Moneda si credit [620566]

Moneda si credit
1 Curs 8
SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

CREAREA SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN

Pentru a pune capăt instabilității monetare apărută pe piețele de schimb după 1971 (data la care
se suspenda convertibilitatea dolarului în aur), Comunitatea Economică Europeană a dema rat
intens negocieri în vederea realizării unui sistem monetar mai performant. Drept urmare în anul
1979, Comunitatea Economică Europeană (cu excepția Marii Britanii) a creat un spațiu monetar
numit Sistemul Monetar European, bazat pe o unitate de cont num ită ECU.
Sistemul Monetar European (SME) a luat ființă la 13 martie 1979 ca urmare a rezoluției
din 5 decembrie 1978 a Consiliului European. Obiectivul înființării SME este crearea unei zone
de stabilitate monetară în Europa, precum și o mai mare converge nță a politicilor financiare și
economice ale țărilor participante. Atingerea scopurilor propuse se face folosind un sistem
complex de cursuri valutare și intervenții, combinat cu largi facilități de credit.
La baza creării Sistemului se află contradicții le dintre marile puteri occidentale. Față de
crearea noului sistem, SUA a adoptat o poziție rezervată vizând următoarele aspecte:
 Sistemul Monetar European să nu aducă prejudicii relației SUA cu Europa sau cu alte
zone;
 coordonarea politicilor de intervenț ie pe piața valutară a țărilor membre să nu fie în
detrimentul stabilirii cursurilor valutare ale țărilor membre ;
 înființarea noului sistem să nu ducă la diminuarea rolului Fondului Monetar
Internațional ca organ de supraveghere a desfășurării relației mo netare internaționale.
Sistemul Monetar European face parte din categoria sistemelor monetare cu flexibilitate
limitată fiind o combinație între cursurile fixe și cele fluctuante . Prin Sistemul Monetar European
s-a creat un mecanism relativ stabil format inițial din 9 monede. Cursurile de schimb ale acestor
monede naționale erau riguros controlate, prin mecanisme de intervenție, de către băncile
centrale ale țărilor în cauză, marja de fluctuație a lor fiind de + 2,25%, cu excepția lirei italiene
pentru car e se accepta o deviere de +6%.
Sistemul Monetar European cuprinde două elemente componente:
 ECU – unitatea europeană de cont;
 Mecanismele de credit sau solidaritate financiară.
ECU a fost unitatea monetară europeană. Denumirea ei provine de la o veche mon edă
franceză care circula în Evul Mediu. Ea este un instrument monetar artificial utilizat ca
numitor comun pentru mecanismul cursurilor valutare, pentru tranzacțiile valutare precum și
ca mijloc de decontare între autoritățile monetare ale țărilor membre ale Comunității
Economice Europene.
Din punct de vedere al calculului valoric, ECU nu se deosebește de DST. Ea este o
monedă compozită prezentă sub forma unui coș valutar. Când a fost creat ECU, ponderea la coș
a celor 9 monede a fost stabilită pe baza uno r criterii economice cum ar fi:
 Contribuția fiecărei țări membre la PIB -ul Comunității Economice Europene;
 Ponderea comerțului fiecărei țări membre la comerțul comunitar;
 Contribuția fiecărei țări membre la mecanismul de susținere monetară.
ECU a fost un c oș deschis prin procedurile de revizuire a compoziției o dată la 5 ani, dar
și prin faptul că în coșul comunitar s -au introdus noi monede ale țărilor membre. Astfel, în 1984
s-a decis introducerea Drahmei grecești, în 1989 peseta spaniolă și escudo portugh ez, iar în 1994
șilingul austriac, coroana suedeză și marca finlandeză.

Moneda si credit
2 Calculul valoric al ECU se baza pe aportul în monedă națională a valutelor care
compuneau coșul și pe cursul valutar. În funcție de utilitate se determina cursul ECU în raport cu
una s au mai multe monede naționale.

