MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN NORMAL ȘI PARANORMAL [612377]

1
„MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN NORMAL ȘI PARANORMAL”
Lucrarea se adresează în mod special celor interesați de psihologie , filosofie ,
spiritualitate și esoterism . Efortul de lectură va fi răsplătit de o creștere în cunoaștere și
inteligență, de o pregătire spre aprofundarea unor subiecte subtile. Cartea își propune, î n
principal, să ofere o perspectivă neconvențională asupra psihologiei , căreia îi sparge câteva
mituri actuale, încurajând noile deschideri spirituale.
Interesul dintotdeauna al autorului, ing. Răzvan Alexandru Petre ,pentru domeniile
enunțate l -au împins la redactarea unei sinteze din toată cunoașterea acumulată în aproape două
decenii. Odată cu punerea pe hârtie, noi idei deosebite au apărut, legându -se unele de altele și
răspun zându- i la întrebările firești. Se poate spune că „ideile s -au exprimat singure”. Dorința de
cunoaștere l -a inspirat să reformuleze idei mai vechi în concepte moderne, dar și să lanseze
chestiuni cu totul inedite.

2MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN
NOR MAL ȘI PARANOЯ MAL
Autor: RĂZVAN ALEXANDRU PETRE
SUMAR
PREZENTARE
INTRODUCERE
MOTIVAȚIA STUDIULUI
Capitolul 1 FUNDAMENTARE FILOSOFICĂ
1.1. TELEONOMIA ȘI ȘTIINȚA
1.2. CELE DOUĂ VIZIUNI FILOSOFICE COMPLEMENTARE
1.3. PSIHIC ȘI CONȘTIINȚĂ
1.4. NIVELURI DE CO NȘTIINȚĂ
1.5. NATURA ONDULATORIE A SUBSTANȚEI
1.6. SCIENTISM vs. ȘTIINȚĂ
1.7. IMPORTANȚA FILOSOFIEI PENTRU PSIHOLOGIE
Capitolul 2 PARAPSIHOLOGIA ȘI FENOMENELE PARANORMALE
2.1 DEFINIREA PARAPSIHOLOGIEI
2.2 ȘTIINȚĂ SAU PSEUDO -ȘTIINȚĂ?
2.3 PROGRESUL PARAPSIHOLOGIEI
2.4 TREI TIPURI DE PARAPSIHOLOGI
2.5 O SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE
2.6 PSIHOLOGIE TRANSPERSONALĂ vs. PARAPSIHOLOGIE
Capitolul 3 CREIERUL SAU PSIHICUL?
3.1. CREIERUL
3.1.1. AFAZIE ȘI LOBOTOMIE
3.1.1.1. LIMBAJUL ȘI C REIERUL
3.1.1.2. LOBOTOMIA
3.1.2. CREIERUL FIZIC ȘI CEL SUBTIL
3.1.3. TREI CREIERE DIFERITE
3.1.3.1. FUNCȚIILE DIFERITE ALE EMISFERELOR CEREBRALE
3.1.3.2. LATERALIZAREA FUNCȚIILOR SUBCORTICALE
3.2. CORPURI ȘI UNIVERSURI SUBTILE
3.2.1. TRADIȚIA ESOTERICĂ
3.2.2 CORPUL FIZIC ȘI ETERIC
3.2.3. DESPRE CREIERUL FIZIC, ASTRAL ȘI MENTAL
3.2.4. TREI CREIERE, TREI MINȚI
3.3. PSIHICUL
a) MODELUL CONȘTIINȚEI
b) MODELUL MINȚII
3.3.1. SUFLETUL VITAL
3.3.2. MINTEA TREIMICĂ (ETERICĂ, ASTRALĂ, MENTALO -CAUZALĂ)
3.3.3. INDRIYAS ȘI MANAS
3.3.4. ALCĂTUIREA HOLOGRAFICĂ A SISTEMELOR DIN SUBSTANȚĂ
SUBTILĂ
3.3.5. CONȘTIINȚA TREIMICĂ ȘI EVOLUȚIA SPIRITUALĂ
3.3.6. SPIRITUL
3.3.6.1. MOTIVAȚIA SPIRITUALĂ

33.3.7. PRECONȘTIINȚA
3.3.7.1. GÂNDIRE, INTUIȚIE, IMAGINAȚIE
3.3.7.2. MEMORIA
Capitolul 4 DINAMICA PSIHICULUI: FLUXURILE INFO-ENERGETICE
4.1. MATERIALISMUL NU ESTE SUFICIENT
4.1.1. ETERICUL
4.1.2. GENEZA LUI ADAM
4.1.3. COMUNICAREA
4.1.4. AFECTIVITATEA
4.1.5. DEVENIREA VIEȚII
4.2. ROLURILE PRECONȘTIINȚEI
4.2.1. PLECÂND DE LA NEUROLOGIE
4.3. CÂTEVA STĂRI ALE CONȘTIINȚEI
4.4. MINTEA, ÎN STAREA EI NORMALĂ
4.4.1. STAREA DE VEGHE
4.4.2. STAREA DE SOMN
REFERINȚE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
PLANȘE
PREZENTARE
Această lucrare constituie o triplă provocare: în plan psihologic, filosofic și esoteric.
Conține date științifice actuale interesante din psihologie și neurobiologie. Ex primă opinii
filosofice referitoare la subiecte aprins dezbătute. Aduce în discuție concepte spirituale larg
vehiculate. L ucrarea stă deci sub semnul eclectismului, dar un eclectism echilibrat și cu rost. S -a
acordat egală importanță atât psihologiei științifice, demersului filosofic și logic, cât și științelor
oculte (destinate în trecut doar câtorva inițiați, dar studiate a stăzi de parapsihologi din lumea
întreagă ).
Am purces la conceperea acestei lucrări din nevoia personală de a găsi substratul comun al
psihologiei actuale și al cunoștințelor esoterice multimilenare. Nu am găsit nicăieri o asemenea
abordare unificatoare. D e aceea, am încercat să aduc un plus de lumină și o bază ideatică pentru
progresul gândirii. Liantul celor două domenii, cu fundamentări teoretice atât de diferite, l -a
constituit actul filosofării asupra naturii profunde a psihicului uman. Lucrarea, fiind de natură
pur teoretică și didactică, are limitele inerente acestei naturi. Sperăm ca specialiștii ambelor
tabere s ă găsească aici suficientă inspirație pentru a aprofunda pe cont propriu apropierea dintre
ele.
Viitorul va arăta în ce măsură nonconformism ul nostru epistemic este și fertil. Însă cititorii
vor fi neîndoielnic câștigați intelectual lecturând această carte, în ciuda aparentelor subtilități ale
subiectelor prezentate. Simplul efort de lectură le poate schimba, pe neobservate, optica asupra
vieții. Ne-am bucura dacă întrebările puse de -a lungul capitolelor își vor găsi chiar și alte
răspunsuri pertinente și integrabile într-un sistem coerent. Ce am scris nu este adevărul ultim și
poate fi îmbunătățit. Însă, până la dovada contrarie , este singurul model care ne satisface nevoia
de unificare psiho- spirituală .
Cartea oferă, poate mai mult decât orice altceva, o speranță de negăsit: speranța într -o
viitoare cunoaștere unitară și completă a psihicului uman. C unoaștere care ne va ajuta să facem
din acea stă lume un loc mai bun pentru toți.
Răzvan Alexandru Petre
19 aprilie 2008

4INTRODUCERE
Motto: Marele psiholog german Kurt Lewin spunea că «cea mai bună practică este
o teorie bună ». [1, p.382]
Acesta este un studiu pluri- și trans -disciplinar, cu SCOPUL de a elabora un model al
Sistemului Psihic Uman, evidențiind structura și dinamica sa. Modelul este flexibil, suportând
completări ulterioare, corecții sau detalieri ale componentelor sale. Se pretează scopurilor
didactice, precum și aporturilor profesioniștilor din domeniile atinse de acest model explicativ.
OBIECTIVELE pe care ni le propunem pentru modelul explicativ sunt:
a)să integreze într -o teorie unificatoare fenomenele psihice normale și paranormale .
b)să ofere o bază științifică comună pentru diversele psihoterapii și orientări psihologice ,
știind că în prezent se manifestă tendințe separatiste tot mai accentuate între psihologia
științifică (cercetarea fundamentală) și cea aplicată (psihoterapii), precum și între
diferitele orientări psihologice.
c)săofere o filosofie comună demersului gnoseologic al științei și religiei .
Ca PRINCIPII de abordare a subiectului, am utilizat:
1.Respectarea normelor cunoașterii științifice actuale.
2.Adaptarea noțiunilor din sursele spiritualiste la specificul occidental mo dern și p unerea
de acord a laturii științifice cu cea esoterică într -un model explicativ unificator.
3.Validarea modelului pe bază logico -deductivă, simultan prin criteriile psihologiei
academice și ale fenomenologiei spiritualiste.
INFO: După epistemologul Karl Popper, p rogresul cunoașterii științifice apare, la modul ideal,
din ipotezo- deductivism: întâi se lansează o ipoteză legată de problema cercetată, iar apoi i se
testează puterea explicativă, dacă prin ea se pot deduce toate cunoștințele provenite di n alte
surse.
[http://www.enformy.com/$dual.html ]
NOTAȚII
Am introdus în text anumite explicații suplim entare, după cum urmează:
-INFO –sunt informații preluate din diverse surse bibliografice sau de pe internet .
-[între paranteze drepte figurează sursa de informare]
-NOTE –sunt completări la subiectul dezbătut, de obicei o continuare interesant ă a subiectului .
-OBSERVAȚII –sunt observații personale cu rol de digresiuni .
MOTIVAȚIA STUDIULUI
Am pornit la conceperea acestui studiu științific din nevoia de sinteză culturală dintre Est și
Vest, dintre știința academică și cea revelată, dintre filosofie și psihologie. L-am scris pentru că
nu există încă un model teoretic unitar care să răspundă la majoritatea întrebărilor actuale ale
psihologiei. Constatând divergențele de idei privind natura (relația dintre psihic și corp),
ipostazele (conștiința, inconștientul) și stările (de conștiință) ale psihicului, ne -am simțit
încurajați să ne aducem și noi contribuția la descâlcirea acestor probleme.
Nu am insistat pe aspectele deja amănunțit studiate de psihologie, ci am punctat doar asupra
celor aflate în dispută, pentru a aduce clarificări novatoare . Acest model este totuși o
simplificare a realității și nu o înlocuiește. Unele aspecte nici nu le -am luat în considerare,
făcând obiectul altor științe particulare; ele nu sunt conținute în modelul nostru, ci le lăsăm
domeniilor particulare: medical, biologic, sociologic etc. Ne- am axat pe problematica specifică

5psihologiei și psiho -spiritologiei (aspectele umane ale doctrinei spiritologice), într-un studiu de
graniță de interes și pentru alte domenii (filosofic, spiritual, medical, esoteric, cultural,
parapsihologic, transpersonal etc). Spiritologia originează din revelații , mereu reînnoite și
completate, pentru a ține pasul cu progresul științei și al gândirii omenirii.
Am dorit să fructific ăm informațiile valoroase din bogata și multimilenara cultură hindusă,
în vederea dezvoltării aparatului conceptual al psihologiei moderne. Acest lucru este cu atât mai
necesar cu c ât însuși avansul empiric al psihologiei transpersonale solicită un efort de
structurare teoretică corelat cu celelalte orientări psihologice, nu separat și în afara lor!
Acceptarea, cel puțin la nivel ipotetic, a explicațiilor spiritualiste ține cont de p recedentul creat
de psihologia transpersonală. Cercetările sale practice asupra a mii de subiecți relevă concluzii
care concordă cu teoriile esoterice orientale și creștine, verificate personal și de mulți maeștri și
discipoli ai căilor tradiționale.
Capitolul 1
FUNDAMENTARE FILO SOFICĂ
Obiectivele ambițioase ale acestui studiu impu n, în primul rând, o fundamentare filosofică și
o abordare logică a problematicii enunțate.
1.1. TELEONOMIA ȘI ȘTIINȚ A
Consider ăm că , în filosofie, problema centrală nu ar fi atât disputa dintre primordialitatea
spiritulu i sau a materiei (cu o miză mai mică , în opinia noastră ), ci raportul antagonic dintre
întâmplare și necesitate .
Dacă este adevărat că Universul și mai ales Viața au apărut întâmplător (cum a eșuat să
demonstreze Oparin, prin experimentele sale de recreare a „supei primordiale” a vieții ), atunci
orice încercare de a pune lumea și viața pe baze raționale este inutilă. Considerând că , din haos,
a apărut spontan organizarea (întâi a materiei anorganice, apoi a vieții), ca un salt calitativ
inexplicabil, ce concluzie putem trage? Că este la fel de posibil ca legitățile obiective, pe care
încearcă să le descopere știința, să fie, la un moment dat, desființate, la fel de spontan. Aceste
legi nu se pot baza pe ceva solid, cert, ci sunt valabile până la o nouă „zvâcnire” imprevizibilă a
haosului. Cu alte cuvinte, cunoașterea legităților de funcționare a lumii nu ar avea decât o
importanță relativ mică, pentru că ele se pot modifica oricând. Determinismul cauzal ar fi
temporar și instabil . Știința ar deveni caduc ă, efemeră și iluzorie, fiind în bătaia de joc a
dezordinii omnipotente… Haosul a creat lumea și tot haosul o poate distruge sau transforma
profund în orice clipă…
Dacă însă acceptăm teleonomia Vieții și Uni versului , apărute dintr -un anumit SCOP,
trebuie să acceptăm și existența CONȘTIINȚEI care a stabilit atât scopul, cât și mijloacele de a-l
atinge. În această viziune, „mijloacele” le-am găsi în însăși lumea creată, structurată pe baza
unor legi imuabile, e tern valabile. Pe această „credință” se bazează știința în demersul ei
gnoseologic. Lumea poate fi cu noscută în esența ei dacă ne străduim să -i descoperim principiile
de funcționare.
Nu am fi scris acest studiu dacă nu neplasam pe o poziție gnostică. Lumea poate și trebuie
să fie cunoscută. Acesta este unul dintre posibilele scopuri ale Creației. Teleonomia Vieții și
Universului (existența unei finalități a acestora) este fundamentul științei . Cunoașterea

6(scientia, lat.) nu se poate întemeia pe nisipuril e mișcătoare ale Întâmplării. Acesta este crezul
nostru și argumentul pentru care ne așezăm de partea Științei concepând această lucrare.
1.2. CELE DOUĂ VIZIUNI FILOSOFICE COMPLEMENTARE
Spirit sau materie? Această întrebare perenă în istoria filosofiei necesită un răspuns și din
partea noastră. Materialismul pare mai consonant cu practica și cunoașterea științifică, pe când
dualismul spirit-materie are la bază intuiția și simțul moral. Pentru materialist, conștiința umană
este urmarea unor stări electric e ale creierului, care ne dau doar iluzia că avem un liber-arbitru.
Dacă însă dovezile parapsihologiei ar căpăta credit în lumea științifică, balanța credibilității ar
înclina decisiv în favoarea dualismului spirit-materie.
De aceea, ne afirmăm filiația ideatică de partea dualismului , care acceptă existența ambelor
forme de existență –spiritualul și materialul. Monismul materialist, rătăcind empiric în
necunoscut, își dovedește neputința gnoseologică . Monismul spiritualist își arată neputința
praxiologic ă, neoferind omului mijloacele de transformare a lumii. Doar îmbinarea celor două
poziții complementare este soluția optimă la căutările și zbaterea omului.
Viziunea s piritualistă
Teleonomică (scop → mijloc)„Spiritul a creat, conduce psihicul și
corpul p entru cunoașterea și
transformarea lumii”SPIRIT
↓
Viziunea umanistă
Holistică (integrală)”Cine sunt, de unde vin, încotro mă
îndrept?”PSIHIC
Viziunea m aterialistă
Deterministă (cauză → efect)”Psihicul a apărut pentru adaptarea
superioară a corpului la mediu”↑
CORP
Viziunea holi stică (integrală) cere îmbinarea tuturor perspectivelor. Este șiviziunea
noastră.
INFO: Un exemplu de cauzalitate teleonomică, finalistă ni-l dă Carl Gustav Jung, prin formularea
principiului sincronicității . În o pinia sa, acesta desemnează o coincidență semnificativă de
fenomene fizice și psihice a-cauzală (din cauze imposibil de cunoscut). În spatele acestor
coincidențe neîntâmplătoare Jung plasează arhetipul, care generează simetric atât manifestări
obiective, î n lumea fizică, cât și subiective, în universul psihic. Sincronicitatea, ca explicație, se
aplică la fenomenele din aria parapsihologiei, previziunii și premoniției, la artele divinatorii, la
astrologie (sub numele de principiul analogiei ) și în multe alte domenii de frontieră. Jung a scris o
carte despre sincronicitate împreună cu fizicianul Wolgang Pauli, laureat Nobel.
Cauzalitatea finalistă (teleonomică) nu contrazice cauzalitatea deterministă , ambele
raportându- se la aceleași relații, privite din poziții diferite, deci complementare. Teleonomia
constat ăangrenarea unor mijloace pentru atingerea unor scopuri, iar determinismul nu vede
decât o înlănțuire de cauze și efecte, scopul lucrurilor rămânându -i ascuns.

7INFO: Dualismul interacționist a fost susținut și promovat de celebrul neurofiziolog australian
J.C.Eccles, constituind o replică actuală a platonismului . În opinia sa, psihicul și creierul sunt
entități independente, aflate în lumi și universuri diferite, distinc te chiar din punctul de vedere al
naturii lor, dar aflate totuși în interdependență. Eccles acceptă existența unui spirit independent,
capabil să acționeze direct asupra sistemului nervos, dar și să recepționeze ,la rândul său ,acțiunea
inversă a acestuia. Rolul activ revine spiritului conștient de sine, el fiind cel care asigură „unitatea
experienței conștiente”, și nu aparatul ui neuronal. [1, pag. 210]
Un apărător al dualismului este și celebrul filosof Karl Popper. El și Eccles au scris împreună
„Sinele și creierul său” (1977)
1.3. PSIHIC ȘI CONȘTIINȚĂ
Psihologia occidentală recunoaște diferența calitativă dintre activitatea substanțială –
energetică a creierului, pe de o parte, și specificul energo- informațional al psihicului, pe de
altă parte. Totuși, cercetarea psihicului este mediată în psihologia occidentală de mijloace
obiective, substanțial -energetice (studierea creierului, a comportamentului, conduitei etc), ceea
ce ridică serioase semn e de întrebare principiale cu privire la posibilitățile acestor metode de a
studia complet și profund natura pur informațională a psihicului .
INFO: Precum informația, psihicul este lipsit de proprietăți sensibile, prezența lui înregistrându -se
indirect . Precum informația, psihicul fiind ireductibil la mat erie ( substanță -n.n.) și energie, este
dependent de acestea. [2, pag 104]
Psihologia orientală studiază psihicul în sine, prin mijlocirea C onștiinței însăși și puterilor
sale nebănuite. Această cercetare depășește introspecția clasică, putând fi realizată doar de
inițiați cu abilități „paranormale” (neexplicate încă, pentru că ies din paradigma actuală a
științei). A început să fie abordată și de către psihologia occidentală transpersonală , prin alte
metode proprii.
Atribuirea calității de „informațională” activității psihice este destul de empirică, fiindcă ea
nu explică științific fundamentul psihicului. Conceptul actual de informație este oferit de
funcționarea computerelor. Dar computerele nu au conștiință. Ele sunt concepute integral de om.
Intelige nța lor artificială manipulează informații, dar nu le înțelege, nu le dă sens . Toate
informațiile, prelucrate automat și orbește de computere, sunt adresate în final omului,
conștiinței umane. Or, revenind la paralelismul cu psihismul, informația psihică c ui se
adresează? Conștiinței umane. Aparatul psihic folosește informația pentru a servi Conștiința
psihică.
Dilema principală a psihologiei este Conștiința. Ea nu se poate reduce la conceptul de
informație, după cum am văzut mai sus. Conștiința este funda mentul psihicului, în opinia
noastră.SCOP
MIJLOCCAUZĂ EFECT

8Spiritualismul postulează , de asemenea, existența Conștiinț ei (Spiritului). Este vorba despre
același lucru, dar la scară diferită. Psihologia se referă strict la conștiința umană, iar
spiritualismul atât la aceasta, cât și la alte interpretări mai largi.
1.4. NIVELURI DE CONȘTIINȚĂ
Omul nu a reușit, cu toată inteligența sa, să creeze viață. Aceasta înseamnă că Natura, care a
reușit această performanță ,are o inteligență mai mare decât a omului. Dar poate exista
inteligență fără o conștiință de care să aparțină ? Trebuie, vrând- nevrând, să admitem existența
unei Conștiințe superioare omului.
Unii însă refuză această concluzie logică, spunând că materia s -a auto-organizat. Or,
conform experienței umane, organizarea n u este rodul întâmplării și nici tendința naturală a
sistemelor. Organizarea este o operațiune inteligentă anti -entropică. „Principiul” dialectic al
„acumulărilor cantitative care duc la salturi calitative” nu este o lege științifică, ci doar
observație empirică și interpretare speculativă. Oare c âte grăunțe de nisip trebuie să adăugăm la
un pumn de nisip pentru a deveni altceva decât nisip?
Împărtășim ideea filosofică a Conștiinț ei – temelie a lumii -, cel puțin în sensul dezvoltării
și transformării calitative a substanței. Nu putem afirma, deocamdată, cum a apărut substanța,
dar rațiunea ne confirmă că ea evoluează datorită Conștiinței, care este independentă de ea și o
influențează .Există și o relație inversă, în care Conștiința evoluează și ea tocmai p rin
interacțiunea cu materia …
Se cunosc mai multe niveluri de înțelegere a Conștiinței.
În viziunea spiritualistă și orientală, Conștiința creatoare cosmică ( Dumnezeu, Ishvara,
Brahman… ) a născut Universul. După „chipul și asemănarea Sa” , El a creat nenumărate mici
Conștiințe individuale ( Spirit, Purusha, Atman… ) cu care a populat lumea. Ele trăiesc în mod
natural în lumile lor spirituale, dar din când în când se întrupează ca oameni (și alte viețuitoare)
în lumea fizică. În acest scop , Spiritul sup raveghează creșterea embrionului uman, timp în care
generează în structurile psihice ale acestuia o nouă Conștiință fizică, creată „după chipul și
asemănarea Spiritului”.
Deci, c onform principiului analogiei, Conștiința se replică în forme inferioare, de la Divin
către Om, de la Spiritual către Biologic. Vom reține această triadă a Conștiinței, asimilată și de
mari gânditori ocidentali. Spre exemplu, filosoful Ken Wilber postulează Conștiința ca fiind
ireductibilă și nedefinibilă prin alte concepte [8] (vezi și cap.2.5. ).Ea stă la baza lumii, deci va
sta și la baza psihologiei , în viziunea sa și a noastră .
Conștiința Cosmică Infinită ( Dumnezeu, Ishvara, Brahman…)
↓
Conștiința Individuală Spirituală ( Spirit, Purusha, Atman…)
↓
Conștiința Individua lă Umană ( Ego, Ahamkara, Jiva…)
INFO: Nu numai animalele sunt conștiente; și plantele au simțire și o conștiință primitivă ,
conform diverselor cercetări ["Our Intelligent Companions, the Plants," John Van Mater, Jr.,
SUNRISE, April/May 1987]. În ce privește regnul mineral, adepții “panpsihismului”, precum B.
Rensch șiC. Birch , cred că întreaga materie , inclusiv atomii și particulele subcuantice, posedă o
protoconștiință . Fizicianul David Bohm e de p ărere că, la niveluri și mai profunde, fiecare particulă
este unică și are o marcă individuală [“Causality and Chance in Modern Physics”, pag. 157;
“Science, Order & Creativity”, pag. 210-11]. S-a mai observat că compușii chimici de sinteză

9cristalizează cu atât mai rapid cu cât sunt produși mai des în laboratoarele din întreaga lume, ceea
ce implică existența unui fel de “memorie la distanță” a substanței. [Rupert Sheldrake, “The
Presence of the Past”, pag.131]
[http://www.theosophy-nw.org/theosnw/science/prat-bra.htm].
1.5. NATURA ONDULATORIE A SUB STANȚEI
Încă din vechime, inițiații au afirmat că realitatea este multi -dimensională, că există „lumi
paralele”, coexistente cu universul nostru. Acest lucru nu a fost luat în seamă de savanții
occidentali decât în ultimele decenii, în special de cei spec ializați în fizică cuantică. În tentativa
de a demonstra existența universurilor paralele, ne -am oprit asupra teoriei matematicianului
Milo Wolff, numită „structura ondulatorie a materiei”.
Domnul Wolff (astronom, inginer electronist, fizician teoretician) nu a putut niciodată
înțelege dualitatea corpuscul -undă, din fizica secolului XX, care este predată în toate școlile.
Paul Dirac a postulat – iar după el nimeni nu a contestat sau revizuit această ipoteză –că
semnificația fizică a undei de Broglie , asoc iată oricărei particule elementare, ar fi de
„probabilitate de localizare a respectivei particule în spațiu”. În corelație cu principiul de
nedeterminare a lui Heisenberg ( conform căruia „putem cunoaște exact oripoziția unei
particule, ori viteza sa”) fizica a dat, prin urmare, o interpretare abstractă funcției de undă
asociate oricărei particule. Wolff, ca mulți alții, nu a putut înțelege această explicație non –
intuitivă, și timp de 30 de ani s -a tot gândit ocazional la acest paradox al fizicii: corpuscul sau
undă?
Studiind interacțiunea a două unde sferice, el a descoperit întâmplător că, dacă focarul uneia
se află în mișcare față de cealaltă, rezultă o a treia undă de interferență, similară undei de
Broglie . A avut atunci intuiția faptului că unda de Broglie are de fapt o semnificație fizică
concretă: este rezultatul interferenței altor unde sferice. De aici, a lansat ipoteza că fiecare
particulă elementară are asociate căte două unde sferice: una emisivă, emergentă, și cealaltă
incidentă, venind către ce ntrul emisiv. A probat această ipoteză, demonstrând matematic , pe
baza ei, teoria relativității a lui Einstein, mai exact variația masei. Astfel, a unit teoriile fizicii
cuantice cu cele ale fizicii relativiste, microcosmosul cu macrocosmosul.
Ce este important din punct de vedere filosofic vine în continuare. Wolff a postulat faptul
(presupus și de Schrödinger, de Einstein și alți fizicieni) că, în realitate, nu există particul e de
substanță … Există doar un focar , care face Spațiul să vibreze sub forma undei emergente
sferice. Acest focar este observat din exterior ca fiind o aparentă „particulă” datorită
interacțiunii tuturor celorlalte unde venind din tot universul, care se întâlnesc în focar (așa zis ele
unde incidente ). Imaginându-ne particula ca fiind sferică, conturul vizibil al sferei ar fi dat de
înfășurătoarea tuturor celorlalte unde sferice incidente. (De fapt ,nimeni nu a văzut vreodată
dacă particulele elementare sunt sferice sau de altă formă!)
Milo Wolff a stabilit astfel natura exclusiv ondulatorie a materiei. Ceea ce în experimentele
dinfizică pare a fi comportarea unei particule, care cedează o cuantă de energie, este de fapt
rezultatul faptului că interacțiunea dintre undele elementare se poate face doar la anumite
frecvențe discrete. Nu m ateria este cuantificată în particule, ci interacțiunea undelor este
cuantificată. [Pentru alte detalii: www.spaceandmotion.com ]
Prin urmare, materia este o vibrație a Spațiului , care își merită numele ce i se atribuie în
unele tradiții spirituale de „VID CREATOR”. Se presupune că lungim ilede undă a le acestei
vibrații sunt de ordinul de mărime a constantei lui Planck: 10-33cm, iar frecvența, invers
proporțională , fiind inimaginabil de mare.
Odată ce accelerăm frecvența proprie de vibrație a undei, la un moment dat se ajunge în
situația când undele incidente nu mai reușesc să ne formeze aparența unei particule în focar.
„Particula” a dispărut. De fapt, ea apare într- un spațiu superior ca vibrație de bază . Acesta e

10principiul coexistenței lumilor paralele. Substanța proprie fiecărei lumi are o altă vibrație, care
face ca universurile să coexiste fără a se amesteca, fiecare pe alt palier vibrațional – dar în
același spațiu . Există posibilitatea (nu numai teoretică) de a muta o particulă, un corp , de pe un
palier pe altul prin modificarea frecvenței sale proprii de vibrație. „Experimentul Philadelphia”
este un exemplu celebru în acest sens.
Acesta ar fi, pe scurt, principiul fizic și spiritual al substanței vibraționale multi –
dimensionale. Pe baza acestui model , cunoscut și sub numele de „modelul foițelor de ceapă”,
vom putea continua înțelegerea psihicului și a altor mistere care ne înconjoară. Conform
acestuia, substanța inferioară ca vibrație este ordonată de substanța mai rafinată, care este mai
apropiată de frecvența Spiritului. Într eaga materie se subordonează astfel, din aproape în
aproape, voinței și intențiilor Spiritului, care se află pe cel mai înalt nivel vibratoriu.
1.6. SCIENTISM vs. ȘTIINȚĂ
Dintre d ușmanii progresului cunoașterii putem numi cel puțin două categorii importante:
într-o extremă –naivitatea și prostia -, iar în cealaltă extremă –scientismul și semidoctismul. Nu
puțini sunt gânditorii care ne atrag atenția asupra pericolului încarnat de scientism . Acesta se
poate defini cel mai sim plu prin deviza următoare: „Absența dovezii este echivalentă cu
dovada absenței”. Desigur, e ste vorba de acel gen de dovadă palpabilă care nu poate apare în
toate fenomenele naturii la dorința noastră …
Scientismul oferă științelor exacte, naturale, autoritate totală asupra altor viziuni ale vieții
(filosofice, religioase, spirituale, socio- umane), chiar și atunci când viziunea „științifică” este
parțială, nebazată pe dovezi imbatabile, apelând la paradigme depășite. Știința este propriul său
arbitru. Dogm a scientismului este că „știința este absolută și singura cale de a accede la adevăr”,
manifestând o încredere exagerată în eficacitatea metodelor științelor naturale actuale , aplicate
la toate ariile de investigație.
Părerea noastră este că spiritul științific trebuie să ne însoțească permanent, dar cunoașterea
nu se poate subsuma numai paradigmei științifice a prezentului, din simplul motiv că
paradigmele se schimbă. La fel de manifestă precum rigoarea științifică ar trebui să fie și
libertatea gândirii. Or, o gândire cu adevărat liberă ține cont de toată zestrea ideatică a omenirii,
nu se auto-restrânge în principii de genul:
-trebuie să văd cu ochii mei pentru a crede;
– ceea ce nu intră în preocupările științei oficiale nu e ceva serios ;
-aștept părerea savanților înainte de a reflecta personal la o problemă ;
-autoritatea științei nu se discută: ce au stabilit savanții nu poate fi schimbat.
Malignitatea acestei credințe pseudo-religioase vine din faptul că ne înrolează ,fără a ne cere
acceptul, încă de pe băncile școlii.
INFO: Un învățat spunea că „cei care se cramponează de o idee neproductivă, care nu reușește
să aducă lumină pentru dezlegarea enigmelor, se aseamănă cu găinile care clocesc ouă gata fierte.”
1.7. IMPORTANȚA FILOSOFIEI PENTRU PSIHOLOG IE
Încă de la afirmarea psihologiei ca știință de sine stătătoare, în secolul XIX, psihologii și -au
orientat eforturile către delimitarea ei netă de domeniul filosofic, din care s -a desprins. A fost un
demers legitim și productiv. Astăzi însă, noua paradigmă a gândirii psihologice impune o
revalorizare pozitivă a filosofiei. De altfel, toate teoriile psihologice sunt inițial concepte
filosofice, validate ulterior de experimente științifice.

11În general, știința și filosofia studiază aceeași realitate. În știință verificăm totul, filosofia
preluând ștafeta de acolo de unde nu mai putem verifica, ci doar presupune. Psihicul este o
realitate prea complexă ca să fie redus la o perspectivă biologistă sau materialistă. Prin urmare,
psihologia este și va fi atât știință, cât și filosofie .
Filosofia se ocupă cu modalitățile corecte de abordare a oricăror probleme de cunoaștere .
De aceea, filosofia stă la baza oricărei științe cognitive . În cadrul gândirii, analiza este operația
elementară care începe cu categorizarea dihotomică, duală, polară: cald -rece, pozitiv-negativ,
bine- rău etc. Este un mod simplu, eficient, comun, uzual. Chiar dacă o inteligență profundă și
nuanțată ar putea critica acest mod ca fiind reducționist și static, dihotomizarea are o imensă
utilitat e, chiar și în știință.
Constatăm existența a două tipuri diferite de dihotomii : cele care includ aspecte
complementare și cele care includ aspecte antagonice, disjuncte.
Pentru clarificarea ideilor, vom da câteva exemple din cele două tipuri de dihotomii :
Exemple de d ihotomii antagoniste Exemple de d ihotomii complementare
TIMP: trecut – prezent SPAȚIU: stânga – dreapta, jos – sus,
înapoi – înainte
Stabil –instabil Activ -pasiv
Fix -mobil Eu -altul
Bine -rău Extrovertit -introvertit
Conș tient – inconștient Masculin – feminin
Lumină – întuneric Yin – Yang
Mort – viu Catabolism – anabolism
Am observat că multe abordări științifice combină câte două dihotomii diferite pentru a
clasifica fenomenele studiate în patru categorii elementar e. Desigur că există multe tipologii
taxonomice, dar am ales , spre pildă, aceasta formă simplă ca având un potențial teoretic și
practic deosebit.
De exemplu, psihologia cuantică , susținută de gruparea „Noua paradigmă”
[www.apsi072.ro ], menționează patru t ipuri de comportamente, corelate inclusiv cu cele 4 baze
purinice care compun codul genetic al ADN- ului (denumite prescurtat A, T, G și C):
COMPORTAMENT Masculin Feminin
Rațional Dinamizare, A Calmare, T
Irațional Constrângere, G Resemnare, C
Se obser vă că cele două dihotomii sunt de tipuri diferite, una complementară, iar cealaltă
antagonistă.
Un alt exemplu: psihologul Eysenck a luat ca bază inițială pentru analiza personalității doi
factori esențiali: axa stabil-instabil și axa introvertit-extrovertit , care nu lipsesc nici din alte
clasificări ale personalității.
La analiza altor concepte din psihologie, putem folosi aceeași metodă fecundă, prin
combinarea a două tipuri de dihotomii diferite. De fiecare dată ,va trebui să decidem care sunt
perechile de elemente esențiale ce definesc respectivul concept.
Vă prezentăm clasificarea felurilor de VOINȚĂ și de ATENȚIE, realizată de noi conform
acestei metode simple.
În cazul VOINȚEI, am stabilit că ea este implicată atât în luarea deciziei , cât și în execuția
acțiunii. Pe de altă parte, manifestarea voinței poate fi voluntară, dar și semi- voluntară.

12VOINȚA Factor de Execuție Factor de Decizie
Conștientă,
voluntarăEfort contra tendințelor naturale,
habitualeAlegerea unei variante pe bază
rațională, conștientă
Inconștientă,
semi- voluntarăDisponibilitate și ușurință datorită
utilizării frecvente (automatizare în
subconștient)Reacție bazată pe impuls
emoțional, inconștient
Criteriile de analiză a ATENȚIEI sunt intenționalitatea și stabilitatea , rezultând
următoarele tipuri de atenție:
ATENȚIA Activă, intențională Pasivă, semi -intențională
Stabilă, efect de lungă
durată, (cu implicarea
Sistemului Reticulat
Activator Ascendent)Focalizată pe detalii.
Concentrare.Receptivitate pasivă a unui
„decupaj” din mediu. ( Urmărirea
detașată a unui film ușor )
Instabilă, efect de scurtă
durată, (cu implicarea
Sistemului Reticulat Difuz
de Proiecție)Distributivă , fluctuantă. Difuză, vigilență (Apare vreun
stimul? Când va apare
stimulul? ). Reflexe de orientare.
Un ultim aspect pe care dorim să -l menționăm este că ,făcând analogii între două dihotomii
diferite, putem ajunge la concluzii false. De exemplu, simbolul taoist Yin-Yang a celor două
forțe primare complementare (plus-minus/ masculin-feminin) a fost g reșit interpretat ca
reprezentând și forțele antagonice Bine- Rău. Prin urmare, s-au extrapolat toate conceptele
polare Yin-Yang la problematica moralei, ajungând la concluzii absurde. (De fapt, ne putem
imagina lumi neantagoniste ale Binelui fără de Rău, în care dinamismul vieții este asigurat doar
de polaritatea forțelor complementare.)
Un alt exemplu ar fi eroarea de a identifica dualitatea viață -moarte cu perechea anabolism-
catabolism . Chiar dacă, prin definiție, catabolismul înseamnă distrugere, el nu este nicidecum
echivalent cu moartea, ci este necesar vieții! Invers, c reșterea necontrolată a celulelor
canceroase poate duce la încetarea vieții organismului…
În concluzie, raționarea corectă constă în a nu face analogii între perechi duale
incomparabile.
Capitolul 2
PARAPSIHOLOGIA ȘI FENOMENELE
PARANORMALE
Orice model teoretic al psihicului uman ar trebui să explice atât mecanismele normale, cât și
cele așa -zis „paranormale”. Deoarece explicațiile psihologiei academice nu includ deocamdată
fenomenele psihice paranormale, este nevoie de un model unificator al psihismului normal și
paranormal, care ar ajuta mersul înainte al psihologiei științifice.

132.1. DEFINIREA PARAPSIHOLOGIEI
Parapsihologia abordează ,prin metode riguroase, științifice fenomenele ce depășesc
granițele științei academice și ale percepției comune a realității, așa -zisele fenomene
“paranormale”. P utem deci spune că „paranormal” este orice fenomen psihic real care încă nu
are o explicație științifică. După J. B. Rhine, parapsihologia vizează facultățile umane (și ale
animalelor) prin care ființa respectivă relaționează cu mediul –sau chiar îl modifică –fără
ajutorul celor 5 simțuri sau al corpului său fizic.
Fenomenele paranormale se divid în mai multe clase ( printre care și cel e referitoare la
combustia umană spontană sau la cele studiate de ufologie, criptozoologie, exobiologie,
paleoastronautică etc) , parapsihologia ocupându-se doar de una din aceste clase . La rândul său,
sfera parapsihologiei poate fi divizată în trei clase principale de fenomene studiate: de natură
fizică, de natură mentală și legate de supraviețuirea conștiinței în afara corpului.
Fenomenele studiate de parapsihologie sunt următoarele:
1.Fenomene de natură fizică , ce cuprind evenimente fizice neobișnuite, pre cum
psihokinezia (telekinezia), stigmate, dispariții paranormale, materializări, pirokinezia,
psihofotografia/tautografia (fotografii induse mental – efectul Ted Serious), levitația,
teleportația, transmutația atomică de slabă energie (efectul Kervran) ș.a .
2.Fenomene de natură mentală , numite și percepții extrasenzoriale (predominant bio –
informaționale), care include stări mentale sau abilități neobișnuite precum telepatia,
clarviziunea, precogniția, postcogniția (retrocogniția), déj à-vu, claraudiția, clarg ustul,
clarmirosul, clarsenzația, psihometria (psihoscopia), radiestezia (tehnica de comunicare
cuantificată cu propriul subconștient), percepția dermato -optică (cum ar fi citirea
scrisorilor închise, prin pipăire), sinestezia (amestecul a două sau mai multor simțuri) ș.a.
3.Fenomene legate de supraviețuirea conștiinței în afara corpului , ce includ fantome,
raps, poltergeist, bântuiri, fotografii ale spiritelor, transcomunicație electronică (efectul
Raudive), experiențe în afara corpului fizic (extracorporalitate, dedublare astrală),
biloca ție (raportarea prezenței unei persoane în două locuri diferite simultan),
reîncarnarea și experiențe în preajma morții (moartea clinică) ș.a.
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Parapsihologie ]
Fenomenele din prima clasă au fost demonstrate în repetate rânduri de persoane cu abilități
speciale. Sunt fenomene incontestabile, obiective, dar destul de rare.
Ne vom referi cu precădere la ultimele două categorii, care cuprind fenomene destul de des
întâlnite, dar contestate de căt re unii „sceptici”. Contestarea lor vine fie din dificultatea
demonstrării obiective a existenței lor, fie din lipsa unei explicații științifice. Afirmația standard
a scepticului este „până nu văd, nu cred” sau „pentru că nu -i explicat științific, fenomenu l nu
este real”.
Dar oare toate fenomenele psihice „normale” au explicații științifice? După părerea noastră,
pentru că nu au explicații, pot fi considerate drept paranormale șivisul, somnambulismul,
transa hipnotică . De ce apar totuși referiri la ele în psihologie? Pentru că sunt obiective.
Visul chiar este obiectiv? Să ne închipuim un savant care nu a visat niciodată. Măsurând
activitatea bioelectrică a creierului și mișcările globilor oculari, el nu poate confirma decât cel
mult o activitate neobișnuită și paradoxală a creierului în timpul somnului REM ( rapid eye
movement, engl. ), dar nici un element concret privind trăirea reală a visului, ce este el de fapt.

