Monografia Comunei Auseu

MONOGRAFIA COMUNEI AUȘEU

APLICAȚII LA ORELE DE GEOGRAFIE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL

PRIMAR

CUPRINS:

CAP I. Caracterizarea fizico-geografică a comunei Aușeu

1.1 Așezare, limite, vecini

1.2 Relieful

1.3 Clima

1.4 Resursele de apă și riscurile hidrologice

1.5 Vegetația

1.6 Fauna zonei de pădure

1.7 Solul

Cap II. Analiza geogemografică a comunei Aușeu

2.1 Evoluția organizării administrativ-teritoriale

2.2 Satele componente și atestarea lor documentară

2.3 Evoluția demografică

2.4 Caracterele structurale ale populației

2.4.1 Structura populației pe sexe

2.4.2 Structura populației pe grupe de vârstă

2.4.3 Structura etnică a populației

2.4.4 Structura confesională a populației

2.5 Activitatea economică

2.6 Aspecte sociale

Cap III. Metodologia cercetării

3.1 Obiectivele și ipotezele cercetării

3.2 Metode de cercetare

3.3 Eșantion de studiu

3.3.1 Subiecții

3.3.2 Grupa martorilor experimentali și de control

3.3.3 Instrumente de lucru

3.3.4 Procedura de lucru

3.4 Analiza și interpretarea rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAP I.CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂA

COMUNEI AUȘEU

1.1 Așezare, limite, vecini

Comuna Aușeu este situatăîn județul Bihor,în depresiunea Vad-Borod pe dreapta văii Crișului Repede,în zonă de deal, județ situat în spațiul de vest a României. Comuna se află pe drumul European E 60 la 47 km de Oradea, la 8 km de Aleșd si la 110 km de municipiul Cluj-Napoca. Cu suprafața de 7.258 km2, județul Bihor ocupă locul al șaselea între județele patriei. Limita vestică a județului este dată de frontiera de stat dintre țara noastră și Ungaria.Ea urmărește relieful jos de câmpie dintre Crișul Negru în sud și Câmpia Nirului în partea de nord. În nord față de județul Satu-Mare, limita traversează câmpia nisipoasă a Nirului. Din dreptul localității Boianu Mare și până în vârful Piatra Aradului(1428m), din Munții Bihorului se desfășoară limita estică care o separă de județele Sălaj, Cluj și Alba. În desfășurarea ei limita estică este deosebit de complexă urrmărind de la nord la sud Dealurile Dumbrăviței, Depresiunea Suplacului, Dealurile Bistrei, culmea Munților Plopișului, cumpăna de ape dintre valea Iada și valea Drăganului și culmea Munților Bihorului(Ilinca, 2011).

Comuna Aușeu cuprinde următoarele sate: Aușeu, Cacuciu-Vechi, Codrișor, Gheghie, Luncșoara, Groși. În partea de sud-vest, comuna Aușeu se învecinează cu comuna Măgești, în sud comuna Vadu Crișului, spre est se învecinează cu comuna Borod, iar în partea de nord-est întâlnim județul Sălaj. Spre nord-vest întâlnim comuna Șinteu, iar în partea de vest este învecinată cu satul Tinăud aparținător orașului Aleșd (Bandula, 2002).

1.2 Relieful

Relieful reprezintă totalitatea formelor pozitive zi negative existente la nivelul superior al scoarței terestre care au rezultat în timp prin acțiunea factorilor endogeni și exogeni; formele se compun din suprafețe (orizontale sau cu înclinare, înfățișare dreaptă, concave, și dimensiuni deosebite și linii, în funcție de gruparea lor impusă de factori care, într-un spațiu și un anumit interval de timp, au un rol important (Ielenicz, p.357, 1999).

Relieful țării noastre este grefat pe un substrat geologic care aparține unor unități structural diferite: o unitate de platformă și o unitate de erogen. Altitudinea medie a teritoriului țării noastre este puțin mai mare de 400 m; altitudinea maximă ajunge la 2.544 m în Vârful Moldoveanu, iar altitudinea minimă este de 0 m la țărmul Mării Negre (Mândruț, p.13, 1993).

Relieful intră în atenția observatorului instinctiv sau dirijat. Aspectele contrastive ale reliefului sunt mai ușor de observat decât uniformitatea, monotonia ori detaliile, motiv pentru care observarea dirijată este mai utilă, caz în care, ea trebuie asociată cu explicații asupra genezei formei de relief, structurii, morfologiei, dinamici, poziției unei forme de relief în raport cu altele, atributele spațiale ale formei și utilitatea acesteia sau funcționalitatea lor în teritoriu (Irimuș, p.22, 2010).

Din punct de vedere morfologic Comuna Aușeu este alcatuită din dealuri de dimensiuni medii cu coame domoale, întâlnite în satul Luncșoara și dimensiuni reduse în celelalte sate componente făcând excepție satele Groși și Aușeu, care în partea de N-V au dealuri mai pronunțate. Satele Cacuciu Vechi se situează la șes pe malul stâng al Crișului Repede iar satul Luncșoara se situează pe cele două văi(a Omului și a Jidovului) și pe dealurile situate la poalele muntelui Plopișului ( Botici, p.9, 2010).

