Modulul 1. Management financiar. Concepte de ba ză [609154]

Modulul 1. Management financiar. Concepte de ba ză
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
Obiectivele modul ului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 3
U1. Management financiar. Definire. Obiective ………………………….. ……………………….. 4
U2. Mediul decizional al managem enului financiar ………………………….. …………………. 19
U3. Analiza financiar ă – baza managementului financiar ………………………….. ……………..
U4. Concepte financiare de baz ă ………………………….. ………………………….. …………………..

Introducere
Managementul financiar cuprinde un set de metode , tehnici , instrumente și
principii prin intermediul cărora managerul financiar trebuie să asigure
maximizarea valorii de piață a firmei . Managerul financiar trebuie s ă asigure o
armonizare între interesele acționarilor , salaria ților și creditorilor firme i. Prezentul
modul abordează câteva dintre conceptele cu care operează ma nagementul
financiar : resurse, alocari, valoarea firmei, profit, manager financiar, cost de
agent, cost de oportunitate, fluxuri de numerar, indicatori financia ri, pia ța
financiar ă, etc.

Obiectivele modulului
La sfârșitul acestui modul studenții vor fi capabili:
 să înțeleagă importanța activităților financiare din cadrul unei firme;
 să înțeleagă elementele de bază ale managementului finan ciar: resurse, alocari,
valoarea firmei, profit, manager financiar, fluxuri de numerar, rata c âștigului
fructificare, actualizare, etc.;
 să identifice ariile de acțiune ale personalului din departamentul financiar ;
 sa explice importan ța maximiză rii valor ii de pia ță a firmei ;
 să opereze cu noțiuni legate de piața financiar ă: titluri financiare, pre ț, rata
câștigului ;
 să calculeze și să interpreteze indi catori financiari pe baza situaț iilor financiare ;
 sa formuleze un diagnostic financiar pentru o firm ă;
 să realizeze calcule ale valorilor prezente și viitoare pentru diferite variabile
economice
 să construiasc ă scheme de fructificare și actualizare a le unor sume de bani .

Unitatea de învățare M1.U1. Management financiar. Definiț ie.
Obiective

Cuprins
M1.U1.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
M1.U1.2. Obiectivele unității de învățare ………………………….. ………………………….. ……. 4
M1.U1.3. Importanța managementului financiar ………………………….. ………………………. 5
M1.U1.4. Scurt istoric al dezvolt ării managementului financiar ………………………….. …. 6
M1.U1.5. Funcția financiară a firmei și responsabilitatile managementului finan ciar … 8
M1.U1.6. Scopurile firmei ………………………….. ………………………….. …………………………. 9
M1.U1.7. Maximizarea valorii firmei ca scop al managementului financiar ……………. 11
M1.U1.8. Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 16
M1.U1.9. Test de evaluare a cunoștințelor ………………………….. ………………………….. …. 17

M1.U1.1. Introducere
Managementul financiar s-a dezvoltat din necesitatea de a înțelege modul în care
firmele își măsoară performan țele și își construiesc evolu ția viitoare, c ăutand s ă
identifice cele mai profitabile alocări ale resurselor, precum și cele mai adecvate
surse de finan țare ale acestora . Scopul final al acestor ac țiuni este acela de a
maximiza aș teptările financiare ale investitorilor (actionari, respectiv creditori) ,
care sunt direct interesa ți de performanțele firmei.

M1.U1.2. Obiectivele unității de învățare
Această unitate de învățare își p ropune ca obiectiv principal o introducere a
studenților în interesanta lume a managementului financiar .
La sfârșitul acestei unități de învățare studenții vor fi capabili:
 să defineasc ă managementul financiar ca știință ;
 să prezinte evoluția în timp a co ntribuției celor care au fondat managementul
financiar ;
 să descrie rolul managerului financiar in cadrul firmei ;
 să identifice scopurile firmei șisa explice de ce scopul managerului financiar
este maximizarea valorii firmei .

Durat a medie de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.

