Monitorizarea Procesului de Finantare a Partidelor Politice
ADNOTARE
Structura tezei: Din punct de vedere al structurii, teza este formată din introducere, trei capitole, fiecare capitol a câte două paragrafe, concluzii și recomandări, bibliografie de 78 de surse și anexe.
Domeniu de studiu: În cadrul studiului au fost examinate aspectele teoretice privind geneza, evoluția partidelor politice, conceptul, tipologia și principiile finanțării partidelor politice. Totodată au fost prezentate și examinate cele două forme ale finanțării partidelor politice și anume finanțarea publică și cea privată, cu trimitere în special la experiența existentă în Republica Moldova, România și Marea Britanie. De asemenea a fost analizat procesul de monitorizare a finanțării partidelor politice și de sancționare în cazul încălcării legislației din domeniu. În baza cercetărilor efectuate au fost formulate niște concluzii, iar în baza acestora au fost propuse niște recomandări.
Scopul și obiectivele tezei: Scopul constă în realizarea unei cercetări comparate privind finanțarea partidelor politice și analiza evolutivă a legislației Republicii Moldova în acest domeniu. În aces sens au fost stabilite drept obiective: examinarea aspectelor teoretice privind partidele politice și procesul de finanțare a acestora; determinarea principalelor forme de finanțare a partidelor politice, precum și a importanței fiecărui tip de finanțare; determinarea organelor competente de monitorizarea finanțării partidelor politice și a măsurilor de constrângere aplicabile în cazul abaterilor de la prevederile legale.
Semnificația teoretică: Aspectele teoretice abordate în cadrul cercetărilor pot fi utilizate în cadrul unor studii ulterioare. Totodată, informația și calculele realizate pot fi utilizate în procesul didactic.
Valoarea aplicativă a lucrării: În primul rând această lucrare presupune o sursă de infornare în ceea ce privește geneza, evoluția partidelor politice și a procesului de finanțare a acestora, precum și a modului de finanțare politică în diferite state. În același timp, urmare a studiului realizat, au fost propuse niște recomanări care sunt utile pentru înlăturarea lacunelor existente în legislație și creșterea nivelului de transparență și eficiență în acest domeniu care are o importanță aparte.
ADNOTATION
INTRODUCERE
Apariția și dezvoltarea procesului de finanțare a partidelor politice se află într-o conexiune directă cu apariția și dezvoltarea partidelor politice. Partidele politice în calitatea lor de elemente indispensabile unei democrații nu ar putea exista în lipsa unei susțineri adecvate, fie că este vorba de finanțare financiară sau nonfinanciară, directă sau indirectă, din partea statului sau din partea unor subiecți de drept privat.
În calitatea lor de instituții reprezentative care au ca scop obținerea puterii și chiar perpetuarea acesteea, partidele politice dintodeauna au avut nevoie de resurse pentru a putea transpune în viață o anumită ideologie partinică. Finanțarea partidelor politice sau finanțarea politică cum mai este numită în literatura de specialitate, în faza sa incipientă, nu presupunea un proces foarte complex de formare a veniturilor, în linii generale aceasta realizându-se prin colectarea cotizațiilor de membru. Pe de altă parte, partidele de guvernământ din regimurile autoritare se bazau mai mult pe aparatul administrativ și pe beneficiile oferite de acesta. Însă treptat, după introducerea sufragiului universal și creșterea pluralismului politic manifestat prin apariția unor serii de partide ce tindeau să aibă un număr cât mai mare de reprezentanți în structurile statale eligibile, în domeniul socio-politic s-a conturat tot mai mult fenomenul de concurență electorală. Această concurență electorală a contribuit la creșterea importanței finanțării partidelor politice mai ales pe perioada campaniilor electorale și la apariția unei noi surse majore de finanțare – donațiile.
Pentru a contrabalansa dependența partidelor politice de donatorii privați, multe țări au regândit modalitatea de finanțare prin acordarea unor subvenții de la bugetul de stat, ceea ce a determinat apariția unui nou termen în materie de finanțare a partidelor politice și anume finanțarea publică.
Dezvoltarea procesului de finanțare a partidelor politice a presupus nu doar adaptarea acestuia la noile realități, ci și reglementarea acestuia. Prin urmare în legislația statelor, în special în cea electorală, au început să fie incluse prescripții menite să asigure exercitarea cu bună credință a dreptului de a oferi și primi finanțare, precum și interdicții de finanțare din partea unor persoane sau state străine pentru a evita orice imixtiuni. Adoptarea și implementarea unor reguli de finanțare politică a fost anevoioasă din cauza intereselor obscure ale partidelor politice lesne de înțeles, însă ele au fost realizate ca urmare a presiunii venite din partea societății. Spre exemplu în Italia anii 90 a fost declanșată o amplă campanie anticorupție intitulată “Mani Puliti” (Mâinile Curate), în care numeroși politicieni, inclusiv prim – ministru Giulio Andreotti, au fost acuzați că au primit finanțare ilegală. Multe formațiuni politice s-au compromis într-atât, încât au dispărut de pe scena politică. În Germania în anul 1988, Helmut Kohl s-a retras din fruntea Uniunii Creștin Democrate după ce a fost acuzat că a primit finanțare ilegală. De asemenea Silvio Berlusconi și-a dat demisia din funcția de prim –ministru după ce i-au fost aduse învinuiri de primire a unor fonduri ilegale. În România fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani privațiune de libertate pentru încălcarea legislației de finanțare a campaniilor electorale. Acestuia i-au fost aduse învinuiri precum că a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală prin inițierea unui simpozion denumit ”Trofeul Calității” în Construcții”. În motivarea hotărârii, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a relevat că nu a fost vorba despre o simplă finanțare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziția lui Adrian Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestui candidat, acesta fiind un caz de corupție la cel mai înalt nivel. Un caz de răsunet în România îl reprezintă și la ora actuală “Afacerea Microsoft”. Mai exact fostul ministru al Comunicațiilor a recunoscut că acesta a contribuit la finanțarea neoficială a Partidului Democrat Liberal (PDL) cu suma de 300 000 euro lunar, mijloace financiare obținute de pe urma facilitării încheierii unor contracte de licențiere. Totodată fostul Președinte al României, Traian Băsescu a declarat că toate partidele politice sunt finanțate din bani negri, nefiind partide curate, iar soluționarea acestei probleme poate fi înfăptuită doar printr-o subvenționare consistentă de la bugetul de stat și un control mai riguros. Ex Președintele Franței, Nicolas Sarkozy a fost acuzat de primirea ilegală de la regimul din Libia a lui Muammar Gadadafi și de la moștenitoarea imperiului L'Oreal, Liliane Bettencourt, unor fonduri totale de peste 50 de milioane de euro pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
Cazurile expuse și multe altele, demonstrează că necătând la reglementarea acestui domeniu, problema finanțării partidelor politice este una stringentă și ține de actualitate. Și cercetările de specialitate realizate de diverși experți independenți, organizații obștești, organizații internaționale, etc. , reiterează că o bună parte din state au probleme la capitolul transparență în finanțarea partidelor politice.
Respectarea principiului de transparență este în strânsă legătură cu respectarea principiului de legitimitate și monitorizare. În lipsa unor prevederi ale legii de asigurare unui proces deschis de finanțare politică este practic imposibil ca participanții la acțiunea de monitorizare să stabilească în ce măsură partidele politice au respectat legea la colectarea fondurilor. Se evidențiază că rolul de monitorizare privește nu doar organele competente, a căror membrii de multe ori, fie au afiliere politică, fie se află în raporturi de subordonare cu puterea politică, ci și societatea civilă. Anume aceasta care ar trebui și trebuie să exercite o acțiune de control nu doar în privința finanțării partidelor politice dar și a modului în care organele competente de monitorizare își îndeplinsesc atribuțiile. Desigur că societatea civilă prin implicarea sa are un rol fundamental în responsabilizarea tuturor părților (donator – partid – organ competent de monitorizare). Totodată se susține că nivelul de respectare prevederilor legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale depinde și de eficiența sancțiunilor. Astfel, sancțiunile prea blânde nu presupun o redresare a comportamentului ilegal, iar sancțiunile prea aspre pentru încălcări minore nu sunt indicate, deoarece sunt precepute ca o măsură autoritară de reprimare.
Procesul de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale atât în străinătate cât și în țara noastră este abordat ca obiect de studiu nu atât în lucrările unor manuale de politologie cât mai ales în diverse studii, investigații realizate fie de experți independenți, organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, fie chiar de Comisiile sau Comitetele Electorale ale statelor care au atribuții de reglementare în acest domeniu. În Republica Moldova există diverse studii, rapoarte care se axează în special pe finanțarea campaniilor electorale (ex: Evaluarea finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în Republica Moldova realizată de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS Viitorul) din 2009, Prevenirea Corupției prin Reglementarea Finanțării Partidelor Politice și Campaniilor Electorale realizată de Transparancy International Moldova din 2007, Raportul nr. 2 privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 a Asociației Promo-Lex, Raportul cu privire la rezultatele alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 realizat de Comisia Electorală Centrală etc. ). În cadrul acestor studii și cercetării sunt prezentate datele oficiale privind veniturile și cheltuielile partidelor înregistrate în campania electorală, încercându-se a se evalua dacă acestea corespund situației reale, etc. În prezent, la nivelul diferitor grupuri de lucru sau chiar în Parlament se discută contradictoriu noile amendamente la Codul electoral ce se referă la finanțarea publică a partidelor politice prin acordarea unor subvenții anuale partidelor parlamentare și cele care au reprezentare în autoritățile publice locale.
Pornind de la cele relatate, scopul lucrării îl reprezintă realizarea unei cercetări comparate privind finanțarea partidelor politice și analiza evolutivă a legislației Republicii Moldova în acest domeniu. În acest sens, reieșind din faptul că finanțarea partidelor politice este în conexiune directă cu existența partidelor politice ca instituții ale democrației, prima parte a lucrării se axează pe aspectele ce țin de geneza, evoluția partidelor politice, precum și cele referitoare la conceptul și tipologia finanțării acestora.
În acest sens au fost formulate următoarele obiective de bază privind:
prezentarea aspectelor teoretice privind partidele politice și finanțarea lor;
stabilirea și analizarea modalităților de finanțare a partidelor politice din Republica Moldova, România și Marea Britanie, cu prezentarea unor date în această privință;
analiza evolutivă a cadrului normativ din Republica Moldova în domeniul finanțării partidelor politice;
analiza proiectelor de legi din Republica Moldova privind finanțarea partidelor politice și prezentarea unor calcule cu referire la acestea;
stabilirea organelor competente de monitorizarea procesului de finanțare a partidelor politice și determinarea specificului acestui proces, cu trimitere la Republica Moldova, România și Marea Britaniei;
stabilirea sancțiunilor aplicate în cazul nerespectare a legislației privind finanțarea partidelor politice de asemenea cu trimitere la Republica Moldova, România și Marea Britaniei.
Pentru realizarea celor propuse au fost supuse examinării lucrări ale diferitor autori, o serie de studii, evaluări, rapoarte ale unor experți și ale Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, ale Autorității Electorale Permanente din România și ale Comisiei Electorale din Marea Britanie, care sunt reflectate de altfel în lista bibliografică. În procesul de examinare a informațiilor relatate a fost utilizată metoda deducției și cea comparativă pentru formularea unor concluzii și în fază finală a unor recomandări.
Originalitatea studiului realizat este reprezentată nu doar de analiza și expunerea prevederilor din legislația statelor ce reglementează finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, ci și analiza și prezentarea evolutivă a cadrului legislativ (proiectelor de acte normative) din Republica Moldova și a impactului economic al acestora. Totodată în prezenta lucrare sunt realizate și prezentate o serie de calcule ce reflectă nivelul de finanțare privată și publică a partidelor politice, în special pe perioada campaniilor electorale.
Din punct de vedere al structurii, lucrarea este formată din: introducere, trei capitole, fiecare din acestea a câte două paragrafe, concluzii și recomandări, iar la final este redată bibliografia și anexele.
În Capitolul I., Aspecte teoretice privind partidele politice, s-a prezentat informația teoretică privind geneza, evoluția partidelor politice, a conceptului de finanțare politică și a tipologiilor acesteia.
În capitolul II., Modalități și forme de finanțare a partidelor politice, a fost expusă informația ce ține de finanțarea publică și privată a partidelor politice din Republica Moldova, România și Marea Britanie, a caracteristicilor acestui proces, inclusiv prin prisma unor date statistice. În același timp a fost analizată evoluția cadrului legislativ a finanțării partidelor politice, inclusiv la nivelul proiectelor de legi (respinse, în vigoare sau în curs de examinare) cu prezentarea unor calcule estimative.
În capitolul III., Monitorizarea procesului de finanțare a partidelor politice, au fost expuse principalele caracteristici a acestui proces, precum și s-a determinat care sunt organele de monitorizare și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectarea legislației privind finanțarea partidelor politice.
În ultima parte, la Concluzii și recomandări au fost trasate cele mai importante constatări cu referire la obiectul abordat în studiu și în baza acestora au fost propuse unele recomandări menite să îmbunătățească situația.
I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND PARTIDELE POLITICE
1.1. Geneza, evoluția și trăsăturile definitorii ale partidelor politice
“Partidele pot să însemne într-un popor deosebirile de vedere ale fruntașilor în ceea ce privește calea pe care se poate aduce binele tuturor, nici într-un chip ele nu pot însemna organizații care să puie interesul lor mai presus de interesele patriei. Între clasa de sus și cea de jos trebuie să existe legături de încredere rezimate pe dreptate. Pe această temelie s-a făcut mărirea neamurilor care reprezintă în timpurile noastre cele mai înalte forme de viață ale omenirii.”
Nicolae Iorga
Pe parcursul timpului, partidele politice au constituit obiect de studiu pentru mai mulți filosofi, gânditori care au încercat să le definească. Astfel, în secolul al XVIII –lea Edumnd Burke considera că partidele politice sunt un ansamblu de oameni uniți pentru a lucra în comun pentru interesul național în conformitate cu un principiu particular asupra căruia s-au pus de acord. În secolul al XX-lea, Benjamin Constant definea partidul politic ca o reuniune de oameni care împărtășesc aceiași doctrină politică. Maurice Duverger, care de altfel este și autorul termenului de stasiologie (știința partidelor politice) considera că un partid nu este o comunitate, ci un ansamblu de comunități, o reuniune de mici grupuri diseminate în teritoriu, secțiuni, comitete, asociații locale legate prin instituțiile lor coordonatoare. Și Dimitri Gusti definea partidele politice ca fiind o asociație liberă de cetățeni, uniți în mod permanent prin interese și idei comune, de caracter general, asociație ce urmărește, în plină lumină, a ajunge la putere și a guverna pentru realizarea unui ideal etic și social. O definiție a partidelor politice se regăsește și la politologul american Antony Downs, care menționa că, un partid politic este o echipă de oameni care doresc să controleze guvernarea, aparate de a obține mandatul în alegerile constituite în mod corespunzător [20, pagina 11].
Din punct de vedere etimologic termenul de partid provine de la latinescu “pars” ceea ce înseamnă parte a unui grup, a unui întreg fiind cunoscut încă din antichitate. Dicționarul limbii române definește termenul de partid (adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinări care arată caracterul, structura, etc.) ca fiind o grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. O expunere mai amplă în ceea ce privește noțiunea de partid politic se regăsește în legislația națională a statelor. Spre exemplu Legea nr. 718-XII din 17.09.1991 “Privind partidele politice și organizațiile social politice” definește partidele politice ca fiind asociații benevole ale cetățenilor constituite pe baza comunității de concepții, idealuri și scopuri, care contribuie la realizarea voinței politice a unei anumite părți a populației prin cucerire, în mod legal, a puterii de stat și participare la exercitarea ei. În noua lege privind partidele politice, care este în vigoare în prezent (Legea nr. 294 din 21.12.2007 “Privind partidele politice” ), legiuitorul tratează partidele politice ca fiind asociații benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin activități comune și în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea și realizarea voinței lor politice. O definiție similară este redată și în legislația românească – Legea nr. 14/2003 “Privind partidele politice”, care stipulează că partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt persoane juridice de drept public.
De către doctrină se relevă faptul că istoria partidelor politice în calitatea lor de formațiuni politice este strâns legată de apariția și dezvoltarea statului sub forma sa juridică de organizare. În acest sens, unii autori remarcă faptul că partidele în forma lor inițială de organizare a unor grupuri de persoane în baza unor idei, convingeri și interese comune au existat încă de pe perioada antică și medievală. Spre exemplu în polisul grecesc, al cărui simbol a fost Atena democratică, lupta pentru transformări social-economice și politice s-a dus între eupatrizi (marii proprietari funciari) și demos (masa de producători liberi). În aceste condiții istorice, democrația (guvernarea poporului) și oligarhia (guvernarea aristocrației înstărite) au devenit doi poli și, totodată, două alternative politice fundamental opuse. Istoria Romei republicane a fost frământată de ample confruntări interpartidiste între curentul reformator al plebeilor și conservatorismul patricienilor în urma cărora cei dintâi au obținut elaborarea Legii celor XII Table, considerată actul fundamental al dreptului public civil roman. Disputele au degenerat în războaie civile având ca rezultat trecerea de la Republică la Imperiu. În Europa medievală s-a manifestat rivalitatea pentru întâietate dintre autoritatea monarhică și cea eclesiastică (lupta dintre împărați și papi), dintre principi, apoi dintre nobilime, burghezie și starea a treia (sărăcimea) din Franța prerevoluționară. Revoluțiile burgheze din Europa și America au reprezentat o nouă etapă în existența partidismului. [1, pagina 39-40].
Totuși, la nivel unanim este acceptată ideea că apariția partidelor politice în calitatea lor de instituții politice atât de necesare într-un stat de drept sunt strâns legate de perioada modernă și cea contemporană.
Între partidism și democrație există o relație directă, biunivocă, în sensul că democrația începe să se manifeste cu adevărat odată cu apariția și dezvoltarea partidelor ca instituții politice, acestea putând să desfășoare o activitate sistematică și de amploare numai într-un climat democratic autentic [2, pagina 93]. De fapt primele partide politice și cele mai numeroase se organizează în legătură cu dezvoltarea instituțiilor parlamentare și cu lărgirea drepturilor civice în sistemele politice rezultate din cele trei revoluții democratice, cea engleză, americană și cea franceză. Constituirea partidelor contemporane trebuie investigată în vremea Parlamentului cel lung din Marea Britanie (1641-1654), când în sânul Camerei Comunelor se conturează două grupuri politice, una susținând prerogativele Coroanei, iar cealaltă fiind alături de forțele care luptau împotriva monarhiei. În înțelesul de fracțiuni politice, denumirile de Tory și Whig se aud pentru prima dată în timpul Restaurației.
Termenul de Tory, de origine irlandeză a apărut de fapt în anul 1670, când în parlament s-a dat lupta contra brilului pentru excluderea ducelui de York de la succesiunea tronului, fiind întrebuințat în semn de dispreț față de susținătorii acestui proiect de lege. Ulterior, cuvântul s-a încetățenit în vocabularul politic, reprezentând partidul care susținea interesele Coroanei și ale bisericii, Tory fiind legat de proprietatea funciară și de biserica anglică. De cealaltă parte, termenul Whig, de origine scoțiană, se aplica fracțiunii politice care susținea drepturile poporului împotriva privilegiilor medievale ale Coroanei și contra intoleranței bisericii de stat. Whigii erau legați de disidenții și negustorii din Londra.
Când în 1679, pentru prima dată au fost convocați alegătorii, noile partide au dat acestei alegeri, aspectul pe care care-l au astăzi asemenea consultări populare, cu mitinguri, cortegii, discursuri violente. Aceste metode erau zgomotoase, dar prin faptul că dădeau vieții politice caracterul spectaculos unui joc de întrecere, asigurau fără îndoială un success durabil guvernării parlamentare. Dar în acea perioadă rolul celor două grupări politice nu se conturase precis. La începutul secolului al XVIII-lea, existența lor se reducea la activitatea parlamentară a membrilor și la consfătuirile câtorva politicieni, care nu acționau întodeauna într-un cadru organizat. Candidații pentru Camera Comunelor aveau dinainte asigurată alegerea, care atârna mai mult de voința patronilor decât de voința alegătorilor. Din punct de vedere politic aceasta a fost o perioadă de trecere a puterii din mâinile Coroanei în mâinile parlamentului, o perioadă de tranziție de la un guvern format din miniștri numiți de rege, în special lorzi whig, care cîrmuiau nereprezentativa Cameră a Comunelor, la un guvern de partid, la așa numita formă mixtă de guvern. Partidele s-au format treptat, între anii 1780 și 1830. Abia în anul 1841, Disraeli a declarat că este cu neputință să se continue traducerea în viață a Constituției altfel decât cu ajutorul partidelor.
În anul 1832, odată cu The Reform Act, se reorganizează sistemul electoral astfel încât, prin reducerea censului, respectiv prin creșterea numărului cetățenilor cu drept de vot, s-a asigurat baza electorală necesară funcționării partidelor politice. Așadar, treptat, cele două partide politice au început să se reorganizeze, având către a doua jumătate a secolului al XIX-lea programe deosebite, cu liderii lor recunoscuți în parlament. Partidul Whig întrunea adepți ai monarhiei constituționale și ai instituției parlamentare în sens modern, în timp ce partidul Tory întrunea partizani ai regelui și în general ai rânduielilor sociale existente. Este de menționat că procesul nașterii partidismului britanic constituie argumentul istoric cel mai solid pentru teoria instituțională a genezei partidelor politice. Pusă la punct de M. Duverger, teoria instituțională explică geneza partidului politic prin extinderea grupurilor parlamentare inițiale în afara parlamentului și permanentizarea lor organizațională, altfel spus prin derivarea instituției partidului politic din cea parlamentară.