Munții Plopiș reprezintă o culme largă de cristalin ce se înclină lin de la 950 de metri în sud-est, până la 500 metri în nord-vest. Spinarea munților constituie o veritabilă suprafață de nivelare cu netezimi de câmpie ocupate pe alocuri de sate imprăștiate: văi adânci de 100-150m, unele dintre ele cu fundul larg întrerup înfățișarea montană a muntelui și fac cu atât spre Barcău cât și spre Crișul Repede să se desfășoare o serie de culmi care cad în trepte până la altitudinea de 400m. Dealurile însoțesc fără întrerupere poalele munților.Altitudinea dealurilor scade de la circa 600 de m, cât au în vecinătatea munților până la circa 200 m deasupra Câmpiei Crișului Repede.

Dealurile reprezintă rezultatul unui proces intens de eroziune desfășurat după faza de ridicare valahică de la finele levantinului, până în faza actuală asupra unui piemont de acumulare situate la baza Munților Apuseni. Atât spre munți cât și spre câmpie limitele dealurilor pot fi trasate cu destulă ușurință de-a lungul unor denivelări line exprimate în relief. Forma lor este: fie de culmi cu interfluviile larg bombate, fie de suprafețe care tivesc ca niște contraforturi spațiului muntos.

Relieful fluviatil estebine reprezentat prin Valea Crișului Repede. Acesta prezintă un sector de vale lungă cu aspect de depresiune. De la confluiența văii Borodului și Crișului Repede(în localitatea Gheghie) lunca se lărgește mult devenind inundabilă cu pante reduse. Până la Groși panta albiei minore au o înclinare de 5.4% și se manifestă din plin acțiunea de transport a aluviunilor. În aval de Groși valoarea puntei scade sub 2% și îi este caracteristică acțiunea de aluvionare și transport (Primăria comunei Aușeu).

Subzona Defileului Crișului Repede include obiectivele localizate de-a lungul sectorului de vale amintită între confluența ei cu cu Valea Iadei și debușarea în bazinul depresionar al Vad- Borodului (Surd, p.118, 2008).

Începând cu localitatea Aușeu, albia majoră se lățește între 1000 și 1500m, de o parte și de alta a Crișului Repede însumând 286 ha inundabile.În continuare între Groși și Tinăud inundațiile afectează 600 ha. Fâșia de luncă este constituită dintr-o pânză aluvială puternică la care se adaugă importante conuri de direcție. Terasa de luncă are o lățime considerabilă de 240 m în dreptul localității Groși. De asemenea terasa de luncă se observă și pe afluenții Crișului Repede, Valea Borodului și Valea Omului.

Prezente pe teritoriul comunei Aușeu sunt și procesele de versant.Un rol important în cadrul proceselor de modelare actual îl au torenții. Eroziunea prin revărsare și torenți este prezentă în cadrul dealurilor piemontane în nordul localității Groși, Aușeu, Luncșoara. Versanții sunt afectați de alunecări. În Aușeu versantul sud-vestic este afectat de alunecări vechi și datorită văilor sunt prezente ogașe, ravene, și viroage. Pe Valea Omului apar inundații.Ca și măsuri de protecție se propun amenajări și plantații silvice în zona cu alunecări de teren și lucrări antierozionale.În zonele inundabile se propune canalizarea apelor de ploi.

Cacuciu Vechi este situat pe terasa de luncă a Crișului Repede. În zona localității există un dig de apărare. În Gheghie versantul sud-vestic prezintă alunecări de teren.Se propune plantații silvice și lucrări antierozionale.

Pe malul drept al Crișului Repede sunt prezente eroziuni de mal care afectează zone agricole. În aceste zone se impune lucrări pentru apărarea malurilor.

Luncșoara s-a dezvoltat pe valea Omului și pârâul Răchiteasa.Aceste văi curg în unele zone de-alungul străzilor și afectează gospodării și terenuri agricole.În zona de sud-vest s-a propus o zonă cu interdicție de construcție datorită alunecărilor de teren.În această zonă a fost necesară strămutarea unor gospodării.

În Groși versantul sud-vestic prezintă aceleași fenomene ca și la Aușeu sau Gheghie alunecări de teren pe versantul sud-vestic și eroziuni pe malul drept al Crișului Repede.Un alt fenomen se prezintă pe Valea Gepiș care în unele zone curge de-a lungul străzii și la ploi abundente se varsă sub formă de torent și afectează gospodăriile. Se impune refacerea malurilor văii.Codrișor- cătun cu versanți mai domoli și împăduriți nu se pun probleme de riscuri naturale (Tărău).

1.3 Clima

Clima este un sistem definit de media multianuală a valorilor elementelor meteorologice într-o anumită regiune, loc: este condiționată de repartiția radiației solare; circulația maselor de aer și mai mulți factori fizico- geografici și economico-geografici (Ielenicz, p.84, 1999).

Clima este abordată în mod unitar în patru scale geografice, mergând dintr-una în alta, cele mai mici depinzând de cele mai mari. Mai întâi, când se vorbește despre “climă ecuatorială” sau “climă temperată”, este vorba de “macroclimate” care corespund unor vaste spații geografice, de la milioane până la mai multe zeci de milioane de km2: continent, ocean, o țară mare până la întreaga planetă (Vidrașcu, p.10, 2003).

Clima comunei Aușeu este specifică regiunii de dealuri joase, cu precipitații bogate căzute în zonele mai înalte ale comunei. Creșterea treptatăa altitudinii reliefului de la vest spre est atrage după sine o etajare pe verticală a tuturor elementelor climatice, astfel o dată cu creșterea altitudinii scade temperatura și presiunea aerului și cresc precipitațiile, nebulozitatea, umiditatea și viteza vântului. După poziția în cadrul țării, arealul studiat aparține din punct de vedere climatic piemonturilor vestice aflate sub domeniul de influență al circulației vestice care transportă mase de aer oceanic umede și reci, caracterizându-se printr-un climat de tip continental cu amplitudini a temperaturii de 0-22 grade C. Prezența maselor de aer vestice, mai răcoroase nu permit dezvoltarea unor temperaturi ridicate.

