Modificarile DE Personalitate In Maladia Alzheimer

=== dd3ac9a0ef00d36890c5e20adaaeff89080b1070_83294_1 ===

CAPITOLUL 1

PERSONALITATEA

1.1.Delimitări conceptuale

În accepțiunea cea mai largă,termenul de personalitate denumește ființa umană considerată în existența ei socială și înzestrarea ei culturală.

Potrivit lui Paul Popescu Neveanu,personalitatea integrează în sine ( ca sistem) organismul individual,structurile psihice umane și totodată,relațiile sociale în care omul este prins ca și mijloacele culturale de care dispune1.

Personalitatea este , la nivelul omului integral ,un sistem bio-psiho-socio-cultural ,ce se constituie fundamental în condițiile existenței și activității din primele etape ale dezvoltării individuale în societate2.

Personalitatea este elemental stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează și o diferențiează de o altă persoană3.

După aprecierea lui G.Allport,cea mai relevantă definiție a termenului persona a fost formulată de Boethius (sec.VI):,,Persona este substantia individual rationalis nature,, (persoana este o substanță individuală de natură rațională)4.

1.1.1.Caracteristici

Fiecare individ are particularitățile sale intelectuale,afective și conative ( cu referire la voință,la temperament),al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Singularitatea sa,fracțiunea cea mai original a Eului său,constituie esența personalității sale.

Această organizare se elaborează și se transformă continuu sub influența maturizării biologice (vârstă,pubertate,menopauză) și a experiențelor personale ( condiții socioculturale și afective).

1.Paul Popescu Neveanu-Psihologie,Editura Didactică și Pedagogică,1998,pg.112

2.Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie,Editura Medicală, București,2007,pg.185

3.Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,pg.238

4.Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, Ed.Universitară,București,2010,pg.645

Definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă despre omul bolnav .Ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .

Raporturile dintre psihologie și medicina generală sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:

●viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică)

●somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică.)

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constant aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii .

În ultimele decenii implicațiile psihologice în ceea ce privește boala Alzheimer au devenit axiomatice , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a bolnavului,ci și în faptul că medicii au devenit conștienți de existența unor factori emoționali asociați cu boala.

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o boală,analizând particularitățile evoluției sale,studiază totodată și starea psihică a bolnavului:Conștiința ;Dispoziția ;Conduita;Atitudinea față de boală.

După unii autori,aceasta ar fi determinată de constituția fizică,ereditară (E.Kretschmer ,W.H.Sheldon),după alții de influențele sociale. În realitate,ansamblul structural al dispozițiilor înnăscute (ereditate,constituție) și dobândite (mediu,educație și reacțiile la aceste influențe) este acela care determină adaptarea originală a individului la anturajul său5.

5.Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,pg. 239

1.1.2.Importanța personalității

În epoca modernă psihologia clinică ,bazată pe tradițiile sale integrative și înalt umanitare ,pune în centrul preocupărilor sale omul aflat în suferință ,abordându-l într-o viziune dinamică și comprehensivă ,în istoria dezvoltării psihoindividuale și sociale ,din care se desprind semnificații esențiale ,care-i permit orientarea realistă asupra stării prezente și perspectivelor sale .

Personalitatea este noțiunea psihologică care implică ansamblul tuturor proceselor psihice într-o integrare complexă ,dinamică și armonioasă.

În cadrul personalității ,diversele funcții și procese psihice nu sunt juxtapuse ci fuzionate intim între ele ,cu largi și multiple interinfluențe ,realizând un tot unic funcțional ,o adevărată configurație structurală.

Personalitatea dă măsura individului,ea fiind cel mai bine reprezentată de stilul fiecărei persoane ,de amprenta particulară pe care acesta o lasă în toate manifestările sale. Freud consideră că personalitatea umană este compusă din trei părți :

Sinele este prima parte a personalității care se dezvoltă conținând toate imboldurile lăuntrice,pulsiunile ,instinctele.asainele este în întregime egoist,manifestându-se numai pe baza principiului plăcerii de satisfacere imediată a dorinței . De asemenea sinele are reacții foarte extremiste .

Cu alte cuvinte ,se poate spune că personalitatea exprimă ansamblul caracteristicilor temperamentale ,caracteriale și voliționale ale fiecărei persoane în parte ,ca rezultat al interacțiunii dinamice dintre primul și al doilea sistem de semnalizare ,determinând atitudinea liber-conștientă față de lume și propria persoană. Personalitatea rămâne în tot cursul vieții o noțiune potențială și supusă transformărilor.

Dinamica persoanei înseamnă ,de fapt, tocmai această suplețe, ,această capacitate permanentă de transformare în noi și variate forme care păstrează în același timp în ele un sistem de referințe propiu și particular la care se întoarce și prin care se compară pe cei din jur.În personalitate se dovedește elocvent unitatea în diversitate ,această coeziune a specificului în continuă solicitare a ambianței.

1.1.3.Rolul personalității unui om

Bazele fundamentale ale personalității sunt axate pe identitatea care dă trăirii omului impresia de tot armonic și plastic organizat ,prin care învinge greutățile și își creează condițiile unei existențe corespunzătoare dezideratelor sale esențiale .

Concordanța reactivității bolnavului cu realitatea (dispoziție , mimică ,modul de a intra în relație cu cei din jur ;acuzele preocupările și conducția în mediu) permite o primă orientare nosologică,ca diagnostic de aspect ,care se completează cu datele anamnestice, relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice :Afectivitate ;Cunoaștere ;Personalitate

În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,este orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare.

O boală ,indiferent de natura ei,poate fi privită în ansamblu în funcție de personalitatea bolnavului .

Conceptul de personalitate tinde să acopere toate procesele psihice și,astfel să prezinte un tablou coerent al modalităților în care o persoană gândește ,simte și se comportă.

Personalitatea integrează ca sistem în sine organismul individului ,structurile psihice umane și relațiile sociale în care omul este prins .

1.1.4.Formarea personalității

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.

El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superiorare organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Suportul de substanță al funcțiilor psihice este reprezentat de substratul anatomic ,histologic și biochimic al sistemului nervos uman.

Organizarea acestui sistem atinge cel mai înalt grad de complexitate existent în scara biologică a evoluției materiei vii .Substratul anatomofiziologic al sistemului nervos creează condiția funcțională necesară dar nu și suficientă a formării psihicului.

Psihologia ca , practică socială își găsește justificarea în obiectivul său central,major de vindecare sau stăpânire a suferinței umane.

Bineânțeles această comparație are un rol plastic sugestiv,în cazul de față nefiind vorba de energii în sine ,ci de un câmp informațional ,cu un alt aspect și structură calitativă.

Analiza științifică a acestui fenomen ,cu pondere fundamentală în activitatea umană ,este posibilă într-o incidență interdisciplinară ,în care medicina și psihologia beneficiează de aportul metodologic al informației .

,,Există adaptare ,spune J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu ,-iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale . Potrivit lui Piaget , viața psihică ,ascultă de aceleași legi structurante ca viața organic.

Principiul reflectării și modelării informaționale reclamă considerarea oricărui proces psihic ca ,,imagine,, sau ca model informațional,,de natură ideală (lipsit de propietăți substanțiale sensibile) al obiectului extern.

Obiectul există independent de imaginea lui psihică și o precede ; imaginea ( psihică) are un caracter secund ,producerea ei presupunând obligatoriu prezența obiectului și acțiunea lui asupra organelor de simț. Ca formă ideală de reflectare ,psihicul are caracter subiectiv .Prin aceasta trebuie să se înțeleagă următoarele :

a.Orice proces psihic particular aparține unui individ concret,neexistând psihic în sine,exterior sau detașat de o organizare individuală vie ;

b. Orice proces psihic particular are un caracter activ,el elaborându-se:

●pe baza acțiunilor directe ( măsurare ,sortare,descompunere , recompunere , transformare) ;

●sau mintale ( comparare ,analiză,sinteză,clasificare ) ale subiectului asupra obiectului.

c.Modul și nivelul de realizare al oricărui proces psihic sunt influențate de ansamblul condițiilor psihofiziologice interne ale individului :

●particularitățile structurale- funcționale ale creierului ;

●organizarea psihică elaborată până în acel moment ;

●starea generală a organismului .

d.Orice proces psihic poartă în sine pecetea individualității și ,,unicității,, subiectului căruia îi aparține ,neexistând doi indivizi , care puși în aceeași situație obiectivă ,s-o reflecte absolute identic sub toate aspectele .

Atât conținutul informațional extras ,cât și trăirile emoționale și atitudinile diferă mai mult sau mai puțin de la un individ la altul ,în funcție de vârstă,sex ,nivel de instruire,profesie,experiență anterioară ,stările de motivație sau necesitate.

Se consideră că există nivele calitative diferite de organizare a informației ,în cadrul cărora sistemul psihic constituie cel mai înalt grad de complexitate .

Dar ,la fel cum materia are nivele diferite de organizare și informația realizează,urmează,structuri diferite calitativ ,similare nivelelor de organizare ale substanței și energiei.

Deoarece orice boală ,indiferent de natura sau gravitatea sa , constituie o experiență negativă particulară ,de cele mai multe ori unică și dramatică,participarea psihică a celui în cauză este profundă și totală.

Dacă reacția psihologică a pacientului este constantă în orice afecțiune cronică ,orientarea medicului asupra stării psihice a pacientului trebuie să comporte o valoare axiomatic.

Dacă psihologia se ocupă cu studierea psihicului uman ,atunci trebuie definit psihicul uman ca fiind construit din procese ,activități și însușiri psihice care se desfășoară în mai multe faze și este specializat prin funcția pe care se sprijină și mai ales prin modul de operare și conținutul său informațional.

Cu alte cuvinte , psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organism care îndeplinește două funcții adaptative fundamentale și anume : funcția informatică și funcția reglatorie . La om ,psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.El se caracterizează,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu6.

6. Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,Editura All,București,2005,pg.99

1.1.5.Factorii ce influențează personalitatea unui om7

Pentru a evidenția factorii care influențează personalitatea unui om ,trebuie menționate , pe scurt, cele 16 tipuri de personalitate elaborate de Myers-Briggs.

Personalitatea ISTJ – Inspectorul .ISTJ este cel mai comun tip de personalitate, fiind caracteristic unui procent de 12 % din populație. Oamenii cu acest tip de personalitate sunt foarte buni organizatori, fiind ordonați, atât la nivel mental, cât și în viața de zi cu zi. Sunt de încredere, deoarece nu se abat de la norme (fie ele ale unor instituții sau pur și simplu normele bunei cuviințe). Chiar dacă sunt introvertite, aceste persoane nu se izolează. Cuvintele care descriu cel mai bine acest tip de personalitate sunt: calm, stabilitate, precautie si conservatorism. 