O importantă experiență în organizarea de tip dual a sistemului de partide politice a fost acumulată în Statele Unite ale Americii, unde lupta politică inițială dintre patrioți sau federaliști-partizani ai emancipării politice față de metropolă și loialiști-fideli față de monarhul britanic și apoi, după obținerea independenței, cea dintre federaliști și unioniști a condus la constituirea partidelor politice care funcționează și astăzi în Statele Unite ale Americii. Deși în legătură cu momentul propriu-zis al apariției partidelor politice americane există o serie de dispute, se acceptă ideea că bazele acestora au fost puse în perioada primei guvernări din istoria Statelor Unite ale Americii, altfel spus în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, prin constituirea a două grupări politice, una în jurul lui Alexander Hamilton (1757-1804), cealaltă avându-l în frunte pe Thomas Jefferson (1743-1826), respectiv partidul federaliștilor, astăzi Partidul Republican și partidul republicanilor democrați, strămoșul actualului Partid Democrat.
În sfârșit ultima care a încheiat procesul constituirii partidelor politice a fost Franța. Revoluția din 1789 a pus în evidență, înainte chiar de a se instituționaliza un regim reprezentativ, interacțiunea fundamentală între deschiderea unui spațiu public și diferențierea de organe de mediere politică specializate între cetățeni și putere, sursă originară a partidelor moderne. Dintre cei 1139 de deputați din provincii, rezultați din colegiile electorale ale nobilimii, ale clerului și ale stării a treia, pe care i-a numit Adunarea Stărilor Generale din mai 1789 la Versailles, aleșii din Dauphine și mai ales cei din Bretagne s-au regrupat mai întâi pe baza unei identități regionale, mai apoi acceptându-i pe cei care împărtășeau orientările lor politico-ideologice. Clubul Breton, care își avea ședințe regulate într-o sală de cafenea, devine astfel primul centru de organizare a muncii parlamentare de grup, fundamentat pe elaborarea unei strategii politice. Respectivul club a elaborat treptat un program de acțiune (ideologie), pe care l-au promovat și după ce Adunarea s-a transferat la Paris [3, pagina 234].
Evoluția partidismului expus mai sus de către autor corespunde sistemului propus de Maurice Duverger privind originea partidelor politice:
pe cale electorală și parlamentară – în care primele partide parlamentare și cele mai numeroase au însoțit progresul democrației reprezentative și extinderea sufragiului popular. Partidul permitea astfel să se stabilească o legătură între grupul parlamentar ce reunește aleșii prin afinități politice și comitetele electorale care se încadrează, la primul nivel, pe noii alegători;
pe cale extraparlamentară – anumite partide prelungesc în eșalonul politic o instituție preexistentă a cărei activitate proprie se situează în afara cadrului parlamentar și elctoral. Partidul muncitoresc englez (Labor Party) a fost astfel creat în anul 1900 la inițiativa Congresului sindicatelor. La fel partidul fascist italian și francez a fost creat pe baza asociațiilor vechilor combatanți din primul război mondial [4, pagina 46-47].
Este notabil că modelul propus de Maurice Duverger este mai mult caracteristic țărilor cu tradiții democratice, în care partidismul și statul s-au dezvoltat de-a lungul timpului împreună.
Autorul Teodor Popescu remarcă faptul că, pe parcursul evoluției sale, societatea umană a cunoscut mai multe căi de formare a partidelor. Astfel, spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, ca consecință a exploziei sentimentelor egalitare, a luat amploare constituirea partidelor socialiste. În ultimii decenii ai aceluiași secol, au luat naștere și partidele creștin-democrate. De exemplu în Belgia clerul crease un tip de comitete școlare cu aspect religios, angajate să apere educația creștină a copiilor, amenințată de avansarea școlilor laice și pe baza lor, mai apoi, s-au constituit partidele politice creștine. În baza grupurilor profesionale ale țăranilor au apărut partidele agrare în Scandinavia și în Europa Centrală. O asemenea practică a fost întîlnită și în rândurile combatanților primului război mondial din Italia și Germania unde au fost create partide fasciste.
Un loc aparte în evoluția partidelor politice îl are suportul social. Baza socială a partidelor politice, la diverse etape, a cunoscut schimbări esențiale dictate de transformările radicale din viața politică economică și culturală a societății. În secolul al XIX-lea în țările occidentale, conflictul principal dintre forțele politice, care pretindeau la putere, era disputat între cele două partide principale: conservator și liberal, care reflectau în linii generale, interesele aristocrației vechi, pe de o parte, și ale burgheziei noi industriale și comerciale, pe de altă parte. Aceste forțe formau baza lor socială. Ulterior, conflictul fundamental în societate a devenit cel dintre partidele burgheze și partidele ce reprezentau mișcarea socialist-comunistă, care declaraseră proletariatul ca forță politică independentă, pretendentă la putere. În prima jumătate a secolului al XX-lea, în Occident, conflictul conservator – liberal pentru putere treptat dispare, iar cel dintre proletariat și burghezie sau socialist și capitalist devenise mai puțin acut datorită ameliorării situației economice și sociale, ce a contribuit la producerea unor schimbări esențiale în structura clasei muncitoare și a burgheziei. Din rândurilor lor s-a format o nouă pătură socială destul de numeroasă, numită clasa mijlocie. Având în vedere schimbările din viața social-economică, partidele socialiste au devenit mai puțin revoluționare. Aceștea s-au orientat pe ridicarea nivelui de trai al muncitorilor în cadrul sistemului capitalist. O abordarea similară a avut loc și în rândul partidelor comuniste din Franța, Italia și Marea Britanie, care s-au angajat și ele în activitatea pentru prosperarea sistemului capitalist. Îmbunătățirea considerabilă a nivelului de viață a oamenilor muncii, schimbarea componenței de clasă în favoarea celei mijlocii, susținerea din partea partidelor socialiste și comuniste a echilibrului de forțe ce s-a format în cadrul sistemului capitalist, toate acestea au influențat asupra transformărilor radicale din Vestul Europei și a bazei sociale a partidelor politice.
În ceea ce privește istoria evoluției partidelor politice în Europa de Est, aceasta se deosebește major de cea din Occident. În Rusia după revoluția bolșevică din anul 1917, toate partidele care nu împărtășeau ideologia comunistă au fost lichidate, împreună cu toată baza lor socială: burghezimea, nobilimea, intelectualitatea și alte pături sociale înstărite. Nici baza socială a partidului bolșevic nu era atît de bună. Clasa muncitoare s-a micșorat considerabil după pierderile grele suferite în revoluție și războiul civil. Ajuns la putere, partidul bolșevic a început să își recruteze membrii săi din rândurile noii clase muncitoare, formate din țărănimea venită la oraș și angajată în munca industrială. Muncitorul industrial de origine țărănească cu mentalitatea respectivă a devenit baza socială ideală a partidului comunist. Fiind lipsit de cultură generală și cu atît mai mult politică, neînțelegând esența libertății politice și fiind incapabil să exercite el însuși puterea într-o societate de tip nou, devine un instrument în mâinile aparatului de partid birocratic. Birocrația de partid și sovietică devotată teoriei marxist – leniniste cu privire la rolul clasei muncitoare nu a dorit să-i acorde intelectualității poziția de forță majoră în societatea cerută de imperativul vremii. Neînțelegerea și ambiția birocrației de partid a împins țara spre o stagnare de lungă durată pe fonul țărilor înalt dezvoltate [5, pagina 103, 110, 111, 112].
În ceea ce privește apariția și evoluția partidelor politice în Moldova, în literatura de specialitate se disting câteva periode distincte: perioada de până la 1991 luată ca o perioadă generală sau etapizată și perioada de după anul 1991, când Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent, urmând exemplu altor state care și-au declarat independența de Uniunea Sovietică (Lituania 1990, Ucraina 1990, Armenia 1990, Estonia -1991, Letonia-1991, Belarus 1991, Georgia 1991, Azerbaijan 1991, Turkmenistan 1991, Uzbekistan 1991, Kazahstan 1991, Kârgâzstan 1991, Tadjikistan 1991 și nu în ultimul rând Federația Rusă 1990).
Astfel autorii Mihai Cernenco și Igor Boțan menționează că, apariția partidelor politice în spațiul dintre Nistru și Prut pe parcursul secolului al XX-lea a trecut prin câteva etape mai importante, procesul cunoscând șase etape principale:
prima etapă (1905-1912) – apariția, consolidarea și participarea partidelor la viața politică din Imperiul Rus, inclusiv la activitatea Dumei de Stat. Această etapă a luat sfârșit odată cu interzicerea partidelor politice în Rusia și virulența reacțiunii monarhice;
a doua etapă (1917-1918) – perioada „libertății“. După căderea țarismului și legitimarea Guvernului Provizoriu, partidele politice au căpătat posibilitatea să se manifeste plenar, dar, după o perioadă de cinci ani de interdicții, ele își reveneau cu greu;
a treia etapă (1918-1938) – activitatea în componența României și a sistemului pluripartidist de la sfîrșitul Primului Război Mondial, sistem consolidat și prin Constituția din 1923, care a rezistat până în anul 1938, când sunt interzise, practic, toate partidele politice (luna martie 1938) și este creat partidul unic – Partidul Renașterii Naționale, partid al Casei Regale;
a patra etapă (1940-1941) – lichidarea foștilor membri de partid, considerați reprezentanți ai organizațiilor „burgheze“ și „mic-burgheze“, sau deportarea acestora pe 13 iunie 1941 în Siberia. Trebuie să menționăm că membrii partidelor românești interbelice nu puteau fi judecați de organele sovietice, deoarece în momentul când avuseseră acest statut, ei nu erau cetățeni ai Uniunii Sovietice, ci ai României, iar partidele în România au fost lichidate încă în anul 1938. În această perioadă, se constituie partidul–stat, Partidul Comunist din RSSM;
a cincea etapă (1944-1991) – dominația exclusivă a PCUS. Cu toate că în primii ani postbelici au apărut mai multe organizații și mișcări antisovietice, ele au fost lichidate la începutul anilor 50;
a șasea etapă (1989 – până în prezent) – deși a început în anul 1989, a urmat o sincopă de doi ani până în 1991, când a fost anulat art. 6 al Constituției sovietice, ce consfințea rolul conducător al PCUS în toate domeniile vieții sociale, economice, politice etc [6, pagina 52, 53].
Teodor Popescu consideră că procesul de formare și afirmare a mișcărilor social-politice și respectiv a partidelor politice ca organizații social-politice în Moldova cuprinde 3 perioade.
Prima perioadă este cuprinsă între anii 1905-1960 – în care au apărut primele mișcări sociale și politice pe fondul primei revoluții burghezo-democratice din Rusia, în componența căreia intra și regiunea numită Basarabia – Republica Moldva de astăzi. O importanță deosebită în abordarea chestiunilor ce au contribuit la trezirea interesului populației autohtone față de renașterea limbii, credinței, obiceiurilor, școlii și administrației naționale a avut-o întemeiarea în anul 1905 a Societății Culturale Moldovenești. Fondatorii ei au fost cunoscuții fruntași ai vieții culturale și politice în Basarabia – P. Halippa, T. Neaga, Ștefan Ciobanu, N. Alexandri, etc. Deși manifestările naționale și culturale erau timide, de mică anvergură, totuși ele aveau un răsunet și o influență asupra moldovenilor din Basarabia. După căderea țarismului în anul 1917, în societate a început să se manifeste pluralismul politic, fiind create partide de diferite orientări: bolșevică, menșevică, națională, etc. În Basarabia în anii 1918-1940, când era parte componentă a României au activat aceleași partide. După anul 1938, activitatea partidelor politice a fost încetată prin instaurarea unei dictaturi regale, iar ulterior 1944 dictatura regală a fost substituită cu dictatura Partidului Comunist. Odată cu preluarea puterii de către regimul sovietic, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au fost interzise toate organizațiile social – politice care au activat în Basarabia.
Perioada a doua este cuprinsă între anii 1988 și 1990 – perioadă în care de către M. Gorbaciov a fost inițiat procesul de restructurare a Uniunii Sovietice –așa numita perestroika. Acest proces de reformare a sistemului social și economic din Uniunea Sovietică a avut inevitabil ca efect diminuarea influenței Partidului Comunist în sfera politică și ulterior declinul acestuia. În RSSM, Partidul Comunist a fost substituit de o altă forță politică – Frontul Popular din Moldova care era format din două formațiuni: Mișcarea Democratică în susținerea Restructurării și Cenaclul literar muzical A. Mateevici. Tot în această perioadă au fost create și Mișcarea internaționalistă “Unitate-Edinstivo” care avea ca obiectiv apărarea limbii ruse și Comitetele muncitorești de greve, transformate mai apoi în organizația social – politică “OSTK” (Comitetul unit al colectivelor de muncă).
În anul 1989 Consiliul de Miniștri ai RSSM a adoptat Regulamentul Provizoriu “Cu privire la înregistrarea reuniunilor social-politice”, care a creat posibilitatea de înregistare a mai multor fracțiuni politice dintre care și: Frontul Popular (baza socială moldoveni), Mișcarea internaționalistă “Unitate Edinstvo” (baza socială rusofonă) și Mișcarea social – politică “Gagauz – Halki” (baza socială găgăuzi).
Perioada a treia este reprezentată de perioada de după anii 1990 – perioadă care s-a evidențiat printr-un pluralism politic continuu. Astfel, la începutul anilor 90 au fost create o serie de partide politice care tindeau să se impună pe scena politică (ex: Partidul Social-Democrat din Moldova, Uniunea Țăranilor din Moldova, Partidul Național Creștin din Moldova, etc. Prin Legea nr. 691 din 27.08.1991, Parlamentul a adoptat Declarația de independență a Republicii Moldova în care este consacrat că, (…) Republica Moldova este un stat suveran independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul , fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric etnic al devenirii sale naționale. Într-un nou stat independent, s-au creat toate premisele social-economice și ideologice pentru formarea altor formațiuni poltice. Prin urmare către sfârșitul anului 1992, în Republica Moldova activau peste 70 de partide, mișcări uniuni, etc. Un element de noutate în ceea ce privește reglementarea partidelor politice, l-a constituit Legea nr. 718-XII din 17.09.1991 “Privind partidele și alte organizații social-politice”, lege care a stabilit anumite condiții și restricții în procesul de constituire și activare a partidelor și a organizațiilor social-politice. Pe data de 29.07.1994 a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, care pentru prima dată, conține prevederi constituționale ce garantează dreptul persoanelor de asociere în partide [7, pagina 123-129].
Analizând procesul de constituire și afirmare a partidismului, constatăm că acesta a decurs în mod diferit în Occident în raport cu statele din Europa de Est. Spre exemplu în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie reieșind din faptul că au fost respectate la nivel practic și nu declarativ principiile ce garantează dreptul la asociere, în societate treptat s-a creat și dezvoltat o adevărată cultură politică în rândul cetățenilor ceea ce a determinat responsabilizarea elitei politice și edificarea pe cale de consecință a unui stat de drept. În Europa de Est procesul continuu de instituire a unui regim autoritar, prin nerecunoașterea celor mai importante drepturi cetățenești (dreptul la libertate, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, etc.) și abuzarea propriului popor, a stopat procesul de formare a unei concurențe politice ce are menirea de a sancționa guvernarea prin asigurarea principiului alternanței la putere.
1.2. Conceptul, tipologia și principiile finanțării partidelor politice
Finanțarea partidelor politice este un fenomen pe cât de important pe atât de controversat, fiind obiect de cercetare continuă nu atât din punct de vedere al doctrinei, cât mai ales din punct de vedere a unor studii de specialitate ce au drept scop sporirea nivelului de eficiență și transparență în procesul de finanțare a partidelor politice. Pentru definirea completă a termenului de finanțare trebuie de ținut cont că aceasta implică două aspecte: finanțarea partidelor și finanțarea campaniilor electorale. Totuși unii autori tratează cele două tipuri de finanțare și ca un tot întreg sub denumirea de finanțare politică – alocare de fonduri din surse private sau publice în vederea formării, funcționării unei entități politice și promovarea candidaților acesteia în funcții eligibile.
În studiul realizat de Asociația Pro Democrația, intitulat „Finanțarea partidelor politice în Europa este menționat că, finanțarea partidelor politice devine un subiect cu atât mai complex cu cât partidele însele și-au schimbat statutul în evoluția în cadrul diferitelor contexte politice. Diferite tipuri de partide au diferite tipuri de construire a veniturilor. Dacă, de pildă, partidele de mase post – belice se bazau, mai degrabă, pe cotizațiile membrilor în a-și strânge banii pentru desfășurarea activităților curente și pentru campanii electorale, apariția conceptului de partid cartel face ca și sursa finanțării unui partid să se schimbe. Partidele cartel post-industriale se bazează mai ales pe contribuțiile sindicatelor și asociațiilor profesionale afiliate lor. Timpul prezent al dezvoltării partidelor politice și a sistemelor de partid impune categoria partidului „catch-all” ca și tip de partid dominant într-un sistem politic – tip de organizație partizană cu o ideologie fluidă și un bazin electoral divers. Din perspectiva finanțării politice, categoria de partide de tip „catch-all” se concentrează pe colectarea de fonduri suficiente, din surse diferite (fie din donații private, fie din contribuțiile membrilor, fie din finanțări publice) pentru a putea face față mai bine competiției electorale. Oricare ar fi tipul de partid politic la care ne referim, toate organizațiile partizane sunt în competiție pentru aceleași resurse: resursele provenite din partea statului, resursele provenite din partea membrilor de partid și resursele provenite din finanțările private. Prin urmare termenul de finanțare politică este cel care subsumează cele trei dimensiuni.
Și autorii Augustine Magolowondo, Elin Falguera și Zefanias Matsimbe consideră că finanțarea partidelor politice se referă la resurse financiare sau bani care se oferă partidelor politice pe perioda dintre campaniile electorale, sau în timpul alegerilor pentru a compensa diferite activiăți electorale cum a fi costul unei campanii electorale și funcționarea de zi cu zi a partidului. Această definiție înglobează de fapt atât finanțarea privată a partidelor politice cât și finanțarea campaniilor electorale.
Prin urmare pornind de la definiție, aceștea identifică două tipuri majore de finanțare:
finanțare publică a partidelor politice;
finanțare privată a partidelor politice.
Finanțarea publică constă în alocarea unor fonduri din bugetul guvernului sub forma unor subsidii publice sau a unor mijloace non financiare. Totodată la rândul ei finanțarea publică se împarte în două subcategorii:
finanțare directă a partidelor politice, care presupune alocarea efectivă a unor sume bănești din contul bugetului statului;
finanțare indirectă care implică un anumit suport din partea statului pentru a activitățile curente ale partidelor politice, mai ales în perioada electorală (ex:, acces gratuit la mass-media de stat, permisiunea de a organiza gratuit diverse întruniri cu alegătorii în clădirile și spațiile aflate în proprietatea statului, transportul gratuit sau la preț redus în mijloacele de transport public, diverse facilități fiscale etc.).
În practică finanțarea indirectă a partidelor politice este întîlnită atât în țările cu posibilități financiare limitate cât și în țările dezvoltate economic în care statul își manifestă suportul său pentru afirmarea democrației prin mijloace ce nu implică neapărat cheltuirea banilor publici. Un exemplu elocvent de finanțare indirectă a partidelor politice pe perioada campaniilor electorale, care se întîlnește în majoritatea statelor, îl reprezintă timpul gratuit de antenă la posturile de televiziune naționale pentru promovarea programului electoral. Acest tip de susținere din partea statului este extrem de important, mai ales pentru partidele politice care nu dispun de mijloace financiare consistente pentru avea acces la mass-media. Dacă este să facem referire la experiența statelor, remarcăm spre exemplu că Italia permite utilizarea clădirilor publice pentru partid în scopuri politice. Mai mult ca atât, partidele politice le este oferită garanția încheierii unui contract de locațiune pentru sediul lor pe o perioada de cel puțin 6 ani. În plus, taxa pentru chirie poate fi mai mică în raport cu chiria altor proprietăți din împrejurimi. În ceea ce privește tarifele privind utilizarea locurilor publice pentru reclame, panouri și broșuri, cuantumul acestora este redus cu o treime. O modalitate de finanțare indirectă este întâlnită și la administrațiile municipale din Spania, Franța, Germania și Țările de Jos care oferă spațiu liber pentru afișe electorale. În Suedia în perioada campaniilor electorale, partidelor politice le este oferit timp gratuit de antenă la televiziune și radio. Publicitatea electorală plătită nu este acceptată, cu excepția posturilor de televiziune și radio locale [8, pagina 126, 127].
În dependență de modul de repartizare a fondurilor publice electorale pentru partidele politice, se consideră că există trei modele de finanțare:
modelul proporțional – în care fondurile publice destinate susținerii partidelor politice sunt distribuite în dependență de numărul de voturi sau locuri câștigate în alegeri ;
modelul echitabil – în care fondurile publice destinate susținerii partidelor politice sunt distribuite în mod egal indiferent de rezultatele obținute în alegeri;
modelul combinat – în care fondurile publice destinate susținerii partidelor politice sunt distribuite prin combinarea celor două modele.
Modalitatea de finanțare a partidelor politice din fonduri publice depinde în funcție de scopurile propuse în fiecare stat. Unele state finanțează public doar campaniile electorale, iar alte state asigură finanțarea publică a partidelor politice în perioada dintre campaniile electoarele. Sunt și state care finanțează partidele politice în ambele perioade: atât în perioada electorală cât și perioadele dintre alegeri.
Se atestă și practici prin care statele au instituit un anumit prag pentru ca partidele politice să obțină finanțare publică pe când alte state, aplicând sistemul echitabil enunțat mai sus, acordă finanțare publică tuturor partidelor politice cu existență legală. Totodată în unele state (Mozambique) fondurile publice sunt distribuite partidelor politice înainte de campania electorală, pe când în altele acestea sunt repartizate partidelor politice după alegeri și în funcție de rezultatele obținute (Burundi).
