Modificari Globale cu Efect Direct Asupra Componentelor Mediului din Judetul Dolj

Bibliografie

1. Canianu M și colab, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], București 1896

2. [NUME_REDACTAT], Dicționarul istoric al localităților din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 2004

3. Dr. Petre, V. Coteț, [NUME_REDACTAT], Studiu geomorfologic, Ed. Științifică, București, 1957

4. L. Badea, [NUME_REDACTAT],.[NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București 1974

5. [NUME_REDACTAT], Strategii de dezvoltare urbană, [NUME_REDACTAT] Clujeană, 2011

6. [NUME_REDACTAT] și Programul de Acțiuni privind [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Secetei 2000

7. http://apmdj.anpm.ro

8. http://www.cjdolj.ro

9. www.wikipedia.org

[NUME_REDACTAT] situarea în partea de sud-vest a țării, județul Dolj face parte dintre unitățile adminlstrative aflate cu marginea sudică pe Dunăre, iar cu el începe seria județelor dunărene alcăror teritoriu aparține în primul rând [NUME_REDACTAT].

Mediul reprezintă suportul fizic al interacțiunilor; în ultimul timp, însă, acest suport a devenit supradimensionat, tinzând să capete o existență de sine stătătoare.

Astfel, mediul va fi tratat atât ca mediu natural cât și uman, unde mediul uman are un plus de complexitate prin faptul că necesită un studiu al evoluției în timp al civilizației.

În ultimul timp, nu solurile fertile și clima propice sunt factorii determinanți ai localizării și concentrării activităților agricole, cât existența unor tehnici eficiente de producție și distribuție a produselor. Activitățile industriale merg în continuare spre o dispersie în spațiu, nemaifiind un factor principal al localizării industriale.

Mediul actual, studiat de geografie nu este privit ca un ecosistem, ci, este privit ca un cumul de amenajări conștiente impuse și transformate de civilizație; mediul cade sub incidența planificării teritoriale

[NUME_REDACTAT] Dolj, ca și în alte județe de altfel, protecția și reabilitarea mediului este considerată axă prioritară a dezvoltării teritoriale.

Datorită locației geografice a regiunii, actualmente climatul este unul cu influențe mediteraneene. Ca o consecință a acestui fapt, clima regiunii este temperată (ierni temperate, veri uscate și călduroase), în timp ce în regiunile învecinate predomină o climă continentală (cu veri calde, ierni reci). [NUME_REDACTAT]- [NUME_REDACTAT], la altitudini de peste 2000 metri, clima este alpină. Căderile de zăpada sunt des întâlnite în toată aceasta parte a regiunii.

În ultimul secol, dacă ne raportăm la modificările globale din România, climatologii au identificat o gamă largă de moduri de variabilitate care descriu esența dinamicii sistemului climatic la diverse scări temporale.

Convoluția tuturor semnalelor climatice vizibile la scara diverselor epoci și perioade nu poate fi decelată pentru că nu există o serie climatică zilnică pe întreaga durată a Cuaternarului. Datorită acestei convoluții tendința vizibilă la scara unei epoci, ar putea fi o parte a unui quasi-ciclu de la nivelul unei perioade mai largi. De multe ori, panta tendințelor climatice identificate pentru anumite intervale de timp au fost invalidate pe măsura înregistrării de noi date climatice. Astfel, în seriile foarte lungi de date sunt vizibile tendințe și quasi-cicluri semnificative.

Numeroase serii de date climatice par să arate continue schimbări mai mult sau mai putin bruște de-a lungul timpului, determinând nestationaritatea climatică. Spre exemplu seria lui Jones et al. (2005), considerată ca fiind de referință pentru exprimarea încălzirii globale actuale, are o geometrie mult diferită față de alte serii instrumentale punctuale. Din această cauză, o comparație între testele neparametrice, respectiv între punctele de schimbare climatică, poate furniza informații utile pentru înțelegerea mai bună a variabilității climatice actuale în contextul celei trecute.

Secetele înregistrate ca fenomene de risc cauzează un puternic impact și sub aspect hidrologic, multe din râurile mici din Oltenia înregistrând fenomenul de secare, iar alte râuri înregistrează scăderi drastice ale debitelor sub praguri critice precum debitul de diluție, debit salubru, debit ecologic, fiecare dintre acestea afectând unele ramuri ale economiei și nivelul de trai al populației.

Teritoriul județului Dolj este vulnerabil în primul rând la secetă și la procesele mai complexe care decurg de aici, procese favorizate și de activitățile antropice neraționale. Activitățile antropice dăunătoare, pe fondul variațiilor neperiodice ale elementelor climatice, contribuie la degradarea mediului natural. Dintre procesele complexe caracteristice perioadei actuale, trebuie menționatră tendința de aridizare și chiar cea de deșertificare. În zona Craiovei, indicele de ariditate are valoarea de 0.60-0.65, ceea ce evidențiază riscul ridicat al zonei față de secetă și deșertificare.

Capitolul I. Tipuri de medii și peisaje în județul Dolj

I.1 Conceptul de mediu din județul [NUME_REDACTAT] foarte diversă de accepțiuni ale termenului “mediu” demonstrează complexitatea acestuia și, implicit, dificultatea încadrării termenului într-un anumit domeniu. Pornind de la ecologie (ca cea mai comună formă de exprimare a mediului – chimică, biologică) și terminând cu concepte noi precum milieu sau mediance, “mediul” devine actualizarea într-un singur cuvânt a unor realități multiple. Mediul este o expresie a mijlocirii, indiferent dacă aceasta are loc la nivel fizic sau abstract. Mediul reprezintă suportul fizic al interacțiunilor; în ultimul timp, însă, acest suport a devenit supradimensionat, tinzând să capete o existență de sine stătătoare.

Menținerea pe durată nedeterminată a calității factorilor de mediu reprezintă o condiție absolut necesară pentru implementarea tuturor celorlalte măsuri ale strategiei de dezvoltare.

Calitatea mediului ca și element sintetic în strategia de dezvoltare a unei regiuni, cu un pronunțat caracter industrial, este determinată de activitățile menajere ale populației rezidente și de profilul economic al unității teritoriale.

Relieful este dominat de [NUME_REDACTAT], dar există și zone deluroase în nord. După aspectul general predominant al reliefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie, iar după agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului său se încadrează perfect în categoria județelor dunărene.

Rețeaua hidrografică este reprezentată de Dunăre, care curge între Cetate și Dăbuleni și râul Jiu care străbate județul de la Filiași la Zăval, cât și de lacuri de diverse origini.

Așa cum o atestă documentele vremii, în perioada interbelică Doljul a cunoscut o sensibilă dezvoltare economică și edilitară. Totuși, în ansamblul economiei naționale, în anul 1940, Doljul se înfățișa ca un important județ agricol, cu o activitate comercială și bancară înfloritoare, dar cu o industrie slabă, unilaterală, fărâmițată, lipsită de o bază materială corespunzătoare. [NUME_REDACTAT] în cel de-al doilea război mondial a condus, inevitabil, la un accentuat regres economic și social. Caracterul preponderent agricol al județului s-a păstrat și s-a accentuat ulterior; modificări esențiale ale structurii economice au apărut mult mai târziu, odată cu politica de industrializare forțată , ceea ce a condus la migrația masivă a populației de la sat la oraș.

[NUME_REDACTAT] se întinde pe o suprafață de 7414 km2, respectiv 3,1% din teritoriul României, fiind al VII-lea județ ca mărime al țării. [NUME_REDACTAT] străbate partea de sud a județului pe o distanță de 150 km, formând totodată granița cu Bulgaria.

Teritoriul dintre fluviul Dunărea, râul Olt și [NUME_REDACTAT], provincia istorică Oltenia, este dispusă pe trei zone de relief, care se succed de la nord la sud: la nord, versantul sudic al [NUME_REDACTAT] și Parâng și versantul sud – estic al [NUME_REDACTAT] și Mehedinți, în centru, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Depresiunea intercolinară [NUME_REDACTAT], iar la sud, [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] este strabătută de numeroase râuri, cele mai importante fiind Oltul și Jiul, ce curg de la nord la sud, și de fluviul Dunărea, de la vest la est.

I.2 Metode de evaluare a stării mediului

Bineînțeles că industrializarea excesivă realizată după al doilea război mondial a condus la poluarea județului, distrugerea vegetației, infestarea apelor curgătoare din zonă. De asemenea, dezvoltarea economico-industrială din ultimii ani nu a ținut seama de rațiunile specifice protecției mediului. Din această cauză, în acest moment, județul Dolj, ca de altfel și România în general, nu beneficiază de infrastructura corespunzătoare pentru protecția mediului și nici de o educație civică la nivelul cerințelor standardelor europene.

Metoda reprezintă modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și transformare a realității obiective; ea este aspectul teoretic cel mai activ al științei care jalonează calea dobândirii de noi cunoștințe.

Criteriile luate în calcul de diverși autori sunt diferite în ceea ce privește clasificarea metodelor; [NUME_REDACTAT], în 1992 clasifica metodele după patru criterii, astfel:

a) după criteriul temporal:

– metode transversale, care urmăresc descoperirea relațiilor dintre fenomene, procese(observația, ancheta);

– metode longitudinale, care studiază evoluția în timp a fenomenelor (biografia, studiul de caz);

b) după reactivitate (gradul de intervenție asupra obiectului de studiu);

– metode experimentale (experimentul sociologic, psihologic);

– metode cvasiexperimentale (anchetă, sondajul de opinie);

– metode de observație (studiul documentelor, observația);

c) după numărul unităților sociale luate în studiu:

– metode statistice (anchete socio-demografice, sondaje de opinie);

– metode cazuistice (biografia, studiul de caz);

d) după locul ocupat în procesul investigației empirice:

– metode de culegere a informațiilor (înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta);

– metode de interpretare a datelor cercetării (metode comparative, interpretative);

Complexitatea alegerii metodei, mijloacelor și tehnicilor de determinare a stării de sanogeneză într-un ecosistem urban este sporită de diversitatea și dinamica foarte ridicată a factorilor sociali și economici, care se constituie în principalii vectori de modelare a spațiului la nivel local și regional.