14Acest savant va fi obligat să explice cum este visul exclusiv pe baza mărturiilor concetățeni lor
săi.
Iată deci că am stabilit două elemente metodice specifice în abordarea fenomenelor
paranormale:
1)Trăirea personală a lor de către cercetător.
2)Mărturiile persoanelor care le -au trăit și le experimentează, tratate ca fapte obiective de
către cercetăt or.
Pe lângă metodele clasice de laborator, specifice științelor exacte, și aceste două metode
trebuie considerate ca valide în cercetarea psihologică .
Cercetările de laborator de până acum, susținute de o metodologie clasică, nu au adus, din
păcate, un prea mare câștig teoretic, ci doar au reușit să demonstreze, prin metode statistico –
matematice, că unele fenomene parapsihologice există cu adevărat –ceea ce este totuși un merit!
Cercetarea mai poate primi un ajutor din studierea scrierilor esoterice, a t radițiilor
metafizice, a psihologiei orientale. Noua orientare a psihologiei transpersonale a făcut deja pasul
înainte către aceste surse de inspirație, desigur cât se poate de critic. Putem găsi în aceste surse
spiritualiste foarte multe informații -cheie. Dificultatea constă în a le recunoaște, printre multe
tratări aparent „naive”, corespunzătoare altor epoci și contexte socio -geografice.
Fenomenele controversate privind supraviețuirea conștiinței în afara corpului ar trebui
studiate cu atenție de științe, mai ales de psihologie. Nu putem lăsa acest domeniu doar în seama
religiilor. Religia are merite incontestabile, dar și un mare defect intrinsec: dogmatizarea
cunoașterii. Or, cunoașterea poate progresa doar punându -se în slujba adevărului, nicidecum în
apărarea punctelor de vedere partizane și foarte pământești. În realitate, religiile nu au decât de
câștigat din acceptarea și explicarea științifică a fenomenelor conținute în doctrina lor.
Din cele de mai sus reiese nevoia epistemologică de unificare a teoriilor psihologiei
științifice occidentale cu teoriile spirituale de pretutindeni și de oricând. Modelul pe care l -am
elaborat este unul interdisciplinar și de sinteză culturală. Unul din efectele posibile ale validării
sale ar putea fi scoaterea din sf era noțiunii de „paranormal” a multor fenomene psihologice.
Altul ar fi introducerea mai multor fenomene, dificil de obiectivat, în problematica științei,
eventual înglobând cazuistica adunată de „pseudo -științe” în privința lor.
Trebuie să menționăm , ca un fapt important, că mulți bolnavi psihic relatează fenomene
paranormale care li se întâmplă sau pe care le produc. Totuși, paranormalul nu înseamnă
anormal . Nu doar pacienții psihiatrici relatează asemenea trăiri, ci și persoane foarte sănătoase.
De acee a, cercetătorii trebuie să discearnă foarte atent între sursele de informație, descurajând
tendințele patologice.
Modelul nostru al psihicului uman este în primul rând didactic, nu are o orientare
terapeutică, nici religioasă.
INFO: Deosebirea dintre cei sănătoși și cei bolnavi psihic este următoarea: un paranormal sănătos
poate să -și controleze manifestările și să ducă o viață absolut normală. În schimb, bolnavul psihic
confundă realitatea cu ficțiunea, ține foarte mult la viața lui imaginară, nu are puterea să -și
controleze viziunile și senzațiile energetice aberante, nu vrea să se prezinte la un control medical. El
riscă a decade în autism: și -a creat lumea sa energetică, are musafirii săi imaginari (fantomele,
strămoșii etc), trăiește prin fantome și pentru ele ș.a.m.d.
Cum am mai spus, dacă fenomenele parapsihologice ar căpăta credit în lumea științifică,
balanța credibilității ar înclina decisiv în favoarea dualismului creier -psihic, pentru că
materialismul fizicalist este inadecvat explicării ace stora.
INFO: Ge neralul armatei române Emil Străinu, persoană bine informată și participant la întruniri
științifice mondiale de vârf, a declarat recent: «Există la momentul actual trei descoperiri de ultimă
oră. Prima arată ca, de fapt, gândurile omului nu sunt în creier și că nici un proces de gândire nu

15se petrece în creier, ci într-un câmp electromagnetic al creierului. A doua descoperire – care poate fi
cea mai cumplită lovitură adusă materialismului -este că nu există materie , totul este energie pe
diferite straturi, structuri și niveluri energetice. Iar a treia, cu care am cochetat mult timp și care ridic ă
mari probleme, ar fi c ăomul este asem ănător unui program. Idee care duce c ătre teoria virtual ă,
acel “matrix” care ne spune c ăexistăm nu ca entități separate, ci ca o structură gen stup , în
interconectabilitate cu fiecare individ. Adică eu am o legătură cu Vasile de la Ploiești, cu Gigel de la
Iași, cu Joe din America și cu Chan din China… »
(Emil Str ăinu, consilier al Parlamentului României în probleme de conflicte neconvenționale și
asimetrice, este directorul Centrului de Studii Psihotronice și Ufologice, personaj cunoscut și
mediatizat în toată presa românească, tocmai datorită pregătirii sale științifice din cadrul armatei,
cercetător recunoscut pe plan internațional în domeniul OZN. )
[ Ziarul “Gardianul” din 28 Iun 2008, online: http://www.gardianul.ro/2008/06/28/ezoteric-
c63/omenirea_este_pregatita_pentru_intalnirea_cu_extraterestrii-s116361.html ]
2.2. ȘTIINȚĂ SAU PSEUDOȘTIINȚĂ?
Este parapsihologia o știință? În primul rând, pentru a nu fi catalogată drept o pseudo- știință
(termen cu conotații negative) ar trebui să îndeplinească în primul rând cerința falsifi cabilității
(termen introdus de K. Popper în filosofia științei, care desemne azăposibilitatea ca ipotezele
sale de lucru să fie infirmate, admiterea onestă a contradicției cu probele empirice dacă ele sunt
constatate – spre deosebire de fanatismul ideologic al apologeților pseudo- științelor ) și să nu se
abată de la alte aspecte fundamentale ale metodei științifice. În ciuda unor dezbateri de ordin
epistemologic, oamenii de știință sunt de acord că o pseudo -știință este caracterizată prin
pretenții vag i, exagerate sau imposibil de verificat, neacceptarea testelor unor experți
indepe ndenți, lipsa progresului în fundamentarea teoretică .
INFO: Karl Popper dădea ca exemple de pseudo -științe astrologia , homeopatia și psihanaliza.
Astrologia e considerată pseudoștiință de către Popper pentru că afirmațiile astrologilor sunt atât de
vagi, încât nu pot fi atacate, iar de către Paul Thagard, pentru că practicanții ei nu fac eforturi în a
dezvolta teoria, a o privi critic, selectând doar dovezile favorabile, focalizându-se mai ales pe
analogii decât pe relațiile de cauzalitate.
În schimb, Pau l Feyerabend, filosof al științei, afirma că ,din perspectiva sociologiei cunoașterii,
distincția dintre știință și non -știință nu este nici posibilă, nici dezirabilă, pentru că pe de -o parte,
teoriile și metodologiile științei evoluează, și pe de altă par te, standardele aplicabile în anumite
ramuri ale științei nu sunt utilizabile în altele.
[ http://en.wikipedia.org/wiki/Pseudoscience ]
Din acest motiv, o primă preocupare a parapsihologilor este să respecte metodologia
științifică. Dar acest lucru nu este suficient ca parapsihologia să devină o știință în puterea
cuvântului. Încă îi lipsește un model explicativ, o teorie unanim acceptată, în ciuda descoperirii
unor reguli empirice. Este și motivul pentru care este uneori ridiculizată de așa -numiții
“sceptici”. « Descrierea, explicația, previziunea, interpretarea nu reprezintă un scop în sine, ci
vizează elaborarea teoriilor sau validarea lor. Teoria este punctul de plecare și punctul terminus
al unei științe .» [1, p.184].
Considerăm că parapsihologia nu poate fi asimilată pseudo -științelor (cum este frenologia,
superstițiile ș.a.), ci mai degrabă para- științelor (termen cu conotații pozitive), ca o etapă
intermediară spre statutul respectabil de știință.
OBSERVAȚIE : CINE SUNT “SCEPTICII”?
Unele persoane publice, chiar notorii (cum ar fi Mario Bunge, Carl Sagan, Richard Dawkins), se
auto- intitulează drept “sceptice” în privința fenomenelor paranormale. Mai direct spus, le neagă cu

16desăvârșire. Oricine are dreptul la opinie. Totuși este suspect că aceste p ersoane cu studii universitare
și un anumit prestigiu social, se pronunță, fără discriminare, împotriva absolut tuturor pretențiilor de
constatare, sau reproducere, a unor fenomene paranormale. Nu credem că aici poate fi invocată
ignoranța, lipsa de cultură în domeniu. Vehemența lor bine documentată ne sugerează că există
intenția vădită de a ascunde cunoașterea, tăindu -ne de la rădăcină orice curiozitate asupra oricărui
mister. În viziunea lor, știința poate explica totul. Și, desigur, numai EI sunt adevărații “guru” ai
științei, mințile sclipitoare și atotștiutoare pe care trebuie să -i ascultăm. Aceștia declară “marele
pericol” la care se expun cei care aderă la “pseudoștiințe”. Exagerând pericolul credulității, militează
pentru scoaterea din atenția populară a ocultului, paranormalului, a enigmelor.
“Cunoașterea înseamnă putere, iar puterea trebuie strânsă cu grijă în cluburi selecte, nicidecum
diseminată maselor, care trebui esă fie manipulate, nu deșteptate. ”Cam acesta ar fi planul după care
se ghideaz ă astfel de persoane, aparent bine -intenționate. Cum altfel am putea interpreta premiul de
1 milion de dolari oferit de J.Randi oricui va putea dovedi existența unui fenomen paranormal?! Mai
trebuie oare să adăugăm că nimeni nu a reușit până acum, de -a lun gul a mulți ani, să treacă de
condițiile draconice impuse de cei care oferă premiul?! Oare numai de dragul reclamei au făcut toată
această gălăgie mediatică? Părerea noastră este că miza este mult mai mare decât propria glorie…
În acest context, neologis mul englezesc “debunker” semnifică tocmai un individ care discreditează
orice confirmare a unor subiecte precum OZN, fenomene paranormale, teoria conspi rației, medicină
alternativă, religie, cercetări din afara științei oficiale sau ale unor teme pseudoștiințifice. Cuvântul
se folosește, în sens mai larg, cu privire la încercările de a neutraliza orice punct de vedere opus,
mergând chiar dincolo de limitele scepticismului sănătos, prin afirmații incredibile și nedovedite. De
aceea, î n locul sonorității aris tocratice a “skeptic”- ului, credem că mai apropiată de substratul
adevărat este rezonanța sub -pământeană a cuvântului “debunker”…
Câteva cuvinte despre intenționalitate î n experimentele parapsihologice
Reproducerea fenomenelor psi în laborator reclamă multe condiții optime: starea fizică și psihică
optimă a persoanei dotate cu abilitățile psi testate, confortul psihologic oferit de laborator și de
personalul experimentator, data experimentului și condițiile astrofizice, motivațiile spirituale ale
experim entatorilor ș.a.m.d. O condiție de primă importanță este încărcătura psihică a asistenților
sceptici. Reaua- voință este un factor perturbator al fenomenelor fine, ce țin de esența mentală.
Intențiile negative ale persoanelor puternice din punct de vedere m ental privind experimentul poate
duce la ratarea sa. Pentru întronarea unei atmosfere neutre, asistenții ar trebui să nu aibă
preconcepții partizane, pe care să le apere emoțional. Scepticii nu sunt nici pe departe atât de
inteligenți pe cât se vor, ci doar rău -voitori. “Dubitarea” carteziană înseamnă să gândești liber, în
concordanță cu faptele, nu să fii mereu “contra” –care este mai degrabă expresia unei dizarmonii
mentale.
Un argument des invocat de sceptici se referă la faptul că fe nomenele spiritiste experimentate în
prezența unor mediumi excepționali, care făceau deliciul publicului și mai ales al savanților sfârșitului
de secol XIX, nu se mai reproduc astăzi, lipsind mediumii dotați pentru efecte fizice. Concluzia lor
frapează bunul -simț: fiindcă fenomenul nu poate fi validat, prin repetarea experimentelor astăzi,
rezultă că nici nu are rost să vorbim despre el. Cum s -ar spune, dacă experimentul de laborator nu se
mai repetă, înseamnă că savanții -confrați ai acelor vremuri au consemnat niște fenomen e inexistente!
Oare ce logică este asta?
Mai mult, dr. Dan Mihăilescu (în cartea „Parapsihologia, între adevăruri inexplicabile și falsuri
plauzibile”, 1992 ), ne aduce la cunoștință o constatare care ne pune majore semne de întrebare.
Reproducem fraza: « t rebuie arătat că, în ciuda autorității numeroșilor martori care au asistat la
aceste experiențe, nu toți cercetătorii sunt unanimi în a recunoaște că LEVITAȚIA este un fenomen
demonstrat , ci numai unul constatat și înregistrat ca atare »… Noroc că nu toți cercetătorii gândesc
atât de îngust! Sau poate că demonstrarea înseamnă, în accepțiunea unora, reproducerea fenomenului
la dorința lor. Ar trebui să li se atragă atenția respectivilor că și condițiile experimentului dorit de ei
ar trebui să se conformeze cerințelor realizării sale. Cu alte cuvinte:
-Nu sunt ușor de găsit subiecți care levitează (sau realizează alte fenomene psi) la comandă, și
care doresc să se supună experimentelor unor oarecare curioși.
-Uneori, condițiile impuse (din ignoranță sau rea-v oință ) nu sunt compatibile cu subiectul sau
cu fenomenul psi cercetat.
-Alteori, însăși prezența cercetătorului este incompatibilă cu desfășurarea optimă a
experimentului. Fenomenele psi angrenează energii subtile, foarte sensibile la influențe pe

17care sava nții obișnuiți le ignoră: biocâmpurile celor prezenți, gândurile și afectele intense,
beneficitatea și chiar misiunea spirituală a unora dintre cei de față.
În experimentele științifice de parapsihologie, care au ca obiectiv principal dovedirea
existenței acestor fenomene paranormale, se folosesc metode cantitative, empirice, precum și
analizele statistice. Nu putem să nu facem o paralelă istorică dintre această abordare a
parapsihologiei și cea behavioristă asupra psihologiei .
INFO: Psihologia pragmati căamerican ă a inițiat , la începutul secolului XX, orientarea behavioristă
(comportamentalistă), care urmărea reacțiile fiziologice la diverși stimuli. Metodologia behavioristă s –
a impus prin faptul că excludea subiectivismul cercetătorului și respecta pretențiile științifice ale
măsurabilității și matematizării.
Asemenea behavioriștilor, aceste cercetări de laborator încearcă să elimine total
subiectivitatea cercetătorului, ca și cea a subiectului studiat. Ceea ce contează pentru acești
cercetători este statistica, nu conștiința subiectului care generează fenomenul. Se ține cont de o
medie a performanțelor paranormale a unui lot de oameni aleși aleatoriu, fără a fi interesați că
persoanele dotate cu capacități native pot să reușească aceleași experimente în proporție de
100% – considerându- le pe acestea drept cazuri particulare, izolate. Și ne punem întrebarea: ce
doresc să dovedească aceste experimente de fapt? Probabil că cei ce folosesc metoda statistică
vor să lupte cu armele științei – cifrele – în acr editarea ideii că toți oamenii au un potențial latent
de abilități paranormale. Cazurile particulare sunt prea impresionante și șocante, contrazicând
flagrant paradigmele cunoscute, ca să poată crea altceva decât nedumeriri și neputință în lumea
științifică. Și atunci, susținătorii progresului recurg la concluzii mai ușor de digerat, mai vagi,
mai insidioase, dar cu un efect important pe termen lung: schimbarea mentalității oamenilor de
știință .
În ciuda eforturilor merituoase ale parapsihologilor contemporani de a explica fenomenele
paranormale, ei nu au reușit deocamdată decât atât: să demonstreze, prin metode absolut
științifice, că paranormalul există ! Ceea ce, în popor, se știa de mii de ani… Vestea bună este că
astfel au fost definite și eliminate unele superstiții.
INFO: METODE DE CERCETARE ÎN PARAPSIHOLOGIE
Experimentul tip Ganzfeld.
Este o tehnică destinată testării fenomenului telepatiei. Metoda constă în primul rând în
calmarea „zgomotului mental” al participantului la experiment, prin izola rea simțului vizual
(emițându -se în cameră o lumină roșie și punându -se pe ochi două jumătăți de mingii de ping -pong),
a celui auditiv (printr- un sunet alb, emis prin căști) și a celui tactil -proprioceptiv (prin așezarea într -o
poziție foarte comodă).
Înexperimentul ganzfeld tipic emițătorul și receptorul telepatic se află în două camere separate.
Receptorul este izolat senzorial, iar emițătorului i se arată niște imagini, pe care i se cere să le
transmită mental receptorului. În acest timp , receptorul e ste rugat să exprime cu glas tare toate
procesele sale mentale: imagini, gânduri, emoții. După circa o jumătate de oră experimentul
încetează, iar receptorului i se arată mai multe imagini, dintre care numai una reprezintă „ținta” care
i-a fost transmisă telepatic. Pe baza percepțiilor pe care le -a avut în timpul emisiei- recepției,
receptorul trebuie să aleagă „ținta”.
În urma a mii de sesiuni individuale conduse de zeci de cercetători de pe tot mapamondul , s-a
constatat că receptorii aleg ținta cu mai ma re precizie decât ar face-o la întâmplare, având
semnifica țiedin punct de vedere statistic.
Experimentul de vedere la distanță
Acest experiment testează capacitatea de a obține informații despre un obiect, loc sau persoană
ascunse de clarvăzător și de obicei aflate la distanță de acesta.
Într-unul din experimentele tipice, dintr- o grămadă de câteva sute de fotografii, este aleasă una
la întâmplare, de către o persoană neutră, și apoi dusă într -un loc îndepărtat. Clarvăzătorul încearcă
apoi să descrie sau să deseneze obiectul țintă. Procedura se repetă pentru mai multe astfel de ținte.

18Analiza corectitudinii răspunsurilor se face de un colectiv independent prin următoarea metodă
uzuală: se aleg un număr de ținte și răspunsurile date, se amestecă și li se cere să le potrivească
două câte două, după cum se potrivesc logic, iar apoi să le compare cu răspunsurile indicate de
clarvăzător.
Sute de astfel de experimente s- au efectuat timp de mulți ani, iar rezultatele, obținute cu ajutorul
unor persoane înzes trate cu darul vederii la distanță, arată că informațiile non -perceptuale obținute
despre fotografiile plasate la distanță, despre locuri sau evenimente , sunt corecte într- o proporție
mai mare decât simpla întâmplare.
Experimente de psihokinezie asupra generatoarelor de numere aleatoare
Acest tip de experiment total automatizat (fără intervenția cercetătorului) studiază interacțiunile
dintre minte și materie.
În cel mai obișnuit experiment de acest tip, un aparat de numere aleatoare (generate electroni c
sau radioactiv) produce un flux continuu de numere, care este înregistrat și analizat de un program
de computer. În acest timp, subiectul experimentului încearcă mental să modifice distribuția
statistică a numerelor aleatoare. Putem înțelege acest efort prin comparația cu aruncarea unei
monede. Este ca și cum subiectul „vrea” să iasă de mai multe ori „cap” decât „pajură”. Metoda este
folosită pentru a testa atât indivizi, cât și grupuri de indivizi cu privire la abilitățile lor psihokinetice.
Se constat ă că influența este destul de mică, dar se poate spune, din punct de vedere statistic,
că efectul psihokinetic a fost obținut.
Experimente de influență mentală directă asupra unor sisteme vii
Efectul s- a mai denumit și bio -psihokinezie, și studiază efectele intențiilor unei persoane asupra
stării psihofiziologice a unei alte persoane aflate la distanță.
Un exemplu tipic de astfel de experiment se referă la „senzația că ești privit”. Subiectul care are
rolul de a obține o influență la distanță privește pe un ecran imaginea în timp real a subiectului care
trebuie influențat. În acest timp ,activitatea sistemului nervos a celui privit este continuu monitorizată
pentru a sesiza modificări semnificative.
Studiile statistice au arătat că atenția dirijată a privitorului poate activa sau calma sistemul
nervos al persoanei aflate la distanță într -un mod statistic semnificativ, deși destul de redus.
[ http://en.wikipedia.org/wiki/Parapsychology ]
2.3. PROGRESUL PARAPSIHOLOGIEI
Din punct de vedere epistemo logic, cercetările din parapsihologie ar trebui să răspundă , ca
orice știință recunoscută , la cele 4 criterii de validare:
-Care este obiectul științei (există fenomenele paranormale)? – criteriul ontologic .
-Fenomenele pot fi controlate , dirijate de om (pri n metode folosite de subiecții speciali
sau de către orice cercetător)? – criteriul gnoseologic
-Există o teorie explicativă, o concepție, legități? – criteriul epistemologic
-Cum pot fi folosite fenomenele paranormale în mod sistematic, științific și benefi c
oamenilor? – criteriul praxiologic (după îndeplinirea celorlalte trei criterii anterioare)
«Concepția, teoria obligă cercetătorul nu numai să selecteze o anumită metodă, dar și să
elaboreze una nouă. Întâi trebuie clar formulată în minte problema și mai ales ipoteza cercetării,
și abia apoi să se orienteze spre metodă. » [1, p.157] Credem că una din cauzele lipsei de
progres științific în parapsihologie este că lipsește teoria care ar trebui confirmată prin
experimente, iar multe dintre ele nu- și propun, deocamdată, decât un scop destul de minor:
demonstrarea autenticității fenomenelor paranormale și descrierea lor.
O altă cauză ar fi că teoriilor avansate nu le poate fi testată valabilitatea prin nivelul actual al
științelor exacte. Or, tocmai aici ar putea fi călcâiul lui Ahile al actualei abordări: se dorește
înscrierea parapsihologiei printre științele naturii -științe exacte (așa cum este fizica). Nu negăm
dreptul nimănui de a folosi metodele dorite, dimpotrivă. Dar rezultatele modeste și fără
perspe ctive clare de progres ne dau curaj să afirmăm că parapsihologia trebuie abordată și
după modelul psihologiei (știință socio -umană), cu care are multiple afinități, un trecut și un

19viitor comun… Deja s- au făcut pași importanți către afirmarea unei orientări psihologice
inspirate din aceeași problematică, și anume psihologia transpersonală.
INFO: PARALELĂ DINTRE ABORDAREA NATURALIST Ă ȘI CEA SOCIO -UMANĂ .
Științele naturii, exacte Discipline socio-umane, inexacte NOTE
Predicțiile sunt sigure [1,p.162] Predicțiile sunt probabile [1,p.162] Condițiile fundamentale ale
unei științe:
1. Descrierea (ce este? cum
se desfășoară fenomenul?)
2. Explicația (de ce?) Se face
ulterior evenimentului
3. Previziunea. Se face
înaintea evenimentului.
Cunoașterea legității este
necesară, dar nu și
suficientă. Există previziuni
fără explicații (bazate pe
extrapolări temporale sau pe
legi empirice fondate pe o
simplă deducție). Există și
explicații fără predicții (cum
face teoria darwinistă , în care
multitudinea de condiții
descrise teoretic este
imposibil de obținut astăzi –
mutații, condiții de mediu,
număr de specii pe același
teritoriu etc) [1,p.168]Fondate pe explicație
[1, p.175]Fondate pe interpretare și intuiție
[1, p.175] Interpretarea sugerează
așteptări, posibilități [1, p.178]
Explicația este logică, analitică,
obiectivă.
Explicarea precizează cauzele,
condițiile, factorii ce determină
apariția fenomenelor. Înțelegerea este analogică,
globală, subiectivă. Este utilizată cu
exclusivitate în psihologia
fenomenologică (subiectivă) și în
„pseudoștiințe” (astrologie,
chiromanție ș.a.) . Un grad superior
al înțelegerii implicite este
descrierea (apartenența la o clasă
de fenomene sau la un sistem de
regularități).
Are valoare teoretică , epurând
accidentalul , decantând și
conservând esențialul din
obiecte și fenomene.
[1, p.183]Are valoare practică .
[1,p.171]
Obiectul este investigat și
cunoscut direct . În psihologie cunoașterea se
realizează indirect , manifestările
exterioare, comportamentale,
indicân d stările și relațiile interne,
subiective. Performanțele subiectului
studiat de psihologie sunt
dependente de anxietatea
sa, precum și de prezența
experimentatorului, care le
facilitează sau le inhibă.
[1,p.150] Obiecția clasică
adusă psihologiei este că
perturbă însăși obiectul său
de studiu. [1,p.132] Predicția
poate influența și chiar
modifica fenomenul prezis.
[1,p.162]Cercetătorul manifestă o relativă
detașare și indiferență față de
obiectul studiat.
[1,p.148]Cercetătorul se implică și chiar se
identifică cu destinul obiectului de
studiu.
Metodologia obiectivă (ca în
psihologia behavioristă)
[1, p.156]Metodologia subiectiv –
interpretativă (ca în psihologia
umanistă)
[1, p.156]
Drept consecință a acestui mod de abordare a parapsihologiei ,este permis ca cercetările care
vizează, în special, fenomenele ce țin de natura supraviețuirii conștiinței să fie făcute prin
culegerea de mărturii –o metodă specifică domeniului socio -uman. Uneori este singura cale
acceptabilă, ca în cazul experiențelor din preajma morții .Considerăm drept șocante și
inacceptabile moral tentativele de sfidare a Providenței, precum cele realizate de doctorul Mina
Minovici, care și -a produs singur asfixie “controlată”, din curiozitatea științifică de a vedea
dincolo de moarte.
INFO: O experiență în preajma morții este relatată de o persoană care a avut o moarte clinică
(încetarea funcțiilor vitale și ale creierului), din care a revenit la viață. Această experiență include
una sau mai multe dintre următoarele experiențe:
-certitudinea că a murit;
-senzația de ieșire din corp (decorporalizare), de plutire deasupra propriului corp, cu o percepție
auditivă și vizuală clară a zonei din jur;

20-senzația de pace și iubire copleșitoare;
-senzația de ridicare printr -un tunel sau pasaj îngust;
-întâlnirea rudelor decedate sau a unor personalități spirituale;
-întâlnirea cu o ființă de lumină sau cu o lumină;
-panorama întregii sale vieți;
– ajungerea la un hotar;
-senzația că este întors în corp, deseori împotriva dorinței sa le.
Studiul acestor evenimente medicale a fost inițiat de către psihiatrii Elisabeth Kübler-Ross, George
Ritchie și Raymond Moody. În 1978 s- a înființat Asociația Internațională de Studii asupra
Fenomenelor din Preajma M orții. Mai târziu, aceste studii au fost introduse și în mediul academic.
[ http://en.wikipedia.org/wiki/Near-death_experience ]
Evenimentele de la hotarul morții sunt generale tuturor oamenilor, din toate timpurile.
Facem acest raționament inductiv pe baza relatărilor diverselor cărți sf inte, discipline esoterice,
chiar și descrieri artistice, coroborate cu chestionarea clinică a persoanelor ce au trecut printr -un
astfel de eveniment ( vezi Planșa I ). Indiferent de rasă, zonă geografică, clasă socială, religie,
cultură, evenimentele din preajma morții urmează aproximativ același tipar arhetipal, cu
diferențe individuale. Predicția post- exitus nu poate fi 100% certă, dar, oricum, un muribund
poate fi asistat pe baza datelor de care dispunem . (În budismul tibetan se merge cu predicția
mult di ncolo de pragul morții, conducând sufletul decedatului încă 49 de zile, prin lecturile
preoților lama din Cartea Morților –Bardo Thödol.) Desigur că relatările din preajma morții ar
trebui să fie cunoscute, încă de acum, de noi toți, muritorii… Este aceeași alegere ca în pariul lui
Pascal: dacă Spiritul nu există, nu pierd nimic crezând, dar dacă El există, am totul de
câștigat!
Tot referitor la modul corect de abordare a parapsihologiei, e ste de la sine înțeles că trebuie
să ținem seama de opiniile parapsihologilor practicieni , ca și de studiile de caz propuse de ei, în
speranța depistării măcar a unor reguli empirice, extrem de prețioase, din acest domeniu
necunoscut. În privința autenticității calităților paranormale ale acestor practicieni, trebuie să
spunem că cel mai bun criteriu de validare, actualmente, este numai timpul . Unele fenomene,
precum precognițiile, nu pot fi validate decât așteptând confirmarea evenimentelor prezise. Alte
calități, care apar spontan, sau sunt controlate într -o oarecare măsură de parapsiholog, nu sunt
suficiente să facă din acesta o voce avizată, decât dacă se păstrează în timp, nu sunt orientate
malefic (respectă o deontologie profesională) și sunt , preferabil, dublate de o minimă educație
științifică.
2.4. TREI TIPURI DE PARAPSIHOLOGI
Așa cum am afirmat, pentru a înregistra un real progres, trebuie modificată paradigma după
care se ghidează cercetările și experimentele de parapsihologie. Abordarea pe care noi o
considerăm potrivită, mult mai nuanțată decât cea fizicalistă, reclamă redefinirea calității de
PARAPSIHOLOG, în vederea afirmării și întăririi forțelor umane care contribuie la progresul
acestei para- științe, pentru a o transforma într -o veritabilă știință a viitorului.
Parafrazând definția -butadă dată psiholog iei de Max Mayer [1, p.35], am putea defini
parapsihologia astfel: “parapsihologia este știința studiată de parapsihologi”. Să mutăm temporar
interesul dinspre validarea ca știință a parapsihologiei –lucru încă dificil –către cercetătorii
dedicați domeniului. De altfel, cunoaștem că însăși psihologia a fost și încă mai este contestată
ca știință… Cum istoria se repetă, ne putem aștepta ca și parapsihologia să urmeze aceeași
traiectorie: de la ignorare, la contestare, la tolerare, pentru a fi în final asim ilată preocupărilor
științifice (poate că sub altă denumire -alături de psihologia transpersonală…)

21Prestigiul actual al parapsihologiei poate depinde, într- o oarecare măsură , de credibilitatea
celor care îi dau viață. Așa s -a întâmplat în secolul al XIX- lea când, prestigiul unor savanți ce s –
au implicat în studiul fenomenelor spiritiste le- a impus în conștiința generațiilor care au urmat.
Trecând dincolo de senzaționalul efemer, savanți precum William Crookes, Oliver Lodge ș.a. au
efectuat observații minuțioase și experimente științifice de netăgăduit prin care au verificat, de
pe poziția scepticului, autenticitatea fenomenelor spiritiste.
Credem că, alături de parapsihologii de laborator (savanți proveniți din fizică, biologie,
medicină etc), ar trebui să le alăturăm categoria parapsihologilor practicieni și cea a
parapsihologilor erudiți .
Parapsihologul de laborator deține bagajul cercetării științifice: obiectivitate, rigoare,
realism. Are deja un prestigiu profesional și social. Nu urmărește faima facilă obținută pe cale
mediatică, ci dimpotrivă, este deseori nevoit să înfrunte ridicolul colegilor de breaslă, care nu îi
înțeleg preocupările. Totuși, datorită obișnuinței de a gândi în termenii paradigmei carteziene –
newtoniene, este posibil ca metodele ut ilizate în laborator și teoriile propuse să nu aducă nici un
plus de înțelegere. Această platitudine non -euristică face loc și altor categorii de parapsihologi.
Persoanele cu abilități paranormale pot deveni, din obiect al studiilor de parapsihologie,
subiecți co -participanți și chiar cercetători în toată accepțiunea cuvântului. S -ar putea, nu negăm,
ca unii dintre ei să aibă un discurs mai … bizar . Timpul face selecția, păstrându -i pe cei sănătoși
mintal și care fac eforturi sa asimileze zestrea științifică a omenirii, să -și îmbunătățească
performanțele, să se pună în slujba semenilor, să gândească critic, să -și recunoască limitele, să
lase pe plan secund gloria și câștigurile materiale exagerate. Numai cei care își pot controla și
dirija la voință capacităț ile extrasenzoriale și le pun în slujba semenilor capătă un larg prestigiu
social și au un cuvânt greu de spus în acest domeniu. Aceștia sunt parapsihologii practicanți .
O ultimă categorie pe care o găsim utilă acestui domeniu ar fi parapsihologul erudit , cel
care nu este nici experimentator, nici practician, dar are o imensă dorință de a descoperi
misterele lumii, citind tot ce există despre aceste subiecte, intervievând persoanele care pretind
că au trăit experiențe mistice sau practicienii, studiind programatic și meditând profund la aceste
teme. Eruditul este filosoful parapsihologiei și poate juca rolul de integrator al experienței
celorlalte două categorii (savantul și paranormalul, fiecare dintre ei cu propriile
subiectivisme…), păstrându -și cugetul liber pentru a găsi explicații cât mai apropiate de
realitate, dar totodată cât mai depărtate de prejudecățile non -creative.
Toate cele trei categorii de parapsihologi există deja în realitate, iar noi nu am făcut decât să
le dăm un nume, să le atestăm prezența și importanța. Credem că progresul parapsihologiei
implică colaborarea celor trei tipuri de parapsihologi, fiecare abordând predilect o anumită
latură. Ar fi foarte bine dacă același parapsiholog ar îmbina în propria sa persoană cele trei
abordări (experiment, practică, erudiție), cazul ideal fiind reprezentat de INIȚIAT. Copiind
modelul inițiatului din tradițiile spirituale, parapsihologul ideal este practicant, erudit și
experimentator (sau mai degrabă ,și în primul rând, auto -experimentator). Auto-
experimentatorul (fie în condiții de laborator, fie în condițiile familiare de existență și de
activitate) este un practicant cu un plus de curiozitate științifică, încercând să refacă
experiențele spontane, testând concluziile la care ajunge empiric, urmân d un program autoimpus
de experimente cu propria persoană, exploatând la maxim posibilitățile oferite de abilitățile sale
psi.

222.5. O SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA PSIHOLOGIEI
TRANSPERSONALE
Psihologia transpersonală este o ramură a psihologiei care se ocupă de aspectele trans –
personale, transcendente, spirituale ale condiției umane, cum sunt: auto- realizarea spirituală,
experiențele de vârf și mistice, transa, convertirea religioasă, stări le modificate de
conștiință ș .a.. O parte dintre psihologi trec cu vederea zona trans-personal ă, pentru că ei se
focalizează exclusiv pe aspectele psihicului personal. Într -o abordare riguroasă, spun ei, aceasta
nu pare a avea o temelie științifică, deși , spunem noi, este indubitabil validată de experiențele
individuale, de rezultatele încurajatoare ale experiențelor de laborator și de baza sa istorico –
culturală.
Datorită domeniilor de studiu care se întrepătrund, psihologia transpersonală este confundată
adeseori cu parapsihologia. Totuși, putem face o ușoară distincție î ntre ele: parapsihologia se
focalizează mai mult asupra psihicului , iar transpersonalul asupra spiritului . Parapsihologia
înclină către epistemologia științifică tradițională (experimente de laborator, statistici, cercetări
asupra stărilor cognitive), iar psihologia transpersonală tinde să se apropie de epistemologia
disciplinelor umaniste și hermeneutice (umanismul, existențialismul, fenomenologia,
antropologia), deși întotdeauna a făcut apel și la studii experimentale și statistice.
Chiar dacă este interesată de teoriile și gânditorii asociați cu termenul “new age”, psihologia
transpersonală va rămâne o disciplină academică, nefiind nicidecum o mișcare spirituală sau
religioasă particulară.
INFO: Psihologia transpersonală și -a adus contribuția la înțelegerea devenirii și conștiinței umane
prin câteva teorii, dintre care o reținem în special pe cea a gânditorului Ken Wilber.
Pentru a explica integral fenomenologia conștiinței, acesta a studiat peste 200 de abordări ale
existenței umane, de la biologia moleculară și fizica cuantică la antropologie, lingvistică,
hermeneutică și religii orientale. Planul ambițios al lui Wilber a fost de la început unirea și
reconcilierea psihologicului cu spiritualul .
În opinia lui Wilber, în toate tradițiile ,spectrul con științei se întinde începând de la Pre-personal,
trecând prin Persoană (ego) și ajunând până la Trans -personal, urmând clasificarea tradițională:
materie – corp – minte – suflet – spirit, împărțire care este utilizată atât în Orient, cât și în Occident.
Evoluția nu este continuă în cadrul etapelor, de la corp spre minte, suflet și spirit. Acestea reprezintă
potențialități, pe care un om le poate obține parțial sau în întregime. Caracteristicile individuale (de
exemplu: cogniția, morala, voința etc) sunt relativ independente și, prin urmare, se pot dezvolta
separat (dar nu total necorelat). O persoană poate să -și dezvolte la un nivel superior o anumită
caracteristică și să fie într -o etapă inferioară din altă perspectivă.
Un mare merit al gânditorului Wilber este că a salvat și reabilitat conceptul de misticism , care era
considerat obscurantism și patologie de către pozitiviștii și materialiștii obtuzi. El a preluat din tradiția
Yoga elementele explicative ale extazului, care precizează că acesta este de mai multe tipuri ,
fiecare fiind susținut de un „corp” energetic subtil. Astfel, Wilber numește cele câteva tipuri de extaz
ca fiind „stări ne -obișnuite de conștiință”, la care poate avea acces ocazional oricine , sub forma
experiențelor de vârf (peak-experiences, engl.). Însă pentru un acces permanent la aceste stări
speciale de conștiință, persoana respectivă trebuie să se angajeze într -un proces de dezvoltare
(disciplină spirituală), pentru ca structurile „mentale” specifice să fie suficient de dezvoltate ast fel
încât să poată susține conștiința de nivel superior, adică „starea de conștiință ne -obișnuită”.
Dezvoltând o psihologie integrală proprie, p entru a descrie și explica dezvoltarea conștiinței
multidimensionale, Wilber inaugurează u n model format din 4 cvadrante – respectiv abordarea 1)
anorganic- biologică, 2) cea psihologică, 3) cea socială și 4) cea culturală. Orientările științifice care
se axează doar pe manifestările dintr -un cvadrant, vor cuprinde doar un „adevăr” parțial. Conștiința
nu este locali zată exclusiv în nici unul, ci în fiecare nivel al fiecărui cvadrant, în diferite grade de
expansiune.
Ca răspuns la problema „dificilă” a apariției conștiinței în creier, Wilber propune considerarea
experienței conștiente ca fiind trăsătura fundamentală, ireductibilă. În loc să se ocupe de problema
filosofică a conștiinței extinse, Wilber le propune savanților să o trăiască, să o experimenteze în
direct. Astfel, apare o nouă metodologie a studiului științific al conștiinței, transformarea
interioară a cercetătorului însuși (într- un proces similar alchimiei spirituale). Evoluția

23cercetătorului este esențială, întrucât studierea în special a aspectelor non -duale, transcendente, nu
se mai poate realiza la nivel analitic, ci doar printr-un studiu cognitiv sintetic.
[Ovidiu Brăzdău, 2002, apud Ion Mânzat , „Psihologie transpersonală”, Ed. Cantes, 2002 , p.131]
Psihologia transpersonală a adus în atenția clinică unele probleme psiho -religioase și psiho –
spirituale. Ea proclamă că spiritualitatea este inerentă naturii umane, fiind un aspect esențial al
ființării.
Problemele psiho- religioase pot apare în urma implicării persoanei în credințe și practici
religioase instituționalizate: adoptarea, părăsirea sau schimbarea religiei, sectei sau mișcării
spirituale, inten sificarea practicii sau credinței religioase, pierderea credinței.
Dintre chestiunile psiho- spirituale enumerăm: experiențe în preajma morții, experiențe
mistice, ridicarea lui Kundalini, criza de inițiere shamanică, apariția unor abilități psi,
cunoașter eaviețiloranterioare, stări de posesie, probleme legate de meditație, separarea de un
învățător spiritual. Unele probleme legate de meditația contemplativă s-ar putea explica prin
faptul că încorporarea sistemelor meditative orientale în occident nu a ți nut cont de contextul
socio- cultural în care aceste sisteme au luat naștere, un detaliu care îi poate încurca pe
practicanții occidentali.
Stanislav și Christina Grof au introdus sintagmele de “dezvoltare sau emergență spirituală” –
ca o apariție gradată, naturală a unor abilități psiho -spirituale – și cea de “criză sau urgență
spirituală” -care descrie o intensificare a dezvoltării spirituale scăpate de sub controlul
persoanei în cauză. Aceasta are urmări nefaste pe latura psihologică, socială și profesională.
La propunerea comunității transpersonale s -a introdus o nouă categorie de diagnostic în
DSM- IV (manualul american al diagnozelor psihiatrice), intitulată “problemă religioasă sau
spirituală” (codificare V62.89), care ajută și la o mai bună înțelegere reciprocă între domeniul
psihiatriei și cel al religiei și spiritualității.
Domeniile generale de interes ale studiilor transpersonale cuprind:
Contribuția tradițiilor spirituale la psihiatrie și psihologie – hinduism, yoga, buddhism,
vajrayana, zen, taos im, tantra, shamanism, kabbala, sufism, misticism creștin ș.a.
Vindecările realizate de șamanii indigeni americani și de pe alte continente
Dezvoltarea spirituală a adulților și bătrânilor
Studii și aspecte clinice asupra meditației contemplative
Cercetări și studii asupra conștiinței
Substanțe psihedelice, etnofarmacologie, psihofarmacologie
Parapsihologie
Studii trans- culturale și antropologie
Diagnosticarea problemelor de natură religioasă și spirituală
Spiritualitatea ofensivă, protecția spirituală și psihică
Tratamentul foștilor membrii ai unor secte
Psihoterapie transpersonală
Recuperarea în urma dependențelor psihice și fizice
Terapia prin vizualizare dirijată
Modificarea conștientă a respirației pentru obținerea stărilor modificate de conștiință
Moar tea și experiențele din preajma morții
Terapia vieților anterioare
Ecologie
Referințe la cap. 2.5.: [ http://en.wikipedia.org/wiki/Transpersonal_psychology ]

242.6. PSIHOLOGIE TRANSPERSONALĂ v ersus
PARAPSIHOLOGIE
Așa cum am menționat, o parte din sfera parapsihologiei a fost integrată (de aproape 40 de
ani) ca obiect de studiu de către psihologia transpersonală, mai precis este vorba de trăirile
umane “neobișnuite” (metafizice). Totuși, atât parapsihologii experimentatori, cât și psihologii
transpersona liștii susțin diferențele dintre ei. Parapsihologia se ocupă de “fenomene
paranormale” și vrea să fie validată de științele exacte, pe când transpersonal ismul se ocupă de
“trăiri spirituale” și vrea să fie recunoscut de mediul academic al psihologiei. În v iziunea
noastră, putem face o comparație cu două grupuri de alpiniști ce se cațără simultan pe doi
versanți ai aceluiași munte. Psihologia transpersonală a plecat din cea umanistă, având valențe
terapeutice, religioase, filosofice. Este mai avansată teoret ic, deoarece a preluat din gândirea
orientală “perlele”, iar acum caută să le prezinte in “scoici” potrivite. La rândul său,
parapsihologia are o susținere teoretică în fizica modernă. Totuși, prin preocupările sale, credem
că parapsihologia ar fi mai degrab ă o extindere a psihologiei, decât a biologiei sau a fizicii.
INFO: PARAPSIHOLOGIA ARE SUPORT TEORETIC ÎN:
– Demonstrarea posibilității existenței și chiar a obținerii unor viteze supraluminice, ipoteză care a
stat la baza teoriei tahionilor. Aceasta se bazează pe dezvoltările matematice și este
necontradictorie în raport cu teoria relativității einsteiniene; oferă suportul teoretic al posibilității
percepției –în același moment temporal –a trecutului, prezentului și viitorului. Observațiile de
astrofizică ale lui Kozîrev din anii ’60 au arătat , de asemenea, că în același moment temporal, se
poate observa poziția trecută, prezentă și viitoare a unei formații cosmice.
– Teoria Abaronov – Bohm , demonstrând existența interacțiunii de la distanță în l umea particulelor
subatomice, oferă o nouă bază de credibilitate a fenomenelor telepatice.
[ http://ro.wikipedia.org/wiki/Parapsihologie ]
Probabil că, în final, parapsihologia și psihologia transpersonală se vor reuni, împreună cu
alte orientări psiholo gice, precum și cu psihiatria și spiritologia, într-o orto-psihologie
(adevărata și completa psihologie). Lumea are nevoie acum mai degrabă de unificarea științelor
decât de fragmentarea lor în nenumărate specialități și domenii de graniță… Orto-psihologia ar
putea să fie definită ca știința ce studiază psihicul și spiritualul, normalul, anormalul și
paranormalul uman. Plecând de la o teorie unică, ea va trebui să ofere soluții terapeutice pentru
psihicul anormal, soluții de optimizare pentru psihicul normal și soluții de autocontrol și
gestionare a aspectelor paranormale ale psihicului. Chiar dacă implică o sarcină grea și de mare
anvergură, credem că această sinteză este dorința secretă a tuturor marilor gânditori care au
activat vreodată în acest e domenii.
Latura spirituală este gura de oxigen de care are nevoie știința actuală și paradigma sa
“înghețată”. Se va putea dovedi că credința religioasă se bazează pe argumente științifice, că
știința are de câștigat din spiritualitate, că spiritualitatea se poate impune ca știință. Parafrazând
un citat celebru, “ știința secolului XXI va fi Știința Spirituală, sau nu va fi deloc ”.
Capitolul 3
CREIERUL SAU PSIHICUL?
După cum am amintit, psihologia recunoaște că activitatea psihică are o componentă
informațională, calitativ diferită de activitatea energetico -substanțială a creierului. Însă nu vom

25ajunge prea departe doar comparând creierului cu un computer ce vehiculează informații, și pe
care l-am numi „psihic”. Este o comparație sărăcăcioasă și limitativă.
Ținând cont de specificul vibratoriu al substanței (vezi capitolul 1.5. ) , lans ăm o altă ipoteză .
Creierul e format din substanță cu vibrație fizică, iar psihicul ,din substanță cu o vibrație mai
înaltă, „subtilă”. Cele două sisteme sunt perfect co- relaționate, între ele existând, așa cum atestă
neuro- științele, o legătură foarte strânsă. Totodată, există, așa cum atestă psihologia și alte
discipline , și o diferență calitativă, chiar o anumită autonomie a celor două nivel uri. Vom admite
deci că psihicul și creierul sunt două sisteme materiale vibraționale distincte, dar cu multiple și
complexe interacțiuni.
NOTĂ: Nu contestăm legătura cauzală ce există între activitatea neuronală și stările psihice.
Problema apare atunci când definim o stare psihică exclusiv pe baza activității neuronilor. De aceea,
vom introduce conceptul filosofic de ierarhie a cauzelor , înțelegând prin aceasta un lanț vertical de
cauze care se încheie la nivelul efectului comportamental , ușor de evidențiat. Misiunea științei este,
în gen eral, de a găsi cauzele ascunse ale efectelor vizibile. În opinia noastră, putem vorbi de cauze de
ordin I (primare, superioare) care g enerează efecte/cauze de ordin II, care la rândul lor generează
efectele finale vizibile.
Cauză de ordin I (pur psihică)
↓
Efect de ordin I = Cauză de ordin II (activitate neuronală)
↓
Efect de ordin II (efecte comportamentale)
În cazul nostru, activitatea neuronilor este un efect al unei cauze superioare, și în același timp este o
cauză (secundară) a comportamentului exterior. În mod natural, cauzele superioare dictează
comportamentul neurologic, dar în situații experimentale sau accidentale, se intervine direct asup ra
acestuia. Mai mult, intervenția experimentală poate perturba chiar cauza psihică de ordin superior. De
aici, se poate desprinde concluzia falsă că cercetarea cauzelor s -a terminat, ele fiind localizate la
nivel de neuroni. De fapt, cauzele de ordin I nusunt puse în evidență experimental pentru că pur și
simplu nu sunt luate în considerare, paradigma științifică folosită „interzicând” acest lucru.
În privința efectelor comportamentale, generarea lor este o competență a activității neuronale (cauza
de ordin II), dar este o performanță datorată numai psihicului (cauza de ordin I).
Aceeași discuție se poate duce în privința funcționalității ADN -ului.
ADN-ul, în viziunea noastră, nu este o cauză principală , ci un efect al unor cauze încă ascunse. Este
adevărat că prin manipulări genetice putem obține anumite efecte biologice, dar în mod natural
codul genetic este aranjat într-un anume tipar de cauze mai profunde, care NU se schimbă odată cu
manipularea genelor. Temporar, se pot obține efecte biologice prin inginerie genetică, dar ele nu pot
fi performante dacă nu se intervine și la nivelul cauzelor de ordin I. Cercetătorii ruși , spre exemplu,
au studiat puterea sugestiei verbale de a modifica ADN-ul, cu rezultate mai spectaculoase decât
costisitoarea inginer ie genetică. Acceptăm teoretic și situația în care un defect genetic să fie urmarea
unui accident , când nu avem și cauze mai profunde ale dereglării genetice. Atunci, desigur că o
intervenție fizică ar fi suficientă pentru a îndepărta sursa suferinței. Dar , de cele mai multe ori, avem
de a face cu influențe subtile foarte pregnante, care necesită o abordare psihologică sau
parapsihologică.
OBSERVAȚIE: Conceptul de ierarhie a cauzelor poate avea consecințe epistemice importante,
până la demitizarea așa -zisei „obiectivități științifice”.
Paradigma științifică (modelul dominant de gândire al momentului) generează un anumit tip de
ipoteze de cercetare, și nu altele. Ele se referă la cauzele de ordin II (depistabile cu mijloacele
actuale), ignorând total cauzele de ordin I, superioare ierarhic (deocamdată nedepistabile) .
Ipotezele se verifică exclusiv prin relația cauză de ordin II – efect de ordin II, generând o teorie
științifică. Desigur că orice teorie bazată doar pe această verigă cauzală secundară are posibile
aplicații practice, dar nu și un fundament suficient de solid și va fi, mai devreme sau mai târziu,
contrazisă de o nouă teorie. Istoria științei ne furnizează nenumărate exemple de înlocuire a unei
teorii cu alta. „Obiec tivitatea științifică” se referă doar la verificarea relației cauză -efect de

26ordinul II. Știința nu este, prin urmare, „obiectivă”, ci doar riguroasă în urmarea paradigmei
proprii . „Obiectivitatea” absolută ar implica cunoașterea întregului lanț vertical de cauze și efecte,
lucru , să recunoaștem, foarte dificil.
Iată o analogie sugestivă:
Faptul observabil: dacă introducem un CD în aparat, se aude muzică la difuzor. Teoria științif ică:
muzica este produsă de CD. Din punct de vedere practic , această teorie este suficientă pentru a
asculta muzică! Obiectivitatea științifică ne -ar obliga însă la mai mult, la descoperirea cauzelor
ascunse, cum ar fi existența muzicienilor, a studioului de înregistrări etc.
Un alt exemplu, provenind din neurologie ( vezi și capitolul 4.2 ).
Arcul reflex elem entar implică doar un centru nervos SUBCORTICAL, iar reacția sa este rapidă,
standardizată, vizează integrarea automată prin adaptarea exclusiv la stimul. Arcul reflex
supraelementar este o prelungire și o dezvoltare a nivelului elementar la nivel CORTICAL, reacția
sa este mai elaborată, mai lentă și vizează integrarea superioară prin adaptarea și la circumstanțe.
Putem deci analiza comportamentul omului fie pe baza teoriei reflexelor, fie a unei teorii în care se
acceptă un nivel superior de decizie. Psihologii b ehavioriști extremiști, inspirați de cercetările
neurobiologilor, au absolutizat concluziile acestora, susținând că inclusiv aparenta „libertate a
conștiinței” este, de fapt, tot o condiționare psihică, alegerile noastre fiind pre -programate
inconștient. Această teorie favorită a lui B.F.Skinner -și cercurilor de interese din spatele său –
vrea să justifice încercările de control total al conștiințelor ,cam așa: „din moment ce libertatea
este o iluzie , lăsați -i pe savanții noștri să v -o coloreze cât mai frumos, conform «obiectivității
științifice »…”.
O exemplificare a imensei forțe cu care paradigma curentă (prejudecățile științifice) ne
încătușează gândirea este binecunoscuta afirmație că „ excepția întărește regula ”, care este un
non-sens logic. Scopul acesteia este de a ne asigura confortul psihologic în fața necunoscutului,
permițându -ne să trăim împăcați cu ignoranța noastră. Din punct de vedere științific, orice excepție
de la regula descoperită trebuie să ne îndemne a căuta regula de ordin su perior, care va îngloba atât
excepția, cât și regula inițială. Să nu uităm deci să gândim corect, în dauna prejudecăților
atotputernice și a comodității, fără să ne temem a rosti tare: „excepția reformulează, suspendă,
erodează, contestă regula, nu o întărește, oameni buni!”. Istoria studierii fenomenelor paranormale
abundă de exemple ce se pot reduce la atitudinea anecdotică a țăranului român care vede pentru
prima oară o girafă: „Așa ceva nu poate să existe, deci nu există”.
Paradigma este un set de regul i de raționa re. Orice fapt care iese din tiparele sale pune în discuție
chiar valabilitatea paradigmei în sine, ducând la un progres în gândire (teoriile lui Newton au fost
completate de Einstein, nu eliminate). Considerentele practice impun folosirea în continuare a
regulilor elementare, de ordin II, descoperite prima dată, dar cunoașterea științifică va căuta
mereu reguli și cauze superioare, de ordin I.
Ce a fost întâi, creierul sau psihicul? Funcția precede organul sau invers?
Credem că asemenea întrebări sunt absolut legitime. În acest caz, avem și un răspuns, pe
baza argumentelor filosofice de mai sus ( vezi capitolele 1.1 și 1.2 ). În ordinea generării celor
două structuri, conform SCOPULUI, întâi este creată funcția și structura psihică ( cauza de ordin
I), apoi structura neuronală care să o slujească ( cauza de ordin II ). Însă dezvoltarea psihicului
este strâns legată de activitatea creierului, prins în jocul determinismului extern al mediului, iar
odată cu maturizarea psihică, și al autodeterminismulu i intern. Cu alte cuvinte, materia se
structurează teleonomic începând de la nivel urile mai subtile către cele mai grosiere, dar
raporturile deterministe cauză -efect sunt vectori bidirecționali.

