sau obiecte ce erau folosite în gospodării. Din toate acestea, istoricii au consemnat faptul că în urmă cu sute de ani, zona aceea era cea în care era amplasat satul, strămutarea Gherceștiului fiind făcută după anul 1750.
Reprezentarea pe hartă a râului Teslui, care este cea mai aproape de adevăr, datează din anul 1700 în harta stolnicului Cantacuzino, harta generalului de origine austriacă, Friederich Schwartz ce datează din anul 1723 fiind cea care iclude în conturul râului Teslui și satele Gârlești și Fotești.
„Conform dicționarului toponimic al României, numele satului Ghercești s-a format din numele de grup al familiei Ghercea. Numele satului provine de la o persoană cu numele de familie Ghercea care s-a stabilit pe Valea Tesluiului, iar satul format a luat numele primului localnic. Numele de grup de familie este mai stabil decât numele de sat, un nume de sat poate fi schimbat prin reorganizări administrative, numele de grup de familie funcționează vreme îndelungată. Familia Ghercea (Ion și Pătru Ghercea) cuprinși în Catagrafia Obștească a Țării Românești de la 1831 sunt moștenitorii, urmașii înaintașului lor, Ghercea.”
Istoria comunei Ghercești este prezentată într-o manieră precisă în Cartografia Județului Dolj din anul 1828. În cadrul acestui document, satele Gîrlești și Ghercești apar mult mai bine conturate, având inclusiv școli și biserici.
Începutul secolul al XIX prezintă satul Ghercești ca un sat eliberat de sub stăpânire, locuitorii acestuia lucrând pământul în asociere, documentele vremii menționând un număr de 65 de familii de moșneni. Aceștia (moșnenii) moștenesc pământul din generație în generație, cel mai vechi document care prezintă statistica proprietarilor fiind Conscripția Viromandiana din anul 1722; acest document fiind și cel care nota satele moșnenești aflate pe teritoriul Olteniei.
Legea rurală a lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1864, prin care țăranii erau împroprietăriți nu s-a aplicat și în cazul locuitorilor Gherceștiului deoarece, la acea vreme, aceștia deșineau pământ. Cei care au fost împroprietăriți prin acea lege au fost clăcașii moșiilor bioerilor Gîrleșteanu și Carapancea. Totuși, documntele vremii relevă faptul că pe acele moșii existau și mulți clăcași lipsiți de pământ, clăcași care, nelegându-i nimic de spațiul locativ, au părăsit satele.
Istoricul Nicolae Iorga a notat faptul că satele moșnenești au trăit de sine, fără prea mare amestec din partea domniei. Moșneni aflați pe teritoriul Gherceștiului au făcut actele pentru consemnarea stăpânirii lor asupra terenurilor care proveneau fie din moștenire fie din cumpărare, fără implicații domnești, actele de proprietate fiind scrise de sătenii școliți, martorii fiind reprezentați de săteni; termenii sub care se întâlneau suprafețele de teren tranzacțioate fiind: ogoare, locuri, bucăți, stânjeni, sfori, curele, prăjini, codru de pământ, pământuri etc.
„Moșnenii sunt continuatorii direcți ai străvechilor structuri ale obștilor sătești ce își munceau singuri pământul sau în asociere cu rudele. Ultima statistică înainte de reformele lui Cuza se datorează domnitorului Barbu Știrbei prin înalta poruncă din 27 ianuarie 1855 la toți cârmuitorii de județe, prin care se cere deslușirea pe sate și orânduială, la care au fost așezați acei moșneni și care cuprindea numirea satelor și moșiile unde moșnenii erau proprietari. Numărul moșnenilor în satul Ghereești era de 65. Deosebirea dintre moșnenii gherceșteni și moșieri era mărimea proprietății. Țăranul moșnean avea o suprafață mai mică pe care și-o muncea cu familia sau în asociere cu rudele apropiate, pe când marii proprietari munceau pământul în arendă, cu țăranii sau cu clăcașii de pe moșiile respective.”
Printre micii boieri din Ghercești se numără: Lazăr Piscanu, Vulcănescu, Smarandache Voicu, Dimitrie Stănescu sau Luca Marinescu.
3.2 Teișani
Despre satul Teișani, sat ce se află în componența comunei Ghercești, se spune că și-a luat numele de la pădurea de tei ce purta numele de Teiș. Aceasta este amplasată în vecinătatea pădurii Bobaru. Perioada din care datează pădurea Teiș, ce are o întindere de aproximativ 10 hectare, este incertă, Hotărnicia Orașului Craiova, ce datează din 5 mai 1761 fiind singurul document care o consemnează.
Cătunul Teișani, ca așezare locuită, apare menționată în Cartografia Țării Românești din anul 1831 sub numele de Teiuși. De altfel, sunt menționați și boierul Iordache Fotescu și cele 26 de familii de clăcași de pe moșia acestuia. Anul în care cătunul Teișani ajunge să facă parte din satul Ghercești este 1850, documentele vremii consemnând faptul că, prin unificare, au ajuns să însumeze 142 de case locuite de 149 de familii.
“Boierii Fotești au deținut moșia până prin anul 1825, când este luată în arendă de frații Toma și Petre Carapancea. Din relatările lui Teodorian Carada, în arhivele Olteniei din 1928, frații Carapancea, de origine aromâni, veniți cu primul val de emigranți de peste Dunăre la începutul secolului al XlX-lea, au învârtit negoț mare în Oltenia, erau putrezi de bogați. Au arendat moșia Foteștilor, ce se întindea din valea Colunului, cătunul Teiș până la hotarul Craiovei, dincolo de padina Teișului și își aveau casele în Valea Vlăicii, în Craiova.
În documentele de arhivă se arată că această moșie a lui Carapancea s-a hotărnicit în anul 1833, iunie 23, de la padina Teișului ce i se zice a Sodolului, de la lacul cu frasinul, ce i se zice Lăcoviștea, unde erau Dumitru și Gheorghe, feciorii lui Șerban, ce se găsea de la drumul Muntenilor.”
Pasajele prezentate mai sus sunt mărturii ale faptului că moșia boierului Fotescu a intrat în posesia fraților Petre și Toma Carapancea. În timp, pentru a se putea dezvolta, Petre Carapancea ia un credit de la banca pe care nu reușește să-l mai achite, drept pentru care hotărăște să se sinucidă, moșia Teișu rămânându-i doar fratelui său, Toma.
Analiza documentelor existente în primăria Ghercești scoate la iveală faptul că în urma împroprietăririlor din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, au devenit proprietari un număr de 27 de clacași aflați pe moșia lui Toma Carapancea, dar și că acesta din urmă a oferit unui negustor al vremii, o arie însemnată de pădure pentru a reconstrui, în anul 1864, o biserică cu banii proveniți din exploatarea lemnului.
După anul 1877, moșia Teișani, deținută de Toma Carapancea, trece în timp, în proprietatea mai multor boieri, acest lucru întâmplându-se până în anul 1949 când moșia intra în proprietatea statului.
3.3 Gârlești
Descoperirile arheologice realizate pe Valea Tesluiului de istoricul Marian Nica susțin existenta așezării ce poartă numele de Gârlești, din perioada daco-romana, atestarea documentara făcându-se abia în anul 1574, printr-un document ce atesta dreptul de proprietate al unor boieri asupra unor sate, satul Gârlești aflându-se pe proprietatea domnitorului Alexandru Mircea Voievod. Printr-un act ce datează din aprilie 1581 se atestă faptul că satul Gârlești intra în posesia lui Ivan Postelnicu; anul 1650 vine cu o schimbare a proprietarului Gârleștiului și anume, sunt numiți ca proprietari al satului, de către domnitorul Matei Basarab, fiii lui Drăgușin, mare paharnis în Deleni.
Din punct de vedere toponomic, Dicționarul Toponomic al României explica următoarele: “Gârlești s-a format de la radicalul gârlă la care s-a adăugat sufixul ești, atestările ulterioare reprezintă diverse variante ale formei din 1574. Cuvânt de origine slavă Grălești, Gherlești (1682), și moșia Gârleștilor – 1796.”
Între anii 1718-1739, perioada în care Oltenia s-a aflat sub stăpânire austriacă, găsim satul Gârlești consemnat pe harta generalului austriac Friederich Schwantz, sub denumirea de Gârlest. Hotărnicia moșiei Gârlești ce datează din anul 1723 prezintă boierii ce erau proprietari a diferite suprafețe ale moșiei: “Noi 4 boieri care mai jos ne vom iscăli, ce am fost luați pe cinstită carte, preacinstitei administrații a domnului Ion Logofatu Podbăniceanu și de nepoții domnului Gheorghe și Sandu și de Staicu cu frații lui și de Iovan cu frații lui, feciorii Gherghinei și de Nichita și de cumnatul ei Nicolae, feciorul lui Jupan Ene, verișorul ca să le hotărâm a lor moșie în Gîrlești, județul Dolj, și să alegem fieștecăruia partea de moșie ca să se știe stânjenii are între acel hotar și fieștecăruia unde au stăpânit de când au fost la zi și la soroc după porunca, ne-am strâns cu toți la fața locului, fiind și Popa Comisarul împreună cu noi.
Și așa s-a dovedit din scrisori că această moșie Gîrlești a mai hotărnicit părinții lor, încă mai dinainte vreme cu încă 6 boieri și al doilea rând cu 12 boieri mai apoi cu 24 de boieri și nu a fost hotărnicită în urmă fiindcă acei boieri din acest hotar au fost făcute 7 hotare și au fost date moșnenilor părțile lor pe de jos de hotarul Ciumeștilor, punându-li-se pietre și la mijlocul moșiei:
Să știe Popa Livezeanu suma lui de stânjeni, 804 ce au fost puse pietre iar din hotarul Popei a fost dat lui Ion Logofatu și frati-so Alexandru până la hotarul Foteștilor, împreună cu verii lui, Staicu cu frații lui, Iovan și frații Gherghinei, stânjeni 614, de moștenire și de cumpărare din totul dumnealor. Ion Huși după moartea tatălui lor au cumpărat dumnealor ca zapis de la moșnenii din Gorj care zapis și noi l-am văzut și de la acea hotărnicie ce s-a stăpânit părțile lor iar acum fiind pricini între dânșii a poftit Ion Logofatu să-și ia partea dumnealui cu nepoții Gheorghe I Sandu către Staicu cu frații lui și de la Iovan cu frații lui și am ales partea Stoicului cu frații lui să ție pe dânsul pe hotarul Foteștilor stânjeni 84 și Pătru feciorul lui Dobre stânjeni 11.
Și ține câta moșie au avut de moștenire și de cumpărare Ion cu frații lui Ion Logofatu s-au arătat partea de moștenire ce a avut de la unchiul său Marco și zapisele de cumpărare pentru un codru de pământ de la câmp, moșie din Coada crivei, ce merge până la matca Colunului. Acest codru de pământ așa a fost socotit cei 24 de boieri hotărnici, dar a fost dat acest codru de pământ în parte de moșie lui Ion Logofătu cu nepoții lui și o parte Popei Livezeanu.”