I.3 Tipuri genetice de relief

Prin situarea în partea de sud-vest a țării, județul Dolj face parte dintre unitățile administrative sprijinite cu marginea sudică spre Dunăre, iar cu el începe seria județelor Dunărene al căror teritoriu aparține în primul rând câmpiei Dunării. Chiar dacă în limitele lui intră o porțiune aflată la peste 200 m altitudine absolută ( considerată limită teoretică a câmpiilor) și cu aspect colinar, nu este exagerată aprecierea că județul Dolj este un județ de câmpie. Trăsăturile acesteia dau nota dominantă a întregului teritoriu atât sub aspect fizic exterior, cât și din punctul de vedere al resurselor pe care le oferă, al modului de utilizare și de organizare.

Figura I. Așezarea geografică a județului [NUME_REDACTAT] generală este aceea a unei suprafețe tabulare coborând ușor de la nord spre sud în trepte, cu denivelări din ce în ce mai reduse pe măsură ce ne apropiem de Dunăre.

Cea mai mare altitudine absolută se întâlnește în marginea de nord a județului, în dealurile dintr-o parte și alta a pârâului Plosca unde ajunge la 325 metri. La vest de Jiu, pe spinările deluroase dintre văile Argetoaiei și Rasnicului, în raza localităților Cernătești și Secu, înălțimile abia depășesc 270 m ( dealul Comănicea- 271 m). La fel, culmile late și prelungi de la est de Amaradia delimitate de văile Tesluiului, Geamărtăluiului și Horezului se ridică la înălțimea de 270 m. De la această înălțime spinările și podurile deluroase coboară către sud, mai repede în spațiul de la est de Jiu, mai domol și mai prelung în valea de est a acestuia. Ele ajung ca aproximativ, la sud de linia localităților Plenița, Sălcuța, Terpezița, Craiova, Pielești să se afle sub 200m altitudine absolută și să treacă în câmpurile întinse din sudul județului.

Figura II. Relieful județului [NUME_REDACTAT], așadar, diferența dintre înălțimile extreme de pe întreg teritoriu, observăm că aceasta este de aproape 250 m, ceea ce ar depăși diferențele de altitudine obișnuit întâlnite la câmpii. Luând în considerare distanța pe care se realizează această diferență de nivel ( circa 80 km) și lipsa unor denivelări pronunțate pe cea mai mare parte a teritoriului, nu poate fi schimbată aprecierea inițială că acest județ face parte dintre cele tipice de câmpie.

Coborârea generală a reliefului către sud și sud-est este în mare măsură trădată de orientarea generală a văilor. Chiar cu ușoara arcuire către dreapta în porțiunea dinspre vărsare, valea Jiului – o adevărată axă geografică a județului- urmează această direcție.

Partea dinspre obârșie a văilor Tesluiului, Geamărtăluiului și Horezului, aparținând bazinului Oltului, au o direcție evidentă nord-vest – sud-est. Chiar pe cei numai câțiva Km prin care aparține [NUME_REDACTAT], valea Amaradiei se înscrie pe aceeași direcție. [NUME_REDACTAT], Baboiei și Balasanului străbat treptele dinspre Dunăre, conformându-se și ele dispunerii generale a acestora. O orientare întrucât diferită o au văile din nord-vestul județului, și anume văile Argetoaiei și Rasnicului, cu toate ramurile lor. Reprezentând o generație mai tânără decât toate celelalte, se îndreaptă grăbit către Jiu cu o direcție generală vest-est, punând în avidență înclinarea către est a câmpiei înalte dintre Jiun și Dunăre. Chiar și văile Terpeziței și Desnățuiului înainte de întâlnire urmează aceeași direcție generală.

Dacă în nordul județului văile prezintă adâncimi ce depășesc 100 m , în apropierea Dunării numai valea Jiului se mai menține cu 20-30 m sub nivelul câmpiei de alături.

Caracterele văilor și al fragmentării generale a reliefului, dar mai ales dispunerea acestuia în trepte din ce în ce mai coborâte de la nord la sud, dau încă de la început indici asupra formării și evoluției regiunii în care se află județul Dolj.

În pleistocenul inferior s-a format rețeaua majoră a câmpiei reprezentată de Dunăre, Jiu și Olt.

În partea de nord a județului unde sunt scoase la zi strate de vârstă pliocenă, acestea prezintă o ușoară înclinare către sud, așa după cum este și suprafața topografică generală și inițială. Cu totul diferit se înfățișează formațiunile mai vechi din apropierea Dunării care arată o cădere inversă. Aceasta dovedește încă o dată că teritoriul județului Dolj este clădit pe umplutura sedimentară din acea veche depresiune structurală din interiorul marelui arc muntos carpato-balcanic, un fel de albie uriașă a cărei parte mai adâncă se află undeva mai la nord de Dunăre, adică nu acolo unde câmpia și valea Dunării însăși prezintă partea lor cea mai coborâtă.

Afundarea ușoară din aria Calafat — Bast (extinsă și în dreapta Dunării) s-a tradus în relief printr-o extindere considerabilă a luncii Dunării, o reducere accentuată a pantei de scurgere a fluviului, urmată de o depunere puternică a aluviunilor (acumulate în numeroase ostroave, în grinduri și mai ales în dune). Spre deosebire de aceasta, aria cu manifestare pozitivă de pe interfluviul dintre Jiu și Olt a determinat, înainte de orice, o deplasare în direcții contrare a celor două râuri: Jiul spre dreapta, Oltul spre stânga. Faptul se recunoaște în asimetria pronunțată a celor două văi cu dezvoltare monolaterală a teraselor, și anume numai pe partea dinspre care s-a deplasat râul. Versantul opus — la Jiu, cel vestic —, continuu subminat de cursul râului, se înfățișează abrupt și instabil, mereu afectat de năruiri și alunecări.

O a doua consecință a tendinței de înălțare a câmpului larg al Romanaților poate fi socotită reducerea considerabilă a teraselor Dunării în comparație cu ceea ce este la vest de Jiu. Fluviul nemaiavând aici la dispoziție un spațiu larg de divagare și împrăștiere a aluviunilor (ca în avale de Calafat), a trebuit să-și adâncească albia mai mult decât în ată parte, răspunzând printr-o eroziune mai activă la tendința de ridicare, desigur foarte lentă, a teritoriului.

I.3.1 Relieful de acumulare fluviatilă

Cu excepția Dunării și Jiului – care trec prin județ cu ape colectate, în cea mai mare parte, din alte regiuni – rețeaua hidrografică a Doljului este formată din ape curgătoare cu caracter mai mult sau mai puțin temporar, precum și din numeroase lacuri de diverse tipuri și mărimi.

Dunărea curge la marginea sud-vestică și sudică a județului, între localitățile Cetate și Dăbuleni. Pe această distanță de aproximativ 150 km, diferența de nivel este mai mică de 7 m, ceea ce înseamnă o pantă medie de numai 0.043 0/00.

Jiul străbate județul de la Filiași la Zăvalu, fără a primi afluenți importanți și având aici cel mai îngust sector al întregului sau bazin hidrografic. Deși distanța dintre cele două puncte (154 km) este aproape egală cu cea a cursului Dunării în sectorul doljean, diferența de nivel între confluența cu Motrul (la intrarea în județ) și confluența cu Dunărea este de 78 m, de unde rezulta o panta medie de scurgere mult mai mare (0.5 0/00). [NUME_REDACTAT] are un curs cu multe meandre și cu despletiri destul de frecvente.

Zona câmpiilor de interfluvii (sau a “câmpiilor tabulare” cum le numește [NUME_REDACTAT]), care se întinde până aproape de Dunăre), este alcătuită din largi interfluvii (“câmpuri” în terminologia populară) separate de văi rare și puțin adânci (obișnuit sub 20 m), prezentând frecvent terase marginale (câmpurile reprezentând ele însele, deseori, terase sau suprafețe ce pot fi asimilate acestora). În alcătuirea lor intră la suprafață loessul și depozitele loessoide cu grosimi foarte mari (10-30 m) ce au determinat poziția la adâncime a pânzei freatice și o frecvență deosebită a crovurilor și văilor rezultate din unirea acestora. În unele crovuri întâlnim lacuri (lacuri de crov), între care câteva sunt sărate. Văile alohtone care separă subunitățile câmpiei au lunci foarte largi, cu meandre și despletiri numeroase. Destul de des, pe măsura apropierii de Dunăre, apar și terase. Râurile mai mici, afluenții acestora, au adesea gurile de vărsare astupate de aluviunile colectorului și ca urmare, sectorul inferior este transformat într-un lac (liman).

I.3.2 Relieful eolian

Porțiunea de sud și sud-vest a Olteniei constituie unul din ținuturile specifice ale țării noastre în care se găsesc dezvoltate formațiuni puternice de dune. Aproape jumătate din întinderea câmpiei este acoperită de dune.

Dunele sunt forme de relief cu aspect de movile datorate acumulării vânturilor.

După caracterul structural și după finețea particulelor ce le constituie depozitele eoliene sunt de două feluri: nisipoase și prăfoase.