27Se pare că legăturile info -energetice dintre creier și psihic , ca sisteme separate, sunt
asigurate de firișoare de energie subtilă (un fluid eteric format din particule foarte mobile, care
se atrag între ele) . Fiecare zonă a psihicului are corespondente pe zonele sistemului nervos
central. Unii oameni supra viețui escfără a -și pierde funcțiile psihice, chiar dacă o parte din creier
este traumatizat în urma unui accident, pentru că psihicul a fost mai puțin afectat și s -a
reconectat la alte zone ale creierului sau a refăcut legăturile energetice inițiale.
În capitolul următor, vom încerca să demonstrăm această ipoteză , plecând de la datele
experimentale ale neurologiei.
Fig. 3.1. Relația dintre creier și psihic , ca sisteme separate
INFO:
● Wilder Penfield, unul dintre cei mai mari neurologi ai lumii, a explorat funcționarea creierului prin
stimularea electrică a diferitelor regiuni corticale în timpul operațiilor neurochirurgicale, paci enții fiind
numai sub anestezie locală, deci putând dialoga cu medicul (creierul neavând senzori de durere).
Aplicând un curent el ectric în zona cortexului motor responsabilă de mișcarea mâini i, pacientul a
început să -și miște mâna (din partea opusă a corpului) înainte și înapoi. Penfield l -a întrebat de ce
își mișcă mâna, iar pacientul i -a spus că nu el determină mișcarea, ci doctor ul a provocat-o prin
electrodul său. Activând zona motoare corticală a laringelui, pacientul a scos un sunet vocal. De
asemenea, întrebat fiind, pacientul a negat orice intenție de a vocaliza, dând vina pe acțiunea
doctorului. În general, mișcările sunt de mică intensitate și limitate fie la un grup muscular, fie la
mușchi izolați , deosebindu- se radical de acțiunea voluntară .
Putem concluziona că creierul fizic este competent de a realiza toate mișcările, dar nu e performant
să le execute decât dacă primeș te comenzi de la Psihic . Creierul este doar o „mașinărie din carne”.
Nu există nici un loc pe cortex unde stimularea electrică să determine pacientul să creadă, să
decidă sau să dorească ceva, adică să simuleze sau genereze C onștiința .
● Deși e clar că văzul, auzul, simțul tactil sunt experiențe diferite, nu există o diferențiere
neuroanatomică sau neurofiziologică a lor. Regiunile corticale specializate în aceste simțuri sunt
identice histologic, biochimic și electrofiziologic. De aceea, este logic că act ivitatea identică a
acestor regiuni este interpretată diferit de ceva care este distinct de creier: Psihicul. I nformația
senzorială este codificată în semnale electrice complexe la nivelul cortexului. Citirea acestui mesaj
este însă opera Psihicului, care le decodifică.
● Unui subiect i -a fost conectat scalpul la electrozi și i s -a spus să își îndoaie degetul mâinii drepte,
la întâmplare. Înainte cu 800 milisecunde de flexarea mușchilor degetului, suprafața cerebrală din
ambele emisfere a arătat o ușoară creștere de potențial electric. Abia cu 50 milisecunde înainte de

28mișcare, electroencefalograma arăta o focalizare strictă a activității pe aria corticală stângă motoare
a degetului.
Concluzia ar fi că activarea difuză inițială a cortexului reprezintă o influență venită din alt centru de
comandă decât creierul însuși.
● Pacienții care au suferit o lobotomie (separarea anatomică a emisferelor cerebrale prin ablația
corpului calos dintre ele) și-au putut duce viața pe mai departe într -un mod normal, încât abia în
urma cercetărilor de laborator ulterioare medicii și -au dat seama că operația avea efecte secundare
grave. S-a demonstrat astfel (Roger Sperry, laureat Nobel, ș.a.) că cele două emisfere funcționau
autonom una de cealaltă.
Luând în considerare obse rvațiile experimentale, dacă Psihicul (mai precis C onștiința) ar fi localizat
în creier, ar însemna că el:
-fie s-ar fi divizat în două după operația chirugicală de lobotomie,
-fie s-ar fi retras într-una dintre emisfere (probabil cea stângă, responsabilă d e verbalizare),
folosită în mod exclusiv, lăsând -o pe cealaltă în afara controlului volițional ,
-fie s-a retras la nivel subcortical, de exemplu în talamus , de unde coordonează cortexul – dar
această ipoteză iese imediat din discuție, pentru că circuitele n euronale nu sunt bidirecționale,
adică nu putem comanda un centru superior de la nivelul altui centru inferior .
Nici una dintre celelalte două variante rămase nu se petrece în fapt. În cadrul experimentelor s-a
probat că pacientul putea prelua o comandă auzită de la medic (prin emisfera stângă) și apoi să o
pună în practică (prin emisfera dreaptă).
Rezultă că Psihicul nu s-a divizat și are acces la ambele emisfere, deci nu s -a retras într-una dintre
ele. Prin urmare, ipoteza că Psihicul (Conștiința) s-ar afla în creier este falsă. Amănunte în capitolul
următor 3.1.1., “ Afazie și l obotomie”
3.1. CREIERUL
3.1.1. AFAZIE ȘI LOBOTOMIE
Vom relua, pe scurt, câteva din experiențele și concluziile importante ale neurologiei
referitoare la rolul diferit al emis ferelor, precum și existența unor arii specializate în limbajul
natural. Apoi, vom introduce aceste rezultate în modelul nostru, cu comentariile de rigoare.
Referințe generale la capitolul 3.1.1.: [7, p.70-75], [9].
Examinând pacienți care au suferit lez iuni sau lovituri ale creierului, putem asocia
modificările comportamentale cu deteriorarea anumitor arii. Dar, de fapt, nu putem trage de aici
concluzia că o anumită structură determină un anumit comportament. Diferite părți ale creierului
operează împreună, în sisteme și subsisteme, pentru a produce anumite efecte –și deseori sunt
influențate și de ceea ce se întâmplă în restul organismului. Datorită acestui lucru, când
afirmăm despre o parte a creierului că este puternic implicată într -un anumit tip de
comportament, preferăm să spunem că zona respectivă mediază comportamentul, și nu că
îl cauzează. [10, p.75]
3.1.1.1. LIMBAJUL ȘI CREIERUL
Ariile cortexului sunt clasificate în arii primare motorii (care controlează mișcările
segmentelor corpului), arii primare senzoriale (care primesc informațiile de la toți receptorii de
simț) și arii asociative (care vizează funcțiile superioare: memoria, gândirea, limbajul etc).
Dintre ariile asociative se disting câteva legate direct de identificarea formelor vizuale sau
sonore, fiind deci conectate la aria primară vizuală sau auditivă.

29O mare parte dintre informațiile noastre despre mecanismele cerebrale vine din observarea
pacienților cu dizabilități neurologice . Termenul de afazie este folosit pentru a descrie
tulburările de limbaj produse de leziunile cerebrale.
1. Afazia de expresie (motoare) . Leziunile limitate la aria asociativă a lui Broca perturbă
producerea limbajului vorbit, dar afectează mai puțin înțelegerea limbajului vorbit sau scris.
Persoanele au pro bleme în pronunțarea cuvintelor și vorbesc lent cu un efort considerabil.
Mesajele lor sunt deseori inteligibile și logice, dar includ numai cuvinte cheie. Substantivele
sunt în general exprimate la singular, iar adjectivele, adverbele, articolele și conjuncțiile sunt ,
foarte probabil, omise.
2. Afazia de recepție (surditate verbală) . Lezarea ariei asociative a lui Wernicke perturbă
toate aspectele înțelegerii limbajului, dar persoana mai poate încă articula corect cuvintele (chiar
dacă exprimarea sa este lipsită de sens), deoarece aria lui Broca este intactă. Persoanele pot auzi
cuvintele, dar nu le cunosc sensul.
3. Dislexia . Indivizii cu leziuni la nivelul ariei asociative a girusului angular nu sunt
capabili să citească (au probleme în înțelegerea cuvintelor, propozițiilor sau paragrafelor) , dar
nu au dificultăți în exprimarea orală sau în înțelegerea vorbirii.
4. Disgrafia sau agrafia reprezintă tulburarea ce împiedică pacientul să -și exprime ideile în
scris (nu poate forma literele sau să scrie într -unspațiu definit) și este localizată în girul frontal
mijlociu .
Afaziile rămân minore dacă leziunile nu se extind la structurile subcorticale. Centrii
subcorticali preiau comanda asupra obiceiurilor, odată ce acestea au fost bine deprinse.
Am schematizat grafic cele patru tipuri de afazii și ariile corespondente lezate în fig. 3.2, de
mai jos.
NOTĂ: Am putea spune că unele funcții consid erate în psihologie ca fiind in conștiente su nt
îndeplinite de nivelurile subcorticale… Ne referim, de exemplu, la dif eriți centri intermediari din
talamus, prin care mesajele trec către și dinspre nervii cranieni implicați în formarea sunetelor și a
cuvintelor (nervi ce controlează mușchii cavității bucale, ai faringelui și ai laringelui)

30
Fig.3.2. Ariile implicate în limbaj și funcțiile lor
Putem dispune funcționarea limbajului în următoarea schemă analitică (fig.3.3.), atât în
mersul său ascendent, către gândirea abstractă, cât și cel descendent, către concretizarea ideilor.
-Nivelul fizic include creierul cu toate ariile corticale.
-Nivelul intermediar – al reprezentărilor senzoriale -are rolul de recunoaștere a
formelor vizuale sau sonore, lucru pe care îl pot face și animalele. Tot la acest nivel ,
cuvintele simple sunt echivalate cu obiectele pe care le reprezin tă, deci gândirea este
rudimentară, limitată la obiecte și acțiuni foarte simple. Aici se fac asociațiile și pentru
celelalte simțuri.
-Nivelul mental realizează operații ale gândirii superioare, abstracte , limbajul elaborat.

31
Fig.3.3. Schema analitică a funcționării limbajului (abstractizar ea și concretizarea gândirii)
Pe baza schemei analitice a funcționării limbajului (fig. 3.3) vom detalia etajele funcționale
ale creierului care sunt implicate în fiecare etapă. Aceste etaje au deocamdată un rol descri ptiv
al funcționării creierului, dar ulterior li se pot da noi semnificații. În această fază , schema este
doar un adjuvant în explicarea creierului, urmând să fie validată spre sfârșitul subcapitolului 3.1.
Vom exemplifica cu schema înțelegerii cuvintelor auzite (fig.3.4) și schema rostirii
cuvintelor gândite (fig.3.5), sintetizându-le în schema generală a funcționării limbajului , cu
diferențele dintre emisfere (fig.3.6).
Definiții referitoare la schemele care urmează
În figurile de mai jos (fig.3.4., 3.5 . și 3.6.) , am desemnat prin noțiunea de „dicționar” zona
unde se codifică și decodifică informațiile, cu ajutorul asociațiilor înregistrate în memorie.
„Dicționarul de reprezentări senzorial e” codifică informațiile primite de la simțuri (în
cazurile discu tate, văzul și auzul), le dă niște etichete, niște semnificații. Este evident că o
reprezentare senzorială oarecare (de exemplu, degustarea unei vin de calitate) nu este necesar să
ajungă la nivelul mental superior, ci va oferi maximum de informații la niv elul acesta
intermediar ( buchetul, anul producerii, zona viticol ă etc ), pe baza asociațiilor deja existente în
„dicționar”. La acest nivel întâlnim operațiile elementare ale gândirii:
1.analiza – sinteza (depistarea însușirilor unui obiect, și invers, reține rea numai a celor
necesare și esențiale)
2.generalizarea – specificarea (unei percepții i se atribuie o etichetă, și invers, se
compară percepția cu toate etichetele din baza de date)
„Dicționarul de noțiuni abstracte ” are rolul de a transforma cuvintele (citite sau auzite) în
noțiuni abstracte, idei cu care poate opera gândirea. Înainte de a ajunge la sediul gândirii,
cuvântul citit sau auzit – deja recunoscut de dicționar –suferă o codificare, o simplificare, o

32sinteză, astfel încât, odată ajuns la „creierul mental”, semnalul este tratat identic, indiferent pe ce
canal a ajuns – vizual sau auditiv. Gândirea operează cu abstracțiuni, cu termeni generali,
cuvântul fiind tratat ca un obiect abstract. Același lucru ,la exprimarea gândirii: ideea este unică,
darea poate fi exprimată fie ca scriere, fie ca vorbire – apelând la decodificare înainte de a intra
în „creierul reprezentărilor ”. La acest nivel apar operațiile de clasificare – diviziune (de
exemplu, cuvântului auzit, rostit, scris și citit i se atribuie o noțiune, și invers, această noțiune se
divide în forma sa oral- sonoră și cea ideografică )
Prin „ gramatică ” am desemnat setul de reguli cu care operează gândirea. La acest nivel se
folosește în mod riguros definiția în sensul logicii formale, raționamentul, demonstrația,
argumentația, teoria științifică .
NOTĂ : Desigur că logica faptelor de viață diferă de cea strict formală din planul mental , pentru că
intervin celelalte aspecte: emotivitatea, motivațiile, personalitatea etc.
„Dicționarul de deprinder i motorii ” semnifică codificările mișcărilor musculare implicate
în actul scrisului sau vorbitului (de exemplu, activarea mușchilor buzelor, limbii și laringelui, în
această ordine).
Fig.3.4. Schema analitică a înțeleger ii cuvintelor auzite
NOTĂla figura 3.4. : Pe o schemă similară se poate explica și înțelegerea cuvintelor scrise, înlocuind
sunetul cu imaginea , fonemul cu semnul și aria W (Wernicke) cu aria GA (gir angular).

33
Fig.3.5. Schema analitică a r ostirii cuvintelor gândite
NOTĂla figura 3.5. : Pe o schemă similară se poate explica și scrierea cuvintelor, înlocuind fonemele
de articulat cu ideogramele (semnele) de trasat , modularea fină cu scrisul (desenarea, folosirea
tastaturii) , emisia vocală cu mișcările preparatorii , cuvintele articulate cu cuvintele scrise , iar în
locul arie i B (Broca) ar trebui menționat GFM (Girul Frontal Mijlociu).

34
Fig.3.6. Schema generală afuncționării limbajului, cu diferențele emisferice
Pe schema analitică generală din fig.3.6. am precizat diferenț ele dintre emisfere în utilizarea
limbajului scris și vorbit. Cu excepția funcțiilor realizate de cele patru arii ale limbajului (Gir
Angular, Wernicke, Broca și Gir Frontal Mijlociu) ,amândouă emisferele posedă „dicționare”
proprii, cu un conținut relativ identic, ca urmare a duplică riifluxului informațional receptor
(figurat ă prin săgeata dublă ↔) – prin corpul calos – după ce ajunge în aria senzorială primară ,
indiferent la ce emisferă ajun sese inițial .
INFO: În privința deprinderii scrisului, mâna dreaptă este preferată ,ca urmare a existenței în
emisfera stângă a ariei ce îl controlează. La unii stângaci – în procent de 15%, cf. [12, p.382] -, aria
grafiei se află în emisfera dreaptă. De aceea, n u este bine ca părinții să -și oblige copii stâ ngaci s ă
scrie cu mâna dreaptă, pentru ca să nu devină dislexici (așa cum a pățit , de exemplu, cunoscutul
actor Tom Cruise)!
INFO: Trebuie să amintim că, la unele persoane, ariile responsabile de limbaj și de alte funcții, se
găsesc în cu totul alte zone decât pe harta din manualele de neurologie. Însă acest lucru nu
afectează schema generală de mai sus, al cărei principiu rămâne valabil – principiul tri- etajării
funcțiilor creierului.

35INFO: Se pare că persoanele care folosesc LIMBAJUL SEMNELOR și suferă o lez iune în aria
Wernicke manifestă aceeași perturbare a folosirii și înțelegerii semnelor. Ne-am fi așteptat ca , mai
degrabă, acest rol să îl joace Girul Angular, care memorează semnele grafice… [11, p.58-66] Oare
nu cumva inteligența kinestezică (în care am putea introduce deprinderea limbajului semnelor,
definită în psihologie de Howard Gardner ) are o zonă de proiecție importantă tot în aria Wernicke?
3.1.1.2. LOBOTOMIA
În general, emisfera cerebrală stângă controlează partea dreaptă a corpului, iar emi sfera
dreaptă partea stângă. Emisferele sunt specializate în anumite funcții: de exemplu, limbajul este
controlat de emisfera stângă (la dreptaci). În creierul normal, stimulii care ajung la una dintre
emisfere sunt comunicați rapid celeilalte, iar creierul funcționează unitar. În urma secționării
chirurgicale a corpului calos (lobotomie), care face legătura dintre emisfere apar situații
experimentale stranii.
NOTĂ: Această operație, deși aduce o schimbare de 180 grade în funcționarea cortexului, provoacă o
tranziție ușoară, neobservată –de la funcționarea sinergică a celor două emisfere împreună, la
funcționarea lor absolut separată. Este ca și cum creierul ar fi fost gata în orice moment să renunțe la
colaborarea dintre emisfere!
CERCETĂRI PE PACIENȚI LOBOTOMIZAȚI
Experimentul 1 : Un pacient lobotomizat găsește corect un obiect (nucă), atingându -l cu
mâna stângă, atunci când numele lui apare în câmpul vizual al emisferei drepte („nucă”), dar nu
poate numi obiectul și nu poate descrie ce a făcut.
Amint im că emisfera dreaptă controlează partea stângă a corpului. Cuvântul apare și dispare
rapid în partea stângă a unui ecran, timp de o zecime de secundă. Dacă arrămâne mai mult,
ochii persoanei s-ar mișcași cuvântul ar fi proiectat și în emisfera stângă (aceasta este și
explicația pentru care deficiențele cauzate de secționarea corpului calos nu sunt detectabile
imediat în activitățile zilnice ale unei persoane).
Experimentul 2 : O listă cu obiecte uzuale care include cuvântul „carte” este arătată inițial
ambelor emisfere. Cuvântul este apoi proiectat doar emisferei drepte. Când pacientului i se cere
să scrie ce a văzut, mâna stângă începe să scrie cuvântul „carte”, dar când este întrebat, el nu știe
ce a scris mâna sa stângă și spune alt cuvânt din listă.
Experimentul 3 : Pacientul este legat la ochi și îi este pus în mâna stângă un obiect familar
(un inel de chei). Pare să știe ce este și, la cererea medicului, poate descrie prin gesturi cum se
folosește obiectul. Când este întrebat ce se întâmplă în timp ce manipulează obiectul, nu are nici
cea mai mică idee. Dacă însă obiectul scoate un sunet caracteristic (ca zornăitul cheilor pe inel),
emisfera stângă (a vorbirii) primește imediat răspunsul corect (prin urechea stângă, conectată
direct la această emisferă ).
Prin urmare, emisfera dreaptă are capacități lingvistice limitate:
-a recunoscut cuvântul simplu „carte” (ca pe o imagine, nicidecum integrat într-o
locuțiune sau propoziție ).Recunoașterea și reproducerea unui cuvânt la acest nivel este
similară cu a unui desen simplu – nu presupune capacități de limbaj avansate.
-îl poate scrie ( e suficient să scrie cu mâna stâng ă,ca un începător, având în minte
reprezentarea vizuală a cuvântului, memorată înainte de lobotomie ),
-nu poate înțelege forme lingvistice m ai abstracte (de aceea comunicarea cu medicul se
face exclusiv prin emisfera stângă). Dacă i se dau comenzi simple, ca „clipește”, „dă din

36cap” sau „zâmbește”, reacționează foarte rar sau deloc. Prin urmare, îi lipsește aria
Wernicke.
-îi lipsește capacitatea de a verbaliza, adică aria Broca.
Referințe: [7, p.70 -73]
Pe baza schemei analitice a funcționării limbajului (fig.3.6.), vom trasa grafic rezultatele
experimentelor cu pacienți lobotomizați, descrise mai sus.
Fig. 3.7. Cele 4 experimente cu pac ienți lobotomizați
Rezultatele cercetărilor pe pacienții lobotomizați , sintetizate în fig.3.7., confirmă schema
generală a funcționării limbajului, din fig .3.6. propusă de noi. Prin urmare, o vom folosi în
studiul creierului și psihicului pe mai departe.
Interpretări filosofice asupra rezultatelor stranii ale lobotomiei
Încercând să explice efectele paradoxale ale separării emisferelor cerebrale din punctul de
vedere al interpretării filosofice a conștiinței, oamenii de știință au lansat două ipoteze.
1) Prima explicație – a lui Zangwill, 1976 – este că mintea, ca și creierul, s -a separat în două
fluxuri paralele de conștiință.

372) A doua explicație –a dualistului interacționist J.C.Eccles – este că mintea s -a asociat
exclusiv cu emisfera stângă dominantă, lăsând emisfera dreaptă să funcționeze automat și
inconștient. Pacientul se prezintă lumii exterioare numai cu această emisferă , a limbajului.
Zangwill critică varianta a doua, invocând faptul că toate activitățile asociate emisferei
drepte (cu excepția vorbirii) merită să primească atributul de conștiente. Mai mult, el
menționează cel puțin un caz în care întreaga emisferă stângă a unui pacient a fost îndepărtată, și
totuși el a rămas o ființă umană conștientă (vezi în subcapitolul 3.1.2. rezultatele lui Gooch ).
Desigur că această poziție aduce în prim -plan și dependența minții de creier, zdruncinând poziția
dualist- interacționistă a lui Eccles, care le separa.
Printre dualiștii interacționiști, opinia majoritară este că mintea, ca și creierul, s -ar div iza și
ea, în timp apărând două personalități distincte, active pe rând, în funcție de care emisferă este
folosită la un moment dat. Opinia minoritară este că se păstrează unitatea conștiinței și a sinelui
-contestată însă pe temeiul experimental că „nu ș tie stânga ce face dreapta”.
Referințe: [http://www.dana.org/news/cerebrum/detail.aspx?id=1248]
Rezolvarea propusă de noi diferă de celelalte două, eliminând paradoxurile care le însoțesc
(fig. 3.8., var.3). Interpretarea noastră formulează ipoteza că Mintea este diferită de
Conștiință .
Fig. 3.8. Cele 3 interpretări filosofice ale rezultatelor lobotomiei:
Var.1 – mintea s- a separat în două fluxuri paralele de conștiință (Zangwill)
Var.2 – mintea s-a asociat cu emisf era stângă, dominantă (Eccles)
Var.3 – mintea este diferită de conștiință, care este „supracorticală” (Petre)
Din punctul nostru de vedere, paradoxurile interpretări lor anterioare sunt cauzate de
confundarea Minții cu Conștiința . Odată ce acceptăm că sunt distincte, este simplu să conciliem
cele două viziuni. Astfel, Mintea se divide, odată cu creierul, în două părți, care pot rezolva
aceleași sarcini specifice ca înainte de lobotomie. Pe de altă parte, Conștiința, centrul

38personalității, rămâne unitară, controlând ambele emisfere și realizâ nd comunicarea dintre ele.
Conștiința are acces la ambele emisfere, preluând comanda verbală de la medic prin emisfera
stângă și apoi punând -o în practică prin emisfera dreaptă (sau cea stângă). De fapt, Conștiința
preia ideea de la Minte și trimite comanda simultan la ambele emisfere, dar numai cea capabilă
să o rezolve va răspunde la solicitare .
Aceasta ar fi demonstrația 1) unicității (Conștiința nu se divide în două prin lobotomie) și
2) detașării Conștiinței de creier (Conștiința nu se localizează în emisfera stângă după
lobotomie).
Nu se poate accepta că Conștiința și -ar avea sediul la un etaj subcortical, pentru că ar
contrazice toate datele științei (sinapsele conduc influxurile nervoase unidirecțional, de la etajele
superioare către cele inferioar e, nu și invers). Pentru a explica unde este amplasată, trebuie să
folosim conceptele teoretice din această lucrare. Pe scurt, Conștiința este formată dintr -o
substanță mult mai fină, imaterială, energetică, și care nu este afectată de leziunile cortexului (se
află pe un etaj „supracortical”). Tulburările de personalitate ale bolnavilor cu leziuni craniene se
datorează disfuncționalităților Minții ( periferia personalității), și nu ale Conștiinței ( centrul
personalității), precum și blocajelor de comunicație dintre cele două .
Putem accepta că activitatea Minții este strâns legată de cea a creierului, dar rămâne să
stabilim gradul de dependență a celor două (în subcapitolele următoare), fiindcă alte argumente
infirmă identitatea strictă a celor două. Un astfe l de argument, deocamdată ipotetic , ar fi acela că
Conștiința este atât de rafinată încât nu poate stabili conexiuni direct cu creierul, și are nevoie de
o instanță intermediară ca vibrație: Mintea. Mintea și creierul împart sarcinile gândirii și
celorlalt e funcții: creierul preia sarcinile mai grosiere, iar Mintea pe cele mai subtile.
REZUMAT AL SUBCAPITOLULUI 3.1.1.
Primele concluzii pe care le putem trage din cele de mai sus sunt următoarele:
1.Creierul este distinct de Conștiință. Aceasta este constituită dintr -o substanță mai fină decât
cea fizică a creierului, având o alcătuire aparent imaterială.
2.Funcționarea creierului se poate separa pe trei etaje, conform schemei analitice (fig.3.6.),
într-un mod oarecum similar cu divizarea didactică a encefalului în arhicortex (bulb,
cerebel, punte, formațiune reticulată) , paleocortex (talamus, hipotalamus, sistem limbic) și
neocortex .
3.1.2. CREIER UL FIZIC ȘI CEL SUBTIL
Logica observațiilor ne arată că creierul fizic este dublat de un alt creier invizibil, subtil,
care îl supervizează pe primul și îl ajută să funcționeze. Iată, în cele ce urmează, setul de
argumente în favoarea acestei ipoteze.
FAPTE (1)
Referințe : [10, p.123]
Dacă emisfera stângă a unui copil sub 12 ani e deteriorată, funcțiile limbajului își modifică
de obicei sediul, trecând în emisfera dreaptă. Copiii se refac bine după anumite leziu ni ale
creierului, datorită flexibilității deosebite ale circuitelor neurologice, care se pot modifica sau
adapta imediat la noile condiții.
Chiar și la adulții care au suferit atacuri cerebrale, dacă se străduiesc, își pot redobândi
funcțiile creierului, într -o măsură surprinzător de mare, după lezare.

39Un studiu efectuat de către Gooch, în 1980, a arătat că pacienții care suferă de o distrugere
gravă a emisferei stângi, care să le perturbe sever funcțiile limbajului, și -ar putea recupera
uneori capacitatea de vorbire aproape complet, dacă sunt supuși după aceea unei emisferectomii
stângi totale. Se pare că ambele emisfere sunt capabile să realizeze ambele se turi de funcții (cele
verbale, analitice, precum și cele non -verbale, sintetice) , dar nu își utilizează capacitățile în
prezența celeilalte emisfere. Gooch susținea că ,la adulți ,prezența unei emisfere inhibă preluarea
tuturo r funcțiilor de către cealaltă .
INFO: U nul dintre subiecții studiați a fost un bărbat de 47 de ani, cu atacuri frecvente în emisfera
stângă, care au determinat o hemiplegie stângă și tulburări de vorbire grave și continue. Acestea s –
au dezvoltat într- o tumoare mare și deși chirurgii ezită, de obicei, să efectueze emisferectomii stângi
(deoarece cred că pacientul va rămâne total lipsit de limbaj pentru tot restul vieții), în acest caz au
fost obl igați să o facă. La început, după operație, pacientului îi era greu să înțeleagă mai mult de
câteva cuvinte. Dar, cu trece rea săptămânilor, a început să vorbească din ce în ce mai bine. La
zece săptămâni după operație, putea să comunice prin întrebări și răspunsuri simple, ceea ce a
însemnat o ameliorare spectaculoasă a evoluției anterioare, când atacurile îi influențau puternic
vorbirea. La cinci luni după operație, a reușit brusc să -și amintească o mulțime de cântece familiare,
imnuri și alte cântece pe care le știa din copilărie, iar la șase luni după operație putea fi ironic și
dădea replici spirituale. Alte cazuri de emisferectomie stângă la adulți, comunicate de către Gooch,
au prezentat rezultate similare. [10, p.129]
INTERPRETARE (1):
Se știe că copilul se naște cu toți neuronii, dar nu și cu toate sinapsele dintre ei.
Interacțiunile cu mediul determină formarea conexiunilor neuronale , ele fiind cele care dau
măsura capacităților psihice umane, și nu atât numărul neuronilor (iar neuronii nefolosiți în
conexiuni încep să dispar ă după vârsta de 3 ani). Cele mai multe dintre conexiuni se rea lizează
până la vârsta de 4 ani. Dacă se trece peste această limită, copilul nu mai poate fi recuperat (vezi
cazul copiilor crescuți de animale , care nu se mai pot adapta integral vieții umane ).
Cum atunci putem explica translația funcțiilor emisferelor la copii accidentați până la
vârsta de 12 ani? Sau în cazul adulților care își pot redobândi funcțiile creierului în situațiile
traumatizante amintite mai sus?
O facem p e baza modelului creierului multietajat vibrațional (peste creierul fizic – ca
vibrație -se află un creier subtil, invizibil ).Astfel, formarea conexiunilor neuronale se formează
nu numai în creierul fizic, ci și în cel subtil (formând un gen de matrice energetică). Dacă se
depășește vârsta critică, anumite conexiuni nu se mai pot realiza niciodată în subtil , deci nici în
fizic. Dacă însă circuitele sunt deja formate în plan subtil, chiar dacă o leziune poate distruge
geometria anatomică a creierului fizic, dar fiindcă s -a păstrat geometria în planul subtil (creier
subtil), matricea energeti că poate regenera noi conexiuni în creierul fizic, așa cum s -a constatat
clinic.
FAPTE (2)
Unii oameni sunt dreptaci, dar au și limbajul localizat în emisfera dreaptă! [10, p.125]
Mulți bolnavi ce suferă de afazii au leziuni în arii complet „greșite” (neconforme cu
standardele neurologice). [11, p.58-66]
Arii diferite din cortex mediază limbajul la persoane diferite. [7, p.459]
Tot astfel, prin tomografie s- a constatat că oamenii cu capacități mentale neobișnuite își
activează cu totul alte arii decât cele stabilite de neurologi, chiar în cursul unor sarcini simple…

40INTERPRETARE (2):
Se aplică aceeași explicație ca mai sus (1). În plus, d iferențele pot fi atât de mari între ariile
a două creiere supuse analizei tomografice în cursul efectuării unor operații mintale similare,
încât este fezabilă explicația următoare :
Creierul nu își poate fi sieși supervizor. Imensa rețea care trebuie gestionată are nevoie de o
viziune de ansamblu, de un „dispecerat”. Uneori „dispeceratul” stabilește reguli noi. Alt eori,
precum la căile ferate, unde dispeceratul poate dispune devierea unei garnituri de tren pe altă
șină, supervizorul creierului poate restructura complet rețeaua neurală, la nevoie. Marea
flexibilitate a circuitelor neurologice sugerează că nu ele înse le sunt cele care „fac legea” în
cortex, că aceeași funcție poate fi deviată spre alte circuite, deci se poate produce o schimbare
radicală în întregul creier, cu scopul realizării funcții lorpentru care a fost proiectat. Această
misiune de salvare este fo arte asemănătoare cu misiunile navelor cosmice, care în cazul unor
dereglări nu pot fi salvate decât de specialiștii care le -au proiectat, care știu toate detaliile
tehnice, care improvizează pe loc subterfugii și soluții genial de simple, la care nu se gâ ndise
nimeni vreodată. Este o similitudine de situații, care ne îndreptățește să ne gândim că există un
„salvator al creierului”, altul decât creierul însuși. Proiectantul creierului fizic poate fi considerat
că este creierul subtil .
Nu s-a descoperit sediul „dispeceratului central” al creierului fizic. Toți oamenii de știință
sunt de acord că nu se poate face o corespondență clară între funcțiile psihice și localizările
anatomice, creierul având o funcționare imposibil de descifrat până acum. Nu s -a spus î ncă, dar
ar trebui, că nici nu poate fi descifrată pe bazele teoretice actuale , pentru că funcționarea
cortexului este doar un efect al unei activități superioare, „supracorticale”. Mecanismele
profunde trebuie căutate în altă parte decât în creierul fizic !
Lezarea fizică produce efecte oarecum similare în creierul subtil , care însă pot dispare mult
mai repede (în situații mai favorabile) , ca apoi acesta să ajute și la recuperarea celui fizic (când
acest lucru mai este posibil).
REZUMAT AL SUBCAPITOLULUI 3.1.2.
1. Exis tă un creier subtil, invizibil, coexistent cu creierul fizic în același spațiu, dar având o
stare vibratorie mai înaltă, fiind din această cauză imposibil de detectat cu tehnica de
care dispunem în acest moment.
2. S ediul Conștiinței nu se află în creier (nici cel fizic, nici cel subtil) , ci este o structură
particulară, separată, de o calitate diferită .
3.1.3. TREI CREIERE DIFERITE
Cunoștințele esoterice susțin că există nu doar un creier subtil, ci două creiere subtile (astral
și mentalo -cauzal). Oare putem ajunge la aceeași concluzie pe baze deductive?
3.1.3.1. FUNCȚIILE DIFERITE ALE EMISFERELOR CEREBRALE
Savanții zilelor noastre au descoperit specializarea funcțiilor celor două emisfere cerebrale.