Datorită creșterii suprafeței satului Gârlești, acesta se divizează, spre sfârșitul secolului XVIII figurând în documentele vremii 2 cătune: Gârleștiul de Sus și Gârleștiul de Jos, începutul secolului XIX aducând Gârleștiul de Sus ce cuprindea 24 de familii de clacași, în proprietatea vornicului Dimitrie Bibescu, Gârleștiul de Jos, cu un număr de 66 de familii de clacași, aflându-se pe moșia serdarului ( boier de rang mijlociu ) Hristodor. Acesta din urmă își ia numele de Gîrleșteanu, moșia Gârleștiului de Jos fiind stăpânită, prin descendenți, de această familie până la mijlocul secolului XX.
Cartografia județului Dolj din anul 1828 consemnează satul Gârlești reîntregit; în cadrul acesteia este realizată o împărțire a familiilor ce compun populația Gârleștiului, criteriul după care era realizată împărțirea fiind reprezentat de numărul de animale de munca pe care le avea în posesie fiecare familie. Existau: familii birnice (figura 3.1) și alte orânduieli de oameni. Cea de-a doua categorie era compusă din preoți, diaconi, țârcovnici sau breslași, aceștia fiind scutiți de bir.
Figura 3.1- Lista birnicilor dun satul Gîrlești publicată în Cartografia Județului Dolj
Odată cu părăsirea din 1856, a Gârleștiului de Sus, de către boierul Iancu Bibescu, moșia Gâleștii de Sus intra în proprietatea unui boier negustor pe nume Anastasie sin George pe care reușește să o cumpere în urmă a mai multor ani de negoț cu porci. Neavând copii, după moartea sa, moșia a intrat în proprietatea nepotului care ulterior a devenit fiul său, Dumitrache Gîrleșteanu, după moartea acestuia, moșia fiind împărțită, în trei partiegale, nepoților acestuia: Ghiță Georcescu Teișanu, Ștefan Georgescu și copiilor lui Anastase Georgescu.
Moșia Gârlești a fost ulterior moștenită de Alexandru Georcescu, fiul lui Ghiță Georcescu Teișanu, în urmă decesului acestuia ramanadu-i soției, Sabina, până în anul 1949 când a intrat în proprietatea statului.
3.4 Ungureni
Depre satul Ungureni, sat ce se afla în componența comunei Ghercești se spune că a fost menționat într-un document oficial din anul 1722, Conscripția V–irmondiana, document ce a fost cuprind de Constantin Nicolăescu-Plopșor în lucrarea Oltenia, Documente, Cercetări, Culegeri. Lucrarea mai sus menționată indică faptul că locuitorii comunei ungureni sunt românii din Transilvania care au venit pe aceste meleaguri prin transhumanta. De asemenea, în cadrul acestui document figurau 3 sate ce aveau denumirea Unngureni: Ungureni din Craiova, Ungureni din Plasa Oltetu de Sus, județul Romanati și Ungureni ot Piscu, sat ce se afla pe teritoriul manăstirii Sadova.
Ca și satul Gârlești, și satul Ungureni este menționat pe harta generalului austriac Friederich Schwantz din anul 1723.
În Dicționarul istoric al localităților din județul Dolj, coordonat de profesor Cezar Avram, este consemnat faptul că satul Ungureni cuprindea un număr de 29 de familii ce aveau în proprietate 2,5 hectare cultivate cu vița de vie, 10 stupi, 350 de oi, 30 de boi și 48 de vaci.
Un alt izvor istoric ce stă la temelia satului Ungureni este actul ce poartă numele de Cartea de Hotărnicie a moșiei Ungureni din districtul Romanați, Plasa Oltețu din 1875 ( fig. 3.2). Prin intermediul acestui document se certifica faptul că Vasilache Pesiacov devine, în urma licitației publice din 17 august 1869, proprietar al moșiei Ungureni, moșie cumpărată cu suma de 250.000 de lei. În urmă decesului acestiua, moșia devine proprietate a mamei acestuia, doamna Maria Gheorghe Pesiacovu. Documentul specifică și teritoriile cu care se învecinează satul Ungureni: “Ungureni spre nord-vest se învecinește cu moșia Gropșani, proprietatea fraților Alexandru și Polidor Nicolaidis. La nord-est se învecina cu moșia Broșteni, proprietatea mănăstirii Călui, hotar vâlceaua lui Bratu și Valea Strâmba. Altă moșie vecină, tot spre nord, este moșia Băleasa, proprietatea lui Antoniu Brăiloiu. În partea de sud-est, moșia Ungureni se învecina cu padina Câmpenilor și a moșnenilor pieleșteni. Hotarul cu moșia Lângă este pe Valea Colunului și moșia Gîrleștilor, proprietatea domnului Hristodor Gîrleșteanu, Dimitrie Gîrleșteanu și a moșnenilor gherceșteni. Hotarul merge pe valea Colunului spre Vest până la moșia Teișani, proprietatea domnului Toma Carapancea și domnului Nicolae Răducan cu cetașii lor moșneni unde se isprăvește vecinătatea moșiei Teișani și unde se încheie perimetrul întregului trup de moșie numit Ungureni.”
Figura 3.2 – Carte de Hotărnicie a moșiei Ungureni din districtul Romanați
Începând cu anul 1864, o dată cu aplicarea noii legi de organizare a comunelor, la satul Ungureni se alipește satul Inușori și astfel acesta devine comună, moșia pe teritoriul căreia se afla fiind stăpânită de Bivel Serdaru și Diamandi Giuvara, apoi prin urmașii celui din urmă, Alfred Giuvara și soția să Victoria Alfred Giuvara fiind stăpânită până în anul 1946. Trebuie precizat faptul că Diamandi Giuvara și Vasile Pesiacov, proprietarii moșiei Ungureni, sunt aromâni ce au venit pe aceste meleaguri o dată cu primul val de emigranți din Serbia ce s-a stabilit în orașul Craiova după anul 1825.
Despre cele 3 sate ce se aflau pe teritoriul actualului sat Ungurenui se vorbește și în cadrul Dicționarului Geografic al județului Romanați,din anul 1889. “Valea Băleasa, vale lângă comună cu același nume, începe din comună Ungureni și se termină în Germătălui, în dreptul comunei Băleasa. Ungureni, comună rurală în vestul plasei Oltețu de Sus, județul Romanați, formată din satul Ungureni (766 de locuitori) și Inușoru (98 de locuitori), situate aproape de hotarul județului, pe valea Băleasa, la 12 km spre n-v de Balșu și 42 de bn față Caracal, altitudinea terenului față de nivelul mării este de 185 de metri. Are 168 de contribuabili, 181 capi de familie și o populație de 864 de locuitori din care 70 bărbați și 394 femei, 351 căsătoriți, 493 necăsătoriți, 23 știu carte și 841 nustiu. Bugetul comunei pe 1886-1887 a fost de 2157 de lei la venit și 2095 de lei la cheltuieli. Locuitorii se ocupau cu agricultură și creșterea vitelor. În 1887 s-au cultivat 285 de hectare grâu, 237 hectare de porumb, 109 hectare cu ovăz, 52 de hectare cu orz, 25 hectare cu vii și 68 de duzi din care au crescut gândaci de mătase și au obținut 20 oca gogoși pentru fuiorul de borangic. Vite mari – 524, vite mici – 1462 și porci – 204. Școală nu este, are 3 cârciumi, o biserică (Sf Nicolae construită în 1875 ) un preot și 2 cântăreți. Inușoru. cătun al comunei Ungureni, Plasa Oltețu de Sus, județul Romanați, situate la nord de satul Ungureni, pe Valea Băleasa, altitudinea 185 m și are 98 de locuitori.”
În anul 1968, în urma organizării administrative-teritoriale, comuna Ungureni se alipește comunei Ghercești, ce reprezenta comună de centru.
Familiile cunoscute ca fiind cele mai vechi în comună Ungureni sunt provenite din ciobanii veniți prin transhumanță și sunt reprezentate de: familiile Vlăduțescu, Iordache, Drăgan, Popescu, Becu, Armășelu și Gorgoteanu care au format vatra satului Ungurei, familiile Triță și Ciobanu ce au formatu satul Dosu Sandii și familiile Nițoi și Păun ce au format satul Luncșoru.
4. STRUCTURA SOCIO – DEMOGRAFICĂ
Cetățenii comunei Ghercești, ce sunt în număr de 1690, formează o masă compactă de romani. Originea acestora se trage din ciobanii din împrejurimi sau coborâți de peste munți care, găsind, pe Valea Tesluiului, condiții prielnice desfășurării traiului zilnic, s-au stabilit aici, lăsând moștenitori peste ani.
Cele mai vechi referințe oficiale cu privire la întreaga populație a comunei Ghercești sunt cuprinse în Cartografia Țării Românești din anul 1831. Datele se prezintă astfel ( Tab.4.1):
Tabelul 4.1
Populația comunei Ghercești în anul 1831
4.1 Structura populației pe sexe
Figura 4.2 – Reprezentarea grafică a populației din anul 2011 în functie de sex
Din prezentul grafic putem observa faptul că, din punct de vedere al sexului, nu exista o diferență majoră în rândul populației din Ghercești. Datele nominale furnizate de ultimul recesamant al populației, din anul 2011, indica un număr de 883 persoane de sex feminin, 807 fiind numărul ce reprezintă persoanele de sex masculine. Exprimat în procente, numărul persoanelor de sex feminin însumează 52 de procente, în timp ce procentul persoanelor de sex masculine este de 48%.
4.2 Structura populației pe grupe de vârstă
Figura 4.3- Reprezentarea grafică a populației din anul 2011 pe grupe de vârstă
Recensământul efectuat în anul 2011 indica prin graficul alăturat (fig.4.3), pentru comună Ghercești, o structură pe grupe de vârsta ce se prezintă astfel: o pondere de 7% a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 9 ani, ponderea persoanelor în vârstă fiind de 6%. O analiză amănunțită releva faptul că procentul persoanelor ce au vârsta până în 50 de ani este de 55%, cei peste însumând 45%.
În ceea ce privește distribuția populației pe grupe de vârstă și sex observam diferențe notabile în intervalul de vârsta 60-80 de ani și peste, diferențe ce înregistrează o pondere mult mai ridicată a persoanelor de sex feminin (Tab.4.4).
Tabel 4.4
Populația pe grupe de vârstă și sex
Utilă din punctul de vedere al informației pe care o oferă este și structurarea populației în: copii, populație tânără, persoane mature și persoane în vârstă. Aceasta indică următoarele valori: copiii (0-14 ani) reprezintă 12% din cei 1690 de locuitori ai comunei, populația tânără (15-24 ani) deține o pondere de 12% din totalul populației stabile, persoanele mature (25–64 ani) formează majoritatea populației – 52%, iar persoanele în vârstă de 65 ani și peste însumează un procent de 24%.
4.3 Structura etnică și confesională a populației
În cadrul recensământului realizat în anul 2011, înregistrarea etniei a fost făcută pe baza liberei declarații a persoanelor recenzate; în cazul comunei Ghercești, din cele 1690 de persoane ce alcătuiesc populația stabilă a comunei, 98% sunt români, în timp ce un procent de 2% din populație nu și-a declarat naționalitatea (fig.4.5)
Figura 4.5 – Reprezentarea grafică a populației din anul 2011 în funcție de etnie
În ceea ce privește structura confesionala, prezentul grafic (fig 4.6) releva faptul că majoritatea locuitorilor comuei Ghercești sunt adepții religiei ortodexe. Un procent foarte mic, 0.2%, au declarat că sunt de religie “adventistă de ziua a șaptea”.