[NUME_REDACTAT] Olteniei se găsesc ambele formațiuni eoliene: nisipurile de dune și loessul. Dunele acoperă loessul în cea mai mare parte a câmpiei.

Prezența dunelor este legată de următorii factori:

– vânturi puternice care să sufle constant în aceeași direcție cea mai mare parte din an;

– nisipuri, rezultate fie din acumulărio efectuate de către râuri, fie din dezagregarea rocilor care contituie regiunile înconjurătoare;

– suprafețele întinse mai mult sau mai puțin plane, acoperite de nisipuri uscate și lipsite de vegetație sau cu vegetație sărăcăcioasă.

Terenul prea accidentat și schimbările bruște în direcția vânturilor sunt nefavorabile pentru dezvoltarea tipică a dunelor.

Pentru urmărirea evoluției dunelor s-au ales regiunile cele mai caracteristice și anume:

– Dunele din regiunea Calafat însumând valurile de dune care se găsesc la vest de Jiu, fie în lunca Dunării fie pe terasele inferioare ale fluviului între Maglavit-Moțăței, Băilești și [NUME_REDACTAT].

La nord, în zona cuprinsă între localitățile Cetate, Moțăței și Băilești, dunele se răsfrâng în relief sub forma unor valuri largi și continui, nu prea înalte și cu spinări netede, întinse pe kilometri întregi și care se pierd apoi pe nesimțite în suprafața câmpiei.

– Dunele din regiunea Jiului inferior, cuprinzând dunele de la est de Jiu, dunele din lunca și de pe terasele Dunării, între localitățile Lișteava, Bechet și Dăbuleni.

În zona câmpiei estice, majoritatea dunelor provin din nisipurile luate de vânturile care bat din vest în lunca largă a Jiului, între Rojiștea și Bechet.

[NUME_REDACTAT] care la Rojiștea are 6 km se lărgește către sud din ce în ce mai mult, ajungând să aibă aproape 11 km între Zalău și Lișteava, unde se contopește cu lunca Dunării.

I.5 Evoluția geologică și paleogeologică

Pentru ca expunerea problemelor de paleogeografie să fie cât mai sistematică se necesită împărțirea istoriei dezvoltării geologice în două etape:

– faza geologică precuaternară, care este foarte lungă începând de la formarea Depresiunii getice, ca unitate structurală a reliefului țării noastre până la sfârșitul pliocenului. Aceasta este faza de subzistență marină și lacustră.

– faza geologică cuaternară, care ca timp este foarte scurtă dar care este mult mai importană pentru morfologia județului Dolj. Ea ține de la sfârșitul levantinului până astăzi. Aceasta reprezintă faza continentală.

I.5.1 Proiecția tectonicii și neotectonicii în dinamica mediului [NUME_REDACTAT]

Geologia județului Dolj este strâns legată de geologia întregii Depresiuni getice, care constituie o unitate structurală de vorland, formată prin scufundarea fundamentului carpatic și balcanic la începutul senonianului.

La sfârșitul pliocenului și începutul cuaternarului, în urma acumulării depozitelor piemontane de la sud de Carpați, lacul care ocupă această întinsă regiune se retrage spre est, se încheie procesul de sedimentare și regiunea devine uscat.

Deschiderile din versanții văilor mai adânci arată că sub cuvertura de luturi, nisipuri și pietrișuri cuaternare cu care s-a încheiat procesul de clădire a teritoriului se întâlnesc, în alternanță, orizonturi de nisipuri, argile, marne și chiar piterișuri, bogate în fosile de vârstă plocenă. În râpele din malul drept al Jiului, pe toată întinderea lui de la Filiași până la Zăval, ca și pe văile mai mari aferente, poti fi observate straturi depuse în lacul pliocen care a dăinuit în aceste locuri cu câteva milioane de ani în urmă. Unele orizonturi sunt foarte bogate în fosile – cochilii de lamelibranchiate și gasteropode , mult înrudite cu cele de astăzi. Una din cele mai interesante deschideri – punct fosilifer care a furnizat meterialul de bază pentru descifrarea trecutului regiunii – se află în dealul Bucovăț din vestul Craiovei. Pentru importanța sa științifică a fost declarat rezervație naturală și pus sub protecție.

[NUME_REDACTAT], în malul Dunării, apar formațiuni argiloase de vârstă pliocenă.

Vârsta formațiunilor scoase la zi prin eroziunea apelor ca și a celor de la mai mare adâncime cunoscute prin foraje, arată că acestea se află unele peste altele în raporturi normale, dar că dispunerea lor nu este întru totul conformă cu înclinarea generală a reliefului, adică de la nord la sud. Teritoriul județului Dolj este clădit pe umplutura sedimentară din acea veche depresiune structurală din interiorul marelui arc muntos carpato-balcanic.

O asemenea dispunere a straturilor trebuie considerată în primul rând ca o reflectare a situației fundamentului vechi și consolidat acoperit de sedimente tertiare.

Cercetările geofizice au pus în evidență o ușoară afundare în sectorul Calafat-Rast, ca și o bombare în spațiul dintre Jiu și Olt. Tendințele de lăsare sau de înălțare a celor două arii structurale au influențat în măsură vizibilă caracterele reliefului. Afundarea ușoară din aria Calafat-Rast s-a tradus în relief printr-o extindere considerabilă a luncii Dunării, o reducere accentuată a pantei de scurgere a fluviului, urmată de o depunere puternică a aluviunilor. Spre deosebire de aceasta, aria cu manifestare pozitivă de pe interfluviul dintre Jiu și Olt a determinat o deplasare în direcții contrare a celor două râuri: Jiul spre dreapta, Oltul spre stânga. Faptul de recunoaște în asimetria pronunțată a celor două văi cu pronunțare monolaterală a teraselor, și anume numai pe partea dinspre care s-a deplasat râul.

O a doua consecință a tendinței de înălțare a câmpului larg al Romanaților poate fi socotită reducerea considerabilă a teraselor Dunării în comparație cu ceea ce se află la vest de Jiu. Fluviul nemaiavând aici un spațiu larg de divagare și împrăștiere a aluviunilor, a trebuit să își adâncească albia mai mult decât în altă parte, răspunând printr-o eroziune mai activă la tendința de ridicare, desigur foarte lentă, a teritoriului.

Pentru că, după încheierea ciclului de sedimentare de la începutul cuaternarului, aceleași râuri care au contribuit cu aluviunile lor la umplerea lacului pliocen au început să-și adâncească albiile în suprafața recent devenită uscat.

Câmpia este formată la suprafață din depozite exclusiv cuaternare de loess, aluviuni de pietrișuri și nisipuri aduse de râuri ce formează șesuri sau lunci aluvionare.

Sunt caracteristice aici și dunele „mișcătoare”, nisipoase care în trecut produceau mari pagube locuitorilor de pe aceste meleaaguri. Astăzi, nisipurile din această zonă sunt fixate prin culturile de pomi fructiferi, prin păduri, etc.

În legătură cu analiza profilelor longitudinale ale rețelei hidrografice este de remarcat că râurile afluente Dunării prezintă profile concave, fapt care indică sectoarele de lăsare de la confluența lor, ca și slaba mișcare de ridicare a [NUME_REDACTAT] în cuaternar.

I.4 Potențialul climatic al județului [NUME_REDACTAT] punct de vedere climatic, specificul circulației atmosferice, teritoriul analizat este situat în domeniul climatic cu influență predominantă a aerului continental, dar în care sunt marcante și influențele submediteraneene. Influențele submediteraneene sunt datorate frecventelor advecții dinspre SV ale aerului cald si umed maritim-tropical, advecții asociate ciclonilor mediteraneeni.

Factorii genetici principali sunt: radiația solară și dinamica atmosferică în raport cu poziția geografică.

Figura III. Clima (www.recolta.eu)

Factorii radioactivi sunt dintre cei mai importanți factori genetici din punct de vedere climatic. Suma medie anuala a radiației solare directe este de 70-75 kcal/cm pe suprafața orizontală și variază în funcție de prezența norilor, a ceței care influențează transparența atmosferică.

În această zonă intensitatea radiației solare directe este de 1,1 kcal/cm/minut iarna și 1,4 kcal/cm/minut vara.

Radiația difuză depinde de înalțimea soarelui deasupra orizontului, transparența aerului și de gosimea si densitatea norilor.

Ajung la nivelul suprafeței terestre si radiații difuze ale caror valori sunt mai mari în condițiile unui cer acoperit în prezența norilor ciriformi sau stratiformi. Sumele lunare ale radiațiilor difuze, iarna sunt foarte mari datorită existenței norilor stratiformi subțiri și cu densitate redusă.

Valorile radiațiilor difuze totale lunare maxime sunt în luna iulie de 18-19 kcal/cm și scad către anotimpul rece al anului de 3-4 ori față de valorile din vară. Valorile zilnice medii sunt de 100 kcal/cm iarna și 600 kcal/cm vara.

Valorile anuale ale radiației totale sunt de 127 kcal/cm, cu un maxim în iulie și un minim în ianuarie, ziua, valorile medii orale ale radiației totale variază un maxim de 1,6 cal/cm la ora 12 în luna iulie.

Iarna, in regiunea de câmpie apar diferențe în repartiția teritorială a valorii albedoului, suprafețele acoperite cu strat de zăpadă au albedoul cuprins între 50 si 95% contrastând cu porțiunile de sol descoperit umed cu valori reduse de 5-18%. Primăvara, solul umed descoperit de stratul de zăpadă au albedoul și cu vegetația nedezvoltată are albedoul mic de 10-15%, vara pe măsură ce plantele se dezvoltă si ajung la maturitate, crește albedoul la 15-20% pentru ca toamna să scadă dtorită solurilor descoperite de vegetație și umezite de ploi.

