Modernitatea Si Individul Drept Valoare Suprema

Punctul de la care am sa pornesc aceasta analiza critica,este faptul ca principala modalitate prin care modernitatea si-a facut simtita aparitia,este cu precadere un curent care pune accentul pe individ,astfel spus,o teorie care considera individul drept valoare suprema in toate domeniile (economie,politica,morala) iar de asemenea fiind o atitudine a celui care se preocupa in mod excesiv de propria persoana,ignorand interesele celorlalti.Acest curent este denumit ca individualism. Chiar si criticii individualismului, care au adus mereu argumente impotriva acestui curent,s-au simtit oarecum obligați să aprecieze acest subiect controversat,mentionand faptul ca individualismul este cea mai mare descoperire a gîndirii moderne.Astfel că, există un acord cu privire la imporțanta de neegalat a descoperirii sau infiintarii individualismului, si s-a scris foarte multe lucrari despre importanta acestui curent in lumea modernitatii. Asadar, o sa intalniti pe parcursul lucrarii mele conceptele principale prin intermediul carora va fi tratata perspectiva relației individulului cu lumea. De aceea,o să folosesc mai des termenii de individualism și individ, pentru a analiza daca individul este văzut ca o parte a unui întreg, sau mai degraba un aspect central de unde „izvoraste” intregul.
In secolul douăzeci,individualismul isi pune amprenta asupra superioritatii individului cu trasaturile sale caracteristice și cu libertatea personală ajungandu-se la pierderea structurilor tradiționale, în mod special la pierderea religiei și a gruparilor sociale si tradiționale,spre exemplu familia.Pe langă acestea se adaugă indepartarea extrem de vizibila a valorilor absolute, a obligațiilor și normelor sociale si morale pe care individul ar trebuii sa le dețina.Principala caracteristica care descria individul si il facea sa fie implinit fiind orientarea spre sine,spre atingerea propriilor scopuri inaintea celor colective. Individul este caracterizat in general ca fiind instanța morală supremă, ceea ce înseamnă că este responsabil de tot ceea ce realizeaza in viata si de toate actele sale pe care le intreprinde. Satisfacerea unor dorințe proprii, dar și tendita neincetata a individului spre autodezvoltare pe cât se poate de mult pot fi considerate elemente de bază ale individualismului. Cred ca cel mai potrivit cuvant care poate descrie individualismul este egocentrismul,care înseamnă printre multe alte aspecte si intelesuri, îndepărtarea de constrângerile față de alții și față de caracterele sociale.
Vazuta printr-o perspectiva antropologica asupra lumii moderne,aceasta tema l-a determinat pe Louis Dumont sa contureze pe larg fenomenul de individualism intr-o lucrare a sa care a durat mai bine de douazeci de ani si anume:„Eseu asupra individualismului”. În lucrarea lui Dumont, individualismul este principala cauza a modernității,si se afla in centru analizei sale. Astfel ca,tot efortul pe care acesta in depune este pentru a contura o perspectiva asupra evenimentelor ce au aparut in urma gandirii individualiste. De aceea scopul său este acela de a contura o perspectivă mai generală asupra fenomenelor individualiste ce au avut loc inca de la inceputurile noastre. Acesta incearca sa elaboreze două directii, una prin care pune într-o ordine ierarhică concepțiile individualiste, și alta prin care urmărește modul prin care si-a facut aparitia și cum aceasta a dus la dezvoltarea doctrinelor moderne.
In lucrarea sa, Dumont evidentiaza că individualismul a luat amploare si este intr`atat de accentuat din pricina aparitiei creștinismului, deoarece s-a răspândit un mesaj care îl pune în centru pe individ în relație cu Dumnezeu. Asadar acesta vrea sa spuna că inca de la inceputurile lumii,cand s-a conturat mai bine ideea crestinismului exista un fel de individualism modern (inca de la primii crestini)doar ca nu este vorba de acelasi individualism care exista si astazi,ci dintr-o perspectiva putin mai diferita decat aceasta care ne este foarte familiara in zilele noastre.Doar ca ce doreste Dumond sa sublinieze prin asta este faptul ca individualismul a luat forma inca din vremurile de demult. Asadar,religia a fost principalul factor al individualismului, mai întâi fiind descrisa dintr-o perspectiva generala iar apoi în evoluția ei.