M1.U1.3. Importanța managementului financiar
Managerii firmelor înțeleg tot mai mult faptul că pentru a conduce afaceri de succes
trebuie să aibă cunoștințe solide de management financiar, deoarece concurența este tot mai
acerbă pe o piață tot mai globală , iar performanțele lor manageriale sunt tot mai mult asociate
conceptelor de profit și eficiență. Un bun manager este considerat acela care reușește să
construiască și să aplice strategii d e afaceri viabile, care să conducă firma către o valoare de
piață cât mai mare .
Toate firmele cu scop lucrativ își măsoară performanțele și își verifică evoluția cu
ajutorul situațiilor financiare (bilanț, cont de profit și pierdere , situa ția fluxurilor de numerar ),
crează stimulente financiare (de exemplu: opțiuni, politici de dividend) și sunt conduse tot mai
mult după percepte ce țin de sfera managementului financiar. Acestea sunt doar câteva din
considerentele pentru care a apărut și s -a dezvoltat această nouă știință numită management
financiar .

Exemplu
În multe reviste de afaceri (precum Capital, Ziarul Financiar, Forbes, etc. ), pe
canalele de televiziune specializate sau de știri (Money Channel, CNN), precum
și pe d iferite site -uri de internet sunt prezentate și comentate performanțele
financiare ale celor mai cunoscute și importante firme romane ști și străine.

Identificaț i o preze ntare a performanț elor unei firme atât î n revista de afaceri pe
care o citiț i de obicei , cât și pe site -ul acelei firme.

Întocmirea situații lor financiare ale unei firme necesit ă existen ța unor cuno ștințe
specializate din domeniul contabil , dar interpretarea și folosirea ulterioar ă a acestor informa ții cu
scopul de a va implica î n afacerile firmei, este posibil ă doar dacă stăpâniți noț iuni de
management financiar.

Ascultati și încerca ți să înțelege ți o prezentare a performan țelor unei firme
realizat ă în cadrul unei emisi uni televizate, pe un canal de ș tiri economice.

Metodele , conceptele, tehnicile de management financiar ne ajută să înțelegem mai exact
modul în care firma îș i dezvolt ă afacerile și își protejeaz ă interesele economice.
Pentru buna desfăș urare a activit ății economice a unei firme, aceasta trebuie să dispună de
resursele materiale, financiare, umane și informaț ionale necesare activit ății specifice pe care

urmeaz ă să o desf ășoare. Aceste resurse trebuie mai î ntâi identificate, iar mai apoi trebuie
obținute la momentul de timp oportun, în cantitatea necesară, cu calitatea adecvata, precum și cu
costul cel mai redus. Aceasta este de fapt esen ța gândirii unui bun manager financiar.
Pornind de la aceast ă afirma ție putem s ă formul ăm o defini ție a ceea ce reprezintă
managementul financiar ca știință și să înțelegem mai bine importanța practică a cunoștințe lor
oferite de acesta.
Managementul financiar este un ansamblu corelat de activități orientate spre alegerea,
formarea, dezvoltarea și utilizarea optimă a resurselor financiare ale firmei pentru asigurarea
mijloacelor necesare desfășurării activității economice, ținând cont atât de influența factorilor
interni (din cadrul firmei) cât și de a celor externi (din mediu).

Să ne reamintim…
 Managerii firmelor recunosc necesitatea de a avea cunoștințe din domeniul
financi ar pentru a putea îmbunătăți performanțele firmelor pe care le conduc.
 Informa țiile cuprinse în situații le financiare ne ajut ă să înțelegem performa nțele
obținute de firme, precum și să apreciem calitatea manageme ntului acestora .

M1.U1.4. Scurt istoric a l dezvoltarii managementului financiar
Deși pare paradoxal, la baza fundamentării managementului financiar ca știință s -au aflat
nu finanțiștii, ci matematicienii și psihologii. Originile managementului financiar se leagă de
numele lui Arthur Stone Dewing și de lucrarea sa “Politica financiară a corporațiilor“ (1920), dar
aceasta tratează aproape exclusiv operațiile financiare în detrimentul celor de investiții și
operaționale.
Dezvoltarea ulterioară a managementului financiar s -a datorat însă unor persoa ne care nu
erau nici pe departe finanțiști. Astfel:
în 1944 Von Neumann & Morgenstern au fundamentat teoria generală a jocurilor ;
în 1950 Nash a pus bazele teoriei jocurilor non -cooperative (în care “actorii ”
financiare încearcă fiecare să câștige un profit cât mai mare în detrimentul celorlalți);
în 1957 Markowitz a elaborat modelului “ Capital Asset Pricing ” (CAPM) pentru evaluarea
activelor financiare și a pus bazele teoriei portofoliului;
între 1958 -1966 Modigliani&Miller au fundamentat modelul structurii financiare a
întreprinderii .