În comparație cu alte regiuni ale țării, în regiunea sudică de câmpie, deci și în zona studiată, sumele radiației reflectate scad din cauza discontinuității și instabilității stratului de zăpadă, fiind de 45-50 kcal/cm.

Bilanțul radiativ prezintă valori de peste 45 kcal/cm crescute din februarie până în noiembrie și crescute în decembrie și ianuarie cu o diferența de 0,5 kcal/cm pe lună față de nordul țării.

Factorii care acționează asupra întregii țări influențează și clima zonei studiate. Aceștea provoacă schimbări neperiodice ale stării timpului oferind posibilitatea explicării genetice a caracteristicilor climatice. Succesiunea diverselor tipuri de mase de aer peste o regiune duce la apariția unor faze de timp, prin repetarea cărora, cu trecerea anilor, dau naștere trăsăturilor climatice locale.

Astfel, partea sudică a țării din care face parte și teritoriul județului Dolj, are o serie de caracteristici. Iarna, depresiunile atmosferice, din jurul continentului european se deplasează de-a lungul Dunării și imprimă vremii un caracter ploios, în perioad de trecere de la iarnă la vară. Primăvara și toamna se observă o alternanță a timpului rece și cald ca urmare a circulației intense ce are loc la întâlnirea maselor de aer ale [NUME_REDACTAT] cu masele de aer ale [NUME_REDACTAT].

Ca factor genetic al climei, suprafața activă, are un rol important prin proprietățile sale fizice și structura sa în dezvoltarea proceselor atmosferice.

Valorile medii ale temperaturii aerului sunt mai mici pe suprafețele joase cu circa 1și totodata în cadrul lor au loc amplitudini termice diverse și anuale mari. Tipurile de sol și structura eterogenă a învelișului vegetal pot crea condiții microclimatice chiar și in cadrul unei regiuni puțin accidentate de teren. Procesele de evaporare și umezire a aerului sunt mai puțin intense in cazul lipsei de vegetație.

a) Regimul temperaturii aerului

Diversitatea mare a condițiilor fizico-geografice pe teritoriul relativ restrâns al județului Dolj, imprimă o variație destul de accentuată a regimului temperaturii aerului. Această variație se remarcă, mai ales, pe direcția nord-sud, ea fiind imprimată nu atât în latitudine, ci mai ales în altitudine, expunerea și căderea în trepte a reliefului.

Valorile medii anuale ale temperaturii aerului variază teritorial între 10,8o C și 11, 6o C.

Prelucrările statistice pun în evidență că, sub influența circulației generale a atmosferei, valorile medii lunare ale temperaturii aerului prezintă mari variații neperiodice, de la un an la altul.

Amplitudinea medie anuală (între ianuarie și iulie) prezintă variații mari, fără a depași valoarea de 25o C. Cele mai mai amplitudini se înregistrează la Craiova, 24,8o C, la alte stații meteo valorile acesteia fiind de peste 24o C (Băilești, Bechet și Calafat.

Amplitudinea extremă de variație a temperaturilor medii lunare ale aerului (pe fiecare lună în parte) pune în evidență pe perioada ultimilor 50 de ani următoarele:

– În ianuarie, cea mai mare amplitudine medie se înregistrează în Calafat (13,1o C);

– În februarie, cea mai mică amplitudine s-a determinat la Calafat și Bechet (11,1o C);

– În iulie, se remarcă, pe ansamblul acestui teritoriu, cele mai mici amplitudini ale temperaturii medii lunare la majoritatea stațiilor meteorologice;

Valorile medii pe intervale pentadice ale temperaturii medii anuale ale aerului au prezentat în județul Dolj abateri de până la: 1,1o C la Calafat; de până la 1,5o C la Băilești; de până la 0,7o C la Bechet; și de până la 0,9o C la Craiova;

Analizate pe ansamblul acestui teritoriu, abaterile temperaturii medii pentadice, au valori relativ mai limitate decât în alte zone, între 0,6o C și 1,7o C.

Temperaturile medii zilnice ale aerului prezintă o pronunțată variație pe teritoriu și o sensibilă oscilație de la o zi la alta, cauzată de deplasarea câmpurilor barice.

Iarna, circulația atmosferică este mai intensă, iar contrastul termic deferitelor mase de aer este mai mare. Așa se explică deferențele diurne mai mari, în comparație cu celelalte anotimpuri.

Zilele de îngheț, cu temperaturi sub 0o C predomină în luna ianuarie cu 14, 6 zile de iarnă, apoi în luna decembrie și februarie cu 6,8 zile și respectiv 6,7 zile de iarnă.

Vara, diferențierile termice de la o zi la alta sunt cele mai reduse.

În județul Dolj în zilele cu încălzire excesivă, temperatura medie zilnică poate atinge valori de până la 30o C. Beneînțeles că cele mai multe vor fi în luna iulie (16,7 zile), apoi în celelalte luni de vară: august (cu 15,9 zile) și iunie (9,8 zile). Destul de rar se întalnesc zile tropicale în lunile mai și septembrie când în numai câteva ore din zi temperatura trece de 30o C.

b) Regimul precipitațiilor

Poziția geografică a județului Dolj joacă un rol important asupra particularitaților climatice ale acestuia.

Cantitatea medie de precipitații este cuprinsă între 400 și 500 mm.

Cantitățile cele mai mari se înregistrează în sezonul cald (cam 250-300 mm precipitații), iar cele mai puține în sezonul rece (circa 150-200 mm).

Comparativ, pe anotimpuri, cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează vara, atingând valoarea de 381 mm. Cea mai mare cantitate a fost înregistrată în anul 1988 pe 24 iunie, și anume producându-se o ploaie torențială datorită activității ciclonice intense.

Sunt situații când precipitațiile căzute în 24 de ore întrec pe cele căzute într-o lună, ceea ce arată caracterul torențial al ploilor din timpul verii (mai-august). Luna cu cea mai mică frecvență a acestor ploi, este martie, urmată de ianuarie, și apoi, cu o frecvență ceva mai mare, de celelalte luni de iarnă și toamnă.

Variabilitatea cestui fenomen în Dolj, este mult mai mare, decât în alte regiuni ale țării, reflectând alternanța regimului pluviometric secetos cu cel ploios.

c) Umiditatea atmosferică

O sursă locală de umezire a aerului o constituie evaporarea apei din râul Jiu. Umezeala aerului, în decursul unui an, în zona studiată cunoaște 2 maxime și 2 minime. Minimul principal al umezelii relative apare în iulie – august, iar cel secundar în aprilie – mai. Maximul principal al umezelii relative apare în decembrie, iar cel secundar în iunie, când crește numărul zilelor cu precipitații.

Valorile medii ale umezelii relative, în luna ianuarie, sunt destul de ridicate (la Craiova 87%) și uniforme, nu numai pe teritoriul județului Dolj, ci pe întreg teritoriul țării.

d) Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui

Nebulozitatea constituie un alt important element climatologic ce influențează desfășurarea celorlalte procese atmosferice locale. În zona studiată se înregistrează cele mai mici valori medii anuale de nebulozitate de 5,5 zecimi, predominând în zonele de iarnă.

Numărul zilelor cu cer acoperit este mai mare în luna ianuarie cu 19,2 zile, iar cele mai puține zile cu cer acoperit sunt în luna august, în medie de 4 zile. O altă caracteristică importantă a regimului nebulozității o constituie analiza numărului de zile cu cer noros, zile care predomină în luna iunie, cu 14,2 zile, iar cele mai puține în luna august cu 6,8 zile.

Numărul zilelor cu cer senin este mai mare în luna august, cu 20,1 zile, iar cele mai puține în luna ianuarie, cu 3,7 zile.

Valorile duratei de strălucire a soarelui variază în funcție de caracteristicile generale ale atmosferei, de regimul nebulozității și de condițiile locale de relief, dar mai ales de înalțimea soarelui deasupra orizontului.

Luna iulie are cele mai multe ore de strălucire a soarelui (330 ore); cele mai puține sunt în luna decembrie cu numai 65 ore de strălucire a soarelui.

În lunile cu o durată mai mare de strălucire a soarelui se produce o intensă energie calorică și luminosă a radiațiilor solare care acționează asupra suprafeței active a pământului.

e) Regimul eolian

Vânturile care domină zona studiată sunt:

– Crivățul, care bate din direacția nord-est și provoacă viscole puternice troienind zăpada;

– Austrul, care bate din direcția sud-vest, contrar crivățului provocând geruri iarna și uscăciune vara;

– Băltărețul bate o perioadă mai scurtă dinspre Dunăre, transportând mase de aer umed.

Vânturile neregulate și cu frecvențe reduse bat din toate direcțiile și se înregistrează în tot cursul anului.

Figura IV. Regimul eolian ( www.5grup.ro)

Predominante sunt vânturile din direcțiile vestice, nord-estice și nord-vestice ale căror viteze sunt cuprinse între 1,8 m/s și 3,8 m/s. Vânturile nu produc pagube materiale în zonă, în afară de cazurile când, datorită vitezei și frecvenței mari, au rupt tulpinile și lăstarii fragezi ai plantelor, au rupt fructele din copaci (furtunile din iunie 1994 și iunie 2000). În alți ani au troienit zăpada, îngreunând circulația pe drumurile din zonă (martie 1973, noiembrie 1993, ianuarie 2003, decembrie 2004).