41Caracteristicile emisferelor cerebrale ar fi, dup ăB. Edwards urm ătoarele:
Emisfera stâng ă Emisfera dreapt ă
Verbal: Utilizarea cuvintelor pentru a
denumi, defini, descrie Nonverbal: face conexiuni minime
cu cuvintele, are con știința lucrurilor
Analitic: descoper ălucrurile etap ăcu
etapă, element cu element Sintetic: plaseaz ălucrurile împreun ă
pentru a forma întregul
Simbolic: folose ște simbolul în locul
lucrurilor Concret: se raporteaz ăla lucruri a șa
cum sunt ele în mod prezent
Abstract: extrage o informa ție,
folosind-o pentru a reprezenta totul Analogic: vede leg ătura dintre
lucruri, în țelege metaforele
Temporal: se încadreaz ăîn timp,
organizeaz ălucrurile secven țial,
executându-le în ordine Atemporal: nu are sensul timpului
Rațional: trage concluziile bazându-
se pe fapte și pe ra ționament Nonra țional: nu are nevoie de fapte și
raționamente, manifestând tendin ța
de a nu judeca totul
Numeric (digital): utilizeaz ă
numerele și modul lor de folosire Spațial: vede obiectele în rela ție
unele cu altele și ca p ărți care
formeaz ăîntregul
Logic: trage concluzii fondate pe
organizare logic ăIntuitiv: pleac ăde la impresii,
sentimente, imagini vizuale,
procedând prin salturi în luarea unor
decizii într-o problema
Linear: gânde ște în termeni de idei
legate unele de altele – gândire
convergent ăGlobal: percepe ansamblul, asocierea
dintre p ărți – gândire divergent ă
O alt ădiferen țiere a fost f ăcuta de J. F. Lavach, care a pus în eviden țămodul specific de
cunoa ștere prin cele dou ăemisfere [M. Roco, 1995, p. 116].
Emisfera stâng ă Emisfera dreapt ă
-controleaz ăpartea dreapt ăa
corpului – controleaz ăpartea stâng ăa corpului
-verbal / numeric -vizual / spa țial
– logic / vertical -perceptual / senzitiv / g ândire
lateral ă
-rațional -intuitiv
– timp liniar – spa țiu, infinitate
– concentrare – disparare
– secven țial / ordonat – spontan / creativ
– analitic, aranjarea în p ărți – gestalt, vizualizarea întregului
-explicit -tacit
-activ -receptiv

42- literar – metaforic / simbolic
– convergent – divergent
– fapte / realitate – vis / fantezie / mistic
Psihoterapeutul Cristiana Alexandra Levi țchi mai menționează următoarele:
EMISFERA STÂNGĂ EMISFERA DREAPTĂ
funcțiile verbale, lingvistice, sediul limbajului,
cuvântului, implică aspec tele lingvistice ale
scrieriifuncții nonverbale, sediul gândirii fără limbaj,
al înțelegerii nonverbale
funcții aritmetice, de calculare, este sediul
calculului logic, cifrelor, și abstractizare.
raționamentelorfuncții geometrice, spațiale, vizuale de
modelare – schematizare, al recunoașterii
formelor, percepțiilor spațiale.
Persoana dominată de emisfera stângă
comunică cu exteriorul pe baza unui cod
logico- analitic, are gust pentru dicționare,
vocabular, are grijă de a numi obiectele și
clasele, prefer ă detaliile, prezintă logic faptele,
are preferință pentru relațiile cauzale
unilaterale (cauză -efect), posedă arta de a
structura frazelePersoana preferă să aibe cât mai multe
analogii, scheme în abordarea universului,
sintetizând și exprimând rezultatele cunoașterii
în imagini. Imaginația și intuiția își au locul în
această emisferă, care este sediul competenței
artistice și muzicale. Imaginația creatoare
afectivă descrisă de Ribot deci, își are sediul în
această emisferă.
traduce orice percepție în reprezentare logică,
semantică și fonetică.responsabilă pentru tonul și intonațiile vocii,
pentru ritm, muzică, imaginație, simțul
culorilor, visării.
caută să aibe explicații pentru orice, gândirea
fiind metodică și structurată. Inexplicabilul
pentru astfel de persoane este considerat a fi o
“slăbiciune”. memorie video spațială, preferând o abordare
intuitivă, interactivă, folosind asociațiile de
idei, reconstituind informațiile într -un tot
unitar. Persoana judecă lucrurile în dependență
de context, neizolat.
logică, rațională artistică, afectivă
Și alți autori oferă detalii ale diferențierii emisferice:
EMISFERA STÂNGĂ EMISFERA DREAPTĂ
Discriminarea detaliilor vizuale Percep ții vizualo-spa țiale sau de orientare în spa țiu
Trateaz ătrăsăturile faciale în mod
independentRecunoa ște global chipurile
Trateaz ălimbajul Percepe modula ția limbajului, con ținutul emo țional
al vocilor. Analizeaz ămelodiile. [12, p.381]
Recunoa ște expresiile faciale ale emo țiilor
Prelucreaz ăcuvintele simple, substanti vele, în nici
un caz verbe din structuri mai complicate [10, p.128]
… În același timp, emisfera stângă joacă
un rol special în: înțelegerea sintaxei,
transpunerea cuvintelor scrise în
reprezentările lor fonetice și extr agerea
înțelesul uidin relațiile c omplexe dintre
conceptele verbale și sintaxă. [7, p.74]Când o persoană citește o poveste, emisfera dreaptă
poate juca un rol special în: decodificarea
informațiilor vizuale, menținerea unei structuri
logice integrate, savurarea umorului și a conținutului
emoțional, derivarea înțelesului prin asocieri mai
vechi și înțelegerea metaforelor. [7, p.74]

433.1.3.2. LATERALIZAREA FUNCȚIILOR SUBCORTICALE
N.Herrmann a combinat teoria ce sus ține specificitatea celor două emisfere cu modelul
triunic al creierului, unde fiecare nivel reprezint ăo etap ădistinct ăîn evolu ția creierului (creierul
reptilian, sistemul limbic și cortex).
Creierul limbic – Sistemul limbic -este elementul esențial care pune în acord cortexul cu
creierul reptilian . Forma țiunile lui nervoase nu sunt incluse în cortex. Func ția esen țiala a lui este
de a men ține adaptarea la mediul social. Empatia, rela țiile interpersonale, convingerile,
credin țele, impulsul de atac și de ap ărare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt
coordonate de sistemul limbic, nu de cortex.
Rezultatul îmbin ării între caracteristicile emisferelor cerebrale și modelul celor trei (de fapt,
două) creiere, va fi modelul celor patru cuadrante , denumite astfel: cortical stâng, cortical
drept, limbic stâng, limbic drept. N. Herrmann arat ăcătoate cele patru modalit ăți con știente de
funcționare au caracteristici proprii.
Sistem cortical (Gândirea)
Cortical stâng Cortical drept
– logic ă
– spirit analitic
– spirit matematic
– tehnic
– raționament – capacitate de a crea
– spirit sintetic
– înclina ție artistic ă
– globalizare
– conceptualizare
– control – autocontrol
– spirit conservator
– spirit planificat
– spirit de organizare
– spirit administrativ – contacte umane
– emotivitate
– înclina ție spre muzic ă
– înclina ție spre spiritualitate (apreciaz ă
partea spiritual ă, nu cea material ă)
– exprimare u șoarăsub form ăde imagini
Sistem limbic stâng Sistem limbic drept
Sistem limbic (Emo țiile)
Referințe: [http://www.sensart.ro/home.php?articole=art8#articole]
Explicația departajării funcțiilor în cele două emisfere ar fi, după o părere majoritară,
gruparea spațială a zonelor corticale ce contribuie la funcții asemănătoare . Apropierea în spațiu
sporește viteza de transmitere a influxurilor nervoase. Aceeași explicație este valabilă și pentru
sistemul limbic. Vom prelua și aprofunda această explicație în continuare.
Pentru a face un pas înainte în elaborarea modelului psihicului, a sosit momentul să facem
un salt de la cunoștințele științifice actuale la cunoștințele milenare esoterice. Acestea din urmă
vorbesc despre existența celor două corpuri superioare (astral și mental) ale căror caracteristici
au fost descrise din vechime ( vezi capitolele următoare ). Este uimitor că însușirile corpului
astral se suprapun ca o mănușă peste cele ale funcțiilor emisferei drepte (precum și a le
sistemului limbic drept), iar caracteristicile corpului mentalo-cauzal peste cele ale emisferei
stângi (și sistemului limbic stâng) . Nu credem că este o întâmplare . Descrierea s pecializărilor
celor două emisfere cerebrale (ca și a sistemului limbic) arată că partea stângă se ocupă
preponderent (dar nu exclusiv) de funcțiile legate de corpul și creierul mentalo -cauzal, iar cea
dreaptă preponderent (dar nu exclusiv) de cele astrale. De aceea, nu este deloc hazardat să
lansămipoteza că cele trei etaje cognitive (din fig.3.6.) reprezintă de fapt trei creiere diferite,
dispuse pe trei niveluri vibratorii- energetice distincte. Ne bazăm pe corelarea observațiilor și

44experimentelor științifice cu informațiile esoterice, care vorbesc de structurarea ființei umane
din mai multe corpuri energetice subtile, fiecare corp fiind coordonat de un creier subtil
(amănunte în subcapitolul 3.2. ).
Corespondența, uimitor de exactă, dintre semnificațiil e celor trei niveluri ale gândirii
(fig.3.6.) și funcțiile cele trei creiere, descrise în esoterism, ar fi următoarea:
Nivelul fizic – Creierul fizico-eteric
Nivelul reprezentărilor – Creierul astral
Nivelul mental – Creierul mentalo-cauzal
OBSERVAȚIE : Ne exprimăm dezacordul cu speculațiile unor autori de cărți de spiritualitate,
conform cărora emisfera stângă (preponderent rațională și realistă) ar fi un obstacol în calea
intuiției (specifică emisferei drepte) și conectării la lumile subtile invizibile. Modelul nostru pune în
evidență conectarea emisferei stângi la un nivel superior vibratoriu (planul mentalo -cauzal), deci nici
vorbă de o „coborâre” a vibrației. Planul mental aduce ordine, rigoare și un realism sănătos,
complementar lipsei de discernământ și visării specifice emisferei drepte. Desigur că ar trebui ca
ambele emisfere să funcționeze complet pentru ca omul să beneficieze de toate avantajele cu care
l-a înzestrat Dumnezeu. Nu încap însă acuzații la adresa calităților extraordinare ale rațiunii și
gândirii logice, așa cum ne epatează cei care vor, poate bine intenționați, să evidențieze meritele, la
fel de importante, ale emisferei drepte , cam lăsate în paragină de lumea „civilizată” . Dar, pentru a
clarifica termenii, subliniem că nivelul ment al – „superior” – nu înseamnă, în acest caz, nici „mai bun”,
nici că „poate înlocui” nivelul astral – „inferior” -, ci că superiorul are posibilitatea de supervizare a
inferiorului, reciproca nefiind valabilă.
Făcând o paranteză mai largă, INTUIȚIA în sensul său cel mai înalt, spiritual, de comuniune cu
Voința Divină, vine din activarea chakrei -coroană, aflată în plan energetic deasupra capului, și care
se întinde în ambele părți (simetric). Nu este apanajul nici a emisferei stângi, nici a celei drepte, ci
a chakrei din creștetul capului, pe toate nivelele energetice (eteric, astral, mentalo -cauzal).
Diferența dintre această intuiție spirituală, superioară ,și rațiune ar fi că, în timp ce gândirea ia
decizii ce nu ne mulțumesc pe deplin, întrucât întotdeauna mai rămâne o posibilitate care a fost
neglijată, țâșnirea de inspirație nu apare în urma unei analize chinuitoare, ci instantaneu și mai ales
fără îndoială ,fără regrete că renunțăm la o altă alternativă „mai bună”.
REZUMAT AL SUBCAPITOLULUI 3.1.3.
1. Z ona ocupată în spațiu de creierul fizic găzduiește încă două creiere subtile: creierul
astral (mai rafinat ca vibrație) și creierul mentalo-cauzal (extrem de fin).
2.Emisfera dreaptă (și sistemul limbic drept) a creierului fizic realizează preponderent (dar
nu exclusiv) legătura cu creierul astral .
3. Emisfera stângă (și sistemul limbic stâng) a creierului fizic realizează preponderent (dar
nu exclusiv) legătura cu creierul mentalo -cauzal (prin creierul astral, ca intermediar între
celelalte două).
Pentru clar ificări suplimentare, î n sub capitolul următor 3.2. vom face o sumară retrospectivă
a cunoștințelor esoterice pe care le-am invocat.

453.2. CORPURI ȘI UNIVERSURI SUBTILE
3.2.1. TRADIȚIA ESOTERICĂ
Diverse tradiții spirituale afirmă existența mai multor învelișuri subtile (corpuri subtile) în
jurul omului. După modelul „foițelor de ceapă”, aceste corpuri coexistă în același spațiu cu
trupul fizic, fiind însă invizibile cu ochiul liber (vezi Planșa II ). Particulele din care sunt
alcătuite au frecvențe de vibrație diferită între ele, ceea ce le permite să existe în același spațiu
fără să se deranjeze reciproc, ba dimpotrivă, colaborând intens pentru menținerea vieții omului
în parametri optimi.
Tradiția vedantică oferă o clasificare completă a acestor corpuri/vehicule/învelișuri subtile
(koshas ) care compun omul:
Ananda Maya Kosha Corp spiritual
Vijnana Maya Kosha Corp mentalo-cauzal
Mano Maya Kosha Corp astral- emoțional
Prana Maya Kosha Corp eteric -vital
Anna Maya Kosha Corp fizic
Această structurare a realității invizibile a fost reiterată , în linii mari, și de cercetările
teosofiei, precum și de clarvăzătorii zilelor noastre. Cuvântul „ maya ” înseamnă iluzie și se referă
tocmai la aparența substanței, așa cum este ea explicată de teoria materiei vibraționale,
menționată la începutul lucrării noastre. Ananda înseamnă beatitudine, Vijnana înseamnă
cunoaștere superioară, Manas este o denumire a minții în aspectul ei mai grosier, Prana este
energia vitală biologică (bioenergie), iar Anna , fizicul grosier.
OBSERVAȚIE: Limba sanscrită conține enorm de multe cuvinte care definesc o realitate invizibilă,
obiecte inexistente în planul fizic. Dacă o limbă (care este o creație colectivă și de durată) a
reținut o asemenea bogăție de semnificații non -fizice, îns eamnă că existau în acea epocă nenumărați
oameni cu o percepție clară a lumilor subtile, pe care le vedeau în mod similar, putând astfel să se
pună de acord asupra terminologiei, păstrată până astăzi.
Cel mai înalt nivel accesibil conștiinței umane este cel spiritual, în care omul resimte starea
de extaz ( ananda ). Există însă frecvențe și mai rafinate, dincolo de accesul minții, alcătuind
zona pur transcendentă. De acolo originează întreaga Creație manifestată, imanentă.
INFO: Se cuvine să facem aici o comparație binevenită cu „Teoria biostructurală” a
academicianului român Eugen Macovski:
Materie anorganică Elemente de construcție – univers dominat de legea entropiei, de
legea energiei minime, de legi de conservare
Materie biostructurată Ingrediente a le organismelor vii, au proprietăți noi, diferite de
cele ale elementelor chimice componente, sunt organizate pe
niveluri de specializare și asigură suportul fizic al Viului în
general – au proprietăți de metabolism -evoluție departe de
echilibru termodinamic, sisteme disipative -și homeostazie în
raport cu variațiile de mediu, acționează antientropic atâta timp
cât alcătuirea și funcțiile specifice de VIU sunt active
Materie noesică În principal sistemul nervos, capabil de procese cognitive, de
generare de limbaje, memorie – sediul gândirii, al logicii, al
trăirilor afective; o materie special biostructurată pentru o funcție
"dincolo de alcătuirea" sa; materia noesică este considerată un

46salt de calitate în organizarea materiei biostructurate, așa cum
materia biostructurată este un salt calitativ al materiei chimice
anume organizate
Materie enisică Stadiul spre care se îndreaptă materia noesică în evoluția ei –
materie postulată de Macovski, capabilă de proprietăți care
acum se manifestă accidental: feno mene "paranormale"
Materie superenisică Denumire ale altor niveluri spre care omul și Viul în general va
evolua…
Se vede că Nivelul Noesic a putut "străpunge" nivelurile inferioare. A permis formalizarea nivelului
materiei anorganice (fizica atomică, fizica moleculei, fizica corpului solid, fizica relativistă) și al
nivelului biostructural (genetică, biologie, medicină, ecologie), dar se afla în impas când încearcă să
se autostudieze. Probabil că înțelegerea complet ăa funcțiilor cognitive ale materie i noesice nu
poate fi atinsă decât din nivelul enisic, deci dincolo de gândirea comună și dincolo de limita
limbajelor formale.
Referințe: [http://www.rov.ro/complexity/portal/index.php?name=PNphpBB2&file=viewtopic&p=414]
Explicarea științifică a celor 5 corpuri/învelișuri se bazează pe Teoria vibrației materiei, așa
cum am prezentat-o mai devreme ( capitolul 1.5. ). În realitate, există un spectru continuu al
vibrației materiei, de la grosier la spiritual. Cele 5 corpuri reprezintă delimitări globale ale
spectrului în 5 zone cu proprietăți diferite. Între nivel uriexistă, desigur, întrepătrunderi și o
comunicație energetică.
INFO: Fizica a descoperit particula elementară numită „neutrino”, care nu are masă, iar mișcarea
sa nu este perturbată de materia fizică. Neutrino ar fi un exemplu edificator de particulă „energetică”,
cu o vibrație superioară materiei fizice cu care suntem obișnuiți.
Prin urmare, c ele 5 învelișuri ale omului (nivele de conștiință) au vibrații corespunzând la 5
zone ale universului cu proprietăți și denumiri similare, conform figurii intuitive 3.9.
Fig.3.9. Cele 5 zone vibratorii ale Universului

47Cele 5 universuri nu sunt alăturate, ci suprapuse, dar nu unul peste altul, ci unul într -altul.
Putem face analogia cu lumina sola ră, care conține simultan toate culorile spectrului, în orice
punct din spațiu.
În om sunt cuprinse, prin urmare, toate nivelurile vibratorii ale universului, ceea ce ne
dezvăluie și sensul ascuns al inscripției de pe frontonul templului de la Delphi: „Cunoaște -te pe
tine însuți și vei cunoaște întregul univers, cu energiile și forțele sale ascunse”. Analogia dintre
microcosmos și macrocosmos stă la baza tuturor învățăturilor și practicilor esoterice.
Cum putem înțelege mai bine existența acestor corpuri su btile ale omului? De fapt, ele nu
sunt așezate „în jurul” omului, ci constituie chiar ființa omenească însăși. Dacă ne -am putea
accelera vibrația simțurilor, am putea constata că pe fiecare palier substanța pare concretă, chiar
solidă. Totuși, această soliditate este mai degrabă fluiditate, în sensul în care materia devine tot
mai ușor de manipulat, de transformat, de transportat, de penetrat, pe măsură ce este mai
rafinată, mai înalt vibrațională. Forțele de legătură dintre particulele subtile sunt mai sla be decât
în materia fizică. Putem face analogia cu diferența dintre faza solidă și cea gazoasă a substanței
fizice. Nu vedem aerul pe car e îl respirăm, deși el există și ne dă viață…
Fiecare corp subtil are o funcțiune proprie și, în același timp, interacționează cu corpurile
„vecine” ca vibrație. Putem aborda corpul subtil fie ca fluxuri de energie, fie ca structuri de
particule – în funcție de nivelul de profunzime a analizei.
Fiecare corp are un centru de comandă, care îl coordonează și realizează interacțiunea cu
celelalte corpuri subtile. În esoterism se vorbește de centrii de forță ( chakre ), care și ei
conectează și au reprezentare pe toate nivel urile, dar aceștia nu fac obiectul prezentei lucrări,
subiectul fiind extrem de vast. În vederea elaborări i viitoare a unui model global al omului
multi- dimensional, teoria chakrelor va trebui însă dezvoltată. Prin urmare, aici nu ne referim la
chakre , ci la creierul (centrul de comandă și integrare) corpului subtil.
Iată câteva principii ale împărțirii lumi i și ființei umane pe mai multe niveluri vibratorii:
1.Corpul superior are o alcătuire mai simplă decât cel inferior.
2.Corpul superior este alcătuit și operează cu un material mai fin, mai maleabil, mai rapid.
3.Corpul superior supervizează corpul inferior.
4. Cor pul superior are rolul de formare și organizare a celui inferior.
5.Corpul inferior nu detectează corpul superior, ci doar efectele pe care acesta i le induce.
6. Corpul inferior are de rezolvat sarcini mai grosiere decât cel superior.
7. Corpul superior, fiind m ai liber, se ocupă de problemele de finețe (afectivitate, gândire).
8. Fiecare nivel are alte legi, principii de organizare specifice.
3.2.2 CORPUL FIZIC ȘI ETERIC
Corpul eteric (vital, pranic) este o dublură a corpului fizic, ca un mulaj fin tridimensi onal,
cu rolul esențial de vitalizare, reparare, întreținere a corpului fizic. Există deci cópii eterice ale
tuturor organelor interne, ale mușchilor, vaselor de sânge, nervilor. Funcționarea corpurilor fizic
și eteric este unitară, dar există și mici decalaje între ele. De exemplu, o boală poate apare în
corpul eteric și abia peste un interval de latență se manifestă și în corpul fizic. Corpul eteric e ste
alcătuit din zeci de mii de trasee energetice, ca o rețea foarte fină, putând diferi de traseele
vaselor de sânge sau nervilor.
OBSERVAȚIE : Acupunctura este ramura medicală ce tratează exclusiv corpul eteric. Tratamentul
prin bioenergie acționează prioritar asupra aceluiași corp energetic. La fel, remediile homeopatice.

48Creierul fizic are o dublură eterică identică. Acțiunile mecanice sau fizice asupra creierului
fizic au efecte imediate și asupra celui eteric. Orice substanță chimică are și o componentă
eterică. Traumatismele sau intervențiile mecanice au și o urmare eterică, deși corpul eteric se
reface mai ușor și mai repede decât cel fizic, ajutându -l pe acesta din urmă să revină la normal.
OBSERVAȚIE : În cazul pacienților cărora li s -a amputat un membru, dar reclamă totuși senzația
prezenței „membrului -fantomă”, corpul eteric (și cel astral) ș i-a păstrat parțial conturul și
senzațiile asociate membrului lipsă. Pentru cei care vor dovezi concrete, Scarlat Demetrescu
propune următorul experiment [5]: se va interpune membrul- fantomă între o prismă și ecranul pe
care se proiectează descompunerea spectrală a unei raze luminoase, iar efectul va fi că pe ecran nu
se va mai forma spectrul colorat, demonstrând astfel prezența obiectivă a corpului astral și eteric.
În urma nenumăratelor experiențe și observații, separând artificial corpul eteric la distanță
de câțiva metri de cel fizic, s -a constatat că dacă zgâriem, înțepăm sau ardem cu flacără acest
corp subtil, apar urmele de înroșire sau arsură și pe piele. (Iată o direcție de explicare a sugestiei
cu efecte fizice.) Acest fapt, și multe altele de acest tip, reclamă o nouă abordare a însăși
materiei vii. Poate că toate atributele viului se manifestă prioritar în învelișul eteric, animând și
mecanismele fizico- chimice ale corpului grosier. Materia nevie ar deveni organică
(biostructurată, cf. Eugen Macovski, vezi cap.3.2.1 ) exclusiv prin apariția învelișului eteric
organizator.
INFO: Ieșirea din corp . Deseori, în momentul în care medicii spun: „S- a terminat", pacienții
cunosc o schimbare completă de perspectivă. Se simt urcând și își văd corpul sub ei. Majoritatea
oamenilor spun că nu sunt doar o insuliță de conștiință atunci când li se întâmplă acest lucru. S -ar
părea că totuși continuă să aibă un fel de corp când ies din corpul lor fizic. Ei spun că corpul spiritual
are o formă și un aspect diferite de cele ale corpului nostru fizic. Are brațe și o formă ,chiar dacă, în
general, oamenii nu sunt în stare să o descrie. Unele persoane l -au comparat cu un nor colorat sau
cu un câmp de energie. Î n urmă cu mai mulți ani am întâlnit un om care mi -a explicat c ă și-a
examinat mâinile în timpul unei NDE ( Near Death Experience , engl. – moarte clinică ). Erau formate
din lumină, cu mici structuri interne. Vedea volutele delicate ale amprentelor sale digitale și
tuburi de lumină de -a lungul brațelor .
[Raymond Moody -Lumina vieții de dincolo , pag. 17]
Așa cum am mai spus, nivelul eteric este o zonă de frecvențe destul de întinsă. La baza sa se
află dublul eteric , ce formează cu corpul fizic o unitate. Putem deci spune că învelișul fizic se
întinde și la nivel eteric, prin funcționarea sa, deși nu poate fi perceput cu ochiul liber. În acest
sens, creierul eteric are aceeași funcție ca și creierul fizic – coordonarea corpului fizic, în sensul
larg amintit mai sus.
OBSERVAȚIE : Vă propunem următorul experiment mintal: anestezierea locală a unui
membru (de exemplu, mâna) prin trei metode diferite.
A. Prin substanțe chimice injectate sau puse pe piele. Neurologul explică efectul lor prin faptul
că blochează transmisia sinaptică a senzațiilor locale către creier.
B. Prin înțeparea unor puncte din medicina chinezească. Acupunctorii explică efectul de
anestezie prin faptul că se blochează anumite trasee energetice. În teoria orientală, curgerea
energiei echivalează cu sănătatea și viața, iar stagnarea cu boala și chiar moartea. Putem spune că
blocarea energiei în zonă transformă segmentul corporal în ceva temporar „neviu”, nesimțitor.
C. Prin inducerea unei transe hipnotice parțiale , cu menținerea perfectei conștiențe a omului.
Esoteristul explică efectul prin faptul că a scos parțial corpul astral din zona indicată. Corpul astral
este corpul tuturor senzațiilor (pe când cel eteric dă numai o stare de vibrație), și prin scoaterea sa
din alinierea cu trupul, nu mai sunt posibile nici senzațiile la nivel local. Scarlat Demetrescu [5]
subliniază că, prin organele senzoriale fizice, impresiile sunt transmise ca vibrații, prin intermediul

49corpului vital, în special al celui din jurul nervilor, până la corpul astral, unde sunt transformate în
senzații de durere sau plăcere și, mai departe, în emoții.
Putem găsi un punct de vedere comun celor trei abordări diferite, dar care au același efect
funcțional? Există vreun mecanism unic în toate cele trei ipostaze? Ce le leagă din punct de vedere
științific?
Iată răspunsul nostru.
Dacă există o cauz ă comun ă, ea este de nivelul cel mai înalt dintre cele trei cazuri, respectiv cel
astral (cazul C) . Celelalte două cazuri se pot reduc e succesiv la acesta. Astfel:
-Substanțele chimice din cazul A realizează și blocarea energiilor eterice, asemenea cazulu i B.
– Blocarea energiilor eterice din cazul B duce la dedublarea parțială a învelișului astral din zona
respectivă, asemănător cazului C.
Se poate obține un efect fizic (de exemplu, anestezie) prin acțiune asupra corpului astral. Și tot
așa, o afecțiune a corpului astral trece, în timp, în corpul fizic (afecțiunile psiho -somatice).
3.2.3. DESPRE CREIERUL FIZIC, ASTRAL ȘI MENTAL
Creierul fizico-eteric se ocup ă cu susținerea vieții biologice și cu relaționarea senzorio –
motorie a organismului cu medi ul fizic și cu cel intern al organismului. Activitatea sa se
regăsește în cea a sistemului nervos.
Creierul astral preia, concepe și prelucrează gândurile prin imagini și afectele, este
responsabil de imaginație, de reprezentările mentale – într-un cuvânt, de ideo-afecte .Corpul
astral este un rezervor de ideo- afecte venite din afară sau elaborate de psihic. Acestea se
prezintă ca niște formațiuni energetice înch egate, având diverse culori și sunete astrale, care
se numesc, în esoterism, forme- dorințe . Când ideile sunt însoțite și de stări emotive, ele
devin mai clare, mai intense, mai penetrante, cu o vibrație mai puternică.
Creierul mentalo-cauzal preia ideile abstracte, pe care le prelucrează sub forma
raționamentelor, a gândirii logico -abstracte în general. El vehiculează un material mai unitar:
ideile abstracte. Corpul mental este depozitarul unicului tip de „particulă” a lumi i mentalo-
cauzale: gândul. Chiar și ideile abstracte pot lua forme oarecare simbolice , numite forme-
gând .
INFO: Faptul că ideile sunt materiale poate fi pus în evidență experimental astfel, după indicațiile
lui Scarlat Demetrescu [5]: Cineva mentalizează puternic un obiect simplu, deasupra unei hârtii albe.
Un om hipnotizat „vede” obiectul, ca și cum ar fi real, el manifestând acum o vedere astrală. Dacă
hârtia este întoarsă la 180°, el vede obiectul cu susul în jos. Poate vedea și imaginea reflectată într –
o oglindă pusă alături .
Postularea e xistenț ei celor trei creiere, foarte diferite ca structură , pune unele probleme
înțelegerii funcționării unitare a psihicului. Ar fi fost mai simplu să păstrăm în model un singur
creier, cel pe care îl știm cu toții. Însă, în acel caz, nu am fi putut merge mai departe pe drumul
infinit al cunoașterii psihicului.
Am putea presupune că această n eomogenitate s-ar rezolva la nivelul Conștiinței unice, care
ar prelua informațiil e de la cele trei creiere. Totuși, din ce s -a putut deduce din experiențele pe
pacienții lobotomizați, Mintea și Conștiinț asunt structuri cu funcții distincte (vezi capitolul
3.1.1.2. ). Conștiința are o structură simplă, cu rol de decizie și comandă, pe baza informațiilor

50sintetizate la nivelul Minții. Este nevoie deci de o altă structură , mai complexă decât Conștiința,
care să unifice miile de informații primite simultan de la cele trei creiere de naturi diferite .
În acest punct vom vorbi despre Minte ca fiind distinctă d e creier. Fiecare creier va avea
asociată o Minte. Rolul pe care îl joacă Mintea va fi cel de unificare a experiențelor diferite de
pe cele trei paliere vibr atorii pe care se găsesc creierele. Spre deosebire de creiere, care au
structuri diferite, coordonând corpuri de naturi diferite, Min țilevoravea o structură ceva mai
simplă decât a creierelor , dar similară pe toate cele trei etaje, chiar dacă substanța subtilă va
diferi ca vibrație . Datorită structurii similare, cele trei Minți vor putea funcționa într-un bloc
unitar , împărtășindu -și experiențele în timp real, care vor fi astfel complet accesibile Conștiinței
(vezi fig.3.10).
NOTĂ: Credem că „dicționarele” își au sediul în Minte, nu în creier (vezi schema analitică din
fig.3.6 ). Mai exact , este vorba despre o parte a Minții, căreia i -am putea spune inconștient sau
subconștient (după rolul dat în psihologie), unde sunt depozitate rezultatele învățării și programele
înnăscute. Iar în cazul deprinderilor motorii , dar și emoțiilor primare, trebuie să luăm în considerație
și legăturile Minții cu etajele subcorticale, care par a îndeplini exact acest rol al „inconștientului”.
Pentru a fi coerenți în model ul nostru , în cazul lobotomizării ,spunem că separarea
emisferelor va produce o divizare simultană (simplă și naturală) a creierelor subtile, pr ecum și a
Minții respective. Conștiința areacces simultan la ambele părți ale Minții , fiind liantul de
legătură înt re ele. La persoanele normale, cele două emisfere au o funcționare proprie, dar
colaborează între ele, deci Mintea este divizată natural, dar cele două părți ale sale conlucrează.
La cei lobotomizați, conlucrarea este deficitară, fiind suplinită exclusiv d e unitatea Conștiinț ei,
care are mai mult de lucru în acest caz.
Păstram astfel valabilitatea observației experimentale conform căr eia creierul influențează
Mintea. Vom vedea mai departe că și Mintea poate influența creierul.
3.2.4. TREI CREIERE, TREI MINȚI
În desenul de mai jos (fig.3.10) am figurat legăturile dintre corpurile, creierele și mințile
celor trei paliere. Este semnificativ că între corpuri se exercită interacțiuni info -energetice
puternice, un corp fiind legat funcțional de cele vecine (c a vibrație). Canalele foarte importante
pentru acest scop sunt chakrele . Creierul este o parte integrantă a corpului, iar legăturile dintre
creiere sunt cele mai intense.
Rolul blocului M inții este de însumare a experienței simultan de pe cele trei paliere
vibraționale. Am putea compara -o, eventual, cu funcționarea sinergetică a celor două emisfere
cerebrale, care comunică între ele în permanență (prin corpul calos), însumând și integrând într –
un tot unic atât perspectiva senzorial ă, cât și cea operativ ă.
Rolul creierului este de însumare a semnalelor și acțiunilor corpului de pe palierul
respectiv.
În general, cele trei corpuri funcționează independent unul de altul, dar există influențe și
condiționări. De ce nu există un singur corp în loc de trei? Probabil pentru că nu s -a putut
construi un organism unitar care să conțină particule cu atât de diverse vibrații. S -a imaginat cea
mai fiabilă metodă de a integra sub o singură comandă semnale și acțiuni pe cele trei paliere
distincte ale universului. Numai fii nțele biologice au privilegiul de a utiliza simultan toate cele
trei game de frecvențe.

51
Fig.3.10. Corespondența dintre corpuri, creiere și minți, pe cele trei paliere vibraționale.
REZUMAT AL SUBCAPITOLELOR 3.2. 3 ȘI 3.2. 4
Am ajuns să stabilim că Mintea și Conștiinț a sunt diferite între ele și distincte, fiecare în
parte, de creier. Cele două constituie baza de plecare în studiul alcătuir ii Psihicului, considerat a
fi separat de structurile cerebrale.
3.3. PSIHICUL
În această etapă, vom analiza structura psihicului în sine , separat de creier. Conform
învățăturilor esoterice, Psihicul este un „norișor” de particule eterice, adică un sistem din
elemente de substanță subtilă interacționând sinergetic.
Vom prelua din psihologie unele mecanisme psihice principale, pe care le vom plasa într-un
model original al psihicului.
a) MODELUL CONȘTIINȚEI (fig.3.11)
Primele noțiuni pe care le introducem sunt C onștiința, Eu-l, A tenția și Voința , cu
funcționalitățile binecunoscute din psihologie.
Definim CONȘTIINȚA ca fiind un sistem material subtil alcătuit din elementele EU,
VOINȚĂ și ATENȚIE, considerate atât ca funcții (ca în psihologie), cât și ca subsisteme
distincte de substanță subtilă, între care există anumite relații de subordonare.

52EU-l creează intenția, VOINȚA pune în fapt, dinamizând structurile inferioare, ATENȚIA
informează despre funcționarea structurilor inferioare. CONȘTIINȚA fără ATENȚIE este de
neconceput. VOINȚA poate orienta și mobiliz aATENȚIA, la cererea EU -lui.
NOTĂ: Problemele de voin ță (abulia) sau de atenție (lipsa de concentrare) provin din interferența
Minții . Nu există un Eu dependent de alcool, sau un Eu mai mult sau mai puțin inteligent. În modelul
nostru, Eu- l nu are aceste atribute, care aparțin alt or etaje (mintea, in conștien tul). Mecanismele
psihice generale ale voi nței sau atenției își au sediul în Conștiință, dar manifestarea lor concretă
depinde și de calitățile psihice variabile, de dispozițiile de moment sau de tulburările de
personalitate.
Fig. 3.11. STRUCTURA CON ȘTIINȚEI
OBSERVAȚIE : Se poate face aici o analogie, credem noi neîntâmplătoare, cu filosofia hindusă. Așa
cum am mai spus, Conștința individuală este creată după modelul Conștiinței Supreme .
Atributele lui SHIVA (Conștiința
Cosmică), preparatorii la cre area
lumiiAtributele și
structurile
Conștiinței
individuale egoticeAtributele filosofice
ale conștiințeiGuna
(atribut)
ICCHA SHAKTI (dorința , intenția )EU Identitate Sattva (0)
KRIYA SHAKTI (acțiunea) VOINȚĂ Libertate de acțiune Raja (+)
JNANA SHAKTI (cunoașterea) ATENȚIE Libertate de alegere Tama (-)
CONȘTIINȚA, în forma sa universală și individuală
b) MODELU L MINȚII
Definim MINTEA ca fiind un sistem format din următoarele subsisteme materiale
subtile: elaborările psiho -mintale (manas, sanscr.) și structurile senzorio-motorii (indriyas,
sanscr.).

53Creierul interacțiuni Funcțiile MIN ȚII CHITTA (mintea)
Proiecții corticale↔Elaborări psiho -mintale –
„mintea operativă ”Manas
Proiecții nervoase
senzoriale↔Receptare de senzații, percepții Jnanen driyas
(organe de cunoaștere)
Proiecții nervoase
motorii↔Trimitere impulsuri către
acțiuniKarmendriyas
(organe de acțiune)
Componentele minții aflate în legătură directă cu zonele de proiecție neurologică ale
percepțiilor și comenzilor motorii se num esc în yoga indriyas (organe subtile), fiind de natură
subtilă, eterică, energetică. În acest sens, chitta (mintea globală ) ar putea fi numit „ al șaselea
organ de simț”. Organele subtile sunt atât de cunoaștere ( jnanendriyas –în corespondență cu
zonele co rticale și subcorticale ce se leagă de receptorii somatici și vegetativi), cât și de acțiune
(karmendriyas –în corespondență cu zonele corticale și subcorticale ce se leagă de efectorii
somatici și vegetativi ai sistemului nervos periferic).
OBSERVAȚIE : Faptul că Mintea și Conștiința sunt două elemente distincte ale psihicului se poate
verifica simplu prin următorul experiment: Încercați să nu vă gândiți la nimic timp de 1 minut. Veți
vedea că simpla dorință conștientă nu este de ajuns, din cauză că M intea va continua să producă
gânduri, în ciuda eforturilor dumneavoastră de a o liniști. Acest experiment simplu ne arată că
Mintea nu este același lucru cu Conștiința și că ideile produse de Minte sunt prezentate Conștiinței,
care ia act de ele, dar nu le po ate împiedica să apară în permanență (în cazul obișnuit al persoanelor
neantrenate), ci cel mult poate orienta fluxul gândirii către un subiect sau altul.
INFO: Este interesant că la aceeași concluzie au ajuns și mulți alți psihologi de -a lungul timpului,
plecând de pe diferite platforme experimentale sau teoretice. Spre exemplu, Henry Maudsley, în
Fiziologia și patologia minții (1867) scria, derivând din teza că acțiunea mentală este principial
inconștientă: „[…] conștiința și mintea nu sunt același lucru; conștiința nu este mintea, ci un fenomen
concomitent cu operațiile sale. […] un om nu ar fi o mai puțin bună mașină, din punct de vedere
intelectual, fără conștiință decât cu conștiință. […] agentul și -ar continua activitatea în absența
martorului.” Desigur că viziunea sa reducționistă a fost corect conciliată de Freud în modelul său
dinamic: „Absența conștiinței n -ar putea să nu influențeze faptele psihice”. Iar Sigmund Exner,
colegul de cercetări al lui Freud, denunța iluzia de proprietate a gândirii și simțirii: „Expresiile «eu
gândesc», «eu simt» nu constituie moduri corecte de exprimare. Ar trebui spus « se gândește în
mine» (echivalent în limba română cu «îmi trece ceva prin minte»)”. Nietzsche merge pe aceeași
linie: „[…] un gând vine atunci când vrea «el» și nu când vreau «eu» […]. Sinele gândește, dar că
acest «sine» ar fi vechiul și faimosul «eu», asta nu e, ca să mă exprim cu moderație, decât o
ipoteză, o alegație, în nici un caz o «certitudine nemijlocită».” [apud Marcel Gauchet, Incon știentul
cerebral , Ed. Univers Enciclopedic, 1997, pag. 73, 76, 92, 100]
MEMORIA este o anexă indispensabilă a Minții și a Conștiinței.
Între Minte și Conștiință mai există un sistem intermediar, numită PRECONȘTIINȚĂ , care
are rolul de a proteja C onștiința de impulsurile necontenite pe care „agresivitatea” minții i le
trimite. În ea regăsim multe dintre funcțiile subconștientului și ale inconștientului din
psihologie. Preconștiința conține acte reflexe și condiționări mai complexe , conexiuni între
inform ațiile engramate (arhivate în memorie).
OBSERVAȚIE: Conștiința est e polul liberului-arbitru, iar P reconștiința (inconștientul) este polul
determinismului în ființa umană.
Recapitulând , într- un prim nivel de analiză:

54Psihic = Memorie + Minte + Preconștiință + Conștiință
Minte = Elaborări + Comenzi + Percepții
Conștiință = Eu + Voință + Atenție
OBSERVAȚIE: Între Conștiință și Minte s e constată analogia următoare:
Guna (atribut) CONȘTIINȚĂ MINTE
Sattva (0) = echilibru Eu Elaborări mintale
Raja (+ )= dinamism Voință Motor
Tama ( -)= receptivitate Atenție Senzorial
Conștiința este pe un nivel mai rafinat decât mintea. Conștiința cunoaște lumea prin
intermediul M inții. Putem spune că, figurativ, Conștiința se află în mijlocul Minții, pe care o
conduce și de care se folosește în cunoașterea și transformarea mediului înconjurător.
Iată o schemă simplificată a compone ntelor cognitive ale psihicului:
Fig.3.12. Structura simplificat ăa sistemului psihic cognitiv
Pe baza acestui model am schițat simplificat simbolul psihicului (fig.3.13 .) care se găsește și
pe coperta acestei lucrări.

55
Fig.3.13. Simbolul simplificat al psihicului
Ajunși în acest punct ,constatăm că încă nu apar în modelul nostru mecanisme psihice
precum afectivitatea, motivațiile și nici nu am detaliat ipostazele psihicului subconștient ,
inconștient sau funcționarea minții .
Pentru aprofundarea teoriei este nevoie să apelăm la doctrinele esoterice și la fundamentele
filosofice menționate la începutul lucrării. Vom introduce noțiunile următoare: sufletul vital,
corpurile subtile, etajele subtile ale minții (mintea treimică), spiritul și perispiritul.
3.3.1. SUFLETUL VITAL
Există zone superioare ale etericului care ajung până la nivel astral, cu alte funcții și
structuri. În această zonă se găsește MINTEA , PSIHICUL. Mintea, fiind de natură eterică, se
leagă prin numeroase conexiuni/fluxuri energetice cu creierul eteric –acestea creează
corespondențele dintre proiecțiile corticale și zonele psihicului (așa cum le -am modelat în
fig.3.1. ).
Corpul fizic (în sens larg, adică incluzând dublul eteric) este foarte important. Fără el,
structurile superioare (astrală, mentalo -cauzală) nu au nici un rost de sine stătător. De aceea,
foarte multe resurse ale ființei sunt orientate către supraviețuirea și funcționarea optimă a
corpului fizic. Instinctul de conservare este cel mai important mecanism prin care se asigură
supraviețuirea trupului. Acest instinct este cel mai prezent într- o structură specială numită
SUFLET VITAL.
Mintea fizico- eterică comandă întreg agregatul fizico -eteric, nu doar cel eteric, și nu se
îngrijește numai de detaliile biologice. Rolul major al minții (ca și al sistemului nervos) este de
integrare a organismului ca un sistem unitar (menținerea constanței parametrilo r interni) șiîn
mediul fizic (funcția de reflectare activă –specifică viului în general -, conștientă –specifică
animalelor – și rațională –pur umană ), atât la nivel primar (senzorio- motor), cât și la nivel
secundar (psiho-mental). [6, p.9,10 ]
Să enumerăm deci centrele de coma ndă:
CORP FizicEteric (conține și creierul
eteric)Astral Mentalo-cauzal Spiritual
CENTRUCreier Suflet vital Creier astral Creier mental
Spirit Minte fizico- eterică Minte astralăMinte mentalo –
cauzală

56SUFLETUL VITAL (numit pneuma în neoplatonism, spre deosebire de psyche – suflet
psihic) este un nucleu eteric inteligent, asociat permanent al minții.
NOTĂ: În yoga ,este postulată o corelație directă între respirație ( pneuma , gr.) și energia eterică
(prana , sanscr.), astfel încât putem clarifica sensul cuvântului pneuma ca fiind cel de suflet vital, de
grad inferior sufletului psihic.
«Mintea, psihicul este o structură subtilă plasată spațial în zona cerebelului. Dacă mintea are
un loc fix prestabilit, în schimb su fletul este agentul de mișcare. El preia de la minte indicațiile
pentru func ționarea trupului și le aplică , circulând prin traseele eterice către toate organele
corpului uman. Sediul său central este în interiorul inimii, dar în prea puține cazuri stă pe l oc. El
are rolul de a menține sistemul vital al corpului.
În timp ce omul este treaz, sufletul circulă de -a lungul întregii rețele de energie a corpului de
un număr nedefinit de ori, dar în timpul somnului găsește răgazul de a se odihni câte puțin în
interiorul inimii, durate foarte mici. În general, mișcarea sa nu este dirijată de nimeni, ba
dimpotrivă, acolo unde se produce o vătămare, un pericol, o încetinire a circulației, sufletul este
prezent, ordonând țesuturilor să reziste presiunilor la care sunt supuse din exterior. El
energizează zonele devitalizate, ajutându -le să se refacă și să supraviețuiască. Este “salvatorul
corpului fizic”.
Când omul moare, sufletul se retrage în locașul său din inimă, mai stă acolo până când
corpul se răcește, încercând neputincios să mai circule. După ce corpul s -a răcit și energia vitală
nu mai curge , sufletul mai rămâne în inimă 7 -9 zile, după care inima încetează să mai trăiască.
La 10 zile după moartea fizică ,inima începe să putrezească, s ufletul se retrage șiîncet-încet se
dezintegrează, iar particulele sale eterice se împrăștie în spațiu. »
[ www.spiritus.ro/SPIRITISM/nina_petre_-_mintea_astrala_si_spiritul_sau.htm]
De aceea, unele tradiții asociază inima cu sediul sufletului, fiind vorba nu de sufletul psihic,
ci de cel vital.
3.3.2. MINTEA TR EIMICĂ (ETERICĂ, ASTRALĂ, MENTALO –
CAUZALĂ)
În modelul simplificat al psihicului am stabilit că mintea se ocupă și de elaborările psiho –
mentale ( manas ), care includ gândirea, imaginația, afectele ș.c.l. Pe de altă parte, în tabelul de
mai sus am afirmat că mai există o minte astrală și o minte mentalo -cauzală, ce comandă
corpurile subtile respective. Vom reuni într- o explicație unificatoare aceste perspective analitice.
Mintea fizico- eterică este ocupată cu susținerea vieții biologice și cu relaționarea senzorio –
motorie a organismului cu mediul fizic și cu cel intern al organismului. Activitatea sa se
regăsește în cea a sistemului nervos.
Mintea astrală preia, concepe și prelucrează gândurile prin imagini și afectele, este
responsabilă de imaginație, de reprezentările mentale.
Mintea mentalo- cauzală preia ideile abstracte, pe care le prelucrează sub forma
raționamentelor, a gândirii logico-abstracte în general.
Elaborările psiho -mentale se realizează prin colaborarea siner getică a celor trei subsisteme
inteligente (mintea fizico- eterică, astrală și mentalo -cauzală). Există un continuu schimb de
informații între ele, care servesc, în ultimă instanță, Conștiința. Elaborările psiho -mentale
folosesc tot spectrul vibrațional disponibil, de la eteric până la mentalo -cauzal. Acesta este doar
privilegiul omului. Mintea animalelor nu poate integra decât nivelul eteric și cel astral, neavând
acces și la cel mentalo -cauzal. Prin urmare, conștiința reflexivă specifică omului este legată
direct de dezvoltarea nivelului superior, mentalo-cauzal , abstract, al minții. Animalele au o

57conștiință pre -reflexivă corespondentă nivelului astral , prin care animalul își conduce și își
trăiește intens viața, dar nu o poate raționaliza și nici nu își p oate autoanaliza sau dirija trăirile în
mod creator.
Fiecare dintre cele trei min ți este înglobată, pe nivelul său vibrațional, în schema psihic ăa
acelui corp subtil. Astfel, schema simplificată a psihicului (fig.3.12 ) este respectată atât la nivel
eteric , la nivel astral, cât și mentalo -cauzal. Comunicarea dintre cele trei paliere se face prin
intermediul minților amintite (manas ).
Funcționarea minții este unitară, deși are trei compartimente distincte pe fiecare palier
vibrațional (manas și cele două indriyas ), fiecare cu rolul său diferit. Iată câteva dintre rolurile
lor diferite:
„Organele de simț și acțiune” astrale (indriyas )receptează din mediu, dar și emit afecte și
gânduri în imagini . Similar, centrul mentalo-cauzal primește și trimite în spațiu gânduri
abstracte (necolorate afectiv și fără imagini) .Desigur că mințile superioare (manas ) pot elabora
propriile concepte, sentimente și idei, pe care le furnizează Conștiinței .
Dacă schema simplificată a psihicului ( fig. 3.12 ) este identică pe cele trei paliere, înseamnă
că, o ricât ne- ar surprinde, Conștiința astrală este diferită de cea fizico -eterică, precum și de cea
mentalo- cauzală! Este și logic, din moment ce noi (Conștiința fizico -eterică) nu avem cunoștință
de planurile superioare. Această noț iune de „ conștiință multiplă, treimică ” nu trebuie să ne
sperie , nu trebuie nici pe departe comparată cu disocierea patologică a personalității sau cu alte
forme de disociere psihică. Așa cum am spus, chiar și sufletul vital are o autonomie și conștiință
proprie, focalizată exclusiv pe corpul biologic, de care nu avem habar și care nu numai că nu ne
deranjează, ci chiar ne este de folos .
NOTĂ: În realitate, fiecare organ al corpului, ba chiar fiecare celulă vie are propria sa conștiință.
Conștiințele au responsabilități diferite, dar și o relativă independență. Dar, prin analogie cu
integrarea omului în social, aceste conștiințe „mărunte” se supun b inelui general al organismului.
În om coexistă deci mai multe conștiințe separate. Toate sunt însă integrat e la nivel de
Spirit , după cum vom vedea mai departe .Oricum, să reținem că bolile psihice nu își au cauza în
existența diferitelor Conștiințe amintite (aceleași pentru toți oamenii), ci în disfuncționalitățile
de comunicație sau în suferința sistemelor particulare din aparatul psihic.
Memoria este și ea prezentă pe toate frecvențele accesibile minții treimice.
Rezum ăm aceste informații în schema de mai jos (fig.3.14):
Fig.3.14. Mintea treimică, Preconștiința, Conștiința treimică

583.3.3 INDRIYAS ȘI M ANAS
Neuroștiințele divid funcțiile nervoase în subcorticale (inconștiente) și corticale
(conștiente). În zona subcorticală sunt plasate toate reflexele elementare legate de păstrarea
vieții în sine și ca urmare a integrării organismului în mediu. Pe cort ex sunt descrise arii
senzitive, motorii și de asociație (acestea din urmă fiind predominante), corespunzând activității
nervoase conștiente.
Vom dubla aceasta clasificare simplă cu viziunea yoghină, care împarte psihicul în Indriyas
(organe de simț și de acțiune) și Manas (mintea operativă, superioară) -vezi „ Modelul Minții ”
din deschiderea subcapitolului 3.3.
Indriyas Manas
Cortex (cele două
emisfere cerebrale) Arii senzoriale și motorii
(funcții somatice și
vegetative)Arii asociative (funcții psihi ce):
Gândire
Emoții, sentimente
Integrarea superioară a activității
somatice
Subcortical
(măduvă, trunchi
cerebral, diencefal
etc)1. Reflexe de păstrare a
homeostaziei, întreținerii
funcționării organismului
biologic
2. Reglarea reacțiilor primare
exterioare:
-Reflex auditivooculogir și
auditiv de clipire (punte)
-Postura bipedă (bulb)
-Veghe-somn (sist. reticulat,
hipotalamus)
-Sexualitate (hipotalamus)etc.-Memorie (hipocamp)
-Atenție (sist. reticulat)
-Verbalizare (cerebel)
-Agresivitate (hipotalamus)
-Frică (sist. limbic: amigdala)
-Plăcere -neplăcere (hipotalamus)
-Mișcări fine (cerebel)
-Învățare motorie (corpi striați, cerebel)
Nu întâmplător am aprofundat în acest fel diviziunea funcțiilor sistemului ner vos. Am dat
calitatea de Indriyas acelor funcții legate exclusiv de simțuri și de acțiuni corporale care
realizează integrarea elementară și se prezintă ca suport pentru integrarea de nivel mai înalt,
psihic (afectiv, ideatic, acțiuni umane: deprinderi mot orii, comunicarea).
În schimb, în Manas am inclus ceea ce are legătură cu afectele, cogniția, acțiunile specific
umane. Acestea sunt dispuse pe cele trei paliere corespunzătoare celor trei planuri vibratorii
(fizic, astral, mental), în ambele ipostaze (cor tical și subcortical). Vrem astfel să subliniem că în
cadrul psihicului, Indriyas aparțin exclusiv unui palier, dar Manas are în permanență cele
trei componente . Doar Manas este elementul permanent de conectare și colaborare între cele
trei planuri și tipu ri de info-energii. Indriyas sunt doar porți de intrare și ieșire a semnalelor
specifice palierului psihic respectiv (fizic, astral, mental), legăturile cu creierele respective.
În practică, mintea funcționează unitar, fără segmentări didactice.
OBSERVAȚ IE: Mai remarcăm că nu orice activitate corticală este și conștientă (cum au simplificat
unele tratate medicale), referindu- ne aici în primul rând la funcțiile vegetative, dar și la altele, cum
ar fi de exemplu „vederea oarbă” (proces în care un grup de f ibre optice merg direct la ariile
vizuale V4 și V5, ocolind cortexul vizual primar V1, responsabil de vederea conștientă, când omul
este nesigur, dar poate confirma anumite percepții vizuale neconștientizate [ 11, p.134]).

