Moneda Unica Europeana Si Lupta Pentru Suprematia Valutara

Moneda unică europeană și lupta pentru supremația valutară

Scurt istoric despre moneda europeană și zona euro

Într-o economie complexă, descentralizată, deschisă, moneda este instrumentul unic al schimbului, prin intermediul prețului reglând accesul diferitelor persoane la bunurile și serviciile din cadrul societății.

Crearea monedei unice reprezintă un act de încredere în Europa și in același timp o provocare în contextul larg al economiei mondiale. La nivelul U.E., Euro reprezinta în primul rând un eveniment politic, concretizat inabordarea într-o oarecare măsură a suveranitații naționale fiind în același timp expresia dorinței țărilor europene de a adânci cooperarea pe plan economic, monetar și financiar și de a beneficia de avantajele pieței europene unice.

Drumul spre zona euro s-a dovedit a fi destul de sinuos, având de trecut mai multe obstacole.

La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, majoritatea monedelor din țările industrializate erau apropiate de dolar sub ceea ce s-a numit ,,standardul de aur’’ iar prin semnarea la 22 iulie 1944 a acordurilor de la Bretton Woods au fost prevăzute dispoziții și proceduri de guvernare a economiei mondiale. În plus, acordurile de la Bretton Woods au pus în aplicare sistemul monetar cel al etalonului aur. Acesta prevedea cursuri de schimb stabile bazate pe prețul aurului care devine etalon de referință.

La acea vreme doar dolarul american era convertibil în aur, iar celelalte monede se indexau la rândul lor în funcție de dolar.

Supremația dolarului și devalorizările câtorva monede au condus la căutarea unor soluții de redresare printr-o integrare economică între națiunile europene.

Planuri pentru o monedă unică europeană au început să fie conturate înca din 1969, odata cu Raportul Barre, elaborat pe atunci de cele șase state membre ale Comunității Economice Europene(C.E.C.): Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda si Luxemburg. Aceasta a fost urmată în 1969 de summitul de la Haga, în care se stabilește un nou obiectiv al construcției europene (U.E.M.)

Astfel, raportul elaborat în octombrie 1970, de grupul Werner prevedea instituirea pe parcursul a zece ani conceperea unui plan cu mai multe etape, a unei uniuni economice și monetare, obiectivul final fiind liberalizarea totala a mișcărilor de capital, convertibilitatea integrala a monedelor statelor membre și stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb.

Raportul avea în vedere adoptarea unei monede unice europene care putea reprezenta un rezultat final al procesului dar care nu era considerată deocamdată un obiectiv de sine stătător. Se recomanda în același timp o mai bună coordonare a piedicilor economice și definirea unor reglementări privind politicile fiscale naționale.

Prăbușirea sistemului de la Bretton Woods și decizia Guvernului american de a liberaliza cursul de schimb al dolarului din in august 1971 dau naștere unui val de instabilitate pe piețele de schimb care repune în discuție raporturile de paritate între monedele europene.

În martie 1972 se reîncearca relansarea discuției integrării monetare, cele șase state ale comunității Economice Europene creeând un mecanism de fluctuație corelată a monedelor în interiorul unor marje reduse de fluctuare, fenomen cunoscut sub denumirea de ,,șarpele în tunel’’.

Destabilizat de crizele petroliere, de dolarul slab și de divergențele între politicile economice, mecanismul își pierde mai puțin de doi ani majoritatea membrilor, reducându-se în final la o zonă a “mărcii”care reunea Germania, Danemarca și Beneluxul.

În martie 1979 la inițiativa Frantei și Germaniei sunt reluate eforturile în vederea creării unei zone de stabilitate monetară instituindu-se Sistemul Monetar European (SME) bazat pe conceptul cursurilor de schimb fixe dar ajustabile. Cu excepția Marii Britanii, monedele tuturor statelor membre, partcipă la mecanismul de schimb, a cărei principiu era următorul: cursurile de schimb se bazează pe cursuri – pivot stabilite în funcție de ECU ( European Currency Unit), unitate de cont europeană care reprezenta media ponderată a monedelor partcipante . A fost calculată o grilă bilaterală a cursurilor de schimb plecând de la cursurile-pivot exprimate in ECU, iar fluctuațiile monedelor între ele nu puteau depăși o marjă de 2,25% față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală. Singura excepție era lira italiană căreia i se permitea o marjă de 6% . A fost creat astfel Mecanismul European a Ratei de Schimb (ERM).

În anii 1980 piața fiecărui stat membru a crescut mult mai apropiată de cea a vecinilor, dând formă la ceea ce a devenit mai târziu Piata Unică Europeană.

Riscul ratei de schimb ( în ciuda stabilității relative introduse de ERM ) și costurile crescute ale tranzacțiilor pe care le-a adus aceasta puteau pune în pericol comerțul internațional în Piața Unică Europeană astfel încât soluția logică era ideea unei monede unice.

Adoptarea Actului Unic European în februarie 1986, a avut drept scop înlăturarea barierelor internaționale și economice între statele membre ale UE și definirea scopului pieței comune europene. În anul 1989 au fost schițate planuri pentru a realiza EMU în trei stadii. Deși procesele stadiului I au început cu Sistemul European Monetar(EMS) în anul 1979 prima fază a început oficial la 1 iulie 1990 când controalele asupra ratei de schimb au fost înlăturate, dându-se astfel liberă mișcare capitalurilor din întreaga Comunitate Economică Europeană (EEC). În anul 1992, cele trei faze prevăzute de Comisia Delors, în urma Raportului prezentat în aprilie 1989 au fost făcute oficiale prin introduceraea în Tratatul de la Maastricht , a criteriilor de convergență economică pentru adoptarea monedei comune.

Tratatul de la Maastricht intrat în vigoare la 1 noiembrie 1992 a reprezentat primul criteriu și totodată baza legală a monedei unice europene. Al doilea criteriu a fost creat tot în anul 1992 de Consiliul European de la Copenhaga – „criteriile de la Copenhaga “care au clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht.

Al treilea criteriu este contractul cadru negociat cu fiecare țară candidată mai înainte de a adera la U.E.

Cele trei criterii au fost de asemenea clarificate și de legislația U.E. dar și prin deciziile sistemului judiciar european în decursul anilor.Se poate concluziona că prima fază a dezvoltării E.M.U. poate fi corelată cu cel al unei țari candidate care înainte de aderare la Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească “criteriile de Copenhaga”.

În decembrie 1995 are loc summitul de la Madrid, Germania argumentând cu succes schimbarea numelui ECU în EURO. În baza acestui “scenariu”s-a stabilit o perioadă tranzitorie între introduceraea euro în contabilitate și mai târziu ca și monedă lichidă.

Începând cu a doua fază E.M.U., Institutul Monetar European (E.M.I.) a fost stabilit ca un predecesor al Băncii Centrale Europene(B.C.E.) . În iunie 1997 Consiliul European din Amsterdam a fost de acord cu Pactul de Stabilitate și Creștere Economică stabilind ERMII care succeda Sistemul Monetar European și Mecanismul European al Ratei de schimb după lansarea monedei euro. Un an mai târziu Consiliul European de la Bruxelles a selectat unsprezece țări care să adopte moneda euro. În anul 1999 a luat ființă Banca Centrală Europeană și supravegherea activităților Sistemului European al băncilor centrale, care urmau să aibă rolul de a implementa deciziile BCE, să emită monedă și să asiste țările Euro în realizarea criteriului de convergență.

La 1 ianuarie 1999 euro a fost adoptată în formă non- fizică, cu ratele de schimb ale monezilor pentru cele 11 din cele 15 țări membre , fixate la ultima zi din anul 1998. Mecanismul European al Ratei de schimb (ERM) , un sistem multilateral, a fost înlocuit cu unul bilateral, ERM II prin care fiecare monedă partcipantă are definită o paritate centrală comparativ cu Euro,banda de fluctuație menținându-se aceiași (± 15%).

Banca Centrală Europeană a început implementarea unei politici monetare unice cu asistența băncilor centrale ale fiecărui stat membru, perioada de tranziție de trei ani stabilită la Madrid în 1995 a început, durând până la 1 ianuarie 2002. În cazul apariției unor presiuni asupra cursului de schimb, B.C.E. avea obligația să acorde sprijin băncilor centrale naționale și să intervină automat atunci când nivelul cursului de schimb atingea marginile benzii de fluctuație („intervenție marginală”) având posibilitatea susținerii intervențiilor băncilor centrale naționale în situația în care cursul de schimb se situa în interiorul acesteia.

Moneda unică nu a fost disponibilă de la început ca monedă financiară, respectiv ca bilete de bancă și monedă metalică. Până la 31 decembrie 2001 monedele naționale au continuat să fie utilizate pentru efectuarea plăților și încasărilor fizice, euro putând fi folosit pentru operațiuni comerciale și financiare, dar plățile și încasările efective se efectuau prin convertirea euro în monedele naționale respectiv la cursurile fixe prestabilite.

Euro a fost o monedă virtuală pentru cele 12 țări ale așa- numitei Zone Euro ( Belgia, Finlanda, Franța, Germania,Austria, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,Spania Austria și Portugalia). A fost folosită în contabilitate și companiile internaționale au putut să să conducă tranzancții euro- denominate sigure cunoscând că ratele de schimb între statele membre erau fixe. Valorile euro au apărut în conturile bancare alături de monedele naționale pentru a obișnui populația cu noua monedă.

Fiecare stat care a adoptat noua monedă la 1 ianuarie 2002 a trebuit să întrunească “Criteriile de convergență”stabilite prin Tratatul de Maastricht. Criteriile includeau patru cerințe:

-valutele trebuiau să stea în parametrii stabiliți de ERM pentru cel puțin doi ani.

– ratele dobânzii pe termen lung nu puteau fi mai mari cu 2 % decât ale celor mai bune trei state membre din punct de vedere al performanței.