Figura 4.6 – Reprezentarea grafică a populației din anul 2011 în funcție de religie
4.4 Structura populației în funcție de starea civilă
Jumătate din populația comunei Ghercești, 50%, sunt persoane care au starea civilă legală de căsătorit/ă, persoanele divorțate având un procent de numai 3%, în timp ce persoanele ce trăiesc în uniune consensuală însumează 2%. La ultimul recensământ, din anul 2011, s-au declarat căsătoriți 433 de bărbați și 421 de femei. Persoanele necăsătorite reprezintă 15% din totalul populației (fig.4.7).
În ceea ce privește persoanele văduve, ce au un procent de 15% din populație, observăm o diferențiere enormă a acestora în funcție de sex (tab.4.8), din cei 15%, 214 fiind persoane de sex feminin.
Figura 4.7- Reprezentarea grafică a populației din anul 2011 în funcție de starea civilă
Tabelul 4.8
Structura populației pe sexe, în funcție de starea civilă
5. INSTITUȚII OFICIALE ȘI ACTIVITĂȚI ECONOMICE
5.1 Instituții
5.1.1Primăria și organizarea administrativă a comunei Ghercești
Secolul al XVIII lea și-a pus amprenta asupra organizării administrative a satelor existente pe Valea Tesluiului. Aflate sub stăpânire austriacă, satele ce făceau parte din Oltenia au fost supuse unor măsuri fiscale din partea organelor administrative ale domniei, măsuri menite să realizeze o aliniere economică a acestora.
Comună Ghercești ia ființă în urma intrării în vigoare a legii comunale data de guvernul Mihail Kogălniceanu, ce datează din 10 martie 1864, fiind semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe 31 martie 1864. Acesta se compunea din satele: Ghercești, Teișani, Gîrleștii de Jos, Gîrleștii de Sus. Dobândind personalitate juridică, comună trebuia să dețină și o casă ce purta numele de Primărie.
În ceea ce privește alegerea persoanelor abilitate pentru conducerea și administrarea comunei și implicit a primăriei, legea mai sus amintită consemna faptul că se alegea prin vot de către alegătorii satului un consiliu comunal, membrii acestuia urmânad să desemneze persoană ce va deține funcția de primar. Alegătorii erau puteau fi numai locuitorii de sex masculin ai comunei, votul desfășurându-se anual. De altfel, aleșii făceau parte fie din locuitorii care trebuiau să plătească anumite dari și să dețină proprietăți fie din învățători, preoți sau sanitari.
Numele primarului și al consilierilor comunali ai noii comune sunt redate în adresa de întrunire din 24 octombrie 1864, întrunire realizată la biserica Madona Dudu din Craiova, cu scopul de a constitui consiliul județean.
“ Toate autoritățile civile și militare sunt invitate a asista la Te Deum și la instalarea consiliului judetea Dolj. O gardă de onoare din oștirea de garnizoană se va afla la locul consiliului spre a face onoare consilierilor ce reprezentau persoana județului, ținuta este de rigoare. Numele alegătorilor direcți din cuprinsul plasei Ocolu pentru alegerea consilierilor la consiliul județean Dolj 1864 octombrie 17. De la comună Ghercești, plasa Ocolu au fost onorați să participle domnii consilieri:
Marin Pîrvu – primar;
Chiriță Dumitru – consilier;
Dumitrașcu Giuvelea – consilier;
Gligorie Chimoiu – consilier.”
Dacă în anul 1864 funcția de primar era ocupată de Marin Pîrvu, anul 1865 vine cu noi alegeri care îl aduc ca primar pe Mihai Zamfirache. Tot în acest an au loc și o serie de schimbări menite să modernizeze comună; sunt preluate de primărie documentele de stare civilă existente până atunci în proprietatea bisericii și se întocmește o listă cu tăblițele necesare marcării străzilor și instituțiilor comunei. Din datele prezentate anterior observăm faptul că numele străzilor comunei Ghercești dateaza încă din perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Lista străzilor comunei Ghercești cuprindea: Strada Craiovei, Strada Oboga, Strada Gîrleștilor, Strada Primăriei, Strada Mischii, Strada Ciuturoaiei, Strada Teișanilor, Strada Viilor Teișu.
Vreme de 10 ani, 1864-1874, funcția de primar al comunei Ghercești a fost deținută de o persoană pentru o perioadă de unul până la doi ani.
În anul 1866 îi găsim pe: Ștefan Ghergulescu primar, Marian Pîrvu ajutor de primar, Ștefan Țică, Ghorghe Brândușa și Dumitru Pîrvu consilieri.
În anul 1867 funcția de primar este ocupată de Marin Iliuță, Marin Moacă, Dumitru Pătru, Dincă Ghiță Păpăroiu și Ghorghe Brândușa fiind consilieri.
Anul 1868 îl aduce ca primar pe Stan Stoica, urmat fiind de Chiriță Dumitru pentru 2 ani, 1869-1870. Pe parcursul acestor ani îi întâlnim ca și consilieri pe Ghorghe Preda, Marinică Firu, Preda Marin, Păun Stoian și Petru Mandă.
Pentru aproximativ 2 ani, 1871-1872, a fost primar și cel ce poartă numele de Dincă Ghiță Păpăroiu, avându-i ca și consilieri pe Ghorghe Preda, Marinică Firu, Păun Stoian și Petru Mandă.
1872 este anul în care se schimba lista cu consilierii, dar și primarul. Ca și primar îl găsim pe Grigore Voicu, consilieri fiind Ștefan Țică, Petre Grăsune, Dumitru Mihalache și Ciuca Stoica.
Anii 1873 și 1874 îi aduc ca și primari pe Nicolae Știrbu și Mihai Iliuță, de altfel, în anul 1874 având loc o reorganizare administrativă impusă de adoptarea, în același an, a legii comunale, comună Ghercești fiind arondata comunei Pielești.
Ajungând la concluzia că adoptarea acestei legi a fost un eșec, începând cu anul 1876 s-a revenit la vechile structuri. Noile alegeri din anul 1876 îl aduc ca primar pe Ioniță Ilie, consilieri fiind Pătru Popă, Petrache Ștefan, Vasile Neagu și Iancu Firu.
Smarandache Voicu este ales primar în 1878, dar doar pentru puțin timp, demirea acestuia, în același an, aducându-l în funcția de primar pe Chiriță Dumitru; anul 1879 aducându-l din nou ca și primar pe Dincă Ghiță Păpăroiu.
Conform arhivei primăriei comunei Ghercești, între anii 1881 – 1950 au ocupat alternativ, funcția de primar al comunei Ghercești următorii: Mihai Cîrstea (1881), Hristea Șerbănescu (1882), Gheorghe Florescu (1883), Dumitru M.Mustafa (1884), Ion Cîmpeau (1885-1886), Mihai Iliuță (1887-1889), Costică Mandă (1890), Constantin Muteanu (1891), Mihalache Iliuță (1892-1894), Constantin Muteanu (1895), Costică Mandă (1896-1898), Mihai Iliuță (1899), Dimitrie Stănescu (1899), Mihai Iliuță (1900-1901), Constantin Muteanu (1902), Dimitrie Stănescu (1903-1909), Constantin Muteanu (1909), Cornel Vulcănescu (1910-1911), Dimitrie Stănescu (1911-1918), Luca Marinescu (1918-1919), Tudor Munteanu (1920), Luca Marinescu (1921-1926), Gheorghe Iliuță (1926-1929), Gheorghe Lupescu (1930), Cornel Vulcănescu (1931), Marin Căpraru (1932), Ștefan Vlad (1933), Ghiță M. Iliuță (1934-1937), Gheorghe Stoica (1938), Gheorghe Constantineanu (1939), Constantin I. Popă (1940), Ghiță M. Iliuță (1941), Sandu Dumitrache (1941), Constantin I. Popă (1942), Alexandru I. Mihai (1943), Ilie Rotovei (1944-1945), Mihai Iliuță (1945), Dumitru Moacă (1946), Gheorghe Stan (1946-1948), Sandu Alexandru (1949), Iordache Constanin (1949), Marica Florea (1949), Stacojiu Vintilă (1949), Țâluș Alexandru (1949-1950).
Anul 1950 vine cu schimbări în ceea ce privște organizarea administrativ-teritorială; se desființează județele și plășile și se constituie regiunile și raioanele. Ca și instituție ce conduce comună apare sfatul popular, termenul de primar find înlocuit cu cel de președinte, funcție ce a fost ocupată până în anul 1952 de Combei Marin. În următorii trei ani au fost aduși de către Partidul Comunist Roaman, la cârmuirea comunei, muncitori din întreprinderile din Craiova și anume: Fuieru Ion, Oprea Vasile și Sandu Ion.
În anul 1954, ca președinte al sfatului popular al comunei Ghercești este ales Dumitrescu G. Petre care pretrece o perioadă îndelungată în fruntea comunei, până în anul 1968.
Anul 1968 este cel în care a avut loc o nouă organizare administrativă, în urma acesteia apărând județul, orașul și comună, comună urmând să fie administrată de consiliul popular care era format din deputați.
Pătru Marin devine președintele deputaților din comună Ghercești vreme de cinci ani, succesorul său, până în anul 1979, fiind Mustață Constantin ce avea profesia de maistru mecaic. Următorii zece ani, 1979 – 1989, președintă a consiliului popular ajunge o femeie, Gorgoteanu Elisaveta.
Revoluția din 1989 a dus la dispariția întregii structuri politice, economice și sociale existente. Pe fondul acestei dispariții a fost dat decretul de lege numărul doi prin care se crea consiliul național și consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naționale (FSN – formațiune politică apărută la 6 februarie 1990).
La prima întrunire a consiliului teritorial FSN din comună Ghercești a fost ales și președintele acestuia, Marinescu Florea care avea să dețină această funcție până la apariția unui nou decret care dispunea constituirea primăriilor ca autorități locale ale administrației de stat. Între 1991 și 1992 funcția de primar este deținută Giugea Nicolae până când se organizează noi alegeri locale, prin vot uiversal egal și direct, în baza legii noi adoptate.
Formațiunile politice care și-au prezentat la acea dată canditatii pentru alegerile locale au fost: Partidul Democrat al Muncii, Partidul România Mare, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat Roman.
Alegerile au fost câștigate de Partidul Social Democrat Roman, primar fiind Marinescu Forea, Iordache Dumitru fiind viceprimar.
Anii 2000-2012 îl aduc ca primar pe Păpăroiu Nolică Cornel ce făcea parte din partidul politic Partidul Social Democrat, viceprimari fiind pentru perioada 2000 – 2004 tot Iordache Dumitru, Popescu Dorinel pentru perioada 2004 – 2008, Dumitru Bebe 2008 – 2009 și Stan Aurel pentru perioada 2009 – 2012.
În cadrul alegerilor pentru primari din 2012, a fost ales din nou primar, Păpăroiu Nolică Cornel, consilierii locali fiind următorii: Dumitru Bebe – viceprimar din partea formațiunii politice PDL, Sandu Maria Magdalena (PSD), Mustafa Paul (PSD), Dupir Mihai (PSD), Păun Tudorel (PSD), Ciumuligă Marcel (PSD), Stan Aurel (PNL), Pătru Constantin (PNL), Pătru Marin (PDL), Vlăduțescu Constantin (PNL) și Iordache Dumitru (PNL).