59Se poate spune că ponderea între Manas și Indriyas (ca volum de informații) diferă de la un
nivel vibrator la altul. Pe nivelele inferioare, predomină simțurile și acțiunile, pe când la nivelele
superioare predomină elaborările psiho -mentale (fig. 3.15).
Fig.3.15. Ponderea Indriyas și Manas pe cele trei paliere vibraționale
Indriyas astrale sunt difuze, uniform distribuite pe tot corpul astral. În situația normală, de
aliniere cu corpul fizic, indriyas astrale uzuale sunt numai ideo-afectele . Dacă se scoate din
aliniere o parte a corpului astral, devin active și cele 5 simțuri astrale subtile (clar văz, clarauz,
clarsimț , clarmiros, clargust) – astfel se explic ă percepțiile extrasenzoriale .
NOTĂ: Circumferința corpului astral se poate extinde fie prin voință educată, fie ca urmare a
activității intense (transfer intens de ideo -afecte cu exteriorul) – cum este cazul actorilor.
Tot prin voință antrenată se poate dizloca o parte din corpul astral (dedublare, proiecție astrală ).
Corpul mentalo-cauzal are un unic organ de simț (nediferențiat), pentru că singurele obiecte
ale simțului mental sunt ideile.
3.3.4. ALCĂTUIREA HOLOGRAFICĂ A SISTEMELOR DIN
SUBSTANȚĂ SUBTILĂ
Figura 3.14 , care prezintă Mintea și Conștiința treimică, ne ridică unele dificultăți în
înțelegerea intuitivă a alcătuirii spațiale a psihicului. Cum să ne închipuim plasarea tuturor
componentelor în același spațiu (eventual într-o sferă -forma obișnuită în care se organizează
materia subtilă )?
Fără a avea pretenția că putem lămuri în detaliu această problemă dificilă, vom descrie întâi
principiul de alcătuire a oricărui nucleu psihic (minte, conștiință, memorie etc) . Un nucleu
psihic este un sistem alcătuit din componente elementare (să le spunem atomi subtili ), între
care există comunicare și legături interne, presupunem de tip ondulatoriu. Atomii subtili pot
avea diverse vibrații, dar nu foarte variate, ci într -un spectru destul de restrâns, pentru a putea

60configura un sistem coerent. Prin analogie cu alte sisteme, e ste de presupus că acest sistem are și
un centru nucl ear, care asigură identitatea și funcția sistemului. Fiecare atom are aceleași calități
specifice sistemului, repetând holografic proprietățile nucleului central. Fiecare atom poate juca
orice rol specific sistemului, este deci un minisistem în sine. Asocierea atomilor nu este doar o
sumă, ci un întreg cu posibilități noi, mai performante decât ale atomului individual.
În cazul M inții, nu toate particulele atomice sunt utilizate în mod curent, rămânând un mare
număr de rezervă. Putem pune în corelație acest fapt cu afirmația binecunoscută că omul își
folosește actualmente doar maxim 10% din posibilitățile creierului. Acești atomi de rezervă pot
fi folosiți în scopuri speciale, cum ar fi și realizarea fenomenelor paranormale.
OBSERVAȚIE: În legătură cu abilitățile parapsihologice , trebuie să atenționăm în legătură cu
pericolele pe care le prezintă. Dacă omul nu reușește să le controleze, atunci îl vor controla acestea
pe el, iar respectivul va deveni clientul clinicilor psihiatrice. O altă soluție înțeleaptă este a ști să nu
le folosești oricând și oricum, ba chiar preferând să le blochezi apariția complet (în cazul în care nu
poți să ții sub control fenomenele paranormale, care simți că te depășesc) , chiar împotriva
curiozității morbide ceîți dă ghes la no i experimente inedite. Amănunte în capitolul următor 3.3.5.
Nucleul psihic interacționează cu alți nuclei psihici chiar prin intermediul atomilor subtili
componenți . În cazul nostru, comparând psihicul cu un bol sferic de sticlă, apa din bol reprezintă
atomii de MEMORIE, iar diversele substanțe chimice dizolvate în apă reprezintă atomii
celorlalți nuclei menționați. Deci, toți atomii tuturor nucleilor împart același spațiu, intrând în
contact permanent unii cu alții , dar nu un contact haotic, ci ordonat de la centrul fiecăruia . Tot
ce se întâmplă în interior este engramat în atomii de Memorie , care sunt niște atomi -martori.
Totuși, fiindcă vibrațiile nucleilor diferă, nu interacționează toți între ei, ci numai cei cu
vibrație apropiată în anumite limite. Prin urmare, interacțiunile la „distanță” se fac prin
intermediarii arătați de structura psihicului (vezi imaginea 3.14).
OBSERVAȚIE: Nu întâmplător am ales comparația Memoriei cu apa. Experimentele profesorului
Masaru Emoto, din Yokohama, Japonia, legat e de formele cristalelor de apă [4], au arătat lumii
întregi faptul că apa deține o memorie fidelă a tuturor obiectelor, evenimentelor, afectelor și
gândurilor care o ating suficient de mult timp sau cu suficientă forță. Cristalele de apă iau forma
simbolicăfie a elementelor esențiale dintr -o fotografie oarecare pe care a fost așezat vasul –
martor, fie a emoției transmise direct (prin gând sau rostire ) sau indirect (printr-un cuvânt scris și
lipit de vasul- martor, dar al cărui sens a fost mentalizat clar în prealabil , de către operatorul uman ).
Aceasta arată o mare capacitate de engramare a conținuturilor realității, adică de memorizare. Apa
este, prin excelență, un fel de memorie magnetică naturală, având o maximă receptivitate (calitate
yin).
Putem explic a această capacitate, pe baza modelului nostru, astfel: În experimentele
domnului Emoto, informațiile sunt transmise întâi materiei astrale (mai precis particulelor de
memorie astrală, numite Akasha, care sunt un fel de aparate de fotografiat minuscule). P articulele
astrale din preajma fotografiei, de exemplu, se amestecă într -un timp suficient de lung, cu cele ale
apei. Similar, prin emiterea unor gânduri- afecte, acestea încarcă întâi spațiul astral înconjurător ,
de unde influențează și particulele astrale , foarte receptive, ale apei. Trebuie desigur avut grijă ca
apa din vasul- martor să nu fie ulterior magnetizată de alte influențe. Credem că acest efect se
datorează faptului că apa are o alcătuire foarte simplă, de dipol electric.
Deci apa proiectează, prin forma simbolică a cristalelor sale, imaginile astrale recepționate
din mediu și devenite proprii . Aceasta este, probabil, cea mai fidelă expresie fizică și dovadă
materială a existenței particulelor de memorie astrală (Akasha).
O altă analogie ar fi u tilă aici. Să considerăm că spectrul luminii (de la roșu la violet)
acoperă toate frecvențele de vibrație ale componentelor (nucleilor) psihicului . Putem plasa

61Mintea în spectrul culorii ro șii, Preconștiința în zona intermediară de verde, iar Conștiința în
zona de albastru. Atomii de Conștiință pot comunica cu cei ai Minții numai prin mijlocirea
atomilor aparținând Preconștiinței (o propagare din aproape în aproape). Atomii de Memorie ar
avea o vibrație corespunzând culori i galben, fiind accesibili atât dinspre Minte, cât și d inspre
Preconștiință .Adăugând lumin ă albă la culoarea de bază, prin aceasta înțelegem ridicarea
vibrației către nivelurile astral și mentalo -cauzal ale fiecărui nuc leu în parte (minte,
preconștiință, conștiință) . Porțiunea albă superioară poate fi asimilată zonei „cauzale”, despre
care vom mai vorbi. În Planșa III , pentru a descrie complexitatea alcătuirii psihicului, am
reprezentat ridicarea vibrației atât prin spectrul culorilor, cât și prin mărirea luminozității
culorilor. Psihicul ar fi format din particule ce acoperă întreg spectrul luminii , de la roșu la
violet și de la culoare saturată la alb.
3.3.5. CONȘTIINȚA TREIMICĂ ȘI EVOLUȚIA SPIRITUALĂ
Unul dintre subiectele preferate ale orientalilor este Conștiința , poate și din cauză că guru –
șii îi cunosc foarte bine tainele. Conștiința este un subiect dificil pentru occidentali, fiindcă nu
poate fi circumscrisă în paradigma științifică actuală. Totuși, credem că prin acest model pe care
îl propunem ea va deveni mai ușor de abordat didactic.
Abordarea nomotetică (generalizatoare) nu exprimă și diferențele dintre oameni. În
următoarele paragrafe vom încerca să definim unul dintre criteriile de departajare:
înțelepciunea , ca specific propriu C onștiinței, nu al Minții. Nu orice om inteli gent este înțelept,
după cum oameni foarte simpli se pot dovedi mari sfinți.
Așa cum am prezentat, Conștiința este și ea alcătuită din trei componente (Eu, Voință și
Atenție). EU -l sau EGO-ul este cunoscut în Yoga sub numele de Ahamkara (principiul eului).
La ființa umană, Eu -l primește o calitate în plus, cea de Buddhi. Buddhi nu este atributul de
reflexivitate al gândirii. Acesta este realizat de către nivelul gândirii abstracte (mentalo -cauzal),
care lipsește la animale. În schimb, Buddhi semnifică: discernământul, judecata, decizia
înțeleaptă . Evoluția omului ,ca ființă superioară altor oameni, se poate defini pe scurt ca fiind
urmarea dezvoltării acestui atribut spiritual, Bud dhi. Omul foarte înțelept devine un Buddha
(om cu un Buddhi foarte evoluat). Scopul disciplinelor spirituale este dezvoltarea sa.
NOTĂ: Intuiția de a alege spontan varianta corectă dintre două sau mai multe, fără un raționament
analitic, este afirmarea lui Buddhi. Sentimentul sacrului și credința într -o Existență Cosmică
ordonatoare, prezent ă în măsură mai mare la unii oameni decât la alții, este afirmarea lui Buddhi.
Buddhi face posibil adevăratul spirit pan-religios , iar lipsa lui lasă loc liber învrăjbirilor din „rațiuni”
religioase. Lipsa fricii de moarte și împăcarea mioritică cu destinul este afirmarea lui Buddhi. Multe
dintre calitățile oamenilor considerați „sfinți ”sunt urmarea firească a dezvoltării lui Buddhi.
În modelul nostru, putem defini dezvoltarea lui Buddhi ca fiind procesul de rafinare
(accelerare a vibrațiilor ) a Conștiinței fizico -eterice , astfel încât vibrațiile sale se apropie mai
mult de cele ale Conștiinței astrale . Prin acest fapt, comunicarea dintre ele devine spontană,
cele două reușind să se pună la unison în orice decizie. Fără a -și pierde autonomia, continuând
să răspundă de sarcinile ce le revin prin ontogeneză, totuși datorită aproape totalei identificări
vibraționale dintre atomii componenți celor două etaje, ele „privesc” lucrurile la fel – de pe un
nivel superior. Această stare de grație este valabilă numai în cazul rar al oamenilor înțelepți , care
manifestă o înțelegere spirituală a lumii. Desigur că aceasta se face simultan și prin mai buna
comunicare dintre M ințile și Preconștiințele celor două paliere vibraționale.
Orientalii prescriu meditația contemplativă ca metoda regală de atingere a înțelepciunii. În
actul meditației, Psihicul astral și ce l mentalo- cauzal colaborează mai bine, iar Psihicul eteric își

62rafinează vibrațiile către nivelul astral. Totodată, și Preconștiințele colaborează mai bine, unul
dintre efectele mai puțin plăcute, dar se pare că necesare, fiind emergența unor trăiri ce zăceau
ascunse în inconștient. Toți misticii și inițiații în yoga meditației vorbesc despre asemenea
momente de coborâre în abisuri, cu atât mai adânci cu cât reușiseră să se înalțe în prealabil pe
culmi spirituale inimaginabile. Tehnic vorbind , meditația ridică vibrațiile zonei eterice și
îmbunătățește comunicarea dintre palierele psihice, ceea ce în final are efectul de sporire a
conștienței globale. Omul înțelept este, în primul rând, mai conștient de tot ce se întâmplă
în jur și cu el însuși. Iar unele căi spirituale prescriu direct chiar exercițiul de sporire a
conștientizării permanente a fiecărei clipe. În acest sens, inițiatul Gurdjieff spunea despre omul
obișnuit că „este adormit, ca un mecanism orb ”, adică nu este conștient de sine aproape
niciodată, este rob al evenimentelor exterioare și puseelor interne …
OBSERVAȚIE: În testele psihometrice, inteligența generală este clasificată în: fluidă și
cristalizată . [cf. Raymond Cattell] Iată o sinteză a celor două noțiuni:
INTELIGENȚA FLUIDĂ INTELIGENȚA CRISTALIZATĂ
Poate fi direcționată asupra oricărei
probleme (este fluidă )Este prezentă în diverse abilități
specializate ( cristalizate ), ce pot fi
independente între ele.
Găsește sensuri acolo unde este
confuzie, rezolvă probleme noi, înțelege
relația dintre concepte variate. Este
independentă față de cunoștințele
acumulate.Folosește aptitudinile, cunoștințele,
experiența de viață. Este mult mai
dispusă la schimbare în timp.
Corelată cu gândirea abstractă și
rezolvarea de probleme, include abilități
ca învățarea.Corelată cu abilități ce depind de
cunoaștere și experiență (vocabular,
informații generale, analogii)
Își are vârful în tinerețe și apoi scade
constant. Rareori este afectată de
traumatismele craniene (!!!).Crește treptat, rămâne relativ constantă
la vârsta adultă, iar la bătrânețe începe
să scadă ușor.
Psihologia Getaltistă a studiat acest tip
de inteligență, în care experiența
anterio ară nu are nici un rol, iar
înțelegerea este privită ca o „iluminare ”,
fiind SPONTANĂ.Psihologia Cognitivistă consideră
experiența anterioară ca esențială,
înțelegerea provenind dintr -un travaliu
intelectual, înțelegerea fiind
DISCURSIVĂ.
Conform aceste i împărțiri (validată de teste și experimente psihologice), inteligența fluidă , cu rolul
ei în soluționarea situațiilor nou ivite, este apanajul Conștiinței din modelul psihicului (fiind mai puțin
afectată de tulburările cerebrale). În rezolvarea unei prob leme dificile, Conștiința comandă
deschiderea porților minților astrale și mentalo -cauzale pentru aportul de idei noi din mediu.
Filosoful Leibniz a intuit magistral acest adevăr, scriind că „inteligența este efortul evolutiv al
conștiinței”. [2. p.399] În schimb, inteligența cristalizată semnifică activitatea Minții , bazată pe
memorie și schemele inconștientului cognitiv.
În cazul omului obișnuit, cele trei Conștiințe își văd separat de sarcinile lor. Optimizarea
comunicării dintre Conștiința eterică și cea astrală îl duce la o nouă viziune asupra vieții pe cel
care reușește această performanță naturală. „Ridicarea vibrațiilor” ar trebui să fie pentru oricine
o țintă plină de promisiuni spirituale.
Dar ce este „spiritual”?

633.3.6. SPIRITUL
Până în acest moment, modelul nostru pare să explice multe aspecte ale psihologiei umane.
În plus, împacă viziunea pur materialistă asupra vieții cu cea care susține și imixtiunea factorilor
inteligenți invizibili. Dar oare nu-i lipsește ceva ?
Toate tradițiile spiritu ale (religioase- exoterice și mistice -esoterice) vorbesc despre acel
„ceva” din om care nu moare niciodată. Unii îi spun suflet, alții spirit. Pentru a păstra o
distincție didactică, preferăm denumirea de „spirit” , cafiind componenta misterioasă eternă a
psihicului uman.
Prin urmare, vom adăuga în model elementul esențial numit SPIRIT. Spiritul este o scânteie
din marele foc al Divinit ății.Este cea mai rafinată particulă din toată Creația, dar cu potențe
nelimitate, „după chipul și asemănarea Creatorului S uprem”.
NOTĂ: Noțiunile despre Spirit provin din disciplina numită spiritologie , care se bazează mai ales pe
revelațiile primite chiar de la spirite. De altfel, oamenii nici nu ar fi putut afla atâtea prin puterea
propriei minți. Observăm că, în general, Natura nu se sinchisește de efortul nostru de a o cunoaște: nu
ne împiedică, dar nici nu ne ajută. Singura excepție sunt Spiritele, care dintotdeauna și pretutindeni
au comunicat cu pământenii apți să le vadă sau audă. Așa au luat naștere religiile, așa lucrează
șamanii, așa putem înainta pe drumul nesfârșit al cunoașterii tainelor omului și ale universului. Muzele
inspiratoare ale artiștilor sau savanților au fost și sunt niște Spirite binevoitoare. Miracolele se petrec
prin aportul și la dorința Spiritelo r Superioare. Omul este el însuși un Spirit etern întrupat într -un corp
muritor și vulnerabil.
Toate formele de viață au întrupate în ele niște Spirite, de o calitate desigur inferioară celei
umane. Ca regulă generală, fiecare Spirit care dorește să se în carneze într-un corp biologic
trebuie să aibă calitatea necesară conducerii acelui corp. De aceea, ideea metempsihozei dintr -un
regn într-altul inferior este total neștiințifică. Spiritul vrea să învețe ceva din acea experiență
biologică, și va refuza o „retrogradare” către o fază evolutivă deja depășită.
Ce este întruparea?
Pentru că acesta nu este un tratat de spiritologie, vom aborda numai câ teva chestiuni legate
de geneza și alcătuirea psihicului uman, care formează subramura numită psiho-spiritologie .
Odată cu formarea celulei -ou (zigotul), sau chiar înainte de acest moment, un spirit va
căpăta dreptul (sau și -l va câștiga) de a coordona dezvoltarea embrionului și a locui permanent
în acel om, nou format, până la moarte. Nu este doar un drept, ci și o obligație. Spiritul se va
identifica cu viața omului respectiv, îndurând necazurile, dar și bucurându -se de reușitele sale.
În alte cuvinte spus, dacă spiritul era înainte liber să facă ce voia, acum este legat de starea
grosieră și forțat să locuiască (cel puțin pe timpul stării de veghe) în interiorul omului,
experimentând viața prin organele sale de simț și acțiune, coordonând -o atât cât p oate și i se
îngăduie de către Minte și Ego. Am putea compara situația aceasta cu manipularea acelor roboți
ce lucr ează în medii ostile ,cu ajutorul unor mănuși și costume speciale pe care le îmbracă
experții, roboții reproducând exact mișcările omului, detectate de senzori speciali și transmise
prin mecanisme electro- mecanice. Acțiunile robotului (omului) sunt efectul deciziilor luate de
expert (spirit).
Această analogie este foarte săracă în semnificații. În realitate, lucrurile sunt mai
complicate. Spiritul ajută la croirea noilor structuri psihice și biologice ale copilului, dar viața
însăși va desăvârși dezvoltarea sa, prin cei trei factori cunoscuți: ereditatea, mediul și educația.
Iar viața este trăită de omul în carne și oase. Între spirit și creier se interpun mai mult einstanțe
inteligente, cu sarcina atât de a facilita integrarea omului în mediu, cât și de a duce la îndeplinire
intențiil e spiritului. Deseori este o distanță foarte mare între dorințele utopice ale spiritului și

64posibilitățile materiale și psihologice. Viața este o continuă schimbare și o nesfârșită căutare a
fericirii, care îl obligă pe om să nu stagneze, să -și îmbogățească experiența.
Să revenim la modelul psihicului propus de noi. Corpurile subtile iau naștere sub impulsul
Spiritului și modelându -se după tipare oferit echiar de el. Aceste tipare preexistă în învelișul
subtil al Spiritului, numit „perispirit”. Perispiritul este format din particule de toate vibrațiile,
începând de la cele eterice, până la cele cauzale. El este protectorul Spiritului și totodată
interfața prin care acesta intracționează cu materia. Prin urmare, corpurile subtile v or copia
relativ fidel tiparele perispirituale. Conștiința treimică (eterică, atrală, mentalo -cauzală) face
parte din primul strat al perispiritului, dinspre exterior către Spirit. Mai precis, fiecare Conștiință
este alcătuită din particule provenind direct din perispirit, nu doar structurate după modelul
acestuia. De aceea, mergând pe firul logicii în sens invers, putem înțelege cam ce este Spiritul,
analizând Conștiința noastră. Ea este un fel de copie puțin deformată, puțin estompată, un ecou
îndepărtat al glasului Marii Conștiințe a Spiritului. Spiritul este ,în esență ,o Conștiință de natură
divină, care se folosește de perispirit pentru a se manifesta și a interveni în lumea materiei
vibraționale.
Conștiința este un locțiitor al Spiritului la comanda fiecărui corp subtil și, în final, al omului.
Deci, Conștiința noastră fizică este și ea un intermediar (cel mai important , spunem noi) între
Spirit și corp, cu rolul de a conduce viața omului, cu problemele sale existențiale. Tot de aici
rezultă însă și r elativa autonomie a omului în raport cu Sinele său suprem. Datorită vibrațiilor
extrem de diferite între viața fizică și cea pur spirituală, apar puncte de vedere diferite sau
pierderi de informații pe traseul destul de lung dintre fizic, eteric, astral, m ental, până la Spirit.
NOTĂ :Mustrările de conștiință pe care le avem în urma unor fapte reprobabile sunt poate cel mai
concludent argument că mai există ceva deasupra conștiinței noastre obișnuite, ceva care ne
supervizează acțiunile și ne mustră când f acem invers decât ne- a fost sugerat să facem.
Conștiința cea mai rafinată, cea mentalo- cauzală , este și cea mai apropiată ca frecvență de
vibrație față de Spirit, fiind alcătuită din particule perispirituale de mare finețe. De aceea, cele
mai intime dorin țe ale Spiritului se reflectă instantaneu și fără distorsiuni în Conștiința mentalo –
cauzală. Conștiința astrală este și ea destul de rafinată, primind ușor intențiile și comenzile
spiritului , dar fiind influențată și de viața fizică. Cea mai „rebelă” este conștiința fizico- eterică
(în principal, Ego-ul) care este la mijloc, între nivelul „aerian” al Spiritului și urgențele concrete
ale vieții fizice.
Comunicațiile între cele trei planuri de vibrație se fac uzual prin intermediul Minții treimice.
Fiecare pa lier al minții este controlat de Conștiința specifică. Astfel încât putem spune că
Spiritul ne influențează indirect , prin comunicațiile permanente obișnuite (în starea de veghe)
sau sporadice speciale (în vis, meditație contemplativă) între Mintea astrală și cea fizico -eterică ,
dar și direct , prin legătura dintre Spirit și Conștiința fizico -eterică .De asemenea, reamintim că
este posibilă rafinarea Conștiinței fizico -eterice până la nivelul superior astral, ceea ce duce la o
comunicare mai apropiată între Spirit și Conștiință și la o viziune superioară asupra vieții .
Am pomenit de-a l ungul acestei lucrări de corpul și zona mentalo- cauzală . Am folosit
această denumire din două motive. Primul ar fi de natură terminologică: „mentalo-cauzal ” se
referă exclusiv la zona de vibrație super -rafinată, pe când „ mental ” se poate referi la orice are
legătură cu mintea, în general. Al doilea ar fi legat de existența zonei de frecvență ultra -înaltă la
marginea superioară a zonei mentale, numită zona „cauzală ”. Această denu mire provine din
faptul că acolo se înscriu efectele esențiale ale acțiunilor omului , cunoscute și prin numele de
„karmă” (cauzele ascunse ale destinului). Deci karma este o engramare de nivel abstract într-o
memorie specială, indestructibilă, a tuturor fa ptelor noastre (inclusiv gânduri) și a urmărilor
acestora asupra ființelor. Perispiritul are și el un strat cauzal care poartă „semințele” karmei de
la o în carnare la următoarele. Karma înseamnă, pe scurt, principiul acțiunii și reacțiunii,

65cunoscut din fi zică, dar aplicat la viața omului de zi cu zi, unde se exprimă cel mai simplu sub
forma „După faptă, și răsplata”.
Până acum am expus didactic faptul (greu de înțeles și acceptat) că omul este format din mai
multe puncte de c onștientizare a realității, p e care le- am numit Conștiințe de diverse grade. O
dilemă similară întâmpină și teologii când vorbesc despre Sfânta Treime ca despre o Unime.
Cum putem împăca această teorie, care ne fragmentează ființa, cu dorința firească de a avea o
identitate unică, de a ști cine suntem?
Suntem spirit sau ego? Suntem conștiință fizică sau astrală?
Modelul este senten țios și clar: suntem multipli, adică toate la un loc. Unde putem at unci
plasa identitatea de sine ? Cum am spus într- un alt loc, integrarea se face de către Spirit . El este
cauza primară și singurul supraviețuitor dincolo de moarte. Conștiința treimică este temporară,
doar pe durata unei vieți. Prin urmare, purtătorul identității de sine este Spiritul. Dar această
identitate se replică și în Conștiința treimică, precum într -o oglindă cu trei fețe. De fapt, singura
ființă reală este Spiritul, fiindcă este etern . Celelalte trei sunt reflectări efemere, dar reale ale
sale.
Să înțelegem deci că noi , ca oameni, suntem doar o „ iluzie optică ”, că nu avem consistență
și nici importanță?
Să nu dramatizăm situația! Noi, în calitate de Conștiință fizică, nu suntem rupți de Spirit ,
facem parte chiar din perispiritul său, din corpul său subtil, suntem o parte de Spirit . Atâta doar
că frecvența inferioară de vibrație eterică (și legarea de locul fix din cadrul sistemului psihic) nu
ne permite să avem perspectiva holistică asupra vieții. Lao astfel de viziune globală integratoare
nu avem cum să accedem fără a ne ridica vibrația pe nivel urimai înalte. Este pur și simplu
neput ința obiectivă a vibrației eterice. Ne simțim separați de Spirit fiindcă ne aflăm pe nivelul
vibrațional cel mai ingrat, în care trebuie să ne jucăm rolul locțiitorului, fără a ști cui ținem
locul. Repetăm, noi suntem o parte din Spirit. Într -adevăr, mai sunt și alte părți -surori, dar acest
lucru nu ar trebui să ne deranjeze orgoliul. Noi suntem o parte din Spirit, iar la moartea corpului,
ne vom reintegra total în El, ca și cum nu am fi fost vreodată separați , redevenind Unul. Da,
suntem temporar aparent s eparați de Spirit, dar purtăm caracterele Sale, felul său de a fi, mai
ales în atributele eterice. Conștiința omului este pur spirituală, chiar dacă uneori este umbrită și
chiar deturnată de duritatea vieții.
Spiritul deține Identitatea pe care i -a oferit-o Divinitatea la început. Nimeni altcineva nu
poate crea spirite, decât Dumnezeu. Eu-l fizic este o parte din Spirit, deci are aceeași identitate
cu EL și cu celelalte Eu -ri (astral și mentalo -cauzal). Eu+Eu+Eu=EU.
OBSERVAȚIE : Spiritul este imaterial prin EU, dar material prin Perispirit.
Iată o explicație intuitivă mai detaliată a acestui paradox (fig.3.17). Din trei particule de
Spirit și mai multe de Perispirit se generează cele trei Conștiințe. Aceasta este geneza
Conștiinței prin disocierea (diviz iunea) Spiritului.
La moarte, psihicul treimic însoțește Spiritul, care pleacă de lângă cadavru către lumi mai
bune. Cu timpul, Mintea și Preconștiința se dezintegrează în mare parte, Spiritul păstrând
esențialul din ele în Perispiritul său. Conștiința se dezintegrează și ea astfel: particulele de
Atenție și Voință rămân atașate Perispiritului, iar Eu -l translatează către nucleul spiritual,
reunindu- se cu Spiritul. Aceasta este reintegrarea, reasocierea conștiințelor într-un singur EU.
NOTĂ: Spiritele unor persoane de cedate au mărturisit separarea lor de trup și intrarea în lumea
astrală, fără nici o disociere între identitatea spirituală și cea fizică anterioară. Disocierea există doar
când Spiritul este încarnat – atunci el singur poate părăsi corpul în fiecare noapte, și atunci pot exista
diferențe de păreri între Spirit și Conștiință. La moarte, întregul aparat psihic însoțește Spiritul în
călătoria fără întoarcere în trup, fiind integrat în marele Perispirit, iar comanda redevine unitară .

66După acelaș i principiu creator , Dumnezeu ia particule de Conștiință din Sine, le înconjoară
cu particulele materiei subtile (perispiritul) și formează Spiritul individual. În acest sens,
învățătura vedantică afirmă că ATMAN=BRAHMAN, adică Spiritul individual este ide ntic cu
Dumnezeu creatorul. Desigur că această multiplicare nu se face prin „rupere”; în realitatea
transcendentă ,EU rămâne nedisociat, Unul și același, astfel încât toate spiritele au fost și vor fi
mereu în unitate cu Dumnezeu , la nivel de esență . În ac est sens, putem spune că Dumnezeu este
nu numai transcendent, ci și imanent, fiind prezent în întreaga Creație prin intermediul spiritelor.
Fig.3.17 Crearea Conștiinței, la diferite niveluri
INFO: În filosofia mentalului există două condiții care privesc existența decorporalizată:
1. Condiția identității: întrucît persoana supraviețuiește, ceea ce face ca o persoană să fie ceea ce
este, adică identitatea sa personală, trebuie să se regăsească după moarte. Supraviețuirea a ceva
neidentic cu mine nu poate conta drept supraviețuirea mea.
2. Condiția recunoașterii: trebuie să existe recunoașterea (conștientizarea) supraviețuirii. Această
conștientizare poate fi asigurată de conștiința a ceea ce ești sau ai fost și de prezența amintirilor
despre viaț a pre-mortem.
Ambele condiții sunt realizate de modelul și explicațile prezentate mai sus.
În concluzie, v om relua schița anterioară (fig.3.14) , plasând Spiritul și perispiritul Său la
intersecția cu Conștiința treimică , pe cele trei planuri vibratorii. Spiritul se a flă pe o frecvență
hiper- înaltă, superioară tuturor. Aceste frecvențe superioare constituie zona spirituală a
universului. Partea perispiritului ce cuprinde exclusiv particule cu vibrație deasupra cauzalului
se numește corp spiritual. Acesta ar fi , în opinia noastră, modelul didactic al psihicului uman
(fig.3.18).
OBSERVAȚIE: Scarlat Demetrescu [5] scrie că Spiritul are trei atribute esențiale: inteligență ,
memorie și voință . Ele pot fi puse în corespondență cu cele trei etaje ale aparatului psihic: minte ,
preconștiință și conștiință . Aceast ă analogie neîntâmplătoare ar putea fi o altă confirmare indirectă
a valabilității modelului nostru. În cartea „ Din tainele vieții și ale universului ” elmai menționeză un
fapt remarcabil, și anume că materia primă a universului este formată din cele trei particule
fundamentale: particula de inteligență , cea de memorie și cea de voință , prin combinarea cărora se
formează absolut toate varietățile de particule (fluide subtile) din cosmos, inclusiv Spiritul și

67Perispiritul. Aparatul psihic ar reproduce astfel, într- o formă complexă particulară, structura
treimică de bază a oricărei alte forme de viață din univers. Înparanteză fie spus, particula de
memorie este deja cunoscută sub numele sanscrit de Akasha .
Cele trei tipuri de particule subtile fundamentale corespund triadei sattva-tama-raja , care, în
filosofia hindusă, se combină pentru a da formă tuturor manifestărilor naturii.
Fig.3.18. Modelul didactic al psihicului uman –
Spiritul șiperispiritul s ău, Conștiința, Preconștiința și Mintea treimică
Revenind la ideea din subcapitolul anterior 3.3.5 despre evoluția spirituală , putem acum să
o detaliem.
«În majoritatea cazurilor, nu toate informațiile preluate de creier ajung la spirit, din cauza
impuri tăților existente pe tot traseul. Astfel, spiritul suferă o dezinformare și nu poate lua decizii
corecte. Din aceeași cauză se poate întâmpla și invers : comenzile transmise de spirit nu ajung în
întregime la corpul fizic sau unele ajung deformate. Putem s pune că, dacă spiritul este regele
naturii umane, totuși corpul fizic este rege pe pământ. Arareori acești doi regi sunt frați buni,
numai în cazul înțelepților care reușesc să recepteze intențiile și dorințele spiritului lor. Dar, de
cele mai multe ori, e xistă nenumărate discordanțe între cei doi conducători ai ființei umane. »
[ www.spiritus.ro/SPIRITISM/yogananda-_spirit,_minte.htm ]
Între Conștiința fizică (ceea ce numim, în mod obișnuit, „Eu”) și Spirit există un transfer
permanent de informații în ambele sensuri. El se efectuează pe un „canal”, care , la omul
obișnuit ,transportă informațiile cu pierderi de date. Pierderile se datorează atât vibrației joase a
Conștiinței, cât și „magistralei” informa ționale imperfecte. Vibrația joasă a Conștiinței se
datorează în parte obiceiurilor proaste, gândurilor meschine, prejudecăților și altor defecte
umane – pe scurt: greșeli lorde conduită și de gândire ale omului .
Vom distinge trei cazuri reprezentative, figurate mai jos (fig.3.19):

68
Fig.3.19. Diferențe de comunicare între Conștiință și Spirit, corelate cu nivelul spiritual al
persoanei.
A)Este cazul marii majorități a oamenilor. Canalul de transfer informatic este „îngust”
(figurativ vorbind) , astfel că nu toate datele ajung la destinație. Munca Conștiințe i este
intensă, ea fiind nevoită să ia majoritatea deciziilor pe cont propriu, fără aportul Spiritului ,
rezultatele fiind de multe ori discutabile.
B)La persoanele „îmbunătățite” spiritual, transferul este foarte bun, astfel încât Conștiința ia,
de obicei și în cazurile importante, decizii în acord cu dorințele Spiritului. Omul manifestă
înțelep ciune și compasiune.
C)„Iluminații” sunt acei semeni de- ai noștri, foarte rari, care reușesc un transfer integral de
informații între Conștiință și Spirit. La ei, Conștiința nu mai depune nici un fel de efort în a
lua hotărâri, ea fiind perfect transparentă la fluxul de date care o parcurge în amb ele sensuri
–de la Minte la Spirit și invers. Deciziile sunt luate numai de Spirit, care este dotat cu o
inteligență supremă.
Desigur că există nenumărate trepte intermediare între cele trei menționate.
Îmbunătățirea este o urmare firească a dorinței omului de a se apropia de Lumina Divină,
luptând cu propriile limite, vicii și neputințe psihologice.
Iluminarea este o stare de grație, extatică, de obicei, temporară. Cei care au avut norocul să
o atingă au însă posibilitatea să o permanent izeze , atunci devenind niște adevărați „ desăvârșiți ”,
care transpun în fiecare faptă, cuvânt și gând intențiile Spiritului lor. De fapt, ei mărturisesc că
nici măcar nu se mai chinuie să analizeze datele realității în vederea luării unei decizii pe baza

69experienței trecute. Totul este spontan, liber, intuitiv și plin de înțelepciune. Problemele nu -i
ocolesc, dar le rezolvă genial de simplu, fără încrâncenare, soluțile venind intuitiv, din înaltul
Spiritului atotștiutor.
Am putea spune că gradul de evoluție spiritual ăa omului (ca și Buddhi –intuiția
spiritual ă) ar putea fi definit chiar pe baza calității comunicației dintre Conștiință și Spirit .
INFO: Sri Aurobindo (1872- 1950), un mare înțelept și clarvăzător de forță, descrie astfel descoperirile
sale spirituale:
« Substan ța mintal ăeste lini ștită, atât de lini ștităîncât nimic n-o poate tulbura. Dac ăgândurile sau
activit ățile vin… ele traverseaz ămintea ca un stol de p ăsări prin aerul nemi șcat al cerului. Mintea care a
ajuns la acest calm poate ac ționa, intens și puternic, dar va p ăstra întotdeauna aceast ănemi șcare
fundamental ă, primind de Sus și dând la ceea ce a primit o form ămintal ăfărăa-i ad ăuga nimic de la
sine, în mod calm, impar țial, dar cu bucuria Adev ărului, cu puterea și cu lumina trecerii Acestuia. »
În momentele când scria acestea, Sri Aurobindo conducea o mișcare revoluționară și pregătea lupta de
partizani în India… Ulteri or a renunțat la dezideratele războinice, preferând lupta împotriva abisurilor
inconștientului uman, cauzele tuturor nefericiril or noastre.
[ „Sri Aurobindo sau aventura con știintei”, Satprem, Ed. Herald, pag.47 ]
NOTĂ: Trebuie totuși să menționăm că nu toate Spiritele se află la același nivel de evoluție, prin
urmare starea de îmbunătățire și mai ales de iluminare nu poate surveni decât în cazul unor persoane
conduse de spirite suficient de înalte. Evoluția spiritului se realizează în timp, după zeci și sute de
reîncarnări în formă umană, în care spiritul a fost confruntat cu tot felul de obstacole și provocări, pe
care a învățat să le depășească.
Informațiile despre aceste realități ne -au parvenit însă doar de la oameni cu spiri te înalte, de aceea
teoria este croită, în general, pe un tipic superior. De fapt, pe Pământ sunt încarnate mai mult spirite
inferioare, ceea ce provoacă nenumăratele neajunsuri cu care ne confruntăm cu toții… În acest sens,
spiritologia este disciplina care analizează cu maximum de obiectivitate viața și activitatea spiritelor
de toate gradele evolutive.
3.3.6.1. MOTIVAȚIA SPIRITUALĂ
Motivația este considerată un important mecanism de stimulare și energizare a proceselor
psihice. M otivațiile se pot împărți în a) cele de deficit , care tind să păstreze homeostazia ; ele
scad odată cu satisfacerea trebuinței ; b) cele de creștere (privind dezvoltarea personală –
cunoaștere, etică, cultur ă, spiritualitate), car e pot crește la nesfârșit (după A. Maslow) .
Asup ra acestui subiect putem aduce și noi o contribuție, urmând modelul psihicului.
Spiritul este cel care are un rol esențial în stabilirea motivațiilor omului respectiv. Astfel,
motivațiile psihologice sunt un amalgam și o sinteză a motivațiilor biologice și sociale , pe de o
parte, și motivațiilor spirituale , pe de altă parte.
Motivațiile provenite de la Spirit sunt de cel mai înalt nivel, având două componente
cunoscute drept karma și dharma . Ele au un caracter strategic. Strategic , pentru că nu sunt
neapărat foarte concrete, exacte, dar au o finalitate bine definită (generic, purificarea energetică
și dobândirea experienței ).
Motivația fundamentală a oricărui Spirit este ridicarea vibrațiilor sale către nivelul suprem,
divin, unde beatitudinea este perfectă și eternă. Acestei motivații universale i se subordonează
acceptarea încarnării Spiritului într -un corp omenesc, cu toate avantajele și neajunsurile pe care i
le poate aduce.
Înaintea încarnării, Spiritul își alege (iar pentru Spiritele mai slab evoluate , li se prescrie de
către alte Spirite superioare), o parte din zestrea sa karmică negativă (prarabdha karma,
sanscr.) , pe care va avea datoria să o anihileze prin fapte în armonie cu legile divine. În karmă
intră atât suportarea unor pedepse pentru greșeli din alte vieți, dar și ocazia împlinirii unor
aspirații mai vechi, care nu au apucat să se realizeze, precum și anumite sensibilități bio -psihice
moștenite de la antecesorii spirituali.