– inflația trebuia sâ fie sub valoarea de referințâ în sensul câ în decurs de trei ani prețurile nu pot fi mai mari cu 1,5% decât al celei mai bun perfomer dintre statele membre.

– datoria de stat trebuia săfie sub 60% din P.I.B. sau apropiat acestei ținte iar deficitele bugetare să fie sub 3%.

În pregătirea pentru introducerea monedei euro la 1 ianuarie 2002 peste 14 miliarde de bacnote valorând aproape 633 miliarde au fost imprimate și 52 miliarde de monezi au fost bătute utlizându-se 250.000 tone de metal. O astfel de schimbare de monedă a dat naștere la temeri , dar care în cele din urmă s-au dovedit a fi nefondate. Automatele bancare au furnizat noua monedă încă din primul minut de după miezul nopții, cetățenii cheltuind euro în câteva zile.

În prima sa zi de schimb la Bursa de Valori de la Frankfurt , în 4 ianuarie 1999, euro a fost la un nivel de 1.1789 dolari americani, crescând în valoare. Un an mai târziu a început să scadă sub paritatea euro-dolar până în 26 octombrie 2000 când noua monedă a atins cel mai jos punct al său cun nivel de 0,8225 dolari, rata medie de schimb până la sfârșitul anului fiind de 0,95 dolari.

Odată cu introducerea monedei euro în cash în 2002 euro a crescut de la 0,90 dolari la 1,02 dolari spre sfârșitul anului 2002. În noiembrie 2004 a depășit pragul de 1,30 dolari, iar pe 30 decembrie 2004 a atins cel mai înalt record de 1,3668 dolari. În decursul următorilor ani, perioadele de creștere și descreștere a valorii monedei euro au cunoscut fluctuații mai mult sau mai puțin spectaculoase.

1.2 EURO VERSUS DOLARUL AMERICAN

Multă vreme, aproape toată lumea a crezut că dolarul este moneda principală care fixează cursul celorlalte monede . O nouă cercetare pune acest lucru sub semnul întrebării.

Dolarul a devenit centrul sistemului monetar și lumea a început să-și raporteze moneda sa la dolar. Însă piețele valutare erau volatile și nu reflectau principiile de bază. În anul 1999 la lansarea monedei Euro, aceasta era lipsităde forță și nu a reflectat creșterea sau diferențele din ratele dobânzilor ci nesiguranța pieței atât față de angajamentele statelor membre cât și față de credibilitatea politicilor Băncii Centrale Europene.Însă moneda Euro și-a dobândit forța astfel încât a fost accepatată ca monedă globală mai curând decât să demonstreze o creștere mai performantă(chiar dacă este exagerată de slăbiciunea dolarului). Importanța monedelor o putem privi în măsura în care sunt folosite ca puncte de referință pentru alte țări. Regimul ratei de schimb s-a concentrat pe clasificarea facto.

Ancore stabile pentru dolar sunt țările mici din emisfera vestică și țări din Orientul Mijlociu, iar ancore slabe: India, Mexic, Vietnam.

Ancore stabile pentru Euro:

Membrii UE

Ate țări europene din apropierea UE și țările din CFA (zona francului african).

Ancore slabe pentru Euro: Noua Zeelandă și țările din zona Monetară Comună a sudului Africii.

Odată cu acordurile de la Bretton Woods, în 1994 sistemul Monetar Internațional era considerat ca mijloc de stabilire a egalității între țări, dolarul S.U.A. fiind utilizat ca unitate de măsură. Acest sistem a decăzut din două motive.

Un motiv este problema disciplinării prețurilor. Cu cât o superputere devine mai puternică cu atât este mai tentantă de a se extinde peste potențialul său monetar.

La 1 ianuarie 1999 au fost stabilite cursurile de schimb fixe dintre monedele țărilor membre și dintre acestea și euro. Tot atunci a avut loc și transferarea responsabilităților politicii monetare de la băncile centrale naționale la Banca Centrală. La 31 decembrie 1998, toate băncile centrale ale țărilor U.E. au comunicat cursurile de schimb ale monedelor lor față de dolarul american. Pe baza acestor informații, Comisia Europeană a stabilit valoarea ECU în raport cu dolarul, cursurile de calculare a ECU fiind cele stabilite în luna mai al aceluiași an. S-a stabilit ca 1 ECU să echivaleze cu 1 euro și în acest fel , ECU a încetat să mai existe.

Cursul de schimb între dolar și ECU a fost înmulțit cu diferența dintre cursul de schimb al monedelor naționale și dolar, reflectând astfel cursurile celor două monede naționale față de euro. De asemenea, s-a stabilit ca acest curs fixat la 31 decembrie 1998 să rămână nemodificat pe perioada cât moneda națională coexistă cu Euro.

Banca britanica estimeaza ca moneda europeana se va deprecia la 1,08 dolari pe unitate pana in iunie si la 1,05 dolari pe unitate pana la sfarsitul lunii septembrie. 

"In conditiile in care perspectiva economica pentru Statele Unite este una pozitiva, iar BCE este tot mai activa, vedem in continuare o scadere semnificativa a monedei euro fata de dolar", potrivit Barclays.

Anterioar, banca anticipa ca euro se va tranzactiona la 1,07 dolari pe unitate la finalul acestui an, insa diferenta dintre cele doua monede se reduce, pe fondul evolutiei diferite a economiilor americana si europeana. 

BCE a luat mai multe masuri pentru combaterea inflatiei scazute si pentru stimularea economiei din zona euro, printre care se numara reducerea dobanzii de politica monetara la minimul record de 0,05% si acordarea de credite ieftine bancilor. 

In ianuarie, institutia europeana a anuntat ca va lansa in martie un program extins de achizitii de active in zona euro in valoare lunara de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro pana septembrie 2016 si care va include cumpararea de obligatiuni guvernamentale. 

In schimb, Rezerva Federala din SUA a incheiat programul sau de achizitii de active in octombrie anul trecut, iar in prezent analizeaza posibilitatea de a creste dobanda cheie in prima jumatate a acestui an, pentru prima oara din iunie 2006. In plus, economia SUA a crescut cu 2,6% in ultimul trimestru al anului trecut raportat la perioada similara a anului anterior, dupa un avans de 5% in T3.

Analistii Barclays noteaza ca estimarea lor privind cursul euro-dolar se bazeaza si pe ingrijorarile investitorilor legate de existenta zonei euro, in urma castigarii alegerilor din Grecia de catre partidul de extrema stanga Syriza, ostil politicii de austeritate. 

Moneda europeana s-a depreciat cu aproximativ 12% fata de dolar anul trecut, in timp ce, la nivelul lunii ianuarie, declinul a fost de 6,7%.

In februarie, euro se tranzactiona la 1,1338 dolari pe unitate, aproape de cel mai jos nivel din septembrie 2003 pana in prezent. 

Mai multe banci au redus prognozele privind cursul euro-dolar in ianuarie, dupa ce BCE a anuntat inceperea in martie a unui program de achizitii de active, care va include si obligatiuni guvernamentale, in valoare totala de 1.080 miliarde de euro. 

Bank of America Merrill Lynch estimeaza ca euro se va tranzactiona pentru 1,1 dolari la finalul anului, fata de 1,2 dolari anterior, in timp ce Credit Suisse anticipeaza ca euro va cobori la 1,15 dolari pe unitate pana la sfarsitul lui 2015.

O concuzie ar fi că țările ancorate la dolar sunt mai dispuse să-și schimbe politica decât cele ancorate la Euro. Moneda Euro a căpătat forță, a fost acceptata peste tot și stabilitatea poate susține o eventuală dominare.

2.1. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE ADOPTĂRII MONEDEI EURO DE CĂTRE ROMÂNIA

2.1.1 Avantajele introducerii monedei Euro se vor face simțite treptat și aceasta in condițiile adâncirii integrării europene și adoptării Euro de către fiecare țară în parte.

Beneficiile microeconomice ale trecerii la moneda euro vor conduce la:

REDUCEREA COSTURILOR AFERENTE TRANZACȚIILOR

Costurile și beneficiile pe care le poate avea o țară care intră în zona Euro depind de măsura în care propria economie se poate integra și face fată concurenței economiilor potențialilor parteneri.

Înainte de introducerea Euro, existau incoveniențe legate de costurile mai multor monede, fiecare dintre acestea fiind recunoscută de un mic segment geografic din Uniunea Europeană, aceasta putând fi schimbată numai prin intermediul băncilor, al caselor de schimb valutar, al birourilor de turism și al companiilor de cărți de credit, în schimbul unor taxe. Aceste taxe se prezintă sub forma unor comisioane fixe,precum și sub forma diferenței dintre prețurile de cumpărare și de vânzare pentru orice altă monedă dată. Introducerea (adoptarea monedei Euro) asigură măsurile privind protecția împotriva variațiilor defavorabile cursului de schimb, eliminarea plăților transfrontaliere în valută, care presupun comisioane ridicate, deținerea mai multor conturi valutare îngreunând gestionarea acestora.

CREȘTEREA TRANSPARENȚEI INTERNAȚIONALE A PREȚURILOR

O monedă unică face mai evidentă diferențele de preț dintre bunurile, serviciile și salariile din țări diferite, îmbunătățind astfel competiția dintre piețe.

Transparența prețurilor care este strâns legată de moneda unică este în primul rând în avantajul consumatorilor, deoarece simpla comparație a etichetelor unor bunuri permite acestora să le achiziționeze de la furnizori cu cele mai mici prețuri din zona euro. Concurența sporită oferă posibilitatea ca resursele disponibile să fie folosite cu eficiență maximă, stimulând activitățile comerciale din zona Euro, creșterea economică și un mai mare grad de ocupare a forței muncă.Datorită absenței riscului legat de rata de schimb, antreprenorilor le este mai ușor atunci când încheie afaceri care speculează micile diferențe în prețul transfrontalier.