Figura 5.1 – Primăria Ghercești
Conform organigramei prezente pe site.ul primăriei comunei Ghercești, structura aparatului de lucru actual al primăriei, se prezintă astfel: primar, consiliul local ce are în componența 11 consilieri, un viceprimar, un secretar și un administrator public care la rândul lor au în subordine o serie de alți funcționari publici, așa cum sunt prezentate în organigrama de mai jos (fig 5.2).
Figura 5.2 – Organigrama primăriei comunei Ghercești
Structura aparatului de lucru al comunei a suferit modificări în anul 2013 în baza adresei Istitutiei Prefectului Dolj care a stabilit numărul total de funcționari publici ai comenei, a înființat noi departamente și a reorganizat unele dintre cele existente. Astfel, potrivit site-ului oficial al primăriei „-Nr.maxim de posturi potrivit punctului 1 din anexă la OUG nr.63/2010= 17; -Posturi adăugate pentru implementare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile potrivit punctului 4 din anexă la OUG 63/2010= 5.
Organigramă a fost modificată în sensul că au fost înființate 3 compartimente respectiv Compartiment Elaborare proiecte europene, Asistență socială și Relații cu publicul, și Compartiment Serviciu voluntar pentru situații de urgență, iar altele au fost redenumite, pentru ca în noua denumire să se regăsească activitatea desfășurată în cadrul compartimentului respectiv, după cum urmeză: Compartimentul Edilitar-gospodărești, Întreținere și Pază, în loc de Diverse, Compartiment Agricol-Fond funciar în loc de Agricol, Compartiment Financiar-Contabil, Patrimoniu, Impozite și Taxe locale, Casierie în loc de Contabilitate, Achiziții Publice-Urbanism, Protecția mediului în loc de Compartiment Elaborare Proiecte-Achiziții publice.”
5.1.2 Căminul cultural
Căminul cultural Ghercești a fost înființat în anul 1936 și condus de preotul paroh Nicolae Nica, ca urmare a măsurilor stabilite în cadrul Congresului Societății Renașterea. Acestea prevedeau faptul că în fiecare comună trebuia să se constituie anumite asociații culturale ce aveau menirea de a ridica gradul de cultură al locuitorilor, de a le forma anumite deprinderi în ceea ce privește obiceiurile casnice sau de a le insufla iubirea de biserică și neam. În același an a fost înființat și căminul cultural din satul Ungureni care deținea o bibliotecă ce cuprindea 300 de volume și era condus tot de un preot. La trei ani distanță, în anul 1939, a apărut și căminul cultural al satului Gîrlești, director fiind preotul Constantin Dumitrescu.
La căminele cultural din comună se organizau, cu ocazia a diferite sărbători, serbări ce cuprindeau recitări de poezii, coruri sau dansuri populare.
Apelând la memoria locuitorilor mai în vârstă aflăm că cel mai bun îndrumător al vieții culturale a comunei a fost învățătorul Rădulescu Marin, cunoscut în rândul satenilor sub numele de domnul Siminică. Acesta a fost și persoana care a organizat activitățile căminului cultural vreme de 40 de ani și a rămas în memoria cetățenilor comunei drept un vrednic îndrumător al vieții culturale deoarece, pe lângă activitatea didactică pe care o desfășura în cadul școlii, învățătorul Rădulescu Marin a întreținut timp de decenii formațiile de dansuri populare care au reușit să câștige competiții importante.
În prezent, din vechea perioada de glorie a căminului cultural nu a mai rămas nimic, preocupările pentru valorificarea tradițiilor și obiceiurilor strămoșești începând să dispară încă de la începutul anilor `90. A mai fost folosit ulterior pentru găzduirea unor proiecții de film, până în 1995, și mai apoi pentru realizarea anumitor spectacole ale unor ansambluri profesioniste de muzica populară.
Ca și directori ai Căminului Cultural Ghercești amintim: în perioada cuprinsă între anii 1947 și 1961 director este Rădulescu Marin, Mladinescu Marin ocupând această funcție între anii 1978-1990, după aceast an, funcția fiind desființată.
În prezent, aici se afla biblioteca comunală și sediul consiliului local.
Figura 5.3 – Căminul Cultural Ghercești
5.1.3 Școala
“Un pas important în dezvoltarea învățământului românesc l-au constituit Regulamentele Organice, care prevedeau elaborarea unei legi speciale de administrare a învățământului. Urmare acestei prevederi au fost adoptate de Obșteștile Adunări, Regulamentele Școlare (1833 pentru Țara Românească și 1835 pentru Moldova), care reprezintă cele dintâi legiuiri în sensul modern al cuvântului privind învățământul, primele care consacră folosirea limbii române în întregul învățământ public din cele două principate. În virtutea acestora, învățământul devine o problemă de stat, obiectul îngrijirii și privegherii stăpânirii.” În baza articolelor din Regulamentele Organice privind învățământul, se înființează școli primare în orașele reședința de județ între anii 1831-1842.
Profesorul Nicolae Andrei amintește în volumul intitulat Isoria învățământului din Craiova că școlile de la sate au fost înființate în perioada 1838-1848, activitatea didactică fiind desfășurată de cataretii sau țârcovnicii bisericești. În județul Dolj s-au pus bazele învățământului grație lui Petrache Poenaru care s-a ocupat cu găsirea celor care urmau să predea fiilor sătenilor.
Înființarea școlilor la sate a trecut printr-o serie de dificultăți din cauza condițiilor ce se cereau pentru funcționarea acesteia. “Înființarea școlilor sătești cerea asigurarea unor condiții de funcționare ca local, mobilier, material didactic, manuale școlare, recrutarea tinerilor pentru a fi pregătiți pentru meseria de învățător, retribuirea acestora, evidența copiilor de săteni de vârstă școlară. Toate aceste greutăți cădeau în sarcina organelor locale și a sătenilor. Adăugând la aceasta și sărăcia din familiile țărănești, lipsa îmbrăcămintei, a încălțămintei, țăranii împovărați de clacă, avem imaginea de început a învățământului de la sate”
Învățământul a reușit să ajungă și în satele existente pe valea Tesluiului în ciuda tuturor acestor greutăți ce țin atât de perioada de început a invatamantlui cât și de situațiile impuse de perioada istorică. Primele scoli din această zonă datează din anii 1839-1841, în satele Gîrlești și Ghercești.
Din programa școlilor făceau parte noțiuni ce țin de citire, scriere, aritmetică, lucrarea pământului și cântări bisericești, cursurile ținându-se în perioada 1 noiembrie – 1 aprilie. De menționat este ca vârsta la care fiii satului începeau școala era cea de 7 ani. Perioada de glorie a școlilor nu a fost una îndelungată, revoluția din 1848 venind cu închiderea acestora; redeschiderea școlilor a început după Unirea Principatelor din 1859 când legea instrucțiunii publice din 1864 prevedea ca învățământul primar să fie obligatoriu și gratuit.
Deși instituțiile județene făceau eforturi considerabile pentru asigurarea redeschiderii școlilor, prezența era una scăzută. La aceasta se adauga și degradarea imobilelor unde se defasurau cursurile, bugetele comunale fiind insuficiete pentru reabilitarea acestora.
Pe fondul acestor carente s-a hotărât de către consiliul communal, în anul 1888, construirea unei noi clădiri pentru desfășurarea activităților școlare, fiind dată în folosință în anul 1891.
Dicționarul geografic al județului Dolj din anul 1896 menționează următoarele: “în satul Ghercești este o școală mixtă ce funcționează din 1867 fiind întreținută de stat și comună și are ca învățător pe Theodor Vulcănescu. Local construit din zid în 1891 și este în bună stare și are o clasă de studiu cu o suprafață de 44 mp. În anul școlar 1892-1893 a fost frecventată de 43 de băieți și o fată, și anume:
Ghercești, au urmat școala 26 de băieți și o fată, au etate de școală 32 de băieți și 26 de fete. Ca populație adultă, 318 bărbați, 257 femei, total 575 din care știu carte 68 de bărbați și 7 femei.
Gîrleștii de Jos, au urmat școala 4 băieți, au etate de școala 10 băieți și 14 fețe, populație adultă 195 bărbați, 187 femei, total 382, știu carte 15 bărbați și nici o femeie.
Gîrleștii de Sus, au urmat școala 6 băieți, au etate de școală 14 băieți și 15 fețe, din populația adultă 223 de bărbați și 210 femei, total populație 433, știu carte 55 de bărbați și nici o femeie.
Teișani, au urmat școala 7 băieți și nici o fată, au etate de școală 10 băieți și 7 fețe, populație adultă 76 bărbați și 55 de femei, total populație 131, știu carte 20 de bărbați și nici o femeie.
Total: au urmat școala 43 de băieți și o fată, au etate de școală 66 de băieți și 62 de fete, populație adultă 812 bărbați și 709 femei, total 1521. Știu carte 158 de bărbați și 7 femei.”
Într-o ședință a consiliului communal din anul 1904, primarul Dimitrie Stănescu aprobă construcția unui local nou de școală care se dă în folosință în anul 1905, având doua săli de clasă. Deși scoală are sediu nou, rata participării copiilor la cursuri se menține scăzută din cauza unor chestiuni ce vizează ata sărăcia localnicilor cât și drumurile care, din cauza ploilor, deveneau impracticabile. Gradul mare de analfabetism în rândul fiilor satului Gîrlești îi aduce acestuia în anul 1935 o școală cu 2 săli de clasă și cancelarie.
Anul 1960 aduce un sediu nou de școală în comună Ghercești, având patru săli de clasă, în același an înființându-se și școala de 7 clase. Predarea disciplinelor a fost asigurată de comitetul de dascăli format din: Barbu Constantin – director, Nica Cicerone – professor de biologie, Nica Maria – professor de limba romana, Mihăescu Mihai – profesor de matematică, Mladinescu Marin – profesor de sport și Mihăiescu Elena – învățătoare.
În anul 1968, când se generalizează învățământul de 8 ani, la scoala Ghercești întâlnim: Nica Cicerone – director, Rădulescu Marin, Rădulescu Paula, Mihăiescu Mihai și Muntean Ion ca învățători, profesori fiind Iorga Carmencita, Nica Maria, Neagoe Alexandru, Cristescu Nicoleta, Viocan Ioana. În anul 1989 ca și director al școlii Ghercești întâlnim pe Nica Maria.
În anul 2009, colectivul cadrelor didactice se prezenta astfel: Badea Loredana ca și director, Lupescu Victor, Pîrvulețu Nadia, Floricel Adriana, Anghel Raluca, Oprea Constantă, Năstase Monica, Braica Ecaterina, Bălan Ștefănia și Dunavăți Corina.
În ceea ce privește grădinița, aceasta a luat ființă în anul 1948, fiind în prima instanță sezonieră, urmând a din anul 1976 să funcționeze cu program și educatoare de specilitate.
Școlile vechi, slab doatate au fost înlocuite; azi elevii se bucura de săli de clasa spațioase, dotate cu mobilier modern, material didactice și laboratoare de fizică, chimie, biologie și informatică.
Figura 5.4 Noua clădire al școlii din Ghercești
În decursul anilor, dascălii au reușit să contribuie la formarea elevilor atât în ceea ce privește partea teoretică, prin expunerea cunostitelor din terțe domenii cât și la formarea lor ca oameni.