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8-10 grade C, ceea ce subliniază rolul jucat de influențele vestice și sud vestice în clima regiunii. În timpul anului se constată că temperaturile au un mers normal cu un minim înregistrat în lunile de iarnă mai ales în ianuarie și un maxim, de obicei în iulie. Iarna, temperatura unitarăeste de sub zero grade, temperaturile lunii decembrie fiind ceva mai ridicate decât a lunii ianuarie. Acest fapt se datorează unei puternice circulații ciclonare și a unei nebulozități și umidități relativ ridicate.Iernile sunt moderate fără geruri puternice, datorită circulației sud-vestice și poziției comunei la adăpost de masele de aer arctic și polar. Primăvara sub influența circulației predominant vestică a aerului dezghețul se produce mai repede, și vara stă sub influența maselor de aer vestice care moderează ușor temperaturile. Toamna însă, începând din octombrie, temperaturile descresc brusc, mediile multianuale fiind cuprinse între 15.7 g,C în septembrie și 4,5 g C în noiembrie, scăderi datorate influențelor anticiclonului Siberian. Zilele cu îngheț au cea mai mare frecvență în decembrie și ianuarie iar cea mai mică în aprilie.Primul îngheț apare în a doua decadă a lunii octombrie și ultimul îngheț în a doua jumătate a lunii aprilie. Umiditatea atmosferică este relativ ridicată cu valori medii anuale cuprinse între 76% și 80% în câmpie și depresiune și între 80% și 84% în zona dealurilor.

Precipitațiile sunt potrivite între: 500-700mm, în câmpie și pe râurile depresionare, iar în zona dealurilor de 700-800 mm, aceste valori demonstrândice, datorită circulației sud-vestice și poziției comunei la adăpost de masele de aer arctic și polar. Primăvara sub influența circulației predominant vestică a aerului dezghețul se produce mai repede, și vara stă sub influența maselor de aer vestice care moderează ușor temperaturile. Toamna însă, începând din octombrie, temperaturile descresc brusc, mediile multianuale fiind cuprinse între 15.7 g,C în septembrie și 4,5 g C în noiembrie, scăderi datorate influențelor anticiclonului Siberian. Zilele cu îngheț au cea mai mare frecvență în decembrie și ianuarie iar cea mai mică în aprilie.Primul îngheț apare în a doua decadă a lunii octombrie și ultimul îngheț în a doua jumătate a lunii aprilie. Umiditatea atmosferică este relativ ridicată cu valori medii anuale cuprinse între 76% și 80% în câmpie și depresiune și între 80% și 84% în zona dealurilor.

Precipitațiile sunt potrivite între: 500-700mm, în câmpie și pe râurile depresionare, iar în zona dealurilor de 700-800 mm, aceste valori demonstrând că acest teritoriu primește o cantitate suficientă de precipitații necesare dezvoltării vegetației. În timpul iernii precipitațiile cad sub formă solidă. Luna cea mai ploioasă este iunie, iar cea mai puțin ploioasă este martie. Ca urmare precipitațiile prezintă o creștere sensibilă precum și pe măsură ce masele de aer oceanic se deplasează de la vest spre est.

Regimul vânturilor este puternic influențat de formele de relief, predominând însă vânturile de vest. În bazinul hidrografic al Crișului Repede viteza medie multianuală a vântului este redusă (de 1.4 m/s la stația Borod) datorită condițiilor de adăpost. Vitezele cele mai mari se înregistrează pe direcțiile vântului dominant, pe când cele cu frecvențe mici au intensitate redusă. Astfel, în comuna Aușeu vânturile de sud-vest și vest au frecvența cea mai mare, au viteze medii multianuale ridicate de 4,7 m/s și 3,3 m/s. Distribuția în timpul anului a valorilor medii a vitezei vântului se caracterizează prin două perioade de intensificări a vântului, primăvara și iarna. Primăvara viteza vântului crește ca urmare a intensificării activităților ciclonare ajungând la valori medii de 1,6 si 1,9 m/s. În timpul verii și toamnei, intensitatea vântului este mică, deoarece întreaga Europă Sudică este acoperită de dorsala anticiclonului azoric, la care se adaugă intensitatea mișcărilor convective ale aerului, în regiunea studiată. Iarna intensitatea crește din nou, astfel viteza vântului ajunge la 1.5m/s. În comuna Aușeu există în cursul anului cinci luni cu caracter hidratant (mai, iunie, iulie, august, septembrie), două luni relaxante (aprilie, octombrie). Numărul lunilor cu caracter dezhidratant este de cinci.

1.4 Resursele de apă și riscurile hidrologice

Artera hidrografică care traversează comuna Aușeu este Crișul Repede. Crișul repede izvorăște dintr-o zonă deluroasă din marginea nordică a Depresiunii Huedin, de la altitudinea de 71m în apropierea localității Izvorul Crișului. În aval de Vadu Crișului, râul primește cel mai mare afluent al său din dreapta (Borodul S=116 km), care își culege apele din apropierea Pietrei Craiului. De la vărsarea acestuia și până la Aleșd, pantele Crișului Repede sunt relativ reduse (1.8m/km2) iar lunca inundabilă este largă cu aspect de câmpie de divagare.