I.5 Modificări globale în arealul județului [NUME_REDACTAT] climatice globale (creșterea temperaturii medii, schimbarea regimului și cantităților de precipitații) și defrișările au determinat, în ultimele decenii, o creștere a suprafețelor afectate de deșertificare la nivelul întregii planete.

[NUME_REDACTAT], până în urmă cu câteva decenii, seceta se producea cu o frecvență mai mare în anumite zone, respectiv sudul Moldovei, Dobrogea, sudul Munteniei și Olteniei. Astăzi, schimbările climatice la nivel global, puse în legătură cu amplificarea poluării, defrișările sau cu schimbările de peisaj, au determinat o amplificare a procesului de uscăciune. Ca urmare, unele zone cu secetă endemică tind să fie afectate de aridizare (adâncirea nivelului freatic) și chiar de deșertificare (dispariția covorului vegetal și degradarea solului).

Actualmente, în România, zonele cele mai afectate de secetă, respectiv de aridizare și deșertificare, cuprind sud-estul țării, adică cea mai mare parte a

Dobrogei, extremitatea estică a [NUME_REDACTAT] (Bărăganul), sudul [NUME_REDACTAT], sudul [NUME_REDACTAT] Moldovenesc.

[NUME_REDACTAT], stepa și silvostepa, ca și zone secetoase, cuprind două categorii mari de județe.

Astfel, în prima categorie intră județele care se includ în totalitate în aria de stepă și silvostepă: Iași, Vaslui, Galați, Brăila, Călărași, Tulcea, Constanța, Teleorman, Giurgiu. Este vorba, în principal, de partea de est, sud și sud-est a României.

Cea de-a doua categorie este reprezentată de județe cuprinse parțial în zona de vegetație caracteristică stepei și silvostepei. După evaluările noastre, teritoriul unora dintre aceste județe este cuprins în proporție semnificativă în aceste zone de vegetație (Botoșani, Ialomița, Dolj – cu circa 66% din suprafață); altele, mai numeroase, cu jumătate sau mai puțin de jumătate (Vrancea, Buzău, Olt, Timiș – circa 50%, Neamț, Bacău, Bihor, [NUME_REDACTAT], Arad – cu mai puțin de 30%).

[NUME_REDACTAT] este considerat din punct de vedere pedoclimatic ca fiind una dintre zonele cele mai secetoase din România, unde, datorită frecvenței mari a perioadelor de uscăciune și a prezenței unor soluri nisipoase pe suprafețe întinse de teren, se produc intense procese de aridizare și deșertificare.

Particularitățile cadrului fizico-geografic al județului Dolj, alcătuit în mare măsură din câmpie (43% din teritoriu) în jumătatea sudică și din dealuri și câmpii colinare în partea nordică, la care se asociază o climă cu temperaturi mari și cantități mici de precipitații primăvara și vara, determină secete frecvente și persistente.

Studiile efectuate la [NUME_REDACTAT] de Cercetare-Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT] pe [NUME_REDACTAT] Dăbuleni pun în evidență faptul că zona acoperită de nisipuri din județul Dolj se încadrează în tipul de climat semiarid și foarte uscat, remarcându-se tendința de creștere a secetei și declanșării procesului de aridizare, iar în unele locuri, și de deșertificare.

Tendințele secvențiale divergente au fost întotdeauna reversibile la scări temporale glaciare, milenare, seculare și interanuale. Se poate presupune și faptul că tendințele actuale (naturale) care susțin ipoteza încălzirii globale vor fi tot reversibile, în pofida înmulțirii extremelor climatice menționate în literatura de specialitate.

Capitolul II. Evaluarea modificărilor stării compomentelor mediului din județul Dolj

II.1 Modificările peisajului în timp istoric

Câmpia a devenit uscată la sfârșitul Pliocenului, iar pe parcursul Cuaternarului a fost supusă acțiunii agenților externi, care au modelat relieful în forma actuală.

Cel mai important agent a fost rețeaua hidrografică prin a cărei acțiune a rezultat tipul genetic de câmpie de terase, caracteristic pentru cea mai mare parte a câmpiei Olteniei.

Cauzele care au condus la formarea reliefului actual au fost: oscilațiile climatice, mișcările neotectonice și oscilațiile de nivel ale [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], 2002).

Oscilațiile climatice din timpul Cuaternarului au produs modificări periodice ale florei și faunei și ale dinamici fluviațiile (eroziunea și acumularea). Astfel, în perioadele calde predomină acumularea, iar în cele reci eroziunea în adâncime.

Din punct de vedere climatic, Cuaternarul se împarte în:

Preglaciar, care, pentru țara noastră ține până în Pleistocenul mediu, respectiv până la prima glaciațiune carpatică, riss, și se caracterizează prin alternanțe rapide de faze calde (submediteraneene și temperate calde) și reci (temperate reci și periglaciare);

Glaciar, corespunzător fazelor glaciare riss și wurm, care au avut un impact puternic asupra reliefului (modelare preglaciară a câmpiei și acțiune fluvială intensă) în interglaciarul riss – wurm și în interstadiale climatul era asemănător celui actual;

Postglaciar, respectiv holocen clima se încălzește ajungând la situația actuală. Pe parcursul acestui interval s–a trecut la climatul rece și umed corespunzător holocenului inferior, la optimul climatic (cald și umed sau uscat) din holocenul mediu, iar în actual se revine la climatul temperat cu un început de aridizare.

Mișcările neotectonice au fost determinate de ultimele faze de ridicare ale Carpaților (valahă și pasadenă) și au avut ca efect adâncirea văilor.

În cadrul [NUME_REDACTAT] s–au detașat zone de înălțare (câmpurile Sălcuței și Leu – Rotunda) separate de zone de coborâre (depresiunile Craiova – Dăbuleni și Alexandria), care au controlat acțiunea rețelei hidrografice prin apariția arealelor de divergență hidrografică, pe câmpuri, și a convergențelor în depresiunile subsidente. (A. C. Banu, 1969).

Oscilațiile de nivel ale [NUME_REDACTAT] prezintă importanță deosebită deoarece bazinul marin reprezintă nivelul de bază în funcție de care evaluează întreaga rețea hidrografică a țării noastre.

Astfel, regresiunea marină determină adâncirea văilor prin accelerarea eroziunii, iar transgresiunea favorizează aluvionarea și ridicarea paturilor albiilor.

[NUME_REDACTAT] Negre au fost cauzate de mișcările neotectonice, variațiile climatice și de legăturile periodice cu [NUME_REDACTAT] și Caspică, și s-au desfășurat după cum urmează (Gr. Posea. 2002):

– la începutul Cuaternarului în villafranchian, [NUME_REDACTAT] era un lac al cărui țărm se află la 150 Km est de Dobrogea actuală;

– în pleistocenul inferior predomină transgresiunile, țărmul atingând aproximativ linia actuală;

– în pleistocen mediu, datorită legăturii cu [NUME_REDACTAT], țărmul ajunge la vest de Galați (transgresiunea Uzunlar);

– în timpul perioadelor glaciare are loc o regresiune puternică, iar nivelul mării scade cu cca 130m, ducând la prelungirea văilor pe platforma litorală;

– în holocen inferior se produce o nouă transgresiune, ce urcă nivelul mării până la 4m față de cel actual;

– în holocen superior (actual) au loc variații reduse ale țărmurilor în jurul liniei actuale și se formează delta.

Toți acești factori au conlucrat la realizarea reliefului [NUME_REDACTAT] și, implicit a văi Oltețului.

În pleistocenul inferior s-a format rețeaua majoră a câmpiei reprezentată de Dunăre, Jiu și Olt.

În partea de nord a județului unde sunt scoase la zi strate de vârstă pliocenă, acestea prezintă o ușoară înclinare către sud, așa după cum este și suprafața topografică generală și inițială. Cu totul diferit se înfățișează formațiunile mai vechi din apropierea Dunării care arată o cădere inversă. Aceasta dovedește încă o dată că teritoriul județului Dolj este clădit pe umplutura sedimentară din acea veche depresiune structurală din interiorul marelui arc muntos carpato-balcanic, un fel de albie uriașă a cărei parte mai adâncă se află undeva mai la nord de Dunăre, adică nu acolo unde câmpia și valea Dunării însăși prezintă partea lor cea mai coborâtă.

Afundarea ușoară din aria Calafat — Bast (extinsă și în dreapta Dunării) s-a tradus în relief printr-o extindere considerabilă a luncii Dunării, o reducere accentuată a pantei de scurgere a fluviului, urmată de o depunere puternică a aluviunilor (acumulate în numeroase ostroave, în grinduri și mai ales în dune). Spre deosebire de aceasta, aria cu manifestare pozitivă de pe interfluviul dintre Jiu și Olt a determinat, înainte de orice, o deplasare în direcții contrare a celor două râuri: Jiul spre dreapta, Oltul spre stânga. Faptul se recunoaște în asimetria pronunțată a celor două văi cu dezvoltare monolaterală a teraselor, și anume numai pe partea dinspre care s-a deplasat râul. Versantul opus — la Jiu, cel vestic -, continuu subminat de cursul râului, se înfățișează abrupt și instabil, mereu afectat de năruiri și alunecări.

O a doua consecință a tendinței de înălțare a câmpului larg al Romanaților poate fi socotită reducerea considerabilă a teraselor Dunării în comparație cu ceea ce este la vest de Jiu. Fluviul nemaiavând aici la dispoziție un spațiu larg de divagare și împrăștiere a aluviunilor (ca în avale de Calafat), a trebuit să-și adâncească albia mai mult decât în ată parte, răspunzând printr-o eroziune mai activă la tendința de ridicare, desigur foarte lentă, a teritoriului.