Informațiile furnizate de site.ul oficial al școlii cu privire la resursele materiale de care dispune Școala cu clasele I-VIII Ghercești sunt următoarele: “activitățile instructiv-educative se desfășoară într-un patrimoniu format din 3 clădiri. O clădire este destinată pentru învățământul preșcolar și primar și are are 3 săli de clasă, o clădire este destinată învățământului gimnazial și are 5 săli de clasă din care: o sală specializată de matematică-fizică, o sală specializată de biologie-chimie, o sală specializată de istorie-geografie, o sală specializată de limba română-limbi străine și un laborator de informatică ce este dotat cu o rețea de 11 calculatoare conectate la internet,iar cea de a treia clădire are o sală în care este amenajată sala de gimnastică. Școala mai dispune de o bibliotecă cu un număr de 5.650 volume.
La structurile Gîrlești activitățile instructiv-educative se desfășoară într-o clădire cu 2 săli de clasă, una pentru învățământul preșcolar iar cealaltă pentru învățământul primar, iar structurile Ungureni dispun de o clădire cu 2 săli de clasă, una pentru învățământul preșcolar iar cealaltă pentru învățământul primar.
Școala cu clasele I-VIII Ghercești este alimentată cu apă potabilă de la rețeaua din comună, iar la structura Ungureni apă potabilă din fântână. Atât la Școala cu clasele I-VIII Ghercești cât și la structurile acesteia grupurile sanitare se află în afara clădirilor în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă, nefiind racordate la apă curentă.
Spațiile de învățământ de la Școala cu clasele I-VIII Ghercești și Școala cu clasele I-IV Gîrlești sunt încălzite cu centrale pe gaze naturale, iar la Școala cu clasele I-IV Ungureni cu sobe pe lemne, asigurându-se condiții optime pentru procesul instructiv-educativ. Din cele 5 clădiri în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă, 4 au fost reabilitate în perioada 2005-2007.”
Figura 5.5- Școala gimnazială Ghercești
5.1.4 Biserica
În comună Ghercești, viața spirituală datează din perioada antică, în prezent, în comună existând 3 biserici: biserica Ghercești cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, biserica Gîrlești cu hramul Înălțarea Domnului, și biserica Ungureni cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.
Prima atestare documentară a bisericii Ghercești, construită de Bănică Cojocaru și Malciu Sârbu în anul 1827, este făcută în Cartografia Județului Dolj din 1828, în cadrul acesteia fiind menționați atât preoții ce slujeau, Gheorghe Sin Ion și Gheorghe Sin Dinu, cât și diaconul Constantin Sin Popa Gheorghe.
Ajunsă într-un stadiu avasat de degradare, amenințând viața enoriașilor, biserica este demolata în anul 1863, urmând se se construiască o alta cu ajutorul localnicilor, ctitor fiind un negustor pe nume Zamfir Furtuna. Noua construcție a fost finalizată și sfințită în octombrie 1866.
În perioada 1866-1929 se cunosc ca preoți slujitori următorii: preot paroh Constantin (1861-1870), preot paroh Roman Mihăescu (1870-1889), preot paroh Ion Constantineanu (1889-1929) care, de altfel a realizat și unele reparații ale bisericii. O reparație radicală a bisericii s-a făcut în anul 1932 pe când slujor al domnului era Nica Nicolae.
De la plecarea preotului Nica Nicolae din anul 1943 biserica a fost slujită de Gheorghe Guștiuc până în anul 1945, de la acesta dată până în 1957 preot fiind Marcel Vulcănescu, urmații fiind de preoții Ion Cîrlăoanu și Adrian Vulcănescu.
Daunele provocate de cutrmurul din 1977 supun biserica unor reparații capitale sub atenta supraveghere a preotului Ilie Amza ce slujea încă din anul 1974. Tot în perioada în care slujea preotul Ilie Amza, prin straduița acestuia și a localnicilor a fost construită în anul 1986, casa parohiala și fântâna din curtea bisericii. Ultimele reparații ale bisericii au fost făcute în anul 2012 când s-a turnat și alei de beton și s-a consolidat gardul de împrejmuire.
Figura 5.6 – Biserica Ghercești
Trebuie menționat faptul că biserica Ghercești a este declarată monument istoric al secolului XIX și face parte din patrimoniul cultural național.
Primul document istoric care amintește de Biserica Gîrlești, cu hramul Înălțarea Domnului este reprezentat, ca și în cazul bisericii Ghercești, de Cartografia Județului Dolj din 1828. Primul hram al bisericii a fost Înălțarea lui Hristos, mateialul din care a fost construită fiind reprezentat de lemn. Deși, în documentele vremii nu se menționează că ar fi existat un lăcaș de cult în perioadă anterioară anului 1828, se crede faptul că în satul Gîrlești ar fi existat esemenea locuri.
Dată fiind starea în care se afla vechiul lăcașul de cult, în anul 1878 se sfințește un nou sediu al bisericii,din cărămidă, care era pictat cu sfinți și scene biblice de influența bizantina, dar și cu ctitorii acesteia, Constantin Gîrleșteanu și Marin și Ilinca Iliuță. Noul lăcaș de cult a beneficiat e reparații de-a lungul timpului după cum urmează: în anul 1924, pe când preot paroh era Ion Constantineanu, între anii 1978 și 1980, ca urmare a cutremurului din 1977, dar și în anul 1986 sub atentă preocupare a preotului Amza Ilie.
În perioada 1998-2011 s-au adus imbunatiri, acestea concretizându-se în racordarea bisericii la reteau de alimetare cu apa, dar și la rețeaua de gaze, construirea unui gard de beton pentru împrejmuirea acesteia, dar și realizarea unor alei de beton în curte.
Ca preoți slujitori se cunosc: Preot Stoicea 1815-1823, Popa Marin Moacă și Mihai Sin Soare 1823-1855, Constantin Sin Popa Ion 1855-1878, Constantin Leoveanu 1878-1889, Ion Constantineanu 1889-1928, Nica Niculae 1928-1930, Gheorghe Dumitrescu 1930-1940, Barbu Cristescu 1940-1945, Stanciu Ion 1945-1950, Marcel Vulcănescu 1950-1957, Ion Cîrlăoanu 1957-1970, Adrian Vulcănescu 1970-1974, Gheorghe Ciobanu 1974, Ilie Amza 1974-1998 și Stoica Marian, 1998 până în prezent.
Figura 5.7 – Biserica Gîrlești
Cea de-a treia biserică, cea din Ungureni, datează din anul 1820, prima construcție fiind realizată din lemn, reconstrucția acesteia, cu ziduri, realizându-se în anul 1875 pe când preot paroh era Matei Popă.
Dintre preoții care au sjujit biserica Ungureni amintim: preot Gheorgh Olteanu, preot Ilie Slabu, preot Aurel Enache, preot Ciobanu Gheorghe, preot Marian Stoica, preot Gheorghe Valentin Pîrvu.
Gheorghe Valentin Pîrvu este preot paroh la biserica din Ungureni din anul 1996 și până în prezent. Acesta a avut o contribuție importantă la reparația bisericii în urma daunelor produse de inundația din anul 2005, când nivelul apei a atins înălțimea de 2 metrii; prin mobilizarea acestuia și a enoriașilor, dar și cu sprijin din partea primăriei Ghercești, s-a reușit înlăturarea pagubelor produse de dezatru într-un timp destul de scurt.
De menționat este faptul că, în anul 2004, aceasta biserică este declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.
5.1.5 Centrul de sănătate
Asistența sanitară a comunei Ghercești, într-un mediu organizat, datează din anul 1900, când, pe funcția de agent sanitar, îl găsim pe Teodor Vulcănescu. Tot în această perioadă comună a beneficiat și de o infirmerie, urmând ca în anul 1909 comună să fie arondata unității spitalicești din Șimnic ce era coordonata de medical Constantin Frangopol, agent sanitar fiind Dumitru Alexandru, mai apoi, în perioada 1930-1952, funcția iind deținută de Maria Muțeau.
Primul dispensar din comună Ghercești ce-i avea ca medici pe Apan Constanța Vulcănescu și soțul acesteia, a fost dat în folosință în anul 1947. Acesta a constituit un pas uriaș în procesul de însănătoșire a populației. Acesta a rezistat până în anul 1965, după această perioadă comună fiind din nou arondata unor unități spitalicești din comunele vecine. În anul 1971 ia ființă circa medicală Ghercești având ca medici pe Stânga Angela și Vișan Costanța, după anul 1989, când acestea se desființează, asistenta medicală fiind asigurată de medicii de familie Mogoanță Elena și Vișan Constanța. Începând cu anul 1998 ca medici de familie întâlnim pe dr. Mogoanță Elena și dr. Stoenescu Mihaela.
Dacă în trecut asistenta medicală era deficitară, astăzi, cabinetul medical din Ghercești este dotat atât cu instumentar cât și cu aparatura pentu depistarea anumitor afecțiuni. Anul 2009 a venit cu înființarea, în comună, atât a unui punct farmaceutic cât și a unui cabinet stomatologic.
Figura 5.8 – Centrul de sănătate Ghercești
5.1.6. Poliția
Primul post de jandarmi din comună Ghercești datează din anul 1908, anterior acestei dăți comuna fiind subodonata posturilor de jandarmi din Preajba și Motoci. Din spusele localnicilor și arhivele comunei, aflam faptul că în anul 1938 postul de jandarmi din Ghercești îl avea ca șef pe Zvraciu Ilie, sediul fiind în casa unui localnic pe nume Stoica Ion, în anul 1942 schimbându-și atât sediul, la conacul lui Mihai Bărăgan, cât și șeful de post, plutonierul Puican Petre. În ianuarie 1949, printr-un decret presidential, se desființează Jandarmeria și Poliția și se înființează Miliția, aceasta fiind controlată de organele de partid ale PCR. Până în anul 1989, ca șefi de post ai miliției, în comună Ghercești, au fost: Neșcu Dumitru, Costache Constantin, Dobre Gheorghe, Tomescu Gheorghe, Cizmaru Marin, Negroiu Cornel, Ghidarcea Constantin și Lungu Ion.
Începând cu anul 2000, până în prezent, agentul principal al comunei Ghercești este Cîtu Silvică, secția de poliție fiind subordonată, din anul 2011, secției de poliție din Pielești.
Figura 5.9 – Sediul poliției din Ghercești
5.2 Activități economice
Ocupația de bază a locuitorilor din Ghercești este agricultura, reprezentată de cele două ramuri de bază: creșterea animalelor: porcine, ovine, păsări și cultura plantelor. Alte domenii de activitate a locuitorilor din această comună sunt reprezentate de comerț și servicii.
Comună Ghercești are un număr de 11 societăți comerciale private. Cele mai importante societăți comerciale care își desfășoară activitatea în comună Ghercești sunt: depozitul de țiței și gaze, cantitatea de țiței pompată prin Stația de pompare țiței Ghercești fiind în jur de 2.500 m3/lună, ferma Casa Ethos , SC Avioane S.A- fabrica de avioane militare ce are un număr de 317 angajați și SC Parc Industrial S.A.
Ferma Casa Ethos este amplasată în comună Ungureni și se ocupa cu cultivarea legumelor și a pomilor fructiferi. “Livada se întinde pe o suprafață de 8 ha unde avem o cultură diversificată de fructe iar legumele sunt cultivate într-o seră cu o suprafață de 1000 m2. Din livadă și seră recoltam: mere, pere, prune, piersici, cartofi, ceapă, roșii, castraveți, vază, dovlecei, fasole verde și salată verde.”
