Monitorizarea Ecosistemelor Forestiere
Bibliografie selectivă:
***, 2001. Use of Criteria and Indicators for Monitoring, Assessment and Reporting on Progress toward [NUME_REDACTAT] Management in the [NUME_REDACTAT] Forum on Forests. [NUME_REDACTAT] Meeting on Monitoring, Assessment and Reporting on Progress toward [NUME_REDACTAT] Management, Yokohama, Japan, 5-8 November 2001
***, 2006. Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență. www.mmediu.ro/vechi/departament_ape/
***, 2008. Impacts of climate change on European forests and options for adaptation. [NUME_REDACTAT] with DG Agriculture and [NUME_REDACTAT] No. 30-CE-0163547/00-01. ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/euro_forests/index_en.htm
***, 2010. [NUME_REDACTAT] and Forestry. Report to the [NUME_REDACTAT] Committee. by the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Group III on [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], D., Clarke, N., 2008. Forest monitoring and forest research – is there necessarily a relationship? [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] Monitoring and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] under the [NUME_REDACTAT] and ICP Forests programmes, Vantaa 27. – 28.11.2007, Proceedings. ISSN 1795-150X. 62 pp.
Aamlid, D., Venn, K., Stuanes, A.O., 1990. Forest decline in Norway: monitoring results, international links and hypotheses.[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] No. 4, 27 pp.
Anselmi, N., Puccinelli, M., 1993. Studies on Armillaria attacks on declining oak trees. [NUME_REDACTAT] in Studies on [NUME_REDACTAT]. Lusi, N., and Vannini A. (eds.) [NUME_REDACTAT]-Putignano. Pp 23-29.
Badea, O., 2011. Dezvoltarea și implementarea unui sistem de monitoring forestier la nivelul [NUME_REDACTAT]. Rev. pădur., vol. 126, no. 3–4, pp. 3–10. Sep 01, 2011. URL http://www.revistapadurilor.ro/(16739) accessed on 2013-03-03
Badea, O., Pătrășcoiu, N., Tănase, M., 2005. Posibile corelații între starea de sănătate a pădurilor și modificările climatice. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 127-137.
Bakys, R., Vasaitis, R., Barklund, P., Thomsen, I. M., Stenlid, J., 2009. Occurrence and pathogenicity of fungi in necrotic and non-symptomatic shoots of declining common ash (Fraxinus excelsior) in Sweden. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 128: 51–60.
Bakys, R., Vasiliauskas, A., Ihrmark, K., Stenlid, J., Menkis, A., Vasaitis, R., 2011. Root rot, associated fungi and their impact on health condition of declining Fraxinus excelsior stands in Lithuania. Scand. J. For. Res. 26: 128-135.
Barbu, C., 2010. The incidence and distribution of white mistletoe (Viscum album ssp. abietis) on Silver fir (Abies alba Mill.) stands from [NUME_REDACTAT]. Ann. For. Res. 53(1): 27-36
Barbu, I., 1991. Moartea bradului. Simptom al degradării mediului.[Silver fir dieback. A symptom of the environment degradation], [NUME_REDACTAT], București, 276 p.
Barklund, P., Wahlström, K., 1998. Death of oaks in Sweden since 1987. – In: Cech, T. H. et al. (eds), Disease/environment interactions in forest decline. Proceedings of a workshop of the working party IUFRO 7.02.06, 16–21 March 1998, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Vienna, p. 193.
Barnes, J. D., Eamus, D., Brown, K. A., 1990. The influence of ozone, acid mist and soil nutrient status on Norway spruce [Picea abies (L.) Karst.]. [NUME_REDACTAT], 114: 713–720.
Becker, M., Landmann, G., Lévy, G., 1989. Silver fir decline in the Vosges mountains (France): role of climate and silviculture. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 48: 77–86.
Bennun, L., Matiku, P., Mulwa, R.., Mwangi, S., Buckley, P. 2005. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] in Africa, towards a sustainable and scaleable system. Biodiversity and Conservation 14: 2575–2590.
Bigler, C., Gričar, J., Bugmann, H., Katarina Čufar, K., 2004. Growth patterns as indicators of impending tree death in silver fir.[NUME_REDACTAT] and Management 199: 183–190
Blujdea, V., 2005. Studiu privind percepția asupra impactului schimbărilor climatice asupra pădurilor. Analele ICAS 48(1): 3-11.
Brasier, C.M., 1996. Phytophthora cinnamomi and oak decline in southern Europe. Environmental constraints including climate change. Ann. Sci. For. 53: 347-358.
Bruhn, J.N., Wetteroff, J.J., Mihail, J.D., Kabrick, J.M., Pickens, J.B., 2000. Distribution of Armillaria species in upland [NUME_REDACTAT] forests with respect to site, overstory species composition and oak decline. [NUME_REDACTAT] 30: 43-60.
Burgoo, V., 2007. Greenhouse gas intensity in 2000. Source: http://en.wikipedia.org/wiki/greenhouse_gas
Busuioc, A., Caian, M., Bojariu, R., Boroneanț, C., Cheval, S., Baciu, M., Dumitrescu, A., 2012. Scenariu de schimbare a regimului climatic în România pe perioada 2001-2030. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], J.J., Bigler, C., Linares, J.C., Gil-Pelegrín, E., 2011. Synergistic effects of past historical logging and drought on the decline of Pyrenean silver fir forests. [NUME_REDACTAT] and Management 262: 759–769
Camarero, J.J., Bigler, C., Linares, J.C., Gil-Pelegrín, E., 2011. Synergistic effects of past historical logging and drought on the decline of Pyrenean silver fir forests. [NUME_REDACTAT] and Management 262: 759–769.
Canter, L., W., 1993. The role of environmental monitoring in responsible project management. [NUME_REDACTAT] Professional 15: 76-87 www.eiatraining.com/canter-role-environ-monitoring.pdf
Cape, J.N., 2008. Interactions of forests with secondary air pollutants: some challenges for future research. Environ. Pollut. 155(3):391-397.
Cape, J.N., Percy, K.E., 1998. Use of needle epicuticular wax chemical composition in the early diagnosis of [NUME_REDACTAT] (Picea abies (L.) Karst.) decline in Europe. Chemosphere. [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 36(4-5): 895-900.
Cech, T. L. 1996. Phytophthora—Krankheit an Erie in Osterreich. [NUME_REDACTAT] 19/20:14-16.
Cech, T., 1998. Phytophthora decline of alder (Alnus spp.) in Europe. Journal of Arboriculture 24(6): 339-343.
Chira, D., Dănescu, F., Geambașu, N., Roșu, C., Chira F., Mihalciuc, V., Surdu, A., 2005. Particularități ale uscării fagului în perioada 2001-2004. Analele ICAS 48…………….
[NUME_REDACTAT], C., Gričar, J., Bugmann, H., Čufar, K., 2004. Growth patterns as indicators of impending tree death in silver fir. [NUME_REDACTAT] and Management 199: 183–190.
Clements, R., Haggar, J., Quezada, A., Torres, J., 2011. Technologies for [NUME_REDACTAT] Adaptation – Agricultural sector. UNEP Risø Centre on Energy, Climate and [NUME_REDACTAT], Denmark. ISBN 978-87-550-3927-8. 198 pp.
Cuculeanu, V., Bălteanu, D., 2005. Modificarea climei în România în context global. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 50-56.
Dincă, L., Coman, D., 2008. Harta riscului la secetă pentru pădurile României. ICAS Brașov, Contract CEEX 736/2006-2008. Definirea, evaluarea și zonarea riscurilor pentru pădurile României – CLIDOIN. www.icasbv.ro/?page_id=584.
Ding, H., 2011. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Impacts on Biodiversity, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]-being: [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] Ecosystems, Doctoral dissertation. Department of Economics, Ca’[NUME_REDACTAT] of Venice, Italy.
Dobbertin, M., Mayer, P., Wohlgemuth, T., Feldmeyer-Christe, E., Graf, U., Zimmermann, N.E., Rigling, A., 2004. [NUME_REDACTAT] of Pinus sylvestris L. Forests in the [NUME_REDACTAT] Valley – a Result of [NUME_REDACTAT]? Phyton (Austria) Special issue: "APGC 2004". 45(4): 153-156.
Dobrowolska, D., 2008. Growth and development of silver fir (Abies alba Mill.) regeneration and restoration of the species in the [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT]. 54(9): 398–408.
Elzinga, C.L., Salzer, D.W., Willoughby, J.W.,1998. Measuring and [NUME_REDACTAT] Populations. Bureau of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Center. BLM [NUME_REDACTAT] 1730-1. 496 p.
Filipiak, M., Ufnalski, K., 2004. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Fir [Abies alba Mill.] Associated with [NUME_REDACTAT] Improvement in the [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]. 13(3): 267-273
Fluckiger, W., Braun, S., Leonardi, S., Asche, N.,Fluckiger-Keller, H., 1986. Factors contributing to forest decline in northwestern Switzerland. [NUME_REDACTAT] I, 177-184.
[NUME_REDACTAT]. 1997. [NUME_REDACTAT] of Alder. [NUME_REDACTAT] 1997, [NUME_REDACTAT], UK.
Führer, E. 1992. Oak decline in central Europe: a synopsis of hypotheses. – In: McManus, M. L. and Liebhold, A. M. (eds), Proceedings: population dynamics, impacts and integrated management of forest defoliating insects. USDA [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Report NE 247, pp. 7–24.
Gardner, T., 2010. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Conservation through [NUME_REDACTAT] Management. [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-654-3 (hardback). 389 p.
Georgescu, C.C., Teodoru, I., Badea, M., 1946. Uscarea în masă a stejarului. Analele ICAS București 11(1): 185-223.
Gillespie, A., 2006. Climate change, Ozone depletion and air pollution. Legal commentaries with policy and science consideration. [NUME_REDACTAT] NV, Leiden, [NUME_REDACTAT]. ISBN 90 04 14520 6. 430 pp.
Giordano, L., Gonthier, P., Varese, G.C., Miserere, L. and Nicolotti, G., 2009. Mycobiota inhabiting sapwood of healthy and declining Scots pine (Pinus sylvestris L.) trees in the Alps. [NUME_REDACTAT] 38: 69-83.
Giurgiu, V., 2010a. Pădurile și schimbările climatice. [NUME_REDACTAT]. 125(3): 3-16.
Giurgiu, V., 2010b. Considerații asupra stării pădurilor României. [NUME_REDACTAT]. 125(2): 3-16.
Gregory, S., MacAskill, G., Winter, T., 1996. Crown thinning and dieback of alder in northern Britain. [NUME_REDACTAT] Note 283, [NUME_REDACTAT], 4 pp.
Greig, B., 1992. Occurrence of decline and dieback of oak in [NUME_REDACTAT]. – [NUME_REDACTAT] Note 214, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Surrey.
Grodzki, W., 2010. The decline of Norway spruce Picea abies (L.) Karst. stands in Beskid Śląaki and Żywiecki: theoretical concept and reality. Beskydy 3(1): 19-26.
Harrison, M.E., Marchant, N.C., Husson, S.J., 2012. [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] in Kalimantan’s Forests: Concepts and Design. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Report, [NUME_REDACTAT], Indonesia.
Hâruța, O., Fodor, E., Teușdea, A., 2007. Boli complexe la Pinus nigra Arnold în [NUME_REDACTAT] Repede. Analele ICAS București 50: 169-184.
Helms, J.A., 1998. The dictionary of forestry. Bethesda, MD: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 210 p.
Hlásny, T., Zoltán, B., Fabrika, M., Balázs, B., Churkina, G., Pajtik, J., Sedmák, R., Turčáni, M., 2011. Climate change impacts on growth and carbon balance of forests in [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] 47:219-236.
Husson, C., Scala, B., Caël, O., Frey, P., Feau, N., Ioos, R., Marçais, B., 2011. Chalara fraxinea is an invasive pathogen in France. Eur. J. Plant. Pathol. 130: 311–324.
Huston, R.H., 1992. A host-stress-saprogen model for forest dieback-decline diseases. Forest decline concepts, P.D. Manion and D. Lachance (eds.). APS Press, St. Paul, [NUME_REDACTAT], D.M., Zedaker, S.M., 1987. Stand dynamics and the evaluation of forest decline. [NUME_REDACTAT] 3: 17-26.
Ianculescu, M., 2005. Perdelele forestiere de protecție în contextul asigurării suprafeței pădurilor și al atenuării modificărilor climatice. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 201-223.
Johan, E., 2008. Climate change: financing global forests – the Eliasch review. [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-772-4. 289 pag.
Jönsson, U., 2004. Phytophthora and oak decline – impact on seedlings and mature trees in forest soils. PhD thesis, [NUME_REDACTAT], Sweden, pp 121.
Jung, T., 2009. Beech decline in [NUME_REDACTAT] driven by the interaction between Phytophthora infections and climatic extremes. For. Path. 39: 73–94.
Jung, T., Blaschke, H., Oßwald, W., 2000. Involvement of Phytophthora species in [NUME_REDACTAT] oak decline and the effect of site factors on the disease. [NUME_REDACTAT] 49, 706–718.
Jurskis, V., 2005. Eucalypt decline in Australia, and a general concept of tree decline and dieback. [NUME_REDACTAT] and Management. 215: 1-20.
Kärvemo, S., Schroeder, L.M., 2010. A comparison of outbreak dynamics of the spruce bark beetle in Sweden and the mountain pine beetle in Canada (Curculionidae: Scolytinae). [NUME_REDACTAT] 131(3): 215-224.
Kirisits, T., Freinschlag, C., 2012. Ash dieback caused by Hymenoscyphus pseudoalbidus in a seed plantation of Fraxinus excelsior in Austria. Journal of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 4(9): 184-191.
Klopcic, M., Boncina, A., 2011. Stand dynamics of silver fir (Abies alba Mill.)-European beech (Fagus sylvatica L.) forests during the past century: a decline of silver fir?. Forestry 84(3): 259-271.
Koltay, A., 2006. New results of the research on the alder Phytophthora disease in Hungary. IUFRO [NUME_REDACTAT] 7.03.10 Proceedings of the Workshop 2006, Gmunden/Austria.
Konnert, M., Maurer, W., Degen, B., Kätzel, R., 2011. Genetic monitoring in forests – early warning and controlling system for ecosystemic changes. iForest: Biogeosciences and Forestry. [NUME_REDACTAT] of Silviculture and [NUME_REDACTAT]. 4: 77-81.
Kowalski, T., Holdenrieder, O., 2009. The teleomorph of Chalara fraxinea, the causal agent of ash dieback. For. Pathol. 39: 304-308.
Kräutler, K., Kirisits, T., 2012. The ash dieback pathogen Hymenoscyphus pseudoalbidus is associated with leaf symptoms on ash species (Fraxinus spp.). Journal of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 4(9): 261-265
Kremer, A. 2007. How well can existing forests withstand climate change? In: Koskela, J., Buck, A. and Teissier du Cros, E., editors. Climate change and forest genetic diversity: Implications for sustainable forest management in Europe. [NUME_REDACTAT], Rome, Italy. pp. 3–17.
Kullman, L., Högberg, N., 1989. [NUME_REDACTAT] Decline of [NUME_REDACTAT] Forests in the [NUME_REDACTAT]. Arctic 42(3): 217-226.
Landmann, G., Becker, M., Delatour, C., Dreyer, E., Dapouey, J.L., 1993. Oak dieback in France: historical and recent records, possible causes, current investigations. – In: Anon. (ed.), Zustand und Gefährdung der Laubwälder 5. F. Pfeil, Munchen, pp. 97–113.
Lerner, B., W. și Lerner, K., L., 2008. [NUME_REDACTAT]: in context. Gale, [NUME_REDACTAT]. ISBN-13: 978-1-4144-3614-2. 1103 pp
Lonsdale, D., 2003. Phytophthora disease of alder: sources of inoculum, infection and host colonisation. [NUME_REDACTAT] Bulletin, 126: 65–73.
Lucas, P.W., Rantanen, L., Mehkhorn, H., 1993. Needle chlorosis in Sitka spruce following a three-year exposure to low concentrations of ozone: changes in mineral content, pigmentation and ascorbic acid. [NUME_REDACTAT]. 124: 265-275.
Mainiero, R., Kazda, M., 2006. Depth-related fine root dynamics of Fagus sylvatica during exceptional drought. [NUME_REDACTAT] and Management 237: 135–142
Manion, P., D., 1991. Tree diseases concepts. 2nd ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], NJ.
Manion, P., D., 2003. Evolution of concepts in forest pathology. Phytopathology 93: 1052-1055.
McLaughlin, S.B., 1985. Effects of air pollution on forests: a critical review. J.[NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. 35: 516-534.
Mehlhorn, H., Francis, B.J., Wellburn, A.R., 1989. Prediction of the probability of forest decline damage to Norway spruce using three simple site-independent diagnostic parameters. [NUME_REDACTAT]. 110: 525-534.
Moraal L.G., Hilszczanski J., 2000. The oak buprestid beetle, Agrilus biguttatus (F.) (Col., Buprestidae), a recent factor in oak decline in Europe, J. [NUME_REDACTAT]. 73:134–138.
Mueller-Dombois, D., 1992. A natural dieback theory, cohort senescence as an alternative to the decline disease theory. In: Manion, P.D., Lachance, D. (Eds.), [NUME_REDACTAT] Concepts. APS Press, St. Paul, MN, pp. 26–37.
Munks, S.A., Kavanagh, R.P., Loyn, R.H., 2010. Monitoring the effectiveness of forest practices to conserve biodiversity in western [NUME_REDACTAT]: lessons for Australian forest management, report to the [NUME_REDACTAT] Fund, [NUME_REDACTAT] Authority, Tasmania, the Department of Industry and Investment, [NUME_REDACTAT] Wales and the [NUME_REDACTAT] Institute, Victoria.
Muzika, R.M., Guyette, R.P., Zielonka, T., Liebhold, A.M., 2004. The influence of O3, NO2 and SO2 on growth of Picea abies and Fagus sylvatica in the [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] 130: 65–71.
Neagu, Ș., 2009. Declinul auxologic al stejarului din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. (4): ……………………………
Nypels. 1900. Une maladie epidemique de I'aune commune (Alnus glutinosa Gaertn.). Bull, de la Soc. Belg. de Microscopie.
Oleksyn, J., Przybyl, K., 1987. Oak decline in the [NUME_REDACTAT]-Scale and hypotheses. Eur. J. For. Pathol. 17: 321-336
Oliva, J., Colinas, C., 2007. Decline of silver fir (Abies alba Mill.) stands in the [NUME_REDACTAT]: Role of management, historic dynamics and pathogens. For. Ecol. Manage 252: 84–97.
Oren, R., Werk, K.S., Buchmann, N., Zimmermann, R., 1993. Chlorophyll-nutrient relationship identify nutritionally causes decline in Picea abies stands. Can. J. For. Res. 23: 1187-1195.
Ostry, M., E., Venette, R., C., Juzwik, J., 2011. Decline as a disease category: It is helpful? Phytopathology 101: 404-409.
Oszako, T., 2000. Oak’s declines in Europe’s forests – history, causes and hypothesis: In: Oszako, T., and Delatour, C., (eds), Recent advances on oak health in Europe. [NUME_REDACTAT] Inst., Warsaw, pp 11-40.
Pittock., A., B., 2009. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], Impacts and Solutions (second edition). [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-648-2. 369 pp.
Pașcovici, V.D., 1995. Sensibilitatea arboretelor de brad (Abies alba Mill.) față de acțiunea poluanților industriali. Bucovina forestieră 2: 30-36.
Petrescu, M. și colab., 1963. Boala uscării ulmului în România. Analele ICAS București 23(2): 135-152.
Povară, I., 2006. Poluarea și protecția mediului. [NUME_REDACTAT] Haret. Facultatea de Geografie …………………………………………..
Povară, R., 2004. Climatologie generală. [NUME_REDACTAT] România de Mâine. București. ISBN 973-582-810-3, 244 pp.
Puech, L., Mehne-Jakobs, B., 1997. Histology of magnesium-deficient Norway spruce needles influenced by nitrogen source. [NUME_REDACTAT] 17, 301-310
Salguero, 2012. Forest decline in pine plantations under climatic change at [NUME_REDACTAT] Peninsula – Dendroecology and modeling. A dissertation submitted for the degree of Doctor. [NUME_REDACTAT], Córdoba.
Sangüesa-Barreda, G., Linares, J.C., [NUME_REDACTAT], J.J, 2012. Mistletoe effects on Scots pine decline following drought events: insights from within-tree spatial patterns, growth and carbohydrates. [NUME_REDACTAT] 00, 1–15
Schlag M.G., 1992. Oak decline in Europe and its causes as seen from a phytopathological point of view, Centralbl. Ges. Forstw. 111: 243–266.
Schneider, S.H., 1990. [NUME_REDACTAT]: Are we entering the greenhouse century? [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 231 p.
Sedjo, R., Sohngen, B., 1998. Impacts of [NUME_REDACTAT] on forest. REF [NUME_REDACTAT] Brief 9, second edition
Sinclair, W.A., Hudler, G.W., 1988. Tree declines: four concepts of causality. Journal of Arboriculture 14(2): 29-35.
Sonesson, K., Drobyshev, I., 2010. Recent advances on oak decline in southern Sweden. [NUME_REDACTAT] 53: 197–207
Stolnack, S.A., Bryant, M.D., Wissmar, R.C., 2005. A review of protocols for monitoring streams and juvenile fish in forested regions of the [NUME_REDACTAT]. Gen. Tech. Rep. PNW-GTR-625. Portland, OR: U.S. Department of Agriculture, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 36 p.
Strnadová, V., Černý, K., Holub, V., Gregorová, B., 2010. The effects of flooding and Phytophthora alni infection on black alder. Journal of [NUME_REDACTAT]. 56(1): 41–46.
Târziu, D-R., 2010. Schimbările climatice și calitatea vieții pe Terra. [NUME_REDACTAT]. 125(3): 18-23.
Thomas, F. M., Blank, R., Hartmann, G., 2002. Abiotic and biotic factors and their interactions as causes of oak decline in central Europe. – For. Pathol. 32: 277–307.
Vähänen T. 2003. Criteria and Indicators for [NUME_REDACTAT] Management and Trade in [NUME_REDACTAT] and Services. A Background paper for the [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Trade in Promotion of [NUME_REDACTAT] Management. GCP/INT/775/JPN.
Vansteenkiste, D., Tirry, L., Acker, J.V., Stevens, M., 2004. Predispositions and symptoms of Agrilus borer attack in declining oak trees. Ann. Sci. For. 61: 815-823.
Venn, K., 1970. Studies on a particular dieback of terminal shoots of Pinus sylvestris L. Meddelelser fra [NUME_REDACTAT] Skogsforsøksvesen 27: 507-536.
Vyhlídková, I., Palovčíková, D., Rybníček, M., Čermák, P., Jankovský, L., 2005. Some aspects of alder decline along the Lužnice River. Journal of [NUME_REDACTAT], 51(9): 381–391.
Wermelinger, B., Rigling, A., Schneider, D.M., Dobbertin, M., 2008. Assessing the role of bark- and wood-boring insects in the decline of Scots pine (Pinus sylvestris) in the [NUME_REDACTAT] valley. [NUME_REDACTAT], 33: 239–249.
MONITORIZAREA ECOSISTEMELOR FORESTIERE
Monitoring forestier
Manual pentru uzul studenților
Capitolul 1
1. Noțiuni introductive
1.1. Cadru general
Complexitatea ecosistemelor forestiere alături de mărimea ciclului de viață al speciilor edificatoare, sunt aspecte importante în stabilirea măsurilor de management al vegetației forestiere. Dacă adaugăm necesitatea aplicării unui management adaptativ, a unor procese iterative în luarea deciziilor optime privind conservarea sau gospodărirea pe termen lung a pădurilor, devine absolut necesară înființarea unor programe de monitoring forestier. Interesul crescut pentru acest tip de activitate este generat și de extinderea declinului pădurilor în Europa și America de Nord, nevoia crescândă de a măsura și inventaria suprafețele ocupate cu păduri sau de a evalua starea de sănătate a acestora.
Monitorizarea stării de sănătate a pădurilor reprezintă un aspect esențial pentru politicile și managementul resurselor de mediu. Dispariția și degradarea accelerată a pădurilor impune găsirea unor strategii pentru evaluarea resurselor și serviciilor acestora. Factori precum poluarea transfrontalieră, declinul speciilor forestiere, schimbările climatice globale pun o presiune suplimentară nevoilor economice ale populației umane asupra ecosistemelor forestiere. Frecvent soluțiile sunt simple și cu toate acestea primează de cele mai multe ori interese legate de valorificarea imediată a pădurii, eliberarea terenurilor pentru culturi agricole, extinderea zonelor urbane, realizarea de construcții hidrotehnice sau construirea de drumuri. Implicarea comunităților locale în luarea deciziilor legate de conducerea pădurilor, asigurarea transparenței în procesele decizionale și în tranzacțiile financiare, acordarea de stimulente proprietarilor de păduri pentru prezervarea acestora, instituirea de programe de monitorizare pe termen lung cu implicarea instituțiilor de învățământ, a ONG-urilor, a populației (Jørgensen și al., 2005) sunt câteva soluții disponibile.
Fără informațiile furnizate de un sistem de monitorizare nesiguranța în procesul decizional este ridicată, nefiind posibilă determinarea eficienței sau ineficienței intervențiilor efectuate în ecosistemele forestiere sau a altor tipuri de perturbări. Managementul poate fi modificat dacă prin monitoring se constată o deficiență în atingerea obiectivelor fixate. Practic monitoringul ne permite să stabilim măsuri decizionale alternative dacă obiectivele nu sunt atinse.
Monitorizarea ca activitate poate fi înțeleasă ca o acțiune de supraveghere în sensul de control și informare, cu specificarea în timpul desfășurării sau la finalul acesteia, dacă obiectivele sau standardele au fost atinse. De asemenea poate fi utilizată și în scopuri de avertizare și este un aspect cheie în procesul de evaluare. Spre exemplu în cazul sistemelor de monitorizare și avertizare rapidă a incendiilor de pădure, în monitorizarea genetică, un concept relativ nou introdus în Germania pentru avertizarea și controlul rapid al modificărilor la nivelul structurii genetice a populațiilor (Konnert și al., 2011). Evidențierea într-un stadiu inițial a eficienței sau ineficienței măsurilor adoptate este facilitată de rezultatele activității de monitoring, oferind posibilitatea găsirii unor soluții mai puțin costisitoare. Pentru procesul de evaluare activitatea de monitorizare este utilă în stabilirea tendințelor și a modificărilor necesare în managementul forestier subliniind necesitatea continuării sau stopării acesteia. Practic se compară în timpul desfășurării programului de monitorizare sau la finalul acestuia stadiul atins în opoziție cu planul strategic fixat.
Procesul globalizării a indus proliferarea programelor dedicate monitorizării factorilor de mediu, a ecosistemelor, a habitatelor și a resurselor naturale într-un ritm fără precedent. Acest fapt se datorează atât integrării țărilor, a globalizării economiilor cât și a consecințelor manifestării diferite, în acest context, a factorilor de stres biotici și abiotici care acționează asupra mediului înconjurător. Pentru a ține pasul cu aceste modificări, performanța activităților de monitorizare a fost îmbunătățită prin uniformizarea metodologiei de lucru și utilizarea unui set comun de indicatori. Datele furnizate pot fi astfel prelucrate și interpretate unitar.
În domeniu forestier, monitorizarea culturilor și a productivității arboretelor datează de aproape un secol, dar la începutul anilor 1970, ca urmare a apariției unui fenomen generalizat de declin fiziologic al arborilor pe continentul european, s-a conturat ideea de monitorizare a stării de sănătate a pădurilor (Aamlid și Clarke, 2008). În prezent există programe naționale de monitoring forestier, cu o structură și metodologie specifică fiecărei țări și programe transnaționale la nivel regional, continental sau planetar. Fiind un domeniu relativ nou, monitoringul forestier este într-un continuu proces de organizare, adaptare metodologică și extindere ca arie de aplicare.
1.2. Definirea terminologiei specifice activității de monitoring
Diferite tipuri de monitoring sunt aplicate în mod curent de fiecare dintre noi prin observarea și evaluarea sistematică a modificării unor aspecte de interes cum ar fi evoluția vremii, starea de sănătate, dezvoltarea culturilor agricole etc. În acest fel putem anticipa, dezvolta modele sau crea un cadru pentru aplicarea unor strategii eficiente de prevenire, control sau dezvoltare. Înțelesul acceptat al activității de monitoring este de evaluare, supraveghere, inventariere, urmărire.
Etimologic, cuvântul monitoring provine de la verbul din limba engleză „to monitor” care înseamnă a supraveghea, în sens de control și de informare. Verbul “to monitor” la rândul lui, provine de la latinescul monere care inseamna “a avertiza“. Deci, în sens general, activitatea de monitorizare reprezintă un sistem de supraveghere sistematică și continuă a stării mediului și a componentelor sale sub influența factorilor naturali și antropici (Botnariuc, 1987).