Exemplu
Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate (foarte potrivit pentru a explica

originea primelor două teorii de mai sus) este Monopoly, î n cadrul c ăruia fiecare
jucător pr imește la început o sum ă de bani egală cu a celorlalti, din care va putea
să cumpere diferite active: cl ădiri, terenuri, etc. Fiecare juc ător ia anumite decizii
și încearc ă să îsi maximizeze deținerile, astfel î ncât să devin ă tot mai „bogat”. Î n
unele caz uri nu este permis ă formarea de alian țe cu al ți juc ători (joc non –
cooperativ), în timp ce î n altele, da.
Toate abordările moderne din domeniul managementului financiar au la bază modelele
matematice elaborate de cei care sunt considerați creatorii teorii lor financiare moderne. Cei care
au preluat aceste modele , le-au aplicat în scopuri mai pragmatice pentru a optimiza alegerea și
alocarea resurselor financiare pentru maximizarea profitului. Acești oameni pragmatici sunt cei
care au înțeles importanța mana gementului financiar ca știință de sine stătătoare, care trebuie să
stea la baza formării celor ce doresc să se implice efectiv în conducerea firmelor.

Provoca ți-vă prietenii la o partid ă de Monopoly pen tru a le studia
comportamentul î n timpul jocului și a vedea modul în care se gâ ndesc s ă-și
investeasca banii. Încercați să anticipaț i ce ac țiuni vor intreprinde și să găsiți
motivele acestor acț iuni.
În ceea ce priveste teoria portofoliului, trebuie să subliniem faptul că aceasta este
importan tă deoarec e ne ajută să înțelegem mai bine modul în care oamenii de afaceri încearcă să
își protejeze câștig urile, prin invest irea sau reinvestirea acestora î n afaceri din domenii diferite,
form ându-și astfel porto folii de titluri financiare (acțiuni, obliga țiuni, c ertificate de trezorerie, etc).

Exemple
Sa presupunem faptul ca deținem acț iuni la dou ă firme, una dintre ele av ând
afaceri în domeniul comerț ului cu bunuri alimentare, iar cealalt ă în domeniul
imobiliar (intermediere de spati i rezidențiale ). În situa ția în care economia se
dezvolt ă, putem obț ine câștig uri substan țiale din ambele afaceri. Însă atunci c ând
economia este în recesiune, este posibil ca afacerea din domeniul imobiliar s ă nu
mai fie rentabilă , dar totu și să mai obț inem câștig uri din cealalta afacere, din
domeniul comercial.

Identificați două domenii î n care v ă puteți investi banii î n conditiile în care
economia ar fi în creștere, respectiv î n recesiune.

Structura financiară a intreprinderii este o no țiune importan tă în contextul în care, pentru
a putea deț ine anumite active, este necesar ca pe l ângă sursele proprii de finan țare, s ă fie necesar
să apelam și la surse î mprumutate. Modelul propus de Miller șiModigliani ajută la înțelege rea
modului în care trebu ie structurate finan țele firmei astfel încât să existe un echilibru în relaț ia
risc-câștig și o recompensare c ât mai bun ă a acționarilor firmei.

Să ne reamintim…
Managementul financiar s -a dezvoltat pornind de la nevoia de optimizare a modului
in care sunt alocate resursele firmei , respectiv de la nevoia de a obtine sursele de
finantare pentru acest scop. Metodele și tehnicile utilizate in domeniul financiar au
la bază teorii din domeniul psihologiei (de exmplu, teoria lui A. Maslow legat ă de
ordonarea nevoilor) și al matematicii (teoria jocurilor, analiza matematica, etc.)