5.2.1Reformele agrare și colecrivizarea agriculturii
În prima jumătate a secolului al XIX lea, condițiile de viață ale țăranilor descriau un mod de viață nu tocmai plăcut. Acesta era caracterizat de apăsarea grea a impozitelor, muncă asiduă pe pănatul moșierilor sau deposedarea de puținul pământ care îl dețineau. Pe fondul acestor condiții am avut de-a face cu răzvrătirea țărănimii împotriva moșierilor ce a luat forme ca nesupunere sau chiar părăsire a satelor.
Ca soluție la toate carențele de mai sus a fost decretată, de guvernul Kogalniceau, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Legea rurală din 14 august 1864, aceasta venind cu desființarea obligațiilor feudale ale țăranilor clăcași. Prin intermediul acestei legi, țăranii erau declarați, în funcție de numărul de vite deținute, proprietari ai unei suprafețe de pământ. Totuși, pentru pământ, trebuiau să ofere despăgubiri moșierilor timp de 15 ani.
Ca urmare a acestei legi au fost împroprietăriți 128 de clacași, după aceata data termenul dispărând. De această lege nu s-au putut bucura și moșnenii gherceșteni deoarece dețineau suprafețe de pământ, fie ele și mai mici decât le-ar fi revenit în urma aplicării legii. De asemenea aceasta a dat naștere și la o serie de nemulțumiri ale țăranilor ce priveau modul de aplicare al acesteia.
Odată cu trecerea timpului structura proprietății a început să dicteze raporturile existente între țărani, arendași și marii proprietarii de pământ. Învoielile agricole, deși reglementate prin lege au ajuns să fie din ce în ce mai împovărătoare pentru țărani, existând și situații în care din cauza acestora se ajungea la o foamete crescută a țăranilor. Pe fondul acestor problem a apărut răscoală din 1907.
O altă lege care a venit în ajutoul țăranilor, după primul război mondial, este reprezetata de decretul 1407 din anul 1920 care prevedea ca o parte din moșiile expropriate să revină țăranilor, în cuantum de 5 hectare/țăran. Prioritate la impropietarire au avut cei care au luat parte la război între 1916 și 1918 și cei din Campania 1913, urmați fiind de văduvele de război și copii orfani și agricultorii care nu erau proprietari de pământ sau aveau suprafețe mai mici de 5 hectare. Dcumentele prezente în arhiva primăriei Ghercești indică faptul că în acea perioadă au fost împroprietăriți un număr de 236 de țărani cu 531 de hectare.
Împropietăririle din anul 1921 au adus o îmbunătățire condițiilor de trăi în rândul țăranilor, dar și o revigorare a agriculturii prin creșterea producției. Cu ajutorul pământului primit, țăranii au reușit să ia credite de la banca nou înființata, Banca Populară Frăția, cu care și-au achiziționat animale de muncă și utilaje agricole. În perioada următoare, gospodăria țărănească a reușit să se redreseze economic prin trecerea de la producția care le asigura traiul zilnic la comercializare. Creșterea producției agricole a atras după sine și o dezvoltare a industriei morăritului.
Reforma agrară privind împroprietăririle din 1945 sub guvernul Petru Groza a venit după o lungă perioadă de privațiuni suferite de popor în perioada celui de-al doilea război mondial și după. Și de acesta dată, prioritate au avut văduvele și copii orfani, participanții la război și invalizii de război, dar și familiile sărace.
Colectivizarea agriculturii, ce urma modelul societic, s-a hotărât în ședința Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din 3-5 martie 1949. După anii 1950 s-a impus regimul cotelor obligatorii care pretindea că fiecare familie să dea la stat anumite cantități de grâu, porumb, lapte sau lână. Dat fiind faptul că împroprietăririle reușiseră să consolideze, într-o oarecare măsură, gospodăria țărănească, colectivizarea a fost văzută ca un cutremur ce a zguduit societatea din temelii; oamenii trebuiau să cedeze pământul într-o structură ce presupunea asocierea, primele forme de organizare fiind întovărășirile. Acestea au trecut printr-un amplu proces, de la organizarea pe familii până la cea pe sate. Astfel ia naștere Cooperativă Agricolă de Producție Unirea ce întrunea familii din trei sate – Ghercești, Gîrlești și Teișani, ca președinte avându-l pe Stioca Ghe. Ion.
Deși cooperativa era într-o continuă creștere și modernizare, forța de muncă, reprezetată de țărani, a început să scadă, după anul 1970, mulți dintre ei alegând să mucească în întreprinderile și șantierele din municipiul Craiova; după anii 1980 recoltarea cuturilor s-a făcut cu elevi și muncitorii din întreprinderile din Craiova.
Starea de nemulțumire a membrilor cooperative s-a adâncit, revoluția din decembrie 1989 ce a dus la lichidarea cooperativei fiind cea care a restaurat liniștea în rândul țăranilor, retrocedându-le pământurile.
6.CIVILIZAȚIA ȘI VIAȚA SPIRITUALĂ TRADIȚIONALĂ
6.1 Gospodăria țărănească
Încă din cele mai vechi timpuri, locuință a constituit o preocupare necontenită a oamenilor. De la adăpostul arhaic ce a fost realizat cu mijloace primitive și până la casa modernă de care ne bucurăm acum, omenirea a parcurs un drum lung și anevoios.
Cele mai vechi informații cu privire la tipologia locuințelor comunei au fost consemnate de către medicul Charles Laugier în Monografia sanitară a județului Dolj; astfel, în anul 1900 comună avea, la o populație de 1749 de persoane, 182 de case din cărămidă, 34 de case din lemn, 279 de case din paianta și 5 bordeie. Ca material de constructive, la casele locuitorilor comunei Ghercești s-a folosit pământul, lemnul și chirpicii, iar mai târziu, cărămida.
Ca și structură, marea majoritate a caselor erau alcătuite din 2 camere, așezate cu fața spre răsărit; în fața casei aveau o prispă, în capătul acesteia fiind un foișor de unde se făcea intrarea în pivniță. În ceea ce privește interiorul locuințelor, prima cameră ce purta denumirea de vatră era reprezentată de ceea ce azi am numi bucătărie. Aceasta găzduia toate cele necesare pregătirii și servirii mesei precum hambarul cu făină și mălai, cuierul pentru vase, un dulap de lemn pentru păstrarea străchinilor, lingurilor de lemn și a altor ustensile ale bucătăriei și o masă rotundă de lemn cu trei picioare scurte și scaune; tot aici se găsea, în jurul coșului de fum, și o poliță, în mijlocul căreia se afla un lanț de care se atârnă ceaunul pentru mămăligă. În cea de-a doua cameră se afla un pat ce se compunea din 4 pari bătuți în pământ peste care se puneau scânduri, acoperit fiind cu rogojină, lada de zestre, o masă așezată la fereastră, pe jos fiind pământ bătut. Familiile mai înstărite construiau și o a treia cameră ce avea intrare separate și în care se ținea îmbrăcămintea și zestrea.
6.2 Portul popular tradițional
Portul tradițional femeiesc pe timp de iarnă era alcătuit din zavelca, flanel și scurteică; în picioare femeile purtau ghete, iar pe ca un colțar de catifea neagră. Vara acestea purtau cămăși sau îi cusute cu arnici și diferite motive florale, fuste albe plisate la care adăugau cu igilța diferite decorațiuni, peste care puneau șort cu modele în culori deschise la fetele nemăritate, femeile mai în vârstă alegând culori mai închise, iar pe cap purtau basma albă.
Dacă la început marea majoritate a obiectelor vestimentare erau confecționate din materiale ca lână sau panza țesută în casă, ulterior s-a folosit și pânza topită, iar ca decor s-a folosit mătasea, paietele sau mărgelele.
Portul bărbătesc era compus din cămăși lungi, de pânză albă, ce treceau peste genunchi pe care le încingeau cu bete și izmene largi, din același material ca și cămașa. Pe cap purtau pălării de stofă sau de paie. Iarna, țăranii purtu haine confecționate din dimie (țesătură groasă) și pieptar din piele de oaie. În picioare purtau cizme sau bocanci, iar pe cap purtau căciuli din piele de oaie de culoare neagră.
Începând cu anul 1930, când mulți dintre tineri au luat contact cu marile orașe, portul bărbătesc a început să se schimbe, apărând costumul de stofa și pantofii care le conferea acestora o eleganță deosebită.
Modernizarea formelor de viață a făcut ca toate aceste obiecte vestimentare să se mai gasescă azi doar în muzee sau păstrate de câteva persoane mai în vârstă ale comunei. De altfel, încă sunt purtate la anumite manifestări folclorice.
6.3 Ocupații tradiționale
Cultivarea cerealelor
De-a lungul timpului, una dintre ocupațiile tradiționale ale țăranilor de pe valea Tesluiului, a fost reprezentată de cultivarea cerealelor, grâu și porumb. Aceștia au căutat să-și perfecționeze continuu uneltele necesare pentru realizarea muncilor aferente acestora; plugul fiind principala unealtă folosită în agricultură.
Grâul, una dintre cerealele cultivate pe terenurile din Ghercești, se semăna manual, seceratul făcându-se în același mod; de regulă sătenii se ajutau între ei pentru realizarea muncilor. Mai târziu, la începutul secolului XX, au apărut în comună și secerătorile mecanizate, cu tracțiune animală.
Creșterea animalelor
Existența unor întinse suprafețe de pajiști a dat naștere unei alte ocupații a gherceștenilor, creșterea animalelor. Apelând la memoria satenilor mai în vârstă aflăm că un specific al zonei era creșterea oilor, un localnic precizând faptul că …nu era om în sat care să nu aibă cel puțin 10 oi…
Apopierea de municipiul Craiova a avut un rol esențial în rândul crescătorilor de animale care, pe lângă animale, comercializau în piețe și lapte sau brânză provenite de la acestea. Cu toate acestea, cooperativizarea de la jumătatea secolului XX, a făcut ca acest specific al zonei să dispară.
Torsul și țesutul
Îndeletniciri arhaice, torsul și țesutul fibrelor au fost dintodeauna în strânsă legătură cu producerea multor obiecte de uz gospodăresc, dar și a confecționării îmbrăcămintei, lana, obținută din tunsul oilor, fiind principala mterie primă folosită. Aceasta, în urma unor operațiuni realizate de femeile satului, era transformată în caiere care ulterior era toarse cu furca și fusul și transformate în fire folosite la confecționarea diferitelor obiecte vestimentare.
Pe lângă lână, un alt material folosit era reprezentat de borangic. Acesta era obținut din gogoșile de mătase produse de un anumit tip de viermi ce se hrăneau cu frunze de dud. Ajunși la maturitate, aceștia se înveleau într-un cocon din care, prin introducerea în apă fiartă, se obținea firul de borangic. Odată cu apariția mătăsii artificiale, această practică a diparut.
6.4 Datini și Obiceiuri
Dimensiunea culturală a unei epoci are menirea de a conserva și a transmite imaginea societății, generațiilor următoare, datinile și obiceiurile fiind părți integrate acesteia. Despre acestea știm că se transmit, prin viu grai, din generație în generație, acest aspect fiind cel care duce și la pierderea parțială sau totală a unora.