Legea privind [NUME_REDACTAT] (265/2006) definește monitorizarea mediului ca fiind „supravegherea, prognozarea, avertizarea și intervenția în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoașterii stării de calitate și a semnificației ecologice a acestora, a evoluției și implicațiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun”. Este un sistem integrat, un sistem complet de achiziție a datelor privind calitatea mediului, obținut pe baza unor măsurători sistematice de lungă durată, cu acoperire spațială și temporală, care pot să asigure o evaluare corectă a factorilor perturbatori (Ciolpan, 2005).
Monitoringul ecologic presupune observarea unor caracteristici biotice și abiotice ale biosferei în urma unui proces de colectare, analiză și interpretare a datelor, pentru a evidenția modificările apărute. Are la bază un protocol de lucru, care să includă analiza interconectată a factorilor de mediu (apă, aer, sol, zgomot), a unor caracteristici biologice (plante, animale și habitate), a resurselor vizuale, a impactului social sau a aspectelor legate de sănătatea populației umane (Canter, 1993). Bazate pe modele conceptuale riguroase, dezvoltate pe o perioadă lungă de timp, și având capacitatea de adaptare la cerințele impuse, programele de monitoringul ecologic furnizează informații științifice valoroase utile în explicarea unor probleme majore cum sunt cele legate de creșterea emisiilor de carbon, a schimbărilor climatice și a capacității de adaptare a speciilor de plante și animale la asemenea provocări.
Monitorizarea cracteristicilor biologice și fizice ale mediului se poate realiza la diferite nivele de organizare de la cel individual, al populațiilor, comunităților, până la nivelul biosferei. Scopul este de a observa modificările apărute odată cu trecerea timpului. Având la bază un set de indicatori, selectați ca fiind reprezentativi, și în general un protocol de lucru standardizat, monitoringul ecologic este util în evaluarea impactului pozitiv sau negativ al activității umane asupra biodiversității, în activitatea de management, evaluarea și utilizarea sustenabilă a resurselor, înțelegerea mecanismelor și proceselor specifice nivelelor ierarhice de organizare a ecosistemelor.
Monitoringul forestier reprezintă un subdomeniu al monitoringului ecologic focalizat pe ecosisteme forestiere naturale și gospodărite. În domeniul larg al științelor silvice, este o componentă centrală în activitățile de conservare, de management al ariilor protejate sau în învățarea, înțelegerea și aplicarea managementului adaptativ al pădurilor. Este definit ca o activitate de planificare, colectare standardizată și analiză continuă sau periodică a informațiilor cu privire la starea de sănătate a pădurilor, a resurselor forestiere, a factorilor de influență perturbatori sau a diversității structurale, informații utile în sistemul decizional, în stabilirea strategiilor și a acțiunilor necesare pentru un management sustenabil.
Monitoringul forestier este parte integrantă a sistemului internațional de monitoring integrat, constituit în 1972 (ca urmare a Conferinței de la Stockholm) și organizat pe cinci mari domenii: climă, poluare transfrontalieră, monitorizarea resurselor naturale terestre, monitorizarea resurselor naturale oceanice și poluarea mediului (Povară, 2006).
Definirea unor termeni și noțiuni frecvent utilizate activitatea de monitoring:
Evaluare – o verificare efectuată după o perioadă de timp pentru a vedea dacă s-au produs modificări pozitive sau negative, care pot fi atribuite programului de monitoring. Are rol în stoparea unor activități sau adăugarea altora, luând în considere inclusiv factori externi care pot interfera cu atingerea obiectivelor fixate. Este complementară activității de monitoring unde rezultatele sunt direct și strict determinate de aplicarea măsurilor cuprinse în program.
Supraveghere – o analiză care arată starea aspectului investigat la un anumit moment, spre deosebire de monitoring care evidențiază schimbările aspectului investigat față de un moment ales.
Perturbare – orice modificare de la nivelul normal al unui factor de mediu biotic sau abiotic. Sunt considerate perturbări ale ecosistemelor forestiere incendiile, doborâturile de vânt sau zăpadă, modificările induse de schimbările climatice, gradațiile de insecte, intervențiile antropice etc.
Impact – reflectă diferența constatată ca urmare a aplicării unui program de monitoring. Arată dacă strategia folosită a fost eficientă.
Inventar forestier național – un program amplu de inventariere statistică a resurselor forestiere ale unei țări, desfășurat periodic. Scopul este de a furniza informații cu privire la starea și dinamica pădurilor, utile în elaborarea planurilor strategice și de management.
Management adaptativ – o abordare dinamică a gestionării pădurilor, în care efectele intervențiilor silviculturale și deciziile sunt continuu monitorizate și utilizate împreună cu rezultatele cercetărilor științifice, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor fixate (Helms, 1998).
Clasificarea tipurilor de monitoring
Utilizarea activității de monitoring în domenii variate ale vieții sociale, culturale și științifice a condus la o diversificare fără precedent a programelor de monitoring, a aspectelor investigate și a designului metodologic utilizat. Ca urmare, această heterogenitate necesită, pentru a fi lipsită de subiectivitate, o clasificare diferențiată a tipurilor de monitoring în funcție de:
domeniile de monitoring (tabelul 1);
aria geografică pentru care este elaborat programul de monitoring (tabelul 2);
în funcție de nivelul ierarhic țintă de organizare al biosferei;
complexitatea protocolului de lucru;
metodele de observare și indicatorii utilizați (fizico-chimici, biologici, analiză satelitară);
medii de viață (apă, aer, sol), precum și poluarea acestora;
durata desfășurării programului și periodicitatea de prelevare a datelor;
obiectivele fixate;
scopurile socio-culturale (mediului economic, știință, sănătate publică etc.).
Pentru exemplificare sunt prezentate în tabelele de mai jos câteva din clasificările adoptate de diverși autori, exemplele fiind restrânse la aspecte legate de studiul biosferei.
Pentru monitorizarea aspectelor de natură biotică, geofizică cât și monitorizarea factorilor și condițiilor de mediu, o clasificare judicioasă este cea centrată pe factori și condiții în cazul monitoringului mediului și pe ecosisteme în cazul monitoringul ecologic. Programele de monitoring stabilesc frecvent interconexiuni între aceste tipuri de monitorizare, un exemplu fiind cele de biomonitorizare. În acest caz sunt folosite organisme cu valoare indicatoare pentru a evidenția schimbarea calității mediului.
Tabelul 1. Clasificări ale tipurilor de monitoring pe domenii de monitorizare, existente în literatură
Continuare tabel 1
Continuare tabel 1
Frecventele suprapuneri de clasificare a tipurilor de monitoring sunt evidente între domeniile de monitorizare, în ultimă instanță deosebirile devin evidente la nivelul programelor de monitoring. Cadrul general al programelor este stabilit conform scopurilor și obiectivelor, succesul fiind asigurat de eficiența planificării, alegerii indicatorilor și a strategiilor de colectare și prelucrare a datelor. Pentru a putea construi un cadru teoretic lipsit de ambiguitate se poate recurge la o clasificare a tipurilor de monitoring în funcție de aria geografică (tabel 2), tipurile de ecosisteme (tabel 3) sau de factorii biotici sau abiotici din cadrul fiecărui ecosistem (tabel 4) investigați. Îngustarea ariei de adresare a monitoringului, folosind aceste criterii ajută la realizarea unor clasificări abordabile sub aspect practic. Astfel se disting:
Tabelul 2. Clasificări ale tipurilor de monitoring în funcție de aria geografică monitorizată
Tabelul 3. Clasificarea tipurilor de monitoring în funcție de ecosistemele monitorizate
Tabelul 4. Clasificarea tipurilor de monitoring în funcție de de factorii biotici sau abiotici din cadrul fiecărui ecosistem investigat
Scopurile și obiectivele unui program de monitoring forestier
Influența masivă a speciei umane de-a lungul timpului asupra pădurilor a condus la necesitatea stabilirii unor criterii pentru asigurarea unei gospodăriri durabile a acestora. De respectarea lor depinde șansa la viață a generațiilor noastre următoare privită din punct de vedere antropocentric și șansa la viață a celorlalte organisme cu care coexistăm, dacă folosim în abordare datele științifice acumulate sau puțină generozitate. Este cât se poate de evident că aplicarea unui management forestier axat doar pe exploatarea și valorificarea lemnului sau a altor produse nelemnoase este iresponsabil. Pe de altă parte, ca să poți aplica principii eficiente de management, trebuie mai întâi să cunoști ceea ce gospodărești. Aici intervine necesitatea aplicării unor programe de monitoring forestier, care nu trebuie să fie restrânse doar la evaluarea stării de sănătate. Alte exemple de aspecte care trebuie analizate în sectorul forestier sunt:
Monitorizarea eficienței operațiunilor silviculturale
Monitorizarea resurselor pădurii pentru producția de lemn
Monitorizarea biomasei pentru producere de energie
Monitorizarea stocării carbonului
Monitorizarea bazinelor hidrografice torențiale
Monitorizarea resurselor hidrologice
Monitorizarea pădurilor pentru biodiversitate
Monitoringul zonelor protejate
Monitoringul florei (plante vasculare, non-vasculare, asociații vegetale etc.)
Monitoringul faunei (mamifere, păsări, amfibieni, insecte, pești etc.)
Monitorizarea habitatelor
Monitorizarea secetei
Monitorizarea impactului social și economic asupra pădurilor
Monitorizarea efectelor induse de poluare atmosferei, apelor sau solurilor
Monitorizarea tipurilor de acoperire și de folosință a terenurilor
Monitorizarea aplicării pesticidelor
Drept urmare, scopurile programelor de monitoring forestier constau în furnizarea de informații bazate pe cercetări riguroase, supravegherea stării curente a ecosistemelor, identificarea surselor și a factorilor de stress, creșterea eficienței, performanței, posibilitatea de a anticipa schimbările și cerințele viitoare de management. Beneficiarii acestor informații sunt administratorii pădurilor de stat sau private, companiile și firmele interesate, organizațiile neguvernamentale, administrațiile parcurilor și rezervațiilor naturale, publicul larg. Într-un management forestier responsabil, activitățile de monitoring sunt parte integrantă a acestuia.
Pentru atingerea scopurilor, obiectivele generale care trebuie stabilite sunt:
formularea unui set de întrebări la care trebuie să răspundă programul
stabilirea unei metodologii de lucru unitare și aplicabile pe termen lung în ce privește realizarea eșantionajului și a procesului de colectare–analiză a datelor.
alegerea unui set de indicatori, care sunt evaluatori simpli și eficienți pentru studiul sistemelor ecologice complexe
asigurarea acoperirii statistice și a reprezentativității datelor culese
utilizarea aparaturii și tehnicilor moderne care să asigure precizia măsurătorilor
instruirea corespunzătoare a personalului de teren prin activități de training și consultarea literaturii de specialitate
activitatea de monitoring să fie fundamentată prin reglementări, convenții, acte normative și legi, astfel încât să fie asigurată continuitatea supravegherii pe termen lung.
Fiecărui program de monitoring îi corespund obiective specifice în funcție de particularitățile investigate. Spre exemplu:
evidențierea sau găsirea indicatorilor care reflectă starea mediului precum și modificările din ecosisteme legate de poluare.
analiza căilor și proceselor de transformare și includere în ciclurile ecosistemelor a poluanților
măsurarea creșterii și productivității arboretelor în contextul aplicării unei game diferite de intervenții silviculturale, aspecte corelate cu caracteristicile staționale. Date utile în construirea și calibrarea unor modele matematice.
studiul efectelor diferitelor operațiuni silviculturale asupra creșterii, stării de sănătate și a ratei de supraviețuire în arborete cu compoziții diferite.
evaluarea stării de sănătate a unor populații de animale
determinarea nivelelor critice a poluanților atmosferici în păduri pentru diferite scenarii climatice
găsirea și testarea indicatorilor care pot fi utilizați pentru evaluarea modificării biodiversității în ecosisteme forestiere etc.
Structura unui program de monitoring forestier
Rezultatele activității de monitoring forestier permit crearea unor tendințe de evoluție pe termen lung a ecosistemelor forestiere, precum și stabilirea factorilor care produc modificări ale funcțiilor pădurii. Prin analiza, evaluarea și supravegherea componentelor de mediu forestier sunt elaborate programe unitare (la scară continentală) și speciale (la nivel național) a căror principal scop este monitorizarea stării de sănătate a pădurilor.
Atunci când încercăm să estimăm starea de sănătate a pădurilor trebuie să avem fixate foarte precis obiectivele programului de monitorizare și evaluare, definirea conceptului de sănătate a pădurilor (ce anume dorim să monitorizăm: sănătatea ecosistemelor forestiere, sănătatea unei păduri, sănătatea arborilor pădurii?), care va fi ținta programului de monitorizare. Alegerea unei strategii și tactici potrivite necesită predefinirea scării spațiale de observație (monitoring la nivel internațional, la nivel regional, la nivelul peisajului sau a suprafeței de probă), gradul de detaliere al observațiilor, stabilirea unei metode, a perioadei de desfășurare, a indicatorilor și indicilor ce urmează a fi folosiți. Aceste alegeri depind de scopul programului inițiat și în mare măsură de considerente practice și economice.
Monitoringul forestier se bazează realizarea unor programe în care sunt specificate criteriile operaționale (o trăsătură caracteristică, un set de condiții sau un proces bazat pe practici forestiere durabile care pot fi determinate), setul de indicatori (Fig. 1) (un parametru cantitativ sau calitativ care poate fi determinat în raport cu un criteriu), metodele de investigare și analiză a informațiilor, rezultatele fiind ulterior integrate în procesul de management. Corectitudinea selectării criteriilor și a indicatorilor dictează eficiența programului de monitorizare.
Un prim pas în stabilirea cadrului pentru o silvicultură durabilă, a fost făcut prin dezvoltarea și implementarea internațională a unui set de criterii și indicatori, la Geneva în 1994. Aici s-au întâlnit 12 țări, care totalizează 90% din totalul pădurilor boreale și temperate ale celor 2 emisfere, în așa numitul Proces Montréal. Criteriile stabilite sunt:
conservarea diversității biologice (9 indicatori)
menținerea capacității productive a ecosistemelor forestiere (5 indicatori)
menținerea sănătății și vitalității ecosistemelor forestiere (3 indicatori)
conservarea resurselor din sol și apă (8 indicatori)
meținerea contribuției pădurilor la circuitul global al carbonului (3 indicatori)
menținerea și îmbunătățirea multiplelor beneficii socio-economice pe termen lung, pentru a satisface necesitățile societății (19 criterii)
cadrul legal, instituțional și economic pentru conservarea și managementul durabil al pădurilor (20 indicatori)
Evaluarea indicatorilor se face diferențiat conform particularităților fiecărui program de monitorizare, dată de resursele financiare disponibile, personalul de teren, logistica aferentă, întrebările cheie la care trebuie să răspundă activitatea de monitoring, precum și nivelul de organizare ierarhică la care se fac observațiile: la nivelul peisajului, comunității sau nivel ecosistemic, la nivelul populației și cel genetic. La realizarea unui program eficient de monitoring trebuie analizate, argumentate și dezvoltate aspectele cheie prezentate mai jos. Trebuie avut în vedere ca proiectul rezultat să fie convingător, corect redactat și realizabil din punct de vedere practic.
Fig. 1 Clasificarea subdomeniilor de monitorizare și a indicatorilor utilizați în activitatea de monitoring ecologic a ecosistemelor forestiere
Este recunoscută necesitatea unor programe de monitoring pe termen lung, dar pe de altă parte multe dintre programele existente sunt contestate datorită inconsistenței sau a structurii neclare. Se face astfel resimțită nevoia unui cadru conceptual care să clarifice relațiile dintre elementele componente. În acest sens Vos și al., 2000 propun o succesiune cronologică a etapelor ce trebuie incluse în designul unui program de monitoring, redată în schema de mai jos:
Fig. 2 Reprezentare schematică a cadrului utilizat în designul și evaluarea programelor de monitoring (după Vos și al., 2000)
Pentru o organizare eficientă și pentru a obține rezultate valide, este obligatorie includerea și analiza detaliată a următoarelor componente: obiectivele programului de monitoring, obiecte și variabile, strategia utilizată în realizarea eșantionajului, colectarea datelor, manipularea datelor, păstrarea datelor, organizarea programului (Maher și Norris, 1990; Vos și al., 2000).
Structura unui proiect de monitoring nu este standard, diferențele fiind impuse de organismele care finanțează proiectul și de abilitatea aplicantului sau în redactarea acestuia. În ansamblu, un program de monitoring respectă modelul proiectelor de cercetare, și sunt necesare a fi atinse următoarele aspecte:
Titlul proiectului: trebuie să fie concis și clar; trebuie să răspundă la întrebările ce, unde, cum și când? Impactul titlului este puternic, ca atare trebuie acordată maximă atenție la formularea lui; trebuie evitate formulările foarte generale urmărind să existe o concordanță între titlul proiectului, scopul, obiectivele și metodologia de lucru; exemplu: “Monitorizarea atacurilor produse de Lymantria monacha, folosind tehnologia GIS în [NUME_REDACTAT] Retezat, pentru perioada 2002-2010”.
Instituția, organizația sau agenția la care este afiliat aplicantul proiectului
Introducere: consultarea lucrărilor recente ce tratează direct sau indirect problema în cauză. O descriere detaliată a noțiunilor, termenilor, abrevierilor și a conceptelor utilizate. Referiri la abordări similare sau accentuarea lipsei acestora, scoțând în evidentă necesitatea aprobării programului.
Punerea problemei și justificări: este o parte importantă a proiectului care trebuie enunțată într-o frază, cel mult un paragraf. Conține o explicare clară și concisă a problemei care urmează a fi rezolvată în urma programului. Ce anume vizează programul și de ce este important?
Scopul și obiectivele: scopul se referă la stabilirea țintei, a țelului ce urmează a fi atins prin aplicarea programului, la modul general. Subliniază o direcție de parcurs și eventual modificările rezultate. Obiectivele stabilesc metodele prin care se vor realiza aceste modificări, pentru atingerea țintei, având un caracter mult mai specific. Se recomandă evitarea enunțării unui număr mare de scopuri și obiective. Acestea nu trebuie să fie vagi, nici prea ambigue și să fie evitate suprapunerile de sens. Obiectivele trebuie să fie cuantificabile, asociate în general indicatorilor utilizați și realiste (ex.: cuantificarea impactului poluării atmosferice asupra ecosistemelor forestiere, găsirea și testarea unor indicatori ușor de evaluat, testarea unor metode noi pentru îmbunătățirea activității de monitoring forestier etc.).
Ipoteze de studiu: sunt prezentate domeniile de aplicabilitate ale programului
Metode de cercetare: elaborarea metodologiei de lucru conform căreia se vor alege suprafețele de studiu, tipul de observații, experimentele și metodele de prelucrare a rezultatelor. În acest context se pregătește logistica de cercetare și se efectuează un studiu preliminar. Acesta este necesar pentru a clarifica numărul suprafețelor de probă necesare, mărimea probelor, tipul de design experimental sau observațional și frecvența observațiilor. Trebuie să fie asigurată posibilitatea repetării evaluărilor în viitor, dat fiind caracterul în general de lungă durată al activităților de monitorizare. În acest sens se prezintă o strategie pe diferite nivele: social, administrativ și politic. Un aspect important care trebuie detaliat în cadrul acestui capitol este cel referitor la alegerea criteriilor și a indicatorilor care vor constitui o linie directoare a programului de monitoring. Poate fi menținut setul de criterii și indicatori stabiliți la Geneva în 1994, sau procesul de selecție al acestora va fi adaptat tipului și structurii programului, scării la care se realizează sau aspectelor care se vor studia. Utilizarea lor ajută la identificarea tendințelor în sectorul forestier, a efectelor practicilor de management asupra pădurilor, facilitează luarea deciziilor în procesul de gospodărire. Conform definițiilor date de Vähänen în 2003, criteriile definesc un interval al variabilelor forestiere luate în considerare precum și elementele esențiale sau principiile managementului forestier față de care poate fi stabilită sau definită durabilitatea pădurii. Fieacare criteriu este în relație cu un element cheie al durabilității și poate fi descris prin unul sau mai mulți indicatori. Indicatorii măsoară atribute specifice cantitative sau calitative (reflectând valorile pădurii așa cum sunt văzute de diferite grupuri de interes) care permit monitorizarea tendințelor de stabilitate a managementului forestier în timp. Standardizarea datelor și a formularelor de teren este de asemenea un aspect important atunci când este necesară compararea cu studii similare. Metode de prelevare și măsurare trebuie bine alese, pentru a oferi nivelul de precizie necesar, acesta fiind corelat cu aspectul investigat, cu eficiența din punct de vedere a costurilor și importanța lui în interpretarea finală a rezultatelor. Sunt prezentate metodele utilizate în colectarea și manipularea datelor, balanța costuri/beneficii fiind construită pe baza unei analize statistice. În unele cazuri este necesară realizarea de observații suplimentare cum sunt aspectele particulare, aceste specificări fiind utile în interpretările ulterioare. Nu trebuie neglijate aspectele legate de logistică, personal, instituții care vor fi implicate în realizarea programului, aspecte care vor fi prezentate respectând o succesiune logică de desfășurare pe etape a proiectului. Sunt specificate responsabilitățile părților implicate, modalitățile de realizare a comunicării și integrare a lor în cadrul proiectului. Se prezintă detaliat metodologia ce va fi utilizată în prelucrarea rezultatelor (statistică, modelare, simulare, softuri informatice) și pentru stocarea datelor sau includerea lor în baze de date. Există o tendință generală de creștere a complexității aparaturii și a metodelor de lucru utilizate pentru prelevarea datelor din teren. Cu toate acestea este recomandabil, în special pentru programele de monitoring de lungă durată sau care necesită multe suprafețe de studiu, să ia în considerare necesitatea asigurării continuității și a comparabilității datelor atât între suprafețe cât și în timp. Activitatea de monitoring nu necesită obligatoriu utilizarea unei tehnologii foarte complexe. Există și metode simple, care permit obținerea unor informații corecte, pe perioade lungi de timp și sunt ușor de aplicat la o scară geografică mare.
Rezultate și discuții: rezultantele scontate, anticipate ale proiectului (baze de date, hărți, modele, materiale informative, etc.). Propuneri concrete de rezolvare a problemei în cauză bazate pe rezultatele programului. Se specifică cine sunt beneficiarii, la ce sunt utile analizele propuse și care este impactul serviciilor generate de proiect. Este discutată astfel relevanța, eficiența, impactul și sustenabilitatea proiectului. Sunt precizate eventualele constrângerile externe ale proiectului, acestea putând fi de natura limitărilor în timp sau costuri, metodologice, tehnice, accesibilitatea locațiilor de studiu.
Validarea rezultatelor sunt stabilite mecanisme de verificare a calității și corectitudinii datelor, recomandabil pentru fiecare etapă a programului. Acestea permit fixarea unor standarde pentru asigurarea transparenței, credibilității, corectitudinii științifice, performanței și utilității programului de monitoring propus.
Diseminarea rezultatelor: este capitolul prin care se asigură vizibilitatea proiectului, transferul informației spre grupurile țintă. Acestea sunt categoriile de beneficiari direct sau indirect afectate de proiect (guvern, organizații neguvernamentale, administratorii de păduri, comunitățile locale, instituții de învățământ, centre de cercetare etc.). Sunt de asemenea stabilite tehnicile prin care vor fi promovate și implementate rezultatele proiectului (conferințe, workshopuri, cursuri, acțiuni în mass-media, efectuarea unor activități de training, crearea de materiale informative, construirea unui websit al proiectului etc.).
Desfășurarea în timp a programului
Bugetul programului: Costuri estimate pe activități propuse
Echipa proiectului și partenerii
[NUME_REDACTAT] 2
2. Factori perturbatori majori în ecosistemele forestiere
Toate pădurile sunt expuse la perturbări, atât naturale cât și antropice. Intensitatea, durata și frecvența cu care se manifestă acestea pot duce la schimbarea completă a unui ecosistem (perturbările catastrofale) sau pot avea un rol important în modelarea structurii ecosistemelor prin acțiune individială sau cumulată. Modificările induse pot și clasificate în modificări ale compoziției în specii, de structură a ecosistemelor și modificări ale proprietăților și funcționării ecosistemelor (biomasă, productivitate, reciclarea nutrienților etc.).
Sousa în 1984 definește perturbările ca surse majore temporale și spațiale de heterogenitate în structura și dinamica comunităților și ca agent în selecția naturală. Acestea pot avea la origine factori declanșatori abiotici, biotici și antropici. Dintre cei abiotici cei mai importanți sunt incendiile, manifestările extreme ale vremii (prin furtuni, secetă, inundații), avalanșele, erupțiile vulcanice, valurile seismice în zonele de coastă sau mai recent modificările induse de schimbările climatice globale. Agenții biotici includ insectele fitofage, patogenii, paraziții, populaționale de ierbivore în situația în care aceastea depășesc nivelul de echilibru etc. Factorul antropic are un impact semnificativ asupra distribuției, compoziției și abundenței speciilor sau a proceselor de nivel ecosistemic cum sunt productivitatea arboretelor, acumularea de biomasă, reciclarea nutrienților, etc.
Prin faptul că măsurile de gospodărire modifică dinamica și unele elemente de structură ale ecosistemelor forestiere, în scopul atingerii unor ținte economice sau sociale, ele ajung să acționeze ca factori perturbatori semnificativi. Pe de altă parte trăim într-o lume care are cu 40% mai puține păduri, dispărute doar în ultimele trei secole (Shvidenko și al., 2005), iar mare parte din cele rămase au fost și sunt integrate într-un sistem activ de management. În contextul modificărilor și perturbărilor induse de gospodărirea pădurilor singurele alternative viabile pentru viitor sunt reprezentate de noi tactici de management durabil care să includă monitoringul forestier, realizarea prognozelor, planificarea, modelarea și elaborarea de strategii pentru atenuarea efectelor negative asupra pădurilor (Sturrock și al., 2011).
Speciile de plante și animale au și ele propriile mecanisme de răspuns la schimbarea mediului de viață, prin adaptare fizică sau comportamentală. Spre exemplu arborii ca elemente edificatoare ale ecosistemelor forestiere prezintă o variabilitate fenotipică ridicată, ca urmare a condițiilor heterogene în care trăiesc, condiții care la rândul lor se modifică în cursul dezvoltării ontogenetice datorită ciclului de viață multianual. Fiind lipsiți de mobilitate ei și-au dezvoltat mecanisme precise de modificare a expresiei genetice la nivel individual, al populațiilor și al speciilor. Problema care se ridică, este dată de ritmul acestei rate de evoluție comparativ cu rata schimbărilor mediului de viață. Vor putea speciile de plante și animale să-și genereze o plasticitate fenotipică suficient de mare pentru a supraviețui?
Este necesară și o schimbare a modului de percepție și înțelegere al pădurii, prin încurajarea unei gândiri proactive, prin conducerea pădurilor astfel încât să se evite vulnerabilizarea acestora și luarea în considerare a influențelor generate de un climat aflat în plină transformare. Dacă până acum deciziile de conducere a pădurilor erau luate plecând de la premiza unui climat stabil pe durata întregului ciclu de viață al pădurii, provocarea viitorului va fi de a găsii soluții rapide și eficiente care să poată anticipa efectele factorilor perturbatori majori. Nu există măsuri universale valabile pentru acest tip de provocări.
2.1. Schimbările climatice globale
2.1.1. Definirea și caracteristicile schimbărilor climatice
Climatul reprezintă modelul mediu al vremii (integrând aici temperaturile, umiditatea, precipitațiile, încărcarea în particule a atmosferei și numeroși alți factori meteorologici), pentru o anumită regiune și într-o perioadă lungă de timp. Spre deosebire de climat, vremea se referă la manifestarea curentă a acestor factori. Principalii factori care dictează distribuția zonelor de climă ale Pământului sunt: forma sferică a planetei, radiația solară, latitudinea geografică, altitudinea, existența curenților de aer, suprafața mărilor și a oceanelor etc.
Climatul este dinamic (Fig. 2), acționând ca un sistem global, sub influența permanentă a numeroși factori naturali și antropici. Sistemul climatic are cinci componente principale: atmosfera, hidrosfera, criosfera, litosfera și biosfera. Este afectat de fluxurile de energie interne (provin din descompunerea izotopilor radioactivi și din căldura acumulată în momentul formării planetei) și externe planetei (provin de la Soare). Atunci când modificările climei depășesc valorile normale înregistrate pentru o perioadă lungă de timp se discută despre schimbări climatice.
Cauze externe Sistemul climatic Variații climatice
(Interacțiuni interne) (Răspunsuri interne)
Fig. 2 Interacțiunea componentelor sistemul climatic al Pământului (după Casper, 2009)
Schimbările climatice sunt una din cele mai importante provocări ale momentului pentru umanitate și cer găsirea unor soluții imediate și eficiente. Sunt definite ca schimbările de climă ce pot fi atribuite direct sau indirect activității umane și care alterează compoziția atmosferei la nivel global prin adăugarea lor la variabilitatea naturală a climatului (Gillespie, 2006).