Cei mai importanți afluenți ai Crișului Repede pe teritoriul comunei Aușeu sunt: Valea Borodului, Valea Omului, Valea Gepișului.

Imaginea nr.6 Crișul Repede

Valea Borodului trece prin localitatea Gheghie având o lungime de 1,5 km pe teritoriul comunei Aușeu. Are o lățime de 4 m, adâncimea medie de 0,40m, debitul mediu de 0,25mc/s. Valea Borodului are panta medie de 33%. Bazinul Borodului are o formă aproape rotundă explicatăprin depresiunea tectono-erozivă a Borodului care a colectat aproape radical apele din jur.

Valea Gepișului trece prin localitatea Groși. Au o lungime de 24 km, o lățime de 4 m, adâncimea medie de 0,20 m, debit mediu de 0,25mc/s, nu are secțiuni inundabile și nici navigabile.

Valea Omului trece prin localitățile Luncșoara și Aușeu. Are o lungime de 14 km, lățimea de 5 m, adâncimea medie 0,30 m, debitul mediu de 0,8 mc/s, are secțiuni inundabile (Măhara, 1999).

Scurgerea apei

Analiza nivelurilor și debitelor s-a făcut pe perioada 1992-2001. Principalii factori care influențează scurgerea sunt cei fizico-geografici: relieful, structura geologică, solul, vegetația, dar mai ales clima.

Relieful determină, în primul rând timpul de propagare al scurgerii favorizând o scurgere rapidă a precipitațiilor atunci când acesta este accidentat și o scurgere mai lentă când este mai domol. Alcătuirea geologică poate fi favorabilă formării unei scurgeri rapide atunci când rocile de bază sunt dure. Solurile care favorizează scurgerea sunt cele argiloase care permite apei să se evacueze imediat după ce cad. Vegetația influențează scurgerea în mod favorabil reținând o parte din precipitații atenuând debitiul maxim. Influența mare a climei este dată de poziția geografică în partea de vest a țării unde circulația vestică a maselor de aer reduce o însemnată cantitate de precipitații. Acestea influențează în mod direct, debitul prin cantitate, intensitate, durată și repartiție.

Debitele medii multianuale prezintă o variație care urmărește regimul nivelurilor, adică o creștere în lunile Aprilie și Decembrie și o diminuare în lunile Februarie și August. Temperatura apei este influențată în primul rând de factorii meteorologici dintre care un rol deosebit îl are temperatura aerului. Temperatura apei urmărește în mersul ei pe cea a aerului deosebindu-se prin caracterul mai atenuat al variațiilor sale datorită, în primul rând căldurii specifice mari a apei. În primele luni ale anului temperaturile apei sunt mai ridicate decât temperatura aerului. În următoarele luni temperatura apei este mai scăzută decât cea a aerului. Temperatura apei prezintă o creștere vizibilă începând cu luna Martie, iar valorile maxime sunt atinse în lunile Iulie și August. Cu luna Septembrie temperatura apei începe să scadă lent ajungând în Decembrie și Ianuarie în jurul temperaturii de 0 C. În caracterizarea regimiului temperaturii apei un loc important îl ocupă și fenomenele de îngheț. Regimul de îngheț al râurilor este strâns legat de relief și climă. Apariția fenomenului de îngheț se datorăște instalării în apa râurilor, a bilanțului termic negativ. Temperatura apei se modifică repede în funcție de schimbările temperaturii aerului. Fenomenele de iarnă încep prin formarea acelor de gheață, după care apare , gheața de fund, sloiurile, podul de gheață. Primele forme stabile de gheață care apar pe râuri sunt gheața de mal și sloiurile. Gheața de mal se prezintă ca o fâșie mobilă depusă de-alungul malurilor în timp ce mijlocul râului este liber sau cu formațiuni incipiente de gheață plutitoare.

Sloiurile de gheață provin fie din creșterea celorlalte forme incipiente de gheață, fie din gheață de mal. Gheața de mal și sloiurile se formează în medie în prima și a doua decadă a lunii Decembrie. Podul de gheață apare în medie cu două săptămâni mai târziu decât gheața de

mal.

Prin intensitatea și repartiția lor în timp fenomenele de îngheț nu au un efect negativ deosebit asupra scurgerii râurilor. Fenomenele de dezgheț și mai ales unele viituri de iarnă provocate, fie de topirea zăpezii, fie chiar de precipitații sub formă de ploaie, pot duce la inundații(Direcția ape).

Scurgerea aluviunilor

Pe teritoriul comunei Aușeu, scurgerea aluviunilor au valori cuprinse între 0,5 și 1 t/ha/an. Cele mai reduse valori se înregistrează în lunile Septembrie-Noiembrie, iar cele mai mari în lunile Aprilie-Mai în concordanță cu debitele de apă din aceste perioade de timp.

1.5 Vegetația

Vegetația este totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, distribuite și asociate după anumite condiții naturale (Ielenicz, p.440, 1999).

Vegetația este condiționată de poziția țării în latitudine, condițiile climatice, de relief, la care se adaugă local alte condiționări (Mândruț, p.28, 1999).

Vegetația reprezintă unul dintre principalii componenți în cadrul unui complex, ea exprimă calitatea peisajului. Peisajul comunei se modifică începând de la lunca Crișului Repede spre zona montană conform cu creșterea altitudinii. Gradul accentuat de umanizare a produs modificări în ceea ce privește acoperirea cu vegetația. Avem suprafețe relativ restrânse acoperite cu păduri de fag, gorun, cer.