Se consideră că un proces de finanțare general, fără instituirea prin lege a unor reglementări și condiții specifice, poate cauza apariția unor noi partide politice care sunt înregistrate cu scopul de a obține acces la fondurile publice, ceea ce cu greu rezultă cu o dezvoltare democratică. La Conferința națională din Gabon din 1990, delegații au fost invitați să formeze partide politice cu ajutorul acordat din partea statului. Ulterior mai mult de 70 de partide au fost create. Fiecare a primit un grant în mărime de aproximativ 34 700 dolari (S.U.A.) și câte un vehicul de serviciu pentru campaniile legislative electorale. Majoritatea din aceste partide au dispărut după ce au obținut finanțarea și nu s-au mai întrunit. Anume și din acest considerent o bună parte din țările care utilizează finanțarea publică au prevăzut în actele normative un anumit plafon pentru partidele politice receptoare de fonduri. Acest prag poate exclude toate partidele extraparlamentare, sau cele cu un număr mai mic de locuri în parlament comparativ cu un anumit nivel. Un model neobișnuit există în Marea Britanie unde doar partidele din opoziție sunt eligibile de a primi bani și care formează întregul fond de finanțare publică (cu titlu de excepție există diverse granturi pentru elaborarea unor politici de dezvoltare). Un prag înalt pentru finanțare publică poate încuraja fuziuni între partidele mici și coaliții electorale. Aceasta poate fi benefic pentru capacitatea și instituționalizarea partidului și poate facilita creșterea competitivității alegerilor, iar drept rezultat să crească calitatea guvernării. Pe de altă parte, excluderea partidelor mici poate reduce numărul de opinii care formează dialogul politic. În unele situații, un partid guvernamental poate să asigure un prag atât de înalt încât opoziția poate să fie exclusă completamente. În Zimbabwe doar partidele politice care au obținut 15 locuri s-au calificat pentru finanțare. În asemenea condiții, doar partidul de la guvernare “ZANU-PF” reușea să câștige alegerile între 1990 și 1995, până când Curtea Supremă de Justiție a emis o dispoziție de trecere la 5 % din voturi. Candidații alegerilor din Coreea de Sud trebuie să câștige 10% din voturi pentru a se califica pentru finanțare publică. Totodată în Germania, Judecătoria Constituțională Federală Germană a anulat plafonul de 2.5% din 1960, trecând la cel nou de 0.5 %. De cealaltă parte, se consideră că un prag foarte mic ar putea împedica la instituționalizarea partidului prin încurajarea fragmentării, ducând la apariția unor partide frivole [ 9, pagina 62-64].
În funcție de rolul pe care și-l asumă statul în reglementarea regimului de finanțare politică, Arnauld Miguet evidențiază 3 modele de finanțare politică:
finanțare politică în care statul are un rol sporit (de donator și de supervizor), este cazul Italiei, Spaniei, Franței în care organizațiile de partid sunt dependente de finanțările publice. În Spania spre exemplu 98% din veniturile unui partid provin din surse publice, iar în Franța ponderea finanțării publice a unui partid este de peste 50%;
finanțare politică în care statul are un rol de mediator între sursele de finanțare a partidelor. Acesta este cazul Germaniei, Austriei, Greciei, Irlandei, Belgiei unde finanțarea publică este la un nivel egal cu finanțarea privată;
finanțare politică cu foarte puține surse publice de finanțare, în care statul are funcția de supervizor a veniturilor și cheltuielilor partidelor politice. Acesta este cazul Marii Britaniei.
În general, în Europa, tendința este de creștere a dependenței partidelor politice față de stat prin intermediul finanțării publice. Pentru Karl-Heinz Nassmacher, există trei trepte prin care țările Europei au trecut în demersul de a avea o politică publică coerentă a finanțărilor publice: între anii 1954 – 1974 este stadiul experimental (partidele politice au început să primească finanțări publice); între anii 1967 – 1982 este stadiul de extindere (partidele politice au început să primească finanțări publice extensive), iar după anul 1982 este stadiul de ajustare (finanțarea publică a partidelor a început să fie integrată într-un sistem de reglementări care privesc, de asemenea, și finanțările private, iar finanțările publice încep să fie percepute ca un mecanism prin care sunt descurajate tendințele partidelor de a se baza exclusiv pe finanțări private [10, pagina 9, 14].
În ceea ce privește finanțarea privată aceasta poate fi de două tipuri: una de tip financiar (susținere de ordin pecuniar) și nonfinanciar (care este de fapt mai mult o susținere financiară indirectă, deoarece implică punerea la dispoziția partidului sau a candidaților acestuia în alegeri a diferitor mijloace sau bunuri). În unele statele unde este permisă finanțarea privată au fost introduse prevederi în legislație cu privire la existența unui plafon al contribuțiilor a cărui scop este de a preveni eclipsarea partidelor mici de către partidele mari care dispun de surse financiare destul de impunătoare. În dependență de realitățile existente într-un stat, unele surse de finanțare privată pot fi interzise, spre exemplu donațiile străine, donațiile anonime, donațiile din partea unor companii în care guvernul deține o cotă parte, sau care au relații contractuale cu guvernul [11, pagina 8-9].
Literatura de specialitate mai face o distincție în ceea ce privește finanțarea privată a partidelor politice, aceasta putând fi:
finanțare internă – formată din cotizațiile de membru, așa zisa auto-finanțare prin obținerea unor venituri de către partid în urma activității publicistice, darea în locațiune a unor spații, etc.;
finanțare externă – formată din contribuțile oferite partidului politic cu titlu de donație.
În conformitate cu Recomandarea Rec (2003) 4 a Comitetului de Miniștri pentru statele membre “Cu privire la regulile generale contra corupției în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale” (adoptată de Comitetul de Miniștri la 8 aprilie 2003 la cea de-a 835 ședință a Viceminiștrilor), prin donație se are în vedere orice acțiune intenționată care oferă gratis unui partid politic un avantaj economic sau de altă natură.
Totodată în Recomandarea enunțată sunt reiterate un set de principii ce reglementează regimul donațiilor, ce ar trebui să fie cuprinse și în legislația națională a statelor, dintre care menționăm:
principiul de a evita conflictele de interese;
principiul de a asigura transparența donațiilor și pentru a evita donațiile secrete;
principiul evitării prejudicierii activității partidelor politice;
principiul asigurării independenței partidelor politice.
Astfel întru respectarea acestor principii se recomandă ca statele:
să se asigure de faptul că donațiile în contul partidelor politice se fac pe cale publică, în special donațiile care depășesc o anumită limită stabilită;
să examineze posibilitatea adoptării unor reguli care să stabilească o limită pentru donațiile în contul partidelor politice;
să adopte măsuri care să împiedice depășirea limitelor stabilite pentru donații.
Practica statelor a demonstrat că finanțarea privată a partidelor politice comportă mult mai multe probleme de legitimitate decât finanțarea publică, care de regulă, este reglementată și monitorizată mai strict. În Raportul Anticorupție a Comisiei Europene din anul 2014 se menționează că la fel ca în anul 2011, aproximativ doi europeni din trei (67%) consideră că finanțarea partidelor politice nu este îndeajuns de transparentă și de monitorizată. Respondenții din Spania (87%), Grecia (86%) și Republica Cehă (81%) înclină cel mai mult să împărtășească acest punct de vedere, în timp ce în Danemarca (47%), Regatul Unit (54%), Suedia (55%) și Finlanda (56 %) este foarte puțin probabil ca respondenții să fie de această părere. De asemenea potrivit Barometrului Global al Corupției din anul 2013, cetățenii intervievați din Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Marea Britanie consideră că partidele politice sunt cea mai coruptă instituție din stat .
În această ordine de ideie se consideră că limitarea corupției din domeniul finanțării politice poate avea loc dacă sunt respectate următoarele principii:
legislația finanțării politice trebuie să fie comprehensivă (să conțină referiri la sursele de finanțare, tipurile de cheltuieli permise, publicare a cheltuielilor, mecanisme de raportare, sancțiuni), clară (din punctul de vedere al limbajului legislativ) și fundamentată pe principiile obținerii consensului politic;
partidele politice trebuie să introducă mecanisme de control intern prin: responsabilul cu finanțele partidului (mandatarul financiar), coduri de conduită, proceduri de raportare financiară, comisii de etică pentru supervizarea finanțelor unui partid și a activităților de fundraising în general;
partidele politice trebuie să aibă o activitate contabilă cât mai transparentă și să deruleze toate activitățile financiare prin conturi bancare;
companiile de stat (sau cele în care statul deține un control) și alte instituții publice trebuie să rămână neutre politic. Persoanelor juridice care oferă bunuri și servicii instituțiilor administrației publice sau companiilor de stat (sau celor în care statul deține un control) trebuie să le fie interzise donațiile către partidele politice;
sprijinul pe care statul îl oferă partidelor politice (finanțare publică directă sau indirectă) trebuie să se fundamenteze pe criterii de justețe în distribuția de fonduri;
funcționarilor publici trebuie să le fie interzis să se înscrie în partide politice sau să contribuie la veniturile acestora în schimbul menținerii sau promovării în funcție;
raportările financiare generale și de campanie ale partidelor politice trebuie să facă subiectul unui audit [10, pagina 39].
II. FORME ȘI MODALITĂȚI DE FINANȚARE A PARTIDELOR POLITICE
2.1. Finanțarea publică ca sursă de susținere a partidelor politice
Partidele politice sunt instituții politice vitale pentru democrațiile contemporane. Ele sunt esențiale pentru organizarea democratică și sunt importante pentru exprimarea și manifestarea pluralismului politic. Acestea îndeplinesc o varietate de funcții, toate acestea fiind într-o anumită măsură chintesența democrației liberale moderne. Un rol determinat al partidelor politice îl reprezintă de asemenea recrutarea elitelor politice de candidați, nominalizarea și selectarea acestora pentru o funcție publică. Nu în cele de urmă, acestea sunt esențiale pentru organizarea de stat și îndeplinirea funcțiilor de elaborare a politicilor, de luarea deciziilor politice și punerea în aplicare a acestora în practică. Evident, în vederea desfășurării activități lor de bază, partidele politice au nevoie de o finanțare adecvată care ar corespunde exigențelor înaintate.
În mod tradițional, partidele politice din Europa de Vest au depins în primul rând de finanțările private pentru susținerea financiară a activităților lor. Partidele socialiste și social democrații au beneficiat de un suport financiar constituit din taxele plătite de membrii lor și donațiile de la sindicate afiliate. De cealaltă parte, partidele liberale și partidele conservatoare au fost susținute prin contribuțiile persoanelor fizice înstărite sau donații de la diferite companii private. Prin urmare, se consideră că, finanțarea publică pentru partidele politice este un fenomen relativ recent în democrațiile europene. Dintre statele Europene, Republica Federală Germană a fost printre primele democrații care au implementat procesul de finanțare publică a partidelor politice. O alocare bugetară a fost acordată în anul 1959, în timp ce un temei juridic pentru subvenții substanțiale de la stat a fost creat în anul 1967. Multe țări au urmat exemplu german și a introdus subvenții publice partidelor politice, inițial pentru grupurile parlamentare și mai târziu la organizațiile de partid central. Este de remarcat că în Elveția la nivel federal nu se alocă surse de finanțare publică pentru organizațiile de partid sau campaniile electorale. În democrațiile recent înființate, cum ar fi cele din blocul ex sovietic, sprijinul acordat de stat pentru partidele politice a fost introdus pe o scară relativ largă în timpul sau imediat după trecerea la democrație. Desigur că odată cu apariția conceptului de finanțare publică a survenit și necesitatea de reglementare acestui domeniu. Astfel, o parte din state au o legislație separată care reglementează finanțarea partidelor politice, pe când în alte state, asemenea prescripții sunt introduse în diferite acte administrative ale autorității centrale electorale sau în chiar în codul electoral.
În Republica Moldova inițial în legislație nu existau prevederi ce țin de finanțare publică a partidelor politice.
Primul act legislativ adoptat de Parlament care avea ca obiect de reglementare activitatea partidelor politice a fost – Legea nr. 718-XII din 17.09.1991 „Privind partidele politice și organizațiile social politice”. În textul legii se conțineau prevederi de ordin general privind proprietatea, mijloacele bănești ale partidelor, modalitățile de folosire a veniturilor și subiecții care nu aveau dreptul de a finanța partidele politice, însă aceasta nu stabilea dreptul partidelor la finanțare publică ( articolele 12, 22, 23,24 din lege).
În noiembrie 1997 a fost adoptat Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, ce reglementa întregul proces electoral, inclusiv modalitatea de finanțare a partidelor politice care participă la alegeri.
În urma unei analize a cadrului legislativ privind finanțarea partidelor politice, Marcin Walacki a evidențiat faptul că pe o perioadă de mai bine de 14 ani de zile, Moldova nu a reușit să reglementeze comprehensiv problema finanțării partidelor politice. Lipsa reglementărilor complete privind finanțarea partidelor politice având un rol semnificativ în ceea ce privește nivelul tot mai scăzut al standardului vieții publice și creșterea corupției politice. Codul electoral tratează cu prevederi generale finanțarea de către stat a Comisie Electorale Centrale și conține doar câteva articole privind finanțarea campaniei electorale. Nu sunt prevăzute forme directe de finanțare publică a partidelor politice, însă statul oferă posibilitatea ca partidele politice să beneficieze de mici împrumuturi. Drept concluzie se relevă că în Republica Moldova există o diferență majoră între prevederile legale și practica admisă [12, pagina 1, 2].
Astfel, în Planul de acțiuni Uniunea Europeană – Moldova la categoria priorități, s-a trecut necesitate de elaborare a unei legi cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, care să prevadă mecanisme eficiente de monitorizare de către mijloacele de informare în masa și organizațiile neguvernamentale a partidelor politice în vederea asigurării transparenței și responsabilității acestora. Totodată publicarea obligatorie și simultană a informației cu privire la sursele de finanțare și donatori ai tuturor partidelor politice în mass-media [40].
În vederea realizării acestei măsuri, Ministerul Justiției a elaborat proiectul Legii cu privire la finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale. Elaborarea proiectului de lege a fost un pas important salutat de societatea civilă, însă pînă în prezent un asemenea proiect de lege nu a fost adoptat [13, pagina 5].
Este notabil că proiectul de lege privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale propunea un model de finanțare publică atractiv pentru partidele parlamentare, însă nefavorabil pentru cele extraparlamentare.
Dacă am aplica prevederile din proiectul de lege privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale nominalizat mai sus, pornind de la rezultatele obținute de partidele politice în urma alegerilor parlamentare din 30.11.2014, ar rezulta următoarele (anexa 1).
Potrivit Raportului Ministerului Finanțelor privind executarea bugetului public național la situația 31.12.2014, veniturile fiscale anuale au constituit suma de 35 639,3 000 lei [64].
Astfel, având în vedere că în conformitate cu art. 10 din proiectul de lege suma maximă alocată partidelor politice pe parcursul unui an poate fi pînă la 0,02% din veniturile fiscale prevăzute în bugetul de stat, constăm că fondul de subvenționare publică a partidelor politice putea fi evaluat la suma maximă de 7 127, 086 lei.
În ceea ce privește modalitatea de distribuire a mijloacelor din fondul de subvenționare publică, acesta în temeiul art. 11 din proiectul de lege, urma a fi repartizat către 5 partide politice care au acces în Parlamentul Republicii Moldova.
Sursa: Hotărârea Curții Constituționale nr. 29 din 09.12.2014 “Privind confirmarea rezultatelor alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 30.11.2014 și validarea mandatelor deputaților aleși”
Astfel, toate cele 5 formațiuni politice care au acumulat un număr suficient de voturi pentru a trece pragul electoral ar fi urmat să beneficieze de o subvenție de bază (în mod egal) în sumă de 2 375, 671 lei (1/3 din fond) și o subvenție suplimentară (în dependență de numărul de mandate) în sumă de 2 375, 671 lei (1/3 din fond). Per total, în temeiul prevederilor proiectului de lege, partidele parlamentare ar fi primit cu titlu de subvenție publică suma de 4 751 342 lei.
Mijloacele financiare rămase în fondul de subvenționare în sumă de 2 375, 744 lei ar fi urmat să fie repartizate partidelor extraparlamentare care au participat la alegeri. În acest sens, precizăm ca la alegerile parlamentare care au avut loc pe data de 30 noiembrie 2014, pe lângă cele 5 partide parlamentare, au participat încă 15 formațiuni politice, un partid fiind exclus din cursa electorală [65].
În anul 2007 a fost adoptată o nouă lege a partidelor politice – Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”. Operarea unor modificări a cadrului legislativ în domeniu, prin adoptarea Legii privind partidele politice nu a schimbat semnificativ regimul de finanțare, în direcția eliminării problemelor asociate finanțării politice. Deși legea avea să completeze Codul electoral cu prevederi care urmau să elimine unele dintre lacune și să introducă finanțarea de la buget, ea nu se conformează standardelor internaționale, în măsura în care unele dintre reglementările privind finanțarea sunt foarte controversate[14, pagina 4].
Astfel, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din lege, una din sursele de finanțare a partidelor politice o constituie subvențiile de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art. 28 alin. (1) lit. a) și b) din lege, alocațiile anuale din bugetul de stat pentru finanțarea partidelor politice constituie 0,2% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pentru anul respectiv și se distribuie după cum urmează:
a) 50% – partidelor politice proporțional cu numărul de mandate obținute la alegerile parlamentare și validate la momentul constituirii noii legislaturi a Parlamentului;
b) 50% – partidelor politice proporțional cu numărul de voturi acumulate la alegerile locale generale, cu condiția că acestea au obținut nu mai puțin de 50 de mandate în organele reprezentative ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.
Este important de menționat că acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice poate fi realizată doar în condițiile în care legea bugetară anuală prevede o asemenea posibilitate.
În această privință relevăm că Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 348 din 23.11.2006, Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 254 din 23.11.2007, Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 244 din 21.11.2008, Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133 din 23.12.2009, Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 52 din 31.03.2011, Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 282 din 27.12.2011, Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02.11.2012, Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 339 din 23.12.2013 și Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 72 din 12.04.2015 nu prevăd careva reglementări privind finanțarea partidelor politice sau alocarea unor mijloace financiare în această direcție. Prin urmare, constatăm că prevederile conținute în Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, nu au beneficiat de un proces de implementare practică.
Întru reglementarea mai strictă a procesului electoral și subvenționării partidelor de la bugetul de stat, de către Parlamentul Republicii Moldova a fost adoptată Legea nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”.
În principiu, prevederile privind modalitatea de subvenționare a partidelor politice din bugetul de stat sunt prevăzute la art. IV, pct. 4 din legea enunțată și se referă la noua redacție a art. 27 “Finanțarea partidelor politice din bugetul de stat” din Legea nr. 294-XVI din 21.12. 2007 “Privind partidele politice” , care va intra în vigoare de la 01.01.2016.
Urmare a examinării Legii nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, în parte ce se referă la modalitate de finanțare a partidelor politice din bugetul de stat, s-a constat că modificările operate la Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, oferă dreptul partidelor politice de primi finanțare publică de la bugetul de stat, însă nu și obligația corelativă a statului de a aloca aceste mijloace financiare. Chiar și în condițiile în care Comisia Electorală Centrală va elabora un Regulament privind finanțarea partidelor politice din bugetul de stat și va înainta propunere privind includerea sumelor necesare în legea bugetului de stat, nu există garanția că aceste sume vor fi acceptate și incluse, din simplu fapt că redacția art. 27 din Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, instituie obligația nu de finanțare proriu-zisă, ci de examinare a oportunității și necesității de finanțare a partidelor politice (normă permisivă și nu onerativă).
Pentru a susține cele expuse mai sus, putem face trimitere cu titlu de comparația la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 514 din 06.07.1995 “Privind organizarea judecătorească” în care este stipulat că, mijloacele financiare necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești sunt aprobate de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, și sunt incluse la bugetul de stat. Aceste mijloace nu pot fi micșorate fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii și se alocă în mod regulat. În acest caz, legiuitorul a prevăzut în mod expres obligativitatea statului de a susține financiar sectorul justiției.
Totuși dacă în legea bugetului de stat pe anul 2016 vor fi incluse mijloace privind finanțarea publică a partidelor politice vor rezulta următoarele date (reieșind din considerentul că legea bugetului de stat pe anul 2016 nu a fost adoptată, ca punct de reper vom lua informațiile prezentate în raportul privind cadru bugetar pe termen mediu 2011-2017) [66]:
fondul de finanțare publică al partidelor politice de la bugetul de stat va constitui 88 275 200 lei, ceea ce reprezintă 0,2% din veniturile bugetului de stat, cu excepția celor cu destinație specială;
fondul de finanțare publică a partidelor politice parlamentare va constitui 44 137 600 lei, ceea ce reprezintă 50% din fondul de finanțare publică a partidelor politice, fiind repartizat la 5 partide politice proporțional numărului de mandate;
fondul de finanțare publică a partidelor politice care au obținut mandate în cadrul alegerilor locale va constitui 44 137 600 lei, ceea ce reprezintă 50% din fondul de finanțare publică a partidelor politice, fiind repartizat proporțional rezultatelor obținute.
Este notabil că odată cu adoptarea Legii nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, au fost realizate mai multe studii privind determinarea sumelor care urmează a fi atribuite din contul bugetului de stat în beneficiul partidelor politice începând cu anul 2016, când va intra în vigoare legea.
Spre exemplu potrivit calculelor preliminare efectuate de experții Asociației “Promo-LEX”, începând cu anul 2016, cuantumul total al suvențiilor care va fi alocat partidelor politice proporțional cu performanțele obținute la alegerile din anul 2014 și 2015, va fi de 60 677 214 lei, care vor fi distribuite conform unui regulament al Comisiei Electorale Centrale [67].
Este relevant că la calcularea fondului de subvenționare publică a partidelor politice pentru anul 2016, când de fapt intră în vigoare și norma, s-a ținut cont de veniturile bugetare totale – 30 338 607,0 mii de lei (inclusiv cele cu destinație specială ) prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2015 (30 338 607 000 lei *0.2% =60 677 214 lei).
Totuși, considerăm că rezultatele prezentate nu sunt exacte, deoarece:
la calcularea cuantumului fondului de subvenționarea a partidelor politice s-a ținut cont de veniturile bugetare pentru anul 2015, în condițiile în care la art. 27 din Legea nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, care va intra în vigoare de la 01.01.2016, este prevăzut că suma alocațiilor pentru finanțarea partidelor se aprobă în legea bugetară anuală, cota procentuală constituind nu mai mult de 0,2% din veniturile bugetului de stat, cu excepția veniturilor cu destinație specială prevăzute de legislație. Respectiv având în vedere că legea nominalizată intră în vigoare de la 01.01.2016, cota procentuală de 0,2% urmează a fi calculată din veniturile prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2016;
la calcularea cuantumului fondului de subvenționare a partidelor politice s-a ținut cont de veniturile bugetare totale prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2015, fără a fi excluse veniturile cu destinație specială în conformitate cu art. 27 din legea vizată.