Procesul de schimbare climatică include evenimentele anormale climatic indiferent de cauze (naturale sau antropice) sau pe scurt se definește ca fiind schimbarea semnificativă a valorii medii a unui parametru meteorologic pentru intervale lungi de timp de peste o decadă. Cel mai bine poate fi înțeleasă ca media schimbărilor de temperatură anuale, combinată cu media precipitațiilor dintr-o anumită zonă geografică (Ardelean și Colda, 2008).
Schimbările climatice sunt determinate de factorii naturali:
Forma orbitei Pământului, de la circulară până la eliptică (Fig. 3);
Înclinarea axei de rotație, variază între 22.1o și 24.5o (în prezent se află la 23.5o) cu o periodicitate de aprox. 40.000 de ani și are efectul cel mai pronunțat în distribuția energiei la latitudini mari. O înclinare mai accentuată a orbitei va produce contraste sezoniere mai pronunțate (veri mai calde și ierni mai reci) în timp ce un unghi mic al orbitei va determina veri mai răcoroase și ierni mai blânde (Fig. 4);
Periodicității evoluției ciclurilor solare (Fig. 5);
Deriva continentelor,
Erupțiile vulcanice
Compoziția atmosferei.
Schimbările climatice sunt determinate de factorii antropici:
Eliberarea în atmosferă a gazelor cu effect de seră: dioxid de carbon, metan, oxizi de azot, compuși halogenați, aerosoli
Distrugerea pădurilor
Perturbarea ciclurilor biogeochimice
Fig. 3 Variația formei orbitei Pământului în jurul Soarelui datorită atracției gravitaționale excercitată asupra Pămantului de către celelalte planete din sistemul solar (imagini [NUME_REDACTAT], NASA GSFC)
Fig. 4 Oblicitatea, sau înclinația planului axial (stânga) și mișcarea de precesie terestră (imagini [NUME_REDACTAT], NASA GSFC)
Fig. 5 Corelația dintre radiație, numărul petelor solare, erupțiile solare și radiația din banda de 10,7 cm în intervalul de timp 1975-2005
Ponderea diverselor cauze în producerea fenomenului de încălzire globală este în studiu, dar oamenii de știință au ajuns la un consens în privința principalei cauze, aceasta fiind creșterea concentrației gazelor cu efect de seră datorită activităților umane din epoca industrializării. [NUME_REDACTAT] este reglată prin intermediul unui fenomen natural de efect de seră. Energia solară ajunge pe Pământ sub forma radiațiilor cu lungime de undă scurtă, o parte sunt reflectate fie de atmosferă fie de suprafața terestră. Cea mai mare parte trece prin atmosferă și încălzește suprafața pământului care emite apoi radiații cu lungime de undă mare (radiație infraroșie=căldură). Dezechilibrele induse în acest bilanț radiativ determină fie o creștere a temperaturii globale, fie o scădere a acesteia.
Gazele de seră există în mod natural în compoziția atmosferei terestre și au un rol esențial în crearea unui regim termic care să permită existența vieții. Principalele gaze de seră sunt vaporii de apă, dioxidul de carbon CO2, metanul CH4, protoxidul de azot N2O, compușii halogenați (hidrofluorcarburile – freonii HFC, HFC, HCFC; perfluorocarburile – PFC și hexafluorura de sulf – SF6. De subliniat că aceste substanțe, în afară de efectul de seră, pot contribui la distrugerea stratului de ozon. Ponderea acestor gaze în atmosferă dictează intensitatea de manifestare a efectului de seră. Activitățile umane ca procesele industriale, arderea combustibililor fosili, defrișarea pădurilor, distrugerea fitoplanctonului și a recifelor de corali contribuie semnificativ la creșterea concentrațiilor acestor gaze. Țările cele mai dezvoltate economic și cu populațiile cele mai mari, sunt și cei mai mari poluatori (Fig. 6). Estimările arată că o dublare a dioxidului de carbon din atmosferă în următorii 50-70 de ani ar duce la o creștere a temperaturilor medii cu până la 3-5ºC, fapt ce ar conduce la topirea completă a ghețurilor polare, la inundarea zonelor de coastă, la multiplicarea incendiilor și a efectelor secetei în multe zone ale planetei (Schneider, 1990).
Fig. 6 Emisii ale gazelor cu efect de seră, pe țări în anul 2000 (din Burgoo, 2007)
Concentrația dioxidului de carbon și a metanului a crescut cu 36% și respectiv 148% începând cu Revoluția industrială. Aceste nivele sunt semnificativ mai mari față de datele obținute pentru ultimii 650000 de ani. Arderea combustibililor fosili a produs aproximativ 3/4 din creșterea concentrației CO2 numai în ultimii 20 de ani, restul fiind datorat schimbării folosinței terenurilor, în mod particular despăduririlor (Lerner și Lerner, 2008).
Efectele sunt vizibile, mai ales prin creșterea continuă a temperaturii medii globale în imediata apropiere a solului și a apei oceanelor (fenomen numit încălzire globală). Temperatura medie a aerului a crescut cu 0,74±0,18 ºC din anul 1860 când a început să fie monitorizată (Pittock, 2009). Alți indicatori care evidențiază schimbările climatice sunt topirea accelerată a ghețarilor, o creștere cu 10-20 cm a nivelului mării în secolul al XX-lea, suprafețele ocupate de acumulari naturale de apă și compoziția chimică a acestora, datele dendrocronologice, coralii, sedimentele oceanice, dunele de nisip sau modificarea habitatelor a numeroase specii de plante și animale. Efectul cel mai puternic al schimbărilor climatice este resimțit în momentul de față de către țările în curs de dezvoltare, care nu au resursele necesare pentru a contracara acest fenomen.
Lupta împotriva schimbărilor climatice s-a concretizat prin măsuri legislative internaționale ratificate de țările participante la discuții, inclusiv de România. Așa sunt [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] elaborată de ONU ([NUME_REDACTAT] Unite) la Rio de Janeiro în 1992 și ca o completare detaliată Protocolul de la Kyoto semnat în 1997. Realizarea cea mai importantă a acestui protocol este definirea unor constrângeri legale și cuantificarea precisă a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru fiecare țară industrializată. România a fost unul dintre primele state care a ratificat Protocolul de la Kyoto asumându-și astfel următoarele angajamente:
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% față de nivelul de emisii înregistrat în 1989 (an de referință)
realizarea până în anul 2008 a unui [NUME_REDACTAT] de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră
elaborarea și implementarea politicilor în vederea promovării dezvoltării durabile
realizarea până în anul 2008 a [NUME_REDACTAT] de Emisii de Gaze cu efect de seră (http://www.anpm.ro/).
Un sistem de monitoring al schimbărilor climatice integrează: observații satelitare, date culese la sol și modele de prognozare a schimbărilor vremii și climei (Clements și al., 2011). Efectuarea măsurătorilor și a observațiilor trebuie să respecte condițiile generale ale activității de monitoring și anume: datele să fie standardizate sub aspectul metodologiei de prelevare, a locațiilor și a momentului efectuării lor, să se asigure un caracter sistematic al eșantionajului, personalul să aibă pregătirea necesară colectării și prelucrării ulterioare a datelor și să comunice onest datele forurilor superioare. În baza rezultatelor obținute se pot adopta și implementa stategii pe termen lung, pot fi prognozate impacturile sau pune la punct sisteme de evaluare rapidă. Monitoringul schimbărilor climatice include și programe pentru evaluarea folosinței terenurilor, gradului de degradare al pădurilor, sechestrarea carbonului etc.
În 1992 a fost înființat rețeaua internațională Sistem de [NUME_REDACTAT] a Climatului (GCOS) pentru a asigura standardizarea datelor, modelarea, înțelegearea și predicția sistemului climatic. Asigură, prin parteneriat cu [NUME_REDACTAT] de Observare a Oceanelor (GOOS) și [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (GTOS) o structură complexă, capabilă să determine schimbările de climă, să evalueze impactul și variabilitatea acestor schimbări și să furnizeze informații forurilor decizionale.
2.1.2. Impactul asupra ecosistemelor forestiere
Pădurile exercită un rol important în reglarea climei, fiind unul din cele mai semnificative depozite terestre de carbon, 77% din carbonul stocat în vegetație și 39% din carbonul stocat în soluri (Johan, 2008). Sechestrarea carbonului sau procesul de absorbție a acestuia din atmosferă și depozitarea ulterioară în țesuturile plantelor este evaluată prin intermediul producției primare nete a pădurii. Eficiența arborilor în depozitarea carbonului este dată de mărimea ciclului de viață și de prezența tesuturilor lignificate care care se descompun lent, eliberarea carbonului făcându-se treptat. Pe de altă parte, pădurile pot contribui la creșterea concentrației de dioxid de carbon în atmosferă prin procesul de respirație și în mod semnificativ prin degradarea și despădurirea practicată extensiv în ultimele secole. Lemnul conține un echivalent de 0,9 t de CO2/m3 (***, 2010). Având capacitatea de a stoca pe o perioadă lungă de timp cantități mari de CO2, arborii au un rol important în circuitele biochimice globale.
Impactul poluării aerului și a schimbărilor climatice asupra pădurilor a fost un subiect predilect de analiză în studiile și dezbaterile din ultimele decenii. Există numeroase opinii și teorii legate de efectul posibil al schimbărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere. Unii autori consideră că influența va fi nesemnificativă și contracarată în mare parte de capacitatea de adaptare sau adecvare a arborilor, iar efectul asupra industriei lemnului va fi unul probabil pozitiv (Sedjo și Sohngen, 1998). Această ultimă aserțiune se bazează pe ideea conform căreia o creștere a cantității de CO2, va genera un efect „fertilizator” prin creșterea ratei de producere a fotosintezei.
În prezent, opinia majorității oamenilor de știință este că schimbările climatice vor afecta stabilitatea ecologică a pădurilor în mod neuniform pe gradiente latitudinale și altitudinale, pe zone bioclimatice și pe tipuri de ecosisteme forestiere (Hlásny și al., 2011). Concentrații mai mari de CO2 în atmosferă, pot stimula o creșterea arborilor, dar acest aspect trebuie analizat și în contextul gradului de accesibilitate al nutrienților, al regimului local al precipitațiilor și temperaturilor sau al factorilor limitativi. Gradul de continentalitate al locației, poziționarea latitudinală sau pe altitudine, sunt caracteristici care modifică semnificativ climatul și în consecință reacția de răspuns a componentelor ecosistemice. Speciile de arbori dispun de mecanisme naturale de răspuns la variația condițiilor în care vegetează prin adaptare, aclimatizare sau migrare. Conform cercetărilor palinologice și ecologice, rata de evoluție a speciilor de arbori este mai lentă decât rata de manifestare actuală a schimbărilor climatice, fapt de poate conduce la o depășire a toleranței fiziologice a acestora. Consecințele vor consta într-o remodelare a ecosistemelor forestiere prin modificarea compoziției, structurii și a proceselor de natură funcțională. Fenomenul de mortalitate al arborilor se va manifesta la scară mare fiind un rezultat direct al perturbărilor climatice sau indirect ca urmare a scăderii capacității barierelor fiziologice de apărare și al acțiunii unor factori perturbatori ca patogenii și dăunătorii.
Impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere (Fig. 7) este multidimensional și implică interacțiunea dintre sistemul climatic, ecologic și cel socio-economic (Ding, 2011). Perturbările se manifestă la toate nivelele de organizare a ecosistemelor forestiere, începând de la nivel individual până la nivelul regional al biomurilor.
Fig. 7 Influențe directe sau indirecte ale schimbărilor climatice asupra ecosistemelor forestier (realizată cu programul Pajek)
Creșterile de temperatură prognozate sunt mult mai mari decât cel din perioada interglaciară a Cuaternarului (Kremer, 2007). Este firesc ca acest lucru să genereze îngrijorare și preocupare în a găsi soluții. Acestea sunt legate în special de diminuarea influenței antropice asupra încălzirii globale, prin găsirea unor soluții alternative în domeniul producerii și consumului de energie, dezvoltarea unor tehnologii de depoluare avansate, dezvoltarea de programe de management și monitorizare specifice, elaborarea unor strategii globale de modificare a percepției populației umane legate de natură, reducerea despăduririlor și adaptarea managementului forestier la provocările generate de schimbările climatice.
Pentru minimalizarea efectelor negative ale factorilor perturbatori sunt necesare abordări flexibile bazate pe rezultatele unor cercetări de lungă durată, integrarea rezultatelor cercetărilor, dezvotarea unor conexiuni stabile și solide cu mediul politic (Sturrock și al., 2011).
În silvicultură, se impune determinarea și gospodărirea conform vulnerabilității ecosistemelor forestiere, includerea în planurile de amenajare a pădurilor a riscurilor la care pot fi expuse arboretele din perspectiva schimbărilor climatice și a măsurilor silviculturale necesare. Acestea vor viza în special selectarea celor mai potrivite specii și a proveniențelor autohtone, modificarea frecvenței și intensității lucrărilor silviculturale pentru a reduce efectul secetelor (la care regiunea temperat continentală va fi expusă), încurajarea regenerărilor naturale, exploatarea la o scară mai redusă decât se practică în prezent, găsirea de soluții pentru a reduce susceptibilitatea la boli și dăunători, monitorizarea stării de sănătate a pădurilor, utilizarea sistemelor de avertizare rapidă în cazul incendiilor, stabilirea unor mecanisme financiare pentru a susține implementarea acestor măsuri. Suprafețele din fondul forestier pot fi monitorizate eficient folosind tehnologia satelitară în combinație cu măsurători terestre, pentru a evalua folosința terenurilor, ritmul despăduririlor, influența altor factori perturbatori biotici sau abiotici.
O clasificare a vulnerabilității și impactului potențial al ecosistemelor forestiere pe zone bioclimatice în Europa este prezentată în raportul „Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din Europa și opțiuni pentru adaptare” către [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru Agricultură și Dezvoltare rurală (***, 2008). Pentru fiecare zonă sunt descrise caracteristicile climatice generale, tendințele de evoluție ale climatului, vulnerabilitatea ecosistemelor la modificările de temperatură, ale precipitațiilor, concentrației CO2 în atmosferă, acțiunii factorilor perturbatori biotici și abiotici. Este redată de asemenea o evaluare a impactului potențial asupra produselor lemnoase, nelemnoase și a altor servicii ale pădurilor.
Pentru a avea o imagine de ansamblu, este prezentată în cele ce urmează o sinteză extrasă din acest raport, conform celor cinci zone bioclimatice ale Europei:
pădurile din zona boreală: va avea loc o creștere atât a temperaturilor cu 3,5-5ºC, (mai pronunțată în timpul iernii 4-7ºC decât în timpul verii 3-4ºC) cât și a precipitațiilor cu până la 40%. Creșterea temperaturilor și a precipitațiilor va duce la o modificare a distribuției spațiale a speciilor. O creștere moderată a temperaturii, alături de concentrația ridicată a CO2 va avea ca efect o sporire a creșterilor realizate de arbori cu 22-26%. Vegetația lemnoasă va migra înspre tundră atât latitudinal cât și altitudinal. Va crește susceptibilitatea la doborâturile de vânt și zăpadă datorită scurtării perioadei în care solul este înghețat și acoperit cu strat de zăpadă. Se va înregistra o mortalitate mai scăzută la insectele defoliatoare și o extindere a arealului acestora. Sunt prognozate gradații puternice la speciile Neodiprion sertifer, Epirrita autumnata, Lymantria dispar și L. monacha. Creșterea numărului arborilor debilitați va favoriza dezvoltarea insectelor de scoarță, în special a lui Tomicus piniperda și Ips typographus. Frecvența și intensitatea vătămărilor produse vor fi mai ridicate și în cazul patogenilor Gremeniella abietina, Heterobasidion parviporum și H. Annosum. Producția de cherestea va crește cu 12-13%, dar estimările variază regional. Migrarea speciilor de foioase spre nord va duce la creșterea diversității pădurilor, unele specii caracteristice tundrei vor dispare.
pădurile din zona temperat oceanică: temperatura medie anuală va crește cu 2,5-3,5ºC. Verile vor fi mai calde și mai uscate, iar fenomenele extreme de tipul furtunilor și inundațiilor vor fi mai frecvente. Creșterea temperaturilor va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării arborilor în regiunile de nord și vest și un impact negativ în rest, unde balanța carbonului va fi influențată de perturbările tot mai frecvente și de lipsa apei. Coniferele vor fi înlocuite în partea centrală și vestică a Europei cu specii de foioase, mai competitive. Majoritatea pădurilor fiind gospodărite, managementul va influența puternic această tranziție prin menținerea speciilor importante economic în afara arealului. Schimbările de climă vor favoriza dezvoltarea unor generații suplimentare la insectele de scoarță cum este Ips typographus. Va crește susceptibilitatea la infestări cu Tomicus piniperda, Ips sexdentatus, Ips acuminatus, Thaumetopoea processionea, T. pityocampa, Lymatria dispar și L. monacha. Secetele vor avea un rol semnificativ în declinul speciilor de stejari, prin favorizarea patogenilor cu poartă de intrare radiculară (Armillaria spp., Phytophthora spp.).
pădurile din zona temperat continentală: temperatura medie anuală va crește cu 3-4ºC, cu excepția regiunilor din Europa centrală și a [NUME_REDACTAT], inclusiv România, unde creșterea va fi de 4-4,5ºC. Precipitațiile medii anuale vor crește cu până la 10% pe timpul iernii și vor scădea cu până la 10% vara. Productivitatea arboretelor va fi influențată pozitiv sau negativ, în funcție de condițiile staționale și de modificarea regională a climatului. Iernile mai călduroase vor reduce capacitatea de lignificare, fapt ce va crește vulnerabilitatea arborilor la înghețuri. Partea centrală și continentală a Europei va înregistra o reducere a creșterilor la conifere datorită acțiunii apei ca factor limitativ. Fagul va fi treptat înlocuit de specii de stejari mai puțin sensibile la stresul hidric. Defolierile produse de Lymantria dispar vor fi mai extinse și în asociere cu secetele sau atacuri secundare de patogeni sau dăunători, vor contribui la declinul stejarilor în regiunile afectate. Va crește riscul de apariție a unor patogeni precum Armillaria spp., Phytophthora quercina, Heterobasidion spp. Frecvente gradații se vor produce la speciile Ips typographus și Pityogenes chalcographus. Speciile care depind de arborete mature vor fi negativ afectate, fiind favorizate speciile adaptate pădurilor degradate, afectate de factori perturbatori. Este foarte probabil ca molidul să nu mai poată fi cultivat la altitudini joase.
pădurile din zona mediteraneană: cantitatea de precipitații va fi mai redusă cu până la 20%-50% pe timpul verii. Temperaturile vor crește cu 3-4ºC (4-5ºC vara, respectiv 2-3ºC iarna). Modelele estimează schimbări în frecvența, intensitatea și durata fenomenelor extreme, cu mai multe zile toride, căderi rare dar puternice de precipitații și mai puține zile răcoroase. Secetele vor conduce la o diminuare a creșterilor realizate de arbori și o reducere a accesibilității nutrienților. Riscul de apariție a incendiilor va fi mult mai mare, fapt constatat și din creșterea cu 600% a suprafețelor afectate de incendii în Spania între anii 1960-1990. Se va produce și o redistribuire spațială a speciilor de insecte defoliatoare (Lymantria dispar, L. monacha, Thaumetopoea pityocampa) și o intensificare a vătămărilor produse de Heterobasidion abietinum, Armillaria spp. sau Phytophthora cinnamomi. Va fi constatată o mortalitate ridicată a arborilor și o manifestare accelerată a fenomenului de declin la stejari în [NUME_REDACTAT]. Un studiu realizat recent, arată că toată partea sud-vestică a Europei va fi expusă unei invazii a speciilor de plante din Africa. Regenerarea plantelor va fi îngreunată, fapt ce va conduce la intensificarea eroziunii și în unele zone a deșertificării.
pădurile din zona montană: previziunile sunt mai greu de făcut datorită gradientului altitudinal care determină modele climatice mai complexe. Temperaturile vor fi mai mari decât în zona temperat continentală, iar stratul de zăpadă se va menține cu câteva săptămâni mai puțin pentru fiecare ºC înregistrat în plus. Speciile de foioase vor migra spre altitudini mai mari, fapt ce va antrena o creștere a diversității în aceste zone. Creșterea speciilor Pinus sylvestris, Quercus pubescens și Picea abies în [NUME_REDACTAT], a speciei Fagus sylvatica în [NUME_REDACTAT] și a speciei Picea abies în zonele mai joase ale [NUME_REDACTAT], este deja afectată negativ de modificarea regimului precipitațiilor. Mortalitatea datorată incendiilor și a doborâturilor de vânt va fi de asemenea în creștere. În ultimii 15 ani s-a constatat o intensificare a infestărilor cu Ips typographus, Pityogenes chalcographus în arboretele de molid din Elveția și Austria. Scăderea stratului de zăpadă va diminua riscul de apariție al unor patogeni precum Phacidium infestans, Herpotrichia juniperi sau Gremmeniella abietina. La altitudini mari, creșterea arborilor va fi mai intensă și ca urmare a modificării lungimii sezonului de vegetație.
Schimbările climatice vor avea influențe pozitive cât și negative asupra pădurilor europene, conform estimărilor prezentate în rapoarte și în cercetările științifice. Este important de specificat că aceste schimbări sunt în mare măsură evidențiate prin aplicarea unor programe de modelare regionale, care oricât de complexe ar fi, nu pot lua în considerare toți factorii reali implicați. În prezent este evident faptul că schimbările climatice se manifestă, efectul lor fiind vizibil la scară planetară. Civilizația umană poate influența evoluția acestui fenomen, prin luarea de măsuri rapide, concrete și susținute. Este demonstrat faptul că frecvența mai mare de elaborare a unor strategii are șanse mai mari de succes (Dutt și Gonzales, 2008).
2.1.3. Efectele schimbărilor climatice în [NUME_REDACTAT] extreme de tipul inundațiilor, secetei, intensificări ale vântului, valuri de frig intense sau incendiilor au devenit un fapt cotidian pentru numeroase regiuni ale României. Potrivit datelor existente din diferite surse, în România temperatura medie anuală anuală a crescut cu 0,2-0,8ºC, diferențiat pe regiuni geografice. Analiza datelor climatice pentru perioada 1961-2007 arată o încălzire de aproximativ 2ºC în toată țara în timpul verii, iar în regiunile extracarpatice și în timpul iernii și primăverii. Se constată și o creștere semnificativă a frecvenței cantităților exceptionale de precipitatii în jumătatea de nord, vest și sud-est a țării în anotimpul de toamnă (Busuioc și al., 2012). Aceiași autori au determinat o creștere posibilă pentru perioada 2001-2030, raportată la intervalul 1961-1990, a temperaturii medii lunare a aerului de aproximativ 1ºC, mai mare în lunile noiembrie-decembrie, respectiv în perioada mai-septembrie, valori ceva mai ridicate 1,4 ºC -1,5 ºC fiind la munte, în sudul și vestul țării. Încalzirea medie anuală, la nivelul întregii țări, se va încadra între 0,7ºC și 1,1ºC, cele mai mari valori fiind în zona montană.
Agricultura va fi sectorul cel mai afectat de aceste schimbări prin degradarea solurilor și costuri tot mai ridicate de producție, ca urmare a necesității sistemelor de irigație, a schimbării soiurilor sau chiar a modului de utilizare a terenurilor. Consecințele se vor resimți și asupra pădurilor, indirect prin presiunea exercitată de factorii socio-economici și direct prin modificări fiziologice, modificarea compoziției în specii, predispunerea la atacuri de insecte și boli, sau prin extinderea suprafețelor afectate de incendii. O analiză făcută în cadrul ICAS Brașov, arată că expunerea la secete prelungite și recurente va afecta în special pădurile de quercinee (Fig. 8).
Fig. 8 Harta riscului la secetă pentru pădurile României (din Dincă și al., 2008)
În ce privește cel mai important defoliator al foioaselor în România (Lymantria dispar) cele mai predispuse zone, conform studiului realizat de ICAS Craiova, sunt sudul, vestul, sud-estul și estul țării (Fig. 9)
Fig. 9 Harta riscului la atacul de Lymantria dispar pentru pădurile României (din Dincă și al., 2008)
Ploile intense căzute pe suprafețe mici, asociate cu vânturi foarte puternice sunt un factor perturbator important. Predispuse vor fi în special pădurile din zona montană ([NUME_REDACTAT]) conform studiului realizat de I.C.A.S. Brașov (Fig. 10).
Fig. 10 Harta riscului la doborâturile de vânt pentru pădurile României (din Dincă și al., 2008)
Alte scenarii bazate pe modele testate la [NUME_REDACTAT] de Meteorologie și Hidrologie și ICPA prognozează o creștere a temperaturii anuale a aerului cu 3,9ºC-4,4ºC, asociată cu o scădere a cantităților de precipitații în special în [NUME_REDACTAT]. Cantitatea anuală de precipitații la nivelul țării este în general în scădere, unele regiuni din sudul țării prezentând o tendință de aridizare și deșertificare, și de migrare a secetei dinspre zonele sudice și sud-estice către cele centrale și sud-vestice (Povară, 2004).
Sub aspectul intensității, suprafeței afectate și perioadei, seceta din 2000 a fost cea mai gravă din ultimii 100 de ani. Ani secetoși au fost și 2001, 2002, 2003, 2007, 2009 și 2012. Unele zone ale țării sunt afectate de secete și incendii, altele sunt expuse inundațiilor. Astfel în 2005 au fost inundații istorice pe majoritatea râurilor interioare viiturile având loc din februarie până în septembrie, o durată atât de mare de desfășurare nemaifiind întâlnită în ultimii 100 de ani. Debite excepționale au fost atinse pe râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Putna, [NUME_REDACTAT], pe unii afluenți ai Bistriței, pe cursul inferior al Siretului, pe râurile din Banat etc. (***.2006). În anul 2006 au fost inundații pe sectorul românesc al Dunării, iar în 2008 pe râurile din Moldova.
Alte fenomene nespecifice climatului din România și consecințe ale acestora: în august 2002 la Făcăieni, jud. Prahova s-a produs o tornadă care a distrus 420 de locuințe și pădurea din zonă; încălzirea globală a determinat descreșterea grosimii ghețarului de la Scărișoara cu aproape 150 cm în numai câteva decenii; în luna februarie 2012 au fost căderi masive de zăpadă însoțite de viscol în Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Mehedinți, Neamț și Vrancea.
Este evident faptul că România se află în momentul de față sub influența unui val de schimbări climatice rapide, fapt subliniat prin manifestările științifice și lucrările elaborate în țară pe această problematică (Blujdea, 2005; Badea și al., 2005; Cuculeanu și Bălteanu, 2005; Ianculescu, 2005; Giurgiu, 2010a; Târziu, 2010). Ce măsuri concrete vor fi adoptate ca o continuare a semnării de către România a protocoalelor și tratatelor internaționale, rămâne de văzut. Cert este că suprapunerea numeroaselor crize politice peste consecințele acestor perturbări climatice și lipsa de reacție a autorităților, vor fi resimțite acut în viitor. Adaptarea legislației silvice la cerințele impuse de modificările climei întârzie să fie făcută, iar pădurile continuă să fie tăiate mult peste statisticile oficiale (Giurgiu, 2010b).
O soluție pentru a putea stabili care sunt ecosistemele forestiere vulnerabile la acțiunea schimbărilor climatice și de a identifica priorităților de acțiune ulterioară, este de a încorpora în planurile, politicile de management forestier precum și în sistemul decizional, un factor de risc potențial (Johnston, 2009). Acest aspect, combinat cu o utilizare eficientă a datelor provenite din activitatea de monitoring, ar permite o adaptare continuă a strategiilor de gospodărire, o detectare rapidă sau chiar o anticipare a perturbărilor.
2.2. Declinul speciilor forestiere
2.2.1. Definirea și caracteristicile declinului
Declinul pădurilor este un fenomen extins, caracterizat de o deteriorare progresivă, adesea rapidă a vigorii arborilor, având cel mai frecvent ca rezultat o mortalitate în masă a acestora. Este definiția cel mai frecvent utilizată a declinului, noțiune încă intens dezbătută în mediile științifice. Unii fitopatologi contestă ideea delimitării declinului ca o categorie distinctă de boală, susținând că există o suprapunere între declin și manifestarea unui complex de boli (Kandler, O., 1992; Ostry și al., 2011). În opinia acestora declinul este o boală cu o etiologie complexă. Argumentele invocate sunt legate de faptul că foarte multe boli prezintă simptome ale declinului, toate bolile au o etiologie complexă nu doar declinul, triunghiul bolii descrie în mod adecvat manifestarea simptomelor în cadrul declinului, un diagnostic pus pentru declin nu presupune prognoza evoluției ulterioare a unui arbore, declinul arborilor este un fenomen normal în evoluția unui arboret și un diagnostic de declin nu îmbunătățește gospodărirea pădurii.