Personalitatea ISFJ – Protectorul .Acest tip de personalitate se întâlnește predominant printre femei. Persoanele de tipul ISFJ sunt pragmatice și pline de compasiune, orientate către protejarea celorlalți. Simțul răspunderii și dorința de a fi de folos celorlalți le face să fie de mare încredere. Le place să lucreze din umbră și să își ducă metodic la bun sfârșit treaba.

Personalitatea INFJ – Consilierul .Oamenii cu acest tip de personalitate sunt foarte creativi, au o integritate personală dezvoltată și tind să îi ajute pe ceilalți să își atingă potențialul. Cu o empatie deosebită, personalitățile de tipul INFJ își doresc legături semnificative cu ceilalți oameni, păstrând, totuși, o rezervă în exprimarea gândurilor intime. Adesea sunt destul de greu de înțeles din cauza firii complexe. Această personalitate este cel mai rar întâlnită, reprezentând doar 2% din populație.

Personalitatea INTJ – Mintea stralucită .Personalitățile de tipul INTJ au o capacitate deosebită de rezolvare a problemelor și de a găsi posibilități de îmbunătățire a situației. Adesea intelectuali, oamenii cu acest gen de personalitate iubesc raționamentele logice și analiza, fiind adesea prinși în propriile procese mentale. Se simt intimidați de sfera emoțională, care li se pare instabilă și imprevizibilă. 

Personalitatea ISTP – Meșterul.Cei cu această personalitate sunt artizani atenți la detalii, dornici să înțeleagă mecanismele înconjurătoare și să le repare, atunci când e cazul.

7.Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,2013,pg.239

Sunt independenți și adaptabili, fiind capabili să reacționeze rapid și să răspundă la urgențe. Acest tip psihologic este mult mai întâlnit în rândul bărbaților și acoperă 5 % din populația generală.

Personalitatea ISFP – Artistul .Spontani și flexibili, oamenii cu acest tip de personalitate se bucură de momentul prezent, cautând în permanență frumusețea din mediul înconjurător. Cu simțul estetic foarte dezvoltat, cei de tipul ISFP sunt înclinați în mod natural către artă. Ei alcătuiesc 9 % din populația generală.

Personalitatea INFP – Vindecătorul .Idealiști plini de imaginație, cei cu personalitate de tipul INFP sunt interesați în mod special de dezvoltarea personală a lor și a celorlalți. Sunt într-o permanență căutare a adevărului și sunt convinși că fiecare trebuie să își urmeze propria cale. 

Personalitatea INTP – Arhitectul .Alcătuind 3 % din populația generală, oamenii cu personalitate de tipul INTP sunt inventatori, fascinați de proiectare și de găsirea legii universale din spatele oricărui sistem. Au minți complicate și active și vor merge până în pânzele albe pentru a găsi soluții ingenioase la diverse probleme.

Personalitatea ESTP – Dinamicul .Dinamici și mereu în căutare de senzații tari, cei cu tipul psihologic ESTP au un simț al umorului ieșit din comun și sunt de obicei în centrul atenției. Cu toate că sunt foarte sociabili, nu sunt în aceeași măsură sensibili din punct de vedere emoțional, preferând o atmosferă jucăușă și neserioasă în detrimentul uneia serioase.

Personalitatea ESFP – Interpretul .ESFP este profilul specific celui care iubește să se afle pe scenă și să distreze grupuri mari de oameni. Spontani, energici și entuziasti, cei cu acest tip de personalitate adoră să fie în centrul atenției și sunt foarte ancorați în plăcerile senzoriale.

Personalitatea ENFP – Campionul .Cei cu acest profil psihologic sunt creativi, energici si pasionali, avand o latura artistica puternic dezvoltata. Capacitatile lor de comunicare sunt excelente si pun mare pret pe libertatea personala si pe exprimarea deschisa. Adesea nu observa detaliile, fiind prea preocupati de imaginea de ansamblu. 

Personalitatea ENTP – Vizionarul .Deschiși la minte și mereu gata să analizeze totul în detaliu, cei cu personalitate de tipul ENTP iubesc să jongleze cu ideile. Ei sunt energizați de provocari și se bazează pe ingeniozitate pentru a ieși din situațiile dificile. Sunt considerați excentrici, deoarece pun normele sub semnul întrebării și adesea le ignoră complet.

Personalitatea ESTJ – Supraveghetorul .Oamenii cu personalitatea de tipul ESTJ sunt traditionaliști, muncitori și dornici să preia conducerea. Le place organizarea bine pusă la punct și prețuiesc munca mai mult decât distracția, fiind convenționali și ancorați în realitate. Din acest motiv, locul ideal de muncă pentru cineva cu această personalitate este instituția publică, unde obține, cel mai adesea, rolul de conducător.

Personalitatea ESFJ – Furnizorul .ESFJ este profilul oamenilor constiincioși, care doresc să ajute și sunt sensibili la nevoile celor din jur. Aceștia pun mare preț pe loialitate și traditii, având un cod moral după care se ghidează în interacțiunile cu ceilalti. Le place să se implice în problemele celorlalți și să ajute pe cât posibil rolul de organizatori.

Personalitatea ENFJ – Educatorul .Cei cu acest tip de personalitate sunt organizatori idealiști, a căror dorință este de a-i ajuta pe cei din jur să își atingă potențialul, folosindu-și carisma pentru a-i convinge să urmeze o anumită direcție. Sunt ambițioși, dar această ambiție nu este îndreptată către sine, ci mai degrabă către crearea unei lumi mai bune.

Personalitatea ENTJ – Liderul .Profilul ENTJ este specific conducătorilor strategici, capabili să pună la punct planuri complexe pe termen lung. Au o logică impecabilă și le place să ocupe poziții influente, datorită dorinței de a organiza.Sistemul Myers-Briggs este cel mai complex de acest gen, acoperind toate tipurile de personalitate cu care am putea avea de-a face. Cunoașterea însușirilor psihologice ale personalității tale și ale celor din jurul tău te poate ajuta să îți faci viața mai frumoasă și să ai mai mult succes pe toate planurile8.

1.1.6.Efectele modificării de personalitate asupra comportamentului omului

Personalitatea din perspectiva lui C.Jung. Carl Gustav Jung, psiholog și psihiatru elevețian. Născut la Keliwil , a făcut studii de medicină general și psihiatrie la Basel , a fost professor șa Facultatea De Medicină din Yurich și Medic șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzi. S-a consacrat în psihoterapia clinică ,și teoretice psihoterapiei clinice și , concomitant ,cercetării experimentale și teoretice .

Acesta este încă văzut de mulți, împreună cu Sigmund Freud, ca unul dintre părinții fondatori ai psihologiei moderne.

Teoria lui “tipurile psihologice” propune ca oamenii sunt diferiți, atât în ​​ceea ce privește modul în care văd lumea și preiau informații, precum și modul în care acestia iau decizii. Briggs și Myers au crezut că aceste idei au fost atât de utile încât au vrut să le facă accesibile unui public cât mai larg.

Aceste tipuri reies din teoria lui Carl Gustav Jung, deși psihologul elvețian nu le-a evidențiat în mod special.

Acestea ne ajută să avem o privire de ansamblu complet asupra teoriei lui Jung și sunt legate în mod direct de interpretarea Myers Briggs și echivalențele aferente acestor tipuri (pentru echivalențele respective Myers Briggs a utilizat două dimensiuni adiționale:

Judecativ – Perceptiv, pentru a determina dominanța între cele două tipuri funționale preferate, după atitudinile introvertit sau extravertit).

Extravertit este tipul psihologic definit de C. G. Jung,tip a cărui trăsătură esențială constă în deschiderea față de lumea exterioară.

Atitudinea extravertită este caracterizată printr-o revărsare exterioară ,prin interesul față de evenimente ,oameni și lucruri ,prin relația cu acestea și dependența de ele ;când această atitudine îi este propie unui individ ,Jung îl descrie ca fiind un tip extravertit .

Acest tip este motivat de factori din afară și este în măsură influențat de mediuExistă patru funcții ,consideră Jung, funcții pe care individul le folosește în orientarea lui :

●Senzația ,care este percepția prin simțurile acestuia ;

●Gândirea ,care are o semnificație important pentru individ ;

●Sentimentul ,care cântărește și evaluează ;

●Intuiția ,care aduc în discuție posibilele informații despre atmosfera care înconjoară întreaga experiență.

Când o reacție este obișnuită se poate vedea un anume tip de tulburări.Un exemplu elocvent poate fi acela că există:

●oameni care în mod evident gândesc mai mult decât alții;

●oameni care nu fac distincția între credință și realitate ;

●oameni care își folosesc gândirea spre a lua decizii ;

Nu trebuie exclusă ipoteza că sunt oameni cărora le place să-și imagineze lucrurile și care privesc gândirea ca pe cel mai important atribut al ființelor omenești deoarece când viața unui om este guvernată , în principal, de gândire și acțiunile sale sunt de obicei rezultatul unui motiv luat în considerare8 .

8. Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,2013,pg.240

Psihanaliza a făcut încercări complexe de a trasa conexiunile dintre trăirea psihologică și suferințele fizice , dar în general atât psihologia cât și medicina au avut rețineri în interpretarea acestor conexiuni .

Introvertit – retragere în sine.Subiectul introvertit are tendința de a se dezinteresa de mediul ambient și de a-și căuta toate satisfacțiile în lumea sa interioară.Nu prea are prieteni,pare meditative,taciturn și stângaci în societate.

Constatarea existebnței introversiei și extraversiei a permis mai întâi să se distingă între două grupuri mari să se distingă între două grupuri mari de individualități psihologice.

Dar această împărțire este atât de superficial și de general ,încât ea nu ăngăduie decât diferențieri la fel de generale.

O cercetare amănunțită a psihologiilor individuale care cad într-o grupă sau în alta arată de îndată că există diferențe mari între indivizii ce ce aparțin aceleiași grupe.

Trebuie, prin urmare , să facem un pas mai departe , spre a preciza în ce constau deosebirile dintre indivizii aparținând aceleaiși grupe.Potrivit experienței mele,pot spune că,în mod foarte general,indivizii se deosebesc nu numai după diferența universală dintre extraversie și introversie , ci și după diferitele funcții psihologice fundamentale.Aceasta respectiv funcțiile care se deosebesc atât genunin, cât și esențial- a gândi,a simți , a avea senzații , a iubi.Dacă predomină comportamental una din aceste funcții , apare tipul corespunzător.Motiv pentru care deosebesc: tipul gândire,tipul simțire,tipul senyație și tipul inaniție.Fiecare din aceste tipuri poate fi deasupra introvertit sau extravertit ,potrivit cu atitudinea sa față de obiect9.

9. Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,Bucure;ti ,2006 ,pg.62

CAPITOLUL 2

MALADIA ALZHEIMER ȘI MODIFICĂRILE DE PERSONALITATE ALE ACESTEIA

2.1. Definirea și evoluția maladiei Alzheimer10

Boala Alzheimer este o boală neurologică progresivă ,care se caracterizează printr-o distrugere ireversibilă de neuroni ,în special din cortex și din hipocampus ,cu pierderea treptată a memoriei ( de scurtă durată și apoi de lungă durată) și a abilităților cognitive ,așa cum sunt judecata ,limbajul ,luarea deciziilor .Merkeri : proteina tau și beta –amiloidul.

De aceea dacă nevrozele reprezintă mai ales o afectare a soft-ului, adică a programului de funcționare a creierului și au un mare grad de reversibilitate, demențele reprezintă mai ales o afectare a hard-ului, adică a structurii creierului și au un grad foarte mic de reversibilitate.

2.2.2. Caracteristici ale maladiei Alzheimer

Etiopatogenie.Boala afectează aproximativ 20 milioane de oameni din întreaga lume ,incidența crescând odată cu vârsta ,de la 0,5 % pe an la 65 de ani ,până la aproape 8 % pe an după vârsta de 85 de ani (Myeux and Sano ,2009).

Boala Alzheimer este un sindrom caracterizat prin prezența unui grup de simptome ce exprimă un proces de destructurare și deteriorare a funcțiilor psihice globale, progresiv și ireversibil.

Dezorientarea temporo-spațială, amnezia, obtuzia, confuzia, fabulația și neliniștea psihomotorie fiind elementele diagnostice mai importante.

Descrisă și studiată de Pinel, Esquirol, Georget, boala Alzheimer a câștigat în conștiință pe plan etiopatogenic,și a fost completată cu noțiuni de etiologie și evoluție subliniate de Baillager și Chaslin (1956) care au delimitat tablourile demențiale de cele confuzionale.

Cercetarea substratului anatomopatologic în care se spera găsirea explicației a decepționat în mare măsură, pentru că leziunile sunt variabile, neuniforme, iar la unele tipuri de Alzheimer, cu totul neconcludente.

11. Vlădescu I.M.-Psihiatrie ,pg.332 ,2013

În etiopatogenia bolii Alzheimer pot interveni o serie de factori genetici, metabolici, infecțioși, vasculari, traumatici, imunologici, toxici și degenerativi, ceea ce a determinat împărțirea demențelor în demențe primare, vasculare și secundare.

Semnele patologice sunt următoarele: pierderile neuronale,existența plăcilor extracelulare senile ,constituite din βăamiloid ,depuse intracortical sau pe prelungirile neuronale ,formațiunile neurofibrilare intraneuronale ,ce conțin proteina tubulară tau.Plăcile senile ( neuritice ) sunt alcătuite din agregate de β-amiloid.

2.2.3.Profilul Psihologic al pacientului cu Alzheimer12

Psihologia pacientului cu Alzheimer prezintă anumite particularități, care pot fi observate nu numai în sfera funcțiilor psihice elementare. Studiul analtic al funcțiilor intelectuale arată o scădere a memoriei pentru datele recente .

Cu toate acestea, posibilitățile de sinteză ale persoanei care deține maladia, ca urmare a experienței și antrenamentului, se pot menține. Atenția, suferă de asemenea de pe urma afecțiunii.

Cu siguranță că nu se știe suficient despre ce va fi sau ce va trăi pacientul diagnosticat cu boala Alzheimer, autonomia persoanei înaintea lui sau a ei.

Declinul unei persoane vârstnice cu Alzheimer este limitat de faptul că eul încă intact nu a experimentat demență, și, prin urmare, nu știe nimic despre modul în care ea sau el ar putea să se adapteze la această boală.Factorii psihologici, sociali și asocierea cu boli cronice printre care și boala Alzheimer joacă un rol important.

Semnalăm și complexitatea modificărilor care apar în sfera afectivă, în psihicul celor ce traversează această etapă a vieții.Personalitatea persoanelor care dețin maladia se dovedește rezistentă odată cu apariția boalii, părând să sufere serioase modificări.

Sunt bine cunoscute labilitatea afectivă a persoanei cu Alzhaimer, hiperactivitatea și impresionabilitatea lui. Adesea boala este însoțită de o stare depresivă, cu tendință la izolare și singurătate.

12. Vlădescu I.M.-Psihiatrie ,pg.333-334 ,2013

Frecvent, în clinica persoanei care deține maladia, tulburările somatice pot împrumuta masca psihică, după cum și o stare depresivă se poate asocia cu fenomene somatice.

Depreia persoanelor care dețin maladia comportă un diagnostic atent, o evaluare riguroasă a multiplelor situații somato-psihice care pot să determine o modificare a tonusului psihic.

În sfera afectivă a persoanelor cu Alzheimer, atitudinea față de boală, joacă un mare rol. Trebuie învinse rigiditatea persoanei care deține maladia și dificultatea de adaptare la noua situație creată.

Atitudinea ,,critică,, față de o situație nou creată poate să însemne însă și vigoare psihică, suplețe în gândire, o bună adaptabilitate.

Complexitatea, variabilitatea și asincronismul funcțiilor psihice schițează profilul psihologic al persoanei care deține maladia.

Tendința de egocentrism ,,conservatorismul,, unor trăsături ale personalității, lentoarea unor funcții de cunoaștere pledează pentru conturarea unor tipuri de îmbătrânire psihologică.

Definirea profilului psihologic al persoanei care deține maladia necesită în continuare observații și studii psihometrice urmărite pas cu pas asupra unor persoane cu îmbătrânire psihică și somatic normal.

Adaptabilitatea organismului scade cu vârsta. Dificultatea adaptării, ca urmare a defectelor de reglare, control, integrare, transmitere, recepție, reacție, a modificărilor celulare și tisulare, crește susceptibilitatea la stresuri și mecanismele fiziologice se transformă cu ușurință în numeroase și diverse procese patologice.

Acțiunea unui agent stresant, care la adult poate determina un răspuns optimal, la persoanele care dețin maladia se poate solda cu efecte ireversibile.

Separarea persoanelor cu Alzheimer, de familie, este o situație stresantă, generatoare de frustrare afectivă, cu consecințe negative asupra adaptării și integrării acetora în regimul de viață al instituției.

S-a căzut de acord că principalele caracteristici biologice ale unei persoanei care deține maladia sunt: labilitatea echilibrului homeostatic, adaptabilitatea modificată cu deosebire în condiții de stres patologic, psihic, etc: îmbătrânirea funcțională diferențiată de la organ la organ și în cadrul aceluiași organ13.

13.I.Aprahideanu – Psihologia persoanelor cu boli psihice, pg.268 ,2003

La persoanele care dețin maladia, înfățișarea se schimbă. Înălțimea corpului se reduce datorită scăderii elasticității cartilajelor intervertebrale și articulare; în majoritatea cazurilor scade greutatea corpului.

Mișcările devin mai încete, prevăzătoare. Mersul persoanei care deține maladia devine mai puțin elastic, trenant, lungimea pasului se micșorează în medie de la 71 la 63 cm.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a persoanei cu Alzheimer nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare.Felul în care o persoană cu Alzheimer poate fi supusă excluziunii se poate face prin:

Stigmatizare. Oamenii aparținând acestei categorii etichetează persoanele cu Alzheimer ca fiind inutili din punct de vedere social, datorită trăsăturilor menționate anterior. În plus, ei consideră că aceștia sunt de cele mai multe ori persoane anxioase, apatice, dezadaptate, cu predispoziție spre boală, pe scurt, o povară pentru cei din jur.

În consecință, atitudinea dominantă față de persoanele cu Alzheimer este aceea de izolare și respingere, de stigmatizare. În felul acesta, bătrânul devine, treptat, o victimă a anturajului său, o persoană stigmatizată.

Este de presupus faptul că există la toate nivelurile vieții sociale, persoane de diferite vârste ce se încadrează în acest prim tip de percepție, chiar în poziții și funcții ce presupun o relaționare directă cu problematica specific persoanelor cu Alzheimer.

Din acest motiv, persoanele cu Alzheimer suferă un prejudiciu social datorită marginalizării la care sunt supuși (ce îmbracă forme psihosociale mai mult sau mai puțin evidente, mai mult sau mai puțin grave).

Ignorare .Acest tip de percepție este reprezentativ pentru acea categorie care consideră că, în cele mai multe cazuri, persoanele cu Alzheimer nu sunt capabili să se întrețină singuri, fiind dependenți de ajutorul anturajului și al familiei.

În schimb, tind să considere că sarcinile pe care nu le îndeplinește o persoană cu Alzheimer (dacă ne referim la domeniul profesional, de exemplu) pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tânăr, astfel că persoanele care dețin maladia nu mai au un rol social bine determinat14.

14. Enăchescu C.- Tratat de psihoanaliză și psihoterapie,pg.234, 2003

În concepția acestor persoane, el ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt mai capabili din punct de vedere profesional.

Persoanele ce se încadrează în acest al doilea tip consideră, în plus, că problematica celor cu Alzheimer nu este una extrem de importanta, astfel că atenția societății ar trebui să se centreze asupra altor aspecte, de gravitate mai mare.

De aceea, oamenii aparținând acestui tip, nu acordă o prea mare atenție persoanelor cu Alzheimer și au un comportament care, mai mult sau mai puțin subtil, voluntar sau involuntar, îi izolează.

În concepția lor, asigurarea strictului necesar în ceea ce privește condițiile de viață este suficientă, fiind, de altfel, singurul lucru pe care trebuie să-l facem pentru persoanele cu Alzheimer. Această concepție determină o atitudine de ignorare a problemelor lor specifice.

2.2.4 Cauzele maladiei Alzheimer15

Alterarea și acumularea proteinei ,,TAU,, Ghemurile neurofibrilare patologice care există în interiorul neuronilor sunt construite din agregate de proteina ,,TAU,, în interiorul proceselor de hiperfosforilare. Literatura de specialitate menționează faptul că de-a lungul timpului acest proces duce la apariția bolii Alzheimer.

Ipoteza colinergică face referire la pierderea neurotransmițătorilor (este cazul acetilcolinei) deoarece are legătură cu anumite deteriorări ce apar la nivelul creierului.

Datorită acestei ipoteze se apelează la terapia cu inhibitori ai colinesterazei deoarece contribuie la menținerea activității crescute a neurotransmiterii colinergice inter-neuronale în regiunile unde există problema.

Ipoteza cascadei amiloide este considerată a fi singura responsabilă de debutul bolii Alzheimer deoarece provine din cercetarea bolilor ereditare cu debut precoce pentru această maladie. La populul opus, mulți cercetători sunt de părere că în multe cazuri de Alzheimar (cazuri ce nu au legătură cu moștenirea genetică) boala poate fi provocată protein Ap.