M1.U1.5. Funcția financiara a firmei și responsabilitatile managementului financiar
Funcțiunea financiară se înscrie în cadrul mai larg al celei financiar -contabile, alătur i de
funcțiunea contabilă și de controlul financiar de gestiune. Persoanele care îndeplinesc atribuțiile
specifice funcției financiare a firmei au o sferă largă de preocupări și responsabilități deoarece
activitatea financiară include:
elaborarea de politi ci și strategii financiare pe termen scurt, mediu și lung;
elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli;
activități de suplimentare a necesarului de fonduri;
elaborarea de studii și analize privind cifra de afaceri, profitul, eficiența alocării
fondurilo r, evoluția acumulărilor și a cheltuielilor, etc.;
fundamentarea prețurilor;
repartizarea eficientă a profitului.
Pentru realizarea acestor activități trebuie ținut cont nu doar de situația internă a firmei
și de istoricul dezvoltării sale, ci și de fact orii de mediu cu influență perturbatoare cum ar fi:
inflația, blocajul financiar, fluctuațiile cursului valutar, etc .
Managementul financiar și evidența contabilă sunt corelate, iar de buna lor funcționare
este responsabil managerul financiar . Acesta are definite anumite responsabilități specifice
postului său, datorită faptului că acțiunile sale decizionale influențează major deciziile curente și
strategice luate în cadrul celorlalte compartimente de conducere ale firmei.
Responsabilitățile managerului fi nanciar se refera la :
identificarea și atragerea de surse de finanțare în cantitatea necesară, la momentul de
timp oportun și cu costul cel mai redus;

utilizarea eficientă a fondurilor financiare aflate la dispoziția firmei;
controlarea fluxurilor de nume rar prezente (respectiv încasări și plăți) și estimarea celor
viitoare cu ajutorul tehnicilor specifice de analiză -diagnostic și a prognozelor;
onorarea obligaț iilor financiare ale firmei față de terți (b ănci, instituții ale statului,
angajați, clienți, fu rnizori, ș.a.) și protejarea firmei față de crizele financiare;
integrarea deciziilor financiare cu cele de producție, de investiții, de personal și cu cele
comerciale ale firmei și reprezentarea firmei în relațiile externe, de natură financiară .

Să ne reamintim…
În cadrul unei firme , persoanele care desfășoară activități în cadrul
departamentului financiar -contabil sunt încadrate pe posturi de : manager financiar,
director economic, contabil -sef, economist, trezorier, contabil, etc.
Personalul din acest departament este implicat în două categorii de relații:
relații interne, care vizează relatii cu departamente precum: producție, comercial,
resurse umane etc. și relații externe, vizând furnizorii, clienții , băncile, diverse
institu ții ale statului, etc.

Alegeți o firmă și identificați activitățile de sfășurate de către personalul din
departamentul financiar -contabil .

M1.U1.6. Scopurile firmei
Indiferent de obiectul s ău de activitate orice firmă acționează în mediul economic și intră
în interac țiune și în competiție cu celelalte firme de pe piață . De aceea, pentru a supraviețui și a
se dezvolta, orice firmă trebuie să -și definească anumite scopuri și să atingă anumite obiective .
Exemple de s copuri manageriale
maximi zarea profitului firmei
maximizarea valorii de piață a firmei
diversificarea activității firmei
individualizarea imaginii firmei

Din punct de vedere financiar, cel mai uzitat, dar și cel mai simplist scop este
maximizarea profitului . Profitul este văzut de manageri ca una din sursele de finanțare viitoare
și de existență pe mai departe a activității firmei. Este adevărat că sursele proprii sunt cu atât mai
mari cu cât profitul rămas la dispoziția firmei este mai mare, însă soarta unei firme depinde de

interesele mai multor “actori ai scenei economice1
ceea ce face ca scopul maximizării profitului să fie unul simplist, reductiv. Să explicăm mai pe
larg această afirmație, pentru a o înțelege mai bine. Pe de -o parte, managerii urmăresc
maximizarea profit ului din următoarele considerente:
– bonitatea firmei
– reputația managerială
– finanțarea viitoare a firmei
Rata profitului este un indicator important al aprecierii bonității firmei. Cu cât rata este
mai mare, comparativ cu perioada trecută sau cu cea altor firme similare, cu atât firma are un
acces mai ușor și mai rapid la surse externe de finanțare. De asemenea, echipa managerială care a
făcut posibil acest lucru este considerată mai performantă. Acesta are implicații și în ceea ce
privește salarizarea și promovarea viitoare a managerilor, punct sensibil al politicii de personal a
firmei. De asemenea, profitul este o sursă sigură pentru finanțarea pe mai departe a activității
firmei și pentru efectuarea de investiții, reprezentând astfel o “poliță de asigu rare” a existenței și
pe viitor a locului de muncă al managerului. Pe de altă parte, acționarii vor ca valoarea acțiunilor
pe care le dețin să fie cât mai mare, însă unii dintre ei doresc ca din profitul obținut, o parte cât
mai substanțială să le revină lor sub formă de dividende.