– Păduri de fag

– Păduri de amestec, gorun, cer, fag

– Pășuni și fânețe

-Vegetația luncilor și a văilor

Păduri de fag

Pădurile de fag sunt umbroase, dezvoltate pe soluri fertile, alcătuite de obicei din stratul arborilor stratul inferior. Stratul de arbuști lipsește sau e slab reprezentat în luminișuri. Stratul arborilor e format din copaci mari care ajung la un diamentru de 60-70 cm. Alături de fag întâlnim și alte foioase ca teiul. Stratul inferior al ierburilor este reprezentat prin o serie de ferigi, ghiocelul, ghiocelul bogat, fragi. În luminișuri predomină murul, cornul, alunul.

Păduri de amestec, gorun, cer, fag

Se găsesc pe versanții însoriți. Arborii din această pădure sunt bine dezvoltați, ajungând la grosimi destul de mari fiind capabili de exploatare. Aici sunt bine reprezentate tufișurile alcătuite din măceș, soc, porumbar, mărul pădureț. Printre frunzele acestor tufișuri pătrunde lumina care favorizează dezvoltarea unui strat ierbos, foarte bogat. Pe teritoriul comunei există și grupuri izolate de conifere reprezentate de brad și molid. Pădurea ocupă în cadrul comunei Aușeu o suprafață de 2925 ha. În ceea ce privește valorificarea pădurii, aceasta se reduce la aprovizionarea cu lemne de foc a populației și a instituțiilor din comună. Exploatarea organizată de către stat se face pe suprafețe mici în zone permise de Ocolul Silvic Aleșd. Pe teritoriul comunei există păduri proprietate de stat și păduri comunale, precum și păduri proprietate particulară.

Pășuni și fânețe

Vegetația ierboasă spontană este reprezentată printr-o gamă largă de asociații deosebite din punct de vedere floristic. Fânețele sunt construite din specii care formează un covor vegetal în care predomină margaretele, piciorul cocoșului, clopoței, sunătoarea, panseluțele, garofițele roșii, brândușa. Pajiștile mai puțin productive se folosesc ca pășuni iar cele cu producție mare se folosesc în parte ca fânețe. Printre măsurile principale care pot să sporească producția acestor pajiști sunt: – aplicarea îngrășămintelor

-supraînsămânțarea

-combaterea eroziunii

-înființarea pajiștilor cultivate

Vegetația luncilor și a văilor

Surplusul de umiditate, vegetația lemnoasă și ierboasă caracterizează aceste ambiante, dar mai ales procesul de aluvionare diferit ca frecvență și intensitate. Diversitatea substraturilor este însoțită și de diversitatea covorului vegetal, atât în ceea ce privește vegetația ierboasă cât și cea lemnoasă. Vegetația lemnoasă este alcătuită din esențe moi, care diferă în cadrul luncii în funcție de particularitățile substratului cât și de adâncimea la care se află stratul acvifer. Se găsesc asociații de răchițișuri, animișuri, plopi, dispuse în lungul văii Crișului Repede, a văii Borodului, văii Gepiș precum și a celorlalte văi. Vegetația ierboasă este reprezentată prin festica pratensis, agrotis alba, pipirig.

1.6 Fauna zonei de pădure

Fauna este condiționată îndeosebi de vegetație care îi oferă hrană și adăpost (Mândruț, p.28,1999). Fauna este reprezentată prin numeroase specii. Dintre mamifere amintim: iepurele de câmp, șoarecele de câmp, iar în pădurile din comună trăiesc veverița, mistrețul, căprioara, lupul, vulpea. Dintre păsări amintim: ciocănitoarea, rândunica, cioara, pupăza, fazanul, cucul, mierla, rața sălbatică. În cadrul faunei acvatice o însemnătate deosebită o au peștii. În apele Crișului Repede întâlnim: cleanul, păstrăvul, șarpele de apă, broaște (Iancu, 1999).

1.7 Solul

Solul este partea superficială a scoarței terestre formată dintr-un amestec de substanțe minerale, apă, aer și substanțe organice care se caracterizează prin fertilitate, adică prin capacitatea de a oferi plantelor toate substanțele necesare dezvoltării (Mândruț, p.29, 1999).

Solul constituie o formațiune naturală cu alcătuire complexă minerală și organică, care a luat naștere și continuă să se dezvolte pe seama rocilor, sub influența factorilor de climă, vegetație, relief. Prin sol se înțelege stratul superior, capabil să întrețină cu alți factori ai naturii, viața plantelor și prin aceasta și a animalelor. Solul se găsește la întrepădrunderea celor patru geosfere: litosfera, atmosfera, hidrosfera și biosfera, formând ceea ce se cheamă pedosferă. Solul se formeaază ca rezultat al proceselor complexe de dezagregare-alterare a substratului mineral (al rocilor și mineralelor), de migrare și acumulare a unor constituienți și de organizare a materialului de la suprafața scoarței terestre sub acțiunea omului, apei, organismelor vii și schimbului de energie în diferite condiții de relief. Prin caracteristicile sale intrinsece, solul oglindește peisajul geografic, evoluția acestuia, schimbările intervenite în cadrul unuia din componenții fizio-geografici ca urmare a proprietăților de receptivitate și reactivitate, față de factorii externi. Solul constituie un mijloc de producție natural care se formează și evoluează, în timp, la suprafața uscatului sub influența condițiilor de mediu.