În opoziție cu aceste opinii Manion, 1981; McLaughlin, 1985; Sinclair și Hudler, 1988; Huston, 1992; Anselmi și puccinelli, 1993; Bruhn și al., 2000; Manion, 2003; Jurskis, 2005; Grodzki, 2010, consideră că declinul reprezintă o dereglare progresivă a stării de sănătate ale cărei cauze nu pot fi atribuite unui singur factor, adesea contribuția factorilor implicați fiind greu de cuantificat. Este axiomatic faptul că declinul se manifestă în toate cazurile printr-o reducere a creșterilor, dar simpla observare a acestui aspect nu este neapărat o dovadă a existenței declinului (Hyink și Zedaker, 1987). O particularitate importantă a declinului este faptul ca afectează arborii din proveniențe locale, adaptate condițiilor staționale și arborii cei mai bine conformați și poziționați în competiția pentru resurse. Este comod de folosit putând integra în acest concept general simptomatologii produse de boli, dăunători, acțiunea factorului antropic sau a altor factori biotici sau abiotici. Pe de altă parte impactul pe care-l generează este mult mai acut, implicâd de la început suprafețe foarte mari de pădure afectată și o cauzalitate finală care duce inevitabil la moartea arborilor.
Complexul de factori responsabili de inducerea declinului nu sunt pe deplin explicați, dar există în momentul de față 5 ipoteze sau tipuri de teorii propuse pentru a explica acest fenomen (Jurskis, 2005):
teoria germenilor (acțiunea individuală a agenților biotici cauzează declinul),
teoria impactului climatic (stresul indus de modificările climatice este considerat factorul primar în declanșarea declinului),
teoria înbatrânirii în cohorte sau succesiunea naturală (declinul este privit ca o ultimă etapă succesională naturală, în condițiile în care pe termen lung lipsesc perturbările catastrofale),
teoria impactului uman (poluarea, intervențiile silvotehnice, practicile agriculturale, turismul, toate au o influență directă sau indirectă asupra predispunerii arborilor la declin)
teoria etiologiilor complexe (declinul este o consecință a interacțiunii complexe a factorilor biotici și abiotici)
La început fenomenul a fost denumit „Waldsterben” (Moartea pădurilor) iar recent „[NUME_REDACTAT]” (un nou tip de vătămare a pădurilor). Declinul a fost asociat cu poluarea atmosferică și ploile acide, care predispun arborii și pădurea în ansamblu la diferite forme de stress cum ar fi: acidifiere, boli, insecte, secetă, vătămări produse de îngheț. A fost identificat pentru prima dată în vestul Germaniei (1970), iar în câțiva ani, jumătate din pădurile țării prezentau simptome de declin.
Nu există o definiție unică a fenomenului de declin dar teoria cea mai răspândită în momentul de față este numită [NUME_REDACTAT] a Stresului. Aceasta consideră fenomenele climatice extreme, dăunătorii, patogenii și alte stresuri naturale, asociate cu unul sau mai mulți factori antropici ca fiind responsabile pentru instalarea declinului (Backiel, 1990). Un factor antropic important este reprezentat de poluarea cu dioxid de sulf, oxizi de azot și ozon, aceasta ducând la acidifierea solurilor ca urmare a depunerilor umede sau uscate de poluanți acizi.
Poluanții secundari ai aerului cum sunt ozonul și particulele fine sunt rezultatul unor reacții chimice și fotochimice în atmosferă. Un rol important în formarea O3 îl au și compușii organici volatili, monoxidul de carbon sau oxizii de azot. Este necesar un timp mai îndelungat pentru obținerea lor din poluanții primari, motiv pentru care ajung să fie transportați la distanțe mari și să afecteze păduri departe de sursa de poluare. Depunerile de particule fine din atmosferă pe frunzele arborilor determină o modificare a proprietăților suprafețelor foliare prin mărirea duratei de păstrare a umidității, modificarea habitatului pentru organisme epifite, blocarea stomatelor, creșterea vulnerabilității la acțiunea patogenilor, reducerea cantității de lumină utilizabilă (Cape, 2008).
Arborii afectați se caracterizează printr-o rărire accentuată a coroanelor și modificarea formei acestora cu predilecție la conifere (Picea abies, Pinus sylvestris și Abies alba). Forme similare de manifestare a declinului au fost observate și la foioase, în special la fag completate prin simptome ca rularea frunzelor și uscarea lujerilor tineri (Ciesla și Hildebrandt, 1986). În scurt timp fenomenul s-a extins din sudul Suediei până în estul Franței și Elveția cu predilecție în zona montană. Pădurile afectate nu sunt neapărat sub influența unei forme de poluare locală și se găsesc pe substrate și tipuri de sol diferite.
Cauzele declinului se pot sistematiza în factori (Manion, 1991):
Predispozanți: vârsta, climatul, poluarea aerului, condițiile staționale și factorii genetici ce acționează în general pe intervale lungi de timp; efectele asupra arborilor sunt mai puțin evidente, dar îi predispun la acțiunea factorilor incitați sau de contribuție.
Incitanți: insectele defoliatoare, înghețurile, degradarea pădurilor, pășunatul sunt factori cu acțiune în timp scurt; barierele de apărare ale arborilor sunt afectate, reziliența acestora fiind diminuată; sunt expuși astfel la factori de contribuție.
De contribuție: factori oportuniști ca insectele xilofage, ciupercile și bacteriile patogene, ce profită de condițiile create de factorii predispozanți și incitanți. Acțiunea combinată a acestor factori duce în final la moartea arborilor, simptomele sunt progresive și se manifestă adesea prin deteriorarea coroanelor și a sistemului radicular.
Fragmentarea suprafețelor ocupate de pădure s-a dovedit a fi un alt factor favorizant în instalarea declinulului. Pădurile fragmentate sunt insule de habitat care au devenit prea mici pentru menținerea sănătății ecosistemelor. Multe populații de animale sălbatice necesită masive forestiere întinse pentru reproducere și dezvoltare, sau anumite stadii de viață necesită tipuri specializate de habitat (Terrestrial, 2002). Odată cu reducerea habitatului scade natalitatea, longevitatea și variabilitatea genetică a populațiilor de animale originare, fitocenozele sunt expuse declinului datorat bolilor, gradațiilor de insecte și factorilor abiotici (Basthélémy ș.a., 1995).
Declinul pădurilor nu poate fi atribuit unei simple relații de tip cauză-efect, ci mai degrabă unui complex socio-economic, cultural și politic de evenimente. În cele mai multe situații declinul pădurilor este interpretat ca o consecință directă a defrișărilor masive, a degradării structurii și funcțiilor pădurilor sau ca o combinație a acestora (Hermosilla, 2000). Degradarea pădurilor se traduce prin influența activităților umane, ca supraexploatarea și pășunatul sau prin acțiunea unor cauze naturale ca atacurile de insecte, bolile, incendiile, fenomenele meteorologice extreme. De cele mai multe ori degradarea pădurilor nu se materializează printr-o reducere a suprafeței ocupate de vegetație, ci prin pierderea capacității productive, schimbarea compoziției în specii și prin degradarea solului.
Valorificarea resurselor pădurii nu trebuie făcută conform criteriilor politice și economice ale momentului și nu trebuie să fie condiționată de regimul de proprietate. Multe din serviciile furnizate de pădure nu au un preț pe piață (protecția solului împotriva eroziunii, stocarea carbonului, menținerea aspectului estetic sau prezervarea biodiversității), ceea ce face atractivă exploatarea pentru masă lemnoasă a pădurii, agenții economici fiind interesați strict de mărimea profitul comercial și a timpului în care este obținut. În aceste condiții, politicile de promovare a creșterii economice au de cele mai multe ori efecte negative asupra ecosistemelor forestiere, fiind și un factor indirect important în declinul pădurilor. Aceste politici se concretizează prin (Hermosilla, 2000):
inducerea șomajului și creșterea sărăciei pentru anumite pături sociale, care sunt astfel obligate să migreze spre zone cu resurse naturale, în general zonele împădurite;
stimularea exporturilor de produse agricole și extinderea terenurilor cultivate agricol în detrimentul pădurilor;
stimularea exporturilor de produse forestiere, în special masă lemnoasă fără a avea o politică sustenabilă de exploatare a acesteia;
încurajarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, care dacă nu este susținut prin mecanisme guvernamentale și legislative coerente se materializează prin luarea în proprietate și despădurirea terenului pentru o valorificare imediată a resurselor de material lemnos.
Prin mecanisme guvernamentale ar trebui încurajate activitățile de împădurile, protecție a pădurilor, impunerea de taxe și impozite care să facă mai puțin profitabilă activitatea de exploatare a pădurilor. Deloc de neglijat este și educarea și conștientizarea opiniei publice cu privire la rolul și valoarea importantă a pădurii.
Declinul ca fenomen complex, plurifactorial, nu poate fi înțeles și explicat decât prin integrarea tuturor factorilor implicați. În plus simptomele înregistrate pot fi diferite de la o regiune geografică la alta. În prezent mecanismele de intercondiționare a factorilor, sunt în multe situații incomplet cunoscute. Este un fenomen a cărui debut se caracterizează prin pierderea prematură și progresivă a vigorii și sănătății arborilor fără a putea identifica clar un factor cauzator. De obicei declinul se manifestă lent, mortalitatea apărând la câțiva ani de la acțiunea factorilor de stres, dar există situația în care declinul se manifestă acut, cu efecte pe termen scurt. Mai jos sunt prezentate principalele caracteristici și simptome ale declinului descrise pentru ecosistemele forestiere.
Caracteristici ale declinului:
viteza de manifestare – în general, trec câțiva ani de la manifestarea primelor simptome până la moartea arborilor. Cel mai adesea 5-15 ani;
sunt afectate cohorte mature de arbori – fapt trecut adesea cu vederea deși este o caracteristică importantă. Fenomenul de declin este mai ușor de înțeles în contextul întregului ecosistem forestier pentru că de regulă afectează arborii dominanți și codominanți;
afectează arbori care au cerințe mai mari față de condițiile staționale, primii afectații fiind în general arborii maturi.
se instalează pe măsură ce arborii se propie de maturitatea fiziologică
rădăcinile asimilatoare și micorizele sunt afectate înaintea coroanelor
sunt implicați atât factori abiotici cât și biotici.
Simptome:
reducerea creșterilor radiale, în înălțime și în volum;
accentuarea fenomenului de uscare a ramurilor (în special la la foioase);
uscările în coroane sunt în general progresive;
rărire accentuată a coroanelor și modificarea formei acestora;
creșterea gradului de defoliere și decolorare;
îngălbenirea, cloroza sau înroșirea frunzelor;
frunze de dimensiuni reduse față de cele normale;
dezvoltarea lăstarilor lacomi pe trunchiuri și ramuri;
prezența abundentă a briofitelor în zonele afectate de declin;
scăderea gradului de micorizare și necrozarea rădăcinilor;
simplificarea diversității structurale;
creșterea vulnerabilității la acțiunea patogenilor și dăunătorilor;
modificarea fenofazelor arborilor;
dezechilibre în concentrația nutrienților din arbori;
rularea frunzelor și uscarea lujerilor tineri la foioase;
scurgerile de seva pe scoarta provocate de ger sau factori biotici;
prezența necrozelor pe scoarța arborilor;
reducerea diversității în specii;
fructificația arborilor este extrem de abundentă, fructele au dimensiuni mari;
uscarea arboretelor pe suprafețe extinse.
2.2.2. Specii de arbori aflate în declin în [NUME_REDACTAT] toate că în Europa și America de Nord au fost semnalate aproape 18 fenomene de declin major între anii 1900-1970, studii relativ la această problemă sunt mai recente (vol31c68). Ele se concentrează pe găsirea cauzelor și cuantificarea severității vătămărilor. Pentru cele mai importante specii europene de arbori, la care a fost descris declinul sau sunt afectate de epidemii, am realizat din literatura științifică, o centralizare a factorii de stress implicați. Prezentarea este făcută în tabelul…..prin cumularea acestora la nivelul fiecărei specii. Modelele de asociere ale factorilor pot fi identice pentru toată aria geografică afectată, sau sunt specifice fiecărei țări.
Tabel……… Specii afectate de epidemii sau declin în Europa și factorii implicați
Continuare tabel….
Continuare tabel….
Numărul speciilor de arbori la care a fost semnalat declinul este mult mai mare, pe continentul european fiind menționate genurile Picea, Pinus, Quercus, Fagus, Ulmus, Alnus, Fraxinus, Populus, Castanea, Salix și Robinia.
[NUME_REDACTAT] declinul speciilor forestiere de arbori, cum sunt stejarul, gorunul, gârnița, fagul, molidul, bradul a fost semnalată încă de la începutul secolului al XIX-lea, cauzele fiind atribuite unui complex de factori biotici și abiotici aflați în relații de interdependență. Încălzirea climei, manifestată și printr-o succesiune la intervale scurte de timp a anilor secetoși, este considerată în general factorul declanșator al declinului. Efectul acestor schimbări climatice se manifestă diferențiat în funcție de caracteristicile staționale ale arboretelor, starea prealabilă de sănătate, caracteristici structurale, predispoziția genetică sau de natura intervențiilor antropice exercitate.
În cazul stejarilor, distribuția neuniformă a precipitațiilor în timp, înghețurile timpurii și târzii, condițiile geomofologice și în mod special stațiunile cu exces de umiditate sau fenomene de salinizare, sunt cauzele principale ale manifestării declinului. Fenomenul apare în tot arealul stejarilor, fiind cunoscute două forme de manifestare: declinul cronic cu evoluție lentă, de ordinul deceniilor și declinul acut cu evoluție rapidă. În primul caz simptomele sunt evidente la nivelul coroanelor, printr-o rărire progresivă, inițial lujerii creșterii curente, ulterior ramuri groase și vârful arborilor, fiind afectați arbori din toate clasele de vârstă. Sunt asociate acestui tip de declin specii de ciuperci patogene precum Collybia fusipes, Armillaria mellea, Ophiostoma valachicum, O. roboris, bacterii patogene ca Erwinia valachica și E. quercicola. Declinul acut se manifestă printr-o mortalitate ridicată a arborilor, în decursul a 4-10 ani, fiind implicate insecte defoliatoare (Lymantria dispar, Tortrix viridana, Melolontha melolontha), insecte de soarță și lemn (Scolytus intricatus, Agrilus biguttatus), ciuperca care produce boala numită fainarea stejarilor (Erysiphe alphitoides), orgamisme straminopile din genul Phytophthora care produc scurgeri în general negre de sevă pe scoață și cancere. În cazul acestui tip de declin sunt afectați în general arborii ajunși la maturitate (cu vârsta mai mare de 50 de ani). Lucrări științifice importante, care prezintă detaliat simptomatologia, ipotezele și cauzele declinului stejarilor în Europa au fost scrise de Oleksyn și Przybyl (1987), Führer (1992), Sonesson și Drobyshev (2010) etc.
[NUME_REDACTAT] nu este semnalată o dată precisă a apariției uscării stejarului dar au fost stabilite mai multe perioade cu uscări intense: 1910-1914, 1930-1932, 1937-1943, 1947-1949, 1955-1961, 1971-1981 (Marcu, 1966; Neagu, 2009). Cercetările efectuate arată ca productivitatea arboretelor de stejari a scăzut cu 9-18% în ultimii 150-200 de ani, chiar dacă a avut loc o creștere a sezonului de vegetație și a concentrației CO2 din atmosferă, fapt ce ar fi trebuit să conducă la acumulări mai mari de biomasă.
Blujdea, 2005 semnalează uscarea în masă la arborete de plopi euramericani și salcie selecționată din luncile regularizate, uscări anormale la brad și în arborete de fag și brad de vârste înaintate în stațiuni cu soluri pseudogleizate. În sudul țării gârnița este semnalată ca o specie cu evident declin, practic generalizat. Uscarea salcâmului în arboretele și perdelele forestiere din sudul și estul țării este frecvent semnalată. Uscarea rășinoaselor plantate în afara arealului este asociată cu seceta și semnalată frecvent la molid, pin silvestru și pin negru.
Chira și al., 2005 prezintă fenomenul de declin al fagului în anii 1993-1995 și 2000-2004, în zone de deal și premontane. Aspecte legate de declinul speciilor forestiere în România au fost descrise și de Georgescu și al., 1946; Pașcovici, 1995; Petrescu și colab., 1963; Hâruța și al., 2007 etc.
Este de așteptat ca pe viitor, în funcție de evoluția parametrilor climatici, să asistăm la o manifestare accelerată a fenomenului de uscare al arborilor, date fiind perioadele intense și recurente de secetă din ultimele două decenii. Numai după anul 2000 au fost șase ani secetoși (2001, 2002, 2003, 2007, 2009, 2011). Debilitarea arborilor pe fondul stresului indus de secetă va constitui un factor important în creșterea agresivității speciilor de dăunători și patogeni sau apariția de explozii populaționale la specii care nu au constituit obiectul activității de depistare, prognoză și control. Pe fondul unei gospodăriri axate pe eficiență economică, și a schimbărilor climatice globale, bolile succesionale, atacurile primare sau secundare de insecte, invaziile unor specii de plante și animale vor fi tot mai frecvente.
2.2.3. Selectarea indicatorilor utilizați în monitorizarea declinului pădurilor
Starea curentă a pădurii și influența factorilor de stres sunt determinate pe baza unor indicatori aleși ca fiind reprezentativi pentru aspectele studiate. Selectarea acestora depinde de obiectivele și strategia de colectare și analiză a datelor.
Pădurile sunt în mod continuu expuse unui șir schimbător de stresuri naturale (de competiție, climatice, biologice, chimice) și antropice (diferite forme de perturbare și poluarea). Pentru a decela efectul fiecărui factor destabilizator în parte sunt necesare, pe lângă datele observaționale furnizate prin activitatea de monitorizare, abordări inductive (există un model și vrem să vedem dacă este potrivit situației analizate) și deductive (pe baza datelor culese se construiește un model). Numărul indicatorilor aleși ca fiind reprezentativi trebuie să surprindă cât mai multe dimensiuni ale stării pădurii (productivitate, estetică, utilizare, diversitate, durabilitate, contaminare și extindere).
Atributele necesare ale unui indicator:
să nu fie dependent de prezența, absența sau condiția existenței unei singure specii
să nu fie dependent de inventarierea mai multor specii
să reflecte cunoștințele despre schimbările considerate normale (de ex. cele datorate succsiunii sau altor schimbări secvențiale)
să fie nondimensional, cu o singură valoare, monoton în relație cu un domeniu definit de condiții
să aibă proprietăți statistice cunoscute
să răspundă la stresuri
să fie sensibil la un design de eșantionaj nesatisfăcător
să poată fi descompus în indicatori care sunt mai specifici în ceea ce privește starea de sănătate a pădurii
să fie practic și fezabil
să fie comparabil între mai multe ecosisteme forestiere (de ex. între tipurile de păduri, clase dimensionale și clase de consistență)
Plecând de la criteriile pe care acești indicatori trebuie să le îndeplinească în mod general se utilizează 5 indicatori pentru a detecta schimbările legate de starea de sănătate a pădurilor:
modelul peisajului
simptome vizuale
substanțele minerale din aparatul foliar
substanțele minerale din sol
eficiența de creștere a arborilor
Modelul peisajului: sunt necesare o serie de măsurători pentru a descrie distribuția și extinderea diferitelor tipuri de pădure, modelele structurii fizice și de vegetație a habitatelor, caracteristicile și gravitatea perturbărilor induse fie natural fie antropic. Acest indicator poate fi descompus în indici orizontali ca dominanța, conectivitatea, agregarea și dimensiune fractală și indici verticali indicele de diversitate Patton sau indicele de suprapunere al habitatelor.
Dominanța: este o măsură a extinderii unuia sau a mai multor tipuri de peisaj (tipul de vegetație, tipul de folosință al terenului)
Conectivitatea: este o măsură a asocierii coridoarelor într-un peisaj (ex. rutele de migrare)
Agregarea: este o măsură a asocierii fiecărui tip de peisaj
Dimensiunea fractală: este o măsură a complexității marginilor fiecărui tip în cadrul peisajului.
Estimarea vizuală a simptomelor: majoritatea stresurilor de mediu cronice produc o modificare în starea generală de sănătate a pădurii vizibilă pentru un observator antrenat. Simptomele vizuale sunt cuantificate folosind diferite scări pentru gradul de defoliere, de decolorare, vitalitatea arborilor, fenofaza în care se află la momentul inspecției etc.
Substanțele minerale din aparatul foliar: acest indicator este folosit pentru a identifica dezechilibrele existente în concentrația nutrienților din arbori. O funcționare normală a acestora depinde de aportul de nutrienți în aparatul foliar. Factorii de stress pot modifica rata fluxului nutrienților prin reducerea cantității preluate din sol, prin creșterea pierderii de nutrienți din frunze, sau prin modificarea alocării nutrienților în organele plantei. Analizele de laborator minimale determină concentrația de N, P, K, Ca, Mg în substanța uscată, în timp ce prin metode mai elaborate se pot determina și concentrațiile de S, Fe, Mn, Zn, Cu, Na, B și Al precum și greutatea specifică a frunzelor. Pentru a surprinde dinamica nutrienților este necesară efectuarea de analize în diferite stadii fenologice și pe durata unor ani consecutive. Pentru reducerea numărului de prelevări de date din teren se pot folosi indici, cum ar fi Indicele de Diagnoza și [NUME_REDACTAT] a Sistemului (DRIS). Indicele definește nutriția normală și estimează necesarul de nutrienți pentru ca planta să vegeteze în condiții normale. Consideră mai multe rapoarte simultane ale nutrienților furnizând astfel rezultate statistice care descriu balanța generală a acestora în relație cu starea de sănătate a populațiilor de arbori definită în mod independent. Indicele a fost folosit mult în agricultură pentru testarea culturilor extensive, dar și în silvicultură pentru diagnosticarea vătămărilor și calității arborilor.
Substanțele minerale din sol: ca aplicație descrierile tipurilor de sol trebuie făcute pentru toate stadiile de evoluție a solului în fiecare locație de monitoring. Probe de sol trebuie obținute odată la fiecare 5 sau 10 ani și porțiuni ale acestor probe păstrate. Analizele de laborator recomandate din orizonturile de sol forestier includ: pH, azot total, fosfor total asimilabil, capacitatea de schimb cationic, carbonul total, procentul de saturare în baze și K, Ca, Mg, Fe, Mn, Zn, Cu, Na, Al schimbabile. Pentru orizonturile minerale se execută următoarele anlize: pH, capacitatea de schimb cationic, procentul de baze saturate, fosforul asimilabil, Al extras cu pirofosfat, Mg, Ca, Fe, Mn, Cu, Na și sulful total.
Eficiența de creștere a arborilor: acest indicator identifică schimbările nete în abilitatea arborilor de a se menține în cadrul ecosistemului. Reprezintă un indicator sensibil al productivității ecosistemelor exprimată ca raportul dintre creșterea curentă a arborilor și capacitatea totală de creștere. Sistemele supuse factorilor de stres prezintă o reducere a eficienței de creștere înainte de a apărea schimbări în structura comunității sau înainte de apariția unor agenți biotici vătămători. Creșterea în volum a trunchiurilor arborilor este o metodă frecvent utilizată pentru descrierea eficienței de creștere, determinată în teren prin măsurarea arborilor vii în mod periodic. Se utilizează deasemenea cuantificarea luminii transmise și absorbite prin determinarea indicelui suprafeței foliare. Măsurători precise se pot obține și prin utilizarea imaginilor și datelor obținute cu ajutorul sateliților.
Alte măsurători:
Monitoringul forestier asigură posibilitatea obținerii unor măsurători specializate a solului și toxinelor sau nutrienților foliari, dând astfel oportunitatea de a face distincție între modificările produse de poluarea aerului, utilizarea terenului sau schimbările climatice. Măsurători suplimentare sunt necesare pentru a asigura capacitatea de supraveghere și detecție rapidă a problemelor, sau în cazul studiilor intensive.
Exemple de analize:
Analiza chimică a țesuturilor mușchilor și lichenilor
cuantificarea nitraților în ape de suprafață și în sol
fenologia și descompunerea foliajului
Abundența relativă a faunei sau a habitatelor specifice acesteia
Procese fizice și biologice în sol
Cu ajutorul imaginilor satelitare se pot măsura indicatori precum reducerea suprafeței împădurite, evidențierea succesiunilor, date legate de structura pădurii, vătămările, parametrii fiziologici și de productivitate.
2.3. Poluarea atmosferică și transfrontalieră
2.3.1. [NUME_REDACTAT] poluare se definește orice concentrație de poluant în mediu, ce depășește valoarea naturală. Aceștia pot fi de substanțe solide, lichide, gazoase, vapori sau energie (radiație electromagnetică, energie ionizantă, termică sau fonică).
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] CEE 84/360 definește poluarea atmosferică ca introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanțe sau energie având acțiune nocivă, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să afecteze resursele biologice, ecosistemele, să deterioreze bunurile materiale, valorile de agrement și alte unități legitime ale mediului înconjurător.
Convenția de la Geneva din 13.11.1979 definește juridic poluarea transfrontalieră ca fiind poluarea atmosferică ale cărei surse sunt cuprinse total sau parțial într-o zonă supusă jurisdicției naționale a unui stat și care exercită impact de mediu într-o zonă aflată în jurisdicția altui stat, la o distanță astfel încât, nu este general posibil să se distingă aportul surselor individuale sau în grupe de surse de emisie.
În cazul în care concentrațiile de poluanți în mediu depășesc pragurile de alertă, prevăzute prin reglementări, atunci există o poluare potențial semnificativă.
Poluanții pot fi clasificați în primari (sunt substanțe emise direct în urma unui proces. Ex. cenușa rezultată în urma unei erupții vulcanice, monoxidul de carbon provenit din arderea carburanților sau dioxidul de sulf emis de fabrici) și secundari (nu sunt substanțe emise direct în atmosferă, ele rezultă în urma reacțiilor chimice din aer. Ex. ozonul troposferic). O altă posibilitate de clasificare este în poluanți naturali (cenușa vulcanică, praful, compușii organici din vegetație, polenul, incendierea pădurilor etc.) și poluanți artificiali (particulele, dioxidul de sulf, oxizii de azot, compușii organici volatili, monoxidul de carbon).
Multe substanțe chimice care se găsesc în atmosfera terestră acționează ca gaze de seră, permițând luminii solare să ajungă la suprafața pământului prin traversarea atmosferei, dar în schimb absorbind radiația infraroșie (căldura) reflectată de pământ. În acest fel se produce o încălzire a atmosferei, fenomen numit încălzire globală. Unele gaze de seră se găsesc în mod natural în atmosferă cum sunt vapori de apă, CO2, metanul și oxizii de azot, în timp ce altele apar exclusiv ca urmare a activităților umane.
Poluanții emiși din surse naturale sau antropice în atmosferă pot fi purtați pe sute de metri (scară mică), sute de kilometrii (scară medie) sau mii de kilometrii (scară mare). În timpul transportului aceștia pot suferi transformări sau se pot depune pe suprafața terestră sub formă de depuneri uscate fiind integrați în sol, apă sau preluați de vegetație, sau sub formă de depuneri umede ca urmare a interacționării cu apa de ploaie, zăpada sau ceața.
Chiar dacă pădurile sunt situate la distanțe mari față de sursa de poluare, poluanții atmosferici pot produce vătămări vizibile, alterarea proceselor fiziologice și biochimice care controlează metabolismul și alocarea carbonului, reducerea rezistenței la boli, reducerea rezistenței la acțiunea factorilor abiotici de stres și chiar moartea arborilor.
Poluanții cei mai frecvent citați în declinul pădurilor sunt combinații ale acidului sulfuric și oxizilor de sulf, acidului azotic și oxizii de azot, precum și ozonul troposferic. Multe din simptomele produse de aceștia sunt foarte asemănătoare, motiv pentru care din punct de vedere practic se ridică problema asocierii acestor simptome unui anumit poluant. Pentru rezolvarea acestei probleme s-a propus utilizarea markerilor biologici la diferite nivele de organizare ale pădurii, incluzând bazinele hidrografice, arboretele, arborii individuali și procesele metabolice. Datorită sensibilității lor, markerii biologici pot fi utilizați în monitorizarea efectului factorilor de stres asupra plantelor.
Clasificarea markerilor biologici:
Markeri biologici ai răspunsului la schimbările de mediu: răspunsul plantelor la schimbările de mediu se realizează în mod continuu și poate fi pus în evidență prin utilizarea unor markeri la nivelul arborelui sau arboretului (circuitul nutrienților, izotopi stabili de carbon, azot sau sulf, analiza inelelor anuale de creștere, analiza spectrală a coronamentului, creșterea rădăcinilor, studiul micorizelor sau al bacteriilor simbiotice la nivelul rădăcinilor) sau la nivel biochimic și al țesuturilor (fotosinteza și transpirația, eficiența de utilizare a nutrienților, conținutul de clorofilă, metaboliți secundari)
Markeri biologici de compensare ai stresului: evaluează mecanismele de apărare dezvoltate ca reacție de răspuns, de către arbori, la factorii de stres. Cu cât aceste mecanisme sunt mai dezvoltate, cu atât productivitatea și șansa de supraviețuire sunt maximizate. Exemple de markeri la nivelul arborelui sau arboretului sunt alocarea resurselor interne, densitatea coroanelor și lungimea de viață a foliajului, vătămarea mugurilor etc.; la nivel biochimic și al țesuturilor este alocarea carbonului. Un exemplu de compensare este și reacția arborilor în perioadele de secetă de a-și închide stomatele pentru conservarea resurselor de apă și alocarea de resurse pentru dezvoltarea sistemului radicular.
