Momente Semnificative ale Dezvoltarii Constiintei de Sine Pentru Procesul de Desavarsire a Personalitatii Elevului

Momente semnificative ale dezvoltãrii conștiinței de sine pentru procesul de desãvârșire a personalitãții elevului

Analizand notiunea de personalitate, vorbim în termeni majori despre OM; în personalitate este ia parte atât existenta umană în ceea ce are substantial si spiritual, cât si întreg sistemul de valori dobandite istoric, realizate de om, efectuate în prezent si proiectate în viitor.

Personalitatea umană este unul dintre cele mai ample fenomene din univers; este o realitate complexă (pentru ca presupune un ansamblu de elemente diferite ca structură, functionalitate si finalitate – biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice) si dinamică (desi are o serie de caracteristici relativ stabile, dispune de o evolutie în timp, atât în plan filogenetic, cât si în plan ontogenetic). Drept urmare, personalitatea nu poate fi analizate de o singură stiintă, ci are nevoie de o abordare multidisciplinară.

Printre stiintele care studiaza personalitatea precizam:

● antropologia fizică si culturală – ce studiază speciile umane si faptele de cultură;

● sociologia – ce apreciaza omul ca o componentă importanta a vietii societătii;

● pedagogia – ce se ocupă de legile constituirii personalitătii;

● istoria – ce consemneza etapele evolutiei în cadrul personalitătii elaborand în ultimii ani o adevărată psihologie istorică;

● morala – ce descrie personalitatea ca detinătoare a valorilor morale;

● estetica – ce studiaza aprecierea omului sub raportul creatiei si perceperii frumosului;

● medicina – ce este focusata pe echilibrul dintre starea de sănătate si boală;

● psihologia – ce analizeaza periodic legile vietii psihice si structurile psihice ale personalitătii.

Termenul de personalitate este întâlnit în toate stiintele socio-umane si în filosofie (vizându-se „esenta umană”), lunându-se în evidentă aspectele caracteristice, perspectiva de abordare fiind diferita.

Clasificarea teoriilor personalitătii

Mihaela Corina Țuțu afirma in “Psihologia Personalitatii” ca teoriile asupra personalitătii elevului vizează explicatii, clasificări privind originea, structura, dinamica si manifestările comportamentale ale personalitătii în raport cu anumite situatii de viată; toate încearcă să surprindă esenta personalitătii, originalitatea si unicitatea sa. Există o varietate si diferentiere extrem de mare a teoriilor respective, chiar dacă una si aceeasi teorie poate fi integrată în altă teorie.

Teoriile personalitătii pot fi grupate după diverse criterii care, la rândul lor, se pot combina între ele în functie de specificul teoriei analizate. Prezentăm în continuare aceste criterii si tipuri de teorii corespunzătoare:

1. După similitudinea sau unicitatea personalitătii elevului:

● teorii nomotetice: pun accentul pe similaritătile (asemănările)

personalitătii indivizilor; vizează universalul sau generalul, bazându-se pe comparatiile între indivizi, privind unul sau mai multe aspecte ale personalitătii;

● teorii idiografice: pun accentul pe unicitatea indivizilor, pe particularitătile individuale, excluzând aspectele comparative; consideră că esenta personalitătii poate fi surprinsă numai prin studiul detaliat al vietii si experientei individuale.

2. După aspectele considerate în modelarea comportamentului (după gradul de generalitate):

● teorii multidimensionale, globale: urmăresc alcătuirea unui tablou al personalitătii în ansamblu (personalitatea ca întreg). Obiectivul lor este să identifice acele trăsături caracteristice personalitătii, să elaboreze instrumente (teste) care să indice diferentele dintre indivizi în functie de aceste trăsături si să formuleze predictii asupra comportamentului, într-o 42 gamă largă de situatii. Se pleacă de la premisa că indivizii au o structură primară de personalitate, care este comună, dar diferă între ei în functie de manifestările trăsăturilor particulare.

● teorii unidimensionale, particulare: studiază rolul jucat de un singur aspect al personalitătii în modelarea comportamentului.

3. Din perspectivă evolutivă:

● teorii statice: reflectă o viziune statică asupra personalitătii, considerând-o prin elementele ei cele mai stabile;

● teorii dinamice: explică personalitatea prin structurile ei active, prin motivele si fortele interioare ale individului;

● teorii integrative: relevă structurarea ierarhică, integrativă si dinamică a personalitătii. Personalitatea este definită prin trăsături relative stabile (pattern-uri), dar si prin trăsături rezultate din interrelatiile acestora sau din influenta conditiilor de viată si de mediu.

4. După factorii determinanti:

● teorii radicale (absolutizante): biologizante, psihologizante si sociologizante;

● teorii de compromis (existenta unui dublu determinism al personalitătii).

5. După gradul de apropiere-îndepărtare:

● teorii concordante, asemănătoare;

● teorii neconcordante, contradictorii, opuse, diferite.

6. Henri Ey clasifică teoriile personalitătii în:

● teorii reductoare (elementariste): reduc personalitatea la o simplă colecŃie de trăsături;

● teorii genetice: pun accentul pe evolutia personalitătii;

● teorii dinamice: accentuează structura globală de individualizare si de functionare a personalitătii;

● teorii personaliste: descriu personalitatea în expresia ei de maximă umanitate, existentială si etică.

Teoriile personalitătii se integrează, completează si echilibrează reciproc; nici una dintre ele, luată separat nu este satisfăcătoare (nu explică integral personalitatea). În ultimii ani se constată ca fiind mult mai eficientă analiza comparativă a teoriilor personalitătii, pentru a sublinia continuitatea si progresul înregistrat de la o teorie la alta si, totodată, pentru a facilita o eventuală sinteză a lor.