În comuna Aușeu solul este variat în compoziția și conținutul lui. Astfel, pe valea Crișului Repede și pe șes găsim format de aluviuni lăsat de ape sau de transformările climaterice din timp. Solul galben argilos îl găsim în proporții mai mici peste tot amestecat cu nisip și piatră de var. Pietrișul ce se găsește pe valea Crișului Repede este de mărime diferită și se folosește la întreținerea șoselelor, a drumurilor la edificări și betonări ( Botici, p.10, 2010).

Cap II. Analiza geogemografică a comunei Aușeu

2.1 Evoluția organizării administrativ-teritoriale

Din punct de vedere istorico-geografic comuna Aușeu este încadrată provinciei Crișana. În anul 1614 satele comunei Aușeu fac parte din domeniul Șinteului, iar în 1623 ajung sub stăpânirea lui Gavrilaș Movilă. În decembrie 1639 satul Groși nu mai face parte din domeniul Șinteului fiind zălogit cu dreptul Ecaterinei Zolyani să-l rascumpere la prețul de 3100 florini.

După plecarea domnilor romani de pe domeniul cetății Șinteu, așezările de pe Valea Crișului vor reveni fiscului Principatului Transilvaniei până în 27 August 1660 când întregul Bihor va cădea în mâna turcilor. Din 1779, satele comunei Aușeu aparțin domeniului Aleșd după extinderea stăpânirii ungurilor, aceste teritorii au fost alipite direct Regatului Ungariei, au fost împărțite în comitate, dar în paralel funcționau organizații politico-administrativ românești. Comuna Aușeu sub forma actuală a luat naștere în 1968 în urma împărțirii administrative teritoriale a țării, în prezent face parte din Județul Bihor și cuprinde șase sate (Botici, 2010).

2.2 Satele componente și atestarea lor documentară

Așa cum atestă cercetările arheologice ale ultimelor ani, la care un raport însemnat își aduce Muzeul Crișurilor din Oradea, teritoriul comunei Aușeu, ca și teritoriul în majoritate al județului nostru, și-a împletit istoria cu istoria frământată a Transilvaniei.

Din documentele vremii rezultă că satele comunei au fost locuite de populație care și astăzi poartă numele ca și cele de atunci. Astfel, sunt specifice satului Aușeu nume ca: Opre- Raț, Farcu, Bila, Jurcu; satul Groși nume ca: Tunduc, Ilea, Bențe, Bradea, Ionescu; satul Luncșoara nume ca: Madar, Modog, Leț, Rob, Bradea, Bica; satului Cacuciu Vechi nume ca: Marian, Cacarază, Toma (Botici, p.11 2010).

Așezările omenești sunt elemente ale mediului geografic, construite de om, în condiții social-economice și naturale. Ele sunt categorii economico-geografice în continuă evoluție (Șandru, p.6, 2009).

Aușeu

Aușeu este pomenit cu numele de Eusi. În 1406 se precizează că este o așezare românească cu denumirea de possessie Walachalis Ewsy (Botici, p.11, 2010).

Cacuciu Vechi

Satul Caciciu Vechi este atestat documentar abia în anul 1482 sub denumirea de Olah Kakwch. Este cel mai tânăr sat din comună, adică cel mai recent înscris în documente, deși are numele vechi (Botici, p.11, 2010).

Gheghie

Numele satului Gheghie ar proveni din îndemnul cailor „ghe, ghe….ghi, la traversarea unui loc șerpuit și mlăștinos de către moții care transportau lemn din munții Apuseni în spre Oradea și spre localitățile din Câmpia Tisei (Botici, p.11, 2010).

Groși

Satul Groși este atestat documentar în anul 1406 cu denumirea de Possessie Walachalis Thythews. Cei mai vârstnici oameni ai satului Groși spun că denumirea localității provine de la copacii goși care existau și mai există și azi pe teritoriul satului în pădurile din spre nord (Botici, p.11, 2010).

Luncșoara

Numele satului Luncșoara este împărțit în două cuvinte: Lunc de la Luncă și șoara de la cuvântul ușoară, adică Luncă Ușoară, de aici și numele actual al satului Luncșoara(Botici, p.11, 2010).

Satul Codrișor își trage numele de la codrii de care este înconjurat(Botici, p.11, 2010).

2.3 Evoluția demografică

Evoluția numerică a populației

Recensământul populației din 2001 înregistrează în comuna Aușeu o populație de 3034 locuitori. Pe parcursul timpului populația a suferit o continuă modificare a numărului de locuitori (Ghinea, 2000).

Tabel 1. Evoluția populației între anii 1880-2011

Tabel 1.Evoluția populației între anii 1880-2011

În privința evoluției numerice a populației la nivelul comunei Aușeu se remarcă 2 etape distincte(Ilieș &Stașac, 2000):

Etapa cuprinsă între anii 1880-1956, este etapa în care se observă un fenomen de creștere a populației, astfel încât în 1956 se înregistrează cel mai ridicat număr de locuitori din comună(3867 locuitori).

Etapa cuprinsă între 1956-2011 înregistrează o scădere a populației, principala cauză fiind migrarea populației spre orașele Aleșd și Oradea, la care se adaugă și scăderea natalității și creșterea mortalității.