Alegeți o firma și identificați evolutia profitului acesteia in ultimii doi a ni, pe baza
bilanț ului contabil. Identificați ce procent din profit s -a distribuit sub forma de
dividende.

Creditorii externi sunt interesați și ei de bonitatea firmei, pentru a fi siguri de
capacitatea ei de a -și onora obligațiile asumate. Statul este interesat ca profitul obținut de firme
să fie cât mai substanțial, pentru a fi impozitat. În fine, a ngajații au interesul să fie bine
remunerați, în caz contrar existând fenomene de tipul dezinteresului pentru muncă, reducerea
productivității, apariția rebuturilor, furturi de la locul de muncă, mobilitate exagerată a
personalului, etc. Dar salarii mai mari înseamnă cheltuieli mai mari și, de aici, un profit mai mic,
ceea ce duce la un conflict de interese în cadrul firmei.
La firma de mai sus identificați evoluț ia datoriilor sub un an (datorii pe termen scurt)
și respectiv peste un an (datorii pe termen lung), pe baza bilan țului contabil pentru a

1 Stakeholders (engl.)

înțelege mai bine relația firmei cu creditorii săi . De asemenea identificați evolu ția
cheltuielilor cu salariile și taxele aferente acestora pe o perioad ă de doi ani, pe baza
informa țiilor din contul de profit și pierdere.

Managerii și acționarii doresc un profit cât mai mare obținut cu cheltuieli cât mai mici.
Capitalurile atrase , ca și m unca de calitate se cer însă a fi bine remunerate . Așadar, a căuta cu
orice preț maximizarea profitului nu conduce neapărat la realizarea obiectiv ului de maximizare a
profitului firmei.
Alte scopuri dezirabile din punct de vedere managerial se referă la:
diversificarea activității firmei , prin care se urmărește reducerea riscului și creșterea
competitivității prin abordarea unor noi domenii de activitate;
Exemplu
O firma al carei obiect principal de activitate este comercializarea de produse
electrocasnice ar putea decide s ă-și diversifice activitatea oferind și service
pentru respectivele produse sau co mercializ ând unelte și scule pentru rep arații în
gospodă rie.
Identificați o noua afacere in care s -ar putea implica o firma cunoscuta.
individualizarea imaginii firmei , prin care se urmărește consolidarea reputației firmei ca
partener serios și loial, care nu se lasă antrenată în activit ăți dubioase doar de dragul
profitului, ca apoi să dispară de pe piață.
Identificați o reclama TV in care mesajul pune accentul pe seriozitatea cu care
firma respectiv ă face afaceri.

Datorită acestor motive, specialiștii în management au căutat alt e posibile scopuri, mai
dezirabile. Dintre acestea, maximizarea valorii de piață a firmei a fost considerat de managerii
financiari drept cel mai credibil scop și dezvoltat ca atare de teoria managementului financiar.
Valoarea de piață a firmei reprezintă suma estimată pentru care aceasta ar putea fi
tranzacționată între un vânzător hotărât și un cumpărător hotărât, ambii perfect informați asupra
condițiilor pieței.

M1.U1.7. Maximizarea valorii firmei ca scop al managerului financiar
Punctul de plecare în explicarea conceptului de valoare de piață a firmei și modalitatea de
maximizare a acesteia este reprezentat de eficiența folosirii resurselor . Pe de –o parte, d epinde cât

sunt manager ii firmei dispuși să plătească pentru resursele pe care le vor folosi , iar pe de altă
parte, depinde de investitori ce preț sunt dispuși să plătească pentru a deține o participare la firma
în cauză.