CREAREA UNOR PIEȚE FINANCIARE PROFUNDE ȘI CREȘTEREA INVESTIȚIILOR STRĂINE

Înainte de introducerea monedei Euro, eforturile depuse pentru a potrivi nevoile financiare imediate ale consumatorilor cu cerințele legate de investiții ale deținătorilor de economii erau afectate . Fiecare tip de instrument financiar – de la titlurile guvernamentale și împrumuturile acordate de băncile comerciale până la acțiunile obișnuite și instrumentele derivate cu risc ridicat, a fost cotat în moneda națională. Acest lucru a separat piețele financiare și a descurajat investițiile străine chiar și în absența costurilor legate de tranzacții și a riscului legat de rata de scchimb.

Moneda Euro a schimbat această situație, bursele mari din zona Euro și-au cotat instrumentele financiare, inclusiv cele emise anterior datei de 1 ianuarie 1999. Pentru investitori, la fel ca și pentru cei care împrumută, aceste evoluții au făcut piețele financiare europene mai mari, accesibile și mai lichide.

Piața unică și moneda Euro sunt de natură să facă mai atractiv spațiul european pentru investitori și depunătorii europeni sau străini, permițând aplicarea unor inovații în domeniul financiar și ameliorarea serviciilor intreprinderilor. Companiile au la îndemână facilități de finanțare mai mari, orientând profiturile spre acționariat, introducerea monedei Euro fiind de natură să atragă o serie de fluxuri investiționale semnificative și o eficiență sporită în alocarea sau plasarea capitalului ca urmarea a integrării piețelor financiare naționale.

L a nivel macroeconomic adoptarea monedei Euro va atrage dupa sine urmatoarele

EFECT DE DISCIPLINARE ASUPRA POLITICILOR ECONOMICE ÎNTREPRINSE

Introducerea monedei Euro va conduce la înlocuirea politicilor monetare naționale cu politica monetară a Băncii Centrale Europene, producându-se o sporire a credibilității în ceea ce privește consecințele sale în menținerea sistematică a stabilității prețurilor și lupta împotriva inflației.

Făcându-se raportarea la o singură monedă,guvernele vor avea interse să armonizeze și să introducă în țările respective măsuri care să elimine deficiențele vizând disciplina fiscală.

POSIBILA STABILIZARE A NIVELULUI DOBÂNZILOR PE TERMEN LUNG

Moneda Euro exercită o presiune în sensul diminuării ratelor dobânzilor. Investitorii cumpără obligațiuni numai dacă sunt siguri că banii pe care îi vor primi în viitor vor determina un câțtig procentual mai mare decât rata inflației. Prin urmare, investitorii solicită rate reduse ale dobânzilor de la țările cu o stabilitate mai mare a prețurilor. Luând în calcul marja de dobândă va rezulta că rata dobânzii la credite trebuie să fie mai mică decât rata dobânzii la depozite.

Pentru cetățeni cele mai vizibile și evidente avantaje se referă în special la : călătorii( deoarece se afectează un singur schimb valutar, fie că este vorba despre vizitarea unui muzeu în Italia, efectuarea unei excursii în Grecia sau cazarea la un hotel în Spania), cumpărături exprimate în aceiași monedă în toată zona Euro , existând posibilitatea alegerii unui preț cât mai bun, deoarece este vorba de aceiași monedă se pot face comparații mult mai ușor.

Deoarece nu mai există riscul ca diferitele valute să fluctueze, se poate cumpăra, vinde și tranzacționa pe o piață mult mai mare și mai competitivă gestionarea unei afaceri fiing mai ușoară și evident mai puțin costisitoare.

Unele beneficii la nivel individual vor decurge din avantajele la nivelul Uniunii Europene:

Transferurile de fonduri către alte țări se vor face mai ușor și vor fi mai puțin costisitoare.

Va crește transparența în domeniul costurilor și mărirea concurenței, cele două ducând în final la scăderea prețurilor.

2.1.1.Cu toate ca introducerea monedei Euro promite avantaje economice substantiale, nu trebuie pierdute din vedere dezavantajele pe care le implica acest proces complex, si anume :

Șocurile economice – sunt schimbări neașteptate în mediul macroeconomic al unei țări sau al unei regiuni, care au repercusiuni grave asupra balanței producției, consumului , investițiilor, cheltuielilor guvernamentale și comerțului. Cel mai menințătortip de șoc economic în zona Euro sunt cele asimetrice, deoarece afectează șările în mod diferit, ele putând fi cauzate de scăderi sau creșteri drastice ale cererii pentru bunuri primare și sevicii într-o anumită țară. De exemplu: când cererea de cereale ar scade, situația economică a României s-ar deteriora mult mai drastic și mai repede decât cea a Germaniei sau Italiei, datorită procentului mare pe care îl reprezintă în P.I.B.-ul României.

Țările din zona Euro puteau să manevreze șocurile asimetrice prin: ajustarea ratelor dobânzii, intervenția asupra ratei de schimb și ajustarea fiscală. Odată însă cu introducerea monedei Euro, băncile centrale din zona Euro au predat autoritatea în domeniul policii monetare Băncii Centrale Europene din Frankfurt începând cu 1 ianuarie 1999, ceea ce face ca ajustările independente ale ratelor dobânzilor să fie imposibile, deoarece acum există un singur set de rate pe termen scurt ale dobânzilor pentru toate țările din zona Euro. În situașia în care spre exemplu șocurile economice ar lovi toate țările participante cu o intensitate aproximativ egală, ajustările ratelor dobânzilor nu ot fi folosite pentru rezolvarea șocurilor economice.

Absența unui sistem de transfer fiscal face ca țările din Uniune aEuropeană să fie mai puțin capabile ca S.U.A să își revină de pe urma șocurilor economice deoarece guvernul S.U.A. este capabil să transfere sume enorme între statele sale, în timp ce în zona Euro, majoritatea impozitelor sunt plătite guvernelor naționale șilocale, Comisia Europeană din Bruxxeles având un buget anual de numai 2,5% din cel consolidat de guvernele țărilor din zona Euro sau de aproximativ 1,3% din P.I.B.- ul Uniunii Europene, jumătate din acest buget fiind consacrat exclusiv politicii din domeniul agriculturii.

Reducerile locurilor de muncă și integrarea piețelor muncii – se consideră că în Europa integrarea piețelor muncii va fi mult mai lentă decât cea a piețelor de capital, bunuri și servicii. Anumite țări au perioade lungi de creștere pronunțată, în timp ce altele au în mod durabil rate de creștere mult sub media națională. Integrarea va accentua diviziunea muncii și astfel favorizează spacializarea statelor pe industrie și pe produs care sunt însă afectate de fluctuațiile specifice datorate modificării cererii de bunuri în a căror producere s-au spacializat astfel încât flexibilitatea salariilor apare insuficientă pentru restabilirea și păstrarea locurilor de muncă, doar mobilitatea forței de muncă permițând reducerea deficitelor regionale ale ratelor șomajului. Având în vedere însă diversitatea domeniilor de tradiții culturale și sociale ce caracterizează țările europene este de presupus că mobilitatea interstatală se va accentua, în sensul că nicio țară nu ar accepta ca integrarea europeană să se soldeze prin declinul anumitor țări și creșterea economică a altora.

Mai mult decât atât, prin pierderea cursurilor de schimb flexibile și mecanismul de ajustare pentru compensarea modificărilor s-ar putea elimina și translatorii cererilor între produsele a două țăr, care pot avea repercusiuni asupra forței de muncă, în sensul că ieftinirea monedei unei țări cu o cerere în scădere, conduce la ieftinirea produselor acesteia ajungându-se la realizarea unui nou proces de creștere a cererii și a ocupării forței de muncă în țara respectivă, în timp ce în țara cu cerere în creștere se va întâmpla un proces contrar odată cu îndeplinireacriteriilor de la Maastricht, România va trebui să ducă o politică bugetară restrictivă ceea ce va duce la o scădere a creșterii economice și a locurilor de muncă. Comercianții se pot întreba de unde vor proveni veniturile lor după realizarea totală a Uniunii Economice și Monetare, estimându-se că unele bănci ar putea pierde până la 50% din veniturile lor realizate în schimbul de devize și aproximativ 60 % din veniturile lor realizate din comerțul de arbitrajul obligațiunilor, crearea unei monede unice pur și simplu eliminând practic necesitatea multor tranzacții inter- devize și nivelurile de acoperire.

Costurile ocazionale – orice analiză serioasă a argumentelor pro și contra referitoare la Euro, trebuie să ia ăn considerare efortul enorm consacrat dezvoltării proiectului de către guvernele locale, regionale, naționale și internaționale precum și o perioadă îndelungată de anliză și pregătire necesare sectorului privat. Din această perspectivă, unii critici ai introducerii monedei Euro, consideră că aceste resurse, în valoare de milioane de dolari, ar fi fost mai bine cheltuite pentru reformarea problemelor structurale ale Europei, cum ar fi cele generate de șomaj, lipsa fondurilor destinate programelor sociale publice, sisteme excesive de impozitare, stagnarea inovației sau privatizarea ineficientă.

Existența unor atacuri speculative – cursurile de schimb fixe sau semifixe sunt vulnerabile din perspectiva atacurilor speculative. Guvernul va trebui să acționeze împotriva speculațiilor cu moneda națională prin majorarea dobânzilor influențând astfel creșterea costurilor la împrumuturi, costuri care vor trebui suportate de cei împrumutați, acestea putând să scadă volumul activității și al investițiilor și deci să influențeze negativ creșterea economică.

Centralizarea puterii și pierderea suveranității nașionale – cel mai des incovenient al uniunii monetare este piederea suveranității naționale. Euro stă la baza centralizării puterii, a diferențelor prerogative la nivel comunitar, ceea ce conduce la alterarea suveranității naționale cu toate consecințele care decurg aici. Transferul la nivel comunitar al unor componente de ordin monetar și fiscal ar implica faptul că țări puternic dezvoltate și stabile din punct de vedere economic și financiar vor fi nevoite să accepte deciziile luate de alte țări, uneori mai slabe și mai lipsite de rezistență pe planul luptei împotriva inflației.