70De asemenea, în vederea unui succes în această tentativă, primește unele talente, calități și
șanse de afirmare care i -au lipsit în alte încarnări, fiind achiziții absolut noi pentru el – formând
dharma (rostul vieții, misiunea actualei încarnări). În dharma intră deci experiențele noi
prescrise pentru Spirit, ca și misiun ile de înfăptuit în slujba oamenilor.
Dharma semnifică noile abilități dăruite la naștere, iar karma, vechile abilități redeșteptate.
Karma și dharma se întrepătrund. Karma este selectată de „ursitoare” din marele bagaj al
vieților anterioare, astfel încât să se potrivească cu misiunea vieții actuale. De asemenea, omul
este dăruit cu noi abilități dharmice, potrivite să „ardă” karma negativă prescrisă pentru această
viață.
3.3.7. PRECONȘTIINȚA
Mintea analizează și informează. Conștiința este informată și decide. Mintea este
inteligentă, dar nu are Conștiință. Conștiința decide ce variantă alege dintre cele prezentate de
Minte, dar Conștiința nu elaborează gândirea.
De aceea, e ste nevoie de o structură intermediară între cele două, și anume Preconștiinț a,
care este semi- inteligentă și semi -conștientă (autonomă) . Preconștiința este formată din structuri
mintale cu comenzi predefinite. Ea ajută atât Mintea să ia decizii rapide, cât și Conștiința,
scutind-o de eforturi inutile de judecată.
Preconștiința conține deci scheme mintale preformate fie ereditare, fie dobândite prin
experiența de viață a individului.
INFO: Cercetările psihologiei cognitive relevă că procesarea inconștientă de informații este rapidă
și paralelă, pe când procesarea conștientă este le ntă și secvențială.
Putem face aici o analogie cu știința computerelor. Mintea este sistemul de operare ( ex.
Windows, Linux etc ), Preconștiința este mulțimea de aplicații și programe folosite ( ex. Word,
Excel, Photoshop etc ), iar Conștiința este operatorul . Toate programele (Preconștiința) rulează
pe suportul oferit de sistemul de operare, iar acesta din urmă (Mintea) este ineficient fără
programe specializate în diverse sarcini.
Mintea și Preconștiința formează o unitate ontologică, ele pretându -se modelării și
automatizării artificiale. De altfel, proiectarea software -ului a ținut mereu cont de modul de
lucru natural al minții omenești. Mintea și Preconștiința sunt produse de Perispirit, pe când
Conștiința este chiar o parte a acestuia. De aceea, Conștiința nu va putea fi niciodată reprodusă
artificial , simulată; ea este chiar fundamentul de la care trebuie plecat în științ a viitorului!
OBSERVAȚIE: În universul subtil se găsesc nu numai Spirite, ci și ființe inte ligente fără Conștiință.
Acestea sunt fie n iște „roboți” (proiectați special de diverse ființe astrale, în diverse scopuri), fie
niște reziduuri, „carcase astrale” ale unor foste ființe biologice decedate, al căror Spirit s- a înălțat
în lumi mai înalte, care încă nu s -au dezintegrat complet în part iculele componente, păstrând încă
automatismele din timpul vieții și putând crea chiar impresia că sunt conștiente. Desigur, este vorba
de o autonomie temporară. De obicei, fantomele sunt carcase astrale golite de Spirit, dar păstrând
automatismele omului decedat.
Pentru a ne pune de acord cu terminologia psihologiei, vom defini cele două aspecte ale
Preconștiinței -inconștient și subconștient -în funcție de criteriul analizei.
După criteriul modului de formare a schemei mintale: Inconștientul este moște nit,
subconștientul este dobândit .După criteriul accesibilității: Inconștientul este inaccesibil ,
subconștientul este accesibil Conștiinței. Amestecând cele două criterii, putem denumi și un

71Subconștient profund, care ar fi totuna cu Inconștientul dobândi t(al refulărilor freudiene, unde
intră și superego -ul). Astfel definite, este clar că limita dintre cele două structuri este mobilă , cu
alte cuvinte este o chestiune convențională .Structură cu adevărat distinctă este numai
Preconștiința , în integralitatea ei.
Încercând o diviziune mai detaliată a Preconștiinței , vom include aici ( vezi figura 4.2 ):
-inconștientul psiho -somatic (sistem nervos periferic și central subcortical , reflexe
somatice și vegetative – nivel eteric )
-inconștientul subliminal (împiedică pătrunderea stimulilor prea slabi la Conștiință); ar
putea fi doar o funcție a inconștientului eteric, nu un etaj specific.
-inconștientul arh aic, darwinian (memoria speciei: instincte și afecte primare –frică,
dezgust, tristețe, bucurie, mânie/ agresivitate – nivel astral ; teritorialitate, gesturi
automatizate, comportament non-verbal, comportament sexual – nivel eteric ). Tot aici
vom plasa și inconștientul jungian al arhetipurilor – nivelul mentalo-cauzal .
-subconștientul senzorio -motor (deprinderi ce impli că trupul)
-subconștientul ideo -afectiv (condiționări ale reacțiilor emoționale și gândurilor în
imagini, inclusiv cenzura superego-ului freudian)
-subconștientul intelectual -cognitiv (scheme de gândire logico-matematice, lingvistice)
Funcțiile și alcătuirile complexe sunt rezultatul însumării unor funcții și alcătuirimai
simple. De exemplu: Mintea (ca un procesor de computer ) este specializată în procesarea foarte
rapidă a unor scheme preformate. Preconștiința ( ca un hard- disk) este specializată în memorare a
și organizarea acestor scheme preformate . Conștiința (decidentul) este specializat în luarea
hotărârilor, în alegerea unei variante dintre cele prezentate de către Minte, care le -a preluat
dintre cele preexistente. De fiecare dată când Conștiința ia o decizie inedită, Mintea o și
înmagazinează în arhiva de programe din Preconștiință, pentru uzul viitor. Deciziile inedite
valoroase nu sunt rodul întâmplării (decât în cazuri rare, norocoase) , ci aparțin experienței
Spiritului, cel care stă în spatele oricărei decizii a Conștiinței. Nici un om nu poate explica cum
ia o decizie, de unde îi vine intenția într -o situație cu totul nouă. Unii ar zice că este bazată pe
experiența inconștientă, deși într -o situație cu totul nouă , nici aceasta nu are cum să ajute cu
folos . Decizia îi vine de undeva, de sus, spunem noi, de la nivelul vibrator superior al Spiritului.
3.3.7.1. GÂNDIRE, INTUIȚIE, IMAGINAȚIE
După cum vă amintiți, în modelul nostru am împărțit gândirea în două categorii:
1. Gândirea concretă , care operează cu obiecte reale – specifică planului astral .
2. Gândirea abstractă , care operează cu concepte, noțiuni –specifică planului mentalo-cauzal .
INFO: În această clasificare simplă putem regăsi coincidențe cu viziuni ale altor psihologi. Astfel,
Vâgotski desp rinde etapa „gândirii sincretice”, caracterizată prin:
a) formarea imaginii pe bază de încercări și erori; b) pe baza întâlnirii spațiale și temporale ale
obiectelor; c) pe baza aducerii la aceeași semnificație a diferitelor reprezentări. Gândirea „sincret ică”
ar corespunde gândirii concrete , iar gândirea „ complexuală și noțională ” ar corespunde gândirii
abstracte . [2, p.208]
Zlate , menționează cele două mari activități ale gândirii: a) Înțelegerea și b) Conceptualizarea.
Gândirea concretă se manifestă prin „înțelegere”, pe când gândirea abstractă pleacă de la
înțelegere, aducând și propria sa contribuție – „conceptualizarea”. Înțelegerea poate fi „imediată”,
instantanee (și o vom numi intuiție , un apanaj al inconștientului cognitiv ) sau „discursivă”, obținută
cu efort mintal. [2, p.209]
Școala de la Würtzburg s-a dedicat studiului gândirii fără imagini (pure ,abstracte ).
După cum am arătat, caracteristicile esențiale ale Conștiinței sunt Atenția și Voința
(capitolul 3.3. ). Prin urmare, activitățile inconști ente s-ar caracteriza prin lipsa lor. În realitate,

72limita dintre conștient și inconștient este greu de trasat, fiind variabilă, în funcție de întinderea
Conștiinței individuale. În scop didactic, putem însă plasa, într -un sumar tabel de sinteză,
activitățile gândirii și cele ale intuiției, după cum urmează :
INCONȘTIENT CONȘTIENT
Plan Mentalo-cauzal -Intui țiarelațiilor dintre
noțiuni abstracte-Gândire abstractă
Plan Astral -Intui țiarelațiilor dintre
obiecte concrete
– Pulsiuni afective-Gândirea concretă
-Emoții, sentimente
Plan Fizico-eteric – Automatisme biologice sau
motorii (deprinderi)
– Stimuli senzoriali
subliminali-Acțiuni volitive
-Percepții fizice
Prin urmare, afirmăm că psihicul folosește aceeași „materie primă ” pe fiecare plan
vibratoriu , fie conștient, fie inconștient . Diferența dintre gândire și intuiție o dă
CONȘTIENȚA operării cu obiectele lumii mentale (ideile) sau ale lumii astrale (ideo –
afectele) sau ale planului fizic.
De altfel, orice înțelegere (gândită sau intuită) este de fapt o „stare de iluminare”, despre
care nu știm cum și de unde vine. Procesarea informațiilor de către structurile psihice este încă
un mister. Însă o enigmă și mai mare va rămâne Conștiința, cea care face diferenț a. Cu ajutorul
ei se trece de la automat-intuitiv la controlul proceselor psiho-mintale. Gândirea este un proces
catalizat de Conștiință, efectuat cu aceleași mecanisme deja existente la nivel inconștient.
Gândirea desfășoară etapizat și analitic în fața Conștiinței ceea ce intuiția oferă dintr- o dată,
sintetic.
Ontogenetic și filogenetic, intuiția nu este anterioară gândirii, ci cele două apar simultan. De
aceea nu putem spune că una este superioară celeilalte. Mecanismele psihice (aceleași implicate
și în intuiție ) sunt orientate, dirijate de gândire, astfel încât să obțină soluții mai complexe la
problemele ridicate de Conștiință, cu riscul abordării mai laborioase .
Gândire a și intuiția apar în ambele emisfere ale cortexului . Emisfera stângă se ocupă nu
doar de gândirea abstractă, ci și de intuiția directă a ideilor abstracte (ambele fiind cuprinse în
noțiunea mai largă de inteligență cognitivă). Emisfera dreaptă se ocupă de gândirea concretă, ca
și de intuiția non -conceptuală (de exemplu, intuiția pericolului, a firii oamenilor nou întâlni ți,
empatia etc).
OBSERVAȚIE : Mai există un gen de intuiție specială, numită intuiție spirituală , care transmite
Minții intențiile și orientările Spiritul ui, care însă nu este localizată emisferic. Aceasta este direct
proporțională cu gradul de activ are a chakrei- coroană (din creștetul capului).
În privința energizării chakrei -coroană ( sahasrara chakra , sanscr.) mai putem adăuga
observația că este la fel de necesară Spiritului precum oxigenul pentru creier. Prin această chakra,
Spiritul se leagă de univers, de unde primește info -energie specifică. Și în somn Spiritul poate
călători în zone energizante și reconfortante, dar atunci i se imp un anumite limitări. Paradoxal, deși
închis în cutia craniană, Spiritul poate comunica eficient cu universul, rece ptând realitatea prin
toate caracteristicile ei. Aici, Spiritul este în centrul ființei sale pământești și poate adapta mai
bine stimulii astrali la misiunea sa terestră, dar numai dacă chakra -coroană funcționează bine .
Un om care are chakra superioară blocată poate manifesta numeroase calități umane, dar
deficiența sa majoră este că nu -și poate integra viața în armonia cosmică. Astfel, acțiunile sale pot
fi performante, dar nu duc pe termen lung și mediu la nici un folos real pentru sine sau pentru

73semeni. Activitatea sa este precum a unui robot fără conștiință, programat să fie eficient, dar lipsit
de discernământ și intuiție. Deseori, este omul nepotrivit la locul nepotrivit…
Unele voci avizate s usțin astăzi că, de fapt, intuiția ar fi superioară gând irii, generând
aceleași efecte fără efortul implicat de cea din urmă… Este adevărat că se pot obține soluții
similare atât prin gândire (cu un efort mai mare), cât și prin intuiție (spontan și comod).
Rezolvările obținute prin gândire pot fi reproduse și înțelese, pe când cele intuitive nu pot fi
explicate, deși sunt foarte eficiente. De aceea, cele două mecanisme psihice sunt
complementare. Dacă ar fi să facem o comparație între cei doi termeni, atunci cuvintele-cheie
definitorii ar fi:
-Pentru gândire = complexitate ,
-Pentru intuiție =simplitate ,
atât ca mecanism de producere , cât și ca produs . S-ar părea că actualmente civilizația
occidentală preferă metoda – mai greoaie – a gândirii, pentru că pare a fi mai accesibilă oricui, pe
când intuiția scapă oricărui control sau dirijare volitivă .
Am putea să definim, la modul general, INTUIȚIA ca fiind „obținerea de informații despre
mediu și propria persoană în mod direct, fără implicarea Conștiinței, decât în actul final al luării
la cunoștință”. Intuiția nu este amintită, din păcate, în nici un manual de psihologie științifică,
deși este intens uzitată în psihoterapie și consiliere .
NOTĂ: Unele dintre tipurile de inteligență multiplă, definite de Howard Gardner, sunt de fapt tipuri
de intuiție, în accepția noastră. Intuiția este omniprezentă în toate procesele psihice. Astfel,
telepatia este un gen de intuiție ideatică (receptare directă a gândurilor altuia), empatia este o
intuire a afectelor celuilalt ( prezentă în inteligență interpersonală ), inteligența kinestezică este
intuiția mișcărilor corecte și precise (ca în dans), inteligența muzicală se bazează pe intuiția armoniei
naturale a sunetelor, inteligența vizual -spațială este intuiția ce o au desenatorii, ca și a vederii în
spațiu, inteligența naturalistă este comunicarea intuitivă dintre om și natură, iar inteligența
intrapersonală provine din intuiția (dar și din efortul autoanalitic) asupra felului de a fi al propriei
persoane . „Celebra” inteligență emoțională se găsește la confluența dintre inteligența interpersonală
și cea intrapersonală . Inteligența existențială ar fi chiar i ntuiți aspirituală . (Acest ultim tip de
inteligență nu a fost încă omologat, și, din păcate, nici nu credem că va fi validat vreodată de studiile
psiho-neurologice, întrucât in tuiția spirituală, ca efect al energizării chakrei- coroană, are un efect
difuz și generalizat asupra scoarței cerebrale , neputând fi localizat într- o anumită arie a cortexului .)
Deseori, intuiția poate fi provocată și chiar educată. Conștiinț a este cea care decide
suspendarea temporară a gândirii și solicitarea serviciilor intuiției când rați unea este nesigur ă
sau imposibil ă. Gândirea nu este inamica intuiției, decât dacă Conștiința îi acordă monopolul
asupra prelucrării informațiilor.
În privința IMAGINA ȚIEI , am putea să o împărțim, grosso-modo , în:
1)Imaginație pură , obținută prin captarea ideo -afectelor din exterior, care aduce NOUL,
invenția, fantezia, ficțiunea, creația.
2)Pseudo- imaginația , este o combinatorică mintală a datelor din experiența anterioară,
care aduce OPTIMIZAREA, inovația, completând și extinzând realul (fiind mai degrabă
o caracteristică a gândirii). Pseudo- imaginația se poate atribui inconștientului.
Ribot și Freud leagă imaginația de emoții, pulsiuni afective [2, p.234], uneori fiind fertilă (în
artă și alte forme de sublimare a pulsiunilor), alteori paralizantă (în cazul fricii).
NOTĂ: O posibilă explicație pentru faptul că stările afective declanșează, facilitează sau inhibă
imaginația este următoarea. Primirea unor ideo-afecte din exterior acționează nu doar ideatic, ci
simultan afectiv (după cum sugerează și denumirea). Reciproc, emoțiile interne sugerează și idei cu
care sunt asociate (în ideo-afecte).

74Imaginația este legată, în viziunea psihologilor, de imagini, de reprezentări senzoriale.
Zlate afirmă că «deși rezultatul imaginației este imagine plastică, intuitiv concretă, ea se
bazează pe scheletul logic furnizat de gândire… ». «… Majoritatea psihologilor au considerat
imaginația ca o ilustrare fragmentară și accidentală a gândirii, o formă a inteligenței, gândirea
fiind o previziune imaginată » [2, p.233]
Aceste considerații ne fac să plasăm și imaginația pe cele două coordonate din modelul
psihicului: a) astral- b) mental. Avem astfel a) o imaginație concretă (în imagini, cu multiple
corelații cu afectivitatea) –uzitată în artă, dar și b) o imaginație „ abstractă ” (deși pare o
contradicție în termeni), care ar fi totuna cu gândirea abstractă prospectivă –uzitată în filosofie
și știință. [2, p.233].
OBSERVAȚIE: Empatia este considerată de unii psihologi ca fiind „introducerea pe cale imaginară
în altul” [2, p.235]. Precizăm că, în opinia noastră, empatia poate fi de două feluri:
a)Imaginativă (de exemplu, emoțiile resimțite la vizionarea unui film artistic). Aici imaginația
generează emoții.
b)Comuniune directă (este o transmitere- recepție energetică subtilă a stărilor emoționale dintre
două ființe vii, nu neapărat oameni). În acest caz, emoțiile altuia ne induc direct emoții.
Pentru a clarifica oarecum problema imaginației și a gândirii, vom recurge la următoarea
explicație unificatoare între imaginație și gândire.
Atunci când ne lansăm în studiul unui fenomen, eveniment, lăsându -ne mintea să lucreze
liber, intră în funcțiune două tipuri de procese psihice:
1) Primirea în minte a unor idei noi din univers.
2) Ordonarea aces tora în funcție de tiparele de gândire, pentru a fi integrate în ceea ce
cunoaștem deja, ce este vechi, comun, recunoscut de toți, real fizic.
În timp ce gândirea pune accent pe etapa a doua, imaginația accentueaz ă primul proces.
Ambele procese au loc simultan, în proporții diferite. Imaginația creatoare, ca și cunoașterea,
solicită idei din univers. Diferența dintre ele mai poate proveni și din rezonanța diferită a
intențiilor Conștiinței, care cheamă idei novatoa re diferite.
INFO: «Ideea ni se prezintă ca un produs al imaginației când îi apare Conștiinței ca fiind insolită,
acompaniată de un sentiment de noutate, de străin .» (Titchener)
«Imaginația contribuie mai mult la invenție decât la înțelegere .» (Paul Popescu Neveanu)
«Imaginația, ca experiment mintal, se apropie de simpatie, ca formă primitivă de cunoaștere;
între idei există atracții și repulsii, prietenii sau dușmănii. » (Bernis)
Iată o clasificare a formelor imaginației, după opinia noastră:
a)Imaginația poate fi ACTIVĂ, un act de gândire . Aici plasăm imaginația reproductivă,
bazată pe evocarea din memorie a reprezentărilor senzoriale. Se mai întâlnește în
mistificare (minciună), în vizualizarea creativă (tehnică de tip yoga, prin care sunt
evocate imagi ni cu putere de sugestie pozitivă) sau în reveria dirijată (tehnică
psihologică propusă de Desoille, cu rolul de deblocare a conflictelor inconștiente).
b)Imaginația PASIVĂ, este fațeta necontrolată a imaginației. Aici găsim delirul, fabulația,
halucinația, fantezia sterilă… Tot aici includem visul, cu rolul său eminamente pozitiv
pentru sănătatea psihică.
c)Imaginația CREATOARE este intuiția, uneori genială, care aduce noul constructiv și
util, care revelează un real ascuns. Este un gen de imaginație pasivă, dar puternic supusă
controlului și intențiilor Spiritului, care deschide porțile simțurilor superioare. Dacă în
tipul a) Mintea era cea activă, aici este mai activ Spiritul.

753.3.7.2. MEMORIA
Tulving clasifică MEMORIA în:
a)episodică (legată de experiențele concrete )
b)semantică (legată de cunoștințele abstracte ) [2, p.216]
ceea ce corespunde dihotomiei astral-mental din modelul nostru.
Memoria și Akasha
Reamintim că Akasha este denumirea sanscrită și esoterică pentru memoria universală, care
înregistrea ză orice se petrece în timp și spațiu. Există o akasha „fixă” a spațiului, dar există și o
akasha „mobilă” a fiecărei ființe vii.
Putem face o corelație între Memoria psihică și Akasha?
În transa hipnotică se pot obține informații din Akasha individului (iar uneori chiar și din
Akasha universală, vezi cazul Edgar Cayce), nu doar din memoria personală . Acest fapt ne
indică o COMPATIBILITATE între cele două forme de memorii.
Mai există și o COMPLEMENTARITATE între ele, Akasha fiind totală și pasivă , iar
Memo ria psihică fiind selectivă și activă . Procesul de selecție este operat de Minte, sub comanda
Conștiinței (Eu +Atenție +Voință) sau a Preconștiinței .
De aceea, c onsiderăm că există o strânsă legătură între Memorie și Akasha. Este posibil ca
Mintea să preia și să selecteze în perma nență din Akasha informațiile dorite. Poate chiar însăși
memoria este formată din particule de akasha specializate pentru activitatea psihică. ..
„Totul zace în inconștient, absolut toate amănuntele”. Unii au auzit poate această frază -tip,
cu care nu putem fi integral de acord. M emorarea presupune un efort intențional, dar și o latură
automată, involuntară. Considerând a doua fațetă a memorării, nu credem că inconștientul nostru
personal păstrează absolut toate informațiile percepu te vreodată. Dacă ar fi așa, nu ar fi deloc
selectiv. Mai degrabă, atunci când avem nevoie de niște informații de care nu am fost niciodată
conștienți sau interesați, psihicul nostru apelează la baza de date akashică individuală . Aceasta
nu înseamnă că inconștientul nu ar deține și el informații redundante sau aparent inutile, pe
lângă cele „uitate” (adică dificil de reactualizat în memoria de lucru). Ci că memoria
inconștientului personal se diferențiază de Akasha tocmai prin faptul că inconștientul , fiind
selectiv în anumite limite, nu reține chiar orice, aplicând principiul economiei de spațiu și timp.
De aceea, pentru aflarea unor informații detaliate, dar care nu au avut o minimă semnificație
pentru noi , inconștientul „ia legătura” , la nevoie, cu memori a universală a spațiului personal
(akasha personală).
Memoria are componente pe toate palierele vibratorii. Pe lângă memoria astrală , plină de
înregistrări senzoriale, mai există memoria mentală (conținând engrame ale ideilor abstracte)
care se ridică până la nivelul cauzal (unde se înmagazinează karma, sub forma unor „semințe” –
samskara, sanscr. – ce vor rodi, în următoarele încarnări, evenimente nefaste și defecte umane,
cu rol de compensare a erorilor trecutului). La nivel eteric , memoria este alcătuită din particule
eterice ce cuprind scheme corporale sau bioenergetice.
Putem împărți, pe scurt, inconștientul ca fiind alcătuit din:
a) memorie psihică
b) scheme psiho-comportamentale, subrutine, miniprograme
Astfel, memoria retrospectivă ar fi chiar memoria propriu- zisă (a), iar memoria
prospectivă (de exemplu, când ne reamintim că urmează să efectuăm o activitate în viitor) ar fi
formată din ambele categorii (a + b)
NOTĂ :Psihologii afirmă că informațiile senzoriale sunt întâi așezate în depozitul senzorial , pe o
durată foarte scurtă (cel mult câteva secunde). Apoi informațiile trec în memoria de scurtă durată

76(de lucru) , devenind conștienți de ele. Aici informațiile se vor degrada după câteva zeci de secunde.
Ele pot fi păstrate numai dacă trec în memoria de lungă durată , care are o capacitate nelimitată de
stocare, de unde informațiile pot fi reactualizate în memoria de scurtă durată , pentru a fi manipulate
în vederea rezolvării sarcinilor curente. [7, pag. 386] Transpunând aceste date în modelul psihicului,
depozitul senzorial corespunde Indriyas , memoria de scurtă durată corespunde Manas (mintea
operativă), iar memoria de lungă durată corespunde Preconștiinței (inconștientul ui). Identificarea
Minții cu memoria de scurtă durată este justificată și de observația că «memoria de scurtă durată are
o importanță critică pentru gândire, pentru că stochează și procesează informația necesară în timpul
rezolvării de probleme ». [7, pag.400] Avem conștiența informațiilor doar atunci când ele apar în
Manas (mintea operat ivă), pentru că, după m odelul psihicului, – și numai dacă – Mintea ( Manas ) este
conectată la Conștiință .
Modelul psihicului ne explică de ce avem cele trei tipuri de memorie distincte , explicație pe
care nu o găsim în neuroștiințe .Neurologii susțin -șinu îi vom contrazice – că memoria de lungă
durată este în legătură cu hipocampul , iar cea de scurtă durată, cu cortexul frontal . Acest lucru nu
contravine teoriei noastre , care este plasată la un nivel superior de analiză. De fapt, cercetările
neurobiolog ice se desfășoară în continuare, iar alte studii arată că amneziile grave se pot datora
sistemului limbic …Cercetări și mai detaliate relevă faptul că funcția hipocampului este de a
consolida amintirile relativ noi ( dar numai după ce trec câteva săptămân i de la encodare), stocarea
permanentă fiind localizată în cortex . [7, pag.409-410]
Amnezia posttraumatică , ce survine după un traumatism cranian, blochează evocarea
perioadei imediat precedente accidentului (de la câteva secunde la câteva minute înainte de
survenirea acestuia). Memoria de scurtă durată este anihilată de accidentul cranian, pe când memoria
de lungă durată nu este afectată. Ce putem deduce de aici? Este clar că memoria de scurtă durată
este mai ușor influențată de accidentele fizice ale creierului, pe când cea de lungă durată nu depinde
la fel de mult de integritatea creierului. Aplicând modelul psihicului, rezultă că memoria de scurtă
durată are o structură mai apropiată de cea eterică, iar memoria de lungă durată are o structură
mai apropi ată de cea astrală . Corelând cu cele afirmate în paragraful anterior, putem desprinde
ideea că funcționarea componentei eterice a Manas (minții operative) este perturbată de traumatism,
fiind componenta care folosește percepțiile fizico -eterice. Deoarece M anas acționează sinergic și
holografic pe toate cele trei planuri, este de așteptat că și component a sa astrală și cea mentalo-
cauzală să aibă de suferit (amnezia cuprinde nu doar întâmplarea sau starea de fapt imediat
anterioară accidentului, ci și emoțiile sau gândurile care îi trecuseră prin cap) . Nu la fel de
dependentă de creierul fizic este Preconștiința (chiar dacă are și o componentă eterică), pentru că
arhiva de engrame eterice ( conținând deprinderi și scheme senzorio -motorii) este plasată pe un pl an
eteric ceva mai rafinat vibratoriu decât vibrația eterului Minții operative , adică mai apropiat de
vibrația astrală . (vezi Planșa III )
OBSERVAȚIE: Amnezicii nu își pierd aptitudinile de a vorbi sau de a efectua acțiuni
învățate, cum ar fi înch eiatul ș ireturilor la pantofi. De asemenea, pacienții cu amnezii anterograde
(imposibilitatea de a mai achiziționa noi amintiri după accident) pot fi învățați de exemplu, să
meargă pe bicicletă sau să citească cuvintele în oglindă, deși nu își amintesc când, unde, cum au
învățat. De aceea, psihologii sunt de acord că memoria deprinderilor este diferită de memoria
datelor, a contextelor, a întâmplărilor. [7,pag. 416]
Cercetări recente împart memoria în două tipuri: explicită (conștientă, declarativă) și
implicită (inconștientă , non- declarativă). Memoria explicită ar putea fi și ea separată în memoria
episodică (referindu- se la amintiri personale, legate de un moment și un loc anumit) și cea semantică
(referindu- se la date și adevăruri generale). Din memoria implicită fac parte aptitudinile .
Neurobiologii au constatat că la activarea memoriei implicite scade activitatea neurologică, iar la
folosirea memoriei explicite crește activitatea neurologică. Încercând să tragă o concluzie, au
afirmat că aceste două tipuri de memorie funcționează „ca sisteme separate”. [7, pag. 421]
Amendăm această concluzie pentru motivul că nu există nici un criteriu ca informațiile să fie
memorate diferențiat în funcție de modul cum vor fi ele utilizate ulterior: conștient sau
inconștient. Nu se poate ști ce utilitate vor avea informațiile cândva! Iată deci la ce concluzii
eronate îi poate conduce pe unii lipsa unei teorii …!

77Psihologii au constatat că amneziile se referă de obicei la memoria episodică, dar nu și la cea
semantică. [7, pag.4 20] Ei au mai observat că amnezicii sunt influențați de amintiri inconștiente
(chiar recente), pe care nu le pot însă conștientiza. [7,pag. 417]
Aplicând modelul psihicului, vom constata cât de clar se aranjează tipurile de memorie , pe
baza acestuia. Com pletând locurile goale din dreptul memoriei explicite și implicite (prin cuvinte
scrise înclinat ), le-am etajat pe cele trei nivele fundamentale din modelul psihicului.
Structură de Memoria explicită (conștientă) Memoria implicită (inconștientă)
Nivel f izico-
etericEx: defalcarea acțiunilor
componente din care este compusă
aptitudinea, pentru școlarizarea
unui ucenicAptitudini motorii (automate), deprinderi
manuale, corporale
Nivel astral Episodică Ex: Complexele, fobiile (reactualizarea
unor stări neplăcute în contexte similare,
fără identifica rea contextului inițial
generator de stres)
Nivel mentalo-
cauzalSemantică Aptitudini lingvistice. Ex: Limbajul
(recunoașterea propozițiilor nu implică
conștientizarea fiecărui cuvânt în parte, ci
a sensului gen eral al exprimării)
Acum devine clar de ce activitățile neuronale diferă la cele două tipuri de memorii . Nu
pentru că ar fi „sisteme separate”, cum afirmă cercetătorii, ci pentru că fluxul informațional este
diferit în cele două cazuri. În cazul reamint irii implicite , fluxul de informații ajunge (bidirecțional)
din inconștient la Mintea operativă, dar de aici nu trec ela Conștiință. Activitatea neurologică
crește în cazul reamintirii explicite întrucât fluxul informațional se prelungește de la Minte la
Conștiință (bidirecțional), activând și alte structuri ale creierului pentru acest nou traseu.
Prin urmare, amnezia ar putea fi, de obicei, mai ales o lipsă de primire a datelor de către
Conștiință de la Minte. Este un dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că Mintea este o altă structură
decât Conștiința…
Mai putem trage o concluzie strict cu privire la modelul psihicului ( capitolul 3.1.1.1. ), și
anume că ”dicționarul de reprezentări senzoriale” (astral) este o structură diferită de memoria
episodică (personală, legată de coordonate spațio -temporale) . Aceasta p entru că învățarea poate
funcționa în cazul amnezicilor anterograzi, în ea fiind implicată și reprezentările astrale .
Vă propunem o altă observație interesantă legată de constatarea uimită –și nelămurită – a
cercetătorilor că «la encodarea informațiilor se activează majoritar emisfera stângă , iar la
reactualizarea lor, emisfera dreaptă » [7, pag.385] . La prima vedere, nici noi nu am găsit o
explicație, dar analizând condițiile experimentului care a s tat la baza afirmației de mai sus am
dedus o concluzie simplă. Astfel, în experiment, subiecților li se dădea spre memorare (encodare)
mai multe perechi de cuvinte ale unor obiecte concrete , ordonate după regula categorie-exemplar
(de exemplu, mobilă -bufet ). Apoi li se cerea să își reamintească (reactualizeze) cât mai multe
exemplare la menționarea de către cercetător a categoriei . Conform modelului psihicului, operația
de encodare trimite perechile de cuvinte în d icționarul de noțiuni abstracte, dar și în dicționarul de
reprezentări senzoriale, ca imagini obiectuale. De aceea, encodarea presupune activarea
preponderentă a emisferei stângi, conectate cu creierul mentalo -cauzal (sugerând un efort de
abstractizare pronunțat) . În schimb, la reactualizare (reamintire) subiectul face apel mai ales la
memoria sa astrală, obiectuală (de exemplu, imaginându-se într- o cameră virtuală, de unde alege
mental diverse obiecte de mobilier). De aceea, reamintirea activează preponderent emisfera
dreaptă, aflată în legătură cu creierul și memoria astrală (imagistică, obiectuală).

78Iată c ât de important este pentru metodologia cercetării, și mai ales a comunicării
rezultatelor, ca să se menționeze toate condițiile experimentului, nu doar concluziil e seci, care
uneori pot fi derutante!
* * *
Aici am încheiat prezentarea alcătuirii psihicului, într -o viziune simplificatoare, desigur.
Vom trece acum la explicarea funcționării acestor structuri.
Capitolul 4
DINAMICA PSIHICULUI:
FLUXURILE INFO-ENERGETICE
Motto: Sistemul Psihic Uman și personalitatea sunt cele mai dinamice și complexe
sisteme dintre cele cunoscute până acum. [1, p.374]
4.1. MATERIALISMUL NU ESTE SUFICIENT
„Credeți în psihokinezie? ” Această întrebare i -a pus-o C.G.Jung lui S. Freud, când, în
camera în care d iscutau, o piesă de mobilier s -a mișcat singură, fără nici o intervenț ie umană, de
față cu cei doi. Jung, fiu de pastor baptist, credea. Freud, ateu, nu credea.
Credem că astfel de dialoguri sunt anacronice. Astăzi nu se pune problema „credinței” în
paran ormal, ci a informării suficiente despre acest subiect, care atestă existența fenomenelor
paranormale. Totuși, și astăzi, în lumea științei, cu precădere printre savanții neuroștiințelor, se
manifestă un mare entuziasm în explicarea manifestărilor psihice ca rezultat exclusiv al
activității creierului. Pentru ei, abordarea materialistă este suficientă, spunând că totul se poate
explica doar pe această bază monistă. Progresul studiilor de neurobiologie este uimitor și
încurajator pentru mersul înainte al cun oașterii. Problema delicată este, în opinia noastră, cum se
interpretează rezultatele experimentelor și observațiilor.
După cum se știe, lansarea unei ipoteze se bazează ab initio pe o teorie, mai mult sau mai
puțin verificată. Este posibil chiar ca ipoteza să se verifice plecând de la o teorie ce se va
demonstra ulterior că ar fi falsă. Până la urmă, alți savanți vin din urmă să parafeze sau să
infirme o afirmație, o interpretare, o teorie a predecesorilor. Acesta este mersul înainte -înapoi al
științei, care a început odată cu introducerea de către Leibniz în filosofie a „principiului rațiunii
suficiente”. Conform acestuia, ne este permis să construim un întreg sistem de gândire dacă pe
baza lui obținem rezultate practice, chiar dacă nu putem să -l fundament ăm științific. Abia în
momentul când demersul praxiologic se blochează, atunci se pune problema revizuirii teoriei
inițiale. Este un principiu cât se poate de pragmatic, care a scos din stagnare știința secolelor
precedente. Se pare că neurobiologia nu a ajuns încă la punctul de reevaluare a conceptelor sale.
Vor mai trece probabil zeci, sute de ani până la epuizarea cunoașterii complete a creierului fizic.
Deși nu toți neurologii sunt atei, ei nu pot lega nicicum domeniul de cercetare neurologic de
funcționarea propriului lor „suflet”. Și aceasta arată cât de vastă este necunoașterea creierului și

79psihicului uman… Dar omenirea nu are răbdare să aștepte până când savanții vor concluziona,
plecându- și capul, că mai există „ceva” dincolo de creier!
INFO: Neurobiologul J.C.Eccles, laureat Nobel, definește ironic afirmația materialiștilor că
„problemele științei vor fi rezolvate când vom avea o cunoaștere completă a creierului”, drept o
superstiție a dogmaticilor, o „profeție mesianică” ce promite o rezolvare ipotetică a tuturor
problemelor noastre, aruncată într -un viitor incert – un fel de Nirvana pentru strănepoții noștri. După
el, misterul finței umane este diminuat cumplit prin reducționismul științific, ce explică spiritualitatea
umană doar în termeni de activitate neuronală. «Trebuie să recunoaștem că suntem atât suflete
provenite dintr- o lume spirituală, cât și ființe materiale într -o lume materială. »
[Evoluția creierului , http://www.enformy.com/$dual.html]
Astăzi, suntem martorii situației următoare. Neurobiologii sunt încântați de teoriile lor
explicative ale funcționării creierului și, ca un corolar, a organismului în ansamblul său. Pe de
altă parte, specialiștii în acupunctură (de pildă) au rezultate remarcabile practice, de necontestat,
bazându-se pe cu totul alte principii – ale bioenergeticii umane (energetica corpului eteric) –
provenind din multimilenara tradiție orientală. Fiecare dintre cele două tabere sunt mulțumite cu
ceea ce cunosc și aplică. Neurobiologii nu sunt curioși să li se demon streze eficacitatea
procedeelor chinezești, iar acupunctorii nu se zbat prea mult să -și pună la unison tehnicile cu
teoria occidentală. De fapt, cei care încearcă să explice medicina orientală pe bazele actuale ale
medicinei occidentale se împotmolesc repe de, fiindcă explicațiile lor nu sunt coerente până la
capăt și, oricum, nu egalează simplitatea și claritatea teoriei orientale. Prin urmare, ne aflăm
într-un impas de comunicare între cele două abordări științifice , ambele materialiste … Fiecare
merge pe un drum paralel și, în ciuda bunăvoinței unora, nu s -a reușit întâlnirea celor două
paradigme. De exemplu, neurologul John Carew Eccles a susținut până la moarte abordarea
dualistă interacționistă, dar nu a reușit să o impună colegilor săi, pentru că i -au lipsit
argumentele științifice convingătoare. Punctul de vedere standard al neurobiologilor ar fi
următorul: „Dacă transmisia neuronală explică așa de bine funcționarea minții, de ce am mai
avea nevoie de adăugarea unui psihic imaterial?! Materialismul este suficient. Iar dacă teoria
energiei subtile justifică funcționarea corpului, pentru ce natura a mai inventat celula vie?!”. Și
pentru că nimeni nu a dat un răspuns mulțumitor până acum, savanții proclamă triumfător:
„Pentru că energiile subtile nu există, iată de ce!”. În opinia noastră, acesta nu este decât nu
simplu sofism, o jonglerie a gândirii…
Să apropiem, așadar, lumea științifică de viziunea dualistă, măcar cu încă un pas…!
Vom încerca o explicație rațională plecând de la grosier către subtil , ceea ce este util în scop
didactic. De fapt, crearea ființei umane, a vieții în general, pleacă de la subtil către grosier, de la
Conștiință către corp, de la Spirit către materie. Abordarea didactică, pe care o încercăm mai jos,
lămurește necesitatea existenței acestor paliere vibraționale, precum și rolul lor în devenirea
nesfârșită a vieții.
4.1.1. ETERICUL
Viața este definită (în biologie) prin „activitatea metabolică a unei celule” (un agregat de
substanțe). Prin urmare, o celulă fără metabolism nu este vie. Este cazul virușilor , care nu au
metabolism propriu . Organismele pluricelulare sunt vii ca rezultat al faptului că sunt alcătuite
din celule vii.
În esoterism, se spune că energia eterică vitalizează celula vie. Curgerea energiei
realimenteaz ă corpul cu energie proaspătă.
Dar oare celula nu folosește energia rezultată din reacțiile chimice, care se obține prin
arderile substanțelor provenite din hrană? Atunci, ce este „vitalizarea” celulei, dacă este

80altceva decât obținerea energiei din hrană? Și de ce nu poate supraviețui celula fără energia
eterică? Care este diferența dintre energia fizică și cea eterică? Se pot înlocui una pe cealaltă?
CELULA VIE deține un minicorp eteric, cu un rol analog sistemului nervos al organismelor
superioare: inte grarea celulei în mediu și comanda funcționării sale coerente, unitare.
Etericul celulei vii conține (sau pune în funcțiune) un program de formare și organizare a
tuturor organitelor celulare. Pentru aceasta, întâi se formează structura de țesut eteric ce va
vitaliza viitorul organit ( câmpul morfogenetic , conform denumirii date de savantul Rupert
Sheldrake). Această structură va atrage din mediul fizic (pe baza atracției eterice, similare cu
atracția magnetică sau electrică –de fapt și aceste energii sunt tot de natură eterică) particulele
necesare constituirii organitelor. Fiecare particulă are o componentă eterică, fiindcă nimic din
natura fizică nu e lipsită de eteric. Planul viitoarei celule este „schițat pe canavaua” țesutului
eteric.
OBSERVAȚIE : Nu ADN-ul este cauza primară a diferențierii celulelor în țesuturi! Este
concluzia logică ce contrazice mitul științific despre originea lor. Toate celulele au același ADN,
prin urmare, ar trebui să fie identice între ele. Savanții nu au menționat niciodată că s -ar fi
descoperit secvențe de ADN specifice fiecărui țesut. În schimb, se menționează că anumite gene
sunt blocate, iar altele activate, trecând sub tăcere totala ignoranță privind cauza acestei blocări –
activări selective.
Dacă am accepta – ca ipote ză de lucru –că numai în ADN zace sursa diferențierii celulelor în
cursul embriogenezei (care activează anumite gene și dezactivează altele), ipoteza secundară
imediat deductibilă ar fi că există un fel de „contor”, parte din ADN, care numără diviziunile celulei.
La fiecare diviziune, ADN-ul noilor celule s- ar îmbogăți cu un element distinctiv, exprimând numărul
diviziunii. Acesta s- ar compara cu un fel de „hartă geometrică” a organismului, iar celula s -ar
diferenția conform acestei „hărți”. Problema este că savanții nu au descoperit un asemenea
„contor”. Cu atât mai puțin s -a descoperit vreo hartă ce ar conține un gen de tabel de
corespondență dintre numărul diviziunii și tipul de țesut .Și nici nu credem că biologia funcționează
pe bază de algoritmi de ac est tip…!
Oricum am aborda chestiunea, mitul ADN-ului este fie nedemonstrat , fie fals. Ne găsim
într-o situație similară cu aceea în care spunem cu lejeritate c ă„CD-ul este sursa muzicii” sau
„volanul dă direcția de mers a autovehiculului”. Acestea sun t doar aparențe. D e fapt, muzica este
creată de cântăreț, iar direcția de mers a automobilului este dată de conducătorul auto. Tot așa,
cauza diferențierii celulelor nu stă în ADN, ci în matricea energetică -eterică . Aceasta preexistă și
se reflectă în moza icul celular , obligând celulele să ia forma țesutului necesar a fi construit în acel
loc.Prin urmare, „harta” organismului este prezentă în conformați a structurii energetico-eterice,
din afara celulei. La rândul ei, aceasta structură este generată de alte structuri de ordin superior,
mai simple.
Am putea spune , cel mult, că în ADN este reprodusă holografic, într -un mod fizic, structura
întregului organism, cu toate componentele sale fizice și energetice. Savanții recunosc că nu știu la
ce folosește 90% din genotip; s- ar putea să fie engramele corpurilor subtile-energetice…
Celula este incomparabil mai complexă decât o uzină. De aceea, are nevoie de o permanentă
coordonare centrală, realizată de către un nucleu eteric decizional, plasat în nucleul celul ei. El
are multiple roluri de organizare și conducere a celulei (reparare în situații de urgență, comenzi
în situații nespecifice, formarea inițială a celulei și întreținerea funcționării sale până la intrarea
în regimul normal etc). Nucleul eteric („creie rul” celulei) preia informațiile, prin minicorpul
eteric, din fiecare zonă și organit al celulei, dar și din mediul înconjurător. Corpul eteric este,
printre altele, „antena” cu care celula intră în relații la distanță cu celelalte celule și cu ce mai
există în vecinătate. Putem spune că, dacă celula obține energia necesară desfășurării proceselor
vitale din substanțele prezente în lichidul interstițial, în schimb informațiile necesare integrării
acestor procese într- o activitate coerentă și constructivă pr ovin din minicorpul eteric (nu ne

81referim, desigur, la coordonarea generală neuro -hormonală, ci la coordonarea strict locală,
tisulară).
O celulă vie ,IZOLATĂ pe lama microscopului ,își poate absorbi singură energia eterică
(prana , sanscr.) din eterul libe r. Pusă însă într -un țesut, aglomerată printre mii de alte celule, are
nevoie să fie alimentată cu energie proaspătă, „vitalizată” de corpul eteric al organismului.
Macrocorpul eteric (al organismului) este structurat din matricile țesuturilor ce este necesar să
fie construite. Fiecare tip de țesut are propria rețea eterică, ce vehiculează un tip propriu de info –
energie. Aceste trasee sunt precum liniile aeriene de troleibuz, de la care se alimentează fiecare
celulă, după necesități. Macrocorpul eteric nu alimentează doar cu energie fiecare celulă, ci și cu
informația inclusă în ea (de unde și numele de info-energie ). Această informație îi comandă
celulei să se specializeze în funcție de țesutul ce trebuie format. Astfel se explică diferențierea
celulei-ou, prin diviziune repetată, în nenumărate tipuri celulare. Întâi se creează matrița
energetică a tuturor țesuturilor ce trebuie formate, iar celulele care se nasc sau ajung în zonele
respective sunt automat determinate să ia forma și funcțiile celulei -tip. To t astfel se explică și
succesul grefelor medicale, prin care celule străine și cu o alcătuire diferită se adaptează perfect
noii locații tisulare în care au fost transplantate.
TUMORILE CANCEROASE se pot explica pe baza unui deficit în rețeaua eterică, ce
furnizează informații eronate celulelor: să se dividă rapid. De aceea, după extirparea chirurgicală
a tumorii, cancerul se poate muta în altă zonă a corpului –pentru că defectul de structură eterică
a translatat acolo , energia eterică fiind foarte mobilă . Medicina s-ar apropia mai mult de cauza
reală a cancerului dacă ar studia patologia corpului eteric (bioenergetic).
În cazul celulelor mobile, de exemplu hematiile , odată ce au fost create de către țesuturile
hematopoietice, sunt programate să funcționeze autonom și sunt eliberate în sânge. Fiind libere,
au o rezervă proprie de energie, dar nu suficientă. Din timp în timp, „parchează” în stații de
realimentare eterică, specializate în tipul respectiv de celulă. Acolo primesc „ultimile noutăți” și
comenzile ce trebuie urmate. De pildă , limfocitele primesc informații despre tipul de virus recent
intrat în organism, care trebuie detectat și anihilat.
În concluzie, corpul eteric este alcătuit dintr -o suprapunere de rețele cu diverse funcții,
corespunzătoare tipurilor de țesuturi și organe. Specializarea celulelor depinde de rețeaua de la
care se alimentează, iar dacă schimbă rețeaua, se modifică și structura celulei. Rețelele urmează
propriile reguli de structurare, ele constituind o matrice a țesutului sau orga nului. La aceste „linii
eterice” se racordează toate celulele pentru alimentare.
Un caz aparte este ȚESUTUL NERVOS. Aici, traseele eterice coincid perfect cu rețeaua
neuronală. Datorită acestui fapt, în caz de lezare a unui nerv, este posibil ca după un timp să se
recreeze joncțiunea neuronală ruptă –prin influența și efortul rețelei eterice de a reconstrui o
legătură neurologică în zona lezată.
Tot pe această bază putem explica atracția dintre axonul unui neuron și dendrita altuia –
legătura sinaptică fiind mobilă -ca și cum axonul și dendrita ar fi poli magnetici de semn contrar
(de altfel, magnetismul este tot o formă a energiei eterice). Este lesne de presupus că traumele
mecanice pot dizloca legăturile sinaptice, care, după un timp (de odinhă) , revin la normal, în
virtutea acestui „magnetism” al schemei eterice.
Înțelegem deci că refacerea integrității anatomice (ca și a celei funcționale) a unui țesut
distrus se face cu ajutorul corpului eteric. Rolurile sale macroscopice sunt de vitalizare a
țesutu rilor (furnizarea energiei pranice , de care sunt „înfometate” minicorpurile eterice ale
celulelor) și de păstrare a integrității anatomo -fiziologice (furnizarea comenzilor de
specializare a celulelor în țesuturi -tip).
INFO: Scarlat Demetrescu menționează că magnetismul celulelor, provocat de fluidul vital, este
cauza coeziunii dintre ele. Celulele devitalizate își pierd coeziunea, iar organele nu mai funcționează
corect. [5] Putem adăuga că lipsa parțială de vitalitate eterică are ca efect boala, iar moa rtea
biologică este sinonimă cu dezmembrarea corpului eteric , care va produce în câteva ore șizile
putrezirea cărnii (complet lipsită de vitalitate) .