Suplimentar în ceea ce privește finanțarea partidelor politice, menționăm că la data de 30.09.2015, în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege “Cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 36 din 09.04.2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative” și anume amânarea intrării în vigoare a prevederilor cu privire la finanțarea partidelor politice pînă la 01.01.2017.
În anul 2012 de către un deputat a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă un proiect de lege “Cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale” (inițiativa legislativă nr.1245 din 08.06.2012) [68].
Acest proiect de lege prevede unificarea cadrului normativ ce reglementează finanțarea partidelor politice și a campaniiilor electorale.
La art. 11 din proiectul de lege este prevăzut că alocațiile totale anuale pentru finanțarea partidelor politice din bugetul de stat constituie 0,2% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv (spre deosebire de proiectele de legi anterioare, în cazul dat se dorește stabilirea unei cote procentuale fixe și nu variabile).
Cu referire la distribuirea fondului public de finanțare a partidelor politice, la art 12 din proiectul de lege este stipulat că, partidele politice să fie finanțate de la bugetul de stat în următoarea modalitate (anexa 2):
partidele reprezentate în autoritățile eligibile – 90 %;
partidele care nu sunt reprezentate în autoritățile eligibile -10%.
Repartizarea mijloacelor financiare către partidele cu reprezentare în autoritățile eligibile urmând a fi înfăptuită în dependență de numărul de mandate obținut, după cum urmează:
50% partidelor politice în dependență de numărul de mandate obținut la alegerile parlamentare, dar nu mai mult de 50 % unui partid din suma alocată;
50% partidelor politice în dependență de numărul de mandate obținut la alegerile generale locale, dar nu mai mult de 50% unui partid politic.
Distribuirea mijloacelor financiare către partidele politice extra parlamentare se va face proporțional, însă în baza solicitării acestora.
Considerăm că și acest proiect de lege nu intervine să înlăture aspectele problematice privind finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat și să fundamenteze rolul și importanța partidelor politice într-un stat de drept. În acest sens evidențiem că cea mai mare parte din fondul de finanțare publică se propune a fi alocat partidelor politice parlamentare – 90%, în timp ce doar 10% din acest fond ar fi repartizat în mod proporțional tuturor formațiunilor parlamentare. Prin urmare dacă anterior în proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiției privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale, se propunea finanțarea partidelor extraparlamentare cu condiția că acestea au participat la alegeri, prezentul proiect de lege nu instituie o asemenea condiție. Considerăm că aplicarea unei asemenea modalități de finanțare este nepotrivită pentru Republica Moldova. În susținerea acestei idei menționăm că, potrivit informației publicate pe pagina web a Ministerului Justiției, în prezent în Republica Moldova sunt înregistrate cca 44 de partide politice. În același timp, conform datelor prezentate de către Comisia Electorală Centrală pe pagina web, la alegerile parlamentare din 30.11.2014, din 44 de partide politice au participat mai puțin de jumătate, doar 21 de formațiuni politice. În asemenea circumstanțe se constată că, în proiectul de lege vizat, procesul de finanțare a partidelor politice extraparlamentare nu este reglementat într-o manieră eficientă și sustenabilă care pe termen mediu și lung să producă niște schimări pozitive, nu doar în procesul electoral, cât și în procesul de guvernare a țării.
Dacă proiectul de lege cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale menționat supra era adoptat și implementat, atunci la alegerile parlamentare din 30.11.2014 și alegerile locale din 14.06.2015 erau obținute următoarele date:
fondul de finanțare publică a partidelor politice ar fi constituit suma de 60 677 214 lei, ceea ce reprezintă 0,2% din veniturile prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2015;
fondul de finanțare publică a partidelor politice care au reprezentare eligibilă în autorități ar fi constituit 54 609 492 lei, ceea ce presupune 90% din fondul de finanțare a partidelor politice estimat pe anul 2015 la suma de 60 677 214 lei;
fondul de finanțare publică a partidelor politice parlamentare ar fi constituit 27 304 764 lei, ceea ce constituie 50% din fondul de finanțare publică a partidelor care au reprezentare eligibilă în autorități, sumă ce ar fi fost repartizată la 5 partide politice parlamentare, proporțional numărului de mandate;
fondul de finanțare publică a partidelor politice care au reprezentare în autoritățile locale ar fi constituit 27 304 746 lei, ceea ce constituie 50% din fondul de finanțare publică a partidelor care au reprezentare eligibilă în autorități, sumă care ar fi fost repartizată la cca 8 partide politice în dependență de numărul de mandate obținute în cadrul alegerilor locale;
fondul de finanțare publică a partidelor politice care nu au reprezentare eligibilă în autorități ar constitui 6 067 721 lei care s-ar repartiza către partidele politice care nu au obținut rezultate în alegeri, precum și către partidele politice care nu au participat la alegeri, dar care sunt înregistrate în conformitate cu legea.
Cu referire la finanțarea publică a partidelor politice în perioada campaniilor electorale – în Republica Moldova, concurenții electorali nu beneficiază de subvenții de la stat. Totuși, în condițiile art.37 al Codului electoral, statul acordă concurenților electorali credite fără dobândă. Primirea creditelor de la bugetul de stat se face numai prin intermediul unui mandatar financiar, desemnat în acest scop de concurentul electoral. Mandatarul poate fi persoană fizică sau persoană juridică înregistrată la Ministerul Finanțelor, care răspunde solidar cu concurentul electoral ce l-a desemnat. Creditele primite de la stat se sting, complet sau parțial, de către stat, în funcție de numărul total de voturi valabil exprimate pentru concurentul electoral în circumscripția electorală respectivă. Suma de bani, determinată prin împărțirea sumei creditului la numărul de alegători care au participat la votare, apoi prin înmulțirea rezultatului obținut. Concurenții electorali care au obținut mai puțin de 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga țară sau în circumscripțiile respective, inclusiv candidații independenți care nu au fost aleși, vor restitui creditele primite din bugetul de stat în termen de 2 luni de la data încheierii votării. Ceilalți concurenți electorali au obligația de a restitui creditele în termen de 4 luni.
În afară de această susținere materială acordată de către stat concurenților electorali, Codul electoral mai prevede și câteva forme de susținere indirectă a acestora. Astfel, autoritățile publice locale au obligația de a pune la dispoziția tuturor concurenților electorali:
• panouri pentru afișajul electoral al acestora din urmă, garantându-le tuturor suprafețe egale în acest scop;
• oferă tuturor concurenților electorali, pe bază de egalitate, un minim de localuri pentru desfășurarea întîlnirilor cu alegătorii;
• în cadrul alegerilor parlamentare și a referendumurilor republicane, radiodifuzorii cu acoperire națională acordă gratuit, tuturor concurenților electorali pe bază de egalitate, cîte 5 minute de emisie la televiziune și 10 minute la radio în scopul expunerii programelor electorale și informării alegătorilor [15, pagina 11, 12].
În România, legislația națională prevede că una din sursele de finanțare ale partidelor politice o constituie subvențiile de la bugetul de stat. În acest sens la art. 18 din Legea nr. 334 din 17.07.2006 “Privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”, republicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 23.06.2015, este stipulat că partidele politice primesc anual subvenție de la bugetul de stat. Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei.
Prin prisma prevederilor legii vizate, subvenția de la bugetul de stat se acordă în funcție de următoarele criterii:
a) numărul de voturi primite la alegerile generale pentru Camera Deputaților și Senat;
b) numărul de voturi primite la alegerile generale pentru autoritățile administrației publice locale.
În cazul alianțelor politice sau electorale, subvenția se va împărți între membrii alianței după numărul de mandate obținute.
De asemenea în lege este menționat că 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice, proporțional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaților și Senat, dacă au realizat pragul electoral. Respectiv 25% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice, proporțional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor județeni și consilierilor din cadrul municipiului București, dacă au obținut cel puțin 50 de mandate de consilier județean și de consilier din cadrul municipiului București.
Precizăm că în noua lege privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial în anul 2015, nu a fost modificată cota procentuală de 0,04% din care se calcula suma totală a fondului de subvenționare și nici cotele procentuale de distribuire a subvențiilor publice către partide politice (75% și 25%).
Din rapoartele prezentate pe pagina web a Autorității Electorale Permanente pe anii 2008-2012, reies următoarele date privind finanțarea publică a partidelor politice (anexa 5):
Din informațiile expuse mai sus rezultă faptul că cea mai mare sumă alocată din bugetul de stat în fondul de subvenționare a partidelor politice a fost în anul 2008. Mai mult ca atât, cu toate că veniturile prevăzute în legea bugetară pe anul 2012 erau mai mari cu cca 28 752 400 000 lei decât cele prevăzute în legea bugetară pe anul 2008, cuantumul fondului de subvenționare a partidelor politice din anul 2012 era mai mic în raport cu cel stabilit pentru anul 2008. Totuși în anul 2008, numărul partidelor beneficiare era mai mare comparativ cu ceilalți ani.
Informația prezentată este importantă, deoarece contribuie la înțelegerea de ce legiuitorul în legea privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale nu a stabilit o sumă sau o cotă procentuală fixă a fondului de subvenționare (așa cum se propune în proiectul de lege privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale în Republica Moldova), ci a prevăzut o limită maximală de până la 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Astfel, pe de o parte s-a ținut cont de creșterea sau descreșterea economică a statului, a indicelui deficitului bugetar, iar pe de altă parte s-a luat în considerare și numărul subiecților ce ar urma să beneficieze de această susținere financiară. Respectiv statul și-a creat o pârghie pentru a putea reglementa nivelul de finanțare publică a partidelor, prin majorarea sau micșorarea cotei procentuale de finanțare în dependență de anumite circumstanțe de ordin social, politic, economic, etc.
Dacă este să facem o comparație dintre prevederile ce se referă la finanțarea publică a partidelor politice conținute în legislația moldovenească și cele prevăzute în legislația română identificăm următoarele:
În ceea ce privește prevederea de la art. 18 din Legea nr. 334 din 17.07.2006 „Privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”, în care este reiterat că suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute de candidați de gen feminin, se constată că în lege, nu este precizat nici cuantumul finanțării publice adiționale, nici procentul/ numărul de femei alese în funcție. Implicarea femeilor în politică de-a lungul anilor a cunoscut un trend ascendent, însă nu în așa măsură încât să motiveze partidele politice să obțină alocări suplimentare de la buget.
Conform statisticilor Uniunii Interparlamentare (IPU), în parlamentele naționale a 187 de țări femeile reprezintă în medie aproape 20% din totalul parlamentarilor, în timp ce în Europa (țările O.S.C.E.) procentul mediu este de 22% [16]. Prin urmare, cu toate că există o legătură între finanțarea publică și numărul de femei alese, această dispoziție axată pe dimensiunea de gen nu reprezintă un stimul financiar pentru partidele politice. În unele state legislația prevede instituirea unor cote egale de reprezentare a femeilor în autoritățile elective. În acest sens, Constituția franceză adoptată la 03.06.1958 prevede accesul egal al femeilor și bărbaților la mandatele electorale și la funcțiile elective, precum și la responsabilitățile profesionale și sociale[62].
În România o modalitate a finanțării publice indirecte o reprezintă oferirea de spații pentru sediile centrale și locale ale partidului. Totodată veniturile unui partid politic nu sunt impozitate. De asemenea pe perioada campaniilor electorale partidele politice beneficiază de timp de antenă pentru expunerea mesajelor electorale și aducerea la cunoștința cetățenilor a programului de guvernare.
În Marea Britanie, spre deosebire de alte state europene, partidele politice nu beneficiază de un sistem de finanțare publică directă, cu excepția opoziției. Unul de argumentele ce au determinat respingerea finanțării publice a partidelor politice l-a reprezentat faptul că cetățenii nu ar trebui să fie obligați să susțină financiar un partid cu a cărui activitate politică nu sunt de acord. Cu toate acestea, există o varietate de subvenții indirecte care sunt disponibile atât pentru partidele politice cât și pentru candidații în alegeri.
Principalele modalități de finanțare sunt următoarele:
short money – care a fost a introdusă în 1975 pentru a compensa costul partidelor de aflare în opoziție în Camera Comunelor. În baza acestei modalități de susținere financiară, doar în anii 2009 – 2010, s-au alocat 7 milioane de lire sterline, din care 4,8 milioane de lire sterline (69 %) au mers către Conservatori și 1,7 milioane de lire sterline (24 %) către Liberal-democrați;
cranborn money – care a fost introdusă în anul 1996 pentru a compensa costul partidelor de aflare în opoziție în Camera Lorzilor. În baza acestei modalități de susținere financiară, doar în anii 2009-2010, s-au alocat 727,000 de lire sterline, din care 475.000 de lire sterline (65 %) au mers către Conservatori și 237,000 de lire sterline (33 %) către Liberal democrați;
granturile pentru dezvolarea politicii – creat de PPERA (Legea privind partidele politice, alegeri și referendumuri) în anul 2000 pentru a susține crearea politicilor de partid. Acest model de susținere financiară prevede alocarea anuală de către Comisia Electorală a cca 2 milioane de lire sterline către partidele politice. În perioada anilor 2008-2009, 69% din acest ajutor de stat a mers către 3 mari partide, care au primit 457,000 de lire sterline fiecare;
asistență “în natură” – acordarea unor facilități la transportul în comun, folosirea gratuită a spațiilor publice în timpul campaniilor electorale. Se estimează că valoarea acestor subvenții indirecte este de cca 140 000 000 de lire sterline la un ciclu parlamentar.
Pentru unele partide politice din Marea Britanie, fondurile publice indirecte au o proporție mare în raport cu veniturile obținute în urma cotizațiilor de membru sau a donațiilor. În anul 2009 granturile oferite de stat pentru dezvoltarea politicii constituiau 45% din veniturile raportate de Partidul Democrat Unionist și 39 % din veniturile raportate de Partidul Social Democrat și Muncii.
În ceea ce privește finanțarea partidelor politice europene din bugetul Uniunii Europeane, baza legală este redată de art. 10 din Tratatul UE, art. 224 din Tratatul de funcționare a UE, Regulamentul (CE) 2004/2003, Regulamentul 1524/2007.
Partidele europene primesc finanțare publică, directă și indirectă, de la bugetul Parlamentului European. Scopul acestor reglementări a fost asigurarea funcționării efective a partidelor europene și garantarea unui nivel mai mare de autonomie a acestora, prin reducerea dependenței lor de partidele naționale. Astfel, un partid politic european, care este reprezentat în Parlamentul European de cel puțin unul dintre membrii săi poate solicita finanțare din bugetul general al Uniunii Europene, în conformitate cu termenii și condițiile publicate de ordonatorul de credite al Parlamentului European. Contribuțiile financiare sau granturile de la bugetul general al Uniunii Europene nu depășesc 85 % din costurile eligibile anuale indicate în bugetul unui partid politic european. Cheltuielile rambursabile printr-o contribuție financiară includ cheltuielile administrative și cheltuielile pentru asistență tehnică, reuniuni, cercetare, evenimente transfrontaliere, studii, informare și publicații, precum și cheltuielile legate de campanii [17, pagina 8].
2.2. Finanțarea privată ca sursă de susținere a partidelor politice
Finanțarea privată a partidelor a fost în mod tradițional un mod de colectare a fondurilor pentru buna lor funcționare. Cea mai importantă sursă de la început au fost cotizațiile de membru și donațiile activiștilor de partid. Finanțarea privată a fost o opțiune mai populară pentru partidele de dreapta decât pentru partidele de stânga. Aceastea au tins mereu să beneficieze de o finanțare privată în detrimentului finanțării publice de la bugetele naționale.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale finanțării private constă în aceea că această formă de strângere de fonduri favorizează o participare mai activă a activiștilor de partid și prin urmare contribuie la organizarea mai eficientă a partidului.
Cu toate acestea trebuie să se i-a în considerare și aspectele mai puțin pozitive ale finanțării private. În societăți cu diferențe economice enorme, câteva persoane extrem de bogate pot controla complet scena politică. În plus, o încredere puternică pe finanțarea privată poate duce la corupție. Oamenii de afaceri poate da bani partidelor politice și oficialilor acestora din guvern cerând în schimb tratament preferențial în elaborarea și adoptarea unor inițiative legislative și contracte profitabile. În ce privește donațiile făcute de corporații, există o anumită reținere din partea societății, deoarece de multe ori proprietarii care de facto sunt sute sau mii de acționari, uneori nu împărtășesc aceleași atitudini politice ca cea a consiliului de administrație și nici nu sunt de acord cu deciziile lor de a acorda o anumită contribuție financiară unui partid politic. Acesta este motivul pentru care o bună parte din experți sunt de parere că donațiile private sunt benefice pentru finanțarea partidelor politice cu condiția ca acestea să fie în sume mici și să vină de la persoane care împărtășesc ideologia partidului. De asemenea, se consideră că astfel de donații ar trebui să fie limitate prin lege.
Finanțarea privată a partidelor cuprinde mai multe surse: taxele de membru sau așa numitele cotizații, profiturile din activitățile de partid, contribuțiile unor sindicate, corporații, finanțarea plutocratică de la grupurile de interese, etc.
Taxele de membru sunt sursa cea mai tradițională de finanțare a partidelor politice. Practica statelor demonstrează că ponderea cotizațiilor de membru în finanțarea politică depinde mai degrabă de țară, decât de tipul de partid. Nivelul angajamentului financiar al membrilor de partid în unele țări este extrem de mare, spre exemplu în Germania și Austria, unde ponderea taxei de membru este mare, indiferent dacă partidele respective sunt de stânga sau de dreapta. În țările în care organizația de partid nu este atât de consolidată, taxele de membru sunt o sursă de finanțare nu atît de mare.
Cu toate acestea, taxele de membru sunt din ce în ce mai greu de obținut. În ultimele decenii, aportul financiar al membrilor pentru finanțarea activității partidului a fost în continuă scădere. Unul dintre motive îl constituie apariția altor surse de finanțare, cum ar fi subvențiile publice, care au diminuat într-o oarecare măsură importanța membrilor de partid. Însă și în țările în care nu există o finanțare publică, volumul contribuțiilor membrilor de partid s-a diminuat drastic. În Partidul Laburist din Marea Britanie, contribuția membrilor la venitul global anual al partidului a scăzut de la 50% în anul 1992 la aproximativ 25% în anul 1997. Unul dintre motive este că partidul (partidele în întreaga Europă) a înregistrat un declin rapid a numărului de membri, cea ce a avut ca efect negativ reducere proporțională a veniturile obținute din taxele de membru.
Pentru partidele politice din democrațiile mai recent înființate din sudul Europei (Grecia, Spania și Portugalia) și din Europa Centrală și de Est, taxele de membru sunt de multe ori chiar mai puțin importante decât în democrațiile mai vechi. Din cauza nivelului relativ scăzut de trai și lipsa unei culturi de participare democratică, în unele democrații post-comuniste, cum ar fi inclusiv Republica Moldova sau România, taxele de membru nu au fost niciodată o sursă importantă de venit. În general în statele din Europa de Est nu există practic o tradiție de colectare a cotizațiilor. În ceea ce privește cuantumul cotizațiilor, acesta este stabilit de comun acord de către părți sau de către partid în statut, legislația unor state conținând doar reglementări ce țin de aplicarea unei limite maxime a contribuțiilor care pot fi achitate partidului sub formă de taxe de membru și donații. Astfel, mărimea cotizațiilor poate fi stabilită sub forma unei taxei fixe achitate periodic sau sub forma unei taxei variabile ce poate fi modificată în dependență de veniturile persoanei (pentru persoanele cu venituri mici existând și posibilitatea de scutire de achitarea taxei de membru). Desigur că prin modalitatea de stabilire a taxei de membru, partidele devin mai mult sau mai puțin atractive pentru înregistrarea unor noi membri și pentru menținerea celor existenți.
Cu referire la veniturile proprii ale partidelor politice, acestea provin din vânzările literaturii și ziarelor de partid, închirierea unor imobile, organizarea unor evenimente, etc.
O altă sursă a finanțării private o reprezintă donațiile care au devenit o sursă considerabilă de venit pentru partidele politice. În timp ce modelul tradițional de finanțare nu mai este suficient pentru partide pentru a compensa cheltuielile tot mai mari cu care se confruntă, donațiile continuă să reprezinte o sursă majoră de venit pentru partidele din majoritatea țărilor europene. Spre deosebire de subvențiile publice și cotizațiile de membru care sunt mai mult sau mai puțin fixe, depinzând de cele mai multe ori de performanța electorală sau puterea parlamentară a unui partid, bani obținuți de partid prin donatii reprezintă o posibilitate mai deschisă și fezabilă pentru acumularea fondurilor externe.
O formă importantă de finanțare privată este înrădăcinată în principiul plutocrației. Plutocrația este o formă de guvernare în care puterea aparține celor mai bogați oameni. Finanțarea plutocratică a cunoscut o dezvolatare la sfârșitul secolului al XIX –lea și începutul secolului al XX-lea, în special în țările cele mai dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. La etapa respectivă, sursa principală de finanțare a partidelor o constituiau aporturile financiare ale persoanelor bogate. Ulterior însă acest tip de finanțare a fost substituit cu finanțarea instituțională din partea diferitor sindicate și corporații. După ce finanțatorii instituționali (sindicatele, corporațiile) au început finanțarea partidelor, importanța fondurilor din surse plutocratice s-a redus treptat. Cu toate acestea, diminuarea finanțării plutocratice nu a cunoscut un trend liniar. De asemenea, spre deosebire de perioada cuprinsă între anii 1950 și 1970, atunci când importanța rolului finanțării publice a crescut semnificativ diminuând-o pe cea plutocratică, urmare a “revoluțiilor neoliberale” și tăierea beneficiilor acordate de stat, în multe democrații occidentale dezvoltate, un grup mare de oameni bogați, au început să susțină financiar partidele aflate la guvernare readucând în actualitate problema finanțării plutocratice (număr redus de donații însă cu sume mari). În multe țări occidentale, legile care se referă la partidele politice sau procesul electoral, reglementează foarte strict finanțarea plutocratică. Cu toate acestea, există numeroase tehnici și modalități pentru a ocoli astfel de dispoziții legale (ex: partajarea unei donații mari în mai multe donații mai mici, acordarea fictivă a unor împrumuturi, donarea de bani pentru fondurile personale ale politicienilor și nu bugetelor de partid).