15.. Enăchescu C.- Tratat de psihoanaliză și psihoterapie,pg.235, 2003

2.2.5. Simptomele care prevestesc instaurarea bolii Alzheimer16

Simptomatologie.Boala Alzheimer debutează lent, insidios prin dismnezie ( de fixare și evocare), disprosexie, dezorientare auto și allopsihică, indiferență sau neliniște, psihorigiditate, dificultate marcată în realizarea asociațiilor ideice și autocritice, insomnii, false recunoașteri, etc.

Manifestările clinice maladiei Alzeihmer constau în scăderea memoriei recente, a capacității de învățare și de achiziționare de noi informații. Bolnavul are o anumită dificultate în găsirea cuvintelor potrivite, calculul mental devine mai dificil, se poate constata o scădere a ideației și a gândirii abstracte. Intervine o stare de iritabilitate, de ostilitate, de agitație, apar anumite dificultăți când bolnavul reușește să-și desfășoare totuși o oarecare activitate curentă.

●Stadiul intermediar. Memoria se deteriorează tot mai mult și bolnavul devine incapabil să mai achiziționeze informații noi și nu mai poate desfășura nici o activitate. Nu mai are noțiunea timpului și spațiului. Devine ostil, neincrezător și agresiv și are nevoie de ajutor pentru a se putea îngriji.

●Stadiul sever. Memoria bolnavului este total alterată.Nu mai are noțiunea spațiului și timpului și nici a propriei sale persoane. Bolnavul nu mai poate desfășura nici o activitate și devine total dependent.

Perioada de stare. După o evoluție de 3-4 ani de la debut, se instalează perioada de stare, în care tabloul simptomatologic este dominat de demență, care este profundă, interesând atât funcțiile intelectuale superioare (analiza și sinteza, abstractizarea, judecata) ,cât și pe cele elementare ( memoria global deficitară în fixare și evocare ,hipoprosexie).

Dezorientarea temporo-spațială este masivă și permanentă. Caracterul cel mai frapant al bolii în această fază este dat de sindromul afazo-apraxo-agnozic.

Tulburarea limbajului și a funcțiilor simbolice ilustrează acest sindrom; pe prim plan apare afazia de tip senzorial, iar logoreea existentă virează spre jargonofazie, făcând imposibilă comunicarea cu bolnavul.

Mutismul este apanajul perioadei terminale. Se mai descriu și alte tulburări de limbaj ca: ecolalia, palilalia, adesea asociate cu alexie și agrafie.

16. V.Predescu -Psihiatrie ,vol,I,2000,pg.443

Apraxia este predominant ideativă, dar se întâlnește și o apaxie constructivă. În cadrul agnoziei, tulburările sunt mai greu de precizat.

Agnozia vizuală cu recunoașterea incorectă a culorilor este pe prim plan, alături de agnozia spațială și agnozia formelore ( uneori pentru fizionomii).

Comportamentul bolnavului este și el alterat; predomină un apragmatism, determinat de lentoarea psihomotorie, dar destul de frecvent pe acest fond pot aparea bufee de agitație psiho-motorie, episoade cu idei delirante de prejudiciu, de gelozie, de persecuție sau stări onirice, cu halucinații vizuale.

Mult mai rar se întâlnesc elemente din seria delirant-depresivă, elemente care se cer diferențiate de cele caracteristice melancoliei de involuție.

Conștiința bolii este mult timp păstrată, din care motiv se pot observa reacții depresive, semnificative pentru un diagnostic diferențial cu boala lui Pick, unde indeferentismul apare timpuriu.

Maladia Alzeihmer poate duce la o serie întreagă de complicații așa cum ar fi accidentele, plecarea de acasă și imobilitatea de a se mai întoarce, căderile, fracturile, denutriția și dezhidratarea.

Maladia Alzeihmer are un prognostic irevocabil. Ea poate evolua mai lent sau mai rapid. În general, însă ea evoluează în medie 7 ani.17

●Tulburările de memorie18. Deși modificările organice pot evolua multă vreme asimptomatic, tulburările de memorie sunt printre primele semne clinice care apar .La început scade memoria de fixare, dar apoi și memoria de evocare. Prima este afectată memoria recentă.

Bolnavul nu mai poate ține minte evenimentele recente. Dar treptat deficitul amnezic devine global, ceea ce va afecta profund capacitatea de gândire și de orientare a bolnavului. Bolnavul ajunge să nu mai știe cum îl cheamă. Să nu mai știe unde se află și să nu mai știe să se întoarcă acasă.

17. Enăchescu C.- Tratat de psihanaliză a bolilor psihice , pg.336 ,2009

18.V.Predescu-Psihiatrie,vol,I , pg.445 ,2000

Tulburările de gândire. Sunt caracterizate de o lentoare și de o sărăcie a gândirii. Bolnavii nu sunt în stare să gândească rapid cuvintele necesare.

De aceea au tendința de a repeta cuvintele. Judecățile bolnavului devin de multe ori eronate. Ei iau greu deciziile și de multe ori au idei delirante și iau decizii greșite. De aceea ei trebuie supravegheați permanent.

Tulburările afective. Sunt caracterizate de instabilitate și de labilitate afectivă, de apatie și de indiferență. Bolnavii sunt foarte impresionabili. Ei plâng ușor. Dar în același timp sunt rigizi și încăpățânați.

Manifestările clinice. După cum arată P.V.Rabins, C.G.Lyketsos și C.D.Steele, în boala Alzheimer se pot întâlni tulburări cognitive, așa cum ar fi tulburările de memorie recentă, dificultățile de găsire a cuvintelor potrivite, nerecunoașterea unor lucruri și a unor locuri obișnuite, dificultăți de comunicare și dezorientare spațio-temporală.

Tulburări psihice, așa cum ar fi depresia, anxietatea, suspiciunile, ideile delirante și halucinațiile.

Modificări de personalitate, așa cum ar fi încăpățânarea, comportamentul exploziv și izolarea socială și dificultăți de îndeplinire a activităților curente, de îngrijire personală, de pregătire a mâncării, de a face cumpărături și de a mânui bani. ( tabelul2)

Manifestările clinice întâlnite în boala Alzheimer

2.2.6.Modul în care progresează boală

Motivele principale de internare a pacienților cu Alzheimer . Într-un studiu pe 377 de cazuri de Alzhaimer, Larson și Jacobson au constat următoarele motive de internare, în ordine descrescândă: agresivitate, boli somatice, tulburări de comportament, lipsa totală de igienă, vagabondaj, lipsa de precauție în manevrarea focului, robinetul de gaze sau apă, tendințele suicidare și, unele cazuri, refuzul alimentației sau abuzul de medicamente.

Un pacient cu Alzheimer poate fi internat pentru diferite tipuri de tulburări de comportament.

În multe cazuri însă, aceste tulburări psihice pot fi combătute cu un tratament adecvat, aplicat chiar la domiciliul pacientului, dacă există posibilități de supraveghere.

De obicei, dacă nu există asemenea posibilități, familia insistă ca pacientul cu Alzheimer să fie internat.

Internarea este solicitată frecvent și pentru complicații somatice: afecțiuni pulmonare, cardiace, accidente vasculare cerebrale cu paralizii, hemiplegie, crize convulsive, incontinență sfincteriană, escare.

Muler și colaboratorii au constat că la pacienții cu Alzheimer din serviciul geronto- psihiatrie din Lousiana, în majoritate cu sindroame demențiale, fuseseră trimiși de către alte spitale din cauza tulburărilor psihice importante, de către căminele de bătrâni din cauza incontinenței,dezorientării sau turbulenței lor sau de către medicii din teritoriu ori de autoritățile locale pentru aceleași motive sus-citate.

Unii pacienți cu Alzheimer se simt singuri, abandonați, neglijați, au personalități diferite, sunt anxioși, depresivi prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament.

Deosebirea dintre boala Alzheimer și oligofrenie nu comportă comorbidități (boala Alzheimer este o agresiune a funcțiilor psihice iar oligofrenia o lipsă de dezvoltare a acestor funcții ) decât în cazul sindroamelor deteriorate care survin la persoanele diagnosticate cu aceasta afectiune, în această situație, elementele de regresiune putând coexista cu cele de nedezvoltare.

Deosebirea sindromul confuzional și boala Alzheimer. Confuzia mintală este o tulburare acută, trecătoare, pe când tulburările bolii Alzheimer sunt cronice, permanente ,progresive.

Dificultățile apar însă când starea bolnavului cu Alzheimer se deteriorează după o stare confuzională sau când sindromul confuzional apare pe fond demențial.

Deosebirea între boala Alzheimer și psihozele endogene – psihozele depresive, psihozele delirante.

Psihozele endogene determină uneori, după mai mulți ani de evoluție, un sindrom pseudo-demențial (,,demențele vezanice,, ale vechilor autori) cu reducerea activității, funcțiilor intelectuale și sărăcirea afectivității; în aceste cazuri este vorba de obicei de un pseudsodeficit , determinat de tulburările de atenție, de lipsa de motivație, etc.

O stare depresivă, chiar relativ recent instalată ( de exemplu depresiile din perioada involuției), poate fi luată drept un sindrom demențial din cauza inhibiției psihomotorii pe care o prezintă pacientul.

Din acest punct de vedere se descriu:

●Demența arteriopatică se instalează progresiv în ASC, cu eclipse de conștiință, dismnezie. Bolnavul asistă neputincios la propria sa degradare psihică de unde și starea depresivă.

Mai apar simptome caracteristice sindromului pseudobulbar ( râsul, plânsul spasmodic, disartrie, tulburări de deglutiție și fonație). Ictusul apopletic poate încheia o astfel de evoluție.

●Demența atrofică ,datorită unui proces degenerativ, are o apariție mai precoce, de obicei în faza presenilă ( Alzheimer și Pick).

●Demența epileptică se caracterizează prin adezivitate, bradipshie, bradikinezie ,apoi dismnezie, disprosexie, tulburări de gândire, irascibilitate, explozivitate ( Epilepsie).

●Demența infantilă, de origine puțin cunoscută; unii încadrează aici și schizofrenia infantilă și demența organică, postiinfecțioasă, metabolică sau toxică.

În primul grup, T.Heller (1909) descrie o dezorganizare psihică progresivă ,tulburări de limbaj, agitație,paralizii.

●Demența lacunară este o demență vasculară.

●Demența organică descrisă de Comby ( 1907). Apare în urma unor neuroinfecții leucoencefalite, etc.

Semnele neurologice și neurovegetative sunt prezente ( mai ales extrapiramidale).

●Demența paralitică, determinată de sifilisul cerebral, se caracterizează prin puerilism, sugestibilitate, tulburări de memorie, idei delirante absurde de grandoare sau de negație.

Neurologic: disartrie, tremurături la membrele superioare, la limbă, la buze, anisocorie ( semnul lui Argyle Robertson), hipotonie musculară, etc.