Repartiția populației în teritoriu

Densitatea generală se calculează cu formula:

D=P/S D-densitatea, P-populația totală, S-suprafața totală

Densitatea agricolă se calculează cu formula:

Da=P/Sa P-numărul total al populației, Sa-suprafața arabilă

Coeficientul de arealitate este:

Ca=S/P a-indice de arealitate, S-suprafața comunei, P-populația totală a comunei

Dinamica Populației

Analizând evoluția mecanică a populației din comuna Aușeu am constatat o scădere continuă a acestora în ultima perioadă de timp, aceasta fiind cauzată, pe de-o parte de un spor natural foarte scăzut, iar pe de altă parte de un spor migratoriu destul de accentuat.

Pentru analiza sporului natural este foarte important să se urmărească natalitatea și mortalitatea comunei analizate.

Natalitatea constituie unul din factorii demografici cei mai importanți. Din studiul datelor privitoare la evoluția natalității se observă un proces de alternanță a perioadelor de creștere a natalității cu cele de scădere.

Tabel2. Evoluția natalității între anii 1990-2011 în comuna Aușeu

Mortalitatea. Cel de-al doilea element important al sporului natural- mortalitatea- a înregistrat în ultima perioadă de timp o creștere datorită îmbătrânirii populației.

În comuna Aușeu mortalitatea se prezintă dupa cum urmează în următorul tabel:

Tabel3.

Sporul natural.Diferența dintre cele două elemente analizate anterior, între natalitate și mortalitate, în comuna Aușeu înregistrează o continuă scădere în ultima perioadă. Cauza principală care generează această scădere a sporului natural este determinată de o natalitate mai redusă comparativ cu îmbătrânirea accentuată a populației de unde rezultă o mortalitate crescândă, ambii indici contribuind la o reducere substanțială sporului natural acesta fiind în comună de -3,8%o

Tabel 4. Evoluția sporului natural în comuna Aușeu între anii 1990-2011

2.4 Caracterele structurale ale populației (Recensământul populației, 1930-2011)

2.4.1 Structura populației pe sexe

Tabel5.Structura populației pe sexe în perioada 1930-2011

Structura Populației pe sexe în perioada 1930-2011

2.4.2 Structura populației pe grupe de vârstă

Pentru a putea studia populația pe grupe de vârstă am luat trei eșantioane: populația tânără 0-19 ani, populația adultă 20-64 și populația vârstnică peste 65 de ani.

Tabel6 Structura populației pe grupe de vârstă

Structura populației pe grupe de vârstă în 1966

Structura populației pe grupe de vârstă în 1977

Structura populației pe grupe de vârstă în 1992

Din toate analizele rezultă că ponderea majoritară a populației o are grupa cuprinsă între 20 și 64 ani. Cât privește populația tânără cuprinsă între 0-19 ani aceasta a înregistrat o ușoară scădere de la 30% în 1966 la 29,3% în 1992. În ce privește populația vârstnică aceasta a înregistrat o creștere de la 9,5 % în 1966 la 16,5 % în 1992. Se observă că comuna Aușeu dispune de o populație adultă în proporție de peste 50% ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din populația comunei aptă pentru muncă.

2.4.3 Structura etnică a populației

Tabel7

2.4.4 Structura confesională a populației(Vancea, 2001).

Tabel8Structura confesională a populației în anul 1880

Tabel9 Structura confesională a populației în 1900

Tabel10 Structura confesională a populației în 1910

Tabel11 Structura confesională a populației în 1930

Tabel12 Structura confesională a populației în anul 1992

Tabel13 Structura confesională a populației în anul 2002

Tabel14 Structura confesională a populației în anul 2011

2.5 Activitatea economică

Industria

Dezvoltarea industriei poate avea un rol deosebit asupra creșterii populației unei comune. Comuna Aușeu nu reprezintă însă resurse ale solului importante care să stea la baza unei dezvoltări industriale viitoare. Se remarcă doar prezența agregatelor minerale de pe Valea Crișului Repede, unde se află și Balastiera.

Acrivitățile economice importante în comuna Aușeu sunt:

-prelucrarea lemnului și confecționarea de mobilier în ateliere private

-producerea materialelor de construcție

-producerea produselor alimentare

Principalele unități predominante din comună sunt de alimentație publică (de tip ABC), iar în număr redus se găsesc magazine nealimentare, magazine mixte, o farmacie, o brutărie, două pensiuni și o benzinărie.

Din cele mai importante unități economice, firme și societăți comerciale, amintim:

S.C TUNDUC IMPEX S.R.L (loc. Groși)-produce produse de panificație

S.C.ARFUNGO S.R.L (loc. Luncșoara)- comercializează ciuperci și fructe de pădure

PENSIUNEA COANDI (zona turistică Valea Gepișului)-oferă cazare turistică

PENSIUNEA AXON (loc.Aușeu)- oferă cazare turistică

S.C LESSIANA S.R.L (loc. Gheghie)- restaurant

Agricultura

Principala ocupație a locuitorilor este agricultura și creșterea animalelor, întrucât mineritul care atrăgea în subteran forța de muncă bărbătească s-a desfințat după anul 2000, prin închiderea minelor de la Borozel.

Comuna Aușeu are o suprafață de 7.258 ha din care 3,802 ha agricol și 3,456 ha suprafață neagricolă. Repartizarea suprafaței agricole este următoarea:

-arabil: 1400 ha

-pășuni: 1260 ha

-fânețe naturale:1087 ha

-vii și livezi:55 ha

Turismul

Pe teritoriul comunei Aușeu principalul punt de inters reprezintă zona turistică Valea Gepișului situată pe o parte și alta a văii Gepișului numărând în acest moment peste 50 de case de vacanță.