Cu referire la finanțarea instituțională a partidelor politice, aceasta a cunoscut o dezvoltare continuă. Donațiile oferite de sindicate sau corporații au fost întodeauna asociate cu interesele acestora de deciziile guvernamentale. Ca o regulă, sindicatele finanțau social-democrații și partidele comuniste pentru ca aceste partide să inițieze adoptarea unor legi care reglementează problemele legate de muncă, cel mai mic salariu, etc. De cealaltă parte corporațiile, în căutarea lor constantă pentru profituri mai sigure, de regulă susțineau conservatorii și partidele liberale care încercau să reducă taxele, să descentralizeze afacerile, etc. Aceste două grupuri au încercat permanent să susțină financiar acele partide care urmau să reprezinte interesele lor. O astfel de finanțare a fost o consecință a împărțirii societății în două părți: în antreprenori – care erau susținuți de partidele conservatoare și partidele liberale și clasa de mijloc, care erau susținuți de partidele social – democrate, socialiste și comuniste. Un exemplu de țară în care a existat un asemenea tip de finanțare este Marea Britanie.
Cu toate acestea, odată cu procesul de tranziție treptată de la societatea industrială la cea post – industrială, o asemenea divizare nu mai era actuală. La sfârșitul secolului al XX-lea, conflictele politice nu se mai axau pe problema diviziunilor sociale, iar acest fapt a diminuat considerabil importanța finanțării instituționale.
În majoritatea țărilor, întreprinderile publice sau companiile private cu un anumit procent de acțiuni controlate de stat și instituțiilor administrației publice, nu li se permite să aducă o contribuție partidelor politice. Această abordare este menită să evite o formă ascunsă de finanțare publică care are ca scop avantajarea unui sau unor partide politice (de regulă partidul sau partidele de guvernământ) în raport cu celelalte partide din opoziție sau extra – parlamentare.
O altă formă de finanțare a partidelor politice care este interzisă o reprezintă susținerea financiară din partea statelor sau organizațiilor străine.
Finanțarea secretă a politicienilor și partidelor de către guverne străine are o istorie lungă. Exemplul Uniunii Sovietice a finanțării partidelor comuniste din străinătate este bine cunoscut. Nu numai guvernele străine dar și agențiile de securitate s-au angajat în finanțarea sub acoperire a diferitor grupuri social – politice sau partide. În timpul Războiului Rece de exemplu, CIA a fost implicată activ în finanțarea organizațiilor politice anti – comuniste.
O practică admisă în prezent constă în finanțarea externă a partidelor politice prin diverse fundații și institute de cercetare politică. Acestea primesc subvenții pentru a oferi sprijin financiar pentru politicieni și partidele din țările în care instituțiile democratice sunt încă în faza lor incipientă. Aceste fonduri sunt de regulă transparente și sunt orientate în așa mod încât să asigure neutralitatea statelor donatoare.
Deoarece activitatea partidelor politice în perioada campaniilor electorale este diferită de cea cotidiană, cuprinsă în perioada dintre alegeri, este evident că și resursele alocate în această direcție sunt mult mai mari. În acest sens, legislația statelor conține anumite dispoziții speciale privind finanțarea campaniilor electorale a partidelor politice, prin stabilirea unor limite de contribuții și cheltuieli electorale.
În Republica Moldova inițial finanțarea privată a partidelor politice era reglementată în Legea nr. 718-XII din 17.09.1991 „Privind partidele politice și organizațiile social politice” care stabilea mai multe surse de finanțare:
cotizațiile de intrare și cele permanente în calitate de membru;
veniturile obținute de partid ca urmare a desfășurării diferitor activități, comercializării literaturii social – politice, a unor materiale cu simbolistica de partid, darea în locațiune a unor bunuri aflate în proprietate, etc;
aporturile benevole a persoanelor fizice și juridice sub forma donațiilor.
La etapa respectivă nu erau instituite careva limite maxim admisibile pentru finanțarea partidelor politice sau a campaniilor electorale. Singura condiționare o reprezenta interdicția finanțării partidelor politice din partea:
statelor, persoanelor fizice și juridice străine, apatrizilor;
organelor de stat, întreprinderilor, organizațiilor și instituțiilor de stat, excepție făcând finanțarea, în conformitate cu legislația în vigoare, a alegerilor în organele reprezentative ale puterii de stat;
întreprinderilor mixte, dacă cota statului sau a fondatorului străin în aceste întreprinderi era mai mare de 20 %;
asociațiilor de cetățeni neînregistrate;
persoanelor anonime.
După adoptarea Codului electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, au fost instituite niște plafoane a contribuțiilor ce puteau fi virate în Fondul electoral, nivelul acestora urmând a fi stabilit la fiecare alegeri de către Comisia Electorală Centrală – (art. 38 alin. (2) din Cod) .
Odată cu adoptarea Legii nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, a început să fie reglementată modalitatea și limitele de finanțare a partidelor politice din surse private. La art. 26 din lege era prevăzut că, veniturile anuale ale unui partid politic provenite din donații nu pot depăși echivalentul de 0,1% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pentru anul respectiv. Totodată donațiile făcute de o persoană fizică unui sau mai multor partide politice într – un an bugetar nu putea depăși suma a 500 de salarii medii lunare pe economia națională stabilite pe anul respectiv. Dacă persoana fizică era membru de partid, în suma donată se includeau și cotizațiile de partid plătite de aceasta într-un an. În ceea ce privește donațiile persoanelor juridice acestea nu puteau depăși suma a 1000 de salarii medii lunare pe economia națională stabilite pe anul respectiv.
Prin aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice” la situația din anul 2008, când aceasta a intrat în vigoare, rezultă următoarele date:
venitul total anual al unui partid politic provenit din donații era limitat la suma maximă de 15 568 800 lei (Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 254 din 23.11.2007 stabilea venituri bugetare în sumă de 15 568 800 000 lei);
donațiile unei persoane fizice făcute unui sau mai multor partide politice pe parcursul unui an nu putea fi mai mare de suma de 1 315 000 lei (Hotărîrea Guvernului nr. 1419 din 17.12.2007 „Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie pe anul 2008” stabilea un salariu mediu de 2 630 lei),
donațiile unei persoane juridice făcute unui sau mai multor partide politice pe parcursul unui an nu putea fi mai mare de 2 630 000 lei.
Prin Legea nr. 36 din 09.04.2015 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” au fost operate modificări la art. 26 din Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 „Privind partidele politice”. Conform noilor reglementări, a fost majorată cota procentuală a veniturilor anuale pe care le poate obține un partid politic cu titlu de cotizații și donații de la 0,1% la 0,3% , iar plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice au fost micșorate de la 500 la 200 și de la 1000 la 400 de salarii medii lunare pe economie stabilite pentru anul respectiv.
Prin aplicarea redacției actuale a art. 26 din Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice” rezultă următoarele date:
venitul total anual al unui partid politic provenit din cotizații și donații este limitat la suma de 91 015 821 lei (Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 72 din 12.04.2015 prognoza venituri de 30 338 607 000 lei);
donațiile unei persoane fizice făcute unui sau mai multor partide politice pe parcursul anului nu poate fi mai mare de suma de 900 000 lei (Hotărîrea Guvernului nr. 974 din 04.12.2014 “Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2015” – 4500 lei);
donațiile unei persoane juridice făcute unui sau mai multor partide politice pe parcursul unui an nu poate fi mai mare de 1 800 000 lei.
În concluzie, examinând informația din tabelele expuse mai sus, reiterăm că necătând la faptul că veniturile prevăzute în legea bugetului de stat au cunoscut o creștere pe parcursul anilor, diferența veniturilor la situația din anul 2015 fiind de peste 14 miliarde de lei mai mare ca cea din 2008, cota procentuală de 0,1% stabilită în lege nu a fost micșorată, ci dimpotriva majorată la 0,3%, ceea ce avut drept rezultat mărirea fondului din cotizării și donații a partidelor politice de cca 5.5 ori.
Totodată, prin Legea nr. 36 din 09.04.2015 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” au fost operate completări la Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, fiind introduse la art. 38 alin. (2) lit.e) reglementări în ceea ce privește suma totală a donațiilor care pot fi făcute de persoanele fizice și persoanele juridice în Fondul electoral pentru susținerea campaniei electorale a unui sau a mai multor partide politice. Conform redacției în vigoare a art. 38 alin. (2) lit. e) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală constituie 200 și respectiv 400 de salarii medii lunare pe economie stabilite pentru anul respectiv.
În ceea ce privește veniturile unui partid politic care sunt transferate în Fondul electoral pentru susținerea campaniei electorale acestea au un anumit specific și anume nu trebuie să depășească plafonul mijloacelor financiare care este stabilit de Comisia Electorală Centrală. Inițial la art. 38 alin. (2) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, nu era prevăzut în baza căror criterii Comisia Electorală Centrală stabilea plafonul contribuțiilor ce puteau fi virate în Fondului electoral.
Prin Legea nr. 36 din 09.04.2015 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, au fost operate modificări la art. 38 din Cod, fiind stabilit la alin. (2) lit. d) că, plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral se stabilește de către Comisia Electorală Centrală, luînd ca bază de calcul un coeficient înmulțit cu numărul de alegători din circumscripția electorală în care au loc alegerile.
Cu toate acestea, noile prevederi nu au înlăturat starea de incertitudine și competența exclusivă a Comisiei Electorale Centrale de a stabili plafonul sumelor ce pot fi virate în Fondul electoral, în condițiile în care legiuitorul în legea de modificare și completare a Codului electoral nu a prevăzut careva prescripții care ar permite identificarea exactă a acestui coeficient de care depinde în mare parte valoarea Fondului electoral (la realizarea calcului există doi indici: coeficientul și numărul persoanelor cu drept de vot înscriși în listele electorale). Lipsa unor prevederi ale legii complete și obiective a determinat ca pe parcursul anilor plafonul Fondului electoral să varieze. Cu titlu de exemplu putem face referire la limita maximă de cheltuieli electorale a partidelor politice admise pe parcursul alegerilor locale și parlamentare pe perioada anilor 2007-2015 (anexa 4):
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 500 din 12.04.2007 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare care puteau fi virate în Fondul electoral al partidelor politice de 7, 500 000 lei pentru alegerile locale generale din 03.06.2007;
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2067 din 06.02.2009 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare care puteau fi virate în Fondul Electoral al partidelor politice de 12 000 000 lei pentru alegerile parlamentare din 05.04.2009;
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2590 din 20.06.2009 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare care puteau fi virate în Fondul electoral al partidelor politice de 7 500 000 lei pentru alegerile parlamentare anticipate din 29.07.2009;
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3566 din 05.10.2010 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare care puteau fi virate în Fondul electoral al partidelor politice de 21 664 445 lei pentru alegerile parlamentare anticipate din 28.11.2010 (coeficientul fiind de 50 euro cenți pentru fiecare alegător înscris în lista electoral);
Prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 84 din 15.04.2011 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare ce puteau fi virate în Fondul electoral al partidelor politice de 22 142 345 lei pentru alegerile locale generale din 05.06.2011 (coeficientul fiind de 50 eurocenți pentru fiecare alegător înscris în lista electorală);
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2692 din 07.10.2014 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare ce pot fi virate în Fondul electoral al partidelor politice pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014 de 55 000 000 de lei;
Prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3311 din 24.04.2015 a fost instituit un plafon al mijloacelor financiare ce puteau fi virate în Fondul electoral al partidelor politice de 59 243 005 lei pentru alegerile locale generale din 14.06.2015 (coeficientul fiind de 0.5% din salariu mediu pe economie pe anul 2015 – 4172 lei, conform Biroului Național de Statistică).
Din informațiile expuse supra, rezultă că cota cea mai mică a plafonului contribuțiilor virate în Fondul electoral al partidelor politice pentru alegerile locale generale a fost în anul 2007, fiind de 7 500 000 lei, iar cea mai mare în anul 2015 când a fost ridicată la 59 243 005 lei.
De cealaltă parte cota cea mai mică a plafonului contribuțiilor virate în Fondul electoral al partidelor politice pentru alegerile parlamentare a fost în iulie 2009, fiind de 7 500 000 lei, iar cota cea mai mare în anul 2014 când a fost ridicată la 55 000 000 lei.
Este important de menționat că în anul 2009 când au avut loc două scrutinuri parlamentare mărimea plafonului Fondului electoral a fost diferită. La alegerile desfășurate în luna aprile 2009 acesta a fost de 12 000 000 lei, pe când la alegerile ulterioare din iulie a fost micșorat până la 7 500 000 lei.
În concluzie reiterăm că stabilirea unor unor plafoane ale Fondului electoral al partidelor politice și în principiu a cheltuielilor maxime admise pentru campania electorală trebuie să fie realizată în baza unor criterii obiective și clare care ar avea drept rezultat responsabilizarea părților implicate și realizarea unui proces de finanțare a partidelor politice cât mai transparent.
Dacă este să examinăm situația financiară a partidelor politice pe perioada campaniilor electorale, constatăm că nivelul de finanțare din surse private a cunoscut o ascensiune fulminantă pentru unele dintre acestea. Exemplu cel mai elocvent îl reprezintă situația financiară a 4 partide politice pe perioada alegerilor parlamentare din anul 2009 până în anul 2014: Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat din Moldova (PDM) și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) (anexa 3).
În perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 05.04.2009, partidele politice vizate au înregistrat următoarele venituri:
Partidul Liberal (PL) – 1 586 420 lei;
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – 4 140 929 lei;
Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 1 867 216 lei;
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) – 6 769 186 lei.
Pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 29.07.2009, partidele politice vizate au înregistrat următoarele venituri:
Partidul Liberal (PL) – 1 337 665 lei;
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – 2 209 050 lei;
Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 3 754 000 lei;
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) – 3 892 324 lei.
Pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28.11.2010, partidele politice vizate au înregistrat următoarele venituri:
Partidul Liberal (PL) – 3 817 430 lei;
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – 10 077 000 lei;
Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 11 706 652 lei;
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) – 4 363 810 lei.
Pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014, partidele politice vizate au înregistrat următoarele venituri:
Partidul Liberal (PL) – 3 035 690 lei;
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – 36 985 700 lei;
Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 35 020 955 lei;
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) – 3 773 158 lei.
Astfel, prin raportarea situației financiare a partidelor politice nominalizate de la alegerile parlamentare din 05.04 2009 la alegerile parlamentare din 30.11.2014 rezultă următoarele date:
În România, finanțarea privată a partidelor politice este reglementată în Legea nr. 334 din 17.07.2006 “Privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, republicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 23.06.2015. La art. 3 din lege sunt stabilite următoarele surse de finanțare privată:
cotizațiile membrilor de partid;
donații, legate și alte libertăți;
venituri provenite din activități proprii;
împrumuturile de la persoane fizice și juridice.
În ceea ce privește cotizațiile, cuantumul acestora, repartizarea și utilizarea se dispun prin hotărârea partidului. Veniturile totale din cotizații nu este limitat, fiind limitată doar suma cotizațiilor care poate fi plătită pe parcursul unui an de un membru de partid – 48 salarii minime brute pe țară (salariul minim pe țară luat ca referință fiind cel existent la 1 ianuarie a anului respectiv. Potrivit art. 5 alin. (4) din lege, partidele politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial până la 30 aprilie a anului următor, suma totală a veniturilor provenite din cotizații obținute în anul precedent, precum și lista membrilor de partid care au plătit în anul precedent cotizații a căror valoare totală depășește 10 salarii minime brute pe țară.
Donațiile, o altă categorie a finanțării private a partidelor politice, au următoarele caracteristici:
suma totală a donațiilor primite de un partid politic într-un an fiscal nu poate depăși 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv;
suma totală a donațiilor primate de la o persoană fizică într-un an nu poate depăși 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv;
suma totală a donațiilor primate de la o persoană juridică într-un an nu poate depăși 500 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv;
valoarea bunurilor mobile și imobile donate partidului, precum și serviciile prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoare donațiilor. Reducerile de preț care depășesc 20% din valoarea bunurilor sau serviciilor oferite partidelor politice se consideră donații;
sunt interzise donațiile din partea instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților sau instituțiilor de credit în care acționari majoritari sunt statul sau unitățile administrativ teritoriale, din partea unor sindicate sau culte religioase sau statelor și organizațiilor din străinătate precum și din partea persoanelor fizice care nu au cetățenia română sau de către persoanele juridice de altă naționalitate, cu excepția celor primite de la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România și dețin calitatea de membru al partidului căruia i-au acordat donația. Există și o altă excepție privind donațiile acceptate din străinătate, mai exact donațiile oferite de organizațiile internaționale politice la care partidul este asociat sub forma unor bunuri materiale necesare activității politice.
La calcularea plafoanelor impuse de lege au fost utilizate informațiile din Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, în care este prevăzut că venitul bugetar este de 107.413,0 milioane lei și Hotărârea Guvernului nr. 1091/2014 “Privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în anul 2015” la suma de 975 lei.
Dacă un partid este asociat, conform legii, cu o formațiune nepolitică, aportul financiar al acesteia din urmă la forma respectivă de asociere nu poate depăși într-un an fiscal valoarea de 500 de salarii de bază minime brute pe țară, la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Aportul financiar total în forme de asociere cu formațiuni nepolitice nu poate avea într-un an o valoare mai mare decât echivalentul a 0,006% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.
Modalitatea de obținere a unor venituri proprii de către partidele politice constă în posibilitatea acestora de a desfășura anumite activități, dintre care:
editarea, realizarea și difuzarea publicațiilor ori a altor materiale de propagandă și cultură politică proprii;
vânzarea de bilete, taxe de participare la acțiuni culturale, sportive, precum și la întruniri și seminare cu tematică politică, economică sau socială;
vânzarea materialelor tipărite cu însemnele partidului politic;
serviciile oferite către membrii partidului pentru organizarea unor evenimente;
închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu pentru conferințe sau acțiuni social – culturale și pentru organizarea birourilor parlamentare;
înstrăinarea terenurilor și clădirilor din patrimoniu, dar numai după cel puțin 10 ani de la înregistrarea în patrimoniu, cu excepția partidelor politice aflate în curs de dizolvare;
înstrăinarea bunurilor mobile din patrimoniu, numai dacă nu reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii;
subînchirierea spațiilor;
perceperea dobânzii bancare de la depozite.
Cu referire la împrumuturile acordate partidelor politice într-un an fiscal acestea au la rândul lor anumite caracteristici în sensul că nu pot fi:
mai mari de 0,25% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv;
pentru persoanele fizice mai mari de 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv;
pentru persoanele juridice mai mari de 500 de salarii de bază minime brute pe țară la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.
În vederea asigurării principiului de transparență în procesul de finanțare privată a partidelor politice, acestea au obligația de a publica în Monitorul Oficial până la data de 30 aprilie a anului următor:
cuantumul total al veniturilor din cotizații obținute în anul fiscal precedent, precum și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare totală depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară;
lista persoanelor fizice și juridice care au făcut în anul fiscal precedent donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară, lista persoanelor fizice și juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depășește 100 salarii de bază minime brute pe țară, precum și suma totală a donațiilor confidențiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe țară primite;
lista bunurilor primite cu titlu de donație din partea organizațiilor politice internaționale cu care partidul politic este asociat;
cuantumul total al aporturilor financiare primite din partea formațiunilor nepolitice cu care partidul politic are asociere.
În ceea ce privește contribuțiile pentru campania electorală a partidelor politice, legea de asemenea impune anumite limite maximale dintre care spre exemplu evidențiem:
în cadrul alegerilor parlamentare – 60 de salarii de bază minime brute pentru fiecare candidat la funcția de deputat sau senator;
750 de salarii de bază minime brute pe țară pentru fiecare candidat la funcția de parlamentar european;
20 000 de salarii de bază minime brute pe țară pentru candidatul la funcția de Președinte al României;
în cadrul alegerilor locale, limita este stabilită pentru fiecare listă de candidați în consiliile locale, județene sau consiliile municipale și pentru fiecare candidat la funcția de primar.
La nivel central, partidul politic suplimentar la contribuțiile enunțate mai sus, poate depune sume într-un cont electoral reprezentând contribuții proprii pentru campania electorală, limitele maximale fiind următoarele:
10 salarii de bază minime brute pe țară pentru fiecare candidat la funcția de deputat sau senator;
50 de salarii de bază minime brute pe țară pentru fiecare listă de candidați la consiliul județean și consiliul general al municipiului București.
Potrivit legii nominalizate, limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală într-o circumscripție electorală națională sau într-o circumscripție electorală județeană/a municipiului București/externă, după caz, trebuie să se încadreze în limitele maxime ale contribuțiilor pentru campania electorală, cu respectarea următorilor indici după destinație:
cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;
cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;
cheltuieli pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;
cheltuieli pentru afișe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;
cheltuieli pentru broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite, în cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;
cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente și cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport și cazare, pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală.
Dacă în anul 2015 ar fi organizate alegeri prezidențiale sau parlamentare, luând ca baza indicii enumerați anterior, ar rezulta următoarele date:
Potrivit Raportului Autorității Electorale Permanente privind activitățile desfășurate de către Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în anul 2013, cuantumul veniturilor obținute în anul fiscal 2012 de către partidele politice controlate era de 156.167.633 lei.
Totodată, Potrivit Raportului Autorității Electorale Permanente privind activitățile desfășurate de către Departamentul de control a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în anul 2014, cuantumul veniturilor obținute în anul fiscal 2013 de către partidele politice a fost de 54.573.665 lei.
Dacă este să facem o comparație dintre prevederile ce se referă la finanțarea privată a partidelor politice conținute în legislația moldovenească și cele prevăzute în legislația română identificăm următoarele:
În Marea Britanie spre deosebire de Republica Moldova și România, sunt raportate la categoria donație doar contribuțiile care sunt mai mari de 500 de lire sterline. Prin lege, partidele politice sunt obligate să primească donații doar de la persoane care au calitatea de donatori, dintre care putem menționa spre exemplu: persoana fizică înregistrată în registru electronic al alegătorilor, companiile din Marea Britanie înregistrate în conformitate cu Legea Companiilor din 1985 (Companies Act 1985) sau cu Ordinul Companiilor din 1986 (Companies – Northern Ireland Order 1986) sau companiile înregistrate în străinătate dar care desfășoară activitate economică pe teritoriul Marii Britaniei, un partid politic în parte ce ține de compensarea unor cheltuieli pentru deplasarea și cazarea unor membri, oficiali ai partidului la diferite întruniri, conferințe organizate peste hotarele țării.