Markeri biologici ai toxicității: efecte toxice ale poluanților aerului apar în plante atunci când absorbția de substanțe cu un astfel de efect depășește capacitatea de compensare. Poluanții pot produce vătămări la nivel celular, pot distruge membranele determinând astfel o rezistență scăzută a plantelor și posibilitatea acumulării metalelor grele sau a altor poluanți în țesuturi. Exemple de markeri la nivelul arborelui sau arboretului sunt vătămările foliare, criptogame epifite, plante autohtone sau alohtone; la nivel biochimic și al țesuturilor pierderea integrității și selectivității membranelor, conținutul de poluanți în țesuturi, Histologie foliară, vătămarea floemului etc.
(Committee on [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in Trees, [NUME_REDACTAT] Council, 1989)
Folosiți individual markerii biologici nu sunt suficienți pentru rezolvarea problemelor complexe legate de declinul pădurilor, dar selectarea și combinarea lor poate ajuta la simplificarea evaluării mecanismelor și consecințelor acțiunii poluanților atmosferici asupra plantelor.
2.3.2. Forme majore de poluare
Poluarea aerului: emiterea de substanțe chimice și particule în atmosferă. Cei mai comuni poluanți ai aerului sunt: monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, oxizii de azot și compuși organici pe bază de fluor și clor (CFC) generați prin activități industriale și arderea combustibililor fosili.
Poluarea apei: prin deversarea de poluanți și contaminanți în apele de suprafață prin scurdere în apele subterane, prin scurgeri lichide, deversări de ape uzate, eutrofizare și aruncare de gunoaie. Principalele materii poluante sunt: substanțele organice (taninul, țițeiul, lignina, hidrații de carbon), substanțele anorganice (metalele grele, clorurile, sulfații), mineralele în suspensie, substanțele toxice, substanțele radioactive, substanțele cu aciditate sau alcalinitate mare, coloranții, microorganismele etc.
Contaminarea solului: are loc când substanțele chimice pătrund prin deversări sau scurgeri în apele freatice. Printre cei mai semnificativi sunt hidrocarburile, metalele grele, ierbicidele, pesticidele și hidrocarburile clorinate. Efectul poluării solului constau în reducerea oxigenului din sol, creșterea acidității cu consecințe directe asupra vegetației, reducerea creșterii și productivității plantelor, reducerea capacității de drenaj etc.
Contaminarea radioactivă: este tipică pentru activitățile desfășurate în secolul 20 în fizica atomică ca de exemplu: generarea energiei electrice în centrale atomoelectrice, cercetările pentru producerea de arme nucleare, producerea și depozitarea de substanțe radioactive. Principalele accidente cu impact asupra mediului: 1948 – 1951, la Celiabinsk-65 – URSS; decembrie 1952, la [NUME_REDACTAT] – Canada; octombrie 1957, la Windscale – [NUME_REDACTAT]; decembrie 1957, la Kistim – URSS; ianuarie 1976, la Palomares – Spania; martie 1979, [NUME_REDACTAT] Island – SUA; aprilie 1986, Cernobal – Ucraina.
Poluarea fonică: reunește zgomotul de trafic de mașini și trafic aerian, zgomot industrial și sonarul de intensitate ridicată
Poluarea cu lumină: include utilizarea luminii în spații interzise, suprailuminarea și interferența astronomică
Poluarea vizuală: se referă la prezența liniilor de înaltă tensiune, panouri publicitare pe șosele, modificarea peisajului prin depozite diferite cum ar fi cele provenite din minerit, depozitele de gunoaie și resturi menajere municipale
Poluarea termică: este o schimbare de temperatură în acviferele naturale cauzate de influențe antropice cum ar fi apele de răcire de la centralele electrice
2.3.2.1. Poluarea aerului
a. Poluanți primari
Oxizii de sulf (SOx): în special dioxidul de sulf produs prin activități vulcanice și procese industriale. Cărbunii și petrolul conțin compuși ai sulfului iar prin ardere generează SO2. Oxidarea SO2 în prezența NO2 duce la formarea H2SO4 și la ploi acide.
Oxizii de azot (NOx): în special dioxidul de azot sunt emiși ca urmare a combustiei la temperaturi înalte. În prezența luminii solare oxizii de azot și substanțele organice volatile din atmosferă reacționează formând smogul fotochimic, o formă semnificativă de poluare în special în perioada verii. Pot fi observați ca o aureolă brună sau formațiuni în evantai pe direcția vântului deasupra orașelor. Acest gaz toxic de culoare roșcat brună are un miros caracteristic, puternic și înțepător. Aplicarea în exces a azotului poate avea efecte multiple asupra ecosistemelor forestiere, incluzând disfuncționalități în nutriția arborilor și creșterea cantității de nitrați în mediu. Nitrații determină o mobilizare a cationilor de calciu, magneziu, potasiu și sodiu din sol, ducând la o acidifiere a acestuia. De asemenea fertilizările excesive pot duce la creșterea mortalității arborilor în special dacă fertilizarea se asociază cu ani secetoși.
Monoxidul de carbon: este un gaz non-iritativ, fără culoare și miros, foarte toxic, arderea se produce cu flacără albastră. Rezultă prin arderea incompletă a combustibililor ca gazele naturale, cărbunii sau lemnul. Autovehiculele sunt o sursă majoră de CO. Activitățile umane produc 700 milioane de tone pe an, iar emisiile naturale sunt de 1300 milioane de tone pe an.
Dioxidul de carbon: este unul dintre gazele de seră importante, rezultă prin arderea completă. În concentrații normale este un gaz vital pentru viața organismelor pe planetă. CO2 Provine din erupții vulcanice, respirația plantelor și animalelor, arderea combustibililor fosili, despăduriri etc. Activitățile umane generează 5500 milioane de tone pe an de dioxid de carbon. Concentrația în atmosferă la nivelul anului 1900 (290 ppm), 1990 (360ppm), 2010 (400-550ppm)
Compușii organici volatili se împart în două categorii
a. Metanul (CH4): cantități importante sunt eliberate în atmosferă din orezării, din fermele de animale în special cele de vaci (16% din cantitatea totală de metan generată de activități umane). Metanul se găsește sub formă de zăcăminte naturale în stare destul de pură, la noi în țară puritatea metanului fiind de 99%, însă se poate întâlni și în minele de cărbuni unde în amestec cu aerul formează amestecul exploziv numit gaz grizzu (responsabil de exploziile miniere). NASA testează posibilitatea utilizării metanului ca și combustibil pentru rachete datorită faptului că acest gaz se găsește în cantități importante în multe părți ale sistemului solar.
Metanul este produs prin fermentarea resturilor vegetale sau animale mai ales pe fundul bălților, metoda putând fi folosită și în cazul epurărilor apelor reziduale din marile orașe.
b. Compuși organici volatili diferiți de metan din această categorie fac parte compușii aromatici ai benzenului, toluenul, 1,3-butadiena substanțe care au un efect cancerigen și prin expunere îndelungată determină leucemie.
Încărcarea aerului cu particule: particulele pot fi definite ca materie solidă sau lichidă al căror diametru este mai mare decât al unei molecule dar mai mic de 100 µm. Unele particule apar în mod natural ca urmare a activităților vulcanice, furtunilor de praf, incendiilor de pădure sau a altor forme de vegetație. În prezent 10% din totalul particulelor care se găsesc în atmosferă sunt produse antropic. Creșterea cantității de particule în aer determină modificări ale stării de sănătate la om cum ar fi: boli de inimă, alterarea funcțiilor plămânilor sau diferite forme de cancer.
Compuși organici cu clor și fluor: contribuie semnificativ la distrugerea stratului de ozon
Amoniacul: emis în special prin activități agricole
Poluanții radioactivi: produși în urma exploziilor nucleare, a utilizării diferitelor tipuri de substanțe explozive, sau în mod natural ca urmare a descompunerii radioactive a radonului
Metale grele: acestea sunt elemente chimice capabile de dispersie în diferitele medii ale ecosistemelor (apă, aer, sol etc.). Prin pătrunderea în organismele animale sau vegetale, acestea afectează metabolismul și capacitatea reproductivă, acționând progresiv prin procesul de biomagnificație.
La nivelul continentului european există un program de monitorizare și evaluare a poluanților transfrontalieri ai aerului (EMEP). Monitorizarea poluării cu metale grele a fost introdusă în acest program în 1999, iar în prezent există 65 de stații care măsoară concentrațiile de plumb, mercur și cadmiu atât din aer cât și din precipitații. Stațiile de monitorizare sunt neuniform distribuite pe continent, fiind în special localizate în partea centrală și de nord a acestuia.
Distribuția spațială a nivelelor de poluare cu metale grele este de asemenea neuniformă, având maxime în partea centrală, estică și de sud a Europei, nivelele cele mai scăzute fiind în țările nordice.
b. Poluanți secundari
Particule formate din poluanți primari: intră în compoziția smogului fotochimic. Inițial smogul rezulta din arderea unor cantități mari de cărbune și era compus din fum și dioxid de sulf. Smogul “modern” provine în general din emisiile industriale și ale autovehiculelor
Ozonul troposferic: ozonul format în straturile joase ale troposferei este un poluant al aerului și apare ca rezultat al reacțiilor chimice dintre compuși organici volatili și oxizii de azot, în prezența luminii solare.
Ozonul pătrunde în plante prin stomate în timpul schimbului normal de gaze (respirației). Fiind un puternic oxidant determină o serie de leziuni care includ: pete mici neregulate, de culoare brun deschisă, sub 1 mm în diametru; pete cu mărimea aproximativă de 2-4 mm pigmentate, de culori închise, înroșire sau culoarea bronzului. Simptomele (leziunile) datorate ozonului apar pe suprafața superioară a frunzelor îmbătrânite sau mature, între nervuri. Există și situația în care leziunile apar pe ambele fețe ale frunzelor. Tipul și severitatea dăunării depinde de câțiva factori ce includ durata expunerii la concentrații ridicate de ozon, condiții climatice și genetica plantelor.
2.3.2.2. Poluarea apei
Prin poluarea apei se înțelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activitățile umane și care face ca apele să devină improprii utilizării curente înainte de producerea poluării.
În funcție de modalitățile de pătrundere în apă poluanții se clasifică în 4 tipuri:
Surse de poluare toxice: includ substanțele chimice care otrăvesc sau omoară organisme, în sau lângă pâraie, râuri, lacuri și golfuri. Chiar și nivele scăzute pot fi letale în special pentru prădătorii de vârf prin biomagnificație. Ex. de poluanți: pesticide și ierbicide, produse petroliere, detergenți, vopsele și solvenți, acid de baterie, deșeuri chimice industriale etc.
Surse de poluare sedimentare: sunt constituite din praful, mineralele, nisipul și aluviunile care în urma fenomenelor erozionale ajung în ape. Problemele create organismelor acvatice sunt: particulele devin suspensii în apă, micșorează cantitatea de lumină care ajunge la plantele acvatice, particulele sedimentare se depun în spațiile dintre roci distrugând habitatele necesare pentru multe specii de insecte acvatice și de nevertebrate, pot îngropa ouăle peștilor și insectelor, pot crea disfuncționalități ale branhiilor peștilor, crabilor sau a altor organisme acvatice.
Surse de poluare cu substanțe organice: poluarea cu substanțe organice se datorează în special excesului de azot și fosfor în ape. Organismele au nevoie de nutrienți pentru a supraviețui, dar o cantitate foarte mare a acestora conduce la dezvoltarea masivă a plantelor (în special a algelor și a plantelor vasculare). Când aceste plante mor și sunt descompuse de bacterii, o mare parte din oxigenul dizolvat este utilizat, determinând moartea animalelor din aceste ape. Sursele de poluare cu substanțe organice includ: deversările din stațiile de epurare a apei, scurgerile din sistemele septice impropriu menținute, deversări de la fabrici etc.
Surse de poluare bacteriană: bacteriile pot proveni dintr-o varietate mare de surse ce includ sistemele septice, dejecțiile animale, de pe terenurile agricole, de la toaletele vaselor de navigat, de la detergenții casnici etc.
Clasificarea apelor de suprafață se face în 3 categorii:
Categoria I ape care deservesc în mod organizat la alimentarea cu apă a populației, ape folosite în industria alimentară sau care servesc ca locuri pentru îmbăiere neamenajate și ștranduri
Categoria II ape care servesc pentru salubrizarea localităților, ape utilizate pentru sporturi nautice, ape utilizate pentru agrement, odihnă și recreare
Categoria III ape utilizate pentru nevoi industriale altele decât cele alimentare sau folosite pentru irigații în agricultură.
Conform STAS 4706-88, pentru fiecare din categorii se dau indicatori de calitate fizici, chimici, microbiologici și de eutrofizare, care trebuie îndepliniți de apele de suprafață
Indicatori pe categorii de calitate a apelor naturale
[NUME_REDACTAT] din aproximativ 19750 km de ape curgătoare (râuri și fluviul Dunărea), 7150 km corespund din punct de vedere calitativ categoriei I de calitate, 6580 km categoriei II, 2700 km categoriei III, restul de 3620 km sunt considerați ca degradați, necorespunzători nici uneia din cele trei categorii de calitate (Lăzăroiu, 2005).
Capitolul 3
Programe naționale și internaționale de monitoring forestier
Programe globale
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (EFMP)
Centrul de monitoring global a incendiilor de pădure (GFMC)
GEMS (Sistemul global de monitoring al mediului)
Subsistemul integrat de monitorizare a vegetației forestiere
IGBM
IRPTC
INFOTERRA
Scară globală: se realizează prin organizații internaționale susținute de ONU, cum sunt [NUME_REDACTAT] Unite pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru Problemele de Mediu etc. Degradarea la nivel planetar a condițiilor de mediu a impus la începutul anilor 1970 găsirea unor soluții eficiente de evaluare. În cadrul Conferinței asupra Mediului de la Stockholm (1972) a fost inițiat [NUME_REDACTAT] Unite pentru Mediu (UNEP) de supraveghere și conservare a mediului. Acesta cuprinde 3 componente (Pricope, 2010; Povară, 2006):
[NUME_REDACTAT] de Monitorizare a Mediului ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – GEMS) – sunt incluse 5 subprograme interconectate care cuprind la rândul lor numeroase rețele: de monitorizare a climatului, de monitorizare pe termen lung a transportului poluanților, de monitorizare a sănătății strâns legată de consecințele poluării, de monitorizare a oceanelor și a resurselor regenerabile terestre. Inițial activitatea GEMS a fost direcționată pe dezvoltarea de metodologii de monitorizare, stabilirea sistemelor de control al calității și baze de date globale, sprijin tehnic, elaborarea tendințelor în domenii de mediu specifice. La nivelul fiecărei țări s-a creat o rețea proprie de supraveghere păstrând tendința generală de uniformizare a
Sistemul de [NUME_REDACTAT] la Mediu (INFOTERRA) – este un sistem de informare național și internațional, funcțional în 140 de țări.
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Toxice ([NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Chemicals – IRPTC)
Semnarea unor convenții internaționale de către România (Geneva, 1979; Viena, 1985; Helsinki, 1992; Rio, 1992 etc.) a impus crearea unui sistem de monitoring integrat național în care sunt incluse subsistemele GEMS-RO, IGBM-RO (monitoring de fond, global, integrat).
Scară regională: se realizează la nivel de țări mari (SUA, Rusia, China, Brazilia) sau grup de țări pentru o anumită zonă (zona [NUME_REDACTAT])
Scară locală: se realizează de către fiecare țară în funcție de necesități, potențial uman și material sau de intensitatea impactului unui fenomen perturbator
3.1. Programe de monitoring
3.1.1. Programe de monitorizare a stării de sănătate a pădurilor în SUA
Majoritatea programelor de monitorizare se bazează pe colectarea datelor la sol în suprafețe de probă standardizate spre exemplu date biometrice ale arborilor, vârstă, biomasă, modificările apărute în timp, folosința terenului etc. Unele programe utilizează pentru activitatea de monitoring și imaginile avio, fotografiile satelitare sau schițe de hărți, în special atunci când se studiază extinderea incendiilor, a dăunătorilor sau a altor aspecte legate de pădure care au fost identificate inițial prin observații terestre.
[NUME_REDACTAT] din cadrul Departamentului de Agricultură al SUA (USDA) este principala instituție care colectează și raportează datele de monitoring. Activități de monitoring sunt făcute și de câteva agenții din cadrul Departamentului de Interne: Biroul de gospodărire a Teritoriului, [NUME_REDACTAT] a SUA, Serviciul de Conservare a [NUME_REDACTAT] și Serviciul de Gospodărire a Vânatului și Pescuitului a SUA.
Serviciul USDA a fost înființat în 1905 și gestionează peste 78 de milioane de ha acoperite cu pădure. Prin asistență financiară și tehnică USDA promovează, alături de deținătorii privați de pădure, dezvoltarea economică în mediul rural și îmbunătățirea mediului natural pentru comunități și orașe. Sunt elaborate planuri de manegement a resurselor și terenurilor prin care se urmărește menținerea biodiversității și productivității naturale a ecosistemelor forestiere, toate acestea asigurând resurse de apă, masă lemnoasă, ihtiofaună, minerale, viață sălbatică, peisaje naturale și valoare estetică pentru generațiile actuale și viitoare.
Asociația de Stat a Silvicultorilor (NASF) este o organizație non-profit care reprezintă directorii de agenții forestiere din 50 de state inclusiv [NUME_REDACTAT]. Asociația promovează activități de consiliere, dezvoltarea, sponsorizarea și promovarea de programe și activități care ajută la aplicarea unor practici silviculturale durabile, conservarea și protecția terenurilor forestiere. O preocupare importantă este și aceea de înființare și protecție a pădurilor periurbane.
[NUME_REDACTAT] Forestier (USDA) sunt:
reducerea riscului de apariție și extindere a incendiilor
reducerea impactului speciilor invazive
furnizarea de facilități de recreare
acoperirea nevoilor de resurse energetice
îmbunătățirea stării bazinelor hidrografice
creșterea eficienței agențiilor aflate în subordine
[NUME_REDACTAT] a condus 3 programe de supraveghere a diferitelor atribute ale pădurilor de pe teritoriul SUA, până în 1999 când s-a luat decizia unificării programelor FIA și FHM.
A rezultat astfel un nou program amplu numit Programul de Monitorizare și Inventariere a Pădurilor (FIM).
Sistemul de inventariere și analiză a pădurilor (FIA)
Programul de Monitorizare a stării de sănătate a pădurilor (FHM)
Programului de Protecție a [NUME_REDACTAT] (FHP)
Fuziunea dintre cele două programe a dus la modificarea legislației și la revizuirea strategiei de implementare a noului program, rezultând un sistem mult mai intensiv de măsurători ce constituie o etapă distinctă în activitatea de monitoring forestier (Etapa 3).
Colectarea datelor în activitatea de monitoring forestier:
Etapa 1: constă în prelevarea și prelucrarea la birou a fotografiile satelitare sau avio
terenul este împărțit pe fotografii în pixeli cu suprafața de 97,12 ha
fiecare pixel este caracterizat pe fotografii din punct de vedere al vegetației (forestier sau neforestier)
se face verificarea corectitudinii încadrării prin parcurgerea la sol a unui set de suprafețe alese randomizat
un set de pixeli este selectat pentru colectarea datelor din teren
Etapa 2: constă în activitatea efectivă de teren
pentru suprafețele care urmează a fi inventariate trebuie obținută permisia din partea proprietarului de teren
se efectuează măsurători referitoare la: diametrele și înălțimile arborilor, vătămările
se determină tipul de pădure, vârsta arboretelor, perturbările
prin comparații cu măsurătorile anterioare se determină creșterile și mortalitatea arborilor
se determină schimbarea folosinței terenului față de inventarierea anterioară
Etapa 3: numai pentru o parte din suprafețele folosite în etapa a 2-a se efectuează măsurători mai detaliate
evaluarea stării coroanelor arborilor
evaluarea potențialului de eroziune al solului
analiza chimică a solurilor
analiza comunităților de licheni
evaluarea poluării cu ozon prin utilizarea plantelor bioindicatoare pentru acest poluant
analiza structurii vegetației: compoziție, abundență, distribuție spațială și date legate introducerea de plante exotice
evaluarea cantității de material lemnos mort, material ce constituie un habitat pentru viața sălbatică
3.1.1.1. Sistemul de inventariere și analiză a pădurilor (FIA)
Sistemul de inventariere și analiză a pădurilor (FIA) este un inventar a suprafețelor împădurite și a tipurilor de păduri din fiecare stat, a volumului de lemn, a creșterii și reducerii suprafețelor împădurite.
FIA este cel mai ambițios program de monitorizare a pădurilor de nivel național cu o finanțare de 22 de milioane de dolari în 1998, realizându-se printr-un proces în două faze:
inventarierea ariilor împădurite și clasificarea tipurilor de pădure folosind fotografii aeriene
activitatea echipelor serviciului forestier desfășurată la sol, în suprafețe de probă în care sunt culese date detaliate pentru fiecare tip de pădure. Aceste date asupra suprafețelor și unităților de păduri sunt apoi combinate pentru a genera informații estimative asupra tuturor tipurilor de resurse forestiere ale fiecărui stat.
Informațiile furnizate de FIA sunt utilizate larg pentru analize strategice și planificări atât de administrația statală și federală, cât și de către universități. Industria forestieră folosește informația pentru a ghida investițiile de capital, operațiunile, achizițiile de terenuri și deciziile în vânzarea lemnului.
Întrebările la care trebuie să răspundă programul FIA sunt:
Cât de multă pădure există?
Cum arată pădurile?
Suprafața împădurită crește sau scade?
Se produce o reducere sau o creștere a numărului de specii?
Cât de repede cresc, mor și sunt recoltați arborii?
Cum se modifică în timp ecosistemele forestiere?
Ce modificări se produc la nivelul solului?
Ce se poate spune despre celelalte caracteristici ale vegetației?
3.1.1.2. Programul de monitorizare a stării de sănătate a pădurilor – FHM
În 1990 monitoringul sănătății pădurii a fost creat ca program pentru a răspunde îngrijorării crescânde asupra poluării aerului, schimbărilor climatice globale, pădurilor urbane și silviculturii durabile. În cadrul acestui program se colectează date asupra stării arborilor, indicatorilor de calitate a aerului cum sunt lichenii și diversitatea vegetației. Din cauza faptului că în prezent numai o parte din suprafețele de observație la sol sunt finanțate, FHM raportează estimate medii și nu valori totale ca în cazul FIA.
Indicatorii utilizații în Programul FHM:
Starea coroanelor: diametre ale coroanelor, densitatea coroanelor, uscări apărute în coroane, transparența foliajului, vigoarea de creștere a arborilor reflectată și prin mărimea coroanelor, raportul dintre lungimea coroanei și înălțimea arborelui.
Vătămarea arborilor: prezența putregaiului, a bolilor, decolorarea foliajului, rupturi în coroană
Creșterea arborilor: prin determinarea diametrelor
Mortalitatea: diametrul arborilor care s-au uscat de la ultima vizită
Regenerarea arborilor: inventarierea semințișului pe specii
Vătămările produse de ozon: % din foliajul speciilor de plante indicatoare vătămat
Lichenii: abundența pe specii ca un indicator al modificării calității aerului, climatului sau structurii pădurii
Solurile: eroziunea solului, nutrienții din sol (stocarea carbonului în humus, N, P, Ca, Mg, K)
Diversitatea și structura vegetației: suprafețe de studiu stratificate, numărul și densitatea pe specii, înălțimi, acoperirile realizate
Cantitatea de necromasă lemnoasă: numărul și volumul arborilor sau părților de arbori morți
Cantitatea de material inflamabil: acoperire în %, înălțimea stratului ierbos, prezența arbuștilor, a resturilor de lemn și litieră utilizate pentru modelarea pericolului de incendii
Habitate pentru viața sălbatică: prezența scorburilor, compoziția și structura vegetației
FHM este un program național prin care se evaluează anual starea, modificările și tendințele legate de starea de sănătate a ecosistemelor forestiere în SUA. Evaluarea stării de sănătate se bazează pe criteriile unui management durabil al pădurilor stabilit prin Declarația din Santiago. Aceasta cuprinde un set de criterii centrate pe conservarea diversității biologice, meținerea capacității productive a pădurilor, menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate a pădurilor, conservarea solurilor și resurselor de apă din mediu forestier, păstrarea contribuției pădurilor în circuitul global al carbonului, accentuarea beneficiilor socio-economice pe termen lung necesare societății umane. Programul pilot include testarea indicatorilor legați de vegetație (diversitatea stratului ierbos și arbustiv, structura generală a vegetației, vitalitatea acesteia), precum și indicatori care vor furniza date despre evaluarea sustenabilă a arboretelor ca habitate pentru viața sălbatică, date despre conservarea solurilor și circuitul carbonului.
Datele colectate în cadrul programului FHM permit o analiză detaliată a diversității plantelor la nivel local, regional și național, prelevarea acestora făcându-se în suprafețe de probă inventariate la sol sau prin supraveghere avio. Programul FHM se aplică în toate terenurile împădurite ale SUA pe baza unui parteneriat care implică [NUME_REDACTAT] din cadrul Departamentului de Agricultură al SUA (USDA), Asociația de Stat a Silvicultorilor (NASF), precum și alte agenții federale și de stat sau grupuri academice.
3.1.1.3. Programul de Protecție a [NUME_REDACTAT] (FHP)
În cadrul Programului de Protecție a [NUME_REDACTAT] (FHP), agențiile statale în colaborare cu serviciul forestier conduc observații aeriene și la sol asupra insectelor forestiere, bolilor și altor agenți perturbatori pe timpul verii. Datele descriptive și informațiile de teren sunt folosite de oficialitățile fiecărui stat și reprezentanții regionali ai serviciului forestier pentru evaluarea tendințelor și elaborarea măsurilor de management. În cadrul acestui program lucrează peste 250 de specialiști în domenii ca entomologia, fitopatologia, studiul plantelor invazive, folosirea pesticidelor, monitorizare și supraveghere, dezvoltarea de tehnologii etc.
Programul implică stabilirea unor legături de colaborare cu [NUME_REDACTAT] Național, Departamentul de Interne, [NUME_REDACTAT], agenții federale, universități, deținători privați de pădure și alte țări. Sunt furnizate date care ajută la prevenirea, diminuarea și controlul vătămărilor produse în păduri, sau la stabilirea unor legături între schimbările climatice și modificările apărute în biologia dăunătorilor.
3.1.1.4. Monitoringul organizațiilor federale
Administratorii pădurilor naționale și Biroul pentru Gospodărirea teritoriului, [NUME_REDACTAT] și alte organizații federale ce dețin resurse forestiere semnificative sunt responsabile prin lege cu măsurarea periodică a stării resurselor forestiere în acord cu reglementările de mediu, activitățile de conservare și utilizarea resurselor financiare și organizatorice.
În unitățile pădurilor naționale și ale Biroului pentru [NUME_REDACTAT], această informație este utilizată de către managerii de resurse pentru proiectarea și monitorizarea implementării planurilor decenale în acord cu principiile utilizărilor multiple și a exploatării durabile. Din punct de vedere istoric multe organizații s-au concentrat pe monitorizarea și planificarea tăierilor cu evaluarea impactului de mediu, dar în ultimii ani datorită creșterii atenției acordate criteriilor ecologice acestea sunt folosite pentru ghidarea reabilitării habitatelor, incendiilor controlate și răriturilor cu intensitate variabilă.
3.1.1.5. Monitoringul organizațiilor private
Activitățile de monitoring forestier în sectorul privat se focalizează în general pe gospodărirea arboretelor. Firmele mari accentuează managementul pădurilor pentru obținerea de recolte durabile și dedică cel mai mare efort de monitoring pentru această finalitate. Acest monitoring include observații la sol și aeriene a suprafețelor împădurite și distribuția pe clase de vârstă și pe specii. Această informație este folosită pentru decizii privind tăierile, reâmpăduririle și tratamentele silviculturale în arborete. Unul dintre cei mai mari proprietari de pădure din America de Nord preia inventarul forestier și datele asupra creșterilor în aproximativ 10% din firmele sale cu un interval de replantare de 5 ani. În contrast proprietarii de firme mai mici, desfășoară activități sporadice de monitoring sau deloc, astfel încât tăierile sunt dictate de imperative financiare și nu de principii ecologice sau silviculturale.