824.1.2. GENEZA LUI ADAM
Vom face în continuare un experiment mintal prin care vom încerca, asemeni Demiurgului,
să creăm prima ființă umană, pe Adam. Este o alegorie a creării omului plecând de la nimic ,
făcând abstracție de datele științei , con form cărora , de fapt, ontogeneza repetă filogeneza
(dezvoltarea individului se bazează pe memoria speciei)… Tot uși, filogeneza a plecat de la
organisme simple (structura eterică și astrală elementară) spre cele complexe (structură eterică,
astrală și mentală foarte elaborată).
Rețeaua eterică a țesutului nervos este o „schemă electrică” identică cu rețeaua neuronil or,
dar simplificată la rolul său esențial, acela de transmitere a impulsurilor electrice către centrii
nervoși. Desigur că ar trebui luați în considerație și neuromodulatorii, care transformă schema
de tipul unui simplu circuit electric în ceva mult mai s ofisticat, dar pentru moment ne păstrăm la
acest model – larg împărtășit de neurobiologi. Din anumiți centri nervoși eterici (cei mai
importanți, de nivel înalt) pornesc legături eterice (firișoare subtile) către Mintea fizico -eterică.
Ea primește informațiile sub formă sintetizată. Mintea fizică nu pierde nimic din ce este
recepționat pe căile senzoriale, dar nu totul este trimis și Conștiinței (adică conștientizat). Prin
urmare, rolul principal al Minții fizice este de centru de comandă senzorio -motor.
NOTĂ: Întâlnim acest principiu peste tot: structurile de nivel inferior prezintă celor superioare (mai
rafinate vibratoriu) informații sintetice.
Până acum, corpul eteric îi dă dealui Adam posibilitatea de a funcționa perfect ca organism
izolat (sistemul vegetativ este complet), dar și capacitățile somatice. Adam nu le va putea însă
utiliza pe acestea din urmă. Metaforic descriind situația, Adam va simți foamea și va vedea para
din pom, dar nimic nu îl va îndemna să ridice mâna, sa culeagă para și să muște din ea. Numai
dacă altcineva i -ar pune para în gură (sau i- ar cădea singură din pom), ar ști să o mănânce.
Pentru a- și putea folosi potențialul somatic (analizatori + mușchi striați, scheletici) în vederea
satisfacerii trebuințelor biologice, Adam trebuie să dobândească un nou corp: corpul astral .
Planul eteric îi permite existența plată, târându -se într- un spațiu bidimensional, pe când planul
astral aduce viziunea spațialității tridimensionale 3D. Acesta îi va oferi motivațiile acțiunilor
asupra mediului, instinctele primare animalice și o gândire rudimentară focalizată pe integrarea
în comunitate și pe satisfacerea instinctelor. Coerența biologică este rezolvată de corpul eteric.
Corpul astral este interesat numai de acele impulsuri eterice pe care le va modula prin prisma
afectelor și gândirii rudimentare, concrete , asupra obiectelor . Din anumiți centri importanți
eterici pornesc legături spre creierul astral. Acesta este mult mai simplu alcătuit: dacă creierul
eteric era format , să spunem, din linii eterice, cel astral ar fi format din puncte , zone,
corespunzând legăturilor cu centrii eterici.
INFO: Doctorul Friedrich Goltz a îndepărtat întreg cortexul unui câine, daracesta continua să
stea în picioare și să meargă. Totuși, deși îi era foame, acest câi ne nu mergea singur să caute
mâncarea. Explicația neurofiziologică este că funcțiile simple, odată învățate c u ajutorul cortexului,
sunt preluate de zonele subcorticale. Pe acest principiu se explică și de ce pacienții care au lezată
aria lui Broca, neputând vorbi, uneori se întâmplă să înjure sau să cânte –aceste reacții automate
nu solicită regiunile corticale necesare pentru vorbirea voluntară. [ 11, pag.28-29]
Comentariu: Am mai putea adăuga interpretarea că primele acțiuni deliberate se produc ca
urmare a apariției corpului astral și a cortexului uman, cele două fiind legate (prin emisfera dreaptă,
amintim, la oameni). Scoaterea cortexului ar duce la ruper ea legăturii cu creierul astral – sediu al
dorințelor și acțiunilor voluntare.
Există copii care se nasc fără cerebru –cunoscuți sub denumirea de copii anencefali. Deși
aceștia pot supraviețui în primele luni de viață, posedând structurile necesare unei vieți primitive, nu
pot să învețe lucruri noi și, de fapt, nu devin niciodată conștienți de lucrurile care îi înconjoară. Pe

83măsură ce cresc și necesitățile lor devin tot mai complexe, acești copii nu mai au capacități de
supraviețuire și, astfel, rareori trec de vârsta de 4 luni. [10, p.79]
După cum am mai spus, corpul astral vehiculează afecte primare și gânduri rudimentare,
într-un cuvânt, ideo- afecte. Apariția lor s -ar datora nevoii de motivare a lui Adam pentru a
acționa în mediu. De exemplu, pentru că văzul este deja dezvoltat la nivelul eteric, se va naște
funcția astrală a reprezentării (bazată pe memoria astrală). La nivel eteric Adam vede perfect
(decodificarea semnalelor optice se face în Mintea fizică), dar nu acordă semnificații. Acum,
astralul îi va prezenta lui Adam „fotografia” (reprezentarea) mâinii sale care culege para din
pom. Si multan cu acest gând rudimentar, el va simți afectul primar al plăcerii. Apariția gândirii
este legată de operații simple asupra mediului, fiind însoțită de un afect. În acest caz, afectul îi
oferă motivația, iar imaginea , modul de acțiune. Deci gândirea concretă și afectele sunt strâns
legate, apărând pentru prima dată la nivelul astral.
Creierul astral se leagă de Mintea astrală, care îl comandă. Față de Minte, și creierul astral
are funcții elementare proprii: concentrarea ideo -afectelor primite sau emise de corpul astral.
Corpul astral este un rezervor de ideo- afecte venite din afară sau elaborate în Mintea astrală.
Creierul astral este interfața dintre cele două. Ide o-afectele se prezintă ca niște formațiuni
energetice închegate, fără o formă definită, de diverse culori astrale. Creierul primește
informațiile vehiculate de acestea și le sintetizează mai departe pentru a le prezenta Minții
astrale.
Cum am mai spus, corpul astral are și funcții senzoriale similare celor 5 simțuri fizice. Este
ca și cum am translata din corpul eteric traseele nervoase ale analizatorilor și proiecțiile lor
corticale. Numai că nu este o translație izomorfă și riguroasă, ci vagă, difuză. Ca rezultat, nu vor
mai fi un grup de celule receptoare localizate spațial, ci funcția va fi realizată de acest grup
răspândit în tot corpul astral. În fiecare zonă a corpului astral vor fi deci 5 „micro -analizatori”
distincți, întregul corp astral fiind un „macro- analizator” pentru toate cele 5 simțuri.
În acest moment, putem vorbi de schema fu ncțională cu două posibile trasee eterice :
1) Minte astrală – Creier astral – Creier fizic;
2) Minte astrală -Minte fizică – Creier fizic.
Creierul fizic beneficiază de sprijin din două direcții: de la creierul astral și de la mintea
fizică (vezi fig.3.10 ).
SUBSTANȚELE PSIHOTROPE ce ating creierul fizic perturbă circuitele eterice și implicit
zonele din creierul astral, afectând gândirea și alte funcții superioare. Dacă Mintea astrală a
bețivilor și drogaților ar fi lucidă, înseamnă că ar fi perturbată doar Mintea fizică prin circuitul 2,
rezultând distorsiuni senzorio- motorii. Desigur că sunt perturbate și reflectările mintale
superioare, dar nu grav. Dacă se produce pe cir cuitul 1, tulburarea creierului astral va produce
mișcări ideo -afective haotice în corpul astral și preluări necritice de ideo -afecte din mediu, astfel
că sunt posibile coșmaruri, fantasme (preluări din astral). Deci efectele psihotrope se pot
manifesta pe ambele căi, dar cu efecte diferite: distorsiuni perceptive și motorii, sau
fantasmagorii ideo-afective.
NOTĂ: Lezarea creierului fizic poate duce și la afectarea funcționării sau chiar a alcătuirii creierului
astral, ori chiar mentalo- cauzal (medicul constată deteriorarea funcțiilor psihice reflectate din mintea
superioară).
Explicație : Mergând în sus pe verticală, creierele sunt tot mai simplu alcătuite, deci nu se poate vorbi
de o corespondență punct cu punct a celulelor neuronale. Pe fiecare palier funcționează alte legi și
principii ale vieții, așa că nu le putem impune aceeași anatomie și fiziologie ca cea fizică! Nici măcar
corpul eteric nu conține celule eterice similare celor fizice. Corpul eteric este alcătuit numai din
firișoare foarte fine și extrem de des întrețesute, care la o privire generală dau o impresie de „țesut ”
subtil. Dar acest țesut nu este alcătuit din celule, ca în corpul fizic, ci din canalicule prin care curge
energia vitală! Rolul acestei energii este de a vitaliza celulele vii.
Leziunile fizice pot defecta (dar nu întotdeauna) funcționarea creierului superior, care însă se
poate reface mult mai rapid, uneori chiar instantaneu, acesta încercând o reconectare cu altă zonă

84netraumatizată a creierului fizic. Refacerea legăturii stricate dintre creierul fizic și Mintea fizică, de
exemplu, în cazurile de lobot omie (separarea chirurgicală a emisferelor cerebrale, prin tăierea
corpului calos dintre ele) – când se constată că una din emisfere preia funcțiile celeilalte emisfere
suferinde – este tot o chestiune de ordin superior, care nu ar putea fi făcută de către emisfere
cerebrale însele (presupusul sediu al conștiinței), ci de o instanță superioară care le supervizează pe
amândouă și nu se identifică cu ele.
Când leziunile fizice grave afectează puternic conexiunile cu creierului astral, abia atunci
putem vorbi de o traumă iremediabilă.
În general, leziuni aparent similare (macroscopic) pot produce efecte diferite (spre
nedumerirea medicilor) , pentru că influențează diferit creierul astral și mentalo -cauzal.
Odată cu dezvoltarea gândirii rudimentare, s -au pus bazele gândirii superioare. Încet, încet,
gândurile nu au mai depins de afecte, ci s- au construit exclusiv pe ideile anterioare. În același
timp, gândirea superioară a „civilizat” afectele primare, transformându -le în emoții superioare și
sentimente. Apari ția CORPULUI MENTAL s -a impus de la sine în geneza lui Adam.
Creierul mental se leagă de cel astral. El este și mai simplu alcătuit, pentru că vehiculează
un material mai unitar: ideile abstracte. Corpul mental este un unic analizator pentru unica
„particu lă” a acestei lumi: gândul. Creierul mental se leagă și el de Mintea mentală, printr -o
schema similară cu cea anterioară (vezi fig.3.10 ).
4.1.3. COMUNICAREA
Gândirea rudimentară (de nivel astral )cuprinde și reprezentările auditive (fonetice). Prin
asocierea unei obiect concret sau acțiune cu un grup fonetic s- au născut vorbele (limbajul
primitiv). Gramatica și scrisul a apărut mai târziu, abia cu dezvoltarea palierului mentalo-
cauzal .
Vorbele și cuvintele scrise intră pe canalele senzoriale fizice și ajung la mintea fizică. Ele nu
sunt prelucrate la acest nivel, ci se reflectă pe nivelul astral. Reprezentările auditivo -vizuale ale
cuvintelor se găsesc la nivelul astral, împreună cu un „dicționar” al sensurilor acestora în
gândirea concretă, la obiect, pe baza reprezentărilor a orice poate fi reprezentat (vezi capitolul
3.1.1.1. ). Conceptele de ordin superior, schematic, abstract își au sediul în planul mental o-
cauzal . Aici se vehiculează semnificațiile cuvintelor, ca termeni ai unor scheme mintale, ai uno r
simboluri abstracte. Unele simboluri abstracte pot fi reprezentate (coborâte la nivel astral) prin
figuri geometrice, desene, aducându-le astfel la nivelul limbajului uman concret. Altfel, planul
mental ar fi inabordabil pe baza senzațiilor și reprezentă rilor. Gândirea abstractă este cu totul
altceva decât gândirea concretă…
De mare importanță pentru omul contemporan este limbajul natural, o mare realizare a
speciei umane, despre care putem susține că a avut chiar rolul de a cataliza procesul umanizării
noastre. Să nu uităm însă că și animalele posedă un limbaj primitiv, de nivel astral elementar.
Limbajul uman are ca urmare activarea planului mentalo- cauzal, al abstracțiilor, în paralel
cu cel al astralului ideilor concrete și reprezentărilor.
NOTĂ: Convențional și didactic, putem separa astralul în două zone, fără a le ierarhiza în vreun fel :
cea a afectelor, emoțiilor, și cea a reprezentărilor, imaginației, gândirii prin imagini și sunete.
Limbajul a adăugat zonei astrale și gândirea prin cuvinte. Cuvintele sunt reprezentări vizual –
auditive cărora omul le -a găsit corespondențe inițial în planul obiectelor concrete, iar mai apoi în
planul conceptelor abstracte.
Oare omul gândește abstract prin cuvinte?
Nu. Gândirea abstractă pură nu conține reprezentări senzoriale de tip vizual sau auditiv. Însă
omul s- a obișnuit să combine limbajul natural cu raționamentele. Aceasta a fost chiar calea
umanității de a ajunge la conceptualizări – prin limbaj, care a trecut treptat de la concret la

85abstract. Am pute a spune că limbajul a fost puntea de legătură dintre gândirea animalică, pur
imagistică, la gândirea umană, fără suport senzorial. Mergând pe acest raționament, odată ce a
atins stadiul dezvoltării mentale, omenirea viitoare ar putea să renunțe treptat la folosirea
intensivă a cuvântului rostit și scris, bazându -se din ce în ce mai mult pe comunicarea directă
telepatică , de la minte la minte.
Vom interpreta mai jos sistemele de semnalizare, în legătură cu rolul lor de comunicare în
cadrul speciei .
Sistem de semnalizare fizică Sistem de semnalizare non- fizică
I. Postură, gesturi, mimică, glas
(inclusiv foneme , interjecții )1.1 Prin biocâmp (corp eteric, energetic). Fiind o
comunicare de proximitate, vizează stabilirea instantanee
a compatibilității dintre doi indivizi ai speciei, precum și
dominanța unuia față de celălalt.
1.2 Prin empatie (transmiterea afectelor de aproape și de
la distanță) și prin telepatie elementară (idei simple
transmise prin imagini, legate de supraviețuire și relații
familiale, î ntre indivizi înrudiți sau apropiați). Se pot
combina în termenul comun de tele-empatie .
II. Cuvântul scris (și vorbit)2. Prin telepatie superioară (gânduri complexe în
imagini, idei abstracte)
La început, oamenii rosteau câteva foneme simple, prin care puteau transmite câteva zeci de
tipuri de mesaje (probabil, nediferențiindu -se funcțional prea mult de lătratul câinilor sau
ciripitul păsărilor). Apariția suportului material pentru înregistrarea vorbelor (scrisul) a avut ca
motivație imediată: a) Mărirea numărului de membri ai comunității tribale și disiparea lor în
spațiu ; b) Necesitatea păstrării mesajelor mai mult timp. Efectul colateral – dar mult mai
important – al apariției scrisului a fost dezvoltarea capacității de gândire abstractă. Datorăm
civilizația actuală cuvântului scris . Limbile moderne sunt o reflectare a complexității mentale
dezvoltate , istoricește vorbind, prin scris.
OBSERVAȚIE: Civilizația INCA nu cunoștea scrierea ! Imperiul s-a dezvoltat pe baza unei
puternice ordini socio-le gislative. Printre cele mai cunoscute enigme incașe: orașul „suspendat” la
4000 de metri, Machu Pichu, și desenele imense pe platoul arid de la Nazca . (Desenele sunt vizibile
doar dintr- un aparat aerian, ceea ce arată schițarea lor chiar dintr -un astfel de vehicul. La sol, nu
sunt vizibile decât niște drumuri drepte, care se intersectează, dar al căror rost nu îl bănuiește
nimeni. )Iată deci că scrierea nu le -a fost necesară pentru progresul civilizației lor! Nu contravine
oare aceasta afirmațiilor de mai s us?
Nu contravine, și iată de ce! Am spus că „datorăm civilizația actuală cuvântului scris”.
Civilizația INCA a avut un alt tip de civilizație. Cu siguranță că modul lor de gândire nu era unul
superior, foarte rațional (ca al nostru), ci supus impulsurilor emoțional -astrale. Nu s-au impus prin
cultură, ci prin forță și cruzime. Apoi, nu trebuie exclusă ipoteza cât se poate de logică a
intervenției extraterestre în unele realizări incașe. (Construirea citadelei religioase Machu Pichu
într-un loc inaccesibil ar fi fost, probabil, imposibilă -din zonă lipsind lemnul și drumurile de acces –
dacă „inițiații” nu ar fi fost ajutați de mijloacele de zbor ale extratereștrilor. Este și explicația
ingeniozității tehnice, încă neegalate, în amplasarea pietrelor – une le cântărind 50 de tone .)Însă,
din cauza nedezvoltării suficiente a palierului mental, incașii au rămas limitați cultural și
civilizatoric, în final dispărând ca imperiu.
Ar fi util să mai amintim de ipoteza lansată de cercetătorii civilizației Atlantide i, care
susține că urmașii atlanților s -au refugiat după distrugere de -o parte și de alta a Oceanului

86Atlantic. Cei din America de Sud, rasa roșie, au încercat să perpetueze cunoștințele acumulate de
atlanți, parțial și cu deformări inevitabile, până la incași. Civilizația Atlantidei era diferită de a
noastră, utilizând frecvent puterile paranormale, adică energiile planului astral. Prin urmare,
civilizația actuală diferă de civilizația anterioară (se vorbește că ar mai fi fost patru civilizații
anterioare pe Terra) prin modul de abordare a realității înconjurătoare. Semnificația distrugerii
civilizației Atlantidei ar putea fi nivelul mental superior al civilizației care trebuia să-i urmeze.
Legile universului impun o evoluție planetară, nicidecum o regresie. Racilele actualei civilizații sunt
efecte colaterale nedorite, dar ele nu sunt semnificative pentru definirea cosmică a civilizației
umane actuale, care se poate lăuda prin cultură, spiritualitate, tehnologie etc.
Dacă astăzi am desființa brusc toate suporturile fizice ale cuvintelor, civilizația ar decade la
fel de brusc. Scrisul stă deci la baza capacității noastre de abstractizare. Totuși, trebuie să
spunem că acesta nu putea apare decât dacă omul avea deja o capacitate pre -operațională de
abstractiza re, avea în germene inteligența umană. Nici o altă specie nu a mai reușit această
performanță de atunci.
INFO: Noam Chomsky a arătat că doar creierul uman , dintre toate creierele biologice, este capabil
să analizeze un limbaj. Ascultând orice limbă, copil ul poate extrage regulile gramaticale ce stau în
spatele structurii limbii date. Poate deci analiza cu aceeași ușurință orice limbaj (fără a putea spune
cum) și știe intuitiv dacă o anume construcție este corectă. Maimuțele și alte animale superioare nu
auaceastă abilitate analitică, deși ele pot recunoaște câteva cuvinte și sunete.
Pe de altă parte, analfabeții de azi beneficiază nativ de achizițiile inconștientului colectiv și
mai ales de interacțiunea cu ceilalți oameni, ceea ce le dezvoltă mentalul, c hiar în lipsa
cuvântului scris din educația lor.
Pe măsură ce telepatia va deveni un fapt banal, cuvântul scris va decade ca importanță în
dezvoltarea mentală a copilului, fiind suplinit de interacțiunea telepatică încă de timpuriu, ca și
de o dezvoltare m aximă a memoriei.
INFO: Se cuvine amintită aici și contribuția filosofului Karl R. Popper la sublinierea rolului
cuvântului în progresul continuu al omenirii [1, p.216].
El propune o teorie care ia în considerare 1) lumea obiectelor materiale, 2) psihicul uman
subiectiv –până aici, teoria este dualistă -, 3) sistemele teoretice de gândire, transmise prin
educație – acestea sunt obiectele, produsele minții. Psihicul interacționează atât cu obiectele
materiale, cât și cu cele mintale. Psihicul acționează asupra obiectelor materiale cu ajutorul
obiectelor mintale (construite de predecesori și remodelate de psihicul fiecăruia). Popper dă o
consistență de sine stătătoare ideilor, apropiindu -se de viziunea orientală a supra lumii ideilor, dar și
de ipoteza arhetipurilor jungiene.
În centrul lumii a treia (a cunoașterii, lumea produselor minții umane) Popper pune limbajul
uman. « Prin faptul că învățăm să vorbim, învățăm și să ne schimbăm mintea. » Printre uneltele
construite de Homo Faber este și limbajul, ca și teoriile expuse oral sau scris, ele fiind instrumente
asemănătoare ochilor sau urechilor cu care ne orientăm în lumea fizică.
4.1.4. AFECTIVITATEA
Nu dorim să se înțeleagă că afectivitatea este doar un rudiment al preistoriei, unde avusese
un rol auxil iar dezvoltării gândirii. Afectele primare (plăcere -neplăcere, apoi bucuria, dezgustul,
tristețea, mânia, frica) au evoluat și ele prin interacțiuni sociale. La început, afectele se adresau
exclusiv individului, pentru a-i orienta adaptarea la mediu. Apoi afectele au orientat individul
pentru a se integra în comunitatea semenilor. O celulă vie pusă pe lama microscopului trăiește
doar pentru sine, dar numai integrată într -un țesut (comunitatea supra -celulară) devine utilă
organismului. La fel, un individ izolat nu este foarte important pentru lume, ci numai prin

87contactul cu semenii capătă și un rol supra -individual. Putem desprinde ideea filosofică
următoare: sarcina integrării celulei îi revine etericului , iar sarcina integrării individului îi revine
astralului .
NOTĂ: În cazul insectelor de genul furnicilor sau albinelor, integrarea acțiunii întregului mușuroi sau
roi se face la nivel astral, de către instanțe inteligente. Unii esoteriști dau inteligențelor astrale
supracomunitare numele de eggregor – sufletul de grup, mai ales la nivelul colectivităților umane ,
unde gândurile și afectele individuale similare se adună în forme energetice ce dobândesc o
„personalitate” proprie.
Deci emoțiile au simultan două roluri: individual și social. Planul astral stă l a baza gândirii,
motivației și socializării. Omul este și va rămâne o ființă social ă, deci va avea nevoie de
afectivitate întotdeauna. Dezvoltarea planului mental a adus afectivității noi valențe:
sentimentele superioare specific umane, morala, arta, cultu ra etc. Motivațiile au întotdeauna și
un substrat afectiv (primar sau superior).
INFO: Ablația chirurgicală a afectivității.
Operațiile pe cord deschis au efecte secundare în planul afectivității. Mai ales în cazul
introducerii unor inimi artificiale, pa cienții se schimbă complet: parcă nu ar mai avea suflet, au inima
împietrită, nu mai empatizează cu cei din jur, nu se mai simt legați de persoanele apropiate, au o
mai mică intuiție interpersonală. Nu se știe de ce apar aceste efecte psihologice.
Putem i nterpreta aceste date prin prisma modelului nostru astfel: Operațiile chirurgicale, de orice
fel ar fi ele, pot produce defecte ale rețelei eterice. În special în cazul transplanturilor de cord
artificial se produce o traumă definitivă a rețelei eterice locale. Din yoga, se știe că acolo există
centrul energetic al inimii ( Anahata chakra , sanscr. ), care are, printre altele, și rolul de a regla
afectivitatea umană. Distrugerea funcționalității sale are ca urmare logică anihilarea sentimentelor și
efectul de „cyborg” pe care îl reclamă pacienții.
4.1.5. DEVENIREA VIEȚII
Făcând o sinteză a afirmațiilor noastre de mai sus:
-etericul ajută la integrarea celulei în țesut
-astralul ajută la integrarea individului în comunitate
Putem extrapola acestea, spunând mai departe că:
-în mediul fizic atomii se agregă în molecule
-în mediul mental omenirea se va integra în civilizația spirituală (etapa ierarhic
superioară)
Vom sintetiza aceste afirmații filosofice în schema „Spiralei devenirii Vieții” (fig.4.1)

88
Fig.4.1. S pirala devenirii Vieții
Ce înțelegem prin civilizația spirituală?
La o primă vedere, aceasta ar fi nivelul ideal la care poate ajunge umanitatea într -un viitor
mai îndepărtat, așa cum au profețit scriitorii de science -fiction. Lumea ar ajunge la un nivel
tehnologic inimaginabil astăzi, iar cercetarea cosmosului ar deveni principala ocupație a omului.
Conform scenariilor SF, se presupune că civilizația terestră se va alătura celorlalte civilizații
galactice, pentru colonizarea universului.
Există destule dovezi, pe lângă intuițiile multor oameni, că aceste civilizații extraterestre ne
vizitează din negura timpului, încercând să ne dea un ajutor invizibil. Ele ne -au monitorizat de la
început, dacă nu chiar au și provocat mutațiile genetice destinate umanizării strămoșilor noștri
îndepărtați (inclusiv „pierderea” celor doi cromozomi față de genotipul primatelor) .

INFO: După cum se știe, maimuțele posedă 24 de perechi cromozomiale, cu una mai mult
decât oamenii. Dacă ne -am trage din maimuță, ar fi singurul caz cunoscut în genetică în care o
specie își pierde „în mod natural” o pereche cromozomială. Știința tinde să presupu nă că , mai
degrabă, strămoșii omului actual sunt și strămoșii maimuțelor, acestea mergând mai departe cu
specializarea prin adăugarea celor doi cromozomi. Succesul omului s-ar datora mai slabei sale
specializări, deci adaptabilității sporite la provocările mediului.
În legătură cu același subiect al „civilizației spirituale”, iată care ar fi baza esoterică a
astrologiei : fiecare planetă și stea are anumite influențe asupra pământenilor, care rezultă din
emisia astrală subtilă (de aici vine și numele de „plan astral” – planul vibratoriu prin care stelele
își fac simțită influența) ce străbate distanțele cosmice cu ușurință și marchează viața oamenilor.
Emisia subtilă a planetei respective este o rezultantă a activităților locuitorilor săi. Se înțelege că
acești locuitori pot să fie alcătuiți exclusiv din materie astrală, nu neapărat din cea fizică.

89Impulsurile afective și mentale sunt emise în cosmos de corpul ceresc și tind să creeze stări
similare, prin rezonanță, în corpul și mintea omului. Vrem să subliniem că este valabilă și
reciproca : rezultanta activității psihice a oamenilor străbate cosmosul și generează stări similare
în locuitorii planetelor întâlnite în cale de acest flux subtil (similar cu zgomotul electromagnetic
al planetei, rezultat al funcționării mașinilor electrice, emisiilor radio -tv etc). Se știe că, în
prezent, calitatea acestui flux psihic este de joasă calitate (prea mulți semeni de -ai noștri
complăcându -se în mizerie morală, concupiscență și toate celelalte rele), ceea ce deranj ează
civilizațiile vecine. Este evident că se impune ca oamenii să -și ridice vibrația sufletească – abia
atunci celelalte civilizații arătând u-se dispuse că colaboreze cu noi, cei conștienți de
responsabilitatea ce ne revine în armonizarea universului. Acesta ar fi unul din sensurile reale
ale integrării omenirii în civilizația spirituală.
Dăm însă și un sens mai larg noțiunii de „civilizație spirituală”. După cum viața este
sinonimă, în sens strict biologic, cu metabolismul , ea poate fi definită, în sens spiritual, ca fiind
conștiinț a. În acest caz, putem accepta că există ființe non -substanțiale dotate cu o conștiință
(numite și „spirite”) , care formează o imensă comunitate pur spirituală, dedicată armonizării
ființelor din toate planurile vibratorii.
Această lume a spiritelor înalte supraveghează omenirea încă de la nașterea sa. Tot ce
înseamnă umanizare și civilizare nu este o invenție a omului, ci efortul său de a aplica în
practică ideile creatoare ale civilizației spirituale a Pământului. Rezonanța mentală dintre om și
spiritele superioare face posibil progresul în toate domeniile, iar lipsa ei aduce dezastrul și
nefericirea. Chiar dacă nu ne dăm seama, civilizația omenească traduce în fapt armonia ideilor
frumoase venite „de sus”. Civilizația spirituală a Păm ântului există și se străduiește să ridice
oamenii la un nivel de gândire și comportare onorabil. Deocamdată s -a reușit doar preluarea
unor indivizi separați, numiți în diverse feluri: inițiați, maeștri, guru, mediumi, mistici, channels,
iluminați, persoane îmbunătățite, paranormali, intuitivi, senzitivi etc. Nu știm cât este de departe
momentul schimbării viziunii întregii omeniri. Unii, mai pesimiști, cred că nu va veni niciodată,
fiindcă „omul este rău de la natură, iar lucrurile merg tot mai prost în lume”. Alții, mai optimiști,
spun că „atunci când lucrurile vor merge cel mai prost va fi impusă o nouă viziune spirituală”.
Mai sunt un ii care afirmă că Noua Eră deja a început, tot mai mulți oameni (în ritm exponențial)
apropiindu- se de înțelegerea spiritualității intrinseci Omului…
OBSERVAȚIE: Până nu demult, credința în existența extratereștrilor sau a spiritelor era
catalogată imediat drept „naivitate”. Din fericire, omenirea a evoluat și numai dezinteresul,
neinformarea sau reaua- voință ne -ar putea împiedica să afirmăm astăzi răspicat că există dovezi
clare privind existența lor, chiar dacă nu sunt neapărat materiale.
Omenirea nu este obligată să se integreze în civilizația spirituală, după cum o celulă bolnavă
nu contribuie la funcționarea țesutului. Dar toate forțele constructive ale universului doresc
aducerea Pământului în rândul celorlalte civilizații avansate, spre binele tu turor. Chestiunea de
principiu este aceasta : mai devreme sau mai târziu, omenirea ar putea face un salt legic către o
nouă viziune, spirituală, care o va face utilă alături și acționând împreună cu celelalte civilizații
avansate din univers…
4.2. ROLURILE PRECONȘTIINȚ EI
În neurofiziologie, unitatea anatomo- funcțională a sistemului nervos este ARCUL REFLEX
(nu neuronul, cum greșit se mai susține). Arcul reflex este un sistem cibernetic cu autoreglaj

90(feed- back), format din cel puțin 4 neuroni (neuron senzitiv, neuron de asociație, neuron efector,
neuron senzitiv secundar pentru af erentația inversă) [ 6, p.102]
Arcul reflex elementar implică doar un centru nervos SUBCORTICAL, iar reacția sa este
rapidă, standardizată, vizează integrarea automată prin adaptarea exclusiv la stimul. Arcul reflex
supraelementar este o prelungire și o dezvoltare a nivelului elementar la nivel CORTICAL,
reacția sa este mai elaborată, mai lentă și vizează integrarea superioară prin adaptarea și la
circumstanțe .
Preluăm acest model cibernetic și în cadrul modelului psihicului, în figura 4.2.
Fig.4.2. Acțiunea arcurilor reflexe în cadrul Minții și Preconștiinței, precum și alcătuirea
Inconștientului și Subconștientului treimic . Vezi și subcapitolul 3.3.7.
În acord cu definiț iile introduse de noi, vom reformula mai jos (fig.4.3.) schema freudiană
privind solicitările la care este supus EU -l (Conștiința), care trebuie să le împace pe toate .
Adăugăm că transa creatoare, inspirația, contemplația, intuiția nu sunt produse prin
recombinări ale informațiilor din interiorul Preconștiinței, ci este un aport de sus, din
Supraconștiință (Conștiința astrală, m entalo- cauzală, Spiritul) . Superego- ul este o structură din
inconștient generată de cenzura exterioară a părinților, mediului, educației. Superego-ul poate
avea influență asupra Supraconștiinței doar în măsura în care normele sociale sunt interiorizate
și li se înțelege necesitatea, altfel rămâne un factor coercitiv „orb”.

91
Fig.4.3. Schema freudiană -reformulată -a solicitărilor la care răspunde Conștiința (Eu,
personalitate)
Psihanaliza a sesizat o relație dezechilibrată între Conștient și Inconștient. Conștientul este
strivit de puterea pulsiunilor abisale. Freud a asemănat Conștiința cu vârful vizibil al aisbergului
Inconșt ient.
Aprofundând metafora freudiană, credem că ,mai degrabă , Conștiința este vârful aisbergului
Supraconștiinței, iar Inconștientul este un vulcan aflat de cealaltă parte a Conștiinței . Echilibrul
psihologic poate fi adus numai prin introducerea în ecuație a Supraconștientului, la fel de vast și
puternic precum Inconștientul. Orice cale care abordează Inconștientul trebuie sprijinită pe o
poziție Supraconștientă. Altfel, Conștientul singur este manipulabil, impresionabil, voința
ocazională a unui individ nu are succes contra tendințelor acumulate în milioanele de ani. Dacă
însă își trage forța de sus, din etajele Supraconștiente, având resurse psihice nelimitate, atunci
instinctele anarhice pot fi domesticite, tendințele negative anihilate și noi scheme po zitive
inoculate, după modelul Supraconștiinței. Poți coborî în abis numai pe cât te ridici în slăvi…
Polul determinismului, fatalismului este I nconștientul (Preconștiința). Polul libertății este
Supraconștiința, din care o mică parte este Conștiința.
4.2.1. PLECÂND DE LA NEUROLOGIE
INFO: Unele rezultate di n domeniul neurobiologiei au dus recent la concluzia că , în
procesul luării unei decizii, creierul nostru ia propria decizie înainte și independent de
voința noastră conștientă . Mai precis, dacă este clar că suntem conștienți de motivațiile care ne
ghidează acțiunile, alegerea momentului precis în care trecem la realizarea lor este cel care scapă
voinței noastre.
Un set de experimente inițiat în anii ‘80, dar cu rezultate concludente abia în 2004, a
avut ca scop să elucideze mecanismele cerebrale intrate în joc când decidem să facem o mișcare.
În finalul acestor cercetări a reieșit următoarea constatare: când resimțim dorința de a face un

92gest, oricare ar fi acela, noi nu facem decât să urmăm ceea c e anumite zone ale creierului nostru
au decis fără ca noi să ne dăm seama. Confirmarea definitivă și implicațiile acestui rezultat au fost
anunțate de profesorul de neurobiologie Patrick Haggard de la University College of London într-
un articol intitulat “Conscious intention and motor cognition”, publicat în iunie 2005 în revista
Trends in Cognitive Science .
La baza concluziilor profesorului Haggard stă în primul rând un experiment din anul
2004, condus de neurobiologul Angela Sirigu la Institutul de științe cognitive din Lyon. Dispozitivul
a implicat 15 voluntari: așezați la o masă echipată cu un buton, li s -a cerut ca fiecare să acționeze
butonul într-un moment ales de ei și numai de e i. O singură condiție, totuși: să noteze, la
momentul luării deciziei, poziția indicată de acele unui ceas special conceput pentru acest
experiment (efectuând un tur complet în 2,46 secunde). În tot acest timp, activitatea electrică a
creierului lor era înregistrată prin electroencefalografie via electrozi dispuși pe craniu l lor, în scopul
de a detecta debutul “potențialului de pregătire motorie” -o creștere bruscă a activității electrice a
neuronilor indicând că creierul urmează să declanșeze acțiunea de a apăsa pe buton.
Rezultatele sunt clare : “Potențialul de pregătire motorie precede în medie cu 350
milisecunde momentul în care subiecții au senzația că decid conștient să apese pe buton”, anunță
Angela Sirigu. “În ce privește începutul mișcării brațului, acesta survine la 200 de milisecunde
după decizia conștientă.” Este limpede, declanșarea gestului este inițiată de creier înainte ca
subiecții să decidă conștient că îl vor face.
Pe larg, experimentul Angelei Sirigu permite astăzi să înțelegem de ce creierul inițiază
mișcările înainte ca noi să devenim conștienți de intenția de a le executa: de fapt, această luare la
cunoștință este direct generată de declanșarea non -conștientă a gestului de către creier. Cu alte
cuvinte, a vrea să efectuezi o acțiune este doar o simplă consecință a faptului că creierul a lansat
deja ex ecutarea ei fără știrea noastră. “Iată ce se întâmplă când subiectul decide să apese pe
buton, explică Angela Sirigu ”, citată de Science&Vie. “S-a văzut că totul începe cu procese
cerebrale non- conștiente. Zonele frontale (zone ale creierului situate deasupra ochilor), care au
memorat în prealabil consemnul de a apăsa pe buton la un moment la alegere, stimulează
cortexul parietal. Situat sus, în partea din spate a craniului, una din funcțiile acestei zone este
supervizarea executării sarcinilor motorii. Acesta din urmă activează așadar cortexul motor, căruia
îi cere să efectueze acțiunea de a apăsa pe buton.”
Rolul acestuia din urmă este crucial, deoarece stă la originea mișcărilor noastre: cortexul
motor selectează în fapt natura exactă a mișcării ce urmează să fie executată, stimulând pentru
aceasta mușchii adecvați. “Când cortexul motor primește ordinul de a acționa din partea cortexului
parietal, continuă Angela Sirigu, el devine sediul unei modificări de activitate electrică: este vorba
despre nașterea faimosului potențial de pregătire motorie, ce arată că va fi lansată executarea
gestului.”
Până în acest moment, pe tot parcursul acestui dialog cortical, neuronii au făcut schimb
de informații la nivel non -conștient. Cum va fi până la urmă avertizată conștiința de ceea ce se
pregătește? “Odată declanșat acest potențial de pregătire motorie, cortexul motor informează
înapoi cortexul parietal asupra naturii precise a mișcării pe care a ales s -o execute la comanda sa.
Exact receptarea acestei informații de către parietal este cea care generează la subiect conștiința
de a vrea să apese pe buton.” După cum se vede, tocmai pentru că cortexul nostru parietal și
cortexul nostru motor s- au pus de acord asupra naturii precise a unui gest ajungem noi resimțim
senza ția de a vrea să îl efectuăm.
Totuși, mai precizează Angela Sirigu, conștiința nu este un simplu birou de înregistrare
limitat la a valida alegerile făcute fără știrea sa. Dovada: ea dispune de un fel de “drept de veto”.
“Noi dispunem de o libertate: ace ea de a refuza ceea ce ajunge să decidă creierul nostru ”
Referințe:
[http://www.comunic.ro/article.php/Neurologii_pun_sub_semnul_%C3%AEntreb%C4%83rii_existe
n%C5%A3a_liberului_arbitru/1969/]
Comentând această informație științifică, nu putem să nu sublin iem în primul rând
speculațiile pe care le poate insinua, filosofii întrebându-se „ ce mai rămâne din noțiunea de liber
arbitru, de responsabilitate morală și, în final, legală ?”. De fapt, rezultatele trebuie interpretate
strict în contextul sarcinii date: alegerea aleatorie a momentului unei acțiuni obligatorii . Nu se
pune în nici un fel problema validității deciziei conștiente, ci doar a declanșării la întâmplare a
acțiunii, fără nici o miză majoră. Este chiar logic ca, în această sarcină simplă (alegerea unui

93moment oarecare echiprobabil) , conștiința să fie ajutată de un etaj inferior (numit de savanți
„inconștientul cognitiv”) , unde sunt stocate astfel de programe automate, similare cu
generatoarele aleatoare de numere.
Bazându-ne pe acest experiment, aju ngem la problema care ne interesează cu adevărat, și
anume prezentarea fluxurilor info-energetice din interiorul psihicului uman.
Vom reprezenta grafic observațiile și concluziile neurobiologilor (fig.4.4.). Pe același tip de
grafic vom reprezenta apoi și interpretarea rezultatelor plecând de la modelul propus de noi
fig.4.5.). La final, vom face comparație între cele două interpretări.
Fig.4.4. Observațiile și interpretările neurologilor privind luarea unei decizii de creier

94
Fig.4.5. Interpr etările privind luarea unei decizii, pe baza modelului psihicului uman, propus
de noi
COMPARAȚIE ÎNTRE CELE DOUĂ INTERPRETĂRI
Prima diferență esențială constă în denumirea diferită a zonelor prin care trece fluxul
informațional , în modelul nostru existând o corespondență cu zonele corticale implicate. Astfel,
zona motoare corespunde organelor subtile de acțiune (Indriyas), zona parietală corespunde atât
minții operative (Manas), cât și Conștiinței, iar zona frontală corespunde Preconștiinței. După
cum se observă, instanța superio ară care ia decizia finală de aprobare este Spiritul.
A doua diferență constă în fluxul intens recurent între Manas și Preconștiință. Considerăm
că mintea operativă (Manas) interoghează permanent baza sa de date (Preconștiința) în legătură
cu toate acțiunile pe care dorește să le execute. Mintea în sine nu deține aceste scheme -tip, ci
doar le selectează, le reține pentru scurt timp și le prezintă aprobării superioare. Simultan , pentru
economie de timp, lansează către organul motor comanda preparatorie.
NOTĂ: Revenim la analogia cu structura hardware. Putem compara Mintea operativă (Manas) cu
procesorul computerului, schemele- tip alese din Preconștiință ar fi memoria RAM , de lucru,
temporară, iar Preconștiința ar fi memoria de lungă durată, adică informațiile de pe hard-disk.
De reținut este și faptul că semnalul de la Minte către Conștiință (sau Spirit) trece tot prin
Preconștiință, dar nu prin baza de date, ci printr -o altă parte a ei. Mai bine spus, fluxul nu mai
face stație aic i, ci trece nestingherit mai departe. Este dificil, deocamdată, să facem o delimitare
strictă între posibile diverse segmente ale Preconștiinței, lăsând această sarcină viitorului…
După cum se observă pe grafic , pașii intermediari până la conștientizarea mișcării ,prezenți
în modelul nostru, nu sunt descriși în cadrul experimentului. Întrebarea firească ar fi aici de ce
Conștiința nu sesizează informația chiar la primul contact cu fluxul informațional, ci abia la al

95doilea. O explicație simplă este aceea că intervalul de timp real (nu cel figurat pe desen –
fig.4.5 ) între cele două momente este extrem de mic, insesizabil practic. Comunicarea între
Conștiință și Spirit este extrem de rapidă, părând a fi o clipă unică.
Pe același grafic de mai sus (fig.4.5) putem imagina și alte situații comune , în care stimulul
inițial nu vine de la Preconștiință (ca în experimentul prezentat), ci fie de la Conștiință – ca o
comandă pentru a elabora un raționament, de exemplu -, fie din mediu – ca senzație .
Am afirmat că Mintea operativă nu deține scheme -tip preformate, ci doar le selectează din
Preconștiință, le reține pentru scurt timp și le prezintă aprobării superioare. Rezultă astfel
importanța Preconștiinței din toate punctele de vedere:
-al continuității experienței omului (prin memoria de lungă durată ),
-al rolului său operativ în orice elaborare mintală (conștientă sau nu),
-al menajării Conștiinței de supraîncărcarea cu decizii mărunte și senzații nesemnificative .
OBSERVAȚIE : Putem asemăna această funcție a Preconștiinței cu cea a talamusului, care are rolul
de releu- filtru senzorial pentru toate informațiile ce ajung la creier. S-ar părea că există o
legătură între Preconștiință și talamus (în general , etajele subcorticale) . Multor funcții desemnate a
fi sub- sau in- conștiente de către psihologie li se descoperă conexiuni subcorticale de către
neurobiologie.
4.3. CÂTE VA STĂRI ALE CONȘTIINȚEI
Am ajuns la momentul când putem să unificăm, conform modelului nostru, experiențele
normale cu cele „paranormale” ale psihicului. Pe baza următoarei scheme (fig. 4.6.) putem
explica în mod unitar diversele stări ale conștiinței fizico -eterice. Reamintim că Preconștiința
este o extensie a Minții, împreună ele constituind o unitate operatorie.
Fig.4.6. Explicarea unitară a diverselor stări de conștiință