Partidele politice au obligația de a refuza primirea donației în condițiile în care persoana care dorește să doneze o sumă de bani nu are calitatea de donator sau datorită diferitor circumstanțe este imposibil de determinat identitatea acesteia. Deci donațiile anonime nu sunt permise de lege. În ceea ce privește donațiile oferite de companii și societăți comerciale, legea pe de o parte nu impune o anumită limită a donațiilor care pot fi oferite către partidele politice, iar pe de altă parte nu face distincția între companii și societăți de stat și cele private. Prin urmare sunt admisibile și donațiile din partea persoanelor juridice care au afiliere într-o proporție mai mică sau mai mare cu statul. În Marea Britanie partidelor politice nu le este plafonată suma care ar putea să o obțină cu titlu de finanțare privată, însă pentru a evita extremele și impunerea partidelor majoritare care un număr considerabil de membri și donatori, au fost impuse anumite limite pentru cheltuielile ce pot fi realizate în perioada campaniilor electorale (30 000 de lire sterline pentru fiecare circumscripție electorală).
Limitele de cheltuieli pentru partidele politice depind de regiune și de numărul de circumscrpții în care participă, spre exemplu limitele cheltuielilor la alegerile parlamentare din Marea Britanie au fost de cca 19 milioane de lire sterline, iar pentru alegerile europarlamentare de cca 3.1 milioane de lire sterline.
Conform datelor prezentate pe pagina web a Comisiei Electorale din Marea Britanie, suma totală care a fost cheltuită de partidele politice pentru campania electorală pentru alegerile europarlamentare din anul 2014 a fost de 10,414,247.03 de lire sterline.
Tot potrivit unui studiu a Comisiei Electorale Centrale, s-a evidențiat că cei mai mari 50 de donatori au oferit 191 de milioane de lire sterline din totalul donațiilor de 432 de milioane de lire sterline care au fost oferite partidelor politice între începutul anului 2001 și mijlocul anului 2010, aproximativ 44% din total. Acești donatori includ 23 persoane fizice, 12 companii, 11 sindicate și alte patru organizații (anexa 6) [18, pagina 22, 26].
III. MONITORIZAREA PROCESULUI DE FINANȚARE A PARTIDELOR POLITICE
3.1.Organele competente de monitorizarea procesului de finanțare a partidelor politice și specificul acestui proces
Una dintre problemele cele mai sensibile care privesc partidele politice este reprezentată de necesitatea stabilirii în ce măsură acestea asigură respectarea normelor legale în procesul de finanțare. Nivelul de implementare a legii ce reglementează finanțarea partidelor politice depinde de prescripțiile și interdicțiile pe care le impune aceasta. În cazul în care legea este prea vagă, nu este nevoie și nici nu există o posibilitate reală ca ea să aducă o claritate în cadrul acestui proces, iar în cazul în care ea este prea strictă, partidele politice și cetățenii vor fi împovărați și o vor privi ca o limitare a libertății, ceea ce va genera eventuale tensiuni în societate. Prin urmare, legea trebuie să realizeze un compromis între interesele generale ale statului și interesele individuale ale partidelor politice. Transparența în finanțarea partidelor trebuie să fie considerată ca principiu de bază. Lipsa de transparență în special a contribuțiilor private poate afecta în mod negativ legitimitatea procesului democratic. În scopul de a spori transparența, se impune adoptarea unor reglementări privind obligația de raportare de către partid a veniturilor și divulgarea identității donatorilor. Legislația finanțării partidelor trebuie să includă prevederi care să stabilească un mecanism și un organ competent de controlul finanțelor partidelor politice, care în caz de încălcări ale legii sau tentative de fraudă, să aplice sancțiunile de rigoare.
În acest sens, legislația finanțării partidelor trebuie să conțină prevederi care reglementează cel puțin patru aspecte distincte privind transparența finanțelor politice:
1. Publicarea – norme care obligă partidele politice de a face publică informațiile cu privire la nivelul lor de venit, inclusiv identitatea donatorilor și a cheltuielilor. În cele mai multe cazuri, divulgarea veniturilor și cheltuielilor ar trebui să fie privită în interesul general al societății. Principalul argument în favoarea unor norme de publicare este că acestea sporesc transparența și pot împiedica finanțarea necorespunzătoare. Statele nu pot pretinde la existența unui cadru de activitate transparent, în condițiile în care datele contabile privind veniturile și cheltuielile partidelor politice nu sunt publice. Prin urmare, articolul 13 din Recomandarea (2003) 4 a Comitetului de Miniștri pentru statele membre “Cu privire la reguilile generale contra corupției în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale” (adoptată de Comitetul de Miniștri la 8 aprilie 2003 la cea de-a 835 – a ședință a viceminiștrilor), recomandă statelor ca periodic, cel puțin o dată pe an să facă publice rapoartele financiare. Totuși, reieșind dintr-o serie de rapoarte GRECO la situația din 2010, prin care au fost evaluate legislația unor state ce reglementează domeniul finanțării partidelor politice și campaniilor electorale, s-a stabilit că în practică implementarea principiilor de bază variază de la stat la stat:
Azerbaidjan – rapoartele financiare sunt prezentate doar Consiliului executiv al partidului (p. 89 din Raportul de evaluare și recomandarea IV);
Belgia – nu există nici o obligație legală pentru partidele politice de a – și publica rapoartele financiare în fiecare an (p. 77 din Raport de evaluare);
Bosnia și Herțegovina – partidele politice și candidații sunt obligați să prezinte Comisiei Electorale Centrale rapoartele privind donațiile mai mari de cca 50 euro și identitatea donatorilor, deși nu există obligația de a le face publice, responsabilitatea de publicare revine Comisiei Electorale Centrale care publică un sumar al acestora (p. 78 din Raportul de evaluare și recomandarea a V);
Cipru – legislația nu prevede nici un termen și nici reguli precise privind informațiile minime care trebuie făcute publice (p. 65 din Raportul de evaluare și recomandarea I);
Republica Cehă – publicarea rapoartelor se limitează la depunerea unei singure copii a raportului financiar anual al fiecărui partid la biblioteca Camerei Deputaților (p. 61 din Raportul de evaluare și recomandarea IV);
Georgia – partidele politice publică doar un sumar al declarațiilor care conține doar principalele categorii de venituri și cheltuieli cu informații pe cel mult jumătate de pagină (p. 65 din Raportul de evaluare și recomandarea V);
Grecia – publicarea rapoartelor privind veniturile și cheltuielile electorale se cere numai la alegerile locale și regionale (p. 119 din Raportul de evaluare și recomandarea VII);
Serbia – nu este specificat nici un termen limită pentru publicarea rapoartelor partidelor politice, iar publicul larg nu este informat cu privire la data exactă și numărul Monitorului Oficial care conține aceste informații ( p. 76 din Raportul de evaluare și recomanadarea VI) etc.
2. Raportare – reglementări care să stipuleze că, conturile partidelor să fie raportate la instituția corespunzătoare. Cerințele de raportare sunt destinate să sporească responsabilitatea partidelor politice, precum și să combată corupția politică prin tentativa de vânzare – cumpărare a influenței. Pentru ca raportarea să fie eficientă aceasta trebuie să fie realizată periodic și în timp util, să fie publică și completă.
3. Monitorizarea – prevederi pentru un organ independent cu competență de a inspecta și controla conturile partidelor politice. Raportarea financiară este susceptibilă de a fi eficientă numai dacă aceasta este realizată către organe independente de monitorizare. În Danemarca, un astfel mecanism nu există. Rapoartele partidelor politice prezentate Parlamentului trebuie doar să fie semnate de conducerea partidului. Declarații depuse la Ministerul de Interne cu privire la rapoartele partidelor și cheltuielile planificate, în vederea obținerii finanțării publice anuale, trebuie pur și simplu supuse unui audit din partea unui contabil autorizat sau înregistrat de stat (p. 64 din Raportul de evaluare și recomandarea VII). Auditul obligatoriu lipsește și în Malta (p. 69 din Raportul de evaluare și recomandarea IV) și în Suedia unde doar partidele care sunt interesate să obțină finanțare de stat sunt obligate să-și audieze rapoartele (p. 74-75 din Raportul de evaluare și recomandarea VI). În acest sens, art. 14 din Recomandarea (2003) 4, prevede că statele trebuie să se asigure de faptul că monitorizarea independentă a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale este realizată. Monitorizarea independentă va include supravegherea datelor contabile ale partidelor politice și a cheltuielilor aferente campaniei electorale precum și prezentarea și publicarea acestora. Deși există un acord în ceea ce privește necesitatea de a avea preferabil un organ de supraveghere, acesta însă va fi în măsură să își îndeplinească pe deplin sarcinile doar dacă va fi independent. Această independență trebuie aplicată inclusiv auditorilor cât și organelor publice de supraveghere fie că sunt una sau mai multe la număr. În câteva țări calitatea de membru al unui partid nu este incompatibilă în mod automat cu rolul de auditor. GRECO a ajuns la concluzia că organismele publice de supraveghere îndeplinesc criteriile de independență în Franța (p. 122 din Raport de evaluare), Irlanda (p. 108 din Raportul de evaluare), Polonia (p. 85 din Raportul de evaluare) și Regatul Unit (p. 129 din Raportul de evaluare). Indiferent de forma juridică a acestor organe de supraveghere, independența lor este discutabilă dacă ele au o apartenență exclusiv politică și dacă nu doresc să-și exercite autoritatea. Belgia oferă un exemplu în acest sens. Comisia Federală de Control este o Comisie a Parlamentului Federal cu zece membri din Camera Reprezentanților și Senat, fiind prezidată de către Președinții celor două Camere. Comisiile regionale echivalente au o compoziție similară (p.79 și p.82 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII). Același lucru este valabil pentru mai multe țări:
Albania – membrii Comisiei Electorale sunt aleși de deputați (p. 55 din Raportul de evaluare);
Azerbaijan – comisiile electorale responsabile de monitorizarea campaniilor de finanțare sunt compuse dintr – un număr identic de persoane nominalizate de partidul majoritar, partidul minoritar și de deputații independenți (p. 93 din Raportul de evaluare și recomandarea VI);
Republica Cehă – care se bazează pe Comitetul de Supraveghere al Camerei Deputaților (p. 65 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII);
Estonia – un comitet parlamentar este responsabil de monitorizarea campaniilor electorale (p. 75 din Raportul de evaluare și recomandarea VI);
Grecia – majoritatea membrilor Comitetului de Supraveghere sunt deputați și nu judecători (p.122-123 din Raportul de evaluare și recomandarea XI);
Lituania – membrii Comisiei Electorale sunt subordonați Parlamentului și pot fi demiși individual prin vot de neîncredere inițiat de partidul politic sau de coaliția din care face parte membrul în cauză (p. 109 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII).
Se consideră că criteriul de independență nu este asigurat nici atunci când organul de supraveghere este controlat de executiv, idiferent de variațiile și structura acestuia. În Finlanda spre exemplu, echipa de evaluare GRECO a constatat că unitatea electorală a Ministerului de Justiție este responsabilă atât de elaborarea legislației cu privire la finanțarea partidelor politice cât și de efectuarea supravegherii și de aplicare a sancțiunilor. Relația ierarhică a unității cu executivul pune o problemă, deoarece conform deciziei, executivul este compus din membrii partidului aflat la putere. Suplimentar există mereu riscul unui conflict (p. 79 și 81 din Raportul de evaluare și recomandarea IX). În Letonia, Biroul de Prevenire și Combatere a Corupției este responsabil de monitorizarea respectării normelor ce țin de finanțarea partidelor politice. În cadrul evaluării activității de supraveghere a finanțării partidelor politice din Irlanda, la nivel local s-a constatat că această funcție este asigurată de funcționari ai autorității publice locale care ar putea fi supuși influențelor din partea consilierilor aleși și a politicienilor locali (p.109 din Raportul de evaluare și recomandarea VI). În anumite țări precum: Albania, Armenia, Belgia, Grecia, Lituania, Republica Moldova, România, supravegherea este competența mai multor organe. După cum s-a menționat, în Albania există mai multe organe de supraveghere. Astfel, Organul Suprem de Audit de Stat responsabil de finanțarea partidelor politice este Comisia Electorală Centrală și autoritățile fiscale pentru declarațiile de interese ale partidelor (p. 50, 73 din Raportul de evaluare și recomandarea VI). În Armenia funcția de monitorizare este partajată între Ministerul Justiției care primește rapoartele anuale ale partidelor politice, Comisia Electorală Centrală care este responsabilă de supravegherea finanțării campaniilor electorale (compusă în mare parte din reprezentanți ai partidelor politice) și Serviciul de Supraveghere și Audit, care este un organ temporar cu competențe în domeniul campaniilor electorale (p. 70, 71 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII). GRECO a constatat aceiași fragmentare a responsabilităților de supraveghere și în Republica Moldova, unde o asemenea competență de control a fost atribuită la 5 autorități: Ministerul Justiției, Comisia Electorală Centrală, Inspectoratul Fiscal, Curtea de Conturi și Procuratură. În România funcția de monitorizare a fondurilor publice revine Curții de Conturi, iar cea de monitorizare a fondurilor private Autorității Electorale Permanente, însă fără a exista un schimb obligatoriu de informații între aceste două autorități. În mai multe rapoarte de evaluare se relevă că supravegherea exercitată de organul public competent de asigurarea respectării legislației cu privire la finanțarea partidelor politice, deseori se rezumă la verificarea informațiilor prezentate de instituțiile politice, de partide, cum ar fi în:
Armenia – rolul de supraveghere a Comisiei Electorale Centrale și al Serviciului de Supraveghere și Audit se limitează la verificarea operațiunilor financiare reflectate în rapoartele pentru campania pre – electorală și nu este posibil ca aceste organe să evalueze măsura în care campaniile electorale puteau fi finanțate din mijloace nedeclarate. Supravegherea rapoartelor anuale ale partidelor politice la fel se limitează la verificarea prezentării documentelor (p. 71 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII);
Azerbaijan – verificarea rapoartelor prezentate de partide se limitează la controlul fiscal, în situația în care majoritatea partidelor prezintă formularul necompletat, deoarece nu au nici un venit impozabil de declarat (p. 94 din Raportul de evaluare și recomandarea VII);
Croația – Biroul de Audit de Stat nu verifică dacă campania electorală a fost finanțată din mijloace nedeclarate (p. 75 din Raportul de evaluare și recomandarea V);
Republica Cehă – Comitetul de Supraveghere, care este un organ parlamentar, verifică dacă rapoartele financiare sunt complete, prezentate în termen și conform formatului prevăzut. Dacă depistează nereguli, Comitetul poate informa autoritățile fiscale. Cu toate acestea, acest lucru nu poate fi privit ca o supraveghere adecvată a finanțării partidelor politice (p. 65, 67 din raportul de evaluare și recomandarea VIII), etc;
Exemple de organe de supraveghere care dispun de resurse importante pentru efectuarea investigațiilor sunt mult mai rare. GRECO a constatat că Comisia pentru Standarde din Irlanda, care monitorizează plățile efectuate în beneficiul partidelor politice, donațiile pentru activitatea politică și cheltuielile electorale, are o putere reală de supraveghere. Legea autorizează efectuarea anchetelor din oficiu sau în baza unei plângeri individuale, iar cazurile pot fi mai apoi direcționate Directorului Direcției Generale a Parchetelor sau organelor de poliție pentru acțiuni suplimentare (p.108 din Raportul de evaluare). Scopul funcției de monitorizare a finanțării partidelor politice depinde în mare măsură și de resursele puse la dispoziția organelor de supraveghere. GRECO în cadrul evaluărilor și-a exprimat de multe ori îngrijorarea asupra acestui aspect. Rapoartele de evaluare fac trimitere frecvent la numărul insuficient de angajați care asigură funcția de supraveghere. O asemenea preocupare a fost exprimată în legătură cu sistemele din Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Estonia, Germania, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Spania și Turcia. De exemplu monitorizarea respectării legislației Germaniei este responsabilitatea unei unități a Budestag-ului, compusă doar din opt persoane (p. 112-114 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII). Un nivel insuficient de resurse umane a fost observat și în Bosnia și Herțegovina, unde responsabilitatea pentru certificarea rapoartelor celor peste 100 de partide politice revine unui număr de 7 angajați din Direcția de Audit a Comisiei Electorale Centrale (p. 80 din Raportul de evaluare și recomandarea XI). În Republica Moldova se atrage atenția că nu sunt alocate resurse suficiente pentru toate organele de control, fapt ce afectează procesul de monitorizare a finanțării partidelor politice (p. 74 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII).
4. Executarea – un sistem juridic de sancțiuni pentru asigurarea că reglementările privind finanțarea partidelor politice să fie respectate și să impună sancțiuni în cazul abaterilor. Existența unor sancțiuni și aplicarea eficientă a acestora joacă un rol important în descurajarea partidelor politice și a oficialilor de partid de a încerca să se sustragă de la respectarea normelor menite să asigure un proces de finanțare politică corect și transparent. Prevederile legale privind publicarea și raportarea datelor financiare, precum și dispozițiile ce se referă la controlul întregului proces de finanțare a partidelor politice ar fi neînsemnate și fără forța juridică corespunzătoare dacă nu ar fi însoțite și de existența unui sistem aplicabil de sancțiuni.
În Republica Moldova, inițial în Legea nr. 718-XIII din 17.09.1991 “Privind partidele politice și alte organizații social –politice” era prevăzut că, supravegherea procesului de finanțare a partidelor politice revine la două autorități: Inspectoratul Fiscal de Stat și Ministerul Justiției. Astfel, controlul asupra surselor de venituri ale partidelor, asupra mărimii mijloacelor financiare primite de ele și asupra îndeplinirii cerințelor legislației fiscale era exercitat de către organele fiscale, iar controlul asupra respectării normelor statutului de către partide era exercitat de Ministerul Justiției.
Odată cu adoptarea Legii nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, având în vedere că acestea aveau posibilitatea de a obține susținere financiară nu doar din surse private dar și de la bugetul de stat, competența de monitorizare a finanțării a fost atribuită și Curții de Conturi. În principiu competența de supraveghere a Curții de Conturi se rezumă la modalitatea de repartizare și cheltuire a subvențiilor sau creditelor primite de la bugetul de stat. Totodată în conformitate cu prevederile Codului electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, Comisia Electorală Centrală are atribuții de supraveghere și control al respectării legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
Modalitatea de efectuare a controlului finanțării partidelor politice de către Ministerul Justiției este reglementată prin Ordinul nr. 559 din 30.12.2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la raportul financiar al partidului politic”. Astfel în conformitate cu acest act normativ, partidele politice sunt obligate să prezinte anual Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției, pînă la data de 31 martie, raportul financiar pentru anul precedent, raport care se publică pe pagina web a Ministerului Justiției în termen de 10 zile de la primire. În vederea efectuării controlului, Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor sunt în drept, în termen de 3 luni din momentul prezentării de către partid a raportului financiar, să solicite documentele necesare ce confirmă proveniența veniturilor și cheltuielilor indicate în raport.
În ceea ce privește modul de efectuare a controlului finanțării partidelor politice pe perioada campaniilor electorale, acest proces este reglementat prin Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 04.05.2015. În Regulamentul nominalizat este stabilită obligația partidelor politice de a prezenta Comisiei Electorale Centrale/consiliului electoral de circumscripție respectiv, în termen de 3 zile calendaristice de la înregistrare în calitate de concurenți electorali, ulterior o dată la două săptămâni și în fază finală cu 2 zile înaintea alegerilor a unui raport privind mijloacele bănești acumulate și cheltuielile acestora din campania electorală. Instituțiile bancare, în care sunt deschise conturi cu mențiunea ”Fond electoral”, au obligația de a informa zilnic Comisia Electorală Centrală sau după caz consiliul electoral respectiv, despre mijloacele bănești virate în contul cu mențiunea ”Fond electoral” al concurenților electorali. În cazul în care raportul prezentat de un partid politic, este incomplet, organul electoral are dreptul să solicite concurentului electoral respectiv date suplimentare, iar acesta este obligat să le prezinte în termen de 3 zile lucrătoare din momentul solicitării. Rapoartele recepționate de către Comisia Electorală Centrală sunt plasate pe pagina web a Comisiei, iar rapoartele recepționate de consiliile electorale de circumscripție – pe paginile web ale autorităților administrației publice locale corespunzătoare, în ambele cazuri în termen de 48 de ore de la primirea lor, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
De asemenea în Regulament se stipulează că, în caz de încălcare a acestuia și a prevederilor Codului electoral ce țin de finanțarea campaniei electorale, urmează a fi aplicate sancțiuni conform legislației în vigoare. În acest sens, Comisia Electorală Centrală are obligația de a înainta Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor un demers privind verificarea provenienței contribuțiilor financiare virate concurenților electorali, ce depășesc suma de 100 000 lei.
Comisia Electorală Centrală, după necesitate, poate solicita inclusiv Curții de Conturi efectuarea unui control a surselor de venit, a corectitudinii evidenței conform destinației a cheltuielilor de către concurenții electorali. Faptul neprezentării sau prezentării neconforme de către concurenții electorali a rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale se constată prin hotărîre a Comisiei Electorale Centrale.
După constatarea de către Comisie a faptului neprezentării sau prezentării neconforme de către concurenții electorali a rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale, președintele Comisiei Electorale Centrale va cita, conform prevederilor art. 382 Cod contravențional, concurentul electoral despre data și ora când va fi întocmit procesul verbal cu privire la contravenție. Citația întocmită va fi înmânată, cu cel puțin 5 zile înainte de data când va fi întocmit procesul verbal, personal trezorierului, concurentului electoral/reprezentantului concurentului electoral. Trezorierul sau concurentul electoral/reprezentantul concurentului electoral este obligat să se prezinte la data, ora și locul indicat în citație. În cazul imposibilității de a se prezenta, concurentul electoral este obligat să informeze Comisia Electorală Centrală, indicând motivul. În cazul în care nu anunță Comisia despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora și în locul indicat în citație ori în cazul în care nu se prezintă nemotivat, procesul – verbal va fi întocmit în lipsa concurentului electoral vizat. La data, ora și locul stabilit în citație, președintele Comisiei Electorale Centrale va întocmi un proces – verbal cu privire la contravenție. O copie de pe procesul – verbal va fi înmânată concurentului electoral, iar procesul – verbal cu materialele anexate vor fi transmise instanței de judecată competente pentru examinarea cauzei contravenționale.