Programe majore de monitorizare a pădurilor în SUA
Curs 4
4.1. Programe și organizații implicate în monitoringul forestier în Europa
4.1.1. [NUME_REDACTAT] a Organizațiilor de [NUME_REDACTAT] (IUFRO)
IUFRO este rețea internațională neguvernamentală și non-profit a oamenilor de știință din sectorul foretier înființată în 1892. Obiectivele sale sunt coordonarea cooperării internaționale în studii științifice din toate domeniile legate de pădure și arbori. Există 274 de unități specializate și 8 unități tehnice la care participă peste 15000 de oameni de știință din peste 110 de țări. IUFRO ca organizație își atinge obiectivele prin realizarea unei rețele de activități incluzând generarea, schimbul și diseminarea cunoștințelor științifice, facilitarea accesului la informație relevantă și acordarea asistenței cercetătorilor și instituțiilor pentru a-și întării capacitățile de cercetare. Membrii IUFRO sunt organizațiile de cercetare, universitățile și oamenii de știință care activează pe cont propriu, organizațiile non-guvernamentale, proprietarii de păduri și alte persoane care depind de păduri.
Obiectivele organizației sunt:
Furnizarea de informații din domeniul metodelor și tehnologiilor de observații asupra Pământului (OP) cu relevanță pentru monitoringul și inventarul forestier către organizațiile științifice, industrial, guvernamentale și non-guvernamentale.
Furnizarea de oportunități pentru managerii de resurse și a personalului implicat în politicile forestiere pentru a lua cunoștință de ultimele metode OP și aplicarea lor potențială.
Discutarea necesității ca informația derivată din teledetecție să fie utilizată în monitoringul forestier.
Inițierea de discuții de posibili utilizatori a OP pentru înțelegerea nevoilor și cerințelor acestora.
Demonstrarea modului cum măsurătorile de ordin spațial pot contribui la susținerea Inventarului și [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește utilizarea aplicațiilor OP inovative într-o serie de activități și rezolvare de probleme.
Furnizarea de noi produse OP cât și accesarea acestora de către instituții și companii.
Contribuția la dezvoltarea unei expertize la nivel internațional în OP pentru a susține rezolvarea problemelor curente în păduri (securitate, economie, schimbări climatice, etc.).
Conferințe IUFRO pe tema monitoringului forestier:
Conference on [NUME_REDACTAT] and Monitoring, 1-3 June 1999,
IUFRO [NUME_REDACTAT] and indicators of forest biodiversity in – from ideas to operationality – () 2003
Extending forest inventory and monitoring, may 19-22, 2009, Quebeq city ;
Publicații: IUFRO [NUME_REDACTAT] for Monitoring
4.1.1.2. [NUME_REDACTAT] European (EFI)
Scopul institutului este de a întreprinde cercetări la nivel pan-european cu privire la politica forestieră, inclusiv aspectele sale de mediu, la ecologia, funcțiile multiple, resursele și sănătatea pădurilor europene și la oferta și cererea de lemn și alte produse și servicii forestiere în scopul promovării, conservării și managementului durabil al pădurilor din Europa.
[NUME_REDACTAT] European (EFI- [NUME_REDACTAT] Institute) este o organizație internațională apărută în cadrul țărilor europene care în 2005 au ratificat o Convenție EFI. Numărul inițial de țări participante a fost de 10 și anume: Austria, Croația, Danemarca, Finlanda, Germania, Norvegia, România, Spania și Suedia.
În momentul de față la acest for sunt afiliate 130 de organizații și șase [NUME_REDACTAT] care oferă cele mai bune contacte științifice în probleme de silvicultură, fiind recunoscute la nivel european. EFI are ca misiune promovarea, conducerea și cooperarea în cercetarea silvică și a produselor pădurii, mai ales în acele domenii care necesită formularea și implementarea unor politici care să promoveze un management durabil al pădurilor Europei.
Cele șase [NUME_REDACTAT] se concentrează pe subiecte relevante pentru o anumită tematică sau pentru o anumită regiune:
Problema conversiei pădurilor monospecifice de molid în stațiuni dominate în mod natural de specii de foioase – programul COFOREST în Germania.
[NUME_REDACTAT] de Cercetare și Informare pe Probleme de [NUME_REDACTAT] – EURORIC, în Danemarca.
[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] – IEFC, în Franța.
Inovație și spirit antreprenorial în [NUME_REDACTAT] – INNOFORCE, în Austria.
Externalizarea resurselor pădurilor mediteraneene – MEDFOREX, în Spania.
Cercetare și învățământ de silvicultură avansat în [NUME_REDACTAT] – PROCES, în cadrul [NUME_REDACTAT].
Programele de cercetare avansată din cadrul EFI sunt:
Ecologie și management forestier (sechestrarea carbonului în silvicultură; efectele schimbărilor de mediu în silvicultură; managementul pădurilor în condițiilor diferitelor forme de stres; pădurile ca resurse regenerabile precum și alte bunuri și servicii generate de păduri; biodiversitate).
Piețe de produse forestiere și aspecte socio-economice în silvicultură (dezvoltare rurală și aspectele socio-economice ale utilizării pădurilor; economia utilizării multifuncționale a pădurilor, analiza și modelarea cererii și ofertei de lemn și produse ale pădurii, produse forestiere și analiza schimburilor economice; competitivitatea întreprinderilor din sectorul forestier).
Analiza politicilor (analiza și evaluarea efectelor și impacturilor a implementării politicilor silviculturale cât și alte politici din afara sectorului care influențează sectorul forestier; studii comparative asupra mijloacelor și politicilor instituționale în condiții socio-economice variabile; analiza scopurilor, valorilor și comportamentului participanților relevanți pentru silvicultură; contribuții la dezvoltare politicilor globale în procesele de dezvoltare și capacitățile de edificare în știință în țările aflate în tranziție; diseminarea informație prin publicarea de rapoarte de cercetare, lucrări ale conferințelor și a manualelor științifice, organizarea școlilor de ară pe probleme de silvicultură sub auspiciile Forumului de Politici de Cercetare în Silvicultură, organizarea de ateliere de lucru internaționale, seminarii și conferințe care să ofere oportunitatea unor forumuri de discuție pentru cercetători și cadre de decizie).
Resursele pădurii și informația (informații asupra opiniilor legate de dezvoltarea în viitor a resurselor pădurii în Europa; servicii informaționale cu valoare adăugată asupra politicilor și proceselor decizionale în silvicultură și discipline conexe).
În cadrul institutului au fost derulate programe cu privire la schimbările climatice și perturbările produse de alți factori abiotici în păduri. Exemple sunt:
CarboEurope – IP – Evaluarea bugetului de carbon terestru la nivelul continentului european. http://www.carboeurope.org/
CarboEurope – GHG – Sinteză privind bugetul gazelor de seră la nivelul continentului european. http://gaia.agraria.unitus.it/ceuroghg/ghg.html
SilvaStrat – Strategii adoptate în managementul pădurilor europene ca urmare a schimbărilor climatice globale. http://www.efi.int/portal/project/silvistrat/
EFI [NUME_REDACTAT] 25 – Revizuirea atenuării emisiilor de CO2 prin incendii controlate
http://www.efi.int/portal/virtual_library/publications/technical_reports/25/
[NUME_REDACTAT] 61 – Modelarea carbonului din sol ca instrument în studiul balanței carbonului în silvicultură.
http://www.metla.fi/dissertationes/df61.htm
Institutul deține și o bază de date cu privire la perturbările produse în păduri:
http://www.efi.int/portal/virtual_library/databases/
4.1.1.3. Centrul de monitoring global a incendiilor de pădure
(GFMC – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT])
GFMC a fost inaugurat în cadrul întâlnirii FAO pe probleme de politici publice care afectează incendiile de pădure (Roma, octombrie 1998), fiind finanțat de Ministerul de Externe al Germaniei. Din 1998 centrul a fost găzduit de Grupul de Cercetare a [NUME_REDACTAT], subordonat departamentului de Biochimie a Institutului de [NUME_REDACTAT] Planck (Universitatea din Freiburg, Germania).
Centrul furnizează un portal global al documentației asupra incendiilor naturale. Informare și monitoring, fiind accesibil în mod public de pe INTERNET. Informațiile asupra incendiilor naturale sunt actualizate regulat prin intermediul unei rețele de cooperare a instituțiilor de resort (http://www.fire.uni-freiburg.de/).
Produsele acestui centru, atât on line cât și off line sunt:
Avertizare timpurie asupra pericolelor de incendii și monitorizarea aproape în timp real a incendiilor în desfășurare.
Interpretarea, sinteza și arhivarea informației globale asupra incendiilor
Acordarea de asistență pentru entități locale, naționale și internaționale pentru dezvoltarea unor strategii de termen lung sau de politici pentru managementul incendiilor naturale incluzând abordări bazate pe interesele comunităților în managementul incendiilor, training pentru personalul de decizie.
Servește ca și corp de experți pentru [NUME_REDACTAT]
4.1.1.4. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] ICP [NUME_REDACTAT] program de monitoring forestier la nivel european ICP-Forest a fost înființat în 1985 sub [NUME_REDACTAT] privind poluarea atmosferică la mare distanță (CLRTAP – Convention on Long-range [NUME_REDACTAT] Pollution) [NUME_REDACTAT] pentru Europa a [NUME_REDACTAT] (UNECE).
Globalizarea economiilor și presiunea crescută asupra resurselor exercitate de o populație umană aflată într-o explozie demografică, a dus la o creștere a nevoii de supraveghere, evaluare și monitorizare a acestora în sectorul forestier. Ultimele decenii au adus în România pe lângă reguli diferite ale economiei de piață și efectul unor fenomene globale cum este cel al declinului pădurilor sau cel al schimbărilor climatice globale. Cuantificarea consecințelor, a stării actuale și a tendințelor de evoluție a ecosistemelor forestiere a condus la dezvoltarea unor programe de monitoring proprii sau la participarea României în cadrul unor programe internaționale. A fost implementat un sistem național de monitoring forestier introdus în anul 1990, metodologia și detaliile legate de amplasarea suprafețelor de probă fiind prezentate în Ordinul 244 din 12 iunie 2002, publicat în [NUME_REDACTAT] Partea I nr. 831 din 19 noiembrie 2002. Acesta a funcționat într-o rețea națională mixtă destinată atât supravegherii stării de sănătate (după metodologia rețelei europene de supraveghere europene Nivel I) cât și inventarului forestier național, până în 2006 când a fost abandonat din lipsă de finanțare (Badea, 2011).
Rețeaua de supraveghere intensivă a ecosistemelor forestiere este destinată unor studii complexe referitoare la: starea solurilor forestiere, starea de sănătate a arborilor, analiza compoziției chimice a frunzelor și acelor coroanelor arborilor, parametrii climatici, depunerile atmosferice și biodiversitate.
Pe baza informațiilor conținute de amenajamentele silvice, au fost elaborate inventare ale fondului forestier în anii 1965, 1973, 1980 si 1984.
În urma intensificării procesului de vătămare a pădurilor în țările central europene [NUME_REDACTAT] al UN/ECE, în baza convenției privind [NUME_REDACTAT] Transfrontalieră la [NUME_REDACTAT] (CLRTAP) a instituit în iunie 1985 Programul de [NUME_REDACTAT] privind Evaluarea și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] asupra Pădurilor (ICP Forests). În anul 1986 prin [NUME_REDACTAT] Europene (EEC) nr. 3528/86 al [NUME_REDACTAT] Europene, statele membre ale UE au adoptat Schema privind [NUME_REDACTAT] împotriva [NUME_REDACTAT]. Sub auspiciile CLRTAP și ale Regulamentului (EEC) nr. 3528/86 al Consiliului ale consiliului [NUME_REDACTAT] a fost proiectată o rețea sistematică transnațională cu o densitate de 1 sondaj la 25600 ha (16×16 km). Începând cu anul 1987, în această rețea, se fac evaluări anuale a stării de sănătate a pădurilor la scară mare cu o intensitate redusă de supraveghere la nivel de suprafață de probă permanentă (SPP) (Nivel I). Rolul principal al acestei supravegheri la scară mare este de a cunoaște dinamica și distribuția spațială a pădurilor vătămate din Europa, de a realiza o bază de date privind starea coroanelor arborilor, informații privind starea solurilor și conținutul în substanțe nutritive a acestora (Badea și Tănase, 2004).
În 1994 a fost inițiat Nivelul II al programului ca o reacție la nevoia crescândă de informații mai detaliate cu privire la relațiile de tip cauză-efect în ecosisteme forestiere, mai precis înțelegearea interrelațiilor dintre poluarea atmosferică și impactul acesteia asupra stării de sănătate a pădurilor.
Prin această rețea nesistematică se înregistrează date precise privind extinderea și dezvoltarea numărului de poluanți în corelație cu principalii parametrii de caracterizare ai ecosistemelor forestiere (starea de sănătate a arborilor, starea solurilor forestiere, compoziția chimică a aparatului foliar, creșterea arborilor, parametrii climatici) pe o perioadă de cel puțin 15-20 de ani.
Nivelul I: evaluarea stării coroanelor (defoliere, transparență, decolorare), evaluarea cauzei de apariție a vătămărilor identificabile (atacuri produse de insecte, boli provocate de ciuperci patogene), supravegherea stării solurilor (modificarea chimismului solurilor, factorii de stres aflați în legătură cu cantitatea de nutrienți accesibili).
Nivel II: evaluarea stării coroanelor, analize privind soluția și faza solidă a solului, analiza foliajului, a depunerilor, a calității aerului, determinări meteorologice, aspecte legate de creșterea arborilor, analiza vegetației ierboase, fenologie, acumularea de litieră, analize topografice și fotogrametrice de preferință la instalarea suprafețelor de probă.
Curs 5
5. Sistemul de monitoring forestier în [NUME_REDACTAT] stării pădurilor este coordonată pe plan european de către [NUME_REDACTAT] pentru Europa a [NUME_REDACTAT] Unite (UN/ECE), prin [NUME_REDACTAT] de Cooperare privind Evaluarea și [NUME_REDACTAT] Poluării asupra Pădurilor (ICP Forests), și de către [NUME_REDACTAT], prin [NUME_REDACTAT] Europene privind protecția pădurilor împotriva poluării atmosferice (conform Ordinului nr. 244 din 12 iunie 2002).
[NUME_REDACTAT] Europene privind protecția pădurilor împotriva poluării atmosferice – programul inițiat în anul 1986 de [NUME_REDACTAT], are ca obiective stabilirea, pe baza unei metodologii comune, a unui inventar periodic al vătămărilor produse pădurilor, în special datorită poluării atmosferice, înființarea sau extinderea în mod coordonat și armonizat a rețelei de puncte de observație pentru realizarea acestui inventar, realizarea unei monitorizări continue și intensive a ecosistemelor forestiere și înființarea sau extinderea unei rețele de suprafețe permanente de observație, necesare pentru această monitorizare.
Figura 1 Funcționarea sistemului de monitorizare forestieră la nivel european
Sistemul național de monitorizare a solurilor și a vegetației forestiere pentru silvicultură se realizează la două niveluri:
Nivelul I constituit din rețeaua națională (4×4 km) și din rețeaua transnațională (16×16 km). Rețeaua transnațională conține pe teritoriul forestier al României un număr de 245 de sondaje, iar la nivel continental, 1 sondaj la 25600 de hectare. Rețeaua națională presupune amplasarea unui sondaj la 1600 de hectare, acoperind în mod sistematic toate pădurile țării. În aceste suprafețe permanente de probă (SPP) se face atât supravegherea anuală a stării de sănătate a arborilor, cât și inventarierea statistică a pădurilor la nivel național și regional.
Nivelul II constituit din rețeaua de supraveghere intensivă, suprafețele de probă au un caracter permanent, sunt amplasate nesistematic pe teritoriul țării, principiul de bază în amplasare fiind cel al reprezentativității formațiilor forestiere pentru fondul forestier național. [NUME_REDACTAT] există 13 astfel de suprafețe.
5.1. Rețeaua națională de monitoring forestier (1990-2007)
Metodologia de monitorizare și detaliile legate de amplasarea suprafețelor de probă este prezentată conform legislației în vigoare, Ordinul 244 din 12 iunie 2002, publicat în [NUME_REDACTAT] Partea I nr. 831 din 19 noiembrie 2002.
Un sondaj este alcătuit din 2 suprafețe de probă permanente de formă circulară, amplasate la o distanță de 30 m față de centrul SPP (pe direcția E-V pe suprafețe de teren plane și pe curba de nivel pe terenuri înclinate). Fiecare SPP conține două suprafețe circulare concentrice cu razele de 7,98 m respectiv 12,62 m, în funcție de mărimea diametrului de bază al arborilor din cuprinsul acesteia. Centrul sondajului cât și centrele SPP sunt materializate prin borne îngropate de metal, lemn sau beton, la suprafața solului rămânând doar 10-15 cm din aceasta. Pentru facilitarea identificării bornelor sau a locului unde acestea au fost materializate, la baza celui mai apropiat arbore și pe fața dinspre bornă se înscriu indicativele „M(i)” (pentru centrul sondajului „i”, „C1” și „C2” pentru centrele SPP1 și SPP2), precum și distanța în decimetri până la borne (conform Ordinului nr. 244 din 12 iunie 2002).
Elementele de amplasare în teren ale fiecărui sondaj sunt: unitatea amenajistică (u.a.) în care se află instalat sondajul, numărul celei mai apropiate borne amenajistice, unghiul format de direcția bornă amenajistică – Nord, cu direcția bornă amenajistică – centrul sondajului (Mi) exprimată în metri.
Figura 2 Schema de amplasare a suprafețelor de probă permanente (SPP) în rețeaua națională de monitoring forestier (4X4 km)
Figura 3 Schema de amplasare a suprafețelor de probă permanente (SPP) în rețeaua națională de monitoring forestier (4X4 km)
2.1.1. Amplasarea SPP în teren:
– operatorul stabilește cu ajutorul busolei azimutul direcției bornă-centrul sondajului, iar cu ruleta măsoară distanța redusă până la centrul sondajului. Pe arbori la o distanță care să permită vizibilitatea se marchează dus-întors traseul stabilit prin puncte de vopsea la înălțimea ochiului.
– se amplasează borna din centrul sondajului, iar la baza celui mai apropiat arbore și pe fața dinspre centrul sondajului se înscrie indicativul Mi (unde i reprezintă numărul curent al sondajului corespunzător listei la nivel de ocol), iar sub acesta distanța de la arbore până la centrul sondajului.
– din centrul sondajului, pe direcția E-V (pe teren plan) și pe curba de nivel (pe teren înclinat) se măsoară de o parte și de alta a acestuia 30 m, distanță cere indică centrele celor două SPP. Pe arborele cel mai apropiat se trece indicativul C1 sau C2.
5.1.2. Inventarierea și evaluarea stării de sănătate a arborilor în SPP
Pentru inventarierea arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă permanente se folosește metoda cercurilor concentrice, cu razele de 7,98 m (200m2) și respectiv, de 12,62 m (500m2). Diametrul de bază minim al arborilor ce se inventariază este de 80 mm în cercul cu raza de 7,98 m, iar pe coloana circulară determinată de cercurile concentrice se inventariază numai arborii cu diametrul de bază mai mare de 280 mm. Operatorul se instalează în centrul unei SPP, stabilește direcția nordului cu ajutorul busolei și efectuează înregistrarea informațiilor începând cu arborele al cărui azimut este cel mai mic și continuând cu arborii următori în direcția acelor de ceasornic.
Dacă în cadrul reinventarierii, ca urmare a creșterii în diametru a arborilor, pe raza cercului de 7,98 m, precum și în coroana circulară cuprinsă între cercurile cu razele de 7,98 m și 12,62 m apar arbori cu diametrul cuprins între 80 mm și 280 mm și, respectiv, mai mare de 280 mm, care nu au fost înregistrați la inventarierile precedente, aceștia se înregistrează la sfârșit în formularul 1. Măsurarea diametrului se face prin aplicarea clupei pe trunchiul arborelui la nivelul semnului marcat cu vopsea la inventarierea anterioară, iar poziția de măsurare în cazul terenurilor înclinate va fi din amonte. În cazul în care secțiunea transversală este neregulată se măsoară două diametre perpendiculare, iar în formularul 1 se va înregistra media celor două măsurători. Semnul de aplicare a clupei pe trunchiul arborelui se revopsește. Înălțimile se măsoară la 3-5 arbori din specia preponderentă, la aceiași arbori la care au fost măsurate cu ocazia inventarierilor anterioare (în anii 1990, 1995, 2000…), precum și la fiecare al zecelea arbore (arborii nr. 1, 11, 21…) din formularul 1 (pentru SPP1 și, respectiv, SPP2).
Evaluarea stării de sănătate se realizează anual numai pentru lotul de arbori predominanți, dominanți, codominanți și fără vătămări fizice de intensitate moderată sau puternică (formularul 1, coloana “Nr. Arb. în lot”). La reinventarieri, în lotul de probă sunt evaluați numai arborii situați în clasele I, II și III Kraft la momentul respectiv. O dată la 5 ani evaluarea stării de sănătate se face pentru toți arborii, indiferent de poziția lor cenotică (clasa Kraft). Pentru estimarea stării de sănătate a arborilor este necesar să se înregistreze vătămările fiziologice, adică defolierea și decolorarea frunzișului din coroana arborilor, precum și vătămările fizice cauzate de diferiți factori (formularul 1 și 2).
Evaluarea stării de sănătate a arborilor din loturile de probă selectate se realizează anual prin estimarea vizuală a defolierii și decolorării frunzișului coroanelor arborilor, înregistrându-se totodată și prezența unor vătămări de natură mecanică existente în coroane sau pe tulpinile arborilor.
5.1.2.1. [NUME_REDACTAT] reprezintă unul dintre cei mai importanți parametri și exprimă pierderea de frunze sau ace din coroana unui arbore, comparativ cu un altul al cărui aparat foliar este complet (arbore de referință). Aceasta se estimează prin apreciere vizuală, folosindu-se ca arbore de referință un arbore din aceeași specie, cu frunziș complet, situat în imediata vecinătate a locului de probă (sondajului) sau imagini foto aplicabile speciilor din țara noastră. Dat fiind caracterul relativ al estimării, înregistrarea se face în procente, prin rotunjirea la cea mai apropiată valoare divizibilă cu 5 (ex: 0, 5, 10, 15 …). În arboretele dense, pentru apreciere se va lua în considerare jumătatea superioară a coroanei, iar în cele mai puțin dense, treimea mijlocie și superioară a acesteia. Defolierea trebuie să fie considerată ca o reducere a densității coroanei arborilor (transparența), aceasta fiind mai puțin influențată de diferențele morfologice naturale dintre arbori. La estimarea defolierii trebuie să se ia în considerare pierderea seturilor de ace, defolierea rămurelelor existente, precum și reducerea mărimii frunzelor sau acelor. De asemenea, prezența frunzelor sau a acelor moarte în coroană indică defolierea (acele vârstnice având o pondere mai redusă în apreciere). În cazul reducerii neomogene a densității coroanei, aprecierea procentului de defoliere se realizează ca o medie ponderată a valorilor estimate separat pentru părțile coroanei defoliate omogen, respectiv neomogen. Arborii defoliați 100% se înregistrează numai în primul an al apariției fenomenului, aceștia nemaiîntregistrându-se în anii următori (dacă nu au fost extrași) decât dacă în coroană apar frunze viabile.
Intensitatea vătămării arborelui după procentul de defoliere a coroanei acestuia se stabilește conform metodologiei adoptate la nivel european, astfel:
clasa 0 de defoliere (0-10%) – arbore sănătos;
clasa 1 de defoliere (11%-25%) – arbore slab vătămat;
clasa a 2-a de defoliere (26%-60%) – arbore moderat vătămat;
clasa a 3-a de defoliere (61%-99%) – arbore puternic vătămat;
clasa a 4-a de defoliere (100%) – arbore mort.
15% 20% 30%
75% 90% 100%
Fotografii cu diferite grade de defoliere la molid
5.1.2.2. [NUME_REDACTAT] se apreciază în procente rotunjite divizibile cu 5 (0, 5, 10, 15…), ca și defolierea, exprimânduse procentul de frunze sau ace (existente în coroana arborelui) a căror culoare se abate tranșant de la culoarea normală a frunzișului speciei respective (prezintă nuanțe de la galben la ruginiu). La estimarea decolorării trebuie avut în vedere faptul că în perioada de observare (iulie-august) arborii care au suferit atacuri de insecte defoliatoare în anul respectiv prezintă frunze rezultate din a doua înfrunzire, frunze de culoare verde-gălbui cu pete ruginii pe margini, ce dau impresia unei decolorări.
Intensitatea vătămării arborelui după procentul de decolorare a coroanei acestuia se stabilește, de asemenea, conform metodologiei europene, astfel:
clasa 0 de decolorare (0-10%) – arbore sănătos;
clasa 1 de decolorare (11%-25%) – arbore slab vătămat;
clasa a 2-a de decolorare (26%-60%) – arbore moderat vătămat;
clasa a 3-a de decolorare (61%-99%) – arbore puternic vătămat.
Pentru a evita erorile de apreciere evaluările trebuie să se efectueze în perioada de maximă activitate fiziologică a arborilor (începutul lunii iulie – sfârșitul lunii august), dar nu pe timp de ploaie, ceață sau în perioade ale zilei cu lumină difuză. De asemenea, procesele de înflorire și fructificație pot simula defolieri și/sau decolorări, prin apariția unor frunze de mici dimensiuni și ușor decolorate. În aceste situații trebuie efectuată o observare atentă, pentru ca estimarea să nu fie influențată în mod negativ în ceea ce privește defolierea și/sau decolorarea.
În terenuri plane observarea se face folosindu-se binocluri, evitându-se vizarea către soare a coroanelor, de la o distanță aproximativ egală cu înălțimea arborelui observat, iar în terenuri înclinate, de la aceeași distanță, numai că operatorul se va situa în amonte sau pe curba de nivel. Estimarea defolierii și decolorării se realizează de doi operatori bine instruiți. Dacă există diferențe în apreciere, atunci aceștia vor schimba între ei pozițiile de observare până ce diferențele vor fi de cel mult 5 procente.
5.1.2.3. Vătămarea arborilor
Vătămările de natură mecanică (fizică) se determină examinându-se atent starea fizică a tuturor componentelor fiecărui arbore de probă. Când se constată vătămări ale integrității fizice la unele componente ale arborelui (decojiri, roaderea frunzelor, crengilor, scoarței, galerii sub scoarță sau în lemn, porțiuni de scoarță uscată, lemn mort, putred, loviri cu toporul ori alte obiecte, rupturi ale trunchiului, ale coroanei, arsuri de foc ori ger etc.) se stabilesc cauza și intensitatea vătămării.
Vătămările în funcție de cauză au fost grupate în următoarele categorii: vânat și animale domestice mari, insecte foliare și xilofage, ciuperci foliare și xilofage, agenți abiotici (vânt, zăpadă, geruri, grindină etc.) vătămări antropice (ciolpăniri, cojiri, cioplaje, rezinaj, vătămări produse de exploatarea și colectarea lemnului), alte vătămări (incendii, poluare etc.). Identificarea acestora se face după caracteristicile proprii fiecărei vătămări. De exemplu, coaja dislocată de pe arbori de către urs lasă să se vadă urmele ghearelor, cea roasă de animale mari poartă amprentele dinților, frunzele roase de insecte defoliatoare au un contur specific etc.
Intensitatea vătămării se stabilește pentru fiecare arbore prin aproximări vizuale ale gravității acesteia, raportând-o la scara cu următoarele clase:
– 0 – fără vătămare;
– 1 – vătămare slabă;
– 2 – vătămare mijlocie;
– 3 – vătămare puternică.
Criteriile de încadrare pe clase de intensitate pentru fiecare categorie de vătămare sunt prezentate în anexa nr. 1. În formular, în rubrica referitoare la cauză se înscrie clasa de vătămare (1, 2 sau 3), evident, numai pentru arborii vătămați. Un arbore poate avea una sau mai multe vătămări. Informațiile suplimentare referitoare la vătămările fiziologice și fizice produse arborilor (speciile de insecte, ciuperci, vânat, localizarea atacului, surse de poluare etc.), ce nu au putut fi înscrise în coduri, se vor înregistra la rubrica "Observații" de pe versoul formularelor 1 și 2.
Structura informațiilor de caracterizare a SPP este specifică fiecărui tip de formular utilizat. Valorile din paranteze reprezintă limita inferioară și superioară a codurilor utilizate; semnificația codurilor folosite în structura de caracterizare generală a sondajului este prezentată în anexa nr. 2. Informațiile de caracterizare a arborilor din SPP sunt descrise în partea inferioară a formularului 1 (SPP1 în partea stângă; SPP2 în partea dreaptă). În partea superioară a machetei de descriere a fiecărei SPP sunt înscrise cifrele 1 și 2, reprezentând numărul SPP din cadrul sondajului. Simbolurile "C" și "S" reprezintă sistemul utilizat în exprimarea azimutului (centesimal – C sau sexagesimal – S); pentru a indica sistemul folosit se lasă nemarcată cu "x" litera corespunzătoare.
Evaluarea stării de sănătate a arborilor în rețeaua națională de monitoring forestier (4×4 km) pe un număr de 102763 de arbori, la nivelul anului 2000 arată că România se situează în rândul țărilor cu păduri moderat afectate.