Serologic RBW pozitivă (în LCR )

●Demența paranoidă caracterizată de Kraepelin prin existența unui delir nesistematizat destul de bogat,c u teme fantastice de transformare corporală, cosmogonice.

●Demențe precoce, în realitate este o pseudo-demență,, care apare în cadrul schizofreniei.

●Demența precocissima este o formă de schizofrenie care apare la copii, manifestându-se prin comportament bizar, neadecvat, disociație a gândirii, interiorizare, izolare.

●Demența presenilă este forma atrofică de demență cu anumite particularități clinice și anatomopatologice ( Alzeihmer și Pick).

●Demența talamică, caracterizată prin tulburări masive de memorie și de atenție ,indeferentism, apatie, bradipsihe. Apare în context etiologic diferit ( vascular, tumoral ).Leziunile sunt localizate în nucleii dorso-mediani,formațiile intralaminare, etc.

●Demența toxică-în intoxicațiile cu Co,Pb etc, apar simptomele unei grave deteriorări mintale, cu evoluție progresivă; sunt evidente simptomele caracteristice intoxicației respective.

●Demența vezanică, formă care apare în cadrul unor boli psihice; este mai mult o pseudo-demență deoarece adesea tulburările demențiale au o evoluție reversibilă.

●Demența senilă este stare psihopatologică caracterizată prin slăbirea globală, progresivă și ireversibilă a tuturor proceselor psihice.

Ea apare drept consecință a unor leziuni organice cerebrale, evoluează spre cronicizare și existus de obicei în urma unor infecții intercurente.

Persoanele trecute de 60 de ani dau procentul cel mai ridicat; demența senilă poate aparea uneori mai repede ( la 50 ani) în acest caz este încadrată în grupul D.P.S ( Alzeihmer; D.Pick).

Unii psihiatrii individualizează la această vârstă așa-numitele demențe ,,vesanice,, consecutive evoluției îndelungate și nefavorabile a unor psihoze endogene ( ex. schizofrenie); în concepția altor autori în aceste cazuri se vorbește de pseudodemențe, întrucât lipsește caracterul progresiv agravant și destructiv propriu demenței senile de debut19.

19. V.Predescu-Psihiatrie,vol,I , pg.447 ,2000

Boala Alzeimer este mai frecventă decât boala Pick-20 de cazuri de maladie Alzeimer la 5 cazuri de maladie Pick în statistica lui Bini și 13 bolnavi cu Alzeimer la 9 bolnavi cu demență Pick.

2.2.7 Modificarile morfologice în creier la Alzheimer

Boala Alzeimer are ca substrat anatomopatologic atrofia corticală generalizată, extinsă și la polul posterior al cortexului și se caracterizează clinic prin demență cu dezorientare în spațiu și sindrom afazo-apraxoagnozic ( Muler și colab,1969). După stabilirea diagnosticului de maladia Alzheimer, se încearcă încadrarea nozografică.

Stimulate de datele epidemiologice, care atestă răspândirea demenței în rândul pacienților și a consecințelor sale, au fost inițiate cercetări experimentale și clinico- morfologice, care au ca fundament diversele teritorii asupra cărora această afecțiune produce leziuni neurologice. Acestea explică particularitățile de comportament ale pacientului cu demență.

Ulterior, acțiunea paralizantă a pacientului cu dementă se propagă și la segmentele inferioare ale creierului; în acest stadiu se tulbură toate funcțiile organismului, pe care creierul le controlează și le dirijează.

Repercursiunile viscerale întâlnite la pacienții cu demență, se amplifică și ele, paralel cu creșterea consumului de medicamente, producând unele mutații și în optica socială.

După cum au dovedit experiențele și observațiile făcute de medici, în ciuda morbidității aparente și senzației unui surplus de putere, de fapt, chiar sub influența unor doze mici de medicamente administrate pacienților cu demență, puterea de muncă scade, se reduce deosebit de accentuat precizarea mișcărilor, se înrăutățește calitatea muncii, slăbește atenția.

2.2.8. Importanta sprijinului familiei în modificarile de personalitate ale unui Alzheimer

Și în psihiatrie, ca în orice domeniu al medicinii, a preveni este mai ușor decât a trata ,cu deosebirea că adoptarea unor măsuri profilactice este individual nu numai de apariția acestei afecțiuni, dar îi oferă și sănătate fizică.

De-a lungul timpului, boala Alzheimer a fost privită într-un mod aparte, bolnavul diagnosticat cu această maladie, fiind de multe ori respins sau neințeles de familie.

Atitudinea familiei ar trebui sa fie identică cu cea față de oricare membru al sau si numai situațiile specificate de medic, care recomandă evitarea suprasolicitarilor sau psihotraumelor, sa constituie o atitudine de menajare.

In ceea ce priveste familia, aceasta joacă un rol fundamental în măsurile de integrare a bolnavului cu Alzheimer, în viața de toate zilele, dar poate fi și o pârghie importantă în profilaxie.Familia, ca celulă socială de bază, creează legături interpersonale specifice.

In societatea modernă, statutul bolnavilor cu Alzhaimer, conține, potrivit autorilor vizați, urmatorii parametrii:

-diminuarea sau absolvirea de responsabilitate;

-obligatia de a dori să se însănătoșească;

-obligatia de a coopera la vindecarea sa.

Mulții membrii nu vor să admită maladia existentă la unul din membrii familiei deoarece ei îl știau din totdeauna un om activ, muncitor, plin de ,,viață,,. Nu este exclus nici faptul că mulți nu știu să se comporte în preajma unui bolnav diagnosticat cu maladia Alzheimer.

De-a lungul timpului, atitudinea familiei față de această boala și de bolnav a suferit importante variații, ajungând în momentul actual, datorită progreselor pe care le-a facut industria medicamentelor, să se apropie de normal.

Oricui îi vine greu să admită ca același membru din familie ce era foarte bine cotat, corect, vesel, normal într-un cuvant (deși poate numai aparent) devine subit violent sau excesiv de vesel sau melancolic.

Relațiile persoanelor cu Alzheimer și familia, variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspecte fundamentale, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui instinct personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, facilitând prin demersuri repetate, ca aceste persoane să facă față mai eficient stresorilor și bolii, contribuind la îmbunătățirea calității vieții.

În multe familii, persoanele cu Alzheimer au relații mai dificile cu membrii lor și conversațiile devin mai complexe.

În acest proces, răbdarea și înțelegerea necesară pentru o comunicare eficientă se interpun cu frustrări și reacții impulsive.

Așteptările si mesajele membrilor familiilor, de la persoana cu Alzheimer, trec de la toleranță și compasiune, la critică și îngrijorare.

Pentru familiile de azi-prea ocupate-poate fi o altă sursă de obstrucție. Confruntate cu activitatea neintreruptă legată de muncă, mese, responsabilitățile și rutinele de seară, familiile sunt adesea prea preocupate cu sarcini și nu au timp pentru a comunica în mod semnificativ cu persoanele diagnosticate cu Alzheimer.

Prin modul în care membrii familiei comunică cu bătrânii diagnosticați cu Alzheimer pot încuraja sau descuraja hotărârile sau acțiunile întreprinse, pe care intenționează să le facă.

Relația dintre persoanele cu Alzheimer și familia trebuie să fie una de alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, indentificarea unor parternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții20.

2.2.9. Efectul modificării de personalitate a celui care deține maladia21

Acest subcapitol, are menirea de a aduce în prim plan efectul modificării de personalitate a celui care deține maladia (frică, agitație, angoasă, atac de panică ) atunci când aceștia consideră că nu sunt înțeleși de societate și familie, etc., aici intervenind terapeuții care au un rol primordial în prevenirea acestui fenomen.

La vârstnicii predispuși la boala Alzheimer, definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate, deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

La persoanele cu Alzheimer, anxietatea este o stare afectivă generalizată, difuză, caracterizată prin trăiri de tulburare, de insecuritate și teamă-pe care aceștia nu le pot explica și relaționa.

20.Neamțu G, Tratat de Psihiatrie ,pg.662 ,2003

21.Idem,663

Spre deosebire de emoțiile obiectuale, la persoanele cu Alzheimer, anxietatea nu antrenează de regulă modificări fiziologice. Diferitele orientrări doctrinare îsi găsesc origini diferite.

În mod normal, anxietatea, la persoanele cu Alzheimer se descarcă pe cale rațională prin rezolvarea problemelor sau conflictelor.

Ea dispare în multe cazuri odată cu clarificarea situației declanșatoare la nivelul conștientului și cu rezolvarea ei. Aceasta poate fi totusi preluată de procesele inconștiente.

În aceste cazuri, mecanismele de apărare ale ego-ului pot să apară sub forma fobiilor, de exemplu, transformarea anxietății difuze în termeni exagerati legati de obiect. La vârstnicii cu demență anxietatea se poate manifesta totuși în simtome fizice, atât acute cât și cronice.

Orientarea către identificarea modalităților prin care boala Alzheimer poate fi prevenită și controlată, nu poate exclude, din obiectul său de studiu, reacția psihologică formală și informală asupra persoanelor predispuse la această afecțiune.

Pentru persoanele cu Alzheimer, sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile, acțiunea concretă, fiind de prevenire și combatere a acestui fenomen.

În conformitate cu opțiunea teoretică prezentată, obiectul sintetic al bolii Alzhaimer integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăți și funcții proprii, distincte calitativ de proprietățile și funcțiile părților componente.

În boala Alzheimer, tulburarea memoriei de fixare, de obicei în faza inițială, duce la o amnezie anterogradă, la care se asociează curând și cea retrogradă.

Pacienții prezintă dificultăți de concentrare a atenției și a gândirii, reducerea globală a posibilităților intelectuale.

Testele psihologice efectuate în cursul unui asemenea episod depresiv arată de regulă performanțele slabe. Aceste caracteristici evocă uneori apariția maladiei Alzhaimer.

Depresia rămâne în primul rând o tulburare afectivă, în cursul căreia este posibilă frecvent reversibilitatea simptomelor cognitive; acestea sunt în întregime secundare depresiei.

Funcțiile cognitive ale pacientului depresiv sunt în realitate intacte, ceea ce diferențiează net depresia de boala Alzheimer.

În boala Alzheimer tulburările de afectivitate sunt mai puțin frecvente, iar când există, sunt mai puțin globale decât în depresie. Studiul longitudinal al cazului dat, permite diagnosticul diferențial.

În boala Alzheimer depresia poate fi determinata cu mai mare exactitate, iar evoluția simptomelor este mai rapidă decât în boala Alzheimer autentică.

În plus, evaluarea mentală evidențiează fluctuații considerabile la pacienții cu Alzheimer, spre deosebire de stările în care rezultatele rămân constant deficitare.