96De la început, vom preciza capacitatea C onștiinței fizice de a -și ridica frecvența vibrației
față de starea obișnuită de veghe. Această mobilitate se obține printr -o ușoară dedublare (ieșirea
corpului eteric din aliniere cu corpul fizic). De aceea, când ne trezim brusc din somn, avem
impresia că am căzut de undeva, de sus, aceasta fiind de fapt reintrarea în corpul fizic
(realinierea cu el).
În starea de reverie (ațipire) Conștiința primește informații de la Minte, ca simple combinări
de reprezentări , rezultat al preocupărilor zilnice sau amintirilor .
INFO: Trebuie deosebit între vis și imaginile hipnogogice. Acestea din urmă sunt elaborate de
scoarța cerebrală (zona optică) în starea dintre veghe și somn. Se crede că i maginile hipnogogice
sunt excitații vizuale retiniene ce apar cu ochii închiși, reprezentând imagini vii luminoase, colorate și
caleidoscopice.
Comentariu: Putem completa această explicație neurologică cu cea sugerată de fig. 4.6, în care
reveria este o st are ceva mai „rapidă” ca vibrație decât veghea, putând oferi câmpului conștiinței
senzații mai apropiate de planul astral.
În starea de vis, Conștiința fizică primește informații de la Conștiința astrală, prin Mintea
astrală și cea fizică. Codificarea simbolică este apanajul inteligenței astrale. În vis, Mintea fizică
nu reușește să engrameze visul în Memoria de lungă durată decât dacă este trezită imediat după
terminarea sa. Altfel, informația se pare că se pierde, cu excepția unor cazuri speciale. Probab il
că trezirea este provocată atunci când informațiile sunt foarte importante și trebuie reținute. În
cursul visului, C onștiința fizică receptează pasiv informațiile și nu poate interveni volitiv .
Trezirea înseamnă revenirea Spiritului în corp, deci vom de duce că lipsa Sa duce la
incapacitatea Conștiinței fizice de a memora pe termen lung visul, adică orice conținut mintal pe
care l- a trăit în somn.
INFO: Savanții au observat că visele pot fi împărțite în două categorii, în funcție de pattern -urile
electr ice ale creierului, în vise REM și NREM. În visele din starea REM ( rapid eye movement , engl.)
ritmul cardiac este crescut, corpul este virtual paralizat, apare un blocaj senzorial, neuronii implicați
înmers și vorbire sunt activați, visele sunt mai vii și mai emoționale, dar și mai ilogice decât visele
NREM. Acestea din urmă se înregistrează în celelalte faze de somn (când sunt prezente semnalele
electrice de tip alfa, delta, theta), fiind mult mai legate de ceea ce se petrece în viața reală a
persoanei. [3, pag.289] În ceea ce ne privește, considerăm că visul REM este cel în care se
comunică intens între astral și fizic (la intenția Minții astrale) , iar visul NREM este doar o stare de
mare sugestibilitate (creștere a frecvenței Conștiinței fizice), în ca re sugestiile „hipnotice” provin
chiar din interior, din memorie sau din senzațiile fizice. Invers privind, hipnoza induce o stare de
receptivitate similar ăvisului NREM.
Prin comparație, în starea de vis lucid , Conștiința fizică reușește simultan:
-să viseze că visează
-să controleze decurgerea visului
Acestea sunt posibile prin faptul că, odată trecută dincolo de granița dintre eteric și astral,
Conștiința își păstrează percepția venită de la Mintea fizică, dar, în plus, capătă și abilitățile
specifice Min ții astrale, care trimite informații celei inferioare. Conștiința devine, alternativ sau
simultan , atât obiect, cât și subiect al visării. Se pare că acesta nu este un somn profund, ci omul
poate bascula imediat în starea de veghe, dar și să revină la fel de rapid la visul lucid.
INFO: Unii oameni nu pot visa lucid cu sonor.
Somnambulismul diferă de visul lucid prin faptul că nu se limitează la o elaborare mintală,
ci implică și Indriyas fizice (angrenarea activităților fizice simple). Somnambulul nu mai poate
accesa din memoria fizică propriile restricții (de pildă, obstacole pe care omul și le -a pus singur
înainte de culcare, pentru a nu se lăsa dus de impulsurile somnambulice). El poate merge și cu
ochii închiși pentru că folosește și Indriyas astrale. Nu îi este teamă (își depășește restricțiile

97mintalo-afective din stare de veghe) . Toate acestea arată că Conștiința nu mai utilizează doar
memoria sau simțurile obișnuite din starea de veghe (eterice), ci și pe cele astrale, care sunt mai
stângace și mai rudime ntare față de cele fizice (specializate și antrenate în realizarea acțiunilor
fizice).
INFO: B.P.Hașdeu, citându -l pe Despine, relevă unele fapte realizate de somnambuli, care
demonstrează starea de conștiință astrală. Astfel, somnambulul:
-poate citi dintr- o carte acoperită,
-poate indica ora unui ceasornic închis într-o cutie,
-poate vorbi o limbă străină pe care nu o cunoaște,
-poate dezbate cu siguranță probleme științifice despre care în stare de veghe nu are idee.
INFO: Activitatea neuro-motoare a măduvei spinării este inhibată pe parcursul viselor, ceea ce
ne împiedică să ne mișcăm chiar și în visele cele mai animate (probabil ca o măsură de protecție) .
Acest lucru nu se întâmplă la somnambuli…
Transa hipnotică diferă de somnambulism prin faptul că este provocată și dirijată din
exterior, de către o terță persoană. Se poate folosi pentru a extrage din astral informații uitate,
neconștientizate vreodată , ascunse în profunzimile cauzale (karmice) sau cu totul inedite. Se mai
folosește și pentru a realiza acțiuni fizice comandate (gen spectacol de circ) sau pentru a obține
stări cataleptice ale trupului (prin angrenarea unor energii astrale și eterice). Dacă hipnotizatorul
dorește ca pacientul să -și amintească experiența peste un anumit timp, îi dă comanda post-
hipnotică de a -și reaminti. Aceasta este un program inclus în memoria astrală, Conștiința astrală
având grijă să transfere în memoria fizică informația la momentul potrivit.
INFO: Apari ția în hipnoză a unei ALTE conștiințe decât cea obișnuită a fost pusă în evidență
experimental, fiind numită de psihologul Hilgard „observatorul ascuns”. Este de subliniat că apare un
factor CONȘTIENT nou, ceea ce este cu totul altceva decât o secvență de comenzi automat e
inconștiente, cum încă se mai presup une!
«…la multe persoane hipnotizate, o parte a minții care nu se află sub control conștient pare să
urmărească experiența persoanei la un nivel global… Metafora “observatorului ascuns” se referă la
o structură mentală care monitorizează tot ce se întâmplă, inclusiv faptul că persoana hipnotizată nu
este conștientă că percepe… Hilgard și colaboratorii au comparat acest fenomen cu experiențele
cotidiene, în care un individ își împarte atenția simultan între două sarcini: condusul unei mașini și
conversația concomitentă .» [7, pag. 303]
Comentariu: Trebuie totuși să adăugăm că această simplă analogie nu explică fenomenul în
sine, care are implicații mult mai profunde . Nu este vorba de două acțiuni simultane ale aceleiași
structuri mintale, ci de două struct uri diferite. Hilgard descrie experiențe în care, p acientul fiind
sugestionat hipnotic că nu poate auzi nimic , cercetătorul discuta și cerea referințe de la «partea din
tine care m- a ascultat înainte și a executat comanda pe care i -am dat-o…» – acel martor detașat al
evenimentelor, care, în experiența anterioară ,declanșase acțiun ea comandat ă de hipnotizator, deși
subiectul era complet sugestionat să nu audă absolut nimic din ceea ce se vorbea în cameră (lucru
verificat de asistenți) .Este clară confirmarea existenței celor două Conștiințe diferite: cea fizică și
cea astrală.
OBSERVAȚIE : DESPRE OROLOGIUL BIOLOGIC
Unele persoane reușesc ,zile și săptămâni la rând ,să se trezească la aceeași oră și minut , cu
o precizie care îi cam pune pe gânduri. Ele pu n acest fapt pe seama “obișnuinței”, a “programării
subconștientului”, a “orologiului biologic”… Aceste expresii sunt simple etichete ale unui fapt
enigmatic, pe care nu- l lămuresc deloc . Oîncercare de explicare științifică a acestui fenomen,
bazată pe paradigma neuro- biologică ,menționează , la modul general, ciclicitățile omniprezente în
viața biologică, începând cu ritmul circadian și terminând cu marele ciclu al vieții, ce se încheie la
bătrânețe , afirmându- se că “totul este înscris în gene” (adică are o cauzalitate internă, de parcă
genele ar conține și un sui -generis cristal de cuarț care “bate secunda”). În legătură cu problema
pusă, de evaluare a orei exacte de către creier, se presupune că creierul ar face o legătură

98automată între un eveniment biologic ori microbiologic și ora primei sale apariții. Astfel, a doua zi,
creierul dă un semnal puternic la reluarea evenimentului intern, care apare la aceeași oră indicată de
ceas. Aparent logică, această explicație implică însă niște condiții riguroase imposibil de respectat,
pe care le vom detalia în cele ce urmează.
1. În primul rând, se cere ca aceleași evenimente interne, biologice să apară la exact aceeași
oră. Pentru aceasta ar fi nevoie de o sincronizare a orologiului biologic (cel puțin la fiecare 24 de
ore) cu un “ceas natural”, extern, un reper temporal . Chestiunea depășește cadrul paradigmei neuro –
biologice, deoarece intră în discuție factorii cosmici (în principal rotirea Pământului în jurul axei
proprii și poziția Soarelui pe cer). În plus, nu s-a descoperit nici un fenomen natural, exterior cu
care să se coreleze – cu exactitate matematică și independent de alți factori – vreun fenomen
organic. Putem totuși aminti influența luminii asupra unor glande și secreții endocrine, dar
cantitatea de lu mină este variabilă de la o zi la alta și nu poate intra în calcul pentru determinarea
orei exacte. Singurul reper orar exact este poziția Soarelui (sau a altor astre) pe cer.
2. În al doilea rând, se cere ca succesiunea și durata presupuselor serii de fenomene
biologice să fie riguros acel eași de la o zi la alta. Mai mult, pentru a avea o precizie de minut, este
necesar ca fenomen ul declanșator să dureze un minut sau chiar mai puțin. Din păcate pentru
susținătorii acestei explicații șubrede , nu se cunosc fenomene biologice care să îndeplinească
această condiție.
Este evident că problema nu poate fi rezolvată în cadrul paradigmei neu ro-biologice. O
posibilă ieșire din acest impas ar fi admiterea unei sincronizări a presupusului “orologiu biologic”,
clipă de clipă, cu poziția relativă a Soarelui față de meridianul terestru pe care ne găsim. O
asemenea legătură se face în plan astral .Putem astfel să explicăm ușor mecanismul “orologiului
biologic”, care ar fi doar un rezonator al pozițiilor și energiilor de m oment ale Soarelui . Toate
fenomenele interne legate de ora exactă (inclusiv trezirea la aceeași oră dimineața) se raportează
la influențele subtile astrale. Subliniem că astfel de influențe temporale ale Soarelui nu sunt încă
explicate nici de astronomie, nici de fizica cerească, ci doar de teoria esoterică, ce menționează
influxurile specifice de energie subtilă astrală ,cu diverse influențe asupra vieții pe Terra. Prin
urmare, deducem lesne, pe baza modelului psihicului, că mintea astrală este interfața prin care
primim semnale legate de ora astrală exactă. Iar mintea astrală semnalizează minții fizice
momentul când o acțiune specifică trebuie executată.
În concluzie, m intea astrală este cea care ne trezește la ora la care ne -am propus. Aceasta
este și explicația pentru ghicirea spontană , cu alte ocazii, a orei exacte. Mai mult însă, ținând cont
de performanțele obținute în starea de hipnoză sau de somnambulism, o explicație și mai simplă ar
fi aceea că mintea astrală are chiar posibilitatea de a “citi” cadranul ceasului de lângă noi (sau să
observe alte întâmplări invizibile cu rol declanșator) și să ne atenționeze la momentele critice
prestabilite. Aici nu ar fi vorba de o sincronizare cu evenimente cosmice, ci de observarea unor
evenimente create de om (cum sunt și mersul acelor ceasului sau alte indica toare electronice, ori
chiar acțiuni ale unor terțe persoane, de care nu suntem informați prin cele cinci simțuri fizice ).
Tot în astral se înmagazinează comenzile pe care le dăm prin autosugestie (repet are
insistentă), pentru a ne fi retrimise ulterior. În starea hipnotică sugestia este mult mai puternică,
pentru că se adresează direct Conștiinței fizice ajunse la nivel astral , ca vibrație .
INFO: Atunci când se provoac ăun somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural dac ă
se întrerupe sau sl ăbește leg ătura dintre hipnotizator și hipnotizat. Se poate trece și invers: de la
somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta și atunci când omul vorbe ște
în somn și îi sunt adresate întrebari pe un ton potrivit și legate de con ținutul visului. Dac ăcel care
doarme r ăspunde, somnul natural se transform ăîn somn hipnotic și se ac ționeaz ăprin sugestie. În
felul acesta, se poate recurge la sugestia hipnotic ăîn scopul înl ăturării unor deprinderi și înclina ții
negative din comportamentul copiilor. Unii bolnavi pot fi înv ățați săse autohipnotizeze în a șa fel
încât, atunci când se apropie criza, s ă-și provoace o stare de hipnoz ă. Spre exemplu, bolnavii de

99astm, când știu căse apropie criza, își provoac ăun somn hipnotic, iar în aceast ăstare criza de
sufocare nu mai are loc și bolnavul se treze ște automat (dup ăcirca un sfert de or ă).
Trebuie să reținem că nu se manipulează Conștiința astrală, care are propria ei autonomie, ci
Conștiința fizico- eterică, ajunsă la nivelul vibrațional astral. Dificultatea obiectivă de a fi
hipnotizat se explică deci prin greutatea de a- ți ridica vibrația Conștiinței. Cea subiectivă constă
în respingerea ideii de a fi hipnotizat, prin angrenarea voinței. Marii hipnotiști recunosc că au o
deosebită putere a magnetismului propriu, supunând voința hipnotizatului prin includerea
corpului său astral în corpul astral extins al maestrului. În acel moment, dedublarea Conștiinței
fizice (ieșirea lejeră din alinierea cu trupul) se va face imediat, la comanda exterioară, voința
proprie fiind supusă voinței mai puternice. În ședințele de hipnoză terapeutică se solicită
acceptul pacientului pentru efectuarea experimentului.
OBSERVAȚIE: Prin contrast cu hipnoza benefică, unii inițiați nu au nevoie să fie prezenți în
camera de experiență, astralul lor putând călători la o oarecare distanță și influența voința omului
conform intențiilor sale de manipulare psihică. Totuși, este nevoie de o oarecare acomodare și
cunoaștere reciprocă înaintea unei asemenea acțiuni de „hipnoză ”agresivă (fără acceptul victimei).
De fapt, în acest caz, nu se realizează o „adormire” a Conștiinței (respectiv ridicarea vibrației sale),
ci numai inducerea unei idei- forță nu doar la nivel mintal (informativ), ci și la nivel volițional (de
comandă), care reclamă realizarea urgentă și fără comentarii a comenzii ordonate mental de către
magician , ca și cum ar fi propria idee a victimei . Aceasta ar fi un tip de telepatie , însoțită însă și de
subjugarea su btilă a voinței .
Asemenea trăiri paroxistice manifestă și unii bolnavi psihic, care mărturisesc să se simt
siliți de entități invizibile să facă anumite acțiuni, cu care în mod explicit nu sunt de acord… În
cazul lor, prin slăbirea capacității de contr ol al canalului telepatic, deschis la ei în mod spontan sau
provocat, diverse entități răuvoitoare le impun telepatic nu numai anumite idei, ci ajung chiar să le
subjuge voința, deși sunt cazuri foarte rare. Omul poate și trebuie să -și folosească voința pe ntru a
bloca și neglija aceste influențe exterioare, însă cei care s- au îmbolnăvit psihic au fost prea curioși
și s-au obișnuit prea mult cu ascultarea acelor „voci” din lumea astrală. Fiind atât o dependență , cât
și o boală funcțională psihică (sau chiar organică cerebrală) , este destul de greu de vindecat.
Sunt cunoscute în literatură, și prin relatările martorilor oculari, fenomenele de hipnoză în
masă realizate de fakiri indieni în spectacole de circ. De referință este fenomenul de creștere a
unui arbo re de la sămânță până la fruct, în decurs de câteva minute, chiar în fața audienței. Deși
este imposibil de crezut, toți spectatorii văd cum din pământ răsare o tulpină care crește, se
îngroașă, înverzește, înflorește și dă fruct, ca apoi să reia parcursul invers, până când dispare de
unde a apărut. Cunoaștem relatarea unui român din perioada interbelică ce a participat la o astfel
de ședință în India, care fiind pus în temă, totuși nu reușea să se sustragă iluziei, deși se pișca de
mână și se concentra pen tru a nu se supune sugestiei fakirului. Camerele de luat vederi nu
înregistrează nimic din ce „văd” spectatorii, ceea ce confirmă că este o iluzie perfectă. Cum
putem explica acest fenomen paranormal (abilitate controlată)?
OBSERVAȚIE: Prin analogie și la o analiză mai profundă, chiar și teatrul este o formă de hipnoză în
masă (autoindusă). Aici ,actorul joacă rolul hipnotizatorului, iar convențiile scenice, asumate de
spectatorul- hipnotizat, trasează cadrul realității fictive.
Fakirul are puterea de a v izualiza pe ecranul său mental tot parcursul creșterii și descreșterii
arborelui, în detaliu. După cum se știe, reprezentarea mentală se face în planul astral, specializat
în operarea cu imagini, mai precis, cu ajutorul M inții astrale. În același tim p, fak irul își extinde
corpul astral pe raza întregii audiențe, înglobând corpurile astrale ale tuturor. Similar cu
fenomenul inducției hipnotice, voința fakirului impune tuturor Minților astrale din spațiul

100respectiv să „vadă” ceea ce el vizualizează. Tehnic vorbind, la organele de simț astrale
(jnanendriyas ) spectatorilor ajung informațiile emise cu o mare forță de către fakir în planul
astral. Această iluzie se suprapune perfect cu senzațiile fizice obișnuite primite de spectator.
Explicăm aceasta prin faptul că Mintea fizică primește simultan informații pe canalele
senzoriale fizice comune, dar și de la Mintea astrală, ambele tipuri de informații amestecându –
se, în acest caz, la nivelul M inții fizice într -un mod cât se poate de coerent, precum într-un trucaj
cinematografic.
OBSERVAȚIE: Ar fi interesant de realizat studiul creierului pentru următoarele trei situații:
percepție extrasenzorială , somnambulism și hipnozăcolectiv ă. Conform modelului nostru, în toate
treieste angrenat același mecanism de obținere a informațiilor senzoriale tipic astrale. În cazul
hipnozei în masă, fakirul induce un gând (concentrându -se perfect pe vizualizarea creșterii
arborelui, pe ecranul său mental), care e considerată senzație fizică de către Conștiința
spectatorului, dar Min tea și creierul o tratează ca pe o elaborare psihică. La fel și în celelalte două
cazuri. IPOTEZA noastră este deci următoarea: chiar dacă senzațiile sunt legate parțial și de planul
fizic, ele vin mai ales pe un canal îndeobște folosit pentru elaborările psihomentale (de la Mintea
astrală). Dovada experimentală a acestei ipoteze s -ar putea obține prin detectarea activității
creierului în timpul acestor trei situații . Ar trebui ca, în fiecare dintre cele trei cazuri, creierul să
activeze, pe lângă ariile senzorio- motorii obișnuite simțurilor fizice, cu preponderență ariile
asociative.
Dedublarea (proiecția conștientă astrală) este un fenomen paranormal spectaculos pentru
subiectul care o experimentează. Practic, este o „moarte” în avanpremieră. În timp ce C onștiința
fizică se află într -o stare vibratorie înaltă (de nivel astral), Mintea își trimite un „robot” în planul
astral cu scopul explorării acestuia. Robotul este alcătuit dintr -o parte a minții „de rezervă”,
nefolosită în mod uzual, însoțită și comanda tă de o mică parte a perispiritului , detașat în acest
scop. Legătura dintre „robot” și Psihic este realizată printr -o „fir ” energetic foarte subțire și
extensibil (numită în esoterism și „cordon de argint”), care transmite informațiile în ambele
sensuri. D acă Spiritul rămâne în corp, atunci omul poate relata ceea ce se întâmplă în timp real.
Dacă Spiritul însoțește „robotul” astral, atunci omul zace ca într -un somn letargic, dar Conștiința
sa este trează și va putea relata la întoarcerea Spiritului din călă torie tot ceea ce a experimentat.
Prin urmare, în acest caz, diferența față de ceea ce se întâmplă în somnul obișnuit (când Spiritul
părăsește corpul, către alte planuri subtile) este că, de data aceasta, Conștiința fizică este cât se
poate de activă și participă integral la experiențele Spiritului, reușind și memorarea lor perfectă .
Performanța este posibilă numai dacă ea își rafinează vibrațiile către cele astrale.
INFO: Se cunosc cel puțin t rei forme diferite de dedublare:
«DEDUBLAREA ETERICĂ se produce atunci când îți trimiți componenta rarefiată în planul eteric și
discuți cu oameni vii ai prezentului, participi la acțiunile lor. Dar acțiunile tale sunt iluzorii, căci tu nu ești
omul în carne și oase, ci doar o fantomă, asemenea fantomelor morților, adică a spiritelor dezîncarnate.
DEDUBLAREA ASTRALĂ se produce când pătrunzi în astral și ai acces la Akasha (memoria a strală) .
Atunci nu poți participa la nici o acțiune, ești spectatorul unor clișee fotografice care se succed, sau vezi
scurte filme, făcute de particule astrale specializate în înregistrări de durată.
ASTRALUL este o lume constituită din particule pe care sunt imprimate imagini. Cine pătrunde în
astral cu dublura, sau doar cu mintea, are acces la o parte din imagini pe traseul urmat. Se spune că
“omul vede cu ochii minții”. Fiecare particulă a astralului, oricât de mică și de fină ar fi ea, este un aparat
de fotografiat, astfel încât tot ce se întâmplă pe Pământ sau în universul nostru stelar este “fotografiat” în
astral. Ceea ce vezi când pătrun zi în astral reprezintă imagini și fapte petrecute oricând în trecut și
oriunde în prezent. Despre viitor se pot obține informații prin deducție, prin declanșarea unui mecanism
automat și instantaneu care revelează ipoteze despre fapte și situaț ii viitoare, dar sunt doar variante,
doar probabilit ățidespre ceea ce se va întâmpla.
DEDUBLAREA MENTALĂ se produce trimițându -ți mintea de rezervă în locuri mult mai rafinate decât
prin dedublare astrală sau eterică. Trimiterea dublului eteric este dependentă de cantitatea de energie
eterică de care dispui. În schimb, prin meditații speciale, poți ajunge mental oriunde dorești, cu un

101consum mai mic de energie, depinzând doar de agerimea minții tale și de cantitatea de energie de care
dispune creierul.»
[www.spiritus.ro/SPIRITISM/yogananda-_spirit,_minte.htm]
4.4. MINTEA, ÎN STAREA EI N ORMALĂ
Cu explicați ile din paragrafele anterioare ne- am apropiat de înțelegerea modului în care
mintea omului poate opera în mod obișnuit cu informații diferite , venite simultan de pe cele trei
paliere vibraționale (eteric, astral, mentalo -cauzal). Este evident că existența celor trei paliere
psihice are un rost bine definit, pe care l- am descrie ca fiind tocmai accesul la informații cât se
poate de diferite, menite să ajute omul în viețuirea și devenirea sa. Informațiile ajung la minte în
același timp prin organele de simț fizice, astrale și mentalo -cauzale. Aici se combină într -un
mod miraculos, realizând o perspectivă unitară asupra realității. Am putea face o analogi e cu
suprapunerea celor trei culori de bază (roșu, verde și albastru), care oferă toată gama de culori
posibile. Tot așa, suprapunerea informațiilor venite pe cele trei canale mentale oferă omului
toată gama combinatorică posibilă de percepții, acțiuni, af ecte, gânduri. La animale lipsește
canalul mentalo- cauzal, deci viața lor este mult mai săracă în informații.
Acțiunile omului se manifestă ,și ele ,pe cele trei canale: fizic (somatic și vegetativ), astral
(emisia de afecte și gânduri prin imagini) și men talo-cauzal (emisia de gânduri fără imagini sau
cuvinte, raționamente abstracte). Desigur că înainte de a fi emise, gândurile și afectele sunt întâi
elaborate și prelucrate la nivel pur mintal, prin ceea ce am numit „mintea operativă” –manas .
Figura 4.7 a rată schema informațională a psihicului uman.
Fig.4.7. Cele 3 c ircuite informaționale principale din psihicul uman
Vom departaja modul de acțiune al minții în două tipuri total distincte: primul tip, în stare de
veghe , al doilea, în somn și celelalte stări modificate de conștiință.
4.4.1. STAREA DE VEGHE
Starea de veghe este cea pentru care a fost proiectată mintea să opereze în mod normal.
Acum este prezent în corp și Spiritul, numai el putând realiza sinergia celor trei compartimente
psihice (fizico-eteric, astral, mentalo-cauzal). În somn, deci în lipsa Spiritului, cele trei
compartimente funcționează separat, în alt regim, după cum am văzut deja în explicațiile de mai
sus.

102Știința curentă și simțul comun consideră că informațiile sunt transmi se omului prin cele
două forme de semnalizare – non- verbal (gestual, mimic) și verbal (cuvinte scrise și vorbite) –
vezi și cap. 4.1.3. Acesta este doar o jumătate de adevăr. Mai există și alte forme de transmitere.
Așa după cum am mai spus, afectele (emoți ile) se transmit direct, energetic („prin aer”, dacă
se poate spune astfel), între mințile și corpurile astrale. Tot prin astral se transmit și gândurile în
imagini și cuvinte, fenomen cunoscut sub numele de telepatie . Diferența între telepatie și
transmit erea obișnuită este următoarea: în telepatie, se trimit focalizat distal numai informații
astrale (de obicei) , pe când în starea de veghe obișnuită, primim însumate de la realitatea
proximală semnale fizice (vizuale, auditive etc), semnale astrale (afecte ce însoțesc gândurile
concrete, altfel spus: semnale ideo- afective) și semnale pur mentale (gânduri fără cuvinte sau
imagini), care se combină într -o percepție unică , fizico-ideo- afectivă . De cele mai multe ori,
semnalele fizice sunt mult mai pregnante dec ât cele telepatice, și de aceea realitatea fizică
imediată este percepută mult mai intens, noi putând să neglijăm sugestiile mai slabe ale zonelor
vibraționale superioare. Dezvoltarea sensibilității extrasenzoriale este o metodă de amplificare a
semnalelor astrale, fără însă a diminua receptivitatea la stimulii fizici obișnuiți. Toate cele cinci
senzații (vizuale, auditive, tactile, olfactive și gustative), dar și altele greu de descris, sunt
prezente în corpul astral, dar cu o intensitate mai mare decât în planul fizic. În urma
antrenamentelor de percepție extrasenzorială ,ne putem extinde corpul astral la dorință, de
exemplu până la marginile camerei, și să obținem senzații specifice oricărui loc din spațiu atins
sau înglobat de corpul astral. Acest antrenament specific amplifică atenția pe care Conștiința
fizică le-o acordă simțurilor astrale. Tehnic vorbind, semnalele primite exclusiv astral (așa cum
sunt și semnalele telepatice) sunt amplificate și direcționate către Conștiința fizică.
Dar de ce nu pute m recepționa în mod natural aceste semnale? Se pare că ,inițial , omul
putea face aceasta, dar cu trecerea epocilor, canalul de comunicare dintre palierul astral și cel
eteric s- a „îmbâcsit” prin nefolosire, pe măsură ce omul s -a orientat mai mult către senzațiile
fizice. Numai o analiză de profunzime poate lămuri această problemă ,și mai ales cum
funcționează metodele de reconectare a Conștiinței fizice la zona astrală.
Simțurile astrale percep aceleași senzații percepute și fizic sau alte tipuri de senzați i? Și
unele, și celelalte. Este posibil ca, prin extinderea conștienței astrale, să receptăm la distanță
aceleași senzații pe care le -am percepe fizic, dacă ne -am afla chiar în locul respectiv. Aceasta,
deoarece sursele semnalelor adresate simțurilor fizice au o componentă , o replică astrală. După
cum este posibil ca senzațiile astrale să fie cu totul originale, chiar nemaiîntâlnite, pentru că
universul astral este mult mai bogat în experiențe senzoriale decât cel fizic.
OBSERVAȚIE: Auzul astral este acti v la orice om, chiar în stare de veghe. Cu toții am avut
măcar o dată ocazia să mergem într -un loc unde era atâta liniște de „ne țiuiau urechile”. Nu despre
zgomotele cauzate de afecțiunile urechii vorbim acum. Ne referim la acele sunete de frecvență
foart e ridicată și de o consistență asemenea unui „bloc sonor” pe care le putem sesiza în minte, fără
aportul auzului fizic, sunete de mai multe feluri, apărând în una sau mai multe zone ale creierului,
care cresc în intensitate dacă le dăm atenție. Este descrierea sumară a sunetelor astrale pe care le
putem recepta dacă este liniște, preferabil dimineața, când creierul este mai odihnit. Pe acest fapt
se întemeiază tehnica yoghină secretă numită Nada (sau Laya) – yoga, care ne învață să amplificăm
un astfel de su net subtil, ales cu atenție dintre multele su nete similare. Aceste sunete subtile sunt
energiile astrale care ne înconjoară în fiecare moment.
Mirosul astral este foarte dezvoltat la câini, explicând capacitatea lor de a detecta în aer
concentrații infinitezimale de particule individualizate. A celași raționament se aplică homeopatiei,
care produce efecte datorită particulelor eterice din soluție, efecte altfel inexplicabile,
concentrația fizică de particule active fiind practic zero.
Receptarea simu ltană a semnalelor pe cele trei canale (fizic o-eteric, astral, mentalo-cauzal)
nu se poate face decât în prezența Spiritului, care catalizează acest mecanism. Este un mecanism

103de tip holografic, pentru că, odată intrate pe unul dintre canale (de exemplu, o emoție, prin
canalul astral), semnalele se reflectă automat și pe celelalte două canale (fig.4.8). Astfel, toate
cele trei Conștiințe au acces la aceleași informații. Există, probabil, diferențe între modul în care
le sunt prezentate aceleași informații, în funcție de vibrația specifică. De exemplu, afectele sunt
receptate de Conștiința astrală mult mai intens decât de cea fizico- eterică, sau ideile abstracte
sunt primite mult mai clar de către Conștiința mentalo -cauzală, față de cea fizico- eterică. În
schimb, Conștiința fizico- eterică operează mult mai bine cu informațiile senzorio -motorii ale
corpului fizic, dar operarea cu idei rafinate este oarecum bruiată de densitatea sa materială mai
mare.
Fig.4.8. Procesarea paralelă și diferențială a stimulilor de către mintea treimică.
Fiecare nivel are propria imagine în celelalte niveluri.
Informațiile se reflectă și se procesează simultan pe toate nivelurile.
Este lesne de înțeles că, în primul rând, Mintea treimică este cea care operează sinergic,
pentru că aici intră semnalele externe, prin jnanendriyas . Mintea combină semnalele de pe cele
trei canale și le prezintă separat celor trei Conștiințe. Totodată, Mintea poate elabora
raționamente, reprezentări proprii și poate da comenzi motorii organelor fiz ice.

104NOTĂ: Astfel putem explica faptul că putem primi aceeași idee fie citind -o pe hârtie, fie direct
telepatic. În primul caz, semnele grafice sunt receptate la nivel fizic, dar sunt interpretate la nivel
mental (prin reflecție holografică). În al doilea caz, informația ajunge direct la mintea abstractă.
Acceptând că Mintea funcționează unitar, oare ar putea veni simultan (sau alternativ) de la
cele trei Conștiințe comenzi diferite sau contradictorii? Ei bine, nu. În starea de veghe, cel care
dă comenzile este Spiritul, pe toate cele trei canale. Integrarea semnalelor de intrare și ieșire din
sistem este făcută de Spirit. Tocmai de aceea spuneam că în timpul somnului, când Spiritul
lipsește, integrarea nu mai este posibilă și cele trei paliere funcționează relativ autonom, dar
limitat, tocmai pentru a nu apare confuzii.
Aminteam mai sus de funcționarea subconștientului și inconștientului (Preconștiința) , care
ajută la luarea deciziilor rapide în situații urgente sau neimportante. În acest caz putem spune că
informația nu mai ajunge la Spirit, fiindcă nu ajunge nici măcar la Conștiință . Cum se face
integrarea celor trei Preconștiințe într-o singură unitate? La fel de misterios cum se face și
integrarea Minții treimice într -o singură unitate operativă. De fa pt, Preconștiința este o parte a
Minții, o creație din același „material”. Se pare că există un fel de reflectare reciprocă a celor
trei paliere, care este diminuată în timpul somnului, dar este realizată perfect în timpul stării de
veghe. Putem să numim a cesta principiul reflectării holografice a fiecărui plan în celelalte.
OBSERVAȚIE: Același principiu al reflectării holografice se regăsește în reflexoterapie, unde se
afirmă că talpa piciorului, mâna sau pavilionul urechii sunt zone în care se reflectă întregul
organism.
ADN- ul poartă în fiecare celulă a organismului informațiile despre întregul corp.
În gândirea esoterică , acesta este un principiu cunoscut de mii de ani. Teoria chakrelor
susține că fiecare din cele 7 chakre principale are o proiecție în celelalte 6.
Tot așa, se vorbește despre microcosmosul uman, care este o proiecție a macrocosmosului,
în om putând găsi zone de rezonanță cu toate sferele de influență din univers. Pe frontonul
templului de la Delphi scria „Cunoaște -te pe tine în suți și vei cunoaște universul”.
Principiul holografic este prezent în multe curente filozofice trecute și actuale (și în
mecanica cuantică) , unde se spune că fiecare ființă și eveniment are repercusiuni asupra tuturor
celorlalte din univers, pentru că toate fințele sunt legate între ele printr -o rețea invizibilă subtilă
(tantra, sanscr. ), sensibilă la toate influențele venite de pretutindeni. În acest sens, totul este
legat de tot.
Reflectarea holografică este evidentă în transmiterea, prin corpul calos ,a conținuturilor
informaționale din tr-o emisferă într -alta. La fiecare nouă informație primită de o emisferă, se face
o replicare, o copie și în cealaltă emisferă, pentru a integra experiențele din cele două emisfere.
4.4.2. STAREA DE SOMN
Odată ce survine somnul, Spiritul pleacă de lângă trup, călătorind în zonele (de obicei
astrale) în care dorește și are acces. El își păstrează legătura cu psihicul prin așa -zisul „cordon de
argint”, un fir fluidic subtil, prin care comunică în permanență cu Conștiința treimică . În situații
de urgență, de trezire bruscă, Spiritul este informat că trebuie să revină rapid în trup, ceea ce se
și întâmplă. Conștiința fizică are mai mult rolul de a monitoriza discret evenimentele din
mediul fizic extern și cele ale funcționării normale ale corpului fizic. Când apar pericole sau
situații urgente, Conștiința fizică dă alarma, iar Spiritul revine instantaneu pentru a controla
situația. Un rol esențial al Conștiinței este protecția pe timpul somnului împotriva eventualelor
spirite răuvoitoare, inferioare, care ar dori să ia în posesie corpul părăsit de proprietarul său de
drept.

105Este clar că, în lipsa Spiritului, Conștiința nu ar putea rezolva singură orice situație apărută.
Funcționarea sa parțială este exprimată cel mai clar în starea de vis, când primește informații de
la Mintea astrală și dovedește o inerție totală. În somn, percepția realității nu mai funcționează
unitar, senzațiile fizice se pot amesteca în vis, fără a fi discriminate de unde au apărut , ele
determinând e ventual cursul visului. Prin urmare, Conștiința fizică este prizoniera semnalelor
prezentate ei de Mintea fizico- eterică: un melanj de senzații fizice și informații de la Mintea
astrală. Înțelegem astfel că, în somn și vis, Mintea fizico- eterică nu se mai amestecă în
elaborările Minții Astrale, ci le primește pasiv , dar le poate preschimba aleatoriu, înainte de a le
prezenta Conștiinței fizice .
În timpul somnului profund, electroencefalogramele indică o mai slabă activitate cerebrală.
O excepție este starea de vis, când semnalele electrice sunt puternice, arătând că – paradoxal –
Mintea fizică funcționează intens, de parcă ar fi vigilă. Care ar fi cauza?
1)Lipsind Spiritul, cele trei Minți funcționează autonom, iar cea astrală trimite semnale către
cea fizic ă periodic (la intervale de circa 90 de minute). Sunt indicații și informații provenite
de la Spiritul plecat în călătorie astrală, trimise Conștiinței astrale, care are rolul de a le
prelucra simbolic pe înțelesul celei fizice.
NOTĂ: Conștiința astral ă are posibilitatea teoretică să trimită informații Conștiinței fizice și în
timpul stării de veghe sau în somnul fără vise. Totuși, se pare că perioada optimă de comunicare este
pe timpul visului – mai exact: visul denotă că se produce comunicarea . Probab il că pe timpul stării de
veghe Mintea fizică este prea tulburată de contactul cu realitatea fizică brută .
2)Conștiința fizică este ocupată exclusiv cu trăirea visului, considerat drept realitate. Aceasta
este una dintre limitele evidente ale percepției unilaterale ale Conștiinței fizice, care , în vis,
nu poate face diferența dintre semnalele venite prin indriyas fizice și cele imaginate
(imaginația ar fi aici o primire pasivă a informațiilor astrale, astralul fiind specializat în
operarea cu imagini). Numai prezența Spiritului aduce o percepție clară și integrală a
realității exterioare. Fără el, fiecare Conștiință are o viziune parțială, trunchiată și
neputincioasă în adapta rea omului la mediu.
OBSERVAȚIE : Orbii din naștere nu pot vedea imagini în vis, c i folosesc celelalte simțuri valide,
mai ales auzul. Indică aceasta că le este blocat canalul vizual chiar din zona astrală , care nu le poate
trimite imagini (din astral) nici măcar în vis? Sau indică faptul că visele folosesc numai materialul
senzorial disponibil în stare de veghe?
Psihologia arată că somnul fără vise odihnește mai ales trupul, iar cel cu vise mai ales
creierul [1, p.294]. Acest lucru poate fi explicat astfel:
În timpul visului se produce un transfer de info- energie din astral către fiz ico-eteric, care
energizează psihicul fizic. În timpul somnului , în general, corpul eteric se despr inde ușor din
alinierea cu corpul fizic, realimentându- se singur din eterul înconjurător cu energie proaspătă.
Acesta este unul din rolurile foarte importante ale somnului – refacerea energiei consumate
peste zi. Însă, așa cum au demonstrat experimentele, privarea omului de vise este la fel , ba chiar
mai dăunătoare, fiindcă nu permite în special creierului și minții să fie energizate.
INFO: Ca urmare a pri vării de somn (mai ales privarea de vise), organismul recuperează ulterior
prin perioade de somn cu vise mai lungi și mai intense. Aceasta ar fi explicația neurologică a fazelor
halucinatorii ale creierului obosit, în proces de recuperare (visele prea intense, chiar cu ochii
deschiși )…
3)Conștiința fizică nu reușește să engrameze trăirile onirice în memoria de lungă durată. Ele se
mențin o durată scurtă, timp în care, dacă nu sunt conștientizate în stare de veghe sau
semiveghe, nu mai pot fi recuperate. Es te clară și aici neputința Conștiinței și Minții fizice de
a impregna memoria de lungă durată cu amintiri, atâta vreme cât Spiritul nu este prezent. Se

106poate spune că, pentru Conștiința fizică, somnul și mai ales visul este o succesiune de stări
fără legătură între ele, lipsind continuitatea experienței personale. Conștiința este aceeași,
identitatea se păstrează ca Ego, dar nu și legătura cu trecutul, care devine aleatorie și vagă.
Chiar și reamintirea este un proces incontrolabil de către Conștiință, în s tarea de vis.
OBSERVAȚIE: Vorbind de memorie, ce rcetările psihologilor menționează că visul facilitează
formarea memoriei de lungă durată a informației câștigate în starea de veghe , mai ales a
materialelor care au o încărcătură afectivă –observăm că apare iar ăși legătura cu afectele, deci cu
planul astral! [1, p.294].
Se consideră că somnul fără vise este relativ mai recent achiziționat pe scară filogenetică, iar
cel cu vise constituie o formă atavică, foarte necesară vieții, în legătură cu porțiunile străvechi
ale creierului. Corpul astral, de asemenea, este o achiziție mai veche decât cel mental. Iată încă o
corelație indirectă între vis și astral.
În învățăturile yoghine se spune că starea de vis corespunde lumii astrale, iar starea de somn
profund corespunde lumii mentalo- cauzale, ceea ce confirmă ierarhizarea filogenetică
descoperită de savanții occidentali.
INFO: Paramahamsa Yogananda, un mare yoghin contemporan, relata următoarele: «Azi-noapte
am experimentat intrarea în subconștient. Parcă aș fi fost înconjurat de un perete masiv de carne.
Nu mi- a plăcut deloc senzația! …Somnul este modul semiconștient de a ști că suntem Spirit. Fără el,
n-am suporta viața. Totuși, deși subconștientul poate fi plăcut, el este și un fel de beție. Mult, mult
mai p lăcut este supraconștientul. ..Somnul este extaz contrafăcut… »
[ Conversații cu Yogananda – Swami Kriyananda (J. Donald Walters),
Pro Editură și Tipografie, 2007, pag. 91]
REFERINȚE
În documentare, pe lângă lucrările psihologice de bază, am folosi t surse bibliografice din
filosofia antică hindusă, opinii avizate ale inițiaților, teosofie, doctrina spiritistă, parapsihologia
contemporană. Ținând cont de dimensiunea restrânsă a acestui studiu, am pus accent pe actul de
sinteză creatoare și mai puțin pe informarea generală și detaliată , care se poate face cu alte
prilejuri, eventual lecturând sursele indicate între paranteze drepte.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Zlate, M., (2007) „Introducere în psihologie”, Ed. Polirom, Iași
2. Golu, M., (2007) „Fundamentele psihologiei” , Ed. Fundației România de Mâine, București
3. Patanjali, (2000) „Yoga Sutras” , Ed. Herald, București
4.Masaru, E., (2007) „Miracolul apei”, Ed. Adevăr Divin, Brașov .
5. Demetrescu, S., (1993) „ Din tainele vieții și ale universului ”, Ed. Emet, Oradea
6. Stanciu, C., (2006) „Neuropsihologie” , Ed. Fundației România de Mâine, București
7. Atkinson & Hilgard, coord., (2005) „Introducere în psihologie”, ed iția a XIV-a , Ed. Tehnică
8. Wilber, K., (2005) „ Fără granițe ”, Ed. Elena Francisc, București

1079.Mogoș, Gh., Ianculescu, A., (1972) „ Compendiu de anatomie și fiziologie ”,Ed. Științifică ,
București
10. Hayes, N., Orrell Sue, (2003) „Introducere în psihologie” , ediția a III -a, Ed. Bic All,
București
11. Gellatly, A., Zarate, O., (2004) „ Câte ceva despre Minte și creier ”, Ed. Curtea Veche
12. Larousse, (2006) „ Marele Dicționar al Psihologiei ”,Ed. Trei, București

108PLANȘE
PLANȘA I
Ascensiunea fericiților , de Hieronymus Bosch
(cca 1490) ilustrează un tunel de lumină și
figuri spirituale similare celor descrise de cei
care au avut experiențe în preajma morții.PLANȘA II
O ilustrare intuitivă a învelișurilor subtile ale
corpului uman

109
PLANȘA III
Reprezentarea analogică a vibrațiilor psihicului, care acoperă întreg spectrul de
frecvențe al e Universului