Rășinoasele au înregistrat o stare de sănătate mai bună decât foioasele, ponderea arborilor sănătoși fiind de 90,2% față de 84,2% la foioase. Dintre rășinoase, cel mai puțin afectat a fost molidul (8,7%), iar cei mai vătămați bradul (13,1%) și pinul (13,8%). Dintre foioase, cele mai afectate specii sunt: gârnița (40,3%), salcâmul (29,9%), stejarii xerofiți (28,5%), cerul (23%), stejarul pedunculat (20,5%) și gorunul (16,9%), pe ansamblu în creștere în raport cu anul 1999.
Structura informațiilor pentru rețeaua națională de monitorizare
(formularele 1 și 2)
Semnificația codurilor referitoare la informațiile de caracterizare a suprafețelor de probă permanente (formularele 1 și 2) este prezentată în anexa nr. 3. Culegerea, validarea și prelucrarea informațiilor la nivel de ocol și de direcție silvică se realizează cu programul informatic specializat FIMON.
Formular 1
Formular 2
Anexa 1 Detalii referitoare la informațiile de caracterizare a SPP (formularele 1 și 2)
Formularul 1
Formularul 2
Anexa 2 Detalii referitoare la informațiile de caracterizare generală a sondajului
Curs 6
6.1. Rețeaua europeană (16 x 16 km)
Metodologia de monitorizare și detaliile legate de amplasarea suprafețelor de probă este prezentată conform legislației în vigoare, Ordinul 244 din 12 iunie 2002, publicat în [NUME_REDACTAT] Partea I nr. 831 din 19 noiembrie 2002.
Rețeaua de sondaje permanente, amplasată sistematic în toate pădurile Europei, are o densitate de 16 x 16 km (un sondaj la 25.600 ha) și conține pe teritoriul forestier al țării noastre un număr de aproximativ 245 de sondaje. Această rețea este destinată atât supravegherii stării de sănătate a arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă permanente (SPP) aferente sondajelor, cât și supravegherii stării solurilor forestiere (nivelul I de supraveghere).
Un sondaj este alcătuit din 4 suprafețe de probă permanente, amplasate la o distanță de 25 m față de centrul sondajului, pe direcțiile punctelor cardinale (N, E, S, V fig. de mai jos). Materializarea în teren a centrelor sondajelor și a suprafețelor de probă aferente acestora se realizează ca și în cazul rețelei naționale de supraveghere, iar pentru identificarea locurilor unde acestea sunt materializate (în cazul dispariției bornelor), la baza celui mai apropiat arbore și pe fața dinspre bornă se înscriu indicativele "ME" (pentru centrul sondajului "i"), "N/C1", "E/C2", "S/C3", "V/C4" (pentru centrele SPP1, SPP2, SPP3 și SPP4), precum și distanța până la borne exprimată în decimetri.
Numărul "i" al sondajului este unic la nivel de țară și corespunde Listei de sondaje proiectate, mai întâi pe hărți topografice la scara 1:25000, în funcție de coordonatele geografice (latitudine și longitudine) ale fiecărui sondaj, și apoi transpuse pe hărțile amenajistice ale unităților de producție ale ocoalelor silvice.
Schema de amplasare a sondajului pentru supravegherea stării de sănătate a pădurilor în cadrul rețelei europene (16 x 16 km).
Pentru fiecare sondaj există o schiță de amplasare a acestuia în teren, care cuprinde borna amenajistică, azimutul direcției de amplasare și distanța de la borna amenajistică până la centrul sondajului. Traseul de la borna amenajistică până la centrul sondajului este marcat prin puncte de vopsea care să permită vizibilitatea, dus-întors, la înălțimea ochiului. În situația în care procedeul de materializare în teren a sondajului și, respectiv, a suprafețelor de probă permanente nu este respectată, precum și în situația dispariției marcajelor, a indicativelor înscrise pe arbori, a centrelor sondajelor și a suprafețelor de probă permanente aferente, se procedează ca și în cazul rețelei naționale de sondaje permanente, cu particularitățile specifice rețelei europene (16 x 16 km).
6.1.1. Evaluarea stării de sănătate a arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă permanente.
Fiecare SPP aferentă sondajelor din rețeaua europeană de supraveghere forestieră (16 x 16 km) conține un număr de câte 6 arbori, cei mai apropiați de centrul SPP, situați în clasele poziționale I, a II-a și a III-a Kraft și care nu prezintă vătămări de natură mecanică (fizică) de intensitate moderată sau puternică (clasele a 2-a și a 3-a de vătămare). Numerotarea arborilor se face în ordine, începând cu numărul 1, de la arborele cel mai apropiat de centrul suprafeței de probă amplasate pe direcția nordului și se continuă în următoarele SPP amplasate în ordine pe direcțiile E, S, V, până la numărul 24. Numărul fiecărui arbore din cuprinsul suprafețelor de probă permanente aferente sondajului se înscrie vizibil cu vopsea, la înălțimea ochiului, pe fața dinspre centrul fiecărei SPP. Arborii dispăruți din diferite cauze (exploatare, doborâturi produse de vânt și zăpadă etc.) se înlocuiesc cu alții care îndeplinesc condițiile de poziționare cenotică și de intensitate a vătămării, după același procedeu, fiind numerotați în continuarea numărului stabilit inițial (24), începând cu numărul 25, de la SPP amplasată pe direcția N până la cea amplasată pe direcția V. Prin urmare, se urmărește menținerea unui număr constant de 24 de arbori pe sondaj.
Dacă arboretul în care a fost amplasat sondajul este exploatat, sondajul se poate translata în alt arboret din apropiere, pe o rază care să nu depășească 300 m-500 m. Dacă această condiție nu este îndeplinită, sondajul se exclude de la evaluare până la instalarea unui arboret care conține arbori cu diametrul de bază mai mare de 80 mm. Evaluarea stării de sănătate se realizează anual prin estimarea vizuală a acelorași parametri (defoliere, decolorare, vătămări de natură mecanică), ca și în cazul rețelei naționale de sondaje. Informațiile de teren se înscriu într-un formular tipizat adoptat de [NUME_REDACTAT] Europene, iar structura de caracterizare a acestora se prezintă după cum urmează:
Structura informațiilor de caracterizare generală a sondajului
(rețeaua europeană)
Alte observații: detaliile referitoare la informațiile de caracterizare generala a sondajului (rețeaua europeana) sunt prezentate în anexa 3. Culegerea, validarea și prelucrarea informațiilor se realizează cu programul informatic specializat EUROMON.
ANEXA Nr. 3
Detalii referitoare la informațiile de caracterizare
generală a sondajului (rețeaua europeană)
1. Țara: Codul ……………. 16 ………….. în cadrul țărilor europene.
2. Numărul sondajului: este compus din codul direcției silvice, ocolului silvic și numărul sondajului (alinierea se face din stânga):
Exemplu:
3. Disponibilitatea de apă pentru specia principală: se înscrie codul categoriei în care se încadrează stațiunea sondajului astfel:
1) insuficient aprovizionat cu apă:
stațiunile din silvostepă, indiferent de evoluția parametrilor climatici și de tipurile de sol;
stațiunile din silvostepă, zona forestieră de câmpie, deal și munte, care suportă secete prelungite și puternice pe o perioadă de 2-3 ani, făcând imposibilă refacerea rezervelor pedohidrice; duce la accentuarea deficitului hidric, indiferent de tipul de sol;
stațiunile din zona forestieră de câmpie, deal și munte situate pe substraturi care afectează puternic capacitatea pedohidrică a solurilor, cum ar fi nisipurile grosiere, pietrișurile, grohotișurile, stâncăriile, indiferent de evoluția parametrilor climatici *);
stațiunile cu soluri pseudogleice, cu regim alternant de umiditate, în care predomină perioada de uscăciune (soluri uscate, uscat-reavăne în perioada estival-mijlocie);
___________
*)Pentru zona montană asemenea stațiuni se încadrează în această situație numai în perioadele cu uscăciune repetată sau secete de scurtă durată.
2) suficient aprovizionat cu apă:
zona forestieră de câmpie**), de deal și de munte, cu soluri normale și evoluție normală a parametrilor climatici;
zona forestieră montană cu soluri cu aport freatic, în perioade secetoase;
___________
**)Pentru zona forestieră de câmpie se iau în considerare stațiunile în care se face simțită influența pânzei freatice și in perioadele cu uscăciune repetată sau secete de scurtă durată.
3) excesiv aprovizionat cu apă:
stațiunile cu soluri grele, pseudogleice sau gleice care în cea mai mare parte a anului stau sub influența apelor din precipitații sau a celor din pânza freatică, precum și stațiunile și izvoarele laterale de coastă.
4. Tipul de humus: 1. mull; 2. moder; 3. mor; 4. anmor; 5. turbă; 6. alte tipuri.
Se determină examinând stratul de humus, existând o strânsă corelație între tipul de stațiune și tipul natural fundamental de pădure.
5. Altitudinea (m): 1: 0-50 m; 2: 51-100 m; 3: 101-150 m; 4: 151-200 m; 5: 201-250 m; 6: 251-300 m; 7: 301-350 m; 8: 351-400 m; 9: 401-450 m; 10: 451-500 m; 11: 501-550 m; 12: 551-600 m; 13: 601-650 m; 14: 651-700 m; 15: 701-750 m; 16: 751-800 m; 17: 801-850 m; 18: 851-900 m; 19: 901-950 m; 20: 951-1000 m; 21: 1001-1050 m; 22: 1051-1100 m; 23: 1101-1150 m; 24: 1151-1200 m; 25: 1201-1251 m; 26: 1251-1300 m; 27: 1301-1350 m; 28: 1351-1400 m; 29: 1401-1450 m; 30: 1451-1500; > 1500 m.
Se stabilește prin fixarea sondajului pe hartă în cadrul unităților amenajistice (ua) și prin interpolarea grafică între cifrele altitudinii minime și maxime înscrise în descrierea parcelară. Când există hărți ce au curbe de nivel, determinarea altitudinii se face după aceste hărți.
6. Data observației: se înscriu în cifre ziua, luna, anul când a fost efectuată observația.
Exemplu:
7. Coordonate latitudinale și longitudinale: se înscriu în cifre din lista de sondaje la nivel de țară.
Exemplu:
8. Expoziția: 1. Nord; 2. Nord-Est; 3. Est; 4. Sud-Est; 5. Sud; 6. Sud-Vest; 7. Vest; 8. Nord-Vest; 9. teren plan.
6.2. Rețeaua intensivă de monitoring forestier (Nivel II)
Rețeaua de supraveghere forestieră intensivă este destinată nivelului al II-lea de monitorizare a principalelor ecosisteme forestiere întâlnite în țara noastră. Această rețea este alcătuită din 13 suprafețe de supraveghere intensivă (SSI), amplasate în ecosisteme forestiere reprezentative, situate în imediata apropiere a unor stații ale [NUME_REDACTAT] de Meteorologie și Hidrologie (INMH) și aflate sub influența poluării de impact și de fond.
O primă etapă constă în procurarea materialului cartografic necesar pentru amplasarea suprafețelor de supraveghere intensivă. Pentru o analiză detaliată a configurației terenului, a expoziției și a accesibilității precum și a diversității ecosistemelor forestiere, din punct de vedere a distribuției spațiale, a structurii compoziționale și a vârstei arboretelor din cuprinsul acestora, se pot utiliza hărțile forestiere obținute cu ocazia elaborării planurilor de amenajare a pădurilor (scara 1:10000 sau 1:20000). Pentru analize detaliate se pot utiliza și planuri topografice de bază sau ortofotoplanuri.
Pe aceste hărți se localizează suprafețele de cercetare din cadrul rețelei luându-se în considerare caracteristici precum accesibilitatea arboretelor, compoziția acestora, configurația terenului, altitudinea, expoziția, definitorii pentru evaluarea în condiții optime a concentrațiilor de O3 și a altor agenți poluanți (SO2, NO2, NOX ȘI NH3) (Badea, 2008).
Respectând criteriul reprezentativității formațiilor forestiere, în care se amplasează rețeaua de monitoring, pentru fondul forestier național se stabilesc coordonatele de amplasare și câteva caracteristicile de localizare ale SSI conform tabelului de mai jos.
NOTA:
Tipul de stațiune si tipul de pădure se prezintă in coduri conform descrierii parcelare din amenajament. Structura se prezintă in coduri după cum urmează: 1 – echiena; 2 – relativ echienă; 3 – relativ plurienă; 4 – plurienă.
În mod special pentru parcurile naționale, parcurile naturale, rezervațiile naturale sau științifice se pot proiecta și amplasa rețele de cercetare de lungă durată (RCLD) după metodologia folosită în cazul rețelei de monitoring intensiv de Nivel II, doar că suprafețele amplasate sunt reprezentative pentru parcul sau rezervația respectivă.
6.1.2. Amplasarea în teren a suprafețelor de probă
O suprafață de supraveghere intensivă este alcătuită din 5 SPP, amplasate astfel: una în centrul SSI, iar celelalte patru, dispuse în cruce pe direcțiile punctelor cardinale (N, E, S, V), la o distanță de 30 m față de centrul SSI. Suprafețele de probă permanente au formă circulară, iar mărimea lor este de 500 m2. Toate aceste SPP aferente unei SSI sunt amplasate în aceleași condiții de arboret, suprafața de investigare depășind 0,7 ha.
Schema de amplasare a sondajului pentru supravegherea stării de sănătate a pădurilor în cadrul rețelei de supraveghere forestieră intensivă (Nivel II).
Materializarea în teren a centrelor suprafețelor de supraveghere intensivă și a suprafețelor de probă permanente aferente acestora se realizează ca și în cazul rețelelor națională și europeană, iar pentru identificarea locurilor unde acestea sunt materializate (în cazul dispariției bornelor), la baza celui mai apropiat arbore și pe fața dinspre bornă se înscriu indicativele "M(i)/C1" (pentru centrul SSI "i"), "C2", "C3", "C4", "C5" (pentru centrele SPP2, SPP3, SPP4, SPP5) în ordine, după direcția cardinală (N, E, S, V), precum și distanța în decimetri până la bornă. Numărul "i" al SSI este unic la nivel de țară. Procedeul de identificare a centrului SSI, respectiv actualizarea marcajelor și a indicativelor acestora, este același ca și în cazul rețelelor națională și europeană, cu particularitățile specifice. Poziția geografică (latitudine, longitudine) a centrelor SSI se determină cu Sistemul de [NUME_REDACTAT] (GPS).
În imediata apropiere a suprafețelor de cercetare, în punctul de maximă altitudine a locului și de maximă expunere la impactul cu masele de aer care circulă pe direcția E-V, se aleg locațiile (arbori) pentru expunerea filtrelor pasive de O3, NO2, SO2 și NH3 în vederea evaluării concentrațiilor agenților poluanți respectivi.
Într-una din suprafețele de cercetare astfel amplasate, se monitorizează dinamica concentrației de ozon cu ajutorul unui analizor continuu, precum și dinamica parametrilor climatici cu ajutorul unei stații meteorologice.
Din fiecare sondaj se prelevează probe de apă din precipitațiile atmosferice, în scopul determinării cantității de precipitații și a calității acestora din punct de vedere al concentrațiilor diferiților poluanți (depuneri uscate și umede) precum și probe pentru analiza soluției solului.
6.1.3. Inventarierea arborilor, prelevarea probelor de creștere și evaluarea stării de sănătate a arborilor
Pentru efectuarea lucrărilor de inventariere, suprafețele de probă se parcurg succesiv, începând cu cu cea instalată în centrul sondajului (SPP1) și continuând în ordine cu cele situate pe direcțiile N (SPP2), E (SPP3), S (SPP4) și V (SPP5).
Inventarierea arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă permanente aferente fiecărei SSI se efectuează o dată la 5 ani pentru toți arborii cu diametrul de bază (d) mai mare de 80 mm. Această operațiune constă în: măsurarea diametrului de bază al arborilor, în amonte, în cazul terenurilor înclinate, și în același loc, marcat cu vopsea printr-o linie orizontală pe trunchiul arborilor, măsurarea înălțimii a 2-3 arbori din fiecare categorie de diametre, încadrarea pe clase poziționale (Kraft) și pe clase de calitate a arborilor. Diametrele se măsoară cu panglica gradată în milimetri, iar înălțimile cu dendrometrul, la aceiași arbori la care au fost măsurate la inventarierile anterioare. Prelevarea probelor de creștere radială se realizează cu burghiul Presler, succesiv pe direcția punctelor cardinale (N, E, S, V), de la un lot reprezentativ de arbori (35-40), din fiecare categorie de diametre, situați în zona-tampon a fiecărei suprafețe de supraveghere intensivă. Acești arbori se aleg din specia principală, din clase de defoliere diferite (0, 1, 2, 3) și pentru fiecare arbore se măsoară diametrul de bază, înălțimea, se apreciază clasa pozițională, clasa de calitate și procentul de defoliere a coroanei. Rețeaua de supraveghere intensivă a ecosistemelor forestiere este destinată unor studii complexe referitoare la: starea solurilor forestiere, starea de sănătate a arborilor, analiza compoziției chimice a frunzelor și acelor coroanelor arborilor, parametrii climatici, depunerile atmosferice și biodiversitate.
Evaluarea stării de sănătate a arborilor se estimează după aceiași parametri și se utilizează același procedeu ca și în cazul rețelelor națională și europeană. Informațiile de teren se înregistrează într-un formular tipizat a cărui structură este adaptată fișierelor informatice solicitate de ICP Forests și [NUME_REDACTAT] Europene. Culegerea, validarea și prelucrarea informațiilor se realizează cu ajutorul programului informatic specializat INTMON.
Prelevarea probelor de creștere radială la arbori se realizează cu burghiul Pressler, odată cu lucrările de inventariere și constă în extragerea de carote de creștere radială de la un lot de 35-40 arbori, reprezentativ din punct de vedere al distribuției diametrelor cât și al repartiției pe clase și grupe de clase de defoliere. Pentru fiecare categorie de diametre se extrag carote de la 2-3 arbori din speciile principale majoritare și din clase sau grupe de clase de defoliere diferite, situați în zona de tampon a sondajului (zona dintre suprafețele de probă pemanente), în afara suprafețelor permanente de probă, schimbând succesiv direcția cardinală (N, E, S, V) de extragere pentru eliminarea influenței acesteia asupra formei succesiunii transversale și a creșterii radiale. Primii arbori sunt aleși din cadranul I (NE) și se continuă cu celelalte în sensul acelor de ceasornic, respectiv II (SE), III (SV) și IV (NV). Caracteristicile măsurate și estimate se înregistrează într-o fișă tipizată conform modelului:
Fișă tipizată de teren pentru înregistrarea caracteristicilor măsurate și estimate la arborii din lotul destinat prelevării de probe de creștere radială
Carotele prelevate se introduc pentru păstrare în cornete de hârtie confecționate la birou pe care se înscriu denumirea sondajului, numărul de ordine al arboretului, specia, direcția cardinală de prelevare a carotei și procentul de defoliere al arborelui respectiv.
Prelucrarea carotelor de creștere pentru citire și analiza dendrocronologică constă în lustruirea cu hârtie abrazivă cu dimensiuni diferite și apoi colorarea lor cu un pigment de diferențiere a inelelor de creștere (albastru de metilenă de concentrație 1%) sau tăierea fină a carotelor cu un cuțit bine ascuțit. Citirea probelor se face pe o masă de citire LINTAB 4 sau 5 de tip Rinntech, iar înregistrarea și prelucrarea primară a datelor, se realizează cu ajutorul programului informatic specializat TSAP Win.
Caracteristicile constructive ale acestui instrument permit măsurarea carotelor de creștere, pe o distanță de maxim 560 mm, cu o rezoluție standard de 1:100, cu ajutorul unui stereomicroscop Leica, cu un factor de mărire de 6:1.
Carotele se măsoară de 3 ori, iar pentru diminuarea erorilor, se poate apela la compararea rezultatelor citirilor cu ajutorul testului t Student.
Determinarea creșterii arborilor și arboretelor
Pentru determinarea creșterii în volum a arboretelor se utilizează procedeul bazat pe o singură inventariere și pe probe de creștere radială extrase de la arbori nedoborâți și procedeul inventarierilor succesive, bazat pe înregistrări efectuate o dată la 5 ani.
a. procedeul bazat pe o singură inventariere și pe probe de creștere radială extrase de la arbori nedoborâți presupune determinarea creșterii în volum pe categorii de diametre în funcție de media creșterilor radiale stabilite pe baza probelor prelevate de la arborii din categoria respectivă, aplicându-se următoarea formulă:
piv=pig+pihf-0,01pigpihf
piv – procentul creșterii în volum pe categorii de diametre
pig – procentul creșterii în suprafață de bază pe categorii de diametre
pihf – procentul creșterii în înălțime medie redusă
unde:
pig=400ir/d(1-ir/d)
ir – creșterea medie radială stabilită prin măsurători pentru categoria de diametre d
pihf = nλ
n – numărul de ani din perioada pentru care s-a determinat media creșterilor radiale, pentru fiecare categorie de diametre
λ – se determină din tabelele de producție în funcție de specie, clasa de producție în raport cu vârsta arboretelor
După determinarea procentului creșterii în volum pentru fiecare categorie de diametre, se trece la determinarea creșterii în volum pentru categoriile de diametre respective conform relației:
ir = 0,01vpiv
v – reprezintă volumul categoriei de diametre d, determinat prin procedeul tabelelor de cubaj sau a ecuațiilor de regresie echivalente
În final, prin însumarea creșterilor în volum pe categorii de diametre, se obține creșterea în volum Iv a întregului arboret din cuprinsul sondajului.
Pentru stabilirea procentului pierderilor de creștere radială (Δir%) în suprafață de bază (Δig%) și în volum (Δiv%) datorate vătămării produse de factori de stres (biotici și abiotici) și în special de poluarea atmosferică și modificările climatice, lotul de arbori selectat pentru extragerea de probe cu burghiul se stratifică pe grupe de clase de defoliere a coroanei. Astfel, în grupa arborilor practic sănătoși (clasele de defoliere 0-1) și grupa arborilor vătămați (clasele de defoliere 2-4) (Badea, 2004).
Aceste pierderi de creștere se determină cu ajutorul următoarelor expresii:
unde:
0-1 și 2-4 – reprezintă valorile ajustate ale creșterii radiale anuale medii () în raport cu vârsta inelului anual (x) cu ajutorul ecuației de regresie =a0xa1e-a1x, pe grupe de clase de defoliere.
ig0-1 și ig2-3 – reprezintă creșterile medii anuale în suprafață de bază a arborilor încadrați pe grupe de clase de defoliere, stabilite în raport cu valoarea medie a creșterilor radiale ajustate () pe perioada luată în considerare pentru grupa de clase de defoliere și diametrul mediu () al arborilor din grupa respectivă ()
piv0-1 și piv2-4 – reprezintă procentul creșterilor în volum pe grupe de clase de defoliere (0-1 și 2-3)
d0-1 și d2-4 – diametrul mediu al suprafeței de bază pe grupe de clase de defoliere
Pierderile de creștere la nivel de arboret și la nivelul colectivității de arbori vătămați față de colectivitatea de arbori practic sănătoși, se stabilesc cu relațiile:
Analiza stării de nutriție a arborilor la nivelul aparatului foliar
Pentru creșterea arborilor sunt necesare 16 elemente esențiale, carbonul, hidrogenul și oxigenul fiind ușor accesibile din aer și apă, celelalte fiind obținute din complexul solului. Există categoria macronutrienților, care se găsesc în cantități ridicate în plante, exprimate în 1000 de părți pe milion – ppm și micronutrienților necesari în plante în cantități mai mici de 200 ppm (vezi tabelul de mai jos). Un element este considerat esențial dacă plantele nu-și pot completa ciclul de viață fără el și dacă elementul este implicat în mod direct în metabolismul plantei.
Există și cazul în care nutrienții se găsesc în sol, dar într-o formă inaccesibilă plantelor. pH-ul solului este unul din factorii importanți care afectează solubilitatea elementelor nutritive. Spre exemplu fierul și manganul precipită în soluri alcaline, scăzând astfel solubilitatea și în acest fel accesibilitatea acestora pentru plante. Fosforul devine inaccesibil plantelor în soluri alcaline datorită faptului că reacționează cu calciul formând fosfatul de calciu, substanță insolubilă. Sulful tinde să devină deficitar în soluri cu cantitate redusă de materie organică.
Fig. 1 Relația dintre pH-ul solului și accesibilitatea mocro și micronutrienților pentru plante
Foto. 1 Frunze de Populus deltoides sănătoase și cu simptome ale deficienței manganului în sol
Câteva dintre simptomele vizuale comune ale deficienței nutrienților sunt formarea unor frunze de dimensiuni mici clorotice, necrozarea vârfurilor frunzelor, a marginilor sau a zonei dintre nervuri, uscarea vârfului trunchiului, a lujerilor, leziuni ale scoarței și producerea excesivă de rășini.
Nu întotdeauna cloroza sau necroza frunzelor trebuie asociată cu deficiența nutrienților, existând simptome similare și în cazul atacurilor de insecte, a unor boli sau în cazul toxicității produse de ierbicide.
Selectarea arborilor și recoltarea probelor foliare (Badea, 2008)
În zona tampon a fiecărei suprafețe de cercetare intensivă, se aleg câte 9 arbori din speciile principale majoritare, după următoarele criterii:
distanța dintre arborii selectați să fie de 10-15 m
arborii selectați să fie situați în clasa celor dominanți sau codominanți (Clasele II și III Kraft)
arborii să înregistreze procentul mediu de defoliere și de decolorare al arboretului în care este amplasată suprafața de cercetare
arborii selectați să nu prezinte vătămări produse de insecte sau ciuperci. În cazul în care sunt evaluate simptome ale unor vătămări biotice sau abiotice semnificative, acestea trebuie să fie descrise detaliat în fișa de teren
Probele foliare se recoltează periodic din lotul de arbori selectați inițial, numerotați și înscriși cu vopsea de aceeași culoare ca și în cazul celor destinați prelevării de probe de creștere, în plus, pe aceștia se înscrie imediat sub numărul de ordine și indicativul „F”.
Recoltarea probelor de frunze sau ace trebuie să se facă din treimea superioară a coroanei arborilor, dar nu din primul verticil la rășinoase. În acest caz se recoltează ace în vârstă de 1 și 2 ani, din lujerii celui de-al șaptelea verticil, la molid și la brad și din primul sau al doilea verticil, la pin, în perioada de iarnă (ianuarie-februarie). La foioase și larice probele foliare se recoltează din partea mijlocie a lujerilor din anul respectiv, situați în treimea superioară a coroanei, în perioada în care frunzele sunt complet dezvoltate și înainte ca acestea să se îngălbenească și să cadă.
Pentru cățărarea în arbori se folosesc scări ușoare cu tronsoane, iar operatorii trebuie să fie bine instruiți și experimentați. La recoltarea probelor se folosesc foarfece speciale cu braț telescopic.
În ceea ce privește cantitatea de frunze recoltate, este necesar ca la foioase să se recolteze câte două ramuri de 0,5 m lungime din fiecare arbore selectat din care să rezulte aproximativ 30 de frunze (50 g de substanță uscată), iar la rășinoase (molid, brad, pin) câte 2 ramuri de 0,5 m lungime din fiecare arbore selectat.
Păstrarea probelor foliare după recoltare
Frunzele și acele se separă de ramuri (în cazul acelor se separă și pe vârste de 1-2 ani) și se păstrează într-o încăpere uscată și curată. Înainte de trimiterea la laborator sunt ambalate în pungi de plastic perforate și etichetate. Pe etichete se înscriu: denumirea suprafeței de cercetare, numărul de ordine în cadrul rețelei, numărul arborelui din lotul selectat, specia, simptomele înregistrate în teren (dacă este cazul), vârsta acelor (în cazul speciilor de rășinoase), data recoltării. Aceste informații se înscriu cu marker și pe pungile de plastic.
Analiza chimică a probelor foliare
Pregătirea probelor pentru analiză
se îndepărtează eventualele impurități, particule de sol sau reziduuri, dacă sunt pline de praf frunzele se spală cu apă distilată.
uscarea probelor se face la temperaturi de 70-80ºC, până la masă constantă într-o etuvă. Probele uscate se pregătesc în vederea obținerii unei pulberi fine omogene, această operațiune realizându-se în moara de material vegetal.
pentru determinarea opțională a microelementelor (Mn, Fe, Cu, Cd sau Pb) nu trebuie ca probele să intre în contact cu ustensile de alamă, fier etc. evitându-se contaminarea lor.
Metode de mineralizare: Determinarea conținutului de elemente nutritive din materialul vegetal implică două faze distincte: trecerea elementelor respective în soluție și dozarea lor prin diferite procedee analitice.
Trecerea în soluție a elementelor nutritive se realizează prin distrugerea completă a materiei organice prin oxidare și solubilizarea reziduului obținut. Distrugerea substanței organice din materialul vegetal se realizează cu agenți oxidanți puternici (mineralizare umedă) sau prin oxidare la aer, în condiții de temperatură ridicată (calcinare).