Un alt aspect clinic în care sunt înrudite criteriile esențiale existente în bolile Alzheimer, îl constituie reacția pseudocatonică; aceasta este un amestec eterogen de fenomene de inhibiție de tip funcțional, pitiatic, cu elemente catatonice, și anume: negativism verbal și alimentar, retragerea în sine, fenomene cataleptice și de flexibilitate ceroasă, amimia și detașarea de mediu.

Există însă o legătură comprehensivă între evenimentul psihogen de natură traumatizantă și elementele morbide ale tabloului clinic, a cărui evoluție este intim legată de persistența, atenuarea sau dispariția psihotraumei.

Absența tulburărilor de ordin disociativ și posibilitatea dezinhibiției cu amital sodic orientează diagnosticul.

Capacitatea de sesizare a relațiilor mai complicate scade, noțiunile sărăcesc, nu mai sunt disponibile decât noțiuni mai generale și vagi.

Gândirea sărăcește, perseverează, capacitatea de raționament se reduce. În vorbire apar: incoerența, reducerea vocabularului, se folosesc cuvinte generice, pseudodescrieri.

Dispoziția este modificată în sens euforic sau depresiv, emoțiile sunt labile, dar progresiv afectivitatea sărăcește, începând cu sentimentele cele mai diferențiate, până ce ajunge la o indiferență totală.

Activitatea se reduce treptat, deprinderile, începând cu cele profesionale, se deteriorează progresiv, până la incapacitatea de îngrijire (igienă, îmbrăcare, alimentație)22.

Și în psihiatrie ,ca în orice domeniu al medicinii,a preveni este mai ușor decât a trata ,cu deosebirea că adoptarea unor măsuri profilactice este individual nu numai de apariția acestei afecțiuni,dar îi oferă și sănătate fizică.

Apărută mai târziu în ansamblul specialitatilor medicale,comorbiditatea în boala Alzheimer și-a delimitat cu oarecare dificultate domeniul de acțiune,rămânand încă pentru mulți o nebulozitate și aparent mister.

22.Neamțu G – Tratat de Psihiatrie ,pg.662 ,2003

Acest lucru se datorează felului în care societatea umană a privit de-a lungul timpului boala în sine .

Fenomen cu ample rezonanțe sociale , boala Alzheimer este un serios handicap pentru individul afectat,determinandu-i importante modificări comportamentale,ca și incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin.

Boala Alzheimer a fost privită de-a lungul timpului într-un mod aparte , bolnavul diagnosticat cu această afecțiune fiind respins, izolat,stigmatizat,marginalizat de cei din jur.

Toate aceste lucruri țin însă de domeniul istoriei,atitudinea actuală față de bolnavul cu Alzheimer neputând și netrebuind să fie decât aceea pe care o avem față de orice bolnav .

De-a lungul timpului ,atitudinea față de această boală și de bolnav a suferit importante variații ,ajungând în momentul actual,datorită progreselor pe care le-a facut industria medicamentelor să se apropie de normal.

Este adevarat ca , în afara psihiatrului , orice alt cadru sanitar se află în posibilitatea de a evalua mult mai greu care este atitudinea cea mai buna față de persoana cu Alzheimer ,ce se află într-un anumit stadiu al bolii.

Oscilațiile de mânie sau depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricarui simtom,fazele de acutizare la o persoană cu Alzheimer cu comportamentul său bizar,idei delirante,halucinatii,debusoleaăa membrii familiei .

Oricui îi vine greu să admită că aceeași persoană ce era foarte bine, corect ,vesel, normal într-un cuvânt (deși poate numai aparent) devine subit violent sau excesiv de vesel sau melancolic.

Este greu de admis,apoi că după alte câteva săptămani, să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal,același ca totdeauna sau numai putin schimbat.

Eticheta de ,,dement,, în sensul de ireversibilitate a soartei nefaste pentru persoana cu Alzheimer este valabila astăzi numai pentru o minoritate a bolnavilor cu această boala.

Atitudinea membrilor ar trebui să fie identică cu cea față de oricare membru al său,iar numai situațiile specificate de medic ,care recomandă evitarea suprasolicitarilor sau psihotraumelor , constituie o atitudine de menajare .

In societatea modernă , statutul persoanelor cu Alzheimer ,conține , ,următorii parametrii :

-diminuarea sau absolvirea de responsabilitate

-dreptul la ajutor ,

-obligația de a dori să se însănătoșească

-obligatia de a coopera la vindecarea sa.

Abordarea psihologică a persoanelor cu Alzheimer are anumite particularități,care pot fi oservate nu numai în sfera funcțiilor psihice elementare .Studiul analtic al funcțiilor intelectuale arată o scădere a memoriei pentru datele recente .

Cu toate acestea posibilitățile de sinteză ale persoanelor cu Alzheimer,ca urmare a experienței și antrenamentului, se pot menține.

La persoanele predispuse spre demență,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

Motivele principale de internare a persoanelor cu Alzheimer.Într-un studiu pe 377 de cazuri,Larson și Jacobson au constat următoarele motive de internare ,în ordine descrescândă:agresivitate , boli somatice,tulburări de comportament ,lipsa totală de igienă, vagabondaj ,lipsa de precauție în manevrarea focului , robinetul de gaze sau apă,tendințele suicidare și , unele cazuri ,refuzul alimentației sau abuzul de medicamente.

O persoană cu Alzheimer poate fi internată pentru diferite tipuri de tulburări de comportament care reprezintă un pericol atât pentru viața sa ( accident suicid),cât și pentru societate ( acte de violență),furturi ,incendieri.

În multe cazuri însă, aceste tulburări psihice pot fi combătute cu un tratament adecvat ,aplicat chiar la domiciliul pacientului,dacă există posibilități de supraveghere .

De obicei,dacă nu există asemenea posibilități,familia insistă ca pacientul cu demență să fie internat .Internarea este solicitată frecvent și pentru complicații somatice: afecțiuni pulmonare , cardiace , accidente vasculare cerebrale cu paralizii , hemiplegie,crize convulsive,incontinență sfincteriană,escare .

Muler și colab . au constat că la persoanelor cu Alzheimer din serviciul geronto- psihiatrie din Lousiana,în majoritate cu sindroame demențiale,fuseseră trimiși de către alte spitale din cauza tulburărilor psihice importante , de către căminele de bătrâni din cauza incontinenței,dezorientării sau turbulenței lor sau de către medicii din teritoriu ori de autoritățile locale pentru aceleași motive sus-citate .

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Demersurile în cercetarea psihologică

Am pornit această cercetare plecând de la ideea că realizarea unei analize calitative și cantitative a persoanelor cu Alzheimer, nu numai în cadrul propriei familii dar și al comunității din care aceștia fac parte, reprezintă, o inițiativă de care toți factorii de răspundere din domeniu trebuie să țină cont.

Așa cum am constatat în literatura de specialitate, boala Alzheimer în rândul persoanelor este o importantă problemă socială, care presupune eforturi deosebite din partea autorităților și a specialiștilor, preocupați de analiza cauzelor și de activitatea de prevenire.

Studiul de față a pornit de la nevoia de informații calitative și cantitative privind persoanele cu Alzheimer, în vederea atât a îmbunătățirii sistemului de prevenire, intervenție și combatere a acestui fenomen cât și îngrijirilor de care aceștia trebuie să beneficieze din partea membrilor de familie, evitându-se astfel plasarea lor în unități sanitare.

3.2. Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au o mare importanță deoarece îngrijirea și susținerea morală și psihică a persoanelor cu Alzheimer, joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

Prin prisma ideii de mai sus, obiectivele cercetării au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional al persoanelor cu Alzheimer ;

●O bună inserție morală și socială vizavi de persoanele cu Alzheimer;

●Ameliorarea funcției de coordonare și control a persoanelor cu Alzheimer;

●Analizarea, observarea și evaluarea persoanelor cu Alzheimer;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu;

●Realizarea evaluării inițiale pe baza dicuțiilor purtate;

●Determinarea profilului familiilor în care se află persoanele cu Alzheimer.

Pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe personaitatea și pe creșterea nivelului respectului de sine a persoanelor cu Alzheimer îngrijiți la domiciliu de membrii familiei.

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des la persoanele cu Alzheimer.

Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contrib/uit din plin la consilierea persoanelor cu Alzheimer,și afectați emoțional ;

●Sprijinul oferit de familie.

3.3.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

● Personele cu Alzheimer au o personalitate negativă, mai accentuată comparativ cu persoanele de aceeași vârstă ce nu au același simptom;

Persoanele cu Alzheimer,au o stimă de sine mai scăzută ,în acord cu natura provenienței lor, comparativ cu persoanele cu comportament normal .

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

● Persoanele cu Alzheimer ,nu vor ști sau vor ezita să răspundă la anumite întrebări ,pe care ei le consideră incommode din punctul lor de vedere ,dar absolut necesare pentru consilier ,pentru a putea face o evaluare corectă;

●Izolare ,marginalizare și stigmatizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre persosnele cu Alzheimer și personale cu comportament normal).

3.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile persoanelor cu Alzheimer.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației persoanelor cu Alzheimer pe baza consultării fișelor și discuțiilor purtate ;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei; Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a persoanelor cu Alzheimer supuși cercetării,aceștia nu știau că sunt observați,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbirii a urmărit stimularea în exprimare a persoanelor cu Alzheimer,fără a-i pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al subiecților .

Metoda biografică a contribuit la descoperirea antecedentelor tulburărilor și a comportamentului persoanelor cu Alzheimer. Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile acestora.

Metoda testelor a urmărit stabilirea motivelor care a dus la neglijarea lor ,folosind chestionarul Chage și Audit.

Metodele statice de interpretare a datelor folosite au fost: media aritmetică,procente ,rapoarte,testul de corelație neparametrică chi pătrat,deviație standard.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat fapte provenite din observație.Experimentul a presupus o stare activă a persoanelor cu Alzheimer și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

3.5.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Cercetarea a fost efectuată pe un lot de 92 de persoane cu Alzheimer cu vârste cuprinse între 68 și 80 de ani în perioada noiembrie 2016-aprilie 2017.

Încă o mențiune ce trebuie făcută ,este aceea că că studiul pe eșantioul amintit a vizat cercetarea pe o perioadă de 6 luni a persoanelor cu AlzheimerCriteriile de includere în acest eșantion au fost orientate numai pe persoanelor cu Alzheimer și personalitatea acestora.

Ca urmare a cercetarii s-a putut constata ca pentru unele persoane cu Alzheimer ,pierderea memoriei și neglijarea fizică dar mai ales emoțională a fost cauza care a dus la depresie ,anxietate ,stigmatizare și ignorare ,iar 8 din persoanele cu Alzheimer au avut tentative de suicid fără finalizare.Criteriile de excludere din cadrul acestui eșantion au vizat persoane cu Alzheimer la care, în foile de observație, nu s-au găsit toate datele informative.