2.2. PROCESUL DE PREGĂTIRE PENTRU ADOPTAREA MONEDEI UNICE EUROPENE ȘI ORIZONTUL DE TIMP NECESAR

Adoptarea monedei Euro constituie un pas important pentru economia unui stat membru, deoarece puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene, care acționează în mod independent prin sistemul unei politici monetare unice pentru întreaga zonă Euro.

Pentru economia românească, intrarea în zona Euro reprezintă un obiectiv strategic extrem de important, al cărui calendar de realizare a fost elaborat luându-se în considerare beneficiile și costurile pe care acest proces le antrenază.

În forma sa actualizată a Programului de convergență pentru perioada 2014-2017 a fost elaborat pe baza Regulamentului (CE) Nr. 1466/1997 al Consiliului privind consolidareasupravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice , așa cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr 1055/2005 al Consiliului și Regulamentului (UE) nr 1175/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.Programul de convergență este realizat în concordanță cu Codul de conduită referitor la specificațiile privind Implementarea Pactului de Stabilitate și Creștere și la Liniile orientative pentru formatul și conținutul Programelor de stabilitate și de convergență din 3 septembrie 2012.

Transmiterea de către statele membre și evaluarea de către CE a Programului de convergență reprezintă o componentă a „semestrului European”care privește întărirea coordonării politicilor economice, structurale și bugetare.

Semestrul European este instrumentul principal pentru Strategia Europa 2020, instrumantul preventiv al Pactului de Stabilitate și creștere (amndat prin intrarea în vigoare în data de 13 decembrie 2011 a pachetului de șase acte comunitare ) și Proceduri de dezechilibre macroeconomice, precum și pentru Pactul Euro Plus.

Programul de convergență reliefează capacitatea României de a se încadra din anul 2015 în obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM), reprezentând un deficit structural al Bugetului General Consolidat de 1,0% din PIB, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind Stabilitatea , Coordonarea și Guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare.

Continuarea procesului de reformare în special al celui de consolidare fiscală, în baza acorduluii de finanțare de tip preventiv încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială este de natură să confere coerența politicilor macroeconomice și financiare, contribuind la consolidarea încrederii investitorilor și menținerea stabilității macroeconomice și fiscale.

Pe termen mediu, obiectivul specific al politicii bugetare este reprezentat de ajustarea în continuare a deficitului bugetar pentru perioada 2015- 2017, de sub 2% (conform metodologiei ESA).

Cadrul macroeconomic din Programul de convergență ia în considerare perspectivele mediului internațional și al economiei europene din prognozele Comisiei Europene. Scenariul macroeconomic propus pentru perioada 2015- 2017 este convergent cu estimările CE despre evoluția economiei românești.

România realizează demersurile pentru participarea la Fondul Unic de Rezoluție și va acționa învederea aderării la pilonii Uniunii Bancare.

Din punct de vedere administrativ, similar acțiunilor celorlalte noi state membre UE, autoritățile din România au instituit organisme de coordonare a procesului de adoptare a monedei unice.

Începând din luna februarie 2010, în cadrul BNR funcționează Comitetul de pregătire a trecerii la euro, care reprezintă un cadru formalizat de dezbatere a problematicilor legate de convergența nominală și reală respectiv de suport al deciziilor Băncii Centrale în procesul de aderare la Uniunea Economică și Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca invitați permanenți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.

Coordonarea la nivel național a pregătirilor pentru adoptarea Euro se realizează începând cu luna mai 2011 de către Comitetul Interministerial pentru trecerea la Euro, condus de primul ministru și din care mai fac parte Guvernatorul BNR, ministrul finanțelor Publice, miniștrii și conducători ai altor instituții guvernamentale, reprezentanți ai asociațiilor patronale si sindicate.

Până în prezent în cadrul acestui comitet au fost analizate o serie de documente referitoare la :

Experiența altor țări în pregătirea trecerii la Euro;

Stadiul pregătirii României pentru adoptarea monedei Euro (studiu privind cursul de schimb de echilibru, indicatori de aliniere ) a României la zona Euro.

-Mecanisme și concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene după criza financiară (note privind semestrul European, demararea funcționării Comitetului European pentru Risc Sistemic, Pactul Euro Plus).

– Contribuții ale B.N.R. la documentele programatice ale guvernului român (Programul de Convergență, Programul Național de Reformă).

Calendarul de adoptare propus de B.N.R. corespunde unei abordări echilibrate, reprezentând o cale de mijloc între cele două opțiuni extreme: amânarea pe termen îndelungat a adoptării monedei unice și adoptarea acesteia într-un interval de timp relativ scurt.

Amânarea pe termen îndelungat a adoptării euro prezintă o serie de avantaje:

Existența unei perioade mai lungi de pregătire a economiei în sensul realizării ajustărilor structurale considerate încă nefinalizate

Realizarea unor progrese substanțiale în planul convergenței reale și nominale.

Sicronizarea ciclului de afaceri din România cu cel al zonei Euro.

Menținerea pentru o perioadă mai îndelungată a autonomiei politicii monetare și de curs de schimb.

Avantajele ce derivă din această perspetivă se pot rezuma la:

Persistența costurilor de transformare mai mari asociate ricului valutar cu efecte inhibatoare asupra investițiilor și creșterii economice sustenabile de-a lungul întregului parcurs până la adoptarea monedei unice.

Posibilitatea generării unui efect contrar al perioadei mai ample de pregătire a economiei, manifestat prin amânarea reformelor structurale, precum și prin relaxarea politicilor macroeconomice, în special în plan fiscal și salarial, în condițiile stabilirii unui orizont – țintă îndepărtat al adoptării euro.

Mesajul neclar transmis piețelor internaționale de capital, amânarea pe termen lung putând fi atribuită unor slăbiciuni structurale sau de politica economică puțin vizibilă investitorilor mai degrabă decât deciziei autorităților în condițiile libertății depline a mișcărilor de capital fără a se preciza o dată credibilă de adoptare a euro. Acest mesaj poate conduce la diminuarea intrărilor sau chiar a ieșirilor de capital, de natură a perturba procesul de convergență.

In opinia guvernatorului BNR adoptarea monedei Euro pe termen lung este în interesul țărilor membre UE, dat fiind gradul înalt de corelare a ciclurilor economice și de integrare a piețelor pentru a beneficia de avantajele acesteia este necesar indeplinirea cumulativă de către țara noastră a câtorva condiții esențiale:

Îndeplinirea durabilă și nu accidentală, forțată sau temporară a criteriilor de convergență nominală prevăzută în Tratatul de la Maastricht, criteriu care pentru o vreme a fost prea puțin luat în considerare.

Anterior intrării în zona Euro eate important să fie atins un nivel relativ ridicat de convergență a venitului pe locuitor, deoarece un decalj prea mare din punct de vedere al convergenței reale prezintă riscul complicării gestionării ciclurilor în absența unei politici montare independente.

Eficacitatea noului cadru instituțional al zonei Euro trebuie să-și dovedească eficacitatea în prevenirea și combaterea dezechilibrelor care pot amenința evoluția economică a țării.

În aceste condiții, evitarea forțării momentului trecerii la Euro pare justificată inclusiv din perspectiva zonei Euro.

Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a monedei Euro necesită însă o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei Euro trebuie să beneficieze de consens național, neinfluențată de deferente doctrinare sau de ciclu electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice și strategie ale României.

În ceea ce privește adoptarea monedei Euro într-un interval relativ scurt, principalele avantaje se referă în esență la:

Manifestarea mai rapidă a beneficiilor dispariției riscului valutar cu efect stimulativ asupra creșterii economice.

Minimizarea motivațiilor relaxării ritmului reformelor structurale.

Stimularea consecvenței în timp a asamblului de politici macroeconomice.

Dintre dezavantaje pot fi enumerate următoarele:

Deplasarea întregii poveri a ajustărilor structurale considerabile ce rămân a fi întreprinse asupra nivelului activității economice și cel al ocupării, în condițiile unei flexibilități încălimitate a economiei românești.

Sporirea ricului generării de șocuri asimetrice ca urmare a insuficienței sincronizărilor între ciclurile de afaceri din România și zona Euro.

Dificultatea unei parități centrale reprezentative pentru cursul de schimb de echilibru RON/EURO, ceea ce ar conduce probabil la prelungirea substanțială a duratei de participare la ERM II, situație în care ar putea fi antrenate presiuni semnificative asupra cursului de schimb sau atacuri speculative asupra monedei naționale.

Limitarea perioadei în care poate fi definitivată eficacitatea strategiei de ținere a inflației, aceasta realizându-se treptat. Influența asupra anticipațiilor pe măsura creșterii credibilității băncii centrale în procesul confirmării atingerii traiectoriei de dezinflație propuse.

Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a monedei Euro necesită însă o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei Euro trebuie să beneficieze de consens național, neinfluențată de deferente doctrinare sau de ciclu electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice și strategie ale României.

Anunțarea unei date probabiule de adoptare a monedei Euro de către țara noastră va impune ca întreaga societate să se mobilizeze în sprijinul acestei opțiuni, iar deciziile de politică macroeconomică și microeconomică trebuie să I se subordoneze vizând în principal următoarele aspecte:

Sprijinul clasei politice în momentele cele mai grele ale luptei antiinflaționiste și explicarea populației asupra avantajelor ce decurg dintr-un nivel scăzut al inflației.

Asigurarea independenței Băncii Centrale și garantarea acesteia nu numai teoretic ci și în practică, evitându-se riscul apariției unor stări conflictuale.

Adoptarea din partea guvernului a unui caracter prudent în domeniul politicii fiscale și a celei salariale în încercarea concomitentă de ținere directă a inflației și de menținere a stabilității cursului de schimb și menținerii sub control a expansiunii creditului, în caz contrar consecințele asupra contului curent și inflației pot avea consecințe grave.

Creșterea competitivității produselor românești într-o piață unică prin inovație, design, livrare la timp, rețele de distribuție, activitate de service și garanție.