Obiceiuri privind sărbătoarea nașterii Domnului Iisus Hristos și Anul Nou
Colindele ce însoțeau aceste sărbători conțineau urări de sănătate și prosperitate. Colindătorii erau, de regulă, copii cu vârste cuprinse între șase și cinsprezece ani ce mergau din casă în casă, vestind nașterea Domnului. Colindul cel mai întâlnit purta numele de “Steaua sus răsare”, dar nici “Moș Crăciun”, “O ce veste minunată”sau “Trei crai de la răsărit” nu erau de neglijat. Steaua era lucrată din lemn și împodobită cu hârtie creponată, în mijlocul acesteia fiind lipită o icoană ce conținea imaginea Nașterii Domnului.
Tot în perioada celor trei zile de sărbătoare ale Crăciunului, 25-27 decembrie, în curtea școlii, se organizau și hore cu cete de lăutari.
Colindele ce însoțeau Anul Nou erau “Plugușorul”, “Sorcova” și “Căprița”. Cu “Plugușorul” se mergea în Ajunul Anului Nou; acesta era cântat de un grup format din 7 sau 8 copii ce erau îmbrăcați în costume traditional-populare ce făceau urări pentru fertilitatea pământului și belșug în gospodărie. Cu ei, aveau un plug împodobit cu panglici. Conținutul acestuia era următorul:
Aho, aho copii și frați,
Stați puțin și nu minați,
Și cuvîntu-mi ascultați:
S-a sculat mai an Bădica Traian,
Și-a încălecat pe-un cal cu nume de graur,
Cu șaua de aur; și frâul de mătasă,
Ca pe bici de groasă.
El în scări când s-a urcat;
Peste câmpuri s-a uitat,
Și-a ales un loc curat
De arăt și semănat.
Trageți brazdă măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Mâine anul se-nnoiește,
Plugușorul se pornește,
Și începe a ura, pe la case-a colinda,
Iarna-i grea, omătul mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belșug,
Pentru Brazdă de sub plug.
Sătenii spun că și în perioada cuprinsă între Anul Nou și Sfântul Ion, 1-7 ianuarie, aveau loc hore unde localnicii se distrau și își etalau hainele de sărbătoare.
Obiceiuri din preajma sărbătorilor pascale
Nu sunt de neglijat nici obiceiurile din preajma sărbătorilor pascale; de Florii, spre exemplu, porțile curții erau decorate cu crengite de salcie ce simbolizau trezirea naturii la viață.
Începând cu Joia Mare și până în noaptea de Înviere, enoriașii mergeau seara la biserică pentru a asista la slujbe, iar gospodinele pregăteau bucate și roșeau ouă, urmând ca în dimineața de Înviere întreagă familie să se gătească în haine noi și să meargă la biserică să ia Paști, unde ciocneau ouă roșii și rosteau Hristos a Înviat!, celalat răspunzând Adevărat a Înviat! Și cu prilejul acestor zile de sărbătoare se organiza hora satului.
6.4.1 Nașterea
În trecut, practicile nașterii acasă erau raspndite nu numai la Ghercești, ci și în alte părți ale țării. Femeia aducea un prunc pe lume în prezența așa-numitei “moașa de neam” ce era aleasă de familia noului născut din rudele apropiate. După naștere moașa avea datoria de a merge la biserica cu o sticlă de apă și busuioc urmând ca preotul să-i facă molifta, femeia care tocmai născuse se spălându-se cu aceasta timp de 40 de zile.
În cea de-a treia zi de la naștere avea loc obiceiul ce purta numele de “ursitori”, despre care se spunea în popor că hotărăsc viitorul copilului. Pe o masă rotundă se puneau bani, pâine, un pahar cu apa și altul cu vin și obiecte de îndeletniciri casnice care erau păstrate acolo timp de trei zile, urmând să fie luate în cea de-a patra zi, după răsăritul soarelui. În tot acest timp, moașa îmbăiază copilul într-o apă în care se pun bani și petale de flori, la final fiind înfășat într-o pânză albă înfășurată cu o fașă împletită din sfori albe și roșii.
Botezul este considerat de creștinii ortodocși ca o renaștere deoarece prin aceasta Sfânta Taină este înlăturat păcatul stramosec, cel botezat unindu-se cu Hristos. Acesta reprezintă “Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă și prin rostirea formulei Botezului de către săvârșitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curățindu-se de păcatul strămoșesc și de păcatele personale făcaute până atunci, fiind renăscut spre o viață nouă și părtaș roadelor răscumpărării prin jertfa crucii, devenind membru al Biserici.”
La Ghercești, botezul se făcea la 90 de zile de la nașterea copilului; acesta era dus la biserică de către moașa unde preotul îl boteza în numele Sfintei Trimi, în cristelniță. După săvârșirea botezului copilul era îmbrăcat în darurile aduse de nașa după care mergeau acasă pentru a petrece.
6.4.2 Căsătoria
Căsătoria reprezintă un prilej de mare bucurie în viața tinerilor, dar și a familiilor acestora. Odinioară aceasta prevedea 3 momente: pețitul, logodna și nunta.
Petițul era reprezentat de o adunare la care luau parte viitorul mire, părinții acestuia și o persoană apropiată din neamul acestuia și mireasa cu părinții ei. Această întâlnire avea loc în zi de sărbătoare, în cadrul căreia, dacă se hotăra căsătoria, se stabileau detalii legate de zestre și de data nunții.
La Ghercești, nunta ținea trei zile; începea de sâmbătă seara și se termina luni noaptea. Sâmbătă seara se organiza o întâlnire ce avea ca participanți mirele, mireasa, nașii, socrii, cumnatul de mână, băieți și fețe ce însoțeau alaiul de nuntă în următoarele două zile.
Ziua de duminică începea cu obiceiul numit apa. Mireasa, îmbrăcată în rochie albă, fără voal, mergea împreună cu cumatul de mână, fetele și băieții și ceata de lăutari la o fântână de la răsărit. Aceștia duceau cu ei un vas de lemn pe care cumnatul de mână îl umplea cu apa din fântâna și după ce alaiul juca o horă în jurul lui, mireasa vărsa cu piciorul puțină apă în patru zări.
După săvârșirea acestui obicei, mireasa cu întreg alaiul mergeau la casa mirelui unde, înconjurat de prietenii apropiați, acesta era bărbierit, ceata de lăutari cântându-i melodia ce simboliza intrarea în rândul bărbaților. Mireasa era învelită de către nașa, prilej cu care se interpreta cântecul miresei: Ia-ți mireasă ziua bună, / De la tată, de la mumă, / De la frați de la surori,/ De la grădina cu flori. / De la floarea din cerdac, / De la fetele din sat.
Odată terminate aceste ritualuri, alaiul de nuntă se urca în trasuri cu care făceau o plimbare prin sat după care mergeau spre biserica unde preotul săvârșea Sfânta Taină a Căsătoriei. Întorși la casa mirelui, mireasa era purtată de mire, în brațe, până la camera ce urma să fie a lor, după care dădeau startul petrecerii care ținea pana în noapte. Ziua de luni era cea în care se înfăptuia un vechi obicei și anume se juca cămașa miresei care reprezenta condiția purității.
Tranformarile prin care a trecut societatea de-a lungul timpului au determinat apariția unor modificări în structură și durata nunților. Deși nu mai durează tre zile și trei nopți ci doar una, încă se mai păstrează anumite obiceiuri ca apa, bradul sau horele.
6.4.3. Înmormântarea
Moartea este un fenomen natural și firesc ce se produce indiferent de voința noastră. Odată cu trecerea în neființă, prima acțiune la care se trecea era aceea ce a spăla trupul răposatului, în semn de curățire; aceasta era făcută de către 3 bărbații dacă era de sex masculin sau 3 femei dacă era de sex feminin, după care era îmbrăcat în haine pregătite dinainte și așezat în sicriu, cu fața spre rasatrit, în vederea privegherii vreme de 3 zile. În aceste zile, cât răposatul stătea în casă, se punea la poarta doliu și steagul bisericesc, nu se matura, iar oglinzile se acopereau cu pânza albă sau se întorceau cu fața la perete.
În ziua înmormântării, bărbaților prezenți li se prindea în piept o pamblică neagră și un prosop pe mâna stângă, iar femeilor li se dădeau basmale negre.
După realizarea slujbei de despărțire de familie, sicriul cu trupul neînsuflețit era scos din casă cu picioarele inaninte, pe bocetele celor apropiați și așezat în carul tras de boi sau cai care îl duceau către biserică. Lângă sicriu se așezau familia și rudele apropiate care își exprimau durerea fata de cel dispărut prin jelit și bocete.
După slujba de la biserică, cei prezenți își luau rămas bun de la răposat și mergeau către cimitir unde i se făcea o ultimă slujba și sicriul era coborât în groapă. După acest moment, toți participanții mergeau acasă pentru a servi masa de pomenire, toate bucatele fiind sfințite de preot.
În fiecare zi, până la 6 săptămâni, răposatul este tămâiat de o femeie văduvă, după acestea urmând slujba de 40 de zile unde îi sunt date de pomană hrană, îmbrăcăminte, un pat, masă și scaune. Slujbele de pomenire se fac din an în an, până ce trec 7 ani.
Acest capitol, al tradițiilor și obiceiurilor, a fost tratat cu scopul de a face cunoscute generațiilor următoare viața spirituală a înaintașilor lor.
7. GHERCEȘTI – DRUM SPRE VIITOR
Modernizarea comunei Ghercești s-a făcut treptat. Aceasta a prevăzut lucrări ca:
construcția rețelei de alimentare cu apă pe o lungime de 15 km, fiind forate 2 puțuri de adâncime ce au o capacitate de 7,2 mc/oră;
construirea centralei de distribuție gaze și introducerea conductei de alimentare cu gaze a locuințelor pe o lungime de 12 km, în anul 2012;
Școlile au fost modernizate, s-au parchetat, au fost dotate cu mobilier modern, și calculatoare noi iar în 2013 a fost dată în folosință o nouă clădire modernă;
asfaltarea drumurilor care asigură deplasarea dintre și în interiorul localității;
amenajarea în anul 2012 a drumului comunal 86 ce are direcția Ghercești-Ungureni;
efectuarea unor lucrări de reparații și dotarea cu instalații de încălzire a bisericilor Gîrlești și Ghercești, dar și amenajarea unor alei asfaltate în curțile celor 3 biserici;
consiliul comunal a sponsorizat Biserica de la Ghercești cu o clopotniță și un clopot nou;
au fost efectuate lucrări de reabilitare la căminul cultural, dispensarul uman și primăria din Ghercești și Ungureni;
a fost construit un teren de sport nou, amenajat cu gazon sintetic;
a fost schimbat aspectul Centrului civic al localității;
s-au efectuat lucrări de reabilitare a fântânilor comunei;
pentru efectuarea lucrărilor din comună, s-au achiziționat 2 tractoare, 4 remorci, o vidanja și un utilaj pentru transportul gunoiului de grajd din gospodăriile cetățenilor.
Lista obiectivelor de investiții cuprinse în bugetul Consiliului Local Ghercești pentru anul 2013 se prezenta astfel:
Tabel 7.1
Investiții ale Consiliului Local Ghercești pe anul 2013
Strategia de dezvoltare a comunei Ghercești precede ca și investiții majore următoarele:
1. Dezvoltarea infrastructurii ce cuprinde 2 ramuri:
Infrastructura de drumuri – reabilitare drumuri prin realizarea îmbrăcăminții definitive, corectări de trasee;
infrastructura tehnico- edilitara – prevede realizarea unui sistem centralizat de preluare și epurare ape uzate menajere.