3.6.Desfășurarea cercetării

Cercetarea a presupus patru etape :

Etapa I a constat dintr-un interviu de grup ,câte 40 minute cu fiecare persoană,timp în care am purtat discuții pe teme legate de specificul vârstei lor (aspecte fiziologice,psihoemoționale,relația cu familia,relațiile cu prietenii) ,urmat de completarea unui chestionar individual .

Chestionarul a fost structurat în 4 părți :scorul Apgar al familiei,identificarea problemelor,care duc la depresie ,stări anxioase sau fenomene suicidale,evaluarea sau autoevaluarea problemelor actuale și a perspectivelor de viață a subiecților.

Etapa a-II-a constat dintr-un interviu individual pe baza chestionarului aplicat în etapa I-a,autoevaluarea stării de sănătate fizică și psihică prin acordarea de note de la 0 la 10 (unde 0 era cea mai proastă stare de sănătate fizică sau psihică pe care ei și-o pot imagina,iar 10 cea mai bună stare de sănătate) și evaluarea stării de sănătate fizică ,psihică efectuată în colaborare cu echipa medic-psiholog (pe baza documentelor de evidență primară medicală, în cazul vârstnice,anamneză,examen clinic,evaluare psihologică).La această etapă au acceptat să participe 68 de subiecți (74 %) din cei 92 de vârstnici evaluați în etap a-I.

In etapa a-III-a a avut loc al doilea interviu individual ,pe lotul selecționat cu potențial de risc și intervenție de grup.

Etapa a-IV-a a fost cea de evaluare și interpretare a rezultatelor.

          Tabelul 8.  Evidențierea scorurilor obținute cu ajutorul chestionarului MMSE

Grafic nr.7. Evaluarea clinică a intensității maladiei Alzhaimer

Grafic nr. 8 .Participarea la interviuri a grupului

Tabelul 8. Reliefarea severității

Graficul nr.9 . Reliefarea severității

După forma severității ,un procent crescut se poate observa la persoanele cu formă moderată (64.9 %) comparativ cu persoanele ce prezentau formă severă (55.46 %).

Dată fiind importanța foarte mare a mediului familial ca mediu în care persoanele cu Alzhaimer ,indiferent de condiția lor ,trăiesc zi de zi,relațiile dintre membrii familiei ce-i caracterizează,constituie modele prime și fundamentale de conduită.

Psihotrapia cognitiv-comportamentală la persoanele cu Alzheimer

În cazul persoanelor cu Alzheimer luate în studiu s-a putut constata că abordarea cognitivă comportamentală a pus un accent deosebit pe formularea conceptelor în termini operaționali și pe validarea rezultatelor.

Principiul de bază al terapiei cognitiv compoortamentale a persoanelor cu Alzheimer luate în studiu a facut referire la modurile în care aceștia se comportau.

Formularea problemelor . Primele ședințe au fost dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei persoanelor cu Alzheimer luați în studiu și elaborării unui plan terapeutic.

Persoanele cu Alzheimer luate în studiu au fost informate că psihoterapia îi va ajuta să se ajute singuri, să depășească momentele de frică,momentele de panică, momente care se află în subconștientul lor; am încercat să-i îndrum să achiziționeze abilități prin care să resolve nu numai problema prezentă ci și eventualele problemne similare ce pot să apară în viitor.Psihoterapia a fost potrivită pentru majoritatea persoanelor cu Alzheimer luați în studiu.

Întrebările au vizat, , identificarea situațiilor și a comportamentelor ce puteau declanșa comportamentul-simptom.

Identificarea factorilor cognitivi a fost mai dificilă decât identificarea factorilor externi, deoarece persoanele cu Alzheimer luați în studio aveau tendința de a face atribuiri externe pentru problemele lor și , pe de altă parte, ei acordau o mică atenție gândurilor care le treceau prin minte.Relațiile interpersonale, comportamentul membrilor familiei și al altor personae semnificative din viața persoanelor cu Alzheimer din prezentul studio au avut un efect notabil asupra problemei .

Factorii de menținere .Interviul s-a focalizat asupra consecințelor imediate ce vizau problemele persoanelor cu Alzheimer .

Stabilirea relației de cooperare dintre membrii familiei și persoanele diagnosticate cu Alzhaimer,constituie un mare avantaj ,deoarece ,folosindu-mă de datele din literatura de specialitate , pot menționa faptul că această relație se stabilește mai încet ,deoarece aceștia dezvăluie mai greu problemele persoanelor cu Așzheimer pe care îi au în îngrijire, având mereu rezerve și ziduri de protecție,de aici denotă faptul că încrederea este acordată în urma mai multor întâlniri și interviuri .

Ceea ce se poate deduce din planurile pentru persoanelor cu Alzhaimer este faptul că rezolvarea problemei a implicat stabilirea unui raport de adecvare și eficiență între structura și dinamica acestei entități ,ceea ce m-a condus spre o altă viziune a ,,construcției mintale,, și a metodologiei de investigare și determinare a acestei entități.

Pentru aceasta, membrilor de familie a trebuit să li se aducă la cunoștință problemele cu care se confruntă persoanele cu Alzhaimer existenți în familiile lor ,dar a fost nevoie ca și ei la rândul lor să fie ajutați.

Beneficiind de sprijinul psihologului , membrii familiilor au fost convinși că în demersurile lor persoanele cu Alzhaimer existenți în familie vor fi ajutați să se obișnuiască mai ușor cu diagnosticul de boală,adaptându-se mai ușor la condițiile ce se impun.

În demersurile mele și din dorința de a-i convinge pe membrii familiilor prin intermediul interviurilor, de faptul că, persoanele cu Alzhaimer au nevoie de aujtor,am elaborat planuri terapeutice pentru fiecare persoană, complectând fișele sintetice și analitice prevăzute în paralel cu interviurile de specialitate.Urmărind obiectivele propuse la începutul acestei cercetări ,aș putea spune :

Evitarea falselor probleme sau imitația-a constituit implementarea în problemele celor 92 de persoanele cu Alzhaimer care aveau nevoie de ajutor special și refuzul membrilor de familie de a crede că , psihologul îi poate ajuta .

Interviurile au fost bine motivate în sensul că ,în grupul supus cercetării , existau și membrii din familie sceptici care refuzau conversația cu psihologul,motivând de fapt lipsa timpului;

Interviurile s-au raportat la prioritățile și nevoile membrilor familiilor ,pentru a-i face să înțeleagă că întra-devăr persoanele cu Alzhaimer din familia lor trebuie să beneficieze de îngrijire specială la domiciliu;

Stabilirea clară și precisă a obiectivului urmărit-în cazul cercetării acest obiectiv s-a rezumat la intervievarea membrilor de familie pentru a ajuta pe persoanele cu Alzhaimer, să se obișnuiască cu diagnosticul;

Elaborarea unui plan riguros de observație-a avut în vedere manifestările comportamentale și de percepție a membrilor de familie vizavi de problemele persoanelor cu Alzhaimer existenți în familiile respective;

Efectuarea unui număr optim de observații –s-a efectuat în cadrul a 31 de ședințe consecutive soldate cu vizite la domiciliu având o durată de 60 minute

Desfășurarea cercetării în condiții cât mai variate-s-a încercat efectuarea intervievării într-un mediu cât mai familial,creeându-se condiții optime pentru membrii familiei și persoanele cu Alzhaimer;

Distincția între existent și posibil-cu ajutorul psihologului am încercat să le arăt membrilor familiilor că problema există dar cu ajutor este posibil să se evite internarea persoanelor cu Alzhaimer întrâ-un cămin de bătrâni.

Stabilirea și intuirea posibilităților de găsire a soluțiilor pentru aspectele nerezolvate, au avut în vedere opiniile membrilor de familie care doreau ca și persoanele cu alzhaimer din familia lor să beneficieze de ajutor,evitându-se astfel internarea acestora într-un cămin de bătrâni.

Creșterea adresabilității membrilor familiilor și încrederea acestora în psiholog, nu se poate face fără ajutorul acestuia.Prin expunerea celor 92 de persoane cu Alzhaimer supuși cercetării, s-a demonstrat astfel nevoia membrilor de familie de a fi informați de starea actuală a persoanelor cu Alzheimer existente în familial or și dorința tot mai mare de învăța să acorde îngrijirile necesare de care acestea au nevoie ,evitându-se astfel internarea lor într-un cămin de bătrâni.

În urma celor relatate în expunerea acestei cercetări , trebuie menționat rolul important pe care îl are psihologul în a-i convinge pe membrii familiilor de faptul că persoanele cu Alzhaimer existenți în familie au nevoie de ajutor ,îngrijire și nu în ultimul rând afecțiune ,pentru a face față cu ușurință diagnosticului de boală Alzhaimer.

S-a putut astfel constata că relațiile de comunicare dintre membrii familiei și psiholog a constituit o modalitate specifică de interacțiune,o relație de schimb informațional și, în același timp, un proces în cadrul căruia aceștia s-au înțeles și s-au influențeat reciproc.

În situațiile de instruire a dominat mai ales , relațiile conturate în jurul efectuării unor interviuri specifice comunicării:emitere (de mesaje, informații, idei, însușiri, semne, limbaje, sensuri, acțiuni, fapte,etc.); transmitere; atragerea atenției; demonstrare; convingere; explicare.

Dacă la început , membrii familiei erau sceptici ,pe parcursul ședințelor aceștia au observat la unele persoane cu Alzhaimer existenți în familie un blocaj de inacceptare și rezistență activă față de anumite cerințe constatându-se tot odată prezența stresantă a membrilor în jurul lor.

Pe parcursul interviurilor și observațiilor s-a mai constat că unele personae nu posedau nici o modalitate convențională de a comunica exprimându-și uneori nevoile și dorințele într-un mod acceptabil din punct de vedere social.

Ca urmare a acestui fapt ,unii membrii ai familiilor au considerat că pe parcursul celor 31 de ședințe , persoanele lor au început să progreseze ,drept urmare vizitele la domiciliu au fost benefice.

Asigurând un grad mai ridicat de autonomie și independență , intervievarea membrilor familiilor unde au existat personae cu Alzhaimera avut o contribuție și o participare socială mai mare din partea acestora.

Cu alte cuvinte intervievarea membrilor care au în familie persoane cu Alzhaimer ,contribuie la acordarea de îngrijiri ,evitându-se astfel internarea acestora în cămine.

Concluzionând cele expuse în acest studio se poate face o evaluare după cum urmează:

NIVEL COGNITIV: Persoanelor cu Alzheimer ,incluse în studio ,prezentau un vocabular restrâns la cuvintele uzuale,vorbirea era imperfectă,inteligibilitatea era redusă .