Etapele trecerii la moneda unică

Ideea unei monede unice europene a început să se cristalizeze încă de la sfârșitul anilor
'60, dar condițiile pentru trecerea la o monedă unică au fost create mult mai târziu. În raportul
Delors (1989) se schițează următoarele etape:
Prima etapă a început în vara anului 1990 prin introducerea liberei circulații a
capitalurilor și trecerea la o coordonare mai strânsă între politicile monetare ale statelor, prin
definirea unui program de conver gență. La 7 februarie 1992 prin Tratatul de la Maastricht se
fixează două date pentru introducerea monedei unice: una foarte optimistă: 31 decembrie 1997 și
alta: 1 ianuarie 1997 (care s -a adoptat ulterior ca dată limită).
Aderarea la euro presupune îndep linirea unor criterii de performanță obligatorii, numite
criterii de convergență. Acestea sunt următoarele:
 rata inflației nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media
ratelor inflației din cele trei țări cu ratele cele mai scăzute;
 rata dobânzii nu poate să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor
dobânzii obținute de cele mai performante trei țări din Uniune, privind rata dobânzii;
 deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3% din PIB;
 datoria publică nu poate depăși 60% din PIB;
 rata de schimb trebuie să rămână în interiorul limitelor de fluctuație ale SME fără
tensiune gravă, nici devalorizare în timpul celor doi ani care prevăd evaluarea criteriilor
în vederea trecerii la moneda unică.
Toate aceste criterii v izează obținerea unei convergențe monetare și bugetare, precum și stoparea
fenomenelor de creștere a competitivității prin cursul de schimb.
A doua etapă poate fi considerată ca perioadă: 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998. În
tot acest timp a avut loc in tensificarea coordonării politicilor monetare între țări și desemnarea
țărilor care au trecut la moneda unică în primul val. La 2 mai 1998 la reuniunea la nivel înalt de
la Bruxelles s -a hotărât trecerea la moneda unică EURO a 11 țări și anume (în ordinea
descrescătoare a PIB): Germania, Franța, Spania, Olanda, Belgia, Austria, Finlanda, Portugalia,
Irlanda și Luxemburg. În această zonă locuiau aproape 300 milioane de locuitori, care realizau
19% din producția mondială. Tot la Bruxelles a fost ales și guve rnatorul Băncii Centrale
Europene în persoana olandezului Wim Duisemberg, data de înființare a BCE fiind 1 iunie 1998.
Al doilea guvernator al BCE a fost Jean Claude Trichet (1 noiembrie 2003 -30 octombrie
2011 ), iar actualul preș edinte este Mario Draghi (1 noiembrie 2011 -31 octombrie 2019 )
A treia etapă a început la 1 ianuarie 1999 când apare oficial moneda EUR sub formă
scripturală. Cursurile de schimb ale monedelor țărilor din Uniunea Monetară față de euro au fost
definite fix după cum urmează: 1 € = 1,95 583 D; 1 € = 6,55957 FF ; 1 € = 401, 399 Franci
belgieni ; 1 € = 0, 787564 lire irlandez; 1 € = 1936,27 lire italiene ; 1 € = 13,7603 schillingi
austrieci ; 1 € = 200,482 escudos portughezi ; 1 € = 5,84573 mărci finlandeze ; 1 € = 2,20371
guldeni olandezi ; 1 € = 166,3399 franci luxemburghezi .
Până la 1 ianuarie 2002 plățile în euro s -au efectuat numai prin viramente bancare. De la
1 ianuarie 2002 au intrat în circulație monedele euro și au dispărut monedele naționale. În
majoritatea țărilor a existat o perioadă în care au circulat simultan euro și moneda națională.
De la 1 ianuarie 2002 salariile, conturile bancare și toate celelalte venituri au fost
convertite definitiv în euro. Convertirea oficială s -a făcut cu 6 zecimale. Rotunjirea s -a făcut la a
șasea zecim ală, prin adaos dacă aceasta era mai mare decât 5 și prin lipsă dacă era mai mică
decât 5.