Exemplu
Emisiunea TV „Arena leilor” pune fa ță în față acționari și manageri cu poten țiali
investi tori („Leii”) . Acționarul -manager încearc ă să facă tot posibilul pentru ca
afacerea sa sa fie atractiv ă in ochii potentialului investitor, în timp ce ace știa
explic ă de ce , în anumite situații , resursele financiare de care pretind managerii
ca au nevoie su nt supradimensionate sau gre șit alese.

Urmăriți un episod din tr-o emisiune pe teme de afaceri și identificați ce resurse
consider ă acționarul ca sunt necesare pentru afacerea sa și de unde consideră că
le-ar putea obține.

In cadrul fiecarei firme, resursele financiare sunt de două feluri: proprii și atrase .
Resursele proprii sunt re prezentate de capital urile proprii ale firmei, care la rândul lor reflectă un
anumit număr de acțiuni cu un anumit preț (curs bursier) . Resursele financiare atrase se ob țin de
pe piață și au un anumit preț, ele constituind obligațiile firmei.
Valoarea firmei este dată , pe de o parte de valoarea activelor sale, iar pe de alta parte de
valoarea acțiunilor și a datoriilor , fiind validată de piața financiară. Dacă firma reuș ește să
achiziționeze resurse, să le folosească și să se finanțeze eficient atunci piața financiară îi va
acorda recunoaștere prin creșterea valorii firmei, în speță prin creșterea valorii de piață a
acțiunilor. Dacă firma nu manevrează corect problema res urselor, atunci piața financiară o
sancționează prin micșorarea valorii firmei, adică prin mărirea prețului la care sunt accesibile
resursele financiare și/sau prin reducerea valorii acțiunilor firmei.

Valoarea totală de piață a firme i este o funcție care depinde atât de deținătorii de acțiuni
cât și de deținătorii de creanțe asupra firmei, adică:
(1.1.)

unde: A = valoarea de piață a acțiunilor (a drepturilor de proprietate asupra firmei)
D = valoarea de piață a datoriilor (a drepturilor de creanță deținute asupra firmei)

V= f (A, D)

Obiectivul managerului este maximizarea lui „V”, însă pentru simplificare vom
presupune mai întâi că este de ajuns ca acesta să maximizeze pe „A”, adică să maximizeze
valoarea deținută de acționari, urmând ca mai apoi să se concentreze și asupra maximizării
valorii de piață a datoriilor (D ).
Pentru început să considerăm cazul cel mai simplu al unei firme mici în care managerul
este și proprietarul majoritar. Aici scopul primar este acela de a obține un venit acceptabil, care
să-i asigure acestuia maximizarea bunăstării personale. Când afacerea este mică, managerul –
proprietar suportă majoritatea riscurilor și a cheltuielilor. Banca îi poate împrumuta bani, dar
răsplata unei bune performanțe revine în totalitate managerului, la fel ca și riscurile majore. Pe
măsură ce afacerea se dezvoltă, crește și nevoia de fonduri, iar AGA poate decide să facă o
majorare de capital prin vânzare de acțiuni. Deținătorii de acțiuni au anumite drepturi și anumite
obligații. Ei primesc dividende sau pot pierde tot ceea ce au investit în caz de faliment. Ca
proprietari ai firmei, acționarii se implică în deciziile financiare, fiind primii interesați de so arta
firmei. Aceasta este calea prin care este obținută maximizarea valorii deținute de acționari, prin
maximizarea bunăstării acționarilor .

Identificați o firmă î n care unul dintre asocia ți/acționari este și manager și
discuta ți cu acesta modul în care ia deciziile c u privire la activitatea curentă a
firmei, respectiv dificult ățile cu care se confruntă zilnic .
R E S U R S E
MATERIALE
FINANCIARE
UMANE
INFORMA TIONALE
ACHIZITIONARE
FOLOSIRE
FINANȚARE
EFICIENȚĂ
?
Fig.1.1. Legătura dintre eficiența folosirii resurselor și valoarea
firmei
Valoarea
de piață
a firmei