Concurentul electoral în privința căruia a fost stabilită și aplicată de către instanța de judecată o sancțiune contravențională, are obligația de a prezenta Comisiei dovada achitării. În cazul încălcării prevederilor art. 69 alin. (4) lit. a) și lit. b) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală, iar în cazul alegerilor locale – consiliul electoral de circumscripție electorală, adoptă o hotărîre de constatare a încălcărilor respective și se va adresa cu o cerere de anulare a înregistrării concurentului electoral instanței de judecată competente. Instanța de judecată urmează a examina respectiva cerere nu mai tîrzâu de ziua precedentă a alegerilor.
Este notabil că potrivit Regulamentului cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin Hotărârea nr. 24 din 05.04.2011, în perioada electorală, concurenții electorali pot desemna în componența Comisiei câte un reprezentant cu drept de vot consultativ. Reprezentanții cu drept de vot consultativ în Comisie au o serie de drepturi dintre care și dreptul de a înainta propuneri la ordinea de zi.
În cadrul alegerilor parlamentare din 30.11.2014, de către reprezentanții partidelor politice cu drept consultativ, au fost depuse cca 77 de contestații către Comisia Electorală Centrală privind comiterea unor abateri de la legislația electorală. Din aceste 77 de contestații, 15 aveau ca obiect încălcarea normelor legale ce se referă la finanțarea campaniilor electorale. Din 15 contestații, doar 4 au fost admise parțial, dispunându-se sesizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală și Inspectoratul General de Poliție în vederea elucidării faptelor în partea ce ține de reflectarea în rapoartele financiare ale concurenților electorali vizați a cheltuielilor financiare legate de organizarea unor evenimente electorale.
Din Raportul cu privire la rezultatele alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 30.11.2014, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3108 din 05.12.2014, reiese că pe parcursul perioadei electorale, Comisia a adoptat 15 hotărâri cu privire la rapoartele financiare ale concurenților electorali, prin care s-a luat act de rapoartele financiare periodice ale concurenților electorali, constatându – se ca fiind prezentate și întocmite în corespundere cu art. 38 alin. (8) din Codul electoral și cu Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale și a partidelor politice.
Totuși urmare a examinării rapoartelor financiare a partidelor politice s-a constat faptul că un număr considerabil de persoane au făcut donații partidelor politice într-o sumă disproporționată în raport cu veniturile acestora. Spre exemplu o persoană fizică a donat unui partid politic 45 000 lei în condițiile în care venitul său anual pe anul respectiv a constituit 76 883 lei. O altă persoană fizică a donat unui partid politic suma de 70 000 lei, indicând ca sursă de venit salariu, în condițiile în care salariu său brut pe anul respectiv, nu depășea suma de cca 88 000 lei. De asemenea o persoană fizică a donat unui partid politic suma de 70 000 lei, indicând ca sursă de venit salariu, în condițiile în care salariu său brut pe anul respectiv nu depășea suma de cca 90 000 lei. Sume impunătoare de bani au donat partidelor politice și persoanele șomere sau cele care au statut de pensionari. Spre exemplu un pensionar a donat suma de 100 000 lei, iar un șomer suma de 150 000 lei. Totodată, în ceea ce privește prezentarea rapoartelor financiare către Comisia Electorală Centrală, s-a constatat că unele partide politice nu au completat secțiunea privind sursa de finanțare a donațiilor depuse.
Într-un articol publicat de portalul informativ anticorupție.md se menționează că, campania electorală a partidelor politice în scrutinul local din iunie 2015 a fost finanțată din greu, la fel ca și în alegerile parlamentare din noiembrie trecut, de angajați ai firmelor, care au câștigat contracte grase cu statul în ultimii ani. Urmare a investigației realizate s-a constatat că fondatorii, administratorii și simplii angajați ai unor firme care au încheiat contracte de achiziție cu diferite instituții ale statului s-au numărat printre sponsorii generoși ai partidelor. Unele dintre aceste companii au obținut contracte grase chiar în toiul campaniei electorale [69].
Datele prezentate denotă faptul că reglementările privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale nu sunt respectate, fapt ce afectează integritatea întregului proces de finanțare privată a partidelor politice, precum și autoritatea autorităților de monitorizare a acestui domeniu.
În România, conform art. 42 din Legea nr. 334 din 17.06.2006 „Privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”, republicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 23.06.2015, competența de a controla respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile partidelor politice, ale alianțelor politice sau electorale revine Autorității Electorale Permanente. Totodată legea vizată prevede că, monitorizarea subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice va fi efectuată în mod simultan și de Curtea de Conturi. Pentru a verifica legalitatea veniturilor și cheltuielilor partidelor politice, Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita documente și informații de la persoanele fizice și juridice care au prestat servicii, gratuit sau contra cost partidelor politice, precum și de la orice instituție publică, aceștea având obligația de a pune la dispoziția reprezentanților Autorității Electorale Permanente documentele și informațiile solicitate în termen de cel mult 15 zile de la solicitare. Anual și ori de câte ori este sesizată, Autoritatea Electorală Permanentă verifică pentru fiecare partid respectarea prevederilor legale referitoare la veniturile și cheltuielile partidelor politice. Raportul anual se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, până la data de 30 aprilie a anului următor. În cazul în care în cadrul controlului efectuat de către Autoritatea Electorală Permanentă privind respectarea prevederilor legale referitoare la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale apar suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de natură penală, Autoritatea Electorală Permanentă sesizează organele de urmărire penală. Rezultatele fiecărui control efectuat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, în termen de 45 de zile de la efectuare. Situațiile financiare anuale întocmite de partidele politice care primesc subvenții de la bugetul de stat sunt supuse auditului statutar, care se efectuează de către auditorii statutari, persoane fizice sau juridice autorizate. În cel mult 60 de zile de la data efectuării auditului, partidele politice au obligația de a transmite Autorității Electorale Permanente o copie a raportului de audit.
În termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarii financiari sunt obligați să depună la Autoritatea Electorală Permanentă rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale ale partidelor politice. Rapoartele, precum și cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei electorale, se publică de Autoritatea Electorală Permanentă în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la publicarea rezultatului alegerilor. În situația în care la data depunerii raportului detaliat de venituri și cheltuieli electorale, candidații independenți sau partidele politice înregistrează datorii, aceștia au obligația să raporteze trimestrial Autorității Electorale Permanente stadiul achitării datoriilor înregistrate în campania electorală până la data achitării integrale a acestora. Candidaților declarați aleși nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condițiile legii. Pentru verificarea legalității încasărilor și a plăților efectuate de partidele politice în campania electorală, Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita declarațiile și documentele suplimentare pe care le consideră necesare.
În Marea Britanie, Comisia Electorală este competentă de a supraveghea respectarea legislației privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. În Legea partidelor politice, alegerilor și referendumurilor din 2000 (Political Parties, Elections and Referendums Act 2000) este prevăzut că, fiecare partid politic are obligația de ține rapoarte financiare care se păstrează cel puțin 6 ani de la data emiterii și în care să fie incluse toate veniturile încasate și toate cheltuielile efectuate. Dacă veniturile și cheltuielile partidului nu sunt mai mare de 250 000 de lire sterline, atunci auditul este realizat de către trezorerier. Însă dacă veniturile sau cheltuielile depășesc suma de 250 000 de lire sterline, conturile partidului sunt supuse unui audit de către auditor calificat. Cu titlu de excepție, chiar și dacă veniturile și cheltuielile nu depășesc suma de 250 000 de lire sterline, însă Comisia consideră că acestea ar trebui să fie audiate de către un auditor calificat, atunci trezorerierul partidului urmează să se conformeze în acest sens. Auditul se realizează în termen de 6 luni de la finele anului financiar de gestiune sau în termen de 3 luni de la data când Comisia consideră necesar ca conturile să fie audiate de către un auditor și nu de către trezorerierul partidului. Rapoartele financiare și Raportul de audit se remit către Comisia Electorală. De asemenea lege prevede întocmirea de către partidele politice a unor rapoarte separate privind donațiile primite, pe patru perioade: ianuarie-martie; aprile-iunie; iulie septembrie; octotmbrie-decembrie. Rapoartele privind donațiile pe perioada campaniilor electorale vor fi întocmite o dată la 7 zile (săptămânal). Trezorerierul are obligația de a remite rapoartele către Comisia Electorală în termen de 30 de zile de la sfârșitul perioadei de gestiune sau în termen de 7 zile în cazul alegerilor. În baza rapoartelor primite de la partidele politice, Comisia Electorală întocmește un registru al tuturor donațiilor într-un mod care ar permite determinarea valorii totale a donațiilor. În Marea Britanie, Comisia Electorală are competențe de a ancheta acuzațiile de încălcălcare a normelor legale și de a le identifica [19, pagina 9].
Controlul exercitat de către Comisia Electorală nu se rezumă doar la evaluarea rapoartelor privind veniturile și cheltuielile, acesta având împuternicirea necesară de a efectua din oficiu sau la sesizare a diferitor controale operative la sediul partidelor politice sau în alte locații [63].
3.2. Sancțiunile aplicate în caz de încălcare a legislației privind finanțarea partidelor politice
Sancțiunile de fapt reprezintă un ansamblu de măsuri cu caracter de constrângere, ce sunt aplicate de legiuitor prin intermediul organelor competente, în privința subiecților a căror comportament sau conduită nu respectă prescripțiile și interdicțiile stabilite de lege. Sancțiunile însăși prin definiția lor au un caracter represiv însă scopul lor primordial nu constă în pedepsirea persoanei, ci în educarea acesteia și a terțelor persoane.
În Recomandarea (2003) 4 a Comitetului de Miniștri pentru statele membre “Cu privire la reguilile generale contra corupției în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale” (adoptată de Comitetul de Miniștri la 8 aprilie 2003 la cea de – a 835 – a ședință a viceminiștrilor) se recomandă ca statele să asigure ca orice încălcare a regulilor cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale să fie sancționată în mod efectiv, proporțional și convingător.
Legile privind finanțarea partidelor politice sunt de multe ori încălcate. Unul dintre motive constă în aceea că în anumite cazuri, în cadrul partidelor politice nu există o cultură și o lege nescrisă privind respectarea strictă și necondiționată a legilor. În practică se întâlnesc și situații când există așa zisele pacte de neagresiune între partidele politice, când nici unul dintre acestea nu dorește să pună în discuție încălcările de teama unor represalii similare în privința lor. Ca rezultat se conturează un consens general în tendința de nerespectare a legii. Un alt motiv constă în aceea că, pe de o parte în cadrul instituțional nu se creează suficiente stimulente pentru ca partidele politice să se conformeze pe deplin legii, iar pe de altă parte mecanismele de aplicare eficientă a legii lipsește. Este evident că în situația în care organele de control nu au delegată autoritatea necesară pentru a-și îndeplini obiectivele, gradul de eficiență în asigurarea principiului de respectare a legii este discutabil. Mai mult ca atât, existența unui cadru de sancționare nu asigură respectarea legii, în condițiile în care nu există o proporționalitate între încălcare – urmarea prejudiciabilă – sancțiune. De multe ori partidele politice ar fi dispuse să achite amenzi decât să respecte regulile în domeniu de referință.
Cele mai frecvente tipuri de încălcări sunt: încălcarea regulilor privind donațiile și depășirea limitelor cheltuielilor, iar sancțiunea fiind pierderea dreptului asupra sumelor donate, prin confiscarea acestora la bugetul de stat, amenzi contravenționale, pierderea dreptului la finanțarea publică și chiar excluderea din alegeri. În caz de încălcări grave ale legii, dacă legislația statelor califică faptele ca infracțiune, persoanele responsabile pot fi atrase inclusiv la răspundere penală.
Potrivit GRECO, mulți observatori ai politicii belgiene cred că actualul sistem de sancțiuni nu este întotdeauna suficient de proporțional. În special privarea de dreptul la finanțare publică, care se limitează la o perioadă scurtă, ar putea să constituie o pedeapsă prea blândă pentru o încălcare gravă, în special în cazul în care partidul continuă să accepte alte forme de susținere directă sau indirectă (Raportul de evaluare și recomandarea XI). În timp ce unele țări aplică sancțiuni prea blânde, aplicarea unor sancțiuni prea severe poate fi de asemenea inadecvată pentru încălcări minore. Sancțiunile din Armenia cuprind amenzi moderate sau măsuri drastice care se soldează cu înlăturarea partidului din cursa electorală (p.73 din Raportul de evaluare și recomandarea X). Uneori lipsa unei definiții clare și precise a încălcărilor este însoțită de un set foarte limitat de sancțiuni – Azerbaijan (p. 97-98 din Raportul de evaluare și recomandarea VIII). Un echilibru corect nu pare să fie asigurat nici în Bosnia și Herțegovina, unde sancțiunile impuse partidelor politice variază de la amenzi care, au un efect de descurajare redus până la măsuri drastice prin excluderea partidelor din cursa electorală, în timp ce donatorilor care au încălcat legea nu li se aplică sancțiuni (p. 84 din din Raportul de evaluare și recomandarea IX). Considerând că suspendarea unui partid politic sau dizolvarea acestuia este o sancțiune prea severă, GRECO a recomandat Republicii Cehe să introducă sancțiuni graduale pentru a acoperi toate tipurile și gravitatea posibilelor încălcări ale normelor privind finanțarea partidelor politice (p. 68 din Raportul de evaluare și recomandarea IX).
Inexistența procedurilor adecvate pentru impunerea sancțiunilor nu îndeplinește criteriul de eficiență impuse de Recomandarea Consiliului Europei privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Astfel, termenul scurt de prescripție pentru impunerea unei sancțiuni are un impact negativ asupra procedurii de responsabilizare a părților implicate (sancțiuni contravenționale unde termenul de prescripție este limitat, fiind astfel posibil prescrierea faptelor și imposibilitatea de atragere la răspundere persoana).
În ceea ce privește aplicarea sancțiunilor cu caracter penal, acestea sunt rareori aplicate în practică. Se consideră că aplicarea sancțiunilor penale deosebit de severe, crează riscul ca această pedeapsă din cauza gravității să nu fie aplicată.
În Republica Moldova, potrivit Legii nr. 294 –XVI din 21.12.2007 „Privind partidele politice”, în cazul în care un partid politic primește donații cu încălcarea interdicțiilor în ceea ce privește sursa de finanțare, inclusiv în cazul primirii donațiilor care depășesc plafoanele stabilite și se eschivează să restituie sumele primite sau să le verse în bugetul de stat, acesta este sancționat contravențional. În cazul repetării, pe parcursul unui an calendaristic, a încălcării nominalizate și al aplicării sancțiunilor contravenționale pentru aceste încălcări, Comisia Electorală Centrală adoptă o hotărîre privind lipsirea partidului respectiv de dreptul la alocațiile de la bugetul de stat pentru o perioadă de la 6 luni până la un an. Totodată, legea stabilește că sunt abateri contravenționale:
încălcarea modului de evidență și utilizare a patrimoniului partidelor politice, inclusiv neprezentarea datelor de identificare ale donatorilor;
neprezentarea de către partidele politice la Comisia Electorală Centrală a raportului anual privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport;
utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice.
La art. 48 din Codul contravențional nr. 218 din 24.10.2008 este prevăzut că, utilizarea de către partidele politice a unor fonduri nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate, se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Totodată, sumele primite cu abateri se confiscă și se fac venit la bugetul de stat (competența de examinare a contravenției revine Ministerului Afacerilor Intrene). De asemenea, Codul contravențional pentru încălcarea legislației privind gestionarea mijloacelor financiare ale partidelor politice și ale fondurilor electorale stabilește următoarele sancțiuni:
neprezentarea de către concurenții electorali a rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale în termenul și în formatul stabilite – se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale (competența de examinare a contravenției revine Comisiei Electorale Centrale);
încălcarea modului de evidență și utilizare a patrimoniului partidelor politice și a mijloacelor din fondul electoral, inclusiv neprezentarea datelor de identificare a donatorilor – se sancționează cu amendă de la 100 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere (competența de examinare a contravenției revine Comisiei Electorale Centrale);
neprezentarea de către partidele politice a rapoartelor privind gestiunea lor financiară în termenul și formatul stabilite de către Comisia Electorală Centrală, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport – se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere (competența de examinare a contravenției revine Comisiei Electorale Centrale) ;
utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice sau a mijloacelor din fondul electoral, dacă aceasta nu constituie infracțiune – se sancționează cu amendă în mărime de la 200 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere și cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe un termen de până la un an (competența de examinare a contravenției revine Curții de Conturi);
utilizarea ilicită de resurse administrative (bunuri publice), inclusiv favorizarea sau consimțirea la utilizarea ilegală a resurselor administrative (bunurilor publice), în campaniile electorale, dacă aceasta nu constituie infracțiune – se sancționează cu amendă de la 150 la 400 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere și cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe un termen de până la un an (competența de examinare a contravenției revine Ministerului Afacerilor Interne).
În ceea ce privește sancțiunile aplicate pe perioada electorală, la art. 69 din Codul electoral este prevăzut că, Comisia Electorală Centrală poate solicita instanței de judecată anularea înregistrării partidului , dacă se constată:
folosirea intenționată de către concurentul electoral a fondurilor financiare și materiale nedeclarate sau depășirea cheltuielilor peste plafonul mijloacelor din fondul electoral, în toate cazurile în proporții considerabile (mai mult de 5 % din suma-limită);
utilizarea intenționată de către concurentul electoral a mijloacelor financiare din străinătate.
În ceea ce privește răspunderea penală, la art. 1812 din Codul penal nr. 985 din 18.04.2002, care de fapt a fost introdus prin Legea nr. 36 din 09.04.2015, este stipulat că:
falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice și/sau a rapoartelor privind finanțarea campaniilor electorale în intenția de a substitui sau a ascunde identitatea donatorilor, volumul mijloacelor acumulate ori destinația sau volumul mijloacelor utilizate – se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 500 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la 5 ani;
utilizarea de resurse administrative (bunuri publice), inclusiv favorizarea sau consimțirea la utilizarea ilegală a resurselor administrative (bunurilor publice) în campaniile electorale, dacă au fost cauzate daune în proporții mari – se pedepsește cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani;
extorcarea sau obținerea prin extorcare a donațiilor pentru partidele politice și/sau pentru fondurile electorale – se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 500 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 1 la 5 ani;
utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice sau a mijloacelor din fondul electoral, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari – se pedepsește cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani;
acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale – se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 1000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru încălcarea legislației ce reglementează procesul de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale, un caz relevant îl reprezintă anularea înregistrării Partidului Politic “Patria” pentru utilizarea mijloacelor financiare străine.
Astfel, la 26.11.2014, Inspectoratul General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne a depus în adresa Comisiei Electorale Centrale o sesizare prin care a informat despre faptul constatării folosirii de către concurentul electoral Partidul politic “PATRIA”, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, a mijloacelor bănești cu proveniență din străinătate. Urmarea examinării sesizării, în temeiul prevederilor art.26 alin.(1) lit.g), lit.p), art.36, art.69 alin.(4) lit.a) și b) ale Codului electoral, Comisia Electorală Centrală a emis o hotărâre prin a solicitat Curții de Apel Chișinău anularea Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.2749 din 13.10.2014 “Cu privire la înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic “PATRIA”, a simbolului electoral și confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și a persoanei responsabile de finanțe (trezorierul)”, cu modificările ulterioare. Totodată s-a solicitat Curții de Apel Chișinău dispunerea încasării în beneficiul statului a sumelor de bani primite de concurentul electoral Partidul Politic “PATRIA” în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Prin prin Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 27.11.2014 ce a fost menținută prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 29.11.2014, a fost respinsă contestația înaintată de Partidul Politic „Patria” ca fiind neîntemeiată, admisă cererea Comisiei Electorale Centrale privind anularea înregistrării concurentului electoral Partidul Politic „Patria” cu dispunerea confiscării sumelor de bani.
La emiterea hotărârilor, instanțele de judecată au relevat că materialul probatoriu susține faptul că suma de 8 158 506 lei a fost obținută pentru Partidul Politic „Patria” din străinătate și a fost folosită pentru campania electorală la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, fapt ce atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de Codul electoral și anume, anularea înregistării și confiscarea mijloacelor bănești în contul statului. La data de 28.11.2014, de către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului a fost expusă o opinie în raport cu Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3069 din 26 noiembrie 2014 și Hotărârii Curții de Apel Chișinău din 27.11.2014, prin care s-a susținut de asemenea ideea de finanțare din surse din străinătate a Partidului politic “Patria”.