Din experiențele Slovaciei și Sloveniei, pe termen scurt adoptarea euro a adus o tendință de ajustare crescătoare a prețurilor, o presiune inflaționistă sporită și reducerea competitivității exporturilor. Statele care utilizează în continuare monedele proprii au capacitatea de a-și spori competitivitatea prin deprecierea cursului valutar.

2.3 STAREA ACTUALĂ A ÎNDEPLINIRII CRITERIILOR DE CONVERGENȚĂ PRIVIND ADOPTAREA EURO DE CĂTRE ȚARA NOASTRĂ

Adoptarea monedei euro este o condiție juridică obligatorie a tuturor statelor membre Uniunii Europene însă fiecare stat are dreptul de a stabili momentul aderării la zona Euro.

Dacă până acum, toți își doreau să adopte moneda unică pentru a se bucura de beneficiile pe care aceasta le aducea și care provin în special din eliminarea riscului valutar, odată cu perioada decriză financiară, au ieșit la iveală și părțile negative, limitele generate de adoptarea monedei unice. Astfel, au apărut noi costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție, pe de o parte , iar pe de altă parte avem exemplul Greciei care gândindu-se strict la beneficiile aduse de adoptarea monedei Euro în sfera turismului și nu numai, s-a grăbit în a adopta moneda unică cu prima ocazie și a intrat în criză. Bulgaria, Cehie, Ungariași Polonia , state ce au aparținut fostului bloc comunist au adoptat o atitidine de expectativă cu privire la data exactă a adoptării monedei Euro.

Până acum s-a spus că îndeplinind criteriile de convergență nominală, se poate intra în zona Euro și apoi mecanismele pieței vor contribui la optimizarea creșterii economice a noului stat membru al zonei Euro, or acest fapt nu s-a întâmplat, mai ales dacă privim asupra unor țări, respectiv Grecia, Italia, Spania, Portugalia, despre care s-ar putea spune că au avut chiar de suferit. Prin urmare, decizia și respectiv momentul aderării la Zona Euro trebuie bine calculat, nu trebuie săfie doar o ambiție, mai ales ținând cont de faptul că „obținerea și păstrarea competitivității, a stabilității financiare și a echilibrului fiscal condiționează convergența nominală și reală în perioada premergătoare intrării în Zona Euro , dar și fructificareaavantajelor Uniunii Monetare ulterior aderării.”(M. Isărescu „Romănia și adoptarea monedei Euro- Disertația Guvernatorului B.N.R. Mugur Isărescu, la decernarea DR. Honoris Causa al Universității București, Pag.17).

Din această perspectivă analiza îndeplinirii criteriilor de convergență privind adoptarea monedei euro de către țara noastră devine imperios necesară.

Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene și adoptarea monedei Euro sunt stabilite prin trei documente. Primul este Tratatul de la Maastricht din 1992, care a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993. Mai târziu, în același an, al doilea criteriu a fost creeat de Consiliul European de la Copenhaga prin elaborarea ,,criteriilor Copenhaga’’ care au clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht . Al treilea este contractul cadru negociat cu fiecare țară candidată mai înainte de a adera la U.E. Criteriile au fost de asemenea clarificate și de legislația Uniunii Europene și prin decizii ale Sistemului Judiciar European, de-a lungul anilor.

Conform Tratatului de la Maastricht, țările care aderă la Uniunea Europeană devin state membre cu derogare temporară în ceea ce privește adoptarea monedei comune. Aceasta înseamnă că la un moment dat ulterior aderării, noile state membre vor intra în ERM Iiiar apoi condiționat de îndeplinirea criteriilor de convergență nominală vor adopta moneda Euro, care oferă conținut deplin integrării în Uniunea Europeană și Monetară. Deși după aderarea la Uniunea Europeană politicile monetare și de curs de schimb ale fiecărui stat devin obiectul intersului comun, este în același timp evident că opțiunile de strategie monetară și valutară după aderarea la U.E. constituie în principal o responsabilitate și o prerogativă a statului membru respectiv.

Criteriile de convergență nominală reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice si Monetare.

Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de Maastricht ratificat de către toate statele membre în anul 1993 și se referă :

-stabilitatea prețurilor – rata medie a inflației (calculată prin indicele armonizat al prețurilor de consum) pe ultimile 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media aritmetică ratelor inflației celor mai performante trei state membre UE în ceea ce privește stabilitatea prețurilor . În plus această evoluție trebuie să se dovedească a fi sustenabilă .

– finanțele publice – poziția financiară a Guvernului trebuie să fie sustenabilă, prin menținerea unei poziții bugetare fără înregistrarea unui deficit considerat excesiv. În particular deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie să depășească 3% din PIB. Dacă această valoare este depășită, deficitul bugetar trebuie săfie redus substanțial și continuu cătreo valoare apropiată de cea de referință sau depășirea valorii de referință trebuie să fie excepțională și temporară. Datoria publică nu trebuie să depășească 60% din PIB, iar dacă înregistrează valori mai mari trebuie să se diminueze semnificativ și să seapropie de valoarea de referință într-un ritm satisfăcător.

-stabilitatea cursului de schimb trebuie să se mențină în intervalul dintre marjele de fluctuație ale ERM II pe o perioadă de cel puțin doi ani, fără tensiuni severe în special fără a se proceda din proprie iniațiativă la devalorizarea monedei naționale față de Euro.

ERM II a înlocuit ERM în ianuarie 1999 și are drept scop fixarea la Euro a monedelor statelor membre care nu fac parte din zona Euro prin stabilitatea de comun acord a unui curs central, fix dar ajustabil față de Euro și a unei benzi standard de fluctuație de ±15 puncte procentuale. O bandă mai îngustă de fluctuație poate fi stabilită de comun acord pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce privește convergența.

Ratele dobânzii – rata medie nominală a dobânzii pe termen lung din ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de două puncte procentuale media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung a celor mai performante trei state membre UE în ceea ce privește stabilitatea prețurilor; rata dobânzii luată în considerare este cea a titlurilor de stat pe termen lung sau altor valori mobiliare comparabile.

O poziționare curentă a economiei românești în raport ci îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este prezentată în următorul tabel:

În ceea ce privește stadiul îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, România se diferențiază de majoritatea țărilor candidate la adoptarea monedei Euro prin faptul că nu are probleme în ceea ce privește deficitul bugetar și datoria publică totală, adică exact domeniile unde alte țări trebuie să facă cele mai dureroase ajustări.

În materie de deficit bugetar țara noastră se încadrează confortabil încă din 2012 în criteriul de la Maastricht de 3%, performanța superioară față de ceea a țărilor care au intrat în UE în anul 2004 ( Cehia, Cipru, Estonia,Letonia, Lituania, Malta, Polonia,Slovacia,Ungaria).

În prezent, România nu face obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE. Ponderea datoriei publice în PIB a fost de 38,4%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 60%. Este important ca România să asigure realizarea unor progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu, respectiv un deficit structural de 1% din PIB, precum și îndeplinirea angajamentelor asumate în contextul acordului de asistență financiară încheiat cu UE și FMI. Cursul de schimb al leului românesc în raport cu euro a fost caracterizat de un grad relativ ridicat de volatilitate. După o apreciere ușoară până în luna mai 2013, leul românesc a consemnat o depreciere la jumătatea anului 2013, perioadă caracterizată de o volatilitate sporită. Ulterior, leul s-a apreciat din nou într-o anumită măsură, stabilizându-se în proximitatea nivelului mediu înregistrat la începutul perioadei de referință.. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al leului românesc, cât și cursul bilateral real față de euro s-au situat la niveluri relativ apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, soldul cumulat al contului curent și de capital din balanța de plăți a înregistrat ajustări semnificative în ultimii ani. Ulterior creșterii progresive a deficitului extern în perioada 2004-2007, deficitul cumulat al contului curent și de capital a cunoscut o ajustare în anul 2009 și a continuat să se amelioreze, atingând 3,0% din PIB în anul 2012, iar în anul 2013 s-a consemnat un excedent de 1,2% din PIB. Totodată, poziția investițională internațională netă a României s-a deteriorat considerabil, de la -26,4% din PIB în anul 2004 până la -67,5% în anul 2012, dar s-a ameliorat la -62,3% în anul 2013. Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei. În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 5,3%, valoare inferioară celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În anii anteriori, ratele dobânzilor pe termen lung în România au avut tendința de a fluctua în jurul valorii de 7%, cu o marjă de ±0,5 puncte procentuale, în condițiile în care inflația persistentă nu a permis plasarea ratelor nominale ale dobânzilor pe un trend descrescător susținut.

CRITERIUL STABILITĂȚII PREȚURILOR

Pe parcursul perioadei de referință de 12 luni cuprinsă între mai 2013 și aprilie 2014, inflația s-a poziționat la niveluri scăzute în UE, îndeosebi ca urmare a presiunilor reduse exercitate de inflația importată și a trenării în continuare a activității economice în majoritatea țărilor. Valoarea de referință utilizată pentru criteriul stabilității prețurilor a fost de 1,7%. Această valoare a fost calculată prin adăugarea a 1,5 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratei inflației IAPC pe parcursul celor 12 luni în Letonia (0,1%), Portugalia (0,3%) și Irlanda (0,3%). Nivelul atins de inflația IAPC în Grecia, Bulgaria și Cipru a fost considerat o excepție și, prin urmare, exclus din calculul valorii de referință.