In firmele mari, există o separare între manageri și acționari, managerii fiind de cele mai
multe ori agenți ai acționarilor, care își deleagă astfel autoritatea de a lua decizii. Pentru a se
asigura că managerii acționează în interesul acționarilor, firma are de suportat așa -numite costuri
de agent . Acestea pot lua fie forma unor dispozitive de supraveghere sau monitorizare, fie forma
plății pe ntru audit extern, fie cea a bonusurilor acordate managerilor ori a acțiunilor cedate
acestora. Scopul acestor costuri de agenție este limitarea anumitor comportamente indezirabile
ale managerilor.
De asemenea firma poate să se confrunte cu anumite costur i de oportunitate , cum ar fi
renunțarea la un proiect riscant dar profitabil, doar pentru că managerul are aversiune față de risc
și preferă un proiect mai puțin riscant, dar și mai puțin profitabil. Această opțiune a managerului
trebuie să fie luată în co nsiderare atunci când el este evaluat și recompensat/sancționat, așa cum
trebuie luat în considerare și răspunsul pieței financiare la acțiunile managerului. Acest răspuns
este reflectat de valoarea de piața acțiunilor.
Deci din punct de vedere al primulu i factor al ecuației (A) pentru creșterea valorii de
piața a firmei sunt necesare atât o bună politică managerială cât și creșterea bunăstării
acționarilor.
Din punct de vedere al celui de -al doilea factor ale ecuației ( D), se constată că toți
creditorii contribuie la formarea unor costuri de agent de tip secundar, datorită conflictelor
potențiale dintre acționari și creditori. Să explicăm această afirmație luând exemplul unei firme
care dorește să achiziționeze o alta, drept pentru care are nevoie de o su mă considerabilă de bani.
Dacă pentru această acțiune , firma apelează la un împrumut de pe piața financiară, în caz de
faliment , acționarii se văd expropriați de către creditorii firmei, care au primii dreptul de a -și
recupera creanțele asupra firmei. Pent ru a se proteja de astfel de acțiuni, în instrumentele
financiare se prevăd anumite restricții. Dacă aceste restricții nu există, deținători i creanțelor vor
dori ei înșiși să se protejeze cerând o rată a câștigului mai mare decât c ea normală (această rată
reprezintă pentru firmă un cost sub forma ratei dobânzii).
Firma are de suportat costuri de agenție suplimentare , datorate conflictului de interese
dintre acționari și creditorii externi. La acestea adaugăm costurile suplimentare ale conflictului
de inter ese cu proprii angajați, ca și cu alte categorii de terți (clienți, furnizori). Atunci, pentru
maximizarea valorii de piață a obligațiilor sale (D), firma trebuie să le onoreze la timp și să
folosească eficient resursele astfel atrase , pentru ca să poată obține și pe viitor resurse la un cost
redus.
Exemplu
O firma care nu își plă tește la timp obliga țiile c ătre un creditor (banc ă) va fi
perceput ă ca av ând dificult ăți în afaceri și, drept urmare , va primi mai greu sau
deloc al te credite .

Discutaț i cu un manager financiar despre modul î n care negociaz ă un credit cu o
bancă , respectiv cu un furnizor de materiale sau de marfuri .

Firm ele folose sc resursele pentru a crea produse/servicii, care vor fi vândute apoi pe
piață, g enerând noi încasări și noi plăți, așa după cum putem observa în figura 1.2. Circuitul
resurse atrase – produse realizate generează fluxuri materiale, în timp ce pentru achiziția de
resurse, respectiv din vânzarea de produse/servicii se generează fluxuri financiare, adi că intrări și
ieșiri de numerar, diferența dintre acestea numindu -se flux net de numerar.
Firmele vor să obțină cât mai rapid intrări de numerar și să încetinească pe cât posibil
ieșirile de numerar. În termeni financiari aceasta se numeșt e planificarea în timp a fluxurilor de
numerar. Orice flux de numerar se caracterizează prin mărime și prin riscul atașat lui, riscul fiind
dat de probabilitatea de a obține în viitor o mărime diferită de cea dorită sau estimată.

Exemplu
O firma va căuta să estimeze probabilitatea ca încasările ce vor fi obținute efectiv
peste „n” luni să fie diferite de cele previzionate, pe baza istoricului relației
firmei cu clienții. Sau exista probabilitatea ca plățile efective să fie dif erite de
cele previzionate din cauza faptului că prețul unor utilități (curent ele ctric, gaz,
apă) se va modifica.