Luând în considerație întreaga alcătuire geologică a părții sudice a Olteniei, în vederea explicării trăsăturilor actuale ale reliefului, se pare că va trebui acordată mai multă atenție naturii rocilor și modului de comportare a acestora la acțiunea apelor și vîntului, cei doi agenți modelatori cu rol dominant. Pentru că, după încheierea ciclului de sedimentare de la începutul cuaternarului, aceleași râuri care au contribuit cu aluviunile lor la umplerea lacului pliocen au început să-și adâncească albiile în suprafața recent devenită uscat.

II.2 [NUME_REDACTAT]-teritoriale- factor în dinamica peisajului din județul [NUME_REDACTAT]-o zonă în trecut înapoiată, realmente agrară și numai cu unele elemente în stadiu de incipientă industrială, cu un sistem social-cultural periferic, Doljul se ridică astăzi neîncetat, economie și social, în contextul general al dezvoltării României.

Oltenia reprezintă una din provinciile istorice ale [NUME_REDACTAT], fiind situată în partea de sud-vest a României, limitele sale variind de-a lungul timpului. Conform documentelor istorice, numele de Oltenia pentru teritoriul de vest de Olt este relativ nou, datând din secolul XVIII, în secolele anterioare fiind

consemnat sub forma de Terra de Zeurino – [NUME_REDACTAT].Pe teritoriul Olteniei, respectiv al [NUME_REDACTAT], la nord-apus între Carpați, la răsărit între Olt și la miazăzi între Dunăre, s-a format [NUME_REDACTAT].

Fig.V Statutul principatelor din [NUME_REDACTAT] (www.foaienationala.ro)

Provincia istorică Oltenia era cuprinsă între [NUME_REDACTAT] la nord, Dunărea la sud și vest și valea Oltului la est. În prezent, conform organizării administrativ-teritoriale, Oltenia include 5 județe, având o suprafață mai mare decât provincia istorică: În partea de nord se află județele Vâlcea și Gorj, în sud-vest Mehedinți, iar în sud Dolj și Olt.

Figura VI. [NUME_REDACTAT] în prezent ( www.romania-zoom-maps.ro)

Documentele istorice indică faptul că valea Dunării a fost locuită de timpuriu, unele așezări devenind cu timpul centre comerciale importante, unde se făceau schimburi intense între populația autohtonă și cei care navigau pe Dunăre.

Un rol important în dezvoltarea vieții social-economice l-au avut romanii, care în sec. II d.Hr construiesc castre și orașe (Drobeta) de-a lungul fluviului, Dunărea fiind o axă de importanță majoră pentru romani. [NUME_REDACTAT] Mediu, la vest de Olt, unde erau cele mai vechi și numeroase așezări omenești care exploatau [NUME_REDACTAT], o intensă activitate comercială se desfășoară prin Calafat-Vidin ([NUME_REDACTAT]). În feudalismul târziu, lunca Dunării a fost un domeniu de pășunat, fiind exploatată de păstorii ardeleni care coborau iarna cu oile la iernat în luncă și bălți. Inițial, aceștia au creat așezări temporare, care cu timpul au devenit permanente.

Odată cu obținerea dreptului de liberă navigație pe Dunăre și cu mutarea capitalelor de județ în orașele port (capitala județului Mehedinți este mutată în 1841 de la Cerneți la Turnu-Severin), densitatea populației în centrele urbane situate de-a lungul Dunării și în satele din imediata apropiere crește constant.

În secolele trecute, lunca și bălțile Dunării erau mult mai bine populate decât în prezent. De-a lungul timpului, cele mai multe sate care ,,erau ascunse în tufișurile de luncăi și-au mutat vatra pe terase, pentru a fi ferite de pericolul inundațiilor, folosind lunca doar ca spațiu agricol. La începutul secolului al XIX-lea, cele mai multe și mai mari așezări se găseau în [NUME_REDACTAT], la vest de Olt (până la [NUME_REDACTAT]-Severin).

Fiindcă trebuie știut că Doljul reprezintă mai mult decât ceea ce ne indică la prima vedere o hartă generală. Geografic el aparține, în cea mai mare parte, câmpiei, și de pe întinsele și foarte bogatele lui terenuri agricole se adună în medie 4,5% din producția globală agricolă a țării, în același timp este județul care (față de 1935 când pe un teritoriu foarte apropiat de cel actual se găseau numai 50 de întreprinderi care însumau 1 560 de salariați) a ajuns să dea 3,4 % -din producția globală industrială a țării (situându-se pe locul al nouălea, între județe cu tradiție industrială), iar peste 15 % din populația lui se află integrată în activitatea industrială, cea care dă țării întreaga producție de locomotive Diesel-electrice și electrice și 95% din producția de transformatoare. Doljul este un județ pe șoselele căruia cu un sfert de veac în urmă nu fusese turnat nici un kilometru de asfalt. Azi, însă, este străbătut de peste 380 km șosele modernizate și pe cuprinsul lui se poate circula cu trenuri remorcate de locomotive electrice.

Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le avem în vedere în primul rând, spre a ajunge la concluzia că relativa uniformitate a condițiilor geografice nu pot fi o piedică pentru diversificarea economiei și a activității creatoare a oamenilor.

Prin situarea în partea de sud-vest a țării, județul Dolj face parte dintre unitățile adminlstrative aflate cu marginea sudică pe Dunăre, iar cu el începe seria județelor dunărene alcăror teritoriu aparține în primul rând [NUME_REDACTAT].

Acțiunile antropice au și ele un impact deosebit asupra reliefului accelerând procesele naturale și ducând la apariția unor noi forme de relief. Cauzate de locuirea îndelungată, dar mai ales de presiunea umană exercitată în ultimele secole și datorată creșterii numerice a populației, intervențiile antropice în cadrul județului Dolj sunt numeroase.

Capitolul III. Modificări globale cu efect direct asupra componentelor mediului din [NUME_REDACTAT]

III.1 Modificări climatice

Convoluția tuturor semnalelor climatice vizibile la scara diverselor epoci și perioade nu poate fi decelată deoarece nu există o serie climatică zilnică pe întreaga durată a Cuaternarului. Din acest aspect, o tendință vizibilă la scara unei epoci, ar putea fi de fapt o parte a unui quasi-ciclu de la nivelul unei perioade mai largi. De foarte multe ori panta tendințelor climatice identificate pentru anumite intervale de timp au fost invalidate pe măsura înregistrării de noi date climatice.

Din punct de vedere climatic, Cuaternarul se împarte în:

Preglaciar, care, pentru țara noastră ține până în Pleistocenul mediu, respectiv până la prima glaciațiune carpatică, riss, și se caracterizează prin alternanțe rapide de faze calde (submediteraneene și temperate calde) și reci (temperate reci și periglaciare);

Glaciar, corespunzător fazelor glaciare riss și wurm, care au avut un impact puternic asupra reliefului (modelare preglaciară a câmpiei și acțiune fluvială intensă) în interglaciarul riss – wurm și în interstadiale climatul era asemănător celui actual;

Postglaciar, respectiv holocen clima se încălzește ajungând la situația actuală. Pe parcursul acestui interval s–a trecut la climatul rece și umed corespunzător holocenului inferior, la optimul climatic (cald și umed sau uscat) din holocenul mediu, iar în actual se revine la climatul temperat cu un început de aridizare.

[NUME_REDACTAT], făcând parte din zonele de stepă și silvostepă ale țării, prezintă un indicator de risc privind expunerea la secetă și la toate celelalte consecințe care decurg din acest fenomen.

Fenomenul secetei depinde, pe lângă cantitatea redusă de precipitații, și de lipsa arealelor împădurite.

Fig. VII. Fenomenul secetei

Schimbările climatice globale, caracterizate prin creșterea temperaturilor, accentuează fenomenul de secetă meteorologică, care, în timp, conduce la instalarea secetei hidrologice, respectiv la reducerea debitelor resurselor de apă (de suprafață și subterane), fapt ce periclitează alimentarea cu apă a localităților, industriei și agriculturii.

Particularitățile cadrului fizico-geografic al județului Dolj, alcătuit în mare

măsură din câmpie (43% din teritoriu) în jumătatea sudică și din dealuri și câmpii colinare în partea nordică, la care se asociază o climă cu temperaturi mari și cantități mici de precipitații primăvara și vara, determină secete frecvente și persistente.

În cadrul acestui județ, zona cea mai vulnerabilă la secetă corespunde câmpiei, unde se înregistrează intense procese de aridizare și de deșertificare, favorizate de prezența nisipurilor și solurilor nisipoase. Aceste soluri se întâlnesc în arealul Calafat – [NUME_REDACTAT] – Negoi – Bistreț – Goicea – Măceșu de Sus – Sadova – Bechet – Dăbuleni și fluviul Dunărea, pe o suprafață de 104.600 ha, din care 13.469 ha sunt afectate de procese prin eroziune eoliană.

Figura VIII. Proces de aridizare (www.drumetiimontane.ro)

Din punct de vedere teritorial-administrative, Doljul este unul dintre cele mai mari județe ale țării (locul 4), deținând un rol important în economia noastră agricolă.

Această importanță în plan economic se datorează potențialului său agricol ridicat, determinat atât de particularitățile cadrului fizicogeografic(câmpie și dealuri joase), ce imprimă o mai mare extensiune terenurilor agricole și arabile, cât și de condițiile pedoclimatice.

Astfel, în anul 2002, suprafața fondului funciar al județului Dolj a fost de

585.654 ha, reprezentând 3,9% din resursele funciare ale țării sau locul 2, după județul Timiș. Suprafața agricolă a Doljului a scăzut, însă, față de 1990, cu 4.419 ha (- 07%), ajungând să reprezinte 79,0% din suprafața totală a județului.