Prin aceste metode oxidarea este astfel condusă încât să se evite pierderile (mecanice, prin volatilizare, fixare sau insolubilizare), după cum urmează:
Metoda de mineralizare pe cale umedă constă în utilizarea unui amestec de acid sulfuric și percloric. Mineralizarea probei vegetale constă în tratarea probei cu acid sulfuric concentrat timp de 24 de ore, după care se adaugă acid percloric concentrat. Extractul obținut este utilizat pentru determinarea macroelementelor (N, P, K, Ca, Mg).
Metoda de mineralizare pe cale uscată constă în oxidarea substanței uscate din materialul vegetal de către oxigenul din aer prin calcinare, într-un cuptor electric, cu ventilație, la temperatură constantă de 450ºC±25ºC, timp de 8 ore. Reziduul obținut se solubilizează cu o soluție de acid clorhidric. Din extractul obținut se determină microelementele Na, Zn, Cu, Cd, Mn, Fe, Pb.
Determinarea elementelor: Determinarea cantitativă a elementelor chimice din extract se obține prin titrare, colorimetrie și spectrofotometrie cu absorbție atomică.
Spectrofotometria cu absorbție atomică se folosește pentru determinarea macroelementelor K, Ca, Mg dar și a microelementelor Na, Zn, Mn, Fe, Pb, Cu, Cd. Principiul de funcționare se bazează pe proprietatea atomilor liberi ai elementului respectiv de a absorbi energie radiantă la lungimi de undă caracteristice spectrului său de linii, folosind o sursă de radiație cu emisie constantă (flacără) care produce atomi liberi din elementul analizat.
Rezultatele analizelor chimice se prezintă într-o fișă tipizată de tipul următor:
Evaluarea biodiversității vegetației ecosistemelor forestiere
Evaluarea biodiversității vegetației din cuprinsul suprafețelor de monitoring intensiv se bazează pe inventarieri și releveuri fitosociologice (inventarieri floristice), efectuate în cadrul suprafețelor de probă permanente pe principalele straturi verticale ale arboretului:
A – stratul vegetației arborescente
B – stratul vegetației arbustive și subarbustive
C – stratul vegetației ierboase
D – stratul de mușchi
Pentru aprecierea structurii vegetației din cuprinsul suprafețelor de probă se utilizează metoda și scara de abundență-dominanță [NUME_REDACTAT], după cum urmează:
r: câte 1 individ izolat
+: 2-5 indivizi sau tulpini cu acoperire sub 5%
1: 6-50 indivizi sau tulpini cu acoperire sub 5%
2m: peste 50 indivizi sau tulpini cu acoperire sub 5%
2a: numărul de indivizi indiferent, grad de acoperire 6-15%
2b: numărul de indivizi indiferent, grad de acoperire 16-25%
3: numărul de indivizi indiferent, grad de acoperire 26-50%
4: numărul de indivizi indiferent, grad de acoperire 51-75%
5: numărul de indivizi indiferent, grad de acoperire 76-100%
Pentru inventarierea floristică (releveuri) se folosește un cadru din lemn, de formă pătrată, cu suprafața interioară de 1 m2 și caroiată cu sfoară sau sârmă (cu diametrul de 2-3 mm) în 100 de pătrate, cu latura de 10 cm fiecare.
Înregistrările se realizează în fiecare suprafață de probă permanentă, începând cu SPP1 și continuând succesiv ca și în cazul inventarierii arborilor, cu SPP2 (N), SPP3(E), SPP4(S) și SPP5(V). În cuprinsul fiecărei suprafețe de probă, cadrul de lemn cu suprafața de 1m2 se aruncă la întâmplare de 5 ori și se procedează la identificarea și numărarea indivizilor pe specii, în interiorul caroiajului (abundență) și la determinarea gradului de acoperire al speciilor (dominanță), prin numărarea pătratelor cu suprafața de 100 cm2, în care este evidențiată fiecare specie.
De asemenea în teren, pentru fiecare SPP, se estimează în procente și gradul de acoperire al fiecărui strat vertical al arboretului (arbori, arbuști și subarbuști, vegetație ierboasă, mușchi).
Inventarierile floristice se efectuează de câte 2 ori în timpul sezonului de vegetație, în vederea înregistrării atât a florei vernale cât și a florei estivale, iar pentru fiecare înregistrare se completează câte o fișă tipizată de inventariere a vegetației
Formularul 1.
Amplasarea releveurilor floristice în cadrul suprafețelor de cercetare de lungă durată
Prelucrarea informațiilor de biodiversitate înregistrate în teren
Din formularul utilizat pentru inventarierea arborilor se extrag informații precum: înălțimea medie a arborilor, diametrul mediu, altitudinea locului, expoziție, panta terenului, indicele de acoperire al arboretului și regimul de gospodărire. Pe baza listei speciilor înregistrate în straturile inventariate (arbori, arbuști etc.) și a indicelui de abundență-dominanță al acestora se stabilește asociația vegetală.
Informațiile sintetice privind caracteristicile suprafeței de monitoring intensiv și respectiv ale SPP-urilor aferente, precum și elementele de caracterizare a biodiversității ecosistemelor forestiere pentru toate straturile de vegetație din cadrul arboretelor respective (A, B, C și D) obținute prin prelucrări primare și cu ajutorul scării Braun-Blanquet se înregistrează într-o fișă tipizată centralizată anual Formularul 2.
Informațiile adunate în formularul 2 se analizează și se interpretează, fiind utilizate și la elaborarea cu ajutorul tehnicilor GIS a unei hărți tematice privind biodiversitatea vegetației forestiere din zona cercetată.
Formularul 1. Fișă de inventariere a vegetației la nivelul suprafețelor de monitoring intensiv
Formularul 2. Fișă centralizată de inventariere a vegetației la nivelul suprafețelor de monitoring intensiv
Bibliografie selectivă:
***, 2001. Use of Criteria and Indicators for Monitoring, Assessment and Reporting on Progress toward [NUME_REDACTAT] Management in the [NUME_REDACTAT] Forum on Forests. [NUME_REDACTAT] Meeting on Monitoring, Assessment and Reporting on Progress toward [NUME_REDACTAT] Management, Yokohama, Japan, 5-8 November 2001
***, 2006. Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență. www.mmediu.ro/vechi/departament_ape/
***, 2008. Impacts of climate change on European forests and options for adaptation. [NUME_REDACTAT] with DG Agriculture and [NUME_REDACTAT] No. 30-CE-0163547/00-01. ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/euro_forests/index_en.htm
***, 2010. [NUME_REDACTAT] and Forestry. Report to the [NUME_REDACTAT] Committee. by the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Group III on [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], D., Clarke, N., 2008. Forest monitoring and forest research – is there necessarily a relationship? [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] Monitoring and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] under the [NUME_REDACTAT] and ICP Forests programmes, Vantaa 27. – 28.11.2007, Proceedings. ISSN 1795-150X. 62 pp.
Aamlid, D., Venn, K., Stuanes, A.O., 1990. Forest decline in Norway: monitoring results, international links and hypotheses.[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] No. 4, 27 pp.
Anselmi, N., Puccinelli, M., 1993. Studies on Armillaria attacks on declining oak trees. [NUME_REDACTAT] in Studies on [NUME_REDACTAT]. Lusi, N., and Vannini A. (eds.) [NUME_REDACTAT]-Putignano. Pp 23-29.
Badea, O., 2011. Dezvoltarea și implementarea unui sistem de monitoring forestier la nivelul [NUME_REDACTAT]. Rev. pădur., vol. 126, no. 3–4, pp. 3–10. Sep 01, 2011. URL http://www.revistapadurilor.ro/(16739) accessed on 2013-03-03
Badea, O., Pătrășcoiu, N., Tănase, M., 2005. Posibile corelații între starea de sănătate a pădurilor și modificările climatice. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 127-137.
Bakys, R., Vasaitis, R., Barklund, P., Thomsen, I. M., Stenlid, J., 2009. Occurrence and pathogenicity of fungi in necrotic and non-symptomatic shoots of declining common ash (Fraxinus excelsior) in Sweden. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 128: 51–60.
Bakys, R., Vasiliauskas, A., Ihrmark, K., Stenlid, J., Menkis, A., Vasaitis, R., 2011. Root rot, associated fungi and their impact on health condition of declining Fraxinus excelsior stands in Lithuania. Scand. J. For. Res. 26: 128-135.
Barbu, C., 2010. The incidence and distribution of white mistletoe (Viscum album ssp. abietis) on Silver fir (Abies alba Mill.) stands from [NUME_REDACTAT]. Ann. For. Res. 53(1): 27-36
Barbu, I., 1991. Moartea bradului. Simptom al degradării mediului.[Silver fir dieback. A symptom of the environment degradation], [NUME_REDACTAT], București, 276 p.
Barklund, P., Wahlström, K., 1998. Death of oaks in Sweden since 1987. – In: Cech, T. H. et al. (eds), Disease/environment interactions in forest decline. Proceedings of a workshop of the working party IUFRO 7.02.06, 16–21 March 1998, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Vienna, p. 193.
Barnes, J. D., Eamus, D., Brown, K. A., 1990. The influence of ozone, acid mist and soil nutrient status on Norway spruce [Picea abies (L.) Karst.]. [NUME_REDACTAT], 114: 713–720.
Becker, M., Landmann, G., Lévy, G., 1989. Silver fir decline in the Vosges mountains (France): role of climate and silviculture. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 48: 77–86.
Bennun, L., Matiku, P., Mulwa, R.., Mwangi, S., Buckley, P. 2005. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] in Africa, towards a sustainable and scaleable system. Biodiversity and Conservation 14: 2575–2590.
Bigler, C., Gričar, J., Bugmann, H., Katarina Čufar, K., 2004. Growth patterns as indicators of impending tree death in silver fir.[NUME_REDACTAT] and Management 199: 183–190
Blujdea, V., 2005. Studiu privind percepția asupra impactului schimbărilor climatice asupra pădurilor. Analele ICAS 48(1): 3-11.
Brasier, C.M., 1996. Phytophthora cinnamomi and oak decline in southern Europe. Environmental constraints including climate change. Ann. Sci. For. 53: 347-358.
Bruhn, J.N., Wetteroff, J.J., Mihail, J.D., Kabrick, J.M., Pickens, J.B., 2000. Distribution of Armillaria species in upland [NUME_REDACTAT] forests with respect to site, overstory species composition and oak decline. [NUME_REDACTAT] 30: 43-60.
Burgoo, V., 2007. Greenhouse gas intensity in 2000. Source: http://en.wikipedia.org/wiki/greenhouse_gas
Busuioc, A., Caian, M., Bojariu, R., Boroneanț, C., Cheval, S., Baciu, M., Dumitrescu, A., 2012. Scenariu de schimbare a regimului climatic în România pe perioada 2001-2030. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], J.J., Bigler, C., Linares, J.C., Gil-Pelegrín, E., 2011. Synergistic effects of past historical logging and drought on the decline of Pyrenean silver fir forests. [NUME_REDACTAT] and Management 262: 759–769
Camarero, J.J., Bigler, C., Linares, J.C., Gil-Pelegrín, E., 2011. Synergistic effects of past historical logging and drought on the decline of Pyrenean silver fir forests. [NUME_REDACTAT] and Management 262: 759–769.
Canter, L., W., 1993. The role of environmental monitoring in responsible project management. [NUME_REDACTAT] Professional 15: 76-87 www.eiatraining.com/canter-role-environ-monitoring.pdf
Cape, J.N., 2008. Interactions of forests with secondary air pollutants: some challenges for future research. Environ. Pollut. 155(3):391-397.
Cape, J.N., Percy, K.E., 1998. Use of needle epicuticular wax chemical composition in the early diagnosis of [NUME_REDACTAT] (Picea abies (L.) Karst.) decline in Europe. Chemosphere. [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 36(4-5): 895-900.
Cech, T. L. 1996. Phytophthora—Krankheit an Erie in Osterreich. [NUME_REDACTAT] 19/20:14-16.
Cech, T., 1998. Phytophthora decline of alder (Alnus spp.) in Europe. Journal of Arboriculture 24(6): 339-343.
Chira, D., Dănescu, F., Geambașu, N., Roșu, C., Chira F., Mihalciuc, V., Surdu, A., 2005. Particularități ale uscării fagului în perioada 2001-2004. Analele ICAS 48…………….
[NUME_REDACTAT], C., Gričar, J., Bugmann, H., Čufar, K., 2004. Growth patterns as indicators of impending tree death in silver fir. [NUME_REDACTAT] and Management 199: 183–190.
Clements, R., Haggar, J., Quezada, A., Torres, J., 2011. Technologies for [NUME_REDACTAT] Adaptation – Agricultural sector. UNEP Risø Centre on Energy, Climate and [NUME_REDACTAT], Denmark. ISBN 978-87-550-3927-8. 198 pp.
Cuculeanu, V., Bălteanu, D., 2005. Modificarea climei în România în context global. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 50-56.
Dincă, L., Coman, D., 2008. Harta riscului la secetă pentru pădurile României. ICAS Brașov, Contract CEEX 736/2006-2008. Definirea, evaluarea și zonarea riscurilor pentru pădurile României – CLIDOIN. www.icasbv.ro/?page_id=584.
Ding, H., 2011. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Impacts on Biodiversity, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]-being: [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] Ecosystems, Doctoral dissertation. Department of Economics, Ca’[NUME_REDACTAT] of Venice, Italy.
Dobbertin, M., Mayer, P., Wohlgemuth, T., Feldmeyer-Christe, E., Graf, U., Zimmermann, N.E., Rigling, A., 2004. [NUME_REDACTAT] of Pinus sylvestris L. Forests in the [NUME_REDACTAT] Valley – a Result of [NUME_REDACTAT]? Phyton (Austria) Special issue: "APGC 2004". 45(4): 153-156.
Dobrowolska, D., 2008. Growth and development of silver fir (Abies alba Mill.) regeneration and restoration of the species in the [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT]. 54(9): 398–408.
Elzinga, C.L., Salzer, D.W., Willoughby, J.W.,1998. Measuring and [NUME_REDACTAT] Populations. Bureau of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Center. BLM [NUME_REDACTAT] 1730-1. 496 p.
Filipiak, M., Ufnalski, K., 2004. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Fir [Abies alba Mill.] Associated with [NUME_REDACTAT] Improvement in the [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]. 13(3): 267-273
Fluckiger, W., Braun, S., Leonardi, S., Asche, N.,Fluckiger-Keller, H., 1986. Factors contributing to forest decline in northwestern Switzerland. [NUME_REDACTAT] I, 177-184.
[NUME_REDACTAT]. 1997. [NUME_REDACTAT] of Alder. [NUME_REDACTAT] 1997, [NUME_REDACTAT], UK.
Führer, E. 1992. Oak decline in central Europe: a synopsis of hypotheses. – In: McManus, M. L. and Liebhold, A. M. (eds), Proceedings: population dynamics, impacts and integrated management of forest defoliating insects. USDA [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Report NE 247, pp. 7–24.
Gardner, T., 2010. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Conservation through [NUME_REDACTAT] Management. [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-654-3 (hardback). 389 p.
Georgescu, C.C., Teodoru, I., Badea, M., 1946. Uscarea în masă a stejarului. Analele ICAS București 11(1): 185-223.
Gillespie, A., 2006. Climate change, Ozone depletion and air pollution. Legal commentaries with policy and science consideration. [NUME_REDACTAT] NV, Leiden, [NUME_REDACTAT]. ISBN 90 04 14520 6. 430 pp.
Giordano, L., Gonthier, P., Varese, G.C., Miserere, L. and Nicolotti, G., 2009. Mycobiota inhabiting sapwood of healthy and declining Scots pine (Pinus sylvestris L.) trees in the Alps. [NUME_REDACTAT] 38: 69-83.
Giurgiu, V., 2010a. Pădurile și schimbările climatice. [NUME_REDACTAT]. 125(3): 3-16.
Giurgiu, V., 2010b. Considerații asupra stării pădurilor României. [NUME_REDACTAT]. 125(2): 3-16.
Gregory, S., MacAskill, G., Winter, T., 1996. Crown thinning and dieback of alder in northern Britain. [NUME_REDACTAT] Note 283, [NUME_REDACTAT], 4 pp.
Greig, B., 1992. Occurrence of decline and dieback of oak in [NUME_REDACTAT]. – [NUME_REDACTAT] Note 214, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Surrey.
Grodzki, W., 2010. The decline of Norway spruce Picea abies (L.) Karst. stands in Beskid Śląaki and Żywiecki: theoretical concept and reality. Beskydy 3(1): 19-26.
Harrison, M.E., Marchant, N.C., Husson, S.J., 2012. [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] in Kalimantan’s Forests: Concepts and Design. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Report, [NUME_REDACTAT], Indonesia.
Hâruța, O., Fodor, E., Teușdea, A., 2007. Boli complexe la Pinus nigra Arnold în [NUME_REDACTAT] Repede. Analele ICAS București 50: 169-184.
Helms, J.A., 1998. The dictionary of forestry. Bethesda, MD: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 210 p.
Hlásny, T., Zoltán, B., Fabrika, M., Balázs, B., Churkina, G., Pajtik, J., Sedmák, R., Turčáni, M., 2011. Climate change impacts on growth and carbon balance of forests in [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] 47:219-236.
Husson, C., Scala, B., Caël, O., Frey, P., Feau, N., Ioos, R., Marçais, B., 2011. Chalara fraxinea is an invasive pathogen in France. Eur. J. Plant. Pathol. 130: 311–324.
Huston, R.H., 1992. A host-stress-saprogen model for forest dieback-decline diseases. Forest decline concepts, P.D. Manion and D. Lachance (eds.). APS Press, St. Paul, [NUME_REDACTAT], D.M., Zedaker, S.M., 1987. Stand dynamics and the evaluation of forest decline. [NUME_REDACTAT] 3: 17-26.
Ianculescu, M., 2005. Perdelele forestiere de protecție în contextul asigurării suprafeței pădurilor și al atenuării modificărilor climatice. Silvologie IV B (sub redacția V. Giurgiu). [NUME_REDACTAT] Române, București, pp 201-223.
Johan, E., 2008. Climate change: financing global forests – the Eliasch review. [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-772-4. 289 pag.
Jönsson, U., 2004. Phytophthora and oak decline – impact on seedlings and mature trees in forest soils. PhD thesis, [NUME_REDACTAT], Sweden, pp 121.
Jung, T., 2009. Beech decline in [NUME_REDACTAT] driven by the interaction between Phytophthora infections and climatic extremes. For. Path. 39: 73–94.
Jung, T., Blaschke, H., Oßwald, W., 2000. Involvement of Phytophthora species in [NUME_REDACTAT] oak decline and the effect of site factors on the disease. [NUME_REDACTAT] 49, 706–718.
Jurskis, V., 2005. Eucalypt decline in Australia, and a general concept of tree decline and dieback. [NUME_REDACTAT] and Management. 215: 1-20.
Kärvemo, S., Schroeder, L.M., 2010. A comparison of outbreak dynamics of the spruce bark beetle in Sweden and the mountain pine beetle in Canada (Curculionidae: Scolytinae). [NUME_REDACTAT] 131(3): 215-224.
Kirisits, T., Freinschlag, C., 2012. Ash dieback caused by Hymenoscyphus pseudoalbidus in a seed plantation of Fraxinus excelsior in Austria. Journal of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 4(9): 184-191.
Klopcic, M., Boncina, A., 2011. Stand dynamics of silver fir (Abies alba Mill.)-European beech (Fagus sylvatica L.) forests during the past century: a decline of silver fir?. Forestry 84(3): 259-271.
Koltay, A., 2006. New results of the research on the alder Phytophthora disease in Hungary. IUFRO [NUME_REDACTAT] 7.03.10 Proceedings of the Workshop 2006, Gmunden/Austria.
Konnert, M., Maurer, W., Degen, B., Kätzel, R., 2011. Genetic monitoring in forests – early warning and controlling system for ecosystemic changes. iForest: Biogeosciences and Forestry. [NUME_REDACTAT] of Silviculture and [NUME_REDACTAT]. 4: 77-81.
Kowalski, T., Holdenrieder, O., 2009. The teleomorph of Chalara fraxinea, the causal agent of ash dieback. For. Pathol. 39: 304-308.
Kräutler, K., Kirisits, T., 2012. The ash dieback pathogen Hymenoscyphus pseudoalbidus is associated with leaf symptoms on ash species (Fraxinus spp.). Journal of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. 4(9): 261-265
Kremer, A. 2007. How well can existing forests withstand climate change? In: Koskela, J., Buck, A. and Teissier du Cros, E., editors. Climate change and forest genetic diversity: Implications for sustainable forest management in Europe. [NUME_REDACTAT], Rome, Italy. pp. 3–17.
Kullman, L., Högberg, N., 1989. [NUME_REDACTAT] Decline of [NUME_REDACTAT] Forests in the [NUME_REDACTAT]. Arctic 42(3): 217-226.
Landmann, G., Becker, M., Delatour, C., Dreyer, E., Dapouey, J.L., 1993. Oak dieback in France: historical and recent records, possible causes, current investigations. – In: Anon. (ed.), Zustand und Gefährdung der Laubwälder 5. F. Pfeil, Munchen, pp. 97–113.
Lerner, B., W. și Lerner, K., L., 2008. [NUME_REDACTAT]: in context. Gale, [NUME_REDACTAT]. ISBN-13: 978-1-4144-3614-2. 1103 pp
Lonsdale, D., 2003. Phytophthora disease of alder: sources of inoculum, infection and host colonisation. [NUME_REDACTAT] Bulletin, 126: 65–73.
Lucas, P.W., Rantanen, L., Mehkhorn, H., 1993. Needle chlorosis in Sitka spruce following a three-year exposure to low concentrations of ozone: changes in mineral content, pigmentation and ascorbic acid. [NUME_REDACTAT]. 124: 265-275.
Mainiero, R., Kazda, M., 2006. Depth-related fine root dynamics of Fagus sylvatica during exceptional drought. [NUME_REDACTAT] and Management 237: 135–142
Manion, P., D., 1991. Tree diseases concepts. 2nd ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], NJ.
Manion, P., D., 2003. Evolution of concepts in forest pathology. Phytopathology 93: 1052-1055.
McLaughlin, S.B., 1985. Effects of air pollution on forests: a critical review. J.[NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. 35: 516-534.
Mehlhorn, H., Francis, B.J., Wellburn, A.R., 1989. Prediction of the probability of forest decline damage to Norway spruce using three simple site-independent diagnostic parameters. [NUME_REDACTAT]. 110: 525-534.
Moraal L.G., Hilszczanski J., 2000. The oak buprestid beetle, Agrilus biguttatus (F.) (Col., Buprestidae), a recent factor in oak decline in Europe, J. [NUME_REDACTAT]. 73:134–138.
Mueller-Dombois, D., 1992. A natural dieback theory, cohort senescence as an alternative to the decline disease theory. In: Manion, P.D., Lachance, D. (Eds.), [NUME_REDACTAT] Concepts. APS Press, St. Paul, MN, pp. 26–37.
Munks, S.A., Kavanagh, R.P., Loyn, R.H., 2010. Monitoring the effectiveness of forest practices to conserve biodiversity in western [NUME_REDACTAT]: lessons for Australian forest management, report to the [NUME_REDACTAT] Fund, [NUME_REDACTAT] Authority, Tasmania, the Department of Industry and Investment, [NUME_REDACTAT] Wales and the [NUME_REDACTAT] Institute, Victoria.
Muzika, R.M., Guyette, R.P., Zielonka, T., Liebhold, A.M., 2004. The influence of O3, NO2 and SO2 on growth of Picea abies and Fagus sylvatica in the [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] 130: 65–71.
Neagu, Ș., 2009. Declinul auxologic al stejarului din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. (4): ……………………………
Nypels. 1900. Une maladie epidemique de I'aune commune (Alnus glutinosa Gaertn.). Bull, de la Soc. Belg. de Microscopie.
Oleksyn, J., Przybyl, K., 1987. Oak decline in the [NUME_REDACTAT]-Scale and hypotheses. Eur. J. For. Pathol. 17: 321-336
Oliva, J., Colinas, C., 2007. Decline of silver fir (Abies alba Mill.) stands in the [NUME_REDACTAT]: Role of management, historic dynamics and pathogens. For. Ecol. Manage 252: 84–97.
Oren, R., Werk, K.S., Buchmann, N., Zimmermann, R., 1993. Chlorophyll-nutrient relationship identify nutritionally causes decline in Picea abies stands. Can. J. For. Res. 23: 1187-1195.
Ostry, M., E., Venette, R., C., Juzwik, J., 2011. Decline as a disease category: It is helpful? Phytopathology 101: 404-409.
Oszako, T., 2000. Oak’s declines in Europe’s forests – history, causes and hypothesis: In: Oszako, T., and Delatour, C., (eds), Recent advances on oak health in Europe. [NUME_REDACTAT] Inst., Warsaw, pp 11-40.
Pittock., A., B., 2009. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], Impacts and Solutions (second edition). [NUME_REDACTAT] House. ISBN 978-1-84407-648-2. 369 pp.
Pașcovici, V.D., 1995. Sensibilitatea arboretelor de brad (Abies alba Mill.) față de acțiunea poluanților industriali. Bucovina forestieră 2: 30-36.
Petrescu, M. și colab., 1963. Boala uscării ulmului în România. Analele ICAS București 23(2): 135-152.
Povară, I., 2006. Poluarea și protecția mediului. [NUME_REDACTAT] Haret. Facultatea de Geografie …………………………………………..
Povară, R., 2004. Climatologie generală. [NUME_REDACTAT] România de Mâine. București. ISBN 973-582-810-3, 244 pp.
Puech, L., Mehne-Jakobs, B., 1997. Histology of magnesium-deficient Norway spruce needles influenced by nitrogen source. [NUME_REDACTAT] 17, 301-310
Salguero, 2012. Forest decline in pine plantations under climatic change at [NUME_REDACTAT] Peninsula – Dendroecology and modeling. A dissertation submitted for the degree of Doctor. [NUME_REDACTAT], Córdoba.
Sangüesa-Barreda, G., Linares, J.C., [NUME_REDACTAT], J.J, 2012. Mistletoe effects on Scots pine decline following drought events: insights from within-tree spatial patterns, growth and carbohydrates. [NUME_REDACTAT] 00, 1–15
Schlag M.G., 1992. Oak decline in Europe and its causes as seen from a phytopathological point of view, Centralbl. Ges. Forstw. 111: 243–266.
Schneider, S.H., 1990. [NUME_REDACTAT]: Are we entering the greenhouse century? [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 231 p.
Sedjo, R., Sohngen, B., 1998. Impacts of [NUME_REDACTAT] on forest. REF [NUME_REDACTAT] Brief 9, second edition
Sinclair, W.A., Hudler, G.W., 1988. Tree declines: four concepts of causality. Journal of Arboriculture 14(2): 29-35.
Sonesson, K., Drobyshev, I., 2010. Recent advances on oak decline in southern Sweden. [NUME_REDACTAT] 53: 197–207
Stolnack, S.A., Bryant, M.D., Wissmar, R.C., 2005. A review of protocols for monitoring streams and juvenile fish in forested regions of the [NUME_REDACTAT]. Gen. Tech. Rep. PNW-GTR-625. Portland, OR: U.S. Department of Agriculture, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 36 p.
Strnadová, V., Černý, K., Holub, V., Gregorová, B., 2010. The effects of flooding and Phytophthora alni infection on black alder. Journal of [NUME_REDACTAT]. 56(1): 41–46.
Târziu, D-R., 2010. Schimbările climatice și calitatea vieții pe Terra. [NUME_REDACTAT]. 125(3): 18-23.
Thomas, F. M., Blank, R., Hartmann, G., 2002. Abiotic and biotic factors and their interactions as causes of oak decline in central Europe. – For. Pathol. 32: 277–307.
Vähänen T. 2003. Criteria and Indicators for [NUME_REDACTAT] Management and Trade in [NUME_REDACTAT] and Services. A Background paper for the [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Trade in Promotion of [NUME_REDACTAT] Management. GCP/INT/775/JPN.
Vansteenkiste, D., Tirry, L., Acker, J.V., Stevens, M., 2004. Predispositions and symptoms of Agrilus borer attack in declining oak trees. Ann. Sci. For. 61: 815-823.
Venn, K., 1970. Studies on a particular dieback of terminal shoots of Pinus sylvestris L. Meddelelser fra [NUME_REDACTAT] Skogsforsøksvesen 27: 507-536.
Vyhlídková, I., Palovčíková, D., Rybníček, M., Čermák, P., Jankovský, L., 2005. Some aspects of alder decline along the Lužnice River. Journal of [NUME_REDACTAT], 51(9): 381–391.
Wermelinger, B., Rigling, A., Schneider, D.M., Dobbertin, M., 2008. Assessing the role of bark- and wood-boring insects in the decline of Scots pine (Pinus sylvestris) in the [NUME_REDACTAT] valley. [NUME_REDACTAT], 33: 239–249.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Monitorizarea Ecosistemelor Forestiere (ID: 1771)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.