La intrare în localitatea Aușeu , dinspre Oradea, în stânga șoselei, turistul va observa o monumentală poartă de tip maramureșean, lucrată de vestitul cioplitor de porți din Maramureș, Gheorghe Borodi. Este casa în care s-a născut maestrul artei Petre Bodeuț. În casă artistul a amenajat un muzeu etnografic (Berindei, 1979).

Tot în Aușeu s-a născut Alexandru Roman, personalitate marcantă a vieții politice și culturale a românilor din acest colț de țară. O placă comemorativă așezată pe clădirea în care s-a născut ilustrul cărturar menționează: “ În această clădire s-a născut cărturarul Alexandru Roman(1826-1897) membru al Academiei Romane, redactorul responsabil al ziarului democratic Federațiunea”, întemeietorul Societății de lectură din Oradea.

Casa în care s-a născut Alexandru Roman

Un alt punct de atracție deosebit îl reprezintă castelul de vânătoare “Zichy” situat în localitatea Gheghie.

2.6 Aspecte sociale

Învățământul

Școala cu clasele I-VIII Aușeu

Școala cu clasele I-IV Groși a fost construiă în anul 1993.

Grădinița cu program prelungit Groși

Școala cu clasele I-VIII Luncșoara

Religia

În comuna Aușeu funcționează cinci biserici ortodoxe, în satele Aușeu, Groși, Luncșoara, Gheghie, Cacuciu Vechi.Există o biserică penticostală în Groși și Aușeu, o biserică baptistă în Groși, Aușeu, Lucșoara, Cacuciu Vechi (Vancea, 2001).

Biserica Ortodoxă Aușeu

Biserica Ortodoxă Groși

Biserica Ortodoxă Luncșoara

Biserica Ortodoxă Gheghie

Biserica Ortodoxă Cacuciu Vechi

Biserica Penticostală Groși

Biserica Penticostală Aușeu

Biserica Baptistă Groși

Biserica Baptistă Aușeu

Biserica Baptistă Luncșoara

CAP. III METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Obiectivele și ipotezele cercetării

Obiective Generale:

Studiul de față are ca obiective principale:

Descoperirea unor elemente geografice caracteristice orizontului local al Comunei Aușeu.

Contribuirea efectivă la accentuarea motivației pentru învățare.

Sporirea eficienței lecțiilor, la creșterea durabilității cunoștințelor.

În felul acesta sporește interesul elevilor de a înțelege elemente geografice. Este important faptul că elevii au posibilitatea de a aplica în practică o serie de cunoștințe despre localitatea natală.

Ipoteza 1

Presupunem că există diferențe semnificative între răspunsurile copiilor care au observat pe teren și cei care au stat doar în clasă.

3.2Metode de cercetare

În realizarea acestei cercetări am folosit cu precădere observația și experimentul.

Observația

Este cea mai răspândită metodă.Observația presupune urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui fenomen sau complex de fenomene din sfera psihopedagogică în condiții obișnuite de existență și desfășurare în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării lor. Cu cât practicăm mai mult această metodă cu atât se reține mai bine de către copii noțiunile geografice predate, se obține uncoeficient mai ridicat de inteligență și imaginație.

Experimentul

Este cea mai importantă metodă de cercetare, este numită baza științei moderne. Cercetarea experimentală pretinde o documentare adecvată, elaborarea unui plan de cercetare în care să fie precizat scopul, ipoteza și obiectivele, a materialelor care să ajute la desfășurarea experimentului.

Eșantion de studiu

Subiecții

Am derulat un experiment la care au participat două clase, pentru a demonstra necesitatea și eficiența folosirii datelor din orizontul local în cadrul lecțiilor de Geografie a României.

Studiul a luat în calcul un număr de 20 de subiecți la clasa experimentală a IV-a A, din care 12 fete și 8 băieți. Iar la clasa de control a IV-a C, cu un număr de 20 elevi, din care 11 fete și 9 băieți. Subiecții au vârsta cuprinsă înte 10 și 11 ani.

Posibilitățile intelectuale și gradul de pregătire al celor două clase sunt asemănătoare, ceea ce permite o comparație reală și corectă.

Grupa martorilor experimentali și de control

În activitatea la clasa a IV-a A, s-a realizat o ieșire în orizontul local unde elevii au observat caracteristici geografice, linia orizontului local, punctele cardinale, dealuri și podișuri. Elevii au făcut popasuri, unde au observat, au întrebat, au primit explicații și au notat în carnețele cele mai importante informații. În prealabil eu m-am documentat pentru a putea da explicații și informații cât mai exacte. Bineînțeles că i-am informat și pe elevi cu traseul pe care îl aveam de străbătut. Elevii s-au întors de pe teren cu o multitudine de cunoștinte și informații referitoare la orizontul local.

La clasa de control a IV-a C, toate aceste noțiuni cu privire la orizontul local, au fost achiziționate de elevi în urma activității desfășurate în mod tradițional în clasă, mai mult teoretic, doar cu mijloacele avute la îndemână.

Instrumente de lucru

În etapa de evaluare a cunoștintelor, s-au aplicat teste de evaluare, atât la clasa experimentală a IV- a A, cât și la clasa de control a IV-a C. Rezultatele au fost comparate și interpretate grafic.

Prezentăm în continuare testele de evaluare, rezultatele și interpretarea acestora.