Structurile de culoare au fost consolidate prin repetiții multiple și memorare mecanică;fără consolidarea structurilor de mărime /formă,a înțelegerii contrariilor sau analogiilor.Prezentau orientare spațio-temporală deficitară.Deprinderile de scris-citit :Recunoșteau literele și cifrele , unii din ei puteau scrie cuvinte sau propoziții foarte simple ,cu erori ;nu efectuau analiza/ sinteza unui test citit/scris,chiar și de complexitate redusă ;cunoșteu cifrele,efectuau calcul aritmetice,cu suport obiectual.

NIVEL DE AUTONOMIE PERSONALĂ:Au formate deprinderile de autonomie personală,dar nu sunt consolidate.Este nevoie de prezența unei persoane care să-i o orienteze în îngrijirea personală și desfășurarea rutinelor cotidiene.În urma intervențiilor sistematice au dezvoltat unele abilități relaționale și ocupaționale ,dar nu reușesc să se adapteze în afara mediului familial.

NIVEL COMPORTAMENTAL:Fără elemente de auto și hetero-agresivitate.Nivel de anxietate crescut,cu rigiditate în adaptarea la situații noi sau neașteptate.Prezentau dependențe emoționale de persoanele de referință,capacitate redusă de a înțelege și controla expresiile emoționale.

NIVEL PSIHOFIZIOLOGIC :Erau influențați la nivel psihomotric și relațional de asocierea bolii Alzheimer cu deficitul senzorial vizual ,auditiv și alte boali cronice (conduita terapeutică a indus restricții semnificative de activitate și participare).

NIVEL DE RELAȚIONARE INTERPERSONALĂ :pentru multe persoane cu Alzhaimer , incluse în studiu relaționarea cu familia a fost adecvată,cu restrângerile ce decurg din deficitul cognitiv ( infantilism în abordarea relațiilor).Relaționarea cu persoane străine s-a realizat cu dificultate ,cu mare încărcătură anxioasă,cu dificultate în cunoașterea convențiilor sociale.S-au adaptat la viață în comunitatea de proveniență ( comunitate restrânsă ,izolată,cu cerințe sociale minime,hiperprotectoare),doar în condiții de supraveghere .

PARTICULARITATEA STUDIULUI .Datorită patologiei complexe,care reduce capacitatea de efort și crește riscul intercurențelor,precum și a celorlalte comorbidități pe care le prezintă persoanele cu Alzheimer incluse ăn studiu (deficit vizual,atașament anxios și dificultăți de adaptare la situații noi) se recomandă îngrijire,supraveghere și îndrumare în permanență, din partea altor persoane.

CONCLUZII

Concluziile succeptibile desprinse din analizarea și evaluarea acestei lucrări au avut menirea să ofere noi instrumente de lucru, autorităților abilitate, în vederea conturării unor regulamente viitoare adresate acestui domeniu ,care încă prezintă vulnerabilitate.

În același timp am încercat să ofer dimensiuni de dezvoltare unor măsuri concrete și orientate, care să asigure o prevenire reală și o corectare, pe măsură, a cauzelor care pot favoriza apariția bolii Alzheimer.În acestă lucrare s-a încercat, pornind de la apariția bolii Alzheimer, o introspecție și o analiză calitativă a vieții de zi cu zi a persoanelor diagnosticate cu această boală pentru a se evalua diferitele alternative pe care aceștia le au la dispoziție.

Ca o idée concludentă , trebuie să menționez faptul că am convingerea că ar fi necesară acordarea unei asistențe specializate, asigurată de o echipă interdisciplinară formată din medici , psihologi și sociologi,pentru a le ajuta pe persoanele cu Alzheimer ,să depășească aceste momente.

S-ar impune consilierea psihologică atât la nivel individual, cât și de grup, prin abordarea unor activități care să ofere acestor personae ,o viziune asupra vieții, acceptarea trecutului, în vederea unor schimbări identitare.

Realitatea socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar și printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea în mare măsură moștenită din trecut de a face față problemelor degenerate de boala Alzheimer.

Deși boala Alzhaimer este o afecțiune organic,atitudinea umanitară ,de înțelegere a suferințelor persoanelor contribuie la atenuarea tulburărilor grave de comportament . Persoanele cu Alzhaimer nu trebuie tratate ca o ființe care și-au pierdut complet posibilitatea de a simți afecțiunea celor din jur, deoarece în multe sindroame , ,ei rămân sensibili la înțelegerea umană.

Dată fiind starea lor psihică și somatică , persoanele cu Alzhaimer trebuie supravegheate strict și permanent .Astfel vom putea preveni fugile amnestice ,comiterea unor acte medico-legale ( provocare de accidente ,incendii ,acte agressive).

Totodată, supraveghindu-le alimentația ,aportul de lichide ,curățenia corporală , vom evita subnutriția ,deshidratarea ,apariția escarelor ,a diferitelor infecții .

BIBLIOGRAFIE

Paul Popescu Neveanu-Psihologie,Editura Didactică și Pedagogică,1998

Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie,Editura Medicală, București,2007

Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,2009

Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, Ed.Universitară,București,2010

Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,Editura All,București,2005

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,Bucure;ti ,2006

V.Predescu -Psihiatrie ,vol,I, Editura All, București,2000

Vlădescu I.M.-Psihiatrie ,Editura Iris ,București,2013

I.Aprahideanu – Psihologia persoanelor cu boli psihice,2003,

Enăchescu C.-Tratat de psihoanaliză și psihoterapie, 2003

Enăchescu C.-Tratat de psihanaliză a bolilor psihice , 2009

Neamțu G, Tratat de Psihiatrie ,pg.662 ,2003

Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R

Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R

Osteried, P. –Semiologia Personalității ,Editura Coloseum,București,2003

Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima –Bolile psihice în lumea contemporană,Editura Universitară,București,2013

ANEXA 1

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile membrilor familiei vizavi de persoanele cu Alzhaimer)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care cel intervievat este de acord . Răspunsurile sunt confidențiale.

ANEXA 2

Stigmatizarea persoanelor cu Alzhaimer

(Interviu adresat membrilor ce au în familie persoane cu Alzhaimer)

Bună ziua .Suntem studenți la Facultatea din cadrul Universității , participăm  la un proiect de cercetare pentru Drepturile omului și strategii anti-discriminatorii și avem ca subiect de studiu ,,stigmatizarea persoanelor cu Alzhaimer din trecut și din prezent,, .

Răspunsul la acest chestionar nu vă afectează cu nimic, iar datele nu vor fi transmise altor persoane. Ele sunt necesare doar pentru a fi prelucrate statistic.

Vă mulțumim pentru participare!

=== dd3ac9a0ef00d36890c5e20adaaeff89080b1070_83294_2 ===

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BUCUREȘTI

SPECIALIZAREA MASTER : TERAPIE LOGOPEDICĂ ÎN PROCESELE DE COMUNICARE

MODIFICĂRILE DE PERSONALITATE ÎN MALADIA ALZHEIMER

PROFESOR COORDONATOR MASTERANDĂ

2017

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BUCUREȘTI

MODIFICĂRILE DE PERSONALITATE ÎN MALADIA ALZHEIMER

PROFESOR COORDONATOR MASTERANDĂ

2017

CUPRINS

Argument

CAP. 1.PERSONALITATEA …………………………………………………………………….1

1.1.Delimitări conceptuale……………………………………………………………………… 1

1.1.1.Caracteristici……………………………………………………………………………… 1

1.1.2.Importanța personalității ……………………………………………………………………3

1.1.3.Rolul personalității unui om…………………………………………………………………4

1.1.4.Formarea personalității ……………………………………………………………………..4

1.1.5.Factorii ce influențează personalitatea unui om…………………………………………… 7

CAP. 2.MALADIA ALZHEIMER ȘI MODIFICĂRILE DE PERSONALITATE ALE ACESTEIA………………………………………………………………………………………12

2.1. Definirea și evoluția maladiei Alzheimer…………………………………………………………………….12

2.2.2. Caracteristici ale maladiei Alzheimer……………………………………………………………………… 12

2.2.3.Profilul Psihologic al pacientului cu Alzheimer …………………………………………………………13

2.2.4 Cauzele maladiei Alzheimer…………………………………………………………………………………… 16

2.2.5. Simptomele care prevestesc instaurarea bolii Alzheimer ……………………………………………17

2.2.6.Modul în care progresează boală ……………………………………………………………………………. 20

2.2.7 Modificarile morfologice în creier la Alzheimer ………………………………………………………..23

2.2.8. Importanta sprijinului familiei în modificarile de personalitate ale unui Alzheimer………. 23

2.2.9. Efectul modificării de personalitate a celui care deține maladia ………………………………….25

CAP. 3.METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………………………………………………………..30

3.1. Demersurile în cercetarea psihologică ………………………………………………………30

3.2. Obiectivele cercetarii………………………………………………………………………..30

3.3.Ipoteza lucrării……………………………………………………………………………… 31

3.4.Metodele de cercetare………………………………………………………………………. 32

2.6.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………………………33

CAP. 4.REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………………………………………35

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………51

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………52

ANEXA 1 ………………………………………………………………………………………..53

ANEXA 2 ………………………………………………………………………………………..54

ARGUMENT

Ascensiunea duratei medii a vieții ,indicator al calității acesteia , a înregisatrat o accelerare spectaculoasă în ultimele cinci-șase decenii , ceea ce a făcut ca într-o perioadă istorică relativ scurtă omul să câștige câteva decenii de viață activă.

De altfel ,aceasta nu reprezintă decât materializarea grație progresului civiliziei contemporane, a unuia din cele trei mari obiective ale medicine și psihologiei în viziunea gândirii antice :păstrarea sănătății,vindecarea bolilor și prelungirea vieții .

Acest din urmă obiectiv,la realizarea căruia în afara științelor bio-medicale , a contribuit și îmbunătățirea condițiilor social-economice și progresul etnic , a devenit o realitate în societatea contemporană.

Astfel , o cerință dintre cele mai importante o constituie integrarea paienților , prin utilizarea și stimularea capacităților și competențelor acesteia,adică alternativ pozitivă, a valorificării unei resurse economice și sociale , cealaltă alternativă, pe care societatea o respinge,fiind o povară pentru pacienții înșiși , pentru familie și pentru societate .

Implicațiile medico-sociale sunt pe măsura unei ecuații complexe, care ascunde multe necunoscute și cu care omenirea se confruntă pentru prima oară îm îndelungata istorie.

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare și, în egală măsură, studenților și masteranzilor de la psihologie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivele temei

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență MODIFICĂRILE DE PERSONALITATE ÎN MALADIA ALZHEIMER.

Motivul acestei lucrări a fost:

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea pacienților cu modificări de personalitate în maladia Alzheimer aplicând cunoștințele acumulate ;

●Realizarea evaluării inițiale și evaluare finală;

●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu.

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, psihoterapeutică care să realizeze o recuperare pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor de personalitate.