Moneda si credit
3 Toate normele după care s -au făcut rotunjirile au fost cuprinse într -un regulament adoptat
la nivelul Uniunii Europene, regulament care conține și urmările judiciare în cazul nerespectării
lui.
Concret euro există sub forma a
 7 bancnote: 5, 10, 20, 50 100 , 200, 500 euro și
 8 monede: 1, 2, 5, 10, 20, 50 Eurocenți și 1 și 2 €.
Bancnote de 500 € s -au emis foarte puține pentru a nu favoriza transferul sub formă de
bani lichizi rezultați din traficul ilicit.

Cadrul 9. 1. Simbolul €, bancnotele și monedele eur o
Simbolul monedei europene, €, provine de la inițiala continentului european, iar cele 2 bare paralele
reprezintă stabilitate și siguranță.
Prima serie de bancnote
Găsirea reprezentărilor celor mai relevante pentru bancnotele și monedele euro a însemnat un proces de
selecție printre desenatorii de bancnote și monede. Pentru conceperea bancnotelor a fost desemnat austriacul Robert
Kalina, iar pentru monede designerul belgian Luc Luyckx.
Pentru bancnote s -a ales ca temă generală arhitectura europeană. Astfe l că epocile de dezvoltare și modelele
specifice arhitectonice sunt prezente în ordine cronologică pe bancnote, de la bancnote de 5 euro până la cea de 500
de euro. Partea frontală (sau recto ) a bancnotei conține ferestre și porți care simbolizează deschid erea Uniunii
Economice și Monetare, iar pe verso sunt desenate poduri, ca simbol al legăturilor între țări. S -a evitat ca exemplele
arhitecturale să reprezinte vreun monument existent, pentru a nu apărea controverse în alegerea monumentelor ce
trebuiau rep rezentate.
Pe toate bancnotele sunt prezente: steagul european, inițialele Băncii Centrale Europene în cinci versiuni
(BCE, ECB, EZB, ΕΚΤ, EKP), o hartă a Europei pe verso, numele "euro" în alfabetul latin și grec precum și
semnătura președintelui BCE. Cel e 12 stele ale steagului Uniunii sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene
realizate de artistul Robert Kalina
Pentru monede, belgian Luc Luyckx a desenat o față comună:
 1,2 și 5 cenți : Europa în lume;
 10, 20 și 50 cenți: Europa ca și o alianță de S tate;
 1 și 2 euro: Europa fără frontiere
și pe verso s -a optat pentru un desen specific țării emitente.
A doua serie de bancnote
Seria „Europa” a fost introdusă în întreaga zonă euro începând cu anul 2013. Noile bancnote vor fi introduse treptat,
pe parcursul mai multor ani, în ordine crescătoare. Cupiurile se mențin neschimbate: 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR,
50 EUR, 100 EUR, 200 EUR și 500 EUR.
La data de 10 ianuarie 2013, Mario Draghi, președintele BCE, a dezvăluit noua bancnotă de 5 EUR la Muzeul de
arheol ogie din Frankfurt pe Main. Aceasta a fost pusă în circulație la data de 2 mai 2013.

La 1 ianuarie 2015, din cele 28 de ță ri ale Uniunii Europene (Croația este ultima intrată)
numai 19 adoptaseră moneda unică. Acestea fac parte din Zona Euro .
Data de înf iințare a Zonei euro este 1 ianuarie 1999 și coincide cu momentul apariției
euro și a transferului de responsabilitate de la băncile centrale naționale ale celor 11 state
membre (la acea dată : Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franț a, Italia, Luxemburg, O landa,
Austria, Portugalia, Finlanda ) ale Uniunii Economice și Monetare către Banca Centrală
Europeană. Grecia a aderat la zona euro în anul 2001 , Slovenia în anul 2007 , iar Cipru și Malta
în anul 2008 , Slovacia în anul 2009, Estonia în anul 2011, Letonia a adera t la moneda euro în
anul 2014 . La data de 23 iulie 2014, Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea Lituaniei
de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2015 .
Crearea zonei euro și a unei noi instituții suprastatale, respectiv Banca Centrală
Europ eană, a reprezentat o etapă importantă în procesul complex și de durată al integrării
europene.