Fluctuația mare a producțiilor de cereale de la un an la altul s-a datorat, în

principal, influenței factorilor climatici, seceta provocând cele mai mari diminuări ale recoltelor.

Perioada secetoasă care s-a manifestat în România, începând cu anul 1996, a afectat deopotrivă și județul Dolj, producând pagube importante la nivelul agriculturii.

Dacă este să ne referim numai la intervalul de timp 2000 – 2002, pentru care deținem date cu privire la efectele secetelor, trebuie să spunem că județul Dolj a fost unul dintre cele mai calamitate de acest fenomen meteorologic extrem.

După cum se cunoaște, seceta compromite, în primul rând, producția vegetală, iar în funcție de durata și intensitatea acestui fenomen, efectele sale negative se transferă și în zootehnie. Cele mai importante pierderi sunt legate de calamitarea culturilor de cereale, de care depinde, în cea mai mare masură, securitatea alimentară a populației.

Principalul efect al secetei la nivelul agriculturii județului Dolj îl constituie scăderea producției agricole la principalele culturi de cereale, plante furajere, legume, etc. Scăderea producțiilor de cereale și de plante furajere se transferă asupra sectorului zootehnic, care în perioadele secetoase înregistrează un regres, prin micșorarea șeptelului.

Condițiile pedoclimatice din județul Dolj, în general, și din zona de câmpie, în special, pot constitui, în anumite intervale de timp, factori limitativi

ai producției agricole. Avem în vedere perioadele secetoase, care, în prezența unor soluri nisipoase, ce nu rețin apa, imprimă, cel puțin părții sudice a Doljului, caracterul de zonă semiaridă, cu accente de aridizare (adâncirea nivelului freatic) și chiar de deșertificare (dispariția covorului vegetal).

Unul dintre importantele mijloace de combatere a secetei este reprezentat de amenajarea de perimetre pentru irigat, precum și plantarea de perdele forestiere, care să fixeze nisipurile și să diminueze deflația (eroziunea eoliană).

III.2 Modificări ale învelușului edafic

Omul timp de două milenii a influențat în mod negativ evoluția solurilor. Acțiunile omului asupra solului sunt: desțelenirea, folosirea îngrășămintelor chimice și organice, desecările și îndiguirile. Aceste acțiuni au provocat modificări în cantitatea de humus, sărăturarea solurilor, aluvionări puternice, tasări și eroziune în diferite stadii.

Principalele tipuri de soluri sunt:

a) soluri zonale:- molisoluri: în stepă (suprafețe foarte mici) sunt cernoziomuri; în silvostepă sunt cernoziomuri levigate, fertile, cu humus mult;- argiluvisoluri: sub pădurile de foioase sunt soluri argiloiluviale (cenușii și brun-roșcate) care au o fertilitate mai redusă; acestea apar spre nord. b) solurile azonale:- lăcovițti (hidromorfe în lunci);- sărături foarte rar;- aluvionare (de luncă);- soluri nisipoase (pe dune).

Mișcările neotectonice au fost determinate de ultimele faze de ridicare ale Carpaților (valahă și pasadenă) și au avut ca efect adâncirea văilor.

În cadrul [NUME_REDACTAT] s–au detașat zone de înălțare (câmpurile Sălcuței și Leu – Rotunda) separate de zone de coborâre (depresiunile Craiova – Dăbuleni și Alexandria), care au controlat acțiunea rețelei hidrografice prin apariția arealelor de divergență hidrografică, pe câmpuri, și a convergențelor în depresiunile subsidente. (A. C. Banu, 1969).

Sunt caracteristice în zona studiată depozite exclusiv cuaternare de loess, aluviuni de pietrișuri și nisipuri aduse de râuri ce formează șesuri sau lunci aluvionare.

Găsim bineînțeles și dunele „mișcătoare”, nisipoase care în trecut produceau mari pagube locuitorilor de pe aceste meleaaguri. Astăzi, nisipurile din această zonă sunt fixate prin culturile de pomi fructiferi, prin păduri, etc.

În legătură cu analiza profilelor longitudinale ale rețelei hidrografice este de remarcat că râurile afluente Dunării prezintă profile concave

a) [NUME_REDACTAT] cauzată de apa din precipitații și se manifestă prin picături și scurgere în suprafață, iar după impact, poate fi eroziune de suprafață și eroziune în adâncime.

Figura. IX. Mecansimul de producere a eroziunii prin acțiunea apei

Principalii factori ce influențează eroziunea prin apă sunt caracteristicile suprafeței topografice (lungimea, forma, înclinarea și expoziția versanților) și precipitațiile atmosferice (prin ploile torențiale și zăpada în timpul topirii), la care se adaugă proprietățile solului (textura, structura), litalogia (depozite loessaide friabile), vegetația naturală și cultivată și activitatea antropică.

Picăturile de ploaie încărcate cu energie cinetică determină prin cădere, dislocarea părții superioare a solului, provocând eroziunea în suprafață. Efectele sunt condiționate de dimensiunile și viteza picăturilor și de durata și intensitatea ploii.

Topirea zăpezii determină eroziunea dacă solul este deja saturat cu apă sau este saturat în profunzime.

Efectele eroziunii s-au răsfrâns de-a lungul timpului asupra solurilor prin îndepărtarea totală sau parțială a orizontului humifer și apariția subtipurilor erodate în diferite grade (brun–roșcate slab erodate, brune eu-mezobazice moderat erodate), asociate cu erodisolurile.

b) [NUME_REDACTAT] mai puțin intensă decât eroziunea prin apă, având efecte reduse.

Factorii ce influențează acest tip de eroziune sunt vântul (prin intensitate, direcție, viteză și durată ), relieful (prin expoziție, gradul de neuniformitate) și solul (textura, umiditatea).

În acest județ vântul acționează mai ales în sezonul cald, iar direcțiile dominante sunt este și vest.

Figura X. Proces de deflație

Cele mai tipice întinderi formate de vânt ocupă vechi câmpii fluviale acoperite cu o pătura subțire de nisipuri grosiere sau pietrișuri, care cu timpul sunt lustruite și acoperite de o pojghiță superficială de oxizi de fier sau magneziu (patină deșertică).

Eroziunea eoliană este mai intensă în perioadele secetoase și afectează solurile cărora le-a fost distrusă structura prin lucrări agricole și care nu sunt protejate de vegetație.

Datorită, în primul rând, texturii argiloase a solurilor dezvoltate de terase, pierderile de material suferite de acestea sunt foarte mici.

În luncă, în schimb, predominarea texturii ușoare (nisipoase) a determinat intensificarea eroziunii.

Eroziunea prin apă și vânt afectează principala proprietate a solurilor, fertilitatea prin îndepărtarea orizontului humifer, pe de o parte, și acoperirea altor soluri, și împiedică efectuarea lucrărilor agricole datorită deformării suprafeței terenului.

c) Acumularea eoliană

Acumulările eoliene reprezintă aglomerări de nisipuri sau praf, pe care vântul le-a smuls sau le-a spulberat. Deplasarea materialelor de către vânt se face prin suspensie (particule sub 0,1 mm), saltație (0,1-0,2 mm) și târare (peste 0,2 mm).

Formele de relief rezultate din acumulări eoliene pot fi grupate în trei categorii: riduri și movile, dune, câmpuri de dune (erguri).

Evoluția dunelor nu depinde de forma reliefului sau de înălțimea acestor forme pe care se dezvoltă, ci de depărtarea față de centru de alimentare cu nisip.

Pentru urmărirea evoluției dunelor s-au ales regiunile cele mai caracteristice și anume:

– Dunele din regiunea Calafat însumând valurile de dune care se găsesc la vest de Jiu, fie în lunca Dunării fie pe terasele inferioare ale fluviului între Maglavit-Moțăței, Băilești și [NUME_REDACTAT].

La nord, în zona cuprinsă între localitățile Cetate, Moțăței și Băilești, dunele se răsfrâng în relief sub forma unor valuri largi și continui, nu prea înalte și cu spinări netede, întinse pe kilometri întregi și care se pierd apoi pe nesimțite în suprafața câmpiei.

– Dunele din regiunea Jiului inferior, cuprinzând dunele de la est de Jiu, dunele din lunca și de pe terasele Dunării, între localitățile Lișteava, Bechet și Dăbuleni.

Figura XI. [NUME_REDACTAT] ( dune formate la Dăbuleni)

În zona câmpiei estice, majoritatea dunelor provin din nisipurile luate de vânturile care bat din vest în lunca largă a Jiului, între Rojiștea și Bechet.

[NUME_REDACTAT] care la Rojiștea are 6 km se lărgește către sud din ce în ce mai mult, ajungând să aibă aproape 11 km între Zalău și Lișteava, unde se contopește cu lunca Dunării.

[NUME_REDACTAT] și Murta dunele se întind pe o suporafață de 15-20 km de lunca Jiului. Extinderea aceasta atât de mare a dunelor se datorează cauzelor locale extrem de favorabile:

– abundența de nisipuri din valea Jiului;

– vegetația de păduri foarte săracă;

– malul stâng al Jiului ridicat în trepte foarte largi spre răsărit.

d) [NUME_REDACTAT] gama acestora, în cadrul teritoriului aflat în apropierea Dunării și a Jiului se crează condiții pentru producerea prăbușirilor, în sectoarele de mal înalt, abrupt și mai ales pe fruntea terasei superioare care prezintă denivelări de cca 40 m față de nivelul luncii.