Întrucât în numeroase țări rata medie a inflației s-a situat la niveluri foarte reduse în perioada mai 2013-aprilie 2014 (Tabelul 1), trebuie reamintit că, în conformitate cu prevederile Tratatului, rezultatele unei țări în ceea ce privește inflația sunt analizate în termeni relativi, respectiv în raport cu statele membre care au consemnat cele mai bune rezultate în domeniu. În consecință, criteriul stabilității prețurilor ia în considerare faptul că șocurile comune (generate, de exemplu, de prețurile materiilor prime pe piețele internaționale) pot determina și în zona euro devierea temporară a inflației de la nivelurile compatibile cu stabilitatea prețurilor. Analiza retrospectivă arată că, în ultimii zece ani, în toate statele membre ale UE, inflația a fost volatilă, deși cu amplitudini diferite, reflectând îndeosebi evoluția prețurilor materiilor prime, măsurile privind prețurile administrate și condițiile macroeconomice. Evoluțiile cursurilor de schimb, dublate de condițiile de politică monetară, au contribuit, de asemenea, la volatilitatea inflației în majoritatea țărilor analizate. Pe parcursul perioadei de creștere economică robustă până în anul 2008, inflația a înregistrat o accelerare în majoritatea țărilor, ulterior consemnând o scădere puternică în anul 2009 ca urmare a șocului negativ exercitat de prețurile internaționale ale materiilor prime și a declinului economic puternic consemnat de majoritatea acestor țări. Totuși, inflația a crescut în perioada 2010-2012, în pofida persistenței cererii interne reduse, în special pe seama factorilor externi și a prețurilor administrate. În anul 2013, inflația a scăzut în toate țările analizate, atingând niveluri minime istorice în unele cazuri, deși o redresare economică progresivă s-a manifestat în toate țările cu excepția Croației, unde persistă ample dezechilibre macroeconomice. Procesul de dezinflație puternică a fost în mare parte determinat de ieftinirea petrolului și a materiilor prime exclusiv petrolul pe piețele internaționale și de recoltele bune. Totodată, acest proces a fost susținut de deviațiile PIB încă negative înregistrate în majoritatea țărilor și de absența presiunilor inflaționiste exercitate de evoluția cursului de schimb. În unele țări, scăderea prețurilor administrate și a impozitelor indirecte și efectele de bază asociate majorărilor anterioare ale impozitelor indirecte au contribuit la reducerea în continuare a ratei inflației. Unele țări au recurs la relaxarea considerabilă a condițiilor de politică monetară în contextul ratelor reduse ale inflației, care au coborât sub ținta stabilită de banca centrală în toate țările analizate în acest raport care aplică strategia de țintire a inflației. La începutul anului 2014, inflația IAPC s-a menținut la niveluri reduse în toate țările analizate. Variația ratelor anuale ale inflației IAPC de la o țară la alta s-a menținut la un nivel semnificativ. Inflația a fost deosebit de volatilă în Bulgaria și Lituania. În aceste țări, supraîncălzirea economiei interne a alimentat inflația, care a înregistrat niveluri de două cifre până în anul 2008, după care a scăzut semnificativ până în anul 2010. Ulterior, inflația în aceste două țări a fluctuat în intervale mai înguste. În România, rata inflației s-a menținut persistent ridicată până la jumătatea anului 2011, coborând apoi la niveluri mai reduse. În Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia, evoluția inflației a fost mai puțin volatilă decât în alte țări analizate. În ultimii zece ani, rata medie anuală a inflației IAPC s-a situat la 6,5% în România, la 5,1% în Bulgaria, la 4,8% în Ungaria, la 3,8% în Lituania, la 2,9% în Polonia, la 2,8% în Croația, la 2,4% în Republica Cehă și la 1,5% în Suedia.

CRITERIUL CURSULUI DE SCHIMB

Dintre țările analizate în acest raport, doar Lituania participă în prezent la MCS II. Litasul lituanian a aderat la MCS II la data de 28 iunie 2004, participând la acest mecanism timp de mai mult de doi ani înainte de evaluarea convergenței, în conformitate cu articolul 140 din Tratat. Acordul de participare la MCS II s-a bazat pe o serie de angajamente asumate de autoritățile lituaniene, care vizează, printre altele, promovarea unor politici fiscale sănătoase, limitarea expansiunii creditului și implementarea în continuare a reformelor structurale. Totodată, s-a acceptat participarea Lituaniei la MCS II, cu menținerea regimului de consiliu monetar existent. Aceste angajamente nu impun obligații suplimentare din partea BCE. Paritatea centrală a litasului lituanian în cadrul MCS II a rămas neschimbată în perioada de referință 16 mai 2012-15 mai 2014. Litasul lituanian a fost tranzacționat în mod constant la paritatea centrală, iar condițiile pe piața din Lituania au fost, în general, stabile pe parcursul perioadei, după cum indică și diferențialul redus de dobândă pe termen scurt față de zona euro. Moneda bulgară nu a participat la MCS II, dar cursul de schimb al acesteia a fost ancorat la euro în cadrul regimului de consiliu monetar, într-un context caracterizat îndeosebi de diferențialul în general redus de dobândă pe termen scurt față de zona euro.

CRITERIUL RATELOR DOBÂNZILOR PE TERMEN LUNG

În perioada de referință, diferențialele ratelor dobânzilor pe termen lung față media zonei euro s-au restrâns sau s-au menținut, în linii mari, stabile în majoritatea țărilor analizate, reflectând parțial reducerea aversiunii față de risc a investitorilor. Participanții pe piețele financiare au diferențiat în continuare țările în funcție de vulnerabilitățile interne și externe ale acestora, inclusiv de performanțele bugetare și de perspectivele privind realizarea unui proces de convergență sustenabil. Pe parcursul intervalului de referință cuprins între luna mai 2013 și luna aprilie 2014, valoarea de referință aferentă ratelor dobânzilor pe termen lung a fost de 6,2%. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea a 2 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratelor dobânzilor pe termen lung din cele trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor, respectiv Letonia (3,3%), Irlanda (3,5%) și Portugalia (5,8%). Pe parcursul perioadei analizate, rata medie a dobânzii pe termen lung în zona euro și randamentul obligațiunilor pe termen lung cu rating AAA, care sunt menționate numai în scop ilustrativ, s-au situat la 2,9% și, respectiv, 1,9%. În perioada de referință, ratele medii ale dobânzilor pe termen lung înregistrate de toate cele opt state membre analizate s-au situat – cu marje diferite – sub valoarea de referință de 6,2%, corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor (Tabelul 1).

Prognozele principalelor instituții internaționale indică, pentru perioada 2014-2015, o creștere progresivă a ratei medii anuale a inflației IAPC de la nivelurile actuale reduse în toate țările analizate. Totuși, se estimează că ritmul moderat de redresare a economiei la nivel mondial, coroborat cu perspectivele încă modeste ale cererii interne și cu gradul parțial de utilizare a capacităților de producție, va contribui la limitarea în continuare a presiunilor inflaționiste exercitate de factori fundamentali în majoritatea țărilor. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor privind inflația este, în linii mari, echilibrată în majoritatea cazurilor. Pe de o parte, variațiile prețurilor internaționale ale materiilor prime (în special ale alimentelor și ale produselor energetice) și majorările impozitelor indirecte și ale prețurilor administrate comportă un risc în sensul creșterii la adresa inflației. Totodată, noile tensiuni manifestate pe piețele financiare internaționale și în economiile de piață emergente, precum și riscurile geopolitice ar putea genera presiuni de depreciere asupra monedelor unor țări. În plus, evoluțiile de pe piața forței de muncă, mai ales în țări cu șomaj structural relativ ridicat și care se confruntă cu blocaje la nivelul sectoarelor care înregistrează ritmuri de creștere mai alerte, constituie un risc suplimentar în sensul creșterii la adresa inflației. Pe de altă parte, redresarea într-un ritm mai lent decât cel anticipat a activității economice la nivel intern și internațional ar contribui la atenuarea presiunilor inflaționiste. În țările analizate din Europa Centrală și de Est, actualul proces de recuperare a decalajelor poate exercita, pe termen mai lung, noi presiuni în sensul creșterii asupra prețurilor și/sau asupra cursului de schimb nominal, deși amploarea exactă a acestui efect este dificil de apreciat. Riscul reinflamării presiunilor inflaționiste va fi deosebit de ridicat în eventualitatea în care următoarea etapă de relansare economică va fi din nou însoțită de expansiunea excesivă a creditului și de creșteri pronunțate ale prețurilor activelor, alimentate de nivelurile scăzute ale ratelor dobânzilor reale. În general, deși rata medie anuală a inflației IAPC este în prezent inferioară valorii de referință în majoritatea țărilor analizate, există preocupări față de sustenabilitatea procesului de convergență a inflației pe termen lung în mai multe țări. Dezinflația manifestată recent reflectă, în mare parte, factorii temporari menționați anterior. Odată cu accelerarea procesului de redresare economică și cu disiparea sau chiar cu inversarea efectelor temporare favorabile, se estimează că inflația va crește din nou. Un mediu propice stabilității sustenabile a prețurilor în țările analizate în acest raport necesită promovarea unei politici monetare orientate către stabilitate. Realizarea și menținerea unui mediu favorabil stabilității prețurilor vor depinde în mod esențial și de implementarea în continuare a reformelor structurale. Mai precis, majorările salariale trebuie să reflecte dinamica productivității muncii și să țină seama de condițiile de pe piața forței de muncă și de evoluțiile din țările concurente. Totodată, sunt necesare noi eforturi în direcția realizării programelor de reformă pentru îmbunătățirea în continuare a funcționării piețelor de bunuri și servicii și a pieței forței de muncă și pentru a menține condiții favorabile expansiunii economice și creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. În acest scop sunt esențiale, de asemenea, măsuri de sprijinire a unei guvernanțe mai puternice, precum și noi îmbunătățiri aduse calității instituțiilor. Politicile sectoriale financiare ar trebui să se asigure că sectorul financiar are o contribuție solidă la creșterea economică și la stabilitatea prețurilor, prevenind episoadele de creștere excesivă a creditului și acumularea de vulnerabilități financiare. În vederea diminuării riscurilor potențiale la adresa stabilității financiare asociate cu ponderea ridicată a creditelor în valută, îndeosebi în unele dintre țările analizate, recomandările Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) privind acordarea de împrumuturi în monedă străină trebuie implementate în totalitate. În raportul de monitorizare publicat de CERS în luna noiembrie 2013, s-a considerat că recomandările CERS sunt respectate doar parțial de Bulgaria, în mare măsură de Lituania, Ungaria și Suedia, și în totalitate de Republica Cehă, Polonia și România. Croația nu a fost inclusă în raportul CERS. Este important ca autoritățile de supraveghere din statele membre ale UE să colaboreze îndeaproape pentru a asigura implementarea eficientă a măsurilor stabilite. Totodată, stabilitatea financiară în toate țările analizate ar putea să beneficieze de participarea la Mecanismul unic de supraveghere, care își va asuma atribuțiile de supraveghere prudențială în luna noiembrie 2014. Ținând seama de spațiul limitat de acțiune al politicii monetare în contextul regimului de curs de schimb strâns controlat din Croația, precum și al aranjamentelor de tip consiliu monetar din Bulgaria și Lituania, este imperios necesar ca celelalte politici să asigure susținerea economiei pentru a putea face față șocurilor specifice pe plan național și pentru a evita reapariția dezechilibrelor macroeconomice.