În România, potrivit Legii nr. 334 din 17.07.2006 “Privind finanțarea partidelor politice”, republicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 23.06.2015, este prevăzut că, constituie contravenții următoarele fapte:
încălcarea termenului (3 ani) și modalității (virament) de restituire a împrumutului, nepublicarea împrumuturilor mai mari de 100 de salarii de bază minime brute pe țară, acordarea de împrumuturi de partide către alte partide sau persoane fizice sau juridice, încălcarea normelor privind ținerea contabilității, încălcarea modului de efectuare a operațiunilor de încasări și plăți – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
încălcarea limitei stabilite pentru cotizații (48 de salarii minime brute pe țară), nepublicarea până la data de 30 aprilie a anului următor a cuantumului total al veniturilor din cotizații și a listei membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară, precum și nerespectarea cerințelor stabilite pentru prezentarea acestei liste: numele și prenumele membrului de partid, cetățenia, valoarea și data la care a fost plătită cotizația – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
încălcarea limitei stabilite pentru primirea donațiilor într-un an fiscal (0,025% din veniturile bugetare pe anul respectiv), a limitei sumelor care pot fi primite cu titlu de donație de la persoane fizice (200 de salarii de bază minime brute pe țară) și persoane juridice (500 de salarii de bază minime brute pe țară), neincluderea și neevaluarea bunurilor mobile și imobile donate partidului, precum și a serviciilor prestate cu titlu gratuit, realizarea și primirea unei donații de către o persoană juridică care are datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele locale, precum și primirea de către partid de bunuri și servicii cu titlu de donație în scopul oferirii unor avantaje economice – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
încălcarea regimului donațiilor de bunuri imobile cu destinația de sedii ale partidelor – se sancționează cu amendă de 100 000 lei;
neînregistrarea distinctă a reducerilor de preț de 20% din valoarea bunurilor sau serviciilor oferite partidelor politice care se atribuie la categoria donații – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
neidentificarea și neînregistrarea identității persoanei care face donația și încălcarea limitei stabilite pentru primirea donațiilor confidențiale (0,006% din veniturile bugetare pe anul respectiv) – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
nereflectarea și neînregistrarea corespunzătoare în documentele contabile a donațiilor inclusive a celor confidențiale care ar cauza imposibilitatea de identificare a sursei de finanțare și a donatorului – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
nepublicarea în Monitorul Oficial a listei persoanelor fizice și juridice care în anul fiscal precedent au făcut donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară, a listei persoanelor fizice și juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depășește 100 de salarii de bază minime brute pe țară, precum și suma totală a donațiilor confidențiale, respective suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime brute pe țară, precum și suma totală a donațiilor confidențiale – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
primirea donațiilor de la autorități sau instituții publice, regii autonome, companii, societăți naționale, instituții de credit cu capital integral ori majoritar de stat sau din partea sindicatelor ori a cultelor religioase – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
primirea donațiilor din partea altor state ori a organizațiilor din străinătate, precum și din partea persoanelor fizice care nu au cetățenia română sau de către persoane juridice de altă naționalitate decât cea română este interzisă, cu excepția celor primite de la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România și dețin calitatea de membru al partidului politic căruia i-a acordat donația, însă nepublicarea acestora în Monitorul Oficial până la 30 aprile a anului următor – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
desfășurarea unor activități în vederea obținerii unor venituri cu abateri de la excepțiile prevăzute de lege, precum și nepublicarea veniturilor obținute de pe urma activităților permise – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei;
folosirea subvențiilor primite de la bugetul de stat contrar destinației – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
nedeschiderea contului bancar și neefectuarea cheltuielilor electorale din acest cont, prescum și încălcarea limitei maximale a contribuțiilor stabilite pentru campania electorală inclusiv a limitei maximale pentru contribuțiile suplimentare – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
finanțarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice care nu au cetățenia română sau de către persoane juridice de altă naționalitate decât cea română, cu excepția finanțării de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România și dețin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar – se sancționează cu amendă de la 10 000 la 25 000 lei. Sumele astfel primite se confiscă și se fac venit la bugetul de stat;
Finanțarea campaniei electorale a partidelor politice de către autorități sau instituții publice, regii autonome, companii, societăți naționale, instituții de credit cu capital integral ori majoritar de stat sau din partea sindicatelor ori a cultelor religioase – se sancționează cu amendă de la 10 000 lei la 25 000 lei;
nedepunerea de către partidele politice în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, către Autoritatea Electorală Permanentă a declarației privind respectarea plafoanelor prevăzute de lege – se sancționează cu amendă de la 10 000 lei la 25 000 lei;
neprezentarea de către partidele politice, persoanele fizice sau juridice a documentelor solicitate de către Autoritatea Electorală Centrală – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
neefectuarea de către partidele politice care primesc subvenții de la bugetul de stat a auditului statutar anual și neremiterea acestuia către Autoritatea Electorală Permanentă – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
nedepunerea de către mandatarii financiari a partidelor politice către Autoritatea Electorală Permanentă în termen de 15 zile de la desfășurarea alegerilor a rapoartelor privind veniturile și cheltuielile, nepublicarea acestora în Monitorul Oficial de către Autoritatea Electorală Permanentă, precum și validarea mandatelor în lipsa prezentării acestor rapoarte – se sancționează cu amendă de la 15 000 la 50 000 lei;
nedepunerea anuală de către partidele politice a rapoartelor financiare către Autoritatea Electorală Permanentă – se sancționează cu amendă de la 15 000 lei la 50 000 lei.
Constatarea contravențiilor se realizează de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente, iar sancțiunea se aplică prin decizie a Autorității Electorale Permanente, decizie care poate fi contestată în instanța competentă.
Cu referire la aplicarea sancțiunilor, menționăm că urmare a verificărilor efectuate de către personalul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, în anul 2014 au fost aplicate un număr de 37 de sancțiuni contravenționale dintre care 29 de amenzi și 8 avertismente. Amenzile aplicate au totalizat 215.000 lei. De asemenea, a fost confiscată suma totală de 413.575 lei. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul controalelor anuale efectuate la partidele politice, cu ocazia verificării finanțării campaniilor electorale ocazionate de alegerile care au avut loc în anul 2014, precum și în urma sesizărilor primite de către Autoritatea Electorală Permanentă [70, pagina 16-18].
În Marea Britanie există 4 categorii de sancțiuni care pot fi aplicate în caz de încălcare a legislației privind finanțarea partidelor politice sau a campaniilor electorale: amenzi fixe sau variabile; închisoare, confiscare și radierea partidului. Sunt aplicate și diverse avertismente care au scopul de a atenționa asupra necesității de respecatare a normelor legale. Amenzile fixe constituie 200 de lire sterline, care se majorează dacă nu sunt achitate în termen de 28 de zile, iar cele variabile între 250 și 20 000 de lire sterline, care de asemenea se majorează dacă nu sunt achitate în termen de 28 de zile.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În mod cert finanțarea partidelor politice are o importanță deosebită în promovarea valorilor și principiilor democratice. Anume pentru aceasta, este imperior necesar ca acest proces să se realizeze cu respectarea condițiilor ce țin de transparență și legalitate.
Ponderea banilor în politică este redată și de afirmația lui Mark Hanna, senator în Senatul Statelor Unite ale Americii care declara că,“Sunt două lucruri cu adevărat importante în politică: unul îl reprezintă banii, iar pe celălalt nu mi-l aduc aminte”.
Respectiv, reglementarea strictă a mijloacelor financiare care au tangență cu politicul este necesară pentru a preveni și înlătura corupția politică sub diferitele ei forme: finanțare ilegală a alegerilor, coruperea alegătorilor, cumpărarea de influență politică, etc.
În prezenta lucrare a fost realizat un studiu asupra finanțării partidelor politice, cu trimitere în special la practica existentă în acest sens în Republica Moldova, România și Marea Britanie. A fost determinat care sunt formele și modalitățile de finanțere a partidelor politice, care sunt organele competente de monitorizarea acestui proces, precum și măsurile de constrângere aplicabile în cazul nerespectării legislației.
Urmare a celor realizate s-a constatat că finanțarea politică, care de fapt înglobează finanțarea privată și cea publică presupune alocarea de resurse financiare sau bani care se oferă partidelor politice pe perioda dintre campaniile electorale, sau în timpul alegerilor pentru a compensa diferite activități electorale cum a fi costul unei campanii electorale și funcționarea de zi cu zi a partidului. Dintre cele două forme de finanțare, finanțarea privată continuă să fie și în prezent cea mai importantă, dar și cea mai problematică formă de susținere financiară a partidelor politice, în special în perioada campaniilor electorale pentru alegeri. De cealaltă parte, chiar dacă finanțarea publică nu are o pondere atât de mare în veniturile anuale contabilizate de partidele politice, mai ales în campania electorală, aceasta este întâlnită în marea parte a țărilor, inclusiv legislația Marii Britaniei care oferă posibilitatea partidelor politice de a obține finanțare publică prin intermediul granturilor de dezvoltare a politicilor.
În ceea ce privește Republica Moldova, s-a constat că inițial în legislație nu era prevăzut dreptul partidelor politice la finanțare publică. Ulterior prin adoptarea Codului electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, ca modalitate de finanțare publică a partidelor politice a fost prevăzută acordarea de la bugetul de stat către concurenții electorali a unor credite fără dobândă, care stingeau total sau parțial în dependendență de numărul de voturi primite (suma totală a creditului se împărțea la numărul total de alegători înscriși în listele electorale și rezultatul se înmulțea cu numărul de voturi exprimate, care trebuia să nu fie mai mic de 4% din numărul total de alegători înscriși în listele electorale). În anul 2007 a fost adoptată o nouă lege a partidelor politice – Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, care de această dată conținea prevederi de finanțare publică a partidelor politice, prin acordarea subvențiilor de la bugetul de stat, însă aceastea nu și-au găsit aplicare în lipsa suportului bugetar. Prin Legea nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” a fost modificată inclusiv Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice” și Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, fiind menținut dreptul partidelor politice la finanțare publică.
Până la adoptarea Legii nr. 294-XVI din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, a existat o tentativă de unificarea legislației în domeniul finanțării a partidelor politice, prin elaborarea unui proiect de lege cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, însă acesta nu cunoscut o materializare practică, nefiind adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova. O asemenea abordare a existat și în anul 2012, când a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă un proiect de lege privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, care până la moment nu a fost examinat definitiv de către Parlament.
Prin urmare, s-a constatat că de mai bine de 15 ani de când Republica Moldova este un stat independent, nu a fost adoptat un act legislativ consolidat menit să reglementeze în mod obiectiv și eficient domeniul de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale.
Considerăm că o lacună în legislația actuală continuă să o reprezinte lipsa unor prevederi fixe privind plafonul contribuțiilor electorale. Or, atribuirea dreptului exclusiv către Comisia Electorală Centrală de a decide în mod discreționar plafonul Fondului electoral nu corespunde principiului de obiectivitate, previzibilitate și transparență a legii.
O altă lacună constă în lipsa unor prevederi în legislație privind plafonarea cheltuieilor electorale pe direcții, fapt ce are ca efect negativ posibilitatea ca un anumit partid politic să efectueze cheltuieli electorale majore eclipsând celelalte partide politice care nu au o bază financiară la fel de consistentă.
Nu în cele din urmă, se constată că legislația actuală nu conține un cadru echilibrat și eficient de aplicare a sancțiunilor în caz de încălcare a legislației de finanțare a partidelor politice sau a campaniei electorale. Respectiv, conform redacției actuale a legii privind partidele politice, a Codului electoral, a Codului contravențional și a Codului penal, în calitate de subiect al răspunderii este fixat doar subiectul pasiv, adică partidul politic sau persoana responsabilă din cadrul partidului politic care primește mijloacele financiare. Subiectul activ, care de multe ori generează acest fenomen de finanțare ilegală a partidelor politice, fiind direct interesat de eventuala cumpărare de influență politică, nu poartă răspundere propriu zisă, fiind sancționat doar prin confiscarea sumelor donate cu abateri.
În vederea remedierii acestor situații, se propune pe termen scurt elaborarea unui proiect de lege pentru:
modificarea art. 38 alin. (2) lit. d) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997 pentru stabilirea exactă a coeficientului care se utilizează la calcularea Fondului electoral;
completarea Codului electoral cu norme care ar plafona cheltuielile electorale pe direcții (ex. cheltuieli pentru publicitate electorală televizată – nu mai mult de 30% din contribuțiile virate în Fondul electoral);
completarea Codului contravențional și penal cu norme care ar stabili răspunderea contravențională sau penală a persoanei care finanțează ilegal partidele politice sau campaniile electorale ale acestora. La determinarea sancțiunii, întru asigurarea unui nivel ridicat de eficiență, considerăm necesar să se țină cont de mărimea fondurilor financiare ilegale puse la dispoziția partidelor politice.
În ceea ce privește soluționarea problemelor expuse pe termen mediu și lung, se propune elaborarea unui proiect de lege privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale, menit să reglementeze realist și cu bună credință un domeniu extrem de sensibil și complicat. O tratare deosebită trebuie acordată mai ales modalității și condițiilor de finanțare publică. Astfel, considerăm că întregul Fond de finanțare publică nu trebuie să se rezume la acordarea lunară către partidele politice parlamentare sau care au reprezentare în autoritățile locale a unor sume fixe de mijloace financiare, ci trebuie să instituie niște criterii de condiționare pentru însușirea acestor mijloace în dependență de activitatea desfășurată. Un exemplu pozitiv în această direcție în reprezintă legislația Marii Britaniei care prevede posibilitatea ca partidele politice să obțină finanțare publică prin intermediul granturilor pentru dezvoltarea politicilor.
BIBLIOGRAFIE
Literatură de specialitate:
Dr. Ignat Claudiu Florinel Augustin, Bazele științei politice, Curs în tehnologie, Editura Fundația România de MÂINE 2014, pagina 39-40;
Călin Vâslan, Politologie, Editura Economică, pagina 93;
Nicolae Enciu, Politologia, Curs universitar, Ch.: Civitas 2005, pagina 234
Michel Hastings, Abordarea Științei Politice, Iași 2000, pagina 46-47;
Teodor Popescu, Politologie, Ediție revizuită și completată – Ch.: 2007, pagina 103, 110, 111, 112;
Mihai Cernenco, Igor Boțan, Evoluția pluripartidismului pe teritoriul Republicii Moldova, Ch.: Arc, 2009, pagina 52, 53;
Teodor Popescu, Politologie, Ediție revizuită și completată – Ch.: 2007, pagina 123-129;
Reginald Austin, Maja Tjernström, Funding of Political parties and Election, pagina 126, 127;
http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/UNTC/UNPAN014975.pdf
Studiu BRIDGE, pagina 62-64;
Asociația Pro Democrația, Finanțarea partidelor politice în Europa, pagina 9, 14;
http://www.apd.ro/files/publicatii/25plus2_modele_electorale_IV_Finantarea_partidelor_politice_in_Europa.pdf
Augustine Magolowondo, Elin Falguera, Zefanias Matsimbe, Regulating political party financing, pagina 8-9;
http://www.idea.int/publications/regulating-political-party-financing/loader.cfm?csModule=security/getfile&pageid=57052
Dr. Marcin Walecki, Workshop on the financing of political parties and election campaigns, synthesis, pagina 1, 2;
https://www.coe.int/t/dghl/cooperation/economiccrime/corruption/Projects/PACO%20Moldova/PACO%20md%20Synthesis%20Report%20Walecki.pdf
Efim Obreja, Prevenirea corupției politice prin reglementarea finanțării partidelor politice și campaniilor electorale, Ch. : Bons Offices, 2007, pagina 5;
http://www.transparency.md/files/docs/Prevenirea_coruptiei.pdf
Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale din Republica Moldova: realități normative,alternative și proiecte, pagina 4;
https://drive.google.com/file/d/0BxLpTq9pD9Oyc09qY3N0R3AwMnc/view?pli=1
ABC-ul persoanei responsabile de finanțele partidului politic, pagina 11, 12;
http://www.cec.md/files/4076_00_abc-ul_trezorierului_partidului_politic_4_ok-1.pdf
Evoluția Reprezentării femeilor în Parlamentul României, pagina 3;
http://www.ajpsil.ro/Documente/COJES/evolutie_femei_parlament.pdf
Dr. Dan Mihalache, Partide politice europene, Curs anul III, pagina 8;
Party funding, The Electoral Commission’s submission to the Committee on Standards in Public Life, pagina, 22, 26;
http://www.electoralcommission.org.uk/__data/assets/pdf_file/0014/106142/Party-funding-The-Electoral-Commissions-submission-to-the-Committee-on-Standards-in-Public-Life.pdf
Transparancy International Estonia, EU Summary Research of Political Party Financing Enforcement Mechanism, pagina 9;
http://www.ekint.org/ekint_files/File/oziveni_analyza_financovani_en_011.pdf
Wilheim Hofmeister, Karsten Grabow, Political parties: functions and organisation in democratic societies, Singapore: Konrad Adenauer Stiftung, 2011, pagina 11.
http://www.kas.de/wf/doc/kas_7671-1442-2-30.pdf?120920114650
Acte normative:
Constituția Republicii Moldova, Moldlex;
Legea nr. 691 din 27.08.1991 “Privind Declarația de independență a Republicii Moldova”, Moldlex;
Codul contravențional nr. 218 din 24.10.2008, Moldlex;
Codul penal nr. 985 din 18.04.2002, Moldlex;
Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.1997, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 348 din 23.11.2006, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 254 din 23.11.2007, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 244 din 21.11.2008, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133 din 23.12.2009, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 52 din 31.03.2011, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 282 din 27.12.2011, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02.11.2012, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 339 din 23.12.2013, Moldlex;
Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 72 din 12.04.2015, Moldlex;
Legea nr. 718-XII din 17.09.1991 “Privind partidele politice și organizațiile social politice”, Moldlex;
Legea nr. 294 din 21.12.2007 “Privind partidele politice”, Moldlex;
Legea nr. 36 din 09.04.2014 “Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, Moldlex;
Proiect de lege “Cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 36 din 09.04.2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative”;
Legea nr. 514 din 06.07.1995 “Privind organizarea judecătorească”, Moldlex;
Hotărârea Parlamentului nr. 154 din 21.07.2011 “Pentru aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție” pe anii 2011 -2015, Moldlex;
Hotărîrea Guvernului nr. 1419 din 17.12.2007 „Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie pe anul 2008”, Moldlex;
Hotărîrea Guvernului nr. 974 din 04.12.2014 “Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2015”, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 500 din 12.04.2007, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2067 din 06.02.2009, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2590 din 20.06.2009, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3566 din 05.10.2010, Moldlex;
Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 84 din 15.04.2011, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2692 din 07.10.2014, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3311 din 24.04.2015, Moldlex;
Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 04.05.2015, Moldlex;
Regulamentului cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin Hotărârea nr. 24 din 05.04.2011, Moldlex;
Raportul cu privire la rezultatele alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 30.11.2014, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3108 din 05.12.2014, Moldlex;
Ordinul nr. 559 din 30.12.2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la raportul financiar al partidului politic”, Moldlex;
Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3069 din 26 noiembrie 2014, Moldlex;
Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.2749 din 13.10.2014 “Cu privire la înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic “PATRIA”, a simbolului electoral și confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și a persoanei responsabile de finanțe (trezorierul)”, cu modificările ulterioare, Moldlex;
Decizia Curții Supreme de Justiție din 29.11.2014;
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=15116
Recomandarea Rec (2003) 4 a Comitetului de Miniștri pentru statele membre “Cu privire la regulile generale contra corupției în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale” (adoptată de Comitetul de Miniștri la 8 aprilie 2003 la cea de-a 835 ședință a Viceminiștrilor);
http://www.roaep.ro/legislatie/wpcontent/uploads/2014/05/recomandarea_finantarea_partidelor_politice_rom.pdf
Legea “Privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nr. 334 din 17.07.2006, republicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 23.06.2015, Moldlex;
http://www.roaep.ro/finantare/wp-content/uploads/2015/06/Legea-nr.-334-din-2006-republicata-si-renumerotata-rev.1.pdf
Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011;
http://lege5.ro/Gratuit/gi4dkmjqhe/legea-bugetului-de-stat-pe-anul-2012-nr-293-2011
Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015;
http://lege5.ro/Gratuit/gqydsojrgi/legea-nr-186-2014-a-bugetului-de-stat-pe-anul-2015
Hotărârea Guvernului nr. 1091/2014 “Privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în anul 2015;
http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_1091_2014_stabilirea_salariului_baza_minim_brut_tara_garantat_plata.php
Constituția franceză adoptată la 03.06.1958;
http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/root/bank_mm/constitution/constitution_roumain.pdf
Political Parties, Elections and Referendums Acts 2000.
http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2000/41/contents
Alte surse:
Raportul Ministerului Finanțelor privind executarea bugetului public național, la situația din 31.12.2014;
http://mf.gov.md/files/reports/1.%20BPN_19.pdf
Lista partidelor politice care au participat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014;
http://www.cec.md/index.php?pag=news&id=1373&l=ro
Cadrul global de resurse și cheltuieli ale bugetului public național pe anii 2011-2017;
http://www.mf.gov.md/files/files/Acte%20Legislative%20si%20Normative/CBTM/2015%20-%202017/Anexa%202_1_%20Cadrul%20global%20de%20resurse%20%C8%99i%20cheltuieli%20ale%20bugetului%20public%20na%C8%9Bional%2C%202011-2017%2C%20mil_%20lei.pdf
Evaluare Promolex asupra finanțării partidelor politice din bugetul de stat;
http://www.promolex.md/index.php?module=press&cat=0&&item=1839
Proiectul legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale;
http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1229/language/ro-RO/Default.aspx
Cum otkat-urile din achizițiile publice ajung în bugetele partidelor politice în campaniile electorale;
http://anticoruptie.md/ro/investigatii/bani-publici/cum-otkat-urile-din-achizitiile-publice-ajung-in-bugetele-partidelor-politice-in-campaniile-electorale
Raportul privind activitățile desfășurate de către Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în anul 2014, pagina 16-18;
http://www.roaep.ro/finantare/wp-content/uploads/2015/04/Raport-DCFPPCE-2014-publicat-MO.pdf
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Traian+Basescu+despre+finantarea+campaniilor+electorale
http://www.gandul.info/politica/varianta-lui-basescu-pentru-a-termina-cu-gentile-cu-bani-care-vin-la-sediul-de-campanie-finantarea-de-la-buget-13380714
http://www.clujust.ro/gabriel-sandu-la-dna-finantat-pdl-cu-300-000-de-euro-inmanati-sefului-emil-boc/
http://m.stiri.tvr.ro/article/12853;
http://www.transparency.md/files/docs/Jurnalism_investigare.pdf;
http://www.zf.ro/prima-pagina/helmut-kohl-a-depus-marturie-in-scandalul-banilor-murdari-3000390
http://www.enational.ro/news/sarkozy-a-luat-ilegal-50-de-milioane-de-euro-de-la-gaddafi-136635.html/
http://www.antena3.ro/externe/sarkozy-acuzat-ca-a-primit-donatii-ilegale-de-150-000-de-euro-de-la-mostenitoarea-l-oreal-103201.html.
ANEXE
Anexa: 1
Anexa: 2
Anexa: 3
Anexa: 4
Anexa: 5
Anexa:6
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul, _______________________________, declar pe propria răspundere că materialele prezentate în teza de master sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare. Numele, Prenumele ______________________________ Semnătura
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Monitorizarea Procesului de Finantare a Partidelor Politice (ID: 143300)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.