Din cauza faptului că în sectoarele cu risc de prăbușire nu se iau măsuri pentru stabilizarea terenului, pierderile de sol sunt importante.

e) Alunecările de teren

Alunecările de teren se produc datorită existenței pantei și a prezenței argilei și/sau a marnei în substrat. La aceasta se adaugă climatul continental al regiunii, cu ploi neregulate, torențiale sau îndelungate, cu topiri bruște de zăpadă, alternând cu perioade de secetă, când terenurile argiloase se usucă.

[NUME_REDACTAT] este vulnerabil în primul rând la secetă șiu la procesele mai complexe care decurg de aici, procese favorizate și de activitățile antropice neraționale.

f) [NUME_REDACTAT] executarea arăturii pe soluri prea umede și la aceeași adâncime, sub orizontul arat se formează, prin compactare, un orizont tasat, gros de câțiva cm, ce scade permeabilitatea solului și împiedică dezvoltarea în adâncime a rădăcinilor.

Întărirea masei solurilor se produce în special primăvara în solurile sărace în materie organică și care au și orizont eluviat (E luvic) și împiedică efectuarea lucrărilor agricole.

Crusta apare la suprafața solurilor cărora le-a fost distrusă structura în urma ploilor abundente, când particulele componente dispersează în apă. După încetarea ploii, sedimentarea se face în ordinea nisip-praf-argilă, care se cimentează, formând crusta.

Pentru că terenurile arabile ocupă cea mai mare parte a județului, acest tip de degradare este cel mai important afectând toate tipurile de sol.

III.3 Modificări privind vegetația și fauna

În acest sector este prezentă vegetația zonală și azonală.

Vegetația zonală prezintă două formațiuni distincte, silvostepa și pădurea. Aceste două formațiuni vegetale naturale în decursul timpului istoric au fost în mare parte defrișate în favoarea spațiilor de locuit și a terenurilor agricole, sau au fost puternic modificate.

Silvostepa a apărut în mod spontan pe unele islazuri sau pe malurile râurilor, fiind puternic modificată. Astfel au dispărut gramineele perene, cum ar fi speciile de păiuș și speciile de stipa, locul lor fiind ocupat acum predominant de firuță, pir și bărboasă.

Silvostepa ocupă partea sudică a județului, este mai săracă în resurse de lemn și se situează în zona de pajiște a Dunării. Din cauza construcțiilor de baraje și sisteme de irigații, precum și din cauza procesului de deșertificare, zona de pajiște a Dunării a suferit unele modificări majore în habitatul natural.

În condițiile modificării din ce în ce mai intense a peisajului natural, paralel cu creșterea numerică a populației și extinderea activității umane, asociațiile vegetale și faunistice au căpătat cu totul alt aspect. În urmă cu câteva milenii – așa cum o dovedește existența solurilor forestiere – păduri masive acopereau toată suprafața situată la nord de linia localităților Plenița – Radovanu – Calopăr – Drănic – Sadova – Ocolna, iar la sud de această linie se găseau păduri poienite care ocupau suprafețe din ce în ce mai mici până deasupra luncii Dunării. Se poate aprecia deci, că mai bine de 75% din suprafața județului era ocupată de păduri în timp ce astăzi suprafața fondului forestier nu dețin decât 11,2% din întreaga întindere a județului. Pe de alta parte, întinsele pajiști naturale stepice din partea sudică a județului au dispărut complet, actualele pajiști fiind situate mai ales în lunci și pe terenurile mai accidentate din partea nordică. Prin urmare, numai pe a șasea parte din întinderea județului se mai găsesc asociații vegetale naturale.

Actualele păduri doljene ocupă suprafețe mai mari în câmpiile înalte piemontane de la vest și de la est de Jiu. Ele sunt formate cu precădere din cer, gârniță, gorunul ([NUME_REDACTAT]), fag (Leama și Bucovăț), stejar pufos și stejar brumăriu ([NUME_REDACTAT]), stejar predunculat ([NUME_REDACTAT]), plop și salcie ([NUME_REDACTAT]).

Fig. XI. Ciuperceni –Desa ( arie protejată de interes național situată în județul Dolj) – specii de salcie)

Flora din această rezervație conține în proporție mare arbori cu specii de salcie, și anume salcie albă – Salix alba, salcie roșie – Salix purpure.

De pe la mijlocul secolului trecut au început să apară și pădurile de salcâm, ca urmare a plantațiilor efectuate pentru fixarea nisipurilor din sectorul Maglavit – Desa – Rast și din stânga Jiului.

În trecut, pădurile făceau parte din zona cereto- gârnițelor, iar azi apar sub formă de pâlcuri în mare parte. Diferite specii de stejar sunt în componența floristică, și anume: stejar pufos, brumăriu, cer și gârniță ca arbori.

Dintre speciile subarboret amintim: arțarul tătăresc, mojdreanul, păducelul și lemnul câinesc. Ulterior, în urma defrișărilor au apărut pajiști stepice. Ca specii amintim firuța și păiușul.

Vegetația luncilor se dezvoltă în lungul râurilor și este reprezentată de pajiști de luncã și zăvoaie. Apar specii iubitoare de apă lângă râuri și în lunca inundabilã dar și specii stepice în arealele luncilor înalte. Dintre aceste specii amintim: iarba câmpului, pirul și firuța (ca specii stepice), rogozul, stuful și papura (ca specii indicatoare de mediu cu umiditate mare). Zăvoaiele au fost în cea mai mare parte defrișate sau inundate, în urma amenajărilor hidrotehnice. Apar fragmentar și sunt alcãtuite de specii de sălcii ( Salix alba, fragilis, triandra), de specii de plopi (alb și negru) și arini.

Transformarea mediului natural de viață ca urmare a intervenției omului, precum și vânatul și pescuitul abuziv practicate în trecut au avut consecințe importante asupra faunei terestre și acvatice.

Fauna ornitologică este relativ bogată în specii, ca urmare a unor medii de viață variate. Astefel, pe lângă păsările comune (vrabia, cioara, etc.), alte numeroase specii se găsesc mai ales în lunci (corcodei, stârci, pescăruși, berze, rațe, etc.) dar și în păduri și tufișuri (mierla, privighetoarea, sticletele, etc.). În vechea stepă din sud a dispărut dropia dar au rămas prepelița, potârnichea, presura, prigoria, graurul, etc.

Deși relativ rare, sunt de semnalat câteva elemente faunistice de origine mediteraneană – cârcâiacul, scarabeul și lăcusta marocană – care reprezintă dovezi ale influenței climatice premediteraneene, resimțită mai ales în sudul județului.

Fauna din mediul acvatic a suferit și ea modificări determinate de activitățile omenești. În cazul apelor Jiului, poluarea pronunțată a dus la apariția unor specii și la micșorarea numărului altora, iar în lunca Dunării, lucrările hidroameliorative recente au determinat schimbări substanțiale ale suprafețelor lacustre. Ca urmare, întinderea domeniului acvatic care oferă condiții favorabile de viață s-a micșorat, în schimb s-au luat măsuri pentru organizarea creșterii intensive a peștelui în majoritatea bazinelor lacustre ramase. Dintre speciile mai frecvente in aceste bazine și în apele Dunării pot fi enumerate: crapul, plătica, carasul, rișioara, somnul, știuca, șalăul.

[NUME_REDACTAT] Dolj se întinde pe o suprafață de 7414 km2, respectiv 3,1% din teritoriul României, fiind al VII-lea județ ca mărime al țării. [NUME_REDACTAT] străbate partea de sud a județului pe o distanță de 150 km, formând totodată granița cu Bulgaria.

Doljul face parte dintre județele de veche tradiție din [NUME_REDACTAT] a cărui existență – așa cum o arată și numele – a fost legată de un râu – de Jiu – sau mai precis de valea acestuia, o adevărată axă geografică pe care se află reședința și către care converg toate căile de legătură din cuprinsul lui.

Chiar dacă în limitele județului intră o porțiune aflată la peste 200 m altitudine absolută ( considerată limită teoretică a câmpiilor) și cu aspect colinar, nu este exagerată aprecierea că județul Dolj este un județ de câmpie. Trăsăturile acesteia dau nota dominantă a întregului teritoriu atât sub aspect fizic exterior, cât și din punctul de vedere al resurselor pe care le oferă, al modului de utilizare și de organizare.

Imaginea generală este aceea a unei suprafețe tabulare coborând ușor de la nord spre sud în trepte, cu denivelări din ce în ce mai reduse pe măsură ce ne apropiem de Dunăre.

Caracterele văilor și al fragmentării generale a reliefului, dar mai ales dispunerea acestuia în trepte din ce în ce mai coborâte de la nord la sud, dau încă de la început indici asupra formării și evoluției regiunii în care se află județul Dolj.

[NUME_REDACTAT] este caracterizat de prezența unor habitate naturale tipice mediului de stepă și pădure de stepă. În condițiile modificării din ce în ce mai intense a peisajului natural, paralel cu creșterea numerică a populației și extinderea activității umane, asociațiile vegetale și faunistice au căpătat cu totul alt aspect.

Bibliografie

1. Canianu M și colab, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], București 1896

2. [NUME_REDACTAT], Dicționarul istoric al localităților din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 2004

3. Dr. Petre, V. Coteț, [NUME_REDACTAT], Studiu geomorfologic, Ed. Științifică, București, 1957

4. L. Badea, [NUME_REDACTAT],.[NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București 1974

5. [NUME_REDACTAT], Strategii de dezvoltare urbană, [NUME_REDACTAT] Clujeană, 2011

6. [NUME_REDACTAT] și Programul de Acțiuni privind [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Secetei 2000

7. http://apmdj.anpm.ro

8. http://www.cjdolj.ro

9. www.wikipedia.org