În materie de deficit bugetar țara noastră se încadrează confortabil încă din 2012 în criteriul de la Maastricht de 3%, performanța superioară față de ceea a țărilor care au intrat în UE în anul 2004 ( Cehia, Cipru, Estonia,Letonia, Lituania, Malta, Polonia,Slovacia,Ungaria).

La fel de bună este situația țării noastra privind datoria publică totală, încadrându-se fără probleme începând cu anul 2007 în criteriul de la Maastricht de 60% din P.I.B., performanța României în acest domeniu fiind superioară majorității țărilor candidate.

Exiztă însă și criterii de convergență nominală care deși sunt îndeplinite nu conferă țării noastre o poziție la fel de confortabilă.

Începând din iunie 2014 inflația reprezenta 1,4 % fiind situată sub media aritmetică ratelor inflației celor mai performante state membre U:E: în ceea ce privește stabilitatea prețurilor, încadrându-se cu puțin sub criteriul stabilit prin Tratatul de la Maastricht.Nu trebuie omis faptul că relația dintre rata inflației și cursul de schimb valutar este complementară în sensul că ele se influențează reciproc. Cu alte cuvinte cursul de schimb mai stabil nu este numai un rezultat al unei rate mai scăzute a inflației ci la rândul său printr-o depreciere nominală mai mică sau printr-o apreciere reală mai mare nu poate conduce la o scădere a ratei inflației.

Această apreciere reală nu poate fi impusă însă în mod arbitrar, fără o creștere a productivității muncii care va trebui să fie în fiecare an mai mare sau cel puțin egală cu suma dintre aprecierea în termeni reali a monedei naționale și creșterea în termeni reali a salariului mediu, aceștia priviți ca factori inhibanți ai competitivității externe.

Strâns legat de criteriul inflației este și criteriul privind dob/nda titlurilor de stat pe termen lung în moneda națională, România înregistrând și aici progrese semnificative. Dacă rata dobânzii la ultima emisiune de obligațiuni guvernamentale era în august 2005 de 7,49 % începând cu noiembrie 2013 și acest criteriu era îndeplinit, în iulie 2014 reprezentând 5 % fiind cu 2 puncte procentuale inferioară nivelului de referință al criteriului de la Maastricht .

Potrivit unei prezentări susținute de guvernatorul B.N.R. Mugur Isărescu, la Cluj- Napoca cu ocazia Conferinței Științifice anuale ERMAS 2014, nu doar România dar și în celelate state intrate în Uniunea Europeană în 2004 sau 2007 care nu au adoptat Euro ( Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria) criteriile de convergență nominală sunt îndeplinite sau tangibile.

Situația pare cel puțin paradoxală deoarece imediat după aderarea acestor țări la Uniunea Europeană datele țintă asumate pentru adoptarea Euro au fost foarte ambițioase (în intervalul 2008- 2014) în pofida faptului că la aceea vreme stadiul îndeplinirii unora dintre criteriile de la Maastricht nu era foarte avansat.

Țările U.E. care se confruntă cu deflația sunt Grecia (-15%) Bulgaria(-1,4%), Cipru(-0,5%), Portugalia(-0,1%).

Dacă eliminăm ratele din primele trei state considerate „extreme” și ne raportăm la Portugalia, Irlanda(0,2%) și grupul de țări cu inflație medie anuală de 0,3 – Letonia , Suedia, Spania, Slovacia se vede că România îndeplinește în prezent criteriul de intra în zona Euro.

EVOLUȚIA DATELOR ȚINTĂ PENTRU ADOPTAREA EURO

Atitudinea mai prudentă prevalată în prezent de aceste țări înseamnă incapacitatea sau dificultatea încadrării în limitele prevăzute de criteriile de convergență nominală, ci mai degrabă o revizuire de substanță a abordării procesului de trecere la Euro în ansamblul său, în condițiile estompării avantajelor sdoptării Euro, concomitent cu creșterea vizibilă a costurilor acestuia în sensul că:

Reducerea costurilor de finanțare nu mai poate fi considerată un beneficiu de la sine înțeles al intrării în zona Euro, anterior declanșării crizei financiare globale.

Nivelul mai scăzut al primelor de risc din acea perioadă a fost în mare măsură rezultatul unei evaluări eronate a riscurilor, fenomen care s-a manifestat pe scară largă.

Beneficiile procesului de integrare comercială, care au fost apreciate inițial ca favorabile, au fost sensibil diminuate din cauza trenării crșterii economice în zona Euro.

Reculul economic din țările Europei Centrale și de Est cu un regim de curs de schimb flotant a fost mai moderat în comparație cu cel înregistrat în țările cu regim fis=x, fiind evident fie și numai din această perspectivă că o trecere prematură la Euro este cel puțin din această perspectivă indezirabilă.

Apariția costurilor directe ale aderării în zona Euro, provocate de criza datoriilor suverane și de instituirea mecanismelor de rezoluție, suportarea acestora presupunând un efort financiar suplimentar.

Favorizarea unei atitudini prudente a autorităților naționale față de o adoptare relativ rapidă a monedei unice, chiar dacă criteriile de la Maastricht sunt sau ar putea fi îndeplinite, este reflectată și de evoluția opiniei publice.

Conform Eurobarometrului „ Introducerea monedei Euro în noile state membre “, ponderea celor care au fost de părere că adoptarea Euro ar avea consecințe pozitive pentru țara lor a scăzut semnificativ în toate cazurile.

Din cele prezentate se poate observa că în Cehia s-a semnalat o înjumătățire a ponderii respective, ajunsă la puțin peste 20%, în timp ce în țara noastră aceasta nu a coborât sub pragul de 50% dar în anul aderării la Uniunea Europeană tendința descendentă era evidentă, nivelul fiind de peste 65%. Guvernatorul BNR subliniază că anul 2014 a marcat o revenire pe un brand ascendent a popularității monedei Euro în toate țările analizate, ceea ce înseamnă că opinia publică a început să-și recapete încrederea în moneda unică, semnal pe care factorii de decizie nu ar trebui să-l ignore în evaluarea sau neevaluarea perspectivelor adoptării Euro.

procente

Popularitatea monedei unice

INDICATORI DE CONVERGENȚĂ

România se diferențiază de majoritatea țărilor candidate la aderare prin faptul că nu are probleme în ceea ce privește deficitul bugetar și datoria publică totală, adică exact domeniile unde alte țări trebuie să facă cele mai dureroase ajustări, în schimb nivelul inflației și al dobânzilor reprezintă încă un motiv de preocupare pentru România.

Performanța țării noastre este bună în materie de deficit bugetar, întrucât conform metodologiei ESA 95 deficitul de 1,98% în anul 2014 încadrează confortabil în criteriul de la Maastricht de 3%, performanță superioară față de cea a țărilor care au intrat în UE în anul 2004 (Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria).

La fel de bună este situația țării noastre privind datoria publică totală, nivelul anual de 39,7% din P.I.B., încadrându-se fără probleme în criteriul de la Maastricht de 60% din P.I.B., performanța țării noastre în acest domeniu fiind superioară majorității țărilor candidate.

Există însă și criterii de convergență nominală unde poziția României nu este la fel de confortabilă. Cel mai important dintre acestea este criteriul referitor la rata medie anuală a inflației, care s-a situat la 0,3 % în anul 2014. (previziuni 2015-2016)

Principalele cauze ale acestei situații constau în finalizarea cu întârziere a procesului de liberalizare a prețurilor, precul și în adoptarea unei strategii de reducere a inflației, cu costurile și beneficiile atașate acestei opțiuni.

Srâns legat de criteriul inflației este și criteriul privind dobânda titlurilo de stat pe termen lung în moneda națională. Rata dobânzii la ultima emisiune de obligațiuni guvernamentale pe termen de 10 ani, realizată în august 2005, a fost de 7,49 % . Desigur pe măsură ce procesul dezinflației se va consolida, iar prestatorii economici vor fi convinși de sustenabilitatea sa, acest criteriu va fi îndeplinit.

Un alt criteriu de convergență nominală privind stabilitatea cursului de schimb depinde în mod critic de îndeplinirea criteriului privind rata inflației (referire la evoluția cursului de schimb grafic curs schimb, rata inflației……………………

Nu trebuie omis faptul că relația dintre rata inflației și cursul de schimb este …………… în sensul că ele se potentează (influențează ) reciproc.Cu alte cuvinte cursul de schimb mai stabil nu este numai un rezultat al unei rate mai scăzute a inflației, ci la rândul său printr-o depreciere nominală mai mică sau printr-o apreciere reală mai mare poate conduce la o scădere a ratei inflației.

Această apreciere reală nu poate fi impusă însă în mod arbitrar, fără o creștere a productivității muncii care va trebui să fie în fiecare an mai mare sau cel puțin egală cu suma dintre aprecierea în termeni reali a monedei naționale și creșterea în termeni reali a salariului mediu, aceștia priviți ca factori inhibanți ai competitivității externe.