In cartea lui Dumond exista o definitie bine conturata a individului care ia doua forme diferite:in cea din prima forma subiectul vorbeste,gandeste si vrea,acesta fiind caracteristica generala a individului,a speciei umane asa cum este cunoscut in societate iar cea de a doua forma fiind individul,moral,independent,si finalmente non-social care pune baza pe valorile morale pe care o intalnim in intelesurile noastre cu privire la raportul dintre om si societate.Astfel ca putem sa punem in evidenta doua tipuri de societati:Una in care individul este in centrul atentiei(individualismul) si in partea opusa fiind societatea(holismul). (Louis Dumond-Eseu asupra individualismului
Individualismul este o modalitate prin care societatea încurajează individul spre o atitudine singulara,in care viata privata este mult mai importanta decat viata publica.. Un nivel înalt de individualism ne arata că individul pune accentul pe individualitate și satisfacerea propriilor trebuinte iar între membrii societății există legaturi sociale foarte slabe. Prin urmare,societatile care detin prin natura lor o valoarea colectivista au un nivel scazut de individualism iar acestea au legaturi foarte stranse intre membrii societatii iar in aceste tipuri de colectivitati se pune accentul pe consolidare,ajutor unul fata de celalalt, si fiecare membru e responsabil pentru ceilalti participanti la viata colectiva. O alta forma a individualismului este cel german, de tip inferior,spiritual,unde cultura personală,cu alte cuvinte – educatia,formarea proprie nu este legata de apartenenta la comunitate,se gaseste aici in sensul individualizarii propriei persoane si nu in cadrul societatii ci de unul singur.Este vorba aici,despre o combinatie intre individualism si holism,in care,unul dintre principii predomina asupra celuilalt.Holismul vazut din planul comunitatii si chiar al statului,individualismul in cel al educarii si al creatiei personale,al realizării de sine (Despre Sine vobim mai pe larg la sfarsitul lucrarii mele)
In cartea lui Zygmunt Bauman,Modernitatea lichidă,acesta pune accentul pe modul în care modernitatea isi face simtita prezenta din ce in ce mai mult,evoluand spre o societate a relationarii,a colaborarii intre indivizii comunitatii,spre un sistem in care relatiile sociale dar si politice functioneaza foarte bine. Bauman ne indica faptul ca modernitatea din ziua de azi e foarte asemanatoare cu cea din secolul douazeci doar ca imbraca alta forma, e modernă într’un alt fel. Intre cele doua exista si o diferenta remarcata prin unele aspecte :față de prima modernitate, care era solidă, greoaie, condensată, cea din ziua de azi e fluidă, ușoară,dar imprecisă. Epoca din zilele noastre poate fi etichetată ca a doua modernitate, o modernitate târzie sau modernitate lichidă cum este numit si titlul lucrarii.
Epoca modernă este caracterizată prin primordialitatea individualismului asupra holismului. Aici Modernitatea este vazuta ca fiind raportul cu lumea în care individul se impune prin puterea de initiator, spre exemplu al faptelor sau al realizarilor sale, initiator al adevărului, al istoriei si al legii. Desi s-ar parea la prima vedere ca ideologiile care exaltau comunitatea natională sau cea de tip rasiala, solidaritatea in masa s-a descoperit ca fiind o reactie la individualismul modern,insa multe alte fapte nu fac decat sa aduca contrariul . Asadar, acest fel de individualism , (Alexis de Toqueville, „Despre democrație în America“,pag 38) duce la dezvoltarea unor miscari revoluționare si totalitare, în pofida caracterului său manifest. Dumont explică cum societatea germană din perioada interbelica,adepta a unui profund sentiment holist, a fost de neatins la constituirea unei ideologii nationaliste si rasiste, prin intermediul acelui individualism care distruge vechile credinte colective prin prisma rasismului. Exista aici un lucru care pare absurd dar e foarte adevarat, acela al revoltarii poporului si comunitații, care se simt amenintate prin intermediul unui rasism internalizat de un individualism cel mai violent.Unele teorii atat radicaliste cat si conservatoriste cu privire la individualism sunt raspunsurile date abuzurilor grotesti care s-au manifestat de-a lungul istoriei spre exemplu urmarile avute pe baza idealului comun al societatii,aici ma refer la evenimentele nefericite care au avut loc in vremea lui Hitler.In această categorie putem sa includem fenomenul numit egalitarism care presupune ca toti indivizii sa fie ostili față de regalitate.Aceast fapt s-a manifestat prin actele de cruzime ale lui Adolf Hitler față de evrei.Asadar,se gasesc multe trasaturi individualiste si egalitare la conceptiile lui Hitler si mai ales,predomina la el ideea de dominare sustinuta doar pe ea insusi,fara sa aduca alte explicatii decat afirmatia „ca asa este de la natura”,iar acest gand grotesc nu presupune altceva decat rezultatul individualismului egalitar,prin care se distrug valorile morale,scopurile umane,cu alte cuvinte distrugerea a tot ceea ce individul intreprinde prin actele sale..Notiunea de “Lupta tuturor impotriva tuturor “este profund internalizată in concepția lui Hitler la fel si individualismul unde dominația,puterea hitleristă,nu sunt decât in aparentă un scop in sine si ca in realitate ele servesc o valoare,adica rasa.In vremea aceea,totalitarismul era la putere fiind o maladie a societății moderne care rezulta din incercarea,intr-o societate in care individualismul era predominant si profund inrădăcinat,de a subordona acest individualism societaăii considerate ca o totalitate.Mai adaugăm faptul că violenăa mișcarii se hranea din această contradicție si că ea ii caracterizează pe promotorii miscării.De fapt,totalitarismul exprimă intr-un mod dramatic un fapt ce revine mereu in lumea contemporană si anume ca individualismul pe de o parte atotputernic,este pe de alta bantuit pepetuu si iremediabil de contrariul său.