Valoarea firmei este dată de fluxurile de numera r antrenate de activitatea desfă șurată de
către firmă. Mai precis valoarea de piață a firmei este determinată de:
FIRMA
FURNIZORI
CLIENȚI
RESURSE
PRODUSE/SERVICII
= Fluxuri materiale
PLĂȚI
ÎNCASĂRI
= Fluxuri fina nciare
Fig. 1.2. Fluxurile de numerar operaționale ale firmei

 mărimea fluxurilor nete de numerar
 planificarea în timp a fluxurilor de intrări și ieșiri de numerar
 riscul atașat acestor fluxurilor de numerar.
Acesți trei determinanți ai valorii de piață a firmei sunt influențați de mai mulți factori,
atât exogeni (necontrolabili de către managementul firmei), cât și endogeni (determinați intern,
din firmă). Factorii exogeni sunt următorii:
– condițiile economice generale
– legislația fiscală și comercială
– piața financiară
– concure nța
Factorii endogeni se referă la:
– tipul produselor/serviciilor oferite de firmă
– tehnologia folosită
– proiectele de investiții a le firmei
– gradul de îndatorare al firmei
– politica de dividend
– strategiile pe termen scurt și lung folosite de firmă.
Cu alte c uvinte, mărimea, planificarea în timp și riscul atașat fluxu rilor de numerar ale
firmei sunt influențat e într -o măsură mai mare sau mai mică de fiecare din factorii de mai sus.
Vom argumenta pe larg în capitolele următoare această afirmație, deocamdată să reținem că
interacțiunea dintre mărimea, programarea în timp și riscul atașat fluxurilor de numerar ale
firmelor , așa cum sunt ele percepute de piața financiară, influențează cererea și ofert a de acțiuni ,
determinând astfel prețul de piață al acțiunilor.
Deocamdată să menținăm că a cțiunile, ca titluri de valoare emise de firme, se
caracterizează prin mai multe elemente printre care: prețul de achiziție (pentru investitor acesta
este un flux de ieșire) și câștigurile viitoare promise (fluxuri de intrare – pentru același
investitor ). Orice investitor atașează acțiunilor pe care le cumpără mărimea acestor fluxuri, plus
riscul aferent. Dacă el consideră că se expune unui risc mare deținând acțiuni ale unui firme,
atunci va cere un câștig mai rid icat, adică divi dende mai mari, iar dacă nu le va obține atunci va
vinde acțiunile deținute. Cu cât sunt mai multe astfel de acțiuni oferite spre vânzare, cu atât
prețul lor va scădea mai mult. Reciproc, dacă valoarea de piață a unei firme este mare atunci
prețul de achiz iție al acțiunilor sale poate fi unul ridicat.
Analog , creditorii unei firme pot pretinde venituri mai mari sub forma de dobânzi dacă
percep afacerea pe care o finanțează ca pe una ris cantă, contribuind la creșterea fluxurilor de
plăți ale firmei și la di minuarea fluxurilor nete ale acesteia.

În consecință, toate demersurile manageriale care au drept scop creșterea valorii de piață
a firmei sunt în ultimă instanță validate sau infirmate de piața financiară prin modificarea valorii
de piață a acțiunilor f irmei ca și prin modificarea prețului la care sunt accesibile resursele pentru
firma în cauză.

Să ne reamintim…
Valoarea firmei depinde de valoarea de piață a acțiunilor (A) șide valoarea de
piață a datoriilor (D) .
Maximizarea valorii firmei se reali zeaza printr -o bună politică managerială, prin
creșterea bunăstării acționarilor, prin onorarea la timp a obligațiilor și prin
folosirea eficientă a resursele atrase

M1.U 1.8. Rezumat
 Managementul financiar , ca știință , este un produs al secolului XX și este orientat
către maximizarea valorii firmei .
 Dezvoltarea managementului financiar are la baza no țiuni de psihologie și
matematică , dezvoltarea sa ulterioar ă dator ându-se economi știlor și oamenilor de
afaceri.
 Rolul managerului financiar este acela de a fi un agent al acționarilor și de a
acționa î n interesul firmei .
 Valoarea firmei este influen țată atât de factori interni (din firma), cat și externi
(din mediu) , expresia sa financiar ă fiind determinat ă de mărimea fluxurilor nete de
numerar, planifica rea în timp a acestor fluxuri , precum și de riscul atașat lor.