CRITERIILE DE CONVERGENȚĂ REALĂ

Odată cu începerea celui de-al treilea stadiu al U.E. 1 ianuarie 1999, când s-a adoptat moneda unică europeană, siatemul multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral ERM II care are drept scop fixarea la Euro a monedelor statelor membre care nu fac parte din zona Euro pentru stabilirea de comun acord a unui curs central fix dar ajustabil, fațăde de Euro și aunei benzi standard de fluctuație de ±15 % . O bandă mai îngustă de fluctuație poate fi stabilită de comun acord pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce privește convergența (Danemarca a optat pentru un culoar de ± 2,25 % .

-Ratele dobânzii – rata medie nominală a dobânzii pe termen lung din ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung a celor mai performante trei state membre UE în ceea ce privește stabilitatea prețurilor rata dobânzii luată în considerare este cea titlurilor de stat pe termen lung sau a altor valori mobiliare comparabile.

Deși criteriile de convergență reală nu sunt menționate în tratatul de la Maastricht și nu sunt urmărite în mod expres de către Comisia Europeană, acestea au un conținut predictiv ridicat în ceea ce privește succesul adoptării de către o țară a monedei comune respectiv înregistrarea unui raport favorabil între beneficii și costuri , politica monetară unică elaborată de Banca Centrală Europeană nu poate și nici nu trebuie să uzeze particularitățile fiecărei economii, ea adresându-se unui gup de economii presupus omogene.

În acest context, abandonarea prematură a politicii monetare proprii de către o țară cu o economie mic, insuficient restructurată poate genera mai multe costuri decât beneficii. Din acest motiv trebuie să se acorde o atenție deosebită criteriilor de convergență reală chiar dacă ele nu fac parte din ,,punctul central’’ al aquis-ului comunitar.

Principalele criterii de convergență reală privesc:

-gradul de deschidere al economiei exprimat prin ponderea pe care suma importurilor și exporturilor unei țări o are în P.I.B.

-ponderea comerțului bilateral cu țările membre U.E. în totalul comerțului exterior

-structura economiei, exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea P.I.B. (agricultura, industria, serviciile)

-nivelul P.I.B./locuitor, exprimat fie prin cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumpărare standard.

O problemă fundamentală căreia trebuie să i se răspundă este dacă aderarea la zona Euro se poate realiza și în cazul unei restricții mai puțin severe în privința convergenței nominale și reale. Aici, raspunsul este formulat de teoria zonei monetare optime(Optimal Currency Area Theory) în sensul că statele dintr-un grup pot câștiga reciproc din deținerea unei monede comune doar atunci când structurile lor economice sunt similare și când nu există riscul ca șocuri asimetrie să lovească numai unele dintre aceste țări. Este de la sine înțeles că țara noastră nu poate abandona deocamdată politica monetară proprie atâta timp cât riscul apariției unor astfel de șocuri este mare, întrucât, până la urmă obiectivul final este nu numai adoptarea monedei euro, ci și obținerea beneficiilor atașate acestei opțiuni.

Tratatul de la Maastricht nu face referire la criterii de convergență reală, care să asigure un grad de similitudine și de coeziune a structurilor economiilor țărilor candidate, însă putem considera că cele mai importante dintre acestea privesc gradul de deschidere a economiei (exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor și importurilor unei țări o are în PIB, ponderea comerțului bilateral cu țările membre ale UE în totalul comerțului exterior , structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea PIB : agricultura, industria, serviciile) și criteriul cel mai sintetic, nivelul PIB / locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumpărare standard:

România are un grad mediu de deschidere a economiei de 77% în anul 2014. Din acest punct de vedere economia românească este mult mai puțin deschisă decât economiile Cehiei, Slovaciei sau Ungariei, pentru care comerțul exterior joacă un rol mai important, similar celui din țările Benelux. Totuși România are un grad de deschidere a economiei mai mare decât al Poloniei ceea ce era de așteptat, având în vedere corelația inversă care există între deschiderea economiei și mărimea pieței interne.

În ceea ce privește ponderea comerțului cu Uniunea Europeană în totalul comerțului exterior, românia se plasează bine, asemănător țărilor care au aderat în 2004, având în anul….. o pondere de ….% , aspect totuși nesemnificativ dacă avem în vedere structura comerțului cu țările UE. În timp ce comerțul exterior al Ungariei de exemplu se bazează foarte mult pe comerțul industrial, cel al României se bazează mult pe produse cu ungrad redus de prelucrare. Acest handicap de structură nu va putea fi depășit decât printr-un proces susținut de atragere a investițiilor străine în domenii cu valoare adăugată mare.

Dacă în materie de deschidere a economiei România îndeplinește oarecum criteriile de convergență reală, nu același lucru se poate spune despre celelate criterii. De exemplu în structura sectorială a PIB agricultura continuă să joace un rol mult prea mare (…..) de trei, patru ori mai mare decât în cazul țărilor central- europene.

Mai mult decât atât, ponderea populației ocupate în agricultură este în România de câteva ori mai ridicată decât în țările central- europene. Se constată o relativă subdezvoltare a serviciilor, care contribuie cu mai puțin de 5% din PIB, rezultat net inferior tuturor celorlalte țări din zonă.

Dacă țări ca Bulgaria, Estonoia și chiar Cehia sunt percepute ca fiind „mai rurale” decât România, acest caracter rural nu înseamnă exclusiv „agricol”, ci el presupune implicare în sfera serviciilor și în industrie, în timp ce în România caracterul rural a rămas sinonim cu cel “agricol” ajungând să fie identificat cu agricultura de subzistență. Este evident că având o asemenea structură a economiei , România va avea dificultăți majore în adoptarea Euro.

Ultimul criteriu de convergență reală ( și cel mai sintetic) îl reprezintă nivelul PIB / locuitor . Exprimat la cursul de schimb nominal, nivelul acestuia a fost de 8874 Euro în anul 2014 . Un indicator mai relevant îl constituie însă PIB / locuitor exprimat prin paritatea puterii de cumpărare standard ( vezi anexa nr ……. față de :

68% în Estonia în anul adoptării Euro (2011);

62% în cazul Letoniei care a adoptat moneda Euro în anul 2014

Surmontarea acestui handicap trebuie făcut într-un timp rezonabil , o forțare a ritmului de creștere economică este problematică: ea nu pare sustenabilă pe termen lung, riscând să ducă la perioade de recesiune.

Chiar și după adoptarea Euro, România poate înregistra o apreciere în termeni reali a P.I.B. /locuitor printr-o inflație marginal mai mare decât inflația celorlalte țări membre ale zonei Euro, în procesul de apropiere dintre PIB în prețuri curente și PIB exprimat în paritatea puterii de cumpărare. În această situație , România ar ajunge la nivelul mediu estimat pentru acel moment cu PIB /locuitor din UE, în jurul anului 2044.

CONCLUZII

Teoretic, ar putea fi luată în discuție și posibilitatea abandonării unilaterale a leului ca monedă națională și recunoașterea Euro ca monedă cu putere circulatorie deplină în țara noastră. O asemenea soluție reprezintă mai degrabă o variantă pentru ieșirea dintr-o criză severă, decât posibilitatea de luat în calcul într-un proces de stabilizare cu câștig în profunzime. Într-un asemenea caz, abandonarea monedei naționale seamănă mai curând cu o capitulare necondiționată, iar efectele ar fi greu previzibile. Dispariția completă a politicii monetare și pierderea seniorajului generat de emisiunea monetară sunt numai două dintre argumentele pentru care adoptarea unilaterală a Euro nu poate fi luată în discuție.

Primul factor important pentru conturarea unui calendar al adoptării Euro În România este asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/ locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPS) raportat la nivelul mediu al Uniunii Europene, se arată într-o prezentare a guvernatorului BNR Mugur Isărescu , intitulată “România și zona Euro”.

Un alt factor în vederea adoptării monedei Euro este în opinia guvernatorului „realizarea de progrese substanțiale în planul reformelor structurale și anume:

Continuarea procesului de privatizare/ restructurare a companiilor de stat.

Creșerea flexibilității pieței muncii și a gradului de ocupare.

Finalizarea liberalizării prețurilor administrate , conform actualului calendar agreat de guvern cu FMI și Comisia Europeană, pentru energie electrică în perioada 2014- 2017 și pentru gaze, în perioada 2016- 2018”

Este necesar plasarea datei țintă de adoptare a monedei Euro către finalul unei perioade de relativă acalmie politică din perspectiva ciclului electoral: „Presupunând că modificarea Constituției nu va elimina decalajul dintre alegerile parlamentare și locale pe de o parte și alegerile prezidențiale , pe de altă parte, perioada cea mai calmă din punct de vedere electoral ar fi 2021- 2023 (trei ani consecutvivi fără alegeri) „apreciază guveranatorul Mugur Isărescu.

În cadrul tabloului de bază PIIN rămâne singurul situat în afara zonei de confort, însă corecția acestuia este în mod inevitabil, rezultatul unui proces de durată.

Din perspectiva setului mai larg de elemente relevante pentru alegerea momentului propice (convergență reală și economie politică) importante sunt:

Finalizarea reformelor instituționale în zona Euro;

Evitarea derapajelor interne;

Consens politic intern;

Progrese vizibile în zona convergenței reale;

Prin urmare, înainte de a lua decizia de a adopta moneda unică trebuie să se țină cont dacă economia statului este destul de stabilă încât odată intrat în zona Euro, șansele de a redresa economia scad, întrucât există mai puține mijloace de intervenție a Băncii Naționale în economie, iar intrarea în zona euro presupune adoptarea unei strategii șablon care nu permite prea multă flexibilitate. S-a demonstrat ideea potrivit căreia odată intrat în zona Euro, toate celelalte state vor contribui la sprijinirea statului nou intrat, este deja pusă la încercare, existând riscul să se deterioreze și mai puternic în situația în care noi state privite ca insuficient pregătite ar adera la zona Euro.