Unul dintre primii scriitori care au analizat individualismul modern este Alexis de Tocqueville,care a stiut sa sublinieze perfect relația dintre individualism și specificul democrației. Acesta spune ca individualismul are o origine democratică și pe masura ce conditiile se egalizeaza se dezvolta tot mai mult. Din aceasta cauza se intampla des ca mulți oameni sa isi faca un obicei din a se lua in considerare mereu intr-un mod retras de lume,izolat imaginandu-se in ipostaza de a avea destinul in propriile maini si rezolvarea la orice problema intampina.. Astfel, putem spune că democrația îl determina pe fiecare individ să își uite strămoșii, ea îl indruma mereu spre el însuși și il adanceste tot mai mult in singuratatea propriului sau orizont(inchis). (Al. de Tocqueville, La democratie en Amérique, Idées, Gallimard, Paris, 1982, pp. 243-244).
Această „rabufnire” socială, pe care o prevăzuse Tocqueville cu multi ani înainte, a dus în această primă fază a manifestarii individualiste a societatii moderne la aparitia omului masă. Dupa parerea ganditorilor acestui fenomen, omul masă este caracterizat prin izolare, lipsa de raporturi normale în cadrul familiei sau al profesiei. Asa numitul omul masa se simte marginalizat de societate si devine prada celor care se ocupa cu aceasta profesie. Din punct de vedere al unui ganditor pe nume Arednt,distrugerea moderna a individului a venit in urma totalitarismului, si mai mult decat atat,acesta a dus la pierderea spatiului public, lasat in urma de burghezie, pe primul plan fiind câstigul material, în privilegiul unei clase politice compusa din fosta nobilime si birocratii. Exista o diferenta semnificativa intre individualism si egoism.Spre deosebire de egoism,Individualismul, dupã cum spunea Tocqueville, este un concept „modern“. Strãmosii nostri nu cunosteau decât „egoismul“, care este „un sentiment calm si moderat care îl predispune pe cetătean să se izoleze de multimea semenilor si sã stea la o anume distantă, împreunã cu familia si prietenii sãi, astfel încât după ce si-a creat o micã societate pentru folosul său, lasă marea societate în seama ei“
Individualismul si liberalismul sunt intersanjabile. Omul european,cel al zilelor noastre tinde sa vada mereu exact ceea ce cauta tot timpul. Interesul personal sta deasupra interesului pentru ceilalti,reusind sa il orbeasca astfel incat nu mai poate sa se apropie de cel care candva ii fusese tata sau frate.. În dorința lui de a se afla mereu in centru atentiei, ajunge intr-un punct in care e dispus sa calce pe cadavre pentru ca scopurile sale sa-i fie indeplinite,fara a tine cont ca prin faptele sale individualiste ceilalti au de suferit. Individualistul nu vede asta,se vede numai pe el,vorbește doar la persoana I „eu”. În viata lui nu exista acel prețios și necesar “noi” sau poate ca nici nu vrea sa ii faca loc. Munca in echipa nu este punctul sau forte,si chiar daca o face la un moment dat,probabil in cazuri exceptionale, niciodată profitul nu se va împărți. Exploatarea, manipularea, abuzul sentimental, compromisul familiar, totul se poate sacrifica pentru individ. Expresia cea mai potrivita pentru societatea moderna este “homo homini lupus” ceea ce inseamna :omul cu om este lup.Asadar,conceptia subiectului individualist dupa care isi ghideaza viata este ca orice, sau dupa caz oricine provoaca un conflict cu “eu” trebuie eliminat. Individul trăiește într-o lume a fricii, a falsitatii. Nu reuseste sa aiba încredere în absolut nimeni, si pentru a supravietui trebuie sa minta.De asemenea acesta este imun cand vine vorba de îndemnuri la milă, ajutorare,acte de caritate, sau de tolerare care pentru el nu au nici o semnificatie,le considera a fi fără relevanță pentru ca personal,nu-i aduc nici un beneficiu. Liberalismul modern si individualismul pot fi considerate ca fiind inseparabile.Exista o foarte mare legatura intre aceste doua curente sociale,avand doua caracteristici : pe de o parte, individualismul este etichetat ca fiind uneori “cea mai potrivita realizare a lumii moderne