2. Protejarea mediului:
sistem centralizat de preluare și epurare ape uzate menajere – proiect în curs de derulare;
zone verzi – realizare zona mixtă de agrement în teritoriul intravilan al satului GHERCEȘTI cu o suprafața de 1,00ha;
sisteme controlate de colectare/transport/depozitare și neutralizare a deșeurilor: desființarea tuturor platformelor de gunoi până în anul 2015; sistem de colectare și transport la Platforma ecologică – Craiova.
3. Dezvoltarea economică:
– identificarea profilului economic al comunei – de tip industrial – agricol;
– dezvoltarea activităților tradiționale – sărbători tradiționale în zonă;
– crearea infrastructurii pentru celelalte localități – drumuri transit.
4. Sănătatea și educația:
– spitale, grădinițe, școli: modernizarea și dezvoltarea sistemului sanitar, modernizarea și dezvoltarea sistemului de învățământ, activități de agrement și sport.
5. Dezvoltarea comunei:
– ca centru social de influența locală;
– dezvoltare urbană: dezvoltarea zonei central, dezvoltarea zonei de locuit, dezvoltarea activităților economice în incintele cu această destinație;
– reabilitarea monumentelor istorice și activităților turistice – se vor asigura lucrări de întreținere a lăcașurilor de cult.
Concluzii
În conținutul prezentei lucrări, intitulată Monografia comunei Ghercești, am urmărit prezentarea particularităților geografice, istorice și sociale ale comunei Ghercești. Dat fiind faptul că actualmente, monografia sociologică, a ajuns să fie o practică frecventă în cercetările de teren, acestea sunt realizate în tot mai multe societăți pentru a putea cunoaște astfel trăsăturile definitorii ale acestora, contribuind totodată la realizarea profilului societății globale.
Asezată pe Valea Tesluiului, vale ce a constituit încă din cele mai vechi timpuri un spațiu propice pentru așezămintele omenești, comuna Ghercești ce se întinde pe o suprafață de 15.000 mp, a luat ființă în urma intrării în vigoare a legii comunale din 31 martie 1864, lege dată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
In ceea ce privește divizarea administrativă, comuna Ghercești este formată din satele Ghercești – reședință de comună, Ungureni, Luncșoru, Ungureni Mici și Gîrlești, având ca vecinătăți comunele Vulpeni și Găvănești, din județul Olt, la nord, comuna Pielești la est, în partea de sud, la o distanță de 8 kilometrii, municipiul Craiova, iar la vest comuna Mischii.
Relieful comunei este unul colinar, clima fiind temperat continetală, climă ce se caracterizează prin veri calde și ierni blânde.
În ceea ce priveste strucura socio-demografica, cetățenii comunei Ghercești, ce sunt în număr de 1690, formează o masă compactă de romani. Structura pe sexe nu indică o diferență majoră între femei și bărbați, aceasta fiind de numai 4 procente în favoarea femeilor. Utilă din punctul de vedere al informației pe care o oferă este și structurarea populației în: copii, populație tânără, persoane mature și persoane în vârstă. Aceasta indică următoarele valori: copiii (0-14 ani) reprezintă 12% din cei 1690 de locuitori ai comunei, populația tânără (15-24 ani) deține o pondere de 12% din totalul populației stabile, persoanele mature (25–64 ani) formează majoritatea populației – 52%, iar persoanele în vârstă de 65 ani și peste însumează un procent de 24%.
Anul în care s-a inregistrat cel mai mare efectiv al populatiei este anul 1968, cand acesta a fost de 3000 de persoane, ceea ce denotă declinul demografic, polulația scăzând cu aproape 40 de procente.
În ceea ce privește instituțiile, comuna dispune trei școli generale, în fiecare din satele Ghercești, Girlești și Ungureni și o gadiniță, post de poliție, dispensar medical, cămin cultural și un număr de trei biserici – în satele Ghercești, Girlești și Ungureni.
În ciuda tranformărilor prin care a trecut societatea de-a lungul timpului, transformări ce au dus la modernizare, viața locuitorilor comunei Ghercești înca este presarată cu o serie de tradiții care, se încapataneaza să rămâna vi în memoria și practica sătenilor; încă întalnim la Ghercești obiceiuri străvechi legate de nuntă si sarbaătorile de iarnă, în timp ce ritualul de înmormantare nu a suferit schimbări majore. La ceea ce s-a renunțat, a fost portul popular tradițional.
Bibliografie
Arhiva Primariei Ghercești;
Avram, Cezar (coord.), Dicționarul istoric al localităților din județul Dolj, Editura Alma, Craiova, 2004;
Avram, Cezar, Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962, Editura de Stat, Craiova, 1999;
Barbu, Paul Emanoil, Osiac Vladimir, cartografia Județului Dolj din 1828, Editura Universitară, Craiova, 2001 ;
Băbălău, Nicolae, Ciobotea, Dinică, Zarzără, Ion, Din istoria instituțiilor administrative a județului Dolj, Editura Sitech, Craiova, 2004;
Bădescu, Ilie, Cucu-Oancea, Ozana, Șișeștean, Gheorghe, Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, București, 2009;
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman;
Bolocan, Gheorghe, Dicționarul toponimic al României.Oltenia, Volumul III, Editura Universitaria, Craiova, 2002;
Bondrea, Aurelian, Sociologia culturii, Editia aVa, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2006;
Canianu, Mihail (coord.), Dicționar Geografic al Județului Dolj, Editura Societatea geografică română, București, 1896;
Costea Ștefan, Istoria sociologiei românești, Editura Fundației “România de mâine”, București, 1998;
Dumitrescu, Tudor, Dumitrescu, Marian, Monografia comunei Ghercești, Editura Aius, Craiova, 2013;
Larionescu, Maria (coord), Școala sociologică de la București – tradiție și actualitate, Editura Universității București, 1996;
Locusteanu, Constantin, Dictionarul Geografic al județului Romanați, Edirura Soceco, București, 1889;
Nica Marin, Cercetări arheologice de suprafață pe Valea Tesluiului în contribuții istorice, Editura Universitară, Craiova, 1972;
Otovescu, Dumitru, Monografia sociologică în România, Editura Beladi, Craiova, 2006;
Otovescu, Dumitru (coord.), Facultatea de Științe Sociale 2000-2010. Monografie, Editura Universitaria, Craiova, 2010;
Otovescu, Dumitru, Sociologie Generală-ediția a V-a, Editura Beladi, Craiova, 2009;
Părnuță, Gheorghe, Andrei, Nicolae, Istoria învățământului din Oltenia, Volumul I, Editura Scrisul Românesc, București, 1977;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 1992, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 2002, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 2011, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Stahl, Henri, Tehnica monografiei sociologice, Editura Institutului Social Român, București, 1934;
Todoran, Isidor, Zăgrean, Ioan, Dogmatica Ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005;
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.) Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;
Surse online
Articol Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, disponibil la: http://www.arhivelenationale.ro/index.php?lan=0&page=124
Casa Ethos – site oficial, disponibil la: http://www.casaethos.ro/departamente.html
DEX ONLINE, disponobil la : http://dexonline.ro/definitie/organiza%C8%9Bie
Monografia Sociologică – suport de curs, disponibil la: http://biblioteca.regielive.ro/referate/sociologie/monografia-sociologica-271889.html
Primaria Ghercești, judetul Dolj – Site oficial, disponibil la http://www.primaria.ghercesti.ro/
Stăvărache, Florența, Monografia Sociologică și Dezvoltarea,Studii și cercetări din domeniul științelor socio–umane, vol. 11, Cluj Napoca, 2003, disponibil la: http://www.historycluj.ro/SU/cercet/Stavarache/MonografiaSociologica.htm#_ftn6
Școala cu clasele I-VIII Ghercești – site oficial, diaponibil la: http://scoalaghercesti.webs.com/
Bibliografie
Arhiva Primariei Ghercești;
Avram, Cezar (coord.), Dicționarul istoric al localităților din județul Dolj, Editura Alma, Craiova, 2004;
Avram, Cezar, Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962, Editura de Stat, Craiova, 1999;
Barbu, Paul Emanoil, Osiac Vladimir, cartografia Județului Dolj din 1828, Editura Universitară, Craiova, 2001 ;
Băbălău, Nicolae, Ciobotea, Dinică, Zarzără, Ion, Din istoria instituțiilor administrative a județului Dolj, Editura Sitech, Craiova, 2004;
Bădescu, Ilie, Cucu-Oancea, Ozana, Șișeștean, Gheorghe, Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, București, 2009;
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman;
Bolocan, Gheorghe, Dicționarul toponimic al României.Oltenia, Volumul III, Editura Universitaria, Craiova, 2002;
Bondrea, Aurelian, Sociologia culturii, Editia aVa, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2006;
Canianu, Mihail (coord.), Dicționar Geografic al Județului Dolj, Editura Societatea geografică română, București, 1896;
Costea Ștefan, Istoria sociologiei românești, Editura Fundației “România de mâine”, București, 1998;
Dumitrescu, Tudor, Dumitrescu, Marian, Monografia comunei Ghercești, Editura Aius, Craiova, 2013;
Larionescu, Maria (coord), Școala sociologică de la București – tradiție și actualitate, Editura Universității București, 1996;
Locusteanu, Constantin, Dictionarul Geografic al județului Romanați, Edirura Soceco, București, 1889;
Nica Marin, Cercetări arheologice de suprafață pe Valea Tesluiului în contribuții istorice, Editura Universitară, Craiova, 1972;
Otovescu, Dumitru, Monografia sociologică în România, Editura Beladi, Craiova, 2006;
Otovescu, Dumitru (coord.), Facultatea de Științe Sociale 2000-2010. Monografie, Editura Universitaria, Craiova, 2010;
Otovescu, Dumitru, Sociologie Generală-ediția a V-a, Editura Beladi, Craiova, 2009;
Părnuță, Gheorghe, Andrei, Nicolae, Istoria învățământului din Oltenia, Volumul I, Editura Scrisul Românesc, București, 1977;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 1992, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 2002, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Recensamântul populației și a locuințelor din anul 2011, Institutul Național de Sratistică, Direcția de Statistică Dolj;
Stahl, Henri, Tehnica monografiei sociologice, Editura Institutului Social Român, București, 1934;
Todoran, Isidor, Zăgrean, Ioan, Dogmatica Ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005;
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.) Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;
Surse online
Articol Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, disponibil la: http://www.arhivelenationale.ro/index.php?lan=0&page=124
Casa Ethos – site oficial, disponibil la: http://www.casaethos.ro/departamente.html
DEX ONLINE, disponobil la : http://dexonline.ro/definitie/organiza%C8%9Bie
Monografia Sociologică – suport de curs, disponibil la: http://biblioteca.regielive.ro/referate/sociologie/monografia-sociologica-271889.html
Primaria Ghercești, judetul Dolj – Site oficial, disponibil la http://www.primaria.ghercesti.ro/
Stăvărache, Florența, Monografia Sociologică și Dezvoltarea,Studii și cercetări din domeniul științelor socio–umane, vol. 11, Cluj Napoca, 2003, disponibil la: http://www.historycluj.ro/SU/cercet/Stavarache/MonografiaSociologica.htm#_ftn6
Școala cu clasele I-VIII Ghercești – site oficial, diaponibil la: http://scoalaghercesti.webs.com/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Monografia Comunei Ghercesti (ID: 143304)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.