Moneda si credit
4
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE TRECERII LA EURO

Avantajele adoptării monedei unice europene
Există mai multe avantaje evidente de care beneficiază țările din zo na euro, dar pe de
parte cel mai important este stabilitatea economică și monetară a zonei . Este clar că datorită
politicilor de convergență monetară și bugetară zona euro se dezvoltă într -un climat de stabilitate
bazat pe un sistem solid din punct de vede re economic și financiar. Controlul al datoriei publice,
corelat cu targetul redus al inflației, cu lichiditatea piețelor financiare și eliminarea fluctuațiilor
cursurilor de schimb determină un nivel redus al ratei dobânzii . Stabilitatea prețurilor, finan țele
publice solide și rata scăzută a dobânzii conduc spre crearea unor condiții ideale pentru creștere
și dezvoltare economică , pentru atragerea investițiilor străine directe si implicit creșterea cererii
pe piața muncii în cadrul zonei euro
Reducerea cos turilor legate de rata de schimb poate fi menționat ca cel mai mare câștig
măsurabil imediat atât pentru companii, cât și pentru cetățenii comunitari.
Abordând problema costurilor tranzacțiilor valutare, este evident că pentru companiile
care desfășurau t ranzacții comerciale în cadrul Europei costurile s -au redus considerabil. Acestea
nu mai trebuie să plătească comisioane pentru schimbul valutar, nu mai trebuie să urmărească
riscul valutar și să plătească personal specializat în domeniul asigurărilor valu tare. De asemenea
și gestiunea resurselor este mai ușor de urmărit.
Alte avantaje importante sunt: reducerea timpului și costurilor plăților peste frontiere și
economii la costurile interne ale firmelor.
O altă categorie de avantaje se referă la piața fina nciară unică, Zona euro oferă oportunități
uriașe atât pentru cei care dețin capitaluri cât și pentru cei care atrag capitaluri. Marii operatori
financiari de pe această piață (băncile, societățile de investiții, societățile de asigurări, fondurile
de pen sii private etc) beneficiază de reglementări și sisteme unice de plăți și decontări, care
micșorează timpul de efectuare a tranzacțiilor și măresc lichiditatea pieței.

Dezavantajele trecerii la euro
Printre primele dezavantaje percepute de țările care au adoptat moneda unică a fost costul
ridicat al conversiei . Preschimbarea monedelor naționale în euro nu a însemnat numai emisiunea
altor însemne monetare, ci a necesitat un efort financiar și uman uriaș pentru ca la 1 ianuarie
1999 și ulterior la 1 ianuarie 2002 să funcționeze conexiunile interbancare, automatele să fie
utilizabile, iar activitatea de zi cu zi perturbată de acest eveniment fără precedent.
Greu de cuantificat, efectul psihologic a existat și el. Principala temere a cetățenilor
statelor care a u trecut la euro a fost pierderea suveranității și a identității naționale . Este
cunoscut faptul că moneda slabă sau puternică a fost simbolul unui stat. Mulți cetățeni
comunitari și -au pus problema că după o monedă unică va urma o limbă unică ceea ce ar
deteriora conștiința națională.
Dispariția reperelor valorice pentru a compara prețurile a dus la creșterea prețurilor în
țările zonei euro. Aceste fenomene inflaționiste au fost simțite mai ales în Germania unde în
scurt timp ceea ce costa o marcă a ajuns să coste un euro, ceea ce arată o creștere vizibilă a
prețurilor.
Dezavantajele pot fi vizibile și în sfera investițiilor și a pieței muncii. Cu toate că moneda
este aceeași, fiscalitatea este diferită ceea ce duce la migrarea capitalurilor spre țările cu
fiscalitate scăzută și forță de muncă mai ieftină.
Cu toate că au apărut aceste dezavantaje, se poate considera că pe termen mediu și lung
acestea vor dispărea, iar zona euro va fi un teritoriu caracterizat de stabilitate economică și
monetară, ceea ce va duce la dezvoltarea acesteia.